1

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1924/2017

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.02.2017

DOSAR NR. 30690/300/2016

CLIENT vs. BANCA TRANSILVANIA

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare, nulitate clauzeabuzive, pretenții, obligația de a face, privind pe reclamanta R______ P______ D______, încontradictoriu cu pârâta B____ T___________ S.A. și V________ ROMÂNIA S.A..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința din data de 14.02.2017, fiind consemnate în încheiereade ședință de la acea dată, și instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânatpronunțarea la data de 21.02.2017.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.05.2016 pe rolul Tribunalului București, în dosarul cunumărul xxxxx/3/2013, reclamanta R______ P______ D______, în contradictoriu cupârâtele B____ T___________ S.A. și V________ ROMÂNIA S.A., a solicitat instanței dejudecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța : să constate ca abuzivă și nulă absolut clauzainserată la pct. 1 din Secțiunea a 4-a din Convenția de credit nr. xxxxxx/13.07.2007; să obligepârâta la stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare la valoarea cursului de la momentulcontractării, ca efect al constatării caracterului abuziv sau prin aplicarea teoriei impreviziunii; săoblige pârâta la restituirea diferențelor încasate peste cursul valutar de la momentul contractării;să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta arată că, în fapt, la data de 13 iulie 2007, a încheiat cu pârâta S.C.V________ ROMÂNIA S.A. București, Convenția de Credit Nr. xxxxxxx din 13.07.2007, princare a împrumutat suma de 63.668 CHF,durata contractului fiind de 300 luni. Arată că si-aasumat obligația la data semnării contractului pentru plăți la acel curs, fara să aibă în vederescăderi creșteri ale obligațiilor, contractul fiind unul ferm în acest sens.

Ceea ce părea imprevizibil la data semnării (creșterea cursului de schimb valutar), când creditora fost V________, conform convenției, a fost aplicat abuziv prin perceperea unor sume în plus înbaza clauzei prevăzute la pct. 4.1. din contract.

Arată reclamanta că pct. 4.1. din contract prevede doar că rambursare creditului se va face înmoneda în care a fost acordat creditul. In clauzele contractuale invocate, nu se prevede căperceperea plăților se face după curs majorat față de cel de la data acordării creditului, însă, înrealitate în baza acestor prevederi din contract aplicate abuziv, plățile au fost percepute de bancă

2

prin raportare la cursul valutar CHF/L__ de la data plății efective lunare a acestora, curs majoratfață de cel existent la momentul încheierii contractului.

Susține că de aici rezultă și că, atât din perspectiva forței obligatorii a contractului (consacrat deart. 969 din Codul civil din 1864), cât și a principiilor nominalismului monetar și impreviziunii,sub imperiul Codului civil din 1864 (în vigoare la data încheierii contractului), instanța poateinterveni în contract, prin obligativitatea aplicării principiilor, în absența unei clauze care săadapteze contractul hipervalorizării monedei străine. Prin lipsa unei clauze de adaptare statuateîn contract, se poate considera că încă de la încheiere, revizuirea efectelor contractuluicorespunde acordului de voință inițial de la semnare datorită omisiunii sau acordului comun deneintroducere a unei astfel de clauze, întrucât hipervalorizarea sau deprecierea excesivă a CHFdeturnează contractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate, schimbând naturaacestora, astfel că executarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinței părților de lamomentul încheierii.

Instanța prin analiza clauzei prevăzute de la pct. 4.1. din contract, va constata caracterul leoninprin modul de aplicare de către banca al acesteia, precum și lipsa clauzei de adaptare careimplică opțiunea expresă a revizuirii contractului, prin omisiunea clauzei, adoptată de părți lasemnarea contractului.

Raportat la modul corect de interpretare, invocă reclamanta Decizia 220/2000 a CurțiiConstituționale :„Printre regulile generale de interpretare a contractelor se înscrie și dispozițiaprevăzută la art. 970 alin. 2 din Codul civil, potrivit căreia convențiile obligă părțile nu numai laceea ce este prevăzut expres în clauzele contractuale, ci și la toate urmările pe care le impuneobligației, după natura sa, legea, echitatea sau obiceiul".

Caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în convențiile menționate dincontract privind obligativitatea efectuării plăților în moneda creditului, prin interpretarea căsuportarea creșterii diferențelor de curs valutar trebuie asociată numai consumatorului precum sică orice plată efectuată de împrumutat în baza prezentului contract se va face in moneda în care afost acordat creditul în cuantumul unei sume la alt curs decât cel de la data acordării, constă înfaptul că obligă unilateral consumatorul să suporte în întregime aprecierea excesivă a monedeistrăine, fără să țină seama de momentul la care părțile s-au angajat.

Arată reclamanta că, în timp, datorită creșterilor excesive ale monedei străine raportat la monedanațională, echilibrul prin plăți lunare raportat la creditul acordat nu mai întrunește condițiileinițiale de la data semnării contractului, iar sumele de bani încasate de către banca au devenitoneroase. Apreciază că banca își însușește în totalitate un profit fără just temei, dezechilibruldatorat nominalismului monetar și creșterii monedei străine.

Neputându-se înlătura sau limita această obligație, consecința firească este distribuția între părția pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșteri valorii CHF fată de moneda național ,care apare ca o soluție justă și echitabilă, ce impunea introducerea la data semnării a unei clauzede adaptare, care să echilibreze prestațiile in cazul scăderii/creșterii cursului valutar. Lipsa dincontractul de credit bancar a unei clauze de adaptare, în cazul hipervalorizării - aprecieriiexcesive a monedei străine , de la acordarea creditului în timp, conduce la admisibilitatea decătre instanță a înghețării cursului, ca fiind cel de la data tragerii creditului.

Arată reclamanta că au fost recunoscute în prezent mecanisme convenționale de adaptare aobligațiilor, precum clauzele de renegociere sau hardship. Insă, în vreme ce clauzele de indexare

3

reprezintă un mecanism convențional de adaptare automată, impreviziunea urmează să conducăla adaptarea contractului prin obligarea la plăți la cursul BNR de la data acordării, prin mijlocireainstanței, în cadrul dezechilibrelor substanțiale statuate ca sume și procentual, dar și acircumstanțelor de_natură care să conducă la concluzia, existenței unei onerozități excesive aexecutării prestațiilor pentru debitor.

Din această perspectivă, aceste două instituții se disting de nulitate, care sancționează nesocotireanormelor juridice naționale și C. civ. din 1864 în vigoare la momentul încheierii contractului (art.1578 alin. 2 și art. 970 C. civ.). În primul caz (principiul nominalismului), contractul devinedezechilibrat pe parcursul executării obligațiilor, in vreme ce , în cea de-a doua ipoteză(principiul impreviziunii), contractul este lovit de o cauză de ineficacitate încă de la momentulformării acordului de voință al părților contractante prin absența unei clauze de adaptare.

Cai privește obligativitatea instanțelor naționale de control asupra clauzelor contractuale cuprivire impreviziune și la acordarea cursului schimb de la data acordării, reclamanta face trimitela jurisprudența CJUE, indicată expres în acțiune, la Directiva nr. 93/13/CEE și Directiva2008/48/CE.

Apreciază reclamanta că toate contractele de furnizare încheiate după _____________________noului Cod civil, între consumatori persoane fizice și profesioniști, sunt supuse legilor speciale,respectiv Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 363/2007, Legea nr. 294/2004 - art. 2dispozițiile din vechiul și noul cod civil fiind norme generale care vor completa dispozițiilespeciale - art.75,76 și art.76 - Codul consumatorului. Arată că Legea nr. 193/2000 privindclauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu exclude aplicarearegulilor din dreptul comun care conturează sfera principiului nominalismului și impreviziunii,aplicabilă unui împrumut cu dobândă.

Dezechilibrele datorate supra-aprecierii monedei străine, se determină în două moduri : ce sumede bani și procentual. Suma totală calculată în baza principiilor nominalismului monetar șiimpreviziunii a fost determinată prin însumarea valorilor lunare/anuale și este în cuantum dexxxxx,97 lei, constituie un dezechilibru major raportat la sold, curs BNR la acordare, prin plățilepe luni / ani, datorită diferențelor de curs valutar bancă / BNR si creșterii în timp a monedeistrăine raportat la cursul de acordare. Valoarea procentuală a ratelor, dobânzilor, comisioanelorabuzive și asigurărilor plătite a crescut disproporționat procentual față de cursul inițial cu(4,0221/1,8909)x 100=212,71% ; maximul atins de CHF, în raportat de cursul la acordare, a fostîn data de 22.01.2015, când a fost înregistrată valoarea de (4,51 52/1,8909)* 100 = 238,78%.

Susține că, pentru aceasta, creșterea cursului de schimb a CHF/LH a constituit un efort la plăți înplus ca plăți, care permanent a fost la valori procentuale excesiv de mari, cuprinse între 212 % și238 % în raport de cursul la acordare, în baza dezechilibrului contractual produs ca urmare aclauzei de risc valutar; consider că se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumatprin înghețarea cursului de schimb CHF - leu , la valoarea de la momentul semnării contractului,astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de părți care să corespundămanifestării de voință în sensul angajării în acest raport juridic.

Or, hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la putereade înțelegere a consumatorilor, întrucât aceștia nu au cunoștințe de specialitate în domeniulfinanciar bancar, care să le permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb și, înconsecință, asumarea în cunoștință de cauză a riscului valutar.

4

Mai arată reclamanta că lipsa clauzei de revizuire din contractul de credit bancar, conduce laadmisibilitatea principiului nominalismului monetar. Pentru conservarea în timp a valoriiîmprumutate, în condițiile în care moneda legală este instrumentul juridic prin intermediul căruiaoperează inflația, și pornind de la împrejurarea că normele care reglementează principiulnominalismului monetar au un caracter de ordine publică, s-a admis valabilitatea indexăriiconvenționale a prestației. Astfel, o atare clauză, cunoscută sub denumirea de „clauza - valoareamonedei străine" presupune ca obligația să fie fixată într-o monedă străină, în speță francielvețieni, însă îndeplinirea acesteia ar urma să aibă loc în moneda națională (lei). Or, în aceastăipoteză, principiul nominalismului monetar continuă să fie aplicabil în privința monedei de cont(franci elvețieni), care determină întinderea datoriei, în vreme ce indexarea prin intermediulcursului de schimb BNR (CHF - LEI ) interesează moneda de plată ( lei).

Moneda de cont exprimată într-o monedă străină ajunge, prin jocul clauzelor monetare, să fiepusă într-o legătură directă eu moneda națională, prin indexare a celei dintâi cu ocazia plății încurs oficial BNR. In consecința, prin intermediul clauzelor de indexare, părțile „ doar regleazăraporturile de valoare între moneda legală și o monedă străină", așa încât obligația de restituirenu va mai urma „calea" monedei de plată, ci „calea" unei monede alese de părți, respectivraportul c/c schimb între cele două monede.

La data încheierii contractului, se aflau în vigoare C. Civ. art. 1578 și Regulamentul BNR nr.4/2005, texte care, coroborate cu lipsa unei clauze de revizuire în contract, conduc în mod cert laaplicarea principiul nominalismului monetar prevăzut de art. 1578 din C. civ. din 1864.

În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost pusă în discuție o clauză de indexarede tipul valorii monedei străine stipulată în cadrul unui împrumut, însă nu sub aspectulvalabilității sale, respectiv a etalonului avut în vedere (moneda străină), ci în raport de asimetriadintre cursul ales pentru operarea mecanismului de indexare și cursul ales pentru modalitatea ddeblocare a împrumutului: diferență între cursul de schimb la cumpărare, aplicabil deblocăriiîmprumutului, și cursul de schimb la vânzare, aplicabil rambursării acestuia.

Cât privește aplicarea principiului impreviziunii statuat în art. 970 C. Civ. din 1864, aratăreclamanta că este necesară conversia creditului și existența unei clauze care să mențină în timpvalorea obligației de restituire a debitului principal și să echilibreze între părți variațiile decreșteri/ scădere ale curs valutar, aplicată în limite stabilite. Arată că nu se poate pretinde cădobânda pentru moneda inițială are aceeași valoare cu dobânda pentru moneda în care s-aconvertit creditul în cazul unor variații de creșteri/ scăderi ale curs valutar, iar conversia nuconduce la modificarea valorii obligațiilor, în cazul existenței clauzei de revizuire.

Din această perspectivă, conversia monedei creditului determină și reglarea problemei plățilorlunare raportat la rată și dobândă prin clauza de revizuire stabilită de părți, astfel încât valoarearemunerației convenite se menține aceeași, ceea ce presupune corelarea automată a monedei cuplăți pentru rate și dobânda aferentă principalului, iar nu prin impunerea unei „obligăriunilaterale a creditorului" la plăți în moneda acordării, ce creează dezechilibre doar debitorului.

În speță, în legislația noastră, nu există raportat la principiul impreviziunii, clauze de completarepentru situația lipsei clauzei de revizuire denumită și „clauza - valoare a monedei străine", iar înaceastă situație raportat la clauza abuzivă existentă de obligare unilaterală a consumatorului de aplăți în moneda în care s-a contractat creditul, "Instanța de judecată poate elimina o clauzăcontractuală, ca efect al constatării/declarării nulității acesteia, însă nu ar putea-o înlocui, chiar și

5

în situația din speță în care există norme legale imperative" - Decizia civ. nr. 3913/13.11.2013 aICCJ.

Subliniază reclamanta că s-a făcut aplicarea teoriei impreviziunii și în speța L_____C_______, într-un contract încheiat înainte de primul război mondial, conform art. 970 C.Civ., cât și în practica din perioada comunistă și postdecembristă. Arată că dispozițiile art. 970alin. 2 din Codul civil, adoptat în anul 1864, nu au nimic comun cu intervenția statului îneconomie. Acest text care se integrează perfect în mecanismul contractual general, configurat deCodul civil român, evocă ideea raportării oricărei convenții la nivelul socio-economic, în cadrulcăreia a fost încheiată. Reclamanta face trimitere în expunerea sa la Decizia nr. 220 a CurțiiConstituționale din 14 noiembrie 2000, la practică jurisprudențială a instanțelor din România șiarată că toate condițiile privind teoria impreviziunii sunt îndeplinite – respectiv, absența culpeidebitorului; absența unei clauze de adaptare a contractului; caracterul licit al neexecutăriiobligațiilor.

Prin urmare, apreciază că se impune ca plățile lunare de rambursare a creditului să se facă lavaloarea cursului de schimb valutar de la momentul încheierii contractelor, pe întreaga perioadăde valabilitate a acestora.

Cu privire la restituirea sumelor achitate, invocă Decizia nr. 760 din 27.02.2014 pronunțata deÎnalta Curte de Casație și Justiție: și solicită, ca efect al constatării nulității clauzelor privindefectuarea plăților în moneda creditelor - CHF, restituirea prestațiilor (plăților) efectuate întemeiul acestor clauze abuzive.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codului civil, Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUGnr.. 174/2008, Legea nr. 288/2010, Directiva 93/13/CEE, Legea nr. 296/2004.

La dosarul cauzei, reclamanta a anexat un set de înscrisuri în dovedire (f. 16-226, vol. I, dosarTB).

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.29 alin.1 lit. f) din OUGnr. 80/2013.

La data de 23.06.2016, pârâta a formulat întâmpinare (f.2-16, vol. II, dosar TB), prin care asolicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că reclamanta nu face dovada îndeplinirii cumulative a celor treicondiții impuse de Legea nr. 193/2000 pe care își întemeiază pretențiile, ci prezintă doarafirmații și speculații, prin care deduce existența unui dezechilibru din caracterul "de adeziune"al contractului și reaua credință din existența unui dezechilibru.

Susține pârâta că Legea nr. 193/2000 stabilește prin art. 4 (1) trei condiții speciale pentru analizași declararea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, respectiv : - clauza să nu fi fostnegociată cu consumatorul, cerință îndeplinită dacă clauza a fost stabilită fără a daconsumatorului posibilitatea să influențeze natura ei, spre exemplu în contractele standard(preformulate); - prin acea clauză să se creeze un dezechilibru semnificativ la adresaconsumatorului; - clauza să fi fost inserată contrar cerințelor bunei-credințe. Din exprimarea Art.4 (1) din Legea nr. 193/2000, arată pârâta că este evident că aceste condiții nu sunt alternative, ci

6

ele trebuie îndeplinite cumulativ. Sustine că în cauză nu a fost dovedit concret vreun dezechilibrusemnificativ.

Arată pârâta că cerința bunei-credințe este legal prezumată, iar în cauză nu s-a făcut dovadacontrară. În plus, cererea de chemare în judecată conține multe afirmații tendențioase darnefondate. D___ afirmații și prezumții care pornesc de la premise eronate, ca fapte "cunoscute",impuse mai degrabă pe calea unei presiuni mediatice părtinitoare, fără observarea și aplicareadisp. art. 268 și 328 alin. 1 fraza a doua și urm. Cod pr. civ. sau art. 1578 Cod civil.

Frazele expuse pe mai multe pagini suferă grav atât din punct de vedere gramatical, cât și logic(fraze fără sens ori din care nu se poate înțelege ceva). Reclamanta introduce diverse "ipoteze"inexistente în Convenția de credit doar pentru a formula ulterior concluzii. în exemplul citat infra,nu rezultă în ce clauză contractuală s-ar fi stabilit perceperea ratelor de credit la vreun curs deschimb. Clauza contractuală "invocată" (singura) de către reclamantă, dispune doar că plata seface în moneda în care a fost acordat creditul. Prin urmare, întreaga apologie făcută dereclamantă este raportată la clauze care nu există în contract. Arată pârâta că reclamantafolosește diverse noțiuni juridice sau adagii latine pe care din neștiință sau cu rea-voință leinterpretează eronat, pentru a justifica scopul acțiunii. Exemplu : principiul nominalismuluimonetar (art. 1578 Cod civil), teoria impreviziunii, art. 969 și 970 Cod civil etc. Semnificativeste spre exemplu, faptul că se consideră aplicabile deopotrivă, atât principiul nominalismuluimonetar, cât și teoria impreviziunii, dar și forța obligatorie a contractului, toate folosite șiinterpretate evident în afara înțelesului lor juridic și logic.

Pârâta subliniază că Realitatea economică și juridică la momentul încheierii contractului era altadecât cea expusă de reclamantă. La momentul 2007-2008 de acordare a acestor credite, înRomânia exista o piață valutară liberă de peste 14-16 ani, timp în care orice persoană cucapacitate deplină de exercițiu sau chiar restrânsă, a cunoscut - sau putea si trebuia să cunoască -faptul de notorietate al evoluției constante de depreciere a monedei naționale față de principalelemonede europene (Marca germană, Francul francez, Francul elvețian, Lira sterlină etc.) saudolarul american (USD), iar după anul 2000 și față de EURO. în toată această perioadă de peste14 ani moneda națională LEUL a avut o evoluție cvasi-depreciativă, cu perioade scurte destabilizare. Din aceste fapte de notorietate, orice consumator minim diligent nu se putea așteptadecât la o evoluție similară - deci crescătoare - și pentru moneda CHF. Ceea ce au speculat însămajoritatea împrumutaților în CHF a fost în mod evident prețul mult mai mic plătit de dânșiipentru un credit echivalent, față de împrumutații în Euro sau Lei. Astfel, timp de peste 5-7 ani,cât moneda CHF a fost doar ușor crescătoare, ei au plătit cu mult mai puțin decât pentru unîmprumut similar în LEI, favoare care este însă trecută sub tăcere. Totodată această situațiedovedește pe deplin că marea majoritate a împrumutaților în CHF a știut foarte bine de ce a făcutaceastă alegere.

Pârâta învederează instanței că, pentru a putea produce și vinde produsul bancar numit credit,trebuie să existe materia primă necesară, adică banii.B____ nu poate restitui deponenților baniiîntr-o altă monedă decât au depus ei. Acesta este motivul determinant pentru care o Bancă nupoate face conversia unui credit dintr-o valută în alta ori "stabilizarea" cursului de schimb la unanumit nivel (curs istoric), cu ușurința expusă de reclamantă și, în niciun caz, la un curs dorit sauimpus de consumatori. O atare decizie, mai ales impusă prin hotărâre judecătorească, nu doar căar încălca principii de drept vechi de sute de ani (principiul nominalismului monetar), dar ar creapremisele unei dezordini sociale generate de nemulțumirea - infinit mai îndreptățită - a

7

deponenților care își vor vedea economiile depuse la bancă amenințate direct, pulverizate, prinefectul unor hotărâri judecătorești nefundamentate.

Orice bancă face un efort mult mai mare pentru atragerea fondurilor necesare acordării decredite, fiind normal să recupereze aceste cheltuieli - indirecte în raport cu consumatorul decredite - din plasamentul fondurilor, adică din credite. Această concluzie ține de specificulactivității bancare oriunde în lume (natura contractului).

Subliniază pârâta că atât clauzele privind moneda creditului cât și modalitatea de plată, fac partedin costurile contractuale, din cerințele de preț și plată. Moneda de împrumutului de consumație,face însă parte din chiar obiectul (principal ai) contractului. Legea exceptează de la controluljudiciar aceste clauze (clauza 4.1.). Întreaga legislație de protecție a consumatorului vorbeștedespre obligația profesionistului de a prevedea clar și neechivoc prețul contractului șiprincipalele sale caracteristici, nu modul de formare ori componentele prețului. Moneda de platăeste subînțeleasă în orice contract; tocmai de aceea legislația de protecție a consumatorului nuconține reglementări privind moneda de plată.

Pentru a face inoperabil art. 4 (2) din Directiva CEE/93/13, reclamanta ar fi trebuit sădemonstreze că exprimarea clauzei privind costul total la consumator (prețul, dae) este neclară,echivocă, ceea ce, nu s-a reclamat și nici demonstrat în prezenta cauză, nu cea privind monedasau modalitatea de plată. Atât D__, cât și modalitatea de plată au fost stabilite în monedacreditului, nu într-o altă monedă sau prin raportare la altă monedă, ori pe baza vreunui mecanismde schimb.

Dispozițiile legale : art. 4 din Legea nr. 193/2000 și ale Directivei 93/13 /EU, coroborate cu celeale Legii 296/2004 (Codul consumului) art. 54, dar și cele ale art. 5 din Legea 289/2004, fac înmod explicit trimitere la clauzele privind cerințe de pret si plată, analizând prețul ca echivalentulcostului total la consumator. Nu există nici un text legal care să permită consumatorului săaprecieze asupra monedei ori modalității de plată după achiziția produsului ori care să obligebanca la o detaliere exhaustivă, contractul de credit nefiind normal să fie un tratat de economie.

Clauza privind prețul (D__) este stipulată atât în Convenția inițială, pct. 3 lit. e) Condiții specialeși definită concret și clar în capitolul Definiții din Condițiile generale ale contractului. Textelesunt suficient de clare și explicite. De altfel, ele conțin tocmai definiția legală a noțiunii, nu pot fiapreciate ca neclare, dar, pe de altă parte, ele nu sunt apte a genera un dezechilibru semnificativ,fiind identice cu dreptul național aplicabil. Clauzele privind D__ se completează și cu Planul(graficul) de rambursare anexat Convenției, în care, la ultimele coloane, sunt clar specificatecostul total lunar, anual și pe total contract.

Pârâta subliniază că reclamanta știa că nu obține venituri în moneda creditului, monedă solicitată(= impusă în contract) chiar de ea. Clauzele care determină moneda creditului sunt exprimate câtse poate de clar, pentru orice consumator, în Condițiile speciale și în Condițiile generale aleConvenției. Astfel: 4- la art. 1 lit c) din Condițiile speciale se prevede : „ Moneda creditului -CHF", 4- la Cap. Definiții, din Condițiile generale se prevede : „Moneda creditului -moneda/monedele în care este acordat creditul,(RON sau moneda altui stat)", iar mai sus, lalitera "c", se prevede că „CHF, F____ elvețian - moneda națională a Confederațieielvețiene". Această exprimare a monedei creditului, coroborată cu precizarea monedei în chiarcererea depusă de reclamantă pentru acordarea creditului, nu lasă loc niciunei alte interpretări cuprivire la faptul că CHF a fost desemnat drept monedă a creditului, la cererea reclamanților.

8

Moneda creditului și rambursarea în aceeași monedă au fost alese de reclamantă la momentulopțiunii pentru acest credit. Prin urmare, prețul convenit - inclusiv prin prisma art. 1578 Codcivil 1864 - exprimat în moneda creditului, a fost cunoscut și acceptat de consumatori de la bunînceput.

Acestea sunt considerentele pentru care legiuitorul a înțeles în art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000 cu modificările ulterioare să excepteze de la controlul judiciar clauzele care conțindispoziții privind obiectul contractului sau cerințele de preț și plată. Acesta este spiritul acestorreglementări - Directiva CE 93/13 și Legea națională (Legea 193/2000, Legea 289/2004) - oricealtă interpretare fiind în contradicție cu principiile fundamentale ale economiei de piață.

In concluzie, exprimarea într-un limbaj ușor/mediu inteligibil a clauzelor care desemneazămoneda de plati a contractului, clauze ce se încadrează în obiectul principal al contractului, dar șiîn cerințele de preț și plată, face pe deplin aplicabile - printr-o interpretare sistematică -prevederile art. 4(2) din Directiva 93/13

Susține pârâta că cererile reclamantei se află într-o contradicție logică : constatarea caracteruluiabuziv presupune eliminarea clauzei din contact, iar eliminarea clauzei nu poate duce lamodificarea contractului în sensul schimbării monedei (valutei) de exprimare a contractului. Maimult, prin eliminarea clauzei 4.1. contractul nu poate exista, deci evident, în situația dată el numai poate continua, ceea ce ar presupune în mod logic, restituirea soldului actual de CHF alcreditului, de îndată, de către reclamanți.

Clauzele unui contract se interpretează unele prin altele, potrivit înțelesului pe care părțile auintenționat să îl dea la încheierea contractului (nu după 5-7 ani). Potrivit acestui principiu și acelorlalte prevăzute de Codul civil 1864 în art. 977 și urm., Secțiunea 4 din Convenția de creditintitulată "Plăți", va trebui analizată ca un tot unitar ce reglementează condițiile de rambursare /plată a creditului luat de consumatori. Clauzele contractuale de la pct. 4.1 - 4.3 din Condițiilegenerale ale Convenției de credit, nu pot avea caracter abuziv prin natura lor. Clauza 4.1.prevede expres că orice plată efectuată în baza Contractului se va face în moneda creditului.Această clauză nu poate fi abuzivă, prin raportare la art. 1578 C.civ. și la prevederile Legii nr.193/2000, rambursarea și plata prețului unui credit în aceeași monedă nu pot crea un dezechilibrucontractual. Dimpotrivă, tocmai rambursarea în aceeași monedă în care creditul a fost acordatasigură echilibrul contractual între prestațiile părților.

În plus, o clauză într-un contract de împrumut care stabilește rambursarea în exact aceeașimonedă cu cea de acordare, nu induce un risc valutar. obligație a vreuneia dintre părțilecontractante, este neîntemeiată (externă contractului) și nu poate justifica o deciziejudecătorească bazată pe contract.

În mod concret, în Convenția de credit nu este menționată o clauză privitoare la riscul valutar șila suportarea acestuia, ori la plata creditului în altă valută, întrucât obligația de restituire acreditului este asumată în aceeași monedă în care acesta a fost acordat. În măsura în care s-arreferi la moneda creditului, aceste cereri reprezintă doar dorința și voința reclamanților de a omodifica, cereri care nu pot fi impuse forțat celeilalte părți contractante, pe calea judecății.

Faptul extern voinței ambelor părți de apreciere bruscă a valutei CHF în raport cu Leul, generatprobabil de criza financiară globală, nu este sub nicio formă imputabil băncii, pentru că nu estesub controlul acesteia și nici nu putea fi prevăzut de bancă. Nici cei mai mari economiști la nivelmondial și nici cele mai mari bănci (de importanță sistemică la nivel european, cum le denumește

9

Acordul Basel III, CRD IV) sau american, nu au prevăzut aceste evenimente. Apoi, reauacredință la acordarea creditului nu poate fi justificată prin lipsa de explicații cu privire la oposibilitate, aceea de apreciere excesivă a unei monede stabile la momentul luării , iar, pe de altăparte, este de observat că banca nu a majorat în nici un fel obligațiile reclamantei raportat lamoneda creditului si la graficul de rambursare asumat de împrumutat.

În egală măsură, arată pârâta că plata ratelor de credit în aceeași monedă în care creditul a fostacordat, nu induce contractului - inițial comutativ - un caracter aleatoriu. Este nefondată șiafirmația că "această clauză" obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale desprecare nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data încheierii contractului.

Consumatorul a cunoscut în mod clar de la început obligația sa de restituire a creditului înaceeași monedă care a contractat și în care i-a fost pus la dispoziție creditul. Despre fluctuația înviitor valutelor în raport cu moneda națională - banca nu putea informa pe nimeni întrucât nici eanu poate/ nu putea prevedea această evoluție.

Afirmația privind omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, :a o încălcare a obligației de consiliere, nu se referă la V________ în modconcret și nu face trimitere și la textul egal care ar genera acea obligație de consiliere. Nu poatefi admisă o acțiune împotriva V________ pentru 'omisiunea băncilor" Obligația de informare înmod complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor (art.18 din OG 21/1992, art. 45 din L. 296/2004 - Codul consumului) nu include și obligația zaconsiliere asupra piețelor valutare. Pentru o astfel de consiliere detaliată și particulară,reclamanții puteau apela a un consultant financiar, atunci când s-au decis să contracteze un creditîn CHF pentru refinanțarea altui credit, in altă valută. Decizia lor a fost bazată însă doar pe costulextrem de mic la acel moment al creditului în CHF. B____ nu le-a garantat stabilitatea acesteimonede față de L__ sau alte valute.

Apreciază pârâta că "stabilizarea" cursului valutar la un anumit raport între moneda creditului,CHF și o altă valută, nu stă în puterea băncii, dar nici a instanței de judecată, care deși poateaprecia asupra naturii clauzelor, nu poate schimba efectiv conținutul acestora sau impune alteclauze. Cursul de schimb se stabilește pe baza unor reglementări legale, ce nu pot modificate desubscrisa. Apoi, cum am arătat și mai sus, clientul are obligația de a rambursa creditul în aceeașimonedă în care l-a primit și nu într-o altă monedă, legată de vreun curs de schimb.

Pe de altă parte, dacă clientul are disponibile pentru plata creditului sume de bani într-o altămonedă decât cea a creditului, are opțiunea de a converti acele sume în moneda creditului laorice instituție financiar-bancară unde obține cel mai bun curs, însă subscrisa nu poate ofericlienților posesori de credite un curs - înghețat diferențiat fată de cel oferit tuturor clienților săi,neputând face o atare discriminare. „Înghețarea" cursului de schimb și raportarea obligației derestituire la un curs istoric, favorizează pe împrumutați, însă ar conduce și la o pierdere masivăpentru bancă, întrucât ar induce micșorarea artificială a codurilor proprii ale băncii , fără ca oastfel de pierdere să-și aibă sorgintea în prevederile contractuale, legale, ci într-o conduităincorectă a băncii. Practic, o astfel de măsură ar diminua valoarea în moneda de acordare, acreditului de rambursat, măsură care înfrânge principiul nominalismului monetar reglementat deart. 1578 și art. 594 C. civ.

In aceste condiții nu mai putem vorbi despre echitate, sau despre suportarea în comun apierderilor contractuale și nici despre o măsură care să corespundă voinței concordante a părților.

10

Întreaga teorie a reclamantei, privind aprecierea CHF în raport cu Leul și obligativitateadenominării la un curs istoric, pornește de la o premisă total eronată : acea că banca ar realiza oîmbogățire extraordinară în detrimentul consumatorului. Arată pârâta că această premisă esteeronată, argumentele fiind expuse pe larg în întâmpinare.

Mai arată pârâta că cererea privind denominarea plăților sau conversia creditului în Lei nu are untemei nici în dispozițiile Legii nr. 193/2000, care sancționează existența clauzelor abuzive culipsa de efecte în privința consumatorilor și, cu atât mai puțin în prevederile Codului civil vechi.Acest capăt al acțiunii tinde la modificarea contractului prin introducerea unei clauze noi,inexistente în contract. Ori o asemenea solicitare este chiar inadmisibilă în limitele date de legeaspecială privind sancționarea clauzelor abuzive. Cu alte cuvinte, judecătorul nu poate reformacontractul, dincolo de voința pârtilor, ci poate doar înlătura clauzele abuzive din contract, întemeiul cfisp. art. 6,7 din L. 193/2000. Apreciază pârâta că dezlegările de drept date de CJUE înCauza C-26/13 Kasler nu au corespondent în prezenta cauză.

Alegerea monedei creditului este/ a fost opțiunea exclusivă a reclamantei, banca oferind acelașitip :e credite (de consum, pentru autoturisme, imobiliare etc), în mai multe monede - LEI,EURO, CHF, USD. Consumatorul nu poate invoca lipsa negocierii unei clauze impuse chiar deel, căci o atare solicitare este absurdă. Noțiunea de credit/împrumut presupune a stabili între celedouă părți ale contractului: CE SE DA CU IMPRUMUT Cât se dă și Când se dă și, în modcorelativ, CE se restituie, Cât se restituie (în plus față de ceea ce s-a luat) și Când se restituie.Fără a stabili aceste element, contractul nu există.

Astfel, potrivit naturii contractului, elementele esențiale ale unui contract de credit - adicămoneda (= CE se dă), volumul creditului (=Cât se dă), durata de rambursare (= Când serestituie), precum și tipul creditului, TIPUL de dobândă - sunt stabilite/impuse de consumatori,nu de bancă ori ajustate pe baza discuției (= negocierii) D-J B____.

Oferta generală a băncii conține diverse tipuri de credite, în diverse valute, pentru sume diferiteși pe durate variind între 1 și 30 de ani. B____ doar completează aceste elemente în contract. Uncontract în care clauzele esențiale potrivit naturii contractului, sunt completate după discuțiapărților, nu este "de adeziune". Clauzele pre-formulate în totalitate se referă la definiții și termenide specialitate, nu la elementele esențiale ale contractului (obiectul principal al contactului),respectiv principalele drepturi și obligații ale părților, acestea fiind completate numai dupădiscuția (= negocierea cu clientul). Altfel spus, cu privire la obiectul principal al contractului esteab initio dovedită condiția negocierii, deci răsturnată prezumția instituită de art. 4 din Legea nr.193/2000.

Acordul de voință al părților nu se poate da în acest contract decât pe baza mecanismului descrismai sus, deci prin negociere. Fiind dovedit, inclusiv prin analiza înscrisurilor depuse (Cererea decredit și convenția de credit), că principalele clauze au fost negociate (fiind impuse deîmprumutați), este implicit făcută dovada posibilității reale a reclamantei de a negocia si oricealte clauze. Inexistența vreunei solicitări a reclamantei pentru a negocia și alte clauze decât celeimpuse deja de ea " contract dovedește în acest context lipsa interesului, la momentul încheieriicontractului, pentru negocierea altor clauze. În concluzie, analizând prin prisma obligațiilorprincipale ale părților, prezumția firească și logică ar trebui să fie că părțile au negociat directConvenția de credit.

11

B____ și-a îndeplinit obligația de informare și negociere în limitele impuse de naturacontractelor bancare si specificul activității de creditare, în limitele impuse de natura acesteiindustrii. Orice consumator cu discernământ și deplină capacitate de exercițiu, știe, deci nu poateconfunda regula - fiecare stat emite o monedă proprie și că valoarea monedei unui stat variazăca valoare față de moneda altui stat. Aceste aspecte elementare erau cunoscute de o bună parte apopulației chiar și înainte de '989, prin raportare la dolarul american. Consumatorii-reclamanțiștiau la momentul accesării creditului că nu obțin venituri în moneda creditului și totuși ausolicitat creditul în altă monedă decât cea în care obțineau venituri.

Arată pârâta că banca nu putea informa consumatorii cu privire la un fapt imposibil de prevăzutde către ea. Prin urmare, este vădit nerezonabilă acuzarea Băncii pentru neîndeplinirea uneiobligații mai degrabă imposibile decât posibile.

Dezechilibrul semnificativ nu poate fi prezumat și nici dedus de instanță din simplele afirmațiifăcute. El trebuie obligatoriu dovedit și în concret. Alegerea monedei creditului de cătrereclamantă și rambursarea în aceeași monedă, în temeiul Contractului, dar și pe baza unuiprincipiu consacrat legal, nu poate genera un dezechilibru între prestațiile părților. Dezechilibrulcontractual trebuie să fie în mod necesar legat de acțiunea, inițiativa sau contraprestația celeilaltepărți, nu de un fapt viitor, incert, care nu se află sub controlul sau inițiativa cocontractantului(Băncii) și care nu profită sub nicio formă acestuia

Sistemul de referință pentru analiza (dez)echilibrului ales de reclamantă este subiectiv. Eaapreciază neintemeiat, că valoarea obligației sale de plată s-ar fi majorat, deși Planul derambursare nu s-a modificat. În realitate, obligația de plată stipulată în moneda creditului fiindcea convenită prin Convenție și prin Planul de reambursare. Potrivit inclusiv recomandărilorCJUE, dezechilibrul se analizează strict prin prisma clauzelor contractuale și alefectelor acestora scontate de părți la momentul încheierii convenției 1 Or. la acel moment,nimeni nu putea sti cum va fluctua fluctua moneda CHF. insă prin prisma istoricului celorlaltevalute importante, orice persoană responsabilă putea prevedea o creștere si nu invers.

Mărimea "creșterii", respectiv aprecierea bruscă la un nivel superior a oricărei valute față de alta,nu poate fi prevazută de nimeni, si cu atât mai puțin pentru o perioadă de peste 5-7 ani,Afirmațiile contrare ale reclamanților sunt lipsite de orice temei și logică, dar și de orice dovadăsau posibilitate de dovadă. Echilibrul contractual presupune atât beneficii reciproce, dar șisuportarea riscurilor specifice naturii contractului, potrivit prestației la care fiecare parte s-aangajat. B____ suportă riscul de nerambursare indiferent moneda creditului, în timp ceconsumatorul care a ales moneda, suportă eventualul risc de apreciere/depreciere valutarăpotrivit alegerii făcute, raportat la moneda în care el obține venituri.

Dacă, în ceea ce privește beneficiile, reclamanta a beneficiat de la bun început de întreagaprestație a subscrisei - punerea la dispoziție a creditului - putând să își satisfacă pe deplin scopulpentru care a incheiat contractul, nu același lucru poate spune subscrisa, pentru care beneficiilecontractuale devin reale. Palpabile pe deplin, abia la sfârșitul contractului, sub condiția cadebitorul împrumutat să își îndeplinească întocmai : a : mp obligațiile sale derivate din contract.Acesta este evident un dezavantaj al subscrisei, în raport cu orice imprumutat, care poate fieventual compensat pe parcursul/până la sfârșitul contractului prin contra-prestațiile acordate.Prin urmare, până la sfârșitul contractului, banca trăiește sub imperiul riscului de a nu realizaavantajele scontate la încheierea contractului, de a nu-și recupera prețul produsului vândutconsumatorului (creditul bancar) sau, mai grav, nici capitalul (principalul) împrumutat.

12

Altfel spus, principalul beneficiu contractual revine, încă de la început, împrumutatului, în timpce riscul contractual (cel de nerambursare), revine subscrisei. Din acest punct de vedere, prinprisma argumentului din art. 970 Cod civil 1864. concluzia cererii de chemare în judecată esteeronată (nefondată), deoarece toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației dupănatura sa, în cazul contractului de credit includ și pe acelea de a plăti întreg prețul contractual,astfel cum el a fost asumat de părți, în moneda specificată.

Modificarea arbitrară a monedei creditului, prin conversia dispusă de o instanță de judecată la uncurs istoric (= altul decât cel actual), deci nereal, modifică implicit valoarea activului financiar-creditul acordat - deținut de Bancă. Toate activele bilanțiere se reevaluează, potrivit Legiicontabilității 82/1991, la zi. Această modificare

Apoi, B____ nu a garantat împrumutaților prin nicio poziție publică sau ofertă publică de creditstabilitatea cursului de schimb pentru valutele în care a acordat credite (ERUO, CHF, USD). Dealtfel, asumarea unei garanții imposibile arfi fost oricum nulă. obiectul oricărui contract trebuindsă fie posibil, determinat sau determinabil și ilicit. Cât timp evoluția cursului de schimb al unorvalute față de alte valute nu este influențată în mod direct și determinant de o singură bancă saudoar de instituțiile de credit, ci mai degrabă de economiile statelor emitente ale acelor valute,asumarea garantării stabilității cursului de schimb ar fi doar o asigurare iluzorie și imposibil derespectat. Pentru acest motiv este inadmisibilă schimbarea monedei creditului printr-o hotărârejudecătorească, la alt curs decât cel actual.

Pârâta a anexat întâmpinării grafice privind evoluția L__/CHF în perioada 2009 - în prezent șisusține că aceste grafice rezultă cu ușurință faptul că evoluția acestei monede, ca de altfel aoricărei alte m. este una uniformă, deci nu poate fi previzibilă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului civil, Legea nr. 193/2000, OUGnr.174/2008, Legea nr. 288/2010, Directiva 93/13/CEE, Legea nr. 296/2004.

La dosarul cauzei, pârâta a anexat un set de înscrisuri în dovedire (f. 17-31, vol. II, dosar TB).

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse și a probei cuinterogatoriul reclamantei.

La data de 11.07.2016, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiteratargumentele din acțiunea introductivă (f. 31, vol. II, dosar TB).

La termenul din data de 26.09.2016, instanța a invocat din oficiu și a admis exceptianecompetenței materiale (f. 78).

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 la data de 31.10.2016, sub nr. de dosarde mai sus.

Sub aspectul probatoriului, la data de 06.12.2016, instanța a încuviințat pentru ambele părțiproba cu înscrisuri și pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamantei. Deși legal citată cumențiunea de a se prezenta pentru administrarea interogatoriului, reclamanta nu s-a prezentat latermenul de judecată din 28.02.2017, pârâta depunând interogatoriul la dosar (f.16).

Analizând cu prioritate excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei_______________________, invocată din oficiu, instanța o apreciază întemeiată și o va

13

admite în consecință, urmând a anula acțiunea în contradictoriu cu aceasta, dinconsiderentele ce vor fi expuse în continuare :

Potrivit extrasului ONRC depus la dosar, certificatului de ȋnregistrare mențiuni și ȋncheierii nr.3267/2015 pronunțate ȋn dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX de Tribunalul Specializat Cluj (f. 54-217 dosar TB), societatea _______________________ a fost absorbită de societatea-pȃrȃtăB____ T___________ S.A. începând cu data de 25.11.2015, anterior introducerii acțiunii.

Prin urmare, instanța urmează a aplica prin analogie dispozițiile art. 56 C.proc.civ., pe care leapreciază incidente în situația radierii unei persoane juridice în cursul procesului. Aceastadeoarece, conform art. 251 alin. 1 C.civ., Persoanele juridice supuse înregistrării încetează ladata radierii din registrele în care au fost înscrise.

Pe cale de consecință, odată cu absorbția persoanei juridice, acest subiect de drept nu mai existădin punct de vedere juridic ȋn mod distinct, drepturile și obligațiile sale fiind preluate desocietatea-pȃrȃtă B____ T___________ S.A., acesta dintȃi neputând sta în proces în calitate departe.

În concluzie, se va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pȃrȃtei_______________________ și va fi anulată acțiunea ȋn contradictoriu cu aceasta, prin aplicareaprin analogie a prevederilor art. 56 alin. 3 C.proc.civ., ca fiind formulată împotriva unui persoanelipsite de capacitate procesuală de folosință.

Procedȃnd la soluționarea pe fond a cauzei, ȋn raport de pȃrȃta B____ T___________ S.A.,instanța reține următoarele :

În fapt, între reclamantă, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de instituție decredit, s-a încheiat convenția de credit nr. xxxxxxx din 13.07.2007 (f. 31-42 dosar TB), pe odurată de 120 de luni, având ca obiect suma de xxxxx CHF.

Potrivit contractului – clauza nr. 4.1 din Secțiunea 4 din Condițiile Speciale ale Convenției(Orice plată efectuată ȋn baza Convenției se face ȋn moneda creditului), reclamanta s-a obligat sărestituie creditul primit împreună cu dobânda și comisioanele aferente în conformitate cu graficulde rambursare.

În drept, instanța constată, prin raportare la susținerile reclamantei, că este învestită cu oacțiune în constatarea caracterului abuziv a clauzei nr. 4.1. din convenția de credit potrivitcăreia „Orice plată efectuată ȋn baza Convenției se face ȋn moneda creditului”, conform Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive încheiate între profesioniști și consumatori. De asemenea, sesolicită, în subsidiar, aplicarea teoriei impreviziunii, iar, ca formă de menținere a echilibruluicontractual, reclamanta cere stabilizarea cursului valutar la valoarea CHF din momentulîncheierii contractului de credit și restituirea sumelor excedentar achitate pȃnă ȋn prezent.

A) INEXISTENȚA CARACTERULUI ABUZIV AL CLAUZEI NR. 4.1 DIN SECȚIUNEA4 DIN CONDIȚIILE SPECIALE ALE CONVENȚIEI DE CREDIT

14

Așadar, în cele ce urmează, instanța va verifica dacă ȋn privința clauzei nr. 4.1 din Secțiunea 4din Condițiile speciale ale convenției de credit sunt respectate cerințele cumulative prevăzute deLegea nr. 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv, respectiv : a) calitatea de profesionista pârâtului, respectiv de consumator a reclamantei; b) clauza să nu fi fost negociată cuconsumatorul; c) clauza să nu se asocieze nici cu definirea obiectului principal al contractului,nici cu calitatea sa de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de-o parte, nici cu produsele șiserviciile oferite în schimb, pe de altă parte, ori, în caz contrar, clauza să nu fie exprimată într-un limbaj ușor inteligibil; d) clauza să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevedericontractuale, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentulconsumatorului, contrar exigențelor bunei-credințe;

Cât privește prima condiție, instanța reține că aceasta este îndeplinită în cauză, pârâta avândcalitatea de profesionist, în sensul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, iar reclamanta avândcalitatea de consumator, în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000, aceasta încheindcontractul de împrumut în calitate de persoană fizică, acționând în scopuri din afara activitățiicomerciale, industriale, de producție, artizanale sau liberale, câtă vreme, astfel cum se reține lapct. 1.a din Titlul I – Obiectul convenției (fila 32), împrumutul a fost contractat de reclamantă înscopul dobȃndirii unei locuințe.

Totodată, sub aspectul celei de-a doua condiții, instanța, analizând contractul de creditare,instanța concluzionează că acesta este un contract de adeziune, toate clauzele contestate fiind detip standard preformulat, stabilite de către bancă, potrivit condițiilor generale de creditare aleacesteia. Astfel, în conformitate cu art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, pârâtei îirevine obligația de a proba faptul că aceste clauze au fost negociate. În speță, instanțaapreciază că o asemenea probă nu a fost făcută, astfel că va considera clauzele în discuție canefiind negociate.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța reține că trăsăturile generale ale contractelor deadeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o pozițieeconomică superioară asupra celeilalte: existența unei oferte generale și abstracte (adresatetuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-oanumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vorfi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părțicontractante.

Simplul fapt că B____ îi pune clientului la dispoziție mai multe tipuri de contracte preformulatedin care poate alege o variantă sau alta nu înseamnă că împrumutatul poate modifica sau înlăturavreuna dintre clauzele preformulate.

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție aUniunii Europene, s-a statuat că, sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva nr. 93/13 seîntemeiază pe ideea că, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul deinformare, consumatorul se află într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor,fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea din 27 iunie 2000,Oceano Grupo Editorial și Salvat Editores, C-240/98 – C-244/98, R__., p. I-4941, pct. 25,Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C-168/05, R__., p. I-xxxxx, pct. 25, precum șiHotărârea din 03.06.2010 pronunțată în Cauza C-484/08, Caja de Ahorros y Monte de Piedad deMadrid împotriva Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios, pct. 27).

15

Convenția de credit supusă analizei judecătorești, încheiată între părțile litigante, are caracterulunui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, deoareceîntrunește toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune anterior menționate. Instanțareamintește, din acest punct de vedere, că negocierea unui contract nu presupune oferirea uneiocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză,destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractualeoferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), ci posibilitatea efectivă adestinatarului de a influența conținutul și numărul clauzelor.

Or, pârâta nu a făcut dovada schimbării / modificării vreunei clauze din inițiativa destinataruluiofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cele de a adera înintegralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, nici în privințacontractului ce face obiectul prezentei cauze, nici în privința contractelor similare încheiate, deșisarcina acestei probe îi revenea, potrivit art. 4 alin. 3 teza a II-a din Lege. D

Din acest punct de vedere, instanța nu poate acorda lipsei răspunsului la interogatoriu ȋncuviințato valoare absolută, reținȃnd caracterul de adeziune al convenției încheiate între părțile litigante șideci caracterul nenegociat al clauzei contestate, contrar susținerilor pȃrȃtei.

Continuând analiza de mai sus cu privire la caracterul abuziv, referitor la cea de-a treiacondiție, se reține, în privința clauzei contestate, că, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectuluiprincipal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de oparte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care acesteclauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Sub acest aspect, instanța reține că rațiunea legiuitorului a fost să excludă de sub incidența legiiacele clauze care privesc obiectul principal al contractului, sub rezerva caracterului lor clar șiinteligibil. Acest text de lege preia în legislația internă dispozițiile art. 4 alin. 2 din Directiva93/13/CEE, conform cărora aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definireaobiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fațăde serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în careaceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil

În privința acestora s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în sensul că trebuie săvizeze prestațiile esențiale ale contractului, care îl caracterizează (C-143/13 B_____ M____,I____ M____ împotriva V________ România SA, 26 februarie 2015).

În concret, în cazul contractului de credit, prestația esențială a băncii este punerea ladispoziție a sumei împrumutate, iar prestația esențială a împrumutatului este restituireacapitalului și a dobânzii (care reprezintă prețul creditului). Or, acestea sunt indisolubil legatede moneda creditului, neputându-se considera că fac parte din obiectul contractului doar sumanumerică indicată și nu și moneda, astfel cum în mod întemeiat susține pârâta. Prin urmare, suntaplicabile prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, motiv pentru care se impune a sestabili dacă respectiva clauză este stipulată într-un limbaj clar și inteligibil.

În egală măsură, trebuie precizat că stabilirea caracterului clar și inteligibil al clauzei cu pricinase raportează la un consumator ce deține un standard mediu de cunoștințe, normal informatși suficient de atent și de avizat, conform art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007 și jurisprudenței

16

CJUE (C-210/96, Gut Springenheide GmbH, R_____ Tusky împotriva Oberkreisdirektor desKreises Steinfurt Amt für Lebensmittelüberwachung, 16 iulie 1996, pct. 31 și 37).

Din această perspectivă, instanța constată că respectiva clauză contractuală de la art. 5.1 nupresupune dificultăți de înțelegere, fiind clară și inteligibilă, stipulând expres și în cuvintesimple, fără o tehnicitate excesivă, obligația consumatorului de a restitui creditul primit,împreună cu dobânda și comisioanele aferente în moneda CHF. Or, câtă vreme sumele suntstabilite și în graficul de rambursare în moneda CHF, grafic de rambursare pe care reclamanta nucontestă că l-ar fi primit, cel mai puțin avizat consumator putea să înțeleagă că are obligațiade a achita, lunar, sumele în CHF – moneda acordată de bancă.

Din acest punct de vedere, din moment ce nu se reține cea de-a treia condiție ca fiind îndeplinită,rezultă cu claritate că respectiva clauză contractuală nu are caracter abuziv, în sensul Legii nr.193/200. Totuși, pentru a răspunde argumentelor reclamantei din cererea de chemare în judecată,instanța va analiza și cea de-a patra condiție – respectiv, existența dezechilibrului semnificativ.

În primul rând, se constată, făcând aplicarea Art. 4 din Directiva 93/13/CEE„Fără să aducăatingere art. 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerarenatura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, înmomentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractuluiși la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acestadepinde.” că dezechilibrul trebuie să existe la momentul încheierii contractului de credit,situație care nu se verifică în speța de față, astfel cum ȋntemeiat susține pȃrȃta.

Jurisprudența CJUE nu nuanțează aplicarea Directivei sub acest aspect, ci, dimpotrivă, face oaplicare strictă a acesteia – a se vedea, în acest sens, C-478/99, Hotărârea FreiburgerKommunalbauten, pct. 21, 1 aprilie 2004; C-76/10, Pohotovost s. r. o. împotriva IvetaKorčkovská, pct. 59, 16 noiembrie 2010. Ceea ce reclamanta susține în cererea de chemare înjudecată este faptul că, urmare a crizei economice mondiale, moneda CHF s-a supraapreciat înraport de valoarea de la momentul contractării. Or, aceste argumente vizează un fenomen asupracăruia pârâta nu a avut niciun control. Astfel, în condițiile în care nu s-a dovedit că pârâta puteaanticipa valorile acestor fluctuații, nu se poate reține un dezechilibru nici din această perspectivă.

Argumentele reclamantei sub acest aspect vor fi valorificate, însă, de instanță în ceea ceprivește teoria impreviziunii – invocată în egală măsură de reclamantă, dar nu pot fi primite încadrul analizei dezechilibrului contractual, din considerentele arătate.

În egală măsură, aplicând în acest context criteriile de stabilire a dezechilibrului semnificativ,indicate de CJUE în cauza C-414/11 Mohamed Aziz vs Caixa D’Estalvis de Catalunya, respectivdacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se puteaaștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieriindividuale, instanța reține că, având în vedere contractarea unui credit în CHF, virarea sumei înaceastă monedă de către bancă, este legitim să se presupună că, în urma unei negocieriindividuale, reclamanta ar fi acceptat restituirea creditului tot în CHF, aceasta fiind, de altfel,regula în dreptul român și în piața financiară.

Lipsa dezechilibrului care ar fi produs prin clauza contestată este evidențiată și de faptul căaceasta, stipulând restituirea creditului în moneda acordată, nu pune consumatorul într-o situațieinferioară celei care ar rezulta din dispozițiile legale supletive din dreptul intern. Chiar dacăaceasta clauză nu ar fi fost stipulată în contract și chiar dacă s-ar face abstracție de aceasta,

17

prevederile incidente din Codul civil de la 1864 (art. 1578) impun restituirea sumei împrumutateîn aceeași monedă.

Cât privește argumentele reclamantei referitoare la lipsa informării din partea pârâteiasupra fluctuației cursului valutar, instanța urmează a le înlătura ca neîntemeiate. Esteadevărat că pârâtei, în calitate de profesionist, îi incumba obligația de informare corectă șicompletă a consumatorului asupra tuturor aspectelor esențiale ale contractului. În prezenta cauză,reclamanta invocă faptul că nu a fost informată asupra modului în care va evolua cursul leu-CHF, deși acesta era previzibil pentru bancă. Instanța reține că, în măsura în care reclamanta ardovedi că pârâta cunoștea, la momentul încheierii contractelor, cum va evolua cursul valutar și,cu bună-știință, a ascuns această informație, acțiunea ar avea caracter fondat. Însă, astfel cum s-aarătat, nu s-a făcut nicio dovadă concretă în acest sens.

Sub acest aspect, se reține, pe de o parte, că există o fluctuație la modul general a cursuluivalutar, indiferent de monedele avute în vedere. Or, având în vedere notorietatea acestui aspect,instanța apreciază nu era necesară o informare expresă în acest sens a reclamantei, orice persoanărezonabil informată cunoscând că, în condițiile în care contractează un credit în valută, trebuie săîl restituie în aceeași monedă, iar valuta respectivă poate varia în raport de moneda națională,dată fiind perioada mare de timp în care se desfășoară relațiile contractuale.

Este adevărat că profesionistul are o obligație de informare, însă aceasta trebuie păstrată înlimite rezonabile, neputând să i se pretindă anticiparea cursului valutar pe perioadeîndelungate de timp. Prin urmare, în opinia instanței, nu s-a făcut nicio dovadă concretă însensul că pârâta a anticipat creșterea semnificativă a cursului valutar și, cu rea-credință, a ascunsacest aspect consumatorului, cu intenția de a-și procura câștiguri ilicite din diferențele de cursvalutar. Simplul fapt că pârâta este un profesionist în domeniul financiar-bancar nu implică înmod necesar cunoașterea de către aceasta a modului cum va evolua cursul valutar, cu atât maimult cu cât perioada contractuală este una îndelungată.

Totodată, din aceleași rațiuni, nu se poate reține încălcarea prevederilor Legii nr. 363/2007privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii șiarmonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.

Nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei conform cărora aceasta suportă exclusivriscul valutar, modul de formulare a clauzei nr. 4.1 contestate neconducând la o astfel deconcluzie. Riscul este în sarcina ambelor părți, după cum are loc o apreciere sau o depreciere amonedei contractate în raport de moneda națională. Faptul că, în concret, pentru o perioadă detimp din durata contractului, fluctuația cursului valutar a fost defavorabilă reclamantei, nu estede natură a atrage dezechilibrul avut în vedere de textul legal, întrucât raportarea nu se poaterealiza la situațiile concrete ivite la un moment dat, ci la conținutul juridic abstract al drepturilorși obligațiilor părților.

Dacă situația ar fi fost în sens invers, respectiv dacă ar fi intervenit o depreciere a monedei CHFîn raport de leu, este evident că riscul valutar ar fi fost suportat de către bancă. Toateargumentele reclamantei, însă, sub acest aspect, se impun a fi valorificate în cadrul analizeiteoriei impreviziuniiîn prezenta cauză, iar nu din perspectiva dezechilibrului semnificativ, însensul Legii nr. 193/2000.

În egală măsură, instanța arată că, ȋn ciuda susținerilor reclamantei, prevederile art. 3 alin. 1 dinRegulamentul nr. 4/2005 al Băncii Naționale a României nu sunt incidente în

18

cauză deoarece raportul juridic dedus judecății nu intră în categoria celor de „comerț cu bunuri șiservicii” în sensul avut în vedere și explicitat în cuprinsul acestui instrument juridic, iar, conformart. 3 alin. 3 din Regulamentul nr. 4/2005 al Băncii Naționale a României, părțile au agreatefectuarea plăților într-o monedă străină printr-o clauză contractuală. D____ urmare, acestenorme nu pot constitui un fundament juridic adecvat pentru admiterea cererii reclamanților deobligare a Băncii la calcularea ratelor în moneda națională, prin raportare la cursul CHF de ladata încheierii contractului de credit.

Prin urmare, pentru toate considerentele expuse, instanța concluzionează în sensul căprevederile clauzei stipulate în convenția de credit nr. xxxxxxx din 13.07.2007 (f. 31-42dosar TB), la art. 4.1 din Secțiunea 4 din Condițiile Speciale ale Convenției („Orice platăefectuată ȋn baza Convenției se face ȋn moneda creditului”) nu au caracter abuziv, în sensulLegii nr. 193/2000. Din acest punct de vedere, acest capăt de cerere se va respinge caneîntemeiat, întocmai ca și cel privind restituirea prestațiilor efectuate în baza clauzei nr.4.1 întemeiat pe caracterul abuziv al acesteia, în raport de caracterul accesoriu al acestuia.

Aceeași soluție de respingere ca neîntemeiată se va da și cererii reclamantei de stabilizare acursului CHF la valoarea de la data contractării, întemeiată pe caracterul abuziv al acesteiclauze, cu mențiune că, oricum, chiar și în ipoteza în care s-ar fi constatat caracterul abuziv alacestei clauze – fapt neincident în speță – instanța nu ar fi putut completa în această manierăcontractul părților, în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 193/2000 și de jurisprudențaCJUE (a se vedea, în acest sens, C-618/10, Banco Español de Crédito SA împotriva JoaquínCalderón Camino, pct. 89, 29 noiembrie 2010).

B) ÎNTRUNIREA CONDIȚIILOR PENTRU APLICAREA TEORIEI IMPREVIZIUNII

Cât privește solicitarea reclamantei de a face aplicarea teoriei impreviziunii în prezenta cauză cuprivire la convenția de credit, instanța o apreciază ca întemeiată și o va admite, dispunândadaptarea contractului pentru viitor, din considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, se constată aplicabil Codul Civil din 1864 în cauza de față, în raport de dataîncheierii contractului – 13.07.2007 (f.31). Sub acest aspect, se rețin întemeiate susținerilepârâtei, în sensul că această instituție nu își avea o reglementare expresă în cuprinsul Coduluicivil, dar nu și concluzia la care ajunge pârâta în întâmpinare, în sensul că această instituție nupoate fi aplicată în cauză. Simpla inexistență a unei reglementări exprese la nivelul Coduluicivil de la 1864 nu poate conduce nicidecum instanța la o denegare de dreptate, ci trebuieavută în vedere jurisprudența și doctrina, care au consacrat, pe cale pretoriană, existențaacestei instituții. Astfel, în concret, se reține că impreviziunea, astfel cum este reglementată deNoul Cod Civil, doar consacră soluțiile jurisprudențiale anterioare.

În sprijinul acestei concluzii, se impun a fi amintite următoarele orientări jurisprudențiale însensul aplicării teoriei impreviziunii inclusiv din perioada interbelică : Decizia pronunțată deTribunalul I____ în 1920 în Cauza L_____ C_______ c. B____ Bercovic, în care s-a reținut

19

că scăderea drastică a valorii monedei naționale în raport de moneda în care s-a contractatcontul curent (francul elvețian) în 1912 ca urmare a primului război mondial constituie uneveniment cu totul excepțional, ce nu putea fi prevăzut, (...) făcând ca echilibrul să se rupă princrearea de avantaje excesive de o parte și piederi ruinătoare de cealaltă parte; Deciziapronunțată de Tribunalul M________ în 1926, publicată în Revista Pandectele Române din 1926,în care instanța a dispus desființarea unui contract, reținând Deprecierea fantastică a leului înraport cu lira sterlină în timpul primului război mondial, ce a condus la creșterea imensă aprețului bumbacului, considerând că toate raporturile econimice s-au răsturnat după războiulmondial, iar părțile nu ar fi încheiat contractul de furnizare bumbac în 1914 dacă ar fi prevăzutaceste urmări; Deciza nr. 33/1921 a Curții de apel București, s. II, în care s-a reținutcă Aplicarea teoriei impreviziunii cere ca evenimentele ulterioare să nu fi putut fi imprevăzute depărți, nici evitate prin clauze de apărare, pe când războiul din 1916 putea fi prevăzut la dataîncheierii contractului în 1914, când întreg continentul era în război. Totodată, se reține Decizianr. 21/1994 a Curții Supreme de Justiție, în sensul admiterii teoriei impreviziunii în contractelecu executare succesivă.

Nu în ultimul rând, instanța subliniază și abordarea Curții Constituționale în Decizia nr.623/2016, publicată în M.Oficial nr. 53/18.01.2017, decizie obligatorie pentru instanțele dejudecată : Curtea reține că sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât și practica aurecunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepționalși exterior voinței părților ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheieriicontractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului. Această instituție și-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, dupăPrimul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică,fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 și în contextul schimbărilorimportante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România și aliberalizării prețurilor (para. 95).

Or, astfel cum reține și Curtea Constituțională în decizia sus-citată, sub regimul Codului civil din1864 (...), teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art.970 C.civ., potrivit cărora„Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după naturasa.” Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ,impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiindjustificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executareacontractelor. Condițiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudență șipreluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică.

Pe cale de consecință, instanța subliniază că instituția impreviziunii este aplicabilă și în cazulcontractelor încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011, astfel cum Curtea Constituțională areiterat – dacă mai era necesar, pentru claritate – în decizia citată. În egală măsură, trebuiesubliniat că aplicarea teoriei impreviziunii nu intră în conflict cu principiulneretroactivității legii, căci instanța nu aplică art. 1271 C.civ. în cauza de față, pentru a da efectretroactiv legii noi, ci se face aplicarea instituției jurisprudențiale a impreviziunii, astfel cum afost consacrată de practică și doctrină, grefată pe art. 970 C.civ. de la 1864.

Prin urmare, se va analiza dacă, in cauza de față, prevederile clauzei convenției de credit ceinstituie obligația reclamantei de a restitui creditul în moneda CHF, la cursul de la

20

momentul la care se realizează plata creditului (implicit – prevederile clauzei nr.4.1 dinSecțȋunea 4), respectă cerințele pentru aplicarea teoriei impreviziunii.

În concret, astfel cum s-a reținut în Decizia Curții Constituționale nr. 623/2016, trebuie cercetatdacă, în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fiprevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale,ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta (para. 96).

În analiza pe care instanța o va realiza, vor fi avute în vedere și considerentele obligatorii dinDecizia Curții Constituționale sus-citată, respectiv : clauzele contractului cu executare succesivăîn timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care secircumscrie ideii de impreviziune. În acest context, Curtea reține că determinarea împrejurărilorcare justifică aplicarea impreviziunii (...) trebuie realizată ținându-se cont de ideea de risc alcontractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta sematerializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar decele două părți ale contractului, în baza autonomiei lor de voință, principiu care caracterizeazămateria încheierii contractului, și unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concretoa unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea deprevedere a cocontractanților și care ține de intervenirea unorelemente ce nu puteau fi avuteîn vedere la momentul a quo.

Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, estemenită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realitățieconomice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul a quo alîncheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind,așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetareacontractului (...) Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fimenținută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiții contractul îșipierde utilitatea socială. Din cele de mai sus, rezultă că adaptarea contractului pe parcursulexecutării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menținerea utilității sociale aacestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrareaprestațiilor (para. 96 și 97).

În prezenta cauză, deci, argumentele reclamantei privind supra-evaluarea monedei CHF înraport de data contractării, ca urmare a crizei economice mondiale, se impun a fi analizateprin raportare la riscul supra-adăugat, căci nu se contestă că, prin încheierea unui contract înmonedă străină, există un risc minim asumat de ambele părți și, astfel cum s-a arătat, clauza nr.4.1 nu impune exclusiv reclamantei suportarea riscului valutar.

În concret, se reține că, la data contractării creditului – 13.07.2007, cursul CHF era de 1.89lei (conform cursului BNR oficial - http://www.cursbnr.ro/arhiva-curs-bnr-2007-07-13 șiprecizărilor transmise de reclamantă, necontestate de pârâtă – f. 48 dosar TB), iar la datainregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului București – 11.05.2016, cursul CHF este de4.04 lei (conform cursului BNR oficial - http://www.cursbnr.ro/arhiva-curs-bnr-2016-05-11 șicontrar precizărilor transmise de reclamantă). Prin urmare, a avut loc, ulterior contractării, ocreștere de 2.13 ori a valorii monedei CHF raportată la valoarea monedei naționale, respectiv aintervenit o creștere cu 113,7% a valorii monedei CHF.

21

Revine, așadar, instanței să aprecieze două aspecte : pe de-o parte, dacă evenimentul survenitulterior încheierii contractului, ce a determinat această creștere, nu putea fi prevăzut, înmod rezonabil, la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale; pe dealtă parte, dacă această creștere face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor reclamantei.

De asemenea, se reține că suntem în prezența unui contract în derulare, în raport de dataintroducerii acțiunii și durata contractuală (300 luni, cu începere de la 13.07.2007), cerințaesențială pentru aplicarea teorii impreviziunii, deși subînțeleasă.

Cât privește primul aspect, se constată că pârâta nu contestă, ci chiar subliniază în cuprinsulîntâmpinării depuse faptul că nici măcar aceasta, în calitate de profesionist, nu a pututpreviziona creșterea spectaculoasă a valorii monedei CHF, ca urmare a crizei economicemondiale. Or, deși existau mai mult analize financiare pe piață care prospectau o posibilă crizăeconomică, este incontestabil că amploarea acesteia nu a putut fi determinată în mod rezonabil lamomentul încheierii contractului de către părți. De asemenea, se reține că, potrivit doctrineipentru a fi verificată aceasta conditie, interesează ca imprevizibilitatea, precum și aspectuleconomico-financiar - care trebuie să caracterizeze efectul asupra contractului - să se raportezenu atât la natura sau cauza evenimentului, cât mai ales la efectele acestuia asupra executariiobligatiilor contractuale (Condițiile impreviziunii contractuale între tradiție și actualitate –STUDIA - C. Z____, Revista Română de drept al afacerilor nr. 6/2009).

Or, instanța reține că, prin raportare la alte contracte de credit încheiate în monedă străină, doarmoneda CHF a avut o creștere spectaculoasă, ca urmare a deciziei Băncii Centrale aElveției de a nu mai susține plafonul minim de schimb valutar al francului elvețian față deeuro. Acest fapt a fost un eveniment imprevizibil, exterior contractului, care nu putea fi în sineanticipat de părți la momentul contractării, motiv pentru care condiția este apreciată ca fiindîndeplinită.

Referitor la cea de-a doua condiție, instanța constată că și aceasta se verifică în cauza de față, ocreștere cu 113.7%, respectiv de 2.13 ori a monedei CHF în raport de moneda națională cauzândo onerozitate excesivă a obligațiilor reclamantei, prin comparație cu obligațiile băncii.

Pentru a reține astfel, trebuie subliniat că, la modul general, în lipsa unei definiții legislative anoțiunii de onerozitate excesivă, procentul de 50% de marire a valorii obligatiei debitorului estereținut și propus de către comentatorii Proiectului Codului Privat European ca un criteriu în acestsens (Principles of European Contract Law, p. 121, apud în Condițiile impreviziunii (...) C.Z____, cit. ant.)

În evaluarea riscului supra-adăugat, instanța admite că, la momentul contractării, moneda CHFavea o valoare redusă, prezentând avantaje pentru reclamant, astfel că acesta putea anticipa ocreștere relativă a monedei. Totuși, se are în vedere faptul că o creștere de o asemeneaanvergură - cu 113.7%, respectiv de 2.13 ori a monedei CHF în raport de monedanațională - nu putea fi în mod rezonabil previzionată, de către un consumator mediu,potrivit standardului de referință instituit de jurisprudența CJUE. În acest sens, instanța are învedere poziția de inferioritate a consumatorului la momentul contractării, atât din punct devedere economic, față de cocontractantul său, cât mai ales din punct de vedere al lipseicunoștințelor de specialitate. Aceasta deoarece, astfel cum a subliniat și Curtea Constituțională îndecizia citată, Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită și realizată în ansamblu, prin

22

analiza cel puțin a calității și pregătirii economice/ juridice a cocontractanților [dihotomiaprofesionist/consumator] (para.98).

În egală măsură, se reține că, urmare a creșterii valorii monedei CHF, echilibrul contractual dinprezenta cauză nu se mai atinge, ecomonia contractuală fiind perturbată în mod grav, iarefectele asupra situației debitorului sunt drastice, acesta văzându-se nevoit să restituie lunar odobândă al cărei cuantum excede semnificativ valoarea celei previzionate, în mod rezonabil, lamomentul contractării.

Nu în ultimul rând, se constată că reclamanta este un debitor de bună-credință, în luminaDeciziei Curții Constituționale (pct. 100 și 119), și acesta nu și-a asumat expres risculschimbării împrejurărilor într-o asemenea măsură ca cea din prezenta cauză – în ciudacontractării unui credit într-o monedă străină. Astfel, aceasta și-a asumat o fluctuațierezonabilă a cursului CHF, dar în niciun caz nu se poate aprecia că reclamanta ar fi acceptat săcontracteze și în ipoteza unei creșteri de 2.13 ori a valorii cursului. Totodată, riscul majorintervenit nu decurge din însăși natura contractului, căci, într-o asemenea interpretare, s-argoli de conținut însăși decizia Curții Constituționale sus-citată, care nu s-ar mai putea aplica încazul contractelor de credit, fiind lipsită de orice finalitate practică și devenind iluzorie.

Pe cale de consecință, pentru toate considerentele expuse, prin raportare la art. 970 C.civ. dela 1864, în lumina teoriei solidarismului contractual, reținând îndeplinite atât aspcetulobiectiv al echității, cât și componenta subiectivă (slăbiciunea debitorului), instanțaapreciază absolut necesară adaptarea contractului în cauza de față, pentru a se mențineutilitatea socială a acestuia. Sub acest aspect, se impun a fi făcute două precizări.

În primul rând, adaptarea contractului în temeiul principiului impreviziunii se poate realizadoar pentru viitor, începând cu data introducerii acțiunii, nu și pentru trecut, astfel cumsolicită reclamanta ȋn mod neȋntemeiat. Deși nu există o consacrare legislativă a acestuiprincipiu, instanța subliniază că acest mod de aplicare a teoriei impreviziunii derivă din chiarrațiunile instituției în sine.

Astfel, prin raportare – pentru comparație exclusiv, la art. 1271 C.civ. actual, care a consacratinstituția impreviziunii în forma sa jurisprudențială anterioară, se constată că instanța, atuncicând face aplicarea teoriei impreviziunii, poate pronunța doar două soluții : adaptarea sauîncetarea contractului. În egală măsură, rațiunea impreviziunii vizează repararea echilibruluicontractual în momentul în care, urmare a onerozității excesive a obligației, debitorul ajunge însituația de onerozitate excesivă a obligației sale. Or, este evident că adaptarea contractului serealizează, sub acest aspect, pentru viitor – începând cu data introducerii acțiunii pe rolulTribunalului București, statuarea instanței cu privire la incidența impreviziunii având efectdeclarativ, de la data introducerii acțiunii. Pe cale de consecință, cererea reclamantei de a sedispune adaptarea contractului în temeiul impreviziunii și pentru trecut și, în consecință, de a sedispune restituirea tuturor prestațiilor excedentare anterioare datei ȋnregistrării acțiunii pe rolulTribunalului București va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cea de-a doua chestiune ce se impune a fi lămurită vizează modul de adaptare a contractului,pentru viitor. Sub acest aspect, se reține că reclamanta, în cuprinsul acțiunii, solicită stabilizareacursului CHF la valoarea de la momentul contractării, în subsidiar, ca efect al imprevizunii.

În această privință, instanța subliniază, din nou, considerentele obligatorii din Decizia CurțiiConstituționale sus-citată : adaptarea contractului nu are drept scop revenirea la prestațiile de la

23

momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți laacelași moment, fiind, așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sauîncetarea contractului.

Instanța apreciază că moneda creditului, convenită de către părți în CHF, este un element esențialal contractului, constituind însuși obiectul prestației actului juridic, condiție in lipsa căreia banca,cel mai probabil, nu ar fi încheiat contractul de împrumut în aceleași condiții, astfel cum se aratăprin ȋntȃmpinare.

În egală măsură, se reține că adaptarea contractului este o formă de aplicare a principiulechității și a bunei-credințe, iar instanța este chemată să restabilească echilibrul contractual,menținând pe cât posibil voința părților de la momentul contractării. Or, cererea reclamanteide stabilizare a cursului CHF la valoarea de la momentul contractării – 1,89 lei, ardetermina un nou dezechilibru contractual, pe viitor, de data aceasta în defavoareabăncii. Este evident, din acest punct de vedere, că nu acesta este scopul instituției impreviziunii,de a înlocui un dezechilibru contractual cu un altul. Pentru a ajunge la această concluzie, instan țaare în vedere faptul că, la momentul contractării, reclamanta a obținut alte avantaje, tocmai caurmare a valorii scăzute a monedei CHF, motiv pentru care a și agreat contractarea în aceastămonedă. Prin urmare, instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea acesteia de stabilizare acursului CHF la valoarea de la data contractării.

Cât privește configurarea metodei de adaptare a contractului, instanța nu apreciază ca oportunămodificarea ratei dobânzii contractuale, dată fiind interdependența dintre această clauză și o________ alte prevederi contractuale (s-ar afecta din nou echilibrul contractual), părțile fiindînsă în măsură să procedeze astfel prin negociere pentru viitor, în măsura în care vor dori aceasta.Totodată, se reține că nu există nici un fel de criterii legale orientative pentru a stabili dobândacontractuală.

Se mai reține, totodată, faptul că singurul aspect ce atrage dezechilibrul contractual în cauză –conform argumentelor prezentate de reclamant, este valoarea monedei CHF de la data fiecăreiplăți lunare a dobânzii contractuale. Or, sub acest aspect, instanța va dispune adaptarea pentruviitor a convenției de credit nr. xxxxxxx/13.07.2007, în sensul că toate sumele datorate dereclamantă în temeiul convenției de credit se vor calcula la o valoare CHF egală cujumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății și valoarea CHF de lamomentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța reține că formula sus-menționată este în măsură arestabili pentru viitor echilibrul contractual, reconfigurând prestațiile părților fără a apelala denominarea contractului sau a interveni asupra altor clauze contractuale, aflate înprofundă interdependență cu alte obligații instituite în sarcina părților.

Practic, instanța își auto-limitează intervenția asupra contractului, încercând a prezerva, pecât posibil voința părților contractante – pentru aplicarea principiului echității, a bunei-credințe,și a solidarismului contractual – fără a modifica alte prevederi contractuale. Formula sus-menționată împarte în mod echitabil riscul supra-adăugat, la care se face referire în DeciziaCurții Constituționale sus-citată, și reprezintă un mod de gestionare a fluctuației monedei careoferă și stabilitate pentru viitor, urmând ca și banca, iar nu doar consumatorul, să suporte 50%din acest risc supra-adăugat.

24

Pentru aceste motive, instanța va dispune adaptarea pentru viitor a clauzei stipulate în convențiade credit nr. xxxxxxx/13.07.2007, în sensul că toate sumele datorate de reclamantă în temeiulconvenției de credit, se vor calcula, ȋncepȃnd cu data de 11.05.2016-data introducerii acțiuniipe rolul Tribunalului București, la o valoare CHF egală cu jumătate din diferența dintrecursul CHF de la momentul plății și valoarea CHF de la momentul contractării, la care seva adăuga valoarea CHF de la momentul contractării.

Prin urmare, se va admite în parte și capătul de cerere din acțiunea introductivă privind obligareapârâtei la restituirea sumelor încasate și se va dispune obligarea acesteia la a restitui reclamantei,în raport de formula de calcul mai sus menționată, sumele excedentar încasate începând cu dataintroducerii acțiunii pe rolul Tribunalului București (data de la care se dispune adaptareaclauzei).

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța reține că pȃrȃta a căzut parțial în pretenții, părtileavând o culpă procesuală comună, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (2) C.proc.civ.. Se reține,de asemenea, că reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat în cuantumde 2000 lei (f. 28 dosar TB, vol. I).

Pe cale de consecință, față de soluția de admitere ȋn parte a cererii, luȃnd act și de declarațiapȃrȃtei de la ultimul termen de judecată, ȋn sensul că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli dejudecată pe cale separată, instanța urmează a obliga pȃrȃta la plata către reclamantă a sumei de1000 lei, reprezentând onorariu de avocat parțial, aferent capătului de cerere admis (achitat princhitanța nr. 319/xxxxxxx/08.05.2016, de la f. 28 dosar TB, vol. I).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. V________ R______S.A.

Anulează cererea în contradictoriu cu pârâta _______________________, cu sediul în București,___________________, __________, Sec. 2,JXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxxx, ca fiindformulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Admite în parte acțiunea reclamantei R______ P______ D______, cu domiciliul în C______,_____________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu S.C. B____T___________ S.A., având JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx, cu sediul ales la S__ Ș______și Asociații, în București, ____________________ la B___ nr. 1A Clădirea Băneasa AirportTower _____________.

Dispune adaptarea pentru viitor a convenției de credit nr. xxxxxxx/13.07.2007, în sensul că toatesumele datorate de reclamantă în temeiul convenției de credit se vor calcula la o valoare CHFegală cu jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății și valoarea CHF de lamomentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării.

25

Dispune restituirea de către S.C. B____ T___________ S.A. în favoarea reclamantei a sumelorexcedentar încasate, în raport de formula de calcul mai sus menționată, începând cu dataintroducerii acțiunii.

Respinge în rest acțiunea în contradictoriu cu S.C. B____ T___________ S.A. ca neîntemeiată.

Obligă pârâta S.C. B____ T___________ S.A. la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, cutitlu de onorariu de avocat parțial, aferent capătului de cerere admis.

Ia act că pârâta S.C. B____ T___________ S.A. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli dejudecată pe cale separată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului2 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.02.2017.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S____ S________ I______ VIȚĂLARU