Jean de la Fontaine şi avântul clasicismului spre Lumini

Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Jean de la Fontaine (8 iulie 1621 – 13 aprilie 1695) este semnat de Ion Brăescu:

„În 1668, creaţia sa poetică atinge culmi nebănuite, odată cu apariţia primelor şase cărţi de Fabule. Prieten cu Racine, Boileau şi Molière, devine unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai clasicismului, deşi Fabulele (a căror ultimă carte apare în 1694) se îndepărtează într-o anumită măsură de dogmele curentului. Ascuţişul lor satiric l-a iritat pe Ludovic XIV, care a amânat cu un an ratificarea alegerii lui La Fontaine ca membru al Academiei Franceze. […] Cultivând fabula, specie literară considerată minoră, La Fontaine a adus-o la asemenea perfecţiune încât n-a mai putut fi întrecută de niciunul dintre succesorii săi. Opera sa a influenţat şi poezia generaţiei paşoptiste româneşti, îndeosebi pe Grigore Alexandrescu.”

„La Fontaine reprezintă un caz destul de rar de discrepanţă profundă între una din operele sale, Fabulele, pentru care epitetul de genial nu este întru nimic exgerat, şi restul scrierilor, nedepăşind nivelul creaţiei unor poeţi de al doilea plan ca Racan, Mainard ş.a. Chiar şi Povestirile sale – ce s-au bucurat de un oarecare succes, datorită şi conţinutului lor libertin – sunt o operă puţin originală, afirmând mai curând un bun versificator decât un poet autentic. Adevărate nuvele versificate, ele au constituit pentru La Fontaine o şcoală a artei naraţiunii prin care poetul avea să revoluţioneze genul străvechi al fabulei.”

„Dealtminteri, nici tematica celor mai multe fabule nu este originală, La Fontaine inspirându-se îndeosebi din fabulişti ai antichităţii eline (Esop, Babrios), latine (Fedru) sau indiene (Pilpay). Marea sa inovaţie constă în transformarea radicală a structurii fabulei prin schimbarea raportului dintre morală şi naraţiune. În timp ce la fabuliştii antici accentul cădea pe morală, partea narativă având un rol secundar, La Fontaine dă prioritate povestirii, morala fiind exprimată în câteva versuri (câteodată numai unul) sau absentă, reieşind implicit din conţinut. Astfel, din specie didactică, fabula devine o varietate a poeziei epice.”

„Deşi aparent detaşată de povestire, morala fabulei are un rol funcţional bine determinat, făcându-i clar tâlcul. Uneori morala este aşezată în fruntea fabulei, pentru a atrage atenţia asupra semnificaţiei peripeţiilor narate, ca de exemplu în Le Loup et l’agneau (Lupul şi mielul) sau Le Lièvre et la tortue (Iepurele şi broasca ţestoasă).”

„Conştient că predica teoretică este prin esenţă plicticoasă, La Fontaine face chiar total abstracţie de morală în fabule ca Le Chêne et le roseau (Stejarul şi trestia), Le Rat qui s’est retiré du monde (Şobolanul schivnicit), Le Loup et le chien maigre (Lupul şi potaia) ş.a. Rămâne astfel cititorului să desprindă învăţătura lor, ceea ce constituie un argument împotriva celor care consideră pe La Fontaine un scriitor pentru copii. Universul fabulelor lui este atractiv şi pitoresc, impresionând în special printr-o mare varietate tipologică.”

„Dealtminteri, delimitările sunt mai mult didactice, căci, precum Le Roman de Renard (Romanul Vulpii), fabulele lui La Fontaine reuşesc transpuneri magistrale ale faunei în trăsături şi caractere umane: leul reprezintă forţa şi maiestatea, vulpea – şiretenia şi linguşirea, iepurele – teama, mielul – blândeţea, furnica – hărnicia ş.a.m.d. La Fontaine conferă personajelor sale şi atributele caracteristice unor categorii sociale ale epocii în care a trăit. În teza sa de doctorat La Fontaine et ses fables (La Fontaine şi fabulele sale), apărută în 1853, Taine a reconstituit întreaga societate franceză a monarhiei absolute. Cea mai ilustrativă este Les Animaux malades de la peste (Jivinele bântuite de ciumă), caricatură incisivă a curţii lui Ludovic XIV.”

„Codul moral propus de La Fontaine a fost contestat, printre adversarii săi de marcă figurând Jean-Jacques Rousseau, Lamartine, Vigny sau Paul Éluard. I s-a reproşat lipsa unui ideal nobil, recomandarea unor precepte incompatibile cu educaţia morală, motiv pentru care Rousseau condamnă lectura fabulelor de către copii. […] Detractorilor lui La Fontaine li se poate replica, desigur, că acesta preconizează uneori o morală ‚à rebours’ (de-a-ndoaselea), conform căreia cititorul este conştient că trebuie să se comporte exact invers decât personajele din fabulă. Nu este însă mai puţin adevărat că fabulistul nu urmăreşte un ideal supraomenesc, nu aspiră la cultivarea unui eroism inegalabil. Morala sa nu se adresează eroului, ci omului simplu, încercând să-i deschidă ochii asupra primejdiilor care-l pândesc la tot pasul, pentru a le depăşi, sau, uneori, chiar pentru a supravieţui. Este o morală populară, o morală a bunului simţ, ieşită din propria experienţă a lui La Fontaine, care şi-a publicat prima culegere de Fabule abia la vârsta de 47 de ani.”

„Fabulele conţin o filozofie sceptică, o morală practică a unui observator lucid al societăţii sale, care îşi exprimă însă cu fermitate şi francheţe dezacordul. Sprijinindu-se pe o artă desăvârşită de portretizare, tonică prin natura comicului absurd, opera fabulistică respiră printre rânduri dezgustul autorului faţă de un sistem social clădit pe inechitate, inegalitate şi oprimare.”

„Definindu-şi opera fabulistică, La Fontaine o consideră drept ‚o amplă comedie cu o sută de acte diferite şi a cărei scenă este universul’. Poetul sublinia astfel caracterul dramatic al creaţiilor sale, concepute fiecare ca o mică scenetă, de cele mai multe ori umoristică, dar, adeseori, cu final tragic. Majoritatea scenetelor, aşa cum reiese şi din titlul lor binar, au două personaje care dialoghează, de obicei de pe poziţii antagoniste, generatoare de conflicte: lupul şi mielul, iepurele şi broasca ţestoasă, vulpea şi corbul, greierele şi furnica etc.”

„În fabule, un rol important îl joacă decorul, care, de regulă, este însăşi natura. La Fontaine este unul dintre rarii scriitori clasici care au dat atenţie naturii, simţind-o cu un fior autentic, iubind-o cu intensitate proprie romanticilor de mai târziu. Natura sa este îndeobşte cea a regiunii natale, discret evocată: un colţ de pădure, malul unui râu, o pajişte înflorită, un lac cu trestie, cadru real în care vieţuiesc animalele sau plantele în diferitele fabule.”

„Unul dintre secretele farmecului degajat de fabule este ritmul extrem de rapid şi variat al naraţiunii, obţinut prin folosirea versului liber, prin alternarea alexandrinului cu versuri mai scurte, pare sau impare, până la trisilab, cum este cunoscutul ‚Même il m’arrivé quelquefois de manger/le berger’ (Iar uneori năpasta m-a-mpins chiar să mănânc/ciobanul…) din Les Animaux malades de la peste.”

„Arta lui La Fontaine se distinge prin conciziune şi proprietatea termenilor, calităţi pur clasice; dar poetul se îndepărtează de clasicism prin folosirea unui lexic foarte bogat, care nu ocoleşte vocabulele populare, familiare şi chiar tehnice. Lapidaritatea stilului atinge perfecţiunea mai ales în acele versuri cu aspect de maximă, demne de La Rochefoucauld, în care fabulistul condensează concepţia sa asupra lumii şi societăţii, de altfel destul de apropiată de cea a marelui moralist contemporan cu el. Vestitoare a Secolului Luminilor prin caracterul lor protestatar şi umanist, fabulele lui La Fontaine îşi păstrează şi azi o prospeţime, o tinereţe care fac din el poate cel mai modern şi cel mai apropiat de noi dintre toţi scriitorii veacului clasic.”

Fabule - capodoperă a marelui poet francez Jean de la Fontaine

publicate între anii 1668-1694.

Deşi împrumută (rareori inventând) subiectele fabulelor sale de la antecesori (Esop, Fedru, fabulistica indiană sau europeană medievală), La Fontaine este deosebit de original prin bogăţia şi varietatea personajelor şi a aspectelor vieţii pe care le prezintă, prin realizarea artistică a fabulei şi prin spiritul său critic pătrunzător.Finalitatea etică este pusă pe primul plan. Conform tradiţiei genului, personajele sale, de regulă animale, sunt asimilate oamenilor („Mă servesc de animale pentru a instrui oamenii").Fiecare animal trimite la o anumită categorie socială din Franţa acelor vremuri. La Fontaine reuşeşte astfel să realizeze unul dintre cele mai cuprinzătoare tablouri ale societăţii contemporane alcătuite din magistraţi corupţi, clerici ipocriţi, curteni linguşitori, burghezi gentilomi etc.Alegoria animală permite critica puterii (Do bitoacele bântuite de ciumă) şi chiar a puterii regale (Curtea leului).

Curtea leului simbolizează o ţară de paraziţi, în care domnesc servilismul şi ipocrizia (Leul, lupul şi vulpea, înmor-măntarea leoaicei).Fiecare fabulă este construită după o schemă dramatică, marcată de o expoziţie (decor, prezentarea personajelor, punerea problemei), de o acţiune şi de un deznodământ scurt, rapid, cu mesaj de natură morală.Astfel autorul arată că cei puternici şi cei abili izbutesc în viaţă: „dreptatea celui tare e Jără judecată" (Lupul şi mielul), împotriva celor răi scriitorul recomandă prudenţa: „Neîncrederea e mama siguranţei". Ni se sugerează, în altă parte, să ne bazăm în primul rând pe propriile noastre puteri: „Ajută-te, cerul te va ajuta", să ne observăm cu luciditate greşelile etc.Cel mai adesea morala se reduce la următorul sfat: moderaţie şi prudenţă.

Curent literar-artistic - clasicisul - formarea esteticii clasiciste distinge trei perioade importante

Clasicismul

Clasicismul este un curent literar-artistic ce apare in Franta in a doua jumatate a secolului al XVI-lea in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea si se dezvolta in perioada dintre secolele XVII-XVIII. Clasicismul pledeaza pentru valorificarea antichitatii si este caracterizat, in special, prin respectul pentru antichitate.

Termenul “ clasicism” vine de la latinul “clasicus”, ceea ce inseamna – de prim rang, in care te poti increde, demn de urmat.

Cuvintul “clasic” are mai multe acceptii. Se considera clasice operele literare si artistice care intrunesc conditiile perfectiunii. In acest sens sint clasici scriitorii si artistii a caror opera isi pastreaza valoarea de-a lungul veacurilor. Astfel, in operele lui Leonardo da Vinci, Iohann Wolfgang Goethe, Victor Hugo, Mihail Eminescu, George Enescu, recunoastem valori clasice. In alta acceptie “clasic” inseamna ceea ce apartine lumii si culturii antice greco-latine. Clasicismul este, astfel, un curent literar in operele caruia ratiunea are rolul dominant si care defineste ansamblul culturii si literaturii greco-latine prin extensiuni antice. In asa fel ideea de clasicism se contopesete cu cea de antichitate.

Este necesar sa mentionam ca nu exista un element clasic pur si ca in majoritatea cazurilor “Clasicismul” este intrepatruns de “Romantism”. 46865yjc53tke8o

La origine, “Clasicismul” se bazeaza numai pe judecata etica si poate fi definit ca o miscare artistica si literara care promoveaza ideile de armonie si echilibru a fiintei umane. Acesta este caracterizat prin afirmarea sensului moral si estetic al artei, prin conformarea fata de regulile clasice dupa modelul antichitatii greco-romane, prin imbinarea frumosului cu binele si adevarul, utilului cu placutul, prin interesul pentru natura umana si prin obiectivitatea scriitorului.

In formarea esteticii clasiciste distingem trei perioade importante:

1. Perioada Renasterii franceze ce cuprinde a II-a jum. a secolului al XVI-lea. Ideea generala a esteticii clasiciste este cea a imitasiilor antichitatii.

2. Cuprinde perioada dintre anii 1600-1660 si inlocuieste imporrtanta primordiala a imitatiilor cu primatul regulelor. jk865y6453tkke

3. Perioada 1636-1711 si e remarcata prin aparita satirelor lui Boileau.

Gruparea ideilor clasiciste si transformarea lor intr-o unitate de norme estetice constituie opera scriitorilor francezi din sec. al XVII-lea : Corneille, Racine, Boileau, Molière, La Fontaine, La Bruyère. Pornind de la imitatia anticilor, este promovata o arta cu un scop moral, in centrul careia se afla omul ratiunii si al armoniei universale. Clasicismul reuneste scriitorii care accepta unele legi comune, care au ca trasaturi generale: claritatea, ordinea si masura.

In Franta principalii reprezentanti ai clasicismului sint: Pierre Corneille, Jean Racine, Jean Baptiste Poquelin-Molière, La Fontaine, Jean de la Bruyère, Boileau.

In opera “Arta poetica” Nicolas Boileau-Desprèaux sintetizeaza principiile clasicismului, pornind de la anumite norme generale de creatie, ilustrate apoi pe genuri si pe specii literare.

Alaturi de Jean Racine, Pierre Corneille ilustreaza tragedia clasica franceza in mod stralucit, fiind “deschizator de drumuri” in aceasta directie. Corneille afirma ca: “Tragedia cere pentru sibiectul ei o actiune mareata, extraordinara, serioasa”si ca “Izvorul trebuie cautat in istorie sau legenda”. Corneille scrie capodopera sa “Cidul”. Cu “Cidul” apare adevaratul stil tragic. Corneille ramine, astfel, pictorul maretiei si nobletei umane.

Jean Racine este o personalitate marcanta in literatura sec. al XVII-lea. Se afirma, alaturi de Pierre Corneille, ca dramaturg format in spiritul riguros al clasicismului. Prin opera lui Racine si Corneille, tragedia s-a impus ca gen major in clasicismul modern.

Alaturi de ceilalti clasici francezi se manifesta si Jean Baptiste Poquelin-Molière, care isi desfasoara activitatea in perioada de triumf absolut al calsicismului. Ideile clasice ale lui Molière se manifesta, indeosebi, prin respectarea principiului imitarii naturii. Natura umana, cu toate aspectele ei, este tema principala a comediilor lui Molière. Dintre cele mai cunoscute comedii putem mentiona: Tartuffe, Avarul, Mizantropul, Don Juan, Femeile savante, Bolnavul inchipuit .Universalitatea lui izvoraste din faptul ca a surprins in opera sa aspecte permanent prezente, atit in spatiu, cit si-n timp – slabiciunile omenesti. Molière, ca si Shakespeare si Balzac, apartine acelei familii de oameni ai adevarului si ai luciditatii care denunta viciile oamenilor, cu incredere in latura luminoasa a fiintei umane.

Iohann Wolfgang Goethe spunea: “Il conosc pe Molière si tin la el din tineretea mea; intreaga-mi viata am avut ce invata de al el . Ma farmeca nu numai experienta lui de artist desavirsit, ci, mai ales, naturaletea lui placuta, inalta cultura a sufletului sau de poet.”

Alaturi de Molière isi face aparitia si marele fabulist francez Jean de la Fontaine, care isi ia ca baza operele tatalui fabulei, Esop. Desi La Fontaine porneste de la modelele inaintasilor, totusi, trateaza fabula intr-un stil personal. Fabula lui La Fontaine este complexa nu numai prin bogatia tematica, ci si prin caracterul epico-dramatic si mesajul

adinc umanist. Limba si stilul lui La Fontaine ating perfectiunea prin simplitate si densitate.

Prin intermediul lui Jean de la Bruyère, in sec. al XVII, alaturi de comedie si fabula se dezvolta si o literatura de maxime, de portrete morale. Opera prin care La Bruyère ramine clasic este “Caracterele”. In unele caractere ii denunta pe impertinenti, grosolani, palavragii, orgoliosi, lingusitori. El nu inventeaza personaje sau tipuri, ci le creaza din ceea ce observa in jurul sau: “Ii dau indarat publicului ceea ce mi-a dat cu imprumut…”

In literatura romana depistam elemente de clasicsim la Ion Budai Deleanu (Tiganiada), la Mihail Eminescu, la Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga. Se manifesta interes pentru speciile: oda, satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea.

O caracteristica generala a clasicismului am putea-o face prin intermediul viziunii scriitorului francez André Gide, care spunea ca: “Adevaratul clasicism nu este rezultatul unei constringeri din afara, aceasta ramine artificiala si nu produce decit opere academice. Mi se pare ca acele calitati pe care obisnuim sa le denumim clasice sint mai cu seama calitati morale si imi place sa consider clasicismul ca un buchet armonios de calitati dintre care prima este modestia.”

Lupul şi mielul, de Jean de La Fontaine Translation by Eli Siegel Traducere de Eli Siegel

The reason of those best able to have their way is always the best: Motivul de cei capabili de a avea cea mai bună cale lor este întotdeauna cel mai bun: We now show how this is true. Ne arată acum cum acest lucru este adevărat.

A lamb was quenching its thirst Un miel a fost stingere setea sale In the water of a pure stream. În apa de un flux pur. A fasting wolf came by, looking for something; Un lup postul venit, în căutarea pentru ceva; He was attracted by hunger to this place. El a fost atras de foame la acest loc. —What makes you so bold as to meddle with my drinking? -Ce te face atât de îndrăzneţ ca să se amestece cu băut meu? Said this animal, very angry. A spus acest animal, foarte supărat. You will be punished for your boldness. Vei fi pedepsit pentru indrazneala ta. —Sir, answered the lamb, let Your Majesty -Domnule, a răspuns miel, să Majestatea Voastră Not put himself into a rage; Însuşi nu a pus într-o furie; But rather, let him consider Ci, mai degrabă, lasă-l să ia în considerare That I am taking a drink of water Că eu sunt de a lua o băutură de apă In the stream În flux More than twenty steps below him; Mai mult de douăzeci paşii de mai jos l; And that, consequently, in no way, Şi că, în consecinţă, în nici un fel, Am I troubling his supply. Sunt ingrijoratoare livrarea sa. —You do trouble it, answered the cruel beast. -Ai face probleme aceasta, a răspuns fiara cruda. And I know you said bad things of me last year. Si stiu ca ai spus lucruri rele de mine anul trecut. —How could I do that when I wasn't born, -Cum aş putea face că, atunci când nu am fost născut, Answered the lamb; I am still at my mother's breast. Răspuns la miel, eu sunt încă la sânul mamei mele. —If it wasn't you, then it was your brother. -Dacă nu ai fost tu, apoi a fost fratele tău. —I haven't a brother.—It was then someone close to you; -Nu am o brother.-A fost apoi cineva aproape de tine; For you have no sympathy for me, Pentru ai nici o simpatie pentru mine, You, your shepherds and your dogs. Tu, vă ciobani şi câini dumneavoastră. I have been told of this.I have to make things even. Mi sa spus de this.I au de a face lucrurile chiar. Saying this, into the woods Spunând aceasta, în pădure The wolf carries the lamb, and then eats him Lupul poartă miel, şi apoi îl mănâncă

Without any other why or wherefore. Fără orice alt de ce sau pentru ce.

From THE POEMS LOOKED AT: or, NOTES De la POEMELE uitat la: sau, NOTE

The Wolf and the Lamb, By Jean de La Fontaine. 1949. Lupul şi mielul, de Jean de La Fontaine. 1949. Jean de La Fontaine's The Wolf and the Lamb is one of the cruellest instances of literature. Jean de La Fontaine lui Wolf şi Mielul este unul dintre cele mai crude cazuri de literatură. The poem or fable is doubly cruel, for while it tells of an unjust occurrence, it also intimates that there is a way or trend in the human mind undeviatingly unkind. Poem sau fabulă este de două ori crud, în timp ce pentru a spune unui eveniment nedrept, de asemenea, apropiaţii că există o cale sau tendinţă în mintea omului undeviatingly urâte. La Fontaine tells us that between having one's way and being just, having one's way is more powerful. La Fontaine ne spune că între având în felul unu şi fiind doar, având în felul unul este mai puternic. It has been so, ever so many times. Acesta a fost aşa, tot de multe ori acest lucru. The most dangerous and ugly possibility inherent in the individual as individual is that the desire to have one's way seems strong, while justice seems flat and interrupting. Periculos şi cel mai urât posibilitatea inerente în individ ca individ este că dorinţa de a avea cuiva drumul pare puternic, în timp ce justiţia pare plat şi întrerupere. The wolf wants the lamb and the want itself is justice. Lupul vrea miel şi doresc în sine este dreptatea. This is the way we are. Acesta este felul în care suntem. If a want increases, just because it does, the want may seem the more just, well placed, accurate, right. Dacă o vor creste, doar pentru că o face, vrea poate părea mai mult doar, bine plasate, exacte, dreapta. The unconscious tendency or likelihood of making our want the same as universal justice is the ugliest adjunct of the heart of man. Tendinţa inconştient sau probabilitatea de a face noastre doresc la fel ca justiţia universal este cea mai urâtă adjunct de inima omului. It is so easy to find an inclination interesting and necessary; and it is so hard to see and care for what is proportionate, equitable, ethical—it is no wonder persons are angry with others and can see themselves with confusion, dimness, scorn, uneasiness, loathing, displeasure. Este atât de uşor de a găsi o înclinaţie interesant şi necesar, şi este atât de greu de a vedea şi de îngrijire pentru ceea ce este proporţională, echitabilă, etic, nu este de mirare de persoane sunt supărat cu altii si se pot vedea cu confuzie, semiobscuritate, dispreţ, nelinişte, dezgust, nemultumirea. Our desire may seem so powerful, beckoning; and later so unhandsome. Dorinta noastra poate părea atât de puternică, beckoning şi mai târziu, aşa unhandsome. Were the life of La Fontaine's wolf pursued in a novel, with the wolf, of course, endowed with the self-objecting-to system man has, we should see the wolf undergoing the doubts of a Julien Sorel or a

Raskolnikov. S-au durata de viaţă a lui lup La Fontaine desfăşurată într-un roman, cu lupul, desigur, dotate cu auto-obiecţii la om sistem are, ar trebui sa vedem lupul în curs de îndoielile unui Julien Sorel sau un Raskolnikov. We have the tendencies of the wolf of the fable, but also the uncertainty this particular wolf has not been able to manifest, or permitted to manifest. Avem tendinţele de lup de fabula, dar, de asemenea, incertitudinea acest lup special nu a fost în măsură să se manifeste, sau permis să se manifeste.

Pagina 1Introduction Introducere For nearly three centuries La Fontaine has been identified with French “classicism.” His Timp de aproape trei secole La Fontaine a fost identificat cu limba franceză "clasicismului." Lui Fables , in particular, have become one of the cornerstones of that tradition, enjoying success Fabule, în special, au devenit una din pietrele de temelie ale acestei tradiţii, se bucură de succes throughout the ages and captivating readers world wide. a lungul veacurilor şi captivant la nivel mondial de cititori. And yet, despite the popularity of the Şi totuşi, în ciuda popularităţii de Fables , La Fontaine's place among the auteurs classiques remains problematic; indeed, when we Fabule, La Fontaine loc printre classiques auteurs rămâne problematică, într-adevăr, când am compare him with his contemporaries—Boileau, Moliere, Racine—we find that he occupies a comparati-l cu contemporanii săi-Boileau, Moliere, Racine-am descoperit că el ocupă o peculiarly marginal position within the canon. deosebit poziţie marginală în canon. This marginality has most often expressed itself in Acest Marginalitatea are cele mai multe ori sa exprimat în two persistent images of the poet and his work. două imagini persistente de poetul şi opera sa. The first of these depicts him as a writer of Primul dintre acestea îl înfăţişează ca un scriitor de charmingly didactic poems to be read and memorized by children at the école primaire . didactice poezii fermecător să fie citit şi memorat de copii la primaire École. The second Cea de a doua view portrays him as an essentially derivative artist, an adaptor or elaborator of source material. Vezi-l descrie ca un instrument derivat artist în esenţă, un adaptor sau elaboratorul de materiale sursă. These representations have, in turn, been subsumed within a tradition of biographical criticism that Aceste reprezentari au, la rândul său, a fost subsumate într-o tradiţie de critică biografice care has sought to understand the oeuvre in terms of the man; or, rather, of the mythical “bonhomme.” a căutat să înţeleagă opera din punctul de vedere al omului; sau, mai degrabă, de mitic "Bonhomme." While it is not my intention here to offer a full-scale reception history of La Fontaine, I În timp ce aceasta nu este intenţia mea aici pentru a oferi o scară de recepţie istorie plină de La Fontaine, I would like to indicate briefly how his reputation has been shaped by a number of influential ar dori să indice pe scurt modul în care reputaţia sa a fost modelată de o serie de influente commentators beginning with the eighteenth century. comentatori începând cu secolul al optsprezecelea. Voltaire provided one of the earliest Voltaire cu condiţia ca unul dintre primele

assessments of La Fontaine when, in Le Siècle de Louis XIV (1751), he characterized him as “aussi evaluări de La Fontaine atunci când, în Le Siècle de Louis XIV (1751), el la caracterizat ca "aussi simple que les héros de ses fables” (56) and, in the Supplement (1753), as “le plus simple des simplu que les Heros ses de fabule "(56) şi, în suplimentul (1753), ca" le plus simple des hommes, mais admirable dans son genre, quoique negligé et inégal” (237). Hommes, mais admirabil dans gen fiul, quoique neglijeu et inégal "(237). Some twenty years Vreo douăzeci de ani later, Chamfort and La Harpe elaborated on the idea of La Fontaine's simplicity in their “Eloge” mai târziu, Chamfort şi La Harpe elaborat pe ideea de simplitate La Fontaine în lor "Eloge" (1774), written for the Academy of Marseilles. (1774), scris pentru Academia de Marsilia. Chamfort spoke of the poet's “bon sens naturel” Chamfort a vorbit despre poetului "bon sens naturel" (958), and of his “bonté naive qui.. (958), şi a lui "qui naiv Bonte .. .le ramène sans cesse a ce genre de poésie simple qui adoucit ramène. le sans cesse un marcaj gen de Poesie simple qui adoucit l'éclat d'une grande idée” (963), while La Harpe described him as “le bonhomme” (985, 987, 988), l'Eclat d'une grande Idee "(963), în timp ce La Harpe la descris ca fiind" Le Bonhomme "(985, 987, 988), “l'enfant de Ia nature” (984) and “l'homme d'une simplicité rare” (975) who possessed “le "L'enfant de Ia natura" (984) şi "l'homme d'une simplicité rare" (975), care a posedat "le caractère d'un enfant” (978). ONU d'enfant Caractère "(978). Even Rousseau, who in Emile (1762) proved to be La Fontaine’s Chiar şi Rousseau, care în Emile (1762) sa dovedit a fi La Fontaine severest critic, agreed that the Fables were “toutes naïves, toutes charmantes” (139). severe critic, de acord că au fost Fabule "naivi toutes, toutes charmantes" (139).

Page 2 Page 2Reacting against Voltaire's generation, nineteenth-century writers and critics recast the Reacţionând împotriva lui Voltaire generaţie, scriitori din secolul XIX-lea şi critici reformare discussion of La Fontaine in terms of contemporary debates on pedagogy and nationalism. discuţie de La Fontaine în ceea ce priveşte dezbaterile contemporane privind pedagogie şi naţionalism. As a Ca o program of public education began to take shape between 1830 and 1850, the Fables , once program de educaţie publică a început să prindă contur între 1830 şi 1850, Fabule, o dată relegated to the status of children's literature, came to be viewed by various quasi-socialist critics— retrogradat la statutul de al literaturii pentru copii, a ajuns să fie văzute de cvasi-socialist critici diverse- Chaho, Leroux, Souvestre—as cynical and pessimistic. Chaho, Leroux, Souvestre-ca cinic şi pesimist. Thus, while Chaho continued to speak of Astfel, în timp ce Chaho continuat să vorbească de

La Fontaine as “un bonhomme,” he nevertheless condemned the Fables for their “detestable La Fontaine ca "Bonhomme ONU," el a condamnat totuşi Fabule pentru lor "detestabil morale” (Fizaine 233). moralul "(Fizaine 233). In a similar vein, Lamartine commented bitterly on his own childhood Într-un mod similar, Lamartine comentat cu amărăciune pe propria copilărie encounter with La Fontaine: întâlnire cu La Fontaine: On me faisait bien apprendre aussi par coeur quelques fables Pe mine faisait bien apprendre aussi coeur alin quelques fabule de La Fontaine; mais ces vers boiteux, disloqués, inégaux, de La Fontaine; mais ces vers boiteux, disloqués, inégaux, sans symétrie ni dans l'oreille ni sur la page me rebutaient. sans symétrie ni dans l'Oreille ni sur la pagina rebutaient mine. .. .. .Les fables de La Fontaine sont plutôt la philosophie dure, fabule. Les de La Fontaine sont plutôt la mentare Philosophie, froide et égoïste d'un vieillard que la philosophie aimante, froide et d'Egoiste ONU vieillard que la philosophie aimante, généreuse, naïve et bonne d'un enfant....Que penser d'une généreuse, naiv bonne et d'enfant .... Que penser ONU d'une nation qui commence l'éducation de ses enfants par les începe naţiune qui l'éducation de ses enfants par les lecons d'un cynique? lecons d'cynique ONU? (300-301). (300-301). La Fontaine was not, however, without his defenders, and for a number of critics he embodied La Fontaine nu a fost, însă, fără apărătorii lui, şi pentru un număr de critici el a întruchipat what was quintessentially French. ceea ce a fost chintesenta franceză. In his 1853 essay, “La Fontaine,” Sainte-Beuve proclaimed the În 1853 eseul său, "La Fontaine," Sainte-Beuve a proclamat fabulist “l'Homère de la vieille race gauloise” (206), a point that was repeated and elaborated on by fabulist "l'Homère de La Vieille gauloise rasă" (206), un punct care a fost repetată şi elaborat de către Taine in La Fontaine et ses fables (1860): “Si cet esprit est le fond même de la race et reparaît à Taine în La Fontaine et fabule SES (1860): "CET esprit est le fond de Meme la cursa et à Si reparaît chaque siècle, l'écrivain est un La Fontaine” (345). siècle chaque, l'écrivain est ONU La Fontaine "(345). For the moment, the individual had given way Pentru moment, individul a dat drumul to the nation; “le bonhomme” to “la race.” pentru naţiune; "la cursa." "" pentru a le Bonhomme Valéry in his 1921 essay on “Adonis” continued the assault on the myth of “le Valéry în 1921 eseu pe "Adonis", a continuat asaltul asupra mitul "le bonhomme.” Although critical of the hunt scene in the poem, Valéry recognized the brilliance of Bonhomme poem. "Deşi critică de vânătoare în scenă, Valéry recunoscut strălucirea

“Adonis,” as well as La Fontaine's art de la négligence : “Prenons garde que la nonchalance, ici, est "Adonis", precum şi de artă La Fontaine de la neglijenţă: "Prenons garde que la nonşalanţa, ICI EST, savante; la mollesse, étudiée; la facilité, le comble de l'art....Quant à la naïveté, elle est savante; la mollesse, étudiée; la facilité, le comble de l'art .... Quant à la naivitate, Elle est nécessairement hors de cause: l'art et la pureté si soutenus excluent à mon regard toute paresse et nécessairement hors de cauza: l'art et la Purete si soutenus excluent mon vedere à toute paresse et toute bonhomie” (475). bonhomie toute "(475). Similarly, Ferdinand Gohin sought to demythologize La Fontaine in L'Art În mod similar, Ferdinand Gohin a căutat să demythologize La Fontaine în L'Art de La Fontaine dans ses fables (1926). de La Fontaine dans SES fabule (1926). Through an analysis of formal elements such as syllabic Printr-o analiză a elementelor formale, cum ar fi silabice rhythm, assonance, and variable verse length, Gohin concluded that La Fontaine's originality lay in ritm, asonanţă, şi versetul lungime variabila, Gohin ajuns la concluzia că Fontaine originalitatea La stabili în “une géniale adaptation” that promoted the use of materials “qui s'offraient lui, pour "Géniale adaptare une", care a promovat utilizarea de materiale "Qui s'offraient lui, pour de nouveaux arrangements” (294-95). de aranjamente nouveaux "(294-95). 1 1 Although Gohin successfully discredited the epithet of “le Deşi Gohin discreditat cu succes epitetul de "Le bonhomme,” he replaced it with another equally unfortunate term: “l'adaptateur.” This view recurs Bonhomme, "el înlocuit cu un alt termen la fel de nefericite:" l'adaptateur reapare. "Acest punct de vedere most notably in Antoine Adam's Histoire de la littérature française au XVIIè siècle (1949-56). mai ales în Antoine lui Adam au Histoire de la XVIIè literaturii française siècle (1949-1956). Judging La Fontaine's success by the degree to which he “transformed” his source material, Adam Judecand dupa succesul La Fontaine de gradul în care el a "transformat" sursă său material, Adam

Page 3 Pagina 3promoted a system of criticism that privileged in advance the Fables , while the Contes became little promovat un sistem de critici, care privilegiate în avans Fabule, în timp ce Contes a devenit puţin more than inferior verse translations of tales by Boccaccio and Ariosto. mai mult de traducerile verset inferior de poveşti de Boccaccio şi Ariosto. The work done on rhetoric and style came to be significant in another respect, for it served Activitatea desfăşurată pe retorica şi stilul de a ajuns să fie semnificative şi în altă privinţă, pentru a servit as a point of departure for many of the studies on La Fontaine's aesthetics that appeared between ca punct de plecare pentru multe dintre studiile asupra lui estetica La Fontaine care au apărut între 1960 and 1971. 1960 şi 1971.

2 2 Resisting the notions of La Fontaine the “didact” and La Fontaine the “adaptor,” Rezistenta la noţiunile de La Fontaine "didact" şi La Fontaine "adaptor," critics from this period sought to emphasize the poet's originality. critici din această perioadă a urmărit să sublinieze originalitatea poetului. Yet their formulations often Cu toate acestea, formulări lor adesea echoed Valéry's previous judgment, grounding Lafontainian poetics in “un équilibre si délicat” (de a reiterat hotărârea anterioară lui Valéry, împământarea poetica Lafontainian în "Equilibre si delicat al ONU" (de Mourges), “la négligence voulue” (Biard), or “une nonchalance savante” (Lapp). Mourges), "la voulue neglijenţă" (Biard), sau "savante nonşalanţă une" (Lapp). At the same time, În acelaşi timp, ties to the earlier paradigm of “adaptor” remained strong. legături la paradigma mai devreme de "adaptor" a rămas puternică. Investigations of La Fontaine's changes Investigaţii de Fontaine se schimbă La in source material continued to be the focal point, even though they were frequently carried on în materialul sursă a continuat să fie punctul focal, chiar dacă acestea au fost frecvent efectuate pe within a biographical framework that highlighted the poet's struggle to overcome his precursors. într-un cadru biografic care a subliniat poetului lupta pentru a depăşi precursorii lui. If critical interest in La Fontaine grew through 1971, it declined sharply during the next Dacă interes critic în La Fontaine a crescut prin 1971, a scăzut brusc pe parcursul următorilor decade. deceniu. This virtual absence of scholarly attention provoked David Lee Rubin to comment in 1981, Aceasta lipsa de atenţie virtual academice provocat David Lee Rubin să comenteze în 1981, “La Fontaine's work runs a grave risk of being taken for granted, underread, misread and finally "La Fontaine de lucru ruleaza un risc grav de a fi luate pentru a acordat, underread, interpreta greşit şi în cele din urmă misjudged. calculat gresit. A renewal of La Fontaine studies thus seems overdue” (7). O reînnoire a studiilor La Fontaine pare, aşadar, restante "(7). Happily, Rubin's remark Din fericire, Rubin remarca came in the introduction to a special issue of L 'Esprit Créateur devoted entirely to the poet, a a venit în introducerea la o ediţie specială a L "Esprit Créateur dedicată în întregime pentru a poetului, un volume that sparked new initiatives in La Fontaine criticism. volumul pe care a declanşat noi iniţiative în critica La Fontaine. Successfully breaking with the traditionally sanctioned paradigms of the past, the Succes de rupere cu sancţionat paradigmele tradiţional din trecut, scholarship of the last fifteen years has been willing to consider and confront the ambiguities in La bursa din ultimii cincisprezece ani a fost dispus să ia în considerare şi se confrunte cu ambiguităţi în La Fontaine's oeuvre. Fontaine lui opera. To this end, studies by Richard Danner (Patterns of Irony in the Fables of La În acest scop, studii de Richard Danner (Modele de ironie în Fables de La

Fontaine, 1985), David Lee Rubin ( A Pact with Silence: Art and Thought in the Fables of La Fontaine, 1985), David Lee Rubin (un pact cu Silence: Artă şi Gândul în Fables de La Fontaine , 1991), and Patrick Dandrey ( La Fabrique des Fables. Essai sur lapoétique de La Fontaine, 1991), şi Patrick Dandrey (La Fabrique des Fables sur. Essai lapoétique de La Fontaine , 1991) have offered significant reassessments of La Fontaine. Fontaine, 1991) au oferit reevaluării semnificative de La Fontaine. Danner demonstrates that Danner demonstrează că irony in the Fables is highly complex, functioning simultaneously on a variety of levels; Rubin ironie în Fables este extrem de complex, care funcţionează simultan pe o varietate de nivele; Rubin examines the ways La Fontaine problematizes the genre of the fable by requiring the reader to examinează modalităţi de La Fontaine problematizează genul fabulei prin solicitarea la cititor la participate actively in the construction of meaning; and Dandrey takes a cultural approach, showing participe activ la construcţia de sens; şi Dandrey are o abordare cultural, arătând how the poet draws upon the contemporary discourses of physiognomy, zoology, and aesthetics in modul în care poetul se bazează pe discursurile contemporane de fizionomie, zoologie, şi în estetica fabricating his apologues. fabricarea apologues lui. Complementing this research is the work of Jules Brody (Lectures de La În completarea acestei cercetări este opera lui Jules Brody (Prelegeri de La Fontaine, l994), Fontaine, l994), 3 3 Louis Louis Marin ( Le Récit est un piège , 1978 and Food for Thought , 1989), and Michael Vincent ( Figures of Marin (Le récit EST piège ONU, 1978 şi Alimentaţiei pentru gândire, 1989), şi Michael Vincent (figurile din the Text: Reading and Writing [in] La Fontaine , 1992). Text: Citirea şi scrierea de [in] La Fontaine, 1992). Brody uses philological analysis to reveal Brody foloseşte analiză filologică a dezvălui structures of verbal association and patterning in La Fontaine; Marin explores how the discourse of structuri de asociere verbală şi textură în La Fontaine; Marin explorează modul în care discursul de various fables functions to seduce characters and readers into “narrative traps”; and Vincent fabule diferite funcţii pentru a seduce caractere şi cititorii în "capcane naraţiune"; şi Vincent

Page 4 Pagina 4focuses on the ways acts of reading or interpretation open up issues of metafictionality. se concentrează pe actele modalităţile de citire sau de interpretare deschide probleme de metaficţionalitate. 4 4 At the La

same time, a growing interest in both the Contes and Psyché has contributed to the renewal of La acelaşi timp, un interes în creştere atât în Contes si psihicului a contribuit la reînnoirea La Fontaine studies, not only altering the perception of La Fontaine as fabulist, but also revealing the studii Fontaine nu, modificarea numai percepţia de La Fontaine ca fabulist, dar, de asemenea, dezvăluind diversity and complexity of his work. diversitatea şi complexitatea operei sale. Finally, the founding of “Les Amis de La Fontaine” (and its În cele din urmă, fondator al "Les Amis de La Fontaine" (şi ei annual Le Fablier ) in 1989 has provided a welcome forum for ongoing research in the field. Le Fablier anual) în 1989 a constituit un forum de bun venit pentru cercetare în curs de desfăşurare în domeniu. The year 1995 marks the 300th anniversary of La Fontaine's death, and seems an Anul 1995 marcheaza aniversarea a 300 de moartea lui La Fontaine, şi pare a fi o appropriate time to bring forward a volume, like the book at hand, that seeks to expand upon work momentul oportun să înainteze un volum, cum ar fi cartea la îndemână, care caută să se extindă la locul de muncă already undertaken, stimulate further research, and open up fresh avenues of inquiry. deja întreprinse, va stimula cercetarea în continuare, şi deschide căi proaspete de anchetă. Although the Deşi contributors to this volume ad dress a number of issues from diverse theoretical perspectives, they au contribuit la acest anunţ volum rochie o serie de probleme din diverse perspective teoretice, ele share a common interest in the problems of discourse and figuration as they affect La Fontaine’s au un interes comun în probleme de discurs şi configurare în care acestea afectează La Fontaine work. de lucru. These problems are explored, from essay to essay, in terms of such concepts as bricolage Aceste probleme sunt analizate, de la eseu la eseu, în termeni de concepte cum ar fi Bricolaj and heteroglossia, genre-mixing and genre-crossing, metatextuality and intertextuality, narrative şi heteroglossia, gen-amestecare şi gen de trecere, metatextuality şi intertextualitate, narative and metanarrative, enframing and re framing, language and culture. şi metanarrative, enframing şi re incadrarea, limba şi cultura. The essays in this collection have been arranged in four sections: the first focuses on the Eseuri în această colecţie au fost aranjate în patru secţiuni: prima se concentrează asupra way La Fontaine challenges traditional notions of literary structure and boundary; the second deals La fel Fontaine provocări noţiunile tradiţionale ale structurii literare şi limita, oferte de două with problems of rhetoric and relativism in the Fables; the third explores how La Fontaine cu probleme de retorică şi relativism în Fables, de-a treia explorează modul în care La Fontaine transforms various literary conventions associated with the roman and the conte ; and the fourth transformă convenţii literare diferite asociate cu romane şi Conte şi al patrulea probes the ways in which translation encodes cultural myths. sonde modul în care codifică traducere mituri culturale.

In the opening essay, Marie-Odile Sweetser argues that La Fontaine should be understood În eseul de deschidere, Marie-Odile Sweetser susţine că La Fontaine ar trebui să fie înţeleasă not as a partisan of “les Anciens,” but as a literary nonconformist. nu ca un partizan al "Les Antici", ci ca un nonconformist literar. Examining La Fontaine's own La examinarea lui Fontaine proprii metafictional commentary in texts as disparate as the “Epître à Huet,” the “Poème du Quinquina,” comentariu metafictional în texte disparate ca "Epître à Huet", "Poeme du chinină," and the Fables , she underscores the poet's eclectic taste in literature and philosophy. şi fabule, ea subliniaza poetului eclectic gust în literatură şi filozofie. For Sweetser, Pentru Sweetser, this unusual sensibility manifests itself on the level of discourse in La Fontaine's desire to exceed această sensibilitate neobişnuită se manifestă la nivelul discursului, în dorinţa de La Fontaine să depăşească —and at times even to erase—“les frontières traditionnelles des genres,” and in his efforts to -Şi uneori chiar de a sterge-"les Frontiere traditionnelles genuri des," şi în eforturile sale de a achieve “une interpénétration de divers arts ou moyens d'expression.” realiza "întrepătrundere de ou une moyens arte scafandri d'exprimare." The fluidity of La Fontaine's discursive boundaries is also studied by Michael Vincent and Fluiditatea lui discursive limitelor La Fontaine este, de asemenea, studiat de Michael Vincent şi Martine Debaisieux. Debaisieux Martine. Vincent addresses the problem of what constitutes the Lafontainian “book.” Vincent abordează problema a ceea ce constituie Lafontainian "carte". Rejecting as organizing principles both Respingerea ca principii de organizare, atât classical dispositio and poststructuralist découpage , he posits a metatextual and intertextual logic in dispositio clasice şi decupaje poststructuraliste, el postulează o logică şi intertextuale metatextual în La Fontaine's work. La Fontaine de lucru. This logic, Vincent maintains, grows out of the use of “framing,” Această logică, Vincent susţine, creşte din utilizarea de "framing", “deframing,” and “reframing” devices that allow the poet to construct “books” out of fragments. "Deframing," şi "reîncadrarea", dispozitive care permit poet pentru a construi "cărţi" din fragmente. In În examining La Fontaine's relation to his literary models, Debaisieux takes as her point of departure examinarea La Fontaine legătură cu modelele sale literare, Debaisieux ia ca punctul ei de plecare the “conflit that exists between récit and metanarrative in two liminal texts (“Preface” and “La Vie "conflit care există între récit şi metanarrative în două texte liminal (" Prefaţă "şi" La Vie

Page 5 Page 5d'Esope”) and the first three fables. d'Esope ") şi primele trei fabule. This “confusion” is closely connected to the multiple images of Această "confuzie" este strâns legată de mai multe imagini de

the poet inscribed within these texts, images that not only extend the discussion of aesthetic issues problemele poetul înscrise în aceste texte, imagini care nu doar extinde discuţia estetic al beyond prefatory borders but also provide an insight into how La Fontaine orders individual dincolo de frontierele prefaţator, dar oferă, de asemenea, o perspectivă asupra modului în La Fontaine individuale de comenzi fables. fabule. In the final analysis, Debaisieux sees “l'ordre et le regroupement des fables.. În analiza finală, Debaisieux vede "l'ordre et le regroupement des fabule .. .comme un . Comme ONU principe essentiel de l'originalité de cet adepte des Anciens.” Principe essentiel de l'originalité de CET adepte des Antici. " The second group of essays brings together several different perspectives on the question Al doilea grup de eseuri aduce mai multe perspective diferite, împreună cu privire la problema of discourse (didactic, scientific, philosophical) in the Fables . de discurs (didactice,, filozofice ştiinţifice) în fabule. Centering on La Fontaine's eclectic Centrarea pe eclectic La Fontaine and highly cultivated use of language, Richard Danner combines Bakhtinian theory with reader şi extrem de cultivat utilizarea unui limbaj, Richard Danner combină teoria bahtiniană cu cititor response strategies in a critical approach that he applies to “Les Animaux malades de la peste” and strategiilor de răspuns într-o abordare critică că aplică la "Les Animaux malades de la Peste" şi “Les Obsèques de la lionne.” For Danner, this methodology enables us to understand better the "Les Obsèques de la lionne." Pentru Danner, această metodă ne permite să înţelegem mai bine way in which La Fontaine's heteroglossia qualifies, and at times undermines, the didactic modul în care heteroglossia La Fontaine se califică, şi uneori subminează, didactic dimension of a fable. dimensiune de o fabula. Russell Ganim reexamines the La Fontaine-Descartes debate over animal Russell Ganim reexamines Fontaine-Descartes dezbatere La peste animale intelligence, arguing that “Le Discours a Mme de Sablière” not only attacks Descartes's theory, but inteligenţă, argumentând că "Le Discours un Mme de Sablière" nu numai atacurile Teoria lui Descartes, dar also assaults indirectly Le Discours de Ia méthode . De asemenea, atacurile indirect, Le Discours de Ia Méthode. Like Danner, his concern is with language as Ca Danner, preocuparea sa este cu limbajul ca he shows how La Fontaine employs Cartesian rhetorical practices to undercut concepts el arată cum La Fontaine are retorice practici cartezian la subcotat concepte fundamental to the philosopher's argument. fundamentală pentru filosof argument. Ganim, however, goes on to “deconstruct” these Ganim, cu toate acestea, continuă să "deconstrui" aceste practices, and finds that La Fontaine's assault leads to a subversion of his own position. practici, şi constată că Fontaine de asalt La conduce la o repunere în discuţie a poziţiei sale proprii. Finally, În cele din urmă,

Catherine Grisé studies La Fontaine's place within seventeenth-century philosophical discourse on Catherine Grise studii de La Fontaine loc în cadrul discursului filosofic secolul al XVII-lea pe relativism. relativism. In this continuation of her research on the cognitive framing of mental space (eg În acest continuării cercetării sale privind încadrarea cognitive de spatiu mental (de exemplu, problems of ocularization and focalization), she constructs a taxonomy of relativism, subdividing probleme de ocularization şi focalizare), ea construieşte o taxonomie a relativismului, subdivizare its manifestations under the narrower rubrics of cognitive and moral relativism. manifestările sale sub rubricile restrânsă a relativismului moral şi cognitive. She contends that Ea susţine că the concept of relativism put forth by La Fontaine is not univocal because in each text where it is conceptul de relativism propusă de La Fontaine nu este univocă, deoarece în fiecare text unde este invoked, he uses it somewhat differently. invocat, el foloseste oarecum diferit. The third section treats two texts which are all too often critically overlooked, Les Amours A treia secţiune tratează două texte care sunt prea adesea trecute cu vederea critic, Les Amours de Psyché et de Cupidon and Les Contes et Nouvelles . de psihicul et de Cupidon şi Les Contes et Nouvelles. In her discussion of Psyché , Twyla Meding În discuţia ei a psihicului, Twyla Meding explores La Fontaine's reconfiguration of the locus amoenus and the myth of a Golden Age. explorează La Fontaine reconfigurare a amoenus locus şi mitul o epoca de aur. She Ea finds that the use of deliberate gaps in the narrative connects problems of representation with constată că utilizarea deliberată a lacunelor în naraţiune conectează problemele de reprezentare cu Psyche's fall away from a sense of primal Psihicul lui cădea dintr-un sentiment de primar wholeness. integritatea. A nostalgia for a prelapsarian bliss, Meding concludes, motivates Psyche's double O nostalgie pentru o fericire prelapsarian, Meding conchide, motiveaza Psyche's dublu quest to restore her faded beauty and return to her idyllic life at Cupidon's palace. încercarea de a restabili decolorat frumuseţea ei şi a reveni la idilic viaţa ei de la palatul lui Cupidon. Passing from Trecerea de la topos to figure, my own contribution examines the depiction of the nun in six contes . topos la figura, propria contribuţie meu analizează reprezentarea călugăriţă în şase Contes. Reading Lectură these tales as a unit, I show how La Fontaine moves from social issues to metafictional problems aceste poveşti ca o unitate, am arăta cât de La Fontaine se mută de la probleme sociale la probleme metafictional as he transforms the nun from an object of religious satire into a figure of the text, making her the ca el transformă calugarita de la un obiect de satiră religioase într-o figură a textului, făcând-o

focal point of his reflections on the reading and writing of licentious, and thus forbidden, works. punctul focal al reflecţiile sale privind citirea şi scrierea de imorale, şi, prin urmare interzise, lucrări.

Page 6 Page 6The final section and essay in the volume addresses the crucial, but neglected, issue of Secţiunea finală şi eseu în volumul abordează crucial, dar neglijat, problema de translation. traducere. Using “Les Deux mulets” ( Fables , 1.4) as a test case, David Lee Rubin compares three Folosind "Les Deux mulets" (Fabule, 1.4) ca un caz test, David Lee Rubin compară trei English versions—by Marianne Moore, Norman Shapiro, and John Cairncross—to the French Versiunile în limbile engleză-de Marianne Moore, Shapiro Norman, şi John Cairncross-a franceză original. original. This study discloses how ideology informs the rhetorical strategies and aesthetic choices Acest studiu prezintă modul în care ideologia informează strategii retorice şi opţiunile estetice of individual translators, since each rendering projects a different image of La Fontaine as de traducători individuale, deoarece fiecare redare proiecte o imagine diferită de La Fontaine ca “classical” poet. "Clasice" poet. While the myths surrounding the poet-—children's author, adaptor, “le bon homme”—may În timp ce miturile din jurul poetului - autorul copii, adaptor, "Le Bon homme"-poate never die, they can be qualified, contested, revised. nu mor, ele pot fi calificate, în litigiu, revizuite. The essays in this volume represent just such a Eseuri din acest volum reprezintă doar o astfel de challenge. provocare. Yet more importantly, they represent an invitation to other scholars to continue the Cu toate acestea, mai important, ele reprezintă o invitaţie de a altor cercetători pentru a continua process of refiguring La Fontaine. procesul de refiguring La Fontaine. Notes Note 1. 1. Equally important as Gohin's work on style is George Couton's study on La Fontaine’s La fel de important ca de lucru Gohin pe stil este Couton lui George studiu asupra lui La Fontaine indebtedness to Renaissance manuals of rhetoric and to emblem books. gradul de îndatorare la manuale Renaştere de retorică şi a emblemei cărţi. See La Poétique de La A se vedea La Poétique de La Fontaine (1957). Fontaine (1957). 2. 2. Complementing the research on aesthetics is René Jasinski's historical study, La Completând cercetare pe estetica este istoric studiu Jasinski René, La Fontaine et le premier recueil des Fables (1965-66). Fontaine et le premier Recueil des Fables (1965-1966). 3. 3. Although published in 1994, this volume of essays reflects Brody's work on La Deşi publicată în 1994, acest volum de eseuri reflectă lucru pe Brody La Fontaine over the course of many years. Fontaine-a lungul mai multor ani.

4. 4. For a more complete review of the present state of affairs in La Fontaine studies see Pentru o analiză mai completă a prezenta stare de fapt în La Fontaine studii vedea Marie-Odile Sweetser's La Fontaine (Twayne series). Marie-Odile Sweetser lui La Fontaine (Twayne serie). Works Cited Citată de lucrări Adam, Antoine. L'Apogée du Siècle , vol. Adam, Antoine Siècle. L'apogeu du, vol. 4 of Histoire de la littérature française au XVIIè siècle . 4 din Histoire de la française au siècle XVIIè literaturii. Paris: Domat, 1954. Paris: Domat, 1954. Biard, Jean Dominique. Le Style des fables de La Fontaine . Biard, Jean Dominique Style. Le des fabule de La Fontaine. Paris: A.-G. Paris: A.-G. Nizet, 1970. Nizet, 1970. Brody, Jules. Lectures de La Fontaine . Brody, Jules. Prelegeri de La Fontaine. EMF Monographs. EMF Monografii. Charlottesville: Rookwood Press, Charlottesville: Comunicat de Rookwood, 1994. 1994. Chamfort. Chamfort. “Eloge de La Fontaine.” In La Fontaine : Oeuvres complètes 1 . "Eloge de La Fontaine." În La Fontaine: oeuvres completeaza 1. Ed. Ed. Jean-Pierre Collinet. Jean-Pierre Collinet. Bibliothèque de Ia Pléiade. Bibliothèque de Ia pleiadă întreagă. Paris: Gallimard, 1991. Paris: Gallimard, 1991. Couton, Georges. La Poétique de La Fontaine . Couton, Georges. La Poétique de La Fontaine. Paris: PUF, 1957. Paris: PUF, 1957. Dandrey, Patrick. La Fabrique des Fables: Essai sur la poétique de La Fontaine . Dandrey, Patrick:. La Fabrique des Fables Essai sur la poétique de La Fontaine. Paris: Paris: Klincksieck, 1991. Klincksieck, 1991. Danner, Richard. Patterns of Irony in the Fables of La Fontaine . Danner, Richard. Modele de ironie în Fables de La Fontaine. Athens: Ohio UP, 1985. Atena: Ohio UP, 1985. Fizaine, Jean-Claude. Fizaine, Jean-Claude. “Du Faux sage au vrai mage: Images de La Fontaine chez Hugo après l'exil.” "Du Faux au salvie vrai mag: Imagini de La Fontaine chez Hugo après l'exil."

Page 7 Page 7In Bideaux, Michel et al. Fables et fabulists : Variations autour de La Fontaine . În Bideaux, Michel et al:. Fables et fabulists Variaţiile autour de La Fontaine. Mont-de-Marsan: Mont-de-Marsan: Editions InterUniversitaires, 1992. InterUniversitaires Editions, 1992. Gohin, Ferdinand. L'Art de La Fontaine dans ses fables . Gohin, Ferdinand art. L'de La Fontaine fabule dans ses. Paris: Gamier Frères, 1929. Frères Gamier, 1929: Paris. Guiton, Margaret. La Fontaine : Poet and Counterpoet . Guiton, Margaret:. La Fontaine Poet şi Counterpoet. New Brunswick: Rutgers UP, 1961. New Brunswick: Rutgers UP, 1961. Jasinski, René. La Fontaine et le premier recueil des “Fables . ” 2 vols. Jasinski, René. La Fontaine et le premier Recueil des "Fabule." 2 volume. Paris: A.-G. Paris: A.-G. Nizet, 1965- Nizet, 1965 -

66. 66. La Harpe, Jean-François. La Harpe, Jean-François. “Second éloge de La Fontaine.” In La Fontaine : Oeuvres complètes 1 . "În al doilea rând éloge de La Fontaine." În La Fontaine: oeuvres completeaza 1. Ed. Ed. Jean-Pierre Collinet. Jean-Pierre Collinet. Bibliothèque de la Pléiade. Bibliothèque de la pleiadă întreagă. Paris: Gallimard, 1991. Paris: Gallimard, 1991. Lamartine, Alphonse de. Méditations . Lamartine, Alphonse de. Meditaţii. Paris: Gamier Frères, 1968. Frères Gamier, 1968: Paris. Lapp, John. The Esthetics of Negligence : La Fontaine's Contes . Lapp, John:. Estetica de neglijenţă lui Contes La Fontaine. Cambridge: Cambridge UP, 1971. Cambridge: Cambridge UP, 1971. Mann, Louis. Mann, Louis. Le Récit est un piège. Le est récit piège ONU. Paris: Minuit, 1978. Paris: Minuit, 1978. —. -. Food for Thought. Alimente pentru Gândul. Trans. Trans. Mette Hjort. Hjort Mette. Baltimore: Johns Hopkins UP, 1989. Baltimore: Johns Hopkins UP, 1989. Mourgues, Odette de. O Muse, fuyante proie . Mourgues, Odette de Muse. O, proie fuyante. Paris: Corti, 1962. Paris: Corti, 1962. Rousseau, Jean-Jacques. Emile ou de l'éducatjon . Rousseau, Jean-Jacques. Emile ou de l'éducatjon. Paris: Garnier-Flammarion, 1966. Paris: Garnier-Flammarion, 1966. Rubin, David Lee. A Pact with Silence: Art and Thought in the Fables of Jean de La Fontaine . Rubin, David Lee:. Un pact cu Silence Artă şi Gândul în Fables de Jean de La Fontaine. Columbus: Ohio State U, 1991. 1991, Ohio: Columbus stat U. —.guest ed., L 'Esprit Créateur 21.4 (La Fontaine) (1981). -. Oaspete, ed., L "Esprit Créateur 21.4 (La Fontaine) (1981). Sainte-Beuve. Les Grands écrivains français (XVIIè Siècle) : Les Poètes . Sainte-Beuve:. Les Grands écrivains français (XVIIè Siècle) Les Poètes. Ed. Ed. Maurice Allem. Allem Maurice. Paris: Paris: Gamier Frères, 1927. Frères Gamier, 1927. Sweetser, Marie-Odile. La Fontaine . Sweetser, Marie-Odile Fontaine. La. Twayne World Author Series 788. Twayne Autor World Series 788. Boston: GK Hall, 1987. Boston: GK Hall, 1987. Tame, Hippolyte. La Fontaine et ses fables . Îmblânzi, Hippolyte Fontaine. Fabule La et ses. Paris: Hachette, 1905. Paris: Hachette, 1905. Valéry, Paul. Oeuvres I . Ed. Valéry, Paul. Oeuvres am. Ed. Jean Hytier. Hytier Jean. Bibliothèque de la Pléiade. Bibliothèque de la pleiadă întreagă. Paris: Gallimard, 1957. Paris: Gallimard, 1957. Vincent, Michael. Figures of the Text : Reading and Writing (in) La Fontaine . , Michael.: Vincent Cifrele din Text Citirea şi scrierea în) La Fontaine (. Amsterdam/ Amsterdam / Philadelphia: John Benjamins, 1992. 1992: John Benjamins Philadelphia. Voltaire. Le Siècle de Louis XIV . Voltaire. Le Siècle de Louis XIV. 2 vols. 2 volume. Paris: Garnier-Flammarion, 1966. Paris: Garnier-Flammarion, 1966.