225
J. R. R. Tolkien CELE DOUĂ TURNURI A doua parte a trilogiei STĂPÂNUL INELELOR Trei inele pentru Regii elfilor cei de sub soare, apte pentru ei, st!p"nii gno#ilor din s!li de st"nc!  Nou!, Oa#enilor care $ti u c!%n lu#ea lor se #o are, Unul pentru Senio rul &ntuneci #ii%n noaptea lui ad"nc! Unde%s U#brele 'n (ara )ordor, ca s! le g!seasc! i pe toate s! le%adune un inel, $i altul ni#e, S! le ferece pe toate, astfel s! le st!p"neasc!, Unde%s U#brele, 'n (inutul )ordor, 'n 'ntuneci#e*  Sinopsis  Aceasta este partea a doua a STĂPÂNULUI INELELOR*  &n pri#a parte, +r!ia Inelului, ni s%a relatat despre #odul 'n care -andalf cel Sur a descoperit c! inelul pe care 'l a.ea +rodo, /obbitu l, era, de fapt, acel Inel, acel Unu, c!petenia tuturor Inelelor Puterii* Tot acolo se po.este$te despre cu# au fugit +rodo $i prietenii s!i din 0o#itatul ti/nit care era casa lor, ur#!rii de teroarea 0!l!reilor Negri din )ordor, p"n! c"nd, 'ntr%un t"r1iu, spri2ini i de Aragorn, Pribeagul din Eriador, au a2uns, dup! peripeii cu#plite, la 0asa lui Elrond din 3"lceaua 4espicat!* Acolo s%a inut )arele Sfat al lui Elrond, unde s%a luat /ot!r"rea s! se 'ncerce distrugerea Inelului, iar +rodo a fost uns Purt!tor al acestuia* Apoi au fost ale$i 'nsoitorii Inelulu i care a.eau #enirea s!%l spri2ine 'n f!ptuirea ispr!.ii de a a2unge, dac!%l ineau puterile, la )untele de +oc din )ordor, t!r"#ul .r!2#a$ului 'nsu$i, singurul loc unde  putea fi ni#ici t Inelul* 4in aceast! fr!ie f!ceau p arte Aragorn $i 5or o#ir, fiul Senio rului din inutul -ondor, repre1ent"n d oa#enii6 Legolas, fiul celui de%al unspre1ecelea rege din 0odrul &ntunecat, din partea elfilor6 -i#li, fiul lui -loin de la )untele Singuratic, repre1entant al gno#ilo r6 +rodo $i slu2itorul s!u, Sa# cel &nelept, di#preun! cu #ai tinerii lui ca#ara1i de ar#e, )eriadoc $i Peregrin, din partea /obbii lor6 $i -andalf cel Sur*  +r!ia se dep!rtase 'n tain! de 3"lceaua 4espicat!, lu"nd%o spre #ia1!noapte6 1!d!rnicindu %li%se 'ncercarea de a trece iarna prin trec!toarea 0arad/ras, -andalf i%a c!l!u1it  printr%o poart! tainic! $i au p!t runs 'n uria$el e )ine ale )oriei, c!ut"nd o cale pe s ub #uni* Acolo, -andalf s%a pr!bu$it 'ntr%un /!u 'ntu necat, 'n .re#e ce se lupta cu un du/ cu#plit al ad"ncurilor * 4ar Aragorn, despre care se do.edise 'ntre ti#p a fi #o$tenito rul t!inuit al 3ec/ilor Regi din Apus, i%a condus de la Poarta de R!s!rit a )oriei, prin inutul elfilor, Lorien, de%a lungul #arelui R"u Anduin, p"n! au a2uns la cascada Rauros* &$i d!duser! de2a sea#a c! erau ur#!rii de tot soiul de iscoade, precu# $i de f!ptura nu#it! -ollu#, st!p"n odini oar! al Inelului pe care 'nc! 'l #ai poftea*

J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

Embed Size (px)

Citation preview

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 1/225

J. R. R. Tolkien

CELE DOUĂ TURNURI A doua parte a trilogiei STĂPÂNUL INELELOR 

Trei inele pentru Regii elfilor cei de sub soare, apte pentru ei, st!p"nii gno#ilor din s!li dest"nc! Nou!, Oa#enilor care $tiu c!%n lu#ea lor se #oare, Unul pentru Seniorul &ntuneci#ii%n noaptealui ad"nc!Unde%s U#brele 'n (ara )ordor, ca s! le g!seasc!i pe toate s! le%adune un inel, $i altul ni#e, S! le ferece pe toate, astfel s! le st!p"neasc!, Unde%sU#brele, 'n (inutul )ordor, 'n 'ntuneci#e*  Sinopsis

  Aceasta este partea a doua a STĂPÂNULUI INELELOR*  &n pri#a parte, +r!ia Inelului, ni s%a relatat despre #odul 'n care -andalf cel Sur adescoperit c! inelul pe care 'l a.ea +rodo, /obbitul, era, de fapt, acel Inel, acel Unu, c!peteniatuturor Inelelor Puterii* Tot acolo se po.este$te despre cu# au fugit +rodo $i prietenii s!i din0o#itatul ti/nit care era casa lor, ur#!rii de teroarea 0!l!reilor Negri din )ordor, p"n! c"nd,

'ntr%un t"r1iu, spri2inii de Aragorn, Pribeagul din Eriador, au a2uns, dup! peripeii cu#plite, la0asa lui Elrond din 3"lceaua 4espicat!* Acolo s%a inut )arele Sfat al lui Elrond, unde s%a luat/ot!r"rea s! se 'ncerce distrugerea Inelului, iar +rodo a fost uns Purt!tor al acestuia* Apoi au fostale$i 'nsoitorii Inelului care a.eau #enirea s!%l spri2ine 'n f!ptuirea ispr!.ii de a a2unge, dac!%lineau puterile, la )untele de +oc din )ordor, t!r"#ul .r!2#a$ului 'nsu$i, singurul loc unde putea fi ni#icit Inelul* 4in aceast! fr!ie f!ceau parte Aragorn $i 5oro#ir, fiul Seniorului dininutul -ondor, repre1ent"nd oa#enii6 Legolas, fiul celui de%al unspre1ecelea rege din 0odrul&ntunecat, din partea elfilor6 -i#li, fiul lui -loin de la )untele Singuratic, repre1entant algno#ilor6 +rodo $i slu2itorul s!u, Sa# cel &nelept, di#preun! cu #ai tinerii lui ca#ara1i de ar#e,)eriadoc $i Peregrin, din partea /obbiilor6 $i -andalf cel Sur*  +r!ia se dep!rtase 'n tain! de 3"lceaua 4espicat!, lu"nd%o spre #ia1!noapte6

1!d!rnicindu%li%se 'ncercarea de a trece iarna prin trec!toarea 0arad/ras, -andalf i%a c!l!u1it printr%o poart! tainic! $i au p!truns 'n uria$ele )ine ale )oriei, c!ut"nd o cale pe sub #uni*Acolo, -andalf s%a pr!bu$it 'ntr%un /!u 'ntunecat, 'n .re#e ce se lupta cu un du/ cu#plit alad"ncurilor* 4ar Aragorn, despre care se do.edise 'ntre ti#p a fi #o$tenitorul t!inuit al 3ec/ilorRegi din Apus, i%a condus de la Poarta de R!s!rit a )oriei, prin inutul elfilor, Lorien, de%a lungul#arelui R"u Anduin, p"n! au a2uns la cascadaRauros* &$i d!duser! de2a sea#a c! erau ur#!rii de tot soiul de iscoade, precu# $i de f!pturanu#it! -ollu#, st!p"n odinioar! al Inelului pe care 'nc! 'l #ai poftea*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 2/225

  Acu# erau ne.oii s! /ot!rasc! dac! era bine s! o apuce spre r!s!rit, c!tre )ordor, sau s!%$i continue calea cu 5oro#ir6 s! le dea o #"n! de a2utor celor din )inas Tirit/, cetatea dec!petenie din -ondor, 'n r!1boiul care b!tea la u$!, ori s! se despart!* &n #o#entul 'n care a fostli#pede c! Purt!torul Inelului era /ot!r"t s!%$i continue c!l!toria lui f!r! n!de2de c!tre inutul4u$#anului, 5oro#ir a 'ncercat s!%i s#ulg! Inelul cu fora*

  Partea 'nt"i se ter#in! cu prinderea lui 5oro#ir 'n #re2ele Inelului, cu fuga $i dispariialui +rodo $i a slu2itorului s!u, Sa# cel &nelept, $i cu destr!#area a ceea ce r!#!sese din +r!ie, 'nur#a unui atac pe nepus!%#as! al o$tenilor orci, parte din ei 'n slu2ba Seniorului &ntuneci#ii din)ordor, parte ai tr!d!torului Saru#an din Isengard* Str!dania Purt!torului Inelului p!rea de2asortit! e$ecului*  Acu#, aceast! a doua parte, 0ele dou! turnuri, po.este$te despre ce s%a #ai ales de#e#brii +r!iei Inelului dup! risipirea acesteia, p"n! la .enirea )arelui &ntuneric, $i desprei1bucnirea R!1boiului Inelului, care ur#ea1! s! fie relatat! 'n cea de%a treia $i ulti#a parte*  0ARTEA A TREIA 

I Pieirea lui 5oro#ir*  Aragorn urca dealul piepti$, 'n fug!* 4in c"nd 'n c"nd, se pleca la p!#"nt* 7obbiii a.eau pasul u$or $i ur#ele lor nu erau lesne de deslu$it, nici #!car pentru un Pribeag, 'ns! c!tre creast!,c!r!ruia se 'ncruci$a cu un p"r"u, a$a c! deslu$i 'n glia rea.!n! ceea ce c!uta* 8Pricep prea binese#nele acestea, '$i 1ise el* +rodo s%a a."ntat pe deal, 'n sus* )!%ntreb ce%o fi .!1ut de pe cul#e*4ar, iat!, cale%ntoars! a f!cut $i%a cobor"t colina iar*9  Aragorn $o.!i* &$i dorea $i el s! a2ung! pe 2ilul 'nalt, n!d!2duind s! .ad! de acolo ce.acare s!%l c!l!u1easc! printre nedu#eririle sale6 dar ti#p n%a.ea de irosit* ("$ni deodat! 'nainte $i porni 'n fug! c!tre cul#e, lu"nd%o de%a cur#e1i$ul peste lespe1ile uria$e, apoi 'n sus, pe sc!ri* Sea$e1! pe 2ilul 'nalt $i pri.i 'n 1are* Nu#ai c! soarele 'i p!ru 'ntunecat, iar lu#ea 'nnegurat!,dep!rtat!* &$i arunc! oc/ii '#pre2ur, pornind dinspre #ia1!noapte, dar, afar! de colinele din 1are,ni#ic nu i se de1.eli pri.irii6 iar de nu s%ar fi aflat a$a departe, ar fi .!1ut din nou, 'n t!riilecerului, o pas!re uria$!, ca o pa2ur!, l!s"ndu%se #olco#, 'n cercuri largi, la p!#"nt*  i, c/iar 'n .re#e ce scruta '#pre2uri#ile, urec/ea lui dibace prinse ni$te sunete ce.eneau dinspre codrii de la poale, de pe #alul apusean al R"ului* Se 'ncord!* Au1i strig!te $i printre ele deslu$i cu groa1! nespus! glasurile aspre ale orcilor*  Apoi, brusc, r!sun! c/e#area ad"nc! a unui corn #!re, iar .aierul lui se i1bi de po."rni$uri $i ecoul u#plu /!urile, cople$ind cu un urlet atotputernic .uietul cascadei*  : 0ornul lui 5oro#ir; strig! el* E la anang/ie; ("$ni de pe sc!ri $i f!cu un salt pec!r!ruie*  : 3ai #ie; )! ur#!re$te nenorocul ast!1i $i toate%#i #erg de%a%ndoaselea* Unde%o fiSa#<  Pe #!sur! ce alerga, strig!tele de.eneau tot #ai puternice, dar cornul r!suna acu# #aislab, #ai sf"$ietor* +ioroase $i p!trun1!toare se 'n!lau ale orcilor urlete $i, f!r! .este, c/e#areacornului pieri* Aragorn str!b!tu ulti#ul po."rni$, dar, 'nainte s! a2ung! la poalele colinei,.acar#ul se potoli6 $i c"nd o lu! la goan! spre st"nga, 'ntr%acolo, sunetul se stinse treptat, p"n! nuse #ai au1i deloc* Se n!pusti printre arbori, sco"ndu%$i spada lucitoare $i strig"nd Elendil;Elendil;  &l g!si pe 5oro#ir 'ntr%o poieni! din apropierea lacului = s! fi fost la o #il! de Part/-alen* St!tea spri2init cu spatele de un copac uria$, de parc! s%ar fi odi/nit* 4ar Aragorn .!1u c!era ciuruit de%o groa1! de s!gei cu pan! neagr!6 inea 'nc! 'n #"n! sabia, fr"nt! 'ns!, de la

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 3/225

#"ner6 al!turi st!tea cornul spart 'n dou!* &#pre2urul $i la picioarele lui, 1!ceau #or#ane de orci#!cel!rii*  Aragorn 'ngenunc/e l"ng! el* 5oro#ir desc/ise oc/ii $i se c!1ni s! .orbeasc!*  P"n! la ur#!, rosti #olco#>  : A# 'ncercat s!%i iau Inelul lui +rodo* &#i pare r!u, #i%a# dat obolul?

  Se uit! pie1i$ la .r!2#a$ii r!pu$i*  : S%au dus piticuii, orcii i%au luat cu ei* 0red 'ns! c!%s 'n .ia!, pentru c! i%au pus 'nlanuri*  T!cu $i pleoapele%i c!1ur! grele* 4up! o clip!, rosti iar>  : R!#as%bun, Aragorn* 4u%te la )inas Tirit/ $i scap!%#i oa#enii* Eu, unul, a# dat gre$*  : Nu, 1ise Aragorn, lu"ndu%i #"na $i s!rut"ndu%l pe frunte* A# biruit* Puini se pot l!udacu astfel de i1b"nd!* +ii pe pace* )inas Tirit/ n%o s! cad!*  5oro#ir sur"se*  : &ncotro au luat%o< Era $i +rodo cu ei< 'ntreb! Aragorn* 4ar 5oro#ir nu #ai rosti nici o.orb!*  : 3ai #ie; f!cu Aragorn* Astfel se stinge .l!starul lui 4enet/or, Seniorul TurnuluiStr!2ii* i ce sf"r$it a#ar; +r!ia%i toat! risipit!* i cel care%a gre$it sunt eu* @adarnic s%a%ncre1ut-andalf 'n #ine* Acu# ce s! #ai fac< 5oro#ir #i%a l!sat cu li#b! de #oarte s! plec la )inasTirit/ $i asta e $i .oia ini#ii #ele6 dar unde%or fi Inelul $i Purt!torul lui< 0u# s! le dau de ur#!,ca s! sal.e1 onoarea din ruin!<  R!#ase o .re#e 'n genunc/i, /o/otind aplecat, cu #"na lui 5oro#ir 'ncle$tat! 'ntr%a sa*A$a 'l g!sir! Legolas $i -i#li* 3eniser! dinspre po."rni$urile apusene ale colinei, t"r"ndu%se f!r! preget printre arbori, ca dup! ."nat* -i#li inea o bard! 'n #"n!, iar Legolas cuitul lui cel lung6nu #ai a.ea nici o s!geat!* 0"nd a2unser! 'n poieni!, 'ncre#enir! uluii6 apoi '$i plecar! frunileo clip!, cu durere, c!ci pricepur! 'ndat! ce se petrecuse*  : 3ai #ie; 1ise Legolas, apropiindu%se de Aragorn* A# /!ituit $i%a# sf"rtecat o groa1!de orci 'n codru, dar a# fi fost #ai de folos aici* A# dat fuga de cu# a# au1it cornul, se pare'ns! c!%i prea t"r1iu* )! te# c! e$ti r!nit de #oarte*  : 5oro#ir s%a pr!p!dit, 1ise Aragorn* Eu sunt ne.!t!#at, c!ci n%a# fost aici, cu el* Ac!1ut ap!r"ndu%i pe /obbii, pe c"nd era# departe, pe colin!*  : 7obbiii; strig! -i#li* P!i, unde sunt< Unde e +rodo<  : Nu $tiu, r!spunse Aragorn pierit* P"n! s! #oar!, 5oro#ir #i%a spus c! orcii i%au legat6$i b!nuia c! erau 'nc! 'n .ia!* L%a# tri#is s!%i ur#!reasc! pe )err $i pe Pippin6 dar n%a# a.ut.re#e s!%l #ai 'ntreb dac! +rodo $i Sa# erau cu el* A1i toate #i%au #ers de%a%ndoaselea* 0eface# acu#<  : &nt"i s! ne%ngri2i# de r!posat, spuse Legolas* Nu%l pute# l!sa s! 1ac! a$a ca o#ort!ciune, printre orcii !$tia sc"rbo$i*  : S%o face# 'ns! iute, 1ise -i#li* Nici lui nu i%ar pl!cea s! 1!bo.i#* Trebuie s! lu!#ur#a orcilor, de #ai e .reo n!de2de c!%s .ii ostaticii din +r!ie*  : 4ar nu $ti# dac! Purt!torul Inelului e printre ei sau nu, 1ise Aragorn* Se cu.ine oares!%l p!r!si#< N%ar trebui s!%l c!ut!# pe el 'nt"i< 0e%alegere cu#plit! ni se cere;  : Atunci s!%ncepe# cu ce%i #ai degrab!, spuse Legolas* N%a.e# nici .re#e, nici uneltes! ne%n/u#!# cu# se cu.ine ca#aradul $i nici s!%i face# un #or#"nt* A# putea s!%i ridic!# o#o.il! de pietre*  : Ar fi ane.oios $i ne%ar lua #ult ti#p, c!ci bolo.anii potri.ii nu%i pute# g!si dec"t pe#alul r"ului, 1ise -i#li*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 4/225

  : Atunci s!%l a$e1!# 'ntr%o luntre cu tot cu ar#ele sale $i ale .r!2#a$ilor r!pu$i, 1iseAragorn* O s!%l tri#ite# spre cascada Rauros $i%o s!%l 'ncredin!# Anduinului* R"ul -ondoruluise .a%ngri2i ca oasele s! nu%i fie spurcate de .reo f!ptur! tic!loas!*  Se apucar! iute s! cercete1e st"r.urile orcilor, adun"ndu%le gr!#ad! s!biile, coifurilesparte $i scuturile*

  : Ia uitai%.!; strig! Aragorn* A# g!sit 'nse#nele;  Scoase din #or#anul sinistru de ar#e dou! cuite cu la#a subire, 'ncrustate cu auriu $iro$u, iar apoi g!sir! $i tecile negre, b!tute 'n neste#ate #ici, s"ngerii*  : Astea nu sunt scule orce$ti, 1ise el* Le%au purtat /obbiii* +!r! doar $i poate, orcii i%aude1ar#at, dar s%au te#ut s! p!stre1e cuitele, $tiind c!%i .orba de f!uririle cople$ite de bleste#eale apusenilor, spre ruinarea )ordorului* Ei, acuB, dac! #ai tr!iesc, prietenii no$tri sunt co#pletde1ar#ai* A# s! iau aceste lucruri, 'n sperana de$art! c%o s! li le%napoie1*  : Iar eu, spuse Legolas, a# s! iau toate s!geile pe care le g!sesc, c!ci tolba #i%e goal!*  Scotoci prin gr!#ad!, pe de l!turi, $i g!si #ulte 'ntregi $i #ai lungi dec"t cele folosite deorci* Le cercet! 'ndeaproape* Iar Aragorn se uit! la trupurile sf"rtecate $i 1ise>  : )uli dintre cei ce 1ac aici nu%s din )ordor* Unii se trag de la soare%apune, din )unii0eo$i, c! doar oi #ai $ti $i eu c"te ce.a despre orci $i despre nea#ul lor* i iat! $i%alii ce%#i parca# ciudai* 3e$#intele lor nu%s, nicidecu#, dup! croiala orceasc!;  Se referea la patru soldai%spiridu$i de statur! #ai 'nalt!, oac/e$i, cu oc/ii pie1i$i, cu picioarele groase $i #"inile #ari* Erau 'nar#ai cu s!bii scurte, late, f!r! curbura t!i$urilororce$ti6 $i%a.eau arcuri de r!c/it!, de aceea$i for#! $i lungi#e cu ale oa#enilor* Pe scuturile lor,'n #i2loc, se .edea o ticluire ciudat!> o #"n! #ic!, alb! pe un fundal negru6 'n partea din fa! acoifurilor lor era 'ncrustat! cu un #etal alb runa S*  : N%a# #ai .!1ut 'nse#nele astea niciodat!, 1ise Aragorn* 0e%or fi .r"nd s! spun!<  : S .ine de la Sauron, 'i r!spunse -i#li* Nu%i greu de descifrat*  : Nu, f!cu Legolas* Sauron nu folose$te rune de%ale elfilor*  : i nici nu%$i spune nu#ele ade.!rat6 nu per#ite nici #!car s!%i fie scris sau rostit, 1iseAragorn* )ai #ult, nu folose$te albul* Orcii care slug!resc 'n 5arad%dur au drept se#n Oc/iulRo$u*  R!#ase o clip! pe g"nduri*  : 5!nuiesc c! S .ine de la Saru#an, ad!ug! el 'ntr%un t"r1iu* Nu%s se#ne bune 'nIsengard, iar Apusul a de.enit nesigur* E a$a cu# s%a te#ut -andalf> 'ntr%un fel sau altul,tr!d!torul Saru#an a aflat de c!l!toria noastr!* Se pare c! $tie $i de c!derea lui -andalf* Iscoadeledin )oria or fi%n$elat .igilena celor din Lorien sau or fi ocolit inutul acela $i%or fi .enit 'nIsengard pe alte c!i* Orcii c!l!toresc repede* 4ar Saru#an are #ai #ulte canale prin care pri#e$te .e$ti* (ii #inte p!s!rile<  : P"n! una%alta, n%a.e# .re#e de de1legat ci#ilituri, 1ise -i#li* 7ai s!%l duce# pe5oro#ir de%aici*  : 4ar dup! ce ter#in!# treaba, .a trebui s! de1leg!# $i ci#ilituri, dac!%i .orba s%o lu!# pe calea cea bun!, r!spunse Aragorn*  : Poate c! nici nu eCist! .reo cale bun!, rosti -i#li*  -no#ul '$i lu! securea $i 'ncepu s! taie c"te.a crengi* Le prinser! cu coarde de arc $i '$ia$ternur! #antiile peste ele* Pe n!s!lia aceasta i#pro.i1at! '$i purtar! to.ar!$ul la #al, '#preun!cu trofeele sale din ulti#a b!t!lie, alese de ei s!%l 'nsoeasc!* Nu era cale lung!, dar nici nu le fuu$or, c!ci 5oro#ir fusese un b!rbat 'nalt $i puternic*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 5/225

  Aragorn r!#ase la #alul apei, ur#!rind cu pri.irea catafalcul, 'n ti#p ce Legolas $i -i#lio luar! iute 'napoi, pe 2os, spre Part/ -alen* A.eau de #ers #ai bine de o #il!, a$a c! trecu ce.a.re#e p"n! se 'ntoarser! ."slind iute 'n dou! b!rci de%a lungul #alului*  : 0e ciudat; eCcla#! Legolas* Nu erau dec"t dou! b!rci trase pe #al* 0elelalte audisp!rut f!r! ur#!*

  : Au trecut orcii pe%acolo< 'ntreb! Aragorn*  : N%a# obser.at nici un se#n de%al lor, r!spunse -i#li* Oricu#, dac! .eneau, nu #air!#"neau nici b!rcile, nici baga2ele* Le%ar fi luat cu ei sau le%ar fi distrus pe toate*  : A# s! cercete1 p!#"ntul c"nd o s%a2unge# acolo, 1ise Aragorn* i astfel, 'l a$e1ar! pe5oro#ir 'n luntrea care a.ea s!%l poarte departe* -luga cenu$ie $i #antia elfeasc! le '#p!turir! $ii le puser! sub cap* &i piept!nar! pletele lungi, negre $i i le r!sfirar! pe u#eri* La br"u, 'i str!luceacing!toarea de aur pri#it! 'n Lorien* 0oiful i%l a$e1ar! al!turi, iar 'n poal! cornul spart, precu# $i pl!selele $i resturile s!biei sale rupte6 la picioare 'i puser! s!biile .r!2#a$ilor* Apoi, dup! celegar! prora de pupa celeilalte b!rci, 'l traser! la ap!* 3"slir! trist de%a lungul #alului $i, dup! cecotir! 'n canalul cu unde repe1i, trecur! de pa2i$tea 'n.er1it! de la Part/ -alen* Po."rni$urileabrupte ale 'n!li#ilor Toi 5randir luceau> trecuse bine de a#ia1!* Pe #!sur! ce se 'ndreptau spre#ia1!1i, din Rauros se 'n!lau aburi, lic!rind tre#ur!tor dinaintea lor = o pulbere de aur* 3uietul$i tunetul cascadei 1guduir! .!1du/ul neclintit* 4e1legar! $i '#pinser! plini de #"/nire luntreafunerar!> acolo 1!cea 5oro#ir $i se odi/nea 'n pace, lunec"nd peste s"nul undelor c!l!toare* &n.re#e ce ."sleau 'nd!r!t, pe el 'l lu! curentul* Trecu plutind pe l"ng! ei $i luntrea se dep!rta p"n!a2unse un punct 'ntunecat 'n lu#ina aurie6 apoi, brusc, disp!ru* 0ascada Rauros curgeanesting/erit! la .ale* R"ul 'l luase pe 5oro#ir, fiul lui 4enet/or, $i astfel ni#eni nu%l #ai 1!ri.reodat! prin )inas Tirit/, conte#pl"nd di#ineaa din Turnul Alb* 4ar dup! aceea, #ult! .re#ese .orbi 'n -ondor despre cu# trecuse luntrea elfeasc! peste cascad! $i peste /ele$teul 'n!lbit despu#! $i 'l purtase 'n 2os, prin Osgiliat/ $i prin nenu#!ratele guri ale Anduinului, p"n! la )areacea )are, 'n noapte, sub cerul plin de stele*  0ei trei r!#aser! o .re#e t!cui, uit"ndu%se lung 'n ur#a lui* Apoi Aragorn .orbi>  : &l .or c!uta cu pri.irea din Turnul Alb, dar el nu se .a #ai 'ntoarce nici de pe #are,nici din #uni*  i 'ncepu atunci s! c"nte 'nceti$or>  Prin Ro/an, peste #la$tini $i c"#pii cu iarba%nalt! 3ine 3"ntul de Apus, printre 1iduri'#i tresalt!*  80e solii #i%aduci din .est, pe sear!, tu, neobosite ."nt<  L%ai 1!rit pe 5oro#ir, .oinicul, pe lun!, sub al stelelor .e$#"nt<9 8L%a# .!1ut pribegind peste $apte i1.oare, peste ape #ari, cenu$ii6  L%a# .!1ut p!$ind pe t!r"#uri de$arte, p"n! s%a dus pe pustii 'n u#brele de #ia1!noapte*Apoi, nu #ai $tiu*  S! fi au1it ."ntul de%apus cornul de os al lui 4enet/or fiu<9 8O, 5oro#ir; A# pri.it de pe1iduri, departe, spre #ia1!noapte, 4ar nu te%ai ar!tat de pe t!r"#ul de$ert de care oa#enii n%au parte*9  Apoi c"nt! Legolas>  3"ntul de )ia1!1i dinspre #are, de pe dune $i steiuri 1boar!, Purt"nd .aietul pesc!ru$ilor,apoi la poart! cu gea#!t coboar!*  80e .e$ti din #ia1!1i #i%aduci pe%nserat, tu, ."nt de suspin<  Unde%i .oinicul 5oro#ir< @!bo.e$te prea #ult $i #! u#ple de c/in*9 8Nu #!%ntrebaunde 'i e l!ca$ul = pu1derie de ose#inte acolo au l!sat, Pe !r#uri albe, pe !r#uri negre, subcerul de furtun! fr!#"ntat6

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 6/225

  At"ia au str!b!tut Anduinul s%a2ung! la tre#ur!toarea #are*  &ntreab!%l pe 3"ntul de )ia1!noapte cel ce%#i tri#ite .e$ti sub soare*9 8O, 5oro#ir;&nd!r!tul porii dru#ul c!tre #are o ia spre #ia1!1i, 4ar tu nu te%ai 'ntors cu ip!tul pesc!ru$ilordin gurile #!rii pustii*9  4up! aceea, Aragorn c"nt! iar>

  3"ntul de )ia1!noapte colind! dinspre Poarta Regilor, peste url!toare, i cornul luir!sun! prin turn curat, ca o r!coare*  80e .e$ti #i%aduci acu# din #ia1!noapte, o, tu, prea aprig ."nt<  0e .e$ti de la 5oro#ir 3itea1uB<  0!ci dus e de de#ult*9 8I%a# au1it strigarea #ai 2os de A#on 7en*  Acolo at"i potri.nici a%nfruntat;  Scutul despicat $i sabia lui fr"nt! pe ape i le%au dat*  i spre odi/n! bl"nd! capul #"ndru, c/ipul tandru $i #!dularele i%au pus*  Iar Rauros, cascada aurie Rauros, la s"nul ei l%a dus*9 8O, 5oro#ir; Turnul Str!2ii spre#ia1!noapte .a pri.i Spre Rauros, cascada aurie Rauros, de%a pururea $i%o 1i*9  0u acestea, sf"r$ir!* Apoi 'ntoarser! barca $i pornir! c"t puteau de iute contra curentului,'nd!r!t, la Part/ -alen*  : )i%ai l!sat #ie 3"ntul de R!s!rit, rosti -i#li, dar n%a# s! scot o .orb! despre el*  : A$a se $i cu.ine, 1ise Aragorn* 0ei din )inas Tirit/ sunt r!bd!tori cu 3"ntul deR!s!rit, dar nu%i cer .e$ti* Acu# c! 5oro#ir $i%a g!sit calea, trebuie s! ne%o afl!# $i noi degrabB pe%a noastr!*  Arunc! o pri.ire iute, dar scrut!toare, asupra pa2i$tii 'n.er1ite, plec"ndu%se #ereu la p!#"nt*  : Picior de orc n%a c!lcat pe%aici, spuse el* Alt#interi, ni#ic nu e sigur* Toate ur#elenoastre dus%'ntors se .!d clar* Nu%#i dau sea#a dac! a re.enit .reun /obbit de c"nd 'l c!ut!# pe+rodo*  Se duse iar la #al aproape de locul unde firicelul de ap! se .!rsa 'n r"u*  : Aici sunt c"te.a ur#e clare, 1ise el* Un /obbit s%a tot ."nturat 'n ap! $i%napoi, dar nu%#i dau sea#a c"nd*  : i cu# cre1i tu atunci c! s%ar de1lega ci#ilitura asta< 'l 'ntreb! -i#li*  Aragorn nu r!spunse pe dat!, ci se 'ntoarse 'n tab!ra lor, s! se uite la baga2e*  : Lipsesc dou! ranie, 1ise el, $i una dintre ele e sigur a lui Sa#> era destul de grea*Acesta%i, prin ur#are, r!spunsul> +rodo a plecat cu barca, '#preun! cu slu2itorul s!u* Trebuie s!se fi 'ntors 'n ti#p ce noi toi era# departe* )%a# 'nt"lnit cu Sa# c"nd urca# colina $i i%a# spuss! .in! dup! #ine6 dar pur $i si#plu nu #%a ascultat* I%a citit g"ndurile st!p"nului s!u $i s%a 'ntorsaici 'nainte ca +rodo s! fi plecat* Nu i%a fost u$or s! scape de Sa#*  : 4ar de ce s! ne fi l!sat a$a, f!r! s! ne spun!< 1ise -i#li* 0iudat! fapt!*  : i de#n! de toat! lauda, ad!ug! Aragorn* 0red c! Sa# a a.ut dreptate* +rodo n%a .ruts!%$i ia prietenii cu el, 'n )ordor, la #oarte sigur!* 4ar $tia una $i bun!, c! trebuie s! a2ung!acolo* S%a 'nt"#plat ce.a dup! plecarea noastr!, ceea ce l%a f!cut s!%$i 'nfr"ng! spai#a $i%ndoiala*  : Poate c! au dat peste el /!ita$ii orci, $i%a fost ne.oit s! fug!, 1ise Legolas*  : 4a, bine'neles c%a fugit, spuse Aragorn, dar cred c! nu din pricina orcilor*  &ns! nu scoase o .orb! despre te#erile sale 'n leg!tur! cu ceea ce%l f!cuse pe +rodo s! ia brusc aceast! /ot!r"re $i s! fug!* )ult! .re#e a.ea s! p!stre1e taina ulti#elor cu.inte ale lui5oro#ir*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 7/225

  : Ei bine, #!car a# l!#urit c"t de c"t situaia, pentru #o#ent, 1ise Legolas* +rodo nu#ai e pe #alul !sta al r"ului6 asta nu 'nsea#n! 'ns! c! a luat o barc!* Iar Sa# 'l 'nsoe$te6 nu#aiel putea s! ia rania*  : Prin ur#are, spuse -i#li, a.e# de ales fie s! ne sui# 'n barca asta care ne%a #air!#as $i s%o porni# pe ur#ele lui +rodo, fie s%o lu!# pe 2os, dup! orci* Slabe sperane 'n a#bele

ca1uri* A# pierdut ca# #ult ti#p*  : Ia stai s! #! g"ndesc puin, 1ise Aragorn* A# s! fac o alegere corect! $i%a# s! presc/i#b r!ul acestei 1ile nefericite*  R!#ase o clip! pe g"nduri*  : A# s! #! iau dup! orci, rosti el 'ntr%un t"r1iu* L%a$ fi c!l!u1it pe +rodo c!tre )ordor$i l%a$ fi 'nsoit p"n! la cap!t6 dar, dac! #! apuc s!%l caut acu# prin pustiu, .a trebui s!%i las peostatici prad! torturilor $i #orii* &n sf"r$it '#i spune $i #ie ini#a ce.a li#pede> soartaPurt!torului Inelului nu #ai e 'n #"inile #ele* +r!ia $i%a '#plinit #enirea* 0u toate acestea, noi,cei ce%a# r!#as, nu%i pute# abandona pe%ai no$tri c"t #ai a.e# un strop de .lag!* 7ai; La dru#;L!sai aici tot ce nu ne e de absolut! trebuin!* O s! #erge# 'ntins 1i $i noapte;  Traser! ulti#a barc! pe uscat $i o duser! spre p"lcul de arbori* Puser! sub ea totcalabal"cul care le prisosea $i nu%l puteau c!ra cu ei* Apoi plecar! de la Part/ -alen* Era pe lac/indie c"nd a2unser! iar 'n poienia unde se pr!p!dise 5oro#ir* Acolo luar! ur#ele orcilor* Nule fu greu deloc*  : Nici un alt nea# nu face ase#enea pr!p!d, 1ise Legolas* Se pare c! tare le place s!sf"rtece $i s! ni#iceasc! tot ce cre$te, c/iar dac! nu le st! 'n cale*  : 0u toate acestea, sunt iui de picior, ad!ug! Aragorn, $i%s neobosii* Iar #ai 'ncolo s%ar putea s! ne c!ut!# c!rarea pe p!#"nturi pietroase $i pustii*  : Atunci, dup! ei, 1ise -i#li* i gno#ii sunt 'n stare s! in! pasul $i nu ostenesc nici ei#ai degrab! ca orcii* Nu#ai c! /!ituirea ne .a fi lung!> ne%au ca# luat%o 'nainte*  : 4a, spuse Aragorn, a.e# ne.oie cu toii de puterea de 'ndurare a gno#ilor* 4ar/aidei; O s! porni# pe ur#ele .r!2#a$ului, cu sau f!r! n!de2de* 3ai $i%a#ar de ne%o# do.edi#ai iui ca ei; 7!ituirea asta .a fi socotit! o #inune 'n 0ele Trei Nea#uri> al Elfilor, al -no#ilor$i%al Oa#enilor* i%acu#, s%o lu!# din loc;  Se a."nt! ca un cerb* O lu! .al%."rte2 printre arbori* Acu#, c! $tia ce%a.ea de f!cut, 'ic!l!u1ea ca ."ntul $i ca g"ndul* &n ur#! l!sar! codrul de l"ng! lac* Po."rni$uri nesf"r$ite,'ntunecate $i coluroase urcar!, sub cerul 'ns"ngerat de asfinit* Se l!s! 'nserarea* Se dep!rtar!, cani$te u#bre cenu$ii dintr%un t!r"# de piatr!*  II 0!l!reii din Ro/an*  Se l!s! $i #ai #ult 'ntunericul* &nd!r!tul lor, ceaa pogor"se printre arborii de la poale $il"nce1ea pe firul palid al Anduinului, dar cerul era senin* Se ar!tar! stelele* Luna ceruit! plutea laapus, iar steiurile a1."rleau u#bre 'ntunecate* A2unseser! la poalele colinelor de piatr! $i sl!bir! pasul, c!ci ur#ele nu #ai erau u$or de deslu$it* Aici, 'n!li#ile E#n )uil se 'ntindeau de la#ia1!noapte la #ia1!1i 'n dou! $iruri lungi, surpate* Partea de apus a fiec!rei creste era abrupt! $iane.oioas!, dar la r!s!rit panta se 'n!la #ai lin $i era br!1dat! de nu#eroase f!ga$uri $i ."lcele*0ei trei to.ar!$i b"2b"ir! noaptea 'ntreag! prin inutul acesta pietros, urc"nd pe cul#ea pri#eicreste, care era $i cea #ai 'nalt!, $i cobor"nd apoi iar 'n negura unei .!i ad"nci ce $erpuia decealalt! parte*  Acolo, la ceasul de r!coare de dinaintea 1orilor, '$i traser! o clip! sufletul* Luna sc!p!tasede #ult 'n faa lor, iar stelele sclipeau deasupra6 nu se ar!tase 'nc! pri#a gean! de lu#in! pestecolinele dind!r!t* O clip!, Aragorn r!#ase descu#p!nit> ur#a orcilor cobora p"n! 'n .ale, darapoi se f!cea ne.!1ut!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 8/225

  : Pe ce dru# cre1i c%au luat%o< 'ntreb! Legolas* Pe cel de #ia1!noapte, ca s! scurte1ecalea c!tre Isengard, sau c!tre +angorn, dac!, a$a cu# b!nuie$ti, !sta le e elul< Ori spre #ia1!1i,ca s%a2ung! la Sc!ld!toarea Enilor<  : Indiferent unde%ar .rea s%a2ung!, 'n nici un ca1 n%ar alege r"ul, 1ise Aragorn* Iar de nu%i 1ar.! 'n Ro/an $i Saru#an nu $i%a sporit puterea, au s%o ia pe calea cea #ai scurt!, de%a

cur#e1i$ul c"#piilor ro/irri#ilor* 7ai s%o porni# spre #ia1!noapte;  3alea se 'ntindea '#pietrit!, str!2uit! de colinele costeli.e, iar pe fundul ei $iroia un p"r"ia$ printre bolo.ani* &n dreapta se ridica o st"nc! a#enin!toare, iar la st"nga po."rni$uricenu$ii, esto#pate $i u#brite 'n ini#a nopii* &$i continuar! dru#ul c!tre #ia1!noapte, #ai binede%o #il!* Aragorn cerceta, aplec"ndu%se #ereu, ascun1i$urile $i f!ga$ele c!tre creast!* Legolas oluase ce.a #ai 'nainte* 4eodat!, elful scoase un strig!t, iar ceilali se apropiar! 'n fug! de el*  : Toc#ai a# trecut pe l"ng! unii dintre cei pe care%i ur#!ri#, 1ise el* Ia uitai%.!;  Ar!t! cu degetul, iar ei '$i d!dur! sea#a c! 8bolo.anii9 de la poalele po."rni$ului nu eraualtce.a dec"t un #or#an de cada.re* Nu#!rar! cinci orci #ori care 1!ceau acolo* +useser!secerai cu cru1i#e $i doi dintre ei erau desc!p!"nai* P!#"ntul #ustea de s"ngele lor 'ntunecat*  : Alt! treab! ce trebuie descurcat!; 1ise -i#li* 0a s%o de1leg!#, e ne.oie de lu#ina1ilei, pe care 'ns! n%o pute# a$tepta*  : Oricu# ai lua%o, nu trebuie s! ne pierde# sperana, rosti Legolas* )ai #ult ca sigur,.r!2#a$ii orcilor ne sunt prieteni* S!l!$luie$te .reun nea# pe colinele astea<  : Nu, r!spunse Aragorn* Ro/irri#ii se%abat rareori pe%aici, c!ci sunt departe de )inasTirit/* O fi .reun grup de oa#eni .enii, cine $tie de ce, pe%acest t!r"#< Nu%#i prea .ine s! cred*  : Atunci, ce p!rere ai< 1ise -i#li*  : 0red c! .r!2#a$ul $i%a luat el 'nsu$i potri.nicul cu sine, 'i r!spunse Aragorn* Ace$tia%sorci din #ia1!noapte, .enii de departe* Printre cada.re nu se afl! nici un orc de .a1!, cu'nse#nele acelea ciudate* 5!nuiesc c! s%au 'nc!ierat6 nu%i ce.a neobi$nuit la un nea# tiran caacesta* S%o fi iscat .reo ne'nelegere 'n leg!tur! cu dru#ul*  : Sau cu ostaticii, 1ise -i#li* S! sper!# c! nu $i%au g!sit sf"r$itul pe%aici*  Aragorn cercet! p!#"ntul pe o ra1! #are, dar nu d!du peste alte ur#e de 'nc!ierare*Pornir! #ai departe* Spre r!s!rit, cerul 'ncepu s! se lu#ine1e palid6 stelele sc!p!tau $i lu#inacenu$ie 'ncepea s! creasc!* 0e.a #ai spre #ia1!noapte, d!dur! de un $!nule unde curgea la .aleun p"r"ia$ $erpuitor, care '$i croise f!ga$ul 'n st"nc!* 4in el se i.iser! c"te.a tufe, iar pe #arginise 1!reau, ici%colo, p"lcuri de iarb!*  : &n sf"r$it; eCcla#! Aragorn* Uite $i ur#ele pe care le c!ut!#; Pe%aici, 'n susul acestuicurs de ap!, au luat%o orcii dup! 'nc!ierarea lor*  Iute pornir! acu# gonacii pe noul f!ga$* S!reau din st"nc!%n st"nc!, 'n.iorai, de parc! seodi/niser! o noapte 'ntreag!* &ntr%un t"r1iu, a2unser! pe creasta colinei cenu$ii6 brusc '$i si#ir! pletele r!.!$ite $i #antiile 'nfoiate de o boare> era bri1a r!coroas! a 1orilor*  Se 'ntoarser!> .!1ur! cu#, peste R"u, colinele din 1are luaser! foc* @iua se pr!.!lea 'nt!rii* 0onturul ro$u al soarelui se ridica peste u#!rul inutului 'ntunecat* Spre soare%apune, 'n faalor, lu#ea 1!cea neclintit!, .ag!, cenu$ie6 dar, pe #!sur! ce pri.eau, u#brele nopii se risipeau,culorile p!#"ntului ador#it se tre1eau la .ia!> .erdele se re.!rsa peste poienele Ro/anului, aburialbi p"lp"iau pe deasupra p"raielor, iar 'n st"nga, la #ai bine de trei1eci de leg/e dep!rtare,"$neau 'n lic!riri alb!strii%.iolet cul#ile de nea str!lucitoare ale )unilor Albi, '#bu2orai dei.irea 1orilor*  : -ondor; -ondor; strig! Aragorn* +ie s! te pri.esc din nou c"nd.a, 'ntr%un ceas #aifericit; Nu #i%e dat 'nc! dru#ul c!tre p"raiele tale lucitoare, de #ia1!1i*  -ondor; -ondor, tu, a$ternut 'ntre )uni $i )are;

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 9/225

  3"ntul de%Apus trecu pe%acolo6 asupra Po#ului de Argint, lu#ina care 0!1u ca ploaia%ngr!dinile regilor din .eacuri de%alt!dat!*  O, 1iduri #"ndre; Turnuri dalbe;  Tron aurit $i tu, cunun!%naripat!;  O, -ondor, -ondor;

  +i%.a%i #ai fi dat O#ului s! .ad! Po#ul de%Argint oare<  3a #ai /oin!ri c"nd.a 3"ntul de%Apus 'ntre )unte $i )are<  : i%acu#, la dru#; 1ise el, s#ulg"ndu%$i pri.irile dinspre #ia1!1i $i 'ndrept"ndu%leunde.a 'ntre soare%apune $i #ia1!noapte, spre calea ce%o a.eau de str!b!tut*  4e pe creasta unde st!tuser! cei trei, po."rni$ul se pr!.!lea abrupt la picioarele lor*4edesubt, la .reo dou!1eci de st"n2eni, se afla o platfor#! 'ntins! $i gloduroas! care se ter#ina brusc la #arginea unei st"nci .erticale> Peretele de R!s!rit al Ro/anului* Astfel lu! sf"r$it inutulE#n )uil $i, dinaintea pri.irii lor, departe, 'n 1are, se 'ntindeau c"#piile .er1i ale ro/irri#ilor*  : Ia uitai%.!; strig! Legolas, ar!t"nd cu degetul spre cerul stins de deasupra* Iar a ap!rut.ulturul; Sus, 'n t!rii* Pare s! 1boare acu# departe de inutul acesta, c!tre #ia1!noapte*&naintea1! cu .ite1! #are* 3edei<  : Nu, nici #!car oc/ii #ei nu%l deslu$esc, bunule Legolas, rosti Aragorn* Trebuie s! fiecu ade.!rat tare sus* )! 'ntreb ce #isiune%o fi a."nd, dac! e .orba de aceea$i pas!re pe care a##ai .!1ut%o* 4ar iat!, #i se de1.!luie pri.irii ce.a #i$c!tor acolo, pe c"#pie, ce%i #ai la'nde#"n! $i #ai aproape, se pare*  : O #uli#e, 1ise Legolas* E un grup #are care #erge pe 2os6 dar #ai #ult nu potspune, nu%#i dau sea#a de ce nea# ar putea fi* Sunt #ulte leg/e p"n%acolo, b!nuiesc c! .reodou!spre1ece6 'ns! 'ntinderea c"#piei e greu de #!surat*  : Eu, unul, 1ic c! nu #ai a.e# ne.oie de nici o d"r!, ca s! ne c!l!u1easc!, 1ise -i#li*S! c!ut!# c"t #ai iute o c!r!ruie spre c"#pie*  : )!%ndoiesc c%o s! g!se$ti .reo cale #ai scurt! dec"t cea aleas! de orci, spuse Aragorn*  &$i ur#!reau acu# .r!2#a$ii 'n lu#ina li#pede a 1ilei* Se p!rea c! orcii #erseser! 'ntins,cu toat! .ite1a* 4in loc 'n loc, ur#!ritorii g!seau tot felul de lucruri pierdute sau aruncate> pungide #"ncare, co2i $i resturi de p"ine neagr! .ec/e, o #antie scurt! sf"$iat!, un pantof potco.it,rupt, printre pietre* 0!rarea 'i ducea spre #ia1!noapte, de%a lungul crestei $i, p"n! la ur#!,a2unser! la o cr!p!tur! ad"nc!, s!pat! 'n st"nc! de un p"r"u ce se rostogolea 1go#otos la .ale*Prin despic!tura 'ngust! cobora o c!r!ruie, ca un $ir de sc!ri, p"n! pe c"#pie*  La cap!tul ei, p!$ir! ciudat de repede pe iarba Ro/anului care se u#fla .!lurit, precu# o#are .erde, p"n! /!t, la poalele E#n )uilului* P"r"ul tu#ultuos se f!cea ne.!1ut 'ntr%o'n.olburare deas! de br"ncu! $i plante de ap!, iar ei 'i au1ir! clipocitul prin tunelele .er1i,cobor"nd po."rni$uri u$oare, spre #la$tinile dep!rtate din 3alea Sc!ld!torii Enilor* Se pare c!l!saser! iarna ag!at! 'nd!r!t, de coline*  Aici aerul era #ai bl"nd, #ai cald $i u$or 'n#ires#at, ca $i cu# s%ar fi st"rnit pri#!.ara,iar se.a ar fi urcat din nou 'n frun1e $i ierburi* Legolas inspir! ad"nc, ca o#ul care trage pri#a'ng/iitur! de ap!, dup! o sete nesf"r$it!, prin pustiuri*  : A/; )irosul rea.!n; eCcla#! el* E #ai bun ca un so#n pe cinste* 7ai s!%i d!# 1or;  : Pe%aici picioarele u$oare #ai sprinten alearg!, 1ise Aragorn* )ai iute, poate, ca orcii potco.ii cu fiare* O# putea de%acu# s! #ai scurt!# distana;  Pornir! unul dup! altul, alerg"nd ca ogarii ce adul#ec! #irosuri puternice, cu oc/iisclipind de dorin!* 4rept spre apus, se c!sca t!ietura /idoas! a p"r2olului i#ens, iscat de #ar$ulgreoi al orcilor6 iarba sua.! a Ro/anului fusese scru#it! $i 'nnegrit! de trecerea lor* 4eodat!,Aragorn scoase un strig!t $i se 'ntoarse 'ntr%o parte*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 10/225

  : Stai; url! el* i nu .enii 'nc! dup! #ine;  O lu! la fug! spre dreapta, dep!rt"ndu%se de poteca principal! pentru c! .!1use ur#e de pa$i 'ntr%acolo, desp!rindu%se de celelalte = ur#ele unor picioare #ici, nepotco.ite* 4ar, nudeparte, acestea se 'ncruci$au cu altele orce$ti, care .eneau tot dinspre Potec!, din fa! $i dinspate6 la un #o#ent dat, ur#ele se 'ntorceau brusc $i se pierdeau 'n p!#"ntul r!scolit de

.r!2#a$i* Aragorn se aplec! $i ridic! ce.a din iarb!6 apoi se 'ntoarse alerg"nd*  : 4a, 1ise el, e li#pede, sunt ur#ele unui /obbit* 0red c! ale lui Pippin* El e #ai #ic ca)err* i ia uitai%.! aici;  Ridic! ce.a ce sclipi 'n soare* P!rea o frun1! proasp!t! de #esteac!n, #inunat! $i ciudat! pe c"#pia aceea rar! ur#! de arbori*  : E paftaua de la o #antie elfeasc!; strigar! 'ntr%un glas Legolas $i -i#li*  : Nu cad f!r! pricin! frun1ele din Lorien, 1ise Aragorn* Asta n%a fost pierdut! a$a, pur $isi#plu, ci a l!sat%o cine.a ca se#n pentru cine s%ar 'nt"#pla s! treac! pe%aici* 0red c! Pippin aluat%o la fug! al!turi cu dru#ul, toc#ai pentru asta*  : &nsea#n! c! #!car el #ai era 'n .ia! atunci, spuse -i#li* i era teaf!r la #inte $i latrup* )i%a #ai .enit ini#a la loc* N%a# f!cut dru#ul de po#an!*  : S! n!d!2dui# c! n%a pl!tit prea scu#p pentru 'ndr!1neal!, 1ise Legolas* 7ai s%o porni# #ai departe; )i se rupe ini#a c"nd #! g"ndesc la fl!c!ii !ia c/ipe$i, #"nai ca ni$tedobitoace*  Soarele urc! spre a#ia1!, apoi 'ncepu s! coboare u$or 'n t!rii* 4in #are se ridicau nouriu$ori departe, c!tre #ia1!1i, r!.!$ii apoi 'n b!taia ."ntului* Soarele asfinea* &n ur#!, u#brelecre$teau, 'ntin1"ndu%$i braele lungi dinspre r!s!rit* -onacii nu sl!beau pasul* Trecuse de2a o 1ide c"nd se pr!p!dise 5oro#ir $i orcii erau 'nc! departe* Nu se #ai 1!reau pe 'ntinsul c"#piei*  0"nd 'i cuprinser! u#brele nopii, Aragorn se opri* Nu poposiser! dec"t o dat! 'n lungullor #ar$ de peste 1i, ca s!%$i trag! sufletul, a$a c! str!b!tuser! dou!spre1ece leg/e de la peretelede r!s!rit, de unde porniser! 'n 1ori*  : i iat!%ne, 'n sf"r$it, 'n faa unei #ari nel!#uriri, 1ise el* Oare%ar ii bine s! ne odi/ni# peste noapte sau s! ne continu!# calea $i s! ne pierde# .oina $i .laga<  : 4ac! nu s%or odi/ni $i ei, orcii au s! ne%o ia #ult 'nainte, de ne opri# s! trage# un puide so#n, spuse Legolas*  : 4ar oare nu%i firesc s!%$i #ai ia $i ei un r!ga1< 'ntreb! -i#li*  : Orcii c!l!toresc prea arar la .edere, sub lu#ina soarelui6 $i, totu$i, ace$tia a$a au f!cut,1ise Legolas* Sunt sigur c! n%au s! se odi/neasc! la noapte*  : 4ar dac! #erge# pe%ntuneric, n%o s! le pute# lua ur#a, spuse -i#li*  : 0!rarea%i dreapt!, n%o ia nici la st"nga, nici la dreapta, cel puin a$a #i se arat! c"t .!dcu oc/ii, 1ise Legolas*  : 3%a$ putea c!l!u1i pe b"2b"ite, 'n 'ntuneric, in"nd%o drept 'nainte, rosti Aragorn6 dardac! ne r!t!ci# sau dac! o iau ei 'ntr%o parte, o s! pierde# prea #ult ti#p p"n! g!si# iar dru#ul*  : i #ai e ce.a, 1ise -i#li* Nu pute# .edea dec"t pe lu#in! de 1i dac! .reo ur#! se%ndreapt!%n alt! parte* 4e%o sc!pa, cu#.a, .reun ostatic sau de%o fi purtat spre r!s!rit, s! 1ice#, laR"ul cel )are, c!tre )ordor, s%ar putea s! trece# pe l"ng! se#ne f!r! s! ne d!#, .reodat!,sea#a*  : A$a e, 1ise Aragorn* 4ar dac! t!l#!cesc eu bine se#nele dind!r!tul nostru, orcii)"inii Albe sunt cei #ai nu#ero$i, iar ceata%ntreag! se%ndreapt! c!tre Isengard* 4ru#ul pe care%lur#ea1! '#i 'nt!re$te aceast! presupunere*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 11/225

  : i, totu$i, ne%a# pripi dac! a# 1ice c! le%a# $ti ade.!rata .rere, inter.eni -i#li* 4ac!#ai fuge cine.a< &n be1n! a# fi putut trece f!r! s! ne d!# sea#a pe l"ng! se#nele ce te%auc!l!u1it spre paftaua aceea*  : Nu te te#e, orcii $i%au 'nt!rit stra2a de%atunci, iar ostaticii sunt $i #ai isto.ii, 1iseLegolas* N%o s! #ai fug! ni#eni, p"n! n%o# pune noi ce.a la cale* 0u# o s%o face#, nu se $tie,

dar #ai 'nt"i trebuie s!%i a2unge#*  : P"n! $i eu, gno#ul at"tor dru#eii, nu cel #ai pirpiriu din nea#ul #eu, #%a$ ca# codis! str!bat 'n fug! tot dru#ul c!tre Isengard f!r! #as, spuse -i#li* i #ie%#i d! ini#a g/es s! purced f!r! t!gad!, dar acu# trebuie s!%#i trag oleac! sufletuB, ca s%o iau #ai s!n!tos, apoi, lagoan!* Iar dac! tot ne odi/ni#, atunci nu%i .re#e #ai ni#erit! ca noaptea de s#oal!*  : 3%a# spus eu c!%i greu de%ales, 1ise Aragorn* 0u# s! /ot!r"#<  : Tu ne e$ti c!l!u1a, spuse -i#li, $i te pricepi s! iei ur#a ."natului* Tu ai s! facialegerea*  : Ini#a #!%ndea#n! s%o porni# #ai departe, 1ise Legolas* 4ar trebuie s! ine# unii dealii* A# s!%i ur#e1 .rerea*  : L!sai alegerea pe #"ini st"ngace, rosti Aragorn* 4e c"nd a# trecut prin Argonat/, a#dat gre$ 'n toate*  R!#ase pe g"nduri o bun! bucat! de .re#e, cu pri.irea pierdut! 'n be1n!, unde.a, 'ntreapus $i #ia1!noapte*  : N%o s! #erge# pe%ntuneric, 1ise el 'ntr%un t"r1iu* 4up! p!rerea #ea, e #ai r!u dac! nescap! .reo ur#! sau .reun se#n* 4e%ar fi luna destul de lu#inoas!, ne%ar fi de folos, dar, .ai,apune ti#puriu $i%i fira.! la cel dint"i p!trar*  : i%n noaptea asta%i, oricu#, 'n.!luit!%n cea!, #ur#ur! -i#li* 0e bine%ar fi fost s! ned!ruiasc! $i nou! -aladriel o ra1! de lu#in!, a$a cu# a f!cut cu +rodo;  : LasB c! e bine%a$a* Ra1a .a ap!rea acolo unde%i de trebuin!, spuse Aragorn* Ispra.a e%n #"inile lui +rodo* Noi n%a.e# a face dec"t o trebB$oar! f!r! i#portan! 'n .re#urile acestea defapte glorioase* O ur#!rire .an!, poate, din capul locului, pe care alegerea #ea n%o face #ai bun!sau #ai rea* Ei bine, a# ales* i%acu#, s! folosi# fiecare clip! cu# pute# #ai bine*  Se tr"nti la p!#"nt $i ador#i pe dat!, c!ci nu #ai pusese gean! peste gean! din noaptea pe care%o petrecuser! sub u#brele st"ncii Toi 5randir* &nainte de i.irea 1orilor pe cer, se tre1i $ise ridic! 'n capul oaselor* -i#li era 'nc! ad"ncit 'n braele so#nului, dar Legolas st!tea 'n picioare, cu pri.irea pierdut! spre #ia1!noapte, 'n 'ntuneric, dus pe g"nduri, t!cut, ca un arboret"n!r 'n noaptea neclintit!*  : Sunt tare, tare departe, rosti el trist, 'ntorc"ndu%se spre Ragorn* Si#t 'n ini#a #ea c!nu s%au odi/nit 'n noaptea asta* 4oar o pa2ur! i%ar #ai putea 'ntrece%acu#*  : Oricu#, noi tot o s!%i ur#!#, ca s! ne face# datoria, 1ise Aragorn*  Se aplec! $i 'l tre1i pe gno#*  : 7ai; Trebuie s%o lu!# din loc, spuse el* Le%a# ca# pierdut ur#a*  : 4ar e 'ntuneric 'nc!, 1ise -i#li* Nici #!car Legolas nu i%ar putea 1!ri de pe cul#i, p"n! nu se i.e$te soarele*  : )! te# c! nu #ai pot fi 1!rii nici de pe cul#i, nici din c"#pii, nici sub soare, nici sublun!, spuse Legolas*  : Acolo unde pri.irea d! gre$, poate p!#"ntul s! ne%aduc! #ur#ur, rosti Aragorn* +!r!%ndoial! c! ge#e sub t!lpile lor spurcate*  Se 'ntinse la p!#"nt, lipindu%$i urec/ea de glie* R!#ase a$a, ne#i$cat, at"t de #ult!.re#e, 'nc"t -i#li 'ncepu s! se 'ntrebe dac! nu cu#.a '$i pierduse cuno$tina sau nu ador#ise la

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 12/225

loc* @orii se i.ir! lucind $i, cur"nd, fur! 'n.!luii de o lu#in! cenu$ie* 'ntr%un t"r1iu, se ridic!, $i prietenii lui 'i .!1ur! c/ipul> era li.id $i tras, iar pri.irea tulburat!*  : oapta p!#"ntului e slab! $i nedeslu$it!, rosti el* Ni#ic nu%l str!bate p"n! la #ile%ntregi de noi* Pierii $i dep!rtai sunt pa$ii .r!2#a$ilor no$tri* 4ar tun!toare sunt copitele cailor*)i se pare c! i%a# au1it $i pe c"nd st!tea# 'ntins 'n so#n, tulbur"ndu%#i .isele> cai la galop,

trec"nd spre soare%apune* Acu# 'ns! se dep!rtea1! parc! #ai #ult de noi, c!tre #ia1!noapte*)!%ntreb ce s%o fi petrec"nd 'n inutul acesta*  : S! #erge#;  i astfel 'ncepu 1iua a treia* &n tot acest lung r!sti#p cu nor $i soare ar1!tor abia de%$itr!seser! sufletul, c"nd la pas, c"nd la galop, de parc! nici o isto.ire nu le%ar fi putut ostoi foculce%i #istuia* 3orbeau arar* Treceau peste singur!tatea nesf"r$it!, iar #antiile lor elfe$ti se pierdeau pe fundalul c"#piilor cu iarb! cenu$iu%.er1uie6 nici #!car 'n lu#ina r!coroas! asoarelui de%a#ia1! nu #uli ar fi fost oc/ii, fie ei $i de elf, care s!%i fi deslu$it, $i%aceia doar defoarte aproape* &i #ulu#eau ades 4oa#nei din Lorien pentru darul ei de le#bas, c!ci puteau#"nca din el, prin1"nd puteri, c/iar $i 'n ti#p ce alergau*  Toat! 1iua, ur#a .r!2#a$ului 'i c!l!u1i drept 'nainte, 'nspre apus $i #ia1!noapte, f!r!.reo 'ntrerupere, f!r! .reo abatere* )erser! iar 1i de .ar! p"n!%n sear!, $i a2unser! la ni$te po."rni$uri gola$e, unde p!#"ntul se 'n!la, u#fl"ndu%se c!tre linia unor dune 2oase dinaintea lor*Ur#a orcilor se pierdea pe #!sur! ce se curba dinspre #ia1!noapte, c!ci p!#"ntul de.enise #aitare, iar iarba #ai scurt!* &n dep!rtare, spre st"nga, se unduia Sc!ld!toarea Enilor un fir de argint pe o du$u#ea 'n.er1it!* Nu se 1!rea ni#ic #i$c"nd* Aragorn se #inuna la tot pasul c! nu .edeaunici ur#! de o# sau de ani#al* S!la$urile ro/irri#ilor erau, 'n #are parte, la #ulte leg/e 'nspre#ia1!1i, sub strea$ina de arbori a )unilor Albi, ascun$i acu# 'n ceuri $i 'n nori6 totu$i st!p"niicailor '$i p!straser! destule /erg/elii $i gra2duri 'n E#net de la R!s!rit, regiunea de la soare%r!sare a inutului, iar p!storii /oin!riser! #ult, ad!postindu%se prin corturi, c/iar $i la .re#e deiarn!* 4ar acu# toate p!#"nturile erau pustii $i do#nea peste ele o lini$te care nu p!rea deloc pre.estitoare de pace*  La c!derea serii f!cur! iar popas* Str!b!tuser! de dou! ori c"te dou!spre1ece leg/e pestec"#piile Ro/anului, iar 1idul de la E#n )uil se pierduse 'n u#brele r!s!ritului* Luna nou! abialic!rea pe cerul ceos, cu toate acestea r!sp"ndea o gean! de lu#in!, iar stelele erau acoperite deun .!l*  : )! #ustr! acu# ce.a l!untric pentru orice clip! de odi/n! sau de r!ga1 'n c!utareanoastr!, 1ise Legolas* Orcii au luat%o la goan!, de parc! i%ar fi #"nat toate bicele lui Sauron* )!te# c%au a2uns de2a 'n p!dure $i la colinele 'ntunecate, c! trec c/iar acu# pe sub u#brelearborilor*  -i#li scr"$ni din dini*  : A#ar sf"r$it pentru n!de2dile $i truda noastr!, spuse el*  : Poate c! ai dreptate 'n pri.ina n!de2dii6 dar nu $i%a trudei, 1ise Aragorn* 4oar n%o s!face#, aici, cale%ntoars!* 4e$i sunt .l!guit*  Pri.i 'nd!r!t, de%a lungul dru#ului pe care 'l str!b!tuser!, c!tre noaptea ce se aduna lar!s!rit*  : Se petrece ce.a necurat pe t!r"#ul acesta* Nu%#i #iroase%a bine nici lini$tea $i nicic/iar luna asta palid!* Stelele abia lic!resc6 $i eu sunt at"t de sl!bit, cu# rareori #i s%a%nt"#plat6sl!bit, a$a cu# nici un Pribeag n%ar trebui s! fie atunci c"nd i se d! o ur#! clar!* E o .rere carene ia nou! iueala $i%o d! .r!2#a$ului6 $i care pune%n faa noastr! o barier! ne.!1ut! = o#ole$eal! aciuat! #ai degrab! 'n ini#! dec"t 'n #!dulare*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 13/225

  : A$a e, 1ise Legolas* )i%a# dat sea#a de asta de cu# a# cobor"t de pe E#n )uil*0!ci .rerea aceea nu e 'nd!r!tul, ci 'naintea noastr!*  i 'ntinse #"na, indic"nd un punct dep!rtat, dincolo de inutul Ro/an, 'nspre apusul ce se'ntuneca sub secera lunii*  : Saru#an, #ur#ur! Aragorn* &ns! n%o s! ne fac! s! d!# bir cu fugiii* S! face# iar

 popas .a trebui, c!ci, iat!, p"n! $i luna se pr!bu$e$te%n norii care se%adun!* 4ar calea noastr!%ic!tre #ia1!noapte, printre dealuri $i #la$tini, de%ndat! ce s%o face iar!$i 1iu!*  0a de obicei, Legolas fu pri#ul 'n picioare, dac! nu cu#.a st!tuse a$a de cu sear!*  : Scularea; Scularea; strig! el* @orii sunt purpurii* 0iudate lucruri ne a$teapt! la poalele p!durii* 5une, rele = nu%#i dau sea#a, dar ce.a ne c/ea#!* Scularea;  0eilali s!rir! 'n picioare $i pornir! de 'ndat! la dru#* &ncet, 'ncet, se i.eau 1orile* 0"nd#ai a.eau un ceas p"n! la a#ia1!, a2unser! la po."rni$urile 'n.er1ite ce se 'n!lau c!tre crestelegola$e, aliniate drept c!tre #ia1!noapte* La picioarele lor, p!#"ntul era uscat $i iarba scurt!, dar'ntre ei $i r"ul care $erpuia ad"nc prin desi$ul de papur! $i de stuf se a$ternea o f"$ie de nisipuri#i$c!toare* lat! ca# de 1ece #ile* La apus de po."rni$ul cel #ai sudic, se .edea un rotocol #are,unde iarba fusese stri.it! $i b!tucit! de o pu1derie de t!lpi grele* 4e%acolo, ur#a orcilor o luac!tre #ia1!noapte, de%a lungul poalelor uscate ale colinelor* Aragorn se opri $i cercet! ur#ele'ndeaproape*  : O .re#e, s%au odi/nit aici, 1ise el* 4ar p"n! $i d"ra din afar! e de2a .ec/e* )! te# c!ini#a ta ade.!r gr!it%a, Legolas> de trei ori c"te dou!spre1ece ore au trecut, cred eu, de c"nd orciiau stat aici, unde ne afl!# acu#* 4ac%au inut pasul, atunci ieri, pe la asfinit, au a2uns la /otarele+angornului*  : Nu .!d ni#ic spre #ia1!noapte $i nici spre apus, afar! de iarba ce se tope$te%n cea!,spuse -i#li* Oare a# 1!ri p!durea, dac%a# urca pe coline<  : E 'nc! foarte departe, 1ise Aragorn* 4in c"te%#i a#intesc eu, dealurile acestea se%ntind p"n! la #ai bine de opt #ile 'nspre #ia1!noapte $i%apoi o iau u$or spre apus, c!tre i1.oareleSc!ld!torii Enilor unde = s! tot fie .reo cincispre1ece #ile = se a$terne un inut nesf"r$it*  : P!i, /ai s! #erge#, rosti -i#li* Picioarele #ele s! nu se #ai pl"ng!* 4e nu #i%ar fiini#a at"t de grea, $i%ar da $i ele #ai #ult silina*  Soarele sc!pata c"nd se apropiar!, 'n sf"r$it, de cap!tul colinelor* )!r$!luiser! ore 'ntregi,f!r! odi/n!* Acu# #ergeau 'ncet, iar -i#li se coco$ase de tot* Tari ca piatra erau gno#ii la#unc! $i la dru#, dar cursa asta f!r! cap!t 'ncepu s!%$i spun! cu."ntul, pe #!sur! ce n!de2dea ise ofilea 'n ini#!* Aragorn #ergea 'n ur#a lui 'ntunecat $i t!cut, aplec"ndu%se din c"nd 'n c"nds! cercete1e .reun se#n sau .reo ur#! de pe p!#"nt* Nu#ai Legolas p!$ea la fel de u$or catotdeauna6 picioarele lui abia atingeau ."rful ierbii $i nu l!sau nici o ur#!* 4ar, a$a cu# erauf!cui elfii, g!sea resursele necesare $i putea s! doar#! = dac! acesta ar fi cu."ntul cel #ai potri.it din punctul de .edere al oa#enilor = odi/nindu%$i #intea pe c!r!rile ciudate ale .iselorelfe$ti, c/iar $i c"nd p!$ea cu oc/ii desc/i$i, 'n lu#ina acestei lu#i*  : S! urc!# pe colina asta 'n.er1it!, 1ise el*  &I ur#ar! .l!guii, t"r"ndu%se pe po."rni$ul nesf"r$it, p"n! a2unser! sus 'n ."rf* Era o#!gur! rotun2it!, gola$! ca%n pal#! $i singuratic!, 'n partea eCtre#! de #ia1!noapte a $irului decoline* Soarele pierise $i u#brele serii c!1ur! ca o cortin!* Erau singuri 'ntr%o lu#e cenu$ie, f!r!for#!, f!r! noi#!* 4oar 'ntre apus $i #ia1!noapte, departe, se 1!rea ce.a 'ntunecat 'n lu#ina carese stingea> erau )unii 0eo$i $i p!durile de la poale*  : Pe%aici nu se .ede nici un se#n s! ne c!l!u1easc!, 1ise -i#li* A$a c! .a trebui s! neopri# iar $i s! #ai irosi# o noapte* S%a l!sat $i frigul*  : 3"ntul bate dinspre cul#ea 'n1!pe1it!, spuse Aragorn*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 14/225

  : i p"n! di#inea! o s%a2ung! la r!s!rit, 1ise Legolas* Odi/nii%.!, dac! si#ii ne.oia*4ar nu .! pierdei n!de2dea* Nu se $tie ce ne%aduce 1iua de #"ine* Noaptea e un sfetnic bun*  : 4e trei ori a r!s!rit soarele de c"nd a# pornit /!ituiala, dar tot nu ne%a# lu#inat, 1ise-i#li* Nu ne%a# l!#urit cu ni#ic*  Noaptea se pogora tot #ai r!coroas!* Aragorn $i -i#li ador#iser! $i, de c"te ori se

tre1eau, 'l .edeau pe Legolas 'n picioare, al!turi de ei, sau pli#b"ndu%se de colo%colo, 'ng"n"nd'nceti$or pe li#ba lui6 $i, pe #!sur! ce c"nta, se aprindeau stelele dalbe pe bolta neagr!* Astfel sescurse noaptea* Pri.ir! '#preun! cu# cre$teau agale 1orile pe cerul acu# gol $i senin, p"n! ce, lao .re#e, se i.i $i soarele* Era palid, str!.e1iu* 3"ntul a2unsese la r!s!rit $i toat! ceaa se risipise6'n 2urul lor se 'ntindeau inuturi #o/or"te $i nesf"r$ite 'n lu#ina a#ar!*  &n fa! $i spre r!s!rit, .!1ur! platourile gola$e b"ntuite de ."nt ale Ro/anului, pe care le#ai 1!riser! c"nd.a, de pe #alul R"ului cel )are* &ntre apus $i #ia1!noapte se ridica neclintit'ntunecatul codru +angorn6 poalele lui u#broase se 'ntindeau pe 'nc! .reo 1ece leg/e, iar po."rni$urile '#p!durite se pierdeau /!t%departe, a#estec"ndu%se cu 1area albastr!* Unde.a'nd!r!t p"lp"ia, ca $i cu# ar fi plutit pe un nor cenu$iu, fruntea alb! a ."rfului )et/edras, ulti#uldin )unii 0eo$i* Sc!ld!toarea Enilor curgea dinspre codru c!tre ei, iute $i 'ngust! acu#,despicat! de bancuri p"n! 'n str!funduri* &ntr%acolo se 'ndreptau ur#ele orcilor, .enind dinsprecoline*  Aragorn '$i pli#b! de c"te.a ori pri.irea scrut!toare de%a lungul d"rei dintre r"u $i codru$i .!1u, departe, 'necat! 'n .erdea!, o u#br!, ca o pat! 'ntunecat! ce se deplasa cu iueal!* Searunc! la p!#"nt $i ascult! iar, 'ncord"ndu%se* Al!turi de el, Legolas deslu$i 'ns!, in"ndu%$i#"na lung! $i fin! strea$in! la oc/ii lui de elf, c! u#brele $i petele de culoare nu erau altce.adec"t o pu1derie de siluete #inuscule de c!l!rei* 3"rfurile l!ncilor pe care le purtau sclipeau 'nlu#ina 1orilor, ca ni$te stelue de pe t!r"#ul cel!lalt* 4eparte, 'nd!r!tul lor, se 'n!lau rotocoalesubiri de fu# cernit* Peste c"#piile goale era at"ta lini$te, 'nc"t -i#li au1ea ."ntul prin iarb!*  : 0!l!rei; strig! Aragorn, s!rind 'n picioare* O #uli#e de c!l!rei pe ar#!sari iui carese 'ndreapt! c!tre noi*  : 4a, 1ise Legolas, sunt o sut! cinci* 5!lai le este p!rul $i lucitoare, l!ncile* 0!petenialor e foarte 'nalt!*  Aragorn sur"se*  : Ascuii #ai sunt oc/ii elfilor, 1ise el*  : 5a #ai #ult, f!cu Legolas, pot s!%i spun c! sunt ca# la cinci leg/e de noi*  : 4e%or fi cinci sau de%o fi una, tot aia e, 1ise -i#li6 n%a.e# cu# sc!pa de ei, pe t!r"#ul!sta pustiu* O fi #ai bine s!%i a$tept!# aici sau s! ne continu!# dru#ul<  : O s! a$tept!#, spuse Aragorn* Sunt .l!guit, iar ur#!rirea noastr!, oricu#, a ca# datgre$* Sau, /ai s! 1ice#, ne%au luat%o alii 'nainte6 pentru c! ace$ti c!l!rei se 'ntorc pe ur#elel!sate de orci* S%ar putea s! pri#i# .e$ti de la ei*  : Sau lo.ituri de lance, ad!ug! -i#li*  : 3!d trei $ei goale, dar nici ur#! de /obbii, spuse Legolas*  : N%a# 1is c%o s! pri#i# .e$ti bune, 1ise Aragorn* 4ar cu# or fi, bune sau rele, o s%a$tept!# aici*  0ei trei plecar! de pe cul#ea pe care ar fi putut fi u$or 1!rii ca o pat! pe fundalul cerului palid $i cobor"r! u$or po."rni$ul dinspre #ia1!noapte* Aproape de poalele colinei se oprir! $i,dup! ce se 'nf!$urar! 'n #antii, se a$e1ar! gr!#ad! pe iarba p!lit!* Ti#pul se scurgea ane.oie, cuca1n!* 3"ntul b!tea t!ios $i iscoditor* -i#li nu se si#ea deloc 'n apele lui*  : 0e $tii despre c!l!reii !$tia, Aragorn< 'ntreb! el* Oare nu face# dec"t s! st!# aici $i s%a$tept!# o #oarte grabnic!<

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 15/225

  : A# fost printre ei, r!spunse Aragorn* Sunt #"ndri $i c!po$i, dar au ini#a curat! $i%sgenero$i 'n g"nd $i%n fapt!6 cute1!tori, dar nu tirani6 'nelepi, dar ne'n.!ai6 nu scriu c!ri, darc"nt! #ult, la fel cu# f!ceau copiii oa#enilor 'nainte de Anii &ntuneci#ii* &ns! nu #ai $tiu ce s%ofi 'nt"#plat pe%aici 'n ulti#a .re#e $i nici ce%o fi 'n #intea ro/irri#ilor acu#, c"nd sunt 'ntretr!d!torul Saru#an $i a#eninarea lui Sauron* Sunt prieteni .ec/i cu cei din -ondor, de$i nu se

'nrudesc cu ei* E pierdut! 'n negura uit!rii .re#ea c"nd Eorl cel T"n!r i%a adus din #ia1!noapte$i%s #ai degrab! nea# cu bardingii din (inutul de Dos $i cu beorningii din 0odru printre care #ai pot fi 1!rii #uli b!rbai 'nali $i b!lai, a$a cu# sunt c!l!reii din Ro/an* 5ine #!car c! nu se dau'n ."nt dup! orci*  : 4ar -andalf 1icea ce.a despre un 1.on cu# c%ar pl!ti tribut inutului )ordor, inter.eni-i#li*  : La fel ca 5oro#ir, nu%i dau cre1are, rosti Aragorn*  : 0ur"nd ai s! afli ade.!rul, 1ise Legolas* S%au apropiat de2a foarte #ult de noi*  La o .re#e, p"n! $i -i#li au1i tropotul dep!rtat al copitelor* 0!l!reii se ab!tur! dinc!rare, dep!rt"ndu%se de r"u, $i se apropiau acu# de dune* @burau ca ."ntul*  0"#pia r!suna de glasurile lor puternice $i deslu$ite* 5rusc, acestea u#plur! .!1du/ul caun tunet $i c!l!reul din fa! coti, trec"nd pe la poalele colinei, c!l!u1ind ceata 'napoi, c!tre#ia1!1i, de%a lungul #arginii de apus a dunelor* 4up! el o pornir! cu toii un $ir lung de b!rbai'n.e$#"ntai 'n 1ale, iui, str!lucitori, la care i%era #ai #are dragul s! pri.e$ti*  0aii lor erau uria$i, puternici $i 1.eli, cu p!rul cenu$iu, lucitor6 co1ile lungi fluturau 'n."nt, iar coa#ele c!deau '#pletite pe gru#a1urile se#ee* Oa#enii care 'i c!l!reau nu erau nici ei#ai pre2os> 'nali $i lungi 'n picioare6 p!rul ca inul le flutura 'nd!r!t, pe sub coifurile u$oare, 'nco1i lungi, unduitoare6 c/ipurile le erau aspre $i t!ioase* L!ncile parc! nesf"r$ite din #"inile lorerau din le#n de frasin6 scuturi pictate le at"rnau la spate $i s!bii lungi la br"u, iar c!#!$ile din1ale le%acopereau genunc/ii*  -alopau doi c"te doi, ridic"ndu%se din c"nd 'n c"nd 'n $a, scrut"nd 'nainte sau '#pre2ur6 p!reau a nu%i fi 1!rit pe cei trei str!ini care st!teau t!cui $i 'i pri.eau* 0"nd s! treac! toat! ceata,Aragorn se ridic! $i strig! cu un glas r!sun!tor>  : 0e .e$ti ne%aducei de la #ia1!noapte, c!l!reilor din Ro/an<  0u o iueal! $i o 'nde#"nare uluitoare, ace$tia '$i strunir! ar#!sarii, se rotir! 'n loc $i seapropiar! a#enin!tor de ei* 0ur"nd, cei trei prieteni se tre1ir! 'n #i2locul unui cerc rotitor dec!l!rei care se str"ngea tot #ai #ult '#pre2ur* Aragorn r!#ase t!cut 'n picioare, pe c"nd ceilalidoi $edeau ne#i$cai, 'ntreb"ndu%se ce 'ntors!tur! a.eau s! ia lucrurile*  4eodat!, f!r! .reun ordin spus sau strigat, c!l!reii se oprir!* &$i 'ndreptar! pu1deria del!nci c!tre ei6 c"i.a puser! #"na pe s!bii, alii '$i preg!tir! s!geile 'n arcuri* Apoi, cel #ai 'naltdintre ei se apropie de str!ini6 din coiful lui se 'n!la, precu# o creast!, o coad! alb! de cal*&nainta p"n! c"nd ."rful l!ncii sale se opri la c"te.a pal#e de pieptul lui Aragorn* Acesta nici nutres!ri*  : 0ine suntei $i ce c!utai 'n inutul acesta< 'ntreb! c!l!reul 'n li#ba co#un! de laSoare%Apune, 'n felul lui 5oro#ir, o#ul din -ondor*  : )i se spune Pas )are, 'i r!spunse Aragorn* 3in de la #ia1!noapte* i ur#!resc ni$teorci*  0!l!reul s!ri de pe cal* &$i 'ncredin! lancea unui ca#arad de%al s!u care se apropiase $idesc!lecase al!turi, '$i trase sabia $i se opri 'n faa lui Aragorn, pri.indu%l scrut!tor, nu f!r!oarecare ui#ire* &ntr%un t"r1iu, .orbi din nou*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 16/225

  : La 'nceput a# cre1ut c! .oi 'n$i.! suntei orci, 1ise el, dar .!d c! nu%i a$a* Pe legea#ea, nu prea a.ei /abar de orci, de%ai pornit a$a, la ."n!toare* Erau iui, erau #uli* 3%ai fi presc/i#bat din ."n!tori 'n prad!, dac! i%ai fi a2uns din ur#!* E ce.a necurat cu tine, Pas )are*  &$i plec! din nou pri.irea li#pede, lu#inoas! asupra Pribeagului*  : Ăsta nu%i un nu#e pe care s!%l dai unui o#* 0iudate%i sunt $i straiele* Ai r!s!rit,

cu#.a, din iarb!< 0u# de ne%ai sc!pat pri.irii< E$ti de nea# elfesc<  : Nu, spuse Aragorn* Nu#ai unul dintre noi e elf, Legolas, din 'ndep!rtatul 0odru&ntunecat* 4ar a# trecut prin Lot/lorien, a$a c! a.e# asupra noastr! darurile $i ocrotirea4oa#nei*  0!l!reul se uit! la ei cu $i #ai #ult! ui#ire, dar pri.irea i se 'n!spri*  : 4eci, eCist! o 4oa#n! 'n 0odrul de Aur, a$a cu# 1ic po.e$tile str!.ec/i, rosti el* Sespune c! puini scap! din #re2ele ei* 0iudate .re#uri #ai tr!i#; 4ar, dac! suntei sub ocrotireaei, 'nsea#n! c! poate $i .oi suntei ur1itori de #re2e sau .r!2itori*  Arunc! o pri.ire rece c!tre -i#li $i Legolas*  : 3oi de ce nu .orbii, #uilor< 'i 'ntreb! el r!stit*  -i#li se ridic! de 2os $i se propti pe picioarele r!$c/irate6 '$i str"nse securea 'n #"n! $ioc/ii lui negri sc!p!rar!*  : Spune%#i cine e$ti, c!l!reule, $i%a# s!%i spun cine sunt $i 'nc! ce.a pe deasupra, 1iseel*  : 0"t despre asta, rosti c!l!reul, plec"ndu%$i oc/ii spre gno#, str!inul e cel care s%arcu.eni s! se de1.!luie 'nt"i* i totu$i, sunt Eo#er, fiul lui Eo#und, $i #i se spune Al Treilea)are$al al Ob$tei 0!l!reilor*  : Ei bine, atunci, ce%ar fi ca tu, Eo#er, fiul lui Eo#und, Al Treilea )are$al al Ob$tei0!l!reilor, s%asculi la -i#li, fiul gno#ului -loin, $i s!%i c"nt!re$ti .orbele necugetate< &i sareand!ra din orice fleac $i nu#ai s!r!cia du/ului t!u i%ar #ai putea scu1a purtarea*  Oc/ii lui Eo#er sc!p!rar!, iar oa#enii din Ro/an 'ncepur! s! gl!suiasc! #"nio$i,str"ng"nd cercul $i 'ndrept"ndu%$i l!ncile c!tre ei*  : 0u#etre gno#, i%a$ rete1a c!p!"na cu tot cu barb! de%ai fi oleac! #ai r!s!rit, 1iseEo#er*  : Nu%i singur aici, 1ise Legolas, potri.indu%$i c"t ai clipi o s!geat! 'n arc* (i%ai g!si#oartea 'nainte s! lo.e$ti*  Eo#er ridic! sabia $i lucrurile ar fi luat o 'ntors!tur! ur"t!, dac! Aragorn n%ar fi "$nit'ntre ei, ridic"nd #"na*  : Iertare, Eo#er; strig! el* 0"nd ai s! afli #ai #ulte, ai s!%i dai sea#a de ce i%ai #"niat pe prietenii #ei* N%a.e# de g"nd s! face# .reun r!u 'n Ro/an $i nici .reunei .iet!i de acolo, fieel o# sau cal* N%ai .rea #ai bine ca, 'nainte s! lo.e$ti, s! ne%au1i po.estea<  : 5a da, 1ise Eo#er, l!s"ndu%$i sabia 'n 2os* 4ar dru#eii din Ob$tea 0!l!reilor ar face bine s! fie #ai 'nelepi $i s! lase trufia 'n .re#urile noastre at"t de nesigure* &nt"i, spune%#inu#ele t!u ade.!rat*  : Nu 'nainte s!%#i spui tu 'n slu2ba cui te afli, 1ise Aragorn* E$ti prieten sau .r!2#a$ cuSauron, Seniorul &ntuneci#ii din )ordor<  : Nu slu2esc pe ni#eni, afar! de 0"r#uitorul Ob$tii, T/eoden, Regele din T/engel, 'ir!spunse Eo#er* Nu ne supune# puterii din 'ndep!rtatul T!r"# Negru, dar nici nu sunte# 'nc! pe picior de r!1boi6 $i dac! de ei fugii, ai face bine s! p!r!sii inutul acesta* E 1ar.! #are latoate /otarele noastre $i sunte# a#eninai6 dar .rerea nu ni%i dec"t s! fi# liberi $i s! tr!i# a$acu# a# f!cut%o $i p'nBacu#, adic! s! ne .ede# de%ale noastre, f!r! s! ne pune# 'n slu2ba niciunui do#n str!in, bun sau r!u* Ne pri#ea# oaspeii cu drag 'n .re#uri #ai bune, dar acu#

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 17/225

sunte# iui $i aspri cu .eneticii nepoftii* 7ai, spune cine e$ti< i%n slu2ba cui< 0ine i%a poruncits!%i /!ituie$ti pe orci 'n inutul nostru<  : Nu sunt 'n slu2ba ni#!nui, rosti Aragorn6 dar i%a$ /!itui pe supu$ii lui Sauron 'n oriceinut s%ar duce* Puini sunt printre oa#enii #uritori cei care $tiu #ai #ult ca #ine despre orci6 $inu%i ur#!resc doar c! a$a #i%a .enit la socoteal!* Orcii ace$tia #i%au luat ostatici doi prieteni*

&ntr%o astfel de situaie, oricine n%are cal e silit s%o ia pe 2os $i nu se #ai g"nde$te s! cear! .oie,atunci c"nd porne$te pe ur#ele cui.a* Iar socoteala capetelor .r!2#a$e n%o #ai in dec"t cu spada*0! doar sunt $i eu 'nar#at*  Aragorn '$i d!du #antia la o parte $i teaca elfeasc! luci* T!i$ul spadei Anduril 'i fulger! 'n#"n! ca o fl!c!ruie*  : Elendil; strig! el* Sunt Aragorn, fiul lui Arat/orn, $i #i se spune Elessar, Piatra Elfic!,4unadan, #o$tenitorul fiului lui Isildur Elendil, fiu al -ondorului* Iat! sabia ce%a fost despicat! $if!urit! iar; 3rei s!%#i sari 'n a2utor sau #i te%#potri.e$ti< Alege iute;  -i#li $i Legolas '$i pri.ir! prietenul uluii, c!ci nu%l #ai .!1user! purt"ndu%se astfel p"n!atunci* P!rea c! se 'n!lase, 'n .re#e ce Eo#er se f!cuse #ai #ic6 $i 1!rir!, pe c/ipul lui'nsufleit, i#aginea fugar! a puterii $i #aiest!ii regilor de piatr!* O clip!, lui Legolas i se p!ru c!.ede pe fruntea lui Aragorn p"lp"ind o flac!r! alb!, ca o cunun! str!lucitoare*  Eo#er se d!du un pas 'nd!r!t, cu c/ipul cuprins de .eneraie, '$i l!s! pri.irea #"ndr! 'n p!#"nt*  : Pe legea #ea c! tr!i# .re#uri ciudate, #ur#ur! el* 3isul $i legenda "$nesc la .ia!a$a, din p!#"nt, din iarb! .erde? Spune%#i, #!rite senior, ce ."nt te%aduce pe aceste#eleaguri< i ce%neles au .orbele%i 'ntortoc/eate< 4e #ult 5oro#ir, fiul lui 4enet/or, plecat%as! afle r!spuns, iar calul pe care i l%a# '#pru#utat s%a%ntors f!r! c!l!re* 0e%os"nd! ne%aduci dela #ia1!noapte<  : Os"nda alegerii, rosti Aragorn* Poi s!%i spui asta lui T/eoden, fiul lui T/engel>r!1boiu%i st! dinainte6 $i are a alege s! fie de partea lui Sauron sau '#potri.a lui* Ni#eni nu #ai poate tr!i a$a cu# a f!cut%o p"n! acu# $i, .orba ceea, puini '$i .or #ai p!stra cu#p!tul* 4ardespre aceste treburi 'nse#nate o# discuta ce.a #ai t"r1iu* 4ac! oi a.ea noroc, #! .oi 'nf!i$aeu 'nsu#i dinaintea regelui* Acu# 'ns! sunt la anang/ie $i%i cer a2utorul, sau #!car ni$te .e$ti*(i%a# spus c! sunte# pe ur#ele unei /oarde de orci care ne%au luat prietenii* Ne poi spunece.a<  : 4a, nu #ai e ne.oie s!%i ur#!rii, 1ise Eo#er* I%a# ni#icit pe orci*  : i prietenii no$tri<  : N%a# dat de ni#eni, afar! de orci*  : 0iudat, 1ise Aragorn* 3%ai uitat bine printre cei uci$i< Afar! de le$uri orce$ti, n%ai.!1ut cu#.a .reun trup$or ce%n oc/ii .o$tri ar fi p!rut de copil< 4escul $i 'n.e$#"ntat 'ncenu$iu*  : Nu erau printre ei nici gno#i, nici copii, 1ise Eo#er* I%a# nu#!rat $i i%a# despuiat petoi, apoi i%a# aruncat gr!#ad! $i le%a# dat foc, dup! legea noastr!* 0enu$a #ai fu#eg! 'nc!*  : Noi nu .orbi# de gno#i sau de copii, 1ise -i#li* Prietenii no$tri erau /obbii*  : 7obbii< f!cu Eo#er* 0e%or #ai fi $i !$tia< 0iudat nu#e*  : Un nu#e ciudat pentru un nea# la fel de ciudat, rosti -i#li* 4ar tare drag ini#iinoastre* Se pare c%ai au1it $i 'n Ro/an de cu.intele care i%au tulburat pe cei din )inas Tirit/* &nele era .orba despre (ara Piticuilor* Ace$ti /obbii sunt piticui*  : Piticui; r"se c!l!reul de l"ng! Eo#er* Piticui; 4ar !$tia nu%s dec"t un popor #ititeldin baladele str!.ec/i $i din bas#ele copiilor de la #ia1!noapte* Pe ce t!r"# c!lc!#< Pe cel delegend! sau pe cel 'n.er1it, sc!ldat de ra1ele soarelui<

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 18/225

  : Un b!rbat poate s! p!$easc! pe a#"ndou!, 1ise Aragorn* 0!ci nu noi, ci acei ce .orur#a .or ticlui legendele ti#pului nostru* T!r"#ul 'n.er1it, 1ici< 4ar !sta%i un subiect serios delegend!, de$i 'i pori pa$ii pe el, sub ra1ele soarelui*  : Ti#pul ne 1ore$te, 1ise c!l!reul, f!r! s! ia 'n sea#! .orbele lui Aragorn* Trebuie s! negr!bi# spre #ia1!1i, st!p"ne* S!%i l!s!# pe s!lbaticii !$tia cu 'nc/ipuirile lor* Sau s!%i leg!# $i

s!%i duce# la rege*  : U$urel, Eot/ain, 1ise Eo#er 'n li#ba lui* Stai o clip!* Spune%le eare1ilor s! se str"ng! pe c!rare $i s! se preg!teasc! s%o porneasc! spre 3adul Enilor*  Eot/ain se retrase bo#b!nind $i le .orbi celorlali* I#ediat, ace$tia se dep!rtar! $i 'l l!sar! pe Eo#er singur, cu cei trei prieteni*  : Tot ceea ce spui e tare ciudat, Aragorn, rosti el* i totu$i, #i%e foarte li#pede c! spuiade.!rul> oa#enii din Ob$te nu #int $i din acest #oti. nu se las! u$or 'n$elai* 4ar n%ai spus tot*3rei s!%#i po.este$ti acu# pe%ndelete ce%ns!rcinare ai, ca s! pot s! #! /ot!r!sc $i eu ce s! fac<  : A# pornit din I#ladris, a$a cu# spune c"ntecul, cu #ulte s!pt!#"ni 'n ur#!, r!spunseAragorn* Era# '#preun! cu 5oro#ir din )inas Tirit/* Trebuia s! a2ung la cetatea aceea cu fiullui 4enet/or, s!%i a2ut se#inia 'n r!1boiul '#potri.a lui Sauron* 4ar to.ar!$ii #ei de dru# a.eaualt! treab!* )! rog, n%are rost s! .orbi# despre asta acu#* &n orice ca1, -andalf cel Sur erac!petenia noastr!*  : -andalf; eCcla#! Eo#er* -andalf cel Sur e cunoscut 'n Ob$te6 dar nu#ele s!u, te pre.in, nu #ai are trecere 'n faa regelui* Toat! lu#ea $tie c! .ine $i pleac! adesea pe%aici, c"nd ise n!1are = ba la o lun!, ba dup! ani de 1ile* Aduce totdeauna solii ciudate6 unii spun cu# c! ar fi pia1!%rea* i nu%s departe de ade.!r> de c"nd a .enit ulti#a oar! pe%aici, 'n .ar!, toate au #ers de%a%ndoaselea* Atunci a 'nceput neca1ul nostru cu Saru#an* &l socotea# pe Saru#an prieten, dar a.enit -andalf $i ne%a a.erti1at c! se preg!te$te degrab! un r!1boi 'n Isengard* @icea c! el 'nsu$ifusese ostatic 'n Ort/anc $i%abia reu$ise s! scape* Ne cerea a2utorul* 4ar T/eoden nici n%a .rut s%aud!, a$a c! a plecat* S! nu roste$ti nu#ele de -andalf cu .oce tare 'n faa lui T/eoden, c!%lapuc! da#blaua; Pentru c! i l%a luat pe Iute ca -"ndul, cel #ai .aloros dintre ar#!sarii regelui,c!petenia #eara$ilor, pe care doar Seniorul Ob$tii are .oie s!%i 'ncalece* 0!ci s!#"na rasei lor setrage de la calul lui Eorl, ce $tia li#ba oa#enilor* Acu# $apte nopi, Iute ca -"ndul s%a%ntors6 dar#"nia regelui a r!#as aceea$i, pentru c! acu# calul s%a s!lb!ticit $i nu #ai las! nici un b!rbat s!se apropie de el*  : &nsea#n! c! Iute ca -"ndul $i%a aflat singur calea din 'ndep!rtatul #ia1!noapte, 1iseAragorn6 c!ci acolo s%a desp!rit de -andalf* 4ar, .ai; -andalf nu .a #ai a.ea .reodat! prile2uls! c!l!reasc!* S%a pr!bu$it 'n be1n! 'n #inele )oriei $i nu se #ai 'ntoarce*  : 0ople$itoare .este, 1ise Eo#er* 0el puin pentru #ine $i pentru #uli alii, de$i nu pentru toat! lu#ea6 ai s! te con.ingi $i singur, dac! te duci la rege*  : Puini '$i pot da sea#a aici de gro1!.ia !stei n!paste, de$i s%ar putea s%o si#ii $i .oicu#plit #ult #ai cur"nd dec"t .%ai a$tepta, spuse Aragorn* 4ar c"nd capetele #!ree cad, cei#ai #!runi sunt ne.oii s! treac! la c"r#!* )isia #ea a fost s!%i conduc pe to.ar!$ii #ei pelungul dru# din )oria* Prin Lorien a# .enit = ade.!r pe care%ar fi bine s!%l afli 'nainte s! #ai.orbe$ti despre asta = $i de%acolo a# str!b!tut leg/e peste leg/e de%a lungul R"ului cel )are,c!tre cascada Rauros* Acolo a fost 5oro#ir #!cel!rit de%aceia$i orci pe care i%ai ni#icit .oi*  : 0utre#ur!toare%i sunt .e$tile; strig! Eo#er de1n!d!2duit* )are n!past!%i #oarteaaceasta pentru )inas Tirit/ $i pentru noi toi* 0e o# de .a1!%a fost; L%au prea#!rit cu toii* Arar prin Ob$te se%ar!ta, c!ci era #ereu 'n r!1boi la /otarele de r!s!rit6 dar l%a# .!1ut* )ai degrab! cafiii iui ai lui Eorl, dec"t ca oa#enii #oroc!no$i din -ondor #i%a p!rut $i putea s! se do.edeasc!

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 19/225

un #are c"r#uitor al poporului s!u, atunci c"nd 'i .a fi .enit .re#ea* 4ar n%a# $tiut p'nBacu# de%aceast! gro1!.ie din -ondor* 0"nd s%a pr!p!dit<  : Sunt patru 1ile de c"nd a fost ucis, 'i r!spunse Aragorn6 din seara aceea a# pornit%o dintenebrosul Toi 5randir*  : Pe 2os< f!cu Eo#er*

  : 4a, a$a cu# .e1i*  4e #are ui#ire se u#plur! pri.irile lui Eo#er*  : Pas )are e un nu#e #ult prea nede#n de ceea ce%ai f!cut, o, fiu al lui Arat/orn, rostiel* (i%a$ 1ice #ai degrab! Pas &naripat* La #ulte curi ar trebui c"ntate faptele de .ite2ie ale celortrei ca#ara1i* Patru1eci de leg/e $i 'nc! cinci ai str!b!tut, 'nainte ca 1iua a patra s! se sf"r$easc!;0ute1!toare%i spia lui Elendil; 4ar, #!rite senior, cu# #%ai f!cut s! uit; Trebuie s! #! 'ntorcdegrab! la T/eoden* A# .orbit ca# aspru 'n faa oa#enilor #ei* I%ade.!rat c! nu sunte# 'nc!.r!2#a$i pe fa! cu T!r"#ul Negru $i sunt unii care%i sufl! regelui po.ee 'nfrico$ate la urec/e6dar r!1boiul nu%i departe* N%o s! l!s!# balt! .ec/ea alian! cu -ondorul6 o s! le s!ri# oricu# 'na2utor la lupt!6 asta%i credina #ea $i%a tuturor care%s cu #ine* 7otarul de r!s!rit e%n sea#a #ea,asta%i gri2a celui de%al Treilea )are$al, $i%a# str!#utat toate /erg/eliile $i pe p!storii no$tridincolo de Sc!ld!toarea Enilor6 n%a# p!strat aici dec"t pa1a $i cerceta$ii ageri*  : A$adar, nu%i pl!tii tribut lui Sauron< 'ntreb! -i#li*  : Nu i%a# pl!tit $i nici n%o s!%i pl!ti# .reodat!, rosti Eo#er $i oc/ii 'i sc!p!rar!, cu toatec! #i%a a2uns la urec/e #inciuna asta* 0u ani 'n ur#!, Seniorul T!r"#ului Negru $i%ar fi dorit s!cu#pere pe bani grei cai de la noi, dar nu #%a# 'n.oit, pentru c! supune ani#alele la ca1ne*Atunci $i%a tri#is orcii la 2af, iar ace$tia fur! tot ce%apuc!, aleg"nd cu osebire caii negri6 puini ne%au #ai r!#as din soiul !sta* 4e%aceea di/onia dintre noi $i orci e%a$a a#arnic!*  4ar acu# gri2a noastr! cea #ai de sea#! e Saru#an* Pretinde c!%i st!p"n peste tot inutulacesta $i sunte# 'n r!1boi de #ai #ulte luni* I%a luat pe orci, pe 0!l!reii Lupului $i pe oa#eniide r!u 'n slu2ba sa $i au 'nc/is Trec!toarea, a$a c! s%ar putea s! fi# asediai at"t la r!s!rit, c"t $i laapus* Nu%i de glu#it c%un astfel de .r!2#a$6 e un .r!2itor .iclean $i dibace $i poate s! ianenu#!rate 'nf!i$!ri* Se spune c! r!t!ce$te de colo%colo, 'n c/ip de #o$neag, 'n.e$#"ntat 'ntr%o#antie cu glug!, ca# ca -andalf* A$a 1ic toi care $i%l a#intesc* Iscoadele lui p!trund $i%n gaur!de $arpe, iar p!s!rile sale aduc!toare de r!u trec, 'n t!rii, peste /otare* Nu $tiu cu# se .or sf"r$itoate acestea $i #i se str"nge ini#a, c!ci #! te# c! n%are prieteni doar 'n Isengard* 4ar ai s!%idai singur sea#a, dac! .rei s!%l .e1i pe rege* 0e 1ici, nu .ii< Oare credina #ea cu# c%ai fosttri#is la #ine dup! a2utor, c/inuit de $o.!ial! $i de ne.oi, e doar o a#!geal!<  : A# s! .in c"nd s%o%#plini sorocul, 1ise Aragorn*  : 7ai acu#, rosti Eo#er* )o$tenitorul lui Elendil ar fi, f!r! doar $i poate, o '#b!rb!tare pentru fiii lui Eorl, 'n sti/ia aceea #alefic!* &n E#net de la Apus b!t!lia%i 'n toi $i tare #i%e tea#!c! nu ne a$teapt! .re#uri bune* S! $tii c! #%a# a."ntat c!lare c!tre #ia1!noapte f!r! $tirearegelui, c!ci 'n lipsa #ea casa lui e prea puin p!1it!* 4ar cerceta$ii #%au pre.enit acu# trei nopide .enirea $le/tei orce$ti dinspre Peretele de R!s!rit $i c! printre ei s%ar afla $i unii ce poart!'nse#nele albe ale lui Saru#an* A$a 'nc"t, g"ndindu%#! c! de ce #i%a fost tea#! n%a# sc!pat,adic! de un pact 'ntre Ort/anc $i Turnul &ntuneci#ii, a# purces 'n fruntea eore1ilorb!rbaii dinstirpea #ea6 $i i%a# a2uns pe orci cu dou! 1ile 'n ur#!, pe la sc!p!tat, aproape de /otarele de laP!durea Enilor*  Acolo i%a# '#presurat $i%a# purtat b!t!lia ieri, 'n 1ori* 0incispre1ece oa#eni a# pierdut$i, .ai #ie, doispre1ece cai; 0!ci orcii erau #ai nu#ero$i dec"t ne%a# a$teptat* Li se al!turaser!alii, dinspre r!s!rit, de dincolo de R"ul cel )are6 d"ra lor spurcat! se .ede ce.a #ai spre#ia1!noapte* Iar alii, tot a$a, s%au i.it din p!dure* Orci #ari, care purtau $i ei pecetea )"inii

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 20/225

Albe a Isengardului6 ace$tia%s #ai puternici $i #ai s"ngero$i dec"t ceilali* Oricu#, i%a# ter#inat pe toi* 4ar a# pierdut prea #ult! .re#e* E ne.oie de noi la #ia1!1i $i la apus* Nu .enii $i .oi<4up! cu# .edei, cai a.e# $i de prisos* S! l!s!# spada s!%$i fac! treaba de care, /ar 4o#nului,nu duce lips!* i%apoi i%a# da de lucru securii lui -i#li $i arcului lui Legolas, de .or fi .r"nd s!%#i ierte .orbele nes!buite pe care le%a# rostit despre 4oa#na P!durii* A# .orbit ca tot o#uB de

 pe #eleagul #eu $i%a$ .rea cu bucurie s!%n.! s! gl!suiesc #e$te$ugit*  : Aduc #ulu#ire pentru tot ce%#i spui, 1ise Aragorn, $i ini#a%#i d! g/es s! .in cutine6 dar n%a# cu# s!%#i p!r!sesc to.ar!$ii, c"t #ai e o n!de2de*  : Nu%i nici o n!de2de, 1ise Eo#er* N%o s!%i g!se$ti pe prietenii t!i la /otarele de#ia1!noapte*  : i totu$i, nu sunt nici 'nd!r!t* A# dat de%un se#n li#pede, nu departe de Peretele deR!s!rit, care '#i spune c! #!car unul dintre ei tr!ie$te* 4ar 'ntre 1id $i dune n%a# #ai g!sit alt!ur#! de%a lor $i nici o d"r! nu se%abate 'ntr%o parte sau alta = asta de nu #%oi fi 'n$elat cu totul*  : i%atunci, ce cre1i c! s%a ales de ei<  : Nu $tiu* Or fi fost #!cel!rii $i ar$i de%a .al#a cu orcii6 dar, 1ici tu, n%are cu# s! fiea$a, $i nici eu nu #! te# de asta* S%ar putea s! fi fost du$i 'n p!dure 'nainte ca .oi s!%i fi'#presurat pe .r!2#a$i* Poi s! 2uri c! nu .%a sc!pat ni#eni printre degete<  : Pot s! 2ur c!, dup! ce a# dat de ei, nu ne%a sc!pat nici un orc, 1ise Eo#er* A# a2uns'naintea lor la poalele p!durii, iar dac! dup! aceea a reu$it cine.a s! se strecoare prin cerculnostru, atunci acela n%a fost orc $i%a.ea, cu siguran!, puteri elfe$ti*  : Prietenii no$tri erau 'n.e$#"ntai la fel ca noi, 1ise Aragorn6 iar .oi nu ne%ai .!1ut nici pe lu#in!*  : Uitase# asta, rosti Eo#er* Tare%i greu s! #ai $tii ce.a sigur printre at"tea #inuni*Lu#ea%i tot #ai ciudat!* Elful $i gno#ul dru#eesc '#preun! 1iua%n a#ia1a #are, pe c"#piilenoastre6 iar f!pturile stau de .orb! cu 4oa#na P!durii, de$i%s pe lu#ea asta6 $i spada se 'ntoarcela r!1boiul ce%a i1bucnit 'n negura .re#ilor, c"nd str!#o$ii no$tri au pornit c!lare spre Ob$te* 0ele%ar #ai fi cu putin! s! fac! f!pturilor cu 2udecat! 'n astfel de ti#puri<  : 0e%au f!cut $i p"n! acu#, 1ise Aragorn* 5inele $i r!ul nu se sc/i#b! de a1i pe #"ine6$i n%au t"lcuri diferite printre elfi, gno#i $i oa#eni* &i e dat f!pturii s! le deslu$easc!, at"t 'nP!durea de Aur, c"t $i la ea acas!*  : A$a e, rosti Eo#er* 4ar eu nu #!%ndoiesc nici de .oi, nici de ceea ce%#i spune ini#a*Totu$i nu #i%e cu putin! s! fac a$a cu# a$ .rea* E '#potri.a legii noastre s!%i l!s!# pe .eneticis! /oin!reasc! cu# poftesc prin inut, c"t! .re#e regele 'nsu$i nu le d! 'ncu.iinarea6 iaropreli$tea%i #ai #are acu#, 'n .re#uri de restri$te* Te%a# rugat s! te 'ntorci de bun!.oie cu #ine$i nu .rei* i nu%#i d! ini#a g/es s! pornesc b!t!lia cu o sut! contra trei*  : Nu cred c! legea .oastr!%i f!cut! pentru a$a ce.a, 1ise Aragorn6 $i, s! fi# drepi, nicieu nu sunt un .enetic, c!ci a# #ai fost pe%aici de #ulte ori $i%a# c!l!rit cu ceata ro/irri#ilor,de$i sub alt nu#e $i sub o alt! 'nf!i$are* Nu te%a# #ai .!1ut, pentru c! e$ti prea t"n!r, dar a#stat de .orb! cu Eo#und, tat!l t!u, $i cu T/eoden, fiul lui T/engel* Pe .re#uri, nici o 'nalt! fa!din inutul acesta n%ar fi st!.ilit .reodat! .reo f!ptur! 'n a%$i duce la cap!t o fapt! .ite2easc! a$acu# e a #ea* )!car e li#pede c! a# datoria s!%#i continui calea* Ei /ai, fiu al lui Eo#und,trebuie s! alegi p"n! la ur#!* A2ut!%ne sau, dac! nu, las!%ne liberi s! plec!#* )ai ai o cale> s!%iduci la '#plinire legea* 4ar de%o .ei face, puini se .or 'ntoarce la lupt! al!turi de tine $i de regelet!u*  Eo#er c/ib1ui o .re#e, apoi .orbi>  : A#"ndoi trebuie s! ne gr!bi#* Ai #ei ard de ner!bdare s%o porni# la dru# $i n!de2dea.oastr! scade cu fiecare ceas* Iat! ce%aleg> putei pleca6 #ai #ult, a# s! .!%#pru#ut caii* Nu .!

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 21/225

cer dec"t at"t> c"nd .ei fi ispr!.it sau .ei .edea c! totu%i 'n 1adar, 'ntoarcei%.! cu caii prin3adul Enilor, la )eduseld, nobila cas! din Endoras unde sade acu# T/eoden* Astfel 'i .eido.edi c! n%a# gre$it* )! pun pe #ine c/e1!$ie $i poate c/iar .iaa #ea 'n 2oc c! e$ti de bun!%credin!* S! nu gre$e$ti*  : Nu .oi gre$i, 1ise Aragorn*

  Nu #ic! le fu #irarea $i #ulte pri.iri 'ntunecate $i 'ndoielnice '$i aruncar! oa#enii s!i,c"nd Eo#er porunci s! li se '#pru#ute str!inilor caii6 dar nu#ai Eot/ain 'ndr!1ni s%o spun!desc/is*  : N%ar fi ni#ic dac%ar fi .orba de seniorul acesta din .ia din -ondor, a$a cu# se laud!,1ise el, dar cine%a #ai au1it s! i se dea unui gno# un cal din Ob$te<  : Ni#eni, spuse -i#li* i nu te te#e> nici nu se .a #ai au1i de%a$a ce.a* )ai bine #erg pe 2os, dec"t s! #%a$e1 pe spinarea .reunei lig/ioane at"t de #ari, de .oie sau de ne.oie*  : Acu# 'ns! .a trebui s!%ncaleci, altfel ai s! r!#"i de c!ru!, 1ise Aragorn*  : 7ai, a$a1!%te%nd!r!tul #eu, prietene -i#li, 1ise Legolas* A$a o s! fie totul bine6 n%o s!ai ne.oie de nici un cal $i n%o s!%i fac! .reunul neca1uri*  Lui Aragorn i se aduse un bidi.iu #urg ."n2os, iar el 'l 'ncalec!*  : 7asufel 'i e nu#ele, 1ise Eo#er* +ie s! te poarte cu bine $i s!%i aduc! #ai #ult norocdec"t lui -arulf, fostul lui st!p"n*  Legolas pri#i un cal ce.a #ai #ic $i #ai desc/is la culoare, dar n!r!.a$ $i focos* Pe%acesta 'l c/e#a Arod* &ns! Legolas le ceru s!%i scoat! $aua $i fr"ul*  : N%a# trebuin! de ele, 1ise el, 'nc!lec"ndu%l u$or, dintr%o s!ltare $i, spre #irarea lor,Arod se ar!t! bl"nd $i gata s!%l slu2easc!, #i$c"ndu%se de colo%colo, f!r! cr"cnire> a$a se purtauelfii cu dobitoacele alese*  -i#li fu urcat 'nd!r!tul prietenului s!u de care se 'ncle$ta 'ncr"ncenat, de parc! era Sa#-a#gee 'ntr%o barc!*  : 4ru# bun $i fie s! afli ceea ce caui; strig! Eo#er* S! te 'ntorci c"t poi de iute6 $i fieca spadele noastre s! luceasc!, atunci, al!turi*  : )! .oi 'ntoarce, 1ise Aragorn*  : i eu #! .oi 'ntoarce, ad!ug! -i#li* &nelepciunea lui Lad -aladriel ne desparte 'nc!$i .oiesc s!%i '#p!rt!$esc c"te ce.a despre .orba ei dulce*  : O# tr!i $i%o# .edea, f!cu Eo#er* At"tea lucruri s%au 'nt"#plat, 'nc"t deprinderearug!ciunii unei 1"ne sub lo.iturile duioase ale securii unui gno# '#i .or p!rea floare la urec/e*4ru# bun;  i cu acestea, se desp!rir!* Tare iui erau bidi.iii din Ro/an* 0"nd nu peste #ult -i#li '$i'ntoarse pri.irile, ceata lui Eo#er abia de se #ai 1!rea 'n dep!rtare* Aragorn nu se uit! 'nd!r!t6ur#a 'n goan! d"ra, cu capul #ult plecat, lipit de gru#a1ul lui 7asufel* 0ur"nd a2unser! la#arginea Sc!ld!torii Enilor, iar acolo d!dur! peste ur#a cealalt!, despre care le .orbise Eo#er,cu# c%ar .eni dinspre soare%r!sare, de pe Platoul -ola$*  Aragorn desc!lec! $i pri.i p!#"ntul, pe ur#!, s!rind 'napoi 'n $a, o lu! spre r!s!rit, cu#are b!gare de sea#!, ca s! nu distrug! ur#ele* Apoi desc!lec! iar $i cercet! !r"na, de colo p"n! colo*  : N%a# aflat #are lucru, rosti el* 4"ra principal! e neclar!, 'ntret!iat! de ur#ele de'ntoarcere ale c!l!reilor6 dru#ul lor trebuie s! fi fost pe l"ng! r"u* 4ar cea dinspre r!s!rit erea.!n! $i deslu$it!* Nici o ur#! nu duce 'n partea opus!, 'napoi, spre Anduin* Acu# trebuie s!#erge# #ai u$or, s! obser.!# orice pas care%ar fi luat%o pe de l!turi* 4e aici, orcii $i%au datsea#a, f!r! doar $i poate, c! sunt ur#!rii6 or fi 'ncercat s!%i duc! unde.a pe ostatici, 'nainte s!fie a2un$i din ur#!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 22/225

  Pe #!sur! ce 'naintau, 1iua se #o/ora* Asupra Platoului pogorau nori cenu$ii* Soarele seacoperea cu un 1!branic ceos* Tot #ai aproape se deslu$eau po."rni$urile din +angorn,'ntunec"ndu%se u$or 'n apusul soarelui* Nu 1!rir! ur#e nici 'n dreapta, nici 'n st"nga, dar, din loc'n loc, treceau pe l"ng! /oituri singuratice de orci cu spatele sau gru#a1ul str!punse de s!gei cu pan! cenu$ie*

  &ntr%un t"r1iu, pe la asfinit, a2unser! la poalele p!durii $i, 'ntr%o poieni! i.it! printre ceidint"i arbori, d!dur! peste #arele p"r2ol6 cenu$a fierbinte 'nc! fu#ega* Al!turi 1!ceau o gr!#ad!de coifuri, pieptare 'n1!uate, scuturi sf!r"#ate, spade fr"nte, arcuri $i s!gei $i o groa1! de alten!scociri r!1boinice* &ntr%o epu$! din #i2loc fusese 'nfipt! c!p!"na #are a unei st"rpituri pe alc!rei coif, de$i sf!r"#at, se putea deslu$i 'nse#nul alb* &n dep!rtare, pe l"ng! locul unde r"ul sere.!rsa dinspre li1iera p!durii, se 1!rea o #o.il!* +usese 'n!lat! de cur"nd> p!#"ntul rea.!n eraacoperit cu bra1de proaspete, 'nierbate, iar de 2ur '#pre2ur se aflau 'nfipte cincispre1ece l!nci*  Aragorn $i to.ar!$ii s!i cercetar! c"#pul de b!t!lie p"n! /!t%departe, dar lu#ina sc!dea $icur"nd se l!s! seara 'ntunecat! $i nebuloas!* 3eni $i noaptea, dar nici ur#! de )err $i Pippin*  : N%o #ai pute# scoate la cap!t, 1ise -i#li trist* A# de1legat o #uli#e de ci#ilituri dec"nd a# .enit 'n Toi 5randir, dar asta%i cea #ai 'ntortoc/eat!* Tare #i%e tea#! c! #!dularelescru#ite ale /obbiilor s%au a#estecat acu# cu ale orcilor* A#arnic! .este pentru +rodo, de .a#ai apuca s%o afle6 la fel de a#arnic! $i pentru b!tr"nul /obbit ce%a$teapt! 'n 3"lceaua 4espicat!*Elrond s%a%#potri.it .enirii lor*  : Nu $i -andalf, 1ise Legolas*  : 4ar -andalf a ales s! .in! c/iar el $i%a fost cel dint"i care s%a pierdut, 'i r!spunse-i#li* 0/iar ceea ce%a .!1ut l%a dus la pieire*  : Sfetnicii lui -andalf nu s%au 'ngri2it s! nu cad! 'n cine $tie ce capcan!, 1ise Aragorn*ECist! unele lucruri pe care e #ai bine s! le 'ncu.iine1i, dec"t s! le refu1i, c/iar dac! la sf"r$it e#ai de r!u* 4ar n%a# s! plec 'nc! de pe aceste #eleaguri* &n orice ca1, .o# poposi aici p"n! selu#inea1! de 1iu!*  +!cur! popas sub un copac stufos, ce.a #ai 'ncolo de c"#pul de b!t!lie> p!rea un castan,dar p!stra o #uli#e de frun1e late, cafenii, de anul trecut, ca ni$te #"ini uscate, cu degete lungi,r!$c/irate, care fo$neau sinistru 'n bri1a nopii*  Pe -i#li 'l trecu un fior* Nu%$i luaser! dec"t o p!tur! de fiecare*  : S! face# focul, 1ise el* Nu%#i pas! de nici o pri#e2die* PoaB s! .in! pu1derie de orci,ca fluturii la lu#"nare;  : 4ac! a#!r"ii !ia de /obbii r!t!cesc prin codru, s%ar putea ca focul s!%i c!l!u1easc!'ncoace, 1ise Legolas*  : Nu nu#ai pe orci $i pe /obbii, 1ise Aragorn* Sunte# aproape de tr!d!torul Saru#an*&n plus, ne afl!# ta#an la #arginea +angornului $i se spune c!%i de r!u s! te%atingi de .reunarbore din codrul acesta*  : 4ar ro/irri#ii au f!cut ieri un p"r2ol pe cinste ta#an pe aceste locuri, 1ise -i#li, $i,dup! cu# se .ede, nu s%au sfiit s! doboare arbori pentru foc* )ai #ult, dup! ce $i%au ter#inattreaba, $i%au petrecut netulburai aici noaptea care%a ur#at*  : Erau #uli, 1ise Aragorn, iar ei nu st"rnesc #"nia +angornului, c!ci .in arar pe%aceste#eleaguri $i nu p!trund pe sub arbori* 4ar c!r!rile noastre, se pare, ne conduc c/iar 'n ini#a p!durii* A$a c!, p!1ea; Nu t!iai nici un copac 'n care #uste$te .iaa*  : Nici nu e ne.oie, rosti -i#li* 0!l!reii ne%au l!sat destule .reascuri $i a$c/ii, iar'#pre2ur e plin de crengi uscate*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 23/225

  Plec! s! adune le#ne, apoi se 'ndeletnici cu aran2area $i aprinderea focului6 dar Aragornst!tea t!cut, spri2init de copacul uria$, ad"ncit 'n g"nduri, iar Legolas r!#!sese singur 'n lu#ini$,scrut"nd u#brele ad"nci ale codrului, u$or aplecat, ca $i cu# ar fi ascultat glasuri dep!rtate*  4up! ce gno#ul reu$i s! 'nteeasc! un foc #ic, cei trei se apropiar! $i $e1ur! '#preun!,'n.!luind lu#ina cu glugile lor* Legolas '$i ridic! pri.irile spre crengile arborelui, r!t!cind printre

ele*  : Ia uitai%.!; f!cu el* 0opacul se bucur! de foc;  Poate c! nu era dec"t dansul u#brelor care le 'n$ela pri.irile, dar tuturor li se p!ru c!ra#urile se plecau spre ei s! a2ung! deasupra fl!c!rilor, iar cele din ."rf se 'ndoiser! 'n aceea$idirecie6 frun1ele cafenii se 'ndreptaser! $i se frecau una de alta ca ni$te #"ini cr!pate de ger, bucur"ndu%se de c!ldur!*  Era at"ta lini$te, 'nc"t codrul 'ntunecat $i #isterios, aflat la doar o arunc!tur! de b!, '$if!cu si#it! pre1ena #ocnit!, plin! de n!1uine tainice* 4up! o .re#e, Legolas rupse t!cerea>  : 0eleborn 1icea s! nu ne%a."nt!# prea #ult 'n +angorn, rosti el* tii de ce, Aragorn<0are sunt legendele p!durii pe care le%a au1it 5oro#ir<  : )ulte po.e$ti #i%au trecut pe la urec/e 'n -ondor $i aiurea, 1ise Aragorn, dar, de n%arfi fost cu.intele lui 0eleborn, le%a$ fi luat doar drept legende pe care le%au n!scocit oa#enii 'n#o#entele lor de r!t!cire* )! g"ndise# s! te 'ntreb c"t ade.!r 1ace 'n toate acestea* Iar dac! unelf al p!durii nu $tie, cu# s!%i dea r!spunsul un o#<  : Ai c!l!torit #ai departe ca #ine, rosti Legolas* N%a# au1it ni#ic despre asta, 'n inutul#eu, afar! de c"ntecele despre nea#ul onodri#ilor pe care oa#enii%i nu#esc eni $i care aus!l!$luit acolo cu #ult ti#p 'n ur#!6 c!ci, dup! socoteala elfilor, +angornul se pierde 'n negura.re#urilor*  : 4a, e tare b!tr"n, spuse Aragorn* La fel de b!tr"n ca p!durea de l"ng! -ruiurile%gorgane6 $i%i #ult #ai #!re* Elrond 1ice c!%s din aceea$i stirpe, ulti#ele i1bucniri ale 0odrului&ntreg din @ilele de Odinioar!, pe c"nd 'nt"iul n!scut b"2b"ia de colo%colo, iar oa#enii erau 'nc!ador#ii* 0u toate acestea, +angornul p!strea1! $i acu# ni$te taine nu#ai de el $tiute* 4espre ce e.orba, nu a# /abar*  : i nici nu .reau s! $tiu, inter.eni -i#li* Eu unul a$ .rea ca ni#ic din ceea ces!l!$luie$te 'n +angorn s! nu fie tulburat*  Traser! atunci la sori cine s! stea de stra2! $i -i#li ie$i pri#ul* 0eilali se culcar!*So#nul puse i#ediat st!p"nire pe ei*  : -i#li, rosti Aragorn ca prin .is* Nu uita, nu cu#.a s! tai .reo creang! sau .reor!#urea .erde de%aici, din +angorn* 4ar nici s! nu te a."ni prea departe dup! le#ne uscate* )ai bine las! s! se sting! focul* i s! #! strigi la ne.oie*  Acestea fiind spuse, ador#i* Legolas 1!cea de2a ne#i$cat, cu #"inile lui fru#oase'ncruci$ate pe piept, cu oc/ii desc/i$i, 'ncurc"nd noaptea real! cu .isul, dup! felul elfilor* -i#list!tea ciucit l"ng! foc, trec"ndu%$i g"nditor degetul #are peste t!i$ul securii* Arborele fo$nea* &nrest, nici un 1go#ot*  -i#li '$i ridic! brusc pri.irile $i 1!ri un #o$neag coc"r2at, spri2init 'ntr%un toiag, 'nf!$urat'ntr%o #antie larg! $i st"nd c/iar 'n locul unde lu#ina fl!c!rilor se lupta s! in! piept'ntunericului* Oc/ii acestuia erau u#brii de borurile unei p!l!rii largi* -i#li s!ri 'n picioare, prean!ucit 'n pri#ul #o#ent ca s! poat! striga, de$i 'l str!fulger! g"ndul c! Saru#an pusese #"na peei* 4e$teptai de #i$carea prietenului lor, Aragorn $i Legolas se ridicar! 'n capul oaselor $ir!#aser! cu oc/ii pironii* )o$neagul nu 1ise ni#ic $i nici nu f!cu .reun se#n*  : Ei, taic!, ce dore$ti de la noi< rosti Aragorn, s!rind 'n picioare* 7ai s! te%nc!l1e$ti,dac! i%e frig*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 24/225

  +!cu un pas 'nainte, dar #o$neagul disp!ru* Nici ur#! de el prin apropiere, iar lor nu led!du #"na s! #earg! #ai departe* Luna apusese $i noaptea era foarte 'ntunecoas!*  4eodat!, Legolas scoase un strig!t*  : 0aii; 0aii;  Nici ur#! de ei; &$i s#ulseser! !ru$ii din p!#"nt $i se f!cuser! ne.!1ui* O .re#e, cei

trei r!#aser! 'ncre#enii, f!r! s! scoat! o .orb!, ca tr!snii de noua n!past! care se ab!tuseasupra lor* Se aflau la poalele +angornului $i leg/e nesf"r$ite se a$terneau acu# 'ntre ei $ioa#enii din Ro/an = singurii lor prieteni pe t!r"#ul acesta 'ntins $i pri#e2dios* A$a cu# st!teau,li se p!ru c! deslu$esc, departe, 'n noapte, nec/e1atul $i forn!itul cailor* Apoi se l!s! iar lini$tea* Nu se #ai au1ea dec"t adierea rece a ."ntului*  : Asta e, s%au dus, rosti Aragorn 'ntr%un t"r1iu* N%a.e# cu# s! #ai pune# #"na pe ei*A$a c!, dac! nu se 'ntorc de bun!.oie, n%a.e# dec"t s! ne descurc!# $i f!r!* La ur#a ur#ei, a# pornit c!l!toria pe picioarele noastre $i pe%acestea 'nc! le a.e#*  : Picioarele, rosti -i#li* Astea nu ne in cu ni#ic de cald* Arunc! ni$te .reascuri 'n foc$i se pr!bu$i al!turi*  : Nu%s dec"t c"te.a ceasuri de c"nd te ca# codeai s! te apropii de caii din Ro/an, r"seLegolas* Ai s%a2ungi #are c!l!re*  : Peste poate s! #ai a# norocul !sta, r!spunse -i#li* 4ac! .rei s! aflai ce%#i trece prin #inte, continu! el, ei bine, cred c%a fost Saru#an* 0ine altcine.a< A#intii%.! de .orbele luiEo#er> r!t!ce$te 'n c/ip de #o$neag 'nf!$urat 'ntr%o #antie cu glug!* 0/iar a$a a 1is* A plecat cucaii no$tri sau i%a speriat6 asta e; Ne #ai a$teapt! $i%altele, ascultai la .orbele #ele*  : Eu ascult, spuse Aragorn* 4ar nu pot s! nu%i spun c! #o$neagul acesta a.ea p!l!rie,nu glug!* Totu$i, nu #!%ndoiesc c%ai a.ea dreptate $i c! sunte# 'n pri#e2die 1i $i noapte pe%aici*&n acela$i ti#p, n%a.e# dec"t s! ne odi/ni#, at"t c"t o# putea* 3oi sta eu de .eg/e o .re#e,-i#li* Si#t ne.oia #ai degrab! s! g"ndesc dec"t s! dor#*  Noaptea trecu ane.oie* Legolas 'l sc/i#b! pe Aragorn, iar -i#li pe Legolas* i astfel '$isf"r$ir! .eg/ea* 4ar nu se 'nt"#pl! ni#ic* )o$neagul nu se #ai ar!t!, iar caii nu se #ai'ntoarser!* 

III Uru%/ai*  Pippin se cufundase 'ntr%un .is 'ntunecat $i 1buciu#at> se f!cea c!%$i au1ea propriu%igl!scior str!b!t"nd cu ecou tunele s#olite $i strig"nd +rodo; +rodo; 4ar, 'n locul acestuia,r"n2eau din tenebre sute de c/ipuri orce$ti sc/i#onosite $i sute de brae /idoase se 'ntindeaua#enin!tor spre el din toate p!rile* Unde era )err<  Se de$tept!* +u i1bit de o rafal! de aer rece* St!tea 'ntins pe spate* Se l!sa seara $i cerul dedeasupra lui se 'nnegura* Se 'ntoarse $i '$i d!du sea#a c! .isul nu fusese #ult #ai ur"t dec"ttre1ia* A.ea gle1nele, picioarele $i 'nc/eieturile #"inilor legate cu sfoar!* L"ng! el 1!cea )err,a."nd pe frunte o n!fra#! #urdar!* Erau 'ncon2urai de o #uli#e de orci 'n picioare sau a$e1ai*  &ncetul cu 'ncetul, a#intirile lui f!r"#iate 'ncepur! s! se adune 'n easta care%i plesnea dedurere $i ie$ir! din be1na .isului* 4a, sigur, el $i )err fugiser! 'n codru* 0e .enise peste ei< 4ece%o $terseser! a$a, f!r! s!%l ia 'n sea#! pe Pas )are< Alergaser! #ult! .re#e strig"nd = nu%$ia#intea eCact c"t de #ult! $i c"t de departe6 apoi, deodat!, se i1biser! de un grup de orci carest!teau ascult"nd $i nu p!reau s!%i fi .!1ut pe )err $i pe Pippin, p"n! nu le c!1user!, aproape, 'n brae* Atunci 'ncepuser! s! strige $i de dup! arbori "$niser! o groa1! de st"rpituri din acelea*A#"ndoi '$i tr!seser! spadele, dar orcilor nu le ardea de lupt! $i nu .oiau dec"t s! pun! #"na peei, c/iar dac! )err t!ia la #!dulare 'n dreapta $i%n st"nga* 4ragul $i b!tr"nul )err;

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 25/225

  Atunci ap!ruse 5oro#ir $c/iop!t"nd, printre arbori* El fusese cel care%i silise s! lupte*Ucisese o groa1!, iar restul o rupseser! la fug!* 4ar nici n%apucaser! s%o ia bine 'napoi, c"nd se po#eniser! din nou atacai de cel puin o sut! de orci, unii dintre ei foarte .oinici, care tr!seser! o ploaie de s!gei asupra lui 5oro#ir* Acesta suflase din cornul lui #!re, de r!sunase codrul, $i la'nceput orcii r!#!seser! descu#p!nii $i se retr!seser!6 dar, .!1"nd c! 5oro#ir nu pri#e$te nici

un r!spuns, 'n afar! de ecou, porniser! #ai aprig la atac* Pippin nu%$i #ai a#intea #are lucrudup! aceea* Ulti#a i#agine care i se 'ntip!rise 'n #inte era cea a lui 5oro#ir spri2init de unarbore, s#ulg"ndu%$i o s!geat! din piept6 apoi, brusc, se 'ntunecase totul*  80red c%a# fost lo.it la cap, '$i spuse el* Oare )err e r!nit r!u< 0e s%o fi%nt"#plat cu5oro#ir< 4e ce nu ne%or fi ucis orcii< Unde ne afl!# $i 'ncotro ne duce#<9  Nu%$i putea r!spunde la aceste 'ntreb!ri* &i era frig $i r!u* 80e bine%ar fi fost s! nu%l ficon.ins -andalf pe Elrond s! ne lase s! .eni#; '$i 1ise el* 0e #are br"n1! a# f!cut< N%a# fostdec"t o po.ar!, un pasager, o boccea; 0olac peste pup!1!, au pus $i orcii #"na pe #ine* Nici pentru ei nu sunt dec"t un a#!r"t de sa#ar* Sper ca Pas )are sau altcine.a s! .in! s! ne ia* 4aroare se cu.ine s! g"ndesc astfel< Nu cu#.a lucrul !sta ar 1!d!rnici toate planurile< 0e bine%ar fis! #! pot elibera;9  Se 1b!tu puin, dar f!r! rost* Unul dintre orcii care st!teau pe l"ng! el r"se $i 'i spuse ce.ato.ar!$ului s!u 'n li#ba lor 'ngro1itoare*  : Odi/ne$te%te c"t #ai poi, i se adres! acesta apoi, 'n li#ba aceea co#un! care suna 'ngura lui la fel de st"lcit! ca b!l#!2eala orceasc!* O s! le d!# de lucru $i picioarelor tale, air!bdare* 0e%o s!%i #ai dore$ti s! nu Ie fi a.ut, p"n%o s%a2unge# acas!*  : 4ac%ar fi fost dup! #ine, i%ai fi dorit #oartea la ora asta, 1ise altul* Te%a$ face eu s!c/i!i, c/ioran sc"rbos;  Se plec! asupra lui Pippin, apropiindu%$i colii galbeni de faa lui* (inea 'n #"n! un cuitnegru cu la#a lung!, 1i#at!*  : 4ac! nu stai cu#inte, te g"dil cu !sta, $uier! el* Nu%#i #ai atrage atenia asupra ta, c!uit de toate poruncile* +ir%ai ai naibii de isengar1i; Uglu u bagron s/a pus/dug Saru#an%glob bub/os/ saiB, trecu el pe li#ba sa 'ntr%o tirad! nesf"r$it!, plin! de #"nie, care se potoli 'ncetul cu'ncetul 'n #"r"ituri $i forn!ieli*  Pippin r!#ase ne#i$cat, 'ngro1it, de$i durerea de la 'nc/eieturi de.enea tot #ai #are iar bolo.anii de sub el 'i sfredeleau spinarea* 0a s! uite de c/inuri, ascult! cu luare%a#inte glasuriler!stite din 2ur* 4e$i li#ba orceasc! p!rea totdeauna plin! de ur! $i de #"nie, era li#pede c!'ncepuse cearta $i at#osfera se 'ncingea tot #ai tare* Spre surprinderea lui, Pippin 'nelegeaaproape tot ce se .orbea6 #uli dintre orci foloseau li#ba co#un!* Se pare c! erau de fa! #ai#uli #e#bri a dou!%trei triburi diferite $i nu se puteau 'nelege 'ntre ei* Se iscase o 1ar.! #are,'n leg!tur! cu ceea ce a.eau de f!cut cu ostaticii $i pe ce dru# s%o ia*  : N%a.e# .re#e s!%i ucide# cu# se cu.ine, 1ise unul* 4in p!cate, nu%i ti#p de 2oac! 'nc!l!toria asta*  : N%a.e# ce face, rosti altul* 4ar ce%ar fi s!%i o#or"# repede, c/iar acu#< Nu suntdec"t o po.ar! bleste#at!, iar noi ne gr!bi#* Se las! seara $i%ar ca# trebui s! ne pune# 'n#i$care*  : A.e# porunc!, se au1i o a treia .oce ca un #"r"it gutural* Ucidei tot ce%nt"lnii, 'nafar! de piticui6 trebuie s! fie adu$i 'napoi &N 3IA(Ă, c"t #ai repede* Asta%i porunca*  : 4e ce< 'ntrebar! #ai #ulte .oci* 4e ce 'n .ia!< tiu s! se dea 'n spectacol<  : Nu; A# au1it c! unul dintre ei are ce.a, ce.a i#portant pentru R!1boi, un co#plotelfesc sau ca# a$a ce.a* Oricu#, .or fi descusui a#"ndoi*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 26/225

  : Asta%i tot ce $tii< 0e%ar fi s!%i lu!# la 'ntreb!ri $i s! afl!# tot< ar putea s! ne spun!ce.a de care ne%a# putea folosi $i noi*  : +oarte interesant, #"r"i o .oce #ai #olco#! dec"t celelalte, #ai rea* S%ar putea s! fac1apis 'n leg!tur! cu asta* Ostaticii NU .or fi c!utai $i nici pr!dai6 asta%i porunca #ea*  : i%a #ea, rosti o .oce profund!* 3ii $i ne.!t!#ai, precu# 'i .ei fi capturat6 s! nu .%

atingei de ei* Asta%i porunca ce #i s%a dat*  : Nu $i nou!; r!sun! una dintre .ocile dinainte* A# f!cut tot dru#ul !sta dinspre puurinu#ai ca s! ucide#, s! ne r!1bun!# nea#ul* Nu .reau dec"t s! ucid $i%apoi s! #! 'ntorc la#ia1!noapte*  : Treaba ta ce .rei, rosti .ocea gutural!* Eu sunt Uglu* Eu poruncesc* i #! 'ntorc 'nIsengard pe dru#ul cel #ai scurt*  : 0ine%i st!p"nul nostru, Saru#an sau )arele Oc/i< 1ise .ocea r!ut!cioas!* Ar trebui s!ne 'ntoarce# i#ediat la Lugbur1*  : 4ac%a# fi 'n stare s! trece# R"ul cel )are, poate c%a# face%o $i pe%asta, inter.eni oalt! .oce* 4ar nu sunte# destui, ca s! ne a.entur!# p"n! 2os, la poduri*  : Eu a# reu$it s!%l trec, replic! .ocea r!ut!cioas!* Ne a$teapt! un na1gul 'naripat spre#ia1!noapte, pe bancul de la r!s!rit*  : Tot ce se poate, tot ce se poate* Atunci, 'i .ei lua 1borul cu pri1onierii, .ei pune #"na pe toat! plata $i r!splata la Lugbur1, iar pe noi o s! ne la$i s%o lu!# .oinice$te pe 2os prin (inutul0ailor* Nu, trebuie s! ine# unii de alii* T!r"#ul !sta%i plin de pri#e2dii, plin de r!1.r!tiis!lbatici $i de t"l/ari*  : O/oo; Trebuie s! ine# unii de alii, #or#!i Uglu* N%a# deloc 'ncredere 'n .oi,godacilor* 0u# ie$ii din cocin!, cu# .! piere snaga* 4ac! nu era# noi, de #ult d!deai bir cufugiii* Noi sunte# uru%/aii lupt!tori; Noi l%a# ucis pe #!reul r!1boinic* Noi a# pus #"na peostatici* Noi sunte# slu2itorii lui Saru#an &neleptul, )"na Alb! = #"na care ne d! s! #"nc!#carne de o#* Noi a# ie$it din Isengard, .%a# c!l!u1it p"n! aici $i .! .o# c!l!u1i pe dru#ul de'ntoarcere pe care%l .re#* Eu sunt Uglu* Asta a# a.ut de spus*  : Ai spus c/iar #ai #ult dec"t trebuie, Uglu, #"r"i .ocea r!ut!cioas!* Stau $i #!%ntrebce p!rere%$i .or face cei din Lugbur1* S%ar putea s! le treac! prin #inte c! nu%i st! prea binecapuB !sta c"t o bute pe u#eri* S%ar putea s! se #inune1e de unde%i .in ase#enea idei* Nu cu#.ade la Saru#an< 0ine naiba se crede, de se%arat! a$a, de capuB lui, cu sc"rbo$eniile alea de 'nse#nealbe< Iar cei din Lugbur1 s%ar putea s!%#i dea dreptate #ie, lui -ris/na/, #esagerul lor den!de2de6 iar -ris/na/ astfel gr!it%a> Saru#an e un s#intit, un s#intit r!u $i .iclean* 4ar, nu tete#e, )arele Oc/i e aintit asupra lui* -odaci, /ai< 0e 1icei, frailor, c! otrepele .r!2itora$ului!luia pr!p!dit .! 1ic godaci< 3! garante1 eu, !$tia carne de orc #!n"nc!;  Potop de sc/el!l!ieli orce$ti r!sunar!, o dat! cu 1!ng!nitul ar#elor trase din teac!* Pippinse rostogoli prudent, n!d!2duind s! trag! cu oc/iul la ce%o ur#a* P!1itorii lui se dep!rtaser!, ca s!ia $i ei parte la 'nc!ierare* @!ri 'n lu#ina crepuscular! un orc #are, tuciuriu = Uglu, probabil ='nfrunt"ndu%l, 'n picioare, pe -ris/na/, o ar!tare foarte solid! $i scund!, cu picioarele str"#be $icu braele at"rnate p"n!%n p!#"nt* 4e 2ur '#pre2urul lor, se adunaser! o pu1derie de piticanii ce.a#ai #ici* Pippin b!nui c! ace$tia erau de la #ia1!noapte* &$i tr!seser! spadele $i cuitele, dar 'nc!$o.!iau s! treac! la atac*  La r!cnetul lui Uglu, alergar! 'ndat! spre el o groa1! de orci ca# de aceea$i #!ri#e*Apoi brusc, f!r! nici un a.ertis#ent, Uglu f!cu un salt 'nainte $i 1bur! capetele a doi ad.ersari,din dou! #i$c!ri fulger!toare* -ris/na/ f!cu un pas 'n l!turi $i se pierdu 'n u#br!* 0eilali sesperiar!, iar unul se d!du 'napoi $i c!1u 'n2ur"nd peste )err, care 1!cea ne#i$cat* 4e$i probabiltoc#ai asta%i sal.ase .iaa, c!ci /!ita$ii lui Uglu s!rir! peste el $i 'l sf"rtecar! pe altul cu spadele

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 27/225

lor scurte $i late* Era str!2erul cu coli galbeni, al c!rui trup se pr!.!li c/iar asupra lui Pippin, cu#"na 'ncle$tat! 'nc! pe cuitul lung, cu la#a crestat!*  : Dos ar#ele; url! Uglu* i s! l!s!# prostiile; 4e%aici, porni# spre soare%apune $icobor"# sc!rile* 4e%acolo, direct c!tre dune $i%apoi, de%a lungul r"ului, spre p!dure* i asta 'n#ar$ forat, 1i $i noapte* E li#pede<

  8Ei, reflect! Pippin, dac! ur"tului !stuia nu%i trebuie dec"t o clip! s!%$i pun! oa#enii la punct, nu #ai a# nici o $ans!*9  &l str!fulgerase o sclipire de speran!* La#a cuitului negru 'i crestase braul p"n! la'nc/eietura #"inii* iroiul de s"nge 'i g"dila pielea, dar si#ea atingerea rece a oelului*  Orcii se preg!teau din nou de plecare, 'ns! o parte din nordi$ti se codeau 'nc!, a$a c!isengarde1ii #ai uciser! doi dintre ei, p"n! s!%i pun! cu botul pe labe* Era 1!p!ceal! #are $i seau1eau nu#ai 'n2ur!turi* Pentru #o#ent, Pippin r!#ase nesupra.eg/eat* Era 1dra.!n 'ncins la picioare, dar a.ea #"inile legate 'n fa! doar Ia 'nc/eieturi* Le putea #i$ca pe a#"ndou!, de$inodurile fuseser! str"nse cu cru1i#e* &#pinse le$ul orcului la o parte, apoi, abia 'ndr!1nind s!respire, 'ncepu s!%$i frece leg!tura de la #"ini de la#a cuitului* Era ascuit! $i pu#nul acela#ort se 'ncle$tase pe plasele* Sfoara ced!; Pippin o lu! repede $i o 'nnod! 'n dou! oc/iuri #ailargi, 'n care '$i b!g! iute #"inile* Apoi r!#ase neclintit*  : Ridicai%i pe pri1onierii !ia; strig! Uglu* i s! nu facei .reo $#ec/erie; 0! de n%a2unge# cu ei teferi acas!, au s! #ai dea $i alii ortuB popii*  Unul dintre orci 'l 'n$fac! pe Pippin ca pe un sac, '$i ."r' brutal capul printre braele salelegate, stri.indu%i obra1ul de ceafa lui, iar apoi o lu! /urducat la dru# cu el 'n spinare* Altul 'if!cu acela$i lucru lui )err* )"na orcului se 'ncle$ta de braele lui Pippin, ca o g/ear! de fier, p"n!%n carne* 7obbitul 'nc/ise oc/ii $i lunec! 'napoi 'n co$#ar*  4eodat!, fu a1."rlit din nou pe lespe1i* Abia se l!sase noaptea, dar luna nou! sc!p!tase laapus* Se aflau pe bu1a unei st"nci care p!rea c! st! de stra2! la #arginea unei #!ri de cea!alburie* &n apropiere, se au1ea .uietul unei cascade*  : &n sf"r$it, s%au 'ntors $i cerceta$ii, rosti un orc de l"ng! ei*  : Ei, ce%ai aflat< tun! .ocea lui Uglu*  : 4oar un c!l!re* i%acela a luat%o spre apus* 4ru#ul e liber acu#*  : Nu 1ic c! nu%i a$a, dar pentru c"t! .re#e< T"#piilor; Trebuia s!%l fi ucis; O s! deaalar#a* P"n!%n 1ori, gr!2darii au s! $tie de noi* Trebuie s%o lu!# acu# la picior de dou! ori #aiiute*  Pippin 1!ri o u#br! aplec"ndu%se asupra lui* Era Uglu*  : Stai 'n capuB oaselor; url! orcul* +l!c!ii #ei au obosit s! te tot care* Trebuie s!cobor"#, a$a c! #ai #ergi $i pe picioarele tale* A2ut!%ne* S! nu te prind c! ipi sau c! 'ncerci s!scapi* A.e# noi ac de co2ocul t!u dac! ne 2oci feste, $i n%o s!%i cad! bine deloc6 $i asta f!r! s! te8stric!#9 prea tare, pentru ceea ce .rea St!p"nul de la tine*  Orcul t!ie leg!turile str"nse din 2urul picioarelor $i gle1nelor lui Pippin, 'l trase 'n sus de p!r, pun"ndu%l pe picioare* Pippin c!1u, iar Uglu 'l trase din nou de p!r 'n sus, 'i ."r' o butelc! printre dini $i 'i turn! un lic/id ar1!tor 'n #!runtaie, spre /a1ul celor din 2ur* Pippin fu n!p!dit deo .!paie s!lbatic!* 4urerea de picioare $i arsura gle1nelor disp!rur! ca prin far#ec* Acu# puteas! stea drept*  : i%acuB, altuB la r"nd; 1ise Uglu*  Pippin 'l .!1u cu# se duce la )err, care 1!cea prin apropiere, $i%i trage un $ut* )errge#u* Uglu 'l 'n$fac! degrab! $i 'l a$e1! 'n fund, apoi 'i s#ulse banda2ul de la frunte $i 'l #"n2icu o alifie neagr!, dintr%o cutiu! de le#n* )err url! $i se 1b!tu cu s!lb!ticie* Orcii 'ncepur! s! bat! din pal#e $i s! /uiduie*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 28/225

  : Nu $tie !ranuB ce i%e cu $ofranuB; strigar! ei 'n bat2ocur!* I s%a ur"t cu binele* )a#!,ce%o s! ne #ai distr!# #ai 'ncolo;  4ar, pentru #o#ent, Uglu nu se prinse 'n 2oc* Trebuia s! se gr!beasc!, dar totodat! s! le$i c"nte 'n strun! celor 'nd!r!tnici* &l oblo2i pe )err dup! #etoda orceasc! $i trata#entul '$iar!t! de 'ndat! roadele* 4up! ce reu$i cu greu s!%i toarne /obbitului pe g"t b!utura din clondir, 'i

t!ie leg!turile de la gle1ne $i 'l ridic! 'n capul oaselor* Pe picioarele sale, )err ar!ta ca# palid,dar crunt, sfid!tor $i plin de .ia!* T!ietura ad"nc! din frunte nu%l #ai sup!ra, 'ns! a.ea s!%ir!#"n! o cicatrice /idoas! p"n! la sf"r$itul 1ilelor*  : 7ei, Pippin, rosti el* 0are .a s! 1ic!, ai .enit $i tu 'n #icua noastr! eCpediie; Undeg!si# #as! $i cas!<  : -ata acu#; se r!sti Uglu* Ter#inai cu prostiile; i gura; N%a.ei .oie s! stai de.orb!* O s! spun orice neregul! cui trebuie, $i El o s! $tie cu# s! .%o pl!teasc!* 0"t despre #as!$i cas!, o s! pri#ii #ai #ult dec"t putei duce 'n burdi/an*  0eata de orci se apuc! s! coboare printr%o .!g!un! 'ngust! c!tre c"#pia 'nceo$at! de la poale* )err $i Pippin se t"rau $i ei, desp!rii unul de altul de .reo dou!1eci de orci* 0"nda2unser! $i p!$ir! pe iarb!, ini#a /obbiilor 'ncepu s! tresalte*  : i%acu#, drept 'nainte; strig! Uglu* 0!tre apus $i%un pic spre #ia1!noapte* 4up!Lugdus/;  : i ce%o s! face# la r!s!ritul soarelui< 'ntrebar! c"i.a dintre cei din nord*  : 3ei continua alergarea, le r!spunse Uglu* 0e p!rere%a.ei, c%o s! st!# pe iarb! $i%o s%a$tept!# feele palide s! se%a$e1e la #as! cu noi<  : 4ar nu pute# alerga la lu#ina soarelui*  : LasB c%o s! .! #"n eu, 1ise Uglu* 7ai, dai%i 1or; Altfel n%o s! .! #ai .edei .oi.reodat! iubitele .oastre .!g!uni* Pe )"na Alb!; 0e pacoste s! tri#ii 'ntr%o eCpediie ni$te.ier#i de la #unte, nu#ai pe 2u#!tate $colii; Luai%.! picioarele la spinare, netrebnicilor; 0"tnu se face 1iu!;  Toat! ceata 'ncepu s! alerge cu pa$i #ari, 'n felul $lea#p!t al orcilor* Nu erau 'n stare s! p!stre1e ordinea, se '#bul1eau $i se '#pingeau unul pe altul, 'n2ur"nd6 cu toate acestea, prinseser!.ite1! foarte #are* +iecare /obbit era p!1it de trei str!2eri* Pippin era la cap!tul eCtre# al $irului*Se tot 'ntreba c"t .a putea s! #ai #earg! 'n rit#ul !sta6 nu #"ncase din 1ori* Unul dintregardienii lui a.ea o biciu$c!* 4ar licoarea orceasc! '$i f!cea 'nc! efectul ar1!tor, $i era trea1%lu#inat* 4in c"nd 'n c"nd, 'i ap!rea, f!r! s! .rea, 'n #inte c/ipul ager al lui Pas )are, aplecatasupra ur#elor negre $i .enind 'n goan! dup! ei* 4ar ce putea .edea, c/iar $i un Pribeag, afar! de!r"na r!.!$it! de orci< Ur#ele #icue l!sate de el $i de )err erau cople$ite din toate p!rile det!lpile trop!itoare ale 'nc!l!rilor potco.ite cu fiare*  0a# la o #il! de poalele st"ncii, panta se ad"ncea lin 'ntr%o .ale larg!, cu p!#"ntul afinat$i 2ila.* Se l!sase ceaa $i%acu# sclipea palid sub ulti#ele lic!riri ale lunii ca secera* U#brele'ntunecate ale orcilor din fa! se esto#par!, apoi fur! cu totul 'ng/iite de negur!*  : 7o; Luai%o #ai u$or; strig! Uglu din spate*  5rusc, lui Pippin 'i .eni o idee $i se puse pe treab!* S!ri spre dreapta $i "$ni cu capul'nainte 'n cea!, ca s! scape de gardianul care se inea ca scaiul de el6 c!1u c"t era de lung, 'niarb!*  : Stai pe loc; url! Uglu*  O clip! se au1ir! 1.onuri de tot felul* Pippin s!ri 'n picioare $i%o rupse la fug!* 4ar orciise luar! dup! el* 4eodat!, 1!ri c"i.a, ca prin cea!, c/iar 'naintea lui* 8Nici o n!de2de de sc!pare,'$i 1ise Pippin* 4ar n!d!2duiesc c! .a r!#"ne un se#n de%al #eu, nec!lcat 'n picioare, pe p!#"ntul acesta rea.!n*9 '$i desf!cu pe b"2b"ite paftaua care 'i prindea #antia 'n dreptul g"tului*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 29/225

O l!s! s! cad!, c/iar 'n clipa 'n care fu 'n$f!cat de ni$te brae lungi, cu g/eare puternice* 8Aici os! 1ac! pe .ecie, '$i 1ise el* Nu $tiu de ce%oi fi f!cut%o* 4ac! ceilali au sc!pat, probabil c%au plecat toi cu +rodo*9  &$i si#i picioarele 'ncol!cite de un bici $i%abia '$i 'n!bu$i un urlet*  : A2unge; strig! Uglu, apropiindu%se 'n fug!* )ai are #ult de alergat* S!%i 1orii $i s!%i

#"nai cu biciul, dac! uit! cu#.a* S! nu cre1i c%ai sc!pat a$a u$or, #"r"i el, 'ntorc"ndu%se c!trePippin* &i 'nc/ipui c%a# s! uit< Nu#aB c%o s! pl!te$ti ce.a #ai 'ncolo* 7ai, ia%i picioarele laspinare;  Nici Pippin, nici )err nu $i%au #ai a#intit #are lucru despre cu# a decurs ulti#a partea c!l!toriei* 0o$#arurile $i de$tept!rile a#are se a#estecau 'ntr%un tunel nesf"r$it al pl"ngerii, 'ncare sperana p!lea unde.a 'nd!r!t* Alergau 'ntruna, str!duindu%se s! se in! dup! orci, #"ng"iai'n r!sti#puri de o biciu$c! necru!toare, #"nuit! perfid* 4ac! se opreau sau se '#piedicau, erau'n$f!cai $i t"r"i o bucat! de dru#*  +ierbineala licorii orce$ti pierise* Pippin se si#ea iar r!u $i 'nfrigurat* La un #o#ent dat,c!1use 'n nas, pe iarb!* +usese 'n$f!cat $i ridicat de ni$te #"ini cu g/eare sf"$ietoare $i c!rat dinnou ca un sac6 si#ea cu# 'l cuprinde 'ntunericul* Nu%$i d!dea sea#a dac! o nou! noapte se pogor"se peste ei sau doar peste pri.irile sale* Au1ea ca prin .is glasuri st!ruitoare> #uli dintreorci cereau s! se fac! un popas* Uglu urla* +usese tr"ntit la p!#"nt6 r!#!sese acolo, p"n! c"nd 'l'n.!luiser! tenebrele .isului* 4ar nu%i fu dat s! scape prea #ult! .re#e de suferine6 cur"nd, si#idin nou str"nsoarea ne#iloas! a #"inilor de fier* +u tr"ntit $i 1g"l"it 'ndelung, p"n! c"nd'ntunericul 'ncepu s! se risipeasc!, iar el '$i re.eni $i .!1u c! era di#inea!* Au1i o porunc! $i fudin nou aruncat 'n iarb!*  @!cu un ti#p, lupt"ndu%se cu disperarea* &i ."2"ia capul, dar, dup! fierbineala care%icuprinsese trupul, b!nui c! i se #ai ad#inistrase o du$c!* Un orc se aplec! $i 'i arunc! ni$te p"ine$i o f"$iu! de carne crud!, uscat!* &nfulec! p"inea cenu$ie $i #uceg!it!, dar nu $i fleica* Erali/nit de foa#e, 'ns! nu 'ntr%at"t 'nc"t s! #!n"nce carne din #"na unui orc = carne la care nici nu.oia s! se g"ndeasc!*  e1u 'n capul oaselor $i pri.i 'n 2ur* )err era la o arunc!tur! de b!* Se aflau pe #alulunui r"u iute $i 'ngust* 4inaintea lor se conturau #unii> pe o cul#e, se reflectau pri#ele ra1e alesoarelui* Po."rni$urile erau br!1date de o p!dure 'ntunecat!*  )are 1ar.! $i ne'nelegere do#neau printre orci; Era gata%gata s! se i$te o nou! g"lcea.!'ntre nordi$ti $i isengarde1i* Unii ar!tau spre #ia1!1i, 'nd!r!t, alii c!tre r!s!rit*  : +oarte bine, 1ise Uglu* L!sai%i, atunci, pe #"na #ea* A$a cu# .%a# spus, f!r!o#oruri6 dar dac! .rei s! dai cu piciorul la tot ce%a# reu$it s! obine#, f!c"nd at"ta dru#, n%a.ei dec"t* O s! a# eu gri2! de toate* Uru%/ai o s!%$i fac! datoria, ca 'ntotdeauna, 'ns! dac! .!te#ei de +eele palide, fugii* 7ai, fugii; P!durea%i colea; strig! el, ar!t"nd cu degetul 'nainte*Intrai acolo* E $ansa .oastr!* Luai%o la goan!; i f!r! 1!ba.!, p"n! nu .! #ai scurte1 pe c"i.ade capete, asta a$a, ca s! dau o pild! pentru ceilali*  Se #ai cioro.!ir! c"t se #ai cioro.!ir!, iar apoi cea #ai #are parte a nordi$tilor se rupsede grup $i ca# o sut! dintre ei o luar! s!lbatic la goan! de%a lungul r"ului, spre #uni* 7obbiiir!#aser! cu ceata /ain! $i 'ntunecat! a isengarde1ilor = .reo opt1eci de orci cu oc/ii pie1i$i,'nar#ai cu arcuri uria$e $i s!bii late $i scurte* 0"i.a dintre nordi$ti, #ai bine f!cui $i #aicute1!tori, r!#aser! cu ei*  : i%acu# o s%a.e# de%a face cu -ris/na/, 1ise Uglu*  4ar c/iar $i c"i.a dintre ai s!i pri.ir! nelini$tii c!tre #ia1!1i*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 30/225

  : tiu, #"r"i Uglu* 5leste#aii !ia de c!l!rei ne%au ca# #irosit* 4ar asta nu#ai dincau1a ta, Snaga* S%ar cu.eni s!%i scurte1 urec/ile, ie $i cerceta$ilor t!i* 4ar sunte# r!1boinici*i%o s! #"nc!# carne de cal, dac! nu $i altce.a #ai bun*  &n clipa aceea, Pippin '$i d!du sea#a de ce unii dintre orci ar!tau spre r!s!rit* 4e%acolo seau1eau strig!te r!gu$ite $i -ris/na/ '$i f!cu din nou apariia, ur#at de .reo patru1eci dintre ai

s!i = orci cu braele lungi $i picioarele str"#be* A.eau cu toii pictat pe scuturi un oc/i ro$u*Uglu f!cu un pas 'nainte, ca s!%i 'nt"#pine*  : A$adar, te%ai 'ntors, rosti el* (i%a #ai .enit #intea la cap*  : )%a# 'ntors s! .!d dac! se respect! porunca $i dac! ostaticii sunt 'ntregi, 'i r!spunse-ris/na/*  : Nu #ai spune; eCcla#! Uglu* 4aB gri2uliu e$ti* )! ocup eu de respectarea poruncii,n%ai gri2!* i pentru ce altce.a te%ai #ai 'ntors< Ai plecat ca# 'n grab!* &i fi l!sat ce.a pe%aici?  : 4a, a# l!sat un nebun, #"r"i -ris/na/* 4ar $i c"i.a fl!c!i 1dra.eni, prea buni ca s!%i pierd* )i%a# dat sea#a c! o s!%i duci la pieire $i%a# .enit s! le sar 'n a2utor*  : )inunat; /o/oti Uglu* 4ar dac! nu cu#.a i%o fi #ai .enit ce.a snag! de r!1boinic,te%ai obosit degeaba* Parc! o luase$i spre Lugbur1* i s! $tii c! +eele palide sunt 'n dru# sprenoi* 0e s%a 'nt"#plat cu preiosul t!u na1gul< A #ai cucerit .reo 'n!li#e< AcuB, dac! l%ai adus cutine, s%ar putea s! ne fie de folos = dac! na1gulii !$tia sunt .reo scofal!, a$a cu# se 1ice*  : Na1gul; Na1gul; rosti -ris/na/, cutre#ur"ndu%se $i ling"ndu%$i bu1ele, de parc!acest cu."nt ar fi a.ut un gust s!lbatic, pe care 'l sa.ura cu ca1n!* 3orbe$ti de ce.a care%idep!$e$te 'nc/ipuirea sc"rboas!, Uglu, ad!ug! el, forn!ind* Na1gul; O/; )are scofal!, nu< Ai s!te c!ie$ti a#arnic, 'ntr%o bun! 1i, pentru .orbele astea nes!buite, #ai#uoiule* Ei, bine, s! $tii c!ei sunt floarea )arelui Oc/i* &n ceea ce%l pri.e$te pe na1gulul 'naripat, nu i%a sosit clipa* El n%os!%i lase 'nc! s!%$i fac! apariia de%a lungul R"ului cel )are* &i p!strea1! pentru R!1boi $i pentrualte treburi*  : Se pare c! $tii #ulte, 1ise Uglu* Poate prea #ulte, ca s!%i fie bine* )ai $tii, cei dinLugbur1 or 'ncepe s! se #inune1e ce $i cu#* &ntre ti#p, 'ns!, Uru%/ai din Isengard se .a ocupade treburile #urdare, ca de obicei* 0e tot stai acolo $i%i curg balele< Adun!%i gloata; 0eilalinetrebnici au plecat spre p!dure* N%ai face r!u s%o iei $i tu dup! ei* &i pro#it c! n%o s! a2ungi'ntreg 'napoi, la R"ul cel )are* Afar! din ob$te; I#ediat; Luai%.! picioarele la spinare;  Isengarde1ii 'i 'n$f!car! din nou pe )err $i pe Pippin $i%i aruncar! 'n spinare* Apoico/orta se puse 'n #i$care* Alergar! ore 'ntregi, oprindu%se din c"nd 'n c"nd, doar c"t s! $i%ia1."rle pe /obbii unii altora* +ie din cau1! c! erau #ai iui $i #ai puternici, fie datorit! .reunui plan de%al .r!2#a$ilor, isengarde1ii trecur! 'ncet%'ncet printre orcii din )ordor, iar ceata Iui-ris/na/ r!#ase 'nd!r!t* 0ur"nd, se apropiar! $i de nordi$tii plecai 'nainte* A2ungeau 'ncetl"ng! p!dure*  Pippin era 1ob* Obra1ul '#puit $i urec/ea p!roas! a orcului care 'l c!ra 'i 1g"riau eastau#flat!* 0/iar 'n faa Iui, 1!rea spin!rile coco$ate $i picioarele groase, puternice, care se #i$cau,neobosit, de parc! erau ni$te pendule #arc"nd secundele de co$#ar ale unui ti#p f!r! sf"r$it*  Spre dup!%a#ia1!, trupele lui Uglu 'i 'ntrecur! pe nordi$ti* Ace$tia l"nce1eau sub ra1eleorbitoare ale soarelui = soare iernatic, ce str!lucea pe cerul palid $i rece6 #ergeau cu capeteleaplecate $i cu li#bile at"rn"nd de%un cot*  : 3ier#ilor; 'i bat2ocoreau isengarde1ii* 3%ai fript; +eele palide%au s! pun! #"na pe.oi $i%au s! .! #!n"nce; AcuB .in;  Strig!tul lui -ris/na/ nu f!cu dec"t s! le 'nt!reasc! spusele* &ntr%ade.!r, ap!ruser!c!l!reii iui, foarte departe 'nc!, dar se apropiau acu# de orci, cu# se repede fluCul la !r#uriasupra unor f!pturi r!t!cind pe nisipuri #i$c!toare*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 31/225

  Isengarde1ii 'ncepur! s! alerge #ai iute, uluindu%l pe Pippin* P!rea cap!tul ne#ai.!1ut alunei curse nebune* Apoi Pippin .!1u soarele sc!p!t"nd pe dup! )unii 0eo$i6 p!#"ntul fucuprins de u#bre* Soldaii din )ordor '$i iir! capetele $i%o luar! la s!n!toasa #ai cu s"rg*P!durea &ntunecat! era foarte aproape* Trecuser! de2a pe l"ng! c"i.a copaci sting/eri* Panta pecare o porniser! de.enea din ce 'n ce #ai abrupt!6 dar orcii nu se oprir!* At"t Uglu, c"t $i

-ris/na/ urlau, adun"ndu%$i puterile pentru efortul final*  80u toate acestea, au s! scape9, '$i 1ise Pippin* Reu$i s!%$i suceasc! g"tul, ca s! poat!trage cu un oc/i 'nd!r!t, peste u#!r* 3!1u c!l!reii la galop departe, pe c"#pie, spre r!s!rit, ca# pe aceea$i linie cu orcii* Soarele la c/indie le aurea l!ncile $i coifurile $i sc"nteia 'n pletele lorunduioase $i pale* &i 'ncon2urau pe orci, '#piedic"ndu%i s! se '#pr!$tie, conduc"ndu%i de%a lungulr"ului*  Pippin se tot 'ntreba de ce nea# or fi* Acu# 'i p!rea r!u c! nu st!tuse #ai #ult 'n3"lceaua 4espicat! $i c! nu cercetase lucrurile $i /!rile #ai cu s"rg6 dar pe%atunci, planurile de b!t!lie p!reau s! se afle 'n #"ini #ai dibace $i nu%i trecuse niciodat! prin #inte c! a.ea s! fiedesp!rit de -andalf $i de Pas )are sau c/iar $i de +rodo* Tot ce%$i #ai a#intea 'n leg!tur! cuinutul Ro/an era c! Iute ca -"ndul, ar#!sarul lui -andalf, se tr!gea de%acolo* Asta%i d!dea of!r"#! de speran!*  84ar de unde s! $tie ei c! noi nu sunte# orci< se 'ntreb! el* Nu cred s! #ai fi au1it de/obbii pe%aici* N%a$ a.ea de ce s! nu fiu #ulu#it c!, din c"t se pare, i%au ni#icit pe orcii !iac"ino$i6 dar 'n ceea ce #! pri.e$te, tare%a$ .rea s! scap*9 At"t el, c"t $i )err puteau prea bine s!fie uci$i o dat! cu orcii, 'nainte c/iar ca oa#enii din Ro/an s!%$i dea sea#a de eCistena lor*  0"i.a dintre c!l!rei p!reau a fi buni arca$i, pricepui s! trag! din goana calului* Treceaucu .ite1!, unul dup! altul, $i a1."rleau s!gei asupra orcilor r!1lei dind!r!t, dobor"nd o #uli#e6apoi se fereau 'ntr%o parte de arcurile du$#anilor lor, care tr!geau s!lbatic, s! 'ndr!1neasc! s! seopreasc!* Lupta nu contenea $i o s!geat! c!1u $i printre isengarde1i* Unul dintre ei, c/iar 'n faalui Pippin, se '#piedic! $i nu se #ai ridic! de 2os*  Se l!sase noaptea, f!r! ca oa#enii din Ro/an s!%i fi atacat* 0!1user! o groa1! de orci, dartot r!#!seser! .reo dou! sute* Nici nu se 'ntunecase bine, c! orcii d!dur! peste un d"#b* Eraufoarte aproape de poalele p!durii, ca# pe la $apte sute de pa$i, dar nu #ai puteau #erge #aideparte* 0!l!reii 'i 'ncercuiser!* Un grup de orci, nesocotind ordinele lui Uglu, o luaser! 'n fug!spre codru> doar trei dintre ei se #ai 'ntoarser!*  : Iat! unde%a# a2uns, #"r"i -ris/na/* 0e #ai c!l!u1!* Sper ca gro1a.ul !sta de Uglus! ne scoat! din belea*  : L!sai%i 2os pe piticui; porunci Uglu, f!r! s!%l bage 'n sea#! pe -ris/na/* Tu,Lugdus/, #ai ia .reo doi $i p!1ii%i* S! nu cu#.a s! fie uci$i, asta dac! nu dau feele palide peste.oi* Ai 'neles< 0"t! .re#e #ai sunt eu 'n .ia!, a$a 'i .reau* 4ar s! nu%i l!sai s! strige sau s! fiesal.ai* Legai%le picioarele;  Ulti#a parte a poruncii fu dus! la '#plinire f!r! pic de #il!* 4ar Pippin .!1u c!, pentru pri#a oar!, se afla l"ng! )err* Orcii f!ceau #ult! g!l!gie, strigau $i '$i 1!ng!neau ar#ele, a$ac! /obbiii putur! s! #ai $u$oteasc! puin*  : N%a# #ari n!de2di, 1ise )err* )! si#t sf"r$it* Nu cred c! #%a$ putea t"r' preadeparte, c/iar dacB a$ fi liber*  : Le#bas, $opti Pippin* Eu #ai a# puin le#bas* Tu nu< Nu cred c! ne%au luat altce.a,afar! de s!bii*  : 5a da, a.ea# un pac/eel, 'i r!spunse )err, dar cred c! s%a f!cut pulbere* Oricu#, n%a# cu# s%a2ung cu gura la bu1unar*  : Nici nu%i ne.oie* Eu #%a#?

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 32/225

  4ar nu #ai apuc! s! 1ic! ce.a, c"nd fu a.erti1at de un $ut brutal c! 1ar.a 'ncetase $igardienii '$i luaser! #isia 'n serios*  Noaptea era rece $i neclintit!* 0a# la o arunc!tur! de s!geat! '#pre2urul gorganului pecare se str"nseser! orcii, "$neau lu#inile focurilor #ici de pa1!, lic!rind 'n 'ntuneric, 'ntr%unrotocol auriu%ro$cat* 0!l!reii 'ns! nu se #ai ar!tar! 'n b!taia fl!c!rilor* Orcii irosiser! o #uli#e

de s!gei, tr!g"nd 'n direcia focurilor, p"n! c"nd Uglu 'i opri* 0!l!reii nu f!ceau nici un1go#ot* 4e%abia noaptea t"r1iu, c"nd se i.i luna din ceuri, fur! 1!rii patrul"nd f!r!%ncetare, cani$te u#bre care luceau din c"nd 'n c"nd 'n lu#ina l!ptoas!*  : 5leste#aii !$tia a$teapt! r!s!ritul soarelui, #or#!i unul dintre gardieni* )ai bine ne%a# str"nge calabal"cul $i%a# lua%o la s!n!toasa* Tare #i%ar pl!cea s! $tiu ce%o fi 'n capuB b!tr"nului Uglu*  : Nu #!%ndoiesc c! i%ar pl!cea, #"r"i Uglu, r!s!rind de unde.a, din spate* Adic!telea,.rei s! 1ici c! n%a# ni#ic 'n cap, nu< Afurisitule* Nu e$ti nici tu #ai brea1 ca !ilali din $lea/tata6 ni$te .ier#i, ni$te #ai#ue din Lugbur1* N%are rost s! te%n/!ite1i cu unii ca .oi* Nu $tii dec"ts! c/el!l!ii $i s! dai bir cu fugiii* -r!2darii !ia sc"rbo$i sunt c"t! frun1! $i iarb!, a$a c!, dac! ne prind la loc desc/is, ne fac /arcea%parcea* N%a.ei dec"t un lucru bun> scrutai 'ntunericul, ca bufniele* 4ar, dup! c"te a# au1it, feele astea palide .!d noaptea #ai bine ca ali oa#eni6 $i nuuitai c! au ni$te cai care 1!resc $i ."ntul de sear!, cel puin a$a se spune* Un singur lucru nu $tiufl!c!ii !ia fru#o$i> )au/ur e%n codru cu ai lui $i trebuie s! se i.easc! dintr%o clip! 'ntr%alta*  3orbele lui Uglu p!ru s!%i #ulu#easc! pe isengarde1i, dar ceilali orci eraude1n!d!2duii $i, 'n acela$i ti#p, 'nfuriai* &$i puseser! c"i.a str!2eri, dar cei #ai #uli 1!ceau'ntin$i la p!#"nt, odi/nindu%se 'n be1na pl!cut! pentru c! 'ntre ti#p se 'ntunecase de%a binelea6luna se pierduse unde.a, la apus, 'ntr%o 'n.!l#!$eal! de nori, a$a c! Pippin nu .edea nici la doi pa$i* +ocurile nu lu#inau gorganul* i totu$i, c!l!reii nu se #ulu#eau s! a$tepte i.irea 1orilor $is!%$i lase du$#anul s! se odi/neasc!* 4eodat!, un strig!t 'n partea de r!s!rit a colinei .esti c! se'nt"#plase ce.a* Se p!rea c! se apropiaser! .reo c"i.a c!l!rei, cobor"ser! de pe cai, se t"r"ser! p"n! la #arginea taberei $i uciseser! #ai #uli orci, iar apoi se f!cuser! ne.!1ui* Uglu fugi'ntr%acolo, s! potoleasc! tea#a*  Pippin $i )err se ridicar! 'n capul oaselor* Str!2ile isengarde1e care 'i p!1eau plecaser!cu Uglu* 4ar dac!, o clip!, celor doi /obbii le trecu prin #inte c! se i.ise o speran! de sc!pare,cur"nd aceasta se risipi* O #"n! lung! $i p!roas! 'i 'n$f!c! pe a#"ndoi de ceaf! $i 'i trase al!turide o c!p!"n! uria$!, /"d!* 4eslu$ir! 'n 'ntuneric c/ipul bloncos al lui -ris/na/, eCact 'ntre ei6 'isi#eau respiraia spurcat! 'n obra2i* &ncepu s!%i scotoceasc! $i s!%i pip!ie cu labele* 4egetele luireci $i aspre b"2b"indu%i pe spinare 'l f!cur! pe Pippin s! tresar!*  : A$a, #icuii #ei, $opti dulce -ris/na/* 3! bucurai de%o binef!c!toare odi/n!* Sau n%a# dreptate< 0a# grea po1iia 'n care .! aflai> pe%o parte, s!bii $i bice, pe alta, l!ncii ur"cioase*+!pturile #ici n%ar trebui s!%$i ."re nasul unde nu le fierbe oala*  0ontinu! s! scotoceasc!* A.ea 'n pri.iri o lu#in! albicioas!, dar fierbinte* 5rusc, ca $icu# ar fi deslu$it ce.a din .!l#!$agul #inii .r!2#a$e, lui Pippin 'i .eni o idee> 8-ris/na/ $tiede Inel; &l caut! acu#, c"nd Uglu are alt! treab!6 pese#ne c! .rea s!%l ia el;9 Ini#a /obbitului'ng/e! de spai#!, dar, 'n acela$i ti#p, se 'ntreb! cu# ar putea s!%i fie #ai bine*  : Nu cred c%ai s!%l g!se$ti a$a, $opti el* E prea greu*  : S!%l g!sesc< 'ntreb! -ris/na/*  4egetele lui r!#aser! ne#i$cate* &l apuc! de u#eri pe Pippin>  : 0e s! g!sesc< 0e spui tu acolo, #icuule< O clip!, Pippin t!cu* 5rusc 'ns! rosti gutural>  : -ollu#, gollu#; Ni#ic, scu#pul #eu, ad!ug! el*  4egetele lui -ris/na/ 1."cnir!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 33/225

  : O/oo; $uier! st"rpitura pe 'nfundate* Asta a .rut, deci, s! 1ic!* O/oo; +oarte pri#e2dios, #ititeilor*  : Tot ce se poate, rosti )err 'n.iorat acu# $i pricep"nd $iretlicul Iui Pippin* Tot ce se poate* i nu nu#ai pentru noi* 4ar cred c! $tii foarte bine ce%ai de f!cut* &l .rei sau nu< i ce nedai 'n sc/i#b<

  : 4ac!%l .reau, 1ici< 'ntreb! -ris/na/, 'ncurcat parc!, de$i braele 'i tre#urau* 0u#adic!, ce .! dau 'n sc/i#b<  : Adic!, 1ise Pippin, aleg"ndu%$i .orbele cu gri2!, n%are nici un rost s! b"2b"i pe%ntuneric* Te%a# putea a2uta s! nu%i #ai pier1i ti#pul $i puterile f!r! rost* 4ar #ai 'nt"i trebuie s!ne de1legi picioarele, altfel n%o s!%i spune# $i n%o s! face# ni#ic*  : Scu#pii #ei prostui cu ca$ la gur!, $uier! -ris/na/, .o# scoate din .oi tot ce $tii $itot ce%a.ei, la #o#entul potri.it* P"n! la ulti#ul strop* O s! .! dorii s! $tii c/iar #ai #ult dec"to s%a.ei de spus, 'n faa Inc/i1itorului, 1!u a$a* i%asta, foarte cur"nd* Nu ne gr!bi# cudescusutul* Nu, nici .orb!* 4e ce credei c! .%a# l!sat 'n .ia!< Pe onoarea #ea, nu din#!rini#ie6 nici #!car lui Uglu nu i s%ar putea pune%n c"rc! o ase#enea gre$eal!*  : Nici nu #%a$ fi a$teptat la una ca asta, 1ise )err* 4ar n%ai a2uns 'nc! acas! cu prada*i se pare c!, orice s%ar 'nt"#pla, lucrurile nu%i sunt pe plac* 4ac! a2unge# 'n Isengard, nu#arele -ris/na/ .a fi cel care .a a.ea de c"$tigat6 Saru#an o s! ia tot ce g!se$te* &n ca1ul 'ncare 'i dore$ti ce.a nu#ai pentru tine, acu# e #o#entul;  -ris/na/ 'ncepu s!%$i piard! cu#p!tul* Nu#ele lui Saru#an 'ndeosebi 'l scotea din pepeni* Trecea ti#pul $i 1ar.a se #ai potolise* Uglu sau isengarde1ii a.eau s! se 'ntoarc! dinclip!%n clip!*,  : i%l a.ei? a#"ndoi< #"r"i el*  : -ollu#; -ollu#; rosti Pippin*  : 4e1leag!%ne picioarele, 1ise )err*  5raele orcului tre#urau .iolent*  : +ii bleste#ai, .ier#i nenorocii, $uier! el* S! .! de1leg picioarele, /ai< A# s! .!de1leg oscioarele* 0redei c! n%o s! .! pot scotoci p"n! la piele< 0e 1ic eu scotoceal!, o s! .! fac buc!ele* -!sesc eu ce .reau $i f!r! s! .! de1leg picioarele*  5rusc, 'i 'n$fac! $i 'i cuprinse ca 'ntr%un cle$te* &i ."r' pe a#"ndoi sub c"te un bra $i 'istr"nse s!lbatic, astup"ndu%le gura cu pal#ele lui uria$e* Apoi s!ri g/e#uit $i%o porni iute, f!r! un1go#ot, p"n! a2unse la #arginea gorganului* Acolo c!ut! o sp!rtur! printre str!2eri $i trecu, ca ou#br! 'n noapte, pe po."rni$ $i #ai departe, spre apus, unde r"ul ie$ea la li1iera p!durii* &ntr%acolo se afla un spaiu #ai #are, 'n care ardea doar un foc*  4up! .reo dou!1eci de pa$i se opri, scrut"nd 'ntunericul $i tr!g"nd cu urec/ea* 4ar nu se.edea $i nu se au1ea ni#ic* Se t"r' 'ncet #ai departe, g/e#uindu%se #ai #ult* Se lipi de p!#"nt$i ascult! iar* Apoi se ridic!, cu g"ndul s%o ia din nou la goan!* 0/iar atunci 'ns!, 1!ri drept 'nfaa Iui silueta unui c!l!re* 0alul nec/e1! $i se ridic! 'n dou! picioare* Se au1i strig!tul unui b!rbat*  -ris/na/ se arunc! la p!#"nt, tr!g"ndu%i pe /obbii sub el6 f!r! doar $i poate, a.ea deg"nd #ai degrab! s!%i ucid! pe #icii lui capti.i, dec"t s!%i lase s! scape sau s! fie sal.ai6 dar n%afost s! fie%a$a* Sabia sun! sec $i luci, o clip!, 'n fl!c!rile focului din st"nga lui* 4in be1n!, $uier!o s!geat! care, fie c! fusese bine oc/it!, fie din 'nt"#plare, se 'nfipse 'n #"na dreapt! a orcului*Acesta url! $i sc!p! spada pe 2os* Se au1i un tropot scurt de copite $i, c/iar c"nd -ris/na/ s!ri $io lu! la goan!, fu a2uns din ur#! $i str!puns de o lance* Url! 'nfior!tor, apoi r!#ase ne#i$cat*  7obbiii 1!ceau lipii la p!#"nt, a$a cu# 'i l!sase -ris/na/* )ai .eni un c!l!re 'n fug!,s!%$i a2ute to.ar!$ul* +ie #ulu#it! .ederii sale ascuite, fie prin gri2a altui si#, calul se ridic! 'n

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 34/225

dou! picioare $i s!ri u$or peste ei6 dar c!l!reul nu%i obser.!, a$a cu# st!teau 'ntin$i, acoperii de#antiile lor elfe$ti, prea 1drobii 'n clipa aceea $i prea 'nfrico$ai s! #ai fac! .reo #i$care*  &ntr%un t"r1iu, )err 'ncepu s! se foiasc! $i $opti abia au1it>  : P'nB aici, toate bune6 dar cre1i c! n%o s! ne pun! !$tia la frigare<  R!spunsul .eni aproape i#ediat* Urletele lui -ris/na/ 'i tre1iser! pe orci* 4up!

sc/el!l!ielile $i strig!tele care se au1eau dinspre colin!, /obbiii se g"ndir! c! plecarea lor fusesedescoperit!> pese#ne c! Uglu #ai scurta pe c"i.a de capete* Apoi, deodat!, din dreapta, r!sun!1.on de r!spuns orcesc, de dincolo de cercul rugurilor de pa1!, dinspre p!dure $i #uni* 4up! c"tse p!rea, sosise )au/ur $i%i ataca pe asediatori* -alopul cailor nu se do#olea* 0!l!reii str"ngeaucercul 'n 2urul #o.ilei, ca s! pre.in! orice sc!pare, a2ung"nd p"n! 'n b!taia s!geilor orcilor, 'n.re#e ce un grup se dep!rta s! se 'ngri2easc! de nou%.enii* 5rusc, )err $i Pippin '$i d!dur!sea#a c!, f!r! s! #i$te un deget, se aflau acu# 'n afara cercului> ni#ic nu le #ai st!tea 'n cale*  : Ei, f!cu el, ce bine%ar fi dacBa# a.ea #"inile $i picioarele libere* A# putea sc!pa* 4arn%a# cu# s%a2ung la noduri, s! le desfac cu dinii*  : Nici n%are rost s! 'ncerci, 1ise Pippin* 0/iar .oia# s!%i spun c! a# reu$it s!%#i de1leg#"inile* A# l!sat sfoara, s!%i p!c!lesc* 4ar 'nt"i ai face bine s! iei un pic de le#bas*  &$i trase #"inile din leg!turi $i scoase un pac/eel* 5uc!ile erau fr"nte, dar bune 'nc!, 'n'n.eli$ul lor de frun1e* )"ncar! fiecare c"te dou!%trei firi#ituri* -ustul acestora le aduse iar!$i 'n#inte c/ipuri lu#inoase, r"sete $i #"ncarea gustoas! din .re#urile de de#ult* )estecar! o.re#e pe g"nduri, 'n noapte, f!r! s! se sinc/iseasc! de ipetele $i de lupta din apropiere* Pippin fu pri#ul care se tre1i din .isare*  : Trebuie s! plec!#, 1ise el* O clip!*  Sabia lui -ris/na/ 1!cea al!turi, la 'nde#"n!, dar era prea grea $i prea grosolan! ca s! se poat! folosi de ea* A$a c! se t"r' p"n! la trupul st"rpiturii $i 'i scoase din teac! un cuit lung $iascuit* &$i t!iar! repede toate leg!turile cu el*  : O f!cur!# $i pe%asta, 1ise Pippin* 4up! ce ne%nc!l1i# puin, poate%o# fi 'n stare s! neridic!# 'n picioare $i s! #erge#* P"n! atunci 'ns!, ar ca# trebui s!%ncepe# s! ne furi$!#*  @is $i f!cut* Iarba 'nalt! $i #oale era de partea lor, dar tot p!rea #ai u$or de 1is dec"t def!cut* Ocolir! focul pe departe $i se t"r"r! ca .ier#ii, puin c"te puin, p"n! a2unser! la #arginear"ului care susura 'ntre #alurile 'nalte, printre u#bre 'ntunecate* Pri.ir! 'nd!r!t* @go#otul'ncetase* Era li#pede c! )au/ur $i 8fl!c!ii9 lui fuseser! uci$i sau alungai* 0!l!reii re.enir! la.eg/ea lor t!cut!, care 'ns! n%a.ea cu# s! #ai in! #ult* Noaptea era de2a pe trecute* Spre r!s!rit,unde nu a2unseser! norii, bolta 'ncepuse s! se lu#ine1e*  : Trebuie s! ne ascunde#, 1ise Pippin* Altfel, .o# fi .!1ui* Nu ne%nc!l1e$te cu ni#icdac! ace$ti c!l!rei .or afla, dup! ce ne o#oar!, c! nu sunte# orci*  Se ridic! $i 'ncepu s! trop!ie*  : Sfoara aia #i%a intrat 'n carne, ca s"r#a6 dar picioarele se%nc!l1esc* Acu# a$ putea#erge, $ot"nc%$ot"nc* Tu cu# te si#i<  )err se ridic! $i el*  : 4a, 1ise el* Pot s! #! in pe picioare* Le#basul !sta te '#b!rb!tea1!; &i d! si#!#inte#ult #ai ad"nci dec"t .!paia aia orceasc!* )!%ntreb din ce%or fi f!c"nd%o* 5!nuiesc c!%i #ai bines! nu $tiu* 7ai s! lu!# o gur! de ap!, s! ne sp!l!# de g"ndul !sta*  : Nu de%aici, #alurile sunt prea abrupte, 1ise Pippin* 7ai 'nainte;  Se 'ntoarser! $i pornir! 'nceti$or unul l"ng! altul pe #alul r"ului* &nd!r!tul lor, lu#inacre$tea la r!s!rit* 'n ti#p ce #ergeau, sc/i#bau g"nduri $i .orbeau 'nceti$or, dup! felul/obbiilor, despre ceea ce li se 'nt"#plase de c"nd fuseser! f!cui ostatici* Ni#eni n%ar fi b!nuit,ascult"ndu%i, c"t suferiser! de cu#plit $i prin ce pri#e2die trecuser!6 cu# .!1user! #oartea cu

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 35/225

oc/ii, f!r! s! #ai aib! .reo n!de2de6 c/iar $i%acu#, $tiau foarte bine c! a.eau puine $anse s!'nt"lneasc! .reun prieten sau s! ias! iar la li#an*  : Se pare c! te%ai descurcat de #inune, cu#etre Too, 1ise )err* O s! i se re1er.eaproape un capitol 'n str!.ec/ea carte a lui 5ilbo, dac%oi #ai a.ea prile2ul s!%i po.estesc* 5un!treab!* )ai ales cu# l%ai deslu$it $i l%ai 2ucat pe tic!losul !la flocos* )! 'ntreb 'ns! dac! o s! dea

cine.a de ur#a aceea a ta, ca s!%i g!seasc! paftaua* )ie unul #i%ar p!rea tare r!u s! #i%o pierd pe%a #ea, dar #! te# c! a ta%i dus! pe .ecie* 3a trebui s!%#i pun aripi la picioare, s! in pasul cutine* 4aB uite c! .!rul 5randbuc a a2uns 'n fa! $i%o ia pe%aici* 5!nuiesc c! nu prea $tii pe undesunte#6 eu 'ns! #i%a# petrecut #ai cu folos ti#pul 'n 3"lceaua 4espicat!* )erge# spre apus,de%a lungul Sc!ld!torii Enilor* &n fa! ne a$teapt! ulti#ele cul#i ale )unilor 0eo$i, precu# $iP!durea +angorn*  0/iar 'n ti#p ce .orbea, se i.i nebulos, dinaintea lor, #arginea codrului* P!rea c! noaptea'$i g!sise refugiu pe sub copacii falnici de%acolo, strecur"ndu%se furi$at, de frica 1orilor*  : 0!l!u1e$te%ne tot 'nainte, 2up"ne 5randbuc, 1ise Pippin* Sau 'napoi* 0! doar a# fosta.erti1ai ce%i cu +angorn* i n%o# uita de la #"n! p'nB la gur!*  : A$a e, r!spunse )err6 dar, oricu#, tot #ai bine 'n p!dure, dec"t 'nd!r!t, 'n #ie1ul b!t!liei*  O luar! pe sub crengile uria$e ale arborilor* )ai b!tr"ni ca .re#ea p!reau* 4in ei, b!rbistufoase de lic/eni at"rnau la p!#"nt, leg!n"ndu%se r!sfirate 'n b!taia ."ntului* La ad!postulu#brelor, /obbiii aruncar! pri.iri furi$e c!tre po."rni$ul dind!r!t = f!pturi #ici $i tainice p!reau,'n lu#ina 'ntunecat!, ni$te prunci de elf din str!fundurile .re#ii, i.ite din 0odrul S!lbatic, ui#itede str!lucirea pri#ilor 1ori*  4eparte, dincolo de R"ul cel )are $i de P!#"nturile )aronii, la #ii de leg/e cenu$iidep!rtare, se ar!t! Aurora '#purpurat!, 'nfl!c!rat!* Lung sunar! cornurile de ."n!toare, 'n se#nde salut* 0!l!reii din Ro/an "$nir! brusc la .ia!* i alte cornuri le r!spunser! celor dint"i*  )err $i Pippin au1ir! li#pede 'n aerul rece nec/e1atul cailor r!1boinici $i glasurile unite,ca din senin, 'ntr%un c"ntec, ale #ai #ultor b!rbai* Aripa Soarelui se 'n!lase = un arc de foc =deasupra #arginilor lu#ii* Apoi, cu un strig!t #!re, c!l!reii d!dur! n!.al! dinspre r!s!rit6lu#ina ro$iatic! fulger! 1alele $i l!ncile* Orcii traser!, url"nd, toate s!geile pe care le #ai a.eau*7obbiii .!1ur! .reo c"i.a c!l!rei pr!bu$indu%se, dar $irul lor urc! #ai departe pe colin!6 otrecur!, f!cur! un rotocol $i atacar! iar* 0ei #ai #uli dintre lupt!torii care r!#!seser! 'n .ia! se'#pr!$tiar! 'n fug!, #"nai unul c"te unul spre #oarte* 4ar un grup des $i 'ntunecat porni /ot!r"t'n direcia codrului* 4rept 'n sus pe po."rni$ se repe1ir!, c!tre cei doi pri.itori* Se tot apropiau $i p!rea sigur c! .or sc!pa6 seceraser! de2a trei 0!l!rei care le ainuser! calea*  : Ne%a# luat prea #ult cu pri.itul, 1ise )err* Iat!%l pe Uglu; N%a# nici un c/ef s! #aidau oc/ii cu el*  7obbiii se 'ntoarser! $i o luar! la fug! 'n u#brele ad"nci ale codrului* A$a c! nu .!1ur!ulti#a scen!, c"nd Uglu fu a2uns din ur#! $i%adus la lu#in!, la #arginea +angornului* Acolo fuucis 'n sf"r$it de Eo#er, al Treilea )are$al al Ob$tii, care desc!lecase $i se luptase 'n s!bii cu el*Iar pe c"#piile 'ntinse, oc/ii ageri ai c!l!reilor 'i deslu$ir! pe puinii orci care sc!paser! $i #aia.useser! puterea s! 'ncerce s! fug!*  Apoi, dup! ce%$i puser! ca#ara1ii r!pu$i gr!#ad! $i '$i c"ntar! i#nurile de prea#!rire,c!l!reii f!cur! un foc #are $i '#pr!$tiar! cenu$a .r!2#a$ului* Astfel se sf"r$i lupta $i ni#icdespre toate acestea nu se #ai au1i .reodat! nici 'n )ordor, nici 'n Isengard* 4ar fu#ul se ridic! p"n!%n sl!.i $i fu 1!rit de #ulte pri.iri iscoditoare*  I3 Arboreb!rbos*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 36/225

  &ntre ti#p, /obbiii p!trunseser! repede din ce 'n ce #ai ad"nc 'n p!dure, at"t c"t le'ng!duiau 'ntunericul $i desi$ul, ur#"nd linia p"r"ului, c!tre po."rni$urile dinspre apus ale#unilor* &ncet%'ncet, tea#a de orci se #ai ostoi $i ei sl!bir! pasul* &i cuprinse un fel de sufocareciudat!, de parc! aerul s%ar fi '#puinat $i nu le%ar #ai fi a2uns* P"n! la ur#!, )err se opri*  : N%a.e# cu# s! #erge# #ai departe a$a, g"f"i el* A# ne.oie de aer*

  : P"n! una, alta, /ai s! ne potoli# setea, 1ise Pippin* &#i si#t gura uscat!*  Se ca!r! pe r!d!cina uria$! a unui arbore, care $erpuia p"n! 'n r"u, $i se aplec! s! ia ap!'n pu#ni* Era li#pede $i rece, a$a c! b!u pe s!turate* &l ur#! $i )err* Apa 'i 'n.ior! $i parc! le#ai 'n.eseli ini#ile6 statur! o .re#e pe #al unul l"ng! altul, #"ng"indu%$i picioarele ostenite $i pri.ind 'n 2ur la copacii neclintii $i t!cui, 'n$iruii p"n! /!t%departe, pierdui 'ntr%un ni#b delu#in! pal!*  : 0red c! nu ne%a# r!t!cit 'nc!, rosti Pippin, spri2inindu%se de trunc/iul uria$ al unuicopac* Pute#, cel puin, s! ur#!# cursul !sta = Sc!ld!toarea Enilor, sau cu# i%o 1ice = $i s!a2unge# pe dru#ul pe care a# .enit*  : A$a a# face, dac! ne%ar ine picioarele, 'i r!spunse )err, $i dac! a# putea respiracu# se cu.ine*  : 4a, spuse Pippin* Pe l"ng! asta, e tare 'ntuneric prin /!i$urile de%aici* &#i a#intesc,'ntr%un fel, de .ec/ea 'nc!pere din S!la$ul )!re al nea#ului Too, 'n dep!rtatele Tuneluri dinT'rgupitit> un loc uria$, 'n care #obila a r!#as nesc/i#bat! .re#e de generaii 'ntregi* Se 1ice c!5!tr"nul Too $i%a dus 1ilele acolo, '#b!tr"nind $i ra#olindu%se o dat! cu sala aceea6 $i ni#ic n%afost clintit din loc nici dup! #oartea acestuia, acu# un secol* Iar 5!tr"nul -erontius a fost st!%str!bunicul #eu* Asta a #ai pus puin lucrurile la punct* 4ar nici nu st! al!turi de si#!#"ntulstr!.ec/i pe care i%l tre1e$te aceast! p!dure* Uit!%te la b!rbile $i fa.oriii lic/enilor care at"rn! cani$te s!lcii pl"ng!toare* i cea #ai #are parte dintre arbori par s! fie 'nc!rcai, #ai #ult de 2u#!tate, cu frun1e uscate $i 1drenuite, care n%au #ai apucat s! cad!* )ai #are 2alea* Nici nu%#ii#agine1 cu# ar ar!ta pri#!.ara pe%aici, asta dac! .ine .reodat!6 ce s! #ai .orbi# de cur!enie;  : 4ar, 'n orice ca1, trebuie s! se i.easc!, la un #o#ent dat, $i Soarele pe%aici, 1ise)err* Oricu#, 0odrul &ntunecat nu arat! $i nici nu%i creea1! si#!#intele despre care po.estea5ilbo, cu# c%ar fi totul 'nnegurat, r!u $i c! n%ar fi dec"t un s!la$ al be1nei* E doar #o/or"t $i'nsp!i#"nt!tor de des* Nici #!car ani#alele nu cred s! fac! prea #uli purici pe%aici*  : Nu, $i nici /obbiii, spuse Pippin* 0a s! spun drept, nu%#i place g"ndul c! trebuie s!trece# prin ea* Ni#ic de #"ncat .reo sut! de #ile* 0u# st!# cu #erindele<  : Prost, 1ise )err* A# fugit doar cu pac/eelele acelea de le#bas6 tot ce%a# a.ut, a#l!sat acolo*  Se uitar! la ceea ce le r!#!sese din turtele elfe$ti> firi#ituri, abia s! le a2ung! pentru cinci1ile a#!r"te* Asta era tot*  : i n%a.e# nici #!car o 1drean! sau o p!tur! s! ne%n.eli#, ad!ug! )err* O s! ne fiefrig la noapte, pe oriunde%a# lua%o*  : P!i, a# face bine s! ne /ot!r"# asupra dru#ului, 1ise Pippin* Trebuie s! se fi cr!patde2a bine de 1iu!*  0/iar atunci, .!1ur! o lu#in! g!lbuie care se i.ise ce.a #ai departe, 'n p!dure6 p!rea c!s!geile soarelui str!punseser! brusc acoperi$ul de crengi*  : 7ei; f!cu )err* 0red c! Soarele a fost ascuns dup! un nor, c"t a# stat pe sub copacii!$tia, iar acu# s%a i.it din nou6 sau, poate, a urcat #ult pe cer $i ne pri.e$te printr%o sp!rtur!dintre crengi* 7ai s! .ede#, c! nu%i prea departe*  4escoperir! 'ns! c! era #ai departe dec"t cre1user!* Panta urca abrupt $i neclintit $i eratot #ai pietroas!* Lu#ina cre$tea, pe #!sur! ce #ergeau, $i cur"nd 1!rir! dinaintea lor un perete

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 37/225

de st"nc!6 era un deal sau po."rni$ul abrupt al #unilor din dep!rtare* Nu cre$tea nici un copacacolo $i soarele se re.!rsa din plin asupra 'ntinderii de piatr!* Ra#urile arborilor de la poale se'ntindeau epene $i ne#i$cate, ca $i cu# ar fi c!utat c!ldura* 4ac! p"n! atunci p!ruser! 2ig!rite $icenu$ii, se 'ntre#aser! $i i1bucneau 'n tonuri generoase de cafeniu, iar griurile%negricioase alescoarei p!reau din piele lustruit!* Trunc/iurile luceau 'ntr%un .erde%bl"nd, ca iarba crud!6 'i

n!p!dise o pri#!.ar! ti#purie6 sau, poate, doar o p!rere fugar!*  &naintea po."rni$ului st"ncos se afla ce.a ca o scar!, natural!, probabil, s!pat! de .re#e,c!ci era grosolan! $i neregulat!* Sus, aproape la acela$i ni.el cu ."rfurile po#ilor, se .edea un prag, sub o st"nc!* Afar! de c"te.a ierburi $i buruieni de pe #argine, precu# $i de%un ciot dincare r!s!reau doar dou! crengi, nu #ai cre$tea ni#ic pe%acolo* 0opacul acela sting/er p!rea un#o$neag coc"r2at, clipind neclintit 'n lu#ina 1orilor*  : Sus; eCcla#! )err .esel* S! lu!# $i noi o gur! de aer $i s! trage# o pri.ire prininutul acesta*  Se c!1nir! s! se caere pe st"nc!* 4ac! scara aceea fusese f!cut! de cine.a, atunci cusiguran! c! era #enit! unor picioare #ai #ari ca ale lor* Erau prea ner!bd!tori s! a2ung! sus cas! se #ai #ire de c"t de iute li se .indecaser! t!ieturile $i ."n!t!ile de c"nd st!tuser! 'ncapti.itate $i de cu# '$i rec!p!taser! .igoarea* A2unser!, 'n sf"r$it, la #arginea pragului, aproapede buturuga aceea .ec/e6 s!rir! 'n picioare, 'ntorc"ndu%se c!tre r!s!rit $i tr!g"nd ad"nc aer 'n piept* &$i d!dur! sea#a c! nu p!trunseser! dec"t .reo trei%patru #ile 'n ini#a codrului6 arborii#!r$!luiau parc! pe pant! 'n 2os, spre c"#pie* Acolo, la #arginea p!durii, se ridicau turleunduitoare de fu# negru, plutind 'n .aluri c!tre ei*  : Se sc/i#b! ."ntul, 1ise )err* 5ate din nou spre r!s!rit* E ca# r!coare aici, sus*  : 4a, 1ise Pippin6 #! te# c! str!lucirea aceasta%i trec!toare $i c! o s%o cople$easc! iarnegura* 0e p!cat; P!durea asta rufoas! $i b!tr"n! ar!ta cu totul altfel 'n b!taia soarelui* &ncepuses!%#i plac!*  : &ncepuse s!%i plac! P!durea, /ai< Nu #ai spune* +oarte dr!gu din partea ta, rosti unglas ciudat* &ntoarcei%.! s! .! .!d la fa!* A# si#!#"ntul c! n%o s!%#i c!dei nici unul cu tronc6dar s! nu ne pripi#* &ntoarcei%.!*  Si#ir! c"te o #"n! #are, noduroas! pe u#erii lor, care%i 'ntoarse u$urel, dar cu putere6apoi fur! ridicai 'n aer de dou! brae lungi*  Se tre1ir! dinaintea unui c/ip cu# nu #ai .!1user!* Era al unei f!pturi ase#!n!toare unuio# uria$ sau, #ai degrab!, unui c!pc!un, 'nalt! de .reo trei%patru #etri, foarte solid!, cu un caplunguie, f!r! g"t* -reu de spus dac! se '#br!case 'n ce.a ca scoara cenu$iu%.er1uie sau dac! nuera dec"t un fel de%a se tra.esti, 'n orice ca1, braele sale apropiate de trunc/i nu erau 1b"rcite, ciacoperite de o piele neted! $i cafenie* A.ea c"te $apte degete la labele lui uria$e* Partea de 2os ac/ipului aceluia lunguie se prelungea cu o barb! cenu$ie $i stufoas!, aproape ca o 'ncreng!tur!de ra#uri la r!d!cin!, subire $i #oale la ."rf* Pentru #o#ent 'ns! /obbiii nu .!1ur! #are lucru,'n afar! de oc/i* A spune c! oc/ii aceia ad"nci erau sole#ni, iscoditori, ar fi puin din cale%afar!*Erau de%a dreptul sfredelitori, c!prui, cu iri1aii .er1ui* )ai t"r1iu, Pippin a.ea s! se c!1neasc!adesea s!%$i eCpri#e pri#a i#presie pe care i%o f!cuser!* 8Si#eai 'nd!r!tul lor un pu i#ens, plin cu a#intiri str!.ec/i $i g"nduri prelungi, #olco#e $i lini$tite6 dar la suprafa! sclipea pre1entul, a$a cu# bate soarele pe faa lucioas! a frun1elor unui copac i#ens sau pe unduirileunui lac foarte ad"nc* Nu $tiu, dar p!rea c! era ce.a care cre$tea 'n p!#"nt = ador#it ai fi 1is, sauca ce.a 'ntre ."rful r!d!cinii $i ."rful frun1ei, ce.a 'ntre ad"ncul p!#"ntului $i bolta cereasc! = $icare se tre1ise brusc la .ia! $i te cerceta cu aceea$i st!ruin! #olco#! pe care%o do.edise, anif!r! $ir, doar fa! de propriile sale treburi*9

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 38/225

  : 7###; #ur#ur! glasul = un glas profund, i1.or"t, parc!, dintr%un instru#ent desuflat* 0/iar c!%i ciudat* -raba stric! treaba, asta 1ic #ereu* 4ar, dac! .%a$ fi .!1ut 'nainte s! .!aud glasurile = apropo, #i%au pl!cut c! erau #"ng"ioase $i cristaline $i #i%au a#intit de ce.anel!#urit6 a$adar, dac! .%a$ fi .!1ut 'nainte de%a .! au1i, pur $i si#plu, .%a$ fi c!lcat 'n picioare,cre1"nd c! suntei orci$ori6 abia dupB aia #i%a$ fi dat sea#a de gre$eal!* Tare #ai suntei ciudai;

4oar r!d!cin! $i r!#uric!; Tare ciudai;  4e$i 'nc! uluit, lui Pippin nu%i #ai era fric!* &nd!r!tul oc/ilor acelora si#i o 'ndoial!curioas!, dar care nu%i producea tea#!*  : Nu te sup!ra, 1ise el, dar cine e$ti< i ce e$ti<  &n oc/ii b!tr"ni ai f!pturii ap!ru o sc"nteie stranie, ca un fel de pruden!6 puurile ad"ncidisp!rur!*  : 7###; gl!sui el* P!i, sunt ent sau, cel puin, a$a #i se spune* 4a, ent este cu."ntul*Un ent sunt, cu# ai 1ice .oi, dup! .orba .oastr!* Unii '#i spun +angorn6 alii, Arboreb!rbos*A$a, Arbore%b!rbos*  : Un ent< 1ise )err* 0e%i !la< 4ar tu cu# 'i 1ici< 0are e nu#ele t!u ade.!rat<  : Ei, asta%i acu#, r!spunse Arboreb!rbos* Asta%i bun!; Prea #ult! grab!* i, la ur#aur#ei, eu pun 'ntreb!ri* Suntei 'n ara #ea* )! tot 'ntreb ce suntei .oi* Nu $tiu de unde s! .!iau* Se pare c! nu .! aflai pe listele pe care le%a# 'n.!at c"nd era# t"n!r* 4ar asta a fost tare,tare de#ult $i poate c%au f!cut liste noi* la s! .!d; 0u# era<  &n.a! $tiina +!pturilor 3ii;  &nt"i nu#e$te patru = libere popoare>  )ai .ec/i dec"t toate, ai elfilor fii6  -no#ul plugar 'n casa lui f!r! soare6  Entul din p!#"nt n!scutul, ca #unii b!tr"n6  O#ul #uritor, al cailor st!p"n*  7u#, /###, /###*  0astorul 1iditor, apul s!ritor, Ursul ."n!tor de%albine, taurul lupt!tor6  Ogarului i%e foa#e $i iepurelui, fric!?  7u#, /u#*  3ulturu%i 'n aer, boul la p!$une, 0erbu%ncornorat6 $oi#u%i cel #ai iute, Leb!da e dalb!,$arpele e rece?  7u#, /###6 /u#, /##, cu# #ai era<  Tarara%tarara, tara, tara, tarara*  Era o list! tare lung!* 4ar, oricu#, se pare c! nu .! potri.ii niciunde*  : )ereu a# fost l!sai la o parte de pe listele .ec/i $i din po.e$tile de de#ult, 1ise)err* 0u toate acestea, s!l!$lui# pe p!#"nt de #ulti$or* Sunte# /obbii*  : 0e%ar fi s! face# un .ers nou< rosti Pippin*  7obbiii de%o $c/ioap!, ce%n .i1uini tr!iesc*  A$ea1!%ne printre cei patru, al!turi de O# FSe#inia )areG $i asta e;  : 7###* Nu%i r!u deloc, 1ise Arboreb!rbos* A$a #ai #erge* A$adar, locuii 'n .i1uini,da< Pare potri.it $i drept* i cine .! nu#e$te /obbii totu$i< Nu #i se pare un cu."nt elfesc* Elfiiau creat toate cu.intele str!.ec/i6 ei au 'nceput*  : Ni#eni, afar! de noi, nu ne 1ice /obbii, 1ise Pippin*  : 7u##, /###; Ia stai un pic* Nu%i nici o grab!* 3oi 'n$i.! .! 1icei /obbii< Atunciar trebui s! nu spunei a$a, la toat! lu#ea* O s! .! dai 'n .ileag ade.!ratele nu#e dac! n%a.eigri2!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 39/225

  : Nu prea ne fr!#"nt! o astfel de gri2!, rosti )err* 4e fapt, eu sunt 5randbuc,)eriadoc 5randbuc, de$i cei #ai #uli '#i 1ic )err*  : Iar eu sunt Too, Peregrin Too6 dar 'ndeob$te #i se spune Pippin $i c/iar Pip*  : 7###, c/iar c! suntei un nea# pripit, 1ise Arboreb!rbos* )! si#t onorat de#!rturisirea .oastr!* 4ar nu e bine s! .! dai dru#ul a$a, pe loc* Sunt eni $i eni6 sau, #ai bine

1is, sunt eni $i alte lucruri care par eni, dar nu sunt, ca s! 1ic a$a* A# s! .! 1ic )err $i Pippin,dac! suntei de acord* +ru#oase nu#e* 0!ci eu n%a# s! .! spun nu#ele #eu* 0el puin, nu 'nc!*  &n oc/i 'i ap!ru o sclipire .er1uie bi1ar!, 'neleapt! $i #ucalit! 'n acela$i ti#p*  : Asta pentru c!, 'n pri#ul r"nd, o s! in! #ult> nu#ele #eu cre$te #ereu, iar eu sunt 'n.ia! de foarte, foarte #ult! .re#e6 a$a c! nu#ele #eu e ca o po.este* Nu#ele ade.!rate spun po.estea lucrurilor c!rora le aparin ele 'n li#ba #ea, 'n .ec/ea ent!, cu# s%ar 1ice* E o li#b!#inunat!, dar 'i ia #ult! .re#e, c!ci noi nu spune# ni#ic pe li#ba noastr!, dec"t dac! #erit!osteneala s! irose$ti ti#p de rostire sau de ascultare*  Ei, $i%acu#, 1ise el, $i oc/ii i se aprinser! la loc, #ic$or"ndu%se parc! $i arunc"nd sclipiriascuite, ce%i cu .oi< 0e a#estec a.ei 'n toate astea< 3!d $i%aud F$i #iros $i si#tG #ult dinacest? din acest a%lalla%lalla%ru#ba%a#anda%lind%orburu#e* Iertai%#!, e o parte din nu#ele pecare i%l dau eu trebii respecti.e6 nu $tiu cu."ntul 'n celelalte li#bi6 #! refer la lucrul acesta pecare ne afl!#, unde stau $i pri.esc 'n di#ineile fru#oase $i #! g"ndesc la Soare, $i la iarba dedincolo de p!duri, $i la cai, $i la nouri, $i la 'ntinderea lu#ii* 0e se petrece< 0e%are de g"nd-andalf< i ace$ti = buraru# Faici, scoase un 1go#ot ad"nc, r!sun!tor, ca o org! stricat!G = ace$tiorci $i t"n!rul Saru#an 2os, 'n Isengard< &#i plac nout!ile* 4ar nu #! luai prea repede*  : Se petrec destule, 1ise )err6 $i c/iar dac! .o# 'ncerca s!%i spune# repede, tot o s!ne ia #ult ti#p* 4ar ai 1is s! nu ne pripi#* Se cu.ine, oare, s!%i spune# a$a repede< Ar finepoliticos din partea noastr!, dac! te .o# 'ntreba ce%ai de g"nd s! faci cu noi $i de partea cuie$ti< i? dac! l%ai cunoscut pe -andalf<  : 4a, 'l cunosc6 e singurul .r!2itor c!ruia%i pas! de copaci, 1ise Arboreb!rbos* 3oi 'lcunoa$tei<  : 4a, 1ise Pippin trist, l%a# cunoscut* Ne%a fost prieten bun $i c!l!u1!*  : Atunci pot s! .! r!spund $i la celelalte 'ntreb!ri, 1ise Arboreb!rbos* N%a# de g"nd s!fac ni#ic cu .oi6 ni#ic, dac! prin 8a face ce.a cu .oi9 'nelegei altce.a, dec"t s! .! las s! plecai* A# putea face #ulte '#preun!* Nu $tiu ni#ic 'n leg!tur! cu p!rile* Eu '#i .!d dedru#ul #eu6 $i dru#ul .ostru ar putea #erge al!turi de el, o .re#e* 4ar '#i .orbii de 2up"nul-andalf de parc! s%ar fi aflat 'ntr%o po.este care%a luat sf"r$it*  : A$a e, 1ise Pippin trist* Po.estea continu! se pare, dar -andalf a ie$it din ea*  : 7ei, ia stai puin; f!cu Arboreb!rbos* 7##, /##, ce s! 1ic< +!cu o pau1!, uit"ndu%selung la /obbii*  : 7##, p!i, ei bine, nu $tiu ce s! 1ic* Ia stai puin*  : 4ac! .ei a.ea bun!.oina s%asculi #ai #ulte, rosti )err, 'i .o# spune* 4ar o s!dure1e* N%ai .rea s! ne la$i 2os< N%a# putea s! ne a$e1!# toi, la soare, 'n ti#p ce%i po.esti#<Oi fi obosit s! ne tot ii a$a*  : 7##, obosit< Nu, n%a# obosit* Nu obosesc a$a u$or* i nici nu stau 2os* Nu sunt prea,/##, 'nco.oiabil* 4ar Soarele coboar! peste? S%o l!s!# balt!? cu# ai spus c!%i 1ice<  : 4eal< suger! Pippin*  : Prag< Treapt!< rosti )err*  Arboreb!rbos repet! cu.intele g"nditor*  : 4eal* 4a, asta e* &ns! este un cu."nt pripit, pentru un lucru care st! aici din .re#urilec"nd s%a pl!#!dit aceast! parte a lu#ii* N%are%a face; S%o l!s!# balt! $i s! #erge#*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 40/225

  : Unde s! #erge#< 'ntreb! )err*  : Acas! la #ine sau la una dintre casele #ele, r!spunse Arboreb!rbos*  : E departe<  : Nu $tiu* S%ar putea s! fie departe* 4ar ce dac!<  : P!i, $tii, ne%a# pierdut a.utul, 1ise )err* Nu #ai a.e# dec"t foarte puin! #"ncare*

  : Ooo; 7##; Nu .! facei gri2i, rosti Arboreb!rbos* 3! pot da o b!utur! care .! .a ine.er1i $i .! .a face s! cre$tei, pentru #ult! .re#e* Iar dac! .o# /ot!r' s! ne desp!ri#, .! potduce unde dorii, 'n afara t!r"#ului #eu* 7ai s! #erge#;  (in"ndu%i ginga$, dar /ot!r"t pe /obbii sub c"te un bra, Arboreb!rbos f!cu un pri# pasuria$, apoi 'nc! unul, $i a2unse la #arginea pragului* 4egetele lui de la picioare, ca ni$te r!d!cini,1drobeau pietrele* Apoi cobor' gri2uliu, treapt! cu treapt!, p"n! ce a2unse 2os, 'n P!dure*  Porni i#ediat cu pa$i #ari, cu#p!nii, printre arbori, tot #ai ad"nc 'n codru, f!r! s! sedep!rte1e de r"u, urc"nd .oinice$te spre po."rni$ul #untelui* )are parte dintre copaci p!reauador#ii sau indifereni, de parc! trecea o f!ptur! oarecare6 dar c"i.a tre#urar!, iar alii '$iridicar! crengile la apropierea lui* &n ti#p ce #ergea, .orbea cu sine, 'ntr%o re.!rsare tu#ultuoas!de sunete #u1icale*  7obbiii r!#aser! t!cui o .re#e* 0iudat, se si#eau bine, ocrotii6 a.eau la ce s! seg"ndeasc! $i de ce s! se #inune1e* &n sf"r$it, Pippin se 'ncu#et! s! .orbeasc! iar*  : 4ac! e$ti bun, Arboreb!rbos, 1ise el, a$ putea s! te 'ntreb ce.a< 4e ce ne%a pre.enit0eleborn 'n leg!tur! cu p!durea ta< Ne%a spus s! nu ne l!s!# ispitii prin ea*  : 7##; A$a a 1is< bo#b!ni Arboreb!rbos* i eu .%a$ fi spus ca# acela$i lucru, dac%aifi luat%o pe partea cealalt!* Nu riscai s! .! l!sai ispitii 'n codrul Laurelindorenan; A$a%l nu#eauelfii, dar acu# l%au #ai scurtat> Lot/lorien, a$a%i 1ic* Poate au dreptate, poate p!durea 'ncepe s! piar!, nu s! creasc!* (inutul 3!ii Aurului 0"nt!tor, asta a fost c"nd.a* Acu# e +loarea.isului*A/, asta e; Nu#ai c! e un loc ciudat $i nu se poate 'ncu#eta oricine pe%aici* )! #ir c%ai ie$it cu bine, dar $i #ai #ult c%ai intrat6 de #uli ani nu s%a #ai 'nt"#plat una ca asta cu cei str!ini de#eleagurile astea* E un inut bi1ar*  A$a e* +!pturile .in dintotdeauna aici s! 2eleasc!* 4e%aia, s! 2eleasc!* Laurelindorenanlindelorendor #alinornelion orne#a/n, 'ng"n! el, pentru sine* 5ag sea#a c! .in s! se pr!bu$easc! aici, departe de lu#e* Nici inutul acesta, nici altul din afara 0odrului de Aur nu #aie cu# era pe .re#ea tinereii lui 0eleborn* Totu$i> Taurelilo#ea%tu#bale#orna Tu#baletaureaLo#eanor, iat! ce se spunea* S%au #ai sc/i#bat lucrurile, dar ace$tia sunt 'nc! ade.!rai, pealocuri*  : 0e .rei s! 1ici< 'ntreb! Pippin* 0e e 'nc! ade.!rat<  : Arborii $i enii, 1ise Arboreb!rbos* Eu 'nsu#i nu 'neleg tot ce se petrece, a$a c! n%a#cu# s!%i eCplic ie* Unii dintre noi #ai sunte# eni ade.!rai, destul de sprinteni, 'n felul nostru,dar #uli au de.enit #olatici, 'ncop!cindu%se, cu# ai 1ice .oi, poate* 0ei #ai #uli arbori nusunt dec"t arbori, bine'neles6 dar unii sunt aipii* Alii, tre2i%lu#inai, iar c"i.a? cu# s! 1ic? p!i c"i.a de.in eni* A$a se petrec lucrurile* 0"nd unui arbore i se 'nt"#pl! una ca asta,descoperi c! unii au ini#! rea* N%are nici o leg!tur! cu le#nul lor, nu asta a# .rut s! spun*Pentru c! a# cunoscut c"te.a s!lcii b!tr"ne $i #iloase pe #alul Sc!ld!torii Enilor care s%au pr!p!dit, .ai, de#ult; Erau destul de scorburoase, se pr!bu$eau aproape, dar bl"nde $i lini$tite cafrun1a crud!* Apoi, sunt unii arbori, 'n .!ile de la poalele #unilor, tari ca piatra, dar r!i din cap p"n!%n picioare* Lucrul acesta pare s! se ca# r!sp"ndeasc!* i #ai de#ult eCistau locuri foarte pri#e2dioase 'n inut* Au r!#as $i%acu# c"te.a locuri tare 'ntunecate*  : Precu# P!durea 5!tr"n!, din #ia1!noapte dep!rtat!< 'ntreb! )err*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 41/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 42/225

 p"r"ului se afla o pant! lin!, n!p!dit! de iarb! cenu$ie acu#, 'n lu#ina apusului* Nu cre$teauarbori pe%acolo, a$a c! se .edea cerul6 stelele luceau de2a pe lacurile dintre nori*  Arboreb!rbos o lu! 'n sus, pe po."rni$, f!r! s! sl!beasc! pasul prea #ult*  4eodat!, /obbiii 1!rir! dinaintea lor o poian! #are* 4e%o parte $i de alta, se 'n!lau doiarbori falnici, ca ni$te st"lpi .ii6 dar nu era nici o poart!, afar! de ra#urile lor care se petreceau

'nge#!nate* Pe #!sur! ce se apropia b!tr"nul ent, arborii '$i ridicau crengile $i tot frun1i$ul'ncepea s! fo$neasc! $i s! sune* 0!ci erau arbori cu coroana .e$nic .erde $i%a.eau frun1e'ntunecate $i lucioase, care luceau 'n b!taia asfinitului* 4incolo de ei, pe unul dintre po."rni$uri,se 'ntindea o suprafa! neted! $i 'ntins!, ca du$u#eaua unei s!li #!ree* Pe a#bele p!ri se 'n!launi$te perei la .reo cinci1eci de picioare sau c/iar #ai #ult, iar de%a lungul fiec!ruia se 1!rea c"teun p"lc de arbori care cre$teau $i ei 'n 'n!li#e, pe #!sur! ce 'naintau 'n interior*  La cap!tul dep!rtat, peretele de st"nc! era po."rnit, dar la poale fusese s!pat! o ni$! puinad"nc!, cu bolt! = singurul acoperi$ al s!lii, 'n afar! de ra#urile care u#breau la cap!t tot p!#"ntul, l!s"nd doar o c!rare #ai lat! pe #i2loc* 4in i1.oarele de deasupra se re.!rsa un p"r"ia$ pe suprafaa abrupt! a peretelui, risipindu%se 'n stropi argintii, ca o perdea fin!, dinaintea ni$ei cu bolt!* Apa se aduna iar, 'ntr%un ba1in de piatr! de pe platoul dintre arbori, $i de acolo "$nea $i sere.!rsa pe l"ng! c!rare, ca s! se fac! una cu Sc!ld!toarea Enilor, 'n c!l!toria sa prin p!dure*  : 7##; A# a2uns; 1ise Arboreb!rbos, rup"nd lunga lui t!cere* 3%a# purtat .reo$apte1eci de #ii de pa$i ene$ti, dar c"t 'nsea#n! asta 'n #!surile din inutul .ostru, nu $tiu*Oricu#, sunte# la poalele Ulti#ului )unte* O parte din nu#ele acestui loc ar putea fiSalai1.oarelor, dac! s%ar t!l#!ci pe li#ba .oastr!* &#i place* O s! st!# aici la noapte*  &i a$e1! pe iarba dintre p"lcurile de arbori, iar ei 'l ur#ar! spre #area bolt! de la intrare*7obbiii obser.ar! c!, atunci c"nd #ergea, entul abia dac! '$i 'ndoia genunc/ii, 'n sc/i#b '$i'ntindea #ult picioarele, ca s! fac! pa$i uria$i* &$i a$e1a #ai 'nt"i degetele #ari Fc!ci erau #ari,cu ade.!rat, $i foarte lateG 'naintea t!lpii*  O clip!, Arboreb!rbos r!#ase sub ploaia de stropi a i1.orului care se re.!rsa $i inspir!ad"nc6 apoi 'ncepu s! r"d! $i p!$i 'n!untru* Acolo se afla o #as! #are, din piatr!, dar nici unscaun* 4incolo de ni$! era de2a destul de 'ntuneric*  Arboreb!rbos ridic! dou! .ase #ari $i le a$e1! pe #as!* P!reau u#plute cu ap!6 dar c"nd'$i puse #"inile deasupra lor, .asele 'ncepur! pe dat! s! str!luceasc!, unul 'n auriu, cel!lalt 'n.erde%aprins6 a#estecul lu#in! ni$a, ca soarele de .ar! printr%o bolt! de frun1e fragede* Uit"ndu%se 'nd!r!t, /obbiii .!1ur! c! $i arborii din curte 'ncepuser! s! sclipeasc!, la 'nceput palid, apoi'ns! din ce 'n ce #ai intens, p"n! c"nd conturul frun1elor de.eni lu#inos $i colorat 'n .erde, 'nauriu $i 'n ro$u ca ara#a, iar trunc/iurile p!reau coloane pl!#!dite din piatr! sc"nteietoare*  : Ei, acuB pute# s! st!# iar de .orb!, 1ise Arboreb!rbos* 5ag sea#a c! .! e sete* Poatesuntei $i obosii* Ia bei din asta*  Se duse p"n! 'n fundul ni$ei $i%atunci .!1ur! acolo #ai #ulte garafe de piatr!, cu capacegrele* 4easupra, Arboreb!rbos descoperi una dintre ele $i u#plu cu polonicul trei str!c/ini = unafoarte #are, dou! #ai #ici = cu un lic/id*  Licoarea era ca apa, a.ea gustul celei din Sc!ld!toarea Enilor, pe care o b!user! la#arginea p!durii6 totu$i a.ea o aro#! sau o sa.oare pe care n%o puteau defini> abia de se si#ea6era un i1 de p!dure, adus de departe de adierea r!coroas! a bri1ei de sear!* Si#ir! b!utura #ai'nt"i 'n degetele de la picioare6 sen1aia urc! 'ncet, 'ncet 'n fiecare #!dular, 'n.ior"ndu%le pe#!sur! ce p!trundea 'n ele, p"n! la ulti#ul firicel de p!r* &ntr%ade.!r, /obbiii si#ir! cu# 'ncepes! le creasc! p!rul, s! se unduiasc! $i s! se 'ncreeasc!* 0"t despre Arboreb!rbos, el '$i sp!l! #ai'nt"i picioarele 'n g!.anul de sub bolt!, apoi '$i goli strac/ina dintr%o sorbire lung!, do#oal!*7obbiii cre1ur! c! n%o s! #ai ter#ine* &ntr%un t"r1iu, puse strac/ina iar pe #as!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 43/225

  : Of; suspin! el* 7###, /u##, acu# pute# sta #ai bine de .orb!* Luai loc pe 2os, eua# s! #!%ntind, ca nu cu#.a licoarea s! #i se urce la cap $i s%ador#*  La peretele din dreapta al ni$ei, era un pat uria$, cu picioare scurte de .reo dou!1eci $ice.a de oli, acoperit cu un strat 'nalt de ota.! $i ferig!* Arboreb!rbos se l!s! 'nceti$or pe el Fabiade se 'ndoi un pic de #i2locG, p"n! se 'ntinse tot, cu #"inile sub cap, pri.ind 'n ta.anul unde

 p"lp"iau lu#ini, ca un tre#ur de frun1e 'n soare* )err $i Pippin se a$e1ar! al!turi de el, pe pernede iarb!*  : i%acu#, spunei%#i $i .oi po.estea .oastr!6 dar f!r! grab!, 1ise Arboreb!rbos*  7obbiii 'ncepur! s!%i istoriseasc! p!aniile prin care trecuser! de c"nd p!r!siser!7obbitonul* Nu ur#ar! o ordine strict!, c!ci se 'ntrerupeau #ereu unul pe cel!lalt, iarArboreb!rbos 'i oprea ades, s! se%ntoarc! asupra c"te unui punct anterior, sau s!rea, pun"nd'ntreb!ri, despre tot felul de fapte* Nu po#enir! deloc de Inel $i nici nu%i spuser! de ce plecaser!la dru# $i unde se duceau, iar el nu le ceru deslu$iri*  Era foarte gri2uliu la orice> la 0!l!reii Negri, la Elrond $i 3"lceaua 4espicat!, la P!durea5!tr"n! $i la To# 5o#badil, la )inele )oriei $i la Lot/lorien $i -aladriel* 'i descusu 'ndelungdespre 0o#itat $i despre p!#"ntul acestuia* A2uns aici, spuse un lucru curios>  : N%ai 'nt"lnit pe%acolo nici un, /##, ent, nu%i a$a< Adic! nu eni? )ai bine 1is,entsoae*  : Entsoae< se #inun! Pippin* Arat! la fel ca tine<  : 4a, /###? p!i nu> acu# nu%#i prea #ai dau sea#a, 1ise Arboreb!rbos pe g"nduri*4ar $tiu c! ele $i%ar fi dorit s! stea 'n ara .oastr!, a$a c! #!%ntreba# $i eu*  Arboreb!rbos era totu$i gri2uliu 'n #od special cu ceea ce inea de -andalf6 $i #ai ales defaptele lui Saru#an* 7obbiilor le p!ru tare r!u c! $tiau prea puine despre ei> doar o .orb! de%alui Sa# 'n leg!tur! cu ceea ce spusese -andalf la Sfat* 4ar, 'n orice ca1, erau l!#urii c! Uglu $i$lea/ta lui .eniser! din Isengard $i c! .orbeau de Saru#an ca de st!p"nul lor*  : 7###, /u##; f!cu Arboreb!rbos, c"nd, 'n sf"r$it, cu c/iu cu .ai, a2unser! la b!t!liadintre orci $i c!l!reii din Ro/an* )!i s! fie* Astea da, .e$ti; Nu #i%ai spus tot, nu, nu, nici pedeparte* 4ar nu #! 'ndoiesc c! ur#ai .rerea lui -andalf* Se petrece ce.a foarte #are, '#i dau $ieu sea#a, $i a# s! aflu despre ce e .orba la ti#pul potri.it sau la ti#pul nepotri.it* Pe r!d!cina $itulpina #ea, e%o treab! ciudat!> r!sare din p!#"nt din iarb! .erde un nea# ce nu%i trecut nic!ieri$i, colac peste pup!1!, ies la i.eal! $i cei Nou! 0!l!rei Uitai pe ur#ele lor, iar -andalf 'i ia 'ntr%o c!l!torie #!rea!, -aladriel 'i ad!poste$te 'n 0aras -aladon, $i orcii 'i ur#!resc, leg/e dup!leg/e, 'n (ara Pustiet!ii> se pare c! i%a ca# prins furtuna* Sper s! ias! bas#a curat!*  : 4ar tu 'n ce ape te scal1i< 'l 'ntreb! )err*  : 7u##, /###; Eu nu #%a# sinc/isit niciodat! de )arile R!1boaie, 1iseArboreb!rbos* Lucrurile astea 'i sup!r! #ai #ult pe elfi $i pe oa#eni* E treaba .r!2itorilor6 pe ei 'i1g"nd!re .iitorul* Nu sunt trup $i suflet de partea cui.a, pentru c! ni#eni nu e trup $i suflet de partea #ea, dac!%nelegei ce .reau s! 1ic> 'n 1ilele noastre, ni#!nui nu%i pas! de p!duri a$a cu#'#i pas! #ie, nici #!car elfilor* Totu$i a# o sl!biciune #ai #are fa! de elfi, dec"t fa! deceilali, pentru c! ei ne%au .indecat de #uenie cu #ult! .re#e 'n ur#!, $i !sta a fost un #are dar pe care nu pot s!%l uit, de$i de%atunci dru#urile noastre s%au desp!rit* i sunt, bine'neles, unelelucruri de partea c!rora nu sunt deloc6 sunt '#potri.a lor> !$tia? buraru#, f!cu el iar sc"rbit,orcii !$tia $i st!p"nii lor* Era# foarte nelini$tit pe .re#ea c"nd u#bra do#nea 'n 0odrul&ntunecat, dar, dup! ce s%a 'napoiat 'n )ordor, #%a# ostoit un ti#p* )ordorul e departe* 4ar, se pare, ."ntul bate spre R!s!rit $i s%ar putea ca de1n!de2dea s! pun! st!p"nire pe codri* Un ent b!tr"n nu poate face ni#ic s! opreasc! furtuna> trebuie s%o 'ndure sau s! crape*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 44/225

  4ar #ai e Saru#an; Saru#an e un .ecin> n%a# cu# s!%l trec cu .ederea* Socot c! trebuies! fac ce.a* )%a# g"ndit adesea, 'n ulti#a .re#e, la ce%a$ putea face 'n leg!tur! cu Saru#an*  : 0ine e Saru#an< 'ntreb! Pippin* tii ce.a despre trecutul lui<  : Saru#an e un .r!2itor, r!spunse Arboreb!rbos* )ai #ult de%at"t nu%i pot spune* Nucunosc istoria .r!2itorilor* Au ap!rut pri#a dat! dup! ce%au sosit )arile 0or!bii de peste )are6

dar dac%au fost adu$i de cor!bii, asta nu #ai pot spune* 5!nuiesc c! Saru#an era socotit #are printre ei* 0u c"t!.a .re#e 'n ur#! = .oi ai 1ice cu #ult! .re#e 'n ur#! = s%a potolit cu/oin!reala $i nu s%a #ai a#estecat 'n treburile oa#enilor $i%ale elfilor6 s%a statornicit la Angrenostsau Isengard, cu# 'i 1ic oa#enii din Ro/an* La%nceput, a fost foarte lini$tit, dar fai#a lui a%nceput s! creasc!* Se 1ice c! a fost ales #ai%#arele Sfatului Alb6 !sta s%a do.edit a nu fi un lucru bun* )!%ntreb acu# dac! nu cu#.a Saru#an clocea $i pe .re#ea aceea ce.a* 4ar, 'n orice ca1,nu f!cea nici un r!u .ecinilor s!i* St!tea# $i eu de .orb! cu el* &ntr%o .re#e, se pli#ba #ereu prin codrul #eu* Era politicos pe%atunci $i%#i cerea .oie de fiecare dat!  Fcel puin, c"nd #! 'nt"lneaG6 era #ereu gata s! #%asculte* I%a# spus o #uli#e de lucruri pe care nu le%ar fi descoperit singur6 dar nu #%a r!spl!tit la fel* Nu%#i a#intesc s!%#i fi spus.reodat! ce.a* i s%a 'nc/is 'n sine din ce 'n ce #ai #ult6 c/ipul lui, a$a cu# #i%l a#intesc = nu l%a# #ai .!1ut de #ult! .re#e = a de.enit ca o fereastr! 'ntr%un 1id de piatr! = fereastr! cuobloanele trase* 0red c! acu# '#i dau sea#a ce%are de g"nd* Unelte$te ca s! a2ung! o Putere* Areo #inte nu#ai #etal $i rotie6 $i nu%i pas! de cre$terea lucrurilor, dec"t dac!%i sunt, pe #o#ent,de folos* i%acu# e li#pede c! e un tr!d!tor negru la suflet* S%a 'n/!itat cu nea#ul de1gust!tor alorcilor* 5rrr, /u###; )ai r!u> le%a f!cut ce.a, ce.a pri#e2dios* 0!ci isengarde1ii !$tia sunt #aitirani ca oa#enii tirani* Lucrul anu#e al relelor care%au intrat 'n )arele &ntuneric e c! nu potsuporta Soarele6 dar orcii lui Saru#an 'l suport!, c/iar dac!%l ur!sc* )! 'ntreb ce le%o fi f!cut* Orfi oa#eni pe care i%a dus la pieire, sau a a#estecat rasa orcilor cu cea o#eneasc!< Ăsta ar fi unr!u 'nfior!tor;  Arboreb!rbos bo#b!ni ce.a, de parc! ar fi rostit un bleste# enesc, ad"nc, subp!#"ntean*Apoi .orbi #ai departe>  : La o .re#e, a# 'nceput s! #!%ntreb cu# de%ndr!1nesc orcii s! treac! pe la #ine, prin p!dure, a$a, nesting/erii* Abia 'ntr%un t"r1iu #i%a# dat sea#a c! Saru#an era de .in! $i c! de#ult iscodise toate c!ile, descoperindu%#i tainele* El $i tic!lo$ii lui fac tot pr!p!dul !sta* Dos, la/otare, doboar! arbori = copaci 'n toat! firea* Pe unii 'i taie $i%i las! a$a, s! putre1easc! = pagubeorce$ti6 dar pe cei #ai #uli 'i secer! $i%i car!, ca s! a"e focurile din Ort/anc* &n 1ilele noastre,se .ede #ereu un fu# care se ridic! din Isengard*  5leste#at s! fie, cu r!d!cini $i crengi cu tot; )uli dintre arborii aceia #i%au fost prieteni,f!pturi pe care le cunoscuse# de c"nd erau nuci $i g/inde6 unii a.eau glasuri fru#oase, care s%au pierdut acu# pentru totdeauna* i s%au irosit at"tea buturugi $i at"ia rugi de #ure din cr"ngurilecare r!sunau odinioar! de c"ntec; A# fost nep!s!tor* A# l!sat s!%#i scape lucrurile de subcontrol* Trebuie s! pun cap!t r!ului*  Arboreb!rbos se ridic! din pat, drept 'n picioare, $i i1bi cu pal#a 'n #as!* 5olurile culu#in! tres!rir! $i din ele "$nir! dou! 2eturi 'nfl!c!rate* &n oc/i 'i sclipi o sc"nteie .er1uie, iar barba i se 1b"rli ca o #!tur!*  : A# s! pun cap!t r!ului; i1bucni el cu glas tun!tor* Iar .oi o s! .enii cu #ine; Poate'#i dai o #"n! de a2utor* &n felul acesta, .! .ei a2uta $i prietenii6 pentru c! Saru#an trebuieoprit, altfel $i Ro/anul $i -ondorul .or fi '#pre2#uite de .r!2#a$i* Acela$i dru# ne .a purta spreIsengard;  : 3o# .eni cu tine cu drag! ini#!, 1ise )err* O s! face# ce pute#*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 45/225

  : 4a, 1ise Pippin* )i%a$ dori s! .!d )"na Alb! 'nfr"nt!* )i%ar pl!cea s! fiu acolo, c/iardac! #are lucru n%o s! pot face6 n%a# s!%l uit niciodat! pe Uglu $i c!l!toria al!turi de el prinRo/an*  : 5un; 5un; f!cu Arboreb!rbos* 4ar #%a# ca# pripit $i #i%a# dat dru#ul la gur!* Nutrebuie s! fi# repe1ii* )%a# 'nfierb"ntat* Trebuie s! g"ndesc la rece6 c!ci e #ult #ai si#plu s!

strigi gata; dec"t s! faci ce.a*  Porni cu pa$i #ari spre c!rare $i r!#ase o .re#e sub ploaia i1.orului* Apoi i1bucni 'n r"s$i se scutur!, iar stropii de ap! care c!deau de pe el sclipeau ca ni$te sc"ntei ro$ii $i .er1i* Se'ntoarse, se 'ntinse iar pe pat $i r!#ase t!cut*  4up! c"t.a ti#p, /obbiii 'l au1ir! din nou bo#b!nind* P!rea c! nu#!r! pe degete*  : +angorn, +inglas, +ladrif, .ai, .ai, suspin! el* Neca1ul e c! a# r!#as at"t de puini,1ise el, 'ntorc"ndu%se spre /obbii* Nu#ai trei dintre pri#ii eni care u#blau prin p!dure 'naintede c!derea )arelui &ntuneric> eu, +angorn, $i +inglas, $i +landrif = ca s!%i nu#esc pe elfe$te6 putei s! le 1icei @ulufrun1! $i Pielescoar!, dac! .! place #ai #ult a$a* Iar dintre noi trei,@ulufrun1! $i Pielescoar! nu prea pot s! fac! #are lucru 'n treaba asta* @ulufrun1! a%nceput s!l"nce1easc!, aproape ca arborii, ca s! 1ic a$a6 'i prie$te s! stea singur, pe 2u#!tate ador#it, toat!.ara, cu iarba luncilor di#pre2ur p"n! la genunc/i* Acoperit cu p!r frun1os*  )ai de#ult, se scula iarna6 dar 'n ulti#a .re#e #o!ie tot ti#pul $i nici #!car atunci nu#ai poate #erge #ult* Pielescoar! s!l!$luia pe po."rni$urile #untelui, la apus de Isengard*Acolo a fost beleaua cea #ai #are* L%au r!nit orcii $i #uli dintre ai lui, di#preun! cu tur#elesale de arbori, au fost o#or"i $i ni#icii* A urcat 'n locuri #ai 'nalte, printre #estecenii pe care 'iiube$te cel #ai #ult, $i n%o s! #ai coboare*  Totu$i nu 1ic c! n%a# putea s! ne al!tur!# acelor tineri pl!cui, dac! a$ fi 'n stare s!%i facs! 'neleag! ne.oia6 dac%a$ putea s!%i tre1esc = $tii, noi nu sunte# pripii* 0e p!cat c%a# r!#asa$a puini;  : 0u# de .%ai '#puinat, o dat! ce%ai tr!it at"ta a#ar de .re#e 'n ara asta< 'ntreb!Pippin* Au #urit a$a, cu duiu#ul<  : O, nu, 1ise Arboreb!rbos* N%a #urit ni#eni a$a, de la sine, cu# ai 1ice .oi* Unii s%aura#olit de b!tr"nee, desigur6 iar #uli s%au 'ncop!cit* 4e%un nu#!r 'nsp!i#"nt!tor de ani nu #aia.e# ent#l!die = copii, cu# 1icei .oi* tii, ne%a# pierdut entsoaele*  : 3ai, ce trist, 1ise Pippin* 0u# de%au #urit toate<  : N%au #urit; eCcla#! Arboreb!rbos* A# 1is eu c%au #urit< A# 1is c! le%a# pierdut*Le%a# pierdut $i nu le #ai pute# g!si, ad!ug! el, suspin"nd* 0redea# c! $tie toat! lu#ea* 4espreenii care%au pornit 'n c!utarea entsoaelor lor au c"ntat $i elfii, $i oa#enii, din 0odrul &ntunecat p"n!%n -ondor* Asta nu se uit! a$a u$or*  : P!i, #! te# c! aceste c"nt!ri n%au trecut #unii, spre apus, p"n! 'n 0o#itat, 1ise)err* N%ai .rea s! ne #ai po.este$ti sau s! ne c"ni<  : 5a da, ba da, 1ise Arboreb!rbos, pl!c"ndu%i rug!#intea* 4ar nu pot s! .! spun tot, cidoar pe scurt* i%apoi, trebuie s! sf"r$i# .orba> #"ine a.e# de str"ns sfat $i%i #ult! treab! def!cut6 s%ar putea s! porni# 'ntr%o c!l!torie*  E o po.este ciudat! $i trist!, continu! el, dup! o pau1!* &n tinereea lu#ii, pe c"nd codriierau nesf"r$ii $i s!lbatici, enii $i entsoaele lor = $i .reau s! .! spun c! eCistau $i entfete> a/; cedr!g!la$e erau +i#bret/il $i Handli#b, cea cu pasul u$or, pe .re#ea tinereilor noastre; = se pli#bau $i%$i .edeau de cas! '#preun!* 4ar ini#ile noastre nu t"n2eau 'n acela$i fel> enii '$id!ruiau iubirea lucrurilor pe care le 'nt"lneau 'n lu#e, 'n .re#e ce entsoaele se g"ndeau laaltce.a* 0!ci enilor le pl!ceau copacii #!rei, codrii s!lbatici $i po."rni$urile colinelor 'nalte6 beau apa p"raielor de #unte, $i #"ncau doar fructele pe care arborii le l!sau s! cad! 'n calea lor,

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 46/225

 pe poteci6 pri#eau 'n.!!tur! de la elfi $i .orbeau cu copacii* Pe c"nd g"ndul entsoaelor 1bura#ai degrab! la po#i$ori $i la poienele sc!ldate 'n soare de la poalele p!durilor6 a.eau oc/i pentru poru#ba din /!i$uri, pentru floarea de #!r p!dure $i de cire$ s!lbatic, pri#!.ara, iar .ara pentruierburile .er1i de leac, pentru b!ltin! $i spicul copt al ierbii de pe c"#piile 'nto#nate* Nu%$idoreau s! stea de .orb! cu toate acestea, ci doar s! le fac! s! le%asculte $i s! li se supun!*

Entsoaele le porunceau s! creasc! $i s!%$i poarte frun1i$ul $i fructele dup! .oia lor6 c!ci eleiubeau buna r"nduial!, bel$ugul $i pacea F'neleg"nd prin aceasta c! lucrurile trebuiau s! r!#"n!acolo unde le a$e1aser! eleG* A$a c! entsoaele%$i f!ceau gr!dini ca s! locuiasc! 'n ele* 4ar noi,enii, /oin!rea# $i nu ne ducea# 'n gr!dini dec"t din c"nd 'n c"nd* Apoi, c"nd s%a iscat&ntunericul la )ia1!noapte, entsoaele au trecut R"ul cel )are $i $i%au f!cut alte gr!dini $i $i%auarat alte ogoare $i le%a# .!1ut #ai rar* 4up! ce &ntunericul a fost ni#icit, p!#"nturile entsoaelorau 'nflorit #ai bogat, iar c"#piile lor erau pline de spice* )uli oa#eni au 'n.!at #e$te$ugul dela ele $i le%au sl!.it cu# nu se poate #ai tare6 iar noi nu era# pentru ei dec"t o legend!, o tain!din ini#a p!durii* 0u toate acestea, iat!%ne tot aici, pe c"nd gr!dinile entsoaelor sunt pustii6oa#enii le nu#esc acu# P!#"nturile )aronii*  &#i a#intesc, era de#ult, pe .re#ea r!1boiului dintre Sauron $i Oa#enii )!rii, cu# #%acuprins dorina s%o 'nt"lnesc iar pe +i#bret/il* Tare fru#oas! era, a$a cu# '#i ap!ruse la ulti#anoastr! 'nt"lnire, de$i nu prea se#!na cu entfetele de alt!dat!* 0!ci entsoaele erau coc"r2ate $i'nnegrite de trud!6 p!rul Ie era decolorat de soare, ca gr"ul copt, $i obra2ii, ca #erele ro$ii* 4aroc/ii le r!#!seser! la fel cu ai no$tri* A# trecut Anduinul $i%a# a2uns la p!#"nturile lor6 dar a#g!sit un pustiu> totul era p"r2olit $i scos din r!d!cini, c!ci trecuse r!1boiul pe%acolo* Iar entsoaeledisp!ruser!* )ult le%a# strigat $i #ult le%a# c!utat6 $i i%a# 'ntrebat pe toi cei pe care i%a#'nt"lnit pe ce dru# plecaser! entsoaele* Unii spuneau c! nu le .!1user! niciodat!, alii c%au luat%ospre soare%apune6 unii c! spre soare%r!sare, alii c! spre #ia1!1i* 4ar pe unde%a# u#blat, nu le%a# g!sit* )are era 2alea noastr!; Totu$i, au1ea# c/e#area p!durii s!lbatice, a$a c! ne%a# 'ntors*Ani la r"nd dup! aceea a# ie$it c"nd $i c"nd, s! le c!ut!#6 a# b!tut p!#"ntul 'n lung $i%n lat $ile%a# strigat pe nu#ele lor fru#oase* 4ar, pe #!sur! ce trecea .re#ea, pleca# dup! ele tot #airar $i nu ne #ai a."nta# at"t de departe* i%acu#, entsoaele nu #ai sunt pentru noi dec"ta#intire, iar b!rbile ne%au crescut $i ne%au albit* Elfii%au ticluit #ulte c"nt!ri despre 0!utareaEnilor $i unele dintre ele%au a2uns $i la urec/ile oa#enilor* 4ar noi n%a# f!cut nici un c"nt,#ulu#indu%ne s! le rosti# nu#ele fru#oase c"nd ne g"ndea# la ele* A.e# 'ncredinarea c! le.o# 'nt"lni 'n ti#puri ce%au s! .ie $i poate%o s! afl!#, cu#.a, un p!#"nt unde s! locui# $i s!fi# fericii '#preun!* 4ar ne e scris c! lucrul acesta se .a i1b"ndi doar atunci c"nd .o# pierde totce%a.e# acu#, $i noi, $i ele* i s%ar putea ca .re#ea aceea s! nu fie departe* 0!ci, dac! Sauroncel din .ec/i#e a distrus gr!dinile, ast!1i 4u$#anul, se pare, e gata s! pustiasc! toate p!durile*  Era un c"nt elfesc care po.estea despre asta, sau, cel puin, a$a 'l 'neleg eu* Se c"nta de%alungul R"ului cel )are* 5!gai de sea#!, nu era un c"nt enesc, c!ci atunci ar fi fost foarte lung*4ar 'l $ti# pe dinafar! $i 'l 'ng"n!# c"teodat!* Iat! cu# sun! pe li#ba .oastr!>  Entul>  0"nd fagu%i .erde%n April $i creanga de se.!%i plin!, 0"nd soarele se 2oac!%n r"u $i ."ntulfruntea i%alin!, 0"nd pasu%i lung $i sorbi 'n piept a #unilor r!coare, &ntoarce%te $i spune%#i c!ara #ea%i splendoare*  Entsoaa>  0"nd 'n April firul de gr"u r!sare pe c"#pii, 0"nd 'n li.e1i se%aprind 'n flori ninsorilet"r1ii, 0"nd aerul e%n#ires#at de ploaie $i de Soare, Aici ad!st $i nu #!%ntorc, c!ci /olda #ea%isplendoare*  Entul>

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 47/225

  0"nd .ine 3ara peste fire 'n aurul de%a#ia1!, Sub poala frun1ei picotind copacii lin.isea1!6  0"nd bolile sunt .er1i $i reci $i ."ntu%i la apus*  &ntoarce%te, iubito; (inuturi ca acestea nu%s*  Entsoaa>

  0"nd .ara arde%n fruct pe ra# $i #ura%i iar 'n p"rg, 0"nd spicu%i aur, pielea%i tuci $i rodu%idus la t"rg, 0"nd #ierea se re.ars!, #!ru%i greu, iar ."ntu%i Ia Apus, Sub Soarele de%aici ad!st*  0!ci plaiuri ca acestea nu%s*  Entul>  0"nd ur"ciunea Iernii ucide p!durea $i colina 0"nd arbori se pr!.ale $i noaptea f!r! steasoarbe lu#ina 0"nd ."ntu%i 'n cu#plitul R!s!rit, apoi 'n ploaie%a#ar!, A# s! te caut, a# s! tec/e#6 s! fiu cu tine iar!;  Entsoaa>  0"nd e iarn! $i c"ntul s%a dus $i%i be1n! ca%n ung/er, 0"nd ra#ul gol se fr"nge, iar truda$i lu#ina pier, A# s! te caut, a# s! te%a$tept, s! fiu cu tine iar!, &#preun! la dru#, sub ropot de ploaie a#ar!;  A#"ndoi>  &#preun! porni%.o# la dru# c!tre dep!rtatul Soare%Apune i ini#ile noastre ti/na afla%.or pe%un t!r"# din larga lu#e*  Arboreb!rbos '$i ter#in! c"ntarea*  : A$a sun!, 1ise el* 5ine'neles, e pe elfe$te = .esel, cu .orbe pripite, $i%i gata%ntr%oclipit!* Ni#ic de 1is, f!r! cusur* 4ar enii ar putea spune #ult #ai #ulte, 'n ceea ce%i pri.e$te, de%ar a.ea ce.a #ai #ult ti#p* Acu# 'ns! a# s! #! ridic $i%a# s! trag un pui de so#n* 3oi unde.rei s! stai 'n picioare<  : 4e obicei, noi ne%ntinde#, c"nd ne e so#n, 1ise )err* E bine%a$a, cu# st!# acu#*  : I%au1i; S! stai culcat c"nd dor#i; se #inun! Arboreb!rbos* )! rog, a$a o fi; 7##;7u#; Uitase#* 0"ntarea asta de de#ult #%a purtat 'n .re#uri de alt!dat!* A# a.ut si#!#"ntulc! suntei ent#l!die, c/iar a$a* P!i, atunci 'ntindei%.! 'n culcu$* Eu a# s! stau 'n ploaie* Noapte bun!*  )err $i Pippin se c!!rar! 'n culcu$ $i se g/e#uir! pe ota.a #oale, a#estecat! cu ferig!*Era proasp!t!, cald! $i #irosea dulce* Lu#ina sc!p!t!, iar sc"nteierea arborilor se stinse6 dar 'l.edeau pe b!tr"nul Arboreb!rbos afar!, sub u#brar, st"nd neclintit, cu braele ridicate deasupracapului* Stelele sclipitoare str!pungeau bolta $i lu#inau re.!rsarea de ap! care 'i $iroia pe degete, pe frunte, $i i se prelingea 'n #ii $i #ii de stropi p"n! la picioare* Sub ropotul acela cristalin, pe/obbii 'i fur! so#nul*  Se tre1ir! sub ra1ele reci ale soarelui care poleiau ograda i#ens! $i du$u#eaua ni$ei* Un."nt ne'nduplecat de la r!s!rit 1drenuia norii pe cer* Arboreb!rbos nu se .edea prin prea2#!, darc"nd cei doi intrar! 'n g!.anul de sub bolt! s! se scalde, 'l au1ir! 'ng"n"nd $i c"nt"nd pe c!rareadintre arbori*  : O/o%/oo; 5un! di#ineaa, )err $i Pippin; tun! el, c"nd 'i .!1u* Ai dor#it, nuglu#!* Eu a# str!b!tut de2a sute de pa$i #ari pe 1iua de a1i* 7ai s! be# ce.a $i s! porni# apoispre 4i.anul Ent*  Le turn! dou! str!c/ini pline dintr%o garaf! de piatr!, alta dec"t cea de cu sear!* Nicilicoarea nu #ai a.ea acela$i gust* Era #ai p!#"ntesc, #ai bogat, adic! parc! #ai s!ios $i #ai/r!nitor* &n .re#e ce /obbiii st!teau pe #arginea culcu$ului b"nd $i ciugulind f!r"#ie de pr!2iturele elfe$ti F#ai #ult pentru c! #"ncatul f!cea parte dintr%o gustare fireasc!, dec"t pentru

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 48/225

c! le%ar fi fost foa#eG, Arboreb!rbos st!tea 'n picioare $i se uita la cer, c"nt"nd 'ncet 'n ene$tesau 'n elfe$te sau 'n cine $tie ce alt! li#b! ciudat!*  : i pe unde .ine 4i.anul !sta Ent< '$i lu! Pippin ini#a%n dini*  : 7!< 4i.anul Ent< repet! Arboreb!rbos, r!sucindu%se spre ei* P!i, nu e un loc, e oadunare de Eni care nu prea se #ai ine 'n 1ilele noastre* 4ar a# i1butit s!%i con.ing pe #uli s!

.in!* O s! ne str"nge# acolo unde obi$nuia# $i #ai de#ult s%o face#, adic! la R"pa 5leste#at!,cu# 'i 1ic oa#enii* E unde.a departe, spre #ia1!1i* Trebuie s%a2unge# p"n!%n a#ia1!*  Nu peste #ult, pornir! la dru#* Arboreb!rbos 'i c!r! pe /obbii 'n brae, la fel ca%n 1iuadinainte* La ie$irea din ograd!, o lu! la dreapta, p!$i peste p"r"u $i porni cu pa$i #ari spre#ia1!1i, pe rari$tea de la poalele po."rni$urilor abrupte* )ai sus, se 1!reau p"lcuri de #esteceni$i de scoru$i, iar #ai departe pini c!!r!tori, 'ntunecai* 0ur"nd, Arboreb!rbos se ab!tu u$or de lacoline $i se afund! 'n cr"ng, acolo unde copacii erau #ai falnici, #ai #ari $i #ai de$i dec"t.!1user! .reodat! /obbiii* O clip!, si#ir! o g"tuial!, la fel ca atunci c"nd se 'ncu#etaser! 'nt"i'n codrul +angorn, dar nu pentru #ult! .re#e* Arboreb!rbos nu .orbea cu ei* &ng"na ad"nc $ig"nditor, dar )err $i Pippin nu deslu$ir! nici un cu."nt6 suna ca# a$a> bu#, bu#, ru#bu#, burar, bu#, bu#, tara bu# bu#, tara bu#, $i tot a$a, sc/i#b"nd tonul $i rit#ul din c"nd 'n c"nd*Li se p!rea uneori c! aud un r!spuns, un 1b"rn"it sau un tre#ur sonor ce p!rea s! ias! din p!#"ntsau din crengile de deasupra lor, dac! nu cu#.a c/iar din trunc/iurile copacilor6 darArboreb!rbos nu se oprea $i nu pri.ea dec"t 'nainte*  )erseser! #ult! .re#e = Pippin se str!duise s! in! socoteala 8pa$ilor #ari, ene$ti9, darse l!sase p!guba$ ca# c"nd era pe la trei #ii = c"nd Arboreb!rbos o lu! #ai u$or* 5rusc, se opri$i%i l!s! 2os pe /obbii, apoi '$i duse #"inile 'ndoite p"lnie la gur! $i 'ncepu s! sufle, ca dintr%uncorn, a c/e#are* P!durea r!sun! ad"nc = /uu#, /uuu# = ca un ecou* 4e departe se au1i, din toatedireciile, acela$i /uu#, /uuuu# de r!spuns*  Apoi, Arboreb!rbos 'i coco! pe )err $i pe Pippin pe u#eri $i%o lu! iar la pas, oprindu%se din loc 'n loc s!%$i tri#it! c/e#area de buciu#* 4e fiecare dat! i se r!spundea tot #ai aproape*Astfel, a2unser! p"n! la ur#! la un 1id de nep!truns de copaci 'ntunecai, cu frun1i$ul .e$nic.erde = copaci cu# nu #ai .!1user! /obbiii p"n! atunci6 ra#urile cre$teau direct din r!d!cini,'#podobite cu frun1i$ des $i 'ntunecat, ca al ilicelui, $i%a.eau o #uli#e de crengi epene,'ndreptate 'n sus, pline de boboci str!lucitori de culoarea #!slinei*  Arboreb!rbos o lu! la st"nga $i ocoli gardul acela .iu uria$, apoi, din c"i.a pa$i, a2unse laun tunel str"#t, pe unde se .edea o c!r!ruie b!t!torit! care cobora brusc pe un po."rni$ lung $iabrupt* 7obbiii .!1ur! cu# p!trund 'ntr%o ."lcea ca un cerc, aproape ca o strac/in!, foarte larg!$i ad"nc!, str!2uit! pe #argini de gardul .iu cu frun1ele .e$nic .er1i, 'ntunecate* &n!untru era totc!ptu$it cu iarb! $i, 'n afar! de trei #esteceni argintii foarte 'nali $i fru#o$i din #i2locul ."lcelei,nu #ai era nici un copac* Se #ai .edeau dou! c!r!ri, una dinspre r!s!rit, cealalt! dinspre apus*Sosiser! de2a o #uli#e de eni6 iar alii coborau pe celelalte poteci* Unii .eneau 'n ur#a luiArboreb!rbos* )err $i Pippin se a$teptau s! .ad! f!pturi ase#!n!toare prietenului lor, a$a cu#un /obbit sea#!n! cu altul F'n orice ca1, pentru un oc/i str!inG6 dar, spre surprinderea lor, nu eradeloc a$a* Enii erau la fel de felurii, precu# arborii de arbori, fiecare de un alt soi, fiecare dup!cu# crescuse sau dup! ."rsta pe care o a.ea, cu# s%ar deosebi un copac t"n!r de unul b!tr"n sauun #esteac!n fa! de un fag, de un ste2ar sau de un brad* 0"i.a eni erau b!tr"ni, cu barb!,noduro$i, precu# arborii .oinici din .ec/i#e Fde$i nici unul nu p!rea at"t de b!tr"n caArboreb!rbosG6 #ai erau eni 'nali $i puternici, cu #!dularele curate $i pielea 'ntins!, ca arboretuldintr%o plantaie6 dar nici ur#! de tineret enesc, de l!stari* Pe fundul 'n.er1it al ."lcelei se aflaude2a peste dou!1eci $i se apropiau 'nc! pe%at"ia*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 49/225

  La 'nceput, Pippin $i )err fur! ui#ii #ai ales de #uli#ea for#elor, a culorilor, a'n!li#ii $i a lungi#ii braelor $i picioarelor lor6 precu# $i de aceea a nu#!rului degetelor de la picioare $i de la #"ini Fde la trei p"n! la nou!G* 0"i.a p!reau nea#uri cu Arboreb!rbos $ise#!nau a fag sau a ste2ar* 4ar #ai erau $i de alte feluri* Unii se#!nau cu castanii = eni cu pielea cafenie, cu degetele de la #"ini r!$c/irate $i cu picioarele scurte* Alii a#inteau de frasin>

'nali, drepi, cenu$ii, cu #ulte degete la #"ini $i cu picioare lungi* )ai erau unii care se#!nau cu bradul Fcei #ai 'nali dintre eiG, cu #esteac!nul, cu scoru$ul $i cu teiul* 4ar, c"nd enii sestr"nser! cu toii 'n 2urul lui Arboreb!rbos, 'nclin"ndu%$i u$or capetele, #ur#ur"nd cu glasurilelor #olco#e $i #elodioase, pri.indu%i lung $i intens pe str!inii din faa lor, /obbiii '$i d!dur!sea#a c! erau de acela$i nea# $i a.eau aceia$i oc/i cu toii = nu la fel de b!tr"ni $i de ad"nci caai lui Arboreb!rbos, 'ns! aceea$i fa! g"nditoare, gale$!, dar /ot!r"t!, precu# $i aceea$i sclipire.er1uie*  &ndat! ce se str"nser! cu toii 'ntr%un cerc larg, 'n 2urul lui, Arboreb!rbos, 'ncepu un sfatciudat $i de ne'neles* Enii se pornir! s! #ur#ure #olco#> intrau pe r"nd 'n ton, p"n! a2unser!s! incante1e cu toii 'ntr%un rit# prelung, c"nd suitor, c"nd cobor"tor, c"nd #ai tare, c"nd #ai'ncet, 'n funcie de locul unde se aflau, a2ung"nd c/iar la ade.!rate tunete* 0u toate c! la 'nceputnu putea s! prind! nici un cu."nt $i nici s! 'neleag! ce.a = socoti c! era 'n ent! = lui Pippin 'i pl!cu foarte #ult sunetul acela6 dar 'ncet%'ncet 'ncepu s! se foiasc!* 4up! #ai #ult! .re#e F$ic"ntul nu d!dea se#ne c! s%ar ter#inaG se tre1i 'ntreb"ndu%se dac! or fi reu$it s!%$i spun! 5un!di#ineaa; a."nd 'n .edere faptul c! enta era o li#b! care nu se pripea niciodat!6 iar dac!Arboreb!rbos a.ea de g"nd s! #ai fac! $i apelul, atunci c"te 1ile .a dura doar s! le incante1etuturor nu#ele< 80u# s%o fi spun"nd da $i nu 'n ent!<9 se 'ntreb! el 'n g"nd, apoi c!sc!*  Lui Arboreb!rbos nu%i sc!p! acest lucru*  : 7##, /a, /ei; Pippin; f!cu el $i toi ceilali eni se oprir! din c"ntat* Tare #ai suntei pripii; Era s! uit; i, ai dreptate, e foarte plictisitor s!%asculi o li#b! pe care n%o 'nelegi* A# s!.! las 2os* 3%a# rostit nu#ele 'n faa 4i.anului Ent, .%au pri.it $i%au .!1ut c! nu suntei orci* 4ease#enea, au 'ncu.iinat s! #ai fie scris un .ers* N%a# trecut 'nc! #ai departe, dar nu%i o treab!care s! dure1e #ult, pentru un 4i.an Ent* Tu cu )err .! putei pli#ba prin ."lcea, dac! .! place* E un pu cu ap! bun!, dac! .rei s! .! 'n.iorai niel, colea, pe #alul de la #ia1!noapte*)ai a.e# c"te ce.a de spus, 'nainte s! 'nceap! 4i.anul cu ade.!rat* O s! .in eu la .oi, s! .! 1iccu# stau lucrurile*  &i l!s! 2os pe /obbii* &nainte s! se dep!rte1e, se plecar! p"n! Ia p!#"nt* Ispra.a asta p!rus!%i .eseleasc! foarte #ult pe eni, 2udec"nd dup! #ur#urul lor $i dup! sclipirea care li se i.ise 'n pri.iri6 dar '$i .!1ur! iute #ai departe de treab!*  )err $i Pippin urcar! pe dru#eagul dinspre apus $i se uitar! printr%o sp!rtur! din gardul.iu* 4e la bu1a ."lcelei, porneau po."rni$uri '#p!durite $i dincolo de ele, #ai sus de ulti#ul p"lcde bra1i, se 'n!la, dalb $i ascuit, piscul unui #unte #!re* &n st"nga lor, c!tre #ia1!1i, .!1ur! p!durea pr!.!lit! 'n dep!rt!ri cenu$ii* Acolo, 'n 1are, lucea ce.a palid $i .er1ui, iar )err socotic%ar fi o p"lp"ire a c"#piilor din Ro/an*  : )!%ntreb unde%o fi Isengardul, 1ise Pippin*  : Nu prea $tiu unde sunte#, 1ise )err* 4ar piscul acela s%ar putea s! fie )et/edras, iardac!%#i a#intesc eu bine, inelul isengarde1 se afl! 'ntr%un fel de furc!, un defileu de la cap!tul#unilor* Pese#ne c! unde.a dincolo de crestele acelea 'nalte* Parc! se .ede un fu# sau o cea!acolo, 'n st"nga piscului, ce 1ici<  : 0u# arat! Isengardul< 'ntreb! Pippin* )!%ntreb ce le%ar putea face enii celor de%acolo*  : i eu #! 'ntreb, 1ise )err* 0red c! Isengardul e ca un rotocol de st"nci sau de dealuri,'n!untrul c!ruia se afl! un loc 'ntins, iar 'n #i2loc e o insul! sau un st"lp de piatr!, nu#it!

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 50/225

Ort/anc* Acolo are Saru#an un turn* &n 1idul din 2ur eCist! cel puin o poart! pe unde trece un p"r"u care .ine din #uni $i str!bate defileul din Ro/an* Nu%i .!d pe eni atac"nd 'ntr%un astfel deloc* &ns! eu a# un si#!#"nt ciudat 'n ceea ce%i pri.e$te> 'ntr%un fel, nu%#i .ine%a crede c! sunta$a de buni $i nici, cu# s!%i spun, a$a 'n.eselitori cu# par* Ai 1ice c! sunt #olco#i, ciudai $ir!bd!tori, aproape tri$ti6 $i totu$i, cred c%ar putea fi st"rnii* Iar dac! s%ar 'nt"#pla una ca asta, eu

unul nu #i%a$ dori s! fiu de partea ad.ers!*  : 4a, f!cu Pippin* tiu la ce te referi* E precu# i#aginea unei .aci b!tr"ne care st! $iru#eg! agale, fa! de cea a unui taur la atac6 iar sc/i#barea poate a.ea loc c"t ai 1ice pe$te* )!%ntreb dac! Arboreb!rbos o s!%i poat! st"rni* Sunt sigur c! asta 'ncearc!* Nu#ai c! nu le prea ardede%a$a ce.a* tii bine cu# s%a #ai pornit $i el asear!, ca apoi s%o lase #ai #oale*  7obbiii se 'ntoarser!* -lasurile enilor se unduiau la fel, cresc!tor $i descresc!tor, 'nconcla.ul lor* Soarele se 'n!lase 'ndea2uns, ca s! pri.easc! acu# peste gardul .iu> aurea ."rfurile#estecenilor $i 'ng!lbenea cu o lu#in! rece poriunea de #ia1!noapte a ."lcelei* Acolo se 1!reao f"nt"ni! sc"nteietoare* 0ei doi o pornir! pe #arginea ."lcelei #ari, pe sub poalele arborilor cufrun1e .e$nic .er1i = ce pl!cut era s! si#i iar r!coarea ierbii la picioare $i s! te bucuri de ea, f!r!grab! = $i cobor"r! apoi spre $u.oiul de ap!* 5!ur! c"te%o du$c! rece, curat! $i p!trun1!toare, $ise a$e1ar! pe un bolo.an acoperit cu #u$c/i, s! #"ng"ie cu pri.irea petele l!sate de ra1elesoarelui pe iarb! $i u#brele norilor c!l!tori pe deasupra ."lcelei* Enii continuau s! #ur#ure*P!rea c! se aflau pe un t!r"# foarte dep!rtat $i straniu, dincolo de lu#e, cu totul altfel de ceea ce.!1user! p"n! atunci* &i n!p!di deodat! un dor sf"$ietor s!%$i .ad! $i s!%$i aud! prietenii, #ai ales pe +rodo, pe Sa# $i pe Pas )are*  &ntr%un t"r1iu, glasurile enilor 'ncetar!6 $i, ridic"ndu%$i pri.irile, /obbiii 'l 1!rir! peArboreb!rbos .enind spre ei, '#preun! cu unul dintre to.ar!$ii s!i*  : 7ra#, /u##, iat!%#!%s, 1ise el* 3%ai ca# plictisit, nu%i a$a< )urii de ner!bdare* 4ar#! te# c! nu%i ca1ul s! fii at"t de ner!bd!tori* A# ter#inat pri#a parte a 'ntrunirii6 'ns! #aitrebuie s! eCplic lucrurile $i celor care locuiesc departe de Isengard, precu# $i celor pe la care n%a# putut trece 'nainte de 4i.anul acesta* 4e%abia dup! aceea .o# /ot!r' ce%a.e# de f!cut* 4ar s!$tii c! enii .or lua repede o /ot!r"re* )ai #ult in ar!tarea $i deslu$irea pricinilor asupra c!roratrebuie s! se l!#ureasc!* Totu$i de ce s! .! #int, #ai a.e# de stat ce.a .re#e pe%aici6 ca# dou!1ile, dup! c"t socot* A$a c! .%a# adus un to.ar!$* Are un s!la$ enesc prin prea2#!, 'l c/ea#!5regalad, pe li#ba noastr!* @ice c! s%a /ot!r"t de2a, a$a c! nu e ne.oie s! #ai .in! la 4i.an*7##, /##, el se apropie cel #ai #ult de i#aginea unui ent pripit, fa! de noi, ceilali* Eu 1ic c!o s! .! 'nelegei bine* La re.edere* Arboreb!rbos se 'ntoarse $i plec!*  5regalad r!#ase ne#i$cat un ti#p, cercet"ndu%i cu gri2! pe cei doi /obbii6 iar ei 'l pri.ir!, curio$i s! .ad! pri#ele se#ne de 8pripeal!9* Era 'nalt $i p!rea s! fac! parte dintre enii#ai tineri6 a.ea braele $i picioarele acoperite cu o piele neted! $i lucioas!, bu1ele ro$cate $i p!rulcenu$iu%.er1ui* Se putea apleca $i se leg!na ca un arbore #l!dios 'n b!taia ."ntului*  &ntr%un t"r1iu, .orbi* 4e$i a.ea un glas ad"nc, era #ai subire $i #ai li#pede dec"t al luiArboreb!rbos*  : 7a, /##, prieteni, ce%ar fi s! face# o pli#bare< 1ise el* )! nu#esc 5regalad, adic!, pe li#ba .oastr!, 5"rn!1or* 5ine'neles 'ns! c! nu%i dec"t o porecl!* A$a #%au bote1at 'n clipa 'ncare i%a# r!spuns da unui ent #ai 'n ."rst!, 'nainte ca el s!%$i fi ter#inat 'ntrebarea* Pe l"ng!asta, beau repede $i plec, 'n .re#e ce alii nici n%apuc! s!%$i u#e1easc! b!rbile* 7aidei cu #ine*  &$i cobor' braele ."n2oase $i le 'ntinse c"te un deget lung* 7oin!rir! toat! 1iua '#preun!,c"nt"nd $i .eselindu%se, c!ci 5"rn!1or r"dea ades* R"dea c"nd d!deau de c"te un p"r"ia$ sau deun i1.or> atunci se oprea, '$i b!l!cea picioarele $i '$i cufunda capul 'n ap!* Uneori, r"dea c"nd

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 51/225

au1ea un 1go#ot sau o $oapt! prin copaci* 4e c"te ori 'nt"lneau c"te un scoru$, se oprea o clip!cu braele 'ntinse $i c"nta, leg!n"ndu%se*  La c!derea nopii, 'i duse 'n l!ca$ul lui enesc, care nu era altce.a dec"t un pietroi n!p!ditde #u$c/i, a$e1at pe o pa2i$te de sub un #al 'n.er1it* 4e 2ur '#pre2ur cre$teau scoru$i $i, ca 'norice s!la$ enesc, era $i ap! = un p"r"u care i1.ora susur"nd din #al* 3orbir! o .re#e, 'n ti#p ce

'ntunericul cuprindea p!durea* Nu departe, se au1eau 'nc! glasurile dinspre 4i.anul Ent6 daracu# p!reau #ai ad"nci $i #ai nelini$tite $i, din c"nd 'n c"nd, c"te unul se desprindea, printr%oidee #ai 'nalt! $i #ai .ioaie, iar celelalte 'ncetau* 4ar 5regalad era al!turi de ei $i le .orbea$optit, 'n propria lor li#b!6 aflar! astfel c! aparinea nea#ului lui Pielescoar! $i c! inutul 'n carelocuiser! fusese pustiit* Lucru care li se p!ru de a2uns /obbiilor ca s!%$i eCplice 8pripeala9 lui,#ai ales 'n #aterie de orci*  : Erau pu1derie de scoru$i la #ine acas!, 1ise 5regalad 'nceti$or $i trist, scoru$i ce prinseser! r!d!cini cu #uli, #uli ani 'n ur#!, pe c"nd eu era# ent#l!di!, 'n ti/na lu#ii* 0el#ai .ec/i fusese plantat de eni, ca s! le fie pe plac entsoaelor6 dar ele se uitau 1"#bind laarbu$ti $i 1iceau c! $tiu un loc unde cresc flori #ai dalbe $i fructe #ai coapte* 0u toate acestea,nu%i arbust din nea#ul Trandafirului care s!%#i par! at"t de fru#os oc/ilor #ei* Iar po#i$oriiaceia au crescut #ereu, p"n! c"nd fiecare a de.enit un u#brar .erde, $i bobiele lor ro$ii, 'ntoa#n!, erau un bel$ug, o #"ndree, o #inun!ie* Toate p!s!rile se str"ngeau acolo* &#i plac p!s!rile, c/iar $i c"nd p!l!.r!gesc* Iar scoru$ii a.eau at"tea de d!ruit; 4ar p!s!rile s%au f!cutur"cioase, la un #o#ent dat, $i laco#e6 le rupeau ra#urile $i le%aruncau fructele, f!r! s! le#!n"nce* Apoi au .enit orcii cu securi $i #i%au t!iat po#i$orii din r!d!cin!* I%a# strigat penu#ele lor lungi, dar n%au fo$nit, nu #%au au1it, nu #i%au r!spuns> 1!ceau acolo, uci$i*  O, Orofarne, Lasse#ista, 0arni#frie;  O, scoru$ fru#os, 'n p!rul t!u ce #"ndr!%i dalba floare;  Te%a# .!1ut 'ntrec"ndu%te cu 1iua de .ar!%n splendoare*  0oa2! de lu#in!, frun1e diafane, glas de #"ng"iere $i r!coare6  0u# 'i purtai tu cununa ro$%aurie pe cre$tet, 'n 1are;  O, scoru$ule ucis, p!ruB t!u s%a ofilit, ca cenu$a i%i6  0oroana ta s%a%#pr!$tiat, glasul i s%a stins de%a pururea $i%o 1i*  O, Orofarne, Lasse#ista, 0arni#irie;  7obbiii ador#ir! 'n susurul #"ng"ios al c"nt!rii lui 5regalad, ce p!rea s! 2eleasc! 'n#ulte li#bi c!derea arborilor pe care%i iubise*  R!#aser! cu el $i%a doua 1i, dar nu se #ai dep!rtar! de 8cas!9* 0ea #ai #are parte ati#pului $i%o petrecur! $e1"nd t!cui la ad!postul #alului, c!ci ."ntul se r!cise iar noriicobor"ser! $i se #o/or"ser!6 ra1ele soarelui abia se 1!reau $i, 'n dep!rtare, se au1eau glasurileenilor 'n 4i.an urc"nd $i cobor"nd la fel, c"nd #ai tare $i #ai puternic, c"nd #ai 'ncet $i #aitrist, c"nd #ai iute, c"nd rar $i sole#n, ca o t"nguire* 3eni $i%a doua noapte, iar enii '$i continuauconcla.ul sub norii fugari, sub lic!rirea stelelor*  Se ar!t! $i 1iua a treia, #o/or"t! $i b!tut! de ."nt* La r!s!ritul soarelui, glasurile enilor se'n!lar! 1go#otos, apoi se potolir! iar* T"r1iu di#ineaa, ."ntul sc!1u iar .!1du/ul se u#plu deun si#!#"nt de n!de2de* 7obbiii 'l .!1ur! pe 5regalad ascult"nd cu luare%a#inte, cu toate c!acolo, 2os, 'n .!g!una casei lui ene$ti, 1.onul dinspre 4i.an abia de se%au1ea*  Sosi $i dup!%a#ia1a, iar soarele sc!p!tat c!tre #unii de apus '$i tri#itea s!geile lungi $iaurii printre cr!p!turile dintre nori* 4eodat! '$i d!dur! sea#a c! era lini$te peste tot6 'ntreaga p!dure a$tepta 'n t!cere* 5ine'neles, glasurile enilor 'ncetaser!* Oare ce putea s! 'nse#ne asta<5regalad st!tea eap!n, drept 'n picioare, pri.ind 'nd!r!t, c!tre R"pa 5leste#at!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 52/225

  Atunci se au1ir! un trosnet $i un strig!t r!sun!tor> ra%/uu##%ra/; Arborii se 'nfiorar! $ise plecar!, de parc%ar fi fost i1bii de .i2elie* O clip! se f!cu lini$te din nou, apoi 'ncepu un #ar$,ca ni$te b!t!i sole#ne de tob!, iar dincolo de bubuielile acelea de tr!snete i1.ora, la unison, unc"nt puternic $i 'n!l!tor*  Sosi#, sosi# 'n bubuitul tobelor> ta%ra%bu#, ta%ra%bu# ta%ra%bu#%bu#%bu#;

  3eneau enii6 c"ntul lor se 'n!la tot #ai aproape, tot #ai tare>  Sosi#, sosi# cu buciu#e $i tobe> ta%ra%bu#%bu#%bu#;  5regalad 'i 'n$fac! pe /obbii $i ie$i 'n goan! din cas!* Nu peste #ult! .re#e, .!1ur! $irul#!r$!luind c!tre ei> enii s!ltau pe po."rni$uri cu pa$i #ari, apropiindu%se* &n frunte se aflaArboreb!rbos, iar dup! el .eneau .reo cinci1eci de ortaci doi c"te doi, in"nd pasul $i b!t"ndrit#ic din pal#e* Pe #!sur! ce se apropiau, li se 1!reau lic!rirea $i fulgerul din pri.iri*  : 7u##, /###; A# .enit cu t!.!lugul, a# .enit, p"n! la ur#!; strig! Arboreb!rbos,.!1"ndu%l pe 5regalad cu /obbiii* 3enii $i .oi cu 4i.anul nostru* -ata, a# pornit; A# pornitspre Isengard;  : Spre Isengard; strigar! enii*  : Spre Isengard;  Spre Isengard; 0/iar de%i ferecat cu pori de cre#ene $i%#pre2#uit, 0/iar de%i Isengardultare $i puternic, rece ca piatra $i pustiit, Tot porni%.o# la r!1boi, s! croi# st"nca, s! f!r"#!# poarta 0!ci trunc/i $i ra# aprinsu%s%au, cuptorul s%a%ncins = r!1boiul ne e soarta;  Spre t!r"# de%ntuneric cu tropot de pieire, cu bubuit de tobe .eni#, .eni#6  Spre Isengard cu #oarte .eni#;  0u #oartea .eni#, cu #oartea .eni#;  Astfel c"ntau, 'ndrept"ndu%se spre #ia1!1i*  0u oc/ii str!lucind, 5regalad o 1bug/i 'n r"nd, al!turi de Arboreb!rbos* 5!tr"nul ent '$ilu! iar /obbiii $i 'i puse pe u#eri, $i astfel #!r$!luir! f!lo$i 'n fruntea ar#oniei c"nt!toare, cuini#ile tres!lt"nd $i frunile 'n!late* 4e$i se a$teptaser! s! se 'nt"#ple ce.a p"n! la ur#!, fur!uluii de sc/i#barea din firea enilor* Parc! apele 'ndelung st!.ilite se re.!rsaser! brusc 'ntr%un potop 'nfrico$!tor*  : Enii s%au /ot!r"t destul de repede, p"n! la ur#!, nu%i a$a< 'ndr!1ni Pippin s! rosteasc!dup! o .re#e, 'ntr%o pau1! de c"ntec, c"nd nu se #ai au1eau dec"t trop!itul picioarelor $i b!taia pal#elor*  : Repede< 1ise Arboreb!rbos* 7uu##; 4a, 'ntr%ade.!r* )ai iute dec"t #%a$tepta#* Pelegea #ea, nu i%a# .!1ut at"t de st"rnii de secole; Nou!, enilor nu ne place s! fi# st"rnii6 $inici nu ne%ar putea st"rni cine.a, dac! nu ne%ar fi li#pede c! arborii $i .ieile noastre ne sunt 'n#are pri#e2die* Una ca asta nu s%a #ai 'nt"#plat 'n 0odru de pe .re#ea r!1boaielor lui Sauroncu Oa#enii )!rii* 8Ispr!.ile9 orcilor = distrugerea de$!nat! a arborilor, f!r! s! aib! #!car pricina c%ar a.ea ne.oie de ei, s! a"e focurile = buf%bufasta ne%a scos din pepeni6 $i tr!dareaunui .ecin care s%ar fi cu.enit s! ne sar!%n a2utor* 3r!2itorii ar trebui s! $tie #ai bine6 de fapt,c/iar $tiu #ai bine* Nu%i bleste# 'ndea2uns de aspru nici 'n elfi, nici 'n ent! $i nici 'n li#bileoa#enilor pentru o astfel de tr!dare* Dos Saru#an;  : 0/iar a.ei de g"nd s! sf!r"#ai porile Isengardului< 'ntreb! )err*  : O/o, p!i $tii bine c%a# putea; Pese#ne c! 'i dai sea#a c"t sunte# de .oinici* Ai au1it.reodat! de c!pc!uni< Sunt foarte puternici* 4ar ei nu sunt dec"t ticluiri de%ale 4u$#anului 'n)arele &ntuneric, f!c!turi de eni, a$a cu# orcii erau f!c!turi de elfi* &ns! noi sunte# #ai puternici dec"t c!pc!unii* Sunte# f!cui din oasele p!#"ntului* 0r!p!# piatra precu# r!d!cinilearborilor, nu#ai c%o face# #ai iute, #ult #ai iute, dac! ne pune# #intea* 4e n%o# fi ciop"rii,

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 53/225

distru$i de fl!c!ri sau d!r"#ai de ticluiri .r!2itore$ti, o s! face# !nd!ri Isengardul $i%o s!%i pr!bu$i# 1idurile din te#elii*  : 4ar Saru#an .a 'ncerca s! .! opreasc!, nu%i a$a<  : 7##, da, a$a e* N%a# uitat de asta* S! $tii c! #%a# fr!#"ntat #ult* &ns!, .edei .oi, o#uli#e dintre enii de%aici sunt #ai tineri cu #ulte .iei de arbori ca #ine* Acu# s%au 'nfl!c!rat

toi $i n%au dec"t un g"nd> s! 1drobeasc! Isengardul* 4ar nu peste #ult .or 'ncepe s! cugete dinnou6 o s! se #ai do#oleasc! puin, 'n clipa 'n care ne .o# lua b!utura de sear!* )a#!, ce sete%os! ne fie; 4ar /ai acu#, cu c"ntec, 'nainte; 0! dru#u%i lung $i%i ti#p destul s! c/ib1ui#* A.e# otreab! de f!cut*  O .re#e, Arboreb!rbos continu! s! #!r$!luiasc! $i s! c"nte '#preun! cu ceilali* La un#o#ent dat 'ns! glasul i se stinse 'ntr%un #ur#ur, apoi nu i se #ai au1i deloc* Pippin 'i 1!rifruntea 'ncruntat! $i noduroas!* &ntr%un t"r1iu, Arboreb!rbos '$i ridic! oc/ii $i /obbitul 'i obser.! pri.irea trist! = trist!, dar nu nefericit!* R!sp"ndea o lu#in!, de parc! fl!c!ruia aceea .er1uie sescufundase 'n puurile ad"nci ale g"ndurilor sale*  : 5ine'neles, se prea poate, prieteni, 1ise el rar, se prea poate s! ne%ndrept!# spre propria pieire* Ulti#ul #ar$ al enilor; 4ar $i dac%a# sta acas! cu #"inile%n s"n, #ai cur"nd sau#ai t"r1iu tot ar da n!pasta peste noi* -"ndul acesta ne b"ntuie de #ult, de%asta #!r$!lui# acu#* N%a# luat o /ot!r"re pripit!* Acu#, cel puin, ulti#ul #ar$ al enilor #erit! o c"ntare* Of,suspin! el, poate o s%a2ut!# alte nea#uri 'nainte s! ne pr!p!di#* Totu$i #i%a$ fi dorit s! .!d c! seade.eresc c"ntecele despre entsoae* O, c"t a$ .rea s%o #ai .!d o dat! pe +i#bret/il; 4ar, $tii, prieteni, c"ntecele sunt la fel ca po#ii ce%$i poart! rodul doar la ti#pul $i 'n felul lor6 $i, uneori,se usuc! 'nainte de .re#e*  Enii '$i continuar! dru#ul cu pa$i #ari $i sufletul '#p!cat* 0obor"ser! 'ntr%o li#b! lung!de p!#"nt, care se pr!.!lea 'n dep!rtare, spre #ia1!1i6 acu# 'ncepur! s! tot urce c!tre creasta dela apus* P!durea se r!rea $i a2unser! la un p"lc de #esteceni, apoi pe ni$te po."rni$uri ple$u.e,unde nu cre$teau dec"t c"i.a pini sfri2ii* Soarele sc!pata dincolo de costi$a din faa lor* Se l!sa'nserarea fu#urie*  Pippin se uit! 'nd!r!t* 0rescuse oare nu#!rul enilor, sau ce s%o fi%nt"#plat< Acolo undetrebuiau s! se 'ntind! po."rni$urile sterpe pe care le str!b!tuser!, i se p!ru c! .ede du#br!.i'ntregi de arbori* 4ar de arbori #i$c!tori; S! se fi tre1it copacii din +angorn, iar acu# p!durea pornise la r!1boi, #!r$!luind peste coline< Se frec! la oc/i, 'ntreb"ndu%se dac! nu cu#.a so#nul$i u#brele 'i 2ucau feste6 dar u#brele acelea cenu$ii $i #ari se #i$cau neostoit 'nainte* Se au1eaun f"$"it, ca $i cu# ar fi trecut ."ntul printre crengi* Enii se 'ndreptau spre creast! $i c"ntul'ncet!* Se l!sa noaptea $i totul fu 'n.!luit 'n t!cere> nu se #ai au1ea ni#ic, afar! de tre#urul u$oral p!#"ntului sub picioarele enilor, un f"$"it = u#bra unei $oapte = ca un ."rte2 de frun1e 'nc!dere* &ntr%un t"r1iu, a2unser! la pisc $i pri.ir! 'n 2os, 'n puul acela 'ntunecat> #area despic!tur!de la cap!tul #unilor, Nan 0urunir, 3alea lui Saru#an*  : Noaptea se pogoar! peste Isengard, rosti Arboreb!rbos*  3 0!l!reul Alb  : )i%au 'ng/eat oasele, 1ise -i#li, scutur"ndu%$i braele $i trop!ind din picioare*  &n sf"r$it, se f!cuse 1iu!* La i.irea 1orilor, cei trei ciugulir! $i ei ce putur!6 apoi, pe#!sur! ce se lu#ina, se preg!tir! s! cercete1e din nou p!#"ntul, dup! niscai.a ur#e de%ale/obbiilor*  : i nu uitai de #o$neag; 1ise -i#li* Tare%a$ fi fericit dac! a# .edea o ur#! de ci1#!*  : i de ce%ai fi a$a fericit< 'l 'ntreb! Legolas*  : Pentru c! un #o$neag care las! ur#e s%ar putea s! fie doar ce pare a fi, 'i r!spunsegno#ul*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 54/225

  : A$a o fi, 1ise elful6 dar nici #!car o ci1#! grea n%ar l!sa ur#e pe%aici, pentru c! iarba%i'nalt! $i #l!dioas!*  : Ăsta nu%i #are lucru pentru un Pribeag, spuse -i#li* A2unge $i%un fir de iarb! pleo$tit,ca Aragorn s!%$i dea sea#a* 4ar eu, unul, nu #%a$tept s! g!seasc! .reo ur#!* 0eea ce%a# .!1utnoaptea trecut! n%a fost dec"t o fanto#! r!u.oitoare de%a lui Saru#an* Sunt absolut sigur, c/iar $i

la lu#ina 1ilei* Pese#ne c! pri.irile lui ne ur#!resc $i%acu# din +angorn*  : Tot ce se poate, 1ise Aragorn6 totu$i nu sunt c/iar a$a sigur* )! g"ndesc la cai* Ai 1is,a1i%noapte, c! s%or fi speriat* Eu 'ns! nu cred* I%ai au1it, Legolas< (i s%a p!rut cu#.a c! erau'nsp!i#"ntai<  : Nu, 1ise Legolas* I%a# au1it foarte bine* 4ac! n%ar fi fost 'ntuneric $i dac! nu era# a$a'nfrico$ai, a$ fi 1is c! p!reau cuprin$i, dintr%o dat!, de%o #are bucurie* -l!suiau ca ni$te cai care'$i 'nt"lniser! un prieten .ec/i*  : A$a #i s%a p!rut $i #ie, 1ise Aragorn* 4ar nu pot de1lega #isterul !sta, dec"t dac! se%ntorc* 7aidei; Se lu#inea1! repede, a$a c!%i #ai bine 'nt"i s! .ede# $i%apoi s!%ncerc!# s!de1leg!# #istere* Ar trebui s!%ncepe# s! cercet!# p!#"ntul cu atenie c/iar de%aici, de l"ng!tab!ra noastr!, apoi s%o lu!# pe po."rni$urile dinspre p!dure* )isiunea noastr! este s!%i g!si# pe/obbii, f!r! leg!tur! cu .i1itatorul acela din noapte* 4ac!, prin noroc, au reu$it s! scape, atuncinu puteau s! se ascund! dec"t 'ntre arbori, altfel ar fi fost .!1ui* &n ca1ul 'n care nu g!si# ni#icde%aici, p"n! la poalele p!durii, atunci o s! #ai face# o ulti#! cercetare a c"#pului de b!t!lie $ia cenu$ii* 4ar slabe sperane* 0!l!reii din Ro/an $i%au f!cut treaba cu# se cu.ine*  O .re#e, cei trei b"2b"ir! t"r"ndu%se pe p!#"nt* Arborele '$i 'ntindea 2alnic braele pedeasupra lor, cu frun1ele at"rn"nd neputincioase $i sun"nd 'n b!taia ."ntului rece dinspre r!s!rit*&ncet%'ncet, Aragorn se dep!rta* A2unse la cenu$a focului de pa1!, aproape de #alul r"ului, dup!care cercet! p!#"ntul 'napoi, spre colina unde se d!duse b!t!lia* 5rusc se opri $i se aplec! #ult,cufund"ndu%$i aproape obra1ul 'n iarb!* Apoi 'i strig! $i pe ceilali care .enir! 'n fug!*  : Uite, 'n sf"r$it, ce.a nou; eCcla#! Aragorn*  Lu! de 2os o frun1! rupt! $i le%o ar!t!* Era #are, li.id!, cu o nuan! aurie, care totu$i'ncepuse s! rugineasc!*  : Iat! o frun1! de #allorn din Lorien6 $i se .!d ni$te firi#ituri $i pe ea $i%n iarb!* Iauitai%.!; Ni$te c!p!t"ie de sfoar!;  : i iat! $i cuitul cu care au fost t!iate, 1ise -i#li*  Se ciuci $i scoase dintr%un s#oc de iarb! c!lcat de o talp! grea o la#! scurt! $i crestat!*Pl!selele se aflau tot pe%acolo*  : E o scul! orceasc!, 1ise el, ridic"nd%o .ioi $i uit"ndu%se sc"rbit la #"nerul sculptat 'nfor#a unui cap /"d, cu oc/i sa$ii $i gur! pofticioas!*  : Na, c! asta%i ci#ilitura cea #ai grea din c"te ne%au fost date; eCcla#! Legolas* Unostatic legat care scap! at"t de orci, c"t $i de c!l!reii din 2urul lor; Apoi se opre$te tot la locdesc/is $i%$i taie leg!turile cu un cuit orcesc* 0u# oare $i de ce< 0!ci, dac! a.ea picioarelelegate, cu# a putut s! #earg!< Iar dac! a.ea braele legate, cu# de s%a putut folosi de cuit< idac! n%a.ea nici #"inile, nici picioarele legate, de ce%a #ai t!iat sfoara< 0olac peste pup!1!,#ulu#it de tot ce f!cuse p"n! atunci, s%a a$e1at $i $i%a #"ncat lini$tit #erindele; 0/iar $i f!r!frun1a aceea de #allorn, tot poi s!%i dai sea#a c!%i .orba de%un /obbit* 4up! care pese#ne c!$i%a presc/i#bat braele 'n aripi $i $i%a luat 1borul c"nt"nd prin copaci* +loare la urec/e s!%lg!si#* Nu#ai s! ne creasc! $i nou! aripi*  : 0a# #ulte .r!2itorii pe%aici, 1ise -i#li* )o$neagul !la ce .oia< 0e%ai de 1is, Aragorn,despre t!l#!cirea lui Legolas< Ne%ai #ai putea l!#uri cu ce.a<

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 55/225

  : Poate, cine $tie< 1ise Aragorn, 1"#bind* )ai sunt $i alte se#ne pe%aici, sub oc/iino$tri, $i nu .%ai aplecat asupra%le* Sunt de acord c! ostaticul era /obbit $i a a.ut fie #"inile, fie picioarele libere, 'nainte s! a2ung! 'n locul !sta* Socot c!%i .orba de #"ini, pentru c!, 'n felul !sta,ci#ilitura se li#pe1e$te puin, dar $i pentru c!, a$a cu# citesc eu se#nele, p"n! aici /obbitul afost c!rat de un orc* La doi pa$i, s%a .!rsat s"nge = s"nge de orc* 4e 2ur '#pre2ur se .!d ur#e

ad"nci de potcoa.e $i se#ne cu# c! a fost t"r"t un corp greu* Orcul a fost ucis de c!l!rei $i #ait"r1iu st"r.ul i%a fost aruncat 'n foc* 4ar /obbitul n%a fost .!1ut, nu se afla 8la loc desc/is9, c!ciera noapte, iar el #ai a.ea 'nc! #antia elfeasc!* Era .l!guit $i 'nfo#etat, a$a c! nu%i de #irare c!$i%a t!iat leg!turile cu cuitul .r!2#a$ului s!u dobor"t, apoi s%a odi/nit $i%a #"ncat puin, 'naintes! se t"rasc! #ai departe* 4ar bine c%a a.ut ce.a le#bas prin bu1unare, c/iar dac! a fugit f!r!ranie6 pese#ne c! a$a ar fi procedat orice /obbit* 3orbesc eu de un singur /obbit, dar socot $itrag n!de2de c! at"t )err, c"t $i Pippin erau '#preun!* Totu$i acest g"nd al #eu nu e delocl!#urit*  : i de ce presupui c! unul dintre cei doi prieteni a a.ut #"inile libere< 'ntreb! -i#li*  : Nu $tiu cu# s%a 'nt"#plat, r!spunse Aragorn* i nici de ce%i c!ra orcul acela* &n oriceca1, nu ca s!%i a2ute s! scape, de%asta pute# fi siguri* 5a #ai #ult, cred c! 'ncep s! 'neleg unlucru care #%a fr!#"ntat 'nc! de la 'nceput* 4e ce, dup! pieirea lui 5oro#ir, orcii s%au #ulu#its!%i capture1e pe )err $i pe Pippin<  Nu s%au apucat nici s! ne caute pe noi, ceilali, nici s! ne atace tab!ra, ci s%au 'ndreptat cutoat! .ite1a spre Isengard* Or fi cre1ut c%au pus #"na pe Purt!torul Inelului $i pe to.ar!$ul luicredincios< Nu cred* St!p"nii lor nu s%ar fi 'ncu#etat s! le dea orcilor o ase#enea porunc! f!i$!6c/iar dac! ace$tia #ai $tiau $i ei c"te ce.a, n%ar fi .orbit a$a, pe fa!, despre Inel, c!ci orcii nusunt slu2itori de n!de2de* 0red 'ns! c! li s%a poruncit s!%i capture1e .ii pe /obbii, cu orice pre*0ine.a a 'ncercat s! fug! cu ostaticii, 'nainte de b!t!lie* O tr!dare, pare%se lucru absolut obi$nuitla nea#ul !sta* 3reun orc 'ndr!1ne $i solid s%o fi 'ncu#etat s! pun! singur #"na pe r!splat!, spre propria%i pieire* Iat!, eu a$a g"ndesc* Or fi n!scociri, dar ne pute# bi1ui pe ce.a> cel puin unuldintre prietenii no$tri a sc!pat* E de datoria noastr! s!%l g!si# $i s!%l a2ut!#, 'nainte de%a ne'ntoarce 'n Ro/an* Nu trebuie s! ne%nsp!i#"nte +angornul, o dat! ce ne.oia i%a condus $i lui pa$ii prin be1n!*  : Nu $tiu ce #!%nsp!i#"nt! #ai #ult> +angornul sau g"ndul c! trebuie s! refac, pe 2os,dru#ul acela lung prin Ro/an, 1ise -i#li*  : Atunci, /ai s! #erge# 'n p!dure, spuse Aragorn*  Nu trecu #ult! .re#e, $i Aragorn d!du peste noi se#ne* La un #o#ent dat, g!si ur#e de pa$i l"ng! #alul Sc!ld!torii Enilor6 erau, 'ntr%ade.!r, de /obbii, dar prea $terse ca s! afle ce.a 'n plus* Apoi g!sir! iar ni$te ur#e, la u#bra unui arbore #!re, c/iar la #arginea p!durii* P!#"ntul'ns! era sterp $i uscat, a$a c! nici acestea nu le de1.!luir! #are lucru*  : 0el puin un /obbit a stat o .re#e aici $i%a pri.it 'nd!r!t6 apoi s%a%ntors 'n p!dure, rostiAragorn*  : Atunci trebuie s%o porni# $i noi 'ntr%acolo, 1ise -i#li* 4ar nu%#i place deloc cu#arat! acest +angorn6 $i%a# fost pre.enii* )i%ar fi #ai drag s! #! duc s!%i caut oriunde 'n alt! parte*  : Nu cred c! p!durea are si#!#inte rele, orice s%ar spune, 1ise Legolas, care st!tea substrea$ina copacilor, aplecat, de parc! ar fi tras cu urec/ea, scrut"nd u#brele cu oc/ii larg desc/i$i* Nu, codrul nu e r!u6 #ai bine 1is, r!ul e altunde.a, departe* Nu prind dec"t ecouri slabe dinlocurile 'nnegurate 'n care cresc arbori cu ini#a 'ntunecat!* R!utatea nu%i aproape de noi6 dar pre.ederea $i #"nia, da*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 56/225

  : P!i, n%ar a.ea nici un #oti. s! se #"nie pe #ine, 1ise -i#li* 4oar nu i%a# f!cut niciun r!u*  : Atunci, e foarte bine, spuse Legolas* 4ar de suferit, a suferit* Se 'nt"#pl! sau e pe cales! se 'nt"#ple ce.a acolo, 'n!untru* Nu si#i 'ncordarea< '#i 'ngreuia1! suflarea*  : Si#t c! aerul e 'nec!cios, 1ise gno#ul* 0odrul acesta e #ai r!sfirat dec"t 0odrul

&ntunecat, dar e #uceg!it $i l!l"u*  : E b!tr"n, foarte b!tr"n, spuse elful* At"t de b!tr"n, 'nc"t aproape c! #! si#t iar t"n!r,a$a cu# nu #%a# #ai si#it de pe .re#ea c"nd /oin!rea# 'n copil!rie cu .oi* 5!tr"n $i plin dea#intiri* 0red c! #%a$ fi si#it fericit aici, dac! a$ fi .enit 'n .re#e de pace*  : Nici nu #!%ndoiesc, pufni -i#li* 4oar e$ti un elf p!durean, cu toate c! elfii, de oricesoi ar fi, sunt un nea# ciudat* i totu$i, #! si#t la ad!post cu tine* Unde e$ti, acolo .oi fi $i eu*4ar s!%i ii arcul #ereu la 'nde#"n!, c!ci $i eu a# securea la br"u, gata de lupt!* i asta nu ca s%o as#ut '#potri.a arborilor, ad!ug! el repede, tr!g"nd cu oc/iul spre copacul sub care st!teau* Nu .reau s!%l 'nt"lnesc nepreg!tit pe #o$neagul acela, f!r! s! a# ce.a la 'nde#"n!, asta%i tot*7ai s! #erge#*  Acestea fiind 1ise, cei trei ."n!tori se a."ntar! 'n p!durea lui +angorn* Legolas $i -i#li sel!sar! c!l!u1ii de Aragorn* Acesta nu prea a.ea #are lucru de obser.at* P!#"ntul era uscat $iacoperit cu un strat gros de frun1e6 dar, b!nuind c! fugarii se inuser! de firul apei, se 'ntorcea#ereu pe #alul p"r"ului* A$a a2unser! la locul unde )err $i Pippin b!user! $i '$i sc!ldaser! picioarele* +u li#pede pentru toat! lu#ea c! erau ur#ele a doi /obbii, unele #ai #ici, altele #ai#ari*  : Iat! o .este bun!, 1ise Aragorn* &ns! ur#ele sunt de%acu# dou! 1ile* i, se pare, de%aici/obbiii s%au 'ndep!rtat de p"r"u*  : i%atunci, ce%o s! face#< 'ntreb! -i#li* 4oar n%o s!%i ur#!ri# prin toate /!i$urile din+angorn* Nu prea a.e# #erinde* 4ac! nu%i g!si# #ai repede, n%o s! le #ai fi# cu ni#ic defolos* Poate doar s! st!# al!turi de ei $i s! le ar!t!# prietenie #urind de foa#e '#preun!*  : 4ac! e singurul lucru care ne%a r!#as, atunci trebuie s!%I face# $i pe%!sta, 1iseAragorn* 7ai s! #erge# #ai departe*  A2unser! p"n! la ur#! la cap!tul abrupt $i pr!p!stios al 0olinei lui Arboreb!rbos $i '$i'n!lar! pri.irile spre peretele de st"nc!, pe sc!rile cioplite grosolan care duceau spre pragul 'nalt*Ra1ele soarelui se c!1neau s! str!pung! norii fugari, a$a c! p!durea nu #ai era c/iar at"t de#o/or"t! $i de 'nsp!i#"nt!toare*  : 7ai s! urc!#, s! pri.i# 'n 2urul nostru, 1ise Legolas* -reutatea 'n respiraie nu #i%atrecut* )i%ar pl!cea s! trag, #!car o clip!, aer curat 'n piept*  0ei trei urcar!* Aragorn .enea 'n ur#!, #i$c"ndu%se 'ncet, c!ci ur#!rea atent cu pri.ireatreptele $i terasele*  : Sunt aproape sigur c! /obbiii au a2uns p"n%aici, 1ise el* 4ar #ai sunt $i alte ur#e,unele foarte ciudate, pe care nu le 'neleg* )!%ntreb dac! .o# putea .edea ce.a care s! ne a2utes! afl!# pe unde au pornit%o*  Se ridic! $i pri.i 'n 2ur, dar nu .!1u ni#ic i#portant* Pragul d!dea spre #ia1!1i $i sprer!s!rit6 dar nu#ai spre soare%r!sare a.ea c"#p desc/is* Acolo 1!ri cre$tetele arborilor cobor"ndr"nduri%r"nduri c!tre c"#pia de unde .eniser! ei*  : )ult a# #ai #ers, 1ise Legolas* A# fi putut a2unge cu toii .ii $i ne.!t!#ai aici, dac!a# fi p!r!sit R"ul cel )are a doua sau a treia 1i $i%a# fi luat%o spre soare%apune* 4e%ar $ti o#ulce%ar p!i, dinainte s%ar p!1i*  : 4ar nu c/ib1uiser!# s! a2unge# 'n +angorn, re#arc! -i#li*  : i, cu toate acestea, iat!%ne aici6 $i bine prin$i 'n plas!, 1ise Legolas* Ia uitai%.!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 57/225

  : Unde< 'ntreb! -i#li*  : Acolo, prin arbori*  : Unde< Eu n%a# oc/i elfe$ti*  : Sss; 3orbe$te #ai 'ncet* Uitai%.!, 1ise Legolas, ar!t"nd cu degetul* Acolo 2os, 'n p!dure, c/iar 'n locul de unde .eni#* El e* Nu%l .e1i cu# trece de la un arbore la altul<

  : 5a da, ba da; Acu# 'l .!d, $uier! -i#li* Uit!%te, Aragorn* Nu .%a# spus eu .ou!<Uite%l pe #o$neag* Tot nu#ai trene rufoase, de%aia nu l%a# .!1ut la%nceput*  Aragorn se uit! $i reu$i s! disting! o siluet! coc"r2at! care se #i$ca agale* Nu era preadeparte* P!rea un cer$etor b!tr"n care #ergea ane.oie, spri2init 'ntr%un toiag noduros* A.ea capul plecat $i nu se uita spre ei* Pe alte #eleaguri, l%ar fi salutat cu .orbe bl"nde6 dar acu# r!#aser!t!cui, cu o n!de2de ciudat! 'n suflet6 si#eau apropierea unei fore tainice sau a unei pri#e2dii*  0"te.a #o#ente, -i#li se uit! cu oc/ii #!rii la silueta care se apropia* Apoi f!r! s! fie'n stare s! se #ai abin!, i1bucni>  : Arcul, Legolas; &ncordea1!%i arcul; Preg!te$te%te; E Saru#an; S! nu%l la$i s! rosteasc!ce.a, c%o s! ne .r!2easc!; S! tragi 'nainte;  Legolas '$i lu! arcul $i $i%l 'ncord! 'ncet, de parc! l%ar fi oprit ce.a* &n #"n! 'i at"rna os!geat! pe care nu se gr!bi s%o ridice* Aragorn st!tea neclintit, cu c/ipul atent $i 'ncordat*  : 0e%a$tepi< 0e%i cu tine< $opti -i#li $uier!tor*  : Legolas are dreptate, rosti Aragorn lini$tit* N%a.e# cu# s! trage# asupra unui b!tr"na$a, pe nepus! #as! $i f!r! s! fi# pro.ocai, oric"te spai#e sau 'ndoieli a.e#* O# tr!i $i%o#.edea*  &n clipa aceea, #o$neagul gr!bi pasul $i a2unse degrab! la poalele peretelui de st"nc!*Apoi pri.i 'n sus* Nu se au1ea nici un 1go#ot* Nu%i .edeau c/ipul, c!ci era acoperit cu o glug! peste care a.ea o p!l!rie cu boruri largi, a$a c! toate tr!s!turile sale erau u#brite, afar! de ."rfulnasului $i%al b!rbii colilii* 0u toate acestea, lui Aragorn i se p!ru c!%i 1!re$te str!lucirea ascuit! aoc/ilor, pe sub u#bra spr"ncenelor acoperite*  &ntr%un t"r1iu, #o$neagul rupse t!cerea*  : @iua bun!, prieteni, rosti el bl"nd* 3reau s! st!# de .orb!* 0obor"i .oi sau urc eu<  +!r! s! #ai a$tepte r!spunsul, 'ncepu s! urce treptele*  : Acu#; strig! -i#li* Opre$te%l, Legolas;  : Oare nu .%a# spus c! .reau s! stau de .orb! cu .oi< 'ntreb! #o$neagul* Las! arcul, 2up"ne elf*  Legolas sc!p! arcul $i s!geata din #"ini $i r!#ase cu braele at"rn"nd neputincioase*  : i du#neata, 2up"ne gno#, rogu%te, las! securea p"n%oi a2unge sus* Nu .ei a.ea ne.oiede a$a ce.a*  -i#li .ru s! fac! un pas, apoi r!#ase stan! de piatr!, cu oc/ii /olbai, 'n .re#e ce#o$neagul s!rea din treapt!%n treapt!, sprinten, ca o capr!* P!rea c!%l p!r!sise toat! neputina* Pe#!sur! ce urca spre prag, ap!ru o sclipire, prea scurt! ca s! fie sigur!, o fulgerare de alb, ca $icu# i s%ar fi de1.!luit, o clip!, ni$te straie ascunse pe sub 1drene* -i#li inspir! ad"nc, $uier!tor,'n lini$tea care%i 'ncon2ura*  : @iua bun! .! 1ic din nou, rosti #o$neagul, apropiindu%se de ei* 

0"nd a2unse la doi pa$i, se opri spri2init 'n toiag, cu fruntea se#eit!, pri.indu%i pe subglug!*  : 0e ."nt .%aduce pe%aceste #eleaguri< Un elf, un o# si%un gno#, toi 'n .e$#inteelfe$ti* Ne'ndoios c!%n spatele acestei situaii e%o po.este la care e bine s!%i pleci urec/ea* Nu te%nt"lne$ti adesea pe%aici cu%a$a ce.a*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 58/225

  : 3orbe$ti ca $i cu# ai cunoa$te bine +angornul, rosti Aragorn* A$a s! fie<  : N%a$ 1ice c!%l cunosc bine, 'i r!spunse #o$neagul* Asta ar 'nse#na o 'n.!!tur! pentru#ai #ulte .iei* 4ar .in din c"nd 'n c"nd pe%aici*  : Ne%ai putea spune, #ai 'nt"i, nu#ele $i%apoi ce .oie$ti de la noi< 1ise Aragorn*4i#ineaa trece iute, iar noi a.e# o #isie de '#plinit*

  : 0eea ce .reau eu de la .oi, $tii de2a> a$ .rea s! $tiu ce ."nt .%aduce pe%aici $i ce po.este%#i putei spune* 0"t despre nu#e?  Se 'ntrerupse, r"1"nd 'ndelung $i bl"nd* Pe Aragorn 'l trecu un fior rece pe $ira spin!rii* itotu$i, nu si#ea nici tea#!, nici groa1!* Era ce.a, #ai degrab! ca o rafal! t!ioas! de ."nt sau cao ploaie rece care tre1e$te un so#noros nelini$tit*  : Nu#ele #eu, 1ise iar #o$neagul* &nc! nu .%ai dat sea#a< 0red c! l%ai #ai au1it* 4a,sigur l%ai au1it* Acu#, /ai, spunei%#i po.estea .oastr!*  0ei trei to.ar!$i st!teau neclintii, f!r! s! scoat! o .orb!*  : Sunt 'ndoieli dac!%i bine sau r!u s! po.estii cui.a despre #isia aceasta, 1ise#o$neagul* 4in fericire, #ai $tiu $i eu c"te ce.a* 0!utai ur#ele a doi /obbii, #i se pare* 4a, da,/obbii* Nu .! uitai a$a la #ine, de parc! n%ai #ai fi au1it p"n! acu# de nu#ele !sta* &l $tii prea bine, a$a cu# 'l $tiu $i eu* Ei bine, au urcat aici alalt!ieri $i s%au 'nt"lnit cu cine.a la care nici nus%ar fi a$teptat* Asta .! #ai lini$te$te< 3rei s! $tii unde%au fost du$i, nu%i a$a< Ei, poate .! dauunele .e$ti* 4ar de ce stai 'n picioare< )isia .oastr! nu #ai e a$a grabnic! pe c"t .! 'nc/ipuiai*7ai s! ne a$e1!#, s! fi# #ai 'n largul nostru*  )o$neagul se 'ntoarse $i porni spre o gr!#ad! de pietre surpate la poalele unei st"nci* 4e'ndat!, ca $i cu# s%ar fi risipit o .ra2!, cei trei se destinser! $i 'ncepur! s! se foiasc!* )"na lui-i#li se 'ndrept! i#ediat spre secure* Aragorn '$i trase sabia* Legolas se aplec! s!%$i ia arcul de 2os*  )o$neagul nu%i b!g! 'n sea#!* Se l!s! pe o lespede* Atunci, #antia cenu$ie se d!du la o parte, iar ei .!1ur! li#pede c! era '#br!cat pe dedesubt cu totul $i cu totul 'n alb*  : Saru#an; strig! -i#li, repe1indu%se la el cu securea 'n #"n!* 3orbe$te; Unde ne%aiascuns prietenii< i ce%ai f!cut cu ei< 3orbe$te, c! altfel 'i g!uresc p!l!ria de n%o s%o #ai poi purta, oric"t ai fi tu de .r!2itor;  )o$neagul 'ns! fu #ai iute ca el* S!ri 'n picioare iar apoi pe un bolo.an #are* R!#aseacolo drept $i se f!cu brusc foarte 'nalt, do#in"ndu%i* -luga $i 1drenele fu#urii 1burar!*3e$#"ntul alb 'i str!lucea* &$i ridic! toiagul $i lui -i#li 'i s!ri securea din #"na 'ncle$tat!,i1bindu%se cu 1go#ot de p!#"nt* Sabia lui Aragorn 'ncre#eni $i brusc lu! foc* Legolas scoase unurlet $i trase o s!geat! 'n sus care disp!ru 'ntr%o p!l!laie*  : )it/randir; strig! el* )it/randir;  : @iua bun!, .! 1ic iar, Legolas, rosti b!tr"nul*  Se uitar! toi trei la el* &n b!taia soarelui, p!rul lui era alb ca 1!pada $i i#aculat.e$#"ntul6 sub spr"ncenele stufoase, oc/ii 'i str!luceau, p!trun1!tori ca ra1ele soarelui6 a.ea puterea 'n #"inile lui* &i cuprinse o uluial! a#estecat! cu tea#! $i cu bucurie $i nu #ai putur!scoate nici o .orb!*  &ntr%un t"r1iu, Aragorn 'ncepu s! se foiasc!*  : -andalf; eCcla#! el* Ne sari 'n a2utor, acu#, c! nu #ai a.ea# nici o n!de2de* 0e orba# fost; -andalf;  -i#li nu rosti nici un cu."nt* Se l!s! 'n genunc/i, acoperindu%$i oc/ii*  : -andalf, repet! #o$neagul, de parc! ar fi c!utat un cu."nt disp!rut printre a#intiristr!.ec/i* 4a, !sta era nu#ele #eu> -andalf*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 59/225

  0obor' de pe bolo.an, '$i lu! #antia cenu$ie de 2os $i se 'nf!$ur! 'n ea* P!rea c! soarelestr!lucitor se ascunsese iar dup! un nor*  : 4a, '#i putei 1ice din nou -andalf, rosti el, cu glasul .ec/ii lor c!l!u1e prietene*Ridic!%te, -i#li* Nu te conda#n, c!ci nu #i%ai f!cut nici un r!u* Pentru c!, dragii #ei, nici unadintre ar#ele .oastre nu #%ar putea r!ni* +ii .eseli* Sunte# iar '#preun!, 'n plin a."nt* 3ine

furtun! #are, dar acu# ne sur"de $i nou! norocul*  &$i l!s! pal#a pe cre$tetul lui -i#li* -no#ul '$i ridic! pri.irile $i r"se*  : -andalf, rosti el* 4ar de ce e$ti '#br!cat a$a, 'n alb<  : 4a, acu# sunt '#br!cat 'n alb, 1ise -andalf* A.ei dreptate, sunt Saru#an, a$a ar credeoricine* Saru#an, a$a cu# ar fi trebuit el s! fie* 4ar s! l!s!# asta* Po.estii%#i despre .oi* A#trecut prin foc $i ape ad"nci de c"nd ne%a# desp!rit* A# uitat #ulte din ceea ce credea# c! $tiu$i%a# 'n.!at #ulte altele, pe care le credea# uitate* 3!d tot felul de lucruri dep!rtate, dar nu $i pe cele de l"ng! #ine* Po.estii%#i despre .oi*  : 0e%ai dori s! $tii< 'ntreb! Aragorn* 0eea ce s%a 'nt"#plat de c"nd ne%a# desp!rit pe pod ar fi o po.este lung!* N%ar fi #ai bine s! ne dai, #ai 'nt"i, .e$ti despre /obbii< l%ai g!sit<Sunt s!n!to$i, .oinici<  : Nu, nu i%a# g!sit, 1ise -andalf* Se l!sase negura peste .!ile de la E#n )uil $i n%a#aflat c! fuseser! luai ostatici, p"n! nu #i%a spus .ulturul*  : 3ulturul, 1ise Legolas* A# .!1ut un .ultur departe, 'n sl!.ile cerului6 asta s%a'nt"#plat acu# trei 1ile, 'n E#n )uil*  : 4a, 1ise -andalf, era -ai/ir, St!p"nul 3"nturilor, care #%a f!cut sc!pat din Ort/anc*L%a# tri#is 'nainte, s! .eg/e1e R"ul $i s! afle .e$ti* Are el pri.irea ascuit!, dar nu .ede c/iar totce se%nt"#pl! pe sub arbori $i coline* )i%a spus unele lucruri, pe altele le%a# .!1ut eu cu oc/ii#ei* Nu%#i #ai st! 'n puteri nici #ie, nici altora care%au pornit din 3"lceaua 4espicat! s! #aifi# de a2utor 'n leg!tur! cu Inelul* N%a fost #ult p"n! s!%ncap! pe #"inile 3r!2#a$ului, dar asc!pat* A# $i eu rostul #eu 'n treaba asta, c!ci a# stat unde.a, la 'n!li#e, $i #i%a# dat toat!osteneala '#potri.a Turnului &ntuneci#ii* i U#bra s%a risipit* 4up! aceea #%a# si#it .l!guit,tare .l!guit, $i%a# r!t!cit prin tenebrele g"ndului*  : &nsea#n! c! $tii ce.a de +rodo, conc/ise -i#li* 0e s%a%nt"#plat cu el<  : Nu $tiu s! .! spun* A sc!pat dintr%o #are pri#e2die, dar 'l #ai a$teapt! #ulte altele* A/ot!r"t s! se duc! singur 'n )ordor, a$a c%a pornit 'ntr%acolo* At"t pot s! .! spun*  : Nu%i singur, inter.eni Legolas* 0rede# c! s%a dus $i Sa# cu el*  : Nu #ai spune; eCcla#! -andalf, iar c/ipul i se lu#in! 'ntr%un 1"#bet $i oc/ii 'isclipir!* 0/iar a$a< N%a# $tiut, dar pot s! spun c! nu #! #ir deloc* 5ine, foarte bine* )i%ai luato piatr! de pe ini#!*  Trebuie s!%#i spunei #ai #ulte* 7ai, a$e1ai%.! l"ng! #ine $i po.estii%#i desprec!l!toria .oastr!*  0ei trei se a$e1ar! la picioarele lui $i Aragorn 'ncepu s! po.esteasc!* )ult! .re#e,-andalf nu scoase nici un cu."nt $i nu 'ntreb! ni#ic* St!tea cu #"inile pe genunc/i $i cu oc/ii'nc/i$i* 0"nd, 'n sf"r$it, Aragorn a2unse la #oartea lui 5oro#ir $i la ulti#a lui c!l!torie pe R"ulcel )are, #o$neagul suspin!*  : Nu #i%ai de1.!luit tot ce $tii sau ce g"nde$ti, Aragorn, prietene, rosti el lini$tit* 5ietul5oro#ir; Nu #i%a# dat sea#a ce i s%a 'nt"#plat* 4ureroas! 'ncercare pentru un astfel de b!rbat =un ade.!rat r!1boinic, un c"r#uitor al oa#enilor* -aladriel #i%a spus c! era 'n pri#e2die* 4ar c!, p"n! la ur#!, a sc!pat* 0e bine%#i pare; 3enirea tinerilor /obbii cu noi n%a fost 1adarnic!, fie $inu#ai de dragul lui 5oro#ir* &ns! asta nu este singura #isie pe care o au ei de '#plinit* Au fostadu$i 'n +angorn, iar .enirea lor a fost ca o c!dere de pietricele care pro.oac! o pr!.!lire 'n

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 60/225

#uni* 0/iar $i%acu#, acu#, c"nd st!# noi aici de .orb!, aud pri#ele bubuituri* Ar fi #ai bine pentru Saru#an s! nu%l prind! ."ltoarea departe de cas!, c"nd s%or rupe 1!ga1urile*  : &ntr%o singur! pri.in! nu te%ai sc/i#bat deloc, drag! prietene, 1ise Aragorn* Tot nu#ai'n ci#ilituri .orbe$ti*  : 0u# spui< &n ci#ilituri< f!cu -andalf* Nu* 0!ci de$i cu glas tare, .orbea# cu #ine

'nsu#i* Ăsta%i #elicul b!tr"nilor, s! stea la sfat cu cel #ai 'nelept dintre cei de fa!* 4eslu$irilelungi de care au ne.oie tinerii sunt plictisitoare*  &ncepu s! r"d!, dar /o/otele lui r!sunau acu# cald $i pl!cut, ca o ra1! de soare*  : Nu #ai sunt t"n!r, nici #!car dup! socoteala Oa#enilor din 0asele Str!bune, 1iseAragorn* Nu .rei s!%#i de1.!lui #ai clar ce%ai 'n #inte<  : P!i, ce%ai .rea s! #ai spun< 1ise -andalf $i se opri o clip!, g"nditor* Pe scurt, iat! cu#.!d lucrurile acu#, dac! .rei s!%#i cuno$ti g"ndurile c"t #ai pe $leau> 4u$#anul $tie, desigur, de#ult c! Inelul se afl! dincolo de fruntarii $i c! e purtat de un /obbit*  Acu# $tie $i nu#!rul celor din grupul nostru care au pornit din 3"lceaua 4espicat!, precu# $i de ce nea# sunte# fiecare* 4ar nu%i e li#pede ce ur#!ri#* 0rede c! #erge# cu toiila )inas Tirit/, c!ci a$a ar fi f!cut el, de%ar fi fost 'n locul nostru* i, dup! #intea lui, asta ar fifost o grea lo.itur! dat! puterii sale* E, 'ntr%ade.!r, foarte 'nsp!i#"ntat, g"ndindu%se c%ar puteaap!rea cine $tie ce foros care deine Inelul $i s!%l ia cu asalt, apoi s! 'ncerce s!%l doboare $i s! se%a$e1e pe locul lui* 4ar nu%i trece prin #inte c! .re# s!%l dobor"# f!r! s! pune# pe ni#eni 'n loc*i nici 'n .isurile lui cele #ai 'ntunecate nu%i .ine ideea c%a# .rea s! distruge# Inelul* &n astastau, f!r! doar $i poate, norocul $i n!de2dea noastr!* 0!ci, i#agin"ndu%$i r!1boiul, i%a dat fr"uliber, cre1"nd c! n%are ti#p de pierdut6 pentru c! acela care lo.e$te pri#ul, dac%o face a$a cu#trebuie, s%ar putea s! nu #ai fie ne.oit s! lo.easc! $i%a doua oar!* A$a c! '$i pune 'n #i$care,acu#, #ai cur"nd dec"t $i%ar fi 'nc/ipuit, forele pe care $i le preg!te$te de #ult* Nebun 'nelept;0!ci, dac! $i%ar fi folosit toat! puterea s! str!2uiasc! )ordorul, ca s! nu intre ni#eni acolo, $idac! $i%ar fi pus toat! $iretenia 'n 2oc s! pun! #"na pe Inel, atunci toat! n!de2dea noastr! s%ar firisipit> nici Inelul, nici Purt!torul lui n%ar fi sc!pat* 4ar acu# pri.irile lui se%ndreapt! #ai degrab! peste fruntarii dec"t 'n propria%i ograd!* i cel #ai #ult are gri2! de )inas Tirit/* 0ur"nd .a dan!.al! acolo cu toate forele, ca o .i2elie* 0!ci $tie de2a c! solii pe care $i i%a tri#is ca s!t"l/!reasc! +r!ia au dat iar gre$* N%au g!sit Inelul* i nici nu s%au 'ntors cu .reun ostatic /obbit*4ac! le%ar fi reu$it #!car at"t, tot ar fi fost o lo.itur! grea pentru noi* +atal!, c/iar* 4ar s! nu ne'ntunec!# ini#ile, 'nc/ipuindu%ne la ce 'ncerc!ri le%ar fi fost pus! /obbiilor loialitatea 'n Turnul&ntuneci#ii* 0!ci 4u$#anul a dat gre$ = cel puin, p"n! acu#* i asta, datorit! lui Saru#an*  : P!i, atunci, Saru#an nu%i tr!d!tor< 'ntreb! -i#li*  : 5a e, 1ise -andalf* E $i nu e* A$a%i c!%i ciudat< Nici una dintre suferinele noastre dinulti#a .re#e n%a fost at"t de grea ca tr!darea Isengardului* Socotit fiind deopotri.! c"r#uitor $ic!pitan, Saru#an a a2uns foarte puternic* E o a#eninare pentru oa#enii din Ro/an $i le1!d!rnice$te a2utorul din )inas Tirit/, cu toate c! lo.itura principal! se 'ntre.ede dinspre R!s!rit*i totu$i, o ar#! perfid! r!#"ne o pri#e2die oric"nd la 'nde#"n!* Saru#an se g"ndise $i s! pun!laba pe Inel, nu#ai pentru el, sau #!car s! atrag! 'n curs! .reo c"i.a /obbii, ca s!%$i'#plineasc! scopurile #"r$a.e* A$adar, .r!2#a$ii au uneltit 'ntre ei doar s!%i aduc! pe )err $i pe Pippin cu iueala ."ntului $i c"t ai 1ice pe$te 'n +angorn, unde altfel nici nu le%ar fi trecut prin#inte s%a2ung!* Pe l"ng! asta, sunt cople$ii de noi 'ndoieli care le 1!d!rnicesc planurile*)ulu#it! c!l!reilor din Ro/an, nici o solie 'n leg!tur! cu b!t!lia nu .a a2unge 'n )ordor6 darSeniorul &ntuneci#ii $tie c! au fost prin$i doi /obbii 'n E#n )uil $i du$i spre Isengard,'#potri.a .rerii propriilor s!i slu2itori* Acu# are a se te#e at"t de Isengard, c"t $i de )inasTirit/* 4ac! )inas Tirit/ cade, n%o s!%i fie bine nici lui Saru#an*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 61/225

  : 0e p!cat c! prietenii no$tri sunt la #i2loc, 1ise -i#li* 4ac! 'ntre )ordor $i Isengard nus%ar afla un alt inut, atunci n%ar a.ea dec"t s! se tot lupte 'ntre ei* Noi n%a# face dec"t s!ur#!ri# e.eni#entele $i s%a$tept!#*  : +!r!%ndoial!, 'n.ing!torul ar ie$i #ai puternic ca oric"nd, 1ise -andalf* 4ar Isengarduln%ar putea s! in! piept )ordorului, dac! Saru#an nu pune #ai 'nt"i #"na pe Inel* Lucru pe care

n%are cu# s!%l #ai fac! acu#* 'nc! nu%$i d! sea#a de ce pri#e2die%l pa$te* 5a c/iar nu $tie foarte#ulte lucruri* i%a dorit at"t de #ult s!%$i 'n/ae prada, 'nc"t n%a #ai putut a$tepta acas! $i%a .enit'n 'nt"#pinarea #esagerilor s!i, ca s!%i iscodeasc!* 4ar, ca niciodat!, a sosit prea t"r1iu, c"nd b!t!lia se sf"r$ise de2a, f!r! ca el s! #ai poat! face ce.a* N%a 1!bo.it pe%aici* 'i citesc g"ndurile$i%#i dau sea#a de 'ndoielile lui* Nu e deprins cu codrul* 5!nuie$te c! Oa#enii din Ro/an autrecut prin foc $i sabie tot ce%au 'nt"lnit pe c"#pul de b!t!lie, dar nu $tie dac! orcii 'i aduc sau nu.reun ostatic* i nici de cearta dintre slu2itorii s!i $i orcii din )ordor* 4e ase#enea, /abar n%arede )esagerul 'naripat*  : )esagerul 'naripat; strig! Legolas* A# tras cu arcul lui -aladriel asupra Iui la Sarn-ebir $i l%a# f!cut s! se pr!.!leasc! din sla.a cerului* Ne%a ca# u#plut pe toi de spai#!* 0en!past! #ai e $i asta<  : Una asupra c!reia nu poi trage cu s!geata, 1ise -andalf* N%ai ucis dec"t ar#!sarul* Aif!cut o treab! bun!6 dar 0!l!reului i s%a dat de 'ndat! altul* 0!ci acela era un na1gul, unul dintrecei Nou!, care c!l!re$te ar#!sari 'naripai* 0ur"nd, groa1a lor '$i .a arunca u#brele asupraulti#elor o$tiri ale prietenilor no$tri, $i le .a lua soarele* 4ar nu li s%a 'ng!duit 'nc! s! str!bat!R"ul, iar Saru#an nu $tie 'nc! de aceast! for#! nou! 'n care s%au 'n.e$#"ntat 4u/urile Inelului*El nu se g"nde$te dec"t la Inel* A fost pre1ent la b!t!lie< A fost g!sit< 0e se .a 'nt"#pla dac!T/eoden, Seniorul Ob$tii, 'l g!se$te cu#.a $i%$i d! sea#a de puterile sale< Asta%i pri#e2dia decare se te#e Saru#an, a$a c! s%a gr!bit s! a2ung! 'napoi, 'n Isengard, s!%$i 'ndoiasc!, s!%$i'ntreiasc! asaltul asupra Ro/anului* i%apar noi pri#e2dii la tot pasuB, pe care 'ns! nu le obser.!, prea gri2uliu de g"ndurile lui 'nfierb"ntate* A uitat de Arboreb!rbos*  : AcuB iar .orbe$ti singur, 1ise Aragorn cu un 1"#bet* Arboreb!rbos nu #i%e un nu#ecunoscut* A# descifrat parte din ticluirea lui Saru#an6 totu$i nu 'neleg cu# .enirea a doi /obbii'n +angorn a a.ut .reo 'nse#n!tate, 'n afar! de faptul c! ne%a pus pe noi, inutil, pe dru#uri f!r!de sf"r$it*  : Ia stai; strig! -i#li* )ai e ce.a ce .reau s! $tiu, 'nainte de toate* A1i%noapte te%a#.!1ut pe tine, -andalf, sau pe Saru#an<  : Ne'ndoielnic, pe #ine nu, r!spunse -andalf6 a$a c! nu puteai s!%l fi .!1ut dec"t peSaru#an* Se pare c! se#!n!# at"t de #ult, 'nc"t dorina ta de a%#i face o crest!tur! fatal! 'n p!l!rie poate fi iertat!*  : 5un, bun, f!cu -i#li* )! bucur c! n%ai fost tu*  -andalf r"se iar*  : 4a, bunul #eu gno#, 1ise el* )are u$urare s! .e1i c! n%ai dat gre$ c/iar pe toate planurile* 4ac! eu n%oi $ti asta; 4ar, oricu#, nu te%a# os"ndit nici o clip! pentru felul 'n care #%ai 'nt"#pinat* i cu# s%o fi f!cut, o dat! ce #i%a# sf!tuit totdeauna prietenii s! n%aib! 'ncrederenici 'n #"inile lor, c"nd au de%a face cu 4u$#anul< +ii binecu."ntat, -i#li, fiu al lui -loin;Poate c! ai s! ne .e1i 'ntr%o bun! 1i pe a#"ndoi al!turi $i%ai s!%i dai sea#a de diferen!*  : i /obbiii< 'l 'ntrerupse Legolas* A# f!cut cale lung! s!%i g!si# $i tu, se pare, $tii deei* Spune, unde sunt<  : 0u Arboreb!rbos $i cu enii, r!spunse -andalf*  : 0u enii; se #inun! Aragorn* A$adar, e%ade.!rat ce se spune 'n legendele str!.ec/idespre locuitorii din ini#a codrilor $i despre uria$ii p!stori de arbori* )ai sunt eni pe lu#ea

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 62/225

asta< )! g"ndea# c! nu sunt dec"t a#intiri din .re#uri apuse, dac! au eCistat .reodat!, $i n%aufost dec"t o po.este din Ro/an*  : O po.este din Ro/an; eCcla#! Legolas* 'n nici un ca1; Orice elf din (ara Pustiet!ii$tie c"nturi despre str!.ec/iul Onodri# $i despre 2alea lor f!r! sf"r$it* 4ar c/iar $i printre noi,acestea nu sunt dec"t a#intiri* 4e #i%ar #ai fi dat s!%nt"lnesc .reunul pe lu#e, atunci c/iar c! #%

a$ si#i iar t"n!r* 4ar Arboreb!rbos nu%i dec"t t!l#!cirea cu."ntului +angorn 'n Li#ba 0o#un!6$i totu$i, se pare c! .orbe$ti de un ins* 0ine%i acest Arboreb!rbos<  : A, '#i pui ca# #ulte 'ntreb!ri, 1ise -andalf* Puinul pe care%l $tiu despre 'nt"#plareaaceasta #olco#! $i nesf"r$it! ar fi o po.este de care n%a.e# ti#p acu#* Arboreb!rbos este+angorn, str!2erul p!durii6 el e cel #ai ."rstnic ent, cea #ai b!tr"n! f!ptur! care p!$e$te 'nc! subSoare pe%acest P!#"nt de )i2loc* Sper din toat! ini#a, Legolas, s! #ai ai oca1ia s!%l 'nt"lne$ti*  )err $i Pippin au a.ut noroc> l%au 'nt"lnit c/iar unde st!# acu#* 0!ci a trecut pe%aici cudou! 1ile 'n ur#! $i i%a purtat p"n! la s!la$ul lui de la poalele #unilor* 3ine ades prin locurileacestea, #ai ales c"nd e nelini$tit $i se si#te tulburat de 1.onurile care%i sosesc din afar!* L%a#.!1ut acu# patru 1ile #erg"nd cu pa$i #ari printre arbori $i cred c! #%a .!1ut $i el pe #ine, c!cis%a oprit6 dar n%a# spus ni#ic, pentru c! era# ad"ncit 'n g"nduri $i .l!guit, dup! 'nfruntarea cuOc/iul din )ordor6 $i nici el n%a scos nici un cu."nt, nu #%a strigat pe nu#e*  : Poate c! a cre1ut c! e$ti Saru#an, 1ise -i#li* 4ar .orbe$ti despre el ca $i cu# i%ar fi prieten* 0redea# c! +angorn e pri#e2dios*  : Pri#e2dios; eCcla#! -andalf* P!i, $i eu sunt foarte pri#e2dios> #ai pri#e2dios ca orice pe lu#ea asta, 'n afar! de ca1ul 'n care .ei a2unge s! fii dus .iu dinaintea Seniorului &ntuneci#ii*i Aragorn e pri#e2dios, $i Legolas e pri#e2dios* E$ti '#presurat de pri#e2dii, -i#li, fiu al lui-loin6 c!ci tu 'nsui e$ti o pri#e2die, 'n felul t!u* +ire$te, codrul lui +angorn este periculos = 'n pri#ul r"nd pentru cei ce%$i in la 'nde#"n! securile* +angorn 'nsu$i e periculos6 $i totu$i, asta nu%l '#piedic! s! fie pl!cut $i 'nelept* Acu# 'ns! #"nia lui a dat pe dinafar! $i a cople$it toat! p!durea* 3enirea /obbiilor cu .e$tile lor a u#plut pa/arul6 cur"nd se .a re.!rsa ca un potop6 dar.alul ei se 'ndreapt! '#potri.a lui Saru#an $i a Isengardului* E pe cale s! se 'nt"#ple un lucrucu# nu s%a #ai .!1ut din 3re#urile de Odinioar!> enii sunt pe cale s! se tre1easc! $i s!%$i deasea#a c! sunt puternici*  : i ce%or s! fac!< 'ntreb! Legolas uluit*  : Nu $tiu, 1ise -andalf* Nu cred c! $tiu nici #!car ei* )!%ntreb $i eu ce%or s! fac!*  T!cu $i%$i plec! fruntea g"nditor*  0eilali r!#aser! cu oc/ii la el* &$i inea pal#ele 'n poal!, #"ng"iate de o ra1! de soare cese strecura printre norii fugari> p!reau pline de lu#in!, precu# o ulcic! cu ap!* &ntr%un t"r1iu, '$iridic! oc/ii $i pri.i drept la soare*  : Se stinge di#ineaa, 1ise el* 0ur"nd, .a trebui s! plec!#*  : )erge# s!%i g!si# pe prietenii no$tri $i s!%l .ede# pe Arboreb!rbos< 'ntreb! Aragorn*  : Nu, 1ise -andalf* Nu pe dru#ul !sta trebuie s%o lu!#* A# .orbit despre n!de2de $ini#ic #ai #ult* N!de2de 'n biruin!* Ne pa$te r!1boiul, pe noi $i pe prietenii no$tri* Un r!1boi 'ncare nu#ai dac! ne folosi# de inel .o# $ti c! .o# ie$i .ictorio$i* Lucrul !sta #! u#ple de%o#are #"/nire $i de o #are tea#!> c!ci #ulte .or fi distruse $i se poate pierde totul* Eu sunt-andalf, -andalf cel Alb, dar Negrul e #ai puternic*  Se ridic! $i pri.i c!tre soare%r!sare, pun"ndu%$i #"na strea$in! la oc/i, de parc%ar fi 1!ritlucruri dep!rtate, ne.!1ute pentru ceilali* Apoi cl!tin! din cap*  : Nu, 1ise el cu glas bl"nd* Nu #ai a.e# cu# a2unge la el* )!car pentru asta trebuie s!fi# #ulu#ii* Nu #ai pute# fi ade#enii s! ne folosi# de Inel* Trebuie s! cobor"# $i s! d!#

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 63/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 64/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 65/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 66/225

  : E cale lung! din 3"lceaua 4espicat!, prietene, 1ise el6 dar tu e$ti 'nelept $i iute*Prietenul la ne.oie se cunoa$te* i%acu#, .o# #erge departe%#preun! $i nu ne .o# #ai desp!riniciodat! pe lu#ea asta;  0ur"nd, se apropiar! $i ceilali doi cai, oprindu%se lini$tii, de parc! ar fi a$teptat o porunc!*

  : Porni# pe dat! spre )eduseld, palatul st!p"nului .ostru, T/eoden, 1ise -andalf, cugra.itate, iar ei '$i plecar! capetele* Nu prea a.e# ti#p, a$a c!, dac! nu .! e cu sup!rare, prieteni,.o# #erge c!lare* 3! con2ur s! pornii cu cea #ai #are iueal!* 7asufel 'l .a purta pe Aragorn,iar Arod, pe Legolas* Pe -i#li a# s!%l in 'n faa #ea, dac! Iute ca -"ndul 'ng!duie s! ne duc! pe a#"ndoi* )ai 1!bo.i# doar s! trage# o du$c!*  : Acu# 'ncep eu s! pricep ce.a din #isterul de a1i%noapte, 1ise Legolas, s!rind sprinten'n spinarea lui Arod* 0/iar dac! la 'nceput or fi fugit de fric!, l%au 'nt"lnit apoi pe Iute ca -"ndul,c!petenia lor, $i l%au 'nt"#pinat cu bucurie* tiai c! se afl! pe%aproape, -andalf<  : 4a, $tia#, r!spunse .r!2itorul* )i%a# adunat g"ndurile asupra lui $i l%a# 'nde#nat s!se gr!beasc!6 pentru c! ieri era departe, 'n partea de #ia1!1i a inutului acestuia* i #! poate purta ca ."ntul 'napoi*  -andalf 'i spuse ce.a lui Iute ca -"ndul $i calul porni 'n tro#b!, f!r! 'ns! s%o ia prea #ult'naintea celorlali* 4up! o .re#e, se 'ntoarse brusc $i alese un loc unde #alul era #ai lin* Apoitrecu prin r"u $i 'i c!l!u1i spre #ia1!1i, pe o c"#pie neted!, f!r! nici un arbore* 3"ntul unduia'ntinderile nesf"r$ite de iarb! cenu$ie* Nici ur#! de dru#uri sau de c!r!ri, dar Iute ca -"ndul nu$o.!ia*  : O ia de%a dreptul c!tre s!la$urile lui T/eoden, pe la poalele )unilor Albi, 1ise-andalf* A$a o s%a2unge# #ai repede* P!#"ntu%i #ai arid peste r"u, 'n inutul de la soare%r!sare, pe unde trec ur#ele principale spre #ia1!noapte, dar Iute ca -"ndul $tie toate /"rtoapele $is#"rcurile de pe dru#*  )erser! $i #erser! c!lare ceasuri 'ntregi, prin luncile de pe #al* Pe%alocuri, iarba era at"tde 'nalt!, 'nc"t le trecea de genunc/i, iar ar#!sarii p!reau c! 'noat! 'ntr%o #are cenu$iu%.er1uie*4!dur! de nenu#!rate b!li ascunse $i trecur! peste pogoane 'ntregi de b!ltin! 'n$el!toareacoperit! de rogo1 unduitor6 dar Iute ca -"ndul g!sea calea dreapt!, iar ceilali cai ur#au d"ral!sat! de el* &ncet%'ncet, soarele cobor' spre apus* Pe 'ntinsul c"#piei, li se p!ru, o clip!, c! .!d 'n1are o p!l!laie ro$iatic! scufund"ndu%se 'n iarb!* 4e%o parte $i de alta, ce.a #ai 2os de liniaori1ontului, str!luceau aprins cul#ile #unilor* P!rea c! se 'n!la un rotocol de fu# care 'ntunecadiscul solar, d"ndu%i o nuan! s"ngerie, de parc! acesta ar fi dat foc ierbii, 'n trecerea sa dincolode /otarele lu#ii*  : Acolo se afl! Strunga Ro/an, 1ise -andalf* Trebuie s! fie la apus de unde ne afl!#noi* Tot 'n direcia aceea e $i Isengardul*  : 3!d un rotocol #are de fu#, 1ise Legolas* 0e%o fi<  : R!1boi $i r!1#eri!, 'i r!spunse -andalf* 'nainte;  3I Regele din L!ca$ul Auriu*  Str!b!tur! c!lare asfinitul $i 'nserarea #olco#!6 apoi se l!s! noaptea* 0"nd, p"n! laur#!, f!cur! popas $i desc!lecar!, p"n! $i Aragorn se si#ea 'nepenit $i .l!guit* -andalf nu le'ng!dui dec"t c"te.a ceasuri de odi/n!* Pe Legolas $i pe -i#li 'i fur! so#nul, iar Aragorn se'ntinse pe spate, c"t era de lung6 dar -andalf r!#ase 'n picioare, spri2init 'n toiag, scrut"nd'ntunericul spre r!s!rit $i spre apus* Totul era cufundat 'n t!cere6 nu se .edea $i nu se au1eaipenie* 0"nd se de$teptar!, cerul nopii era str!b!tut de nori prelungi, 1bur!t!cii de un ."nt deg/ea!* O pornir! iar la dru#, la lu#ina rece a lunii, la fel de repede ca%n plin! 1i*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 67/225

  Trecur! ceasuri 'ntregi $i ei '$i continuar! f!r! preget c!l!toria* -i#li #o!ia $i, de bun!sea#!, ar fi c!1ut de pe cal dac! n%ar fi fost inut bine $i 1g"l"it de -andalf* 3l!guii, dar #"ndri,7asufel $i Arod .eneau pe ur#ele c!peteniei lor neobosite = o u#br! cenu$ie, abia conturat!,dinaintea lor* Str!b!tur! leg/e dup! leg/e* Luna ceruit! sc!pata 'nspre apusul 'nnorat*  Aerul se r!ci a#arnic* &ncet%'ncet, la r!s!rit, be1na 'ncepu s! se destra#e $i se i.i o gean!

de lu#in! cenu$ie, 'ng/eat!* 4eparte, 'n st"nga lor, suliele lu#inoase staco2ii se i1bir! de1idurile 'ntunecate ale lanului E#n )uil* Se i.ir! 1orile 'n toat! splendoarea lor6 o pal! de ."nt#!tur! c!rarea, n!pustindu%se apoi printre ierburile plecate* 4eodat!, Iute ca -"ndul r!#aseneclintit $i nec/e1!* -andalf ar!t! cu degetul 'n faa lor*  : la pri.ii; strig! el, f!c"ndu%i pe toi s!%$i ridice pri.irile*  4inaintea lor, se 'n!lau )unii de )ia1!1i, cu cre$tetele 'n!lbite, br!1dai de u#bre*0"#piile 'nierbate se i1beau parc! de colinele 'ngr!#!dite la poale, re.!rs"ndu%se 'n nenu#!rate.!i triste, cuprinse 'nc! de 'ntuneric, neatinse de lu#ina 1orilor, care '$i croiau dru# $erpuitor 'nini#a #unilor uria$i* 0/iar dinaintea c!l!torilor no$tri, cea #ai larg! dintre aceste ."lcele sedesc/idea ca un golf alungit printre dealuri* Acolo, 'n dep!rtare, deslu$ir! o pr!.!lire #untoas!cu o singur! cul#e se#ea!6 la gura .!ii, se 'n!la un pisc, precu# un str!2er singuratic* La poalele sale curgea un p"r"u ca un fir de argint, i.it din ."lcea6 pe cul#ea aceea 1!rir! 'ndep!rtare o p"lp"ire 'n lu#ina r!s!ritului = o sc"nteiere de aur*  : 3orbe$te, Legolas, 1ise -andalf* Spune%ne ce .e1i acolo, dinaintea noastr!*  Legolas se c!1ni s! .ad! ce.a, pun"ndu%$i #"na strea$in! la oc/i, ca s! se fereasc! des!geile soarelui abia r!s!rit*  : 3!d un p"r"u alburiu care coboar! din cul#ile 'n1!pe1ite, 1ise el* Acolo, unde apai1.or!$te din u#bra ."lcelei, se ridic! un deal, la soare%r!sare, 'ncon2urat de un 1id 'nt!rit $i de ungard de #!r!cini* &n!untru se .!d acoperi$urile caselor, iar 'n #i2loc, pe o teras! 'n.er1it!, 'nsl!.i, se 'nal! l!ca$ul Oa#enilor* i%#i pare c!%i acoperit cu aur* Lu#ina sa str!luce$te p"n! /!t,departe* i st"lpii de la intrare sunt aurii* Acolo stau ni$te b!rbai 'n 1ale lucitoare* 'n rest, doar#etoat! lu#ea*  : Edoras se c/ea#! curile acelea, 1ise -andalf, iar l!ca$ul auriu e )eduseld* Acolos!l!$luie$te T/eoden, fiul lui T/engel, Regele Ob$tii din Ro/an* A# sosit o dat! cu lu#ina 1ilei*4e%acu#, dru#ul ni se desc/ide li#pede dinainte* 4ar trebuie s! #erge# #ai cu luare%a#inte6c!ci dincolo de fruntarii e r!1boi, iar ro/irri#ii, st!p"nii cailor, nu dor#, c/iar de pare c! sunte#at"t de departe de ei* 3! sf!tuiesc s! nu scoatei ar#ele la i.eal! $i s! nu .orbii cu trufie, p"n! nune%o# afla dinaintea tronului lui T/eoden*  4i#ineaa 'i 'ncon2ura str!lucitoare $i li#pede, iar p!s!relele c"ntau c"nd c!l!toriia2unser! la un p"r"u care se rostogolea cu iueal! la .ale, p"n! 'n c"#pie* La poalele colinelor, elt!ia c!rarea, 'ntr%o f"$ie lat!, $i curgea #ai departe, c!tre r!s!rit, p"n! se .!rsa 'n Sc!ld!toareaEnilor, prin stuf!ri$* P!#"ntul era 'n.er1it> 'n lunca rea.!n! $i de%a lungul #alurilor 'nierbate ale p"r"ului cre$teau o #uli#e de s!lcii* Li se 'nro$iser! de2a ."rfurile, si#ind apropierea pri#!.erii 'n inutul de r!s!rit* Peste p"r"u era un pode care lega #alurile 2oase, r!.!$ite decopitele cailor* 0!l!torii 'l trecur! $i a2unser! la o potec! b!t!torit! care ducea spre 'n!li#i*  La poalele colinei 'ncon2urate de 1iduri, dru#ul continua 'n u#bra unor #o.ile 'nalte $i'n.er1ite* Pe partea dinspre apus, p!reau '#pro$cate cu 1!pad!> printre firele de iarb!, r!s!reauni$te floricele ca stelele f!r! nu#!r*  : Ia uitai%.!, 1ise -andalf* 0e dr!g!la$i sunt oc/ii aceia str!lucitori din iarb!;3e$nicue, a$a le 1ice, sau, pe t!r"#ul acesta al oa#enilor, si#bel#ne, c!ci 'nfloresc 'n toateanoti#purile anului $i cresc pe unde se odi/nesc #orii* 5!gai de sea#!, a# a2uns la gorganele#!ree unde dor# seniorii lui T/eoden*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 68/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 69/225

  : Nu sunte# n!luci, 1ise Aragorn, $i nici pri.irea nu te%n$eal!* 0!ci, ai dreptate, ace$tiasunt caii .o$tri = lucru pe care, $tiu bine, l%ai $tiut 'nainte s! ne 'ntrebi* 4ar ai #ai .!1ut gea#ba$icare s! se 'ntoarc! la gra2dul pe care l%au p!gubit< Ace$tia sunt 7asufel $i Arod $i ni i%a'#pru#utat Eo#er, al Treilea )are$al al )!rcii, acu# dou! 1ile* A# .enit s! i%i 'napoie#, a$acu# i%a# pro#is* Nu s%a 'ntors Eo#er 'nc!, s! .! .esteasc! sosirea noastr!<

  Prin oc/ii str!2erului trecu o und! de nelini$te*  : 4e Eo#er n%a# ni#ic a spune, 'i r!spunse el* 4ac! ade.!r gr!it%ai, atunci T/eodentrebuie s! fi au1it de .oi* Poate .enirea .oastr! nu%i c/iar at"t de nea$teptat!* AcuB .reo dou!nopi, a .enit Li#b! de 3ier#e $i ne%a spus c!, din porunca lui T/eoden, n%are .oie nici un str!ins! treac! pe%aici*  : Li#b! de 3ier#e< 'ntreb! -andalf, pri.indu%l t!ios pe str!2er* S! nu #ai aud de el;)isia #ea nu este s!%l .!d pe Li#b! de 3ier#e, ci pe 'nsu$i Seniorul Ob$tii* )! gr!besc alnaibii* 0e%ar fi s! te duci sau s! tri#ii pe cine.a s!%l .esteasc! de sosirea noastr!<  Se uit! lung la b!rbatul din faa lui $i oc/ii 'i sc!p!rar! pe sub fruntea bo#bat!*  : 4a, a# s! #! duc, r!spunse el rar* 4ar cu# s!%i spun c! .! c/ea#!< i ce s!%i spundespre tine< 5!tr"n $i a#!r"t '#i pari, $i totu$i, e$ti crunt $i ne'ndur!tor pe dinl!untru* A$asocotesc*  : 5ine .e1i, bine g!se$ti, 1ise .r!2itorul* 0!ci sunt -andalf* )%a# 'ntors* i, bag! desea#!; A# adus $i eu un cal 'napoi* Iat!%l pe Iute ca -"ndul cel f!r! perec/e, pe care ni#enialtcine.a nu%l poate '#bl"n1i* Iar aici, l"ng! #ine, e Aragorn, fiul lui Arat/orn, #o$tenitorulRegilor, ce la +ort!reaa 0olnicului se duce* Iat!%i $i pe Legolas, elful, $i pe -i#li, gno#ul,to.ar!$ii no$tri* 4u%te acu# $i spune%i st!p"nului t!u c%a.e# o .orb! cu el, dac! are bun!tatea s!ne pri#easc! 'n l!ca$ul s!u*  : Pe legea #ea, ciudate .! sunt nu#ele; 4ar le .oi .esti, a$a cu# '#i cerei, $i .oi aflade .oia st!p"nului, 1ise str!2erul* A$teptai un pic $i%a# s! .%aduc r!spunsul a$a cu# pofte$te el*4ar nu .!%#b!tai cu ap! rece; Tr!i# .re#uri 'ntunecate*  Plec! iute, l!s"ndu%i pe str!ini 'n gri2a ca#ara1ilor s!i* 4up! un ti#p, se 'ntoarse*  : Ur#ai%#!; 1ise el* T/eoden .! 'ng!duie s! poftii6 dar orice ar#! ai a.ea, c/iar $i%untoiag, trebuie s%o l!sai dinaintea pragului* U$ierii or s! le ia 'n pa1!*  Porile 'ntunecate se d!dur! deodat! la o parte* 0!l!torii intrar!, ur#"ndu%$i 'n $ir c!l!u1a*4!dur! de o alee larg!, pietruit!, care se unduia c"nd 'n sus, c"nd 'n 2os, din loc 'n loc a."nd c"teun $ir de trepte bine f!cute* Trecur! pe l"ng! o #uli#e de case de le#n, cu u$i 'nnegrite* Al!turicu dru#ul, printr%un canal de piatr!, curgea un p"r"u li#pede, susur"nd sc"nteietor* P"n! la ur#!,a2unser! 'n ."rful colinei* Acolo se afla un podi$, deasupra unei terase 'n.er1ite, la poalele c!reiai1.ora, dintr%o piatr! d!ltuit! 'n for#! de cap de cal, un p"r"ia$ care curgea 'ntr%un ba1in* 4e%acolo .enea p"r"ul de pe #arginea dru#ului* Spre teras!, urca un $ir de sc!ri de piatr!, 'nalte $ilargi, iar de%o parte $i de alta a ulti#ei trepte se afla c"te un 2il t!iat 'n st"nc!* 'n acel loc st!teauali str!2eri, cu s!biile trase pe genunc/i* u.iele de p!r auriu le c!deau pe u#eri6 soarele le'#podobea scuturile .er1i, $i plato$ele lor ardeau parc!, iar c"nd se ridicar! 'n picioare, p!rur!#ai 'nali ca oa#enii #uritori*  : Iat! u$ile dinaintea .oastr!, le spuse c!l!u1a* Acu# trebuie s! #! 'ntorc la poart!, unde#i%e datoria* R!#as%bun; i fie ca Seniorul Ob$tii s!%$i re.erse #!rini#ia asupra .oastr!;  Se 'ntoarse $i%o lu! repede pe alee 'nd!r!t* 0eilali urcar! scara lung!, sub pri.irilestr!2erilor 'nali care st!teau acolo sus, f!r! s! scoat! o .orb!, p"n! ce -andalf puse piciorul peterasa pa.at! de la cap!tul treptelor* Atunci, le urar! bun .enit, cu glasuri li#pe1i, 'n li#ba lor*  : +ii bine .enii, oaspei de departe; 1iser! ei, 'ntin1"nd #"nerele spadelor, 'n se#n de pace*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 70/225

  Pietrele preioase sc"nteiar! .er1ui 'n b!taia soarelui* Apoi, unul dintre str!2eri f!cu un pas'nainte $i li se adres! 'n Li#ba 0o#un!>  : Sunt U$ierul lui T/eoden* 7a#a e nu#ele #eu* 3! con2ur acu# s! .! l!sai ar#eleaici, 'nainte s! intrai*  Atunci Legolas 'i 'ntinse cuitul s!u cu plasele de argint, tolba $i arcul*

  : S! le p!1e$ti cu gri2!, rosti el, c!ci sunt din 0odrul de Aur $i 'ns!$i 4oa#na dinLot/orien #i le%a d!ruit*  4e #are ui#ire se u#plu c/ipul b!rbatului, care a$e1! iute ar#ele l"ng! 1id, de parc! s%arfi te#ut s! le in! 'n #"n!*  : Nu se .a atinge ni#eni de ele, 'i f!g!duiesc, 1ise el* Aragorn $o.!i o clip!*  : Nu%i .oia #ea, 1ise el, s! #! despart de spad! $i nici s! 'ncredine1 pe Anduril pe#"ini str!ine*  : 4ar e .oia lui T/eoden, 1ise 7a#a*  : Nu sunt at"t de con.ins c! .oia lui T/eoden, fiul lui T/engel, fie el $i Senior al Ob$tii,ar trebui s! fie #ai i#portant! dec"t .oia lui Aragorn, fiul lui Arat/orn, #o$tenitorul lui Elendildin -ondor*  : Acesta e l!ca$ul lui T/eoden, nu al lui Aragorn, fie el $i Rege al -ondorului, de petronul lui 4enet/or, 1ise 7a#a, p!$ind repede 'n faa porilor $i ain"ndu%le calea*  A.ea acu# spada 'n #"n!, 'ndreptat! cu ."rful spre str!ini*  : Asta%i .orb!rie f!r! rost, 1ise -andalf* Porunca lui T/eoden n%are nici o noi#!, 'ns! lafel de f!r! rost e s! nu te supui* &n l!ca$ul lui, un rege face ce .rea, fie c!%i nebunie sau'nelepciune*  : A$a e, 1ise Aragorn* i%a$ face 'ntoc#ai cu# '#i cere st!p"nul casei, c/iar de #%a$afla 'ntr%o bo2deuc! de le#n, dac! a$ a.ea o spad! oarecare $i nu pe Anduril*  : Oricare i%ar fi nu#ele, 1ise 7a#a, aici o .ei l!sa, dac! .rei s! nu te pui cu toi oa#eniidin Edoras*  : Nu singur; f!cu -i#li, trec"ndu%$i degetele peste t!i$ul securii sale, de parc%ar fi a.ut'n fa! un arbore t"n!r pe care se preg!tea s!%l doboare* Nu e singur;  : 7ai, /ai, f!cu -andalf '#p!ciuitor* 0! doar sunte# cu toii pri#eni aici* Sau, cel puina$a ar trebui s! fi#6 c!ci dac! ne cert!#, o s%a2unge# de r"sul )ordorului* )isiunea #ea egrabnic!* Iat! spada #ea, bunule 7a#a* Ai gri2! de ea* -la#dring 'i e nu#ele, c!ci elfii au f!cut%o 'n .ec/i#e* i%acu#, las!%#! s! trec* 7ai, Aragorn; Aragorn '$i desf!cu cing!toarea f!r!tragere de ini#!, $i%$i spri2ini el 'nsu$i spada de 1id*  : O pun aici, 1ise el* 4ar 'i poruncesc s! nu te%atingi de ea $i nici s! nu 'ng!dui altora s%o ating!* &n teaca asta s!l!$luie$te T!i$ul ce%a fost 4espicat $i ref!cut apoi* Telc/ar a f!urit%o'nt"i, 'n negura .re#urilor* )oartea se .a abate asupra oricui se%ncu#et! s! trag! sabia luiElendil din teac!, afar! de #o$tenitorul lui*  Str!2erul se d!du un pas 'nd!r!t $i se uit! uluit la Aragorn*  : Se pare c%ai .enit pe aripile c"ntului din .re#uri str!.ec/i, 1ise el* A$a s! fie, )!riaTa, cu# i%e porunca*  : Ei, bine, dac! Anduril o 'nsoe$te, $i securea #ea poate s! stea aici, f!r! s! se ru$ine1e,spuse -i#li, pun"ndu%$i ar#a 2os* i%acu#, c! i%a# f!cut .oia, las!%ne s! ne duce# la st!p"nult!u, s!%i .orbi#*  Str!2erul 'nc! $o.!ia*  : Toiagul, i se adres! el lui -andalf* Iertare, dar $i !sta trebuie s! r!#"n! dinainteau$ilor*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 71/225

  : 0e lucru prost c/ib1uit; f!cu -andalf* Pre.ederea%i una, iar #o2icia, alta* Sunt b!tr"n*4ac! nu #! spri2in 'n toiag, atunci a# s! #%a$e1 aici, p"n! c"nd o bine.oi T/eoden s! .in! el'nsu$i, ca s! st!# de .orb!*  Aragorn 'ncepu s! r"d!*  : +iecare are c"te ce.a #ult prea drag, ca s! se%ncread! 'n ceilali* 4ar te rabd! pe tine

ini#a s! despari un b!tr"n de spri2inul s!u< 7ai, las!%ne s! intr!#*  : Un toiag 'n #"inile unui .r!2itor poate fi #ai #ult dec"t o proptea la b!tr"nee, 1ise7a#a*  Se uit! atent la toiagul de frasin 'n care se spri2inea -andalf*  : 4e$i a# 'ndoieli, #!%ncred 'n ce%#i 1ice ini#a* Si#t c! ne suntei prieteni $i oa#enide toat! cinstea $i ispra.a, f!r! g"nduri ascunse* Putei intra*  Str!2erii ridicar! drugii grei care st!teau de%a cur#e1i$ul u$ilor* 0"nd le '#pinser! 'ncet,acestea sc"r"ir! din ""nile #ari* 0!l!torii intrar!* Sala li se p!ru 'ntunecoas! $i cald!, fa! deaerul curat de pe colin!* Era lung! $i larg!, b"ntuit! de u#bre $i lu#inat! slab6 acoperi$ul 'naltera susinut de st"lpi soli1i* 4ar ici%colo, prin ferestrele de sus, de sub strea$in!, p!trundeau ra1ede soare sc"nteietoare* Prin ta.an, deasupra unui fuior de fu# ce se 'n!la, se .edea cerulalbastru%stins* Pe #!sur! ce oc/ii li se obi$nuiau cu 'ntunericul, c!l!torii distinser! c! du$u#eauaera acoperit! de pietre de tot felul6 o #uli#e de rune $i de desene ciudate li se 'ncurcau sub picioare* 3!1ur! acu# c! st"lpii erau bogat 'ncrustai cu aur $i pictai 'n culori pale, de%ostr!lucire #o/or"t!* Pe perei, at"rnau o #uli#e de tapiserii $i deasupra lor, pe spaii #ari,#!r$!luiau siluete din .ec/ile po.e$ti, unele 'nnegrite de ani, altele ascunse de se#i'ntuneric* 4arasupra uneia c!dea o ra1! de soare> un t"n!r c!lare pe un cal alb* Suna dintr%un corn #!re $i pletele blonde 'i fluturau 'n ."nt* 0alul a.ea capul se#eit, n!rile u#flate, ro$ii 'n ti#p cenec/e1a, #irosind b!t!lia dep!rtat!* Pe picioare 'i $iroia ap! 'nspu#at!, alburiu%.er1uie*  : Uitai%l pe Eorl cel T"n!r; 1ise Aragorn* A$a a plecat c!lare de la )ia1!noapte, la b!t!lia de pe 0"#pia 0elebrant*  i astfel, cei patru 'naintar!, trec"nd pe l"ng! focul curat care ardea pe .atra lung! din#i2locul 'nc!perii* Apoi se oprir!* La cap!tul dep!rtat al l!ca$ului, dincolo de .atr!, cu faa spreu$ile de la #ia1!noapte, era o lespede cu trei trepte6 iar la #i2locul lespe1ii se afla un 2il #are,auriu* n el st!tea un b!rbat at"t de '#po.!rat de ani, 'nc"t p!rea aproape un pitic6 dar p!rul lui albera lung $i des $i i se re.!rsa 'n $u.ie bogate de sub o cunun! subire de aur, pe care o purta pefrunte* 'n #i2locul ei, str!lucea un singur dia#ant* 5arba i se re.!rsa alb! ca 1!pada, p"n! lagenunc/i6 dar oc/ii 'i ardeau 'ntr%o lu#in! str!lucitoare* Sclipir! la .ederea str!inilor* &n spatelelui st!tea o fe#eie '#br!cat! 'n alb* Pe sc!ri, la picioarele b!tr"nului, $edea un b!rbat stafidit, cuc/ipul palid $i 'nelept $i cu pleoapele grele*  Era o t!cere de #or#"nt* 5!tr"nul nu #i$ca 'n 2ilul lui* &ntr%un t"r1iu, -andalf .orbi>  : Pri#e$te salutul #eu, T/eoden, fiu al lui T/engel; )%a# 'ntors* 0!ci, iat!, se%apropiefurtuna $i e #o#entul ca prietenii s! se str"ng! cu toii, ca s! nu fie 1drobii unul c"te unul*  5!tr"nul se ridic! 'n picioare 'ncet, spri2init 'ntr%un toiag negru $i scurt, cu #!ciulia alb!,de os6 acu# str!inii .!1ur! c!, de$i coc"r2at, era 'nc! 'nalt, iar 'n tineree trebuie s! fi fost o#"ndree de o#*  : Te salut $i eu, r!spunse b!tr"nul, $i poate c! te a$tepi s! fii 'nt"#pinat cu drag* 4ar,s!%i spun drept, #! ca# 'ndoiesc de bunul rost al .enirii tale aici, 2up"ne -andalf* )ereu ne%aifost o pia1! rea* &n ur#a ta au ap!rut neca1urile ca ciorile* i cu c"t ai .enit #ai des, cu at"t a fost#ai r!u* N%a# s! te #int> 'n clipa 'n care a# aflat c! s%a 'ntors Iute ca -"ndul singur, #%a# bucurat de .enirea calului, dar #%a# bucurat $i #ai #ult de lipsa c!l!reului6 iar c"nd Eo#er #i%a adus .estea c! te%ai dus, 'n sf"r$it, 'n nesf"r$itul t!u s!la$, nu te%a# 2elit* 4ar soliile de departe

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 72/225

sunt rareori ade.!rate* Iat!%te iar; i%o dat! cu tine, sosesc rele #ai #ari ca p"n%acu#, dup! c"te#%a$tept eu* 4e ce s! te 'nt"#pin cu bucurie, -andalf, 0ioara +urtunii< Ia spune;  Se a$e1! iar ane.oie 'n 2ilul s!u*  : Ade.!r gr!it%ai, )!ria Ta, inter.eni b!rbatul palid care st!tea pe treptele lespe1ii* Nicicinci 1ile n%au trecut de c"nd ne%a sosit .estea a#ar! c! T/eodred, fiul t!u, a fost ucis la 7otarele

de la Soare%Apune6 #"na ta dreapt!, al 4oilea )are$al al Ob$tii; i nici 'n Eo#er nu te poi'ncrede* 4ac%ar fi dup! el, puini oa#eni ar #ai fi l!sai de stra2! 1idurilor tale* Iar acu#, colac peste pup!1!, afl!# din -ondor cu# c! Seniorul &ntuneci#ii st"rne$te 1ar.! 'n R!s!rit, 'ntr%oastfel de clip! $i%a g!sit /oinarul !sta s! se 'ntoarc!* 4a, c/iar a$a, de ce te%a# 'nt"#pina cu bucurie, 0ioar! a +urtunii< Eu 'i 1ic Lat/spell, adic! 3este Rea6 iar .estea rea e ca un oaspete/ain, a$a se spune* R"n2i, ridic"ndu%$i o clip! pleoapele grele $i uit"ndu%se la str!ini cu oc/ii lui'ntunecai*  : Se spune c! e$ti 'nelept, prietene Li#b! de 3ier#e, $i e$ti, f!r! doar $i poate, un #arespri2in pentru st!p"nul t!u, 'i r!spunse -andalf cu glasul bl"nd* Totu$i sunt dou! feluri prin care poate .eni un o# cu .e$ti rele* El poate s! fie un lucr!tor al r!ului6 sau poate s! fie singur, cafrun1ele, $i s! .in! doar s! dea a2utor, 'n .re#e de restri$te*  : A$a e, 1ise Li#b! de 3ier#e, dar #ai e un soi> ciugulitorii de oase, cei ce se a#estec!'n durerea celorlali, /ienele care se '#buib! pe sea#a r!1boiului* 0e a2utor ne%ai dat .reodat!,0ioar! a +urtunii< i ce a2utor ne%aduci acu#< Ulti#a dat! ne%ai cerut tu a2utorul, c"nd ai #aifost pe%aici* Atunci, )!ria Sa i%a 'ng!duit s!%i alegi un cal pe care%l .rei $i s! pleci6 $i, spreui#irea noastr!, a tuturor, ai a.ut obr!1nicia s!%l iei pe Iute ca -"ndul* )!ria Sa a fost lo.it dedurere6 $i totu$i, pentru unii, preul pl!tit ca s! i se gr!beasc! plecarea din inut n%a fost prea#are* Socot acu# c! istoria se .a repeta> ne .ei cere iar a2utorul, 'n loc s! ni%l dai tu nou!* Ne%aduci oa#eni< Ne%aduci cai, spade, l!nci< Asta a$ nu#i a2utor6 de%asta a.e# noi ne.oie acu#*4ar !$tia care .in dup! coada ta cine sunt< Trei /ai#anale 1dren!roase $i #urdare6 iar tu, cel #aicer$etor dintre toi patru;  : &n ulti#a .re#e, se pare, buna%cu.iin! nu #ai e la #are cinste la curtea ta, T/eoden,fiu al lui T/engel, 1ise -andalf* Nu i%a spus str!2erul de la poart! nu#ele to.ar!$ilor #ei<Arareori i%a fost dat .reunui senior din Ro/an s! pri#easc! deodat! trei oaspei ca ace$tia* Aul!sat la u$a ta ar#e care preuiesc #ai #ult ca o ar#at! de oa#eni #uritori, c/iar dintre cei #ai puternici* 0enu$iu le este straiul, c!ci elfii i%au 'n.e$#"ntat astfel, ca s! poat! trece prin be1na#arilor pri#e2dii $i s! a2ung! la l!ca$ul t!u*  : Atunci Eo#er ade.!r gr!it%a, cu# c%ai fi 'n c"rd!$ie cu 3r!2itoarea din 0odrul de Aur<'ntreb! Li#b! de 3ier#e* Nu%i de #irare> totdeauna s%au ur1it ie .iclene 'n .alea 4i#ordene*  -i#li f!cu un pas #are 'n fa!, dar si#i i#ediat #"na lui -andalf 'ncle$t"ndu%i u#!rul,a$a c! se opri $i r!#ase stan! de piatr!*  Prin 4i#ordene, prin Lorien6  Arar picior de o# a trecut Puini oc/i de #uritori 1!rit%au lu#ina 0are s!l!$luie$te acolode%a pururi str!lucind*  -aladriel; -aladriel;  Li#pede%i apa f"nt"nii tale Alb! e steaua 'n #"na ta dalb!6  Nepri/!nite, nep!tate sunt frun1a $i glia 'n 4i#ordene, 'n Lorien )ai #"ndr! dec"t pot#uritorii cu g"ndul ticlui*  Astfel c"nt! -andalf cu glas duios, dar deodat! '$i sc/i#b! firea* A1."rlindu%$i #antia ponosit!, se ridic!, f!r! s! se #ai spri2ine 'n toiag* i rosti rece, cu glas li#pede>

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 73/225

  : &neleptul .orbe$te nu#ai ce $tie, -ri#a, fiu al lui -al#od* Ai a2uns un .ier#e f!r!#inte* A$a c! taci $i ine%i li#ba aia despicat!%n gur!* 4oar n%a# trecut prin foc $i sabie ca s!%#iarunc .orbe de ocar! cu un slu2itor, p"n! ies sc"ntei;  &$i ridic! toiagul* Se au1i un bubuit de tunet* Soarele disp!ru din ferestrele de la r!s!rit6 'nsal! se f!cu 'ntuneric de%ai fi 1is c!%i noapte* T!ciunii din foc p!lir! #o/or"i* Nu se #ai 1!rea

dec"t -andalf, 'nalt $i alb, dinaintea .etrei 'nnegrite* &n be1na aceea, se au1i glasul $uierat al luiLi#b! de 3ier#e>  : Nu te%a# po.!uit eu, )!ria Ta, s! nu%i dai .oie cu toiagul aici< S#intitul !la de 7a#ane%a tr!dat;  Ap!ru un fulger care p!ru c! despic! acoperi$ul* Apoi se f!cu lini$te* Li#b! de 3ier#ec!1u cu faa la p!#"nt*  : i%acu#, T/eoden, fiu al lui T/engel, bine.oie$ti s!%i pleci urec/ea la #ine< 'ntreb!-andalf* Ai ne.oie de a2utor<  &$i ridic! toiagul, 'ndrept"ndu%l spre o fereastr! de sus* Acolo 'ntunericul p!rea s! serisipeasc! $i 'n dep!rtare ap!ru un petic de cer lucitor*  : Nu%i totul cufundat 'n 'ntuneric* Ia%i ini#a%n dini, Senior al Ob$tii6 c!ci n%ai s! aflispri2in #ai de n!de2de ca al #eu* Nu dau po.ee celor ce se las! prad! de1n!de2dii* Totu$i a$ a.eac"te ce.a s!%i spun* Ai s! #%asculi< 3orbele #ele nu%s pentru toat! lu#ea* Te con2ur s! ie$i $idinaintea u$ii, s! te uii peste fruntarii* Prea ai stat #ult 'n be1n! $i te%ai 'ncre1ut 'n n!scociritrunc/iate $i%n $u$oteli tic!loase*  T/eoden se scul! ane.oie din 2ilul s!u* &n sal! 'ncepu s! creasc! iar o lu#in! palid!*+e#eia 'l ur#! iute pe regele '#po.!rat de ani, lu"ndu%l de bra, iar acesta cobor' cu pa$i nesiguride pe lespede, apoi porni 'ncet de%a lungul s!lii* Li#b! de 3ier#e r!#ase 'ntins la podea* 0eilalia2unser! 'n faa u$ilor, iar -andalf b!tu*  : 4esc/idei; strig! el* Iese Seniorul Ob$tii;  U$ile se d!dur! la o parte $i 'n 'nc!pere p!trunse $uier"nd un .al de aer tare* Pe colin! b!tea ."ntul*  : Tri#ite%i str!2erii 2os, pe scar!, 1ise -andalf* Iar tu, do#ni!, las!%l puin* 3oi a.ea eugri2! de el*  : 4u%te, Eon, fiic! a surorii #ele, o 'nde#n! regele* Nu #ai ai de ce s! te te#i*  +ata se 'ntoarse $i porni 'ncet spre cas!* 0"nd a2unse 'n dreptul u$ilor, se opri $i se uit!'nd!r!t* Pri.irea ei n!p!dit! de gri2i 'l 'n.!lui pe rege 'ntr%o #ilostenie rece* A.ea c/ipul nespusde fru#os, iar p!rul ei lung p!rea un r"u de aur* )l!die se 'n!la 'n roc/ia%i alb!, 'ncins! cu un br"u de argint6 cu toate acestea, p!rea puternic! $i tare ca oelul = o ade.!rat! fiic! a regilor*Astfel 'i ap!ru Eon, 4o#nia Ro/anului, lui Aragorn, pentru pri#a oar! 'n Plin! lu#in! de 1i6$i o g!si #"ndr!, #"ndr! $i rece, ca 1orii unei 1ile de pri#!.ar! ti#purie, nea2uns 'nc! la rangulde fe#eie* 4eodat! ea a.u oc/i $i pentru el, .oinicul #o$tenitor al regilor, 'nelepi de ierni f!r!de nu#!r, 'n.e$#"ntat 'n #antia%i cenu$ie, cu o for! pe care, de$i ascuns!, ea o g/ici pe dat!* Oclip!, r!#ase stan! de piatr!6 apoi se 'ntoarse iute $i se f!cu ne.!1ut!*  : Acu#, st!p"ne, 1ise -andalf, pri.e$te%i inutul; 4esfat!%i iar n!rile cu aerul libert!ii;  4in prid.orul de deasupra #arii terase .!1ur! c"#piile .er1i ale Ro/anului de dincolo de p"r"u, pier1"ndu%se 'n fu#ul dep!rt!rii* Perdelele de ploaie 1bur!t!cit! de ."nt c!deau pie1i$ la p!#"nt* 4easupra $i c!tre apus, cerul era 'nc! 'nnegurat de tunete, iar fulgerele p"lp"iau 'n 1are, printre colinele abia g/icite* 4ar ."ntul o luase spre #ia1!noapte, iar .i2elia ce se st"rnise de lar!s!rit se do#olea, dep!rt"ndu%se c!tre #area de #ia1!1i* 4eodat!, printr%o sp!rtur! din noriidind!r!tul lor, "$ni ca o s!geat! o ra1! de soare* iroaiele ploii sc"nteiar! ca argintul $i r"ul sclipi'n dep!rtare, ca o oglind! lucie*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 74/225

  : Nu%i c/iar a$a%ntuneric pe%aici, .orbi T/eoden*  : Nu, 1ise -andalf* i nici po.ara anilor nu te%apas! at"t de tare, pe c"t $i%ar fi 'nc/ipuitunii* A1."rle%i propteaua aia*  Toiagul negru 'i c!1u regelui din #"n!, i1bindu%se cu 1go#ot de pietre* T/eoden '$i'ndrept! 'ncet $alele, ca un #o$neag care trudise aplecat prea #ult! .re#e* Acu# se 'n!la drept

$i, cu# pri.ea spre cer, oc/ii lui se f!cur! alba$tri*  : &ntunecate .ise%a# #ai a.ut 'n ulti#a .re#e, rosti el, dar #! si#t ca abia tre1it dinso#n* 0"t #i%a$ dori acu# s! fi .enit #ai de#ult, -andalf; 0!ci #! te# c!%i prea t"r1iu $i nu .eiface dec"t s! .e1i ulti#ele clipe ale 0asei #ele* Sl!.itul l!ca$ 'n!lat de 5rego, fiul lui Eorl, se .a pr!bu$i* Dilul #!re .a fi #istuit de fl!c!ri* Oare se #ai poate face ce.a<  : Se #ai pot face #ulte, 1ise -andalf* 4ar 'nt"i tri#ite dup! Eo#er* Oare #!%n$el eu,sau 'l ii ostatic, la 'nde#nul lui -ri#a, c!ruia toi, afar! de tine, st!p"ne, 'i 1ic Li#b! de 3ier#e<  : A$a e, recunoscu T/eoden* S%a r!1.r!tit '#potri.a poruncilor #ele $i l%a a#eninat pe-ri#a cu #oartea, c/iar 'n l!ca$ul #eu*  : Nu cre1i c! eCist! oa#eni care in la tine, dar nu $i la Li#b! de 3ier#e $i la po.eelelui< 'l 'ntreb! -andalf*  : A$a o fi* A# s! fac precu# spui* 0/e#ai%l pe 7a#a la #ine* O dat! ce s%a do.editne.rednic s!%#i str!2uiasc! u$ile, /ai s!%l face# purt!tor al soliilor* 3ino.atul s!%l aduc! pe.ino.at la 2udecat!, rosti T/eoden cu glas crunt, dar 'ndrept"ndu%$i pri.irile spre -andalf, sur"se$i, 'n clipa aceea, cutele care 'i br!1dau c/ipul cople$it de gri2i disp!rur! f!r! ur#!*  Odat! 7a#a plecat, dup! ce pri#ise poruncile cu.enite, -andalf 'l duse pe T/eoden p"n!la un 2il de piatr!, a$e1"ndu%se el 'nsu$i 'n faa regelui, pe treapta de sus* Aragorn $i to.ar!$ii s!ir!#aser! 'n picioare, 'n apropiere*  : Nu%i .re#e s!%i spun tot ce%ar fi de spus, 1ise -andalf* Totu$i, de nu #! 'n$eal!n!de2dea, nu%i departe clipa c"nd 'i .oi putea po.esti tot* 0!ci, .ai, te pa$te o pri#e2die cu# nici#!car .icleanul Li#b! de 3ier#e n%ar fi 'n stare s!%i ur1easc! 'n .is* 4ar, .e1i bine, acu# nu#ai .ise1i* Ai re.enit la .ia!* -ondorul $i Ro/anul nu #ai sunt singure* 4u$#anul e #ai puternic dec"t ne pute# 'nc/ipui, 'ns! #ai a.e# o n!de2de de care el nu $tie*  -andalf .orbea acu# pripit, cu glasul sc!1ut $i tainic6 ni#eni nu au1ea ce spune, 'n afar!de rege, ai c!rui oc/i se lu#inar!* &ntr%un t"r1iu, T/eoden se ridic! 'n toat! #!reia lui, al!turi de-andalf, $i pri.irile lor se 'ndreptar! '#preun! din 'n!li#i, spre r!s!rit*  : Se pare, rosti -andalf, de data aceasta cu glas p!trun1!tor $i li#pede, c! n!de2dea ne.ine tot de%acolo de unde%i $i spai#a cea #ai crunt!* Soarta noastr! at"rn! neclintit! de%un fir de p!r* i totu$i, dac! reu$i# s! nu ne l!s!# cucerii #!car o .re#e, #ai e o n!de2de*  0eilali se uitar! $i ei spre r!s!rit* Peste leg/e nesf"r$ite de p!#"nt '$i aruncar! pri.irile, p"n! /!t%departe, unde se putea r!1bi cu oc/ii, cuprin$i 'nc! de n!de2de $i de tea#!, a2ung"nddincolo de #unii 'ntunecai ai T!r"#ului U#brei* Unde era acu# Purt!torul Inelului< 4a, soartalor at"rna doar de un fir de p!r* i cu# '$i c!1nea el oc/ii atot.!1!tori, lui Legolas i se p!ru c!1!re$te o sc"nteiere alburie6 pese#ne c! acolo, 'n dep!rtare, soarele aurea unul dintre foi$oareleTurnului Str!2ii* i #ai 'ncolo, dincolo de 1area nesf"r$it!, dar a#enin!toare, se .edea ofl!c!ruie*  T/eoden se l!s! iar 2os, ca $i cu# .l!guiala pusese iar st!p"nire pe el, 'n ciuda .oinei lui-andalf* Se 'ntoarse $i '$i pri.i l!ca$ul #!re*  : 3ai #ie; f!cu el* )i%a fost dat s! tr!iesc ase#enea 1ile de restri$te, 'n loc s!%#i afluti/na bine#eritat! acu#, la b!tr"nee* 5ietul 5oro#ir 3itea1ul; Tinerii pier $i r!#"n b!tr"nii s!se ofileasc!*  &$i 'ncle$t! genunc/ii cu #"inile lui br!1date de .re#e*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 75/225

  : )ai bine%ai apuca #"nerul unei spade, ca s!%i a#inte$ti de .igoarea lor de de#ult,1ise -andalf*  T/eoden se ridic! $i '$i duse #"na la $old6 dar nu d!du de nici o spad!*  : Pe unde #i%o fi pitit%o -ri#a< #ur#ur! el printre dini*  : Ia%o pe%aceasta, 4o#nia Ta, rosti un glas li#pede* (i%a slu2it #ereu cu credin!*

  Pe sc!ri urcaser! f!r! 1go#ot doi b!rbai care se opriser! la c"te.a trepte de ei* SosiseEo#er* Nu purta nici coif, nici .est! de 1ale6 dar inea 'n #"n! o spad! pe care i%o 'ntinse,'ngenunc/ind, st!p"nului s!u*  : 0e se 'nt"#pl! aici< 'ntreb! T/eoden cu glas se.er*  Se 'ntoarse spre Eo#er, iar ceilali se uitar! uluii la rege, .!1"ndu%l at"t de #"ndru $i de.oinic* Unde era b!tr"nul coc"r2at pe care 'l l!saser! la plecare 'n 2il, proptindu%se 'n toiag<  : E ispra.a #ea, )!ria Ta, rosti 7a#a, tre#ur"nd* A# 'neles c! ur#a s! fie slobo1it*)%a n!p!dit o ase#enea bucurie, 'nc"t cred c%a# luat%o ra1na* )%a# g"ndit s! #! supun)are$alului Ob$tii acu#, c! e liber, $i i%a# adus spada, la rug!#intea sa*  : 0a eu s%o a$e1 la picioarele 4o#niei Tale, 1ise Eo#er*  O clip! se l!s! t!cerea* T/eoden '$i pogor' pri.irile asupra supusului s!u 'ngenunc/eat* Nici unul dintre ei nu se clinti*  : Nu .rei s! iei spada< 'ntreb! -andalf*  T/eoden 'ntinse #"na f!r! grab!* 4e 'ndat! ce apuc! #"nerul, li se p!ru tuturor c! braul'i de.ine iar .iguros $i plin de /ot!r"re* 5rusc, ridic! spada care sclipi $i o 'n."rti, t!ind aerul cuun $uier*  Apoi scoase un strig!t #!re* Rosti cu glas li#pede, r!sun!tor, o c/e#are la ar#e 'n li#badin Ro/an>  Sus acu#, sus, c!l!rei ai lui T/eoden;  &n be1n!%i R!s!ritul* Tre1ii%.!, fapte de renu#e;  &n$euai caii, cornul s! r!sune;  &nainte, eorlingi;  0re1"nd c! erau c/e#ai la ordine, str!2erii n!.!lir! sus, pe sc!ri* &$i pri.ir! uluiist!p"nul, apoi '$i traser! cu toii spadele, ca la un se#n, $i le a$e1ar! la picioarele lui*  : Porunce$te, )!ria Ta; strigar! ei*  : Hestu T/eoden /al; strig! $i Eo#er* 0e bucurie pe noi c! i%ai .enit 'n fire; S! nu se#ai spun! de tine, -andalf, c! n%aduci dec"t n!past!*  : Ia%i spada 'napoi, Eo#er, nepoate, 1ise regele* 4u%te, 7a#a, $i caut!%#i%o pe%a #ea;)i%a luat%o -ri#a 'n p!strare* Adu%l $i pe el dinaintea #ea* i%acu#, -andalf, 1iceai c! ai s!%#idai o po.a!, de sunt dornic s%o ascult* Ei, ce%ai s!%#i spui<  : I%ai dat de2a ascultare, 'i r!spunse -andalf* 3oia# s!%i spun s! te 'ncre1i #ai degrab!'n Eo#er, dec"t 'ntr%un o# cu #intea r!t!cit!6 s! la$i deoparte re#u$c!rile $i tea#a6 s! ieilucrurile pe r"nd* S!%i tri#ii pe dat!, a$a cu# te%a po.!uit Eo#er, toi oa#enii care%s 'n stare s!#earg! c!lare, c!tre soare%apune, c!ci trebuie s! opri# 'nt"i a#eninarea lui Saru#an6 asta c"t#ai e .re#e* 4ac! d!# gre$, sunte# distru$i* 4ac! birui#, trece# la '#plinirea ur#!toarei #isii*&ntre ti#p, toi oa#enii t!i care r!#"n aici = fe#ei, copii, b!tr"ni = ar trebui s! se retrag! iute spread!posturile din #uni* 4a, $tiu, nu sunt preg!tii pentru o 1i rea ca aceasta6 las!%i s!%$i ia pro.i1ii, dar s! nu 'nt"r1ie $i nici s! nu se%#po.!re1e cu co#ori #ari sau #ici* E .iaa lor 'n 2oc*  : Acu#, po.aa asta%#i pare 'neleapt!, rosti T/eoden* S! se preg!teasc! tot norodul*0"t despre .oi, oaspeii #ei, ade.!r gr!it%ai, -andalf, 'n l!ca$ul #eu, buna%cu.iin! nu #ai e la#are pre* Ai c!l!torit toat! noaptea $i di#ineaa%i pe sf"r$ite* N%ai dor#it $i n%ai #"ncat* S! se preg!teasc! iute o cas! de oaspei, ca s! .! culcai de 'ndat! ce ter#inai cu #asa*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 76/225

  : Nu, )!ria Ta, 1ise Aragorn* Nu%i 'nc! .re#e s! ne odi/ni# ciolanele* 0!l!reii dinRo/an trebuie s%o ia ast!1i din loc $i noi o s! Ie fi# al!turi cu barda, spada $i cu arcul* Nu le%a#adus ca s! 1ac! re1e#ate de 1idurile tale, Senior al Ob$tii* i apoi, i%a# pro#is lui Eo#er c!spadele noastre .or lupta al!turi*  : Acu#, 'ntr%ade.!r, #ai a.e# o n!de2de c%o s! birui#, 1ise Eo#er*

  : N!de2de, da, ad#ise -andalf* 4ar Isengardu%i puternic $i ne pasc tot felul dea#enin!ri* S! nu pregei, T/eoden, dup! ce%o# pleca noi* 0!l!u1e$te%i norodul c"t #ai iute laAd!postul din 3alea 0al.arului, 'n #uni*  : Nicidecu#, -andalf; rosti regele* 7abar n%ai ce puteri .indec!toare ai; Nu .a fi a$a*Eu 'nsu#i .oi #erge pri#ul la r!1boi, s! cad 'n b!t!lie, dac%a$a #i%o fi scris* i%o s!%#i fieso#nul #ai lin*  : Atunci p"n! $i 'nfr"ngerea Ro/anului se .a presc/i#ba 'ntr%un c"nt glorios, 1iseAragorn*  5!rbaii 'nar#ai din apropiere '$i 1!ng!nir! ar#ele strig"nd>  : Seniorul Ob$tii .a porni c!lare* &nainte, eorlingi;  : 4ar norodul t!u n%are cu# s! r!#"n! aici ne'nar#at $i f!r! p!stor, 1ise -andalf* 0ine%o s!%i c!l!u1easc! $i cine%o s!%i c"r#uiasc! 'n locul t!u<  : O s! c/ib1uiesc 'nainte s! plec!#, 'i r!spunse T/eoden* Uite%l $i pe sfetnicul #eu*  &n clipa aceea, 7a#a ie$i iar din l!ca$* &nd!r!tul lui .enea -ri#a, Li#b! de 3ier#e, ploconindu%se 'ntre ali doi b!rbai* Era li.id la c/ip* Lu#ina 'l f!cu s! clipeasc!* 7a#a'ngenunc/e $i%i 'ntinse lui T/eoden o spad! lung!, 'ntr%o teac! ferecat! cu aur $i b!tut! 'n pietrescu#pe*  : lat%o, )!ria Ta, pe 7erugri#, str!.ec/ea ta sabie, rosti el* A# g!sit%o 'n cuf!rul lui* S%a ca# codit s! ne dea c/eile* 0!ci #ulte alte lucruri 8pierdute9 de oa#eni #ai sunt acolo*  : )ini, f!cu Li#b! de 3ier#e* Iar spada aceasta #i%a fost 'ncredinat! de 'nsu$ist!p"nul t!u*  : 0are acu# i%o cere iar, 1ise T/eoden* Ai ce.a '#potri.!<  : 4eparte de #ine g"ndul, 1ise Li#b! de 3ier#e* )! 'ngri2esc de )!ria Ta $i de tot ce%ial t!u c"t pot de bine* 4ar nu te irosi $i nu%i risipi puterile* Las!%i pe alii s! se ocupe de oaspeii!$tia plictico$i* 5ucatele sunt gata $i te%a$teapt!* Nu .rei s! te duci s! #!n"nci<  : 5a da, 1ise T/eoden* Iar oaspeilor #ei s! li se a$tearn! #asa al!turi de #ine* O$tirea.a porni c/iar ast!1i c!lare* Tri#ite%i prista.ii s!%i adune pe toi care s!l!$luiesc 'n prea2#!* Toi b!rbaii $i fl!c!ii 'n putere $i .rednici s! poarte ar#a%n #"n!, toi cei care au cai s! fie gata, 'n $a,la poart!, 'nainte de ceasurile dou!, dup!%a#ia1!;  : )!rite 4oa#ne; strig! Li#b! de 3ier#e* E%a$a cu# #%a# te#ut* 3r!2itorul !sta te%afer#ecat* Oare nu se cu.ine s! la$i pe cine.a s! apere L!ca$ul Auriu al str!#o$ilor t!i $i toateco#orile tale< Pe cine.a care s!%l apere pe Seniorul Ob$tii<  : 4ac! $i%asta%i .ra2!, 1ise T/eoden, atunci oricu# '#i pare #ai s!n!toas! ca $u$otelile pe care #i le%ai strecurat 'n urec/e* 0u leacurile tale, nu #ai a.ea# #ult p"n! s! #! t"r!sc 'n patru labe, ca o lig/ioan!* Nu, n%o s! r!#"n! ni#eni aici, nici #!car tu, -ri#a* Ai s! porne$tic!lare '#preun! cu noi* 4u%te; )ai ai .re#e s!%i curei spada de rugin!*  : &ndurare, st!p"ne; sc/el!l!i Li#b! de 3ier#e, t"r"ndu%se la p!#"nt* Ai #il! de cel ce%a%#b!tr"nit 'n slu2ba )!riei Tale; Nu #! alunga de l"ng! tine; )!car eu 'i .oi r!#"ne al!turic"nd te .or p!r!si cu toii* Nu%l dep!rta pe credinciosul t!u -ri#a;  : Ai 'ndurarea #ea, 1ise T/eoden* i n%a# s! te dep!rte1 de #ine* 0!ci eu 'nsu#i .oi porni la lupt! '#preun! cu oa#enii #ei* Te poftesc s! .ii $i tu, s!%i ar!i credina*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 77/225

  Li#b! de 3ier#e se uit! 'n oc/ii regelui* A.ea pri.irea unei fiare care caut! sc!pare dincercul de /!ita$i '$i linse bu1ele cu li#ba lui albicioas! $i lung!*  : Era fireasc! o ase#enea /ot!r"re din partea unui senior al 0asei lui Eorl, oric"t de b!tr"n ar fi, 1ise el* 4ar cei ce%l iubesc cu ade.!rat i%ar crua b!tr"neile* &ns! .!d c%a# a2uns preat"r1iu* Alii pe care #oartea st!p"nului #eu nu i%ar prea 'ndurera au reu$it de2a s!%l con.ing!* i

dac! nu pot s! le #ai 1!d!rnicesc ispra.a, #!car ascult!, St!p"ne, .orbele #ele; S! fie l!sat 'nEdoras cine.a care%i $tie g"ndul $i 'i ur#ea1! poruncile* Nu#e$te un slu2itor credincios* Las!%l pe sfetnicul t!u, -ri#a, s! se 'ngri2easc! de toate, p"n! te .ei 'ntoarce = c!ci a# s! #! rog s%o.!d $i pe%asta, de$i nici un o# cu scaun la cap n%are cu# s! cread! 'n a$a ce.a* Eo#er i1bucni 'nr"s*  : Afar! c! .orba ta nu te scap! de r!1boi, prea nobile Li#b! de 3ier#e, 1ise el, la ce alt!slu2b! #ai puin onorabil! te%ai g"ndit< S! cari un sac cu #erinde 'n #uni< &ndoi%#%a$ c%o a.eacine.a 'ncredere s!%i dea .oie*  : Nu, Eo#er, n%ai cu# s! pricepi tot ce 1ace%n #intea 2up"nului Li#b! de 3ier#e, 1ise-andalf, 'ntorc"ndu%$i pri.irile p!trun1!toare spre el* E 'ndr!1ne $i .iclean* 0/iar $i acu# 2oac!un 2oc pri#e2dios $i pri#a #utare e%n #"inile sale* )i%a# pierdut de2a prea #ulte ceasuri preioase cu persoana lui* Dos, $arpe; url! el pe nea$teptate cu un glas tun!tor* T"r!$te%i p"ntecele pe p!#"nt; 4e c"nd te%a cu#p!rat Saru#an< 0e r!splat! i%a f!g!duit< 0! dup! ce toi oa#enii.or fi #ori ai s!%i iei partea ta din co#oar! $i fe#eia pe care i%o dore$ti< 4e #ult i se scurg ieoc/ii pe sub pleoapele alea l!sate dup! ea, $i%o ur#!re$ti pas cu pas;  Eo#er puse #"na pe spad!*  : tia# eu, 1ise el printre dini* Pentru asta l%a$ fi ucis, f!r! s! #ai in socoteal! der"nduielile de la curte* 4ar #ai sunt $i altele*  +!cu un pas 'nainte, 'ns! -andalf 'l opri cu #"na*  : Eon e%n siguran! acu#, 1ise el* 4ar tu, Li#b! de 3ier#e, ai f!cut ce%ai putut pentru ade.!ratul t!u st!p"n* )erii $i tu, acolo, #!car o r!splat!* 4ar s! $tii c! Saru#an e%n stares!%$i uite f!g!duiala* Te%a$ sf!tui s! dai o fug! $i s!%i aduci a#inte, s! nu%i nesocoteasc! 1elul*  : )ini, f!cu Li#b! de 3ier#e*  : Prea des scoi .orba asta din gur!, 1ise -andalf* Eu nu #int* 3e1i, T/eoden, aidinaintea ta un $arpe* Nu%i prudent nici s!%l iei cu tine $i nici s!%l la$i aici* 0el #ai 'nelept ar fis!%I uci1i* 4ar n%a fost a$a dintotdeauna* 0"nd.a a fost $i el o# $i i%a slu2it cu# a putut* 4!%i uncal $i las!%l s! plece de 'ndat! unde .rea* S!%I 2udeci dup! cu# .a alege*  : Ai au1it, Li#b! de 3ier#e< 'l 'ntreb! T/eoden* Ai de ales 'ntre a porni cu #ine c!larela r!1boi, ca s!%i ar!i credina, $i a pleca unde i%e .oia* 4ar, de .ei face asta, roag!%te s! nu ne#ai 'nt"lni# .reodat!, c!ci .oi fi f!r! #il!*  Li#b! de 3ier#e se ridic! agale* &i pri.i pe a#"ndoi printre gene* La ur#!, '$i pironioc/ii asupra lui T/eoden $i desc/ise gura, ca $i cu# ar fi .rut s! spun! ce.a* Apoi se ridic!deodat! 'n picioare* &$i frec! #"inile* Oc/ii 'i sc!p!rar! plini de at"ta r!utate, 'nc"t oa#eniif!cur! un pas 'napoi* Scr"$ni din dini, apoi scuip! la picioarele regelui, $uier"nd, f!cu un salt'ntr%o parte $i d!du bu1na pe sc!ri 'n 2os*  : 4up! el; strig! T/eoden* A.ei gri2! s! nu fac! .reun r!u cui.a, dar nu%l .!t!#ai $inici nu%i punei piedici* 4ai%i un cal, dac! pofte$te*  : Nu#ai s!%l rabde .reunul, ad!ug! Eo#er*  Unul dintre str!2eri o lu! la fug! pe sc!ri* Altul se 'ndrept! spre puul de la poalele terasei$i scoase ap! 'n coif* Apoi se apuc! s! spele treptele pe care le #"n2ise Li#b! de 3ier#e*  : i acu# poftii, oaspei ai #ei, 1ise T/eoden* Poftii de .! r!corii at"t c"t ne 'ng!duieti#pul*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 78/225

  Intrar! iar 'n l!ca$ul #!re* Au1eau de2a prista.ii strig"nd 2os, 'n ora$, $i cornul de lupt!1.onind* 0!ci regele a.ea s! porneasc! la dru# de 'ndat! ce b!rbaii din cetate $i din '#pre2uri#ii1buteau s! se 'nar#e1e $i s! se adune*  La #asa lui T/eoden se a$e1ar! Eo#er $i cei patru oaspei, precu# $i do#nia Eon,care 'l ser.ea pe rege* 5!ur! $i #"ncar! 'n grab! #are* &n .re#e ce T/eoden 'l iscodea pe

-andalf despre Saru#an, ceilali t!ceau*  : Nu $tie ni#eni p"n! unde #erge tr!darea lui, 1ise -andalf* N%a fost totdeauna r!u*0"nd.a, nu #! 'ndoiesc c%a fost prieten cu cei din Ro/an6 $i c/iar dup! ce%a 'nceput s! i se'#pietreasc! ini#a, te%a socotit folositor* 4ar e #ult! .re#e de c"nd unelte$te s! te distrug!, pref!c"ndu%se c! i%e prieten, p"n! s%o si#i preg!tit* )ai 'nt"i #isia lui Li#b! de 3ier#e a fostu$oar! $i tot ce f!ceai a2ungea iute la urec/ile celor din Isengard6 c!ci inutul t!u era desc/istuturor str!inilor, liberi s! .in! $i s! plece c"nd pofteau* &n ti#p ce Li#b! de 3ier#e 'i $u$otea laurec/e, 'n.enin"ndu%i g"ndul, '#pietrindu%i ini#a $i sec!tuindu%i #!dularele, ceilali pri.eauneputincio$i, c!ci reu$ise s!%i pun! st!p"nire pe .ia!* +!cea ce poftea cu .oina ta* 4ar c"nd a#sc!pat eu $i a# apucat s! te pre.in, cei care%au a.ut oc/i de .!1ut $i%au dat sea#a ce%i dincolo de#asc!* Atunci, Li#b! de 3ier#e a 'nceput s! 2oace periculos, c!ut"nd s! te '#piedice s!%i aduni puterile* O f!cea cu pricepere> 'i '#brobodea pe unii, 'i 'nsp!i#"nta pe alii, dup! cu# era ca1ul*&i a#inte$ti c"t 1el punea 'nde#n"ndu%te s!%i tri#ii toi oa#enii dup! potcoa.e de cai #ori la#ia1!noapte, c"nd pri#e2dia .enea nest!.ilit! dinspre apus< Te%a f!cut s! nu%i 'ng!dui lui Eo#ers!%i ur#!reasc! pe orci* 4ac! el n%ar fi nesocotit spusele lui Li#b! de 3ier#e, care .orbea pringura ta, nenorociii !ia ar fi a2uns p"n! acu# 'n Isengard cu prada cea #are* E ade.!rat, nu c/iarcu ceea ce $i%ar fi dorit Saru#an #ai presus de toate, dar cel puin cu doi dintre ai no$tri, carenutresc o n!de2de tainic!6 dar despre asta, 4o#nia Ta, nici #!car ie nu%i pot spune 'nc! ni#ic*&i 'nc/ipui ce suferine%ar fi 'ndurat ei acu# sau ce%ar fi putut afla Saru#an, ca s! ne ni#iceasc!<  : &i datore1 #ult lui Eo#er, 1ise T/eoden* 4e #ulte ori, ini#a credincioas! are li#baascuit!*  : Adaug! $i c! 'n oc/ii '#brobodii ade.!rul poate a.ea c/ip sc/i#onosit, 1ise -andalf*  : A$a e, parc%a# fost legat la oc/i, 1ise T/eoden* i ie%i datore1 aproape totul, oaspeteal #eu nepreuit* Ai sosit 'nc! o dat! la ti#p* (i%a$ face cu drag un dar dup! pofta ini#ii tale,'nainte s%o porni# la dru#* N%ai dec"t s! desc/i1i gura $i%i dau orice%a$ a.ea* 4oar spada s! nu#i%o ceri*  : 4ac%a# sosit sau nu Ia ti#p, r!#"ne de .!1ut, 1ise -andalf* 'n ceea ce pri.e$te darul pe care .rei s! #i%l faci, st!p"ne, .oi alege ceea ce #i%e de trebuin!, ce.a iute, pe care s! #! bi1uiesc* 4!%#i%l pe Iute ca -"ndul; P"n! acu#, #i%a fost dat cu '#pru#ut, dac! pot s! 1ic a$a*4ar de%aici 'ncolo, nu $tiu ce #%a$teapt!, e ca $i cu# ai a1."rli o #oned! de argint 'n be1n!, $i n%a# s! pri#e2duiesc ce.a ce nu%i al #eu* Pe l"ng! asta, ne leag! o #are prietenie*  : 5un! alegere; 1ise T/eoden* i i%l dau cu drag! ini#!* S! $tii c!%i un dar #!re* Nu%ialtul ase#eni lui Iute ca -"ndul* &n el a ren!scut s!#"na ar#!sarilor de alt!dat!* Nu .a #ai fi pelu#e unul ca el* Afar! de asta, .! putei alege cu toii cele de trebuin! din ar#ur!ria #ea* 4espade nu ducei lips!, dar a# acolo coifuri $i tunici de 1ale f!urite cu #!iestrie = daruri pe carele%au pri#it str!#o$ii #ei din -ondor* Luai ce poftii 'nainte s%o porni# la dru# $i .! doresc s!.! fie de folos*  Atunci se ar!tar! ni$te b!rbai purt"nd straie de r!1boi din c!#!rile regelui, care 'i'n.e$#"ntar! pe Aragorn $i pe Legolas 'n 1ale lucitoare* &$i aleser! $i coifuri, precu# $i scuturirotunde, '#podobite cu aur $i b!tute 'n pietre scu#pe .er1i, ro$ii $i albe* -andalf nu%$i lu! nici oar#ur!, iar -i#li n%a.ea ne.oie de 1ale, de$i 'i g!siser! o tunic! pe #!sur!, c!ci nu era lucrare#ai #e$te$ugit! ca .esta lui scurt!, f!urit! la poalele #unilor de la #ia1!noapte* 4ar '$i alese un

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 79/225

coif de fier acoperit cu piele, potri.it pentru capul lui rotund6 '$i #ai lu! $i%un scut #icu, pe careera 'ncrustat un cal alb la galop pe un fundal .erde = bla1onul 0asei lui Eorl*  : S! te apere de toate; 1ise T/eoden* A fost f!urit pentru #ine pe .re#ea lui T/engel, pec"nd era# copil*  -i#li f!cu o plec!ciune*

  : Sunt #"ndru, Senior al Ob$tii, s!%i port lucrurile, 1ise el* Prefer s! port eu un cal dec"ts! #! poarte el pe #ine* &#i iubesc #ai #ult picioarele* 4ar poate%oi a2unge c"nd.a s! #! spri2in pe ele $i s! lupt*  : Nu #! 'ndoiesc de asta, 1ise T/eoden*  Apoi regele se ridic! $i%n clipa aceea ap!ru Eon cu .inul*  : +ert/u T/eoden /al; rosti ea* Pri#e$te cupa aceasta $i bea la ceas de bucurie* S! te'ntorci s!n!tos;  T/eoden b!u din cup!, iar apoi do#nia le%o 'ntinse $i oaspeilor* 0"nd a2unse dinaintealui Aragorn, se opri brusc $i 'l pri.i cu oc/i str!lucitori* La r"ndul lui, acesta se uit! la c/ipul ei $i1"#bi, dar 'n clipa 'n care lu! cupa, #"inile lor se 'nt"lnir! $i el 'i si#i tres!rirea*  : )!rire ie, Aragorn, fiu al lui Arat/orn, rosti ea*  : )!rire ie, 4o#ni! din Ro/an, 'i r!spunse el, cu c/ipul tulburat, f!r! s! #ai1"#beasc!*  4up! ce b!ur! cu toii, regele str!b!tu 'nc!perea, apropiindu%se de u$!* Acolo 'l a$teptaustr!2erii $i solii, iar seniorii $i c!peteniile se str"nser! cu toii din Edoras $i '#pre2uri#i*  : 5!gai de sea#!* Pornesc la dru# $i se pare c! pentru ulti#a oar!, 1ise T/eoden* Nu#ai a# copii, iar T/eodred, fiul #eu, a fost ucis* &l ung #o$tenitor pe Eo#er, nepotul #eu* 4ac!nici unul dintre noi nu se .a #ai 'ntoarce, atunci alegei%.! do#n dup! dorin!* 4ar trebuie s! las pe cei care r!#"n pe #"ini bune, s!%i c"r#uiasc! 'n locul #eu* 0ine .rea s! stea aici< Nu scoaseni#eni nici un cu."nt*  : Nu%#i dai nici un nu#e< &n cine a.ei 'ncredere<  : &n 0asa lui Eorl, r!spunse 7a#a*  : 4ar nu #! pot lipsi de Eo#er $i nici el nu s%ar 'n.oi s! r!#"n!, 1ise regele* E ulti#uldin 0asa aceasta*  : N%a# 1is ni#ic de Eo#er, 'i r!spunse 7a#a* i nu e el ulti#ul* )ai e $i Eon, fiicalui Eo#und, sora lui* E ne'nfricat! $i .itea1!* Toat! lu#ea o iube$te* Las%o pe ea c"r#uitoareaeorlingilor, c"t sunte# noi plecai*  : A$a s! fie, 1ise T/eoden* Tri#itei prista.ii s! .esteasc! tot poporul c! do#nia Eon'i .a c!l!u1i de%acu# 'ncolo*  Apoi regele se a$e1! 'ntr%un 2il din faa u$ilor sale6 Eon 'ngenunc/e dinaintea lui* IarT/eoden 'i d!rui o spad! $i o c!#a$! #e$te$ugit! de 1ale*  : R!#as%bun, nepoat!, rosti el* &ntunecat e ceasul acesta, dar poate ne%o# 'ntoarce 'nL!ca$ul Auriu* Acolo oa#enii se pot ap!ra #ult! .re#e $i, dac! pierde# b!t!lia, cei care scap!se .or refugia $i ei acolo*  : Nu spune asta; 'i r!spunse ea* A# s! te%a$tept clip! de clip! $i%un an, dac! .a fi ne.oie, p"n%ai s! te 'ntorci*  4ar 'n .re#e ce .orbea, oc/ii 'i fugir! spre Aragorn, care st!tea 'n prea2#!*  : Regele se .a 'ntoarce, 1ise el* Nu te te#e* A$teapt!* Nu la apus, ci spre r!s!rit ne poart! soarta*  Apoi regele cobor' treptele cu -andalf al!turi* 0eilali 'i ur#ar!* Aragorn #ai pri.i o dat!'n ur#!%i 'n ti#p ce se 'ndreptau spre poart!* Sus, la cap!tul sc!rilor, st!tea Eon singur! 'n faa

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 80/225

u$ilor6 '$i odi/nea #"inile pe #"nerul spadei pe care o inea drept, dinaintea ei* Era acu#'n.e$#"ntat! 'n 1ale $i lucea ca argintul 'n soare*  -i#li #ergea al!turi de Legolas cu securea pe u#!r*  : &n sf"r$it, a# pornit la dru#, 1ise el* Oa#enii au ne.oie de #ulte cu.inte 'nainte defapte* 5arda #i se 1bate ner!bd!toare 'n #"n!* 4e$i nu #!%ndoiesc c! ro/irri#ii sunt f!r! #il!, la

o adic!* &n orice ca1, #ie nu #i se potri.e$te genul !sta de r!1boi* 0u# s! a2ung la ade.!rata b!t!lie< 0e bine%ar fi s! pot #erge, nu s! #! i1besc ca o desag! de $aua lui -andalf*  : Un loc #ai co#od nici c! se poate, dup! p!rerea #ea, 1ise Legolas* 4ar, nu%i fietea#!, -andalf o s! te pun! bucuros pe picioare c"nd o%ncepe t!r!boiul6 sau o s%o fac! 'nsu$i Iuteca -"ndul* 5arda nu%i o ar#! potri.it! pentru un c!l!re*  : 4ar gno#ii nu sunt c!l!rei* A$ secera cu drag! ini#! ni$te c!p!"ni orce$ti6 barda astaa #ea nu%i de b!rbierit scalpuri o#ene$ti, 1ise -i#li, #"ng"ind coada securii*  La poart!, d!dur! peste o o$tire 'ntreag! = tineri $i b!tr"ni = gata 'n $a* Se str"nseser! #ai bine de%o #ie* L!ncile lor p!reau o p!durice de l!stari* Se au1ir! strig!te puternice de bucuriec"nd se ar!t! T/eoden* 0"i.a 'i preg!tiser! calul, pe 0oa#! de Nea, iar alii, pe%ai lui Aragorn $iLegolas* -i#li nu se si#ea deloc 'n largul lui, era 'ncruntat, dar Eo#er se apropie cu ar#!sarulde d"rlogi*  : )!rire ie, -i#li, fiu al lui -loin; strig! el* N%a# a.ut .re#e s! 'n.! .orba#e$te$ugit! sub 'ndru#area ta, a$a cu# #i%ai f!g!duit* 4ar n%ar fi #ai bine s! l!s!# g"lcea.adeoparte< Eu unul n%a# s! #ai 1ic nici o .orbuli! de ocar! Ia adresa 4oa#nei P!durii*  : A# s!%#i uit #"nia pentru o .re#e, Eo#er, fiu al lui Eo#und, 1ise -i#li6 dar de s%o%nt'#pla .reodat! s%o .e1i pe Lad -aladriel cu propriii%i oc/i, s! faci bine s! te%n.oie$ti c!%i cea#ai #"ndr! 'ntre fe#ei, c! altfel stric!# prietenia*  : A$a .oi face, 1ise Eo#er* 4ar p"n! atunci, iart!%#!* i%n se#n c! nu%#i #ai pori pic!, te rog s! 'ncaleci pe calul #eu* -andalf .a #erge 'n frunte, al!turi de Seniorul Ob$tii6 dar0opit! de +oc o s! ne poarte pe%a#"ndoi, dac! bine.oie$ti*  : )ulu#esc tare #ult, 1ise -i#li, .!dit #!gulit* 3oi #erge cu tine, dac! 'i 'ng!dui luiLegolas, to.ar!$ul #eu, s! c!l!reasc! al!turi de noi*  : A$a s! fie, rosti Eo#er* Legolas de%a st"nga #ea $i Aragorn de%a dreapta $i n%o s!'ndr!1neasc! s! ne stea ni#eni 'n cale*  : Unde e Iute ca -"ndul< 'ntreb! -andalf*  : Alearg! ca nebunuB prin iarb!, 'i r!spunser! ei* Nu las! pe ni#eni s! se%ating! de el*Uite%l acolo, departe, l"ng! .ad, ca o u#br! printre s!lcii*  -andalf $uier! $i 'l strig! tare pe nu#e, iar calul '$i scutur! capul $i nec/e1!6 apoi se'ntoarse $i%o porni ca s!geata spre ei*  : Nici suflarea 3"ntului de Apus nu I%ar putea opri, 1ise Eo#er, 'n ti#p ce calul #"ndruse apropia, p"n! a2unse 'n faa .r!2itorului*  : Se pare c! darul a fost f!cut de2a, rosti T/eoden* 4ar ascultai cu luare%a#inte* &lnu#esc, acu# $i%aici, pe oaspetele #eu, -andalf cel Sur, cel #ai 'nelept dintre sfetnici, cel #ai bine .enit dintre /oinari, senior al Ob$tii, c!petenie a eorlingilor, c"t .a d!inui se#inia noastr! pe p!#"nt6 $i i%l d!ruiesc pe Iute ca -"ndul, prinul cailor*  : &i #ulu#esc, rege T/eoden, 1ise -andalf*  Apoi '$i a1."rli brusc #antia cenu$ie $i p!l!ria $i s!ri pe cal* Nu purta nici coif, nici 1ale*P!rul lui ca neaua 'i flutura 'n ."nt, iar .e$#intele albe str!luceau orbitor 'n soare*  : Luai a#inte la 0!l!reul Alb; strig! Aragorn, $i toi 'i repetar! cu.intele*  : Regele nostru $i 0!l!reul Alb; 'nainte, eorlingi; -oarnele sunar!* 0aii se ridicar! 'ndou! picioare, nec/e1"nd*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 81/225

  L!ncile 1!ng!nir!, lo.ite de scuturi* Atunci regele ridic! #"na $i ulti#a o$tire din Ro/an porni tun!toare, ca o rafal! .i2elioas!, c!tre Apus*  A$a cu# st!tea neclintit!, dinaintea u$ilor $i a casei a#uite, Eon 1!ri sc"nteiereal!ncilor lor 'n dep!rtare, pe c"#pie*  3II 3!g!una lui 7e#*

  Soarele sc!p!tase la apus c"nd p!r!sir! Edorasul, iar lu#ina lui le sclipea 'n pri.iri $i presc/i#ba 'ntinsul c"#piei din Ro/an 'ntr%o, burni! aurie* Pe la poalele )unilor Albi trecea undru# b!t!torit care ducea unde.a, 'ntre apus $i #ia1!noapte6 pe%acolo o luar!, urc"nd $i cobor"nd'n inutul 'n.er1it, trec"nd p"raie #ici $i iui prin .aduri f!r! nu#!r* 4inaintea lor, 'n dep!rtare $ila dreapta, se deslu$eau )unii 0eo$i6 pe #!sur! ce str!b!teau leg/e dup! leg/e, ace$tia erau tot#ai 'ntunecai $i #ai 'nali* Soarele cobora 'ncet dinaintea lor* 'nd!r!t se l!sa seara*  O$tirea '$i continua dru#ul* 'i #"na ne.oia* Te#"ndu%se s! nu a2ung! prea t"r1iu,c!l!toreau c"t puteau de repede, f!c"nd rareori popas* Iui $i 'ndur!tori erau ar#!sarii din Ro/an,dar a.eau #ulte leg/e de #ers = #ai bine de patru1eci, ca pas!rea%n 1bor = din Edoras, p"n! la.adurile Isenului, unde n!d!2duiau s! dea de oa#enii regelui, care ineau piept o$tirilor luiSaru#an*  &i '#presur! noaptea* &ntr%un t"r1iu, f!cur! popas $i '$i ridicar! tab!ra* )erseser! pre de.reo cinci ceasuri $i p!trunseser! bine 'n c"#pia apusean!6 dar #ai a.eau de str!b!tut #ai binede 2u#!tate din dru#* &$i a$e1ar! corturile 'ntr%un cerc #are, sub cerul 'nstelat, lu#inat de lunaceruit!* Nu aprinser! focuri, c!ci nu $tiau la ce se puteau a$tepta6 dar se 'ncon2urar! de str!2eric!lare $i tri#iser! cerceta$i 'nainte, care se strecurau ca ni$te u#bre prin cutele p!#"ntului* Noaptea trecu ane.oie, f!r! .reo .este sau .reun 1.on* &n 1ori, sun! cornul $i, 'n #ai puin de unceas, pornir! iar la dru#*  &nc! nu se 1!rea nici un nor deasupra, dar 'n aer plutea 1!pu$eala6 era prea cald pentru perioada aceea a anului* Soarele r!s!ri 'nceo$at $i, 'nd!r!t, ur#"ndu%l 'ncet 'n 'n!larea lui pe bolt!, se 1!rea o 'ntuneci#e care cre$tea, ca o furtun! .enind dinspre r!s!rit* Iar 'n dep!rtare,unde.a, 'ntre apus $i #ia1!noapte, p!rea c! #ocne$te alt! be1n!, la poalele )unilor 0eo$i = ou#br! care se t"ra 'ncet din 3alea 3r!2itorului*  -andalf r!#ase 'n ur#!, p"n! a2unse l"ng! Legolas $i Eo#er*  : Legolas, 1ise el, ai pri.irea ascuit! a se#iniei tale fer#ecate, care poate deosebi.rabia de piigoi de la o leg/e* Spune%#i, .e1i ce.a departe, c!tre Isengard<  : Sunt #ulte #ile p"n%acolo, 1ise Legolas, scrut"nd 1area cu #"na lui prelung! strea$in!la oc/i* 3!d ce.a 'ntunecat 'n care se #i$c! ni$te for#e? ni$te u#bre #ari, departe, pe #alulr"ului6 dar ce sunt, nu%#i dau sea#a* i nu ceaa $i nici norii nu '#i '#piedic! oc/ii s! .ad!, ci ou#br! 'n.!luitoare, iscat! asupra inutului de o putere necunoscut!, care se #i$c! 'ncet de%alungul apei* 0a $i cu# asfinitul de sub 'ntinderi nesf"r$ite de arbori s%ar re.!rsa de pe coline*  : Iar dind!r!tul nostru .ine o ade.!rat! .i2elie din )ordor, 1ise -andalf* O s%a.e# onoapte neagr!*  Pe #!sur! ce trecea 1iua a doua a c!l!toriei lor, p"cla din aer cre$tea* Spre dup!%a#ia1!,norii 'ntunecai 'i a2unser! din ur#!> un baldac/in cu #argini #ari, 1drenuite, peticit cu o lu#in!orbitoare* Soarele sc!pata ro$u ca s"ngele 'n.!luit 'n cea!* L!ncile c!l!reilor p!reau aprinse 'n."rf, iar ulti#ele ra1e de lu#in! aprindeau po."rni$urile abrupte ale cul#ilor T/ri/rne care se'n!lau acu# foarte aproape, la /otarul de #ia1!noapte al )unilor Albi = trei steiuri 1i#ate pri.ind asfinitul* 'n ulti#a p"lp"ire ro$iatic!, ar#!sarii din fa! 1!rir! un punct negru6 un c!l!recare se 'ndrepta spre ei* Se oprir! $i%l a$teptar!*  Acesta sosi .l!guit, cu coiful spart $i scutul cr!pat* 4esc!leca ane.oie $i r!#ase 'n picioare g"f"ind* 4up! ce%$i trase sufletul, rosti>

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 82/225

  : Unde e Eo#er< Ai .enit, 'n sf"r$it6 dar prea t"r1iu $i cu fore puine* Lucrurile s%au'nr!ut!it de c"nd s%a pr!p!dit T/eodred* Ieri a# fost silii s! ne retrage# peste Isen cu pierderi#ari6 #uli au #urit la trecerea apei* Apoi, dup! c!derea nopii, tab!ra ne%a fost atacat! de aliicare%au trecut r"ul* 0red c! nu #ai e ni#eni 'n Isengard* Iar Saru#an i%a 'nar#at pe #unteniis!lbatici $i pe p!storii din (ara )urg! de dincolo de r"uri, as#uindu%i $i pe ei '#potri.a noastr!*

A# fost cople$ii* @idul de scuturi a fost str!puns* Erenbrand din )eleagul de la Apus $i%a retrasoa#enii pe care i%a putut aduna c!tre fort!reaa din 3!g!una lui 7e#* 0eilali s%au '#pr!$tiat*Unde%i Eo#er< Spunei%i c! nu #ai a.e# nici o n!de2de* Ar face bine s! se 'ntoarc! 'n Ederas'nainte s%a2ung! acolo lupii din Isengard*  T/eoden nu 1isese ni#ic p"n! 'n clipa aceea, st"nd ascuns de pri.irile o$teanului,'nd!r!tul str!2erilor* Acu# 'ns! '$i 'nde#n! calul $i ie$i Ia .edere*  : 7ai, 0eorI, .ino 'n faa #ea, rosti el* Sunt aici* A# sosit cu ulti#a o$tire de eorlingi* in%o s! d!# bir cu fugiii f!r! s! intr!# 'n lupt!*  0/ipul b!rbatului se lu#in! de bucurie $i ui#ire* Se t"r' 'n fa!, apoi 'ngenunc/e,'ntin1"ndu%i regelui spada lui tocit!*  : Porunce$te, )!ria Ta; strig! el* i iart!%#!; 0redea# c!?  : 0redeai c%a# r!#as la )eduseld, coc"r2at ca un arbore b!tr"n sub n!#ei* A$a st!teaulucrurile c"nd ai plecat la r!1boi* 4ar a .enit un ."nt de la apus $i #i%a scuturat crengile, 1iseT/eoden* 4ai%i o#ului acestuia un cal odi/nit; i /ai s!%i s!ri# lui Erenbrand 'n a2utor;  Pe c"nd T/eoden rostea toate acestea, -andalf o lu! puin 'nainte, se opri $i pri.i #ai 'nt"ispre #ia1!noapte, c!tre Isengard, apoi spre apus, la soarele care asfinea* 4up! aceea se 'ntoarse*  : Pleac!, T/eoden; 1ise el* Pleac! 'n 3!g!una lui 7e#* 4u%te spre 3adurile Isenului $inu 1!bo.i 'n c"#pie; Sunt ne.oit s! te p!r!sesc pentru o .re#e* Iute ca -"ndul trebuie s! #!duc! acu#, s! fac o treab! grabnic!*  Apoi strig!, 'ntorc"ndu%se spre oa#enii s!i, 'n frunte cu Aragorn $i Eo#er>  : A.ei gri2! de Seniorul Ob$tii p"n! #!%ntorc* A$teptai%#! la Poarta lui 7e#; i%acu#,r!#as%bun;  &i spuse ce.a lui Iute ca -"ndul $i ar#!sarul "$ni ca o s!geat! tras! dintr%un arc* Nici n%apucaser! s! se uite la el, c! se f!cu ne.!1ut, ca o str!fulgerare argintie 'n asfinit, ca ."ntul priniarb!, ca o u#br! ce se%arat! $i piere%ntr%o clipit!* 0oa#! de Nea forn!i $i se ridic! 'n dou! picioare, gata s!%l ur#e1e6 dar nu#ai o pas!re cu aripa iute #ai putea s!%l a2ung!*  : Asta ce%o #ai fi%nse#n"nd< 'l 'ntreb! unul dintre str!2eri pe 7a#a*  : 0! -andalf cel Sur trebuie s! se gr!beasc!, 'i r!spunse acesta* A$a e el> apare $idispare pe neg"ndite*  : 4ac! ar fi Li#b! de 3ier#e aici, ar g!si u$or o eCplicaie, 1ise str!2erul*  : A$a e, spuse 7a#a* Eu unul a# s! a$tept p"n! se%ntoarce -andalf*  : S%ar putea s%a$tepi ca# #ult, 1ise cel!lalt*  O$tirea p!r!si dru#ul, 'ndrept"ndu%se c!tre 3adurile Isenului, cotind spre #ia1!1i* Se l!s!noaptea, iar ei #ergeau #ai departe* Se apropiar! de coline, dar cul#ile 'nalte din T/ri/rne se'ntunecaser! de2a 'n 1area #o/or"t!* La c"te.a #ile dep!rtare, spre cap!tul dep!rtat al 3!ii)eleagului de la Apus, se 'ntindea o .iroag! 'n.er1it! = un golf #are 'n #uni = din care porneaun defileu printre coline* Oa#enii locului 'i 1iceau 3!g!una lui 7e#, dup! nu#ele unui erou dinr!1boaiele str!.ec/i, care '$i g!sise refugiul acolo* erpuia din ce 'n ce #ai 'ngust $i #ai abruptdinspre nord, pe sub u#brele cul#ilor T/ri/rne, p"n! ce st"ncile b"ntuite de ciori se 'n!lau cani$te turnuri se#ee de%o parte $i de alta, st!.ilind lu#ina*  La Poarta lui 7e#, 'naintea 3!g!unii, din st"nca de #ia1!noapte ie$ea un pinten* Pe el se'n!lau ni$te 1iduri de piatr! str!.ec/e, iar 'n!untru se 1!rea un turn #!re* Oa#enii 1iceau c!

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 83/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 84/225

 puncti$oare aprinse pe c"#pia s#olit!, '#pr!$tiate precu# ni$te flori ro$ii, sau urc"nd$erpuitoare, 'n r"nduri lungi, p"lp"itoare* 4in loc 'n loc, #ai i1bucnea c"te o flac!r! #ai #are*  : E%o o$tire nu#eroas! pe ur#ele noastre, 1ise Aragorn*  : Aduc focul cu ei, spuse T/eoden, $i fac scru# tot ce 'nt"lnesc 'n cale> cl!i, bordeie $iarbori* Era o .ale bogat!, cu #ulte gospod!rii* 5ietul #eu norod;

  : O, de%ar fi 1iu!, cu# ne%a# #ai n!pusti asupra lor, ca o .i2elie din #uni; 1iseAragorn* )i%e ini#a plin! de #"/nire c! trebuie s! fugi# de ei*  : Nu .o# #ai fugi #ult, 1ise Eo#er* St!.ilarul lui 7el# e la doi pa$i 'n fa!* La .reo patru sute de pa$i 'nainte de Poarta lui 7el# e un $an str!.ec/i, cu #etere1e, care taie .iroaga*Acolo a# putea 'ntoarce ar#ele '#potri.a lor*  : Nu, sunte# prea puini s! pute# ap!ra St!.ilarul, 1ise T/eoden* E #ai lung de%o #il!,iar sp!rtura din el e foarte #are*  : Pute# s! tri#ite# ariergarda acolo, dac! o# .edea c! n%a.e# 'ncotro, 1ise Eo#er*  Nu era nici lun!, nici stea c"nd a2unser! c!l!reii la bre$a din St!.ilar, pe unde ie$ea p"r"ul* 4ru#ul care 'l 'nsoea .enea dinspre 0etatea 0ornului* @!rir! brusc #etere1ul abiadeslu$it dinaintea lor = o u#br! 'nalt!, peste o pr!pastie 'ntunecat!* 0u# urcau ei a$a, 'i opri unstr!2er*  : Seniorul Ob$tii e%n dru# spre Poarta lui 7el#, 'i spuse Eo#er* &i .orbesc eu, Eo#er,fiul lui Eo#und*  : )i%aducei .e$ti peste a$tept!ri, 1ise str!2erul* -r!bii pasul; 3r!2#a$ul e pe ur#ele.oastre*  O$tirea trecu prin sp!rtur! $i se opri pe pa2i$tea po."rnit! de deasupra* 3!1ur! cu bucuriec! Erenbrand '$i l!sase #uli oa#eni s! apere Poarta Iui 7el# $i #uli reu$iser! s! scape'ncoace*  : S! tot fie .reo #ie buni de lupt! corp la corp, 1ise -a#ling, un b!tr"n, c!petenia celorcare .eg/eau St!.ilarul* 4ar cei #ai #uli sunt '#po.!rai de ierni f!r! de nu#!r, la fel ca #ine*Prea puini, cu# ar fi nepotul #eu, au r!#as aici* 0"t despre Erenbrand, ieri ne%au sosit .e$ticu# c! s%ar retrage 'ncoace cu .a2nicii c!l!rei apuseni care ne%au r!#as* 4ar n%a sosit p"n!acu#*  : )! te# c! n%o s! .in! prea cur"nd, 1ise Eo#er* 0erceta$ii no$tri n%au nici o .este de laei* Iar 'nd!r!t .alea%i plin! de .r!2#a$i*  : 0e bine%ar fi s! fi sc!pat, 1ise T/eoden* Era un o# puternic, 'n el a ren!scut .ite2ia lui7el#, )"na%0iocan* 4ar n%a.e# cu# s!%l a$tept!# aici* Trebuie s! ne duce# toate forele'n!untrul 1idurilor* A.ei destule pro.i1ii< Noi a# adus ca# puine, c!ci ne%a# a$teptat la lupt!desc/is!, nu la un asediu*  : &nd!r!t, 'n pe$terile din 3!g!un!, s%au adunat ca# trei sferturi dintre apuseni = b!tr"ni$i tineri, fe#ei $i copii, 1ise -a#ling* Tot acolo a# depo1itat #ult! #"ncare, ani#ale $i nutreuri*  : Ăsta%i un lucru bun, 1ise Eo#er* 0!ci .r!2#a$ii distrug $i ard tot ce%a r!#as pe .ale*  : 4ac! .in la Poarta lui 7el# s! se t"rguiasc! pentru #"ncare, apoi or s%o pl!teasc!scu#p, 1ise -a#ling*  Regele $i 0!l!reii plecar! #ai departe* &'nainte s! a2ung! la dru#ul pietruit care str!b!tea p"r"ul, desc!lecar!* &$i luar! caii de d"rlogi $i%i conduser! 'n $ir spre talu1, apoi trecur! prin porile 0et!ii 0ornului* i%acolo fur! 'nt"#pinai cu bucurie $i cu n!de2de re'nnoit!6 c!ci acu#a.eau destui oa#eni s! apere at"t cetatea, c"t $i 1idul*  Eo#er '$i preg!ti repede c!l!reii* Regele $i o$tenii casei sale erau 'n 0etatea 0ornului,'#preun! cu o #are parte dintre apuseni* 4ar pe @idul 3!g!unii $i pe turn, precu# $i 'nd!r!tullui, Eo#er aran2a aproape toate o$tile pe care le a.ea 'n linie de b!taie, pentru c! aici ap!rarea

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 85/225

 p!rea #ai 'ndoielnic!, dac! a.ea s! se dea un atac /ot!r"t $i 'n for!* 0aii fur! du$i departe, 'n3!g!un!, str!2uii de oa#enii de care se putuser! lipsi*  @idul 3!g!unii era 'nalt de dou!1eci de picioare, $i destul de lat ca s! #earg! pe el patruoa#eni unul l"ng! altul6 iar peste parapet nu#ai un o# 'nalt se putea 'ncu#eta s! pri.easc!* Ici%colo, se .edeau ni$te desc/i1!turi 'n piatr! pe unde se putea trage cu arcul* La acest bastion se

a2ungea pe o scar! care cobora de la o u$! din curtea 0et!ii 0ornului* Pe 1id se #ai putea a2unge$i dinspre 3!g!un!, pe trei r"nduri de trepte6 dar 'n eCterior acesta era destul de neted $i pietrele#ari din care era construit fuseser! '#binate cu #!iestrie, a$a 'nc"t nu puteai pune piciorul6 susse r!sfr"ngeau ca o st"nc! #"ncat! de .aluri*  -i#li st!tea spri2init de 1id* Legolas se a$e1ase pe parapet, ciupindu%$i arcul $i scrut"nd be1na*  : A$a #ai 1ic $i eu, 1ise gno#ul, lo.ind dalele cu piciorul* '#i cre$te ini#a c"nd #!apropii de #unte* 0e piatr! s!n!toas!; (inutul !sta are oase tari* Le%a# si#it 'n t!lpi de cu# a#'nceput s! urc!# dinspre st!.ilar* 'ntr%un an de 1ile $i cu c"i.a de%ai #ei a$ face aici o st"nc! decare .r!2#a$ul s%ar i1bi ca .alurile #!rii*  : N%a# nici o 'ndoial!, 1ise Legolas* 4ar se#inia asta de gno#i e tare ciudat!* )ie nu%#i place aici nici 1iua, nici noaptea* &ns! '#i face bine s! te $tiu 'n prea2#!, 'nfipt 'n picioareletale 1dra.ene $i cu barda pe u#!r* 0e bine%ar fi s! #ai fie cu noi c"i.a din nea#ul t!u; i #%a$ bucura $i #ai #ult dac! a# a.ea .reo sut! de arca$i #!ia$tri din 0odrul &ntunecat* O s! fie #ai#are ne.oie de ei* Ro/irri#ii au arca$i buni 'n felul lor, dar sunt #ult prea puini*  : Pe 'ntuneric n%ai cu# s! tragi cu arcul, 1ise -i#li* Pe legea #ea, asta%i .re#e dedor#it* A/, so#nul; Nu #i%a# 'nc/ipuit .reodat! c! un gno# ar putea t"n2i a$a dup! o clip! deodi/n!* 0!l!ritul e foarte obositor* i cu toate acestea, securea #ea%i ner!bd!toare* la s! a# euacu# 'n fa! un $ir de gru#a1uri orce$ti $i loc destul s!%#i 'n."rt securea; S! .e1i atunci cu# #%a$ pune pe picioare*  Ti#pul trecea ane.oie* 4eparte, 'n .ale, ardeau 'nc! focuri r!1lee* Acu# ostileIsengardului 'naintau f!r! 1go#ot* Torele lor se 1!reau urc"nd $erpuitor $iruri%$iruri prin .iroag!*5rusc i1bucnir! urlete, ge#ete $i strig!te o#ene$ti de lupt! dinspre St!.ilar* Peste #argine"$nir! fl!c!ri care crescur! ca o p!l!laie dinaintea sp!rturii* Apoi se risipir!* Oa#enii se'ntoarser! la galop peste c"#pie, urc"nd spre poarta 0et!ii 0ornului* Apusenii din spate fuseser!ne.oii s! se retrag!*  : 3r!2#a$ii sunt la o arunc!tur! de b!, 1iser! ei* A# tras toate s!geile pe care le a.ea#$i st!.ilarul e 'nesat de le$uri orce$ti* 4ar asta n%o s!%i opreasc! pentru prea #ult! .re#e* Au $i%nceput s! dea bu1na pe #alul p"r"ului, 'n #ai #ulte locuri, 'ngr!#!dii ca furnicile* 4ar i%a#'n.!at #inte $i nu $i%au #ai aprins torele*  Trecuse de #ie1ul nopii* 0erul era s#olit, iar aerul 'ncre#enit .estea furtuna* 5rusc noriifur! sf"$iai de o p"lp"ire orbitoare* 5raele fulgerului se i1bir! de colinele r!s!ritene* &nne#i$carea clipei, cei de pe 1iduri .!1ur! locul dintre ei $i st!.ilar n!p!dit de o lu#in! alb!>colc!ia de for#e #o/or"te care se t"rau = unele scurte $i .oinice, altele 'nalte $i cu#plite, cucoifuri #!ree $i scuturi 'ntunecate* Alte sute $i sute se re.!rsau peste St!.ilar $i prin sp!rtur!*u.oiul acesta 'nnegurat curgea c!tre 1iduri, din st"nc! 'n st"nc!* Tunetul u#plu .alea* 'ncepu o ploaie biciuitoare*  La fel ca ploaia $uierau $i s!geile peste creneluri, 1!ng!nind apoi pie1i$ pe pietre* Unele'$i atinser! inta* &ncepuse atacul 'n 3!g!una lui 7el#6 dar 'n!untru nu se au1ea $i nu se #i$cani#eni6 nici o s!geat! nu porni de%acolo*  O$tirile .r!2#a$e '$i 'ncetar! asaltul, nedu#erite de a#eninarea t!cut! a st"ncii $i a1idului* +ulgerele continuau s! sf"$ie 'ntunericul* Apoi orcii 'ncepur! s! urle, t!ind aerul cu

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 86/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 87/225

apuc"ndu%l pe Eo#er de c!lc"ie6 apoi 'l dobor"r! $i t!b!r"r! asupra lui* 4ar din u#brele din 2ur"$ni strig"nd r!gu$it o u#br! #ic! $i 'ntunecat! pe care n%o obser.ase ni#eni*  : 5aru J/a1ad; J/a1ad ai%#enu;  Prin aer $uier! o secure $i doi orci se pr!bu$ir! desc!p!"nai* 0eilali d!dur! bir cu fugiii*  Eo#er se c!1ni s! se pun! pe picioare, c/iar c"nd Aragorn se 'ntoarse alerg"nd s!%i sar! 'n

a2utor*  &nc/iser! iar u$a dosnic! de fier $i apoi o 'nt!rir! cu drugi, 'ngr!#!dir! bolo.ani pedin!untru* 0"nd se si#ir! 'n siguran!, Eo#er se r!suci $i 1ise>  : &i #ulu#esc, -i#li, fiu al lui -loin* N%a# $tiut c%ai ie$it $i tu cu noi* 4ar .orba ceea,oaspetele nepoftit se do.ede$te%adesea cel #ai pl!cut* 0u# ai a2uns acolo<  : A# luat%o pe ur#ele .oastre, ca s!%#i alung so#nul, 1ise -i#li6 dar c"nd #%a# uitatIa #untenii !ia, #i s%au p!rut prea #ari pentru puterile #ele, a$a c! #%a# ascuns dup! un bolo.an, ca s! .!d cu# .! 8 2ucai9 .oi cu s!biile*  : Nu $tiu cu# s! te r!spl!tesc, spuse Eo#er*  : S%ar putea s! ai prile2ul #ai iute dec"t cre1i, r"se gno#ul* 4ar eu unul sunt #ulu#it*P"n! acu# n%a# t!iat dec"t le#ne, de c"nd a# plecat din )oria*  : 4oi; eCcla#! -i#li, #"ng"indu%$i securea, dup! ce se 'ntoarse pe 1id*  : 4oi< f!cu Legolas* Eu a# f!cut ispra.! #ai bun!, de$i acu# sunt ne.oit s! b"2b"i dup!s!gei6 pe%ale #ele le%a# ter#inat* i cu toate acestea, a# pe r!bo2 cel puin dou!1eci* Nu#ai c!asta nu 'nsea#n! dec"t o r!#urea din codru;  0erul se 'nsenina iute acu#, iar luna sc!pata str!lucind* 4ar lu#ina nu le prea aduse #arin!de2di 0!l!reilor din Ob$te* 3r!2#a$ii, 'n Ioc s! scad!, p!reau $i #ai #uli, iar prin sp!rtura din1id se re.!rsau alii .enind de pe .ale* A.entura de pe St"nc! nu le d!rui .ite2ilor no$tri dec"t unscurt r!ga1* Atacul asupra porilor de.eni $i #ai 'nd"r2it* O$tirile Isengardului .uiau ca #area la poalele @idului 3!g!unii* Orcii $i #untenii #i$unau de colo%colo* Oa#enii nu #ai pridideau s!taie sau s! arunce funiile care se ag!au cu c"rlige de parapet* Sute de sc!ri lungi fur! spri2inite de1id* )ulte dintre ele erau date peste cap $i se 1drobeau la p!#"nt, dar 'n locul lor se i.eau $i #ai#ulte, iar orcii se a."ntau 'n sus, pe ele, ca ni$te #ai#ue din p!durile 'ntunecate de la #ia1!1i*)orii $i buc!ile de le#n 1!ceau gr!#e1i la poalele 1idului, ca prundi$ul dup! furtun!6#or#anele acestea /"de se tot 'n!lau, dar .r!2#a$ii parc! nu se #ai ter#inau*  Oa#enii din Ro/an '$i pierdeau tot #ai #ult puterile* S!gei nu #ai a.eau, spadele le erauciobite $i scuturile sparte* 4e trei ori se unir! Aragorn $i Eo#er $i de trei ori Anduril luci 'ntr%unatac disperat, care alung! .r!2#a$ul de pe 1id*  Apoi se isc! lar#! #are 'n 3!g!una dind!r!t* Orcii se t"r"ser! ca $obolanii prin galeria peunde ie$ea p"r"ul* Statur! adunai acolo, 'n u#bra st"ncilor, p"n! c"nd se 'ncinse atacul dedeasupra $i aproape toi oa#enii se n!pustir! pe creasta 1idului* Atunci se repe1ir! $i ei afar!*0"i.a trecuser! de2a prin gurile 3!g!unii $i se luptau printre cai cu str!2erii*  -i#li s!ri de pe 1id cu un strig!t fioros, al c!rui ecou se i1bi de st"nci*  : J/a1ad; J/a1ad; 0ur"nd a.u berec/et de lucru*  : O/o; strig! el* Orcii sunt dincolo de 1id* O/o; 7ai, Legolas; A.e# de lucru; J/a1ad;ai%#enu;  -a#ling cel 5!tr"n pri.i 'n 2os din 0etatea 0ornului, c"nd au1i glasul #!re al gno#uluicare 'ntrecea toat! 1ar.a*  : Orcii sunt 'n 3!g!un!; strig! el* 7el#; 7el#; 'nainte, /el#ingi; ad!ug! el cu un glastun!tor $i s!ri pe scara de pe St"nc!, ur#at de o #uli#e de b!rbai din )eleagul de la Apus*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 88/225

  Asaltul lor fu s!lbatic $i nea$teptat, iar orcii d!dur! bir cu fugiii* Nu peste #ult fur! prin$i'n defileul 'ngust $i #!cel!rii sau #"nai cu strig!te 'n /!ul 3!g!unii, ca s! cad! la picioarelestr!2erilor de la intrarea pe$terilor ascunse*  : 4ou!1eci $i unu; eCcla#! -i#li*  Apuc! barda cu a#bele #"ini $i dobori dintr%o lo.itur! ulti#ul orc*

  : Acu# l%a# 'ntrecut iar pe 2up"nul Legolas*  : Trebuie s! pune# cap!t g!urii !steia de $obolani, 1ise -a#ling* -no#ii, se spune, sunt pietrari pricepui* 4!%ne $i nou! o #"n! de a2utor, #e$tere*  : Noi nu t!ie# piatra cu securile de lupt! $i nici cu ung/iile, 1ise -i#li* 4ar a# s! .%a2utcu# oi putea*  Adunar! pietre #ici $i buc!i de st"nc! din prea2#! $i, sub 'ndru#area Iui -i#li, apuseniiastupar! gura interioar! a galeriei, p"n! nu #ai r!#ase dec"t o ie$ire 'ngust!* P"r"ul 3!g!unii,u#flat de ploaie, 'ncepu s! se 1bat! $i s! clocoteasc! prin canalul g"tuit, '#pr!$tiindu%se apoi#olco# 'n b!li reci pe st"nci*  : O s! se usuce locul de deasupra, 1ise -i#li* 7ai, -a#ling, s! .ede# cu# #ergtreburile pe 1id*  Urc! $i 'l g!si pe Legolas al!turi de Aragorn $i Eo#er* Elful '$i ascuea cuitul lung*Atacul l"nce1ea fiindc! trecerea prin galerie fusese 1!d!rnicit!*  : 4ou!1eci $i unu; eCcla#! -i#li*  : 5un! treab!; f!cu Legolas* 4ar eu a# a2uns la dou! du1ini* Aici, sus, a# luptat corp lacorp, cu cuitul*  Eo#er $i Aragorn se spri2ineau obosii 'n #"nerele spadelor* &n st"nga, pe st"nc!, sest"rnir! iar lar#a $i bubuitul asur1itor al luptei* 4ar 0etatea 0ornului inea piept, precu# o insul!'n #i2locul #!rii* Porile sale 1!ceau 'n ruin!, 'ns! nici un .r!2#a$ nu reu$ise 'nc! s! treac! peste'ngr!#!direa de pietre $i b"rne* Aragorn '$i ridic! pri.irile spre stelele stinse $i luna care sc!pataacu# 'nd!r!tul colinelor apusene din 2urul .!ii*  : 0e noapte f!r! cap!t; rosti el* Oare c"nd s%o #ai face odat! 1iu!<  : @orile nu sunt departe, 1ise -a#ling, care urcase acu# al!turi de el* 4ar #! te# c!asta n%o s! ne fie cu ni#ic de folos*  : Totu$i 1orile le aduc oa#enilor n!de2dea, spuse Aragorn*  : 4ar f!pturile astea din Isengard, 2u#!tate orci, 2u#!tate spiridu$i, ticluite de #!iestrianefast! a lui Saru#an, n%or s! se te$easc! de lu#ina soarelui, 1ise -a#ling* i nici oa#eniis!lbatici de pe coline* Nu%i au1i ce t!r!boi fac<  : 5a%i aud, spuse Eo#er* 4ar #ie nu%#i par dec"t ipete de p!s!ri $i #ugete dedobitoace*  : i totu$i, se%aud $i strig!te 'n graiul celor din (ara )urg!, 1ise -a#ling* Eu $tiuaceast! li#b! str!.ec/e a oa#enilor, care era c"nd.a .orbit! prin .!ile apusene ale Ob$tii, laascult!; Sunt plini de ur! fa! de noi $i se bucur!, c!ci au 'ncredinarea c! soarta noastr! e pecetluit!* 8Regele; Regele;9 a$a strig!* 8O s! pune# #"na pe regele lor; )oarte lui +argoil;)oarte capetelor de paie; )oarte t"l/arilor de la #ia1!noapte;9 A$a ne 1ic* Nici 'n cinci sute deani n%au uitat furia care i%a cuprins c"nd seniorii -ondorului au 'ncredinat Ob$tea lui Eorl celT"n!r $i i s%au al!turat* Saru#an n%a f!cut dec"t s! le a"e aceast! ur! .ec/e* Sunt tare foco$ic"nd 'i st"rne$te cine.a* Noapte sau 1i, n%or s! se lase> ori pun #"na pe rege, ori pier cu toii*  : i totu$i, #ie 1orii au s!%#i tre1easc! n!de2dea, spuse Aragorn* Nu $tii .orba aceea,cu# c! nici un .r!2#a$ n%are cu# s! cotropeasc! 0etatea 0ornului, dac!%i ap!rat! de oa#eni<  : A$a 1ic #enestrelii, rosti Eo#er*  : Atunci /ai s%o ap!r!#, f!cu Aragorn* i s! nu ne pierde# n!de2dea*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 89/225

  0/iar pe c"nd st!teau ei a$a de .orb!, r!sunar! tr"#biele* Ur#! un trosnet $i o i1bucnirede fl!c!ri $i fu#* P"r"ul 3!g!unii '$i re.!rsa apele, $uier"nd 'nspu#at6 fuseser! slobo1ite printr%osp!rtur! c!scat! larg 'n ur#a unei bubuituri* &n!untru n!.!lir! o #uli#e de siluete 'ntunecate*  : 5leste#!ia lui Saru#an; eCcla#! Aragorn* S%au strecurat iar 'n galerie pe c"ndst!tea# de .orb! $i%au a"at focul din Ort/anc c/iar la picioarele noastre* Elendil; Elendil; strig!

el, f!c"nd un salt spre bre$a din 1id6 dar 'n clipa aceea pe creneluri fur! spri2inite sute de sc!ri*Ulti#ul atac #!tur! tot ce se afla pe 1id $i la poale, ca un .al 'ntunecat ce se i1be$te de o gr!#ad!de nisip* Toat! ap!rarea fu distrus! c"t ai 1ice pe$te* O parte dintre c!l!rei 'ncepur! s! se retrag!tot #ai ad"nc 'n 3!g!un!, lupt"nd sau pr!bu$indu%se, 'n ti#p ce 'ncercau s! a2ung! la pe$teri*Alii o luar! de%a dreptul c!tre fort!rea!*  4inspre 3!g!un! urca o scar! #are, p"n! pe St"nc!, unde se afla poarta din spate a0et!ii 0ornului* La poalele ei st!tea Aragorn* &n #"n! 'i lucea 'nc! Anduril, iar spai#a de spadaaceasta 'i st!.ili o clip! pe .r!2#a$i6 a$a c! toi care fur! 'n stare s! a2ung! acolo urcau spre poart!* &nd!r!tul lor, pe treapta de sus, st!tea Legolas 'n genunc/i, cu arcul 'ncordat* 4ar nu #aig!sise pe 2os dec"t o s!geat! $i%acu# '$i silea oc/ii, gata s! trag! asupra pri#ului orc ce%ar ficute1at s! se apropie de scar!*  : Aragorn; 'l strig! el* Toi care%au putut s%a2ung! p"n! aici au intrat* 7ai $i tu 'napoi;  Aragorn se 'ntoarse $i%o lu! iute pe sc!ri6 dar, 'n ti#p ce alerga, se '#piedic! de .l!guit ceera* 0"t ai 1ice pe$te, .r!2#a$ii f!cur! un salt 'nainte* Orcii urcau sc/el!l!ind, cu braele 'ntinse,ca s!%l 'n$face* Pri#ul dintre ei se pr!bu$i cu gru#a1ul str!puns de ulti#a s!geat! a lui Legolas*4ar ceilali s!rir! peste el* Atunci 'ns!, de pe 1idul de afar! se porni un bolo.an c"t toate 1ilele,care se rostogoli pe sc!ri, a1."rlindu%i pe toi 'nd!r!t, 'n 3!g!un!* Aragorn i1buti s! a2ung! la poarta care se 'nc/ise cu 1go#ot 'n ur#a lui*  : E de r!u, prieteni, 1ise el, $terg"ndu%$i sudoarea de pe frunte cu #"neca*  : A$a e, spuse Legolas* 4ar c"t! .re#e e$ti cu noi, n!de2dea nu%i pierdut!* Unde e-i#li<  : Nu $tiu, 1ise Aragorn* Ulti#a oar! l%a# .!1ut lupt"nd 2os, 'nd!r!tul 1idului, dar ne%auseparat .r!2#a$ii*  : 3ai de noi; 0e nenorocire; se .ait! Legolas*  : E tare $i .oinic, 1ise Aragorn* S! n!d!2dui# c! o s! scape $i%o s! se duc! p"n! la pe$teri* Acolo .a fi la ad!post o .re#e* &n orice ca1, #ai la ad!post ca #ine* Un astfel de refugiun%are cu# s! nu fie pe placul unui gno#*  : Asta #i%e $i #ie n!de2dea, rosti Legolas* 4ar a$ fi .rut s! .in! $i el aici* )urea# dener!bdare s!%i spun 2up"nului -i#li c%a# a2uns la trei1eci $i nou!*  : 4ac! i1bute$te s! a2ung! 'n pe$teri, o s! te%ntreac! iar, r"se Aragorn* N%a# .!1ut 'n.iaa #ea o secure #"nuit! cu at"ta #!iestrie*  : )! duc s! caut ni$te s!gei, 1ise Legolas* 4e s%ar sf"r$i odat! noaptea asta, ca s! .!d $ieu pe lu#in! unde s! trag*  Aragorn intr! 'n cetate* Acolo, spre ne#ulu#irea lui, afl! c! Eo#er nu a2unsese 'n0etatea 0ornului*  : Nu, n%a .enit pe St"nc!, 1ise unul dintre apuseni* Ulti#a oar! l%a# .!1ut lupt"nd lagurile 3!g!unii, cu c"i.a oa#eni str"n$i 'n 2urul lui* Erau cu el $i -a#ling, $i gno#ul, dar n%a# putut a2unge la ei*  Aragorn porni cu pa$i #ari spre curtea interioar! $i urc! iute spre un iatac sus, 'n turn*Acolo st!tea regele = o siluet! 'ntunecat! 'n cadrul ferestrei 'nguste = $i pri.ea 'n .ale*  : 0e%i nou, Aragorn< 'ntreb! el*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 90/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 91/225

  : 0e%i tot dai cu 1orile< 'l luar! ei peste picior* Noi sunte# Uru%/ai $i lupt!# 1iua $inoaptea, $i pe .re#e bun!, $i pe .re#e rea* A# .enit aici s! ucide# pe soare $i pe lun!* 0e dac!se i.esc 1orile<  : Ni#eni nu $tie ce%i aduce 1iua de #"ine, 1ise Aragorn* Luai%.! t!lp!$ia, p"n! nu se'ntoarce totul '#potri.a .oastr!*

  : 0oboar!, c! altfel te dobor"# noi de pe 1id, strigar! ei* N%a.e# de ce s! ne t"rgui# cutine* N%ai ce ne spune;  : i, totu$i, a# s! .! spun ce.a, 1ise Aragorn* P"n! acu#, nici un .r!2#a$ n%a reu$it s!ia 0etatea 0ornului* Plecai, c! altfel n%o s! cru!# pe ni#eni* N%o s! #ai r!#"n! unul 'n .ia!,ca s! #ai duc! .estea la #ia1!noapte* Nu .! dai sea#a ce pri#e2die .! pa$te*  A$a cu# st!tea acolo dinaintea .r!2#a$ilor, deasupra porilor ruinate, Aragorn fu 'n.!luitde #!reie $i de o putere f!r! sea#!n, 'nc"t oa#enii s!lbatici r!#aser! cu gura c!scat! $i se uitar!'nd!r!t, peste u#!r, 'n .ale6 alii '$i ridicar! $o.!itor oc/ii spre cer* 4ar orcii i1bucnir! 'n /o/otede r"s* i pe c"nd Aragorn s!rea de pe 1id, o ploaie de s!gei #ari $i #ici $uier! peste creneluri*  Se au1i un .uiet $i se isc! o p!l!laie* Arcada porii pe care st!tuse el cu o clip! 'nainte secr!p! $i se f!cu f!r"#e 'ntr%un nor de praf $i fu#* 5aricada se f!cu !nd!ri ca atins! de tr!snet*Aragorn o lu! la goan! spre turnul regelui*  4ar, c/iar 'n #o#entul c"nd poarta se pr!bu$i iar orcii din faa ei urlau, preg!tindu%se deatac, 'nd!r!tul lor se 'n!l! un #ur#ur, ca ."2"itul ."ntului 'n dep!rtare, care crescu, p"n! sesc/i#b! 'ntr%o lar#! de glasuri* @orile aduceau .e$ti cu ele* Orcii de pe St"nc! au1ir! 1ar.a'nfrico$!toare $i $o.!ir!, uit"ndu%se 'nd!r!t* Apoi de sus, din turn, r!sun! brusc $i 'nsp!i#"nt!tor#!reul corn al lui 7el#*  Toi care au1ir! .uietul acela se cutre#urar!* )uli orci se aruncar! cu faa la p!#"nt $i'$i ."r"r! degetele 'ng/erate 'n urec/i* Ecourile str!b!teau bubuind 3!g!una dintr%o parte 'ntr%alta, de parc! pe fiecare st"nc!, pe fiecare deal, s%ar fi aflat c"te un .estitor atotputernic* 4ar b!rbaii de pe 1iduri '$i ridicar! pri.irile, ascult"nd uluii6 c!ci ecourile nu se #ai sf"r$eau*3uietele cornului $erpuiau printre coline din ce 'n ce #ai aproape $i #ai tare, r!spun1"ndu%$iunul altuia 'n i1bucniri s!lbatice $i nest!.ilite*  : 7el#; 7el#; strigau c!l!reii* 7el# s%a sculat din #ori $i .ine la lupt!; 7el# pentruregele T/eoden;  i regele se ar!t! la acest strig!t* 0alul lui era alb ca neaua, auriu 'i str!lucea scutul $ilung!%i era lancea* 4e%a dreapta lui .enea Aragorn, #o$tenitorul lui Elendil, iar 'nd!r!t, c!lare,seniorii 0asei lui Eorl cel T"n!r* 0erul i1bucni 'n lu#in!* Noaptea se duse*  : &nainte, eorlingi;  0u strig!te $i 1ar.a #are '$i 'ncepur! atacul* Trecur! .uind dincolo de pori, se re.!rsar! pustiitor pe dru#ul pietruit $i p!trunser! printre ostile Isengardului ca ."ntul prin iarb!* &nd!r!tullor, din 3!g!un!, i1bucnir! urletele aspre ale oa#enilor care ie$eau din pe$teri, #"n"ndu%i pe.r!2#a$i 'nainte* N!.!lir! $i cei r!#a$i pe st"nc!* Iar printre coline se 'n!l! ecoul .uietului decorn*  Regele $i%ai lui nu se opreau* 0!peteniile $i lupt!torii c!deau de%a .al#a sau d!deau bir cufugiii 'n faa lor* Nu le puteau sta 'n cale nici orcii, nici oa#enii s!lbatici* +ugeau Ia .ale'#boldii de spadele $i l!ncile c!l!reilor* (ipau $i ge#eau de spai#! $i o #are uluire pusesest!p"nire pe ei o dat! cu 1orii de 1iu!*  Astfel porni regele T/eoden c!lare de la Poarta lui 7el#, croindu%$i calea c!tre St!.ilarul#!re* Acolo se oprir! cu toii* 4inaintea lor i1bucnea, din ce 'n ce #ai str!lucitoare, lu#ina*S!geile soarelui "$nir! peste colinele de la r!s!rit $i sc!p!rar! 'n ."rfurile l!ncilor* 4ar c!l!reiir!#aser! t!cui, cu pri.irile aintite 'n 3iroaga 3!g!unii*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 92/225

  (inutul se sc/i#base* Acolo unde se 'ntindea 'nainte .alea 'n.er1it!, ale c!rei po."rni$uri'nierbate se r!sfr"ngeau peste nesf"r$ite coline, se deslu$ea acu# o p!dure* 0opacii uria$i, goi $it!cui se 'n!lau r"nduri%r"nduri, cu ra#uri 'nc"lcite $i cre$tetul 'nc!runit6 r!d!cinile lor erau'ngropate 'n ierburile 'nalte $i .er1i* Pe sub ei era un 'ntuneric de nep!truns* &ntre St!.ilar $istrea$ina p!durii aceleia f!r! nu#e nu erau nici cinci sute de pa$i* Acolo d!deau acu# bir cu

fugiii falnicii o$teni ai lui Saru#an, 'nsp!i#"ntai de rege $i de copaci* Se re.!rsar! dinsprePoarta lui 7el#, p"n! c"nd nu #ai r!#ase nici unul 'nd!r!tul St!.ilarului, dar la poalele lui sestr"nser! roi, ca #u$tele* &n 1adar se t"rau $i se c!!rau pe pereii .iroagei, 'ncerc"nd s! scape* Lar!s!rit, po."rni$ul .!ii era prea abrupt $i st"ncos6 din st"nga, de la apus, 'i ur#!rea soartanecru!toare* 4e acolo ap!ru brusc, pe creast!, un c!l!re 'n.e$#"ntat 'n alb, str!lucitor 'n b!taiar!s!ritului* Peste colinele 2oase r!sunau .aierele de corn* &nd!r!tul lui, pe po."rni$urile lungi,.eneau iute, pe 2os, o$tenii cu spadele 'n #"ini* &n #i2locul lor #ergea cu pa$i #ari un b!rbat'nalt $i puternic* Scutul 'i era ro$u* 0"nd a2unse la #arginea .!ii, acesta '$i duse la bu1e un corn#are $i negru $i sufl! o dat!, puternic $i r!sun!tor*  : Erenbrand; strigar! 0!l!reii* Erenbrand;  : Ia uitai%.!> 0!l!reul Alb; eCcla#! Aragorn* -andalf e iar aici;  : )it/randir, )it/randir; 1ise Legolas* Asta da, .r!2itorie; 7aidei; 3reau s!%#i desf!toc/ii cu p!durea asta, p"n! nu se risipe$te .ra2a*  O$tirile din Isengard .uiau, lu"nd%o be1#etic 'ntr%o parte $i%ntr%alta, din spai#! 'n spai#!*R!sun! iar cornul din turn* Dos, prin sp!rtura din St!.ilar, d!deau bu1na oa#enii regelui* 4e pecoline cobora iute Erenbrand, c"r#uitorul )eleagului de la Apus* Iar Iute ca -"ndul s!rea ca uncerb care alearg! cu pas sigur 'n #uni* 0!l!reul Alb n!.!li asupra lor6 re.enirea lui 'i 'nnebunea pe .r!2#a$i* Oa#enii s!lbatici 'i c!1ur! dinainte cu faa la p!#"nt* Orcii se tr!geau 'nd!r!t $iurlau, a1."rlindu%$i spadele $i l!ncile* +ugeau ca fu#ul #"nat de%o .i2elie* P!trunser! ge#"nd 'nu#bra copacilor care 'i a$teptau6 $i de%acolo nu se #ai 'ntoarse nici unul .reodat!*  3III 4ru#ul spre Isengard*  i astfel se 'nt"lnir! din nou, 'n lu#ina dalb! a di#ineii, regele T/eoden $i -andalf,0!l!reul Alb, pe lunca 'n.er1it! a P"r"ului 3!g!unii* )ai erau acolo Aragorn, fiul lui Arat/orn,elful Legolas, Erenbrand din )eleagul de la Apus $i seniorii din Ob$te* Iar c"nd '$i 'ntoarser! pri.irile spre codru, #irarea lor le 'ntrecu bucuria i1b"n1ii*  4eodat!, se au1i lar#! #are $i dinspre St!.ilar ap!rur! cei care fuseser! #"nai 'nad"ncul 3!g!unii* 3eneau dintr%acolo -a#ling cel 5!tr"n $i Eo#er, fiul lui Eo#und, iar al!turide ei p!$ea -i#li, gno#ul* Nu purta coiful $i era legat la cap cu o n!fra#! p!tat! de s"nge6 'ns!gl!sui /ot!r"t $i puternic>  : Patru1eci $i doi, 2up"ne Legolas; 4ar, .ai, #i%a# ciobit securea, c!ci ulti#ul a.ea o1gard! de fier 'n 2urul g"tului* Tu cu# stai<  : )%ai 'ntrecut cu unul, 'i r!spunse Legolas* 4ar nu te pi1#uiesc c! ."n!toarea i%a fost#ai cu folos, c!ci #ult #! bucur s! te .!d pe picioarele tale*  : 5un .enit, Eo#er, nepoate, 1ise T/eoden* Acu#, c! te .!d s!n!tos, #! pot bucura $ieu cu ade.!rat*  : )!rire (ie, Senior al Ob$tii; rosti Eo#er* &ntunecata noapte%i dus! acu# $i%i 1iu! iar*4ar 1orile au .enit cu .e$ti ciudate*  Se 'ntoarse $i pri.i, #inun"ndu%se, #ai 'nt"i la p!dure, apoi la -andalf*  : Ai ap!rut iar pe neg"ndite, la ceas de ne.oie, ad!ug! Eo#er*  : Pe neg"ndite< 1ise -andalf* 4oar .%a# spus c%o s! #! 'ntorc s! ne 'nt"lni# aici*  : 4ar nu ne%ai 1is ceasul $i nici felul 'n care o s! te i.e$ti* 0iudat a2utor ne%aduci; E$titare 'n .r!2itorii, -andalf cel Alb;

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 93/225

  : A$a o fi* 4ar nu #i%a# ar!tat 'nc! puterile* N%a# f!cut dec"t s! .! po.!uiesc 'n .re#ede restri$te $i s! profit de iui#ea lui Iute ca -"ndul* 3ite2ia .oastr! $i picioarele 1dra.ene aleapusenilor #!r$!luind 'n noapte .%au fost de #ai #are folos*  Atunci se uitar! cu toii $i #ai uluii la -andalf* 0"i.a '$i 'ntoarser! pri.irilene'ncre1!toare spre p!dure, $terg"ndu%se la oc/i, ca $i cu# ar fi .!1ut cu totul altce.a dec"t el*

-andalf r"se .esel, din r!sputeri*  : 3! g"ndii la copaci< 1ise el* P!i, 'i .!d $i eu la fel de bine ca .oi* 4ar asta nu%i ispra.a#ea* E%un lucru #ai presus dec"t po.aa unui 'nelept $i #ai bun dec"t pl!nuise#* Nici n%a#n!d!2duit .reodat! s! se%nt"#ple ce.a at"t de bun*  : Atunci, dac! nu tu, cine%a f!ptuit o ase#enea .r!2itorie< 'ntreb! T/eoden* E li#pede c!nu a f!cut%o Saru#an* O fi .reun 'nelept #ai puternic, de care n%a# au1it 'nc!<  : Nu%i nici o .r!2itorie, ci o putere de tare de de#ult, rosti -andalf* O putere ce%astr!b!tut p!#"ntul, 'nainte de c"ntul elfilor $i de lo.itura baroaselor*  Pe c"nd de fier nu se .orbea $i le#nu%n arbori neatins tr!ia Pe c"nd sub lun!, t"n!r,#untele lucea Pe c"nd Inelul nu fusese f!urit $i nu se n!scuse #"/nirea Atunci, de#ult, str!b!teaea p!durea*  : i care ar fi de1legarea ci#iliturii tale< 'ntreb! T/eoden*  : 4ac! .rei s! aflai, ai face bine s! .enii cu #ine 'n Isengard, 'i r!spunse -andalf*  : &n Isengard< strigar! ei*  : 4a, 1ise -andalf* )! .oi 'ntoarce 'n Isengard $i cei care poftesc pot s! .in! cu #ine*S%ar putea s! .ede# lucruri ciudate pe%acolo*  : 4ar nici dac%a# str"nge toi oa#enii din Ob$te $i le%a# lecui r!nile $i .l!guiala, n%a#fi destui ca s! atac!# fort!reaa lui Saru#an, 1ise T/eoden*  : 0u toate acestea, .oi pleca la Isengard, spuse -andalf* N%o s! 1!bo.esc prea #ultacolo* 4ru#ul #eu porne$te acu# spre r!s!rit* 0!utai%#! prin Edoras, 'nainte s! apun! luna*  : Nu, peste poate, rosti T/eoden* Asta ar fi la ceasul 'ntunecat de dinaintea 1orilor6 doarn%o s! ne desp!ri# toc#ai acu#* 3oi .eni cu tine, dac! asta i%e po.aa*  : 3reau s! stau de .orb! cu Saru#an, c"t #ai repede cu putin!, 1ise -andalf* i pentruc! i%a adus at"ta n!past!, n%ar fi r!u s! fie $i 4o#nia Ta de fa!* 4ar poi oare s%a2ungi la ti#pacolo<  : Oa#enii #ei sunt .l!guii de%at"ta lupt!, 'i r!spunse regele* i nici eu nu #! si#t #ai'n putere* 0!ci a# .enit c!lare de departe $i so#nul #i%a fost pe apucate* 3ai, b!tr"neea #ea nu%i o po.este $i nici nu #%au '#po.!rat cu ea doar ticluirile $optite ale lui Li#b! de 3ier#e* E%o boal! de care nu #! poate lecui .reun .raci pe de%a%ntregul* Nici #!car tu, -andalf*  : Atunci, toi cei care #! .or 'nsoi s!%$i trag! puin sufletul, 1ise -andalf* 3o# c!l!tori'n u#bra nopii* A$a%i #ai bine, pentru c! .! po.!uiesc ca toate #i$c!rile noastre s! fie de%acu#'ncolo c"t #ai tainice* 4ar s! nu porunce$ti prea #ultor oa#eni s! te 'nsoeasc!, T/eoden* Neduce# acolo s! st!# de .orb!, nu s! lupt!#*  Apoi regele alese c"i.a b!rbai 1dra.eni, cu cai iui, $i 'i tri#ise s! duc! .estea i1b"n1ii 'ntoate .!ile din Ob$te6 s! le spun! oa#enilor = tineri $i b!tr"ni = s! .in! degrab! 'n Edoras*Seniorul Ob$tii a.ea s! in! acolo o adunare cu toi cei 'n stare s! poarte ar#e, a doua 1i dup!luna plin!* 0a s! porneasc! '#preun! cu el spre Isengard, regele 'l alese pe Eo#er $i 'nc!dou!1eci de b!rbai de%ai casei sale* 0u -andalf a.eau s! #earg! Aragorn, Legolas $i -i#li* &nciuda r!nii sale, gno#ul nici nu .ru s! aud! s! r!#"n! de c!ru!*  : A fost o bubuitur! u$oar! $i #%a ap!rat coiful, 1ise el* 4oar nu #%o opri o 1g"rietur!orceasc!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 94/225

  : A# s! te oblo2esc eu, c"t ti#p te odi/ne$ti, spuse Aragorn* Regele se 'ntoarse apoi 'n0etatea 0ornului $i se cufund! 'ntr%un so#n a$a cu# nu #ai dor#ise de #ult! .re#e* Se odi/nir!$i ale$ii s!i r!#a$i acolo* 4ar ceilali care nu fuseser! r!nii sau .!t!#ai 'n .reun fel 'ncepur! otreab! foarte ane.oioas!6 c!ci #uli c!1user! 'n b!t!lie $i 1!ceau acu# #ori pe c"#pie sau 'n3!g!un!*

  Nu r!#!sese nici un orc 'n .ia!6 le$urile lor erau f!r! nu#!r, 'ns! dintre #unteni, foarte#uli se predaser!6 $i erau 'nfrico$ai $i cereau 'ndurare* Oa#enii din Ob$te le luar! ar#ele $i%i puser! la #unc!*  : Acu# dai o #"n! de a2utor s! drege# r!ul la care ai pus #"na $i .oi, 1iseErenbrand* i dup! aceea o s! rostii un 2ur!#"nt prin care s! .! legai c! nu .ei #ai trece3adurile Isenului 'nar#ai niciodat! $i c! n%o s! .! #ai 'n/!itai cu .r!2#a$ii oa#enilor* Apoisuntei liberi s! plecai 'n inutul .ostru* 0!ci ai fost tra$i pe sfoar! de Saru#an* )uli dintre .oi$i%au pierdut .iaa drept plat! c! .%ai 'ncre1ut 'n el6 s! nu credei c!, dac! ai fi biruit, ai fi a.ut osoart! #ai bun!*  Oa#enii din (ara )urg! r!#!seser! uluii, pentru c! Saru#an le spusese despre cei dinRo/an c! ar fi /aini $i c!%$i ardeau ostaticii de .ii*  &n #i2locul c"#piei din faa 0et!ii 0ornului fur! 'n!late dou! gorgane sub care 1!ceautoi c!l!reii Ob$tii c!1ui 'n ap!rare = cei din 3"lcelele de R!s!rit 'ntr%o parte $i cei din )eleaguldin Apus, 'n cealalt!* La poalele cet!ii, 'ntr%un #or#"nt separat, '$i dor#ea so#nul de .eci7a#a, c!pitanul g!r1ii regale* 0!1use dinaintea Porii*  Orcii fur! adunai 'n gr!#e1i #ari, la distan! de gorganele c!l!reilor, aproape de poalele p!durii* Iar oa#enii nu $tiau acu# ce s! fac!, pentru c! #or#anele de le$uri erau prea #ari ca s!le poat! 'ngropa sau arde* A.eau prea puin le#n pentru asta $i ni#eni n%ar fi 'ndr!1nit s! ridicesecurea asupra copacilor acelora ciudai, c/iar dac! -andalf nu le%ar fi 1is ca nu cu#.a s! seating! de trunc/iurile $i de crengile lor, c! era pri#e2die #are*  : L!sai%i pe orci s! 1ac! acolo, 1ise -andalf* Noaptea e un sfetnic bun*  4up!%a#ia1!, oa#enii regelui se preg!tir! de plecare* &ngrop!ciunea abia 'ncepuse $iT/eoden 2eli pieirea lui 7a#a, c!pitanul s!u, $i a1."rli un pu#n de !r"n! 'n #or#"ntul lui*  : )are n!past! #i%a adus Saru#an #ie $i tot inutului acestuia, se t"ngui el* i n%a# s!uit c"nd l%oi 'nt"lni*  Soarele sc!pata de2a spre colinele de apus din 3iroag!, c"nd, 'n sf"r$it, T/eoden $i-andalf, '#preun! cu 'nsoitorii lor, pornir! dinspre St!.ilar* &nd!r!tul lor fusese adunat! o #areo$tire for#at! din c!l!rei $i din apuseni, tineri $i b!tr"ni, fe#ei $i copii, care ie$iser! din pe$teri*0"ntar! un c"ntec de i1b"nd! cu glasurile li#pe1i6 apoi t!cur!, 'ntreb"ndu%se ce%a.ea s! se #ai'nt"#ple, c!ci le era tea#! de copacii aceia de la care nu%$i #ai puteau de1lipi oc/ii*  0!l!reii se apropiar! de p!dure $i se oprir!* Nu%i tr!gea aa nici pe cai, nici pe oa#eni s! p!trund! acolo* Arborii erau cenu$ii $i a#enin!tori, 'ncon2urai de /!uri sau de un fel de burni!*0apetele ra#urilor lor plecate at"rnau ca ni$te degete iscoditoare, r!d!cinile se i.eau din p!#"ntca #!dularele unui #onstru ciudat, iar sub ele se c!scau /!uri 'ntunecate* 4ar -andalf #erse'nainte, c!l!u1indu%$i to.ar!$ii6 iar acolo unde dru#ul dinspre 0etatea 0ornului p!trundea 'n p!dure, .!1ur! o desc/i1!tur! pe sub crengile puternice, ca o poart! boltit!6 $i -andalf intr! peacolo, ur#at de ceilali* Spre ui#irea lor, .!1ur! c! dru#ul continua str!2uit de P"r"ul 3!g!unii6iar deasupra se 1!rea cerul n!p!dit de o lu#in! aurie* 4ar de%o parte $i de alta a culoarului dearbori 'ntunericul de.enea din ce 'n ce #ai dens, #ai de nep!truns6 de acolo se au1eau trosnetele$i ge#etele crengilor, strig!te dep!rtate $i lar#! de glasuri ne'nelese, care #ur#urau #"nioase* Nu se .edea nici ur#! de orc sau de alt! f!ptur!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 95/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 96/225

sc!rilor se 'nal! alte sc!ri6 iar potecile $erpuitoare se a."nt! tot #ai departe, 'n ini#a #unilor*Pe$teri; 0a.ernele din 3!g!una lui 7el#; 0e noroc pe #ine s%a2ung acolo; )%apuc! pl"nsul c"nd#! g"ndesc c! trebuie s! le p!r!sesc  : Ei, atunci, 1ise elful, 'i doresc, -i#li, pentru sufletul t!u, s! te 'ntorci cu bine dinr!1boi $i s! le re.e1i* 4ar s! nu le spui tuturor celor din nea#ul t!u; 0!ci din ceea ce #i%ai

 po.estit, nu prea le%a #ai r!#as #are lucru de f!cut acolo* Poate oa#enii din inutul acesta audreptate c"nd .orbesc puin despre pe$teri> o fa#ilie de gno#i pu$i pe treab!, cu ciocanul $i cudalta%n #"n!, e 'n stare s! strice #ai #ult dec"t a construit*  : Nu, n%ai cu# s!%nelegi, 1ise -i#li* Nu%i gno# pe lu#e care s! nu fie i#presionat dease#enea #inun!ie* Ni#eni din se#inia lui 4urin n%ar s!pa 'n pe$terile astea ca s! scoat! piatr!sau #inereu, c/iar dac! s%ar afla acolo aur $i neste#ate* Oare .oi .! apucai s! t!iai cr"ngurile dearbori 'n floare, pri#!.ara, ca s! facei le#ne de foc< A$a ocroti# $i noi poienile acestea cu floride piatr!6 nicidecu# nu ne%a# apuca s! le p!r!dui#* N%a# face dec"t s! s!p!# c"te puin, cugri2! $i 'nde#"nare, nu #ai #ult de o a$c/ie pe 1i, asta a$a, ca s! ne face# de lucru6 $i pe #!sur!ce%or trece anii, a# desc/ide dru#uri noi $i%a# scoate la i.eal! 'nc!peri dep!rtate, cuprinse 'nc!de 'ntuneric, pe care acu# abia le poi g/ici 'nd!r!tul cr!p!turilor din st"nc!* i lu#inile,Legolas; A# face l!#pa$e din cele ce str!luceau odinioar! 'n J/a1ad%du#6 $i%a# alunga c"nda# pofti noaptea care 1ace acolo de la facerea lu#ii* Iar dac! ni s%ar face so#n, a# aduce iar'ntunericul*  : 0/iar c! #i%ai 'n#uiat ini#a, -i#li, 1ise Legolas* Nu te%a# #ai au1it .orbind a$a p"n! acu#* )! faci s!%#i par! r!u c! n%a# .!1ut $i eu pe$terile alea* 7ai s! ne%n.oi#> dac! ne'ntoarce# a#"ndoi s!n!to$i din 'ncerc!rile care ne%a$teapt!, atunci s! c!l!tori# o .re#e'#preun!* Tu ai s! .ii s! .i1ite1i +angornul cu #ine, $i%apoi a# s! #erg eu cu tine, s! .!d3!g!una lui 7el#*  : )ie unul nu%#i prea d! ini#a g/es s! #! 'ntorc prin +angorn, 1ise -i#li* 4ar a# s!%l'ng/it, dac!%#i f!g!duie$ti c! .ii s! '#p!rt!$i# #inunea pe$terilor*  : &i f!g!duiesc, 1ise Legolas* 4ar, .ai; 4eoca#dat! trebuie s! l!s!# $i pe$terile, $icodrul* Ia uit!%te; A2unge# la cap!tul p!durii* 0"t #ai e p"n! 'n Isengard, -andalf<  : 3reo cincispre1ece leg/e, dup! cu# .estesc ciorile lui Saru#an, 1ise -andalf* 0inci dela gurile 3iroagei 3!g!unii, p"n! la 3aduri $i 'nc! 1ece de%acolo, p"n! la porile Isengardului*4ar n%o s! str!bate# tot dru#ul 'n noaptea asta*  : i ce%o s! .ede# c"nd o# a2unge acolo< 'ntreb! -i#li* Poate $tii tu, c!ci eu nu%#i dausea#a*  : Nici eu nu $tiu ce.a sigur, 'i r!spunse .r!2itorul* A# fost ieri, la c!derea nopii, pe%acolo, dar s%ar putea s! se fi 'nt"#plat #ulte de%atunci* Totu$i, cred c! n%o s! spui c! a# c!l!torit'n 1adar, c/iar dac! ai l!sat 'n ur#! sc"nteietoarele Pe$teri din Aglarond*  &n sf"r$it, trecur! p!durea $i se tre1ir! la poalele 3iroagei unde se desp!rea dru#uldinspre 3!g!una lui 7el#> o c!rare o lua spre r!s!rit, p"n! 'n Edoras, cealalt! ducea la#ia1!noapte, spre 3adurile Isenului* 0"nd a2unser! la #arginea p!durii, Legolas se opri $i se uit!'nd!r!t cu p!rere de r!u* Apoi scoase un strig!t>  : Oc/ii; Oc/i care ne pri.esc din u#brele crengilor; N%a# #ai .!1ut 'n .iaa #eaase#enea oc/i;  Surprin$i de strig!tul lui, ceilali se oprir! $i se 'ntoarser!6 dar Legolas o lu! 'nd!r!t*  : Nu; Nu; ip! -i#li* Poi s! faci ce .rei, 'n nebunia ta, dar pe #ine las!%#! 2os de pecal; N%a# c/ef s! .!d nici un oc/i;  : Opre$te%te, Legolas +run1!.erde, 1ise -andalf* Nu te 'ntoarce 'nc! 'n p!dure; Nu i%a.enit .re#ea*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 97/225

  &n ti#p ce -andalf rostea toate acestea, dintre arbori se desprinser! trei for#e ciudate*Erau ca ale c!pc!unilor, 'nalte de #ai bine de dou!spre1ece picioare, cu trupuri puternice,1dra.ene ca ale arborilor tineri6 p!reau 'n.e$#"ntai sau ascun$i 'n ni$te /aine stri#te, #aronii $icenu$ii* A.eau #e#bre lungi, #"ini cu #ulte degete, p!rul epos $i b!rbi de un .erde fu#uriu, ca#u$c/iul* Se uitau cu oc/i ne'nduplecai, dar nu spre c!l!rei, ci unde.a spre #ia1!noapte*

4eodat! '$i duser! #"inile lungi Ia gur! $i scoaser! ni$te sunete li#pe1i, ca o c/e#are de corn,dar #ult #ai #elodioase* Li se r!spunse $i, 'ntorc"ndu%se, c!l!reii .!1ur! alte f!pturiase#!n!toare, care se apropiau cu pa$i #ari prin iarb!*  3eneau gr!bii dinspre #ia1!noapte, ca ni$te b"tlani care #erg prin ap!, pentru c! picioarele lor lungi se #i$cau #ai iute ca aripile p!s!rilor* 0!l!reii scoaser! strig!te de ui#ire $iunii puser! #"inile pe #"nerele s!biilor*  : Nu%i ne.oie, le spuse -andalf* Ace$tia nu%s dec"t p!stori* Nu ne sunt .r!2#a$i6 .! spuneu, nici nu le pas! de noi*  i se pare c! a$a era, pentru c! nici nu apuc! bine s!%$i ter#ine .orba, c! f!pturile aceleaintrar! cu pa$i #ari 'n p!dure $i se f!cur! ne.!1ute f!r! s! le arunce c!l!reilor #!car o pri.ire*  : P!stori; eCcla#! T/eoden* P!i, unde le sunt tur#ele< i ei ce sunt, -andalf< Pentru c!,e li#pede, #!car ie nu%i sunt str!ini*  : Sunt p!stori de arbori, 'i r!spunse -andalf* S! fi trecut c/iar a$a de #ult de c"ndst!teai $i ascultai po.e$ti la gura sobei< 0opiii din inutul 4o#niei Tale ar fi 'n stare s! dear!spunsul nu#ai desc"lcind firele r!sucite ale bas#ului* 4oar ai .!1ut eni 'n 0odrul +angorn,c!reia 'i 1icei 0odrul Enilor* 0redeai c! i%au dat nu#ele acesta din pur! 'nc/ipuire< Nu,T/eoden, lucrurile stau toc#ai pe dos> pentru ei, tu nu e$ti dec"t o po.este trec!toare6 toi anii dela Eorl cel T"n!r p"n! la T/eoden cel 5!tr"n nu 'nsea#n! #ai ni#ic pentru ei, iar faptele #!reeale casei tale nu prea au #are 'nse#n!tate*  Regele r!#ase pe g"nduri*  : Eni, 1ise el p"n! la ur#!* 0red c! 'ncep s! pricep un pic #inunea cu arborii prinu#brele legendei* A# tr!it s! .!d tot felul de ciud!enii* Ne 'ngri2i# de%at"ta .re#e dobitoacele$i ogorul, ne%a# construit casele, ne%a# f!urit unelte $i%a# pornit c!lare spre )inas Tirit/, ca s!le d!# o #"n! de a2utor 'n r!1boi celor de acolo* i le%a# spus acestor lucruri .ia! o#eneasc!,#ersul firesc al firii* Nu prea ne%a p!sat de ce era dincolo de fruntariile t!r"#ului nostru* A.e#c"nt!ri care po.estesc despre aceste lucruri, dar sunte# pe cale s! le uit!#* Nu face# dec"t s! lespune# copiilor, din obi$nuin!, f!r! s! pune# suflet* i iat! c! aceste c"nt!ri au cobor"t printrenoi din locuri ciudate $i se pli#b! a$a, la lu#ina 1ilei*  : Ar trebui s! fii fericit, rege T/eoden, 1ise -andalf* Pentru c! acu# nu nu#ai .iaatrec!toare a oa#enilor e%n pri#e2die, ci $i a celor pe care le%ai urcat 'n po.e$ti* Ai #uli prietenide partea ta, c/iar f!r! s! $tii*  : i totu$i, #! 'ncearc! tristeea, 1ise T/eoden* 0!ci oricare ar fi soarta r!1boiului, oare p"n! la ur#! #inunea $i fru#osul nu%$i .or lua pentru totdeauna 1borul din P!#"ntul de )i2loc<  : Se poate, 1ise -andalf* R!ul pricinuit de Sauron nu poate fi .indecat 'n 'ntregi#e $inici nesocotit* 4ar asta%i soarta 1ilelor noastre* i%acu#, /ai s! ne continu!# c!l!toria pe care%a#'nceput%o;  -rupul se dep!rta apoi de 3iroag! $i de p!dure $i o lu! pe dru#ul c!tre 3aduri* Legolas 'iur#! f!r! nici o tragere de ini#!* Soarele apusese $i se scufundase de2a dincolo de #arginealu#ii6 dar cu# ie$ir! din u#bra colinelor $i pri.ir! spre apus la Strunga Ro/an, .!1ur! cu# cerulse 'nro$ise cu totul> pe sub norii risipii ardea o lu#in!* Pe fondul acesta 1burau $i se roteau'ntunecate o #uli#e de p!s!ri cu aripi negre* Unele trecur! pe deasupra capetelor lor cu ipetesu#bre, 'ntorc"ndu%se apoi la cuiburile lor de pe steiuri*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 98/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 99/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 100/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 101/225

din ad"ncuri6 acolo '$i a.ea Saru#an co#orile, #aga1iile, ar#urile, fier!riile $i cuptoarele* Roilede fier se 'n."rteau nesf"r$it $i baroasele bubuiau* 4in gurile de aerisire ie$eau noaptea pu/oaiede abur lu#inate de 2os 'n ro$u, albastru sau .erde%otr!.it*  Toate dru#urile str!2uite de lanuri duceau c!tre centru, unde se 'n!la o #inun!ie deturn* +usese ridicat de constructorii din .ec/i#e care d!ltuiser! Rotocolul din Isengard6 $i totu$i,

nu p!rea f!cut de #"n! o#eneasc!, ci #ai degrab! r!s!rit din #!dularele p!#"ntului pe .re#eafr!#"nt!rilor scoarei* Era o cul#e, o insul! de piatr! neagr! $i str!lucitoare> patru sta.ile puternice din roc! cioplit! fuseser! unite 'ntr%un corp, dar c!tre cul#e se desf!ceau 'n ni$tecoarne #ari, cu foi$oare ascuite, ca ."rful de lance, $i #arginile t!ioase, ca la#a de cuit* &ntreele era un loc 'ngust, acoperit cu piatr! lustruit!, plin! de se#ne ciudate, ca# Ia cinci sute de picioare deasupra c"#piei* Aceasta era cetatea lui Saru#an, Ort/anc, al c!rui nu#e a.ea Fcu bun!$tiin!G dou! 'nelesuri6 pentru c! 'n li#ba elfilor ort/anc 'nsea#n! )untele 0olului, iar 'n li#ba.ec/e din Ob$te, )inte ireat!*  Puternic $i #inunat era Isengardul $i, c"nd.a, fusese fru#os6 tr!iser! acolo seniori #ari,str!2erii de apus ai -ondorului, $i 'nelepi care pri.eau la stele* 4ar Saru#an 'l presc/i#base'ncet%'ncet, ca s!%$i ating! elurile lui .iclene, $i 'i adusese, dup! g"ndul lui, '#bun!t!iri,ne#ulu#it fiindc! toate operele acelea de art! $i ticluirile iscusite din cau1a c!rora '$i p!r!sise.ec/ea 'nelepciune, cre1"nd c!%i aparineau, nu .eneau din )ordor6 a$a c! ceea ce f!cuse el nuera dec"t o i#itaie #ic!, o potri.eal! copil!reasc! sau lingu$itoare a cet!ii uria$e, a ar#ur!riei, a'nc/isorii $i a cuptoarelor #arii puteri din 5arad%dur, Turnul &ntuneci#ii, f!r! ri.al, care nua$tepta, 'n #!reia $i sigurana lui nease#uite, dec"t #o#entul c"nd s!%$i bat! 2oc de aceast! potri.eal!*  Astfel ar!ta cetatea lui Saru#an, a$a cu# 'i #ersese fai#a6 c!ci oa#enii din Ro/an nu%$ia#inteau s! fi trecut .reodat! dincolo de pori, poate doar 'n afar! de Li#b! de 3ier#e, 'ns!.eneau acolo 'n tain! $i nu po.esteau ni#!nui ce .!1user!*  -andalf o lu! spre #arele st"lp al )"inii* 0"nd trecur! pe l"ng! ea, c!l!reii .!1ur! spre#irarea lor c! nu era toc#ai alb!* 4in loc 'n loc a.ea ur#e de s"nge 'nc/egat $i, uit"ndu%se #ai bine, obser.ar! c! ung/iile erau ro$ii* -andalf continua s! b"2b"ie prin cea!, ur#at f!r! nici otragere de ini#! de oa#enii s!i* 0a $i cu# s%ar fi re.!rsat brusc toate p"raiele, 'n gropile de la#arginea dru#ului ap!rur! b!ltoace #ari, iar printre bolo.ani curgeau susur"nd $iroaie de ap!*  &ntr%un t"r1iu, -andalf se opri $i le f!cu se#n6 iar ei se apropiar! $i .!1ur! c! 'nd!r!tul luiceurile se risipiser! $i ap!ruse o ra1! de soare* Trecuse de a#ia1!* A2unseser! la porileIsengardului* 4ar acestea 1!ceau distruse la p!#"nt* Iar de 2ur '#pre2ur erau nu#ai pietre cr!pate$i f!cute !nd!ri, '#pr!$tiate la #are distan! sau adunate gr!#ad!, de%a .al#a* Arcada #!rea!#ai eCista, dar d!dea acu# 'ntr%o genune> tunelul r!#!sese descoperit $i pustiu, iar de%o parte $ide alta, 'n pereii ca st"nca, ap!ruser! cr!p!turi6 turnurile fuseser! f!cute pulbere* 0/iar dac!)area cea )are s%ar fi n!pustit cuprins! de furie asupra colinelor, tot n%ar fi reu$it s! produc!ase#enea pr!p!d*  Ocolul era plin de ap! din care ie$eau aburi6 un ca1an 'n fierbere, unde pluteau'ngr!#!dite b"rne $i pr!2ini rupte, butoaie, cufere $i #a$in!rii stricate* 4in ap! ie$eau cioturilest"lpilor rupi $i r!sucii, dar dru#urile nu se #ai .edeau* St"nca se deslu$ea ca o insul! parc!foarte dep!rtat!, pe 2u#!tate 'n.!luit! 'n nori* Turnul din Ort/anc se 'n!la 'ns! la fel de'ntunecat, neatins de .i2elie* La poalele lui .!lureau ape albicioase*  Regele $i toi oa#enii lui r!#aser! t!cui pe cai, #inun"ndu%se c! puterea lui Saru#anfusese biruit!6 dar nici nu le trecea prin #inte ce se petrecuse* &$i 'ntoarser! pri.irile spre bolt! $ispre porile pr!bu$ite* 3!1ur! al!turi de ei o gr!#ad! #are de pietre6 brusc '$i d!dur! sea#a c!acolo se odi/neau dou! u#bre #ici, 'n.e$#"ntate 'n cenu$iu, greu de deslu$it printre pietre*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 102/225

L"ng! ei 1!ceau tot felul de sticle, de str!c/ini $i t!.i, de parc! toc#ai #"ncaser! bine $i%acu# seodi/neau dup! at"ta trud!* Unul p!rea ador#it6 cel!lalt st!tea cu picioarele 'ncruci$ate $i #"inilesub ceafa, spri2init de o st"nc! pr!bu$it!, sco"nd din gur! cerculee $i rotocoale de fu# alb!strui*  O clip! T/eoden $i Eo#er, '#preun! cu toi ceilali, r!#aser! uluii, cu pri.irile aintiteasupra lor* &n #i2locul pr!p!dului din Isengard, i#aginea aceasta li se p!ru cea #ai ciudat! dintre

toate* 4ar, 'nainte ca regele s! poat! scoate o .orb!, f!ptura care respira fu# 'i .!1u cu# st!teaut!cui acolo, unde lu#ina se lupta cu 'ntunericul* S!ri 'n picioare* P!rea un b!rbat t"n!r, sau ce.aase#!n!tor, de$i a.ea ca# 2u#!tate din 'n!li#ea unui o#* P!rul 'i era negru, c"rlionat, $i a.eacapul descoperit* 4ar era 'n.e$#"ntat 'n /aine de lupt!, a."nd aceea$i croial! ca ale to.ar!$ilorlui -andalf, c"nd porniser! 'n c!l!torie spre Edoras* +!cu o plec!ciune ad"nc!, cu #"na la piept*Apoi, ca $i cu# nu i%ar fi obser.at pe .r!2itor $i pe prietenii lui, se 'ntoarse spre Eo#er $i sprerege*  : 5un .enit, do#nilor, 'n Isengard, rosti el* Noi sunte# str!2erii porii* Nu#ele #eu e)eriador, fiul lui Saradoc6 iar to.ar!$ul #eu care, .ai; e dobor"t de osteneal! Faici, 'i traseceluilalt un $utG, se nu#e$te Peregrin, fiul lui Paladin, din casa lui Too* 4eparte, la #ia1!noapte,e c!#inul nostru* 4o#nia Sa, Saru#an, e 'n!untru6 dar, pentru #o#ent, are o 'nt"lnire tainic! cuunul, Li#b! de 3ier#e, c! altfel nu s%ar putea s! nu fie aici, s! 'nt"#pine ase#enea oaspei de.a1!*  : Nici nu #!%ndoiesc, r"se -andalf* i Saru#an i%a poruncit s!%i str!2uie$ti porile pr!bu$ite $i s! ai gri2! c"nd sosesc oaspeii, #!car a$a, printre pic!turi, c"nd te%i putea lipsi defarfurie $i de sticl!, nu%i a$a<  : Nu, preabunule do#n, asta i%a sc!pat din .edere, 'i r!spunse )err serios* A fost foarteocupat* Noi a# pri#it porunc! de la Arboreb!rbos, care se 'ngri2e$te acu# de treburile dinIsengard* El #i%a poruncit s!%l 'nt"#pin pe Seniorul din Ro/an cu .orbe alese* Iar eu #i%a# dattoat! silina*  : i to.ar!$ii t!i, Legolas $i cu #ine< strig! -i#li, ne#aiput"ndu%se st!p"ni*Pi$ic/erilor, picioare%blege, tr"ntori netoi; Ne%ai pus bine pe dru#uri; 4ou! sute de leg/e prin#la$tini $i p!duri, prin foc $i sabie, nu#ai ca s! .! sc!p!#; i d!# aici de .oi c/efuind $ilene.ind* i fu#"nd; 4e unde naiba ai #ai ap!rut, ca buruienile, tic!lo$ilor; 0le$ti $i ciocane;Sunt cople$it de #"nie $i, totodat!, de bucurie, 'nc"t #are #inune de n%oi plesni;  : )i%ai luat .orba din gur!, -i#li, r"se Legolas* 4e$i eu #%a$ 'ntreba #ai degrab! cu#de%au ap!rut aici ca .inul, nu ca buruienile*  : &n c!l!toria asta a ta #ulte i%au fost date, dar #inte, nu, 1ise Pippin, desc/i1"nd unoc/i* Ne g!se$ti aici, pe c"#pul de i1b"nd!, 'n #i2locul 2afului, $i te%ntrebi cu# de ne 'ng!dui#una ca asta, c"nd o #erit!# cu ."rf $i 'ndesat*  : )eritai< 'ntreb! -i#li* Nu%#i .ine s! cred;  0!l!reii se puser! pe r"s*  : Nu%i nici o 'ndoial!, este o%nt"lnire 'ntre prieteni, 1ise T/eoden* A$adar, ace$tia suntcei pierdui din oastea .oastr!, nu%i a$a, -andalf< )ulte #inuni se #ai 'nt"#pl! 'n 1ilele noastre*0"te n%a# .!1ut, de c"nd a# plecat de%acas!; i%acu#, iat!, a# 'n faa oc/ilor #ei alt! se#iniedin po.e$ti; Nu%s, oare, ace$tia piticui, c!rora unii dintre noi le 1ic /olbtlani<  : 7obbii, dac! nu te superi, 4o#nia Ta, 1ise Pippin*  : 7obbii< 'ntreb! T/eoden* 3i s%a sc/i#bat ciudat de #ult li#ba, dar #erge $i%a$a*7obbii; 4eparte%i de ade.!r tot ce #i s%a spus p"n! acu#*  )err f!cu o plec!ciune, iar Pippin se ridic! 'n picioare, apoi se plec! $i el #ai tare*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 103/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 104/225

  : A$adar, acesta e regele Ro/anului; 1ise Pippin cu un glas sc!1ut* 0e b!tr"n #inunat;Tare cu.iincios; 

I Lesturi $i resturi*  -andalf plec! '#preun! cu alaiul regal spre r!s!rit, ca s! ocoleasc! 1idurile d!r"#ate ale

Isengardului* 4ar Aragorn, -i#li $i Legolas r!#aser! pe loc* &i l!sar! pe Arod $i pe 7asufel s!caute iarb! de p!scut, iar ei se a$e1ar! al!turi de /obbii*  : )!i, s! fie; 3"n!toarea a luat sf"r$it $i, p"n! la ur#!, ne%a# 'nt"lnit din nou, acolounde nici unul dintre noi n%ar fi cre1ut c%o s%a2ung!, 1ise Aragorn*  : Iar acu# c! #!ri#ile s%au dus s! .orbeasc! lucruri 'nalte, 1ise Legolas, ."n!torii .or putea, pese#ne, s! afle r!spuns la propriile lor #ici ci#ilituri* 3%a# luat ur#a p"n!%n p!dure, dar#ai sunt #ulte despre care a$ dori s! $tiu ade.!rul*  : O groa1! de lucruri dori# $i noi s%afl!# despre .oi, 1ise )err* Ne%a spusArboreb!rbos, b!tr"nul ent, c"te ce.a, dar nici pe departe c"t .re# s! $ti#*  : Toate la .re#ea lor, 1ise Legolas* Noi a# fost ."n!torii, a$a c! s%ar cu.eni ca .oi s! .!spunei pri#ii po.estea*  : Sau ulti#ii, 1ise -i#li* O s! #earg! #ai bine dup! #as!* )! doare capul6 $i%i trecutde #ie1ul 1ilei* 3oi, tr"ntorilor, .! putei sp!la p!catul, dac! o s! ne g!sii $i nou! un pic din prada de care .orbeai* )"ncarea $i b!utura ar #ai pl!ti c"te ce.a din ceea ce%#i datorai*  : Atunci, a$a s! fie, 1ise Pippin* 3rei s!%i aduce# aici sau 'ntr%un loc$or unde s! te si#i#ai bine, cu# ar fi 'n ceea ce%a #ai r!#as din cabana de stra2! a lui Saru#an, acolo, sub bolt!< Noi a# fost ne.oii s! #"nc!# aici, afar!, ca s! #ai arunc!# din c"nd 'n c"nd c"te%o pri.ire spredru#*  : N%a$ putea 1ice c! .%ai o#or"t cu firea, spuse -i#li* Eu 'ns! n%a# s! intru 'n cas!orceasc!6 $i nici n%a# s! #%ating de carnea sau de l!turile lor*  : Nici nu i%a# cere una ca asta, 1ise )err* Ni s%a aplecat $i nou! de ei, pentru tot restul.ieii* 4ar 'n Isengard au #ai fost $i alii* Saru#an a a.ut destul! #inte ca s! nu se bi1uiasc! peorcii lui* &$i pusese la poart! oa#eni de stra2! = socot c! unii dintre cei #ai credincio$i slu2itori*&n orice ca1, se bucurau de #ulte $i pri#eau pro.i1ii bune*  : i buruiana%pipei< 'ntreb! -i#li*  : Nu, nu cred, r"se )err* 4ar asta%i alt! po.este care poaB s%a$tepte p"n! dup! #as!*  : Atunci /ai s! #"nc!#, 1ise gno#ul*  7obbiii 'i conduser! pe sub bolt!, p"n! la o u$! larg desc/is! din st"nga, spre ni$te sc!ri*4!deau direct 'ntr%o 'nc!pere #are, la cap!tul c!reia erau alte u$i #ai #ici* &ntr%o parte se aflau o plit! $i%un /orn* &nc!perea era t!iat! 'n st"nc! $i pese#ne c! fusese 'ntunecoas!, c!ci toateferestrele d!deau 'n tunel* 4ar acu# intra lu#ina $i prin acoperi$ul stricat* &n .atr! ardeau c"te.ale#ne*  : A# f!cut un pic de foc, 1ise Pippin* Ne%a #ai '#b!rb!tat 'n ceurile astea* N%a# preag!sit a$c/ii prin 2ur, iar .reascurile erau toate ude* 4ar /ornul trage bine, se pare c! a2unge foartesus, pe st"nc! $i, din fericire, nu s%a 'nfundat* +ocul e bine .enit* A# s! .! fac ni$te p"ine pr!2it!, pentru c!, #! te#, e ca# .ec/e, de .reo trei%patru 1ile*  Aragorn $i to.ar!$ii s!i se a$e1ar! la cap!tul unei #ese lungi, iar /obbiii se f!cur!ne.!1ui printr%una dintre u$ile interioare*  : E o c!#ar! acolo6 din fericire, la ad!post de n!.ala apei, 1ise Pippin, c"nd se 'ntoarser!'nc!rcai de .ase, str!c/ini, cupe, cuite $i tot felul de #"nc!ruri*  : i nu%i ca1ul s! str"#bi din nas 'n leg!tur! cu locul de unde .in, 2up"ne -i#li, ad!ug!)err* Asta nu%i /ran! orceasc!, ci o#eneasc!, dup! cu# 1ice Arboreb!rbos* 0e dore$ti> .in sau

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 105/225

 bere< E un butoia$ acolo, 'n c!#ar!, bunicel tare* Iar asta%i carne s!rat! de porc, clasa%nt"i* Sau s!.! tai $i s! .! frig c"te.a feliue de sl!nin!< R!u '#i pare c! nu .! pot pune pe #as! $i niscai.a.erdeuri6 dar $tii, 'n ulti#ele 1ile nu prea s%au #ai f!cut pro.i1ii* La sf"r$it nu a# dec"t #iere $iunt s! .! punei pe p"ine* 3! place<  : 5a bine c! nu, 1ise -i#li* S%a #ai t!iat ce.a de pe r!bo2* 0ur"nd se puser! toi trei pe%

nfulecat6 iar /obbiii nu se sfiir! s! #!n"nce $i ei a doua oar!*  : Suntei plini de bun!%cu.iin! 'n di#ineaa aceasta, r"se Legolas* 4ar, cred eu, c/iardac! n%a# fi .enit, .oi tot .%ai fi pus iar pe c/efuit*  : Tot ce se poate, 1ise Pippin* 4e ce nu< A# ca# p!it%o cu orcii $i nici n%a# prea a.utce #"nca 'n ulti#a .re#e* 4e #ult nu ne%a# #ai osp!tat dup! pofta ini#ii*  : 3!d c! nu .%au .!t!#at prea tare, 1ise Aragorn* Ar!tai 'nfloritori*  : A$a e, rosti -i#li, #!sur"ndu%i din cap p"n!%n picioare pe deasupra cupei* 3%a crescut$i .i s%a%ndesit p!rul de dou! ori #ai #ult, de c"nd ne%a# desp!rit6 $i pot s! 2ur c! .%ai #ai'n!lat niel, dac! la ."rsta .oastr! se #ai poate una ca asta; 3!d c! Arboreb!rbos nu .%a inutne#"ncai*  : Nu, 1ise )err* 4ar enii nu #!n"nc!, ci beau* Iar b!utura n%a2unge s! te /r!neasc!* Orfi licorile lui Arboreb!rbos s!ioase, dar #ai si#i ne.oia $i de ce.a #"ncare* )!car a$a, ni$tele#bas, ca s! #ai a.e# $i altce.a 'n burt!*  : Ai b!ut din apele enilor, nu%i a$a< 1ise Legolas* Atunci s%ar putea s! nu%l 'n$ele pri.irile pe -i#li* Stranii c"nt!ri s%au #ai c"ntat despre licorile +angornului;  : )ulte po.e$ti ciudate s%au dep!nat despre inutul acela, 1ise Aragorn* N%a# fostniciodat! pe%acolo* 7ai, spunei%#i #ai #ulte despre el $i despre eni*  : Enii, 1ise Pippin, enii sunt? cu# s!%i spun, sunt 'n pri#ul r"nd altfel* 4ar oc/ii lesunt tare ciudai, ad!ug! el, c!ut"ndu%$i cu greu cu.intele, dup! care t!cu* 0u# s!%i spun<continu! el dup! o clip!* Ai .!1ut de2a c"i.a de la dep!rtare = 'n orice ca1, ei .%au .!1ut pe .oi$i ne%au 1is c! suntei pe dru# = $i cred c%o s! #ai .edei 'nc! #uli 'nainte s! plecai de%aici*Trebuie s! a.ei singuri un g"nd despre cu# arat!?  : Ei, asta%i acu#; f!cu -i#li* &ncepe# po.estea de la 2u#!tate* A$ prefera o ordinefireasc! a lucrurilor, 'ncep"nd cu 1iua aceea ciudat! c"nd fr!ia noastr! s%a risipit*  : O s!%i spune#, dac! a.e# ti#p, 1ise )err* 4ar #ai 'nt"i, dac! ai ter#inat de#"ncat, u#plei%.! pipele $i aprindei%le* 4up! care ne .o# preface, #!car pentru o clip!, c!sunte# cu toii iar la 5ree sau 'n 3"lceaua 4espicat!*  Scoase la i.eal! o pungu! de piele plin! de tutun*  : A.e# aici o gr!#ad!, spuse el, $i putei s! .! luai c"t .rei c"nd .o# pleca* &ndi#ineaa aceasta ne%a# ocupat, eu $i Pippin, cu sc!parea #!rfurilor de la scufundare* Plutesc totfelul de lucruri pe ap!* Pippin a g!sit dou! butoia$e luate de .al din cine $tie ce pi.ni! sau#aga1ie* 0"nd le%a# desc/is, a# .!1ut c! erau pline cu buruiana asta a pipei, bun! cu# nici nu.isa# $i destul de bine p!strat!*  -i#li lu! puin tutun, 'l frec! 'n pal#!, apoi 'l trase 'n n!ri*  : E pl!cut la pip!it $i #iroase fru#os, 1ise el*  : E bun, spuse )err* 4rag! -i#li, asta%i +run1! din 3alea Lung!; Pe butoia$e se.edeau cu# nu se poate #ai li#pede 'nse#nele lui 7orubloer* 0u# au a2uns aici, nu%#i dausea#a* Socot c! pentru folosul personal al lui Saru#an* N%a# $tiut c! a trecut fruntariile at"t dedeparte* 4ar a# dat de el la anc, nu%i a$a<  : A$a ar fi, 1ise -i#li, dac! a$ a.ea $i%o pip!* 0!ci, .ai, pe%a #ea a# pierdut%o 'n )oriasau poate #ai%nainte* Printre pr!1ile .oastre nu%i nici o lulea<

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 106/225

  : Nu, #! te# c! nu, spuse )err* N%a# dat de%a$a ce.a nici #!car 'n ca#era str!2erilor*Se pare c! Saru#an p!stra co#oara asta nu#ai pentru el* i nu cred c%ar a.ea .reun rost s! bate#la u$ile Ort/ancului s! cere# o pip!* 3a trebui s! folosi# aceea$i lulea, a$a cu# fac prietenii bunic"nd trag 'n piept tutun*  : Ia stai o clip!, f!cu Pippin, ."r"ndu%$i #"na 'n s"n, de unde scoase o pungu! #oale,

legat! cu s"r#!* A# p!strat .reo dou! odoare la piept, care%s pentru #ine la fel de preioase caInelele* Uite unul dintre ele> .ec/ea #ea lulea* i iat! 'nc! una nou!%nou!* A# purtat%o at"taa#ar de dru#, nici eu nu $tiu de ce* Nu #%a# a$teptat deloc s! dau peste buruiana%pipei 'nc!l!toria #ea, dup! ce #i s%a ispr!.it pro.i1ia* 4ar iat! c! a ap!rut la anc*  &i 'ntinse apoi lui -i#li o pip! cu #u$tiucul #ic, dar larg! $i turtit! la gur!*  : Se c/ea#! c! sunte# c/it, nu< ad!ug! el*  : 0/it< strig! -i#li* Preanobile /obbit, #%ai 'ndatorat cu# nu se poate #ai #ult;  : Ei, eu ies la aer, s! .!d cu# st!# cu cerul $i cu ."ntul, 1ise Legolas*  : O s! .eni# $i noi cu tine, spuse Aragorn*  Ie$ir! $i se a$e1ar! pe o gr!#ad! de bolo.ani din faa porii* Acu# .!1ur! .alea p"n! /!t%departe* 0eurile se ridicau $i erau '#pr!$tiate de ."nt*  : Acu# /ai s! ne trage# sufletul aici un pic, 1ise Aragorn* O s! st!# de .orb! la#arginea ruinelor, cu# 1ice -andalf, c"t! .re#e el '$i .ede de treaba lui 'n alt! parte* )%acuprins o sl!biciune, a$a, cu# n%a# #ai si#it de #ult! .re#e*  Se 'nf!$ur! 'n #antia cenu$ie, acoperindu%$i 1alele, $i '$i 'ntinse picioarele lungi* Apoi sel!s! pe spate $i scoase un firicel de fu# pe gur!*  : Ia te uit!, f!cu Pippin* Pas )are, Pribeagul, s%a 'ntors*  : Nici n%a plecat .reodat!, 1ise Aragorn* Sunt Pas )are, dar $i 4unadan6 $i aparin at"t-ondorului, c"t $i (inutului de )ia1!noapte*  +u#ar! o .re#e t!cui, sc!ldai 'n ra1ele soarelui, care se re.!rsau pie1i$ 'n .ale dedincolo de norii alburii de la apus* Legolas 1!cea neclintit cu pri.irile la soare, f!r! s! clipeasc!,'ng"n"nd un c"ntec pentru sine* 0"nd ter#in!, se ridic! 'n capul oaselor*  : Acu#, /aidei; 1ise el* Trece ti#pul $i ceurile au 'nceput s! se risipeasc!, asta dac!.oi, ciudailor, n%o s! .! 'nf!$urai cu totul 'n fu#* i ce%i cu po.estea aia<  : P!i, po.estea #ea 'ncepe c"nd #%a# tre1it pe 'ntuneric, legat fedele$, 'ntr%o tab!r!orceasc!, 1ise Pippin* Stai un pic, ce 1i e a1i<  : 0inci #artie, dup! calendarul din 0o#itat, 1ise Aragorn* Pippin f!cu ni$te socoteli pedegete*  : Nu%s dec"t nou! 1ile, 1ise el* Parc%a trecut un an de c"nd a# fost luai ostatici* 4e$iclipa aceea #i s%a p!rut ca un co$#ar, cele trei 1ile care%au ur#at au fost de%a dreptul'ngro1itoare* )err o s! #! opreasc!, dac!%#i scap! ce.a 'nse#nat* N%a# s! intru 'n detalii degenul bici, #i1erie, du/oare $i tot felul de lucruri de%astea* Nu suport nici s!%#i a#intesc*  Se puse pe po.estit despre ulti#a b!t!lie a lui 5oro#ir $i despre #ar$ul orcilor de laE#n )uil, p"n! 'n p!dure* 0eilali d!deau din cap de fiecare dat! c"nd li se ade.ereau b!nuielile*  : Iat! c"te.a dintre odoarele pe care le%ai f!cut pierdute, 1ise Aragorn* 0red c%o s! fiifericii s! le luai 'napoi*  &$i desf!cu cing!toarea pe sub #antie $i scoase dou! cuite crestate*  : Ia te uit!, f!cu )err* Nu n!d!2duia# s! le #ai .!d .reodat!* A# crestat cu ale #elece.a orci6 dar #i le%a luat Uglu* 0e se #ai bucura; La 'nceput, #i s%a p!rut c! a.ea de g"nd s!#! 'n2ung/ie, dar le%a a1."rlit, de parc! l%ar fi fript la degete*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 107/225

  : i uite $i paftaua ta, Pippin, 1ise Aragorn* A# p!strat%o cu sfinenie, c!ci e un lucrufoarte preios*  : tiu, spuse Pippin* )i s%a rupt ini#a s%o las acolo, dar n%a# a.ut 'ncotro*  : A$a e, 'i r!spunse Aragorn* Nu#ai cel cu #"inile legate nu%$i a1."rle odoarele 'n.re#e de restri$te* Ai f!cut foarte bine*

  : +elul 'n care i%ai t!iat leg!turile de la #"ini a fost iar! o trebB$oar! pe cinste, 1ise-i#li* Ai a.ut noroc, dar ai $i tras foloase de pe ur#a lui cu ."rf $i%ndesat, cu# se spune*  : i ne%ai pus pe g"nduri, nu glu#!, 1ise Legolas* Eu unul a# cre1ut c! .%au crescutaripi*  : 4in p!cate, nu ne%au crescut, spuse Pippin* 4ar .oi n%a.eai cu# s! $tii de -ris/na/*  Se cutre#ur! $i nu #ai 1ise ni#ic, l!s"ndu%l pe )err s! po.esteasc! despre clipeleacelea 'ngro1itoare, despre #"inile ca ni$te labe, r!suflarea fierbinte $i 'ncle$tarea 'nfrico$!toare a braelor p!roase ale lui -ris/na/*  : Tot ce%#i spunei despre orcii din 5arad%dur, Lugbur1, cu# 'i 1ic ei = #! nelini$te$te,1ise Aragorn* Seniorul &ntuneci#ii $tia $i%a$a prea #ulte6 la fel $i slu2itorii lui* Iar -ris/na/, eli#pede, a tri#is c"te.a #esa2e peste r"u, dup! cearta dintre ei* Oc/iul Ro$u o s! se 'ndreptec!tre Isengard* 4ar, 'n orice ca1, Saru#an a c!1ut singur 'n groapa pe care%a s!pat%o pentru alii*  : 4a, cine%o c"$tiga n%o s! aib! cine $tie ce .iitor, 1ise )err* A 'nceput s!%i #earg! prost din clipa 'n care au pus orcii piciorul 'n Ro/an*  : Noi l%a# 1!rit pe tic!losul !sta b!tr"n, 1ise -i#li* 0el puin a$a ne%a l!sat -andalf s!'nelege#* S%a 'nt"#plat la #arginea p!durii*  : 0"nd< 'ntreb! Pippin*  : Acu# cinci nopi, 1ise Aragorn*  : Ia s! .ede#, spuse )err, ce f!cea# acu# cinci nopi> aici a2unge# la o parte a po.estirii despre care nu $tii ni#ic* L%a# 'nt"lnit pe Arboreb!rbos 'n di#ineaa de dup! b!t!lie$i%a# 'nnoptat 'n Sala I1.oarelor, una dintre casele lui ene$ti* A doua 1i ne%a# dus la 4i.anulEnt, o adunare de%a lor, adic! unul dintre cele #ai ciudate lucruri pe care le%a# .!1ut 'n .iaa#ea* A durat dou! 1ile, iar noi ne%a# petrecut nopile cu un ent pe nu#e 5'rn!1or* Apoi, t"r1iu,'n dup!%a#ia1a celei de%a treia 1ile a di.anului lor, enii au i1bucnit* Era uluitor* P!durea eracuprins! de 'ncordare, de parc! fierbea 'n ea o .i2elie 'ngro1itoare* i care se de1l!nuise brusc*S!%i fi au1it cu# c"ntau, 'n ti#p ce #!r$!luiau*  : 4ac!%i au1ea Saru#an, $i%ar fi luat picioarele la spinare $i%ar fi acu# la sute de leg/ede%aici, 1ise Pippin*  0/iar de%i Isengardul tare $i puternic, rece ca piatra $i pustiit, Tot porni%.o# la r!1boi, s!croi# st"nca, s! f!r"#!# poarta*  5a #ai #ult* )are parte din c"ntul lor nu a.ea cu.inte $i era ca un .uiet de corn $i detobe* Te prindea pe dat!* 4ar a# cre1ut c! nu era dec"t un #ar$ $i%at"t6 p"n! a# a2uns aici* Abiaatunci #i%a# dat sea#a de 'nse#n!tatea lui*  A# trecut ulti#a creast! 'n Nan 0urunir dup! c!derea nopii, continu! )err* Atunci a#a.ut pentru pri#a oar! si#!#"ntul c! P!durea 'ns!$i .enea pe ur#ele noastre* )i se p!rea c!tr!iesc un .is enesc, dar $i Pippin a obser.at acela$i lucru* Era# a#"ndoi 'nsp!i#"ntai* 4ar nune%a# putut du#iri ce se 'nt"#pl!, dec"t #ai t"r1iu* Era .orba de /uorni, sau cel puin a$a%inu#eau enii 'n 8li#ba scurt!9* Arboreb!rbos nu .rea s! .orbeasc! prea #ult despre ei, 'ns! credc! sunt eni care s%au sc/i#bat aproape cu totul 'n arbori, fie $i nu#ai ca 'nf!i$are* Stau 'n p!dure sau la poalele ei '#pr!$tiai, f!r! s! fac! .reun 1go#ot, .eg/ind f!r! 'ncetare asupracopacilor6 cred 'ns! c! 'n ini#a .!ilor 'ntunecoase sunt sute $i #ii* Au o #are putere $i se pare c!se pot 'n.!lui 'n u#br!> e foarte greu s!%i .e1i c"nd se #i$c!* 4ar o fac* Se pot #i$ca foarte

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 108/225

repede, dac! se sup!r!* Stai lini$tit $i te uii la cele din 2ur sau asculi ."2"itul ."ntului $i tetre1e$ti 'n #i2locul unei p!duri, cu arborii #i$un"nd 'n 2urul t!u* &nc! au glasuri $i pot .orbi cuenii = de aceea li se spune /uorni, 1ice Arboreb!rbos, = 'ns! au de.enit ciudai $i s!lbatici* Sunt pri#e2dio$i* )i%ar 'ng/ea s"ngele 'n .ine dac! #%a$ 'nt"lni cu ei, f!r! s! fie enii prin prea2#!,ca s!%i supra.eg/e1e*

  Pe la 'nceputul nopii ne%a# t"r"t 'ntr%o r"p! de la cap!tul de sus al 3!ii 3r!2itorului,'#preun! cu enii ur#ai de /uornii fo$nitori*  Nu%i .edea#, fire$te, dar .!1du/ul era plin de trosnete* Noaptea era 'nnorat! $i 'ntunecat!*4e 'ndat! ce au p!r!sit colinele, au 'nceput s! se #i$te foarte repede $i f!ceau un 1go#ot caf"$"itul ."ntului* Luna nu se i.ise dintre nori $i nu #ult dup! #ie1ul nopii 'n partea de#ia1!noapte a Isengardului ap!ruse o p!dure 'nalt!* Nici ur#! de .r!2#a$i, $i ni#eni nu d!dea.reun se#n* Singurul lucru de#n de luat 'n sea#! era o lu#in! la o fereastr! de sus, din turn*  Arboreb!rbos cu 'nc! .reo c"i.a eni $i%au continuat ocoli$ul c!tre porile #ari* Pippin $icu #ine era# pe u#erii lui Arboreb!rbos $i 'l si#ea# tre#ur"nd de 'ncordare* 4ar c/iar $i c"ndsunt st"rnii, enii $tiu s! fie ateni $i r!bd!tori* S%au oprit $i au r!#as neclintii ca st"ncile,r!sufl"nd $i ascult"nd*  Apoi, dintr%o dat!, s%a produs un 1go#ot* -oarnele r!sunau $i ecoul se i1bea de 1idurileIsengardului* A# cre1ut c! ne%au descoperit $i c! ur#a s! 'nceap! b!t!lia* 4ar nici .orb!; Toioa#enii lui Saru#an plecau #!r$!luind* Nu $tiu #are lucru despre r!1boiul !sta, nici despre0!l!reii din Ro/an, dar Saru#an, se pare, .oia s!%l ter#ine pe rege $i pe toi oa#enii s!i, d"ndu%le o ulti#! lo.itur!* A golit Isengardul* I%a# .!1ut pe .r!2#a$i plec"nd = $iruri nesf"r$ite de orci$i trupe 'ntregi 'nc!lec"nd pe lupi uria$i* )ai erau $i batalioane de oa#eni* )uli purtau tore $ile%a# .!1ut c/ipurile 'n lu#ina fl!c!rilor* 0ei #ai #uli erau oa#eni obi$nuii, destul de 'nali,cu p!rul negru, 'ncruntai, dar f!r! s!%#i par! o 'ntruc/ipare a r!ului* &ns! #ai erau unii ur"i foc>de 'n!li#ea unui o#, dar cu c/ip li.id, o spurc!ciune cu oc/i sa$ii, r!ut!cio$i* 0u# s! .! spun,#i%a .enit 'n #inte i#ediat o#ul !la din 5ree, .enit de la )ia1!1i6 nu#ai c! acela nu se#!na at"tde #ult cu orcii*  : i #ie #i%au a#intit de el, 1ise Aragorn* A# a.ut de%a face 'n 3!g!una lui 7el# cuace$ti pe%2u#!tate%orci* Acu# e clar c! o#ul de la )ia1!1i era o iscoad! de%a lui Saru#an6 'ns!nu $tiu dac! lucra nu#ai pentru Saru#an sau $i pentru 0!l!reii Negri* 0u f!pturile astea aler!ului e tare greu s!%i dai sea#a c"nd sunt cinstite $i c"nd se tr!dea1! unele pe altele*  : Ei, $i dac!%i socoti# pe toi, trebuie s! fi fost .reo 1ece #ii, p"n! la ur#!, 1ise )err*Le%a trebuit o or! s! ias! pe poart!*  O parte au luat%o pe dru#ul larg, c!tre 3aduri, alii s%au 'ntors $i%au pornit spre soare%r!sare* 0a# la o #il! dep!rtare, unde r"ul curge printr%un canal foarte ad"nc, fusese durat un pod*4ac! .%ai ridica, l%ai .edea* 0"ntau cu toii cu glasuri aspre $i r"deau, f!c"nd o lar#! cu#plit!*)%a# g"ndit atunci c! pricina Ro/anului e tare 'ntunecat!* 4ar Arboreb!rbos nu s%a clintit* A 1is>80u Isengardul a# treab! la noapte, cu bolo.ani $i pietre;9 4ar, de$i nu .edea# ce se 'nt"#pl! pe'ntuneric, cred c! /uornii 'ncepuser! s! se #i$te spre #ia1!1i, i#ediat dup! ce porile fuseser! iar'nc/ise* 0red c! a.eau ce a.eau cu orcii* P"n! 'n 1ori, erau 'n .ale6 sau, 'n orice ca1, se a$ternuseacolo o u#br! prin care nu se 1!rea ni#ic*  &ndat! ce Saru#an $i%a 'ndep!rtat toat! o$tirea, a .enit r"ndul nostru* Arboreb!rbos ne%al!sat 2os, s%a 'ndreptat spre poart! $i a 'nceput s! bat! $i s!%l strige pe Saru#an* Nu i%a r!spunsni#eni, dar de pe 1iduri s%au pornit s!geile $i bolo.anii* 4ar ase#enea ar#e sunt f!r! rost c"nd e.orba de eni* Nu le plac, desigur, $i 'i scot din s!rite, ca ni$te #u$c!turi de purice* 4ar poi s!tragi cu s!gei 'n ei ca%ntr%o perni! cu ace, f!r! s! le pricinuie$ti cine $tie ce r!u* &nt"i, c! nu potfi otr!.ii* Al doilea, au pielea #ai groas! ca scoara de copac* E ne.oie de o lo.itur! 1dra.!n! de

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 109/225

topor, ca s!%i r!ne$ti cu ade.!rat* Nu le plac topoarele* 4ar e ne.oie de #uli t!ietori de le#ne cas! ataci un ent, c!ci unul singur nu #ai are cu# s! lo.easc! $i%a doua oar!* +!pturile acestea1drobesc fierul dintr%un pu#n, ca pe o bucat! de plut!*  4up! ce l%au str!puns c"te.a s!gei, Arboreb!rbos a 'nceput s! se 'nfierb"nte, s! de.in!8pripit9, dup! cu# ar 1ice el* A #"r"it #!re, /u#%/u#, $i%ndat! s%au apropiat cu pa$i #ari .reo

1ece eni* Un ent furios e ce.a 'nsp!i#"nt!tor* &$i 'ncle$tea1! degetele de la #"ini $i de la picioare de st"nc! $i%o f!r"#!, ca pe o coa2! de p"ine* Parc! te uitai la #i$carea unor r!d!ciniuria$e .re#e de o sut! de ani adunat! 'ntr%o clip!* Se apucaser! cu toii s! '#ping!, s! trag!, s!sf"$ie, s! scuture $i s! lo.easc!6 'n cinci #inute de trosnete $i bubuituri, porile acestea uria$e1!ceau !nd!ri la p!#"nt* Iar .reo c"i.a 'ncepuser! de2a s! road! 1idurile, ca iepurii 'ntr%o carier!de nisip* Nu%#i dau sea#a ce%o fi cre1ut Saru#an c! se 'nt"#pl!, dar, 'n orice ca1, nu $tia cu# s!se descurce 'n faa unui ase#enea atac* 5ine'neles, s%ar putea ca puterile lui .r!2itore$ti s! #ai fisc!1ut 'n ulti#ul ti#p6 oricu#, cred c! nu%l prea tr!gea ini#a, n%a a.ut destul cura2 a$a, singur,'ncolit aici, f!r! o #uli#e de scla.i, unelte $i alte c/estii de%astea, #!%nelegi* E cu totul altfeldec"t -andalf* )!%ntreb cu# de i%o fi #ers fai#a at"t, c"nd cred c! singurul lui #erit, 'n sensul!sta, e c! a r!#as 'n Isengard*  : Nu, 1ise Aragorn* 0"nd.a a fost pe #!sura fai#ei sale* tia foarte #ulte, a.ea og"ndire bun!, iar #"inile sale f!ceau #inuni6 $i a.ea putere asupra celorlali* Pe 'nelepi i1buteas!%i con.ing!, iar pe cei s!raci cu du/ul 'i '#bl"n1ea c"t ai 1ice pe$te* Sunt sigur c! #ai are $i%acu# puterea asta* Nu sunt #uli pe P!#"ntul de )i2loc care s! scape 'n ca1ul 'n care ar fi l!saisinguri s! stea de .orb! cu el, c/iar dac! a suferit o 'nfr"ngere* Poate unul ca -andalf, Elrond sau-aladriel, acu#, c! $i%a dat pe fa! r!utatea6 dar de alii, #!%ndoiesc*  : Enii nu #ai pot fi '#brobodii, 1ise Pippin* Se pare c! i%a tras 'n piept o dat!, daracu#, s%a 1is* Oricu#, el nu i%a 'neles $i a f!cut #area gre$eal! s! nu%i bage 'n sea#!* N%a a.utnici un plan cu ei $i nici n%a #ai a.ut ti#p s!%$i fac! .reunul, c"nd s%au pus pe treab!* 0u# a%nceput atacul, puinii $obolani r!#a$i 'n Isengard au "$nit care%ncotro prin g!urile f!cute de eni*Pe oa#eni i%au l!sat s! plece, dup! ce i%au luat la 'ntreb!ri* A$a au $ters%o .reo dou!1eci%trei1eci*4ar nu cred c%a sc!pat nici un orc, #are sau #ic* i asta datorit! /uornilor6 Isengardul era'ncon2urat de o ade.!rat! p!dure c"nd a%nceput atacul* i nici cei care%au luat%o pe .ale n%au a.utalt! soart!*  0"nd enii au reu$it s! fac! praf #are parte din 1idurile de #ia1!1i, iar ceea ce r!#!sesedin oa#enii lui '$i luaser! t!lp!$ia, Saru#an a fugit $i el cuprins de gri2!* Se pare c! era la poart!c"nd a# sosit noi6 cred c! ie$ise s! .ad! plecarea o$tirii lui #inunate* 0"nd enii au dat bu1na 'ncetate, a $ters%o iute* La%nceput, nu l%au .!1ut* 4ar noaptea s%a lu#inat de stele, 'ndea2uns pentrueni s! .ad!, $i 5'rn!1or a scos un c/iot> 8Uciga$ul de arbori, uciga$ul de arbori;9 5'rn!1or e of!ptur! delicat!, dar 'l ur!$te #ai abitir ca alii pe Saru#an, pentru c! ai lui au suferit crunt de peur#a securilor orce$ti* A$a c! a s!rit pe c!rarea dinspre poarta interioar!* Iar el, dac!%i st"rnit,alearg! #ai iute ca ."ntul* A .!1ut o siluet! abia deslu$it! fugind printre u#brele l!sate decoloane, care aproape c! a2unsese la poalele sc!rilor de la intrarea 'n turn* 4ar p"n! acolo era unfleac pentru 5'rn!1or* Acesta era at"t de 'nd"r2it, 'nc"t a fost la doi pa$i de el c"nd Saru#an s%astrecurat pe u$!* 4up! ce%a a2uns teaf!r 'n Ort/anc, n%a #ai trecut #ult $i Saru#an $i%a pus peroate #a$in!ria lui nepreuit!* &n ti#pul acesta, intraser! #uli eni 'n Isengard> unii 'l ur#aser! pe 5'rn!1or, alii d!duser! bu1na dinspre #ia1!noapte $i r!s!rit6 u#blau de colo%colo $idistrugeau tot ce%nt"lneau 'n cale* 4eodat! au "$nit fl!c!ri $i fu# infect6 toate gurile de aerisireau 'nceput s! bolboroseasc! $i s! scuipe foc* )uli eni au fost p"rlii $i s%au u#plut de b!$ici*Unul dintre ei, Os de +ag, parc! a$a 'l c/e#a, un ent 'nalt $i ar!tos, a fost '#presurat 'ntr%oi1bucnire de foc $i%a ars ca o tor!* 0u#plit tablou; Asta i%a scos pe toi din #ini* 0re1use#

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 110/225

'nainte c! erau st"rnii* 4aB de unde; Abia atunci #i%a# dat sea#a ce 'nsea#n! asta cu ade.!rat*Era ce.a de necre1ut* Se porniser! s! /uruie, s! bubuie $i s! trop!ie p"n! ce $i pietrele au 'nceputs! crape $i s! se pr!bu$easc! nu#ai la au1ul lor* )err $i cu #ine ne%a# aruncat la p!#"nt $i ne%a# acoperit urec/ile cu #antiile* Enii d!deau ocol Ort/ancului cu pa$i #ari, .uind ca .i2elia,distrug"nd st"lpii, pro.oc"nd rostogoliri de bolo.ani, a1."rlind lespe1ile uria$e prin aer, ca pe

ni$te frun1e* Turnul se afla 'n #i2locul unui ciclon* A# .!1ut st"lpi de fier $i blocuri de 1id"$nind la sute de picioare 'n sus, i1bindu%se de ferestrele Ort/ancului* 4ar Arboreb!rbos nu $i%a pierdut capul* 4in fericire, nu suferise nici o arsur!* Nu .oia ca ai lui s! se .at!#e 'n furia care%iapucase $i nici ca Saru#an s!%i scape prin .reo sp!rtur!, 'n /!r#!laia iscat!* )uli dintre eni sei1beau de st"nca Ort/ancului6 dar n%au putut%o n!rui, pentru c! era foarte neted! $i tare* Probabilc! a.ea 'n ea ce.a fer#ecat 'nc! 'nainte de .enirea lui Saru#an aici* Oricu#, n%au reu$it nici#!car s%o 1g"rie sau s%o crape6 n%au f!cut dec"t s! se .at!#e $i s! se r!neasc!* Atunci,Arboreb!rbos a intrat 'n cerc $i%a 'nceput s! strige* -lasul Iui puternic r!suna peste toat! lar#aaceea* 4eodat!, s%a l!sat o lini$te #or#"ntal!* Atunci, de sus, de la o fereastr! din turn, a# au1itcu toii un /o/ot ascuit de r"s* La asta enii au f!cut un lucru tare ciudat* 4ac! p"n! atuncid!duser! pe dinafar!, acu# au de.enit ne'ndur!tori, reci ca g/eaa $i foarte lini$tii* Au plecat dinc"#pie $i s%au str"ns 'n 2urul lui Arboreb!rbos, unde%au r!#as neclintii* A 'nceput s! le.orbeasc! pe li#ba lor6 cred c! le de1.!luia un plan pe care 'l clocise de #ult 'n easta lui b!tr"n!* Apoi s%au f!cut pur $i si#plu ne.!1ui, f!r! 1go#ot, 'n lu#ina cenu$ie* 'ntre ti#p, sear!tau 1orile*  0red c! $i%au pus str!2eri de .eg/e 'n turn, dar erau at"t de bine ascun$i de u#bre $i nuf!ceau nici o #i$care, 'nc"t nu%i .edea#* 0eilali au luat%o c!tre #ia1!noapte* 'n 1iua aceea $i%auf!cut de lucru $i nu i%a# .!1ut deloc* A# fost singuri aproape tot ti#pul* Era o 1i #o/or"t!* A#u#blat un pic de colo%colo, de$i ne%a# inut departe de ferestrele Ort/ancului, c"t a# putut de#ult6 ni se p!rea c! ne a#enin!* )are parte din ti#p a# c!utat ce.a de #"ncare* Apoi a# stat$i%a# .orbit, 'ntreb"ndu%ne ce se 'nt"#pla la #ia1!1i, 'n Ro/an, $i ce s%o fi ales de restul fr!ieinoastre* 4in c"nd 'n c"nd, au1ea# 'n dep!rtare /uruitul pietrelor 'n c!dere $i ecou de 1go#ote'nfundate printre coline*  4up!%a#ia1! a# pornit%o 'n 2urul cercului $i ne%a# dus s! .ede# ce se petrecea* Lacap!tul .!ii era o p!dure u#broas! de /uorni* La fel $i dincolo de 1idul de la #ia1!noapte* Nu'ndr!1nea# s! intr!#* 4ar 'n!untru se au1ea 1go#ot de lucru intens* Enii $i /uornii s!pau puuri$i $anuri ad"nci $i f!ceau /ele$tee $i bara2e 'n care adunau toate apele Isenului $i toate i1.oarele$i p"raiele pe care le g!siser!* I%a# l!sat s!%$i continue treaba*  0"nd s%a%nserat, Arboreb!rbos s%a 'ntors la poart!* &ng"na $i bubuia a$a, pentru sine, $i p!rea 'nc"ntat* S%a oprit $i $i%a 'ntins braele lungi $i picioarele, apoi a tras aer ad"nc 'n piept* L%a# 'ntrebat dac! e obosit*  8Obosit< a 1is el* Obosit< Nu, 'n nici un ca1* 4ar a# 'nepenit* Si#t ne.oia de%o du$c! bun! din Sc!ld!toarea Enilor* A# #uncit din r!sputeri6 ast!1i a# spart #ai #ult! piatr! $i%a#scor#onit p!#"ntul cu# n%a# #ai f!cut%o de ani de 1ile* 4ar sunte# aproape gata* 0"nd s%o l!sanoaptea, nu 1!bo.ii pe l"ng! poarta asta $i nici 'n .ec/iul tunel; S%ar putea s! se re.erse apa peacolo $i, la 'nceput, .a .eni .i2elioas!, p"n! c"nd o s! spele toat! sc"rbo$enia lui Saru#an* 4up!aceea Isenul .a putea s! curg! iar li#pede $i curat*  A 'nceput apoi s! #ai d!r"#e c"te%o bucat! din 1id, a$a, ca s! se si#t! bine*  Toc#ai ne 'ntreba# unde era #ai bine s! ne 'ntinde# s! 'nc/ide# un oc/i, c"nd s%a'nt"#plat cel #ai ciudat lucru dintre toate* 4inspre dru# ne%a a2uns la urec/e 1go#ot iute decopite* )err $i cu #ine a# a#uit, iar Arboreb!rbos s%a ascuns 'n u#brele de sub bolt!* 4eodat!s%a ar!tat un cal #are care se apropia cu tropot, ca o str!fulgerare argintie* Era de2a 'ntuneric, dar

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 111/225

i%a# .!1ut bine c/ipul c!l!reului> p!rea c! str!luce$te, iar .e$#intele 'i erau cu totul $i cu totulalbe* N%a# f!cut dec"t s! #! ridic 'n capul oaselor $i s! #! /olbe1 la el cu gura 'ncle$tat!* A#'ncercat s! strig, 'ns! n%a# fost 'n stare* 4ar, oricu#, n%a fost ne.oie, c!ci s%a oprit al!turi $i $i%acobor"t pri.irile spre noi* 8-andalf;9 a# 1is 'ntr%un t"r1iu, dar glasul #eu era doar o $oapt!*0redei cu#.a c! #i%a 1is 8Salut, Pippin; 0e surpri1! pl!cut!;9< Nu, nicidecu#; )i%a 1is>

8Scoal!%te de%acolo, b!, prosto.anul lui Too; Pe legea #ea, unde e Arboreb!rbos printre ruineleastea< A# ne.oie de el* i asta foarte repede;9  Arboreb!rbos i%a au1it glasul $i a ie$it la i.eal! din u#br!, c"t ai 1ice pe$te* &nt"lnirea lora fost ciudat!* )%a #irat c! nici unul dintre ei nu p!rea deloc uluit; Era clar c! -andalf se a$teptas!%l g!seasc! pe Arboreb!rbos aici, iar Arboreb!rbos pese#ne de%aia se tot foise pe la poart!, cas!%l 'nt"lneasc!* &i po.estise# b!tr"nului ent totul despre )oria* 4ar #i%a# a#intit atunci c! ne%a pri.it ca# ciudat* Socot c! se 'nt"lnise cu -andalf sau a.ea .e$ti de la el, dar nu .oia s! ne spun!a$a, pe fug!* 8Nu te pripi9 este .orba lui6 dar ni#eni, nici #!car elfii nu .orbesc prea #ultedespre #i$c!rile lui -andalf, c"t! .re#e nu e el de fa!* 87##; -andalf; a 1is Arboreb!rbos* )! bucur c%ai .enit* Le#nul $i apa, bu$teanul $i piatra, pe toate le pot st!p"ni6 dar aici a.e# de%aface cu un .r!2itor*9 8Arboreb!rbos, rosti -andalf* A# ne.oie de a2utorul t!u* Ai f!cut #ulte, dar'i cer $i #ai #ulte* A# de st!p"nit .reo 1ece #ii de orci*9 Apoi cei doi s%au dep!rtat $i%au inutsfat 'ntr%un col* Trebuie s! i se fi p!rut tare pripit! 'nt"lnirea aceasta lui Arboreb!rbos, c!ci-andalf era foarte gr!bit $i l%a# au1it tun"nd r!u de tot, p"n! s! se dep!rte1e* Nu erau dec"t lac"te.a #inute distan! de noi* Apoi -andalf s%a 'ntors* P!rea u$urat, aproape .esel* Abia atuncine%a spus c! se bucura c! ne .ede* 84ar unde%ai fost, -andalf< a# strigat eu* I%ai .!1ut peceilali<9 8Unde%a# fost, unde n%a# fost, acu# #%a# 'ntors, #i%a r!spuns 'n felul lui personal*4a, #%a# 'nt"lnit cu unii dintre ei* S! l!s!#, 'ns!, pentru #o#ent, .e$tile* E o noapte pri#e2dioas! $i trebuie s%o iau la galop* 4ar s%ar putea ca 1orile s! fie #ai str!lucitoare6 $i dac! .afi a$a, ne .o# 'nt"lni din nou* A.ei gri2! de .oi $i nu .! apropiai de Ort/anc; R!#as%bun;9Arboreb!rbos a c!1ut pe g"nduri dup! plecarea lui -andalf* Aflase, de bun! sea#!, o #uli#e delucruri 'ntr%un ti#p scurt $i acu# le ru#ega* S%a uitat la noi $i a 1is> 87##, .!d c! nu sunteic/iar a$a pripii cu# '#i 'nc/ipuia#* )i%ai spus #ai puine dec"t ai fi putut $i nu #ai #ult dec"tse cu.enea* 7##, a# ca# aflat c"te ce.a* Ei, dar acu# Arboreb!rbos trebuie s! se pun! iar petreab!*9  &nainte s! plece, a# reu$it s!%i s#ulge# c"te.a .e$ti, care 'ns! nu ne%au pl!cut deloc*4eoca#dat! 'ns! ne%a# g"ndit #ai #ult la .oi trei, dec"t la +rodo $i la Sa# sau la bietul5oro#ir* Pentru c! a# 'neles c! se purta o b!t!lie sau, 'n orice ca1, ur#a s! se poarte, iar .oierai a#estecai $i tea#a era c! n%o s! #ai ie$ii ne.!t!#ai din ea* 87uornii .or fi de #area2utor9, a 1is Arboreb!rbos* Apoi a plecat $i nu l%a# #ai .!1ut p"n! 'n di#ineaa aceasta*  : Era noaptea t"r1iu, continu! Pippin* Ne 'ntinseser!# pe o gr!#ad! de bolo.ani $i nu.edea# ni#ic* 0eaa sau u#brele acoperiser! totul 'n2ur, ca o p!tur! uria$!* Aerul p!rea greu, p"clos6 $i r!suna de trosnete $i de #ur#ure* 0red c! treceau alte sute de /uorni ca s! dea o #"n!de a2utor 'n b!t!lie* )ai t"r1iu s%a iscat un bubuit puternic de tunet departe la #ia1!1i $i fulgereleau br!1dat Ro/anul* 4in c"nd 'n c"nd, .edea# cul#ile #unilor la #ile dep!rtare, cu# "$neau brusc 'n alb%negru $i apoi disp!reau* i 'nd!r!tul nostru se au1eau 1go#ote ca de tunet printrecoline, 'ns! altfel dec"t celelalte* 3alea r!suna, din c"nd 'n c"nd, de ecouri*  Trebuie s! fi fost ca# pe la #ie1ul nopii, c"nd enii au d!r"#at sta.ilele $i au desc!tu$atapele printr%o sp!rtur! din 1idul de #ia1!noapte peste Isengard* Negura /uornilor disp!ruse $i bubuitul de tunet se dep!rtase* Luna sc!pata 'nd!r!tul #unilor de la apus* Isengardul 'ncepea s!fie n!p!dit de p"r"ia$e negre, $erpuitoare, $i de b!li* Sc"nteiau 'n b!taia ulti#elor ra1e de lun!re.!rsate peste c"#pie* 4in c"nd 'n c"nd, apele se scurgeau prin gurile de aerisire sau prin alte

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 112/225

g!uri $i i1bucneau nori de aburi $uier"nd* +u#ul se ridica .aluri%.aluri* Se au1eau bubuituri $ii1bucneau fl!c!ri* Spre cer se 'n!la o spiral! uria$! de aburi 'ncon2ur"nd Ort/ancul, p"n! 'ncepus! se#ene cu un pisc 'nnorat, clocotitor pe din!untru $i lu#inat de ra1ele lunii de deasupra* i apanu se #ai ter#ina, p"n! c"nd, la ur#!, Isengardul ar!ta ca o crati! uria$!, fierb"nd $i bolborosind*

  : A# .!1ut un nor de fu# $i de abur dinspre #ia1!1i noaptea trecut!, c"nd a# a2uns lagurile de la Nan 0urunir, spuse Aragorn* Ne%a# te#ut ca nu cu#.a Saru#an s! cloceasc! cine$tie ce alt! .r!2itorie tic!loas! '#potri.a noastr!*  : Nu el, 1ise Pippin* Pese#ne c!%n .re#ea aceea se 'neca 'n fu# $i 'i pierise r"sul cutotul* Spre di#ineaa 1ilei de ieri, apa se scursese prin toate g!urile $i se iscase o cea! groas!* Noi ne%a# ad!postit 'n 'nc!perea asta a str!2erilor* i era# tare 'nfrico$ai* Lacul 'ncepuse s! sere.erse prin .ec/iul tunel, iar apa se 'n!la pe trepte* A# cre1ut c! a.ea# s! fi# prin$i, ca orcii'ntr%o .i1uin!6 dar a# g!sit o scar! 'n spiral! 'nd!r!tul c!#!rii, care ducea 'n ."rful arcadei* Afost un c/in s! ie$i#, c!ci culoarul cr!pase $i era astupat de pietre pr!bu$ite, p"n! aproape decap!t* Acolo, sus, a# stat deasupra 'ntinderilor de ap! $i%a# pri.it la scufundarea Isengardului*Enii nu conteneau s! re.erse tot #ai #ult! ap!, p"n! c"nd toate focurile s%au potolit $i fiecare.!g!un! a fost inundat!* 0eurile se adunaser! $i se ridicau, ca u#brela uria$! a unui nor*  Trebuie s! fi fost la o 'n!li#e de peste o #il!* Seara a ap!rut un curcubeu pe deasupracolinelor de r!s!rit6 $i%atunci, apusul s%a acoperit de o burni! dens! pe po."rni$urile #unilor* Sea$ternuse o t!cere deplin!* 'n dep!rtare, urlau c"i.a lupi a 2ale* Enii s%au oprit t"r1iu, noaptea, $iau repus Isenul pe f!ga$ul lui* A$a s%a ter#inat totul*  : 4e%atunci apa a 'nceput iar s! scad!* Trebuie s! fie scurgeri pe unde.a, prin pi.nielede dedesubt* 0el puin a$a cred* 4ac! Saru#an '$i arunca pri.irile afar! de la .reo fereastr! de%alui, totul trebuia s! i se par! o /arababur! 'nsp!i#"nt!toare* Ne%a# si#it tare singuri* &n toat!ruina asta nu era nici #!car un ent la .edere, cu care s! st!# de .orb!* Ne%a# petrecut noapteasus, deasupra boltei* Era frig, u#e1eal! $i n%a# 'nc/is un oc/i* A.ea# si#!#"ntul c! se putea'nt"#pla oric"nd orice* Saru#an #ai e $i%acu# 'n turnul s!u* Noaptea era str!b!tut! de un1go#ot, ca ."ntul care trecea pe .ale* 0red c! enii $i /uornii care fuseser! plecai se 'ntorseser!6dar unde fuseser! p"n! atunci nu $tiu* A# cobor"t 'n di#ineaa ceoas! $i u#ed! $i%a# pri.it iar'n 2ur, dar n%a# .!1ut pe ni#eni* 0a# at"ta a# a.ut de po.estit* Acu# se pare c!%i lini$te $i pace,dup! toat! 1ar.a aia* i parc! #ai #ult! speran!, o dat! ce s%a 'ntors -andalf* A$ putea c/iar s!dor#*  O .re#e r!#!seser! cu toii t!cui* -i#li '$i u#plu iar pipa*  : Un singur lucru #! nedu#ere$te, 1ise el, aprin1"ndu%$i%o cu iasca $i a#narul* Li#b!de 3ier#e, l%ai spus lui T/eoden c! e cu Saru#an* 0u# a a2uns acolo<  : O, a# uitat de el, 1ise Pippin* Abia 'n di#ineaa asta a .enit* Toc#ai f!cuse# focul $i#"ncase# ce.a, c"nd Arboreb!rbos $i%a f!cut iar apariia* L%a# au1it afar! bolborosind $istrig"ndu%ne* 8A# trecut pe%aici s! .!d cu# .! osp!tai, fl!c!i, a 1is el, $i s! .! aduc ni$te .e$ti*7uornii s%au 'ntors* Toate%s bune6 o/o%/ooo; c/iar c!%s bune; a r"s apoi, plesnindu%$i coapsele* Nu #ai e nici un orc 'n Isengard, nici o secure; i 'nainte s! treac! 1iua asta, o s%a.e# oaspei dela #ia1!1i pe care%o s! .! bucurai s!%i .edei*9 Nici n%apucase bine s! ne spun! asta, c! a# $iau1it tropot de copite pe dru#* Ne%a# repe1it afar!, dinaintea porilor, iar eu #%a# oprit $i #%a#uitat atent, a$tept"nd 'n sinea #ea s!%i .!d pe Pas )are $i pe -andalf apropiindu%se 'n frunteaunei o$tiri* 4ar din ceuri a ap!rut un o# pe%o #"roag! b!tr"n! $i .l!guit!6 b!rbatul 'nsu$i p!reao f!ptur! stranie $i pocit!* Era singur* Era at"t de tulburat, 'nc"t la 'nceput n%a p!rut s! neobser.e* 0"nd ne%a .!1ut, a scos un strig!t $i a%ncercat s! se 'ntoarc! $i s! fug!* 4arArboreb!rbos a f!cut trei pa$i #ari spre el $i%a%ntins braul lung $i l%a luat din $a* 0alul s%a ridicat

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 113/225

speriat 'n dou! picioare, iar el s%a t"r"t la p!#"nt* A 1is c! e -ri#a, prietenul $i sfetnicul regelui,$i c! a fost tri#is de T/eoden cu o .orb! 'nse#nat! pentru Saru#an* 8Ni#eni n%ar cute1a s! .in!c!lare pe c"#pia plin! de orci, a 1is el, a$a c! #%a tri#is pe #ine* i%a# trecut prin #ulte pri#e2dii6 sunt /!#esit $i .l!guit* A# fugit spre nord, al!turi cu dru#ul, /!ituit de lupi*9  A# .!1ut cu# 'l pri.ea pie1i$ pe Arboreb!rbos $i%a# 1is 'n sinea #ea 8)incinosule;9

Arboreb!rbos s%a uitat la el lung $i #olco#, dup! cu# i%e felul, .reo c"te.a #inute, p"n! ar!tareaaia $uie a 'nceput s! se foiasc! la p!#"nt* Apoi a 1is 'ntr%un t"r1iu> 87a; /##; te%a$tepta#,Li#b! de 3ier#e*9 La acest nu#e, ar!tarea a tres!rit* 8-andalf a a2uns aici 'naintea ta* A$a c!$tiu despre tine tot $i $tiu $i ce a# de f!cut* Pune%i pe toi $obolanii 'n aceea$i capcan!, #i%a spus-andalf* i%a$a .oi face* Acu# eu sunt st!p"nul Isengardului $i Saru#an e ferecat 'n turn* Iar tu poi s! te duci acolo, s!%i trans#ii c"te .orbe pofte$ti;9 8Las!%#!, las!%#!; a 1is Li#b! de3ier#e* tiu dru#ul;9 84a, $tii dru#ul, nici nu #! 'ndoiesc, a spus Arboreb!rbos* 4ar lucruriles%au #ai sc/i#bat c"te puin pe%aici* la du%te s! .e1i;9 L%a l!sat pe Li#b! de 3ier#e s! plece*Tic!losul a trecut $c/iop!t"nd pe sub boli p"n! a a2uns 'n cerc $i%a .!1ut toate apele care sea$terneau 'ntre el $i Ort/anc* Apoi s%a 'ntors c!tre noi* 8L!sai%#! s! plec; a sc/el!l!it el* L!sai%#! s! plec; 3orbele #ele sunt acu# f!r! rost;9 8A$a e, a 1is Arboreb!rbos* 4ar ai de ales> s!r!#"i cu #ine p"n! sosesc -andalf $i st!p"nul t!u sau s! treci apele* 0e%alegi<9 La au1ul nu#eluist!p"nului s!u, o#ul s%a cutre#urat $i $i%a pus un picior 'n ap!6 $i l%a scos 'ns! iute* 8Nu $tiu s!'not9, a 1is el* 8Apa nu%i ad"nc!, i%a spus Arboreb!rbos* E #urdar!, dar n%o s! p!e$ti ni#ic,Li#b! de 3ier#e* 7ai, du%te odat!;9 i astfel, tic!losul a 1bug/it%o 'n ap!* &i a2ungea aproape p"n! la g"t 'nainte s!%#i dispar! din pri.iri* Ulti#a oar! l%a# .!1ut ag!"ndu%se de un butoi dogitsau de un bu$tean* 4ar Arboreb!rbos s%a luat dup! el, ca s!%i .eg/e1e c!l!toria* 8A intrat, p"n! laur#!, a 1is el dup! ce s%a 'ntors* L%a# .!1ut t"r"ndu%se pe sc!ri, ca un $obolan #urdar* )ai ecine.a 'n turn, c!ci o #"n! l%a tras 'n!untru* A$a c%a a2uns $i n!d!2duiesc c%a fost 'nt"#pinat a$acu# '$i dore$te* Acu# trebuie s! #! duc s! #! sp!l de noroi* Sunt la #ia1!noapte, dac! #! caut!cine.a* Aici nu g!se$ti strop de ap! curat!, bun! de b!ut sau de sc!ldat pentru eni* A$a c! o s! .!las pe .oi, fl!c!i, s! .eg/eai porile $i s!%i 'nt"#pinai pe cei ce .or sosi* 5!gai de sea#!, .a.eni Seniorul 0"#piilor din Ro/an; Trebuie s!%l pri#ii cu# $tii #ai bine* O$tenii lui au a.ut o'nfruntare #are cu orcii* 3oi cunoa$tei, poate #ai bine ca enii, cu.intele potri.ite unuiase#enea do#n* Pe .re#ea #ea, erau #uli seniori pe c"#piile .er1i, dar nu le%a# 'n.!atniciodat! .orba $i nu#ele* Sigur le .a fi foa#e de /ran! o#eneasc!6 socot c! $tii despre ce%i.orba* A$a c!, dac! putei, c!utai ce.a potri.it pentru un rege*9 A$a se ter#in! po.estea* 4e$i a$.rea s! $tiu $i eu cine%i acest Li#b! de 3ier#e* 0/iar a fost sfetnicul regelui<  : 4a, a fost, 1ise Aragorn* 4ar $i iscoada lui Saru#an $i slu2itor 'n Ro/an* i%a #eritatsoarta* 0red c! .ederea ruinelor a ceea ce credea el c!%i at"t de puternic $i de #!re l%a pedepsitcu ."rf $i%ndesat* )! te# 'ns! c!%l a$teapt! lucruri $i #ai rele*  : 4a, a$a e, c!ci nu cred c! Arboreb!rbos l%a tri#is 'n Ort/anc din cu#sec!denie, 1ise)err* P!rea destul de #ulu#it $i r!ut!cios $i '$i r"dea 'n barb! c"nd a plecat s! se scalde $i s! bea ap!* 4up! aceea ne%a# ocupat de c!utat bunuri plutitoare pe ap! $i de scotocit* A# g!sit .reodou!%trei c!#!ri prin apropiere, deasupra ni.elului apelor* 4ar Arboreb!rbos $i%a tri#is c"i.aeni care%au scos tot de%acolo* 8A.e# ne.oie de /ran! o#eneasc! pentru dou!1eci $i cinci de persoane9, au 1is ei* Asta 'nsea#n! c! cine.a .%a nu#!rat atent, 'nainte s! sosii* 3oi trei, eli#pede, ur#a s! #ergei cu feele 'nalte* 4ar, .! spun eu, nu .%ai fi osp!tat #ai bine* A# p!strat acelea$i bun!t!i, .! dau cu."ntul #eu* 5a aici a fost #ai bine, c!ci lor nu le%a# tri#is de b!ut* 8i ce.a b!utur!<9 i%a# 'ntrebat eu pe eni* 8E destul! ap! 'n Isen, #i%au r!spuns* E bun! $i pentru oa#eni, $i pentru eni*9 4ar n!d!2duiesc c! .or a.ea destul ti#p s! preg!teasc! licori de%ale lor din i1.oarele de #unte $i, c"nd s%or 'ntoarce, o s!%i .ede# lui -andalf barba c"rlionat!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 114/225

4up! plecarea enilor, ne%a# si#it obosii $i 'nfo#etai* 4ar nu ne%a# pl"ns6 truda noastr!fusese pe deplin r!spl!tit!* Pentru c!, atunci c"nd scotocea# printre r!#!$ie dup! #"ncareo#eneasc!, Pippin a descoperit butoia$ele acelea ale lui 7ornbloer* 85uruiana%pipei e #ai bun!dup! #"ncare9, a 1is el* A$a s%a 'nt"#plat*  : Acu# pricepe# totul foarte bine, 1ise -i#li*

  : &n afar! de un lucru 1ise Aragorn* 0u# de%a a2uns buruiana asta din )eleagul de)ia1!1i 'n Isengard< 0u c"t #! g"ndesc #ai #ult la asta, cu at"t #ai ciudat #i se pare* N%a##ai fost 'n Isengard p"n! acu#, dar a# c!l!torit 'n inutul !sta $i cunosc bine p!#"nturile pustiidin Ro/an $i 0o#itat* 4e ani de 1ile, n%au #ai trecut pe%aici, a$a, la .edere, nici oa#eni, nici#!rfuri* 5!nuiesc c! Saru#an a a.ut ni$te 'nelegeri tainice cu cine.a din 0o#itat* S%ar putea s!#ai fie $i ali Li#b! de 3ier#e, pe la alte case* Era .reo dat! pe butoia$e<  : 4a, 1ise Pippin* Scria 8recolt! din KKM96 asta 'nsea#n! de anul trecut? nu, de%acu#doi ani, cu# s! nu* Un an bun*  : A, orice r!u ne%ar fi a#eninat, acu# s%a ter#inat* 0el puin a$a trag n!de2de, 1iseAragorn* Oricu# nu #ai e at"t de%aproape de noi* i totu$i, cred c%a# s!%i #ai spun c"te ce.a lui-andalf, c/iar de%i .a p!rea un fleac fa! de treburile lui 'nse#nate*  : )!%ntreb ce%o fi f!c"nd acu#, 1ise )err* 4up!%a#ia1a%i pe duc!* 7ai s! d!# o rait! prin '#pre2uri#i* Oricu#, dac! pofte$ti, acu# poi s! intri 'n Isengard* 4ar nu%i o pri.eli$te prea pl!cut!*  -lasul lui Saru#an*  Trecur! prin tunelul d!r"#at $i se oprir! pe o gr!#ad! de bolo.ani, uit"ndu%se la st"nca'ntunecat! a Ort/ancului, la nu#eroasele ferestre = o a#eninare 'nc! 'n #i2locul ruinelor* Apelese retr!seser! aproape cu totul* )ai r!#!seser!, din loc 'n loc, b!ltoace #o/or"te, 'nspu#ate $i pline de r!#!$ie6 dar cea #ai #are parte a ocolului uria$ era din nou pustiit = #ocirl! $i st"nci pr!bu$ite, pres!rat! cu gropi 'nnegrite, st"lpi gata s! cad! de parc! ar fi fost bei; La #argineaacestei /arababuri se 'n!lau #or#ane $i po."rni$uri, se#!n"nd cu ni$te acoperi$uri de $indril!a1."rlite acolo de o .i2elie cu#plit!6 iar 'nd!r!tul lor se 'ntindea panta 'n.er1it! a .!ii care ducea p"n! 'n pr!pastia dintre braele 'ntunecate ale #unilor* Acolo .!1ur! ni$te c!l!rei croindu%$idru# dinspre #ia1!noapte* Se apropiaser! bini$or de Ort/anc*  : Sunt -andalf, T/eoden $i oa#enii lui, 1ise Legolas* 7ai s!%i 'nt"#pin!#;  : S! #ergei cu gri2!, le spuse )err* Sunt o #uli#e de lespe1i nesigure, care s%ar puteada peste cap $i s! .! arunce 'n .reun pu, dac! nu suntei ateni*  Pornir! pe ceea ce r!#!sese din dru#ul de la poart!, la Ort/anc, p!$ind 'ncet, pentru c!lespe1ile erau cr!pate $i pline de #"1g!* 0!l!reii 'i .!1ur! apropiindu%se $i se oprir! la poalelest"ncii ca s!%i a$tepte* -andalf Ie .eni 'n 'nt"#pinare*  : Ei bine, Arboreb!rbos $i cu #ine a# .orbit despre ni$te lucruri interesante $i ne%a#f!cut planuri, 1ise el6 $i ne%a# tras $i noi puin sufletul, dup! cu# #erita#* Acu# trebuie s! necontinu!# dru#ul* N!d!2duiesc c! .%ai odi/nit $i .%ai r!corit $i .oi puin*  : 4a, 1ise )err* 4ar taclalele noastre au 'nceput $i s%au sf"r$it 'n fu#* &ns! sunte# totat"t de #ult '#potri.a lui Saru#an ca $i p"n! acu#*  : Serios< f!cu -andalf* Ei bine, eu nu* Nu #ai a# de '#plinit dec"t o singur! #isie,'nainte de plecare> trebuie s!%i fac lui Saru#an o .i1it! de r!#as%bun* O treab! pri#e2dioas! $i, probabil, f!r! noi#!6 dar trebuie s%o fac* 0ine .rea poate s! #! 'nsoeasc!, dar cu #are gri2!* if!r! ispr!.i necugetate* Nu%i .re#ea pentru a$a ce.a*  : Eu .oi .eni, 1ise -i#li* 3reau s! .!d dac! sea#!n! cu tine*  : i dup! ce%o s!%i dai sea#a, 2up"ne gno#< 'ntreb! -andalf* &n oc/ii t!i, Saru#an s%ar putea s!%i par! ca #ine, dac! asta se potri.e$te cu planurile lui* Oare e$ti destul de 'nelept s!%i

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 115/225

descoperi toate #i$#a$urile< )! rog, o# .edea* S%ar putea s! se sfiiasc! s! se dea%n spectacolfa! de #ai #ult! lu#e* 4ar le%a# poruncit tuturor enilor s! nu se arate $i poate%l con.inge# s!ias!*  : i care%i pri#e2dia< 'ntreb! Pippin* O s! trag! 'n noi, o s! ne '#proa$te cu fl!c!ri de lafereastr!< Sau ne .a .r!2i de la dep!rtare<

  : Se prea poate s! fie ulti#a pe care ai po#enit%o, dac! te 'ndrepi spre u$a lui cu ini#au$oar!, 1ise -andalf* 4ar nu se $tie ce%ar putea face sau ce%o 'ncerca* Nu e 'nelept s! te apropiide%o fiar! 'ncolit!* Iar Saru#an are puteri neb!nuite* +erii%.! de glasul lui*  A2unser! la poalele Ort/ancului* Era negru iar st"nca lucea, ca $i cu# ar fi fost ud!* +eelede piatr! a.eau #uc/ii ascuite, de parc! fuseser! cioplite de cur"nd* Singurele se#ne ale furieienilor erau c"te.a $tirbituri $i f!r"#e, ca ni$te fulgi, 'n 2os* &n partea de r!s!rit, 'n desc/i1!turadintre doi st"lpi, era o u$! #are, #ult deasupra p!#"ntului, iar #ai sus se afla o fereastr! cuobloane care d!deau 'ntr%un balcon '#pre2#uit cu bare de fier* 0!tre pragul u$ii urca un $ir dedou!1eci $i una de trepte largi, t!iate prin cine $tie ce #e$te$ug, din aceea$i piatr! neagr!* Erasingura intrare 'n turn6 dar 1idul era plin de ferestre ad"nci, iar sus de tot p!reau ni$te oc/i$oricare pri.eau spre peretele steiurilor* Regele $i -andalf desc!lecar! la picioarele sc!rii*  : A# s! urc, 1ise -andalf* A# #ai fost 'n Ort/anc $i $tiu ce pri#e2die #! pa$te*  : 3oi urca $i eu, spuse regele* Sunt b!tr"n $i nu #! #ai te# de .reo pri#e2die* 3reau s!.orbesc cu .r!2#a$ul care #i%a f!cut at"ta r!u* 3a .eni $i Eo#er cu #ine, s! aib! gri2! s! nu #!lase picioarele astea '#po.!rate de ani*  : 0u# pofte$ti, 1ise -andalf* A# s!%l iau $i pe Aragorn* 0eilali s! ne%a$tepte 2os* Or s!.ad! $i%or s%aud! tot ce trebuie, de%aici*  : 5a nu, f!cu -i#li* Legolas $i cu #ine ne dori# s! .ede# totul de%aproape* Sunte#a#"ndoi singurii din se#iniile noastre* 3! .o# ur#a $i noi*  : Atunci, /aidei; 1ise -andalf $i se apuc! s! urce treptele cu T/eoden al!turi*  0!l!reii din Ro/an st!teau nelini$tii pe cai de%o parte $i de alta a sc!rii $i se uitau'ncruntai 'n sus, la turnul #!re, te#"ndu%se pentru soarta Seniorului lor* )err $i Pippin sea$e1ar! pe treapta de 2os, si#indu%se de prisos $i 'n pri#e2die*  : +ir%ar s! fie; E%aproape un sfert de leg/e de%aici p"n! la poart!, #ur#ur! Pippin* 0e bine%ar fi s! #! pot strecura neobser.at p"n! 'n 'nc!perea str!2erilor* La ce%a# #ai .enit $i noi< Nu ne .rea ni#eni*  -andalf se opri dinaintea u$ii Ort/ancului $i b!tu cu toiagul* R!sun! a gol*  : Saru#an; Saru#an; strig! el cu un glas puternic, poruncitor* Saru#an, ie$i de%acolo;  O .re#e, nu se au1i nici un r!spuns* &ntr%un t"r1iu, obloanele ferestrei de deasupra sed!dur! la o parte, dar nu se .!1u ni#eni 'n cadrul ei 'ntunecat*  : 0ine e$ti< 1ise un glas* i ce pofte$ti<  T/eoden tres!ri*  : 0unosc glasul acesta, 1ise el* 5leste#at! fie 1iua c"nd l%a# au1it 'nt"i;  : 4u%te $i adu%l pe Saru#an, o dat! ce%ai de.enit .aletul lui, -ri#a, Li#b! de 3ier#e;se r!sti -andalf* 7ai, #ai repede;  +ereastra se 'nc/ise la loc* A$teptar!* 4eodat! le .orbi alt glas* Era ad"nc $i #elodios, cao 'ng"nare* 4ac! 'l ascultai f!r! s! fii prea atent, nu prea puteai s!%i dai sea#a ce spunea* Iardac! totu$i 'i a#inteai cu.intele, r!#"neai ui#it de s!r!cia lor* 0eea ce%i r!#"nea era 'nc"ntarea pe care o si#eai au1indu%l pur $i si#plu* Tot ceea ce spunea i se p!rea 'nelept $i se de$tepta 'ntine dorina de a spune ca el, ca s! fii $i tu la fel de 'nelept* &n co#paraie cu el, glasurilecelorlali p!reau aspre $i bolo.!noase6 iar dac! 'ndr!1nea cine.a s! i se '#potri.easc!, tu, care teaflai sub .ra2!, te aprindeai de #"nie* Unii r!#"neau fer#ecai doar c"t! .re#e glasul acela le

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 116/225

.orbea direct* &n clipa c"nd .orbea cu altcine.a, 1"#beau ca oa#enii care obser.au $iretlicul unuisca#ator, 'n .re#e ce alii c!deau 'n capcan!* Pentru #uli a2ungea doar s! aud! #elodia aceluiglas, ca s! fie prin$i 'n #re2e* Iar pe cei care 'i cucerea, .ra2a 'i cople$ea $i c"nd se aflau departede el6 au1eau tot ti#pul glasul acela bl"nd $optind $i 'nde#n"ndu%i* Ni#eni 'ns! nu r!#"neanesi#itor6 ni#eni nu%i respingea ruga $i porunca f!r! un efort de .oin! $i de g"nd, c"t! .re#e

Saru#an te a.ea 'n puterile sale*  : Ei< f!cu el plin de ging!$ie* 4e ce '#i tulburai odi/na< Nu #! l!sai 'n pace nici 1iua,nici noaptea<  3orbea pe tonul unei persoane cu#secade, lo.ite pe nedrept* &$i ridicar! toi pri.irileui#ite, c!ci nu%l au1iser! .enind* 3!1ur! o u#br! spri2init! de balustrad!, uit"ndu%se la ei de sus6era un #o$neag 'n.!luit 'ntr%o #antie larg! de a c!rei culoare nu%$i d!deau sea#a, pentru c! sesc/i#ba la orice #i$care a lui sau a lor* A.ea c/ipul prelung, fruntea 'nalt!, oc/i ad"nci,'ntunecai, greu de p!truns, de$i acu# a.eau o eCpresie gra.!, bine.oitoare $i u$or 'ngri2orat!*P!rul $i barba 'i erau albe, dar din loc 'n loc, 'n 2urul gurii $i la t"#ple, se #ai .edeau $u.ienegre*  : Sea#!n! $i parc! nu, #ur#ur! -i#li*  : Oricu#, .enii, 1ise glasul bl"nd* Pe cel puin doi dintre .oi .! $tiu dup! nu#e* Pe-andalf 'l cunosc prea bine, ca s!%#i fac n!de2di c%ar .eni la #ine s!%#i cear! spri2in sau po.a!*&n ceea ce te pri.e$te, T/eoden, Senior al Ob$tii din Ro/an, despre tine .orbesc de la sinenobleea $i statutul t!u de ur#a$ al 0asei lui Eorl* O, prea#!rite fiu al lui T/engel de trei ori.estit; 4e ce n%ai .enit p"n! acu#, ca prieten 'ns!< )ult #i%a# dorit s! te 'nt"lnesc, preaputernice rege al inuturilor de apus, #ai ales 'n anii ace$tia din ur#!, ca s! te sal.e1 de po.eele neg/ioabe $i rele care te%au '#brobodit; S! fie, oare, prea t"r1iu< &n ciuda r!ului ce #i%afost f!cut, la care au pus u#!rul, .ai; $i oa#enii din Ro/an, eu tot a$ dori s! te scap $i s! te ferescde la pr!bu$irea spre care te 'ndrepi, dac! o .ei lua pe dru#ul acesta* S! $tii c! nu#ai eu te #ai pot a2uta acu#*  T/eoden desc/ise gura, ca $i cu# ar fi .rut s! .orbeasc!, dar nu rosti ni#ic* Se uit! 'n sus,la c/ipul lui Saru#an, cu oc/ii lui 'ntunecai $i sole#ni, apoi la -andalf, al!turi6 p!rea c! $o.!ie*-andalf nu sc/i! nici un gest* St!tea stan! de piatr!, f!r! s! scoat! o .orb!, de parc! a$tepta oc/e#are, 'nc! nerostit!* La 'nceput, c!l!reii se foir!, #ur#ur"nd 'n se#n de 'ncu.iinare la ceeace spusese Saru#an6 apoi 'ns! t!cur! $i ei, ca lo.ii de .ra2!* Parc! -andalf nu%i .orbiseseniorului lor niciodat! a$a #e$te$ugit* Toate .orbele lui cu T/eoden li se p!reau acu# aspre $i#"ndre* i 'n ini#a lor se strecur! o u#br! = tea#a pri#e2diei ca Ob$tea s! se cufunde 'n'ntunericul spre care 'i conducea acu# -andalf, pe c"nd Saru#an st!tea l"ng! o u$! pe 2u#!tatedesc/is!, a$a 'nc"t s! a2ung! la ei o ra1! de lu#in!* Se l!sase o lini$te ap!s!toare pe care o rupse-i#li, gno#ul*  : 3orbele .r!2itorului !stuia sunt spuse pe dos, #or#!i el, 'ncle$t"ndu%$i #"na pe coadasecurii* &n li#ba2ul din Ort/anc 8a2utor9 'nsea#n! 8ruin!9 $i 8sc!pare9 'nsea#n! 8#oarte9* Efoarte li#pede* Noi 'ns! n%a# .enit aici cu cer$eala*  : Pace, 1ise Saru#an6 o clip! glasul lui p!ru c!%$i pierde sua.itatea $i oc/ii 'i sclipir!fugar* &nc! nu #%a# adresat ie, -i#li, fiu al lui -loin* 4eparte de%aici i%e casa $i prea puin e$tia#estecat 'n tulbur!rile din inutul acesta* 4ar, oricu#, nu cu .oia ta ai intrat 'n iele r!1boiului,a$a c! nu te 'n.inuiesc pentru rolul de .itea1 pe care l%ai 2ucat, f!r! doar $i poate* 4ar, te con2ur,las!%#! s!%i .orbesc #ai 'nt"i regelui din Ro/an, c"nd.a .ecinul $i prietenul #eu* 0e%ai de 1is,rege T/eoden< 3rei s! face# pace $i%i dau tot spri2inul, toat! $tiina #ea adunat! de%a lungulanilor< 0e%ar fi #ai bine, nu oare s! ne sf!tui# a#"ndoi '#potri.a 1ilelor de restri$te $i s! neoblo2i# r!nile cu toat! ini#a, astfel 'nc"t s! a2unge# #ai 'nfloritori ca niciodat!<

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 117/225

  Nici acu# T/eoden nu%i r!spunse* Ni#eni nu%$i d!dea sea#a dac! lupta cu #"nia sau cu'ndoiala* &i .orbi Eo#er>  : 4o#nia Ta, ascult!%#!* Acu# si#i# pri#e2dia de care a# fost 'ncuno$tinai* Oare%a# sosit aici biruitori, nu#ai ca s! r!#"ne#, p"n! la ur#!, cu gura c!scat! 'n faa unui #incinos b!tr"n cu #iere pe li#ba%i despicat!< A$a le%ar .orbi $i lupul 'ncolit ogarilor, dac%ar putea* 3e1i

s! nu ne dea .reun a2utor* Tot ce dore$te e s! scape de la anang/ie* Oare .rei s! te toc#e$ti cunegustorul !sta tr!d!tor $i uciga$< A#inte$te%i de T/eodred, care 1ace 'n 3aduri, $i de#or#"ntul lui 7a#a din 3!g!una lui 7el#;  : 4ac!%i .orba de li#bi otr!.ite, cu# cre1i c!%i a ta, $arpe< f!cu Saru#an, f!r! s!%$i #ai poat! ascunde i1bucnirile de #"nie* 4ar las!, Eo#er, fiul lui Eo#und, continu! el, re.enind laglasul #ieros* +iecare o s! pri#easc! ce #erit!* E$ti .itea1 $i #erii toat! cinstirea pentru asta*Ucide pe cei pe care st!p"nul 'i consider! .r!2#a$i $i fii #ulu#it* Nu te ."r' 'n politic!, pentruc! nu o s%o 'nelegi* 4ar, poate, de .ei a2unge rege, o s!%i dai sea#a c! trebuie s!%i alegi prieteniicu b!gare de sea#!* Prietenia lui Saru#an $i puterea Ort/ancului nu pot fi u$or date la o parte,indiferent c"t ar fi de #are p!sul = ade.!rat sau 'nc/ipuit* Ai c"$tigat o b!t!lie, nu $i r!1boiul* iasta cu a2utoare pe care nu .! #ai putei bi1ui* )"ine%poi#"ine, putei g!si &ntuneci#ea P!duriic/iar la u$a .oastr!, c!ci ea r!t!ce$te f!r! rost $i nu%i iube$te pe oa#eni* 4ar, oare%i drept,4o#nia Ta s! fiu nu#it uciga$ doar pentru c! .ite2ii au c!1ut 'n lupt!< &n r!1boi, nici nu%i ne.oies%o #ai spun, #or oa#eni* Iar dac! #i se spune 8uciga$9 din aceste pricini, atunci toat! 0asa luiEorl e p!tat! de u#bra cri#ei, pentru c! fiii ei au purtat #ulte r!1boaie $i i%au atacat pe toi carei%au 'nfruntat* Totu$i cu unii dintre ei a f!cut pace, c!ci a$a era 'nelept* Iat! ce%i spun, regeT/eoden> ce%ar fi s! face# pace< E 'n puterea noastr! doar*  : 3o# face pace, 1ise T/eoden 'ntr%un t"r1iu, rostind cu.intele cu greutate*  )ai #uli c!l!rei c/iuir! de bucurie* T/eoden ridic! #"na*  : 4a, .o# face pace, rosti el cu un glas li#pede* 3o# a.ea pace c"nd tu $i toateticluirile tale .ei pieri, '#preun! cu lucr!turile st!p"nului t!u 'ntunecat pe #"na c!ruia .rei s! nedai* E$ti un #incinos, Saru#an, $i fr"ngi #ulte ini#i o#ene$ti* &#i 'ntin1i o #"n!, dar eu '#i dausea#a $i dintr%un deget c!%i laba din )ordor* 7ain! $i rece; 7ai s! 1ice# c! r!1boiul '#potri.a#ea a fost drept = ceea ce nu%i a$a, c!ci $i de%ai fi de 1ece ori #ai 'nelept, tot nu ai a.ea dreptuls! #! conduci pe #ine $i pe%ai #ei spre propriu%i bine, a$a cu# ai dorit = c/iar a$a s! fie, ce aide 1is de rugurile tale din Apusi#e $i de copiii care 1ac uci$i acolo< L%au /!cuit pe 7a#adinaintea porilor 0et!ii 0ornului dup! ce a fost o#or"t* 4oar c"nd .ei at"rna de o grind! de lafereastr! ca s! a2ungi b!taia de 2oc a ciorilor tale, atunci .oi face pace cu tine $i cu Ort/ancul* Iar'n ceea ce pri.e$te 0asa lui Eorl, eu sunt un fiu ne'nse#nat al #arilor seniori, dar asta nu'nsea#n! c%a# s!%i ling #"na* Sc/i#b!%i planurile; 4ar #! te# c! glasul t!u $i%a pierdutfar#ecul;  0!l!reii '$i ridicar! pri.irile spre T/eoden, ca ni$te oa#eni abia tre1ii din so#n* Aspr! precu# cronc!nitul unui corb b!tr"n le sun! glasul st!p"nului lor 'n urec/i, dup! #u1ica luiSaru#an* &ns! acesta '$i pierdu o clip! cu#p!tul $i se l!s! cople$it de #"nie* Se aplec! peste balustrad!, ca $i cu# ar fi a.ut de g"nd s!%l lo.easc! pe rege cu toiagul* Unora li se p!ru c! .!dun $arpe 'ncol!cindu%se, gata s! sar!*  : Sp"n1ur!tori $i ciori, /ai< $uier! el $i toi se cutre#urar! la o ase#enea sc/i#bare*Ra#olitule; 0e%i 0asa lui Eorl altce.a dec"t un gra2d cu acoperi$ul de paie unde beau t"l/arii 'ndu/oare, iar odraslele lor se t"r!sc pe du$u#ea cu c"inii< Prea #ult! .re#e ai sc!pat .oi desp"n1ur!toare; 4ar laul se str"nge, la 'nceput #ai 'ncet, dar tare $i necru!tor la sf"r$it*Sp"n1urai, dac! asta poftii;  Acu# glasul i se sc/i#ba, pe #!sur! ce de.enea iar st!p"n pe sine*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 118/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 119/225

le/a#ite s! r!#"n! acolo $i fric! s!%$i p!r!seasc! ad!postul* o.!i o clip!* Toi '$i inur!r!suflarea* Apoi .orbi cu un glas ascuit $i rece* )"ndria $i ura puneau st!p"nire pe el*  : S! cobor< f!cu el 'n b!taie de 2oc* Oare poate un o# ne'nar#at s! coboare $i s! stea de.orb! cu t"l/arii de la u$!< Te%aud foarte bine $i de aici* Nu sunt un prost $i nu #! 'ncred 'n tine,-andalf* Ei nu stau la .edere, pe sc!rile #ele, dar $tiu unde #i$un! netrebnicii !ia s!lbatici ai

 p!durilor $i $tiu c!%s la porunca ta*  : Tr!d!torii sunt 'ntotdeauna ne'ncre1!tori, 'i r!spunse -andalf obosit* 4ar nu trebuie s!te te#i pentru pielea ta* Nu .reau s! te ucid, nici s!%i fac .reun r!u, a$a cu# 'i 'nc/ipui6 s! fi# bine 'nele$i* i%#i st! 'n puteri s! te ap!r* &i dau o ulti#! $ans!* E$ti liber s! pleci din Ort/anc?dac! pofte$ti*  : 0e .orbe #e$te$ugite, #"r"i Saru#an* Tipic pentru -andalf cel Sur> cu.iincios $i at"tde cu#secade; Nu #!%ndoiesc c! te%ai si#i 'n largul t!u 'n Ort/anc $i i%ar prii plecarea #ea*4ar de ce #i%a$ dori s! plec< i ce%nelegi tu prin 8liber9< Socot c!%#i .ei pune condiii*  : Pricinile de plecare le .e1i tu 'nsui, de la fereastr!, 'i r!spunse -andalf* Pe altele le $tii prea bine* Slu2itorii t!i sunt ni#icii $i '#pr!$tiai6 .ecinii i i%ai f!cut .r!2#a$i6 $i i%ai tr!dat noulst!p"n sau, #! rog, ai 'ncercat* 0"nd '$i .a 'ntoarce oc/ii 'ncoace, 'i .ei .edea ro$ii de #"nie*Prin 8liber9 'neleg f!r! constr"ngeri, f!r! lanuri, f!r! s! te supui .reunei porunci6 liber s! pleciunde pofte$ti, c/iar $i 'n )ordor, Saru#an* 4ar #ai 'nt"i '#i .ei da c/eia Ort/ancului $i toiagul*)i le .ei l!sa drept ga2 $i i se .or 'napoia, dac! #erii, dup! ce .!d cu# te pori*  Saru#an p!li, sc/i#onosit de #"nie, iar oc/ii i se aprinser!* I1bucni 'ntr%un r"s s!lbatic*  : A$teapt! tu #ult $i bine; r!cni el cu glasul ascuit* A$teapt! p"n!%i pune tu #"na $i pec/eile din 5arad%dur, $i pe coroanele a $apte regi, pe bag/etele #agice ale celor 0inci 3r!2itoric"nd i%oi .edea ceafa; 0e plan bine ticluit; i ca s! i%l '#pline$ti, nu prea ai ne.oie de a2utorul#eu; Eu a# altce.a de f!cut* Nu fi prost; 4ac! .rei s! te toc#e$ti cu #ine c"t! .re#e 'i #ai st!'n putin!, du%te acu# $i 'ntoarce%te dup! ce te .ei tre1i din beie; i scap! de netrebnicii $ist"rpiturile astea care se in de coada ta; 5un! 1iua; 0u acestea, 'i 'ntoarse spatele $i plec! din balcon*  : &ntoarce%te, Saru#an; 'i porunci -andalf* Spre ui#irea celorlali, Saru#an se 'ntoarse$i, ca $i cu# ar fi fost tras '#potri.a .oinei sale, se apropie iar de balustrada de fier* Se aplec! peste ea $i r!sufl! ad"nc* A.ea c/ipul br!1dat $i aspru* &$i str"ngea toiagul negru 'n #"n!, ca 'ntr%o g/ear!*  : Nu i%a# 'ng!duit s! pleci, 1ise -andalf se.er* N%a# ter#inat 'nc!* Ai 'nnebunit,Saru#an, e$ti .rednic de toat! #ila* Puteai 'nc! s! scapi de nebunie $i de r!u6 puteai 'nc! s! fii dea2utor* 4ar .rei s! stai $i s!%i ru#egi sf"r$itul .ec/ilor uneltiri* +oarte bine; 4ar 'i spun, n%o s!%i#ai fie prea u$or s! ie$i de%acolo; Asta dac! nu cu#.a #"inile 'ntunecate ale R!s!ritului nu s%or'ntinde, ca s! te ia* Saru#an; strig! el $i glasul lui de.eni $i #ai puternic* Ia a#inte, eu nu sunt-andalf cel Sur, pe care l%ai tr!dat* Sunt -andalf cel Alb, care s%a%ntors din #ori* Acu# tu nu#ai ai culoare $i te dau afar! din ordinul nostru $i din )arele Sfat*  &$i ridic! #"na $i .orbi rar, cu un glas li#pede>  : Saru#an, toiagul t!u se fr"nge;  Se au1i un trosnet $i toiagul se f!cu !nd!ri 'n #"na lui Saru#an, iar #!ciulia i serostogoli la picioarele .r!2#a$ului*  : Pleac!; 'i porunci -andalf*  Saru#an se d!du 'napoi $i c!1u ip"nd, iar apoi se f!cu ne.!1ut t"r"ndu%se* &n clipa aceeade sus se pr!bu$i ce.a greu $i lucitor* Lo.i cu 1go#ot balustrada de fier care s!ri, c/iar c"ndSaru#an se de1lipi de ea $i, trec"nd pe l"ng! t"#pla lui -andalf, se i1bi de treapta unde st!tea*Scara cr!p! 'ntr%o pu1derie de sc"ntei* 4ar sfera r!#ase ne.!t!#at! $i se rostogoli pe trepte6 era

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 120/225

un glob de cristal 'ntunecat, sclipind 'ns! de la un foc l!untric* &n ti#p ce se dep!rta s!lt"nd spre o balt!, Pippin alerg! $i%o prinse*  : Uciga$ tic!los; strig! Eo#er* 4ar -andalf nu se clinti*  : Nu, asta n%a fost aruncat! de Saru#an, 1ise el* Socot c! nici #!car din porunca lui* Ac!1ut de la o fereastr! de sus de tot* 0red c!%i ispra.a nereu$it! a 2up"nului Li#b! de 3ier#e*

  : Pese#ne c! a dat gre$ pentru c! nu s%a putut /ot!r' dac! te ur!$te #ai #ult pe tine sau pe Saru#an, 1ise Aragorn*  : S%ar putea, spuse -andalf* N%o s! le fie pl!cut nici unuia> or s!%$i arunce .orbeustur!toare* 4ar a$a le trebuie* Li#b! de 3ier#e s! fie #ulu#it, dac%o reu$i s! #ai ias! .iu dinOrt/anc* A$a, b!iete; O pri#esc cu pl!cere* 4e$i nici #!car nu i%a# cerut%o, ad!ug! -andalf,strig"nd6 $i 'ntorc"ndu%se brusc, 'l .!1u pe Pippin urc"nd sc!rile 'ncet, ca $i cu# ar fi c!rat o #aregreutate*  0obor' spre el $i 'i s#ulse globul 'ntunecat din #"n!, apoi 'l ascunse sub cutele #antieisale*  : O s! a# eu gri2! de asta, fl!c!ule, rosti -andalf* Socot c! nu%i unul dintre lucrurile pecare Saru#an ar fi .rut s!%l a1."rle*  : 4ar s%ar putea s! arunce altele, 1ise -i#li* 4ac! toc#elile s%au ter#inat, /ai s! nedep!rt!#, ca s! nu ne tre1i# cu pietre 'n cap*  : S%au ter#inat, 1ise -andalf* S! #erge#*  &ntoarser! spatele u$ii din Ort/anc $i cobor"r!* 0!l!reii 'i 'nt"#pinar! cu bucurie pe rege$i pe -andalf* 3ra2a lui Saru#an se risipise6 'l .!1user! supun"ndu%se la c/e#area .r!2itorului $i%apoi plec"nd cu coada 'ntre picioare*  : O f!cur!# $i pe%asta, rosti -andalf* Acu# trebuie s!%l g!sesc pe Arboreb!rbos, s!%ispun cu# s%au petrecut lucrurile*  : 0red c! $i%a dat sea#a, nu%i a$a< 1ise )err* Era cu putin! s! ias! altfel<  : Nu prea cred, 'i r!spunse -andalf* 4e$i erau pe #uc/ie de cuit* A# 'ns! rostul #eu s!'ncerc* )ai 'nt"i, lui Saru#an i s%a ar!tat c! puterea glasului s!u e pe cale s! se risipeasc!* N%arecu# s! fie $i tiran, $i sfetnic* 0"nd ur1eala%i ticluit!, ea nu #ai este o tain! pentru ni#eni* Totu$ia c!1ut 'n capcan! $i%a 'ncercat s! cu#pere pacea cu .icti#ele sale, de fa! cu alii* Atunci i%a##ai l!sat o porti! de sc!pare, cu cea #ai bun!%credin!> s! renune la )ordor, c"t $i la uneltirilelui, $i s!%$i r!scu#pere gre$eala, a2ut"ndu%ne la ne.oie* 0!ci nu%i altul care s! $tie #ai bine ca elneca1ul nostru* Ne%ar fi fost de #are a2utor* 4ar n%a .rut s! ni%l dea, aleg"nd s! 'nt!reasc! putereaOrt/ancului* Nu%i place s!%i ser.easc! pe alii, ci doar s! porunceasc!* Tr!ie$te 'n teroarea&ntunericului din )ordor, dar tot .isea1! s! st"rneasc! furtuna* Nebun nefericit; 3a fi 'ng/iit,dac! puterea R!s!ritului '$i .a 'ntinde g/earele c!tre Isengard* Nou! nu ne st! 'n putin! s!distruge# Ort/ancul din afar!6 dar Sauron cine $tie de ce%o fi 'n stare<  : i ce se .a 'nt"#pla dac! Sauron nu%l .a cuceri< 0e%o s!%i faci< 'ntreb! Pippin*  : Eu< Ni#ic, 1ise -andalf* N%o s!%i fac absolut ni#ic* Nu%#i doresc s! a2ung cel #ai#are $i #ai tare* 0e s%o alege de el, /abar n%a#* )i se rupe ini#a c"nd .!d c! ce%a fost bun acu# putre1e$te 'n turn* Totu$i nou! nu ne%a #ers r!u* 0iudate sunt 'ntors!turile sorii* Adesea ura se'ntoarce '#potri.a ei 'ns!$i* )! g"ndesc c!, $i dac! a# fi p!truns 'n Ort/anc, n%a# fi putut g!si#ulte co#ori #ai de pre ca globul pe care ni l%a a1."rlit Li#b! de 3ier#e*  4eodat!, printr%o fereastr! desc/is! de sus, din turn, "$ni un ip!t p!trun1!tor*  : Se pare c! $i Saru#an g"nde$te la fel ca #ine, 1ise -andalf* 7ai s!%i l!s!# cu ale lor*  Se 'ntoarser! la poarta 'n ruin!* Nici nu trecur! bine pe sub bolt!, c"nd printre u#brele pietrelor pe care se aflau ap!rur! Arboreb!rbos $i c"te.a 1eci de eni* Aragorn, -i#li $i Legolasse uitar! uluii la ei*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 121/225

  : Iat!%i pe trei dintre to.ar!$ii #ei, Arboreb!rbos, 1ise -andalf* (i%a# .orbit de ei, darnu i%ai cunoscut*  Le spuse nu#ele pe r"nd* 5!tr"nul ent 'i scrut! 'ndelung cu pri.irea $i le .orbi fiec!ruia*Ulti#ul fu Legolas*  : A$adar, ai f!cut tot dru#ul din 0odrul &ntunecat p"n! aici, preabunule elf; 0e p!dure

#!rea! era;  : i 'nc! #ai e, 1ise Legolas* 4ar nu 'ntr%at"t, 'nc"t noi, care locui# acolo, s! nu ne bucur!# c"nd .ede# arbori noi* 0"t de fericit a$ fi s! c!l!toresc prin 0odrul +angorn; A# trecutdoar pe la poalele lui $i parc! nu%#i #ai .enea s! #! 'ntorc*  Lui Arboreb!rbos 'i lucir! oc/ii de pl!cere*  : Sper s!%i 'ndepline$ti dorina p"n! n%or '#b!tr"ni colinele astea prea tare, 1ise el*  : O s! #!%ntorc, dac! o s! a# noroc, spuse Legolas* )%a# 'neles cu prietenul #eu ca,dac! totul #erge bine, s! .ede# +angornul '#preun!6 cu 'ng!duina ta, bine'neles*  : Orice elf care .ine cu tine e bine .enit, 1ise Arboreb!rbos*  : Prietenul de care%i .orbesc nu este elf, spuse Legolas* E -i#li, fiul lui -loin*  -i#li f!cu o plec!ciune ad"nc!6 securea 'i alunec! de la cing!toare $i se i1bi cu 1go#otde p!#"nt*  : 7##, /##; 0e s!%i spun; f!cu Arboreb!rbos, uit"ndu%se la el cu oc/ii 'ntunecai* Pel"ng! c! e gno#, #ai poart! $i securea asta #are; A# toat! bun!.oina fa! de elfi6 dar '#i ceri prea #ult* 0iudat! prietenie;  : O fi ea ciudat!, 1ise Legolas, dar c"t! .re#e%o tr!i -i#li, eu n%a# s! .in singur 'n+angorn* Securea lui nu%i pentru arbori, ci pentru gru#a1uri, o, St!p"n al 0odrului +angorn* Adobor"t patru1eci $i doi 'n b!t!lie*  : 7##; Nu #ai spune; f!cu Arboreb!rbos* A$a da; P!i, lucrurile au s! curg! de la sine6$i nu%i ne.oie s! te pripe$ti* 4ar acu# trebuie s! ne desp!ri# o .re#e* @iua%i pe duc!6 totu$i-andalf 1ice c! .ei pleca 'nainte de c!derea serii, iar Seniorul Ob$tii abia a$teapt! s%a2ung!acas!*  : 4a, trebuie s! plec!# c/iar acu#, 1ise -andalf* )! te# c!%i .oi lua u$ierii* 4ar te .eidescurca foarte bine $i f!r! ei*  : S%ar putea, 1ise Arboreb!rbos* &ns! o s!%#i fie dor de ei* A# de.enit prieteni at"t deiute, 'nc"t cred c! a# fost ca# pripit6 asta pese#ne c! din cau1a a#intirilor din tineree* 4ar $tii,ei sunt pri#ul lucru nou sub soare sau sub lun! pe care l%a# .!1ut de foarte, foarte #ult! .re#e* N%a# s!%i uit* Le%a# scris nu#ele pe Lista Lung!* Enii or s!%l po#eneasc!*  Enii n!scui pe p!#"nt, b!tr"ni ca #unii, 0u pasul uria$, de ap! b!utori6  i%nfo#etai ca ."n!torii, /obbiii%copii Se#inia sur"1!toare, o#uleii, Ei .or r!#"ne prieteni c"t! .re#e .a da frun1a 'n codru*  R!#as%bun;  4ar, dac! au1ii ce.a nou 'n inutul .ostru binecu."ntat, &n 0o#itat, tri#itei%#i .orb!;  tii despre ce .orbesc> despre ce.a legat de entsoae*  4ac! putei, .enii .oi 'n$i.! s!%#i spunei*  : A$a .o# face; 1iser! )err $i Pippin 'ntr%un glas $i plecar! 'n grab!*  Arboreb!rbos se uit! la ei $i r!#ase t!cut o .re#e, cl!tin"nd g"nditor din cap* Apoi se'ntoarse c!tre -andalf>  : 4ar Saru#an nu .rea s! plece< 'ntreb! el* Nici eu nu #! g"ndea# c! .a .rea* Ini#a luieste putred! ca a unui /uorn 'nnegrit* 4ar $i eu a$ face la fel, dac! a$ fi cople$it $i dac! #i%ar fitoi arborii ni#icii6 asta de%a$ #ai g!si o .i1uin! 'ntunecat!, unde s! #! ascund*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 122/225

  : A$a%i, 1ise -andalf* 0! doar nu i%ai pus 'n #inte s! cople$e$ti toat! lu#ea asta cuarbori $i s! 'n!bu$i celelalte f!pturi* 4ar iat!, Saru#an r!#"ne aici s!%$i cloceasc! ura $i s!%$iur1easc! iar iele cu# poate* Are c/eia Ort/ancului* 4ar nu trebuie s! i se dea .oie s! scape*  : A$a e* Enii .or a.ea gri2! de asta, 1ise Arboreb!rbos* Saru#an n%o s! pun! picioruldincolo de st"nc! f!r! .oia #ea* Enii au s! fie cu oc/ii pe el*

  : 5un, 1ise -andalf* A$a n!d!2duia# $i eu* Acu# pot s! plec, s! #! 'ntorc la celelaltetreburi cu o gri2! #ai puin* 4ar trebuie s! fii cu luare%a#inte* Apele s%au retras* )! te# c! nua2unge s! punei str!2eri '#pre2urul turnului* Nu #!%ndoiesc c! pe sub Ort/anc sunt c!i s!patead"nc pe unde Saru#an n!d!2duie$te c! .a putea pleca $i .eni ne.!1ut* i asta foarte cur"nd*4ac! .! .ei pune iar pe treab!, .! rog din suflet s! dai dru#ul la ape din nou6 $i asta p"n! c"ndIsengardul se .a sc/i#ba pentru totdeauna 'ntr%un /ele$teu, sau p"n! aflai ie$irile* 0"nd toatec!ile pe sub p!#"nt .or fi fost astupate $i ie$irile a$i2derea, Saru#an .a trebui s! stea sus, lafereastr!, $i s! se uite lung*  : Las! asta 'n sea#a enilor, 1ise Arboreb!rbos* O s! scotoci# .alea de la un cap!t laaltul $i%o s! r!sturn!# fiecare pietricic!* Arborii .in s! tr!iasc! aici = arbori b!tr"ni, arboris!lbatici* &i .o# nu#i P!durea de Pa1!* Nici o .e.eri! nu .a trece pe aici f!r! $tirea #ea* Las!asta 'n sea#a enilor* O s!%l .eg/e# neobosit de $apte ori #ai #uli ani dec"t ne%a c/inuit el penoi*  I Palantirul*  Soarele sc!p!t! 'nd!r!tul lungului $ir apusean al #unilor, c"nd -andalf $i to.ar!$ii s!i'#preun! cu regele $i c!l!reii plecar! iar la dru# din Isengard* 3r!2itorul 'l lu! pe )err cu el pecal, iar Aragorn pe Pippin* 4oi dintre oa#enii regelui pornir! iute 'nainte $i cur"nd se f!cur!ne.!1ui 'n .ale* 0eilali 'i ur#ar! la pas u$or*  Enii r!#aser! la poart! 'n$iruii sole#n, cu braele lor lungi ridicate, f!r! s! fac! .reun1go#ot* )err $i Pippin se uitar! 'nd!r!t dup! ce str!b!tuser! o bun! bucat! din dru#ul$erpuitor* Soarele str!lucea 'nc! pe cer, dar Isengardul se acoperea de u#bre lungi = ruinecenu$ii, pr!bu$ite 'n be1n!* Arboreb!rbos st!tea acu# singur acolo, ca un trunc/i de copac b!tr"n6 /obbiii se g"ndir! la pri#a lor 'nt"lnire departe, pe pragul 'nsorit de la fruntariile+angornului*  A2unser! la st"lpul )"inii Albe, care st!tea 'nc! 'n picioare* 4ar fiorosul #!dular 1!cea!nd!ri la p!#"nt* Ar!t!torul lung $i alb se 1!rea 'n colb, c/iar 'n #i2locul dru#ului* Ung/ia ro$ie'ncepuse s! se lungeasc!*  : Enii !$tia nu iart! ni#ic; 1ise -andalf*  &$i continuar! c!l!toria, 'n .re#e ce seara se ad"ncea peste .ale*  : )ai #erge# #ult 'n noaptea asta< 'l 'ntreb! )err pe -andalf dup! un ti#p* Nu $tiucu# te si#i tu cu piticania asta at"rn"nd 'nd!r!tul t!u, dar ei i s%a ca# f!cut le/a#ite de b!l!ng!neal! $i tare i%ar #ai pl!cea s! se 'ntind! puin;  : A$adar, ai au1it ce%a 1is, rosti -andalf* Nu te l!sa cople$it de .enin* )ulu#e$te c! nui%a adresat $i alte cu.inte* Era nu#ai cu oc/ii pe tine* 4ac! asta 'i g"dil! #"ndria, atunci afl! c!se g"nde$te la tine $i la Pippin #ai #ult dec"t la noi, ceilali6 cine suntei, cu# ai a2uns acolo $ide ce6 ce $tii6 iar dac! ai fost luai ostatici, cu# de%ai sc!pat, c"nd toi orcii au pierit = de#isterele acestea%i fr!#"ntat! acu# #intea #!rea! a lui Saru#an* &i spun eu, )eriadoc, trebuies! iei drept si#pl! .orb! orice #"r"ial! de%a lui, dac! te #ulu#e$te c! i%ai intrat sub oc/i*  : )ulu#esc, f!cu )err* 4ar pentru #ine%i o cinste #ai #are s! #! b!l!ng!nesc lacoada ta, -andalf* )!car a$a a# putina s! te #ai 'ntreb o dat!> #ai #erge# #ult 'n noapteaasta<  -andalf r"se>

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 123/225

  : Nu te la$i deloc; 3r!2itorii ar trebui s!%$i ia c"te unul%doi /obbii 'n gri2!, ca s! leatrag! atenia asupra greut!ii cu.intelor $i s!%i trag! de #"nec!* Iart!%#!; S! nu cre1i c! nu #%a# g"ndit $i la lucrurile astea si#ple* O s! #erge# u$or 'nc! .reo c"te.a ore, p"n! la cap!tul.!ii* )"ine%o s%o lu!# galop* 0"nd a# .enit 'ncoace, pl!nuiser!# s! porni# peste c"#pie $i s!ne 'ntoarce# i#ediat din Isengard acas! la rege, 'n Edoras* Asta ar fi 'nse#nat o c!l!torie de

c"te.a 1ile* 4ar a# c/ib1uit $i ne%a# sc/i#bat planul* A# tri#is soli 'n 3!g!una lui 7el#, s! lespun! celor de%acolo c! regele se .a%ntoarce #"ine* 4e%acolo, T/eoden .a porni 'nsoit de #ai#uli b!rbai c!tre 3alea 0al.arului, pe c!r!rile dintre coline* 4e%acu# 'nainte, nu .or #aic!l!tori desc/is prin inut dec"t c"te doi%trei oa#eni, fie noapte, fie 1i* i asta doar c"nd n%o#a.ea 'ncotro*  : Totul sau ni#ic, 1ise )err* Asta i%e /ot!r"rea* )i%e tea#! c! n%a# fost 'n stare s!g"ndesc #ai departe de un loc$or unde s!%#i pun capul 'n seara asta* Unde $i ce e 3!g!una asta alui 7el# $i tot ce%ai #ai 1is< Eu nu $tiu ni#ic despre inutul !sta*  : Atunci ar fi bine s! afli c"te ce.a, dac! .rei s! 'nelegi ce se petrece* &ns! nu c/iaracu#, $i nu de la #ine* A# prea #ulte pe cap $i trebuie s! c/ib1uiesc*  : 5ine, bine* A# s!%l s"c"i pe Pas )are, c"nd o# face popas l"ng! foc* Lui nu%i sareand!ra prea iute* 4ar de ce at"ta tain!< 0redea# c%a# c"$tigat b!t!lia*  : 4a, a# c"$tigat%o* 4ar nu%i dec"t o pri#! biruin!, care atrage dup! sine pri#e2dii $i#ai #ari* A fost o leg!tur! 'ntre Isengard $i )ordor pe care n%a# dibuit%o 'nc!* Nu $tiu cu# de%au a2uns .e$tile de la unii la alii, dar au a2uns* 0red c! Oc/iul din 5arad%dur .a pri.i tarener!bd!tor spre Ro/an* i cu c"t .a .edea #ai puin, cu at"t #ai bine*  4ru#ul $erpuia agale pe .ale* 0"nd se dep!rta, c"nd se apropia de Isenul care susura 'nalbia lui pietroas!* 4inspre #uni se l!sa noaptea* 0eurile se risipiser!* Adia un ."nt t!ios* Luna plin!, ca de cear!, sc!lda cerul spre r!s!rit 'ntr%o lu#in! pal! $i rece* 0ocoa$ele #untelui se porneau 'n dreapta, spre colinele gola$e* 4inaintea lor se desc/ideau c"#piile 'ntinse $i cenu$ii*  P"n! la ur#! se oprir! $i p!r!sir! dru#ul cel #are, lu"nd%o iar spre 'n!li#ile acoperite cuiarb! fru#oas!* Tot #erg"nd a$a c!tre apus #ai bine de o #il!, a2unser! 'ntr%o ."lcea care sedesc/idea la #ia1!1i6 se 'ntindea pe 4oi 5aran = ulti#a colin! rotun2it! a $irului de la#ia1!noapte, 'n.er1it! la poale $i 'ncununat! de #!r!cini* Po."rni$urile ."lcelei erau pres!rate cus#ocurile ferigilor de anul trecut, printre care l!starii frage1i str!pungeau p!#"ntul rea.!n* Pe#alurile 2oase cre$tea un desi$ de rugi, la poalele c!ruia '$i a$e1aser! tab!ra, la dou! ceasuri'nainte de #ie1ul nopii* +!cur! focul 'ntr%o groap! dintre r!d!cinile unui p!ducel 'nalt c"t uncopac, '#po.!rat de ani, dar 'nc! 1dra.!n* 0renguele lui erau pline de #uguri*  Puser! c"te doi str!2eri de pa1!* 0eilali se 'nf!$urar! dup! ce gustar! c"te ce.a, 'n #antii$i p!turi, $i ador#ir!* 7obbiii se retraser! a#"ndoi $i se 'ntinser! pe o pal! de ferigi* )err eraso#noros, dar Pippin p!rea ciudat de nelini$tit* Se tot foia $i se r!sucea, iar feriga trosnea $if"$"ia*  : 0e%ai< 'l 'ntreb! )err* Te%ai culcat pe un #u$uroi de furnici<  : Nu, 1ise Pippin, dar nu stau bine* 4e c"nd n%oi #ai fi dor#it 'ntr%un pat<  )err c!sc!*  : Nu#!r! $i tu pe degete, 1ise el* 4ar trebuie s! ii #inte de c"nd a# plecat din Lorien*  : Ei, asta%i, f!cu Pippin* Eu #! g"ndea# la un pat ade.!rat, 'ntr%un iatac*  : Atunci, din 3"lceaua 4espicat!, 1ise )err* Eu unul 'n noaptea asta a$ putea dor#ioriunde*  : Ai a.ut noroc, )err, $opti Pippin dup! o .re#e* Ai #ers c!lare cu -andalf*  : i ce%i cu asta<  : Ai aflat ce.a nou de la el<

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 124/225

  : 4a, #ai #ulte c/iar* Nici nu #%a$tepta# la at"tea* 4ar le%ai au1it $i tu pe toate, c!cierai pe%aproape $i n%a# .orbit 'n tain!* N%ai dec"t s! #ergi cu el #"ine, dac! cre1i c! poi afla#ai #ulte $i dac%o .rea s! te ia*  : 4a< 5un* 4ar e ca# 'nc/is, nu%i a$a< Nu s%a sc/i#bat deloc*  : 5a da* 5a da, 1ise )err, dup! ce%i s!ri puin so#nul, #inun"ndu%se ce l%o fi

fr!#"nt"nd pe prietenul s!u* A #ai crescut sau ce.a de soiul !sta* A a2uns, cred, #ai de treab! $i,'n acela$i ti#p, #ai nelini$titor, #ai .esel $i #ai sole#n totodat!, dec"t era 'nainte* S%a sc/i#bat6dar n%a# a.ut 'nc! prile2ul s! ne du#iri# c"t de #ult* -"nde$te%te la ulti#a parte a sfadei cuSaru#an; A#inte$te%i, Saru#an era c"nd.a #ai%#arele lui -andalf, c!petenia Sfatului, ce%o fi'nse#n"nd asta* Era Saru#an cel Alb* Acu# -andalf e cel Alb* Saru#an a .enit c"nd i s%a spus$i i s%a luat toiagul6 apoi i s%a poruncit s! plece, $i el a plecat;  : P!i, dac! -andalf s%a sc/i#bat c"t de c"t, atunci s! $tii c!%i #ai 'nc/is ca oric"nd, ser!oi Pippin* i #ai e $i globul !la de sticl!* Pare tare #ulu#it de el* &i $tie sau 'i b!nuie$te puterile* 4ar ne%o spune $i nou! despre ce%o fi .orba< Nu, n%o s%au1i# un cu.inel de la el; itotu$i, eu l%a# prins $i l%a# oprit s! se rostogoleasc! 'ntr%o b!ltoac!* O s! a# eu gri2! de asta,fl!c!ule = asta%i tot ce%a 1is* )! tot 'ntreb ce%o fi* Era at"t de greu;  -lasul lui Pippin cobor' #ult, de parc! $i%ar fi .orbit sie$i*  : A/a, f!cu )err* A$adar, asta te fr!#"nt! pe tine, E/e, Pippin, fl!c!ule, nu uita .orbaaia a lui -ildor, pe care o tot folosea Sa#>  Nu%i ."r' nasul 'n treburile .r!2itorilor, c!%s prea ageri $i le sare and!ra iute*  : 4ar de luni de 1ile nu face# altce.a dec"t s! ne ."r"# nasul 'n treburile .r!2itorilor,1ise Pippin* Pe l"ng! at"tea pri#e2dii, #i%a$ dori s! #ai $i aflu c"te ce.a* 0"t a$ .rea s! #! uit un pic la globul acela*  : 7ai, culc!%te, 1ise )err* O s! afli destule, #ai de.re#e sau #ai t"r1iu* 4ragul #euPippin, nici un Too n%a reu$it .reodat! s! biruiasc! un 5randbuc 'n curio1itate6 dar te%ntreb>cre1i c! e .re#ea<  : 5ine, bine* 0e #are br"n1! c!%i spun c! #i%ar pl!cea s! #! uit la un pietroi< tiu c! n%a# cu#, c"t! .re#e -andalf s%a a$e1at pe el ca o clo$c! pe ou!* i nu #!%nc!l1e$te cu ni#ic c!%#i spui> 87ai, culc!%te, n%ai cu# s%a2ungi la el;9  : P!i, ce%a$ putea s!%i spun< 1ise )err* '#i pare r!u, Pippin, dar c/iar c! trebuie s%a$tepi p"n! di#inea!* O s! fiu $i eu la fel de curios #"ine, dup! #icul de2un, $i%o s!%i dau o#"n! de a2utor, a$a cu# oi putea, ca s!%l lingu$i# pe .r!2itor* 4ar nu #ai pot sta trea1* 4ac! #aicasc, '#i trosnesc de tot f!lcile* Noapte bun!*  Pippin nu #ai 1ise ni#ic* Se lini$tise, dar so#nul 'nt"r1ia s! .in! $i faptul c! au1earespiraia u$oar! a lui )err, care ador#ise i#ediat ce spusese noapte bun!, nu%l 'ncura2a c"tu$ide puin* Pe #!sur! ce totul 'n 2ur se lini$tea, g"ndul la globul 'ntunecat 'l fr!#"nt! tot #ai tare* &isi#ea iar greutatea 'n #"ini $i%i 1!rea ad"nci#ile ro$ietice $i tainele pe care apucase s! le .ad! oclip!* Se 'ntoarse de pe o parte pe alta, 'ncerc"nd s! se g"ndeasc! la altce.a* P"n! la ur#!, nu #ai putu s! rabde* Se ridic! 'n picioare $i se uit! '#pre2ur* Era r!coare, a$a c! se 'n.!lui 'n #antie* &n."lcea, luna lucea rece $i alb!, iar u#brele tufi$urilor se 'ntindeau 'ntunecate* 4e 2ur '#pre2ur1!ceau siluete ador#ite* 0ei doi str!2eri nu se .edeau6 pese#ne c! erau sus, pe colin!, sau st!teaula p"nd! prin desi$ul de ferigi* )"nat de un i#bold pe care nu%l 'nelegea, Pippin porni tiptil spre-andalf* Se uit! 'n 2os la el* 3r!2itorul p!rea c! doar#e, dar pleoapele nu%i erau cu totul 'nc/ise6 pe sub genele lungi str!b!tea o sclipire* Pippin f!cu iute un pas 'nd!r!t* 4ar -andalf nu 'ncerc!nici un gest* A$a c!, atras 'nspre el '#potri.a .oinei sale, /obbitul se apropie iar t"r"$ de capul.r!2itorului* -andalf era 'nf!$urat 'ntr%o p!tur!, cu #antia 'ntins! deasupra6 $i l"ng! el, 'ntre

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 125/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 126/225

  : A#? a# luat globul $i #%a# uitat la el, b"igui Pippin* i%a# .!1ut lucruri care #%au'nfrico$at* A# .rut s! fug, dar n%a# fost 'n stare* Apoi a .enit el, #i%a pus 'ntreb!ri $i s%a uitat la#ine $i? $i nu%#i #ai a#intesc ni#ic altce.a?  : 7ai, nu ine, 1ise -andalf se.er* 0e%ai .!1ut $i ce%ai spus< Pippin 'nc/ise oc/ii $i secutre#ur!, dar nu scoase nici un cu."nt* Se uitau cu toii la el 'n lini$te, 'n afar! de )err, care se

dep!rtase* 4ar c/ipul lui -andalf r!#ase ne#i$cat*  : 3orbe$te, rosti el*  Pippin 'ncepu iar, cu un glas sc!1ut, $o.!ielnic $i%ncet%'ncet cu.intele lui de.enir! tot #aideslu$ite $i #ai puternice>  : A# .!1ut un cer 'ntunecat $i creneluri 'nalte* i stele #!runte* P!rea unde.a, foartedeparte $i tare de#ult, totu$i, foarte real $i li#pede* Apoi stelele 'ncepur! s! dispar! $i iar s!apar! = erau acoperite de ce.a cu aripi* 0red c! erau foarte #ari6 dar prin sticl! p!reau ni$te liliecicare se roteau 'n 2urul fort!reei* Parc! erau .reo nou!* Unul s%a repe1it spre #ine* i tot cre$tea $icre$tea* Era oribil $i%a.ea? nu, nu; Nu pot s! spun; A# 'ncercat s! fug, pentru c! #%a# g"nditc! o s! ias! de%acolo6 dar c"nd a u#plut globul, s%a f!cut ne.!1ut* Apoi a .enit el* Nu .orbea princu.inte* Se uita doar la #ine $i 'nelegea#* 8A$adar, te%ai 'ntors< 4e ce ai nesocotit at"ta .re#es!%#i #ai spui ce.a<9 Nu i%a# r!spuns* Atunci #%a 'ntrebat> 80ine e$ti<9 Eu tot n%a# 1is ni#ic,dar #%a durut 'ngro1itor* i el #%a 'ncolit, a$a c! a# r!spuns> 8Un /obbit*9 Atunci a p!rut bruscs! #! .ad! $i%a 'nceput s! r"d! de #ine* Era de%o cru1i#e f!r! sea#!n* Parc! era# 'n2ung/iat cu pu#nale* 4ar el a 1is> 8Ia stai puin; O s! ne 'nt"lni# 'n cur"nd* Spune%i lui Saru#an c! buc!icaasta nu%i de nasul lui* 3oi tri#ite i#ediat dup! el* &nelegi< Ia spune;9 Apoi #%a sorbit din pri.iri*Si#ea# c! #! fac !nd!ri* Nu, nu; Nu #ai pot s! .! spun; Nu%#i #ai a#intesc ni#ic;  : Uit!%te la #ine, 1ise -andalf*  Pippin pri.i drept 'n oc/ii lui* 3r!2itorul 'i inu pri.irea o .re#e, 'n t!cere* Apoi c/ipul ise '#bl"n1i $i 'i ap!ru o u#br! de 1"#bet* &$i l!s! #"na bl"nd pe cre$tetul lui Pippin*  : 5ine, 1ise el* Nu #ai po.esti ni#ic* N%ai f!cut nici un r!u* Nu .!d ur#! de #inciun!'n oc/ii t!i, a$a cu# #! te#use#* 4ar el nu i%a .orbit prea #ult* E$ti nebun, dar un nebuncinstit, Peregrin Too* Alii #ai 'nelepi s%ar fi purtat #ai r!u 'ntr%o ase#enea '#pre2urare* 4arine #inte, ai fost sal.at, '#preun! cu toi prietenii t!i, printr%un noroc, cu# se spune* Nu te bi1uic%o s! fie la fel $i%a doua oar!* 4ac! te%ar fi luat la 'ntreb!ri atunci $i acolo, #ai #ult ca sigur c! i%ai fi spus tot ce $tii, spre n!pasta noastr!, a tuturor* 4ar a fost prea ner!bd!tor* El n%a .rut doar s!afle .e$ti, ci $i pe tine $i asta iute, ca s! se poat! toc#i pe%ndelete 'n Turnul &ntuneci#ii* Nu tecutre#ura; 4ac! .rei s!%i bagi nasul 'n treburile .r!2itorilor, trebuie s! fii preg!tit* 4ar, /ai; Teiert; Lini$te$te%te; Lucrurile n%au luat o 'ntors!tur! ur"t!, a$a cu# se putea 'nt"#pla*  &l ridic! bl"nd pe Pippin $i 'l duse 'napoi, 'n culcu$ul lui* )err 'i ur#! $i se a$e1! l"ng!el*  : &ntinde%te $i odi/ne$te%te, dac! poi, Pippin, 1ise -andalf* Ai 'ncredere 'n #ine* 4ac!si#i c! te #!n"nc! iar pal#ele, s!%#i spui i#ediat* Sunt lucruri de care te poi lecui* 4ar, 'norice ca1, dragul #eu /obbit, s! nu%#i #ai pui bolo.ani sub coate* Ei, $i%acu# a# s! plec s! .!las o .re#e singuri pe a#"ndoi*  0u acestea, -andalf se 'ntoarse la ceilali, care r!#!seser! 'n picioare l"ng! piatra dinOrt/anc, destul de tulburai*  : Pri#e2dia se arat! din noapte c"nd te a$tepi #ai puin, 1ise el* A# sc!pat ca prinurec/ile acului*  : 7obbitul Pippin ce face< 'ntreb! Aragorn*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 127/225

  : 0red c! acu# e bine, 'i r!spunse -andalf* Nu l%a inut prea #ult, iar /obbiii au o #are putere de a%$i re.eni* Pese#ne c! a#intirea sau spai#a o s!%i piar! destul de repede* Poate c/iar prea repede* 3rei tu, Aragorn, s! iei piatra din Ort/anc, s! ai gri2! de ea< E o #isie pri#e2dioas!*  : A$a e, dar nu pentru toat! lu#ea, 1ise Aragorn* E cine.a care o poate cere pe bun!dreptate* 0!ci acesta este, f!r! doar $i poate, Palantirul din Ort/anc, din co#oara lui Elendil, pus

aici de regii -ondorului* )i se apropie ceasul* A# s!%l iau cu #ine*  -andalf se uit! la Aragorn, iar apoi, spre #irarea celorlali, ridic! piatra acoperit! $i i%o'ntinse, f!c"nd o plec!ciune*  : Pri#e$te%o, 4o#nia Ta, 1ise el* Asta p"n! c"nd i se .or 'napoia $i celelalte lucruri*4ar, de .rei s!%#i dai ascultare, te po.!uiesc s! n%o folose$ti? 'nc!* Ai #are gri2!*  : Oare se poate spune c%a# fost prea pripit sau f!r! gri2!, o dat! ce a# a$teptat at"ia $i%at"ia ani< 'ntreb! Aragorn*  : P"n! acu#, nu* i s! nu te%neci la #al, 'i r!spunse -andalf* 4ar s! ii totul 'n #aretain!* Tu $i toi cei de fa!* )ai ales /obbitul Peregrin nu trebuie s! afle cui i%a fost 'ncredinat*Poate s!%i .in! oric"nd starea aceea rea* 0!ci, .ai, l%a atins $i s%a uitat 'n el, iar lucrul !sta nutrebuia s! se 'nt"#ple* Nu trebuia s!%l ating! nici 'n Isengard6 putea# $i eu s! fiu #ai iute atunci*4ar g"ndurile '#i erau toate 'ndreptate asupra lui Saru#an $i nici nu #i%a trecut prin #inte ce felde Piatr! era* Apoi #%a cuprins oboseala $i%n ti#p ce #%a# 'ntins $i #! g"ndea# la ea, #%a luatso#nul* Acu# $tiu;  : 4a, nu%i nici o 'ndoial!, 1ise Aragorn* 'n sf"r$it, $ti# leg!tura dintre Isengard $i)ordor $i cu# era f!cut!* )ulte se eCplic! acu#*  : 0iudate puteri au .r!2#a$ii no$tri6 $i sl!biciuni la fel de ciudate, 1ise T/eoden* 4ar1ice%o .orb! din b!tr"ni> 0ui pe cui se scoate*  : Asta a$a e, 1ise -andalf* &ns! de data asta a# a.ut un noroc ciudat* Poate /obbitulacesta #%a sc!pat, oprindu%#! s! fac o gre$eal! uria$!* )! tot g"ndise# dac! n%ar fi bine s! #!apuc s! 'ncerc Piatra, ca s! .!d la ce%i bun!* 4e%a$ fi f!cut%o, #%a$ fi ar!tat eu 'nsu#i dinaintealui* Nu sunt 'nc! preg!tit pentru o ase#enea 'ncercare, $i nici nu $tiu dac%oi fi .reodat!* 4ar, c/iardac! a$ g!si puterea s! #! s#ulg din .ra2!, ar fi un de1astru s! fiu .!1ut de el6 de$i nu%i departeclipa c"nd toate tainele se .or da pe fa!*  : 0red c! clipa aceea a $i sosit, rosti Aragorn*  : Nu 'nc!, 1ise -andalf* )ai e o f!r#! de 'ndoial! pe care trebuie s%o folosi#*3r!2#a$ul, e li#pede, credea c! Piatra e 'nc! 'n Ort/anc = de ce nu< i c! /obbitul era ostaticacolo, iar Saru#an l%a pus s! se uite 'n glob, ca s!%l 1!p!ceasc!* )intea aceea 'ntunecoas! o fi plin! acu# de c/ipul /obbitului $i de a$teptare* S%ar putea s! treac! ce.a .re#e p"n! s%o du#iri*Trebuie s! trage# foloase de%aici* A# luat%o ca# u$or* Trebuie s! ne #i$c!#* &#pre2uri#ileIsengardului nu sunt un loc unde s! ne 'ng!dui# s! trage# de ti#p* 3oi porni 'n frunte c/iaracu#, '#preun! cu Peregrin Too* 3a fi, oricu#, #ai bine a$a pentru el, dec"t s! 1ac! acolo, 'n'ntuneric, 'n .re#e ce alii dor#*  : Eu 'i .oi ine l"ng! #ine pe Eo#er $i pe 'nc! 1ece c!l!rei, /ot!r' regele* 3o# porni#"ine, de.re#e* 0eilali pot pleca '#preun! cu Aragorn de%ndat! ce .or pofti*  : 0u# i%e .oia, 4o#nia Ta, spuse -andalf* 4ar s!%i gr!be$ti calul c"t #ai tare, laad!postul colinelor, p"n! 'n 3!g!una lui 7el#*  &n clipa aceea, asupra lor se pogor' o u#br!* Luna str!lucitoare p!ru c! se stinge brusc*0"i.a c!l!rei ipar! $i se ciucir!, in"ndu%$i ar#ele deasupra capului, de parc! s%ar fi ap!rat de olo.itur! .enit! de sus6 fur! cuprin$i de o spai#! oarb! $i le 'ng/e! s"ngele 'n .ine* Se g/e#uir!$i se uitar! spre 'nalt* Prin faa lunii trecu o f!ptur! urie$easc!, 'naripat!, ca un nor negru* Se roti$i%o lu! spre #ia1!noapte, 1bur"nd cu o iueal! #ai #are ca orice ."nt din P!#"ntul de )i2loc*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 128/225

Stelele se stingeau 'n faa ei* Se pierdu 'n 1are* Se ridicar! epeni ca ni$te stane de piatr!* -andalf pri.ea 'n sus cu braele at"rn"nd epene pe l"ng! trup, cu pu#nii 'ncle$tai*  : Na1gul; strig! el* Solia )ordorului* Se%apropie .i2elia* Na1gulul a trecut R"ul; Ladru#; Nu #ai a$teptai 1orile; S! nu%i l!s!# pe cei #ai iui s!%i a$tepte pe coda$i; 4ai%i 1or;  S!ri ca un arc $i%o lu! la fug!, strig"ndu%l pe Iute ca -"ndul* Aragorn 'l ur#!* 0"nd trecu

 pe l"ng! Pippin, -andalf 'l lu! 'n brae*  : 4e data aceasta, .ii cu #ine, 1ise el* Iute ca -"ndul o s!%i arate ce e%n stare*  Apoi se 'ntoarse 'n locul unde dor#ise* Ar#!sarul 'l a$tepta de2a acolo* -andalf '$i 1."rlidesaga #ic! pe u#!r, iar apoi s!ri 'n spinarea lui Iute ca -"ndul* Aragorn 'l ridic! pe Pippin $i 'la$e1! 'n braele .r!2itorului, 'nf!$urat 'ntr%o p!tur! $i 'n #antie*  : R!#as%bun; Ur#ai%#! iute; strig! -andalf* La dru#, Iute ca -"ndul;  Ar#!sarul scutur! din cap* 0oada stufoas! str!luci 'n lu#ina lunii* Apoi f!cu un salt'nainte $i se f!cu ne.!1ut ca ."ntul de #ia1!noapte din #uni*  : +ru#oas! $i odi/nitoare noapte, n%a# ce 1ice, 'i spuse )err lui Aragorn* Unii au unnoroc c/ior* El, de pild!, n%a a.ut c/ef de so#n $i%a .rut s! #earg! c!lare cu -andalf* i%a$a af!cut* &n loc s! fie presc/i#bat 'n stan! de piatr! $i s! r!#"n! aici pentru totdeauna, ca s! fie%n.!!tur! de #inte;  : i ce%ai 1ice acu# dac! puneai tu pri#ul #"na pe piatra din Ort/anc< spuse Aragorn*S%ar putea s! fi f!cut #ai r!u* 0ine poate $ti< )! te# c! norocul t!u este acu# s! .ii cu #ine* i%asta pe dat!* 4u%te $i preg!te$te%te* Ia tot ce%a l!sat Pippin aici* 4! 1or;  Iute ca -"ndul 1bur! peste c"#pii, f!r! s! fie 'nde#nat sau 'ndru#at 'n .reun fel* Nu sescurse nici un ceas, c"nd trecur! 3adurile Isenului* )o.ila 0!l!reilor, 'ncon2urat! de l!ncile reci,r!#ase cenu$ie 'nd!r!tul lor*  Pippin '$i re.enea din ce 'n ce #ai #ult* &i era cald, dar ."ntul t!ios 'l r!corea* Era cu-andalf* Spai#a pe care i%o pricinuiser! piatra $i u#bra /idoas! ce acoperise luna 'ncepu s! i serisipeasc!6 toate se topir! 'n ceurile #unilor dind!r!t sau 'ntr%un .is trec!tor* Trase ad"nc aer 'n piept*  : Nu $tia# c! .o# #erge pe de$elate, -andalf, 1ise el* N%ai nici $a, nici fr"ie*  : Nu c!l!resc ca elfii dec"t pe Iute ca -"ndul, 1ise -andalf* Pentru c! el nu poate suferi1!bala* Pe Iute ca -"ndul nu%l c!l!re$ti6 .rea sau nu .rea s! te poarte 'n spinare* 4ac! .rea, e%nregul!* E treaba lui s! aib! gri2! s! nu ca1i* Asta dac! nu te%apuci s! sari 'n sus*  : 0"t de repede #erge< 'ntreb! Pippin* )i se pare c! alearg! ca ."ntul, dar foarte lin* ice u$or calc!;  : Acu# alearg! cu cea #ai #are iueal! pe care%o poate atinge cel #ai bun cal Ia galop,'i r!spunse -andalf* 4ar pentru el nu e repede* Aici 'ncepe urcu$ul $i dru#ul e #ai /"rtopit dec"tdincolo de r"u* 4ar uit!%te cu# se apropie )unii Albi sub stele; 0ul#ile T/ri/rne sunt la oarunc!tur! de b!, ca ni$te l!nci 'ntunecate* Nu #ai e #ult $i a2unge# la r!scruce, apoi la 3iroaga3!g!unii, acolo unde s%a purtat b!t!lia acu# dou! nopi*  Pippin r!#ase t!cut o .re#e* &l au1i pe -andalf c"nt"nd 'nceti$or, ca pentru sine,'ng"n"nd fr"nturi de ri#e 'n tot felul de li#bi, 'n .re#e ce str!b!teau cu iueal! #il! dup! #il!*P"n! la ur#!, .r!2itorul o d!du bine pe o c"ntare din care /obbitul reu$i s! prind! ni$te cu.inte6c"te.a .ersuri 'i a2unser! li#pede la urec/i printre rafale de ."nt>  0or!bii%nalte $i regi 'nali 4e trei ori trei 0e%au adus din inutul n!ruit Peste #!ri .!lurite,ei<  apte stele, $apte pietre i%un arbore%n!lbit*  : 0e 1ici acolo, -andalf< 'ntreb! Pippin*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 129/225

  : @icea# $i eu c"te.a ri#e care #i%au trecut prin #inte din 0artea de &n.!!tur!, 'ir!spunse .r!2itorul* Socot c! /obbiii le%au uitat, c/iar $i pe cele pe care le%au $tiut c"nd.a*  : Nu, nu le%a# uitat pe toate, 1ise Pippin* i #ai a.e# unele de%ale noastre, pe care #!g"ndesc c! nu .rei s! le afli* 4ar pe%astea nu le%a# #ai au1it* 4espre ce e .orba< 0e%s cele $aptestele $i cele $apte pietre<

  : E .orba despre palantirii Regilor de Odinioar!, 'l l!#uri -andalf*  : i ce%s ace$tia<  : P!i, palantir 'nse#na cel ce pri.e$te departe* Piatra din Ort/anc e unul dintre ei*  : A$adar, n%a fost f!cut? n%a fost f!cut de .r!2#a$< 'ntreb! Pippin*  : Nu, 1ise -andalf* Nici #!car de Saru#an* E #ai presus de #!iestria sa $i c/iar de%alui Sauron* Palantirii erau de dincolo de Apusi#e, din Eld#ar* )ordorul i%a f!cut* Pese#ne c! i%af!urit 'nsu$i +eanor, at"t de de#ult, 'nc"t ti#pul nu #ai poate fi #!surat 'n ani* 4ar nu%i ni#ic pelu#e pe care Sauron s! nu%l presc/i#be 'ntr%o unealt! a r!ului* 3ai de Saru#an; 4up! c"te%#idau sea#a, asta i%a fost c!derea* Pri#e2dioase sunt pentru noi ticluirile #!iestrite #ai ad"ncidec"t cele pe care le $ti#* 4ar e de#n de toat! ocara* Nebunul; S! in! el 'n tain! una ca asta, pentru propriu%i bine; N%a scos o .orb! despre palantir 'n faa ni#!nui din Sfat* Nici nu ne%atrecut prin #inte ce s%o #ai fi ales de palantirii din -ondor, 'n .re#ea r!1boaielor luidistrug!toare* Oa#enii i%au uitat aproape cu totul* 0/iar $i 'n -ondor puini cuno$teau aceast!tain!6 'n A#or erau a#intii doar 'ntr%o ri#! a 0!rii de &n.!!tur!, printre dunedaini*  : i la ce%i foloseau oa#enii din .ec/i#e< 'l 'ntreb! Pippin, #ulu#it $i uluit c! pri#ear!spuns la at"t de #ulte nedu#eriri $i 'ntreb"ndu%se c"t .a #ai ine norocul !sta*  : 0a s! .ad! la dep!rtare $i s! se g!seasc! unii pe alii 'n g"nd, 1ise -andalf* &n felulacesta, au reu$it s! apere $i s! in! unit t!r"#ul -ondorului #ult! .re#e* Au plasat Pietre la)inas Arnor, la )inas It/il $i 'n Ort/anc, 'n rotocolul Isengardului* 0!petenia $i st!p"nul lortr!iau sub 4o#ul Stelelor la Osgiliat/, 'nainte de pr!bu$irea acestuia* 0elelalte trei erau peunde.a, departe, la #ia1!noapte* Se 1ice c! erau 'n casa lui Elrond la Annu#inas $i la A#on Sul6iar Piatra lui Elendil se afla pe 4ealurile Turnului care dau c!tre )it/lond, 'n -olful Lune, unde1ac trase la ancor! cor!biile cenu$ii*  Palantirii '$i .orbeau 'ntre ei, dar din Osgiliat/ puteau fi .!1ui cu toii 'n acela$i ti#p*Acu# se .!de$te c!, a$a cu# st"nca Ort/ancului a re1istat .itregiilor ti#pului, la fel a r!1bit $i puiandrul din turn* 4ar singur nu putea face dec"t s! 'nf!i$e1e c/ipul #ic$orat al celor dep!rtate,din 1ilele de de#ult* Pentru Saru#an, nu #!%ndoiesc, era o treab! foarte folositoare* 4arne#ulu#it nu p!rea s! fie* El tr!gea cu oc/iul tot #ai departe, peste fruntarii, p"n! a2ungea s!.ad! 'n 5arad%dur* Atunci a fost prins;  0ine $tie unde 1ac acu# 'ngropate sau ad"nc sub ape pietrele pierdute din Arnor $i-ondor< 4ar Sauron trebuie s! fi pus #"na pe cel puin una dintre ele $i s%o fi #"nuit 'n scopurilesale* )! g"ndesc c! e .orba de Piatra din It/il, pentru c! a cucerit cetatea )inas It/il cu #ult!.re#e 'n ur#! $i a sc/i#bat%o 'ntr%un loc r!u, sub nu#ele de )inas )orgul*  A$a c! e lesne s!%i dai sea#a acu# c"t de repede a fost oc/iul r!t!citor al lui Saru#an prins 'n capcan!6 $i cu#, de atunci 'ncoace, a fost con.ins de la dep!rtare, iar c"nd nu #ergea cu bini$orul, era a#eninat s! se supun!* oi#ul a a2uns 'n g/eara pa2urii, p!ian2enul s%a prins 'ntr%o p"n1! de oel; )! 'ntreb c"t! .re#e%o fi fost silit s! se arate #ereu 'n faa oglin1ii lui, ca s! fie.!1ut sau s! i se dea porunci; i cine, 'n afar! de fier, ar sc!pa, dac! s%ar uita 'n Piatra dinOrt/anc care e at"t de legat! de 5arad%dur, f!r! s!%$i piard! #inile< 0!ci ea te soarbe, pur $isi#plu; 0re1i c! eu n%a# si#it asta< 0/iar $i%acu# ini#a #!%ndea#n! s!%#i 'ncerc .oina, s!.!d dac! n%a$ putea s%o s#ulg din puterile lui $i s%o 'ndrept unde .reau eu, s! pri.esc peste #!rile

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 130/225

nesf"r$ite $i ti#purile .ec/i la Tirion cel )"ndru, ca s!%l .!d pe +eanor la treab!, s!%i pricep#intea $i 'nde#"narea, pe c"nd Arborele Alb $i cel Auriu erau 'n floare;  -andalf oft! $i t!cu*  : 0e bine ar fi fost s! fi $tiut asta dinainte, 1ise Pippin* N%a# a.ut c"tu$i de puin /abardespre ce f!cea#*

  : 5a ai a.ut, spuse -andalf* tiai c! faci o nebunie, ce.a ce nu era .oie6 $i i%ai 1is asta'n sine, dar n%ai .rut s%asculi* Nu i%a# spus ni#ic p"n! acu#, pentru c! nu#ai c/ib1uind ad"ncasupra celor 'nt"#plate a# 'neles $i eu p"n! la ur#!6 asta c/iar de c"nd a# plecat '#preun!* 4ar$i de i%a$ fi spus 'nainte, dorina tot nu i s%ar fi ostoit sau nu i%ar fi fost #ai u$or s! i te'#potri.e$ti* 4i#potri.!; Nu 'n.ei dec"t c"nd 'i frigi #"inile* Abia atunci 'nelegi $i cu ini#ace%nsea#n! focul*  : A$a e, 'ncu.iin! Pippin* 4ac! le%a$ a.ea acu# 'n$iruite 'n faa #ea pe toate cele $apte pietre, a$ 'nc/ide oc/ii $i #i%a$ ."r' #"inile 'n bu1unare  : 5un, f!cu -andalf* A$a n!d!2duia# $i eu*  : 4ar a$ .rea s! $tiu?, 'ncepu Pippin*  : &ndurare; strig! -andalf* 4ar dac! .e$tile pe care i le dau au #enirea s!%i .indecen!ra.ul iscodelii, '#i .oi petrece tot restul 1ilelor ca s!%i r!spund* 0e #ai .rei s! $tii<  : Nu#ele tuturor stelelor, ale .ieuitoarelor, $i toat! istoria P!#"ntului de )i2loc, $i%acelor de dincolo de ceruri, $i%a )!rilor Risipite, r"se Pippin* Nici #ai #ult, nici #ai puin; &ns! 'nseara asta nu #! gr!besc* P"n! una%alta, #! 'ntreb ce%o fi cu u#bra aceea 'ntunecat!* Te%a# au1itstrig"nd 8solia )ordorului9* 0e%a fost aia< i ce%ar putea s! fac! 'n Isengard<  : Era un 0!l!re Negru cu aripi = un na1gul, 1ise -andalf* Te%ar fi putut duce 'n Turnul&ntuneci#ii*  : Nu .enise pentru #ine, nu%i a$a< 'ng!i#! Pippin* 0! doar n%o fi $tiut c! a.ea#?  : 5ine'neles c! nu, 1ise -andalf* 4e la 5arad%dur la Ort/anc sunt dou! sute de leg/e 'nlinie dreapt! $i c/iar unui na1gul i%ar lua c"te.a ore s! le str!bat!* 4ar Saru#an s%a uitat, cusiguran!, 'n Piatr!, de c"nd cu atacul orcilor, $i nu #!%ndoiesc c! i%au fost citite g"ndurile #ai#ult dec"t $i%ar fi dorit* 4e aceea a fost tri#is un sol, ca s! afle ce face* Iar dup! ce s%a 'nt"#plat'n noaptea asta, cred c! .a #ai .eni unul* i asta foarte cur"nd* A$a c! Saru#an o s! fie str"ns cuu$a p"n! la cap!t* Nu are de tri#is nici un ostatic 'n )ordor* Nu #ai are Piatra $i nu #ai poate s!se supun! poruncilor* Sauron '$i .a 'nc/ipui c!%i ine ascun$i pe ostatici $i c! nu .rea s!foloseasc! Piatra* N%o s!%l a2ute cu ni#ic pe Saru#an dac!%i spune solului ade.!rul* 0!ci de$iIsengardul a fost ruinat, el e la ad!post 'n Ort/anc* A$a c! oricu# .a p!rea un r!sculat* Ne%arespins, toc#ai ca s! ocoleasc! asta; Nu%#i dau sea#a pe unde o s! scoat! c!#a$a* Socot c!,at"ta .re#e c"t se afl! 'n Ort/anc, are destul! putere s! le fac! fa! celor Nou! 0!l!rei* S%ar putea s! 'ncerce s!%l prind! pe na1gul 'n capcan! sau #!car s! ucid! afurisenia aia pe carec!l!re$te* &n ca1ul acesta, Ro/anul n%are dec"t s!%$i .ad! de caii lui; 4ar nu $tiu cu# o s! fie pentru noi = bine sau r!u* S%ar putea ca 4u$#anul s! fie nedu#erit sau orbit de #"nie '#potri.alui Saru#an* Pese#ne c! .a afla c%a# urcat sc!rile Ort/ancului cu /obbiii dup! #ine* Sau c! unur#a$ de%al lui Elendil este 'n .ia! $i #i%a fost al!turi* 4ac! pe Li#b! de 3ier#e nu l%au 'n$elat pri.irile c"nd l%a .!1ut 'n ar#ura din Ro/an, o s!%$i a#inteasc! de Aragorn $i de cine 1ice el c%arfi* 4e%asta #i%e tea#!* A$a c%o s! c!de# din lac 'n pu* 0u fiecare pas, Iute ca -"ndul te duce#ai aproape de T!r"#ul U#brei, Peregrin Too*  Pippin nu r!spunse ni#ic, dar se 'nf!$ur! #ai bine 'n #antie, ca $i cu# l%ar fi trecut unfior de g/ea!* Str!b!teau acu# un p!#"nt cenu$iu*  : Uite, 1ise -andalf* &n faa noastr! se 'ntind .!ile )eleagului de la Apus* Aici ne'ntoarce# pe dru#ul ce duce spre r!s!rit* U#bra aceea 'ntunecat! e intrarea 'n 3iroaga 3!g!unii*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 131/225

Pe%acolo se%a2unge 'n Aglarond $i 'n Pe$terile Sc"nteietoare* S! nu #!%ntrebi ni#ic despre ele*)ai bine 'ntreab!%l pe -i#li, dac%ai s! te #ai 'nt"lne$ti cu el, $i%atunci, 'i spun eu, .ei pri#i pentru pri#a oar! un r!spuns #ai lung dec"t i%ai dorit .reodat!* Acu# n%ai s! .e1i pe$terile, pentru c!, 'n cur"nd, .or r!#"ne departe, 'nd!r!tul nostru*  : 0redea# c%o s! opre$ti la 3!g!una lui 7el#, 1ise Pippin* P!i, unde #ergi<

  : La )inas Tirit/, 'nainte ca .alurile r!1boiului s!%l '#presoare*  : A/a; i c"t #ai e p"n%acolo<  : Leg/e peste leg/e, 'i r!spunse -andalf* 4e trei ori #ai departe dec"t l!ca$ul regeluiT/eoden* 4e%aici, dac%o iei spre r!s!rit, a$a, ca solii din )ordor, sunt #ai bine de o sut! de #ile*Iute ca -"ndul 'ns! trebuie s! str!bat! o distan! #ai lung!* 0are dintre ei se .a do.edi #ai iute<3o# #erge p"n! se crap! de 1iu!6 asta 'nsea#n! c"te.a ore* Atunci p"n! $i Iute ca -"ndultrebuie s! se odi/neasc! 'ntr%una din .!i> 'n Edoras, a$a trag n!de2de* 4or#i, dac! poi; S%ar putea s! 1!re$ti pri#a gean! de lu#in! a 1orilor str!lucind pe acoperi$ul auriu al casei lui Eorl*Iar peste dou! 1ile, .ei .edea u#bra .iolet! a #untelui )indolluin $i 1idurile turnului lui4enet/or sclipind albe 'n 1ori*  i%acu#, la dru#, Iute ca -"ndul; Alearg!, ini#osule, alearg! cu# n%ai #ai f!cut%o p"n!acu#; A# a2uns pe p!#"nturile unde ai tr!it de c"nd erai #"n1 $i nu%i piatr! pe care s! n%o $tii*7ai; N!de2dea noastr!%i 'n iueala ta;  Iute ca -"ndul '$i scutur! capul $i nec/e1! puternic, de parc! l%ar fi 'nde#nat o goarn! 'n b!t!lie* Apoi "$ni 'nainte* Picioarele 'i sc!p!rar! 'n fl!c!ri $i fu 'ng/iit de 'ntuneric*  &nainte s! adoar#!, Pippin a.u un si#!#"nt ciudat> el $i -andalf erau stan! de piatr! pestatuia unui cal 'n galop, 'n .re#e ce p!#"ntul se rotea sub copitele sale, 'n ."2"itul ."ntului*  0ARTEA A PATRA 

I &#bl"n1irea lui S#eagol  : Pe legea #ea, st!p"ne, a# dat de bucluc, 1ise Sa# -a#gee*  St!tea #"/nit cu u#erii plecai, al!turi de +rodo, $i scruta 'ntunericul cu oc/ii #i2ii*  Era, dup! c"t '$i d!deau sea#a, a treia noapte de c"nd fugiser! de cei din +r!ie6 aproapec! pierduser! $irul orelor de c"nd se tot c!!raser! $i trudiser! printre po."rni$urile $i bolo.aniidin E#n )uil6 fuseser! ne.oii de nici ei nu $tiau de c"te ori s! se 'ntoarc!, pentru c! nu #ai puteau s! 'nainte1e* Alteori, .!1user! c! se 'n."rtiser! pe loc, pentru c! a2ungeau de unde plecaser! cu c"te.a ceasuri #ai de.re#e* Totu$i, una peste alta, 'naintaser! c!tre r!s!rit, ur#!rindc"t le st!tuse 'n putere s! g!seasc! o cale spre ie$ire din 'ncreng!tura aceea de coline* 4ar nud!deau dec"t de pr!p!stii abrupte, 'nalte $i de netrecut, care pri.eau 'ncruntate peste 'ntinderile de 2os6 la poale, 1!ceau #la$tini albicioase $i puturoase, unde nu se clintea ni#ic, nici pas!rea 'n1bor*  7obbiii $edeau acu# pe #arginea unei st"nci 'nalte, gola$e $i #o/or"te, care r!s!rea parc! din ceuri6 'nd!r!tul lor se 1!reau 'n!li#ile surpate, 'ncununate de nori fugari* 4insprer!s!rit b!tea un ."nt t!ios* Noaptea se aduna peste 'ntinderile f!r! for#! de dinaintea lor6 .erdele palid 'ncepea s! bat! 'ntr%un cafeniu%#o/or"t* La dreapta, 'n dep!rtare, Anduinul, care sc"nteia.esel 'n ra1ele soarelui 'n ti#pul 1ilei, era acu# ascuns 'n se#i'ntuneric* 4ar oc/ii /obbiilor nuc!tar! dincolo de R"u, 'nd!r!t, 'n -ondor, spre prietenii lor de pe p!#"nturile Oa#enilor* 0i spre#ia1!1i $i spre r!s!rit se uitau lung, acolo unde noaptea se 'ng"na cu 1iua $i se 1!rea o dung!'ntunecat!, ca un $ir de #uni dep!rtai, de fu# neclintit* 4in c"nd 'n c"nd, p"lp"ia c!tre cer olu#ini! ro$ie, pl!p"nd!, acolo unde cerul se 'nt"lnea cu p!#"ntul*  : 0e belea, 1ise Sa#* 4in toate inuturile de care%a# au1it .reodat!, acela%i singurul locunde n%a# .rea s! a2unge#6 $i toc#ai 'ntr%acolo 'ncerc!# s! ne croi# calea* 4ar nu pute# s%

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 132/225

a2unge#, orice%a# face* )i se pare #ie c%a# luat%o aiurea din capul locului* N%a.e# cu# s!cobor"#6 $i /ai s! 1ice# c! a2unge# 2os6 o s! d!# de #la$tini .er1i $i puturoase, .! 1ic eu* 0"/; Nu .edei ce ur"t #iroase<  Pufui 'n ."ntul care adia*  : 5a da, si#t $i eu #irosul, 1ise +rodo, f!r! s! se clinteasc! 'ns!*

  R!#!sese cu oc/ii aintii spre linia aceea 'ntunecat! $i spre fl!c!ruia care p"lp"ia*  : )ordorul, #ur#ur! el ca pentru sine* 4ac! tot trebuie s! #! duc acolo, #!car s! pota2unge iute $i s! se ter#ine odat!*  Tres!ri* 5!tea un ."nt t!ios, greu, du/nind rece a /oit*  : Ei, f!cu el p"n! la ur#!, de1lipindu%$i pri.irile din 1are, doar n%o s! st!# aici toat!noaptea, oric"t de #are ar fi beleaua* Trebuie s! g!si# un loc #ai ferit de popas6 poate c! 1iua os! ne de1.!luie alt! c!rare*  : 4a, alt! $i alt! c!rare, bo#b!ni Sa#* 4ac%o# #ai apuca 1iua de #"ine* A# luat%o peun dru# gre$it*  : Oare< f!cu +rodo* 0red c! asta%i soarta #ea6 s!%#i port pa$ii c!tre be1na de colo6 a$ac! trebuie s! fie o cale* 4ar cine%o s! #i%o arate oare, binele sau r!ul< Toat! n!de2dea ne%a stat 'niueal!* &nt"r1ierea face 2ocul .r!2#a$ilor* Iar eu asta a# f!cut> a# 'nt"r1iat* A$a o fi .r"nd oareTurnul &ntuneci#ii< S! ne abat! din dru#< Toate 'ncerc!rile #i%au fost 1!d!rnicite* Trebuia s! fi plecat din +r!ie de #ult* S%o fi pornit de la #ia1!noapte, pe Ia r!s!rit de r"u $i de E#n )uil, cas%a2ung la trec!torile )ordorului peste stearpa 0"#pie a 5!t!liei* 4ar acu# ne e cu neputin! s!#ai g!si# o cale de 'ntoarcere* Pe l"ng! asta, orcii dau t"rcoale pe #alul de r!s!rit*  +iecare 1i care trece 'nsea#n! o 1i nepreuit! pierdut! 'n 1adar* Sunt .l!guit, Sa#* Nu $tiuce%i de f!cut* 0e pro.i1ii #ai a.e#<  : Nu#aB dBalea, cu# le 1icei, le#bas, do#nuB +rodo* A.e# destul* Oricu#, #ai binedec"t ni#ic* 0"nd le%a# pus 'n gur! pri#a dat!, nu #i%a trecut prin #inte c%o s! #ai .reaualtce.a* 4ar acu# tare%a$ #ai #"nca un codru de p"ine $i%a$ bea o ulcic! = o, ce 1ic eu< = bare#o 2u#!tate de ulcic! cu bere, s!%#i ung! g"tle2ul* A# t"r"t tot dru#ul la#pa aia de g!tit* La ce bun< Nici #!car n%a.e# cu ce face focul* Iar de fiert nici iarb! nu%i*  Se 'ntoarser! $i cobor"r! 'ntr%o .ale pietroas!* Soarele intrase 'n nori la apus $i noaptea seapropia cu pa$i repe1i* 4or#ir! a$a cu# putur! din cau1a frigului, r!sucindu%se tot ti#pul, 'ntr%unung/er printre turnurile crestate de st"nc! #"ncat! de .re#e6 #!car erau la ad!post de ."nturilede r!s!rit*  : I%ai #ai .!1ut, do#nuB +rodo< 'ntreb! Sa#, 'n ti#p ce st!teau 'nepenii de frig,#estec"nd la pes#ei de le#bas, 'n lu#ina cenu$ie $i rece a 1orilor de 1iu!*  : Nu, 1ise +rodo* N%a# #ai au1it $i n%a# #ai .!1ut ni#ic de dou! 1ile*  : Nici eu, 1ise Sa#* 5rrr; Oc/ii !ia #%au dat peste cap* Pese#ne 'ns! c%a# sc!pat de el p"n! la ur#!, netrebnicul; -ollu#; O s!%i ar!t eu un gollu# la beregat!, dac%a# s!%l apuc de g"t;  : N!d!2duiesc s! nu fie ne.oie, 1ise +rodo* Nu $tiu cu# de s%o fi luat dup! noi6 cred 'ns!c! ai dreptate, ne%a pierdut ur#a* &n inutul !sta uscat $i #o/or"t nu prea a# l!sat ur#e $i nici#iros, c/iar pentru un nas #ai iscoditor*  : Asta%i treaba, 1ise Sa#* 0e bine%ar fi s! sc!p!# de tot de el;  : i eu 1ic la fel, spuse +rodo* &ns! nu el #! nelini$te$te cel #ai #ult* Eu #i%a$ dori s!sc!p!# de colinele astea* Si#t c! le ur!sc* Parc%a$ sta gol%golu $i 'nepenit aici, la r!s!rit,desp!rit de be1na de colo doar de 'ntinderi sterpe* E un oc/i acolo* 7ai; Trebuie s! cobor"#cu#.a*  4ar 1iua se scurse, iar c"nd dup!%a#ia1a 'ncepu s! scad!, ei #i$unau tot pe creast!, f!r!s! fi g!sit .reo cale de sc!pare*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 133/225

  Uneori, 'n lini$tea acestui inut sterp, li se p!rea c! aud 1go#ote slabe 'nd!r!tul lor, o pr!bu$ire de pietre sau sunete de pa$i pe st"nc!* &ns! c"nd se opreau $i ascultau f!r! s! fac! o#i$care, nu #ai au1eau ni#ic, afar! de ."ntul suspin"nd peste pietre* 4ar p"n! $i acesta p!rea o$uier!tur! u$oar! printre ni$te dini ascuii*  &nc! de la 'nceputul 1ilei, creasta E#n )uil o apucase u$or c!tre #ia1!noapte, 'n .re#e

ce ei se trudeau s! #earg! #ai departe* 4e%a lungul crestei se 'ntindea acu# o .ale #are,r"poas!, din piatr! roas! de .re#uri, br!1dat! din loc 'n loc de pr!p!stii ca ni$te $anuri care se po."rneau abrupt, for#"nd trec!tori ad"nci 'n st"nc!* 0a s! g!seasc! o c!rare 'n aceste c!sc!turitot #ai ad"nci $i #ai dese, +rodo $i Sa# o luaser! la st"nga, dep!rt"ndu%se de #uc/ie, $i, f!r! s!%$i dea sea#a, cobor"ser! leg/e dup! leg/e, 'ncet, dar sigur6 cul#ea st"ncoas! se pierdea lin, p"n!spre c"#pie*  &n cele din ur#! se .!1ur! ne.oii s! se opreasc!* 0reasta cotea brusc c!tre #ia1!noapte $iera str!b!tut! de un f!ga$ #ai ad"nc*  Pe partea cealalt! urca iar, abrupt, c"te.a sute de #etri6 o st"nc! #are, cenu$ie se deslu$eadinaintea lor neted! $i dreapt!, parc! t!iat! cu barda* Nu puteau #erge #ai departe $i trebuiau s%oia fie spre apus, fie spre r!s!rit*, 4ar dac! o luau spre apus ar fi pregetat $i s%ar fi c!1nit $i #ai#ult, a2ung"nd 'napoi, 'n ini#a colinelor6 iar dac! o luau spre r!s!rit, a2ungeau 'n pr!pastia de 2os*  : N%a.e# 'ncotro, Sa#, .a trebui s! ne t"r"# pe f!ga$ul !sta, 1ise +rodo* 7ai s! .ede#'ncotro ne duce*  : Pun r!#!$ag c! spre alt po."rni$ nenorocit, 1ise Sa#* 4espic!tura era #ai lung! $i #aiad"nc! dec"t p!rea* &n ti#p ce coborau, d!dur! la un #o#ent dat de ni$te copaci noduro$i $ic/ircii, pri#ii pe care 'i .edeau de 1ile 'ntregi* 0ei #ai #uli erau #esteceni $i, din loc 'n loc,c"te un brad* )uli erau uscai $i pipernicii, #u$cai p"n! la #!du.! de ."nturile de r!s!rit*0"nd.a, 'n 1ile #ai bl"nde, probabil c! aici fusese o p!dure fru#oas!, dar acu#, dup! .reocinci1eci de pa$i, copacii disp!rur!, de$i se 1!reau ici%colo buturugi putrede, p"n! aproape de#uc/ie* Albia f!ga$ului care se 'ntindea de%a lungul unei despic!turi era plin! de bolo.ani $i se po."rnea abrupt* 0"nd, 'n sf"r$it, a2unser! la cap!t, +rodo se l!s! pe .ine*  : Ia te uit!, 1ise el* Ori a# cobor"t noi o groa1!, ori s%a scufundat st"nc!* 4e%aici e #ult#ai #ic! $i pare #ai bl"nd!*  Sa# 'ngenunc/e al!turi $i pri.i f!r! nici o tragere de ini#! peste bu1a pr!pastiei* 4!du cuoc/ii de steiul care se 'n!la 'n st"nga*  : )ai bl"nd!, #or#!i el* P!i, socotesc c!%i totdeauna #ai lesne s! cobori dec"t s! urci*0ine nu%i 'n stare s! 1boare poate s! sar!*  : Ar fi o s!ritur! ca# #are, 1ise +rodo* 3reo, s! 1ice#? R!#ase o clip!, #!sur"nddistana din oc/i>  :* .reo trei1eci $i cinci de pa$i, nu #ai #ult*  : P!i, n%a2unge< f!cu Sa#* Uf; )i%e tare ur"t s! #! uit 'n 2os de la 'n!li#e* 4ar una%i s!te uii, $i alta%i s! urci*  : &n orice ca1, 1ise +rodo, cred c%a# putea urca pe%aici6 $i a# 'ncredinarea c! trebuie s!'ncerc!#* 3e1i, st"nca%i altfel de cu# era cu c"te.a leg/e 'n ur#!* E pr!bu$it! $i cr!pat!*  3ersantul era, 'ntr%ade.!r, #ai puin piepti$ $i se po."rnea u$or 'n afar!* Ar!ta ca un#etere1 uria$ sau ca un perete abrupt ie$it din #are, ale c!rei te#elii se #i$caser!, astfel 'nc"tap!ruser! cr!p!turi nesf"r$ite $i #uc/ii 'ntinse, pe alocuri se#!n"nd cu ni$te sc!ri #ari*  : 4ac! .re# s! 'ncerc!# s! cobor"#, ar trebui s! o face# c/iar acu#* Se 'ntunec!de.re#e* 0red c! se apropie furtuna*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 134/225

  La r!s!rit, #unii ca o pat! fu#urie se pierdeau 'ntr%o negur! care '$i 'ntindea braelelungi spre apus* Se au1ea de2a 1.on dep!rtat de tunet purtat de rafalele ."ntului tot #ai puternic*+rodo pufni $i se uit! la cer cu 'ndoial!* &$i petrecu cing!toarea peste #antie $i $i%o str"nse, apoi'$i a1."rli boccelua pe spate $i p!$i spre #uc/ie*  : Eu a# de g"nd s!%ncerc, spuse el*

  : +oarte bine, 1ise Sa# f!r! nici o poft!* 4ar o iau eu 'nainte*  : Tu< f!cu +rodo* 0e te%a f!cut s! te r!1g"nde$ti, de .rei s! cobori<  : Nu #%a# r!1g"ndit* 4ar, g"ndii%.!, cel care%i #ai 2os alunec! pri#ul* Nu .reau s! .!cad 'n cap $i s! .! fac gr!#ad!* N%are nici un rost s! #oar! doi dintr%o lo.itur!*  &nainte ca +rodo s!%l poat! '#piedica, Sa# se a$e1!, '$i a1."rli picioarele peste #uc/ie $ise r!suci, c!ut"nd un punct de spri2in*  )are #irare de #ai f!cuse .reodat! o ase#enea ispra.! cu s"nge rece sau altce.a at"t denecugetat;  : Nu, nu; Sa#, cat"r b!tr"n ce e$ti; f!cu +rodo* Ai s! #ori, dac! o s%o iei a$a, orbe$te*&ntoarce%te;  &l 'n$fac! pe Sa# de sub brae $i 'l trase 'n sus*  : A$teapt! puin; Ai r!bdare, continu! el*  Apoi se 'ntinse la p!#"nt $i '$i ii capul peste #argine6 dar lu#ina p!rea s! scad! repede,de$i soarele nu apusese 'nc!*  : 0red c! ne pute# descurca, /ot!r' el pe dat!* Eu, cel puin, pot6 $i tu la fel, dac!%i p!stre1i cu#p!tul $i #! ur#e1i cu atenie*  : Nu $tiu cu# suntei a$a de sigur, 1ise Sa#* 0! doar n%a.ei cu# s! .edei p"n! 'nfundul pr!pastiei pe lu#ina asta* i dac! a2ungei s! n%a.ei unde pune piciorul $i de ce .! ag!a<  : Socot c! .oi urca 'napoi, 1ise +rodo*  : U$or de 1is, se o!r' Sa#* )ai bine%a$tept!# p"n! di#inea! c"nd s%o lu#ina #ai bine*  : Nu; Pentru ni#ic 'n lu#e, rosti +rodo a."ntat* )! #ustru pentru fiecare ceas pierdut, pentru orice #inuel* 0obor s! .!d care%i treaba* Nu .eni dup! #ine, p"n! nu #!%ntorc sau testrig*  Se ag!! cu degetele de bu1a pietroas! a pr!pastiei $i se l!s! u$or 'n 2os6 n%apuc! s!%$i'ntind! braele de tot, c"nd si#i un prag sub picioare*  : A# dat de%o treapt! care se 'ntinde #ult spre dreapta, 1ise el* Pot s! stau lini$tit aici,f!r! s! #! in de ni#ic* O s!?  Se opri pe nepus! #as!*  5e1na se aduna acu# cu iueal!, .enind dinspre r!s!rit $i '#pr!$tiindu%se pe cer*4easupra r!sun! un tunet sec* +ulgere palide se i1beau de coline* Apoi se st"rni .uind o rafal! de."nt s!lbatic, str!b!tut! de un ip!t ascuit $i p!trun1!tor* 7obbiii au1iser! eCact acela$i strig!tdeparte, 'n #la$tin!, c"nd fugiser! din 7obbiton* 0/iar $i acolo, 'n codrii din 0o#itat, le'ng/ease s"ngele 'n .ine* 4ar!#ite aici, 'n pustiu; &i cuprinse $i #ai tare groa1a6 'i str!punse cani$te la#e reci de groa1! $i de disperare, t!indu%le respiraia* Le st!tu ini#a 'n loc* Sa# c!1u cufaa la p!#"nt* +!r! s! .rea, +rodo se desprinse de st"nc! $i '$i acoperi urec/ile* Se cl!tin!,alunec! $i se pr!bu$i cu un gea#!t* Sa# 'l au1i $i se t"r' c!1nit p"n! la #uc/ie*  : St!p"ne; St!p"ne; strig! el* St!p"ne;  Nu #ai au1i nici un r!spuns* Se tre1i tre#ur"nd din cap p"n!%n picioare, dar trase aer 'n piept $i #ai strig! o dat!>  : St!p"ne;  3"ntul p!rea s!%i ."re cu.intele 'napoi 'n g"tle2, dar 'n ."2"itul care trecea peste pr!pastie$i peste coline 'i a2unse la urec/i un strig!t slab, de r!spuns*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 135/225

  : E bine; E bine; Sunt aici* 4ar nu .!d ni#ic*  +rodo strig! cu un glas slab* 4e fapt, nu era prea departe* Nu se pr!bu$ise 'n gol, cialunecase $i se ridicase dintr%o s!ritur! pe un prag #ai lat, la nu#ai c"i.a pa$i #ai 2os* 4infericire, 'n acest punct .ersantul era te$it bine $i ."ntul 'l lipi de st"nc!, a$a c! nu se rostogolise 'n/!u* &ncerc! s! se lini$teasc! puin, lipindu%$i obra1ul de piatra rece6 '$i si#ea ini#a b!t"nd

nebune$te* 4ar fie c! 'ntunericul de.enise de nep!truns, fie c! oc/ii lui '$i pierduser! .ederea, 'n 2ur era o be1n! total!* Se 'ntreba dac! nu cu#.a fusese lo.it de orbire* Trase aer 'n piept*  : &ntoarcei%.!; &ntoarcei%.!; se au1i glasul lui Sa# 'n 'ntunericul de deasupra*  : Nu pot, 1ise el* Nu .!d* Nu g!sesc nici un punct de spri2in* Nu #! pot #i$ca 'nc!*  : 0e s! fac, do#nuB +rodo< 0e s! fac< strig! Sa#, aplec"ndu%se pri#e2dios de #ult*  4e ce nu putea s! .ad! st!p"nul lui< Era 'ntuneric, 'ntr%ade.!r, dar nu c/iar a$a* &l 1!ri pe+rodo dedesubt = o u#br! sting/er!, cenu$ie, lipit! de st"nc!* 4ar era #ult prea departe ca s!%i'ntind! o #"n! de a2utor*  Tunetul despic! iar 'n!li#ile6 apoi se porni ploaia* Se i1bea de st"nc!, rece, t!ioas!a#estecat! cu grindin!, ca o p"n1! de ap! orbitoare*  : 0obor la du#nea.oastr!; ip! Sa#, de$i c"t $i%ar fi dorit s! nu rosteasc! aceste cu.inte  : Nu, nu; A$teapt!; 'i r!spunse +rodo ce.a #ai '#b!rb!tat* A# s!%#i re.in 'ndat!* 4e2a#! si#t #ai bine* A$teapt!; Nu poi face ni#ic f!r! o funie*  : +unie; strig! Sa# s!lbatic, ca pentru sine, oarecu# u$urat* )ai bine%a$ at"rna eu de%ofunie, s! #! .ad! toi 1e.1ecii de la o po$t!; Nu e$ti dec"t o sec!tur!, Sa# -a#gee6 a$a%#i 1icea#ie #ereu Unc/ia$uB, asta era .orba lui; +unie;  : Nu #ai bodog!ni; strig! +rodo, sup!rat, dar $i 'n.eselit6 '$i re.enise acu#* )ai las!%l pe Unc/ia$ul !la al t!u* 4oar nu .rei s! spui c! ai .reo funie prin bu1unar< 4ac!%i a$a, scoate%o*  : 4a, do#nuB +rodo, e%n rania #ea* A# c!rat%o dup! #ine sute de #ile $i parc%a# fostlo.it cu leuca de%a# uitat%o*  : Atunci, pune #"na $i d!%i dru#ul 2os;  Sa# '$i desf!cu iute rania $i 'ncepu s! scotoceasc!* -!si, 'ntr%ade.!r, la fund un colac defunie cenu$iu%argintie, '#pletit! de se#inia din Lorien* A1."rli un cap!t spre st!p"nul lui* 5e1na p!rea s! se ridice de pe oc/ii lui +rodo6 sau poate%i re.enea .ederea* @!ri firul cenu$iu carecobora unduindu%se $i i se p!ru o lucire argintie* Acu# c! a.ea un punct lu#inos 'n 'ntunericasupra c!ruia s!%$i ainteasc! pri.irile, nu se #ai si#ea c/iar a$a bui#ac* L!s"ndu%se greu 'nfa!, '$i 'nf!$ur! str"ns cap!tul 'n 2urul taliei, iar apoi apuc! funia cu a#bele #"ini*  Sa# se d!du 'nd!r!t $i '$i propti picioarele 'ntr%o buturug! la .reo doi #etri de #uc/ie*0u c/iu cu .ai, +rodo a2unse sus $i se arunc! la p!#"nt*  Tunetele bubuiau $i /uruiau 'n dep!rtare, iar ploaia .i2elioas! nu #ai contenea* 7obbiiise t"r"r! 'nd!r!t, pe f!ga$6 dar nu aflar! acolo cine $tie ce ad!post* &n 2urul lor se porniser!$u.oaie de ap!6 cur"nd se unir! 'ntr%un potop care se i1bea aburind de pietre, '#pro$c"nd pestest"nc!, de parc! s%ar fi scurs din burlanele unui acoperi$ uria$*  : Putea# s! #!%nec acolo, 2os, sau s! #! fi luat apele, 1ise +rodo* 0e noroc pe #ine s!ai funia aia;  : Era bine dac!%#i aducea# #ai repede a#inte c%o a#, rosti Sa#* Poate .%a#intii cu# puneau funiile 'n b!rci c"nd a# pornit Ia dru#, acolo, 'n inutul elfesc* Nu #%a# putut abine $i%a# ."r"t $i eu un colac 'n desag!* Sunt ani de%atunci* 80ine $tie c"nd 'i poate fi de a2utor;9, a$a a1is 7aldir parc!, sau altul de%acolo* i%a a.ut dreptate*  : P!cat c! nu #%a# g"ndit s! iau $i eu o bucat!, 1ise +rodo6 dar a# p!r!sit +r!ia 'ngrab! $i 1!p!ceal!* 4ac! a.ea# destul!, a# fi putut cobor'* 0"t e de lung! funia ta<  Sa# o scoase 'ncet $i%o #!sur! cu braele>

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 136/225

  : 0inci, 1ece? dou!1eci, trei1eci de coi* 0a# at"t, 1ise el*  : 0ine%ar fi cre1ut; eCcla#! +rodo*  : A/; A$a e; f!cu Sa#* Elfii sunt o se#inie #inunat!* Pare ca# subire, dar e 1dra.!n!6$i e #oale ca puful la pip!it* i se poate str"nge #ult* E tare u$oar!* )inunat! se#inie, pe legea#ea;

  : Trei1eci de coi, f!cu +rodo g"nditor* 0red c%ar fi de%a2uns* 4ac! furtuna se ter#in!'nainte de c!derea nopii, eu unul a# s!%ncerc*  : Ploaia s%a potolit aproape de tot, 1ise Sa#* 4ar s! nu cu#.a s! facei ce.a necugetat $is! plecai iar 'n 'ntuneric, do#nuB +rodo* Eu unul nu #i%a# re.enit dup! ip!tul !la adus de ."nt*Poate du#nea.oastr!, da* P!rea un c!l!re negru6 dar unul 1bur!tor, dac! a$a ce.a%i cu putin!*)! g"ndesc c%ar fi #ai bine s! ne%odi/ni# 'n despic!tura asta p"n! s%o scurge noaptea*  : Iar eu #! g"ndesc c! nu #ai .reau s! stau nici o clip! 'nepenit aici, pe #uc/ia asta, cuoc/ii din (ara &ntuneci#ii 1g"indu%se la noi de dincolo de #la$tini, 1ise +rodo*  La acestea, se ridic! $i cobor' din nou pe fundul f!ga$ului* Pri.i 'n 1are* 0!tre r!s!rit,cerul se 'nsenina iar* +urtuna '$i ridica poalele ude $i 1drenuite, c!ci aripile #!ree $i r!1boinicese 'ndreptaser! asupra crestelor E#n )uil, $i acolo ad!star! o .re#e g"ndurile 'ntunecate ale luiSauron* 4ar cur"nd, se 'ntoarse ca s! biciuie 3alea Anduinului cu grindin! $i cu fulgere,arunc"ndu%$i u#bra peste )inas Tirit/ cu i1 de b!t!lie* Apoi se l!s! 'n #uni $i, adun"ndu%$il!ncile #!ree, se rostogoli agale asupra -ondorului $i la poalele Ro/anului, p"n! ce, departe,c!l!reii din c"#pie 'i 1!rir! st"lpii 'ntunecai 'nd!r!tul soarelui 'n .re#e ce 'naintau c!tre Apus*4ar aici cerul albastru al serii se desc/ise din nou peste pustietate $i peste s#"rcurile puturoase6ap!rur! c"te.a stele palide, ca ni$te g!uri 'n co.iltirul peste care r!s!rise luna nou!*  : 0e bine e s! .e1i din nou, 1ise +rodo, tr!g"nd ad"nc aer 'n piept* tii c! #i%a trecut oclip! prin #inte c! #i%a# pierdut .ederea< 4e la fulgere sau de Ia ce.a #ai r!u* Nu .edea#ni#ic6 c/iar ni#ic* P"n! #i%ai tri#is funia aia* Parc! str!lucea*  : Sea#!n! pe 'ntuneric cu argintul, spuse Sa#* N%a# obser.at p"n! acu#, de$i nu%#ia#intesc s%o fi scos de c"nd a# ."r"t%o de#ult 'n desag!* 4ar dac! suntei pus pe c!!rat, do#nuB+rodo, cu# o s! facei< Trei1eci de coi, adic! optspre1ece st"n2eni, ca# asta%i $i 'n!li#east"ncii, dup! cu# ai socotit*  +rodo c/ib1ui o clip!*  : &nnoad%o bine 'n 2urul ciotului !luia, Sa#, 1ise el* Apoi cred c! o s!%i fac pe plac dedata asta $i%o s! te las s! porne$ti pri#ul* Eu a# s! in funia, a$a c! tu nu .a trebui dec"t s! tefere$ti cu #"inile $i picioarele* Nu #! sup!r dac! te #ai spri2ini din c"nd 'n c"nd de c"te%un prag,s!%#i #ai trag $i eu sufletul* 4up! ce a2ungi 2os, a# s! te ur#e1 $i eu* Acu# #i%a# #ai re.enit*  : +oarte bine, 1ise Sa# cu ini#a grea* 4ac! a$a trebuie, /ai s%o face#*  Lu! funia $i o leg! str"ns 'n 2urul ciotului cel #ai apropiat de bu1a pr!pastiei6 apoi '$i petrecu cel!lalt cap!t 'n 2urul taliei* +!r! nici o tragere de ini#!, se r!suci $i se preg!ti s! coboare*  Se do.edi #ult #ai u$or dec"t se a$teptase* Parc! 'i d!dea cura2 funia, de$i 'nc/idea oc/iide c"te ori se uita 2os printre picioare* La un #o#ent dat, ni#eri peste o poriune #ai grea, unde peretele era neted $i c/iar ca.ernos6 acolo se l!s! s! lunece leg!n"ndu%se pe funia de argint* 4ar+rodo 'l cobor' 'ncet $i cu gri2!, a$a c! trecu cu bine $i peste asta* Nu%i fusese tea#! dec"t c! o s!se sf"r$easc! toat! funia $i%o s! r!#"n! at"rnat, dar +rodo #ai a.ea 'nc! un rotocol 1dra.!n 'n#"n!, c"nd 'l au1i pe Sa# strig"nd>  : A# a2uns;  -lasul 'i r!suna foarte li#pede dedesubt, el, 'ns!, nu se 1!rea6 cenu$iul #antiei sale se pierdea 'n asfinit* Lui +rodo 'i trebui ce.a #ai #ult ca s! a2ung! la el* &$i legase funia 'n 2urultaliei $i o prinsese bine de ciotul acela6 o scurtase destul, ca s! nu se lo.easc! 'n #o#entul 'n care

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 137/225

a.ea s! ating! p!#"ntul6 totu$i, nu .oia s! se pun! 'n pri#e2die, c!ci nu a.ea at"ta 'ncredere 'nfiricelul acela cenu$iu* 0u toate acestea, 'n dou! locuri fu ne.oit s! se lase cu totul 'n .oia funiei>suprafaa st"ncii era neted!, n%a.ea cu# se ag!a, nici #!car cu degetele lui de /obbit, iar pragurile erau foarte dep!rtate* 4ar, p"n! la ur#!, a2unse $i el 2os*  : Na, c%o f!cur!# $i pe%asta; strig! el* A# reu$it s! sc!p!# din E#n )uil; )!%ntreb

acu# ce ne #ai a$teapt!* Te po#ene$ti c! acu$ica o s! t"n2i# s! #ai si#i# piatra tare sub picioare*  4ar Sa# nu%i r!spunse* Se uit! lung 'n sus, la st"nc!*  : -!g!u!; Neg/iobule; eCcla#! el* +unia #ea dr!g!la$! st! legat! acolo de%un ciot, iarnoi sunte# aici, 2os* 0e scar! bun! i%a# #ai l!sat ne#ernicului !luia de -ollu#; Nu ne r!#"nedec"t s! pune# un 1apis s!%l anun!# pe unde a# luat%o; Prea sc!paser!# u$or;  : 4ac!%i trece prin cap .reun g"nd legat de cu# a# fi putut cobor' cu tot cu funie,atunci s! #! faci pe #ine g!g!u! sau cu# i%o fi 1is Unc/ia$ul, 1ise +rodo* Urc! $i de1leag%o,dac! pofte$ti, $i pe ur#! d!%i dru#ul 2os;  Sa# se scarpin! 'n cap*  : Nu, nu%#i .ine nici o idee, 1ise el* i .! cer iertare, dar, ce s! fac, tare #i%e greu s%olas aici*  Lu! cap!tul funiei, 'l scutur! u$or $i 'l #"ng"ie*  : E dureros s! #! despart de orice lucru pe care l%a# luat c"nd.a din inutul elfesc* S%ar putea s%o fi '#pletit c/iar -aladriel, #ur#ur! el, cl!tin"nd 'ndurerat din cap*  Ridic! pri.irile $i #ai trase o dat! de sfoar!, 'n se#n de r!#as%bun* Spre #area #irare acelor doi /obbii, funia c!1u 'ncol!cit! drept 'n capul lui Sa#* +rodo 'ncepu s! r"d!*  : 0ine a legat funia< 'ntreb! el* 5ine c%a inut c't a# cobor"t* 0"nd #! g"ndesc c! #%a#'ncre1ut 'n nodul t!u?  : N%oi fi bun la c!!rat, do#nuB +rodo, rosti el bosu#flat, dar #ai $tiu $i eu c"te ce.adespre funii $i noduri* 4in fa#ilie, cu# ai 1ice du#nea.oastr!* P!i, bunicu%#eu, $i dup! aiaunc/iuB And, care%a fost fratele #ai #are al Unc/ia$ului, au #ers odinioar! pe s"r#! peste0"#punalt* Iar eu a# str"ns nodul 'n 2urul ciotului ca oricare f!ptur! din 0o#itat sau din afar!*  : Atunci s%o fi frecat de bu1a pr!pastiei $i s%o fi rupt, conc/ise +rodo*  : Pun r!#!$ag c! nu%i a$a, spuse Sa# $i #ai 2ignit, aplec"ndu%se s! cercete1e capetele* Nu, n%a fost asta* E neatins!;  : Atunci #! te# c! s%a de1legat nodul, '$i d!du +rodo cu p!rerea*  Sa# cl!tin! din cap, f!r! s! 1ic! ni#ic* &$i petrecu g"nditor funia printre degete*  : Putei s! credei ce poftii, do#nuB +rodo, 1ise el 'ntr%un t"r1iu* 4ar eu g"ndesc c! s%ade1legat singur!, la c/e#area #ea*  O 'ncol!ci $i o ."r' cu duio$ie 'n desag!*  : I#portant e c! a c!1ut iar la noi, spuse +rodo* Acu# trebuie s! ne g"ndi# ce%o s!face# #ai departe* Se las! noaptea* 0e fru#oase%s stelele; i luna;  : Te ung la ini#!, nu%i a$a< 1ise Sa#, ridic"ndu%$i pri.irile* Au ce.a elfesc 'n ele* iluna%i 'n cre$tere* N%a# #ai .!1ut%o de .reo dou! nopi de%at"ia nori* Lu#inea1! destul de puternic*  : 4a, 'ncu.iin! +rodo6 dar de%abia peste c"te.a 1ile o s%a.e# lun! plin!* Nu cred c!%i bine s! trece# s#"rcurile pe lu#ina asta slab!*  Pornir! #ai departe sub cele dint"i u#bre ale nopii* 4up! o .re#e, Sa# se 'ntoarse $i seuit! 'nd!r!t la dru#ul pe care .eniser!* -ura f!ga$ului se c!sca neagr! 'n st"nca 'ntunecat!*  : 0e bine%#i pare c! ne%a# luat funia 'napoi, 1ise el* L%a# ca# pus la%ncurc!tur! peneispr!.itul !la* S! .ede# cu# $i%o 1dreli picioarele alea ur"te peste praguri;

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 138/225

  Se de1lipir! p"n! la ur#! de st"nca $i plecar! prin pustiul acela de bolo.ani $i de pietrecoluroase u#ede $i lunecoase din cau1a potopului de ploaie*  P!#"ntul se po."rnea 'nc! abrupt, p"n! /!t%departe* Nu #erser! #ult $i d!dur! de ocr!p!tur! care se c!sca deodat!, #are $i neagr! dinaintea lor* Nu era prea lat!, 'ns! nu se puteas!ri peste ea pe 'ntuneric* Li se p!ru c! aud un susur de ap! 'n #!runtaiele ei* 0r!p!tura se curba

'n st"nga, spre #ia1!noapte, $i se 'ntorcea c!tre coline, oprindu%le astfel dru#ul 'n direcia aceea,cel puin c't era 'ntuneric*  : N%ar fi #ai bine s%o lu!# 'nd!r!t la #ia1!1i, pe la poalele st"ncii< 'ntreb! Sa#* Poate%o# g!si .reun ascun1i$ pe%acolo sau c/iar o pe$ter!, ce.a*  : 5a da, spuse +rodo* A# obosit $i nu cred c! #! #ai pot t"r' printre pietre 'n noapteaasta6 cu toate c! #! calc! pe ner.i orice clip! pierdut!* 0e bine%ar fi s%a.e# 'n fa! o c!rare b!t!torit!; A$ #erge p"n! #i s%ar toci t!lpile*  )ersul pe la poalele coluroase ale E#in )uilului li se p!ru tare ane.oios* i Sa# nud!du peste nici un ascun1i$ sau o grot! 'n care s! se ad!posteasc!6 dinaintea lor se 'ntindeau doar po."rni$uri 'nnegurate pe l"ng! st"nca acu# #ai 'nalt! $i #ai abrupt! ca 'nainte* P"n! la ur#!, searuncar! ostenii la p!#"nt, l"ng! un bolo.an la ad!post de ."nt, nu departe de bu1a pr!pastiei*  Acolo statur! ."r"i unul 'ntr%altul cu sufletul 'nnegurat, 'n noaptea rece, '#pietrit!, p"n!ce so#nul li se strecur! sub gene, oric"t s%ar fi c!1nit s!%l alunge* Luna str!lucea li#pede sus, pecer* Lu#ina ei subire $i alb! arginta feele pietrelor $i sc!lda 1idurile reci $i 'ncruntate ale st"ncii, presc/i#b"nd toat! 'ntinderea aceea 'ntunecat! 'ntr%un cenu$iu palid, 'ng/eat, #i$cat din loc 'nloc de u#bre s#olite*  : 5un; f!cu +rodo, ridic"ndu%se $i 'nf!$ur"ndu%se #ai bine 'n #antie* 4or#i un pic,Sa#, $i ia p!tura #ea* A# s! fac de pa1! $i%a# s! #! pli#b puin 'ncolo $i%ncoace*  4eodat! se 'ncorda $i%l apuc!, g/e#uindu%se, pe Sa# de bra*  : 0e%i aia< $opti el* Uit!%te acolo, pe st"nc!; Sa# se uit! $i trase ad"nc aer printre dini*  : Ssst; f!cu el* Asta ne #ai lipsea; E -ollu# !la; 3ipere $i $erpi; 0e credea#, c%o s!sc!p!# a$a u$or, cu o c!!r!tur!, dou!< Ia uitai%.! la el; Parc!%i un p!ian2en sc"rbos pe un perete;  Pe suprafaa unei r"pe abrupte $i%aproape netede, dup! cu# le p!ru 'n lu#ina palid! alunii, se #i$ca o u#br! #ic! $i neagr!, cu #e#brele subiri $i r!$c/irate* Pese#ne c! #"inile $idegetele de la picioare se ag!au de #icile ie$ituri de care /obbiii nu s%ar fi putut prinde* 4arar!ta ca $i cu# s%ar fi t"r"t 'n 2os pe pernie lipicioase, ca o ar!tare #are, 'n c!utare de prad!, dinnea#ul g"ndacilor* i cobora cu capul 'n 2os, de parc! ar fi a#u$inat p!#"ntul*  4in c"nd 'n c"nd '$i d!dea capul 'ncet pe spate, r!sucindu%$i cu totul g"tul subire $i lung6/obbiii 1!rir! dou! lu#inie str!lucind palid> oc/ii lui, care sclipir! o clip! 'n lu#ina lunii,acoperindu%se apoi iute de pleoape*  : 0redei c! ne .ede< 'ntreb! Sa#*  : Nu $tiu, 1ise +rodo lini$tit* 4ar cred c! nu* i unor oc/i prieteno$i le%ar fi greu s! .ad!#antiile acestea elfe$ti* Eu unul nu te pot .edea pe 'ntuneric nici la doi pa$i* i%a# au1it c! nu%i place nici pe soare, nici pe lun!*  : Atunci de ce coboar! c/iar pe%aici< 'ntreb! Sa#*  : )ai 'ncet, Sa#, 'l potoli +rodo* Pese#ne c! ne si#te* i cred c! are au1ul ascuit, caelfii* )i se pare c%a au1it ce.a acu#, poate c/iar glasurile noastre* A# ca# strigat acolo, sus6 $i%a# .orbit p"n! acu# cu glas tare*  : Ei, #%a# ca# s!turat de el, 1ise Sa#* 0e tot .ine dup! noi< la s!%l iau un pic la'ntreb!ri* 0red c! acu# n%o s! pute# s!%i d!# br"nci*  Sa# se strecur! tiptil spre st"nc!, tr!g"ndu%$i bine gluga cenu$ie pe frunte*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 139/225

  : Ai gri2!, $opti +rodo, ur#"ndu%l* S! nu%i atragi atenia* E #ult #ai pri#e2dios dec"t pare*  Silueta neagr! cobor"se, ag!"ndu%se de st"nc!, .reo trei sferturi din distan!* Era acu#ca# la cinci1eci de picioare, c/iar #ai puin, de poalele st"ncii* 7obbiii 'l ur#!reau g/e#uiistan! de piatr!, ascun$i dup! un bolo.an uria$* Ai fi 1is c! a2unsese 'ntr%un loc #ai dificil sau c! 'l

nec!2ea ce.a* &l au1eau puf!ind $i din c"nd 'n c"nd $uier"nd c"te%o 'n2ur!tur!* &$i 'n!l! capul $i lise p!ru c! scuip!* Apoi '$i continu! cobor"$ul* Acu# 'i au1eau glasul spart $i s"s"it*  : A/, ssst; U$urel, nepreuitul #eu; -raba ssstric! treaba; Nu trebuie sss! ne pune# la b!taie pielea, nu%i a$$$a, nepreuitule< Nu, nepreuitule? gollu#; '$i ridic! iar capul, clipi lalu#in!, $i%nc/ise iute oc/ii*  : N%o pute# suferi; $uier! el* Sssc"rboas!, sssc"rboas! $$$i tre#ur!toare lu#in! e?ssst? ne issscode$te, nepreuitule, ne arde la oc/i*  Tot cobor"nd, $uieratul i se au1i #ai ascuit $i #ai li#pede*  : Unde essste, unde essste nepreuitul #eu, nepreuitul #eu< E%al nostru, e%al nostru $i%l pofti#* 7oii, /oii, sssc"rbele alea de /oo#ani; Unde%or fi cu nepreuitul #eu< 5leste#aii; &iur"#;  : Parc! n%ar $ti c! sunte# aici, nu%i a$a< $opti Sa#* i ce%o fi nepreuitul lui< O fi .r"nds! 1ic!?  : Sst, 'l opri +rodo* E destul de aproape acu# ca s%aud! $i%o $oapt!*  &ntr%ade.!r, -ollu# se oprise iar brusc, $i capul lui #are, proptit 'n g"tul sfri2it, i se b!l!ng!ni dintr%o parte 'n alta, ca $i cu# ar fi ascultat* Oc/ii lui sp!l!cii erau 'ntredesc/is; Sa#se c/irci, de$i degetele 'i tres!rir! nelini$tite* Oc/ii lui plini de #"nie $i sc"rb! nu i se #aide1lipir! de creatura str"#b! care 'ncepu acu# iar s! se #i$te, s! s"s"ie $i s! bolboroseasc!*  A2unse, 'n sf"r$it, la .reo dou!spre1ece picioare deasupra lor* 4in locul acela, st"nc! sete$ea abrupt 'n!untru $i nici #!car -ollu# nu putu s! g!seasc! spri2in* P!ru c! .rea s! ser!suceasc!, s! a2ung! cu picioarele 'n 2os* Atunci 'ns! se pr!bu$i, ip"nd ascuit, 'n c!dere '$i'ncol!ci picioarele $i braele 'n 2urul trupului, ca un p!ian2en care se las! pe un fir*  Sa# "$ni din ascun1!toarea lui $i, din dou! salturi, str!b!tu distana dintre el $i poalelest"ncii* P"n! s! se poat! -ollu# ridica, s!ri peste el* 4ar c/iar a$a, luat! pe nepus! #as!, ar!tarease do.edi #ai sprinten! dec"t s%ar fi a$teptat /obbitul* &nainte s! g!seasc! un punct de spri2in,Sa# fu 'ncol!cit de braele $i picioarele acelea lungi care 'l str"ngeau f!r! s!%l stri.easc!, dar tareca ni$te funii cu#plite* 4egetele lipicioase 'i pip!iau beregata* Apoi si#i #u$c!tura unor diniascuii 'n u#!r* Nu #ai putu dec"t s!%l i1beasc! 'n fa! cu capul lui rotund $i tare* -ollu# s"s"ia$i scuipa, dar nu%l sl!bea deloc*  4ac! ar fi fost singur, lucrurile ar fi luat o 'ntors!tur! ur"t! pentru Sa#* 4ar +rodo s!ri 'n picioare $i '$i trase spada Sting din teac!* 0u #"na st"ng! 'l apuc! pe -ollu# de p!rul s!u rar $i%id!du capul pe spate* -"tul lung al ar!t!rii se 'ntinse $i oc/ii sp!l!cii $i otr!.ii r!#aser! pironiila cer*  : Las!%l, -ollu#, 'i porunci el* Aceasta%i Sting* 4oar ai #ai .!1ut%o c"nd.a* Las!%l, c!altfel ai s%o si#i de data asta* &i tai beregata*  -ollu# se pr!bu$i ca o funie ud!* Sa# se ridic!, pip!indu%$i u#!rul* Oc/ii 'i clocoteau de#"nie, dar nu a.ea pe cine s! se r!1bune> .r!2#a$ul lui 1!cea neputincios pe pietre, gudur"ndu%se$i sc/el!l!ind*  : Nu ne lo.i; Nu%i l!sa s! ne%ating!, nepreuitule; 7obbieii cu#secade n%or s! nelo.easc!, nu%i a$a< 0! doar noi n%a# .rut s! le face# .reun r!u, dar ei au s!rit pe noi ca pisicile pe bieii $oareci* A$a, a$a, nepreuitule; Iar noi sunte# a$a singuri, gollu#* Noi o s! fi# dr!guicu ei, tare dr!gui, dac! $i ei or s! fie a$a* 4a, daaa*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 140/225

  : Ei, ce%i de f!cut< 1ise Sa#* Eu 1ic s!%l leg!#, ca s! nu se #ai furi$e1e dup! noi*  : 4ar asta o s! ne%o#oare, o s! ne%o#oare, sc/el!l!i -ollu#* 7obbiei /aini la ini#!* S!ne lege ei 'n t!r"#ul !sta rece, de piatr!, gollu#, gollu#; &l 'necar! suspinele*  : Nu, 1ise +rodo* N%a.e# cu# s!%l ucide# 'n situaia asta* A#!r"tul; La ur#a ur#ei nune%a f!cut nici un r!u*

  : Oare< f!cu Sa#, pip!indu%$i u#!rul* Oricu# a.ea de g"nd s%o fac!* i, .! 1ic, $i%acu#ticluie$te s! ne g"tuie 'n so#n*  : Nu 1ic c! nu%i a$a, 'ncu.iin! +rodo* 4ar una e ce ticluie$te el, $i alta ce poate s! nefac! acu#*  R!#ase o clip! pe g"nduri* -ollu# 1!cea neclintit, dar nu #ai #iorl!ia* Sa# se uita la el'ncruntat* Atunci lui +rodo i se p!ru c! aude foarte clar, dar dep!rtat, glasuri de de#ult>  0e p!cat c! 5ilbo n%a 'n2ung/iat%o pe f!ptura asta tic!loas!, c"nd a a.ut prile2ul;  P!cat< P!i, toc#ai tea#a de P!cat i%a oprit #"inile* Tea#a de p!cat $i )ilosti.irea6 s! nulo.e$ti f!r! pricin!*  Nu #! te# de p!cat c"nd e .orba de -ollu#* &$i #erit! #oartea*  &$i #erit! #oartea; Nu #! 'ndoiesc de asta* )ulte .ieuitoare '$i #erit! #oartea* Iar altele'$i #erit! .iaa, dar #or* &ns! ai tu putina s! le d!ruie$ti .iaa< Atunci ia%o #ai u$or cu #oartea'n nu#ele drept!ii, g"ndindu%te la propria%i piele* Nici #!car 'nelepii nu au putina s! .ad! totce%i la ur#!*  : +oarte bine, rosti el tare, cobor"ndu%$i spada* 4ar tot #! te#* i totu$i, dup! cu# .e1i,n%o s! #%ating de creatura asta, c!ci acu#, c! o .!d 'n faa oc/ilor, #i s%a f!cut #il!*  Sa# r!#ase cu oc/ii /olbai la st!p"nul s!u6 p!rea c! .orbe$te cui.a care nu era de fa!*-ollu# '$i ridic! 'ncet capul*  : 4aa, sssunte# ni$$$te tic!lo$$$i, nepreuitelor, sc/el!l!i el* &ndurare; &ndurare;7obbiii n%or s! ne ucid!6 /obbiii sunt buni*  : Nu, n%o s! te ucide#, spuse +rodo* 4ar nici n%o s! te l!s!# s! pleci* E$ti tot nu#air!utate $i nu ne pute# 'ncrede 'n tine, -ollu#* 3a trebui s! .ii cu noi, asta%i tot* i n%o s! te pierde# din oc/i* &ns! trebuie s! ne dai o #"n! de a2utor, c"nd o s! fii 'n stare* 4up! fapt! $ir!splat!*  : 4a, a$$$a e, f!cu -ollu#, ridic"ndu%se 'n capul oaselor* Sunt buni /obbiii* O sss!#erge# cu ei* O sss! le%ar!t!# poteci ferite%n 'ntuneric, da, da; $$i unde ssse duc ei, oare, de%sss ne.oii sss! ssstr!bat! assse#enea #eleaguri reci, de piatr!* Tare ne #inun!#, tare ne #ai#inun!#*  &$i 'n!l! clipind pri.irile spre ei $i 'n oc/ii lui sp!l!cii scap!r! o sclipire $ireat! $icurioas!* Sa# pufni dispreuitor $i se inu s! .orbeasc!6 dar p!rea s! si#t! c! se petrecea ce.aciudat cu st!p"nul lui* +!r! doar $i poate, starea acestuia se sc/i#base* &'n orice ca1, r!#ase uluitde r!spunsul lui*  +rodo se uit! drept 'n oc/ii lui -ollu#, care clipi iute $i '$i feri pri.irile*  : tii tu sau #!car b!nuie$ti, S#eagol, 1ise el lini$tit $i aspru* i presupun c! $tii dru#ul'ntr%acolo*  : A/; Sss; f!cu -ollu#, acoperindu%$i urec/ile cu #"inile, ca $i cu# rostirea acestuinu#e l%ar fi durut* A# b!nuit, a# b!nuit, $opti el6 $i n%a# .rut s!%i l!s!#, nu< Nu, nepreuitule,n%a# .rut s!%i l!s!# pe /obbiii !$tia dr!gui* Praf, praf $i cenu$!6 $i sete%i acolo6 $i puuri peste puuri $i orci = #ii de orci* 7obbiii cu#secade nu trebuie sss! ssse duc! acolo*  : A$adar, ai fost 'n )ordor, nu%i a$a< st!rui +rodo* i te si#i atras iar 'ntr%acolo?  : 4a, da* Nu; ip! -ollu#* 4oar o dat!, din 'nt"#plare, nepreuitule* 4a, din gre$eal!*4ar n%o s! ne 'ntoarce#* Nu, nu;

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 141/225

  Apoi brusc '$i sc/i#b! glasul $i li#ba6 suspin! din r!runc/i $i .orbi, dar parc! nu lor*  : Las!%#!%n pace, gollu#; )! doare* O, bietele #ele #"ini, gollu#; Eu, noi? eu nu.reau s! #! 'ntorc* Nu $tiu pe unde* Sssunt obosit* Eu? noi nu $ti# pe unde, gollu#, gollu#6 nu,nu $ti#* Ei stau tre2i tot ti#pul* -no#i, oa#eni $i elfi = elfii 'ngro1itori, cu oc/ii str!lucitori* Nu$tiu pe unde; Of;

  Se ridic! 'n picioare $i, str"ng"ndu%$i #"na lui lung! 'ntr%un nod osos, desc!rnat, ar!t!tre#ur"nd c!tre r!s!rit*  : Noi nu; Nu pentru .oi; Apoi se pr!bu$i iar*  : -ollu#, gollu#, sc/el!l!i el cu faa la p!#"nt* Nu te uita la noi; Pleac!; 4u%te $i teculc!;  : N%o s! plece $i nici n%o s! se culce la porunca ta, S#eagol, 1ise +rodo* 4ar dac! .rei'ntr%ade.!r s! te elibere1i, atunci trebuie s! #%a2ui* i asta #! te# c!%nsea#n! s! ne g!se$tic!rarea c!tre el* &ns! nu%i ne.oie s! #ergi tot dru#ul, s! treci de poart!, doar pe t!r"#ul Lui*  -ollu# se ridic! iar 'n capul oaselor $i se uit! la el printre gene*  : E%acolo, cotcod!ci el* )ereu acolo* Orcii or s! .%atace peste tot* 4ai la tot pasuB de orciIa r!s!rit de R"u* Nu%l #ai iscodii at"ta pe S#eagol* 5ietul, bietul S#eagol, a plecat tare de#ult*l%au luat Nepreuitul $i%acu# e pierdut*  : Poate c! o s!%l g!si# iar, dac! .ii cu noi, 1ise +rodo*  : Nu, nu, niciodat!; i%a pierdut Nepreuitul, rosti -ollu#*  : Ridic!%te%n picioare; 'i porunci +rodo*  -ollu# se ridic! $i se d!du 'nd!r!t, spre st"nc!*  : Ei; f!cu +rodo* Poi s! g!se$ti .reo c!rare #ai u$oar!< @iua sau noaptea< Sunte#obosii, dar dac! alegi noaptea, .o# porni c/iar acu#*  : Lu#inile tari ne dor r!u, sc/el!l!i -ollu#* Nu sub ra1ele +eei Albe6 nu 'nc!* O sss!treac! 'n cur"nd dincolo de coline, dar #ai 'nt"i odi/nii%.! un pic, dr!g!la$ilor /obbii;  : Atunci stai 2os, 1ise +rodo* i nu te #i$ca;  7obbiii se a$e1ar! al!turi de el, de%o parte $i de alta, spri2inii de peretele st"ncii,odi/nindu%$i picioarele* Nu era ne.oie s! rosteasc! nici un fel de cu.inte> $tiau c!, pentru#o#ent, n%a.eau .oie s! doar#!* Luna sc!pata 'ncet* 4e pe coline se l!sau u#brele $i dinaintealor se 'ntuneca totul* Stelele sclipeau tot #ai tare sus, pe cer* Nici unul nu #i$ca* -ollu# st!teacu picioarele str"nse, odi/nindu%$i b!rbia pe genunc/i, cu t!lpile $i pal#ele lipite de p!#"nt $ioc/ii 'nc/i$i6 dar p!rea 'ncordat, ca $i cu# ar fi reflectat sau ar fi ciulit urec/ile la ce.a*  +rodo se uit! la Sa#* Oc/ii li se 'nt"lnir! $i se 'neleser! 'ndat!, '$i d!dur! capul pe spate$i p!rur! c! 'nc/iseser! oc/ii* 0ur"nd li se au1i respiraia lini$tit!* Lui -ollu# 'i tres!rir! u$or#"inile* &$i #i$c! abia perceptibil capul 'n dreapta $i 'n st"nga* 4esc/ise 'nt"i un oc/i, apoi pecel!lalt* 7obbiii nu d!deau nici un se#n de .ia!* 5rusc, -ollu# s!ri 'n fa! cu o ageri#e $i%oiueal! uluitoare, ca o l!cust! sau ca o broasc!, $i se pierdu 'n 'ntuneric* Era toc#ai ceea cesocoteau $i cei doi /obbii c! se .a 'nt"#pla* Sa# 'l a2unse din ur#!, 'l apuc! de un picior $i 'ltr"nti la p!#"nt*  : +unia ta o s! ne fie iar de folos, Sa#, 1ise +rodo* Sa# scoase funia din desag!*  : i%ncotro o pornise$i #atale peste inuturile astea reci, de piatr!, do#nuB -ollu#<#or#!i el* Tare ne #inun!#, tare ne #ai #inun!#* 0a s! dai de niscai.a prieteni de%ai t!i orci,drept e< +!ptur! sc"rboas! $i tr!d!toare; Ar trebui s! te str"ng cu funia asta de g"t, a$a, 1dra.!n*  -ollu# se 'ntinse cu#inte $i nu #ai 'ncerc! nici un $iretlic* Nu%i r!spunse ni#ic lui Sa#,dar 'i arunc! o pri.ire otr!.it!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 142/225

  : Trebuie s! g!si# un fel de a%l ine l"ng! noi, 1ise +rodo* 0! doar .re# s! #earg!6 a$ac! nu%i potri.it s!%i leg!# picioarele $i braele, pentru c! le folose$te $i pe unele, $i pe altele*Leag!%l de gle1n! $i ine de funie*  Se aplec! asupra lui -ollu#, 'n ti#p ce Sa# f!cea nodul* R!#aser! a#"ndoi uluii, c!ci-ollu# 'ncepu s! ipe sf"$ietor $i subire6 era cu#plit s!%l au1i* Se 1b!tu $i se str!dui s! a2ung! cu

gura la gle1n!, ca s! rup! funia cu dinii* 0ontinua s! ipe* P"n! la ur#!, +rodo se 'ncredina c!%ldurea6 dar n%a.ea cu# s! fie din pricina nodului* Se uit! atent la el $i .!1u c! nu era prea str"ns, poate c/iar ca# slab* &n ciuda a ceea ce spunea, Sa# era destul de #ilosti.*  : 0e%i cu tine< 'ntreb! el* Trebuie s! te leg!#, ca s! nu%i #ai .in! pe c/elie s! fugi6 darnu .re# s! te r!ni#*  : Ne doare, ne doare, $uier! -ollu#* E ca g/eaa, #u$c!; Au '#pletit%o elfii, bleste#ais! fie; 7obbii /aini $i nesuferii; 4e%aia .re# s! scapi, de%aia, nepreuitule* A# priceput c!%s/aini /obbiii* Ei se .!d cu elfii, elfii fioro$i, cu oc/i str!lucitori* 4ep!rtai%o de noi; Ne doare*  : Nu, n%a# s! te de1leg, 1ise +rodo6 doar dac!?6 c!1u o clip! pe g"nduri? doar dac!eCist! .reo f!g!duial! 'n care s! crede#*  : O s! 2ur!# c%o s! face# ce .rea el, da, da 1ise -ollu#, 1."rcolindu%se $i frec"ndu%$igle1na* Ne doare*  : Duri< 'ntreb! +rodo*  : S#eagol, rosti -ollu# brusc $i li#pede, desc/i1"ndu%$i larg oc/ii $i uit"ndu%se dreptla +rodo, cu o sclipire ciudat!, S#eagol .a 2ura cu #"na pe Nepreuit*  +rodo se 'n!l!, iar Sa# r!#ase iar cu gura c!scat! la cu.intele $i la glasul lui se.er*  : 0u #"na pe Nepreuit< 0u# 'ndr!1ne$ti una ca asta< 'ntreb! el* Ia g"nde$te%te;  Un Inel s! le ferece pe toate, astfel s! le st!p"neasc! 'n &ntuneci#e*  Oare%ai s! te legi pe undia asta, S#eagol< El o s! te a2ute, dar e #ai .iclean ca tine* S%ar putea s!%i r!st!l#!ceasc! .orbele* +ii cu b!gare de sea#!;  -ollu# se c/irci*  : 0u #"na pe Nepreuit, pe Nepreuit, repet! el*  : i ce 2uri< 'l 'ntreb! +rodo*  : S! fiu foarte, foarte cu#inte, 1ise -ollu#*  Apoi se t"r' la picioarele lui +rodo, gudur"ndu%se $i $optind r!gu$it6 se cutre#ur!, ca $icu# .orbele acestea l%ar fi 1guduit de spai#! p"n! 'n #!du.a oaselor*  : S#eagol .rea s! 2ure, ca s! nu #ai a2ung! niciodat!, niciodat! la El* Niciodat!;S#eagol 'i .a sal.a* 4ar trebuie s! 2ure pe Nepreuit;  : Nu; Nu cu #"na pe asta; 1ise +rodo, uit"ndu%se 'n 2os la el cu #il! $i cu aspri#e* Nu%idore$ti dec"t s!%l .e1i $i s!%l atingi, dac!%i putea, de$i $tii prea bine c! o s! te 'nnebuneasc!* Nu.ei 2ura pe asta* Dur! 'n nu#ele lui, dac! .rei; 0!ci $tii unde e* 4a, $tii, S#eagol* E%n faa ta*  O clip! lui Sa# i se p!ru c! st!p"nul lui crescuse, iar -ollu# se #icise6 o u#br! 'nalt! $ise.er!, un senior puternic, care '$i ascundea str!lucirea 'ntr%un nor cenu$iu, iar la picioarele lui,un c!elu$ sc/eun"nd* i totu$i, cei doi erau, 'ntr%un fel, 'nrudii, nu str!ini6 '$i puteau citig"ndurile* -ollu# se ridic! $i 'ncepu s!%l #"ng"ie pe genunc/i $i s! se gudure*  : Dos; Dos; strig! +rodo* Acu# f!g!duie$te;  : +!g!duiesc, da, f!g!duiesc, 1ise -ollu#* O s!%l slu2esc pe st!p"nul Nepreuitului;St!p"n #ilosti., S#eagol bun, gollu#, gollu#;  4eodat! i1bucni 'n pl"ns $i se #u$c! iar de gle1n!*  : Scoate%i funia, Sa#, 1ise +rodo*  Sa# se supuse f!r! nici o tragere de ini#!* Pe dat!, -ollu# se ridic! $i 'ncepu s! 1burde,ca o potaie b!tut! #!r, pe care st!p"nul se%apucase s%o #"ng"ie* 4in clipa aceea 'n el se petrecu o

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 143/225

sc/i#bare care inu o .re#e6 nu #ai s"s"ia $i nu #ai sc/el!l!ia nici c"nd le .orbea to.ar!$ilor luide dru#, nici c"nd se adresa sinelui s!u nepreuit* Tres!rea $i se ferea 'n clipa 'n care cei doi se%apropiau de el sau f!ceau .reo #i$care brusc! $i se ferea s! se ating! de #antiile lor elfe$ti6 darera prietenos $i tare dornic s! le fac! pe plac* R"dea 'n /o/ote dac! se spunea .reo glu#! sauc/iar c"nd +rodo 'i .orbea bl"nd6 dac! 'l alunga, 'ncepea s! pl"ng!* Sa# nu prea se 'n.rednicea

s!%i .orbeasc!* &l b!nuia #ai #ult ca oric"nd $i, dac! a$a ce.a era cu putin!, 'l pl!cea pe noul-ollu#, S#eagol, c/iar #ai puin dec"t pe cel .ec/i*  : Ei, -ollu#, sau cu# o fi s!%i 1ice#, rosti el, asta e* Luna s%a dus $i trece $i noaptea*A# face bine s%o lu!# din loc*  : 4a, da, 'ncu.iin! -ollu#, op!ind* 7ai s! #erge#* Nu%i dec"t o cale de trecere 'ntrecap!tul de #ia1!noapte $i cel de #ia1!1i* Eu a# g!sit%o, s! $tii; Orcii n%o folosesc6 orcii n%o $tiu*Orcii nu trec peste S#"rcuri, ci ocolesc 1eci de leg/e* )are noroc c%ai luat%o pe dru#ul !sta*)are noroc c! l%ai g!sit pe S#eagol* 4a, da; Ur#ai%l pe S#eagol;  +!cu .reo c"i.a pa$i 'nainte $i se uit! 'ntreb!tor 'nd!r!t, ca un c"ine care te in.it! la pli#bare*  : Stai puin, -ollu#; strig! Sa#* N%o lua a$a repede; Acu$ica a2ung la tine cu funia;  : Nu, nu; f!cu -ollu#* S#eagol i%a f!g!duit doar;  Pornir! 'n ad"ncul nopii, pe sub stelele li#pe1i $i reci* -ollu# 'i c!l!u1i un ti#p 'nd!r!t,c!tre #ia1!noapte, pe dru#ul pe unde .eniser!6 apoi o lu! pie1i$ la dreapta, dep!rt"ndu%se de#uc/ia abrupt! a E#n )uilului $i apuc"nd%o pe po."rni$urile cu pietre coluroase, spres#"rcurile nesf"r$ite de dedesubt* Se topir! iute $i u$or 'n 'ntuneric* Peste pustiul de dinaintea porilor )ordorului se 'ntindea o t!cere 'ntunecat!*  II Str!baterea S#"rcurilor*  -ollu# se #i$ca iute, cu capul 'nainte, folosindu%se adeseori de #"ini $i de picioare*+rodo $i Sa# nu se prea puteau ine de el6 dar nu p!rea s!%l #ai 'ncerce g"ndul s! fug!, a$a c!,dac! se pr!bu$eau, se 'ntorcea $i%i a$tepta* 4up! un ti#p, 'i aduse la bu1a f!ga$ului 'ngust peunde #ai fuseser! $i 'nainte6 dar acu# erau departe de coline*  : Uite%l; strig! el* Acolo, 2os, e un dru#* 4a; AcuB porni# pe el? afar!, acolo;  Ar!t! unde.a, 'ntre #ia1!1i $i r!s!rit, c!tre s#"rcuri* 4u/oarea lor le p!trunse n!rile, grea$i sc"rboas!, c/iar $i 'n aerul r!coros al nopii*  -ollu# op!ia de colo%colo de%a lungul bu1ei f!ga$ului6 p"n! la ur#!, 'i c/e#!>  : Aici; Pute# cobor' pe%aici* S#eagol a fost o dat! pe aici6 a# #ers pe dru#ul !sta,c"nd ne%a# ascuns de orci*  &i c!l!u1i $i /obbiii 'l ur#ar!, cobor"nd 'n be1n!* Nu era greu, pentru c! aici cr!p!tura nua.ea dec"t .reo cincispre1ece picioare ad"nci#e $i .reo dou!spre1ece l!i#e* Dos se au1ea unclipocit de ap!> era, de fapt, albia unuia dintre nenu#!ratele r"u$oare care curgeau susur"nd de pecoline, ca s! se re.erse 'n b!lile $i s#"rcurile de 2os* -ollu# coti la dreapta, u$or spre #ia1!1i, $io lu! plesc!ind pe pietre, prin p"r"ul nu prea ad"nc* P!ru s!%i plac! s! si#t! apa sub picioare $i'ng"n! ca pentru sine ce.a care uneori se#!na c/iar a c"ntec>  P!#"ntul rece $i tare ne roade de picioare, ne #u$c! de #"ini*  5olo.anii $i pietrele sunt goale ca oasele b!tr"ne $i desc!rnate de tot*  4ar ce bune%s la picioare ude, pline de r!coare $i p"r"ul, $i b!ltoaca;  i%acuB a# .rea?  : 7a, /a, /a; 0e%a# .rea< cronc!ni el, uit"ndu%se lung la /obbii* O s! .! spune#* El b!nuia de #ult6 5aggins b!nuia*  Prin oc/i 'i trecu o lu#ini! care lui Sa# 'i ca# displ!cu, a$a, cu# sclipea 'n noapte*  +!r! suflu, dar e%n .ia!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 144/225

  Rece ca #oartea de g/ea!, nu%i e sete, )ereu bea e%n 1ale, dar f!r! 1dr!ng!nea*  Se 'neac! pe uscat*  Insula o crede #unte, i f"nt"na ca un ."nt e lunecoas! $i sprinar! &i #erge la ini#ioar!S! le%nt"lneasc! fru#os*  0e .re# noi%at"ta este>

  S! #ai prinde# c'te%un dulce $i 1e#os*  Aceste cu.inte nu f!cur! dec"t s!%i aduc! $i #ai #ult 'n #inte lui Sa# o trebu$oar! care 'lfr!#"nta din clipa c"nd 'nelesese c! st!p"nul lui se preg!tea s!%l ia pe -ollu# drept c!l!u1!>#"ncarea*  Nu c!%i trecuse prin #inte c! s%ar fi putut g"ndi $i +rodo la una ca asta; 4ar socotea c!-ollu# s%ar fi putut g"ndi* 0!ci cu# oare s%o fi putut ine singur 'n toat! /oin!reala lui< 8Nu preagro1a., '$i 1ise Sa#* Pare /!#esit* 4ar nu c/iar a$a de pofticios, ca s!%ncerce c"t e de gustos un/obbit6 cine $tie< 4ac! nu%i pe$te? $i dac! ne prinde #o!ind? Ei, n%o s%o fac!; &n nici un ca1n%o s!%l 'nfulece pe Sa# -a#gee;9  5"2b"iau de #ult! .re#e pe f!ga$ul 'ntunecat sau, cel puin, a$a li se p!ru picioarelor.l!guite ale lui +rodo $i ale lui Sa#* +!ga$ul o lua spre r!s!rit $i, pe #!sur! ce 'naintau, se l!rgea$i de.enea din ce 'n ce #ai puin ad"nc* P"n! la ur#!, deasupra se i.i paloarea cenu$ie adi#ineii* -ollu# nu ar!tase p"n! atunci nici un se#n de oboseal!* Acu# 'ns! se uit! 'n sus $i seopri*  : Se face 1iu!, $opti el, ca $i cu# 1iua era ce.a care ar fi putut trage cu urec/ea $i s!riasupra lui* S#eagol o s! r!#"n! aici6 o s! stau aici $i n%o s! #! .ad! +a! -alben!*  : A# fi fericii s! .ede# soarele, 1ise +rodo, dar o s! ne opri#, pentru c! sunte# prea.l!guii acu# s! #erge# #ai departe*  : Nu%i 'nelept s! .! bucurai a$a de +a! -alben!, 1ise -ollu#* 3! scoate la .edere*7obbiii dr!g!la$i $i ascult!tori s! stea cu S#eagol* )i$un! pe%aici orci $i lucruri sc"rboase* i.!d p"n! departe* Stai ascun$i cu #ine*  Se a$e1ar! toi trei s! se odi/neasc! la poalele peretelui f!ga$ului* Acu# nu era #ai 'naltde%un stat de o# bine f!cut $i 2os, la poale, erau ni$te policioare plate de piatr! 1."ntat!6 apacurgea printr%un 2g/eab pe partea cealalt!* +rodo $i Sa# se a$e1ar! pe spate pe unul dintrerafturile acelea, s! se odi/neasc!* -ollu# se b!l!cea $i scotocea prin p"r"u*  : Ne trebuie un pic de #"ncare, 1ise +rodo* (i%e foa#e, S#eagol< A.e# foarte puin!,dar o s!%i d!# $i ie c"t pute#*  La au1ul cu."ntului ba#e, oc/ii sp!l!cii ai lui -ollu# lic!rir! de%o lu#ini! .er1uie $i p!rur! s!%i ias! #ai #ult ca oric"nd din orbite* Pentru o clip! c!1u iar 'n .ec/iul lui fel de%a.orbi*  : Sssunte# 'nfo#etai, da, 'nfo#etai sssunte#, nepreuitule, 1ise el* 0e #!n"nc! ei< Aucu#.a pe$$$ti gusssto$$$i<  Li#ba i se strecur! printre dinii galbeni $i ascuii $i '$i linse bu1ele li.ide*  : Nu, n%a.e# pe$te, 1ise +rodo* N%a.e# dec"t asta = 'i 'ntinse un pes#ete subire dele#bas = $i ap!, dac%o fi bun! de b!ut*  : 4a, da, apa%i bun!, 1ise -ollu#* S%o be#, s%o be#, c"t #ai pute#; 4ar ce%au ei, oare,nepreuitule< E cr!n!nitor< E gustos<  +rodo rupse o bucat! de pes#et $i i%o d!du, '#preun! cu 'n.eli$ul de frun1e* -ollu##u$in! frun1a $i c/ipul se sc/i#onosi a sc"rb!, u$or r!ut!cios*  : S#eagol s%a du#irit, 1ise el* +run1ele%s din inutul elfesc, pfui; Pute; 0! doar a urcat'n arborii !ia $i du/oarea n%a ie$it nici c"nd s%a sp!lat pe #"ini = #"inile #ele fru#oase;  Arunc! frun1a $i lu! un coli$or de le#bas 'ntre dini* Scuip! $i 'l apuc! tusea*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 145/225

  : Auuu; Nu; se 'nec! el* &ncercai s!%l sufocai pe bietuB S#eagol* 0enu$! $i pulbere, nu poate #"nca una ca asta; Trebuie s! fl!#"n1easc!* 4ar lui S#eagol nu%i pas!* 7obbii dr!g!la$i;S#eagol a f!g!duit* O s! fl!#"n1easc!* El nu poate #"nca #"ncarea /obbiilor* O s!fl!#"n1easc!* S#eagol, biet sl!b!nog*  : &#i pare r!u, 1ise +rodo, dar #! te# c! n%a# ce s!%i fac* 0red c! #"ncarea asta i%ar

face bine, dac%ai .rea s%o 'ncerci* 4ar pese#ne c! nu poi nici #!car s%o gu$ti6 cel puin, nu 'nc!*  7obbiii '$i #estecar! le#basul 'n lini$te* Lui Sa# i se p!ru #ult #ai gustos ca alt! dat!*Purtarea lui -ollu# 'l f!cu s!%l #!n"nce cu poft!* 4ar 'ng/iea cu noduri, pentru c! ar!tarea 'iur#!rea fiecare '#buc!tur!, de la #"n! p'nB la gur!, ca un c"ine care%$i a$teapt! poria pe l"ng!scaunul st!p"nului* Nu#ai dup! ce sf"r$ir! $i se preg!tir! s! se odi/neasc! p!ru s! se 'ncredine1ec! nu #ai a.eau altce.a bun $i pentru el* Apoi se 'napoie singur la c"i.a pa$i de ei, s#iorc!indu%se niel*  : la fii atent; 'i $opti Sa# lui +rodo, f!r! s!%i pese dac!%l au1ea -ollu# sau nu* Trebuies! trage# un pui de so#n6 dar nu a#"ndoi o dat!, cu tic!losul !sta 'nfo#etat 'n prea2#!, oric"tne%ar fi f!g!duit* 3! spun eu, fie c!%i S#eagol, fie c!%i -ollu#, n%o s!%$i sc/i#be el n!ra.ul pestenoapte* 0ulcai%.! du#nea.oastr!, do#nuB +rodo, $i c"nd n%oi #ai putea ine oc/ii desc/i$i, .!tre1esc* Uitai%l cu# se foie$te, la fel ca%nainte, de c"nd i%a# dat dru#ul*  : Poate c! ai dreptate, Sa#, 1ise +rodo cu glas tare* S%a sc/i#bat el 'ntruc"t.a, dar c"t $icu#, nu $tiu* 4e$i, s! .orbi# serios, nu cred c! a.e# de ce s! ne te#e# acu#* &ns! dac! .rei, n%ai dec"t s! stai de pa1!* Las!%#! dou! ore, nu #ai #ult, $i apoi tre1e$te%#!*  +rodo era at"t de obosit, 'nc"t 'i c!1u capul 'n piept $i ador#i pe dat! dup! ce rosti ulti#ulcu."nt* -ollu# p!rea s! nu #ai aib! te#eri* Se 'ncol!ci $i se culc! iute, f!r! gri2i* 0ur"nd i seau1i r!suflarea $uier!toare $i u$oar! printre dinii 'ncle$tai6 dar nici nu se clintea* 4up! o .re#e,te#"ndu%se s! nu aipeasc! $i au1indu%i pe cei doi sfor!ind, Sa# se ridic! 'n picioare $i 'l'ng/ionti u$or pe -ollu#* Acesta '$i descol!ci braele $i tres!ri, dar nu #ai f!cu nici o #i$care*Sa# se aplec! $i $opti 8pe$$te9 la urec/e, dar -ollu# nu reaciona* Respiraia 'i r!#ase aceea$i*7obbitul se sc!rpin! 'n cap*  : 0red c! nu se preface, #ur#ur! el* i dac%a$ fi 'n locul lui -ollu#, nu #%a$ #ai tre1iniciodat!*  &$i alung! din g"nd i#aginea spadei $i%a funiei care i se i.iser! 'n #inte $i se a$e1! l"ng!st!p"nul lui*  0"nd se de$tept!, cerul de deasupra era #o/or"t6 se 'ntunecase $i #ai #ult de c"nd '$iluaser! #asa de di#inea!* Sa# s!ri 'n picioare* 4up! c't se si#ea de odi/nit $i de 'nfo#etat, '$id!du sea#a c! dor#ise toat! 1iulica, pe puin nou! ore* +rodo era cufundat 'nc! 'ntr%un so#nad"nc, 'ntins 'ntr%o parte* -ollu# disp!ruse* Prin #intea lui Sa# se perindar! tot felul de oc!ridin pu1deria de .orbe a Unc/ia$ului6 atunci 'i d!du dreptate st!p"nului s!u> pentru #o#ent, n%a.eau de cine s! se tea#!* Erau a#"ndoi .ii $i ne.!t!#ai*  : 5iet a#!r"t; rosti el, pe 2u#!tate cuprins de re#u$c!ri* Unde s%o fi dus<  : Pe%aici, pe%aici, se au1i un glas deasupra*  &$i ridic! pri.irile $i .!1u capul uria$ al lui -ollu# $i urec/ile deslu$indu%se pe cerulnopii*  : Ia te uit!; 0e faci acolo< strig! Sa# ne'ncre1!tor acu#, .!1"ndu%l*  : Lui S#eagol 'i e foa#e, 1ise -ollu#* Se 'ntoarce i#ediat*  : &ntoarce%te acu#; url! Sa#* 7ai, .ino; 4ar -ollu# se f!cu ne.!1ut*  La strig!tele lui Sa#, +rodo se tre1i $i se ridic! 'n capul oaselor, frec"ndu%se la oc/i*  : 7ei; f!cu el* S%a%nt"#plat ce.a< 0"t e ceasul<

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 146/225

  : 7abar n%a#, 1ise Sa#* 4up! socoteala #ea, cred c!%i dup! apusul soarelui* @ice c!%i efoa#e*  : Nu te te#e, spuse +rodo* N%ai ce s!%i faci* 4ar, ai s! .e1i c%o s! se 'ntoarc!* O s! se#ai in! o .re#e de f!g!duial!* i, oricu#, n%o s! plece de l"ng! Nepreuitul lui*  +rodo se lu#in! c"nd se du#iri c! dor#iser! bu$tean ore%ntregi al!turi de un -ollu#

/!#esit $i liber*  : Nu #ai scotoci printre .orbele alea de ocar! ale Unc/ia$ului, 1ise el* Erai .l!guit $i p"n! la ur#! a ie$it bine> acu# sunte# a#"ndoi 'n putere* Ne%a$teapt! un dru# greu, cel #ai r!udintre toate*  : 4ar ce%o s! face# cu #"ncarea< 'ntreb! Sa#* 0"t o s! ne ia treaba asta< i dup! ce%oter#in!# ce%o s! face#< )erindele astea te in #inunat pe picioare, de$i nu%i prea satur! burdi/anul, ca s! 1ic a$a6 #!car eu asta si#t, de$i departe de #ine g"ndul s! #! ar!t lipsit decu.iin! fa! de cei care le%au f!cut* 4ar trebuie s! #!n"nci c"te puin 'n fiecare 1i $i nu spore$te,ci scade* 4up! socoteala #ea, #ai a.e#, /ai s! 1ice#, .reo trei s!pt!#"ni, $i%asta a$a, str"ng"ndcureaua $i ciugulind c"te%o f!r"#!; Ne%a# ca# l!co#it p"n! acu#;  : Nu $tiu c"nd o# ter#ina, 1ise +rodo* Prea a# /!l!duit prin colinele alea* 4ar Sa#-a#gee, dragul #eu /obbit 'nelept = da, da, cel #ai drag /obbit e$ti tu, Sa#, pentru #ine, prieten 'ntre prieteni = nu cred c! are .reun rost s! ne g"ndi# ce%o s! face# dup! aia* S! neface# treaba, cu# 1ici tu; 0ine $tie ce%o s! ur#e1e< 4ac! Inelul, acel Unu, .a sf"r$i 'n fl!c!ri $inoi o s! fi# prin prea2#!< Te%ntreb, atunci, Sa#, o s! #ai a.e# .reodat! ne.oie de p"ine< Nucred* Tot ce pute# face e s! ne oblo2i# #!dularele, ca s! ne duc! p"n! la )untele Os"ndei* &nceps! #!%ndoiesc c/iar $i de asta*  Sa# d!du din cap f!r! s! scoat! o .orb!* &i lu! #"na st!p"nului s!u $i se aplec! asupra ei* Nu i%o s!rut!, de$i i%o ud! de lacri#i* Apoi 'ntoarse capul $i se $terse la nas cu #"neca* Se ridic!$i 'ncepu s! trop!ie de colo%colo, 'ncerc"nd s! fluiere* &ntreb! printre suspine> 8Unde%o fi creaturaaia afurisit!<9  4e fapt, nu trecu #ult $i -ollu# se 'ntoarse6 dar .eni a$a furi$at, 'nc"t nu%l au1ir! dec"tc"nd ap!ru 'n faa lor* Era plin de tin! pe degete $i pe fa!* )esteca 'nc! $i%i curgeau balele* 0e%ofi #olf!it, n%a.eau nici un c/ef s!%l 'ntrebe* 83ier#i, g"ndaci sau cine $tie ce sc"rbo$enie de prin.!g!uni9, '$i 1ise Sa#* 85rrr; 0reatur! sc"rboas!; A#!r"tul;9  -ollu# nu le spuse ni#ic p"n! nu%$i potoli setea $i nu se sp!l! 'n p"r"u* Apoi .eni spre ei,ling"ndu%se pe bu1e*  : Acu%i #ai bine, 1ise el* Ne%a# odi/nit< Sunte# gata de dru#< 4r!g!la$ii /obbii, cefru#os dor#eau; AcuB .!%ncredei 'n S#eagol< +oarte, foarte bine;  Ur#!toarea parte a c!l!toriei lor fu la fel cu cea de p"n! atunci* Pe #!sur! ce 'naintau prin f!ga$, acesta era tot #ai puin ad"nc $i panta #ai lin!* Pe 2os 'ncepu s! apar! p!#"ntul $i,'ncet%'ncet, pereii se presc/i#bar! 'n ni$te biete #aluri* P"r"ul se unduia acu# $erpuitor* Noaptea era pe sf"r$ite, dar luna $i stelele erau 'n.!luite de nori, a$a c!%$i d!dur! sea#a c! secr!pa de 1iu! doar dup! lu#ina cenu$ie care se r!sp"ndea u$or 'n2ur* A2unser! la cap!tul p"r"uluila ceasul 'ng/eat din 1ori* )alurile se sc/i#bar! 'n ni$te #o.ile n!p!dite de #u$c/i* Apa serostogolea clipocind peste ulti#ul prag de piatr! f!r"#icioas!, 'ntr%o #ocirl! cafenie, $i se f!ceane.!1ut!* 4e$i nu b!tea ."ntul, trestiile uscate fo$neau r!sun!tor*  &n lu#ina s!r!c!cioas!, se 'ntindeau pe a#bele p!ri, la #ia1!1i $i la r!s!rit, s#"rcuri $i#la$tini nesf"r$ite* 4in b!ltoacele 'ntunecate $i clocotitoare se 'n!lau rotocoale de cea! cafu#ul* 4u/oarea lor 'nec!cioas! 'ncre#enise 'n aer* &n dep!rtare, acu# c!tre #ia1!1i, sedeslu$eau pereii #unto$i ai )ordorului, ca o barier! de nori 1drenuii plutind peste o #are pri#e2dioas! de cea!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 147/225

  7obbiii erau acu# cu totul la #"na lui -ollu#* Nu $tiau $i nici nu erau 'n stare s!%$i deasea#a 'n lu#ina aceea ceoas! c! erau, de fapt, abia pe la /otarele de #ia1!noapte ales#"rcurilor, pe c"t! .re#e grosul se 'ntindea Ia #ia1!1i de ei* 4ac! ar fi cunoscut inutul, ar fi putut s!%$i 'ndrepte puin pa$ii spre r!s!rit $i s! fac! un ocol pe dru# b!t!torit, p"n! 'n c"#piastearp! din 4agorlad de dinaintea porilor )ordorului* Nu c! ar fi fost .reo #are n!de2de dac! ar

fi luat%o pe%acolo* Pe c"#pia aceea pietroas! nu eCista nici un ad!post $i era str!b!tut! dedru#urile principale ale orcilor $i%ale o$tenilor .r!2#a$i* Nici #!car #antiile din Lorien nu i%ar fi putut ascunde*  : i%acu#, S#eagol, pe unde%o lu!#< 'ntreb! +rodo* 0/iar trebuie s! trece# pestes#"rcurile astea puturoase<  : 5a deloc, ba deloc, r!spunse -ollu#* Nu%i ne.oie, dac! /obbiii .or s! a2ung! la#unii 'nnegurai $i s!%l .ad! c't #ai cur"nd pe el* Ne 'ntoarce# un pic $i ocoli#*  5raul lui desc!rnat flutur! de la #ia1!noapte, la r!s!rit*  : i putei s%a2ungei, pe dru# rece $i pietros, c/iar la porile t!r"#ului lui* )uli dintreoa#enii lui .or fi acolo, a$tept"nd #usafiri, gata s!%i duc! cu drag! ini#! drept la el* 4a, da;Oc/iul lui .eg/ea1! dru#ul acela tot ti#pul* Acolo l%au prins c"nd.a, de#ult, $i pe S#eagol,ad!ug! -ollu#, cutre#ur"ndu%se* 4ar de%atunci, S#eagol s%a folosit #ai bine de oc/i, da, da;)i%a# folosit oc/ii, picioarele $i nasul* tiu $i alte c!i* )ai grele, #ai ane.oioase, dar #ai bune,dac! .re# ca el s! nu ne .ad!* Ur#ai%l pe S#eagol; El $tie s! .! c!l!u1easc! peste s#"rcuri, prin ceurile astea dr!g!la$e $i dese* Ur#ai%l cu gri2! pe S#eagol $i o s! treac! #ult, tare #ult p"n! s! pun! el #"na pe .oi* 4ac%o fi s! fie;  Se f!cuse de2a 1iu!, era o di#inea! #o/or"t!, f!r! ."nt, $i du/orile s#"rcurilor pluteaugroase 'n aer* Nici o ra1! de soare nu str!pungea cerul 2os $i 'nnorat, iar -ollu# p!rea ner!bd!tors! continue c!l!toria f!r! 1!ba.!* A$a c!, dup! ce%$i traser! un pic sufletul, pornir! iar $i se pierdur! cur"nd 'ntr%o lu#e t!cut! de 'ntuneric, ascuns! pri.irilor din 2ur, fie ele de pe colinele pecare le p!r!siser!, fie din #unii spre care se 'ndreptau* )ergeau agale, 'n $ir, unul c"te unul>-ollu#, Sa#, +rodo*  Acesta din ur#! p!rea cel #ai .l!guit dintre toi $i, de$i #ergeau 'ncet, r!#"nea adesea 'nur#!* 7obbiii '$i d!dur! sea#a cur"nd c! toc#ai ceea ce li se p!ruse a fi o #la$tin! era de fapt osalb! nesf"r$it! de b!ltoace, de #ocirle $i de cursuri de ap! $erpuitoare $i aproape 'nfundate*0ine.a iscusit '$i putea croi o c!rare sinuoas! printre ele* -ollu# a.ea, f!r! doar $i poate, aceast!dib!cie $i se folosea de ea cu prisosin!* '$i rotea capul proptit 'n g"tul lui subire c"nd 'ntr%o parte, c"nd 'ntr%alta, puf!ind $i #or#!ind tot ti#pul, ca pentru sine* 4in c"nd 'n c"nd ridica #"na$i 'i oprea, iar el o lua puin 'nainte, se g/e#uia $i pip!ia p!#"ntul cu degetele de la #"ini $i de la picioare sau asculta pur $i si#plu cu urec/ea la p!#"nt*  Era tare obositor* Iarna rece $i u#ed! /!l!duia 'nc! 'n inutul !sta uitat de lu#e* Singuraur#! de .erde era lintia ca o spu#! de pe suprafeele unsuroase ale apelor #o/or"te* 4in cea!,r!s!reau ierburi uscate $i stuf!ri$ putred, ca ni$te u#bre 1drenuite ale .erilor de #ult uitate*  Pe #!sur! ce 1iua 'nainta, lu#ina #ai crescu puin $i ceurile se ridicar!, subiindu%sestr!.e1ii* Sus, deasupra putre1iciunii $i a aburilor ca ni$te #ias#e, se 'n!la soarele auriu acu# 'nseninul inutului pa.at cu spu#! a#eitoare6 dar acolo, 2os, ei nu .edeau dec"t o gean! de lu#in!nedeslu$it!, sp!l!cit!, f!r! culoare $i f!r! c!ldur!* 4ar c/iar 'n faa acestei palide r!#!$ie,-ollu# tres!rea $i se 'ncrunta* A$a c! le opri c!l!toria, iar ei se odi/nir! ciucii ca ni$te ani#ale#ici, /!ituite, la #arginea unui desi$ #are, cafeniu, de stuf* Era o lini$te #or#"ntal!6 buruienile$i firele uscate de iarb! tre#urau abia .!1ut 'n tres!ririle #!runte ale aerului pe care ei nu lesi#eau*  : Nici #!car o pas!re; f!cu Sa# #oroc!nos*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 148/225

  : Nu, nu sunt p!s!ri, 1ise -ollu#* 5une, p!s!rile; ad!ug! el, ling"ndu%se pe bu1e* Nu%s p!s!ri pe%aici* Sunt $erp!l!i, .ier#!l!i $i%alte lig/ioane de balt!* )ulte, #ulte lig/ioanesc"rboase* 4ar nu%s p!s!ri, rosti el trist*  Sa# se uit! la el cu de1gust*  Astfel trecu cea de%a treia 1i a c!l!toriei lor cu -ollu#* &nainte s! se lungeasc! u#brele

serii 'n inuturi #ai fericite, pornir! iar, #erg"nd f!r!%ncetare, f!c"nd doar din c"nd 'n c"nd c"teun popas scurt* i acesta nu at"t ca s! se odi/neasc!, ci ca s!%l a2ute pe -ollu#6 c!ci acu# trebuias! 'nainte1e cu gri2! #are $i era uneori 1!p!cit* A2unseser! c/iar 'n #i2locul S#"rcurilor )orilor$i era 'ntuneric*  )ergeau agale, ciucii, in"ndu%se aproape, unul 'n spatele celuilalt, uit"ndu%se cu #aregri2! la fiecare #i$care a lui -ollu#* )la$tinile #usteau tot #ai tare de ap!, ap!reau b!li #ari,st!t!toare, printre care era tot #ai greu s! dai de p!#"nt tare $i unde piciorul se afunda 'n #ocirlacleioas!* Noroc c! dru#eii no$tri erau u$ori, altfel n%ar fi reu$it nici unul s! treac!*  4eodat! se f!cu un 'ntuneric de nep!truns6 c/iar $i aerul p!rea negru $i greu de respirat*0"nd li se i.ir! lu#inile 'n fa!, Sa# se frec! la oc/i> parc! ar fi luat%o ra1na* &nt"i 1!ri una cucoada oc/iului, o sclipire palid! care se stinse6 dar cur"nd #ai .!1u $i altele6 unele ca un fu#lucind 'ntunecat, altele ca ni$te fl!c!rui ceoase, p"lp"itoare ale unor lu#"n!ri ne.!1ute6 fluturauici $i colo, ca ni$te cear$afuri desf!$urate de #"ini ne.!1ute* 4ar nici unul dintre to.ar!$ii s!i nuscoase o .orb!* P"n! la ur#!, Sa# nu se #ai abinu*  : 0e%i asta, -ollu#< 'l 'ntreb! el 'n $oapt!* Lu#inile din 2urul nostru* Sunte# prin$i 'ncapcan!< Ele cine%s<  -ollu# '$i ridic! pri.irile* &n fa! i se i.ise o ap! 'ntunecat! $i el b"2b"ia 'ncolo $i%ncoace,nesigur pe unde s%o ia*  : 4a, sunt peste tot 'n 2urul nostru, $opti el* Lu#inile a#!gitoare* Lu#in!rile /oiturilor*4a, da; Nu le lua 'n sea#!; Nu te uita; i nu te lua dup! ele; Unde%i st!p"nul<  Sa# se uit! 'nd!r!t $i .!1u c! +rodo r!#!sese iar unde.a 'n ur#!* Nu%l 1!ri* Se 'ntoarse.reo c"i.a pa$i 'n 'ntuneric, f!r! s! cute1e s! se dep!rte1e prea #ult sau s!%l c/e#e $optit $ir!gu$it* 4eodat! se i1bi de +rodo, care st!tea 'n picioare pierdut 'n g"nduri, uit"ndu%se la lu#inileacelea palide* 5raele 'i at"rnau epene pe l"ng! trup6 de pe ele picurau ap! $i n!#ol*  : 7aidei, do#nuB +rodo, 1ise Sa#* Nu .! #ai uitai la ele; -ollu# 1ice c! nu a.e#.oie* 7aidei s! ne ine# de el $i s! sc!p!# odat! de locul !sta bleste#at* 4ac%o# putea*  : 5ine, 1ise +rodo, ca $i cu# s%ar fi tre1it dintr%un .is* 3in* 4u%te 'nainte;  Sa# se 'ntoarse gr!bit, dar se '#piedic! de o r!d!cin! b!tr"n! sau de un s#oc de iarb!* Se pr!bu$i $i se ridic! ane.oie 'n #"inile care i se afundar! ad"nc 'n #ocirl!, gata%gata s! cad! cufaa 'n #"lul acela negru* Se au1i un $uierat slab $i 'l i1bi un #iros ur"t6 lu#inile p"lp"iau, dansau$i se roteau* O clip!, apa de sub oc/ii lui p!ru o fereastr! din sticl! 'ntunecat! prin care putea s! pri.easc!, '$i trase #"inile din #"l $i "$ni 'nd!r!t, ip"nd*  : &n ap! sunt #ori; 0/ipuri de #ori, rosti el 'nsp!i#"ntat* 0/ipuri de #ori;  -ollu# i1bucni 'n r"s*  : S#"rcurile )orilor6 da, da; A$a se nu#esc, cotcod!ci el* Nu trebuie s! te uii la elec"t! .re#e sunt aprinse lu#inile*  : 0ine sunt< i ce sunt< 'ntreb! Sa#, 'ntorc"ndu%se cutre#urat c!tre +rodo, care eraacu# 'n spatele lui*  : Nu $tiu, r!spunse +rodo cu un glas ca%n .is* 4ar i%a# .!1ut $i eu6 'n b!li, c"nd s%auaprins lu#inile* @ac 'n toate b!lile, cu c/ipurile palide, foarte ad"nc 'n ap!* I%a# .!1ut> sunt#"ndri $i b!lai, cu p!rul de argint plin de alge* 4ar sunt cu toii c!runi, #ori, putre1ii* ir!sp"ndesc o lu#in! ur"t!, cu#plit!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 149/225

  +rodo '$i ascunse c/ipul 'n #"ini*  : Nu $tiu cine sunt, dar #i s%a p!rut c! .!d oa#eni $i elfi, al!turi de orci*  : 4a, da, 1ise -ollu#* Toi #ori, toi putre1i* i elfii, $i oa#enii, $i orcii* S#"rcurile)orilor* A fost aici, de#ult, o b!t!lie, da, a$a i%au spus lui S#eagol c"nd era t"n!r, c"nd era#t"n!r, 'nainte de .enirea Nepreuitului* A fost o b!t!lie #!rea!* Oa#eni 'nali, elfi 'ngro1itori $i

orci ip!tori* Au luptat 1ile, luni 'ntregi pe c"#pie, la Porile Negre* 4ar S#"rcurile s%au l!it de%atunci $i%au 'ng/iit #or#intele6 se%ntind 'ntruna, 'ntruna*  : 4ar asta se%nt"#pla tare de#ult, 1ise Sa#* )orii n%au cu# s! fie acolo 'n carne $ioase; St!ruie cu#.a .reo .ra2! dia.oleasc! prin T!r"#ul Negru<  : 0ine $tie< S#eagol /abar n%are, 'i r!spunse -ollu#* Nu poi s%a2ungi la ei, s!%i atingi*A# 'ncercat odat!6 dar n%ai cu# s! a2ungi la ei* 4a, da, a# 'ncercat odat!, nepreuitule* A#'ncercat odat!6 dar n%ai cu# s! a2ungi la ei* Or fi doar for#e de .!1ut, nu de atins* Nu, Nepreuitule* Toi sunt #ori*  Sa# se uit! 'ncruntat la el $i se cutre#ur!, b!nuind de ce 'ncercase S#eagol s!%i ating!*  : Eu unul nu .reau s!%i .!d, 1ise el* Niciodat!; N%ar fi #ai bine s! plec!# #ai departe,s! ne dep!rt!#<  : 5a da, ba da, 1ise -ollu#* 4ar 'ncet, foarte 'ncet* i cu #are b!gare de sea#!; Altfel/obbiii au s! coboare $i ei la #ori $i%or s! lu#ine1e ca ni$te lu#"n!ri* Ur#ai%l pe S#eagol; Nu.! #ai uitai la lu#ini;  Se strecur! spre dreapta, c!ut"nd o potec! 'n 2urul #la$tinii* &l ur#ar! 'ndeaproapeg/e#uii, #erg"nd adeseori pe br"nci, la fel ca el*  8Trei -ollu# #ititei 'ntr%un $ir .o# fi, dac! o #ai ine# #ult a$a9, '$i 1ise Sa#*  P"n! la ur#! a2unser! la cap!tul #la$tinii negre $i o trecur! pri#e2dios, t"r"ndu%se saus!rind din insuli! 'n insuli! 'n$el!toare* Adesea se '#pot#oleau, cl!tin"ndu%se sau c!1"nd 'n#"ini 'n apele infecte ca 'ntr%o /a1na, p"n! fur! 'nn!#olii din cap p"n!%n picioare $i li seu#plur! n!rile cu du/oare*  Era noaptea t"r1iu c"nd, p"n! la ur#!, a2unser! iar pe p!#"nt tare* -ollu# s"s"i $i '$i#ur#ur! 'n barb!, dar se p!rea c! era #ulu#it> printr%un #ister, un a#estec al si#irilor, al#irosurilor $i printr%o #e#orie ciudat! a for#elor 'n 'ntuneric, p!ru c! $tia iar unde se afla $i c!era sigur de calea care%i st!tea 'n fa!*  : i%acu#, 'nainte; 1ise el* 7obbii dr!g!la$i; 7obbii cura2o$i; Tare, tare .l!guii, bine'neles6 a$a $i noi, cu toii, Nepreuitul #eu* 4ar trebuie s! ne dep!rt!# cu#.a de lu#inilerele6 da, da, trebuie;  0u aceste cu.inte, porni iar, aproape la trap, pe ceea ce s%ar fi putut c/e#a o uli! lung! prin stuf!ri$ul 'nalt, iar ei 'l ur#ar! $ont"c%$ont"c, c"t putur! de repede* 4ar nu peste #ult se opri brusc, a#u$in"nd $o.!itor aerul $i s"s"ind de parc! l%ar fi tulburat sau i%ar fi displ!cut iar ce.a*  : 0e este< #or#!i Sa#, citind gre$it se#nele* 4e ce a#u$ini< Eu abia #ai pot s!r!suflu, in"ndu%#! de nas 'n du/oarea asta* Tu #iro$i ur"t6 $i st!p"nul, la fel* Tot locul !sta pute*  : 4a, da, $i Sa# pute; f!cu -ollu#* 5ietul S#eagol trage #irosul 'n n!ri, dar S#eagolcel bun 'l suport!* &l a2ut! pe st!p"n* 4ar n%are%a face* Aerul se #i$c!, .ine sc/i#barea* S#eagolse #ir!6 el nu e fericit*  Porni iar, dar era tot #ai nelini$tit $i, din c"nd 'n c"nd, se 'n!la c't putea, iindu%$i g"tulspre r!s!rit $i spre #ia1!1i* O .re#e, /obbiii nu au1ir! $i nu si#ir! ce%l nelini$tea* Apoi,deodat!, se oprir! toi trei tr!g"nd aer 'n n!ri $i ascult"nd* Lui +rodo $i lui Sa# li se p!ru c! aud'n dep!rtare un .aier lung, ascuit, subire $i plin de cru1i#e* Se cutre#urar!* &n aceea$i clip!si#ir! aerul agit"ndu%se $i r!cindu%se brusc* &n .re#e ce st!teau cu urec/ile ascuite, au1ir! unf"$"it care .enea de departe* Lu#inile ceoase tre#urar!, p!lir! $i se stinser!* -ollu# nu se

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 150/225

#i$ca* St!tea 'n picioare, tre#ur"nd $i bolborosind, p"n! ce ."ntul a2unse la ei $uier"nd $i#"r"ind peste #la$tini* Noaptea nu #ai era at"t de 'ntunecat!, se lu#inase 'ndea2uns ca s! .ad!sau, #ai bine 1is, s! 'ntre1!reasc! fuioarele de cea! f!r! for#! care se unduiau $i se r!suceau, 'n.re#e ce treceau peste ei* 0"nd '$i ridicar! pri.irile, .!1ur! cu# se destr!#au $i se '#pr!$tiaunorii6 apoi sus, la #ia1!1i, se ar!t! luna sc"nteietoare, plutind cu# 'i era obiceiul* La .ederea ei,

ini#ile /obbiilor se u#plur! de bucurie, dar -ollu# se c/irci bo#b!nind $i 'n2ur"nd +aa Alb!*Atunci, uit"ndu%se lung la cer $i inspir"nd ad"nc aerul proasp!t, +rodo $i Sa# 'l 1!rir! .enind> unnor #ic, care .enea 'n 1bor dinspre colinele bleste#ate6 o u#br! neagr!, desprins! din )ordor6 o pia1!rea 'naripat!* Trecu fulger!tor prin faa lunii $i o lu! ip"nd 'ngro1itor c!tre apus, #ai iute ca."ntul*  0!1ur! cu faa 'n 2os $i se t"r"r! 'nsp!i#"ntai, f!r! s! in! sea#a de r!ceala p!#"ntului*4ar u#bra spai#ei se roti $i se 'ntoarse, trec"nd de data aceasta ce.a #ai 2os, deasupra lor,'#pr!$tiind du/oarea s#"rcurilor cu aripile lui 'nfior!toare* Apoi se f!cu ne.!1ut! c!tre )ordorcu iueala #"niei lui Sauron6 $i 'nd!r!tul ei ."ntul se dep!rta .uind, l!s"nd S#"rcurile )orilor pustii $i 'ntunecate* Pustiul gol, c't .edeai cu oc/ii, p"n! la a#eninarea dep!rtat! a #unilor, era p!tat de ra1ele slabe ale lunii*  +rodo $i Sa# se ridicar! frec"ndu%se la oc/i, ca ni$te copii care se tre1esc dintr%un .is ur"t$i .!d c! lu#ea e 'nc! scufundat! 'n noaptea prietenoas!* 4ar -ollu# r!#!sese 'ntins la p!#"ntca tr!snit* &l ridicar! cu greutate $i o .re#e nu .ru s!%$i 'nale pri.irile* Se spri2ini 'n fa! pe coate,acoperindu%$i ceafa cu #"inile Iui #ari $i late*  : 4u/uri; sc/el!l!i el* 4u/uri cu aripi; Nepreuitul este st!p"nul lor* Ei .!d totul, totul* Ni#ic nu li se poate ascunde* 5leste#at! fie +aa Alb!; i%i spun lui totul* El .ede, el $tie* A/,gollu#, gollu#, gollu#;  Nu se #ai scul! de 2os $i nu #ai f!cu nici o #i$care p"n! c"nd nu apuse luna departe,dincolo de Toi 5randir*  4in clipa aceea, lui Sa# i se p!ru iar c! 'n -ollu# se petrecuse o sc/i#bare* Era #ailingu$itor $i, c/ipurile, prietenos6 dar Sa# 'i prinse de c"te.a ori ni$te sclipiri ciudate 'n oc/i, #aicu sea#! c"nd '$i 'ndrepta pri.irile spre +rodo* i se 'ntorcea tot #ai #ult la .ec/iul lui fel de%a.orbi* Sa# #ai a.ea o spai#! care 'l fr!#"nta tot #ai #ult* +rodo p!rea f!r! .lag!, aproapesec!tuit* Nu spunea ni#ic6 de fapt, abia #ai putea .orbi* Nu se pl"ngea, p!$ea ca o fiin! care purta o po.ar! a c!rei greutate cre$tea 'ntruna* i '$i t"ra picioarele tot #ai ane.oie, a$a 'nc"t Sa#era adesea ne.oit s!%l roage pe -ollu# s! a$tepte $i s! nu%l lase pe st!p"nul lui 'n ur#!*  Ade.!rul era c! +rodo si#ea Inelul 'ngreun"ndu%se, pe lanul din 2urul g"tului, tot #ai#ult, cu fiecare pas c!tre porile )ordorului* Po.ara lui 'l tr!gea tot #ai tare la p!#"nt* 4ar ceeace%l tulbura cu ade.!rat era Oc/iul> a$a 'i 1icea el 'n sine* -"ndul la el 'l f!cea s! se g/e#uiasc!'n ti#p ce #ergea, #ai #ult dec"t greutatea Inelului* Oc/iul = si#!#"ntul acela oribil, tot #ai puternic, al eCistenei unei .oine potri.nice, care se str!duia din r!sputeri s! str!bat! u#brelenorilor, p!#"ntul $i carnea ca s! te .ad!, s! te str!pung! cu pri.irea sa 'nsp!i#"nt!toare, goal!,ne#iloas!* 3!lurile care te ap!rau de el a2unseser! at"t de subiri, at"t de fira.e; +rodo $tia acu#unde se aflau cuibul $i ini#a acelei .oine, la fel de sigur ca o#ul care 'i putea spune cu oc/ii'nc/i$i unde era soarele* '$i d!dea sea#a li#pede de ele, le si#ea fora 'n creier*  Pese#ne c! -ollu# si#ea ca# acela$i lucru* 4ar /obbiii n%a.eau cu# s! $tie ce se petrecea 'n sufletul lui sf"$iat 'ntre ap!sarea Oc/iului, pofta de Inelul at"t de aproape de el $if!g!duiala s#uls! sub spai#a fierului rece* +rodo nici #!car nu se g"ndea la asta* Sa# era'ngri2orat #ai ales de starea st!p"nului s!u, f!r! s! dea #are 'nse#n!tate norului 'ntunecat care ise a$ternuse c/iar pe suflet* &l pusese acu# pe +rodo s! #earg! 'n faa lui, .eg/indu%i fiecare#i$care, spri2inindu%l de c"te ori se cl!tina $i 'ncerc"nd s!%l '#b!rb!te1e cu .orbe ne#e$te$ugite*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 151/225

  0"nd, 'n sf"r$it, se f!cu 1iu!, /obbiii fur! #irai de c't de #ult se apropiaser! de #unii pie1o$i* Aerul era acu# #ai li#pede $i #ai rece $i, de$i 'nc! departe, 1idurile )ordorului nu #aierau doar o a#eninare 'n 1are, ci li se 'nf!i$ar! ca ni$te turnuri negre, 'ncrunt"ndu%se peste un pustiu f!r! speran!* S#"rcurile se sf"r$eau 'n 'ntinderi de turb! seac! $i de n!#ol uscat $i cr!pat*4inaintea lor p!#"ntul urca 'n po."rni$uri line, pustii $i necru!toare c!tre de$ertul care se

'ntindea la poarta lui Sauron*  0"t #ai inu lu#ina aceea cenu$ie, statur! cuib!rii sub un bolo.an 'nnegrit, ca .ier#ii, canu cu#.a s! treac! groa1a aceea 'naripat! $i s!%i cercete1e cu oc/ii ei plini de cru1i#e* A#intireaacelei c!l!torii era u#bra spai#ei din ce 'n ce #ai puternice 'n care #intea nu g!sea nici un punctde spri2in* 5"2b"ir! ane.oie 'nc! dou! nopi prin inutul acesta obositor, f!r! poteci* Aerul li se p!ru #ai aspru, plin de o du/oare a#ar!, care le t!ia respiraia $i le usca gura*  &n sf"r$it, 'n a cincea di#inea! de c"nd porniser! la dru# cu -ollu#, f!cur! iar popas*4inaintea lor, #unii uria$i se 'n!lau 'ntunecai 'n lu#ina 1orilor, p"n! la nori* La poalele lor, la#ai puin de dou!spre1ece #ile dep!rtare, se 1!reau 1iduri uria$e de 'nt!rire $i coline r"poase*+rodo pri.i 'ngro1it 'n2ur* 0"t de cu#plite fuseser! S#"rcurile )orilor $i 'ntinderile sterpe ale p!#"nturilor ni#!nui, nici nu st!teau al!turi de sc"rba.nicul inut care se de1.!luia acu# 'ncet%'ncet oc/ilor lui #i2ii* &n #la$tinile cu c/ipuri #oarte #ai era cu putin! s! apar! #!car o stafie a pri#!.erii 'n.er1ite6 dar aici nici pri#!.ara, nici .ara n%a.eau s! se i.easc! .reodat!* Ni#ic nua.ea .ia!, nici #!car u#fl!turile leproase care se /r!neau cu putre1iciunea*  5!lile 'nec!cioase erau 'nfundate de cenu$! $i de #"luri care se scurgeau sc"rba.nice,albe $i .er1ui, de parc! #unii ar fi scuipat sc"rna din #!runtaiele lor peste inuturile din'#pre2uri#i* &n lu#ina slab! se ar!tau 'ncet%'ncet #o.ile 'nalte de pietre 1drobite $i pline de praf,conuri uria$e de p!#"nt ars $i p!tat de .enin 'n$iruite nesf"r$it, ca un ci#itir al ru$inii*  A2unseser! la pustiul care se 'ntindea dinaintea )ordorului> #!rturia durabil! a trudeicr"ncene pe care a.eau s%o 'ndure scla.ii s!i atunci c"nd a.ea s! li se spulbere orice n!de2de6 unt!r"# #"n2it, bolna. f!r! sc!pare, asta dac! #area cea #are n%a.ea s! p!trund! .reodat! pe%acolo, ca s!%l spele p"n! la uitare*  : )i%e grea!, 1ise Sa#*  +rodo nu scoase nici un cu."nt* R!#aser! acolo un ti#p, ca ni$te oa#eni c!1nindu%se s!lupte cu so#nul plin de .ise rele, de$i $tiau prea bine c! nu pot s! a2ung! Ia 1ori f!r! s! treac!#ai 'nt"i prin be1n!* Lu#ina de.enea tot #ai #are, #ai puternic!* Puurile bolboroseau iar#o.ilele otr!.ite se 'n!lau cu#plite $i deslu$ite* Soarele a2unsese sus, printre nori $i 1drene defu#, dar p"n! $i el era p!tat* 7obbiii nu si#ir! bucuria lu#inii, p!rea neprietenoas!, 'i de1.!luia'n toat! neputina lor = stafii #ici, care r!t!ceau sc"ncind printre gr!#e1ile de cenu$! aleSeniorului &ntuneci#ii*  Prea .l!guii fiind s! #earg! #ai departe, c!utar! un loc unde s! se odi/neasc!* e1ur! o.re#e f!r! s! scoat! o .orb!, la u#bra unei #o.ile de 1gur! care fu#ega* 4ar se 'necar! $isi#ir! c! se sufocau* -ollu# fu pri#ul care se ridic!, 'n2ur"nd $i scuip"nd* Se dep!rta 'n patrulabe, f!r! s! le spun! /obbiilor .reun cu."nt, f!r! s! le%arunce%o pri.ire* +rodo $i Sa# se t"r"r!dup! el p"n! a2unser! la o ad"ncitur! larg!, aproape ca un cerc, cu #alul #ai ridicat 'nspre apus*Era rece $i f!r! .ia! $i la fund se 1!rea o r!#!$i! de #"l uleios, 'n #ai #ulte culori* Seg/e#uir! 'n aceast! groap! a r!ului, n!d!2duind s! scape 'n be1na ei de cercetarea Oc/iului*  @iua trecu ane.oie* &i c/inuia o sete nesf"r$it!, dar nu b!ur! dec"t c"te.a pic!turi dinsticlele pe care le u#pluser! ulti#a dat! 'n p"r"ul din f!ga$* 0e dep!rtat, ce fru#os $i lini$tit li se p!rea acu# locul acela; 7obbiii f!cur! pe r"nd de pa1!* La 'nceput, nici unul nu putu s! doar#!,de obosii ce erau6 dar c"nd soarele 'ncepu s! coboare 'n 1are, ascun1"ndu%se 'n norii #olco#i,Sa# aipi* Era r"ndul lui +rodo s! stea de stra2!* Se 'ntinse pe po."rni$ul gropii, dar asta nu%l

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 152/225

u$ura de si#!#"ntul c! era ap!sat de o #are po.ar!* &$i arunc! pri.irile spre cerul br!1dat defu# $i 1!ri u#bre ciudate, for#e c!l!toare 'ntunecate $i c/ipuri din trecut* Nu #ai $tiu c"teceasuri erau, r!t!cind 'ntre .is $i tre1ie p"n! c"nd uitarea 'l cople$i cu totul*  4eodat!, Sa# se tre1i, c!ci i se p!ru c! aude c/e#area st!p"nului* Era sear!* +rodo n%a.eacu# s!%l strige, pentru c! ador#ise $i alunecase p"n! aproape de fundul gropii* -ollu# era l"ng!

el* O clip!, lui Sa# i se p!ru c! .oia s!%l scoale pe +rodo* Apoi .!1u c! nu era a$a* -ollu#.orbea cu sine* S#eagol st!tea de .orb! cu cine $tie ce alt g"nd care a.ea acela$i glas, ce.a #aisc/el!l!it $i #ai s"s"it* &n ti#p ce .orbea, oc/ii i se colorau ba 'n alburiu, ba 'n .er1ui*  : S#eagol a f!g!duit, 1icea pri#ul g"nd*  : 4a, da, nepreuitul #eu, .eni r!spunsul, a# f!g!duit s! ne sal.!# Nepreuitul, nu s!%ll!s!# s! cad! 'n #"inile lui* Niciodat!; 4ar ei se apropie de el, nu, pas cu pas* 0e%o fi a."nd deg"nd /obbitul< Ne 'ntreb!#, da, ne tot 'ntreb!#*  : Nu $tiu* N%a# nici o putere* St!p"nul 'l ine* S#eagol a f!g!duit s!%l a2ute pe st!p"n*  : 4a, da, s!%l a2ute pe st!p"n6 pe st!p"nul Nepreuitului* 4ar, dac%a# fi noi st!p"nii,atunci ne%a# fi a2utat noi pe noi, da* i nici nu ne%a# fi 'nc!lcat f!g!duiala*  : 4ar S#eagol a 1is c%o s! fie bun, foarte, foarte bun* 4r!gu /obbitul; L%a de1legat peS#eagol de picior* 3orbe$te fru#os cu #ine*  : +oarte, foarte buni, /a, nepreuitul #eu< S! fi# buni, buni ca pe$tele !l dulce6 dar cunoi* A, bine'neles, f!r! s!%i face# r!u #icuului /obbit* &n nici un ca1;  : 4ar Nepreuitul se ine de cu."nt, protest! glasul lui S#eagol*  : Atunci ia%l, spuse g"ndul, $i ine%l la noi* Atunci o s! fi# st!p"n, gollu#* +!%l pecel!lalt /obbit, pe !la ur"cios $i b!nuitor, s! se t"rasc!, da, gollu#;  : 4ar nu $i pe cel cu#secade, nu%i a$a<  : O, nu, dac! asta nu ne face pl!cere* i totu$i, e $i el un 5aggins, nepreuitul #eu6 da,da, un 5aggins* Un 5aggins l%a furat* L%a g!sit $i n%a 1is ni#ic, ni#ic* Noi 'i ur"# pe toi5aggin$ii*  : Nu $i pe !sta*  : 5a da, pe toi 5aggin$ii* Pe toi cei care 'l in pe Nepreuit* Trebuie s! pune# #"na peel;  : 4ar El o s! .ad!, El o s! $tie; O s! ni%l ia;  : El .ede* El $tie* Ne%a au1it cu# a# f!cut f!g!duielile alea proste$ti '#potri.a?'#potri.a poruncilor Lui* 4a; Trebuie luat* 4u/urile caut!* Trebuie luat*  : Nu pentru El;  : Nu, dr!guule* 3e1i tu, nepreuitule, dac! pune# #"na pe Inel, pute# sc!pa c/iar $i deEl, nu< S%ar putea s! a2unge# puternici, #ai puternici c/iar dec"t 4u/urile* Seniorul S#eagol<-ollu# cel )are< El, -ollu#; S! #!n"nce pe$te 'n fiecare 1i, de trei ori pe 1i, pe$te proasp!t din#are* 0el #ai Nepreuit -ollu#; Trebuie luat* &l .re#, 'l .re#, 'l .re#;  : 4ar sunt doi* Or s! se scoale iute $i%or s! ne o#oare, sc"nci S#eagol cu un ulti# efort* Nu acu#* Nu 'nc!*  : Noi 'l .re#; 4ar?  Aici f!cu o pau1! lung!, ca $i cu# i%ar fi .enit 'n #inte un alt g"nd*  : Nu 'nc!? Poate a$a e, nu 'nc!* Poate ne%a2ut! ea* 4a, da; Poate ne%a2ut! ea*  : Nu, nu; Nu a$a; se .!ic!ri S#eagol*  : 4a, da; &l .re#; II .re#;  4e c"te ori .orbea cel de%al doilea g"nd, #"na lung! a lui -ollu# se strecura pip!ind'nceti$or spre +rodo, iar c"nd .orbea S#eagol, se tr!gea brusc* P"n! la ur#!, ar!tarea '$i 'ntinse braele a#"ndou!, cu degetele 'ndoite $i fre#!t!toare, ca ni$te g/eare, c!tre g"tul /obbitului*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 153/225

  Sa# nu #i$case, uluit de aceast! .orb!rie, cercet"nd 'ns! pe sub pleoapele 'ntredesc/isefiecare #i$care a lui -ollu#* P"n! atunci 'n felul s!u si#plu de a g"ndi cre1use c! pri#e2dia cea#ai #are la care se puteau a$tepta era foa#ea, dorina ar!t!rii de a #"nca /obbii* Acu# '$i d!dusea#a c! nu era a$a6 -ollu# si#ea c/e#area 'ngro1itoare a Inelului* 5ine'neles, Seniorul&ntuneci#ii era El6 dar Sa# se 'ntreba cine%o fi Ea* Presupuse c! era una dintre prietenele

r!ut!cioase pe care $i le f!cuse a#!r"tul !sta prin r!t!cirile sale* Apoi l!s! g"ndurile astea, pentruc! lucrurile #erseser! #ult prea departe $i de.eneau pri#e2dioase* &$i si#ea #!dularele grele,dar f!cu un efort $i se ridic!* 0e.a 'i spunea s! aib! gri2! $i s! nu se dea de gol c! tr!sese cuurec/ea la discuie* Oft! 1go#otos $i c!sc! de%i trosnir! f!lcile*  : 0"t e ceasul< 1ise el so#noros*  -ollu# s"s"i prelung, printre dini* R!#ase o clip! ne#i$cat, 'ncordat $i a#enin!tor6 apoise pr!bu$i 'n patru labe $i 'ncepu s! se caere pe po."rni$*  : 0u#secade /obbii; Sa# cu#secade; f!cu el* So#noro$i, da, so#noro$i; Ai l!sat pe bunul S#eagol s! p!1easc!; 4aB se las! 'ntunericul* E ti#pul s! plec!#*  84a, e ti#pul, '$i 1ise Sa#* 4ar e ti#pul s! ne $i desp!ri#*9 0/iar atunci 'i trecu prin#inte c! -ollu# era la fel de pri#e2dios fie c!%l ineau l"ng! ei, fie c!%i d!deau dru#ul*85leste#at s! fie; )ai bine se sufoca;9 bo#b!ni el pentru sine*  0obor' $i 'l tre1i pe st!p"nul lui*  0iudat, +rodo se si#ea 'n.iorat* 3isase* U#bra 'ntunecat! de pe t!r"#ul acesta bolna. sef!cuse ne.!1ut! $i 'i ap!ruse o i#agine pl!cut!* Nu%i #ai r!#!sese ni#ic 'n #inte, totu$i, datorit!ei a.ea ini#a u$oar! $i era .esel* Po.ara 'i p!rea #ai u$oar!* -ollu# 'l 'nt"#pin! gudur"ndu%seca un c!el* -"f"ia $i sporo.!ia, trosnindu%$i degetele lungi $i lingu$indu%se pe I"ng! genunc/iilui +rodo* Acesta 'i 1"#bi*  : 7ai, f!cu el* P"n! acu# ne%ai c!l!u1it bine $i 'n credin!* E ulti#a parte a c!l!toriei*4u%ne p"n! la Poart! $i de%acolo n%a# s!%i #ai cer s! #ergi #ai departe* 4u%ne la Poart! $i poi pleca unde pofte$ti? nu#ai la .r!2#a$ii no$tri nu*  : La Poart!< sc/el!l!i -ollu#, pref!c"ndu%se uluit $i 'nsp!i#"ntat* La Poart!, 1icest!p"nul< 4a, a$a 1ice* Iar bunul S#eagol face ce 1ice el* O, da; 4ar poate c%o s! .ede# c"nd ne%o# apropia, o s! .ede# noi atunci; N%o s! fie pl!cut deloc* O, nu; O, nu;  : 7ai, #ergi; 'i porunci Sa#* S! porni# odat!;  Se c!!rar! $i ie$ir! din groap! 'n ti#p ce c!dea 'ntunericul $i '$i croir! dru# agale pet!r"#ul acela #ort* Nu trecu #ult $i si#ir! aceea$i spai#! nel!#urit! pe care o 'ncercaser!'nainte s! treac! f!ptura 'naripat! peste #la$tini* Se oprir! $i se g/e#uir! pe p!#"ntul r!u#irositor6 dar nu .!1ur! ni#ic pe cerul #o/or"t al serii $i cur"nd a#eninarea trecu sus de tot pedeasupra, plecat! pese#ne cu #are iueal! din 5arad%dur* 4up! o .re#e, -ollu# se ridic! $i'ncepu iar s! se t"rasc!, #or#!ind $i tre#ur"nd* La o or! dup! #ie1ul nopii, spai#a se ab!tu pentru a treia oar! asupra lor, dar acu# p!rea ce.a #ai dep!rtat!, ca $i cu# ar fi trecut #ultdeasupra nourilor, repe1indu%se cu #are iueal! spre Apus* Totu$i, -ollu# 'ncre#enise de fric! $iera con.ins c! erau ."nai $i c! se $tia de .enirea lor*  : 4e trei ori, b"igui el* Ne%a a#eninat de trei ori* Ne%au si#it aici, au si#it Nepreuitul* Nepreuitul e st!p"nul lor* N%a.e# cu# s! #ai #erge# pe dru#ul !sta; Nu, n%arenici un rost;  4egeaba 'ncercar! s!%l 'nduplece $i s!%i .orbeasc! fru#os* P"n! c"nd +rodo nu%i porunci,r!oindu%se la el, $i nu puse #"na pe #"nerul spadei, -ollu# nu .ru 'n ruptul capului s! se #aiscoale* Abia atunci se ridic! #"r"ind $i%o porni 'n faa lor, ca un c"ine b!tut*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 154/225

  Astfel str!b!tur!, $ont"c%$ont"c, noaptea6 $i p"n! la .enirea unei noi 1ile de spai#!,#erser! 'n lini$te, cu capetele plecate, f!r! s! .ad! $i f!r! s! aud! ni#ic, 'n afar! de ."ntul care le$uiera pe la urec/i* 

III Poarta Neagr! e 'nc/is!;

  &nainte s! se arate 1orile 1ilei ur#!toare, c!l!toria lor spre )ordor lu! sf"r$it* S#"rcurile$i pustiurile r!#!seser! 'nd!r!t* 4inaintea lor #unii uria$i '$i ieau capetele a#enin!toare $i'ntunecate pe cerul alburiu*  La apus de )ordor se 'n$iruiau #o/or"tele creste Ep/el 4uat/, )unii U#brei, iar la#ia1!noapte piscurile fr"nte $i #asi.ul sterp Ered Lit/ui, de culoarea cenu$ii* 4ar pe #!sur! ceaceste $iruri #untoase se apropiau unul de altul = c!ci nu erau altce.a dec"t ni$te p!ri aleaceluia$i 1id uria$ '#pre2urul c"#piilor 'ndoliate Lit/lad $i -orgorot/ $i al a#arei #!ri l!untrice Nurnen, din #i2locul lor = '$i 'ntindeau brae lungi c!tre #ia1!noapte6 iar 'ntre aceste brae se aflaun defileu ad"nc* Acesta era 0irit/ -orgor, Trec!toarea 5"ntuit!, intrarea pe t!r"#ul4u$#anului* 4e%o parte $i de alta a ei se plecau st"nci 'nalte, $i din gurile sale "$neau dou!dealuri abrupte, negre $i gola$e* Pe ele se 'n!lau 0olii )ordorului, dou! turnuri solide $i 'nalte*+useser! durate 'n 1ilele de de#ult, de Oa#enii din -ondor pe c"nd erau #"ndri $i puternici,dup! r!sturnarea $i fuga lui Sauron, ca s! nu se #ai 'ntoarc! pe .ec/iul lui t!r"#* 4ar forele-ondorului sl!biser! $i oa#enii 'nc/iseser! oc/ii, a$a c! turnurile r!#!seser! ani de 1ile goale*Apoi Sauron s%a 'ntors* Atunci turnurile de pa1! care c!1user! 'n paragin! au fost drese, u#plutecu ar#e $i p!1ite cu cea #ai #are gri2!, f!r! 'ncetare* A.eau faada de piatr!, cu ferestre'ntunecate, t!iate ad"nc 'ndreptate spre #ia1!noapte, r!s!rit $i apus* i la fiecare fereastr! erau o#uli#e de oc/i neobosii*  4e%a cur#e1i$ul intr!rii 'n trec!toare, Seniorul &ntuneci#ii construise, din st"nc! 'nst"nc!, o 'nt!ritur! de piatr! unde nu se afla dec"t o singur! poart! de fier* Pe #etere1ele saleu#blau str!2eri 1i $i noapte* La poalele colinelor, de%o parte $i de alta, st"nca era p!truns! de sutede pe$teri $i de galerii de .ier#e6 acolo #i$unau o #uli#e de orci, gata la orice se#nal s!"$neasc! afar!, ca ni$te furnici negre care #erg la r!1boi* Ni#eni nu putea s! treac! de 0olii din)ordor f!r! s! le si#t! #u$c!tura, dac! nu era c/e#at de Sauron sau dac! nu $tia .orbele tainice,#enite s! desc/id! poarta neagr!, )orannon, c!tre inutul s!u*  0ei doi /obbii se uitar! la turnuri $i la 1id cu disperare* 0/iar de la dep!rtare, .!1ur! 'nlu#ina slab! #i$c!rile str!2erilor negri pe 1id $i santinelele din faa porii* St!teau 'ntin$i $i seuitau peste #arginile unei ad"ncituri de piatr! din u#bra l!sat! de 'nt!ritura cea #ai de#ia1!noapte din Ep/el 4iiat/* La nici dou! sute de pa$i de locul unde se ascundeau, trecu ocioar! t!ind aerul greu cu aripile, drept spre ."rful negru al celui #ai apropiat dintre turnuri*4easupra lui se .!l!tucea un fu#u$or, ca $i cu# 2os, pe deal, ar fi #ocnit un foc*  3eni 1iua, iar soarele dospit clipi asupra cul#ilor Ered Lit/ui, lipsite de .ia!* Atunci seau1i deodat! ip!tul goarnelor cu g"tle2ul de ala#!6 r!sunau din turnurile de stra2! $i dinascun1i$urile din colinele de departe6 dar ad"nc $i pre.estitor de rele r!sunar! cornurile puternice$i tobele din 5arad%dur, iar ecourile lor str!b!tur! pustiul, 'ncepuse o nou! $i 'ngro1itoare 1i despai#! $i de trud! 'n )ordor6 $i str!2ile de noapte fur! c/e#ate 'n pi.niele $i l!ca$urile lorad"nci, iar str!2ile de 1i, cu oc/i r!i $i s"ngero$i, #!r$!luiau c!tre posturile lor* Oelul luci crunt pe creneluri*  : Ei, a# a2uns; 1ise Sa#* lat! Poarta6 $i #i se pare c! p'nB aici ne%a fost; Pe legea #ea,ce i%ar #ai ie$i din gur! Unc/ia$ului, dac! #%ar .edea acu#; 4e c"te ori nu #i%a spus c%o s%osf"r$esc r!u, dac! nu%#i .!d de treab!* 0/iar a$a; 4aB nu cred s!%l #ai .!d pe 2up"nul !sta.reodat!* 4in p!cate, n%o s! #ai aib! c"nd s! se bat! cu pu#nii 'n piept6 8(i%a# 1is eu, Sa#9* L%

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 155/225

a$ l!sa s! #! toace la cap p"n! n%ar #ai putea, nu#aB s!%i #ai .!d #oaca aia b!tr"n!* 4ar nu%artrebui 'nt"i o sc!ld!toare 1dra.!n!, ca s! #! #ai recunoasc!* Oare n%ar fi #ai bine s! ne%ntreb!#acu#, pe ce dru# s%o lu!#< N%a.e# cu# #erge #ai departe, dec"t dac! i%o# ruga pe orci s! nec!l!u1easc!*  : Nu, nu, f!cu -ollu#* N%are nici un rost* Nu pute# #erge #ai departe* A$a a 1is

S#eagol> #erge# p"n! la Poart! $i%apoi o# .edea* i%acu# .ede#* O, da, nepreuitul #eu,.ede#* S#eagol $tia c! /obbiii nu pot s! #earg! pe%aici* O, da, S#eagol $tia*  : Atunci de ce ne.oia ne%ai adus aici< 1ise Sa#, nea."nd nici un c/ef s! fie drept sau cu#inte*  : St!p"nul a 1is a$a* St!p"nul 1ice> 84u%ne la Poart!9* i bunul S#eagol a$a face* A$a a1is st!p"nul, st!p"nul e 'nelept*  : A# 1is, inter.eni +rodo*  0/ipul lui era crunt $i '#pietrit, dar /ot!r"t* Era #urdar, 'ncerc!nat $i .l!guit, dar nu #aist!tea g/e#uit $i a.ea oc/ii li#pe1i*  : A# 1is a$a pentru c! #i%a# f!g!duit s! intru 'n )ordor $i nu $tiu alt! cale* A$a c%a#s%o iau pe dru#ul !sta* Nu cer ni#!nui s! .in! cu #ine*  : Nu, nu, st!p"ne; se .!ic!ri -ollu#, lingu$indu%se pe l"ng! el, cuprins de o #arede1n!de2de* N%are nici un rost pe dru#ul !sta; N%are rost; Nu duce Nepreuitul la el; O s! ne#!n"nce pe toi, dac! o s! i%l ia* O s! #!n"nce toat! lu#ea* (ine%l, st!p"ne, $i fii bun cuS#eagol* Nu%l l!sa s! i%l ia; Sau pleac!, pleac! 'n locuri fru#oase $i d!%i%l 'napoi #icuuluiS#eagol* 4a, da, st!p"ne> d!%i%l 'napoi* S#eagol o s!%l in! la ad!post6 el o s! fac! #ult bine, #aiales pentru /obbiii cu#secade* 7obbiii s! #earg! acas!* Nu .! ducei la Poart!;  : )i s%a poruncit s! #! duc 'n inutul )ordor $i, prin ur#are, a# s! #! duc, 1ise +rodo*4ac! eCist! o singur! cale, atunci pe%acolo o .oi lua%o* 0e #i%e scris 'n frunte #i%e pus*  Sa# nu 1ise ni#ic* &i a2ungea ceea ce citea pe c/ipul lui +rodo* tia c! orice i%ar spune arfi 'n 1adar* i, la ur#a ur#ei, de la bun 'nceput nu a.usese nici o n!de2de6 dar, fiind un /obbit.esel, nu a.usese ne.oie de n!de2de, c"t! .re#e disperarea putuse fi a#"nat!* Acu# 'ns!a2unseser! la sf"r$itul a#ar* 4ar se inuse de st!p"nul s!u tot dru#ul6 de aceea nici n%a.ea deg"nd s! se de1lipeasc! de el* St!p"nul lui n%a.ea s! se duc! singur 'n )ordor* Sa# a.ea s!#earg! cu el6 $i, cu#%necu# trebuia s! se descotoroseasc! de -ollu#*  4ar -ollu# n%a.ea nici un c/ef ca ei s! se descotoroseasc! de el* &ngenunc/e la picioarelelui +rodo, fr"ng"ndu%$i #"inile $i .!ic!rindu%se*  : Nu pe%aici, st!p"ne; se rug! el* )ai e un dru#* O, da, #ai e unul* Alt dru# #ai'ntunecat, #ai greu de g!sit, #ai tainic* 4ar S#eagol 'l $tie* Las!%l pe S#eagol s! i%l arate;  : Alt dru#; 1ise +rodo ne'ncre1!tor, pri.ind cercet!tor la -ollu#*  : 4a; 4a; E%ade.!rat; )ai era un dru#; S#eagol l%a aflat* 7ai s! #erge#, s! .ede#dac! #ai e acolo;  : Nu ne%ai spus despre el p"n! acu#*  : Nu* St!p"nul nu #%a 'ntrebat* St!p"nul nu #i%a spus ce a.ea de g"nd* El nu%i spune bietului S#eagol* EI 1ice> 8S#eagol, du%#! la Poart!9 $i dup%aia, la re.edere* S#eagol poate s%oia Ia s!n!toasa $i s!%i fie bine* 4ar acu# el 1ice> 8A# de g"nd s! intru 'n )ordor pe%aici9* A$a c!lui S#eagol 'i e tare fric!* Nu .rea s!%l piard! pe st!p"nul cu#secade* i a f!g!duit, st!p"nul l%af!cut s! f!g!duiasc!, s!%l scape pe Nepreuit* 4ar st!p"nul o s!%l duc! la el, drept la )"na Neagr!, dac! o s%o ia pe dru#ul !sta* A$a c! S#eagol o s!%i sal.e1e pe a#"ndoi $i se g"nde$te laalt dru# care%a fost odat! ca niciodat!* St!p"n cu#secade* S#eagol foarte bun, totdeauna%i dea2utor*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 156/225

  Sa# se 'ncrunt!* 4ac! ar fi putut s!%l str!pung! pe -ollu# cu pri.irile, ar fi f!cut%o cusiguran!* Sufletul 'i era plin de 'ndoial!* 4up! c't se p!rea, -ollu# era de1n!d!2duit cu ade.!rat$i dornic s!%l a2ute pe +rodo* 4ar lui Sa#, a#intindu%$i c! tr!sese cu urec/ea la sfada aceea, 'i.eni greu s! cread! c! S#eagol cel bun ie$ise deasupra6 'n orice ca1, nu glasul acela a.useseulti#ul cu."nt* Sa# socotea c! 2u#!t!ile S#eagol $i -ollu# Fsau, cu# 'i nu#ea el 'n g"nd,

7oitul $i 7oulG c!1user! deoca#dat! la 'n.oial! $i f!cuser! o alian!> nici unul nu%$i dorea ca4u$#anul s! pun! #"na pe Inel6 a#"ndoi .oiau ca +rodo s! nu cad! ostatic $i s!%l aib! sub oc/iilor c't #ai #ult cu putin! = #!car c"t! .re#e 7oitul #ai putea s! pun! laba pe 8Nepreuitul9 lui*4ar Sa# se 'ndoia c%ar #ai fi .reun dru#*  8i bine c! tic!losuB !sta b!tr"n nu $tie nici 2u#aB din ce are st!p"nul de g"nd s! fac!, '$i1ise el* 4ac%ar $ti c! do#nuB +rodo 'ncearc! s! ter#ine o dat! pentru totdeauna cu Nepreuitul lui, pun r!#!$ag c! s%ar isca #ai #are neca1; Nu#ai c! 7oul b!tr"n e%a$a speriat de 4u$#an = e saua fost la c/ere#ul lui, din c't '#i pare = 'nc"t #ai degrab! s%ar descotorosi iute de noi dec"t s! fie prins c! ne d! o #"n! de a2utor, sau dec"t s! ne lase s!%i topi# Nepreuitul* 0el puin a$a cred* in!d!2duiesc c! st!p"nuB o s! c/ib1uiasc! la asta* E 'nelept, n%a# ce 1ice, dar are ini#a slab!, aiae* Nici un -a#gee n%are cu# s!%$i dea sea#a ce%o s! fac!*9  +rodo nu%i r!spunse lui -ollu# pe dat!* &n ti#p ce #intea 'nceat!, dar .iclean! a lui Sa#c"nt!rea aceste 'ndoieli, el r!#!sese cu oc/ii pironii la st"nca 'ntunecat! din 0irit/ -orgor*Scobitura unde '$i aflaser! ei refugiu era s!pat! 'ntr%o colin! 2oas! la o oarecare 'n!li#e deasupraunei .!i ca un $an, care se 'ntindea p"n! la 'nt!riturile de afar! ale #unilor* &n #i2locul .!ii seaflau te#eliile negre ale turnului de .eg/e dinspre apus* &n lu#ina di#ineii, dru#urile careduceau la Poarta )ordorului nu se .edeau prea li#pede6 erau pale, pline de praf6 unul $erpuia'nd!r!t, c!tre #ia1!noapte6 altul se pierdea la r!s!rit, 'n negurile care pluteau la poalele #unteluiEred Lit/ui6 iar cel de%al treilea .enea spre el* 4up! ce cotea brusc 'n 2urul turnului, intra 'ntr%undefileu stri#t $i trecea c/iar pe dedesubtul scobiturii 'n care se afla el* La apus, 'n dreapta, ocolea pe la cap!tul #unilor $i o lua spre #ia1!1i 'n 'ntunericul ad"nc care n!p!dea toat! partea de apusa Ep/el 4uat/ului6 apoi se pierdea din .edere unde.a, 'n poriunea 'ngust! dintre #uni $i R"ulcel )are* &n ti#p ce pri.ea, +rodo 1!ri pe c"#pie fr!#"ntare #are $i #i$care* P!rea c! o$tiri'ntregi #!r$!luiau acolo, de$i c"#pia era 'n cea #ai #are parte ascuns! 'n aburii $i #ias#ele carese ridicau din #la$tinile $i pustiurile dind!r!t* 4ar ici%colo se 1!rea sc"nteierea l!ncilor $i acoifurilor6 iar dincolo de 'nt!riturile de l"ng! dru# se .edeau c!l!rei #erg"nd 'n grupuri* &$ia#inti de .edenia de la A#on 7en, pe care o a.usese cu doar c"te.a 1ile 'n ur#!, de$i acu# i se p!reau ani* Atunci $tiu c! n!de2dea care 'i p"lp"ise o clip! 'n ini#! era 1adarnic!* -oarnele nur!sunaser! ca o pro.ocare, ci 'n se#n de salut* Nu erau oa#enii din -ondor care%l atacau peSeniorul &ntuneci#ii, ridic"ndu%se ca ni$te stafii r!1bun!toare din #or#intele .ite2ilor #oride#ult, ci oa#eni de alt! ras!, din (inuturile 'ntinse de la R!s!rit, care se adunau la porunca)arelui Senior, o$tiri ce poposiser! peste noapte dinaintea Porii lui $i acu# #!r$!luiau 'n!untru,ca s! 'nt!reasc! puterea #untelui* 0a $i cu# $i%ar fi dat brusc sea#a de 'ntreaga pri#e2die 'n carese aflau = singuri 'n lu#ina cresc!toare a 1ilei, at"t de aproape de a#eninarea aceea uria$! =+rodo '$i trase 'n grab! gluga cenu$ie $i subire peste cap $i cobor' 'n ."lcea* Apoi se 'ntoarsec!tre -ollu#*  : S#eagol, 1ise el, a# s!%i #ai acord o dat! 'ncrederea #ea* Se pare c! n%a# 'ncotro $ic! asta%i soarta #ea, s! pri#esc a2utor de la tine c"nd sunt la anang/ie6 iar soarta ta e s!%#i daia2utor #ie, cel pe care l%ai ur#!rit cu g"nduri rele* P"n! acu# #erii toat! preuirea #ea $i i%airespectat cu."ntul 'n credin!* @ic 'n credin! $i nu #! 'ndoiesc, ad!ug! el, arunc"ndu%i lui Sa# o pri.ire6 c!ci a# fost de dou! ori 'n puterea ta $i nu ne%ai f!cut nici un r!u, $i nici n%ai 'ncercat s!%

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 157/225

#i iei ceea ce caui de at"ta .re#e* +ie ca a treia oar! s! ne a2ui cel #ai bine; 4ar te pre.in,S#eagol, e$ti 'n pri#e2die*  : 4a, da, st!p"ne; 'ncu.iin! -ollu#* Pri#e2die cu#plit!; Lui S#eagol i se cutre#ur!oscioarele nu#ai c"nd se g"nde$te la asta, dar nu d! bir cu fugiii* Trebuie s!%l a2ute pe st!p"nulcu#secade*

  : Nu #%a# g"ndit la pri#e2dia care ne pa$te pe toi, 1ise +rodo* @ic doar de cea care te pri.e$te nu#ai pe tine* Ai f!g!duit 2ur"nd pe ceea ce tu nu#e$ti 8nepreuitul9* (ine #inte; Astate leag!, dar te face $i s%o iei ra1na* Ai $i luat%o, de altfel, c"nd i%ai dat nebune$te 'n petic* 84!%i%l'napoi lui S#eagol9, ai 1is* S! nu #ai spui a$a ce.a niciodat!; S! nu%i /r!ne$ti n!de2dea aceasta,c!ci n%o s!%l pri#e$ti 'napoi niciodat!* 4ar dorina ta 'i poate 2uca feste $i te .a duce spre unsf"r$it a#ar* &nc! o dat!, n%o s!%l pri#e$ti niciodat! 'napoi* 4ac! n%oi a.ea $i n%oi a.ea 'ncotro,a# s!%#i pun nepreuitul pe deget6 $i $tii bine c! ai fost sub .ra2a lui, c"nd.a, de#ult* Iar dac!, purt"ndu%l, .a fi s!%i poruncesc, te .ei supune, c/iar dac! asta ar 'nse#na s! te arunci 'n pr!pastie sau 'n foc* i, fii sigur, asta .a fi porunca #ea; A$a c! fii cu b!gare de sea#!, S#eagol;  Sa# se uit! la st!p"nul s!u, 'ncu.iin"nd, dar $i cu ui#ire6 era ce.a ce nu #ai .!1use 'n'nf!i$area $i nu #ai au1ise 'n glasul lui p"n! atunci* A.usese totdeauna 'ncredinarea c! bun!tatea dragului do#n +rodo era #are, p"n! la orbire* 5ine'neles, el 1icea c! st!p"nul era cea#ai 'neleapt! fiin! din lu#e Fpoate 'n afar! de b!tr"nul do#n 5ilbo $i -andalfG* &n felul lui, $i-ollu# putea s! fac! aceea$i gre$eal!, adic! s! ia bun!tatea drept orbire6 dar la el era de 'neles,deoarece 'l cuno$tea de puin! .re#e* &n orice ca1, .orbele lui +rodo 'l puser! cu botul pe labe $i'l 'nsp!i#"ntar!* Se gudura acu# la p!#"nt $i din bolboroselile lui nu se 'nelegea dec"t 8bunulest!p"n9*  +rodo a$tept! ner!bd!tor o .re#e, apoi rosti, de data aceasta #ai puin se.er>  : 7ai, -ollu# sau S#eagol, dac! .rei, .orbe$te%#i despre cel!lalt dru# $i arat!%#i%l,dac!%l $tii* Este .reo n!de2de care s! #! fac! s!%#i sc/i#b calea pe care%a# luat%o< Spunerepede, c!ci #! gr!besc*  4ar -ollu# era 'ntr%o stare 2alnic! $i a#eninarea lui +rodo 'l scosese din #ini* Nu erau$or s! afli ce.a li#pede printre b!l#!2elile $i #iorl!iturile lui, 'ntrerupte adeseori de clipe 'ncare se t"ra la p!#"nt $i 'i ruga fierbinte pe a#"ndoi s! fie 'ndur!tori cu 8bietul $i #icuulS#eagol9* 4up! o .re#e, se #ai lini$ti puin $i +rodo reu$i s! pun! cap la cap ceea ce spunea>dac! ur#ai dru#ul care cotea la apus de Ep/el 4uat/, a2ungeai p"n! la ur#! la o trec!toare printr%un p"lc de arbori negri* &n dreapta, era o cale care cobora la Osgiliat/ $i la podurile pesteAnduin6 'n #i2loc, dru#ul ducea spre #ia1!1i*  : )ai departe, #ai departe, 1ise -ollu#* N%a# fost niciodat! pe acolo, dar se spune c!la sute de leg/e se .ede Apa cea )are, care nu%i niciodat! lini$tit!* Sunt #uli pe$ti acolo, iar p!s!rile #!n"nc! pe$tii6 fru#oase p!s!ri; 4ar noi n%a# fost niciodat! acolo* 3ai, n%a# a.ut at"tanoroc; i #ai departe sunt 'ntinderi #ari de p!#"nt, se spune, dar +aa -alben! e tare ar1!toareacolo $i rareori apar norii, iar oa#enii%s cu#plii $i au c/ipuri 'ntunecate* Noi nu dori# s! .ede#inutul !la*  : Nu; f!cu +rodo* 4ar, /ai, n%o lua ra1na; 0e poi s!%#i spui de%a treia cotitur!<  : O, da, da; )ai e $i%al treilea dru#, 1ise -ollu#* E dru#ul spre st"nga; 'ncepe i#ediats! urce, s! urce $erpuitor $i iar s! urce 'nd!r!t, c!tre tenebrele 'nalte* Apoi ocole$te st"nca neagr!,o s%o .e1i, o s%o .e1i deodat! deasupra $i%o s!%i .in! s! intri 'n p!#"nt*  : S%o .!d< 0e s! .!d<  : 3ec/ea fort!rea!, tare .ec/e $i cu#plit! acu#* 0"nd era S#eagol #ic, de #ult, au1ea po.e$ti din )ia1!1i* O, da, spunea# seara o groa1! de po.e$ti, a$e1ai pe #alul R"ului cel )are,

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 158/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 159/225

aceea 'ngro1itoare, o, nu, bine'neles; Aici .ine S#eagol $i%i sare 'n a2utor, dr!guul de S#eagol,cu toate c! nu%i spune ni#eni despre ce%i .orba* S#eagol e iar de a2utor* El a g!sit%o, el o $tie*  : 0e%ai g!sit< 'ntreb! +rodo*  -ollu# se g/e#ui $i glasul i se stinse din nou 'ntr%o $oapt!*  : O potecu! care duce sus, 'n #uni6 $i dup%aia o scar!, o scar! 'ngust!, o, da, o scar!

'ngust! $i lung!* i pe ur#! #ai #ulte sc!ri* i pe ur#! = aici glasul i se stinse $i #ai tare = untunel6 la ur#!, o cr!p!tur! #ic!, $i o potecu! sus, deasupra trec!torii #ai #ari* Pe%acolo a fugitS#eagol din tenebre; 4aB asta a fost acuB #uli ani* Potecua o fi pierit6 daB poate nu, poate nu*  : Nu%#i place deloc po.estea asta, 1ise Sa#* A$a cu# spui, pare prea u$or* 0/iar de #aie poteca, e sigur p!1it!* Pe atunci nu era, -ollu#<  Rostind acestea, 1!ri sau i se p!ru c! 1!re$te o sclipire .er1uie 'n oc/ii lui -ollu#* Acesta#"r"i, dar nu r!spunse*  : Nu e p!1it!< 'ntreb! +rodo se.er* i c/iar ai fugit din tenebre, S#eagol< Oare nucu#.a i s%a dat .oie s! pleci cu o #isie< 0el puin a$a i s%a p!rut lui Aragorn c"nd a dat de tine prin S#"rcurile )orilor, acuB c"i.a ani*  : )inciun!; $uier! -ollu# $i oc/ii i se u#plur! de r!utate, au1ind nu#ele lui Aragorn*A #init, da, da; A# sc!pat cu puterile #ele* A$a e, #i s%a spus s! caut Nepreuitul6 $i%a#scotocit, $i%a# scotocit, dar nu s!%l g!sesc pentru &ntunecatul* Nepreuitul a fost al nostru, a fostal #eu; Eu a# fugit;  +rodo a.u si#!#"ntul ciudat c!, 'n pri.ina asta, -ollu# nu era departe de ade.!r a$acu# s%ar fi a$teptat6 c!, 'ntr%un fel sau altul, g!sise o cale de ie$ire din )ordor prin propria%i.iclenie* Se g"ndi, de ase#eni, c! -ollu# 1isese eu $i asta, se p!rea, era un se#n rar c!r!#!$iele din .ec/ea lui cinste ie$iser! pentru #o#ent 'n.ing!toare* 4ar c/iar dac! -ollu# putea fi cre1ut 'n aceast! pri.in!, +rodo nu uita c! 4u$#anul era .iclean* +uga putea s! fi fost cu bun! $tiin! sau pus! la cale, cu .oie de la Turnul &ntuneci#ii* -ollu# 'i ascundea unele lucruri,era li#pede asta*  : Te%ntreb din nou, 1ise el6 dru#ul !sta tainic nu e p!1it<  4ar nu#ele lui Aragorn 'l aruncase pe -ollu# 'ntr%o stare 'ntunecat!* A.ea aerul#incinosului b!nuit c"nd spusese $i el o dat!%n .iaa lui ade.!rul6 sau #!car 'n parte* A$a c! nur!spunse*  : Nu e p!1it< 'ntreb! iar +rodo*  : 5a da, o fi* Nu%i nici un loc sigur 'n inutul !sta, 1ise -ollu# ursu1* Nu%i nici un locsigur* 4ar st!p"nul n%are dec"t s!%ncerce sau s! se duc! acas!* Alt! cale nu%i*  Nu #ai scoaser! ni#ic de la el* Nu $tia sau nu .oia s! spun! cu# se nu#ea locul acela pri#e2dios sau trec!toarea 'nalt!*  Trec!toarea se nu#ea 0irit/ Ungol $i se .orbea despre ea cu #ult! spai#!* Pese#ne c!,dac! Aragorn ar fi fost cu ei, le%ar fi spus nu#ele $i t"lcul lui6 iar -andalf i%ar fi pus 'n gard!* 4arerau singuri* Aragorn era departe, -andalf st!tea printre ruinele Isengardului $i se 'nfrunta cuSaru#an, 'nt"r1iat 'n aciunile sale de tr!dare* i c/iar 'n clipa 'n care 'i spusese lui Saru#anulti#ele cu.inte $i palantirul se i1bise 'n fl!c!ri de treptele din Ort/anc, g"ndul lui tot spre +rodo$i spre Sa# cel 'nelept se 'ndreptase6 'i c!utase leg/e peste leg/e cu oc/ii #inii, cu #il! $in!de2de*  Poate c! +rodo si#ise ce.a f!r! s! $tie, a$a cu# i se 'nt"#plase la A#on 7en, de$icredea c! -andalf se pr!p!dise, pierise pentru totdeauna 'n tenebrele dep!rtate ale )oriei*R!#ase a$e1at pe p!#"nt #ult! .re#e, t!cut, cu capul plecat, c!1nindu%se s!%$i a#inteasc! totce%i spusese -andalf* 4ar 'n leg!tur! cu taina aceasta nu%i .eni ni#ic 'n #inte* Ade.!rul era c!fuseser! lipsii de 'n.!!tura lui -andalf #ult prea cur"nd, pe c"nd T!r"#ul &ntuneci#ii era 'nc!

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 160/225

departe* 0u# se intra acolo, -andalf nu le spusese* Pese#ne c! nu $tia* Se 'ncu#etase odat! 'nfort!reaa 4u$#anului, la #ia1!noapte, 'n 4oi -uldur* 4ar 'n )ordor, la )untele de +oc, $i 'n5arad%dur, fusese oare, de c"nd Seniorul &ntuneci#ii se ridicase iar la putere< +rodo credea c! nu*i iat!%l pe el acu#, un piticu din 0o#itat, un si#plu /obbit de la ar!, pus s! g!seasc! o cale pecare nici cei #ari nu puteau sau nu 'ndr!1neau s! #earg!* 0e soart! nenorocit!; 4ar se 'n.oise

c/iar la el acas!, 'ntr%o pri#!.ar! apus!, din anii de de#ult, at"t de 'ndep!rtai, 'nc"t p!rea o partedintr%o po.estire despre tinereea lu#ii, pe c"nd erau 'nc! 'n floare 0opacii de Argint $i de Aur* Nenorocit! tain!; Pe ce dru# s%o ia< i dac! a#"ndou! duceau spre groa1! $i #oarte, la ce buntaina asta<  @iua se t"ra 'nainte* Se l!s! o lini$te ad"nc! peste #icul lor ascun1i$ cenu$iu, at"t deaproape de t!r"#ul spai#ei6 o lini$te pe care o puteai pip!i, de parc! ar fi fost un .!l gros 'ntre ei$i lu#ina din 2ur* 4easupra se 'n!la bolta palid! a cerului br!1dat de fuioare iui de fu#,dep!rtat! $i 'nalt!, abia 1!rit! prin /!uri de aer greu, colc!ind de g"nduri* Nici #!car un .ultur 'nsoare nu i%ar fi .!1ut pe /obbii, a$a cu# st!teau acolo sub po.ara sorii grele, f!r! s! scoat! o.orb!, f!r! s! fac! nici cea #ai #ic! #i$care, 'n.!luii 'n #antiile cenu$ii* Pri.irile lui s%ar fioprit, poate, o clip!, asupra lui -ollu#, o u#br! fira.!, pr!bu$it! la p!#"nt = sc/eletul .reunuicopil de%al Oa#enilor de care #ai at"rnau ni$te 1drene, cu braele $i picioarele aproape la fel desubiri $i de albe ca oasele6 nici #!car o f!r"#! de carne care s! #erite o ciuguleal!*  +rodo '$i spri2inise fruntea de genunc/i, dar Sa# st!tea 'ntins pe spate cu #"inile sub cap,/olb"ndu%se pe sub glug! la cerul pustiu* 4eodat! i se p!ru c! .ede u#bra unei p!s!ri 'ntunecaterotindu%se sub pri.irile sale, plutind, apoi rotindu%se iar* Se i.ir! 'nc! dou!, apoi $i%a patra* Abiale putea 1!ri, dar i se p!rea c! erau uria$e, cu aripile largi, $i c! 1burau la #are 'n!li#e* &$iacoperi oc/ii $i se g/e#ui 'n fa!* Aceea$i spai#! pre.estitoare o #ai 'ncercase aproape de0!l!reii Negri = groa1a neputincioas! care pusese st!p"nire pe el, la au1ul ip!tului adus de ."nt$i la .ederea u#brei asupra lunii = de$i acu# nu era at"t de 1drobitoare $i de aprig!6 a#eninarea p!rea #ult #ai dep!rtat!* 4ar ea eCista* O si#ea $i +rodo* -"ndirea i se fr"nse* Se foia $itre#ura, dar nu ridic! pri.irile* -ollu# se str"nsese cu totul, ca un p!ian2en 'ncolit* Siluetele'naripate se rotir! $i se pr!bu$ir! iute 'nd!r!t, spre )ordor*  Sa# trase ad"nc aer 'n piept*  : 0!l!reii #i$un! iar pe sus, rosti el cu un glas r!gu$it $i $optit, i%a# 1!rit* 0redei c! eine%au .!1ut pe noi< Erau tare sus* Iar dac! sunt tot 0!l!reii Negri, nu%i a$a c! nu prea .!d pelu#in! de 1i<  : Nu, pese#ne c! nu, 1ise +rodo* 4ar ar#!sarii lor, da* +!pturile acelea 'naripate pe carec!l!resc, .!d, dup! c"t se pare, #ai bine ca orice alt! .ietate* Sunt ca ni$te corbi uria$i* Ur#!rescce.a6 #! te# c! 4u$#anul .eg/ea1!*  Spai#a trecu, dar lini$tea 'n.!luitoare fusese risipit!* O .re#e se si#iser! rupi de lu#e,ca pe o insul! ne.!1ut!6 1!ceau iar descoperii, pri#e2dia se 'ntorsese* 4ar +rodo nu%i .orbi niciacu# lui -ollu# $i nici nu se /ot!r' ce s! aleag!* (inea oc/ii 'nc/i$i, ca $i cu# ar fi .isat sau ar fifost cufundat 'n tot felul de tr!iri $i a#intiri* &ntr%un t"r1iu, se r!suci $i se ridic! 'n picioare, p!r"nd c! era gata%gata s! .orbeasc! $i s! ia o /ot!r"re* 4ar?  : La naiba; f!cu el* Asta ce #ai e<  O nou! spai#! puse st!p"nire pe ei* Au1ir! 1.on de c"ntec $i strig!te r!gu$ite* La 'nceput p!rur! foarte dep!rtate, dar se apropiau din ce 'n ce #ai #ult de ei* Prin #intea lor trecu deodat!acela$i g"nd> 'naripaii aceia negri 'i iscodiser! $i%$i tri#iteau acu# o$tenii 'nar#ai s! pun! #"na pe ei6 c!ci iueala slu2itorilor cu#plii ai lui Sauron era nease#uit!* Se g/e#uir! ascult"nd*-lasurile $i 1!ng!nitul ar#elor erau foarte aproape* +rodo $i Sa# '$i scoaser! s!biuele din teac!*Era i#posibil s! #ai fug!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 161/225

  -ollu# se ridic! 'ncet $i se t"r' ca un g"ndac spre #arginea gropii* Se 'n!l! cu #are,#are gri2!, c"te puin, p"n! putu s! se uite printr%o cr!p!tur! dintr%un bolo.an* R!#ase acoloneclintit o .re#e, f!r! s! fac! nici un 1go#ot* 4eodat! glasurile 'ncepur! s! se sting!, p"n! pierir! cu totul* 4eparte, r!sun! un corn pe crenelurile )orannonului* Atunci -ollu# se retrase $ilunec! 'napoi 'n groap!*

  : )ai #uli oa#eni se%ndreapt! spre )ordor, 1ise el cu glas sc!1ut* 0/ipuri 'ntunecate* N%a# #ai .!1ut p"n%acu# ase#enea oa#eni, nu, S#eagol n%a #ai .!1ut a$a ce.a* Sunt cu#plii*Au oc/ii negri, p!rul negru, lung, $i cercei de aur 'n urec/i6 da, #ult aur fru#os* i unii sunt#"n2ii cu ro$u pe obra2i $i au #antii ro$ii6 steagurile lor sunt tot ro$ii, la fel ca ."rfurile l!ncilor6au scuturi rotunde, galben cu negru, pline de epi* Nu cu#secade6 tare /aini $i cru1i arat! oa#enii!$tia; Aproape la fel de r!i ca orcii $i #ult #ai #ari* S#eagol crede c! sunt din )ia1!1i, dedincolo de cap!tul R"ului cel )are6 pe dru#ul !la au .enit* S%au dus spre Poarta Neagr!6 4ar s%ar putea s! #ai .in! $i alii* 3ine tot #ai #ult! lu#e 'n )ordor* P"n! la ur#! toat! suflarea o s!intre acolo*  : Erau $i olifani< 'ntreb! Sa#, uit"ndu%$i spai#a $i .r"nd s! afle .e$ti despre locuriciudate*  : Nu, olifani nu; 0e sunt olifanii< nu se du#iri -ollu#*  Sa# se ridic! 'n picioare cu #"inile la spate Fa$a cu# f!cea totdeauna c"nd recita poe1iiG$i 'ncepu>  )are sunt c"t un c!soi 0a un $arpe%al #eu n!soi*  i%s ca $oarecele, #urg, 0utre#ur p!#"ntul c"nd fug*  Iar c"nd trec prin iarb! Arborii se sfar#!*  0u cornul la gur!, 0u urec/i peste #!sur!, 0!tre #ia1!1i #!%ndrept, Trop!i $i deloc n%a$tept 'ntins la p!#"nt*  Nu 1ac nici 'n #or#"nt*  Eu sunt olifantul #are )ai 'nalt ca ori$icare*  0ine%o dat! #!%nt"lne$te Peste ani #! po#ene$te*  i de #ine n%ai s! cre1i 4ac!%n fa! nu #! .e1i*  4ar sunt olifantul #are 0e st! nu#ai 'n picioare*  : Astea%s ni$te sti/uri de la noi, din 0o#itat, rosti Sa# dup! ce ter#in! de recitat* Or fi prostii, n%or fi prostii? 4aB a.e# $i noi po.e$tile noastre $i ne .in $i nou! .e$ti de la )ia1!1i* &n1ilele de de#ult, /obbiii #ai c!l!toreau $i ei din c"nd 'n c"nd* Asta nu%nsea#n! c! se #ai'ntorceau toi $i nici c! li se d!dea 'ntru totul cre1are> ni#ic altce.a dec"t ni$te .e$ti din 5ree, lafel de de#ne de cre1are ca b"rfa din 0o#itat, cu# se 1icea pe la noi* 4aB a# au1it po.e$ti desprese#inia uria$! departe, 'n (inuturile Soarelui* Le 1ice# sertingi 'n bas#ele noastre6 c!l!resc peolifani, se spune, c"nd pornesc la lupt!* Sertingii '$i pun casele, turnurile $i tot ce au pespin!rile olifanilor care dau cu pietre unii%ntr%alii* A$a c! 'n clipa c"nd ne%ai spus c!%s 8oa#enide la )ia1!1i, 'n.e$#"ntai 'n ro$u $i aur, #i%a# 1is, 8Oare n%or fi $i olifani<9 0!ci dac!%i pe%a$a, .oia# $i eu s!%i .!d, cu toat! pri#e2dia* 4aB acu# nu cred c%o s! #ai .!d .reodat! olifani*Poate nici nu sunt ase#enea fiare, 1ise el oft"nd*  : Nu, olifani nu, 1ise -ollu# iar* S#eagol n%a #ai au1it de%a$a ce.a* i nici nu .rea s!%i.ad!, nu .rea s! $tie c! sunt* S#eagol .rea s! plece de%aici $i s! se%ascund! 'ntr%un loc #aiap!rat* S#eagol .rea ca $i st!p"nul s! plece* St!p"nul cu#secade nu .rea s! .in! cu S#eagol<  +rodo se ridic! 'n picioare* 0u toate gri2ile care 'l cople$eau, i1bucnise 'n r"s c"nd Sa#d!duse dru#ul la sti/urile acelea str!.ec/i de spus la gura sobei, despre olifant, $i buna dispo1iie'i risipi $o.!iala*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 162/225

  : 0e bine%ar fi s%a.e# o #ie de olifani, 'n frunte cu -andalf c!lare pe unul alb, 1ise el*Atunci poate ne%a# croi $i noi dru# pe t!r"#ul acela al r!ului* 4ar nu a.e# dec"t picioareleastea ale noastre obosite* Ei bine, S#eagol, a treia cotitur! s%ar putea s! ias! cel #ai bine* O s!#erg cu tine*  : 5un st!p"nuB, 'nelept st!p"nuB, cu#secade st!p"nuB; strig! -ollu# cuprins de 'nc"ntare

$i gudur"ndu%se l"ng! genunc/ii lui +rodo* 5un st!p"nuB; Atunci odi/nii%.!, /obbiei dr!g!la$i,la u#bra pietrelor, l"ng! pietre; Odi/nii%.! $i stai lini$tii, p'n%o pleca +aa -alben!* 4up%aia pute# s%o $terge#* Tiptil $i iute ca u#brele, a$a trebuie s%o $terge#;  I3 &n care e .orba despre #irodenii $i despre toc!nia de iepure*  Se odi/nir! 'n cele c"te.a ceasuri care r!#!seser! din 1i, #ut"ndu%se #ereu la r!coare,dup! cu# se #i$ca soarele, p"n! c"nd, 'n sf"r$it, u#bra #arginii de apus a ."lcelei 'n care seaflau se lungi $i groapa fu n!p!dit! de 'ntuneric* Atunci ciugulir! c"te ce.a $i b!ur! cu #!sur!*-ollu# nu #"nc! ni#ic, dar pri#i apa cu bucurie*  : 0ur"nd o s%a.e# destul!, 1ise el, ling"ndu%se pe bu1e* 0urge ap! bun! 'n p"raiele ce se.ars! 'n R"ul cel )are6 bun!%i apa 'n inutul unde ne duce#; S#eagol poate s! fac! rost $i de%alegurii* 0!ci tare%i e foa#e6 da, da, gollu#;  &$i a$e1! pal#ele #ari pe p"ntecele supt $i 'n oc/i 'i ap!ru o lu#in! .er1uie, sp!l!cit!*  Se 'nserase bine c"nd, 'n sf"r$it, ie$ir! t"r"ndu%se peste #arginea de apus a ."lcelei $i pornir! pe #arginea dru#ului, pier1"ndu%se ca ni$te stafii, 'n inutul acela sf!r"#at* Trecuser!trei nopi de c"nd fusese lun! plin!, dar astrul nu se%ar!ta peste #uni p"n! aproape de #ie1ulnopii, a$a c! 'n pri#ele ceasuri 'ntunericul fu deplin* O singur! lu#in! ro$ie ardea sus, 'nTurnurile 0olilor, dar, alt#interi, nu se au1ea $i nu se .edea ni#ic pe )orannon, unde str!2eriise pli#bau neobosit*  Se p!rea c! oc/iul acela ro$u 'i ur#!ri p"n! la #ile 'ntregi dep!rtare, 'n ti#p ce fugeau'#piedic"ndu%se prin pustiiciunea pietroas!* &n st"nga lor $erpuia dru#ul pe care 'ns! nu'ndr!1neau s%o apuce, dar c!utau s! nu se dep!rte1e prea #ult de el* P"n! la ur#!, dup! ce trecuseo bun! bucat! din noapte $i ei erau fr"ni de oboseal!, c!ci nu reu$iser! s! se odi/neasc! dec"tfoarte puin, oc/iul se #ic$or! c"t un punct aprins, apoi se f!cu ne.!1ut6 cotiser! pe dup! u#!rul'ntunecat de la #ia1!noapte al #unilor ce.a #ai puin 'nali, lu"nd%o c!tre #ia1!1i*  Atunci f!cur! iar popas, cu ini#ile ciudat de u$oare, 'ns! nu pentru #ult! .re#e* Nu prea puteau ine pasul cu -ollu#* 4up! socoteala lui, erau aproape trei1eci de leg/e din )orannon p"n! la r!scruce, #ai sus de Osgiliat/, $i n!d!2duia s! fac! dru#ul cu patru opriri* A$a c! nu trecu#ult $i%o pornir! iar c!1nit #ai departe, p"n! c"nd 1orile 'ncepur! s! se risipeasc! 'ncet 'nsingur!tatea cenu$ie $i nesf"r$it!* Str!b!tuser! aproape opt leg/e $i /obbiii n%ar #ai fi fost, nicis! .rea, 'n stare s! fac! .reun pas*  &n lu#ina care cre$tea, inutul nu li se #ai p!ru at"t de sterp $i de ruinat* )unii sedeslu$eau 'nc!, pre.estitori de rele, 'n st"nga lor, dar 'n apropiere, la st"nga, .!1ur! dru#ul c!tre#ia1!1i, care se inea acu# departe de poalele negre ale colinelor $i o lua la .ale spre apus*'nd!r!tul lui se 1!reau po."rni$urile n!p!dite de arbori su#bri, ca ni$te nori 'ntunecai, dar de 2ur'#pre2ur se 'ntindea o pust! nesf"r$it!, plin! de b!l!rii, de gro1a#!, de corni $i de alte tufenecunoscute lor* Ici%colo, se 1!reau p"lcuri de pini 'nali* 7obbiilor le #ai crescur! un picini#ile, 'n ciuda oboselii> aerul era proasp!t $i 'n#ires#at $i le a#intea de 'n!li#ile dep!rtatedin )eleagul de la )ia1!noapte* Asta le pl!cu, fiindc! se g!seau pe%un p!#"nt st!p"nit doar dec"i.a ani de Seniorul &ntuneci#ii, care nu se pr!bu$ise cu totul 'n paragin!* 4ar nu uitau pri#e2dia care 'i p!$tea $i nici Poarta Neagr! 'nc! at"t de aproape, de$i ascuns! 'nd!r!tul'n!li#ilor #o/or"te* 0!utar! un ascun1i$ unde s! se ad!posteasc! pe ti#pul 1ilei de oc/idu$#!no$i*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 163/225

  @iua trecu ane.oie* St!teau 'ntin$i 'n ini#a pustei $i nu#!rau ceasurile #olco#e 'n care parc! nu se sc/i#ba aproape ni#ic6 c!ci se aflau 'nc! sub u#brele #untelui Ep/el 4uat/, iarsoarele era acoperit de .!luri* +rodo ador#i de c"te.a ori, ad"nc $i lini$tit, fie c! se 'ncredea cutotul 'n -ollu#, fie pentru c! era prea obosit ca s!%$i #ai fac! .reo gri2! 'n pri.ina lui6 dar Sa#nu reu$i dec"t s! aipeasc!, c/iar $i c"nd -ollu# ador#i iute bu$tean, tres!rind $i forn!ind 'n

.isurile sale tainice* )ai degrab! foa#ea dec"t ne'ncrederea 'l inea trea16 'ncepuse s!%i fie dor deo #as! bun!, = fierbinte, ca la #a#a acas!*  4e 'ndat! ce inutul pieri 'ntr%o #as! cenu$ie Ia c!derea nopii, pornir! iar* -ollu# 'i dusespre dru#ul de la #ia1!1i6 iar dup! aceea '$i continuar! c!l!toria #ai iute, de$i pri#e2dia era #ai#are* 0iuleau urec/ile, s! prind! orice 1go#ot de copite sau de pa$i 'n fa! sau 'n spate6 darnoaptea se scurse $i nu d!dur! de nici un c!l!tor c!lare sau pe 2os*  4ru#ul fusese f!cut de #ult de tot $i .reo trei1eci de #ile fuseser! drese de cur"nd, dar, pe #!sur! ce 'nainta 'nspre #ia1!1i, se p!r!ginea tot #ai tare* Se #ai g/icea 'nc! dib!ciaoa#enilor de alt!dat! 'n felul s!u drept, sigur $i f!r! poticneli6 ici%colo, trecea peste po."rni$urilecolinelor sau se a."nta peste p"raie, 'n arcuiri largi, ar!toase $i bine durate6 dar, p"n! la ur#!,toate se#nele de lucr!tur! 'n piatr! se f!cur! ne.!1ute, afar! de c"te un st"lp pr!bu$it ici $i colo,i.indu%se printre /!i$urile de pe #argini, sau de .ec/i buc!i de caldar"#, abia 1!rindu%se printre buruieni $i #u$c/i* )!r!cini, arbori $i ferigi se t"rau $i at"rnau peste #argini sau n!p!deau toat!suprafaa dru#ului* &ntr%un t"r1iu, a2unser! pe un dru#eag neu#blat6 dar nu $erpuia deloc6 oinea drept 'nainte $i 'i c!l!u1ea pe cea #ai iute cale*  Astfel a2unser! la fruntariile de #ia1!noapte ale inutului c!ruia oa#enii 'i 1iceau c"nd.aIt/ilien, o ar! fer#ec!toare, cu 'n!li#i '#p!durite $i p"raie repe1i* Noaptea se f!cu fru#oas!sub stele $i sub luna rotund!, iar /obbiilor li se p!ru c! .!1du/ul era tot #ai 'n#ires#at, pe#!sur! ce 'naintau6 $i din pufniturile $i bo#b!nelile lui -ollu#, se p!rea c! obser.ase $i el acestlucru $i nu prea%i c!dea bine* La pri#ele se#ne ale 1ilei, f!cur! din nou popas* Se aflau la cap!tulunei cr!p!turi lungi, ad"nci, cu pereii abrupi la #i2loc, unde dru#ul t!ia o creast! pietroas!, darde acolo urcar! pe #alul de apus care d!dea dincolo de fruntarii*  0erul se lu#ina $i .!1ur! c! #unii erau acu# #ai departe, la r!s!rit, $i se pierdeau 'n1are* 4up! ce o luar! spre apus, ap!rur! po."rni$uri do#oale care coborau p"n! /!t%departe, 'nneguri* 4e 2ur '#pre2ur, cre$teau du#br!.i de copaci = bra1i, cedri $i c/iparo$i, precu# $i altesoiuri necunoscute 'n 0o#itat = 'n #i2locul c!rora se 1!reau poieni 'ntinse6 $i peste tot se'n.olburau pu/oaie de ierburi 'n#ires#ate $i de tufi$uri* Lunga c!l!torie din 3"lceaua 4espicat!'i adusese departe, la #ia1!1i de inutul lor, dar niciodat! p"n! acu# nu #ai si#iser! /obbiii oase#enea sc/i#bare de cli#! ca aici, 'n regiunea aceasta ad!postit!* Pri#!.ara '$i f!cea de2a delucru 'n 2urul lor> frun1ele de ferig! str!pungeau #u$c/iul $i p!#"ntul gras, 1adele '$i 'ntindeaudegetele .er1i, printre s#ocurile de iarb! 'nfloriser! floricelele, p!s!relele c"ntau* It/ilien,gr!dina -ondorului, acu# pustiit!, p!stra 'nc! ce.a din dr!g!l!$enia unei driade despletite*  La #ia1!1i $i la apus, inutul se desc/idea spre .!ile #ai calde ale Anduinului $i la r!s!ritde Ep/el 4uat/, f!r! s! a2ung! 'ns! p"n! sub u#brele #untelui6 se 'ntindea apoi la nord p"n! laE#n )uil $i se desc/idea pri#itoare aerului de #ia1!1i $i ."nturilor u#ede dinspre )areadep!rtat!* 0re$teau aici o #uli#e de arbori #!rei, plantai 'n .ec/i#e, r!.!$ii de trecereaanilor, 'n noianul unui /!i$ de l!stari6 apoi #ai erau du#br!.i $i desi$uri de ta#arisc $i deterebini spino$i, de #!slini $i de dafini6 ienup!ri $i #irt6 $i tufe de ci#bru care 'n.!luiau cutulpinile lor t"r"toare, le#noase, pietre ascunse 'n tapiserii ad"nci* )ai #ulte soiuri de sal.ie '$iar!tau florile albastre, ro$ii sau .erde%pal, iar p!trun2elul $i so."rful abia r!s!riser!, di#preun! cu#ulte alte ierburi fru#os #irositoare cu for#e $i #ires#e #ai presus de $tiina, gr!din!reasc! alui Sa#* SaCifraga $i celelalte ierburi 'nstelau de2a grotele $i pereii st"nco$i* Pri#ulele $i

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 164/225

ane#onele se de$teptau printre crengile de alun, iar coprinde $i l!cri#ioarele nenu#!rate '$iscoteau capetele din iarba deas! $i .erde di#pre2urul /ele$teelor for#ate de p"raiele repe1i 'nad"ncituri r!coroase, 'n re.!rsarea lor spre Anduin*  0!l!torii 'ntoarser! spatele dru#ului $i o luar! pe po."rni$ 'n 2os* &n .re#e ce%$i purtau pa$ii printre tufi$uri $i ierburi, 'i '#presurau #ires#ele sua.e* -ollu# tu$ea $i icnea6 dar /obbiii

tr!geau ad"nc aer 'n piept $i Sa# i1bucni deodat! 'n r"s = un r"s de u$urare, nu de bucurie*Pornir! pe firul unui p"r"u care curgea iute 'n faa lor, la .ale* 0ur"nd 'i duse la un lac #icu $ili#pede, 'ntr%o ."lcea do#oal!6 se i.ise 'n ruinele pr!bu$ite ale unui .ec/i ba1in de piatr!, a c!rui#argine crestat! era acoperit! cu #u$c/i $i rugi de #ure6 de 2ur '#pre2ur, se ridicau spadele'n$iruite ale iri$ilor $i frun1ele de nuf!r pluteau pe oglinda lui 'ntunecat! $i tre#ur!toare6 dar eraad"nc $i proasp!t $i se re.!rsa #olco# peste un prag de piatr! de la cap!tul cel!lalt* Aici sesp!lar! $i b!ur! pe s!turate din pu/oiul care se .!rsa 'n lac* Apoi c!utar! o ascun1!toare unde s!se odi/neasc!6 c!ci locul acesta cu 'nf!i$are fru#oas! era totu$i acu# pe teritoriul 4u$#anului* Nu se ab!tuser! prea #ult de la dru#6 cu toate acestea, .!1user! c/iar $i 'n locul acela ur#ele.ec/ilor r!1boaie $i r!nile #ai noi, pricinuite de orci $i de ali slu2itori sc"rba.nici de%aiSeniorului &ntuneci#ii = un pu plin cu gunoaie $i resturi6 arbori dobor"i f!r! rost $i l!sai s!#oar!, cu scoara crestat! ur"t, n!p!dit! de rune $i de alte 'nse#ne cu#plite ale Oc/iului*  Strecur"ndu%se pe sub cascada care pornea din lac, #irosind $i #"ng"ind plantele $iarborii aceia neobi$nuii, Sa#, care uitase pentru #o#ent de )ordor, '$i aduse a#inte de pri#e2dia ce plutea peste tot* Se '#piedic! de o pirostrie scoro2it! de fl!c!ri, 'n #i2locul c!reiag!si o gr!#ad! de oase f!cute scru# $i de este* Trandafirii s!lbatici, r!sura $i cle#atitelecrescuser! at"t de repede, 'nc"t tr!seser! de2a un .oal peste ur#ele festinului $i ale #!celuluiaceluia cu#plit, de$i nu se 'nt"#plase cu prea #ult ti#p 'n ur#!* Alerg! 'napoi la to.ar!$ii s!i,dar nu 1ise ni#ic6 era #ai bine ca oasele acelea s! se odi/neasc! 'n pace, nu s! pun! -ollu# laba pe ele $i s! le scor#oneasc!*  : 7ai s! ne 'ntinde# pe unde.a, 1ise el* 4ar s! nu fie prea 2os* 3reau s! #! odi/nesc la'n!li#e*  Un pic #ai sus de lac, d!dur! de un a$ternut cafeniu $i #oale din ferig! r!#as! de anultrecut* &nd!r!tul lui se 'ntindea un desi$ de lauri cu frun1ele 'ntunecate, c!!rai pe un #al abrupt, pe creasta c!ruia cre$teau cedri b!tr"ni* Aici /ot!r"r! s! se odi/neasc! $i s!%$i petreac! 1iua, caref!g!duia de2a s! fie str!lucitoare $i cald!, bun! de preu#bl!ri, la u#bra du#br!.ilor $i prin poienele din It/ilien6 dar, de$i orcii se fereau de lu#ina soarelui, erau aici #ulte ascun1i$uri deunde puteau s!%i p"ndeasc!6 $i #ai erau $i ali oc/i r!i peste fruntarii, c!ci Sauron a.ea #ulislu2itori* 0"t despre -ollu#, nu .oia nici 'n ruptul capului s! se #i$te la lu#ina +eei Palide*0ur"nd, aceasta a.ea s!%$i arate pri.irile peste cul#ile 'ntunecate din Ep/el 4iiat/, iar el ar file$inat $i s%ar fi c/ircit de lu#in! $i c!ldur!*  0"t #erseser!, Sa# se g"ndise #ereu la #"ncare* Acu# de1n!de2dea c! Poarta nu puteafi trecut! r!#!sese 'nd!r!t, iar el, spre deosebire de st!p"nul s!u, nu se si#ea at"t de dornic s!uite de ne.oi p"n! la ter#inarea dru#ului $i, oricu#, i se p!rea #ai 'nelept s! p!stre1e din#erindele elfe$ti pentru ti#purile #ai grele care%i a$teptau* Trecuser! $ase 1ile sau c/iar #ai #ultde c"nd f!cuse socoteala c! de%abia #ai a.eau le#bas pentru .reo trei s!pt!#"ni* 8)are #inunede%o# a2unge la +oc la ti#p; '$i 1ise el* i s%ar putea s! ne #ai .in! c/eful s! ne $i%ntoarce#;0ine $tie<9 Pe l"ng! acestea, la cap!tul unui #ar$ lung, 'n noapte, $i dup! ce se sp!lase $i '$i potolise setea, si#ea c!%i era #ai foa#e ca oric"nd* Tot ce%$i dorea acu# cel #ai #ult era o cin!sau o #as! de di#inea! la gura sobei, 'n .ec/ea buc!t!rie de la Pu$c!%n Traist!* 4eodat! 'i .enio idee $i se 'ntoarse spre -ollu#* Acesta toc#ai se apucase s! #i$une de unul singur $i s! set"rasc! printre ferigi 'n patru labe*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 165/225

  : 7ei, -ollu#; 1ise Sa#* Unde te duci< La ."n!toare< Ia ascult!, pe1e.eng/i b!tr"n, nu prea te dai 'n ."nt dup! #"ncarea noastr! i nici nu #%a$ sup!ra dac%a$ face eu 'nsu#i osc/i#bare* 3orba ta%i sunt gata%ntotdeauna s! fiu de a2utor* Ai putea s! g!se$ti ce.a pentru un/obbit 'nfo#etat<  : 4a, poate c! da, 1ise -ollu#* S#eagol e totdeauna de a2utor, dac! i se cere? dac! i se

cere fru#os*  : 4a; f!cu Sa#* Eu cer* i dac! nu i se pare destul de fru#os, atunci te rog 'n genunc/i*  -ollu# se f!cu ne.!1ut* Lipsi o .re#e $i, dup! c"te.a '#buc!turi de le#bas, +rodo seculcu$i bine 'n feriga cafenie $i ador#i* Sa# se uit! la el* @iua care abia 'ncepuse se strecura pesub u#brele arborilor, dar .!1u foarte li#pede c/ipul st!p"nului s!u, precu# $i #"inileodi/nindu%i%se al!turi de trup, pe p!#"nt* A$a cu# se uita la el, 1!c"nd 'ntins, deodat! 'i ap!ru 'n#inte i#aginea lui +rodo ador#it, 'n casa lui Elrond, dup! rana aceea 'ngro1itoare* Atunci, pec"nd .eg/ea, Sa# .!1use c!, din c"nd 'n c"nd, 'i ap!rea pe c/ip o lu#in! l!untric!6 acu#str!lucirea acesta p!rea $i #ai puternic!* Tr!s!turile lui +rodo erau lini$tite6 'i disp!ruse oriceur#! de spai#! $i de 'ngri2orare6 dar ar!ta b!tr"n, b!tr"n $i fru#os, ca $i cu# d!ltuirea anilor ar fiie$it acu# la i.eal! 'n nu#eroase cute subiri, ascunse p"n! atunci, de$i c/ipul nu se sc/i#base*4ar Sa# -a#gee nu g"ndi c/iar a$a* 0l!tin! din cap, de parc! ar fi socotit .orbele f!r! rost, $i#ur#ur!> 8&l iubesc* A$a e el, $i c"teodat! 'ncepe, nu $tiu cu#, s! str!luceasc!* (in la el $i gata;9  -ollu# se 'ntoarse tiptil $i trase cu oc/iul peste u#!rul lui Sa#* Se uit! la +rodo, '$i plec! pleoapele, apoi se retrase f!r! 1go#ot* Peste o clip!, Sa# se apropie de el $i 'l g!si #olf!ind ce.a$i bo#b!nind* Dos, al!turi, 1!ceau doi iepuri #ici, pe care 'i sorbi laco# din oc/i*  : S#eagol a2ut! totdeauna, 1ise el* A adus iepuri, iepuri faini* 4ar st!p"nul s%a culcat $i poate Sa# .rea $i el s! doar#!* Nu .rea iepuri acu#< S#eagol 'ncearc! s%a2ute, dar nu poate prinde lucrurile 'ntr%o clip!*  4ar Sa# 'i spuse c! nu a.ea ni#ic '#potri.a iepurilor* )ai ales dac! erau g!tii* Orice/obbit $tie, bine'neles, s! g!teasc!, c!ci 'ncepe s! 'n.ee asta 'naintea literelor Fpe care #uli nua2ung niciodat! s! le 'n.eeG6 dar Sa# era un buc!tar bun, c/iar dup! socoteala /obbiilor, $if!cuse #ult! #"ncare 'n dru#urile lor, de c"te ori a.usese prile2ul* )ai purta 'n rania lui c"te.austensile, s! fie acolo> o cutie #ic! de iasc!, dou! cr!ticioare, o furculi! scurt! cu doi dini $ic"te.a frig!rui '#pac/etate6 iar la fund, 'ntr%o cutiu! de le#n, o co#oar! pe duc!> ni$te sare* 4ara.ea ne.oie de foc $i de 'nc! .reo c"te.a lucruri* 0/ib1ui puin, 'n ti#p ce%$i scoase cuitul, 'lcur!! $i 'l ascui, apoi 'ncepu s! preg!teasc! iepurii* Nu .oia s!%l lase pe +rodo nesupra.eg/eatnici #!car pentru c"te.a #inute*  : Acu#, -ollu#, a# s!%i dau altce.a de f!cut* 4u%te $i u#ple cr!ticioarele astea cu ap!$i adu%#i%le aici*  : S#eagol o s%aduc! ap!, da, spuse -ollu#* 4ar de ce%i trebuie /obbitului ap!< A b!ut,s%a sp!lat?  : N%are%a face, 'i r!spunse Sa#* 4ac! nu g/ice$ti, ai s!%i dai sea#a cur"nd* i cu c"taduci #ai repede apa, cu at"t o s! afli #ai iute* S! nu%#i strici .reo cr!ticioar!, c! te fac buc!ele;  4up! ce plec! -ollu#, Sa# se uit! iar la +rodo* 4or#ea 'nc! lini$tit, dar 'l #irar! c/ipul$i #"inile lui subiri* 8E prea slab $i prea tras la fa!, #ur#ur! el* Nu%i bine pentru un /obbit*4up! ce ter#in de g!tit iepurii !$tia, a# s!%l tre1esc*9  Sa# str"nse o gr!#ad! de ferigi uscate $i scotoci pe #al, adun"nd un bra de r!#urele $ide le#ne6 sus g!si o creang! de cedru pr!bu$it! care 'i a2ungea pentru foc* Scoase ni$te bra1de deiarb! de pe #al, c/iar de sub desi$ul de ferig!, $i f!cu o groap! nu prea ad"nc!6 apoi a$e1!le#nele acolo* 0u# era 'nde#"natic cu a#narul $i iasca, reu$i iute s! aprind! un focule*Aproape c! nu ie$i fu# deloc, dar r!sp"ndi un #iros 'n#ires#at* Toc#ai se aplecase asupra

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 166/225

focului, ca s!%l fereasc! s! se sting! $i s! pun! le#ne #ai groase, c"nd -ollu# se 'ntoarse cucr!ticioarele* )ergea cu gri2! #are $i bo#b!nea* Le puse 2os $i deodat! .!1u ce f!cea Sa#*Scoase un ip!t $uier!tor* P!rea s! fie $i speriat $i #"niat 'n acela$i ti#p*  : A/; Sss? nu; strig! el* Nu; 7obbii f!r! #inte; Nebuni, da, nebuni; Nu trebuie s! fac!una ca asta;

  : 0e nu trebuie s! fac!< 'l 'ntreb! Sa# #irat*  : Li#bile alea ro$ii, nesuferite; $uier! -ollu#* +oc; +oc; E pri#e2dios, da, a$a e; Arde,o#oar!; i%o s%aduc! .r!2#a$ii aici; 4a;  : Nu cred, f!cu Sa#* Nu .!d cu# s! ias! fu# dac! nu pui ce.a ud pe foc* 4ar fie ce%ofi; Tot #!%ncu#et* O s! fac toc!ni! din iepura$ii !$tia*  : S! faci toc!ni! din iepuri; sc/el!l!i -ollu#* S! strici carnea bun! pe care S#eagol a p!strat%o pentru tine; 5ietul S#eagol, ce foa#e%i e; 4e ce< 4e ce, /obbii f!r! #inte< Sunt tineri,sunt frage1i, sunt gusto$i; )!n"nc!%i, #!n"nc!%i;  &ntinse g/eara spre iepurele cel #ai apropiat, 2upuit de2a de piele, care 1!cea l"ng! foc*  : Nu, nu, f!cu Sa#* +iecare cu# 'i place* (ie p"inea noastr!%i st!%n g"t, iar #ie%#i st!%ng"t iepura$ul crud* S! $tii c! dac! #i l%ai dat, p"inea e%al #eu6 fac ce .reau cu el* 4u%te $i prinde%i $i pentru tine unul $i #!n"nc!%l cu# pofte$ti* 4ar nu%n faa #ea* A$a n%o s! #ai .e1i nici tufocul $i%o s! fi# a#"ndoi #ulu#ii* O s! a# gri2! s! nu ias! fu#, dac! asta te do#ole$te*  -ollu# se d!du 'napoi bo#b!nind $i 'ncepu s! se t"rasc! printre ferigi* Sa# '$i .!1u decratiele lui* 8Ei, de ce%ar #ai a.ea ne.oie /obbitul acu#< se 'ntreb! el 'n g"nd* Afar! de iepura$i,ar fi bune ni$te #irodenii $i ni$te r!d!cini, #ai ales ni$te barabule? ca s! nu #ai .orbi# de p"ine* 4up! c"te se pare, de #irodenii nu duce# lips!*9  : -ollu#; 'l strig! el 'nceti$or* O singur! rug!#inte #ai a#> adu%#i ni$te ierburi*  -ollu# '$i scoase capul dintre ferigi, dar pri.irile lui nu erau deloc prietenoase*  : Ni$te frun1e de dafin, ci#bru $i sal.ie? p"n! fierbe apa, cred c%a2ung astea, ad!ug!Sa#*  : Nu; 1ise -ollu#* Lui S#eagol nu%i place asta; Lui nu%i plac frun1ele #irositoare* Elnu #!n"nc! ierburi $i r!d!cini6 nu, nu, nepreuitule6 poate doar dac! #oare de foa#e sau dac!%i er!u* 5ietul S#eagol;  : S#eagol o s%a2ung! 'n ap! clocotit!, c"nd o fierbe asta, dac! nu face ce i se cere, #"r"iSa#* Sa# o s!%l ."re cu capu%n crati!, da, da, nepreuitule; i l%a$ #ai pune s! caute $i ni$tenapi, #orco.i $i barabule, dac%ar fi ti#pul lor* Pun r!#!$ag c! sunt aici tot felul de bun!t!i din bel$ug* 0e n%a$ da s! a# .reo $ase barabule;  : S#eagol n%o s! se duc!; O, nu, nepreuitule, de data asta, nu; $uier! -ollu#* E'nsp!i#"ntat $i foarte obosit6 $i /obbituB !sta nu%i cu#secade, nu%i cu#secade deloc; S#eagol n%os! scotoceasc! dup! r!d!cini, dup! #orco.i $i? barabule* 0e%s barabulele, nepreuitule, /a< 0e%s barabulele<  : 0artofi, 1ise Sa#* &nc"ntarea Unc/ia$ului $i ce.a bun $i rar de u#plut burdi/anul* 4aBn%o s! g!se$ti, a$a c! nu%i ne.oie s! caui* +ii bun, S#eagol, adu%#i ni$te #irodenii $i%o s! cre$ti'n oc/ii #ei* i 'nc! ce.a> dac%o s! te sc/i#bi $i%o s%o ii a$a, a# s!%i fac eu ni$te barabule%ntr%o1i* 0/iar a$a; Pe$te pr!2it cu cartofi pai, ser.ite de 'nsu$i S* -a#gee* 4oar n%o s! 1ici nu;  : 5a da, o s! 1ice#* S! pr!p!de$ti bun!tate de pe$ti $i s!%i p"rle$ti; 4!%#i acuB pe$$$te $iine%i tu sc"rbo$eniile alea de cartofi pr!2ii;  : Ooo, cu tine n%a# cu# s%o scot la cap!t; 1ise Sa#* 4u%te $i te culc!;  P"n! la ur#!, trebui s!%$i caute singur tot ce .oia6 dar n%a fost ne.oit s! #earg! preadeparte, a$a c! a putut s!%l in! sub obser.aie pe st!p"nul lui care dor#ea* Apoi se a$e1! g"nditor$i a"! focul, p"n! c"nd apa 'ncepu s! fiarb!* @iua cre$tea, aerul se 'nc!l1ise6 rou! de pe iarb! $i

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 167/225

de pe frun1e pieri* 0ur"nd carnea $i ierburile 'ncepur! s! fiarb! #olco#* Sa# se si#i cople$it detoropeal!* L!s! #"ncarea s! fiarb! aproape un ceas6 din c"nd 'n c"nd, 'ncerca iepurii cu furculia$i gusta din 1ea#!* 0"nd socoti c! totul era gata, lu! cratiele de pe foc $i se apropie 'nceti$or de+rodo* Acesta 'ntredesc/ise oc/ii, si#indu%l pe Sa# aplecat asupra sa, apoi se tre1i din .isul luifru#os = un .is neostoit de pace*

  : Salut, Sa#; f!cu el* Nu te odi/ne$ti< S%a%nt"#plat ce.a< 0"t e ceasul<  : Sunt .reo dou! ore de c"nd s%a cr!pat de 1iu!, 1ise Sa#, $i aproape opt 2u#aB, dup!ornicele din 0o#itat, cred* Nu s%a%nt"#plat ni#ic* 0u toate c! n%a$ 1ice c!%i totul 'n regul!> nu tur!d!cinoase, nu tu ceap! $i nici barabule* A# o "r! de toc!ni! pentru do#nia .oastr! $i ni$te1ea#!, do#nuB +rodo* 3! prinde bine* O s! #"ncai din can! sau drept din tigaie, dup! ce se #air!ce$te* N%a# luat cu #ine str!c/ini $i nici altce.a #ai ac!t!rii* +rodo c!sc! $i se 'ntinse*  : Trebuia s! te odi/ne$ti, Sa#, spuse el* i%i ca# pri#e2dios s! faci focul aici* 4ar c/iarc! #i%e foa#e* 7###; )iroase p"n%aici* 0e%ai preg!tit<  : Un dar de la S#eagol, 'i r!spunse Sa#> o perec/e de iepura$i* 0red c! acu%i pare r!ului -ollu# de ei* 4ar n%a# prea a.ut #irodenii?  Sa# $i st!p"nul lui se a$e1ar! pe c"te%o pal! de ferig! $i #"ncar! toc!nia din cr!ticioare,folosindu%se pe r"nd de furculi! $i de lingur!, '$i 'ng!duir! c/iar $i c"te o 2u#!tate dintr%un pes#et elfesc* Li se p!ru un ade.!rat osp!*  : 7eei; -ollu#; 'l fluier! Sa# 'nceti$or* 7ai; )ai ai .re#e s! te r!1g"nde$ti* A #air!#as ce.a, dac! .rei s!%ncerci toc!nia de iepura$i*  Nu pri#i nici un r!spuns*  : Ei, asta e; Socot c! s%a dus s! g!seasc! ce.a $i pentru el* Pute# s! #"nc!# tot, 1iseSa#*  : Apoi s! te culci $i tu puin, spuse +rodo*  : S! nu .! fure so#nul c't oi fi eu aipit, do#nuB +rodo* Nu prea #!%ncred 'n el* 7ouldin el s%a pus iar pe picioare = partea rea a lui -ollu#, dac! #!%nelegei* Nu de alta, dar cred c%os!%ncerce s! #! sugru#e pe #ine%nt"i* Nu ne pute# .edea 'n oc/i unul pe altul, iar el nu e#ulu#it deloc de Sa#6 o, nu, nepreuitule, nu e #ulu#it deloc;  4up! #as! se duse la p"r"u, ca s! spele .asele* 0"nd se ridic! 'n picioare, '$i arunc! pri.irile pe po."rni$ul dind!r!t* &n clipa aceea, .!1u soarele care se ridica din #ias#e, din cea!,din be1n! sau din ce%o fi fost acolo, la r!s!rit, dintotdeauna $i pentru totdeauna, $i '$i tri#iteara1ele peste arborii $i poienele din 2ur* Apoi obser.! o spiral! de fu# albastru%cenu$iu, deslu$it!'n lu#ina soarelui, care se 'n!la din desi$* '$i d!du sea#a c! era fu#ul din foculeul lui $i c!uitase s!%l sting!*  : Nu se poate; Nu #%a# g"ndit c%o s! se .ad! c/iar a$a; bo#b!ni el $i porni iute 'nd!r!t*  4eodat! se opri $i ascult!* S! fi fluierat cine.a sau era .reo pas!re ciudat!< uieratul nu.enea din direcia lui +rodo* Apoi se au1i din alt! parte* Sa# urc! po."rni$ul c't putea de repede*  +erigile $i ierburile din 2ur se aprinseser! de la un t!ciune $i ardeau acu# #ocnit* Seapuc! iute s! trop!ie peste r!#!$iele focului, '#pr!$tie cenu$a, apoi puse bra1da de iarb! la loc,'n groap!, $i se strecur! 'napoi l"ng! +rodo*  : Ai au1it cele dou! $uier!turi< 'ntreb! el* AcuB c"te.a #inute* N!d!2duiesc c! n%a fostdec"t o pas!re, dar nu prea se#!na a ciripit6 cred, #ai degrab!, c! era cine.a care i#ita $uierul1bur!toarelor* i #! te# c! foculeul #eu a ca# scos fu#* AcuB, dac%oi fi f!cut .reun pocinog, n%o s! #i%o iert niciodat!* S%ar putea s! nici nu #ai a# prile2ul;  : Ssst; f!cu +rodo $optit* )i s%a p!rut c%aud glasuri*  0ei doi /obbii '$i legar! raniele #ici la gur! $i le a$e1ar! la 'nde#"n!, apoi se strecurar!#ai ad"nc 'n ferigi* Acolo se g/e#uir! ascult"nd* Nu #ai 'nc!pea nici o 'ndoial! c! erau glasuri*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 168/225

Se au1eau 'ncet, pe furi$, dar se apropiau de ei* 4eodat!, cine.a .orbi li#pede la o arunc!tur! de b!*  : Aici; 4e%aici s%a 'n!lat fu#ul; Trebuie s! fie pe%aproape* Nu #!%ndoiesc c! s%a ascuns printre ferigi* O s!%l prinde# ca pe%un iepura$ 'n capcan!* S! .ede# despre cine e .orba*  : 4a, $i ce%are 'n #inte, 1ise al doilea glas*

  Patru b!rbai se repe1ir! spre ei din direcii diferite, printre ferigi* O dat! ce nu #ai puteaunici s! fug!, nici s! se ascund!, +rodo $i Sa# s!rir! 'n picioare $i '$i traser! s!biuele, st"nd spate%n spate*  4ac! pe ei 'i ului ceea ce .!1ur!, atacatorii c/iar r!#aser! cu gurile c!scate* Erau patru b!rbai 'nali, doi cu capul #are, b!lai, $i cu l!nci 'n #"n!, doi cu arcuri aproape c't ei $i cu tolbeuria$e, pline de s!gei cu pan! .erde* Toi purtau s!bii la $old $i erau 'n.e$#"ntai 'n straie cafeniicu .erde de #ai #ulte feluri, parc! anu#e f!cute ca s! poat! #erge neobser.ai prin poienele dinIt/ilien* )"inile le erau ascunse 'n #!nu$i .er1i, iar c/ipurile acoperite de glugi $i de #!$ti 'naceea$i culoare, doar oc/ii eCtre# de ageri $i de str!lucitori li se 1!reau* Lui +rodo 'i 1bur! pe locg"ndul la 5oro#ir, c!ci oa#enii ace$tia erau aido#a lui la .orb! $i la stat*  : Na, c! nu d!dur!# peste ceea ce c!uta#; 1ise unul* 4ar peste ce%a# dat, atunci<  : Nu%s orci, 1ise altul, l!s"nd #"nerul spadei pe care o 'n$f!case .!1"nd sc"nteiereas!biei 'n #"na lui +rodo*  : Elfi< 'ntreb! al treilea cu 'ndoial!*  : Nu, nu sunt elfi, f!cu al patrulea, cel #ai 'nalt dintre ei, care p!rea s! le fie c!petenie* Nu u#bl! ei prin It/ilien 'n 1ilele noastre* Iar elfii sunt o 'nc"ntare pentru pri.ire6 cel puin, a$a sespune*  : 3as!1ic! noi nu sunte# ar!to$i, dup! c"te pricep, se o!r' Sa#*  )ulu#i# fru#os; Iar dac! ai ispr!.it cu forfecatul, poate ne spunei $i nou! cine suntei$i de ce nu l!sai doi dru#ei ostenii s!%$i trag! sufletul* 5!rbatul 'nalt $i .erde r"n2i r!ut!cios*  : Sunt +ara#ir, 0!pitan al -ondorului, 1ise el* 4ar 'n inutul !sta nu%s c!l!tori, afar! deslu2itorii Turnului &ntuneci#ii sau de%ai Turnului Alb*  : 4ar noi nu sunte# nici de%acolo, nici de dincolo, spuse +rodo* i orice%ar spune0!pitanul +ara#ir, sunte# c!l!tori*  : Atunci spunei iute ce /ra# purtai, 1ise +ara#ir* A.e# treab! B $i nu%i nici ti#pul, nicilocul de ci#ilituri sau de taclale* 7ai; Unde%i al treilea din $lea/ta .oastr!<  : Al treilea<  : 4a, !la pe care l%a# .!1ut furi$"ndu%se cu nasul prin b!lile de colo* A.ea o 'nf!i$are'ndoielnic!* 3reo iscoad! de%a orcilor, socot, sau alt! creatur! ticluit! de ei* 4ar ne%a sc!pat printre degete, ca .ulpea*  : Nu $tiu unde e, 1ise +rodo* Nu%i dec"t un to.ar!$ 'nt"#pl!tor de dru# $i n%a# gri2a lui*4ac!%l g!sii, cruai%l* Aducei%#i%l sau tri#itei%l la noi* Nu%i dec"t o 2i.in! a#!r"t! $i /"d!, darl%a# luat sub obl!duirea #ea pentru o .re#e* &n ceea ce ne pri.e$te, noi sunte# /obbii din0o#itat, de departe, dintre )ia1!noapte $i Apus* 0a s! a2ungi acolo, treci nuri f!r! nu#!r* +rodo,fiul lui 4rogo, e nu#ele #eu, iar el e Sa# cel 'nelept, fiul lui 7a# )e$terul &nde#"natic, un/obbit de toat! ispra.a, care #! slu2e$te* A# .enit de departe, din 3"lceaua 4espicat! sau, cu# 'ispun unii, din I#ladris* Aici +ara#ir ciuli urec/ile, tres!rind*  : A# a.ut $apte ca#ara1i> unul s%a pr!p!dit 'n )oria, pe ceilali i%a# l!sat la Part/-alen, #ai sus de Rauros* 4intre ace$tia, doi erau din se#inia #ea6 #ai erau un gno#, un elf $idoi oa#eni, Aragorn $i 5oro#ir6 acesta din ur#! 1icea c! .ine din )inas Tirit/, o cetate din)ia1!1i*  : 5oro#ir; eCcla#ar! toi patru deodat!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 169/225

  : 5oro#ir, fiul Seniorului 4enet/or< 'ntreb! +ara#ir $i pe c/ipul lui ap!ru o eCpresieciudat!* Ai .enit cu el< 4ac!%s ade.!rate, astea da, .e$ti; Aflai, #icuii #ei str!ini, c! 5oro#ir,fiul lui 4enet/or, a fost 'naltul Str!2uitor al Turnului Alb $i c!petenia noastr! cea #are6 .ai, cedor ne e de el; Atunci, cine suntei $i ce treab! ai a.ut cu el< @icei repede, c!ci soarele e sus, pecer*

  : 3! sunt cunoscute cu.intele ci#iliturii pe care 5oro#ir a adus%o cu el 'n 3"lceaua4espicat!< i%o%ntoarse +rodo*  0aut! Sabia ce%a fost despicat!* Se%ascunde%n I#ladris*  : 0u.intele ne sunt, 'ntr%ade.!r, cunoscute, 1ise +ara#ir uluit* i sunt se#ne cu# c! le%ai $ti $i .oi*  : Aragorn de care .%a# .orbit este purt!torul S!biei ce%a fost 4espicat!, 1ise +rodo* Iarnoi sunte# piticuii prea#!rii 'n sti/uri*  : Asta e, care .a s! 1ic!, f!cu +ara#ir g"nditor* Sau asta ar fi* i care%i 5leste#ul luiIsildur<  : E o tain!, 'i r!spunse +rodo* +!r! 'ndoial!, o s! se de1.!luie cu ti#pul*  : Trebuie s! afl!# #ai #ulte despre asta, 1ise +ara#ir, $i s! ne l!#uri# ce ."nt .%aduceat"t de departe, 'n r!s!rit, sub u#brele%acelea?  +!cu un se#n $i t!cu*  : 4ar nu acu#* A.e# treab!* Suntei 'n pri#e2die $i n%ai apuca s! #ergei ast!1i prea#ult nici pe c"#pie, nici pe dru#* A$a c! alegei> #oartea sau dai fugua%nd!r!t, la Anduin* 3!las doi str!2eri s! .! p!1easc!, spre binele .ostru $i%al #eu* Oa#enii cu scaun la cap nu se%ncred'n cuno$tinele 'nt"#pl!toare de pe dru#ul din inutul !sta* A# s! stau de .orb! cu .oi #ai #ult,dup! ce #%oi 'ntoarce*  : )ergi cu bine; f!cu +rodo, plec"ndu%se ad"nc* 0redei ce .rei, dar eu sunt prieten cutoi cei care sunt .r!2#a$ii 4u$#anului Unic* A# #erge cu .oi, dac! noi, se#inia piticuilor, a# putea n!d!2dui s! .! slu2easc! .ou!, oa#enilor at"t de .ite2i $i de puternici cu# p!rei, $i dac!#isia #ea ar 'ng!dui%o* +ie ca s!biile .oastre s! fie sc!ldate%n lu#in!;  : Piticuii sunt o se#inie curtenitoare, orice%ar fi, 1ise +ara#ir* R!#as%bun;  7obbiii se a$e1ar! iar, dar nu%$i spuser! ni#ic despre g"ndurile $i 'ndoielile lor* &napropiere, c/iar sub petele de u#br! r!sp"ndite de dafinii 'ntunecai, r!#aser! de stra2! doi b!rbai* &$i scoteau din c"nd 'n c"nd #!$tile, ca s! se r!coreasc!, pentru c! fierbineala 1ileicre$tea, iar +rodo .!1u c! erau pl!cui la .edere, cu pielea s#ead!, cu p!rul negru, oc/ii cenu$ii $ic/ipurile triste $i #"ndre* 3orbeau unul cu altul cu glas sc!1ut, #ai 'nt"i 'n Li#ba 0o#un!, 'ns!'n felul .ec/i, apoi o luau 'n li#ba lor necunoscut!* Pe #!sur! ce asculta, +rodo '$i d!du sea#a,spre uluirea lui, c! .orbeau 'n elfe$te sau 'ntr%o li#b! foarte ase#!n!toare6 se uit! la ei,#inun"ndu%se, c!ci 'nelese atunci c! erau dunedaini de la )ia1!1i, b!rbai din stirpea Seniorilordin Apusi#e* 4up! o .re#e, le .orbi $i el6 dar ei 'i r!spunser! reinut $i cu gri2!* Spuser! c! senu#eau )ablung $i 4a#rod, o$teni din -ondor, $i c! erau Pribegi din It/ilien, ur#a$i aise#iniei care tr!ise c"nd.a acolo, 'nainte s! fie cotropit* 4intre ace$tia '$i alesese Seniorul4enet/or cerceta$ii care trecuser! Anduinul 'n tain! Fcu# $i pe unde, nu le spuser!G, s!%i/!ruiasc! pe orci $i pe ali .r!2#a$i care #i$unau 'ntre Ep/el 4iiat/ $i R"u*  : Sunt aproape 1ece leg/e de%aici $i p'nB la #alul de r!s!rit al Anduinului, 1ise )ablung,$i rareori ne 'ncu#et!# s%a2unge# at"t de departe, pe c"#p desc/is* 4ar a.e# o nou! #isie 'naceast! c!l!torie> a# .enit s!%i p"ndi# pe oa#enii din 7arad* 5leste#ai s! fie;  : Alelei, bleste#ai fie sudi$tii; 1ise 4a#rod* Se spune c%ar fi fost c"nd.a, de#ult,'nelegeri 'ntre -ondor $i regatele 7arad 'n dep!rtatul )ia1!1i, de$i nu s%a putut nu#i niciodat! prietenie* &n .re#ea aceea, fruntariile noastre se 'ntindeau /!t%departe la #ia1!1i, dincolo de

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 170/225

gurile Anduinului, iar U#bar, cel #ai apropiat dintre inuturile lor, le recuno$tea* 4ar asta se%nt"#pla de#ult* Ne despart #ulte .iei o#ene$ti de .re#urile%acelea* &n ulti#ul ti#p, a# aflat c!4u$#anul a fost printre sudi$ti, dup! care ei s%au 'ndreptat spre El, sau, #ai bine 1is, s%au 'ntorsspre El, c!ci i%au fost #ereu credincio$i, ca #uli alii de la Soare%r!sare* Nu #!%ndoiesc c! 1ilele-ondorului sunt nu#!rate $i c! 1idurile din )inas Tirit/ sunt sortite pieirii6 at"t de #ari 'i sunt

 puterea $i c"ino$enia*  : 4ar nici noi n%o s! st!# cu #"inile 'n s"n, s!%l l!s!# s!%$i fac! de cap, spuse )ablung*5leste#aii !ia de sudi$ti .in #!r$!luind pe .ec/ile dru#uri, s! 'nt"lneasc! o$tirile Turnului&ntuneci#ii* )da, pe toate dru#urile durate cu #!iestrie de cei din -ondor* i a# aflat c! #ergf!r! s! le pese #ai #ult ca 'nainte, c!ci puterea noului lor st!p"n este at"t de #are, 'nc"t $i u#bracolinelor Sale e%n stare s!%i ocroteasc!* Noi a# .enit s! le #ai d!# o 'n.!!tur!* A# fost'n$tiinai c! o #are parte dintre ei au luat%o spre #ia1!noapte* 4up! socoteala noastr!, unuldintre regi#entele lor trebuie s! soseasc! pe la a#ia1!, pe dru#ul de sus, care trece prin defileu*4ru#ul n%are dec"t s! treac!, dar ei, nu; Nu, c"t! .re#e +ara#ir e 0!pitanul* El conduce acu#toate #isiile pri#e2dioase* 4ar .iaa lui e fer#ecat! sau, poate, soarta%l p!1e$te de rele*  Sfatul lor lu! sf"r$it $i ur#! lini$tea* Ascultau cu toii ateni* P!reau 'ncre#enii* Sa# p"ndea g/e#uit la #arginea p"lcului de ferig!* 3!1u cu oc/ii lui ageri, de /obbit, c! 'n 2urap!ruser! #ai #uli oa#eni* Urcau po."rni$urile r!1lei sau 'n $iruri lungi, #ereu la u#bra p!durii sau a desi$ului sau t"r"ndu%se abia obser.at, 'n straiele lor cafenii%.er1ui, prin iarb! $i prinferigi* A.eau cu toii glugi, #!$ti $i #!nu$i $i erau 'nar#ai ca +ara#ir $i to.ar!$ii lui* Nu trecu#ult $i se f!cur! ne.!1ui* Soarele se 'n!lase, a2unsese aproape la #ia1!1i* U#brele se retraser!8)!%ntreb unde%o fi afurisitul !la de -ollu#, '$i 1ise Sarn t"r"ndu%se la u#br! #ai deas!* Se prea poate s! fie luat drept orc sau s! fie fript de +aa -alben!* 4ar '#i 'nc/ipui c%o s! se%ngri2easc! $isingur de el*9  Se 'ntinse al!turi de +rodo $i 'ncepu s! #o!ie* Se tre1i, c!ci i se p!ru c! aude .uietul decorn* Se scul! 'n capul oaselor* Era a#ia1!* Str!2erii st!teau 'n picioare, 'ncordai $i ateni lau#bra arborilor* 4eodat!, cornurile r!sunar! #ai tare $i, f!r! nici o 'ndoial!, de deasupra, dedincolo de #arginea po."rni$ului* Lui Sa# i se p!ru c! aude strig!te $i urlete s!lbatice, 'ns!slabe, ca $i cu# ar fi r!sunat dintr%o pe$ter! dep!rtat!* Nu dup! #ult, 1go#otul luptei i1bucni 'napropiere, c/iar deasupra locului unde se ascunseser!* Au1i li#pede clinc/etul oelului i1bit deoel, 1!ng!nit de sabie pe coifuri de fier, b!taie surd! de t!i$ lo.it de scuturi6 oa#enii urlau $iipau, iar un glas se au1ea r!spicat> -ondor; -ondor;  : Parc!%s o #ie de fierari care bat fierul '#preun!, 'i spuse Sa# lui +rodo* 5ine c! nu%sc/iar a$a aproape*  4ar lar#a se apropia tot #ai #ult*  : 3in; strig! 4a#rod* Ia uitai%.!; O parte dintre sudi$ti au sc!pat din capcan! $i fug pedru#* Uitai%.! cu# fug; Oa#enii no$tri%s dup! ei, $i%n fruntea lor e 0!pitanul;  Sa#, dornic s! .ad! #ai #ult, se duse l"ng! str!2eri* Apoi se c!1ni s! urce 'ntr%unul dintredafinii #ai #ari* Reu$i s!%i 1!reasc! pe b!rbaii aceia oac/e$i, 'n.e$#"ntai 'n ro$u, care alergau pe po."rni$ la .ale, nu departe de ei, ur#!rii 'ndeaproape de r!1boinicii 'n straie .er1i care sen!pustiser! 'n ur#!%le $i%i secerau din #ers* 3!1du/ul colc!ia de s!gei* Apoi, brusc, pested"#bul sub care se ad!postiser! /obbiii, se pr!bu$i un b!rbat, iar trupul lui rupse 'n c!derearborii #ai subiri $i se rostogoli p"n! l"ng! ei* &$i g!si odi/na 'n ferigi, cu faa 'n 2os* Pe subcolanul de aur, gru#a1ul 'i era str!puns de s!gei cu pan! .erde* Straiele staco2ii 'i erau1drenuite, pieptarul din pl!ci de ala#!, rupt $i despicat, pletele lui negre, '#pletite cu fir de aur,#usteau de s"nge* )"na lui tuciurie era 'nc! 'ncle$tat! pe #"nerul unei s!bii fr"nte*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 171/225

  Aceasta fu pri#a .edere a unei b!t!lii 'ntre oa#eni $i oa#eni $i lui +rodo nu%i fu deloc pe plac* &i p!rea bine c! nu .ede c/ipul #ortului* Se 'ntreb! cu# 'l c/e#a $i de unde .enea6 dac!fusese r!u la suflet, sau dac! doar #inciuna $i 'n$el!toria 'l f!cuser! s! se dep!rte1e at"t de #ultde cas! unde, poate, ar fi poftit s! stea acu# lini$tit* Toate acestea 'ns! 'i pieir! fulger!tor din#inte, c!ci toc#ai c"nd )ablung se apropie de trupul pr!bu$it, se au1i alt! lar#! = urlete $i

strig!te asur1itoare* 'n .iitoarea aceea, Sa# deslu$i un ip!t ascuit, ca un #uget sau ca o goarn!*i%apoi un trop!it $i%un bubuit puternic, ca $i cu# ni$te berbeci uria$i ar fi r!scolit p!#"ntul*  : Ia sea#a; Ia sea#a; 'i strig! 4a#rod to.ar!$ului s!u* O, de l%ar dobor' 3alar; )u#a;)u#a;  Spre uluirea, groa1a, dar $i 'nc"ntarea lui nesf"r$ite, Sa# .!1u o for#! uria$! care n!.!lidintre arbori $i 'ncepu s! alerge #"nc"nd p!#"ntul pe po."rni$ 'n 2os* )are c"t o cas!, o, #ult#ai #are, a$a%i p!ru = un deal 'n.e$#"ntat 'n cenu$iu* Tea#a $i ui#irea 'l f!ceau s! creasc!, poate, 'n oc/ii /obbitului, dar )u#a din 7arad era, 'ntr%ade.!r, o fiar! urie$easc! $i ni#icase#!n!tor nu #ai str!b!tea 'n 1ilele acestea P!#"ntul de )i2loc6 rubedeniile sale, care 'nc! #ai.ieuiesc $i%n 1iua de a1i, nu%s dec"t a#intirea #!reiei sale* 3enea f!r! preget drept spre pri.itori, apoi o coti brusc 'ntr%o parte, trec"nd doar la c"i.a pa$i de ei* Si#ir! p!#"ntul1guduindu%li%se sub t!lpi* Trop!ia cu picioarele lui uria$e, ca ni$te copaci, urec/ile #ari 'ifluturau ca ni$te p"n1e de corabie, '$i ridicase botul ca $i c"nd ar fi fost un $arpe gata s! atace, iaroc/ii 'i erau #ici, ro$ii, turbai* 0olii lui r!sucii 'n sus, ase#enea unor coarne, erau legai cu betelii de aur $i stropii cu s"nge* 3e$#intele staco2ii $i aurii 'i fluturau s!lbatic $i 1drenuite* Pespinarea lui g/eboas! 1!ceau ruinele a ceea ce p!rea c/iar un turn de lupt! sf!r"#at 'n trecerea luifurioas! prin p!dure6 iar sus, 'ncle$tat 'nc! de gru#a1ul lui, se 1!rea o u#br! ce p!rea pl!p"nd! =trupul unui r!1boinic puternic, un uria$ printre sertingi*  +iara '$i continua dru#ul tun!tor, b"2b"ind cu #"nie oarb! prin b!li $i prin /!i$uri*S!geile se poticneau $i s!reau c't colo, neputincioase, de pe pielea trupului s!u* 'nainte fugeauoa#eni din a#bele tabere, dar pe #uli 'i 'ntrecu sau 'i 1drobi sub t!lpi* 0ur"nd se f!cu ne.!1ut,'ns! bubuitul $i trop!itul se #ai au1ir! 'n dep!rtare* 0e se 'nt"#plase cu ea, Sa# n%a.ea s! afle.reodat!* Poate c! sc!pase 'n s!lb!ticia prin care r!t!cise dup! ce se dep!rtase de s!la$ul s!u, poate c!1use 'n .reun pu ad"nc6 sau poate c! alergase turbat! 'nainte, p"n! se aruncase 'n R"ulcel )are $i fusese 'ng/iit! de ape*  Sa# trase ad"nc aer 'n piept*  : Un olifant, asta a fost; eCcla#! el* A$adar, eCist! olifani; Iar eu a# .!1ut unul; 0e i%e$i cu .iaa asta; Acas! 'ns! n%o s! #! cread! ni#eni* Ei, acuB, dac! s%a ter#inat $i cu t!r!$eniaasta, o s! trag un pui de so#n*  : 4or#i c"t #ai e .re#e, 1ise )ablung* 4ar 0!pitanul o s! se%ntoarc!, dac! n%o fi p!itce.a6 $i c"nd o .eni, o s! ne lu!# t!lp!$ia* 0u# o a2unge .estea ispr!.ii noastre la urec/ile4u$#anului, o s! tri#it! 'ndat! o$tiri dup! noi6 $i nu%i #ult p"n%atunci*  : Plecai s!n!to$i, c"nd poftii, nu#aB g!l!gie s! nu facei, 1ise Sa#* N%a.ei de ce s!%#itulburai so#nul* A# c!l!torit toat! noaptea*  )ablung 'ncepu s! r"d!*  : Nu cred c! o s! te lase 0!pitanul aici, 2up"ne Sa# cel 'nelept, rosti el* O s! .e1i#atale*  3 +ereastra de la Apus*  Lui Sa# i se p!ru c! aipise doar c"te.a #inute, dar c"nd se tre1i, .!1u c! era spre sear! $ic! +ara#ir se 'ntorsese* Adusese o #uli#e de oa#eni cu el6 'ntr%ade.!r, toi cei care sc!paser!.ii din b!t!lie = ca# dou!%trei sute = se str"nseser! pe po."rni$ul din apropiere* +or#aser! o

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 172/225

 2u#!tate de cerc #are, iar 'n #i2loc $edea +ara#ir, 2os, pe p!#"nt6 +rodo era dinaintea lui* Totul p!rea ciudat, era ca $i cu# ar fi 2udecat un ostatic*  Sa# se strecur! afar! dintre ferigi, dar ni#eni nu%i d!du nici o atenie6 se a$e1! la cap!tul$irului de oa#eni, de unde .edea $i au1ea tot ce se petrecea* 0iuli urec/ile $i '$i ascui pri.irile,gata s!%i sar! st!p"nului 'n a2utor, dac! era ne.oie* @!ri c/ipul lui +ara#ir, acu# f!r! #asc!> era

aspru $i poruncitor, iar pri.irea lui iscoditoare a.ea o sclipire ascuit!* &n oc/ii aceia cenu$ii,aintii asupra lui +rodo, se citea 'ndoiala*  Sa# '$i d!du pe dat! sea#a de ne#ulu#irea 0!pitanului fa! de anu#ite lucruri din po.estirea lui +rodo despre el 'nsu$i> ce rol 2ucase 'n +r!ia care pornise din 3"lceaua 4espicat!6de ce 'l p!r!sise pe 5oro#ir6 $i 'ncotro se 'ndrepta acu#* Re.enea #ai ales la 5leste#ul luiIsildur* 3edea li#pede c! +rodo inea pentru sine ni$te a#!nunte de #are 'nse#n!tate*  : 4ar 5leste#ul lui Isildur trebuia s! se st"rneasc! la .enirea piticuilor6 cel puin a$a s%ar t!l#!ci .orbele lui, st!rui 0!pitanul* Iar dac! tu e$ti piticuul nu#it acolo, ai adus cu tine, f!r!doar $i poate, lucrul acela = ce%o fi el = dinaintea Sfatului de care .orbe$ti* i%atunci l%a .!1ut5oro#ir* 3rei s! 1ici c! nu%i a$a< +rodo nu r!spunse*  : 5un; f!cu +ara#ir* A$ .rea atunci s! aflu #ai #ulte despre po.estea asta de la tine6c!ci tot ceea ce 'l pri.e$te pe 5oro#ir #! pri.e$te $i pe #ine* Isildur a fost ucis de o s!geat!orceasc!, cel puin a$a se spune 'n .ec/ile po.e$ti* 4ar s!gei sunt #ulte, iar i.irea uneia nutrebuie neap!rat socotit! de c!tre 5oro#ir din -ondor drept un se#n al Sf"r$itului* Lucrul acela ela tine< @ici c!%i ascuns* 4ar, oare, n%ai /ot!r"t tu ascunderea lui<  : Nu, n%a# /ot!r"t eu una ca asta, 'i r!spunse +rodo* Nu%i al #eu* Nu%i al nici unui#uritor, fie el #are, sau #ic6 de$i, dac! e cine.a 'ndrituit la el, atunci acela e Aragorn, fiul luiArat/orn, despre care%a# #ai .orbit, cel care a condus +r!ia, din )oria p"n! la Rauros*  : 4e ce el, $i nu 5oro#ir, prinul 0et!ii durate de fiii lui Elendil<  : Pentru c! Aragorn este ur#a$ 'n linie dreapt!, din tat!%n fiu, al lui Isildur, ur#a$ul'nsu$i al lui Elendil $i purt!torul s!biei acestuia*  Prin cercul de oa#eni se au1i o ru#oare*  : Sabia lui Elendil; Sabia lui Elendil .ine la )inas Tirit/; 0e .este #inunat!;  4ar c/ipul lui +ara#ir r!#ase ne'nduplecat*  : Tot ce se poate, rosti el* 4ar un ase#enea lucru .a trebui do.edit, dac! s%o 'nt"#pla caacest Aragorn s%a2ung! .reodat! la )inas Tirit/* Acu# $ase 1ile, c"nd a# plecat eu de%acolo, nu.enise*  : 5oro#ir a fost #ulu#it $i%a cre1ut 'n lucrul acela, 1ise +rodo* &ntr%ade.!r, dac!5oro#ir ar fi aici, i%ar r!spunde la toate 'ntreb!rile* Sunt #ulte 1ile de c"nd era la Rauros $i%atunci a.ea de g"nd s! se duc! drept 'n 0etatea .oastr!, a$a c! la 'ntoarcere, cur"nd, .ei aflar!spunsurile%acolo* 0e f!cea# eu 'n +r!ie 'i era cunoscut, ca tuturor celorlali, de altfel, c!ci #i%afost 'ncredinat! #isia de 'nsu$i Elrond din I#ladris, dinaintea 'ntregului Sfat* 0u aceast! #isiea# .enit aici, dar n%a# c!derea s! #!rturisesc ni#ic cui.a din afara +r!iei* i totu$i, cei ce 1icc! se '#potri.esc 4u$#anului ar face bine s! nu ne pun! bee%n roate*  Tonul lui +rodo era #"ndru, de$i nu#ai el $tia ce era 'n ini#a lui, iar Sa# fu 'ntru totul de partea lui* 4ar asta nu%l potoli cu ni#ic pe +ara#ir*  : A$a; f!cu el* &#i ceri s!%#i .!d de treaba #ea, s! plec acas! $i s! te las 'n pace*5oro#ir o s! spun! tot c"nd o .eni* 0"nd o .eni, 1ici tu* Ai fost prieten cu el<  &n #intea lui +rodo ap!ru li#pede i#aginea lui 5oro#ir n!pustindu%se asupra lui* o.!i*+ara#ir 'l pri.ea intens $i t!ios*  : 5oro#ir a fost un #e#bru .itea1 al +r!iei noastre, 1ise +rodo 'ntr%un t"r1iu* 4a, dinc"te $tiu, a# fost prieten cu el*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 173/225

  +ara#ir sur"se aspru*  : Atunci te%ar 'ndurera dac%ai afla c! 5oro#ir a #urit<  : 4a, asta c/iar #%ar 'ndurera, 1ise +rodo*  &n clipa aceea prinse u#brele de pe c/ipul lui +ara#ir* 5"igui>  : A #urit< 3rei s! spui c%a #urit $i c! $tiai< Ai 'ncercat s!%#i 'ntin1i o curs! $i s! te 2oci

cu #ine< 3rei s! #! p!c!le$ti<  : N%a$ p!c!li nici #!car un orc cu una ca asta, 1ise +ara#ir*  : Atunci, spune%#i cu# a #urit $i cu# ai aflat asta, o dat! ce 1ici c! ni#eni din +r!ienu sosise 'n cetate p"n%ai plecat de%acolo<  : 0"t despre felul 'n care%a #urit, n!d!2duia# c%o s!%#i spun! prietenul $i to.ar!$ul s!u*  : 4ar era s!n!tos%.oinic, c"nd ne%a# desp!rit* i, din c"te $tiu, 'nc! tr!ie$te* 4e$i sunt#ulte pri#e2dii pe lu#ea asta*  : A$a e, f!cu +ara#ir* i nici tr!darea nu%i puin!*  Pe Sa# .orb!ria aceasta 'l u#plea de ner!bdare $i 'l 'nfuria* Ulti#ele cu.inte ale lui+ara#ir puser! capac la toate, a$a c! d!du bu1na 'n #i2locul cercului de oa#eni $i se apropie cu pa$i #ari de st!p"nul lui*  : Iertare, do#nuB +rodo, 1ise el, dar a2unge; N%are nici un drept s! .! .orbeasc! a$a* Laur#a ur#ei, ai trecut prin at"tea $i pentru binele lui $i%al oa#enilor acestora #!rei, la fel ca pentru toi ceilali; Ia a#inte, 0!pitane;  Se pro!pi drept 'n faa lui +ara#ir, cu #"inile 'n $old* A.ea un c/ip #ustr!tor, de parc! i%ar fi .orbit unui t"n!r /obbit care se strop$ise la el c"nd 'l luase la rost c! furase #ere din li.ad!*  Printre cei de fa! trecu un #ur#ur* )uli 1"#bir! a#u1ai, c!ci nu%l #ai .!1user! 'n.iaa lor pe 0!pitan st"nd oc/i 'n oc/i cu un /obbiel proptit 'n picioarele r!scr!c!rate, fierb"ndde #"nie*  : Ia a#inte; 1ise el* 0e ur#!re$ti< 7ai s! ne l!#uri#, 'nainte ca orcii din )ordor s! .in!asupra noastr!; 4ac! i se pare c! st!p"nul #eu l%a ucis pe 5oro#ir !sta $i%apoi a dat bir cufugiii, 'nsea#n! c! nu e$ti 'n toate #inile; 4ar spune%o li#pede, s! ter#in!# odat!; i%apoi 1i%ne $i nou! ce%ai de g"nd* 4ar e p!cat c! f!pturile care 1ic c! lupt! '#potri.a 3r!2#a$ului nu%i las! pe ceilali s!%$i .ad! de treaba lor, f!r! s!%$i bage nasul* 0e #ulu#it ar fi el s! .! .ad! acu#; Arg"ndi c! $i%a #ai f!cut un prieten*  : R!bdare; 1ise +ara#ir, f!r! #"nie 'ns!* Nu .orbi 'naintea st!p"nului t!u, care%i #aiager ca tine* i nu%i ne.oie s!%#i spun! ni#eni ce pri#e2die ne pa$te* 0/iar $i a$a, eu tot o s! pierd puin! .re#e, ca s! 2udec li#pede o treab! spinoas!* 4e%a$ fi a$a pripit ca tine, .%a$ fi ucisde #ult* 0!ci #i s%a poruncit s!%i o#or pe toi cei pe care 'i 'nt"lnesc 'n inutul !sta, f!r!'ng!duina Seniorului din -ondor* 4ar nu ucid oa#eni $i ani#ale a$a, f!r! rost, $i nici c/iar c"nde ne.oie n%o fac cu pl!cere* i nici nu .orbesc ca s! #! aflu%n treab!* A$a c! lini$te$te%te; Stai 2osl"ng! st!p"nul t!u $i taci din gur!;  Sa# se a$e1! cu c/ipul ro$u ca purpura* +ara#ir se 'ntoarse iar spre +rodo*  : )! 'ntrebi de unde $tiu c%a #urit fiul lui 4enet/or* 3e$tile despre #oarte au #ultearipi* Se 1ice c! noaptea aduce adesea .e$ti celor de%un nea#* 5oro#ir a fost fratele #eu*  Pe c/ip 'i trecu o u#br! de tristee*  : &i a#inte$ti de ni$te se#ne aparte, pe care 5oro#ir le%a.ea prin lucrurile ce le purta lael<  +rodo c/ib1ui o clip!, te#"ndu%se s! nu i se 'ntind! o nou! curs!, 'ntreb"ndu%se cu# a.eas! se ter#ine toat! t!r!$enia asta* Abia reu$ise s! scape Inelul din #"inile #"ndre ale lui5oro#ir6 cu# a.ea s! se descurce printre at"ia oa#eni r!1boinici $i puternici, nu $tia*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 174/225

  Totu$i 'i spunea ini#a c! +ara#ir, de$i se#!na #ult cu fratele lui, era #ult #ai d"r1 $i#ai 'nelept*  : &#i a#intesc c! 5oro#ir a.ea un corn, 1ise el 'ntr%un t"r1iu*  : &i a#inte$ti bine, rosti +ara#ir, 'nsea#n! c! l%ai .!1ut* i 'n acest ca1, 'l ai 'n faaoc/ilor> un corn #are, de bou s!lbatic, r!s!ritean, ferecat 'n argint $i 'ncrustat cu litere str!.ec/i*

0ornul acela a fost purtat de 'nt"iul n!scut din casa noastr!6 $i se 1ice c!, dac! sufli din el oriunde'ntre fruntariile -ondorului, acest inut str!.ec/i, .uietul lui se%aude peste tot* A# pornit 'naceast! #isie acu# cinci 1ile, iar cu unspre1ece 1ile 'n ur#!, a# au1it .aierul cornului s!u6 p!reac! .enea dinspre )ia1!noapte, dar era stins, ca un ecou printre g"nduri* Se#n r!u, ne%a# 1is noi,tat!l #eu $i cu #ine, c!ci nu #ai a.ea# nici o .este de la 5oro#ir de c"nd plecase $i nici unstr!2er de la /otarele noastre nu%l #ai .!1use trec"nd* Iar dup! trei nopi #i%a fost dat s! .!d unlucru $i #ai ciudat* St!tea# pe #alul Anduinului, 'n 'ntunericul r!rit de ra1ele palide ale luniiabia r!s!rite, uit"ndu%#! la apele acelea .e$nic curg!toare6 $i trestiile fo$neau* A$a ne uit!##ereu la #alurile din Osgiliat/ pe care le%au ocupat, 'n parte, .r!2#a$ii6 de%acolo ies ca s! ne prade p!#"nturile* 4ar 'n #ie1ul acela de noapte toat! firea dor#ea* Atunci a# .!1ut, sau doar#i s%a p!rut, o barc! plutind pe ap!, sc"nteind cenu$iu6 era #ic! $i ciudat!, cu pro.a 'nalt! $i f!r!ni#eni la c"r#!* i #%a cuprins sfiala, c!ci era sc!ldat! 'ntr%o lu#in! palid!* 4ar #%a# ridicat $i#%a# dus #ai aproape, pe #al, iar apoi a# p!$it 'n r"u, c!ci #! atr!gea ce.a* Atunci barca s%a'ntors c!tre #ine, a 'ncetinit $i a trecut 'nceti$or, foarte aproape6 dar n%a# 'ndr!1nit s!%ntind#"na* Era cufundat! #ult 'n ap!, ca $i cu# ar fi a.ut o 'nc!rc!tur! grea $i, c"nd a trecut pe sub pri.irile #ele, #i s%a p!rut c! era aproape plin! cu ap! li#pede, din care se r!sp"ndea lu#inaaceea6 $i 'n.!luit 'n apa aceea '$i dor#ea so#nul de .eci un r!1boinic* Pe genunc/i a.ea o sabiefr"nt!* A# .!1ut c! era plin de r!ni* Era fratele #eu, 5oro#ir, #ort* &i $tia# straiele, sabia $ic/ipul lui drag* Un singur lucru lipsea> cornul* Un singur lucru #i%era necunoscut> un br"u#inunat, cu care era 'ncins la #i2loc, f!urit din frun1e de aur* 5oro#ir; a# strigat eu* Unde i%ecornul< i 'ncotro te c!l!tore$ti< O, 5oro#ir; 4ar a pierit* 5arca s%a 'ntors 'n #i2locul undelor $is%a pierdut sc"nteietoare 'n noapte* Era ca%n .is, $i totu$i aie.ea, c!ci n%a fost ca $i c"nd #%a$ fitre1it* i n%a# nici o 'ndoial! c! a #urit $i c! a trecut pe ape, c!tre )are*  : 3ai, #ie; f!cu +rodo* 0u%ade.!rat acela a fost 5oro#ir, a$a cu# 'l $tia# eu* 0!ci br"ul de aur i%a fost d!ruit 'n Lot/lorien, de c!tre Lad -aladriel* Ea a fost cea care ne%a'n.e$#"ntat a$a cu# ne .e1i, 'n straie cenu$ii, elfe$ti* Paftaua asta%i f!urit! de%acelea$i #"ini#!iastre*  Puse #"na pe frun1a argintiu%.er1uie care 'i 'nc/eia #antia c/iar sub b!rbie* +ara#ir seuit! atent la ea*  : 4a, e fru#oas!, 1ise el* 4a, e f!urit! cu acela$i #e$te$ug* A$adar, ai trecut prin inutulLorien6 Laurelindorenan, pe nu#ele s!u de de#ult, dar asta%i #ai presus de $tiina oa#enilor,ad!ug! el $optit, uit"ndu%se acu# la +rodo cu oc/i $i #ai ui#ii* &ncep s! 'neleg o #uli#e delucruri ciudate 'n ceea ce te pri.e$te* Nu .rei s!%#i spui $i altele< 0!ci #i se pare cu#plit c!5oro#ir a #urit la c"i.a pa$i de cas!*  : Nu pot s!%i spun #ai #ult dec"t i%a# spus, r!spunse +rodo* 4e$i po.estea ta #!u#ple de presi#iri* 0eea ce%ai .!1ut, cred eu, n%a fost dec"t o p!rere, o u#br! a neca1ului ce%afost sau .a s! .ie* 4ac! nu cu#.a o fi .reun $iretlic de%al 4u$#anului* Eu a# .!1ut c/ipuriler!1boinicilor b!lai din str!.ec/i#e, ador#ite 'n b!lile din S#"rcurile )orilor6 sau cel puin a$a p!reau, prin cine $tie ce #e$te$ug 'nfior!tor de%al lui*  : Nu, n%a fost a$a, 1ise +ara#ir* 0!ci ticluirile sale 'i u#plu ini#a de sc"rb!6 'ns! eu #i%a# si#it atunci sufletul '#po.!rat de durere $i de #il!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 175/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 176/225

  : Acu# .oi, +rodo $i Sa# cel &nelept, .ei .eni cu #ine $i cu str!2erii #ei, 1ise +ara#ir* N%a.ei cu# s%o luai pe dru#ul c!tre #ia1!1i, dac! !sta .! era elul* 0"te.a 1ile .a fi foartenesigur $i #ai bine p!1it ca oric"nd, dup! 'nc!ierarea asta* i socot c! ast!1i nu #ai putei #erge prea #ult, c!ci suntei .l!guii* 0a $i noi, de altfel* O s! ne duce# acu# cu toii 'ntr%un loc tainic,nu#ai de noi $tiut, ca# la 1ece #ile distan!* Orcii $i iscoadele 4u$#anului nu l%au aflat 'nc! $i

c/iar dac! l%ar g!si, pute# 'nc! s! le ine# piept #ult $i bine, c/iar dac! .in c"t! frun1! $i iarb!* Ne%a# putea odi/ni acolo cu toii* 4i#inea! .oi /ot!r' ce%i #ai bine pentru #ine $i pentru .oi*  +rodo nu a.u de ales6 trebui s! se supun! acestei cereri sau porunci* Pentru #o#ent p!rea,oricu#, o cale 'neleapt!, o dat! ce sosirea aceasta a oa#enilor din -ondor f!cuse c!l!toria prinIt/ilien #ai pri#e2dioas! ca oric"nd*  Pornir! pe dat!> )ablung $i 4a#rod puin #ai 'n fa! $i +ara#ir cu +rodo $i Sa# 'nd!r!t*Trecur! peste p"r"u, ocolir! /ele$teul unde se '#b!iaser! /obbiii, apoi urcar! un #al lung $iintrar! 'n u#brele .er1i ale inuturilor '#p!durite care coborau 'ntruna spre apus* &n ti#p ce#ergeau c't puteau de repede, '$i continuar! .orba cu glas sc!1ut*  : A# pus cap!t sfatului nostru, 1ise +ara#ir, nu nu#ai pentru c! nu #ai a.ea# .re#e,a$a cu# a inut s!%#i 1ic! 2up"nul Sa# cel &nelept, ci $i pentru c! a2unseser!# la ni$te lucruri pecare nu e bine s! le .orbi# de fa! cu #ult! lu#e* 4e%aceea a# adus .orba de fratele #eu $i%a#l!sat deoparte 5leste#ul lui Isildur* 0!ci n%ai fost cu totul sincer cu #ine, +rodo*  : N%a# #init, iar ade.!rul l%a# spus 'n parte, at"t c"t a# putut, 1ise +rodo*  : Nu te 'n.inuiesc, 1ise +ara#ir* Ai $tiut s! ie$i din 'ncurc!tur!, $i%ai .orbit cu'nelepciune* 4ar #i%a# dat sea#a, a# g/icit #ai #ult dec"t ai spus tu* N%ai fost prieten cu5oro#ir sau, #ai bine 1is, nu .%ai desp!rit cu .oie bun!* Tu $i 2up"nul Sa# cel &nelept b!nuiesc c%ai a.ut o pricin! de ne#ulu#ire* AcuB, ce s! 1ic< L%a# iubit din tot sufletul $i i%a$r!1buna #oartea f!r! s! stau pe g"nduri, de$i l%a# cunoscut foarte bine* 5leste#ul lui Isildur, a$spune c! asta era pricina ne'nelegerii dintre .oi* E li#pede c!%i .orba de cine $tie ce #o$tenireserioas!, din tat!%n fiu, care poate pricinui neca1uri 'ntre aliai, dup! cu# spun po.e$tilestr!.ec/i* Ei, ce 1ici, nu sunt pe%aproape<  : Pe%aproape, 1ise +rodo, dar nu 'ntru totul* Nu s%a iscat nici o ne'nelegere 'n +r!ianoastr!, de$i era# c/inuii de 'ndoial!, adic! nu $tia# pe ce dru# s%o lu!# din E#n )uil* 4arorice%ar fi, .ec/ile po.e$ti ne atrag atenia $i asupra pri#e2diei de a rosti cu.inte pripite cu# ar fi8#o$tenirea din tat!%n fiu9*  : A/, e%a$a cu# #! g"ndea#> ai a.ut neca1uri doar cu 5oro#ir* El '$i dorea s! duc!lucrul acela la )inas Tirit/* 3ai, #ie; 0e soart! str"#b! 'i pecetluie$te bu1ele de nu%#i spui cinel%a .!1ut pentru ulti#a oar! $i nu pot s! aflu ceea ce #i%a$ dori at"t s! $tiu< 0e%o fi fost 'n #intea$i 'n ini#a lui 'n ulti#ele ceasuri de .ia!< 4ac%a gre$it sau nu, de%un lucru sunt sigur> a #urit'#p!cat, c!ci a s!."r$it o fapt! bun!* 0/ipul 'i era #ai fru#os c/iar dec"t atunci c"nd tr!ia* 4ar,+rodo, te%a# ca# str"ns cu u$a la 'nceput, 'n leg!tur! cu 5leste#ul lui Isildur* lart!%#!; N%a#do.edit 'nelepciune 'ntr%o ase#enea clip! $i 'ntr%un astfel de loc* N%a# a.ut .re#e s! g"ndesc*Trecuse# printr%o lupt! grea $i #intea #i%era plin! de alte lucruri* 4ar, 'n ti#p ce .orbea# cutine, a# 'nceput s! #%apropii de int!, a$a c! a# tras cu bun! $tiin! 'n alt! parte* 0!ci trebuie s!$tii, #ulte din .ec/ea 'n.!!tur! sunt inute sub obroc de c"r#uitorii cet!ii $i nu r!1bate ni#ic 'nafar!* Noi, cei din casa #ea, nu sunte# din se#inia lui Elendil, de$i a.e# s"nge de%alnu#enoreenilor* 0!ci socoti# c! ne trage# din )ardu, #a2ordo#ul cel bun, care a r!#as s!oc"r#uiasc! 'n locul regelui, c"nd acesta a plecat la r!1boi* E .orba de regele Earnur, ulti#ul dinstirpea lui Anarion, care nu a.ea fii $i care nu s%a #ai 'ntors niciodat!* Iar de atunci #a2ordo#iiau oc"r#uit ara, de$i lucrul acesta s%a petrecut cu #ulte generaii de oa#eni 'n ur#!* i%#i aduca#inte de 5oro#ir copil, pe c"nd 'n.!a# '#preun! istoria seniorilor $i%a cet!ii noastre, c! tare%i

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 177/225

#ai era ciud! c! tat!l lui nu era rege* 84e c"te sute de ani e ne.oie ca un #a2ordo# s! de.in!rege, dac! cel ce%i 'n drept nu se #ai 'ntoarce<9 'ntreba el* 8Pese#ne c! 'n locuri unde r"nduialaregeasc! nu%i a$a puternic!, a2ung c"i.a ani9, r!spundea tat!l #eu* 8&n -ondor, 'ns!, nici 1ece#ii de ani n%ar fi de%a2uns*9 3ai, bietul 5oro#ir, oare asta nu%i spune destul despre el<  : 5a da, 1ise +rodo* 0u toate acestea, s%a purtat totdeauna cu cinstire fa! de Aragorn*

  : Nu #!%ndoiesc, spuse +ara#ir* 4ac! s%a 'ncredinat c! ceea ce spunea Aragorn despreade.!ratul lui rang era ade.!rat, sunt sigur c! s%a purtat fru#os* &ns! nu sosise clipa /ot!r"toare'nc!* Nu a2unseser! la )inas Tirit/ 'nc! $i nici nu de.eniser! du$#ani 'n r!1boi* 4ar a# ca#luat%o ra1na* Noi, cei din casa lui 4enet/or, $ti# 'n.!!tura str!.ec/e din ti#puri de de#ult $i, 'n plus, ni s%au p!strat 'n .istierii o sea#! 'ntreag! de lucruri> c!ri $i table de legi, scrise pe foiesubiri, da, da, $i pe t!blie de piatr!, $i pe file de argint $i de aur, cu tot felul de litere* Pe unele nule #ai poate citi ni#eni6 c"t despre altele, puini le #ai scot la lu#in!, de unde%au fost 'ncuiate*Eu #ai citesc c"te ce.a, c!ci a# deprins buc/ia c!rii* E .orba de /risoa.ele pe care ni le%a adusPelerinul cel Sur* Pri#a oar! l%a# .!1ut c"nd era# copil6 de%atunci, a .enit la noi de dou!%treiori*  : Pelerinul cel Sur< f!cu +rodo* A.ea .reun nu#e<  : )it/randir 'i 1icea# noi, 'n li#ba elfilor, 1ise +ara#ir, $i n%a.ea ni#ic '#potri.!*)ulte nu#e a# eu, 'n nenu#!ratele inuturi, 1icea el* )it/randir, la gno#i6 'n tineree, la Apus,#i se spunea Olorin, nu#e de #ult uitat6 la )ia1!1i, Incanus6 la )ia1!noapte, -andalf6 'nR!s!rit, nu #! duc niciodat!*  : -andalf; 1ise +rodo* )%a# g"ndit eu c! e .orba de el* -andalf cel Sur, cel #ai preiosdintre sfetnici6 conduc!torul +r!iei noastre* S%a pr!p!dit 'n )oria*  : )it/randir s%a pr!p!dit; strig! +ara#ir* Se pare c! +r!ia .oastr! a a.ut o soart!nefericit!* &ntr%ade.!r, e greu de cre1ut c! o fiin! at"t de 'neleapt! $i cu at"ta putere = c!ci #ultelucruri #inunate a #ai f!cut la noi; = a putut s! piar!6 s! fie lu#ea .!du.it! de%at"ta 'n.!!tur!;E$ti sigur c!%i a$a< Poate c! .%a p!r!sit, pur $i si#plu, $i s%a dus 'n treaba lui*  : 3ai, #ie; f!cu +rodo* Sunt sigur, c!ci l%a# .!1ut pr!bu$indu%se 'n /!u*  : 3!d c! ai istorisiri 'nse#nate $i cu#plite de po.estit, 1ise +ara#ir* Poate%ai s! #i lespui $i #ie #ai pe sear!* Acest )it/randir a fost, socot eu acu#, #ai #ult dec"t un 'n.!!tor6 el punea 'n #i$care toate faptele din 1ilele noastre* 4ac%ar fi fost printre noi, ca s!%i cere# sfatul 'nleg!tur! cu .orbele grele din .isele noastre, ni le%ar fi li#pe1it $i n%ar #ai fi fost ne.oie de un sol*i totu$i, cine $tie, poate n%ar fi fost a$a6 c!l!toria lui 5oro#ir o fi fost de la%nceput sortit!e$ecului* )it/randir nu ne%a .orbit niciodat! despre ce ur#a s! se 'nt"#ple $i nici nu $i%ade1.!luit scopurile* A pri#it 'ncu.iinarea de la 4enet/or = cu#< n%a# idee = s! scotoceasc! printainiele .istieriei noastre* )ai afla# c"te ce.a de la el, c"nd a.ea c/ef s! ne spun! Fceea ce se'nt"#pla foarte rarG* Ne iscodea $i ne punea #ereu 'ntreb!ri, #ai ales 'n leg!tur! cu )area5!t!lie de la 4agorlad, din .re#urile de%nceput ale -ondorului, c"nd el, pe care nu%l nu#i#, afost 'nfr"nt* Asculta cu nesa po.e$tile despre Isildur, de$i a.ea# puine de spus6 c!ci printre noinu se $tia ni#ic sigur despre sf"r$itul Iui*  -lasul lui +ara#ir se stinse 'ntr%o $oapt!*  : &ns! a# aflat $i eu c"te ce.a, #ai bine 1is, a# g/icit, $i%a# p!strat aceast! tain! 'nini#a #ea> Isildur a luat ce.a din #"na Nenu#itului, 'nainte s! plece din -ondor, ca s! nu #aifie .!1ut .reodat! printre #uritori* Ăsta era, credea# eu, r!spunsul la 'ntreb!rile lui )it/randir*4ar pe%atunci p!rea o treab! care%i punea pe g"nduri doar pe scrut!torii de 'n.!!tur! str!.ec/e* Nici c"nd a# 'ncercat s! deslu$i# 'ntre noi tainele din .isurile noastre nu #%a# g"ndit c!5leste#ul lui Isildur era unul $i%acela$i lucru* 0!ci Isildur a fost 'ncolit $i ucis de s!geile orce$ti,dup! cu# 1ice singura legend! pe care o $tia#, iar )it/randir nu%#i spusese niciodat! #ai #ult*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 178/225

0e e, la ur#a ur#ei, lucrul acela, nu%#i dau sea#a6 dar $tiu c! trebuie s! fie o #o$tenire din tat!%n fiu a puterii $i a pri#e2diei* O ar#! tic!loas!, pese#ne, ticluit! de Seniorul &ntuneci#ii* 4ac! arfi un lucru care d! un folos 'n b!t!lie, cred c! 5oro#ir, at"t de #"ndru, de ne'nfricat, adesea pripit, totdeauna dornic ca )inas Tirit/ s! ias! biruitoare F$i, prin ur#are, el 'nsu$iG, n%ar fi a.utcu# s! nu%$i doreasc!, s! nu fie ade#enit de un ase#enea lucru* )ai bine nu s%ar fi dus deloc;

Tat!l #eu $i b!tr"nii 1iceau s! plec eu 'n aceast! #isie, dar el s%a ."r"t 'n fa!, 1ic"nd c! era cel#ai #are $i cel #ai tare Fceea ce era ade.!ratG $i c! n%a.eau cu# s!%l opreasc!* 4ar nu te te#e; N%a$ pune #"na pe lucrul acela, c/iar dac! I%a$ .edea 1!c"nd 'n #i2locul dru#ului* Nici dac%ar fica )inas Tirit/ s! se pr!bu$easc!%n ruin!, iar eu a$ fi singurul care%a$ putea%o sal.a folosindu%#!de ar#a Seniorului &ntuneci#ii, spre binele ei $i spre gloria #ea* Nu, +rodo, fiu al lui 4rogo, nu%#i doresc ase#enea biruine*  : Nici cei ce%au fost la Sfat n%au .rut asta, 1ise +rodo* i nici eu* Nu #i%a$ face de lucrucu a$a ce.a*  : &n ce #! pri.e$te, spuse +ara#ir, #i%a$ dori s! .!d iar 0opacul Alb 'n floare la curileregilor, $i s! re.in! 0ununa de Argint6 iar )inas Tirit/ s! fie 'n pace, )inas Anor din nou ca pe.re#uri, plin! de lu#in!, 'nalt! $i #inunat!, fru#oas! ca o regin! 'ntre regine, nu ca o st!p"n! descla.i dornici s%o slu2easc!* Trebuie s! fie r!1boi, de .re#e ce ne ap!r!# .ieile '#potri.a unuiacare ar pr!p!di totul6 dar #ie nu%#i place sabia lucitoare pentru ascui$ul ei, nici s!geata c!%i iute$i nici lupt!torul pentru #!rirea sa* &#i place doar ceea ce ap!r! ei> cetatea oa#enilor din Nu#enor* i%a$ .rea ca ea s! fie iubit! pentru istoria, .ec/i#ea, fru#useea $i 'nelepciunea eide%acu#* S! nu se tea#! ni#eni de ea, dec"t cu# te%ai te#e de cinstea unui b!rbat b!tr"n $i'nelept* A$a c! nu%i face gri2i 'n pri.ina #ea; Nu%i cer s!%#i spui #ai #ult* Nu te 'ntreb nici#!car dac! ceea ce%a# spus acu# e c"t de c"t ade.!rat* &ns! de te .ei 'ncrede 'n #ine, s%ar puteas! a# c"te%o po.a! pentru tine, 'n #isia pe care o ai, oricare%ar fi ea* 4a; i c/iar s!%i dau o#"n! de a2utor*  +rodo nu%i r!spunse ni#ic* &i .enea s! strige c! a.ea ne.oie $i de a2utor $i de po.a!, s!%ispun! t"n!rului acestuia, ale c!rui .orbe 'i p!reau at"t de 'nelepte $i de #inunate, tot ce%a.ea pesuflet* 4ar ce.a 'l inu* A.ea ini#a grea de spai#! $i de tristee> dac! el $i Sa# erau 'ntr%ade.!r,a$a cu# se p!rea, tot ce r!#!sese din cei Nou! Peregrini, atunci el era singurul 'ns!rcinat cu taina#isiei lor* )ai bine s! nu se%ncread! pe nedrept, dec"t s!%l ia gura pe dinainte* Iar a#intirea lui5oro#ir, a sc/i#b!rii cu#plite pe care ispita Inelului o lucrase 'n el, 'i .enea #ereu 'n #intec"nd se uita la +ara#ir $i%i au1ea glasul6 nu se#!nau, dar a.eau ce.a la fel*  O .re#e #erser! 'n lini$te, trec"nd ca ni$te u#bre .er1i%cenu$ii pe sub arborii b!tr"ni, p!$ind f!r! 1go#ot6 deasupra lor c"ntau #ii de p!s!rele iar soarele '$i arunca ra1ele str!lucitoare pe acoperi$ul neted de frun1e 'ntunecate al codrului .e$nic .erde din It/ilien* Sa# nu lua parte la.orb!, de$i ascultase6 $i 'n acela$i ti#p ciulea urec/ile lui ascuite, de /obbit, la orice f"$"it al p!durii care 'i 'ncon2ura* Nu obser.ase dec"t un singur lucru, $i anu#e c! 'n toat! .orb!ria nufusese po#enit nici #!car o dat! nu#ele lui -ollu#* Era #ulu#it, de$i si#ea c! nu era #aren!de2de s! nu 'l #ai aud! .reodat!* &$i d!du cur"nd sea#a c!, de$i #ergeau singuri, 'n apropierealor se aflau o #uli#e de oa#eni6 nu nu#ai 4a#rod $i )ablung, care se i.eau $i plecau t!cui 'nu#brele din faa lor, ci $i alii6 '$i croiau cu toii dru# tainic 'n aceea$i direcie* O dat!, c"nd seuitase 'nd!r!t, '#boldit de g"ndul c! era ur#!rit, i se p!ru c! 1!re$te o clip! o u#br! #ic! $ineagr!, strecur"ndu%se dup! un trunc/i de copac* 4esc/ise gura s! .orbeasc!, dar o 'nc/ise la loc*8Nu%s sigur, '$i 1ise el* i de ce le%a$ a#inti de tic!losul !la b!tr"n, dac! prefer! s! uite de el< 0e bine%ar fi s!%l pot uita $i eu;9  A$a c! trecur! #ai departe, p"n! c"nd p!durea 'ncepu s! se r!reasc!, iar terenul se po."rni$i #ai #ult* 4eodat!, cotir! din nou la dreapta $i a2unser! cur"nd la un r"ule ce trecea printr%o

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 179/225

str"#toare> era acela$i p"r"u care se re.!rsa din /ele$teul rotund, a2uns acu# un torent .i2elios,s!lt"nd din piatr! 'n piatr!, 'ntr%o albie t!iat! ad"nc, u#brit! de ilice $i de ci#i$ir negricios* 0!treapus, la picioarele lor, se 1!reau 'ntinderi de p!#"nt $i lunci nesf"r$ite, sc!ldate 'ntr%o lu#in!ceoas!, iar #ai departe sc"nteierea apelor bogate ale Anduinului 'n soarele care sc!pata*  : Aici, .ai, sunt ne.oit s! fac un lucru ur"t, 1ise +ara#ir* N!d!2duiesc c%o s! #i%o ieri,

c!ci p"n%acu# n%a# dat porunci nes!buite, cu# ar fi s! fii legai sau uci$i* 4ar porunca este canici un str!in, fie el $i din Ro/an, care lupt! al!turi de noi s! nu .ad! c!rarea spre tainia noastr!*Trebuie s! .! leg la oc/i*  : 0u# pofte$ti, spuse +rodo* 0/iar $i elfii fac la fel, la ne.oie6 noi a# trecut fruntariile#inunatului Lot/lorien cu oc/ii legai* Lui -i#li, gno#ul, nu i%a c!1ut prea bine, dar /obbiii au'ndurat f!r! s! cr"cneasc!*  : Eu n%a# s! .! c!l!u1esc spre un loc at"t de #inunat, 1ise +ara#ir* &ns! #! bucur c! os! .! l!sai legai la oc/i de bun! .oie $i nu cu fora*  &i strig! 'nceti$or pe )ablung $i pe 4a#rod* Ace$tia ie$ir! dintre arbori $i se apropiar!*  : Legai%i la oc/i pe oaspeii ace$tia ai no$tri, 1ise +ara#ir* 4ar cu gri2!, s! nu%i doar!*L!sai%le #"inile libere* &$i .or da cu."ntul c! n%or s! se uite* Eu, unul, #%a$ 'ncrede 'n ei $i i%a$ pune doar s! 'nc/id! oc/ii, dar de se%#piedic!, or s! clipeasc! f!r! s! .rea* 0!l!u1ii%i, ca s! nufac! .reun pas gre$it*  0ei doi str!2eri 'i legar! pe /obbii la oc/i cu panglici .er1i $i le traser! glugile aproape p"n! la gur!6 apoi 'i luar! repede pe fiecare de #"n! $i pornir!*  +rodo $i Sa# nu fur! 'n stare s! spun! despre aceast! ulti#! poriune de dru# dec"t cereu$iser! s! g/iceasc! pe 'ntuneric* Nu peste #ult, si#ir! c! a2unseser! pe o c!rare care cobora $ise 'ngusta deodat!6 fur! ne.oii s! #earg! 'n $ir, printre doi perei de st"nc!* -ardienii lor 'iduceau din spate, in"ndu%i de u#eri* 0"nd terenul era greu, oa#enii 'i luau pe sus, apoi 'i puneauiar 2os* &n dreapta lor se au1ea, din ce 'n ce #ai tare, susurul unei ape de care se apropiau* &ntr%unt"r1iu, se oprir!* )ablung $i 4ar#ond 'ncepur! s!%i 'n."rt! 'n toate p!rile, p"n! 'i 1!p!cir! detot* Urcar! puin $i li se p!ru c! se face frig* @go#otul p"r"ului se au1i #ai slab* +ur! iar luai pesus $i cobor"r! #ai #ulte trepte, la cap!tul c!rora d!dur! un col* Au1ir! apa din nou, de dataaceasta #ai tare, #ai .i2elioas!, '#pro$c"nd peste tot* Si#eau o ploaie fin! pe #"ini $i pe obra2i*&ntr%un t"r1iu, fur! iar pu$i 2os* R!#aser! a$a o .re#e, descu#p!nii, legai la oc/i, f!r! s! $tieunde erau* Nu scoaser! nici o .orb!* Atunci, 'n spatele lor r!sun! glasul lui +ara#ir*  : 4e1legai%le oc/ii; porunci el*  Li se traser! glugile $i li se scoaser! leg!turile de la oc/i* 0lipir! $i traser! ad"nc aer 'n piept* Se aflau pe o du$u#ea ud!, de piatr! $lefuit!, 'n pragul unei pori cioplite grosolan, care sec!sca 'nd!r!tul lor* 4ar 'n fa!, spre apus, curgea o perdea fin! de ap!, at"t de aproape, 'nc"t+rodo putea s%o ating! dac! 'ntindea #"na* 4e dincolo de ea p!trundeau s!geile bl"nde alesoarelui ce asfinea, iar lu#ina ro$ie se fr"ngea 'n nenu#!rate ra1e sc"nteietoare, care '$isc/i#bau #ereu culoarea* Parc! st!teau la fereastra unui turn elf, dinaintea c!reia at"rna o perdea brodat! cu giu.aeruri de argint $i de aur, cu safire, rubine $i a#etiste 'nfl!c!rate*  : )!car a# a.ut norocul s! .! r!spl!ti# r!bdarea, 1ise +ara#ir* Aceasta este +ereastraSoarelui%Apune, 7ennet/ Annun, cea #ai #"ndr! dintre cascadele It/ilienului, inutul at"torf"nt"ni* Puini str!ini au .!1ut%o* &ns! 'nd!r!tul ei nu%i nici o 'nc!pere regeasc!, potri.it! cu ea*Intrai $i uitai%.!;  5ine .orba nu sf"r$i, c! soarele sc!pat! de tot $i focul din re.!rsarea aceea de ap! sestinse* Se 'ntoarser! $i trecur! pe sub bolta ur"t!* 5rusc, se tre1ir! 'ntr%o 'nc!pere spaioas! de piatr! grosolan!, cu ta.anul aplecat $i ne$lefuit* 0ele c"te.a tore care fuseser! aprinser!sp"ndeau o lu#in! slab! pe pereii lucitori* 3eniser! de2a o #uli#e de oa#eni 'naintea lor, iar

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 180/225

 printr%o alt! u$! intrau alii, c"te doi%trei* Pe #!sur! ce li se obi$nuiau oc/ii cu 'ntunericul,/obbiii obser.ar! c! grota era #ai #are dec"t '$i 'nc/ipuiser! $i era plin! de ar#e $i de #erinde*  : Ei, !sta%i ad!postul nostru, 1ise +ara#ir* Nu%i gro1a., dar .! putei petrece noaptea 'nlini$te* )!car e uscat $i%a.e# #"ncare, de$i nu pute# face focul* 0"nd.a prin pe$tera aceastacurgea apa $i ie$ea pe sub bolta aceea6 dar lucr!torii din .ec/i#e i%au sc/i#bat cursul prin

str"#toare, iar p"r"ul se re.ars! 'ntr%o cascad! de dou! ori #ai 'nalt!, peste st"ncile de sus* Auastupat toate c!ile de intrare 'n grot!, afar! de una singur!, ca s! nu p!trund! nici apa, nicialtce.a* Acu# nu #ai sunt dec"t dou! ie$iri> cea prin care ai intrat legai la oc/i $i un g!.anad"nc, plin de cuite de piatr!, dincolo de perdeaua de ap!* Acu#, p"n!%i gata cina, tragei%.! puin sufletul*  7obbiii fur! du$i 'ntr%un col, unde li se ar!t! un culcu$ s! se 'ntind!, dac! pofteau* &ntreti#p, oa#enii '$i f!ceau treaba prin grot! 'n lini$te, iute $i cu#inte* 4in perei fur! trase #eseu$oare, pe care a$e1ar! .ase $i tac"#uri* Nu era cine $tie ce fast, dar totul era a$ternut fru#os $i bine> farfurii rotunde, str!c/ini $i boluri, unele de p!#"nt, s#!luite, cafenii, altele din le#n deci#i$ir curate $i $lefuite* 4in loc 'n loc, a$e1aser! c"te o cup! sau c"te un bol neted de bron16 iar'n dreptul scaunului 0!pitanului se afla un pocal de argint, 'n #i2locul #esei centrale*  +ara#ir se pli#ba printre oa#enii s!i, 'ntreb"ndu%i pe toi care intrau c"te ce.a, cu glassc!1ut* Unii se 'ntorceau dup! ce%i /!ituiser! pe sudi$ti6 alii care fuseser! l!sai ca cerceta$i pel"ng! dru# .enir! ulti#ii* Toi .r!2#a$ii fuseser! uci$i, afar! de #arele #u#a6 ni#eni nu $tiace se 'nt"#plase cu el* Nu d!duser! de nici o ur#! de .r!2#a$6 nici #!car o iscoad! orceasc! nutrecuse fruntariile*  : N%ai .!1ut $i n%ai au1it ni#ic, Anborn< 'l 'ntreb! +ara#ir pe ulti#ul .enit*  : Nu, st!p"ne, 1ise o#ul* &n orice ca1, nici un orc* 4ar a# .!1ut sau #i s%a p!rut c! .!dce.a ca# ciudat* Se 'ntunecase bini$or $i oc/ii te #ai 'n$al! la ora asta6 lucrurile par #ai #aridec"t sunt* Probabil c! n%a fost dec"t o .e.eri!*  La aceste cu.inte, Sa# ciuli urec/ile*  : 4ar de%a fost .e.eri!, 'nsea#n! c! era una neagr! $i f!r! coad!* P!rea ca o u#br! pe p!#"nt, iar c"nd #%a# apropiat, a s!rit iute 'nd!r!tul unui trunc/i de copac pe care s%a c!!rat lafel de repede* tiu c! nu ne la$i s! ucide# fiarele f!r! pricin! $i, cu# nu #i s%a p!rut a fi altce.a,n%a# tras nici o s!geat!* Era, oricu#, prea 'ntuneric ca s! intesc, iar f!ptura a disp!rut 'n desi$ulde frun1e c"t ai 1ice pe$te* 4ar eu a# r!#as cu gura c!scat! o .re#e, c!ci #i s%a p!rut ciudat*Apoi #%a# gr!bit s! #! 'ntorc* i%atunci a%nceput s! s"s"ie la #ine de sus* O fi fost .reo .e.eri!#are* Probabil c! pe sub tenebrele Nenu#itului s%au strecurat niscai.a fiare din 0odrul &ntunecat$i r!t!cesc acu# 'ncoace, spre p!durea noastr!* 0ic! pe%acolo sunt .e.erie negre*  : Poate, 1ise +ara#ir* 4ar dac!%i a$a, 'nse#n! c!%i se#n r!u* N%a.e# nici un c/ef descursorile din 0odrul &ntunecat aici, 'n It/ilien*  Lui Sa# i se p!ru c! le arunc! o pri.ire furi$!, 'n ti#p ce rostea aceste cu.inte* 4ar nu1ise ni#ic* O .re#e, el $i +rodo st!tur! 'ntin$i pri.ind torele $i oa#enii care se #i$cau de colo%colo, .orbind 'n $oapt!* Apoi +rodo ador#i*  Sa# se fr!#"nta, c/ib1uind cu gri2!* 8S%ar putea s! fie de bun!%credin!9, '$i 1icea el, 8saus%ar putea s! nu fie* 3orba #e$te$ugit! ascunde ades o ini#! #"r$a.!*9 0!sc!* 8A$ fi 'n stare s!dor# o s!pt!#"n!6 abia atunci #%a$ #ai 'ntre#a $i eu un pic* i ce%a# s! fac, dac%o s! stausingur cu toi oa#enii !$tia #ari 'n 2urul #eu< Ni#ic, Sa# -a#gee6 dar n%ai 'ncotro, trebuie s!stai trea1*9  i, cu c/iu cu .ai, i1buti* Lu#ina de la intrarea 'n grot! p!li, iar .!lul cenu$iu de ap! se'ntunec! $i se pierdu 'n u#bra care 'ncepuse s! se lase* @go#otul apei continua la fel, 1i $i

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 181/225

noapte, f!r! s! se sc/i#be* )ur#urul $i susurul ei te tr!geau la so#n* Sa# '$i ap!s! oc/ii cu pu#nii*  +ur! aprinse #ai #ulte tore* Se desfundar! un poloboc cu .in $i #ai #ulte butoaie cu#"ncare* Oa#enii aduceau ap! din cascad!* Unii se sp!lau pe #"ini 'n g!.ane* Lui +ara#ir i seaduse un lig/ean #are de ara#! $i un prosop alb* Se sp!l! $i el*

  : Tre1ii%i pe oaspeii no$tri, 1ise el, $i aducei%le ap!* E .re#ea #esei*  +rodo se ridic! 'n capul oaselor, c!sc! $i se 'ntinse6 Sa#, neobi$nuit s! fie slu2it, se uit!uluit la b!rbatul 'nalt care se plec! dinaintea lui, cu un lig/ean 'n #"ini*  : Pune%l 2os, 2up"ne, dac! nu te superi, 1ise el* A$a e #ai u$or $i pentru tine, $i pentru#ine*  Apoi, spre #irarea $i .eselia oa#enilor, '$i cufund! capul 'n apa rece, ud"ndu%$i g"tul $iurec/ile*  : Obi$nuii s! .! sp!lai $i pe cap, 'nainte de #as!< 'l 'ntreb! b!rbatul care 'i slu2ea pe/obbii*  : Nu, doar 'nainte de aia de di#inea!, 1ise Sa#* 4ar c"nd e$ti 'n ur#! cu so#nul, aparece pe g"t e ca ploaia pe%o l!ptuc! ofilit!* 3e1i< AcuB pot s! stau $i eu trea1, ca s! #!n"nc un pic*  +ur! apoi condu$i l"ng! +ara#ir, pe ni$te butoia$e acoperite cu piei, a$e1ate pe b!ncileoa#enilor, ca s! a2ung! $i ei la #as!* &nainte s! se apuce de #"ncat, +ara#ir $i toi oa#enii s!i se'ntoarser! cu faa spre apus, r!#"n"nd c"te.a clipe t!cui* Le f!cu se#n lui +rodo $i lui Sa#, cu#c! s%ar cu.eni s! fac! $i ei acela$i lucru*  : A$a face# totdeauna, 1ise el, 'n .re#e ce se a$e1au6 pri.i# dincolo de patria elfilor, 'n Nu#enorul cel .e$nic* 3oi n%a.ei un obicei ase#!n!tor, 'nainte de #as!<  : Nu, rosti +rodo, si#indu%se ciudat de necioplit $i de ne$tiutor* 4ar c"nd ne afl!# 'nospeie, ne 'nclin!# 'n faa ga1dei noastre $i, dup! ce ter#in!# de #"ncat, ne ridic!# s!%i#ulu#i#*  : Asta face# $i noi, 1ise +ara#ir*  4up! at"ta dru#eie, odi/n! pe apucate $i 1ile petrecute 'n s!lb!ticie singuratic!, #asa desear! le p!ru /obbiilor un ade.!rat festin6 s! bea .in c/i/li#bariu, rece $i parfu#at, s! #!n"nce p"ine cu unt $i c!rnuri s!rate $i poa#e $i br"n1! bun! de burduf; i toate acestea cu #"inilesp!late, din farfurii $i cu tac"#uri curate; Nici +rodo, nici Sa# nu 1iser! nu la ni#ic din ceea celi se d!du, c/iar dac! fur! '#biai a doua sau a treia oar!* 3inul le p!trunse 'n s"nge $i le 'ngreuna#!dularele6 '$i si#ir! ini#ile u$oare $i pline de #ulu#ire, cu# nu li se #ai 'nt"#plase de c"nd p!r!siser! p!#"ntul Lorienului*  4up! ce ter#inar!, +ara#ir 'i conduse 'ntr%un ung/er de la cap!tul grotei, dinaintea c!ruiaerau ni$te perdele trase* Li se aduser! o #as! $i dou! sc!unele* &ntr%o ni$! ardea un opai de p!#"nt*  : S%ar putea s! .i se fac! so#n cur"nd, le spuse el* )ai ales bunului Sa# cel &nelept,care s%a 'nc!p!'nat s! nu 'nc/id! un oc/i 'nainte de #as!6 n%o fi .rut s!%$i strice foa#ea sau i%o fifost tea#! de #ine< Nu%#i dau sea#a* 4ar nu%i bine s! te culci i#ediat dup! osp!, #ai ales c"ndai postit at"ta 'nainte* 7ai s! st!# puin de .orb!* Trebuie s%a.ei #ulte de po.estit desprec!l!toria .oastr! din 3"lceaua 4espicat!* i, pese#ne, dorii $i .oi s! aflai c"te ce.a despre noi$i despre inuturile unde ne afl!# acu#* Po.estii%#i de 5oro#ir, fratele #eu, de b!tr"nul)it/randir $i de se#inia #inunat! din Lot/lorien*  Lui +rodo nu%i #ai era so#n $i se si#ea gata s! stea de .orb!* 4ar, de$i #"ncarea $i.inul 'l 'n.ioraser!, ne'ncrederea nu 'l p!r!sise* Sa# 'ng"na 'nceti$or, 'ns! c"nd +rodo 'ncepu s!.orbeasc!, 'nt"i se #ulu#i s! asculte, 'ndr!1nind doar din c"nd 'n c"nd s! scoat! c"te un strig!t'n se#n de aprobare*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 182/225

  +rodo spuse #ulte, dar se feri s! aduc! .orba de #isiunea +r!iei $i de Inel, st!ruindasupra .ite2iei lui 5oro#ir 'n toate p!aniile lor> cu lupii din s!lb!ticie, 'n 1!pe1ile de sub0arad/ras $i 'n galeriile din )oria unde se pr!bu$ise -andalf* +ara#ir se ar!t! cel #ai #i$cat de b!t!lia de pe pod*  : S%o fi s!turat $i 5oro#ir s! tot fug! de orci, 1ise el6 poate $i de creatura aia

sc"rba.nic!, 5alrog parc! i%ai 1is, de$i a fost ulti#ul care%a plecat*  : 4a, a fost ulti#ul, 'ncu.iin! +rodo, dar Aragorn a trebuit s! ne c!l!u1easc!* Nu#ai elsingur $tia dru#ul, dup! pr!bu$irea lui -andalf* 4ar dac! n%ar fi a.ut 'n gri2! ni$te fiine a$a #icica noi, nu cred c%ar fi fugit nici el, nici 5oro#ir*  : Poate%ar fi fost #ai bine ca 5oro#ir s! se fi pr!bu$it acolo, o dat! cu )it/randir, spuse+ara#ir, $i s! nu%$i fi #ai ur#at destinul crunt care 'l a$tepta deasupra cascadei Rauros*  : Poate* 4ar #ai bine po.este$te%#i acu# $i despre a.enturile .oastre, 1ise +rodo,sc/i#b"nd iar .orba* Pentru c! a$ .rea s! $tiu #ai #ulte despre )inas It/il $i Osgiliat/, despre)inas Tirit/ cea 'ndelung 'ndur!toare* 0e n!de2di a.ei cu cetatea asta, 'n r!1boiul .ostrunesf"r$it<  : 0e n!de2di a.e#< f!cu +ara#ir* 4e #ult nu #ai a.e# nici o n!de2de* Poate c! sabialui Elendil ne%o .a aprinde iar 'n suflete, dar asta n%o s! fac! dec"t s! a#"ne 1iua de pe ur#!6 bine'neles, dac! nu cu#.a se .a 'nt"#pla ce.a nea$teptat pentru elfi $i pentru oa#eni* 0!ci3r!2#a$ul se%nt!re$te, pe c"nd noi ne '#puin!# tot #ai #ult* Sunte# ni$te f!pturi pe duc!, otoa#n! f!r! l!stari* Oa#enii din Nu#enor s%au a$e1at departe, cei #ai #uli pe !r#uri, 'n 1onelede la #are ale (inuturilor )ari, dar foarte #uli s%au luat de rele $i fac nebunii* Au 'ndr!git'ntuneci#ea $i .r!2ile6 unii s%au dedat cu totul lene.irii $i nep!s!rii, iar alii s%au b!tut 'ntre ei, p"n! au fost cucerii 'n sl!biciunea lor de oa#enii s!lbatici* N%a# au1it ca cine.a s! fi f!cut .r!2i'n -ondor sau c! Nenu#itul ar fi fost .reodat! cinstit acolo6 iar .ec/ea 'nelepciune $i fru#useeaduse de la Apus au r!#as #ult! .re#e 'n inutul fiilor lui Elendil cel 0/ipe$, $i 'nc! #ais!l!$luiesc acolo* 0/iar $i a$a, -ondorul 'nsu$i $i%a atras 'ncetul cu 'ncetul ruina $i c!derea,cre1"nd c! 3r!2#a$ul doar#e6 dar el fusese doar 'ndep!rtat, nu ni#icit* )oartea era pretutindeni, pentru c! nu#enoreenii t"n2eau 'nc! = a$a cu# f!cuser! 'n .ec/iul lor regat, pe care 'l pierduser!toc#ai din aceast! pricin! = dup! .iaa f!r! de sf"r$it, nesc/i#b!toare* Regii '$i f!ceau #or#inte#ai gro1a.e dec"t casele oa#enilor .ii, pe care 'nse#nau nu#ele str!#o$ilor la care ineau #ai#ult dec"t la nu#ele propriilor lor fii* Seniori f!r! copii $edeau 'n s!li 'n.ec/ite, .is"nd la bla1oanele lor6 oa#eni ofilii a#estecau eliCire tari, prin c!#!rue tainice, sau '$i puneau 'ntreb!ridespre stele prin turnuri 'nalte $i reci* Iar ulti#ul rege din stirpea lui Anarion nu a.ea ur#a$i* 4ar#a2ordo#ii erau #ai 'nelepi $i #ai noroco$i* )ai 'nelepi, pentru c! '$i adunau ar#ia dintreoa#enii .oinici de la !r#ul #!rii $i dintre #untenii 'ndr!1nei din Ered Ni#rais* i au 'nc/eiatun ar#istiiu cu popoarele de la )ia1!noapte care ne atacaser! adesea = b!rbai s!lbatici $i .ite2i = afar! doar de se#inia noastr! dep!rtat!, r!s!ritenii s!lbatici $i /aradri#ii /aini* Astfel s%a'nt"#plat c!, 'n 1ilele lui 0irion al 4oispre1ecelea )a2ordo# Ftat!l #eu e%al dou!1eci $i $aseleaG,au dat fuga s! ne sar! 'n a2utor $i i%au ni#icit pe .r!2#a$ii care puseser! #"na pe inuturilenoastre de la #ia1!noapte, 'n )area 0"#pie 0elebrant* Ace$tia sunt ro/irri#ii, dup! cu# le1ice# noi, st!p"nii de cai, c!rora le%a# cedat c"#piile 0alenard/onului ce se nu#esc de%atunciRo/an6 c!ci inutul acela fusese dintotdeauna foarte puin locuit* Astfel ne%au fost al!turi $i ne%aufost credincio$i, ne%au a2utat la ne.oie $i ne%au p!1it /otarele de la #ia1!noapte $i 4efileulRo/an* Au prins c"te ce.a din 'n.!!tura $i .orbele noastre $i, la ne.oie, $tiu s! ne .orbeasc! $ili#ba6 dar in #ult la faptele $i la nu#ele str!#o$ilor lor, iar 'ntre ei .orbesc propria lor li#b!, dela )ia1!noapte* i 'i a.e# la ini#!, pentru c! b!rbaii sunt 'nali $i fe#eile #inunate, la fel de.ite2i $i ei, $i ele, puternici, cu p!r b!lai $i oc/i str!lucitori6 ne a#intesc de oa#enii din @ilele de

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 183/225

Odinioar!* 4e altfel, 'nelepii no$tri spun c! leg!tura dintre noi se pierde 'n negura ti#purilor,c!ci se trag din acelea$i Trei 0ase ale Oa#enilor, la fel ca nu#enoreenii, $i poate c! nu din 7adorcel cu P!rul de Aur, prietenul elfilor, ai c!rui fii $i%o parte din nea#ul lui n%au plecat peste )are,'n Apus, '#potri.indu%se c/e#!rii* Iat! cu# 'i socoti# noi pe oa#eni 'n /risoa.e> Nobilii sauOa#enii din Apusi#e care erau nu#enoreenii6 Popoarele )i2locii, Oa#enii A#urgului, cu# ar fi

ro/irri#ii $i se#inia lor care s!l!$luie$te 'nc! 'n dep!rtatul )ia1!noapte6 $i S!lbaticii, Oa#eniidin &ntuneci#e*  Acu#, dac! ro/irri#ii au crescut, 'ntr%o oarecare #!sur!, 'n felul nostru, 'n ceea ce pri.e$te #e$te$ugurile $i purtarea, $i noi a# luat ce.a de la ei, $i nu ne #ai pute# nu#i 8Nobili9*A# de.enit Oa#eni )i2locii, ai A#urgului, dar cu a#intirea altor lucruri* 0!ci, la fel caro/irri#ii, iubi# acu# r!1boiul $i .ite2ia prin ele 'nsele, at"t ca lucrare 'n sine, c"t $i ca el6 $i,de$i 'nc! 1ice# c! un r!1boinic ar trebui s! fie #ai degrab! d!ruit $i 'n.!at, dec"t s! se priceap!doar la #e$te$ugul ar#elor $i la cu# s! ucid!, totu$i 'i preui# pe lupt!tori #ai #ult dec"t pe ceicare ce se ocup! cu alte treburi* 0!ci de%asta e trebuin! 'n 1ilele noastre* A$a era $i fratele #eu,5oro#ir, un o# al faptelor str!lucite, pentru care era socotit cel #ai bun din -ondor* i%a fost,'ntr%ade.!r, foarte .itea16 de #ult n%a #ai a.ut )inas Tirit/ un #o$tenitor at"t de truditor, at"t degata s! sar! la lupt! $i ni#eni nu putea s! sufle #ai puternic din )arele 0orn ca el*  O clip!, +ara#ir oft! $i t!cu*  : Nu prea spunei #ulte 'n istoriile du#nea.oastr! despre elfi, do#nule, rosti Sa#,lu"ndu%$i brusc ini#a%n dini*  Obser.ase c! +ara#ir p!rea s! .orbeasc! despre elfi cu #are cu.iin! ceea ce, #ai #ultdec"t felul 'n care%i pri#ise $i #"ncarea $i .inul lui, 'i c"$tigaser! lui Sa# cel 'nelept preuirea $i'ncrederea*  : A$a e, 2up"ne Sa# cel 'nelept, 1ise +ara#ir, c!ci nu #! pricep la 'n.!!tura elfeasc!*4ar iat! c! ai pus degetul pe un alt #ie1 al sc/i#b!rii noastre, care ne dep!rtea1! de Nu#enor $ine apropie de P!#"ntul de )i2loc* 0!ci, a$a cu# poate $tii, o dat! ce )it/randir i%a fost to.ar!$$i%ai stat de .orb! cu Elrond, edainii, str!#o$ii nu#enoreenilor, au luptat al!turi de elfi 'n pri#eler!1boaie $i au fost r!spl!tii cu regatul din #i2locul )!rii, nu departe de (ara Elfilor* 4ar peP!#"ntul de )i2loc, oa#enii $i elfii s%au 'nstr!inat unii de alii 'n 1ilele 'ntuneci#ii prin ticluirile4u$#anului, $i, 'ncet%'ncet, $i%a reluat fiecare se#inie calea ei* Oa#enii se te# acu# de elfi $inu #ai au 'ncredere 'n ei, de$i $tiu puine despre ei* Iar noi, cei din -ondor, ne ase#ui# cuse#inia din Ro/an6 pentru c!, p"n! $i ei, care sunt 'n .r!2#!$ie cu Seniorul &ntuneci#ii, se ferescde elfi $i .orbesc cu groa1! de 0odrul de Aur* 0u toate acestea, sunt unii printre noi care au de%aface cu elfii c"nd $i c"nd6 uneori, se duc 'n tain! 'n Lorien, $i puini se #ai 'ntorc de%acolo* Euunul n%a# fost* 0!ci #i se pare acu# pri#e2dios ca #uritorii s! n!1uiasc! la cercetareaStr!bunilor* Totu$i .! in.idie1 c! ai stat de .orb! cu 4oa#na cea 4alb!*  : 4oa#na din Lorien; Lad -aladriel; eCcla#! Sa#* 4ac! ai .edea%o, do#nule; O,dac%ai .edea%o; Nu%s dec"t un /obbit $i acas! la #ine%s gr!dinar, dac!%nelegei ce .reau s! spun6iar #are #e$ter nu%s 'ntr%ale sti/urilor, adic! nu $tiu s! le ticluiesc6 #ai 1ic $i eu c"te unul /"tru,dar nu%i poe1ie de%ade.!ratelea, a$a c! nu .! pot spune ce%a# 'n ini#!* 0"ntarea ar fi #ai potri.it! pentru ea* Ar trebui s!%l au1ii pe Pas )are, adic! pe Aragorn, sau pe b!tr"nul do#n5ilbo, cu# c"nt!* 4ar tare #i%ar pl!cea $i #ie s!%i fac o c"ntare; +ru#oas! e, do#nule; O#inun!ie; Uneori e ca un po# 'n floare, alteori ca o narcis! alb! = la fel de #ititic! $i de #l!die*Tare ca dia#antul, bl"nd! ca ra1a de lun!* 0ald! ca lu#ina soarelui, rece ca stelele 'ng/eate*)"ndr! $i trufa$! ca un #unte de nea, $i .esel! ca orice feti$can!, pri#!.ara, cu #argarete 'ncosie* 4ar ce pot eu s! 1ic nu%i dec"t o flec!real!*  : Atunci trebuie s! fie cu ade.!rat #inunat!, 1ise +ara#ir* Pri#e2dios de fru#oas!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 184/225

  : N%a# de unde s! $tiu de%i pri#e2dios sau nu, spuse Sa#* )! uluie$te c! oa#enii duccu ei pri#e2dia 'n Lorien $i%apoi 1ic c%au g!sit%o acolo, c"nd ei 'n$i$i au .enit cu ea* 4ar poate c!%i 1icei astfel pentru c! e puternic! prin ea 'ns!$i* Te faci !nd!ri, ca un .apor i1bit de st"nci, 'nfaa ei6 sau te 'neci ca un /obbit 'ntr%un r"u* 4ar nici st"nca, nici r"ul nu%s de .in!* Iar 5oro?  T!cu $i se 'nro$i ca racul*

  : Ei< Iar 5oro#ir $i ce%ai #ai .rut s! spui< 'l 'ntreb! +ara#ir* @i%i, ce%ai #ai .rut s!spui< El e cel care%a adus pri#e2dia cu sine<  : 4a, do#nule, $i .! cer iertare c! 1ic una ca asta, cu toate c! fratele do#niei .oastre afost un b!rbat ales* 4ar ai g/icit situaia, 'nc! de la%nceput* L%a# ur#!rit $i l%a# ascultat pe5oro#ir de c"nd a plecat din 3"lceaua 4espicat! = asta pentru c! a.ea# gri2!, $tii, de st!p"nul#eu, nu ca s!%i fac fratelui do#niei .oastre .reun r!u = $i cred c! el a .!1ut li#pede 'n Lorien#ai ales ceea ce .oia s! .ad!6 lucru pe care l%a# b!nuit din capuB locului* 4e cu# a .!1ut Inelul4u$#anului, l%a $i poftit*  : Sa#; strig! +rodo 'ngro1it*  Se cufundase doar pentru o clip! 'n g"nduri $i se tre1ise deodat!6 prea t"r1iu 'ns!*  : &ndurare; f!cu Sa# p!lind, apoi f!c"ndu%se ca focul* Iar a# luat%o ra1na; 4e c"te orica$ti gura, 'i iese o p!s!ric! din ea, '#i spunea #ie Unc/ia$ul, $i%a.ea dreptate* 3!leu; 3ai de#ine;  Se 'ntoarse apoi $i 'l pri.i pe +ara#ir 'n fa!, adun"ndu%$i bru#a de cura2 pe care%o #aia.ea>  : AcuB, ascultai ce .! spun, do#nule; S! nu .! luai de st!p"nul #eu, nu#aB pentru c!slu2itorul lui nu%i dec"t un g!g!u!* Ai .orbit tot ti#pul #e$te$ugit $i #%ai f!cut s!%#i daudru#ul, despre elfi $i alte alea* 4ar #e$te$ugul se .ede #ai bine%n fapt!, a$a c! a.ei prile2ulacu# s! .! ar!tai #!rini#ia*  : A$a se pare, rosti +ara#ir agale $i foarte bl"nd, sur"1"nd ciudat* 4eci, aceasta%ide1legarea tuturor ci#iliturilor; Inelul Supre# despre care se credea c%a pierit din lu#e* i5oro#ir a%ncercat s!%l ia cu fora< Iar .oi ai fugit atunci, ca s! a2ungei aici, la #ine; i eu a#acu# 'n #"n!, 'n s!lb!ticia asta, doi piticui, o o$tire de oa#eni gata s! #! slu2easc!, precu# $iInelul Inelelor* Ăsta da, noroc; Un #are prile2 pentru +ara#ir, 0!pitanul din -ondor, s!%$i arate#!rini#ia; 7a, /a;  Se ridic! 'n picioare 'nalt $i se.er, cu oc/ii cenu$ii $i sc"nteietori* +rodo $i Sa# "$nir! de pe scaune $i se lipir! cu spatele de 1id, unul l"ng! altul, b"2b"ind dup! #"nerele spadelor* Se l!s!t!cerea* Toi b!rbaii din pe$ter! 'ncetar! .orba $i se uitar! ui#ii la ei* 4ar +ara#ir se a$e1! iar $i'ncepu s! r"d! lini$tit* Apoi fu iar!$i serios*  : 5ietul 5oro#ir; Prea a fost crunt 'ncercat, 1ise el* 4ac%ai $ti cu c"t! tristee #%aicople$it .oi, doi c!l!tori dintr%o ar! dep!rtat!, care purtai n!pasta noastr!* 4ar .oi 'i 2udecai peoa#eni #ai puin dec"t 'i 2udec eu pe piticui* Noi, cei din -ondor, .orbi# pe $leau* Rareori nefuduli#, $i%atunci c"nd o face#, #erge# 'nainte p"n! la 2ertfa cea #are, dac! e ne.oie* Nicidac!%l g!sesc 'n #i2locul dru#ului, n%a# s!pun #ina pe el, a$a #i%a# 1is* 0/iar de%a$ fi unuldintre cei care poftesc lucrul acela, f!r! s! fiu l!#urit asupra Iui, tot #%a$ ine de .orba #ea, cade un 2ur!#"nt* Nu#ai c! eu nu sunt dintre aceia* Sau, #ai degrab!, a# at"ta scaun la cap s!%#idau sea#a c! sunt unele pri#e2dii de care o#ul trebuie s! se fereasc!*  A$e1ai%.! lini$tii; i nu%i face gri2i, Sa# cel &nelept* 4ac! i se pare c! te%a luat gura pedinainte, g"nde$te%te c! a$a a fost s! fie* Ini#a i%e 'n aceea$i #!sur! ager! $i credincioas! $i%a.!1ut #ai bine dec"t oc/ii* 0!ci, oric"t de ciudat ar p!rea, a fost bine c! #i%ai #!rturisit asta* S%ar putea s!%i fie de folos c/iar $i st!p"nului t!u, pe care%l iube$ti at"t* Se .a 'ntoarce totul spre

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 185/225

 binele lui, dac!%#i .a sta 'n putin!* A$a c! fii lini$tit* 4ar nici #!car s! nu #ai roste$ti nu#elelucrului aceluia cu glas tare* A2unge c! l%ai spus o dat!*  7obbiii se 'ntoarser! la locurile lor $i se a$e1ar! f!r! s! scoat! un cu."nt* Oa#enii se puser! pe b!ut $i .orbit, socotind c! +ara#ir f!cuse o glu#! oarecare cu #icii lui oaspei $i%acu#totul se ter#inase*

  : Ei, +rodo, acu# ne 'nelege# $i noi, 'n sf"r$it, unul pe cel!lalt, 1ise +ara#ir* 4ac! ailuat lucrul acela asupra ta, '#potri.a .oinei tale, la cererea altora, atunci ai toat! preuirea #ea*i #! #inune1 cu# de l%ai putut ine ascuns, f!r! s! te folose$ti de el* &#i de1.!luii o lu#e nou!6suntei ni$te fiine cu# n%a# #ai 'nt"lnit* Toi cei din se#inia .oastr! sunt a$a< &n inutul .ostrutrebuie s! fie nu#ai pace $i #ulu#ire, iar gr!dinarii s! fie inui la #are cinste*  : Nu #erg nici la noi toate ca pe roate, 1ise +rodo* 4ar unii gr!dinari sunt inui, 'ntr%ade.!r, la #are cinste*  : Nu#ai c! f!pturile de%acolo '$i pierd puterile c/iar $i 'n gr!dinile lor, a$a cu# se'nt"#pl! cu toate cele de sub Soarele lu#ii acesteia* Iar .oi suntei departe de cas! $i ostenii de%at"ta dru#* A2unge pentru ast!%sear!* 4or#ii a#"ndoi 'n pace, dac! .! e cu putin!* Nu .!te#ei; Nu .reau nici s!%l .!d, nici s!%l ating $i nici s! $tiu #ai #ulte F$tiu $i%a$a destule;G, ca nucu#.a s! #! pasc! ispita $i s! #! do.edesc #ai pre2os 'n aceast! 'ncercare dec"t +rodo, fiul lui4rogo* 4ucei%.! $i odi/nii%.!, dar #ai 'nt"i spunei%#i, de .rei, unde dorii s! #ergei $i ce%a.ei de f!cut* 0!ci sunt ne.oit s! .eg/e1, s%a$tept $i s! c/ib1uiesc* Ti#pul trece* )"inedi#inea! trebuie s%o lu!# fiecare pe dru#ul care ne e /!r!1it*  Odat! trecut pri#ul fior de spai#!, +rodo se po#enise tre#ur"nd* Acu# fu cople$it de osl!biciune care se pogor' ca un nor asupra lui* Putea s! se prefac!, dar nu se #ai st!p"ni  : A.ea# de g"nd s! g!sesc un dru# spre )ordor, spuse el pierit* )ergea# la-orgorot/* Trebuie s! a2unge# la )untele de +oc $i s! arunc!# lucrul acela 'n -enunea Pieirii*A$a a 1is -andalf* Nu cred 'ns! c! .oi a2unge .reodat! acolo*  +ara#ir 'l pri.i o clip! lung, uluit $i gra.* Apoi se repe1i $i 'l prinse s! nu cad!, 'l lu! u$or pe brae $i 'l duse la pat* &l a$e1! acolo, apoi 'l 'n.eli bine* +rodo se cufund! pe dat! 'ntr%un so#nad"nc* Puser! al!turi 'nc! un pat pentru slu2itorul lui* Sa# $o.!i niel, apoi rosti, f!c"nd o plec!ciune foarte ad"nc!>  : Noapte bun!, do#nuB 0!pitan* Ai folosit prile2ul, st!p"ne*  : 0/iar a$a< f!cu +ara#ir*  : 4a, st!p"ne, $i ai ar!tat c%a.ei stof!, nu glu#!* +ara#ir 1"#bi*  : E$ti un slu2itor 'ndr!1ne, 2up"ne Sa# cel &nelept* 4ar nu, lauda pentru cel care%o#erit! e #ai presus de orice r!splat!* Totu$i aici nu era ni#ic de prea#!rit* N%a# a.ut nici oclip! dorina s! fac altfel*  : Aaa, f!cu Sa#, p!i ai 1is c! st!p"nul #eu are un aer elfesc, ceea ce%i bine $i%ade.!rat*4aB a# s! .! spun $i eu ce.a> du#nea.oastr! a.ei un aer, care%#i a#inte$te de? ei bine, de-andalf, de .r!2itori;  : 0ine $tie< rosti +ara#ir* Poate c! ai deslu$it 'n #ine aerul dep!rtat al nu#enoreenilor* Noapte bun!;  3I 7ele$teul Ne'ng!duit*  +rodo se tre1i $i 'l .!1u pe +ara#ir aplecat asupra lui* Pre de o clip!, .ec/ile spai#e puser! iar st!p"nire pe el6 se ridic! 'n capul oaselor $i 1."cni 'nd!r!t*  : N%ai de ce s! te sperii, 1ise +ara#ir*  : S%a $i f!cut di#inea!< 'ntreb! +rodo, c!sc"nd*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 186/225

  : Nu 'nc!, dar noaptea%i pe sf"r$ite, iar luna plin! sc!pat! spre apus* 3rei s! .ii s%o .e1i<)ai e ce.a> a$ dori s! #! po.!uie$ti 'ntr%o c/estiune* Iart!%#! c! te%a# tre1it din so#n6 dar .reis! .ii<  : 4a, spuse +rodo, ridic"ndu%se $i 'nfior"ndu%se u$or c"nd ie$i de sub p!tura $i pieilec!lduroase*

  Era frig 'n pe$tera f!r! foc* 3uietul apei r!suna puternic 'n lini$tea deplin!* &$i puse#antia $i 'l ur#! pe +ara#ir*  Tre1indu%se deodat!, Sa# .!1u #ai 'nt"i patul gol al st!p"nului s!u $i s!ri 'n picioare*Apoi 1!ri dou! u#bre 'ntunecate = a lui +rodo $i a unui b!rbat = deslu$indu%se 'n bolta lu#inat!acu# toat! 'ntr%o paloare alburie* Se lu! iute dup! ei printre $irurile de oa#eni care dor#eau pesaltele, de%a lungul peretelui* 0"nd ie$i prin gura pe$terii, .!1u c! perdeaua se transfor#ase 'ntr%un .!l din #!tase $i perle, cu fir de argint> ururi din ra1e de lun! topindu%se* 4ar nu se opri s!%iad#ire, ci o lu! 'ntr%o parte, ca s!%$i ur#e1e st!p"nul prin culoarul str"#t din peretele pe$terii*  Trecur! 'nt"i printr%un tunel 'ntunecat, apoi urcar! #ulte sc!ri ude $i astfel a2unser! pe olespede #ic!, t!iat! 'n piatr! $i lu#inat! de sus de tot de cerul palid care str!lucea printr%un /ornlung* 4e acolo porneau dou! $iruri de trepte> dup! c"te se p!rea, unul #ergea 'nainte, p"n! pe#alul 'nalt al p"r"ului, cel!lalt cotea spre st"nga* Pe%acesta o luar! ei* Urca 'n spiral!, ca o scar!'ntr%un foi$or*  P"n! la ur#!, ie$ir! din 'ntunericul din st"nc! $i se uitar! 'n 2ur* Se aflau pe o lespede de piatr!, f!r! balustrad! sau parapet* 'n dreapta lor, c!tre r!s!rit, se re.!rsa torentul, i1bindu%se de o#uli#e de terase, c!1"nd apoi 'ntr%un canal neted, s!pat de fora nest!p"nit! a apei 'nspu#atecare se unduia $i se repe1ea aproape la picioarele lor, apoi c!dea drept peste #arginea care sec!sca 'n st"nga* Acolo, la bu1a pr!pastiei, st!tea un o# care pri.ea 'n /!u*  +rodo se 'ntoarse s! se uite cu# lunecau $i se a."ntau 'n 2os $u.oaiele #l!dioase de ap!*Apoi '$i ridic! oc/ii $i '$i ainti pri.irile 'n 1are* +irea era t!cut! $i rece, ca 'naintea 1orilor* Laapus, 'n dep!rtare, sc!pata luna plin!, rotund! $i alb!* 'n .alea #are de dedesubt lic!reau ceurialburii = o ."ltoare 'ntins! de fu# argintiu, dedesubtul c!ruia se rostogoleau apele r!coroase $i'nnoptate ale Anduinului* 4incolo de r"u, se deslu$ea a#enin!tor o 'ntuneci#e de nep!truns, 'ncare sclipeau din loc 'n loc, reci, ascuite, dep!rtate $i albe, ca ni$te dini de stafii, cul#ile dinEred Ni#rais, )unii Albi ai (inutului -ondor, acoperite cu 1!pe1i .e$nice*  O .re#e, +rodo st!tu acolo, pe piatra 'nalt!, $i 'l trecu un fior, g"ndindu%se c!, poate, 'naceast! nesf"r$ire de p!#"nturi cople$ite de noapte, .ec/ii lui to.ar!$i '$i purtau pa$ii, dor#eausau 1!ceau #ori, 'n.!luii 'n cea!* 0e c!uta aici, s#uls din uitarea so#nului<  Sa# a$tepta ner!bd!tor un r!spuns la aceea$i 'ntrebare $i nu se putu ine s! nu bo#b!ne,cre1u el, nu#ai pentru urec/ea st!p"nului s!u>  : +ru#oas! pri.eli$te, n%a# ce 1ice, do#nuB +rodo6 dar 'i 'ng/ea! ini#a, ca s! nu #ai1ic ni#ic de oase; 0e se petrece aici<  +ara#ir 'l au1i $i 'i r!spunse>  : Apus de lun! 'n -ondor* )"ndrul It/il, 'n .re#e ce p!r!se$te P!#"ntul de )i2loc, #aiarunc! o pri.ire peste buclele albe ale b!tr"nului )indolluin* )erit! s! tre#uri un pic* 4ar nu pentru asta .%a# adus aici = de$i, 'n ceea ce te pri.e$te, nu te%a c/e#at ni#eni, Sa# cel &nelept,a$a c! nu faci dec"t s! tragi ponoasele fiindc%ai .rut s! .e1i* O du$c! de .in te .a drege pe dat!*7ai, .ino s! .e1i;  Urc! l"ng! stra2a t!cut! de la #arginea 'ntunecat! a pr!pastiei, iar +rodo 'l ur#!* Sa# seinu $i el dup! ei* i%a$a se si#ea destul de nesigur pe lespedea aceea u#ed! $i 'nalt!* +ara#ir $i+rodo '$i cobor"r! pri.irile* 4edesubt, departe, .!1ur! apele albicioase care curgeau 'ntr%un bol'nspu#at, apoi se 'n.olburau 'ntunecat 'n 2urul unui g!.an ad"nc din st"nc!, p"n! '$i aflau iar cale

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 187/225

de ie$ire printr%o poart! 'ngust!, de unde porneau .uind 'nceo$ate spre 'ntinderi #ai cal#e*Ra1ele lunii c!deau 'nc! pie1i$ la poalele cascadei $i sc"nteiau pe faa .!lurit! a g!.anului* +rodo.!1u i#ediat ce.a #ic $i 'ntunecat pe #alul apropiat, care 'ns! se scufund! $i se f!cu ne.!1ut,c/iar sub pri.irile sale, dincolo de cascada clocotitoare $i bolborositoare, t!ind apa neagr! ca os!geat! sau ca o piatr! ascuit!* +ara#ir se 'ntoarse c!tre b!rbatul de al!turi*

  : Asta ce 1ici c%ar putea s! fie, Anborn< O .e.eri! sau un pesc!ru$< Oare eCist! pesc!ru$i alba$tri 'n /ele$teele nopii din 0odrul &ntunecat<  : Pas!re nu%i, o fi altce.a, 'i r!spunse Anborn* Are patru #!dulare $i se scufund! caoa#enii6 $i pare destul de priceput la a$a ce.a* 0e%o fi< Oare caut! o cale dincolo de perdea, ca s!a2ung! 'n ascun1!toarea noastr!< Se pare c! p"n! la ur#! a# fost g!sii* A# arcul cu #ine $i%a##ai pus c"i.a arca$i 'n apropiere, la fel de buni tr!gaci ca #ine, pe #aluri* Nu a$tept!# dec"t porunca ta, 0!pitane*  : S! trage#< 'ntreb! +ara#ir, 'ntorc"ndu%se spre +rodo* Acesta nu r!spunse i#ediat*Apoi rosti>  : Nu, nu; Te con2ur, nu;  4ac! Sa# ar fi 'ndr!1nit, ar fi 1is> 8da9, #ai repede $i #ai tare* Nu .edea, dar g/iceafoarte bine din .orbele lor la ce se uitau*  : tii, a$adar, despre ce%i .orba< 'ntreb! +ara#ir* 7ai, acu# c%ai .!1ut, spune%#i de ces!%l cru!#< &n nici o .orb! de%a noastr! n%ai rostit un cu."nt despre /ai#anaua asta de 'nsoitoral .ostru $i l%ai l!sat balt!, pentru #o#ent* Putea s%a$tepte #ult $i bine, p"n! s! fie prins $i%adusdinaintea #ea* A# tri#is cei #ai dibaci ."n!tori dup! el, dar le%a sc!pat $i nu l%a #ai .!1utni#eni de%asear!* Acu# 'ns! a s!rit r!u peste cal, #ai r!u dec"t dac! s%ar fi dus doar s! ."ne1eiepuri pe coline> a 'ndr!1nit s! .in! la 7ennet/ Annun $i $i%a pus .iaa 'n pri#e2die* )! #ir def!ptura asta, cu# de s%a%ncu#etat, a$a ascuns! $i .iclean! cu# pare, s! .in! s! se distre1e 'n/ele$teul !sta, c/iar la fereastra noastr!* O fi cre1"nd c! oa#enii dor# toat! noaptea, f!r! s!.eg/e1e< 4e ce face asta<  : Sunt, cred, dou! r!spunsuri, 1ise +rodo* &nt"i, $tie prea puin despre oa#eni $i, c"t o fiel de .iclean, n%are cu# s!%$i dea sea#a c! .! ascundei aici, 'ntr%un loc at"t de tainic* Apoi, credc%a fost ade#enit aici de%o dorin! nest!p"nit!, care%i dep!$e$te luarea%a#inte*  : @ici c!%i ade#enit< 'ntreb! +ara#ir cu glas sc!1ut* 0u# a$a< &nsea#n! c! $tie ceducei cu .oi*  : A$a e* L%a purtat el 'nsu$i ani de 1ile*  : L%a purtat el< f!cu +ara#ir, t!indu%i%se respiraia de ui#ire* Alt! ci#ilitur!; &nsea#n!c! 'ncearc! s! pun! #"na pe el*  : Poate* Pentru el e ce.a nepreuit* 4ar nu la asta #%ara g"ndit*  : Atunci, la ce<  : La pe$te, 1ise +rodo* Ia uitai%.!;  &$i 'ndreptar! cu toii pri.irile spre /ele$teul 'ntunecat* La cap!tul dep!rtat al ba1inului,ap!ru un c!p$or negru, direct de sub u#brele steiurilor* 0e.a argintiu luci scurt $i apa se 'ncrei'ntr%un cercule* &not! 'ntr%o parte, apoi, cu o ageri#e ui#itoare, pe #al s!ri o f!ptur! ase#eniunei broa$te, care se a$e1! $i 'ncepu s! #olf!ie obiectul acela #ic $i argintiu6 ulti#ele ra1e delun! c!deau acu# dincolo de peretele de piatr! de la cap!tul /ele$teului* +ara#ir r"se u$or*  : Pe$te; 1ise el* +oa#ea asta nu pare pri#e2dioas!; Sau, cine $tie< Pe$tii din /ele$teul lui7ennet/ Annun s%ar putea s!%l coste ca# scu#p*  : &l a# 'n b!taia s!geii, 1ise Anborn* S! trag, 0!pitane< 0!ci legea noastr!%i #oartea pentru oricine .ine pe%aici nepoftit*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 188/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 189/225

  : S#eagol; 1ise +rodo ce.a #ai tare* -lasul 'ncet!*  : S#eagol, St!p"nul a .enit s! te caute* St!p"nul e aici* 7ai, S#eagol;  Nu%i .eni nici un r!spuns, doar un $uierat u$or, ca $i cu# cel!lalt $i%ar fi inut r!suflarea*  : 7ai, S#eagol; 1ise +rodo* Sunte# 'n pri#e2die* Oa#enii au s! te ucid!, dac! te g!sescaici* 3ino iute, de .rei s! scapi de #oarte* 3ino la St!p"nul t!u;

  : Nu; rosti glasul* St!p"nul nu%i cu#secade* &l p!r!se$te pe bietul S#eagol $i se duce cunoii lui prieteni* St!p"nul poate s%a$tepte* S#eagol n%a ter#inat*  : N%a.e# ti#p, 1ise +rodo* Adu pe$tele cu tine* 7ai;  : Nu; Pe$tele trebuie ter#inat*  : S#eagol; f!cu +rodo de1n!d!2duit* Nepreuitul o s! se #"nie1e* A# s!%l iau $i%a# s!%ispun* +!%l s!%ng/it! oasele $i s! se%nece; S! nu #ai pun! niciodat! gura pe pe$te* 7ai, Nepreuitulte%a$teapt!;  Se au1i un $uierat ascuit* -ollu# ie$i i#ediat din 'ntuneric, t"r"ndu%se 'n patru labe, caun c!el .ino.at, c/e#at la porunc!* A.ea 'n gur! un pe$te pe 2u#!tate #"ncat, iar 'n #"n! 'nc!unul* Se apropie de +rodo $i 'i pufni 'n fa!* Oc/ii l!pto$i 'i str!luceau* Apoi '$i scoase pe$tele dingur! $i se ridic! 'n picioare*  : St!p"n cu#secade, $opti el* 7obbit cu#secade s%a%ntors la bietul S#eagol* 5unulS#eagol .ine* S!%i d!# 1or, da, s!%i d!# 1or; Printre copaci, c't +eele alea n%au r!s!rit 'nc!* 4a,/ai s! #erge#;  : 4a, o s! plec!# cur"nd, 1ise +rodo* 4ar nu c/iar acu#* A# s! #erg cu tine, cu# a#f!g!duit* i 'i f!g!duiesc $i%acu#* 4ar nu plec!# 'nc!, pentru c! e$ti 'n pri#e2die* A# s! tescap, 'ns! trebuie s! te 'ncre1i 'n #ine*  : Trebuie s! ne%ncrede# 'n St!p"n< 'ntreb! -ollu# $o.!ielnic* 4e ce< 4e ce nu plec!#i#ediat< Unde%i cel!lalt, /obbituB !la #o2ic $i ne#ernic< Unde%i<  : E%acolo, sus, 1ise +rodo, ar!t"nd spre cascad!* Nu plec f!r! el* Trebuie s! ne 'ntoarce#s!%l lu!#*  I se str"nse ini#a* Prea se#!na a p!c!leal!* Nu se te#ea cu ade.!rat c! +ara#ir .a'ng!dui uciderea lui -ollu#, dar pese#ne c! a.ea s!%l ia ostatic $i s!%l pun! 'n lanuri6 $i, cusiguran!, ceea ce f!cea el acu# a.ea s! i se par! un gest de tr!dare a#!r"tului aceluia tic!los* 3afi cu neputin! s! 'l fac! .reodat! s! 'neleag! sau s! cread! c! 'i sc!pase .iaa 'n singurul fel pecare 'l a.ea la 'nde#"n!* 0e altce.a 'i r!#"nea dec"t s! 'ncerce s! c"$tige 'ncrederea tuturor<  : 7ai; 1ise el* Altfel o s!%l 'nfurii pe Nepreuit* O s! ne 'ntoarce# sus, pe l"ng! p"r"u*)ergi 'nainte, /ai;  -ollu# se t"r' puin f!r! s! se dep!rte1e de bu1a pr!pastiei, pufnind b!nuitor* 4eodat! seopri $i '$i ridic! fruntea*  : E ce.a acolo; rosti el* i nu%i un /obbit*  Se 'ntoarse i#ediat* 'n oc/ii lui bulbucai sclipi o lu#ini! .er1uie*  : Sssst!p"ne, ssst!p"ne; $uier! el* 7ain; #ec/er; +als; Scuip! $i '$i 'ntinse braelelungi, trosnindu%$i degetele albe*  &n clipa aceea, dind!r!t se n!pusti asupra lui o u#br! uria$! $i neagr!* Anborn 'l 'n$fac!de ceaf!, prin1'ndu%I cu #"na lui #are $i puternic!* -ollu# se r!suci ca un fulger, a$a lunecos $iud cu# era, unduindu%se precu# un ipar, #u$c"nd $i 1g"riind ca o pisic!* &ns! din u#br! #aiap!rur! doi oa#eni*  : Stai cu#inte; 1ise unul* 0! te face# arici de s!gei; 7ai, stai cu#inte;  -ollu# se lini$ti $i 'ncepu s! sc/el!l!ie $i s! pl"ng!* &l legar! fedele$, f!r! #il!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 190/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 191/225

  : &n #intea ta sunt u$i ferecate $i ferestre 'nc/ise, iar 'nd!r!tul lor doar 'nc!peri'ntunecate, rosti +ara#ir* 4ar de data aceasta socotesc c! spui ade.!rul* E bine pentru tine* Pe ce 2uri c! n%ai s! te #ai 'ntorci $i n%ai s! #ai c!l!u1e$ti pe ni#eni 'ncoace nici cu .orba, nici cufapta<  : St!p"nul $tie, 1ise -ollu#, arunc"ndu%i o pri.ire iute $i pie1i$! lui +rodo* 4a, el $tie* O

s! f!g!dui# St!p"nului, dac! ne scap!* O s!%i f!g!dui#, da;  Se t"r' la picioarele lui +rodo*  : Sal.ea1!%ne, St!p"n cu#secade; sc"nci el* S#eagol 'i f!g!duie$te Nepreuitului,f!g!duie$te sole#n* Niciodat! nu .orbe$te, nu #ai .ine6 nu, niciodat!; Nu, nepreuitule, nu;  : E$ti #ulu#it< 'ntreb! +ara#ir*  : 4a, 1ise +rodo* &n sf"r$it, trebuie s! pri#e$ti aceast! f!g!duial! sau s!%i ur#e1i legeata* )ai #ult de%at"t n%ai s! scoi de la el* 4ar i%a# f!g!duit c!, dac! .ine la #ine, nu i se .a facenici un r!u* i n%a# c/ef s! nu #! in de cu."nt*  +ara#ir r!#ase o .re#e pe g"nduri*  : +oarte bine, 1ise el 'ntr%un t"r1iu* )! dau b!tut, 'n faa st!p"nului t!u, +rodo, fiu al lui4rogo* S!%l l!s!# pe el s! /ot!rasc! ce%o s! fac! cu tine*  : 4ar, senior +ara#ir, 1ise +rodo, plec"ndu%se, nu i%ai rostit 'nc! /ot!r"rea 'n pri.inanu#itului +rodo $i p"n! c"nd nu o .ei face cunoscut!, n%are cu# s!%$i fac! planuri nici 'n ceeace%l pri.e$te pe el, nici pe to.ar!$ii s!i* (i%ai l!sat /ot!r"rea pe di#inea!, ceea ce n%ar fi preadeparte acu#*  : Atunci a# s%o rostesc acu#, spuse +ara#ir* &n ceea ce te pri.e$te, +rodo, lu"nd 'nsea#! la cine e$ti $i ce puteri a#, e$ti liber 'n inutul -ondorului, p"n! la /otarele lui str!.ec/icele #ai dep!rtate6 afar! doar de faptul c! nici tu, nici cei ce%s cu tine nu a.ei .oie s! .enii 'nlocurile acestea nec/e#ai* 7ot!r"rea se roste$te pentru un an $i%o 1i6 apoi .a 'nceta, dac! nucu#.a .ei .eni la )inas Tirit/ 'nainte de acest ter#en, ca s! te ar!i 'n faa Seniorului $i)a2ordo#ului 0et!ii* Atunci a# s! st!rui pe l"ng! el s! 'nt!reasc! spusele #ele, iar /ot!r"rea s!d!inuiasc! at"t c't .ei tr!i* &ntre ti#p, pe oricine%ai lua sub obl!duirea ta .a a.ea $i ocrotirea #ea$i%a scutului din -ondor* )ulu#it de r!spuns<  +rodo se 'nclin! ad"nc*  : )ulu#it, 1ise el* i #! pun cu totul 'n slu2ba ta, dac! asta preuie$te ce.a dinainteaunei persoane at"t de puternice $i de cinstite*  : Are #are pre, 1ise +ara#ir* i%acu#, o iei pe f!ptura aceasta, S#eagol, sub obl!duireata<  : &l iau pe S#eagol sub obl!duirea #ea, rosti +rodo*  Sa# oft! 1go#otos $i 'ncu.iin! $i el, dar nu curtenitor, a$a cu# ar fi f!cut orice /obbit*Pentru c!, 'n 0o#itat, 'ntr%o ase#enea situaie se cu.eneau #ult #ai #ulte .orbe $i plec!ciuni*  : Atunci 'i spun, rosti +ara#ir, 'ntorc"ndu%se spre -ollu#, c! te afli sub sentina #orii6'ns! c"t! .re#e e$ti cu +rodo, din partea noastr! nu .ei a.ea ni#ic de suferit* Totu$i dac! .ei fig!sit .reodat! de oa#enii din -ondor /oin!rind aiurea, f!r! el, os"nda se 'nf!ptuie$te* i fie s!%iafli #oartea fulger!tor, 'n -ondor sau 'n afar!, de n%ai s!%l slu2e$ti cu# se cu.ine* Acu#r!spunde%#i> 'ncotro te duci< @ice c! i%ai fost c!l!u1!* &ncotro ai s!%l c!l!u1e$ti<  -ollu# nu%i r!spunse ni#ic*  : Nu .reau ca lucrul !sta s! r!#"n! o tain!, rosti +ara#ir* R!spunde%#i, altfel a# s!%ntorc 2udecata;  Nici acu# -ollu# nu 1ise ni#ic*  : 3oi r!spunde eu 'n locul lui, spuse +rodo* )%a dus la Poarta Neagr!, a$a cu# i%a#cerut6 dar n%a fost cu putin! s! trece# pe%acolo*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 192/225

  : Nu eCist! pori desc/ise spre T!r"#ul +!r! Nu#e, 1ise +ara#ir*  : 3!1"nd acest lucru, a# f!cut calea%ntoars! $i%a# .enit pe dru#ul spre #ia1!1i,continu! +rodo6 c!ci ne%a spus c! este sau s%ar putea s! fie o c!rare pe l"ng! )inas It/il*  : )inas )orgul, rosti +ara#ir*  : Nu $tiu, 1ise +rodo6 dar c!rarea cred c! urc! 'n #uni, pe .ersantul de la #ia1!noapte

al .!ii, unde se 'nal! .ec/ea cetate* A2unge p"n! la o cr!p!tur! de sus, apoi coboar! dincolo*  : tii cu# se nu#e$te trec!toarea aia 'nalt!< 'ntreb! +ara#ir*  : Nu, 1ise +rodo*  : 0irit/ Ungol*  -ollu# $uier! ascuit $i 'ncepu s! bo#b!ne*  : Nu%i a$a< f!cu +ara#ir, 'ntorc"ndu%se spre el*  : Nu; 1ise -ollu# $i sc/el!l!i apoi, de parc! l%ar fi 'nepat r!u ce.a* 4a, da, a# au1it noinu#ele !sta odat!* 4ar ce%are%a face nu#ele pentru noi< St!p"nul 1ice c! trebuie s! intre, a$a c!sunte# silii s! g!si# o cale* Nu%i alt dru# de%ncercat, nu, nu;  : Nu%i alt! cale< 'ntreb! +ara#ir* 4e unde $tii< i cine%a cercetat toate fruntariile aceluit!r"# 'ntunecat<  &l pri.i pe -ollu# lung $i g"nditor* Apoi rosti brusc>  : Ia f!ptura asta de%aici, Anborn* Poart!%te fru#os, dar fii cu oc/ii pe el* Iar tu, S#eagol,s! nu 'ncerci s! te scufun1i 'n cascad!* St"ncile au acolo ni$te coli care%au s! te ucid! 'nainte s!%i .ie .re#ea* Acu# las!%ne6 $i ia%i pe$tele;  Anborn ie$i, iar -ollu# 'l ur#! scr"$nind* Traser! perdeaua din faa ung/erului*  : +rodo, cred c! nu dai do.ad! de 'nelepciune, 1ise +ara#ir* Nu%s de p!rere c! e bine s!te iei dup! f!ptura asta rea*  : Nu, nu%i #ereu c/iar a$a de rea, spuse +rodo*  : Poate c! nu, 1ise +ara#ir, dar r!ul 'l #acin! ca o boal! $i de.ine tot #ai puternic* N%os! te c!l!u1easc! spre ni#ic bun* 4ac! te%n.oie$ti s! renuni la el, 'i .oi da cele trebuincioase $i%oc!l!u1! care s!%l duc! unde .rea el, la /otarele -ondorului*  : N%o s! .rea, spuse +rodo* 3a .eni dup! #ine, a$a cu# a f!cut%o $i p"n%acu#* i i%a#f!g!duit de #ulte ori s!%l iau sub obl!duirea #ea $i s! #erg 'ncotro #! c!l!u1e$te* 4oar n%ai s!%#i ceri s! rup leg!#"ntul cu el?  : Nu, 1ise +ara#ir* 4ar ini#a #ea i%ar cere* 0!ci i se pare #ai u$or s! po.!uie$ti pealtul s!%$i 'ncalce cu."ntul, dec"t s%o faci tu 'nsui, #ai ales c"nd 'i .e1i un prieten 'nclinat, dinne$tiin!, spre a%$i face r!u* 4ar nu? dac! .rea s! #earg! cu tine, atunci trebuie s!%l supori* &ns!nu cred c! i%e dat s! #ergi la 0irit/ Ungol, despre care el i%a spus #ai puin dec"t $tie* 4e%at"talucru '#i dau $i eu bine sea#a* Nu te duce la 0irit/ Ungol;  : Atunci, unde s! #! duc< 'ntreb! +rodo* &napoi, la Poarta Neagr!, ca s! #! predaustr!2ilor< 0e%ai '#potri.a locului !stuia $i ce face ca nu#ele s!u s! fie at"t de cu#plit<  : Ni#ic sigur, 1ise +ara#ir* Noi, cei din -ondor, nu trece# niciodat! la r!s!rit de 4ru#,$i nu%i b!rbat t"n!r care s%o fi f!cut 'n 1ilele noastre6 nici n%a# pus piciorul 'n )unii U#brei*4espre ei nu $ti# dec"t dintr%un .ec/i /riso. $i din cele ce ni s%au trans#is din .ec/i#e* &ns! prin trec!torile de la )inas Tirit/ do#ne$te o groa1! neagr!* 0"nd aduci .orba de 0irit/ Ungol, b!tr"nii $i c!rturarii p!lesc $i a#uesc* 3alea din )inas )orgul s%a 'nr!it cu #ult! .re#e 'n ur#!$i%a fost o a#eninare $i%o spai#! 'nc! de c"nd 3r!2#a$ul bleste#at era departe, iar It/ilienul seafla, 'n cea #ai #are parte, 'n #"inile noastre* A$a cu# $tii, cetatea a fost c"nd%.a puternic!,#"ndr! $i fru#oas!6 )inas It/il, sora gea#!n! a propriei noastre cet!i* 4ar a fost cucerit! deoa#eni s"ngero$i, pe care 3r!2#a$ul cu puterile ref!cute i%a 'ngenunc/eat, $i care, dup! c!derealui, au 'nceput s! colinde f!r! #as!, f!r! cas!* Se spune c! Seniorii lor erau oa#eni din Nu#enor,

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 193/225

c!1ui 'n tic!lo$ia neagr!6 lor le d!duse 3r!2#a$ul inelele puterii $i 'i 'ng/iise6 au a2uns ade.!ratestafii .ii, 'ngro1itori $i r!i* 4up! plecarea lui, au pus #"na pe )inas It/il $i%au locuit acolo, s%au'n#ulit $i%au distrus 'ntreaga .ale> p!rea pustie, de$i nu era a$a, c!ci 'ntre 1idurile ruinates!l!$luia spai#a* Acolo se aflau Nou! Seniori6 dup! 'ntoarcerea St!p"nului lor, pe care l%au a2utat$i l%au preg!tit 'n tain!, s%au 'nt!rit din nou* Atunci, cei Nou! 0!l!rei au dat n!.al! pe porile

groa1ei, iar noi nu le%a# #ai putut ine piept* Nu te apropia de cetatea lor* 3ei fi descoperit* E unloc al r!ului neador#it, plin de oc/i f!r! de pleoape* Nu porni pe dru#ul acela*  : 4ar 'ncotro #! 'nde#ni s%o iau< 1ise +rodo* @ici c! nu #! poi c!l!u1i tu 'nsui peste#uni* &ns! #%a# legat s%a2ung dincolo, prin 2ur!#"nt sole#n 'n faa Sfatului6 s! aflu o cale saus! pier 'n c!utarea ei* Iar de #! .oi 'ntoarce, ne#aiin"nd s%a2ung la cap!tul a#arnic al dru#ului,unde s! #! duc, printre elfi sau printre oa#eni< )%ai lua cu tine 'n -ondor, a."nd asupra #ealucrul acela care l%a 'nnebunit pe fratele t!u de dorin!< 0e bleste# s%ar #ai abate%atunci peste)inas Tirit/< 3rei s! se a2ung! la dou! cet!i )inas )orgul care s!%$i arate colii una celeilalte,de peste 'ntinderea aceea #oart! $i putred!<  : &n nici un ca1, 1ise +ara#ir*  : Atunci, ce #! sf!tuie$ti s! fac<  : Nu $tiu* 4oar c! nu .reau s! te 'ndrepi spre #oarte $i spre ca1ne* i nu cred c!)it/randir ar fi ales calea asta*  : i totu$i, o dat! ce s%a pr!p!dit, sunt ne.oit s! ur#e1 c!rarea pe care%o pot afla* i n%a# .re#e s! b"2b"i prea #ult, spuse +rodo*  : 0e soart! a#ar!; i #isia ta%i f!r! n!de2de, rosti +ara#ir* 4ar #!car s!%i a#inte$ti de.orbele #ele> fere$te%te de c!l!u1a asta, S#eagol* E un uciga$, i%o citesc pe c/ip* Oft! $i spuse>Ei, $i uite%a$a ne%a# cunoscut $i ne%a# desp!rit, +rodo, fiu al lui 4rogo* Nu%i ne.oie s!%i spun.orbe dulci> n!de2de n%a# s! te #ai .!d sub soarele acestei lu#i* 4ar acu# .ei pleca a."nd binecu."ntarea #ea at"t tu, c"t $i toi ai t!i* Odi/ne$te%te puin, p"n! i se preg!te$te #"ncarea*Tare #i%ar pl!cea s! $tiu cu# a a2uns t"r"toarea asta, S#eagol, 'n st!p"nirea lucrului de care.orbi# $i cu# l%a pierdut apoi* &ns! n%a# s! te #ai bat acu# $i cu asta la cap* 4ac%o fi s! fie =ceea ce n%a# nici o n!de2de = s! te 'ntorci pe t!r"#ul celor .ii $i%o s! ne istorisi# iar'nt"#pl!rile, spri2inii de un 1id, la soare, r"1"nd de .ec/ile noastre dureri, ai s!%#i po.este$tiatunci* P"n! 'n clipa aceea 'ns!, sau p"n! cine $tie c"nd, c!ci nici Pietrele Atot.!1!toare din Nu#enor nu pot spune, r!#as%bun;  Se ridic!, se plec! ad"nc dinaintea lui +rodo $i, tr!g"nd perdeaua, trecu dincolo, 'n pe$ter!*  3II 0!l!toria spre R!scruce*  +rodo $i Sa# se 'ntoarser! la paturile lor $i se 'ntinser! s! se odi/neasc! un pic, 'n .re#ece oa#enii se agitau, 'ncep"ndu%$i din nou treaba din 1iua aceea* 4up! un ti#p, li se aduse ap! $ifur! du$i la #asa pentru trei persoane* +ara#ir '#p!ri festinul cu ei* Nu #ai dor#ise de c"nd cu b!t!lia din 1iua de dinainte, dar nu ar!ta ostenit* 0"nd ter#inar!, se ridicar! de la #as!*  : +ie s! nu .! c/inuiasc! foa#ea pe dru#, rosti +ara#ir* A.ei pro.i1ii puine, 'ns! a# poruncit s! .i se pun! ce.a #erinde bune 'n ranie* 4e ap! n%o s! ducei lips! c"t! .re#e .ei#erge prin It/ilien, dar s! nu bei din nici un p"r"u care curge din I#lad )orgul, 3alea )orii3ii* i #ai e ce.a* 0erceta$ii $i str!2erii #ei s%au 'ntors cu toii, c/iar $i cei care s%au strecurat pesub pri.irile )orannonului* )i%au spus toi aceea$i ciud!enie> inutul e pustiu* Pe dru# nu se.ede ni#ic $i nu se aude nici 1go#ot de pa$i, nici .uiet de corn $i nici $uier de s!geat!* &nT!r"#ul +!r! Nu#e colc!ie o lini$te pre.estitoare* 4ar nu $tiu despre ce e .orba* At"ta doar c! seapropie clipa unui sf"r$it #!re* 3ine furtuna* 4ai%i 1or c"t putei; 4ac! suntei gata, la dru#;0ur"nd se .a 'n!la soarele deasupra u#brelor*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 194/225

  7obbiilor li se aduser! raniele Fce.a #ai grele ca 'nainteG, precu# $i dou! toiege dinle#n lustruit, cu ."rful de fier $i #!ciulii sculptate, p!trunse de ni$te $ireturi '#pletite din piele*  : Nu a# acu# daruri potri.ite pentru plecarea .oastr!, 1ise +ara#ir6 dar pri#ii acestetoiege* S%ar putea s! .! a2ute la #ersul prin s!lb!ticie* Le folosesc oa#enii din )unii Albi, de$iacestea au fost t!iate dup! #!sura .oastr! $i li s%au pus ."rfuri noi, de fier* Sunt f!cute din

arborele #inunat lebet/ron, at"t de drag #e$terilor le#nari din -ondor, $i au puterea de%a g!si $ide%a se 'ntoarce* +ie ca aceast! .irtute s! nu dea gre$ cu totul, prin 'ntuneci#ea 'n care .! ducei;  7obbiii se plecar! ad"nc*  : Preacinstit! ga1d!, 1ise +rodo, #i%a spus #ie Elrond 0el%pe%2u#!tate%elf c! .oi 'nt"lni'n dru#ul #eu prieteni pe nea$teptate $i 'n tain!* +ii 'ncredinat c! nu #%a# g"ndit c%o s!%#i ar!iat"ta bun!tate* Ase#enea 'nt"#pl!ri au #enirea s! presc/i#be r!ul 'ntr%un #are bine*  Se preg!tir! de plecare* -ollu# fu scos la .edere din cine $tie ce cotlon sau .i1uin!6 p!rea#ai #ulu#it de el 'nsu$i ca oric"nd, de$i se inea nu#ai de +rodo $i se ferea s! se uite la+ara#ir*  : 0!l!u1a .oastr! trebuie s! fie legat! la oc/i, 1ise +ara#ir* 4ar tu $i slu2itorul t!u, Sa#cel &nelept, putei s! #ergei $i%a$a, dac! poftii*  -ollu# sc/el!l!i, se foi $i se ag!! de st!p"nul s!u c"nd .enir! s!%l lege la oc/i* Atunci+rodo 1ise>  : Legai%ne pe toi trei la oc/i $i 'ncepei cu #ine* Poate c! a$a o s! .ad! c! n%are ni#enide g"nd s!%i fac! .reun r!u*  @is $i f!cut* +ur! apoi condu$i afar! din pe$tera 7ennet/ An%nun* 4up! ce trecur! decoridoare $i de sc!ri, si#ir! 'n 2ur aerul r!coros al di#ineii, proasp!t $i dulce* O .re#e urcar!'nc! legai la oc/i, apoi cobor"r! u$or* &n sf"r$it, +ara#ir porunci s! li se ia leg!turile de la oc/i*  Erau iar pe sub baldac/inul p!durii* Nu se #ai au1ea 1go#otul cascadei, pentru c! 'ntre ei$i f!ga$ul ad"nc pe unde curgea p"r"ul se 'ntindea acu# un po."rni$ lung 'nspre #ia1!1i* 3!1ur!la apus lu#in! printre arbori, de parc! firea se ter#ina brusc la #arginea unei pr!p!stii desc/isedoar spre cer*  : 4e%aici 'ncolo, dru#urile ni se despart, 1ise +ara#ir* 4e .rei s!%#i ascultai po.aa,nu .! 'ndreptai 'nc! spre r!s!rit* )ergei drept 'nainte, c!ci astfel .ei fi la ad!postul arborilor pre de #ai #ulte #ile* La apus e o strung! printre .!i ad"nci, uneori foarte abrupte, alteori bl"nde $i prelungi* (inei%.! aproape de strunga asta, pe la r!d!cina p!durii* Socot c! la 'nceput.ei c!l!tori pe lu#in! de 1iu!* (inutul .isea1! 'ntr%o pace 'n$el!toare, $i%o .re#e r!ul nu se .aar!ta la .edere* 3! doresc s%a.ei parte nu#ai de bine, at"t c't s%o putea*  Apoi 'i '#br!i$a pe /obbii, a$a cu# f!ceau cei din se#inia lui, l!s"ndu%se pe .ine, pun"ndu%le #"inile pe u#eri $i s!rut"ndu%i pe frunte*  : )ergei s!n!to$i, 'nsoii de g"ndul oa#enilor buni, 1ise el* 7obbiii se plecar! p"n! la p!#"nt* Atunci +ara#ir se 'ntoarse $i, f!r! s! se #ai uite 'nd!r!t, se 'ndrept! spre cei doi str!2ericare 'l a$teptau ce.a #ai departe* R!#aser! uluii de c't de repede se f!cur! ne.!1ui oa#eniiaceia 'n.e$#"ntai 'n .erde* P!durea 'n care st!tuse +ara#ir p!rea acu# pustie $i #o/or"t!, de parc! s%ar fi risipit un .is*  +rodo oft! $i se 'ntoarse spre #ia1!1i* 0a $i cu# ar fi nesocotit toate aceste .orbecurtenitoare, -ollu# scor#onea prin frun1i$ul de la r!d!cina unui copac* 8Iar i%e foa#e< '$i 1iseSa# 'n g"nd* 3as!1ic!, o lu!# de la cap!t;9  : Au plecat, 'n sf"r$it< 'ntreb! -ollu#* Oa#eni ur"cio$$$i $$$i r!i; Pe Sss#eagol 'l doareg"tul $i%acuB, da, da; 7ai s! #erge#;  : 4a, /ai s! #erge#, 'ncu.iin! +rodo* 4ar, dac! n%ai dec"t cu.inte de ocar! la adresacelor care i%au ar!tat 'ndurare, #ai bine ine%i gura*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 195/225

  : 5unule St!p"n, 1ise -ollu#, S#eagol a glu#it* Totdeauna iart!, da, da6 da* da*S#eagol iart! totdeauna, c/iar $i $iretlicurile bunului St!p"n;  +rodo $i Sa# nu%i r!spunser!* '$i ridicar! raniele, '$i luar! toiegele 'n #"ini $i p!trunser!'n p!durea din It/ilien*  &n 1iua aceea f!cur! de dou! ori popas $i se osp!tar! puin din #erindele d!ruite de

+ara#ir> poa#e $i pastra#!, s! a2ung! .reo c"te.a 1ile, $i p"ine, at"t c"t s! n%apuce s! se'n.ec/easc!* -ollu# nu #"nc! ni#ic*  Soarele r!s!ri $i se 'n!l! f!r! ca ei s!%l .ad!6 apoi sc!p!t!, iar lu#ina de.eni aurie, printrearborii de la apus* )erseser! nu#ai pe sub u#brele .er1i $i r!coroase6 de 2ur '#pre2ur do#nealini$tea* Parc! 1buraser! toate p!s!rile de acolo sau a#uiser!*  &ntunericul se l!s! cur"nd peste codrul t!cut $i, 'nainte s! se 'nnopte1e de tot, f!cur! popas, c!ci erau .l!guii dup! #ai bine de $apte leg/e c"te str!b!tuser! de la 7ennet/ Annun*+rodo ador#i dus de cu# puse capul 2os, 'n frun1i$ul ad"nc de la poala unui copac b!tr"n* Al!turide el, Sa# se foia nelini$tit6 se tre1i de c"te.a ori, dar nici ur#! de -ollu#, care se furi$ase deacolo de cu# se culcaser! cei doi* Nu le spusese ni#ic, a$a c! nu se $tia dac! ador#ise $i el 'n.reo .!g!un! din prea2#! sau dac! o pornise neobosit la ."n!toare, pe 'ntuneric6 dar se 'ntoarse odat! cu 'nt"ia gean! de lu#in! $i '$i tre1i to.ar!$ii*  : Trebuie s! se scoale, da, trebuie s! se scoale; 1ise el* )ulte dru#uri de f!cut 'nc!, la#ia1!1i $i la r!s!rit* 7obbiii trebuie s!%i dea 1or;  @iua trecu aproape la fel cu# trecuse cea dinainte, at"ta doar c! lini$tea p!rea #ai ad"nc!6aerul era acu# p"clos $i 'nec!cios pe sub arbori* Parc! #ocnea furtuna* -ollu# se oprea ades, pufnind $i bo#b!nind, 'nde#n"ndu%i s!%i dea 1or*  i cu# #ergeau a$a, pe 'nserate, dup! al doilea popas f!cut 'n 1iua aceea, p!durea se r!ri$i arborii a2unser! s! fie #ai #ari $i #ai rari* &n poienele largi se 'n!lau sole#n ilice 'ntunecate,cu trunc/iuri groase $i, din loc 'n loc, frasini b!tr"ni $i ste2ari abia 'n#ugurii, 'n 2urul lor, pa2i$ti'ntinse de iarb! .erde, s#!luite cu rostopasc! $i ane#one albe $i albastre, cu florile dor#indacu# 'nc/ise6 $i pogoane 'ntregi de 1a#bile s!lbatice, ale c!ror tulpinie #l!dioase, cu clopoei,str!pungeau frun1i$ul* Nu se 1!rea nici o f!ptur! .ie, fiar! sau 1bur!toare, dar lui -ollu# i sef!cu ini#a c"t un purice 'n locurile acestea desc/ise, a$a c! 'ncepur! s! alerge de la o u#br! laalta, cu #ult! gri2!*  Lu#ina 'ncepuse s! se '#puine1e cu repe1iciune, c"nd a2unser! la cap!tul p!durii* Acolo$e1ur! sub un ste2ar noduros care '$i 'ntindea pe un #al r"pos r!d!cinile r!sucite ca ni$te $erpi*4inaintea lor se c!sca o .ale ad"nc! $i 'ntunecoas!* Pe partea cealalt!, p!durea se aduna iarcenu$iu%alb!strie, 'n lu#ina #o/or"t! a 'nser!rii re.!rsate spre #ia1!1i* La dreapta luceau #uniidin -ondor, departe, la apus, sub un cer 'nfl!c!rat* &n st"nga do#nea 'ntunericul> 1idurile 'nalteale )ordorului* 4in acest 'ntuneric pornea .alea cea lung!, pr!.!lit! abrupt 'ntr%un 2g/eab care sel!rgea c!tre Anduin* Pe fundul ei curgea un p"r"u iute6 +rodo 'i au1ea ropotul pe pietre de%at"talini$te* Iar pe partea cealalt! se 1!rea panglica alburie $i unduitoare a unui dru# pe l"ng! p"r"ulcare cobora 'n ceuri reci, cenu$ii, neatinse .reodat! de ra1ele soarelui* Acolo i se p!ru lui +rodoc! deslu$e$te 'n 1are, plutind ca pe o #are de tenebre, ."rfurile 'nalte, negre $i fr"nte ale unorfoi$oare singuratice $i 'ntunecate* Se 'ntoarse spre -ollu#*  : tii unde ne afl!#< 'l 'ntreb! el*  : 4a, st!p"ne* Pri#e2dioase locuri; Ăsta%i dru#ul de la Turnul Lunii, St!p"ne6 duce p"n! 2os, la ruinele cet!ii de pe #alurile R"ului* 0etatea ruinat!, da, un loc tare spurcat, plin de.r!2#a$i* Nu trebuia ascultat de po.eele oa#enilor* 7obbiii s%au ab!tut #ult din dru#* Trebuie#ers la r!s!rit acu#6 acolo, sus, departe*  &ntinse braul sl!b!nog spre #unii care se 'ntunecau*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 196/225

  : i nu pute# #erge pe dru#ul !sta; O, nu; Pe dru#ul !sta .in oa#eni /aini, din Turn*  +rodo se uit! pe dru# 'n 2os* Acu#, 'n orice ca1, nu se #i$ca ni#ic pe%acolo* P!rea pustiu$i p!r!sit $i #ergea p"n! 'n #i2locul ruinelor 'nnegurate $i goale* 4ar .!1du/ul a.ea ce.a r!u 'nel, de parc! ar fi fost str!b!tut de tot felul de lucruri pe care oc/ii nu le .edeau* +rodo secutre#ur! c"nd se uit! iar la foi$oarele dep!rtate, 'n.!luite acu# 'n 'ntuneric6 iar ropotul apei i se

 p!ru rece $i ne'ndur!tor> glasul lui )orgulduin, p"r"ul #"n2it care .enea din 3alea 4u/urilor*  : 0e s! face#< 'ntreb! el* A# #ers #ult $i%a# a2uns departe, are n%ar fi #ai bine s! nec!ut!# un cotlon 'n codrul dind!r!t, unde s! ne%ascunde#<  : N%are rost s! ne%ascunde# pe 'ntuneric, 1ise -ollu#* Pe 1iu! trebuie s! se%ascund!acu# /obbiii6 da, da, pe 1iu!*  : O, las!%#!%n pace; f!cu Sa#* Trebuie s! ne odi/ni# un pic, c/iar de%o fi s! ne tre1i#'n #ie1 de noapte* O s! #ai r!#"n! destul ti#p p"n! di#inea!, ca s! ne c!l!u1e$ti, dac! 1ici c!$tii dru#ul*  -ollu# 'ncu.iin! ca# f!r! tragere de ini#! $i se 'ntoarse printre arbori6 #erse o .re#espre r!s!rit, de%a lungul rari$tii p!durii* Nu .oia s! se odi/neasc! 2os, aproape de dru#ul bleste#at $i, dup! ce se sf!tuir! puin, se c!!rar! toi trei 'ntre ra#urile unui ste2ar%de%piatr!, carefor#au un ascun1i$ bun $i un refugiu destul de prielnic* Se l!s! noaptea $i se f!cu 'ntuneric sub bolta cerului* +rodo $i Sa# b!ur! puin! ap! $i #"ncar! ni$te p"ine cu poa#e uscate, dar -ollu#se f!cu pe dat! colac $i ador#i* 7obbiii nu 'nc/iser! oc/ii*  Trebuia s! fi trecut un pic de #ie1ul nopii, c"nd -ollu# se tre1i6 brusc 'i 1!rir! oc/iisp!l!cii, f!r! pleoape, str!lucitori, 'ndreptai spre ei* &$i ciuli urec/ile $i pufni, ceea ce, dup! c"te'$i d!duser! ei sea#a 'nainte, era felul s!u de%a afla c"t era ceasul 'n ti#pul nopii*  : Ne%a# odi/nit< A# dor#it bine< 'ntreb! el* 7ai s! #erge#;  : Nu ne%a# odi/nit $i n%a# dor#it bine* 4ar o s! #erge#, dac! trebuie*  -ollu# '$i d!du i#ediat dru#ul dintre crengile copacului, c!1"nd 'n patru labe, iar/obbiii 'l ur#ar! ce.a #ai c!tinel* 0u# a2unser! 2os, se luar! iar dup! el, spre r!s!rit, pe po."rni$* 5"2b"iau, c!ci noaptea era acu# at"t de ad"nc!, 'nc"t nu .edeau tulpinile arborilor,dec"t c"nd se i1beau de ele* P!#"ntul de.enise #ai greu $i #ersul #ai poticnit, dar pe -ollu# nu p!rea s!%l supere* &i c!l!u1i prin desi$uri $i prin rugi de #ure6 uneori, treceau ocolind c"te ocr!p!tur! sau c"te un pu 'ntunecat $i c!deau 'n c"te%o groap! n!p!dit! de tufi$uri6 ie$eau apoi $i'$i continuau dru#ul* 4ar cu# alunecau un pic #ai 2os, po."rni$ul se 'ntindea dinaintea lor #ailung $i #ai abrupt* Urcau f!r! 1!ba.!* La pri#ul popas, pri.ir! 'nd!r!t $i deslu$ir! ."rfurile p!durii 'ntinse, ca o u#br! nesf"r$it! $i deas! = o noapte #ai 'ntunecat! ca bolta cereasc!,#o/or"t! $i opac!* P!rea c! o be1n! uria$!, desprins! din R!s!rit, 'ng/iea stelele care p"lp"iaustins* 0e.a #ai 'ncolo, dintre nori se 1!ri luna la sc!p!tat, 'n.!luit! 'ns! de o str!lucire g!lbuiel"nce1it!*  &ntr%un t"r1iu, -ollu# se 'ntoarse spre /obbii>  : AcuB se face 1iu!; 7obbiii trebuie s!%i dea 1or; Nu%i bine de stat la .edere 'n locurile%astea* 4ai%i 1or;  -r!bi pasul, iar ei 'l ur#ar! .l!guii* 0ur"nd, prinser! s! urce pe spinarea uria$!, ca dearici, a unui deal* 0!ci era acoperit 'n cea #ai #are parte de rugi galbeni $i de #!r!cini cu spinitari6 ici%colo, se 1!reau ur#ele rotun2ite ale unor focuri stinse de puin! .re#e* Rugii se 'ndeseau pe #!sur! ce se apropiau de cul#e6 erau foarte b!tr"ni $i 'nali, scof"lcii $i despuiai la poale, darcu coroane stufoase6 'ncepuser! de2a s!%$i arate florile galbene sc"nteietoare 'n 'ntuneric,r!sp"ndind o #ireas#! dulce, sua.!* At"t erau de 'nalte desi$urile spinoase, 'nc"t /obbiii puteaus! #earg! drept 'n picioare pe dedesubtul lor, str!b!t"nd culoare lungi $i uscate, pardosite cu unstrat gros de spini*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 197/225

  Se oprir! la cap!tul cel!lalt al dealului cu spinarea lat! $i se furi$ar! pe sub un .al 'nclinatde #!r!cini* Ra#urile lor r!sucite, plecate la p!#"nt, erau '#p"n1ite de un desi$ de #!ce$i b!tr"ni* &n ad"ncul lor, se desc/idea o 'nc!pere goal!, podit! cu crengi uscate $i rugi de #ure, subo bolt! de l!stari pri#!.!ratici $i de frun1e* Acolo '$i traser! o .re#e sufletul, prea obosii ca s!#!n"nce6 $i, uit"ndu%se prin rari$tea bolii, .!1ur! c! se f!cea 1iu!*

  4ar nu se lu#in! cu ade.!rat6 .!1ur! doar un fel de asfinit #aroniu, f!r! .ia!* Sprer!s!rit, se i.ise o str!lucire stins!, ro$iatic!, dedesubtul norilor 2o$i6 'ns! nu era '#bu2orareaobi$nuit! a 1orilor* 4incolo de 'ntinderile de p!#"nt, se 'ncruntau la ei #unii din Ep/el 4iiat/,negri $i f!r! for#!, dinaintea c!rora se 'ngr!#!dea noaptea f!r! sf"r$it6 cul#ile lor se deslu$eaua#enin!tor pe str!lucirea aceea de fl!c!ri* 4eparte, 'n dreapta, spre apus, ie$ea un pinten #untosuria$, negru $i 'ntunecat printre u#bre*  : &ncotro o lu!# de%aici 'ncolo< 'ntreb! +rodo* 4incolo de be1na aia e 3alea )orgul<  : 0/iar trebuie s! ne g"ndi# la asta acu#< f!cu Sa#* 4oar n%o s! #erge# #ai departe'n 1iua asta, dac! 1i s! nu#e$te<;  : Poate c! nu, poate c! nu, 1ise -ollu#* Nu#aB c! o s! plec!# cur"nd spre R!scruce*4a, spre R!scruce* Ăla de%acolo%i dru#uB6 da, st!p"ne*  Ro$eaa p"lp"itoare de peste )ordor se stinse* Asfinitul se ad"ncea pe #!sur! ce se'n!lau .alurile ne#!surate de aburi la R!s!rit $i se 'ndreptau agale spre ei* +rodo $i Sa# #"ncar! puin, apoi se 'ntinser!, dar -ollu# era nelini$tit* Nu .oia s! ia din #"ncarea lor, dar b!u ni$teap!, iar apoi se furi$! t"r"$ pe sub tufi$uri, pufnind $i bo#b!nind* 4eodat! se f!cu ne.!1ut*  : Socot c! s%a dus la ."n!toare, 1ise Sa# $i c!sc!*  4e data asta, ador#i el pri#ul $i cur"nd se cufund! 'ntr%un .is* Se f!cea c! era 'n gr!dinadin +und!tura $i c!uta ce.a6 dar a.ea o desag! grea 'n spinare, care 'l 'nco.oia* Locul p!rea ca#'#buruienat $i ne'ngri2it6 #!r!cinii n!p!deau straturile de la poalele gardului .iu* 84up! c"te .!d,a# de lucru6 dar sunt a$a ostenit; 8 '$i 1icea el* 4eodat!, '$i a#inti ce c!uta* 8Luleaua #ea;9strig! $i se tre1i* 8Prostule;9 '$i spuse c"nd desc/ise oc/ii, 'ntreb"ndu%se de ce s%o fi 'ntins subgardul .iu* 8E totdeauna la tine%n rani!;9 Atunci '$i d!du sea#a #ai 'nt"i c!, de$i pipa era la el,nu a.ea tutun6 apoi, c! se afla la sute de #ile de .i1uina +und!tura* Se ridic! 'n capul oaselor*P!rea c! se 'ntunecase* 4e ce l%o fi l!sat st!p"nul lui s! doar#! peste r"nd, c/iar p"n! seara<  : Nu .%ai odi/nit deloc, do#nuB +rodo< 'l 'ntreb! el* 0"t e ceasul< E t"r1iu, a$a%#i pare*  : Nu, nu e, 'i r!spunse +rodo* 4ar 1iua se 'ntunec! 'n loc s! se lu#ine1e, din ce 'n ce #aitare* 4up! c"te%#i dau sea#a, nu%i 'nc! a#ia1! $i%ai dor#it doar trei ore*  : )!%ntreb ce se petrece, 1ise Sa#* 3ine .reo furtun!< 4ac!%i a$a, nu cred c%a# .!1ut 'n.iaa #ea ce.a #ai r!u* A$ alege s! fi# 'ntr%o .!g!un! ad"nc!, dec"t s! st!# aici, 'nepenii 'ndesi$*  Trase cu urec/ea*  : Ăsta ce #ai e< Tunet, sau bubuit de tobe< 0e%o fi<  : Nu $tiu, 'i r!spunse +rodo* Se aud de%o bun! bucat! de .re#e* Uneori parc! secutre#ur! p!#"ntul, alteori parc!%i 1."cne$te aeru%n urec/i*  Sa# se uit! '#pre2ur*  : Unde%i -ollu#< 'ntreb! el* Nu s%a 'ntors 'nc!<  : Nu, 1ise +rodo* N%a #ai dat nici un se#n de .ia!*  : tii, nu%l pot suferi, 1ise Sa#* 4e fapt, 'n .iaa #ea n%a# luat ce.a 'ntr%o c!l!torie decare s!%#i par! r!u at"t de puin s!%l pierd* 4ar nu #%ar #ira deloc dac!, dup! at"t a#ar de dru#,$i%ar pune coada pe spinare ta#an acu#, c"nd a.e# #ai #are ne.oie de el6 asta dac%o fi bun lace.a, ceea ce #!%ndoiesc*  : Uii de S#"rcuri, spuse +rodo* N!d!2duiesc s! nu i se fi 'nt"#plat ni#ic*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 198/225

  : Iar eu n!d!2duiesc s! nu se in! de cine $tie ce $#ec/erii* i s! nu fi c!1ut 'n #"inilealtcui.a, cu# ai 1ice do#nia .oastr!* Pentru c!, dac!%i a$a, o s! d!# 'n cur"nd de bucluc*  &n clipa aceea, se au1i iar un 1go#ot /uruitor $i bubuitor, de data aceasta #ai puternic $i#ai ad"nc* P!#"ntul p!rea c! li se cutre#ur! sub picioare*  : 0red c! oricu# a# dat de bucluc, 1ise +rodo* )! te# c! !sta%i sf"r$itul c!l!toriei

noastre*  : Poate, spuse Sa#6 dar unde%i .ia!%i $i n!de2de, cu# obi$nuia Unc/ia$uB #eu s! 1ic!6 $i poft! s!%i u#pli burdi/anuB, cu# #ai ad!uga adesea* Luai ce.a 'n gur!, do#nuB +rodo, $i%apoiodi/nii%.! un pic*  0eea ce Sa# b!nuia a fi dup!%a#ia1! trecu* Uit"ndu%se afar!, .!1u doar o lu#e f!r!u#bre, sting"ndu%se #olco# 'ntr%o be1n! f!r! culoare $i f!r! for#!* 3!1du/ul 'i g"tuia, dar nuera cald* +rodo dor#ea 1buciu#at, r!sucindu%se de pe o parte pe cealalt!, $i uneori #ur#ura* LuiSa# i se p!ru de dou! ori c! roste$te nu#ele lui -andalf* Ti#pul p!rea c! t!r!g!nea1! lanesf"r$it* 5rusc, Sa# au1i un $uierat 'nd!r!tul lui> ap!ruse -ollu# 'n patru labe $i%acu# se uita laei cu oc/i sclipitori*  : Tre1ii%.!; Tre1ii%.!; Tre1ii%.!, so#noro$ilor; $opti el* Tre1ii%.!, nu%i .re#e de pierdut; Trebuie s! plec!#, da, trebuie s! plec!# i#ediat* Nu%i .re#e de pierdut*  Sa# se /olb! la el b!nuitor6 p!rea speriat sau tulburat de ce.a*  : S! plec!# acu#< 0e%i trece prin #inte< &nc! nu e ti#pul* Nu%i nici #!car oraceaiului, asta 'n locurile cu.iincioase unde eCist! a$a ce.a*  : Prostule; $uier! -ollu#* Aici nu%i un loc cu.iincios* Ti#pul trece, da, trece iute* N%a.e# .re#e de pierdut* Trebuie s! #erge#* 4e$teapt!%te, St!p"ne, de$teapt!%te;  &l apuc! pe +rodo cu g/earele, iar acesta, speriat din so#n, se ridic! brusc 'n capul oaselor$i 'l 'n$fac! de bra* -ollu# se s#ulse din str"nsoare $i se d!du 'nd!r!t*  : Nu trebuie s! fie pro$ti, $uier! el* Trebuie s! plec!#* Nu%i .re#e de pierdut;  N%a fost c/ip s! scoat! #ai #ult de la el* Unde fusese $i ce g"ndea de%i d!dea a$a 1or, nu.oia s! spun!* Pe Sa# 'l cople$i o b!nuial! ad"nc!, pe care nu 'ncerc! s! $i%o ascund!6 dar +rodonu ar!t! ni#ic din ceea ce%i trecea prin #inte* Oft!, '$i ridic! rania $i se g!ti s! p!trund! 'n'ntunericul care nu 'nceta s! se adune*  -ollu# 'i c!l!u1i cu #are b!gare de sea#! pe po."rni$ 'n 2os, in"ndu%se, pe c't se putea,la ad!post6 iar c"nd d!deau de locuri descoperite, o luau la fug!, aplec"ndu%se aproape p"n! la p!#"nt6 dar lu#ina era acu# at"t de slab!, 'nc"t nici #!car o fiar! cu pri.iri ascuite nu i%ar fi1!rit cu u$urin! pe /obbiii cu glugile trase, 'nf!$urai 'n #antiile lor cenu$ii, $i nici nu le%ar fiau1it #ersul u$or, ca al f!pturilor #ici* Nu trosnea nici o r!#urea, nu fo$nea nici o frun1! latrecerea lor6 apoi se f!cur! ne.!1ui*  )erser! ce #erser!, pre de aproape un ceas, f!r! s! rosteasc! un cu."nt, unul dup! altul,cople$ii de #o/oreala $i de neclintirea absolut! a inutului, spart! doar din c"nd 'n c"nd de un/uruit slab, ca de tunet dep!rtat sau ca de tobe care r!sunau prin .!g!uni $i printre coline*0obor"r! $i o luar! spre #ia1!1i, t!ind%o c't se putu de drept de%a lungul unei r"pe nesf"r$ite,surpate, care se 'nclina dinspre #uni* 4eodat!, nu departe 'n fa!, .!1ur! un p"lc de arborideslu$indu%se ca un 1id* Pe #!sur! ce se apropiau, '$i d!dur! sea#a c! erau foarte #ari $i, dup!c"t se p!rea, foarte b!tr"ni6 se 'n!lau falnici 'nc!, de$i ."rfurile le erau sfri2ite $i fr"nte, de parc!ar fi fost b!tui de furtun! $i de tr!snete, f!r! 'ns! s! poat! fi dobor"i cu totul sau clintii dinr!d!cini*  : R!scrucea, da, $opti -ollu#6 erau pri#ele cu.inte rostite de c"nd '$i p!r!siser!ascun1!toarea* Pe%aici trebuie s%o lu!#*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 199/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 200/225

  &nspre #uni se 1!rea o .ale lung!, po."rnit!, ca un golf ad"nc de 'ntuneric* 4easupra, 'ndep!rtare, ca# pe la #i2locul .!ii, pe un t!p$an st"ncos $i #ai sus de pintenul 'ntunecat care pornea din Ep/el 4iiat/, se 'n!lau 1idurile $i turnul din )inas )orgul* '#pre2ur, cerul $i p!#"ntul erau 'ntunecate, 'ns! turnul str!lucea de lu#in!* 4ar nu de str!lucirea lunar!, ad"nc! $i b!laie din c!u$ul colinelor, care $iroia odinioar! printre 1idurile de #ar#ur! de la )inas It/il, 'n

Turnul Lunii* 0!ci, 'ntr%ade.!r, #ai palid! ca luna ce sc!pat! era lu#ina aceea acu#,tre#ur!toare $i colc!itoare ca o "$nire ur"t! a putre1iciunii = o lu#in! /oit, o lu#in! care nuar!ta ni#ic* At"t 'ntre 1iduri, c't $i 'n turn, se c!scau ni$te ferestre = nenu#!rate g!uri negre ced!deau spre un pustiu l!untric6 dar partea de sus a turnului se roti 'ncet, 'nt"i 'ntr%o parte, apoi 'ncealalt! = un cap uria$, 'nfior!tor, pri.ind pie1i$ 'n noapte* O clip!, cei trei to.ar!$i de dru#'ncre#enir! de spai#!, uit"ndu%se 'ntr%acolo f!r! s!%$i cread! oc/ilor* -ollu# '$i .eni pri#ul 'nfire* &i trase iar de poalele #antiilor, f!r! 'ns! s! scoat! .reo .orb!* )ai%#ai c!%i t"r' pe a#"ndoidup! el* P!$eau f!r! nici o tragere de ini#!, iar ti#pul p!rea c!%$i 'ncetine$te trecerea, a$a 'nc"tse scurgeau #inute grele p"n! i1buteau s! fac! un pas*  Astfel a2unser!, $ont"c%$ont"c, p"n! la podeul alb* Aici, dru#ul, care sclipea palid, trecea peste un p"r"u din #i2locul .!ii $i continua $erpuitor p"n! la porile cet!ii6 un /!u 'ntunecat sedesc/idea 'n cercul 1idurilor dinspre #ia1!noapte* Pe a#bele #aluri se 'ntindeau lunci u#broase,s#!luite cu flori albe, care r!sp"ndeau $i ele o lu#in! li.id!* A.eau for#e fru#oase $i /idoase'n acela$i ti#p, ca pl!s#uirile s#intite dintr%un .is c/inuitor, $i un .ag #iros de carne, care 'i'ntorcea sto#acul pe dos6 'n aer plutea i1ul putre1iciunii* Podeul se arcuia de la o lunc! la alta*La a#bele capete se 'n!lau ni$te siluete sculptate iscusit, ce.a 'ntre o#enesc $i ani#alic, darsc"rba.nice $i 2osnice* Apa de dedesubt curgea colc!ind f!r! 1go#ot, 'ns! aburii care se ridicau $i'n.!luiau $erpuitor podul a.eau o r!ceal! de le$* Pe +rodo 'l lu! a#eeala $i si#i c! i se 'ntunec!#intea* Apoi deodat!, ca $i cu# o for! #ai presus de .oina lui l%ar fi #"nat din ur#!, 'ncepu s!gr!beasc! pasul, b!l!b!nindu%se, b"2b"ind cu #"inile 'ntinse $i cl!tin"ndu%$i capul dintr%o parte'ntr%alta* 0eilali doi alergar! dup! el* Sa# '$i prinse st!p"nul 'n brae c/iar 'n pragul podeului,toc#ai c"nd s%a poticnit, gata%gata s! cad!*  : Nu pe%aici; Nu, nu pe%aici; $opti -ollu#, dar aerul ce i se strecura printre dini p!ru s!sf"$ie neclintirea grea, ca un $uier, f!c"ndu%l pe +rodo s! se ciuceasc! 'nsp!i#"ntat la p!#"nt*  : Ridicai%.!, do#nuB +rodo; 'i #ur#ur! Sa# la urec/e* &ntoarcei%.!; Nu pe%aici;-ollu# 1ice c! nu e bine $i pentru pri#a oar! 'ncu.iine1*  +rodo '$i trecu pal#a peste frunte $i '$i de1lipi oc/ii de la cetatea de pe colin!* Turnullu#inat 'l atr!gea $i el se c!1ni s!%$i 'nfr"ng! dorina #istuitoare> 'i .enea s%o ia la goan! 'n sus, pe calea aceea sclipitoare, c!tre porile cet!ii* P"n! la ur#!, se 'ntoarse ane.oie6 si#i 'ns! Inelul'#potri.indu%i%se, tr!g"ndu%l de lanul din 2urul g"tului6 p"n! $i oc/ii, c"nd $i%i desprinse de turn, p!rur! o clip! cuprin$i de orbire* 4inaintea lui se l!sase 'ntunericul de nep!truns*  -ollu# se pierduse de2a 'n be1n!, t"r"ndu%se pe p!#"nt ca o fiar! 'nsp!i#"ntat!* Sa# olu! pe ur#ele lui c"t putu de iute, spri2inindu%$i st!p"nul, care abia se #ai inea pe picioare*  Nu departe de #alul apropiat al p"r"ului se c!sca un /!u 'n peretele de piatr! de l"ng!dru#* Pe%acolo trecur! ei $i Sa# .!1u c! p!$eau pe o potec! 'ngust! care, la 'nceput, str!luceastins, la fel ca dru#ul* Apoi 'ns!, c"nd a2unser! deasupra luncilor s#!luite cu florile aceleacu#plite, p!li $i se 'ntunec!, urc"nd p"n! spre po."rni$urile de #ia1!noapte ale .!ii*  4e%a lungul acestei poteci '$i t"rau /obbiii picioarele grele, unul l"ng! altul, $i nu%l #ai.!1ur! pe -ollu# dec"t c"nd acesta se 'ntoarse s! le fac! se#n s! .in! #ai repede* Abia atunci 'i1!rir! oc/ii sclipind 'ntr%o lu#in! .er1uie%l!ptoas!, reflect"nd, probabil, str!lucirea palid! a)orgulului sau cine $tie ce si#!#inte dinl!untrul lui* +rodo $i Sa# .edeau tot ti#pul str!lucireaaceea cu#plit! $i oc/ii din g!.anele 'ntunecate, a c!ror pri.ire 'nsp!i#"nt!toare o si#eau tot

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 201/225

ti#pul 'n spate* 4e c"te ori 'ntorceau 'ns! capul, nu 1!reau dec"t c!rarea care se tot 'ntuneca*&naintau cu #are greutate* Pe #!sur! ce se dep!rtau de du/oarea aceea $i de aburii p"r"uluiotr!.it, respirau tot #ai u$or $i #intea li se lu#ina6 dar '$i si#eau acu# #!dularele f!cute 1ob,ca $i cu# ar fi c!rat po.eri toat! noaptea sau ar fi 'notat '#potri.a unui curent puternic de ap!*P"n! la ur#!, nu #ai fur! 'n stare s! #earg! #ai departe* +rodo se opri $i se a$e1! pe un bolo.an*

A2unseser! pe cocoa$a uria$! a unei st"nci ple$u.e* 'naintea lor se c!sca o r"p! pe partea cu .alea,$i poteca o ocolea6 nu era #ai lat! dec"t o ti.itur!, 'nsoit! 'n dreapta de o pr!pastie6 o lua de%acur#e1i$ul po."rni$ului abrupt al #untelui de la #ia1!1i $i suia c!tre 'n!li#i, p"n! se f!ceane.!1ut! 'n be1na de pe cul#e*  : Trebuie s! #! odi/nesc puin, $opti +rodo* )! cople$e$te po.ara, Sa#, fl!c!ule* Tare#! #ai cople$e$te* )!%ntreb c"t oi #ai fi 'n stare s%o duc* Oricu#, trebuie s!%#i trag sufletul'nainte s%o lu!# iar la dru#*  Ar!t! spre poteca 'ngust! din faa lor*  : Ssst; Ssst; s"s"i -ollu#, 'ntorc"ndu%se 'n fug! la ei* Ssst;  &$i dusese degetele la bu1e $i le f!cea se#n din cap s! se gr!beasc!* Tr!g"ndu%l pe +rodode #"nec!, ar!t! spre potec!6 dar acesta nici nu se g"ndea s! se #i$te*  : &nc! nu, 1ise +rodo* &nc! nu*  Era cople$it de sl!biciune6 #ai #ult, se p!rea c! #intea $i trupul 'i erau ferecate de%o.ra2! grea*  : Trebuie s! #! odi/nesc, #ur#ur! el*  La au1ul acestora, spai#a $i nelini$tea puser!%ntr%at"t st!p"nire pe -ollu#, 'nc"t .orbi iar,s"s"ind cu #"na la gur!, de parc! ar fi .rut ca sunetul .orbelor sale s! nu a2ung! la urec/ile cine$tie cui din .!1du/*  : Nu aici, nu; Nu odi/nii aici; @!naticilor; Oc/ii ne .!d* 0"nd au s%a2ung! la pod, au s!ne .ad!* 4ai%i 1or; Urcai, urcai; 7ai odat!;  : 3enii, do#nuB +rodo; 1ise Sa#* Are iar dreptate* N%a.e# cu# s! ne opri# aici*  : 5ine, f!cu +rodo cu glas #olco#, de parc! ar fi fost pe 2u#!tate ador#it* A# s!%ncerc*  Se urni cl!tin"ndu%se*  4ar fu prea t"r1iu* &n clipa aceea, st"nca 'ncepu s! tre#ure $i s! se 1guduie sub ei*5ubuitul tunetului, #ai puternic ca oric"nd, se '#pr!$tie 'n ad"ncuri $i ecoul lui se risipi 'n #uni*Atunci brusc i1bucni o flac!r! ro$ie, uria$!* Se 'n!l! la cer, sus de tot, dincolo de #unii de la#ia1!1i, 'nec"nd norii 'ntr%o lu#in! staco2ie* &n .alea be1nei $i%a str!lucirii reci, ca de /oit,flac!ra p!rea cu#plit!* Steiurile $i crestele "$nir! ca ni$te la#e crestate de cuit, neclintite $inegre, 'n u#bra p!l!laiei* Apoi tunetul sf"$ie .!1du/ul* Iar )inas )orgul 'i r!spunse cu o flac!r! p"lp"itoare, li.id!6 li#bi de fl!c!ri albastre i1bucnir! din turn $i din colinele din 2ur, str!pung"ndnorii #o/or"i* P!#"ntul ge#ea6 iar din cetate se porni un c/iot* A#estecat cu glasuri aspre, p!trun1!toare ca ale p!s!rilor de prad!, $i cu nec/e1atul ascuit al cailor 'nnebunii de spai#! $i#"nie, se 'n!l! un sc"r"it cutre#ur!tor, care era tot #ai t!ios $i p!trun1!tor, asur1ind pe cine%lau1ea* 7obbiii se r!sucir! $i se aruncar! la p!#"nt, acoperindu%$i urec/ile cu #"inile*  4e 'ndat! ce strig!tul acela se do#oli, sf"r$ind 'ntr%un .aier cutre#ur!tor, p"n! se stinsede tot, +rodo '$i ridic! 'ncet fruntea> de%a lungul .!ii 'nguste ce se afla acu# ca# 'n dreptuloc/ilor lui, se 'n!lau 1idurile cet!ii bleste#ate $i poarta ca.ernoas! ca o gur! c!scat! larg, cudini sclipitori* Iar pe poarta aceea ie$ea o o$tire*  Toi soldaii purtau .e$#inte s#olite, 'ntunecate ca noaptea* +rodo 'i .edea foarte bine pefundalul pereilor stin$i $i al caldar"#ului aprins al dru#ului> siluete #ici, negre, care #!r$!luiauiute r"nduri%r"nduri, 'n t!cere, re.!rs"ndu%se 'ntr%un $u.oi nesf"r$it* &n fa! se 1!reau c!l!reii cani$te u#bre, iar 'n fruntea lor #ergea unul #ai #!re dec"t toi ceilali> un c!l!re negru din cap

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 202/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 203/225

  Se au1i un scr"$net ur"t* Porile de la )inas )orgul se 'nc/iser!* Ulti#ul $ir de l!ncii sef!cuse ne.!1ut 'n negura dru#ului* Turnul le r"n2ea 'nc! bat2ocoritor de dincolo de .ale, darlu#ina 'ncepuse s! scad!* &ntreaga cetate c!dea iar 'ntr%un con de u#br! colc!itoare $i 'n t!cere*i totu$i, si#ir! c! .eg/ea celor de%acolo nu contenise*  : Sculai%.!, do#nuB +rodo; Au plecat $i%ar fi bine s%o lu!# $i noi din loc* A #ai r!#as

ce.a .iu acolo = ce.a cu oc/i? cu# s! .! spun<? o #inte .ie6 $i cu c"t o s! st!# #ai #ult 'ntr%un loc, cu at"t #ai iute%o s! dea de noi* 7aidei, do#nuB +rodo;  +rodo '$i ridic! fruntea, iar apoi se ridic! 'n picioare* Nu%l p!r!sise de1n!de2dea, dar se'ntre#ase* Reu$i c/iar s! 1"#beasc! c/inuit, si#ind acu#, la fel de li#pede cu# si#ise cu oclip! 'nainte eCact pe dos, c! trebuia s! fac! ce%a.ea de f!cut, de%o fi 'n stare, $i asta f!r! s! in!sea#a dac! +ara#ir, Aragorn, Elrond, -aladriel, -andalf sau oricine altcine.a a.ea s! afle.reodat!* &$i lu! toiagul 'ntr%o #"n! $i $ipul 'n cealalt!* 4up! ce .!1u lu#ina li#pede $iroindu%i printre degete, ."r' $ipul 'napoi 'n s"n, aproape de ini#!* Apoi 'ntoarse spatele cet!ii )orgul,care a.ea acu# o str!lucire #o/or"t! dincolo de pr!pastie, $i se preg!ti s%o ia pe dru#ul 'n pant!*  4in c"te se p!rea, -ollu# se t"r"se de%a lungul pragului st"ncos, p"n! 'n locul u#brosdinapoi, c/iar c"nd se desc/iseser! porile )inas )orgulului, l!s"ndu%i pe /obbii acolo unde1!ceau lungii* Se 'ntoarse acu# furi$at, cu dinii cl!n!nind $i pocnind din degete*  : Pro$tilor; Nepricopsiilor; $uier! el* 4ai%i 1or; Nu trebuie s!%$i 'nc/ipuie c! pri#e2diaa trecut* N%a trecut deloc* 4ai%i 1or;  Nu%i r!spunser!, dar 'l ur#ar! sus, pe prag* Nu prea%i tr!gea ini#a, de$i trecuser! prinat"tea6 'ns! nu dur! #ult* 0ur"nd c!rarea coti pe l"ng! o ie$itur! a peretelui #untos $i p!trunse 'nst"nc!, 'ntr%o .!g!un! 'ngust!* A2unseser! la pri#a scar! de care le .orbise -ollu#* &ntunericulera aproape de nep!truns $i nu .edeau dec"t la o arunc!tur! de b!6 dar c"nd -ollu# se 'ntoarsespre ei, 'i .!1ur! oc/ii lic!rind stins, la o 'n!li#e de c"te.a picioare*  : A.ei gri2!, $opti el* Trepte* O #uli#e de trepte* Trebuie s%a.ei gri2!*  A$a $i era* +rodo $i Sa# se si#ir! #ai 'n largul lor la 'nceput, cu pereii de%o parte $i dealta, dar scara era aproape dreapt! $i urc"nd a$a, f!r! preget, '$i d!dur! sea#a din ce 'n ce #ai bine de pr!pastia care se c!sca 'nd!r!tul lor* Iar treptele tocite $i lunecoase la #argini erau'nguste $i adesea 'n$el!toare* Unele se sp!rseser! #ai de#ult, altele se cr!pau c"nd puneau piciorul pe ele* 7obbiii se c!!rar! f!r! s!%$i trag! sufletul, p"n! a2unser! s! se agae cu degetelede treptele de deasupra lor, c!1nindu%se s!%$i 'ndoaie genunc/ii6 $i pe #!sur! ce scara 'nainta 'n/!urile #untelui pr!p!stios, pereii de piatr! se ridicau tot #ai 'nali deasupra capetelor lor*  &ntr%un t"r1iu, c/iar c"nd si#ir! c! nu #ai puteau 'ndura, 1!rir! sus oc/ii lui -ollu#,'ntorc"ndu%se spre ei*  : A# a2uns, $opti el* Pri#a scar!%i urcat!* 4e$tepi /obbii, s! urce ei at"t; Tare de$tepi;4oar c"te.a trepte $i gata;  Sa# $i +rodo 'l ur#ar! .l!guii $i a#eii* Se c!!rar! pe ulti#a treapt! $i se a$e1ar!,frec"ndu%$i picioarele $i genunc/ii* Se aflau 'n trecerea care, dup! c"t se p!rea, urca 'n continuaredinaintea lor, de$i #ai puin abrupt $i f!r! trepte* -ollu# nu%i l!s! prea #ult s!%$i trag! sufletul*  : )ai e o scar!, 1ise el* )ult #ai lung!* Tragei%.! sufletul c"nd a2unge# 'n ."rf, nuacu#*  Sa# ge#u*  : Ai 1is #ai lung!< 'l 'ntreb! el*  : 4a, da, #ai lung!, 'ncu.iin! -ollu#* 4ar nu a$a grea* 7obbiii au urcat Scara4reapt!* AcuB .ine Scara erpuit!*  : i dup! asta< 'ntreb! Sa#*  : O s! .ede#, 1ise -ollu# 'ncet* 4a, da, o s! .ede# noi;

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 204/225

  : Parc! 1iceai ce.a de un tunel, spuse Sa#* Nu e nici o cale prin care s! pute# a2ungedincolo<  : O, ba da, e un tunel, rosti -ollu#* 4ar 'nainte s! 'ncerce /obbiii s! urce, se pot odi/ni*4ac! reu$esc s!%l str!bat!, a2ung aproape la ."rf* +oarte aproape, dac!%l str!bat* 4a, da;  Pe +rodo 'l trecu un fior* Urcu$ul 'l f!cuse s! asude, dar acu# 'i era frig $i u#e1eala 'i

 p!trundea 'n oase6 iar prin /ornul acela "$nea un curent rece, supt 'n!untru dinspre 'n!li#ilene.!1ute de deasupra* Se ridic! $i se scutur!*  : P!i, /ai s! #erge# #ai departe; 1ise el* Ăsta nu%i loc de stat*  7ornul p!rea c! se 'ntinde pe #ile 'ntregi $i curentul rece de aer nu%i sl!bea* )ai #ult, pe#!sur! ce urcau, se transfor#! 'ntr%un ."nt t!ios* 0u suflarea lor cu#plit!, #unii 'ncercau parc!s!%i descura2e1e, s!%i in! departe de tainele 'n!li#ilor sau s!%i a1."rle 'nd!r!t, 'n /!urile'ntunecate* &$i d!dur! sea#a c! a2unseser! la cap!t, c"nd nu #ai si#ir! peretele din dreapta*  -ollu# '$i croia dru# lipit pe sub st"nc!* Pentru #o#ent, nu #ai urcau, dar p!#"ntul pecare c!lcau era acu# #ai bolo.!nos $i plin de pri#e2dii 'n 'ntuneric, iar calea le era astupat! de pietroaie $i de blocuri pr!bu$ite de st"nc!* )ergeau ane.oie, cu #ult! gri2!*  Nici Sa#, nici +rodo nu%$i d!deau sea#a c"te ceasuri trecuser! de c"nd p!trunseser! 'n3alea )orgul* Noaptea p!rea f!r! cap!t*  P"n! la ur#!, deslu$ir! un perete $i dinaintea lor pornea alt $ir de trepte* +!cur! iar popas,apoi 'ncepur! s! urce* Sui$ul era lung $i obositor, dar scara aceasta nu era s!pat! 'n piatra#untelui* St"nc! se po."rnea 'nd!r!t, iar poteca se unduia de%a cur#e1i$ul ei, ca un $arpe* La un#o#ent dat, o lu! pie1i$, p"n! la #arginea genunii, iar +rodo '$i arunc! pri.irile 'n 2os $i .!1u pr!pastia de la cap!tul 3!ii )orgul, ca un pu uria$* &n ad"ncurile ei lucea ca un licurici abia.!1ut dru#ul du/urilor, care pornea din cetatea #oart!, spre Trec!toarea f!r! Nu#e* Se trase iute'nd!r!t*  Scara urca 'n continuare, unduindu%se c/inuit* A2unser! la un $ir 'ngust $i scurt de trepte $itrecur! de alt prag* Poteca se desp!rise de trec!toarea #are care str!b!tea pr!pastia $i '$i ur#aacu# propriu%i dru# pri#e2dios pe la poalele unei cr!p!turi #ai #ici ce se c!sca 'ntre 'n!li#ileEp/el 4uat/* 7obbiii deslu$ir! cu greu, pe a#bele p!ri, st"lpi 'nali $i foi$oare crenelate de piatr!* Printre ele, ierni f!r! de nu#!r roseser! $i s!paser! ad"ncituri 'ntunecate ca noaptea, 'nst"nca ne#"ng"iat! .reodat! de soare* Iar acu# str!lucirea ro$iatic! a cerului p!rea $i #ai puternic!, de$i nu%$i putur! da sea#a dac! se f!cuse di#inea! 'n aceste tenebre, sau dac! ceea ce.edeau nu era dec"t o flac!r! iscat! de Saru#an 'n fr!#"ntatul -orgorot/*  &n faa lor, 'nc! sus, departe, +rodo 1!ri, ridic"ndu%$i pri.irile, 'ncununarea acestui dru#a#ar* Pe cerul #o/or"t $i 'ns"ngerat de r!s!rit se deslu$ea o cr!p!tur! 'n creasta cea #ai 'nalt!,'ngust! $i s!pat! ad"nc 'ntre cei doi u#eri st"nco$i6 $i pe fiecare dintre ace$tia se 'n!la c"te unstei*  Se opri $i pri.i cu #ai #are gri2!* Steiul din st"nga era 'nalt $i subire, iar 'n!untrul luiardea o lu#in! ro$ie, dac! nu cu#.a str!lucirea aceea s"ngerie nu .enea dinspre inutul dedincolo, printr%o gaur!* &l atinse u$or pe Sa# $i 'i ar!t! $i lui*  : Nu%#i place cu# arat! asta, 1ise Sa#* P"n! la ur#!, dru#ul !sta tainic al t!u e str!2uit,#or#!i el a#enin!tor, 'ntorc"ndu%se spre -ollu#* Socot c%ai $tiut asta de la%nceput, nu%i a$a<  : Toate dru#urile sunt str!2uite6 da, da, 1ise -ollu#* 0u# s! nu fie< 4ar /obbiii trebuies!%ncerce o cale sau alta* Ăsta s%ar putea s! nu fie at"t de p!1it* Poate%au plecat cu toii la #area b!t!lie, cine $tie;  : Poate, scr"$ni Sa#* Oricu#, se pare c! #ai a.e# #ult de #ers $i de urcat p"n%o#a2unge acolo* i #ai e $i tunelul* 0red c! s%ar cu.eni s! .! tragei un pic sufletul, do#nuB +rodo* Nu $tiu ce or! o fi acu# = 1i sau noapte = dar nu ne%a# oprit din #ers de ceasuri f!r! nu#!r*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 205/225

  : 4a, trebuie s! ne odi/ni#, 1ise +rodo* 7ai s! c!ut!# un ung/er ferit de ."nturi, undes! ne adun!# iar puterile pentru ulti#ul /op*  0!ci a$a si#ea el* Spai#ele $i cele ce a.eau s! se 'nt"#ple dincolo p!reau prea dep!rtateca s!%l #ai tulbure de%acu#* Toate g"ndurile i se adunau ca s!%l a2ute s! .ad! cu# s! treac! prinsau peste 1idul de nep!truns $i de str!2i* 4ac! putea s! 'nf!ptuiasc! lucrul acesta, atunci socotea,

'ntr%un fel, #isia 'ndeplinit!6 cel puin a$a i se p!rea lui la ceas de%ntuneric, c"nd 'nc! se #aic!1nea .l!guit pe sub u#brele reci ca piatra de la poalele cet!ii 0irit/ Ungol*  Se a$e1ar! 'ntr%o ad"ncitur! dintre doi st"lpi uria$i de st"nc!> +rodo $i Sa# 'n!untru, iar-ollu# c/ircit 2os, la intrare* Acolo '$i luar! /obbiii ceea ce socotir! a fi ulti#a #as! 'nainte s!coboare 'n T!r"#ul +!r! Nu#e, poate ulti#a pe care a.eau s%o ia '#preun!* )"ncar! ce.a din#erindele din -ondor $i pes#eii elfe$ti6 dar b!ur! puin, c!ci .oiau s! p!stre1e apa6 abia de%$iudar! un pic gura uscat!*  : Oare c"nd o s! #ai g!si# ap!< 'ntreb! Sa#* 0red c! $i !lora de%acolo li se face sete*Orcii beau $i ei, nu%i a$a<  : 4a, beau, 'i r!spunse +rodo* 4ar #ai bine s! nu .orbi# de asta* 5!uturile lor nu%s pentru noi*  : Atunci, cu%at"t #ai #ult trebuie s! ne u#ple# butelcile, spuse Sa#* Nu#ai c! pe%aicinu%i pic de ap!6 n%a# au1it nici un clipocit* i, oricu#, +ara#ir a 1is s! nu be# ap! 'n )orgul*  : Apa care curge din I#lad )orgul, a$a a 1is, preci1a +rodo* Acu# nu ne afl!# 'n .aleaaceea, iar i1.oarele pe care le%a# putea 'nt"lni 'n cale se .ars! 'n I#lad )orgul, 'n nici un ca1 nu.in dintr%acolo*  : Eu unul n%a$ a.ea 'ncredere s! beau, nici s! $tiu c! #or de sete, 1ise Sa#* Locurileacestea #i se par rele, ad!ug! el, tr!g"nd ad"nc aer 'n n!ri* i #iroase a ce.a* Nu si#ii< 0e.aciudat, 'nec!cios* Nu%#i place deloc*  : 0! e laie, c!%i b!laie, #ie nu%#i place ni#ic aici, spuse +rodo* P!#"ntul, aerul $i apa =toate par bleste#ate* 4ar !sta ne e dru#ul*  : 4a, a$a e, 1ise Sa#* i dac! $tia# ce ne%a$teapt! c"nd a# plecat, nu punea# piciorul'n locurile astea* 4ar a$a se%nt"#pl! adesea6 .orbesc de ispr!.ile din po.e$tile $i din c"nt!rilestr!.ec/i, do#nuB +rodo6 de p!anii, cu# le 1icea# eu #ai de#ult* 0redea# c! sunt lucruri pecare se#iniile #inunate din bas#e le c!utau cu lu#"narea, pentru c! $i le doreau ca pe%o'n.eselire, cu# s%ar 1ice, c!ci .iaa era ca# plicticoas!* 4ar treburile nu stau toc#ai a$a 'n po.e$tile .rednice de luat 'n sea#! $i de inut #inte* Se pare c! se po#eneau cu toii 'n belea dela bun 'nceput, a$a le era a$ternut dru#ul, cu# 1icei du#nea.oastr!* 4ar cred c!, la fel ca noi, aua.ut $i ei o groa1! de oca1ii s! se 'ntoarc!, nu#ai c! n%au f!cut%o* Iar de s%ar fi 'ntors, noi n%a##ai fi $tiut, pentru c! ar fi fost uitai* Au1i# de ispr!.ile lor care n%au a.ut totdeauna un sf"r$itfericit6 cel puin, a$a socoteau cei din po.este* )! g"ndesc la clipa c"nd se 'ntorceau acas! $i%$ig!seau acareturile 'n bun! ordine, de$i nu toc#ai cu# le l!saser! la plecare6 a$a, ca do#nuB 5ilbo, b!tr"nuB* 4aB acelea nu%s totdeauna cele #ai fru#oase po.e$ti de ascultat, de$i e bine s! le afli*)!%ntreb noi 'n ce po.este%o# fi ni#erit*  : 4a, $i eu #!%ntreb, rosti +rodo* 4ar nu g!sesc r!spuns* A$a se 'nf!i$ea1! o po.esteade.!rat!* S! lu!#, bun!oar!, una care%i place* S%ar putea s! $tii sau s! b!nuie$ti ce fel de po.este este, cu sf"r$it fericit sau trist6 dar cei din ea nu $tiu* i nici ie nu i%ar pl!cea ca ei s!$tie*  : Nu, do#nuB +rodo, bine'neles c! nu #i%ar pl!cea* Lui 5eren, bun!oar!, nici nu i%atrecut .reodat! prin #inte c! a.ea s! pun! #"na pe Sil#arilul 0oroanei de +ier dinT/angorodri#6 $i totu$i, a f!cut%o* Iar locul acela era #ai r!u $i pri#e2dia #ai 'ntunecat! ca anoastr!* &ns!, bine'neles, aceasta%i o po.este lung!, care trece din fericire 'n #"/nire $i dincolo

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 206/225

de ea, iar Sil#arilul a a2uns la Earendil* tii, st!p"ne, c! nu #%a# #ai g"ndit la asta p"n%acu#<A.e#? a.ei ce.a din lu#ina lui 'n $ipul cu ciobul de stea, acela pe care .i l%a dat 4oa#na dinLorien* 0!ci, dac! #! g"ndesc bine, ne afl!# 'n aceea$i po.este* Ea continu!* Oare #arile po.e$ti nu se sf"r$esc niciodat!<  : Nu, ca po.e$ti nu se sf"r$esc, 1ise +rodo* 4ar cei din cuprinsul lor .in $i pleac!, atunci

c"nd '$i ter#in! rolul* i%al nostru o s! se sf"r$easc!, #ai de.re#e sau #ai t"r1iu*  : Atunci o s! pute# $i noi s! ne trage# sufletul $i s! dor#i#, spuse Sa#, r"1"nd a#ar*0!ci eu c/iar asta .oia# s! 1ic, do#nuB +rodo, s! #! odi/nesc, s! dor# $i s! #! tre1escdi#ineaa ca s! lucre1 'n gr!din!* )! te# c! la asta #i%e g"ndul #ereu* Planurile #ari $i'nse#nate nu%s de #ine* Totu$i, oare%o# fi .reodat! $i noi pu$i 'n c"nt!ri $i 'n po.e$ti<5ine'neles, ne afl!# 'ntr%o po.este* 4ar eu #! 'ntreb dac! ea .a fi pus! 'n .orbe6 $tiidu#nea.oastr!, ca s! fie po.estit! la gura sobei sau citit! dintr%o carte #are, scris! cu litere ro$ii$i negre, peste ani $i ani* Iar oa#enii s! spun!> 8Ia s%au1i# despre cu# a fost cu +rodo $i cuInelul;9 i%apoi> 84a, asta%i una dintre po.e$tile cele #ai fru#oase* +rodo a fost foarte .itea1, nu%i a$a, tat!<9 84a, b!iete, cel #ai .estit dintre /obbii6 $i asta spune totul*9  : Spune #ai #ult dec"t trebuie, r"se +rodo, li#pede, din tot sufletul*  Un ase#enea r"s nu #ai r!sunase prin locurile acelea de la .enirea lui Sauron peP!#"ntul de )i2loc* 4eodat!, lui Sa# i se p!ru c! toate pietrele ascultau, iar st"ncile 'nalte se plecau peste ei* 4ar +rodo nu le lu! 'n sea#!6 r"se iar*  : tii, Sa#, 1ise el, c"nd te%ascult #! bucur, de parc! po.estea ar fi fost scris! de2a* 4arai uitat unul dintre persona2ele i#portante> Sa# cel &nelept, ini#! cute1!toare* 8)ai po.este$te%#i de Sa#, t!ticule; 4e ce nu scrie #ai #ult despre cu# .orbea< E partea cea #ai bun!, #! faces! r"d* Iar +rodo nu s%ar fi descurcat f!r! Sa#, nu%i a$a, t!ticule<9  : 4o#nuB +rodo, 1ise Sa#6 acuB nu se cade s! .! batei 2oc* Eu a# .orbit serios*  : i eu la fel, spuse +rodo* i eu la fel* A# ca# luat%o ra1na* Tu $i cu #ine, Sa#,sunte# 'nc! 'nepenii 'n cel #ai r!u loc din po.este $i nu #%a$ #ira ca la partea acestea s! se1ic!> 8'nc/ide cartea, t!ticule6 nu .re# s! #ai cite$ti*9  : Poate, spuse Sa#6 dar eu, unuB, n%a$ 1ice una ca asta* 4in #arile po.e$ti fac parte totfelul de fapte duse la bun sf"r$it* 0!ci, .edei, p"n! $i -ollu# ar putea fi bun 'ntr%un bas#6oricu#, #ai ac!t!rii dec"t e el acu#* i, dup! cu# #!rturisii, 'i pl!ceau $i lui po.e$tile* )!%ntreb dac! el se crede erou sau tic!los* -ollu#; strig! el* (i%ar pl!cea s! fii erou<? Unde naibas%o fi dus iar<  Nici ur#! de -ollu# la intrarea 'n ad!postul lor $i nici 'n u#brele din '#pre2uri#i* Nu#"ncase de la ei, dar pri#ise, ca de obicei, s! bea o gur! de ap!6 apoi parc! se 'ncol!cise s! trag!un pui de so#n* &n orice ca1, b!nuiau c! unul dintre lucrurile ur#!rite de el, 'n lunga lui lips! din1iua dinainte, fusese acela de%a ."na dup! pofta ini#ii6 $i, era li#pede, 'n .re#e ce ei st!teau de.orb!, o $tersese din nou* 4ar, de data aceasta, de ce<  : Nu%#i place deloc c! o $terge f!r! s! spun!, 1ise Sa#* )ai ales acu#* N%are cu# s!caute pe%aici de #"ncare, afar! doar de nu i%or fi pl!c"nd niscai.a pietre* 0! nici #!car #u$c/inu g!se$ti;  : N%are rost s!%i faci gri2i acu# din pricina lui, spuse +rodo* +!r! el, n%a# fi r!1bit at"tde departe6 nici nu ne%ar fi putut trece prin #inte cu# s%a2unge# la trec!toare6 trebuie s!%l lu!#a$a cu# e* 4ac! ne%o fi necredincios, asta e;  : Totu$i, #i%ar pl!cea s!%l a# #ereu sub oc/i, 1ise Sa#* 0u%at"t #ai #ult dac!%inecredincios* 3! a#intii c! nu ne%a spus niciodat! dac! trec!toarea asta%i str!2uit! sau nu<0redei c%o fi plecat s!%i aduc! pe orci sau ce%or #ai fi $i !ia<

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 207/225

  : Nu, nu cred, 'i r!spunse +rodo, c/iar de poate face orice tic!lo$ie* Nu cred 'ns! c%a plecat dup! orci sau dup! ali lac/ei de%ai 4u$#anului* 4e ce%ar fi a$teptat p"n%acu# $i s! treac! prin at"tea ca1ne, ca s%o fac! aici, at"t de%aproape de t!r"#ul spai#elor< 4e c"nd e cu noi ar fi putut s! ne dea pe #"na orcilor de nu $tiu c"te ori* Nu, dac! totu$i e ce.a, nu poate fi dec"t .reun$iretlic tainic de%al lui*

  : P!i, cred c%a.ei dreptate, do#nuB +rodo, 1ise Sa#* Nu c! asta #%ar 'nc!l1i cu ce.a* Nu#!%#b!t eu cu ap! rece> $tiu c! pe #ine #%ar da pe #"na orcilor c"t ai 1ice pe$te* 4ar uitase#,#ai e $i Nepreuitul lui* 4a, da, cred c! tot ti#pul s%a g"ndit la Nepreuitul pentru bietul S#eagol*Ăsta%i clenciul tuturor #icilor lui uneltiri, dac! $i%o fi ticluit .reuna* 4ar este peste puterea #eade%a pricepe cu# de s%a g"ndit c!, aduc"ndu%ne aici, o s!%i fie de .reun folos*  : )ai #ult ca sigur c! nici el nu 'nelege, 1ise +rodo* i nu cred c! are doar un singur plan 'n c!p!"na lui proast!* 0red c! 'ncearc! din r!sputeri ca Nepreuitul s! n%a2ung! la 4u$#an*0!ci dac! se .a 'nt"#pla una ca asta, .a fi o nenorocire pentru el* Pe de alt! parte, pese#ne c! nuface dec"t s! a$tepte un #o#ent 'n care s!%$i 'ncerce norocul*  : 4a, nu l%a# f!cut eu degeaba 7o $i 7oit, 1ise Sa#* Pe #!sur! ce se%apropie det!r"#ul 4u$#anului, 'ncepe s! se#ene tot #ai #ult cu a$a ce.a* Ascultai la #ine> dac%o fi s%a2unge# la trec!toare, n%o s! ne lase s!%l duce# dincolo pe Nepreuit, f!r! s! fac! .reo tr!snaie*  : N%a# a2uns 'nc! p"n! acolo, spuse +rodo*  : Nu, dar a# face bine s! c!sc!# oc/ii* 4ac! 'ncepe# s! #o!i#, 7oitul o s! ne%ncalecef!r! s! stea pe g"nduri* Asta nu 'nsea#n! c! n%ar fi bine%acu# pentru do#nia .oastr! s!%nc/ideiun oc/i, st!p"ne* Nu#ai s! nu .! dep!rtai de #ine* A$ fi tare fericit s! dor#ii puin* 3%a$.eg/ea $i, 'n orice ca1, dac! .!%ntindei aici, 'n braele #ele, n%o s! pun! ni#eni laba pe do#nia.oastr!, f!r! $tirea lui Sa#*  : S! dor#, f!cu +rodo oft"nd, de parc! ar fi .!1ut o oa1! 'n.er1it! 'n pustiu* 4a, a$ fi%nstare s! dor# p"n! $i%aici;  : Atunci, culcai%.!, st!p"ne; Punei%.! capul 'n poala #ea*  A$a d!du -ollu# de ei peste c"te.a ceasuri, c"nd se 'ntoarse din tenebre, furi$"ndu%se $it"r"ndu%se pe c!rare* Sa# $edea spri2init de un bolo.an, cu capul c!1ut 'ntr%o parte $i r!suflareagrea* +rodo dor#ea ad"nc 'n poala lui* Sa# 'i pusese bl"nd o #"n! pe fruntea alb! $i pe cealalt!, pe piept* A.eau c/ipurile senine*  -ollu# se uit! la ei* Pe faa lui costeli.! $i 'nfo#etat! ap!ru fugar ce.a ciudat* Nu #aia.ea str!lucirea din pri.iri* Oc/ii 'i erau acu# 'ntunecai, cenu$ii, b!tr"ni $i ostenii* Tres!ricuprins parc! de un spas# de durere, se r!suci $i se uit! 'nd!r!t, cl!tin"nd din cap, ca $i c"nd l%arfi c/inuit o lupt! l!untric!* Apoi '$i puse 'nceti$or #"na tre#ur!toare pe genunc/iul lui +rodo*4ac! unul dintre ei l%ar fi 1!rit, ar fi a.ut i#presia, pre de o clip!, c! era un /obbit b!tr"n $iostenit, coc"r2at de ani f!r! de nu#!r care 'l desp!riser! de prieteni $i de nea#uri, de c"#piile $ide p"raiele tinereii = o biat! f!ptur! 'nfo#etat! $i '#po.!rat! de .re#e*  4ar c"nd 'l atinse pe +rodo, acesta tres!ri $i strig! 'nceti$or 'n so#n, iar Sa# se tre1i pedat!* -ollu# fu pri#a i#agine care%i ap!ru 'n fa!* I se p!ru c!%l pip!ie pe st!p"nul s!u*  : 7ei; f!cu el aspru* 0e .rei s! faci<  : Ni#ic, ni#ic; 1ise -ollu# bl"nd* St!p"n cu#secade;  : Nu 1ic nu, spuse Sa#* 4ar pe unde te%ai tot ."nturat, tic!los b!tr"n<  -ollu# se trase 'nd!r!t $i pe sub pleoapele grele 'i sc!p!r! o str!lucire .er1uie* Ar!taaproape ca un p!ian2en, c/ircit pe spate, cu #!dularele 'ndoite $i oc/ii /olbai* Acu# nu #aise#!na cu un /obbit*  : )%a# ."nturat, #%a# ."nturat, $uier! el* A$a curtenitori sunt /obbiii #ereu, da, da;Ooo, ce /obbii cu#secade; S#eagol 'i duce pe c!i tainice, pe care ni#eni nu le%ar putea

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 208/225

descoperi* E ostenit, e 'nsetat, da, 'nsetat6 $i el 'i c!l!u1e$te $i caut! dru#uri, iar ei 1ic c! se."ntur!* Prieteni foarte cu#secade6 da, nepreuitule, foarte cu#secade;  Pe Sa# 'l cuprinse re#u$carea, dar ne'ncrederea nu%i pieri*  : Iart!%#!, 1ise el* Iart!%#!, dar #%ai speriat din so#n6 $i #i%a fost ciud! c%a# ador#it,de%aia a# fost a$a "fnos* 4ar do#nuB +rodo i%a$a ostenit, c! i%a# spus s!%nc/id! puin oc/ii*

Asta e; Iart!%#!; 4ar tu pe unde%ai fost<  : )%a# ."nturat, spuse -ollu#, cu aceea$i str!lucire .er1uie 'n pri.iri*  : Ooo, foarte bine, 1ise Sa#* +! ce .rei; 4e data asta #i se pare c! nu #ini prea tare*i%acu# a# face bine s! ne ."ntur!# toi trei* 0"t o fi ceasul< E a1i sau #"ine<  : E #"ine, 'i r!spunse -ollu#* Sau, #ai bine 1is, era #"ine c"nd s%au culcat /obbiii* 0enebunie $i ce pri#e2die; Noroc c! s%a ."nturat bietuB S#eagol $i%a .eg/eat;  : )i se pare c%o s! ne s!tur!# cur"nd de .orba asta, 1ise Sa#* 4ar n%are%a face* O s!%ltre1esc pe st!p"n*  &i d!du u$or p!rul de pe frunte $i se aplec! asupra lui, $optindu%i bl"nd>  : Tre1ii%.!, do#nuB +rodo; Tre1ii%.!;  +rodo tres!ri $i desc/ise oc/ii* Apoi, 1!rindu%i c/ipul plecat asupra sa, 1"#bi*  : 4e ce #! scoli a$a de.re#e, Sa#< 'ntreb! el* E 'nc! 'ntuneric*  : 4a, aici e #ereu 'ntuneric, 1ise Sa#* 4ar -ollu# s%a%ntors, st!p"ne, $i 1ice c!%i #"ine*A$a c! trebuie s! #erge# #ai departe* Ulti#a parte*  +rodo inspir! ad"nc $i se ridic! 'n capul oaselor*  : Ulti#a parte; 1ise el* 7ei, S#eagol; Ai g!sit ce.a de #"ncare< Te%ai odi/nit<  : Nici #"ncare, nici odi/n!, ni#ic pentru S#eagol, spuse -ollu#* E un ."ntur!%lu#e*  Sa# '$i #u$c! li#ba, dar se abinu*  : Nu te porecli singur, S#eagol, 1ise +rodo* Nu%i cu#inte, c/iar de%i a$a*  : S#eagol trebuie s! ia ce i se d!, 'i r!spunse -ollu#* A$a i%a 1is 2up"nuB Sa# cel'nelept, /obbitul care $tie #ulte*  +rodo se uit! la Sa#*  : 4a, st!p"ne, 1ise acesta* A# folosit .orba asta, c!ci, c"nd #%a# tre1it brusc din so#n,l%a# .!1ut aici, l"ng! noi* I%a# spus c!%#i pare r!u, dar cred c%a# s!%#i sc/i#b cur"nd p!rerea*  : 7ai, las%o balt!, 1ise +rodo* Se pare 'ns! c%a# a2uns la cap!t, S#eagol* Spune%#i, a# putea s! str!bate# singuri dru#ul care ne%a #ai r!#as< Sunte# dinaintea trec!torii, a uneiintr!ri, $i, dac! ne descurc!# de%aici 'ncolo, socot c! 'nelegerea noastr! s%a sf"r$it* Ai f!cut ce%aif!g!duit $i e$ti liber6 liber s! te%ntorci, s! #!n"nci $i s! te odi/ne$ti, indiferent unde%ai .rea s! teduci6 bine'neles, nu la slu2itorii 4u$#anului* &ntr%o bun! 1i, s%ar putea s! te r!spl!tesc = eu, saucei ce #! .or po#eni*  : Nu, nu 'nc!, sc"nci -ollu#* O, nu; Ei nu pot s!%$i g!seasc! singuri dru#ul, nu%i a$a<O, nu, nicidecu#; Ur#ea1! tunelul* S#eagol trebuie s! #earg! #ai departe* Nici odi/n!, nici#"ncare* Nu 'nc!*  I 5"rlogul lui S/elob*  Trebuia, 'ntr%ade.!r, s! fie 1iu!, a$a cu# le spusese -ollu#, dar /obbiii nu prea .edeau.reo deosebire, poate doar c! cerul greu de deasupra nu #ai era c/iar a$a s#olit6 p!rea #aidegrab! un acoperi$ #are de fu#6 iar 'n loc de be1na nopii care ad!sta 'nc! printre cr!p!turi $i 'n.!g!uni, lu#ea de piatr! din 2ur era 'n.!luit! 'ntr%o u#br! ceoas!, cenu$ie* &$i continuar! dru#ul prin cr!p!tura lung!, printre st"lpi $i gr!#e1i de st"nci pr!bu$ite, #"ncate de .re#e, ca ni$testatui f!r! for#!, de%o parte $i de alta* 0ei doi /obbii #ergeau acu# unul l"ng! altul, iar -ollu#'i c!l!u1ea* Nu se au1ea nici un 1go#ot* 0e.a #ai 'n fa! = s! fi fost .reo #il! = se ridica un perete #asi., cenu$iu = ulti#a parte uria$! a #unilor st"nco$i* Se deslu$ea 'ntunecat $i, pe

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 209/225

#!sur! ce se apropiau, cre$tea, p"n! se 'n!l! #ult deasupra lor, t!indu%le orice putin! de a #ai.edea dincolo* La poalele lui se 'ntindea o u#br! ad"nc!* Sa# pufni*  : Pfui; 0e #iros; f!cu el* Se si#te tot #ai tare*  5rusc fur! 'n.!luii de u#bra aceea $i .!1ur! gura unei pe$teri*  : Pe%aici e intrarea, 1ise -ollu# 'ncet* Pe%aici se intr! 'n tunel* Nu%i rosti nu#ele>

Torec/ Ungol, 5"rlogul lui S/elob*  4in!untru ie$ea o du/oare, nu greoas! ca aceea de /oit, din luncile )orgulului, ci grea $i p!trun1!toare, de parc! 'n 'ntuneric fuseser! 'ngr!#!dite sti.e de gunoaie de tot felul*  : Acesta%i singurul dru#< 'ntreb! +rodo*  : 4a, da, 'i r!spunse el* 4a, trebuie s%o lu!# pe%aici*  : Adic!, ai #ai trecut prin .!g!una asta< 'ntreb! Sa#* Pfui; 4ar poate pe tine nu tesup!r! du/oarea*  Lui -ollu# 'i sclipir! oc/ii*  : 7abar n%are ce ne sup!r! pe noi, nu%i a$a, nepreuitule< Nu, /abar n%are* 4ar S#eagol'ndur!* 4a* El a trecut pe%aici* O, da, a trecut p"n! dincolo* E singura cale*  : i de ce pute%a$a< 'l 'ntreb! Sa#* Pare? #ai bine nu%i 1ic pe nu#e* &i spun eu, astatrebuie s! fie .reo groap! de gunoi de%a orcilor, 'n care '$i str"ng #i1eria de sute de ani*  : P!i, 1ise +rodo, orci, neorci, dac! !sta%i singurul dru#, atunci o s%o lu!# pe%aici6 n%a.e# 'ncotro*  Traser! ad"nc aer 'n piept $i intrar!* 4in c"i.a pa$i se tre1ir! 'n 'ntunericul deplin $i denep!truns* +rodo $i Sa# nu #ai .!1user! ase#enea be1n! de c"nd cu trecerile nelu#inate din)oria6 iar aici era parc! $i #ai deas!* &n )oria #ai adia c"te un curent, se #ai au1ea c"te unecou, care te f!cea s! te g"nde$ti la #ai #ult spaiu* Aici, aerul 'ncre#enise, era greu, iar sunetulse stingea 'nainte s! porneasc!* P!$eau parc! printr%un abur negru, f!urit el 'nsu$i din tenebre,c!ci atunci c"nd 'l respirai, 'i orbea nu doar oc/ii, ci $i #intea, a$a c! p"n! $i a#intirea culorilor$i a for#elor i se stingea din g"nduri* Aici nu fusese, nu era $i nu a.ea s! fie .reodat! dec"tnoapte*  4ar pentru #o#ent, si#urile le r!#!seser! nesc/i#bate, ba c/iar li se ascuiser! aproapedureros* Spre #irarea lor, pereii erau nete1i, iar dru#ul pe care c!lcau se 'ntindea drept $i f!r!/"rtoape, 'n afar! de c"te%o treapt! r!1lea! = acela$i po."rni$ ane.oios de p"n! atunci* Tunelulera 'nalt, larg, at"t de larg 'nc"t, de$i /obbiii #ergeau unul l"ng! altul $i nu a2ungeau la pereiilaterali dec"t 'ntin1"nd braele, se si#eau singuri, desp!rii de 'ntuneric*  -ollu# intrase pri#ul $i p!rea s! se afle doar la c"i.a pa$i de ei* 0"t! .re#e #ai putur!obser.a astfel de lucruri, 'i au1ir! r!suflarea $uier!toare $i poticnit! c/iar 'n faa lor* 4ar 'n scurtti#p li se tocir! si#urile = at"t pip!itul, c"t $i au1ul parc! le sl!biser! de tot6 'ns! continuar! s! b"2b"ie 'nainte, #"nai #ai ales de puterea .oinei cu care porniser! = .oina de%a trece dincolo =$i de dorina de%a a2unge, p"n! la ur#!, la poarta aceea 'nalt!*  Nu dup! #ult, de$i nu putea $ti sigur, c!ci cur"nd nu #ai fu 'n stare s! #!soare ti#pul $idistana, Sa# si#i un gol 'n peretele din dreapta6 o clip!, 'i a2unse la urec/i o r!suflare slab! $isi#i un .al de aer ce.a #ai bun, c"nd trecur! pe%acolo*  : Nu%i asta singura intrare, $opti el cu ca1n!, c!ci i se p!rea un #are efort s! scoat! unsunet* Nici c! se putea un loc #ai orcesc ca acesta;  Si#ir! din nou, 'nt"i el, 'n dreapta, apoi +rodo, 'n st"nga, .reo trei%patru goluriase#!n!toare = unele #ai largi, altele #ai 'nguste6 dar nu 'nc!pea nici o 'ndoial!, p"n! acu#acesta se do.edise a fi dru#ul cel #ai bun, pentru c! era drept, f!r! cotituri, $i urca f!r! 'ncetare*4ar c"t #ai a.eau de #ers $i c"t #ai puteau 'ndura< Pe #!sur! ce suiau, aerul de.enea tot #aigreu de tras 'n piept $i 'ncepuser! s! si#t!, 'n 'ntunericul orb, o re1isten! #ai grea dec"t a

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 210/225

aerului* i cu# p!trundeau 'n ad"nc, #"inile $i capul le erau #"ng"iate de ni$te brae lungi sau, poate, de un soi de ierburi care at"rnau din ta.an = nu puteau spune eCact* Iar du/oarea cre$tea#ereu* A2unser! s! cread! c!, 'n afar! de #iros, li se furaser! toate celelalte si#uri, ca s!%i1!p!ceasc!* Un ceas, dou!, trei6 c"te or fi trecut prin gaura asta f!r! pic de lu#in!< 0easuri,1ile? #ai degrab! s!pt!#"ni* Sa# se dep!rt! de perete $i se str"nse l"ng! +rodo6 '$i 'ncle$tar!

#"inile $i '$i continuar! dru#ul '#preun!*  P"n! la ur#!, +rodo, care b"2b"ia de%a lungul peretelui din st"nga, d!du brusc de un gol*Aproape c! se pr!bu$i 'n /!ul de al!turi* Era o desc/idere 'n st"nc! #ult #ai larg! dec"t toatecele pe l"ng! care trecuser!6 iar de%acolo ie$ea o du/oare at"t de p!trun1!toare $i at"ta r!utate,'nc"t +rodo a#ei* &n clipa aceea, $i Sa# se '#pletici $i c!1u 'n nas* Lupt"ndu%se cu greaa $i cuspai#a, +rodo 'l apuc! pe Sa# de #"n!*  : Sus; 1ise el g"f"ind, aproape f!r! glas* Totul iese de%aici> $i du/oarea, $i pri#e2dia*7aide, repede;  &$i adun! tot ce%i #ai r!#!sese din .lag! $i .oin! $i 'l t"r' pe Sa# 'n picioare, silindu%$i propriile%i #!dulare s! se urneasc!* Sa# se cl!tina al!turi* Un pas, doi pa$i, trei? 'n sf"r$it,f!cur! $ase pa$i* Poate c! trecuser! de2a de /!ul ne.!1ut $i 'nsp!i#"nt!tor, dar fie c! era a$a saunu, se #i$car! deodat! #ai u$or, ca $i cu# o .oin! du$#!noas! i%ar fi sl!bit o clip!* Se c!1nir!s! #earg! 'nainte, tot #"n!%n #"n!*  4ar pe dat! d!dur! de alt neca1* Tunelul se '#p!rea 'n dou!, sau cel puin a$a p!rea6 iar pe 'ntuneric nu%$i d!dur! sea#a care dru# era #ai larg $i #ai drept* Pe unde s%o ia, 'n st"nga sau'n dreapta< Nu a.eau ni#ic dup! care s! se c!l!u1easc!, iar o alegere gre$it! le%ar fi .enit de /ac#ai #ult ca sigur*  : Pe unde%a luat%o -ollu#< 'ntreb! Sa# g"f"ind* 4e ce nu ne%a a$teptat<  : S#eagol; f!cu +rodo, 'ncerc"nd s! strige* S#eagol;  4ar glasul lui se pierdu 'ntr%un /orc!it $i cu."ntul 'i #uri pe bu1e* Nu%i a2unse la urec/inici un r!spuns, nici un ecou, nici un tre#ur de aer*  : 4e data asta s%a dus, cred, #or#!i Sa#* Socot c! aici a .rut el s! ne%aduc!* -ollu#; Os!%i bleste#i 1ilele c"nd oi pune #"na pe tine;  5"2b"ind $i pip!ind pe 'ntuneric, '$i d!dur! 'ndat! sea#a c! dru#ul din st"nga era astupat>se 'nfunda sau c!1use un bolo.an #are la intrare*  : N%are cu# s! fie asta calea pe care%o c!ut!#, $opti +rodo* 5un!, rea, trebuie s%o lu!# pe cealalt!*  : i%asta repede, g"f"i Sa#* E cine.a #ai r!u ca -ollu# aici* Si#t c! sunte# pri.ii*  Nu f!cur! #ai #ult de c"i.a pa$i, c"nd dind!r!tul lor se au1i un 1go#ot 'nfior!tor $icu#plit 'n lini$tea grea, deas! = ce.a ca un g"lg"it, apoi un $uierat lung, 'n.eninat* Se 'n."rtir! decolo%colo, dar nu .!1ur! ni#ic* R!#aser! stan! de piatr!, /olb"ndu%se $i a$tept"nd nici ei nu $tiauce*  : E o curs!, 1ise Sa# $i puse #"na pe #"nerul spadei6 '$i a#inti atunci de gorganulacela din care se re.!rsa 'ntunericul* 80e bine%ar fi s!%l a.e# pe To# cu noi;9 '$i 1ise*  Apoi, cu# st!tea a$a, '#presurat de tenebre, cu ini#a cople$it! de de1n!de2de $i #"nie, ise p!ru c! .ede o lu#in! = o lu#in! printre g"ndurile sale = la 'nceput, aproape peste putin! destr!lucitoare, ca o ra1! de soare 'n oc/ii cui.a care%a stat #ult! .re#e ascuns 'ntr%un pu f!r!fund* 4up! aceea, lu#ina se sc/i#b! 'n culoare> .erde, auriu, argintiu, alb* 4eparte, ca 'ntr%untablou desenat de%o #"n! elfeasc!, o .!1u pe Lad -aladriel 'n iarba Lorienului, cu braele plinede daruri* Iar ie, Purt!tor al Inelului, o au1i el rostind dep!rtat, dar li#pede, i%a# preg!tit asta*  uieratul g"lg"itor se apropia $i ce.a trosni, ca un obiect articulat care se #i$ca 'ncet, darsigur, 'n be1n!* 4inspre el .enea o #ias#! insuportabil!*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 211/225

  : St!p"ne; St!p"ne; strig! Sa#, iar .iaa $i 'nd"r2irea 'i re.enir! 'n glas* 4arul 4oa#nei;0iobul de stea; O lu#in! pentru c"nd .o# fi 'n locuri 'ntunecate, 1icea ea* 0iobul de stea;  : 0iobul de stea< bolborosi +rodo, ca tre1it din so#n, f!r! s! priceap!* 0u# de%a# uitat;O lu#in! c"nd toate celelalte lu#ini s%au stins 'n 2urul t!u; Iar acu# e singura noastr! n!de2de*  &$i ."r' 'ncet #"na 'n s"n $i ridic! $ipul d!ruit de -aladriel* Acesta luci o clip! palid, ca o

stea ce se 'nal! pe cer printre ceurile grele de la r!s!rit6 apoi, pe #!sur! ce lu#ina prindea puteri$i n!de2dea cre$tea 'n sufletul lui +rodo, 'ncepu s! ard! cu o flac!r! argintie = o ini#ioar! delu#in! orbitoare = ca $i cu# Earendil 'nsu$i pogor"se de pe c!r!rile apusului 'nalt, cu ulti#ulSil#aril pe frunte* 5e1na se retrase din 2urul ei, p"n! p!ru c! str!luce$te 'n #i2locul unui glob decristal diafan, iar #"na care o inea sc"nteie 'n fl!c!ri alburii*  +rodo r!#ase cu oc/ii pironii la darul acesta #inunat pe care 'l purtase at"ta .re#e, f!r!s!%i g/iceasc! .aloarea $i puterea* Arareori se g"ndise la el 'n c!l!toria lor p"n! acu#, c"nda2unseser! 'n 3alea )orgul, $i nu%l folosise niciodat!, de tea#a lu#inii sale #!rturisitoare*  Aia Earendil Elenion Ancali#a; strig! el, f!r! s! $tie ce spunea6 c!ci p!ru c! alt glas serostise prin al s!u, li#pede, netulburat de aerul sc"rbos din .!g!un!*  4ar pe P!#"ntul de )i2loc eCist! $i alte puteri = fore ale nopii, str!.ec/i $i .iguroase*Iar Ea, cea care p!$ea 'n 'ntuneric, au1ise ip!tul elfilor, ip!tul acela de departe, din negurati#pului, dar nu%l luase 'n sea#! $i nu se speriase de el* 0/iar 'n ti#p ce .orbea, +rodo si#i unr!u uria$ aplec"ndu%se asupra sa $i cercet"ndu%l cu o pri.ire 'nfior!toare* Nu departe 'n tunel,'ntre ei $i /!ul unde a#eiser! $i c!1user!, .!1u ni$te oc/i ciudai* &n sf"r$it, pri#e2dia '$i scosese#asca* Ra1ele ciobului de stea se reflectau 'n cele o #ie de fee ale oc/ilor, dar dincolo deaceast! sclipire 'ncepu s! #ocneasc! un foc 'nsp!i#"nt!tor, o flac!r! aprins!, 'ntr%un fel de puad"nc al g"ndirii .r!2#a$e* +ioro$i $i r!i erau oc/ii aceia de fiar! $i, 'n acela$i ti#p, plini de o#ulu#ire /"d!, pri.indu%$i prada 'ncolit! $i f!r! n!de2de de sc!pare cu o bucurie r!ut!cioas!*  +rodo $i Sa# 'ncepur! s! se dea 'ncet 'napoi, cople$ii de groa1!, f!r! s!%$i poat! de1lipi pri.irile de la oc/ii aceia 'nsp!i#"nt!tori $i r!i, care se apropiau pe #!sur! ce ei p!$eau 'nd!r!t*)"na lui +rodo se l!s! 'n 2os tre#ur"nd, cu tot cu $ip* Apoi, slobo1ii de .ra2a care 'i oprea s!fug!, se 'ntoarser! a#"ndoi, 'ntr%o panic! 1adarnic! $i, spre .eselia oc/ilor acelora, o luar!'#preun! la goan!6 dar c/iar $i fugind, +rodo se uit! 'nd!r!t $i .!1u 'nsp!i#"ntat c! oc/ii aceia porniser! 'n salturi dup! ei* 4u/oarea 'i 'ncon2ura ca un nor*  : Stai; Stai; strig! el de1n!d!2duit* N%are nici un rost s! fugi#* Oc/ii se furi$au 'ncet%'ncet, tot #ai aproape*  : -aladriel; strig! el $i, lu"ndu%$i ini#a%n dini, ridic! $ipul* Oc/ii se oprir!* O clip!, pri.irea lor sl!bi, ca $i cu# ar fi fost cuprin$i de%o u#br! de 'ndoial!* Atunci lui +rodo 'i lu!ini#a foc $i, f!r! s! se g"ndeasc! ce face, din nebunie, din de1n!de2de sau '#boldit de cura2, lu!$ipul 'n #"na st"ng! $i '$i trase sabia cu dreapta* Sting fulger!, t!i$ul elfesc ascuit sc"nteie 'nlu#ina argintie, dar pe #argini trecu un foc alb!strui* Apoi, in"nd steaua 'n sus $i sabia lucitoare'n fa!, +rodo, /obbitul din 0o#itat, porni /ot!r"t s! 'nfrunte ar!tarea*  Aceasta se cl!tin!* &ndoiala punea st!p"nire pe ea, pe #!sur! ce lu#ina se apropia* Oc/iise 'ntunecar! pe r"nd $i se traser! 'nd!r!t* Niciodat! nu%i r!nise at"t de cu#plit .reo str!lucire*+useser! ferii de soare, de lun! $i de astre acolo, sub p!#"nt, dar acu# steaua cobor"se c/iar 'n#!runtaiele lui* Oc/ii 'ncepur! s! tre#ure* Se 'ntunecar!, apoi se 'ntoarser! $i ce.a #are, p"n! lacare lu#ina nu a2ungea, se 'n!l! 'ntre ei* Plecaser!*  : St!p"ne; St!p"ne; strig! Sa#*  Era c/iar 'nd!r!tul lui, cu sabia scoas! $i gata de atac*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 212/225

  : Stele $i #!rire; Nu#ai c! elfii ar trage o c"ntare din asta, dac! le%ar a2unge la urec/i ceface#* +ie s! tr!iesc, ca s! le spun $i s!%i aud c"nt"nd* 4ar nu .! ducei acolo, st!p"ne; Nu intrai'n .i1uina aia; E singura noastr! sc!pare; 7aidei s! ie$i# din .!g!una asta '#puit!;  i astfel se 'ntoarser! iar, #ai 'nt"i la pas, apoi o rupser! la fug!6 c!ci, pe #!sur! ce'naintau, p!#"ntul se po."rnea abrupt $i cu fiecare s!ritur!, urcau #ai sus $i #ai departe de

du/orile din b"rlogul acela ne.!1ut $i .laga li se 'ntorcea 'n #!dulare $i 'n ini#!* 4ar ura Stra2ei'i p"ndea 'nc! din ur#!, oarb! poate pentru #o#ent, dar ne'nfr"nt! $i /ot!r"t! s! ucid!*  &i i1bi 'n fa! un curent de aer rece $i t!ios* Ie$irea, cap!tul tunelului, le ap!ru 'n sf"r$it 'nfa!* Se n!pustir! g"f"ind 'nainte, t"n2ind dup! un loc desc/is6 apoi 'ns! se cl!tinar! pe picioare $ise d!dur! 'nd!r!t* Ie$irea era astupat!6 dar nu de ce.a din piatr!> p!rea ce.a #oale $i elastic, puternic, totu$i, $i de nep!truns6 aerul se strecura prin el, dar nu l!sa s! treac! nici o ra1! delu#in!* 7obbiii se repe1ir! 'nainte 'nc! o dat! $i din nou se po#enir! a1."rlii 'nd!r!t;  (in"nd $ipul sus, +rodo pri.i $i .!1u dinaintea lui ce.a cenu$iu prin care ra1ele ciobuluide stea nu p!trundeau $i nu 'l de1.!luiau, ca $i cu#, nefiind o u#br! iscat! de lu#in!, n%o puteadestr!#a nici o lu#in!* Peste toat! poarta tunelului era esut! o p"n1! uria$!, ca de p!ian2en,nu#ai c! #ult #ai deas! $i #ai #are, din fire groase c"t funia*  Sa# r"se a#enin!tor*  : P"n1e de p!ian2en, /ai< f!cu el* Asta%i tot< P"n1e de p!ian2en; 4ar ce p!ian2en; o peele; Dos cu ele;  Se arunc! furios cu spada asupra lor, dar funia pe care o i1bi nu se rupse* Se 'ndoi doar puin, apoi s!ri 'nd!r!t, ca o coard! de arc lo.it!, r!sucindu%i $i s#ucindu%i sabia 'n sus, cu bracu tot* 4e trei ori i1bi Sa# din r!sputeri $i, p"n! la ur#!, o singur! coard! din at"tea c"te erau plesni $i se r!suci, biciuind aerul* Unul dintre capete 'l lo.i pe Sa# care ip! de durere, d"ndu%se'nd!r!t $i duc"ndu%$i #"na la gur!*  : O s! ne ia 1ile%ntregi p'n%o s! ne croi# dru# a$a, 1ise el* 0e%i de f!cut< Oc/ii !ia s%au'ntors<  : Nu, nu se .!d, spuse +rodo* 4ar si#t c! se uit! 'nc!, sau se g"ndesc la #ine6 poate%$ifac alt plan* 4ac! a$ l!sa lu#ina asta 2os sau dac! s%ar stinge, s%ar i.i iar!$i c"t ai clipi*  : Prin$i 'n capcan! la cap!tul dru#ului, f!cu Sa# cu a#!r!ciune, si#ind cu# 'i cre$te#"nia, #ai presus de osteneal! $i de de1n!de2de* 0a "narii 'ntr%o plas!; +ie s!%l a2ung! bleste#ele lui +ara#ir pe -ollu#6 $i c"t #ai repede;  : Asta n%o s! ne%a2ute cu ni#ic, 1ise +rodo* 7ai; 3ino s! .ede# de ce%i Sting 'n stare; Espad! elfeasc!* &n pr!p!stiile din 5eleriand, unde%a fost f!urit!, erau p"n1e cu#plite de p!ian2en*4ar trebuie s! ai gri2! tot ti#pul $i s! te uii 'nd!r!t* Ia ciobul de stea; Nu te te#e; (ine%l sus $i aigri2!;  Atunci, +rodo se repe1i la plasa aceea #are $i o rete1! dintr%o lo.itur! /ot!r"t!, de%acur#e1i$ul unei 'ncreng!turi, ca o scar! de funii, care "$ni pe loc la o parte* T!i$ul lucindalb!strui se strecura printre cor1i precu# coasa prin iarb!, iar cor1ile plesneau, se r!suceau $ir!#"neau apoi at"rnate* Reu$i astfel s! fac! o t!ietur! #are*  Lo.i cu s"rg $i 1drenui p"n1a peste tot pe unde a2ungea cu sabia, iar partea de sus flutura$i se leg!na ca un .!l 'n b!taia ."ntului* 0apcana fusese distrus!*  : 7ai; strig! +rodo* )erge# #ai departe; )ai departe; Toate g"ndurile 'i fur! n!p!ditede bucuria s!lbatic! a sc!p!rii din g/earele de1n!de2dii* &i ."2"ia capul, de parc! tr!sese o du$c!de .in tare* S!ri afar! strig"nd* (inutul acela 'ntunecat i se p!ru lu#inos, dup! ce trecuse prin.i1uina nopii* 3!l!tucii #ari de fu# se ridicaser! $i se subiaser!, iar acu# se scurgeau ulti#eleceasuri ale 1ilei #o/or"te6 lucirea ro$iatic! a )ordorului se stinsese 'ntr%o be1n! ursu1!* 0u toateacestea, lui +rodo i se p!ru c! r!s!riser! deodat! 1orii speranei* Aproape c! a2unsese pe creasta

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 213/225

 peretelui* Era acu# doar cu puin #ai sus de el* 4inaintea lui era despic!tura, 0irit/ Ungol, ocr!p!tur! 'ntunecat! 'n creasta neagr!, cu steiurile negre "$nind de%o parte $i de alta spre cer* N%a.ea dec"t s! trag! o fug!, $i%ar fi a2uns dincolo;  : Trec!toarea, Sa#; strig! el, f!r! s!%i pese c! glasul 'i r!suna ascuit $i s!lbatic, sc!patacu# de aerul ur"t #irositor din tunel* Trec!toarea; 7ai s! fugi# 'ntr%acolo, s! trece# 'n partea

cealalt!;  Nu ne #ai poate opri ni#eni;  Sa# d!du fuga dind!r!t c"t 'l inur! picioarele6 dar, oric"t ar fi fost de fericit de libertate,se si#ea nelini$tit $i se tot uita 'n spate la bolta 'ntunecat! a tunelului, de tea#! s! nu .ad! oc/iiaceia sau .reo f!ptur! cu#plit! s!rind de acolo $i lu"ndu%se dup! ei* Prea puine $tiau, el $ist!p"nul s!u, despre puterile lui S/elob $i n%a.eau /abar c! ea a.ea #ai #ulte ie$iri din b"rlog*  Tr!ia acolo de c"nd lu#ea, o pl!s#uire a r!ului 'n for#! de p!ian2en, de$i, pe .re#uri,s!l!$luise 'n inutul Elfilor de la Apus, care era acu# pe fundul )!rii, 'nc! de c"nd 5eren luptase'n )unii -roa1ei din 4oriat/ $i .enise, p"n! la ur#!, 'n Lut/ien, peste pa2i$tea .erde, printrecucute, la lu#ina lunii* Asta se petrecuse tare de#ult* 0u# a2unsese S/elob acolo, fugind dintreruine, nu spune nici o po.este, c!ci puine /risoa.e ne%au r!#as din Anii &ntuneci#ii* 4ar ea eraacolo, 'nc! dinaintea lui Sauron $i de a se pune pri#a piatr! a turnului 5arad%dur6 $i nu%$i slu2eadec"t sie$i, b"nd s"nge de elf $i de o#, bu/!it! $i gras!, /r!nindu%se la nesf"r$it, es"nd p"n1e'ntunecate6 c!ci orice f!ptur! 'i era /ran! $i bor"tura ei era 'ntuneric* P"n! /!t%departe, 'n patru1!ri, odraslele ei #ai #ici, copiii din flori 1!#islii din '#perec/eri 2alnice, propriii s!i ur#a$i, pecare ea 'i ucidea, se '#pr!$tiau din strung!%n strung!, de la Ep/el 4uat/, p"n! 'n colineler!s!ritene, la 4oi -uldur $i /otarele str!2uite ale 0odrului &ntunecat* 4ar nici unul nu se putea#!sura cu ea, S/elob cea )are, ulti#ul .l!star al lui Ungoliant, ca s! aduc! neca1uri 'ntr%o lu#enefericit!*  Trecuser! ani buni de c"nd o cunoscuse -ollu#, S#eagol, care '$i ."ra nasul 'n toate.i1uinele 'ntunecate, $i 'n 1ilele de odinioar! se 'nclinase dinaintea ei $i o iubise, iar 'ntunericul.oinei ei rele 'l 'nsoea pretutindeni 'n r!t!cirile lui, desp!rindu%l de lu#in! $i de p!reri de r!u*i el 'i f!g!duise s!%i aduc! #"ncare* 4ar poftele ei nu erau acelea$i cu ale lui* Ea $tia prea puinedespre turnuri, inele sau orice altce.a f!urit de #inte sau #"n! o#eneasc! $i nici nu%i p!sa de ele,c!ci singura ei dorin! era #oartea trupeasc! $i sufleteasc! a tuturor celorlali $i o /alc! de .ia!nu#ai pentru ea, pe care s%o 'ng/it! /ulpa., p"n! ce #unii nu #ai a.eau cu# s%o in! $i'ntunericul s%o 'ncap!*  4ar dorina aceasta era departe de%a i se 'ndeplini $i suferea #ereu $i de #ult de foa#e 'n b"rlogul ei6 'n acest ti#p, puterea lui Sauron cre$tea, iar lu#ina $i .ieuitoarele 'i ocoleaufruntariile6 cetatea din .ale #urise $i nu se #ai apropia de ea picior de elf sau de o#* Nu#ainefericiii !ia de orci = o /ran! pr!p!dit!* 4ar trebuia s! #!n"nce $i, cu toate c! orcii s!pau tunele'ntortoc/eate din trec!toare $i din turnul lor, ea g!sea totdeauna o cale s!%i prind! 'n curs!* &ns! poftea la carne #ai dulce* Iar -ollu# toc#ai din aceasta 'i adusese*  8O s! .ede#, o s! .ede#9, '$i 1icea el adesea, c"nd 'l cople$ea r!utatea, 'n .re#e ce#ergea pe dru#ul pri#e2dios din E#n )uil, spre 3alea )orgul* 8O s! .ede# noi* Poate, ooo,da, poate c"nd o arunca Ea oasele $i .e$#intele goale, o s! le g!si#, o s! le lu!# Nepreuitul = or!splat! pentru bietul S#eagol care%i aduce de%ale gurii* i%o s! sal.!# Nepreuitul6 a$a a# pro#is* O, da* i c"nd o s!%l pune# bine, o s! afle $i Ea6 ooo, da6 $i%atunci o s! i%o pl!ti# noi,nepreuitul #eu* Atunci o s! le%o pl!ti# tuturor;9  Astfel '$i spunea el 'n sinea lui, 'n ung/erul ascuns al $ireteniei sale, de care n!d!2duia caEa s! nu%$i dea sea#a, 'nc! de c"nd se 'ntorsese s! i se 'ncline p"n! la p!#"nt, 'n .re#e ceto.ar!$ii s!i dor#eau*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 214/225

  0"t despre Sauron, $tia unde st!tea ea la p"nd!* &i f!cea pl!cere s%o $tie acolo, 'nfo#etat!,dar neab!tut! 'n r!utatea ei = o stra2! #ai sigur! a c!r!rii ce ducea 'n inutul lui dec"t orice alt!ticluire* Iar orcii erau scla.i folositori, dar a.ea destui* 4ac! S/elob #ai prindea din c"nd 'n c"ndc"te unul, ca s!%$i potoleasc! foa#ea, foarte bine; Putea s! se lipseasc! de ei* i, uneori, a$a cu#'i arunci pisicii c"te%o buc!ic! #ic! F'i 1icea pisica lui, de$i ea nu se considera a ni#!nuiG Sauron

'i tri#itea ostatici care nu%i erau de .reun folos> 'i #"na 'n .i1uina ei $i%apoi i se po.estea desprecu# 'i /ing/erise S/elob*  Astfel .ieuiau a#"ndoi, desf!t"ndu%se fiecare dup! capul lui, f!r! s! se tea#! de .reunatac, de #"nia cui.a sau de sf"r$itul #arii lor r!ut!i* 4in p"n1a lui S/elob nu sc!pase nici o#usculi!, a$a c! acu# cu at"t #ai #ari 'i erau foa#ea $i turbarea*  4ar bietul Sa# nu $tia ni#ic despre r!ul acesta pe care 'l st"rniser! '#potri.a lor6 at"tdoar c! si#ea un fel de tea#! care cre$tea 'n el, o a#eninare ne.!1ut!6 $i po.ara aceasta se f!cu'ntr%at"t de #are, 'nc"t 'l '#piedica s! alerge $i 'i 'ngreuna picioarele*  Era 'ncon2urat de spai#!6 'n fa! 'i a$teptau .r!2#a$ii 'n trec!toare6 iar st!p"nul alerga cu#intea tulburat! 'n 'nt"#pinarea lor, f!r! s!%i pese* &$i de1lipi pri.irile de la u#bra din ur#! $i dela be1na ad"nc! de la poalele st"ncii din st"nga6 se uit! 'n fa! $i .!1u dou! lucruri care 'l u#plur!$i #ai #ult de groa1!* Sabia pe care +rodo o inea 'nc! scoas! din teac!, 'n #"n!, scap!r! 'ntr%oflac!r! alb!struie6 apoi .!1u c!, de$i cerul dind!r!t se 'ntunecase, fereastra din turn str!lucea $iacu# ro$iatic*  : Orcii, #ur#ur! el* N%o s! a.e# cu# s%o scoate# la cap!t* Peste tot sunt nu#ai orci $ialii #ai r!i ca ei*  &ns! '$i re.eni iute la obiceiurile lui de secreto$enie $i str"nse 'n pu#n $ipul nepreuit* Oclip!, #"na lui prin care curgea s"ngele .ieii str!luci ro$ie, apoi ."r' lu#inia aceea #inunat!'ntr%un bu1unar de la piept $i se 'nf!$ur! 'n #antia elfeasc!* 0!ut! s! gr!beasc! pasul* St!p"nulera #ult 'n fa!6 ca la .reo dou!1eci de pa$i #ai 'nainte, $i 1bura ca o u#br!6 cur"nd a.ea s!%l piard! din oc/i, 'n lu#ea aceea cenu$ie*  Sa# nici nu apuc! bine s! ascund! lu#ina ciobului de stea, c! se i.i ea* O .!1u brusc 'nst"nga, ie$ind ce.a #ai 'n fa! din .!g!una neagr! a tenebrelor de sub o st"nc!6 era cea #aisc"rba.nic! f!ptur! care%i fusese .reodat! dat s! .ad!, #ai /"d! ca un co$#ar cu#plit* Aducea#ult cu un p!ian2en, dar era #ai #are $i #ai crunt! ca fiarele uria$e de prad!, c!ci 'n pri.iri i secitea o cru1i#e f!r! sea#!n* Oc/ii ei, pe care Sa# 'i cre1use 'nfr"ni $i '#bl"n1ii, se aprinseser!iar, bulbucai 'n capul iit 'nainte* A.ea coarne #ari, iar g"tul ca un trunc/i 'i era 'nfipt 'ntr%untrup u#flat = un sac i#ens, pu/a., leg!n"ndu%se at"rnat 'ntre picioare6 pe pieptul #are se .edeau pete li.ide, dar p"ntecele 'i era albicios $i r!sp"ndea o du/oare ne#aipo#enit!* Picioareleter#inate 'n g/eare se '#bucau #ai sus de spinare 'n noduri #ari6 iar din ele r!s!reau peri, cani$te epi de oel*  4e 'ndat! ce '$i re.!rs! din b"rlog trupul uria$ $i fle$c!it, cu #!dulare 'ndoite, 'ncepu s!alerge cu o iueal! 'nsp!i#"nt!toare* +!cea c"i.a pa$i, apoi s!rea $i tot a$a, sc"r"ind din picioare* Se afla 'ntre Sa# $i st!p"nul lui* +ie c! pe Sa# nu 'l .!1use, fie c! deoca#dat! 'l ocoleadin cau1a lu#inii pe care o purta, fapt e c! atenia%i era concentrat! nu#ai asupra pr!1ii, adic! alui +rodo, care nu #ai a.ea $ipul $i alerga acu# netulburat 'n sus, pe c!rare, f!r! s!%$i dea sea#a'nc! de pri#e2die* +ugea c"t putea de repede, dar S/elob era #ai iute ca el6 din c"te.a salturi a.eas!%l a2ung!*  Sa# '$i adun! toate puterile 'n glas, g"f"ind>  : A.ei gri2! 'nd!r!t; A.ei gri2!, st!p"ne; 3in?

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 215/225

  4ar strig!tul 'i fu 'n!bu$it de o #"n! lung! $i u#ed!, care 'i astup! gura* Alta 'l apuc! deg"t $i si#i ce.a 'nf!$ur"ndu%i%se pe picior* Luat pe nepus! #as!, se tre1i 'n braele atacatoruluis!u*  : L%a# prins, 'i $uier! -ollu# la urec/e* &n sf"r$it, nepreuitul #eu, a# pus laba pe el6ooo, da, pe nesuferitul /obbit* Noi o s!%l lu!# pe !sta* Ea o s!%l ia pe cel!lalt* O, da, o s!%l 'n$face

S/elob, nu S#eagol, c%a f!g!duit s! nu se%ating! de St!p"n* 4ar a pus laba pe tine, ."ntur!%lu#esc"rba.nic $i nesuferit;  &nfuriat de at"ta tr!dare $i de1n!d!2duit c! era '#piedicat s!%i sar! 'n a2utor st!p"nuluiaflat 'n pri#e2die de #oarte, Sa# se #i$c! deodat! cu o putere la care -ollu# nu se a$teptase,c!ci 'l socotea un /obbit #ototol $i t"#pit* Nici #!car -ollu# nu s%ar fi putut r!suci #ai iute $i#ai s!lbatic* )"na de pe gura lui Sa# alunec! $i /obbitul se 1."rcoli, 'ncerc"nd s!%$i s#ulg!g"tul din str"nsoare* A.ea 'nc! spada scoas!, iar de braul st"ng 'i at"rna de c/ing! toiagul lui+ara#ir* &ncerc! disperat s! se 'ntoarc! $i s!%$i 'n2ung/ie .r!2#a$ul* 4ar -ollu# era prea ager*5raul s!u drept "$ni $i 'l 'n$fac! pe Sa# de #i2loc6 degetele lui erau ca o #eng/in!* &i 'ndoi#"na 'n 2os 'ncet, neiert!tor, p"n! c"nd /obbitul scoase un strig!t de durere $i sc!p! spada la p!#"nt6 $i 'n tot acest ti#p, -ollu# 'l str"ngea de g"t cu #"na cealalt!*  Atunci, Sa# '$i puse 'n 2oc ulti#a ar#!* Se s#ulse cu toat! puterea, se 'nfipse bine 'n picioare $i brusc $i le propti 'n p!#"nt6 apoi se arunc! 'nd!r!t cu toat! fora*  +!r! s! se a$tepte #!car la un ase#enea truc si#plu din partea /obbitului, -ollu# serostogoli $i Sa# 'l i1bi cu .iolen! 'n burt!* -ollu# scoase un $uierat ascuit6 o clip!, Sa# si#ic! str"nsoarea din 2urul g"tului sl!be$te, dar nu $i cea de la #"n!* ("$ni la o parte, se ridic! 'n picioare, iar apoi se 'n."rti spre dreapta, 'n 2urul 'nc/eieturii pe care 'nc! i%o 'ncle$ta -ollu#* 0u#"na st"ng! prinse toiagul, 'l ridic! $i 'l i1bi cu un p"r"it de braul 'ntins al lui -ollu#, c/iar #ai 2os de cot*  -ollu# sc/el!l!i $i 'i d!du dru#ul* Atunci Sa# se a."nt! $i 'l i1bi iar cu sete, f!r! s!%$isc/i#be toiagul din st"nga 'n dreapta* -ollu# se t"r' 'ntr%o parte, iute ca un $arpe, a$a c! Sa# nu%l ni#eri 'n cap, cu# ar fi .rut, ci pe spinare* Toiagul trosni $i se rupse* Asta 'l d!du gata* A.ea de#ult obiceiul s! atace pe la spate $i rareori d!dea gre$* 4ar de data aceasta se 'n$elase din cau1aurii> f!cuse gre$eala s! .orbeasc! $i s! r"n2easc!, 'nainte s!%$i apuce .icti#a de g"t cu #"inile*+ru#osul lui plan e$ua a#arnic, din clipa 'n care lu#ina aceea cu#plit! str!lucise at"t denea$teptat 'n 'ntuneric* Iar acu# se afla fa! 'n fa! cu un .r!2#a$ furios, ce.a #ai #ic dec"t el* Nu%i pl!cea s! lupte a$a* Sa# 'n$fac! sabia de la p!#"nt $i o 'n!l!* -ollu# sc/el!l!i $i s!ri 'n patru labe, de%a bu$ilea, apoi "$ni ca o broasc!* &nainte ca Sa# s! a2ung! la el, o lu! la s!n!toasade%i sf"r"iau c!lc"iele, 'nd!r!t spre tunel*  Sa# se lu! dup! el cu spada 'n #"n!* Pentru #o#ent, uitase de toate, cople$it de o furieoarb! $i de dorina de a%l o#or' pe -ollu#* 4ar nu apuc! s!%l a2ung! din ur#!, c! acesta se f!cune.!1ut, 'n clipa c"nd a2unse 'n faa .!g!unii 'ntunecate $i n!rile i se u#plur! de du/oare, seg"ndi fulger!tor la +rodo $i la #onstru* Se r!suci iute $i o lu! s!lbatic 'n sus, pe c!r!ruie,strig"ndu%$i 'ntruna st!p"nul pe nu#e* 4ar a2unse prea t"r1iu* 0!ci uneltirea lui -ollu# fusesedeoca#dat! 'ncununat! de succes*  0e alege 2up"nul Sa# cel 'nelept*  +rodo 1!cea 'ntins pe spate6 #onstrul era aplecat peste el $i at"t de concentrat asupra pr!1ii sale, 'nc"t nu lu! sea#a la Sa# $i la strig!tele sale, dec"t c"nd acesta fu la o arunc!tur! de b!* Apropiindu%se 'n fug!, /obbitul .!1u c! st!p"nul s!u era de2a 'nf!$urat 'n funii din cap p"n!%n picioare, iar S/elob, cu uria$ele ei picioare dinainte se preg!tea s!%i ridice trupul pe 2u#!tate, $i pe 2u#!tate s!%l t"rasc! dup! ea*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 216/225

  Al!turi 1!cea lucind pe p!#"nt spada lui elfeasc!, acolo unde 'i c!1use neputincioas! din#"n!* Sa# nu pierdu .re#ea cu 'ntreb!ri despre ce%a.ea de f!cut $i nici nu%$i c"nt!ri cura2ul,loialitatea sau furia, ci s!ri strig"nd 'nainte $i 'n$fac! spada st!p"nului cu #"na st"ng!* Apoi sen!pusti* Nu se po#enise atac #ai cr"ncen 'n lu#ea s!lbatic! a fiarelor6 era ca o f!ptur! #ic!,de1n!d!2duit!, 'nar#at! doar cu dini$orii ei, $i singur!, care se repe1ea la un #unte 'ncornorat,

aplecat asupra perec/ii sale*  La strig!tul lui fira., ca $i cu# ar fi #u$cat%o un purice, #ata/ala '$i 'ntoarse 'ncet pri.irile r!ut!cioase spre el* 4ar 'nainte s!%$i dea sea#a c! de%at"ta a#ar de .re#e nu se #ain!pustise ni#eni cu at"ta furie la ea, spada str!lucitoare 'i 1bur! una dintre g/eare* Sa# s!ri pesub picioarele ei arcuite $i cu sabia cealalt! 'i 'nep! oc/ii /olbai, c!ci #onstrul era cu capulaplecat* Unul dintre ei se stinse*  &n clipa aceea, biata f!ptur! se afla c/iar dedesubtul #ata/alei, a$a c! aceasta n%o putea'nepa sau prinde 'n g/eare* P"ntecele uria$ lucea putred deasupra, iar du/oarea aproape c!%ldobor' pe /obbit* +uria 'l '#pinse s! #ai lo.easc! o dat! $i, 'nainte ca ea s! se lase peste el $i s!%lstri.easc!, pun"nd cap!t #icii lui 'ndr!1neli, Sa# o i1bi cu sabia elfeasc! cu toat! puterea pe carei%o d!dea de1n!de2dea* 4ar S/elob nu era ca dragonii6 afar! de oc/i, nu a.ea nici un punct slab*Pielea ei era b!tucit! $i #"ncat! de putre1iciune, 'ns! r!utatea se a$e1ase strat dup! strat, 'nt!rind%o* T!i$ul abia de%o 1g"rie cu un sc"r"it cu#plit, iar faldurile acelea /"de nu puteau fi str!punsenici #!car de%o ar#ie o#eneasc!, c/iar dac! oelul ar fi fost f!urit de elfi sau de gno#i sau de%arfi fost #"nuit de 5eren sau Turin* S/elob se feri de lo.itur! $i '$i 'n!l! p"ntecele clocotind deotra.! #ult deasupra capului lui Sa#* Apoi '$i r!$c/ira picioarele $i '$i l!s! iar burdi/anul uria$asupra lui* Prea de.re#e* 0!ci Sa# '$i a1."rli c't colo sabia $i, apuc"nd%o cu a#"ndou! #"inile pe cea elfeasc!, 'i 'ndrept! ."rful 'n sus, ap!r"ndu%se de acoperi$ul acela 'nsp!i#"nt!tor6 $i a$a,S/elob, #"nat! de propria%i .oin! /ain!, #ai aprig! dec"t o #"n! de r!1boinic, se 'nfipse 'neap! a#arnic!, din ce 'n ce #ai ad"nc, pe #!sur! ce Sa# era 'ncet%'ncet stri.it la p!#"nt*  Nu .isase .reodat! S/elob, 'n '#p!r!ia r!ut!ii sale, s! fie cuprins! de ase#enea c/inuri* Nici cel #ai .a2nic o$tean din str!.ec/iul -ondor, nici cel #ai s!lbatic orc pe care 'l prinsese 'ncapcan! nu o pusese la o astfel de ca1n! $i nu%i t!iase carnea iubit!* Se cutre#ur! toat!* Se 'n!l!iar, arcuindu%se de durere* Apoi '$i str"nse picioarele c/inuite sub ea $i s!ri 'nd!r!t*  Sa# c!1use 'n genunc/i la capul lui +rodo, cu si#urile lo.ite de du/oarea 'ngro1itoare,cu #"inile 'nc! 'ncle$tate pe #"nerul s!biei* Prin ceaa care i se l!sase peste oc/i, 1!ri c/ipulst!p"nului s!u, $i, cu toat! puterea ce%i #ai r!#!sese, se c/inui s! ias! din starea de le$in care%lcotropise* &$i ridic! 'ncet fruntea $i .!1u di/ania la c"i.a pa$i, uit"ndu%se la el* Prin cioc 'i "$neaun .al de .enin $i de sub oc/iul r!nit i se scurgea o prelins!tur! .erde* St!tea c/ircit! acolo, cu p"ntecele 'nfiorat re.!rsat la p!#"nt, cu arcurile #ari ale picioarelor tre#ur"nd, preg!tindu%se s!sar! iar, de data aceasta /ot!r"t! s! 1drobeasc! totul6 nu #ai .oia s!%$i '#pietreasc! '#buc!turacu otra.!, ca s%o lini$teasc!6 acu# a.ea 'nt"i s! ucid!, $i%apoi s! sf"$ie* 0/iar 'n clipa 'n care $iSa# se c/irci, uit"ndu%se la ea $i .!1"ndu%$i #oartea cu oc/ii, 'i .eni 'n #inte un g"nd, de parc!ar fi au1it uri glas dep!rtat, $i 'ncepu s! scotoceasc! 'n s"n cu #"na st"ng!6 g!si ceea ce c!uta>rece, tare $i puternic 'i p!ru $ipul lui -aladriel, 'n aceast! lu#e de groa1! a stafiilor*  : -aladriel; rosti el slab $i 'n clipa aceea au1i glasuri dep!rtate, dar li#pe1i> eraustrig!tele elfilor, p!$ind prin u#brele dragi din 0o#itat, sub stele, precu# $i c"nt!rile lor, a$acu# 'i ap!ruser! c"nd ador#ise 'n Sala +ocului din casa lui Elrond*  -ilt/oniel A Elberet/; i%atunci i se de1leg! li#ba $i strig! 'ntr%un grai pe care nu%l $tia>  A Elberet/ -ilt/oniel o #enel palan%diriel, le nailon $i diBngurut/os; A tiro nin, +anuilos;  Acestea fiind spuse, se ridic! cl!tin"ndu%se 'n picioare $i fu iar Sa# cel &nelept, fiul lui7a# )e$terul &nde#"natic*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 217/225

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 218/225

  : 0e #! fac, ce #! fac< 1icea el* Oare%a# str!b!tut tot dru#ul !sta '#preun! cu el pentru ni#ic<  Apoi '$i a#inti cu# glasul lui rostise cu.inte ne'nelese atunci, la 'nceputul c!l!toriei> A#de f!cut ce.a, 'nainte s! se ter#ine totul* Trebuie s!%#i duc treaba la bun sf"r$it, st!p"ne, dac!%nelegei ce .reau s! spun*

  : 4ar ce%a$ putea s! fac< 4oar n%a# s!%l p!r!sesc pe do#nuB +rodo 'n ."rf de #unte,#ort, f!r! s!%l 'ngrop, $i s! #! duc acas!* Sau #ai bine s! #erg #ai departe? S! #erg #aideparte< repet! el $i se cutre#ur! de spai#! $i de 'ndoial!* S! #erg #ai departe< Oare astatrebuie s! fac< i s!%l p!r!sesc<  Atunci, 'n sf"r$it, 'ncepu s! pl"ng!6 $i apropiindu%se de +rodo, 'i 'ndrept! trupul, 'i puse#"inile reci pe piept $i 'l 'nf!$ur! cu #antia6 apoi '$i a$e1! propria%i sabie 'ntr%o parte $i toiagulde la +ara#ir 'n cealalt!*  : 4ac! e s! #erg #ai departe, rosti el, atunci trebuie s! .! iau sabia, cu 'ncu.iinareado#niei .oastre, do#nuB +rodo6 dar .%o las pe asta s! 1ac! al!turi, a$a cu# a 1!cut l"ng! b!tr"nulrege din gorgan6 $i%a.ei .e$#"ntul fru#os, din #it/ril, de la b!tr"nul do#n 5ilbo* i ciobul destea, do#nuB +rodo, pe care #i l%ai '#pru#utat $i de care%o s! a# ne.oie, c!ci de%acu# .oi finu#ai 'n 'ntuneric #ereu* E prea #ult pentru #ine, c!ci 4oa#na .i l%a dat do#niei .oastre, dar poate c! .a 'nelege* 4o#nia .oastr! 'nelegei, do#nuB +rodo< Trebuie s! #erg #ai departe*  4ar nu putea pleca 'nc!* &ngenunc/e, 'l lu! pe +rodo de #"n! $i nu #ai fu 'n stare s! sedespart! de el* Ti#pul trecea, iar el st!tea tot 'n genunc/i, cu #"na st!p"nului 'ntr%a sa $i sufletulc/inuit de 'ntreb!ri*  &ncerca s! afle puterea s! se s#ulg! $i s! porneasc! 'n c!l!torie de unul singur = sprer!1bunare* 4ac! reu$ea s! plece, #"nia l%ar fi '#b!rb!tat s! #earg! pe toate dru#urile din lu#e,ur#!rindu%l p"n! c"nd, 'ntr%un sf"r$it, a.ea s! dea de el, de -ollu#* i%atunci, -ollu# a.ea s!#oar! 'ntr%un cotlon* 'ns! elul c!l!toriei lui nu era acesta* Nu #erita s!%l p!r!seasc! pe st!p"nullui pentru at"ta lucru* i asta nu l%ar fi adus 'napoi* Ni#ic nu%l #ai putea aduce 'napoi* )ai bine#ureau a#"ndoi* 4ar $i atunci ar fi c!l!torit tot singur*  Se uit! la ."rful str!lucitor al s!biei* &i .enir! 'n #inte locurile pr!p!stioase pe care lel!sase 'nd!r!t* 4ru#ul acela nu era o sc!pare* Asta 'nse#na s! nu fac! ni#ic, nici #!car s! 2eleasc!* i nu pentru a$a ce.a pornise la dru#*  : Atunci, ce s! fac< strig! el iar $i parc! r!spunsul 'i ap!ru foarte li#pede> s! se in! tare p"n! la cap!t* Alt! c!l!torie singuratic! = cea #ai rea dintre ele*  : 0u# adic!, s! #! duc singur p"n! la 7!ul de la 0ap!tul Lu#ii a$a, nita#, nisa#<  &nc! $o.!ia, dar /ot!r"rea 'i cre$tea tot #ai #ult 'n suflet*  : 0u# adic!< S! iau Inelul de la el< 0ei din Sfat i l%au 'ncredinat lui*  4ar r!spunsul .eni pe loc>  : 4ar cei din Sfat i%au dat $i 'nsoitori, astfel 'nc"t #isia lui s! nu dea gre$* Iar tu e$tiulti#ul din +r!ie* )isia nu trebuie s! dea gre$; 0e bine%ar fi s! nu fi r!#as eu ulti#ul; se .!ic!riel* S! fi fost b!tr"nul -andalf aici sau altcine.a* 4e ce trebuie s! iau singur o /ot!r"re< Sunt'ncredinat c%o s! dau gre$* Nu%i de nasul #eu s! iau Inelul $i s! ies 'n fa!*  4ar nu te%ai ."r"t singur 'n fa!, ci ai fost '#pins* i dac!%i .orba pe%a$a, nici do#nuB+rodo, nici do#nuB 5ilbo n%au fost potri.ii pentru asta* Nu ei au ales*  Asta e, trebuie s! #! /ot!r!sc* i%a# s! #! /ot!r!sc* 4ar sunt sigur c%a# s! dau gre$6 cade obicei, Sa# -a#gee*  Ia s! .ede#> dac! ne g!se$te cine.a aici sau 'l g!se$te nu#ai pe +rodo cu lucrul acela lael, ei bine, atunci 3r!2#a$ul o s! pun! laba pe el* i asta 'nsea#n! sf"r$itul pentru noi toi, pentruLorien, pentru 3"lceaua 4espicat!, pentru 0o#itat, pentru tot* i nu%i .re#e de pierdut, c!ci

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 219/225

oricu# asta 'nsea#n! sf"r$itul* R!1boiul a%nceput $i, dup! c't se pare, lucrurile #erg de2a 'n binele 3r!2#a$ului* N%a# nici o sc!pare s! #! 'ntorc cu el $i s! cer sfat sau 'ng!duin!* Nu, n%a#dec"t s! stau aici p"n! .in ei, s! #! ucid! peste trupul st!p"nului #eu $i s!%l ia6 sau s!%l iau eu'nsu#i $i s! plec*  Trase aer ad"nc 'n piept*

  : Atunci, asta e, a# s!%l iau eu;  Se l!s! pe .ine* &i desf!cu foarte u$or gaica de la g"t $i '$i strecur! #"na pe sub tunica lui+rodo, dup! care 'i ridic! 'ncet capul cu #"na cealalt!, 'l s!rut! pe fruntea rece $i 'i trase lanul*Apoi 'l a$e1! la loc, s! se odi/neasc! 'n pace* 0/ipul lini$tit nu se sc/i#base deloc $i din asta,#ai #ult dec"t dup! orice alte se#ne, Sa# se con.inse, 'n sf"r$it, c! +rodo #urise $i p!r!sise0!utarea*  : R!#as%bun, st!p"ne, dragul #eu; #ur#ur! el* Iertai%l pe bietul Sa#* O s! .in aici, 'nlocul acesta, dup! ce%a# s!%#i ter#in treaba, dac%oi reu$i* i%atunci, n%o s! .! #ai p!r!sescniciodat!* Odi/nii%.! 'n pace, p"n! #! 'ntorc6 $i fie s! nu .! tulbure nici o f!ptur! sc"rba.nic!;Iar dac! 4oa#na #%ar putea au1i $i #i%ar 'ndeplini o dorin!, i%a$ cere s! #! 'ntorc $i s! .!g!sesc tot aici* R!#as%bun;  Apoi se plec! $i '$i trecu lanul 'n 2urul g"tului6 i#ediat capul 'i c!1u la p!#"nt degreutatea Inelului, de parc! ar fi a.ut legat de el un pietroi* 4ar 'ncet%'ncet, ca $i c"nd po.ara ar fide.enit #ai u$oar! sau 'i cre$teau lui puterile, '$i 'n!l! fruntea $i, cu un #are efort, se puse pe picioare $i descoperi c! putea s! #earg! $i s! 'ndure* Apoi ridic! pentru o clip! $ipul $i se uit! last!p"nul s!u6 lu#ina ardea acu# bl"nd, ca luceaf!rul de sear! .ara6 $i 'n lu#ina aceea, c/ipul lui+rodo era iar #inunat la culoare, palid, dar fru#os, ca al unui elf, ca al cui.a care trecuse detenebre* 0u a#!girea a#ar! a ulti#ei i#agini, Sa# se 'ntoarse $i ascunse lu#inia, apoi pornicl!tin"ndu%se prin 'ntunericul care cre$tea*  Nu a.ea #ult de #ers* Tunelul se afla la oarece distan! dep!rtare 'n ur#!6 0r!p!tura, la.reo dou! sute de pa$i 'n fa!, poate c/iar #ai puin* Poteca se 1!rea 'n lu#ina asfinitului = unf!ga$ ad"nc, b!tut de .eacuri = care urca acu# 'ntr%o albie lung!, str!2uit! de st"nci pe a#bele p!ri* Albia se 'ngusta deodat!* 0ur"nd, Sa# a2unse la un $ir de trepte largi $i nu prea 'nalte*Acu# turnul orcesc se afla c/iar deasupra lui, 'ncrunt"ndu%se 'ntunecat, iar 'n el lucea oc/iulro$u* U#brele de la poale 'l ascundeau .ederii* A2unse la cap!tul treptelor $i se tre1i, 'n sf"r$it, 'n0r!p!tur!*  8)%a# /ot!r"t9, '$i tot 1icea* 4ar nu era a$a* 0u toate c!%$i d!dea toat! silina s! nu se#ai g"ndeasc! la asta, ceea ce f!cea acu# era '#potri.a firii sale* 8Oi fi gre$it< 0e trebuia s! fif!cut<9  Pe #!sur! ce pereii abrupi se str"ngeau tot #ai aproape de el, 'nainte s! a2ung! 'n ."rf,'nainte s!%$i arunce 'n sf"r$it pri.irile 'n 2os, pe c!rarea care ducea pe T!r"#ul +!r! Nu#e, Sa#se 'ntoarse* Se uit! o clip! 'nd!r!t, $o.!ielnic* &n 'ntunericul care se aduna, .!1u ca pe o pat! #ic!gura tunelului6 $i i se p!ru c! distingea locul unde 1!cea +rodo* Parc! str!lucea ce.a acolo, 2os, pe p!#"nt6 dar poate c! nu era dec"t un reng/i pe care i%l 2ucau lacri#ile, 'n ti#p ce '$i aintea pri.irile spre locurile acelea pietroase unde .iaa lui se pr!bu$ise 'n ruin!*  : 0e bine%ar fi s! #i se 'ndeplineasc! o dorin!, nu#ai una, oft! el* S! #! 'ntorc $i s!%lg!sesc acolo;  Apoi, 'n sf"r$it, porni iar pe dru#ul s!u $i o lu! pe trepte6 fur! cele #ai grele pe care pusese .reodat! piciorul*  4oar c"te.a trepte6 $i%acu#, 'nc! .reo c"te.a $i%a.ea s! coboare f!r! s! #ai .ad! .reodat!'n!li#ea aceasta* Atunci au1i deodat! urlete $i glasuri* R!#ase stan! de piatr!* -lasuri de orci*i 'n fa!, $i 'n spate* O lar#! de tropote $i de strig!te aspre6 orcii urcau spre 0r!p!tur! de la

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 220/225

cap!tul cel!lalt, dinspre cine $tie ce intrare 'n turn* Tropote $i strig!te 'nd!r!t* Se r!suci* 3!1ulu#inie ro$ii, tore, clipind departe, 2os, ie$ind din tunel* P"n! la ur#!, porniser! ."n!toarea*Oc/iul ro$u din turn nu fusese orb* &l prinseser!*  P"lp"irea torelor $i 1!ng!nitul ar#elor erau de2a foarte aproape, 'n fa!* &ntr%o clip! a.eaus! a2ung! 'n ."rf $i s! sar! asupra lui* Pierduse prea #ult! .re#e c/ib1uind $i%acu# d!duse de

 belea* 0u# putea s! #ai scape, s! se sal.e1e pe sine $i Inelul< Inelul* Nu%$i #ai d!du sea#a ceface $i ce g"nde$te* Se tre1i c! scoate lanul $i ia Inelul 'n #"n!* Oastea orceasc! ap!ru 'n0r!p!tur!, c/iar 'n faa lui* Iar el '$i puse Inelul pe deget*  Lu#ea se sc/i#b!, $i lui 'i trecur! prin #inte 'ntr%o clip! at"tea g"nduri c"te i%ar fi trecut'ntr%un ceas* &$i d!du sea#a c! i se ascuise au1ul, 'n .re#e ce .ederea 'i sl!bise, dar altfel dec"t'n b"rlogul lui S/elob* &n 2urul lui lucrurile nu erau 'ntunecate, ci nedeslu$ite6 el 'nsu$i se afla'ntr%o lu#e ceoas!, cenu$ie, singur, ca o st"nc! #icu! $i neagr!, $i Inelul care 'i tr!gea #"na 'n 2os era ca un glob de aur fierbinte* Nu se si#ea deloc ne.!1ut6 di#potri.!, oribil $i singular de.i1ibil6 $i '$i d!du sea#a c!, de unde.a, 'l c!uta un Oc/i*  Au1i pr!bu$ire de pietre $i un clipocit de ap! departe, 'n 3alea )orgul6 iar 2os, sub st"nc!,sup!rarea bolborosit! a lui S/elob, b"2b"ind, r!t!cit! prin cine $tie ce tunel 'ntunecat6 glasuri 'nfoi$oarele turnului6 $i strig!tele orcilor c"nd ie$eau din tunel6 $i tropotele $i lar#a 'ngro1itoare,asur1itoare, /uruindu%i 'n urec/i, .enind dinspre orcii de dinaintea lui* Se str"nse l"ng! st"nc!*4ar ei #!r$!luiau #ai departe, ca o oaste de stafii, u#bre cenu$ii, pierdute 'n cea!, ca ni$te .iseur"te, cu fl!c!ri palide 'n #"ini* i trecur! pe l"ng! el* Se c/irci, 'ncerc"nd s! se strecoare 'n.reun ung/er, s! se ascund!*  Ascult!* Orcii din tunel $i cei care coborau se tre1ir! fa!%n fa! $i 'ncepur! s! alergestrig"nd* 'i au1ea li#pede $i 'nelegea ce spuneau* Pese#ne c! Inelul d!dea puterea 'nelegeriili#bilor sau de a%i pricepe #ai ales pe slu2itorii lui Sauron, f!uritorul lui, a$a c!, dac! ciuleaurec/ile, deslu$ea $i '$i traducea orice g"nd* 5ine'neles, Inelulului 'i cre$teau #ult puterile, pe#!sur! ce se apropia de locurile unde fusese f!urit6 un singur lucru nu d!dea, $i%acesta eracura2ul* 'n clipa aceea, Sa# nu se g"ndea dec"t la cu# s! se ascund!, cu# s! se fac! #ic, p"n! s%or lini$ti iar toate6 $i asculta 'nsp!i#"ntat* Nu $tia c't erau glasurile acelea de aproape, c!ci 'ir!sunau parc! 'n urec/i*  : 7ei; -orbag; 0e faci aici, sus< Te%ai $i s!turat de r!1boi<  : Porunc!, g!g!u!* i tu ce faci, S/agrat< Te%ai s!turat s! stai la p"nd!< Te g"nde$ti s!cobori la lupt!<  : Poruncile%s pentru tine* Eu r!spund de trec!toarea asta* A$a c! .orbe$te fru#os* 0e%aide spus<  : Ni#ic*  : 7ei; 7ei; Uuuu; i1bucni un strig!t care 'ntrerupse .orbele c!peteniilor*  Orcii de 2os .!1user! deodat! ce.a* 'ncepur! s! fug!* Iar ceilali se luar! dup! ei*  : 7ei, /ei; E ce.a aici; @ace drept 'n dru#; O iscoad!, o iscoad!;  Se iscar! lar#! #are, .aiere #"r"ite de corn $i%o a#estec!tur! de glasuri l!trate*  Sa# se de$tept!, de parc! l%ar fi lo.it cine.a 'n #oalele capului, 'l .!1user! pe st!p"nullui* Oare ce%a.eau de g"nd< Au1ise tot felul de istorisiri 'n leg!tur! cu orcii, care%i 'ng/eaus"ngele 'n .ine* Nu putea 'ndura una ca asta* S!ri 'n picioare* Nu se #ai g"ndi nici la 0!utare,nici la /ot!r"rile pe care le luase $i sc!p! de tea#! $i de 'ndoial!* tia acu# unde 'i era locul, $iunde 'i fusese dintotdeauna> al!turi de st!p"nul s!u, de$i nu%i era prea li#pede ce putea faceacolo* O lu! la fug! 'n 2os, pe sc!ri, apoi pe c!rare, c!tre +rodo*  80"i or fi< se 'ntreb! el* 0el puin trei1eci%patru1eci din turn $i, socot, #ult #ai #uli, de 2os* 0"i oi putea ucide p"n! #!%n/a!< Au s! .ad! flac!ra s!biei de cu# a# s%o trag din teac!, $i

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 221/225

#ai cur"nd sau #ai t"r1iu, tot or s! pun! laba pe #ine* Oare fapta #ea o s%a2ung! 'n .reoc"ntare< 4espre cu# a t!b!r"t 'neleptuB Sa# 'n Trec!toarea 'nalt! $i%a f!cut 1id de trupuri 'n 2urul st!p"nului s!uQ* Nu, ce c"nt!ri< 5ine'neles c! n%au s! #ai fie c"nt!ri, c!ci Inelul .a fidescoperit* N%a# ce face* Locul #eu e al!turi de do#nuB +rodo* Trebuie s! 'neleag! $i Elrond, $iSfatul, $i )arii Seniori $i 4oa#nele $i 4o#niele, 'n #area lor 'nelepciune* Planurile au dat

gre$* Eu n%a# cu# s! fiu Purt!torul Inelului, f!r! do#nuB +rodo*9  4ar orcii ie$iser! din ra1a pri.irilor lui 'nceo$ate* Nu apucase s! se #ai g"ndeasc! $i lael, dar acu# '$i d!du sea#a c! era .l!guit, aproape neputincios> picioarele nu%l purtau cu# ar fi.rut* Se #i$ca prea 'ncet* 0!rarea i se p!ru lung! de leg/e 'ntregi* Unde disp!ruser! cu toii 'ncea!<  Iat!%i; Erau la o bun! bucat! de dru# 'n fa!* Un ciorc/ine de u#bre aplecate 'n 2urul ace.a ce 1!cea la p!#"nt6 c"i.a p!reau s! se repead! de colo%colo, a#u$in'nd ca ni$te c"ini carec!utau o ur#!* &ncerc! s! fac! un efort*  : 4!%i 1or, Sa#; 1ise el* Altfel, ai s%a2ungi prea t"r1iu*  &$i desf!cu sabia din teac!* &ntr%o clip! a.ea s%o trag!* i%atunci? 'n .re#e ce orciiridicau ce.a de 2os, se au1i o ru#oare s!lbatic!, iar apoi /uiduieli $i r"sete*  : U/u/uu; 7uooo; Sus; Sus;  : i%acuB, plecarea; Pe scurt!tur!; 'napoi, la Poarta de Dos; 4up! c"t se pare, 'n seara astan%o s! ne dea de lucru*  -rupul de u#bre orce$ti 'ncepu s! se #i$te* &n #i2loc, patru dintre ei purtau un trup peu#eri*  : U/u/uuu;  Luaser! trupul lui +rodo* Plecaser!* Nu putea s!%i prind! din ur#!* Orcii a2unseser! latunel $i acu# p!trundeau acolo* 0ei cu po.ara intrar! pri#ii, iar 'n ur#a lor se isc! o ."n1oleal!#are* Sa# se lu! dup! ei* Trase sabia = o sc"nteiere albastr! 'n #"na lui $o.!itoare = dar ei n%o.!1ur!* 0/iar 'n clipa c"nd el a2unse g"f"ind, ulti#ii dintre ei se f!cur! ne.!1ui 'n gaura neagr! atunelului*  R!#ase o clip! s!%$i trag! sufletul, cu #"na la piept* Apoi '$i trecu #"neca peste fa!, cas! se $tearg! de praf, de sudoare $i de lacri#i*  : Ur"t! treab!, f!cu el $i se a."nt! dup! ei 'n 'ntuneric*  Tunelul nu i se #ai p!ru at"t de 'ntunecos6 parc! trecuse dintr%o cea! rar! 'ntr%una #aideas!* Era tot #ai .l!guit, dar .oina i se 'nt!rea* I se p!ru c! .ede lu#ina torelor ce.a #ai 'nfa!, dar, oric"t s%ar fi str!duit, nu reu$ea s!%i a2ung!* Orcii 'naintau de obicei iute prin tunele, iar pe acesta 'l $tiau foarte bine6 c!ci, de$i era pri#e2dia 'nt"lnirii cu S/elob, erau silii s! treac! peacolo, fiind cea #ai rapid! cale de la 0etatea )oart! prin #uni* &n ce negur! dep!rtat! a ti#puluifusese durat tunelul cel lung $i puul #are, rotund, unde '$i g!sise S/elob s!la$ cu #ult! .re#e 'nur#!, nu se $tia6 dar orcii s!paser! $i ei 'ntr%o parte $i%ntr%alta, ca s! ocoleasc! b"rlogul, c"ndst!p"nii le d!deau de f!cut c"te o treab!* &n seara aceea, nu a.eau de g"nd s! p!trund! prea ad"nc,ci se gr!beau spre trecerile din #argine care duceau spre turnul lor de stra2! de pe st"nc!* 0ei #ai#uli erau .eseli, #ulu#ii peste poate de ce g!siser! $i .!1user!6 'n ti#p ce alergau, flec!reau $i bolboroseau, dup! felul lor* Sa# le au1ea glasurile aspre $i puternice prin aerul 'ncre#enit6 printre ele deslu$i dou! #ai r!sun!toare $i #ai aproape de el dec"t toate celelalte* Se p!rea c!erau cei doi c!pitani ai o$tilor care 'nc/eiau alaiul $i .orbeau 'n #ers*  : S/agrat, nu poi s!%i opre$ti gloata s! #ai fac! at"ta lar#!< #"r"i unul* N%a# c/ef s!dea S/elob peste noi*  : Las%o balt!, -orbag; Ai t!i fac g!l!gie $i #ai #are, 1ise cel!lalt* 4ar las!%i s! se1benguie $i fl!c!ii !$tia un pic* Socot c! nu%i ne.oie s! ne face# gri2i din cau1a lui S/elob* Se

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 222/225

 pare c! i%a intrat un cui 'n talp! $i bine%#i pare* N%ai .!1ut ce #i1erie era pe dru#ul sprecr!p!tura aia a ei bleste#at!< I%a# .enit o dat! de /ac, o s! i%o #ai face# de sute de ori* A$a c!las!%i s! r"d!* i%apoi, p"n! la ur#!, tot a# a.ut ce.a noroc> a# pus #"na pe ceea ce .or cei dinLugbur1*  : 0ei din Lugbur1 .or asta< 0e cre1i c%o fi< )i s%a p!rut a fi un elf ce.a #ai #ic* 0e

#are pri#e2die poate s%aduc! !sta<  : P"n! nu ne%o# uita la el, nu $tiu ce s!%i spun*  : O/o, a$adar, nu i%au spus despre ce e .orba* Nu prea ne spun tot ce $tiu, nu%i a$a< Nici#!car pe 2u#!tate* 4ar p"n! $i 0ei )ari s%ar putea s! gre$easc!, nu%i a$a<  : Ssst, -orbag;  -orbag .orbea foarte 'ncet, a$a 'nc"t Sa# abia de%i deslu$ea .orbele, de$i i se ascuiseau1ul*  : A$a o fi, 'ns! au oc/i $i urec/i peste tot, poate $i printre ai #ei* 4ar nu%i nici o'ndoial!, 'i nelini$te$te ce.a* Na1gulii sunt 2os, acolo, dup! c"te #i%ai spus6 la fel $i cei dinLugbur1* 0e.a le%a sc!pat printre degete*  : Printre degete, 1ici, f!cu -orbag*  : Las%o balt!, 1ise S/agrat* O s! .orbi# #ai t"r1iu despre asta* A$teapt! p"n! a2unge#dedesubt* E acolo un loc unde pute# sta de .orb!, c"nd s%or #ai dep!rta fl!c!ii*  Nu #ult dup! aceea, Sa# obser.! c! torele se f!cuser! ne.!1ute* Apoi se au1i un 1go#ottun!tor $i, 'n ti#p ce se gr!bea s! a2ung! acolo, ce.a bubui* 4up! c"te socotea el, orcii d!duser!de aceea$i ie$ire astupat! pe care o 'nt"lniser! $i el cu +rodo* Era $i acu# tot a$a*  Se p!rea c! era un bolo.an #are 'n dru#, dar orcii reu$iser! s! treac! cine $tie cu#, c!cile au1i glasurile dincolo* 0ontinuau s! alerge tot #ai ad"nc 'n ini#a #untelui, 'napoi spre turn*Pe Sa# 'l cuprinse de1n!de2dea* Luaser! trupul st!p"nului s!u $i%acu# 'l duceau departe, cu cine$tie ce g"nduri #"r$a.e, iar el nu se putea ine de ei* Se i1bi de blocul de piatr!, 'l '#pinse, darnu%l putu urni din loc* Apoi nu prea departe, cel puin a$a i se p!ru, au1i 'n!untru glasurile celordoi c!pitani* R!#ase neclintit, ciulind urec/ile, n!d!2duind s! deslu$easc! ce.a folositor pentruel* Poate c! -orbag, care p!rea s! .in! din )inas )orgul, a.ea s! ias! $i%atunci s%ar fi putut $i elstrecura acolo*  : Nu, nu $tiu, 1icea glasul lui -orbag* 4e regul!, soliile a2ung #ai repede ca ."ntul $i cag"ndul* 4ar eu nu pun 'ntreb!ri cu# de reu$esc* E #ai s!n!tos a$a* 5rrr; Na1gulii !ia '#i daufiori* A2unge s! se uite la tine $i%i iau pielea, de te las! gol%golu, 'n 'ntunericul din parteacealalt!* 4ar el 'i iube$te6 'n 1ilele noastre, sunt r!sf!aii lui, a$a c! n%are nici un rost s! ne pune# de%a cur#e1i$ul* &i spun eu, nu%i 2oac! s! slu2e$ti 2os 'n cetate*  : Ia s! .e1i ce gro1a. ar fi s! stai aici, cu S/elob; spuse S/agrat*  : )i%ar pl!cea s! stau departe de toi* 4ar e r!1boi, iar c"nd s%o ter#ina, poate%o fi #aiu$or*  : Se 1ice c! #erge bine*  : Poate, #or#!i -orbag* O# .edea* 4ar, 'n orice ca1, dac! #erge bine, ar trebui s! fieloc #ai #ult* 0e 1ici< 4ac%o# a.ea noroc, o s! ne lu!# t!lp!$ia de%aici, s! ne%a$e1!# unde.a,de capul nostru, cu c"i.a fl!c!i de 'ncredere, unde.a unde%i prad! bogat!, bun! $i la%nde#"n!6 $if!r! #a/!ri*  : A/; f!cu S/agrat* 0a pe .re#uri;  : 4a, 1ise -orbag* 4ar nu te bi1ui pe asta* Eu unul #! ca# 'ndoiesc* 0u# 'i spunea#,#a/!rii = $i%aici glasul i de presc/i#b! aproape 'ntr%o $oapt! = da, c/iar $i cei #ai #ari, potgre$i* 0e.a le%a sc!pat printre degete, cu# ai 1is tu* A$ 1ice eu, 'nc! le scap!* A$a c! trebuie s!fi# cu oc/ii%n patru* 0ei din nea#ul Uru sunt #ereu pu$i s! dreag! lucrurile $i dup%aia nici

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 223/225

#!car un #ulu#esc nu cap!t!* 4ar nu uita> .r!2#a$ii nu ne iubesc nici pe noi #ai #ult dec"t peel, iar dac! reu$esc s!%l dea gata, ne%a luat gaia; 4ar, ia s! .ede#> c"nd i s%a poruncit s! ie$i<  : AcuB aproape un ceas6 c/iar 'nainte s! ne .e1i* A .enit o solie> Na1gul nelini$tit*Iscoade pe Sc!ri* 4ublai stra2a* &nc! una la cap!tul Sc!rilor* A$a c%a# .enit i#ediat*  : Ur"t! treab!, 1ise -orbag* 3e1i? Str!2erii no$tri T!cui sunt nelini$tii de #ai bine de

dou! 1ile6 $tiu sigur* 4ar str!2erilor #ei nu li s%a poruncit s! #ai stea o 1i $i nici la Lugbur1 nu s%atrans#is .reun #esa2, datorit! 'n!l!rii )arelui Se#nal $i a cobor"rii Na1gulului Supre# lar!1boi* )i%au spus c! din cau1a asta nu i%au putut deoca#dat! atrage atenia Lugbur1ului*  : Socot c! Oc/iul a a.ut alt! treab!, 1ise S/agrat* Se spune c! departe, la apus, se petreclucruri #ari*  : A$a o fi, #or#!i -orbag* 4ar 'ntre ti#p .r!2#a$ii au urcat sc!rile* i tu ce%ai f!cut<Trebuia s! .eg/e1i, nu%i a$a< 4oar ai a.ut porunc!* 0e%ai p!1it<  : A2unge; Nu #!%n.!a tu pe #ine; N%a# 'nc/is un oc/i* Ne%a# dat sea#a c! se petrecece.a necurat*  : +oarte .esel*  : 4a, foarte .esel> tot felul de lu#ini, de strig!te $i alte alea* 4ar S/elob era pus! s! fac!ce.a* +l!c!ii #ei au .!1ut%o '#preun! cu Turn!torul ei*  : Turn!torul ei< Ăsta ce #ai e<  : A/, dac!%l .edeai; )ic, slab, negru, ca un p!ian2en $i el sau, #ai degrab! ca o broasc!'nfo#etat!* A #ai fost pe%aici* Pri#a oar! a ie$it din Lugbur1 cu ani 'n ur#! $i ni s%a tri#is .orb!de foarte de sus s!%l l!s!# s! treac!* 4e%atunci a urcat sc!rile o dat! sau de dou! ori, dar l%a#l!sat 'n pace> se pare c! are o 'nelegere cu 4o#nia Sa St!p"na* Presupun c! nu%i bun de #"ncat,c!ci ea nu s%ar sinc/isi de poruncile de sus* 4ar, n%a# ce 1ice, ai o stra2! gro1a.! 'n .ale> a #aifost pe%aici cu o 1i 'nainte de 1ar.a asta* Asear!, #ai de.re#e, l%a# .!1ut noi* &n orice ca1, fl!c!ii#ei #i%au 1is c! 4o#nia Sa St!p"na se distrea1! $i nu #i%a# f!cut proble#e, o dat! ce%a# pri#it #esa2ul* )%a# g"ndit c! Turn!torul ei i%a adus .reo 2uc!rie sau c!, poate, i%ai tri#is tu undar = un ostatic luat 'n r!1boi sau ce.a de soiul !sta* Nu #! bag 'n 2ocurile ei* Lui S/elob nu%i st!ni#ic 'n cale c"nd e la ."n!toare*  : Ni#ic, /ai< E$ti c/ior, nu .e1i ce se petrece acolo, 'nd!r!t< (i%a# spus, nu%#i#iroase%a bine* Oricine%o fi fost acolo, pe sc!ri, e sigur c%a intrat* I%a t!iat p"n1a $i%a ie$it cu binedin .!g!un!* Ia g"nde$te%te bine la asta;  : P!i, oricu#, p"n! la ur#! a pus laba pe el, nu%i a$a<  : S! pun! laba pe el< Pe cine< Pe st"rpitura aia< 4ac! era nu#ai el, l%ar fi ."r"t eade#ult 'n c!#!rua ei $i%ar fi $i%acu# acolo* Iar dac! Lugbur1 l%ar .rea, s! .e1i cu# te%ai #aiduce dup! el; 0e #ulu#ire pe tine; 4ar n%a fost nu#ai !la*  La acestea, Sa# ascult! cu #ai #ult! luare%a#inte $i '$i lipi urec/ea de st"nc!*  : 0ine%a t!iat funiile cu care l%a%nf!$urat< Tot !la care%a t!iat $i p"n1a* N%ai .!1ut< icine%a 'nepat%o pe 4o#nia Sa St!p"na< Socot c! acela$i* i unde%i el< Unde e, S/agrat<  Acesta nu%i r!spunse*  : )ai bine las!%te p!guba$* Nu%i ni#ic de r"s* tii foarte bine c! ni#eni n%a #ai 'nepat%o p"n! acu# pe S/elob* Nu c! #i%ar p!sa de ea6 dar, g"nde$te%te, e cine.a care se pli#b! pe%aicicu# pofte$te, #ai r!u ca orice r!sculat, a$a cu# nu s%a #ai 'nt"#plat de la )arele Asediu, 'nstr!.ec/i#e* 0e.a le%a sc!pat printre degete*  : i ce%o fi< #or#!i S/agrat*  : A$a cu# ne%arat! se#nele, 0!pitane S/agrat, !sta care se pli#b! liber e un #arer!1boinic, dup! c"t se pare, un elf, sau oricu# cu o sabie elfeasc! $i, poate, cu o secure* i se pli#b! pe l"ng! tine, iar tu /abar n%ai* Tare .esel, ai dreptate;

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 224/225

  -orbag scuip!* Sa# sur"se 'n.er$unat, au1ind descrierea care i se f!cuse*  : Of, tu totdeauna ai .!1ut lucrurile%n negru, 1ise S/agrat* N%ai dec"t s! cite$ti se#nelecu# pofte$ti, dar poate c! sunt $i alte feluri de%a le citi* Oricu#, a# str!2eri 'n fiecare punct $i #!.oi ocupa pe r"nd de toate* 4up! ce%o s! arunc o pri.ire creaturii pe care%a# pus #"na, o s! #!%ngri2esc de celelalte*

  : &i spun eu, n%ai s! afli prea #ulte de la !la #ic, 1ise -orbag* S%ar putea s! n%aib!ni#ic de%a face cu beleaua ade.!rat!* Nici #!car !la #are cu spada ascuit! n%a dat, se pare, doi bani pe el, o dat! ce l%a l!sat s! 1ac! acolo6 nu%i dec"t un $iretlic elfesc*  : O# .edea* 7ai, acu#; A# p!l!.r!git destul* 7ai s! .ede# ce%i cu ostaticul !la*  : 0e%o s! faci cu el< Nu uita c! eu l%a# .!1ut 'nt"i* 4ac! facei .reun c/iol/an, .re# $inoi partea noastr!*  : Ei, asta%i acuB, #or#!i S/agrat* A# $i eu poruncile #ele* i nu%i .orba doar s! neu#fla# burdi/anele p"n! cr!p!#* Oricine calc! f!r! .oie pe p!#"ntul !sta trebuie dus 'n turn*Ostaticul .a fi 2upuit* Trebuie s! tri#ite# i#ediat la Lugbur1 o .orb! despre fiecare obiect,.e$#"nt, ar#!, scrisoare, inel = orice #!runi$* i asta nu#ai la Lugbur1* Iar ostaticul .a fi p!strat .iu $i ne.!t!#at, sub porunca s! fie o#or"t oricine face altfel, p"n! c"nd tri#ite El s!%i fieadus sau .ine personal s!%l .ad!* E destul de clar $i%a# s! ur#e1 porunca*  : Dupuit, /ai< f!cu -orbag* 0e%i fac, 'i scot dinii, 'i s#ulg ung/iile $i p!rul<  : Nu, ni#ic din toate astea* Ostaticul e pentru Lugbur1, i%a# spus* &l .or .iu $ine.!t!#at*  : O s!%i fie tare greu, r"se -orbag* Nu #ai e dec"t un /oit* Nu%#i dau sea#a ce%o s!fac! 'n Lugbur1 cu%a$a ce.a* Pot s!%l pun! direct 'n oal!*  : Prostule, #"r"i S/agrat* +aci pe de$teptuB, dar nu $tii o #uli#e de lucruri pe care le$tiu alii* O s%a2ungi tu 'n oal! sau o s! te%n/ae S/elob, dac! n%ai gri2!* 7oit; Asta%i tot ce $tiidespre 4o#nia Sa St!p"na< 0"nd '$i 'nf!$oar! .icti#a 'n funii, 'nsea#n! c! are poft! de carne* Nu #!n"nc! #ort!ciuni $i nici nu bea s"nge rece* TipuB !la nu%i #ort*  Sa# a#ei $i se prinse de bolo.an* Si#i c! toat! lu#ea 'ntunecat! se 'ntorcea cu fundu%nsus* Uluirea fu at"t de #are, 'nc"t aproape c! le$in!6 dar p"n! $i c"nd se c/inuia s!%$i .in! 'n fire,$tia un singur lucru> 8Neg/iobule, n%a #urit $i%ai $tiut asta 'n ini#a ta* Nu te #ai 'ncrede 'n capult!u, Sa# &neleptule6 nu%i at"t de bun* Neca1u%i c! n%ai n!d!2duit niciodat! cu ade.!rat* Acu#,ce%i de f!cut<9 Pentru #o#ent, nu era ni#ic de f!cut6 ni#ic altce.a dec"t s! stea proptit de pietroiul acela neclintit $i s! asculte glasurile orcilor tic!lo$i*  : La naiba, f!cu S/agrat* Are #ai #ulte otr!.uri* 0"nd '$i prinde prada, 'i 'nfige un col'n g"t $i%o face neputincioas!, ca pe un pe$te cu burta spintecat!* Apoi '$i face #endrele* (i%aducia#inte de #o$ Uft/a< Nu #ai $tia# unde e de 1ile%ntregi* L%a# g!sit apoi 'ntr%un cotlon6 erasp"n1urat, dar 'n .ia!* 0e%a# #ai r"s; Poate c! uitase de el, dar nu l%a# atins, c!ci nu%i bine s! te bagi 'n treburile ei* Ai s! .e1i, st"rpitura aia o s! se tre1easc! 'n c"te.a ceasuri6 $i%afar! de faptulc%o s!%i fie o .re#e ca# r!u, n%o s! #ai aib! ni#ic* Sau n%ar #ai a.ea, dac! l%ar l!sa Lugbur1 'n pace* Asta ca s! nu #ai .orbi# de locul unde se afl! $i de ce%o fi #ai p!it p"n! acu#*  : i de ce%o s! #ai p!easc! de%acu# 'nainte, r"se -orbag* &n orice ca1, pute# s!%ispune# ni$te po.e$ti, dac! n%a.e# .oie altce.a* Nu cred c%a #ai fost 'n dr!g!la$ul Lugbur1, a$ac! s%ar putea s!%l interese1e ce%l a$teapt!* O s! fie #ai .esel dec"t #! g"ndea#* 7ai s! #erge#;  : N%o s! fie ni#ic .esel, 'i spun eu, 1ise S/agrat* i trebuie s!%l p!1i#, altfel sunte##ori cu toii*  : 5ine; 4ar dac%a$ fi 'n locul t!u, l%a$ prinde pe%!la #are care%i liber, 'nainte de%a tri#ite.orb! la Lugbur1* N%o s! sune prea bine c"nd o s! le spui c%ai prins pisoiul, dar i%a sc!pat #"a*

8/12/2019 J. R. R. Tolkien-Stapanul Inelelor- Cele Doua Turnuri

http://slidepdf.com/reader/full/j-r-r-tolkien-stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri 225/225

  -lasurile se dep!rtar!* Sa# au1i 1go#otul pa$ilor sting"ndu%se* &$i re.enise din uluial!,dar 'l cuprinsese furia*  : A# dat gre$ cu toate; strig! el* tia# eu c%a$a o s! se%nt"#ple; AcuB au pus #"na pe eltic!lo$ii !ia, sc"rbele; S! nu%i p!r!se$ti st!p"nul niciodat!; Niciodat!; Asta era .orba #ea* i%#ispunea #ie ini#a ce.a* Sunt de neiertat; AcuB, trebuie s! #! 'ntorc la el cu#.a* Trebuie;

  &$i trase iar sabia $i 'i i1bi #"nerul de bolo.an6 dar nu se au1i dec"t un 1go#ot 'nfundat*&ns! spada luci 'nfl!c!rat!, 'nc"t 'ncepu s! .ad! pe 'ntuneric* Spre #irarea lui, .!1u c! bloculacela #are a.ea for#! de u$! $i era ca# de dou! ori #ai 'nalt ca el* 4easupra, era un loc gol $i'ntunecat, 'ntre bolo.an $i bolta 2oas! a desc/i1!turii* Era, probabil, doar o piedic! 'n calea luiS/elob, astupat! pe din!untru de .reun 1!.or sau de .reun bol la care .iclenia ei s! nu aib! ceface* 0u ulti#ele puteri, Sa# s!ri $i se apuc! de ."rful bolo.anului, apoi se c!1ni $i trecu dincolo*O lu! la fug! nebune$te, cu spada ar1"ndu%i 'n #"n!6 coti $i 'ncepu s! urce prin tunelul $erpuit*