Istoricul Bisericii “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”

din Măcin

Prof. Elena - Doina Stan

Istoricul Bisericii “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”

din Măcin

Ediţie îngrijită de P.C. Pr. Felix - Lucian Neculai, consilier cultural al Episcopiei Tulcii

Cuvânt de binecuvântare

Orice monografie în general, iar una închinată unui lăcaş de cult în special, este o lucrare meritorie având o valoare deosebită atât pentru autorul ei, cât şi pentru cei ce se vor apleca cu migală şi cu tragere de inimă asupra paginilor ei.

De fapt monografia unei biserici parohiale are un dublu scop. Acela de a scoate mai întâi din uitare şi din colbul istoriei, nume şi fapte care au marcat existenţa ei, iar mai apoi să prezinte pe larg realitatea actuală ce gravitează în jurul acesteia.

Ne bucură mult faptul că doamna prof. Stan Elena-Doina din Măcin s-a străduit să scoată la iveala şi să dea la lumina tiparului pentru prima dată o lucrare monografică închinată bisericii mari din oraşul Măcin având hramul ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Această biserică zidită între anii 1876-1878, a fost martoră a numeroase evenimente istorice ce s-au desfăşurat pe aceste plaiuri încărcate de istorie, de suferinţe dar şi de biruinţe.

Plămădită în vâltoarea Războiului de Independenţă din 1877-1878, război ale cărui consecinţe au condus apoi fireşte la revenirea Dobrogei la Patria mamă România, biserica mare din Măcin a cunoscut o vie şi intensă istorie, ea contribuind din plin prin slujitorii şi enoriaşii săi la păstrarea identităţii naţionale şi spirituale a românilor aflaţi sub vitregiile istoriei.

Încărcată aşadar de fapte şi vrednicii alese, ea îşi continuă şi astăzi misiunea ei liturgică, misionară, filantropică şi culturală fiind cu adevărat o ,,scară a cerului” şi o candelă nestinsă întru propovăduirea dreptei credinţe şi a faptelor celor bune evanghelice în rândurile păstoriţilor săi.

Felicităm apariţia acestei monografii ce va fi un veritabil izvor de cunoştinţe pentru viitorime, dar şi un prilej de cinstire a înaintaşilor, rugând pe Părintele luminilor să coboare ,,toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit” (Iacov I,17) asupra cititorilor ei.

Lucrare apărută cu sprijinul moral, spiritual, material şi logistic al: P.S.Dr. Visarion Bălţat, Episcopul TulciiPr. Prof. Felix – Lucian Neculai – consilier cultural al Episcopiei TulciiPr. Paroh Ioniţă Lucian şi al D-nei Preotese Ing. Ioniţă Alina-Daniela Primăriei MăcinParohiei Sf.Ap. Petru şi Pavel MăcinŞi al Familiei mele.

Glasul clopotelor ne cheamă la rugăciune.

Să ne adunăm ,,cu dragoste şi cu frică”să-I mulţumim Domnului pentru

darurile primite şi să-L rugăm să ne ajute şi în viitor, în drumul nostru

spre mântuire!

Cuvânt lămuritor

Prezenta lucrare a folosit date numai din bibliografia menţionată pentru că arhiva

bisericii ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel” a dispărut.

În timpul Primului Război Mondial, în toamna anului 1916, trupele germano-bulgare

au ocupat Dobrogea. Măcinul a căzut sub ocupaţia trupelor bulgare. Autorităţile româneşti au

luat arhiva parohiei, dar nu se mai ştie nimic de ea. Aşa s-a pierdut şi o monografie a bisericii

realizată de preotul Constantin Gherghişan în 1912 şi rămasă în manuscris în arhiva de atunci.

Date furnizate de acesta se găsesc în Măcinul şi împrejurimile sale de N.C. Munteanu-

Sculeni.

Mulţumesc bunului Dumnezeu că m-a ajutat să împlinesc un gând vechi, acela de a

întocmi acest istoric al sfintei noastre biserici!

Mulţumesc celor ce mi-au înţeles gândul şi m-au ajutat: doamna Mariana Leontescu

(fiica preotului Dumitru Gherghişan, domnul Corneliu Doniga (fiul preotului Ioniţă Doniga,

doamnelor Cecilia Angela Lal şi Silvia Gheorghiu (fiicele părintelui Dumitru Capaciurea) şi

domnului col. Vasile Stan.

Autoarea

Pământ binecuvântat!

Dumnezeu a privit cu drag acest loc de pe pământ şi ochii I s-au oglindit în mătasea ierbii înrourate şi-n lucirea apelor şi ţara aceasta a păstrat forma ochiului şi lumina cerească.

România e ca un ochi senin, deschis mereu spre toate zările, din care picură un bob de lacrimă în Mare. O lacrimă pentru vremuri apuse, o lacrimă pentru cei care nu mai sunt, căzuţi sfinţindu-şi cu jertfă glia, adormiţi cu bucuria victoriei sau cu gândul la cei ce vor urma, o lacrimă pentru doruri neîmplinite,… o lacrimă pentru Părintele Ceresc care a binecuvântat-o cu bogăţie şi frumuseţe şi care, sigur, o va ocroti şi ajuta în veci.

Şi picură lacrima trecând pe la noi, prin Dobrogea, picură prin Dunărea bătrână şi spală poalele Munţilor Măcinului.

Aici a fost cândva o cetate romană, Arrubium. Acum este un orăşel aşezat pe Dunărea veche, la o oră de navigat cu vaporul de la Brăila, sau la douăzeci de minute de parcurs cu maşina pe şoseaua ce-l leagă de comuna Smârdanul Nou (12km).

Măcinul ,,te aşteaptă vesel şi frumos, aşezat pe coasta deluşorului din apropierea Dunării, sprijinit cu un capăt pe apă, parcă ar fi vrut, ca un titan, să o oprească, iar cu celălalt,

pierdut în umbra munţilor de granit, din spatele lui.Chiar la mal, aşezată ca o strajă neclintită este ,,Cetatea”, vechiul Arrubium, mărturie a

aşezării romanilor, care a văzut ,,tot ce apele şi puhoaiele vremurilor au dus la vale pe Dunăre, sau au dus în susul ei, timp de peste două mii de ani”1.

Căutând prin tainica învolburare a istoriei, aflăm că în epoca romană, această cetate ca şi Troesmis (Turcoaia), era sediul politic, militar şi religios al Moesiei Inferioare şi de asemenea, centrul unui cult păgânesc în onoarea zeului Jupiter Arrubianus.

Creştinismul pe aceste locuri

1 N.C. Munteanu-Sculeni, Măcinul şi împrejurimile sale, Atelierele tipografice Presa, Brăila, f. a., p.5

Paşii Sfântului Apostol Andrei, solie a Mântuitorului Iisus Hristos, au sfinţit meleagurile dobrogene, aducând creştinismul. Din acest moment în Dobrogea au apărut creştinii, din care, mai târziu, în perioada persecuţiilor anticreştine, au odrăslit sfinţii martiri.

,,Odată cu triumful creştinismului, ca în toate părţile, aşa şi aici, templele păgâneşti au trebuit să fie prefăcute în biserici creştine, iar reşedinţa ca şi jurisdicţiunea sacerdotului roman a trebuit să fie ocupată şi continuată printr-un episcopat creştin”2.

După secolul al IV-lea, Dobrogea s-a aflat sub influenţa politică si religioasă a Bizanţului: ,,…Dardania, Tesalia, Dacia şi toate regiunile până la Dunăre ascultau din vechime ordinile date de Constantinopole. Această jurisdicţie s-a menţinut în timpul episcopatului şi Mitropoliei din Vecin,… până la strămutarea lui Hiachint în Ţara Romanească”.3

Măcin – aşezare ipotetică a Mitropoliei de Vicina

Cum stabilirea certă a locaţiei Vicinei face încă obiectul cercetărilor, am notat, în continuare, doar câteva păreri în favoarea Măcinului.

Vicina, Vecin, Vitzina – după părerea mea (Nicolae Dobrescu) această ,,localitate… este oraşul Măcin din Dobrogea”.4

Aceeaşi părere este argumentată istoric şi filologic de domnul profesor Niculae Mureşeanu în lucrarea sa Oraşul Măcin-coordonate în timp.

La Vicina, biserica s-a dezvoltat în episcopie, arhiepiscopie şi apoi mitropolie, aşa cum dovedeşte Radu S. Ciobanu în Evoluţia, rolul şi însemnătatea mitropoliei din Vicina: ,,Când existau formaţiunile politice în diploma Ioaniţilor (1247), eparhia de la Vicina avea rangul de episcopie, când a făcut Litovoi (1272) încercarea nereuşită de a-şi dobândi independenţa, a devenit arhiepiscopie, în fine când strămoşii lui Basarab au cuprins sub sceptrul lor, tot teritoriul Ţării Româneşti şi a devenit mitropolie”.5

În prima jumătate a secolului al XIV-lea nordul Dobrogei, deci şi Vicina, se afla sub sceptrul lui Basarab I, domnul Ţării Româneşti. Acesta şi-a îndreptat atenţia spre Mitropolia din Vicina, subordonată ierarhic Patriarhiei de Constantinopol.

,,La anul 1359 în luna mai, domnitorul muntean Alexandru Basarab a mijlocit pe lângă patriarhul Callist, de care atârna mitropolia de Vicina, ca apropiatul, vecinul său mitropolitul chir Iachint Hristopulos să fie mutat la Curtea de Argeş… pentru că Iachint va fi fost un bun cunoscător al limbii române şi slave.” 6

Despre persoana primului mitropolit al Ţării Româneşti, ,,Iachint, ştim…cât ne spun Acta Patriarhatus Constantinopolitanae (Actele Patriarhiei Constantinopolitane) adică că el era un bărbat distins, cuvios, învăţat, ... era unul dintre mitropoliţii dependenţi de Patriarhul Constantinopolitan”.7

2 Ibidem, p.53 Al. I. Dumitrescu, O excursiune în nordul Dobrogei, Arrubium şi Mitropolia din Măcin, în ,,Cercetări istorice” – Stab. de arte grafice Euf. N. Miulescu, Bucuresci, 1904, p.33.4 Prof. Nicolae Dobrescu, Întemeierea mitropoliilor şi a celor dintâi mănăstiri din ţară. Contribuţiuni la istoria bisericii române, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, 1906, p. 45.5 Niculae Mureşeanu, De la Arrubium…prin Vicina…la Măcin, Editura Eficient, Bucureşti, 2002, p.31-32.6 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p. 594.7 Prof. Nicolae Dobrescu, op. cit. p. 44.

De asemenea ,,se ştie că Iachint, primul mitropolit al Ungaro-Valahiei, a fost ultimul mitropolit de Vicina”,8 căci ,,actul din 1359 a reprezentat ,,fuziunea” prin persoana lui Iachint a mitropoliei de Vicina cu cea de Curtea de Argeş”.9

Biserica Sfinţii Apostoli Petru ş i Pavel

S-ar părea că ,,Biserica românească din Măcin este moştenitoarea vechii Mitropolii din Vecin”.10

Acelaşi autor, Al. I. Dumitrescu, ne spune că adunând însemnări de la bisericile din satele vecine a constatat că biserica românească din Măcin exista şi până în secolul al XVII-lea.

Documente care să ateste aceasta, nu am găsit.În 1828 a început războiul ruso-turc; aceştia din urmă fiind înfrânţi, se încheie pacea

de la Adrianopol, în anul1829.Din lucrarea Măcinul şi împrejurimile sale de N.C. Munteanu-Sculeni (pag.36) aflăm

că ,,în 1828 Măcinul a fost ars. Între anii 1833-1834 au venit din ţară şi s-au stabilit în Măcin, următoarele familii: Bărboşenii, Sărdărenii, Şerbeştenii, Horîncenii, Prutenii, Transilvănenii, (zişi mocani) şi Nistureni, cari au găsit aici alţi români, turci, greci, etc.”

,,Dacă a fost sau nu la acea dată biserică în Măcin, nu se ştie. Sigur este că au ales pe Gh. Vulpe, om bogat ce avea trecere la cuvânt şi în a cărui casă, Paşa din Rusciuc trăgea când venea prin Măcin. Chiar Vlădicii după vremuri când veneau să strângă jitea, la dânsul în gazdă poposeau. Deci, ducându-se Gh. Vulpe la Rusciuc capătă învoirea să-şi facă biserică. Nu se ştie pe al cui nume va fi fost firmanul dat, dar probabil pe al grecilor, căci ei erau mai cu dare de mână.”

Majoritatea populaţiei o formau românii şi grecii. Bulgari erau puţini şi numărul lor s-a mărit între anii 1840-1845, venind dinspre Bazargic (azi Dobrich în Bulgaria).

,,Biserica făcută în 1834 n-avea turnuri, ci numai o cruce în faţă pe frontispiciu şi, alta mare în mijlocul bisericii. Nu a rămas nicio inscripţie de pe acele vremuri. Biserica a avut hramul Sf. Apostoli, iar ctitori ai bisericii sunt: Gh. Vulpe, Ioniţă Vulpe (fiu), Hagi Raduş, Hagi Mincu, Eni Lungu, Tănase Bărboşteanu, Tudor Ciobanu, Bobi Lazarof, Tudor Sularof, Mincu Vladof, şi Gh. Abogiu. Aceştia au contribuit cu suma de 23000 galbeni pentru zidire şi înfrumuseţare.

Tot dintre aceşti ctitori s-au ales şi epitropi pentru îngrijirea bisericii şi administrarea ei.”

Dintre preoţii care au slujit în perioada 1834-1876 amintim: Eftimie, Marian, Ioan, Vasile şi Ioan.

În anul 1839, ieromonahul rus Partenie, mergând spre muntele Athos, trece prin Dobrogea şi aflăm că: ,,trecând Dunărea pe la Măcin, vede biserica românilor afară din oraş, ca un hambar, făcută din scânduri, mânjită cu glod, acoperită cu olane şi cu o latură deschisă,

8 Petre Diaconu, Despre localizarea Vicinei, în rev. ,,Pontica” nr.3, Constanţa,1970, p. 276.9 Niculae Mureşeanu, op.cit., p.37.

10 Ibidem, p. 134.

fără cruce şi fără clopote. La mirarea sa, i s-a explicat că, creştinul care a vrut s-o acopere a fost spânzurat”.11 Acelaşi ieromonah apreciază că ,,în oraş ţăranii sunt foarte buni şi fac o excelentă primire străinilor”.

Localnicii au răspuns uimirii lui: ,,Dumnezeu fie lăudat! Noi suntem mulţumiţi că o avem, căci de bine de rău, noi am păzit-o contra turcilor care voiau să-i pună foc”.12

Mai târziu, ,,pe ruinele unei biserici româneşti, care exista pe la 1839, bulgarii au început zidirea unei biserici, pe care au construit-o până aproape de înveliş. Surpându-se bisericuţa de scânduri, făcută în pripă, a românilor, românii au terminat biserica începută de bulgari, şi astăzi în tot Măcinul există o singură biserică”.13

În aceeaşi scriere se menţionează: ,,Vechea biserică română din Măcin avea hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Bulgarii deşi în antagonism cu Românii, şi Episcopul lor cu Episcopul grec, au căutat să aşeze biserica pe ruinele celei româneşti şi să-i împrumute aceiaşi patroni pentru hram”.14

Privitor la fondul de carte veche al bisericii din Măcin, studiat de Nicolae Iorga, consemnăm următoarele:

1. Pe un Triod din 1731:Sfârşitu şi luĭ Dumnezeŭ mărirea, saŭ laudă, - cum vreĭ vrea a zice.2. Pe o Cazanie din Moscova, în 1759, însemnare că a fost dată de protoiereul Chiril din

Cotelŭ, şi de popa Velicucicĭ, fiul МЕИШІЙ, ЏЕРKOBNЇИ АПОСТОЛЬ ОУ МАЧИΝЬ ( n.n. fiul micii biserici apostolice din Măcin). Iscăleşte popa Chiril, în 12

April, 1850.3. Triod rusesc din 1813. Dăruit în 1851.4. Penticostariŭ din 1834, Moldova.5. Octoih din 1836 de la Neamţ.6. Pe o Psaltire de la Neamţ din 1836:În numele Tatăluĭ şi Fiuluĭ şi Sfăntuluĭ Duh; amin. Hristu Ioanu scris.7. Pe Mineie din Neamţ:

Aceste doaî Minei s’aŭ cumpărat de cătră dumnealor Stanŭ Badilaşŭ, Tudorŭ sinŭ Dimitru Savastisŭ, Tanase Savastis, spre a fi în besărica de a pururea, spre veşnică pomenire;1838, Av[gus]t 12.

Acestea Minei s’aŭ cumpăratŭ de cătră Ivanŭ Baciŭ cu Tudoraşcu Păvălaşŭ, spre a fi în besărică de a pururea, spre vecinică pomenire;1838, Av[gus]t 12.

Aĉasta carte s’aŭ luoatŭ de cătră dum[nea]lorŭ moşiŭ Manoli Gherghişanŭ, Gherghina, Stoica Nenciŭ, Stoianŭ, Dinu Stoianŭ, pentru a fi în besărică la Mecinŭ de a pururea, spre veşnica pomenire;1838, Av[gus]t 21. Satŭ Gărliciŭ. Aceste doaă Minei, Martie şi Aprilie, s’aŭ cumparatŭ de cătră dum[nea]lorŭ Petcu Matalăŭ, Stanŭ Riţoiŭ, Gheorghie Cazacŭ, Flore Buf[u], Ioanciŭ Prună, Neagulŭ Cimpoeşulŭ, spre a fi în besearică de a pururea, spre veşnică pomenire, în Mecinŭ;1838, Av[gus]t 15. Aceste dooă Minei, Iulie şi Avgustŭ, s’aŭ cumparatŭ de cătră dum[nea]lorŭ Costandinŭ Tudurachi, Gheorghiţi Tudurachi, spre a fi în besărică de apururea, spre veşnică pomenire. Şi Tudorŭ Trifŭ;1838, Avg[us]t 12.

Aceste Minei s’aŭ cumparatŭ de cătră moşŭ Mitiul ot Garvan[a], Gherghe şi alţiĭ, de a fi în besărică de a pururea, spre veşnică pomenire; 1838, Av[gus]t 12.8. Triod din Neamţ, 1847.

11 *** 1878-1928 – Cincizeci de ani de administraţie românească, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1988, p. 594. 12 Niculae Mureşeanu, op.cit. p.71.13 Al.I Dumitrescu, op.cit. p. 31.14 Ibidem, p.32.

9. Mineie ale luĭ Şaguna.10. Evanghelie rusească, dăruită de Druma Vărbanuvŭ; 1850, 13 Februar.11. Tipic din 1851, cu însemnare bulgărească, că este al biserici din ,,Macinŭ”.12. Evanghelie bulgărească din Constantinopol, 1858.13. Mineiŭ rusesc pe August; 1851, 18 Ianuar, dat de ,,Gheţu Cociuvicĭ, Petru

Mihuilovicĭ”.14. Pe un Octoih basarabean din 1862: Ačastă carte este s.m. Cocoşului”.15

După anul 1829 la Tulcea se înfiinţează o Arhiepiscopie – Mitropolie, dependentă de Patriarhia ecumenică de la Constantinopol şi care avea jurisdicţie asupra Dobrogei până la Silistra. Primul ei arhipăstor cunoscut este Panaret, urmat de Ieronim, care pe la 1855 se stabileşte la Tulcea. După el, urmează la conducerea Mitropoliei de Tulcea, Dionisie, apoi Nichifor de Carpat.

În perioada 1860 – 1870, moment în care naţiunea bulgară a început să se separe bisericeşte de Patriarhia Ecumenică şi şi-a ales un episcop bulgar în persoana mitropolitului Grigorie Cervenschi, acesta, venind la Tulcea, a rupt relaţiile cu episcopul grec Dionisie din Tulcea, (î.1862-1877). Bisericile româneşti au fost şi ele tentate să iasă de sub autoritatea mitropolitului grec, dar curând au renunţat deoarece mitropolitul bulgar, deşi făgăduia înlesniri, încerca să impună limba bulgară prin biserici. Conflictul dintre cei doi mitropoliţi, grec şi bulgar, i-a împărţit şi pe românii din Tulcea, provocându-le, până la Războiul de Independenţă, mari tulburări.

Discuţii au fost şi în Măcin şi au durat doi ani. Apoi, comunitatea bulgară a plătit românilor şi grecilor 18000 de piaştri ca să-şi facă aceştia altă biserică. Aşa s-a ridicat în 1872 Biserica Sfântul Nicolae. Ctitorii au fost: Constandin Leonida, Gligorachii Mavrichii, Dumitru Şoarece zis Munteanu, C. Vădineanu, Iordache Cireaşă şi N. Gogan.

Această biserică s-a dărâmat în 1881: ,,Era făcută din lut (chirpici), având proporţii prea mari şi lipsă de legături şi din cauza greutăţii, nu a vremurilor, ci a acoperământului, într-o bună noapte s’a prefăcut într-un morman de moluz”.16

Din ea a rămas doar sfânta masă, zidită într-o troiţă în care credincioşii aprindeau permanent candela. Apoi nu s-a mai aprins candela şi în final troiţa a fost dărâmată. Azi pe locul acela se află noua clădire a Şcolii de arte şi meserii (str. V.Alecsandri).

La momentul dărâmării bisericii Sf. Nicolae, toată averea ei a trecut în patrimoniul bisericii Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

După N. C. Munteanu – Sculeni, biserica ,,Sf. Apostoli” s-a refăcut între 1876-1878. Ctitorii ei sunt: Ghenu Stoianof (al cărui mormânt este în curtea bisericii), Mincu Casu, P. Denciu, Marinciu Sularof, Sfeatcu Petcu, Apostol Chibrit, Nicolae Gabrov, Dumea Verbanof, Mihali Marcu, Hagi Raduş, Suzana Barbu, Iordache Cireaşă, Primăria Măcin, Hariclia Cristescu şi Niţă Moroianu”.17

În anul 1889 ,,Lascăr Catargiu, demnitar în guvernul român de atunci, ordona repararea bisericii oraşului Măcin cu fonduri din bugetul oraşului, 4000 lei.

La 2 octombrie (acelaşi an), prefectul judeţului Tulcea întocmeşte un raport prin care aduce la cunoştinţă ministerului de resort, că biserica din Măcin este într-o gravă stare de degradare şi că s-a consultat cu administratorul de plasă şi cu protoiereul judeţului, care i-au adus la cunoştinţă că episcopul locului a dat ordin de a nu se face nicio reparaţie, pentru că intenţiona să construiască o biserică nouă la Măcin.

15 Nicolae Iorga , Însemnări pe cărţi ale Bisericii din 1838 în vol. ,,Studii şi documente cu privire la istoria românilor, adunate şi tipărite de Nicolae Iorga, Bucuresci 1901-1916”, vol.15, Editura Minerva, vol.XV, p.53-55. 16 N.C. Munteanu-Sculeni, op.cit. p. 36.17 Ibidem, p. 37.

Rezoluţia pusă de Lascăr Catargiu pe raportul primit, preciza că reparaţia bisericii nu contravine posibilităţii de a construi în viitor un nou lăcaş. Dar lipsind fondurile, iar starea de degradare fiind avansată, trebuie făcută reparaţia cu mijloace din buget, urmând a se depune în fiecare an o sumă pentru construirea unei noi biserici, care ar putea începe când se vor asigura fondurile necesare”.18

Se pare că reparaţiile s-au făcut cu temei, probabil în 1891, când s-au adăugat bisericii cele trei turle şi pridvorul.

,,Din dosarul 806/1903, aparţinând M.A.I. (Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, Dosar M.A.I. nr. 637/1903, fila 46) se pot constata următoarele:

Cultul: Avem o biserica ortodoxă care serveşte şi de catedrală, cu un personal de trei preoţi, doi cântăreţi şi un paraclisier, plătiţi acum din fondurile Comunei. Acest locaş a fost pictat pe dinăuntru în ulei dându-se astfel cuviinciosul aspect al unui locaş sfânt.

S-a organizat un cor vocal dirijat de către persoane competente, recomandate de Episcopul de Galaţi şi plătit din bugetul comunei”.19

În 1906, …avem o biserică catedrală în comună, în bună stare cu un personal de doi preoţi, cu doi cântăreţi şi un paraclisier, toţi retribuiţi de comună”.20

Reparaţii capitale s-au efectuat în anul 1928, când s-a refăcut şi pictura în tehnica fresco, de către pictorul Gheorghe Eftimiu din Bucureşti. Lucrarea s-a terminat în 1929 şi a costat 400000 lei.

În 1967 s-au făcut reparaţii la temeliile exterioare în valoare de 80000 lei.În perioada 1976-1977, s-au făcut reparaţii capitale. Tencuiala exterioară a fost

decopertată până la cărămidă şi biserica a fost tencuită cu praf de piatră. În interior s-a curăţat tencuiala până la cărămidă şi s-a tencuit cu nisip şi var, pereţii fiind pregătiţi pentru pictură. Lucrările de reparaţii au fost executate de Cooperativa Meşteşugărească Unirea din Măcin, iar pictura a fost executată de pictorul Dimitrie Bănică din Bucureşti. Lucrările au costat în total 900000 lei.

Biserica a fost sfinţită în ziua de 14 noiembrie 1977 de către Episcopul - Vicar Epifanie Tomitanul, din încredinţarea Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Antim Nica al Dunării de Jos.

Între obiectele rare care se găseau în biserică şi care au fost luate la muzeul de artă bisericească de la Mânăstirea Cocoş, menţionăm:

Triodul (tipărit la Râmnic în limba română la anul 1731 în timpul episcopului Inochentie).

Psaltirea (tipărită la Moscova în 1759 în timpul împărătesei Ecaterina Petrovna). Penticostar (tipărit la Kiev în limba slavonă). Liturghier (în limba română, tipărit în timpul domniei lui Mihail Şuţu). Evanghelie (tipărită în limba română în anul 1794).21

Din istoria recentă a bisericii, amintim şi pagina neagră a zilei de 4 august 2001, când, de la o candelă rămasă aprinsă, au luat foc obiectele de pe Sfânta Masă. S-a refăcut totul, s-au spălat pereţii şi în octombrie 2001, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, a resfinţit Sfântul Altar.

Pe 29 iunie 2007, odată cu hramul sfintei noastre biserici, a fost sărbătorit şi părintele paroh Dumitru Capaciurea, pentru ieşirea la pensie după 60 de ani de preoţie, 40 numai în Măcin. Atunci Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească

18 Niculae Mureşeanu, op.cit., p. 107-108, cu date de la Arhivele Istorice Centrale, Fondul Ministerului de Interne, Dosar 508/1889, înv.320, fila 131.19 Ibidem, p.137, cu date de la Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, Dosar M.A.I. nr.637/1903, fila 46.20 Ibidem, p. 162 cu Dosar M.A.I. nr.1796/1906, fila 23, 24.21 Pr. Dumitru Capaciurea, Istoricul Bisericii Sf. Ap. Petru şi Pavel din Măcin

împreună cu un sobor de preoţi. Părintele Dumitru Capaciurea a rămas paroh onorific şi în activitate. A fost numit paroh, tânărul preot Lucian Ioniţă, care slujeşte împreună cu preotul Marian Cernica, fiu al oraşului.

La 25 martie 2008, în nou înfiinţata Episcopie a Tulcii, am primit Bunăvestire prin numirea la cârma acesteia a Preasfinţitului Părinte Episcop Dr. Visarion Bălţat, care, la numai două săptămâni de la întronizare, ne-a onorat şi binecuvântat prin vizita în sfânta noastră bătrână biserică.

Preasfinţia Sa a revenit printre noi la 15 august 2008, pentru un eveniment trist; plecarea la Domnul a părintelui nostru Dumitru Capaciurea.

În vara anului 2008 s-a început construcţia unei noi clopotniţe şi s-a făcut instalaţia pentru încălzirea cu gaz metan a Bisericii. Costul lucrării: 30000 lei.

În decembrie 2008 sfânta biserică s-a înnoit cu geamuri termopan, care le-au înlocuit pe cele vechi, îmbătrânite de vremi. Lucrarea a costat 25000 lei.

În concluzie, neavând alte date, se poate socoti că Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a fost construită prin 1839-1840, pentru ca între 1876-1878 să fie refăcută şi în 1891 din nou reparată şi întregită cu turle şi pridvor.

Pisania ne spune însă că biserica este construită între anii 1876-1878.

,,Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului, cu desăvârşirea Sfântului Duh, s-a zidit această Sfântă Biserică cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în 1876-1878.

În anii 1975-1977s-au făcut reparaţii capitale şi s-au executat şi lucrările de pictură în tehnica fresco, în vremea P. F. Părinte Iustin Patriarhul României, a Î.P.S. Arhiepiscop Dr. Antim Nica, al Tomisului şi Dunării de Jos, Paroh fiind Pr. Doniga Ioniţă şi Pr. Capaciurea Dumitru, iar cântăreţi Pavel Ermogen şi Cocu Gheorghe.

Toate lucrările s-au făcut cu cheltuiala credincioşilor din oraşul Măcin, jud. Tulcea.Sfinţirea s-a făcut la data de 13 noiembrie 1977 de către P.S. Episcop - Vicar Epifanie Tomitanul. Pictor Dimitrie Bănică, Bucureşti.”

Biserica se află pe strada Sf. Apostoli, la nr. 1. Are aproximativ 15 m înălţime, şi o suprafaţă de aproximativ 200 mp.

Arhitectural, biserica prezintă un plan de cruce greacă.Deasupra, din turla străpunsă de opt ferestre, Hristos - Pantocrator ne binecuvintează.La nord şi la sud lumina pătrunde prin câte trei ferestre.În plan, biserica prezintă la răsărit absida altarului cu o fereastră, la stânga

proscomidiarul şi la dreapta diaconiconul.În partea opusă, la vest, deasupra intrării în naos este cafasul din care corul ridică rugi

spre cer.Din exterior, intrarea se face prin pronaos.În interior, veşmântul de pictură acoperă pereţii cu sfinţi şi, în registrul superior cu

compoziţii de ansamblu, scene biblice. Se observă interesul pentru naraţiune şi portret.Din cerul Sfântului Altar, Maica Domnului pe tronul de Împărăteasă, înconjurată de

îngeri, se bucură de Sfânta Liturghie.Iconostasul actual datează din anul 1891. În registrul central, icoanele împărăteşti

Mântuitorul Hristos şi Maica Domnului sunt donate de Harecleea Cristescu (învăţătoare, directoare a Şcolii de Fete din Măcin în perioada 1898-1918) din Brăila la 25 martie 1895.

Icoana de hram, a patronilor bisericii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, este donată de Dumitru Boşneagu în 1898.

Icoana Sf. Ioan Botezătorul este donată tot în 1898 de Ioan Neculai Bâscă.

Pe uşa diaconească din stânga, icoana Sf. Arhanghel Mihail este donată de Gavriil Cernencov cu soţia sa Cristina în 1894. Urmează icoana Sf. Trifon, donată de I. P. Florea în 1914.

Pe uşa diaconească din dreapta, icoana Sf. Arhanghel Gavriil datează tot din 1894 şi este pictată de M. Orăşianu.

S-ar putea ca ambii arhangheli să aibă acelaşi pictor şi acelaşi donator.Urmează icoana Sfântulul Nicolae.La dreapta şi la stânga iconostasului stau blânzii părinţi ai Maicii Domnului, Sfinţii şi

Drepţii Ioachim şi Ana.Uşile împărăteşti prezintă momentul Buneivestiri, respectiv Arhanghelul Gavriil şi

Preacurata Fecioară Maria.În registrul inferior al iconostasului sunt prezentate scenele biblice (de la stânga la

dreapta): Ridicarea la cer a Sf. Prooroc Ilie, Biruinţa Sf. Arhanghel Mihail asupra diavolului, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, Sărutarea Maicii Domnului cu Sfânta Elisabeta, Vindecarea orbului din naştere, Soborul Sf. Apostoli, Buna – Vestire şi Salvarea corabiei de către Sf. Nicolae.

Deasupra icoanelor mari, sunt situate mici medalioane cu scene din viaţa Mântuitorului şi a Maicii Domnului.

În registrul superior, scena Cinei celei de Taină, este încadrată de medalioane cu Sf. Apostoli.

Deasupra, Maica Domnului cu Pruncul Sfânt, cuprinzându-ne sub acoperământul privirii sale ocrotitoare şi binecuvântându-ne, are, în medalion, la stânga pe Împăratul David, şi la dreapta pe Înţeleptul Solomon.

Sfânta Cruce, arma de biruinţă a creştinismului, străjuieşte din înălţimea iconostasului.În conca absidei nordice se găseşte zugrăvită scena Învierea sau Pogorârea la iad, iar

mai la stânga, în naos, Cina cea de Taină. Între ferestre, deasupra stranelor, sunt reprezentaţi: Maica Domnului - Împărăteasa îngerilor, Sf. M. Mc. Dumitru, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, Sf. Mc. Filofteia şi Sf. Cuv. Parascheva.

În conca absidei sudice se găseşte scena Naşterea Pruncului Sfânt Iisus şi, la dreapta, în naos, prima minune săvârşită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii. În spaţiul dintre ferestre sunt reprezentaţi: Dreptul Judecător, Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. Mc. Teodor Tiron, Sf. Mc. Mercurie, Sf. M. Mc. Ecaterina, Sf. M. Mc. Varvara.

Urmează un registru în arc de cerc, de la sud la nord, reprezentând: Iisus în templu la vârsta de 12 ani, Sf. Treime şi Punerea lui Iisus în mormânt.

Pe partea superioară a peretelui vestic, deasupra cafasului, sunt pictate scenele: Botezul Domnului, Maica Domnului şi Răstignirea lui Iisus.

Următorul registru reprezintă: Naşterea Maicii Domnului, Sf. Ioan Botezătorul şi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Pe fundalul peretelui vestic este înfăţişată Adormirea Maicii Domnului.În naos, în spaţiul dintre uşă şi peretele sudic este reprezentat Înaltpreasfinţitul

Arhiepiscop Dr. Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos, cu binecuvântarea căruia s-au făcut reparaţiile capitale ale bisericii între anii 1975-1977.

Biserica posedă un mic tezaur: cărţi şi icoane vechi.În ultimii doi ani, biserica s-a îmbogăţit cu o icoană a Sfântului Nectarie din Eghina,

adusă din Grecia de fam. Malenda şi fam. Grozdea şi cu o copie după icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, de la Lavra Poceaev din Rusia, donată de D-na Prof. Lucica Roşu de la Universitatea ,,Ovidius” din Constanţa.

După cum spun documentele, încă din anul 1903, biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel” este considerată catedrală.

Glasul clopotelor ne cheamă la rugăciune. Ne adunăm cu evlavie să-I mulţumim Domnului pentru darurile primite şi ne rugăm Lui pentru ocrotirea noastră în viitor în drumul nostru spre mântuire!

Preoţii care au slujit în Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”1834-1876Preot EftimiePreot MarianPreot IoanPreot Vasile Preot Ioan1880-1916Preot Dumitru IonescuPreot Ion Rădulescu1916-1961 şi până în prezentPreot Constantin Ghinescu (mort la 13 martie 1930)Preot Constantin Gherghişan (tată) (1905-1955)Preot George Prisadă (m. 1938)Preot Dumitru Gherghişan (fiu) (1932-1962)Preot Ioniţă Doniga (1951-1988)Preot Dumitru Capaciurea (1968-2008)Preot Oancea Mocanu (pensionar de la Peceneaga)Preot Constantin Oancea (1989-1997)Preot Marian Cernica ( din 1997)Preot Adrian Jugănaru (1999-2001)Preot paroh Lucian Ioniţă ( din 2003)Preot Mihai Dădănogu (2007-2009)

Dascălii care au cântat lui Dumnezeu din 1945 şi până în prezent

Constantin BaldovinescuGheorghe Cocu Ermogen PavelPanait DănilăTitu Călin Ştefan GolăieşFlorin GrigoreAurel VasilievIonuţ BelacurencuDaniel Coca

Îngrijitori din 1959 până în prezentNădejdea Pavel Ajuleta Călin (1977-2007)Domnica Cimpoaie ( din 2007)

Preotul Constantin Gherghişan

S-a născut în 1880.A urmat cursurile Seminarului ,,Sf. Andrei” din Galaţi şi apoi Facultatea de Teologie

din Cernăuţi.A fost hirotonit preot în 1905.A avut rangul de iconom stavrofor şi funcţia de protopop.S-a pensionat în 1950, s-a retras la Domnul în 1955 şi odihneşte în Cimitirul vechi al

Măcinului alături de prezbitera Ioana.

Preotul George PrisadăGinere al preotului Constantin Gherghişan, soţul prezbiterei Eugenia, a slujit în

biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Măcin puţin timp, căci a murit tânăr, în anul 1938.

Preotul Dumitru GherghişanS-a născut în satul Pisica ( astăzi Grindu), judeţul Tulcea, la 14 noiembrie 1907.A urmat cursurile Seminarului ,,Sf. Andrei” din Galaţi şi Facultatea de Teologie

(cursuri f.f.) la Bucureşti în perioada 1928-1932.A fost hirotonit preot în anul 1928 pentru parohia Carcaliu din judeţul Tulcea.În 1932 a venit la Măcin, ca preot la biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”. A slujit

până la 12 august 1962, când a trecut la Domnul.A îndeplinit şi funcţia protopop.Se odihneşte în Cimitirul vechi al Măcinului unde i s-a alăturat mai târziu şi prezbitera

Elena.

Preotul Ioniţă DonigaPăstor al multor suflete măcinene, a slujit 37 de ani la altarul bisericii ,,Sfinţii Apostoli

Petru şi Pavel”.S-a născut la 3 iunie 1910 în satul Tălpigi, comuna Negrileşti (raionul Tecuci) judeţul

Galaţi.A urmat şcoala primară în satul natal. Apoi a făcut primele patru clase la Seminarul

din Huşi şi ultimele patru la Seminarul din Dorohoi, pe care l-a absolvit în 1933.Primii trei ani de studenţie i-a urmat la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, iar ultimul

an la facultatea de Teologie din Chişinău, care aparţinea de Universitatea Mihăileană din Iaşi. A absolvit studiile universitare în octombrie 1939.

,,Sfinţia Sa, în ziua de 3 Aprilie 1940 a susţinut teza de licenţă şi a fost declarat licenţiat în teologie” (din certificatul eliberat de Facultatea de Teologie Chişinău Nr. 719/4/IV/1940).

La 14 septembrie 1937 a fost hirotonisit întru diacon şi la 19 septembrie 1937 întru preot pe seama parohiei Sabangia, judeţul Tulcea.

În 1943 a fost mutat în comuna Cerna, judeţul Tulcea, iar în 1951, începe păstorirea în Măcin, la biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”.

La 5 martie 1957, ,,Noi, CHESARIE, Episcopul Eparhiei Dunărea de Jos, …am hirotesit sachelar pe c. pr. Doniga Ioniţă de la biserica cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel din parohia Măcin oraşul şi raionul Măcin, regiunea Galaţi.”

La 9 septembrie 1963, ,,Noi, CHERASIE, Episcopul Eparhiei Dunărea de Jos, în urma aprobării date de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ungro-Vlahiei prin Hotărârea din 8 iulie 1963, …am hirotesit Econom pe P.C. Preot Doniga Ioniţă, de la Biserica cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel din parohia Măcin,…regiunea Dobrogea, în ziua de 9 septembrie 1963” (,,Jurnal” – Nr. 4325/9sept.1963).

În 1975, la 11 octombrie, i s-a acordat rangul de iconom stavrofor de către Sinodul Mitropoliei Ungro-Vlahiei la propunerea Episcopiei Dunării de Jos, episcop fiind Preasfinţitul Părinte Antim Nica.

S-a pensionat la 1 octombrie 1988, a mai slujit o vreme în biserica, ce-i era atât de dragă, apoi, bolnav şi singur (prezbitera Maria plecând la Domnul), s-a retras la Galaţi, în familia fiului său Corneliu.

Înconjurat de dragostea copiilor (Viorica şi Corneliu) şi a familiilor acestora, a încetat din viaţa pământească la 20 ianuarie 1997. A fost adus la Măcin şi condus de păstoriţii sfinţiei sale, a fost înhumat în Cimitirul vechi al oraşului, alături de soţia sa.Pomeneşte, Doamne în veci pe părintele nostru!

Preotul Dumitru CapaciureaS-a născut în comuna Fileşti, judeţul Galaţi, la 14 august 1923.A urmat Seminarul Teologic ,,Sf. Andrei” din Galaţi, Facultatea de Teologie din

Cernăuţi, studiile universitare fiind finalizate la Iaşi.A absolvit Şcoala de ofiţeri de cavalerie din Sibiu şi a participat la Al Doilea Război

Mondial, la luptele din România, Ungaria şi Cehoslovacia. La 1 iunie 1945 în numele Majestăţii sale, Regele Mihai I, i s-a conferit sublocotenentului rez. Capaciurea H. Dumitru din Grupul 6 Cercetare (Reg. 2 Col.) Coroana României cls. a V-a cu spade şi panglică de ,,Virtute Militară” cu ,,Frunză de Stejar” pentru fapte de arme deosebite.

A fost numit preot în 1947 în satul Mânzăteşti, judeţul Vaslui, unde a funcţionat până în 1959, timp în care a construit o nouă biserică.

În 1959 a fost transferat în comuna Greci, judeţul Tulcea.Între anii 1964-1968 a fost protopop al raionului Măcin.Din 1968 şi până la sfârşitul vieţii a slujit la altarul bisericii ,,Sf. Apostoli Petru şi

Pavel” din Măcin.Între anii 1970-1973 a îndeplinit funcţia de consilier economic al Episcopia Dunării de

Jos.Când în septembrie 1971, s-au ridicat în lumină moaştele Sfinţilor Mucenici de la

Niculiţel, părintele Dumitru Capaciurea şi Arhiereul – Vicar de atunci al Episcopiei Dunării de Jos, Gherasim Cristea Constănţeanul - azi Înaltpreasfinţitul Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului - le-au aşezat în racle, le-au purtat pe umeri şi, în taină - având în vedere regimul politic de atunci - le-au depus spre veşnică odihnă în Mânăstirea Cocoş.

Într-un interviu acordat în vara anului 2008, publicaţiei Cuvânt Bun a Episcopiei Tulcii, cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Martiri de la Niculiţel, Preasfinţitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, mărturisea, parcă nostalgic, şi cu o sinceritate dezarmantă: ,,…Sunt hoţul care am furat aceste sfinte moaşte, noaptea, acum patru decenii. Fiindcă autorităţile de aici nu voiau să ni le dea şi Securitatea ne urmărea, ca nu cumva să le luăm, am venit noaptea cu părintele Capaciurea, am luat sfintele moaşte şi le-am pus în sfânta Mănăstire Cocoşu, unde se află şi astăzi…” 22

La 28 iulie 2007, Primăria oraşului Măcin, i-a acordat ,,Diploma de cetăţean de onoare a oraşului Măcin”, pentru îndelunga slujire, de peste 40 de ani, a măcinenilor şi pentru contribuţia deosebită adusă la dezvoltarea patrimoniului cultural-religios al oraşului Măcin.

22 Pr. Prof. Felix-Lucian Neculai, Interviu în Ţara Martirilor, în Cuvânt Bun, Serie Nouă, anul V, nr. 6(65), 2008, p.7.

La 28 februarie 2008, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a acordat prin Gramată chiriarhală, preotului iconom stavrofor Dumitru Capaciurea, ,,Diploma de excelenţă” pentru activitate deosebită în slujba Sfintei Biserici şi a neamului românesc. Părintele nostru, a plecat la Domnul pe 15 august 2008, de ziua Adormirii Maicii Sfinte, după ce în ajun împlinise 85 de ani.

L-au condus pe ultimul drum, cu lacrimi şi flori, fiicele sale Cecilia-Angela şi Silvia, cu familiile lor şi enoriaşii întregului oraş, cei mai mulţi botezaţi şi cununaţi de sfinţia sa.

Slujba de înmormântare a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, şi de un sobor de preoţi din Măcin şi din împrejurimi.

Părintele nostru odihneşte acum în Cimitirul vechi al Măcinului, alături de prezbitera Natalia, soţia devotată, cu care a trecut şi bune şi grele.

Fie-i locul în veci de-a dreapta Domnului!

Preotul Lucian IoniţăS-a născut la 6 martie 1978, în comuna Casimcea, judeţul Tulcea.Chemarea spre Sfântul Altar, l-a dus spre Seminarul Teologic Liceal - Ortodox ,,Sf.

Ap. Andrei şi Sf. Ioan Casian” din Tulcea, pe care l-a absolvit în 1998. Şi-a desăvârşit studiile la Facultatea de Teologie, Secţia Pastorală, din cadrul Universităţii ,,Ovidius” Constanţa. În 2002 şi-a luat licenţa.

În anul 2000 s-a căsătorit cu Alina – Daniela Floca şi Domnul i-a binecuvântat până în prezent cu doi copii.

În noiembrie 2000 a fost hirotonit preot pentru Parohia Dumbrăveni, judeţul Constanţa, de către Preasfinţitul Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor.

În anul 2002 a fost transferat la Măcin, pentru Parohia Măcin III, la biserica cu hramul ,,Sf. Nicolae şi Adormirea Maicii Domnului”.

Din luna august 2003 este preot la Parohia Măcin I, în biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”. În 2007 devine paroh, preluând parohiatul de la Pr. Dumitru Capaciurea.Tânăr, întreprinzător şi harnic, a reuşit să înnoiască Biserica ,,veche” cu încălzire

centrală şi geamuri termopan.Slujbele continuă tradiţia (Sf. Liturghie, Sf. Maslu săptămânal, vineri seara acatist,

Paraclisul Maicii Domnului duminică seara, Vecernie în ajunul duminicilor şi al sărbătorilor de peste an, multele şi frumoasele slujbe din Postul Mare şi celelalte posturi) şi credincioşii nădăjduiesc în Domnul şi-s alături de păstorii lor.

Preotul Marian CernicaFiu al Măcinului, s-a născut la 4 octombrie 1966.A urmat cursurile Seminarului Teologic ,,Kesarie Episcopul” din Buzău şi apoi ale

Facultăţii de Teologie din Bucureşti.A fost hirotonit diacon la 24 noiembrie 1991 în Catedrala Arhiepiscopală din

Constanţa şi preot la 1 decembrie 1991 cu ocazia sfinţirii bisericii din comuna Dorobanţu, judeţul Tulcea.

A slujit la Sulina din 1991 până la 1 iunie 1997, când a revenit în oraşul natal, unde slujeşte şi azi, în biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Singur (prezbitera Valerica a decedat în 2007) îşi creşte fiica şi fiul educându-i cum se cuvine.

Măcinenii îl iubesc şi îl respectă, fiindu-le fiu şi preot.

Bibliografie:

1. Capaciurea, Pr. Dumitru, Istoricul Bisericii Sf. Ap. Petru şi Pavel din oraşul Măcin2. Diaconu Petre, Despre localizarea Vicinei, în rev. ,,Pontica” nr.3, Constanţa, 1970.3. Dobrescu, Prof. Nicolae, Întemeierea mitropoliilor şi a celor dintâi mănăstiri din ţară. Contribuţiuni la istoria bisericii române, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, 1906.4. Dumitrescu, Al. I., O excursiune în nordul Dobrogei, Arrubium şi Mitropolia din Măcin, în ,,Cercetări istorice” – Stab de arte grafice Euf. N. Miulescu, Bucuresci, 1904. 5. Iorga, Nicolae, Însemnări pe cărţi ale Bisericii din 1838 în vol. ,,Studii şi documente cu privire la istoria românilor, adunate şi tipărite de Nicolae Iorga, Bucuresci 1901-1916”, vol.15, Editura Minerva, vol.XV6. Munteanu-Sculeni, N.C., Măcinul şi împrejurimile sale, Atelierele tipografice Presa, Brăila, f. d. 7. Mureşeanu, Niculae, De la Arrubium…prin Vicina…la Măcin, Editura Eficient, Bucureşti, 2002. 8. Idem, Oraşul Măcin – coordonate în timp, Editura Eficient, Bucureşti, 1999.9. Neculai Pr. Prof. Felix – Lucian, Interviu în Ţara Martirilor, în Cuvânt Bun, Serie Nouă, anul V nr.6(65), 200810. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.11. Idem, Viaţa bisericească în Dobrogea şi în părţile Dunării de Jos în sec. XV – XIX , în vol. ,,De la Dunăre la Mare”, Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1979.*** 1878-1928 – Cincizeci de ani de administraţie românească, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1988.

***

Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”

Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”latura sudică

Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”

Iconostas

Icoana Mântuitorului

Icoana Maicii Domnului

Icoana de hramSf. Ap. Petru şi Pavel

Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”Sfântul Altar

Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”Sfântul Epitaf

Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”Hristos Pantocrator

Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”Intrarea în naos şi cafasul

Biserica Sf. Ap. Petru şi PavelBiblioteca bisericii (icoană veche şi Evanghelii vechi – cea din dreapta, din anul 1912)

10 mai 1932În faţa bisericii ,,Sf. Ap. Petru şi Pavel” – Te-Deum de ziua Regelui.

În centru Pr. Constantin Gherghişan şi Pr. Dumitru Gherghişan

Procesiune cu icoană pentru invocarea ploii pe timp de secetăPr. Constantin Gherghişan şi Pr. Dumitru Gherghişan

La cercul pastoral din Jijila.Al treilea din stânga: Pr. Protopop Constantin Gherghişan, alături la masă, presbitera Elena, şi

în picioare, soţul ei, Pr. Dumitru Gherghişan

Clerul judeţului Tulcea constituit în Adunarea Generală a Soc. Clerului ,,Solidaritatea” secţia Tulcea şi în Conferinţe Pastorale Generale ale anului 1934, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Cosma Petrovici al Dunării de Jos, în zilele de 17,18,19 septembrie 1934

1934 în rândul de jos, la stânga, Pr. Constantin Gherghişan şi alături Pericle Antonescu, primarul de atunci al Măcinului

Săvârşirea slujbei Aghesmei mici sub semnul tricolorului, cu oficialităţi, cler şi Pr. Protopop Constantin Gherghişan cu Sfânta Evanghelie. Central, în rândul al doilea, fiul său, Pr.

Dumitru Gherghişan

1955 - Corul bisericii.Pe rândul din mijloc, de la stânga la dreapta: necunoscut, dascălul Constantin Baldovinescu,

Pr. Ioniţă Doniga, Pr. Dumitru Gherghişan, dascălul Gheorghe Cocu

7 iulie 1957. Preafericitul Părinte Justinian Marina, Patriarhul României şi Preasfinţitul Părinte Episcop

Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, în mijlocul credincioşilor, în faţa Catedralei episcopale din Galaţi

1970Pe linia din mijloc, de la stânga la dreapta: d-na Cocu, dascălul Gheorghe Cocu, Pr. Dumitru Capaciurea, Presb. Natalia Capaciurea, Presb. Maria Doniga, Pr. Ioniţă Doniga, dascălul Titu

Călin, d-na Ajuleta Călin, d-na Anicuţa Balotă

13 nov. 1977.Credincioşii la resfinţirea bisericii

1977. În faţa Bisericii ,,Sf. Ap.Petru şi Pavel”.

În centru, Pr. Ioniţă Doniga, în stânga, pictorul Dimitrie Bănică din Bucureşti şi între dumnealor dascălul Gheorghe Cocu

Pr. Ioniţă Doniga

Cununie oficiată de Pr. Dumitru Capaciurea şi Pr. Constantin Oancea în 1996

Preoţii: Lucian Ioniţă, Dumitru Capaciurea şi Marian Cernica

Iunie 2007. Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului alături de Pr. Dumitru

Capaciurea, proaspăt pensionar

Iunie 2008Preot Dumitru Capaciurea alături de copilul pe care l-a ridicat dascăl, Florin Grigore

8 iulie 2008 la HalmyrisZiua Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul

Preotul Dumitru Capaciurea între prieteni: Presfinţitul Părinte Visarion al Tulcii, Preasfinţitul Părinte Gherasim al Râmnicului, Înaltpresfinţitul Părinte Teodosie al Tomisului, Preasfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos şi Preasfinţitul Părinte Damaschin al Sloboziei şi Călaraşilor

6 Aprilie 2008.Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, rostind cuvânt de învăţătură,

la finalul Sfintei Liturghii arhiereşti

6 Aprilie 2008.Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Pr. Protopop Gabriel Onea şi Pr. Dumitru

Capaciurea

Pr. paroh Lucian Ioniţă

Pr. Marian Cernica

22 martie 2009. Duminica Sfintei Cruci.Pr. Lucian Ioniţă şi Pr. Marian Cernica înconjuraţi de enoriaşi

Elena – Doina Stan, fiica lui Petrache şi a Ecaterinei Petrescu s-a născut la 14 februarie 1943 în Brăila şi a fost încreştinată în Biserica ,,Sf. Gheorghe”.

A urmat primele trei clase la Sulina, cls. a IV-a, gimnaziul şi liceul, la Măcin, şi apoi cursurile Facultăţii de Filologie în Institutul Pedagogic de 3 ani din Constanţa (prima promoţie 1964).

Pe parcursul a 34 de ani, în Şcoala Nr.2 ,,Gheorghe Banea” din Măcin, a sădit, în sufletele şi în minţile învăţăceilor săi, dragostea şi respectul pentru limba şi literatura română.

S-a căsătorit în 1965 cu profesorul Petre Stan şi Dumnezeu i-a binecuvântat cu două fete: Cătălina - Georgeta (profesor universitar S.U.A) şi Rodica - Ştefania (cercetător ştiinţific - Australia), cu gineri şi doi nepoţi.

A publicat articole în revistele ,,Femeia ortodoxă” şi ,,Lumea Credinţei”. Din 1952 este enoriaşa Bisericii ,,Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Măcin. Cu o educaţie religioasă primită din familie, din fragedă copilărie, pensionara de azi mulţumeşte lui Dumnezeu şi Măicuţei Sfinte pentru tot, şi nădăjduieşte în mântuire.