Upload
others
View
14
Download
1
Embed Size (px)
Citation preview
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
1
12.10.2010
Istoria Liturghiei - Originea anaforalei
Curs Liturghia nu a fost un text care în timpul istoriei s-a modificat, reducându-și marimea pe
parcursul timpului. Textul liturgic a circulat în formă orală până în sec. IV, până când au apărut
ereziile. Fiecare putea modifica textul pentru interesele lui proprii și pentru a-și susține erezia.
Liturghia poate fi văzută din punct de vedere formal fie ca text sau fie ca instituire.
Liturghia în esența ei este ceva dăruit, instituit de Dumnezeu, pentru că actele liturghiei au fost
instituite de Mântuitorul la cina cea de taină și au fost însoțite de cuvinte pe care El le-a rostit.
Actul liturgic premerge orcăruia, mai întâi a existat actul liturgic și apoi au urmat cuvintele care
au îmbrăcat acest act liturgic. Actul dat de Hristos a fost îmbrăcat continuu.
Liturghia în esența ei nu este o creație din nimic ea este un dar al lui Dumnezeu, instituit,
dar în același timp ea este și rezultatul unei evoluții (eingewordenes) căci liturghia în forma ei de
exprimare a cunoascut o continuă evoluție. Până în sec. XIV noi elemente au fost adăugate la
nucleul instituit de Mântuitorul. (Sf. Vasile cela Mare nu folosește termenul clasic pentru
deoființimea Sf. Duh cu Tatăl ci folosește un termen folosit de el - oμοιος παραλακτος,
argumentând că atunci când vom ajunge la înțelegerea deoființimei atunci vom putea folosi un
termen filosofic). Lucrurile adăugate în Sf. Liturghie s-au adăugat în locurile „soft-point”, acolo
unde locurile din Liturghie se putea adăuga încă ceva.
Din păcate nu ni s-au păstrat cele mai frumoase liturghii, metropolele au impus
liturghiile, care au dorit pentru a-și impune suzeranitatea. La început au existat nu numai
liturghiile Sf. Ioan Gură de Aur sau Sf. Vasile cel Mare ci au fost mult mai multe. Aceste multe
liturghii se mai numeau rituri liturgice.
Vorbim de evoluție în istoria liturghiei atunci când ne referim la formele ei de expresie la
textele care au însoțit actele liturgice. Liturghia a evoluat de la forme simple la forme mai
complexe, de la improvizație la text scris iar elementele noi care s-au adăugat, s-au adăugat în
straturi (ca foile unei cepe) și s-au fixat în liturghie acolo unde au existat punctele „soft-points”
adică acolo unde se putea insera la un act liturgic, un text adecvat (iesirea cu darurile -
heruvicul).
Pornind de la origine liturghiei, de la datele Noului Testament încadrată însă în contextul
lor genuin, originar semitic, universul lumii semitice a dat naștere unui mod de rugăciune pe care
Mântuitorul l-a cunoscut și l-a împropriat și l-a umplut de sens nou, dând naștere cultului creștin.
Contextul iudaic în care a trăit Mântuitorul și în care a instituit taina prezenței Lui
euharistice în lume, acest context, acest univers este fascinant pentru că el nu seamănă, este
diferit de cel al lumii de azi. Contextul semintic este al unei lumi patriarhale, bazat pe întâietatea
prezenței și intervenșiei lui Dumnezeu, este un context unde beraka joacă un rol iportant. Este un
context unde istoria poporului ales se desfășoară sub directa și nemijlocita intervenție a lui
Dumnezeu.
19.10.2010
Curs
Liturgica specială se ocupă cu regulile după care cultul funcționează. Laudele sunt în
număr de 7. Liturghia este centrală, este instituită de Hristos. Împrejurul liturghiei gravitează
toate lucrările sacramentale. Cultul alre 3 funcții: latreutică, mistică și didactică. Liturgica
specială are și ea metodele ei. Întâi este folosită metoda istorică: slujbele sunt prezentate în
evoluția lor. Ele sunt explicate. Modul în care se abordează acum liturgica nu mai este cea a
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
2
liturgicii care descria și care prezenta rânduiala din punct de vedere mistic sau simbolic, acum ea
pune accent pe lucrarea ei mistică. Cuvântul, actul și simbolul sunt părțle liturgicii care o
compun. Preotul este cel care săvârșește în locul lui Hristos. El este mâna lui Iisus, nu este doar
ceva figurativ. Cultul nu este punerea în scenă a unei drame. Ci este prezența lui Hristos. De
aceea trebuie să vorbim de simbol. Silbol vine de la grecescul simbalw care înseamnă
descoperire. Trebuie să ajungem la identificarea simbolului cu persoana simbolizată. De aceea un
act liturgic nu este o repetare a unui eveniment ci comemorarea acelui act liturgic. Noi nu serbăm
pe Hristos pe faze: când era copil sau când a ieșit la propovăduire. Așadar la cult noi serbăm la
cult pe Hristos mort și înviat. Hristos vine ca să ne cheme. Sfințirea darurilor pentru sfințirea
credincioșilor. Trebuie să înțelegem sensul dublu al simbolismului. Duhul coboară pentru a ne
chema la masa împărăției. Jertfa se săvârșește în cer. Dacă am pierde tot afară de liturghie, am
avea șanse să ne mântuim. Pentru ca să ajungem la perceperea acestui mister, avem nevoie de
acte premergătoare. Acestea sunt laudele.
Slujbele bisericești sunt acele alcătuiri pe care Biserica pe parcursul ei le-a alcătuir pentru
nevoile ei. Actele de cult sunt absolut necesare. În lăuntru tău trăiești stări, dar dacă ele nu se
exteriorizează ajungi la stări patologige și dacă se exteriorizează prea mult ajungem la
formalism. (Fă cruce mare că e dracul bătrân).
Alcătuirea slujbelor: elementul esențial îl constituie rugăciunea sau molitva. Rugăciunile
sunt alternate de cântări care nu sunt altceva decât rugăciuni cântate. Sf. Ioan Damaschin afirmă
că trebuie să fie un echilibru între rugăciune și cântare. Dacă rugăciunea mă depărtează de
rugăciune nu mai cânt deloc. Lectura biblică este și ea nelipsită din aproape toate slujbele.
Psaltirea este singuras carte care a intrat în întregime în cult. Ea a intrat în cult din 2 motivații:
are formă poetică și pentru că are o formă de adresare. Psalum se adreseaza direct lui Dumnezeu
sau direct către penitent, îl implică clar în angajarea acestuia în participarea la cult.
Actul este mișcarea. Gestul care întregește proclamarea verbală. Gestul preia mesajul,
dar și cuvântul are altă valoare dacă este însoțit de gest. Slujba litugică nu este o manfestare
teatrală, este o manifestare controlată. Preotul trebuie să se identifice cu Cel pe care îl reprezintă.
Slujba trebuie făcută corect și complet.
Mărturisirea credinței: înainte de a intra în misterul liturghiei sau înainte de a primi taina
botezului se mărturisește credința. Ce rost are? De ce numai în cele două taine crezul este
necesar? Pentru că prin ambele ne integrăm în comunitate. Prin botez intrăm în trupul tainic al
Domnului iar liturghia este confirmarea acestui act. În spatele acestor acte complexe se află o
lucrare mai presus de noi, se descoperă ceva tainic. La liturghie se descoperă ceva tainic. Noi nu
comemorăm viața lui Hristos ca o formă teatrală.
Laudele bisericești sunt acele rânduieli care se săvârșesc într-o zi. Ceasul 9 Vecernia
Pavecernița mezonoptica utrenia cu ceasul I... Toacte aceste laude au temeiuri biblice și
religioase ale întemeierii lor. Însăși numele lor indică momentul zilei în care se săvârșesc.
Laudele au evoluat pe parcursul timpului ele fiind slujbe, ele fiind alcătuite după niște nevoi
spirituale, în primul râns pentru a îndeplini porunca de a ne ruga neîncetat. De aceea ele au
origine monastică. În tipicurile noastre care au fost alcătuite de părinții Bisericii - prima mărturie
se află în constituțiile apostolice. Este documentul cel mai valoros unde găsim și câteva formule
de rugăciuni. Trecerea de la sâmbătă spre duminică s-a făcut treptat, menținându-se în perioada
primară caracterul nocturn al liturghiei. Mai târziu sau separat și în slujbele de zi.
Vecernia sau slujba de seara: slujba începe cu binecuvântarea mică pentru că este o
laudă rostită de preot în fața sfintei mese, având doar epitrahilul pe grumaz. Ușile împărătești
sunt închise, se deschide doar dvera. Nu sunt acte formale, ci ele explică tainic misterul
momentelor. După rostirea binecuvântării, preotul iese din altar pe ușa de miazănoapte și citește
în fața ușilor împărătești închise 7 rugăciuni. Vecernia actualizează istoria mântuirii începând de
la creație până la întrupare. Este singura laudă care recapitulează această perioadă a omenirii.
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
3
Binecuvântarea de ma vecernie este întruchiparea creației prin porunca lui Dumnezeu de aceea și
psalul ce se citește la strană ce cheamă psalmul creaței. Ieșirea preotului din altar este izgonirea
lui Adam din rai. Preotul citește 7 rugăciuni. Ele exprimă starea în care se află, ca izgonit,
nădăjduind în împlinirea făgăduințelor, rugăciunea a 7 este o rugăciune de mijlocire în care
cerem ca Dumnezeu să împlinească făgăduințele. După ce se termină psalum 103 se face ectenia
mare și apoi se cântă fericit bărbatul. Ectenia mare este preluată din liturghie, preluată din
constitușiile apotolice. Ele îndeamnă la pace. Sunt apoi pomeniți conducătorii bisericii și laici.
Este o intervenție generală a bisericii. Există în cult o rânduială, numită logica liturgică:
rugăciunile au priritate. Ele au o logică: întâi avem rugăciune de laudă, apoi de mulțumire și abia
apoi de cerere. Dar trebuie să existe și un echilibru în conținutul slujbei. Noi le găsim grupate în
cadrul slujbelor deși sunt unele slujbe dedicate cererilor sau mulțumirilor. Ectenia are o formă de
adresare și întotdeauna se încheie cu o formulă de consacrare numit ecfonis care se traduce „cu
voce tare”. Preotul intră apoi înapoi în sf. Altar urmează apoi Doamne strigat-am, care este de
fapt tot un psalm. În timpul acestor cântări, se face cădirea mare. În momentul acesta se cântă Să
se îndrepteze. Sunt apoi gruparte: un stih și o stihire. Stihul este luat din psalmi iar stihirea este o
alcătuire neotestamentară creștină. Cădirea în sine este o jertfă pe care noi o aducem lui
Dumnezeu, jertfă de miros. Dacă este o jertfă este adresată ca cinstire adresată lui Dumnezeu. Se
respectă totuși o ordine, care este respectată și de erminie.
09.11.2010
Curs
Utrenia sau slujba de dimineață, după termenul folosit în slavonă. Ea se mai numește pe
grecește Otrină, originea fiind din ambele limbi. Momentul din zi în care se săvârșete această
laudă este cel potrivit numirii sale. Utrenia precedă liturghia împreună cu vecernia și împreună
cu celelalte laude constituie pregătirea pentru Liturghie. Ele au în fond o structură comună.
Avem la utrenie 3 variante. Cea mai utilizată este cea de dumincica, și pe baza ei putem alcătui
celelalte utrenii cum ar fi cele din timpul săptămânii care este similară dar mai restrânsă.
La vecernie am văzut o rememorare a timpurilor de la creare până la venirea
Mântuitorului. Utrenia preia de aici firul, lucru văzut și în tipic unde se preiau și troparele.
Utrenia începe cu Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă. Utrenia Îl desporeră pe Iisus pascal.
Toate acestea pot fi urmărite în derularea ritualului duminical al utreniei. Utrenia poate fi
împărțită în 3 părți: a) începutul: între cele 2 binecuvântări: cea mică și binecuvântarea Treimică
(după evanghelie) care este binecuvântarea specifică a săptămânii luminate. Partea aceasta de
început a apărut ceva mai târziu. Ele au fost trecute în canonul Sf. Vasile cel Mare în secolul IV.
Dacă vecernia este slujba de la apusul soarelui. Utrenia este slujba răsăritului soarelui.
Elementele alcătuitoare ale slujbei elemente din revelație dar și mai mult din Psalmi. Laudele
sunt în mod special sunt acele slujbe bisericești care au fost îmbogățite de cartea Psalmilor, care
a devenit datorită asimilării ei, este singura carte a Vechiului Tesatament folosită total, ca o
rugăciune. Din două motivații a fost psaltirea asimilată: 1. Psalmii au formă de adresare directă
către Dumnezeu. Fie eu mă adresez lui Dumnezeu fie El se adresează mie. 2. Caracterul poetic,
arta. Acest caracter nu este defeinitoriu în cultul nostru. Sf. Ioan Damaschin afirmă: dacă modul
meu de a cânta ma îndepărtează de rugpciune nu voi mai cânta.
Această parte a utrenie a apărut mai târziu, lucru pe care îl vedem prin observarea
caracterului imperial, lucru obținut prin prezența împăratului care intra în biserică. Acum noi nu
mai cinstim pe Împăratul Hristos.
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
4
Binecuvântarea mică. Rug. încep. Psalmii 19 și 20. Toată această rânduială se face cu
cădire. Se rostesc apoi troparele împărătești. Preotul intră în altar și rostește ectenia întreit scurtă.
Caraterul pregătitor legat de participareaîmpăratului a fost transformat în pregătirea pentru
începerea slujbei de dimineață, de la caraterul hristologic se ajunge la caracterul doxologic, care
începe utrenia propriu zisă.
Urmează apoi hexapsalmul. Sunt citiți cei 6 psalmi. În timpul citirii celor 6 psalmi
preotul rostește 12 rugăciuni. Primele 6 le citește în altar, restul le citește în fața ușilor
împărătești. Aceste rugăciuni au fost la început repartizate pe tot parcursul slujbei. Fievcare
rugăciune se încheie cu un ecfonis, cu toate că ecfonisele au rămas la locul lor. După terminarea
psalmilor urmează ectenia mare. Această ectenie este un element preluat de la liturghie și s-a
generalizat cam la toate slujbele. Acest lucru este pentru că ectenia mare are un caracter obștesc.
Începe cu preamăriea lui Dumnezeu, apoi ajungem la mulțumire și la cereri. Ele sunt dozate și
sunt puse după importanța lor.
Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă. De aici practic utrenia plecă spre descoperirea
istoriei mântuirii. Troparele de aici sunt luate de la vecernie, tocmai pentru a arăta legătura dintre
cele 2 slujbe. Aici sunt introduse apoi așa numitele catisme. Adică psaltirea este împărțită în 20
de catsime. Acele grupări de psalmi din cartea Psalmilor, sunt atât pentru ca ele să fie rânduite în
viața zilnică a monahului sau să poată fi rânduiți în cadrul vecerniei sau a utreniei. Termenul de
catsima vine de la vb katizw care înseamnă a ședea, spre deosebire de akatizw - acatist. Între
catsime se cântă alte creații, care și-au împrumutat numele în română - sedelne, șezânde. Se
continuă apoi utrenia cu evenimentul central, pregătirea evangheliei învierii. Primele sunt
binecuvântările învierii. În timpul cântării lor preotul face cădirea mare. Între diferitele cântări
intervine rolul preotului prin ecteniile mici. Preotul are un rol foarte mic. Ecteniile se încheie cu
un ecfonis. După binecuvântările învierii, ipacoi, antifoanele, prochimenul - provocare a citirii
evangheliei. Punctul central al utreniei este citirea evangheliei. Duminica se citește 1 din cele 11
evanghelii ale învierii - ele sunt 11 pentru că sunt 11 arătări, 11 apostoli au mai rămas după
caderea lui Iuda. Evangheliile învierii sunt apoi concentrate 11 voscresne. Evanghelia se citește
la capul mormântului. Preotul care citește evanghelia îl simbolizează pe îngerul care a stat la
căpătâiul mormântului. Dacă deschidem antimisul, capul Mântuitorului este în partea de N a
altarului. După citirea ei ea este arătată credincioșilor și în acest timp se cântă: Învierea lui
Hristos. Evanghelia 1 a învierii este rânduită în prima duminică după Rusalii. Faptul că
evanghelia se citește din intimitatea altarului, explică cumva taina învierii. După citire ea este
așezată în biserică pentruînchinare. Singura excepție este în noapte învierii, când proclamarea
evangheliei se face în afara bisericii, care se face la toată lumea. În timpulpraznicelor
evangheliile sunt citite din fața ușilor împărătești. Preotul care citește evanghelia simbolizează pe
Hristos care vorbește mulțimilor. Scoaterea și neverarea evnaghleliei, exprimă arătarea lui
Hristos după învierea Sa.
Alcătuirea aestei cântpări: Învierea lui Hristos, este atribuită lui Ioan Damaschin.
Continuă apoi prin rostirea psalmului 50. Dacă punctul central, citirea evangheliei, este prefața
de aceste evenbimente pascale, după citirea evangheliei urmează partea finală, catavasii și
încheierea cu acele cântări speciale.
Ce este canonul și ce sunt catavasiile? În monentul în care un sfânt este trecut în rândul
sfinților, i se alcătuiește condacul, icosul și mai apoi canonul. Pe aceste structuri ale utreniei se
alcătuiesc canoanele sfinților. Un canon are 9 pesne, fiecare având un irmos, apoi anumite strofe
care se încheie cu Slavă...Și acum... Fiecare cântare din cele 9 este inspirat din o întâmplare
biblică. Cele 9 cântări: Cântarea 1, este inspirată de cântarea lui Moise după trecerea prin Marea
Roșie. Din cele 9 numai 8 sunt veterotestamentare și numai 1 noutestamentară. Aici este slăvit
Dumnezeu care ne-a izbăvit din robia păcatului. Cântarea a 2 are un caracter de penitență de
aceea este exclusă, abandonată, eliminată din toate canonaele, cu excepția canonului mare a Sf.
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
5
Andrei Cretanul, ea este fundamentată pe Cântarile lui Moise. Cântarea a 3 este inspirată de
cântarea Sf. Ana. Credinciosul cere întărire în Domnul. Cântarea a 4 e inspirată din cuvântarea
lui Avacum, cap. 3. Are caracter profetic. Premărește misterul întrupării. Cântarea a 5 este
inspirată din cântarea lui Isaia, cap. 26 - prevestire a întrupării lui Hristos și a învierii din morți.
Cântarea a 6 - rugăciunea lui Iona, preînchipuind învierea cea de a 3 zi. Apoi cântarea a 7 și a 8
sunt inspirate din cântarea celor 3 tineri din Babilon. Este o chemare ca toate lucrurile să
preamărească pe Domnul. Căntarea a 9 este singura inspirată din Noul Testament, din cântarea
lui Zaharia și ste închinată Maicii Domnului, Luca cap. 1. După aceste inspirații s-au alcătuit
canoane pentru diferite praznice sau sfinți. Pentru că nu se alcătuiește slujba sfântului doar pe
baza vieții lui ci este legat și de aceste informații generale pentru ca slujba sa aiba un caracter
unitar. Gruparea irmoaselor canoanelor diferitelor praznice, formează așa-zisele catavasii. În
cursul anului catavasiile sunt rânduite în funcție de importanța sărbătorii unele fiind legate de
perioadele de îaninte prăznuire și odovanie.
Catavasiile înălțării crucii: 1 sept - 21 sept; 1aug - 14 aug
Catavasiile Buneivestiri:
Catavasiile Nașterii: 21 nov -
Catavasiile Boboteztei
Catavasiile Întâmpinării
Catavasiile Paștelor
Catavasiile Maicii Domnului
La canoane se intercalează ectenia mică, după cântarea a 3 și a 6. Înainte de a 9 se
provoacă cu Pre Născătoarea de Dumnezeu, și se adaugă cântarea Ceea ce ești mai cinstită și
apoi cântarea a 9.
Urmează stihul și stihirea. Aici se adaugă alcătuirile despre evanghelie, voscreasna.
Partea finală, laudele sunt alcătuite din psalmii 148-150. Partea finală este încununată de
doxologie mare.
Voscreasnele au fost atribuite lui Leon sau lui Constantin al 7-le Porfirogenetul. Ele se
cântau când se lumina de ziuă. În ele este preamărit Hristos, ca lumină a lumii. Aceste alcături
sunt adevărate epicleze ale lui Hristos Lumină. Aici se mai adaugă și exapostilariile învierii. În
cuprinsul lor întâlnim, fie trimiterea mironosițelor către apostoli, fie trimiterea apostolilor în
lume, pentru propovăduire. Laudele sunt alcătuite din psalmi 149-150 care se încheie cu Aliluia,
la care se adauga stihiri speciale, caracteristice utreniei. Cele mai caracteristici sunt cele ale
duminicilor. Psalmii aceștia sunt întâlniți încă din sec 4 în rugăciunile dimineții. Ei se cântau în
întregime. Poporul răspundea toată suflarea să laude pe Domnul. Stihirile sunr compoziții ale
diferiților imnografi ai Bisericii. Doxoligia mare este una din cele mai vechi piese ale utreniei.
Ponește de la Luca 2,14 și are un caracter trinitar. Este întâlnit în constituțiile apostolice. Ele au
fost întărite în sec 4 în lumptele cu arienii și pnevmatomahii. Doxologia este provocată de: Slavp
ȚIe celui ce ne-ai arătat nou lumina. Noi cinstim lumina cea adevărată. Ocupă la utrenie locul lui
Lumină lină, de la vecernie, care laudă izvorul luminii. Formul Pre Născătoarea de Dumnezeu,
este o prefațare a venirii lui Hristos. Svetilnele ne amintesc de zorii mânturii, iar formula
doxologică ne arată faptul împlinit al venirii luminii. Partea a 2 a utreniei este predominată de
lumină, un caracter pascal pronunțat. Poate fi numită ca slujbă a bucuriei, a luminării. Dacă
vecernia aduce melancoliei amurgului, utrenia aduce bucria mânturii.
Se încheie cu cele 2 tropare cântate în funcție de glasuld e rând. Ele preamăresc învierea
Domnului.
Utrenia exprimă o seamă de aspecte ale firii noastre:
1. Sentimentul de tânguire în hexapsalmi.
2. mângâiere și nădejde - Dumnezeu este Domnul...
3. bucurie și preamărire - evanghelia
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
6
4. liniște și împăcare - canonul catavasiilor
5. laudă lui Dumnezeu - laudele
6. slavirea lui Dumnezeu prin doxologie.
17.11.2010
Curs
Utrenia pranicelor - aceeași sturctură dar se adaugă elementele speciale. Totdeauna
Duminica are prioritate. La sărbători se mai adaugă și polieleul. La sărbători se păstreză
catavasiile de rând dar se adaugă la fiecare peasnă și din canoanele Sfinților. Nu mai avem nici
alcele proclamări pascale care erau în mod normal după Evanghelie
Utreniile de peste săptămână - se respectă aceeași structură. Însă lipsesc anumite părți.
În fiecatre zi avem sfinți, marcați nu negru. Lipsește în zielel acestea și evanghelia. După
Dumnezeu este Domnul se trece la canon, și se trece la partea centrală. La canoane se folosec
catavasiile de rând, și se introduc pesnele de la canoanele sfinților din zilele respective. Ca
element special al acestor utrenii este că doxologia mare se înlocuiește cu cea mică.
Pe lângă aceste trei variante mai avem și utrenii speciale.
1. Deniile - sunt speciale pentru că ele sunt specifice postului mare, săvârșindu-se seara,
cu specificul acestei perioade. Aceste denii sunt cea din Miercuri și vineri din saptămâna a 5-a a
Postului Mare. Apoi sunt deniile din săptămâna patimilor: avem denii obișnuite și speciale Joia și
Vinerea. Joia se face rânduiala numită a patimilor. Se citesc cele 12 Evanghelii ale pătimirilor lui
Iisus Hristos. Din punct de vedere al creației liturigice avem aici o bogăție imensă, 15 antifoane
speciale, după evanghelia a 5-a se introduce un ritual al scoaterii Sf. Cruci. Preotul simbolizează
pe Iisus care poartă crucea. În momentul în care se cântă primul tropar al antifonului 15, atunci
se poartă crucea, prin ușa de N, și se așează în mijlocul bisericii. In fața lui merge diaconul cu
cădelnița. Se așează la „Cu sulița...” se face trei metanii. La „Arată-ne nouă învierea ta...” intră în
sf. Altar. După evanghelia a 5 avem Fericirile care în mod normal le vedem numai la liturghie.
A. Schmemman are o expresie - tristețea radioasă, pentru că din timpul postului noi suntem
chemați la fericire, iar noi anticipăm întâlnirea cu Hristos cel înviat. Apoi urmează canonul lui
Cosma Studitul. În perioada Triodului canonul este alcătuit numai din 3 cântări. Apoi laudele,
evanghelia a 10, doxologia mică, evanghelia 11, stihoavna și se încheie cu evanghelia a 12.
2. A doua utrenie specială este cea ce vineri, numită si Prohodul, slujba înmormântării
Domnului. Înainte de slujba prohodului, la slujba vecerniei are loc scoaterea Epitaful din Altar,
se pune în mijlocul Bisericii. Sf. Epitaf e pus pe Sf. Masă, este luat și adus apoi în ceremonie
prin ușile împărătești și e pus pe o masă în mijlocul Bisericii. Pe el se pune Evanghelia și crucea.
Sub masă se așează carbune și tâmâie (pentru siguranță - cădelnița). La denie după prohod, după
Sf. Dumnezeule se înconjoară biserica cu Epitaful. Se fac 4 opriri. La fiecare oprire se fac ectenii
speciale. În partea de S sunt pomeniți conducătorii Bisericii, cei civili. În partea de E se
pomenesc ctitorii locașului. Se așează pe masa altarului până la înălțare. Se continuă slujba cu
cele trei lecturi biblice, paremii. Apoi apostol și evanghelie. Cele trei stări ale prohodului trebuie
să exprime stările creștinului.
Afară de aceste utrenii mai avem și utrnia Sf. Paști. Ea este numită impropri slujba
Învierii. Slujba învierii este cu totul cu liturghie. Utrenia Sf. Pași începe afara din Biserică, acest
lucru pentru că și Hristos a înviat în afara cetății. Preotul apoi cheamă lumea să ia lumină. Se iese
în fața bisericii, se începe rânduiala prorpiu zisă a utreniei, prin proclamarea învierii prin citirea
evangheliei. Este de fapt evanghelia de seara. Astfel utreniei îi lipsese partea de început, inclusiv
binecuvântarea. Cu cădelnuța în mână preotul rostește binecuvântarea treimică. Citirea ev
simbolizează trâmbițele îngerești. Iar preotul simbolizează pe mironosițe care au adus această
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
7
veste. După evanghelie se cântă troparul. Se adaugă aici tropare din psalmi. Cădește masa,
ectenia mare. S-a împrumutat de la ritualul sfințirii bisericii deschiderea ușilor. După intrarea în
biserică se continuă cu canoanele. Canonul învierii se va repeta în toate slujbele din săptămâna
luminată. Ușile împărătești vor fi deschise la toate slujbele din această săptămână. Laudele sun
creații unice. Canonul învierii este atribuit Sf. Ioan Damaschin. Luminânda, laudele.
3. Scoaterea Sf. Cruci pe 14 Sept. - la sfinte Dumnezeule de la Doxologie o duce în
mijlocul bisericii. Această procesiune este una solemnă, nu este numai una așa simplă. O ține în
dreptul frunții și o duce în mijlocul bisericii. O așează pe analog și o cădește de trei ori. Ridică
apoi crucea și rostește 5 ectnenii în drepul fiecărei laturi. Se cântă Doamne miluiește de 100 de
ori în dreptul fiecărei laturi. O așează pe analog și se cântă acum „Crucii tale”.
23.11.2010
Curs
Ceasurile liturgice sunt niște alcătuiri care se săvârșeau în anumite perioade din zi. Ziua
a fost împărțită în 4. Ea a fost împrumutată din ritul iudaic. Ceasurile au în conținutul lo, psalmi,
tropare corespunzătoare momentului din zi când se săvârșește această laudă, cântări speciale. Si
apoi formula care se repetă la toate ceasurile: Doamne miluiește de 40 de ori, Cel ce în toată
vremea... și celelalte. Din punct de vedere al conținutului observăm că alternează elemente din
Vechiul Testament și elemente creștine. Aici psaltirea este cartea predominantă din care s-au
inspirat toate slujbele nnoastre, este singura carte biblică care a intrat în întregime în cult. Acest
lucru se datoreză faptului că psalmul are un caracter poetic, un aspect plăcut, creează o stare de
emoție, care ajută la trăirea, la starea de gnoză pe care slujbele noastre le pot crea. Dar pe lângă
aceasta este și forma directă de adresare. Dumnezeu se adresează direct omului nu prin
intermediari. La fel și din partea creștinului.
Ceasurile încep cu 3 psalmi. După această grupare introductivă de psalmi urmează niște
tropare. Troparele sunt primele versificări creștine. Ele sunt cântări închinate unui sfânt sau unei
sărbători. Ele încheie partea aceasta introductive. Fiecare slujbă trebuie să aibă cele două părți
esențiale: binecuvântare și otpust.
Cele patru ceasuri liturgice nu au toate otpust. De exemplu ceasul 1 nu are binecuvântare
pentru că este unit cu utrenia. Ceasul 3 și ceasul 6 se fac împreună așadar ceasul 3 nu are otpust.
Așadar numai casul 9 este privilegiat ai are și binecuvântare și optust. Troparele ceasurilor au
devenit foarte cunoscute. Troparul ceasului al treilea a fost preluat în liturghie.
Ca element comun cele 4 ceasuri au partea aceasta de legătură Doamne miluiește de 40
de ori, Cel ce în toată vremea...
În timpul postului mare aici se introduce și rugăciuea Sf. Efrem Siriul. Și pentru că în
compoziția lor sunt elemente comune, totuși fiecare ceas au rugăciuni diferite. Ele nu se fac
niciodata singure, ele fiin grupate. Pe lângă aceste ceasuri obișnuite mai avem și ceasuri speciale.
Prima categorie sunt ceasurile împărătești. Ele au în componența lor și lecturi biblice.
Ele se citesc în ajunul crăciunului, a bobotezei și în vinerea mare. Alcătuirea lor solemnă este
încununată de citirea apostolului și a evangheliei. Toate aceste creații liturgice sunt atribuite unor
nume mari de exemplu ceasul din vinerea patimilor este atributi Sf. Chiril al alexandriei.
În principiu aceste ceasuri au aceasi structură, numai că li se adaugă elemente speciale.
Rânduiala laudei o găsim în mineele din perioada respectivă.
A doua categorie de ceasuri speciale o cosnstituie ceasurile pascale. Ceasurile paștilor au
o rânduială mult mai scurtă. Ele sunt citite numai la mănăstiri în perioada penticostarului.
Rânduiala aceasta a ceasurilor o găsim instituită de Biserică din vechime. Nu este cea mai veche
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
8
slujbă, dar în secolul IV când ciclul liturgic a fost definitivat, o regăsim deja în acel canon. Fieare
moment din zi era marcat de o laudă adusă lui Dumnezeu. Ele au un rol pregătitor. Ele pregătesc
Sf. Liturghie. Astfel Ceasul I care marchează începutul zilei este rugăciunea pe care o aducem la
începutul activității noastre.
Este o jertfă de laudă pentru începutul zilei, ca să fim fii ai luminii. Este chemare la o
naștere continuă și la o înviere din timpul nopții, de aceea sf. Simeon al Teasalonicului leagă
acest ceas de utrenie. Acest ceas ne aduce aminte de ducerea lui Hristos la Ana și la Caiafa,
evenimente care au avut loc dimineața. Ceasul III este o preamărire a Sf. Treimi ca trecere a
primei părți a zilei. El amintește de răstignirea Mântuitorului dar și de pogorârea Lui la Iad.
Ceasul al VI lea este tot în cinstea Sf. Treimi ca o mulțumire pentru partea din zi care a trecut, că
ne-a ferit de demonul cel de amiază zi. Din acest moment strămoașa noastră Eva a pierdut raiul,
sau că samarineanca l-a întălnit pe Iisus. Acest ceas ne mai aduce aminte de răstignirea
Mântuitorului, pătimirea lui momentul în care s-a făcut întuneric peste tot pământul. Ceasul al IX
lea începutul ultimului sfert, și ele este laudă de cinste a Sf. Treimi. Este o mulțumire de trecere a
celor trei ceasuri ale zilei și apropierea de seară, care amintește și ea de coborârea de pe cruce a
Domnului.
Elementele de bază ale acestor alcătuiri cum ar fi psalmii și legătura lor cu timpul zilei,
troparele ceasurilor, care sunt datate din perioada veacului V, VI, VII. Foarte multe din
rugăciunile acestea se regăsesc în documentele vechi creștine, din veacul VI, sau IX, vechimea
lor sporește importanța pe care ele o au. Unele din acest rugăciuni sunt regăsite în constituțiile
apostolice. Una din cele mai vechi este atribuită Sf. Efrem Siriul.
Mijloceasurile și Obednița:
Ele sunt grupuri de rugăciuni care se citesc la mănăstiri între ceasuri. Ele sunt tot 4 și
fiecare se citește după ceasurile omoloage lor. Ele au aceeaști structură ca a ceasruilor dar mult
mai simplă, și ele încearcă să facă o legătură între ceasurile mari existente. Obednișa sau
prânzânda, se citește în mămăstiri după ceasul al VI în zilele în care nu se face liturghie. Iar în
post chiar dacă se face liturghia darurilor. Ea se mai numește și tipica. Obednița are și apostol și
evanghelie. Are elemente împrumutate de la litughie: să se umple gurile noastre dar și altele.
Toate aceste slujbe au o bogăție imensă. Ele constituie un tezaur pentru Bioserică.
14.12.2010
Curs
Daca din tot ce aven noi in cul, prin absurd am pierde, si am ramane numai cu liturghia,
am avea totusi sanse l amanturie. Pe baa ei s-au format toate celelalte randuieli liutrgice, pentru
ca ea concentraza si actualizeaza toata activitatea pe care Hristos a facut-o pentru
manturieanoastra. Ea mai este numita jertfa legii celei noi. Hristos pe cruce a savarsit jertfa
rascumparariinoastre cu Tatal. Omul a gresit, si nu putea singur sa dobandeasca impacarea cu
Dumnezeu si repunerea omului in starea pe care a pierdut-o de aceea Dumnezeu s-a facut om, s-a
intrupat si intruparea cuprindea in sine rascumpararea, el este pruncul in potir, dupa
reprezentarea lui Alexandru al Alexandriei, pruncul care devine miel de jertfa. Aspectul de jertfa
a patimii lui Iisus. El s-a jertfit de bunavoie, firea lui a suportat toate pacatele tuturor oamenilor.
De aceea consecinta rastignirii Sale am trecut de la moarte la inviere. Aspectul recapitulativ este
acela ca jertfa Lui cuprinde toata creatia. Aspectul ontologic, firile lui Hristos, cea divina si cea
umana, cea umana fiind inraurita de cea divina. Mantuirea obiectiva este impacarea noastra cu
tatal. Noi avem sansa de a conlucrea cu Dumnezeu prin har, pentru a ne impartasi de jertfa facut-
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
9
ă de Hristos. Prin mantuirea subiectiva ne-am insusit mantuirea obiectiva, noi am devenit partasi
la actele lui Hristos. Hristos s-a lasat el insusi. A instituit o randuiala prin care sa se
preșlungeasca spre noi in toate timpurile, si a lasat liturghia. Liturghia re caracter de jertfa dar si
de taina. De jertfa pentru ca actualizeaza jertfa de pe cruce, si de taina pentru ca ne impartasim
prin sangele si trupul lui Hristos, si aceasta taina se cheama taina euharistiei. De aceea inainte de
patima sa in scoala mantuitorului, ani si jumatate. Inainte i-a pregatit prin cuvant, dandu-le
pasaje din Vechiul Testament. Dar apoi le-a aratat si practic, si ucenicii nu au inteles atunci dar
le-au inteles abia dupa aceea.
Din textul evanghelic noi retinem cel putin 5 elemente pe care noi le gasim in randuiala
Sf. Liturghii:
a. Intai a luat painea, adica a predestinat materia de jertfa. De ce a ales painea? Pentru ca
este hrana de baza a omului. Painea nu este numai hrana de baza a omului, ci ea si reprezinta
fiinta umana, ca o creatia a lui Dumnezeu si reprezinta biserica ca institutie divino umana. Painea
este facuta din multe boabe adica reprezinta credinciosii bisericii. In faina se pune apa, si aceasta
este apa botezului. Faina devine plamada bisericii. Aluatul este Hristos care dospeste toata
framantatura. Apoi dupa dospeala se pune la foc. Aceasta simbolizeaza lucrarea Sf. Duh. De
aceea Hristos a luat aceasta materie si a predestinat-o ca materie euharistica. De aceea si vinul
care este facut din struguri. Multimea boabelor simbolizeaza multimea credincioisilor. El
fermenteaza in conditii speciale. El se transforma in sangele euharistic. Aceasta etapa o numim
noi acum proscomidie
b. A multumit lui Dumnezeu Tatal este partea centrala a liturghiei in care se multumeste
lui Dumnezeu pentru toate. Dar tot Hristos este cel care multumeste.
c. A binecuvantat: acesta este punctul central al liturghiei si se numeste epicleza.
d. apoi a frant si a dat-o ucenicilor, i-a impartasit pe ucenici. Impartasirea, pentru ca
numai cel ce mananca si bea sangele meu are viata vesnica.
e. si a zis „Luati mancati...” - chemarea la impartasire. Si a mai adaugat, aceasta sa o
faceti intru pomenirea mea.
Liturghia inainte era foarte diferita de cea de acum. Ea se savarsea in case particulare,
niciodata nu s-a savarsit la sinagoga. Pentru ca Liturghia era ceva nou, pentru ca te impartasesti
cu hristos. Di a ramas pana azi liturghia ca punctul central al cultului.
Cina pascala era un ritual iudaic in cadrul careia ei se impartaseau de azima si savarseau
acest ritual al gustarii din mai multe pahare si al gustarii de ierburi amare.
Aceste elemente numite ale traditiei apostolice s-au mantinut in liturghia noastra cu
sensul lor primar, sensul lor nu a fost modificat ci numai au fost imbogatite. De la inceput a
existat o parte pregatitoare a liturghiei, si una de consacrare. Cea pregatitoare s-a referti de la
inceput la amintirea litughiei instituite de Hristos. In momentul in care cartile Noului Testament
s-au adaugat in aceasta parte pregatitoare, care mai tarziu se va numi liturghia catehumenilor.
Liturghia euharistica era speciala pentru cei botezati. Exita pe atunci disciplina arcana. S-a
pastrat tainicul acesta crestin care a stst la baza crestinismului. Initial se aduceau numai darurile
si se incerca o rugaciune compusa. Pana la stabilirea acestor rugaciuni, liturghiile era similare.
Materia trebuia binecuvantata si apoi oferita tuturor.
Initial nu a existat o singura denumire a acestei lucrari comune a liturghiei, o gasim
mentionata in cartile Noului Testament cu multe nume.
Termenul de folosit de azi era un termen folosit inainte de crestinism care insemna c
slujba comuna, de interes public. Este o lucrare pentru popor. Termenul de liturghie a capatat o
intrebuintare liturgica datorita septuagintei. In intelesul acesta este folosit si in Noul Testament.
In sensul acesta Sf. Luca vorbeste de Zaharia, tatal Sf. Ioan Botezatorul, care facea aceasta
slujire la templu. In antichitatea crestina acest cuvant a intrat si in cult prin slujirea preoteasca.
Liturghia se refera numai la participarea comuna, dar nu implica si slujirea comuna a ei.
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
10
Structura bisericii de la inceput nu a fost definita. Initial ele au functionat in salile de
judecata ale imparatului. De aceea corpurile era fie de 3 camere au fie cu 5 camere. Locul in care
statea imparatul la judecata a fost baza de unde s-a facut altarul. Nevoia de loc, a facut ca corpul
bisericii sa aiba o intersectie, in forma de cruce, care mai tarziu a luar forma de trefla.
De ce nu avem o descriere a liturghiei initiale? Pentru ca apologetii nostri s-au axat pe
apărarea credinței nu a liturghiei dar se poate admite ca pana la constitutiile apostolice inca nu s-
ar fi eliminat disciplina arcană. Prima descriere a liturghie o gasim in cnstitutiile apostolice. Ele
sunt documente primare. Ele se mai numesc si randuieli bisericesti. Marturiile pe care le au
aceste documente nu contin numai documente contemporane lor ci cu mult mai vechi si de aceea
sunt foarte importante.
18.01.2011
Curs
Rânduiala liturghiei
Ritualul liturghiei trebuie respectat nu ca op expunere teatrala, insa toate actele
componente se leaga intre ele, se conditioneaza unul pe altul. de aceea in explicarea liturghiei, il
vom folosi si pe schmemann, dar in acelasi timp avem si celelalte explicari ale liturghiei: N.
Cabasila, Sf. Maxim…
Liturghia poate fi facut in trei moduri: preotul singur, care trebuie sa faca tot, ca protos.
Slujba e facuta deobicei de unul singur, de protos, si de obicei cel mai vechi in preotie. Exceptiile
se fac in functie de distinctiile administrative. Cand slujeste ierarhul, ierarhul este protosul. Si in
cadrul sinodului sunt cazuri in care o sedeinta sa fie condusa de cel mai in varsta episcop, in
cazuri cand nu exista Patriarh.
Exista o ordine pe care trebuie sa o respectam in asezarea soborului. Aici este a doua
varianta, cand preotul slujeste cu diaconul.
Mai este o varianta slujba in sobor dar cu mai multi preoți.
Totul depinde de modul de orientare. Oriune ai fi trebuie sa iti păstrezi locul, fiind atent
la vecinii tai.
Ființ aumana, savarsitorul, este o fiinta dihotomica, pentru că tainicul in sesnul general,
este unirea dintre duh si materie si prima taina in sesnul mare a fost omul creat, adam, cand
Dumnezeu l-au facut din trup și suflet. Deci creația este primul mister. A doua lucrare tainică
este Hristos prin intrupare. Dumnezeu astfel s-a făcut om si a săvârșit lucrarea mantuitoare. A
treia mare taina este biserica, instituția divino-umana in care noi ne câștigăm mântuirea. Hristos
este vița noi mlădițele. Aceste două concepte sunt complementare si nu permite o subordonare si
nu permite o subordonare. Daca savarsitorul vazut isi explrima intentia de a savarsi o lucrare, el
transmite mai departe harul, dar il transmite la unul care poate recepta acest har. O primeste daca
doreste sa o primeasca. Biserica a pus un amendament, in iconomia biericeasca umple golurile.
Pornind lucrarea vazuta prin acte si cuvinte, harul pe care il transmite nu este de la
savarsitor, el nu are o rezerva de har, el a primit numai incuviintarea prin hirotonie de transmite
si altora harul. Daca este ierarh prin punerea maninilor iar daca e preot prin taine. Tainele au
nevoie de materie pentru ca omul sa il poată primi. Daca harul ar veni numai la persoanele alese,
harismatice, nu am avea sansa toti de a ne împărtăși de el.
Revenind la liturghie, pentru a-i ințelege tainicul. Liturghia ara caracter de taină dar si de
jertfa. Este o jertfa pentru ca ea este o prelungire si o actualizare pentru fiecare dintre noi a jertfei
celei una de pe cruce. Daca Hristos ar fi săvarsit jertfa pe cruce si ne-ar lasa pe fiecare din noi sa
ne amintim de ea numai, asa cum fac celalti protestantii.
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
11
Jertfa de pe cruce si cu jertfa liturgica este identica din 3 puncte de vedere: al
savarsitorului, al primitorului si al materiei de jertfa. Caci tu este cel ce aduci , cel ce te aduci, cel
ce primești si te imparti. Dar el nu s-a despartit de sf. Treime, dar avem și o diversitate din mai
multe puncte de vedere. Jertfa de pe cruce s-a savarsit o data pentru tot deauna. Jerta euharistica
se savarseste continuu. Dar și din punct de veder al locului, Hristos s-a jertfit pe cruce, pe cand
liturghiile se fac peste tot. Prima a fosta sangeroasa, a doua euharistica.
Simbolismul liturgic: In cartea lui Schmemann – simbolul nu este ceva figurativ, ceva ce
reprezinta altceva. Termenul simbalo se traduce prin a descoperi o realitate vazuta descopera o
alta realitate nevazuta, nu dupa o relatia cauzala sau de alta natura ci numai in masura in care o
poate intruchipa. Simbolismul liturgic are 2 mari directii: cea care sta la temelia participarii
noastre se numeste realismul liturgic sau prezenta reala a lui Hristos in euharistie. Noi nu trebuie
sa le zicem crestinilor toata taina ce se petrece, si numai sa il facem constient ca ceea ce se
petrece este total duhovnicesc, intr-o alta stare. Daca crestinul stie ca el pleca din lumea aceasta,
se pregateste prin acest ritual sa se apropie de Hristos, nu pentru ca este el vrednic, ci pentru că i
se ofera aceasta ocazie. Nu noi facem aceasta jertfa ci Hristos. Aceasta jertfa este asumata de
biserica.
Materia de jertfa a fost predestinata de Hristos la jertfa. Ele sunt elementele esentiale ale
cultului. Painea este hrana de baza a omului. Ea este obtinuta prin efortul omului brut. Nu o
culegem din copac. Painea trebuie sa contina si efortul propriu. În faina se pune apoi, apa, care
simbolizeaza apa botezului. Se pune aluatul care simbolizeaza pe Hristos. Sarea este
intelepciunea lui Dumnezeu. Framantatura dospita se pune pe foc care este lucrarea duhului. Dar
pe de alta parte reprezinta taina trupului, din materie si din foc, care ii schimba firea. Cand ea
este data pentru jertfa, ea este ofranda. Ea este inscripționata oricum. LA fel, vinul e facut din
multime de boabe. Mustul fermentat este cel care transforma vinul in materie de jertfa. Materia
aceasta pusa pe masa sf. altar, si prin nvocarea sf. duh se transforma real in trupul si sangele lui
Hristos. Cine crede ca euharistie este ceva formal si material
Caracterul de taina a liturghiei: slujba aceasta care il are pe Hristos mort si inviat,
cuprinde in sine cea mai importanta taina pentru un crestin, si anume taina euharistiei. In cadrul
liturghiei, materia transformata, se impartaseste credinciosilor, implinindu-se primul scop al
liturghiei: sfintirea darurilor.
Intelegem că euharistia reprezinta cel mai inalt punct al apropierii de Dumnezeu, al
comuniunii cu Hristos. Tu il iei pe Hristos in tine. Momentul de comuniune deplina nu se
realizeaza decat prin impartasanie. Si parintii traitori in pustie se pregateau continuu prin
rugaciune pentru ca sa ajunga la acel moment al comuniunii cu Hristos. , de aceaa una din
obligatiile a preotului este de a se ingriji de ultima clipa, dar mai ales de cei ce sunt in ultima
clipa.
Daca hristos coboara si e real prin sangele sau, pentru ca sa ne cheme pe noi la masa
imparatiei. El coboara ca sa ne ridice pe noi, nu ca sa il tinem noi aici jos – Si ne-i ridicat pe noi
la cer. Pe care Hristos il avem noi real prezent? Pe cel mort si înviat. Daca il actualizam pe
Hristos, mort si inviat, Hristos vine in prezent cu tot trecutul sau in perspectiva eshatologica.
Deci este concentrat timpul cu cele trei dimensiuni ale lui, la Hristos nu este timp, dar vine ca
comemorare istorica, daca El e prezent real, eu imi pot aminti si de nasterea si de intruparea lui
dar si de jertfa lui. Pentru ca intruparea s-a facut pentru jertfa.
Schmeman face o comparatie intre memorialul liturgic si cel uman. Sa zicem ca azi
comemoram pe cineva. Dupa ce am terminat, e totul trecut. Cel liturgic e diferit. Pentru ca noi nu
ne amintim de cineva ci il avem prezent pe Hristos. Sa luam de exemplu praznicul intruparii.
Hristos real in liturghie, ne da posibilitatea sa fim partasi la eveniment, prelungit spre noi. In cult
noi nu provocam sentimente si emotii. Ele sunt complementare dar nu acesta este scopul.
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
12
25.01.2011
Liturghie si comuniune in spiritualitatea ortodoxa – Staniloae
Explicarea dumnezeieștii liturghii – Cabasila
Euharistia Taina Împărăției – Schmemman
Există o asemănare între jertfa de pe curce cu cea euharistica. Cele trei puncte sunt:
săvârșitor, primitor, materia de jertfa.
Hristos e prezent real, coboară pentru noi, si pentru ca sa nu rămână numai prima parte,
si pentru ca liturghia sa aiba finalitate, apare partea a doua - invitarea la cina. Daca nu pune
accent pe cel de-al doilea scop – sfintirea credinciosilor - nu numai pe primul scop – sfintirea
darurilor. Este o conditie in toate slujbele – daca o slujba nu o faci corect e vina ta, daca nu o faci
complet esti un impostor si taina nu se realizeaza si privezi pe oameni de lucruri esentiale. Si
sunt taine care nu se pot repeta. Impartasirea credinciosilor este un elemen t al tainei ce trebuie
împlinit.
Schmemann imparte liturghia in 12 parti. El a impartit-o nu pentru a o separa. Ele sunt
etape care se interconditioneaza. Elementul de la inceput il desavarsete pe urmatorul si tot asa.
Prima lucrare tainica pe care o prezinta Schemmann este taina adunarii. Liturghia are o functie
publica, este rugaciunea comuna prin excelenta a Bisericii Ortodoxe. Nu exista liturghia proprie
pe care sa o faci acasa singur. Fiind o lucrare a bisericii prin excelenta a comunitatii liturgice,
inceputul se face prin adunarea membrilor. Incepe liturghia prin binecuvantarea mare. Sunt trei
formule doxologice pe care le folosim. Cea mai importanta este binecuvantarea mare. Este mare
din punct de vedere al continutului pe care il reveleaza. Binecuvantarea mica il descopera pe
Dumnezeu unul. De aceea ea se foloseste la lucrarile complementare. Cea de-a doua,
binecuvantarea treimica, ni-l descopera pe Dumnezeu treimic. Si cea mare e mai bogata pentru
ca ni-l descoperă pe Dumnezeu cel unul în treime și descopera si persoanele sf. treimi. Liturghia
este taina imparatiei, este mijlocul cel mai important pentru castigarea imparatiei cerurilor asa
cum toate tainele sunt mijloace pentru castigarea imparatiei. Taina ca lucrare divina este
intalnirea mea cu Dumnezeu. Este o intalnire pe care Dumnezeu mi-a randuit-o in ambianta
bisericii prin mijlocirea unei persoane văzute. Dupa inaltarea la cer a lui Hristos, ne-a lasat ceva
prin care noi sa il avem prezent material la noi. Primele doua capitole sunt cele pregatitoare
pentru primul act al liturghiei si al treilea capitol este taina intrarii. Erau asteptati, clericii, in
biserica de catre comunitate. Se canta trisaghionul si apoi incepea liturghia. Partea aceasta de
asteptare. Ectenia mare era la inceputul liturghiei credinciosilor. Ea a fost luata de acolo si adusa
la inceptutl liturghiei dar a fost preliata si de toate slujbele biericii. Ea are caracter obstesc. Se
incepe invocarea pacii: pacea cu Dumnezeu, pacea cu tine insuti și pacea cu cei din jur. Pacea
este un dar divin nu o realizare proprie. Apoi sunt pomeniti conducatorii. Apoi toate celelalte
cereri sunt pentru obste. Am folosit doua slogane: realsim liturgic si logica liturgica. Logica
liturgica este o ordina logica in privinta celor trei caractere ale rugaciunii: de preamarire, de
cerere si cea de multumire. Noi incepem inati cu rugaciunea de cerere. Dar mai este ceva. In
rugaciune mai intai cerem cele pentru viata cealalta si apoi cerem pentru cele din lumea aceasta
preocuparea bisericii este de a cuprinde tpoata masa credinciosilor dar si pe fiecare in parte. Nu
este nevoie sa fim identificati personal, toti primil harul. Dar tainele nu se primesc asa la
gramada. Ele sunt personale. Dumnezeu este fiinta suprema dar e personala. De aceea l-a creat și
pe om, persoană, responsabilă, care să îl poate să îl tragă la răspundere. Dumnezeu nu face nimic
care să forțeze pe om. Taina intrarii pe care o descrie Schmemann este iesirea cu evanghleia. El
vorbeste despre 3 directii ale intrarii. Prima directie a miscarii este intrarea din lume in biserica.
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
13
A doua directie este din biserica spre altar. Aceste directii n sunt altceva decat etape ale sf. taine.
Se intra apoi din biserica spre altar. Aici este prins si vohodul mic. Si mai exista a treia directie
cand preotul din fata sf. mesei se pregateste pentru lecturile biblice si merge in fata scunului
imparatesc pentru ca sa binecuvinteze citirea lecturilor biblice. El trece din fata mesei in fata
scaunului celui de sus. Iesirea aceasta cu evanghelia din punct de vedere liturgic sau istoric ea a
devienit ritual in perioada in care odoarele bisericii erau pastrate intr-o tainita care se chema
schevrofilachion unde erau ascunse. Aceasta iesire si intrare a dat nastere vohodului. Numai ca
aceasta explicare nu este completa. Noi nu avem in liturghie o cronologie istorica. Este o
manifestare a lui hristos mort si inviat, care si-a incheiat lucrarea sa. Desi in pesroana sa este
cuprinsa toata lucrarea il actualizam si il avem pe Hristos mort si inviat si care participa acum la
lucrarea bisericii care este lucrarea liturghiei. Prima parte a liturghiei, a catehumenilor are in
centru lecturile biblice. Din primele veacuri citirea din pericopele evanghelice sau din cartile
scripturii erau elemente de baza. In cosntituțiile apostolice se amintesc 4-5 lecturi biblice atat din
Vechiul Testament dar si din Noul Testament. Lecturile biblice au dat numele acestei parti a
liturghiei – liturghia cuvantului. In aceasta parte puteau lua parte si catehumenii.
Lucrarea aceatsa tainica are 5 elemente: 1. Prochimenul. 2. Apostolul. 3. Aliluia. 4.
Evanghrelia. 5. Predica. În momentul in care le luam in seama pe toate 5 ne dam seama ca de
fapt partea aceasta este absolut necesara liturghiei chiar daca ea a re un rol pregatitor. Ce relatie
este intre cuvant si taina. Cuvantul fara taina este o doctrina fara implinire. Taina fara cuvant
este o magine pentru ca ea are nevoie de cuvant pentru fundamentarea ei.
Partea aceata a liturghiei cuvantului incepe cu prochimenul. Acesta este un fragment din
psalmii mesianici care explrima valoarea deosebita pe care a avut-o. Psaltirea este singura carte
care a intrat in totalitate in cult. Termenul de prochimen, cel pus inainte, el deschide perspectiva
deschiderii neo testamentare. Este un psalm mesianic. Psaltirea a avut o prioritate din doua
motive: pentru că are o forma de adresare directa asemanatoare rugaciunii. Al doilea element
este caracterul poetic al psalmilor.
Apostolul este un text luat din F.A. sau din epistole. Dar de ce este apostolul inaintea
evangheliei. El este o pregatire pentru momentul culminant. După apostol urmeaza un alt
element al tainei cuvantului numit Aliluia. Un termen vetero testamentar. De fapt aliluia a
devenit un element component in momentul in care el era intonat intr-o alta fomra melodica:
cantarera antifonica. Cantarea antifonica pune accent nu pe melodie ci ep cuvant. Apare acum o
alta forma de cantare, melismatica, sau melodica. Aliluia este prima cantare melismatica in care
accentul este pus pe melodie. Urma citirea evangheliei. Ea curpinde cuvantul lui Dumnezeu care
fundamenteaza taina. De aceea indata cuvantul lui Dumnezeu era explicat in predica. Prima
forma a predicii era kerygma. Era un fel de explicarea evangheliei inserand formula: IAta Hristos
va vesteste voua. Apoi a aparut predica pe care o avem si azi, predica fiind nu o luicrare a
savarsitorului, pentru ca ea nu punea accent de elocinta individului. Se incheie prima parte a
liturghiei prin concedierea catehumenilor. Inceputul liturghiei credinciosilor este numit de catre
schmemann lucrarea tainica a credinciosilor. Schmemann numete lucrare tainica si pregatirea
credinciosilor in vederea sfintirii daruilor. Cap. VI este taina ofrandei. Este darul pe care
credinciosii il aduc la altar. E prima faza a darului. Lucrarea tainica a ofrandei are trei directii. 1.
De la credincios la proscomidiar. 2. De la proscomidiar la sf. altar si 3. De pe sf. altar in altarul
cel mai presus de ceruri.
1. Materia de jertfa au fost predestinate de Hristos ca sa fie materii de jertfa. Cand
devine materia aceasta ofranda. Aceasta materie este consacrata prin pecetluirea ei. Aceasta
pecete. Materia predestinata cultului este adusa la prscomidie. Aceasta ofranda a credinciosilor
este adusa la proscomidiar și se aleg 5 din care se face Sf. Liturghie. Ofranda credinciosilor intra
in ofranda bisericii. Biserica isi asuma ofranda tuturor credinciosilor si imediat dupa pregatirehr
isi asuma ofranda bisericii. El este cel care primeste aceasta ofranda a bisericii si o prezinta
Liturgică Tehnoredactat de Albu George
14
Tatalui. De aceea purtara darurilor prin fata credinciosilor nu este doar o simpla comemorare a
ultimului drum pe care il face Hristos pe ultimul sau drum pana la mormant, ci miscarea aceasta,
purtarea darurilor prin fata credinciosilor este manifestarea lui Hristos mort si inviata care ne
arata noua ca ofranda credinciosilor a fost inclusa in ofranda bisericii si Hristos o prezinta tatalui.
Se cunoaste ca noi suntem amintiti in ofranda pe care noi am oferit-o bisericii. Aduse pe altar,
darurile sunt prezentate tatalui pentru ca sa se realizeze lucrarea cantrala a bisericii care este
sfintitrea darurilor. Darurile sau jerfta devine jertfa dar jertfa se realizeaza nu pe pamant, ci in
ceruri. Schmemman mai are inca doua elemente pregatitoare.
Asupra agnetului se fac 3 lucrari: injunghierea, impungerea, scoaterea. Scoaterea
prefigureaza intruparea. Triunghiul este cu baza in creatie.