Embed Size (px)
Citation preview
Universitatea „Lucian Blaga”din Sibiu
Facultatea de Litere şi Arte
Domeniul de doctorat: filologie
Teză de doctorat:
Structuri funcţionale şi semnificaţii ale discursului romanesc
la Gabriela Adameşteanu şi Mircea Ciobanu
- rezumat-
Coordonator ştiinţific:
prof. univ. dr. Gheorghe Manolache
Doctorand:
Anamaria Cristina Coroian
Sibiu, 2012
2
Cuprins
Introducere ........................................................................................................... 6
Partea I: Preliminarii teoretice.......................................................................... 10
1. Limbajul ......................................................................................................... 10
1.1. Limbajul şi instrumentarul filosofiei analitice .............................................................. 10
1.1.1. Limbajul ca reprezentare: paradigma Frege-Russell ................................................. 10
Anexa I ................................................................................................................................ 15
Anexa II ............................................................................................................................... 16
1.1.2. De la sistem la uz- oscilaţiile filosofice ale lui Wittgenstein ..................................... 17
Anexa III .............................................................................................................................. 20
1.2. Limbajul ca acţiune: J. L. Austin ................................................................................... 21
1.3. Cele trei clinchete de clopoţel ale lui Grice sau despre sensul nonnatural ................. 23
Anexa IV .............................................................................................................................. 26
1.4. Austin revizuit sau modelul Searle ................................................................................. 27
1.5. Limbajul încotro? (Concluzii) ......................................................................................... 29
2. Discursul ......................................................................................................... 31
2.1. Limbajul subiectiv în comportamentul său ca discurs: Émile Benveniste .................. 31
2.2. De la funcţie la structurile profunde ale discursului: o abordare semiotică ............... 32
2.3. Instaurarea discursului: de la arheologia lui Foucault la analiza discursivă ............. 35
2.4. Perioada de sedimentare: tipologii şi funcţii discursive ................................................ 37
2.5. Interferenţe: discursul literar şi situaţia de comunicare scriptică ............................... 44
2.5.1. Statutul comunicării scriptice ................................................................................... 44
2.5.2. Aportul de sens al destinatarului: de la cititorul receptor la cel critico-semantic ...... 49
2.5.3. Zone de întâlnire ale comunicării, sensului şi discursului literar .............................. 52
2.6. Tipologii discursive generate de comunicarea scriptică.................................................56
2.6.1. Discursul scriitorului ................................................................................................. 57
2.6.2. Discursul generator de operă/literar ........................................................................... 58
2.6.3. Discursul naratorului ................................................................................................. 58
3
2.6.4. Discursul personajelor ............................................................................................... 59
2.6.5. Discursul referinţei ultime ........................................................................................ 59
2.7. Lumi posibile ale discursului- întâlnirea ce-ului şi cum-ului ficţional ........................ 59
2.7.1. Motivaţii .................................................................................................................... 59
2.7.2. Teorii şi direcţii ........................................................................................................ 60
2.7.3. Graniţe conceptuale .................................................................................................. 67
2.8. Raporturi controversate: adevăr şi discurs literar, realitate şi ficţiune ...................... 68
2.8.1. Variante ale raportului realitate-ficţiune .................................................................... 69
2.8.2. În căutarea referinţei: o abordare lingvistică ............................................................. 73
2.8.3. Dincolo de teoretizări (Concluzii) ............................................................................. 75
2.9. Interferenţe şi sinteze (Concluzii) ...................................................................................... 76
3. Gândirea discursivă a romanului ................................................................. 78
3.1. Limbajul romanului- discursul romanului .................................................................... 78
3.2. Semantismul de la nivelul enunţării romaneşti ............................................................. 79
3.2.1. Discursul romanesc între pluralitate şi polifonie ....................................................... 79
3.2.2. O critică verbală a romanului .................................................................................... 81
3.3. Roman şi discurs (Concluzii) .............................................................................................. 87
Partea a II-a: Formele discursului romanesc la Gabriela Adameşteanu şi
Mircea Ciobanu ................................................................................................. 88
1. Porţile şi pragurile discursului romanesc .................................................... 88
1.1. Structuri discursive tranzitorii în romanele lui Mircea Ciobanu ................................ 88
1.1.1. Incipitul şi finalul- perspective teoretice ................................................................... 88
1.1.2. Simetria incipit-final .................................................................................................. 91
1.1.3. Cititorule, te invit în lumea mea de hârtie- porţile romanelor lui Mircea Ciobanu ... 92
1.2. Tehnici discursive de seducere a cititorului sau pragurile din ficţiunea
adameşteană ................................................................................................................. 103
2. Structuri funcţionale dezvăluite de poetica discursului ........................... 115
2.1. Modele discursive eterogene .......................................................................................... 115
4
2.1.1. Unitatea în diversitate- Cartea fiilor ....................................................................... 115
2.1.1.1. Puncte de vedere critice unitare .................................................................. 115
2.1.1.2. Eterogenitatea care unifică .......................................................................... 117
2.1.1.2.1. Discursul endofazic ezitant vs. discursul exterior disimulat ..................... 119
2.1.1.2.1.1. Discursul bătrânului ............................................................................... 119
2.1.1.2.1.2. Discursul mortului fără stăpân .............................................................. 124
2.1.1.2.2. La mijlocul dihotomiei (Concluzii) ......................................................... 131
2.1.2. Pseudopledoarie pentru schimbare sau discursul Drumului egal al fiecărei zile .... 133
2.1.2.1. Monotonia perspectivelor criticilor ............................................................. 133
2.1.2.2. Monotonia discursului ficţional ................................................................... 139
2.1.2.2.1. Discursul autoritar al unui alt eu ............................................................... 140
2.1.2.2.2. Valorile negative ale discursului .............................................................. 142
2.1.2.2.3. Lumea posibilă a discursului sau tentaţia luptei contra negaţiei
enunţiative ................................................................................................................ 149
2.1.2.2.4. O notă discordantă în această luptă- discursul de tip puzzle .................... 151
2.1.1.3. Corolar ......................................................................................................... 153
2.2. Discursul istoriilor/ Istoriei ............................................................................................ 155
2.2.1. Discursul întors către trecut- Dimineaţă pierdută ................................................... 155
2.2.1.1. Faţetele analizelor critice ............................................................................. 155
2.2.1.2. Dincolo de punctul de vedere al criticii ....................................................... 162
2.2.1.3. Nostalgia din spatele nivelului preverbal .................................................... 165
2.2.1.3.1. Structuri tranzitorii ................................................................................... 165
2.2.1.3.2. Istoria/istoriile cuprinse în discursul (pseudo)spontan ............................. 168
2.2.1.4. Unitatea oferită de dominanta nostalgică (Concluzii) ................................. 172
2.2.2. Discursul ca experiment, sau nu- Întâlnirea ............................................................ 174
2.2.2.1. O investigare a perspectivelor critice .......................................................... 174
2.2.2.2. Colportajul Istoriei ...................................................................................... 176
2.2.2.2.1. Un alt tip de comunicare .......................................................................... 176
2.2.2.2.2. Istoria spusă de Traian ............................................................................. 179
2.2.2.2.3. Istoria Christei .......................................................................................... 185
2.2.2.2.4. Un discurs pentru sine- Daniel ................................................................. 188
2.2.2.2.5. O His-story savantă? ................................................................................ 190
2.2.2.3. Întâlnirea discursurilor (Concluzii) ............................................................. 193
2.2.3. Discursul generator de Istorie şi istorii- Provizorat ................................................ 195
2.2.3.1. Critica ce omite analiza discursului ............................................................. 195
2.2.3.2. Preambul: nostalgie, ironie, mici şi mari istorii ........................................... 200
2.2.3.3. Ea şi el discută Istoria .................................................................................. 203
2.2.3.4. El şi ea îşi spun istoriile ............................................................................... 214
2.2.3.5. Motivaţii finale ............................................................................................ 223
2.2.4. Discursul amintirilor din Istorii ............................................................................... 225
2.2.4.1. Orientările criticilor ..................................................................................... 225
2.2.4.2. Structurile ce susţin istoriile ........................................................................ 229
2.2.4.2.1. Formele discursului de actualizare ........................................................... 232
5
2.2.4.2.2. Discursul de (auto)corijare ....................................................................... 235
2.2.4.3. Între istorii şi metadiscurs (Concluzii) ........................................................ 238
2.3. Metadiscursuri ................................................................................................................ 240
2.3.1. Elemente de poetică (explicită) adameşteană .......................................................... 240
2.3.1.1. Câteva principii cu privire la roman ............................................................ 242
2.3.1.1.1. Raportul lume actuală- lumea posibilă a ficţiunii .................................... 243
2.3.1.1.2. Discursul eurilor experimentale ............................................................... 245
2.3.1.1.3. Revizuire sau/şi rescriere .......................................................................... 247
2.3.1.2. Valoarea metadiscursivă a elementelor de poetică (Concluzii) ................... 249
2.3.2. Discursul noului roman- Martorii (elemente de poetică implicită) ......................... 251
2.3.2.1. Între oglinzile paralele ale clasificărilor ...................................................... 251
2.3.2.2. Tipologii discursive şi organizări mundane ................................................. 256
2.3.2.2.1. Parafrazându-l pe Schmid ......................................................................... 256
2.3.2.2.1.1. Discursul lui Mircea Ciobanu ............................................................... 257
2.3.2.2.1.2. Discursul autorului abstract ................................................................... 258
2.3.2.2.1.3. Discursul Anchetatorului ....................................................................... 259
2.3.2.2.1.4. Discursul actorilor ................................................................................. 261
2.3.2.2.1.5. Discursul Luptei cu lucrurile ................................................................. 263
2.3.2.3. Un nou discurs (Concluzii) .......................................................................... 266
Consideraţii finale ............................................................................................ 270
Bibliografie ....................................................................................................... 275
6
Rezumat
Cuvinte cheie: lumi posibile ale limbajului, structuri funcţionale, tipologii discursive,
semnificaţii discursive, centre enunţiative, referinţă, porţile şi pragurile discursului, discursul
eterogen, discursul Istoriei/istoriilor, metadiscursuri, discursuri fondatoare, nivel preverbal etc.
Teza de doctorat intitulată Structuri funcţionale şi semnificaţii ale discursului romanesc la
Gabriela Adameşteanu şi Mircea Ciobanu este rodul unor reflecţii personale asupra dimensiunii
discursive pe care o devăluie romanele celor doi scriitori (Drumul egal al fiecărei zile, Dimineaţă
pierdută, Întâlnirea, Provizorat; Martorii, Cartea fiilor, Istorii I-VI), pornind de la ipoteza că
discursul se constituie ca un spaţiu ce aduce în proximitate cum-ul (structuri funcţionale, tehnici
de combinare a acestora etc.) şi ce-ul (nivelul semnificaţiilor) enunţiativ.
Prezenta cercetare poartă amprenta dorinţei de a înţelege mecanismele care determină acest
amestec între latura formală şi cea a semnificaţiilor, cu depăşirea atât a teoriilor învechite, care au
propulsat exclusiv realitatea materială a textului (de sorginti formaliste şi structuraliste), cât şi pe
cele tematice, narative, simbolice, parabolice sau epistemice, dezvoltate de exegeţii celor doi
prozatori. Scopul fundamental este aşadar, analiza şi interpretarea nivelului discursului
romanesc al operei celor doi scriitori, în contextul mai larg al filosofiei limbajului, pragmaticii,
semanticii, semioticii şi retoricii, bazându-mă pe metodele de cercetare proprii acestor domenii,
ceea ce susţine atât perspectiva interdisciplinară a investigaţiei, cât şi caracterul inovator al
demersului.
Argumentele care au stat la baza opţiunii unei astfel de cercetări trebuie raportate atât la
perspectiva investigaţiei (discursivitatea), cât şi la autorii selectaţi (Gabriela Adameşteanu şi
Mircea Ciobanu). Ambele opţiuni se constituie ca o pendulare între considerente obiective şi
subiective: în primul rând romanele celor doi au fost insuficient analizate şi niciodată din punctul
de vedere al propriei enunţări care generează sensul, iar această motivaţie naşte argumentul de
sorginte obiectivă. Acesta este dublat de argumentul afectiv, care s-a declanşat cu ani în urmă,
când, în anul 2007, în cadrul Colocviului Naţional de Literatură Contemporană de la Braşov,
ediţia a II-a, am interacţionat cu scriitoarea Gabriela Adameşteanu şi mi-am propus să depăşesc
patternul retoric pe care l-am propus la momentul respectiv operei autoarei. Extinderea analizei şi
asupra romanelor lui Mircea Ciobanu a intervenit în mod natural, din dorinţa de a căuta şi alte
7
modele, care mi-au confirmat că discursul se fundamentează pe structuri similare, chiar dacă
trimit spre sensuri distincte, în funcţie de contextul auctorial.
Astfel, originalitatea abordării nu derivă numai din caracterul interdisciplinar al analizei,
ci şi din evidenţierea unor tipologii posibile de grupare a discursurilor acestor romane: discursuri
eterogene, discursul Istoriei/istoriilor şi metadiscursuri, precum şi din identificarea (acolo unde
scriitura permite) unor centre enunţiative fundamentate pe structuri specifice: aglomerări
interogative, verbe şi construcţii intensionale, deictice decodificate cataforic sau lăsate în
suspensie etc.
Dimensiunea abordării este profund actuală pentru că, pe de o parte anihilează ruptura
produsă între signifié şi signifiant, între dimensiunea morfologică şi cea semantică a textului, prin
înţelegerea discursului ca un ansamblu simultan de formaţiuni, practici şi semnificaţii enunţiative,
iar pe de altă parte, apropie literatura de societate, prin investigarea laturii sale pragmatice.
Conturarea opţiunilor teoretice de conciliere a formei şi semnificaţiilor porneşte din direcţia
filosofiei limbajului şi ajunge la pragmatica modelului american, dar şi al Şcolii discursive
franceze, pentru ca apoi toate aceste unghiuri interdisciplinare să îşi găsească oglindirea în
romanele celor doi scriitori, în forma unui demers propulsat de o gândire deductivă.
Din punct de vedere structural, cercetarea are o alcătuire biplană, fiecare parte are
capitole şi subcapitole aferente, cu o introducere, consideraţii finale, anexe (am optat să le ataşez
la finalul capitolului întâi al Primei părţi, pentru că sunt scheme personale corelate acestui
capitol) şi bibliografie.
Partea I, întitulată Preliminarii teoretice, conturează opţiunile teoretice ale prezentei
cercetări, numeşte sursele nivelului conceptual ce va fi dezvoltat în Partea a doua, orientează
întreg limbajul studiului şi evidenţiază eşafodul metodologic pe care se plasează analiza
romanelor celor doi scriitori. Această parte are, la rândul ei, o organizare conică, în sensul
îngustării treptate a nivelului de generalitate, pentru că, de la abordări de filosofie a limbajului, se
ajunge în finalul părţii la probleme de teorie a discursului romanesc. Toate aceste aspecte,
indiferent de gradul lor de generalitate, oferă atât instrumentarul conceptual, cât şi direcţiile
teoretice pe care se vor construi analizele romanelor celor doi scriitori (în Partea a doua).
Limbajul a generat numeroase dispute şi teorii, iar acestea, chiar dacă au fost construite pe
principiul negării modelelor anterioare, determină o evoluţie firească, de la teoria referinţei lui
Frege şi până la pragmatismul lui Searle. Tabloul din cadrul acestui capitol este departe de a fi
unul cu caracter exhaustiv pentru că este generat de considerente de ordin selectiv, orientate spre
8
scopul ultim i.e. constituirea unor principii care să decupeze structurile funcţionale din romanele
Gabrielei Adameşteanu şi ale lui Mircea Ciobanu.
La începutul secolului trecut, Frege şi Russell utilizează metodele specifice matematicii şi
logicii pentru abordarea limbajului şi vor orienta astfel interesul cercetările ulterioare în direcţia
filosofiei limbajului. Filosoful german elaborează o teorie complexă, prin intermediul căreia
stabileşte delimitările între sens (este multiplu, dar obiectiv, pentru că, deşi este determinat
cognitiv, totuşi nu depinde de individ), referinţă (este singulară şi coincide existenţei concrete din
realitate), reprezentare (este subiectivă pentru că depinde de filtrarea individuală a realităţii) şi
semn (forma scriptică, „numele denotaţiei”). În spaţiul ficţional, investigarea acestei relaţii este
productivă pentru că generează teoria enunţurilor de identitate, care propulsează supremaţia
sensului asupra referinţei. Punctul său de vedere este sustenabil şi are puterea de a trece chiar şi
peste impasul în care va aduce Russell această teorie, odată cu negarea referinţei şi înlocuirea
acesteia prin sintagma denotativă, care, în funcţie de spaţiul lingvistic de manifestare, permite
distincţia de tip gnoseologic între cunoaşterea directă şi cea indirectă a realităţii.
Depăşirea etapei limbajului ca reprezentare va fi întreprinsă de Wittgenstein, care
concretizează tranziţia spre înţelegerea caracterului utilitar al acestuia; dacă în prima parte a
vieţii filosoful austriac se orientase cu precădere asupra gândirii sensului propoziţional din
perspectiva teoriei imaginii, odată cu Cercetări filosofice, acesta renunţă la izomorfismul limbaj-
realitate şi investighează uzanţelor particulare ale limbajului (afirmaţie, presupunere, interogaţie
etc.), sintetizate în forma jocurilor de limbaj.
Demontarea teoriei clasice a limbajului de tip ostensiv este continuată de Austin, Grice,
Searle etc., cei care conferă limbajului valoare de act. Teoria austiniană permite o altă înţelegere
a retoricii ficţionale, pentru că demonstrează insuficienţa enunţării care se dezvoltă exclusiv la
nivelul semnificaţiei: locuţia este nulă dacă nu cunoaşte forţa ilocuţionară manifestată discursiv,
care îmbogăţeşte/modifică semnificaţia generală a mesajului; în final, sensul ultim şi real este
completat de interacţiunea eurilor experimentale (după cum afirmă Milan Kundera), care adaugă
efectul perlocutoriu. Dacă Austin evidenţiază aspectul convenţional al pragmaticii cu ajutorul
performativelor, Grice articulează latura intenţională a acesteia, prin disocierea pe care o
realizează, la nivelul înţelesului, între „semnificaţia naturală” (generată de sensul primar) şi cele
„nonnaturale” (sensuri secundare, care sunt conturate de intenţionalitatea vorbitorului şi trebuie
să fie recunoscute de receptor). Taxonomia actelor ilocuţionare austiniene se constituie ca bază a
teoriei actelor vorbirii împărtăşită de Searle, care propune faimoasa alternativă: „asertive”,
„directive”, „promisive”, „expresive” şi „declarative”.
9
Aceste teorii ale limbajului permit o regândire a narativităţii din prisma valorii sale
funcţionale şi a comunicării pe care o instituie cu cititorul, toate aceste aspecte susţinute de
semnificaţiile intrinseci ale scriiturii.
Discursul permite o îngustare a dimensiunii teoretice investigate, pentru că, dacă
Limbajul (subcapitolul anterior) furnizase mai ales instrumentarul analitic, acum sunt conturate
principalele teorii ce vor constitui eşafodul Părţii a doua. Acest subcapitol dezvăluie
metamorfozele pe care le cunosc discursul şi analiza acestuia, pornind de la stabilirea unităţii de
bază- fraza (Benveniste, Ricoeur), enunţul (Dijk, Maingueneau), segmente de structuri (Asher),
semnalele narative (Zafiu) etc., trecând prin diversitatea tipologică – discursul ca eveniment
(Benveniste), discursul ca eveniment şi semnificaţie, discursul ca text (Ricoeur), discursul
complet, explicit/implicit (Dijk), discursul narativ (Zafiu), discursul obiectelor abstracte (Asher),
discursul constituent/autoconstituent (Cossutta şi Maingueneau), discursul contextualizat şi de
vulgarizare (Maingueneau) şi ajungând la funcţiile pe care acesta le realizează: actualizare sau
refacere a realităţii, semnificare şi intenţie evenimenţială, distanţare, organizare a informaţiei şi a
naraţiunii, reprezentare discursivă, transmitere a spunerii, manifestare a autorităţii etc.
Este evident că această taxonomie diacronică reflectă şi o modificare a ceea ce înseamnă
discurs: dacă la începuturi era asociat unei analize formale a frazei, treptat se constituie o
gramatică discursivă, care combină dimensiunea morfologică (structuri, conectori, macrostructuri
etc.) şi latura semantică, în intenţia de a demonstra că discursul nu e exclusiv formă sau ambalaj
enunţiativ, ci transmite şi un sens şi punctează spre o referinţă. La nivel teoretic, modelul
filosofic al concilierii este oferit de Foucault, varianta fenomenologică de Ricoeur, cea lingvistică
aparţine lui Émile Benveniste, cea semantico-modală pionierilor lumilor posibile de la nivelul
enunţării (Saul Kripke, Teun A. van Dijk, David Lewis etc.), tiparul pragmatico-narativ este
schiţat de Booth, iar cel transdisciplinar este propus de Dominique Maingueneau, odată cu
fundamentarea analizei discursului drept spaţiu de întâlnire dintre articulaţiile textului şi
contextul producerii.
O investigaţie de tip corelativ -comunicare-discurs-semnificaţii-valori şi manifestări
narative-, trecută prin filtrul teoriilor lui Schmid, Booth, David Lodge, Jaap Lintvelt, Maurice
Blanchot etc., a permis generarea unei scheme personale, ce reflectă tipurile discursive care
fiinţează la diversele niveluri ale operei: discursul scriitorului, discursul literar, discursul
naratorului, discursul personajelor, discursul referentului ficţional. Romanul Martorii se va preta
unei astfel de analize şi va demonstra graniţele extrem de fragile ce se stabilesc între aceste spaţii,
precum şi tendinţa de migrare a unor elemente dintr-o zonă în alta.
10
În finalul acestui subcapitol am explicat funcţionarea adevărului atât la nivelul general al
ficţiunii, cât şi la cel particular al discursului, iar clarificarea a venit tot din direcţia filosofiei
limbajului: romanul îşi generează propria referinţă, care are/sau nu rădăcini în lumea noastră
actuală, de aceea adevărul realităţii este inoperant în ficţiune. Toată acestă teorie se
fundamentează pe alegaţiile lui Jacques Derrida, care, parafrazându-l pe Pierce, consideră că
înţelesul operei literare este independent de valoarea de adevăr aşa cum funcţionează ea în
realitate: „Morfologia generală a acestui a vrea să spună este independentă de orice logică a
adevărului.”1. Dificultatea constă aşadar în recunoaşterea autonomiei ficţiunii, în condiţiile în
care cititorul concret nu se poate desprinde de lumea lui actuală, pe care o are în minte ca reper,
cititorul abstract în schimb, este astfel construit încât să atribuie sensurile potrivite discursului
ficţional, prin punctarea spre referinţa intradiegetică adecvată.
Subcapitolul Gândirea discursivă a romanului porneşte de la eradicarea relaţiei
sinonimice roman ca limbaj ↔ roman ca discurs, pentru că, de vreme ce prima sintagmă conţine
în sine ideea unei lumi construite din cuvinte, cea de-a doua trimite spre valenţele enunţiative ce
sunt valorificate de operă. Orice roman este întotdeauna un limbaj, dar nu e mereu un discurs,
decât dacă facilitează o utilizare individuală a enunţării.
Secolul al XX-lea, sub influenţa filosofiei analitice şi a diverselor teorii cu privire la
discurs, a generat contextul favorabil dezvoltării criticii verbale a romanului. Consider că Mihail
Bahtin, prin teorii precum dialogizarea interioară sau pluriperspectivismul, dobândeşte statutul
de veritabil pionier al unei astfel de abordări. Henri Mitterand demontează punctul de vedere
mimetic din care este analizat romanul francez al secolului al XIX-lea şi conferă discursului
romanesc o funcţionalitate bivalentă, pentru că o structură enunţiativă trimite spre un denotat, dar
poate ascunde şi un alt conotat, important şi relevant pentru semantismul de ansamblu al
scriiturii. Bernard Valette propune o analiză a romanului cu instrumentar discursiv, pentru că
raportează mutaţiile ce s-au produs de-a lungul timpului la oscilaţia naratorului între limbajul
înalt (până la sfârşitul secolului al XIX-lea) şi cel lax (secolul al XX-lea), iar Milan Kundera
propune polifoniei bahtiene varianta romanului poliistoric, adică un amestec discursiv ce
generează trama sau dimpotrivă, ambiguizează fabulaţia. În spaţiul literar românesc analizele
romaneşti întreprinse de Romul Munteanu, Irina Mavrodin, Ion Vlad sau Nicolae Balotă conţin
un substrat discursiv.
1 Jacques Derrida, „Lingvistică şi gramatologie” în Pentru o teorie a textului, Bucureşti, Editura Univers, 1980, p.
80.
11
Acest preambul teoretic devine cofrajul pe care se vor plia Formele discursului
romanesc la Gabriela Adameşteanu şi Mircea Ciobanu din Partea a II-a a cercetării. În
vederea atingerii scopului propus-corelaţia permanentă între nivelul structural şi cel al
semnificaţiilor, am optat pentru o organizare binară a acestei părţi, cu intenţia de a acoperi toate
nivelurile discursului.
Pragurile şi porţile discursului romanesc se constituie ca un capitol ce împrumută la
nivel conceptual termeni ai gramaticii narative, dar abordarea este una de pragmatică a
discursului, cu identificarea valorii pe care incipitul, finalul şi nodurile fatice textuale le au în
potenţarea/anticiparea/deformarea înţelesurilor. Romanul Martorii debutează în forma unei
secvenţe de orientare, care introduce informaţia în mod treptat; dacă mobilarea spaţiului ficţional
respectă legile tradiţionale, totuşi, unele structuri funcţionale precum alternanţa perfect compus-
perfect simplu, generează o fisură în lumea firescului, pentru că această dihotomie nu mai e
operantă pentru delimitarea prim-planului de fundal, iar perfectul simplu e redus la valoarea sa
de semnal pentru pătrunderea în spaţiul diegetic. Această incoerenţă anticipă devianţa estetică,
pentru că Martorii se va dovedi un discurs al antiromanului. Sfârşitul este puternic marcat prin
referirile explicite, lexicalizate la momentul finalului, tehnică reluată în incipitul şi finalul Cărţii
fiilor. Fraza inaugurală a acestui roman dezvoltă o altă pistă greşită, pentru că trimite spre ideea
unui conţinut cu precădere teoretic asupra actului scriiturii. Prefacerea ca marcă a discursului este
semnalizată nu numai în incipitul acestui roman, ci şi în finalul său, unde aglomerările
exclamative şi interogative tind să mascheze adevăratele intenţii ale personajului. Amplul roman
Istorii adună între declicul iniţial (volumul întâi este publicat în 1987) şi fraza finală (volumul al
şaselea este publicat în 1993) numeroase amintiri, ca formă de actualizare şi înţelegere a lui his-
story, ce are ca centru familia Palada. Pentru că între cele două porţi trec aproape şaisprezece ani,
este normal să intervină modificări paradigmatice: dacă incipitul este unul generat de structuri
balzaciene, finalul dobândeşte caracter metadiscursiv, atât prin interesul manifestat pentru actul
scriiturii/narării, cât şi prin teoretizarea ideii de opera aperta.
În cadrul acestui capitol, analiza romanelor Gabrielei Adameşteanu dezvăluie elementele
de paratextualitate, dar şi pragurile din cadrul celor patru texte care trădează atenţia scriitoarei
pentru dezvoltarea unui adevărat instrumentar de seducţie al cititorului. Structurile constitutive
dezvăluie interesul tot mai mare pentru cititor, de la un roman la altul, care a dus la dezvoltarea
tehnicilor de comunicare scriptică. Acestea se constituie ca forme rezumative de radiografiere a
modificărilor paradigmatice ce se produc la nivel macrodiscursiv: s-a pornit de la formula
romanului subiectiv (Drumul egal al fiecărei zile) şi, trecând prin pluriperspectivism (Dimineaţă
12
pierdută) s-a ajuns la naraţiunea butoriană (Întâlnirea) şi apoi la heterodiegeticul dublat de ironie
(Provizorat). Consecinţa a fost obligarea cititorului să se perfecţioneze pentru că, prin ridicarea
pretenţiilor şi lectorul a devenit tot mai inteligent: şi-a modificat statutul de la simplu observator
la participant în discuţiile auctoriale, pentru ca în final să devină ţinta ironiilor vocii auctoriale,
datorită ignorării Istoriei. Toate aceste şlefuiri au fost determinate şi de evoluţia conceptului
însuşi de cititor. În concluzie, mişcarea nu este unilaterală, ci reciprocă: enunţarea modelează
cititorul, la fel cum discursul e construit în funcţie de cerinţele actualizate ale cititorului de azi
(cititorul model, posibil postmodern).
Analiza propriu-zisă a discursurilor romaneşti selectate (Structuri funcţionale
dezvăluite de poetica discursului) cunoaşte o organizare tripartită, determinată de identificarea
a trei tipologii: Discursuri eterogene, Discursul istoriilor/Istoriei şi Metadiscursuri, care
ordonează cercetarea prin furnizarea unei taxonomii originale şi propune o alternativă originală
clasificărilor deja existente. Fiecare investigaţie romanescă este precedată de un tablou critico-
descriptivist, care dezvăluie principalele orientări ale receptării critice, dar oferă o motivaţie în
plus a noutăţii prezentului demers.
Eterogenitatea (acest subcapitol se constituie ca un paradox, pentru că de data aceasta
diferenţa aduce sub aceeaşi cupolă) cunoaşte atât varianta diversificării discursurilor actoriale
din Cartea fiilor, cât şi pe cea a variatelor tipare enunţiative din Drumul egal al fiecărei zile.
Structurile funcţionale din romanul lui Mircea Ciobanu, în ciuda surselor diferite datorate
locutorului (bătrânul, Musun, Canta, Lessing, Marta etc.) dezvăluie o schemă unitară de
construcţie: fie că e vorba de discursul bătrânului sau de enunţurile coagulate în jurul mortului
fără stăpân (generate de Musun, Canta, Lessing sau Marta), toate sunt structurate dual, cu
dezvoltarea accentuată a nivelului interior de verbalizare, care naşte discursul endofazic, opus
celui exterior, preponderent disimulat. Aceste note particulare trimit spre semnificaţiile de
ansamblu ale textului, pentru că discursul reface natura duală a omului. Pe de altă parte, romanul
adameştean Drumul egal al fiecărei zile, dezvăluie un alt model de eterogenitate discursivă,
născut tocmai din dorinţa de anihilare a monotoniei tematice. O radiografiere a formelor de
manifestare discursivă (adică a structurilor generatoare) dezvăluie două tipologii specifice. Pe de-
o parte este discursul epic (situat la confluenţa dintre monotonia autodiegezei Letiţiei şi discursul
autoritar al unui alt eu, heterodiegetic) în cadrul căruia indicii gramaticali consacraţi i.e. persoana
întâi a verbelor şi pronumelor, conduce spre asimilarea planului naratorului şi actorului Letiţia
Branea. Totuşi, logica discursivă neagă uneori acestă identificare, pentru că multe din
informaţiile conţinute trimit spre o referinţă necunoscută fetei, întrucât ea nu făcuse parte din
13
contextul generator. Pe de altă parte, tiparul antinomic se prelungeşte la nivelul discursului
ficţional, unde confruntarea este între valenţele negative ale enunţării (discursul nemulţumirii,
monotoniei, autocritic şi al tăcerii) şi forţa pozitivă, mult mai slabă, pentru că se construieşte într-
o breşă deschisă de posibilitatea enunţiativă. Discursurile ipotetic, proiectiv sau anticipativ,
fundamentate mai ales pe structurile teoretizate de semantica modală, favorizează dublarea lumii
Letiţiei printr-o alta, în care posibilităţile sunt opuse nemulţumirii, tăcerii, sau criticii. Invocarea
mult prea frecventă a acestui nou spaţiu, face ca enunţarea să se sprijine tocmai pe monotonia pe
care încerca s-o contracareze. În această confruntare discursivă intervine o singură anihilare
veritabilă a monotoniei, în forma discursului de tip puzzle, care coabitează cu imaginea
masculină: bărbaţii din viaţa Letiţiei, fie ei iubiţi- Mihai, Barbu sau Petre Arcan- tată- Victor
Branea sau unchi- Ion Silişteanu- sunt dezvăluiţi progresiv.
Discursul istoriilor/Istoriei reuneşte patru romane, Dimineaţă pierdută, Întâlnirea,
Provizorat şi Istorii, similare prin tematica ce coagulează discursul (abordarea lui history şi a lui
his-story), dar distincte prin structurile generatoare.
Dimineaţă pierdută se constituie ca un spaţiu de întâlnire între discursul înalt (impecabil
realizat din punct de vedere gramatical, aparţine profesorului Mironescu sau lui Titi) şi cel
periferic (al dezacordurilor Vicăi). Prezentul narativ propulsează un discurs al cotidianului, iar
naraţiunea trecutului aduce în prim-plan un discurs care nu sancţionează Istoria, ci o
rememorează nostalgic. Acestor dihotomii li se adaugă o alta, generată de raportul sinceritate-
minciună: sunt situaţii când personajele se distanţează de propriul lor discurs, prin introducerea
monologului interior, care corijează nivelul verbal şi dezvăluie natura duplicitară a actorilor.
Singurele personaje unitare în privinţa structurilor funcţionale care apar atât în discursul rostit cât
şi în cel gândit sunt Vica (aceleaşi stereotipii atât în gândire cât şi în vorbire) şi profesorul
Mironescu (selectarea atentă a cuvintelor).
Întâlnirea permite transpunerea colportajului societăţii actuale în ficţiune, cu grefarea pe
un model discursiv triadic, articulat de vocea lui Traian, a Christei şi de muţenia lui Daniel.
Structurile funcţionale coagulate în jurul lui Traian dezvăluie un discurs al nesiguranţei
(interogaţii, verbe ale percepţiei subiective, proforme cu decodare întârziată sau absentă, blocuri
repetitive etc.); se încearcă o reglare a acestuia prin discursul de calmare, mult mai slab
reprezentat la nivel enunţiativ. Un alt centru enunţiativ i.e. Christa, naşte alte structuri funcţionale
şi alte tipologii discursive: antinomia este între gravitatea monologului interior, generat de
contextul istoric traumatizant şi forma dialogică a discursului, care este când serioasă- dacă sunt
actualizate aspecte ale propriei copilării, când persiflantă- prin raportare la istoria celuilalt. Pentru
14
Daniel, forma preverbală funcţionează ca singura posibilitate de exprimare liberă şi de aceea,
discursul lui exterior este minimal şi nu îl va întâlni pe cel al lui Traian Manu. Inserţiile
„intertextuale” ale Dosarului Savantul nasc un alt discurs, construit pe substratul ironic al vocii
auctoriale: semantismul înalt al acestui „designator rigid” (Savantul), e contrazis de
agramatismele pe care le conţine. Discursurile din acest roman funcţionează paralel, nu se
întâlnesc şi permit o transpunere enunţiativă a pseudoîntâlnirii tematice.
Structurile funcşionale din Provizorat dezvăluie trei centre enunţiative puternice, toate
situate în proximitatea aceluiaşi cronotop i.e. patul/dormitorul/canapeaua: cuplul Sorin-Letiţia,
Nelly-Virgil şi Eleonora Oprea-Titus Marga/Paul Lucaci. Din aceste puncte irump uneori
discursuri ale Istoriei, alteori discursuri ale istoriilor, însă întotdeauna Istoria nu este abordată
decât în măsura în care susţine istoriile: Sorin nu elaborează lungi tirade istorice din pură
gratuitate, ci pentru a se poziţiona pe sine pe o treaptă superioară în raport cu partenera „mută”.
Structurile funcţionale ce ţes discursul lui Virgil, prin caracterul lor repetitiv, reflectă lipsa de
vitalitate a personajului. Prin bahtiana dialogizare interioară, în acest roman se produce o dublă
deplasare: verticală sau intradiscursivă, ce corespunde adâncirii în temporalitate prin intermediul
enunţării, pentru că un discurs al Istoriei deschide poarta interacţiunii cu alte discursuri similare şi
îl coboară/urcă pe locutor pe treptele Istoriei. Mişcarea pe orizontală sau interdiscursivă e
determinată de interacţiunea imediată dintre amanţi/soţi şi e reflectată în corelaţiile dintre tipuri
discursive distincte, precum şi în orientarea enunţării spre un discurs răspuns, care e sincer până
la capăt numai dacă este preverbal.
Prezentul capitol se încheie cu analiza Istoriilor lui Mircea Ciobanu, roman fluviu ce nu
este plasat întâmplător la finalul capitolului, pentru că (datorită structurilor prin care sunt
actualizate istoriile personajelor) are pronunţate note metadiscursive, deci se situează la graniţa
discurs-metadiscurs. Dihotomia care a existat la nivelul tipologiilor discursive din celelalte
romane, este acum translatată în forma discursului generat de centrul deictic acum-atunci, prin
care istoriile sunt plasate în relaţie opozitară faţă de prezent. Această zbatere enunţiativă este
uneori temperată prin introducerea unui alt model, care coagulează structuri de tip madlenă, prin
care prezentul se prelungeşte în trecut şi reuşeşte să îl actualizeze „paşnic”. Discursurile
temporalităţii sunt dublate de cele ale dorinţei de autocorijare a naratorului: acesta impune atât un
discurs evaluativ (care corectează valoarea de adevăr a diegezei), cât şi unul metadiscursiv care
verifică formele enunţiative despre istorii; discursul produce o conturare şi o individualizare, iar
pentru statutul de protagonist enunţiativ concurează Gheorghe, Maria, Leon Pascal şi Marcu.
15
Ultimul capitol, Metadiscursuri, aduce sub aceeaşi cupolă atât elemente de poetică
adameşteană, cât şi romanul Martorii. Apropierea este justificată atât pentru că ambele se
constituie ca discurs despre discurs, cât şi pentru că articolele, interviurile, notele cu valoare
fondatoare asupra propriei opere semnate de Gabriela Adameşteanu nu puteau fi neglijate.
Mărturisirile dezvăluie atenţia pe care scriitoarea a acordat-o discursului romanesc, care trebuie
să fie riguros construit pentru că susţine întreaga diegeză. Cele trei principii dezvăluite de
elementele de poetică sunt: raportul lume actuală-lume posibilă a ficţiunii, discursul eurilor
experimentale şi raportul revizuire şi/sau rescriere. Originalitatea abordării romanului Martorii
constă în realizarea unui suport iconic, pornind de la actualizarea schemei lui Schmid, care oferă
atât o delimitare vizuală a spaţiilor mundane din cadrul acestui roman, cât şi un model de
comunicare la fiecare nivel. Valorile metadiscursive sunt inserate în limitele lumii narate şi
oglindesc nu numai tendinţa generală ce domină în societatea actuală i.e. relativizarea adevărului,
ci confirmă conexiunea puternică dintre discurs şi estetica romanescă (formula noului roman):
enunţurile cu structură rudimentară, dialogul marcat de oralitate şi lipsit de o funcţionare validă,
pentru că receptorul există doar ca element decorativ ce nu oferă niciun feedback etc., devin o
oglindire la nivel structural a noii episteme, care anulează semnificaţiile în favoarea
semnificantului, devenit autonom.
Consideraţiile finale reiau tipologiile identificate de-a lungul studiului doctoral, în intenţia
de a sintetiza informaţia, dar şi de a puncta aspectele de originalitate ale tezei; concluziile
confirmă faptul că structurile funcţionale care dezvăluie semnificaţiilor fabulaţiei se grefează pe
tipologii discursive de regulă construite antinomic.
16
Bibliografie
A. Bibliografia operei în volume
Adameşteanu, Gabriela, Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă, Editura Paralela 45, Piteşti, 2002.
Adameşteanu, Gabriela, Drumul egal al fiecărei zile, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
Adameşteanu, Gabriela, Dimineaţă pierdută (ediţia a VI-a, revăzută), Editura Polirom, Iaşi,
2011.
Adameşteanu, Gabriela, Întâlnirea, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
Adameşteanu, Gabriela, Provizorat, Editura Polirom, Iaşi, 2010.
Adameşteanu, Gabriela, Vară-primăvară, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1989.
Ciobanu, Mircea, Cartea fiilor, Editura Vitruviu, Bucureşti, 1998.
Ciobanu, Mircea, Istorii I, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977.
Ciobanu, Mircea, Istorii II, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978.
Ciobanu, Mircea, Istorii III, Editura Eminescu, Bucureşti, 1981.
Ciobanu, Mircea, Istorii IV, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983.
Ciobanu, Mircea, Istorii V, Editura Eminescu, Bucureşti, 1986.
Ciobanu, Mircea, Martorii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968.
Ciobanu, Mircea, Martorii, Epistole, Tăietorul de lemne, Editura Minerva, Bucureşti, 1988.
Ciobanu, Mircea, Tânărul bogat, Istorii VI, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1993.
Gide, André, Falsificatorii de bani, traducere de Mihai Murgu, R.A.O. International Publishing
Company, Bucureşti, 1996.
B. Bibliografie critică
B.1. Dicţionare, antologii, volume colective:
***Analele Universităţii Bucureşti, seria Filosofie, Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti,
2005.
***Valeria Guţu Romalo (coord.) Gramatica limbii române (volumele I şi II), Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2005.
17
***Pentru o teorie a textului, Antologie Tel-Quel 1960-1970, traducere de Adriana Babeţi şi
Delia Şepeţean-Vasiliu, Editura Univers, Bucureşti, 1980.
***Practica literaturii, traducere de Mioara Izverna, Editura Univers, Bucureşti, 1982.
***Romanul scriiturii, antologie, Editura Univers, Bucureşti, 1987.
***Tense-Aspect: Between Semantics and Pragmatics, edited by Paul J. Hopper, John
Benjamins, Amsterdam, 1982.
***Chabrol, Claude (coord.), Sémiotique narrative et textuelle, Librairie Larousse-Université de
Paris V, 1973.
***Imbert, Claude (coord.), Écrits logiques et philosophiques, Le Seuil, Paris, 1971.
***Roulet E., şi Burger M. (ed.), Les modèles du discours au défi d'un «dialogue romanesque»,
Presses Universitaires de Nancy, 2002.
Ducrot O., Todorov, T Dictionnaire encyclopédique des science du language, Édition du Seuil,
collection „Points”, Paris, 1972.
Prince, Gerald, Dicţionar de naratologie, Institutul European, Iaşi, 2004.
B.2. Studii teoretice şi de critică literară
B.2.1. În volume
Adam, Jean Michel, Revaz, Francoise Revaz, Analiza povestirii, traducere de Sorin Pârvu,
Institutul European, Iaşi, 1999.
Albérès, R., M., Istoria romanului modern, traducere de Leonid Dimov, Editura pentru Literatură
Universală, Bucureşti, 1968.
Aristotel, Retorica, traducere de Maria-Cristina Andrieş, Editura Iri, Bucureşti, 2004.
Asher, Nicholas, Reference to abstract objects in discourse, Kluwer Academic Publishers,
collection: Studies in linguistic and philosophy, 50, Dordrecht/ Boston/ London, 1993.
Austin, J. L., Cum să faci lucruri cu vorbe, traducere Sorana Corneanu, Editura Paralela 45,
Piteşti, 2005.
Bahtin, Mihail, Esthétique de la création verbale, Gallimard, Paris, 1984.
Bahtin, Mihail, Probleme de literatură şi estetică, traducere de Nicolae Iliescu, Editura Editura
Univers, Bucureşti, 1982.
Balotă, Nicolae, Arta lecturii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978.
Balotă, Nicolae, Romanul românesc în secolul XX, Editura Viitorul Românesc, Deva, 1997.
18
Benveniste, Émile, Probleme de lingvistică generală, vol. I, traducere Lucia Magdalena Dumitru,
Editura Teora, colecţia Universitas, Bucureşti, 2000.
Benveniste, Émile, Problemes de lingvistique generale, I, II, Gallimard, Paris, 1974.
Blanchot, Maurice, Cartea care va să fie, traducere Andreea Vlădescu, Éditeur Samuel Taster,
Bucureşti, 2005.
Booth, Wayne, Retorica romanului, traducere de Alina Clej şi Ştefan Stoenescu, Editura Univers,
Bucureşti, 1976.
Butor, Michel, Essais sur le roman, Gallimard, col. Idées, Paris, 1969.
Cordoş, Sanda, În lumea nouă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.
Cornea,Paul, Introducere în teoria lecturii, Editura Minerva, Bucureşti, 1988.
Courtés, Joseph, La Sémiotique Narrative et Discursive – Méthodologie et application, préface
par A. J. Greimas, Baume-les-Dames , Hachette Livre, 1993.
Cristea, Valeriu, Fereastra criticului, Cartea Românească, Bucureşti, 1987.
Culler, J., Literary Competence, Editura Jane P., Tompkins, 1980.
Dijk, van T.A., Text and Context- Explorations in the Semantics and Pragmatics of Discourse,
Longman Linguistics Library, London, 1977.
Dumitrescu, Suzana, Coordonarea prin joncţiune în limba română, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1979.
Eco, Umberto, Limitele interpretării, traducere de Ştefania Mincu şi Daniela Crăciun, Editura
Polirom, Iaşi, 2007.
Eco, Umberto, Opera deschisă, traducere de Cornel Mihai Ionescu, Editura Paralele 45, Piteşti,
2006.
Eco, Umberto, Şase plimbări prin pădurea narativă, traducere de Ştefania Mincu, Editura
Pontica, Constanţa, 1997.
Foucault, Michel, Arheologia cunoaşterii, traducere de Bogdan Ghiu, Editura Univers,
Bucureşti, 1999.
Freud, Sigmund, Interpretarea viselor, traducere de Nicolae Anghel, Editura Măiastra, Bucureşti,
1991.
Friedrich, Hugo, Structura liricii moderne de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocul
secolului al XX-lea, traducere de Dieter Fuhrman, Editura pentru Literatură Universală,
Bucureşti, 1969.
Genette, Gérard, Figuri, selecţie, traducere şi prefaţă Angela Ion şi Irina Mavrodin, Editura
Univers, Bucureşti, 1978.
19
Genette, Gérard, Nouveau discours du récit, Édition du Seuil, collection „Poétique”, Paris, 1983.
Godard, Henri, Le roman modes d'emploi, Collection Folio Essais, Galimard, France, 2006.
Grivel, Charles, Production de l'intérêt romanesque, Paris-La Haye, Mouton.
Hegel, Fenomenologia spiritului, traducere de Virgil Bogdan, Editura Iri, Bucureşti, 2000.
Heiddeger, Martin, Fiinţă şi timp, traducere de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2003.
Holban, Ioan, Profiluri epice contemporane, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987.
Huglo, Marie-Pascale, Le sens du récit, Presses Universitaires du Septentrion, Villeneuve
d’Ascq, France , 2007.
Hutcheon, Linda, Poetica postmodernismului, traducere Dan Popescu, Editura Univers,
Bucureşti, 2002.
Jauss, Hans, Robert, Experienţă estetică şi hermeneutică literară, traducător Andrei Corbea,
Editura Univers, Bucureşti, 1983.
Jouve, Vincent, Poétique du roman, 2e édition, Collection Cursus- Lettres, Belgique, Armand
Colin, Belgique, 2007.
Jung, Carl, Gustav, Arhetipurile şi inconştientul colectiv, Opere complete I, traducere de dana
Verescu şi Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Trei, Bucureşti, 2004.
Kripke, Saul, A., Naming and Necessity, Cambridge, Harvard University Press, 1940.
Kundera, Milan, Arta romanului, traducere de Simona Cioculescu, Editura Humanitas, Bucureşti,
2008.
Leibniz, Opere filosofice. vol I., traducere Constantin Floru, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
Lewis, David, On the Plurality of Worlds, Blackwell, Oxford, 1986.
Lintvelt, Jaap, Punctul de vedere, traducere de Angela Martin, Editura Univers, Bucureşti, 1994.
Lodge, David, Limbajul romanului, traducere din engleză de Radu Paraschivescu, Editura
Univers, Bucureşti, 1998.
Lotman, Iuri, Lecţii de poetică structurală, traducere de Tatiana Medvedev, Editura Univers,
Bucureşti, 1970.
Lotman, Iuri, La struttura del testo poetico, Milano, Mursia, 1972.
Lukács, Georg, Teoria romanului, traducere Viorica Nişcov, Editura Univers, Bucureşti, 1977.
Lyotard, Jean Francois, Condiţia postmodernă, traducere de Ciprian Mihali, Editura Ideea, Cluj ,
2001.
Maingueneau, Dominique, Discursul literar: paratopie şi scenă de enunţare, traducere de
Nicoleta Loredana Moroşan, Institutul European, Iaşi, 2007.
20
Maingueneau, Dominique, Pragmatica pentru discursul literar, traducere de Raluca-Nicoleta
Baltchi, Institutul European, Iaşi, 2007.
Manolescu, Ion, Videologia, o teorie tehno-culturală a imaginii globale, Editura Polirom, Iaşi,
2003.
Martinet, André, Elemente de lingvistică generală, traducere şi adaptare la limba română de Paul
Miclău, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
Mavrodin, Irina, Romanul poetic, Editura Univers, Bucureşti, 1977.
Mitterand, Henri, Le discours du roman, Puf écriture, Paris, 1986.
Munteanu, Romul, Noul roman francez, preludii la o poetică a antiromanului, Editura Univers,
Bucureşti, 1973.
Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism, proza, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti,
2006.
Oişteanu, Andrei, Mythos & Logos. Studii şi eseuri de antropologie culturală, ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită, Bucureşti, Nemira, 1998.
Oltean, Ştefan, Lumile posibile în structurile limbajului, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 2003.
Papadima, Liviu, Literatură şi comunicare, Editura Polirom, Iaşi,1999.
Pascal, Ludwig, Le langage, Collection Corpus, GF Flammarion, Paris, 1997.
Pavel, Toma, Gândirea romanului, traducere de Mihaela Mancaş, Editura Humanitas, Bucureşti,
2008.
Pavel, Toma, Lumi ficţionale, Editura Minerva, Bucureşti,1992.
Petrescu, Camil, Teze şi antiteze, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1936-1938.
Petrescu, Ioana, Em., Modernism/ Postmodernism, o ipoteză, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca,
2003
Petrescu, Liviu, Poetica postmodernismului, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998.
Rey, Pierre-Louis, Le roman, Hachette, Paris, 1992.
Ricardou, Jean, Problèmes du Nouveau Roman, France, Seuil, 1967.
Ricoeur, Paul, De la text la acţiune, eseuri de hermeneutică II, traducere de Ion Pop, Editura
Echinox, Cluj, 1999.
Robbe-Grillet, Alain, Pentru un nou roman, traducere din franceză Vasi Ciubotariu, Editura Tact,
Cluj-Napoca, 2007.
Robbe-Grillet, Alain, Pour un nouveau roman, Minuit, 1961.
Robert, Marthe, Romanul începuturilor şi începuturile romanului, traducere de Paula Voicu-
Dohotaru, Editura Univers, Bucureşti, 1983.
21
Saussure, Ferdinand De, Curs de lingvistică generală, traducere de Irina Izverna Tarabac, Editura
Polirom, Iaşi, 1999.
Schaeffer, Jean Marie, Qu'es-ce qu'un genre littéraire?, Seuil, Paris, 1989.
Searle, John, R., Speech acts : an essay in the philosophy of language, Cambridge University
Press, London, 1969.
Searle, John, R., Studies in the Theory of Speech Acts, Cambridge University Press, London,
1979.
Silverman, Kaja, The Subject of Semiotics, New York, Oxford University Press, 1983.
Stanzel, Franz, Typische Formen des Romans, Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht, 1964.
Valette, Bernard, Romanul, introducere în metodele şi tehnicile moderne de analiză literară,
traducere de Gabriela Abăluţă, Cartea Românească, Bucureşti, 1997.
Vasiliu, Emanuel, Introducere în teoria textului, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1990.
Vattimo, Gianni, Societatea transparentă, traducere de Ştefania Mincu, Editura Pontica,
Constanţa, 1995.
Vlad, Ion, Lectura romanului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983.
Wittgenstein, Ludwig, Cercetări filozofice, traducere de Mircea Dumitru şi Mircea Flonta,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2004.
Wittgenstein, Ludwig, Tractus logico-philosophicus, traducere Alexandru Surdu, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1991.
Wunenburger, Jean-Jacques, Filozofia imaginilor, traducere de Muguraş Constantinescu,
Polirom, Iaşi, 2004.
Zafiu, Rodica, Naraţiune şi poezie, Editura Bic All, Bucureşti, 2000.
B.2.2. În periodice
Adameşteanu, Gabriela, „Opţiunea mea pentru roman este totală”, în Apostrof, nr 9/2000.
Adameşteanu, Gabriela, Personajele în care ne regăsim, în Luceafărul, anul XVIII, 8 (669)/
1975.
Barthes, Roland, „L'ancienne rhétorique”, în Communications, nr. 16/1966.
Barthes, Roland, „Introduction à l'analyse structurale des récits”, în Communications, 8, 1966.
Băciuţ, Nicolae, „Dialog cu Gabriela Adameşteanu”, în Vatra, seria nouă, anul XV, 169/1985.
Bittel, Adriana, „Recenzie: Provizorat de Gabriela Adameşteanu”, în Formula AS, nr. 926/2010.
22
Borza, Cosmin „Obsedantele decenii”, în Dilematica, nr. 337/03 august 2010.
Braga, Corin, „Mircea Ciobanu şi plăcerea istorisirii”, în Steaua, nr. 9/1998.
Buciu, Marian, Victor, „Gabriela Adameşteanu şi autenticismul subiectiv”, în Contemporanul.
Ideea europeană, anul XVI, nr. 7/iulie 2005.
Buciu, Marian, Victor, „Roman al scrierii unui roman”, în Contemporanul, Ideea europeană, nr.
6/ 2005.
Bugariu, Voicu, „Istorii poetice” în Luceafărul, nr. 35/30 august 1980.
Călinescu, Al., „Ipostazele unui roman”, în Iaşul literar, an IV, nr. 4/aprilie 1969.
Cernat, Paul, „Intimitatea în deriva Istoriei” în Revista 22, anul XXI, nr. 1066/ 10-16 august
2010.
Cernat, Paul, „Netrăitele” în Revista 22, anul XXI, nr. 1075/12 octombrie 2010.
Ciobanu, Mircea, „Cartea fiilor”, în Argeş, nr. 11/noiembrie 1970.
Chivu, Marius, „Adulter şi dosare” în Adevărul literar şi artistic, 21 septembrie 2010.
Condurache, Val., „Cum se scrie istoria”, în Convorbiri literare, nr. 12/ 1983.
Condurache, Val., „Dresoarea de imagini”, în Convorbiri literare, nr. 7/iulie 1984.
Condurache, Val., „Istorii” în Convorbiri literare, nr. 5/ 1977.
Constantin, P., „Ipostazele unui prozator” în Cronica, nr. 45/11 noiembrie 1977.
Cosmeanu, Robert, „Imaginarul cotidian absurd în romanul Întâlnirea. Recursul la memorie”, în
Ex ponto, anul V, nr. 2/aprilie-iunie 2007.
Creţu, Bogdan, „Provizorat permanent”, în Observator cultural, nr. 545/8 octombrie 2010.
Cristea-Enache, Daniel, „Drumul ascuns”, în România literară, nr. 1/11 ianuarie 2008.
Cristea-Enache, Daniel, „Pete la dosar I”, în Observator cultural, nr. 547/22 octombrie 2010.
Cristea-Enache, Daniel, „Pete la dosar II”, în Observator cultural, nr. 548/28 octombrie 2010.
Cristea, Valeriu, „O dimineaţă de o sută de ani”, în România literară, anul XVII, nr. 36/ 6
septembrie 1984.
Crohmălniceanu, Ovid, S., „Mircea Ciobanu, Istorii”, în Luceafărul, nr. 17/ 29 aprilie 1978.
Diaconu, Mircea A., „Gabriela Adameşteanu, dincolo de politic”, în Observator cultural, nr.
549/5 noiembrie 2010.
Dobrescu, Al., „Devenirile structurii narative”, în Cronica, nr. 2/ 9 ian 1971.
Dobrescu, Al., „Istorii”, în Convorbiri literare, nr. 9/1981.
Dorcescu, Eugen, „Mircea Ciobanu, Martorii”, în Orizont, an XXV, seria nouă, nr. 1(306)/ 4 ian.
1974
23
Dumitrescu, Cristina, „Arta, ştiinţa, poate harul de A CITI”, în Argeş, anul XXIII, nr. 2/februarie
1988.
Dumitriu, Dana, „Mircea Ciobanu- Cartea fiilor”, în Argeş, nr. 6/ iunie 1971.
Genoiu, George, „Dimineaţa (sau viaţa) pierdută”, în Ateneu, seria nouă, anul 24, nr. 4/aprilie
1987.
Georgescu, Paul, „Istorii” în România literară, nr. 29/ iulie 1978.
Gheorghişor, Gabriela, „Pe nisipuri mişcătoare”, în Dilematica, nr. 337/03 august 2010.
Gheorghiu, Mihai-Dinu, „Biografie şi roman”, în Convorbiri literare, nr. 11/noiembrie 1975.
Goldiş, Alex., „Romanul nescris al Gabrielei Adameşteanu”, în Cultura, nr. 283/2010.
Gorcea, Petru-Mihai, „Arta prozatorilor de azi, Mircea Ciobanu- Martorii”, în Argeş, an VIII, nr.
3/martie 1973.
Grice, „Meaning” în The Philosophical Review, LXVI/1957.
Holban, Ioan, „Funcţia critică a textului epic”, în Convorbiri literare, anul XCII, nr. 7/iulie 1986.
Holban, Ioan, „Istoriile dintr-o exclamaţie”, în Cronica, nr. 39/25 septembrie 1981.
Iarca, Iulia, „Recenzie- Provizorat” în România literară, nr. 31/20-26. 08. 2010.
Ioanid, Doina, „Drumul ascuns spre celălalt”, în Observator cultural, 12-18 ianuarie 2006.
Ionescu, Al. Th., „Şi totuşi cuvântul...”, în Argeş, anul XIX, nr. 6/iunie 1984.
Iorgulescu, Mircea, „Mircea Ciobanu-Cartea fiilor”, în România literară, nr. 34/august 1970.
Kripke, Saul, „A Completeness Theorem in Modal Logic”, în The Journal of Symbolic Logic, vol
24, nr. 1/1959.
Lefter, Ion, Bogdan, „Câteva zile din viaţa lui Gheorghe Palada”, în Astra, nr. 10/1987.
Lefter, Ion, Bogdan, „Romane postbelice, Istorii”, în Apostrof, nr. 6/ 2008.
Livescu, Cristian, „Gabriela Adameşteanu: Dimineaţă pierdută”, în Ateneu, seria nouă, anul 22,
nr. 2/ februarie 1985.
Labov, William, Waletzky, J., „Narrative analysis. Oral versions of personal experiences” în
Oral Versions of Personal Experience: Three Decades of Narrative Analysis, Special
Volume of A Journal of Narrative and Life History, Volume 7, 1997, editat de Michael
G.W. Bamberg.
Leonte, Liviu, „Istoriile lui Mircea Ciobanu” în Cronica, nr. 44/ 3 noiembrie 1978.
Livescu, Cristian, „Mircea Ciobanu, Istorii”, în Ateneu, nr. 135/ 1978.
Manea, Norman, „Pulsul prozei”, în Tribuna, nr. 44/28 octombrie 1976.
Manolescu, Nicolae, „Coborârea în infern” în România literară, nr. 14/aprilie 1987.
Manolescu, Nicolae, „Lumea în două zile”, în România literară, anul XVII, nr. 21/ 25 mai 1984.
24
Manolescu, Nicolae, „Limbaj şi ficţiune” în România literară, nr. 15/1999.
Manolescu, Nicolae, „Tineri romancieri”, în România literară, anul VIII, nr. 45/ 6 noiembrie
1975.
Miheţ, Marius, „O întâlnire revizuită”, în Adevărul literar şi artistic, nr. 693/ noiembrie 2003.
Mironescu, Doris, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de politică”, în Suplimentul de
cultură, nr. 296/ ianuarie 2011.
Moraru, Cristian, „Arhitectura lumii”, în Viaţa românească, nr. 2/ februarie 1988.
Muşat, Carmen, „Ficţiune şi autoficţiune în proza românească”, în Bucureştiul cultural, nr. 112/
13.03.2012.
Neacşu, Ioan, „Istorii V”, în Ateneu, nr. 9/ septembrie 1987.
Neagoe, George, „Comunism de cumetrie” în Cultura, nr. 301/23. 11. 2010.
Negrici, Eugen, „Istorii II”, în Ramuri, nr. 4/aprilie 1978.
Nistorescu, Cornel, „Monotonia ca subterfugiu”, în Amfiteatru, anul X, nr. 9/ septembrie 1975.
Patraş, Antonio, „Cronica unei lumi dispărute” în Observator cultural, nr. 546/15 octombrie
2010.
Pavel, Dora, Conversaţii cu ... Gabriela Adameşteanu, în Apostrof, anul XII, 9/2000, p. 12.
Petraş, Irina, ,„Suntem făpturi mai complicate decât ne place să credem”, în Apostrof, nr.
11/9septembrie 2003.
Petraş, Irina, „Istorie şi ficţiune în proza contemporană sau Legea tare a numerelor slabe” în
Bucureştiul cultural, nr. 101/26. 10. 2010.
Podoabă, Virgil, „Istorii de Mircea Ciobanu”, în Familia, seria V, nr. 2/ februarie 1984.
Pruteanu, George, „Cronica reedităţilor, Martorii în recurs”, în Convorbiri literare, nr. 22/30
nov. 1973.
Radu, Tania, „Drumul egal al fiecărei zile”, în 22, 21 iunie 2005.
Răspopa, Adrian, Sub zodia parantezei, în Cultura, anul I, 18/2004.
Ricardou, Jean, „La Bataille de la phrase”, în Critique, nr. 274, martie 1970
Silvestru, Valentin, „Anonimul faţă-n faţă cu evenimentele”, în România literară, anul XIX, nr.
52/ 25 decembrie 1986.
Sângeorzan, Zaharia, „Romane de azi. Reeditare”, în Cronica, an VIII, nr. 51/ 21 decembrie
1973.
Sângeorzan, Zaharia, „Cronica literară- Mircea ciobanu, Martorii” în Cronica, an III, nr. 44/2
nov. 1968.
Sperber, Wilson, „Les ironies comme mentiones”, în Poetique, nr. 36/1978.
25
Stănescu, C., „Drumul egal al fiecărei zile”, în Luceafărul, nr. 38/20 septembrie 1975.
Tatulici, Mihai, Anchetă literară, în Amfiteatru, anul XII, 4/ 1977.
Tănăsescu, Manuela, „Istorii de Mircea Ciobanu”, în Flacăra, nr. 27/ iulie 1977.
Terian, Andrei, „În căutarea spaţiului pierdut”, în Cultura, an I, nr. 18/iulie 2004.
Tuchilă, Costin, „Epica privirii” în Astra, anul XXIII, nr. 3/martie 1988.
Ulici, Laurenţiu, „Cartea lui Mircea Ciobanu”, în Contemporanul, nr. 15/ 9 aprilie 1971.
Ulici, Laurenţiu, „Între memorie şi imaginaţie”, în România literară, anul VIII, nr. 36/ 4
septembrie 1975.
Ulici, Laurenţiu, „Marea numărătoare, Istorii vol. 3” în Contemporanul, nr. 7/12 februarie 1982.
Ungheanu, Mihai, „Cronica literară: Mircea Ciobanu, Martorii” în Luceafărul, anul XI, nr. 43
(339)/26 oct 1968.
Ungureanu, Cornel, „Două romane”, în Orizont, anul XX, nr. 1(177)/ ianuarie 1969.
Vornicu, Mihai, „Proza ''68” în Cronica, an IV, nr. 1/4 ian. 1969.
B.2.3. Bibliografie virtuală
Rotaru, Andra, Romancierul nu mai trebuie să spună nimic după ce şi-a scris cartea, în
Luceafărul de dimineaţă, articol disponibil la adresa web
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=2988&editie=128, accesat la 03. 04. 2012.
Chebac, Andreea, Gabriela Adameşteanu: «Am vrut să fiu liberă», în Interviuri, articol disponibil
la adresa web http://www.bookblog.ro/interviu/gabriela-adamesteanu-„am-vrut-sa-fiu-
libera-”/, accesat la 03.04. 2012.
Radu, Dia, Marea doamnă a prozei româneşti- GABRIELA ADAMEŞTEANU-«Scrisul vindecă
traume», în Formula AS, articol disponibil la adresa web http://www.formula-
as.ro/2010/933/lumea-romaneasca-24/marea-doamna-a-prozei-romanesti-gabriela-
adamesteanu-scrisul-vindeca-traume-12830, accesat la 20. 09. 2011.
http://www.scribd.com/doc/62388195/Grice-Intelesul
