36
Nr. 2/FEBRUARIE 2012 Vânătoare rațională Rasa Pointer Finalul Goanei Vânătorul şi Pescarul Român Revista NaŢională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv www.agvps.ro

ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

Nr. 2/FEBRUARIE 2012

Vânătoarerațională

Rasa Pointer

Finalul Goanei

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

Page 2: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

Fondată în anul 1919Serie nouă

Anul MMXII nr. 2 / 2012

Redacţia şi administraţia:Bucureşti – Calea Moşilor 128

Sector 2, Cod 020882,Tel : 021 313 33 63

E mail: [email protected]

Consiliul ştiinţific

Acad. dr. Dan MunteanuAcad. dr. Atilla KelemenDr. ing. Nicolae GoiceaDr. ing. Vladimir Talpeş

Colectivul de redacţie

Dr. ing. Neculai Şelaru - director generalProf. Bianca Botezat – redactor revistă

Arh. Mugurel Ionescu – redactorPictor Dragoş Botezat – machetare şi

prelucrare fotoIng. Mariana Cristache– difuzare

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi, de preferinţă, în format digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiază colaboratorilor. Articolele

publicate nu angajează decât responsabilitatea autorilor lor şi nu reflectă în mod necesar opinia

redacţiei. Reproducerea oricărui material, fără acordul redacţiei este interzisă.

ISSN 1582 – 9650

Sumar

Membrii Consiliului AGVPS din România şi judeţele pe care le reprezintăPreşedinte : Mugur Constantin Isărescu , Director general: Neculai Şelaru, Vicepreşedinte: Vicepreşedinte Florin Iordache (Olt, Dolj), Atilla Kelemen (Bistrița,

Harghita, Mureş), Vicepreşedinte: Teodor Bentu (Giurgiu, Asociații de pescari sportivi), Membri : Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara), Filip Georgescu (Argeş, Teleorman), Gabriel Surdu (Bacău, Iaşi, Vaslui), Teodor Giurgiu (Bihor, Satu-Mare), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Nicolae Goicea (Botoşani, Neamţ,

Suceava), Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu), Eusebiu Martiniuc (Galaţi, Vrancea), Ion Vasilescu (Bucureşti), Florică Stan (Buzău, Dâmboviţa, Prahova), Ilie Sârbu (Caraş Severin, Timiş), Valentin Jerca (Călăraşi, Constanța), Ștefan Stoica (Tulcea), Adrian Duţă (Gorj, Mehedinţi), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița),

Gheorghe Iaciu (Ilfov)

MANAGEMENT CINEGETICIancu BRAICUVânătoare rațională ………………………………. 3N. ŞELARU Simțul proprietății poate naște monștri (I)………… 6Nicolae GOICEAGânduri despre iepure la început de an (II)…………………..18N. STROESCULa noi ca la nimeni …………………..24CULTURĂ VÂNĂTOREASCĂVPR Interviu cu dl. deputat Florin Iordache…………… 4M. GEORGESCU, G.C.GEORGESCUEuropa și lupii (II) ................................. 10C-tin RĂDANSafari în țara Marelui Zid ................ 14Grigore RIBACURecorduri românești ............... 17CHINOLOGIE VÂNĂTOREASCĂNic. STRĂVOIURasa Pointer …………………… 20Alexandru CODRINVrei câine de vânătoare ? …………………… 21ÎNSEMNĂRI DE SEZONMaria SĂVULESCUVulpea, șireata roșcată ………………… 9MACFinalul goanei …………………12Ioan Cristian MITRICNu credem că e bine ......................…. 23Casian BALABASCIUC În stand..................... 25TIR ŞI BALISTICĂ Matei TĂLPEANUNu toți vânătorii cu glonț sunt entuziasmați de calibrele Magnum…… 14

PESCUIT SPORTIVMugurel IONESCUCampionatul Mondial, oficial în România………… 26MAC Iarna nu-i ca vara …….. 27Mugurel IONESCUȘtiuci timide…………………… 28Fănica-Voinea ENEÎn mare pericol ……………… 30Doru DINEACâteva tehnici de pescuit cu muștele ude………… 32Titus PINTEAO zi cu Iron Blue ……………………… 32

MAGAZINCe putem vâna ●Reţeta lunii ●Solunare ● Zodiac Totemic ● Rebus ● Mica publicitate …….. 12, 19, 33, 34

Foto coperta I - Raluca MASTAhAC

Nr. 2/FEBRUARIE 2012

Vânătoarerațională

Rasa Pointer

Finalul Goanei

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

Page 3: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

3|Vânătorul și Pescarul Român

Despre începuturile vânătorii, care vine din cele mai vechi timpuri, am mai scris în câteva rânduri.

Ea a apărut odată cu omul, pe care l-a ajutat să supraviețuiască în condițiile extrem de nefavorabile din paleolitic. Conștientizând că această îndeletnicire este vitală pentru el, încă de la început s-a stabilit o relație specială între vânător și vânat. Astfel, există dovezi că homo habilis și urmașii săi au avut încercări de ocrotire a vânatului, explicate numai din punctul de vedere al asigurării con-tinue și pentru o perioadă cât mai lungă de timp a hranei pentru familia și tribul său. Odată cu trecerea erelor, protejarea faunei a devenit tot mai evidentă, mo-tivele diversificându-se continuu. Dar numai începând cu secolul XIX, odată cu dezvoltarea științelor și gradului de instrucție a oamenilor, opinia publică s-a convins cu adevărat de necesitatea ocrotirii naturii și conservării faunei sălbatice amenințate tot mai mult cu dispariția. Vânătorii ar trebui să fie primii care să protejeze natura, fiind cei care cunosc cel mai mult biodiversitatea, chiar dacă luăm în considerare numai faptul că sunt mereu în mijlocul ei și pot observa nemijlocit toate fenomenele. Astăzi se știe, cu precizie, că cele mai multe dintre speciile care au trăit cândva pe pământ au dispărut, dispariția fiind o parte firească a evoluției și a fluctuației speciilor. Modificările climei, sursele de hrană și rivalitatea speciilor, dintre care unele se adaptează și prosperă, iar altele pier, accentuează acest fenomen. După ultimele cercetări, de-a lungul istoriei planetei, au apărut brusc unele schimbări majore, care au determinat cinci mo-mente de extincție în masă. Cel mai grav moment a fost “catastrofa planetară” de acum circa 252 milioane de ani, când au dispărut 75% din speciile terestre și peste 90% dintre speciile acvatice. Ul-tima extincție în masă a avut loc acum 65 milioane de ani. Între aceste două momente, rata normală a dispariției or-ganismelor este estimată la circa o spe-cie în fiecare secol. Dar de când oamenii s-au răspândit pe suprafața Terrei și au modificat-o în funcție de propriile nevoi, această rată a înregistrat un salt enorm. În prezent are loc cea de a șasea extincție în masă, în care se estimează că dispare câte o specie pe zi. Din cele arătate mai sus, cred că ori-cine își poate da seama ce catastrofă

ecologică ne așteaptă, dacă omenirea nu ia din timp toate măsurile necesare întârzierii acestor fenomene.Comunitatea vânătorilor, fiind o entitate relativ mică, dar mare din punct de ve-dere al posibilităților ei, poate influența pozitiv problema diminuării declinului actual al biodiversității.În continuare ar fi de remarcat că, printre factorii antropici, care au dus la dispariția drastică a stocului de vânat, au fost și fenomenele politico-sociale din trecutul nu prea îndepărtat. Astfel, este cunoscut faptul că, după cele două războaie mon-diale, numărul mare de arme cu care militarii s-au întors de pe front a dus la distrugerea fără precedent a vânatului mare. Este însă mai puțin cunoscut ceea ce s-a petrecut imediat după revoluția din 1989, când legile au scăpat complet de sub control, miliția și celelalte organe erau speriate și în disoluție, iar braco-nierii, precum și vânătorii-braconieri, au acționat fără teamă. În acea perioadă fondurile de vânătoare, în special cele silvice, au cunoscut un adevărat jaf, în care s-a împușcat vânatul mare fără nici o opreliște. În acest ultim caz, au fost implicați cel mai mult vânătorii, dar și reprezentanții “organelor”, pe când după cele două războaie mondiale distrugerile au fost făcute în special de populația rurală, care își procurase arme și muniție de pe front. Alți factori care influențează diminu-area stocurilor de vânat țin de pasiu-nea pentru vânătoare, provenită din genele transmise de strămoșii noștri mai apropiați sau mai îndepărtați, care se declanșează atunci când nu ne așteptăm. Această explozie a pasiunii se manifestă întotdeauna printr-o poftă atavică de a împușca cât mai mult și, dacă este po-sibil, cât mai des. Am urmărit de multe ori evoluția tinerilor vânători, luând-o în considerare și pe a mea. La toți, fără

excepție, această goană continuă după cât mai multe piese împușcate a fost o regulă. Mai târziu, după 3 până la 5 ani, acest fenomen se calmează, începi să gândești că nu e chiar bine ce faci. Ucizi vânat cu care nu ai ce face, consumi o groază de cartușe, începe să te preocupe viața acestor animale, faptul că nimic nu poate fi veșnic, că e bine să te gândești la durabilitatea faunei și, nu în ultimul rând, la faptul că și copiii și nepoții tăi trebuie să se poată bucura de această pasiune. Dacă între timp tânărul vânător are norocul de a avea pe lângă el un confrate mai în vârstă, care să-i explice, practic, ce este vânătoarea și să-l facă să citească revistele și literatura de speci-alitate, această perioadă va trece mult mai repede. Se va trezi deodată gândind și acționând ca un vânător adevărat și va realiza că, de fapt, el iubește natura cu fauna și flora ei neprețuită. Va înțelege că sunt mai prețioase câteva focuri frumos plasate și două trei piese curate, decât o cutie de cartușe trase aiurea, cu doar câteva piese chinuite. La vânatul mare, după ce va împușca câteva exemplare, se va dumiri că este mult mai înțelept să asiste, ca simplu spectator, la boncănitul cerbilor, la salturile grațioase ale caprelor negre sau să admire dansu-rile fantastice ale cocoșului de munte, iar pușca să rămână mută, “trăgând” even-tual doar cu aparatul fotografic. Este adevărat că, până să ajungi să vezi astfel lucrurile, vor trece mulți ani; părul îți va fi deja nins, vei simți că respiri mai greu, iar picioarele, care au stăbătut atâtea co-clauri, au început să-ți obosească. Abia de acum putem vorbi de o vânătoare durabilă, concepție prin care se urmărește conservarea faunei de in-teres vânătoresc, în contextul conservării biodiversității generale. Astfel se limitează vânarea unor spe-cii pe cale de dispariție, iar altele, care nu sunt amenințate, se vor vâna numai strict în limitele sporului natural. Dar și în acest caz este necesar să se aibă în vedere, în primul rând, exemplarele degenerate, bolnave, accidentate sau semi-domesticite. Numai în acest fel vânatul se va putea considera de acum o “resursă regenerabilă”, iar vânătoarea se va practica numai respectând princi-piul durabilității, care va duce sigur la prezervarea în limite normale a faunei cinegetice dn țara noastră. Cele arătate mai sus nu sunt însă su-

|Iancu Braicu

Vânătoare raționalăEditorial|

Page 4: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|4 Vânătorul și Pescarul Român

ficiente, dacă aceste măsuri nu vor fi suplimentate cu munca serioasă și responsabilă a fiecărui vânător, în ceea ce privește protejarea vânatului, combaterea braconajului, precum și a dăunătorilor, la limita normalității. Este necesară de asemenea ținerea sub control a problemelor ecologice, o intervenție efectivă în cazurile de poluare, precum și diminuarea fenomenelor devastatoare de distrugere a echilibrului natural. Deci vânătoarea trebuie înțeleasă în viitor ca o acțiune rațională, de bun simț, eliminând toate excesele. De aici este necesar să înțelegem că vânătorul trebuie să se con-centreze mai mult asupra observării cu ochii larg deschiși a fenomenelor naturii care ne înconjoară, precum și a etologiei vânatului, în loc de a ucide cât mai multe animale. Vânătoarea despre care vorbesc trebuie să devină în viitor o îndeletnicire absolut rațională, încercând să atenuăm acea pa-siune de nestăvilit cu care ne naștem, dar care acum nu mai este în concordanță cu situația ecologică actuală. Să insistăm mai mult în a admira minunile naturii, pe care apoi să încercăm să le imortalizăm pe peliculă. Noi, vânătorii, trebuie să fim în stare să conștientizăm că, dacă nu se vor lua măsuri radicale, cum sunt cele arătate mai sus, precum și altele, din apărători ai biodiversității vom deveni complici cu cei ce distrug, intenționat sau nu, în-tregul ecosistem. Iar dacă dorim ca și copiii și nepoții noștri să mai vâneze, în perioadele următoare, cu aceeași plăcere și satisfacții ca și noi, trebuie să acționăm rațional și întotdeauna în cunoștință de cauză, ținând cont permanent de princi-piul durabilității.

Deta, 23.01.2010

Vânătorii au adeseori impresia că nu sunt în-deajuns ascultaţi de forurile competente în profil, mai ales atunci când vine vorba de drep-turi. De asemenea, aceştia cred că o serie de aşa – zise organizaţii de protecţie a mediului, chiar organizaţii cu evidentă tentă anti-vânătoare, se bucură de prea multă înţelegere şi chiar de finanţare ineficientă din partea autorităţilor. De aceea, lumea vânătorilor are sentimentul de a nu fi recunoscută la justa sa valoare, în primul rând de către ministerul care o tutelează, chiar dacă este competent şi convingător reprezentată în relaţiile cu acesta şi cu terţi. Şi chiar dacă îşi aduce o contribuţie eficientă, de necontestat, la gestionarea durabilă a faunei denumite generic „vânat” şi la protecţia mediului sălbatic de viaţă al acesteia.Sunt persoane care îndrăznesc să susţină că asociaţiile de vânători nu sunt practic primele protectoare ale biodiversităţii şi faunei sălbatice de interes, direct sau indirect, cinegetic. Altele neagă faptul că asociaţiile de vânătoare sunt deocamdată principalele, dacă nu singurele, contribuabile la plata ocrotirii şi îngrijirii vânatului, la plata pagubelor produse de populaţiile lo-cale de vânat mare, la îmbunătăţirea mediului de viaţă al faunei de interes vânătoresc etc. În aceste condiţii, vânătorii sunt totuşi ultimii invitaţi la dezbaterile care interesează viitorul faunei sălbatice şi al mediului natural de viaţă al aces-teia. În contextul arătat, trebuie să admitem realitatea că, de-a lungul timpului, vânătorii au avut, au şi cu certitudine vor avea alături oameni deosebiţi, înţelepţi şi combativi care să le reprezinte cu ştiinţă şi demnitate interesele şi care să lupte pentru drepturile lor. În momente de tranziţie, precum cele ac-tuale, aceştia pot schimba percepţia greşit prezentată, dacă sunt bineînţeles susţinuţi de marea masă a vânătorilor corecţi, cu un comportament etic pe care ştiu să-l evidenţieze. Avem plăcerea de a-l avea invitat, în cadrul unui interviu acordat revistei noastre, pe unul dintre vicepreşedinţii AGVPS – domnul deputat, inginer şi jurist, Florin Iordache. Într-o perioada extrem de agitată şi deloc uşoară pentru gestionarii terenurilor de vânătoare, dânsul a fost aproape de aceştia şi de conducerea executivă a AGVPS, reprezentându-le şi susţinându-le necondiţionat interesele, printr-un permanent vot de încredere şi prin intervenţii repetate în comisiile de lucru şi în plenul Camerei Deputaţilor.

Interviu cu dl. deputat

Florin Iordache

VPR: Sunteţi deputat. Politica în ochii marelui public nu pare, momentan, o activitate foarte utilă societăţii. Este mai degrabă un statut pe care oame-nii îl asimilează puterii. De aceea, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre preocupările dvs., modul con-cret în care vă desfăşuraţi activitatea şi, în acest context, cum aţi înţeles să veniţi în sprijinul vânătorilor.

Florin Iordache: Sunt deputat din anul 2000. De asemenea, sunt membru şi vicepreşedinte al Comisiei Juridice, de Disciplină şi Imunităţi din acelaşi an, iar, de curând, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Fac parte, deci, din forul legislativ şi din comisia Ca-merei Deputaţilor care se străduieşte

să impună respectarea prevederilor Constituţiei, Directivelor Europene şi prevederilor celorlalte legi din ţara noastră, cu ocazia analizei pre-vederilor proiectelor de lege aflate în dezbatere. Noi analizăm, aşadar, constituţionalitatea şi legalitatea proiectelor de lege, situaţie în care apartenenţa politică are mai puţină importanţă. Sunt însă social-demo-crat dintotdeauna şi din acest motiv mă gândesc în primul rând la binele tuturor şi la condiţii de viaţă accept-abile pentru toată lumea. Fiind şi vânător, fost pescar, şi având o funcţie în Consiliul AGVPS din România, cunosc bine proble-mele actuale ale vânătorilor şi pes-carilor, precum şi cele specifice de

Page 5: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

5|Vânătorul și Pescarul Român

interes halieutic şi vânătoresc şi ale mediului natural ale acestora de viaţă. Cunoştinţele despre vânat şi vânătoare mi-au folosit din plin, cu ocazia nenumăratelor prilejuri de analiză, în scop de promovare ori modificare şi completare a legilor din domeniul acvaculturii, cinegeti-cii şi armelor de foc. Dar trebuie să fiu bine înţeles. Comisia din care fac parte eliberează un referat, de avizare sau nu a prevederilor proiectelor de lege în dezbatere. Votul pentru aceste prevederi, dintre care unele critica-bile, îl dă plenul Camerei Deputaţilor care este cameră decizională. Aici, din păcate, intervine adeseori, după cum aţi putut constata, interesul fac-torului politic. De aceea, oricât m-aş strădui, eu şi alţi vânători şi pescari din parlament, legile nu ies perfecte.

VPR: Faptul că sunteţi vânător vă ajută în munca pe care o depuneţi în interesul breslei vânătorii?

Florin Iordache: V-am răspuns deja la această întrebare. Aş mai adăuga însă ceva: colegialitatea şi egalitatea manifestate cu ocazia întrunirilor vânătorilor, fie la vânătoare, fie la adunări în care dezbat interesele co-mune, mă fac să mă simt în mijlocul social-democraţilor, care au interese generale mai presus decât cele per-sonale. Apreciez deci democraţia care există şi se manifestă din plin în cadrul organizaţiilor vânătorilor şi pescarilor sportivi. Acest climat mă ajută şi mă determină să le susţin sincer şi cât se poate de eficient in-teresele.

VPR: Cum reacţionează lumea politică la impactul cu lumea cinegetică ? Aţi avut adversităţi de la colegii dvs. din acest punct de vedere ?Florin Iordache: Este regretabil faptul că politicul s-a ameste-cat în vânătoarea şi pescuitul sportiv din România. Schimbarea legilor şi modificarea şi comple-tarea lor continuă, care creează o atmosferă de nesiguranţă în viitor, s-au făcut, de prea multe ori, din interese politice şi de grup, prin care s-au nesocotit in-teresele vânătorilor, pescarilor şi societăţii româneşti până la urmă, fiindcă legile noastre ac-tuale nu sunt apreciate ca cele anterioare. Şi nici aplicarea lor nu este la fel de eficientă pentru fauna denumită generic „vânat” şi „peşte”.

VPR: Cum aţi descoperit vânătoarea ?

Florin Iordache: Fiind atras

de natură, într-o zonă apropiată de vărsarea Oltului în Dunăre, mi-a făcut plăcere să pescuiesc cu undiţa. Mult mai târziu, de la prieteni buni, am descoperit vânătoarea. A contri-buit din plin la aceasta şi literatura cinegetică care mi-a căzut în mână. Dar cel mai mult m-a atras atmos-fera de la prima vânătoare colectivă la care am participat, poveştile de la sfârşit şi masa vânătorească comună cu care s-a încheiat o zi obositoare, pe zăpadă, în frig şi în mijlocul na-turii, departe de preocupările zilnice care ne rup, de prea multe ori, de me-diul sănătos în care ar trebui să reve-nim mai des pentru reculegere. Din cauza susţinerilor personale, ca vânător şi fost pescar, am avut dis-pute de principiu cu unii colegi, dar nu pot crede că am devenit, din acest motiv, adversari.

VPR: Ce tip de vânătoare preferaţi ? Florin Iordache: Am timp limitat şi din acest motiv particip mai rar, acum, la vânătoare. Dar dacă trebuie să aleg, prefer vânătoarea colectivă la iepuri sau mistreţi, vânătoarea în grup de prieteni la gâşte şi fazani, iar vara dibuitul la căprior şi, câteodată, o partidă de dimineaţă la pescuit.

VPR: Cum arată o zi tipică de vânătoare din viaţa dvs. ?

Florin Iordache: Mă puneţi în situaţia de a-mi reaminti că mă culc târziu după ce-mi verific şi pregătesc echi-pamentul de vânătoare, că nu dorm deloc cu gândul la ziua de mâine şi că mă scol prea devreme, pentru

a-mi bea cafeaua de dimineaţă. În continuare, plec de regulă cu 10-15 minute mai devreme decât trebuie şi ajung printre primii la locul de întâl-nire. În ziua de vânătoare mă rup de absolut toate problemele cotidiene şi mă dedic efortului fizic, aerului curat şi regulilor scrise şi nescrise ale vânătorii. Îmi place să întârzii la ceremonialul de împărţire a vânatu-lui şi la masa comună de după aces-tea, furat uneori de povestirile zilei care devin uneori mai comentate şi greu verosimile. Noaptea ce urmează dorm întotdeauna foarte bine şi mă trezesc reconfortat pe deplin şi dor-nic de lucru de la primele ore ale dimineţii ce urmează.

VPR: Cum vedeţi dvs. viitorul vânătorii şi care este după dvs. cel mai bun argument pentru a o apăra ?

Florin Iordache: Viitorul vânătorii poate fi durabil, ca şi al pescuitului sportiv, dacă se va reuşi să se păstreze cât mai puţin poluat mediul de viaţă, din ce în ce mai atins de civilizaţie, al speciilor de interes vânătoresc şi de peşte. Dacă vânătorii vor înţelege că indiferent de eforturile, din ce în ce mai mari, pe care le fac pen-tru ocrotirea şi îngrijirea vânatului şi peştelui, vor trebui să-şi limiteze intervenţiile cu arma şi undiţa la sur-plusul populaţional dimensionat de administratorii fondului cinegetic şi resursei acvatice vii, în condiţiile în care sporul natural înregistrat anual de aceste resurse naturale este din ce în ce mai redus, iar aceasta, nu din cauza vânătorilor şi pescarilor, ci din cauza nevoilor societăţii care se implică, vrând-nevrând, în dete-

riorarea mediului. A sosit deci momentul ca vânătorii şi pes-carii sportivi să devină mai înţelegători din acest punct de vedere, mai bine selecţionaţi şi instruiţi de breaslă, mai conştienţi că vânătoarea şi pes-cuitul pot fi durabile doar vânând şi pescuind numai când, unde şi cum trebuie, adică sportiv şi etic.Fără interesul vânătorilor şi pes-carilor sportivi, fără aportul lor, inclusiv material, la protecţia, ocrotirea şi îngrijirea speciilor de interes vânătoresc şi halieu-tic, deci fără vânătoare şi pes-cuit sportiv, raţional practicate, totul se poate prăbuşi în materie de echilibru în natură şi mediu sănătos de viaţă.Sper să nu ajungem, niciodată, la un astfel de dezinteres din partea foştilor vânători şi pes-cari sportivi.

|VPR

Page 6: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|6 Vânătorul și Pescarul Român

În peregrinările lor prin fondurile ci-negetice - cu ocazia acţiunilor de pază, de hrănire complementară a vânatului şi de vânătoare - personalul şi vânătorii AJVPS Arad au constatat moartea, aparent inexplicabilă, a unui număr

îngrijorător de mare de căprioare, iepu-ri, fazani şi ulii. Alertat fiind de această primă constatare, personalul asociaţiei, ajutat de vânători, a început scotocirea sistematică şi atentă a fondurilor cine-getice preluate în gestionare. Reali-

tatea a devenit pe zi ce trece mai alarmantă, dar numai în două fonduri cinegetice, circumscrise „proprietăţii” Combinatului Agroindustrial Curtici. Zeci de cadavre de căprioare, dar şi de iepuri, fazani şi ulii, au fost descoperite, în diverse stadii de descompunere, iar mortalitatea la acestea, cele mai vizibile şi uşor de găsit, continuă. S-a ajuns, până la căderea zăpezii, să fie strânse şi trans-mise la analiză peste o sute de cadavre de căprioare din zonele Iratoş, Dorobanţi, Nadab şi cele învecinate. Paznicii de vânătoare şi vânătorii au descoperit însă şi seminţe otrăvite cu raticide drastice, dar nu numai, folosite în exces şi cu încălcarea celor mai elementare reguli de utilizare şi de protecţie cu ocazia utilizării acestora.Reprezentanţii AJVPS Arad au sesizat imediat presa, Inspectoratul de Poliţie Arad (IPJ Arad), Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV), Agenţia de Mediu Arad (APM Arad), Garda de Mediu şi Agenţia Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (AN-SVA). IPJ Arad, prin Serviciul A.E.T.S., a reacţionat cel dintâi şi a demarat cercetări împreună cu reprezentanţii DSVSA Arad şi Timişoara. După câteva zile şi insistenţe din partea vânătorilor, o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, IPJ Arad – Serviciul AETS şi Serviciul Crimi-nalistic, APM Arad şi ITRSV Oradea, în prezenţa reprezentanţilor AJVPS Arad, au făcut primă constatare oficială, din care rezultă că pe lângă animalele sălbatice găsite moarte (căpriori, iepuri, fazani şi ulii) au fost strânse şi pliculeţe cu substanţe toxice diverse, ştiuleţi de porumb bănuiţi a fi otrăviţi, grâu tratat cu otravă la suprafaţa solului etc. Produsele

MOARTEA CÃPRIOARELOR DE LA ARAD

|Management cinegetic

Trăim vremuri uluitoare. Vremuri în care nevoiaşii de ieri au ajuns bogătaşi ai zilei, unii fuduli nevoie mare, cu pantalonii rupţi în spate. Adică datornici în aşa măsură la statul român încât toată chiverniseala lor păleşte pe lângă debitele pentru care ar trebui executaţi imediat, precum toţi micii datornici. S-au trezit peste noapte propulsaţi economico-politic în această postură, iar saltul de la nimic la ceea ce neam de neamul lor nu a visat să fie le-a luat raţiunea.Avem exemplul viu al marilor latifundiari autohtoni sau veniţi de aiurea, cu „proprietăţi” enorme – concesionate, luate în arendă sau în asociere - care se cred stăpâni pe tot ce mişcă la suprafaţa, în subsolul şi deasupra pământului pe care şi-l arogă a fi al lor. Pe toate aceste terenuri ei vor, fără nici un fel de concesii, să facă legea. Precum în „vestul” barbar de altă dată. Ei pun bariere pentru ceilalţi pământeni pe drumurile altă dată comune, ei vor să vâneze ul-timul iepure şi ultima gâscă poposită temporar pe „proprietatea” lor, ei nu mai suportă vieţuitoarele care le-ar dijmui recolta, ei reclamă încălcarea dreptului lor sacru asupra „proprietăţii” etc. Deşi ignoranţi în genere, se cred atotştiutori, iar puterea banului şi orgoliul nemăsurat indus de acesta îi face să persifleze şi să dispreţuiască pe orice alt utilizator de mediu, cu preocupări apreciate de ei ca insignifiante comparativ cu producţia lor agricolă. Ei par a fi totul, iar ceilalţi nimic.Ceea ce-i foarte grav este că, din lipsă elementară de măsură, distrug biodiver-sitatea, prin otrăvirea vieţuitoarelor şi în cele din urmă a OMUL-lui situat la finele lanţului trofic. Dar acest aspect nu se observă deocamdată în România contemporană, în care produsele modificate genetic şi risipa condamnabilă de pesticide fac deja victime, direct şi indirect, printre animale şi oameni. Astfel de aspecte, deşi cercetate şi recunoscute, sunt mai puţin popularizate, din mo-tive de grijă faţă de o posibilă reacţie în masă a oamenilor conştienţi şi afectaţi. Fiindcă animalele, care nu-şi pot striga condamnarea prin intoxicare perpetuă la moarte, nu prezintă nici un pericol de deconspirare a monstruozităţii.În numele animalelor denumite generic „vânat”, al vânătorilor şi al concetăţenilor care suportă până la urmă capriciile şi nesăbuinţa unor mari „latifundiari” fără măsură şi responsabilitate, aducem în discuţie câteva „mici” catastrofe ecologice, petrecute în ultima vreme, cum nu se poate mai exemplifi-cative pentru afirmaţiile făcute.

SIMÅUL PROPRIETÃÅII POATE NAÆTE MONÆTRI ! (I) |N.ȘELARU

Page 7: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

7|Vânătorul și Pescarul Român

culese au fost sigilate şi trimise, la rândul lor, spre competenţă analizei.Din presă s-a luat cunoştinţă despre faptul că animalele moarte aveau lezi-uni interne foarte severe, provocate de substanţe chimice anticoagulante, fo-losite în combaterea „dăunătorilor” ani-mali ai culturilor agricole, în special a rozătoarelor. Substanţa activă, care în fapt a otrăvit şi animalele din fauna de interes vânătoresc, parţial remanentă în carnea celor ce supravieţuiesc, s-ar găsi în mai multe produse oxicumarinice comercializate în România. Folosirea lor raţională doar pentru combaterea şoarecilor, cu luarea măsurilor de protecţie nece-sare în scopul evitării ingerării de către alte animale, este într-adevăr benefică producţiei agricole. Utilizarea aces-tor otrăvuri fără respectarea riguroasă a instrucţiunilor de folosire conduce însă la astfel de „mini”catastrofe ecologice, pre-cum cea semnalată. De-a lungul lanţului trofic, substanţele remanente ajung să fie ingerate chiar şi de OM, din carnea vânatului comestibil care supravieţuieşte otrăvirii.De ultimă oră s-a aflat, deşi se întârzie de-liberat prezentarea rezultatelor analizelor toxicologice, că s-a folosit, în plus, şi substanţe extrem de otrăvitoare, din grupa carbofuranului. Rămâne de văzut exact despre ce fel de substanţe este vorba, cine le-a procurat, cine avea interesul să le folosească şi, în fapt, cine le-a folosit ? Cine ar putea fi autorul moral, conştient sau inconştient, al acestei „mini” catastro-fe ecologice? Chiar dacă se cunoaşte autorul, fiindcă nu poate fi vorba de bănuială, va trebui şi dovedit. Eventuala recunoaştere a faptei din partea muncito-rilor folosiţi şi eventualele reziduuri din depozite, precum şi evidenţele tehnico-operative şi economico-financiare ale marelui „proprietar” de terenuri agri-cole din zonă, ar fi putut constitui probe de necontestat în cauză. Dar aceste cercetări par să nu fi fost întreprinse, iar „pisica cu clopoţei în coadă nu mai poate prinde şoareci”. Desigur că vinovat de „mini” catastrofa ecologică prezentată nu poate fi decât cel care a procurat conştient substanţele otrăvitoare, dintre cele mai severe şi di-verse, pentru a trata seminţele de grâu şi probabil ştiuleţii de porumb răspândiţi pe câmp, nicidecum pentru a introduce doar momelile otrăvite cu raticide în găurile şoarecilor (în scopul combaterii celor puţini rămaşi în urma tratamente-lor intensive repetate an de an, cu diverse pesticide, pe întreaga suprafaţă de teren, pe care se face într-adevăr agricultură ultra-modernă, dar cu preţul arătat pentru oameni şi animale). Omorârea, chiar din culpă, a atâ-tor exemplare de faună de in-teres cinegetic reprezintă totuşi o faptă penală, iar autorul trebuie să despăgubească păgubitul, în cazul nostru

La ordinea zilei|

Ilustrația AJVPS Arad

Page 8: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|8 Vânătorul și Pescarul Român

Cum a reuşit vulpea să fie cunoscută ca una din cele mai şirete dintre jivine? Cu siguranţă înfăţişarea i-a fost de mare ajutor, căci capul gros cu nasul subţire, mustăţile stufoase şi buzele îngustate, pupilele eliptice şi privirea şireată îi dau un aer de şmecher şiret şi alunecos. Poate că fizionomia ei a in-spirat scriitorii în alegerea subiectelor anecdotelor. Mirosul, auzul, văzul sunt la fel de agere, lucru pe care vânătorul îl experimentează la fiecare întâlnire. În ciuda şireteniei şi dibăciei acestui animal, cel ce o urmăreşte în habitatul ei va observa cum vulpea îşi păstrează cu consecvenţă potecile. Când este surprinsă, la goanele vânătorilor de iepuri, aceasta sare prima la mare distanţă de gonaci, venind către linia vânătorilor, pe drumurile ei obişnuite. Este fidelă locului, o mare parte din timp petrecându-l în tufărişuri şi lăstărişuri, iar cealaltă parte în vi-zuinile pe care şi le păstrează chiar şi zeci de ani. Curioase sunt şi locurile pe care le alege câteodată ca şi culcuşuri: sălciile bătrâne, scorburile spaţioase din arborii bătrâni. Faţă de aceste sălbăticiuni atitudi-nea oamenilor este schimbătoare: prietenoasă atunci când le omoară şoarecii de pe câmpuri, ostilă când vine vorba de păsările din grădină, admirativă şi chiar jinduitoare când

VULPEA, ÆIREATA ROÆCATÃ

AJVPS Arad, cel care a ocrotit şi îngrijit căpriorii pe cheltuiala sa şi care ani de zile nu va mai putea extrage, în compensaţie, nici un fel de surplus de vânat. AJVPS Arad va trebui să investească bani, în continuare, pentru paza, ocrotirea şi în-grijirea vânatului rămas şi eventual pen-tru popularea altor exemplare, până la atingerea şi depăşirea efectivelor optime stabilite de administratorul statului, aşa încât să fie posibilă, din nou, vânătoarea. În condiţiile prezentate, cererea ITRSV Oradea de a fi ea despăgubită cu con-travaloarea căprioarelor moarte, pentru care nu a făcut absolut nimic până acum, pare o glumă nefondată sau, mult mai neplăcut, excluderea AJVPS Arad dintr-un proces la care aceasta nu are de gând să cedeze. Din experienţa unui proces absolut similar, care a urmat otrăvirii în masă a vânatului la Timişoara (în anul 2009), ne putem aştepta ca reprezentanţii ITRSV să nu susţină foarte consecvent cauza şi să contribuie, prin omisiune, la închi-derea dosarului cu autor necunoscut. Intenţiile ITRSV Oradea, de a exclude AJVPS Arad de la masa pretenţiilor, este cu atât mai discutabilă cu cât acest in-spectorat nu a cheltuit nimic până acum, pentru analize, pentru recuperarea ca-davrelor şi incinerarea acestora etc. Reîntorcându-ne la fapta penală prezentată şi la disensiunile anterioare pe seama căprioarelor dintre directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici şi conducerea AJVPS Arad, nu putem să nu bănuim legitim ca faptă conştientă otrăvirea acestora şi a celor-lalte specii de vânat. Aversiunea omului de ştiinţă faţă de căpriori este de notorie-tate. Susţinerile din intervenţia sa, datată 15 ianuarie 2012, pe postul Viaţa Satului, în discuţia avută cu dl. Ministru Valeriu Tabără, ne face să credem acest lucru. Ne face să credem acelaşi lucru şi notifi-carea redată în facsimil mai sus. Din care rezultă hăituirea continuă a căprioarelor de pe culturile sale cu ogari „cu botniţă”, după cum susţine sub proprie semnătură. Vă lăsăm dvs. libertatea de a analiza în amănunt conţinutul acuzator al propriilor afirmaţii şi lipsa de sancţionare legală a faptei contravenţionale săvârşită cu con-tinuitate (tulburarea liniştii vânatului) sau a faptei sale penale (hăituirea vânatu-lui cu ogari).Dincolo de „mini” catastrofa ecologică prezentată, ne punem firesc întrebarea: ce a făcut şi ce face administratorul statului în domeniul cinegetic, respectiv Ministrul Mediului şi Pădurilor, structu-rile locale din coordonarea sa (ITRSV, APM) şi alte structuri de protecţia me-diului şi a sănătăţii publice (Garda Naţională de Mediu şi ANSVSA), care ar trebui să acţioneze în mod permanent pentru protecţia şi integritatea acestui bun public denumit generic vânat, în interesul conservării biodiversităţii şi al sănătăţii concetăţenilor ?

Culmea indolenţei din partea reprezentanţilor unora dintre aceste struc-turi de stat, retribuite din bani publici, este că vor să impună cheltuielile de cercetare şi de probare a situaţiei exclusiv în sar-cina AJVPS Arad. De exemplu solicită, de la AJVPS Arad, plata tuturor ana-lizelor anatomo-toxicologice cerute de organele de cercetare penală, absolut necesare pentru demonstrarea cauzei mortalităţii, precum şi plata transpor-tului şi incinerării cadavrelor. AJVPS Arad, care a fost nevoită să accepte plata primelor analize în scopul evidenţierii cauzelor mortalităţii, nu înţelege însă să plătească toate analizele cerute de cei ce urmăresc soluţionarea cazului, în valoare de sute de milioane de lei, în condiţiile în care vânatul este bun public şi există temerea legitimă că şi acest caz se va muşamaliza, precum cel din anul 2009, de la Timişoara. Nu se poate angaja nici la plata transportului şi incinerării cadavrelor, în condiţiile în care ITRSV Oradea doreşte să obţină, el, despăgubirile. AJVPS Arad ar rămâne şi cu paguba produsă şi cu banii daţi, în previzibila soluţionare a cazului cu autor necunoscut sau a încasării despăgubirilor de către ITRSV Oradea.În contextul prezentat, ne intrigă tăcerea aşternută în jurul acestui caz şi lipsa de reacţie a reprezentanţilor autorităţilor faţă de lâncezeala cercetărilor. Chiar şi tăcerea conducerii AJVPS Arad ni se pare, din prea multă prudenţă sau „diplomaţie”, forţată.Vânătorii în primul rând, toate organizaţiile de protecţia mediului şi concetăţenii noştri au dreptul şi trebuie să cunoască realitatea, vinovaţii şi modul de sancţionare al aces-tora. Dacă nimeni nu plăteşte în România pentru fapte de acest gen şi pentru fapte şi mai grave, unde vom ajunge ?Iertaţi-mi francheţea, dar nu pot accepta ideea „băieţilor deştepţi”, propulsaţi eco-nomico – politic în postura de mari lati-fundiari, care-şi permit orice abuz în nu-mele producţiei agricole, fără nici un fel de teamă de repercusiuni, într-o ţară cu oameni educaţi şi conştienţi, dar mult prea îndurători.

Foto: F.B.Dragomir

Page 9: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

9|Vânătorul și Pescarul Român

vine vorba de blană. Aş putea încerca să descriu podoaba blănii, dar nu cred că ar fi la fel de reuşită ca descrierea zugrăvită de Ionel Pop: “Vulpea este roşie (…) roşul de pe spate este învrî-stat iarna şi estompat de perii lungi cu vîrf sur sau alb, parcă ar fi brumat. Cu penel de cerneală neagră i-au fost vopsite picioarele în partea dinainte şi dinafară, dosul urechilor, şi i s-a picu-rat câte o pată neagră şi în colţurile gurii. Pe pântece, sub bărbie, sub gît este albă, alburii îi sunt şi buzele; vâr-ful cozii are de asemenea un ciucure alb.” Există exemplare cunoscute sub denumirea de “vulpe cărbunăreasă” (având pe pântece, sub bărbie, sub gât blană de culoare negru-cenuşiu) sau sub cea de “vulpe cu cruce” (având pe spate o bandă neagră ce trece peste greabăn şi se coboară pe picioarele din faţă). Chiar dacă în mare parte hrana sa se compune din şoarecii câmpu-lui, ea se hrăneşte cu orice animal pe care îl poate prinde, de la puii vânatu-lui mic până la iezii căprioarei. Iarna, când hrana este mai greu de găsit, se mulţumeşte şi cu hoiturile animalelor. Deşi este un animal carnivor, nu refuză fructele oferite de livezi şi poamele pădurii, iar în lunile de primăvară cărăbuşii şi lăcustele îi întregesc fes-tinul. Vulpea a fost şi este răspândită pre-

tutindeni, în toate zonele ţării, şi a fost căutată de vânători pentru frumoa-sa-i blană întrebuinţată la împodobirea şi croirea veşmintelor. În secolele trecute hainele toboşarilor şi corniştilor din armată erau gar-nisite cu blană de vulpe. În unele zone erau la mare căutare părţile albe de sub gât şi pântec, care se numeau “bărbii”. Comerţul cu blănuri, între care la loc de cinste erau cele de vulpe, este atestat încă din secolul al XV-lea, printre veşmintele boierilor şi oameni-lor cu stare numărându-se şi cele din blană de vulpe. Pentru a ajunge să folosească blana-i roşcovană, sau doar pentru a ţine sub control numărul de exemplare din zonă, şiretele vulpi trebuiesc vânate. Binecunoscute sunt vânătoarea la goană sau la pândă, prin apropiat (di-buit), sau vânătoarea cu chemătoare. Goana la vulpe se poate face cu bătăiaşi.Ţinând cont că cele mai ascuţite simţuri sunt mirosul şi auzul, vânătorii trebuie să aleagă cu atenţie locurile de aşteptare, în funcţie de direcţia vân-tului, deplasându-se fără a face prea mult zgomot. Atenţia este aliatul prin-cipal al vânătorului. În cazul goanei,

vânătoarea este dinamică şi plină de neprevăzut. În cazul terenurilor grele acoperite de stuf, de mărăcinişuri şi tufe dese este recomandată vânătoarea cu câine, căci altfel şireata are mult mai multe şanse să se strecoare neobservată printre vânători. Vânătoarea la dibu-ite este folosită mai ales iarna în lu-nile ianuarie-februarie în perioada de împerechere a vulpilor, când acestea circulă mult, fiind mai puţin precaute. Pânda la hoit sau la trecătoare, dar şi chematul la care vânătorul ademeneşte vulpea, prin imitarea ţâţâitului de şoarece sau a vaietului de iepure, pot fi modalităţi prin care vânătorul să prindă şireata sălbăticiune. Oricare ar fi mo-dalitatea aleasă funcţie de anotimp, de teren şi de conjunctura momentului, ea poate aduce satisfacţii şi întâmplări inedite pentru cei ce o practică şi, cu siguranţă, fiecare vânător îşi aminteşte cu plăcere de întâlnirile cu vulpea.

Maria Săvulescu

VULPEA, ÆIREATA ROÆCATÃ

Ilustrația : D.Todosiuc

Page 10: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|10 Vânătorul și Pescarul Român

Continuăm periplul, început în numărul trecut, privind statutul lupului în țările Eu-ropei

GEORGIA. Deşi este situată pe linia de demarcaţie dintre Europa şi Asia, unele statistici despre « lu-pul european » (Canis lupus lupus) menţionează populaţiile de lup din Georgia, care aparţin de fapt subspeciei Canis lupus campestris (lupul de stepă). Din acest motiv nu îl vom include în prezentul mate-rial.GERMANIA. Este una din ţările – model în privinţa abordării problematicii lupului. În anul 1904 a fost vânat ultimul lup în această ţară. A urmat o se-rie se apariţii de lupi singulare şi discontinue, cu provenienţă din ţările nord-estice vecine. Acestea fiind de cele mai multe ori scurte, păreau neinte-resante şi nu atrăgeau prea mult atenţia, decât ca ştire de noutate. De exemplu, în anul 1998 era citată apariţia unui lup provenind din Polonia. Anul 2000 marchează începutul unei etape de reve-nire sigură a lupului în Germania, prin apariţia unui cuplu – după 150 de ani – în landul Saxonia. După aceasta, au fost semnalate şi înregistrate apariţii de lupi în numeroase alte zone din ţară. După ce a fost găsită o lupoaică braconată de un autor necunoscut oficialităţile, convinse de iminenţa revenirii natu-

rale a lupului, au produs elaborarea unui plan de management al speciei, prin Ministerul Medi-ului, mai ales că Germania aderase la Convenţia de la Berna prin care lupul se bucura de protecţie. Prima dovadă de reproducere a lupului pe teritoriul german şi de existenţa unei haite sedentarizate a fost înregistrată în anul 2000, tot în landul Saxo-nia, lângă oraşul Muskau, aproape de frontiera cu Polonia. Ca dovadă a unei atente şi susţinute supra-vegheri, haitele, care au fost ulterior identificate, au primit denumiri după localităţile lângă care se stabilizaseră. Astfel, se citează haitele Daubitz, Nochten, Milkel, Dauben şi Leenland, toate în lan-dul Saxonia, confirmând astfel provenienţa lor din Polonia. Cea de a şasea haită stabilită între anii 2000 şi 2010, a fost numită haita Anhalt, la 90 km S-E de Berlin. În afara acestor haite, au mai fost identificate cupluri de lupi – fără pui – denumite şi ele după localităţile lângă care au fost găsite (Zschorno, Jute-borg, Lehnin şi Lieberose).Dar, lupii s-au stabilizat şi în landurile Maklenburg-Pomerania, Saxa de Jos, Renania de Nord - Westfalia şi Bavaria, lângă frontiera austriacă. Experimente cu lupi, purtând emiţătoare-gps, au furnizat date importante privind posibilitatea lupului de a se de-plasa rapid, traversând bariere naturale şi artificiale. Astfel, un lup, în vârstă de un an, a parcurs în două

luni un traseu de 1500 km din Saxonia în Belorusia, traversând înot Vistula şi Oderul şi trecând chiar prin împrejmuirea electrificată de la graniţa germano-poloneză. În baza acestor constatări, Oficiul Federal pentru Protecţia Naturii de la Bonn a publicat un ra-port în premieră din Europa Centrală, prin care după prezentarea situaţiei revenirii lupului şi a unui prim plan de gestionare a populaţiilor de lupi, aprecia că Germania întruneşte condiţii favorabile pentru in-stalarea în viitorul apropiat a cca. 440 haite, adică a cca. 6.000 lupi. Evident, planul a stârnit mari contro-verse şi neliniştea crescătorilor de vite, mai ales că în N.- E. Germaniei fuseseră găsite resturile a 21 de oi şi 10 cerbi. Dar, pentru combaterea psihozei, care începuse să se facă simţită în regiune, a fost iniţiată o adevărată campanie de demonizare a lupului şi chiar un program şcolar de prezentare a animalu-lui în adevărata sa faţă. În timp ce organizaţia World Wildlife Fund (WWF) aprecia cu prudenţă chestiunea revenirii lupului, considerând-o ca fiind un proces natural, vânătorii germani şi paznicii de vânătoare se presupune că ştiau că revenirea lupilor s-ar fi făcut... pe roţi, deci pe cale artificială. Conclu-zia finală, adoptată în majoritate, este cea a reveni-rii naturale ca şi în alte ţări. Esenţial este însă faptul că, şi într-o ipoteză şi în cealaltă, atitudinea oficială faţă de lup este pozitivă. Efectivul actual şi stabil de lupi în Germania este apreciat la 100 exemplare, cu evidentă tendinţă de creştere. Ocrotit.GRECIA. Efectivul oficial de lupi este evaluat la 700 exemplare, fiind considerat stabil. Este protejat din anul 1991, iar anual sunt vânaţi 5 – 6 lupi, pe baza unei autorizaţii emise de prefectura zonei respec-tive. A fost luată şi măsura interzicerii de a se deţine lupi în captivitate. Statul decontează 80% din valoarea daunelor produse de lupi. Ceea ce este defavorabil lupului în această ţară este frag-mentarea biotopului, prin construcţii de drumuri şi de aşezăminte turistice. În acest sens au şi fost luate măsuri, ca de exemplu pe segmente rutiere Grecia – Turcia au fost incluse şi construite tunele pen-tru circulaţia transversală a sălbăticiunilor. Comisia Europeană recomandă Greciei scoaterea lupului de pe lista animalelor dăunătoare.ITALIA. În anul 1970, efectivul italian de lupi în-suma 100 exemplare răspândite în câteva nuclee în peninsulă, la est de Roma. Încet şi sigur, s-a cris-talizat o populaţie stabilă în P. N. Abruzzo, iar prin acel efect al dinamicii populaţiei de autoreglare, prin dispersia în teritoriu, lupii au evoluat spre nord. Una din finalizările acestei deplasări a fost pătrunderea în Franţa prin P. N. Mercantour, marcând începutul revenirii lupului în Franţa. Un al doilea efect a fost pătrunderea în Elveţia. Lupul este protejat din anul 1976, într-o evoluţie în creştere, ajungând la efec-tivul actual de 500 exemlare. Cu toată atitudinea pozitivă exemplară a autorităţilor faţă de lup, au fost înregistrate anual cca. 50 – 70 cazuri de braconaj.LETONIA. După mai multe comunicări de efec-tive contradictorii şi de un număr de lupi vânaţi anual disproporţionat, fără comunicarea anului de referinţă, cităm efectivul de 900 lupi (anul 2009, dr. ing. N. Şelaru).Adăugăm comentariul că în Letonia lupul este vânat în tot cursul anului şi deci nu se bucură de protecţie. Tendinţa de „staţionar” este probabil datorată – ca şi în cazul Estoniei – procentului de pădure de cca. 33% din totalul suprafeţei ţării.LITUANIA. Acelaşi comentariu ca şi pentru Leto-nia şi aceeaşi citare a sursei pentru efectivul anului 2009, de 600 exemplare, cu menţiunea că întâmpină

EUROPA ŞI LUPII acţiuni pro şi contra (II)

Ilustr

ația

: B.B

otez

at

Page 11: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

11|Vânătorul și Pescarul Român

o mare intoleranţă din partea crescătorilor de ani-male. Este de luat în consideraţie şi problema unui intens braconaj. Afirmaţia că anual se vânează 150 de lupi este exagerată ori nedocumentată, dacă se raportează la efectivul de 600 exemplare.MACEDONIA. Efectivul anului 2009 este estimat la 800 -1000 lupi. Până în anul 2007 lupul era con-siderat dăunător şi pentru fiecare lup ucis statul plătea o primă de 50 euro. Între anul 1999 şi 2007, au fost vânaţi 2000 de lupi. Dar, în anii 2001 şi 2002 nu au mai fost acordate de către stat prime pentru lupii ucişi şi ca urmare, în acel interval de timp, din cei 2000 de lupi, au fost ucise doar câteva zeci de exemplare. În anul 2007 a fost oprită vânătoarea la lup, Macedonia încercând astfel să se conformeze directivelor euro-pene. Dar, la presiunea crescătorilor de vite, care reclamau o creştere a populaţiei de lupi, guvernul a redeschis vânarea lupului. Acest fapt a fost primit cu satisfacţie de către vânători şi ţărani, care mizau pe o revigorare a turismului cinegetic. Protejat.NORVEGIA şi SUEDIA, le vom prezenta împreună, din punctul de vedere al situaţiei lu-pului în peninsula scandinavă. Se apreciază că în anul 2007, populaţia de lupi de 8 – 15 exemplare era redusă cam la jumătate, din cauza braconajului din anul precedent care a dus la o reducere drastică a numărului de fătări. Un plan de gestionare a lupului prevedea că, pentru a se asigura existenţa acestuia în Norvegia, era necesar să existe cel puţin 3 cupluri de lupi reproducători în zonele specifice, plan împotriva căruia se opuneau fermierii.În Suedia, la finele anilor 70, a fost instituită o interdicţie privind vânătoarea de lupi, datorită pericolului de extincţie a speciei. Însă, la începutul anului 2010, s-a revenit asupra acestei măsuri. Ast-fel, la 15.02.2010, a început o foarte amplă acţiune de vânătoare pe întreg cuprinsul ţării, care a anga-jat cca. 10.000 de vânători, dornici să vâneze lupi

după atâţia ani de interdicţie. Obiectivul era să fie vânate 27 exemplare, astfel încât populaţia să fie limitată la 210 lupi, ceea ce însemna că în preziua vânătorii Suedia avea 237 lupi. În numai două zile, au fost vânaţi 23 de lupi, iar întreaga acţiune a fost contestată şi controversată. În încercarea de a desfăşura un management comun în privinţa lupului pe teritoriul scandinav, Suedia a atras Norvegia în acest sens, printr-un acord înche-iat în anul 1998. Dar, în anul 2001 acordul a fost anulat printr-o acţiune pe care Suedia a considerat-o „barbară”, când guvernul norvegian a autorizat ex-terminarea haitei numită „Atendale”. În urma aces-tui fapt, un număr de 60 vânători, dotaţi cu arme moderne şi sănii cu motor, ajutaţi de elicoptere, au ucis cei 10 lupi ai haitei, aflaţi de altfel într-o zonăcu puţine aşezări omeneşti. În anul 2007 a fost reluată colaborarea dintre cele două ţări prin ideea exercitării unui monitoring suedez-norvegian, ba-zat pe stabilirea corectă a efectivului de lupi. Au fost depistate urmele pe zăpadă, urmărite terestru şi cu elicoptere. Au fost găsiţi 169 lupi în 17 haite (139 lupi) şi 15 cupluri (30 lupi). Din aceştia, majoritatea erau în Suedia (16 haite şi 12 cupluri), în total 146 lupi, iar în Norvegia 23 (12 într-o haită, 2 în cuplu şi 9 solitari). În Norvegia ocrotit, în Suedia preotejat.POLONIA. Efectivul actual al lupilor este apreciat la 900 exemplare, cea mai mare densitate fiind în complexul forestier Bury Dobrostakie din Silezia Inf. Protecţia lupului a început în anul 1995. Total ocrotit în districtul Gorzow. În zona Bieszczady lupul este vânat anual în cadrul unui sezon de vânătoare în baza unei cote aprobate de guvernul local. Protejat.PORTUGALIA. Grupul de acţiune „LOBO”, o O.N.G. înfiinţată în anul 1985, a depus eforturi susţinute pentru promovarea lupului. Dacă la începutul se -colului a l X IX- lea lupul era prezent pe în-treg teritoriul Portugaliei, efectivul actual de cca.

500 exemplare, estimat de grupul „LOBO”, ocupă doar 20% din arealul care îi este prielnic, fiind can-tonat în zona muntoasă frontalieră din N.E. Cauzele reducerii numărului de lupi au fost fragmentarea continuă a teritoriului, braconajul cu toate mi-jloacele posibile, vânarea insistentă la presiunea crescătorilor de vite şi reducerea evidentă a ungula-telor sălbatice care formau hrana principală a lupu-lui. Grupul „LOBO” a calculat însă, pentru o perioadă mai recentă, date despre mortalitatea lupilor astfel: 40% prin accidente rutiere, 30% prin vânare şi cap-cane, 10% prin otravă, 20% prin diverse alte cauze. Dacă până la mijlocul secolului trecut autorităţile încurajau utilizarea otrăvii, redactând şi broşuri cu instrucţiuni privind utilizarea acesteia şi cu diverse alte procedee, începând cu anul 1988 a fost instituită ocrotirea lupului printr-o lege. Prin activitatea gru-pului „LOBO”, a fost desfăşurată o amplă campanie de educare a populaţiei şi mai ales a crescătorilor de vite, care în final au fost convinşi să folosească metode de speriere şi îndepărtare a lupilor din jurul ţarcurilor de oi, prin împrejmuiri suplimentare, prin instalarea de linii cu steguleţe colorate, prin pro-ducerea de zgomote puternice şi prin folosirea pe scară largă a câinilor specializaţi în paza tur-melor. Toate acestea par amănunte nesemnifica-tive, dar le-am prezentat ca pe un exemplu pozitiv de insistenţă în favoarea lupului.

(va continua)

dr. ing. Mitică GEORGESCUdr. George Cristian GEORGESCU

Mapamond cinegetic|

O noapte pe Boga În iarna lui '74 ieșeam în luna lui Făurar, pe vreme cu soare cu dinți, să botezăm locul unei case de vacanță, prima zidită apoi pe acele locuri. Căutam locul, mergând greu pe crusta de zăpadă ce se rupea sub noi, apoi, la căderea serii, ne-am cerut în gazdă la singurul vecin ce locuia într-o casă de bârne, aflată lângă drumul ce cotea spre Padiș. Noaptea se lăsă rece și omătul înghețat înve-lea în pătura groasă coasta muntelui, strălucind argintiu sub luna mare, parcă nemișcată pe cer. La o zvârlitură de piatră, dintr-o râpă întunecată porniră ur-lete și vaiere prelungi ce ajungeau până la noi. Nu-mi venea să cred că-s lupi, deși știam că-s destui în munte, dar nu lângă casă. Cu gazda, priveam prin

geamul aburit, dar nu deslușeam nimc. Urletele și vaierele încetară în noapte. Soția gazdei învârti încă o dată cheia mare, făurită când-va de vreun fierar al satului, apoi, până-n zori, ținu focul în vatră. Dimineața, la primele sclipiri de lumină, eram la marginea râpei. În fundul pârâului un cap de cerb cu coarne mândre ce numarau 12 raze și resturi de trup ciopârțit zăceau pe zăpada înroșită, ca martor al tragediei din noapte. În jur, zăpada purta urmele făptașilor, erau vreo 5-6 lupi, un haitic pribeag și flămând. Chem pădurarul din vale, ne înțelegem și plec iute acasă după armă. A doua noapte, la ivirea lunii, eram pitiți sub malul cel mai asuns, acoperiți de-o pocladă de fân, păzind resturile cerbului. Fără zgomot, fără urlete, în șir indian, lupii se apropiau prudent de locul fărădelegii. Auzeam bine fâșâitul crustei de zapadă de sub tălpanele haiticului. În față cei mari, opriți să adulmece, cu botul spre noi, parcă ceva era nou pentru ei. N-au mai ajuns la pradă. Tunetul armei se prelungi în noapte și se pierdu în lărgimea muntelui. Din spatele celor mari ce se tăvăleau, zvâcniră

spre coasta muntelui patru lupani de două veri. Arma gornicului sfărmă iarăși liniștea nopții oprind doi fugari. În acei ani stârpirea lupilor era răsplătită. Pădurarul, fericit c-a scăpat muntele de un haitic își luă tributul. Eu nu eram de-al locului, doar ortac de trudă. După focurile de armă, de la căsuța din deal, fugeau sub clarul lunii gazdele, înarmate cu furci și topoare, crezând că suntem la mare ananghie. Apoi, dulgherul din sat fu chemat de consoarta nevricoasă a gazdei să mai pună un rând de uși din lemn de gorun pentru liniștea casei. Și-n ani, au ieșit vorbe despre doi pușcași ce au stat o noapte înconjurați de lupi, scăpați teferi doar prin vitejia gazdelor ... Și am aflat apoi că vândură căsuța pe care noapte de noapte o-nconjurau haite de lupi…

Titus Pintea

Page 12: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

Finalul goanei ...|MAC

De mult timp zilele lui Făurar nu mai aduseseră așa o vreme, exact după litera scrierilor calen-darelor din vechime. Zăpada, viscolul și gerul puseseră stăpânire peste fire, iar sălbăticiunile se trăseseră cu siguranță spre pădure, căutând cât de cât adăpost și liniște.

Într-o zi cu cer senin dar și cu ger și vânt aspru, am ieșit la mistreți undeva în lunca Dunării. Dacă nu ar fi fost trăirile inerente dinaintea partidei de vânătoare, cu siguranță frumusețea peisajului hi-bernal ar fi furat în totalitate gândul, făcându-l să uite de gerul și vântul de afară. Tractorul cu remorca cu gonași deschidea calea prin zăpada troienită din belșug pe drumurile pădurii, urmat deaproape de mașinile de teren. Urmele adânci lăsate în albul imaculat erau dovada elocventă a celor mai bine de 30 de cen-timetri de zăpadă așternuți de ninsoarea darnică din ultimile zile. În contrast, albastrul cerului promitea o vreme senină pentru ziua de vânătoare pe care o începeam. După instructajul din deschidere și explicațiile de rigoare ale organizatorului, am pornit spre stan-duri deschizând cu fiecare pas poteca prin zăpada neatinsă. Undeva în spate, portocaliul vestelor gonașilor din remorcă dispăruse după coturile drumului, iar liniștea lua din nou în stăpânire trupul de pădure și păpurișurile din margine. Ur-mele găsite în ajun de paznic arătau că mistreții intraseră nu demult la adăpostul desișului. “Să tot fi fost vreo cinci, șase exemplare, dacă nu chiar mai multe, între care și unul măricel ...” auzisem în trecăt vorbele. A urmat goana cu gla-suri și focuri de armă, iar prin dreptul meu au ieșit două căprioare și un iepure furișat printre rugii spinoși de mure. Undeva în stânga o carabină a frânt repetat liniștea liniei de vânători. Apoi au apărut gonașii printre trunchiuri și ramuri de arbuști, luptând din greu cu zăpada. Când ne-am adunat din nou, am aflat povestea focurilor de carabină. Mistreții ieșiseră undeva spre flanc dar șansa fusese de partea lor. Vestea bună era că intraseră din nou în pădure în direcția în care aveam să facem goanele următoare. Tot era bine.Ilustrația autorului

|12 Vânătorul și Pescarul Român

Page 13: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

Secretul unui preparat delicios din carne de mistreț constă, pe lângă rețeta în sine, în marinarea pe îndelete a cărnii. Pentru circa un kilogram de mușchiuleț puteți folosi doi, trei căței de usturoi tăiați mărunt, o linguriță de piper ne-gru măcinat, două linguri de ulei de măsline, un pahar și jumătate de vin alb şi sare după gust. Puneți carnea în amestecul marinat și lăsați-o în frigider cel puțin două zile !

Ingrediente: 1 kg mușchiuleț de mistreț marinat, o jumătate pahar de ulei de măsline, două cepe, trei căței de usturoi, o țelină cu cozile frunzelor, doi morcovi, cim-bru, măghiran și rozmarin, sare și piper după gust.

Preparare: Puneți carnea de mistreț într-o tavă cu puțin ulei, la foc mic și rotiți-o pe toate părțile până se rumenește ușor. Într-o altă tavă faceți un pat din vegetalele tăiate bucăți, adăugați uleiul rămas și o jumătate de pahar de apă. Luați carnea rumenită de pe foc și dați-o pe toate părțile prin amestecul de cimbru, măghiran și rozmarin, apoi așezați-o pe patul de vegetale. Adăugați sare și piper după gust și apoi sucul din prima tavă. Dați preparatul la cuptorul preîncălzit la 200 o C circa o jumătate de oră sau până se pătrunde şi se rumenește bine carnea, iar vegetalele sunt uşor rumenite. Scoateți de la cuptor și lăsați carnea câteva minute înainte de a o tăia felii. Se servește cu garnitură de vegetale și, după gust, stropit cu sucul de carne și vegetale. Un pahar de vin roșu, sec-demisec, pinot-noir sau shiraz, va adăuga un plus de savoare bucatelor.

Poftă bună !

Nana NINA

MUȘCHIULEȚ DE MISTREŢ

CU LEGUME LA TAVĂ

Rețeta lunii|Ne-am deplasat din nou și am instalat iarăși stan-durile. Au urmat alte trei gone fără ca mistreții să-și mai facă apariția. Au ieșit alte căprioare, două vulpi și câțiva iepuri. Armele au rămas tăcute, iar comentariile nu au întârziat să apară. Oare unde erau mistreții? După spusele paznicului nu aveau unde altundeva să se ducă, iar să fi trecut apa era puțin probabil. Timpul trecuse repede, ziua tre-cea spre după-amiază. La ultima goană, standul vânătorilor a fost așezat de partea opusă a unui canal fără apă, destul de larg și adânc pentru a oferi spațiu și vizibilitate bună, chiar la mar-ginea pădurii. În spate se deschidea o parcelă cu plopi printre care puteai vedea bine până la douăzeci, chiar treizeci de metri. După momente de așteptare am auzit în sfârșit gonașii. Gândul derula scenarii spectaculoase, mistreții trebuiau să iasă. Caprele s-au mișcat aproape imediat după începerea goanei și la puțin timp am auzit focuri de armă spre capătul flancului stâng. Cel puțin două arme diferite rupseseră tăcerea standurilor. Cu siguranță erau mistreții. Ieșiseră în sfârșit din desișul troienit să treacă probabil înapoi de unde veniseră în prima goană. Gonașii înaintau greu, iar dinspre vânători era din nou liniște. La un mo-ment dat un căprior a apărut pe neașteptate venind dinspre flancul unde se trăsese și a dispărut în două salturi spre linia gonașilor. Curioasă mișcare și destul de târzie față de ce spuneau experiențele anterioare. Să fi fost un semn? Nu putea fi, era prea târziu, gonașii erau tot mai aproape și în dreapta auzeam și vedeam deja vânătorii venind pe potecă odată cu flancul, semn că goana era pe sfârșite. Atunci s-au scuturat tufele din marginea pădurii de peste canal. De sub rugii de mure a apărut un mistreț în goană, s-a năpustit spre vale undeva între mine și colegul din dreapta, a traver-sat canalul și a dispărut printre plopii din spate. Se rupsese probabil de grupul celor care ieșiseră pe flanc și trecuseră de linia vânătorilor, așteptase ascultând gălăgia goanei, și pornise direct îm-potriva ei, alegând în final o ieșire pe diagonala dintre noi. Focurile au răsunat fără folos, sur-priza fiind mai mult decât neașteptată. Sau poate căpriorul întors dinspre vânători să fi fost semnul ce ar fi trebuit să ne atragă atenția... Nu zărisem nici o mișcare și nu auzisem nici un zgomot... Și cine s-ar fi așteptat să iasă tocmai acolo și tocmai la finalul goanei...

13|Vânătorul și Pescarul Român

Page 14: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|14 Vânătorul și Pescarul Român

|Tir și balistică

Răsfoind reviste mai vechi de vânătoare din Ger-mania, am găsit destule puncte de vedere, susţinute prin argumente serioase, care contrazic moda unor cartuşe cu glonţ de calibre Magnum.

Când un asemenea punct de vedere este adoptat chiar de Norbert Klups, autorul mai mul-tor cărţi de bază în materie de carabine şi de gloanţe de vânătoare, credem că el merită toată atenţia. Într-un articol apărut în Deutsche Jagd Zei-tung (Nr. 2/1993) el atrage atenţia tinerilor vânători germani, atraşi de existenţa termenu-lui Magnum legat de un anumit cali-bru, când îşi aleg o primă carabină, fără a cunoaşte re-alele plusuri şi mi-nusuri ale acestuia.N. Klups arată că

primele calibre Magnum au fost produse de firma engleză Holland & Holland, puţin înainte de Primul Război Mon-dial, pentru doborârea vânatului din colonii, mai ales în sa-vana africană. Ştafeta a fost preluată abia după cel de-Al Doilea Război Mondial de firmele americane, care au lansat calibre Magnum potrivite pentru tirul la 300 m, la munte. În aceste cazuri se vânează pe terenuri de mare suprafaţă, pe când în Europa, şi mai ales în Germania, cu revirurile aren-

date pe suprafeţe mici, unde tragi rar peste 200 m, ce să faci cu un glonţ atât de razant ? Dacă nu ţi-a ieşit azi mistreţul sau lopătarul, revii mâine şi aştepţi să poţi trage în condiţii bune...Pentru exemplificare, Norbert Klups a ales calibrul 7 mm Remington Magnum, lansat în anul 1962, pe care îl compară cu clasicul calibru german 7 x 64 mm, creat încă din anul 1917 de Wilhelm Brenneke. El a tras gloanţe de acelaşi model şi greutate (Brenneke Original TIG de 11,5 g), cartuşele fiind încărcate de firma germană RWS. Teoretic (după tabelele de tir R.W.S.), cal. 7 x 64 mm avea Vo 865 m/sec şi Eo 4307 Joule, iar cal. 7 mm Remington Magnum avea Vo 910 m/sec şi Eo 4793 Joule.Norbert Klups s-a hotărât să verifice practic (în poligon) performanţele celor două calibre, trăgând cartuşele RWS din două carabine Steyr-Mannlicher: cea de cal.7 x 64 mm cu ţeava lungă de 60 cm şi greutatea de 3,15 kg, iar cea de cal. 7 mm Rem. Mag. cu ţeava de 65 cm şi greutatea de 3,8 kg. Viteza gloanţelor, măsurată la 5 m şi la 200 m, a fost destul de diferită de cea teoretică, rezultatele medii fiind cele din Tabelul 1.

Tabel 1

Datele reale, obţinute în poligon cu gloanţele TIG de 11,5 g, arată că la 5 m de la gura ţevii glonţul cal.7 mm Rem.Mag.are o viteză mai mare cu 43 m/sec., deci cu 5% în plus, faţă

NU TOÅI VÂNÃTORII CU GLONÅ SUNT ENTUZIASMAÅI

DE CALIBRELE MAGNUM

Cartuş/calibru V5 E5 V200 E200 DRO

7 mm Rem.Mag.

878 m/sec 4434 J 747 m/

sec 3209 J 185 m

7 x 64 mm

835 m/sec 4012 J 705 m/

sec 2855 J 175 m

7x64

Bre

nnek

e

7 Re

m M

ag

Cele relatate mai jos sunt reale, imaginile sunt naturale, imortalizate pe viu, într-un habitat de invidiat! Într-un astfel de parc, “vânând” printre superbele sălbăticiuni, îţi

cam iese adrenalina… prin pălărie. Merită însă !

Intri cu aprobare pe teritoriul unei lumi a sălbăticiunilor fioroase. Esenţialul este să fii de-osebit de atent, să dovedeşti mult calm şi să cunoşti comportamentul acestora. Pentru un vânător par condiţii care nu ies din sfera de nor-

malitate, dar pentru un novice dornic de teribilism orice imprudenţă îl poate costa mutilarea pe viaţă, dacă nu... şi mai rău!Foşnetul vântului semăna cu limbajul localnicilor, numai umezeala ceţii citadine din acea zi era ase-menea celei europene, un aer rece, contribuind la accentuarea fiorilor care alergau pe şira spinării. Deocamdată erau fiori de climă ! Încă puţin de mers şi aveai să cunoşti şi altfel de fiori.Indicatoarele îţi marcau atât paşii cât şi impresia că te apropii de locul cu pricina: 50 de metri, 30 de metri, 10 metri, 1 metru şi STOP! Crezi că ţi spune: “pe aici nu se trece!”, dar, din contră, eşti poftit cu multă amabilitate, izvorâtă din impusa dar nece-sara educaţie comercială, fie ea chiar şi asiatică, în nişte simple autoturisme, deloc blindate, uşor de atacat de către sălbăticiuni dacă ai îndrăzni să faci mişcări greşite.Ghidul, acelaşi cu şoferul, are însă multă experienţă. O acţionare neaprobată a lunetei laterale a maşinii în care te afli şi tigrul sau lu-pul, din câteva mişcări acrobatice, îţi prezintă, ca la dentist, colţii şi chiar ghearele sfâşietoare.Contra unei taxe suportabile periplul pe aceste meleaguri începe.Priveşti direct în ochii tigrului sau ai leului şi te întrebi, cu firească senzaţie de teamă, care ţi-

SAFARI ÎN ȚARA MARELUI ZID

Fig. 1

Page 15: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

15|Vânătorul și Pescarul Român

de glonţul cal. 7 x 64 mm, la care ar fi putut contribui şi ţeava mai lungă cu 5 cm.Energia la distanţa de 200 m, ce corespunde acestor viteze, este cu 12% mai mare la cal. 7 mm Remington Magnum faţă de cea a cal. 7 x 64. Un plus de circa 350 Joule la 200 m poate conta ! Distanţa de reglare optimă (DRO) este însă numai cu 10 m mai mare la cal. 7 mm Remington Mag-num faţă de cal. 7 x 64 mm, avantajul rezultat din razanţa superioară (pe care contează mult adepţii calibrelor Mag-num) fiind neglijabil la distanţa de 200 m.În schimb, muniţia şi carabinele Magnum costau în Ger-mania în anul 1993 cu circa 10% mai mult, presiunea ga-zelor în ţeavă este cu 200 de Bari mai mare, uzând-o mai rapid şi aproape dublând viteza şi energia reculului resimţite de trăgător.Un alt expert german în domeniu, Roland Zeitler, autorul multor cărţi de specialitate, scrie şi el în anul 200l, în volu-mul Wiederladen für Jagd und Sport (ed.Hubertus, Wien), că adesea cal. 7 x 64 mm este subestimat, căci în practică el nu este deloc - sau aproape deloc - inferior faţă de cal.7 mm Rem. Mag., dacă se trage în cerb sau mistreţ în distanţe ce nu depăşesc 150-180 m, cu gloanţe de modele potrivite şi grele de 9-10 grame. La cal. 7 mm Rem. Mag. scrie în acelaşi volum că este uneori supraestimat, căci abia îl depăşeşte. Verificând în Catalogul Frankonia pe sezonul 2010-2011, am găsit datele din Tab. 2 privind cartuşele încărcate de Sellier & Bellot cu gloanţe Nosler Partition grele de 11,4 g la calibrele discutate mai sus (RWS nu oferea cartuşe de cal. 7 mm Rem.Mag.).

Tabel 2

Gloanţele similare ca model şi greutate au pornit cu viteza şi

energia aproape egale, dar la 200 m cel de cal.7 x 64 mm l-a depăşit cu 30 m/sec în viteză şi cu 226 J în energie pe cel de 7 mm Rem.Mag. Distanţa de reglare optimă a opticii a fost şi ea aproape egală.Presiunea maximă în ţeavă a fost de 4300 Bari la 7 mm Rem. Magnum şi de 4150 Bari la 7 x 64, iar preţul unei cutii cu 20 de cartuşe este de 59,00 euro la 7 mm Rem.Mag. - pe când la 7 x 64 mm este de 51,50 euro. Argumentele lui Nor-bert Klups se confirmă !În catalogul Brenneke 2008 ambele calibre au gloanţe TIG de 10,5 g (Fig.1 şi Tab.3)

Tabel 3

Ce motive ar avea vânătorii germani să tragă în vânatul co-pitat de talie medie şi mare din terenurile lor folosind cartuşe Magnum ? De altfel, într-un articol publicat de noi în V.P.R. nr.7/2009, menţionam faptul că vânătorii germani folosesc la vânatul nobil mai mare decât căpriorul în 41% din cazuri cal.30-06 şi în 24 % cal. 7 x 64 mm, pe când 3 calibre Mag-num luate la un loc totalizează numai 3% ! Desigur că cei ce vânează în Africa, sau în munţii din Asia, vor fi însă obligaţi să se înarmeze cu "medicamente" mai puternice....

Matei TĂLPEANU

Cartuş/calibru V0 E0 V200 E200 DRO

7 mm Rem.Mag.

784 m/sec 3473 J 660 m/

sec 2461 J 162 m

7 x 64 mm

783 m/sec 3464 J 690 m/

sec 2687 J 164 m

Cartuş/calibru V0 E0 V200 E200 DRO

7 mm Rem.Mag.

890 m/sec 4555 J 722 m/

sec 2997 J 183 m

7 x 64 mm

880 m/sec 4066 J 700 m/

sec 2573 J 175 m

ar fi reacţia atunci când te-ai afla la o astfel de vânătoare, protejat doar de naturalele-ţi simţuri şi de o armă cu calibru pe măsura rezistenţei acesto-ra? Aici, ca tine sunt mulţi turişti cutezători, acolo însă în realul lor habitat...Afacerea este deosebit de productivă, financiar şi aici şi acolo.Turnul Babel al limbajului celor cu sânge de vânător aflaţi în acest provocator safari capătă din-tr-o dată o conduită singulară, disciplinată, etică; uşor de înţeles de către toţi gustătorii de senzaţii tari şi mai chinezeşte explicată de către gazde - oameni de altfel deosebiţi, cu iniţiativă şi Slavă Domnului sunt mulţi, mulţi şi omogeni. Credeţi că responsabilii acestor “jungle în miniatură” uită vreo poartă deschisă pe unde un splendid tigru bengalez, sau un leu, sau un lup, sau mai cine ştie ce îngrijită vieţuitoare, cum sunt cele din imaginile prezentate, să poată scăpa în afara habitatului lor? Nici gând!Simţul răspunderii este deja meserie aici, iar fişa postului un contract. Aici, aceste animale au o mare valoare. Ai posibilitatea de a studia de la mică distanţă anatomia felinelor, iar valoarea lor cinegetică nu poţi să spui că este “îngrădită”, mai degrabă expusă pe viu, într-un tablou de autentică sălbăticie.

Priviţi-le! Sunt în raiul lor, ştiinţific organizate de mintea pricepută a omului, adunate precum în Arca lui Noe, autoare a multor poveşti fie chiar şi vânătoreşti, unele pozitive, altele ca pildă atât pentru cei mici cât şi pentru cei mari. Fiecare animal are teritoriul lui vast, nimic fals, nimic supărător. De aceea autenticul are oricând valoare.

Ing. Constantin RĂDAN

Ilustrația autorului

Page 16: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|16 Vânătorul și Pescarul Român

Îmi aduc aminte cu plăcere şi nostalgie în acelaşi timp de minunatele partide de vânătoare din luna lui Mărţişor, atunci când natura reînvie şi ne invită în sânul ei pentru

a ne delecta cu peisajele mirifice de început de primăvară. Covoarele de ghiocei şi toporaşi cu miresmele lor îmbătătoare, leurda de un verde care îţi spală privirea şi multe alte minunăţii ale darnicei noastre naturi, mă însoţeau la fiecare pas pe care îl făceam pe parcursul unei zile de vânătoare. Nu voi uita niciodată pasajele de raţe mici desfăşurate în mijlocul unei naturi atât de darnice în frumuseţe cu noi toţi, precum tot la fel nu voi uita nici vânătorile de sitari din mijlocul unei păduri care vibra de veselia micuţelor zburătoare din specii care nu prezintă niciun fel de interes cinegetic, dar care prin frumuseţea şi gingăşia lor ne bucură întotdeauna sufletul atunci când le întâlnim.Frumoase şi pline de acţiune erau şi vânătorile de becaţine, pe care le găseam într-un număr foarte mare pe malurile bălţilor şi râurilor, sau cele de porumbei guleraţi şi de scorbură. Dar, din păcate, datorită minţii luminate a legiuitorului, de câţiva ani, toate aceste frumuseţi cinegetice din luna lui Mărţişor sunt de domeniul trecutului. I-a fost foarte uşor legiuitorului să scoată dintr-un condei luna lui Mărţişor din calendarul vânătoresc, fără a avea, fie vorba între noi vânătorii, nicio logică în această aiuristică întreprindere a lui, dar acelaşi legiuitor devine brusc amnezic şi cum se spune „nici usturoi nu a mâncat şi nici gura nu-i miroase”, atunci când întreaga societate vânătorească, şi nu numai, îi solicită elaborarea unei legi care să scoată definitiv fondul forestier naţional de sub permanenta ameninţare a drujbelor, gaterelor şi grupuri-lor mafiote care, de zeci de ani, distrug ce au clădit generaţii întregi de oameni dăruiţi în totalitate propăşirii aurului verde al ţării.Concluzionând şi extrapolând puţin, vizavi de calendarul vânătoresc, afirm că nu trebuie să ne mire pe niciunul dintre noi vânătorii, ţinând cont de sclipitoarea intelighenţie a legiuitorului atunci când vine vorba de realitatea cinegetică de la noi din ţară, că într-un timp relativ apropiat, vom vorbi chiar şi despre luna lui Făurar tot ca şi despre cea a lui Mărţişor, la timpul trecut al frumoaselor amintiri vânătoreşti.

Trecute amintiri vânătoreşti din luna lui Mărţişor

Completare necesară

Din păcate şi în luna lui Făurar, vânătoarea la păsări de pasaj este de domeniul trecutului.

Critica necruţătoare la adresa „minţii luminate a legiuitorului”, care a scos „dintr-un condei” luna Mărţişor din calendarul vânătoresc, fără „nicio logică în această aiuristică întreprindere a lui”, este însă exagerată şi nedreaptă. Trăim într-o Uniune Europeană cu legi obligatorii pentru ţările membre. Printre aceste legi cu caracter internaţional se numără două directive, anume: Directiva 79/409 denumită Păsări şi Directiva 92/43 denumită Habitate. Ambele prevăd, printre altele, interzicerea împuşcării păsărilor migratoare pe drumul de întoarcere către locurile de nidificare (cuibărit).Prevederile directivelor europene sunt obligatorii de preluat în le-gile naţionale, care pot fi mai restrictive, în nici un caz mai per-misive, decât primele. Neîndeplinirea acestei obligaţii de către statele membre conduce la situaţia de infringement, adică de atenţionare (ameninţare) a ţării, care nu îndeplineşte obligaţia ce decurge din directive, de către Comisia Europeană. În continuare, dacă legile naţionale nu sunt corectate Comisia Europeană recurge la amendarea statului membru în cauză. De aceea, parlamentarii noştri au fost nevoiţi să scurteze sezoanele de vânătoare, aliniind legea naţională la prevederile directivelor europene precizate. Până aici, totul este logic şi de nediscutat, indiferent de părerea noastră subiectivă. Exagerările, cu ocazia saltului dintr-o extremă în alta, sunt însă mult prea frecvente în România. Avem şi noi „cozile noastre de topor”, în cazul de faţă anumiţi ornitologi, care au susţinut şi susţin că raţa mare şi gârliţa migrează deja spre nord începând din 20 ianuarie. Scuza legislativului nostru - care adoptă legile concepute, susţinute şi impuse până la urmă de executiv - este ignoranţa. Altfel nu ar fi putut fi de acord cu susţinerile ornitologilor din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi nu ar fi scurtat sezoanele de vânătoare mai mult decât în Bulgaria, Ungaria şi alte ţări vecine, în contradictoriu şi cu nesocotirea susţinerilor reprezentanţilor AGVPS din România. S-a simţit nevoia acestor clarificări, pentru o înţelegere cât se poate de corectă a problemei abordate.

|N.Șelaru

|Însemnări de sezon

|Claudiu Oprescu

Foto

: D.T

odos

iuc

Page 17: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

17|Vânătorul și Pescarul Român

Aceste rânduri constituie continuAreA unui Articol publicAt în nr. 9/2010 Al revistei « vânătorul și pes-cArul român ». Urs brunIeronim Stoichiția-Joseni -1924-382 pct. CICDr. Ieronim Stoichiția, tovarăș de vânătoare și prieten cu Ionel Pop, a fost Inspector General al Vânătorii (cu titlu onorific) în perioada 1933-1937, apoi membru în Con-siliul Permanent al Vânătorii.La expoziția de la Berlin, din 1937, România a cucerit locul I la blana de urs cu trofeul de 353 pct. CIC al contelui Carol Kornis. Mai puțin cunoscut este faptul că, la aceeași expoziție, țara noastră a prezentat un urs și mai mare, evaluat la 382 puncte, dar împăiat! Este “Ursul de la Joseni”, cum apare în scrierile lui Ionel Pop. Venit la muget de cerbi, în sep-tembrie 1924, în Munții Jose-nilor, nu departe de Gheorghieni, Ieronim Stoichiția a dat peste un urs enorm, care se înfrupta din coacăzele roșii îndulcite de brumă. A tras, ursul a răcnit, s-a ridicat în două labe, s-a trântit la pământ, s-a zvârcolit și dus a fost! Fiind seară, era periculos de urmărit ursul rănit. Ieronim Stoichiția și Ionel Pop au plecat a doua zi pe urmă. Sângele spumos dovedea că ursul a fost lovit în plămâni. De altfel, Ieronim Stoichiția era un țintaș foarte bun. Mergeau atenți la orice semn care ar fi trădat fiara rănită, așezată la pândă. Ursul zăcuse în două locuri, lăsând bălți de sânge. Apoi stropii au devenit tot mai rari. Vânătorii înaintau cu maximă prudență. Tocmai când au ajuns într-o vâlcea cu vegetație rară și respirau ușurați, iată ursul! La 30 de pași, pe jumătate ridicat cu pieptul pe o buturugă, părea că privește spre vânători. Era mort! Avea brumă pe ceafă și pe spi-nare. Vânătorii și-au descoperit capetele, s-au mirat de mărimea ursului și mai apoi de puterea lui. În durerea morții făcuse țăndari o buturugă de lemn tare. Avea așchii între dinți și între ghiare!Ursul împăiat a devenit exponat al Muzeului de Vânătoare din București, în anul 1931. Din nefericire, a ars împreună cu alte

exponate de o valoare inestimabilă în incendiul care a mistuit acest muzeu, în anul 1946.Ieronim Stoichiția a avut o soartă tragică. Deși era țăran la origine, ridicat pe scara socială prin muncă și datorită meritelor sale, în 1948 a fost urmărit de autoritățile comu-niste. Pe punctul de a fi arestat, s-a sinucis cu otravă pentru lupi!

Xavier de Montbel- Munții Bârgăului (Colibița) - 1994 - 69,47 pct CICContele Xavier “Sacha” de Mont-bel (1926-2007) a fost un jurnalist francez, fabricant de țigarete, mare vânător pe toate meridianele planetei și vicepreședinte al CIC.În luna aprilie 1994 a venit în țara noastră să vâneze ursul carpatin. La început, vânătoarea s-a făcut cu goană, dar au aparut doar urși me-diocri, bătrânii și experimentații solitari evitând vânătorii. Ori se dorea împușcarea unui urs cu adevărat mare. În mod evident, acest lucru se putea realiza doar la pândă sau dibuit. Era deja de o săptămână în Carpați, însoțit de un prieten neamț, Kurt.

Au plecat cu mașina pe drumuri încețoșate spre o zonă cu altitu-dinea mai mare decât cea în care fuseseră. Munții înalți îți tăiau răsuflarea, iar brazii și fagii deși lăsau să pătrundă prea puțină lumină. Zăpada încă nu se topise pe ramurile brazilor. Drumul a sfârșit pe un platou, de unde au continuat cu piciorul. Urcau o pantă ușoară, evitând ramurile uscate, având în dreapta un pârâu, ale cărui ape se amestecau cu zăpada. Vedeau numeroase urme de animale, mai ales de urși și mistreți. Într-un luminiș au dat peste niște urme de urs enorme. Erau din acea dimineață, rotunde, adânc imprimate în pământul ne-gru și de dimensiunile unei farfurii! “N-am mai vazut urme de urs de asemenea mărime!”, a spus silvicul cu venerație. Vorbitor de limba franceză, era un bărbat solid, greu de impresionat. Îngenun-cheat, masura urma cu palmele. “Niciodată!”, a repetat. Diametrul era de 30 cm, iar distanța dintre urme impresiona. “Enorm!”, a spus și Kurt. Urmele erau ca ale unui urs Kodiak mare, poate puțin mai scurte, dar mai late.

“Un monstru!”, murmura silvicul. “Oh! el a trecut pârâul, iar pământul umed a mărit urmele”, a spus Montbel indiferent, pentru a calma lucrurile. “Da, poate…”, a venit replica.Vânătorii au luat-o pe urma ur-sului, spre creastă. Părea a se în-dreapta spre bârlog, dar nu au mai putut înainta din cauza încâlcelii desișului.Acum rămăsese doar varianta pândei. S-au întors la luminișul de unde începuse urmărirea. Au ajuns la ora 18; mai era timp des-tul până când întunericul avea să devină de nepătruns. Poziția era puțin sub creasta unei pante ac-cidentate, în vârful căreia era o poiană lată de 50 m și lungă de 80 m. În dreapta, curgea în josul pan-tei pârâul în care găsiseră urmele. Erau înconjurați de pădurea deasă de brazi, care cufunda totul într-o beznă adâncă. Nici o suflare de vânt, nici un ciripit de pasăre, doar susurul pârâului de la picioarele lor. Vânătorul era înarmat cu un dublu express cal. 9,3x74 R. Au trecut, pe rând, doi urși tineri. Soarele a dispărut în spatele liniei de brazi în afară de mica poieniță, totul s-a cufundat în întuneric. Apoi a apărut un urs mare și a coborât agale panta muntelui. Vânătorul se pregătea să tragă, dar ursul s-a oprit brusc, a întors capul și a început să se legene. Vânătorul a așteptat să vadă ce se întamplă. A apărut un al doilea urs, pe lângă care primul venit părea un pig-meu. Era mare cât un pian și atât de gros încât burta părea că atinge pământul !Primul urs dispăruse. Gigantul traversa luminișul, spre dreapta. Reticulul lunetei s-a așezat pe umărul ursului și glontele a por-nit. Ursul s-a întors, dar a primit al doilea foc în mijlocul pieptului și a lunecat la vale, până în pârâu.Opt oameni au cărat ursul, a cărui greutate a fost apreciată la aproape 700 kg ! Lungimea era de 2,66 metri. Blana a fost evaluată la 560,20 pct. CIC. Ursul a fost împăiat artistic, în două labe, într-o postură înfricoșătoare. Craniul a fost evaluat la 69,47 pct. CIC, doar cel din colecția Rothschild, din 1891, fiind mai mare. Numai că acesta provine din Kamceatka, nu din Siberia, cum eronat apare în ultimele ediții Rowland Ward.

RECORDURI ROMÂNEȘTI (II)

File de istorie|

|grigore ribacu

Foto

: B.B

otez

at

Foto:B.Botezat

Page 18: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|18 Vânătorul și Pescarul Român

Alt factor important de presiune asupra efec-tivului de iepuri este

braconajul.Efectuat din motive de subzistenţă o lungă perioadă de timp, mai ales braconajul cu laţul, contribuie în mod decisiv la reducerea efecti-vului de iepure. Laţul fiind cea mai simplă şi mai ieftină dintre capcane se foloseşte disimulat de către tăietori de lemn, păstori, culegători de ciuperci, fructe de pădure, etc., braconierul cu laţul fiind extrem de dificil de depistat sau de probat.Pe lângă braconajul tradiţional pentru subzistenţă, în ultimii ani s-a dezvoltat în multe zone din ţară alte tipuri de braconaj.În zona sudică a ţării, şi nu numai, s-au format diverse reţele de braconieri cu ogari sau metişi ai acestora.Nu mai puţin păgubos este braconajul “de senzaţie”, efectuat de cele mai multe ori de odraslele unor personaje bine încadrate social, cu maşini de teren performan-te, cu lunete performante şi dispozitive de ochire pe timp de noapte.Din nefericire, acest tip nou de braconaj este cel mai greu de depistat şi probat.Despre ce se întâmplă cu faptele de braconaj depistat, instrumentate corect şi ajunse în instanţe, s-a mai scris de nenumărate ori.Din păcate atitudinea or-ganelor de coerciţie ale autorităţii statului nu s-a modificat spre mai bine, pedepsele aplicate fiind, de cele mai multe ori, derizorii.Tot din categoria braconier-ilor “legali” pot face parte şi deţinătorii de titluri de “membru vânător” la unele asociaţii mai nou înfiinţate cu binecuvântarea autorităţilor publice competente.

Exemplificăm găselniţe ale unor aşa-zişi gestionari de fonduri cinegetice care şi-au adjudecat la licitaţie suprafeţe imense de fon-duri cinegetice în scopul dezvoltării de acţiuni profita-bile.Probabil că un statut care cu-prinde asemenea prevederi a fost avizat, aprobat şi le-giferat, de vreme ce asociaţia funcţionează legal.„Membru vânător:

a) activ (cotizaţie 100% vânătoare la toate speciile de vânat mic) b) parţial activ (cotizaţie 70%, vânătoare numai la iepure)c) activitate redusă (cotizaţie 10%, vânătoare cu ziua)d) activitate foarte redusă (cotizaţie 1%)”.Când am citit un aseme-nea statut primul impuls a fost să adaug la punctul d) în firească completare, “vânătoare cu noaptea”.

La ce-i foloseşte cetăţeanului calitatea respectivă de vânător cu 1 % cotizaţie altfel decât de a deveni un braco-nier cu acte în regulă? Pe de altă parte, una din obligaţiile principale ale administratorului le-gal al fondului cinegetic stabilită de lege în sensul că “organizează direct şi coordonează activitatea de combatere a braconaju-lui” nu a fost realizată deşi legea o prevede încă din anul 2006. Consecinţele nerespectării legii îşi spun cuvântul şi a venit vremea culegerii roadelor.Păşunatul semi-nomad, practicat în ultimii ani pe terenurile agricole rămase pârloagă, este un alt factor important în reducerea efec-tivului de iepure.El se manifestă în primul rând prin deranjul permanent şi lipsirea de resurse de hrană

a iepurilor şi în al doilea rând prin prezenţa la tur-mele respective a unui număr exagerat de câini, majoritatea fără jujeu regula-mentar.Sistemul actual de subvenţionare a activităţilor din domeniul zootehnic “per capita” cu favorizarea evidentă a creşterii numărului de ovine şi caprine nu este de natură să inducă o speranţă de mai bine cu atât mai mult cu cât cei îndrituiţi să acorde subvenţiile pentru creşterea ovinelor şi caprinelor nu şi-au pus niciodată problema dacă respectivii crescători de vite dispun şi de resursele de nutreţ necesare.Faptul că pe suprafeţele pârlogite se păşunează tot timpul anului este de natură să distrugă în primul rând ti-neretul, frânând în acest mod capacitatea de regenerare a speciei.Deşi este relativ mic, com-parativ cu efectivele de ie-pure evaluate anual, planul legal de recoltă a avut şi are în continuare o influenţă în situaţia actuală a efectivelor.Nu este un secret pentru ni-

meni că suprafeţele produc-tive ale fondurilor cinegetice au scăzut în mod semnifica-tiv în ultimii 10-15 ani.Din păcate autoritatea publică competentă nu şi-a respectat obligaţia legală de a actualiza suprafeţele fon-durilor cinegetice.În acest mod, efectivele me-dii determinate prin metoda de evaluare oficială, aceea a suprafeţelor de probă, au fost extrapolate ani de-a rândul la nişte suprafeţe productive fictive, extracţia reală raportată la suprafaţa productivă rămasă în mod real fiind în mod evident mai mare decât cea normală.Creşterea progresivă a cheltuielilor de gestionare a fondurilor cinegetice determinată pe de o parte prin creşterea tarifului de gestiune, iar pe de altă parte prin creşterea efortu-lui de pază a determinat pe mulţi dintre gestionari, cu preponderenţă pe cei pentru care exportul de iepuri vii constituia o sursă importantă de venituri în buget, să minimalizeze sesizările sau observaţiile privind scăderea

Gânduri despre iepure, la început de an (II)

|Dr. ing. Nicolae Goicea

|Management cinegetic

Page 19: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

19|Vânătorul și Pescarul Român

efectivului real de iepuri.Un factor cu influenţă deosebită în reducerea efec-tivului de iepuri îl constituie mecanizarea şi chimizarea agriculturii.Exploataţiile agricole mari care câştigă tot mai mult teren în agricultură promovează un nou sistem de maşini agri-cole de mare capacitate şi de mare viteză care nu mai per-mit vânatului să se refugieze.Prevederea legală privind obligativitatea ataşării la maşinile agricole a dispozi-tivelor pentru speriat vânatul, în cele mai multe cazuri nu se respectă.Tocarea paielor şi a struje-nilor de porumb, arderea miriştilor sunt alte cauze care limitează dezvoltarea efec-tivelor de iepure.Folosirea tratamentelor succesive de combatere a dăunătorilor agricoli cu pesti-cide nu are cum să nu dăuneze dezvoltării populaţiilor de iepure. Nu trebuie neglijată nici influenţa unui număr succesiv de primăveri şi veri ploioase care au putut fa-voriza evoluţia mai agresivă a unor maladii specifice cu deosebire a celor determinate de agenţi bacterieni (pseudo-tuberculoza, pasteureloza, tularemia etc.). Nu în ultimul rând trebuie analizată atitudinea gestion-arilor fondurilor cinegetice în raport cu iniţiativele autorităţii publice de re-sort şi organelor legiuitoare de a anula dreptul de preempţiune ca gestionari consacraţi ai fondurilor ci-negetice stabilit iniţial prin lege.Bâjbâiala produsă prin nu-meroasele modificări ale le-gii vânătorii i-a determinat pe gestionarii fondurilor ci-negetice pe de o parte să con-centreze efortul de pază pe

fondurile ce urmau să le ges-tioneze, iar pe de altă parte să dirijeze efortul de recoltă către fondurile cinegetice ce urmau să fi preluate de alţi gestionari.La o analiză sumară a facto-rilor care au produs scăderea efectivelor populaţiei de iepuri, constatăm că, din păcate, majoritatea dintre cauze au acţionat şi sunt ca-pabile să acţioneze şi pe vi-itor indiferent de atitudinea sau de eforturile gestionarilor de fonduri cinegetice.În condiţiile legislative ac-tuale, perspectiva revigorării la nivel macro a efectivului de iepure stă sub semnul întrebării.Proprietarii de fond funciar, favorizaţi de prevederile Legii nr. 407 / 2006 cu completările şi modificările ulterioare, prin prioritatea de a stabili gestionarul fondului cine-getic, mai curând sau mai târziu vor căuta să valorifice această oportunitate pe di-verse căi.Acolo unde actualii ges-tionari vor cheltui fonduri importante în revigorarea efectivelor de vânat in-cluzând pe cele de iepure, la momentul când fondurile cinegetice respective vor deveni atractive au toate premizele să rămână fără ele.Modul actual de atribuire a gestiunii fondurilor cine-getice nu este de natură să genereze o perspectivă încurajatoare în vederea dezvoltării în perspectivă a efectivelor de iepure.În lipsa unei strategii pri-vind fondurile cinegetice ale României, strategie scadentă de 6 ani, nici nu este de mirare că lucrurile tind să evolueze haotic, iar efectivul populaţiilor de iepure tinde să se diminueze în continu-are.

SC SURAKI SRL, producător autorizat conform legislației europene în prelucrarea cărnii de vânat, este interesată în achiziționarea vânatului mare în carcasă, destinat producției de mezeluri, comercializate sub marca “TOLBA VÂNĂTORULUI”. Oferim posibilitatea încheierii de contracte pe termen lung.

Detalii la numerele de telefon 0752 525 142 sau 021 411 62 30

E-mail: [email protected] sau [email protected]

www.suraki.ro

Ce putem vâna

Foto: S. Mastahac

FebruarieMamifere: bizam, câine enot, dihor comun, hermelină, jder, nevăstuică, şacal, viezure, vulpe; până la 15.02. – căprior (femelă), cerb comun (femelă şi viţel), cerb lopătar (femelă şi viţel), mistreţ.

Păsări: becaţină comună, becaţină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară neagră, cocoşar, coţofană, fazan, gaiţă, găinuşă-de-baltă, gâscă-de-semănătură, graur, graur dobro-gean, lişiţă, porumbel-de-scorbură, porumbel gulerat, raţă mică, raţă fluierătoare, raţă-cu-cap-castaniu, raţă moţată, raţă pestriţă, raţă sunătoare, raţă lingurar, raţă suliţar, raţă cârâitoare, raţă-cu-cap-negru, sitar-de-pădure, sturzul-viilor, turturică; până la 15 februarie: guguştiuc, stăncuţă.

MartieMamifere: bizam, câine enot, dihor comun, hermelină, jder, nevăstuică, şacal, viezure, vulpe.

Păsări: cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară neagră, coţofană.

Page 20: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|20 Vânătorul și Pescarul Român

Origine. Formare. Descriere.

Pointerul este o rasă de câine pre-pelicar pontator, fiind reprezen-tantul principal al așa numiților „mari pontatori”, creat în Anglia.

Prima descriere a pointerului spaniol din Anglia, în revista „Cynography Britanica”, în 1805, înfățișează un câine greoi și ne-armonios, cu un cap lat, păr de culoare neagră sau maro. În aceeași revistă se arată că acest câine a fost adus în Anglia de comercianții portughezi și că a fost folosit de baronul Bickell de Norfolk, la vânătoare la zbor, fiind apreciat pentru nasul lui fin, ușurința acestuia la dresaj și capacitatea unui câine de aret. După Frechon, câinele care a ajuns în Anglia era asemănător cu bracul francez, pe care probabil îl avea în ascendență. Vânătorii englezi ameliorează în timp rasa, as igurând armonie formelor de exterior, viteză și pasiune pen-tru vânătoare, caracteristici pe care nu le avea înainte de a ajunge în insulă. Thornton metisează aceste exemplare spaniole cu foxhound și obține animale cu bună viteză și docile, păstrându-se nasul bun și psihicul solid al pointerului vechi. Elzear Blaze vorbește într-o lucrare publicată în 1883 de infuzarea pointeru-lui cu rasa levrier. Pointerul de culoare albă a fost cel mai răspândit și apreciat de marii vânători insulari. Conform noilor informații ale lui Pastore Hiulio Colombo, publicate în 1963, pointerul este rezul-tatul metisării bracului spaniol cu un câine de viteză, foxhound sau levrier. După autori necunoscuți este probabil ca la formarea rasei pointer să se fi folosit și exemplare de buldog. Printr-o îndelungată și riguroasă selecție s-a ajuns la obținerea unor

exemplare agreabile, cu forme corpo-rale armonioase, foarte buni galopari, cu nasul excelent și ușor de dresat pentru vânătoare. Aptitudini. Utilizare.Pointerul, acest lider în ierarhia „marilor pontatori”, dispune de o dotă genetică puțin mai specifică, caracterizată prin sistem nervos echilibrat, temperament extrem de vioi, comportament ferm, mobilitate foarte mare, viteză, chetă largă executată în plin galop. Nasul este excelent, aret de mare spectaculozitate. Pointerul prezintă o mare maleabili-tate și docilitate, astfel încât răspunde bine dresajului necesar. De asemenea, dispune de o rezistență deosebită la căldură și efort fizic, fiind capabil să caute ore în șir vânatul în terenurile din câmp deschis, dar potențialul lui scade la lucrul pe zăpadă și temperaturi

scăzute: dovedește rezerve la munca la baltă, stufărișuri și mărăcinișuri. Pointerul, asemănător majorității pre-pelicarilor pontatori insulari, manifestă o mare pasiune pentru vânatul mărunt viu și un total dezinteres față de cel doborât. Totuși, în urma unor exerciții insistente, poate fi deprins să aporteze vânatul mic de șes, în special cel cu pene, cu prioritate la câmp deschis, fiind un prepelicar unilateral specializat. Este tipul clasic de câine de vânătoare pre-pelicar utilizat pentru șesuri întinse, cu o densitate nu prea mare de vânat. Poate fi folosit atât la pădure, cât și la baltă, dar cu randament sensibil redus.Este un câine de vânătoare util în condițiile țării noastre, dar numai pentru vânătorul sportiv amator, cu preponderență în terenurile de vânătoare specifice aptitudinilor lui.

În final, sugerez ca vânătorul, înainte de a-și procura un cățel din această rasă, să cugete cât mai prelung asupra problemei.

Standard.Caracteris-tici principale. Animal tipic „pur sânge englez”, de o eleganță specifică, câine cu adevărat nobil, înfățișare generală deosebit de plăcută, după cum se poate vedea în fotografii, robust și puternic, vioi, cu conformație corporală excelentă, linii corporale fine, musculatură evidentă, care exprimă rezistență și viteză.Capul, în ansamblu pătrățos. Stop evident, osul occipital pronunțat. Nasul cu nările largi, de culoare închisă, ca și conturul pleoapelor sau de culoare mai deschisă la exemplarele cu părul alb-oranj. Botul ușor concav în partea superioară, cu nasul în vânt, până la nivelul nasului. Ochii așezați la distanță egală de osul occipital, sunt mari și ușor bulbucați. Sunt vioi, strălucitori, prietenoși. Urechile. Prinse destul de sus pe craniu, atârnă și aderă la cap, de lungime mijlocie, se termină puțin ascuțite.Gât lung, musculos, ușor arcuit, pornește din umeri, fără salbă.Trunchiul cu coaste bine arcuite care se scurtează în mod treptat spre șale, musculoase. Pieptul adânc coboară până la nivelul coastelor. Oasele șoldului sunt înalte. Spinare dreaptă, leger înclinată de la greabăn. Membrele anterioare au umeri lungi și oblici, plasați spre înapoia trunchiului. Membrele sunt drepte și solide, cu o structură osoasă și musculară puternică. Membrele posterioare formează un aplomb corect. Jaret lăsat, situat aproape de sol. Pulpe late, bine muscularizate. Membrele asigură un mers uniform, de înaintare lină, nesăltăreață. Coada de lungime medie, mai groasă la bază, se subțiază treptat, de la jumătate spre vârf, acoperită cu păr scurt, purtată în continuarea liniei spinării, fără a se îndoi în sus. Nu se amputează. Culoarea mai obișnuită alb cu pete galben-lămâie, alb cu pete galben-portocaliu, alb cu pete culoarea ficatului, alb cu pete negre. Se admite și câinele monocolor sau tricolor. Talia : mascul 62,5-67,5 cm, femelă 60-65 cm.

Nic. STRĂVOIU

RASA POINTER Standard nr. 1

Dea și Cara di CA FABBRI

Delia și Cevin di CA FABBRI

|Chinologie Vânătorească

Page 21: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

21|Vânătorul și Pescarul Român

De câte ori nu am ieşit la vânătoare la picior şi ne-am umplut de ciulinii din canale încercând să săltăm fazanii, sau ne-am aşezat în papura de la marginea bălţii sperând ca raţele să zboare spre uscat...? De fiecare dată ideea de a avea un câine de vânătoare ne-a încântat gândul şi de fiecare dată am jurat că data viitoare vom avea un câine cu noi...Când, în sfârşit, ne-am decis şi vine timpul să-l luăm, este bine să ne mai gândim încă odată şi să hotărâm clar ce rasă vom alege. Sunt mai multe întrebări care ne frământă dar trei dintre ele chiar necesită

răspunsuri clare ce ne vor ajuta în luarea hotărârii. Tre-buie doar să fim oneşti cu noi înşine şi să răspundem corect.

PRIMA ÎNTREBARE AR FI CARE ESTE VÂNATUL NOS-TRU PREFERAT? Cel care cu adevărat ne pasionează şi pentru care suntem gata de plecare în orice clipă. Suntem primii pe teren când se deschide la prepeliţe şi apoi aşteptăm cu înfrigurare deschiderea la fazani, sau prima zi permisă ne găseşte pe malul bălţii cu atrapele gata aşezate în formaţie? Sau poate preferăm vânatul mare, fiind gata oricând să înfruntăm rigorile unei vânători la mistreţi indiferent dacă trebuie să luăm în bocanci noroiul şleaurilor de la şes sau să urcăm obositoarele pante la deal. Este o întrebare care va face clar delimitarea între alegerea unui câine pontator, retreiver sau unul dedicat vânatului mare. De cele mai multe ori însă răspunsul corect şi onest este undeva la mijloc, mulţi dintre noi preferând câte puţin din fiecare gen de vânat, mai ales când e vorba de vânătoarea la pasaj şi cea la fazani, prepeliţe şi potârnichi. Şansa face ca unele rase să fie relativ plu-rivalente, dacă le putem numi aşa. Aici putem include

bracul german cu păr scurt şi cu păr sârmos, viszla maghiară şi brittany spanielul, o rasă care câştigă tot mai mulţi adepţi în ultima vreme. Toate pontează şi fac aport şi, cu unele mici excepţii datorate condiţiilor de vreme rece, toate se vor duce să aducă o raţă căzută în apa de la marginea stufului. Dacă însă, spre exemplu, dorim să beneficiem de o imagine impecabilă a esteti-cii vânătoreşti va trebui să alegem o rasă specializată prin definiţie pentru vânatul preferat. Nimic nu va putea înlocui imaginea unui pointer “îngheţat” sub im-pulsul simţurilor la mai puţin de un metru de fazanul camuflat în iarbă! Acelaşi tablou perfect îl poate oferi pe malul apei un labrador retreiver care nu se va da la o parte nici din faţa sloiurilor pentru a aduce raţa căzută în mijlocul bălţii pe jumătate îngheţate!

A DOUA ÎNTREBARE IMPORTANTĂ ESTE LEGATĂ DE TEMPERAMENTUL PERSONAL. Eşti sau nu un tip care controlează totul până la cel mai mic amănunt? Sau eşti un tip mai înţelegător, care acceptă şi refuzuri din partea unui partener ce poate fi adesea pur şi simplu încăpăţânat, fără un motiv anume? Este foarte impor-tant deoarece personalitatea vânătorului trebuie să fie complementară celei a câinelui cu care iese pe teren. Doi încăpăţânaţi nu vor face niciodată o echipă, şi nici doi delăsători, permanent neatenţi unul la problemele celuilalt. La fel ca şi oamenii, câinii de vânătoare au personalităţi şi temperamente distincte de care tre-buie ţinut seama atunci când alegem viitorul partener de vânătoare. Aşa spre exemplu, bracii, în special masculii, sunt cunoscuţi pentru independenţa dar şi încăpăţânarea de care pot da dovadă. Viszla poate fi o alegere mai adecvată fiind mai docilă şi cu un tem-perament mai domol decât bracul. Labradorii sunt, la rândul lor, recunoscuţi pentru căldura şi înţelegerea cu care îşi înconjoară stăpânul, putând fi şi exemplul unui pet perfect pentru întreaga familie.

A TREIA ÎNTREBARE SE REFERĂ LA TIMPUL LIBER DE CARE DISPUI ŞI LA CÂT DIN ACESTA VEI FI DISPUS SĂ ACORZI CÂINELUI TĂU DE VÂNĂTOARE ÎN AFARA SEZONULUI. Dacă serviciul nu-ţi permite şi dacă după închiderea vânătorii ai de gând să uiţi complet de partenerul patruped, mai bine te mai gândeşti înainte de a-ţi lua unul. Câinii în general şi cei de vânătoare în special au nevoie de exerciţiu fizic permanent. Ei nu ştiu că sezonul s-a închis şi de-acum până la toamnă trebuie să stea “pachet”, uitat undeva prin casă... Este drept, din nou, sunt rase şi rase, unele mai active, altele care suportă relativ bine şi perioadele de inactivitate. Şi aici alegerea trebuie făcută corect. Ar fi ele şi alte lucruri de luat în considerare, unele chiar delicate, părerea familiei, spaţiul disponibil, chel-tuielile cu mâncarea şi nu în ultimul rând cu sănătatea prietenului patruped. Toate sunt aspecte importante ce nu pot fi ignorate şi mai ales trebuie privite cu răspundere. Este răspunderea pe care decideţi să v-o

luaţi în numele “măriei sale”, pasiunea pentru vânătoare. Toate eforturile au însă şi o răsplată, şi ce satisfacţie poate fi mai mare decât trăirile şi cli-pele de neuitat, pe care le veţi petrece cu câinele la vânătoare...!

TREI înTREbăRI oblIgaToRII la caRE TREbuIE să RăspunzI înaInTE dE a alEgE

Vrei câine de vânătoare?

|Alexandru Codrin

Ilustrația autorului

Page 22: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|22 Vânătorul și Pescarul Român

|Însemnări

Noiembrie. Zăpada proaspăt căzută, care până atunci nu a vrut să se arate, acoperă ca o căciulă acoperişurile caselor de sub munte. Și-a ales o zi de noiembrie pentru a-și face apariția și pentru a ne îngreuna vânătoarea. Doar cu o zi înainte temperatura nu coborâse sub 10 grade. “- Mâine vom avea ceva de mers” ne spune Emil, paznicul de vânătoare, cu înflăcărare, deschizându-ne larg ușa și poftindu-ne înăuntru. Servim o cină vânătorească prelungită cu poveşti şi planuri pentru a doua zi. Afară zăpada, într-o continuă mișcare, se adună. Privesc pe fereastră fără să îndrăznesc să mă gândesc la stratul care se aşază sus, pe creste. Un lucru e sigur, vânătoarea noastră la capre negre începe să prindă forma unei expediții polare. În ochii celor care caută acest gen de vânătoare, aventura noastră ar căpăta și mai multă valoare. Într-adevăr, fără modestie, muntele este un amestec ciudat de fascinație și de teamă. La munte, vânătoarea este o provocare, istovitoare, une-ori ingrată, dar cu toate acestea atât de frumoasă încât obstacolele nu mai contează. Fauna, de o frumusețe și o sălbăticiune ex-treme, are acea aură pe care doar oamenii munților o percep. Noapte încă adâncă, de carbune, când Emil ne trezește. Încărcați ca niște soldați ne căutăm locurile în autoturismul 4x4 care ne va purta cât mai aproape de culme. Un ul-

tim viraj, o ultimă casă lăsată în urmă și suntem aproape de refu-giul ciobanilor. Neliniștea ce ne învăluise până atunci din cauza zăpezii își ia zborul făcând loc speranțelor și viselor. Emil, ghidul nostru, este însuflețit de pasiunea sacră a vânătorii, se vede acest lu-cru în ochii lui, ori de câte ori ne comunică un detaliu legat de pro-gram. Drumul dificil, înzăpezit pe alo-curi, pune la încercare caii putere ai maşinii. Dar, nu-i aşa ? la vânătoare nimic nu trebuie să fie ușor. La punctul terminus al dru-mului forestier descoperim un platou izolat, grandios și imaculat, cum numai muntele este capabil să-l ofere. Soarele, matinal, îm-punge cu razele sale crestele, în timp ce vântul spulberă zăpada de pe vârfuri, trimițând pulberea albă spre cerul albastru. Mantia largă de zăpadă acoperă denivelările reliefului, îndulcind peisajul. În șir indian, grupul nostru - alcătuit din 3 persoane - începe ascensiunea, cu opriri scurte, răstimp în care Emil interpretează urmele lăsate de fantasmele nopții trecute. La capătul unei ore de mers, urcușul devine dur, ajungem la o răscruce. De aici liniștea trebuie să fie deplină, pentru că în orice moment șansa ne poate lua prin surprindere.Unghiul pantei și cei 40 de cm ai stratului de zăpadă afânată nu ne ușurează deloc înaintarea. Pe cer, o acvilă solitară înviorează deșertul

alb. De acolo, din înălțimi, pare o zeitate care așteaptă să se întâm-ple ceva. Cu un chip de ascet, cu vorbă rară și mers sigur, sub căciula militară înfundată pe cap, ghidul nostru sfidează dificultatea drumului. Ne oprim cu toţii la un semnal al său. Un ciopor de capre a apărut pe versantul opus. Drumul în direcţia lor este foarte accidentat; căutăm o cale de apropiere, dar renunțăm repede pentru că suntem închiși între două culoare uriașe de avalanșe. Știm că în fața munte-lui înțelepciunea și umilința sunt primordiale. Am risca prea mult și, în plus, în eventualitatea unui tir reușit recuperarea caprei negre de pe acele stânci ar fi imposibilă. Așadar ne repliem repede și recuperăm poteca abandonată. Panorama excepțională ne însoțește la fiecare pas. Ne angajăm spre o cornișă în tenta-

tiva de a descoperi altă capră. Așa cum se întâmplă la acest tip de vânătoare, este necesar să găsim un loc degajat de unde să ne lansăm într-o atentă ședință de scrutare a văii, cu binoclu, în vederea reperării vreunei pete de culoare închisă. Emil, pe care îl bănuiesc că are sânge de prădător și strămoși care i-au inoculat în sânge spiritul muntelui, îmi face semn cu un gest al mâinii să iau o poziție cât mai aproape de sol. “- Acolo, pe stânci !”, îmi șoptește. Un ţap, culcat, cu capul ridicat, stă drept în fața noastră. Chiar dacă ne aflăm destul de departe pare un exemplar frumos. Emil, care a văzut o grămadă de capre îmi mărturisește că este vorba de un trofeu mare. La aceste cuvinte pulsul începe să-mi crească, adrenalina mă învăluie. Cine nu a trăit la un moment dat

acest sentiment greu de controlat, amestec de emoție puternică și de teama de a nu fi la înălțimea mo-mentului ? La o asemenea distanță tirul ar fi nejustificat. Trebuie să ne apropiem, dar nu prin zona degajată, de unde am fi imediat reperați. Nu avem altă alegere decât să facem un ocol destul de mare care să ne poziţioneze într-un vânt bun şi să îmi permită tirul. După o jumătate de zi de escaladare, acest lucru nu este deloc ușor. Oboseala se amestecă cu neîncrederea. Carabina pare mai grea, chiar stânjenitoare, iar zăpada se înfiltrează în bocanci. Bățul de montaniard își dovedește acum întreaga eficiență. Ochim nişte jnepeni care ne servesc drept paravan pentru a ne conti-nua apropierea. Este încă acolo, la circa 200 m. Pregătesc destul de precipitat asaltul: locul este ac-cidentat, panta înclinată, zăpada, nimic nu mă ajută. Îngenunchez

Întâlnire la Înălţime

Foto: S.Mastahac

Page 23: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

23|Vânătorul și Pescarul Român

în spatele unui colț de stâncă. Țapul s-a ridicat și se oferă vederii noastre în toată splendoarea. Gâtul greu, așezat pe un corp robust, de culoare neagră cu reflexe cenușii îi trădează vârsta. Coarnele înalte îi completează frumusețea. Ziua este departe de a fi terminată. Mărturisesc că până acum nu am mai vânat nicio capră neagră. Am văzut multe însă nu am avut parte de o confruntare directă.Prea multă ezitare și prea multe emoții. Acum s-a întors, stă cu spatele la noi, iar Emil îmi spune să nu trag dacă rămâne în această poziție. Nu vreau să o rănesc și mă resemnez, iar animalul dispare. În fața acestei situații simt neputinţă şi dezamăgire. Ziua coboară, începe să se facă frig pentru că ultimele raze de soare strălucesc stinse. Coborâm, eu merg în față, parcă dorind ca ziua să se încheie cât mai repede. Am avut toate șansele și din cauza lipsei de experiență am eșuat. Doar o singură idee mă bucură: aceea de a fi avut în fața ochilor un trofeu frumos.Suntem pe drumul ce ne poartă spre mașină. Amintirea proaspătă a ţapului, expus în fața mea, mă urmărește obsesiv. Dintr-un salt, Emil mă ajunge din urmă și, fără cuvinte, îmi arată ţapul nostru care, după ce se făcuse nevăzut, ne apăru iar, de această dată ceva mai jos, în dreapta drumului. Mă precipit și caut o poziție de tir. “- Calm, ai timp, nu ne-a văzut încă”, îmi șoptește Emil. „230 de metri” - estimează el. Chiar dacă distanța este acceptabilă pentru o astfel de vânătoare, ținta îmi pare totuși departe. Simt cum bătăile inimii mă copleșesc, cu greu con-trolez emoția și tremurul țevii. Degetul atinge trăgaciul și în ecoul detunăturii, trimis de munte, îmi dau seama că glonțul a trecut pe deasupra coamei ţapului care o ia din loc în josul pantei. E pe cale să-mi scape. Reînarmez cu un gest disperat și ochesc. Ratez din nou. Pentru câteva minute regretul mă învăluie. Mă întreb cum m-aș fi simțit dacă l-aș fi vânat. Ca un campion. Acum, în încheierea povestirii, mă gân-desc că așa a vrut muntele să fie. Poate că acum nu aș mai fi visat într-atât la viitoarea vânătoare. Cu siguranță, ţapul va mai petrece o iarnă, o primavară și, cine știe, ne vom întâlni iar pe aceleași creste mângâiate de soare.

A.I.

clusiv din creşterea tarifelor de gestionare ale fon-durilor de vânătoare şi pescuit. Aici este marele paradox pe care ar trebui să-l conştientizeze cei 60.000 de vânători şi cei 200.000 de pescari. De aceea ne trebuie „unitate în cuget şi simţiri”. Aşa cum am realizat de curând, primul vânt al dezbinării s-a făcut simţit, destul de aspru, cu ocazia atribuirii în gestionare a fondurilor de vânătoare la sfârşit de an 2011. Nu credem că este bine să fim indulgenţi cu cei care au dobândit de pe urma asociaţiilor noastre foloase pe criterii clientelare, aşa cum nu credem că inventata taxă de „garanţie bancară”, pe care am fost obligaţi să o depunem la bănci, pe zece ani, cu comisioane foarte mari, a fost sau este corectă şi nu are un suport profitabil pentru cei care au legiferat-o. În mod sigur nu au im-pus-o întâmplător sau ca anexă la un contract cu clauze juridice nediscutabile şi inechitabile. Oare ce valori derulează băncile folosind valuta de la asociaţiile din România fără să plătească nici un cent dobândă, ba încasând comisioane de administrare de ele stabilite, nenegociabile, datorită scadenţei terme-nelor de încheiere a contractelor de gestionare? Nu credem că e bine să fim luaţi de proşti, fiindcă dacă cedăm, ne merităm soarta. Ar trebui să vedem dacă băncile la care am depus „garanţiile de bună execuţie”, ce au devenit stat în stat, nu se revanşează cumva faţă de cei ce, fără justificare, le îmbogăţesc. Dau sau nu dau comisioane, în condiţiile în care au autonomie proprie, sunt private şi fac ce vor ? Citeam zilele trecute articolul introductiv al Al-manahului VPR 2012 cu titlul „Las că-i bine şi-aşa rău”. Recunosc, realitatea, trăită şi cunoscută de altfel de noi, din acesta mi-a lăsat un gust deloc plăcut, de unde şi denumirea prezentului articol. Într-adevăr, nu credem că e bine. Noi am respectat şi acţionat conform legilor statului român, dar ministeriabilii puterii, nu. Democraţia se traduce prin ordine, disciplină şi aplicarea corectă a legilor de toţi nu doar de unii. Aşadar, că este pace sau război, suntem pen-tru lege şi aplicarea acesteia, fără nici un fel de interpretări. Cine o încalcă şi nu o respectă să suporte consecinţele şi rigorile ei, indiferent de ce funcţie deţine sau de ce culoare poartă. În consecinţă, ne dorim legi clare, care să fie în-tocmai respectate, nicidecum interpretate după bunul plac al celor care guvernează temporar şi credem că cel mai bine ar fi ca legile organice aprobate de parlament să nu fie îmbunătăţite cu ordonanţe de urgenţă adaptate intereselor celor ce vremelnic ne conduc.

nu credem că e bine

Ing. Ioan Cristian Mitric

D e ce începem cu acest titlu, deloc op-timist, când trebuie să ne referim la vânătoare, fonduri de vânătoare, faună cinegetică şi reglementări după care

este condusă activitatea în domeniu? Pentru că avem motive de îngrijorare. Ne vom ocupa doar de unul singur, cel mai important de fapt, legea, care nu poate fi la mâna schimbărilor ce intervin la fiecare patru ani şi la mâna unor personaje pe care le alegem ca fiind de bună credinţă, dar care, în urma negocierilor politice, ne reprezintă cu totul altfel intere-sele. Din astfel de combinaţii parlamentare, mai puţin democratice, nu doar pădurea şi vânatul au de suferit, ci, după cum am văzut, chiar şi vânătorii rămaşi acum fără fonduri de vânătoare.Este foarte grav că democraţia noastră, în care ar fi trebuit să primeze legea, a avut atât de mult de suferit în ultima perioadă, aşa încât aplicarea legii, în materie de atribuire în ges-tionare a faunei de interes cinegetic, din punct de vedere cinegetic, a constituit mai degrabă un act de injustiţie, decât de justiţie.Legea, care trebuie să fie suverană într-un stat de drept şi ale cărei prevederi nu se negociază în funcţie de culori, relaţii sau afinităţi poli-tice, a fost interpretată şi aplicată urmărind în mod categoric diferite interese de grup. Dictonul de bază din Constituţia României „Ni-meni nu este mai presus de lege” a fost evident nesocotit şi sfidat de ministerul puterii.Nu credem că e bine să dăm dovadă, potrivit tradiţiei din istoria românilor, de toleranţă excesivă sau de indiferenţă, care proverbial sună cam aşa: „lasă că e bine şi aşa rău” sau „ce nu poţi face azi lasă pe mâine că poate mâine nu mai trebuie”…, ci, din contră, ar trebui să privim la urmările nefaste, pe care această delăsare ni le-a adus uneori, fiindcă proverbial vorbind „azi te calcă teleguţa, mâine sigur căruţa”.Nu credem că e bine ca banii noştri, pe care am fi dorit să îi cheltuim pentru îngrijirea şi gestionarea durabilă a faunei de interes cine-getic, care este bun public de interes naţional şi internaţional, să fie dirijaţi spre retribuirea unor funcţionari ai statului, organizaţi în prea multe direcţii şi agenţii opresive, care acţionează tendenţios, la comandă, mai ales când sunt asmuţiţi de ministeriabili. ONG-urile, cum au fost şi sunt asociaţiile vânătoreşti, nu au făcut altceva decât să aducă, de zeci de ani, din fondurile financiare proprii, numai foloase statului român, dar şi funcţionarilor pomeniţi mai sus, care şi-au tras salarii şi tot felul de privilegii, în funcţie de postul ierarhic dobândit, in-

Page 24: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|24 Vânătorul și Pescarul Român

La noi ca la bezmetici am vrut să spun, după lecturarea legii vânătorii şi a ordinelor în aplicarea ei, pe linie de evaluare a efectivelor speciilor de in-teres vânătoresc. Nimic de adăugat sau de nuanţat la această concluzie, dacă cugetăm doar la administrarea, în două mâini, a faunei de interes vânătoresc. Apoi la momentele şi modalităţile de recenzare anuală a populaţiilor aces-teia. Aici am vrut s-ajung, analizând instrucţiunile sofisticate şi adresele simpliste, dar de o naivitate colosală, concepute pentru evaluarea speci-ilor interzise la vânătoare, la nive-lul autorităţii publice care a fost şi rămâne un acoperământ călduţ pentru I.T.R.S.V.- işti şi A.P.M.- işti, precum şi peste inepţiile ce pot ieşi din gândirea neîngrădită şi distractivă până la urmă, foarte puţin responsabilă, a acestora.

A.P.M. Călăraşi, prin adresa nr. 659/25.01.2012, a solicitat de exemplu, asociaţiilor de vânători, să-i fie transmis „graficul de deplasare în teren pentru a participa la acţiunea de evaluare a spe-ciilor” de „urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică”, în „vederea elaborării studiilor speciale de evaluare a stării resursei biologice”.Mai adaugă că „Ghidul de Evaluare Carnivore Mari poate fi descărcat de pe site-ul MMP”. De când o fi pisica sălbatică carnivoră mare ? Poate doar mare carnivoră, care este cu totul altceva.Trecând peste nivelul priceperii şi conştientizării inepţiilor birocratice cu-prinse în ghid şi, mai ales, în solicitările primite oficial, orice vânător, oricât neinstruit ar părea, cunoaşte mai bine decât noianul de specialişti din MMP, ITRSV şi APM, că :

• viaţa pisicii sălbatice, animal cu ac-tivitate preponderent nocturnă, este extrem de discretă, arareori putând fi surprinsă şi văzută ziua; cum pot crede ministeriabilii şi APM- iştii că vor putea participa, în grup de bulevardişti, la evaluarea efectivelor de pisici sălbatice şi cam cât timp le-ar trebui lor să numere pisicile dintr-un teren de vânătoare ?; le-ar putea deosebi, la prima vedere, de metişii acestora cu pisica de casa? • existenţa pisicii sălbatice într-un teren de vânătoare se poate constata în principal după urmele lăsate pe zăpadă proaspătă sau pe pământ moale, iar în secundar, după exem-plarele văzute cu ocazia deplasărilor în teren şi a vânătorilor organizate, când, cu totul întâmplător, se mai observă câte una;• evaluarea efectivelor speciilor de interes vânătoresc nu este recen-zare exactă, ci numai o aproximare a ceea ce se găseşte într-un teren de vânătoare, făcută de către buni cunoscători ai terenului şi vânatului.

Nu mai adăugăm nimic în referite la adresa oficială a A.P.M. Călăraşi, concepută şi solicitată de pretinşi specialişti, care au însă puterea să decidă, indirect, soarta pisicii sălbatice. Cât despre urs, lup şi râs în judeţul Călăraşi îi vom lăsa să-i caute singuri, fără nici un grafic din partea noastră, fiindcă nu ne putem pune la mintea lor.

Mai deschişi participării tuturor ce-lor interesaţi la responsabila acţiune de numărare a urşilor, lupilor, râşilor şi pisicilor sălbatice din fondurile ci-negetice s-au dovedit, totuşi, A.P.M.- iştii din Braşov. Ei ai recurs la „Bună

ziua Braşov” pentru a chema public la acţiune, începând din 15 februarie, „reprezentanţii institutelor de cercetare, universităţi, ONG-uri şi custozi/ad-ministratori ai ariilor naturale prote-jate”. Realizăm că reprezentanţii A.P.M. Braşov ori n-au fost foarte atenţi la ceea ce au susţinut, emoţionaţi fiind în faţa reporterilor, ori nu sunt deloc realişti sau sunt, din contră, foarte realişti, atunci când, dintr-un birou călduţ, cheamă la scotocit terenurile de vânătoare, în scopul numărării carnivorelor interzise la vânătoare, tocmai pe cei care şi-au adus docta contribuţie la conceperea „Ghidu-lui de Evaluare Carnivore Mari”. Nici unii, nici alţii nu se vor fi gândit, la momentul conceperii ghidului, că în 15 februarie pot exista sau veni zăpezi precum în acest an, când orice încer-care de aplicare a prevederilor ghidului este sortită eşecului, şi că urşii nu sunt nebuni să-şi părăsească, aşa devreme, bârlogurile. Ei vor întârzia la adăpost, precum le este străvechiul obicei, până prin 10-15 martie, în funcţie de mersul vremii. Nu trebuie să fii specialist în cinegetică, pentru a cunoaşte măcar cât ştie un vânător foarte amator. De abia din 15 martie ar putea fi văzuţi, depistaţi după urme şi apreciaţi ca număr. Dar nu toţi în condiţiile în care ursoaicele cu pui mai întârzie câteva zile la adăpost de capriciile vremii. În plus, la evaluarea efectivelor de urs nu se poate merge ca la nuntă. Acţiunea de evaluare cere discreţia ei, iar liniştea muntelui trebuie şi ea respectată, inclu-siv de A.P.M.-iştii şi invitaţii lor.

După afirmaţiile şi exemplificările de mai sus, ce ne-ar mai rămâne de făcut? Să zâmbim cu îngăduinţă sau să ne în-grozim de mâna pe care a ajuns soarta speciilor declarativ interzise la vânătoare în România? Lăsăm pe fiecare dintre cititori să cugete, ţinând seama că doar sălbăticia Carpaţilor noştri şi intere-sul vânătorilor autohtoni, care până de curând nu au extras mai mult vânat decât le-a făcut trebuinţa, i-a salvat. Acum civilizaţia, pseudospecialiştii şi pseudovânătorii, promovaţi şi favorizaţi de MMP, le pot însemna şi declinul.Să dea Domnul ca prorocirea să fie pesimistă.

LA NOI CA LA NIMENI

|N. STORESCU

Page 25: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

25|Vânătorul și Pescarul Român

ÎN STAND

Îi auzeam clar gâfâiala pripită, pufniturile care se repetau la nesfârşit, ca nişte revărsări de nemulţumire şi ciudă, pe deasupra tăcerii îngheţate în albul scorţos al zăpezilor din jur.

Sunetele deveniseră mai puternice decât era firesc, sau poate că doar mi se părea din cauza încordării chinuitoare cu care încercam să desluşesc locul în care trebuia să se ivească fiara. Atâta neclintire în jur, în lumea aceea înţepenită de frig, de tăcere, de singurătate. Părea că se închegase până şi văzduhul părăsit de neastâmpărul vântului şi fără urme de mirosuri. Mi se năzărea că urcă încet către mine lătrat îndepărtat de câine şi chiote stăruitoare. Dar nu puteau fi adevărate, ci mărgineau un vis plăpând iscat la margine de lume. Doar gâfâiala neîntreruptă a sălbăticiunii putea fi adevărată. O auzeam atât de bine apropiindu-se continuu, fără sfială, fără tihnă, zdrobind tăcerea în fărâme ce deveneau brusc largi şi enorme bucăţi de lumină, de tărâm alb şi necu-noscut, adunat în jurul meu. Ca iuţi vedenii neîn-trupate mi se năzăriră nedumerirea şi îndoiala, iar în suflet mi se cuibări degerată teama. Îmboldit de vlaga dorinţei de izbândă, de siguranţa înfruntării, încolţit de haita frământărilor ce caută izvorul de răspunsuri la nişte întrebări ce se furişează nesătule în sinele neliniştit, simţeam clipele rupându-se din gânduri în cercul tot mai necuprins al timpului. De ce nu-l văd? De unde vine? Pe unde îşi alege calea? E mare? Oare vine singur? Spre ce desiş să-mi port cătarea? Şi nu aud decât gâfâitul acela care anunţă că vine pe un drum care nu se mai termină, că este atât de aproape…Întreaga pădure a devenit un trup imens de sălbăticiune hăituită, năvălind în iureş peste un prezent ipotetic, din care realitatea se scurge cu o iuţeală incredibilă într-o altă dimensi-une, într-un alt timp, într-un alt adevăr. Clipele se dilată halucinant, una după alta, de parcă un spirit malefic izbucnit din tainice ascunzişuri ar sorbi cu nesaţ chinul omului rătăcit în aşteptare incertă, ori chinul fiarei sufocate de efortul alergării prin zăpada adâncă. Iar zgomotul nestăpânit al şuvoiului de aer sorbit cu nesaţ şi azvârlit înapoi cu putere, în vălătuci de aburi înflorind văzduhul, devine tot mai greu, mai obsedant, gata să înghită imobilitatea unor clipe dilatate, până când…Iată-l! Cu botul larg deschis, din care atârnă ca nişte lame lucitoare colţii prelungi, cu grumazul masiv, care îi susţine greabănul enorm sub coama înspicată, apare nefiresc de negru printre mormanele de alb. Un monument pe care l-a imaginat natura să proslăvească crunt vigoarea vieţii, înţelepciunea forţei neînfrânte de toate cele ce i-ar sta în cale, oricând dispus ca să răstoarne lumea doar cu un

rât ce răvăşeşte brazde. Vier solitar, care înfruntă foamea, clădit cu râvnă de strămoşi sălbatici, ce i-au lăsat ca moştenire sfântă puterea şi instincte ce să-i păzească viaţa atâta cât o vrea natura, sau cât poate neamul să se opună celor ce duc la nefiinţă.Omătul i se adună în cale în troiene pe care le împinge în lături cu pieptul ca să lase în urmă dâra unui şanţ adânc printre zăpezi. Şi, Doamne, cum pufneşte, de parcă nu-i convine să lupte cu duşmanul acela pufos şi îngheţat, pe care nici cu colţii, nici cu copita lată nu poate să-l supună, să-l biruie odată. Grăbeşte spre desişul crescut pe povârniş, în care, dacă intră, zăpada e mai mică. Acolo îşi găseşte şi acoperământ, ca nimeni să nu vadă spre ce cotlon se duce. Ba chiar îşi poate trage şi sufletul o vreme, să poată să aleagă pe unde s-o apuce. Scăparea e aproape. Spre ea nădăjduieşte. Se înfige iar cu piep-tul în marea de omăt. Gâfâie şi caută scurtătură către desiş. Abia acum lumea se adună iar în formele ei fireşti. Dimensiunile îşi recapătă înţelesul, pădurea se reîntrupează, gândurile se întretaie cu iuţeală de păstrăvi pierduţi în şuvoi. Cătarea armei s-a lipit de namila ce învălmăşeşte neîncetat omătul în mersul ei grăbit şi toată liniştea explodează aruncându-mi în faţă iz de pulbere arsă. Umărul lovit de patul

armei mă doare cât o fărâmă de clipă, căci uit ime-diat de toate privind neîncrezător mistreţul ce sare înainte speriat de bubuitură. La al treilea salt se poticneşte şi cade între două mormane de zăpadă. Cu un efort, poate ultimul, încearcă să se ridice, dar renunţă, prea obosit de viaţă şi se culcă resemnat pe o parte, ca pentru un somn adânc şi lipsit de grija duşmanilor. Pentru a doua oară lumea se întoarce din nou acasă, alegând să poposească blajină lângă mistreţul întins deasupra iernii. Descătuşate dintr-o vrajă sunetele devin clare. Hămăitul câinilor se însoţeşte cu răcnetele hăitaşilor. O gaiţă vociferează scandalizată de gălăgie pe undeva pe aproape. Prin-tre molizii bătrâni începe să susure glasul şoptit al vântului. O rază de soare îndrăzneşte să se strecoare în mijlocul pădurii înzăpezite, ca un reazem pe care să poată urca împreună spre cer, într-o întrecere jucăuşă, bucuria şi tristeţea.

CASIAN BALABASCIUC

Ilustrația D.Todosiuc

Page 26: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|26 Vânătorul și Pescarul Român

Ca urmare a demersurilor fundamentate susţinute de reprezentanţii AGVPS din cadrul forurilor internaţionale, începute

în anul 2005, când a fost nominalizată, România a apărut, la sfârşitul anului 2011,în calendarul competiţional oficial al FIPS-ed, cu acreditarea organizării celui de-ai 15-lea Campionat Mondial de Pes-cuit la Crap – 2012.În contextul escaladării presiunilor şi a campaniei de dezinformare iniţiate de au-tointitulatele „federaţii naţionale” de pes-cari sportivi care, în ultimul timp, apar ca ciupercile după ploaie şi au, ca unic scop, destabilizarea sistemului competiţional tradiţional, ni se confirmă, încă o dată, recunoaşterea şi reprezentativitatea internaţională a AGVPS din România.Pentru alegerea locaţiei în care se va or-ganiza şi desfăşura competiţia au fost consultate toate entităţile implicate în competiţiile oficiale de pescuit la crap din România, campioni naţionali şi internaţionali cu rezultate şi palmares.În urma dezbaterilor s-au evidenţiat trei variante posibile de atribuire, oferte care au fost analizate în şedinţa Consiliului AGVPS din data de 28.11.2011.Varianta Tâncăbeşti – SC Mufi SRL a fost considerată necorespunzătoare din cauza lipsei spaţiului suficient pentru ampla-

sarea a min. 75 standuri pentru 25 de naţiuni care ar putea participa – regula-ment FIPS – ed.Variantele Corbu – SC Rig Service SA Constanţa şi Săruleşti – RĂDUŢĂ SPORTING TOUR, similare din punct de vedere al ofertei tehnice şi financiare, au fost prezentate şi evaluate, evidenţiindu-se avantajele şi dezavantajele fiecăreia.Pentru Săruleşti, dezavantajele erau reprezentate de neuniformitatea pistei de concurs şi, implicit, a repartizării populaţiei piscicole, datorate structurilor submerse existente în bazinul format prin inundarea unor localităţi, distanţa relativ mare între pista de concurs şi locul de cazare al celorlalţi participanţi, distanţa relativ mare între locaţia deschiderii şi închiderii oficiale a campionatului faţă de pista de concurs şi lipsa unei căi de acces auto perimetrale pe toată lungimea şi în imediata vecinătate a pistei. Nu s-au luat, în nici un fel, în considerare zvonurile pri-vind împuţinarea cantităţilor de peşte, din bazinul Săruleşti, care s-ar datora pescui-tului industrial practicat în ultimii ani.Avantajele constau în renumele cucerit de-a lungul a peste un deceniu de găzduire a numeroase competiţii interne şi internaţionale de amploare şi a experienţei acumulate în acest timp pentru organiza-rea unor astfel de competiţii.

Pentru oferta Corbu au pledat omo-genitatea pistei de concurs şi uniformi-tatea repartizării populaţiei piscicole, accesul auto perimetral pistei de con-curs şi distanţele mici faţă de posibilele şi variatele locuri de cazare a celorlalţi participanţi, posibilităţile de cazare a ar-bitrilor în imediata apropiere a pistei de concurs, posibilitatea organizării reuni-unilor tehnice lângă pista de concurs, toate puse la dispoziţie gratuit de organizatori. Ca ofertă suplimentară s-a prezentat dis-ponibilitatea tehnică şi financiară a firmei ofertante, susţinută de autorităţile locale, de a găzdui şi organiza concomitent, o serie de evenimente colaterale, cu specific cinegetic, halieutic şi turistic, cum ar fi:

• organizarea unui târg de produse în domeniul pescuitului sportiv şi vânătorii;• organizarea unei expoziţii naţionale sau internaţionale de trofee de vânătoare, cu evaluarea şi catalogarea trofeelor neomologate încă, recoltate în ultimii ani în România;• sărbătorirea zilei vânătorilor cu pro-duse culinare specifice, în cadrul unei locaţii puse la dispoziţie de SC Rig Service SA Constanţa,;• găzduirea campionatelor naţionale de tir vânătoresc şi chinologie vânătorească, a căror festivitate de pre-miere va avea loc de ziua vânătorilor;• organizarea şi găzduirea Congresului A.G.V.P.S. din România în chiar ziua vânătorilor;• reuniunea, în acest cadru festiv, a delegaţiilor ţărilor vecine cu care avem relaţii de colaborare şi a unor personalităţi din cadrul confederaţiilor şi federaţiilor internaţionale din care face parte A.G.V.P.S.: C.I.P.S., F.I.P.S., C.I.C., F.A.C.E.;• organizarea de programe alternative pentru delegaţi şi însoţitori, precum vizitarea litoralului, a Deltei Dunării, a monumentelor istorice din zonă, degustări de vinuri în cramele dobro-gene etc.;• organizarea unor partide de vânătoare şi pescuit pe fondurile dobrogene sau din Delta Dunării pentru eventualii doritori de astfel de acţiuni în profil.

Dezavantajele constau în originalitatea ofertei, datorită necunoaşterii locaţiei pe plan internaţional, precum şi a experienţei mai reduse în organizarea şi găzduirea unor evenimente de acest gen.

CAMPIONATUL MONDIAL, OFICIAL ÎN ROMÂNIA !

|Competiții

(continuare în pag.33)

Foto:C. Roșioru

Page 27: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

27|Vânătorul și Pescarul Român

|Tehnica pescuitului

IARNA NU-I CA VARA

Soluţii pentru crapi hibernali

Pescuitul crapului pe timp de iarnă poate fi la fel de provocator ca şi în perioada sezonului cald, şi poate chiar mai mult de atât, având în vedere condiţiile mult mai restrictive datorate temperaturilor scăzute.

Iar dacă o mare parte din ape îngheaţă, sunt suficient de multe altele care rămân libere sau parţial acoperite de gheaţă şi permit desfăşurarea unor partide atractive de pescuit, chiar dacă malurile sunt acoperite de albul zăpezii.Sunt însă câteva elemente pe care trbuie să le avem în ve-dere atunci când ne pregătim pentru o partidă de pescuit la crap pe timp de iarnă. Pe scurt acestea se referă la locul unde vom căuta crapii, nada şi momeala oferită şi, nu în ultimul rând, la echipamentul călduros de protecţie pe care trebuie să îl avem, având în vedere anotimpul rece în care ieşim pe malul apei.

Un pic de biologiePractica şi studiile au demonstrat că, odată cu scăderea

temperaturii apei, crapii îşi încetinesc activitatea. Se pare că exemplarele mai mici, ciortanii şi, în general, ex-emplarele sub 8-10 kg, încetează complet hrănirea atunci cănd apa ajunge în jurul valorii de 4oC. Exemplarele mai mari îşi reduc şi ele simţitor activiatea dar continuă să se hrănească la aceste temperaturi scăzute. Cum temperatura apei rămâne constantă de la o anumită adâncime în jos, fără a coborâ sub 4oC, este normal ca în gropanele ce depăşesc 6-7 metri adâncime să găsim crapi mărişori care continuă

să se hrănească, este drept, la un ritm mult mai lent. Aceştia sunt cei pe care vom încerca să îi găsim şi să-i ademenim în partidele de pescuit pe timp de iarnă.

Locul, locul şi iar loculAşa cum arătam, găsirea şi alegerea locului unde vom

pescui este primul şi poate cel mai important pas în deschiderea partidei. Cu un pic de efort, ne putem interesa din timp despre aceste locuri, de regulă gropane sau căderi bruşte ale fundului apei, unele cu structuri ce oferă adăpost peştilor, zone cunoscute destul de bine de pescarii obişnuiţi ai locurilor încă din perioada sezonului cald. Dacă nu putem beneficia de aceste informaţii, va trebui să căutăm singuri aceste locuri, sondând apa şi schimbând locul dacă nu vom avea nici un rezultat după câteva ore de după ce am întins lansetele.

Nada şi momeala pentru sezonul hibernalSpre deosebire de nada şi momelile specifice sezonu-

lui cald, cele pentru apă rece trebuie să aibă o serie de calităţi şi caracteristici bine definite. Solubilitatea sporită este una dintre ele. Pentru aceasta trebuie evitate compo-nentele cu exces de ulei, deoarece acesta coagulează şi formează o peliculă înmprejurul boilisurilor spre exem-plu, peliculă ce împiedică sau întârzie excesiv dizolvarea şi răspândirea ingredientelor. Având un metabolism mult încetinit, crapii caută hrană ce poater fi uşor digerată şi uşor de înghiţit, drămuindu-şi foarte bine efortul fizic necesar pentru a o procura. De aceea nada şi momeala din cârlig tre-buie să se desfacă uşor în apa rece, devenind uşor accesibilă peştilor. În acest sens boilisurile solubile sunt cele mai reco-mandate. În acelaşi sens funcţionează şi aromele adăugate în nadă şi momeală, fiind recomndate cele pe bază de solvenţi solubili în apă cum sunt alcoolul şi esterii. Dacă peştii se deplasează mult mai puţin, aromele trebuie să se dizolve uşor şi rapid şi să circule, ajungând ele la peşti. Pen-tru nadă, compoziţiile pe bază de bird feed şi peletele cu adaos substanţial de atractanţi cum ar fi de exemplu CSL –ul, dau rezultate bune, iar ca momeală pe cârlig boilisurile solubile cu arome de fructe, cum ar fi ananasul, sau cele cu aromă de ciocolată, pot stârni atenţia mustăcioşilor. Dacă vom “ciopli” puţin boiliesurile de jur împrejur, vom spori solubilitatea lor, grăbindu-le dizolvarea în apă. O menţiune specială pentru momeala vie. Viermuşii şi larvele de chi-ronomide sunt mereu de actualitate. Larvele se pot adăuga în nadă, iar viermuşii pot fi combinaţi, pe firul de păr sau pe inel, cu boabe de porumb. Nădirea moderată trebuie făcută cu atenţie, nu pentru a sătura peştii, ci pentru a le menţine viu interesul. Şi nu în ultimul rând, să menţionăm culoarea momelii din cârlig. Un pop-up viu colorat, galben fluores-cent sau roz, poate stârni în orice moment curiozitatea cra-pilor hibernali, schimbând miraculos sorţii unei partide de iarnă. Merită încercat!

MACIlustrația autorului

Page 28: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|28 Vânătorul și Pescarul Român

|Amintirile toamnei

ŞTIUCI TIMIDE

2011… Un an atipic în ceea ce priveşte regimul pluvio-metric. Primăvara călduroasă, cu explozia fără precedent a vegetaţiei subacvatice, este urmată de o vară secetoasă excesivă. Apele se evaporă, canalele se colmatează, iz-voarele seacă, gârlele rămân pe uscat. Dunărea scade ver-tiginos, barajele eşuează, iar peştii se aglomerează, uşurând misiunea „plasărilor”, pescari profesionişti sau braconieri.Acolo unde a mai rămas, apa caldă scade apetitul peştilor, care aproape că nu se mai hrănesc.Extrem de greu să plănuieşti o partidă de pescuit sportiv, în care să mai prinzi şi peşte. În acest context derutant, în care reperele tradiţionale şi-au pierdut valabilitatea, ne este greu să programăm expediţia anuală în Delta Dunării.Informaţiile primite sunt contradictorii: ghiolurile sunt scăzute, peştele s-a retras în Dunăre sau în canale, dar nici acolo nu „mănâncă” etc.Oricum, trebuie să spălăm ruşinea unui sezon de pescuit ne-productiv şi oricum, nu putem rezista tentaţiilor Deltei, cu oferta sa piscicolă diversificată, aşa că, la drum.

Deruta continuă la Tulcea, unde cu greu poţi obţine informaţii despre vapoarele „normale” cu care poţi ajunge la Mila 23, printre „corsarii” cu ambarcaţiuni rapide, dispuşi să-ţi ia şi pielea de pe tine pentru serviciile pe care le oferă. „Nu mai circulă vaporul, este orar de iarnă, dar ştiu eu pe cineva care vă va duce repede !” este refrenul pe care îl auzi la tot pasul. Cu permisul de pescuit, altă distracţie ! Este un document special, pe care îl poţi obţine numai de la ARBDD, împreună cu autorizaţia de acces în rezervaţie. „Cine mă verifică dacă am aceste documente ? Mă controlează la vapor ?” „Nu vă controlează agenţii noştri!” În ultimii 20 de ani, cel puţin, nu m-a întrebat nimeni nimic, cu excepţia unui reprezentant al unei asociaţii de pescari nou înfiinţate care încearcă să-şi exercite, cică, autoritatea, deşi nu avea nici un drept legal de control şi constatare de contravenţii şi infracţiuni.Ne îmbarcăm în ultimul moment şi urmează croaziera, cu trecerea în revistă a efectelor provocate de secetă.Ajungem la Crişan, facem transbordarea şi seara ne găseşte în camera caldă şi ospitalieră de la Mama Paşa. Planuri, calcule, informaţii actualizate, pregătirea echipa-mentului şi odihna dinaintea expediţiilor. Dunărea Veche şi canalul paralel nu „produc” aproape nimic. Apa este destul de opacă şi nu păcălim decât câteva mârliţe. Nici ghiolurile nu corespund. Nici cel mai apropiat, nici cel mai îndepărtat, în care am avut „recitaluri” în anul precedent.Cel mai îngrijorător semnal era însă lipsa aproape desăvârşită a bărcilor cu „lansetişti” sau „fixişti” din toate locaţiile pe care le încercăm, semn clar că nu se prindea peşte.Din conversaţiile legate cu localnicii aflăm că vara s-a prins bine, atât ştiucă, cât şi crap, că peştii şi-au modificat comportamentul şi obiceiurile şi nu mai respectă sezoanele tradiţionale. Observăm şi noi că nivelul Dunării fluctuează aproape zilnic, iar vremea se răceşte sub vântul puternic care bate dinspre nord-est.Aflăm de la un vechi prieten, pescar profesionist, despre o gârlă pe care o ştiam, dar nu o cercetasem încă, şi care ar avea un braţ în care apa este limpede.Aceasta fiind una dintre condiţiile esenţiale, ne decidem să încercăm şi această variantă.Ajunşi în zonă găsim, într-adevăr, apă limpede, dar configuraţia profilului transversal ne derutează. Braţul se prezintă ca un canal dragat, cu adâncimea, în-cepând din apropierea stufului, de 2,5-3 m. Aici era apa limpede, cu transparenţa acceptabilă, dar adâncimea destul de mare nu era prielnică localizării mărunţişului, deci nici a răpitorilor. Braţul era destul de lung, având alternativ, pe o parte şi pe cealaltă, japşe cu nuferi şi vegetaţie submersă, dar aici apa era foarte scăzută şi tulbure. Ne incomoda şi vântul foarte puternic şi rece, care ne obliga să căutăm adăpostul unei perdele de stuf.După sistematizarea observaţiilor preliminare nu ajungem la nicio concluzie şi începem să pescuim la inspiraţie, ta-tonând atât malurile, dar şi şenalul, cu linguri de 10-12 g şi voblere scufundătoare. Bineînţeles, după un cot al canalu-lui, care să ne protejeze de vânt, dar să asigure şi o zonă cu apă liniştită, fără valuri şi curenţi.Atacul s-a produs prin surprindere (ca de obicei!), tovarăşul

|Mugurel Ionescu

Page 29: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

29|Vânătorul și Pescarul Român

meu rămânând perplex, cu lanseta îndoită, câteva zecimi de secundă. A urmat drilul, destul de viguros, desfacerea minciogului, în-totdeauna nepregătit şi, ghinion, ruperea aces-tuia în momentul în care ştiuca, ameţită, se eliberase din ancoră, dar rămăsese agăţată de el, cu operculele, prin exterior. Ştiuca se dezmeticeşte prima şi se eliberează ! Bătrânul minciog, vechi de aproape 35 de ani, Germina cu coadă telescopică, o bijuterie la vremea lui, mă trădase.Depăşim momentul şi, după câteva lansări, amicul meu agaţă aceeaşi ştiucă, refugiată aproape, în malul din apropierea bărcii. De data aceasta, recuperată cu un minciog mai „tânăr”.Nu a mai trebuit decât să agăţăm, de câteva ori, lingurile relativ grele în stuf sau în rizomii din vecinătatea acestuia, pentru a ne lămuri asupra situaţiei.Deplasându-ne pentru a recupera nălucile până lângă perdeaua verticală de stuf, am observat, prin apa limpede, configuraţia profilului. Din dreptul bazei stufului, substratul pornea în pantă, ca un mic taluz, care se rupea brusc după 1-2 m, apa adâncindu-se până aproape de nivelul maxim al canalului. În acea porţiune cu apă mică stăteau ştiucile, pândind eventualii peştişori care căutau căldură şi hrană. După observaţii, presupunem să stăteau imobile, poziţionate perpendicular pe mal, cu capul îndreptat către acesta, prada venind mai degrabă din perdeaua de stuf, decât din adân-cimile canalului. Degeaba plimbam nou lingurile de-a lun-gul malului, la distanţă mai mare de 2 m sau la adâncime. Reevaluăm situaţia şi refacem strategia. Cu linguri uşoare, 6-8 g, care evoluează pe recuperare, lansări perpendiculare spre mal, la buza stufului, cu stop pe fir şi recuperare, ast-fel ca lingura să înceapă evoluţia imediat ce atingea apa, la maxi-mum 5 cm de stuf. Dacă după 1,5 – 2 m nu aveam nicio prezentare, înseamnă că nu era acolo şi tre-buia să schimbăm locul. Nu am prins prea multe şi nici prea mari dar, în condiţiile date, era o izbândă. Ştiucile, practic, nu vânau, aşteptau, pândind perdeaua de stuf cum pândesc păstrăvii după pietre. Nu se deplasau şi nu urmăreau năluca. Dacă nu le-o pu-neai la nas, degeaba.Din păcate, nici nu erau prea multe, aşa că le-am „epuizat” într-o singură partidă. Am revenit şi în zilele următoare, însă rezultatele au fost submediocreO explicaţie complementară a slabelor rezultate din acest an, care s-ar putea acutiza în anii următori, ar putea fi şi pescuitul ilegal cu plase monofilament. În timpul recuperărilor am „agăţat” cel puţin 10 pase de acest tip, in-vizibile, nesemnalizate în nici un

fel, ancorate la adâncime, cu repere bine ştiute pe mal, dar nedetectabile pentru noi. Şi în zilele următoare am remarcat utilizare masivă a mono-filamentelor de către localnici, dar am întâlnit şi oameni corecţi, profesionişti de clasă, cu scule tradiţionale, mar-cate şi înseriate. Aşa i-am cunoscut pe Romică şi echipa lui, tineri destoinici, muncitori, continuatori ai pescuitului tradiţional, ecologist şi protecţionist.Acţionau în program de foc continuu, aproape 24 de ore pe zi, făcându-şi planuri de viitor, gândite pentru a se putea realiza din această străveche meserie.Vrăjiţi de monofilamentele scoase din Dunăre, pline ciorchine cu caraşi de peste jumătate de kilogram, am făcut şi o partidă memorabilă de staţionar, unde s-au evidenţiat râmele roşii, aduse de la Bucureşti pentru orice eventualitate.Am părăsit Delta cu aceeaşi nostalgie, îngrijoraţi faţă de perspectivele care se conturează, cu speranţa că se va face ceva şi pentru salvarea a ceea ce a mai rămas, dar convinşi că, în orice situaţie, experienţa acumulată în atâţia ani de pescuit ne va ajuta să ne adaptă.

Romică și echipa luiIlustrația autorului

Page 30: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|30 Vânătorul și Pescarul Român

|Pescar pe mapamond

|Fănică-Voinea ENE

ÎN MARE PERICOL

În ritmurile unei simfonii pline de poezie şi mister, Oceanul Indian săruta drăgăstos litoralul so-malez. Tocmai răsărise soarele,

poleind în aur şi purpură talazurile leneşe. Purtând în cumpănă mult încercata mea lansetă cu mulinetă de pescuit greu, am poposit, dornic de o nouă aventură halieutică, pe cheiul portu-lui Mogadiscio. După cum aflasem încă din ajun, trebuia adus pe mesele musulmanilor ţării cămilelor peşte-lună, un soi de răpitor cu corpul oval, albastru-argintiu – de aici probabil şi denumirea sa de peşte-lună –, mai mult înalt decât lat, având ochi mari şi înotătoare purpurii – o delicatesă de zile mari; şi, într-adevăr, în acea zi era o importantă festivitate a con-sumului de peşte în religia islamică. Renumita victimă gastronomică de pe altarul lui Allah mai e denumită şi opah şi nu depăşeşte 60 de kilograme greutate şi doi metri lungime.Însoţitorul şi translatorul meu, Mo-hamed, mă aştepta ca de obicei amabil şi surâzător. – Azi pescuim departe, m-a informat el după bineţea de rigoare.– Cât de departe?– Două ore.Calculez în minte în raport de viteza bărcii cu motor ce ne aştepta în apropiere cam cât ne-am fi aventurat în larg: circa treizeci de kilometri.– Nu ne distanţăm prea mult de port? l-am întrebat eu cu oarecare nelinişte, judecând că, dacă apar semen de furtună, n-am fi putut ajunge la timp în doc.– No. Numai departe găseam opah, a conchis el hotărât, invitându-mă să urc la bordul ambarcaţiunii.Aici ne-a întâmpinat aceeaşi echipă de pescari cu care cotrobăisem în zilele ce trecuseră ungherele tainice ale barierei de corali din apropierea litoralului, în căutarea rechinilor de recif: Kongole, proprietarul bărcii şi Lomali, ajutorul său.Ca unelte de pescuit, coechipierii mei rânduiseră pe punte câte un pripon de fiecare, inclusiv pentru mine, legat de balustrada bărcii şi aşezat colac în câte o găleată de material plastic; le-am mulţumit pentru grijă, însă le-am spus că rămân fidel lansetei mele; alături aşezaseră la îndemână câte un harpon şi câte o gafă. Într-un bidon

aproape plin cu apă, închis cu capac transparent găurit din loc în loc pentru aerisire, se afla momeala – numeroşi peştişori multicolori. M-am insta-lat la prova pe un colac de salvare, pentru a avea o perspectivă cât mai largă asupra oceanului. Mohamed şi Lomali s-au aşezat molatici direct pe punte, rezemându-se de balustradă. Curând motorul a hârâit puternic şi îndată barca a prins a tăia brazde adânci pe ogorul azuriu.Treptat, pe măsura înaintării noastre spre împărăţia peştelui-lună, ţărmul s-a depărtat tot mai mult, devenind o dungă cenuşie ştearsă, apoi a dispărut cu totul. Jur-împrejur, oceanul se unise cu cerul într-o îmbrăţişare enigmatică. În bătaia soarelui toropi-tor, care se înălţase bine deasupra ori-zontului, scânteieri fascinante fulge-rau talazurile blânde. Motorul torcea monoton a drum lung. O atmosferă de tihnă şi relaxare se aşternuse peste întreaga fire. Singurul care nu făcea parte din ea era Kongole. Cu privirile aţintite în larg ca un vultur de mare, el ţinea cârma pe cap-compasul speranţelor noastre de “fir întins”. Tocmai admiram jocul unor delfini ce săreau sincronizat în siajul bărcii, ca echipele de o sută metri garduri, când simt deodată cum ambarcaţia virează brusc spre stânga, aruncându-mă de pe colac pe puntea dogoritoare. In-stinctiv am privit către Kongole, ridicându-mă pentru a-mi reocupa locul. Părea speriat din cale afară. Ceilalţi doi coechipieri n-au avut de suferit prea mult de pe urma manevrei, fiindcă s-au prins la timp de balustradă. Şi ei păreau la fel de speriaţi. Oare ce se întâmplase? mă întrebam intrigat. Şi de ce somalezii erau atât de înfricoşaţi? Răspunsul aveam să-l văd imediat, nu departe, în apa translucidă. O namilă de peşte-spadă se apropia în goană nebună de barcă. Corpul său hidrodinamic, semănând cu un uriaş fus, deschi-dea pe spinarea netedă a oceanului o undă ascuţită ca o săgeată, semn că înainta cu o iuţeală teribilă. De altfel, ihtiologii spun că acest răpitor fe-roce, care-şi ciopârţeşte victimile cu sabia ca un sângeros gladiator – nu întâmplător se numeşte Xiphias gla-dius în limba latină – poate atinge in-credibila viteză de o sută de kilometri pe oră; este considerat cel mai rapid

peşte din lume. Speriaţi de moarte, delfinii jucăuşi se mistuiseră-n adâncuri. Iniţial am crezut că ei erau ţinta atacului periculosului spadasin; dar m-am convins imediat că, de fapt, ambarcaţiunea noastră era urmărită de agresor. Altfel, răpitorul ar fi trebuit să dispară în căutarea lor. Am realizat imediat că somalezul făcuse manevra pentru a feri bordul lateral – cel mai vulnerabil – din calea ataca-torului. Acum peştele înainta în siajul bărcii. Primejdiosul atac nu era un eveni-ment întâmplător. Mi-am adus aminte că istoria navigaţiei consemnează cazuri în care acest d’Artagnan al apelor a străpuns cu sabia copastia unor ambarcaţiuni mici, chiar şi a unora învelite, pentru protecţie, în tablă de aramă. Motivul unor ast-fel de agresiuni e nelămurit; unii ihtiologi consideră că spadasinul priveşte ambarcaţiunile mici ca pe un concurent în agonisirea hranei; alţii aduc ca argument instinctul de apărare teritorială al animalului, mai ales în perioada depunerii icrelor; or noi ne aflam într-un asemenea in-terval de timp. Există şi cercetători care contestă un astfel de compor-tament, socotindu-l de domeniul fabulaţiei. Gândindu-mă şi la această variantă, am privit mai atent peştele. Nu încăpea nicio îndoială că venea, ca o torpilă, asupra bărcii. Apoi, îmi cunosc bine însoţitorii, socoteam eu. Sunt oameni raţionali. Au motive te-meinice să creadă cu convingere în apucăturile agresive ale temutului răpitor. Aşadar suntem în mare peri-col, am conchis, tot mai îngrijorat. Străpunsă de rostrul osos al animalu-lui, ambarcaţiunea noastră din fibră de sticlă se putea duce la fund cât ai

Page 31: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

31|Vânătorul și Pescarul Român

zice peşte, lăsându-ne pradă rechini-lor. Mi-a întrerupt acest solilocviu co-menzile ferme ale lui Kongole către cei doi compatrioţi ai săi; executarea lor promptă nu s-a lăsat aşteptată: Lomali a luat un harpon, pregătindu-se să respingă uluitorul asalt; Mo-hamed şi-a dezbrăcat cămaşa şi pan-talonii şi le-a făcut mototol pentru a astupa eventuala spărtură a bărcii; mi-a făcut semn să procedez la fel şi m-am supus îndată; împuşcăturile de foc ale soarelui ardeau acum pe pielea mea, neobişnuită cu arşiţa, ca tăciunii aprinşi. Fără a lua în seamă în vreun fel chinul meu, transla-torul mi-a arătat una din găleţile cu pripoane şi mi-a spus s-o pregătesc pentru golirea apei. N-am mai stat pe gânduri. Eram cu toţii în acelaşi caru-sel al apropiatului dezastru şi fiecare trebuia să ne dăm obolul la atenuarea efectelor lui. Între timp, atacatorul părăsise braz-dele siajului, postându-se spre babord; îşi dăduse seama probabil că nu putea ataca barca din spate, fiindcă s-ar fi lovit de elicea motorului. S-a întors apoi fulgerător şi s-a repezit din nou năvală spre noi. Kongole a cârmit iar brusc barca, pentru a-i oferi pupa, dar n-a reuşit să termine manevra la timp; a întârziat câteva secunde; doar câteva secunde; a fost de ajuns ca peştele să-şi împlânte ros-trul osos în copastia ambarcaţiunii. Singura parare a loviturii era con-traatacul lui Lomali, dar acesta nu s-a putut desfăşura cu eficienţă, căci somalezul se dezechilibrase în mo-mentul virajului, căzând pe punte; aşa că harponul său a trecut pe lângă ţintă. Pentru o clipă am văzut rostrul osos al peştelui străbătând bordajul ambarcaţiunii, pe lângă picioarele lui Lomali, apoi retrăgându-se ime-diat. Îndată apa a ţâşnit în barcă prin gaura largă cât să bagi doi pumni în ea. Mohamed s-a repezit cu hainele şomoiog pentru a o astupa, însă, până să ajungă la spărtură, compartimentul de la pupa era aproape plin cu apă. – Dumnezeule mare, ne scufundăm! am exclamat îngrozit, şi m-am târât spre spatele bărcii cu găleata-n mână, unde şi am început să arunc apa peste bord. Probabil arătam tare înspăimântat, căci somalezul mi-a cerut mustrător să fiu mai calm; m-am conformat ruşinat. În vâltoarea intervenţiei nu văzusem ce s-a întâmplat cu peştele, dar am

dedus, după pregătirile lui Lomali pentru un nou contraatac cu harponul, că înspăimântătorul coşmar nu se ter-minase. Am şi văzut, de altfel, apa, învolburându-se undeva, spre tribord de data aceasta. Gladiatorul tocmai se întorcea pentru un nou asalt. Dar curând şi-a schimbat tactica; în loc să-şi continue atacul început, s-a mistuit în adâncuri. Aha! mi-am zis înfricoşat. Şi-a dat seama că lovitura din lateral n-a avut rezultatul scon-tat şi acum va ataca de jos în sus: o direcţie mult mai primejdioasă, chi-ar dacă chila ambarcaţiei are pereţi dubli. Rostrul de peste un metru lun-gime al animalului l-ar fi străpuns la fel de uşor. O astfel de spărtură ar fi dus la scufundarea bărcii, căci ar fi fost aproape imposibil de astupat cu hainele noastre făcute mototol; nu am fi putut contracara cu ele presiunea apei. Şi cum Oceanul Indian e bân-tuit de cei mai periculoşi rechini din lume, ne aştepta un sfârşit groaznic. Tocmai făceam cutremurat reflecţiile acestea, când am zărit pe chipul al-bastru de spaimă al lui Lomali o uşoară rază de uşurare. A lăsat apoi harponul jos şi a început să ţopăie ca un apucat, rostind încântaţii. Îndată l-a imitat şi Kongole, nelăsând totuşi cârma din mână. Iniţial am crezut că şi-au pier-dut minţile. M-am uitat contrariat spre Mohamed. Era la fel de bucuros, dar nu se putea mani-festa atât de frenet-ic ca prietenii lui, căci trebuia să ţină bine şomoiogul de haine-n spărtură. Mi-am dat seama că ceva fericit se petrecuse în desfăşurarea eve-nimentelor, însă nu pricepeam nici în ruptul capului ce. Aşa că l-am între-bat pe translator ce se-ntâmplase. – Venit rechin! mi-a spus el, făcând semn cu capul un-deva, spre dreapta, în larg.

Într-adevăr, privind într-acolo, am zărit un rechin albastru care se depărta. E duşmanul de moarte al peştelui-spadă;. Acesta, văzându-l, se făcuse nevăzut.Nu mi-am închipuit vreodată că apariţia unui rechin poate pro-voca atâta bucurie ca pe mica noastră ambarcaţie. M-am con-siderat îndreptăţit să mă alătur şi eu manifestărilor celor doi so-malezi, făcând să se clatine barca cu greutatea mea de aproape chinta-lul. Acum, când derulez la rece firul întâmplării, îmi dau seama că arătam ca nişte sceleraţi. Relaxarea de după un pericol poate semăna cu nebunia. Gestul era însă îndreptăţit. Scăpasem de primejdie. De fapt, scăpasem de moarte. Graţie unui rechin. De-atunci privesc cu mare simpatie aceste animale. Trăiască rechinii!

Page 32: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

|32 Vânătorul și Pescarul Român

|Pagina muscarului

Câteva tehnici de pescuitcu muştele ude |Doru Dinea

La ieşirile mele pe Jiu cu echi-pamentul de pescuit cu muştele artificiale, am observat câteva particularităţi la pescuitul cu

muştele ude. Sunt constatări din prac-tica pe malul apei şi nu reprezintă, nici pe departe, nişte reguli.O primă tehnică aplicată a fost ca, după lansarea şnurului în amonte sau perpen-dicular cu direcţia de curgere a apei, să las musca să se scufunde puţin, după care să o “ciup” uşor din şnur, aducând-o alene către mine, executând şi opriri ale mişcărilor, timp în care musca era dusă liberă de curentul apei. Astfel, musca pulsa şi era mai atractivă pentru peşti. Bineînţeles că, din când în când, efectuam alinierea şnurului, ca să eli-min burta ce se crea datorită curentului apei. Cu această tehnică am reuşit să

prind cleni, obleţi şi puiet de avaţi.Pentru că observam că uneori peştii nu mai erau interesaţi de momeală, cu toate că muscăreau în aceeaşi zonă, am încercat şi alte tehnici. După ce lansam şnurul în amonte sau perpendicular pe direcţia de curgere a apei, recuper-am şnurul,aducându-l către mine cu mişcări sacadate, dar mai rapide. La acest stil, de cele mai multe ori, nu mai eram nevoit să execut alinierea liniei. Cu această tehnică, cel mai des înhăţau momeala avăţeii şi, uneori, obleţii.Cea mai simplă tehnică mi s-a părut cea în care lansam şnurul în stilul cunoscut sub

denumirea de „trei sferturi la vale”, după care “ciupeam” momeala din şnur, ţinând-o aproximativ în acelaşi loc. Executam astfel mici pulsaţii ade-menitoare pentru peşti. Dacă nu aveam nici o prezentare în acel loc, aduceam momeala din şnur către mine 1-2 m, iar în noul loc executam din nou pulsaţii ale muştei “ciupind”de şnur. Cu acest stil am prins în special cleni şi obleţi.Trebuie să menţionez faptul că aceste partide de pescuit le-am efectuat toam-na, pe vreme însorită şi cu temperaturi de peste 18oC, iar apa a fost limpede. De multe ori vedeam clar cum peştii înhaţă musca mincinoasă.Pentru cei din zonele de câmpie, care bineînţeles au posibilitatea, dar şi pornirea sufletească, le recomand acest stil de pescuit dinamic, interesant şi care necesită cel mai uşor bagaj. De asemenea, cel puţin aşa consider eu, după ce se învaţă cât de cât tehnica lansării, zborul lin al şnurului şi implicit al muştei e ca o melodie ce mângâie în-treaga fiinţă.

O zi cu Iron Blue

Pescuiam cu vreo doi ani în urmă pe Crişul Pietros, stabilindu-mi statul major, consoarta plus maşina pe-o fâneaţă de lângă cariera de granodiorite Pietroasa. Apa, curată lacrimă, poate prea curată pentru un pescuit apropiat de mal, aşa că, tupilat pe sub arinii malului, lansez pe şuvoaie şi dulbine, dar fără atacuri ferme. La ora prânzului nu aveam nici un peşte, fac o mică siestă şi urc tatonând cu musca toate cotloanele râului. Mersul pe lespezile umede, uneori mâzgoa-se, necesită prudenţă şi ajung aproape de locul numit groapa lui Tiba, unde cândva, alunecând pe-o lespede ticăloasă, mi-am fracturat brânca, cum îmi zicea atunci chirurgul de la spitalul din Beiuş, dar asta-i altă poveste. În drum, un pădurar îmi dă bineţe şi-mi cere autorizaţia, evident fără să se legitimeze, dar totu-i în regulă şi pescuiesc liniştit, fără peşti. Spre seară, când soarele cădea peste creasta Bohodeiului, observ zburând deasupra apei nişte minus-cule musculiţe ce-mi păreau în lumina crepusculară a soarelui, albăstrui. Am

inspiraţia şi leg la capătul forfacului, lung de vreo trei metri,din silon de 0,12, o singură muscă albastră, un IRON BLUE, testată cândva cu succes pe Finiş. Silvicul, curios, mă urmărea atent să vadă efectul muştei albastre. Plasez uşor musca în mijlocul dulbinei adânci, curentul o poartă lângă un pieptar de piatra, și văd un lipan desprins parcă din peretele stâncii cum zvâcneşte cu musca, dar, junior fiind, pleacă în undele reci. Repet aruncarea şi-n aceeaşi dulbină mai prind 4 juniori. Schimb musca, dar şi locul, şi încerc cu o muscă Grizly, apoi cu un White Mouse că se-nsera, dar nu am atacuri. Încet, cobor pe vale şi remon-tez musca albastră. Aproape de consoartă, care îmi făcea disperate semne de nerăbdare, la musca IRON BLUE prind încă trei lipani juniori. Pădurarul cobora în spatele meu atent să nu-mi deranjeze vadul, văzând rezultatul îmi zice: „Nu bănuiam c-or sări la musca albastră dom Titus. Rămân ruşinat că nu l-am recu-noscut şi-l întreb unde-s lipanii cei mari. „Apoi i-au brăcuit, că azi nu-i lege ca-n anii când, cu brigadierul, tăiam chitanţe pe vale, măsuram peştii prinşi şi întoc-meam contravenţia”. Azi, prietene, apele plâng fără lacrimi, călcate de oameni fără credinţă şi nesătui. La despărţire, i-am dat musca albastră, şi-n oglinda retrovizoare a maşinii vedeam un prieten trist, care, ani de zile, cu mulţi alţi pădurari, şi-au slujit ţara cu demnitate.

Titus Pintea

Ilustrația autorului

Page 33: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

33|Vânătorul și Pescarul Român

MARTie 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LUNII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829 30 31

JVSDLMMJVSDLMMJ VSDLMMJVSDLMMJVS

6.117.130.231.021.442.273.063.494.310.241.322.363.294.215.166.140.011.052.032.493.374.355.410.190.562.023.014.005.056.047.01

12.4113.375.566.447.288.058.499.269.575.566.427.318.259.16

10.1111.055.146.086.547.418.339.21

10.155.316.347.428.459.44

10.4211.3912.35

18.4619.5312.3913.2714.0914.4415.2416.0316.4911.3512.2113.1114.0414.4915.5616.4911.5612.5213.3914.2515.1416.0517.0211.1612.2113.2414.2915.3116.2617.3418.18

23.31-

18.2519.0919.4720.2621.0522.15

-18.1619.0219.5320.4921.4122.56

-17.4218.3319.2220.0820.5721.59

-18.0219.0420.1020.4921.3522.1923.21

-

6.53

6.40

6.28

6.15

5.58

18.04

18.22

18.22

18.31

18.42

P.P.

P.P.

L.P.

U.P.

L.N.

FebRUARie 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LUNII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829

MJ V S D LMMJVSDLMMJVSDLMMJ VSDLMM

6.210.080.451.312.183.053.544.490.100.431.352.263.184.115.080.191.162.173.144.095.126.086.440.171.212.163.144.125.09

11.196.347.288.118.579.42

10.3311.245.346.267.188.078.499.51

10.446.027.007.498.449.37

10.2411.2912.317.028.059.01

10.0610.4911.44

17.4812.1913.0213.4814.3715.2416.1917.1412.1613.0714.0214.4915.4116.3317.4111.4212.4113.4514.4415.5116.5317.5518.5712.4313.4614.4915.5116.5317.58

-18.5619.4220.3021.1822.0723.05

-18.0218.5419.4320.3521.2422.16

-17.2618.1518.4919.3220.1621.1922.21

-19.0820.0520.4921.2622.0522.51

7.34

7.25

7.11

17.31

17.40

17.53

L.P.

U.P.

L.N.

În urma analizării variantelor propuse, Consiliul A.G.V.P.S. a decis, prin vot, ca locaţia în care se va desfăşura Campionatul Mondial de Pescuit la Crap – România 2012 să fie Lacul Corbu, administrat de S.C. Rig Service S.A. Constanţa.Au urmat o serie de acţiuni şi demersuri, conform pro-cedurii, cum ar fi : întocmirea programului de organizare şi desfăşurare, redactarea acestuia în limbile franceză şi engleză şi transmiterea acestora, în termen regulamentar, Comitetului Director FIPS-ed; corespondenţă cu secre-tariatul FIPS – ed, în completarea şi detalierea mate-rialelor transmise; afişarea pe site-ul oficial al FIPS-ed a programului competiţional internaţional pentru anul 2012, unde a fost nominalizată locaţia Corbu II – Constanţa; primirea adresei oficiale din partea secretariatului FIPS – ed cu aprobarea locaţiei propuse Corbu II, cu omologa-rea pistei de concurs, după amenajarea acesteia, de către vicepreşedintele FIPS –ed, în cursul lunii aprilie.Pentru începerea pregătirilor de organizare şi amenajare a pistei d concurs şi a activităţii complementare, dl. Teodor Bentu, vicepreşedinte la AGVPS din România, a întoc-mit şi promovat „Caietul de sarcini pentru organizarea Campionatului Mondial de Pescuit la Crap – România 2012” şi „Proiectul de Program privind managementul organizării Campionatului Mondial de Pescuit la Crap – România 2012”.Pe aceeaşi locaţie se vor desfăşura şi cele trei etape ale campionatului naţional de profil, în urma căruia se va cali-fica lotul naţional care va reprezenta AGVPS din Româ-nia la campionatul mondial.

M.I.

CAMPIONATUL MONDIAL, OFICIAL ÎN ROMÂNIA !

(urmare din pag.26)

Page 34: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş

Farmecul ...vânătoriiORIZONTAL: 1) Vrăjile iubitei – 14 versuri! 2) 3, 4 cartuşe! – Rememorat. 3) Vântul care ia cu totul – Una care face farmece. 4) Pescari ...de cursă lungă. 5) Desprins din schelet – Casa pustie! – Saci deşertaţi! 6) Ceremonie oficiată de şamani (adj.). 7) Rezultate în urma adunării – A se lipi. 8) Conţinutul lui zero! – Nuci fără miez! – Suport pentru ...miopi. 9) Foc fără flacără – Urmă de vânat! 10) Urmaşi – Vânător ...de note bune.VERTICAL: 1) Unele care ...au farmec. 2) Prins de vrajă – Vânat masiv. 3) 2, 3 carabine! – Încărcătura armei! – 14 la trei! 4) Vrăjitori. 5) Degajat în atmosferă – Unul oarecare. 6) Masa de seară – Au pe dos! – Din capul scării! 7) Sens interior! – Se culeg toamna. 8) Trei de la sat! – Efectul magiei negre. 9) Animată (fig.) – A fermeca ...din buze. 10) Momente sufleteşti – 13 alice!

Ion MIhAIU

Dezlegare nr. 1/2012: ACCELERARI-UR-COPILOT-TOBA-O-ETA-OS-RAPIZI-M-STRESATA-OS-TASI-TOP-BLAMA-REAL-IUTE-VE-RA-LT-NOI-GEN-ACTIUNE-A

1

1

4

4

2

2

5

5

3

3

6

6

7

7

8

8

9

9

10

10

|34 Vânătorul și Pescarul Român

C A N I S A C E R N I C A

Vă pune la dispoziţie căţei din următoarele categorii:

• doi masculi şi o femelă din rasa brac german cu păr scurt, în vârstă de 3 luni; • un mascul şi o femelă din rasa copoi slovac în vârstă de 5 ½ luni; În perioada următoare va avea disponibile 2 femele din rasa jagd terrier.

Căţeii se valorifică după împlinirea vârstei de 8 săptămâni, dehelmintizaţi de două ori şi vaccinaţi împotriva parvovi-rozei, la preţul de 500 lei cu T.V.A. inclus.Căţeii provin din părinţi selecţionaţi, folosiţi cu rezultate ex-celente la vânătoare.Doritorii se pot adresa pentru achiziţii sau eventuale prenotări, precum şi pentru alte informaţii, d-lui Dumitru Teodor, la tel. 021.270.80.60 sau 0767.817.908.

VÂND armă de vânătoare cal.12/70, ţevi juxtapuse, Bohler antinit. Tel. 0723.300.609.VÂND colecţia reviste vânătoare şi pescuit, legată pe ani, din perioada 1949-1975. Literatură vânătorească şi chinologică. Al-bume cu imagini vânătoreşti de excepţie. Tablouri vânătoreşti color şi alb-negru înrămate. Preţuri rezonabile. Nic. Străvoiu. Tel. 021.315.05.48

Mica publicitate

ZODIAC TOTEMIC (III)

Gâsca (22 decembrie - 19 ianuarie). Nu există adâncimi de neînţeles în caracterul persoanelor născute sub acest semn. În personalitatea acestora totul este simplu şi uşor de observat. Au o sinceritate în care li se citeşte sufletul. Sunt iubitoare de artă şi cultură şi sunt nişte persoane generoase şi amabile. În relaţiile cu această zodie, cei din jur se vor lovi de o mare problemă: nu ştiu cum să le abordeze. Poate că sunt sincere, însă nu se lasă atât de uşor influenţate de către cei din jur.

Vidra (20 Ianuarie - 18 Februarie). Vidra reprezintă un semn al contrariilor. Când agresivă şi hotărâtă, când schimbătoare şi influenţabilă, când realistă şi practică, când romantică şi naivă. Dacă ai ca partener de viaţă o persoană născută sub acest semn, pregăteşte-te pentru mari surprize.Atunci când crezi că nu mai ai nimic de aflat despre ea, atunci te va surprinde prin ceva nou.

Lupul (19 Februarie - 20 Martie). Nu există zodie în tot horoscopul mai doritoare de senzaţii tari şi care să aibă mai mult curaj decât Lupul. Dinamici şi veşnic în căutare de "victime", na-tivii acestui semn nu prea au simţul măsurii. Tot ceea ce fac fac cu intensitate: iubesc intens, urăsc şi duşmănesc la fel de intens. Le place să domine şi să preia controlul. Iau decizii pripite, sub influenţa momentului, pe care mai apoi le regretă. Dacă ai însă ca prieten un nativ Lup, fii sigur că îl ai pentru viaţă. Lupul este genul de persoană care ar fi dispus să facă orice pentru persoanele la care ţine cu adevărat.

Page 35: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş
Page 36: ională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - agvps.roagvps.ro/docs/revista/2012/02/02.pdf · Prof. Bianca Botezat – redactor revistă Arh. Mugurel Ionescu – redactor Pictor Dragoş