of 23/23
Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti Intoxicatia cu derivati ai beta-feniletilamina Filfan Raluca Adriana

Intoxicatii cu derivati ai beta

  • View
    533

  • Download
    2

Embed Size (px)

Text of Intoxicatii cu derivati ai beta

Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti

Intoxicatia cu derivati ai beta-feniletilamina

Filfan Raluca Adriana Grupa 3410

2011

CUPRINS1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Introducere Generalitati Structura ipotetica a receptorului adrenergic Derivati beta-feniletilaminici importanti Tiraminele Dopamina Epinefrina Norepinefrina Fenilefrina

10. Salbutamolul 11. Amfetamina 12. Efedrina13. Catinona 14. Mescalina

15. Tratament

Intoxicatia cu derivati ai beta-feniletilamina

1. IntroducereBeta-feniletilamina sau fenetilamina (C8H11N) , este un alcaloid si o monoamina naturala si un drog psihoactiv cu efecte stimulante. In sistemul nervos central, la mamifere, se presupune ca lucreaza ca un neuromodulator sau neurotransmitator. Este biosintetizat din fenilalanina, un aminoacid essential, prin decarboxilare emzimatica. Pe langa mamifere, fenetilamina se gaseste in multe alte organisme si hrana cum ar fi ciocolata, in special dupa fermentatia microbiana. Din punct de vedere chimic, fenetilamina este o amina, formata dintr-un nucleu de benzen si o grupare aminoetil. Este un lichid incolor, tinut la temperature camerei si solubil un apa, etanol si eter. Asemanatoare cu alte amine cu greutati moleculare scazute, fenetilamina are un miros de peste.

Fig.1 Structura plana si in spatiu a beta-feniletilanimei

In contact cu dioxidul de carbon, beta-feniletilamina formeaza o sare de acid carbonic solida. Este puternica bazica si formeaza un hidroclorid cristalin stabil cu punctual de topire la 217C. Fenetilamina este de asemenea un irritant al pielii si un posibil sensibilizator. Beta-feniletilamina are un izomer constitutional inactiv, numit alfa-feniletilamina, care la randul lui, este format doi stereoizomeri: (R)-(+)-alfa-feniletilamina si (S)-(-)-alfafeniletilamina. Din punct de vedere farmacologic, fenetilamina este asemanatoare cu amfetamina si se comporta ca un agent eliberator de noradrenalina si dopamine. Cand este administrat pe cale orala, aceasta este rapid metabolizata. Durata de viata a fenetilaminei este de 5-10minute. Asta este metabolizata de MAO-A (enzima monoamina oxidaza de tip A), de MOA-B (enzima monoamina oxidaza de tip B), aldehida dehidrogenaza si dopamina beta-hidrolaza.

2. GeneralitatiUn rol important ii au si derivatii beta-feniletilamina deoarece sunt cele mai importante amine simpatico-mimetice. Acestia sunt compusi chimici care au in structura lor o grupare beta-feniletilamina si care au de asemenea modificari la nivelul nucleului fenil sau la nivelul lantului lateral de etilamina. Unele dintre ele sunt medicamente psihoactive, incluzand stimulante, psihedelice, opioide si entactogene, care isi exercita efectele mai intai prin modularea sistemelor neurotransmitatoare de monoamine. Alti derivati fenetilaminici, cum este dopamine si epinefrina (adrenalina) sunt neurotransmitatoare. In clasa derivatilor beta-feniletilaminici se incadreaza si derivatii amfetaminici, derivatii metilen-dioxi-feniletilaminici, precum si un grup mare de alcaloizi derivati din fenetilanime, incluzand printre altele si tetra-hidroizochinolina, benzyl-izochinolina, protoberberina, aporfina, protopina si narcotina. Derivatii de beta-feniletilamina sunt alcatuiti dintr-o mare varietate de clase terapeutice, incluzand printre altele, medicamente psihotrope (ex. substante halucinogene precum 2,5-dimetoxi-4-metilamfetamina sau DOM), stimulatori ai sistemului nervos central (ex. amfetamine), inhibitori ai pofteri de mancare (ex. fentermina), agenti antilipemici, substante vasoconstrictoare (ex. decongestionante nazale), bronhodilatatoare, agenti cardiotonici, vasodilatatoare, agenti neuroprotectivi, agenti antiparkinson si blocante ale canalelor de calciu. Desi structura adrenergica de baza este beta-feniletilamina, totusi nucleul benzenic nu este indispensabil pentru activitatea adrenergica, existand amine simpaticomimetice alifatice, cu o structura naftalica (ciclopentil). Compusii la care gruparea OH ocupa pozitiile meta si para au o oarecare activitate alfa, dar nu poseda efecte beta. Prezenta a doua grupari OH in ciclul benzenic face ca acesti compusi sa aiba efecte de durata mai lunga. Cu cat substituentii gruparii NH2 sunt mai voluminosi, cu atat activitatea alfa este mai redusa, in schimb cea beta este mai accentuate. Astfel, noradrenalina care nu poseda nici un substituent al gruparii NH2 are efecte preponderant alfa; in schimb, izoprenalina si butilnoradrenalina au efecte alfa reduse sau nule, iar actiunile beta sunt puternice

Fig.2 (R2=R3=R4=R5=RN=R=R = H) structura de baza a tuturor derivatilor beta-feniletilamina

3. Structura ipotetica a receptorului adrenergicClasificare adrenomimeticelor se poate face dupa mai multe criterii. Un prim criteriu este acela al receptorilor asupra carora actioneaza. De la Ahlquist (1948), actiunile aminelor simpaticomimetice se divid in alfa si beta. De la clasificare initiala propusa de Ahlquist s-au adus o serie de modificari. Dupa cercetarile mai noi, beta receptorii se impart la randul lor doua subclase: beta-1, responsabili pentru efectele cardiace, lipolitice si o parte dintre efectele motorii intestinale, si beta-2 pentru actiunile asupra vaselor si a organelor cu musculature netede, in special a celei bronsice. Tot ca efecte beta-2 se descriu si efecte ale musculaturii striate. Referitor la natura receptorilor adrenergici din sistemul nervos central, existand opinii impartite, unii autori neaga existenta acestor eceptori alfa si beta in sistemul nervos central. Alti autori admit existenta acestori receptori, legati in special de functiile cardiovasculare. Astfel, alfa receptorii nervosa centrali ar fi responsabili de efectul hipotensor si bradicardizant al unor adrenomimetice; beta receptorii ar determina hipotensiune si tahicardie. Dopamine, precursor al noradrenalinei, are effect atat asupra alfa si beta receptorilor, cat si asupra unor receptori specifici dopaminergici. Dupa Vane, (citat de Lewis, 1970, Cuparencu, 1976), unele amine simpaticomimetice ar avea efecte si asupra receptorilor triptaminergici. Dupa unele cercetari (Szentivanyi si Kunos, 1969, citati de Cuparencu, 1976) ar exista un singur receptor adrenergic. Acesta, in functie de conditiile metabolice, poate fi alfa sau beta. Un alt criteriu de clasificare are in vedere mecanismele de actiune ale adrenomimeticelor. Aminele simpaticomimetice se divid in urmatoarele clase: a. directe ex. nalina, izoprenadina b. indirecte au ca principal mecanism de actiune eliberarea de catecolamine, ex. amfetamina c. mixte actioneaza prin ambele mecanisme, ex. efedrina Un alt criteriu de clasificare a adrenomimeticelor este cel farmacodinamic si therapeutic. Conform acestui criteriu, dupa efectele lor proponderente si aplicatiilor lor terapeutice, adrenomimeticele se divid in: a. catecolamine naturale (ex. adrenalina, noradrenalina, dopamine) b. adrenomimetice vasoconstrictoare (ex. fenilefrina, nazofalina) c. adrenomimetice bronho- si vasodilatatoare ( ex. izoprenadina, orciprenalina, salbutamol) d. adrenomimetice cu actiuni preponderente asupra sistemului nervos central (ex. efedrina, amfetaminele)

4. Derivati beta-feniletilaminici importanti

Denumire traditionala meta Tiramina para Tiramina Dopamina Epinefrina (Adrenalina) Norepinefrina (Noradrenalina) meta - Octopamina para - Octopamina Fenilefrina 6 Hidroxidopamina Salbutamol beta Metilfenetilamina Amfetamina Metamfetamina metilfenidat Efedrina / Pseudoefedrina Catinona Metcatinona Mefedrona Etcatinona Bupropiona Fenfluramina Fentermina Mescaline MDA MDEA MDMA MDMC DOM DOB DOI DON 2C B 2C C 2C I 2C D 2C E 2C P 2C F 2C N 2C T 2 2C T 4

Denumire chimica 3 - hidroxifenetilamina 4 - hidroxifenetilamina 3,4 - dihidroxifenetilamina beta,3,4 trihidroxi N - metilfenetilamina beta,3,4 - trihidroxifenetilamina beta,3 - dihidroxifenetilamina beta,4 dihidroxifenetilamina beta,3 dihidroxi N metilfenetilamina 2,4,5 trihidroxifenetilamina beta,4 dihidroxi 3 hidroximetil N tert butilfenetilamina beta metilfenetilamina alfa metilfenetilamina N metilamfetamina N alfa butilen beta metoxicarbonilfenetilamina N metal beta hidroxiamfetamina beta keto - amfetamina N metilcatinona 4 metilmetcatinona N etilcatinona 3 cloro N- tert butil beta - ketoamfetamina 3 florometil N etil amfetamina alfa,alfa dimetilfenetilamina 3,4,5 trimetoxyfenetilamina 3,4 metilendioxiamfetamina 3,4 metilendioxi N etilamfetamina 3,4 metilendioxi N metilamfetamina 3,4 metilendioxi N- metil beta ketoamfetamina 2,5 dimetoxi 4 metilamfetamina 2,5 dimetoxi 4 bromoamfetamina 2,5 dimetoxi 4 iodoamfetamina 2,5 dimetoxi 4 nitroamfetamina 2,5 dimetoxi 4 bromofenetilamina 2,5 dimetoxi 4 clorofenetilamina 2,5 dimetoxi 4 iodofenetilamina 2,5 dimetoxi 4 metilfenetilamina 2,5 dimetoxi 4 etilfenetilamina 2,5 dimetoxi 4 propifenetilamina 2,5 dimetoxi 4 florofenetilamina 2,5 dimetoxi 4 nitrofenetilamina 2,5 dimetoxi 4 etiltio fenetilamina 2,5 dimetoxi 4 izopropiltio fenetilamina

2C T 7 2C T 8 2C T 9 2C T -21

2,5 dimetoxi 4 propiltio fenetilamina 2,5 dimetoxi 4 ciclopropilmetiltio fenetilamina 2,5 dimetoxi 4 tert butiltio fenetilamina 2,5 dimetoxi 4 (2 floretiltio) - fenetilamina

5. TiramineleTiraminele sunt compusi monoaminici naturali derivati din aminoacidul tirozina. Acestea se comporta ca un agent eliberator de catecolamine (dopamine, noradrenalina, adrenalina). De retinut faptul ca aceste derivate este incapabil sa traverseze bariera hematoencefalica, dand nastere doar unor efecte simpaticomimetice periferale non-psihoactive. Ingerata accidental din anumite produse alimentare, in combinatie cu oxidaza monoamina inhibitoare, tiramina este responsabila pentru asa numitul efect de branza.

Fig.3 Structura plana a tiraminelor

Tiramina este intalnita frecvent in plante si animale si este metabolizata de enzima monoamina oxidaza. In hrana, aceasta este des produsa prin decarboxilarea tirozinei, in timpul fermentatiei sau degradarii. Alimentele care contin cantitati considerabile de tiramina include carnea stricata sau sarata, veche, afumata, fermentata sau marinata (anumite tipuri de peste, pasari de curte si vita), majoritatea carnii de porc, exceptie facand sunca tratata, ciocolata, bauturile alcoolice, si alimentele fermentate, cum ar fi majoritatea branzeturilor (exceptie facand ricotta), smantana, iaurtul, produsele din soia, legumele pastaioase, bananele, ananasul, vinetele, zmeura, alunele, etc. In intoxicatia cu tiramina se constata tahicardie, cefalee, hipertensiune arteriala, aritmii, accidente vasculare cerebrale.

Fig.4 Diverse tipuri de branzeturi

6. DopaminaDopamina este un neurotransmitator catecolaminic, present la o mare varietate de animale, atat vertebrate cat si nevertebrate. La nivelul creierului, aceste derivat fenetilaminic lucreaza ca neurotransmitator, activand cele cinci tipuri de receptori dopaminici D1, D2, D3, D4 si D5 impreuna cu variantele lor.

Fig. 5 Structura plana a dopaminei

Dopamina este produsa in cateva regiuni ale creierului, inclusiv la nivelul substantei negre si la nivelul tegumentului ventral. Dopamina este de asemenea un neurohormon, produs de hipotalamus. Principala sa functie in calitate de hormon este sa inhibe eliberarea de prolactina de la lobul anterior al hipofizei. Dopamina este disponibila ca medicament intravenos actionand asupra sistemului nervos simpatic, producand efecte precum cresterea ritmului cardiac si a presiunii sangelui. Intrucat dopamina nu poate trece barieara creier-sange, aceasta nu afecteaza in mod direct sistemul nervos central. Pentru a creste cantitatea de dopamina de la nivelul creierului la pacienti cu boli precum Parkinson sau distonia dopo-dependenta, L-DOPA (precursor al dopaminei) este frecvent administrata deoarece acesta traverseaza bariera hemato-encefalica relativ usor. Dopamina prezinta multe functii la nivelul creierului, avand rol important in comportament si perceptie, miscari voluntare, motivatie, pedeapsa si rasplata, inhibarea productiei de prolactina, somn, dispozitie, atentie, memorie activa si invatat. Neuronii dopaminergici, neuroni ai caror neurotransmitator primar este dopamina, sunt prezenti in special la nivelul tegumentului ventral al mezencefalului, la nivelul substantei negre si la nivelul nucleilor infundibulari ai hipotalamusului. Cresterea exagerata a transmiterii dopaminergic a fost corelata cu psihoza si schizofrenia. Cresterea activitatii functionale dopaminergice, in special pe calea mezolimbica, este intalnita la indivizii schizofrenici. Medicamentatia antipsihotica actioneaza ca antagonist al dopaminei, inhiband dopamina la nivelui receptor, blocand astfel efectele neurochimice intr-o maniera dozo-dependenta. Dopamina este utilizata in scopuri terapeutice pentru proprietati care le are putin in stare naturala. De fapt, utilizata ca medicament, dopamina difuzeaza in totalitatea organismului si nu doar in sistemul nervos. Ea are o actiune zisa inotropa pozitiva (cresterea fortei de contractie a inimii) si este atunci un medicament de urgenta in caz de stare de soc cardiogenic, infectios, hipovolemic sau traumatic.

In caz de intoxicatii, dopamina poate provoca greturi, varsaturi, crize de angor prin incetinirea circulatiei in artere le coronare, tulburari ale ritmului cardiac.

7. EpinefrinaEpinefrina sau adrenalina este un hormon si un neurotransmitator. Acesta fovorizeaza cresterea ritmului cardiac, contractarea vaselor de sange, dilatarea cailor nazale si participa la raspunsul fight or flight al sistemului nervos simpatic. Din punct de vedere chimic, epinefrina este o catecolamina, o monoamina produsa numai de glandele suprerenale din aminoacizii fenilalanina si tirozina.

Fig.6 Structura plana a epinefrine

Ca hormon, epinefrina actioneaza aproape asupra tuturor tesuturilor. Actiunile lui variaza in functie de tipul tesutului si de reactia acestuia fata de receptorii adrenergici. De exemplu, epinefrina provoaza relaxarea muschilor netezi din caile nazale, dar contracta muschii netezi din imprejurul celor mai multe arteriole. Adrenalina actioneaza prin legatura cu o varietate de receptori adrenergici. Epinefrina este un competitor nonselectiv a tuturor receptorilor adrenergici, incluzand receptorii alfa1, alfa2, beta1, beta2 si beta3. Legarea adrenalinei de acesti receptori produce un numar de modificari metabolice. Legarea de receptorii alfa-adrenergici, inhiba secretia de insulina din pancreas, stimuleaza glicogenoliza din ficat si muschi si stimuleaza glicoliza in muschi. Legarea de receptorul beta-adrenergic declanseaza secretia de glucagon in pancreas, creste secretia hormonului adenocorticotrop din hipofiza si intensifica lipoliza din tesutului adipos. Impreuna, aceste efecte duc la cresterea nivelului de glucoza din sange si a acizilor grasi, asigurand substratul pentru producerea de energie in celulele corpului. Aciunea stimulatoare a ei asupra inimii i sistemului circulator, duce la creterea volemiei sanguine centrale inim, muchii scheletici, prin derivaia sngelui periferic realizat prin contracia vaselor periferice, unde scade volumul de snge de la nivelul pielii i rinichilor i activarea receptorilor adrenalinei. Asupra muchilor netezi, respiraiei, tractusului digestiv i vezicii urinare are o aciune diferit. Astfel determin creterea frecvenei respiratorii cu dilatarea bronhiilor, reducerea activitii digestive, a perstaltismului intestinal i n general de contracie a musculaturii

netede de la nivelul vezicii urinare cu excepia gravidelor unde adrenalina acioneaz relaxant asupra uterului. Mobillizarea rezervelor de energie se realizeaz prin metabolizarea grsimilor (lipoliz), adrenalina activnd enzimele lipaze i formare de glucoz i glucagon necesar energiei muchilor scheletici, prin inhibarea producerii de insulin. Adrenalina produs de glandele suprarenale nu poate traversa bariera hematoencefalic a SNC, de aceea se presupune c asupra sistemului nervos central are numai o aciune pe baza reflexelor nervoase. Alte efecte ale adrenalinei sunt uscarea mucoaselor, de unde apare senzaia de gur uscat, piele de gsc, transpirare, midriaz pupilar, influennd i procesul de coagulare a sngelui.

8. NorepinefrinaNorepinefrina sau noradrenalina este o catecolamina cu multiple roluri, inclusiv cel de hormon si cel de neurotransmitator.

Fig.7 Structura plana a norepinefrinei

Ca hormon de stres, norepinefrina afecteaza regiuni ale creierului cum ar fi corpul amigdalian, unde atentia si raspunsurile sunt controlate. Impreuna cu epinefrina, norepinefrina se bazeaza pe rapunsul fight or flight, crescand in mod direct ritmul cardiac, provocand eliberarea de glucoza din depozitele energetice, si crescand debitul sanguin spre muschiul striat si aportul de oxigen la nivelul creierului . Cand epinefrina actioneaza ca medicament, aceasta creste presiunea sanguina prin cresterea tonusului vascular prin activarea receptorului alfa-adrenergic. Cresterea rezultata in urma rezistentei vasculare, provoaca un reflex compensator care depaseste efectele stimulante directe asupra cordului, numit reflex baroreceptor, de unde rezulta o scadere a ritmului cardiac numita puls bradicardic. In intoxicatii cu norepinefrina se produce hipertensiune arteriala, cefalee si fotofobie, senzatie de opresiune toracica, voma si fenomene de acidoza.

9. FenilefrinaFenilefrina este un compus de sinteza. Este un alfa adrenomimetic pur, actionand direct.

Fig.8 Structura plana a fenilefrinei

Efectele sale principale constau in vasoconstrictie care intereseaza practic toate teritoriile vasculare. Are efecte reduse la nivelul cordului si al sistemului nervos central. Produce si vasoconstrictie pulmonara. Efectul vasoconstrictor este de aproximativ cinci ori mai slab decat cel al adrenalinei, dar de durata mai lunga. Se utilizeaza in practica medicala in special pentru metinerea sau cresterea presiunii arteriale, iar local se foloseste ca decongestiv nazal. Se poate utiliza si pentru diminuarea efectului vasodilatator al anestezicelor locale. In intoxicatii cu fenilefrina se poate observa hipertensiune arteriala, scaderea ritmului cardiac, anxietate, reactii alergice ( mancarime, iritatii, respiratie deficitara), ameteala, oboseala, tremurat, cefalee.

10. SalbutamolSalbutamolul sau albuterolul este un receptor agonist beta2-adrenergic de scurta durata folosit pentru inlaturarea spasmelor bronhiilor in caz de astm bronsic si pentru inlaturarea obturarii reversibile a tractului respirator.

Fig.9 Structura plana a salbutamolului

In caz de intoxicatie, se pot constata crampe musculare, tremurat, anxietate, gura uscata, cefalee, palpitatii. Alte efecte secundare sunt tahicardia, aritmia, ischemia miocardica si modificari ale somnului si comportamentului.

11. AmfetaminaAmfetaminele prezinta analogie structurala cu catecolaminele, dar, spre deosebire de acestea, amfetaminele sunt lipofile si actioneaza asupra SNC ca stimulante si asupra SNV ca simpatomimetice indirecte. Acestea sunt asociate din punct de vedere chimic cu metamfetamina si lisdexamfetamina, o clasa de stupefiante care actioneaza prin cresterea nivelului de dopamina si noradrenalina din creier, inducand euforia.

Fig.10 Structura plana a amfetaminei

Amfetaminele se absorb rapid la nivelul mucoasei intestinului subtire. Nivelul sanguin scade repede, raportul dintre concentratia sanguina si celelalte tesuturi fiind de 1/4-1/8. Amfetaminele se biotransforma prin dezaminare oxidativa, urmata de formarea acidului fenilacetic si prin glicin-conjugare, prin p-hidroxilare si prin glucuronoconjugare. Se elimina renal intr-o proportie maxima in primele 4 ore dupa absorbtie, eliminarea fiind favorizata de pH-ul urinar scazut. Amfetaminele sunt excitante ale sistemului nervos central. Ca efect imediat, se inregistreaza cresterea activitatii psihice la animale. De asemenea, atenueaza senzatia de oboseala marind rezistenta la eforturile fizice. Utilizarea lor pentru obtinerea acestor efecte este insa periculoasa, oboseala fiind de fapt mascata, instalandu-se in final o stare de epuizare. Prin administrarea unor doze mari, dupa incetarea efectului primar de stimulare, celula nervoasa are un nivel functional inferior celui anterior, producandu-se efecte grave, uneori fatale, prin deprimarea centrilor vitali. Folosirea un timp mai indelungat a amfetaminelor conduce la cresterea tolerantei si inducerea farmacodependentei. La nivelul sistemului nervos vegetativ determina o actiune adrenomimetica de 100 de ori mai redusa decat adrenalina. In asociere cu antidepresive triciclice se produce un sinergism de potentare. Intoxicatia acuta se caracterizeaza prin tulburari gastrointestinale (uscaciunea gurii, voma, dureri abdominale, diaree), tulburari neuropsihice (agitatie, halucinatii, trmuraturi, hiperreflectivitate), efecte cardiovasculare (tahicardie, hipertensiune urmata de hipotensiune) si manifestari cutanata. Uneori se instaleaza coma convulsiva, colapsul cardiovascular si exitus. Efectele adverse se caracterizeaza prin tulburari digestive ( reducerea apetitului, dureri abdominale, tulburari de tranzit), tulburari cardiovasculare (hipertensiune, tahicardie, mai rar colaps), tulburari neuropsihice (halucinatii, delir, stari depresive), tulburari de mictiune.

12. EfedrinaEfedrina este o amina simpaticomimetica folosita in general ca stimulant, inhibitor al poftei de mancare si decongestionant. Drogul este un alcaloid extras din diverse specii ale genului Ephedra si este folosit in special in medicina chineza.

Fig.11 Structura plana a efedrinei

Fig. 12 Ephedra distachya

Dupa cum se vede din formula chimica, difera de adrenalina prin lipsa celor doi oxidrili din ciclul benzenic si prin faptul ca poseda o grupare metil la catena laterala. Datorita faptului ca are doi atomi de carbon asimetrici, poseda 4-stereoizomeri: 1-efedrina, d-efedrina, 1-pseudoefedrina, d-pseudoefedrina si bineinteles, compusii racemici respectivi. Cea mai pronuntata activitate farmacodinamica o au 1-efedrina si d-pseudoefedrina. Efedrina se absoarbe la nivelul tubului digestiv. Se metabolizeaza si se elimina in cea mai mare parte sub forma metabolizata. La caine, 80% dintr-o doza administrata intraperitoneal se excreta sub forma de norefedrina, circa 1% se elimina sub forma de phidroxinorefedrina si 0,3% p-hidroxiefedrina. Procesul de demetilare este foarte rapid, intr-o ora se demetilizeaza circa 60%. Se pare ca o parte din efectele sale se datoreaza norefedrinei. Aplicata local, ca si in urma administrarii per os sau parenteral, se produce midriaza. Efedrina are actiune bronhidilatatoare, mai putin prompta si nu atat de intensa ca si cea a adrenalinei, dar este de durata mai lunga. La administrarea intravenoasa si per os, efedrina determina o crestere a presiunii arteriale, dilata vasele coronare, nu afecteaza direct miocardul, stimuleaza sistemul nervos central, avand efecte similare cu cele ale amfetaminelor, dar mai reduse. Ca mecanism de actiune, efedrina este o amina simpaticomimetica mixta. Cea mai mare parte din efectele sale se datoreaza componentei indirecte. Efedrina se foloseste ca decongestiv nazal sub forma de solutie 1-1,5%. O utilizare importanta este in tratamentul astmului. In caz de intoxicatie se pot observa modificari cardiovasculare (tahicardie, aritmie cardiaca, vasoconstrictie cu hipertensiune), modificari dermatologice (traspiratie), modificari gastrointestinale (anorexie, gura uscata), modificari neurologice (insomnie, cefalee, ameteala, halucinatii, agitatie), modificari respiratorii ( dispnee, edem pulmonar).

13. CatinonaCatinona sau benzoiletanamina este un alcaloid monoaminic produs de arbustii de Catha edulis (khat) si este din punct de vedere chimic, asemanator cu efedrina si alte amfetamine. Catinona are actiune simpatomimetica indirecta avand proprietati eliberatoare de catecolamine atat la nivelul sinapselor centrale dopaminergice si serotoninergice, cat si la nivelul situsurilor de stocare periferica a noradrenalinei. Mecanismul de actiune este asemanator amfetaminelor ceea ce explica efectele stimulante de la nivelul SNC.

Fig.13 Structura plana a catinonei

Fig. 14 Catha edulis

In cazul intoxicatiei acute cu cationa se pot observa stari de iratibilitate, insomnie, halucinatii, atacuri de panica, scaderea apetitului, cresterea tensiunii arteriale, cresterea frecventei respiratorii.

14. MescalinaMescalina este un alcaloid psihedelic din clasa derivatilor fenetilaminici intalnit in mod natural in cactusul peyote (Lophophora williamsii), in cactusul San Pedro (Echinopsis pachanoi), in cactusul Torta peruviana (Echinopsis peruviana) si intr-un numar de alti membri ai familiei Cactaceae. Acesta este gasit de asemenea in cantitati mici si in plante din familia Faceceae.

Fig.15 Structura plana a mescalinei

Fig.16 Lophophora williamsii

In intoxicatia acuta cu mescalina apare deprimarea sistemului nervos central, stari de anxietate, cresterea ritmului cardiac, ameteli, diaree, voma si cefalee. Moartea poate surveni prin colaps cardiovascular si paralizie respiratorie.

15. TratamentHalucinatiile produc foarte rar toxicitate daunatoare vietii. Sedarea cu benzodiazepine este de obicei suficienta pentru a trata hipertensiunea, tahicardia si hipertermia. Benzodiazepinele raman punctul de baza al terapiei, in timp ce efectele sedative pot diminua efectele simpatice atat endogene cat si exogene. Pentru cea mai mare parte, hidratarea, sedarea, un mediu linistit si observarea permanenta pot fi suficiente pentru a preveni mortalitatea in caz de supradozare. In cazul pacientilor care prezinta reactii disforice, se recomanda sa fie asezati in spatii linistite cu cat mai putini stimuli. Agitatia frecventa, disforia impreuna cu semne ale instabilitatii autonomice, pot fi tratate de obicei prin administrare de benzodiazepine. Rolul antipsihoticelor in controlul agitatiei induse de halucinatii este neclar. Haloperidolul, risperidonul si ziprasidonul pot ajuta controlul unui pacient foarte agitat. De retinut, haloperidolul si respiridonul pot inrautati simptoamele vizuale si pot crea panica, crescand frecventa halucinatiilor. In cazul psihozei prelungite se recomanda tratament pe termen lung cu antipsihotice. In cazul in care substantele au fost ingerate recent se aplica spalatura gastrica, urmata de administrarea unui purgativ salin, epurarea renala si tratament simptomatic (sedare cu derivati barbiturici cu actiune rapida si asistenta circulatiei).

BIBLIOGRAFIE

1. Toxicologie veterinara vol. I Victor Crivineanu, Gheorghe Valentin Goran Ed. Printech 2004, Bucuresti 2. Farmacoterapie, farmacotoxicologie, farmacovigilenta in medicina veterinara Maria Crivineanu, Constantin Statescu, Victor Crivineanu Ed. Fundatiei Romania de maine 1999, Bucuresti 3. Farmacologie veterinara Maria crivineanu Ed. Fundis 2005, Bucuresti 4. Clinical veterinary toxicology Konnie H. Plumlee Ed. Elsevier 2004, Saint Louise, Missouri 5. Veterinary toxicology : Basic and clinical principles Ramesh C. Gupta Ed. Academic Press 2007, New York 6. Veterinary pharmacology and therapeutics - Jim E. Riviere,Mark G. Papich Ed. Willey Blackwell 2009, Iowa 7. Goldfrank's toxicologic emergencies - Lewis R. Goldfrank,Neal Flomenbaum Ed. The McGraw-Hill Companies, Inc. 2006, USA 8. http://en.wikipedia.org