UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI, FACULTATEA DE ISTORIE, MASTER ISTORIA SI PRACTICA RELATIILOR INTERNATIONALE ANUL I, SEMESTRUL II

INTERESELE GEOPOLITICE SI

GEOSTRATEGICE IN ZONA EXTINSA A MARII NEGRE

GEOPOLITICA

DAN ZOTA, AN I, master I.P.R.I

6/18/2012

2

Dinamica cooperării în arealul Mării Negre este puternic influenţată de mutaţiile ce au avut

loc în Europa, Orientul Mijlociu şi Asia în ultimii ani. Europenii din centrul şi vestul

continentului păşesc cu vigoare spre unitate. Este soluţia majoră pe care ei o întrevăd pentru

realizarea interdependenţelor necesare înfăptuirii solidarităţii active în vederea reducerii

decalajelor de dezvoltare, afirmării şi funcţionării democratice a statelor, creşterii standardului de

viaţă, rezolvării problemelor de mediu şi eliminării ameninţărilor teroriste şi de orice natură la

adresa „bătrânului continent“.

Bazinul Mării Negre şi zona adiacentă acestuia reprezintă graniţa dintre culturi, religii,

mentalităţi, ideologii şi sfere de influenţă pe cât de multiple şi individualizate, pe atât de

diversificate şi intercondiţionate. Sfârşitul războiului rece, dispariţia lumii bipolare au permis

afirmarea şi consacrarea unor noi actori statali, dezvoltarea pe bază de parteneriat şi încredere a

dialogului politic şi a cooperării internaţionale, concomitent cu extinderea rapidă a valorilor

democraţiei pluraliste şi a economiei de piaţă. În aceste condiţii, s-a afirmat tot mai evident

necesitatea respectării drepturilor omului în condiţiile asigurării bunăstării şi prosperităţii

individuale, într-o lume mai sigură şi mai stabilă.

Zona de contact intre civilizatii, de comunicare, de schimburi ori de confruntare, regiunea

Marii Negre se impune de timpuriu in istoria europeana ca o regiune distincta. Drumurile

comerciale, conexiunile dintre vechi si celebre rute comerciale ce sunt situate in acest areal,

precum drumul “de la varegi la greci”, caile comerciale ce leaga Europa centrala si occidental de

malurile Marii Negre si, de aici, prin intermediul cunoscutului “drum al matasii”, de Orientul

Indepartat, pentru timpurile istorice, ori actuala retea de transport a petrolului caspic ce strabate

aceasta regiune catre Europa occidental i-au proiectat arealului largit al Marii Negre statutul de

“pod” sau “punte” intre batranul continent si Asia Centrala. Regiunea extinsa a Marii Negre si

evolutiile mediului sau de securitate in perioada post-Razboi Rece s-au constituit ca subiect

independent de studiu destul de tarziu si in conjunctie cu alte arii specific de interes.

Deşi Bazinul Mării Negre atrage interesul politic economic şi militar al organizaţiilor

europene şi transoceanice intr-o măsură mai mică decat Bazinul Mării Mediterane, in ultima

perioadă se constată o mai atentă abordare a problemelor din acest spaţiu atat de către statele

riverane, cat şi de alte state europene şi nu numai.

3

Interesul pentru zona Mării Negre este determinat de situarea acesteia la intersecţia a trei

zone geopolitice şi geostrategice europene de importanţă deosebită (Europa Centrală, Europa de

Sud şi Europa Răsăriteană), de apropierea faţă de zona fierbinte a Orientului Mijlociu, fiind

totodată, o poartă de ieşire la Oceanul Planetar pentru Romania, Bulgaria, Ucraina şi ţările

transcaucaziene, dar şi un segment din graniţa de sud a fostei U.R.S.S. şi limita de nord a

flancului sudic al NATO. In zona Mării Negre se află importante bogăţii marine şi submarine,

precum şi numeroase porturi civile şi militare. Marea Neagră include insă şi un segment din

filiera traficului de stupefiante din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu către Occident. Nu in

ultimul rand trebuie avute in vedere traseul viitoarei magistrale energetice TRACECA, precum şi

alte rute prognozate pentru transportul hidrocarburilor din zona Mării Caspice şi din Asia

Centrală.

Dezvoltarea inegală a statelor adiacente Mării Negre şi interesele concurente care s-au

manifestat permanent in acest spaţiu au influenţat direct relaţiile dintre statele din regiune. Există

un număr considerabil de riscuri şi ameninţări care ar putea declanşa noi conflicte politice sau

chiar militare.

Intre acestea pot fi enumerate: instabilitatea internă din statele formate după destrămarea

URSS-ului, ca şi lipsa unui sistem de securitate zonal sau European, miza economică declanşată

de exploatarea şi transportul petrolului din zona Mării Caspicei, crima organizată şi comerţul cu

arme şi narcotice.

Vidul de securitate din zona Mării Negre, rezultat in urma destrămării Uniunii Sovietice,

este in curs de a fi umplut, fiind evidentă intensificarea activităţii militare a NATO in bazinul

Mării Negre. Dacă in 1990 au intrat in porturile de la Marea Neagră 7 nave de luptă, in 1996 au

intrat 29 nave de luptă care au totalizat o prezenţă de 400 de zile, pentru ca, in 1997 cifrele să se

dubleze. Consolidarea prezenţei NATO in această zonă atestă faptul că flancul sud-estic al

Alianţei se deplasează din Marea Mediterană in Marea Neagră.

Bazinul Mării Negre concentrează insă arsenale militare importante, justificate de

abundenţa conflictelor şi situaţiilor de confruntare de pană acum, dar şi de situarea in trecut a

URSS-ului şi a Turciei in blocuri militare opuse. Echilibrul militar in această zonă a suferit in

ultimii ani schimbări semnificative,

Federaţia Rusă trebuie să facă faţă problemelor economice cu care se confruntă şi disputei

cu Ucraina in privinţa partajării Flotei Mării Negre. De asemenea, prin refuzul Ucrainei şi

4

Georgiei de a adera la Tratatul de la Taşken, sistemul de securitate al CSI preconizat pentru zona

Mării Negre nu s-a putut dezvolta.

Situaţiile conflictuale latente, unele fără a implica in mod direct bazinul Mării Negre (criza

transnistreană, diferendele dintre Grecia şi Turcia in Marea Egee, problema kurdă, relaţiile

rusoucrainiene), contribuie la menţinerea unui climat de insecuritate regională, afectand in forme

şi grade diferite relaţii dintre statele situate in această zonă.

Federaţia Rusă protejează “patrimoniul naţional”. Pe plan militar-strategic, Federaţia Rusă

acordă o atenţie deosebită zonei Mării Negre, fiind preocupată de eventualele ameninţări din

direcţia sudică. Din acest motiv sunt menţinute la un nivel inalt de pregătire şi inzestrare trupele

din Regiunea Militară Caucazul de Nord, precum şi bazele militare din Armenia -Gruzia,

Abhazia şi Azeria. Rusia consideră că statele din zona Mării Negre trebuie inglobate intr-un

sistem de securitate european controlat de OSCE. Pe plan economic, pentru Rusia, ieşirea la

litoralul Mării Negre este socotită o componentă a “patrimoniului naţional”, controlul economic

al zonei oferind posibilitatea valorificării resurselor de materii prime şi energie.

Prezenţa masivă a companiilor americane şi vest-europene in bazinul petrolifer caspian şi

central asiatic precum şi proiectele de transport al petrolului pe rute care ocolesc Rusia, sunt

apreciate la Moscova acte de agresiune economică din partea Occidentului. Rusia urmăreşte ca

statele de la graniţele sudice să rămană in sfera sa de influenţă, opunandu-se tendinţelor

Occidentului de a-şi extinde controlul in zonă, considerand că in această etapă regiunea Mării

Negre nu este o prioritate a Alianţei Nord-Atlantice.

In tentativa de a-si conserva rangul de Mare Putere, Rusia depune eforturi pentru a-si pastra

statutul de a doua mare putere nucleara si militara a lumii, de factor international activ, de

autoritate dominanta in CSI. Pe plan economic, exporturile petroliere le-au egalat pe cele saudite,

avand azi excedente impresionante de bani, dar integrarea deplina in economia mondiala inca nu

s-a realizat.Hidrocarburile, exportate de firme gigant controlate de stat, s-au transformat in

instrumente de politica externa.

Totusi este clar ca Rusia nu abandoneaza traditionalele sale pozitii la Marea Neagra si

incearca, in noile conditii geopolitice, sa-si afirme prezenta preeminenta. Mijloacele folosite-de

la “arma” energiei la prezenta fizica (baze militare, PK in conflicte “inghetate”), de la absortie de

forta de munca la investitii in sectoare strategice ale “vecinatatii apropiate”-sunt folosite separat

sau impreuna pentru a pastra cat mai mult si cu legaturi tot mai puternice fostul spatiu imperial.

5

Turcia, pivotul intereselor NATO.

Turcia este considerata in literatura de specialitate ca fiind a doua putere regionala in

ZEMN, dupa Rusia. Cu o suprafata de 780.580 de km2, cu 74,3 milioane de locuitori, ea si-a

manifestat, dupa prabusirea URSS, interesul sporit in Caucazul de Sud si Asia Centrala locuite

de populatii turcice.

Obiectivul politic esenţial al Turciei, după dezmembrarea URSS-ului, este obţinerea

statutului de putere regională cu interese majore in bazinul Mării Negre in Caucaz şi Asia

Centrală. Interesul atragerii statelor cu populaţia turcofonă intr-o comuniune, demers incurajat de

Occident şi SUA pentru a contracara expansiunea fundamentalismului islamic de tip iranian, i-a

determinat pe factorii politici din Turcia să lanseze tema lumii turceşti de la Adriatică la Marele

Zid Chinezesc. Ankara a pierdut sprijinul oferit iniţial, in condiţiile dialogului SUA-Rusia, iar

scăderea entuziasmului Turciei pentru sprijinirea popoarelor turcofone din spaţiul ex-sovietic se

datorează convingerii că, pe termen scurt, noile state conturate pe teritoriul fostei URSS nu pot fi

scoase de sub influenţa Moscovei.

Turcia se consideră, din punct de vedere militar, pivotul intereselor NATO in această zonă

şi acţionează pentru a sprijinii ţările candidate la NATO (Bulgaria, Romania), precum şi statele

exsovietice participante la programul PpP.

UCRAINA INTRE NATO SI RUSIA

Un alt stat important in ZEMN, este UCRAINA. Stat care si-a afirmat vointa de a deveni

actor major in bazinul Marii Negre inca din 1991, asa cum o demonstreaza indelungata

competitie cu Rusia pentru baza navala ex-sovietica de la Sevastopol si viitorul flotei sovietice

din Marea Neagra. La o populatie de 46,4 milioane de locuitori, ponderea minoritatii ruse se

ridica la 20%. Au loc discutii intre Kiev si Moscova asupra statutului rusofonilor, cu privire la

folosirea limbii ruse sau despre tranzitul de hidrocarburi spre Occident. Federatia Rusa isi

mentine importanta baza navala de la Sevastopol, plasata in Crimeea.

Instalat la sfarsitul anului 2004, regimul presedintelui V. Iuscenko si-a manifestat orientarea

spre NATO si UE, fara a ignora relatiile speciale cu Federatia Rusa. Kiev-ul s-a implicat direct in

solutionarea crizei din Transnistria si, mai ales in anii 2007-2008, a dat semen ca doreste sa

rezolve diferendele cu Romania in problema Canalului Bastroe si cea a delimitarii zonei Insulei

Serpilor. De asemenea, Ucraina a propus Uniunii Europene construirea in comun a unei

conducte, White Stream, prin care gazul din Asia Centrala ar putea ajunge in Occident, via

6

Ucraina. In aprilie, 2009, UE a propus sa modernizeze infrastructurile energetice ale Ucrainei,

fapt ce a propus iritare la Moscova, deoarece Rusia a considerat aceasta decizie “unilaterala” a

Uniunii Europene ca fiind contrara intereselor sale in regiune. In mai 2009, ministrul rus de

Externe, S. Lavrov, a criticat si Parteneriatul Estic, initiativa UE pentru tarile din bazinul Marii

Negre, acuzand anumite interese de putere ale europenilor in zona de interes a Rusiei.

Criza economica de la finele anului 2008 a lovit si economia ucrainiana, in ciuda cresterii

medii a PIB-ului cu 6,8% in acel an, iar tara a cautat sa se imprumute la FMI si la alte banci

europene si mondiale. In 2008, inflatia a crescut rapid, ajungand la 26%, moneda nationala-

grivna –s-a devalorizat cu cca 40% fata de dolarul American, iar productia industrial se afla si ea

in declin dramatic. Economia se bazeaza in proportie de 60% pe exporturi, iar 40% din acestea

sunt reprezentate de metale feroase. Atuul major al Ucrainei este ca pe teritoriul sau tranziteaza

cca 80% din gazele rusesti destinate zonei UE, insa, la randul ei, Ucraina este extrem de

dependent de gazul rusesc, cu putine alte alternative.

Dilema strategica a politicii externe ucrainiene a devenit evidenta pe 21 aprilie 2010, cand

noul presedinte filo-rus V. Ianukovici a semnat un acord un acord cu Rusia prin care Ucraina va

importa gaz cu 30% mai ieftin, in schimb flota rusa de la Sevastopol va putea ramane acolo pana

in anul 2042. Dat fiind clivajul aproape paritar al opiniei publice, intre adeptii Occidentului si cei

ai apropierii de Rusia, decizia prezidentiala ar putea fragiliza si mai mult stabilitatea ucraineana

si va face oricum guvernarea tarii mult mai dificila. In acelasi timp, perspective integrarii in

NATO se indeparteaza vizibil, din cauza prezentei fortelor ruse pe teritoriul acestui stat.

Strategia Romaniei fata de Zona Extinsa a Marii Negre

Prin pozitia sa geografica si traditia istorica, Romania nu avea cum sa ignore acest

areal.Romania, al saptelea stat din Uniunea Europeana din punct de vedere demographic, cu cei

21,6 milioane de locuitori ai sai, controleaza Delta Dunarii si Gurile Dunarii si 245 km de litoral

maritime, cu zone de exclusivitate aferenta, avand o pozitie strategic la tarmul de vest al Marii

Negre.

Ca forta economica, Romania se plaseaza la nivelul de mijloc, intre Federatia Rusa si Turcia,

in imediata apropiere a Ucrainei si inaintea Bulgariei si statelor din Caucazul de Sud.Schimbarile

sale economice sunt orientate in proportie de 70% spre UE. Bucurestiul promoveaza o orientare

proprie de cooperare la Marea Neagra, corelata cu obiectivele NATO SI UE. Ca stat membru al

7

NATO si UE, Romania este pe deplin constienta de necesitatea de a-si armoniza politica regional

in ZEMN cu cea formulate de aceste organizatii, in cazul in care asemenea pozitii comune exista.

Interesul Romaniei se leaga atat de aspectele economice, cat si de cele militare si de securitate.

Romania a lansat in 2006 initiativa Forumul Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat, prin

care a dorit sa adune laolalta tarile member UE si NATO si cele riverane Marii Negre spre a

spori nivelul de cooperare, castig reciproc si a elimina focarele de conflict si neintelegerile.

In mod similar, actualmente statul roman a militat pentru aparitia unei dimensiuni a Marii

Negre in cadrul Politicii Externe si de Securitate a UE, precum si pentru o atentie sporita

acordata de NATO statelor pontice si celor din Caspica. Ideal ar fi sa existe o strategie comuna a

UE si NATO pentru ZEMN, dar in lipsa acesteia este necesara o armonizare a pozitiilor si

intereselor celor doua organizatii.

Diplomatia de la Bucuresti a contribuit la redactarea documentului Sinergia Marii Negre al

UE, lansat in 2007 si menit a pune bazele unei cooperari mai intense cu tarile din Regiunea

extinsa a Marii Negre. Formatul “Black Sea Synergy” prevede intalniri regulate intre ministrii de

Externe ai statelor riverane Marii Negre si “troika” aflata periodic la conducerea UE. Noua

strategie se bazeaza, desigur, pe Politica Europeana a Vecinatatii, dar sip e revitalizarea unor

organizatii regionale de cooperare precum BSEC si Forumul Marii Negre. Noile proiecte se

refera la oferta de gaz si petrol si coridoarele de tranzitare dinspre Caspica si Asia Centrala, la

rezolvarea conflictelor inghetate si diminuarea tendintelor separatise, limitarea criminalitatii

transfrontaliere, a imigratiei ilegale, dezvoltarea societatilor civile in statele aflate in curs de

democratizare si protectia mediului, proiectarea unor noi coridoare de transport.

Grecia, lider al unei potenţiale Uniuni Balcanice.

Interesată in crearea unei Uniuni Balcanice, in cadrul căreia vrea să joace rolul de lider,

Grecia a inceput prin a propune infiinţarea unei mini-uniuni balcanice (proiect sprijinit de

Federaţia Rusă), in scopul limitării prezenţei americane in zona balcanică şi obţinerii bunăvoinţei

Moscovei pentru contracararea influenţei şi puterii Ankarei in zonă. Grecia se consideră interfaţa

dintre organismele euroatlantice şi statele care nu fac parte din aceste organisme, ca urmare a

faptului că este singurul stat din zonă membru NATO, UE şi UEO.

8

Crearea zonei de comerţ liber a Mării Negre nu este agreată de Grecia, considerand că

aceasta intră in contradicţie cu obligaţiile sale ca membră UE, ţările care ar urma să fie incluse

fiind incă departe de nivelul economic european.

Iniţiativa de Cooperare Economică la Marea Neagră (CEMN), ale cărei baze au fost puse de

Turcia in 1992, afirma intenţia statelor semnatare (11 membri cu drepturi depline, printre care şi

Romania, şi 7 membri cu statut de observatori, intre care se numără Austria, Israel, Polonia,

Tunisia şi Italia) de a dezvolta o cooperare economică largă, contribuind la proiectul OSCE de

transformare a regiunii Mării Negre intr-o zonă a păcii, stabilităţii şi prosperităţii.

O sumară privire de ansamblu ne permite să observăm că CEMN reprezintă un spaţiu intins

de aproape 20 de milioane km.2 variat din punct de vedere geografic, bogat in resurse naturale şi

o piaţă de circa 350 de milioane de consumatori. In privinţa potenţialului economic, dacă unele

state membre ale CEMN beneficiază de o industrie dezvoltată, tehnologii avansate şi forţă de

muncă specializată, majoritatea membrilor sunt ţări in tranziţie care au nevoie de tehnologii

moderne, management bun şi o productivitate ridicată pentru a deveni competitive pe piaţă. O

parte a statelor membre CEMN este dependentă de surse de energie externe, iar zona adiacentă

Mării Negre este săracă in infrastructuri moderne de comunicaţii, telecomunicaţii şi transport de

energie.

Astfel, principalele domenii de cooperare stabilite de CEMN sunt: comunicaţii,

transporturi, energie, protecţia mediului, comerţ şi turism. Proiectele de dezvoltare regională

intocmite pană in prezent prevăd, printre altele, interconectarea reţelelor electrice cu sistemele

din vestul Europei, dezvoltarea infrastructurilor de transport (sunt vizate in special coridoarele

Creta - Dunăre, Marea Neagră - Marea Adriatică şi Marea Baltică – centrul Rusiei - Marea Azov

- Marea Neagră), construirea de oleoducte şi gazoducte, precum şi interconectarea sistemelor de

telecomunicaţii cum ar fi proiectul ITUR, care prevede asigurarea legăturii prin cablu optic

submarin intre Italia, Turcia, Ucraina şi Rusia proiectul KAFOR, care urmăreşte realizarea

legăturii prin fibră optică intre Turcia, Bulgaria, Romania şi Republica Moldova.

Statele riverane Mării Negre sunt interesate de crearea unui cadru de stabilitate şi securitate

in care să se deruleze proiectele de cooperare şi dezvoltare economică şi socială.

Dacă CEMN se va transforma in cursul acestui an intr-un organism internaţional este

posibil ca dimensiunea securităţii regionale să capete contur. In ceea ce priveşte cooperarea in

9

domeniul securităţii, există doar propuneri ale unor state (Ucraina in mod special) care vizează

următoarele aspecte:

constituirea unui organism tradiţional care să gestioneze aspectele crimei organizate şi

traficului ilegal in bazinul Mării Negre;

incheierea unor acorduri privind limitarea exerciţiilor navale la scară mare, la cel mult

două pe an, la care să participe observatori din ţările riverane;

semnarea unui acord intre ţările adiacente privind interzicerea oricăror manevre sau

exerciţii in zona stramtorilor din Marea Neagră;

semnarea unui memorandum in care să se arate că statele participante membre ale

CEMN,vor desfăşura preponderent, exerciţii militare şi manevre comune in zonă cu

acele state care facparte din CEMN;

semnarea unui memorandum de către ţările din zona Mării Negre asupra inadmisibilităţii

folosirii, intr-o formă directă sau nu, a forţelor navale unele impotriva altora;

adoptarea de către ţările din bazinul Mării Negre a Declaraţiei privind refuzul de a-şi

pune la dispoziţie teritoriile pentru executarea unor acte agresive şi subversive impotriva altor

ţăridin bazinul Mării Negre.

Romania este interesată de consolidarea relaţiilor de bună vecinătate cu toate statele din

bazinul Mării Negre, in scopul asigurării stabilităţii şi securităţii. CEMN reprezintă, din

perspective intereselor ţării noastre pe termen lung, un mijloc complementar al dezvoltării

economice şi element de grăbire a integrării europene. Pentru Romania şi intreaga zonă a Mării

Negre transformarea CEMN intr-un organism internaţional şi extinderea cooperării in domeniul

securităţii regionale este considerată benefică.

Constituirea euroregiunilor “”Prutul superior” şi “Dunărea de jos”, precum şi a “Zonei libere

Constanţa”oferă avantaje şi oportunităţi deosebite pentru afaceri in spaţiul economic al Mării

Negre. Atragerea fluxurilor de hidrocarburi, gaze, bumbac şi alte produse din Asia Centrală şi

bazinul Caucaz - Caspica pe traseul Constanţa - Piteşti - Pancevo (Serbia) – Trieste reprezintă

calea directă şi avantajoasă pentru transportul acestor produse spre Europa Occidentală. In acest

context, inscrierea Romaniei pe noul “Drum al mătăsii”, TRACEKA, constituie un obiectiv

strategic al momentului, deosebit de important.

10

CONCLUZII

Pe termen scurt şi mediu, bazinul Mării Negre şi zona adiacentă acestuia vor rămâne un

spaţiu activ din punct de vedere al evenimentelor politice, economice şi chiar militare care ar

putea afecta securitatea regională şi globală. Potenţialul conflictual existent în zonă, de la

conflictele „îngheţate“ la cele în stare latentă şi în derulare, coroborate cu existenţa unor grupări

teroriste şi elemente ale crimei organizate, precum şi cu interesul crescând al unor actori statali şi

non statali faţă de resursele strategice din Caucaz, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu şi de nevoia

controlului accesului la acestea, va determina o concentrare substanţială de forţe, mijloace şi, nu

în ultimul rând, de investiţii importante.

În aceste condiţii, este posibil ca, în următorii 10-15 ani, bazinul Mării Negre şi zona

adiacentă acestuia să devină nu numai element de dispută, ci şi cheia securităţii regionale şi

continentale.

Regiunea extinsă a Mării Negre trebuie să se afle în epicentrul eforturilor occidentale de a

proiecta stabilitate într-un spaţiu european lărgit şi dincolo de acesta.Interfaţa dintre comunitatea

euroatlantică şi Orientul Mijlociu trece prin regiunea extinsă a Mării Negre. Provocarea cu care

se confruntă generaţia actuală, aceea de a proiecta un climat de stabilitate în Orientul Mijlociu,

va fi susţinută considerabil de stabilitatea şi de succesul de durată obţinut în Regiunea Extinsă a

Mării Negre. Mecanismele şi alianţele aplicate şi construite de Europa şi de Statele Unite, cele

iniţiate la nivel regional în sensul coagulării eforturilor de colaborare în Balcani, Caucaz şi la

Marea Neagră se pot dovedi eficiente în abordarea pe termen lung aproblemei extinderii

democraţiei în Orientul Mijlociu.

Valoarea strategică a zonei Mării Negre va continua să crească pe măsura conştientizării

reale a importanţei sale de către toţi actorii politici cu interese în regiune, globali şi regionali, şi a

definirii şi aplicării unor politici specifice.

Poziţia geopolitică particulară pe care a dobândit-o zona Mării Negre înansamblul relaţiilor

internaţionale demonstrează că această zonă a depăşit faza în care putea fi considerată o zonă-

tampon. Ea se dezvoltă în prezent mai degrabă ca o verigă majoră între arealul strategic

euroatlantic şi cel ce cuprinde Orientul Mijlociu, Marea Caspică şi Asia Centrală. Zona Mării

Negre se situează astfel în punctul nodal al celor două fluxuri strategice majore care – situate pe

acelaşi traiect, dar evoluând în sensuri contrare – leagă cele două areale strategice. Este vorba, pe

de o parte, de fluxul dintre producătorul de energie (Orientul Apropiat, Marea Caspică şi Asia

11

Centrală) şi consumatorul de energie (comunitatea euroatlantică) şi, pe de altă parte, de fluxul

dintre producătorul de securitate (comunitatea euroatlantică) şi consumatorul de securitate

(Orientul Mijlociu şi Asia Centrală).

O strategie coerentă, cu rezultate pe termen lung, trebuie să aibă ca centru de greutate

parteneriatele multilaterale regionale şi un dialog politic intensificat între toţi actorii statali şi

nonstatali ce acţionează în zonă, aceasta fiind o soluţie viabilă în edificarea stabilităţii şi

securităţii în Zona Extinsă a Mării Negre.

12

BIBLIOGRAFIE :

Asmus, R.D., Jackson, B.P., 2004 “ The Black Sea and the frontiers of freedom”, in

Policy Review, iunie.

Bratianu, G.I., 1998, Marea Neagra. De la origini si pana la cucerirea otomana,

vol.1, Meridiane, Bucuresti.

Bugajski, J., 2005, Pacea Rece. Noul imperialism al Rusiei, Casa Radio, Bucuresti.

Fontaine, A., 1992, Istoria Razboiul Rece, vol III, Editura Militara, Bucuresti.

Goncharenko, A., 2002, “Caspian-Black Sea new security challenges and the

regional security structures”, in The Quaterly Journal.