Aspecte teoretice şi metodologice privind tratamentul contabil acordat

instrumentelor financiare

4.1. încadrarea conccptuală a instrumentelor financiare; tipologii de

instrumente financiare

4.1.1. Accepţiuni tcorcticc

Pentru o mai bună perccpţie asupra criteriilor calitative pe care situaţiile financiar- contabilc ar trebui

să le îndeplinească, este obligatoriu să pornim demersul nostru cognitiv de la noţiunile specifice cu care

operează contabilitatea societăţilor de servicii de investiţii financiare. Esenţială din acest punct de vedere este

conotaţia exactă pe care normalizatorul a dat-o termenului de active ale pieţelor organizate şi corespondentul

său în sfera reglementărilor contabile internaţionale.

Societăţile de scrvicii de investiţii financiare sunt persoane juridice înfiinţate în scopul desfigurării de

activităţii financiare în cadrul pieţei de capital şi prin urmare sunt supuse unor reglementări prudenţialc

menite să asigure protecţie maximă investitorilor. în ccca ce priveşte modul de angajare a activului unei

societăţi de scrvicii de investiţii financiare, în mod cert nu există raţiuni care să determine imobilizarea

acestuia cu preponderenţă în active tangibile. Societatea de servicii de investiţii financiare trebuie să-şi

investească resursele în active lichide pentru a fi capabilă să satisfacă potenţialele cereri ale clicnţilor

manifestate la un moment dat. Structurile bilanţicrc cele mai relevante, privite prin prisma evaluării poziţiei

financiare şi a expunerii, sunt capitalul iniţial şi instrumentele financiare incluse în portofoliul tranzacţionabil

al societăţii.

Portofoliul tranzacţionabil al unei societăţi de servicii de investiţii financiare (trading book) include

în structura sa următoarele trei componente de bază:

- poziţiile proprii dc instrumente financiare şi mărfuri deţinute în scopul revânzării, care au fost apropriate

pentru a beneficia pc termen scurt de diferenţele dc preţ sau de rata dobânzii, poziţiile dc instrumente

financiare şi mărfuri rezultate din vânzări şi cumpărări simultane realizate în cont propriu sau poziţiile

deţinute pentru a acoperi alte elemente din portofoliul tranzacţionabil;

- expunerile datorate tranzacţiilor nedccontate, tranzacţiilor incomplete şi instrumentelor financiare

derivate tranzacţionate în afara pieţelor reglementate, cele datorate contractelor repo şi operaţiunilor de

oferire dc titluri sau mărfuri cu împrumut şi o seric dc expuneri datorate contractelor reverse repo şi

operaţiunilor dc luare dc titluri sau mărfuri cu împrumut:

- expunerile sub forma taxelor, comisioanelor, dobânzilor, dividendelor şi marjelor dc instrumente

derivate tranzacţionale pc o piaţă reglementată, în legătură directă cu elementele cuprinse în portofoliul

tranzacţionabil.

Este o realitate de necontestat faptul că o parte semnificativă a resurselor unei societăţi dc scrvicii dc

investiţii financiarc sunt angajate în instrumente financiare diverse, dc la simple acţiuni până la cele mai

sofisticate derivate, iar gradul de diversificare a acestora şi complexitatea lor vor evolua asccndcnt odată cu

dezvoltarea pieţei dc capital. în accst context, s-a considerat importantă pentru prezentarea metodologică

ulterioară o delimitare teoretică a instrumentelor financiarc.

Instrumentele financiare sunt contractc care generează simultan un activ financiar pentru o societate

şi o datorie financiară sau un instrument de capital propriu pentru o altă socictatc.

Activele unei societăţi se clasifică în două categorii distincte: active reale, care sunt în fapt bunuri

tangibile şi intangibile cc pot fi utilizate conform obicctului de activitate, pentru obţinerea unor profituri

potenţiale şi active financiare concretizate în înscrisuri ce conferă drepturi băneşti curente sau viitoare

rezultate în urma valorificării acestora.

„Activele financiarc reprezintă corespondentul monetar ai activelor reale şi ele relevă caracterul dual

al economiei de piaţă: economic reală, respectiv procese materiale dc producere a bunurilor şi serviciilor

necesare pentru consumul individual sau pentru reluarea producţiei şi economic simbolică sau financiară,

adică procese dc lip informaţional, reprezentate de mişcarca banilor şi hârtiilor de valoare.”1

Conform literaturii de specialitate, activele financiare sunt clasificate funcţie de emitent în:

active bancare, specifice operaţiunilor exccutate de bănci şi alte instituţii similare care sunt ncnegociabile,

sunt purtătoare de dobânzi şi au grad ridicat de siguranţă (risc scăzut);

- active financiare nebancare. specifice mediului investiţional, concretizate în titluri de valoare

negociabile.

Din cea de-a doua categoric fac parte:

a) activele monetare, negociabile pe piaţa monetară, corespunzătoare plasamentelor pe termen scurt şi

cu grad înalt de lichiditate;

b) activclc dc capital, negociabile pe piaţa de capital, corespunzătoare plasamentelor pe termen mediu

şi lung; ele permit şi obţinerea unor venituri viitoare în condiţiile asocierii deţinătorului cu riscul

activităţii respective;

- active hibride, care preiau din trăsăturile activelor bancare şi a celor nebancare.

Legea consolidată a pieţei de capital defineşte instrumentele financiare prin nominalizarea acestora

într-un mod cât mai exhaustiv. Ea include în această categoric valorile mobiliare, titlurile dc participare la

organismele dc plasament colectiv, instrumentele pieţei monetare, inclusiv titlurile de stat cu scadenţa mai

mică de un an şi certificatele de depozit, contractele futures financiare, inclusiv contractele similare cu

decontare de fonduri, contractele forward pe rata dobânzii, denumite FRA, swap-urile pe rata dobânzii, pe

curs de schimb şi pe acţiuni, opţiunile pe orice instrumente financiare, inclusiv contractele similare cu

decontare finală în fonduri (această categorie include şi opţiunile pe curs de schimb şi pe rata dobânzii),

instrumentele derivate pe mărfuri şi orice alt instrument admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată într-

un stat membru sau pentru care s-a făcut o ccrerc de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

Normalizatorul contabil încearcă o structurare a instrumentelor financiare pe criterii operaţionale

legate dc modul de expunere la risc a investitorului, delimitând în acest fel două clase distincte:

- instrumente primare sau valori mobiliare clasice de tipul titlurilor dc creanţă, de datorii sau de capitaluri

proprii;

- instrumente derivate, definite ca titluri de transfer al riscului între cele două părţi contractante în

schimbul unui instrument financiar.

4.1.2. Valorile mobiliare clasice

Valorile mobiliare clasice sunt instrumente financiarc negociabile, transmisibile prin tradiţiunc sau

prin înscriere în cont, care conferă drepturi egale pc categorie, dând deţinătorilor dreptul la o fracţiune de

capital social al emitentului sau un drept dc creanţă general asupra patrimoniului emitentului şi sunt

tranzacţionatc pc o piaţă reglementată, îndeplinesc calităţile mai sus specificate:

- acţiunile emise de socictăţi comerciale şi alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pc

piaţa de capital;

- titlurile dc stat, obligaţiunile emise dc administraţia publică centrală sau locală şi de societăţile

comerciale, precum şi alte titluri dc împrumut cu scadenţă mai marc dc un an, negociabile pe piaţa de

capital;

- drepturile dc preferinţă la subscrierea dc acţiuni şi drepturile de conversie a unor creanţe în acţiuni;

- alte instrumente financiarc negociate în mod obişnuit, cu excluderea instrumentelor de plată, cârc dau

dreptul dc a dobândi valori mobiliare echivalente celor menţionate mai sus, prin subscriere, schimb sau o

compensaţie băncască;

Acţiunile sunt instrumente de capital incluse în categoria valorilor mobiliare ce reprezintă relaţii dc

proprietate specifice emitenţilor organizaţi sub formă juridică de socictăţi comerciale pe acţiuni sau în

comandită pc acţiuni. Acţiunea inclusă în categoria valorilor mobiliare implică libera negociabilitatc a titlului

în cadrul unei pieţe reglementate, respectiv deschiderea emitentului.

Clauzele specifice acestor contracte sunt următoarele:

- Valoarea nominală a acţiunii este o mărime convenţional unitară, măsură a capitalului social şi este

notificată legal în actul constitutiv al socictăţii sau actul adiţional Ia actul constitutiv, în cazul majorărilor

de capital.

Acţiunile comunc asigură dreptul dc vot în cadrul adunării generale a acţionarilor cu privire la deciziile

legate de administrarea societăţii şi accesul la finanţare. Trebuie să menţionăm că există două tipuri dc

acţiuni: acţiuni comune, care se bucură dc toate drepturile juridice şi acţiuni preferenţiale, rezultate ca

urmare a dezmembrării unor drepturi ataşate acţiunii comune, acţionarul având în acest din urmă caz

dreptul la încasarea cu prioritate a unui dividend prestabilit, fără a beneficia însă de drept de vot în

adunarea generală a acţionarilor. Acţiunile preferenţiale sunt considerate investiţii cu venit fix. iar în cazul

dizolvării sau falimentului emitentului, plata contravalorii acestora se efectuează înaintea retumării

activului net contabil din lichidare celorlalţi acţionari. Emisiunea dc acţiuni preferenţiale se realizează

doar in urma deciziei acţionarilor cu drepturi depline, în condiţiile în care accştia sunt dispuşi să cedeze o

parte din dividende pentru a obţine un aport suplimentar dc capital în societate.

Privite sub aspectul modului dc manifestare a drepturilor conferite deţinătorilor, putem să delimităm

mai multe niveluri, funcţie de gradul de exercitare a controlului asupra emitentului:

a) poziţie minoritară - orice participare la capital care conferă acţionarului mai puţin dc 10% din

totalul drepturilor dc vot din adunarea generală a emitentului;

b) poziţie semnificativă - participarea acelei persoane care nemijlocit şi singură ori prin intermediul

sau în legătură cu alte persoane, acţionând în mod conccrtat, exercită drepturi aferente unor

acţiuni care cumulate fie ar reprezenta 10% din capitalul social al emitentului, fie i-ar conferi cel

puţin 10% din totalul drepturilor dc vot în adunarea generală;

c) poziţie dc control - orice participare Ia capital care conferă acţionarului semnificativ sau unui

grup de acţionari care acţionează in mod conccrtat cel puţin o treime din totalul drepturilor de vot

în adunarea generală a emitentului;

d) poziţie majoritară - orice participare la capital care conferă acţionarului semnificativ sau unui

grup dc acţionari care acţionează în mod conccrtat fie mai mult de jumătate din totalul drepturilor

de vot în adunarea generală a emitentului, fie drepturi de vot suficiente pentru a alege şi revoca

majoritatea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor emitentului;

e) poziţie majoritară absolută - orice participare la capital care confcră acţionarului semnificativ sau

unui grup dc acţionari care acţionează în mod conccrtat fie mai

mult de 75% din totalul drepturilor de vot in adunarea generală a emitentului, fie drepturi dc vot

suficiente pentru a alege şi rcvoca toţi membrii consiliului dc administraţie şi cenzorii

emitentului.

Acţiunile conferă dreptul deţinătorilor dc a sc pronunţa în legătură cu modul efectiv dc distribuire a

profitului rezultat şi dc a încasa o cotă parte sub forma dc dividend.

- în cazul situaţiilor dc lichidarc sau dizolvare, acţiunile confcră drept de proprietate asupra valorii reziduale

a activului patrimonial după dcducerca tuturor obligaţiilor asumate dc socictatc, care poartă denumirea dc

activ net de lichidarc sau dizolvare.

- Diferenţa pozitivă sau negativă dintre preţul de emisiune al acţiunii şi valoarea nominală este evidenţiată

ca primă dc emisiune, îmbracă formă contractuală şi este reflectată dc către emitent la nivelul

capitalurilor proprii in structura patrimonială „Prime dc capital”.

- Produsul dintre valoarea nominală a titlului şi numărul acţiunilor emise poartă denumirea dc capital social

sau capitalizare nominală a emitentului, iar produsul dintre preţul dc tranzacţionare pe piaţa reglementată

a titlurilor şi numărul acţiunilor emise defineşte capitalizarea bursieră a emitentului. Cea dc a doua

mărime este variabilă şi ncstipulată contractual.

Obliga(iunile sunt valori mobiliare care exprimă o relaţie de ereditare publică şi confcră deţinătorului

dreptul de a încasa dobânda stipulată contractual la termenele prevăzute, iar la maturitate dreptul de a-şi

recupera suma împrumutată emitentului. Emitenţii unui împrumut obligatar pot fi statul sau unităţile

administrativ teritoriale ale acestuia sau socictăţilc comerciale pe acţiuni sau în comandită pc acţiuni, caz în

care titlurile poartă denumirea de obligaţiuni corporatiste. Clauzele contractuale generale ale unui împrumut

obligatar sunt următoarele:

- valoarea nominală a obligaţiunii este mărimea unitară a împrumutului obligatar şi reprezintă suma ce îi

va fi rambursată creditorului la maturitate pentru o obligaţiune deţinută şi totodată baza dc calcul în

determinarea valorii absolute a dobânzii;

- data de maturitate a obligaţiunii este data Ia care împrumutul contractat devine scadcnt şi emitentul trebuie

să îl ramburseze investitorului principalul;

- dobânda nominală este clauza contractuală cea mai importantă, determinantă pentru investitor, sc exprimă

proccntual şi dc regulă este fixă; există şi obligaţiuni cu dobândă

109

zero care sunt emise la un preţ de emisiune inferior valorii nominale pc care o recuperează creditorul la

maturitate;

- datele de scadenţă la care urmează să se achite dobânzile către deţinătorul obligaţiunii sunt de asemenea

stipulate în cadrul contractului;

- investitorii deţinători de obligaţiuni au prioritate în faţa celorlalţi investitori la încasarea rezultatelor din

investiţie şi, mai mult, în cazul lichidării judiciare sau falimentului emitentului au întâietate în ceea ce

priveşte recuperarea principalului;

- emitentul împrumutului obligatar răspunde patrimonial pentru îndeplinirea contractului de creditare şi se

obligă să plătească atât dobânzile la scadenţele stipulate în contract, cât şi valoarea obligaţiunilor la

maturitate.

Garanţiile sunt valori mobiliare care dau deţinătorilor dreptul de a achiziţiona în viitor una sau mai

multe acţiuni comune emise de emitent la un preţ prestabilit. Garanţiile pot fi emise de societăţile comerciale

pc acţiuni sau în comandită pe acţiuni, se distribuie la un preţ de emisiune menţionat şi nu au valoare

nominală. Clauzele contractuale specifice contractelor de garanţie sunt următoarele:

- garanţia arc o valabilitate prestabilită stipulată în contract;

- preţul de exersare al garanţiei reprezintă valoarea la care investitorul poate achiziţiona acţiunile în

perioada de valabilitate a contractului;

suma dintre preţul de emisiune şi cel de exersare a garanţiei constituie pragul de rentabilitate sau de

exersare al garanţiei şi este utilizat ca reper în formarea preţului de piaţă.

Drepturile sunt valori mobiliare emise de către societăţile comerciale pc acţiuni sau în

comandită pc acţiuni în scopul exercitării dreptului de preemţiune al acţionarilor

posesori de acţiuni comune sau ordinare. Clauzele contractuale specifice drepturilor se rezumă în linii mari la

următoarele aspecte:

- drepturile se distribuie gratuit acţionarilor şi prin urmare nu au valoare nominală şi preţ de emisiune şi se

emit în formă dematerializată;

valabilitatea dreptului este limitată, fiind destinate unei unice emisiuni de acţiuni ordinare, perioda de

valabililitate fiind cuprinsă între momentul emisiunii acestora şi momentul de încheiere a plasamentului

emisiunii de acţiuni acoperite;

raportul dintre numărul dc acţiuni ordinare aflate în posesia acţionarilor şi numărul dc acţiuni ce

urmează a fi emise poartă denumirea dc rată de subscripţie, indică numărul de drepturi necesarc unui

acţionar pentru a cumpăra o acţiune nou emisă, plătind preţul dc subscripţie;

- datorită legăturilor dintre preţul dc subscripţie a acţiunilor şi rata dc subscripţie, comparativ cu preţul pieţei

şi ccl dc emisiune a acţiunilor, dreptul capătă o valoare intrinsecă denumită valoare teoretică.

4.1.3. Instrumentele financiare derivate

A doua categorie analizată este cca a instrumentelor derivate care sunt dc fapt instrumente

financiare a căror valoare justă sc modifică invers proporţional cu variaţia valorii juste a instrumentului

acoperit împotriva riscului şi carc se decontcază la o dată stabilită în viitor. Derivatele necesită o investiţie

iniţială mică comparativ cu celelalte instrumente financiarc existente pc piaţă şi nu generează un transfer al

instrumentelor primare acoperite sau acest transfer nu se producc la scadenţa contractului.

Un instrument derivat deţine în ccle mai multe cazuri o valoare noţională (valoarea unei valute, a

unui număr de acţiuni, etc.) deşi nu sc solicită deţinătorului sau vânzătorului să investească, respectiv să

primească valoarea respectivă in momentul încheierii contractului. însă s-ar putea solicita o plată fixă

condiţionată dc un eveniment viitor, ce nu depinde dc o valoare naţională.

Instrumentele derivate cele mai utilizate în prezent în sfera pieţelor globale dc capital sunt:

contractele futures, options, forward şi swap. în cadrul Ghidului dc implementare a IAS 39 paragraful 10,

sunt prezentate ccle mai ilustrative instrumente derivate şi instrumentele dc bază acoperite aferente, care au

fost preluate pentru exemplificare în tabelul IV. I.Tabel IV. 1. Principalele tipuri de instrumente financiare derivate

Tip contract Principala variabilă de determinare a preţului dc decontare

Swap pe rata dobânzii Rata dobânzii

Swap valutar Curs valutar

Swap pe mărfuri Preţul mărfii«t- Swap pe instrumente de capital Preţul instrumentelor de capital, indice

r•0.

Swap pe creditRaiting al creditului, indicclc dc credit sau preţul creditului

(p .Swap pe rentabilitate totală Valoarea justă totală a activului de referinţă şi ratele dobânzii

Opţiuni privind obligaţiuni de trezorerie achiziţionate sau subscrisc (call sau put)

Ratele dobânzilor

<LOpţiuni privind valute achiziţionate sau subscrise (call sau put)

Curs valutar

Opţiuni privind mărfuri achiziţionate sau subscrisc (call sau put)

Preţul mărfurilor

Opţiuni privind titluri de valoare achiziţionate sau subscrise (call sau put)

Preţul titlurilor de valoare

li Contracte futures pe rate ale dobânzilor, legate de instrumente de datorii de stat

Ratele dobânzilor

l)" Contracte futures valutare Curs valutar

Contracte futures pe mărfuri Preţul mărfurilorIS Contracte forward pe rate ale dobânzilor legate dc

instrumente dc statRate ale dobânzilor

Contracte forward valutar Curs valutar

Contracte forward pe mărfuri Preţul mărfurilor

Contracte forward pe instrumente de capital Preţul instrumentelor de capital

Contractele forward sunt contracte nestandardizate, care se încheie în afara pieţei

reglementate prin negociere directă şi conţin acordul între părţile contractantc de a livra, respectiv a

plăti la o dată viitoare prestabilită un activ (marfă, valută, activ financiar), la un preţ predeterminat.

Aceste tipuri de contracte au valoare fixă, iar rezultatul potenţial este determinat la scadenţă ca

diferenţă dintre preţul forward şi preţul spot al activului suport. Contractul

forward sc lichidează la scadentă. în natură, prin predarea activului suport de către una din părţi şi plata

preţului forward prevăzut în contract de către cealaltă parte.

Preţul forward sc determină plecând de la preţul Ia vedere spot la care se adaugă valoarea timp a

instrumentului, generată de faptul că deţinătorul renunţă la câştigurile prezente pe care i le-ar ti oferit

încasarea la vedere a instrumentului financiar şi prin urmare trebuie recompensat pentru a fi cointeresat să

stabilească un astfel de agrement.

Contractele futures sunt contracte standardizate care crecază unei părţi obligaţia dea

vinde sau de a cumpăra un anumit activ suport (marfă, valută, activ financiar) la odată

ulterioară a scadenţei şi la un preţ convenit în momentul încheierii tranzacţiei.

Preţul futures este un preţ unitar, individual, negociat de părţi şi tranzacţionat în sistemul asigurat al

pieţei reglementate. Mărimea Iui nu reprezintă preţul pieţei din momentul încheierii contractului ci. un preţ

viitor, stabilit de comun acord, la care sc va efectua tranzacţia de vânzare - cumpărare a activului suport, la

data specificată a livrării.

Un astfel de contract sc încheie în cadrul pieţei reglementate, arc o piaţă secundară organizată şi o

valoare variabilă stabilită în baza echilibrului zilnic dintre cerere şi ofertă. Câştigul sau pierderea determinate

de contractcie futures sunt date de diferenţa dintre preţul de tranzacţionare spot şi preţul zilei precedente.

Poate fi executat în natură sau numerar, sau lichidat la bursă (prin vânzare - poziţie long sau cumpărare -

poziţie short).

Contractele options sunt contracte standardizate care, în schimbul plăţii unei prime, creează pentru

cumpărătorul opţiunii dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra sau a vinde un anumit activ suport Ia un preţ

prestabilit, numit preţ dc exercitare, până Ia sau la data expirării.

Există două tipuri distincte de contráete options: call şi put.

în cazul opţiunilor CALL, vânzătorul se acoperă împotriva riscului dc scădere a valorii activelor

deţinute, acoperirea riscului fiind limitată la valoarea primei, iar cumpărătorul se acoperă împotriva riscului

de creştere a preţului activului dc bază nelimitat.

în cazul opţiunilor PUT, vânzătorul sc acoperă împotriva riscului de creştere a cursului, acoperirea

fiind limitată la nivelul primei, iar cumpărătorul sc acoperă împotriva riscului de scădere a preţului activului

de bază nelimitat.

Preţul opţiunii se formează plecând de Ia preţul forward (preţul la vedere + valoarea timp a banilor)

la care se adaugă valoarea volatilităţii pieţei. Relaţia de determinare valorică a valorii juste a instrumentului

derivat poate fi transpusă astfel:

Preţul opţiunii=(Prcţul spot+Valoarea timp a banilor)+Volatilitatea pieţei

Pentru exemplificare, considerăm un contract dc opţiune call aferente unui număr de 100 acţiuni ALR

cârc se poate cumpăra cu o primă dc 100.000 lei, la un preţ de exerciţiu dc 10,000 lei/acţiune. Sc au în vedere

următoarele evoluţii posibile ale cursului acţiunii suport:

- 9,000 lei/acţiune cursul acţiunii ALR la scadenţă. Conform accstci previziuni, cursul la

scadenţă este inferior cursului de exercitare a opţiunii, deci implicit deţinătorul va fi în postura dc

perdant. pierderea potenţială fiind dc (9,000 - 10,000)* 100 acţiuni - 100.000 (primă) = (200,000) lei;

10,500 Ici/acţiune cursul acţiunii ALR la scadenţă. Conform acestei previziuni, cursul la scadenţă este

superior cursului dc exercitare a opţiunii, dar nu suficicnt dc marc pentru a acoperi şi prima plătită pentru

achiziţionarea opţiunii; deci, şi în acest caz deţinătorul va înregistra o pierdere potenţială de (10,500 -

10,000)* 100 acţiuni - 100,000 (primă) = 50,000-100,000 = (50,000) lei;

11.0 lei/acţiune cursul acţiunii ALR la scadenţă. Conform accstci previziuni, cursul la scadenţă

este superior cursului dc exercitare a opţiunii, acesta acopcrind dc fapt valoarea primei plătite pentru

achiziţionarea opţiunii. Rezultatul obţinut va fi (11,000 - 10,000)* 100 acţiuni - 100.000 (prima) = 0 şi

prin urmare exercitarea opţiunii nu vai

aduce nici profit şi nici pierdere deţinătorului. Acesta este dc fapt pragul dc rentabilitate al opţiunii,

rcspcctiv nivelul peste care orice exercitare a opţiunii este favorabilă deţinătorului.

12.0 Ici/acţiune cursul acţiunii ALR la scadenţă. Conform accstci previziuni cursul la scadenţă

este superior cursului de exercitare a opţiunii, acoperind şi valoarea primei plătite pcntni achiziţionarea

opţiunii şi în acest caz deţinătorul va obţine un rezultat net pozitiv dc (12,000 - 10,000)* 100 acţiuni -

100,000 (primă) = 200,000 lei.

Contractele suap sunt acorduri între părţi prin care cel puţin una din părţi sc angajează să-i plătească

celeilalte o rată a revenirii bazată pe un curs valutar, indice bursier, cotaţie a unui instrument dc capital sau

rată a dobânzii conform unui grafic dc scadenţe viitoare, pe o perioadă prestabilită. Cealaltă parte efectuează

plăţi pc baza unei rate fixe sau flotante, sau pc baza unui alt indice bursier sau cotaţie a altui instrument dc

capital.

Swap-urile pe titluri de valoare devin tot mai utilizate întrucât permit transferul rapid şi

diversificarea portofoliilor de titluri de valoare internaţionale, accesul pe pieţele în formare fără asumarea

riscului de a deţine portofolii dc titluri pe aceste pieţe şi accesul pe pieţele internaţionale, evitând barierele dc

natură juridică sau legislative, ¿y

în vederea exemplificării modului în care funcţionează contractele swap pe acţiuni şi a dimensiunii

internaţionale a acestora, considerăm un fond american care deţine în portofoliu doar acţiuni ale companiilor

americane şi doreşte să realizeze o diversificare pe piaţa germană, pentru care este hotărât să aloce 20% din

valoarea de piaţă a acţiunilor deţinute. Pentru a-şi pune în aplicare strategia acesta ar avea posibilitatea să

vândă 20% din acţiunile deţinute pentru a finanţa achiziţionarea dc acţiuni germane, fapt care ar implica

costuri ridicate dc tranzacţionare atât la cumpărare cât şi la vânzare şi complicaţii legale legate dc deţinerile

dc instrumente străine. Urmărind simplificarea operaţiunii, fondul american va încheia un contract swap cu o

societate financiară germană stabilind ca şi capital noţional 20% din valoarea de piaţă a portofoliului şi

efectuarea de plăţi pc o bază trimestrială. în aceste condiţii, fondul american va plăti trimestrial cursul de

revenire pc indicele S&P 500, având ca bază capitalul noţional, iar societatea financiară germană va plăti

acestuia cursul dc revenire pc indicele bursier DAX.4.2. Instrumentele financiare, subiect al normalizării internaţionale

4.2.1. Stadiul actual al normalizării

Elaborarea unui set dc principii în vederea recunoaşterii, evaluării şi prezentării informaţiilor privind

instrumentele financiare a lăcut obiectul a numeroase dezbateri şi controverse purtate dc Comitetul

Internaţional al Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASC) şi Organizaţia Internaţională a Comisiilor

pentru Valori Mobiliare (IOSCO), în general în jurul abordărilor legate dc evoluţia practicilor în utilizarea

acestora, precum şi a dezvoltării gândirii în domeniu. Primul pas în această direcţie a fost făcut în martie 1995

când Comitetul Internaţional al Standardelor Internaţionale de Contabilitate a aprobat IAS 32. „Instrumente

financiare, prezentare şi descriere”, standard care trata o problemă delicată, legată de clasificarea dc către

emitenţi a instrumentelor financiare ca datorii sau capital propriu, precum şi clasificarea dobânzii asociate, a

dividendelor, a câştigurilor şi pierderilor aferente, compensarea activelor şi datoriilor financiare şi prezentarea

informaţiilor referitoare la instrumentele financiare.

In iulie 1995 Comitetul Internaţional al Standardelor Internaţionale de Contabilitate a ajuns la un

acord cu Organizaţia Internaţională a Comisiilor pentru Valori Mobiliare cu privire la conţinutul unui

program dc lucru pentru a finaliza un set minim de Standarde Internaţionale dc Contabilitate în vederea

facilitării, listării şi obţinerii capitalului internaţional pe toate pieţele globale. Această a doua etapă s-a axat pe

elemente privind recunoaşterea, dcrecunoaştcrca. evaluarea instrumentelor financiare, precum şi

contabilitatea operaţiunilor de acopcrire a riscului şi a fost finalizată în dcccmbrie 1998 odată cu introducerea

IAS 39 „Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare".

Implementarea cestor două standarde internaţionale a fost apreciată ca un adevărat succes reputat de

organismul internaţional de reglementare fapt confirmat deopotrivă de profesionişti, metodologi şi membrii

pieţelor dc capital. F.&E. Dclcsalle subliniau importanţa acestor standarde prin încadrarea lor de sine

stătătoare în cea dc a treia etapă istorică a evoluţiei normalizării internaţionale pc care o identifică cu

„redactarea dc noi norme pentru a face din acest referenţial un instrument (aproape) complct şi cocrent la

nivelul soluţiilor de referinţă reţinute pentru subiectele tratate”1. Autorii apreciază în acest contcxt că

„demersul IASB pe lângă Organizaţia Internaţională a Comisiilor dc ValoriMobiliare (IOSCO) pentru ca normele internaţionale de contabilitate să fie recunoscute de

către organismele tutelare ale pieţelor internaţionale de capitaluri, este încununată de»*2

SUCCCS .

Marele salt calitativ pc care acest standard îl aduce contabilităţii constă in introducerea unor teorii

economice noi. flexibile, menite să satisfacă într-o mai marc măsură necesităţile informaţionale ale

utilizatorilor externi de informaţii financiare şi să reflecte cât mai fidel realitatea. Introducerea acestui nou

concept de „valoare justă" de către normalizatorul internaţional pentru evaluarea şi prezentarea instrumentelor

financiare nu este întâmplătoare, dacă avem în vedere că piaţa de capital este spaţiul economic cel mai

dinamic şi cel mai deschis inovaţiilor financiare. Mai mult putem afirma că nu este nici un fapt singular

întrucât Comitetul American pentru Standarde de Contabilitate FASB (Financial Accouting Standard Board)

1' FIorcnce-E Dcicsallc. Eric Dclesallc, Contabilitatea şi ccic “zccc porunci". Editura Economica. Bucureşti. 2003, pag. 14

a prevăzut pentru prima oară în cadrul FASB 133 evaluarea anumitor instrumente financiare la valoarea justă,

idcca fiind ulterior preluată şi dezvoltată de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate

1ASB (International Accouting Standard Board) prin aplicarea IAS 39. Pasul următor l-a reprezentat,

modificarea Directivelor Uniunii Europene în vederea permiterii utilizării valorii juste pentru prezentarea

instrumentelor financiare şi a derivatelor, fapt care accentuează încă odată importanţa utilizării valorii juste în

raportarea financiară. In spaţiul european însă. intoducerea valorii juste a fost întâmpinată cu rezerve, fapt

subliniat şi în lucrarea „Dinamica doctrinelor contabilitătii contemporane” unde autorul afirmă că noţiunea de

valoare justă a fost şi este un subiect controversat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene unde s-au

conturat doua curente de opinie diferite. Astfel, sunt voci care susţin valoarea justă apreciind ca „este un

mijloc de obiectivare a informaţiei contabile plecând de la ipoteza pieţelor eficiente, situaţie în care ar duce la

restaurarea încrederii in informaţia contabilă” dar şi opinii contrare care o consideră „doar o formă de

estimare a valorii, care nu duce la dispariţia unor comportamente de tipul contabilităţii creative (manipulare

contabilă)”5.

Trebuie să menţionăm, de asemenea, că noţiunea de „valoare justă” introdusă prin IAS 32 îşi extinde

semnificativ aria de utilizare odată cu IAS 39, costul istoric devenind un concept perimat care îşi pierde

consistenţa. Utilizarea sa este restrânsă la doar trei categorii

: Florcncc-E Dclcsallc, Eric Delesallc, Contabilitatea şi ede “zccc porunci". Editura Economica. Bucureşti, 2003, pag. 14’ Ion lonaşcu. Dinamica doctrinelor contabilităţii contemporane. Studii privind paradigmele şi practicile contabilităţii. Editura Economică.2003

dc instrumente financiare: creanţclc şi împrumuturile păstrate până la scadcntă, plasamentele cu scadenţă

fixă pe care deţinătorul arc intenţia de a le păstra până la scadcnţă şi instrumentele de capital nccotate, a căror

valoare justă nu poate fi evaluată credibil.

Tratarea instrumentelor financiare nu este însă realizată exclusiv prin intermediul standardelor

internaţionale de raportare financiară IAS 32 şi IAS 39, existând o scrie de instrumente financiare

circumscrise unor standarde specifice. Astfel, societăţile vor rccurgc la litera standardului IAS 39 pentru a

contabiliza o participaţie în filială, întreprindere asociată sau asocicrc în participaţie doar în situaţia în care

este achiziţionată şi deţinută exclusiv cu scopul dc a fi cedată în viitorul apropiat sau dacă investiţia este

supusă unor restricţii severe pe termen lung care influenţează negativ capacitatea acesteia de a genera transfer

dc fonduri. în caz contrar societatea va aplica reglementările standardelor IAS 27” Situaţii financiare

consolidate şi contabilitatea investiţiilor în filiale”, IAS 28 „Contabilitatea investiţiilor în întreprinderi

asociate" şi IAS 31 „ Raportarea financiară a intereselor în asocierile în participaţie”.

Prin urmare. în virtutea IAS 28, o investiţie într-o întreprindere asociată evidenţiată distinct în

situaţiile financiare consolidate ale investitorului, poate să fie evaluată la cost, să fie contabilizată utilizând

metoda punerii în echivalenţă sau să fie contabilizată ca şi activ deţinut pentru vânzare. în conformitate cu

IAS 39. Metoda punerii în echivalenţă prevede că investitorul va rccunoşte ulterior achiziţiei investiţia la

costul iniţial, care se modifică cu profitul respectiv pierderea declarată anual de emitent.

Dacă socictatea face o investiţie strategică în instrumente dc capital ale altei companii şi deţine

controlul, respectiv 50% din capitalul emitentului, în comun cu alţi investitori, atunci sc va raporta la

reglementările IAS 31 şi va întocmi situaţii financiare consolidate după metoda consolidării proporţionale. în

concordanţă cu metoda consolidării proporţionale, investiţia socictăţii care consolidează situaţiile financiare

este înlocuită cu activele şi datoriile, veniturile şi cheltuielile entităţii consolidate proporţional cu capitalul

deţinut. Consolidarea sc cfcctucază linie cu linie, se determină şi sc recunoaşte fondul comcrcial legat dc

achiziţia instrumentelor financiare, se elimină tranzacţiile intcrcompanii şi nu sc evidenţiază interesul

minoritar.

Dacă investitorul deţine controlul asupra emitentului, respectiv arc peste 50% din capitalul

emitentului, va raporta situaţii financiare consolidate în conformitate cu cerinţele standardelor IAS 22, IAS

27, SIC 9 şi SIC 12.

în aceeaşi ordine de idei putem face specificaţia că drepturile şi obligaţiile rezultate din contractele

de leasing sunt normalizate prin 1AS 17 .Xeasing”, existând însă şi aici o serie de aspecte care intră sub

incidenţa IAS 39, cum ar fi instrumentele derivate încorporate în activităţile de leasing şi creanţele din

activitatea de leasing recunoscute în situaţiile financiare ale locatorului, pentru care derccunoaşterea se

realizează în concordanţă cu prevederile acestui standard.

Activele şi datoriile angajatorilor în sfera planurilor de beneficii ale angajaţilor sunt reglementate de 1

AS 19 „Beneficiile angajaţilor", iar contractele cu titlu de contraprestaţie într-o combinare de întreprinderi fac

obiectul IAS 22 „Combinări de întreprinderi” revizuit în 1998.

Contractele de garantare financiară se circumscriu prevederilor IAS 39 doar dacă acestea asigură

efectuarea plăţilor ca urmare a modificărilor unor elemente variabile cum ar fi: rata dobânzii, preţul titlurilor,

preţul mărfurilor, creditului, cursului de schimb valutar, indexului preţurilor, altfel, sunt tratate de IAS 37

„Provizioane, datorii şi active contingente”.

în acelaşi context, al unei viziuni sistemice asupra tratării instrumentelor financiare, trebuie să

menţionăm existenţa în spaţiul reglementării a IFRS 2 care clarifică o serie de probleme legate de raportarea

financiară a tranzacţiilor pe bază de acţiuni. Tranzacţia cu plată pe bază de acţiuni este acea tranzacţie în care

o întreprindere primeşte bunuri sau servicii ca şi contrapartidă pentru instrumentele de capital propriu ale

emitentului sau obţine bunuri sau servicii asumându-şi faţă de furnizori obligaţii comensurate în raport cu

preţul acţiunilor entităţii sau alte instrumente de capital propriu ale acesteia.

Consider că este esenţial să subliniez că studiul metodologic asupra tratamentelor contabile şi

cerinţelor de raportare financiară a instrumentelor financiare implică o viziune de ansamblu asupra tuturor

standardelor de normalizare şi analizarea corelaţiilor şi interdependenţelor conceptuale existente între acestea.

Accentul pe parcursul acestei lucrări va fi pus cu precădere pe instrumentele financiare incluse într-un

portofoliu tranzacţionabil sau deţinute în scopul fructificării de către societăţile de servicii de investiţii

financiare fapt pentru care sfera de analiză va fi orientată către aplicarea standardelor IAS 32 şi IAS 39.4.2.2. Delimitarea conceptuală a instrumentelor financiare

Instrumentele financiare sunt contractc care generează simultan un activ financiar pentru o socictatc şi o

datorie financiară sau un instrument dc capital propriu pentru o altă

socictatc.

Activul financiar este accl activ care reprezintă numerar, un drept contractual dc a încasa numerar sau

alt activ financiar dc la altă întreprindere, un drept contractual dc a schimba instrumente financiare cu altă

întreprindere, în condiţii ce sunt potenţial favorabile, sau un intrumenl dc capital al altei întreprinderi.

Referitor strict la încadrarea conccptuală a activelor financiare, Normalizatorul face menţiunea în paragraful

11 IAS 32 că activele fizice, cum ar fi stocurile, terenurile, clădirile, instalaţiile şi echipamentele, activele în

locaţie şi cele necorporalc, brevetele, mărcilc, ctc., nu sunt active financiare întrucât controlul asupra acestora

nu implică un drept prezent de a încasa numerar sau alte activc financiare, ci doar creează posibilitatea dc a

genera intrări de numerar sau alte activc financiare. Activclc precum cheltuielile înregistrate în avans, pentru

care bencficiul economic viitor sc concretizează în primirea dc bunuri sau servicii ci nu în dreptul dc a încasa

numerar sau alte activc financiare, nu constituie de asemenea active financiare.

Noţiunea de activ financiar este circumscrisă aceleia dc activ şi prin urmare îmbracă în mare parte

trăsăturile şi caracteristicile acestcia şi îi sunt opozabile clasificaţiile operabile la nivelul acestei structuri

patrimoniale. în viziunea normalizatorului internaţional (IAS 1), activclc reprezintă resurse controlate de

societate rezultate al unor evenimente trccutc şi de la care sc aşteaptă să genereze beneficii economice

viitoare. Sunt dc remarcat în acest sens câteva delimitări importante.

în primul rând dreptul dc proprietate nu este singurul care poate determina existenţa unui activ,

controlul asupra beneficiilor generate de bunul respcctiv conducând la recunoaşterea accstuia ca activ. Faptul

este indus de asimilarea principiului prcvalcnţci economicului asupra juridicului, în conformitate cu care sunt

mai importante critcriile economice cum ar fi celc legate de existenţa unor drepturi de control managerial in

defavoarea formei juridice, contractuale.

A doua încadrare noţională a unui activ este legată de capabilitatea elementului respectiv dc a

produce bcncficii economice viitoare, funcţie de cârc se realizează şi recunoaşterea în cadrul bilanţului.

Beneficiile economice viitoare se pot concretiza în mai multe moduri. Astfel, resursa rcspcctivă poate fi

utilizată separat sau împreună cu alte active

pentru prestarea de servicii sau producţia de bunuri destinate vânzării, poate fi schimbată cu alte active,

poate fi utilizată pentru stingerea unor datorii, poate fi repartizată acţionarilor întreprinderii. în fapt beneficiile

economice viitoare încorporate în active reprezintă potenţialul acestora de a contribui dircct sau indirect la

fluxul de numerar şi echivalentele acestuia în întreprindere. Numerarul privit prin prisma accepţiunii de

lichiditate conferă în mod cert avantaje operaţionale companiilor. în cazul societăţilor de servicii de investiţii

financiare. însă, menţinerea unui înalt grad de lichiditate al activului este o componentă obligatorie a unei

politici financiare prudenţiale.

Se clasifică drept datorie financiară orice datorie care menţionează obligaţia contractuală de a ceda

numerar sau alt activ financiar unei alte întreprinderi, sau de a schimba instrumente financiare cu o altă

întreprindere în condiţii ce sunt potenţial nefavorabile. Va fi recunoscută drept datorie financiară şi acea

datorie contractuală care va fi achitată printr-un activ financiar sau propriile valori mobiliare, al căror număr

va varia funcţie de modificările valorii juste, astfel încât aceasta să fie echivalentă cu valoarea obligaţiei

contractate.

Termenul de instrument de capital propriu desemnează orice contract care evidenţiază o participaţie

reziduală în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale. Mai concret instrumentele de

capital propriu sunt acţiunile ordinare sau preferenţiale şi alte instrumente similare ce reprezintă părţi din

capitalul propriu al societăţii cuvenite acţionarilor.

O altă direcţie de analiză şi structurare a activelor care operează şi la nivelul activelor financiare o

constituie distincţia curent/termen lung. în normele internaţionale un activ trebuie clasificat ca activ curent

atunci când:

a) se aşteaptă să fie realizat sau este deţinut pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de

exploatare al întreprinderii; sau

b) este deţinut în principal în scopul comercializării sau pe termen scurt şi se aşteaptă a fi realizat în termen

de 12 luni de ia data bilanţului; sau

c) reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.

Toate activele care nu se regăsesc în structura mai sus menţionată sunt automat categorisite ca active

imobilizate.

în cadrul IAS 1 paragrafele 53-54. se specifică că ficcare întreprindere trebuie să hotărască în

funcţie de activitatea desfăşurată dacă prezintă sau nu. ca şi clasificări separate, activele curcntc şi imobilizate

şi datoriile curente şi pc termen lung. Dacă societatea doreşte să nu facă această delimitare la nivelul

bilanţului, activclc şi datoriile trebuie prezentate pc larg în ordinea lichidităţii lor in notele la conturilc anuale.

în actualul context termenul de „imobilizate” acopcră activele corporale, nccorporale, de exploatare şi

financiare pc termen lung. Indiferent de metoda dc prezentare adoptată socictatea este obligată să evidenţieze

distinct valoarea ce sc aşteaptă a fi recuperată sau achitată peste termenul dc 12 luni. pentru toate elementele

dc activ şi pasiv cârc prezintă cumulat sume cc vor fi achitate sau rccupcratc atât înainte cât şi după 12 luni dc

la data închiderii bilanţului contabil. Aceste informaţii referitoare la scadenţa activelor şi datoriilor sunt

absolut necesare pentru evaluarea lichidităţii şi solvabilităţii societăţii fapt pentru care în contabilitatea

societăţilor dc scrvicii dc investiţii financiare ea este clar subliniată.

Dc regulă, societăţile de scrvicii de investiţii financiare achiziţionează titluri de valoare pentru

constituirea unui protofoliu în vederea fructificării disponibilităţilor băneşti proprii existente în socictatc sau

pentru a sc acopcri împotriva riscurilor, situaţie în care activclc financiare apropriate sunt rccunoscutc ca

investiţii financiare pc termen scurt şi cumulate în bilanţ la poziţia activc circulantc. în situaţia în carc

socictatea face achiziţii pc termen lung, în scopul obţinerii unor profituri sub formă dc dobânzi, dividende,

activclc financiare respective vor fi recunoscute ca imobilizări financiare.

Activclc financiare sc clasifică în funcţie dc raţiunea pentru carc acestea sunt păstrate în portofoliul

societăţii în patru categorii distincte:

- Instrumente financiare deţinute in scopul tranzacfionării - sunt accie activc. rcspcctiv pasive financiare

păstrate în principal în vederea obţinerii de profit, ca rezultat al fluctuaţiilor dc preţ pe termen scurt sau

din marja reţinută de dealcr. Sunt rccunoscutc astfel toate instrumentele financiare carc indiferent de

scopul iniţial al achiziţiei, în prezent fac parte dintr-un portofoliu carc în mod raţional poate genera profit

pe termen scurt. Instrumentele financiare derivate sunt întotdeauna considerate a fi păstrate pentru

tranzacţionare, dacă nu sunt instrumente cfcctivc dc acoperire a riscului.

în ceea ce priveşte noţiunea de .portofoliu, accasta nu este definită explicit în standard, dar

considerăm că este vorba dc un grup dc activc idcntificabilc carc sunt gestionate împreună. La punctul 10-21

din ghidul de implementare sc spccifică că în situaţia în carc poate fi dovedită profitabilitatea pc termen scurt

a instrumentelor incluse într-un

astfel de portofoliu, instrumentele financiare respective se încadrează în categoria deţinute în scopul

tranzacţionării, chiar dacă un anumit activ component poate fi deţinut pe o perioadă mai lungă.

- Investiţii păstrate până la scadenţă, reprezintă active financiare cu plăţi fixe sau determinabile şi scadenţă

fixă pe care o întreprindere arc intenţia fermă şi posibilitatea reală de a le păstra până la scadenţă, altele

decât împrumuturile şi creanţele generate de întreprindere;

Normalizatorul face următoarele clasificări:

CI: Se consideră că o întreprindere nu are intenţia certă de a păstra până la scadenţă o investiţie într-un activ

financiar cu scadenţă fixă în următoarele situaţii:

a) întreprinderea are intenţia de a păstra activul financiar numai pentru o perioadă nedeterminată;

b) întreprinderea este dispusă să vândă activul (cu o singură excepţie care însă nu a putut fi rezonabil

anticipată) ca o reacţie la modificările ratelor dobânzii pe piaţă sau a riscurilor, nevoilor de lichiditate, la

modificările în disponibilitatea şi randamentul instrumentelor alternative, la modificările în sursele şi

condiţiile de finanţare sau modificările riscurilor valutare; sau

c) emitentul arc dreptul de a stabili activul financiar la o valoare semnificativă sub costul amortizat al

acesteia.

C2: O întreprindere nu trebuie să clasifice un instrument financiar drept păstrat până la scadenţă dacă. pe

parcursul exerciţiului financiar curent sau a două exerciţii precedente a vândut, transferat sau exercitat,

înainte de scadenţă o opţiune de vânzare pe o valoare mai marc decât nesemnificativă a investiţiilor declarate

ca păstrate până la scadenţă altele decât:

a) vânzări efectuate aproape de data scadenţei sau de data de exercitare a opţiunii de vânzare, astfel

încât diferenţele rezultate din fluctuaţia ratei dobânzii nu au influenţat semnificativ valoarea justă;

b) vânzări efectuate după ce întreprinderea a încasat deja o parte substanţială din valoarea tuturor

activelor prin plăţi în avans sau eşalonate;

c) vânzările au fost determinate de evenimente irepetabile. necontrolabilc şi care nu au putut fi

anticipate rezonabil de către întreprindere.

Vânzările înainte de scadenţă ar putea intra sub incidenţa mai sus prezentată dacă sunt determinate

de:

a) deteriorarea semnificativă a credibilităţii emitentului;

b) modificarea legislaţiei fiscale carc ar elimina sau reduce facilităţile fiscale dc ncimpunere a dobânzii;

c) o combinarc importantă dc întreprinderi sau o reducere semnificativă (cedarea unui segment dc

activitate) carc ar impune vânzarea sau transferul unor investiţii păstrate până la maturitate. în scopul

menţinerii nivelului actual al ratei de risc a întreprinderii sau pentru păstrarea politicii de risc dc credit.

d) modificări statutare sau legale în domeniul investiţiilor în sensul anulării pcrmisibilităţii efectuării

unor investiţii sau rcstricţionarca accstora prin introducerea dc plafoane (niveluri maxime), societatea fiind in

acest caz fortuită să lichidczc investiţii, ce iniţial au fost încadrate drept păstrate până la scadenţă;

e) o creştere semnificativă a cerinţelor de capital în activitatea respectivă impusă de organele dc

reglementare ce determină întreprinderea să se restrângă prin vânzarea unei investiţii păstrate până la

maturitate;

0 o creştere semnificativă a ponderilor riscurilor asociate investiţiilor păstrate până la maturitate, în vederea

reglementării riscurilor dc capital.

C3: Se consideră că o întreprindere nu îşi poate dovedi capacitatea dc a păstra până la scadcnţă o investiţie

într-un activ financiar cu scadcnţă fixă dacă sc încadrează în una din următoarele situaţii:

a) nu arc resursele financiare disponibile pentru a continua activitatea, sau

b) este subiectul unei restricţii legale existente sau altei restricţii ce ar putea împiedica intenţia acestuia

dc a păstra activul până la scadcnţă.

O problemă interesantă adusă în discuţic în cadrul acestui subiect la punctul 10-17 din ghidul de

implementare este tratamentul contabil acordat unui instrument dc împrumut perpetuu cu plaţi fixe sau

determinabile şi pentru carc singurele plăţi în conformitate cu clauzele contractuale sunt plăţile de dobândă pe

o perioadă limitată. Se considcră în acest caz că data finală la carc este plătită dobânda este dc fapt data

scadenţei instrumentului. Prin urmare instrumentul are o scadcnţă fixă, dcci poate fi încadrat în categoria

plasamentelor deţinute până la scadenţă. Dacă, clauzele instrumentului ar fi prevăzut plăţi de dobânzi pc o

perioadă nedefinită în acest caz nu există data de scadenţă şi instrumentul nu putea fi calificat ca

plasament păstrat până la scadenţă.

Împrumuturile şi creanţele create de întreprindere sunt active financiare create de întreprindere

prin furnizare de bani, mărfuri sau servicii direct sau unui debitor, altele decât cele iniţiate cu

intenţia de a fi vândute imediat sau în termen scurt şi care trebuie încadrate ca reţinute pentru

tranzacţionare.

Pentru exemplificare, se poate analiza o obligaţiune cumpărată la emisiunea iniţială, pentru

care fondurile sunt transferate direct emitentului. Rcspcctivul instrument de debit poate fi încadrat în

categoria împrumuturilor şi creanţelor generate de întreprindere dacă nu există intenţia de a-1 vinde pe

termen scurt, caz în care instrumentul ar fi fost calificat pentru tranzacţionare. Definiţia acestei

categorii nu separă împrumuturile sub formă de titluri de celelalte tipuri. De asemenea poate fi

calificat astfel şi un instrument de capital respectiv o acţiune preferenţială cu plăţi fixe sau

determinabile şi scadenţa fixă pentru care fondurile se transferă direct emitentului.

- Activele financiare disponibile pentru vânzare sunt acele active financiare care nu sunt

împrumuturi şi creanţe generate de întreprindere, investiţii reţinute până la maturitate sau active

financiare reţinute pentru tranzacţionare.

încadrarea instrumentelor financiare in una sau alta din categoriile economice prezentate este

foarte importantă întrucât determină aplicarea unor tratamente contabile distincte în ceea ce priveşte

evaluarea poziţiilor respective la nivelul situaţiilor financiare şi operarea cu metode de consolidare

diferite.

4.2.3. Cadrul general de raportare financiară

Standardele internaţionale de raportare financiară accentuează asupra necesităţii oferirii unor

informaţii complete privitoare la decontarea şi tranzacţionarea instrumentelor financiare, la scopurile

operaţionale ale achiziţiilor şi riscurile asociate precum şi la detalierea strategiilor manageriale de

diversificare şi acoperire a riscurilor. Normalizatorul nu impune un anumit format de prezentare a

instrumentelor financiare în cadrul situaţiilor financiare şi a notelor explicative, acesta fiind practic la

latitudinea profesionistului contabil,

însă stabileşte un conţinut minimal de informaţii care ar trebui să facă obiectul raportării financiare în

condiţiile testării pragului de semnificaţie.

în virtutea aplicării principiului pragului de semnificaţie, acele instrumente considerate

123

semnificative individual vor fi prezentate separat în situaţiile financiare, iar cele care analizate

individual sc situează sub nivelul de semnificaţie determinat vor facc obiectul unei prezentări agregate

la nivel de clasă sau categoric. Pragul de semnificaţie este estimat în cadrul politicilor contabile ale

societăţii şi comportă două componente distincte, una cantitativă care îmbracă forma unor limite

valorice şi una calitativă care sc raportează la riscurilc asociate deţinerii instrumentului financiar

respectiv sau a clasei studiate şi la influenţele înregistrate asupra portofoliului deţinătorului. Cea dc a

doua latură prezentată implică un nivel ridicat de experienţă în prcvizionarca managerială a

profesionistului contabil şi o bună cunoaştere a evoluţiilor şi volatilităţii pieţelor dc tranzacţionare şi a

caracteristicilor instrumentului deţinut.

Pentru fiecare clasă de instrumente financiare recunoscute în bilanţ socictatea trebuie să

prezinte informaţii referitoarela următoarele aspecte:

a) Principalele trăsături şi caracteristici precum şi clauzele şi condiţiile contractuale ale

instrumentelor care afectează suma, momentul şi siguranţa fluxurilor de numerar viitoare.

Termenii contractuali ce fac obicctul prezentării în situaţia în care instrumentele financiare privite

individual sau agregat determină o expunere semnificativă la risc sunt:

- valoarea principalului sau altă valoare care stă la baza estimării viitoarelor plăţi; data

scadcnţei, expirării sau executării;

opţiunile dc lichidare deţinute de părţile contractante cu specificarea perioadei dc exercitare şi

a preţului sau intervalului de preţuri de exercitare;

- valoarea şi momentul încasărilor şi plăţilor planificate aferente principalului;

- rata sau valoarea absolută a dobânzilor, dividendelor şi a altor venituri raportate la valoarea

principalului şi modul de eşalonare a plăţilor;

- garanţiile deţinute sau acordate;

- pentru instrumentele ce implică un schimb se prezintă toate informaţiile complcte referitoare

la activul ce facc obicctul tranzacţiei;

- oricc clauză a instrumentului financiar a cărei nerespectare poate angrena modificarea

semnificativă a altor termeni contractuali.

b) Politicile şi tratamentele contabile aplicate de societate inclusiv criteriile de recunoaştere

şi baza de evaluare aplicată, care includ:

- criteriile utilizate in stabilirea momentului recunoaşterii unui activ financiar sau a unei datorii

financiare in patrimoniu şi momentul anulării recunoaşterii;

- baza de evaluare aplicată activelor şi datoriilor financiare, atât în momentul recunoaşterii

iniţiale cât şi la evaluările ulterioare;

- metodele şi criteriile relevante utilizate în determinarea valorii juste a activelor şi datoriilor

financiare astfel evaluate;

- dacă câştigurile şi pierderile generate de modificarea valorii juste a activelor disponibile

pentru vânzare sunt recunoscute în rezultatul net al perioadei sau sunt reflectate direct în

capitalurile proprii ale societăţii până în momentul disponibilizării activului;

- baza de recunoaştere a veniturilor şi cheltuielilor aferente activelor şi datoriilor financiare.

c) Informaţii suplimentare referitoare la instrumentele financiare a căror prezentare este

determinată de aplicarea unor anumite tratamente contabile. Astfel:

- în cazul în care un rezultat pozitiv-sau negativ generat în urma reevaluării activelor financiare

disponibile pentru vânzare este reflcctat în capitalurile proprii, în situaţia modificării

capitalurilor proprii se menţionează valoarea care a fost recunoscută în cadrul capitalurilor

proprii în perioada curentă şi valoarea cu care s-au diminuat capitalurile în urma preluărilor în

contul de profit şi pierdere;

- în contextul prezentării componentelor semnificative ale veniturilor, cheltuielilor, profiturilor

sau pierderilor rezultate ca urmare a introducerii activelor şi datoriilor financiare în rezultatul

net, se recomandă aplicarea următoarelor criterii: se prezintă separat veniturile din dobânzi şi

cheltuielile cu dobânzile, câştigurile şi pierderile rezultate din evaluarea ulterioară a valorii

juste a activelor disponibile pentru vânzare în perioada curentă vor fi prezentate distinct şi de

asemenea va fi supus unei analize aparte venitul din dobânda acumulată din credite

devalorizate care nu a fost încasat; dacă societatea nu poate evalua toate activele financiare

disponibile pentru vânzare sau deţinute în vederea tranzacţionării la valoarea justă conform

IAS 39, paragraf 70, şi prin urmare utilizează pentru acestea reflectarea la costuri amortizate,

trebuie să prezinte o descriere a activelor respective, să detalieze valoarea lor contabilă, să

prezinte raţionamentele care au condus la imposibilitatea evaluării lor la valoarea justă şi

eventuale estimări ale acesteia iar în momentul vânzării se oferă date privitoare la valoarea

contabilă în momentul vânzării şi valoarea câştigului sau pierderii rezultate în urma

operaţiunii;

dacă socictatea s-a angajat in contracte REPO sau într-un proces de conversie a creanţelor în

titluri va prezenta separat informaţii privind natura accstor tranzacţii, dcscrierca garanţiilor,

estimarea valorii juste a dobânzilor curcntc sau anterioare precum şi date privind

dcrccunoaştcrca activelor;

- dacă socictatea a recurs la rcclasificarea unui activ financiar, costul amortizat urmând a

înlocui valoarea justă conform IAS 39 paragraf 92, va prezenta raţionamentele profesionale

care au fundamentat decizia;

- sc prezintă pentru fiecare clasă dc active financiare semnificative natura şi valoarea oricărci

pierderi din devalorizare şi reluarea unei pierderi din deprccicrca înregistrată dc activclc

financiarc,

- debitorul trebuie să prezinte informaţii privind activclc gajate ca şi garanţie conform IAS 32

paragraf 47a şi IAS 39 paragraf 49g precum şi clauzele contractuale relevante;

- creditorul va prezenta date privitoare la valoarea justă a instrumentului dc garanţie care a fost

acceptat, valoarea justă a instrumentului de garanţie vândut sau regajat şi clauzelc relevante

care spccifică modul de utilizare a instrumentului dc garanţie.

în conformitate cu IAS 1. socictatea este obligată să ofere o prezentare clară şi concisă a

pricipiilor adoptate precum şi a modalităţilor efective de aplicare a lor în anumite tranzacţii şi

împrejurări semnificative. Tipurile de tranzacţii care impun prezentarea explicită a politicilor contabile

menţionate în cadrul IAS 32 paragraful 53 sunt următoarele:

- transferul dc active financiare atunci când există un interes continuu a transfcratorului

(titlurizarca activelor, contractele dc răscumpărare);

- transferul de active financiare în vederea administrării dc către o terţă parte prin onorarea

datoriilor la scadenţă fără ca transfcratorul să fie descărcat dc obligaţii;

- achiziţia sau emiterea de instrumente financiarc distincte ca parte a unei tranzacţii care

urmează să creczc efectul deţinerii unui singur instrument;

- achiziţia sau emiterea de instrumente financiarc monetare cu o rată fixă a dobânzii care diferă

semnificativ dc rata pieţei;

- achiziţia sau emiterea dc instrumente financiare în vederea susţinerii unor operaţiuni de

acoperire a riscurilor.

126

Utilizatorii externi de informaţii contabile ar trebui in mod cert să aibă o imagine de

ansamblu asupra gradului de expunere la risc a entităţilor economice şi asupra relaţiilor existente între

diversele instrumente financiare primare şi instrumentele de acoperire a riscurilor. în acest context,

normalizatorul recomandă societăţilor în cadrul IAS 39 paragraf 169 să includă în notele explicative

următoarele informaţii suplimentare aferente

operaţiunilor de acoperire pe care le consideră relevante şi de larg interes:

- prezentarea obiectivelor şi politicilor de acoperire a riscului financiar al întreprinderii,

inclusiv politica de acoperire pe fiecare lip de tranzacţie;

- prezentarea separată a următoarclcor aspecte pentru estimarea valorii juste şi a fluxurilor de

numerar aferente operaţiunilor de acoperire şi operaţiunilor de acoperire a unei investiţii nete

într-o enlitate străină: descrierea operaţiunii de acoperire, menţionarea instrumentelor

financiare de acoperire şi valorile juste ale acestora, natura riscului acoperit, perioadele în care

tranzacţiile preconizate urmează să apară, momentul la care urmează să influenţeze rezultatul

net şi descrierea tranzacţiilor ce au fost estimate şi acoperite dar care probabil nu vor mai avea

loc.

- dacă în capitalurile proprii a fost recunoscut un câştig sau o pierdere aferentă unor operaţiuni

de acoperire în situaţia modificărilor capitalurilor proprii vor fi reflectate: valoarea

recunoscută în structura capitalurilor în perioada curentă, valoarea derccunoscută din

capitaluri şi introdusă în rezultatul net aferent perioadei şi valoarea derecunoscută din

capitaluri şi cuprinsă în costul iniţial de achiziţie a activului într-o tranzacţie prognozată

acoperită aferentă perioadei de raportare.

4.3. Aspecte metodologice privind recunoaşterea

instrumentelor financiare în contabilitate

4.3.1. Recunoaşterea instrumentelor financiare

Recunoaşterea este procesul prin care sc încorporează în bilanţ sau în contul dc profit şi

pierdere un clement în situaţia în care este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor şi mai

mult acestuia i sc poate asocia un cost sau o valoare ce poate fi evaluată în mod credibil.

Conform paragrafului 27 IAS 39, o întreprindere trebuie să recunoască un activ financiar sau

un pasiv financiar în bilanţ, atunci şi numai atunci când accsta devine parte la prevederile contractuale

ale instrumentului. în accst sens normalizatorul facc o scrie de clarificări privind modul dc

127

recunoaştere a diverselor elemente. Astfel, creanţele şi datoriile necondiţionate sunt rccunoscutc în

momentul în carc întreprinderea devine parte contractantă, activclc şi datoriile generate dc un contract

care implică un angajament ferm de a livra bunuri sau presta servicii sc recunosc în momentul în carc

bunurile intră în patrimoniul beneficiarului sau scrviciile au fost prestate, contractele la termen

forward carc presupun angajamente viitoare ferme privitoare la vânzarea unor mărfuri sau instrumente

financiarc suport la o dată viitoare şi un preţ specificat sunt rccunoscutc ca active respectiv datorii la

data angajamentului şi nu la data tranzacţionării sau a închidcrii poziţiei, opţiunile financiare sc

recunosc ca active sau datorii atunci când deţinătorul sau emitentul devin părţi contractantc,

contractele futures se recunosc ca active sau datorii la data operării şi nu la data angajamentului

deoarece în momentul angajării întreprinderea nu este încă parte la contract.

Recunoaşterea unei achiziţii sau vânzări normale, standard a activelor financiarc scI

facc utilizând înregistrarea funcţie de data închcicrii tranzacţiei sau data dccontării. Metoda utilizată

pentru recunoaşterea instrumentelor financiarc este la latitudinea socictăţii, existând însă

obligativitatea utilizării ei permanente şi aplicării consccvcnte pentru fiecare din cele 4 categorii de

active financiarc şi mai mult tratamentul utilizat trebuie să fie menţionat în cadrul politicilor contabilc

ale întreprinderii.

Contractul standard sau obişnuit este definit ca acel contract in care o întreprindere se

angajează să cumpere un activ financiar în condiţii care presupun livrarea activului în cadrul unei

perioade stabilite în general prin reglementările sau convenţiile pieţei respective. În cadrul ghidului de

implementare 16-1 normalizatorul cxplicitează termenul de piaţă, acesta fiind practic delimitat de

noţiunea de piaţă reglementată sub forma unei burse oficiale sau piaţa „over - the-counter" organizată.

Piaţa este asimilată mediului în care activul financiar ce face obiectul recunoaşterii este tranzacţionat

uzual. La punctul 16-3 este analizată situaţia în care acţiunile unei întreprinderi sunt tranzacţionate pe

mai multe pieţe cu reglementări diferite în sfera decontării, caz în care se recomandă investitorului să

se prevaleze de regulile existente în cadrul pieţei în care se realizează efectiv cumpărarea titlurilor.

Dacă instrumentele de capital ale unei companii sunt tranzacţionale în paralel pe piaţa americană care

prevede decontarea în termen de 3 zile şi pe o piaţă europeană care stipulează decontarea la 6 zile. iar

întreprinderea care urmează să recunoască activele a agreat un contract cu data de decontare la 6 zile

încadrarea în contabilitate a tranzacţiei se face astfel:

- în situaţia în care tranzacţia are loc pe piaţa americană, va fi categorisită drept neobişnuită;

- dacă tranzacţia va fi operată în Europa unde data uzuală de decontare este de 6 zile, va fi tratată

drept tranzacţie obişnuită sau standard.

128

Data tranzacţionării este in fapt data la care societatea s-a angajat să achiziţioneze activul

respectiv sau să-l cedeze. înregistrarea la data tranzacţionării presupune recunoaşterea activului care

urmează să fie primit şi a datoriei aferente la data de tranzacţionare precum şi derecunoaştcrea

activului ce urmează a fi vândut şi a creanţei aferente la data tranzacţionării. înregistrarea dobânzilor

în activ şi a datoriei ataşate începe Ia data decontării întrucât atunci arc loc transferul dreptului de

proprietate.

Data decontării este data la care activul este transferat către societate. înregistrarea la data

tranzacţionării implică recunoaşterea activului la data transferului efectiv în întreprindere şi

derccunoaşterca acestuia la data livrării din patrimoniul vânzătorului. în situaţia aplicării acestei

metode, întreprinderea va înregistra orice modificare a valorii juste a activului ce urmează a fi primit

între data încheierii contractului şi data decontării, în acelaşi mod în care înregistrează activul

achiziţionat. Astfel la nivelul celor patru categorii de active financiare modificările se contabilizează

astfel:

- investiţii păstrate în vederea tranzacţionării (reevaluate la valoarea justă) -> modificarea este

recunoscută în profitul net/pierderea netă;

active disponibile pentru vânzare (reevaluate la valoarea justă) -> modificarea este recunoscută în

profitul net/pierderea netă sau în capitaluri;

investiţii păstrate până la data scadcnţci (înregistrate la cost sau cost amortizat) -» modificarea nu

c recunoscută;

- activc create dc întreprindere (înregistrate la cost sau cost amortizat) —> modificarea nu e

recunoscută.

De un tratament contabil distinct în conformitate cu IFRS 2 beneficiază tranzacţiile cu plata

pe bază dc acţiuni, carc implică faptul că „entitatea primeşte bunuri sau servicii ca plată pentru

instrumentele dc capital propriu ale entităţii (inclusiv acţiuni sau opţiuni pe acţiuni), sau dobândeşte

bunuri sau scrvicii asumându-şi obligaţii faţă dc furnizorul acclor bunuri sau scrvicii pentru sume care

sc bazează pc preţul acţiunilor entităţii sau altor instrumente dc capital propriu ale entităţii”.2 Plăţile pe

bază dc acţiuni pot fi: cu decontare în numerar raportată la valoarea instrumentelor dc capital propriu,

cu decontare în acţiuni prin emisiunea de instrumente dc capital propriu şi ccdarca acestora în

schimbul bunurilor primite sau a serviciilor prestate şi cu decontare în acţiuni cu alternativa dc

numerar.

în cazul tranzacţiilor pe bază dc acţiuni cu decontare în acţiuni întreprinderea trebuie să

2 Hannic Van Grcuning . Standarde internaţionale dc raportare financiara: ghid practic , Ed. Irccson. Bucurcsti, 2005, pag. 83.

129

recunoască un activ sau o chcituială şi o majorare corespunzătoare de capital. Data recunoaşterii este

data conferirii, dacă nu există condiţii de exercitare sau dacă bunurile sau serviciile au ajuns în posesia

emitentului; pc măsura prestării serviciilor, dacă pc parcursul perioadei sunt prestate scrvicii diferite

de ccle ale angajaţilor, pc parcursul perioadei dc exercitare, dacă există delimitată o astfel de perioadă,

pentru tranzacţiile derulate cu angajaţii sau alte părţi.

în situaţia în carc întreprinderea reziliază sau cxecută obligaţia aferentă unei ccdări de

instrumente dc capital propriu pc parcursul perioadei de exercitare din cauzc neimputabilc:

- întreprinderea contabilizează rezilierea sau executarea obligaţiei ca o accelerare a exercitării prin

recunoaşterea imediată a întregii valori;

întreprinderea recunoaşte în capitalurile proprii orice plată făcută în favoarea angajatului

generată de reziliere sau exercitarea obligaţiei, dacă aceasta nu depăşeşte valoarea justă a

instrumentelor de capital propriu cedate la data răscumpărării;

- întreprinderea recunoaşte drept cheltuială diferenţa pozitivă dintre plata fiicută angajatului cu

ocazia rezilierii sau executării obligaţiei şi valoarea justă a instrumentelor conferite la data

răscumpărării;

- întreprinderea contabilizează noile instrumente de capital propriu oferite angajatului în locul celor

reziliate drept o modificare a conferirii iniţiale de instrumente.

Tranzacţiile cu plată pe bază de acţiuni cu decontare în numerar implică recunoaşterea unui

activ sau a unei cheltuieli concomitent cu recunoaşterea unei datorii. Până la stingerea datoriei

întreprinderea va reevalua valoarea justă a acesteia la fiecare dată de raportare şi în momentul stingerii

şi va recunoaşte în contul de profit şi pierdere variaţiile valorii juste.

Tranzacţiile cu plata pe bază de acţiuni cu alternativa în numerar se recunosc prin separarea

celor două componente şi aplicarea tratamentelor contabile distincte prezentate anterior.

4.3.2. Derecunoaşterea instrumentelor financiare

Derecunoaşterea unui activ financiar sau a unei componente a acestuia arc loc atunci şi

numai atunci când întreprinderea pierde controlul drepturilor contractuale aferente. Controlul asupra

drepturilor contractuale se pierde în situaţia în care societatea realizează drepturile asupra beneficiilor

specificate contractual, drepturile expiră sau societatea renunţă la aceste drepturi.

Astfel, în situaţia în care societatea care a transferat activul a păstrat controlul drepturilor

contractuale ataşate, total sau parţial, aceasta nu trebuie să dcrccunoască activul din bilanţul său. Pot fi

130

exemplificate în acest sens următoarele cazuri concrete în care transferatorul nu pierde controlul

asupra activului şi prin urmare rămâne în continuare în patrimoniul acestuia:

transferatorul arc dreptul dc a răscumpăra activul transferat (mai puţin situaţiile în carc activul se

poate obţine imediat de pe piaţă sau preţul dc rcachiziţie reprezintă valoarea justă la momentul

rcspcctiv);

- transferatorul are dreptul şi obligaţia dc a răscumpăra activul transferat în condiţii ce asigură

beneficiarului o rentabilitate a activelor primite în schimbul activului transferat, rentabilitate

similară cu cea a unor creditori;

- activul transferat nu poate fi obţinut imediat de pc piaţă, iar transferatorul păstrează în marc

măsură toate riscurile şi beneficiile ce decurg din proprietate printr-o operaţiune dc swap total a

venitului sau păstrează într-o măsură substanţială toate riscurile printr-o opţiune de vânzare

necondiţionată asupra activului transferat.

Practic, se considcră că un transferator a pierdut controlul asupra activului financiar transferat

dacă beneficiarul poate obţine toate beneficiile activului rcspcctiv. Accastă condiţic este îndeplinită în

situaţiile în carc beneficiarul are posibilitatea de a vinde sau dc a garanta cu aproximativ întreaga

valoare justă a activului sau este o entitate cu scop special ale cărei activităţi permise sunt limitate, şi

aceasta sau deţinătorul beneficiilor au capacitatea dc a realiza într-o măsură substanţială profiturile

activului transferat.

O situaţie mai delicată din punct de vedere metodologic contabil apare atunci când activcle

sunt vândute parţial, iar părţile implicate în tranzacţie au drepturi faţă dc fluxurile dc numerar aferente

împrumuturilor dc bază şi/sau obligaţii faţă dc acca pondere din activclc financiarc înstrăinate. în

vederea aplicării unui tratament contabil adccvat normalizatorul distinge o seric de factori care

semnalează pierderea controlului asupra drepturilor contractuale carc alcătuicsc activclc financiarc:

- Tranzacţia poate fi clar delimitată de un împrumut garantat întrucât transferatorul nu arc dreptul

legal de a redobândi drepturile şi beneficiile în raport cu ponderea respectivă din activul transferat.

în acest caz este aplicabilă cca de a treia condiţic prevăzută de IAS 39 în paragraful 35 şi anume

cedarea dc către societate a drepturilor. Aplicarea tratamentului este condiţionată dc existenţa

documentelor probatoare carc să ofere temeiul în baza căruia să sc stabilească că cel ce transferă

nu arc dreptul legal dc a redobândi drepturile şi beneficiile ataşate şi să-l restricţioneze pe

transferator să ramburseze datoria şi să reachiziţionezc activele, situaţie posibilă în cazul unui

contract expres dc răscumpărare a titlurilor;

- Transfcratorul nu poate în conformitate cu contractul încheiat să vândă sau să gajeze activele de

bază care fac obiectul transferului, şi prin urmare se cedează controlul asupra lor. în principiu, la

131

transferul parţial al unui activ financiar, nici societatea care transferă nici cea care preia nu au dreptul

dc a vinde activele de bază deoarece sunt în coproprictatc;

Investitorul are capacitatea de a vinde sau gaja participaţia sa la activele transferate, chiar dacă nu

arc posibilitatea de a vinde sau a gaja activele dc bază care fac obiectul transferului. Posibilitatea

investitorului de a obţine beneficii pe baza activelor transferate poate fi demonstrată dacă

investitorul nu este restricţionat în a vinde sau gaja aproximativ întrega valoare justă a activului ce

face obicctul transferului sau în condiţiile unei vânzări printr-o entitate cu scop special dacă

acţionarii şi creditorii garantaţi ai acelei entităţi au posibilitatea dc a obţine, în mod substanţial,

toate beneficiile activului transferat. O entitate cu scop special reprezintă o întreprindere care este

crcată pentru un anumit obiectiv bine definit şi care poate îmbrăca diverse forme juridice. în

principiu în cadrul acestor „special purposc entity" sunt restricţionate multe din deciziile

acţionarilor sau asociaţilor, sponsorul sau creatorul entităţii având posibilitatea să o controlezc;

- Transfcratorul păstrează custodia împrumuturilor care fac obiectul vânzării parţiale şi asigură

serviciul datoriei, în acest context transferând regulat fluxurile de numerar pe care le încasează în

numele investitorului. Acesta nu arc în principiu dreptul să le investească în nume propriu. în

situaţia în care drepturile şi beneficiile aferente unei părţi din activul financiar sunt vândute,

vânzătorul poate beneficia de dreptul şi obligaţia dc a efectua serviciul datoriei activului financiar

de bază în situaţia în care acţionează doar ca mandatar în numele investitorului şi îi transferă

acestuia regulat toţi banii încasaţi în numele său.

în momentul anulării recunoaşterii, diferenţa dintre valoarea contabilă a activului şi valoarea

veniturilor încasate sau care se va încasa şi a oricărei modificări care a avut drept scop evaluarea la

valoarea justă şi care a fost raportată în capital, se va regăsi în profitul net sau pierderea netă a

exerciţiului financiar în curs.

în situaţia în care se transferă doar o parte a unui activ (IAS 39, paragraful 47) financiar,

valoarea contabilă a activului financiar se distribuie între partea rămasă şi cea vândută pornind dc la

valorile juste ale acestora la data vânzării. Orice câştig sau pierdere se recunoaşte în baza beneficiilor

părţii vândute. Dacă valoarea justă a părţii dc activ ce rămâne nu poate fi evaluată credibil, atunci i se

atribuie valoarea zero. întreaga valoare contabilă a

activului este recuperată prin vânzare pentru amortizarea costului. Venitul sau pierderea se determină

ca diferenţă între valoarea încasată şi valoarea contabilă a activului ± ajustările la valoarea justă cc se

regăsesc în capitalurile proprii.

în situaţia în care o întreprindere transferă controlul unui întreg activ financiar, dar în acelaşi

timp crcază un nou activ financiar sau o nouă obligaţie financiară (IAS 39, paragraful 51), va trebui să

132

recunoască noul activ sau noua datorie financiară la valoarea justă şi să recunoască un câştig sau o

pierdere rezultând ca diferenţă între veniturile din vânzări şi valoarea contabilă a activului financiar

vândut + valoarea justă a oricărci noi obligaţii financiarc - valoarea justă a activului nou achiziţionat ±

orice ajustare la valoarea justă ce se regăseşte în capitalul propriu. Un astfel de exemplu oferit de

normalizator este vânzarea unui portofoliu dc creanţe, concomitent cu asumarea unei obligaţii pentru

compensareacumpărătorului creanţelor dacă încasările sunt sub nivelul specificat.

«

Garanţiile sunt şi ele parte a reglementărilor normalizatorului carc menţionează ca în situaţia

în carc o garanţie este recunoscută într-un cont de datorii financiarc este obligatorie prezentarea

acesteia la valoarea justă până în momentul decontării sau expirării acesteia.

Dcrecunoaşterea unei datorii financiare sau a unei componente a acesteia sc operează doar

în momentul stingerii prin plata creditorului în numerar sau cedând în contrapartidă alte activc

financiare, mărfuri sau scrvicii şi prin exonerarea legală a debitorului printr-o hotărâre legală

pronunţată în justiţie sau printr-o înţelegere agrementată între părţi.

Pentru exemplificare normalizatorul supune discuţiei în cadrul ghidului de implementare

punctul 57-2 o răscumpărare a propriilor obligaţiuni de cătrc o întreprindere industrială cu scopul

revânzării ulterioare. Tratamentul corect impune derecunoaşterea datoriei asumate la emiterea

împrumutului obligatar întrucât intenţia dc a revinde obligaţiunile nu crcază implicit obligaţia dc a

livra numerar sau alt activ financiar. Diferenţa dintre valoarea contabilă şi suma avansată pentru

răscumpărare este recunoscută în contul dc rezultate.

A doua speţă analizată la punctul 57-3 sc referă la asumarea răspunderii privind plata dobânzii

şi a principalului unui împrumut obligatar de cătrc o terţă întreprindere pc care emitentul a despăgubit-

o în totalitate. Normal izatorul recomandă în accst caz să nu se opereze în contabilitatea emitentului

derccunoaştcrea datoriei financiare întrucât debitorul nu a fost eliberat legal dc răspunderea primară.

Emitentul împrumutului obligatar va reflecta

133

în continuare în evidenţele contabile datoria contractată şi suplimentar va recunoaşte o creanţă de

aceeaşi valoare în raport cu întreprinderea terţă carc şi-a asumat răspunderea solidară dc a plăti

principalul şi dobânda contra unei sume de bani încasată de la acesta.

în situaţia in carc între un debitor şi un creditor se agrementează un schimb dc instrumente de

datorie cu clauze semnificativ diferite. în contabilitatea celor două părţi contractante vor fi operate

simultan derecunoaşterea vechiului instrument dc datorie şi recunoaşterea celui nou. Tratamentul

aplicat este similar şi cazul unor modificări substanţiale a termenilor contractului instrumentului dc

datorie financiară. Termenul de modificare substanţială care generează dcrccunoaştcrea vechii datorii

şi recunoaşterea unei noi datorii presupune o abatere a fluxurilor de numerar viitoare actualizate

stabilite în noile condiţii contractuale faţă dc fluxurile actualizate determinate în conformitate cu

clauzele iniţiale de minim 10 puncte procentuale.

Diferenţa dintre valoarea contabilă a datoriei stinse sau transferate altei părţi în întregime sau

parţial, inclusiv costurile ncamortizatc aferente şi valoarea cfcctiv decontată se reflectă în rezultatul

financiar al perioadei.4.4 Evaluarea instrumentelor financiare

4.4.1. Evaluarea iniţială

Un activ financiar sau o datorie financiară sunt recunoscute iniţial în contabilitate la costul de

achiziţie, ccea cc înseamnă valoarea justă a contraprestaţiei oferite în cazul unui activ, rcspcctiv

primite în cazul unei datorii.

Costurile de tranzacţionare sunt reflectate în valoarea iniţială a activelor şi datoriilor

financiare. Pentru activele financiare costurile stabilite raţional ca fiind aferente achiziţiei se adaugă la

valoarea efectiv decontată, iar în cazul datoriilor financiare costurile direct atribuibilc emisiunii

titlurilor de debit sunt deduse din valoarea achitată de investitori pentru aproprierea lor. în structura

costurilor dc tranzacţionare se regăsesc onorariile şi comisioanele plătite agenţilor, consultanţilor,

brokerilor şi dcalcrilor, cotizaţiile plătite în cadrul pieţelor reglementate şi taxele şi comisioanele de

transfer.

în ccea cc priveşte rcflcctarca în timp a acestor costuri de tranzacţionare apar diferenţe

semnificative. Astfel, în cazul creditelor şi creanţelor deţinute de întreprindere, a plasamentelor

păstrate până la scadenţă şi a majorităţii datoriilor financiare carc sunt înregistrate la cost sau cost

amortizat cheltuielile dc tranzacţionare intră în structura costului amortizat şi sunt amortizate respectiv

rcflcctate în contul dc profit şi pierdere pe întreaga durată dc viaţă a instrumentului. Dacă analizăm

instrumentele păstrate în scopul tranzacţionării şi plasamentele disponibile pentru vânzare, înregistrate

la valoarea justă, observăm că normalizatorul nu a inclus costurile tranzacţionării în valoarea justă

determinată ulterior achiziţiei. Costurile de tranzacţionare estimate a fi înregistrate în momentul

transferului sau vânzării unui instrument financiar nu sunt reflectate în evaluarea instrumentului

financiar.

Dc asemenea pot fi recunoscutc în valoarea iniţială a unui activ sau a unei datorii anumite

venituri şi pierderi rezultate din operaţiuni de aeoperire. Astfel, dacă angajamentul ferm sau tranzacţia

prognozată acoperită conduce la recunoaşterea unui activ sau unei datorii, partea de câştig sau

pierdere aferentă instrumentului de aeoperire calificată ca fiind aferentă unei operaţiuni de acoperire

eficiente, carc iniţial a fost introdusă în capitalurile proprii, va fi scoasă din cadrul accstci structuri

patrimoniale şi reflectată în costul iniţial a activului sau datoriei respective.

în principiu valoarea justă a contraprestaţiei oferite este determinată prin raportare la preţul

de tranzacţionare sau preţul de piaţă. în situaţia în care preţurile pc piaţă nu sc pot determina în mod

credibil, valoarea justă este estimată ca sumă tuturor plăţilor viitoare, carc sc poale actualiza utilizând

rata dobânzii preponderentă pe piaţă pentru un instrument similar (care este exprimat în acccaşi

monedă, are acelaşi termen şi arc acelaşi mod dc calcul şi determinare a ratei dobânzii), clasificat în

aceeaşi categoric de credit. Sc recurge la actualizare doar în situaţia în care impactul accstcia este

semnificativ din punct dc vedere valoric.

4.4.2. Evaluarea ulterioară

Evaluarea ulterioară a activelor financiare

Pentru aplicarca criteriilor legate dc evaluarea ulterioară a activelor financiare normalizatorul

clasifică instrumente financiarc în patru mari categorii delimitate în conformitate cu scopurile

achiziţiei astfel:

a) împrumuturi şi creanţe create dc întreprindere şi carc nu sunt deţinute în scopul tranzacţionării;

b) investiţii păstrate până la scadenţă;

c) active financiarc disponibile pentru vânzare;

d) active financiarc deţinute în scopul tranzacţionării.

Iniţial toate instrumentele financiarc indiferent de catcgoria în carc sunt clasificate sc

evaluează la costul de achiziţic carc include în structura sa şi cheltuielile de tranzacţionare. Ulterior, în

etapa evaluării ulterioare activele finaciarc. inclusiv instrumentele financiare derivate, mai puţin cclc

utilizate ca clemente de acoperire împotriva riscurilor sunt rccunoscutc la valoarea lor justă, Ură nici o

dcduccrc a potenţialelor costuri dc tranzacţionare cc ar putea fi ocazionatc dc ieşirea acestora din

135

patrimoniul socictăţii. Nu se pot evalua la valoarea justă următoarele catcgorii de active financiare:

■ împrumuturile şi creanţele create dc întreprindere şi care nu sunt păstrate în scopul

tranzacţionării;

■ investiţiile păstrate până Ia scadenţă;

• toate activele financiare ce nu au un preţ cotat pe o piaţă activă şi a căror valoare justă nu poate fi

evaluată credibil.

Valoarea justă definită în cadrul IAS 32 este „valoarea pentru care un activ poate fi

tranzacţionat sau o datorie poate fi decontată, dc bună voie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în

cazul unei tranzacţii realizate în condiţii dc concurenţă normală’’3. în situaţia în care un activ financiar

trebuie să fie evaluat la valoarea justă, iar valoarea lui justă este negativă va fi contabilizat ca o datorie

financiară.

Normalizatorul încearcă să delimiteze situaţiile în care valoarea justă poate fi evaluată credibil

şi ipostazele in care valabilitatea unei astfel dc evaluări este respinsă. Astfel, se specifică că o evaluare

credibilă a valorii juste implică următoarele două presupoziţii: variabilitatca din intervalul estimărilor

rezonabile a valorii juste nu este semnificativă pentru instrumentul respectiv şi probabilităţile

diferitelor estimării din cadrul intervalului pot fi rezonabil evaluate şi utilizate în estimările valorii

juste.

Concret, se consideră că valoarea justă poate fi evaluată credibil pentru: un instrument

financiar pentru care există o cotaţie dc preţ publicată pe o piaţă activă reglementată de tranzacţionare,

un instrument de datorie cc a fost cotat dc o agenţie de evaluare independentă şi al cărui flux de

numerar este rezonabil estimat sau un instrument financiar pentru care există un model de evaluare

corespunzător şi pentru care pot fi evaluate credibil informaţiile necesare pentru aplicarea modelului

respectiv datorită faptului că informaţiile provin de pe pieţele activc.

O cotaţic actuală dc licitaţie pe o piaţă activă, respectiv preţul zilei, reprezintă cea mai bună

referinţă pentru determinarea valorii juste. în situaţia excepţională în care activul este cotat, dar nu

există un preţ disponibil pentru ziua respectivă de tranzacţionare, poate fi considcrat drept punct de

reper preţul celor mai recente tranzacţii, cu condiţia ca între momentul tranzacţionării şi cel al

raportării să nu se fi produs mutaţii majore în mediul economic sau în evoluţiile pieţei de capital. în

acccaşi ordine dc idei, dacă instrumentul financiar analizat nu are o piaţă activă, dar există o piaţă

pentru un instrument financiar similar valoarea justă va fi fundamentată pe cotaţia instrumentului

similar. De asemenea dacă un instrument financiar nu are o cotaţic pubică, însă există cotaţii

3 Standarde internaţionale de contabilitate 2002, International Accounting Standards Board, Editura Economică, Bucureşti, 2002 , pag. 32-8, par. 5

disponibile pentru componentele sale, valoarea justă va fi compusă pc baza cotaţiilor acestor

componcntc.

în anumite circumstanţe poate fi adecvată şi o ajustare a cotaţiilor publicate. Pentru

exemplificare normalizatorul pune în discuţie în cadrul ghidului de implementare punctul 100-1 cazul

unei companii care deţine 15% din acţiunile altei societăţi, ce sunt tranzacţionatc pe o piaţă reglementată

activă la volume zilnice de 0.1% din acţiunile libere pe piaţă. Societatea deţinătoare a titlurilor consideră

că în cazul unei tranzacţii în bloc a acţiunilor va obţine un preţ superior celui publicat în piaţă cu cel

puţin 5% şi doreşte să evalueze titlurile la preţul ajustat. în acest context normalizatorul acceptă utilizarea

preţului majorat doar dacă întreprinderea poate prezenta pentru susţinerea lui dovezi obiective şi

credibile cum ar fi o formă contractuală agrementă între părţi pentru vânzarea instrumentelor financiare

în viitorul imediat.

Dacă piaţa nu arc o activitate continuă, nu este suficient reglementată sau volumele

tranzacţionatc sunt nesemnificative, normalizatorul recomandă neutilizarca cotaţiilor oferite drept reper

în determinarea valorii juste. în aceste situaţii valoarea justă a unui activ financiar sau a unei datorii

financiare se poate estima şi pe baza unei metode general acceptate fundamentată pe ipotezele

operaţionale utilizate de participanţii pieţei de capital. Din categoria modelelor şi tehnicilor de

determinare a valorii juste acreditate de mediul financiar putem să menţionăm ftră a avea pretenţia

epuizării acestora: modelul Blake - Scholes pentru evaluarea opţiunilor, modelul de evaluare a activelor

financiare „CAPM - Capital Asscts Model Price", metoda dobânzii efective pentru calculul costului

amortizat al activelor şi datoriilor, metoda fluxurilor de numerar actualizate pentru determinarea valorii

actuale.

în toate cazurile fundamentarea valorii juste se bazează pe ipoteza continuării activităţii, valoarea

justă nefiind sub nici o formă asimilată cu valoarea activului de lichidare a unei companii. Asta nu ne

împiedică însă să avem în vedere evenimentele care urmează a se produce în virtutea unor agrementări

deja existente. Normalizatorul specifică clar in cadrul paragrafului 98 din IAS 39 că valoarea justă a unui

activ financiar pe care societatea s-a angajat să-l înstrăineze cu titlu oneros în scopul de a obţine

lichidităţi într-un viitor imediat este determinată de preţul just pe care aceasta se aşteaptă să-l obţină din

tranzacţic.

Activele care în mod obiectiv nu pot fi evaluate la valoarea justă şi au o scadenţă fixă trebuie

evaluate la costul amortizat utilizând metoda ratei efective a dobânzii, iar cele care care nu au scadenţă

fixă trebuie evaluate la cost.

Metoda dobânzii efective este în fapt o metodă care arc ca scop determinarea amortizării

utilizând rata efectivă a dobânzii unui activ financiar sau datorie financiară. Rata cfeclivă a dobânzii

reprezintă rata la carc, pe parcursul perioadei până la scadenţă sau până la următoatea dată de restabilire

a preţului. în funcţie dc piaţă, se ajustează exact fluxul preconizat al plăţilor de numerar în viitor, la

valoarea curentă de înregistrare a activului financiar sau a datoriei financiare. Costul amortizat se

determină astfel:

Costul amortizat al unui activ financiar =

Valoarea activului sau datoriei la evaluarea iniţială -

Rambursările de principal ±

Amortizarea acumulată a diferenţelor dintre valoarea iniţială şi valoarea dc scadcnţă - Rcduccrea

de valoare sau a imposibilităţii dc încasare.

Pentru activcle şi datoriile financiare înregistrate la cost amortizat, carc nu fac parte dintr-o

relaţie dc acoperire a riscurilor, un câştig sau o pierdere sunt recunoscute în profitul net sau pierderea

netă în situaţia in carc activul sau datoria financiară sunt dcrecunoscute, deprecíate sau pe parcursul

amortizării.

Norma liza torul analizează foarte detaliat în cadrul IAS 39 paragrafelor 91-92 circumstanţele în

care unui activ financiar i se poate acorda un alt tratament în ccca cc priveşte evaluarea decât cel aplicat

în momentul recunoaşterii ulterioare şi prezintă metodologia ce va fi aplicată în asemenea situaţii. Astfel,

în situaţia în carc un activ financiar nu a fost evaluat la valoarea justă întrucât a fost încadrat în categoria

activelor păstrate până la scadcnţă sau ev aluarea nu a fost posibilă în acel moment şi totuşi acest lucru

este actualmente posibil, regularizarea trebuie lâcută. Câştigul sau pierderea rezultată în urma modificării

valorii juste a respectivului activ financiar sau datorie financiară cc nu constituie parte a unor relaţii dc

acopcrire a riscurilor sc raportează astfel:

a) câştigul sau pierderea rezultate în urma reglării unui activ păstrat pentru tranzacţionare trebuie

recunoscută în profitul net sau pierderea netă aferente perioadei;

b) câştigul sau pierderea generată de un activ financiar disponibil pentru vânzare poate fi tratată

alternativ:

- recunoscută în profitul net sau pierderea netă aferente perioadei;

- recunoscută direct in capitalul propriu pânăîn momentul vânzării, încasării sau

disponibilizării sub altă formă a activului sau până în momentul catalogării acestuia

drept deteriorat, moment în care câştigul sau pierderea generată de retratare este inclusă in profitul

net sau pierderea netă aferentă perioadei.

Societatea trebuie să opteze pentru unul din cele două tratamente alternative

prezentate anterior, fapt pe care îl menţionează şi în cadrul politicilor contabile. Politica

aleasă va fi aplicată tuturor activelor disponibile pentru vânzare în mod consecvent.

în ipoteza în care datorită modificării intenţiei sau capacităţii societăţii de a păstra un activ

financiar sau a imposibilităţii de a determina în continuare valoarea justă a unui activ tratat astfel iniţial,

a devenit adecvată înregistrarea respectivului activ la costul amortizat, valoarea justă contabilă a

activului financiar la data reglării devine noul cost amortizat. Totodată orice câştig anterior sau pierdere

anterioară ce a fost recunoscută direct în capitalul propriu se contabilizează astfel:

1. în cazul unui activ financiar cu scadentă fixă câştigul anterior sau pierderea anterioară ce a fost

înregistrată direct în capitalul propriu trebuie amortizată pe perioada de viată rămasă a investiţiei

păstrate până la scadcnţă. Orice diferenţă între noul cost amortizat şi valoarea scadentă trebuie

amortizată în perioada de viaţă rămasă a activului financiar, precum o ajustare a randamentului, în

mod similar amortizării primei şi discountului.

■ în cazul unui activ financiar ce nu are scadentă fixă, un câştig anterior sau o pierdere anterioară

aferentă activului respectiv ce a fost recunoscută direct în capitalul propriu, este în continuare lăsată

în capital până în momentul în care activul financiar e vândut sau disponibilizat într-o altă manieră,

dată la care suma aferentă va influenţa profitul sau pierderea netă a perioadei.

Tabelul IV.2. sintetizează criteriile impuse de normalizator pentru evaluarea ulterioară a

activelor financiare în cadrul situaţiilor financiare.

Clasificare instrument financiar Evaluare ulterioară

Tabel IV.2. Evaluarea ulterioară a activelor financiareCredite şi creanţe create dc întreprindere carc

sunt deţinute în scopul tranzacţionăriiPlasamente păstrate până la scadenţă

Investiţii financiare disponibile pentru

vânzare pentru carc valoarea justă poate fi

estimată

Investiţii financiare disponibile pentru

vânzare pentru care valoarea justă nu poate fi

estimată

Active deţinute în scopul tranzacţionării

Instrumente de acoperire a riscurilor

Cost amortizat; testare deprccicrc

Cost amortizat; testare depreciere Valoare justă,

modificările valorii juste au impact asupra: a)

rezultatului contabil net; sau b) capitalurilor proprii

până in momentul cedării înstrăinării activului moment

în carc diferenţa dc valoare va fi preluată în rezultatul

contabil net.Cost; testare depreciere

Valoare justă, modificările valorii juste au impact

asupra rezultatului contabil net Valoare justă,

modificările valorii juste au impact (funcţie de riscul

acoperit) asupra:

a) rezultatului contabil net; sau

b) capitalurilor proprii

Evaluarea ulterioară a datoriilor financiare

După momentul recunoaşterii iniţiale societatea va evalua toate datoriile financiare mai puţin

datoriile pentru tranzacţionare şi instrumentele derivate cc sunt datorii la costul amortizat. Exccpţic fac

dc asemenea datoriile financiare desemnate drept instrumente de acoperire a riscurilor.

Datoriile pentru tranzacţionare şi instrumentele derivate ce sunt datorii sunt evaluate după

recunoaşterea iniţială la valoarea justă, mai puţin datoriile financiare instrumente derivate carc sunt

corelate cu instrumente suport necotatc prin intermediul cărora se realizează şi decontarea. Acestea din

urma vor fi evaluate la cost.

în tabelul IV.3. se ilustrează criteriile metodologice stabilite de normalizator pentru evaluarea

ulterioară a datoriilor financiare în cadrul situaţiilor financiare.

Tabel IV.3. Evaluarea ulterioară a datoriilor financiare

Clasificaţie instrument financiar Evaluare ulterioară

Datorii financiare păstrate până Ia scadenţă Datorii financiare

deţinute pentru tranzacţionare

Datorii financiare - instrumente derivate

Datorii financiare - instrumente derivate a căror decontare

este legată de instrumente de bază necotate

Cost amortizat

Valoare justă (variaţiile au impact

asupra rezultatului net)

Valoare justă (variaţiile au impact

asupra rezultatului net)Cost amortizat

Datoriile financiare exprimate în altă monedă decât cea de raportare fac subiectul unor

reglementări aparte înrucât sunt circumscrise atât ariei de aplicare a IAS 21 „Efectele varia{iei cursurilor

de schimb valutar" cât şi a IAS 39 „Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare”. în acest context

trebuie să menţionăm că datoriile financiare exprimate în valută care sunt elemente monetare, mai puţin

cele desemnate ca instrumente de acoperire, intră sub incidenţa standardului IAS21 şi prin urmare toate

câştigurile şi pierderile rezultate ca urmare a schimbului valutar sunt recunoscute în rezultatul net al

perioadei şi orice modificare a valorii juste (exclusiv cele determinate de variaţia cursurilor de schimb)

se tratează în conformitate cu reglementările standardului IAS 39 menţionate anterior.

în cazul datoriilor financiare exprimate intr-o monedă străină care nu sunt elemente monetare,

orice modificare a valorii juste inclusiv cele atribuite modificărilor de curs valutar este tratată în spiritul

prevederilor normei IAS 39 .

Dcprccicrea este procesul de erodare a valorii intrinseci a unui instrument financiar, care

generează o scădere a valorii recuperabile estimate sub nivelul valoarii contabile recunoscute de

deţinător în contabilitate.

Elemcnctele care pot conducc la un astfel de raţionament profesional al deţinătorului sunt:

dificultatea financiară reală confirmată a emitentului, probabilitatea dc faliment sau reorganizare

financiară a emitentului, încălcarea clauzelor contactualc în sensul nconorării obligaţiei privind plata

dobânzii sau a principalului, dispariţia unei pieţe activc pentru titlul financiar rcspcctiv în urma unor

probleme financiare, acordarea dc către creditor debitorului din motive dc dificultate financiară a

debitorului de conccsii pe care accsta nu le avea în vedere.

Dcprccicrea este recunoscută şi evaluată individual pentru instrumentele financiare semnificative

şi la nivel dc portofoliu în situaţiile în care nu există posibilitatea determinării la nivel individual a

Tabel IV.2. Evaluarea ulterioară a activelor financiaregradului dc dcprccicrc. Normalizatorul cxplicitcază accastă idee în cadrul ghidului dc implementare la

punctul 112-2 prin prezentarea raţionamentului contabil adoptat în situaţia dctcctării unui activ financiar

înregistrat la cost amortizat depreciat, instrument care poate fi încadrat într-un portofoliu dc active

similare depreciatc. în contextul specificat, se recomandă recunoaşterea şi măsurarea deprecierii pe o

bază individuală dacă acest fapt este posibil şi dacă în mod cert există dovezi obiective care să susţină

accastă opinie. Se subliniază suplimentar, că recunoaşterea şi evaluarea deprecierii pe baza portofoliului

trebuie operată doar şn situaţiile în care nu este posibilă estimarea individualizată a gradului de

dcprecicre a activului financiar.

La sfârşitul ficcărui exerciţiu financiar, odată cu prezentarea informaţiilor in cadrul situaţiilor

financiare dc raportare sociclalca trebuie să evalueze posibilitatea existenţei unor activc financiaro a

căror valoarea este erodată. în cazul în care există elemente obiective care să confirme cu certitudine

fenomenul. întreprinderea are obligaţia dc a estima valoarea recuperabilă a activelor financiare în

discuţie şi de a recunoaşte deprecierea în cadrul situaţiilor financiare.

Contabilizarea deprecierii activelor financiare evaluate la cost amortizat

în ipoteza în care există probabilitatea dovedită raţional ca o socictatc să nu poată încasa toate

sumele scadentc conform clauzclor contractuale ale împrumuturilor, creanţelor şi investiţiilor păstrate

până la scadenţă, înregistrate la cost amortizat este vorba în mod cert

dc o deprccicre sau o pierdere dintr-un credit neperformant. Valoarea estimată a acesteia este

reprezentată dc diferenţa dintre valoarea contabilă a activului şi valoarea prezentă a fluxurilor de numerar

aşteptate, actualizată la rata iniţială a dobânzii cfcctive a instrumentului financiar. Valoarea contabilă a

activului trebuie redusă la valoarea recuperabilă estimata prin includerea pierderii de valoare in profitul

net sau pierderea netă aferentă perioadei.

Valoarea contabilă a oricărui activ financiar care nu poate fi evaluat credibil la valoarea justă

trebuie supusă testării în vederea aprecierii gradului de depreciere la fiecare dată de raportare financiară.

Dacă există semnalmente care confirmă ipoteza deprecierii se evaluează pierderea din depreciere ca

diferenţă între valoarea contabilă a acestuia şi valoarea fluxurilor de numerar preconizate a fi realizate în

viitor, actualizată la rata curentă dc plată a dobânzii pentru un activ financiar similar şi se operează în

contabilitate.

O eventuală reapreciere trebuie de asemenea să fie inclusă în rezultatul financiar nett

al perioadei. Rezultatul acestei operaţiuni nu trebuie sub nici o formă să conducă la o valoare contabilă a

activului operat superioară costului amortizat la care acesta a fost înregistrat înaintea momentului

constatării deprecierii.

Pentru accle active financiare ce au fost supuse ajustărilor generate dc dcprecicrc. valoarea

veniturile din dobânzi ulterioare deprecierii vor fi determinate pe baza ratei dobânzii cu care s-au

actualizat fluxurile de numerar preconizate a se realiza în viitor.

Contabilizarea deprecierii activelor financiare reevaluate la valoarea justă

Dacă o pierdere generată dc un activ financiar înregistrat la valoarea justă a fost recunoscută

direct în capitalul propriu şi există certitudinea că activul respectiv este dcprcciat, pierderea netă

cumulată în capitalul propriu trebuie scoasă din capital şi inclusă în rezultatul net al exerciţiului

financiar.

Valoarea în discuţic este determinată ca diferenţă dintre costul dc achiziţie al activului şi

valoarea justă curentă (pentru instrumentele de capital) sau valoarea recuperabilă (pentru instrumentele

de datorie) mai puţin pierderile rezultate din deprecieri anterioare recunoscute deja în rezultatul net al

perioadelor respective. Valoarea recuperabilă a unui instrument financiar dc datorie, reevaluat la valoarea

justă, reprezintă valoarea prezentă a fluxurilor dc numerar viitoare estimate actualizate la rata curentă dc

piaţă a dobânzii pentru un activ financiar similar.

Dacă ulterior valoarea justă sau valoarea rccupcrabilă a activului financiar înregistrat la

valoarea justă creştc iar creşterea este determinată de un eveniment ce s-a produs după cc pierderea din

depreciere s-a înregistrat în rezultatul net al perioadei, se va relua operaţiunea cu impact asupra pierderii

nete sau a profitului net al perioadei.

4.5. Studii metodologice privind recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor financiare în

contabilitatea societăţilor de servicii de investiţii financiare

4.5.1. Studiu metodologie privind recunoaşterea unei achiziţii de instrumente financiare

clasificate ca investiţii păstrate până la scadenţă. Data tranzacţionării vs Data decontării.

Societatea de servicii de investiţii financiare Unicapital Sccurity achizitioncaza prin intermediul

pieţei reglementate Bursa de Valori Bucureşti, la data de 30 decembrie 2004, 100 de obligaţiuni la un

cost de achiziţie de 9,000 lei/obligaţiune, valoare care include şi cheltuielile de tranzacţionare.

Obligaţiunile sunt clasificate ca investiţii păstrate până la scadenţă. La data de 31 decembrie 2004

(sfarsitul exerciţiului financiar) valoarea justă a activului este de 10,000 lei/obligaţiune, iar la data de 02

ianuarie 2005 (data decontării) valoarea justă atinge nivelul de 10.200 lei / obligaţiune.

Se studiază comparativ recunoaşterea în contabilitate a instrumentelor financiare utilizând ca

Tabel IV.2. Evaluarea ulterioară a activelor financiaremoment de referinţă data decontării şi data tranzacţionării.

a) Contabilizarea funcţie de data tranzacţionării (conform IAS 39, paragraf 32)

30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

Activele financiare sunt recunoscute în contabilitatea socictătii dc servicii de investiţii financiare la

costul dc achiziţie.

Db (ROL) Cr (ROL)

50612 Obligaţiuni cotate cumpărate 900, 000

în curs dc dccontare

4621 Creditori din tranzacţii pentru operaţiuni in

nume propriu pe piaţa reglementată B.V.B.

900,000

31 decembrie 2004

Investiţiile păstrate până la scadenţă rămân înregistrate la cost, prin urmare nu se operează nici o

înregistrare în contabilitate.

2 ianuarie 2005 (dala decontării)

Sc stinge datoria societăţii dc scrvicii dc investiţii financiarc fata dc instituţiile pieţelor reglementate la

nivel global (s-a considerat că în ziua respectivă nu s-au cfcctuat alte tranzacţii şi prin urmare nu există

sume supuse compensării şi decontării).

Db (ROL) Cr (ROL)

4621 Creditori din tranzacţii pentru operaţiuni în

nume propriu pc piaţa reglementată B.VB.

5122 Conturi la bănci de decontare a tranzacţiilor

pc piaţa reglementată B.V.B. în lei

900,000

900.000

Concomitent, în momentul decontării, obligaţiunile intrate în portofoliu sunt rcclasificatc în categoria

activclor deţinute.

Db (ROL) Cr (ROL)

50611 Obligaţiuni cotate deţinute 900,000

50612 Obligaţiuni cotate cumpărate 900,000

- în curs dc decontare

b) Contabilizarea funcţie de data decontării (conform IAS 39, paragraful 33)

30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

în contabilitate nu sc operează nici o înregistrare.

31 decembrie 2004 (sfârşitul exerciţiului financiar)

în contabilitate nu se operează nici o înregistrarcla pentru activele evaluate la cost sau la cost amortizat în

conformitate cu IAS 39, paragraful 106.

02 ianuarie 2005 (data decontării)

Se înregistrează în contabilitate recunoaşterea activclor financiare la costul dc achiziţic concomitent cu

dccontarca obligaţiilor aferente.

Db (ROL) Cr (ROL)

50611 Obligaţiuni cotate deţinute 900,000

5122 Conturi la bilnci dc decontare a tranzacţiilor pe

piaţa reglementată B.V.B.- în lei

900,000

Situaţia sintetică a structurilor patrimoniale prezentate în dinamică în momentul tranzacţionării, la

sfârşitul exerciţiului financiar şi la data dccontării, pune în evidenţă modul de reflectare a aplicării celor

două metode dc contabilizare asupra situaţiilor financiare.

Extras situaţii financiare Contabilizare funcţie de

DaUt dccontării Data tranzacţiei

30.12.2004 Activc financiare900,000

Datorii - (900,000)

Capitaluri proprii- -

Contul dc profit şi pierdere * •

31.12.2004 Activc financiare900,000

Datorii - (900,000)

Capitaluri proprii- -

Contul dc profit şi pierdere -

02.01.2005 Activc financiare900,000 900,000

Datorii - -

Capitaluri proprii- -

Contul de profit şi pierdere- •

4.5.2. Studiu metodologie privind recunoaşterea unei achiziţii de instrumente financiare

clasificate comparativ drept active disponibile pentru vânzare şi active financiare

deţinute pentru tranzacţionare. Data tranzacţionării vs Data decontării.

Societatea dc servicii de investiţii financiare Unicapital Security se angajează să achiziţionează în

cadrul Bursei Electronice Rasdaq un pachet de 50 dc acţiuni la un cost dc achiziţie dc 5,000,000 lei. La data

de 31 deccmbrie 2005 valoarea justă a pachetului de acţiuni înregistrează valoarea de 5.500,000 lei. iar la

data decontării 02 ianuarie 2005 nivelul atins de valoarea justă a pachetului este de 5,700.000 lei. Se

analizează comparativ modul dc recunoaştere şi contabilizare a operaţiunilor prezentate pornind dc la

ipoteza clasificării instrumentelor financiare drept active disponibile pentru vânzare pentru care se

socictatca a menţionat în politicile contabile că va recunoaşte diferenţa rezultată în urma reevaluării la

valoarea justă în capitalurile proprii sau a tratării instrumentelor financiare ca activc deţinute pentru

tranzacţionare.»

Se au în vedere ambele metode dc contabilizare: funcţie de data dc tranzacţionare şi funcţie de data

decontării.

a) Activele financiare sunt clasificate ca activc disponibile pentru vânzare - pentru care politica societăţii

prevede reevaluarea la valoarea justă cu impact în capitalurile proprii.

al) Contabilizarea în funcţie de data tranzacţionării (conform IAS 39, paragraful 32)

30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

Activele sunt recunoscute în patrimoniul societăţii la costul dc achiziţie:

Db (ROL) Cr (ROL)

265 Alte titluri imobilizate 5.000,000

4623 Creditori din tranzacţii în nume propriu pc

pieţele reglementate altele decât 13V.B. 5,000,00031 decembrie 2004 (data includerii exerciţiului financiar)

Sc cfectucază reevaluarea la valoare justă cu preluarea în capitalurile proprii a variaţiilor de valoare în

conformitate cu politica adoptată dc socictate:

Db (ROL) Cr (ROL)

265 Alte titluri imobilizate

1066 Rezerve din evaluarea la valoare justă

500.000

500,000

02 ianuarie 2005 (dala decontării)

Sc operează rccavaluarca activelor financiare la valoarea justă din momentul dccontaării şi apoi se

înregistrează dccontarca datoriei (sc considcră că in ziua rcspectivă de tranzacţionare nu s-au cfcctuat şi

alte tranzacţii care să facă obicctul dccontării sau compensării):

Db (ROL) Cr (ROL)

265 Alte titluri imobilizate 250,000

1066 Rezerve din reevaluarea la valoarea justă 250,000

4623 Creditori din tranzacţii în nume propriu pc

pieţele reglementate altele decât B.V.B.

5,000,000

51231 Conturi la bănci dc dccontare a

tranzacţiilor pc alte piaţe reglementate - în lei

5,000,000

a2) Contabilizarea în funcţie dc data decontării (conform IAS 39, paragraful 33)

30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

în contabilitate nu se operează înregistrări contabile.

31 decembrie 2004 (dala închiderii exerciţiului financiar)

Se reevaluează activele financiare la valoarea justă, cu reflectare variaţiei în capitalurile proprii în

concordanţă cu politica declarată a societăţii (conform IAS 39. paragraful 103).

Db (ROL) Cr (ROL)

2675 Creanţe legate dc interesele dc participare

1066 Rezerve din reevaluarea la valoarea justă

500.000

500,000

2 ianuarie 2005 (data decontării)

Sc recunoaşte activul financiar în situaţiile financiare, se dccontează datoria (pornind dc la ipoteza că în

ziua respcctivă nu s-au efcctuat alte tranzacţii şi prin urmare nu există sume suplimentare supuse dccontării

sau compensării) şi sc operează reevaluarea instrumentelor financiarc la valoarea justă.

Db (ROL) Cr (ROL)

265 Alte titluri imobilizate 5,000.000

51231 Conturi la bănci dc decontare a

tranzacţiilor pe pieţele reglementate - în Ici

5,000,000

265 Alte titluri imobilizate 500,000

2675 Creanţe legate de interese dc participare 500,000

265 Alte titluri imobilizate 250.000

1066 Rezerve din rcevaluarcala valoarea justă 250,000

Trebuie să menţionăm că utilizarea contului 2675 a fost adaptată cerinţelor metodologice prevăzute de

normalizatori în cadrul 1AS 39. paragraful 33 în corelaţie cu paragraful 103.

b) Activele financiarc sunt clasificate ca deţinute pentru tranzacţionare

bl) Contabilizarea în funcţie de data tranzacţionării (conform IAS 39, paragraful 32

30 decembrie 2004 (dala tranzacţionării)

Activele financiarc sunt recunoscute în contabilitatea socictatţii de scrvicii de investiţii financiarc la costul

dc achiziţic care reprezintă valoarea justa din momentul cumpărării.

Db (ROL) Cr (ROL)

50312 Activc cotate cumpărate - în curs dc

decontare

5,000.000

4623 Creditori din tranzacţii in nume propriu pe

pieţele reglementate altele decât B.V.B.

5.000.000

31 decembrie 2004 (data includerii exerciţiului financiar)

Sc cfcctucază reevaluarea activelor financiare la valoarea justă cu preluarea diferenţelor rezultate în contul

dc profit şi pierdere

Db (ROL) Cr (ROL)

50312 Active cotate cumpărau: - în curs dc

decontare

500,000

7681 Plus valori din ajustări aferente

instrumentelor financiare

500,000

2 ianuarie 2005 (data decontării)

Sc operează reevaluarea activclor financiare la valoarea justă cu preluarea diferenţelor rezultate în contul dc

profit şi pierdere, sc dccontează datoria aferentă şi concomitcnt acţiunilc intrate în portofoliu în momentul

tranzacţionării sunt rccunoscutc ca fiind dccontatc

Db (ROL) Cr (ROL)

50312 Acţiuni cotate cumpărate - în curs dc decontare 250,000

7681 Plus valori din ajustări aferente instrumentelor

financiare 250,000

4623 Creditori din tranzacţii în nume propriu pe pieţele

reglementate altele dacât B.V.B. 5,000,000

51231 Conturi la bănci de decontare a tranzacţiilor pc

pieţele reglementate - în lei5,000,000

50311 Acţiuni cotate deţinute 5.750,000

50312 Acţiuni cotate cumpărate - în curs de decontare 5,750,000

b2) Contabilizarea în funcţie de data decontării (conform IAS 39, paragraf 33)

30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

în contabilitate nu se operează înregistrări contabilc.

31 decembrie 2004 (data încheierii exerciţiului financiar)

Sc operează în contabilitate reevaluarea la valoarea justă cu prelucrarea în contul de profit şi pierdere a

diferenţelor dc valoare în conformitate cu politica adoptată dc societate (conform IAS 39, paragraf 103).

întrucât normalizatorul naţional nu a prevăzut în cadrul Planului dc conturi destinat societăţilor dc

scrvicii de investiţii financiare introdus prin Ordinul nr. 1742/2003 soluţii privind instrumentarea

contabilităţii activelor financiare deţinute pentru tranzacţionare cu referinţă la data decontării am propus

introducerea contului 5087 “Creanţe legate dc ajustări ale titlurilor dc plasament" ca sintetic dc gradul II

asociat sinteticului dc grad I, "Alte investiţii financiare pe termen scurt şi creanţe asimilate”. Menirea

contului 5087 “Creanţe legate dc ajustări ale titlurilor dc plasament" este aceea dc a reflecta variaţia valorii

juste din moment tranzacţionării până în momentul decontării pentru instrumentele financiare încadrate în

categoria activelor financiare deţinute pentru tranzacţionarea în conformitate cu tratamentul oferit de IAS

39, paragraful 103.

Db (ROL) Cr (ROL)

5087 Creanţe legate de ajustări ale titlurilor dc

plasament

500,000

7681 Plus valori din ajustări aferente

instrumentelor financiare

500,000

02 ianuarie 2005 (data decontării)

Se recunoaşte activul financiar, sc operează decontarea datoriei (pornind de la ipoteza că nu s-au efectuat şi

alte tranzacţii în ziua respectivă supuse decontării sau compensării), şi se reevaluează instrumentul

financiar la valoarea justă cu preluarea în contul de profit şi pierdere a diferenţelor rezultate în concordanţă

cu politica socictăţii:

53

Db (ROL) Cr (ROL)

50311 Acţiuni cotate deţinute 5,000,000

51231 Conturi la bănci - de decontare a tranzacţiilor pc

pieţele reglementate altele dccât B.V.B.

5.000,000

50311 Active cotatc deţinute 500,000

5087 Creanţe legate dc ajustări ale titlurilor dc plasament 500,000

50311 Active cotate deţinute 260,000

7681 Plus valori din ajustări aferente instrumentelor

financiare

260,000

Pentru o mai bună reliefare prin comparaţie a modalităţilor de recunoaştere şi evaluare a

activelor financiare disponibile pentru vânzare şi a celor destinate tranzacţionării, utilizând ca moment

dc referinţă pentru contabilizare data tranzacţionării, respectiv data decontării, în cadrul tabelului

următor s-au prezentat intr-o formă sintetică modificările generate în cadrul situaţiilor financiare dc

fiecare din situaţiile supuse analizei.

Activc financiare disponibile pentru

vânzare contabilízate funcţie de:

Active financiare destinate tranzacţionării

contabilizate funcţie dc:

Dala tranzacţionării Data decontării Data tranzacţionării Data decontării

30.12.2004

Activc financiare 5.000,000 - 5,000,000 -

Creanţe financiare - - - -

Datorii (5.000,000) - (5,000,000) -

Capitaluri proprii- - - -

Contul dc rezultate*

.?1.12.2004 Active

financiare Creanţe

financiare Datorii

Capitaluri proprii

Contul dc rezultate

5.500.000

(5,000,000)

(500.000)

500,000

(500,000)

5.500,000

(5,000,000)

(500,000)

500,000

(500,000)

02.01.2005 Activc

financiarc 5.750.000 5,750.000 5,750,000 5,750,000Datorii - - - -

Capitaluri proprii (750,000) (750,000) - -

Contul dc rezultate- - (750,000) (750.000)

4.5.3. Studiu metodologie privind tratarea unei vânzări dc instrumente financiare clasificate drept

investiţii păstrate până la scadenţă. Data tranzacţionării vs. Data decontării.

Societatea de servicii de investiţii financiarc Unicapital Sccurity încheie o tranzacţie pe data

de 30 decembrie 2004 pentru vânzarea prin Bursa dc Valori Bucureşti a unor obligaţiuni achiziţionate

de societate anterior cu 10.000,000 lei, costul amortizat fiind dc

10,0, 000 lei.

Valoarea la care a fost inchciată tranzacţia este de 10,200,000 lei. între momctul încheierii

tranzacţiei şi momentul decontării valoarea justă a variat astfel: în data dc 31 decembrie 2004. data

încheierii exerciţiului financiar valoarea justă a fost de 10,300.000 lei, iar in data de 02 ianuarie 2005,

data dccontării valoarea justă a atins pragul de 10,500,000 lei.

Studiul de caz are în vedere faptul că modificarea valorii juste a unui activ financiar vândut pe

o bază standard nu este prinsă în situaţiile financiarc între data tranzacţiei şi data dccontării chiar dacă

societatea aplică contabilitatea după data decontării. IAS 39 paragraful 98 stipulează clar că “valoarea

justă a unui activ financiar, pe care întreprinderea a decis să-l

vândă în scopul de a obţine pe termen scurt lichidităţi, este determinată de valoarea pe care accasta sc

aşteaptă să o obţină dintr-o astfel de vânzare ”

Sc analizează în paralel metoda contabilităţii după data tranzacţionării şi după data decontării

a) contabilizarea funcţie de data tranzacţionării (conform IAS 39 paragraf 32)

30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

Se operează vânzarea la valoarea justă dc tranzacţionare şi dcrccunoaştcrca activului financiar

Db (ROL) Cr (ROL)

4611 Debitori din tranzacţii în nume propriu pe

piaţa reglementată B.V.B.10.200.000

50613 Obligaţiuni cotatc vândute - în curs dc

decontare10.000.000

7642 Câştiguri din investiţii financiare pc termen

scurt sunt cedate200,000

Diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul amortizat înregistrat în contabilitate este recunoscută pc

venit în contul dc profit şi pierdere conform IAS 39. paragraful 43.

31 decembrie 2004 (data încheierii exerciţiului financiar)

în contabilitate nu sc operează nici o înregistrare în conformitate cu IAS 39. paragraful 98.

02 ianuarie 2005 (data decontării)

Sc operează încasarea creanţei (se consideră că în ziua rcspcctivă dc tranzacţionare nu au fost înregistrate

alte operaţiuni şi prin urmare nu există alte sume supuse decontării sau compensării), iar activcle financiare

înstrăinate vor fi scoasc din evidenţele socictăţii.

Db (ROL) Cr (ROL)

5122 Conturi la bănci - dc dccontarc a

tranzacţiilor pc piaţa reglementată B.V.B. in Ici10.200,000

4611 Debitori din tranzacţii in nume propriu 10.200,000

50613 Obligaţiuni cotate vândute în curs de

dccontarc10.000.000

50611 Obligaţiuni cotate deţinute10.000,000

b) Contabili/arca funcţie de data decontării (IAS 39, paragraful 33)

30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

în contabilitate nu sc operează nici o înregistrare.

31 decembrie 2004 (data închiderii exerciţiului financiar)

în contabilitate nu se operează nici o înregistrare întrucât se aplică IAS 39, paragraful 98.

02 ianuarie 2005 (dala decontării)

Sc înregistrează încasarea creanţei (se consideră că aceasta este singura tranzacţie operată în ziua

respectivcă de tranzacţionare şi prin urmare nu există alte sume supuse dccontării), concomitent cu

derecunoaştcrea activului financiar şi înregistrarea diferenţei dintre valoarea justă dc tranzacţionare şi costul

amortizat în venituri financiare în cadrul contului dc rezultate.

Db (ROL) Cr (ROL)

5122 Conturi la bănci - dc dccontarc a

tranzacţiilor pc piaţa reglementată B.V.B.10,200,000

50611 Obligaţiuni cotate deţinute 10,000,0007642 Câştiguri din investiţii financiarc pc

termen scurt ccdatc

200,000

Pentru o delimitare mai clară a cclor două metode de contabilizare sc prezintă modificările produse în cadrul

situaţiilor financiare:

Contabilizare funcţie dc:

Data tranzacţiei Data decontării

30. ¡2.2004 Activc financiare10,000,000

Creanţe 10.200.000-

Capitaluri proprii - -

Contul de profit şi pierdere 200,000

31.12.2004 Activc financiare10,000.000

Creanţe 10.200.000 -

Capitaluri proprii - -

Contul dc profit şi pierdere 200.000-

02.01.2005 Activc financiare. .

Creanţe- -

Capitaluri proprii - -

Contul dc profit şi pierdere 200,000 200.000

58

4.5.4. Studiu metodologic privind tratarea unei vânzări de instrumente financiare clasificate comparativ

drept active disponibile pentru vânzare sau active deţinute pentru tranzacţionare. Data tranzacţionării

vs Data decontării

Societatea de servicii de investiţii financiare Unicapital Sccurity vinde în cadrul Bursei de Valori

Bucureşti pe data de 30 decembrie 2004 un pachet de acţiuni achiziţionate anterior la preţ de tranzacţionare

de 70,000.000 lei, acţiunile fiind înregistrate în contabilitate la valoarea de 69,000,000 lei. valoare la care au

fost înregistrate la achiziţie. La data de 31 decembrie 2005 valoarea justă a activelor era de 70,070,000 lei,

iar în momentul decontării 02 ianuarie 2005 valoarea justă a devenit 70,100,000 lei.

Studiul de caz este fundamentat pe prevederile cuprinse în paragrafele 30-33 corelate cu paragraful

98 al standardului de raportare financiară IAS 39 în care se stipulează că valoarea justă a unui activ financiar

pe care societatea a decis să-l vândă “este determinată de valoarea pe care aceasta se aşteaptă să o obţină

într-o astfel de vânzare”.

Se analizează comparativ situaţiile în care activclc financiare sunt clasificate drept active disponibile

pentru vânzare reevaluabile la valoarea justă cu diferenţa recunoscută înI

capitalurile proprii, respectiv active deţinute în scopul tranzacţionării în condiţiile organizării contabilităţii

după data decontării şi după data tranzacţionării.

a) Activele financiare sunt clasificate drept active disponibile pentru vânzare care se reevaluează la

valoarea justă cu impact asupra capitalurilor proprii

al) Contabilizarea funcţie de data tranzacţionării (conform IAS 39, paragraph 32)

30 decembrie 2004 (dala tranzacţionării)

Se operează vânzarea titlurilor concomitent cu derecunoaşterea activelor financiare. Diferenţa dintre

valoarea justă din momentul vânzării şi valoarea contabilă înregistrată va fi reflectată în virtutea IAS 39

paragraful 43 în profitul net al perioadei.

Db (ROL) Cr (ROL)

4611 Debitori din tranzacţii pentru operaţiuni în

nume propriu pc piaţa reglementată B.V.B.

70,000.000

7641 Vcniluri din imobilizările financiare ccdatc 70,000,000

6641 Cheltuieli din imobilizări financiare ccdatc 69.000,000

265 Alte titluri imobilizate 69,000,000

31 decembrie 2004 (data închiderii exerciţiului financiar)

Nu sc înregistrează operaţiuni în contabilitate

02 ianuarie 2005 (dala decontării)

Sc operează încasarea creanţei (sc considcră că nu există alte operaţiuni înregistrate în ziua respectivă dc

tranzacţionare şi prin urmare nu sunt alte sume implicate în decontare sau compensare)

Db (ROL) Cr (ROL)

5122 Conturi la bănci de decontare a

tranzacţiilor pc piaţa reglementată B.V.B. in lei

4611 Debitori din tranzacţii pentru operaţiuni în

nume propriu pc piaţa reglementată B.V.B.

70.000,000

70,000,000

a2) Contabilizarea funcţie de data decontării (IAS 39, paragraful 33)

l

30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

Activcle financiare sunt reevaluate la valoarea justă la care se estimează că va fi cfcctuată vânzarea cu

recunoaşterea variaţiei în capitalurile proprii.

Db (ROL) Cr (ROL)

265 Alte titluri imobilizate

1066 Rezerve din evaluarea la valoarea justă

1.000,000

1,000,000

31 decembrie 2004 (data închiderii exerciţiului financiar)

în contabilitate nu sc operează nici o înregistrare în virtutea IAS 39. paragraful 98.

02 ianuarie 2005 (data decontării)

Se operează vânzarea activelor financiare, respectiv derecunoaştcrea lor concomitent cu încasarea

creanţei (sc consideră că nu există alte tranzacţii intrate în compensare sau decontare). Sumele rezultate

din reevaluări ale valorii juste recunoscute iniţial în capitalurile proprii sunt reflectate în contul de profit

şi pierdere.

Db (ROL) Cr (ROL)

5122 Conturi la bănci - de dccontare a tranzacţiilor pe

piaţa reglementată I3.V.B. în lei

70,000,000

7641 Venituri din imobilizări financiare ccdatc 70,000,000

6641 Cheltuieli privind imobilizările financiare ccdatc 70,000,000

265 Alte titluri imobilizate 70,000,000

1066 Rezerve din evaluarea la valoarea justă 1,000,000

7641 Venituri din imobilizări financiare ccdatc 1,000,000

b) Activele financiare sunt clasificate drept active deţinute pentru tranzacţionare

bl) Contabilizarea funcţie de data tranzacţionării (conform IAS 39, paragraful 32)30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

Se operează vânzarea acţiunilor concomitcnt cu derecunoaşterca activelor financiare. Diferenţa dintre

valoarea justă în momentul vânzării şi valoarea de înregistrare a activclor financiare va fi recunoscută în

conformitate cu IAS 39, paragraful 43 în profitul net al perioadei.

Db (ROL) Cr (ROL)

4611 Debitori din tranzacţii pentru operaţiuni în

nume propriu pc piaţa reglementată B.V.B.

70.000.000

50313 Acţiuni cotatc vândute - în curs dc dcconUirc 69.000,000

7642 Câştiguri din investiţii financiare pc termen

scurt ccdate1.000,000

31 decembrie 2004 (data închiderii exerciţiului financiar)

Nu sc înregistrează operaţiuni în contabilitate.

02 ianuarie 2005 (data decontării)

Sc operează încasarea crcanţei (sc considcră că nu există alte tranzacţii înregistrate în firma respectivă şi

prin urmare nu sunt alte sume intrate în decontare sau compensare) şi concomitcnt acţiunilc în curs de

decontare sunt şterse din evidenţele societăţii:

Db (ROL) Cr (ROL)

5122 Conturi la bănci de dccontare a tranzacţiilor pc

piaţa reglementată B.V.B. în lei

70,000,000

4611 Debitori din tranzacţii pentru operaţiuni în

nume propriu pc piaţa reglementată B.V.B.

70,000,000

50313 Acţiuni cotatc vândute - în curs de dccontare 70,000,000

50311 Acţiuni cotate deţinute 70,000,000

b2) Contabilizare funcţie de data decontării (conform IAS 39, paragraful 33)

30 decembrie 2004 (data tranzacţionării)

Activele financiare sunt reevaluate la valoarea justă la care sc estimează că va fi cfcctuată vânzarea cu

recunoaşterea variaţiei în contul de profit şi pierdere:

Db (ROL) Cr (ROL)

5031 Acţiuni cotatc deţinute 1.000,000

7681 Plus valori din ajustări aferente 1,000,000

instrumentelor financiare

31 decembrie 2004 (data închiderii exerciţiului financiar) in contabilitate nu sc operează înregistrări

conform IAS39, paragraful 98.

02 ianuarie 2005 (dala decontării)

Se operează vânzarea acţiunilor si derccunoaştcrca activelor financiare concomitent cu încasarea creanţei

(se consideră că nu există alte sume intrate în compensare sau decontare):

Db (ROL) Cr (ROL)

5122 Conturi la bănci - dc decontare a 70,000.000tranzacţiilor pc piaţa reglementată B.V.B. în lei

50311 Acţiuni cotatc deţinute 70,000,000

Pentru a evidenţia tratamentele contabilc aplicate celor două categorii de active financiare

analizate. în condiţiile utilizării ca bază de referinţă pentru inrcgistrarca în contabilitate a datei executării

tranzacţiilor sau în conditiilc operării in contabilitate funcţie de data decontării, sc prezintă în paralel

modificările operate in cadrul situaţiilor financiare de raportare ale societăţii de servicii de investiţii

financiare.

63

Activc disponibile pentru vânzare

contabilizate funcţic de

Activc destinate tranzacţionării

contabilizate funcţic dc :

Data tranzacţionării Dala dccontării Data tranzacţionării Data dccontării

30.12.2004

Active financiare - 70,000,000 - 70.000.000

Creanţe 70.000.000 - 70.000,000 -

Capitaluri proprii- 1,000,000 - -

Contul de profit şi

pierdere

1.000,000 1,000,000 1,000.000

31.12.2004

Activc financiare - 70.000.000 - 70,000.000

Creanţe 70,000,000 - 70,000,000 -

Capitaluri proprii- 1.000.000 - -

Contai de profit şi

pierdere

1,000.000 1.000,000 1,000,000

02.01.2005

Activc financiare - - - -

Creanţe- - - -

Capitaluri proprii - - - -

Contul de profit şi

pierdere

1,000,000 1,000.000 1.000,000 1,000,000

4.5.5. Studiu metodologie privind schimbul de

active financiare contabilizate pe baza unor metode diferite

Societatea dc scrvicii de investiţii financiare Unicapital Sccurity deţine obligaţiuni necotate

clasificate ca investiţii păstrate până la scadenţă şi înregistrate la cost amortizat în valoare dc 30,000,000

lei, pentru care societatea utilizează metoda contabilizării pe baza datei de decontare. în data de 28

decembrie 2004 societatea se angajează să cedeze obligaţiunile în schimbul unor acţiuni cotate, ce urmează

a fi clasificate drept deţinute pentru tranzacţionare şi contabilizate pe baza datei de tranzacţionare. La data

tranzacţionării valoarea justă a celor două active financiare ce fac obicctul schimbului era dc 30,100,000

lei, iar la data dc 31 dccembrie 2004 (data închiderii exerciţiului financiar) obligaţiunile aveau o valoare

64

justă dc 30,.200,000 Ici, în acţiunile dc 30,500,000 lei. La data decontării 03 ianuarie 2005. valoarea justă a

obligaţiunilor atinge nivelul dc 30,400,000 Iei, în timp ce valoarea justă a acţiunilor scade la 30,300,000 lei.

Studiul dc caz urmăreşte metodologia de evaluare a activelor financiare la termenele specificate şi

instrumentarea contabilă a tranzacţiei. Analiza este fundamentata metodologic pe litera standardului IAS

39, în speţă paragrafele 103, 106 corelate cu paragrafele 32 şi 33.

28 decembrie 2004 (dala tranzacţionării)

Recunoaşterea activelor deţinute în scopul tranzacţionării primite în schimbul obligaţiunilor, carc sunt

contabilizate funcţie de data tranzacţionării

Db (ROL) Cr (ROL)

50312 Acţiuni cotate cumpărate - în curs de dcconUirc

4627 Alţi crcditori diverşi

30,100,000

30,100,000

.? 1 decembrie 2004 (data închiderii exerciţiului financiar)

Activele deţinute pentru tranzacţionare se reevaluează la valoarea justă, cu impact asupra contului dc profit

şi pierdere.

Db (ROL) Cr (ROL)

50312 Acţiuni cotate cumpărate în curs de dccontarc 400.000

7681 Plus valori din ajustări aferente instrumentelor

financiaro 400.000

03 ianuarie 2005 (dala decontării)

Sc operează decontarea datoriei angajate prin cedarea în contrapartidă a obligaţiunilor detinute de

socictatc, sc clasifică acţiunilc carc iniţial au fost clasificate în curs de dccontarc drept deţinute şi se

reevaluează la valoarea justă activcle deţinute în vederea tranzacţionării:

Db (ROL) Cr (ROL)

4627 Alţi creditori 30.100.000

50621 Obligaţiuni nccotate deţinute 30.000,000

7641 Câştiguri din investiţii financiarc pe

termen scurt ccdatc

100,000

50311 Acţiuni cotatc deţinute 30.500,000

50312 Acţiuni cotatc cumpăratc - în curs de

dccontarc

30,500,000

Db (ROL) Cr (ROL)

6681 Minus valori din ajustări aferente

instrumentelor financiarc200,000

50311 Acţiuni cotatc deţinute200.000

4.5.6. Studiu metodologic privind tratamentul

instrumentelor financiarc pe termen scurt evaluate la cost amortizat

Socictatca de scrvicii dc investiţii financiarc Unicapita! Security achiziţionează in data dc 01

dcccmbrie 2004 dc pc piaţa monetară un instrument financiar (bon de tezaur) cu scadcnţa la 60 de zile, a

cărui valoare nominală este dc 30,000,000 Ici, pentru care plăteşte

28,700.0 lei. Studiul de caz urmăreşte metodologia de evaluare a instrumentului financiar la sfârşitul

exerciţiului financiar în cadrul situaţiilor financiarc de raportare precum şi înregistrările operate pe

parcursul perioadei de valabilitate până în momentul scadcnţci.

01 decembrie 2004 ( dala tranzacţionării)

La momentul achiziţiei instrumentul financiar acesta este evaluat şi recunoscut în contabilitate la

costul dc achizitic, respectiv valoarea la care acesta a fost achiziţionat.

Db (ROL) Cr (ROL)

50812 Alte titluri deplasament nccotatc

51211 Conturi la bănci, disponibilităţi proprii in Ici

28,700,000

28,700,000

31 decembrie 2004 (dala închiderii exerciţiului financiar)

După 30 dc zile socictatca întocmcştc situaţiile financiare de raportare la închidcrca exerciţiului

financiar prilej cu care instrumentul financiar este evaluat la costul amortizat din accl moment şi sc

operează ajustarea în contabilitate:

Db (ROL) Cr (ROL)

50812 Alte titluri deplasament necotate 650,000

766 Venituri din dobânzi 650,000

Veniturile din dobânzi (la 30 zile) = (Vn - Vc) x (t-ts) =

= (30,000,000 - 28,700,000) x (30/60) = 1,300,000 x 0,5 = 650,000 ;

unde:

Vn = valoare nominală a instrumentului financiar:

Ve = valoarea dc emisiune a instrumentului financiar ; t = perioada din momentul

emisiunii până la date dc 31 deccmbric 2004; ts = perioada din momentul emisiunii

până la data scadentei.

Instrumentul financiar a fost reflectat în situaţiile financiare de raportare la costul amortizat dc 29.350,000

lei.

3 ianuarie 2004 (data scadentei)

La scadenţă se operează următoarele înregistrări în contabilitate privind derccunoaşterca instrumentului

financiar şi recunoaştcrcra venitului din dobânzi aferent perioadei scursc dc la data închiderii exerciţiului

financiar până la sfârşitul perioadei de viaţă a acestuia în profitul net:

Db (ROL) Cr (ROL)

51211 Conturi la bănci, disponibilităţi proprii în lei 30.000.000

50812 Alte titluri dc plasament nccotatc 29,350.000

766 Venituri din dobânzi 650,000

4.5.7. Estimarea valorii juste în situatia în care se înstrăinează o parte

dintr-un activ financiar

Societatea dc servicii de investiţii financiare Unicapital Sccurity a achiziţionat un pachet de

obligaţiuni cotate cu o valoare a principalului dc 200.000,000 lei având o dobândă dc 9%. Societatea

hotărăşte să înstrăineze 70% din valoarea principalului cu o rată a dobânzii de 5% la valoarea nominală şi

să păstreze 30% din valoarea principalului cu o rată a dobânzii dc 4%. acestea fiind constituite drept

garanţie pentru investitori. Ttranzacţia îndeplineşte condiţiile pentru derccunoaşterca obligaţiunilor şi va fi

contabilizată ca o vânzare.

Sc estimează valoarea justă a obligaţiunilor înstrăinate utilizând două metode distinctc stipulate în

ghidul de implementare al stadardului IAS 39 la punctul 47-1.

Baza de fundamentare a acestui studiu este dată de LAS 39, paragraful 47 (corelat cu paragrafele

99 şi 100) care menţionează că “valoarea contabilă a activului financiar trebuie alocată ître partea păstrată şi

partea vândută pe baza valorilor juste relative ale accstora la data vânzării”.4 Normalizatorul specifică

totodată că diferenţa dintre încasări şi valoarea justă estimat sc rccunoaştc în contul de profit şi pierdere.

Soluţia I (conform IAS 39, paragraf 100)

Accastă soliţie este viabilă atunci când valoarea justă nu poate fi construită pc baza unor cotaţii de

piaţă relevante, caz în care normalizatorul menţionează în cadrul IAS 39, paragraful 100 că pot fi utilizate

tehnici dc estimare pentru determinarea valorii juste. Mai mult acesta subliniază : “dacă nu există o activitate

frccvcntă pc piaţă, piaţa nu este încă bine stabilită (dc exemplu, unele dintre pieţele în afara bursei) sau

volumul tranzacţiilor este mic comparativ cu numărul unităţilor dc tranzacţionare ale activului financiar ce

trebuie evaluat, preţurile cotate pe piaţă nu pot să constituie o Lndicaţic a valorii juste a activului respectiv”.4

Modelul abordat presupune următoarele etape:

El) Se determină Valoarea ajustată relativă a intereselor păstrate în obligaţiuni ca sumă între proccntul dc

principal păstrat şi procentul dc dobândă deţinut în continuare respectiv.

Valoarea ajustata a intereselor păstrate(%) = 30% + 4% = 34%.

E2) Sc calculcază Valoarea alocată vânzării dc bază în puncte procentuale şi în valoare absoluta utilizând

formula:

Val. alocată vânzării de bază (%) -

= (Val.principal păstrată) / (Val.din vânzarea principalului + Val.ajustată a intereselor păstrate).

Valoare principal păstrată = 200,000,000 X 70% = 140,000.000 lei

Valoare încasări din vânzare principal = 200.000.000 X 30% = 140,000.000 Ici

Valoarea ajustată a intereselor de participare = 200,000,000 x 34% = 68,000,000 lei

Valoarea alocată vânzării de bază (%) =

140,0, 000 / (140.000,000 + 68.000,000) = 140,000,000 / 208,000,000 = 67.31%

Valoarea alocată vânzării de bază - 200,000,000 x 67.31% = 134,620.000 Ici.

E3) Sc stabileşte Câştigul din vânzare recunoscut în puncte procentuale şi în valoare absolută

Câştigul din vânzare recunoscut (%) = 100% - 67.31 % = 32.69%

Câştigul din vânzare recunoscut = 200.000,000 x 32.69% = 65,380,000 lei

în contabilitatea societăţii se operează cedarea părţii dc 70% din activul financiar deţinut, astfel:

Db (ROL) Cr (ROL)

4613 Alţi debitori diverşi 200,000,000

50611 Obligaţiuni cotate deţinute 134.620,000

7642 Câştiguri din investiţii fmanciarc pe 65,380,000termen scurt

Soluţia 2 (conform IAS 39, paragraful 99)

4 Standarde internaţionale dc contabilitate 2002, International Accounting Standards Board, Editura Economică, Bucureşti. 2002, pag.39-55. par. 100

Cea dc a doua soluţie este recomandată dc normalizator în situaţia în care instrumentul financiar

arc o piaţă activă dc tranzacţionare. în acest context IAS 39, paragraful 99 stipulează că “existenţa cotaţiilor

de preţ publicc pe o piaţă activă constituie, în mod normal, cea mai bună dovadă a valorii juste”.*

EI) La data vânzării, cotaţiilc de piaţă pentru obligaţiuni similare cu cclc carc fac obiectul tranzacţiei

curente sunt cotate Ia 102% din valoarea nominală. Societatea estimează în accst caz valoarea părţii

rămase la 32% din valoarea nominală (102% - 70%).

E2) Valoarea alocată vânzării de bază (%) se determină prin raportarea valoarii încasărilor în puncte

procentuale la valoarea justă a obligaţiunilor în puncte procentuale, respectiv 70%/102% = 68.63%.

8 * Standarde internationale dc contabilitate 2002, International Accounting Standards Board. Editura Economică. Bucurcşti, 2002. pag.39-55, par.99

Valoarea alocata a vânzării de bază în valoare absolută va fi : 200,000,000 x 68.63% =

137,260,0 lei.

E3) Câştigul din vânzare sc calculcază prin deducerea din valoarea încasărilor a valorii alocate vânzării de

bază.

Câştigul din vânzare - 200,000,000 x 32.69% - 137,260,000 =

= 140,000,000 - 137.260,000 = 2,740,000 lei.

în contabilitatea societăţii dc servicii dc investiţii financiare sc operează cedarea părţii de 70% din activul

financiar deţinut astfel:

Db (ROL) Cr (ROL)

4617 Alţi debitori diverşi 200.000.000

50611 Obligaţiuni cotate deţinute 137,260.000

7642 Câştiguri din investiţii financiarc pc 2,740,000

termen scurt

Normalizatorul nu se pronunţă explicit cu privire la metoda utilizată pentru estimarea valorii juste a

interesului păstrat atunci când o parte a instrumentelor financiare este înstrăinată, însă. recomandă

utilizarea cotaţiilor de piaţă atunci când acestea sunt disponibile şi relevante.4 Standarde internaţionale dc contabilitate 2002, International Accounting Standards Board, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag.39-38, par.47