Institutii de Credit -Toata Cartea

Instituţii de Credit

Cursul Instituţii de credit se va adresa tuturor studenţilor din învăţământul superior economic care doresc să aprofundeze noţiuni despre sistemul bancar în general dar în mod special din sistemul bancar românesc.

Acest curs este o relaţie directă a cursantului cu autorul său şi va realiza o cunoaştere a modului de apariţie instituţiilor de credit a problemelor cu care se confruntă sistemul bancar în zilele noastre.

Instituţiile de credit sunt nelipsite de pe piaţa agenţilor economici şi sunt necesare tuturora deopotrivă.

Ele sunt menite să asigure lichidităţile necesare desfăşu-rării optime a oricărei activităţi economice fiind considerate mo-torul unei economii naţionale.

De modul de abordare a fenomenelor economce de către instituţiile de credit depinde în mare măsură derularea tuturor activităţilor generatoare de locuri de muncă şi de realizare a activităţilor generatoare de profit care să contribuie din plin la relansarea întregului sistem economic.

Cursul se bazează în mare parte pe realităţiile contem-porane şi se doreşte a fi îmbunătăţit şi autorul acestuia este des-chis la toate sugestiile care vin să asigure cursului o calitate sporită.

Autorul,

2


CUPRINS

CAPITOLUL I – SISTEMUL BANCAR 4

1.1. Evoluţia sistemului bancar 4

1.1.1. Perioada greco-romană 5

1.1.2. Perioada Evului mediu 5

1.1.3. Perioada modernă 5

1.2. Momente din istoria sistemului bancar românesc 6

1.2.1. Evoluţia sistemului bancar românesc în perioada modernă 6

1.2.2. Declinul sistemului bancar românesc 9

1.2.3. Sistemul bancar românesc în economia de piaţă 9

1.2.4. Consideraţii asupra sistemului bancar românesc 10

CAPITOLUL II – BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 14

2.1. Cadrul juridic de organizare şi funcţionare a Băncii Naţionale a României 14

2.2. Organele de conducere ale Băncii Naţionale a României 15

2.3. Rolul Băncii Naţionale a României în sistemul bancar românesc 16

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIILOR DE CREDIT

22

3.1. Cadrul juridic de organizare şi funcţionare a instituţiilor de credit şi reconsiderarea managementului bancar

22

3.2. Autorizarea instituţiilor de credit 24

3.3. Respingerea cererii de autorizare a unei instituţii de credit 31

3.4. Retragerea autorizării de funcţionare a unei instituţii de credit 31

3.5. Rolul instituţiilor de credit în economia de piaţă 32

3.6. Organele de conducere ale unei instituţii de credit 38

TEMĂ DE CONTROL 1 CAPITOLUL IV – REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢII BANCARE

4849

CAPITOLUL V – PROBLEME ACTUALE ALE SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

70

5.1. Organizarea şi funcţionarea Centralei Riscurilor Bancare 70

5.1.1. Terminologia utilizată 70

5.1.2. Transmiterea, prelucrarea şi difuzarea informaţiilor de risc bancar 71

5.2. Supravegherea specială a instituţiilor de credit 73

5.3. Administrarea specială a instituţiilor de credit 79

5.4. Constituirea rezervelor minime obligatorii 82

5.5. Falimentul instituţiilor de credit 84

5.6. Măsuri privind combaterea şi prevenirea spălării banilor 95

5.7 Organizarea şi funcţionarea biroului de credit 99

TEMA DE CONTROL 2 105

APLICAŢII PRACTICE 111

3


CAPITOLUL I SISTEMUL BANCAR

Obiectivele capitolului 1

Sistemul bancar îşi găseşte rădăcinile încă din cele mai vechi timpuri fiind dovezi care atestă existenţa sa într-o formă mai puţin sau mai mult evoluată, dar care se pot considera ca fiind primii paşi în domeniul practicii bancare.

Părerile sunt împărţite în privinţa originii băncilor, astfel unii specialişti consideră că primii bancheri au fost asociaţi momentului apariţiei primelor schimburi ale monedelor metalice şi a circulaţiei lor, iar alţii consideră că noţi-unea de bancă este asociată momentului în care un grup de persoane au început să primească sub formă de depozite disponibilităţile băneşti ale unor persoane care doreau să economisească bani, care erau pentru un moment, excedent de numerar, iar aceştia erau împrumutaţi altor persoane aflate în criza de lichidităţi aceştia având nevoie de fonduri suplimentare.

Primele dovezi care atestă activitatea bancară se găsesc în Orientul Mi-jlociu, unde templele erau atât locaş de rugăciune cât şi loc de păstrare a banilor şi a tezaurelor, existând dovezi scrise care atestă constituirea depozitelor şi acordarea împrumuturilor.

1.1. EVOLUŢIA SISTEMULUI BANCAR

În evoluţia sistemului bancar se disting mai multe perioade respectiv:1.1.1. perioada greco-romană.

4

. La finalul acestui capitol cursantul va avea noţiuni despre:

- istoricul sistemul bancar; - perioadele sistemului bancar;- evoluţia sistemului bancar în România.


1.1.2. perioada Evului mediu.1.1.3. perioada modernă.

1.1.1. In perioda greco - romană, respectiv în secolul VI înainte de Cristos, oraşele stat din Grecia antică au început să emită monedă proprie, fiecare stat avînd moneda sa, apărând astfel necesitatea schimbării unei monede cu alta, moment pe care specialiştii îl asimilează primelor operaţiuni de schimb valutar.

În acest timp preoţii ofereau împrumuturi ţăranilor, iar unele persoane specializate în comerţul cu bani ofereau aceleaşi servicii altor pături sociale, însă cu trecerea timpului aceştia au început să perceapă dobânzi care erau destul de ridicate şi s-au creat astfel numeroase nemulţumiri în rândul populaţiei.

Urmare a dezvoltării comerţului cu bani, unele cetăţi din Grecia au decis să creeze bănci publice care erau conduse şi controlate de agenţi publici, având la bază norme proprii care pot fi asimilate ca fiind primele reglementări cu privire la desfăşurarea activităţii bancare.

Pentru acordarea împrumuturilor băncile aveau permisiunea de a solicita o taxă al cărei nivel nu era limitată, excepţie făcând doar băncile din Roma, unde aceasta era stabilită la un nivel maxim care nu putea fi depăşit. Aceste băn-ci nu puteau să perceapă dobânzi, dar percepeau în schimb comisioane care erau asimilate dobânzilor şi care remunerau pe cel ce le acorda.

1.1.2. În perioada Evului mediu, templele din Egiptul şi din Grecia Anti-că au continuat să desfăşoare activităţi specifice băncilor.

Primele bănci au efectuat doar operaţiuni de transfer, ceea ce astăzi se cunoaşte sub denumirea de Casă de compensaţie. Prima bancă de acest tip a fost Banca Veneţiei, creată în anul 1171 dar recunoscută oficial numai în anul 1587 sub denumirea de Banca di Rialto. În perioada imediat următoare au apărut şi alte bănci cum sunt : Geneva - în anul 1407, Amsterdam - în anul 1609, Hamburg - în anul 1619, Rotterdam - în anul 1635. Deci, cum se poate remarca, băncile au apărut mai întâi în oraşele porturi ale Europei Occidentale.

Dezvoltarea comerţului şi a băncilor a făcut ca imperios necesară şi creerea unor centre de afaceri cu caracter permanent. În acest sens, a fost deschisă, în anul 1531 la Anvers, prima piaţă financiară cunoscută sub denu-mirea de bursă de valori iar scurt timp după aceasta s-a deschis bursa din Londra.

Între operaţiunile desfăşurate pe piaţa financiară şi cele efectuate de către bănci erau diferenţe remarcabile.

1.1.3. În secolele următoare, respectiv în secolele XVII şi XVIII, acti-vitatea bancară se va dezvolta în aproape toate statele europene, apărând pe sce-na bancară, Banca Angliei, înfiinţată în anul 1694, care a devenit modelul băn-cilor care vor fi înfiinţate în perioada următoare.

Dezvoltarea comerţului şi a transporturilor, în special a celor maritime a condus la creşterea activităţilor bancare, făcând astfel să apară o serie de bănci, iar o paletă cât mai largă de persoane au apelat la serviciile bancare. Pe măsura

5


dezvoltării comerţului internaţional, sistemul bancar a continuat să se dezvolte, răspunzând astfel cerinţelor activităţilor bancare. În acest sens, au fost stabilite relaţii între bănci, asigurând astfel finanţarea dezvoltării afacerilor şi a comerţului .

Prima bancă creată în SUA a fost în anul 1791 ; în Franţa, în anul 1776 a apărut prima casă de scont, iar în anul 1800 a fost înfiinţată Banca Franţei. În această perioadă activitatea bancară s-a desfaşurat pe trei direcţii prioritare şi anume: - bănci de emisiune, care au deţinut monopolul în emisiunea de monedă;- bănci , care intermediau operaţiuni financiare şi bancare;- instituţii financiare cum sunt casele de economii şi cooperativele de credit.

1.2. MOMENTE DIN ISTORIA SISTEMULUI BANCAR

ROMANESC

Există dovezi care atestă existenţa activităţii bancare în România, descoperite între anii 1786 şi 1855, care au reprezentat un număr de 55 plăci de piatră, care datau din timpul stăpânirii romane, plăci descoperite într-o zonă auriferă din Muntii Apuseni.

Din plăcile descoperite, 25 se mai păstrează şi astăzi iar cea de-a 13-a conţine elemente referitoare la înfiinţarea unei instituţii financiare. Profitul ce se realizează provine din dobânzile percepute la împrumuturile acordate.

În evoluţia sistemului bancar românesc se disting patru momente impor-tante, respectiv:

1.2.1. Evoluţia sistemului bancar românesc în perioada modernă.1.2.2. Declinul sistemului bancar românesc.1.2.3. Sistemul bancar românesc în economia de piaţă.1.2.4. Consideraţii asupra sistemului bancar românesc.

1.2.1. EVOLUŢIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESCIN PERIOADA MODERNĂ

În perioada modernă au existat mai multe tentative de constituire a unei bănci, totuşi prima bancă creată în România a fost în anul 1856 sub denumirea de Banca Naţională a Moldovei, cu sediul la Iaşi. Aceasta a fost creată din ini-ţiativa unui bancher prusac, căruia i-a şi fost concesionată, dar datorită faptului că din capitalul social subscris a fost vărsată doar o mică parte, ceea ce a condus la apelarea la credite din străinătate a căror dobândă destul de mare a condus la falimentul acesteia în anul următor.

După realizarea unirii din 1859 a Moldovei cu Ţara Românească au început să funcţioneze şi alte bănci. În anul 1864, la 24 noiembrie, a fost fondată Casa de Depuneri si Consemnaţiuni, care până la înfiinţarea Băncii Naţionale a României a avut rolul de bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.

6


În anul 1865 a fost înfiinţată Banca România, cu sediul în Bucureşti, care a avut rolul de bancă de emisiune şi de scont, dar datorită modificării statutului ea a devenit o bancă comercială a cărei activitate a continuat până în iunie 1948 când a avut loc naţionalizarea sistemului bancar.

Tot în această perioadă de timp a luat fiinţă Banca Albina în anul 1872 cu sediul la Sibiu, care a fost prima bancă cu capital integral românesc; în anul 1873 au apărut Banca Aurora cu sediul la Năsăud şi Creditul Funciar Rural cu sediul la Bucureşti; în anul 1874 a luat fiinţă Creditul Funciar Rural şi Urban cu sediul la Bucureşti.

Fără îndoială, cea mai importantă bancă care a luat fiinţă în această pe-rioadă este Banca Naţională a României cu sediul la Bucureşti, care a apărut în anul 1880, care din punct de vedere organizatoric este organizată şi concepută după modelul Băncii Naţionale a Angliei.

Crearea Băncii Naţionale a României a marcat începutul constituirii sis-temului bancar românesc, sistem modern, creând premisele dezvoltării şi a altor bănci.

La constituirea Băncii Naţionale a României s-au purtat foarte multe dis-cuţii cu privire la structura capitalului social şi cota de participare cu capital străin permisă. După terminarea discuţiilor, s-a hotărât ca majoritatea capitalului social să fie de provenienţă românească, pentru a se asigura controlul asupra economiei naţionale şi evitarea controlului sistemului bancar de capitalul străin.

Statutul Băncii Naţionale a României a fost aprobat în data de 17 aprilie 1880 de către Parlamentul Principatelor Unite, ea fiind considerată ca principala instituţie destinată să crediteze activităţile economice, de scontare a efectelor de comert, aceasta acordând un sprijin substanţial şi sectorului agricol.

Industrializarea şi dezvoltarea forţelor de producţie a condus la concen-trarea sumelor disponibile în vederea finanţării unor proiecte ale propietarilor de pămînt, ale Industriaşilor şi ale comercianţilor.

Datorită dezvoltării economice şi a comerţului în special, s-a impus înfiinţarea pieţei financiare, astfel că în anul 1881 a luat fiinţă Bursa de Valori şi apoi a apărut Bursa de Mărfuri, cu sediul la Bucureşti.

După constituirea Băncii Naţionale a României, pe piaţa bancară au început să apară noi bănci. De la cîteva bănci, existente în perioada 1880 - 1890, la aproape 200 existente cu puţin înainte de primul război mondial. Câteva din băncile din acea vreme deţineau o mare parte din capitalul bancar.

Dintre băncile importante din acea perioadă se pot aminti: - Banca Generală Română, înfiinţată în anul 1895, cu capital german;- Banca de Credit Român, înfiinţată în anul 1904, cu capital austriac;- Banca Marmorosch Blank & Company, înfiinţată în anul 1905 cu capital al grupurilor străine;- Banca Agricolă, înfiinţată în anul 1894, cu capital integral românesc;- Banca de Scont a României, înfiinţată în anul 1898, cu capital integral

românesc;- Banca Comertului din Craiova, înfiinţată în anul 1898, cu capital integral românesc;

7


- Banca Românească, înfiinţată în anul 1911, cu capital integral românesc;

Băncile cu capital românesc au forţat pătrunderea pe piaţa bancară, câştigând tot mai mult teren în lupta cu capitalul străin, ele participând şi la constituirea altor bănci, ale unor întreprinderi industriale şi ale unor instituţii financiare.

Ca rezultat al faptului ca România îşi păstra neutralitatea, în perioada primului război mondial, în România activitatea bancară s-a intensificat, apă-rând noi oportunităţi în afaceri şi mai ales în comerţul cu ţările care au participat la prima mare conflagraţie mondială, situaţie care a adus profituri destul de ridicate sistemului bancar din România. În perioada imediată terminării războiu-lui a urmat, cum era şi firesc, o încetinire a ritmului creşterii economice, specula şi inflaţia atingînd cote greu de imaginat.

Refacerea economiei a fost legată de timp, deoarece printr-o muncă asi-duă, fiecare ţară a început să-şi refacă economia, băncile atrăgând importante sume de bani sub forma depozitelor, iar prin creditele acordate de Banca Naţio-nală a României, ele au reuşit să ramburseze sumele în bani devalorizaţi.

În perioada declanşării şi desfăşurării crizei economice din perioada 1929 - 1933, sistemul bancar a avut probleme deosebite, unele bănci au intrat în faliment, iar altele pentru a se salva, au fuzionat.

Pentru a contracara efectele crizei economice, Guvernul României a luat o serie de măsuri în vederea relansări sistemului bancar. În acest sens, a fost creat în anul 1934 Colegiul Superior Bancar, al cărui preşedinte a fost Guverna-torul Băncii Naţionale a României, adoptându-se legi care au avut menirea să îmbunătăţească activitatea bancară, legi printre care amintim:- Legea privind organizarea şi reglementarea comerţului de bancă, din anul 1934;- Legea pentru lichidarea datoriilor agricole şi urbane, din anul 1934;- Legea pentru înlesnirea şi refacerea creditului, din anul 1935.

Cadrul juridic elaborat a condus la salvarea băncilor cu toate acestea, cca. 600 de bănci au fost lichidate sau au fuzionat.

În jurul anului 1940 întreg sistemul bancar românesc era dominat de cinci bănci, respectiv : Banca Românească, Banca de Credit Român, Banca Co-mercială Română, Banca Comercială Italiană si Română şi Societatea bancară Română, care împreună au realizat cca. 50 % din totalul operaţiunilor bancare.

Până în anul 1947 sistemul bancar românesc a avut o ascensiune remar-cabilă, personalul bancar era la standarde internaţionale, pregătit într-un sistem concurenţial adecvat. În toată această perioadă Banca Naţională a României a avut rolul de bancă de emisiune şi de scont.

Datorită intrării României sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi trece-rea la o economie centralizată, sistemul bancar românesc a intrat într-un proces de restrângere accentuat.

8


Test de autoevaluare – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber

1.2.2. DECLINUL SISTEMULUI BANCAR ROMANESC

Banca Naţională a României, bancă de Stat de la data de 28 decembrie 1946 când a fost etatizată a devenit Banca Republicii Populare Române. Centra-lizarea economiei naţionale a condus la reducerea drastică a numărului băncilor.

Apariţia Decretului nr. 197 din anul 1948 a prevăzut lichidarea sau di-zolvarea băncilor atît a celor cu capital de stat cât şi a celor cu capital privat. Au fost însă şi excepţii astfel că Banca de Credit pentru Investiţii , Casa de Econo-mii şi Cecuri Poştale precum şi Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni au fost menţinute în continuarie iar în anul 1949 ultimele două au fuzionat primind de-numirea de Casa de Economii şi Consemnaţiuni care pînă la finele anului 1989 a constituit monopolul în depunerile populaţiei. În septembrie 1948 Banca de Credit pentru Investiţii a devenit Banca de Investiţii.

Incepând din noiembrie 1948 toate operaţiunile bancare au fost concen-trate într-o singură bancă - Banca de Stat - ea funcţionând ca centru de încasări şi control a numerarului.

În forma menţionată sistemul bancar românesc a funcţionat până în anul 1967 an când au apărut Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, Banca Română de Comerţ Exterior, iar Banca Naţională a fost reorganizată, modifi-cări care au asigurat un grad ridicat de deschidere deşi economia a continuat să funcţioneze în mod centralizat.

Funcţionarea sistemului în forma descrisă a eliminat orice formă de con-curenţă între bănci din sistemul bancar deoarece fiecare bancă îşi avea doar pro-pria clientelă nefiind permis agenţilor economici să deschidă conturi la mai mul-te bănci, dobânzile practicate erau stabilite fără a putea fi negociate între bănci şi agenţii economici.

1.2.3. SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Până la finele anului 1989 sistemul bancar românesc cuprinde doar pa-tru bănci şi oferea un număr limitat de servicii şi produse bancare.

9

1. În ce an a apărut Banca Naţională a României ?

2. În ce an a apărut prima societate bancară din România ?


După revoluţia din decembrie 1989, când în România s-au produs modi-ficări semnificative, trecerea la economia de piaţă, apariţia agenţilor economici din sectorul privat au condus la dezvoltarea sistemului bancar românesc la apa-riţia unor noi produse şi servicii bancare, a început concurenţa din sectorul ban-car.

Băncile apărute pe piaţa bancară după 1989 au avut la bază prevederile legii nr. 31 din 1990 privind înfiinţarea societătilor comerciale, a legii nr. 33 din 1991, a legii nr. 58 din 1998 şi a Ordonanţei de Urgenţă nr.99 din decembrie 2006 şi legea nr 227 din 2007 privind activitatea bancară care abrogă prece-dentele acte normative, şi a legii nr. 34 din 1991 abrogată prin apariţia legii nr. 101 din 1998 privind statutul Băncii Naţionale a României.

Imediat după apariţia lor băncile au început să se dezvolte prin crearea unei reţele teritoriale bine consolidate oferind clientelei o gamă largă de servicii şi produse bancare s-a dezvoltat infrastructura în domeniul informatizării aces-tora.

Apar bănci private sau mixte cu capital autohton sau străin care vor da noi valenţe sistemului bancar românesc.

Reglementările legale elaborate în această perioadă au avut menirea de a creea băncilor o mai mare flexibilitate, economia de piaţă a condus la încuraja-rea iniţiativei private. Pentru realizarea obiectivelor reale şi pentru accesul spre standardele internaţionale bancare, sistemul bancar românesc a primit un sprijin substanţial din partea statelor europene cu sisteme bancare evoluate.

Sistemul bancar din România este organizat pe două nivele foarte bine individualizate respectiv:- Banca Naţională a României care are rolul de bancă centrală a statului, bancă de emisiune monetară, stabileşte întreaga politică monetară, de credit, valutară şi de plăţi, ea asigurând supravegherea instituţiilor financiare şi a instituţiilor de credit;- bănci şi instituţii financiare.

Dacă până în anul 1989 Banca Naţională a României avea atribuţiuni de bancă comercială începând cu această dată operaţiunile bancare au fost preluate de către Banca Comercială Română.

Odată cu apariţia noilor reglementări legale referitoare la activitatea ban-cară sistemul bancar românesc a început să aibă un alt contur diversificându-şi tehnicile şi instrumentele utilizate, activitatea acestora desfăşurându-se pe prin-cipiile eficientei. S-a extins deasemenea reţeaua de unităţi teritoriale menite să susţină creşterea economică.

1.2.4. CONSIDERAŢII ASUPRA SISTEMULUI

BANCAR ROMÂNESC

10


Sistemul bancar românesc a fost unul dintre cele mai rigide sisteme bancare din fostele ţări socialiste iar schimbările survenite după anul 1990 au condus la un progres al sistemului în ansamblul său.

Transformările în sistemul bancar sunt rodul creării unui cadru legisla-tiv propice de apariţie a sectorului privat în economie şi de transferul sarcinii de finanţare a acestuia de la bugetul statului către sistemul bancar.

Până în anul 1989 sistemul bancar era compus din Banca Naţională a României care combina atât funcţiile unei bănci centrale cât şi ale unei bănci co-merciale, Banca de Investiţii care era destinată doar satisfacerii nevoilor de in-vestiţii ale intreprinderilor de stat, Banca pentru Agricultură şi Industrie Ali-mentară care era profilată pentru sectorul agricol şi al industriei alimentare, Banca Română de Comert Exterior care avea sarcina de a finanţa comerţul in-ternaţional şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni care era de fapt singura care se ocupa cu atragerea resurselor temporar disponibile ale populaţiei.

Până în anul 1990 principalele obiective ale politicii monetare şi de cre-dit erau:- furnizarea către întreprinderile de stat a creditelor solicitate, astfel încât

acestea să-şi poată realiza sarcinile;- să furnizeze în economie suficientă lichiditate, în concordanţă cu cantitatea

de bunuri planificată.Impactul cu cea mai puternică amprentă asupra operaţiunilor şi sănătăţii

financiare a băncilor cu capital de stat sau majoritar de stat au avut-o deciziile Guvernatorului şi ale Băncii Naţionale a României cu referire la creditele neper-formante acordate înainte de anul 1990 precum şi creditele neperformante acor-date pentru restucturarea financiară a unităţilor de stat, faţă de care băncilor li se cerea să nu mai perceapă dobânzi şi să reeşaloneze datoriile acestora faţă de bancă.

După anul 1990 sistemul bancar din România a suferit schimbări radi-cale în sensul că, pe prima treaptă este Banca Naţională a României ca fiind banca centrală a statului român singura care poate să emită monedă iar pe treapta a doua se vor regăsi toate băncile care au caracter pur comercial deve-nind astfel instituţii de credit universale.

In acest sens instituţiile de credit care au fost şi înainte de anul 1990 au avut o situaţie oarecum privilegiată deorece au dispus de o reţea de unităţi ban-care, iar instituţiile de credit apărute după anul 1989 au avut de luptat pentru a creea o nişă pe piaţa bancară.

Reforma din sistemul bancar românesc începe din anul 1990 odată cu transferul operaţiunilor bancare desfăşurate de Banca Naţională a României că-tre Banca Comercială Română care este bancă nou înfiinţată cu toate prerogati-vele unei bănci comerciale. În această perioadă a fost creat cadrul legislativ adi-că a apărut legea nr. 34 din 1991 privind organizarea Băncii Naţionale a Româ-niei, legea nr. 33 din anul 1991 privind activitatea bancară şi nu în ultimul rând legea nr. 58 din 1991 privind privatizarea instituţiilor de stat prin care 70 % din capitalul acestora a fost transferat Fondului Proprietăţii de Stat şi 30 % a fost transferat către cele cinci Fonduri ale Proprietăţii Private.

11


In completarea cadrului legislativ în vigoare Banca Naţională a emis şi a actualizat numeroase reglementări referitoare la regimul valutar, norme de pru-denţialitate bancară, a impulsionat sistemul de decontare precum şi alte regle-mentări bancare şi nu în ultimul rând aplicarea noului plan de conturi pentru bănci de la 01 ianuarie 1998.

După anul 1989 li s-a permis tuturor instituţiilor de credit să funcţioneze ca bănci universale exceptând anumite activităţi pentru care acestea au înfiinţat societăţi comerciale distincte.

Cu toate că a existat un cadru bine conturat numărul băncilor din Româ-nia este sub nivelul altor state din Europa Centrală şi de Est ca urmare a poli-ticii mai prudente de autorizare din partea Băncii Naţionale a României.

Dacă aruncăm o privire spre trecut se poate aprecia că politica dusă de BNR a condus la evitarea crizelor financiare profunde, sistemul bancar a rămas totuşi solid cu toate că au existat în economie probleme majore care nu sunt de neglijat.

Instituţiile de credit nou înfiinţate au dus la creşterea concurenţei în sectorul bancar, concurenţă care a condus la o modernizare a instituţiilor de credit existente prin introducerea unor politici orientate spre clientelă, precum şi la o îmbunătăţire a serviciilor şi produselor bancare.

În paralel cu diversificarea serviciilor bancare a avut loc şi o reformă în comportamentul salariaţilor, administratrea riscurilor, cultura în creditare etc.

Tot ca un element pozitiv trebuie remarcat şi faptul că unele organisme financiare internaţionale s-au implicat în dezvoltarea sistemului bancar româ-nesc.

Dacă până în anul 1994 funcţia de intermediere financiară a instituţiilor de credit a fost influenţată de existenţa unui mediu inflaţionist şi persistenţa unor dobânzi real negative, după acest an, s-a simţit o revigorare a sistemului bancar, depozitele clientelei bancare atingând cote care depăşesc ratele de creş-tere a preţurilor din economie fapt ce a condus la menţinerea încrederii în moneda naţională şi la un progres economic.

Menţinerea inflaţiei la cote alarmante în perioada 1990 – 1995 a avut şi un efect asupra masei monetare care în termeni reali s-a comprimat la fel ca şi creditul din mediul economic.

Sistemul bancar românesc s-a dezvoltat şi datorită faptului că, Banca Naţională a României a suferit şi ea profunde schimbări, în primul rând întări-rea activităţii de supraveghere bancară în care majoritatea normelor de funcţio-nare a activităţii instituţiilor de credit sunt conforme cu acordurile şi directivele internaţionale şi cu directivele Uniunii Europene la care România a devenit membru asociat încă din anul 1995.

Răspunsurile şi comentariile la întrebările din testele de autoevaluare.

Întrebarea 1

12


Banca Naţională a României a fost înfiinţată în anul 1880.

Întrebarea 2

Prima societate bancară în România a fost ăn anul 1856 cu sediul la Iaşi.

Bibliografia capitolului 1

1. Ionescu, Gh. L., Băncile şi operaţiunile bancare, Editura Economică, Bucureşti, 1998

2. Craciun, P., Instituţii de credit, Editura Universităţii Aurel Vlaicu, Arad, 2010,

3. Craciun, P., Produse şi sercicii bancare, Editura Universităţii Aurel Vlaicu Arad, 2010,

13


CAPITOLUL II BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI


2.1. CADRUL JURIDIC DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

Banca Naţională a României funcţionează în conformitate cu prevederile legii nr.34 din 1991, a legii nr.101 din 1998 şi a legii nr 312 din 2004, fiind banca centrală a statului român avînd personalitate juridică.

Are sediul central în Bucuresti având dreptul să-şi deschidă sucursale şi în alte localităţi din ţară.

Banca Naţională a României are ca atribuţiuni principale asigurarea stabili-tăţii monedei naţionale care contribuie la stabilitatea preţurilor, răspunde de politica monetară, valutară, de credit, de plăţi precum şi autorizarea şi supravegherea pruden-ţială bancară.

Pentru a realiza obiectivele sale Băncii Naţionale a României i se va solicita punctul de vedere cu privire la elaborarea actelor normative care privesc politica monetară, valutară şi de credit.

Din împuternicirea Parlamentului poate participa la diverse organisme interna-ţionale cu caracter financiar - bancar, participă în numele statului la tratative şi nego-cieri pe probleme financiare, monetare, valutare şi de credit. Indeplineşte drepturile şi obligaţiile care-i revin în calitate de membru al Fondului Monetar Internaţional, înche-

14

. În acest capitol cursantul va putea aprofunda noţiuni despre:

- cadrul legislativ după care funcţionează BNR. - numirea şi revocarea administratorilor BNR.- funcţiile BNR în cadrul sistemului bancar românesc.


ie acorduri, convenţii sau întelegeri referitoare la creditele pe termen scurt cu alte organizaţii financiar - bancare cu instituţii financiare internaţionale, bănci centrale, cu condiţia ca acestea să fie rambursate în maximum un an.

2.2. ORGANELE DE CONDUCERE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

Banca Naţională a României este condusă de un consiliu de administraţie compus din nouă membri dintre care:- un preşedinte care este şi guvernatorul Băncii Naţionale României .- un prim-vicepreşedinte care este şi prim-viceguvernator. - doi vicepreşedinţi care sunt şi viceguvernatori.- cinci membri care nu sunt salariaţii Băncii Naţionale a României.

Membri consiliului de administraţie cu nominalizarea conducerii executive sunt numiţi de către Parlament la propunerea comisiilor de specialitate ale celor două camere.

Numirea acestora se face pe o perioadă de cinci ani cu posibilitatea prelun-girii mandatului.

În cazul în care consiliul de administraţie se va descompleta, completarea lo-curilor devenite vacante se va face pe funcţia respectivă şi numai pentru perioada ră-masă până la expirarea mandatului celor înlocuiţi. Revocarea din funcţie a unui membru al consiliului de administraţie se va face doar de Parlament la propunerea comisiilor de specialitate ale celor două camere numai dacă: nu mai este eligibil deoarece devine incompatibil sau intră în conflict de interese; împotriva acestuia a fost pronunţată o condamnare penală sau o pedeapsă priva-

tivă de libertate pe baza unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă; pe durata mandatului său a angajat acţiuni care au prejudiciat interesele Băncii

Naţionale a României sau au ştirbit imaginea Băncii Naţionale a României.Un membru al consiliului de administraţie devine incompatibil sau intră în

conflict de interese în una din următoarele situaţii: devine parlamentar, membru al unui partid politic, face parte din autoritatea ju-

decătorească sau din administraţia centrală; membrii consililului de administraţie care deţin funcţii de conducere nu pot să

reprezinte vreun interes financiar, comercial sau de altă natură care ar intra în conflict cu obligaţiile şi indatoririle pe care le au faţă de Banca Naţională a României;

guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorii fără aprobarea consili-ului de administraţie nu vor exercita activităţi profesionale decât în interesul Băn-cii Naţionale a României, nu vor ocupa nici o altă funcţie remunerată sau onori-fică în instituţii de credit, financiare sau nebancare cu excepţia activităţii de cadru didactic.

Conducerea executivă a Băncii Naţionale a României este asigurată de către guvernator, prim - viceguvernator şi cei doi viceguvernatori pe baza unui un regulament elaborat de către consiliul de administraţie.

15


Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte în: politica monetară, valutară, de credit şi de plăţi asigurând îndeplinirea acestora; autorizarizarea şi supravegherea prudenţial bancară; organizarea internă, indemnizaţiile şi salarizarea personalului propriu; delegarea temporară a competenţelor sale conducerii executive.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României are ca atribuţiuni principale: executarea dispoziţiilor consiliului de administraţie; numeşte în funcţie personalul din aparatul central al Băncii Naţionale şi a directo-

rilor din sucursalele judeţene; reprezintă Banca Naţională a României în interesele cu terţii semnând tratate sau

convenţii cu aceştia; în numele consiliului de administraţie prezintă Parlamentului până la data de 30

iunie a anului raportul anual de activitate care cuprinde: principalele evoluţii economice, valutare, financiare şi monetare; politica monetară în anul precedent şi orientările pentru anul următor;

reglementarea şi supravegherea prudenţial bancară; bilanţul anual şi contul de profit şi pierderi.

În cazul absenţei sau imposibilităţii guvernatorului de a acţiona prerogativele acestuia sunt preluate de către prim- viceguvernator.

Activitatea gestionară este asigurată de către comisia de cenzori formată din cinci membrii dintre care unul este numit preşedinte al comisiei de cenzori. Comisia de cenzori este numită şi revocată după aceiaşi procedură ca şi consiliul de admini-straţie

Comisia de cenzori verifică respectarea normelor privind evaluarea patri-moniului Băncii Naţionale a României, întocmirea bilanţului contabil, a contului de profit şi pierderi, existenţa valoriilor de casă, concordanţa registrelor contabile cu evi-denţa tehnico-operativă precum şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli.

Pe baza datelor din evidenţa contabilă comisia de cenzori întocmeşte raportul anual asupra bilanţului contabil a contului de profit şi pierderi şi a execuţiei bugetare, raport susţinut în faţa consiliului de administraţie de preşedintele comisiei de cenzori sau în lipsa acestuia de un alt membru al comisiei.

2.3. ROLUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC

În contextul economiei actuale din România, Banca Naţională are următoarele atribuţiuni care-i definesc activitatea sa:

a) Emisiunea monetară.

Banca Naţională a României este singura bancă autorizată să emită monedă naţională, stabileşte valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, desenul şi alte ele-mente caracteristice ale bacnotelor şi monedelor metalice. Bacnotele vor purta sem-nătura guvernatorului şi a casierului central al Băncii Naţionale a României. Falsi-

16


ficarea sau contrafacerea bacnotelor şi a monedelor metalice se pedepseşte în confor-mitate cu prevederile legale în vigoare.

b) Elaborarea programului de politică monetară .

Elaborarea programului de politică monetară trebuie realizat astfel încât să se asigure necesarul de numerar în concordanţă cu nevoile reale ale circulaţiei băneşti.

c) Autorizarea şi supravegherea prudenţial bancară.

Banca Naţională a României are competenţa exclusivă de autorizare a func-ţionării instituţiilor de credit şi răspunde de supravegherea a acestora. În vederea asigurării viabilităţii şi funcţionării sistemului bancar, Banca Naţională este împuter-nicită să emită reglementări, să ia măsuri pentru respectarea acestora aplicând sanc-ţiuni în cazul nerespectării lor, să controleze şi să verifice pe baza datelor de analiză primite prin intermediul aparatului propriu de inspecţie, activitatea instituţiilor de cre-dit autorizate.

d) Operaţiuni pe contul statului.

Banca Naţională ţine în evidenţa sa contul curent al trezoreriei statului, des-chis pe numele Ministerului Finanţelor prin care se efectuează operaţiuni de încasări şi operaţiuni de plăţi în limita disponibilităţilor. Pentru operaţiunile respective nu se percep comisioane dar se plătesc dobânzi aferente disponibilităţilor existente în cont.

Pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasările şi plăţile din contul curent al Trezoreriei Statului, Banca Naţională poate acorda credite cu dobânda pie-ţei cu o durată de rambursare de maximum 180 de zile.Suma creditelor acordate nu poate depăşi 7 % din veniturile bugetare de stat realizate în anul precedent.

e) Administrarea rezervelor internaţionale.

Banca Naţională este autorizată să efectueze următoarele operaţiuni:- să facă tranzacţii cu monede din aur , metale preţioase şi cu devize;- să facă tranzacţii cu valori mobiliare emise sau garantate de bănci naţionale centrale instituţii financiare internaţionale, de instituţii de credit; - să deschidă şi să menţină conturi la bănci centrale, autorităţi monetare, instituţii de credit sau la instituţii financiare internaţionale.

f) Stabilirea regimului valutar.

- stabileşte cursul de schimb la principalele valute şi la metalele preţioase; - elaborează balanţa de plăţi externe;- autorizarea şi retragerea autorizaţiei de funcţionare persoanelor juridice pentru efectuarea tranzacţiilor valutare;- stabilirea plafoanelor pentru deţinerea activelor externe pentru persoanele fizice şi

17


juridice; - păstrarea şi administrarea rezervelor internaţionale ale statului.

g) Stabilirea rezervelor minime obligatorii.

- Banca Naţională a României stabileşte rezervele minime obligatorii pe care insti-tuţiile de credit trebuie să le menţină în conturile deschise la Banca Naţională, la care se va bonifica o dobîndă cel puţin egală cu dobânda medie la depunerile la vedere practicate de instituţiile de credit. Rezervele se vor constitui în lei pentru depozitele constituite în lei şi în devize pentru depozitele constituite în devize.

h) Stabileşte dobânda de intervenţie.

Dobânda de intervenţie este dobânda pe care Banca Naţională o percepe asu-pra creditelor acordate instituţiilor de credit sau cota procentuală pe care instituţiile de credit o percep de la Banca Naţională atunci când se prezintă pentru rescontarea in-strumentelor de plată şi de credit.

Dobânda de intervenţie reprezintă un element al politicii economice pe care autorităţile statului îl pot utiliza în vederea determinării într-un sens sau altul al migră-rii capitalurilor, acţionează asupra creditului scumpindu-l sau ieftinindu-l în funcţie de scopul urmărit.

Majorarea dobânzii de intervenţie de către Banca Naţională obligă în acelaşi timp instituţiile de credit să crească dobânzile practicate la creditele acordate agentilor economici şi este practicată în perioadele de relansare economică şi de existenţa unei inflaţii puternice, avînd ca efect restrîngerea investiţiilor, diminuarea importurilor, în-cetinirea ritmului creşterii economice şi de atragere a capitalurilor străine acesta fiind atractiv prin dobânzile acordate.

Diminuarea dobânzii de intervenţie de către Banca Naţională are ca efect imediat reducerea dobânzilor practicate de instituţiile de credit pentru creditele acor-date agenţilor economici şi este practicată în perioadele de recesiune economică în scopul stimulării investiţiilor de capital, descurajând afluxul de capital străin care poate crea puternice tensiuni interne.


18

1 . Din câţi membrii este compus Consiliul de Administraţie al BNR?

2 .Ce înseamnă conflictul de interese pentru un membru al CA al BNR?


i) Acordă credite de refinanţare instituţiilor de credit.Creditul owerdraft sau lombard este o formă de refinanţare cu totul specială

respectiv creditul se acordă peste noapte instituţiilor de credit pentru asigurarea nece-sarului de plăţi zilnice.

Creditul lombard este reprezentat de soldul debitor al contului “cont curent deschis la Banca Naţională a României “ la închiderea operaţiunii de compensare a plăţilor fără numerar pe suport de hîrtie.

19

3. Care sunt principalele funcţii ale BNR în cadrul sistemului bancar românesc?

4 Descrieţi funcţia de emisiune monetară a BNR?


Creditul lombard se acordă în procent de 75 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

Pentru a avea acces la credite lombard instituţiile de credit sunt obligate să constituie garanţii în volumul corespunzător, garanţii care constau în titluri de stat, hârtii de valoare sau alte garanţii acceptate de Banca Naţională a României.

Dacă nu se pot constitui garanţiile corespunzătoare Banca Naţională va pro-ceda la diminuarea creditului lombard până la nivelul garanţiilor constituite.

Rata dobânzii se stabileşte de către consiliul de administraţie al Băncii Naţio-nale şi poate fi modificată fără preaviz. Dobânda se va calcula la soldul angaja-mentelor zilnice şi se va achita în ultima zi lucrătoare pentru toate creditele lombard trase până în penultima zi lucrătoare din luna respectivă, iar pentru următoarele zile se va calcula şi se va achita în prima zi lucrătoare a lunii următoare.

Dacă soldul debitor depăşeşte nivelul garanţiilor constituite Banca Naţională va lua următoarele măsuri în ordine:- executarea imediată a garanţiilor constituite de instituţia de credit pentru creditele lombard;- executarea oricăror altor garanţii constituite de instituţia de credit;- trecerea la măsuri speciale de supraveghere şi restabilire a lichidităţilor necesare derulării corespunzătoare a activităţii bancare;- instituirea măsurilor de administrare specială;- retragerea definitivă a autorizaţiei de funcţionare şi recuperarea debitului prin măsura de lichidare a instituţiei de credit.


Întrebarea 1

Consiliul de Administraţie a BNR este compus din nouă membri.

Întrebarea 2

Conflictul de interese pentru un membru CA al BNR este atunci când acesta este într-una din situaţiile:

a. are de executat o pedeapsă privativă de libertate rămasă definitivă în urma unei sentinţe judecătoreşti.

b. devine parlamentar, membru al unui partid politic, face parte din autoritatea judecătorească, administratia centrală sau are de executat o pedeapsă privativă de libertate rămasă definitvă în urma unei sentinţe judecătoreşti.

c. pe durata mandatului său a ştirbit imaginea BNR

20


Întrebarea 3

Principalale atribuţiuni ale BNR în cadrul sistemului bancar românesc sunt: emisiunea monetară, autorizare a instituţiilor de credit, operaţiuni în contul statului, administratrea rezervelor internaţionale, stabilirea regimului valutar, stabillirea rezervelor minime obligatorii, stabileşte dobânda de intevenţie, acor-dă credite intituţiilor de credit.

Întrebarea 4

Banca Naţională a României este singura bancă autorizată să emită mo-nedă naţională, stabileşte valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, desenul şi alte elemente caracteristice ale bacnotelor si monedelor metalice. Bacnotele vor purta semnatura guvernatorului şi a casierului central al Băncii Naţionale a Ro-mâniei. Falsificarea sau contrafacerea bacnotelor şi a monedelor metalice se pe-depseşte în conformitate cu prevederile legale în vigoare.




3. Legea nr. 312/2004 privind organizarea şi funcţionarea Băncii Naţionale a României

4. Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2006 legea nr 227/2007 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului

21


CAPITOLUL III

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIILOR DE CREDIT


3.1. CADRUL JURIDIC DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

INSTITUŢIILOR DE CREDIT ŞI RECONSIDERAREA MANAGEMENTULUI BANCAR.

Instituţiile de credit sunt organizate în conformitate cu prevederile legii nr. 31 din 1990 privind societăţile comerciale, a legii nr. 33 din 1991 a legii nr. 58 din 1998 Ordonanţa de Urgenţă nr. 99 din 06 decembrie 2006, aprobată prin legea nr 227 din 2007, care abrogă legislaţia apărută până acum în domeniul autorizării instituţiilor de credit, a statutului de organizare şi funcţionare precum şi a propriilor norme aprobate de consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Trecerea de la un sistem bancar rigid şi imobil la un sistem bancar de tip nou presupune intrarea instituţiilor de credit în rolul de intermediar financiar aceasta impunând caracterul de prestator de servicii pe de o parte şi orientarea activităţii spre principiul eficienţei pe de altă parte.

În această dublă calitate se impune cu acuitate dezvoltarea şi orientarea spre noi activităţi cum ar fi:

22

La finalul acestui capitol cursantul va avea noţiuni despre:

- cadrul juridic de organizare şi funcţionare a instituţiilor de credit.

- funcţiile instituţiilor de credit în cadrul sistemului bancar românesc.

- organele de conducere a instituţiilor de credit.


- marketingul bancar.- ingineria financiară.- gestiunea riscului.Odată cu preluarea funcţiei de societate comercială, între instituţiile de credit

şi societăţile comerciale se elimină vechile relaţii, făcând-şi loc noile relaţii respectiv relaţiile de afaceri ceea ce impune mai multă exigenţă şi prudenţă în gestiunea resur-selor instituţiei de credit.

Proprietatea privată odată instalată face să apară şi acţionariatul eliminând astfel vidul de responsabilitate persistent înainte de anul 1989 când instituţiile de cre-dit erau doar cu capital de stat şi răspunderea nu era bine conturată.

Apariţia instituţiilor de credit şi îndosebi a celor cu capital privat sau cu capi-tal mixt român şi străin presupune existenţa unui standard de lucru ridicat care nu poate fi atins decât printr-o selecţie foarte atentă a întregului personal, organizarea in-stituţiei de credi în servicii şi birouri specializate, aspecte care presupun reconside-rarea managementului bancar.

Managementul bancar presupune la rândul său dezvoltarea unei infrastructuri puternice, un personal bine pregătit, un sistem metodologic bine conturat şi existenţa unor instrumente financiare care să permită desfăşurarea unei activităţi de interme-diere financiară.

Managementul bancar îmbracă două aspecte şi anume: managementul financiar; managementul resurselor umane.

Managementul financiar presupune :

asigurarea echilibrului financiar al instituţiei de credit; asigurarea resurselor financiare necesare desfăşurării activităţi cât şi plasarea a-

cestora în condiţii de risc redus, deci cu maximă siguranţă; asigurarea corelaţiei dintre activele şi pasivele instituţiei de credit, menţinerea

unui nivel acceptabil al lichidităţii şi a unei solvabilităţi adecvate; politica dobânzilor, monitorizarea veniturilor, cheltuielilor şi urmărirea realizării

profitului ştiind că acesta este sursa de creştere a fondurilor proprii; promovarea produselor noi şi consolidarea celor tradiţionale învederea

satisfacerii nevoilor clientelei bancare, asigurând prin aceasta realizarea unor venituri din co-misioane.

Managementul resurselor umane are ca obiective principale :

atragerea şi formarea personalului de înaltă calificare care să fie capabil să satisfacă cerinţele clientului, să aibă o atitudine pozitivă, să aibă simţul răspun-derii foarte bine dezvoltat, să manifeste loialitate faţă de instituţia de credit;

asigurarea unor condiţii de muncă deosebite, identificarea unor motivaţii şi stimu-lente care să conducă la permanentizarea şi conştientizarea personalului;

23


dezvoltarea unei infrastructuri menite să asigure realizarea deservirii prompte a clientelei bancare, gestionarea unui număr sporit de clienţi, eliminarea riscului tranzacţiilor, cunoaşterea potenţialului concurenţial, reducerea costurilor opera-ţionale;

utilizarea informaţiilor primite de la clientelă în scopul identificării cerinţelor acestora.

3.2. AUTORIZAREA INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Instituţiile de credit, persoane juridice române pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei de funcţionare emisă de Banca Naţională a României.

Instituţiile de credit sunt constituite sub forma societăţilor pe acţiuni cu res-pecttarea prevederilor legale în vigoare.

Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona, cu respectarea dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor spe-cificate în Ordonanţă de Urgenţă nr 99 din 2006, şi a legii nr 227 din 2007 în una din următoarele categorii: bănci; organizaţii cooperatiste de credit; bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ; bănci de credit ipotecar; instituţii emitente de monedă electronică.

Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la regle-mentarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit.

În exercitarea competenţelor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a Ro-mâniei poate colecta şi procesa orice date şi informaţii relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal.

Se interzice oricărei persoane fizice, juridice sau entitate fără personalitate juridică, ce nu este instituţie de credit, să se angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public, într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii aces-tora.

Această interdicţie nu se aplică în cazul atragerii de depozite sau alte fonduri rambursabile:1. de către un stat membru ori de către administraţiile regionale sau autorităţile admi-

nistraţiei publice locale ale unui stat membru;2. de către organisme publice internaţionale la care participă unul sau mai multe state

membre;3. în cazurile expres prevăzute de legislaţia românească sau de legislaţia naţională a

altui stat membru ori de legislaţia comunitară, cu condiţia ca aceste activităţi să fie reglementate şi supravegheate corespunzător, în scopul protejării deponenţilor şi investitorilor.

24


În aplicarea acestor dispoziţii, o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente financiare similare este considerată atragere de fonduri rambursabile de la public, dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii: constituie activitatea exclusivă sau principală a emitentului; emitentul desfăşoară cu titlu profesional activitate de acordare de credite.

Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cazul în care emisiunea se adresează exclusiv investitorilor calificaţi, în înţelesul legislaţiei privind piaţa de capital.

Banca Naţională a României este abilitată să determine dacă o activitate reprezintă ori nu atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, acti-vitate bancară, activitate de emitere de monedă electronică ori activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de cre-dite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora. Determinarea naturii activităţii, exprimată de Banca Naţională a României, este obligatorie pentru părţile interesate.

Se interzice oricărei persoane, alta decât o instituţie de credit autorizată, să utilizeze denumirea de "bancă" sau "organizaţie cooperatistă de credit", "cooperativă de credit", "casa centrală a cooperativelor de credit", "bancă cooperatistă", "bancă centrală cooperatistă", "bancă ipotecară/bancă de credit ipotecar", "bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ", "instituţie emitentă de monedă elec-tronică" sau derivate ori traduceri ale acestor denumiri, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un acord internaţional, sau când, din contextul în care este utilizată denumirea respectivă, rezultă neîndoielnic că nu este vorba despre desfăşurarea unei activităţi bancare.

Filialele unei instituţii de credit care funcţionează în România pot utiliza în denumirea acestora iniţialele, sigla, emblema, denumirea ori alte elemente de identi-ficare ale instituţiei de credit-mamă.

Instituţie de credit înseamnă o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică, denumită instituţie emitentă de monedă electronică;

În vederea desfăşurării activităţii în România, fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de o autorizaţie de funcţionare. Banca Naţională a României sta-bileşte prin reglementări şi notifică Comisiei Europene condiţiile în care poate acorda autorizaţia şi documentaţia care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea auto-rizaţiei.

În vederea aprobării constituirii unei instituţii de credit aceasta va depune la Banca Naţională a României o cerere de autorizare care va fi însoţită de elemente referitoare la:

1. Denumirea instituţiei de credit care trebuie să fie de natură a nu produce confuzii în lumea financiar - bancară să fie în limba română cu excepţia cazului în care instituţia de credit este filiala unei instituţii de credit persoană juridică străină.

2. sediul social al instituţiei de credit, sediu care nu poate fi amplasat în sub-solul unor clădiri sau la etajele superioare a unor ansambluri de locuinţe, trebuie să

25


corespundă ca suprafaţă, să prezinte condiţii de securitate şi să aibă o dotare cores-punzătoare desfăşurării activităţii propuse .

3. procură autentică semnată de toţi membrii fondatori prin care aceştia dese-mnează una sau mai multe persoane pentru a-i reprezenta în relaţia cu Banca Naţio-nală a României pe parcursul instrumentării documentaţiei de autorizare .

4. structura acţionariatului cu prezentarea acţionarilor semnificativi şi a mem-brilor fondatori. Persoanele juridice care au calitatea de acţionari semnificativi sau membrii fondatori trebuie să fie în funcţiune de cel puţin trei ani.

Calitatea membrilor fondatori sau a acţionarilor semnificativi trebuie să co-respundă nevoii de garantare a unei gestiuni sănătoase şi prudente respectiv puterea financiară a acestora să fie suficientă pentru a evita dependenţa de dividende sau alte avantaje pe care le-ar putea obţine de la instituţia de credit.

Sursa fondurilor necesare subscripţiei de capital să fie proprii fără a apela la credite interne.

Pentru persoanele fizice se va prezenta un curriculum vitae, cazierul judiciar în original sau în copie legalizată, un document în echivalent eliberat de autorităţile din ţara de origine, din ţara din care şi-au stabilit reşedinţa şi o declaraţie de venit în-tocmită în conformitate cu legislaţia în vigoare iar în cazul în care legislaţia din ţara de origine nu prevede o astfel de declaraţie se va completa o anexa prevăzută de legi-slaţia în vigoare în România

Persoanele fizice să nu fi suferit condamnări sau amenzi de natură penală. Regiile autonome precum şi instituţiile de credit cu capital de stat la care

statul deţine cel puţin 10 % pot participa la capitalul social a unei instituţii de credit persoană juridică română numai dacă îndeplinesc cumulativ condiţiile: regia autonomă sau societatea comercială să nu fi beneficiat în ultimii trei ani de

subvenţii de la bugetul statului caz în care se va prezenta o confirmare din partea Ministerului Finanţelor;

participaţia la capitalul social al instituţiei de credit să nu depăşească 2% din acesta;

ponderea totală a participaţiilor regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital de stat la care statul deţine o participaţie de cel puţin 10% să nu depăşeas-că 10 % din capitalul social al instituţiei de credit.

5. capitalul social a instituţiei de credit trebuie să fie cel puţin la nivelul mi-nim legal prevăzut de legislaţia în vigoare şi să fie vărsat integral până în momentul constituirii acesteia.

6. studiul de fezabilitate din care să rezulte segmentul de piaţă la care se refe-ră, serviciile şi produsele bancare oferite clientelei, costurile de constituire estimate a instituţiei de credit, proiectul structurii organizatorice, estimări ale contului de profit şi pierderi pentru următorii 3 ani, precum şi natura resurselor financiare.

7. proiectul normelor de lucru elaborat de către instituţia de credit, proiectul actelor constitutive respectiv a contractului de societate şi a statutului.

8. indicarea instituţiei de credit şi numărul contului în care se va colecta capi-talul social.

26


9. identitatea şi experienţa profesională a conducătorilor instituţiei de credit precum şi identitatea membrilor consiliului de administraţie şi a comisiei de cenzori

10. identitatea auditorului independent.Auditorul independent poate fi doar o societate de expertiză contabilă şi audit

autorizată să desfăşoare această activitate pe teritoriul României.Auditorul independent :

va acorda asistenţă instituţiei de credit în conducerea evidenţei contabile în con-formitate cu legislaţia contabilă din România şi cu reglementările emise de Ban-ca Naţională a României;

va întocmi un raport anual împreună cu opinia sa din care să rezulte dacă situa-ţiile financiare prezintă o imagine fidelă a instituţiei de credit;

va analiza practicile şi procedurile controlului intern ale cenzorilor iar dacă con-stată că acestea nu sunt corespunzătoare va face recomandări instituţiei de credit pentru remedierea lor;

va informa Banca Naţională cu privire la orice act fraudulos al unui administrator sau al unui angajat care ar putea avea drept consecinţă o pierdere importanţă instituţiei de credit.

Banca Naţională a României nu poate acorda autorizaţie unei instituţii de cre-dit, dacă aceasta nu dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului iniţial cel puţin egal cu nivelul minim stabilit prin reglementări, care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.

La constituirea unei instituţii de credit, persoană juridică română, capitalul iniţial este reprezentat de capitalul social, cu excepţia cazurilor în care instituţia de credit care se constituie este rezultată dintr-un proces de reorganizare prin fuziune sau divizare.

Capitalul social al unei instituţii de credit, persoană juridică română, trebuie vărsat integral şi în numerar la momentul subscrierii, inclusiv în cazul majorării aces-tuia, aporturile în natură nefiind permise. Acţiunile/părţile sociale ale unei instituţii de credit, persoană juridică română, pot fi numai nominative. În actele lor constitutive, instituţiile de credit, persoane juridice române, nu vor putea stabili excepţii de la principiul potrivit căruia o acţiune dă dreptul la un singur vot.

La constituire, aporturile la capitalul social trebuie să fie vărsate întrun cont deschis la o instituţie de credit. Acest cont este blocat până la înmatricularea instituţiei de credit, persoană juridică română, în registrul comerţului.

Conducerea operativă a activităţii unei instituţii de credit trebuie să fie asi-gurată de cel puţin două persoane.

Aceste persoane trebuie să aibă reputaţie şi experienţă adecvată pentru exer-citarea responsabilităţilor încredinţate.

Sediul social şi, după caz, sediul real, al instituţiei de credit, persoană juridică română, trebuie să fie situate pe teritoriul României. Sediul real reprezintă locaţia în care se situează centrul de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, în cazul în care acesta nu este situat la sediul social.

Instituţia de credit trebuie să desfăşoare efectiv şi cu preponderenţă pe teri-toriul României activitatea pentru care a fost autorizată.

27


În vederea autorizării unei instituţii de credit, persoană juridică română, Ban-ca Naţională a României trebuie să fie informată cu privire la identitatea acţionarilor sau a membrilor, persoane fizice sau juridice, care urmează să deţină direct sau indi-rect participaţii calificate la instituţia de credit, şi cu privire la valoarea acestor parti-cipaţii. Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al in-stituţiei de credit, calitatea persoanelor respective este adecvată.

Dacă între instituţia de credit, persoană juridică română, şi alte persoane fizi-ce sau juridice există legături strânse, Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă aceste legături ori dispoziţiile legale, măsurile de natură administrativă din jurisdicţia unui stat terţ ce guvernează una sau mai multe persoane fizice sau juri-dice cu care instituţia de credit are legături strânse sau dificultăţile în aplicarea dispo-ziţiilor sau măsurilor respective nu împiedică exercitarea eficientă a funcţiilor sale de supraveghere.

La determinarea unei participaţii calificate, pentru calculul drepturilor de vot ale unei persoane se iau în considerare următoarele:

a. drepturile de vot deţinute de alte persoane sau entităţi în nume propriu, dar pe contul persoanei respective;

b. drepturile de vot deţinute de o entitate care se află sub controlul persoanei res-pective;

c. drepturile de vot deţinute de un terţ cu care persoana respectivă a încheiat un acord scris, prin care acestea se obligă să acţioneze în mod concertat, astfel încât prin exercitarea drepturilor de vot pe care le deţin să realizeze o politică comună cu caracter de continuitate cu privire la managementul entităţii în care deţin aceste drepturi de vot;

d. drepturile de vot deţinute de un terţ în baza unui acord scris încheiat cu per-soana respectivă sau cu o entitate aflată sub controlul acestei persoane, prin care se prevede transferul temporar al drepturilor de vot către terţ, în schim-bul unei contraprestaţii;

e. drepturile de vot aferente acţiunilor date în gaj ale persoanei respective, fac excepţie situaţiile în care persoana în favoarea căreia au fost gajate acţiunile deţine drepturile de vot şi îşi declară intenţia de a le exercita, caz în care drep-turile de vot se consideră ca aparţinând persoanei în favoarea căreia acţiunile au fost gajate;

f. drepturile de vot aferente acţiunilor asupra cărora persoana respectivă are un drept de uzufruct;

g. drepturile de vot pe care persoana respectivă sau una dintre celelalte persoane sau entităţi prevăzute la lit. a)-f) este îndreptăţită să le dobândească din inicia-tiva sa în baza unui acord formal;

h. drepturile de vot aferente acţiunilor depozitate la persoana respectivă, pe care aceasta le poate exercita în mod discreţionar, în absenţa unor instrucţiuni spe-cifice din partea titularului acestor acţiuni.

Orice cerere de autorizare a unei instituţii de credit trebuie să fie însoţită de un plan de activitate, care să cuprindă cel puţin tipurile de activităţi propuse a fi desfăşurate şi structura organizatorică a instituţiei de credit, şi din care să rezul-

28


te capacitatea acesteia de a-şi realiza obiectivele propuse în condiţii compa-tibile cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, prin adecvarea cadrului de conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne şi a structurii capitalului la tipul, volumul şi complexitatea activităţilor pe care îşi propune să le desfăşoare.


Obţinerea aprobării de constituire a unei instituţii de credit nu va garanta însă şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare. Documentaţia necesară în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, instituţia de credit va depune la Banca Naţională a Româ-niei o documentaţie care să cuprindă:

1. - contractul de societate şi statutul instituţiei de credit autentificate, respec-tiv atestarea constituirii legale a acesteia.

2. - o comunicare scrisă din partea instiutiei de credit la care s-a deschis con-tul de colectare a capitalului social din care să rezulte blocarea contului până la înma-tricularea acesteia.

3.- dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului aferent sediului social care se va materializa într-un act de proprietate încheiat în formă autentică, transcris în registrul de transcripţiuni imobiliare de pe lîngă judecătoria unde se află imobilul respectiv sau o copie legalizată de pe acesta, într-un contract de închiriere sau subânchiriere în ori-ginal sau o copie legalizată de pe acesta înregistrat la autoritatea fiscală teritorială.

4.- o informare cu privire la repartiţia capitalului social şi a drepturilor de vot.5.- date de indentificare a auditorului independent care să cuprindă:

29

1. Ce condiţii trebuie să îndeplinească sediul unei instituţii de credit ?

2. Care este cerinţa mimimă de capital pentru constituirea unei instituţii de credit ?

3. Descrieţi calitatea acţionarilor unei instituţii de credit ?

4. De câte persoane trebuie asigurată conducerea unei instituţii de credit ?


dovada calităţii de societate de expertiză contabilă autorizată să desfăşoare această activitate pe teritoriul României respectiv o copie după Monitorul Ofici-al al României care atestă înscrierea acesteia în Tabloul Corpului Experţilor Con-tabili şi a Contabililor Autorizaţi din România;

o scurtă prezentare a activităţii societăţii comerciale din care să rezulte expe-rienţa în domeniul financiar - bancar a acesteia;

curriculum vitae şi certificatul de cazier judiciar pentru conducătorul sau condu-cătorii societăţii comerciale respective;

un chestionar întocmit în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare.6. - comunicare privind existenţa normelor de lucru proprii referitoare la des-

făşurarea activităţii bancare.7.- pentru sucursalele unor instituţii de credit străine se vor prezenta:

clasificarea instituţiei de credit în ţara de origine în funcţie de mărimea activelor; descrierea structurii organizatorice; descrierea activităţii; prezentarea autorităţii de supraveghere bancară din ţara de origine; modul de supraveghere de către autoritatea de supraveghere bancară din ţara de

origine; acordul de deschidere a unei instituţii de credit din partea autorităţii de supra-

veghere bancară; hotărârea organului statutar de deschidere a unei instituţii de credit în România; identitatea conducătorilor (minim 2 persoane) împuterniciţi să angajeze legal

instituţia de credit din România; orice alte informaţii de natură a susţine viabilitatea proiectului prezentat.

8. - pentru membri consiliului de administraţie şi al conducătorilor instituţiei de credit se va prezenta un curriculum vitae şi un certificat de cazier judiciar .

9. - pentru membrii comisiei de cenzori se va prezenta dovada calităţii de expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare precum şi o copie după Monitorul Oficial al României din care să rezulte înscrierea acestora în Tabloul Corpului Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi din România.

10.- copie certificată de pe cererea de înmatriculare şi de pe certificatul de îmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului din care să rezulte înmatri-cularea instituţiei de credit.

Cererea de autorizare a unei institutei de credit poate fi aprobată sau respinsă caz în care se vor detalia în mod explicit motivele refuzului.

Instituţiile de credit având sediul social în state terţe pot desfăşura activităţi în România numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: sucursala este autorizată de Banca Naţională a României; autoritatea competentă din statul de origine nu se opune înfiinţării sucursalei în

România; sunt respectate dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă nr 99 din 2006 şi a legii 227 din

2007 ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

30


3.3. RESPINGEREA CERERII DE AUTORIZARE A UNEIINSTITUŢII DE CREDIT

Banca Naţională a României respinge o cerere de autorizare, dacă: documentaţia prezentată este incompletă sau nu este întocmită în conformitate cu

dispoziţiile legale în vigoare; instituţia de credit nu dispune de fonduri proprii separate sau capitalul iniţial se

situează sub nivelul minim stabilit de Banca Naţională a României; forma juridică este alta decât cea prevăzută pentru categoria instituţiei de credit care

se intenţionează a fi constituită; din evaluarea planului de activitate prezentat rezultă că instituţia de credit nu poate

asigura realizarea obiectivelor propuse în condiţiile respectării cerinţelor cuprinse în ordonanţă de urgenţă şi în reglementările aplicabile;

conducerea operativă a activităţii instituţiei de credit nu este asigurată de cel puţin două persoane sau Banca Naţională a României nu este satisfăcută de calitatea per-soanelor respective, întrucât reputaţia sau experienţa profesională a acestora nu este adecvată naturii, volumului şi complexităţii activităţii instituţiei de credit sau nu corespunde necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos;

calitatea acţionarilor/membrilor instituţiei de credit sau distribuţia capitalului între aceştia nu corespunde cerinţelor prevăzute în ordonanţă de urgenţă 99/ 2006 şi în reglementările emise în baza acesteia;

înainte de obţinerea aprobării de constituire, fondatorii au făcut comunicări publice cu privire la funcţionarea instituţiei de credit;

nu sunt respectate alte condiţii prevăzute de lege sau de reglementările emise în aplicarea acesteia.

1.4. RETRAGEREA AUTORIZAŢIEI DE FUNCŢIONARE A UNEI INSTITUTII DE CREDIT

Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată unei instituţii de credit în următoarele situaţii: instituţia de credit nu şi-a început activitatea pentru care a fost autorizată în termen

de 1 an de la data acordării autorizaţiei sau a încetat să mai desfăşoare activitate de mai mult de 6 luni;

autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;

instituţia de credit nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei;

instituţia de credit nu mai posedă suficiente fonduri proprii sau există elemente care conduc la concluzia că într-un termen scurt instituţia de credit nu îşi va mai putea îndeplini obligaţiile faţă de deponenţi sau alţi creditori şi, în special, nu mai poate garanta siguranţa fondurilor / instrumentelor financiare care i-au fost încredinţate;

31


Acţionarii sau membrii instituţiei de credit pot renunţa la autorizaţie, hotărând dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit.

Lichidarea la iniţiativa acţionarilor sau a membrilor este permisă numai în cazul în care instituţia de credit nu se află în vreuna din situaţiile de insolvenţă prevă-zute de lege pentru declanşarea falimentului.

Instituţia de credit va comunica Băncii Naţionale a României hotărârea adu-nării generale a acţionarilor, respectiv, a membrilor privind dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit, însoţită cel puţin de un plan de lichidare a activului şi de stingere a pasivului, care să asigure plata integrală a creanţelor deponenţilor şi ale altor cre-ditori.

Autorizaţia unei instituţii de credit îşi încetează de drept valabilitatea în următoarele situaţii: a avut loc o fuziune sau o divizare a instituţiei de credit în urma căreia aceasta îşi

încetează existenţa; a avut loc o transformare a instituţiei de credit în altă categorie de instituţie de cre-

dit; s-a pronunţat o hotărâre de declanşare a procedurii falimentului instituţiei de credit.

Retragerea autorizaţiei unei instituţii de credit şi, după caz, încetarea valabili-tăţii acesteia se notifică de îndată Comisiei Europene şi autorităţilor competente din statele membre gazdă.

3.5 ROLUL INSTITUTIILOR DE CREDIT IN ECONOMIA DE PIATA

Instituţiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi:

a) atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de con-sum, credite

ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare;

c) leasing financiar;d) operaţiuni de plăţi;e) emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit, cecuri

de călătorie şi alte asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;f) emitere de garanţii şi asumare de angajamente;g) tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu:

1. instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;

2. valută;3. contracte futures şi options financiare;4. instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobân-

zii;5. valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;

32


b) participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;

c) servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de consultanţă;

d) administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta;e) custode şi administrare de instrumente financiare;f) intermediere pe piaţa interbancară;g) prestarea de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul credi-

tării;h) închiriere de casete de siguranţă;i) operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea;j) dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi;k) orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu do-

meniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglemen-tează respectivele activităţi, dacă este cazul.Sfera activităţilor prevăzute la lit. g)-k) acoperă toate serviciile de investiţii

financiare prevăzute de Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioa-re, atunci când acestea au ca obiect instrumentele financiare prevăzute în legea respectivă.

Dispoziţiile de mai sus se interpretează şi se aplică astfel încât activităţile enumerate să acopere orice operaţiuni, tranzacţii, produse şi servicii care se înscriu în sfera acestor activităţi sau pot fi asimilate acestora, inclusiv serviciile auxiliare acestor activităţi.

Activităţile care, potrivit unor legi speciale, sunt supuse unor autorizări, apro-bări sau avize specifice, pot fi desfăşurate de instituţia de credit numai după obţinerea acestora.

Activitatea de acordare de credite ipotecare finanţate prin emisiune de oblige-ţiuni ipotecare poate fi desfăşurată cu respectarea legislaţiei speciale în materie.

Activitatea de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul lo-cative poate fi desfăşurată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Instituţiile de credit pot desfăşura şi alte activităţi, permise potrivit autorizaţiei acordate de Banca Naţională a României, după cum urmează: operaţiuni nefinanciare în mandat sau de comision, în special pe contul altor

entităţi din cadrul grupului din care face parte instituţia de credit; operaţiuni de administrare a patrimoniului constând din bunuri mobile şi/sau

immobile aflate în proprietatea acestora, dar neafectate desfăşurării activităţilor financiare;

prestarea de servicii clientelei proprii care, deşi nu sunt conexe activităţii desfăşu-rate, reprezintă o prelungire a operaţiunilor bancare.

Aceste activităţi trebuie să fie compatibile cu cerinţele activităţii bancare, în special cu cele referitoare la menţinerea bunei reputaţii a instituţiei de credit şi pro-tejarea intereselor deponenţilor.

33


Instituţiile de credit se pot angaja în operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile numai dacă: operaţiunile sunt necesare desfăşurării în condiţii adecvate a activităţilor pentru care

instituţia de credit a fost autorizată şi în măsura în care bunurile respective sunt necesare în acest scop;

operaţiunile au ca obiect bunuri mobile şi imobile destinate perfecţionării pregătirii profesionale a salariaţilor, organizării unor spaţii de odihnă şi recreare sau asigurării de locuinţe pentru salariaţi şi familiile acestora;

operaţiunile au ca obiect bunuri mobile şi imobile dobândite în urma executării creanţelor, cu respectarea, în privinţa operaţiunilor de închiriere a unor asemenea bunuri.

Instituţiile de credit nu pot desfăşura alte activităţi în afara celor permise potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2006 şi a legii nr 227 din 2007.

Instituţiile de credit nu se pot angaja în operaţiuni cum ar fi: gajarea propriilor acţiuni pe contul datoriilor instituţiei de credit; acordarea de credite garantate cu acţiuni, alte titluri de capital sau cu obligaţiuni

emise de instituţia de credit însăşi sau de o altă entitate aparţinând grupului din care face parte instituţia de credit;

atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori, de la public, când instituţia de credit se află în stare de insolvenţă.

Fondurile proprii ale unei instituţii de credit nu trebuie să scadă sub nivelul minim al capitalului iniţial prevăzut pentru autorizare.

Dacă nivelul fondurilor proprii se reduce sub nivelul minim prevăzut, Banca Naţională a României poate, dacă circumstanţele o justifică, să acorde instituţiei de credit o perioadă limitată în care aceasta fie să remedieze această situaţie, fie să-şi înceteze activitatea.

Fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de un cadru formal de admini-strare a activităţii riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară cu linii de responsabilitate bine definite, transparente şi coerente, de procese eficiente de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă şi de mecanisme adecvate de control intern, care să includă proceduri ad-ministrative şi contabile riguroase.

Cadrul de administrare, procesele şi mecanismele prevăzute trebuie să fie cuprinzătoare şi adaptate la natura, extinderea şi complexitatea activităţii desfăşurate de instituţia de credit.

Criteriile tehnice care trebuie avute în vedere se stabilesc prin reglementările emise în aplicarea Ordonanţei de Urgenţă nr 99 din 2006 şi a legii nr 227 din 2007. Mecanismele de control intern trebuie să asigure cel puţin organizarea funcţiilor de control al riscurilor, de asigurare a conformităţii şi de audit intern.

Calitatea acţionarilor/membrilor unei instituţii de credit şi distribuţia capitalu-lui între aceştia trebuie să asigure dezvoltarea şi stabilitatea instituţiei de credit.

Banca Naţională a României acordă autorizaţie unei instituţii de credit, per-soană juridică română, numai dacă este încredinţată că instituţia de credit poate asigu-

34


ra desfăşurarea unei activităţi în condiţii de siguranţă şi de respectare a cerinţelor unei administrări prudente şi sănătoase, care să asigure protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori şi buna funcţionare a sistemului bancar, sens în care trebuie să fie respectate dispoziţiile ordonanţei de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

Banca Naţională a României decide cu privire la o cerere de autorizare a unei instituţii de credit în termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii în sensul apro-bării constituirii instituţiei de credit sau al respingerii cererii şi comunică în scris soli-citantului hotărârea sa.

Instituţia de credit este obligată ca, în termen de maxim 2 luni de la comuni-carea aprobării de constituire, pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, să prezinte Băncii Naţionale a României documentele care atestă constituirea legală a instituţiei de credit conform dispoziţiilor aplicabile.

Banca Naţională a României decide cu privire la autorizarea funcţionării unei instituţii de credit în termen de cel mult 4 luni de la data primirii documentelor pre-văzute.

În cazul respingerii unei cereri de autorizare, hotărârea cuprinde şi motivele care au stat la baza acesteia.

În procesul de analiză a unei cereri de autorizare, Banca Naţională a Româ-niei poate solicita orice informaţie şi documente suplimentare, dacă cele prezentate sunt incomplete sau insuficiente pentru evaluarea respectării condiţiilor prevăzute pentru acordarea autorizaţiei.

Autorizaţia acordată este valabilă pe o perioadă nedeterminată şi nu poate fi transferată unei alte entităţi.

Instituţiile de credit autorizate sunt înregistrate în registrul ţinut de Banca Naţională a României.

Banca Naţională a României notifică Comisiei Europene orice autorizaţie acordată, cu excepţia celor acordate instituţiilor emitente de monedă electronică, pen-tru ca denumirea instituţiei de credit să fie inclusă în lista instituţiilor de credit întocmită şi actualizată de Comisia Europeană, care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Înainte de a autoriza o instituţie de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României se consultă cu autorităţile competente ale unui alt stat membru implicat, dacă: instituţia de credit, persoană juridică română, este o filială a unei instituţii de cre-

dit autorizată în statul membru respectiv; instituţia de credit, persoană juridică română, este o filială a societăţii-mamă a

unei instituţii de credit autorizată în statul membru respectiv; instituţia de credit, persoană juridică română, este controlată de aceleaşi persoane

care controlează o instituţie de credit autorizată în statul membru respectiv.Înainte de a autoriza o instituţie de credit, persoană juridică română, Banca

Naţională a României se consultă cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare sau cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, respectiv cu autoritatea responsabilă cu su-pravegherea societăţilor de asigurare sau a firmelor de investiţii dintr-un alt stat mem-bru implicat, dacă:

35


instituţia de credit, persoană juridică română, este o filială a unei societăţi de asi-gurare, a unei societăţi de servicii de investiţii financiare sau a unei firme de in-vestiţii autorizate într-un alt stat membru;

instituţia de credit, persoană juridică română, este o filială a societăţii-mamă a unei societăţi de asigurare, a unei societăţi de servicii de investiţii financiare sau a unei firme de investiţii autorizate într-un alt stat membru;

instituţia de credit, persoană juridică română, este controlată de aceeaşi persoană care controlează o societate de asigurare, o societate de servicii de investiţii finan-ciare sau o firmă de investiţii autorizată întrun alt stat membru.


36

5. În ce operaţiuni nu se pot angaja instituţiile de credit ?

6. În ce interval de timp Banca Naţională va da răspuns la documentaţia de constituire a unei instituţii de credit ?


37

7. Ce activităţi pot desfăşura instituţiile de credit în virtutea auto-rizaţiei de funcţionare ?


3.6. ORGANELE DE CONDUCERE ALE UNEI INSTITUŢII DE CREDIT

Instituţiile de credit sunt conduse de un Consiliu de Administraţie ales de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Persoanele desemnate în calitate de administratori trebuie să satisfacă alter-nativ următoarele condiţii:

să fi lucrat într-o instituţie de credit, în cadrul Băncii Naţionale a Româ-niei, Ministerul Finanţelor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în instituţii echivalente din străinătate, într-o societate care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa de capital, o societate de leasing sau într-o societate de asigurare-reasigurare.

să fie cadru didactic universitar în specialitatea finanţe-bănci, contabili-tate sau doctor în economie .

conducătorii unei instituţii de credit trebuie să fie rezidenţi în România, să exercite exclusiv această funcţie şi cel puţin unul dintre aceştia să fie cetăţean român să fie licenţiaţi, să fi lucrat cel puţin 5 ani în activitatea financiar bancară şi să nu fi cauzat prin activitatea sa falimentul unei instituţii de credit.

Persoanele desemnate în calitate de conducători ai unei instituţii de credit trebuie să fie aprobate de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării funcţiei. Pentru fiecare membru al consiliului de administraţie va fi depus un curricu-lum vitae în care se vor preciza explicit adresele la care ele au avut reşedinţa în ultimii 5 ani, un certificat de cazier judiciar în original sau în copie legalizată, un document echivalent eliberat de autorităţile competente din ţara de origine şi din ţara în care şi-au stabilit reşedinţa anterior dacă aceasta nu este ţara de origine.

Se va prezenta deasemenea şi un chestionar prevăzut de legislaţia bancară, chestionar completat de persoanele desemnate administratori ai unei instituţii de cre-dit din care să rezulte onorabilitatea, calificarea şi experienţa profesională a acestora, calităţi care să fie compatibile cu calitatea de administrator al unei instituţii de credit .

În activitatea lor, instituţiile de credit se supun reglementărilor şi măsurilor adoptate de Banca Naţională a României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.

Instituţiile de credit trebuie să-şi organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii şi ale regle-mentărilor emise în aplicarea acesteia.

Instituţiile de credit se constituie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale şi cu respectarea ordonanţei de urgenţă nr. 99 din 2006 şi a legii 227din 2007.

Fiecare instituţie de credit are obligaţia de a deschide cont curent la Banca Naţională a României, înainte de începerea activităţii, conform reglementărilor emise de aceasta.

Cadrul de administrare al unei instituţii de credit, procesele de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor şi mecanismele de control intern ale acesteia se stabilesc prin actele constitutive şi reglementările sale interne, în con-

38


formitate cu legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale şi cu respectarea dispoziţiilor ordonanţe de urgenţă nr 99 din 2006, a legii nr 227 din 2007 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

Consiliul de administraţie şi directorii instituţiei de credit au competenţele şi atribuţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale şi sunt responsabili de aducerea la îndeplinire a tuturor cerinţelor prevăzute de legislaţia specifică şi de reglementările emise în aplicarea acesteia.

Conducerea operativă a activităţii instituţiei de credit este delegată de către consiliul de administraţie la cel puţin 2 directori, în conformitate cu legislaţia apli-cabilă societăţilor comerciale.

Directorii instituţiei de credit prevăzuţi trebuie să exercite exclusiv funcţia pentru care au fost numiţi.

Persoanele desemnate să exercite responsabilităţi de administrare şi de con-ducere operativă a unei instituţii de credit trebuie să dispună de reputaţie şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii instituţiei de credit şi response-bilităţilor încredinţate.

Fiecare dintre persoanele desemnate să exercite responsabilităţi de adminis-trare şi de conducere operativă a unei instituţii de credit trebuie să fie aprobată de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării responsabilităţilor.

Membrii consiliului de administraţie trebuie să dispună, la nivel colectiv, de calificare şi competenţă adecvate pentru a fi în măsură să se pronunţe în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la toate aspectele legate de activitatea desfăşurată de instituţia de credit, asupra cărora trebuie să decidă potrivit competenţelor lor.

În afara de condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la adminis-tratorii unei societăţi comerciale, o persoană nu poate fi aleasă în consiliul de admi-nistraţie al unei instituţii de credit, iar dacă a fost aleasă, decade din mandatul său, în următoarele situaţii: persoana îndeplineşte o altă funcţie în cadrul instituţiei de credit în cauză, cu

excepţia cazului în care este şi director al acesteia; în ultimii 5 ani, persoanei i s-a retras de către autoritatea de supraveghere apro-

barea de a administra sau conduce o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o societate de asigurare/reasigurare sau o altă entitate care desfăşoară activitate în sectorul financiar ori a fost înlocuită din funcţia exercitată în astfel de entităţi din motive care îi pot fi imputate;

îi este interzis, printr-o dispoziţie legală, o hotărâre judecătorească sau o decizie a unei alte autorităţi, să administreze sau să conducă o entitate de natura celor pre-văzute la punctul de mai sus ori să desfăşoare activitate într-unul dintre dome-niile specifice acestor entităţi.Principalele atribuţiuni ale consiliului de administraţie sunt :

elaborarea politicii şi a strategiei instituţiei de credit; stabileşte organigrama instituţiei de credit, numeşte în funcţie cadrele de con-

ducere atât la nivel central cât şi la unităţile teritoriale; stabileşte politica dobânzilor atât pentru resursele atrase cât şi pentru plasamen-

tele efectuate; stabileşte programul de investiţii al instituţiei de credit;

39


Consiliul de administraţie poate delega o parte din competenţele sale unui comitet de direcţie, comitet din care vor face parte toţi conducătorii de directii ai in-stituţiei de credit caz în care preşedintele consiliului de administraţie conduce şi co-mitetul de direcţie.

O instituţie de credit este angajată prin semnătura a cel puţin doi conducători având competenţele stabilite prin normele proprii sau cel puţin două persoane im-puternicite de aceştia în conformitate cu regulamentele proprii ale instituţiei de credit coroborate cu reglementările emise de Banca Naţională a României în acest sens.

Preşedintele consiliului de administraţie va prezenta anual un raport al acti-vităţii în faţa adunării generale a acţionarilor sau dacă acesta nu poate să-l prezinte raportul va fi prezentat de un alt membru al consiliului de administraţie

Administratorii, conducerea şi personalul salariat a unei instituţii de credit sunt obligaţi ca atât pe perioada exercitării mandatului sau a contractului de muncă cât şi după expirarea mandatului sau a raporturilor de muncă să păstreze secretul pro-fesional şi confidenţialitatea operaţiunilor bancare.

Intreaga activitate gestionară este controlată de către o comisie de cenzori formată din 3 persoane fizice care au calitatea de expert contabil sau contabil a-utorizat cu studii superioare, au experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul financiar - bancar sau persoane juridice, societăţi de expertiză contabilă autorizate să desfăşoare această activitate pe teritoriul României .

Pentru cenzori persoane fizice se va prezenta : un curriculum vitae unde vor fi precizate în mod explicit adresele la care persoa-

nele respective au avut stabilită reşedinţa în ultimii 5 ani; certificatul de cazier judiciar în original sau în copie legalizată precum şi un

document echivalent pentru persoanele fizice străine; dovada calităţii de expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare şi o

copie după Monitorul Oficial al României care să ateste înscrierea în Tabloul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizati din România;

o declaraţie în conformitate cu legislaţia bancară completată de persoana fizică numită cenzor al instituţiei de credit .

Pentru cenzorii persoane juridice se va prezenta: dovada calităţii de societate de expertiză contabilă autorizată să desfăşoare aceas-

tă activitate pe teritoriul României respectiv copie după Monitorul Oficial al României care atestă înscrierea instituţiei în Tabloul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi din România;

o declaraţie în conformitate cu legislaţia bancară completată de societatea de ex-pertiză şi o declaraţie a persoanei fizice desemnate de aceasta să o reprezinte în calitate de cenzor.

Anual preşedintele comisiei de cenzori va întocmi şi prezenta consiliului de

administraţie şi a adunării generale a acţionarilor un raport al execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul expirat iar în lipsa acestuia raportul va fi prezentat de un alt membru al comisiei de cenzori.

40


Instituţia de credit este obligată să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra oricărui fapt, dată sau informaţie, aflate la dispoziţia sa, care privesc persoana, pro-prietatea, activitatea, afacerea, relaţiile persoanele sau de afaceri ale clienţilor ori in-formaţii referitoare la conturile clienţilor - solduri, rulaje, operaţiuni derulate, la servi-ciile prestate sau la contractele încheiate cu clienţii.

Se consideră client al unei instituţii de credit orice persoană cu care, în des-făşurarea activităţilor instituţia de credit a negociat o tranzacţie, chiar dacă respectiva tranzacţie nu s-a finalizat şi orice persoană care beneficiază de serviciile unei instituţii de credit, inclusiv persoanele care au beneficiat în trecut de serviciile unei instituţii de credit.

Obligaţia de păstrare a secretului profesional în domeniul bancar nu poate fi opusă unei autorităţi competente în exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere la nivel individual sau, după caz, consolidat ori subconsolidat.

Informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care aces-tea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii: la solicitarea titularului de cont sau a moştenitorilor acestuia, inclusive a reprezen-

tanţilor legali şi/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora; în cazurile în care instituţia de credit justifică un interes legitim; la solicitarea scrisă a altor autorităţi sau instituţii ori din oficiu, dacă prin lege

specială aceste autorităţi sau instituţii sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribu-ţiilor lor specifice, să solicite şi/sau să primească astfel de informaţii şi sunt identi-ficate clar informaţiile care pot fi furnizate de către instituţiile de credit în acest scop;

la solicitarea scrisă a soţiei sau soţului titularului de cont, atunci când face dovada că a introdus în instanţă o cerere de împărţire a bunurilor comune, sau la solici-tarea instanţei;

la solicitarea instanţei, în scopul soluţionării diferitelor cauze deduse judecăţii.În cererea scrisă adresată instituţiei de credit, trebuie să se precizeze temeiul

legal al solicitării de informaţii, identitatea clientului la care se referă informaţiile confidenţiale care se solicită, categoria informaţiilor solicitate şi scopul pentru care se solicită acestea.

Instituţiile de credit sunt obligate să furnizeze informaţii de natura secretului bancar, după începerea urmăririi penale împotriva unui client, la solicitarea scrisă a procurorului sau a instanţei judecătoreşti ori, după caz, a organelor de cercetare pena-lă, cu autorizarea procurorului.

Nu se consideră încălcări ale obligaţiei de păstrare a secretului bancar: furnizarea de date agregate, astfel încât identitatea şi informaţiile privind activi-

tatea fiecărui client nu pot fi identificate; furnizarea de date structurilor constituite sub forma Centralei Riscurilor Bancare,

Centralei Incidentelor de Plăţi sau Fondului de garantare a depozitelor, organiza-te în condiţiile legii;

furnizarea de date auditorului financiar al instituţiei de credit;

41


furnizarea de informaţii la cererea instituţiilor de credit corespondente, dacă aces-te informaţii au legătură cu operaţiunile derulate prin conturile de corespondent;

Persoanele abilitate să solicite şi/sau să primească informaţii de natura secre-tului bancar, potrivit prezentului capitol, sunt obligate să păstreze confidenţialitatea acestora şi le pot utiliza numai în scopul pentru care le-au solicitat sau le-au fost furnizate, potrivit legii.

Fiecare instituţie de credit întocmeşte şi păstrează la sediul social sau la su-cursalele acesteia un exemplar al documentelor contractuale, documentaţia internă aferentă tranzacţiilor derulate, evidenţa zilnică a înregistrărilor pentru fiecare client din care să rezulte cel puţin caracteristicile tranzacţiilor derulate şi soldul datorat clientului sau instituţiei de credit şi orice informaţii privitoare la relaţiile sale de afa-ceri cu clienţii şi cu alte persoane pe care Banca Naţională a României le poate preve-dea prin reglementări.

Instituţiile de credit trebuie să organizeze şi să conducă contabilitatea în con-formitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi să întocmeas-că situaţii financiare anuale şi, după caz, situaţii financiare anuale consolidate, care să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte aspecte legate de activitatea desfăşurată. Evidenţa contabilă şi situaţiile financiare ale unei instituţii de credit trebuie să reflecte, de asemenea, opera-ţiunile şi situaţia financiară a sucursalelor şi a filialelor, pe bază individuală şi, res-pectiv, pe bază consolidată.

Instituţiile de credit sunt obligate să prezinte Băncii Naţionale a României si-tuaţiile lor financiare, precum şi alte date şi informaţii cerute la termenele şi în forma stabilite prin reglementări şi instrucţiuni de către Banca Naţională a României, în cali-tate de autoritate de supraveghere.

Auditorii financiari ai instituţiilor de credit trebuie să fie aprobaţi de Banca Naţională a României.

Banca Naţională a României poate respinge numirea unui auditor financiar dacă apreciază că acesta nu dispune de experienţă şi/sau independenţă adecvate pen-tru îndeplinirea sarcinilor specifice sau dacă există constatări potrivit cărora acesta nu a respectat cerinţele de conduită etică şi profesională specifice.

Instituţiile de credit au obligaţia să înlocuiască periodic auditorul financiar sau să solicite auditorului financiar înlocuirea periodică a coordonatorului echipei care realizează auditul financiar, conform cerinţelor Băncii Naţionale a României.


42

8. Ce informaţii nu sunt considerate încălcări ale secretului bancar ?


43

9. Ce obligaţii au persoanele solicitante ale informaţiei de secret bancar ?

10. Când o persoană membru al consiliului de administraţie al unei instituţii de credit decade din drepturi ?

11. Descrieţi principalele atribuţiuni ale Consiliului de administraţie a unei instituţii de credit ?

12. Când trebuie aprobată de BNR o persoană desemnată conducător al unei instituţii de credit ?


Auditorul financiar al unei instituţii de credit trebuie să informeze Banca Naţională a României de îndată ce, în exercitarea atribuţiilor sale, a luat cunoştinţă despre orice fapt sau decizie în legătură cu instituţia de credit care: reprezintă o încălcare semnificativă a legii şi/sau a reglementărilor ori a altor acte

emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condiţiile de autorizare sau cerinţe privind desfăşurarea activităţii;

este de natură să afecteze capacitatea instituţiei de credit de a funcţiona în conti-nuare;

poate conduce la un refuz din partea auditorului financiar de a-şi exprima opinia asupra situaţiilor financiare sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezer-ve.

Îndeplinirea cu bună-credinţă de către auditorul financiar a obligaţiei de a in-forma Banca Naţională a României nu constituie o încălcare a obligaţiei de păstrare a secretului profesional, care revine acestuia potrivit legii sau clauzelor contractuale, şi nu poate atrage răspunderea de orice natură a acestuia.

Banca Naţională a României are acces la orice documente întocmite de audi-torii financiari pe parcursul acţiunii de audit.

Banca Naţională a României poate retrage aprobarea acordată unui auditor fi-nanciar, în situaţia în care acesta nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de lege sau nu respectă cerinţele de conduită etică şi profesională specifice.


Întrebarea 1

Sediul social al instituţiei de credit, sediu care nu poate fi amplasat în subsolul unor clădiri sau la etajele superioare a unor ansambluri de locuinţe, trebuie să corespundă ca suprafaţă, să prezinte condiţii de securitate şi să aibă o dotare corespunzătoare desfăşurării activităţii propuse.

Întrebarea 2

Capitalul social a instituţiei de credit trebuie să fie cel puţin la nivelul minim legal prevăzut de legislaţia în vigoare respectiv de 5,0 milioane euro şi să fie vărsat integral până în momentul constituirii acesteia.

Întrebarea 3

Calitatea membrilor fondatori sau a acţionarilor semnificativi trebuie să corespundă nevoii de garantare a unei gestiuni sănătoase şi prudente respectiv puterea financiară a acestora să fie suficientă pentru a evita depen-

44


denţa de dividende sau alte avantaje pe care le-ar putea obţine de la instituţia de credit.

Întrebarea 4

Conducerea operativă a activităţii unei instituţii de credit trebuie să fie asigurată de cel puţin două personae.

Întrebarea 5

Instituţiile de credit nu se pot angaja în operaţiuni cum ar fi: gajarea propriilor acţiuni pe contul datoriilor instituţiei de credit; acordarea de credite garantate cu acţiuni, alte titluri de capital sau cu

obligaţiuni emise de instituţia de credit însăşi sau de o altă entitate aparţinând grupului din care face parte instituţia de credit;

atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori, de la public, când instituţia de credit se află în stare de insol-venţă.

Întrebarea 6

Banca Naţională a României decide cu privire la o cerere de autori-zare a unei instituţii de credit în termen de cel mult 4 luni de la primirea cere-rii în sensul aprobării constituirii instituţiei de credit sau al respingerii cererii şi comunică în scris solicitantului hotărârea sa.

Întrebarea 7

Instituţiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, urmă-toarele activităţi:

atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile; acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum,

credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare;

leasing financiar; operaţiuni de plăţi; emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit,

cecuri de călătorie şi alte asemenea, inclusiv emitere de monedă elec-tronică;

emitere de garanţii şi asumare de angajamente; tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile

legii, cu:1. instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri,

cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;2. valută;

45


3. contracte futures şi options financiare;4. instrumente având la bază cursul de schimb şi rata

dobânzii;5. valori mobiliare şi alte instrumente financiare tran-

sferabile; participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente finan-

ciare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;

servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de consultanţă;

administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta; custode şi administrare de instrumente financiare; intermediere pe piaţa interbancară; prestarea de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în dome-

niul creditării; închiriere de casete de siguranţă; operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din

acestea; dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi; orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circum-

scriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităţi, dacă este cazul.

Întrebarea 8

Nu se consideră încălcări ale obligaţiei de păstrare a secretului bancar: furnizarea de date agregate, astfel încât identitatea şi informaţiile

privind activitatea fiecărui client nu pot fi identificate; furnizarea de date structurilor constituite sub forma Centralei

Riscurilor Bancare, Centralei Incidentelor de Plăţi sau Fondului de garantare a depozitelor, organizate în condiţiile legii;

furnizarea de date auditorului financiar al instituţiei de credit; furnizarea de informaţii la cererea instituţiilor de credit

corespondente, dacă aceste informaţii au legătură cu operaţiunile derulate prin conturile de corespondent.

Întrebarea 9

Persoanele abilitate să solicite şi/sau să primească informaţii de natura secretului bancar, sunt obligate să păstreze confidenţialitatea acestora şi le pot utiliza numai în scopul pentru care le-au solicitat sau le-au fost furnizate, potrivit legii

Întrebarea 10

46


O persoană nu poate fi aleasă în consiliul de administraţie al unei instituţii de

credit, iar dacă a fost aleasă, decade din mandatul său, în următoarele situaţii: persoana îndeplineşte o altă funcţie în cadrul instituţiei de credit în cauză, cu

excepţia cazului în care este şi director al acesteia; în ultimii 5 ani, persoanei i s-a retras de către autoritatea de supraveghere aproba-

rea de a administra sau conduce o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o societate de asigurare/reasigurare sau o altă entitate care desfăşoară activitate în sectorul financiar ori a fost înlocuită din funcţia exercitată în astfel de entităţi din motive care îi pot fi imputate;

îi este interzis, printr-o dispoziţie legală, o hotărâre judecătorească sau o decizie a unei alte autorităţi, să administreze sau să conducă o entitate de natura celor prevăzute la punctul de mai sus ori să desfăşoare activitate într-unul dintre dome-niile specifice acestor entităţi.

Întrebarea 11

Principalele atribuţiuni ale consiliului de administraţie sunt : elaborarea politicii şi a strategiei instituţiei de credit; stabileşte organigrama instituţiei de credit, numeşte în funcţie cadrele de

conducere atât la nivel central cât şi la unităţile teritoriale; stabileşte politica dobânzilor atât pentru resursele atrase cât şi pentru pla-

samentele efectuate; stabileşte programul de investiţii al instituţiei de credit;

Consiliul de administraţie poate delega o parte din competenţele sale unui comitet de direcţie, comitet din care vor face parte toţi conducătorii de directii ai instituţiei de credit caz în care preşedintele consiliului de administraţie conduce şi comitetul de direcţie.

Întrebarea 12

Persoanele desemnate în calitate de conducători ai unei instituţii de credit trebuie să fie aprobate de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării funcţiei.

TEMA DE CONTROL NR 1

47


Descrieţi rolul BNR şi funcţiile instituţiilor de credit în cadrul sistemului bancar românesc






CAPITOLUL IV REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢII BANCARE

48



Expunerea, conform legislaţiei bancare, reprezintă orice angajament asumat de o instituţie de credit faţă de un debitor, indiferent dacă angajamentul este potenţial sau efectiv, evidenţiat deci în afara bilanţului sau în bilanţ.

Aceşti indicatori stabilesc un anumit raport între fondurile proprii nete ale instituţiilor de credit şi ansamblul riscurilor legate de un singur debitor de talie mare sau de debitorii de talie mare, în totalitatea lor.

Expunerea unei instituţii de credit faţă de un singur debitor de talie mare nu trebuie să depăşească 20% din fondurile proprii nete ale acesteia, iar expunerea agregată faţă de toţi debitorii săi de talie mare să nu depăşească de 8 ori fondurile proprii nete ale sale. Se consideră debitor de talie mare, cel ale cărui angajamente faţă de instituţia de credit depăşesc 10% din fondurile proprii nete ale sale.

În scopul asigurării solvabilităţii instituţiilor de credit şi pentru a evita anga-jarea acestora în operaţiuni care depăşesc potenţialul acestora s-a instituit, prin Hotă-rârea Băncii Reglementelor Internaţionale, norma lui Cooke (vicepreşedintele Băncii Angliei) care stabileşte un raport obligatoriu de minim 8% între fondurile proprii şi activele ponderate după gradul de risc. Această normă este un indicator de adecvare a capitalului în funcţie de riscurile asumate de instituţiile de credit astfel:

- pe de o parte trebuie să se asigure un raport minim de 4% între “sâmbu-rele dur” al fondurilor proprii (capitalul propriu) şi activul ponderat;

- pe de altă parte un raport minim de 8% între fondurile proprii în sens larg (în care se include alături de sâmburele dur elemente complementare ca titluri asimilate, unele rezerve cu caracter general, subvenţiile şi datoriile subordonate, care se rambursează ultimele) şi activul ponderat.

Pentru România, ca şi pentru alte ţări cu un sistem bancar mai puţin dezvoltat şi mai instabil comparativ cu cel al ţărilor dezvoltate, înglobarea riscului sistemic a determinat stabilirea unor limite minime mai înalte de 8% (între capitalul propriu şi

49

. La finalul acestui capitol cursantul va avea noţiuni despre:

- modul de respectare a normelor internaţionale de încadrare în anumiţi indicatori

- determinarea anumitor indicatori care reglementează activitatea bancară


expunerea netă a instituţiei de credit) şi, respectiv 12% (între fondurile proprii nete ale sale şi expunerea sa netă).

Expunerea instituţiilor de credit la risc poate fi:- brută;- netă.

Expunerea brută ia în considerare activele din bilanţ la valoarea lor netă (după deducerea provizioanelor de risc constituite în acest scop) şi operaţiunile extrabilanţiere la valoarea lor de înregistrare.

Expunerea netă ia în considerare activele bilanţiere la valoarea lor netă, ponderate în funcţie de risc, şi operaţiunile extrabilanţiere, care se transformă întâi în echivalent de credit cu anumiţi factori de conversie şi sunt apoi şi ele ponderate după risc, în funcţie de natura beneficiarului unui astfel de angajament.

Activele cu risc sunt acele active care ar determina pierderi pentru instituţia de credit ca urmare a existenţei unuia din următoarele riscuri:

- portofoliul de investiţii deţinut de instituţia de credit să nu atingă valoarea contabilă când este vândut;

- alte active să fie valorificate sub valoarea contabilă;- debitorii să nu respecte condiţiile contractuale precizate în contractele de

creditare.Activele riscante se ponderează astfel:- 0%: numerarul din casieriile instituţiilor de credit, titlurile de împrumut

ale statului, creditele acordate statului şi autorităţilor centrale ale statului şi sume de primit de la stat, depozitele constituite la BNR şi alte sume de primit de la aceasta, titlurile de participare ale instituţiei de credit la capitalul altor instituţii de credit, creditele subordonate acordate altor in-stituiţii de credit;

- 20% - cecurile şi alte elemente în curs de decontare, creditele acordate administraţiei locale a statului şi organismelor guvernamentale, creditele acordate altor instituţii de credit şi depozitele constituite la acestea;

- 50% - creditele ipotecare acordate persoanelor fizice şi garantate cu ipo-tecă de prim rang, alte venituri de încasat;

- 100% - credite acordate clienţilor nebancari, alte credite şi creanţe decât cele menţionate anterior, imobilizări corporale, titluri de participare la capitalul unor instituţii de credit.

Una din tendinţele contemporane cele mai evidente este creşterea excepţio-nală a operaţiunilor extrabilanţiere, categorie care aduce acestora profituri tot mai mari, dar le angajează deopotivă în riscuri. Fondurile proprii trebuie să acopere şi riscurile aferente acestei angajări.

Operaţiuni extrabilanţiere desfăşurate de instituţiile de credit:

angajamente date:

50


- de finanţare şi de plată în favoarea instituţiilor de credit; - de finanţare şi de plată în favoarea clientelei;

- de garanţie pentru restituirea de credite acordate unor instituţii de credit- de garanţie pentru clientelă.

angajamente primite:

- de finanţare şi de plată de la alte instituţii de credit;- de garanţie de la alte instituţii de credit.

Operaţiunile extrabilanţiere sunt considerate din punct de vedere al riscului, drept credite după aplicarea unor factori de conversie, după cum urmează:

- 0% - titluri date în garanţie;- 20% - efecte comerciale acceptate la plată de către instituţia de credit

de la clienţi şi care sunt avalizate de alte instituţii de credit, acreditive documentare irevocabile deschise de instituţia de credit clienţilor şi ga-rantate cu mărfurile care fac obiectul tranzacţiei;

- 50% - facilităţi cordate clienţilor de emitere de obligaţiuni,garan-ţii,cauţiuni şi avaluri date altor instituţii de credit, aranţii date pentru clientelă, acreditive documenare irevocabile deschise de instituţia de cre-dit clienţilor şi negarantate cu mărfurile care fac obiectul tranzacţiei, convenţii de vânzare-răscumpărare de active încheiate de instituţia de credit, pentru care opţiunea de răscumpărare nu a fost ferm exprimată de aceasta;

- 100% - convenţii de vânzare - răscumpărare de active încheiate de instituţia de credit, pentru care opţiunea de răscumpărare a fost ferm exprimată de aceasta, angajamente de plată în favoarea altora şi în favoa-rea clientelei, angajamente îndoielnice, alte angajamente date, efecte co-merciale acceptate la plată de către instituţia de credit de la clienţi şi nea-valizate de alte instituţii de credit.

După transformarea lor în echivalentul unor sume bilanţiere acestea se pon-derează după risc, în funcţie de natura beneficiarului unui astfel de angajament:

0% - pentru angajamente în favoarea băncii centrale, în favoarea statului sau a administraţiei centrale a statului;20% - pentru angajamente în favoarea altor instituţii de credit, administraţiei locale a statului şi organismelor guvernamentale100% - pentru angajamente în favoarea clienţilor nebancari.

Fondurile proprii ale instituţiilor de credit includ capitalul propriu(de rang I) şi capitalul sumplimentar(de rang II).


51


Capitalul propriu include:- capitalul social subscris şi vărsat;- prime legate de capital, integal încasate;

52

1. Care este expunerea maximă pentru un singur debitor, faţă de toţi debitorii de talie mare şi ce se înţelege un debitor de talie mare ?

2. Ce se înţelege prin expunerea netă ?

3. Ce se înţelege prin expunerea brută ?

4. Care sunt activele riscante ?

5. Care active riscante se ponderează cu 0 % ?


- rezervele legale (fondul de rezervă, care se constituie prin repartizări din pro-fitul brut în limita a 20% din acesta până când fondul de rezervă egalează capitalul social, apoi în limita a 10% până când acesta devine dublul capita-lului social, după care prelevările la acest fond se fac din profitul net);

- fondul de dezvoltare (se constituie prin prelevări din profitul net);- rezervele din diferenţe de curs valutar, aferente aprecierii disponibilităţilor în

valută, reprezentând capital social subscris în valută.- rezervele constituite din prime legate de capital şi repartizări din profitul net;- fondul imobilizărilor corporale;- alte fonduri constituite de instituţiile de credit;- rezervele statutare;- rezultatul reportat reprezentând profit nerepartizat;- rezultat net al exerciţiului financiar curent reprezentând profit;- fondurile cu caracter permanent puse la dispoziţia unităţilor proprii din

străinătate.

Pentru determinarea nivelului capitalului propriu se deduc următoarele:- sumele reprezentând contravaloarea acţiunilor proprii răscumpărate în vede-

rea reducerii capitalului social;- valoarea neamortizată a cheltuielilor de constituire;- valoarea netă a fondului comercial;- sumele reprezentând cheltuieli de repartizat şi cheltuieli înregistrate în avans,

care urmează a se suporta eşalonat pe cheltuieli;- sumele din profitul net al exerciţiului financiar curent reprezentând dividen-

de, participarea personalului la profit şi cota de participare a managerului la profit;

- rezultazul reportat reprezentând pierdere neacoperită;- rezultatul net al exerciţiului financiar curent reprezentând pierdere;- repartizarea profitului;- dotările pentru unităţile proprii din străinătate.

Capitalul suplimentar include:

- alte rezerve decât cele incluse în capitalul propriu;- datoria subordonată;- rezerva generală pntru riscul de credit (se constituie prin prelevări din pro-

fitul brut, în limita a 2% din soldul creditelor acordate);- subvenţiile pentru investiţii;- rezerve din reevaluarea patrimoniului.Pentru determinarea fondurilor proprii nete se deduc următoarele:- sumele reprezentând participaţii în alte instituţii de credit sau financiare, care depãşesc 10% din capitalul social al acestora, creditele subordonate şi alte creanţe de aceeaşi natură acordate respectivelor instituţii; - partea din valoarea totală a participaţiilor mai mici sau egale cu 10% din capi-talul social al altor institutii de credit sau financiare, a creditelor subordonate şi a altor creanţe de aceeaşi natură acordate respectivelor instituţii, care depăşeste

53


10% din nivelul fondurilor proprii determinat înaintea deducerii sumelor menţio-nate la prima anterior.


La determinarea fondurilor proprii ale unei instituţii de credit, pe baza datelor înscrise în balanţa contabilă a fiecărei luni, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: 1) capitalul suplimentar nu trebuie să depăşescă capitalul propriu şi se ia în cal-

cul la determinarea fondurilor proprii doar dacă se înregistrează un nivel

54

6. Cum se constituie fondul de dezvoltare ?

7. Cum se constituie rezerva generală pentru riscul de credit ?

8. Ce elemente se deduc la determinarea fondurilor proprii ?


pozitiv al capitalului propriu. Sumele care depăşesc eventual acest nivel, nu se mai adună la fondurile proprii.

2) datoria subordonată va fi luată în calculul fondurilor proprii în limita a ma-xim 50% din capitalul propriu şi trebuie să îndeplinească, cumulativ, urmă-toarele condiţii:

- să fie în întregime angajată;- în cazul datoriei subordonate la termen, scadenţa iniţială trebuie să fie de

minim 5 ani;- să nu existe clauza rambursării anticipate a datoriei decât în caz de lichi-

dare a instituţiei de credit debitoare.Instituţiile de credit au obligaţia să determine lunar nivelul fondurilor proprii,

pe baza datelor înscrise în balanţa contabilă a fiecărei luni şi să raporteze BNR acest nivel în termen de cel mult 10 zile calendaristice din luna următoare

INDICATORII ACTIVITĂŢII BANCARE

SISTEMUL RATELOR DE EXPRESIE A PERFORMANŢELOR BANCARE

Elementele semnificative ale contului de rezultate sunt:

Venitul net bancar (VNB), venit ce se degajă din activitatea de intermediere financiară şi de prestator de servicii a instituţiilor de credit. Ca structură, venitul net bancar este constituit din venituri nete din dobânzi şi asimilate, cum ar fi co-misioanele.

Venitul net bancar este asimilat valorii adăugate realizate în cadrul întreprin-derilor. Este elementul considerat de Contabilitatea Naţională ca producţie bancară şi asimilat în valoare absolută la calcularea PIB. Din practică s-a constatat că 3-5% din PIB este obţinut prin intermediul valorii adăugate bancare.

Rezultatul brut din exploatare (RBE) este expresia activităţii obişnuite, normale a instituţiei de credit, după luarea în considerare a costurilor de funcţionare.

Rezultatul brut din exploatare este un indicator folosit cu preponderenţă în compararea activităţii bancare desfăşurate în condiţii diferite.

De exemplu, instituţiile de credit cu reţea extinsă vor avea cheltuieli mai mari de reţea dar şi resurse mai ieftine iar cele cu reţea de proporţii mai reduse vor avea cheltuieli de reţea mai mici dar şi resurse mai scumpe. În acest context se pune problema optării pentru una dintre cele două variante.

Rezultatul brut din exploatare se calculează pe baza venitului net bancar. Astfel, rezultatul brut din exploatare se calculează ca diferenţă între venitul net bancar şi cheltuielile generale de exploatare şi dotări pentru amortismente.

RBE = VNB – Cheltuieli generale de exploatare – Dotări pentru amortismente

55


Rezultatul net bancar (RNB) reprezintă efectul, respectiv impactul riscu-rilor asupra rezultatelor bancare.

Rezultatul net bancar se determină pe baza rezultatului brut din exploatare, potrivit următoarei formule de calcul:

RNB = RBE – Dotaţii privind provizioanele asupra creanţelor şi operaţiunilor extrabilanţiere – Dotaţii privind fondul general de riscuri + Rezultate excepţionale – Impozite

În practică s-a constatat că în prelucrarea datelor privind rezultatele apar o serie de factori ce determină mărimea acestora:

Dinamica preţurilor. Efectul influenţei lor este considerat efectul preţ. În cazul instituţiilor de credit, preţul se exprimă prin nivelul dobânzii.

Dinamica preţurilor decurge:o pe de o parte, din raportul între diversele categorii de resurse şi regimul lor de

procurare;o pe de altă parte, din evoluţia dobânzilor debitoare pe piaţă.

Între acestea două se plasează marja, diferenţa de dobânzi care variază la rândul ei, corelată cu dinamica elementelor prezentate.

În ceea ce priveşte costul de procurare a resurselor, o importanţă deosebită o au depozitele proprii, ce sunt remunerate la niveluri reduse. Costurile cele mai ridi-cate sunt asociate resurselor atrase de pe piaţa interbancară.

Pentru atragerea de depozite ce beneficiază de costuri reduse este necesară însă o reţea expandată ce presupune, la rândul ei, cheltuieli ridicate. Volumul resur-selor în acest caz trebuie să asigure o superioritate menită să acopere şi cheltuielile de reţea.

La rândul ei, evoluţia dobânzilor debitoare pe piaţă dă o tendinţă în ceea ce priveşte plasarea resurselor, deci asupra preţurilor de utilizare a lor. În perioada actuală, tendinţa generală este ca marile instituţiile de credit să procure resursele de la instiuţiile de credit de detaliu, pentru acestea costurile fiind mai mici.

De exemplu, dacă dobânda plătită deponenţilor, în cazul unei instituţii de credit este de 6%, plasarea resurselor de către aceasta, se va face la un nivel de 8,5%

Marja de dobândă se va stabili practic între cele două categorii de dobânzi şi va varia în funcţie de fluctuaţia celor două preţuri.

Evoluţia volumelor. Nivelul absolut al rezultatului depinde de nivelul ope-raţiunilor active şi pasive efectuate de instituţia de credit. Trebuie însă avută în vedere şi structura operaţiunilor, deoarece, unele sunt mai profitabile, în timp ce altele sunt mai puţin profitabile.

În funcţie de profitabilitatea operaţiunilor se stabilesc marje diferite pe tipuri de operaţiuni. Prin însumarea acestor marje se obţine o marjă globală.

56


În ceea ce priveşte structura (efectul-structură) trebuie ţinut seama atât de tipul de operaţiuni cât şi de tipul ratelor de dobândă aplicate (fixe sau variabile). Practic vom lucra cu preţuri fixe sau variabile.

Efectul foarfece este determinat de raportul între cheltuielile generale şi rezultatul brut din exploatare. Cheltuielile generale reprezintă o componentă impor-tantă a utilizării venitului net bancar, fiind un factor determinant al dimensionării profitului brut.

Evoluţia celor două elemente (cheltuielile generale şi rezultatul brut din ex-ploatare) în ritm diferit este deosebit de importantă în determinarea efectului foar-fece:

creşterea mai rapidă a cheltuielilor generale determină scăderea rezultatului brut din exploatare;

creşterea mai lentă a cheltuielilor generale determină creşterea rezultatului brut din exploatare.În concluzie, instituţia de credit trebuie să acorde o atenţie deosebită cheltuie-

lilor generale. Monitorizarea cheltuielilor generale, controlul lor au un rol major pen-tru că ele reprezintă o rezervă potenţială de creştere a rentabilităţii bancare.

Efectul protejării de risc. Rezultatul bancar este influenţat de pierderile ce rezultă din unele operaţiuni efectuate. Aşa cum instituţia de credit are condiţii în unele cazuri, de a obţine plusvaloare, poate înregistra şi pierderi sau minusvaloare.

Pentru a preveni aceste situaţii, instituţiile de credit constituie provizioane, ca modalităţi specifice de formare a rezultatelor bancare. Provizioanele determină însă cheltuieli şi reducerea rezultatului brut din exploatare.

Provizioanele se constituie:o pentru depreciere, cum ar fi cea a creanţelor şi a titlurilor;o pentru riscuri şi cheltuieli, în ceea ce priveşte devizele şi operaţiunile extrabi-

lanţiere;o pentru riscul de ţară, risc preconizat în legătură cu activitatea bancară interna-

ţională.În unele ţări, instituţiile de credit dispun de o oarecare libertate în stabilirea

provizioanelor.Pe de o parte, trebuie să se ia în calcul asumarea riscului şi necesitatea de

acoperire a lui, dar, pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că provizioanele diminuează rezultatul net.

Supradimensionarea nejustificată, abuzivă, a provizioanelor va duce la dimi-nuarea profitului brut şi implicit a impozitului pe profit.

Interesele acestora vin, din acest punct de vedere, în contradicţie cu interesul general.

Ca argument pentru limitarea formării de provizioane îl reprezintă şi faptul că ele îşi constituie şi rezerve pentru riscul general. Aceste rezerve se constituie cu aceeaşi utilitate, direct din profit, dar după plata impozitului pe profit.

O primă exprimare a rezultatelor şi performanţelor bancare se înscrie în domeniul profitabilităţii.

57


Principalele rate de profitabilitate sunt rentabilitatea economică, rentabilita-tea financiară şi marja netă de dobânzi.

Rentabilitatea economică (Return on Assets), definită ca raport între profitul net şi activele totale bancare.

Profit netROA = ————————— x 100

Active nete bancare

Această dată dă o apreciere generală a profitabilităţii bancare. În ţările dez-voltate, mărimea tipică a acestei rate este de 0,5 – 1%. Instituţiile de credit de dimen-siuni foarte mari înregistrează rate mai mici.

În ceea ce priveşte semnificaţia potenţială:- un trend în scădere arată că instituţia de credit este în dificultate;- un trend în creştere este expresia unor rezultate pozitive, dar poate fi

şi expresia asumării unui risc excesiv de către instituţia de credit.

Rentabilitatea financiară (Return on Equity) definită ca raport între profitul net şi capital.

Ea dă practic o expresie a profitului raportat la capital.

Profit netROE = ————— x 100

Capital

Mărimea tipică a acestei rate în ţările dezvoltate este de aproximativ 10-12%. O rată a rentabilităţii financiare mai ridicată poate fi efectul unui capital mic sau expresie a capacităţii crescute de a obţine, prin împrumut, resurse suplimentare.

Marja netă de dobânzi (Net Interest Margin) este definită prin raportarea veniturilor nete din dobânzi la activele valorificabile medii. Ea este de fapt diferenţa dintre câştigul din venituri şi cheltuielile cu dobânzi raportată la activele valorifica-bile.

Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzileNIM = ——————————————————— x 100

Active valorificabile medii

Instituţiile de credit de detaliu înregistrează marje nete de dobânzi mai ridi-cate, în timp ce cele mari unele mai scăzute, datorită costurilor mari ale fondurilor.

În ceea ce priveşte semnificaţia potenţială:o marja scăzută este expresia unei mari dependenţe de dobânzi pe termen scurt şi

pasive volatile;

58


o marja ridicată este expresia succeselor în managementul activelor şi pasivelor dar poate fi şi expresia unui plasament în active foarte riscante;

o marja constantă arată că instituţia de credit are dificultăţi în obţinerea profitului.

A doua grupă din cadrul ratelor de expresie a performanţelor bancare o re-prezintă ratele de exploatare, care au ca obiect evaluarea costului resurselor, precum şi a randamentului utilizărilor.

Costul mediu al depozitelor este definit ca raport între cheltuielile cu dobânzile şi pasivele din împrumuturi cu dobândă sau suma medie a depozitelor.

Dobânzi datorate clienteleiCostul mediu al depozitelor = ——————————— x 100

Suma medie a depozitelor

Acest cost este aşteptat să varieze atât în funcţie de evoluţia dobânzii pe piaţă, cât şi în funcţie de raportul dintre pasivele sensibile şi activele sensibile.

O rată ridicată a costului mediu al depozitelor reflectă schimbări în structura pasivelor sau poate sugera probleme de lichiditate, în sensul în care instituţiile de credit îşi procură lichidităţi la preţuri ridicate.

Instituţiile de credit mici au o rată a costului scăzută, explicată de deţinerea unei reţele de colectare eficientă.

Randamentul mediu al creditelor este definit ca raport între dobânda înca-sată de la clientelă şi suma medie a creditelor.

Dobânda încasată de la clientelă

Randamentul mediu = ————————————— X 100 al creditelor Suma medie a creditelor

În calculul acestei rate nu vor fi cuprinse datele privind creditele neperfor-mante şi litigioase.

Dinamica acestui randament poate fi influenţată de:o evoluţia dobânzii pe piaţă: dacă rata dobânzii creşte şi randamen-

tul va creşte;o raportul dintre activele sensibile şi activele nesensibile.

În cazul titlurilor se poate calcula o rată de echivalenţă. Dacă această rată este ridicată înseamnă că este specific un risc înalt al portofoliului.

Şi pentru credite un randament ridicat este expresia unui portofoliu de credite riscante.

O rată scăzută a randamentului mediu al creditelor poate indica posibilitatea ca instituţia de credit să ducă o politică conservatoare de credit, dar această rată poate decurge şi din nivelul ridicat al creditelor cu probleme.

59


Marja credite-depozite este definită ca diferenţă între randamentul mediu al creditelor şi costul mediu al depozitelor.

Marja credit-depozite = Randamentul mediu al creditelor – Costul mediu al depozitelor

Aceste rate de exploatare determinate la nivel general pot fi aplicate şi pe segmente de activitate bancară.

Pentru primul segment, piaţa interbancară, se definesc:o Costul mediu al creditelor interbancare;o Randamentul mediu al creditelor interbancare;o Marja credite-depozite interbancare.

Cele trei rate se referă la operaţiunile de trezorerie, care se analizează separat, deci se poate realiza o separare a lor.

După unii specialişti, trezoreria măreşte bilanţul, neavând o importanţă deo-sebită pentru instituţia de credit. Trezoreria însă este foarte importantă pentru că prin ea se realizează echilibrul general al instituţiei de credit.

Al doilea segment priveşte fondurile împrumutate.

o Costul mediu al fondurilor împrumutate, definit pe baza raportului:

Dd + Di + Do CMfdi = ——————— x 100

Sdep + Ii + Io

unde: CMfdi = costul mediu al fondurilor împrumutate;

Dd = dobânzile datorate deponenţilor Di = dobânzile la împrumuturile interbancare;

Do = dobânzile pentru împrumuturile obligatare şi participative;Sdep = suma medie a depozitelor clienţilor;Ii = împrumuturi interbancare;Io = împrumuturi obligatare şi participative.

o Randamentul mediu al creditelor

Vc + Vi + Vl

RMcr = ——————— x 100 Ccr + Ci + L

unde: RMcr = randamentul mediu al creditelor acordate;Vc = venituri din credite acordate clientelei;

Vi = venituri din credite interbancare;Vl = venituri din leasing;Ccr = credite acordate clientelei;

60


Ci = credite interbancare;L = operaţiuni de leasing.

Marja globală, definită ca diferenţă între randamentul mediu al creditelor şi costul mediu al fondurilor împrumutate.

Marja globală = RMcr – CMfdi

Comisia Bancară Franceză recomandă în final trei rate globale de exploatare (trei indicatori globali):

o Randamentul final al fondurilor împrumutate, determinat con-form raportului:

Vc + Vt – CMfdi

RFfdi = ——————— x 100Fdi

Unde: RFfdi = randamentul final al fondurilor împrumutate; Vt = venituri din portofoliul de titluri şi imobilizări; Fdi = fonduri împrumutate.

Randamentul final al fondurilor utilizate, determinat ca raport:

Vc + Vt - CMfdi

RFfu = ——————— x 100 Fdu

Unde: RFfu = randamentul final al fondurilor utilizate;Fdu = fonduri utilizate.

Fondurile utilizate se consideră ca sumă, atât a fondurilor proprii, cât şi a celor împrumutate.

Randamentul global, determinat ca diferenţă între randamentul final al fon-durilor utilizate şi randamentul final al fondurilor împrumutate.

Rg = RFfu - RFfdi

Această succesiune de posibilităţi de analiză a rezultatelor activităţii pleacă, de fapt, de la trei forme de bază:

Cost mediu al fondurilor împrumutate; Randament mediu al creditelor; Marja credite-depozite.

A treia grupă de rate se referă la ratele de structură (rata comisioanelor) în produsul bancar.

61


În acest context, se pleacă de la o rată de bază, definită prin raportul:

Comision ——————— x 100

Venit net bancar

care stabileşte proporţia comisioanelor în venitul net bancar şi care caracterizează situaţia instituţiei de credit din acest punct de vedere, în momentul calculului.

Această expresie constituie o modalitate de reprezentare a locului comisioa-nelor în activitatea instituţiei de credit.

În acelaşi sens, dar cu alţi termeni, este utilizată o altă rată de structură definită pe baza raportului:

Alte venituri——————— x 100 Total venituri

exprimând contribuţia altor venituri la venitul bancar. Mărimea tipică a acestei rat este de 5-10%, creşterea ei exprimând lărgirea serviciilor bancare, bazate pe comisoa-ne.

Tot în cadrul ratelor de stuctură este definit şi raportul:

Alte cheltuieli ——————— x 100 Alte venituri

exprimând potenţialul altor activităţi şi, implicit, al cheltuielilor legate de acestea de a genera venituri. Mărimile ridicate ale acestei rate exprimă ineficienţa operaţiunilor sau costurile legate de introducerea noilor tehnologii (în special legate de tehnologii suplimentare). Mărimi ridicate se înregistrează în special în celor de detaliu (peste 70%) datorită cheltuielilor mari de personal şi de reţea pentru colectarea fondurilor.

Problematica ratelor de structură se axează pe o temă de maximă actualitate, în practica instituţiilor de credit din ţările dezvoltate: proporţia între veniturile şi cheltuielile cu dobânzile şi veniturile şi cheltuielile din alte surse decât dobânzile.

În scopul de a sensibiliza în vederea mobilizării pentru creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor din alte surse decât dobânzile se foloseşte cu preponderenţă rata poverii sau rata cheltuielilor nete de regie, determinată ca rată prin raportul:

Cheltuieli pentru alte destinaţii decât dobânzile – Venituri din alte surse decât Dobânzile-Active medii sau ca valoare absolută sub expresia:

Cheltuieli pentru alte destinaţii decât dobânzile – Venituri din alte surse

Recurgerea la denumirea de ,,povară’’ este explicată prin aceea că, în perioa-da actuală, acest indicator este negativ la majoritatea covârşitoare a instituţiilor de

62


credit, situaţie în care, trebuie să fie o sarcină principală a lor în a o diminua şi a o ex-clude din această ipostază cât mai curând posibil.

Ca un corolar al considerării surselor de venit şi destinaţiei cheltuielilor, a apărut în ultima vreme şi s-a afirmat căpătând o recunoaştere amplă rata eficienţei:

Cheltuieli pentru alte destinaţii decât dobânzile

Rata eficienţei = ––––––––––––––––––––––––––––––––––––– Venituri nete din dobânzi + Venituri din alte surse

Aceasta reprezintă în fapt una dintre cele mai sintetice expresii ale ratelor de structură.

A patra grupă de utilizare pentru analiza rezultatelor activităţii bancare o reprezintă ratele de gestiune.

Această categorie de rate este cunoscută, într-o expresie mai direct adresată, ca rate de productivitate.

Cele mai generale rate de utilizare şi ca sferă de expresie sunt: Active pe salariat; Cheltuială medie pe persoană determinate astfel:

Active mediiActive pe salariat = –––––––––––––––––––

Număr de salariaţi

Cheltuieli (totale)

Cheltuieli de salarii pe persoană = ––––––––––––––––––– Număr de salariaţi

Pe aceste rate de productivitate, de bază, s-au dezvoltat multiple rate de productivitate pe agenţii.


63


Rata de productivitate pe agent, care utilizează ca element de raportare de bază personalul efectiv al instituţiei de credit.

Se poate astfel determina:

Nivelul creditelor acordate pe lucrător bancar, ca raport între credite şi personalul efectiv:

Credite ––––––––––––––––

Personal efectiv

Nivelul depozitelor mobilizate pe lucrător bancar, ca raport între depozite şi personalul efectiv:

Depozite –––––––––––––––––––

Personal efectiv

Nivelul venitului net obţinut pe lucrător bancar, ca raport între venitul net bancar şi personalul efectiv:

64

9. Cum se calculeză costul mediu al fondurilor împrumu- tate

10. După se relaţie se calculează randamentul mediu al creditelor

11. Cum se va determina randamentul global al dobânzii ?

12. După ce relaţie se calculează marja globală ?


Venit net bancar –––––––––––––––––––

Personal efectiv

Rata de productivitate pe agenţie, prin care, la o examinare simplistă, am putea proceda la raportarea elementelor semnificative la numărul de agenţii:

Credite–––––––––––––––––––

Număr de agenţii

Depozite–––––––––––––––––––

Număr de agenţii

Venit bancar

––––––––––––––––––– Număr de agenţii

Trebuie să avem însă în vedere faptul că agenţiile au capacităţi distincte în funcţie de aşezarea geografică, potenţialul zonei etc. Pentru posibilitatea de compa-rare se pot stabili indici de echivalenţă prin realizarea unei indexări în funcţie de prin-cipalele caracteristici.

Criterii în funcţie de care se realizează echivalarea pot fi: Vadul, referindu-se la aşezarea instituţiei de credit în cadrul oraşului, dar

şi la potenţialul economic al locaţiei respective; Dotarea tehnologică, referindu-se la numărul de operaţiuni ce pot fi

făcute, posibilităţile de realizare a unor plăţi internaţionale, precum şi a compensărilor naţionale;

Dotarea cu personal, referindu-se la personalul efectiv al instituţiei de credit care trebuie să fie ales în concordanţă cu necesităţile de pregătire profesională şi cu posibilităţile ei de renumerare a muncii prestate.

În concluzie, valoarea acestor agenţii trebuie să fie apreciată în funcţie de potenţialul lor, activele fiind indexate în funcţie de nivelul de îndeplinire a criteriilor enunţate.


65


Întrebarea 1

Expunerea unei instituţii de credit faţă de un singur debitor de talie mare nu trebuie să depăşească 20% din fondurile proprii nete ale acesteia, iar expunerea agregată faţă de toţi debitorii săi de talie mare să nu depăşească de 8 ori fondurile proprii nete ale sale. Se consideră debitor de talie mare, cel ale cărui angajamente faţă de instituţia de credit depăşesc 10% din fondurile proprii nete ale sale.

Întrebarea 2

Expunerea netă ia în considerare activele bilanţiere la valoarea lor netă, pon-derate în funcţie de risc, şi operaţiunile extrabilanţiere, care se transformă întâi în echivalent de credit cu anumiţi factori de conversie şi sunt apoi şi ele ponderate după risc, în funcţie de natura beneficiarului unui astfel de angajament

Întrebarea 3

Expunerea brută ia în considerare activele din bilanţ la valoarea lor netă (după deducerea provizioanelor de risc constituite în acest scop) şi operaţiunile extrabilanţiere la valoarea lor de înregistrare.

Întrebarea 4

Activele cu risc sunt acele active care ar determina pierderi pentru instituţia de credit ca urmare a existenţei unuia din următoarele riscuri:

- portofoliul de investiţii deţinut de instituţia de credit să nu atingă valoarea contabilă când este vândut;

- alte active să fie valorificate sub valoarea contabilă;- debitorii să nu respecte condiţiile contractuale precizate în contractele de

creditare.

Întrebarea 5

Cu 0% se ponderează: numerarul din casieriile instituţiilor de credit, titlurile de împrumut ale statului, creditele acordate statului şi autorităţilor centrale ale statului şi sume de primit de la stat, depozitele constituite la BNR şi alte sume de primit de la aceasta, titlurile de participare ale instituţiei de credit la capitalul altor instituţii de credit, creditele subordonate acordate altor instituiţii de credit;

Întrebarea 6

66


Fondul de rezervă, care se constituie prin repartizări din profitul brut în limita a 20% din acesta până când fondul de rezervă egalează capitalul social, apoi în limita a 10% până când acesta devine dublul capitalului social, după care prelevările la acest fond se fac din profitul net.

Întrebarea 7

Rezerva generală pntru riscul de credit se constituie prin prelevări din profitul brut, în limita a 2% din soldul creditelor acordate.

Întrebarea 8

Pentru determinarea fondurilor proprii nete se deduc următoarele:- sumele reprezentând participaţii în alte instituţii de credit sau finan-

ciare, care depãşesc 10% din capitalul social al acestora, creditele subor-donate şi alte creanţe de aceeaşi natură acordate respectivelor instituţii;

- partea din valoarea totală a participaţiilor mai mici sau egale cu 10% din capitalul social al altor institutii de credit sau financiare, a creditelor subordonate şi a altor creanţe de aceeaşi natură acordate respectivelor insti-tuţii, care depăşeste 10% din nivelul fondurilor proprii determinat înaintea deducerii sumelor menţionate la prima anterior.

Întrebarea 9

Costul mediu al fondurilor împrumutate, se calculează pe baza raportului:

Dd + Di + Do CMfdi = ——————— x 100

Sdep + Ii + Io

unde: CMfdi = costul mediu al fondurilor împrumutate;Dd = dobânzile datorate deponenţilor

Di = dobânzile la împrumuturile interbancare;Do = dobânzile pentru împrumuturile obligatare şi participative;Sdep = suma medie a depozitelor clienţilor;Ii = împrumuturi interbancare;Io = împrumuturi obligatare şi participative.

Întrebarea 10

Randamentul mediu al creditelor se va calcula după relaţia:

Vc + Vi + Vl

67


RMcr = ——————— x 100 Ccr + Ci + L

Unde: RMcr = randamentul mediu al creditelor acordate;Vc = venituri din credite acordate clientelei;

Vi = venituri din credite interbancare;Vl = venituri din leasing;Ccr = credite acordate clientelei;Ci = credite interbancare;L = operaţiuni de leasing.

Întrebarea 11

Randamentul global, determinat ca diferenţă între randamentul final al fondurilor utilizate şi randamentul final al fondurilor împrumutate

Rg =RFfu- RFfdi

Întrebarea 12

Marja globală, definită ca diferenţă între randamentul mediu al creditelor şi costul mediu al fondurilor împrumutate.

Marja globală = RMcr – CMfdi






CAPITOLUL V PROBLEME ACTUALE ALE SISTEMULUI

BANCAR ROMÂNESC

68



Trecerea de la un sistem bancar rigid sau strict centralizat la un sistem descentralizat pe fiecare instituţie de credit are implicaţii profunde, astfel încât este pusă în faţa posibilităţii de a gestiona nestingherită resursele sale, de atragere şi plasare a acestora după propriile decizii, în limita reglementarilor de prudenţă impuse de normele de lucru elaborate şi aprobate de către Banca Naţională a României, deci rezultă că fiecare instituţie de credit are libertate de decizie absolută.

Instituţiile de credit pot merge pe varianta unui plasament maxim în condiţiile unei rate reduse a lichidităţii dar corespunzătoare unui venit maxim sau se poate mer-ge pe varianta unui plasament în condiţiile unei rate de lichiditate permanentă confor-tabile dar în detrimentul profitului.

În al doilea rând asigurarea unei instituţii de credit este redată şi de activitatea propriilor clienţi.

Prin activitatea de creditare instituţia de credit se pune în faţa riscului care poate îmbracă una din formele:

riscul de nerambursare la scadenţă; riscul lipsei de lichiditate a clientului; riscul lipsei de solvabilitate a clientului.

După cum se poate observa există şi motive independente de voinţa instituţiei de credit, ea fiind pusă în faţa alterării echilibrului dintre resurse şi plasamente, fapt ce poate fi diminuat prin exercitarea unei urmăriri permanente a activităţii agenţilor economici.

Având în vedere cele de mai sus, în sistemul bancar românesc, în ultimul timp s-a acţionat în următoarele direcţii:

5.1 Organizarea şi funcţionarea Centralei Riscurilor Bancare;

69

Obiective urmărite:

În cuprinsul acestui capitol se pot dobândi noţiuni despre:

- modul de utilizare a informaţiilor de risc bancar.- luarea unor măsuri în vederea evitării spălării banilor.- unele probleme de procedură la falimentul instituţiilor de

credit.- modul de supraveghere şi administrare specială a instituţiilor

de credit.- falimentul instituţiilor de credit.


5.2 Supravegherea specială a instituţiilor de credit;5.3 Administrarea specială a instituţiilor de credit;5.4 Stabilirea rezervelor minime obligatorii;5.5. Falimentul instituţiilor de credit;5.6 Măsuri privind combaterea şi prevenirea spălarii banilor.5.7. Organizarea şi funcţionarea Biroului de Credit;

5.1. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CENTRALEI RISCURILOR BANCARE

În conformitate cu prevederile legii nr.58 din 1998 privind activitatea bancară, Banca Naţională a României a emis regulamentul privind organizarea funcţionarea Centralei Riscurilor Bancare.

Centrala Riscurilor Bancare este un centru de intermediere care gestionează în numele Băncii Naţionale informaţiile de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor şi în condiţiile păstrării secretului bancar.

5.1.1. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ

Informaţia de risc bancar: este informaţia care se raportează de instituţiile de credit se prelucrează şi se difuzează de Centrala Riscurilor Bancare cuprinzând datele de identificare a unui debitor persoană fizică sau juridică nonbancară rezidentă pentru operaţiunile în lei şi în devize prin care instituţiile de credit se expun la risc faţă de debitor care derivă din:

acordarea de credite; asumarea de angajamente de către instituţia de credit

în numele debitorului faţă de o persoană fizică sau juridică nonbancară;

asumarea de angajamente de către instituţia de credit în numele debitorului faţă de o altă instituţie de credit.

Persoană recenzată: este debitorul persoană fizică sau juridică nonbancară rezidentă înscrisă în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare ca urmare a raportării acestuia de către persoana declarantă.

Persoană declarantă: persoana declarantă la Centrala Riscurilor Bancare este:

centrala instituţiei de credit, persoană juridică română pentru informaţiile de risc bancar, colectate din propriile evidenţe şi a unităţilor teri-toriale din România;

sucursala din România a instituţiei de credit, persoană juridică străină pentru informaţiile de risc bancar colectate din propriile evidenţe;

70


Persoanele declarante au obligaţia să completeze un formular numit "fişa de acreditare la Centrala Riscurilor Bancare a persoanelor autorizate să transmită şi să recepţioneze informaţia de risc bancar ".

Persoana declarantă nu este abilitată să efectueze schimbul de informaţii de risc bancar cu Centrala Riscurilor Bancare decât prin intermediul persoanei acre-ditate.

Persoana acreditată: este salariatul instituţiei de credit autorizat de aceasta să transmită şi să recepţioneze informaţiile de risc bancar la şi de la Centrala Riscu-rilor Bancare.

Riscul individual: este suma valorilor enumerate anterior, raportată de instituţia de credit la Centrala Riscurilor Bancare,de persoana declarantă pentru un singur debitor - persoană fizică sau juridică nonbacară rezidentă - cu condiţia ca suma să fie egală sau mai mare de 20.000 ron care este limita minimă de raportare.

Riscul individual reprezintă expunerea unei instituţii de credit faţă de un singur debitor şi se va determina de către persoana declarantă.

Pentru calculul riscului individual se iau în considerare atât operaţiunile desfăşurate de debitor în nume propriu cât şi pentru operaţiunile desfăşurate de debitor ca parte componentă a unui grup.

Riscul global: este suma riscurilor individuale raportate de către persoanele declarante pentru aceiaşi persoană recenzată mai puţin valoarea angajamentelor asumate prin semnătură de o instituţie de credit în numele debitorului în favoarea altei instituţii de credit. Riscul global reprezintă expunerea totală a unei persoane recenzate faţă de întreg sistemul bancar românesc şi se va determina de către Centrala Riscurilor Bancare.

Perioada de raportare a informaţiilor de risc bancar este cuprinsă între datele de 01 şi 15 ale lunii în care se raportează informaţia de risc bancar aferentă lunii anterioare. În cazul în care data de 15 este zi nebancară perioada de raportare se va încheia în următoarea zi bancară.

Informaţia de risc bancar raportată la Centrala Riscurilor Bancare este cea înscrisă în evidenţele instituţiei de credit în ultima zi a lunii pentru care se face raportarea.

5.1.2. TRANSMITEREA, PRELUCRAREA ŞI DIFUZAREA INFORMAŢIILOR

DE RISC BANCAR

Centrala Riscurilor Bancare va organiza şi gestiona o bază de date care va cuprinde:

registrul central al creditelor(RCC) care conţine informaţiile de risc bancar raportate de persoanele declarante, prelucrate şi difuzate de Centrala Riscurilor Bancare în vederea valorificării de către utilizatori în condiţiile păstrării secretului bancar;

registrul creditelor restante (RCR) care va fi alimentat lunar cu datele cuprinse în registrul central al creditelor, cu informaţiile de risc bancar referitoare la persoanele recenzate şi la creditele restante ale acestora faţă de întregul sistem bancar românesc;

71


În scopul transmiterii şi înscrierii informaţiilor de risc bancar persoanele declarante vor folosi în mod obligatoriu următoarele proceduri:

procedura de raportare a debitorilor: - este utilizată în cazul raportării pentru prima dată, la Centrala Riscurilor Bancare, a unui debitor de către persoana declarantă sau în cazul în care datele de identificare ale unui debitor au suferit modificări;

procedura de raportare a riscurilor individuale: - este utilizată în cazul în care debitorul îndeplineşte condiţia de a fi raportat;

procedura de ştergere a riscurilor: - este utilizată în cazul în care un risc raportat anterior nu mai îndeplineşte condiţiile de a mai fi raportat;

procedura de ştergere a unui debitor: - este utilizată în cazul în care un debitor raportat anterior nu mai îndeplineşte condiţiile de a mai fi raportat.

Informaţia de risc bancar va putea fi preluată în registrul central al creditelor numai dacă:

respectă standardele de conţinut şi a modului de completare a formularelor pre-văzute de regulament;

este în concordanţă,conform criteriilor stabilite de Centrala Riscurilor Bancare. Centrala Riscurilor Bancare nu poate modifica din proprie iniţiativă informaţia

de risc bancar transmisă de persoanele declarante.Centrala Riscurilor Bancare asigură înregistrarea informaţiilor de risc bancar

raportate de persoanele declarante în scopul obţinerii datelor agregate necesare utili-zatorilor, informaţii care vor fi menţinute o perioadă de 2 ani de la data înscrierii după care infor-maţiile vor fi arhivate.

Centrala Riscurilor Bancare transmite lunar fiecărei persoane declarante, din proprie iniţiativă, informaţia de risc bancar referitoare la riscul global pentru fiecare debitor raportat de aceasta.

Centrala Riscurilor Bancare transmite, la cerere, oricărei persoane declarante informaţii referitoare la creditele restante pe ultimii 2 ani, date preluate din registrul creditelor restante pentru fiecare debitor.

Orice persoană declarantă poate solicita prin intermediul persoanei acreditate informaţia de risc bancar referitoare la orice persoană fizică sau juridică nonbancară rezidentă cu condiţia ca să existe acordul scris al acesteia.

Directorul coordonator al activităţii Centralei Riscurilor Bancare poate sista difuzarea informaţiilor de risc bancar dacă se constată că acestea au fost difuzate de persoane neautorizate.

În cazul în care o persoană declarantă sesizează erori în informaţia de risc bancar transmisă în cadrul perioadei de raportare aceasta este obligată să transmită informaţia de risc bancar corectă până la terminarea perioadei de raportare.

Dacă persoana declarantă nu va corecta erorile în perioada de raportare Cen-trala Riscurilor Bancare va înscrie în registrul central al creditelor numai informaţia de risc bancar care îndeplineşte condiţiile de raportare.

Orice persoană recenzată care contestă corectitudinea unor date înregistrate în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare pe numele său fără a cunoaşte instituţia de credit sursă a erorii poate solicita instituţiei de credit care i-a remis informaţia de risc bancar declanşarea procedurii de conciliere în cel mult o zi bancară de la consultarea bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare procedură care cuprinde mai multe etape.

72


Nerespectarea prevederilor regulamentului elaborat de Banca Naţională a Ro-mâniei cu privire la organizarea şi funcţionarea Centralei Riscurilor Bancare se san-cţionează cu amenzi cuprinse între 100 ron şi 1000 ron, funcţie de gravitatea abaterii constatate, excepţie făcând cazul în care informaţia de risc bancar nu este transmisă la termen, când amenda este de 10 ron pentru fiecare zi de întîziere.

Fluxul de informaţii este redat în figura alăturată.

Sursa : Regulamentul nr.4/2004 privind organizarea şi funcţionarea Centralei Riscurilor Bancare

5.2. SUPRAVEGHEREA SPECIALĂ A INSTITU-ŢIILOR DE REDIT

În scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabi-lităţii întregului sistem bancar, Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară şi urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat sau subconsolidat, după caz, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare.

Banca Naţională a României este competentă să dispună, faţă de o instituţie de credit, persoană juridică română, sau faţă de persoanele responsabile, care încalcă

73


dispoziţiile legii, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea legii, referitoare la supraveghere sau la condiţiile de desfăşurare a activităţii, măsurile necesare şi/sau să aplice sancţiuni, în scopul înlăturării deficienţelor şi a cauzelor acestora.

Banca Naţională a României dispune ca orice instituţie de credit, persoană ju-ridică română, care nu respectă cerinţele prevăzute în ordonanţă de urgenţă, nr 99 din 2006, aprobată prin legea nr 227 din 2007 ori în alte acte emise în aplicarea acesteia sau nu dă curs unei recomandări a Băncii Naţionale a României, să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura redresarea situaţiei în cel mai scurt timp.

Banca Naţională a României poate să dispună, fără a se limita la acestea, ur-mătoarele măsuri:

să oblige instituţia de credit să dispună de fonduri proprii la un nivel mai mare decât nivelul cerinţelor de capital stabilite pentru acoperire, după caz, a riscului de credit, inclusiv a riscului de credit al contrapartidei, a riscului de diminuare a valorii creanţei, a riscului de poziţie, a riscului de deconta-re/livrare, a riscului valutar şi a riscului operaţional;

să solicite instituţiei de credit îmbunătăţirea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate;

să solicite instituţiei de credit să aplice o politică specifică de provizionare sau un tratament specific al expunerilor din perspectiva cerinţelor de fonduri proprii;

să restricţioneze sau să limiteze activitatea, operaţiunile sau reţeaua de sucursale ale instituţiei de credit, inclusiv prin retragerea aprobării acordate pentru înfiinţarea sucursalelor din străinătate;

să solicite instituţiei de credit reducerea riscurilor aferente operaţiunilor, produselor şi/sau sistemelor acesteia;

să dispună instituţiei de credit înlocuirea persoanelor desemnate să asigure conducerea compartimentelor din cadrul instituţiei de credit şi/sau a sucur-salelor acesteia;

să instituie supravegherea specială sau, după caz, administrarea specială, asupra instituţiei de credit;

să limiteze participaţiile calificate în entităţi financiare sau nefinanciare, situaţie în care instituţia de credit este obligată la înstrăinarea acestora.

Măsura prevăzută ca o instituţie de credit să dispună de fonduri proprii la un nivel mai mare decât nivelul cerinţelor de capital stabilite pentru acoperire este dispusă de Banca Naţională a României cu privire la o instituţie de credit, persoană juridică română atunci când consideră că nivelul fondurilor proprii deţinute de instituţia de credit nu asigură o administrare prudentă şi acoperirea adecvată a ris-curilor în raport cu profilul de risc al acesteia.

Această măsură se dispune doar atunci când aplicarea altor măsuri nu este susceptibilă să conducă la o îmbunătăţire satisfăcătoare şi în timp util a cadrului de administrare, a strategiilor, a proceselor şi a mecanismelor implementate de instituţia de credit, persoană juridică română.

În cazul instituirii administrării speciale, Banca Naţională a României decide şi cu privire la retragerea aprobărilor acordate directorilor, administratorilor şi audi-

74


torului financiar ai instituţiei de credit, persoană juridică română, şi, dacă este cazul, cu privire la suspendarea drepturilor de vot ale acţionarilor/membrilor.

Banca Naţională a României urmăreşte să prevină reducerea nivelului capi-talului unei instituţii de credit, persoană juridică română, sub nivelul minim necesar pentru acoperirea riscurilor specifice activităţii desfăşurate de aceasta şi solicită adop-tarea de către instituţia de credit a unor măsuri urgente de remediere, dacă acest nivel nu este menţinut sau restabilit.

Banca Naţională a României poate aplica sancţiuni în cazurile în care consta-tă că o instituţie de credit, persoană juridică română, şi/sau oricare dintre adminis-tratorii sau directorii instituţiei de credit sau persoanele desemnate să asigure condu-cerea compartimentelor sau a sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovaţi de următoarele fapte:

nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Naţională a României; încălcarea oricărei condiţii sau restricţii prevăzute în autorizaţia acordată; efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire reală, în scopul prezentării

incorecte a poziţiei financiare sau a expunerii instituţiei de credit; neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date şi informaţii

eronate către Banca Naţională a României.

Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni: avertisment scris; amendă aplicabilă instituţiei de credit, între 0,05% şi 1% din capitalul social

al acesteia; amendă aplicabilă administratorilor, directorilor şi persoanelor desemnate să

asigure conducerea compartimentelor şi a sucursalelor instituţiei de credit, între 1-6 remuneraţii nete, conform nivelului remuneraţiei în luna prece-dentă datei la care s-a constatat fapta;

retragerea aprobării acordate directorilor şi/sau administratorilor instituţiei de credit;

retragerea autorizaţiei de funcţionare acordată instituţiei de credit.

Banca Naţională a României poate dispune instituirea măsurii de supraveghe-re specială asupra unei instituţii de credit, persoană juridică română, pentru încălcarea legii sau a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, constatată în urma verificărilor efectuate la faţa locului şi/sau a analizării raportărilor transmise de instituţia de credit, precum şi în cazul constatării unei situaţii financiare precare a acesteia.

Supravegherea specială se asigură printr-o comisie instituită în acest scop, formată din maximum 7 specialişti din cadrul Băncii Naţionale a României, dintre care unul asigură îndeplinirea funcţiei de preşedinte al comisiei şi unul, pe cea de vicepreşedinte al acesteia.

Atribuţiile comisiei de supraveghere specială se stabilesc de către Banca Na-ţională a României şi se referă, în principal, la:

urmărirea modului în care consiliul de administraţie şi/sau directorii insti-tuţiei de credit acţionează pentru stabilirea şi aplicarea măsurilor necesare remedierii deficienţelor sau, după caz, a recomandărilor formulate sau a

75


măsurilor dispuse de Banca Naţională a României potrivit ordonanţei de urgenţă nr 99 din 2006 şi a legii nr 227 din 2007;

suspendarea sau desfiinţarea unor acte de decizie ale organelor statutare ale instituţiei de credit, contrare cerinţelor prudenţiale sau care conduc la deteriorarea situaţiei financiare a acesteia;

formularea de solicitări privind modificarea/completarea cadrului de con-ducere, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de instituţia de credit;

limitarea şi/sau suspendarea unor activităţi şi operaţiuni pe o anumită pe-rioadă;

orice alte măsuri considerate necesare pentru remedierea situaţiei instituţiei de credit;

formularea de propuneri către Banca Naţională a României pentru dispu-nerea anumitor măsuri sau pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege, în situaţia în care consiliul de administraţie sau directorii instituţiei de credit nu respectă măsurile dispuse de comisie.

Comisia de supraveghere specială nu se substituie directorilor instituţiei de credit în ceea ce priveşte administrarea curentă a activităţii şi competenţa de a angaja instituţia de credit.

Răspunderea pentru legalitatea, realitatea, exactitatea şi oportunitatea opera-ţiunilor efectuate şi ale documentelor întocmite de instituţia de credit revine exclusiv directorilor instituţiei de credit şi/sau persoanelor care întocmesc şi semnează docu-mentele în cauză, potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestora.

În perioada exercitării supravegherii speciale, adunarea generală a acţiona-rilor, consiliul de administraţie şi directorii instituţiei de credit nu pot hotărî măsuri contrare celor dispuse de comisia de supraveghere specială.

Membrii comisiei de supraveghere specială au acces la toate documentele şi registrele instituţiei de credit, fiind obligaţi să păstreze secretul profesional privind operaţiunile acesteia.

Comisia de supraveghere specială prezintă rapoarte periodice Băncii Naţio-nale a României asupra situaţiei instituţiei de credit.

În funcţie de concluziile rezultate din aceste rapoarte, Banca Naţională a României decide cu privire la continuarea sau încetarea supravegherii speciale, fără a se depăşi însă o perioadă de 3 luni de la data instituirii măsurii de supraveghere spe-cială.

În cazul în care în activitatea instituţiei de credit se constată în continuare deficienţe grave, Banca Naţională a României poate hotărî, de la caz la caz, instituirea măsurii de administrare specială a instituţiei de credit sau adoptarea altor măsuri prevăzute de lege, inclusiv retragerea autorizaţiei.


76


77

1. Ce este informaţia de risc bancar?

2. Ce este riscul individual?

3. Ce este rsicul global?

4. Centrala Riscurilor Bancare poate sau nu modifica informaţia de risc bancar?

5. Ce condiţii trebuie să indeplinească informaţia de risc bancar pentru a putea fi prelucrată?

6. Banca Naţională a României, are dreptul să supravegheze activitatea instituţiilor de credit?

7. În urma măsurii de supraveghere specială Banca Naţională ce sancţiuni poate aplica instituţiilor de credit?


5.3. ADMINISTRAREA SPECIALĂ A INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Banca Naţională a României poate dispune instituirea măsurii de adminis-trare specială asupra unei instituţii de credit, persoană juridică română, inclusiv cu privire la activitatea sucursalelor sale din România şi din străinătate. Măsura adminis-trării speciale se poate dispune în cazurile în care:

78


instituirea măsurii de supraveghere specială nu a dat rezultate într-o perioa-dă de până la 3 luni;

fondurile proprii se situează la un nivel care nu depăşeşte jumătate din nive-lul minim al cerinţelor de capital;

instituţia de credit a încălcat în mod repetat dispoziţiile legii şi/sau ale reglementărilor emise de BNR ori altor acte emise în aplicarea acestora;

nu mai este îndeplinită cerinţa privind asigurarea conducerii operative a activităţii instituţiei de credit de către cel puţin 2 persoane.

Instituirea măsurilor de administrare specială se dispune de Banca Naţională a României şi în cazul sesizării de către aceasta a instanţei competente pentru Declan-şarea procedurii falimentului unei instituţii de credit, până la numirea de către jude-cătorul - sindic a lichidatorului.

Administrarea specială se instituie pe o perioadă de un an de la data hotărârii Băncii Naţionale a României, cu excepţia cazului în care prin hotărâre se stabileşte o perioadă mai scurtă sau când Banca Naţională a României hotărăşte încetarea admi-nistrării speciale.

În situaţii excepţionale Banca Naţională a României poate prelungi, în condi-ţiile prevăzute pentru instituirea administrării speciale, cu maxim 6 luni.

Administrarea specială se exercită de către un administrator special, dese-mnat de Banca Naţională a României prin hotărârea de instituire a acestei măsuri. Administrator special poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică, care dispune de experienţă adecvată.

Pentru motive întemeiate, Banca Naţională a României poate înlocui admi-nistratorul special.

Toate cheltuielile legate de administrarea specială se suportă de instituţia de credit supusă acestei măsuri.

Administratorul special preia integral atribuţiile consiliului de administraţie şi ale directorilor instituţiei de credit, stabilite potrivit legii, actului constitutiv şi re-glementărilor interne ale instituţiei de credit.

După preluarea instituţiei de credit, administratorul special înştiinţează de îndată compartimentele din cadrul instituţiei de credit, sucursalele acesteia, instituţiile de credit corespondente, Oficiul Registrului Comerţului şi, după caz, Fondul de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar cu privire la luarea acestei măsuri.

Comunicarea se face în scris şi cuprinde specimenul de semnătură al admini-stratorului special.Comunicarea făcută instituţiilor de credit corespondente cuprinde şi menţiunea asupra faptului că toate operaţiunile viitoare prin contul instituţiei de credit se autorizează numai de către administratorul special sau de persoanele imputernicite în mod expres de către acesta.

Atribuţia principală a administratorului special constă în stabilirea condiţiilor optime pentru conservarea valorii activelor instituţiei de credit, eliminarea defici-enţelor existente în administrarea patrimoniului, încasarea creanţelor şi stabilirea posibilităţii de redresare a situaţiei financiare a instituţiei de credit. In acest sens, administratorul special poate lua toate măsurile pe care le consideră necesare, în limi-ta competenţelor sale prevăzute de lege.

Măsurile care pot fi luate au în vedere:

79


negocierea creanţelor instituţiei de credit şi/sau stabilirea unei noi scadenţe ale acestora;

suspendarea atragerii de depozite şi/sau a acordării de credite; închiderea sucursalelor neprofitabile sau a căror activitate nu se justifică; redimensionarea schemei de personal, prin reorganizarea activităţii, în sco-

pul reducerii cheltuielilor; orice alte măsuri pe care consiliul de administraţie sau directorii unei insti-

tuţii de credit le pot lua, potrivit legii, în cursul unei administrări obişnuite.

Administratorul special trebuie să ia cel puţin măsurile necesare pentru: reducerea pierderilor; încetarea activităţilor frauduloase şi a abuzurilor de orice natură ale persoa-

nelor aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit; introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase, încheiate ante-

rior de către instituţia de credit, inclusiv a acelor contracte în care obligaţiile asumate de către instituţia de credit sunt disproporţionate în raport cu prestaţia la care s-a obligat cealaltă parte contractantă;

păstrarea în siguranţă a activelor şi a documentelor instituţiei de credit; sesizarea organelor competente, în cazul în care există indicii cu privire la

săvârşirea de infracţiuni.

În termen de 2 luni de la numire, administratorul special trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României un raport scris cu privire la măsurile întreprinse de la instituirea administrării speciale şi efectele acestora, la poziţia financiară a instituţiei de credit şi posibilitatea redresării situaţiei acesteia din punct de vedere al siguranţei financiare, prezentând în acest sens recomandările sale, inclusiv în ceea ce priveşte o potenţială preluare a instituţiei de credit, prin fuziune / divizare, de către o altă sau alte instituţii de credit. La raport se anexează documente referitoare la evaluarea activelor şi pasivelor instituţiei de credit, situaţia recuperării creanţelor, costul men-ţinerii activelor şi situaţia lichidării pasivelor.

Pentru motive întemeiate, Banca Naţională a României poate prelungi terme-nul de 2 luni la propunerea administratorului special, dar nu mai mult de 1 lună.

În termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, Banca Naţională a României hotărăşte cu privire la oportunitatea menţinerii măsurii de administrare specială şi se pronunţă asupra recomandărilor făcute de administratorul special.

Dacă pe baza raportului administratorului special se constată că nu sunt condiţii pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a instituţiei de credit, astfel încât aceasta să respecte cerinţele prudenţiale prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia sau, după caz, nu au fost numiţi şi aprobaţi noii directori şi admi-nistratori ai instituţiei de credit, Banca Naţională a României poate, în funcţie de situaţia concretă, să decidă următoarele:

stabilirea unui termen în care administratorul special să întreprindă demer-suri pentru identificarea eventualelor instituţii de credit interesate în prelu-

80


area, prin fuziune / divizare, a instituţiei de credit aflate în administrare specială;

retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente pentru declanşarea procedurii falimentului sau, după caz, retragerea auto-rizaţiei urmată de dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit.

În cazul continuării administrării speciale, administratorul special trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României, la termenele stabilite de aceasta, rapoarte pri-vind situaţia financiară a instituţiei de credit.

Pe baza rapoartelor administratorului special, Banca Naţională a României poate hotărî în orice moment încetarea administrării speciale, cu reluarea activităţii instituţiei de credit sub controlul organelor sale statutare, sau poate retrage autorizaţia de funcţionare a instituţiei de credit.

Dacă Banca Naţională a României constată, pe baza rapoartelor adminis-tratorului special, că instituţia de credit faţă de care s-a instituit administrarea specială s-a redresat din punct de vedere financiar şi se încadrează în cerinţele prudenţiale stabilite de ordonanţă de urgenţă şi de reglementările aplicabile sau, după caz, au fost numiţi şi aprobaţi noii directori şi administratori,Banca Naţională a României poate hotărî încetarea administrării speciale şi reluarea activităţii instituţiei de credit sub controlul organelor sale statutare.

Un anunţ privind încetarea administrării speciale se publică potrivit în Moni-torul Oficial, Partea a IV-a.

Administratorul special trebuie să ia măsurile necesare pentru desemnarea noilor administratori şi, după caz, a noilor directori ai instituţiei de credit.

Până la numirea şi aprobarea noilor administratori, administratorul special asigură administrarea şi conducerea operativă a instituţiei de credit.

În cazul în care Banca Naţională a României hotărăşte retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente în vederea declanşării procedurii falimentului potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004, până la desemnarea de către judecătorul sindic a lichidatorului, administrarea instituţiei de credit se asigură în continuare de către administratorul special.

5.4. CONSTITUIREA REZERVELOR MINIMEOBLIGATORII

În conformitate cu prevederile legii 101 din 1998 privind statutul Băncii Naţionale a Românei şi a legii nr. 58 din 1998 privind activitatea bancară, a fost emis Regulamentul nr. 6 din 2002 care reglementează regimul rezervelor minime obli-gatorii pe care instituţiile de credit sunt obligate să le constituie la Banca Naţională a României.

Rezervele minime obligatorii reprezintă obligaţia legală a instituţiilor de cre-dit de a constitui depozite, în moneda naţională la banca centrală. Valoarea rezervelor

81


fiind calculată prin aplicarea unei cote procentuale denumită rata rezervei minime obligatorii, la totalul depozitelor primite. Prin această operaţiune are loc un transfer de resurse de la instituţia de credit la banca centrală.

Prin formarea acestora va exista şi o scădere corespunzătoare a veniturilor din dobânzi ale instituţiei de credit.

Datorită rezervelor minime obligatorii instituţia de credit va avea lichiditatea minimă asigurată şi va putea satisface solicitările deponenţilor, fie pentru a putea efectua plăţi în numerar, fie pentru dispunerea de plăţi în contul terţilor prin intermediul altor instituţiii de credit.

Reprezintă un instrument al politicii monetare utilizate de banca centrală care în raport de interesele conjuncturale îl poate folosi fie pentru creşterea volumului de credite prin reducerea rezervei minime obligatorii, fie situaţia inversă. Banca centrală poate interveni în modificarea ratei rezervei minime obligatorii şi astfel se poate ajunge la o anumită schimbare a costului creditului pentru instituţiile de credit, atât prin modificarea posibilităţilor de plasare pe piaţa monetară cât şi prin însuşi costul diferit al resurselor în cazul în care rezervele minime nu sunt remunerate.

Modificările rezervelor minime obligatorii permit băncii centrale de a corija în sensul dorit efectele variaţiei lichidităţii şi de a întări acţiunea de intervenţie a băncii centrale pe piaţa monetară.

În accepţiunea acestui regulament rezervele minime obligatorii sunt dispo-nibilităţile băneşti ale instituţiei de credit atât în lei cât şi în valută păstrate în conturile acestora deschise la BNR.

Pentru constituirea rezervelor minime obligatorii se va lua ca bază de calcul nivelul mediu în perioada de observare a elementelor din pasivul bilanţului din care se vor excepta:

mijloacele băneşti atrase de la Banca Naţională; mijloacele băneşti atrase de la alte instituţii de credit sau case centrale ale

cooperativelor de credit care sunt obligate ele la rândul lor să-şi constituie rezerve;

capitalurile proprii ale instituţiei de credit calculate în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României.

Perioada de observare o reprezintă intervalul de timp cuprins între data de 24 ale lunii precedente şi data de 23 ale lunii curente.

Pentru disponibilităţile în valută rezerva minimă obligatorie se va constitui în valută, pentru fiecare valută în parte la cursul de schimb al zilei anterioare perioadei de aplicare.

Nu se fac compensări între rezervele minime în lei cu cele în valută.Pentru nivelul efectiv al rezervelor instituţia de credit va fi remunerată cu o

dobândă acordată de Banca Naţională a României, dobândă care va fi stabilită de Consiliul de Administraţie al acesteia şi se va situa cel puţin la nivelul ratei dobânzii la depunerile la vedere practicate de instituţiile de credit de credit.

Pentru excedentul de rezerve nu se bonifică dobânzi de BNR. La calcularea dobânzilor se va lua în considerare numărul de zile calendaristice al perioadei de aplicare / 360.

82


Pentru mijloacele băneşti, în monedă naţională şi în valută cuprinse în baza de calcul care au o scadenţă mai mare de doi ani şi care nu conţin clauze referitoare la rambursări, retrageri, transferuri anticipate şi pentru împrumuturile nerambursabile rata rezervelor minime obligatorii este zero cum de altfel şi la sumele a căror rambur-sare se efectuează eşalonat li se aplică cota zero dacă scadenţa acestora este mai mare de doi ani de la finele perioadei de observare.

Ca şi procedură de lucru instituţiile de credit vor raporta Băncii Naţionale res-pectiv Direcţiei politicii monetare baza de calcul şi datele necesare pentru determi-narea ratei medii a dobînzilor la vedere în cel mult trei zile lucrătoare de la expirarea perioadei de observare, date care vor fi ulterior verificate de către Banca Naţională la sediul instituţiilor de credit.

Dacă în urma controlului se constată raportarea unei baze de calcul mai mici dacât cea reală atunci BNR va percepe o dobândă penalizatoare pentru deficitul de rezerve pe durata aferentă iar în cazul raportării unei baze de calcul mai mari dobân-zile achitate în plus se vor recupera de Banca Naţională.

În ambele cazuri Banca Naţională va opera în contul instituţiei de credit fără preaviz în maximum cinci zile lucrătoare de la data definitivării actului de control.

În cazul în care instituţia de credit sesizează din proprie iniţiativă apariţia unor diferenţe între baza de calcul raportată şi cea rezultată aceasta va aduce la cunoştiinţa Direcţiei politicii monetare şi a Direcţei de supraveghere prudenţial ban-cară din cadrul Băcnii Naţionale a României.

Raportarea cu întârziere a bazei de calcul atrage după sine majorarea cu 10 % a nivelului prevăzut al rezervelor minime obligatorii care rezultă din raportarea făcută iar dacă o instituţie de credit nu raportează până în a zecea zi calendaristică baza de calcul, nivelul rezervelor se vor majora cu 15 %, aplicat asupra perioadei de aplicare.

Neraportarea la termen sau raportarea eronată în mod repetat constituie o încălcare a regulamentului respectiv şi a disciplinei bancare.

În cazul în care o instituţie de credit va înregistra în două perioade conse-cutive deficit de rezerva se poate institui supravegherea specială a instituţiei de credit.

Instituţiile de credit sunt obligate să-şi constituie rezervă minimă obligatorie începând cu data deschiderii contului la Banca Naţională.

Instituţiile de credit sunt afectate în mod direct de mărimea nivelului rezer-velor minime obligatorii deoarece un nivel mai ridicat al acestora conduce automat la diminuarea fondurilor pentru efectuarea plasamentelor în credite.

Nivelul rezervei minime obligatorii precum şi cu ce dobândă va fi rezerva remunerată se va comunica instituţiilor de credit de către Banca Naţională printr-o circulară cu cel puţin 7 zile lucrătoare iar dobânda penalizatoare se va comunica cu cel puţin o zi înainte de începerea perioadei de aplicare.

5.5. FALIMENTUL INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Până în anul 1995 procedura falimentului era prevazută doar de Codul Comercial Român, dar din anul 1995 august a intrat în vigoare legea nr. 64 privind procedura de reorganizare şi lichidare judiciară, iar din anul 1996, specific sistemului

83


bancar, intră în vigoare şi Normele Metodologice nr. 3 ale Băncii Naţionale a României privind procedura de reorganizare şi lichidare a instituţiilor de credit.

Aceste norme au apărut ca o necesitate a faptului că în perioada respectivă au intrat în stare de faliment primele instituţii de credit româneşti cum sunt: Banca Dacia Felix, Credit Bank, Albina, Bankcoop, etc.

Se poate afirma însă că, problemele falimentului instituţiilor de credit a sur-prins pe nepregătite Banca Naţională a României, cu toate că au trecut mai bine de cinci ani de la apariţia legii nr. 33 / 1991 privind înfiinţarea instituţiilor de credit, aceastea nu a fost legiferată.

Conform actelor normative enumerate anterior procedura de reorganizare şi lichidare judiciară se desfaşoară în trei etape:

desemnarea judecătorului sindic, administratorului şi convocarea adunării generale a creditorilor;

întocmireajplanuluiapropusadeadebitori, creditori sau asociaţi, plan care se admite de către judecătorul sindic, se va verifica de către Banca Naţio-nală a României, se votează de creditori şi va fi confirmat de tribunal;

se va trece la executarea planului de redresare.

Pe parcursul perioadei de redresare instituţia de credit va fi supusă suprave-gherii din partea Băncii Naţionale a României care va raporta lunar judecătorului sindic situaţia economică a acesteia.

În cazul în care în urma raportului se constată că, situaţia economică nu s-a redresat Banca Naţională a României va solicita tribunalului suspendarea continuării activităţii şi declararea procedurii de lichidare judiciară, procedură care dacă este admisă, Banca Naţională va proceda la retragerea autorizaţiei de funcţionare şi va trece la lichidarea instituţiei de credit conform procedurii falimentului.

În acest sens în anul 1998 a apărut legea nr. 83 care reglementează procedura de lichidare a instituţiilor de credit.

Potrivit Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit legal constituite în România, aflate în stare de insolvabilitate, li se aplică procedura falimentului instituită prin această lege. O instituţie de credit este considerată insol-vabilă, dacă se află într-una dintre următoarele situaţii:

instituţia de credit nu a onorat integral plăţile certe, lichide şi exigibile, de cel puţin 30 de zile;

valoarea obligaţiilor instituţiei de credit depăşeşte valoarea activului său.Valoarea activului şi pasivului instituţiei de credit se va calcula în conformi-

tate cu normele emise de Banca Naţională a României în acest sens. Aceasta, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară va putea introduce cerere împotriva insti-tuţiei de credit faţă de care s-au aplicat măsuri de supraveghere şi administrare specială şi care nu au condus la redresarea instituţiei de credit aflate în situaţia de a nu onora integral plăţile.

Şi în această situaţie de întărire a cadrului legislativ au apărut întârzieri în adoptarea deciziei cu privire la instituţiile de credit problemă, în sistemul bancar a apărut hazardul moral, deoarece acţionarii şi conducerea instituţiilor de credit se

84


consideră protejaţi de consecinţele propriilor lor decizii în materie de plasamente şi nu răspund faţă de acţiunile lor.

Una din căile importante de acţiune în acest sens este protejarea deponen-ţilor,diminuarea presiunilor politice şi încetarea susţinerii întreprinderilor mari de că-tre instituţiile de credit cu capital de stat.

Tot în materie de faliment bancar bancar o problemă ce împiedică aplicarea legislaţiei este conceptul “prea mare pentru a se prăbuşi”. Pentru atenuarea acestui comportament, banca centrală încurajează fuzionarea instituţiilor de credit mici astfel încât acestea să îşi poată spori rezonabil capitalul propriu, să le elimine pe cele sub-capitalizate, care vor fuziona să devină un concurent pentru cele zise mari, fără ca acest proces să provoace şocuri majore. Intrările pe piaţa bancară sunt mai atent monitorizate atât în ceea ce priveşte capitalul cât mai ales calitatea personalului şi a managementului.

Conform noului statut al Băncii Naţionale a României, aceasta are compe-tenţa exclusivă de autorizare a funcţionării instituţiilor de credit şi răspunde de supra-vegherea prudenţială a aces-tora, pe care le-a autorizat să opereze în România.

Pentru asigurarea viabilităţii şi funcţionării sistemului bancar, Banca Naţio-nală a României este împuternicită :

să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare;

să controleze şi să verifice pe baza raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului registrele,conturile şi orice alte documente ale instituţiilor de credit autorizate, pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale de supraveghere.Prin noul statut Banca Naţională şi-a schimbat regulamentul de supraveghere

şi a introdus faţă de practica trecută de verificare numai pe bază de documente şi inspecţia la faţa locului.

Tot pentru îmbunătăţirea supravegherii prudenţiale s-au introdus reglementări cu privire la modificarea regimului contractelor de credit. Se pune accent pe carac-terul său executoriu, se îmbunătăţeşte regimul garanţiilor bancare, s-au modernizat normele privind constituirea provizioanelor de risc şi s-au introdus noi scheme de garantare a depozitelor în concordanţă cu directiva Parlamentului European şi a Consiliului din 30.05.1994.

Demararea procedurii de faliment poate avea loc doar în condiţiile în care există o cerere în acest sens depusă de:

Banca Naţională în cazul în care în urma planului de redresare instituit, prin măsurile de supraveghere şi administrare specială a tranzacţiilor situaţia economico - financiară nu s-a redresat.

debitori care vor putea face dovada că instituţia de credit este în starea de încetare a plăţilor într-o perioadă mai mare de 30 de zile şi a fost intro-dusă măsura de executare silită a conturilor deţinute la Banca Naţională a României.

Cererea de demarare a procedurii de faliment poate fi contestată de către instituţia de credit în cauză în termen de 5 zile de la data pronunţării ei, urmând ca în urma analizării contestaţiei răspunsul să fie dat în termen de 10 zile de la înregistrarea

85


contestaţiei, cu posibilitatea ca acest termen să fie prelungit o singură dată cu încă 10 zile.

Dacă răspunsul tribunalului în urma analizării cererii sau a contestaţiei după caz este pozitiv, respectiv se admite procedura falimentului atunci hotărârea judecă-torească se va comunica:

Băncii Naţionale, pentru ca aceasta să procedeze la închiderea conturilor deschise de instituţia de credit şi se vor deschide conturi speciale care vor purta în mod obligatoriu menţiunea:

“instituţie de credit în faliment” sau

“instituţie de credit în lichidare”

Fondului de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar pentru ca să fie demarată acţiunea de eşalonare şi planificare a plăţilor conform procedu-rilor de lucru stabilite.

În unele cazuri, în vederea recuperării unei părţi din pasivul instituţiei de cre-dit în lichidare judiciară se poate acţiona şi asupra directorilor, administratorilor sau cenzorilor daca se constată că:

utilizarea bunurilor a fost făcută în interes personal; utilizarea creditelor a fost făcută în interes personal; au fost efectuate plăţi în regim preferenţial în detrimentul altor creditori; au fost desfăşurate activităţi care în mod evident au condus la deteriorarea

situaţiei economico-financiare.În acest caz este necesară declanşarea procedurii de executare silită pe baza

unei hotărâri judecătoreşti emisă de tribunal, care a fost sesizat de: Banca Naţională a României; de către creditori; din oficiu, pe baza datelor existente la dosar.Procedura de reorganizare şi lichidare judiciară se desfăşoară sub permanenta

coordonare a judecatorului sindic şi a lichidatorului.Judecătorul sindic va fi desemnat de către tribunalul din jurisdicţia căruia se

află centrala instituţiei de credit în cauză, cu acordul Băncii Naţionale a României. Pe parcursul desfăşurării procedurii de faliment judecătorul sindic are urmă-

toarele atribuţiuni: va elabora un raport al situaţiei economico-financiare şi a cauzelor care

au determinat-o; va introduce acţiuni în instanţă pentru a anula actele frauduloase care pot

provoca daune creditorilor; va proceda la reziliera unor contracte ale instituţiei de credit; va admite valorificarea unor bunuri din patrimoniul instituţiei de credit

până la acoperirea pasivului; va examina creanţele şi va urmări încasarea acestora; va primi plăţile şi le va consemna într-un cont distinct deschis la BNR;

86


va lua orice măsuri în vederea desfăşurării corespunzătoare a procedurii de lichidare judiciară.

În scopul exercitării atribuţiunilor sale judecătorul sindic va sesiza tribunalul despre măsurile luate şi care sunt de competenţa acestuia, să aplice procedurile legale privind falimentul bancar şi să coordoneze personalul pentru derularea acestei acti-vităţi.

Împotriva măsurilor sale instituţia de credit poate face contestaţie în termen de 10 zile de la luarea măsuri iar contestaţia va fi analizată şi i se va da un răspuns în termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei. Odată cu retragerea autorizaţiei, Banca Naţională a României dispune dizolvarea urmată de lichidarea instituţiei de credit, iar aceasta se află în vreuna din situaţiile de insolvenţă prevăzute de legislaţia specială privind falimentul instituţiilor de credit, sesizează instanţa competentă în vederea deschiderii procedurii.

Lichidarea instituţiei de credit care nu se află în situaţie de insolvenţă, inclu-siv a sucursalelor sale din România, din alte state membre sau din state terţe, se rea-lizează cu respectarea legislaţiei româneşti aplicabile în cazul dizolvării şi lichidării societăţilor comerciale pe acţiuni şi a Ordonanţei de urgenţă 99/2006.

Îndeplinirea atribuţiilor privind lichidarea instituţiei de credit este asigurată de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, denumit lichiditator, atât în cazul în care instituţia de credit se află în vreuna din situaţiile de insolvenţă prevăzute de legislaţia specială privind falimentul instituţiilor de credit, cât şi în cazul în care lichidarea are loc la iniţiativa acţionarilor/membrilor.

Lichidarea instituţiei de credit la iniţiativa acţionarilor/membrilor nu împie-dică declanşarea procedurii falimentului, dacă pe parcursul procesului de lichidare instituţia de credit ajunge în una dintre situaţiile de insolvenţă prevăzute de legislaţia specială privind falimentul instituţiilor de credit.

Cheltuielile efectuate de Fondul de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar ocazionate de desfăşurarea activităţii de lichidare sunt considerate cheltuieli legate de lichidare.

În cazul retragerii autorizaţiei unei instituţii de credit, persoană juridică română, care desfăşoară activitate şi pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, Banca Naţională a României informează fără întârziere, prin orice mijloace dispo-nibile, autorităţile competente din statele membre gazdă asupra hotărârii adoptate, a consecinţelor legale şi a efectelor pe care le implică aceasta.

Dacă, din considerente de asigurare a protecţiei deponenţilor sau din alte considerente de interes public, adoptarea hotărâri nu poate fi întârziată, Banca Naţio-nală a României asigură informarea fără întârziere, prin orice mijloace disponibile, autorităţilor competente din statele membre gazdă asupra hotărârii adoptate, a cones-cinţelor legale şi a efectelor pe care le implică aceasta.

Dacă retragerea autorizaţiei de funcţionare vizează o sucursală din România a unei instituţii de credit dintrun stat terţ, care mai are sucursale cel puţin într-un alt stat membru, Banca Naţională a României, înainte de adoptarea hotărârii, informează toate autorităţile competente din statele membre gazdă în care instituţia de credit des-făşoară activitate cu privire la aceasta şi la efectele pe care le implică.

87


Banca Naţională a României asigură coordonarea acţiunilor sale cu cele ale autorităţilor competente din celelalte state membre gazdă. Lichidatorul asigură coor-donarea acţiunilor sale cu cele ale lichidatorilor desemnaţi în statele membre respect-tive.

În cazul retragerii autorizaţiei unei instituţii de credit, persoană juridică română, care desfăşoară activitate şi pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, lichidatorul trebuie să ia de îndată măsurile necesare pentru publicarea unui extras din hotărârea Băncii Naţionale a României privind lichidarea instituţiei de credit în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi în două ziare de circulaţie naţională pe teri-toriul fiecărui stat membru gazdă, în limba oficială a acestuia sau, după caz, într-una din limbile oficiale ale acestuia.

Dacă consideră necesar, lichidatorul poate solicita înregistrarea hotărârii Băn-cii Naţionale a României în registrul imobiliar, registrul comerţului sau în orice alt registru public ţinut în statele membre gazdă. Dacă legislaţia unui stat membru gazdă prevede obligativitatea unei asemenea formalităţi, lichidatorul trebuie să ia toate măsurile pentru îndeplinirea acesteia. Sumele necesare realizării înregistrării sunt considerate cheltuieli aferente lichidării.

Lichidatorul poate acţiona pe teritoriul statelor membre gazdă, în baza unei copii certificate de pe hotărârea Băncii Naţionale a României sau în baza unui certi-ficat emis de aceasta, fără altă formalitate.

Lichidatorul poate exercita pe teritoriul statelor membre gazdă toate compe-tenţele care îi revin potrivit legii române. El poate să numească alte persoane care să îl sprijine sau să îl reprezinte pe teritoriul acestor state, inclusiv în scopul de a acorda asistenţă creditorilor instituţiei de credit pe parcursul lichidării.

În exercitarea competenţelor sale, lichidatorul trebuie să respecte legislaţia statului membru pe teritoriul căruia acţionează, în special cu privire la procedurile de valorificare a activelor şi la furnizarea de informaţii angajaţilor instituţiei de credit din statul membru respectiv. Lichidatorul nu are dreptul de a utiliza forţa pentru înde-plinirea atribuţiilor sale şi nici dreptul de a soluţiona litigii ori dispute.

Lichidatorul asigură informarea periodică a creditorilor, în modalitatea consi-derată corespunzătoare, în special cu privire la progresele înregistrate în valorificarea activelor instituţiei de credit.

Lichidatorul este ţinut de obligaţia de păstrare a secretului profesional, con-form dispoziţiilor legale în vigoare.

Deschiderea procedurii de lichidare, în situaţia în care instituţia de credit este parte într-un contract de vânzare-cumpărare a unui bun, în calitate de cumpărător, nu afectează dreptul vânzătorului decurgând dintr-o clauză prin care acesta şi-a rezervat dreptul de proprietate până la un anumit termen sau până la îndeplinirea unei condiţii, dacă, la data intrării în vigoare a hotărârii de lichidare, bunul este situat pe teritoriul altui stat membru.

Deschiderea procedurii de lichidare, în cazul în care instituţia de credit este parte într-un contract de vânzare-cumpărare, în calitate de vânzător, nu poate consti-tui motiv pentru anularea sau desfiinţarea contractului şi nu afectează drepturile cum-părătorului, dacă data intrării în vigoare a hotărârii de lichidare este ulterioară livrării bunului şi dacă, la acea dată, bunul era situat pe teritoriul altui stat membru.

88


Lichidatorul poate fi o persoană juridică specializată, desemnată de tribunal la propunerea judecătorului sindic şi cu acceptul Băncii Naţionale a României.

Principalele atribuţiuni sunt legate de gestiune şi control asupra instituţiei de credit aflate în lichidare şi acestea sunt:

va încheia documente în numele instituţiei de credit în cauză; va putea continua sau întrerupe orice operaţiuni; va putea împrumuta sume de bani garantând sau nu cu bunurile instituţiei

de credit; să stabilească rata dobânzii la un nivel egal cu cel puţin cel mai mic nivel

de pe piaţa bancară; să angajeze personalul necesar desfăşurării activităţii de lichidare.Se poate aprecia că falimentul bancar este o expresie a inabilităţii manage-

riale a abdicării de la responsabilitatea de credit şi are ca şi cauze: calitatea inferioară a activelor care are o pondere de aprox 98 % în fail-

mentul instituţiilor de credit; practici liberale în acordarea creditelor excepţie cazul în care se vor

analiza temeinic agenţii economici; supracreditarea agenţilor economici excepţie cazul în care există un con-

trol aprofundat al garanţilor; existenţa unor deficienţe în analiza garanţiilor; creşterea excesivă a cheltuielilor manageriale; concentrarea negarantării creditelor; angajarea în sfere din afara instituţii de credit.

Deci cauzele falimentului bancar sunt în marea majoritate deficienţe în admi-nistrarea fondurilor pe de o parte iar pe de altă parte sunt o expresia nivelului de acti-vitate a managerului şi a personalului bancar.

Asupra unei instituţii de credit se pot efectua şi operaţiuni de salvare a stării de faliment care vor avea ca funcţii:

evitarea sau reducerea pericolului de contaminare şi pentru alte instituţii de credit care să afecteze încrederea în sistemul bancar;

evaluarea pagubelor prin investiţie valorică şi documentarea asupra bunu-rilor păgubite, asupra stării creditelor acordate de instituţiile de credit falite;

managementul eficient al activelor şi proprietăţilor în scopul protejării sau a sporirii valorii acestora;

vânzarea la preţuri convenabile prin căutarea de potenţiali cumpărători.

Specialiştii consideră că lichidarea unei instituţii de credit nu este o soluţie favorabilă deoarece în primul rând operaţiunea durează extrem de mult, circa 12 ani, iar în al doilea rând gradul de recuperare este relativ redus.

Din analizele efectuate se constată că pierderile rezultate în operaţiunea de lichidare se situează undeva în jurul a 30 % din active iar în alte cazuri în care nu implică lichidarea instituţiei de credit gradul este de cca 20 % din active.

Practica a demonstrat că lichidarea nu este o soluţie bună de aceea trebuie identificate soluţii de continuitate prin preluarea instituţiei de credit de altă instituţie

89


de credit sau de o instituţie financiară soluţie mult mai puţin costisitoare exemplul cel mai elocvent fiind Banca Agricolă SA care era foarte aproape de starea de declarare a procedurii de faliment dar odată preluată de Grupul Raiffeisen a devenit un puternic partener de afaceri beneficiind şi de o reţea destul de bine conturată în profil teritorial.

În urma unui faliment bancar trebuie avute în vedere şi anumite cerinţe de ordin economico-sociale cum sunt:

necesitatea de a dezvolta încrederea în sistemul bancar;

necesitatea de a asigura imparţialitatea în trata- mentul tuturor creditorilor; necesitatea de a respecta disciplina de piaţă.

Cele mai utilizate metode în cazul falimentului unei instituţii de credit sunt: metoda restituirii depozitelor care satisface cel mai bine disciplina de

piaţă dar nu corespunde cerinţelor de confidenţialitate, stabilitate şi imparţialitate. În acest caz lichidatorul instituţiei de credit falite va trece la lichidarea activelor şi concomitent cu aceasta va restitui depozitele asigurate în limita depozitului sau a plafonului de garantare după care îşi va recupera propriile cheltuieli şi eventual sumele rămase disponibile vor fi repar-tizate creditorilor neasiguraţi şi în ultimul rând propietarilor instituţiei de credit respectiv a acţionarilor.

metoda cumpărării şi rambursării este cea care asigură confidenţialitate, stabilitate şi imparţialitate şi constă în acea că lichidatorul va identifica o instituţie de credit puternică care va prelua activele instituţii de credit falite prin cumpărare concomitent cu preluarea responsabilităţii tuturor pasivelor. Preluarea se face pe baza licitaţiei la care vor participa un grup restrâns de amatori dar această metodă nu va satisface cerinţele disci-plinei de piaţă.

metoda de restituire constă în e transferul depozitelor asigurate la o altă instituţie de credit iar dacă aceasta doreşte să preia şi alte active le va putea prelua cu plata imediată a acestora caz în care va avea dobânzi mai mici.

asistenţa bancară deschisă este metoda care se practică atunci când costul acestiea este mai redus decât costul lichidării metodă care implică urmă-toarele etape:

- infuzia de disponibilităţi;- facilitarea unei fuziuni;- facilitarea unei achiziţii de către o companie bancă – holding.

Asistenţa bancară deschisă se poate realiza de o bancă-pod care va promova continuitatea existenţei instituţiei de credit sub un fanion provizoriu acela a instituţii de credit pod. Această instituţie de credit va funcţiona cu toate atributele sale pe baza instituţii de credit falite până la identificarea altor soluţii. Soluţia pe care o preferă marea parte dintre lichidatori este găsirea unui cumpărător care să preia toate activele şi pasivele soluţie preferată sub aspectul siguranţei eficienţei sale.

90


Lichidatorul preferă ca patrimoniul dar mai ales activele instituţii de credit falite să rămână sub controlul său sub această formă decât să fie supus lichidării cu preţuri derizorii.

Voit sau involuntar, conştient sau nu, mai toţi bancherii din România au considerat că la falimentul unei instituţii de credit, BNR nu are altă soluţie decât să pompeze surse în instituţiile de credit cu probleme riscându-şi astfel obiectivele monetare, o politică inflaţionistă şi să intre în jocul financiar prin simplu motiv că un scandal iscat la ghişeele unei instituţii de credit va duce şi la implicarea Băncii Naţio-nale.

Apelul la procedura falimentului sau a lichidării instituţiilor de credit trebuie făcută cu mult discernământ deoarece trebuie făcută cu multă transparenţă iar orga-nele abilitate ale Băncii Naţionale şi ale Guvernului să analizeze cu deosebită atenţie acordarea de subvenţii mascate pe uşa din dos şi să vadă în ce măsură este posibilă revitalizarea economiei.

Căi de contestare

Actele adoptate de Banca Naţională a României conform dispoziţiilor ordo-nanţei de urgenţă, cu privire la o instituţie de credit, inclusiv cele privind adminis-tratorii, directorii, persoanele desemnate să asigure conducerea compartimentelor sau a sucursalelor instituţiei de credit sau cu privire la acţionarii acesteia, pot fi contes-tate, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, care se pronunţă prin hotărâre motivată în termen de 30 de zile de la data sesizării.

Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare.

În cazul contestării în instanţă a actelor Băncii Naţionale a României, instanţa judecătorească se pronunţă asupra legalităţii acestor acte.

Până la adoptarea unei hotărâri de către Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, sau până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către instanţa judecătorească, executarea actelor emise de Banca Naţională a României nu se suspendă.


91

8. În ce condiţii se poate institui măsura de administrare specială a unei instituţii de credit?

9. Ce măsuri poate lua administratorul special în timpul măsurilor de administrare specială?

10. Ce măsuri poate lua Banca Naţională în urma raportului întocmit de administratorul special?


92

11. Ce elemente din pasivul bilanţului se vor excepta de la calculul rezervelor minime obligatorii?

12. Precizaţi etapele de parcurs în vederea procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară a unei instituţii de credit ?

13. Când este considerată insolvabilă o instituţie de credit?


93

14. Când are loc declanşarea stării procedurii de faliment a unei instituţii de credit?

15 În ce situaţii se impune urmărirea asupra directorilor, administratorilor sau cenzorilor pentru recuperarea pasivului instituţiei de credit ?

16 Care sunt factorii determinanţi care conduc la failmentul unei instituţii de credit ?


5.6. MĂSURI PRIVIND COMBATEREA ŞI PREVENIREA SPĂLĂRII BANILOR

Spălarea banilor este un proces complex care parcurge mai multe etape la care participă mai multe persoane fizice şi juridice.Veniturile provenite dintr-o activitate ilicită cum ar fi contrabandă, comercializarea de droguri, falsificarea de bani, cămătărie sau prostituţie sunt transformate sau mixate cu fonduri legitime cu scopul de a ascunde provenienţa sau dreptul de proprietate asupra profiturilor sau bunurilor obţinute ilicit sau imoral.Necesitatea de a recicla banii decurge din dorinţa de a da aparenţa de legalalitate a bunurilor sau pofiturilor obţinute dintr-o activitate infracţională sau imorală. Globalizarea pieţelor şi adâncirea fără precedent a interde-

94


pendenţelor existente între economieile naţionale au favorizat dezvoltarea economiei mondiale, dar şi a crimei organizate şi an terorismului.Mărirea neîncetetă a capi-talurilor obţinute în urma activităţilor specifice crimei organizate a detertminat o creştere a necesităţii reciclării fondurilor astfel încât s-a ajuns la situaţia îngri-jorătoare ca liderii lumii interlope şi operatorii spălării banilor să poată controla şi influienţa în unele state ale lumii sectoare vitale din ale economie, finanţe, politică sau administraţie.

Fenomenul spăşării banilor a fost abordat în mod explicit pentru prima dată în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului illicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la data de 20 decembrie 1988 la Viena în contextul preocupărilor comunităţii internaţionale pentru combaterea traficului de droguri deoarece drogurile au fost şi au rămas una din principalel surse de obţinere a banilor murdari.Părţile semnatare a acestei convenţii au fost conştiente că traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope reprezintă o sursă de câştiguri financiare ilegale considerabile, care permit organizaţiilor criminale transnaţionale să pătrundă şi să corupă structurile de stat, activităţile comerciale şi financiare legitime precum şi societatea la toate nivelurile sale, au adoptat primele măsuri de impiedecare a acţiunilor de reciclare a fondurilor provenite din comerţul cu droguri.

Termenul de spălare a banilor a fost consacrat în legislaţia românească de dis-poziţiile legii nr.21/1999 prin care a fost constituit Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălarii Banilor, organism în subordinea Guvernului României şi are ca obiect primirea de informaţii privind spălarea banilor, analizarea acestora şi sesizarea organelor abilitate în acest sens.

Acest act normativ a fost abrogat la data de o7 decembrie 2002 când Parlamentul României a adoptat legea nr 656 din 2002 care a suferit multiple modificări prin legea nr 39 din 21.01.2003, legea nr 230 din 31.07.2005, OUG nr 135 din 29.09.2005, legea nr 36 din 01.03.2006, legea 405 din 09.11.2006, legea nr 306 din 13.11.2007 ;şi OUG nr 53 din 21.04.2008.

Spălarea banilor este un proces complex care se desfăşoară în trei etape principale şi anume:

o plasamentul sau prespălarea – după obţinerea şi mişcarea fondurilor obţinute în mod direct sau indirect din acţiuni ilegale;

o stratificarea sau spălarea principală este etapa prin care se realizează de fapt deghizarea, ascunderea urmelor sau a originii veniturilor pentru a se evita orice suspiciuni sau investigaţii, prin transferuri şi operaţiuni complexe;

o integrarea sau folosirea banilor prin reinvestiţii în activităţi legale.

Plasamentul este etapa în care o persoană fizică sau juridică introduce profitul său ilegal în sistemul financiar-bancar prin împărţirea sumelor mari de bani, de obicei în numerar, în sume de bani mai mici decât echivalentul a 15.000 euro, care sunt apoi depozitate direct într-un cont bancar sau folosite apoi pentru cumpărarea unor instrumente financiare.

Plasarea sau prespălarea presupune deplasarea fizică a profiturilor în nu-merar, necesară pentru evitarea controlului de către organele legii şi reprezintă înde-

95


părtarea fizică a veniturilor iniţiale provenite din activitatea ilegală sau imorală. Este alături de trecerea frontierei cea mai vulnerabilă etapă a spălării banilor deoarece im-plică colectarea şi manevrarea unei mari cantităţi de numerar, care trezeşte suspici-unea lucrătorilor bancari sau a vameşilor.

Stratificarea corespunde etapei în care fondurile dobândite în mod fraudulos sunt îndepărtate cât mai mult de sursa din care ele provin prin transferul acestora prin sisteme electronice de transfer într-o serie de conturi de pe întreg globul pămân-tesc.Sunt preferate acele zone geografice care nu cooperează cu organelle de anchetă specializate în combaterea acestui fenomen infrcaţional.Lista ţărilor necooperante în activitatea de prevenire a spălării banilor, care a fost publicată recent de OCDE arată astfel:

- lista albă cuprinde statele sau teritoriile care au implementat stan-darde internaţionale, prin semnarea a cel puţin 12 acorduri în dome-niul fiscal cum sunt: Australia, Argentina, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Japonia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Spania, etc;

- lista gri care cuprinde statele sau teritoriile care s-au angajat să res-pecte standardele internaţionale însă au semnat până acum un număr mai mic de 12 acorduri;-lista gri închis cuprinde paradisurile fiscale respectiv ţări cum sunt: Monaco, Republica Dominicană, Bahraim, San Marino, Insulele Bermude, etc;

- lista gri deschis cuprinde alte centre financiare cum sunt: Austria, Belgia, Singapore, Elveţia, Luxenburg, etc;

- lista neagră cuprinde statele care nu s-au angajat să respecte satandar-dele internaţioanele state cum sunt: Costa Rica, Filipine, Malaezia, Uruguay, etc, care temându-se să nu figureze pe lista reactualizată au anunţat de curînd o modificare a legislaţiilor naţionale privind secre-tul bancar.

Ca modalităţi de stratificare se poate aminti depunerea numerarului obţinut pe căi ilegale în instituţii financiar-bancare fără a fi detectat şi contra acestui numerar infractorii procură instrumente financiare pe care le convertesc apoi în numerar care va fi transferat ăn timp record în orice colţ a lumii.Ca modalitate de transfer se utlizează în ultimul timp internetul prin care se poate accesa virtual orice cont al clientului oricare ar fi localitatea acestuia.În această situaţie infractorii reciclactori pot controla orice cont, chiar dacă acesta a fost deschis pe numele unor interpuşi, a cărui sold este transferat în contultitularului care poate dispune de banii transferaţi.

Integrarea este etapa a III care va urma primelor două etape prin care fondurile dobândite illegal intră în circuitul economic legal.Dacă procesul de stra-tificare are succes, schemele de integrare vor aşeza rezultatele spălării în economie în aşa fel încât ele vor reintra în sistemul financiar ele apărând ca fonduri curate care pot fi investite legal pe piaţa imobiliară sau a afacerilor.

Ca modalităţi de integrare se pot enumera:

96


- achiziţionarea bunurilor imobiliare sau a unor afaceri în pierdere, după care , utlizând fondurile ilicite, aceste bunuri sau afaceri sunt revândute la valoarea lor de piaţă;

- creditarea de către asociaţi a propriei societăţi care este mereu în pierderi încasând chiar şi dobânzi pentru sumele împrumutate;

- bunurile cumpărate cu fonduri ilicite sunt vândute unor societăţi de tip captiv după care sunt revândute tot propietarului iniţial realizând astfel un profit substanţial;

- împrumuturi fictive acordate de o companie de faţadă înregistrată într-un paradis fiscal.

Prin spălarea banilor în contextul legiilor emise se întelege: schimbul sau transferul de valori, cunoscând că acestea pro-

vin din săvârşirea unor infracţiuni; ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienţei, apar-

tenenţei modificării proprietăţii unor bunuri despre care se ştie că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni;

dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri cunoscând faptul că sursa de provenienţă este o infracţiune.

Trăsăturile specifice spălării banilor sunt:

- analogia care este una din regulile spălării banilor prin care tranzac-ţiile cu valori obţinute în mod ilegal trebuie să fie asemănătoare unor tranzacţii legale adică numerarul nu trebuie să lase nici o urmă care să conducă la originea sa ilicită motiv pentru care infractorii au tehnici speciale de integrare a numererului în sistemul financiar-bancar the-nici dintre care se amintesc: disiparea, adică divizarea sumelor mari de bani în sume mai mici şi depunerea acestora de către mai multe persoane fizice din diverse unităţi şi conturi bancare, contrabandă cu numerar scoaterea ilegală din ţară şi introducerea acestuia într-o altă ţară cu reguli mai puţin stricte sau amestecarea fondurilor ilegale cu cele legale sume care apoi sunt depozitate împreună;

-rapiditatea valorilor monetare pentru ca acestea să nu poată fi detectate, folosind sisteme prin care se poate efectua un transfer în doar câteva minute, fără ca deţinătorul să fie nevoit să treacă pe la instituţia de credit sau să implice un salariat al acesteia;

- complexitatea care presupune împărţirea fondurilor în mai multe trenzacţii şi viteza cu care acestea se derulează care face ca aproape impo-sibilă reconstituirea drumului banilor de către investigatori sau de cercetare penală;

- secretivitatea care poate conduce la încurajarea apariţiei unor paradisuri fiscale care oferă protecţie infractorilor.Încălcarea prevederilor legale se pedepseşte cu privare de libertate pe perio-

adă cuprinsă între 3 şi 12 ani concomitent cu confiscarea bunurilor sau dacă acest lucru nu este posibil atunci se va proceda la achitarea contravalorii acestora.

97


Sunt sancţionate atât faptele comise cât şi tentativa de încălcare a prevederilor legale.

Persoanele declarante ale încălcării prevederilor legale sunt persoanele fizice şi persoanele juridice care au suspiciuni ca operaţia care va urma a fi executată este o spălare de bani.

În categoria persoanelor juridice care au obligaţia să informeze Oficiul Naţional sunt:

instituţiile de credit; instituţiile financiare ca:

fondurile de investiţii; instituţiile de investiţii financiare; instituţiile de administrare a investiţiilor; instituţiile de depozitare sau custodie; instituţiile de valori mobiliare.

fondurile de pensii; instituţiile de asigurare şi reasigurare; societăţi comerciale care au ca obiect schimbul valutar; societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de jocuri de

noroc; persoanele fizice sau juridice care acordă asistenţă de

specialitate din domeniile: juridic; notarial; contabil; financiar - bancar.

În cazul în care există suspiciuni privind obiectul tranzacţiei persoanele juri-dice menţionate mai sus au obligaţia să identifice clienţii indiferent de valoarea tran-zacţiei, iar dacă nu sunt suspiciuni se vor identifica doar clienţii care au o tranzacţie în valoare de peste 15.000 euro.

Identificarea persoanelor fizice se va face pe baza documentelor de indenti-tate care pot fi: buletinul (cartea ) de identitate sau paşaportul, iar pentru persoanele juridice sunt folosite ca documente certificatul de înmatriculare însoţit de un document care atestă că persoana fizică respectivă este în drept să reprezinte legal so-cietatea comercială.

În baza informaţiilor furnizate de persoanele declarante Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea a Spălării Banilor poate decide imediat suspendarea efec-tuării tranzacţiei, suspendare care poate fi de maxim 24 ore dar cu aprobarea Parche-tului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie suspendarea poate fi prelungită cu încă 3 zile lucrătoare.

Dacă suspendarea efectuării tranzacţiei este neîntemeiată atunci oficiul va răspunde civil pentru pierderea financiară provocată persoanei fizice sau juridice în cauză.

98


5.7. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA BIROULUI DE CREDIT

Înfiinţat la iniţiativa sectorului bancar românesc, Biroul de Credit îşi propune să sprijine participanţii la sistem prin furnizarea de informaţii reale, actualizate şi consistente referitoare la persoane fizice care au contractat credite de la instituţii de credit sau societăţi financiare, au achiziţionat un produs în sistem leasing sau au fost asigurate împotriva riscului de neplată de o societate de asigurări.

Biroul de Credit reprezintă o sursă sigură şi eficientă de informaţii pentru participanţi. Aceste informaţii se adaugă celor pe care participanţii le deţin din surse proprii sau alte surse externe pentru a decide dacă intră sau nu într-o relaţie de natură financiară cu persoana respectivă.

Instituţii de acest profil există în numeroase ţări,de pe toate continentele lumii. Statisticile demonstrează că funcţionarea birourilor de credit facilitează accesul la credite şi totodată determină scăderea numărului şi a valorii restanţelor la nivelul sectorului financiar-bancar.

Biroul de Credit este operaţional din data de 16 august 2004 şi, în prezent, gestionează date negative şi pozitive, date referitoare la fraudulenţi şi inadvertenţe, provenite din surse bancare şi non-bancare.

Înfiinţat la sfârşitul anului 2003 şi înregistrat la Oficiul Registrul Comerţului în data de 16 februarie 2004, Biroul de Credit este o societate pe acţiuni care are ca acţionari 25 de instituţii de credit.

Societatea Biroul de Credit S.A. este membră a Asociaţiei Europene a Birourilor de Credit (ACCIS).

Obiectul de activitate al Biroului de Credit se referă la:· Colectare / prelucrare date privind portofoliul de clienţi persoane fizice ai participanţilor;· Informaţii / analize oferite participanţilor în scopul:

· identificării şi cuantificării riscului de credit;· creşterii calităţii creditelor;· diminuării riscului de fraudă şi protejării creditorilor.

· Stabilirea criteriilor uniforme de apreciere a clientelei (scoring); · Consultanţă financiar-bancară;

Principiile care stau la baza activităţii Biroului de Credit sunt:

· Principiul reciprocităţii - participanţii care vor furniza informaţii de risc şi alte date aferente vor avea acces doar la acea categorie de informaţii din baza de date;· Principiul confidenţialităţii;· Principiul imparţialităţii şi corectitudinii ;· Principiul eficienţei în funcţionare.

99


Colectivul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului de Credit este dinamic, cu o bogată experienţă în domeniul financiar-bancar şi al tehnologiei infor-maţiei.

Sistemul Biroului de Credit se dezvoltă în 3 faze.

În faza I, care a fost pusă în funcţiune la data de 16 august 2004, participanţii transmit zilnic Biroului de Credit, în format electronic, informaţii referitoare la:

· debitori cu restanţe la plată mai mari de 30 de zile;· fraudulenţi - persoane care au savârşit o infracţiune saucontravenţie în rela- ţia directă cu un participant, pentru care s-a emis o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, după caz, sau prin acte administrative necontestate; · declaraţii cu inadvertenţe - date neconforme cu realitatea furnizate de persoane fizice la momentul solicitării creditului.

În cadrul Fazei a II-a de dezvoltare a sistemului, aşa numita “fază pozitivă”, operaţională din data de 11 iulie 2005, sunt prelucrate informaţiile referitoare la toate produsele de tip credit, similare sau de asigurare acordate persoanelor fizice, informaţii provenite de la instituţii bancare şi non-bancare (societăţi de credit de con-sum, de leasing şi de asigurări), participante în Sistemul Biroului de Credit, precum şi informaţii despre fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe.

Biroul de Credit, prin intermediul serviciului CREDIT, pune aceste informa-ţii la dispoziţia participanţilor on-line, atunci cand aceştia le solicită în vederea acor-dării unui credit sau a monitorizării creditelor acordate.

Informaţia este furnizată, în termen de câteva secunde, sub forma Raportului de Credit.

De asemenea,Biroul de Credit pune la dispoziţia persoanelor solicitante, gra-tuit o dată pe an, Situaţia înscrierii în bazele de date ale Biroului de Credit, informaţie care conţine inclusiv numele participantului / participanţilor care au înregistrat aceste persoane.

În data de 27.12.2007 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr.105/2007 a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit şi a intrat în vigoare după 60 de zile de la data publicării.

Principalele prevederi aplicabile Biroului de Credit, conţinute de decizie sunt următoarele:

- participanţi în Sistemul Biroului de Credit pot fi instituţii de credit, - societăţi de credit de consum, societăţi de leasing şi societăţi de asigurări;

- stocarea datelor în sistem şi afişarea lor în Raportul de Credit se face pe o perioadă de 4 ani de la data achitării ultimei rate restante sau de la data ultimei actualizări transmise de către participant.

100

http://www.birouldecredit.ro/index_files/Decizie%20105_2007.pdf

http://www.birouldecredit.ro/index_files/Decizie%20105_2007.pdf

http://www.birouldecredit.ro/index_files/Raportul_de_Credit.htm


http://www.birouldecredit.ro/index_files/Conditii_de_participare.htm


La data de 1 noiembrie 2008, participanţi în Sistemul Biroului de Credit erau 30 de instituţii de credit (aproximativ 98,7% din piaţa de retail banking), 9 societăţi de credit de consum şi 2 societăţi de leasing.

Sunt raportate şi înregistrate la Biroul de Credit informaţii de natură negativă şi pozitivă referitoare la persoanele fizice care au contractat credite şi au intârzieri la plata ratelor scadente mai mari de 30 de zile calendaristice, la fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe.

Participanţii (instituţii de credit şi non-bancare) la sistem pot consulta bazele de date ale Biroului de Credit atunci când li se solicită acordarea unui produs de tip credit sau de asigurare sau atunci când monitorizează comportamentul propriilor de-bitori.

De asemenea, persoanele fizice care doresc să cunoască datele cu care sunt înscrise la Biroul de Credit, pot solicita acestuia eliberarea situaţiei înscrierii.

Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial nr. 790/12.12.2001, prevede următoarele drepturi:

Dreptul de acces la date: dreptul de a obţine de la operator la cerere şi în mod gratuit, pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele în legatură cu propria persoană sunt sau nu prelucrate de către acesta;

Dreptul de intervenţie: dreptul de a obţine, la cerere şi în mod gratuit, rec-tificarea, actualizarea, blocarea, ştergerea sau transformarea în date anonime a datelor a caror prelucrare nu este conformă legii;

Dreptul de opozitie: dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulara, ca datele care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu exceptia cazurilor în care există dispozitii legale contrare.

Cum se pot obţine date referitoare la propria persoană de la Biroul de Credit?Pentru eliberarea situaţiei proprii - Situaţia înscrierii la Biroul de Credit, în

temeiul dreptului de acces la date prevăzut de Legea 677/2001, trebuie să adresaţi în scris către Biroul de Credit o cerere datată şi semnată, la care se anexează o copie lizibila după actul de identitate (buletin sau carte de identitate) şi, după caz, dovada plăţii serviciului solicitat.

Prima solicitare adresată Biroului de Credit pe parcursul aceluiaşi an calen-daristic este gratuită. Începand cu a 2-a cerere inclusiv, serviciul solicitat va fi comi-sionat cu suma de 6 lei, dovada plătii urmând să fie o transmise împreună cu cererea. Plata se va face la orice unitate a Băncii Comerciale Române S.A., folosind instruc-ţiunile impuse.

În cazul în care se doreşte verificarea celei de a doua cerere în decursul unui an, se poate solicita o confirmare telefonică de la Biroul de Credit.

Informaţiile solicitate cu privire la propria persoană, prezentate prin “Situaţia înscrierii la Biroul de Credit”, vor fi transmise către dvs. prin Poşta Română (caz în care cheltuielile poştale vor fi suportate de către solicitant) sau prin e-mail*), în termenul legal de la data inregistrării cererii.

Biroul de Credit nu poate decide acordarea sau neacordarea unui credit. Ra-portul de Credit cuprinde informaţii detaliate, actualizate şi reale, dar analiza făcută

101



http://www.birouldecredit.ro/index_files/Contact.htm

http://www.birouldecredit.ro/index_files/cerere.pdf

http://www.birouldecredit.ro/index_files/Servicii.htm



de fiecare participant pentru a decide acordarea unui credit se bazează şi pe alte infor-maţii.

Intervalul de timp pentru care informaţiile aferente unui credit sunt afişate în Raportul de Credit este de 4 ani de la data ultimei actualizări transmise.


102

17. Ce se înţelege prin spălarea banilor ?

18 Care sunt etapele operaţiunii de spălare a banilor ?

19 Definiţi plasamentul în operaţiunea de spălare a banilor ?

20. Cine are obligaţi de a raporta informaţii despre spălarea banilor?

21. Specificaţi principile care stau la baza funcţionarii Biroului de Credit ?


103

22 Ce informaţii sunt raportate şi înregistrate la biroul de credit?

23 Poate decide Biroul de Credit acordarea sau neacordarea unui credit ?

24 Ce informaţii cuprinde Raportul de Credit ?


Conform contractului cu participanţii, numai aceştia au dreptul de a modifica, în situaţii pe care le consideră justificate, datele pe care le-au transmis Biroului de Credit.

În cazul în care un participant va cere acum un Raport de Credit pe numele dvs., acesta va conţine informaţia referitoare la faptul că la data respectivă aţi înregistrat o restanţă.

TEMA DE CONTROL NR 2

Organelor de control bancar li se prezintă următoarele date în vederea stabilirii gradului de respectare a normelor de dispersie a riscurilor:

- mil. lei -

104


Banca ZFonduri proprii nete 120.000Riscuri angajate/nr.clienţiPeste 40.00035.000-40.00030.000-35.00025.000-30.00020.000-25.00015.000-20.00013.500-15.00012.000-13.50011.000-12.00010.000-11.000

--12367101118


Întrebarea 1

Informaţia de risc bancar este informatia care derivă din acordarea de credite, asumarea de angajamente de către instituţia de credit în numele debitorului faţă de o altă persoana fizică sau juridică non-bancară si asumarea de angajamente sub semnătură de către o instituţie de credit în favoarea unei alte instituţii de credit.

Întrebarea 2

Riscul individual este informaţia de risc bancar este informaţia raportată de instituţia de credit pentru un singur debitor persoană fizică sau juridică nonbancară cu condiţia ca acesta să depăsească suma de 20.000 ron

Întrebarea 3

105


Riscul global este suma riscurilor individuale raportate de către persoanele declarante pentru aceeaşi persoană recenzată, mai puţin va-loarea angajamentelor asumate prin semnătură de o instituţie de credit în numele debitorului, în favoarea altei instituţii de credit

Întrebarea 4

Centrala Riscurilor Bancare nu are dreptul să modifice infor-maţia de risc bancar

Întrebarea 5

Informaţia de risc bancar va putea fi preluată în registrul central al creditelor numai dacă:

- respectă standardele de conţinut şi a modului de completare a formu-larelor prevăzute de regulament;

- este în concordanţă,conform criteriilor stabilite de Centrala Riscurilor Bancare

Întrebarea 6

Da, în calitate de bancă centrală

Întrebarea 7

Banca Naţională poate aplica următoarele sancţiuni - avertisment scris;

- amendă aplicabilă administratorilor, directorilor şi per-sonaelor desemnate să asigure conducerea compartimentelor şi a sucur-salelor instituţiei de credit, între 1-6 remuneraţii nete, conform nivelului remuneraţiei în luna precedentă datei la care s-a constatat fapta;

- retragerea aprobării acordate directorilor şi/sau administratorilor instituţiei de credit;

-retragerea autorizaţiei acordate instituţiei de credit.

Întrebarea 8

Măsura administrării speciale se va lua dacă:

- instituirea măsurii de supraveghere specială nu a dat rezultate într-o perioadă de până la 3 luni;- fondurile proprii se situează la un nivel care nu depăşeşte jumătate din nivelul minim al cerinţelor de capital;

106


- instituţia de credit a încălcat în mod repetat dispoziţiile legii şi/sau ale reglementărilor ori altor acte emise în aplicarea acesteia;- nu mai este îndeplinită cerinţa privind asigurarea condu-

cerii operative

Întrebarea 9

- reducerea pierderilor;-încetarea activităţilor frauduloase şi a abuzurilor de orice natură ale persoanelor aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit;- introducerea de acţiuni pentru anularea actelor fraudu-loase, încheiate anterior de către instituţia de credit, inclusiv a acelor contracte în care obligaţiile asumate de către instituţia de credit sunt disproporţionate în raport cu prestaţia la care s-a obligat cealaltă parte contractantă;- păstrarea în siguranţă a activelor şi a documentelor insti-tuţiei de credit;

- sesizarea organelor competente, în cazul în care există indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni

Întrebarea 10

- stabilirea unui termen în care administratorul special să între-prindă demersuri pentru identificarea eventualelor instituţii de credit interesate în preluarea, prin fuziune/divizare a instituţiei de credit aflate în administrare specială;- retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente pentru declanşarea procedurii falimentului sau, după caz, retragerea autorizaţiei urmată de dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit

Întrebarea 11

-mijloacele băneşti atrase de la alte instituţii de credit sau casei centrale ale cooperativelor de credit care sunt obligate ele la rândul lor să-şi constituie rezervă;-mijloacele băneşti atrase de la Banca Naţională;-capitalurile proprii ale instituţiei de credit calculate în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale

107


Întrebarea 12

-desemnarea judecătorului sindic, administratorului şi convoca-rea adunării generale a creditorilor;-întocmirea planului propus de debitori, creditori sau asociaţi, plan care se admite de către judecătorul sindic, se va verifica de către Banca Naţională a României, se votează de creditori şi va fi confirmat de tribunal;-se va trece la executarea planului de redresare

Întrebarea 13

- când valoarea obligaţiilor instituţiei de credit depăşeşte valoarea activului său;- instituţia e credit nu a onorat integral plăţile certe, lichide şi

exigibile, de cel puţin 30 de zile

Întrebarea 14

Procedura de faliment se poate declanţa atunci când în urma pla-nului de redresare instituit, prin măsurile de supraveghere şi administrare specială a tranzacţiilor situaţia economico-financiară nu s-a redresat debitori care vor putea face dovadă că instituţia de credit este în starea de încetare a plăţilor într-o perioadă mai mare de 30 de zile şi a fost introdusă măsura de executare silită a conturilor de credit deţinute la Banca Naţională a României.

Întrebarea 15

Când utilizarea bunurilor a fost făcută în interes personal; utilizarea creditelor a fost făcută în interes personal; au fos efectuate plăţi în regim preferenţial în detrimental altor creditori; au fost desfă-şurate activităţi care în mod evident au condus la deteriorarea situaţiei economico-financiare

Întrebarea 16

Factorii care coduc la falimentul unie instituţii de crdedit sunt: calitatea inferioară a activelor care are o pondere de aproximativ 98% în falimentul instituţiilor de credit; practice liberale în acordarea creditelor excepţie cazul în care se vor analiza temeinic agenţi economici; supra-creditarea agenţilor economici excepţie cazul în care există un control aprofundat al garanţilor; existenţa unor deficienţe în analiza garanţiilor;

108


creşterea excesivă a cheltuielilor manageriale; concentrarea negarantării creditelor; angajarea în sfere din afara instituţiei de credit

Întrebarea 17

Sunt considerate operaţiuni de spălare a banilor: schimbul sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni; ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienţei, apar-tenenţei, modificării proprietăţii unor bunuri despre care se ştie că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni; dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri cunoscând faptul că sursa de provenienţă este o infracţiune

Întrebarea 18

Etapele operaţiunii de spălare a banilor sunt: plasamentul, stratificarea şi integrarea.

Întrebarea 19

Plasamentul este etapa în care o persoană fizică sau juridică introduce profitul său ilegal în sistemul financiar-bancar prin împărţirea sumelor mari de bani, de obicei în numerar, în sume de bani mai mici decât echivalentul a 15.000 euro, care sunt apoi depozitate direct într-un cont bancar sau folosite apoi pentru cumpărarea unor instrumente financiare

Întrebarea 20

Au obligaţia de a raporta următoarele categorii de persoane:

instituţiile de credit; instituţiile financiare ca:

fondurile de investiţii; instituţiile de investiţii financiare; instituţiile de administrare a investiţiilor; instituţiile de depozitare sau custodie; instituţiile de valori mobiliare.

fondurile de pensii; instituţiile de asigurare şi reasigurare; societăţi comerciale care au ca obiect schimbul valutar; societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de jocuri

de noroc; persoanele fizice sau juridice care acordă asistenţă de

109


specialitate din domeniile: juridic; notarial; contabil;

Întrebarea 21

Biroul de credit are la bază principiile

· Principiul reciprocităţii - participanţii care vor furniza informaţii de risc şi alte date aferente vor avea acces doar la acea categorie de informaţii din baza de date;· Principiul confidenţialităţii;· Principiul imparţialităţii şi corectitudinii ;· Principiul eficienţei în funcţionare.

Întrebarea 22

Sunt raportate şi înregistrate la Biroul de Credit informaţii de natură negativă şi pozitivă referitoare la persoanele fizice care au contractat credite şi au intârzieri la plata ratelor scadente mai mari de 30 de zile calendaristice, la fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe.

Întrebarea 23

Biroul de Credit nu poate decide acordarea sau neacordarea unui credit.

Întrebarea 24

Raportul de Credit cuprinde informaţii detaliate, actualizate şi reale, dar analiza făcută de fiecare participant pentru a decide acordarea unui credit se bazează şi pe alte informaţii.

APLICATII PRACTICE:

Organelor de control bancar li se prezintă următoarele date în vederea stabilirii gradului de respectare a normelor de dispersie a riscurilor:

- mil. lei -

110




Banca A Banca BFonduri proprii nete

100.000 90.000

Riscuri angajate/nr.clienţiPeste 40.00035.000-40.00030.000-35.00025.000-30.00020.000-25.00015.000-20.00013.500-15.00012.000-13.50011.000-12.00010.000-11.0007.000-10.000

--134668102530

--146101419313335

Calculăm pentru Banca A:- expunerea maximă în raport de un singur debitor este:

20%*100.000 = 20.000Având în vedere că peste 20.000 avem 8 clienţi creditaţi, înseamnă că

această normă nu se respectă.- expunerea maximă în raport cu debitorii de talie mare nu trebuie să

depăşească 8*100.000 = 800.000- debitorul de talie mare este cel care are angajamente faţă de bancă mai

mari de 10%*100.000 = 10.000Examinăm valorile angajamentelor peste 10% (10.000) pe două

tablouri paralele minimum şi maximum:

30.000*1=30.000 35.000*1=35.00025.000*3=75.000 30.000*3=90.000

20.000*4=80.000 25.000*4=100.000 15.000*6 = 90.000 20.000*6 = 120.000 13.500*6 = 81.000 15.000*6 = 90.000 12.000*8 = 96.000 13.500*8 = 108.000

11.000*10=110.000 12.000*10 = 120.000 10.000*25=250.000 11.000* 25 = 275.000

111


Total = 812.000 Total = 938.000

Atât limita mimimă, cât şi cea maximă a băncii A sunt superioare limitei maxime admise, deci nici această normă nu se respectă. Atât expunerea minimă cât şi cea maximă trebuiau să se situeze sub limita admisă de 800.000.Calculăm pentru Banca B:- expunerea maximă în raport de un singur debitor este:

20%*90.000 = 18.000Având în vedere că peste 18.000 avem mai mulţi clienţi creditaţi,

înseamnă că această normă nu se respectă.- expunerea maximă în raport cu debitorii de talie mare nu trebuie

să depăşească 8*90.000 = 720.000- debitorul de talie mare este cel care are angajamente faţă de

bancă mai mari de 10%*90.000 = 9.000Examinăm valorile angajamentelor peste 10% (9.000) pe două

tablouri paralele minimum şi maximum:

30.000*1= 30.000 35.000*1 = 35.00025.000*4=100.000 30.000*4 = 120.00020.000*6=120.000 25.000*6 = 150.00015.000*10=150.000 20.000*10= 200.00013.500*14=189.000 15.000*14 = 210.00012.000*19=228.000 13.500*19 = 256.50011.000*31=341.000 12.000*31 = 372.00010.000*33=330.000 11.000*33 = 363.000

Total = 1.488.000 Total = 1.706.500

Atât limita mimimă, cât şi cea maximă a băncii A sunt superioare limitei maxime admise, deci această normă nu se respectă


112


1 Xxx Legea 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit

2 Xxx Ordonanţa Guvernului 369/1996 privind înfiinţarea fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar

3 Xxx Legea 21/1999 privind combaterea şi prevenirea spălării banilor

4 Xxx Regulamentul nr. 3/1996 privind organizarea şi funcţionarea Centralei Incidentelor de Plăţi

5 Xxx Regulamentul 1/1999 privind organizarea şi funcţionarea Centralei Riscurilor Bancare

113

Documents

Institutii de Credit -Toata Cartea