119
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori. Informatizarea activitatii de productie si expeditie a unei intreprinderi Introducere Pentru un absolvent al Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică - secţia Informatică Economică, dubla calificare asigurată de această specializare (programator şi economist) constituie un avantaj deosebit în cazul abordării domeniului Proiectării Aplicaţiilor Informatice Economice. Având în vedere că specializarea reprezintă o raritate în sfera universitară românească, am putea spune că acesta este dator să valorifice cunoştinţele dobândite în cei cinci ani de studiu, mai ales dacă se ia în considerare faptul că economia românească are mare nevoie de specialişti informaticieni care să înţeleagă în mod profund fenomenele economice, să analizeze cu rigurozitate ştiinţifică activităţile desfăşurate în acest domeniu şi să proiecteze aplicaţii de un înalt nivel de calitate. Nu voi menţiona în acest moment decât câteva dintre efectele directe şi indirecte ale informatizării în domeniul economic: degrevarea factorului de decizie de o serie de activităţi de rutină şi oferirea unui suport de fundamentare ştiinţifică a deciziilor; Pagina 1 din 119

Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Informatizarea activitatii de productie si expeditie a unei

intreprinderi

Introducere

Pentru un absolvent al Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică -

secţia Informatică Economică, dubla calificare asigurată de această specializare (programator

şi economist) constituie un avantaj deosebit în cazul abordării domeniului Proiectării

Aplicaţiilor Informatice Economice. Având în vedere că specializarea reprezintă o raritate în

sfera universitară românească, am putea spune că acesta este dator să valorifice cunoştinţele

dobândite în cei cinci ani de studiu, mai ales dacă se ia în considerare faptul că economia

românească are mare nevoie de specialişti informaticieni care să înţeleagă în mod profund

fenomenele economice, să analizeze cu rigurozitate ştiinţifică activităţile desfăşurate în acest

domeniu şi să proiecteze aplicaţii de un înalt nivel de calitate.

Nu voi menţiona în acest moment decât câteva dintre efectele directe şi indirecte ale

informatizării în domeniul economic:

degrevarea factorului de decizie de o serie de activităţi de rutină şi oferirea unui

suport de fundamentare ştiinţifică a deciziilor;

creşterea exactităţii şi preciziei în procesul de prelucrare al datelor şi informare a

conducerii;

reducerea personalului administrativ;

imbunatăţirea imaginii unităţii economice;

creşterea profitului şi a rentabilităţii.

În condiţiile unei concurenţe reale ce se manifestă în ultimii ani pe piaţa românească,

factorii de decizie din societăţile comerciale ar trebui să manifeste un interes sporit faţă de

ultimele tehnologii şi mai ales faţă de cele din domeniul informatic. În acest sens este de

datoria specialiştilor informaticieni să popularizeze anumite practici şi să sensibilizeze

decidenţii cu privire la utilizarea calculatorului.

Lucrarea de faţă îşi propune să susţină importanţa practică a domeniului Proiectării

Aplicaţiilor Informatice Economice şi necesitatea dezvoltării acestuia pe piaţa internă

românească.

Pagina 1 din 77

Page 2: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pagina 2 din 77

Page 3: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Structura lucrării

Lucrarea de faţă este structurată în două mari părţi.

O primă parte îşi propune să prezinte câteva aspecte teoretice ale analizei de sistem,

dar şi să atragă atenţia asupra unor dificultăţi ce intervin în momentul aplicării unei

metodologii. Se insistă asupra aspectelor practice fără a vorbi despre o metodologie anume

deoarece dificultăţile ce intervin sunt specifice procesului de analiză şi nu unei anumite

metodologii. În final este prezentată pe scurt una dintre cele mai importante metodologii

structurate de analiză şi proiectare a sistemelor informatice şi anume SSADM (Structured

Systems Analyses and Design Methodology).

Partea a doua este ceva mai cuprinzătoare şi prezintă un exemplu de aplicare al

metodologiei prezentate pe scurt în primul capitol. Aspectele teoretice şi cele practice se

dezvoltă in paralel pe măsură ce se parcurg etapele şi paşii specifici metodologiei. În cadrul

cadrul celor trei capitole sunt parcurse etapele de analiză, specificarea cerinţelor şi

proiectarea noului sistem. Studiul de caz vizează o societate comercială românească de

dimensiuni mici – KON DESIGN SRL – al cărei obiectiv îl reprezintă producerea şi

comercializarea de rame de tablouri şi accesorii pentru înrămare.

CAPITOLUL I PROIECTAREA SISTEMELOR INFORMATICE

ECONOMICE – PRACTICĂ ŞI TEORIE

Definirea sistemului informatic economic

Obiectivele sistemelor informatice economice

Sistemul informatic – instrument al conducerii ştiinţifice a activităţii economice

Analiza şi proiectarea de sistem

Managementul activităţilor de realizare a sistemelor informatice

Metodologii de realizare a sistemelor informatice

SSADM – o metodologie structurată de analiză-proiectare a sistemelor informatice

În orice firmă, organizarea activităţii presupune un proces amplu şi complex în care

sunt implicate resurse umane şi materiale care necesită o supraveghere atentă şi riguroasă în

scopul obţinerii unor rezultate performante. Pentru aceasta conducerea trebuie să dispună de

Pagina 3 din 77

Page 4: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

un sistem informaţional complex care să-i furnizeze date complete şi actuale despre sistemul

operaţional.

Funcţionarea unui sistem informaţional-decizional presupune, în principal,

desfăşurarea următoarelor activităţi:

culegerea datelor despre starea sistemului condus şi a mediului său înconjurător;

transmiterea datelor în vederea prelucrării;

prelucrarea datelor în scopul asigurării informaţiilor necesare procesului decizional;

adoptarea deciziilor;

transmiterea deciziilor spre execuţie;

asigurarea controlului şi a urmăririi înfăptuirii deciziilor.

Utilizarea tehnicii de calcul a produs mutaţii majore în modul de realizare al acestor

activităţi şi implicit a determinat apariţia conceptului de sistem informatic.

1. Definirea sistemului informatic economic

Sistemul informatic face legătura între sistemul condus şi sistemul de conducere, fiind

subordonat acestora.

Sistemul informatic economic este un ansamblu structurat de elemente intercorelate

funcţional pentru automatizarea procesului de obţinere a informaţiilor şi pentru

fundamentarea deciziilor.

El se poate prezenta sub forma unei “cutii negre” care are intrări informaţionale ce

sunt trasformate în informaţii de fundamentare a deciziilor prin intermediul unor resurse,

reguli, proceduri.

Sistemul informatic este inclus în cadrul sistemului informaţional şi are ca obiect de

activitate, în general, procesul de culegere, verificare, transmitere, stocare şi prelucrare

automată a datelor. Prin implementarea unor modele matematice şi utilizarea tehnicii

electronice de calcul, în activităţile enumerate, sistemul informatic imprimă valenţe sporite

sistemului informaţional sub aspect cantitativ şi calitativ. Astfel asistăm la o creştere a

capacităţii de calcul sub aspectul volumului datelor prelucrate şi a operaţiilor efectuate

însoţită de creşterea exactităţii informaţiilor, sporirea operativităţii şi complexităţii situaţiilor

Pagina 4 din 77

Sistemul OPERAŢIONAL

Sistemul de CONDUCERE

Sistemul INFORMAŢIONAL

Sistemul INFORMATIC

Page 5: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

de informare – raportare. Toate aceste aspecte determină o apropiere mai mare a decidentului

de fenomenele şi procesele economice pe care acesta le are în atenţie, cu multitudinea

aspectelor economice pozitive ce derivă din acestea.

În ceea ce priveşte raportul dintre sistemul informatic şi sistemul informaţional se

poate aprecia că sistemul informatic tinde spre a egala sistemul informaţional, însă acest lucru

nu va fi posibil datorită limitelor sistemului informatic. Tot timpul în cadrul sferei sistemului

informaţional vor exista o serie de activităţi ce nu vor putea fi automatizate. Însă, dacă

acceptăm includerea în sfera sistemului informatic a activităţii de conducere a proceselor

tehnologice cu ajutorul calculatoarelor de proces, putem asista la automatizarea completă a

procesului decizional şi a reglării automate a procesului tehnologic. Într-o astfel de situaţie

sistemul informatic depaşeşte sfera sistemului informaţional.

2. Obiectivele sistemelor informatice

Plecând de la ideea că sistemul informatic este subordonat procesului decizional, al

cărui rol este de a asigura funcţionarea normală şi optimă a întregii activităţi şi de a reduce la

minimum pierderile în caz de funcţionare anormală, considerăm că obiectivul oricărui sistem

informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al unităţii economico-sociale. În

acest context obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl

constituie asigurarea conducerii cu informaţii reale şi în timp util, necesare fundamentării şi

elaborării operative a deciziilor.

Pe lângă acest obiectiv, sistemul informatic mai are şi alte obiective numite obiective

secundare şi care pot fi considerate chiar condiţii de prim ordin pentru realizarea obiectivului

principal. În caz contrar, urmărirea realizării unui obiectiv, necorelat cu celelalte obiective ale

sistemului, se transformă într-un scop în sine şi este lipsită de eficienţă.

Pe langă această primă grupare a obiectivelor sistemelor informatice, ele mai pot fi

clasificate şi din punct de vedere al domeniului de activităţi asupra cărora se răsfrâng efectele

utilizării calculatoarelor electronice, astfel:

Obiective ce afectează activităţile de bază din cadrul unităţilor economice

(aprovizionarea, producţia, desfacerea etc.), cum ar fi :

creşterea gradului de încărcare a capacităţilor existente şi reducerea duratei ciclului de

fabricaţie;

creşterea volumului producţiei;

Pagina 5 din 77

Page 6: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

reducerea consumurilor specifice de materii prime şi materiale;

creşterea productivităţii muncii;

reducerea personalului administrativ;

creşterea profitului şi a rentabilităţii.

Obiective ce afectează funcţionarea sistemului informaţional, cum ar fi :

creşterea vitezei de răspuns a sistemului la solicitările beneficiarilor;

creşterea exactităţii şi preciziei în procesul de prelucrare al datelor şi informare a

conducerii;

reducerea costului informaţiei;

raţionalizarea fluxurilor informaţionale;

raţionalizarea circuitelor informaţionale;

sporirea completitudinii situaţiilor de informare / raportare.

De remarcat că realizarea obiectivelor ce afectează funcţionarea sistemului

informaţional se va răsfrânge în mod indirect asupra activităţilor de baza din unitatea

economică şi va influenţa calitativ şi cantitativ realizarea primei grupe de obiective.

Totodată obiectivele sistemelor informatice mai pot fi clasificate şi din punct de

vedere al posibilităţilor de cuantificare a efectelor acestora, astfel:

Obiective cuantificabile, cum ar fi:

accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante;

reducerea cheltuielilor de transport;

reducerea cheltuielilor indirecte;

creşterea volumului producţiei;

raţionalizarea formularisticii de evidenţă.

b.Obiective necuantificabile, cum ar fi:

reducerea muncii în asalt;

imbunatăţirea imaginii unităţii economice;

creşterea calităţii informaţiilor.

Necesitatea clasificării obiectivelor sistemelor informatice decurge din faptul că ele

sunt foarte numeroase şi sunt specifice fiecărei unităţi economice. Acest lucru impune ca

factorii de decizie să definească obiectivele specifice unităţii respective şi să stabilească

ordinea prioritară de realizare a acestora prin intermediul sistemelor informatice.

3. Sistemul informatic, instrument al conducerii ştiinţifice a activităţii economice

Pagina 6 din 77

Page 7: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Clasificarea sistemelor informatice

În funcţie de domeniul de utilizare, sistemele informatice se clasifică în:

Sisteme informatice pentru conducerea activităţilor economico-sociale caz în care

datele de intrare sunt, de regula, furnizate prin documente întocmite de om, iar datele de

ieşire sunt furnizate de către sistem tot sub formă de documente (liste, rapoarte) pentru

interpretarea acestora de către om.

Sisteme informatice pentru conducerea sistemelor tehnologice, care se caracterizează

prin aceea că datele de intrare sunt asigurate prin intermediul unor dispozitive automate care

transmit sub formă de semnale (impulsuri electronice) informaţii despre diverşi parametrii ai

procesului tehnologic (presiune, temperatură, umiditate, nivel) iar datele de ieşire se transmit

de asemenea sub formă de semnale unor organe de execuţie, regulatoare, care modifică

automat parametrii procesului tehnologic. Se execută în acest fel controlul şi comanda

automată a procesului tehnologic.

În mod firesc apar diferenţe între obiectivele celor două categorii de sisteme, cele

pentru conducerea proceselor tehnologice având ca obiective imbunatăţirea randamentului

agregatelor, urmărirea siguranţei în funcţionare, creşterea indicatorilor de calitate a

produselor, îmbunatăţirea altor indicatori tehnico-economici.

Sisteme informatice pentru activitatea de cercetare ştiinţifică şi proiectare, care

asigură automatizarea calculelor tehnico-inginereşti, proiectarea asistată de calculator şi alte

facilităţi necesare specialiştilor din domeniile respective.

Sisteme informatice speciale destinate unor domenii specifice de activitate, ca de

exemplu: informarea şi documentarea tehnico-ştiinţifică, medicină etc.

Un alt criteriu de clasificare al sistemelor informatice economice este nivelul ierarhic

ocupat de sistemul economic în structura organizatorică a societăţii, conform căruia avem

următoarea împărţire:

Sisteme informatice pentru conducerea activităţii la nivelul unităţilor economice – pot

fi descompuse în subsisteme informatice asociate funcţiunilor unităţilor economico-sociale

sau chiar unor activităţi.

Sisteme informatice pentru conducerea activităţii la nivelul organizatiilor economico-

sociale cu structură de grup – reflectă ierarhizarea din cadrul sistemului economic. Structura

unui sistem informatic de acest tip rezultă prin integrarea după principii sistemice a

sistemelor informatice aferente unităţilor componente, ieşirile acestor sisteme informatice

Pagina 7 din 77

Page 8: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

fiind preluate de sistemul informatic al organului de conducere al întregii organizaţii

complexe.

Sistemele informatice teritoriale sunt constituite la nivelul unităţilor administrativ-

teritoriale şi servesc la fundamentarea deciziilor adoptate de către organele locale de

conducere (judeţene, municipale).

Sistemele informatice pentru conducerea ramurilor, subramurilor şi activităţilor la

nivelul economiei naţionale – se constituie la nivelul ramurilor, subramurilor şi activităţilor

individualizate în virtutea diviziunii sociale a muncii şi specificate în clasificarea ramurilor

economiei naţionale. Sunt elaborate şi administrate de ministerele, departamentele sau

organele care au prin lege sarcina de a coordona metodologic grupele respective de activităţi.

Principala lor funcţiune constă în fundamentarea şi reglarea echilibrului dezvoltării

economico-sociale în profil de ramură.

Sisteme informatice funcţionale generale – au ca atribut principal faptul că

intersectează toate ramurile şi activităţile ce au loc în spaţiul economiei naţionale. În această

categorie sunt cuprinse sistemele informatice statistice, financiar-bancare etc.

Sisteme informatice pentru conducerea activităţilor economico-sociale

Obţinerea de către agenţii economici şi societăţile comerciale a unei eficienţe

economice sporite este condiţionată de existenţa unei conduceri ştiinţifice bazate pe o bună

cunoaştere a legilor economice, cunoaşterea operativă şi exactă a cererii şi ofertei de pe piaţa

internă şi externă, a dinamicii preţurilor mărfurilor, a caracteristicilor tehnologice ale

mărfurilor, a tendinţelor tehnologice, precum şi a modului de utilizare a resurselor de care

dispun.

Acest lucru impune promovarea în munca de conducere a unor metode, tehnici şi

mijloace moderne de informare, analiză şi decizie. În ansamblul metodelor, tehnicilor şi

mijloacelor moderne un loc central îl ocupă sistemele informatice. În acest sens se pune

problema perfecţionării sistemului de conducere, concomitent cu cea a perfecţionării

sistemului informaţional, prin aplicarea principiilor şi metodelor pe care le oferă ştiinţa

conducerii şi organizării, cibernetica, cercetările operaţionale, econometria, pe de o parte, iar

pe de altă parte, informatica cu cele mai eficiente metode şi procedee de culegere, verificare,

transmitere, stocare şi prelucrare a datelor.

Plecând de la faptul că, pe de o parte, modelele matematice reprezintă componenta

ştiinţifică a unui sistem informatic, iar pe de altă parte, ţinând seama de facilităţile oferite de

utilizarea calculatorului electronic, ca o altă componentă a sistemului informatic, sistemul

Pagina 8 din 77

Page 9: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

informatic constituie un adevărat instrument în conducerea ştiinţifică a activităţii economice.

Sistemul informatic oferă posibilitatea simularii facile a proceselor şi fenomenelor economice

la nivel micro şi macroeconomic şi asigură o corelare mai judicioasă a obiectivelor cu

resursele. De exemplu, prin implementarea unui sistem informatic privind programarea,

lansarea şi urmărirea operativă a producţiei, pe baza unor modele matematice de armonizare a

cerinţelor cu resursele, se poate detalia această activitate până la nivel de săptămână sau chiar

zi, în condiţii de eficienţă economică sporită. În condiţii tradiţionale, această activitate

desfăşurându-se în mod empiric, fără o fundamentare ştiinţifică şi fără utilizarea

calculatorului electronic nu se putea realiza decât până cel mult la nivel de trimestru.

Implementarea unor modele matematice în cadrul sistemelor informatice face posibilă

alegerea variantei optime în diferite domenii de activitate. De exemplu, în domeniul

comerţului exterior, alegerea ofertei optime reprezintă una din principalele exigenţe la

contractare şi se poate realiza prin aplicarea unor modele de decizii multicriteriale în paralel

cu asigurarea fondului de date referitoare la dinamica preţurilor, documentaţia tehnică,

performanţele utilajelor şi maşinilor.

Prin implementarea unui sistem informatic poate fi aplicat cu mult succes principiul

selecţiei şi informării prin excepţie. De exemplu, în activitatea de gestiune a stocurilor de

materii prime şi materiale, urmărirea cu ajutorul calculatorului a stocurilor supranormative, a

materialelor cu mişcare lentă sau fără mişcare poate fi realizată cu mare uşurinţă, indiferent

de dimensiunea nomenclatorului. În condiţiile unui sistem informaţional tradiţional,

surprinderea aspectelor amintite se realizează cu mare dificultate, lucru dovedit de practica

curentă, ceea ce poate genera rupturi de stoc, imobilizări de mijloace circulante etc.

Sistemul informatic înlătură anacronismul din activitatea unităţilor economice,

manifestat prin faptul că bugetul de timp al conducătorului este folosit pentru activităţi de

rutină, de evidenţă, prelucrare şi raportare a datelor, rămânând prea puţin timp pentru

activitatea de decizie, pentru consultarea unor materiale referitoare la conjunctura economică,

pentru analiză şi previziunea fenomenelor şi proceselor economice ce prezintă interes.

Deci, se impune proiectarea şi introducerea unor sisteme informatice care:

să se bazeze pe o tehnică rafinată de organizare a datelor;

să includă o serie de modele matematice;

să fie capabile să imprime performanţe sporite sistemului informaţional şi activităţilor

de bază.

Pagina 9 din 77

Page 10: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

La nivel micro şi macroeconomic proiectarea sistemelor informatice trebuie să aibă în

vedere utilizarea bazelor de date, a modelelor matematice, obţinând situaţii finale cu un

caracter de semnalare preventivă a abaterilor faţă de starea normală, toate acestea

reprezentând o formă ştiinţifică de conducere. Această concepţie schimbă întregul sistem

informaţional, transformându-l dintr-un instrument pasiv de constatare, consemnare şi analiză

a unor fenomene şi procese economice deja petrecute, într-un instrument activ de previziune,

comandă şi control al acestora.

4. Analiza şi proiectarea de sistem

Scopul analizei de sistem este de a studia în profunzime obiectivele şi problemele

activităţilor desfăşurate într-o întreprindere şi de a proiecta un nou sistem care va corecta sau

va rezolva problemele existente, va eficientiza utilizarea resurselor disponibile, şi în cele din

urmă va asigura atingerea obiectivelor organizaţiei în modul cel mai eficient posibil.

Obiectivele sunt însă în continuă schimbare, ceea ce face ca activitatea de analiză – proiectare

să fie deosebit de dificilă. Cerinţele sistemului evoluează pe masură ce obiectivele

organizaţiei se schimba ca răspuns la acţiunea exercitată de mediul înconjurător. Proiectarea

unui sistem nu se incheie deci odată cu implementarea şi darea lui în explotare, proiectantul

trebuie să aibă în vedere ca orice modificare a sistemului să se poată realiza fără efort

suplimentar.

Analistul de sistem are de interpretat un rol foarte delicat. El trebuie să inteleagă şi să

cunoască foarte bine structura şi modul de funcţionare al organizaţiei, metodologia de

dezvoltare a sistemului, cele mai noi tehnologii disponibile şi mai ales relaţiile interumane.

Analistul de sistem depinde de oamenii care-şi desfăşoară activitatea în sistem pentru a primi

răspunsuri la o mulţime de întrebări despre funcţionarea sistemului, cum ar fi: Ce se face?,

De ce se face?, Cine face?, Cum se face?, Care sunt principalele probleme care apar?

Analistul de sistem trebuie deci să stăpânească mai presus de toate arta comunicării, căci

comunicarea efectivă este esenţială pentru a asigura dezvoltarea acelor sisteme şi proceduri

ce servesc cel mai bine obiectivele întreprinderii şi răspund optim cerinţelor conducerii,

operatorilor, utilizatorilor şi tuturor celor ce vor fi afectaţi de noul sistem în mod direct sau

indirect.

Probleme asociate cu activitatea de analiză şi proiectare a sistemelor

Pagina 10 din 77

Page 11: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Problemele de comunicare între beneficiar şi analistul de sistem pot da naştere unor

dificultăţi majore în inţelegerea mediului în care-şi desfăşoară activitatea utilizatorul şi ca

urmare în formularea cerinţelor acestuia. Aceste dificultăţi se materializează în modificarea

continuă a mediului utilizatorului şi a cerinţelor sale detaliate.

Este foarte dificil pentru analistul de sistem să cunoască atât de bine mediul

utilizatorului încât să observe sistemul existent din punctul său de vedere. În mod similar,

beneficiarul nu deţine cunoştinţele necesare pentru a-şi formula în mod clar, consistent şi

complet cerinţele. Iată de ce activitatea de analiză implică o strânsă colaborare între

beneficiar şi analist, fiind de aşteptat ca analistul să conducă acest “parteneriat”.

Cea mai mare parte a fazei de investigare şi analiză a oricarui proiect se desfăşoară

adunând informaţii detaliate despre sistemul existent. Volumul informaţiilor obţinute poate fi

copleşitor dacă analistul nu organizează detaliile cu ajutorul unor scheme sau structuri.

Detaliile sunt necesare şi trebuie să fie disponibile atunci când e nevoie de ele, astfel analistul

trebuie să dispună de tehnici şi instrumente pentru a controla informaţiile obţinute.

Documentul în care se menţionează detaliile noului sistem este în fapt un contract

între beneficiar şi proiectant. Trebuie să fie deci uşor de înţeles pentru utilizator, dar în

acelaşi timp suficient de formal pentru a servi drept specificaţie de proiectare. Dacă

documentul este vag, inconsistent sau incomplet el nu mai reprezintă o bază de pornire

satisfăcătoare pentru proiectare. Pe de altă parte, dacă este prea formal pentru a fi înţeles de

beneficiar, atunci acesta nu se va simţi legat de el, deci nu va exista nici un contract şi

beneficiarul se va simţi liber să-şi schimbe cerinţele în orice moment. Modificarea cerinţelor

în stadii avansate ale realizarii unui sistem este unul dintre motivele principale pentru care se

intârzie finalizarea proiectului şi se măresc costurile de realizare.

O problemă particulară a fazei de proiectare este dificultatea evidenţierii elementelor

ce ţin de proiectarea tehnică de detaliu, adică separarea a ceea ce trebuie implementat de

modul cum trebuie implementat. În mod ideal proiectarea logică a proceselor şi structurilor

de date ar trebui să se realizeze şi să se documenteze înaintea proiectarii detaliilor tehnice

privind implementarea tehnică.

O altă problemă a dezvoltării sistemelor informatice este absenţa unui sistem comun

de notaţii pentru toate stadiile proiectării. Transformările de la o notaţie la alta pe masură ce

proiectul evoluează pot introduce erori de interpretare. Notaţiile utilizate în faza de descriere

a sistemului existent şi în specificarea cerinţelor noului sistem trebuie să fie inteligibile

pentru ambele părţi, atât pentru beneficiar cât şi pentru proiectant. Neînţelegerile de la acest

Pagina 11 din 77

Page 12: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

nivel constituie o cauză majoră a nerespectării cerinţelor utilizatorului. În figura următoare

sunt evidenţiate proporţiile tipice ale rezultatelor obţinute în urma realizarii unui sistem.

Dacă specificaţiile sunt scrise doar în limbaj natural este puţin probabil că în faza de

proiectare se vor respecta întocmai cerinţele beneficiarului. Limbajul natural este vag şi o

specificaţie complexă exprimată în limbaj natural este cel mai probabil incompletă şi

contradictorie.

Procesul de dezvoltare al unui sistem informatic trebuie să rezolve o mulţime de

probleme. Tendinţele generale în care se incadrează aceste probleme sunt:

costuri de dezvoltare ce depăşesc bugetul disponibil;

timpi de dezvoltare ce depăşesc termenele prevăzute;

realizarea unor sisteme ce nu răspund cerinţelor utilizatorilor, sunt nefiabile şi dificil

de modificat şi întreţinut.

Cauza principală a problemelor enunţate este complexitatea deosebită a celor mai

multe proiecte de realizare. Calculatoarele au eficientizat un mare număr de activităţi şi au

deschis spre explorare noi şi noi probleme, altădată imposibil de considerat. Astfel s-a ajuns

la necesitatea unui cadru cu ajutorul căruia să se poată controla o astfel de complexitate.

Este deci necesară o metodologie de dezvoltare a specificaţiilor cerinţelor şi a

specificaţiilor de proiectare pentru a depăşi aceste probleme. O metodologie reprezintă în

acest caz un mod de structurare a gândirii cuiva despre un anumit domeniu. Ea facilitează

descompunerea unei probleme complexe într-o serie de subprobleme care pot fi analizate

Pagina 12 din 77

Page 13: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

separat în detaliu, la momente de timp diferite fără pierdere de informaţie şi fără riscul de a fi

distras de probleme irelevante pentru stadiul de analiză la care s-a ajuns. O metodologie de

analiză şi proiectare a sistemelor furnizează cadrul necesar pentru atingerea unor obiective

specifice. Utilizarea unei astfel de metodologii structurate nu garantează însă succesul,

atingerea obiectivelor depinzând de o serie de criterii. Pentru a rezolva dificultăţile ridicate de

complexitatea unor probleme au fost creeate o serie de tehnici şi instrumente ce vor fi

prezentate mai târziu în capitolul destinat metodologiei SSADM.

Ciclul de viaţă al unui sistem informatic

Lansarea unui proiect pentru un nou sistem poate avea la baza un eveniment de tipul

celor ce urmează:

Se intâmpină dificultăţi în operarea cu sistemul actual: modificarea machetei unui

formular poate duce la întârzieri inacceptabile în completarea lui, nu se poate recruta personal

suficient pentru operare, se raportează o multime de erori sau poate numărul plângerilor din

partea clienţilor este în creştere;

Managerul a auzit de un sistem informatic eficient ce functionează într-o altă

organizaţie similară şi îşi doreşte ceva asemănător pentru propria sa întreprindere;

Pot exista nemulţumiri privind nivelul cheltuielilor indirecte, cum ar fi costul de

administrare;

Un reprezentant al unei firme producătoare de calculatoare, al unei firme de service

sau al unei case de software îl sfătuieşte pe manager să se intereseze de un anumit pachet de

aplicaţii sau un sistem;

Poate fi o reacţie a organizaţiei, de modificare a obiectivelor sale ca răspuns la

modificarea unor factori externi.

Anterior iniţializării proiectului se poate desfăşura o mică analiză formală a sistemului

existent sau a posibilelor alternative de realizare a altui sistem. O viziune simplificată a

ciclului de viată al unui sistem este prezentată în figura următoare:

Pagina 13 din 77

Page 14: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Schema anterioară ar putea sugera că dezvoltarea sistemelor informatice este un

proces liniar, ce se poate realiza printr-o simplă parcurgere a etapelor propuse fără a reflecta

asupra etapelor trecute, fără reveniri asupra a ceea ce s-a luat în considerare şi ce s-a hotărât

anterior. Acest lucru ar susţine necesitatea cunoaşterii teoretice a etapelor şi nu a experienţei

practice.

Atât analiza cât şi proiectarea sunt însă activităţi iterative, fiind recomandată o

revizuire continuă a nivelului de înţelegere a etapelor anterioare, astfel încât pe ansamblu să

sporească nivelul de întelegere al întregului proces de proiectare. Pentru a surprinde acest

aspect de reluare a etapelor cumponente ale ciclului de viaţă al unui sistem economic se poate

recurge la o altă reprezentare, după cum urmează:

Managementul activităţilor de realizare a sistemelor informatice

Varietatea, multitudinea şi complexitatea activităţilor de realizare a sistemelor

informatice, durata mare de desfăşurare, volumul important de resurse implicate şi caracterul

colectiv al muncii de realizare, implicând diviziune, colaborare şi cooperare se constituie ca

argumente ale necesităţii managementului întregii acţiuni de realizare a sistemelor

informatice.

Conducerea activităţii de realizare a sistemelor informatice se refera la totalitatea

acţiunilor de asigurare a condiţiilor de desfăşurare corespunzătoare a acestei activităţi şi de

utilizare a resurselor, în scopul atingerii obiectivelor propuse.

Principalele tipuri de acţiuni implicate de conducerea activităţii de realizare a

sistemelor informatice sunt:

Planificarea fazelor operaţiilor, prin estimarea necesarului de resurse şi mijloace,

stabilirea modului de alocare a acestora, precum şi a termenelor intermediare şi finale;

Organizarea generală a activităţii, prin stabilirea metodologiei, organizarea

colectivelor şi defalcarea sarcinilor, atribuţiilor şi responsabilităţilor colective şi individuale,

stabilirea structurii şi conţinutului documentaţiei precum şi organizarea comunicării în cadrul

colectivului şi cu exteriorul;

Urmărirea permanentă a stadiului realizărilor, a termenelor, a respectării metodologiei

şi a indicatorilor consumurilor de resurse, în vederea colectării operative a abaterilor;

Pagina 14 din 77

Identificarea problemei

Instalarea

Mentenanţa Investigarea sistemului

existent

Operarea

Testarea Implementarea

Proiectarea

Analiza

Page 15: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Controlul riguros al performanţelor componentelor intermediare şi al sistemului în

ansamblu, în conformitate cu un set de criterii, norme şi standarde prestabilite, prin măsurare,

evaluare şi validare;

Luarea deciziilor după fiecare operaţie de urmărire şi control pentru a stabili modul de

continuare a procesului de realizare a sistemului informatic.

Obiectivele proiectării

Proiectarea de sistem se dezvoltă având la baza obiectivele stabilite pentru sistemul

informaţional în Raportul de fezabilitate. În orice caz atingerea obiectivelor imediate ale

întreprinderii este numai o faţetă a problemei, întrucât trebuie luate în considerare şi o serie

de caracteristice ale unei proiectări de calitate, relevante pentru orice aplicaţie.

Urmatoarea listă menţionează câteva dintre caracteristicile de bază ce trebuie să

caracterizeze sistemul rezultat în urma unui proces de analiză - proiectare eficient:

FUNCŢIONALITATEA

Sistemul trebuie să răspundă cu succes la toate cerinţele utilizatorilor. Modelele de

proiectare trebuie să rafineze continuu nivelul de înţelegere al sistemului cu scopul

minimizării părţii din sistem greşit înţeleasă. Erorile sunt mai uşor şi mai ieftin de corectat în

modele decât în programe.

EFICIENŢA

Aceasta semnifică rezolvarea cerinţelor funcţionale în timp util. Există trei

perspective din care trebuie judecat acest obiectiv:

capacitatea fluxului: abilitatea de a manevra un anumit număr de documente pe oră

sau zi;

timpul de răspuns: abilitatea de a răspunde unei cereri informaţionale într-un timp

limită dat;

timpul de rulare: abilitatea de a desfăşura un întreg proces de prelucrare într-un timp

limită dat.

Eficienţa ar trebui extinsă şi asupra utilizării efective a resurselor de personal. Pentru

majoritatea organizaţiilor costul personalului implicat în Sistemul Informaţional / Informatic

deţine ponderea cea mai semnificativă a cheltuielilor implicate de această activitate. Aceşti

angajaţi trebuie deci utilizaţi efectiv şi puşi să creeze valoare pentru banii primiţi.

FLEXIBILITATEA

Organizaţiile se caracterizează printr-un mare dinamism. Ele sunt afectate de creşteri

interne şi diferite politici, de concedieri / demisii şi numiri de personal, de restructurări şi

Pagina 15 din 77

Page 16: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

reorganizări, de preluări externe, de contracte şi presiuni externe, de variaţii ale preferinţelor

şi comportamentului consumatorului, de recesiunea economică şi dogma politică. În

consecinţă sistemele informatice trebuie să fie uşor de adaptat cerinţelor noi şi în continuă

schimbare.

PORTABILITATEA

Portabilitatea este stâns legată de independenţă. Rata ridicată a evolutiei tehnologice

face ca investiţiile în sistemele existente să fie eficiente numai dacă proiectantul a luat măsuri

efective pentru ca transferarea sistemului de pe un calculator pe altul să nu necesite decât

intervenţii minime de conversie. Sistemele astfel construite asimilează cu uşurinţă avansul

tehnologic, nerespingându-l pe motivul “costului implicat de re-scriere”.

SECURITATEA

Datele reprezintă una dintre resursele cele mai valoroase, mai ales sub aspectul

dificultăţii obţinerii, astfel încât orice sistem ce colectează şi prelucreză date trebuie să

asigure în primul rând şi protecţia acestora de “priviri indiscrete” / împotriva oricărui atac la

adresa confidenţialităţii acestora.

INTEGRITATEA

Integritatea este o altă trasatură a unei bune proiectări. Parkin descrie integritatea

datelor ca fiind atunci când “toate datele necesare sunt inregistrate cu acurateţe, fără

omisiuni, şi stocate în siguranţă pe un calculator, astfel încât acestea nu se pot altera sau

pierde în mod accidental sau deliberat”. Un astfel de sistem trebuie să fie fiabil, să reflecte în

mod exact realitatea, fără erori şi deasemenea trebuie să fie capabil a demonstra aceste calităţi

ale sale oricărui auditor intern sau extern ce are responsabilitatea de a verifica validitatea

sistemului.

ECONOMIC

Necesitatea unei proiectări care să asigure minimizarea spaţiului necesar pentru

stocarea datelor şi a programelor a devenit cu timpul o cerinţă mai puţin importantă datorită

scăderii costurilor echipamentelor hard. Totuşi, minimizarea redundanţei datelor reduce

problemele legate de modificarea, inserarea şi ştergerea a datelor.

UŞOR DE UTILIZAT

O metodologie de proiectare poate fi apreciată şi în funcţie de uşurinţa cu care poate fi

învăţată şi aplicată în limita unor nivele acceptabile de disconfort, oboseală şi efort uman. S-a

sugerat de către Sackel în 1986 că procesul de proiectare trebuie să fie:

centrat pe utilizator / beneficiar;

participativ;

Pagina 16 din 77

Page 17: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

experimental;

iterativ;

prietenos / însoţit de explicaţii ajutătoare.

Un sistem uşor de utilizat poate fi definit ca un sistem care este nu numai prietenos

(user friendly) dar şi natural (feels normal to use).

UŞOR DE ÎNTREŢINUT

Natura dinamică a unei întreprinderi presupune o inevitabilă schimbare a cerinţelor în

timp. Aceste schmbări trebuie să fie uşor de operat şi în cadrul sistemului, iar efectul

implementării lor trebuie să fie uşor de înţeles. Metodologiile de proiectare calitative sunt

simple şi modulare, astfel încât schimbarea este minimizată şi predictibilă. Întreţinerea este

uşurată prin existenţa unei documentaţii complete şi exacte a sistemului.

Restricţii ale proiectării

BUGETUL

Costul întregului sistem ce respectă restricţiile funcţionale impuse de beneficiar

trebuie privite în lumina bugetului disponibil. O proiectare de calitate, ce asigură pentru

produsul final cât mai multe dintre caracteristicile enunţate anterior – funcţionalitate,

flexibilitate, portabilitate – implica adesea cheltuieli suplimentare ce conduc la costuri mult

mai mari decât beneficiile. Se ajunge astfel la un proiect ce nu se poate realiza, fiind

nerentabil din punct de vedere financiar.

TIMPUL

Beneficiarii sistemului au cel mai adesea două întrebări – cât va costa realizarea

proiectului şi când va fi gata sistemul? O bună proiectare poate duce la întârzierea termenului

de livrare a sistemului. Va dura mai mult proiectarea, construirea şi testarea unor interfeţe

adaptabile care să permită creşterea treptată a nivelului de pregătire al utilizatorului. Această

proiectare poate implica o mai bună productivitate pe termen lung, însă costul său de

dezvoltare şi durata de realizare o pot elimina din start.

RESURSELE

Restricţii lagate de continuarea afacerii sau termene legale pot impune ca un sistem să

fie livrat până la o anumită dată. Aceasta înseamnă că un anumit volum de resurse trebuie să

Pagina 17 din 77

Page 18: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

fie disponibile pentru realizarea proiectului. Dacă aceste resurse nu sunt disponibile şi timpul

limită este menţinut, atunci de undeva trebuie să se cedeze, şi cel mai adesea se cedează din

caracteristicile de calitate ale produsului.

INTEGRAREA CU ALTE SISTEME

Sistemul existent şi cel planificat pot limita opţiunile şi caracteristicile disponibile.

Rareori dezvoltarea unui sistem se realizează de la zero, fără nici un sistem anterior care să-şi

exercite influenţa şi să impuna constrângeri. În majoritatea cazurilor proiectantul trebuie să

utilizeze în cea mai mare măsură posibilă hardware-ul existent, să utilizeze software-ul

disponibil şi să colecteze date de la alte sisteme.

ABILITATI

Limitări pot apare şi din aria de deprinderi şi nivelul de competenţă atât al echpei de

analiză - proiectare cât şi al utilizatorilor şi operatorilor sistemului planificat. Asfel

proiectarea va reflecta experienţa şi practicile curente din sistemul informaţional şi cel

informatic decât să utilizeze metodologii şi software ce necesită deprinderi mai rar întâlnite.

STANDARDE

Standarde interne pot dirija echipa de proiectare în anumite direcţii, cum ar fi:

hardware-ul trebuie să fie IBM;

limbajul de dezvoltare al software-ului trebuie să fie COBOL;

ORACLE trebuie folosit pentru dezvoltarea bazelor de date.

Astfel de obiective şi restricţii se definesc în mod normal în etapa de specificare a

cerinţelor.

Uşurinţa utilizării unui sistem este un obiectiv mai greu de cuantificat. S-au sugerat a

se avea în vedere următoarele (Schott and Olson, 1988):

timpul necesar pentru a învăţa conceptele de bază ale sistemului şi a-i stăpâni

operaţiile;

rata de apariţie a erorilor de un anume tip şi posibilitatea de a reveni asupra acestora;

“timpul de încălzire”, necesar pentru a reînvăţa după o absenţă a utilizatorului;

atitudini la adresa sistemului (satisfacţia utilizatorului).

Pagina 18 din 77

Page 19: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

6. Metodologii de realizare a sistemelor informatice

Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acţiune complexă, care îmbină un

număr mare de activităţi eterogene ( de analiză, de proiectare, de programare, implementare

şi exploatare), cu un pronunţat caracter creativ şi la care cooperează mai multe unităţi

organizatorice. În plus, reclamă resurse umane, materiale şi financiare însemnate, pe o

perioada considerabilă de timp. Folosirea eficientă a acestor resurse, în scopul obţinerii unui

sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex într-o succesiune

bine stabilită de etape şi subetape şi utilizarea unor metode şi tehnici adecvate. Acest lucru a

dus deci, la conturarea unor metodologii de realizare a sistemelor informatice.

Între diversele etape de realizare a sistemelor informatice există o legătură

indestructibila, legătură reflectată şi de faptul că, în mod logic şi practic calitatea realizării

unor activităţi din etapele şi fazele precedente, influenţează în mod direct calitatea

activităţilor din etapa ce îi urmează. O altă caracteristică comună a acestor etape şi activităţi

este aceea că trecerea de la o etapa la alta (chiar şi de la o faza la alta în cadrul aceleiaşi

etape) se face numai după o analiză de fond a modului de realizare a sarcinilor etapei

parcurse şi a avizării rezultatelor obţinute de către factorii de răspundere ai beneficiarului şi ai

proiectantului.

Totodată, fiecare etapă parcursă se încheie cu activităţi privind pregătirea condiţiilor

de desfăşurare a activităţilor care urmează şi anume: detalierea, actualizarea şi aprobarea

planului de lucru pentru etapa următoare, precum şi actualizarea planului pentru restul

etapelor ce au rămas a fi parcurse. Acest mod de planificare a activităţii de realizare a

sistemelor informatice pleacă de la faptul că după parcurgerea unei etape se cunoaste mult

mai mult şi mai concret ceea ce trebuie să se realizeze în etapa următoare.

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind:

modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului întreg-părţi şi a

raportului dintre variaţiile sistemului şi dinamismul său;

regulile de formalizare a datelor şi a proceselor de prelucrare;

instrumentele pentru concepţia, realizarea şi elaborarea documentaţiei;

modalitatea de derulare a proiectului şi acţiunile specifice fiecărei etape (ciclul de

viaţă);

Pagina 19 din 77

Page 20: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

definirea modului de lucru, al rolului analiştilor şi proiectanţilor şi a raportului dintre

ei;

modalităţile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire).

Totodată metodologiile au rolul de a indica modul de desfăşurare a acestui proces,

stabilind:

componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape,

activităţi şi operaţii) şi conţinutul lor;

fluxul parcurgerii (executării) componentelor;

metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele şi standardele utilizate.

Astăzi există metodologii cadru, cu scop orientativ general, având semnificaţia unor

indicaţii metodologice, cu caracter facultativ, sau al unor norme metodologice cu caracter

obligatoriu. Pe de altă parte există metodologii proprii unor firme producătoare de

echipamente de calcul sau sisteme informatice.

In funcţie de modul de abordare şi domeniul de aplicabilitate, metodologiile utilizate

sunt:

metodologii din domeniul gestiunii;

metodologii orientate obiect;

metodologii pentru conducerea proiectelor de sisteme informatice.

Cele mai semnificative metodologii din domeniul gestiunii sunt: AXIAL (firma IBM),

MERISE (Ministerul industriei – Franta), IE (James Martin), DA (Universitatea Michigan),

SSADM (Marea Britanie).

Metodologiile orientate obiect se bazeaza în formalizarea sistemelor pe noţiunea de

obiect (entitate pentru date şi acţiune pentru procese). Dintre cele mai semnificative sunt:

OMT (General Electric SUA), OOD (SUA), ISD (Michael Jackson).

Metodologiile pentru conducerea proiectelor de sisteme informatice se utilizeaza

pentru elaborarea sistemelor intr-o concepţie ştiinţifică. Dintre acestea enumeram: SDM / S,

METHOD /1 – Arthur Andersen, NAVIGATOR (Ernst & Young – James Martin).

Tendinţele actuale în evoluţia metodologiilor clasice de proiectare sunt:

monopolul anumitor metodologii (MERISE în Franta şi SSADM în Marea Britanie);

Pagina 20 din 77

Page 21: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

imbogăţirea reciprocă a metodologiilor (de exemplu, preluarea în MERISE a anumitor

concepte specifice metodologiilor orientate obiect). Se poate vorbi chiar de o tendinţa de

convergentă a metodologiilor europene (MERISE) cu cele anglo-saxone;

asimilarea tendinţelor fireşti de evoluţie a informaticii (arhitectura client-server,

abordarea pe obiecte, modelul relaţional pentru date);

tendinţa spre standardizare (modelul entitate – relaţie pentru date, diagrama de flux

pentru aspectele funcţionale, modele de prelucrare şi de comunicaţie pentru aspectele

“dinamice”).

Tot mai frecvent întâlnim şi în domeniul economic sistemele informatice bazate pe

cunostinţe, şi dintre acestea sistemele expert. În domeniul proiectării unor astfel de sisteme se

remarcă o tendinţă de unificare a metodologiilor de proiectare a Bazelor de date şi a Bazelor

de cunoştinţe. John Debenham prezintă o astfel de metodologie ce unifică modul de

reprezentare şi de tratare a datelor, informaţiilor şi cunoştinţelor unui sistem bazat pe

cunoştinţe pe parcursul întregii durate a procesului de proiectare a acestuia.

Un sistem bazat pe cunoştinţe conţine atât date şi informaţii, cât şi cunoştinţe. În mod

tradiţional datele şi informaţiile sunt modelate şi implementate ca baze de date, iar

cunoştinţele se implementeaza fie printr-un limbaj de de programare (reprezentarea implicită

a cunoştinţelor), fie intr-un sistem expert (reprezentarea explicită a cunostintelor).

Metodologia de proiectare prezentată de John Debenham are două caracteristici importante:

este o metodologie unificată, ceea ce înseamnă că reprezintă datele, informaţiile şi

cunoştinţele în mod omogen, ca dealtfel şi relaţiile dintre acestea

construieşte, în cadrul etapei de proiectare, un mecanism de mentenanţă al sistemului.

In termenii ingineriei bazate pe cunoştinţe, reprezentarea utilizată de această

metodologie pentru a modela Bazele de cunoştinţe se aplică şi Bazelor de date. În termenii

Bazelor de date reprezentarea utilizată de aceasta metodă pentru a modela Bazele de Date se

aplică şi Bazelor de Reguli.

In ceea ce priveşte unificarea proiectării componentei Baza de cunoştinţe şi a

componentei Baza de date, aceasta se realizează din cinci puncte de vedere:

în timpul procesului de proictare se realizeaza patru modele şi toate aceste patru

modele reprezintă date, informaţii şi cunoştinţe în mod unificat;

formele de reprezentare utilizate pentru date, informaţii şi cunoştinţe intr-un model

sunt corelate cu reprezentările utilizate în următorul model;

suprastructura celor patru modele e unificată;

restricţiile sunt utilizate generalizat, fiind incluse şi restricţii pentru cunoştinţe;

Pagina 21 din 77

Page 22: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

termenul de normalizare este utilizat cu un sens mai general decât normalizarea bazei

de date; în Metodologia Unificată există un principiu de nomalizare aplicat atât datelor cât şi

cunoştinţelor. Acest principiu este o generalizare netrivială a normalizării clasice a unei baze

de date.

Metodologia Unificată construieşte un mecanism de intreţinere a sistemului,

considerând că într-o reprezentare unificată se poate atinge o cea mai buna analiză a

mentenanţei sistemului. Majoritatea metodologiilor de proiectare a sistemelor expert, inclusiv

KADS, tratează separat Baza de reguli şi nu au în vedere întreţinerea în mod analitic a Bazei

de date. Dacă aceste două componente sunt reprezentate şi tratate separat atunci eventualele

relaţii intre elemente ale Bazei de cunoştinţe şi elemente ale Bazei de date nu pot fi

reprezentate şi manipulate cu ajutorul modelelor rezultate.

In ceea ce priveşte mentenanţa se pun două mari probleme: fie proiectarea unui model

uşor de intreţinut printr-un mecanism de moştenire, fie controlul întreţinerii unui model dat.

Metodologia Unificat are în vedere prima variantă, realizând din etapa de proiectare un

mecanism de mentenanţă.

Metodologia cuprinde patru paşi de proiectare, în urma fiecăruia dintre aceştia

obţinându-se câte un model.

Un prim pas îl reprezintă specificarea cerinţelor (requirements specification) în urma

căruia se construieşte Modelul Cerinţelor. În această etapă se precizează ce trebuie să poată

face sistemul, în urma parcurgerii a două subetape: descrierea aplicaţiei şi identificarea

cerinţelor.

Al doilea pas îl constituie analiza sistemului (System Analysis) în urma căruia se

elaborează Modelul Conceptual care specifică cum va face sistemul ceea ce i se cere. Aceasta

este o reprezentare completă a cunoştinţelor cerute de sistem, adoptând o forma unificată de

reprezentare a acestora. Modelul conţine o “hartă de cuplare” – structură utilizată ca suport al

mentenanţei sistemului bazat pe cunoştinţe. Specificaţiile cu privire la ceea ce ar trebui să

poată face sistemul se moştenesc prin legături din modelul cerinţelor (întocmit în etapa

anterioară).

A treia etapă, funcţionarea sistemului (system function) arată cum sunt utilizate

cunoştinţele din modelul conceptual pentru a obţine funcţionalitatea specificată în modelul

cerinţelor. În urma acestei etape se construieşte Modelul Funcţional.

Prezentarea sistemului (system layout), este ultima etapă în Metodologia Unificată de

proiectare. În cadrul acestei etape se derivează un Model Intern ce serveşte drept specificaţie

completă a sistemului.

Pagina 22 din 77

Page 23: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pentru o prezentare formală a metodologiei (în special în dezvoltarea fundamentelor

teoretice ale metodologiei) se folosesc calculele-, iar la aplicarea metodologiei în practică se

folosesc nişte notaţii schematice (formă de prezentare informală a metodologiei).

Aplicarea metodologiei se poate face în întregime sau se pot aplica doar parţi ale

acestei metodologii unificate, integrate în alte metodologii de proiectare.

7. SSADM – o metodologie structurată de analiză şi proiectare a sistemelor

Am menţionat anterior necesitatea unei metodologii structurate pentru a organiza

cantitatea mare de informaţii aferentă unui proiect şi pentru a înfrânge dificultăţile ridicate de

complexitatea proiectelor. Multe aplicaţii informatice sunt atât de mari că un singur om nu

poate înţelege detaliile întregului sistem. Soluţia o reprezintă descompunerea sistemului într-

un anumit număr de subsisteme sau funcţii. Mergând mai departe cu descompunerea se

ajunge la un asemenea nivel de detaliere încât fiecare componentă poate fi descrisă cu cea

mai mare exactitate. SSADM (Structured System Analysis and Design Methodology)

structurează o serie de tehnici binecunoscute intr-o metodologie uşor de înţeles şi aplicat.

Caracteristici generale ale metodologiei:

a fost elaborată în Marea Britanie şi promovată de guvernul britanic pentru realizarea

sistemelor informatice din domeniul public;

este orientată pe structurarea datelor;

pune în evidentă două tipuri de modele: modelul logic şi modelul fizic al sistemului

( separă proiectarea logică de cea fizică )

se bazează pe specificarea clară a cerinţelor şi a unor reguli detaliate pentru

construirea celor două modele;

face apel la reprezentarea fluxurilor, datelor şi prelucrărilor cu ajutorul diagramelor.

SSADM debutează cu organizarea notiţelor din etapa de investigare a sistemului

existent şi se incheie cu elaborarea specificaţiilor proiectarii de detaliu pentru echipa de

implementare. Ea nu include o etapa de investigare sau de implementare. Faza de investigare

se bazează pe tehnici comune multor situaţii cum ar fi tehnica interviului, tehnica

chestionarului şi altele. Implementarea începe cu etapa de programare şi cea de testare pentru

Pagina 23 din 77

Page 24: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

care există tehnici structurate bine cunoscute. SSADM vine să implinească golul dintre

investigare şi implementare. Ea nu se concentrează pe o anumita tehnică, ci constă din

aplicarea mai multor tehnici, fiecare dintre ele fiind aleasă ca fiind cea mai nimerită pentru

îndeplinirea unei activităţi.

Iată o scurtă descriere a unora dintre cele mai importante metode şi tehnici utilizate de

SSADM:

diagramele de flux de date care arată graniţele sistemului şi relaţiile sale cu mediul.

Ele reprezintă deasemenea şi funcţiile, stocurile de date, intrările şi ieşirile din sistem;

matricea de asociere entitate / funcţie, arată entităţile afectate de fiecare funcţie;

modelele entitate prin care se reprezintă structurile de date şi relaţiile între acestea;

istoricul entităţii, furnizează o viziune dinamică a sistemului, arătând cum este

afectată fiecare entitate de către funcţiile sistemului şi succesiunea în care se execută

funcţiile;

descrierea proceselor prin care se specifică operaţiile necesare pentru a realiza o

tranzacţie în sistem şi care conduc în final la elaborarea specificaţiilor de programare.

Normalizarea este una din tehnicile de bază utilizată în proiectarea logică a datelor.

Acest proces de transformare a structurilor complexe de date în structuri simple este utilizat

aici pentru identificarea entităţilor şi pentru crearea modelului entitate, care se poate compara

cu modelul entitate construit în faza de analiză.

SSADM include un set integrat de documente ce susţin metodologia. Prezentarea

acestor documente beneficiarului reprezintă o parte formală a metodologiei SSADM prin care

se asigură controlul calităţii şi monitorizarea evoluţiei proiectului.

Documentaţia furnizată la sfârşitul fiecărei faze a proiectului:

FAZA DOCUMENTE FINALE

Selecţia proiectelor Termene de referinţă, enunţarea obiectivelor

Studiul de fezabilitate Raportul de fezabilitate incluzând şi o analiză cost-beneficiu

Pagina 24 din 77

Page 25: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Analiza Specificarea cerinţelor

Tema de realizare

Analiza cost-beneficiu

Proiectarea Specificaţiile de proiectare ale sistemului:

cerinţe hardware;

proiectarea logică a datelor şi proceselor;

proiectarea fizică a fişierelor şi a bazei de date;

proiectul de detaliu

strategia de testare

Tema de realizare revizuită

Analiza cost-beneficiu revizuită

Manual de prezentare

Implemetarea Programe documentate

Date de test şi rezultatele testării

Sistemul în funcţiune

Necesarul de consumabile

Exploatarea Raport post-implementare

Analiză cost-beneficiu

Etapele de realizare a sistemelor informatice conform SSADM

STUDIUL DE FEZABILITATE

Etapa este indicată pentru sisteme complexe şi foarte severe sub aspectul cerinţelor şi

performanţelor de realizat. În cadrul studiului de fezabilitate se caută să se faca o primă

evaluare a sistemului existent şi să se definească o soluţie de principiu pentru realizarea sau

dezvoltarea sistemului informatic.

ANALIZA CERINŢELOR SISTEMULUI ( Analiza sistemului existent )

Pagina 25 din 77

Page 26: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Etapa are ca scop cunoaşterea sistemului fizic existent şi identificarea problemelor şi

deficienţelor acestuia. Se recurge la un studiu complex referitor la activităţile şi fluxurile

informaţionale existente, la volumul informaţiilor prelucrate şi aria de cuprindere a sistemului

informatic.

Pe baza acestui studiu se elaborează diagramele de flux de date, parcurgând următorii

paşi:

întocmirea unei liste a documentelor fizice implicate;

trasarea diagramei fluxului documentelor;

verificarea fluxului documentelor;

elaborarea diagramelor de flux de date prin enumerarea şi detalierea proceselor.

Pe baza studiului realizat se recurge la analiza sistemului pentru a fundamenta

direcţiile de perfecţionare şi modernizare ale sistemului existent şi înlocuirea lui cu un sistem

care să permită satisfacerea tuturor cerinţelor informaţionale necesare conducerii.

SPECIFICAREA CERINŢELOR SISTEMULUI

Activităţile din cadrul acestei etape se realizează în mai mulţi paşi:

se inlatură deficienţele referitoare la organizarea sistemului existent;

se construieşte un model al noului sistem prin modificarea diagramelor de flux de date

logice şi a structurii logice a datelor;

se construieşte un catalog al cerinţelor şi al entităţilor, iar pentru fiecare entitate se

prezintă evoluţia în timp a acesteia.

SPECIFICAREA SISTEMULUI LOGIC

In cadrul acestei etape se recurge la selectarea opţiunilor tehnice pe care le prezintă

beneficiarul. Opţiunea selectată este descrisă precizând:

detalii tehnice referitoare la hardware şi software;

modul de lucru al sistemului;

costurile implicate.

Beneficiarii vor da informaţii referitoare la posibilităţile de perfecţionare, intreţinere

şi dezvoltare ale sistemului. În urma aprobării de către beneficiar se va trece la proiectarea

locica de detaliu a datelor şi a prelucrarilor. Proiectarea datelor va duce în final la definirea

entităţilor ce vor constitui baza informaţională de intrare. Proiectarea procedurilor se face

elaborând mai multe schiţe detaliate ale proceselor. Proiectarea datelor şi procedurilor se

realizează în paralel şi se intercondiţionează permanent.

Pagina 26 din 77

Page 27: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

PROIECTAREA FIZICĂ

In cadrul acestei etape se ajunge la realizarea modelului fizic al datelor şi

prelucrărilor, precum şi la elaborarea programelor. La sfârşit se redactează documentaţia pe

baza căreia se elaborează planul de realizare şi testare a sistemului.

CAPITOLUL II ANALIZA SISTEMULUI EXISTENT

Documentaţia de iniţiere a proiectului

Investigarea sistemului existent

Prezentarea unităţii

Cadrul organizatoric

Activitatea de Producţie-Expediţie

Conducerea activităţii de Producţie-Expediţie

Analiza sistemului existent

Modelul fizic al sistemului existent

Modelul logic al sistemului existent

Catalogul cerinţelor

Această etapă are ca scop cunoaşterea sistemului fizic existent şi identificarea

problemelor şi deficienţelor acestuia. Pentru aceasta se recurge la un studiu complex privind

activităţile şi fluxurile informaţionale existente, volumul informaţiilor prelucrate şi aria de

cuprindere a sistemului informational. Pe baza acestui studiu se elaboreazã diagramele de

flux de date (DFD) parcurgând urmãtorii pasi:

întocmirea unei liste a documentelor fizice implicate;

trasarea diagramei fluxului documentelor;

verificarea fluxului documentelor;

elaborarea primului nivel al DFD prin enumerarea proceselor (activitãtilor) care vor fi

realizate pentru fiecare document şi includerea acestuia în diagrame;

Pe baza studiului realizat, se recurge la analiza sistemului informaţional pentru a

fundamenta direcţiile de perfecţionare şi modernizare ale sistemului existent şi posibilităţile

Pagina 27 din 77

Page 28: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

de realizare a unui sistem informatic, care sã permitã satisfacerea tuturor cerinţelor

informaţionale necesare conducerii.

Documentaţia de iniţiere a proiectului

Obiectul acestui proiect îl reprezintă realizarea unui sistem informatic pentru

activitatea de producţie-expediţie a societăţii comerciale KON DESIGN SRL. Sistemul va

permite gestionarea eficientă a intregii activităţi de producţie, de la preluarea comenzilor

până la livrarea lucrărilor executate (însoţite de factură). Sistemul va furniza şi datele de

intrare necesare activităţii de gestiune a stocurilor şi calcul al preţurilor pe baza costurilor de

producţie.

Se intenţionează a se realiza un sistem informatic care să monitorizeze întreaga

activitate de Producţie a firmei “KON DESIGN SRL”, desfăşurată în cele două ateliere ale

firmei. Cu ocazia introducerii acestui sistem informatic se va realiza şi o reorganizare a

fluxului tehnologic. Modificările nu vor afecta conţinutul acestuia ci doar structura, mai exact

ordinea desfăşurării unor operaţii.

Sistemul va realiza o distribuire automată a lucrarilor pe diferitele posturi de lucru. În

urma automatizării acestei operaţii se asteaptă o creştere a productivităţii muncii, cu efecte

pozitive asupra respectării termenelor de livrare.

Sistemul va asigura o evidenţă riguroasă a intregii activităţi, oferind posibilitatea

cunoaşterii în orice moment a stadiului în care se află execuţia unor lucrări. Specificul

activităţii impune operativitate şi viteză de răspuns sporite.

Pe baza acestei evidenţe se vor actualiza permanent stocurile de materii prime şi

materiale utilizate. Sistemul va realiza şi o analiză a evoluţiei consumului de materiale,

analiză care se va corela cu stocul fizic şi va constitui suport de decizie pentru activitatea de

aprovizionare, eliminand astfel problemele legate de rupturile de stoc.

Se va creea de asemenea posibilitatea unor analize riguroase ale volumului şi

structurii producţiei. Analiza se va face separat pentru fiecare atelier luând în considerare

diferitele categorii de beneficiari ai lucrărilor, dar şi la nivelul intregii firme. Se vor calcula

Pagina 28 din 77

Page 29: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

indici de dinamică şi indici de structură. Rapoartele complexe cu privire la situatia valorică a

producţiei vor constitui baza de pornire pentru o conducere ştiinţifică a firmei

In urma introducerii acestui sistem se va urmări determinarea productivităţii muncii şi

a gradului de utilizare a capacităţilor de producţie, informaţii de o importanţă deosebită

pentru conducere.

Se vor automatiza deasemenea o serie de operaţii de rutină, cum ar fi intocmirea

fişelor de consum, a notelor de predare şi a facturilor.

Sistemul va asigura suport pentru gestionarea comenzilor în aşteptare. Astfel, dacă nu

există în stoc materiile prime şi materialele necesare executarii unor comenzi, acestea nu vor

fi respinse, ci vor fi programate pentru o execuţie ulterioară. Se va asigura ordonarea

automată a comenzilor în aşteptare, iar executarea acestora se va face în ordinea astfel

stabilită, pe masură ce se realizează aprovizionarea cu materiile prime necesare. Odată ce

materiile prime necesare apar în stoc se face programare şi lansarea automată în execuţie a

comenzilor în aşteptare.

Sistemul va permite determinarea operativă a stocului de materii prime şi materiale,

precum şi a ritmicităţii consumului de repere, baza de pornire pentru determinarea ştiinţifică a

necesarului de aprovizionat.

Sistemul va oferi suport pentru practicarea unei politici flexibile de preţuri care să

permită acordarea de discounturi.

Pe baza datelor referitoare la activitatea de producţie, sistemul va permite realizarea

unor analize şi prognoze cantitative şi valorice la nivel de tip al produselor, client, centru de

distribuţie şi pe total.

Pagina 29 din 77

Page 30: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Investigarea sistemului

În cadrul acestei etape se urmareşte strângerea de informaţii relative la sistemul pe

care dorim să îl informatizăm în scopul formării unei imagini clare asupra acestuia. Sunt

utilizate orice fel de surse atât directe (interviuri, chiar observarea sistemului în sine de către

analist); cât şi indirecte (documentele referitoare la situaţia sistemului: balanţe,dosare, etc). în

cazul de fată, colectarea informaţiilor despre societatea KON DESIGN SRL s-a realizat

utilizând preponderent tehnici de investigare directe: interviul şi observarea directă. Interviul

este o tehnică foarte raspândită pentru colectarea informaţiilor pe baza dialogului. în general

este utilizat pentru a obţine informaţii despre aspecte mai putin vizibile ale activităţii unei

persoane. Această tehnică are avantajul de a lăsa multă libertate în desfăşurarea interviului.

Astfel analistul poate veni cu intrebări suplimentare pentru a se asigura ca a înţeles corect

răspunsurile.

Prezentarea unităţii

Denumirea societăţii este KON DESIGN. Ea este o societate cu raspundere limitată,

constituită conform prevederilor Legii nr. 31/1990, Legii nr. 35/1991 precum şi celorlalte

dispoziţii legale privind societăţile comerciale şi instituţiile străine în România. Societatea

este persoană juridică romană. Sediul societăţii se află în Bucureşti, str. Teodosie Rudeanu

nr.23, sector 1, România.

Societatea comercială “KON DESIGN SRL” a luat fiinţă la data de 21 decembrie

1994, conform Certificatului de Înmatriculare în Registrul Comerţului.

Iniţial societatea a avut doi asociaţi fondatori, capitalul social total subscris fiind de

100.000 lei, din care asociaţii au subscris şi aportat fiecare cate 50.000 lei, deci cate 50% din

capitalul social total. Ulterior capitalul social al societăţii a fost majorat de la suma de

100.000 lei la suma de 12.100.000 lei, fiind divizat in 121 părţi sociale cu o valoare unitară

de 100.000 lei, parţi sociale ce se atribuie asociaţilor în raport de aporturile efectuate de

fiecare, respectiv unul dintre asociaţi deţine 114 părţi sociale (11.400.000 lei, reprezentând

94% din capitalul social total), iar celalalt asociat detine 7 părţi sociale (in valoare de 700.000

lei, reprezentând 6% din capitalul social total).

Pentru ultimii trei ani de activitate rezultatele obţinute la sfârşitul fiecărui exerciţiu

financiar sunt sintetizate în tabelul şi graficul ce urmează.

Pagina 30 din 77

Page 31: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

INDICATOR 1997 1998 1999

Profit brut 133846 192167 98123

Profit net 133846 192167 95954

Cheltuieli totale 841412 1988577 3695868

Cifra de afaceri 926511 2099520 3646483

Rentabilitatea bruta

(profit brut / cheltuieli totale)

15,91% 9,66% 2,65%

Obiectul de activitate conform statutului îl reprezintă activitatea de producţie, export,

import şi distribuţie de rame din metal, lemn, materiale plastice, precum şi de accesorii pentru

înrămat.

Pe masură ce activitatea firmei a luat amploare, aceasta şi-a diversificat gama

produselor şi serviciilor oferite. În prezent firma îşi desfăsoară activitatea în urmatoarele

direcţii:

servicii de înramare la comandă;

realizarea şi comercializarea produselor gata făcute (ready made) dintre care amintim:

rame foto, oglinzi înrămate, postere de artă înramate

importul şi comercializarea de utilaje, profile şi accesorii pentru ateliere de înramat;

comercializarea de accesorii destinate expunerii de tablouri: simeze, cuie de perete,

agăţători şi alte accesorii;

comercializarea de postere de artă şi stampe, ca unic distribuitor în România al firmei

germane distribuitoare de postere de artă “PGM ART WORLD”

servicii de tăiere rame şi caserat pentru ateliere de înrămare care nu şi-au procurat

toate utilajele.

Aspecte importanete în evoluţia firmei

În urma unui proces amănunţit de cercetare a pieţei interne, s-a constatat că oferta de

rame era nesatisfăcătoare atât din punct de vedere al calităţii, cât şi din punct de vedere al

gamei restrânse de produse oferite. Nu exista în momentul respectiv nici o societate care să

producă sau să importe o gama variată de profile de rame (de lemn, de policarbon şi de

aluminiu), iar calitatea ramelor existente pe piaţa internă era total necorespunzătoare. Exista

astfel o cerere importantă de rame, insuficient satisfacută din punct de vedere calitativ.

Pagina 31 din 77

Page 32: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În urma acestor constatări s-a adoptat decizia de satisfacere a acestei cereri interne de

rame, atat din punct de vedere cantitativ cât, mai ales, din punct de vedere calitativ.

Dintre motivele care au mai susţinut adoptarea acestei decizii menţionăm:

concurenţa foarte slabă, şi anume firma NIELSEN (reprezintă, parţial, o concurenţă

reală întrucât foloseşte exclusiv profile de aluminiu) şi ramele manufacturate de artişti;

profilele din lemn produse în ţară sunt nesatisfăcătoare din punct de vedere calitativ

( cu noduri, prost finisate şi prelucrate etc);

profilele din policarbon au cucerit rapid piaţa mondială prin faptul că sunt:

ecologice;

au calităţi tehnice deosebite (nu lucrează în timp, rezistă în condiţii deosebite de climă

– umiditate şi temperatură ridicate)

finisajul imită modelul ramelor de lemn .

În anul 1994, se amenajează un spaţiu destinat producţiei cu o mărime egală cu cea a

unei camere de bloc, în care îşi desfăşurau activitatea cel mult 2-3 lucrători.

În anul 1995, se inchiriază un spaţiu mai mare în întreprinderea PRECIZIA să (pentru

a răspunde noilor cerinţe de creştere a producţiei), se angajează noi lucrători, căutandu-se

specializarea fiecăruia pe cel mult 2 operaţii.

Tot în acest an are loc inaugurarea primului magazin de desfacere (în piaţa Domenii)

pentru a facilita recepţionarea comenzilor şi promovarea noilor produse.

În prezent, firma are în proprietate un spaţiu de 312 mp destinat producţiei, un efectiv

de 18 lucratori specializaţi pe o singură operaţie şi 5 magazine de desfacere.

Obiectul de activitate

Pe măsură ce activitatea firmei a luat amploare, aceasta şi-a diversificat gama

produselor şi serviciilor oferite. în prezent firma îşi desfăsoară activitatea în urmatoarele

direcţii:

servicii de înramare la comandă;

realizarea şi comercializarea produselor gata făcute (ready made) dintre care amintim:

rame foto, oglinzi înramate, postere de arta înramate

importul şi comercializarea de utilaje, profile şi accesorii pentru ateliere de înramat;

comercializarea de accesorii destinate expunerii de tablouri: simeze, cuie de perete,

agaţători şi alte accesorii;

comercializarea de postere de artă şi stampe, ca unic distribuitor în Romania al firmei

germane distribuitoare de postere de artă “PGM ART WORLD”

Pagina 32 din 77

Page 33: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

servicii de tăiere rame şi caşerat pentru atelierele din provincie care nu şi-au procurat

toate utilajele.

Producţia – reprezintă de departe cea mai importantă secţiune căci asigură

continuitatea desfăşurării activităţii firmei si, totodată, creşterea acesteia.

Serviciile – secţiune importantă a firmei mai ales după extinderea activităţii în alte

oraşe prin intermediul distribuitorilor.

Comerţul – această latură asigură dezvoltarea firmei printr-o extindere rapidă.

Clienţii firmei s-au diversificat şi ei. Firma a dus o continuă politică de expansiune.

Într-o primă etapă s-a urmărit acoperirea unei arii cât mai mari din piaţa bucureşteană. În

acest scop, societatea:

şi-a lărgit propria reţea de distribuţie (de la un magazin la cinci, câte are în prezent);

a nceput să distribuie produse gata făcute prin intermediul unor magazine de

specialitate

rame foto în magazine ale unor distribuitori de accesori foto cum ar fi: Foto Service

Bucureşti, Ava Studio;

oglinzi în magazine specializate în comercializarea gresiei şi faianţei: Ivodom, Inter

B,

A doua etapă a constat în lărgirea sferei de acoperire a pieţei la nivel naţional. Acest

lucru s-a realizat în primul rând prin utilizarea unor reţele de distribuţie mari consacrate, cum

ar fi:

METRO (pentru rame foto, iar în curând şi oglinzi şi postere de artă înrămate);

OFFICE NET – divizia de vânzări a RTC (unde se vor comercializa aceleaşi produse

ca şi la Metro, plus accesorii de expunere tablouri: simeze, cuie de perete, agăţători şi alte

accesorii);

M.T.IL.ROM – distribuitori Kodak în toata ţara (pentru rame foto);

MOBEXPERT – pentru postere de artă înrămate şi oglinzi.

În plus au fost cooptaţi şi o serie de distribuitori mai mici, dar de mare importanţă pe

plan local, încercând să se asigure o acoperire cât mai bună a întregii ţări. Cateva exemple ar

fi:

DA FOTO (rame foto), Theo Impex SRL şi TOP SHOP (rame taiate) – în Constanţa;

Compress Barabass SRL (rame taiate) – în Braşov;

SC Pretext SRL – în Cluj;

Pagina 33 din 77

Page 34: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

SC Elion SRL – în Galaţi;

Pentru o a treia etapă strategia firmei cuprinde o dezvoltare în sistem franciză.

Instruind pe alţii să ofere servicii de înramare de calitate, atât în provincie cât şi în Bucureşti

în zonele care nu prezintă interes pentru societate, firma intenţionează să devină leader în

furnizarea echipamentelor de producţie de rame, a materiilor prime şi a materialelor.

Un alt obiectiv principal îl reprezintă lărgirea sferei de acoperire a pieţei

În vederea îndeplinirii acestor obiective, firma este condiţionată de:

promovarea rapidă a noilor produse pe piaţa (în acest sens, firma are în prezent în

desfăşurare un program de distribuţie a posterelor de artă înrămate la nivelul întregii ţări);

deschiderea de noi magazine de desfacere în zone neacoperite (chiar în aceste zile se

afla în desfăşurare lucrarile de amenajare a unui nou spaţiu comercial în zona Dorobanţi);

deschiderea de unităţi de producţie în apropierea magazinelor, pentru a facilita

aprovizionarea acestora cu produse;

organizarea de cursuri pentru utilizarea echipamentelor;

crearea unei reţele proprii de distribuţie în provincie ;

acordarea de consultanţă;

înzestrarea atelierelor cu utilaje moderne şi competitive;

formarea de specialişti .

În prezent firma se află într-un proces intens de reorganizare a activităţii sale

manageriale. Creşterea continuă a volumului de activitate face ca structura actuală să

prelucreze cu dificultate volumul total de informaţii. Pe de altă parte se simte tot mai mult

nevoia unui sistem performant de analiză şi previziune a activităţii firmei, iar toate aceste

avantaje le poate oferi un sistem informatic: capacitate mare de prelucrare, posibilităţi extinse

de analiză şi previziune a activităţii economice, suport al unei conduceri ştiinţifice.

Cadrul organizatoric

Sediul firmei se afla în Bucuresti în strada Teodosie Rudeanu nr.23. Cele doua

ateliere de productie (atelierul pentru comenzi şi cel pentru productia de serie) sunt situate în

locuri diferite, unul în Calea Grivitei, altul în Calea Rahovei. Aceasta dispersie spatiala

induce costuri sporite de transport şi comunicare intre compartimentele functionale ale

societatii. Pentru etapa urmatoare firma intentioneaza să achizitioneze un spatiu suficient de

Pagina 34 din 77

Page 35: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

mare pentru a-si putea organiza în acelasi loc atat birourile cat şi atelierele de productie şi a

elimina astfel problemele legate în principal de comunicare.

Organizarea firmei pe compartimente, servicii, birouri este orientată funcţional şi se

evidenţiază foarte bine în organigramă.

Serviciul comercial are în subordinea să directa trei compartimante: compartimentul

aprovizionare, compartimentul desfacere şi compartimentul marketing.

Cea mai importanta functie a compartimentului aprovizionare este de a stabili

contactele cu furnizorii firmei. Pe baza consumurilor inregistrate şi a inventarelor faptice

realizate la sfarsitul fiecarei luni, în cadrul acestui compartiment se intocmesc comenzile

catre furnizori. Majoritatea materiilor prime şi materialelor utilizate de această firmă, ca şi

utilajele de producţie şi piesele de schimb pentru ele sunt importate direct din Italia. Alte

materii prime sunt importate din Anglia, Statele Unite ale Americii, Belgia, Germania, iar

unele sunt cumparate de la furnizori interni. Datorita faptului ca cei mai multi dintre

furnizorii firmei sunt furnizori externi, iar transportul (maritim, aerian, feroviar sau rutier)

intârzie de cele mai multe ori livrarea bunurilor (uneori trec şi două luni intre momentul

efectuarii comenzii şi momentul primirii materialelor), se inregistreaza adesea rupturi de stoc

la diferite profile de rame cu viteza mare de rotatie. Se simte deci nevoia unei analize

riguroase a productiei cu posibilitatea previzionarii consumului de materiale.

Compartimentul desfacere se ocupa de distribuirea produselor firmei prin reţeaua

proprie de magazine şi prin intermediul distribuitorilor din Bucureşti şi din ţară. în cadrul

acestui departament exista un dispecerat prin intermediul caruia se monitorizeaza intreaga

activitate de ridicare şi livrare a lucrarilor. Tot la acest nivel se realizeaza o centralizare a

comenzilor primite de la propriile centre de colectare a lucrarilor şi de la distribuitori şi se

estimeaza prin metode empirice termenele de executie a comenzilor primite.

Compartimentul de marketing actioneaza în doua directii principale: identificarea de

noi produse ce au cautare şi pe care firma le-ar putea oferi pe piaţă (activitate urmată implicit

de promovarea acestor noi produse) şi contactarea potenţialilor distribuitori ai produselor

firmei. Recent acest compartiment a identificat existenţa unei cereri semnificative de postere

de arta atât în Bucureşti cat şi în provincie, astfel incât s-a trecut la o producţie de serie de

postere de arta inrămate. în ceea ce priveste a doua activitate importanta a acestui

compartiment, OFFICE NET este unul dintre cei mai noi şi importanti distribuitori ai

produselor firmei (rame foto, oglinzi inramate, postere de arta inramate).

Serviciul tehnic are în subordinea să directa doua compartimante: compartimentul

CTC – expeditie şi compartimentul productie.

Pagina 35 din 77

Page 36: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Compartimentul CTC – expeditie este responsabil de livrarea în cele mai bune

conditii a lucrarilor către centrele proprii de colectare şi distribuitori. Lucrarilor li se face o

ultima verificare a calitatii, sunt ambalate şi etichetate, iar în final sunt livrate.

Compartimentul primeste de la compartimentul financiar-contabil lista de preturi intocmind

facturile ce vor insoti lucrarile.

Compartimentul producţie se ocupa de coordonarea activitaţii atelierelor firmei.

Există doua ateliere ce produc efectiv, unul destinat execuţiei comenzilor, iar altul pentru

producţia de serie (rame foto, oglinzi şi postere de artă inrămate). în atelierul recuperari se

realizează mostrele de profile şi passpartout care se livrează la cerere distribuitorilor. în cel

de-al patrulea atelier işi desfăşoară activitatea un mecanic de intreţinere, responsabil de buna

funcţionare a maşinilor şi utilajelor din dotarea celorlalte ateliere. Acest compartient are

strânse relaţii cu Dispeceratul din cadrul compartimentului desfacere, care îi trimite spre

execuţie comenzile primite de la magazine şi distribuitori.

Activitatea de Producţie-Expediţie

Relaţiile compartimentului producţie – expediţie atât cu conducerea societăţii cât şi cu

celelalte componente ale structurii organizatorice, sunt de o mare complexitate. Practic în

cadrul acestora se regăsesc toate tipurile de relaţii evidenţiate de teoria managementului:

relaţii de autoritate (ierarhice şi funcţionale) şi relaţii de cooperare şi control.

Relaţiile ierarhice apar în raporturile cu conducerea firmei şi sunt , în esenţă, relaţii de

subordonare. în virtutea acestor relaţii, comprtimentul tehnic primeşte şi îndeplineşte,

conform atribuţiilor sale, sarcinile trasate de conducerea firmei.

Relaţiile funcţionale sunt determinate de caracterul activităţii desfăşurate în cadrul

compartimentului. Ele se manifestă în raporturile cu celelalte compartimente şi se

materializează în transmiterea de catre acestea a unor sarcini, indicaţii şi informaţii din cadrul

obiectului propriu de activitate.

Relaţiile de cooperare apar în raporturile cu celelalte componente ale structuii

organizatorice a firmei. Ele se exprimă în colaborarea cu acestea în procesul de fundamentare

a deciziilor. Cooperarea se manifestă însă cu preponderenţă în procesul îndeplinirii măsurilor

stabilite pentru atingerea obiectivelor strategice. Relaţiile de cooperare se materializează într-

un contact permanent între compartimentul tehnic şi cel comercial...

Relatiile de control nu definitorii pentru activitatea compartimentului tehnic, ele apar

mai ales în legatura cu verificarea respectării standardelor interne de calitate.

Pagina 36 din 77

Page 37: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În prezent pentru sporirea operativităţii activităţii de livrare în cadrul atelierului

functionează un birou al serviciului financiar contabil, ce se ocupă cu întocmirea listelor de

preţuri.

Activitatea de Planificare, lansare şi urmărire a producţiei se desfăşoară în cadrul

serviciului Tehnic al firmei care are în subordinea sa cele două compartimente: CTC-

expediţie şi producţie.

Fluxul tehnologic cuprinde urmatoarele activităţi:

inventarierea lucrărilor recepţionate;

executarea ramelor;

tăierea geamurilor şi a PFL-ului;

tăierea passpartout-urilor;

caşerarea lucrărilor;

ansamblarea componentelor lucrării.

Fiecarei operatii îi corespunde un post de lucru. Dupa inventarierea şi

caserarea lucrarii componentele se pot realiza în paralel, în final executându-se montajul. O

reprezentare schematica a succesiunii operatiilor efectuate este redata în figura urmatoare:

Pentru activitatea atelierului de execuţie a comenzilor timpul reprezinta o restricţie

extrem de importantă. Obiectivul principal în aceast sens este scurtarea termenului de livrare

la 48 ore. În cadrul sistemului actual succesiunea desfăşurării în timp a activităţilor este

expresiv redatâ în figura urmatoare:

Ziua 1 Clientul aduce lucrarea la centrul de colectare

* seara toate lucrarile ajung în atelier

Ziua 2 Lucrarile aduse cu o zi în urma sunt inventariate

Ziua 3 Lucrarile inventariate cu o zi în urma sunt executate

*seara toate lucrarile sunt livrate

Ziua 4 Clientul poate veni sa ridice lucrarea executata

După cum se observă timpul minim în care poate fi servit un client este de 48 ore, dar

timpul maxim este de 72 ore. Sistemul mai întâmpină şi alte dificultăţi cum ar fi programul

Pagina 37 din 77

72 h

48 h

INVENTARIERECASERARE

TAIERE RAMA TAIERE PASSPARTOUT TAIERE SPATE TAIERE GEAM

MONTAJ

Page 38: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

de lucru diferit al atelierului faţă de centrele de colectare şi durata necesară străbaterii

drumului între atelier şi magazine.

Pentru o etapă urmatoare se intenţionează accelerarea acestui proces, astfel încât să se

ajungă la o durată maximă de servire a clientului de 48 ore. O soluţie ar fi scurtarea perioadei

de succesiune a operaţiilor prin împărţirea zilei de lucru in două. Astfel se obţine, teoretic, un

timp de servire al clienţilor de 36 ore. Dificultatea practică a aplicării acestui sistem este

faptul că jumătatea zilei de lucru nu coincide pentru atelier şi pentru centrele de colectare.

Activităţi realizate la nivelul compartimentului productie – expeditie:

Activităţi Compartiment / Serviciu Periodicitate

Preluare comenzi Programare,lansare

productie

5-6 ori / zi

Inventariere Programare,lansare

productie

zilnic

Întocmire fişă de atelier Programare,lansare

productie

zilnic

Lansare executie comenzi Programare,lansare

productie

zilnic

Copierea fişei de atelier Atelier comenzi zilnic

Întocmire bon de consum Atelier comenzi zilnic

Eliberare materiale Magazie zilnic

Înscriere bon de consum în fişa de

consum

Magazie zilnic

Inventarierea materialelor Magazie lunar

Întocmirea fişei de inventar Magazie lunar

Întocmire listă profile lipsă Magazie zilnic

Caserare Atelier comenzi zilnic

Taiere rame Atelier comenzi zilnic

Capsare rame Atelier comenzi zilnic

Taiere geam Atelier comenzi zilnic

Taiere spate Atelier comenzi zilnic

Montare agatatori Atelier comenzi zilnic

Pagina 38 din 77

Page 39: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Montaj Atelier comenzi zilnic

Verificare calitate Atelier comenzi, Expeditie zilnic

Ambalare Expeditie zilnic

Etichetare Expeditie zilnic

Depozitare pe clienti şi termene Expeditie zilnic

Întocmire factura Expeditie zilnic

Expediere Expeditie zilnic

Conducerea activităţii de Producţie-Expediţie

La nivel operaţional conducerea atelierului este asigurată de şeful de atelier. Acesta

are sarcina de a întocmi zilnic planul de producţie şi de a urmări realizarea lui. Tot şefului de

atelier îi revine obligaţia de a urmări completarea zilnică a rapoartelor de producţie, a fişelor

de consum şi a foilor de prezenţă.

Întocmirea planului de producţie are în

vedere următoarele condiţii:

C1: Exista posibilitati tehnice

nu - da nu nu da nu da

C2: Clientul accepta alternative de realizare nu - - da da - da -

C3: Exista materiale - nu nu nu nu nu da da

C4: Clientul schimba materialul - nu nu nu da da - -

C5: Clientul poate astepta - nu da da - - - -

R1: Se executa lucrarea * * * *

R2: Se asteapta sosirea materialului * *

R3: Se returneaza lucrarea * *

R1: Se executa lucrarea daca:

nu am materiale şi nici posibilitati tehnice, dar clientul accepta alternative din ambele

puncte de vedere;

am posibilitati tehnice şi nu am materialul, dar clientul schimba materialul;

am materiale şi nu am posibilitati tehnice, dar clientul accepta alternative de realizare;

am materiale şi posibilitati tehnice.

R2: Se asteapta sosirea materialului daca:

Pagina 39 din 77

Page 40: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

- nu am materialul solicitat şi clientul nu schimba materialul, dar poate astepta sosirea

acestuia (numai daca exista posibilitati tehnice sau nu exista posibilitati tehnice, dar se

accepta schimbari.).

R3: Se returneaza lucrarea daca:

nu exista posibilitati tehnice şi clientul nu accepta alternative de realizare;

nu exista materialele solicitate in stoc, clientul nu-si modifica optiunea initiala şi nici

nu poate astepta.

Din cele 32 cazuri posibile ( 25 ) clientul este refuzat in 11 cazuri. Considerand ca

evenimentele sunt echiprobabile se oobtine o probabilitate de 34,375% de a refuza un client,

probabilitate ce se poate imbunatati simtitor daca eliminam cazurile de refuz datorate lipsei

din stoc a materialelor solicitate. Printr-o gestiune riguroasa a stocurilor, care sa evite

rupturile de stoc, se poate ajunge la o o probabilitate de 25% de a refuza un client. In realitate

insa, evenimentele nu sunt echiprobabile, daca se coreleaza probabilitatile obtinute cu

probabilitatea de producere a evenimentelor mentionate se obtine o probabilitate mai mica de

a refuza clientul. şi anume % in cazul existentei rupturilor de stoc şi % in cazul in care nu

avem rupturi de stoc.

Avand in vedere ca in prezent principala cauza de refuzare a unor comenzi este lipsa

din stoc a materialelor solicitate (fiind putine cazurile in care clientii solicita lucrari ce nu pot

fi realizate din punct de vedere tehnic), se impune introducerea unui sistem informatic care sa

asigure o gestiune eficienta a stocurilor de materiale şi sa elimine rupturile de stoc.

La nivel tactic Directorul Tehnic este cel ce asigură conducerea atelierului. Deciziile

de la acest nivel vizează mijloacele concrete prin care se va acţiona pentru realizarea

obiectivelor societăţii.

La nivel strategic conducerea societăţii (şi a atelierului) este asigurată de Directorul

General. Pe termen lung strategia firmei societăţii cuprinde:

promovarea rapidă a noilor produse pe piaţa (în acest sens, firma are în prezent în

desfăşurare un program de distribuţie a posterelor de artă înrămate la nivelul întregii ţări);

deschiderea de noi magazine de desfacere în zone neacoperite (chiar în aceste zile se

afla în desfăşurare lucrarile de amenajare a unui nou spaţiu comercial în zona Dorobanţi);

deschiderea de unităţi de producţie în apropierea magazinelor, pentru a facilita

aprovizionarea acestora cu produse;

organizarea de cursuri pentru utilizarea echipamentelor;

crearea unei reţele proprii de distribuţie în provincie ;

Pagina 40 din 77

Page 41: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

acordarea de consultanţă;

înzestrarea atelierelor cu utilaje moderne şi competitive;

formarea de specialişti .

Analiza sistemului

În cadrul acestei etape se face analiza propriu-zisă a sistemului existent conform

metodologiei S.S.A.D.M. Etapa are ca scop cunoaşterea sistemului fizic existent şi

identificarea problemelor şi deficienţelor acestuia. Pentru aceasta se recurge la un studiu

complex privind activităţile şi fluxurile informaţionale existente, volumul informaţiilor

prelucrate şi aria de cuprindere a sistemului informational.

Pe baza studiului din etapa de investigare a sistemului existent se elaboreazã

diagramele de flux de date (DFD) parcurgând urmãtorii paşi:

întocmirea unei liste a documentelor fizice implicate;

trasarea diagramei fluxului documentelor;

verificarea fluxului documentelor;

elaborarea primului nivel al DFD prin enumerarea proceselor (activitãtilor) care vor fi

realizate pentru fiecare document şi includerea acestuia în diagrame;

Pe baza studiului realizat, se recurge la analiza sistemului informaţional pentru a

fundamenta direcţiile de perfecţionare şi modernizare ale sistemului existent şi posibilităţile

de realizare a unui sistem informatic, care sã permitã satisfacerea tuturor cerinţelor

informaţionale necesare conducerii.

3.1. Modelul fizic al sistemului existent

Acest model relectă structura tehnică şi operaţională a sistemului şi descrie cum

funcţionează sistemul în implementarea lui actuală. El este primul model ce se realizează

deoarece înainte de a parcurge orice etapă din metodologie este nevoie să avem posibilitatea

de identifica toate funcţiunile existente ale sistemului.

Primul model care se întocmeşte este cel al prelucrărilor, în care se evidenţiază modul

de derulare a fluxului informaţional în sistemul existent.

În diagramele de flux ale datelor sunt evidenţiate funcţiunile sistemului într-o manieră

de descompunere TOP-DOWN, realizată printr-un proces de rafinare succesivă a proceselor

de prelucrare. În diagrama de nivel zero sunt puse în evidenţă cât mai riguros fluxurile de

Pagina 41 din 77

Page 42: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

intrare şi de ieşire ale sistemului, urmărindu-se punerea în evidenţă a ariei de cuprindere a

sistemului. Sistemul apare ca o cutie neagră şi se pune accentul pe evidenţierea interacţiunilor

sistemului cu mediul extern. Diagrama de nivel zero poartă numele de diagrama contextuală ,

celelalte nivele obţinându-se prin rafinarea proceselor complexe într-o diagramă de nivel

inferior.

DFD este o reprezentare graficã a transformãrii datelor de intrare în date de iesire.

DFD foloseşte un set de simboluri de reprezentare şi are asociat un set de reguli de

completare şi validare.

Simboluri :

proces (transformare): Procesele sunt etichetate cu text ce

sugereazã modul de transformare a datelor şi sunt

identificate printr-un numãr. În DFD fizicã pentru sistemul

existent, se va preciza şi locatia (compartiment / persoanã)

procesului.

flux de date: este constituit din datele transmise între douã

procese. Fluxul de date e etichetat printr-un substantiv ce

sugereazã informatia sau pachetul de informatii transmise.

entitate externã (terminator): sursã / receptor de date. Poate

fi un alt sistem (organizatie, compartiment)

stoc de date: un depozit temporar sau permanent de date.

Poate fi:

manual: registre, dosare, arhivã de documente

pe suport magnetic: fisiere.

Convenţii:

procesele şi stocurile de date sunt numerotate secvenţial, pentru a putea fi identificate.

Numerele asociate proceselor nu semnificã ordinea de execuţie a acestora;

pentru a evita fluxurile de date întretãiate şi aspectul de "pãienjeniş" al diagramei,

entitãţile externe şi stocurile de date pot fi duplicate. O entitate externã duplicatã se reprezintã

Pagina 42 din 77

<nr> <locaţia>

<proces>

<et> <stoc date>

Entitate externă

<flux>

Page 43: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

prin trasarea unei linii oblice, iar un stoc duplicat printr-o linie suplimentarã verticalã în

partea stângã a cutiei;

pentru a face diagramele mai lizibile, entitãtile externe sunt plasate, pe cât posibil, în

jurul diagramei iar stocurile de date, în partea centralã a diagramei;

pentru mai multã claritate, într-o DFD nu se vor reprezenta mai mult de 9 procese;

fluxurile de date de la - către stocurile de date sunt unidirectionale (fie de adãugare,

fie de consultare) şi nu sunt etichetate.

Descompunerea funcţionalã şi rafinarea DFD

Dacã sistemul pe care-l descriem cu ajutorul DFD este complex, va fi dificil sã

realizãm de la început o DFD detaliatã. Pentru a putea descrie în detaliu sistemele complexe,

metodele structurate propun o abordare TOP -DOWN, respectiv o descompunere funcţionalã

a sistemului, care e realizatã prin rafinarea succesivã a proceselor.

Primul nivel (nivelul 0) îl constituie DIAGRAMA CONTEXTUALÃ, care defineşte graniţele

între sistemul analizat şi mediu. Nivelele urmãtoare se obţin prin rafinarea proceselor

complexe într-o diagramã de nivel inferior.

Reguli:

fiecare proces va fi numerotat corespunzãtor nivelului de descompunere şi poziţiei în

cadrul diagramei. Astfel, dacã procesul 2 din diagrama de nivel 1 va fi descompus, procesele

de nivel inferior vor fi: 2.1, 2.2., ...

fluxurile de intrare şi de iesirre pot fi şi ele descompuse în componente:

o diagramã de pe orice nivel de descompunere nu trebuie sã conţinã mai mult de 9

procese;

descompunerea DFD se poate considera treminatã atunci când ajungem la procese

elementare. Procesele elementare sunt marcate în colţul din dreapta jos prin "*".

pentru procesele elementare se întocmeşte o descriere sau o speficicaţie, în general

sub formã de text, dar se poate utiliza şi pseudocod, scheme logice, tabele de decizie sau

chiar cod scris într-un limbaj de programare;

regula balansului: intrãrile şi ieşirile unei diagrame de nivel inferior trebuie sã

coincidã cu intrãrile şi iesirile procesului pe care-l descompun.

3.2. Modelul logic al sistemului existent

Pagina 43 din 77

Page 44: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

3.3. Catalogul cerinţelor

CAPITOLUL III . SPECIFICAREA CERINŢELOR

1. Definirea soluţiei de realizare a sistemului

2. Definirea prelucrărilor sistemului informatic

3. Definirea datelor din sistemul informatic

4. Definirea funcţiunilor sistemului informatic

1. Definirea soluţiei de realizare a sistemului

Metodologia S.S.A.D.M. recomandă întocmirea a maxim 6 variante de realizare dar şi

a minim 2, deoarece în acest fel se realizează o mai bună aprofundare a problemelor ce

trebuie rezolvate, mai ales că variantele vor fi discutate cu beneficiarul. În urma discuţiei se

va alege varinata optimă care va fi proiectată şi implementată.

Definirea soluţiei de realizat se face pe baza catalogului cerinţelor.

Ea cuprinde în prima fază o descriere a sistemului ce va fi proiectat. Ţinându-se cont

de cerinţe putem sublinia problema principală pe care o urmăreşte noul sistem şi anume

înlăturarea deficienţelor generate de redundanţa mare a datelor, duplicarea proceselor de

prelucrare şi timpul mare de răspuns datorat prelucrărilor manuale.

Varianta 1:

Specificul activităţii acestui atelier impune operativitate şi viteză de răspuns sporite.

Se impune cunoaşterea în orice moment a stadiului în care se află execuţia lucrărilor. Noul

sistem va putea oferi relaţii despre etapa la care s-a ajuns cu o anumită lucrare, ca şi despre

toate lucrările care se află într-o anumită etapă de realizare. Succesiunea stărilor în care se

poate afla o lucrare sunt:

Comandă (C): au fost reţinute caracteristicile tehnice dorite pentru lucrarea respectivă,

comanda clientului fiind înregistrată, iar termenul de livrare stabilit;

Inventariată (I): au fost evaluate posibilităţile tehnice de realizare a lucrării, s-au notat

dimensiunile exacte ale acesteia şi s-a stabilit ziua în care va fi executată;

ÎnLucru (L): toate lucrările programate pentru execuţie în ziua curentă şi care nu au

fost încă realizate;

Pagina 44 din 77

Page 45: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Executată (E): toate lucrările ambalate şi etichetate;

Facturată (F): a fost întocmită factura de livrare;

Livrată (V): lucrarea însoţită de factură a părăsit atelierul, fiind livrată beneficiarului

sau lucrarea ce din diverse motive a trebuit să fie returnată clientului fără a fi executată;

LipsăProfil (P): lucrări pentru care se constată la un moment dat că nu există profilul

de ramă solicitat. Este o stare intermediară până se ia legătura cu clientul şi acesta hotărăşte

ce e de făcut în continuare: se modifică profilul şi lucrarea se execută conform termenului

iniţial (caz în care lucrarea poate trece în starea I sau în starea C, după cum a fost sau nu a

fost inventariată), se aşteaptă sosirea profilului urmând ca lucrarea să se execute îndată ce se

face aprovizionarea (caz în care lucrarea trece în starea A) sau se returnează clientului

lucrarea neexecutată (caz în care lucrarea trece în starea R);

ÎnAşteptare (A): lucrările inventariate (pentru care s-au stabilit modalităţile tehnice de

realizare şi dimensiunile exacte) pentru care nu există în stoc materialele . Vor trece

deasemenea în starea A şi lucrările din starea L (ÎnLucru) pentru care se constată în timpul

execuţiei că nu mai există material.

DeReturnat (R): lucrări ce trebuie să fie returnate clientului fără a fi executate.

Pentru gestiunea aceastei stări lucrările vor avea asociat un indicator de stare; se va

introduce deasemenea un nou stoc de date în care se vor înregistra informaţii despre comenzi.

Pentru evidenţa lucrărilor urgente sistemul va introduce şi un mecanism de priorităţi.

Lucrările vor avea ataşat un indicator de prioritate cu semnificaţia: N - lucrare normală; U -

lucrare urgentă.

În momentul efectuării unei aprovizionări ( intări în stoc de materiale ) sistemul va

verifica automat lucrările aflate în aşteptare şi le va trece din starea A în starea I pe acelea

pentru care au sosit materialele. Data de execuţie se va stabili automat în funcţie şi de

momentul la care se face intrarea în stoc. Aceste lucrări vor avea setat indicatorul de

prioritate pe starea U (Urgent).

Pentru realizarea evidenţei operative a stocului se va cuprinde în sistem un nou

document (Nota de Intrare - Recepţie) pe baza căruia se vor efectua intrările în stoc. Ieşirile

se vor efectua pe baza consumurilor calculate pentru lucrările cu indicatorul de stare E

(Executată). Se va putea cunoaşte astfel în orice moment stocul existent de materii prime şi

materiale. Pe baza consumurilor calculate se va putea determina ritmicitatea consumului de

repere bază de pornire pentru determinarea ştiinţifică a necesarului de aproizionat. Se speră

ca printr-o previziune riguroasă a evoluţiei consumului de repere să se elimine apariţia

frecventă a rupturilor de stoc.

Pagina 45 din 77

Page 46: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pentru înlăturarea deficienţelor generate de timpul mare de răspuns al sistemului

actual datorat în principal prelucrărilor manuale se propune automatizarea unor operaţii de

rutină cum ar fi copierea listei de atelier (repartizarea lucrărilor pe posturile de lucru),

întocmirea facturilor, întocmirea unor situaţii zilnice (fişe de consum, note de predare, fişa de

inventar, situaţia valorică a producţiei).

Timpul de realizare al comenzilor primite reprezintă o restricţie importantă a

activităţii desfăşurate în atelier. Prin observare directă s-a constatat că o parte însemnată din

timpul de lucru al muncitorilor (aproximativ 10%) se pierde datorită faptului că aceştia

trebuie să îşi copieze specificaţiile tehnice cuprinse în lista de atelier. Prin automatizarea

acestui proces se va câştiga timp pentru realizarea efectivă a lucrărilor, iar în plus se vor

elimina şi erorile datorate copierii manuale. Pentru a se putea realiza automatizarea

procesului de distribuire a lucrărilor pe posturile de lucru este necesară devansarea

activităţilor de inventariere si caşerare faţă de celelalte operaţii. Se aşteaptă să se obţină o

creştere a operativităţii şi eficienţei activităţii desfăşurate, o creştere a productivităţii muncii.

Modulul de calcul al preţurilor va oferi posibilitatea practicării unei politici flexibile

de preţuri cu acordarea de dicount-uri clienţilor fideli. Preţurile vor putea fi actualizate

periodic în funcţie de inflaţia înregistrată (preţul materiilor prime şi materialelor se va

exprima într-o valută stabilă, transformarea în lei făcându-se la cursul zilei) şi în funcţie de

costurile aferente unei aprovizionări (costurile unitare de transport variază în funcţie de

cantitatea aprovizionată). Costul materiilor prime şi materialelor se va calcula prin metoda

Costului Mediu Ponderat, fiind deci actualizat la fiecare aprovizionare.

Pe baza datelor referitoare la activitatea de producţie, sistemul va permite realizarea

unor analize şi prognoze cantitative şi valorice la nivel de tip al produselor, client, centru de

distribuţie şi pe total. Pentru aceasta se va introduce un modul de analiză statistică a activităţii

desfăşurate.

Fiecare variantă trebuie să conţină o analiză cost-beneficiu.

În prima fază se face estimarea duratei de realizare a sistemului informatic care în

cazul de faţă ar putea fi de maxim două luni. Realizarea unui prototip al sistemului se poate

face în cel mult o lună, după care se poate trece la testarea acestuia în condiţii reale şi

îmbunătăţirea prototipului până la obţinerea sistemului dorit.

Costul de realizare este un alt parametru de care avem nevoie pentru a executa o

analiză cost beneficiu credibilă. Pentru acest sistem costul este de aproximetiv 20 milioane lei

în funcţie de rata inflaţiei (1000 USD), plus costul unei imprimante matriciale (500 USD),

costul de pregătire a personalului pentru utilizarea noului sistem informatic (cam 2 milioane

Pagina 46 din 77

Page 47: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

lei), plus cheltuielile salariale suplimentare generate de anagajarea unui specialist în

informatică (responsabil cu întreţinerea şi dezvoltarea în continuare a sistemului). La toate

acestea se mai adaugă şi costul menţinerii în funcţiune care variază în funcţie de noile cerinţe

care se vor impune.

Beneficiile obţinute în urma introducerii noului sistem informatic sunt multiple şi

justifică pe deplin utilizarea acestuia. Printr-un mic efort firma poate obţine o gestiune

deosebit de eficientă a resurselor sale, iar persoanele din funcţiile de decizie vor dispune de

un util instrument de analiză, previziune şi control. Prin implementarea acestui sistem se

oferă bazele unei conduceri ştiinţifice a întregii activităţii a firmei. Sistemul va rezolva o

multitudine de probleme legate de programarea, lansarea şi urmărirea producţiei, gestiunea

stocurilor, determinarea necesarului de aprovizionat, întocmirea şi întreţinerea unor situaţii

zilnice (cu o periodicitate mai mare decât ar fi posibil în sistemul actual).

Varianta 2:

O variantă extinsă a sistemului descris anterior ar putea conţine facilităţi de stabilire

automată a necesarului de aprovizionat, ca şi a momentului în care să se trimită comanda

către furnizor pentru a minimiza costul de aprovizionare şi costul de stocare.

Pentru comenzile mari (specifice atelierului de Ready Made) se propune introducerea

unui modul care să implementeze algoritmi de croire unidimensională (pentru profilele de

rame) şi bidimensională (pentru celelalte componente - spate, geam şi passpartout) pentru

stabilirea unor reţete de croire care să asigure pierderi minime de materiale.

Foarte util, dar necesitând o investiţie importantă, se dovedeşte a fi un sistem

distribuit care să conecteze între ele unităţile productive, magazinele (centrele de colectare) şi

dispeceratul. Această alternativă rămâne să fie mai atent analizată cu ocazia achiziţionării

unui nou spaţiu de capacitate sporită în care se va desfăşura întrega activitate de producţie a

firmei.

Analiza impactului introducerii sistemului

Este esenţial de urmărit modifcările pe care le aduce introducerea sistemului în

structura organizatorică, în modul de comunicare între compartimentele societăţii penrtu care

proiectăm sistemul.

În cazul de faţă modificările în structura organizatorică nu sunt majore. Pentru

exploatare sistemul va necesita un operator. Unul dintre oamenii din serviciul de Planificare a

Pagina 47 din 77

Page 48: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Producţiei poate fi instruit pentru această poziţie. Cu timpul, pe măsură ce sistemul se va

dezvolta toţi salariaţii care intră în contact cu acesta vor fi calificaţi la locul de muncă.

Din punct de vedere al personalului specialist în informatică sistemul nu necesită

decât o singură persoană, pentru întreţinere şi dezvoltare. Datorită interfeţelor prietenoase ce

vor fi proiectate, pentru exploatarea curentă a sistemului va fi instruit personalul actual al

firmei

Comunicarea între departamente se schimbă în urma rezultatelor pe care le aduce

utilizarea sistemului. Cele mai importante modificări intervin în relaţiile serviciului de

Planificare, lansare şi urmărire a producţiei cu Dispeceratul şi cu superiorul său direct

(Directorul Tehnic). Completitudinea situaţiilor de informare ca şi timpul redus în care

acestea vor putea fi obţinute sunt aspecte ce vor influenţa în mod pozitiv funcţionarea curentă

a sistemului.

Din punctul de vedere al pregătirii beneficiarului pentru utilizarea sistemului timpul

este relativ scurt datorită produsului software utilizat, Delphi 3.0, care furnizează o interfaţă

"prietenoasă" şi posibilităţi vizuale de parcurgere a datelor şi situaţiilor pe care le obţinem

prin utilizarea sistemului.

Pagina 48 din 77

Page 49: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

2. Definirea prelucrărilor sistemului informatic

Modelul logic al sistemului proiectat

Se va întocmi în continuare diagrama fluxului de date la nivel logic pentru sistemul

proiectat deoarece aceasta va sta la baza proiectării noului sistem. Diagrama se va deriva din

diagrama de flux a datelor la nivel logic pentru sistemul existent în care se vor opera

modificările specificate în definirea soluţiei de realizat. Diagrama obţinută este aceea de nivel

logic pentru sistemul proiectat. Ea conţine noile stocuri de date şi procese care s-au introdus

cu ocazia specificării soluţiei de realizat pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor

beneficiarului noului sistem, exprimate în finalul etapei de analiză în cadrul catalogului

cerinţelor.

Modificările operate în explozia DFD logică (la nivel frunză) vizează introducerea a

patru noi stocuri de date: Client, Comandă, NIR, NMat (Nomenclator de materiale). Se va

suprima stocul de date Preţ întrucât se va reţine doar costul materiilor prime şi materialelor în

cadrul stocului de date Stoc (costul va fi calculat utilizând metoda costului mediu ponderat),

preţul de vânzare al acestora diferind în funcţie de categoria din care face parte clientul

(informaţie ce se regăseşte în stocul de date Client).

Procesele nou introduse sunt legate de funcţiunile nou introduse şi anume un proces

de înregistrare a intrărilor în stocul de materii prime şi materiale pentru a putea realiza o

evidenţă operativă a stocurilor. Dintre procesele existente unele suferă anumite modificări

datorate sistemului de gestiune al stărilor lucrărilor, modificări ce vor fi detaliate cu ocazia

descrierii proceselor. Pentru efectuarea analizelor şi prognozelor cantitative şi valorice la

nivel de tip al produselor, client, centru de distribuţie şi pe total se introduce un nou proces de

analiză.

În ceea ce priveşte fluxurile de date, există şi fluxuri noi şi fluxuri ce îşi modifică

semnificaţia. Analiza lucrărilor în aşteptare nu mai presupune de această dată consultarea

bonului de comandă ci o consultare a lucrărilor aflate în starea A (Aşteptare) urmată de

trecerea acestora în starea I (Inventariată) dacă materialul lipsă a fost introdus în stoc.

Calculul preţului va lua în considerare şi tipul clientului, prin consultarea stocului de date

client. Apar fluxuri noi de modificare a stării lucrărilor şi de actualizare a noilor stocuri de

date.

MATRICEA ENTITATE

Pagina 49 din 77

Page 50: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cli

e

Co

Luc

Fac

Sto

NI

NM

Fin

Apr

Dis

Client === *

Comandă === === *

Lucrare === === === * *

Factură === === === === *

Stoc === === === === === * * * *

NIR === === === === === === *

NMat === === === === === === ===

FinanciarContabil === === === === === === === ===

Aprovizionare === === === === === === === === ===

Dispecerat === === === === === === === === === ===

Identificarea entităţilor

Client:

Comandă:

Lucrare:

Factură:

Stoc:

NIR:

NMat:

FinanciarContabil: entitate externă

Aprovizionare: entitate externă

Dispecerat: entitate externă

Descrierea fluxurilor de intrare-ieşire

Sursa Destinaţia Nume

flux

Conţinut Comentariu

Client 1.1.1.

Înregistrare

comandă

Bon de

comandă

Date Client

Dată Comandă

Termen Livrare

Specificaţii tehnice

Pe acest flux ne

interesează să circule

informaţii complete

despre client şi

Pagina 50 din 77

Page 51: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

(material

componente,

operaţii)

lucrările ce trebuie

realizate, eventual în

nişte formulare

tipizate

-preprinted forms-

1.1.1.

Înregistrare

comandă

D1 Client Date

client

Nume client

Adresă

Telefon

Fax

Persoana de contact

Cod fiscal

Categorie client

Datele sunt necesare

pentru introducerea

unui nou client în

stocul de date client.

Unele dintre aceste

date sunt specifice

doar clienţilor

persoane juridice,

pentru clienţii

persoane fizice este de

preferat să se

precizeze numele şi

numărul de telefon -

pentru a putea fi

contactaţi în caz de

nevoie. Categoria

clientului trebuie

precizată pentru a se

putea aplica un

mecanism de calcul

diferenţiat al perţului.

1.1.1.

Înregistrare

comandă

D2

Comandă

Date

comandă

Denumire client

Dată comandă

Termen livrare

Date ce caracterizează

o comandă

1.1.1.

Înregistrare

comandă

D3 Lucrare Date

lucrare

Cod comandă

Dată execuţie

Număr lucrare

Stare lucrare

Se înregistrează doar

specificaţiile tehnice

cunoscute până în

acest moment

Pagina 51 din 77

Page 52: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Specificaţii tehnice (eventual fără

dimensiuni)

Pagina 52 din 77

Page 53: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

1.1.1.

Înregistrare

comandă

1.1.2.

Inventarier

e

Operaţii /

materiale

Data

Număr lucrare

Operaţii

Cod material

Pe acest flux se

transmite şi codul

materialului pentru a

se face verificarea

existenţei profilului şi

a se putea stabili

starea în care se află

lucrarea (I sau P).

D4 Stoc 1.1.2.

Inventarier

e

Material Cod material

Cantitate aflată în

stoc

Se verifică existenţa

materialului în stoc

1.1.2.

Inventariere

D3

Lucrare

Lucrare Data

Număr lucrare

Dimensiuni lucrare

Stare lucrare

Starea lucrării poate fi

I (Inventariată şi poate

intra în lucru) sau P

(Lipsă profil)

D4 Stoc 1.1.3.

Analiză

lucrări în

aşteptare

Material Cod material

Cantitate aflată în

stoc

Se verifică existenţa

materialului în stoc

1.1.3. Analiză

lucrări în

aşteptare

D3

Lucrare

Lucrare Data

Număr lucrare

Stare lucrare

Starea lucrării devine

I (Inventariată şi poate

intra în lucru) pentru

lucrările pentru care a

sosit profilul.

D3 Lucrare 1.2.1.

Analiză

lucrări cu

profil lipsă

Lucrare Data

Număr lucrare

Client

Cod material

Doar lucrările cu

starea P (lipsă profil)

D1 Client 1.2.1.

Analiză

lucrări cu

profil lipsă

Date

client

Denumire client

Persoană de contact

Telefon client

Date necesare pentru a

lua contactul cu

beneficiarul

Pagina 53 din 77

Page 54: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

1.2.1. Analiză

lucrări cu

profil lipsă

Client Material

Lipsă

Cod material Se comunică

beneficiarului

problema ce a

intervenit (Lipsa din

stoc a profilului

solicitat)

Client 1.2.1. Analiză

lucrări cu

profil lipsă

Răspuns Cod Material

Asteaptă/Renunţă

Cod Material

desemnează

materialul cu care se

înlocuieşte profilul

lipsă

1.2.1. Analiză

lucrări cu

profil lipsă

D3 Lucrare Lucrare Data

Număr lucrare

Stare lucrare

Starea lucrării devine

R (lucrări de returnat)

pentru lucrările la care

nu s-a modificat

materialul lipsă şi nici

nu se poate aştepta

momentul

aprovizionării

1.2.1. Analiză

lucrări cu

profil lipsă

1.2.2.

Modificare

profil

Lucrare Data

Număr lucrare

Cod profil

Lucrare căreia clientul

i-a modificat profilul

ramei

1.2.1. Analiză

lucrări cu

profil lipsă

1.2.3.

Amânare

execuţie

Lucrare Data

Număr lucrare

Lucrare pentru care

clientul aşteaptă

sosirea profilului

1.2.2.

Modificare

profil

D3 Lucrare Lucrare Data

Număr lucrare

Cod profil

Cod profil

desemnează

materialul cu care se

înlocuieşte profilul

lipsă

Starea lucrării devine

I

1.2.3. D3 Lucrare Lucrare Data Starea lucrării devine

Pagina 54 din 77

Page 55: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Amânare

execuţie

Număr lucrare

Stare lucrare

A (lucrare în

aşteptare)

2.1.

Confirmare

execuţie

D3 Lucrare Lucrare Data

Număr lucrare

Stare lucrare

Starea lucrării devine

E (lucrare executată)

D3 Lucrare 2.2. Calcul

consum

Lucrare Data

Număr lucrare

Specificaţii tehnice

operaţii

componente

materiale

Se transmit toate

informaţiile necesare

pentru a calcula

consumul de materii

prime şi materiale

2.2. Calcul

consum

3.1.

Înregistrare

consum

Necesar Cod material

Cantitate

Se transmit pe acest

flux consumurile

generate de efectuarea

unei lucrări

3.1.

Înregistrare

consum

D4 Stoc Consum Data

Cod Material

Cantitate

Pe baza acestor

consumuri calculate

se fac ieşirile din stoc

Financiar

Contabil

3.2.Înregistrar

e intrări

NIR Dată intrare

Furnizor

Denumire material

Caracteristici

tehnice:

lungime

lăţime

grosime

densitate

Unitate de măsură

Cantitate

aprovizionată

Preţ aprovizionare

Pe baza acestor date

se vor actualiza:

evidenţa Notelor de

Intrare Recepţie

(NIR), nomenclatorul

de materiale (NMAt),

stocul de materiale şi

preţul acestora (pe

baza metodei Costului

mediu ponderat)

3.2.Înregistrar

e intrări

D6 NMat Date

material

Denumire material

Caracteristici

Materialele noi se

înregistrează în

Pagina 55 din 77

Page 56: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

e tehnice:

lungime

lăţime

grosime

densitate

Unitate de măsură

evidenţa firmei

3.2.Înregistrar

e intrări

D7 NIR Date

NIR

Dată intrare

Furnizor

Pentru evidenţa

aprovizionărilor

3.2.Înregistrar

e intrări

D4 Stoc Material

e

Denumire material

Cantitate

Pe baza acestor

cantităţi se fac

intrările în gestiunea

de materii prime şi

materiale

D1 Client 4.1. Calcul

preţ

Date

client

Categorie client Date necesare pentru a

şti în ce categorie de

preţuri se încadrează

clientul

D3 Lucrări 4.1. Calcul

preţ

Lucrare Data

Număr lucrare

Specificaţii tehnice

operaţii

componente

materiale

Datele sunt necesare

pentru a stabili preţul

lucrărilor efectuate

D4 Stoc 4.1. Calcul

preţ

Preţ Cod material

Preţ material

Preţul materiilor

prime şi materialelor

4.1. Calcul

preţ

D3 Lucrări Preţ

lucrare

Data

Număr lucrare

Preţ lucrare

Preţul lucrărilor

efectuate

D1 Client 4.2. Întocmire

factură

Date

client

Denumire client

Adresă

Cod fiscal

D3 Lucrări 4.2. Întocmire

factură

Date

lucrare

Data

Număr lucrare

Pagina 56 din 77

Page 57: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Specificaţii tehnice

operaţii

componente

materiale

Preţ lucrare

4.2. Întocmire

factură

Client Factura Denumire client

Adresă

Cod fiscal

Specificaţii tehnice

pentru lucrare

Preţ lucrare

D3 Lucrare 4.3. Analiza

producţiei

Date

lucrare

Data

Număr lucrare

Specificaţii tehnice

operaţii

componente

materiale

Preţ lucrare

Date necesare pentru

întocmirea analizelor

şi prognozelor cu

privire la evoluţia

volumului producţiei

şi consumului

D4 Stoc 4.3. Analiza

producţiei

Date stoc Cod material

Stoc Material

Intrări

Ieşiri

Date necesare pentru

întocmirea analizelor

şi prognozelor cu

privire la evoluţia

consumului de materii

prime şi materiale

4.3. Analiza

producţiei

Financiar

Contabil

Raport Data

Denumire client

Valoare comenzi

Denumire material

Consum

Stoc existent

Rapoartele ce se vor

întocmi conţin date

despre valoarea şi

structura producţiei,

despre situaţia

stocurilor şi despre

evoluţia consumului

de materiale

4.3. Analiza Dispecerat Raport Data Rapoartele ce se vor

Pagina 57 din 77

Page 58: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

producţiei Denumire client

Valoare comenzi

Denumire material

Consum

Stoc existent

întocmi conţin date

despre valoarea şi

structura producţiei,

despre situaţia

stocurilor şi despre

evoluţia consumului

de materiale

4.3. Analiza

producţiei

Aprovizionar

e

Raport Data

Denumire client

Valoare comenzi

Denumire material

Consum

Stoc existent

Rapoartele ce se vor

întocmi conţin date

despre valoarea şi

structura producţiei,

despre situaţia

stocurilor şi despre

evoluţia consumului

de materiale

Descrierea proceselor elementare

Numărul procesului: 1.1.1.

Numele procesului: Înregistrare comandă

Descrierea procesului:

Date de intrare: toate informaţiile despre un client şi lucrările solicitate:

Date Client

- Nume client

- Adresă

- Telefon

- Fax

- Persoana de contact

- Cod fiscal

- Categorie client

Dată Comandă

Termen Livrare

Specificaţii tehnice (componente, materiale, operaţii)

Pagina 58 din 77

Page 59: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În cadrul acestui proces are loc operaţiunea de înregistrare a clienţilor, comenzilor şi

lucrărilor de realizat în stocurile de date corespunzătoare. Pentru un client nou este

obligatoriu să se precizeze numele acestuia şi eventual un număr de telefon (pentru a putea fi

contactat în cazul în care intervin probleme). Pentru clienţii persoane juridice trebuie

precizată adresa şi codul fiscal (date obligatorii pentru a putea întocmi factura). Specificaţiile

tehnice trebuie să fie clar precizate, iar pentru aceasta se recomandă realizarea unui

document tipizat care să conţină toate opţiunile posibile. Avantajul unei astfel de machete

este şi uşurinţa culegerii datelor.

Număr proces: 1.1.2.

Nume proces: Inventariere

Descrierea procesului:

Date de intrare: Specificaţiile tehnice pentru lucrarea de realizat (operaţii şi materiale) şi

stocul de materiale existent

Data

Număr lucrare

Operaţii

Cod material

Cantitate aflată în stoc

În cadrul acestui proces se realizează evaluarea posibilităţilor tehnice şi practice de realizare

a lucrării. Pentru o anumită lucrare se stabilesc dimensiunile exacte ale componentelor de

realizat, se verifică existenţa materialelor necesare în stoc şi se stabileşte data la care va intra

în lucru. În urma acestui proces indicatorul de stare a lucrării poate fi I (lucrare Inventariată

ce poate intra în lucru) sau P (lipsă Profil)

Număr proces: 1.1.3.

Nume proces: Analiză lucrări în aşteptare

Descrierea procesului:

Date de intrare: Informaţii privind lucrările ce se află în stare de Aşteptare

Data

Număr lucrare

Operaţii

Cod material

Cantitate aflată în stoc

Pagina 59 din 77

Page 60: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Lucrările se aflau în aşteptare datorită lipsei din stoc a materialului solicitat. În cadrul acestui

proces se realizează activarea lucrărilor aflate în stare de aşteptare (indicatorul de stare

devine I) în cazul în care stocul de materiale a devenit diferit de zero. În funcţie de

momentul de timp la care s-a realizat aprovizionarea, lucrarea intră în lucru în ziua

respectivă sau în ziua următoare, lucrările în aşteptare având prioritate maximă.

Număr proces: 1.2.1.

Nume proces: Analiză lucrări cu profil lipsă

Descriere proces:

Date de intrare: Informaţii privind lucrările pentru care nu există în stoc materialul solicitat

şi informaţii privind clientul

Data

Număr lucrare

Operaţii

Cod material

Denumire client

Telefon

Persoană de contact

În cadrul acestui proces se stabileşte, în urma unei discuţii cu beneficiarul, ce se va face în

cazul în care nu există în stoc materialul solicitat. Posibilităţile existente sunt: clientul

schimbă materialul, clientul aşteaptă aprovizionarea cu materialul dorit, clientul renunţă la

lucrare. În cazul în care se renunţă la lucrare se modifică starea lucrării în R (lucrare de

Returnat).

Număr proces: 1.2.2.

Nume proces: Modificare profil

Descriere proces:

Date de intrare: Informaţii privind lucrările pentru care nu există în stoc materialul solicitat,

dar clientul îşi modifică opţiunea iniţială

Data

Număr lucrare

Cod profil

Cod profil desemnează materialul cu care se înlocuieşte profilul lipsă. În urma acestui proces

starea lucrării devine I (lucrare Inventariată ce poate intra în lucru).

Număr proces: 1.2.3.

Pagina 60 din 77

Page 61: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Nume proces: Amânare execuţie

Descriere proces:

Date de intrare: Informaţii privind lucrările pentru care nu există în stoc materialul solicitat,

dar clientul poate aştepta sosirea acestuia

Data

Număr lucrare

Lucrarea este trecută în stare de aşteptare.

Număr proces: 2.1.

Nume proces: Confirmare execuţie

Descriere proces:

Date de intrare: Informaţii cu privire la lucrările ambalate şi etichetate (lucrări a căror

execuţie s-a încheiat)

Data

Număr lucrare

Starea lucrării devine E (lucrare Executată)

Număr proces: 2.2.

Nume proces: Calcul consum

Descriere proces:

Date de intrare: Se primesc toate informaţiile necesare pentru a calcula consumul de materii

prime şi materiale

Data

Număr lucrare

Specificaţii tehnice

- operaţii

- componente

- materiale

În cadrul acestui proces se calculează volumul de materii prime şi materiale ce au fost

necesare pentru realizarea lucrării. Pentru a uşura calculul ulterior al preţului lucrării acesta

va fi memorat în stocul de date D3 Lucrări.

Număr proces: 3.1.

Nume proces: Înregistrare consum

Descriere proces:

Date de intrare: Se transmit acestui proces consumurile generate de efectuarea unei lucrări

Pagina 61 din 77

Page 62: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cod material

Cantitate

Consumurile se scad pe măsură ce apar din stocul existent, dându-se astfel posibilitatea

cunoaşterii în orice moment şi cu cea mai mare exactitate nivelului stocului fizic.

Număr proces: 3.2.

Nume proces: Înregistrare intrări

Descriere proces:

Date de intrare: Informaţii cu privire la materialele aprovizionate

Dată intrare

Furnizor

Denumire material

Caracteristici tehnice:

- lungime

- lăţime

- grosime

- densitate

Unitate de măsură

Cantitate aprovizionată

Preţ aprovizionare

Pe datelor primite se vor actualiza: evidenţa Notelor de Intrare Recepţie (NIR),

nomenclatorul de materiale (NMAt), stocul de materiale şi preţul acestora (pe baza metodei

Costului mediu ponderat). Procesul a fost introdus pentru a putea calcula în orice moment

nivelul stocului existent.

Număr proces: 4.1.

Nume proces: Calcul preţ

Descriere proces:

Date de intrare: Date cu privire la consumul de materii prime şi materiale, necesare pentru a

stabili preţul lucrărilor efectuate; preţul materiilor prime şi materialelor; date necesare pentru

a şti în ce categorie de preţuri se încadrează clientul

Categorie client

Data

Număr lucrare

Consum materii prime şi materiale

Pagina 62 din 77

Page 63: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

- cod material

- cantitate

Preţ material

Aceste informaţii sunt utilizate pentru a se calcula preţul pentru

fiecare lucrare (sumă din PreţMat*Cantitate pentru toate componentele lucrării). Informaţiile

calculate se înregistrează în stocul de date Lucrare şi vor fi utilizate ulterior pentru a întocmi

facturile şi a stabili totalul de plată al fiecărui client.

Număr proces: 4.2.

Nume proces: Întocmire factură

Descriere proces:

Date de intrare:

Date client Denumire client

Adresă

Cod fiscal

Date lucrare Data

Număr lucrare

Specificaţii tehnice (operaţii, componente, materiale)

Preţ lucrare

În urma acestui proces se întocmeşte factura unui anumit client, stabilindu-se cât are acesta

de plată şi se marchează lucrările facturate.

Număr proces: 4.3.

Nume proces: Analiză producţie

Descriere proces:

Date de intrare: Date referitoare la producţia realizată şi la situaţia stocurilor

Data

Denumire client

Valoare comenzi

Denumire material

Consum

Stoc existent

Procesul are drept scop realizarea rapoartelor care vor fi utilzate de superiorul direct al

compartimentului (Directorul Tehnic) şi de celelalte compartimente cu care se colaborează

(Aprovizionare, Dispecerat, Financiar Contabil) în luarea deciziilor cu privire la activităţile

Pagina 63 din 77

Page 64: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

curente ale firmei (aprovizionare, extindere activitate).

Rapoartele ce se vor întocmi conţin date despre valoarea şi structura producţiei, despre

situaţia stocurilor şi despre evoluţia consumului de materiale.

Ieşirile acestui proces sunt doar situaţii în formă fizică sau la nivel de fişiere.

Trebuie menţionat că pentru fiecare proces elementar descris a fost făcută validarea

diagramelor de flux a datelor şi toate datele care intră prin intermediul fluxurilor de intrare

sunt utilizate în prelucrările din cadrul procesului şi toate datele care se găsesc pe fluxurile de

ieşire sunt obţinute în interioul procesului descris.

Pagina 64 din 77

Page 65: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Definirea datelor sistemului

Entitatea: CLIENT

Descrierea: Cuprinde informaţii despre clienţii firmei

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Cod client A 5 *

Denumire client A 30

Adresă A 50

Telefon A 30

Fax A 30

Persoană de contact A 50

Cod fiscal A 15

Cont Bancă A 20

Categorie A 2 *

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

Legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Poate Emite Una sau mai multe Comandă

Poate Primeşte Una sau mai multe Factură

Informaţii volumetrice:

- lungimea: 232 c

- număr de apariţii mediu: 5/zi

maxim: 10/zi

Entitatea: COMANDĂ

Descrierea: Se stochează aici toate informaţiile despre comenzile primite de la client

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Cod client A 5 * *

Pagina 65 din 77

Page 66: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cod magazin A 2 * *

Dată comandă D 10 *

Dată livrare D 10

Denumire magazin A 30

Persoană de contact A 50

Telefon A 30

Orar A 10

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

Legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Trebuie Este emisă Una şi numai una Client

Trebuie Conţine Una sau mai multe Lucrare

Informaţii volumetrice:

-lungimea: 147 c

- număr de apariţii mediu: 50/zi

maxim: 200/zi

Entitatea: LUCRARE

Descrierea: Cuprinde informaţii despre lucrările ce trebuie executate

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Dată execuţie D 10 *

Număr lucrare N 4 *

Cod Client A 5 *

Cod Magazin A 2 *

Descriere lucrare A 20

Număr bucăţi N 3

Formă A 1 *

DimX N 4:1

DimY N 4:1

Cost Execuţie N 8

Relaţiile cu alte entităţi:

Pagina 66 din 77

Page 67: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Trebuie/Poate fi Fraza de

Legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Trebuie Este conţinută Una şi numai una Comandă

Trebuie Conţine Una sau mai multe Componentă

Informaţii volumetrice:

- lungimea: 61 c

- număr de apariţii mediu: 150/zi

maxim: 300/zi

Entitatea: COMPONENTĂ

Descrierea: Lucrările se descompun pe componente corespunzătoare fiecărui tip de operaţie

şi anume: ramă, spate, geam, passpartout

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

Pagina 67 din 77

Page 68: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

maxim: /zi

Entitatea: NCOMPONENTE

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Pagina 68 din 77

Page 69: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de Una şi numai una Entitatea

Pagina 69 din 77

Page 70: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

legătură Una sau mai multe

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Pagina 70 din 77

Page 71: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Pagina 71 din 77

Page 72: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Pagina 72 din 77

Page 73: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Pagina 73 din 77

Page 74: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Pagina 74 din 77

Page 75: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Entitatea: STOC

Descrierea:

Atribut Natura Lungimea Cheie primară Cheie

externă

Relaţiile cu alte entităţi:

Trebuie/Poate fi Fraza de

legătură

Una şi numai una

Una sau mai multe

Entitatea

Informaţii volumetrice:

- lungimea: c

Pagina 75 din 77

Page 76: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

- număr de apariţii mediu: /zi

maxim: /zi

Definirea funcţiilor

Matricea entitate funcţie

Funcţie

Entitate

Inre

gist

rare

/

actu

aliz

are

info

rmaţ

ii

Inre

gist

rare

/

actu

aliz

are

info

rmaţ

ii

Înre

gist

rare

/

actu

aliz

are

info

rmaţ

ii

Tas

kuri

cu

tim

pii d

e

exec

uţie

Tas

kuri

cu

dura

te ş

i

cost

uri

Sit

uaţi

e ta

skur

i

Sit

uaţi

e pe

ntru

proi

ectu

l de

Sit

uaţi

e pe

ntru

Pro

ject

Man

ager

Sit

uaţi

e pe

ntru

Pro

ject

Coo

rdin

ator

Rap

ort p

entr

u cl

ient

Rap

ort p

entr

u P

roje

ct

Man

ager

des

pre

Rap

ort p

entr

u

depa

rtam

entu

l de

Sit

uaţi

e de

spre

aloc

area

res

urse

lor

Gra

fic

Gan

tt

Arh

ivar

e ta

skur

i dej

a

anal

izat

eA

rhiv

are

situ

aţie

Definire R

Proiect ansamblu R R R R R R R R

Activitate R R R R R R R

Detaliu activitate I/M I/

M/D

I/M

I/M R/M R/M R R R R R R A A

Task_arhivă R R M

Raport R R R R R R R R R

Task_teoretic R/M R/M R

Modelare I/M R R

Project coordinator I

Necesar

suplimentar

I/M A

Fişe resurse I/M A

Pagina 76 din 77

Page 77: Informatizarea Unei Fabrici de Productie Si Export

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Legendă: I = creare entitate inserare

M = modificare

D = ştergere

R = citire

Ciclul de viaţă al entităţilor

Task

Incărcare task

Viaţă task * Copie de siguranţă

Estimare durată

Calcul timpi

Alocare resurse

Estimare costuri