of 42 /42
Universitatea din Bucureşti Facultatea de Administraţie şi Afaceri Master Administrarea şi Dezvoltarea resurselor umane COMPORTAMENT ORGANIZAŢIONAL Individul în organizaţie Lector. Univ. Dr Florin Rotaru Masteranzi, Banu Maria Cristina Bîrsan Daniela, An I

Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Universitatea din BucureştiFacultatea de Administraţie şi Afaceri

Master Administrarea şi Dezvoltarea resurselor umane

COMPORTAMENT ORGANIZAŢIONAL

Individul în organizaţie

Lector. Univ. Dr Florin Rotaru

Masteranzi,Banu Maria Cristina

Bîrsan Daniela,An I

Bucureşti,

2010

Page 2: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Cuprins

1. Introducere………………………………………………………….………….pag 3

2. Despre comportament organizaţional………………………...……………….pag 3

3. Vârsta adultă. Periodizarea vârstei adulte........................................................pag 4

4. Concepţii despre natura umană………………………………………………pag 9

5. Teoriile X şi Y………………………………………………………….……...pag 10

6. Modele explicativ-interpretative ale omului din mediile organizaţionale......pag 12

7. Managerii şi trăsăturile lor..............................................................................pag 16

8. Leadership-ul...................................................................................................pag 19

9. Stilurile de conducere………………………………………….…….………pag 21

9.1. Aspecte teoretice privind stilurile de conducere................................pag 21

9.2. Tipologiile stilurilor de conducere…………….………..….………pag 22

2

Page 3: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

1. Introducere

Din ce în ce mai mult, realitatea organizaţională încercată, traversată şi bulversată de

unele fenomene apărute în mediile şi contextele profesionale demonstrează, prin mijloace la

vedere, existenţa a ceva care nu se vrea cunoscut, a individului instituţionalizat, victimă a

propriei sale formări şi afirmări, produsul contextului organizaţional modern şi al presiunilor

sociale.

Comunităţile umane, organizaţiile, persoanele au o istorie şi se pot înscrie într-o

traiectorie ascendentă, evolutivă. Dar nu neapărat şi, mai ales, nu la întâmplare. Devin astfel

necesare noi niveluri de înţelegere şi de stăpânire a realităţii organizaţionale, noi niveluri de

conştiinţă şi exprimare individuale, dar şi colective, noi niveluri de analiză şi competenţă.

Organizatia este un sistem ierarhizat in care functioneaza o diviziune a muncii precisa,

iar indivizii au status-uri si roluri clar diferite. Una din caracteristicile de baza ale organizatiilor

este existenta unei structuri ierarhice a conducerii, respectiv a unui colectiv sau a unor “echipe”

care functioneaza avand in frunte conducatori de diverse ranguri.

Preocuparea pentru studiul comportamentului indivizilor în cadrul organizaţiilor nu se

întinde decât pe durata ultimului secol. Începuturile aparţin psihologiei – ştiinţă centrată pe

comportamentul individual; i-a urmat sociologia – focalizată pe interacţiunile umane; în

paralel, în aceeaşi perioadă, se dezvoltă managementul care surprinde, printre altele,

interacţiunea dintre indivizii care populează organizaţia şi manageri.

2. Despre comportamentul organizaţional

Domeniul de studiu al comportamentului organizaţional este definit prin raportare la

organizaţii, respectiv la componentele lor de bază: oamenii şi comportamentul lor pe de o

parte, şi celelalte variabile organizaţionale, pe de altă parte (structuri, scopuri, strategii,

tehnologii, medii).

Din perspectiva comportamentului organizaţional, pot fi evidenţiate 3 mari teme sau

preocupări majore:

oamenii, atât ca persoane individuale, cât şi în acţiunile lor şi interacţiunile lor, ce se

asociază cu diferite tipuri de comportamente;

3

Page 4: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

organizaţiile, ca structuri integratoare ale actţiunilor şi interacţiunile oamenilor în

vederea atingerii unor scopuri specifice(atât individuale cât şi organizaţionale) şi

mediile în care ele funcţionează;

managementul, ca organizator şi coordonator al resurselor umane, fizice, tehnice ale

organizaţiilor.

Abordarea celor trei teme este una multidisciplinară întrucât în cadrul studiului

comportamentului organizaţional toate cele trei teme implică abordări şi niveluri diferite de

analizăş el se află la graniţa sociologiei, psihologiei, antropologiei, economiei, dreptului muncii

şi ergonomiei – ea însăşi un domeniu de graniţă. Macro-comportamentul organizaţional, cu

origini în lucrările lui Max Weber, Karl Marx sau Herbert Simon este mai apropiat de

sociologiei. Micro-comportamentul organizaţional, preocupat de comunicare, motivare,

învăţare, atitudini, dinamica grupurilor, leadership sau dinamica conflictelor, se legitimează din

surse psihologice. Deşi aria comportamentului organizaţional pare atât de vastă încât creează

iluzia inconsistenţei, ea reprezintă totuşi liantul fără de care organizaţiile nu pot supravieţui şi

nu se pot dezvolta în condiţiile competiţiei economice.

3. Vârsta adultă. Periodizarea vârstei adulte

La întrebarea : „ce este un adult?”, literatura de specialitate a răspuns astfel:

Freud: o persoană adultă trebuie să fie capabilă de a munci şi de a iubi;

Richard Cabot a adăugat celor 2 descrise de Freud jocul şi veneraţia;

Marie Jahoda: adultul se caracterizează prin faptul că stăpâneşte activ mediul

înconjurător , manifestă o oarecare unitate a personalităţii, este capabil să perceapă

corect mediul şi pe sine;

F.Barron adaugă: organizarea efectivă a muncii în vederea realizării unui scop,

posibilitatea de adaptare interpersonală şi intrapersonală.

A.H.Maslow enumeră 14 particularităţi ale vârstei adulte:

- percepţia eficientă a realităţii şi relaţii comode cu ea;

- acceptarea eului, a celorlalţi şi a naturii;

- spontaneitate;

- centrarea pe probleme;

4

Page 5: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

- detaşarea;

- independenţa faţă de cultură şi media ;

- prospeţimea continuă a aprecierii;

- orizonturi nelimitate;

- sentimentul social;

- relaţii sociale profunde dar selective;

- structura caracterială democratică;

- certitudine etică;

- simţul neostil al umorului;

- spiritul creator.

Prima clasificare în periodizarea vârstei adulte este propusă de Erik Erikson (1963,

1968), fiind cunoscută sub denumirea de teoria dezvoltării psihosociale a omului.

El porneşte de la premisa că individul se confruntă de-a lungul vieţii sale cu o serie de

conflicte care apar în planul relaţiilor interpersonale şi stabileşte 8 stadii ale dezvoltării umane,

dintre care 3 sunt specifice vârstei adulte:

stadiul intimităţii sau al izolării, între 19-25 de ani;acesta are drept scop principal

stabilirea relaţiilor intime satisfăcătoare de lungă durată; dacă persoana este pregătită să

se implice din plin în situaţiile încărcate emoţional induse de relaţiile intime, va avea

toate şansele să se descurce bine atât în viaţa personală cât şi în cea profesională;

stadiul creaţiei sau al stagnării, între 26-40 ani, a cărei sarcină constă în cuprinderea

unuia sau mai multor copii într-un cămin stabil;dacă sarcinile acestui stadiu sunt bine

soluţionate, apar rezultate bune:stabilitate familială şi carieră profesională de succes.

stadiul integrităţii personalităţii sau stadiul disperării, caracterizat prin sarcina

acceptării ideii că viaţa poate avea şi succes şi eşec; ca rezultat bun apare recunoaşterea

faptului că viaţa implică şi limitări, şi renunţări, compromisuri, iar ca rezultat

nesatisfăcător aparea starea de disperare.

Levinson a stabilit trei stadii ale vârstei adulte: ( vârsta adultă timpurie, vârsta adultă

mijlocie, vârsta adultă târzie), fiecare dintre ele cu mai multe substadii şi desparţite de o

perioadă de tranziţie.

5

Page 6: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Gould recomandă parcurgerea a 7 paşi, numiţi dialog interior, pentru învingerea

demonilor din experienţa copilăriei:

recunoaşte-ţi tensiunea şi confuzia;

înţelege că oamenii se confruntă cu realităţi contradictorii;

dă intensitate deplină realităţii copilăriei, ceea ce înseamnă şi faptul să accepţi că ea

este reală.

fii conştient că realităţi contradictorii există încă( ăntre maturitate şi copilărie);

testează realitatea,asumă-ţi riscul de a discrimina o viziune de alta;

luptă cu putere pentru a reconfirma autenticitatea descoperirii;

configurează şi integrează o concepţie solidă despre realitate.

Funcţiile personalităţii adulte:

Andre Morali-Daninos (1970) enumeră următoarele funcţii:

Funcţia de expresie- este prima care impune la contactul iniţial cu o persoană, se referă

la conduita şi comportamentul direct observabil al individului.Elementele izolate şi diverse

care se exteriorizează, reunite într-un tot unitar dau naştere la conduitele comportamentale ale

individului.La adult se întâlnesc următoarele tipuri de conduite:conduita instinctivă(legată de

modul de satisfacere a trebuinţelor fundamentale), conduita emoţională, cuprinzând totalitatea

expresiilor emoţionale, care au rolul de a comunica stări afective ale individului,de a regla

comportamente(propriu sau al altor indivizi),conduita intelectuală, care cuprinde forme

specifice de expresie inteligentă, cum ar fi scris, citit, ce ajută la adâncirea cunoaşterii şi la

facilitarea comunicării,conduita socială,prin intermediul căreia individul ţine cont de existenţa

şi interesel altora , sa raportează, pe de o parte , la societate, la muncă, pe de altă parte , la sine

şi la alţii;conduita activă indică modul în care individul îşi consumă energia fizică şi morală.

Funcţia de identificare se referă la capacitatea pe care o are omul adul ca, pe baza unor

informaţii, fie ele şi sumare-furnizate prin funcţia de expresie- referitoare la comportamentul

altui individ, să îl încadreze pe acesta într-un anumit tip de personalitate sau într-o categorie

socio-economică, profesională.În psihologia organizaţional-managerială această funcţie capătă

o valoare deosebită , funcţia de identificare putând fi considerată o capacitate deosebită de a

cunoaşte oamenii şi de a fi sau deveni o calitate a unui bun conducător.

Funcţia de adaptare : adaptarea presupune o apropiere între individ şi profesie, o

modelare a individului în funcţie de particularităţile muncii sale ,o asimilare activă a noilor

6

Page 7: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

sarcini, însuşirea unor noi cunoştinţe ,formarea unor deprinderi şi priceperi, dezvoltarea unor

trăsături de personalitate cerute de profesia respectivă.

" În vederea studierii individului din cadrul organizaţiei militare, acesta trebuie încadrat

într-un context organizaţional. Privit din afara sistemului militar, fără a se ţine cont de

aspectele distincte ale organizaţiei militare, acest individ nu se deosebeşte foarte mult de alţi

subiecţi. Trăsăturile specifice sunt determinate tocmai de procesul continuu de integrare şi de

adaptare la mediul, rigorile, normele, valorile, specificul scopului şi al misiunii organizaţiei

militare din care face parte.

În primul rând, încadrarea individului într-o astfel de organizaţie ţine strict de motivaţia

personală. Alegerea unei cariere militare a devenit, în prezent, una dintre opţiunile preferate ale

tinerilor. Imaginea pozitivă a armatei în rândurile populaţiei şi încrederea acordată instituţiei

militare reprezintă factori motivatori pentru a face parte din acest sistem. Simpla voinţă proprie

nu este suficientă, individul trecând prin mai multe etape de selecţie (psihologică, medicală,

sportivă, aptitudinală, de cunoştinţe). Aceste etape premergătoare intrării în sistemul militar au

rolul de a selecta acei indivizi cu potenţial pentru cariera militară.

Impunerea unei limite de vârstă pentru intrarea în sistemul militar constituie un element

distinct întâlnit la nivelul organizaţiei militare. Nicio altă specializare din viaţa civilă nu

impune standarde privind vârsta maximă de admitere la studii. Acest fapt are cel puţin două

explicaţii: cu cât persoana înaintează în vârstă, este mai greu de schimbat/modelat şi este dificil

să-şi formeze un nou sistem de mentalităţi, iar adaptarea la rigorile vieţii militare reprezintă un

proces complex şi dificil.

Influenţele de ordin ocupaţional asupra profesiei militare, prin care membrii profesiei

nu mai sunt atraşi de „vocaţie”, ci sunt preocupaţi mai degrabă de obţinerea unor avantaje

materiale, constituie o problemă importantă, prin identificarea acelor factori care au determinat

rezultatele menţionate. Motivaţia financiară este considerată în general „periculoasă”, deoarece

poate destabiliza întregul sistem prin faptul că indivizii, în prezenţa unei oferte mai bune, vor

părăsi sistemul.

Este imperios necesar să se identifice acei factori care determină atragerea tinerilor spre

cariera militară, în vederea profesionalizării armatei.

Formarea şi educarea pentru profesia de militar nu se poate realiza în orice condiţii.

Specificul desfăşurării cursurilor, relaţia dintre profesori şi studenţi, relaţiile din cadrul

7

Page 8: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

grupului, activităţile administrative desfăşurate etc. sunt reglementate prin diferite

regulamente.

          Contactul cu rigorile vieţii militare se face atât în timpul orelor de curs sau de practică,

cât şi după terminarea programului. Printre principalele valori şi norme care sunt însuşite se

numără: ordinea, disciplina, respectul faţă de superiori, supunerea faţă de ordine, regulamente,

adoptarea unui comportament specific etc.

În sistemul militar predomină, în special, relaţiile formale. Această predominanţă este o

caracteristică a sistemului militar şi este o consecinţă a statuării stricte a normelor impuse

militarilor prin legi, ordine şi regulamente. Funcţionarea perfectă a relaţiilor formale este o

condiţie de bază a existenţei organizaţiei militare.

Statutul persoanei este recunoscut de toţi membrii grupului, iar relaţiile formale sunt în

conformitate cu acesta. De la începutul carierei militare, individul primeşte o uniformă militară

şi grade în funcţie de pregătirea pe care o are sau de vechimea în sistemul militar. Insignele

sunt şi ele prezente, ca semn al unor merite speciale şi al recunoaşterii acestora.

          Uniforma are dublu rol, de a separa indivizii de restul populaţiei şi de a crea sentimentul

apartenenţei la un anumit grup, de a da o nouă identitate individului. Gradele militare şi

insignele au un rol funcţional (de identificare a statutului persoanei), dar şi de valorizare a

individului (prin a face cunoscute meritele persoanei celorlalţi membri). Astfel, de la primul

contact, putem să ne dăm seama „cu cine stăm de vorbă” şi, mai ales, cum trebuie sa ne

comportăm faţă de persoana respectivă.

          În organizaţia militară, nu se găsesc doar relaţii formale. Datorită specificului

activităţilor de grup, cum sunt aplicaţiile, instrucţia, activităţile de relaxare, se conturează

relaţii informale, care sunt secundare celor formale. Acestea sunt de natură să unească, într-un

mod armonios, raţiunea, voinţa, aspiraţiile, efortul profesional cu puterea sentimentelor,

încrederea, solidaritatea în faţa dificultăţilor, altruismul şi satisfacţia faţă de succesele

individuale şi colective. Relaţiile informale apar, se dezvoltă şi se menţin ca urmare a nevoilor

psihosociale pe care le-au generat şi reprezintă o completare/compensare a relaţiilor formale.

Cele două tipuri de relaţii sunt interdependente şi se completează reciproc.

          Astfel, în sistemul militar, indivizii trebuie să se adapteze relativ uşor la rigorile vieţii

militare şi să găsească în permanenţă modalităţi de echilibrare a raportului dintre relaţiile

formale şi cele informale. "

8

Page 9: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Funcţia de integrare permite personalităţii adulte să îşi apropie şi să asimileze ceea ce îi

este dat prin naştere , îi este impus prin instituţii sau îi vine ocazional.Ca urmare a

integrării, individul capătă o oarecare independenţărelativă faţă de unele condiţii şi

evenimente care au loc în jurul său.

Caracteristica esenţială a integrării profesionale este obţinerea unui randament crescut , fără ca

aceasta să însemne şi stagnarea,obţinerea unor rezultate din ce în ce mai bune.

Funcţia de intenţie este practic transpunerea ideii că omul nu trăieşte numai în prezent,

ci şi în viitor.Omul îşi formează un întreg ansamblu de idealuri, scopuri generale şi

particulare, opinii despre el şi despre alţii.Idealurile, scopurile, aspiraţiile îi conturează

şi îi modelează personalitatea .Această funcţie are şi pe plan profesional o valoare

deosebită întrucât scopurile, idealurile se formează în cadrul vieţii profesionale, sunt

generate de ea şi o influenţează, la rândul lor.

Funcţia de diferenţiere a personalităţii constă în tendinţa omului de a se individualiza,

de a se diferenţia de ceilalţi.Oamenii dispun de o serie de trăsături comune.Diferenţa

apare în gradul de intensitate a acestor caracteristici comune sau la modul cum se

combină iar rezultanta este o trăsătură specific unui individ.

Cele 6 funcţii au efecte deosebite asupra activităţii productive a omului, pe de o parte , şi

asupra propriei personalităţi, pe de altă parte.Ele se pot concretiza în factori dinamizanţi sau,

dimpotrivă, pot afecta negativ planul personalităţii umane sau individul în plan productiv.

4. Concepţii despre natura umană

Organizaţiile îşi elaborează concepţia despre om şi natura lui în funcţie de e serie de

factori precum:

Tipul de societate, natura relaţiilor presupuse de societatea respectivă( dacă societăţile

bazate pe caste justificau discriminarea socială prin diferenţele înnăscute existente în

natura umană, societăţile moderne bazate pe clase sociale mută centrul de greutate pe

inegalitatea şanselor de acces);

Evoluţia progresului tehnic- gradul de industrializare şi particularităţile muncii;

Tipul de organizaţie determinat de specificul scopurilor:concepţia despre un individ

aparţinând unei organizaţii comerciale este diferită de aceea asupra unuia dintr-o

organizaţie religioasă sau militară.

9

Page 10: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Particularităţile concrete ale fiecărei organizaţii în parte.

5. Teoriile X si Y

Douglas McGregor este unul dintre psihologii care au militat cel mai consecvent

pentru interpretarea organizaţiilor dintr.o perspectivă umană.El a împărţit comportamentul

managerial în comportament eficace şi comportament ineficace. Managerii eficace au o teorie a

managementului (Teoria Y), în timp ce managerii ineficace au o teorie diferită (Teoria X).Este

interesat , în principal, în eficientizarea activităţii managerilor

McGregor a sugerat că liderii care adoptă premisele Teoriei X folosesc în grad ridicat

controlul asupra subalternilor, nu pun accent pe implicarea acestora şi manifestă o slabă

preocupare faţă de creşterea şi dezvoltarea angajaţilor. În opoziţie, managerii care pleacă de la

premisele Teoriei Y acordă oamenilor mai multă responsabilitate, îi implică în stabilirea

obiectivelor şi în luarea de decizii, şi manifestă o puternică preocupare faţă de dezvoltarea

angajaţilor. Presupoziţiile care stau la baza celor două teorii sunt următoarele:

Teoria X:

1.       Oamenii au o aversiune naturală faţă de muncă şi o evită pe cât posibil.

2.      Pentru a fi determinaţi să producă, oamenii trebuie să fie constrânşi, controlaţi,

direcţionaţi şi ameninţaţi.

3.      Oamenii preferă să fie direcţionaţi în activităţile lor, doresc să evite asumarea

responsabilităţii, au ambiţii limitate şi sunt preocupaţi în primul rând de siguranţa propriei

persoane.

Teoria Y:

1. Munca este la fel de naturală ca şi jocul sau odihna, oamenii nu manifestă aversiune

inerentă faţă de muncă.

2. Controlul extern şi ameninţările nu reprezintă singurele modalităţi de influenţare a

comportamentului.

3.  Ataşamentul faţă de obiective este în funcţie de recompensele asociate cu atingerea

lor. Satisfacţia de sine este cea mai importantă dintre aceste recompense şi poate fi obţinută

prin muncă în cadrul organizaţiei.

4. Oamenii, în condiţiile potrivite, învaţă nu numai să accepte, dar şi să caute să îşi

asume mai multă responsabilitate.

10

Page 11: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

5. Capacitatea de a-şi manifesta într-o măsură ridicată imaginaţia, ingeniozitatea şi

creativitatea în rezolvarea problemelor organizaţionale este larg distribuită în rândul populaţiei.

Unii manageri care acceptă noţiunile lui McGregor au înţeles că el afirmă că liderul nu

trebuie să îşi exercite niciodată autoritatea şi că oamenii vor lucra din greu dacă vor fi trataţi

corect. În realitate, ceea ce spune McGregor este că premisele Teoriei Y nu neagă utilitatea

autorităţii, dar neagă ideea conform căreia este potrivită utilizarea acesteia în orice scop şi în

orice condiţii.

Având ca model cele două teorii emise de D. McGregor, profesorul William Ouchi,

analizând în special stilurile de conducere ala managerilor japonezi, dar nu numai ale acestora,

vine cu o completare, pe care o denumeşte Teoria Z.

Prezumţiile teoriei Z sunt următoarele :

1. Conducătorul bun îi implică pe salariaţi la conducerea la toate nivelurile;

2. Tratarea salariaţilor ca o familie;

3. Garantarea angajării pe viaţă;

4. Fiecare salariat participă la procesul decizional;

5. Sarcinile sunt rotate între salariaţi, cu scopul de a se evita plictiseala, specializarea

extremă şi rigiditatea ;

Toţi membrii unei organizaţii contribuie la realizarea aceloraşi obiective

Psihologia organizaţional-managerială nu este interesată de om, în general, ci tratează

exclusiv o anumită varietate de om, specific mediilor organizaţionale de apartenenţă.

Tipuri sau varietăţi de oameni despre care au scris deiverşi autori :

Autor Anul utilizării conceptului Varietăţi de oameni

P.F. Drucker 1940 Omul economic

P.F. Drucker 1942 Omul industrial

H.A. Simon 1947 Omul administrativ

W.H.White Jr. 1956 Omul organizaţional

E.Schein 1965 Omul economic-raţional

Omul social

Omul autoactualizat

Omul complex

11

Page 12: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

F.Herzberg 1966 Omul economic

Omul mecanic

Omul social(pasional)

Omul instrumental

T.Burns 1969 Omul industrial

A.Toffler 1970 Omul asociativ

H.Liebenstein 1976 Omul economic

M.L.Kohn 1983 Omul birocratic

6. Modele explicativ-interpretative ale omului din mediile organizaţionale

1. Modelul omului economic-raţional

Premise: omul îşi calculează acţiunile în funcţie de satisfacţia şi plăcerea pe care le

produc;mijloacele economice sunt mijloacele necesare realizării dezideratului acestui tip de

om:obţinerea unui maxim de satisfacţie în viaţă.

Presupoziţii:

Omul este motivat în principal de perspectiva câştigului şi va acţiona astfel încât să

obţină câştiguri economice cât mai mari.

De vreme ce organizaţia este cea care distribuie banii,omul devine un agent pasiv ce

poate fi manipulat şi controlat de organizaţie.

Omul are reacţii iraţionale pe care trebuie sa le frâneze făcând apel la capacitatea sa de

a lua în calcul ceea ce este în interesul său.

Organizaţia trebuie să fie constituită astfel încât să poate neutraliza şi controla reacţiile

umane .

Strategii :

Strategia calculativă:organizaţia cumpără serviciile şi supunerea angajatului,fiecare

dintre cele 2 părţi îşi calculează şi negociază acţiunile în funcţie de propriile interese.

12

Page 13: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Strategia eficacităţii funcţionale:autoritatea este atribuită unor posturi, subordonaţii

trebuie să se supună celui care ocupă postul respectiv, indiferent de competenţa sau

personalitatea sa.

Pe primul plan se află responsabilitatea şefului.Dacă personalul nu este productiv, moralul este

scăzut, remediul este restructurarea posturilor şi relaţiilor ierarhice sau modificarea sistemului

de stimulente şi control.

2. Modelul omului social

Premise: Conform concluziilor lui Mayo factorii psihosociali sunt importanţi în motivarea

muncitorilor pentru muncă, a nevoii lor de statut, de participare şi relaţii informale.Este luat în

cosiderare noul model al omului.

Presupoziţii:

Omul este motivat de trebuinţe sociale şi îşi dobândeşte sensul fundamental al

personalităţii numai în relaţiile cu alţii.

Ca urmare a revoluţiei industriale şi raţionalizării muncii , omul a pierdut interesul

economic iar interesul trebuie acum găsit în relaţiile sociale ale muncii.

Omul este mai sensibil la forţele sociale ale grupului său de egali decât la stimulentele

şi la controlul superiorilor săi.

Omul este sensibil şi la acţiunea superiorilor săi în măsura în care aceştia satisfac

trebuinţele lui sociale.

Strategii:

Managerul îndeplineşte o serie de funcţii noi:

Trebuie să fie atent nu numai asupra lucrului care urmează a fi executat ci şi la

trebuinţele subordonaţilor , la sentimentele şi nevoile lor de apartenenţă şi identitate.

Nu trebuie să se ocupe numai de motivare şi control al subordonaţilor ci şi de moralul

muncitorilor, să ştie dacă aceştia sunt neîmpliniţi sau frustraţi în dorinţele lor de a fi

adaptaţi, integraţi, respectaţi.

Trebuie să admită grupul informal ca o realitate şi să încerce să acţioneze mai ales

asupra grupului decât asupra individului luat ca entitate separată.

Trebuie să fie intermediar între subordonaţii săi şi conducere.

13

Page 14: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Trebuie să dirijeze iniţiativa subordonaţilor , să ştie să faciliteze îndeplinirea sarcinilor

şi să ofere susţinere.

3. Modelul omului autoactualizat

Premise :acest model îşi are originea în piramida de trebuinţe propusă de Maslow.

Acesta considera că motivaţia umană este dispusă într-o ierarhie care cuprinde la bază trebuinţe

primare iar la vârf trebuinţele superioare.

Nevoile superioare asigură dezvoltarea personală a omului.Satisfacerea acestora produce

fericire, creşte eficienţa bilogică a organismului.Însă, tocmai satisfacerea acestor trebuinţe este

îngradită în cadrul mediilor organizaţionale astfel încât omul nu poate să fie responsabil de

ceea ce realizează atunci când munca este repetitivă, fragmentară, parcelară.

Presupoziţii :

Satisfacerea trebuinţelor elementare eliberează intrarea în funcţiune a nevoilor de ordin

superior:oamenii caută să-şi actualizeze posibilităţile,să găsească în munca lor impresia

că fac lucruri semnificative.

14

Page 15: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Omul aspiră să facă proba maturităţii şi capacităţilor sale,aceasta implică exerciţiul

unui oarecare grad de independenţă şi autonomie, adoptarea unei perspective de lungă

durată, dezvoltarea unor capacităţi speciale,capacitatea de a se adapta

circumstanţelor.ustul pentru o meserioe

Omul este motivat şi controlat prin el însuşi:controlul exterior riscă să îl facă să se

simtă ameninţat.

Nu există o contradicţie între a se realiza şi scopurile organizaţiei;dacă organizaţia îi

permite,omul consimte să îşi integreze obiectivele şi interesele personale în cele ale

organizaţiei.

Strategii:

Managerul va fi interesat să le ofere subordonaţilor o muncă interesantă, scopul este

acela de a îi ajuta să îşi dezvolte gustul pentru o meserie care să îi valorizeze şi să le

crească stima de sine.

Managerul trebuie să fie mai mult un catalizator decât cel care controleză, el trebuie să

identifice ce îi trezeşte dorinţa de a munci şi ce îl stimulează.

Delegarea de autoritate poate fi o tehnică extrem de utilă;conducătorul deleagă

subordonatului atâta responsabilitate cât consideră că acesta din urmă îşi poate asuma.

Managerul trebuie să pună accent pe deplasarea centrului de interes de pe motivaţia

extrinsecă pe cea intrinsecă(nu câştig bănesc ci satisfacţia actualizării propriilor

posibilităţi).

4. Modelul omului complex

Premise: Schein afirmă că omul este mult mai complicat prin multiplicitatea nevoilor şi

posibilităţilor sale,fiecare este diferit de altul prin propria schemă de complexitate, fapt ce

împiedică generalizarea.

Presupoziţii :

Omul este nu numai complex ci şi variabil:el are nenumărate motive ierarhizate după

importanţă;această ierarhie este susceptibilă de a se schimba în timp şi mai ales după

situaţii;motivele interacţionează şi se combină în scheme de motivaţii complexe.

15

Page 16: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Prin experienţele sale în organizaţie, omul este capabil să achiziţioneze noi motivaţii,

astfel încât schema sa finală de motivaţii va fi rezultatul interacţiunii complexe dintre

aspiraţiile iniţiale şi cel suscitate de noile sale experienţe în cadrul organizaţiei.

Motivele omului în diverse organizaţii sau în diverse părţi ale organizaţiei pot fi

diferite;cel care se simte alienat în organizaţia formală îşi poate găsi satisfacerea

trebuinţelor asociative sau pe cele de realizare în organizarea informală.

Natura motivelor care îl determină pe om să lucreze într-o manieră productivă nu este

singura cauză a satisfacţiei şi eficacităţii organizaţionale;tipul de sarcină executată,

capacităţile şi experienţa executantului, natura anturajului uman sunt factori a căror

interacţiune crează o anumită schemă de muncă şi de sentimente.

Omul poate răspunde diferit la diverse moduri de conducere,urmând motivaţiile,

capacităţile sale , natura sarcinii de muncă;altfel spus nu există o strategie de conducere

care să fie universal valabilă pentru toţi oamenii şi pentru toate situaţiile.

Strategii:

Capacitatea managerului de a cerceta pentru a diagnostica mai bine (lucrând cu

oameni ale căror motivaţii şi capacităţi sunt atât de variabile ,managerul trebuie să

fie capabil să perceapă şi să evalueze aceste diferenţe individuale);

Capacitatea managerului de a înţelege diferenţele individuale, de a le ataşa

semnificaţii, de a găsi mijloacele prin care să le descopere şi nu de a le considera ca

fiind realităţi penibile, ca urmare, de a le şterge;

Capacitatea managerului de a face proba supleţii de caracter şi a capacităţilor sale

de adaptare necesare pentru a-şi varia propriul comportament cu scopul de a trata

diferit subordonaţii care au trebuinţe şi mobiluri diferite.

7. Managerii şi trăsăturile lor

Conducerea constă într-un ansamblu de relaţii sociale specifice, implicând procesele

psihosociale de autoritate, putere, comunicare şi influenţă, prin care se asigură coordonarea şi

finalizarea acţiunilor umane.

Într-un sens mai restrans, conceptul de conducere are două accepţii principale: prima se

referă la subsistemul tehnic care asigură funcţionarea unei instituţii, organizaţii sau grup în

16

Page 17: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

situaţii sociale determinate; cealaltă semnifică activităţile care se desfăşoară în cadrul

respectivului subsistem pentru realizarea acestui obiectiv fundamental1. În ultimii ani, în

paralel cu termenul de conducere şi conducător se folosesc cei de management şi manager

precum şi cel de leadership şi lider.

Studiul activităţii de conducere face obiectul ştiinţei managementului, care promovează

un sistem de concepte, metode şi instrumente prin care se realizează conducerea unei entităţi

micro sau macroeconomice, sociale, ştiinţifice sau culturale, în vederea atingerii unor obiective

cât mai înalte. Apariţia şi dezvoltarea managementului ca ştiinţă a conducerii a impus trecerea

de la o conducere de tip amatorist, bazată pe talent, intuiţie şi experienţă, la o conducere

profesionistă, bazată pe un sistem de cunoştinţe, pe asumarea responsabilităţii sociale, pe

autocontrol, pe abilităţi de organizare.

Managementul, ca practică, presupune existenţa unor persoane care efectuează personal

şi în mod organizat activităţi specifice procesului de management. Aceste persoane sunt

cunoscute sub denumirea de manageri. Managerii reprezintă un grup de persoane

împuternicite, special pregătite, care orientează, coordonează şi dirijează activitatea tuturor

membrilor unei organizaţii spre îndeplinirea întocmai a obiectivelor prestabilite. Ei reprezintă

factorii principali ai oricărui proces decizional, influenţând direct, prin activitatea lor, acţiunile

şi comportamentul altor persoane.2

Managerii trebuie să posede ceea ce specialiştii numesc capacitate de a conduce,

respectiv acea influenţă interpersonală pe care o exercită asupra subordonaţilor în procesul

stabilirii şi realizării obiectivelor. Caracteristicile definitorii ale managerului, după opinia

majorităţii specialiştilor sunt:

Dubla profesionalizare, reflectată de cunoştinţele şi calităţile ce pun în evidenţă, pe de o

parte competenţa profesională, iar pe de altă parte, competenţa de a conduce;

Capacitatea de a dezvolta un sistem eficient de relaţii cu subordonaţii şi de relaţii între

subalterni, prin intermediul cărora să se constituie un climat de muncă deschis

performaţelor ;

1 Iulia Daniela Fodor, “Inteligenţa emoţională şi stilurile de conducere”, Editura Lumen, Iaşi, 20092 Prof univ dr Viorel Cornescu, prof. Univ. Dr. Ioan Mihăilescu, prof uni dr Sica Stanciu, „Managementul organizaţiei”, All Beck, Bucureşti, 2003, p 217

17

Page 18: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Modelarea unui comportament propriu care să influenţeze comportamentul

subalternilor şi să-i orienteze spre obţinerea de rezultate concrete corespunzătoare

obiectivelor stabilite;

Autoritatea cu care este investit. Este vorba de autoritatea formală specifică funcţiei pe

care o ocupă managerul în organizaţie. Aceasă autoritate se împleteşte organic cu

autoritatea profesională si, de cele mai multe ori, cu autoritatea neformală, care se obţin

prin recunoaşterea de către subordonaţi a capacităţii managerului de a conduce.

Autoritatea neformală izvorăşte din personalitatea managerului, din abilitatea luu de a

polariza oamenii şi de a-i influenţa, din expereinţa pe care o are, din competenţa

efectivă în luarea deciziilor şi în organizarea activităţii subordonaţilor pentru ca aceştia

să le pună în practică, din maniera în care reuşeşte să se impună.

Creativitatea, necesară pentru a face faţă cu succes la solicitările generate de

schimbările generate de schimbările tehnice, tehnologice, sociale cu care se confruntă o

organizaţie. Managerul trebuie să fie receptiv la nou, să contribuie la crearea noului, să-

şi pună în valoare imaginaţia, forţa creativă- a sa, dar şi a subalternilor ;

Puterea de rezistenţă la solicitări. De regulă, managerii sunt supuşi stresului decizional,

presiunii timpului, a răspunderii. Desigur, un bun manager caută să înlăture

suprasolicitării fizică şi nervoasă printr-o organizare raţională a propriei activităţi, prin

practicarea unui stil de muncă eficient, prin utilizarea pe scară largă a delegării de

atribuţii şi responsabilităţi ;

Simţ ridicat al responsabilităţii, care conferă managerului unui anumit statut în faţa

subalternilor, un exemplu de urmat, si, desigur, prestigiu.

Aceste caracteristici ale managerului sunt generate, pe de o parte, de calităţile,

cunoştinţele, aptitudinile acestuia, iar pe de altă parte, de calitatea factorului uman cu care

lucrează, deoarece managerul trebuie să-şi modeleze comportamentul, atitudinea, stilul de

muncă corespunzător caracteristicilor subordonaţilor. De asemenea, un rol important îl deţine

şi situaţia concretă în care este plasat managerul, rerspectiv tipul de organizaţie, situaţia

economică şi financiară a acesteia, obiectivele pe care le are, mediul economico-social în care

fiinţează organizaţia, restricţiile de care trebuie să ţină seama, gradul de libertate care i se dă,

reglementările juridice existente.

18

Page 19: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Nu în ultimul rând prezintă importanţă aptitudinile, temperamentul, caracterul şi

personalitatea managerului, respectiv acele elemente foarte complexe care ţin de profilul

psihosocial al acestuia.

8. Leadership-ul

În ultimul deceniu, ca o componentă majoră a managementului s-a conturat conceptul

de leadership, prezentând însă o specificitate şi autonomie aparte, având o influenţă majoră,

uneori chiar decisivă asupra performanţelor organizaţiilor. În accepţiunea sa, leadership-ul este

procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau o direcţie pentru una sau mai multe

persoane si-i determină să acţioneze împreună cu competenţă şi deplină dedicare în vederea

realizării lor.3

La baza leadershipului se află spiritul de echipă, ce prezintă o deosebită importanţă

pragmatică. Spiritul de echipă este rezultatul integrării a patru procese4 :

Construirea încrederii între persoanele implicate ;

Stabilirea unei misiuni şi a unor scopuri clare la care aderă persoanele ;

Derularea de procese decizionale participative ;

Motivarea puternică, individuală şi de grup, pentru a contribui la realizarea ţelurilor

comune.

Fără spirit de echipă, leadershipul nu există. Concretizarea lui o constituie faptul că în

procesul de realizare a scopului, leaderul este urmat de celelalte persoane în condiţiile unei

puternice implicări competente, afective şi acţionale, cele care determină în fapt obţinerea

rezultatelor scontate.

Diferenţa dintre management şi leadership decurge din orientarea influenţei exercitate

de manager sau de lider. Managementul este înţeles numai ca o direcţie din sus în jos ( top –

down), se referă strict la colaboratori şi presupune ideea de control financiar şi de administrare;

leadershipul nu are aceste limite, se exercită în pofida responsabilităţilor ierarhice şi vizează

toate tipurile de relaţii: cu colaboratorii, cu colegii, cu ierarhia, cu clienţii. Leadership-ul

reprezintă fenomenul de influenţare a comportamentului subalternilor, cu ajutorul

intrumentelor de natură psiho-socială (motivare, implicare în realizarea obiectivelor, generarea

3 Prof.univ.dr. Ovidiu Niculescu, Prof.univ.dr. Ioan Verboncu, “Fundamentele managementului organizaţional” , editura Tribuna Economică, Bucureşti, 20024 Prof.univ.dr. Ovidiu Niculescu, Prof.univ.dr. Ioan Verboncu, op. cit.

19

Page 20: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

satisfacţiei etc.), astfel încât aceştia să realizeze anumite acţiuni, conform obiectivelor

organizaţionale; dacă este o combinaţie fericită de poziţie şi stil, leadershipul devine o artă

eficace, capabilă să direcţioneze energiile către îndeplinirea obiectivelor pe termen lung.

Ordway Tead defineşte leadershipul drept „arta de a influenţa oamenii pentru a-i determina să

participe la realizarea unui obiectiv pe care ajung să-l considere dezirabil“ (The Art of

Leadership, 1935)5.

Leadership-ul şi managementul sunt două sisteme de acţiune distincte şi

complementare, fiecare deţinând funcţii şi caracteristici proprii. Intersectarea celor două

domenii de interes poate să devină o premisă majoră a succesului într-un mediu de afaceri din

ce în ce mai complex şi mai schimbător. Potrivit lui John P. Kotter, managementul vizează

abilitatea de a face faţă complexităţii. Practicile şi procedurile sale sunt în esenţă un răspuns la

una dintre cele mai semnificative schimbări ale secolului XX – apariţia organizaţiilor mari.

Existenţa unui bun management constituie o garanţie a ordinii şi consecvenţei dintr-o

organizaţie, elemente care la rândul lor condiţionează dimensiuni-cheie cum ar fi calitatea şi

profitabilitatea. Spre deosebire de management, leadership-ul are în centru abilitatea de a face

faţă schimbării. Ascensiunea rolului liderului în ultimii ani este o consecinţă a creşterii

competivităţii şi fluctuaţiilor din lumea afacerilor. Schimbările majore sunt din ce în ce mai

necesare pentru ca organizaţia să supravieţuiască şi să intre în competiţie într-un mod eficient

în noul mediu care se profilează. Astfel raportul dintre schimbare şi leadership este unul direct

proporţional.

Elliot Jacques şi Stephen Clement, doi specialişti americani, consideră că “esenţa

ierarhiei manageriale se află în rolurile managerului care întotdeauna conţin, ca una dintre

componentele sale majore, leadershipul. Un bun management include un competent leadership

ca o parte integrală a sa, fără de care managementul ca atare nici nu există.

9. Stilurile de conducere

5 Ştefan Stanciu, Mihaela Alexandra Ionescu, „ Comportament organizaţional”, suport de curs Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy“, 2004

20

Page 21: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

9.1. Aspecte teoretice privind stilurile de conducere

Într-o instituţie sau organizaţie, cel învestit cu atributul conducerii are în subordinea sa

oameni pe care trebuie să-i coordoneze, să le dea sarcini, să vegheze la îndeplinirea acestora,

să-i controleze şi să răspundă de ei. Însă, fiecare om îşi va exercita aceste atribuţii în funcţie de

modul său propriu de a gândi, simţi şi acţiona, adică va avea propriul său "stil de conducere".

Stilul este felul propriu de a se exprima al unei persoane, o metodă sau o manieră de lucru,

modul său general de a fi . Când raportam aceste caracteristici la modul cum cineva acţionează

în mod constant la locul său de muncă, la ceea ce este propriu în felul lui de a munci, definim

stilul de muncă, iar când ne referim la specificul comportamentului conducătorului, definim

stilul de conducere. În aprecierea unui anumit stil de conducere, un rol important îi revine

sistemului de relatii interumane si, prin urmare, în sens larg, stilul de conducere poate fi definit

ca felul de a lucra cu oamenii. Un stil de conducere eficient are în vedere apropierea realităţii

conduse de modelul funcţional ideal. Stilul de conducere reiese întotdeauna din modul cum

este perceput conducătorul, liderul sau şeful respectiv de către cei cu care se află în relaţii

funcţionale: subalterni, colaboratori şi superiori. Toti aceşti oameni mai cu seamă subordonaţii,

percep stilul de conducere al şefilor ca fiind acela care le caracterizează activitatea pe termen

lung, indiferent de abaterile întâmplătoare de la conduita obişnuită.

Faptul că stilul de conducere influenţează rezultatele activităţii de conducere şi eficienţa

întregii activităţii a grupului condus este în prezent pe deplin acceptat atât la nivel teoretic, cât

şi în activitatea practică de organizare şi conducere.

Stilul de conducere este un ansamblu atitudinal-motivaţional, comportamental şi

structurat situaţional cu impact direct asupra potenţialului mangerial. Concret, el cuprinde

ansamblul calităţilor profesionale, organizatorice, morale şi de personalitate care se manifestă

mai mult sau mai puţin în activitatea zilnică şi în anumite împrejurări relevante (cu caracter

repetabil sau nu) şi care este caracterizat printr-un înalt grad de stabilitate în timp.

G.A. Cole susţine (2000, p. 69) că există trei praguri de eficienţă: aparentă (managerul

demonstrează că dă dovadă de eficienţă doar prin faptul că economiseşte resurse), personală

(realizările managerului sunt în interes propriu) şi de lider (prin antrenarea colaboratorilor).

21

Page 22: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Importanţa cunoaşterii şi evaluării stilurilor de conducere decurge din mai multe

considerente6 :

a) Datorită efectelor pe care le au stilurile de conducere asupra mediului psihologic,

psihosocial şi relaţional din cadrul unităţilor economice, cât şi asupra rezultatelor de

producţie, asupra productivităţii şi asupra eficienţei întregii activităţi ;

b) Datorită capacităţii de diviziune a stilurilor de conducere, capacităţii de influenţare a

lucrătorilor din unitatea economică. Stilul de conducere se poate propaga şi la alte

niveluri ierarhice, îndeosebi la nivelurile ierarhice inferioare. Nu este deci indiferent ce

stil de conducere au persoanele de la nivelurile superioare ale ierarhiilor

organizaţionale, întrucât ele pot influenţa stilul de muncă al tuturor subordonaţilor ;

c) Stilul managerilor poate influenţa orientarea activităţii întregii echipe de conducere ;

d) Stilul de conducere nu are doar o relevanţă personală, ci şi una organizaţională, adică

influenţează unitatea economică şi întregul ei.

9.2. Tipologiile stilurilor de conducere

Încă de la începutul secolului XX, diferite curente şi orientări ştiinţifice, au fost

preocupate de definirea şi clasificarea stilurilor de conducere. Astfel, orientarea clasică, ai

cărei reprezentanţi Henry Fayol (1916) şi Frederick Taylor (1991) sunt consideraţi părinţi ai

ştiinţei managementului, promovează stilurile de conducere participative, ca atitudine plină

de răspundere faţă de deciziile luate şi îndeplinirea lor. Şcoala behavioristă, pune în prim

plan managementul resurselor umane şi promovează acele stiluri de conducere ce pun în

valoare potenţialul uman. Şcoala cantitativă, pune accent pe funcţiile de predicţie şi

organizare ale managementului, utilizând metode statistice şi matematice. Şcoala sistemică,

relativ nouă, se bazează pe studii multidisciplinare ale obiectivelor conducerii şi pune în prim

plan finalitatea activităţii colectivelor conduse.

În literatura de specialitate, în lucrări de management, psihologie socială şi

organizaţională, există mai multe clasificări ale stilurilor de conducere cum ar fi7:

6 Prof univ dr Viorel Cornescu, prof. Univ. Dr. Ioan Mihăilescu, prof univ dr Sica Stanciu, op.cit, pag 2247 Prof univ dr Viorel Cornescu, prof. Univ. Dr. Ioan Mihăilescu, prof uni dr Sica Stanciu, op.cit. pag 224

22

Page 23: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

a) După modul de luare a deciziilor. Această clasificare conturează trei tipuri de stiluri

de conducere: autoritar, democratic şi liber.

Stilul de conducere autoritar sau autocratic se caracterizează prin centralizarea

autorităţii, prepoenderenţa deciziilor unipersonale. Se pune accent pe autoritatea formală,

personalul unităţii este văzut ca doar ca executant, dreptul de decizie şi control avându-l

numai managerul. Relaţiile interumane sunt apreciate ca fiind puţin importante sau sunt

ignorate. Acest stil de conducere poate duce la insatifacţie la nivelul subordonaţilor şi chiar la

rezultate negative în activitate: delăsare, randament scăzut, părăsirea organizaţiei. Stilul de

muncă autoritar poate fi adecvat unor situaşţii speciale, cum ar fi o unitate militară în

dispozitiv de luptă.

Stilul democratic se caracterizează prin încrederea mare a managerului în

subordonaţi, este stimulată formularea de sugestii sau propuneri de către subordonaţi. În

antrenarea personalului la luarea deciziilor şi la realizarea acestora sunt folosite motivaţiile,

convingerile şi recompensele. Se pune accent pe relaţiile interumane pe asigurarea unui climat

de muncă agreabil. Exercitarea stilului de conducere democratic asigură o satisfacţie mare în

muncă şi contribuie la creşterea interesului subordonaţilor pentru realizarea sarcinilor.

Stilul liber, pe care unii autori nici nu-l consideră propriu-zis un stil, se caracterizează

prin lipsa totală de participare a managerilor la activitate, grupul fiind lăsat să se organizeze

singur. Rezultatele practicării unui asemenea stil sunt dezordinea şi anarhia.

b) În raport cu valorile care orientează activitatea cadrelor de conducere, au fost făcute o

clasificare bidimensională şi o clasificare tridimensională.

Clasificarea bidimensională a fost propusă de Robert R. Blake şi Jane S. Mouton,

care împart stilurile de conducere în raport cu două dimensiuni: orientarea managerilor spre

producţie şi orientarea managerilor spre personal8.

Cei doi au conceput o o grila bidimensională, cu 81 de pătrate, în care combinarea

celor două dimensiuni enunţate a generat mai multe portrete–robot de tipuri de manageri şi

stiluri de management.

8 Prof.univ.dr. Ovidiu Niculescu, Prof.univ.dr. Ioan Verboncu Prof.univ.dr. Ovidiu Niculescu, Prof.univ.dr. Ioan Verboncu, op.cit.

23

Page 24: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

O

rien

tare

sp

re p

erso

nal

9

8

7

6

5

4

3

2

1

1 2 3 4 5 6 7 8 9

orientare spre producţie

Fig nr 1. Grila bidimensională

Cele cinci portrete robot au următoarea semnificaţie:

Stilul 1.1. – incompetentul, interes slab atât faţă de problemele producţiei, cât şi faţă de

personal; nu se implică în luarea deciziei, evită conflictele, se preocupă mult de sine şi de

viitorul său;

Stilul 9.1. – populistul, caracterizat prin interes mare pentru problemele umane şi interes scăzut

pentru problemele producţiei. Managerul cu un asemenea stil caută să satisfacă personalul, dar

riscă să împiedice realizarea eficientă a obiectivelor de producţie;

Stilul 1.9. – autoritarul, caracterizat prin interes mare pentru producţie şi interes slab pentru

problemele umane. Eficacitatea conducerii se măsoară prin rezultatele tehnico-productive;

Stilul 9.9. – reformatorul, caracterizat prin interes mare atât pentru problemele umane, cât şi

pentru problemele producţiei. Managerul cu un asemenea stil favorizează participarea

subordonaţilor la realizarea producţiei şi la luarea deciziilor; abordează deschis conflictele;

încurajează competenţele; ia decizii bune, pe baza unei largi consultaţii; obţine rezultate bune

în producţie;

Stilul 5.5. – conciliatorul, caracterizat prin interes mediu faţă de personal şi faţă de problemele

producţiei. Managerul cu un asemenea stil caută soluţii de compromis pentru a realiza eficient

problemele de producţie fără a brusca personalul. El foloseşte persuasiunea, ţine la sugestiile

subordonaţilor, evită conflictele.

24

Page 25: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Clasificarea tridimensională a stilurilor de conducere este făcută de J. Reddin, care ia

ăn considerare trei dimensiuni ale managementului: orientarea managerului spre sarcină (scop,

obiectiv), orientarea spre contracte umane (spre relaţii interpersonale şi psihologia de grup) şi

orientarea spre randament (maximizarea productivităţii)9. Din combinarea acestor trei

dimensiuni rezultă următoarele stiluri de conducere, respectiv tipuri de manageri: negativistul

(nu este orientat spre nici una din cele trei dimensiuni); birocratul (orientat doar spre

randament); altruistul (orientat doar spre contacte umane); autocratul (orientat doar spre

sarcină); autocratul binevoitor (orientat spre sarcină şi randament) ; promotorul (orientat spre

randament şi contacte umane), ezitantul (orientat spre sarcină şi contacte umane) şi realizatorul

(orientat spre toate cele trei dimensiuni).

c) În raport cu criteriul eficienţei, specialiştii francezi au făcut o clasificare în două mari

categorii, fiecare cuprinzând cinci tipuri de stiluri de conducere, respectiv de manageri:

Manageri cu stiluri eficiente (organizatorul, participativul, întreprinzătorul, realistul şi

maximalistul);

Manageri cu stiluri de conducere neeficiente (birocratul, paternalistul, tehnocratul,

oportunistul, utopistul).

9 W. J. Reddin, „Les 3 dimensions du dirigeant”, Management France, Paris, 1968

25

Page 26: Individul in Organizatie-proiect Comportament Organizational

Bibliografie

Prof univ dr Viorel Cornescu, prof. Univ. Dr. Ioan Mihăilescu, prof.

Univ. dr Sica Stanciu, „Managementul organizaţiei”, All Beck, Bucureşti, 2003

Mielu Zlate, „Tratat de psihologie organizaţional-managerială”, Edit.

Polirom, Vol I, Bucureşti, 2004

Mihaela Vlăsceanu, „Organizaţii şi comportament organizaţional,

Edit Polirom, Bucureşti, 2003

Prof. univ. dr. Ştefan Stanciu, Lector univ. dr. Mihaela Alexandra

Ionescu, Comportament organizaţional, Note de curs, Şcoala Naţională de Studii

Politice şi Administrative.

Ştefan Stanciu, Mihaela Alexandra Ionescu, „Comportament

organizaţional”, suport de curs Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

„David Ogilvy“, 2004

Iulia Daniela Fodor, “Inteligenţa emoţională şi stilurile de

conducere”, Editura Lumen, Iaşi, 2009

26