Embed Size (px)
Citation preview
3
ÎN ACEST NUMĂR:
4. Campionatul naţional de dresaj al Câinilor Poliţişti - ed. a IX –a de Florentina PAVEL
6. Legislaţia, cu bune şi rele de Florin GEARĂ
8. Modalităţi de formare a semnalării pasive - de Kjersti KJELSLI
11. Importanţa pregătirii continue în domeniul educaţiei fizice şi autoapărării conductorilor
câini de serviciu - de Gheorghe BRUNCHEA
13. Rase de câini: Ciobănescul Olandez de dr. ing. Sergiu-Călin TĂTĂRUCĂ
15. Specializările „Câinelui Poliţist” - Câinele de prelucrare urme de Marius HADĂR
17. Folosirea câinilor de serviciu în cazul situaţiilor de urgenţă (partea a III-a)
de dr. ing. Sergiu-Călin TĂTĂRUCĂ
20. Centrul Chinologic Sibiu în Europa de Viorel POROŞANU
23. Pagina medicală: Displazia coxo-femurală la câine de Marius ANGHEL
CONSILIUL ŞTIINŢIFIC
Preşedinte: prof. univ. dr. Gheorghe POPA Institutul de Studii pentru Ordine Publică
Vicepreşedinţi: Crişan-Mucenic LĂZUREANU Centrul Chinologic Sibiu
dr. ing. Sergiu-Călin TĂTĂRUCĂ Centrul Chinologic Sibiu
Membri: dr. Dominique GRANDJEAN Ecole Nationale Veterinaire d’Alfort, Franţa & Brigade de Sapeurs Pompiers de Paris, Franţa
prof. univ. dr. Ioan BUD Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
prof. univ. dr. Alin BÎRŢOIU Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Cristian ŞTEFĂNESCU Asociaţia Chinologică Română
Radu EREMIA Direcţia Medicală a Ministerului Administraţiei şi Internelor
Octavian ACELENESCU Centrul Chinologic Sibiu
Marin-Viorel POROŞANU Centrul Chinologic Sibiu
Fondator: Cristian TILIHOI Centrul Chinologic Sibiu
COLECTIVUL DE REDACŢIE
Redactori: Daniel CĂPRIŢĂ
Alin PASCU
Marius HADĂR
Florentina PAVEL
Mihai-Dacian BÎRCĂ
Redactor șef: Cristian TILIHOI
Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.
Toate drepturile privind reproducerea materialelor care vor fi publicate în revista “Câinele Polițist” sunt cedate de către autori editorului.
Toate materialele (incluzând fără limitări articole, texte, imagini, bannere, logo-uri, design, etc) conținute în această revistă sunt protejate de legile
copyright-ului și ale dreptului de autor.
Ele nu pot fi reproduse, copiate, distribuite, vândute, transmise sau publicate făra acordul scris al editorului.
4
CAMPIONATUL NAŢIONAL
DE DRESAJ AL CÂINILOR DE SERVICIU EDIŢIA 2012
THE NATIONAL POLICE CHAMPIONSHIP
IN GRADING POLICE DOGS
2012
Rezumat: În octombrie 2011 a avut loc la Sibiu cea de-a VII
ediţie a Campionatului de dresaj al cainilor de serviciu, editie cu
participare internatională.
Cuvinte cheie: Campionatul de dresaj al câinilor de serviciu;
câine universal; căutare de explozivi, căutare de stupefiante;
Abstract: In October 2011 took place in Sibiu the seventh edi-
tion of the National Police Championship in Grading Police
Dogs, with international participation.
Tags: The National Police Championship in Grading Police
Dogs; universal dog; search of explosives, search of drugs.
La Centrul Chinologic “Dr. Aurel Greblea” Sibiu s-a
desfăşurat a IX-a ediţie a Campionatului Naţional de
Dresaj al Câinilor de Serviciu, în intervalul 01.10.2012-
05.10.2012, competiţie destinată testării şi evaluării
stadiului de pregătire specifică a câinilor de serviciu şi a
conducătorilor acestora.
Etapa finală a competiţiei,
organizată de către unitatea
noastră, cu sprijinul Centrului
C u l t u r a l a l M i n i s t e r u l u i
Administraţiei şi Internelor, a
însumat participarea în concurs a
reprezentanţilor - echipe
chinotehnice - din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei
Române, Inspectoratului General
a l J andarmer i e i Române ,
Inspectoratului General al Poliţiei
de Frontieră, Serviciului de
Protecţie şi Pază, Centrului
Chinologic “Dr. Aurel Greblea” Sibiu.
Fiecare armă enumerată mai sus s-a prezentat în
competiţie cu echipe canine “conducător - câine de
serviciu”, specializate în categoriile însoţire, detectare
explozivi şi detectare stupefiante.
Ca de fiecare dată în ultimii ani, subliniem prezenţa
cuplurilor chinotehnice din structurile canine ale Poliţiei
Republicii Bulgare.
Campionatul Naţional de Dresaj al Câinilor de Serviciu
s-a desfăşurat pe trei probe, astfel: disciplină, mers pe
urmă, atac şi apărare; disciplină, detectare explozivi în
autovehicule, bagaje şi încăperi; disciplină, detectare
stupefiante în autovehicule, bagaje şi încăperi.
Competiţia a fost găzduită şi organizată din punct de
vedere tehnic de către personalul de specialitate al
Centrului Chinologic Sibiu.
CLASAMENTUL INTERN AL CAMPIONATULUI
Proba de concurs: detectare stupefiante
Locul I: echipă canină reprezentând Inspectoratul
Teritorial de Poliţie de Frontieră Sighetu-Marmaţiei
Locurile II şi III: echipe canine din cadrul Centrului
Chinologic Sibiu
Proba de concurs: detectare explozivi
Locul I: echipă canină din cadrul Centrului Chinologic
Sibiu
Locul II: echipă canină din cadrul Inspectoratului de
Poliţie Judeţean Prahova
Locul III: echipă canină din cadrul Inspectoratului de
Poliţie Judeţean Giurgiu
Proba de concurs: câine universal
5
Locurile I, II şi III: echipe canine reprezentând Centrul
Chinologic Sibiu
Proba de concurs: disciplină
Locurile I, II: echipe canine reprezentând Centrul
Chinologic Sibiu
Locul III: echipe canine reprezentând Centrul
Chinologic Sibiu, dar şi Direcţia Generală de Jandarmerie
a Municpiului Bucureşti
CLASAMENT INTERNAŢIONAL
AL CAMPIONATULUI
Proba de concurs: detectare stupefiante:
Locul I: echipa canină reprezentând Inspectoratul
Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu-Marmaţiei
Locurile II şi III: echipe canine din cadrul Centrului
Chinologic Sibiu
Locul IV: echipă canină reprezentând Bulgaria
Proba de concurs: detectare explozivi
Locul I: echipă canină reprezentând Centrul
Chinologic Sibiu
Locul II: echipă canină reprezentând Inspectoratul de
Poliţie al Judeţului Prahova
Locul III: echipă canină din cadrul Inspectoratului de
Poliţie al Judeţului Giurgiu
Locul IV: echipă canină reprezentând Direcţia
Generală de Jandarmerie Bucureşti
Locul V: echipe canine din cadrul Centrului
Chinologic Sibiu
Locul VI: echipă canină din structurile Sistemului de
Protecţie şi Pază
Proba de concurs: câine universal
Locurile I şi II: echipe canine ale Centrului Chinologic
Sibiu
Locul III: echipe canine din cadrul Poliţiei Bulgare
Locul IV: echipă canină din cadrul Centrului
Chinologic Sibiu
Locul V: echipă canină a Poliţiei Bulgare
Locul VI: echipă canină a Grupării Mobile de
Jandarmi Braşov
Proba de concurs: disciplină
Locurile I, II şi III: echipe canine ale Centrului
Chinologic Sibiu şi o echipă canină din cadrul Direcţiei
Generale a Jandarmeriei Bucureşti (locul III)
Locurile V, V, VI: echipe canine din Centrul
Chinologic Sibiu
Această ediţie a competiţiei organizate în
unitatea noastră se adaugă realizărilor şi
reuşitelor înregistrate de către Centrul Chinologic
Sibiu de-a lungul existenţei sale, fiind încă o
dovadă a cultivării profesionalismului şi muncii
continue, puse în slujba creşterii acestui domeniu
atât de frumos şi de valoros totodată:
câinele de serviciu din sistemul naţional
de ordine şi siguranţă publică !
6
LEGISLAŢIA, CU BUNE ŞI RELE
de Florin Geară
„Legea nu poate fi trasă ca un cartuş. Pentru că
poate provoca distrugeri mai mari ca acesta. Nici
anii de aşteptare pentru a schimba acte normative
anacronice nu sunt o soluţie. Când în sfârşit
schimbările vor fi pe masa juriştilor, mulţi dintre
semeni vor fi simţit deja efectele luptelor din instanţe.
Sau nu vor mai fi printre noi”!
De multe ori instituţia poliţienească a fost lăsată la
mâna unor norme juridice neclare, ambigue. Poliţiştii
sunt primii care simt efectul bun sau rău al unor acte
normative. Iar daca legea pe care o aplicăm – în
ansamblul ei – este interpretabilă, aleatorie şi greoaie,
efectul imediat este simţit tot de poliţişti.
Oricum am gândi, judeca sau analiza, în acest
moment, lucrătorul de poliţie este copleşit de
multitudinea actelor legale pe care trebuie să le
folosească efectiv în activitatea sa zilnică, altele decât
cele de organizare şi funcţionare a propriei structuri.
În afara torentului legislativ general, poliţistul
trebuie sa fie conectat la cadrul normativ propriu, la
fluxul intern al ordinelor şi dispoziţiilor, procedurilor şi
standardelor, manualelor şi regulamentelor,
instrucţiunilor şi metodologiilor, protocoalelor. Pe toate
este obligat să le cunoască, respecte, aplice, dar mai
ales, să facă o ierarhie a lor iar când apar interpretări,
neclarităţi, ambiguităţi, să discearnă singur şi repede, să
ia o măsură corectă şi imediată.
Eminenţele cenuşii ale structurilor poliţieneşti
europene şi nu numai au iniţiat demult comprimarea,
închegarea, pachetarea bazei legale, cu scopul de a ajuta
lucrătorul de poliţie, de orice nivel şi grad ar fi el, în
munca de zi cu zi. Dar a şi schimbat-o, actualizat-o,
simplificat-o. Iar în cazul lor, fluxul modificărilor s-a
oprit oarecum şi au reuşit să redea simplului lucrător o
senzaţie de stabilitate în muncă, de confort psihic,
obligându-l să obţină rezultate mai uşor şi de mai mare
calitate.
Lucrătorii M.A.I., care au în dotare ca mijloc specific
de intervenţie câinele de serviciu, sunt o categorie
specială. Din multe puncte de vedere. În materialul de
faţă, mă voi opri asupra câtorva aspecte dintr-o
multitudine de factori ce pot afecta şi, de multe ori,
afectează negativ calitatea intervenţiilor acestora. Între
ei, unul important este cadrul normativ neclar şi
neactualizat. Evident, neclaritatea lui, actualizarea
greoaie şi de multe ori aproape de imposibil, are mai
multe cauze. În material vor fi regăsite câteva.
Tipurile de misiuni din M.A.I., prin concepere,
participare, riscuri, sunt diferite. Dar mai ales prin
posibilele consecinţe. Dintre ele fac parte şi cele în care
nu sunt folosiţi câinii de serviciu, dar şi cele executate
prin cooptarea poliţiştilor (lucrătorilor) dotaţi cu astfel
de mijloace. Poliţistul conductor trebuie să fie
preocupat încă înainte de misiune şi până la parcurgerea
unui timp rezonabil după încheierea acesteia, de o
mulţime de aspecte practice, ce pot atrage pericole şi
riscuri. Şi am scris de multe ori despre ele.
În afara acestor aspecte practice, acest lucrător
trebuie să aibă în plus, o solidă pregătire teoretică, în
special juridică. Hăţişul normativ intern a lăsat chiar
profesori de drept suspendaţi deasupra unor anumite
idei, interpretări, fără să reuşească să le explice
îndeajuns pentru o înţelegere exactă.
În cazul poliţiştilor conductori, pretenţiile din acest
punct de vedere se menţin, iar soliditatea bagajului
teoretic poate fi afectat puternic prin: modificări
frecvente ale cadrului legislativ şi care nu aduc o
îmbunătăţire clară, substanţială a reglementărilor
juridice anterioare; acte normative ce parcurg un drum
greoi, anevoios până la schimbarea efectivă a unor
simple aliniate; multitudinea ambiguităţilor create de
acte ce se referă la acelaşi tip de prevedere; schimbarea
sensurilor sau conţinuturilor unor propuneri de la
emitent şi până la aprobarea efectivă actului.
În afara acestor cauze, una mi se pare importantă,
deşi pare a nu fi aşa: participarea în grupurile de lucru
ce au ca rol schimbarea, actualizarea unor acte
normative, a unor cadre bine pregătite teoretic, dar care
nu au fost niciodată în contact cu mediul real, cel care
în final, este beneficiarul strădaniei lor.
Profesionalizarea este un concept destul de greu de
aplicat, de înfăptuit, în aceste vremuri. Şi asta, în mare
parte, datorită unor cauze independente de voinţa
noastră, a poliţiştilor. Reticenţa la nou, frica de
concurenţă, carenţe de multe feluri, inexistenţa vocaţiei
spre anumite domenii, profesii, tendinţa permanentă
spre victimizare, pesimismul, orgoliile şi mândria dar şi
legislaţia deficitară, stufoasă, interpretabilă, de multe
ori haotică, justă dar permisivă, logică dar contestabilă
de multe ori – sunt doar câteva din cauzele dar şi
consecinţele ce influenţează negativ decizii favorabile
mediului poliţienesc.
7
Este ştiut că suntem un popor creator, genial,
povestitor, un popor ce are meteahna detaliului, a
lucrului amănunţit, dezvoltat, dar nu avem darul de a
face lucruri clare, simple, concrete, practice decât
atunci când suntem în situaţii limită, din toate punctele
de vedere. Este valabilă mereu o vorbă: dacă poţi face
un lucru bun şi sigur de la început, fă-l! Mai târziu va
trebui să-l repari şi te va costa mai mult!
Ne dorim să fim cu tot dinadinsul nişte originali, nişte
pionieri. Dar asta, de cele mai multe ori, ne dă peste cap
planurile, ne aruncă în fapte, lucruri, dar mai ales în
acte, documente, cu valoare de lege care, de la început,
sunt interpretabile.
Cum nu pot vedea lucrurile prin prisma unui rapsod
popular, consider că, în mică sau mai mare măsură,
legile pe care le proiectăm, adoptăm, promulgăm şi
încercăm să le aplicăm, sunt de la început făcute, croite
prost.
Din punct de vedere al intenţiei sau culpei, de cele
mai multe ori, achiesez la cea de-a doua variantă.
Justificarea culpei de care vorbeam, o pot face totuşi
prin anumite motive ce ţin de personalitate, de caracter.
Din cauză că suntem prea mândri, nu mai putem fi şi
simpli, clari, concişi, suntem prea orgolioşi să uzăm şi
de ideile altora, prea inovatori să mai rămânem practici,
prea plin de noi să mai întrebăm sau să verificăm
propunerile „micimanilor”, prea şcoliţi să mai avem în
vedere şi pe cei care vor proba conceptele, prea răcoriţi
condiţionat sau la patru ace să mai ţinem cont că ceea
ce aprobăm printr-o simplă ridicare de mână poate avea
consecinţe dintre cele mai grave în locurile „de jos”,
acolo unde se aplică ceea ce considerăm un act
normativ excepţional, chiar o operă de artă.
În discuţia cu un fost coleg, vorbeam despre teoretic
şi practic, despre consecinţele operelor teoreticienilor
asupra vieţii noastre sociale, în general, dar, ca şi caz
particular, despre teoreticieni şi munca lor desfăşurată
sub spectrul noului cu tot dinadinsul, dar al cărei
rezultat negativ se repercutează puternic asupra
mediului şi vieţii de poliţist. Sub toate faţetele. De cele
mai multe ori, riscul fiind omniprezent.
Mai am în vedere şi lăsarea analizării unor acte
normative „pe mai târziu”, pentru că nu sunt urgente. Şi
astfel trec ani, ani în care cel de jos, din stradă
foloseşte, aplică anacronismele. Şi tot el plăteşte pentru
neclarităţi, neconcordanţe, ambiguităţi etc.
Îi explicam colegului ceva cât se poate de concret:
viaţa din România a impus în locuri cheie, printre care
şi cele de făuritori ai cadrului legal, o multitudine de
oameni, caractere umane diferite, personalităţi, care şi-
au impus punctul de vedere, amendând legislaţia fără să
aibă vreo legătură teoretică cu domeniul juridic sau,
mai grav, cu elementul practic, cu concretul colţului
străzii.
Acelaşi lucru poate fi întâlnit şi în mediul poliţienesc.
De acelaşi lucru, fapt, ne lovim, dar mai diminuat ca şi
consecinţe. Este evident vorba despre colegii noştri din
locurile cu impact, cei care au în mână cheia destinului
şi de a căror semnătură depinde succesul unor misiuni,
insuccesul lor, chiar siguranţa întoarcerii la familii a
poliţiştilor din stradă, după serviciu. Aceşti colegi, prin
actele la a căror emitere îşi aduc contribuţia, sunt şi
trebuie să fie aleşi cu mare grijă. Dacă nu se întâmplă
aşa, lucrul lor finit este impropriu aplicării sau ridică
mari probleme, este un concept ce contravine realităţii.
Emitenţii acestor acte interpretabile nu se lovesc însă
de consecinţele practice ale propriei munci, deşi ar
trebui. Sunt colegii noştri care n-au coborât în stradă, n-
au trecut prin risc, n-au condus la sediul Poliţiei vreun
şmecher, n-au fost scuipaţi de vreun recidivist, n-au mai
mulţi duşmani decât prieteni, nu le-au fost ameninţate
familiile, n-au găsit portierele autoturismelor proprii
scrijelite vreodată, n-au împins niciodată maşina de
serviciu rămasă fără carburant sau stricată în mijlocul
drumului, n-au fost înjuraţi de vecinii lor, aşa tam-
nesam.
Aceşti colegi, ale căror competenţe teoretice nu le
contest, pot face parte din grupuri de lucru, din comisii,
dar numai după o triere riguroasă; pot fi dintre cei care
emit propuneri de acte normative cu aplicabilitate în
groapa cu lei a M.A.I., cu anumite limite însă. Ei pot fi
utili acestei instituţii, dar la capitolul acte normative,
strada este cea care trebuie să primeze prin amendarea
vechiului.
Niciodată valoarea unui poliţist nu vine cu vârsta şi
niciodată cu gradul. Valoarea, privită ca un concept de
ansamblu, vine odată cu experienţa în ani de serviciu,
desfăşurat în cele mai riscante medii.
De aceea, cei care şi-au adus contribuţia la un cadru
normativ care a rezistat în timp, care a fost suplu şi
simplu în acelaşi timp, care a fost aplicat fără multe
modificări, care a fost în sprijinul real al poliţistului
(acela care l-a invocat efectiv), au fost dintre aceia care
au dus greul, dintre aceia asupra cărora serviciul şi-a
pus amprenta, de cele mai multe ori prin afectarea
sănătăţii fizice.
Cred că e timpul să promovăm acele caractere
formate în ani mulţi. Cred că e timpul să ieşim din
haina urâtă a mândriei, a orgoliului şi să redevenim
simpli. Să ne comportăm exemplar şi să nu mai privim
lucrurile sau oamenii de sus.
Dacă modestia o vom dovedi practic chiar atunci
când ne îmbunătăţim propriul cadru legal, vom avea de
câştigat.
8
MODALITĂŢI DE FORMARE A
SEMNALĂRII PASIVE
PENTRU CÂINII DE
DETECTARE STUPEFIANTE
PASSIVE INDICATION FOR DRUG
DETECTION DOGS
de Kjersti B. Kjeksli
Abstract: This article shows how to train the passive indication
method used by the Norwegian police
Keywords: passive indication, training methods, narcotics detection
Rezumat: Articolul prezintă modalitatea de formare a semnalării
pasive, metodî folosită de poliţia norvegiană
Cuvinte cheie: semnalare pasivă, metode de dresaj, detectare
stupefiante
În Norvegia, la Academia de Poliţie, în secţiunea
canină, folosim acelaşi tip de formare a semnalării
pasive pentru toate tipurile de specializări ale câinilor de
serviciu. Cu toate acestea, vor exista întotdeauna unele
diferenţe specifice fiecărui tip de specializare.
În acest articol voi prezenta metodele noastre de
învăţare a semnalării pasive.
În primul rând, facem o selecţie strictă a câinilor ce
urmează a fi utilizaţi în serviciu.
Ei trebuie să aibă câteva calităţi de bază:
• instinct de vânătoare • spirit combativ
• curiozitate
• capacitatea mare de căutare
De asemenea, câinii trebuie să fie sociabili, să aibă
un bun temperament şi să fie capabili să pătrundă în
medii diferite. Câinii ce prezintă toate aceste calităţi pot
fi un bun punct de plecare pentru a putea ajunge la o semnalare pasivă, utilizând metodele noastre.
Indiferent de tipul de semnalare pe care o veţi forma,
este important să aveţi un plan. Dresorul câinelui trebuie
să decidă ce fel de semnalare pasivă vrea să-i execute
câinele său, înainte de a începe formarea semnalării. Vă
doriţi să aveţi un câine care semnalează prin luarea
poziţiei aşezat, sau culcat, sau care “îngheaţă” indicând
sursa de miros? Care metodă de semnalare pasivă este
cea mai potrivită pentru câine şi pentru dumneavoastră?
De asemenea, poate vă doriţi să deschideţi o agendă /
un caiet de antrenament pentru a urmări progresul în
modul de semnalare al câinelui.
Joaca cu recompensa - un element care să
stimuleze abilităţile câinelui - de exemplu:
În timp ce vă jucaţi cu câinele şi cu recompensa,
trebuie să încurajaţi câinele să vină la dumneavoastră şi
să se joace. Este important să folosiţi o tonalitate a vocii
pozitivă şi să învaţaţi câinele să renunţe la obiect, fără a
fi tentat să lupte pentru el. Cel mai uşor de obţinut acest
lucru este prin schimbarea obiectului de joacă cu un altul
similar atunci când câinele vine la chemare, sau, prin schimbarea obiectului de joacă cu recompensă de hrană.
Pe lângă antrenamentul menţionat, trebuie să
dezvoltaţi abilitaţile de căutare ale câinelui, în medii
diferite şi pe perioade de timp diferite.
Interesul câinelui pentru aport şi căutare sunt
esenţiale, acestea constituind baza tuturor activităţilor de
semnalare şi a antrenamentulului ce vor fi desfăşurate în
continuare - nu numai pentru semnalarea pasivă, ci
pentru tot ceea vrem să învaţam câinele să execute.
Când interesul câinelui pentru aport este maxim şi este dispus să facă orice să-l obţină şi îl lasă la comandă,
fără ezitare, sunteţi gata să treceţi la nivelul 2.
Recompensaţi câinele instantaneu, atunci când a
găsit obiectul de aport. La acest nivel câinele este capabil să căute în tot felul
de medii şi să-şi găsească obiectul de aport. Când
câinele îl caută şi îl găseşte, trebuie sa-l aporteze şi să-l
returneze dresorului.
Puteţi, de asemenea, să-l antrenaţi să caute bucăţele
tăiate din obiectul de aport, dar în această situaţie va
trebui să recompensaţi câinele imediat. Acesta este
începutul pentru semnalarea pasivă.
În imagine se poate vedea dispozitivul de căutare, pe
care sunt fixate zece cutii goale. Acest dispozitiv poate
fi foarte util pentru invăţarea câinelui cu „imaginea”
diferitelor mirosuri.
(Continuare în pag. 9)
9
(Continuare din pag. 8)
Semnalarea pasivă se începe, de
obicei, într-o cameră fară excitanţi sau
factori perturbatori, cu nici o altă
distragere. Am creat un dispozitiv de
căutare pe care l-am introdus în această
cameră goală.
Vom începe antrenamentul prin semnalarea propriului
obiect de aport.
Puteţi aportul în cutii, dar asiguraţi-vă că nu poate fi
aportat de catre câine. Pentru aceasta, folosiţi capace
aplicate pe cutii.
Este posibil ca mirosul obiectului de aportat să fie foarte
puternic, aşa că poate ar fi mai oportun să se taie câteva
bucăţele din obiectul de aportat.
Toate cutiile trebuie să fie curate, fără mirosuri străine.
Întotdeauna antrenamentul începe cu o căutare fără nici
un obiect în cutii, pentru a vă asigura că nu există nici un
miros în ele, miros de care câinele ar putea să fie
interesat.
Este recomandabil să fie cel puţin două persoane atunci
când se efectuează antrenamentul pentru semnalare pasivă
– dresorul şi cel care îl va ajuta pe timpul exerciţiilor.
Dresorul trebuie să aibă câinele sub control.
La începutul antrenamentului, este recomandabil a se
efectua căutarea cu câinele în lesă. Aceasta este pentru a
vă asigura că pe timpul căutării câinele miroase în toate
cutiile şi nu aleargă prin cameră.
Odată ce câinele înţelege exerciţiul, se poate trece la
căutări cu câinele liber.
Obiectul de aportat (sau bucăţele din el) se introduc
într-o cutie goală, şi aceasta se montează în dispozitivul
de antrenament.
Toate celelalte cutii din dispozitiv goale. Câinele
trebuie să se deplaseze de-a lungul pistei de căutare,
alături de stăpân. Dresorul îi arată câinelui o cutie, şi îi dă
comanda de căutare. Câinele caută în fiecare cutie şi,
când ajunge la cutia cu obiectul de aportat, ajutorul
dresorului recompensează câinele imediat.
Acest exerciţiu trebuie repetat de mai multe ori.
Obiectul de aportat trebuie să fie pus în locuri diferite pe
pista de căutare. În cazul în care câinele se grăbeşte la
startul căutării, este recomandabil ca aportul să fie pus în
primele cutii, şi vice-versa.
Veţi vedea că animalul „va îngheţa” (va reacţiona) la
cutia ce conţine obiect, şi puteţi aştepta câteva secunde
înainte de a-l recompensa.
Este important ca în această etapă antrenamentul să se
efectueze încet, fără grabă. În cazul în care câinele
“îngheaţă” şi se uită la obiect, de fiecare dată, puteţi să
treceţi la nivelul următor.
Întârzierea recompensării câinelui.
Câinele este acum obişnuit să caute de-a lungul pistei
de căutare. Totodată, sunteţi gata pentru a începe
semnalarea pasivă pentru o perioadă de timp mai lungă.
Când câinele “îngheaţă”, dumneavoastră (sau ajutorul
dumneavoastră) recompensaţi câinele. La început,
recompensarea se face imediat, apoi începeţi să prelungiţi
timpul dintre semnalare şi recompensare, trăgând de
timp, încetul cu încetul.
Dacă doriţi ca semnalarea câinelui să fie prin luarea
poziţiei aşezat, aveţi posibilitatea fie să aşteptaţi şi să
vedeţi dacă ia singur această poziţie în aşteptarea
recompensei, fie îi puteţi da comanda „şezi” cu o voce
calmă, într-un ton pozitiv. Câinele trebuie să cunoască
această comandă, înainte de a o folosi în acest exerciţiu.
Recompensa trebuie oferită imediat după ce câinele a
executat corect exerciţiul.
Este de preferat să nu învăţaţi câinele pre multe
exerciţii diferite înainte de a face semnalarea pasivă,
pentru că este posibil ca animalul să nu înţeleagă motivul
pentru care atunci este dificil să ştii ce fel de exerciţiu vă
răsplătească. Întotdeauna veţi repeta exerciţiul care îl
recompensaţi, aşa că trebuie să recompensaţi mişcarea
potrivită.
Pentru acest tip de exerciţiu, aţi putea folosi mai multe
ajutoare în timpul acestui exerciţiu, astfel încât câinele să
nu ştie de unde vine recompensa.
Pe timpul acestui exerciţiu este important ca animalul să
ramână concentrat la obiectul din cutie.
Câinele din imagine este
concentrat asupra cutiei.
Când câinele este capabil să se
concentreze asupra cutiei şi să
semnaleze pasiv în modul pe
care îl doriţi pentru proximativ
zece secunde, sunteţi gata
pentru a trece la nivelul patru.
Întârziaţi recompensarea, folosind diverşi factori
perturbatori Puteţi începe, la acest nivel, cu lansarea câinelui pe
pista de căutare în ale cărei cutii nu se află nici un obiect
- doar pentru a vă asigura că nu există ceva în ele, la care
câinele să reacţioneze.
(Continuare în pag. 10)
10
(Continuare din pag. 9)
Puneţi în cutii diverse obiecte purtătoare de miros
(hrană, mănuşi de plastic, bandă adezivă, etc). Plasaţi
obiectul de aport într-o cutie goală. Efectuaţi o căutare
având toate cutiile plasate pe dispozitivul de antrenament.
La prima căutare câinele trebuie recompensat imediat.
Ulterior, pe timpul următoarelor căutări, începeţi să
„trageţi” de timp, întârziind recompensarea, încetul cu
încetul.
Puteţi continua, introducând progresiv diverşi factori
perturbatori, cum ar fi mângâierea câinelui când
efectuează semnalarea pasivă, aratarea recompensei,
recompensarea prin voce puternică, încurajatoare,
părăsirea încăperii, etc.
Trebuie să faceţi acest lucru în mod progresiv,
asigurându-vă că animalul capătă o experienţă pozitivă pe
timpul acestor exerciţii.
Introducerea substanţelor stupefiante
Pentru aceasta, câinele trebuie să fie capabil să
efectueze o semnalare pasivă corectă, pentru a-şi putea
primi recompensa. Vom folosi, de asemenea, şi la acest
nivel, pista de căutare, pentru că se află într-un mediu
controlat.
În Norvegia, de obicei, prima substanţă cu care
începem antrenamentul este heroina. Introducem heroina
într-o cutie curată, la care îi punem capac. Şi celelalte
cutii de pe pista de căutare vor avea capace, dar vor fi
goale. Cutia purtătoare de miros va fi însemnată, pentru a
o putea recunoaşte în aliniament. La primele exerciţii,
cutiile ramân goale. Dar, după câteva repetiţii punem în
cutii diferite obiecte, cum ar fi mâncare, mănuşi de
cauciuc, făină, zahăr, etc.
Când câinele stă cu nasul deasupra cutiei care conţine
heroină, îi oferim recompensa imediat. Facem acest lucru
de mai multe ori, astfel încât suntem siguri că acesta
recunoaşte mirosul de heroină.
De aici, începem să întârziem oferirea recompensei, iar
câinele va înţelege acest lucru destul de repede.
Atunci când avem o semnalare pasivă corectă a
heroinei, vom începe să punem substanţa şi în alte medii
şi efectuăm căutările de heroină şi în alte condiţii.
Această tehnică şi aceste etape vor fi folosite pentru
toate substanţele pe care am dori să le găsească şi să le
semnaleze câinele.
Atunci când modalitatea de semnalare pasivă se
degradează şi nu mai este cea care o dorim, trebuie să
reveniţi şi să repetaţi acest exerciţiu separat, fără exerciţii
de căutare.
Amintiţi-vă, câinele încearcă sa facă tot ceea ce-i stă în
putinţă pentru a vă mulţumi. Dacă undeva câinele
greşeşte, înseamnă că aţi greşit undeva, pe parcursul
antrenamentului şi nu este vina lui, ci vina
dumneavoastră.
Planificaţi-vă antrenamentul şi ţineţi un caiet de dresaj,
astfel încât să puteţi să revedeţi etapele pe care le-aţi
efectuat şi să puteţi să vă întoarceţi şi să corectaţi
problema apărută.
Succes!
Traducerea şi adaptarea: Cristian Tilihoi
Semnalarea pasivă a prezenţei substanţelor stupefiante
aflate asupra unei persoane, pe stradă
11
IMPORTANŢA PREGĂTIRII CONTINUE
ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI FIZICE
ŞI AUTOAPĂRĂRII A
CONDUCTORULUI CÂINE SERVICIU
de Gheorghe Brunchea
Pregătirea continuă în domeniul educaţiei fizice constituie
un obiectiv primordial pentru conducerea ministerului.
Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 154 din
03.03.2004, privind activităţile de educaţie fizică şi sport în
Ministerul Administraţiei şi Internelor demonstrează,
preocuparea instituţiei de a găsi soluţii eficiente, de ridicare
a nivelului de pregătire a cadrelor Ministerului
Administraţiei şi Internelor, soluţii care să contribuie la
perfecţionarea pregătirii în domeniul educaţiei fizice.
Cadrele M.A.I. care sunt conductori câini au nevoie şi
trebuie să aibă o condiţie fizică foarte bună pentru a se
achita de sarcinile de serviu ce le revin. Conductorii câini de
la specializarea căutare şi salvare în mediu natural din
cadrul Jandarmeriei montane, pe lângă acestă condiţie, au
nevoie şi de solide cunoştinţe de alpinism, trebuind să
salveze persoane aflate în terenuri foarte greu accesibile.
Poliţiştii conductorii câini de la prelucrare urmă parcurg
mulţi kilometri pe jos în teren accidentat, fiind obligaţi să
treacă peste obstacole naturale sau artificiale, să traverseze
cursuri de apă, uneori chiar înot, pentru a descoperi şi
identifica infractori.
Ca şi consecinţe ale lucrului într-un astfel de regim,
instructorii de dresaj câini au foarte multe probleme
medicale la coloana vertebrală şi articulaţii, din cauza miilor
de prinderi şi a condiţiilor atmosferice în care îşi desfăşoară
activitatea de zi cu zi, dar şi pe fondul nepregătirii fizice
constante.
Lucrătorii M.A.I.- conductori câini serviciu, au contact
permanent cu mediul infracţional, cu persoane predispuse la
comiterea de infracţiuni, uneori chiar cu violenţă, fiind astfel
nevoiţi să cunoască tehnici şi procedee de autoapărare,
pentru imobilizarea, încătuşarea şi conducerea acestora la
secţiile de poliţie, dar şi pentru protecţia lor sau a
persoanelor agresate.
După părerea mea, este jenant ca un poliţist, indiferent în
ce compartiment îşi desfăşoară activitatea, să nu dispună de
aptitudini fizice şi o motricitate peste performanţele medii
ale populaţiei de aceeaşi vârstă. Lipsa de armonie dintre
segmentele corpului, a mobilităţii şi obezitatea, fac din
poliţist o „pradă” uşoară, în faţa unor infractori agili şi o
ţintă preferată pentru glume şi ironii, din partea membrilor
societăţii.
Din păcate, realitatea confirmă faptul că, sunt încă mulţi
poliţişti care nu se încadrează în modelul dorit, care au
lipsuri mari în ceea ce priveşte pregătirea în domeniul
educaţiei fizice şi care nu manifestă nici un fel de
preocupare pentru aspectul fizic. Nu întâmplător, în
emisiunile de divertisment, personajul reprezentând
lucrătorul Ministerului Administraţiei şi Internelor este
supraponderal, cu o ţinuta dezordonată.
Acest personaj este „extras” din realitatea noastră, trebuie
să recunoaştem acest lucru, dar el reprezintă un anumit
segment, care nu caracterizează lucrătorul M.A.I. şi de
aceea, este necesar să se facă în continuare eforturi
suplimentare, pentru a schimba această imagine
nefavorabilă şi, la urma urmei, nedreaptă. Semnalele nu
sunt întâmplătoare, ele indică un adevăr crunt, de care toţi
cei răspunzători trebuie să ţină cont. Educaţia fizică este o
activitate motrică, al cărei scop constă în îndeplinirea unor
obiective instructiv- educative bine definite. Ea face parte
din marea familie a educaţiei, din educaţia generală, alături
de educaţia intelectuală, morală, estetică, tehnico-
profesională şi se desfăşoară după anumite legi, norme şi
prescripţii metodice.
Legea educaţiei fizice şi sportului apărută în anul 2000
stipulează în art.1, pct.2, că „prin educaţie fizică şi sport se
înţelege toate formele de activitate fizică menite, printr-o
participare organizată sau independentă, să exprime sau să
amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual, să
stabilească relaţii sociale civilizate şi să conducă la
obţinerea de rezultate în competiţii de orice nivel.” Conform
aceleiaşi legi, atât educaţia fizică cât şi sportul „sunt
activităţi de interes naţional sprijinite de stat.”
Educaţia fizică şi sportul sunt activităţi fizice, care
ameliorează sau menţin practicanţilor o bună stare fizică şi
psihică.
Potrivit art. 5, litera a, din ordinul M.A.I. nr. 154 din
03.03.2004, educaţia fizică „reprezintă ansamblul formelor
de activitate colectivă sau individuală, ce se desfăşoară în
vederea formării, dezvoltării şi menţinerii capacităţii
motrice, pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale,
fortificarea stării de sănătate fizică şi psihică, precum şi de
socializare a personalului instituţiei.”
Parte componentă a educaţiei integrale, disciplina educaţie
fizică îşi propune să făurească un om armonios dezvoltat,
înarmat cu un fond de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi de
mişcare într-un cadru organizat. Educaţia fizică urmăreşte să
le insufle practicanţilor dorinţa de mişcare, în scopul
integrării acestora în societate la exigenţele omului modern.
Educaţia fizică prezintă următoarele caracteristici
fundamentale:
– fiziologică, după natura exerciţiilor folosite;
– pedagogică, după metodele utilizate;
– biologică, prin efectele pe care le produce asupra
organismului uman;
– socială, prin modul de organizare.
Educaţia fizică vizează organismul uman în general,
calităţile motrice ale acestuia, deprinderile şi priceperile
motrice de bază şi utilitar-aplicative, precum şi deprinderile
şi priceperile specifice unor ramuri şi probe sportive. Prin
modul în care se desfăşoară şi prin obiectivele pe care le are
de îndeplinit, educaţia fizică are un predominant caracter
formativ, pregătind subiecţii pentru ancorarea acestora la
problemele existenţei cotidiene.
(Continuare în pag. 12)
12
(Continuare din pag. 11)
Educaţia fizică este o activitate accesibilă tuturor,
indiferent de vârstă sau sex, sănătos sau cu deficienţe
fizice. Are obiective generale şi obiective specifice
fiecărui subsistem al său.
Dintre obiectivele cu caracter general se detaşează:
– menţinerea unei stări optime de sănătate a celor ce
practică exerciţiile fizice în mod sistematic şi conştient,
precum şi creşterea potenţialului lor de muncă;
– favorizarea proceselor de creştere şi optimizare a
dezvoltării fizice a organismului, celor ce practică
exerciţiile fizice în mod sistematic şi conştient;
– dezvoltarea şi educarea, în principal, a calităţilor
motrice de bază (viteză, forţă, rezistenţă, îndemânare), iar
în secundar, a celor specifice unor ramuri şi probe
sportive;
– formarea şi chiar perfecţionarea capacităţii şi
obişnuinţei de practicare corectă, sistematică şi conştientă
a exerciţiilor fizice în timpul liber;
– contribuţia eficientă la dezvoltarea unor trăsături şi
calităţi intelectuale, moral-volitive, estetice, civice şi
tehnico-profesionale etc.
Activitatea de educaţie fizică se desfăşoară sub
două coordonate. Una de natură organizatorică, în cadrul
instituţiilor de învăţământ, ca proces instructiv educativ,
şi una independentă, ca activitate desfăşurată în timpul
liber. Forma organizatorică este, fără îndoială, cea mai
răspândită. Aceasta se desfăşoară după reguli bine
stabilite, sub conducerea unui cadru didactic de
specialitate, care poartă întreaga responsabilitate, pentru
calitatea activităţii şi rezultatele ce se obţin.
În îndeplinirea idealului său, disciplina educaţie
fizică exercită mai multe funcţii. Unele dintre acestea
sunt specifice, în sensul că, vizează două dimensiuni –
dezvoltarea corporală şi capacitatea motrică generală –
iar altele asociate, în sensul că întregesc efectele asupra
organismului uman, produse în urma practicării
sistematice a exerciţiilor fizice.
Aceste funcţii se prezintă astfel:
a) Funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice – este o
funcţie specifică, prin care educaţia fizică influenţează
pozitiv indicii somatici şi funcţionali;
b) Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice
generale – este o funcţie specifică, prin care se acţionează
favorabil asupra calităţilor motrice şi asupra deprinderilor
şi priceperilor motrice;
c) Funcţia igienică – este o funcţie asociată, care
urmăreşte menţinerea unei stări optime de sănătate a
tuturor celor care practică în mod organizat activitatea de
educaţie fizică;
d) Funcţia recreativă – este o funcţie asociată, care
urmăreşte pe de o parte petrecerea timpului liber prin
diferite activităţi şi exerciţii fizice, iar pe de altă parte
dezvoltarea interesului pentru urmărirea, fie direct, fie
prin mijloace mass-media, a întrecerilor sportive;
e) Funcţia de emulaţie – este o funcţie asociată, care
dezvoltă spiritul competiţional şi dorinţa de autodepăşire;
f) Funcţia educativă – este o funcţie asociată, care
contribuie la dezvoltarea personalităţii umane în
integritatea sa.
Educaţia fizică a fost, este şi va rămâne una din
cele mai atractive discipline de învăţământ, datorită
metodologiei sale de tip euristic şi caracterului său
emoţional. Multiplele sale efecte asupra organismului
uman influenţează favorabil creşterea şi dezvoltarea
fiinţei umane şi îi determină pe practicanţi să o plaseze în
topul activităţilor preferate.
Fiind o profesie complexă, care cere competenţe
profesionale, susţinute de performanţe specifice şi calităţi
umane bine conturate, în cadrul căreia nivelul de
pregătire în domeniul educaţiei fizice este determinant,
poliţistul este obligat să-şi menţină condiţia fizică la un
nivel cât mai ridicat, pentru a-şi îndeplini cu succes
misiunile încredinţate şi pentru a avea un randament
constant şi eficient vreme îndelungată.
Plecând de la obligaţiile profesionale ale lucrătorului
Ministerului Administraţiei şi Internelor, este de presupus
că performanţele sale sunt condiţionate de o foarte bună
stare de sănătate, de o mare mobilitate şi multă voinţă în
depăşirea diferitelor obstacole, de o solidă rezistenţă la
stres, iar la întărirea acestora educaţia fizică contribuie
substanţial. Prin urmare, educaţia fizică a poliţistului
devine pe cât de importantă, pe atât de indispensabilă. De
exemplu, în exercitarea profesiei, pot oricând apărea
situaţii care să-i pună acestuia viaţa în pericol, dovadă
fiind numărul şi diversitatea infracţiunilor de ultraj
săvârşite în ultimii ani, or, în astfel de momente, nivelul
calităţilor motrice sau cunoştinţele de autoapărare joacă
un rol hotărâtor. Aşa se explică de ce, încă din momentul
selecţiei cadrelor, nivelul aptitudinilor fizice se impune ca
unul din criteriile de bază pe care trebuie să-l
îndeplinească orice persoană, ce are pretenţia de a accede
la statutul de lucrător în Ministerul Administraţiei şi
Internelor. Totodată, din motivele mai sus menţionate, pe
tot parcursul carierei, personalul Ministerului
Administraţiei şi Internelor este obligat să susţină în
fiecare an, semestru sau trimestru (în funcţie de grupa de
solicitare fizică) un examen la educaţie fizică,
calificativul obţinut contribuind la aprecierea nivelului de
pregătire al acestuia, la evaluarea modului în care poate
face faţă exigenţelor specifice profesiei date.
Nepromovarea de două ori, în mod consecutiv, a
examenului la educaţie fizică, pune persoana în cauză în
discuţia conducerii instituţiei, care are puterea de a hotărî
menţinerea sau nu, în postul deţinut, a persoanei
discutate.
Aşadar, educaţia fizică a fost şi rămâne una dintre
cele mai importante segmente ale pregătirii poliţiştilor,
fără de care nu se poate concepe formarea cadrelor
Ministerului Administraţiei şi Internelor.
13
CIOBĂNESC OLANDEZ DUTCH SHEPHERD
de dr. ing. Sergiu-Călin Tătărucă
Rezumat: Câine de mărime şi greutate medii, bine proporţionat,
musculos, cu o structură puternică, echilibrată, cu expresie facială
inteligentă şi temperament vioi. În funcţie de lungimea părului, se
disting trei varietăţi: cu păr scurt, cu păr lung şi cu păr sârmos.
Cuvinte cheie: Câine, rasă, ciobănesc, olandez, standard, calităţi,
defecte.
Abstract: A medium-sized, middle-weighted, well-muscled dog of
powerful and well-balanced structure. A dog with lots of endur-
ance, a lively temperament and an intelligent expression. Depending
on the coat the breed is distinguished in the following varieties:
short-, long- and wire haired.
Key words: Dog, breed, shepherd, dutch, standard, qualities, faults.
Ţară de origine: Olanda.
Vechime: Secolul XIX.
Denumire originală: Hollandse
Herdershond.
Prima utilizare: Câine ciobănesc,
pentru conducerea turmelor.
Utilitate actuală: Câine de
companie, utilitar, de serviciu.
Perioadă medie de viaţă: 12-14 ani.
Istoric: Diferitele varietăţi de Ciobănesc olandez au
început să fie dezvoltate la începutul sec. al XIX-lea, în
partea de sud a Ţărilor de Jos, în special în zone din
Brabant şi vechea Belgie, ce fac azi parte din componenţa
Olandei. Deosebirea între varietăţi, în funcţie de textura
robei, nu s-a făcut decât din ziua din care au apărut
expoziţiile canine. Rasa a fost formată pornind de la
Ciobănescul belgian Malinois, încrucişat cu câinii
ciobăneşti locali.
În mod curios, în timp ce ciobăneştii belgieni, din care
provine, sunt foarte bine cunoscuţi în Statele Unite ale
Americii şi Nordul Europei, acest câine utilitar nu şi-a
făcut până în prezent un nume în afara Olandei, unde
rămâne, oricum, puţin cunoscut. În realitate, anual, sunt
înregistrate doar 400 de fătări.
Calităţi: La origine paznic al fermelor, cirezilor de
animale şi turmelor de oi, acest câine polivalent este
foarte asemănător verilor săi belgieni.
În prezent, este un câine de muncă foarte competent -
gardian şi conducător de turme, câine poliţist, de pază,
dar şi câine bun pentru agrement, reuşind să se descurce
foarte bine în concursurile sportive de gen.
Loc în ierarhia Coren: -
Pretabilitate:
Standard: F.C.I. nr. 223/18.12.1989, grupa 1, secţiunea
1, câini ciobăneşti:
ASPECT GENERAL:
Câine de mărime şi greutate medii, bine proporţionat,
musculos, cu o structură puternică, echilibrată, cu
expresie facială inteligentă şi temperament vioi. Proporţii
importante: raportul dintre lungimea corporală şi
înălţimea la greabăn este de 10:9.
COMPORTAMENT ŞI TEMPERAMENT:
Afectiv, docil, maleabil, atent, foarte credincios şi ataşat
stăpânului, nepretenţios, energic, vigilent, activ cu un
temperament tipic de câine ciobănesc.
CAP:
Bine proporţionat cu restul corpului, mai mult lung
decât masiv, fără riduri, uscăţiv. La varietatea cu păr
sârmos, capul poate părea pătrat, însă este doar o iluzie.
Craniu - linia botului este dreaptă şi paralelă cu linia
creştetului.
Stop - uşor.
Trufă - întotdeauna neagră.
Bot - uşor mai lung decât craniul.
Buze - bine închise.
Muşcătură - dinţi regulaţi, puternici, muşcătură în
foarfecă.
Ochi - închişi la culoare, migdalaţi, de mărime medie,
plasaţi puţin oblic, nu rotunzi sau bulbucaţi.
(Continuare în pag. 14)
14
(Continuare din pag. 13)
Urechi - mai degrabă mici decât mari; când câinele este
alert, sunt orientate în faţă.
Urechile sunt prinse sus şi
nu trebuie să aibă formă de
lingură.
GÂT:
Nu trebuie să fie prea scurt.
Este uscăţiv, se continuă uşor
cu linia spatelui.
CORP:
Spate - scurt, drept, ferm,
puternic.
Flanc - ferm, nu prea lung
sau îngust.
Crupă - nu trebuie să fie
scurtă sau prea înclinată.
Coaste - uşor arcuite.
Torace - adânc dar nu îngust. Pieptul se continuă uşor cu
linia abdomenului.
MEMBRE ANTERIOARE: Puternice, bine îmbrăcate de
muşchi, cu osatură dezvoltată. Umerii bine lipiţi de torace.
Antebraţul bine alungit. Labe compacte, cu degete bine
arcuite, unghii negre, perniţe elastice, închise la culoare.
MEMBRE POSTERIOARE: Puternice, musculoase, cu
osatură bine dezvoltată, formând un unghi normal la
nivelul genunchiului. Coapsa nu prea mult abătută de la
perpendiculară. Este de dorit ca jaretul să fie moderat
angulat, astfel încât, metatarsul să fie perpendicular pe
sol. Labe compacte, cu degete bine arcuite, unghii negre,
perniţe elastice, închise la culoare.
COADĂ: În repaus, coada trebuie să atârne dreaptă, sau
uşor curbată, să atingă jaretul. În mişcare este purtată sus,
niciodată curbată peste spate sau lateral.
MIŞCARE / ALURI: mers liniştit, suplu, sigur. Mişcarea
nu trebuie să fie forţată, săltată sau largă.
ROBĂ / CULOARE: În funcţie de lungimea părului,
există trei varietăţi de rasă:
Păr scurt - blana deasă pe toată suprafaţa corpului, cu
firul părului nu foarte scurt, cu subpăr aspru. Pe partea
posterioară a pulpelor şi la nivelul cozii, părul formează
franjuri moderate. Culoare - tigrat - dungi, mai mult sau
mai puţin pronunţate, aurii pe fond maro sau argintii pe
fond gri. Dungile trebuie să fie prezente pe toată suprafaţa
corpului, inclusiv pe gât, membre şi coadă. Nu este de
dorit prea mult negru în părul de pe corp, însă este de
preferat o mască neagră.
Păr lung - blană lungă, dreaptă, lipită de corp, aspră la
atingere, fără să fie buclată sau ondulată, cu sub păr aspru.
Capul, urechile, labele şi zona mai jos de jaret trebuie să
fie acoperite cu păr scurt şi des. Partea posterioară a
membrelor anterioare prezintă o blană bine dezvoltată,
care devine mai scurtă pe măsura apropierii de labe.
Coada este bine îmbrăcată în păr pe toată suprafaţa. Nu
sunt admişi franjurii la urechi. Culoare - aceleaşi nuanţe
ca în cazul varietăţii cu păr scurt.
Păr sârmos - blană
ciufulită, aspră, sârmoasă,
deasă, pe toată suprafaţa
corpului. Botul bine
îmbrăcat cu păr, prezentând
mustăţi şi barbă. Genele sunt
sârmoase şi drepte. Părul de
pe cap, obraji şi urechi este
mai puţin dezvoltat. Coada
este bine îmbrăcată în păr.
Culoare - albastru-gri şi sare
-şi-piper, tigrat cu dungi
argintii sau aurii mai puţin
pronunţate în comparaţie cu
celelalte varietăţi.
DIMENSIUNI: Înălţime la greabăn - masculi: 57-62 cm;
femele: 55-60 cm.
DEFECTE: Orice deviere de la punctele sus menţionate
este considerată defect, a cărui depunctare ţine cont de
importanţa abaterii.
DEFECTE GRAVE:
Trufă altfel decât neagră;
Prognatism superior sau inferior;
Urechi căzute sau în formă de lingură; urechi cupate;
Coadă cupată, coadă covrig;
Prea mult alb pe piept sau membre; dungi, pete albe pe
alte regiuni ale corpului;
Colorit atipic, marcaje greşite de culoare, prea mult
negru în părul de pe corp.
DEFECTE ELIMINATORII:
Agresivitate sau frică. Orice anomalie evidentă fizică
sau psihică.
NOTĂ:
Masculii trebuie să aibă testiculele normal dezvoltate,
complet coborâte în scrot.
15
SPECIALIZĂRILE CÂINELUI DE SERVICIU
- CÂINELE DE PRELUCRARE URME
– POLICE DOG SPECIALIZATIONS
- TRACKING DOG -
de Marius Hadăr
Rezumat: Acest articol conţine informaţii despre câinele poliţist de
prelucrare urme
Cuvinte cheie: Câine, poliţist, prelucrare, urmă, dresaj, miros.
Abstract: This article contains information about the police tracking
dog.
Keywords: Dog, police, tracking, track, training, smell.
După cum spuneam în numărul trecut, în cadrul
rubricii “Specializările câinelui de serviciu”, vom
continua în acest număr cu specializarea “Câinele de
prelucrare urme”.
Câinii poliţişti, proveniţi din Centrul Chinologic Sibiu,
se împart în două mari categorii, în funcţie de utilitatea
acestora şi anume: câinii de însoţire-patrulare şi câinii de
mirosuri. Din categoria câinilor de mirosuri, pe lângă
câinii de detectare stupefiante, detectare explozibili,
detectare tutun, etc. fac parte şi câinii de prelucrare
urme. Aceştia reprezintă o categorie de serviciu, cu o
importanţă foarte mare pentru munca operativă de
poliţie.
Se recomandă a se începe predresajul şi dresajul
acestor câini cât mai repede, iar cursul propriu-zis a se
derula atunci când câinele are între unu şi doi ani. Acest
curs se întinde pe durata a 20 de săptămâni, fiind astfel
cel mai lung curs, tocmai datorită complexităţii lui.
Urma de miros uman, reprezintă “obiectul muncii”
câinelui de prelucrare urme. Fiecare om are un miros
caracteristic, dat, în principal, de metabolismul propriu al
fiecărei persoane. Formarea urmelor olfactive este
practic inevitabilă; orice persoană îşi lasă particulele de
miros specific peste tot pe unde se deplasează, pe
fiecare obiect atins, încălţămintea, îmbrăcămintea sau
mănuşile nereuşind să împiedice formarea acestui gen
de amprentă olfactivă, deoarece, orice măsură de
precauţie s-ar lua, este imposibil să se împiedice
emiterea permanentă de către corpul uman a
moleculelor de miros, care cad pe sol sau se fixează pe
obiectele atinse.
Folosirea acestei categorii de urme în interesul
justiţiei, al descoperirii infractorilor şi corpurilor
delicte constituie obiectul osmologiei judiciare, ca
ramură a criminalisticii.
(Continuare în pag. 16)
16
(Continuare din pag. 15)
Urmele de miros uman, prin prelucrarea lor, pot sta
şi la baza acţiunilor de salvare a unor persoane
pierdute sau rănite.
Mirosul se prezintă sub forma unor particule
invizibile, de natură organică.
Cantitatea şi natura particulelor de miros emanată
de organismul uman diferă de la organism la
organism, în funcţie de metabolismul fiecăruia, de
starea emoţională la un moment dat, de efortul fizic
depus, de anotimp, temperatură, igiena corporală,
precum şi de alţi factori.
Câinele de urmărire este dresat şi antrenat în
următoarele 3 scopuri:
1 - prelucrarea urmei de miros uman;
2 - prinderea unei persoane;
3 - apărarea conductorului.
1. Prelucrarea urmei de miros uman reprezintă
capacitatea câinelui, dobândită prin dresaj şi
antrenament, de a parcurge şi indica traseul parcurs
de o persoană la un moment dat.
Această prelucrare este influenţată foarte mult de
mai multe tipuri de factori: fizici, chimici, mecanici
etc., reprezentate de vechimea urmei, temperatura
ambientală, suprafaţa pe care se află urma, etc.
2. Prinderea unei persoane. În cazul în care urma
prelucrată de câine aparţine unui infractor care se
dovedeşte a fi periculos, conductorul câinelui poate fi
nevoit să prindă şi să imobilizeze această persoana cu
ajutorul câinelui.
3. La fel ca mai sus, în cazul prelucrării urmei
sau, pur şi simplu, atunci când situaţia o impune,
câinele de urmărire trebuie să îşi apere conductorul în
cazul unui atac provenit din partea unei persoane cu
manifestări agresive.
În numărul următor din cadrul seriei
„Specializările câinelui de serviciu”, vom continua cu
abordarea subiectului „Câinele de detectare
stupefiante”.
17
FOLOSIREA CÂINILOR DE
SERVICIU ÎN CAZUL
SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
THE USE OF SERVICE DOGS IN
EMERGENCY SITUATIONS
de dr. ing. Sergiu-Călin Tătărucă
Rezumat: În cazul unei explozii sau cutremur, de exemplu, este
vital ca oamenii prinşi sub dărâmături să fie localizaţi şi salvaţi cât
mai repede posibil. În ciuda ingeniozităţii sale, omul este incapabil
să localizeze, în situaţii de urgenţă, persoane îngropate sub
dărâmături. Singurii capabili să o facă sunt câinii de serviciu,
special antrenaţi în acest scop.
Cuvinte cheie: câine, salvare, victimă, urgenţă, intervenţie.
Abstract: After an explosion or an earthquake, per example, it’s
vital that the human beings caught under debris to be localized and
rescued as quickly as possible. Although his ingenuity, man can’t
localize, in case of emergency, persons buried under rubbles. The
only ones capable of doing this are the specialized service dogs.
Key words: dog, rescue, victim, emergency, intervention.
- Continuare din numărul trecut -
Faza 4 - Semnalarea victimelor (Fig. 8)
Semnalarea este modul prin care câinele comunică
stăpânului că a găsit o persoană sub dărâmături. Fiecare
câine o face în felul său, uneori doar printr-o schimbare
minoră de comportament, pe care conductorul trebuie să
ştie să o sesizeze. Fiind singura persoană capabilă să
interpreteze semnalările câinelui său, conductorul este cel
ce indică locaţia sursei de miros.
Câinele de căutare are diferite tipuri de semnalare în
timpul misiunii, depinzând de perioada de timp şi
dificultatea căutării. De cele mai multe ori, modul de
semnalare, în cazul cadavrelor şi victimelor în viaţă, diferă
de asemenea. Este responsabilitatea conductorului să
decidă la ce se referă semnalarea partenerului său.
Un câine de căutare şi salvare trebuie să semnaleze
conductorului că a găsit victima, indicându-i locul dintre
dărâmături cu cea mai mare concentraţie de miros -
reperul olfactiv (Fig. 9).
Conductorul trebuie să stabilească din comportamentul
câinelui său sau din semnalarea acestuia dacă victima este
în viaţă sau nu.
Semnalarea este, în mod evident, o fază importantă în
procesul de căutare a victimelor. Un câine, care
semnalează foarte bine pe timpul antrenamentului, poate
să fie ezitant în cazul unei misiuni reale. Există mai multe
motive, din cauza cărora se întâmplă acest lucru. În primul
rând, conductorul lucrează sub o presiune mult mai mare,
iar această stare de spirit se transmite, fără îndoială,
câinelui. În al doilea rând, în timpul misiunilor de salvare,
câinele efectuează căutări mai intense, cu o durată mult
mai mare de timp şi în circumstanţe mai puţin favorabile
decât în timpul antrenamentului. Temperatura,
precipitaţiile şi vântul vor avea, de asemenea, un impact
asupra căutării şi semnalării. Praful excesiv poate juca, şi
el, un rol extrem de important în investigarea zonelor
calamitate.
Cadavrele emană un miros particular, iar câinele poate fi
derutat atunci când îl sesizează pentru prima dată. Mulţi
câini semnalează cadavrele şi victimele în viaţă foarte
diferit, fără vreun antrenament special, prealabil. Unii
câini pot rămâne nemişcaţi cu urechile lăsate pe spate, în
timp ce alţii se culcă sau se aşează, ca şi cum ar semnala
un articol găsit pe timpul prelucrării urmei de miros. De
cele mai multe ori, ei nu vor lătra, apropiindu-se şi
adulmecând repetat şi ezitant zona ce emană mirosul
cadaveric.
Un câine care indică reperul olfactiv al victimei trebuie
recompensat de către conductor şi scos din aria de căutare.
Înainte ca salvatorii să intre în zonă pentru săpături, în
scopul confirmării semnalării primului câine, în aria
respectivă este introdus un al doilea exemplar canin.
Pentru a nu-şi influenţa propriul câine, cel de-al doilea
conductor nu trebuie să ştie locul în care a semnalat primul
exemplar canin. A doua căutare trebuie să înceapă la cel
puţin 10-20 m de reperul olfactiv indicat în prima
intervenţie. Dacă şi al doilea câine semnalează în acelaşi
loc, săpăturile pot începe imediat.
(Continuare în pag. 18)
18
(Continuare din pag. 17)
Este foarte important ca, fiecare semnalare, să fie
verificată cu un al doilea câine. De multe ori, salvatorii
încep săpăturile într-un loc în care nu găsesc nici o
victimă, ceea ce înseamnă risipă de timp şi energie
preţioase.
Câinele poate să semnaleze doar pentru a-şi mulţumi
stăpânul. El se poate afla în căutare de foarte mult timp,
fără succes, iar conductorul, fără să-şi dea seama, poate că
a început să-l preseze. Din această cauză, pentru a
confirma semnalarea, înainte de a fi anunţaţi salvatorii,
este recomandabilă aducerea celui de-al doilea câine.
Dacă salvatorii sunt alertaţi greşit de prea multe ori,
vor pune sub semnul întrebării profesionalismul
conductorului şi câinelui, justificabil, având în vedere
eforturile incredibile presupuse de munca de salvare.
Concluzionând, se poate afirma că alertarea salvatorilor,
pentru începerea săpăturilor, este una dintre cele mai
dificile şi pline de responsabilitate decizii pe care le poate
lua conductorul câinelui de căutare şi salvare.
În timpul săpăturilor, câinele trebuie să continue
căutarea, însă, fără să fie lăsat să se deplaseze prea mult.
Din când în când, săpăturile trebuie oprite pentru a da
posibilitatea câinelui să indice direcţia în care trebuie să
continue căutarea. Bucăţile mari de beton şi alte
obstacole, precum şi factorii meteo, aşa cum sunt
temperatura şi vântul, împiedică mirosul să iasă vertical
dintre dărâmături, determinându-l, în schimb, să ia o
traiectorie mai mult circulară. La sfârşitul operaţiunii de
salvare este foarte important ca animalul să fie adus din
nou în sectorul respectiv pentru a verifica dacă mai sunt
victime în apropiere.
Faza 5: Salvarea victimelor (Fig. 10)
Conductorii câinilor de căutare trebuie să cunoască
pericolele unei acţiuni de salvare. Săpăturile trebuie să
înceapă după o semnalare confirmată. Dacă muncitorii,
care trebuie să intervină, nu au experienţă în domeniu,
conductorul trebuie să fie acela care dă instrucţiuni
precise unui astfel de grup neantrenat. Odată ce contactul cu victima este stabilit, acesta nu
trebuie întrerupt până ce victima nu se află în siguranţă.
Este foarte important de conştientizat că acea persoană se
află sub o presiune mentală şi fizică enormă. Instinctul de
supravieţuire declanşează o reacţie de adaptare la situaţia
de urgenţă, în care corpul îşi canalizează toate resursele
înspre menţinerea în viaţă a organismului. Există un
pericol destul de mare ca persoana să moară imediat după
salvare, în principal, datorită unei relaxări totale.
În esenţă, victima îşi lasă viaţa în grija echipei de
salvare, fapt ce poate fi fatal. Astfel, este foarte important
ca, niciodată, victimei să nu i se spună că este în
siguranţă. Mai există multe lucruri de făcut până ce viaţa
victimelor nu mai este pusă în pericol.
Atunci când există un grad rezonabil de certitudine în
legătură cu locaţia victimei, salvatorii pot începe
săpăturile. Localizarea şi recuperarea supravieţuitorilor
este prioritatea numărul unu a misiunii. În acţiunea de
scoatere dintre dărâmături a supravieţuitorilor, pentru a
economisi timp, trebuie adus un număr mare de salvatori
(Fig. 11).
Riscuri şi măsuri de siguranţă
Având în vedere că există un risc permanent de
deplasare a dărâmăturilor, orice structură avariată, ce
prezintă risc, trebuie consolidată. Spaţiile goale trebuie
folosite pentru a ajunge adânc în mormanul de moloz.
Datorită riscului dislocării grinzilor şi blocurilor de
ciment, generării de praf ce poate sufoca victima, din zona
respectivă nu se înlătură nimic, numai dacă este absolut
necesar.
Salvatorii ce intră în grămezile de dărâmături pot fi
asiguraţi cu o coardă ataşată de un ham toracal. Având în
vedere că munca acestora este extrem de solicitantă din
punct de vedere fizic, ei trebuie să facă frecvent câte o
pauză.
(Continuare în pag. 19)
19
(Continuare din pag. 18)
Câinele trebuie să rămână în apropiere pe timpul
săpăturilor, pentru a indica cât mai exact poziţia victimei.
Pentru aceasta, de fiecare dată, se iau în calcul curenţii de
aer dintre dărâmături şi abilitatea câinelui de a ajunge la
victimă pe conul de miros.
Primul lucru ce trebuie realizat când o victimă este
găsită în viaţă, este să-i fie eliberate capul şi pieptul, dar şi
căile respiratorii, ce pot fi blocate de impurităţi. În lipsa
respiraţiei sau pulsului, este necesar să-i fie acordate
primul ajutor, pe loc, prin tehnici de resuscitare cardio-
pulmonare.
Răniţilor li se acordă primul ajutor fără întârziere, fără a
se aştepta dezgroparea completă a acestora.
Apoi, victimele sunt pregătite rapid pentru transport,
după care sunt duse la cel mai apropiat spital.
Unul dintre cele mai mari riscuri cu care se confruntă
victima este şocul hipotermic. Remediul constă în
creşterea temperaturii corpului, atât în interior, cât şi pe
exterior, fără a realiza, însă, o supraîncălzire a acestuia.
Este recomandabil, de asemenea, ca unul dintre salvatori
să încerce să consoleze victima. În orice caz, se va încerca
aducerea unei echipe medicale la faţa locului cât mai
curând posibil (Fig. 12).
După încheierea operaţiunilor de căutare, aria
investigată trebuie marcată cu cretă sau cu vopsea intens
colorată, astfel încât mesajele să fie foarte vizibile. Aceste
marcaje furnizează informaţii despre numărul morţilor şi
supravieţuitorilor găsiţi, identitatea unităţii ce a participat
la căutare, data şi ora la care a început şi terminat
misiunea.
Marcajul (Fig. 13) dispus de Grupul Internaţional de
Consultanţă pentru Căutare şi Salvare (International
Search and Rescue Advisory Group - INSARAG)
presupune un pătrat cu latura de 1 metru, ce are înscrise:
deasupra - informaţii cu privire la riscuri;
în stânga - numărul victimelor în viaţă scoase din zona
afectată;
în dreapta - numărul victimelor decedate scoase din
zona afectată;
dedesubt - numărul persoanelor date dispărute şi / sau
locaţia altor victime;
în centru - numele echipei de căutare şi salvare, plus
data şi ora la care a început şi s-a încheiat misiunea.
În momentul în care intervenţia s-a terminat şi echipa a
părăsit zona, pătratul respectiv se încercuieşte.
Conducătorul operaţiunilor trebuie să informeze
permanent centrul de comandă cu rezultatele detaliate ale
acţiunilor de căutare şi salvare, precum şi atunci când
părăseşte de tot zona respectivă.
20
CENTRUL
CHINOLOGIC SIBIU
ÎN EUROPA de Viorel Poroşanu
Rezumat: În primele 6 luni ale acestui an, echipe canine din Centrul
Chinologic Sibiu au participat la 12 ateliere de lucru şi misiuni
comune internaţionale în Europa
Cuvinte cheie: câine, participare, misiuni, reprezentare.
Abstract: In the first 6 months of 2012, canine teams from Sibiu
Dog Training Center have participated in 12 workshops and joint
opperations across Europe.
Key words: dog, participation, operation, representation
Primul semestru al anului 2012 s-a dovedit a fi deosebit
de fructuos pentru Centrul Chinologic Sibiu, din punct de
vedere al relaţiilor internaţionale pe care instituţia noastră
le-a derulat.
În total, în primele 6 luni ale acestui an, cadre din
Centrul Chinologic Sibiu au participat la 12 misiuni
internaţionale sau cu participare internaţională, astfel:
23-26.01.2012 - participarea insp. Poroşanu Viorel la
atelierul de lucru al Agenţiei Europene Frontex de la
Riga, Letonia
19-24.02.2012 - participarea ag. şef adj. Stan Silviu la
atelierul de lucru al Agenţiei Europene Frontex de la
Cesena, Italia
27-28.02.2012 - participarea ag. şef pr. Tilihoi Cristian
la atelierul de lucru al Agenţiei Europene Frontex de la
Gaeta, Italia
04-15.03.2012 - participarea insp. Poroşanu Viorel, ag.
şef adj. Păunescu Vasile şi ag.pr. Hadăr Marius la
atelierul de lucru al Agenţiei Europene Frontex de la
Sibiu, România
17.03.-20.05.2012 - participarea ag. şef adj. Pascu Alin
la primul modul din cursul de pregătire în specializarea
detectare cadavre umane la Herzogau, Germania
16-22.04.2012 - participarea ag. şef pr. Tilihoi Cristian
la atelierul de lucru al Agenţiei Europene Frontex de la
El Pardo, Spania
12-19.05.2012 - participarea ag. şef adj. Stan Silviu la
atelierul de lucru al Agenţiei Europene Frontex de la
Vilnius, Lituania
13.05.-14.07.2012 - participarea ag. şef adj. Păunescu
Vasile la misiunea internaţională din portul Algeciras,
Spania
28.05-01.06.2012 - participarea a 5 cadre din Centrul
Chinologic Sibiu la Campionatul Naţional de Dresaj al
Bulgariei
10-16.06.2012 - participarea ag. pr. Hadăr Marius la
atelierul de lucru al Agenţiei Europene Frontex de la
Tallin, Estonia
05-06.06.2012 - participarea cms. şef Tătărucă Sergiu-
Călin la şedinţa de pregătire a Operaţiunii Minerva
2012 la Varşovia, Polonia
23.06.-22.07.2012 - participarea ag. şef adj. Pascu Alin
la al doilea modul de pregătire din cursul de
specializare detectare cadavre umane de sub apă, la
Herzogau, Germania.
Feed-back-ul privind conlucrarea cu partenerii străini în
cadrul acestor misiuni internaţionale este unul deosebit de
pozitiv, activitatea echipelor canine şi a cadrelor Centrului
Chinologic Sibiu fiind apreciată la nivel internaţional, fapt
care a condus la creşterea capitalului de imagine al
Poliţiei Române, al României în general.
Însăşi faptul că România este invitată permanent să-şi
releveze aportul la standardizarea dresajului şi folosirii
câinilor de serviciu la nivel european, standarde
dezvoltate de Agenţia Europeană Frontex, este o garanţie
a profesionalismului de care dă dovadă Centrul
Chinologic Sibiu.
Toate angajamentele asumate de către România pe plan
internaţional, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor,
au fost îndeplinite sau sunt în curs de îndeplinire.
Centrul Chinologic Sibiu a demarat încă din 2011 şi
continuă şi în acest an implementarea standardelor
Frontex, a metodelor noi de dresaj canin care sunt folosite
de ţările cu tradiţie în acest domeniu. Toate materialele
“culese” în cadrul acestor misiuni internaţionale au fost şi
sunt în continuare traduse, fiind folosite la maxim în
procesul de pregătire.
La nivelul Centrului Chinologic Sibiu, s-a organizat un
grup de lucru pentru modificarea Instrucţiunilor
Ministerului Administraţiei şi Internelor 636/2005, grup
de lucru care are în componenţa sa cadre ce au participat
la misiunile internaţionale sus menţionate şi care, în
elaborarea proiectului de modificare, beneficiază de
experienţa acumulată prin participarea la aceste misiuni.
Pentru perioada următoare, Centrul Chinologic Sibiu
pregăteşte participarea cu 4 echipe canine în Operaţiunea
Minerva, organizarea şi desfăşurarea atelierului de lucru
al Agenţiei Europene Frontex din 05-10.08.2012 de la
Sibiu, previzionează participarea la A III-a Conferinţă
Strategică a Liderilor Centrelor de Dresaj Canin din
Europa din septembrie de la Tallin, Estonia şi, de
asemenea, participarea la atelierul de lucru al Agenţiei
Europene Frontex din octombrie de la Ljubliana,
Slovenia.
Participarea cadrelor Centrului Chinologic Sibiu, atât la
grupurile de lucru internaţionale, cât şi la misiunile
comune în Europa, contribuie la îmbunătăţirea şi
schimbarea mentalităţii, atât sociale, cât şi în ceea ce
priveşte dresajul câinilor de serviciu.
21
DISPLAZIA COXO-FEMURALĂ
LA CÂINE
Canine Hip Dysplasia
de Marius Anghel
Rezumat: Descrierea displaziei coxo-fenurale, frecvenţa şi
tratamentele aplicabile în cazul acestei anomalii la câine.
Cuvinte cheie: displazie, ereditar, articulaţie, şold, femur,
unghi Norberg, genetic.
Displazia şoldului la câine înseamnă o anomalie în ceea ce
priveşte raporturile capului femural faţă de articulaţia
şoldului. Cuvântul displazie are origine greacă (dysplasia) şi
înseamnă dezvoltare anormală.
Articulaţia şoldului este de tip diartroză, care permite
mişcări ample în toate direcţiile. În cazul acestei articulaţii
termenul de displazie înseamnă că suprafeţele articulare vin
în contact mai mult sau mai puţin corect (capul femural cu
suprafaţa acetabulară), sau articulaţia este prea laxă.
Displazia coxo-femurala este o afecţiune ce se întâlneşte la
toate rasele canine. Deosebit de frecventa este la rasele mari
şi se combate de către cluburile specializate prin selecţie. Ea
se manifesta clinic printr-o artroza cronica deformata a
articulaţiei şoldului şi este considerata o afecţiune
polifactorială transmisibilă genetic. Aceasta înseamnă că pe
lângă predispoziţia transmisă genetic de a suferii de aceasta
afecţiune se adaugă şi alţi factori. Aceşti factori pot fi
condiţionaţi de creştere, medicamentaţie alimentaţie.
Părerea actuală a specialiştilor despre alimentaţia raselor
cu o creştere rapidă constă în recomandarea de a folosii o
mâncare echilibrată, bogată în săruri minerale, vitamine,
albumină, grăsimi şi hidrocarburi. Trebuiesc evitate adaosuri
de săruri minerale ce duc la dereglări de creştere şi dureri
articulare.
Alimentaţia necorespunzătoare, mai ales la rase mari, duce
la modificări ale articulaţiilor şi ale oaselor. Creşterea rapidă
în greutate poate duce la o suprasolicitare a osaturii, a
articulaţiilor şi a tendoanelor încă insuficient dezvoltate.
Cele mai multe maladii ale scheletului, inclusiv displazia,
apar la rasele mari, cu o creştere rapida, la care aparatul
locomotor este supus unor solicitări deosebite.
Trebuie subliniat faptul că mărimea şi greutatea câinelui
adult nu este influenţată de o creştere mai lenta în primele
luni de viaţa.
La câinele tânăr trebuie ca coastele, ca şi vertebrele sa fie
palpabile, să nu dispară sub un strat de grăsime.
Până la vârsta de 8 - 9 luni, câinele trece, în timp scurt,
printr-o perioadă a dezvoltării ce se poate compara cu primii
14 ani din viaţa unui om. Trebuie avut în vedere ca în
această perioadă să nu se supună câinele la efort prelungit.
Datorită faptului că în această perioadă dezvoltarea
musculaturii şi a articulaţiilor rămâne în urma dezvoltării
osaturii, se remarca uneori la animale tinere un mers
necoordonat sau greutăţi la ridicarea de pe sol. Cu înaintarea
în vârstă şi dezvoltarea corespunzătoare a musculaturii, în
general între 11 şi 15 luni, dependent de rasă, aceste
manifestări dispar.
Decizia finală cu privire la existenta displaziei coxo-
femurale nu se poate lua decât la un animal adult în vârstă de
12 - 18 luni.
Ce anume determină apariţia displaziei la câine?
Displazia coxo-femurală nu este o boală dobândită, ci una
ereditară. Majoritatea căţeilor se nasc cu şold normal, iar
modificările nedorite iau naştere pe parcursul dezvoltării,
fiind codificate genetic, astfel că suprafeţele articulare vor
veni în contact anormal în mod secundar. Modificarea este
determinată de mai multe gene recesive (nu dominante).
Consecinţa acestui fapt este că şi părinţii liberi radiologic de
dispalzie a şoldului, pot transmite puilor boala. Deşi marea
majoritate a displaziilor de şold sunt bilaterale, totuşi în
general nu ambele articulaţii sunt la fel afectate, iar în
anumite cazuri modificarea poate fi chiar unilaterală. Pe
durata creşterii, factorii externi nocivi (alimentaţia în exces,
administrarea de alimente cu conţinut proteic
necorespunzător cantitativ şi calitativ, deficienţe în
asimilarea mineralelor şi a vitaminelor, suprasolicitarea)
influenţează dezvoltarea displaziei precum şi gravitatea
leziunilor.
Cum se poate identifica un câine displazic?
Nu există o metodă sigură, dar există semne care pot
sugera boala. Niciunul dintre acestea nu sunt specifice
exclusiv displaziei, pentru aceasta este necesar un consult la
specialist. Doar pe baza examenului radiologic se poate
stabili diagnosticul exact. Semnele de suspiciune pot apărea
la vârsta de câteva luni, dar ele se pot pune în evidenţă doar
la vârsta adultă. Problema diagnosticului pentru displazie se
pune dacă:
1. câinele se mişcă cu dificultate, se ridică greu
2. în fugă (trap) membrele pelvine nu se pun succesiv pe
sol ci deodată, precum săritura de iepure
3. urcă greu treptele
4. partea proximală a femurului proemină spre înafară
5. în formele avansate muşchii bazinului şi ai gambei sunt
subţiaţi şi atrofiaţi
De multe ori atrage atenţia poziţia anormală a membrelor
(unghi închis, deschis, articulaţie a jaretului largă ) pentru
că aceste modificări pot fi prezente şi în cazul displaziei.
Ce înseamnă diferitele grade de displazie?
În principiu există doar articulaţii libere sau displazice.
Este indicată evaluarea afecţiunii în funcţie de gradele pe
care le poate îmbrăca. Acest mod de abordare este însă mai
complicat întrucât nu există un punct de vedere comun,
respectiv o evaluare unitară în acest sens. Sistemele cele
mai cunoscute pentru evaluare sunt: american (OFA), anglo
-australian (BVA), FCI, sistem european unitar. Noi
utilizăm sistemul de evaluare al FCI. Conform acestuia
animalele se pot categorisi după o evaluare strictă în libere,
aproape libere, uşor, mediu şi grav displazice.
(urmare în numărul viitor)
Centrul Chinologic
”Dr. Aurel Greblea” Adresa: Sibiu, Calea Dumbrăvii 157
cod 550399
Telefoane: 0269235181; 0269235186 Fax: 0269240090
e-mail: [email protected]
Ne găsiţi şi pe web!
ww.centrulchinologic.ro
Câinele poliţist - siguranţă şi eficienţă!
Demonstraţie de dresaj canin, desfăşurată la EXPOMIL (Romexpo, Bucureşti)
