26
III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂ CODUL SILVIC – REPUBLICARE (M. OF. NR. 611/12.08.2015) Redacţia ProLege ABSTRACT LEGISLATIVE ACTUALITY The Forestry Code was republished in the Official Journal in the course of August. Likewise, during this period, the decision of the Romanian National Union of Bar Associations no. 13/2015 was published in the Official Journal, supplementing the Status of the legal profession. Finally, several legal acts were amended in August, among which the Rules on the simplified clearance procedures, Examination procedure for obtaining the driving license and the Rules for the application of the provisions of the Government Emergency Ordinance no. 111/2010 on the maternity leave and monthly allowance for child raising. Actul normativ Sumar Codul silvic (rep. M. Of. nr. 611 din 12 august 2015) Titlul I („Dispoziţii generale”) Titlul II („Administrarea fondului forestier naţional”) Titlul III („Gestionarea durabilă a pădurilor Titlul IV („Dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional”) Titlul V („Controlul aplicării şi respectării regimului silvic”) Titlul VI („Răspunderi şi sancţiuni”) Titlul VII („Dispoziţii tranzitorii şi finale”) În M. Of. nr. 611 din 12 august 2015, s-a republicat Codul silvic. Codul silvic a fost aprobat prin Legea nr. 46/2008 (M. Of. nr. 238 din 27 martie 2008; cu modif. ult.), suferind, de-a lungul timpului, numeroase modificări, cele mai recente modificări fiind aduse prin Legea nr. 135/2015 (M. Of. nr. 411 din 10 iunie 2015). Codul silvic a fost republicat în temeiul art. IV din Legea nr. 135/2015. Revista Universul Juridic nr. 8, august 2015, p. 71-72

III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

  • Upload
    others

  • View
    1

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 71

III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂ

CODUL SILVIC – REPUBLICARE (M. OF. NR. 611/12.08.2015)

Redacţia ProLege ABSTRACT LEGISLATIVE ACTUALITY The Forestry Code was republished in the Official Journal in the course of August. Likewise, during this period, the decision of the Romanian National Union of Bar

Associations no. 13/2015 was published in the Official Journal, supplementing the Status of the legal profession.

Finally, several legal acts were amended in August, among which the Rules on the simplified clearance procedures, Examination procedure for obtaining the driving license and the Rules for the application of the provisions of the Government Emergency Ordinance no. 111/2010 on the maternity leave and monthly allowance for child raising.

Actul normativ SumarCodul silvic (rep. M. Of. nr. 611 din 12 august 2015)

Titlul I („Dispoziţii generale”) Titlul II („Administrarea fondului forestier naţional”) Titlul III („Gestionarea durabilă a pădurilor Titlul IV („Dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional”) Titlul V („Controlul aplicării şi respectării regimului silvic”) Titlul VI („Răspunderi şi sancţiuni”) Titlul VII („Dispoziţii tranzitorii şi finale”)

În M. Of. nr. 611 din 12 august 2015, s-a republicat Codul silvic. Codul silvic a fost aprobat prin Legea nr. 46/2008 (M. Of. nr. 238 din 27 martie

2008; cu modif. ult.), suferind, de-a lungul timpului, numeroase modificări, cele mai recente modificări fiind aduse prin Legea nr. 135/2015 (M. Of. nr. 411 din 10 iunie 2015).

Codul silvic a fost republicat în temeiul art. IV din Legea nr. 135/2015.

Revista Universul Juridic nr. 8, august 2015, p. 71-72

Page 2: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

72 Actualitate legislativă

Codul silvic Codul silvic are următoarea structură: Titlul I („Dispoziţii generale”): art. 1-9 Titlul II („Administrarea fondului forestier naţional”): art. 10-18 Titlul III („Gestionarea durabilă a pădurilor”): art. 19-87 Cap. I („Amenajarea pădurilor”): art. 19-25 Cap. II („Conservarea biodiversităţii”): art. 26 şi 27 Cap. III („Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor”):

art. 28-33 Cap. IV („Asigurarea integrităţii fondului forestier naţional”): art. 34-47 Cap. V („Prevenirea şi stingerea incendiilor”): art. 48-50 Cap. VI („Paza şi protecţia pădurilor”): art. 51-57 Cap. VII („Produsele specifice fondului forestier naţional”): art. 58-61 Cap. VIII („Exploatarea masei lemnoase”): art. 62-67 Cap. IX („Provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase”): art. 68-73 Cap. X („Cercetarea ştiinţifică din silvicultură”): art. 74-77 Cap. XI („Dezvoltarea conştiinţei forestiere”): art. 78-82 Cap. XII („Accesibilizarea pădurilor”): art. 83-87 Titlul IV („Dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional”): art. 88-101 Cap. I („Dezvoltarea fondului forestier naţional”): art. 88-91 Cap. II („Forme asociative ale proprietarilor de păduri”): art. 92-96 Cap. III („Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor”):

art. 97-101 Titlul V („Controlul aplicării şi respectării regimului silvic”): art. 102 şi 103 Titlul VI („Răspunderi şi sancţiuni”): art. 104-114 Titlul VII („Dispoziţii tranzitorii şi finale”): art. 115-132

Page 3: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 73

NORMELE PRIVIND PROCEDURILE SIMPLIFICATE DE VĂMUIRE – MODIFICĂRI (OPANAF NR. 2092/2015)

Redacţia ProLege

Actul modificat Actul modificator

Sumar

Normele privind procedurile simplificate de vămuire, aprobate prin OPANAF nr. 163/2015 (M. Of. nr. 74 din 28 ianuarie 2015; cu modif. ult.)

OPANAF nr. 2092/2015 (M. Of. nr. 643 din 25 august 2015)

– modifică: art. 7, art. 36 alin. (1) lit. b), art. 80 alin. (4), art. 88 – introduce: art. 36 alin. (1) lit. c) – abrogă: art. 80 alin. (3)

În M. Of. nr. 643 din 25 august 2015, s-a publicat Ordinul preşedintelui

Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (OPANAF) nr. 2092/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor privind procedurile simplificate de vămuire, aprobate prin OPANAF nr. 163/2015 (M. Of. nr. 74 din 28 ianuarie 2015; cu modif. ult.).

Vă prezentăm, în continuare, modificările aduse Normelor prin OPANAF nr. 2092/2015:

Art. 7 Norme (modificate prin OPANAF nr. 2092/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 7 prevedea faptul că procedurile simplificate de

vămuire nu se aplică: a) mărfurilor care fac obiectul unor măsuri restrictive/sancţionatorii din

domeniul supravegherii şi controlului vamal nefiscal (alerte, sancţiuni, monitorizări, profile risc etc.) instituite la nivel naţional, comunitar, internaţional pe perioade determinate sau nelimitate (de exemplu: droguri, produse cu regim special, arme, deşeuri etc., precum şi alte bunuri care pot aduce atingere siguranţei, sănătăţii, valorilor culturale şi mediului înconjurător);

b) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii altor condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;

Revista Universul Juridic nr. 8, august 2015, p. 72-76

Page 4: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

74 Actualitate legislativă

c) mărfurilor care intră sub incidenţa măsurilor din cadrul politicii agricole comune care, în baza unor reglementări, stabilesc acordarea unor preferinţe tarifare, condiţionate de controlul destinaţiei finale sau acordarea unor restituiri la export;

d) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor H.G. nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 7 prevede: „(1) Procedurile simplificate de vămuire

se aplică tuturor categoriilor de mărfuri, cu excepţia: a) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii altor condiţii stabilite prin

reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;

b) mărfurilor care intră sub incidenţa măsurilor din cadrul politicii agricole comune care, în baza unor reglementări, stabilesc acordarea unor preferinţe tarifare, condiţionate de controlul destinaţiei finale sau acordarea unor restituiri la export;

c) mărfurilor care se încadrează în categoria materialelor lemnoase, în cazul exportului. (2) În cazul în care o operaţiune vamală care se derulează în baza unei autorizaţii de

utilizare a unei proceduri simplificate de vămuire intră sub incidenţa unor măsuri restrictive sau sancţionatorii, biroul vamal, în timpul programului de lucru, poate dispune trecerea respectivei operaţiuni în procedura normală de vămuire în vederea implementării cerinţelor prevăzute de respectivele măsuri”.

Art. 36 alin. (1) lit. b) Norme (modificate prin OPANAF nr. 2092/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 36 alin. (1) lit. b) stabilea faptul că în situaţiile

prevăzute la art. 266 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93, scutirea de notificare poate fi acordată dacă sunt îndeplinite şi următoarele condiţii:

(…) b) operaţiunile derulate de titularul autorizaţiei, pentru care se solicită scutirea

de notificare au caracter repetitiv, astfel cum acesta este definit la art. 15 alin. (2). Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 36 alin. (1) lit. b) stabileşte: „În situaţiile prevăzute

la art. 266 alin. (2) lit. b) [Cu condiţia ca verificarea regularităţii operaţiunilor să nu fie afectată, autorităţile vamale pot: în anumite situaţii speciale justificate de natura mărfurilor în cauză şi de ritmul accelerat al operaţiunilor, scuti pe titularul autorizaţiei de obligaţia de a notifica biroului vamal competent fiecare sosire a mărfurilor cu condiţia ca acesta să furnizeze biroului respectiv toate informaţiile pe care le consideră necesare pentru a-şi putea exercita, după caz, dreptul de a verifica mărfurile. În acest caz, înregistrarea mărfurilor în

Page 5: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 75

evidenţele persoanei interesate este echivalentă cu acordarea liberului de vamă] din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93, scutirea de notificare poate fi acordată dacă sunt îndeplinite şi următoarele condiţii:

(…) b) titularul autorizaţiei sau persoana reprezentată de titularul autorizaţiei desfăşoară

activitate de producţie, montaj şi/sau distribuţie”. Art. 36 alin. (1) lit. c) Norme (modificate prin OPANAF nr. 2092/2015) Noua reglementare La art. 36 alin. (1), după lit. b) se introduce o nouă literă, lit. c). Potrivit noii reglementări, art. 36 alin. (1) lit. c) prevede: „În situaţiile prevăzute

la art. 266 alin. (2) lit. b) [Cu condiţia ca verificarea regularităţii operaţiunilor să nu fie afectată, autorităţile vamale pot: în anumite situaţii speciale justificate de natura mărfurilor în cauză şi de ritmul accelerat al operaţiunilor, scuti pe titularul autorizaţiei de obligaţia de a notifica biroului vamal competent fiecare sosire a mărfurilor cu condiţia ca acesta să furnizeze biroului respectiv toate informaţiile pe care le consideră necesare pentru a-şi putea exercita, după caz, dreptul de a verifica mărfurile. În acest caz, înregistrarea mărfurilor în evidenţele persoanei interesate este echivalentă cu acordarea liberului de vamă] din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93, scutirea de notificare poate fi acordată dacă sunt îndeplinite şi următoarele condiţii:

(…) c) operaţiunile derulate de titularul autorizaţiei, pentru care se solicită scutirea de

notificare, nu se referă la mărfuri restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin. (2) [Sunt considerate ca restricţionate mărfurile a căror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este supusă unor condiţii sau îndeplinirii unor formalităţi speciale] din Legea nr. 86/2006 (M. Of. nr. 350 din 19 aprilie 2006; cu modif. şi compl. ult.)”.

Art. 80 alin. (3) Norme (modificate prin OPANAF nr. 2092/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 80 alin. (3) prevedea faptul că în situaţia în care în

urma analizei de risc automate declaraţia vamală primeşte liberul de vamă mărfurile pot fi încărcate după expirarea timpului stabilit de către biroul vamal.

Noua reglementare Art. 80 alin. (3) – Abrogat. Art. 80 alin. (4) Norme (modificate prin OPANAF nr. 2092/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 80 alin. (4) prevedea faptul că în situaţia în care

pentru o declaraţie vamală de export, în urma analizei de risc realizate automat de sistemul informatic a fost luată decizia de control, liberul de vamă nu se acordă, încărcarea mărfurilor este oprită, iar lucrătorul vamal desemnat se prezintă la locaţia autorizată, în dimineaţa zilei următoare pentru efectuarea controlului vamal.

Page 6: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

76 Actualitate legislativă

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 80 alin. (4) prevede: „În situaţia în care pentru o

declaraţie vamală de export, în urma analizei de risc, a fost luată decizia de control, liberul de vamă nu se acordă, operaţiunea de export se întrerupe, iar lucrătorul vamal desemnat se prezintă la locaţia autorizată în dimineaţa zilei următoare pentru efectuarea controlului vamal”.

Art. 88 Norme (modificate prin OPANAF nr. 2092/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 88 dispunea faptul că operaţiunile vamale

derulate potrivit prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior în conformitate cu procedura de reverificare a activităţilor desfăşurate de operatorii economici posesori ai Certificatului de operator economic autorizat şi vor fi incluse în programele de activitate trimestriale regionale, în conformitate cu art. 15 din Ordinul vicepreşedintelui ANAF nr. 7.521/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 88 dispune: „Operaţiunile vamale derulate potrivit

prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior în conformitate cu Normele metodologice privind realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior, aprobate prin Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 7.521/2006 (M. Of. nr. 638 din 25 iulie 2006), iar monitorizarea îndeplinirii condiţiilor de autorizare a utilizării procedurilor simplificate de vămuire se derulează în conformitate cu procedura privind monitorizarea activităţii operatorilor economici titulari ai certificatului de operator economic autorizat”.

ISTORIC

Act modificat Acte modificatoare Normele privind procedurile simplificate de vămuire, aprobate prin OPANAF nr. 163/2015 (M. Of. nr. 74 din 28 ianuarie 2015; cu modif. ult.)

OPANAF nr. 1065/2015 (M. Of. nr. 321 din 12 mai 2015) OPANAF nr. 2092/2015 (M. Of. nr. 643 din 25 august 2015)

Page 7: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 77

PROCEDURA DE EXAMINARE PENTRU OBŢINEREA PERMISULUI DE CONDUCERE – MODIFICĂRI

(OMAI NR. 97/2015)

Redacţia ProLege Actul

modificat Actul

modificatorSumar

OMAI nr. 268/2010 (M. Of. nr. 843 din 16 decembrie 2010; cu modif. şi compl. ult.)

OMAI nr. 97/2015 (M. Of. nr. 639 din 21 august 2015)

– modifică: art. 31 alin. (4), art. 8 alin. (7), art. 10 alin. (4) lit. c), art. 11 alin. (6) lit. b), art. 11 alin. (9), art. 12, art. 15 alin. (8), art. 153 alin. (2), art. 16 lit. A pct. 8, art. 16 lit. B.d) pct. 9, art. 16 lit. C.a) pct. 5, art. 16 lit. C.c) pct. 9, menţiune, anexa nr. 3 – introduce: art.6 alin. (8), art. 153 alin. (21)

În M. Of. nr. 639 din 21 august 2015, s-a publicat Ordinul ministrului afacerilor

interne (OMAI) nr. 97/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor (OMAI) nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere (M. Of. nr. 843 din 16 decembrie 2010; cu modif. şi compl. ult.).

Vă prezentăm, în continuare, modificările aduse OMAI nr. 268/2010 prin

OMAI nr. 97/2015: Art. 31 alin. (4) OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 31 alin. (4) prevedea faptul că, în cazul prevăzut la

alin. (3) lit. b), examinarea se desfăşoară prin susţinerea probei practice în poligon, urmată de susţinerea acesteia pe traseu, în aceeaşi zi.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 31 alin. (4) prevede: „În cazul prevăzut la alin. (3)

lit. b) [(3) Proba practică se susţine: (…) b) în poligon şi pe traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 şi A], examinarea se desfăşoară prin susţinerea probei practice în poligon, urmată de susţinerea acesteia pe traseu, în aceeaşi zi. Candidatul care a promovat proba practică în poligon şi nu se prezintă în aceeaşi zi la proba pe traseu este declarat neprezentat, urmând să fie programat pentru o nouă probă practică”.

Revista Universul Juridic nr. 8, august 2015, p. 77-87

Page 8: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

78 Actualitate legislativă

Art. 6 alin. (8) OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Noua reglementare La art. 6, după alin. (7) se introduce un nou alineat, alin. (8). Potrivit noii reglementări, art. 6 alin. (8) dispune: „În cazul candidaţilor care nu

îndeplinesc condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare la data verificării dosarului de examen, respectiv la data susţinerii probelor de examen şi/sau al căror dosar nu conţine documentele prevăzute la alin. (2) [Înregistrarea în aplicaţia informatică de examinare şi susţinerea probelor de examen sunt condiţionate de prezentarea dosarului de examinare, care trebuie să conţină următoarele documente: a)cererea-tip, semnată de candidat, prevăzută în anexa nr. 1, în care se consemnează şi declaraţia pe propria răspundere a candidatului, dată sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal, din care să rezulte îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (2); b) fişa de şcolarizare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, emisă de şcoala de conducători auto în cadrul căreia candidatul a absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică, în care se consemnează şi avizul medical «apt pentru conducerea autovehiculelor din grupa… », corespunzător categoriei pentru care se solicită examinarea; documentul eliberat de unitatea de asistenţă medicală autorizată, care atestă grupa de autovehicule pe care solicitantul este apt să le conducă, se păstrează la şcoala de conducători auto care a pregătit candidatul; c) certificatul de cazier judiciar în termenul de valabilitate, eliberat de structurile competente ale Poliţiei Române, potrivit legii; d) copia actului de identitate valabil; e) dovada de plată a taxelor şi tarifelor aferente obţinerii permisului de conducere] ori acestea nu mai sunt în termen de valabilitate, lucrătorii serviciilor publice comunitare vor consemna pe cererea-tip, sub semnătură, motivul refuzului înregistrării în aplicaţia informatică de examinare sau, după caz, al programării ori susţinerii probei”.

Art. 8 alin. (7) OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 8 alin. (7) stabilea faptul că programatoarele şi

anexele la testul de examen se listează zilnic, la începutul programului de lucru, cu excepţia situaţiilor de forţă majoră sau caz fortuit, pe care şeful serviciului public comunitar le consemnează într-un registru special constituit. Anexa la testul de examen are conţinutul prevăzut în anexa nr. 3 şi se listează în două exemplare. La susţinerea probei practice, ambele exemplare ale anexei se completează de către examinator şi se semnează de către persoanele prevăzute în formular, iar unul dintre exemplare se înmânează candidatului.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 8 alin. (7) stabileşte: „Programatoarele se listează

numai în ziua susţinerii probei practice, la începutul programului de lucru, cu excepţia situaţiilor de forţă majoră sau caz fortuit, pe care şeful serviciului public comunitar le consemnează într-un registru special constituit Anexa la testul de examen are conţinutul prevăzut în anexa nr. 3 «Anexă pentru proba practică a examinării pentru obţinerea permisului de conducere» şi se listează în două exemplare. La susţinerea probei practice, ambele exemplare ale anexei se completează de către examinator şi se semnează de către persoanele prevăzute în formular, iar unul dintre exemplare se înmânează candidatului”.

Page 9: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 79

Art. 10 alin. (4) lit. c) OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 10 alin. (4) lit. c) prevedea faptul că testele

cuprind noţiuni generale referitoare la toate categoriile de vehicule, care privesc: (…) c) drumul: 1. normele legale referitoare la respectarea distanţelor de siguranţă dintre

vehicule, distanţei de frânare şi ţinutei de drum a vehiculului în diferite condiţii meteorologice şi în funcţie de starea carosabilului;

2. riscurile de conducere legate de starea diferită a carosabilului şi mai ales variaţiile acestuia în funcţie de condiţiile atmosferice şi de vizibilitate;

3. caracteristicile diferitelor tipuri de drumuri şi dispoziţiile legale conexe; 4. securitatea rutieră în tunele. Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 10 alin. (4) lit. c) prevede: „Testele cuprind noţiuni

generale referitoare la toate categoriile de vehicule, care privesc: (…) c) drumul: 1. cele mai importante principii privind respectarea distanţei de siguranţă între

vehicule, distanţele de frânare şi controlul vehiculului în diferite condiţii meteorologice şi de drum;

2. factori de risc la conducerea vehiculului determinaţi de condiţiile de drum diferite întâlnite, în special la schimbarea acestora în funcţie de condiţiile meteorologice şi vizibilitatea pe timp de zi sau de noapte;

3. caracteristicile diferitelor tipuri de drum şi cerinţele legale aferente; 4. securitatea rutieră în tuneluri”. Art. 11 alin. (6) lit. b) OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 11 alin. (6) lit. b) stabilea faptul că le este interzis

candidaţilor, cu ocazia susţinerii probei teoretice: (…) b) să intre cu/să folosească în sala de examinare înscrisuri ajutătoare,

echipamente tehnice de comunicare sau înregistrare audio/video sau cu orice fel de obiecte, cu excepţia celor prevăzute la alin. (7) (…).

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 11 alin. (6) lit. b) stabileşte: „Cu ocazia susţinerii

probei teoretice candidaţilor le este interzis: (…) b) să folosească în sala de examinare înscrisuri ajutătoare, echipamente tehnice de

comunicare ori înregistrare audio/video sau orice alte obiecte, cu excepţia celor prevăzute la alin. (7) [Cu ocazia susţinerii probei teoretice candidaţii au următoarele obligaţii: a) să aibă asupra lor dosarul de examinare constituit, după caz, potrivit art. 6 alin. (2) sau (6),

Page 10: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

80 Actualitate legislativă

precum şi actul de identitate în original, în absenţa oricăruia dintre acestea accesul lor în sala de examen fiind interzis; b) să selecteze, în vederea examinării, numai limba pentru care au optat şi care a fost înscrisă în cererea-tip]; (…)”.

Art. 11 alin. (9) OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 11 alin. (9) prevedea faptul că este interzisă

desfăşurarea probei teoretice atunci când în sala de examinare nu sunt prezenţi cel puţin 2 candidaţi, cu excepţia situaţiei în care singurul candidat prezent este programat să susţină proba practică în ziua următoare. În această situaţie, examenul se desfăşoară în prezenţa a 2 lucrători desemnaţi de şeful serviciului, făcându-se menţiuni în acest sens într-un registru special constituit

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 11 alin. (9) prevede: „Este interzisă desfăşurarea

probei teoretice atunci când în sala de examinare nu sunt prezenţi cel puţin doi candidaţi. În cazul în care nu se poate asigura această cerinţă, examinarea candidatului se va desfăşura în prezenţa a doi lucrători desemnaţi de şeful serviciului, făcându-se menţiuni în acest sens într-un registru special constituit”.

Art. 12 OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 12 prevedea la primul alineat: Candidaţii declaraţi

respinşi se pot prezenta în vederea programării pentru o nouă examinare numai după o perioadă de cel puţin 15 zile de la data declarării ca respinşi, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursurilor.

Potrivit alineatului următor, candidaţii neprezentaţi se pot prezenta în vederea programării oricând, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursurilor.

În continuare, prevedea: Candidaţii declaraţi admişi la proba teoretică, care nu se prezintă la proba practică într-un termen de cel mult un an de la data absolvirii şcolii de pregătire a conducătorilor de autovehicule, sunt declaraţi respinşi.

În sfârşit, la ultimul alineat prevedea faptul că, în cazul depăşirii termenului de un an de la data absolvirii şcolii de pregătire a conducătorilor de autovehicule, examinarea pentru obţinerea permisului de conducere este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 12 prevede: „(1) Calificativul «admis» la proba

teoretică permite susţinerea probei practice în perioada de valabilitate a cursului de pregătire teoretică şi practică prevăzută la art. 36 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin H.G.. nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru candidaţii prevăzuţi la art. 6 alin. (3), calificativul «admis» la proba teoretică este valabil un an de la data înregistrării acestora în aplicaţia informatică de examinare.

Page 11: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 81

(2) Candidaţii declaraţi «respins» la proba teoretică pot susţine o nouă examinare, cu achitarea taxei corespunzătoare, numai după o perioadă de cel puţin 15 zile de la data declarării ca «respins».

(3) Candidaţii declaraţi «respins» la proba practică pot fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe după o perioadă de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin 6 ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată. Modelul dovezii este prevăzut în anexa nr. 9.

(4) Candidaţii care nu s-au prezentat la proba practică pot solicita programarea pentru o nouă probă oricând, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursului de pregătire teoretică şi practică sau, după caz, de la data înregistrării acestora în aplicaţia informatică de examinare.

(5) În cazul depăşirii termenului de un an de la data absolvirii cursului de pregătire teoretică şi practică, examinarea pentru obţinerea permisului de conducere este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire.

(6) Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător candidaţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (3)”.

Art. 15 alin. (8) OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 15 alin. (8) stabilea faptul că nu i se permite

candidatului susţinerea probei practice dacă s-a prezentat fără să fie echipat cu echipamentul prevăzut la alin. (4) lit. a) pct. 1, urmând a fi reprogramat în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2).

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 15 alin. (8) stabileşte: „Candidatului nu i se

permite susţinerea probei practice dacă s-a prezentat fără să fie echipat cu echipamentul prevăzut la alin. (4) lit. a) pct. 1 [În timpul probei practice, examinatorul verifică următoarele aptitudini şi modul de comportare specifice pentru categoriile A1, A2 şi A: a) pregătirea şi controlul vehiculului din punctul de vedere al siguranţei circulaţiei. Candidatul trebuie să facă dovada capacităţii de a se pregăti să conducă în siguranţă, prin respectarea următoarelor cerinţe: 1. să fie echipat cu echipamentul de protecţie, cum ar fi mănuşile, cizmele, îmbrăcămintea şi casca de protecţie (…)], urmând a fi reprogramat în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (4) [Candidaţii care nu s-au prezentat la proba practică pot solicita programarea pentru o nouă probă oricând, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursului de pregătire teoretică şi practică sau, după caz, de la data înregistrării acestora în aplicaţia informatică de examinare]”.

Art. 153 alin. (2) OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 153 alin. (2) dispunea faptul că în cazul în care

proba practică se susţine cu autovehicule cu transmisie automată, pe permisul de

Page 12: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

82 Actualitate legislativă

conducere obţinut se efectuează menţiunea corespunzătoare, cu excepţia situaţiilor în care solicitantul deţine deja un permis obţinut pentru un autovehicul cu transmisie manuală pentru cel puţin una dintre categoriile B, BE, C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 sau D1E, precum şi a mopedelor, când nu se efectuează această menţiune.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 153 alin. (2) dispune: „În cazul în care proba

practică se susţine cu autovehicule cu transmisie automată, pe permisul de conducere obţinut se efectuează menţiunea corespunzătoare”.

Art. 153 alin. (21) OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Noua reglementare La art. 153, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (21). Potrivit noii reglementări, art. 153 alin. (21) stabileşte: „Prin excepţie de la

prevederile alin. (2), menţiunea corespunzătoare examinării pe un autovehicul cu transmisie automată nu se efectuează pe permisul de conducere în cazul candidatului care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) susţine şi promovează proba practică pentru obţinerea uneia din categoriile C, CE, D sau DE cu autovehicule cu transmisie automată;

b) deţine deja un permis obţinut pentru un autovehicul cu transmisie manuală pentru cel puţin una dintre categoriile B, BE, C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 sau D1E, în condiţiile în care examinarea pentru obţinerea acestor categorii s-a efectuat potrivit cerinţelor stabilite la art. 16 lit. B.d) pct. 10 [În timpul probei practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează: (B) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile B1, B şi BE:

(…) d) comportamentul în trafic; candidaţii trebuie să efectueze în mod obligatoriu toate manevrele în situaţii normale de trafic, în condiţii de siguranţă completă şi cu precauţiile necesare, astfel: (…) 10. să circule astfel încât să asigure siguranţa deplasării şi reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor poluante prin manevre de accelerare/decelerare, precum şi prin selectarea manuală a vitezelor, după caz] sau, după caz, la art. 16 lit. C.c) pct. 10 [În timpul probei practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează: (C) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv: (…) c) comportamentul în trafic; candidaţii trebuie să efectueze în mod obligatoriu toate manevrele în situaţii normale de trafic, în condiţii de deplină siguranţă şi luând toate precauţiile necesare, astfel: (…) 10. să circule astfel încât să asigure siguranţa deplasării şi reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor poluante prin manevre de accelerare/decelerare, precum şi prin selectarea manuală a vitezelor, după caz]”.

Page 13: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 83

Art. 16 lit. A pct. 8 OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 16 lit. A pct. 8 prevedea faptul că în timpul probei

practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează:

(A) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile A1, A2 şi A:

(…) 8. să respecte regulile instituite în zona amenajărilor rutiere speciale, dacă este

cazul: intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel, staţii de autobuz-tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, precum şi circulaţia în tunele (…).

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 16 lit. A pct. 8 prevede: „În timpul probei practice

în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează:

(A) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile A1, A2 şi A:

(…) 8. să respecte regulile instituite în zona amenajărilor rutiere speciale, dacă este cazul:

intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel cu calea ferată, staţii de autobuz/tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, precum şi circulaţia în tuneluri; (…)”

Art. 16 lit. B.d) pct. 9 OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 16 lit. B.d) pct. 9 stabilea faptul că, în timpul

probei practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează:

(…) (B) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru

categoriile B1, B şi BE: (…) d) comportamentul în trafic; candidaţii trebuie să efectueze în mod obligatoriu

toate manevrele în situaţii normale de trafic, în condiţii de siguranţă completă şi cu precauţiile necesare, astfel:

(…) 9. să respecte regulile instituite în zona amenajărilor rutiere speciale, dacă este

cazul: intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel, staţii de autobuz-tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, precum şi circulaţia în tunele; (…).

Page 14: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

84 Actualitate legislativă

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 16 lit. B.d) pct. 9 stabileşte: „În timpul probei

practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează:

(…) (B) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile B1, B

şi BE: (…) d) comportamentul în trafic; candidaţii trebuie să efectueze în mod obligatoriu toate

manevrele în situaţii normale de trafic, în condiţii de siguranţă completă şi cu precauţiile necesare, astfel:

(…) 9. să respecte regulile instituite în zona amenajărilor rutiere speciale, dacă este cazul:

intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel cu calea ferată, staţii de autobuz/tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, precum şi circulaţia în tuneluri; (…)”.

Art. 16 lit. C.a) pct. 5 OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 16 lit. C.a) pct. 5 prevedea faptul că, în timpul

probei practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează:

(…) (C) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru

categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv: a) pregătirea şi controlul tehnic al autovehiculului din punctul de vedere al

siguranţei traficului; candidaţii trebuie să facă dovada capacităţii de a se pregăti pentru conducerea în siguranţă, prin respectarea următoarelor cerinţe:

(…) 5. să cunoască şi să urmărească aparatura de bord, inclusiv aparatura de

înregistrare a activităţii conducătorului auto, astfel cum este definită potrivit Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85. Cerinţa referitoare la cunoaşterea şi urmărirea aparaturii de înregistrare a activităţii conducătorului auto nu se aplică solicitanţilor unui permis de conducere pentru un vehicul din categoria C1 sau C1E care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85; (…).

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 16 lit. C.a) pct. 5 prevede: „În timpul probei

practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează:

(…) C) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile C1,

C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv:

Page 15: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 85

a) pregătirea şi controlul tehnic al autovehiculului din punctul de vedere al siguranţei traficului; candidaţii trebuie să facă dovada capacităţii de a se pregăti pentru conducerea în siguranţă, prin respectarea următoarelor cerinţe:

(…) 5. să cunoască şi să urmărească aparatura de bord, inclusiv aparatura de înregistrare a

activităţii conducătorului auto, astfel cum este definită potrivit Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85. Cerinţa referitoare la cunoaşterea şi urmărirea aparaturii de înregistrare a activităţii conducătorului auto nu se aplică solicitanţilor unui permis de conducere pentru un vehicul din categoria C1 sau C1E care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85, precum şi în cazul celor care solicită permis de conducere pentru categoria «Tr»; (…)”.

Art. 16 lit. C.c) pct. 9 OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 16 lit. C.c) pct. 9 dispunea faptul că, în timpul

probei practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează:

(…) (C) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru

categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv: (…) c) comportamentul în trafic; candidaţii trebuie să efectueze în mod obligatoriu

toate manevrele în situaţii normale de trafic, în condiţii de deplină siguranţă şi luând toate precauţiile necesare, astfel:

(…) 9. să respecte regulile instituite în zona amenajărilor rutiere speciale, dacă este

cazul: intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel, staţii de autobuz/tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, precum şi circulaţia în tunele; (…).

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 16 lit. C.c) pct. 9 dispune: „În timpul probei

practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează:

(…) (C) Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile C1,

C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv: (…) c) comportamentul în trafic; candidaţii trebuie să efectueze în mod obligatoriu toate

manevrele în situaţii normale de trafic, în condiţii de deplină siguranţă şi luând toate precauţiile necesare, astfel:

(…)

Page 16: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

86 Actualitate legislativă

9. să respecte regulile instituite în zona amenajărilor rutiere speciale, dacă este cazul: intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel cu calea ferată, staţii de autobuz/tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, precum şi circulaţia în tuneluri; (…)”.

Menţiunea privind transpunerea normelor UE Vechea reglementare În vechea reglementare, se menţiona faptul că respectivul ordin transpune

prevederile art. 5 alin. (2), art. 7 alin. (1) lit. a) şi e), art. 11 alin. (6), art. 12, ale anexelor I şi II la Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 403 din 30 decembrie 2006, astfel cum a fost modificată prin punctul II din anexa la Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 321 din 20 noiembrie 2012, şi prin Directiva 2013/47/UE a Comisiei din 2 octombrie 2013 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 261 din 3 octombrie 2013.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări: „Prezentul ordin transpune în legislaţia naţională

prevederile art. 5 alin. (2), art. 7 alin. (1) lit. a) şi e), art. 11 alin. (6), art. 12, ale anexei II la Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 403 din 30 decembrie 2006, astfel cum a fost modificată prin pct. II din anexa la Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 321 din 20 noiembrie 2012, prin Directiva 2013/47/UE a Comisiei din 2 octombrie 2013 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 261 din 3 octombrie 2013, şi prin pct. 1 din anexa la Directiva 2014/85/UE a Comisiei din 1 iulie 2014 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 194 din 2 iulie 2014”.

Anexa nr. 3 la OMAI nr. 268/2010 (modificat prin OMAI nr. 97/2015) Anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din

respectivul ordin.

Page 17: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 87

Alte prevederi ale OMAI nr. 97/2015 Art. III la primul alineat prevede faptul că respectivul ordin intră în vigoare în

termen de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. La art. III se stabileşte o excepţie, şi anume prevederile art. 10 alin. (4) lit. c), art.

153, alin. (2), art. 153, alin. (21), art. 16 lit. A pct. 8, art. 16 lit. B.d) pct. 9, art. 16 lit. C.c) pct. 9 intră în vigoare la 31 decembrie 2015.

Potrivit art. IV, prevederile art. 12 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin respectivul ordin, se aplică doar candidaţilor care obţin calificativul „admis” la proba teoretică după intrarea în vigoare a art. I pct. 7.

Republicare Potrivit art. V, OMAI nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru

obţinerea permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 16 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin respectivul ordin, se republică în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Menţiune Respectivul ordin transpune în legislaţia naţională prevederile pct. 1 din anexa

la Directiva 2014/85/UE a Comisiei din 1 iulie 2014 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial ai Uniunii Europene, seria L, nr. 194 din 2 iulie 2014.

ISTORIC

Act modificat Acte modificatoare OMAI nr. 268/2010 (M. Of. nr. 843 din 16 decembrie 2010; cu modif. şi compl. ult.)

OMAI nr. 157/2012 (M. Of. nr. 430 din 28 iunie 2012) OMAI nr. 82/2013 (M. Of. nr. 340 din 11 iunie 2013) OMAI nr. 110/2014 (M. Of. nr. 543 din 22 iulie 2014) OMAI nr. 173/2014 (M. Of. nr. 879 din 3 decembrie 2014) OMAI nr. 97/2015 (M. Of. nr. 639 din 21 august 2015)

Page 18: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

88 Actualitate legislativă

STATUTUL PROFESIEI DE AVOCAT – COMPLETĂRI (HOTĂRÂREA UNBR NR. 13/2015)

Redacţia ProLege

Actul modificat Actul modificator Sumar Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 (M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011; cu modif. ult.)

Hotărârea UNBR nr. 13/2015 (M. Of. nr. 649 din 27 august 2015)

– introduce: art. 411, art. 71 alin. (11), art. 861

În M. Of. nr. 649 din 27 august 2015, s-a publicat Hotărârea UNBR nr. 13/2015

privind completarea Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 (M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011; cu modif. ult.).

Vă prezentăm, în continuare, completările aduse Statutului profesiei de avocat prin Hotărârea UNBR nr. 13/2015:

Art. 411 din Statut (modificat prin Hotărârea UNBR nr. 13/2015) Noua reglementare După art. 41 se introduce un nou articol, art. 411. Potrivit noii reglementări, art. 411 prevede: „(1) Este interzis avocatului ca în

exercitarea oricărei activităţi din cele prevăzute la art. 3 din Lege să colaboreze în orice mod cu persoane fizice sau juridice care îndeplinesc acte ori desfăşoară fără drept activităţi specifice profesiei de avocat.

(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează cu excluderea din profesie”.

Art. 71 alin. (11) din Statut (modificat prin Hotărârea UNBR nr. 13/2015)

Noua reglementare La art. 71, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (11). Potrivit noii reglementări, art. 71 alin. (11) dispune: „Nu pot face parte din

consiliul baroului avocaţii care au datorii scadente privind taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului UNBR şi al baroului, precum şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor şi ale filialelor”.

Revista Universul Juridic nr. 8, august 2015, p. 88-89

Page 19: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 89

Art. 861 din Statut (modificat prin Hotărârea UNBR nr. 13/2015) Noua reglementare După art. 86 se introduce un nou articol, art. 861. Potrivit noii reglementări, art. 861 stabileşte: „Preşedintele de onoare al UNBR care

nu este membru al organelor de conducere ale profesiei constituite la nivelul UNBR poate participa, fără drept de vot, la lucrările acestor organe”.

ISTORIC

Act modificat Acte modificatoare Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 (M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011; cu modif. ult.)

Hotărârea UNBR nr. 7/2012 (M. Of. nr. 594 din 20 august 2012) Hotărârea UNBR nr. 769/2013 (M. Of. nr. 497 din 7 august 2013) Hotărârea UNBR nr. 852/2013 (M. Of. nr. 33 din 16 ianuarie 2014) Hotărârea UNBR nr. 1069/2015 (M. Of. nr. 173 din 12 martie 2015) Hotărârea UNBR nr. 13/2015 (M. Of. nr. 649 din 27 august 2015)

Page 20: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

90 Actualitate legislativă

NORMELE DE APLICARE A PREVEDERILOR O.U.G. NR. 111/2010 PRIVIND CONCEDIUL ŞI INDEMNIZAŢIA

LUNARĂ PENTRU CREŞTEREA COPIILOR – MODIFICĂRI (H.G. NR. 685/2015)

Redacţia ProLege

Actul modificat Actul modificator

Sumar

Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin H.G. nr. 52/2011 (M. Of. nr. 78 din 31 ianuarie 2011; cu modif. ult.)

H.G. nr. 685/2015 (M. Of. nr. 649 din 27 august 2015)

– modifică: art. 41 alin. (7), art. 5, art. 8 alin. (3), art. 34 alin. (3) – introduce: art. 41 alin. (71), art. 41 alin. (10), art. 7 alin. (21), art. 91 şi art. 92, art. 12 alin. 71, art. 12 alin. (9), art. 21 alin. (11), art. 32 alin. (3)

În M. Of. nr. 649 din 27 august 2015, s-a publicat H.G. nr. 685/2015 pentru

modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin H.G. nr. 52/2011 (M. Of. nr. 78 din 31 ianuarie 2011; cu modif. ult.).

Art. 41 alin. (7) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 41 alin. (7) prevedea faptul că solicitarea

concediului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de cerere şi documente doveditoare, în condiţiile respectivelor norme metodologice, cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea efectivă în acest concediu.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 41 alin. (7) prevede: „Solicitarea concediului şi a

indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevăzute la alin. (1) [În aplicarea prevederilor art. 11 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, celălalt părinte sau cealaltă persoană prevăzută la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă care nu a solicitat dreptul la indemnizaţie poate solicita acest drept, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare, oricând până la împlinirea de către

Revista Universul Juridic nr. 8, august 2015, p. 90-96

Page 21: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 91

copil a vârstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Dacă acest drept nu se solicită, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se reduc cu o lună] se face pe bază de cerere şi documente doveditoare, în condiţiile prezentelor norme metodologice, cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea efectivă în acest concediu. În situaţia în care cererea este depusă peste acest termen, persoana îndreptăţită poate solicita dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului până cel târziu în ultima zi a perioadei concediului aprobat”.

Art. 41 alin. (71) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Noua reglementare La art. 41, după alin. (7) se introduce un nou alineat, alin. (71). Potrivit noii reglementări, art. 41 alin. (71) dispune: „În cazul în care celălalt

părinte nu respectă prevederile alin. (7), concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se reduc cu o lună”.

Art. 41 alin. (10) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Noua reglementare La art. 41 după alin. (9) se introduce un nou alineat, alin. (10). Potrivit noii reglementări, art. 41 alin. (10) prevede: „În situaţia prevăzută la alin.

(9) [În situaţia suprapunerii drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului în condiţiile art. 8, drepturile prevăzute în prezentul articol pot fi solicitate de celălalt părinte care îndeplineşte condiţiile de acordare la finalizarea concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea celui din urmă copil, drepturile respective fiind netransferabile pentru o perioadă de cel puţin două luni, cuprinsă în perioada totală a concediilor suprapuse şi cumulate], la stabilirea nivelului indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare veniturile realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii celui din urmă copil”.

Art. 5 Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 5 stabilea faptul că în aplicarea art. 2 alin. (5) lit.

m), o)-s) din ordonanţa de urgenţă, cursurile preuniversitare, universitare, postuniversitare la nivelul studiilor universitare de masterat pot fi frecventate atât la unităţi de învăţământ de stat, cât şi particulare, autorizate sau acreditate, în condiţiile legii, în ţară sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 5 stabileşte: „(1) În aplicarea art. 2 alin. (5) lit. m),

o)-s) din ordonanţa de urgenţă, cursurile preuniversitare, universitare, postuniversitare la nivelul studiilor universitare de masterat pot fi frecventate atât la unităţi de învăţământ de stat, cât şi particulare, autorizate sau acreditate, în condiţiile legii, în ţară sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Page 22: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

92 Actualitate legislativă

(2) În vederea includerii în calculul celor 12 luni a situaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. m), o)-s) [Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: m) frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului „A doua şansă”, sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă ori de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale; (…) o) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ preuniversitar şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; p) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, organizat potrivit legii, şi începerea învăţământului universitar, cursuri de zi, în acelaşi an calendaristic; q) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licenţă sau de diplomă, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; r) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de maşter, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de maşter, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; s) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ postuniversitar, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ postuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere] din ordonanţa de urgenţă, persoana îndreptăţită face dovada că a frecventat, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, universitar sau postuniversitar, organizate potrivit legii, doar pentru perioadele care sunt asimilate în vederea deschiderii dreptului la indemnizaţie pentru creşterea copilului sau, după caz, la stimulentul lunar”.

Art. 7 alin. (21) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Noua reglementare La art. 7, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (21). Potrivit noii reglementări, art. 7 alin. (21) dispune: „În situaţia persoanelor care

realizează concomitent venituri supuse impozitului din mai multe surse, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă pe baza documentelor doveditoare privind suspendarea a cel puţin uneia dintre activităţi, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) [Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: a) primeşte diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în

Page 23: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 93

perioada de concediu; b) primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de nivelul acestora; c) realizează venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, de maximum 6 ISR într-un an calendaristic] din ordonanţa de urgenţă”.

Art. 8 alin. (3) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 8 alin. (3) prevedea faptul că în cazul prevăzut la

alin. (1), dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt constituite şi din perioade în care persoana a realizat venituri supuse impozitului, atunci indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate în această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din ordonanţa de urgenţă.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 8 alin. (3) prevede: „În cazul prevăzut la alin. (1),

dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) [(…) persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Codului fiscal (…)] din ordonanţa de urgenţă sunt constituite şi din perioade în care persoana a realizat venituri supuse impozitului, atunci indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate în această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) şi a celor realizate potrivit art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă”.

Art. 91 şi 92 Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) După art. 9 se introduc două noi articole, art. 91 şi 92. Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 91 şi art. 92 au următorul conţinut: Art. 91 „(1) În perioada concediului prevăzut la art. 2 alin. (1) [Începând cu data de 1 ianuarie

2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară; b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară] din ordonanţa de urgenţă, persoana îndreptăţită poate realiza venituri supuse impozitului până la nivelul prevăzut la art. 16 alin. (3) lit. c) [(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: (…) c) realizează venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, de maximum 6 ISR într-un

Page 24: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

94 Actualitate legislativă

an calendaristic] din ordonanţa de urgenţă, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi, cu condiţia menţinerii întreruperii/suspendării uneia dintre activităţile care au stat la baza stabilirii dreptului la indemnizaţie.

(2) Persoanele care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului în baza prevederilor art. 2 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă şi care nu pot prezenta dovada suspendării activităţii pot realiza venituri supuse impozitului cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă.

(3) În situaţia în care persoanele îndreptăţite solicita succesiv dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, limita de venituri prevăzută la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă se aplică fiecăruia dintre aceştia”.

Art. 92 „(1) Pe perioada concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevăzute la

art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, fiecare dintre persoanele îndreptăţite poate realiza venituri supuse impozitului în baza art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă.

(2) În aplicarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, veniturile pot fi realizate, după cum urmează:

a) în perioada cuprinsă între data stabilirii dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului şi 31 decembrie a aceluiaşi an calendaristic, pentru oricare opţiune de concediu a persoanei îndreptăţite;

b) în perioada cuprinsă între 1 ianuarie a anului calendaristic şi data încetării dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, pentru oricare opţiune de concediu a persoanei îndreptăţite;

c) în perioada cuprinsă între data stabilirii şi data încetării dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, în situaţia în care această perioadă este cuprinsă în acelaşi an calendaristic, în cazul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an;

d) în perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie a aceluiaşi an calendaristic, în cazul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;

e) în perioada cuprinsă între data stabilirii dreptului şi data suspendării acestuia în vederea acordării stimulentului de inserţie, indiferent de opţiunea de concediu a persoanei îndreptăţite, cu respectarea perioadelor prevăzute la lit. a)-d).

(3) Agenţiile teritoriale au obligaţia de a verifica respectarea de către persoana îndreptăţită a limitei de venituri prevăzute la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, în termen de 6 luni de la încheierea fiecărui an calendaristic din perioada concediului pentru creşterea copilului, precum şi de la încetarea dreptului la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, conform legii”.

Art. 12 alin. (71) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Noua reglementare La art. 12, după alin. (7) se introduce un nou alineat, alin. (71). Potrivit noii reglementări, art. 12 alin. 71 prevede: „(71) Pe perioada în care unul

dintre părinţi solicită concediul prevăzut la art. 6 alin. (1) [După împlinirea de către copil a

Page 25: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

Actualitate legislativă 95

vârstei de un an, cu excepţia copilului cu handicap, persoanele care au optat pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) au dreptul la concediu fără plată pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani] din ordonanţa de urgenţă, celălalt părinte nu poate beneficia de stimulentul de inserţie”.

Art. 12 alin. (9) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Noua reglementare La art. 12, după alin. (8) se introduce un nou alineat, alin. (9). Potrivit noii reglementări, art. 12 alin. (9) stabileşte: „În situaţia realizării de

venituri nete în condiţiile art. 16 alin. (3) lit. c) [(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: (…) c) realizează venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, de maximum 6 ISR într-un an calendaristic] din ordonanţa de urgenţă, persoana îndreptăţită nu poate solicita stimulentul de inserţie”.

Art. 21 alin. (11) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Noua reglementare La art. 21, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (11). Potrivit noii reglementări, art. 21 alin. (11) prevede: „În cazul în care apare o nouă

situaţie de natură a genera un nou drept, la stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare veniturile conform alin. (1), precum şi cele realizate potrivit art. 16 alin. (3) lit. c) [(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: (…) c) realizează venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, de maximum 6 ISR într-un an calendaristic] din ordonanţa de urgenţă”.

Art. 32 alin. (3) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Noua reglementare La art. 32, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3). Potrivit noii reglementări, art. 32 alin. (3) prevede: „În situaţia în care persoana

îndreptăţită nu respectă obligaţia prevăzută la art. 19 din ordonanţa de urgenţă şi după verificarea prevăzută la art. 92 alin. (3) [Agenţiile teritoriale au obligaţia de a verifica respectarea de către persoana îndreptăţită a limitei de venituri prevăzute la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, în termen de 6 luni de la încheierea fiecărui an calendaristic din perioada concediului pentru creşterea copilului, precum şi de la încetarea dreptului la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, conform legii], agenţia teritorială stabileşte că au fost realizate venituri peste limita prevăzută la art. 16 alin. (3) lit. c) [(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: (…) c) realizează venituri supuse impozitului, prin

Page 26: III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂrevista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/08_Revista... · 76 Actualitate legislativă Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art

96 Actualitate legislativă

desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, de maximum 6 ISR într-un an calendaristic] din ordonanţa de urgenţă, indemnizaţia pentru creşterea copilului se consideră a fi acordată necuvenit şi se recuperează în condiţiile art. 24 din ordonanţa de urgenţă”.

Art. 34 alin. (3) Norme (modificate prin H.G. nr. 685/2015) Vechea reglementare În vechea reglementare, art. 34 alin. (3) stabilea faptul că pentru persoanele

prevăzute la alin. (1) plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează începând cu luna transmiterii comunicării.

Noua reglementare Potrivit noii reglementări, art. 34 alin. (3) stabileşte: „Pentru persoanele prevăzute

la alin. (1), contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra nivelului minim al indemnizaţiei de 1,2 ISR. Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează începând cu luna transmiterii comunicării”.

Republicare Potrivit art. II H.G. nr. 685/2015, H.G. nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin respectiva hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.