55
1 UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA COMISIA NAŢIONALĂ DE EXAMEN HOTĂRÂREA NR. 5 /12.09.2021 Având în vedere deciziile de validare ale candidaților la examenul de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi candidații la examenul de primire în profesi a de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice (în continuare „examenul”) emise de barouri și comunicate la U.N.B.R. În baza verificării întreprinse de către Comisia Permanentă a U.N.B.R cu privire la dosarele de înscriere depuse de candidați și a celor celor decise de aceasta, În urma verificării îndeplinirii de către candidați a cerințelor regulamentare, COMISIA DE EXAMEN HOTĂRĂȘTE Art. 1 - Se publică tabelele cuprinzând candidații la examenul de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi candidații la examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, cuprinse în anexele 1 şi 2 ale prezentei Hotărâri. Art. 2. În baza aprobării date de Comisia Permanentă, acordă termen pentru depunerea înscrisurilor lipsă la dosar de către persoanele indicate în anexele 3 și 4 ale prezentei Hotărâri. Termenul–limită pentru depunerea acestor înscrisuri este 14 septembrie 2021, ora 15.00. Art. 3 Tabelele cuprinzând candidații respinși şi retrași de la examenul de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de la examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice sunt cuprinse în anexele 5 şi 6 ale prezentei Hotărâri. În cazul acelor candidați, cuprinși la Anexa 6, pentru care s-a prevăzut posibilitatea de a formula contestație sau, respectiv, opțiune pentru înscrierea la examenul de dobândire a calității de avocat stagiar, termenul limită pentru aceasta este prevăzut în Anexa 6. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică Vice-Președintelui Comisiei Naționale de Examen, directorilor centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A./I.N.P.P.A, Central şi se publică, inclusiv anexele, pe paginile web ale U.N.B.R. şi I.N.P.P.A. COMISIA NAȚIONALĂ DE EXAMEN

HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

  • Upload
    others

  • View
    20

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

1

UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA

COMISIA NAŢIONALĂ DE EXAMEN

HOTĂRÂREA NR. 5/12.09.2021

Având în vedere deciziile de validare ale candidaților la examenul de primire în

profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi candidații la examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice (în continuare „examenul”) emise de barouri și comunicate la U.N.B.R.

În baza verificării întreprinse de către Comisia Permanentă a U.N.B.R cu privire la dosarele de înscriere depuse de candidați și a celor celor decise de aceasta,

În urma verificării îndeplinirii de către candidați a cerințelor regulamentare,

COMISIA DE EXAMEN

HOTĂRĂȘTE Art. 1 - Se publică tabelele cuprinzând candidații la examenul de primire în profesia

de avocat şi admitere în cadrul I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi candidații la examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, cuprinse în anexele 1 şi 2 ale prezentei Hotărâri.

Art. 2. – În baza aprobării date de Comisia Permanentă, acordă termen pentru

depunerea înscrisurilor lipsă la dosar de către persoanele indicate în anexele 3 și 4 ale prezentei Hotărâri. Termenul–limită pentru depunerea acestor înscrisuri este 14 septembrie 2021, ora 15.00.

Art. 3 – Tabelele cuprinzând candidații respinși şi retrași de la examenul de primire

în profesia de avocat şi admitere în cadrul I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de la examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice sunt cuprinse în anexele 5 şi 6 ale prezentei Hotărâri. În cazul acelor candidați, cuprinși la Anexa 6, pentru care s-a prevăzut posibilitatea de a formula contestație sau, respectiv, opțiune pentru înscrierea la examenul de dobândire a calității de avocat stagiar, termenul limită pentru aceasta este prevăzut în Anexa 6.

Art. 4 – Prezenta hotărâre se comunică Vice-Președintelui Comisiei Naționale de

Examen, directorilor centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A./I.N.P.P.A, Central şi se publică, inclusiv anexele, pe paginile web ale U.N.B.R. şi I.N.P.P.A.

COMISIA NAȚIONALĂ DE EXAMEN

Page 2: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

2

ANEXA 1

Tabelul centralizator cu candidații ale căror dosare au fost validate [Examenul de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul I.N.P.P.A. (în vederea

dobândirii titlului profesional de avocat stagiar)]

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1. ABAGIU-ȘELNER Raluca Ana-Maria (B.) B Timiş Admis

2. ACHIM Bianca-Francisca (M.M.) B Maramureş Admis

3. ADAM Alexandru-Nicolae (N.A.) B Mureş Admis

4. AGHEORGHESEI Mircea (C.) B Bucureşti Admis

5. AL AKHRES Malak (M.) B Bucureşti Admis

6. ALBU Bianca-Theodora (M.) B Cluj Admis

7. ANDREI Stela (S.) B Bucureşti Admis

8. ANGHEL Andrei-Sebastian (A.) B Bucureşti Admis

9. ANGHEL Daniel-Liviu (M.) B Bucureşti Admis

10. APAFI Anca-Raluca (P.) B Braşov Admis

11. APETREI Carmen Elena (C.) B Cluj Admis

12. ARUȘTEI Maricel (D.) B Iaşi Admis

13. BADEA Alin-Ionuț (T.) B Bucureşti Admis

14. BADEA Marilena-Roxana (F.) B Giurgiu Admis

15. BALEA Elena-Ștefania (M.) B Bucureşti Admis

16. BALINT Alois (B.) B Neamţ Admis

17. BAMBALOI Bebe (G.) B Mehedinţi Admis

18. BANCIU Patricia-Ioana (I.) B Bihor Admis

19. BANU Paraschiva-Mădălina (B.) B Bucureşti Admis

20. BARBU Raluca-Georgiana (G.) B Bucureşti Admis

21. BASGAN Alexandru (P.D.) B Bucureşti Admis

22. BĂDILĂ Ionela (F.) B Bucureşti Admis

23. BĂJAN Vlad Răzvan (V.) B Bucureşti Admis

24. BĂNICĂ Marius Eugen (M.) B Bucureşti Admis

25. BĂRA Alexandra-Oana (S.D.) B Bucureşti Admis

26. BĂRĂBAȘ Marc (D.F.) B Bucureşti Admis

27. BǍLTǍREŢ Iulian Nicolae (C.) B Bucureşti Admis

28. BELEUTA Octavian-Mihai (S.M.) B Bucureşti Admis

29. BELGHIRU Gabriela (G.) B Bucureşti Admis

30. BERTEA Andrei (V.) B Bihor Admis

31. BEZERCU Andreea (I.) B Prahova Admis

32. BICHESCU Călina (C.) B Bucureşti Admis

33. BÎRLE Rareș-Cătălin (V.) B Mehedinţi Admis

34. BÎRSAN Călin-Andrei (I.E.) B Bucureşti Admis

35. BOBIȘ Andrei (V.P.) B Cluj Admis

36. BOBOC Silvia-Valentina (M.) B Bucureşti Admis

37. BOBU Marin (A.) B Timiş Admis

38. BOJINCĂ Teodora-Elena (C.) B Bucureşti Admis

39. BOLBA Ionuț Cristian (I.) B Satu Mare Admis

40. BORCA Teodora (T.) B Timiş Admis

Page 3: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

3

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

41. BOSBICI Bogdan (G.) B Cluj Admis

42. BOŞCA-MATIŞ Andana-Iulia (N.D.) B Arad Admis

43. BOTEZ Costinela Ramona (M.) B Constanţa Admis

44. BRATU George (D.) B Bucureşti Admis

45. BRĂTUȚ Rodica-Georgiana (I.) B Bucureşti Admis

46. BRECEA Bianca Elena (M.) B Ilfov Admis

47. BRINZOI Simona Valentina (I.) B Bucureşti Admis

48. BROASCĂ Anda-Elena (G.) B Bucureşti Admis

49. BUDEA Andrei (F.N.) B Bucureşti Admis

50. BUDREALĂ Ruxandra Florina (D.C.) B Bucureşti Admis

51. BUGA Daniela-Maria (I.) B Bucureşti Admis

52. BUGA Oxana (D.) B Bucureşti Admis

53. BUICĂ Emil (A.) B Bucureşti Admis

54. BUNU Mihai (S.F.) B Timiş Admis

55. BUSILA Oana-Andreea (C.) B Bucureşti Admis

56. BUSUIOC Gabriel (M.) B Bucureşti Admis

57. BUȘTEANU Florin-Mihăiţă (V.) B Braşov Admis

58. BUȘULEA Vasco (S.) B Constanţa Admis

59. CALDARARIU Ioana-Roxana (I.) B Iaşi Admis

60. CARAGEA Andreea-Daniela (M.) B Bucureşti Admis

61. CATANĂ Vlad-Constantin (I.) B Bucureşti Admis

62. CAȚARSCHI Dimitrie-Daniel (V.) B Iaşi Admis

63. CAUTIS Alin-Teodor (M.) B Bucureşti Admis

64. CÂMPIAN Alexandra-Maria (A.) B Cluj Admis

65. CĂLBOREAN Denisa-Anamaria (L.) B Cluj Admis

66. CĂLINESCU Alexandra-Mihaela (F.M.) B Bucureşti Admis

67. CĂLUȘ Andreea (D.C.) B Teleorman Admis

68. CĂRĂMIZARU Ştefania-Anamaria (S.) B Bucureşti Admis

69. CǍLIN Ana Maria (C.) B Bucureşti Admis

70. CEPARU Diana-Andreea (P.) B Bucureşti Admis

71. CERNAGOR Claudia (G.) B Constanţa Admis

72. CIMPOERU Florinela-Beti (S.) B Bucureşti Admis

73. CIOROPAR Andreia (C.I.) B Alba Admis

74. CIOTE Dimitris (M.) B Constanţa Admis

75. CIUBOTARU Tudor (M.) B Neamţ Admis

76. CIUTACU Ioana (I.) B Bucureşti Admis

77. COADĂ Sorin-Robert (O.) B Constanţa Admis

78. COMAN Florentina-Nicoleta (N.) B Bucureşti Admis

79. COMAN Maria (V.) B Cluj Admis

80. COPORAN-MITROI Adina (P.S.) B Giurgiu Admis

81. CORNOIU Constantin (C.) B Bucureşti Admis

82. COROIU Oana-Andreea (M.) B Timiş Admis

83. COSAC Cătălin (I.) B Dâmboviţa Admis

84. COSTACHE Andreea-Gabriela (G.D.) B Constanţa Admis

85. COTICIU Eduard (N.) B Buzău Admis

86. CRACIUNOIU Serban Adrian (I.) B Bucureşti Admis

87. CRIHAN Diana (N.) B Cluj Admis

88. CRISTACHE Ionela (I.) B Bucureşti Admis

Page 4: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

4

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

89. CRISTEA George (P.V.) B Cluj Admis

90. CRISTEA Ginel (T.) B Constanţa Admis

91. CRISTEA Valentina (A.) B Bucureşti Admis

92. CSURULYA Csongor (E.) B Bucureşti Admis

93. CUCEANU Andreea-Mihaela (V.) B Braşov Admis

94. CUPȘE Cristian (T.) B Cluj Admis

95. DAFINOIU Alexandra Nicoleta (C.) B Bucureşti Admis

96. DANCIU Catalin-Stefan (V.) B Bucureşti Admis

97. DANILA Diana-Maria (C.) B Bucureşti Admis

98. DASCĂLU Ana-Cătălina (S.) B Cluj Admis

99. DĂNACU Ovidiu-Viorel (V.) B Bucureşti Admis

100. DĂNULESCU Gheorghe-Alexandru () B Bucureşti Admis

101. DEAC Marian (A.) B Timiş Admis

102. DEÁK Sára (B.) B Covasna Admis

103. DEOANCA Ioan-Andrei (I.M.) B Cluj Admis

104. DÉNES Lilla-Nóra (C.O.) B Covasna Admis

105. DIACONARU Andra-Elena (G.) B Bucureşti Admis

106. DINA Mihai-Eduard (G.) B Bucureşti Admis

107. DINCULESCU-CĂLINESCU Oana-Maria (G.) B Bucureşti Admis

108. DINICĂ Răzvan-Ionuț (M.) B Bucureşti Admis

109. DOBRE Constanta (R.) B Ilfov Admis

110. DOBRESCU Marina (V.) B Bucureşti Admis

111. DONȚU Vlad-Andrei (G.) B Bucureşti Admis

112. DOROBANȚU Mihaela-Cristiana (M.) B Bucureşti Admis

113. DRAGNEA Cristina-Gabriela (R.) B Buzău Admis

114. DRAGOMIR Cosmin (C.) B Galaţi Admis

115. DRAGOȘ Iulia-Macrina (G.) B Timiş Admis

116. DRAGU George-Alexandru (C.) B Bucureşti Admis

117. DRĂGUȚA Ștefan (I.S.) B Bucureşti Admis

118. DUMITRESCU Răzvan-Alexandru (I.) B Bucureşti Admis

119. DUMITRU Carolina Mihaela (L.) B Bucureşti Admis

120. DUMITRU Elena (V.V.) B Bucureşti Admis

121. DUMITRU George Valentin (P.) B Bucureşti Admis

122. DUMITRU Robert-Adrian (G.) B Bucureşti Admis

123. ENACHE Adina-Maria (P.) B Bucureşti Admis

124. ENACHE Adriana-Daniela (C.) B Bucureşti Admis

125. ENACHE Bogdan-Nicolae (E.) B Bucureşti Admis

126. ENE Ana-Maria (D.) B Bucureşti Admis

127. FANCIA Cristina-Maria (C.D.) B Timiş Admis

128. FARCASANU Sabina-Maria (F.) B Bucureşti Admis

129. FÃGÃDAR Cristian-Mihai (I.) B Bucureşti Admis

130. FĂTU Mădălin (I.) B Galaţi Admis

131. FǍTU Andrei (L.) B Bucureşti Admis

132. FEIER Loredana-Maria (S.) B Cluj Admis

133. FIERARU Andrei-Eugen (E.) B Bucureşti Admis

134. FILIP Bogdan (V.) B Bucureşti Admis

135. FILIP Carla-Amalia (C.) B Bihor Admis

136. FIREZ Mihai-Iulian (D.) B Bucureşti Admis

Page 5: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

5

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

137. FLOREA Elena Andreea (I.) B Constanţa Admis

138. FOFIU Diana-Raluca (I.) B Timiş Admis

139. GALERIU Marius-Andrei (O.) B Timiş Admis

140. GÂRDAN Renata-Gabriela (G.) B Bihor Admis

141. GĂINĂ Elena (C.) B Iaşi Admis

142. GEORGESCU Alina-Andreea (D.C.) B Bucureşti Admis

143. GHEORGHIU Beatrice-Mihaela (I.F.) B Iaşi Admis

144. GHERLE Maria Liliana (F.C.) B Caraş Severin Admis

145. GHERMAN Sergiu-Gabriel (N.D.) B Bucureşti Admis

146. GHICIUC Vlad-Dimitrie (D.) B Iaşi Admis

147. GHITA Gheorghe (D.) B Bucureşti Admis

148. GIACĂ Stere (C.) B Călăraşi Admis

149. GÎLCĂ Elena (O.) B Maramureş Admis

150. GÎRDAN George-Paul (G.) B Sălaj Admis

151. GOJNEA Eugen (I.) B Prahova Admis

152. GORCENCO Mirela (I.) B Bucureşti Admis

153. GOREA Dan-Ioan (I.) B Iaşi Admis

154. GOROBETS Iryna (O.) B Bucureşti Admis

155. GORZO Vasile-Alexandru (V.) B Cluj Admis

156. GOSTEVSCHIH Anton (E.) B Bucureşti Admis

157. GRIGORAȘ Vasile-Vlăduț (V.) B Iaşi Admis

158. GROSU Adrian (G.) B Bucureşti Admis

159. GROSU Alma-Iuliana (M.) B Cluj Admis

160. GURZĂU Ioana Crina (F.) B Bihor Admis

161. GUSAN Claudia Elena (C.) B Mehedinţi Admis

162. HALIP Ionela-Mădălina (H.I.) B Timiş Admis

163. HAMPU Gianina (D.) B Maramureş Admis

164. HARHĂTĂ Andreea (D.) B Bucureşti Admis

165. HASAN Omar-Ionuț (A.) B Timiş Admis

166. HENTEA Andrei (T.) B Alba Admis

167. HERBAN Cosmin-Adrian (V.) B Hunedoara Admis

168. HODOROGEANU Andreea (P.) B Iaşi Admis

169. HURMUZ Teodor (M.) B Bucureşti Admis

170. IACOB Alexandru (D.) B Prahova Admis

171. IACOB Andreea-Cristiana (S.) B Brăila Admis

172. IANCĂU Gabriel-Cătălin (M.V.) B Sălaj Admis

173. IANCĂU Marius Andrei (M.V.) B Sălaj Admis

174. IFTIMIE Liviu-Ștefan (M.L.) B Bucureşti Admis

175. ILAȘCU Georgiana (G.) B Bucureşti Admis

176. ILEA Mihaela-Diana (M.) B Mureş Admis

177. IOAN Ruxandra (V.) B Bucureşti Admis

178. IONESCU Justin Emanuel (I.) B Bucureşti Admis

179. IONILĂ Eduard-Mihai (A.M.) B Bucureşti Admis

180. IONITA Bogdan-Mihai (I.) B Bucureşti Admis

181. IONIȚĂ Elena Bianca (I.) B Prahova Admis

182. IORDĂNESCU Daniel-Ion-Ştefan (T.) B Bucureşti Admis

183. IOVA Dragoș-Șerban (P.M.) B Bihor Admis

184. IOVU Andreea-Costina (C.) B Bucureşti Admis

Page 6: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

6

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

185. IRKSOUSI Roxana (R.) B Timiş Admis

186. ISTUDOR Adriana (A.) B Bucureşti Admis

187. IUGA Călin-Andrei (C.) B Bucureşti Admis

188. IUȘAN Paula-Denisa (M.D.) B Bucureşti Admis

189. IVAN Ana-Maria (C.) B Bucureşti Admis

190. KIS Florica (G.) B Ialomiţa Admis

191. KUTLEAK Kristina-Daniela (D.A.) B Bihor Admis

192. LAL Stefan (S.) B Vrancea Admis

193. LASCĂR Tiberiu Andrei (T.) B Iaşi Admis

194. LAZĂR Andreea Ioana Ștefania (A.) B Bucureşti Admis

195. LAZĂR Alexandru (N.) B Bucureşti Admis

196. LEHETA Beatrix (B.) B Covasna Admis

197. LIȘCAN Aurelian-Marian (V.D.) B Bucureşti Admis

198. LŐRINCZ Andrei (F.) B Bihor Admis

199. LUMPERDEAN Andrada-Loana (V.) B Cluj Admis

200. LUNGU Cristina-Florentina (O.) B Constanţa Admis

201. MACHIDON Ștefan (I.) B Bucureşti Admis

202. MACOVEI Mădălin-Constantin (D.) B Bucureşti Admis

203. MADAR Rareș-Adrian (M.) B Cluj Admis

204. MAFTEI Marius-Mihai (V.) B Bucureşti Admis

205. MALANCEA Iulian-Laurenţiu (D.) B Bucureşti Admis

206. MANDRUT Cristina (D.) B Bucureşti Admis

207. MANEA Daniela (G.) B Iaşi Admis

208. MANOLE Daniela (L.A.) B Bucureşti Admis

209. MANTA Georgiana (G.) B Bucureşti Admis

210. MANU Daniel Mihail (V.) B Argeş Admis

211. MANUC Diana-Andreea (G.) B Bucureşti Admis

212. MARCU Corina-Andreea (E.) B Ilfov Admis

213. MARINĂU Filip-Andrei (D.) B Bucureşti Admis

214. MARIȘ Vasile-Cristian (D.) B Maramureş Admis

215. MARTHY Bottyán (Á.) B Bucureşti Admis

216. MARTIMOF Lucian-Dumitru (B.M.) B Bucureşti Admis

217. MATEI Iuliana Roxana (A.) B Bucureşti Admis

218. MATEIU Florin-Antonel (A.) B Cluj Admis

219. MAZÂLU Rareş-Florentin (Ş.) B Bucureşti Admis

220. MAZILU Corina-Oana (Ș.C.) B Bucureşti Admis

221. MĂLĂESCU-UDRIȘTIOIU Florina (D.) B Bucureşti Admis

222. MĂRGĂRIT Maria-Andreea (S.) B Bucureşti Admis

223. MĂRGINEAN Larisa-Liana (V.D.) B Arad Admis

224. MĂRTINUȚ Alin Dragoș (F.) B Bucureşti Admis

225. MELINTE Ana-Maria (I.) B Bucureşti Admis

226. MERISAN Georgian Alexandru (G.) B Buzău Admis

227. MEȘTEREAGĂ Laura (E.) B Bucureşti Admis

228. MICICĂ George Viorel (V.) B Bucureşti Admis

229. MIHUȚ-GEORGI George-Vasile (I.) B Gorj Admis

230. MILOȘIOIU Adelina Simona (C.) B Bucureşti Admis

231. MINEA Elena Gabriela (P.) B Constanţa Admis

232. MIREA Dana-Luminița (V.) B Bucureşti Admis

Page 7: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

7

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

233. MIRGHIȘ Andreea Monica (I.M.) B Bihor Admis

234. MIRON Andrei Ioan (P.) B Bucureşti Admis

235. MOCANU Raluca-Andreea (M.) B Bucureşti Admis

236. MOGA Bianca-Aureliana (M.) B Bucureşti Admis

237. MOICEANU Andrei-Mihail (I.M.) B Bucureşti Admis

238. MORARU Carmen Delia (D.) B Braşov Admis

239. MOS Cristina-Maria (I.) B Bucureşti Admis

240. MOTOC Andreea (V.I.) B Sibiu Admis

241. MUNJEA Adrian-Alexandru (A.) B Bucureşti Admis

242. MUȚIU Claudia-Adelina (I.) B Timiş Admis

243. NAGY Orsolya (I.) B Braşov Admis

244. NEACȘU Ioana-Ana (I.D.) B Bucureşti Admis

245. NEAMȚIU Ștefan (S.) B Bucureşti Admis

246. NEAMȚU Gabriel (D.) B Bucureşti Admis

247. NECHITA Ioana-Denisa (C.) B Bucureşti Admis

248. NEDELEA Andreea Aurelia (M.) B Bucureşti Admis

249. NEGOESCU Marius (M.) B Bucureşti Admis

250. NEGREAN Laurențiu-Vasile (S.) B Cluj Admis

251. NEGRU David-Alexander (A.) B Bucureşti Admis

252. NEGULESCU Anca (A.) B Bucureşti Admis

253. NICOLA George-Emil (E.A.) B Bucureşti Admis

254. NICOLAE Lia Calina (G.) B Bucureşti Admis

255. NICOLAE Mihail-Dorin (N.) B Bucureşti Admis

256. NICOLESCU Stefan (R.) B Bucureşti Admis

257. NICU Andreea-Mădălina (G.) B Dolj Admis

258. NIȚǍ Loredana (Ş.) B Timiş Admis

259. NIȚU Adrian-Ionuț (V.) B Ilfov Admis

260. NIȚU Elena-Maria (A.) B Bucureşti Admis

261. NIȚULESCU Ana-Ruxandra (I.) B Bucureşti Admis

262. OANCEA Ligia-Maria (N.) B Sibiu Admis

263. OARCEA Cătălin-Ionuț (O.) B Arad Admis

264. OBÂRȘIE Răzvan (C.C.) B Timiş Admis

265. OLARU Emanuel Cosmin (M.) B Bucureşti Admis

266. OLARU GIURCONIU Daniela Valentina (Ș.) B Mehedinţi Admis

267. OLTEAN Vasile-Radu (G.) B Mureş Admis

268. ONOSĂ Ionel (M.) B Braşov Admis

269. PALADE Veronica (V.) B Bucureşti Admis

270. PALCĂU Andrei-Cristian (A.) B Bucureşti Admis

271. PANAIOT Flavia (M.) B Sibiu Admis

272. PANDURU Raluca-Ionela (A.) B Bucureşti Admis

273. PANGHE Tiberiu-Andrei (A.) B Bucureşti Admis

274. PARASCHIV Ioana (S.) B Bucureşti Admis

275. PARASCHIV Sorina-Gabriela (I.) B Bucureşti Admis

276. PARASCHIVESCU Roxana-Simona (G.) B Bucureşti Admis

277. PASCU Mihaita (I.) B Ialomiţa Admis

278. PAUL Bogdan (C.P.) B Cluj Admis

279. PAVELESCU Alexandra-Mariana (M.D.) B Prahova Admis

280. PĂIUȘAN Sergiu-Ioan (I.) B Timiş Admis

Page 8: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

8

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

281. PĂȘTIN-RĂUCEA Teodor (A.C.) B Bucureşti Admis

282. PĂUCEAN Angelina-Emilia (A.V.) B Cluj Admis

283. PĂUȘAN Ioana-Diana (I.) B Sălaj Admis

284. PETROF Bogdan-Cristian (P.) B Bucureşti Admis

285. PILOIU Alexandra-Evelyne (I.D.) B Bucureşti Admis

286. PINȚĂ Bianca-Iulia (I.L.) B Braşov Admis

287. PÎRVOI Alina-Mădălina (G.) B Bucureşti Admis

288. PÎŞĂ Alexandra (I.) B Bucureşti Admis

289. PLEȘA Anca-Cosmina (M.) B Mehedinţi Admis

290. PLOSCAR Camelia-Denisa (D.) B Bucureşti Admis

291. PLOTOGEA Laura-Diana (A.) B Bucureşti Admis

292. PLUGARU Alina-Andreea (O.) B Bucureşti Admis

293. POP Ionuț-Alexandru (O.) B Bihor Admis

294. POP Iulia-Maria (I.E.) B Cluj Admis

295. POP Marius-Alexandru (M.) B Mureş Admis

296. POPA Iulian (E.) B Iaşi Admis

297. POPA Vanessa-Alexandra (C.G.) B Bucureşti Admis

298. POPESCU Elena-Iasmina (I.) B Bucureşti Admis

299. POPESCU Mihnea-Șerban-Nicolae (Ș.N.) B Bucureşti Admis

300. POPESCU Paul-Ștefan (C.) B Cluj Admis

301. POPESCU Ramona-Mariana (A.) B Arad Admis

302. PUCHIU George-Sorin (G.) B Braşov Admis

303. RACOVICEANU Oana (E.) B Constanţa Admis

304. RAICU Robert-Petre (R.) B Bucureşti Admis

305. RAȚ Larisa Luciana (L.) B Bihor Admis

306. RĂDOI Pantelimon (I.) B Bucureşti Admis

307. RĂDUCAN Vanesa-Monica (M.) B Bucureşti Admis

308. RĂDUCANU Alexandru-Cristian (G.) B Bucureşti Admis

309. RĂDUCĂ Cristina (M.) B Braşov Admis

310. RĂDULESCU Teodor-Paul (D.C.) B Bucureşti Admis

311. RIZESCU Mihai-Dorian (R.) B Dolj Admis

312. ROMAN Emilia Olguţa (G.) B Galaţi Admis

313. ROMAN Ioan-Alexandru (I.) B Alba Admis

314. ROMAN Teodora (M.) B Cluj Admis

315. ROȘU Georgiana (H.) B Constanţa Admis

316. ROTARU Narcisa-Roxana (P.I.) B Bucureşti Admis

317. ROTARU Bianca-Ștefana (C.) B Bucureşti Admis

318. SASCA Ioana-Alina (C.F.) B Bucureşti Admis

319. SAVU Andrei-Vladut (M.) B Bucureşti Admis

320. SĂVULESCU Ștefania-Mirabela (I.) B Bucureşti Admis

321. SCARLAT Maria Anastasia (M.D.) B Dolj Admis

322. SERBAN Ada-Mihaela (G.) B Bucureşti Admis

323. SERBAN Mihnea-Andrei (N.) B Bucureşti Admis

324. SFERCOCI Alex-Gheorghe (G.) B Cluj Admis

325. SIBU Andreea-Elena (T.) B Bucureşti Admis

326. SITARU Nicoleta-Daniela (G.) B Bucureşti Admis

327. SÎRBU Maria-Miruna (V.A.) B Bucureşti Admis

328. SÎRBU Răzvan-Lucian (S.) B Cluj Admis

Page 9: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

9

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

329. SONOC Elena-Teodora (D.) B Cluj Admis

330. SPĂTARIU Denisa-Georgiana (M.) B Cluj Admis

331. SPIRLEANU Catalin-Alexandru (P.) B Bucureşti Admis

332. STAMATE Andreea (M.) B Bucureşti Admis

333. STAN Anda-Ecaterina (C.I.) B Cluj Admis

334. STAN Lucia Emanuela (I.) B Maramureş Admis

335. STANCA Elena-Cristina (E.) B Vâlcea Admis

336. STANCU Florin Gheorghe (M.) B Bucureşti Admis

337. STANCULESCU Nicolae (C.) B Bucureşti Admis

338. STEMATE Patricia-Florina (F.) B Bucureşti Admis

339. STÎNGĂ Gabriel-Adrian (F.) B Bucureşti Admis

340. STOICA Florin (A.) B Buzău Admis

341. STOICA Isabelle-Aura-Florentina (G.A.) B Bucureşti Admis

342. STOICA Rareş-Teodor (G.) B Bucureşti Admis

343. STRATAN Stan-Adrian (M.) B Constanţa Admis

344. STRECHE Victor (I.) B Bucureşti Admis

345. STRETEANU Teodora (G.) B Cluj Admis

346. STROE Adelina-Georgiana (R.R.) B Argeş Admis

347. STROE Adina-Mihaela (N.) B Bucureşti Admis

348. STROE Bogdan Ioan (I.) B Timiş Admis

349. STROESCU Bianca-Maria (V.) B Iaşi Admis

350. SUCIU Silvana-Viorica (V.) B Mureş Admis

351. SZÉKELY Szilárd Boldizsár (A.) B Mureş Admis

352. ȘANDOR Alecsandru-Antoniu (E.P.) B Bucureşti Admis

353. ŞERBAN Ana-Maria (D.) B Bucureşti Admis

354. ȘESTUN Paul-Alexandru (C.G.) B Bucureşti Admis

355. ȘORODOC Larisa-Elena (V.) B Suceava Admis

356. ȘTEFAN Andreea-Cristina (S.) B Braşov Admis

357. ŞTEFAN Andrei-Cristian (N.B.) B Bucureşti Admis

358. ȘUȘARA Bianca-Ileana (A.) B Timiş Admis

359. TANASIE Constantin Laurentiu (A.) B Dolj Admis

360. TĂMAȘ Vasile Marian (V.) B Cluj Admis

361. TĂNASĂ Alexandru-Rareş (G.S.) B Cluj Admis

362. TĂNASE Alexandra (F.) B Constanţa Admis

363. TĂNĂSESCU Vlad-Andrei (G.D.) B Bucureşti Admis

364. TIMOFTE Alexandru (S.) B Neamţ Admis

365. TINICĂ Alexandru (D.E.) B Bucureşti Admis

366. TIPA Ioan-Dorin (I.) B Suceava Admis

367. TIRON Anca-Leticia (G.) B Iaşi Admis

368. TIRON Simona (C.) B Bucureşti Admis

369. TÎRPESCU Iuliana-Diana (P.) B Iaşi Admis

370. TODERIȚĂ Delia (E.) B Bucureşti Admis

371. TOMA Calin-Petru (P.) B Timiş Admis

372. TOMA Ioan (A.) B Braşov Admis

373. TOPOLOGEANU Nicolae-Mihai (A.) B Călăraşi Admis

374. TRANDABURU Mădalina-Larisa (S.) B Braşov Admis

375. TRANDAFIR Mioara (G.) B Bucureşti Admis

376. TRUSCAI Emanuel (I.) B Braşov Admis

Page 10: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

10

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

377. TURCU Mihai-Bogdan (R.C.) B Bucureşti Admis

378. TUŢĂ Mimi (G.) B Bucureşti Admis

379. ȚICLETE Bogdan-Alexandru (I.) B Braşov Admis

380. ȚUCMEANU Silviu (G.) B Sibiu Admis

381. UDRESCU Mara-Corina (C.V.) B Bucureşti Admis

382. UNGUREANU Alexandru-Ionuț (G.) B Bucureşti Admis

383. UNGUREANU Ana-Maria-Isabela (M.) B Bucureşti Admis

384. UNGUREANU Radu-Ştefan (C.) B Bucureşti Admis

385. URBAN-GRANTNER Cintia-Renate (A.D.) B Arad Admis

386. URDAȘ Liana-Maria (G.) B Maramureş Admis

387. URSU Radu-Mihai (E.) B Bucureşti Admis

388. VAIDA Tudor-Mircea (C.) B Cluj Admis

389. VALUŢǍ Nicolae (V.) B Mureş Admis

390. VARTIC Dan (M.) B Cluj Admis

391. VARZARU Traian (C.) B Bucureşti Admis

392. VASILE Adriana (V.) B Bucureşti Admis

393. VASILE Alexandru-Cristian (C.) B Bucureşti Admis

394. VASILE Andreea-Mihaela (A.) B Constanţa Admis

395. VASILE Daniel-George (V.) B Bucureşti Admis

396. VASILE Sorin Andreias (V.) B Bucureşti Admis

397. VASILIU Andreea (S.) B Cluj Admis

398. VASILOAE Cristina-Andreea (D.) B Covasna Admis

399. VĂLU Toma (V.) B Bucureşti Admis

400. VĂTAVU Victor (V.) B Braşov Admis

401. VERIVEȘ Georgiana-Maria (G.) B Iaşi Admis

402. VERMEŞAN Laurenţiu-Răzvan (A.) B Timiş Admis

403. VIGARIU Manuel Gabriel (A.) B Bucureşti Admis

404. VIOR Maria (M.) B Bucureşti Admis

405. VIZIRU George (G.) B Bucureşti Admis

406. VÎLCU Marius-Florin (F.V.) B Bucureşti Admis

407. VÎRLAN Daniel Constantin (C.) B Iaşi Admis

408. VOICU Andrei (V.) B Bucureşti Admis

409. ZAMFIRA Cristian-Alexandru (C.) B Argeş Admis

410. ZANFIRESCU Jeanina-Sorina (L.) B Bucureşti Admis

411. ZATIC Andreea-Iulia (C.A.) B Bucureşti Admis

412. ZÃRNESCU Sorin-Viorel (V.) B Braşov Admis

413. ZDROBEU Mihai (M.) B Bucureşti Admis

414. Cod: A1001 B Bucureşti Admis

415. Cod: A1003 B Maramureş Admis

416. Cod: A1004 B Mureş Admis

417. Cod: A1005 B Arad Admis

418. Cod: A1006 B Bucureşti Admis

419. Cod: A1007 B Bucureşti Admis

420. Cod: A1008 B Bucureşti Admis

421. Cod: A1009 B Bucureşti Admis

422. Cod: A1010 B Maramureş Admis

423. Cod: A1011 B Cluj Admis

424. Cod: A1012 B Dâmboviţa Admis

Page 11: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

11

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

425. Cod: A1014 B Bucureşti Admis

426. Cod: A1015 B Iaşi Admis

427. Cod: A1016 B Dolj Admis

428. Cod: A1017 B Bucureşti Admis

429. Cod: A1018 B Constanţa Admis

430. Cod: A1020 B Bucureşti Admis

431. Cod: A1021 B Bucureşti Admis

432. Cod: A1022 B Bucureşti Admis

433. Cod: A1023 B Dâmboviţa Admis

434. Cod: A1024 B Bihor Admis

435. Cod: A1025 B Bucureşti Admis

436. Cod: A1029 B Iaşi Admis

437. Cod: A1030 B Bucureşti Admis

438. Cod: A1032 B Timiş Admis

439. Cod: A1033 B Ialomiţa Admis

440. Cod: A1034 B Mureş Admis

441. Cod: A1035 B Bucureşti Admis

442. Cod: A1036 B Timiş Admis

443. Cod: A1037 B Bucureşti Admis

444. Cod: A1038 B Alba Admis

445. Cod: A1039 B Bucureşti Admis

446. Cod: A1040 B Bucureşti Admis

447. Cod: A1041 B Bucureşti Admis

448. Cod: A1042 B Bucureşti Admis

449. Cod: A1044 B Bucureşti Admis

450. Cod: A1046 B Bucureşti Admis

451. Cod: A1047 B Cluj Admis

452. Cod: A1048 B Cluj Admis

453. Cod: A1049 B Bihor Admis

454. Cod: A1051 B Maramureş Admis

455. Cod: A1052 B Timiş Admis

456. Cod: A1053 B Ilfov Admis

457. Cod: A1054 B Bucureşti Admis

458. Cod: A1055 B Argeş Admis

459. Cod: A1056 B Tulcea Admis

460. Cod: A1057 B Braşov Admis

461. Cod: A1059 B Timiş Admis

462. Cod: A1063 B Bucureşti Admis

463. Cod: A1064 B Cluj Admis

464. Cod: A1066 B Cluj Admis

465. Cod: A1068 B Bihor Admis

466. Cod: A1069 B Bucureşti Admis

467. Cod: A1072 B Bucureşti Admis

468. Cod: A1073 B Dolj Admis

469. Cod: A1074 B Bucureşti Admis

470. Cod: A1075 B Bucureşti Admis

471. Cod: A1076 B Bacău Admis

472. Cod: A1078 B Iaşi Admis

Page 12: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

12

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

473. Cod: A1079 B Olt Admis

474. Cod: A1080 B Cluj Admis

475. Cod: A1084 B Bucureşti Admis

476. Cod: A1085 B Bucureşti Admis

477. Cod: A1086 B Ilfov Admis

478. Cod: A1087 B Bucureşti Admis

479. Cod: A1088 B Alba Admis

480. Cod: A1089 B Cluj Admis

481. Cod: A1091 B Argeş Admis

482. Cod: A1092 B Cluj Admis

483. Cod: A1094 B Dâmboviţa Admis

484. Cod: A1095 B Bucureşti Admis

485. Cod: A1096 B Bucureşti Admis

486. Cod: A1097 B Iaşi Admis

487. Cod: A1098 B Bucureşti Admis

488. Cod: A1099 B Bucureşti Admis

489. Cod: A1100 B Bucureşti Admis

490. Cod: A1101 B Bucureşti Admis

491. Cod: A1103 B Dâmboviţa Admis

492. Cod: A1105 B Bucureşti Admis

493. Cod: A1106 B Bucureşti Admis

494. Cod: A1107 B Cluj Admis

495. Cod: A1108 B Bucureşti Admis

496. Cod: A1110 B Bucureşti Admis

497. Cod: A1111 B Bucureşti Admis

498. Cod: A1112 B Cluj Admis

499. Cod: A1113 B Vrancea Admis

500. Cod: A1114 B Cluj Admis

501. Cod: A1115 B Bucureşti Admis

502. Cod: A1116 B Timiş Admis

503. Cod: A1117 B Arad Admis

504. Cod: A1118 B Mureş Admis

505. Cod: A1121 B Timiş Admis

506. Cod: A1122 B Bucureşti Admis

507. Cod: A1123 B Galaţi Admis

508. Cod: A1125 B Bucureşti Admis

509. Cod: A1127 B Suceava Admis

510. Cod: A1128 B Satu Mare Admis

511. Cod: A1129 B Bucureşti Admis

512. Cod: A1130 B Bucureşti Admis

513. Cod: A1132 B Bucureşti Admis

514. Cod: A1134 B Bucureşti Admis

515. Cod: A1136 B Bucureşti Admis

516. Cod: A1137 B Cluj Admis

517. Cod: A1138 B Sibiu Admis

518. Cod: A1139 B Bucureşti Admis

519. Cod: A1140 B Sibiu Admis

520. Cod: A1141 B Iaşi Admis

Page 13: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

13

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

521. Cod: A1142 B Bucureşti Admis

522. Cod: A1143 B Bucureşti Admis

523. Cod: A1144 B Gorj Admis

524. Cod: A1145 B Constanţa Admis

525. Cod: A1146 B Cluj Admis

526. Cod: A1148 B Suceava Admis

527. Cod: A1149 B Bucureşti Admis

528. Cod: A1150 B Bucureşti Admis

529. Cod: A1151 B Cluj Admis

530. Cod: A1152 B Bucureşti Admis

531. Cod: A1153 B Bucureşti Admis

532. Cod: A1154 B Bucureşti Admis

533. Cod: A1156 B Gorj Admis

534. Cod: A1157 B Buzău Admis

535. Cod: A1158 B Bucureşti Admis

536. Cod: A1159 B Bucureşti Admis

537. Cod: A1160 B Bucureşti Admis

538. Cod: A1162 B Neamţ Admis

539. Cod: A1163 B Timiş Admis

540. Cod: A1164 B Bucureşti Admis

541. Cod: A1166 B Iaşi Admis

542. Cod: A1168 B Constanţa Admis

543. Cod: A1169 B Bacău Admis

544. Cod: A1170 B Bucureşti Admis

545. Cod: A1171 B Iaşi Admis

546. Cod: A1172 B Bucureşti Admis

547. Cod: A1174 B Bucureşti Admis

548. Cod: A1175 B Iaşi Admis

549. Cod: A1176 B Bucureşti Admis

550. Cod: A1177 B Sibiu Admis

551. Cod: A1178 B Cluj Admis

552. Cod: A1179 B Bucureşti Admis

553. Cod: A1180 B Bucureşti Admis

554. Cod: A1181 B Bucureşti Admis

555. Cod: A1182 B Iaşi Admis

556. Cod: A1184 B Bucureşti Admis

557. Cod: A1185 B Bucureşti Admis

558. Cod: A1188 B Braşov Admis

559. Cod: A1189 B Bucureşti Admis

560. Cod: A1190 B Bucureşti Admis

561. Cod: A1191 B Cluj Admis

562. Cod: A1192 B Cluj Admis

563. Cod: A1193 B Cluj Admis

564. Cod: A1194 B Timiş Admis

565. Cod: A1197 B Cluj Admis

566. Cod: A1198 B Bucureşti Admis

567. Cod: A1199 B Bucureşti Admis

568. Cod: A1200 B Bucureşti Admis

Page 14: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

14

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

569. Cod: A1201 B Prahova Admis

570. Cod: A1206 B Bucureşti Admis

571. Cod: A1207 B Ilfov Admis

572. Cod: A1208 B Dolj Admis

573. Cod: A1210 B Iaşi Admis

574. Cod: A1212 B Călăraşi Admis

575. Cod: A1213 B Suceava Admis

576. Cod: A1214 B Satu Mare Admis

577. Cod: A1215 B Bucureşti Admis

578. Cod: A1216 B Bucureşti Admis

579. Cod: A1217 B Bucureşti Admis

580. Cod: A1218 B Timiş Admis

581. Cod: A1219 B Bucureşti Admis

582. Cod: A1220 B Bucureşti Admis

583. Cod: A1222 B Bucureşti Admis

584. Cod: A1223 B Bucureşti Admis

585. Cod: A1225 B Tulcea Admis

586. Cod: A1229 B Vrancea Admis

587. Cod: A1231 B Bucureşti Admis

588. Cod: A1233 B Braşov Admis

589. Cod: A1235 B Maramureş Admis

590. Cod: A1236 B Galaţi Admis

591. Cod: A1237 B Bucureşti Admis

592. Cod: A1238 B Braşov Admis

593. Cod: A1240 B Bucureşti Admis

594. Cod: A1241 B Maramureş Admis

595. Cod: A1242 B Bucureşti Admis

596. Cod: A1244 B Cluj Admis

597. Cod: A1245 B Bucureşti Admis

598. Cod: A1247 B Bihor Admis

599. Cod: A1248 B Bucureşti Admis

600. Cod: A1249 B Bucureşti Admis

601. Cod: A1250 B Bucureşti Admis

602. Cod: A1251 B Bucureşti Admis

603. Cod: A1253 B Bucureşti Admis

604. Cod: A1254 B Suceava Admis

605. Cod: A1255 B Harghita Admis

606. Cod: A1256 B Bihor Admis

607. Cod: A1257 B Bucureşti Admis

608. Cod: A1259 B Bucureşti Admis

609. Cod: A1260 B Bihor Admis

610. Cod: A1261 B Bucureşti Admis

611. Cod: A1264 B Arad Admis

612. Cod: A1266 B Iaşi Admis

613. Cod: A1267 B Bucureşti Admis

614. Cod: A1269 B Cluj Admis

615. Cod: A1270 B Bucureşti Admis

616. Cod: A1271 B Bucureşti Admis

Page 15: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

15

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

617. Cod: A1273 B Cluj Admis

618. Cod: A1275 B Braşov Admis

619. Cod: A1276 B Timiş Admis

620. Cod: A1277 B Cluj Admis

621. Cod: A1278 B Bucureşti Admis

622. Cod: A1280 B Bucureşti Admis

623. Cod: A1282 B Cluj Admis

624. Cod: A1283 B Iaşi Admis

625. Cod: A1285 B Bucureşti Admis

626. Cod: A1286 B Timiş Admis

627. Cod: A1287 B Bucureşti Admis

628. Cod: A1290 B Bucureşti Admis

629. Cod: A1291 B Bucureşti Admis

630. Cod: A1292 B Bucureşti Admis

631. Cod: A1294 B Bucureşti Admis

632. Cod: A1295 B Cluj Admis

633. Cod: A1296 B Bucureşti Admis

634. Cod: A1297 B Bucureşti Admis

635. Cod: A1298 B Alba Admis

636. Cod: A1299 B Alba Admis

637. Cod: A1300 B Bucureşti Admis

638. Cod: A1301 B Bihor Admis

639. Cod: A1303 B Mureş Admis

640. Cod: A1304 B Bucureşti Admis

641. Cod: A1305 B Constanţa Admis

642. Cod: A1306 B Bucureşti Admis

643. Cod: A1307 B Bucureşti Admis

644. Cod: A1308 B Cluj Admis

645. Cod: A1309 B Bucureşti Admis

646. Cod: A1310 B Bucureşti Admis

647. Cod: A1311 B Bucureşti Admis

648. Cod: A1312 B Bucureşti Admis

649. Cod: A1313 B Bucureşti Admis

650. Cod: A1314 B Bacău Admis

651. Cod: A1315 B Botoşani Admis

652. Cod: A1316 B Bucureşti Admis

653. Cod: A1317 B Timiş Admis

654. Cod: A1318 B Mureş Admis

655. Cod: A1320 B Iaşi Admis

656. Cod: A1322 B Dolj Admis

657. Cod: A1323 B Bucureşti Admis

658. Cod: A1324 B Bucureşti Admis

659. Cod: A1327 B Bucureşti Admis

660. Cod: A1328 B Bucureşti Admis

661. Cod: A1330 B Bucureşti Admis

662. Cod: A1331 B Iaşi Admis

663. Cod: A1332 B Bucureşti Admis

664. Cod: A1333 B Iaşi Admis

Page 16: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

16

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

665. Cod: A1334 B Bucureşti Admis

666. Cod: A1335 B Bucureşti Admis

667. Cod: A1336 B Bucureşti Admis

668. Cod: A1337 B Bucureşti Admis

669. Cod: A1338 B Cluj Admis

670. Cod: A1341 B Timiş Admis

671. Cod: A1343 B Bucureşti Admis

672. Cod: A1344 B Sibiu Admis

673. Cod: A1345 B Timiş Admis

674. Cod: A1346 B Sibiu Admis

675. Cod: A1347 B Bucureşti Admis

676. Cod: A1348 B Bucureşti Admis

677. Cod: A1349 B Cluj Admis

678. Cod: A1350 B Bucureşti Admis

679. Cod: A1351 B Bucureşti Admis

680. Cod: A1352 B Bucureşti Admis

681. Cod: A1353 B Bucureşti Admis

682. Cod: A1357 B Bucureşti Admis

683. Cod: A1358 B Iaşi Admis

684. Cod: A1359 B Bucureşti Admis

685. Cod: A1360 B Bucureşti Admis

686. Cod: A1361 B Iaşi Admis

687. Cod: A1362 B Bucureşti Admis

688. Cod: A1363 B Timiş Admis

689. Cod: A1364 B Cluj Admis

690. Cod: A1365 B Bucureşti Admis

691. Cod: A1366 B Bucureşti Admis

692. Cod: A1367 B Vaslui Admis

693. Cod: A1368 B Mureş Admis

694. Cod: A1369 B Bucureşti Admis

695. Cod: A1370 B Bucureşti Admis

696. Cod: A1371 B Prahova Admis

697. Cod: A1373 B Iaşi Admis

698. Cod: A1374 B Iaşi Admis

699. Cod: A1375 B Bucureşti Admis

700. Cod: A1376 B Suceava Admis

701. Cod: A1378 B Bucureşti Admis

702. Cod: A1379 B Bucureşti Admis

703. Cod: A1380 B Cluj Admis

704. Cod: A1382 B Bucureşti Admis

705. Cod: A1383 B Timiş Admis

706. Cod: A1384 B Suceava Admis

707. Cod: A1385 B Bucureşti Admis

708. Cod: A1387 B Iaşi Admis

709. Cod: A1388 B Timiş Admis

710. Cod: A1389 B Bucureşti Admis

711. Cod: A1390 B Bucureşti Admis

712. Cod: A1391 B Dâmboviţa Admis

Page 17: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

17

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

713. Cod: A1392 B Cluj Admis

714. Cod: A1395 B Bucureşti Admis

715. Cod: A1396 B Sibiu Admis

716. Cod: A1397 B Bucureşti Admis

717. Cod: A1398 B Bucureşti Admis

718. Cod: A1399 B Hunedoara Admis

719. Cod: A1401 B Bucureşti Admis

720. Cod: A1403 B Bucureşti Admis

721. Cod: A1405 B Cluj Admis

722. Cod: A1406 B Cluj Admis

723. Cod: A1407 B Bucureşti Admis

724. Cod: A1409 B Bucureşti Admis

725. Cod: A1412 B Dolj Admis

726. Cod: A1414 B Bucureşti Admis

727. Cod: A1415 B Bucureşti Admis

728. Cod: A1416 B Arad Admis

729. Cod: A1417 B Bucureşti Admis

730. Cod: A1418 B Bucureşti Admis

731. Cod: A1419 B Bucureşti Admis

732. Cod: A1420 B Bucureşti Admis

733. Cod: A1422 B Cluj Admis

734. Cod: A1423 B Cluj Admis

735. Cod: A1425 B Cluj Admis

736. Cod: A1426 B Bucureşti Admis

737. Cod: A1427 B Harghita Admis

738. Cod: A1428 B Bucureşti Admis

739. Cod: A1429 B Giurgiu Admis

740. Cod: A1430 B Bucureşti Admis

741. Cod: A1431 B Dolj Admis

742. Cod: A1432 B Bucureşti Admis

743. Cod: A1433 B Bucureşti Admis

744. Cod: A1434 B Bucureşti Admis

745. Cod: A1435 B Bucureşti Admis

746. Cod: A1437 B Cluj Admis

747. Cod: A1438 B Cluj Admis

748. Cod: A1440 B Bucureşti Admis

749. Cod: A1442 B Satu Mare Admis

750. Cod: A1443 B Bistriţa Năsăud Admis

751. Cod: A1445 B Prahova Admis

752. Cod: A1446 B Bucureşti Admis

753. Cod: A1447 B Bucureşti Admis

754. Cod: A1448 B Bucureşti Admis

755. Cod: A1449 B Bucureşti Admis

756. Cod: A1450 B Braşov Admis

757. Cod: A1451 B Bihor Admis

758. Cod: A1453 B Bucureşti Admis

759. Cod: A1454 B Bucureşti Admis

760. Cod: A1455 B Bucureşti Admis

Page 18: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

18

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

761. Cod: A1456 B Cluj Admis

762. Cod: A1457 B Iaşi Admis

763. Cod: A1459 B Iaşi Admis

764. Cod: A1460 B Bucureşti Admis

765. Cod: A1461 B Bucureşti Admis

766. Cod: A1462 B Constanţa Admis

767. Cod: A1463 B Bucureşti Admis

768. Cod: A1464 B Bucureşti Admis

769. Cod: A1466 B Bucureşti Admis

770. Cod: A1467 B Dolj Admis

771. Cod: A1468 B Bucureşti Admis

772. Cod: A1469 B Bucureşti Admis

773. Cod: A1470 B Cluj Admis

774. Cod: A1471 B Bucureşti Admis

775. Cod: A1472 B Bucureşti Admis

776. Cod: A1473 B Constanţa Admis

777. Cod: A1475 B Bucureşti Admis

778. Cod: A1476 B Olt Admis

779. Cod: A1477 B Timiş Admis

780. Cod: A1479 B Ilfov Admis

781. Cod: A1480 B Bucureşti Admis

782. Cod: A1481 B Iaşi Admis

783. Cod: A1482 B Bucureşti Admis

784. Cod: A1483 B Bucureşti Admis

785. Cod: A1484 B Bucureşti Admis

786. Cod: A1485 B Bucureşti Admis

787. Cod: A1486 B Bihor Admis

788. Cod: A1487 B Timiş Admis

789. Cod: A1488 B Cluj Admis

790. Cod: A1489 B Bucureşti Admis

791. Cod: A1490 B Suceava Admis

792. Cod: A1491 B Bucureşti Admis

793. Cod: A1492 B Iaşi Admis

794. Cod: A1494 B Bucureşti Admis

795. Cod: A1495 B Arad Admis

796. Cod: A1498 B Arad Admis

797. Cod: A1499 B Constanţa Admis

798. Cod: A1501 B Cluj Admis

799. Cod: A1503 B Călăraşi Admis

800. Cod: A1504 B Bucureşti Admis

801. Cod: A1506 B Timiş Admis

802. Cod: A1507 B Cluj Admis

803. Cod: A1508 B Sălaj Admis

804. Cod: A1510 B Timiş Admis

805. Cod: A1511 B Bucureşti Admis

806. Cod: A1513 B Bucureşti Admis

807. Cod: A1515 B Mureş Admis

808. Cod: A1516 B Bucureşti Admis

Page 19: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

19

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

809. Cod: A1518 B Sibiu Admis

810. Cod: A1519 B Timiş Admis

811. Cod: A1520 B Braşov Admis

812. Cod: A1521 B Bucureşti Admis

813. Cod: A1522 B Bucureşti Admis

814. Cod: A1523 B Bucureşti Admis

815. Cod: A1524 B Bucureşti Admis

816. Cod: A1525 B Iaşi Admis

817. Cod: A1526 B Bucureşti Admis

818. Cod: A1527 B Cluj Admis

819. Cod: A1528 B Bucureşti Admis

820. Cod: A1529 B Cluj Admis

821. Cod: A1530 B Bucureşti Admis

822. Cod: A1531 B Bucureşti Admis

823. Cod: A1532 B Argeş Admis

824. Cod: A1533 B Dolj Admis

825. Cod: A1534 B Bucureşti Admis

826. Cod: A1535 B Bucureşti Admis

827. Cod: A1536 B Constanţa Admis

828. Cod: A1538 B Bucureşti Admis

829. Cod: A1539 B Bucureşti Admis

830. Cod: A1540 B Bucureşti Admis

831. Cod: A1542 B Bucureşti Admis

832. Cod: A1544 B Bucureşti Admis

833. Cod: A1549 B Botoşani Admis

834. Cod: A1550 B Cluj Admis

835. Cod: A1552 B Bucureşti Admis

836. Cod: A1553 B Bucureşti Admis

837. Cod: A1554 B Prahova Admis

838. Cod: A1556 B Bucureşti Admis

839. Cod: A1559 B Cluj Admis

840. Cod: A1561 B Bacău Admis

841. Cod: A1562 B Bucureşti Admis

842. Cod: A1563 B Gorj Admis

843. Cod: A1564 B Bucureşti Admis

844. Cod: A1565 B Cluj Admis

845. Cod: A1566 B Constanţa Admis

846. Cod: A1568 B Bucureşti Admis

847. Cod: A1569 B Bucureşti Admis

848. Cod: A1570 B Bucureşti Admis

849. Cod: A1571 B Bucureşti Admis

850. Cod: A1572 B Satu Mare Admis

851. Cod: A1573 B Bucureşti Admis

852. Cod: A1575 B Bucureşti Admis

853. Cod: A1576 B Bucureşti Admis

854. Cod: A1577 B Maramureş Admis

855. Cod: A1579 B Bucureşti Admis

856. Cod: A1580 B Argeş Admis

Page 20: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

20

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

857. Cod: A1582 B Sibiu Admis

858. Cod: A1583 B Braşov Admis

859. Cod: A1584 B Bucureşti Admis

860. Cod: A1585 B Dolj Admis

861. Cod: A1586 B Gorj Admis

862. Cod: A1587 B Bucureşti Admis

863. Cod: A1589 B Iaşi Admis

864. Cod: A1590 B Bucureşti Admis

865. Cod: A1591 B Bucureşti Admis

866. Cod: A1593 B Bucureşti Admis

867. Cod: A1595 B Bucureşti Admis

868. Cod: A1596 B Bucureşti Admis

869. Cod: A1598 B Cluj Admis

870. Cod: A1600 B Bucureşti Admis

871. Cod: A1601 B Cluj Admis

872. Cod: A1602 B Bucureşti Admis

873. Cod: A1603 B Bucureşti Admis

874. Cod: A1604 B Constanţa Admis

875. Cod: A1607 B Bucureşti Admis

876. Cod: A1608 B Galaţi Admis

877. Cod: A1609 B Bucureşti Admis

878. Cod: A1610 B Ilfov Admis

879. Cod: A1611 B Bucureşti Admis

880. Cod: A1612 B Bucureşti Admis

881. Cod: A1613 B Cluj Admis

882. Cod: A1614 B Olt Admis

883. Cod: A1618 B Bucureşti Admis

884. Cod: A1620 B Mureş Admis

885. Cod: A1622 B Bucureşti Admis

886. Cod: A1623 B Cluj Admis

887. Cod: A1624 B Braşov Admis

888. Cod: A1625 B Bucureşti Admis

889. Cod: A1627 B Bucureşti Admis

890. Cod: A1628 B Bucureşti Admis

891. Cod: A1630 B Braşov Admis

892. Cod: A1631 B Bucureşti Admis

893. Cod: A1632 B Iaşi Admis

894. Cod: A1633 B Satu Mare Admis

895. Cod: A1636 B Timiş Admis

896. Cod: A1637 B Iaşi Admis

897. Cod: A1638 B Bacău Admis

898. Cod: A1639 B Braşov Admis

899. Cod: A1640 B Cluj Admis

900. Cod: A1641 B Bucureşti Admis

901. Cod: A1643 B Bucureşti Admis

902. Cod: A1645 B Bucureşti Admis

903. Cod: A1647 B Iaşi Admis

904. Cod: A1649 B Iaşi Admis

Page 21: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

21

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

905. Cod: A1650 B Bucureşti Admis

906. Cod: A1651 B Bihor Admis

907. Cod: A1652 B Bucureşti Admis

908. Cod: A1653 B Bucureşti Admis

909. Cod: A1654 B Bucureşti Admis

910. Cod: A1655 B Bucureşti Admis

911. Cod: A1656 B Mehedinţi Admis

912. Cod: A1657 B Braşov Admis

913. Cod: A1658 B Bucureşti Admis

914. Cod: A1659 B Argeş Admis

915. Cod: A1661 B Caraş Severin Admis

916. Cod: A1663 B Bucureşti Admis

917. Cod: A1664 B Bucureşti Admis

918. Cod: A1665 B Bucureşti Admis

919. Cod: A1667 B Bucureşti Admis

920. Cod: A1669 B Bucureşti Admis

921. Cod: A1670 B Galaţi Admis

922. Cod: A1671 B Bucureşti Admis

923. Cod: A1672 B Bucureşti Admis

924. Cod: A1673 B Satu Mare Admis

925. Cod: A1674 B Bucureşti Admis

926. Cod: A1675 B Bucureşti Admis

927. Cod: A1676 B Bucureşti Admis

928. Cod: A1677 B Bucureşti Admis

929. Cod: A1679 B Cluj Admis

930. Cod: A1681 B Satu Mare Admis

931. Cod: A1682 B Bucureşti Admis

932. Cod: A1684 B Bucureşti Admis

933. Cod: A1687 B Bucureşti Admis

934. Cod: A1689 B Bihor Admis

935. Cod: A1692 B Arad Admis

936. Cod: A1695 B Prahova Admis

937. Cod: A1696 B Dolj Admis

938. Cod: A1697 B Argeş Admis

939. Cod: A1698 B Suceava Admis

940. Cod: A1699 B Bucureşti Admis

941. Cod: A1700 B Suceava Admis

942. Cod: A1701 B Cluj Admis

943. Cod: A1702 B Bucureşti Admis

944. Cod: A1704 B Bacău Admis

945. Cod: A1706 B Bucureşti Admis

946. Cod: A1707 B Bucureşti Admis

947. Cod: A1708 B Timiş Admis

948. Cod: A1710 B Bucureşti Admis

949. Cod: A1712 B Bucureşti Admis

950. Cod: A1713 B Bucureşti Admis

951. Cod: A1714 B Bucureşti Admis

952. Cod: A1715 B Timiş Admis

Page 22: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

22

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

953. Cod: A1716 B Bucureşti Admis

954. Cod: A1717 B Bucureşti Admis

955. Cod: A1719 B Bucureşti Admis

956. Cod: A1720 B Bucureşti Admis

957. Cod: A1721 B Bucureşti Admis

958. Cod: A1722 B Iaşi Admis

959. Cod: A1724 B Bucureşti Admis

960. Cod: A1725 B Bucureşti Admis

961. Cod: A1726 B Bucureşti Admis

962. Cod: A1727 B Bucureşti Admis

963. Cod: A1728 B Bucureşti Admis

964. Cod: A1729 B Maramureş Admis

965. Cod: A1731 B Bucureşti Admis

966. Cod: A1736 B Bucureşti Admis

967. Cod: A1737 B Bucureşti Admis

968. Cod: A1739 B Bucureşti Admis

969. Cod: A1741 B Bucureşti Admis

970. Cod: A1742 B Bucureşti Admis

971. Cod: A1743 B Mureş Admis

972. Cod: A1744 B Bucureşti Admis

973. Cod: A1745 B Bucureşti Admis

974. Cod: A1746 B Iaşi Admis

975. Cod: A1748 B Bucureşti Admis

976. Cod: A1749 B Bucureşti Admis

977. Cod: A1750 B Braşov Admis

978. Cod: A1751 B Bucureşti Admis

979. Cod: A1752 B Alba Admis

980. Cod: A1753 B Bucureşti Admis

981. Cod: A1754 B Bucureşti Admis

982. Cod: A1755 B Bucureşti Admis

983. Cod: A1756 B Timiş Admis

984. Cod: A1758 B Tulcea Admis

985. Cod: A1759 B Dolj Admis

986. Cod: A1761 B Iaşi Admis

987. Cod: A1762 B Bucureşti Admis

988. Cod: A1763 B Bucureşti Admis

989. Cod: A1765 B Bucureşti Admis

990. Cod: A1766 B Bucureşti Admis

991. Cod: A1767 B Cluj Admis

992. Cod: A1768 B Bucureşti Admis

993. Cod: A1769 B Bucureşti Admis

994. Cod: A1770 B Iaşi Admis

995. Cod: A1772 B Bucureşti Admis

996. Cod: A1773 B Timiş Admis

997. Cod: A1774 B Bucureşti Admis

998. Cod: A1775 B Iaşi Admis

999. Cod: A1778 B Braşov Admis

1000. Cod: A1780 B Bucureşti Admis

Page 23: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

23

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1001. Cod: A1782 B Timiş Admis

1002. Cod: A1783 B Bucureşti Admis

1003. Cod: A1784 B Bucureşti Admis

1004. Cod: A1786 B Vâlcea Admis

1005. Cod: A1787 B Arad Admis

1006. Cod: A1788 B Cluj Admis

1007. Cod: A1789 B Cluj Admis

1008. Cod: A1790 B Bucureşti Admis

1009. Cod: A1791 B Bucureşti Admis

1010. Cod: A1792 B Bihor Admis

1011. Cod: A1793 B Bucureşti Admis

1012. Cod: A1794 B Bucureşti Admis

1013. Cod: A1795 B Prahova Admis

1014. Cod: A1796 B Bucureşti Admis

1015. Cod: A1797 B Bucureşti Admis

1016. Cod: A1798 B Cluj Admis

1017. Cod: A1800 B Cluj Admis

1018. Cod: A1801 B Bucureşti Admis

1019. Cod: A1802 B Bucureşti Admis

1020. Cod: A1803 B Bucureşti Admis

1021. Cod: A1804 B Braşov Admis

1022. Cod: A1805 B Bucureşti Admis

1023. Cod: A1806 B Bucureşti Admis

1024. Cod: A1807 B Neamţ Admis

1025. Cod: A1808 B Iaşi Admis

1026. Cod: A1809 B Braşov Admis

1027. Cod: A1810 B Bucureşti Admis

1028. Cod: A1811 B Timiş Admis

1029. Cod: A1812 B Braşov Admis

1030. Cod: A1813 B Braşov Admis

1031. Cod: A1814 B Bucureşti Admis

1032. Cod: A1816 B Bucureşti Admis

1033. Cod: A1817 B Bucureşti Admis

1034. Cod: A1819 B Maramureş Admis

1035. Cod: A1820 B Bihor Admis

1036. Cod: A1821 B Sibiu Admis

1037. Cod: A1822 B Maramureş Admis

1038. Cod: A1824 B Dolj Admis

1039. Cod: A1826 B Dolj Admis

1040. Cod: A1828 B Bucureşti Admis

1041. Cod: A1830 B Teleorman Admis

1042. Cod: A1832 B Bucureşti Admis

1043. Cod: A1833 B Bucureşti Admis

1044. Cod: A1834 B Bistriţa Năsăud Admis

1045. Cod: A1835 B Călăraşi Admis

1046. Cod: A1838 B Bucureşti Admis

1047. Cod: A1839 B Bistriţa Năsăud Admis

1048. Cod: A1840 B Sibiu Admis

Page 24: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

24

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1049. Cod: A1841 B Bucureşti Admis

1050. Cod: A1842 B Bucureşti Admis

1051. Cod: A1843 B Bucureşti Admis

1052. Cod: A1844 B Bucureşti Admis

1053. Cod: A1845 B Bucureşti Admis

1054. Cod: A1846 B Bucureşti Admis

1055. Cod: A1847 B Cluj Admis

1056. Cod: A1848 B Bucureşti Admis

1057. Cod: A1849 B Bucureşti Admis

1058. Cod: A1851 B Bihor Admis

1059. Cod: A1852 B Bucureşti Admis

1060. Cod: A1853 B Bucureşti Admis

1061. Cod: A1854 B Bucureşti Admis

1062. Cod: A1855 B Bucureşti Admis

1063. Cod: A1856 B Bucureşti Admis

1064. Cod: A1857 B Bucureşti Admis

1065. Cod: A1858 B Cluj Admis

1066. Cod: A1860 B Alba Admis

1067. Cod: A1862 B Timiş Admis

1068. Cod: A1863 B Bucureşti Admis

1069. Cod: A1864 B Bucureşti Admis

1070. Cod: A1865 B Bucureşti Admis

1071. Cod: A1866 B Cluj Admis

1072. Cod: A1867 B Cluj Admis

1073. Cod: A1868 B Bacău Admis

1074. Cod: A1869 B Bucureşti Admis

1075. Cod: A1870 B Sibiu Admis

1076. Cod: A1871 B Bucureşti Admis

1077. Cod: A1872 B Bucureşti Admis

1078. Cod: A1873 B Arad Admis

1079. Cod: A1874 B Timiş Admis

1080. Cod: A1876 B Bihor Admis

1081. Cod: A1877 B Bucureşti Admis

1082. Cod: A1878 B Iaşi Admis

1083. Cod: A1880 B Dolj Admis

1084. Cod: A1881 B Cluj Admis

1085. Cod: A1882 B Bucureşti Admis

1086. Cod: A1883 B Bucureşti Admis

1087. Cod: A1884 B Giurgiu Admis

1088. Cod: A1885 B Timiş Admis

1089. Cod: A1886 B Botoşani Admis

1090. Cod: A1887 B Cluj Admis

1091. Cod: A1888 B Mureş Admis

1092. Cod: A1889 B Bucureşti Admis

1093. Cod: A1890 B Vâlcea Admis

1094. Cod: A1891 B Bucureşti Admis

1095. Cod: A1892 B Gorj Admis

1096. Cod: A1894 B Arad Admis

Page 25: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

25

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1097. Cod: A1895 B Bucureşti Admis

1098. Cod: A1896 B Bucureşti Admis

1099. Cod: A1897 B Iaşi Admis

1100. Cod: A1898 B Bihor Admis

1101. Cod: A1899 B Cluj Admis

1102. Cod: A1900 B Suceava Admis

1103. Cod: A1902 B Satu Mare Admis

1104. Cod: A1903 B Cluj Admis

1105. Cod: A1904 B Buzău Admis

1106. Cod: A1905 B Mureş Admis

1107. Cod: A1906 B Maramureş Admis

1108. Cod: A1907 B Bihor Admis

1109. Cod: A1908 B Galaţi Admis

1110. Cod: A1911 B Cluj Admis

1111. Cod: A1913 B Bucureşti Admis

1112. Cod: A1915 B Bihor Admis

1113. Cod: A1918 B Argeş Admis

1114. Cod: A1919 B Bucureşti Admis

1115. Cod: A1921 B Bucureşti Admis

1116. Cod: A1922 B Alba Admis

1117. Cod: A1923 B Bucureşti Admis

1118. Cod: A1924 B Bucureşti Admis

1119. Cod: A1925 B Bucureşti Admis

1120. Cod: A1926 B Iaşi Admis

1121. Cod: A1927 B Bihor Admis

1122. Cod: A1928 B Bucureşti Admis

1123. Cod: A1929 B Bucureşti Admis

1124. Cod: A1930 B Bucureşti Admis

1125. Cod: A1932 B Maramureş Admis

1126. Cod: A1933 B Bucureşti Admis

1127. Cod: A1934 B Bucureşti Admis

1128. Cod: A1935 B Bucureşti Admis

1129. Cod: A1936 B Bucureşti Admis

1130. Cod: A1938 B Constanţa Admis

1131. Cod: A1939 B Bucureşti Admis

1132. Cod: A1940 B Vrancea Admis

1133. Cod: A1941 B Bucureşti Admis

1134. Cod: A1943 B Iaşi Admis

1135. Cod: A1944 B Dolj Admis

1136. Cod: A1945 B Bucureşti Admis

1137. Cod: A1947 B Bucureşti Admis

1138. Cod: A1948 B Bucureşti Admis

1139. Cod: A1950 B Dolj Admis

1140. Cod: A1951 B Bucureşti Admis

1141. Cod: A1953 B Bucureşti Admis

1142. Cod: A1954 B Cluj Admis

1143. Cod: A1955 B Bucureşti Admis

1144. Cod: A1956 B Timiş Admis

Page 26: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

26

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1145. Cod: A1957 B Bucureşti Admis

1146. Cod: A1958 B Bucureşti Admis

1147. Cod: A1959 B Arad Admis

1148. Cod: A1961 B Constanţa Admis

1149. Cod: A1962 B Dolj Admis

1150. Cod: A1965 B Bucureşti Admis

1151. Cod: A1966 B Botoşani Admis

1152. Cod: A1967 B Maramureş Admis

1153. Cod: A1968 B Timiş Admis

1154. Cod: A1972 B Timiş Admis

1155. Cod: A1973 B Bucureşti Admis

1156. Cod: A1974 B Bucureşti Admis

1157. Cod: A1976 B Dolj Admis

1158. Cod: A1977 B Bucureşti Admis

1159. Cod: A1978 B Bucureşti Admis

1160. Cod: A1979 B Bucureşti Admis

1161. Cod: A1980 B Timiş Admis

1162. Cod: A1982 B Iaşi Admis

1163. Cod: A1983 B Bucureşti Admis

1164. Cod: A1984 B Bucureşti Admis

1165. Cod: A1987 B Bucureşti Admis

1166. Cod: A1988 B Arad Admis

1167. Cod: A1989 B Bucureşti Admis

1168. Cod: A1990 B Bucureşti Admis

1169. Cod: A1991 B Timiş Admis

1170. Cod: A1992 B Iaşi Admis

1171. Cod: A1993 B Bucureşti Admis

1172. Cod: A1995 B Cluj Admis

1173. Cod: A1996 B Dâmboviţa Admis

1174. Cod: A1998 B Bihor Admis

1175. Cod: A1999 B Bucureşti Admis

1176. Cod: A2000 B Bucureşti Admis

1177. Cod: A2002 B Bucureşti Admis

1178. Cod: A2004 B Dolj Admis

1179. Cod: A2005 B Bucureşti Admis

1180. Cod: A2006 B Timiş Admis

1181. Cod: A2007 B Bucureşti Admis

1182. Cod: A2008 B Cluj Admis

1183. Cod: A2011 B Alba Admis

1184. Cod: A2012 B Bucureşti Admis

1185. Cod: A2013 B Bucureşti Admis

1186. Cod: A2014 B Cluj Admis

1187. Cod: A2015 B Buzău Admis

1188. Cod: A2016 B Bucureşti Admis

1189. Cod: A2017 B Bucureşti Admis

1190. Cod: A2018 B Bucureşti Admis

1191. Cod: A2019 B Bacău Admis

1192. Cod: A2020 B Constanţa Admis

Page 27: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

27

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1193. Cod: A2022 B Mureş Admis

1194. Cod: A2023 B Timiş Admis

1195. Cod: A2024 B Iaşi Admis

1196. Cod: A2025 B Bucureşti Admis

1197. Cod: A2027 B Cluj Admis

1198. Cod: A2028 B Bucureşti Admis

1199. Cod: A2029 B Cluj Admis

1200. Cod: A2032 B Iaşi Admis

1201. Cod: A2033 B Bucureşti Admis

1202. Cod: A2035 B Bucureşti Admis

1203. Cod: A2036 B Satu Mare Admis

1204. Cod: A2037 B Iaşi Admis

1205. Cod: A2038 B Constanţa Admis

1206. Cod: A2039 B Bucureşti Admis

1207. Cod: A2040 B Bucureşti Admis

1208. Cod: A2041 B Olt Admis

1209. Cod: A2042 B Constanţa Admis

1210. Cod: A2044 B Bucureşti Admis

1211. Cod: A2045 B Iaşi Admis

1212. Cod: A2046 B Cluj Admis

1213. Cod: A2049 B Bucureşti Admis

1214. Cod: A2051 B Cluj Admis

1215. Cod: A2052 B Bucureşti Admis

1216. Cod: A2053 B Galaţi Admis

1217. Cod: A2054 B Bucureşti Admis

1218. Cod: A2055 B Covasna Admis

1219. Cod: A2056 B Bucureşti Admis

1220. Cod: A2058 B Braşov Admis

1221. Cod: A2059 B Cluj Admis

1222. Cod: A2060 B Bucureşti Admis

1223. Cod: A2061 B Bucureşti Admis

1224. Cod: A2062 B Bucureşti Admis

1225. Cod: A2063 B Maramureş Admis

1226. Cod: A2064 B Constanţa Admis

1227. Cod: A2065 B Bistriţa Năsăud Admis

1228. Cod: A2066 B Cluj Admis

1229. Cod: A2067 B Cluj Admis

1230. Cod: A2068 B Braşov Admis

1231. Cod: A2069 B Timiş Admis

1232. Cod: A2071 B Timiş Admis

1233. Cod: A2072 B Bucureşti Admis

1234. Cod: A2073 B Galaţi Admis

1235. Cod: A2074 B Bucureşti Admis

1236. Cod: A2075 B Bucureşti Admis

1237. Cod: A2076 B Suceava Admis

1238. Cod: A2077 B Bistriţa Năsăud Admis

1239. Cod: A2079 B Neamţ Admis

1240. Cod: A2081 B Bucureşti Admis

Page 28: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

28

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1241. Cod: A2082 B Dolj Admis

1242. Cod: A2086 B Mureş Admis

1243. Cod: A2087 B Bucureşti Admis

1244. Cod: A2088 B Cluj Admis

1245. Cod: A2090 B Bucureşti Admis

1246. Cod: A2092 B Cluj Admis

1247. Cod: A2093 B Bihor Admis

1248. Cod: A2094 B Bucureşti Admis

1249. Cod: A2095 B Iaşi Admis

1250. Cod: A2096 B Bucureşti Admis

1251. Cod: A2097 B Bihor Admis

1252. Cod: A2098 B Bucureşti Admis

1253. Cod: A2099 B Bucureşti Admis

1254. Cod: A2101 B Braşov Admis

1255. Cod: A2102 B Prahova Admis

1256. Cod: A2103 B Bucureşti Admis

1257. Cod: A2104 B Iaşi Admis

1258. Cod: A2105 B Bucureşti Admis

1259. Cod: A2107 B Bucureşti Admis

1260. Cod: A2108 B Iaşi Admis

1261. Cod: A2111 B Bucureşti Admis

1262. Cod: A2112 B Cluj Admis

1263. Cod: A2113 B Galaţi Admis

1264. Cod: A2114 B Arad Admis

1265. Cod: A2115 B Bucureşti Admis

1266. Cod: A2117 B Bucureşti Admis

1267. Cod: A2118 B Bucureşti Admis

1268. Cod: A2121 B Cluj Admis

1269. Cod: A2122 B Bucureşti Admis

1270. Cod: A2123 B Dolj Admis

1271. Cod: A2126 B Bucureşti Admis

1272. Cod: A2127 B Sibiu Admis

1273. Cod: A2128 B Bucureşti Admis

1274. Cod: A2129 B Bucureşti Admis

1275. Cod: A2130 B Timiş Admis

1276. Cod: A2131 B Constanţa Admis

1277. Cod: A2133 B Bucureşti Admis

1278. Cod: A2135 B Bucureşti Admis

1279. Cod: A2136 B Bucureşti Admis

1280. Cod: A2137 B Iaşi Admis

1281. Cod: A2138 B Cluj Admis

1282. Cod: A2139 B Gorj Admis

1283. Cod: A2140 B Cluj Admis

1284. Cod: A2141 B Bucureşti Admis

1285. Cod: A2142 B Bucureşti Admis

1286. Cod: A2146 B Bucureşti Admis

1287. Cod: A2147 B Bucureşti Admis

1288. Cod: A2148 B Cluj Admis

Page 29: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

29

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1289. Cod: A2149 B Mureş Admis

1290. Cod: A2150 B Constanţa Admis

1291. Cod: A2151 B Bucureşti Admis

1292. Cod: A2152 B Sălaj Admis

1293. Cod: A2153 B Bucureşti Admis

1294. Cod: A2155 B Bucureşti Admis

1295. Cod: A2156 B Cluj Admis

1296. Cod: A2157 B Bucureşti Admis

1297. Cod: A2158 B Bucureşti Admis

1298. Cod: A2160 B Bucureşti Admis

1299. Cod: A2161 B Olt Admis

1300. Cod: A2163 B Bucureşti Admis

1301. Cod: A2164 B Timiş Admis

1302. Cod: A2165 B Bucureşti Admis

1303. Cod: A2166 B Timiş Admis

1304. Cod: A2167 B Bucureşti Admis

1305. Cod: A2168 B Bucureşti Admis

1306. Cod: A2169 B Bucureşti Admis

1307. Cod: A2170 B Cluj Admis

1308. Cod: A2171 B Cluj Admis

1309. Cod: A2172 B Bucureşti Admis

1310. Cod: A2174 B Bucureşti Admis

1311. Cod: A2175 B Iaşi Admis

1312. Cod: A2176 B Constanţa Admis

1313. Cod: A2177 B Bucureşti Admis

1314. Cod: A2178 B Gorj Admis

1315. Cod: A2179 B Gorj Admis

1316. Cod: A2180 B Bucureşti Admis

1317. Cod: A2182 B Bucureşti Admis

1318. Cod: A2183 B Cluj Admis

1319. Cod: A2185 B Bucureşti Admis

1320. Cod: A2186 B Bucureşti Admis

1321. Cod: A2187 B Bucureşti Admis

1322. Cod: A2188 B Sibiu Admis

1323. Cod: A2189 B Cluj Admis

1324. Cod: A2191 B Bucureşti Admis

1325. Cod: A2192 B Bucureşti Admis

1326. Cod: A2193 B Olt Admis

1327. Cod: A2194 B Bihor Admis

1328. Cod: A2195 B Bucureşti Admis

1329. Cod: A2196 B Bucureşti Admis

1330. Cod: A2197 B Bucureşti Admis

1331. Cod: A2199 B Iaşi Admis

1332. Cod: A2201 B Timiş Admis

1333. Cod: A2202 B Bucureşti Admis

1334. Cod: A2203 B Dolj Admis

1335. Cod: A2204 B Bucureşti Admis

1336. Cod: A2205 B Constanţa Admis

Page 30: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

30

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1337. Cod: A2206 B Bucureşti Admis

1338. Cod: A2207 B Bucureşti Admis

1339. Cod: A2208 B Bucureşti Admis

1340. Cod: A2209 B Bucureşti Admis

1341. Cod: A2210 B Bucureşti Admis

1342. Cod: A2212 B Dolj Admis

1343. Cod: A2213 B Sibiu Admis

1344. Cod: A2214 B Bucureşti Admis

1345. Cod: A2216 B Bucureşti Admis

1346. Cod: A2217 B Bucureşti Admis

1347. Cod: A2218 B Bucureşti Admis

1348. Cod: A2219 B Bucureşti Admis

1349. Cod: A2220 B Satu Mare Admis

1350. Cod: A2221 B Bucureşti Admis

1351. Cod: A2223 B Bucureşti Admis

1352. Cod: A2224 B Bucureşti Admis

1353. Cod: A2225 B Bucureşti Admis

1354. Cod: A2227 B Bucureşti Admis

1355. Cod: A2228 B Timiş Admis

1356. Cod: A2229 B Timiş Admis

1357. Cod: A2231 B Dolj Admis

1358. Cod: A2232 B Bucureşti Admis

1359. Cod: A2233 B Vâlcea Admis

1360. Cod: A2234 B Dolj Admis

1361. Cod: A2235 B Dolj Admis

1362. Cod: A2236 B Bucureşti Admis

1363. Cod: A2238 B Bucureşti Admis

1364. Cod: A2239 B Braşov Admis

1365. Cod: A2240 B Bucureşti Admis

1366. Cod: A2241 B Constanţa Admis

1367. Cod: A2242 B Timiş Admis

1368. Cod: A2243 B Vâlcea Admis

1369. Cod: A2244 B Dolj Admis

1370. Cod: A2245 B Bucureşti Admis

1371. Cod: A2247 B Bucureşti Admis

1372. Cod: A2248 B Cluj Admis

1373. Cod: A2249 B Iaşi Admis

1374. Cod: A2252 B Bucureşti Admis

1375. Cod: A2253 B Bucureşti Admis

1376. Cod: A2254 B Bucureşti Admis

1377. Cod: A2256 B Cluj Admis

1378. Cod: A2258 B Iaşi Admis

1379. Cod: A2259 B Bucureşti Admis

1380. Cod: A2260 B Bucureşti Admis

1381. Cod: A2261 B Cluj Admis

1382. Cod: A2264 B Bucureşti Admis

1383. Cod: A2265 B Bucureşti Admis

1384. Cod: A2266 B Iaşi Admis

Page 31: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

31

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1385. Cod: A2267 B Sibiu Admis

1386. Cod: A2269 B Constanţa Admis

1387. Cod: A2270 B Bucureşti Admis

1388. Cod: A2271 B Bucureşti Admis

1389. Cod: A2272 B Bucureşti Admis

1390. Cod: A2273 B Bucureşti Admis

1391. Cod: A2274 B Bucureşti Admis

1392. Cod: A2275 B Cluj Admis

1393. Cod: A2279 B Bucureşti Admis

1394. Cod: A2281 B Arad Admis

1395. Cod: A2284 B Mureş Admis

1396. Cod: A2285 B Dolj Admis

1397. Cod: A2286 B Cluj Admis

1398. Cod: A2287 B Bucureşti Admis

1399. Cod: A2288 B Iaşi Admis

1400. Cod: A2289 B Bucureşti Admis

1401. Cod: A2290 B Timiş Admis

1402. Cod: A2291 B Cluj Admis

1403. Cod: A2293 B Bucureşti Admis

1404. Cod: A2294 B Bucureşti Admis

1405. Cod: A2296 B Bucureşti Admis

1406. Cod: A2297 B Bucureşti Admis

1407. Cod: A2298 B Bucureşti Admis

1408. Cod: A2300 B Bucureşti Admis

1409. Cod: A2302 B Cluj Admis

1410. Cod: A2303 B Timiş Admis

1411. Cod: A2304 B Cluj Admis

1412. Cod: A2305 B Bucureşti Admis

1413. Cod: A2306 B Bucureşti Admis

1414. Cod: A2307 B Bucureşti Admis

1415. Cod: A2309 B Timiş Admis

1416. Cod: A2310 B Bucureşti Admis

1417. Cod: A2311 B Bucureşti Admis

1418. Cod: A2312 B Vrancea Admis

1419. Cod: A2313 B Cluj Admis

1420. Cod: A2314 B Mureş Admis

1421. Cod: A2315 B Bucureşti Admis

1422. Cod: A2316 B Cluj Admis

1423. Cod: A2317 B Bucureşti Admis

1424. Cod: A2318 B Bucureşti Admis

1425. Cod: A2319 B Bucureşti Admis

1426. Cod: A2322 B Bucureşti Admis

1427. Cod: A2323 B Bucureşti Admis

1428. Cod: A2324 B Harghita Admis

1429. Cod: A2326 B Bacău Admis

1430. Cod: A2327 B Bucureşti Admis

1431. Cod: A2329 B Tulcea Admis

1432. Cod: A2331 B Bucureşti Admis

Page 32: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

32

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1433. Cod: A2332 B Bucureşti Admis

1434. Cod: A2333 B Bucureşti Admis

1435. Cod: A2334 B Bucureşti Admis

1436. Cod: A2335 B Bucureşti Admis

1437. Cod: A2336 B Brăila Admis

1438. Cod: A2337 B Bucureşti Admis

1439. Cod: A2338 B Timiş Admis

1440. Cod: A2340 B Bucureşti Admis

1441. Cod: A2342 B Bucureşti Admis

1442. Cod: A2343 B Bucureşti Admis

1443. Cod: A2344 B Iaşi Admis

1444. Cod: A2346 B Bucureşti Admis

1445. Cod: A2348 B Timiş Admis

1446. Cod: A2349 B Timiş Admis

1447. Cod: A2350 B Bucureşti Admis

1448. Cod: A2351 B Maramureş Admis

1449. Cod: A2354 B Iaşi Admis

1450. Cod: A2356 B Hunedoara Admis

1451. Cod: A2357 B Bucureşti Admis

1452. Cod: A2358 B Bucureşti Admis

1453. Cod: A2359 B Bucureşti Admis

1454. Cod: A2360 B Bacău Admis

1455. Cod: A2361 B Suceava Admis

1456. Cod: A2362 B Bucureşti Admis

1457. Cod: A2363 B Covasna Admis

1458. Cod: A2364 B Bucureşti Admis

1459. Cod: A2366 B Suceava Admis

1460. Cod: A2368 B Bucureşti Admis

1461. Cod: A2370 B Iaşi Admis

1462. Cod: A2371 B Bucureşti Admis

1463. Cod: A2372 B Bucureşti Admis

1464. Cod: A2373 B Bucureşti Admis

1465. Cod: A2374 B Cluj Admis

1466. Cod: A2375 B Cluj Admis

1467. Cod: A2376 B Maramureş Admis

1468. Cod: A2377 B Bucureşti Admis

1469. Cod: A2378 B Bucureşti Admis

1470. Cod: A2379 B Bucureşti Admis

1471. Cod: A2381 B Sibiu Admis

1472. Cod: A2382 B Bucureşti Admis

1473. Cod: A2383 B Bucureşti Admis

1474. Cod: A2384 B Bucureşti Admis

1475. Cod: A2385 B Covasna Admis

1476. Cod: A2386 B Bucureşti Admis

1477. Cod: A2387 B Iaşi Admis

1478. Cod: A2388 B Cluj Admis

1479. Cod: A2389 B Mehedinţi Admis

1480. Cod: A2390 B Bucureşti Admis

Page 33: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

33

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1481. Cod: A2391 B Galaţi Admis

1482. Cod: A2392 B Bucureşti Admis

1483. Cod: A2393 B Bucureşti Admis

1484. Cod: A2394 B Călăraşi Admis

1485. Cod: A2395 B Alba Admis

1486. Cod: A2396 B Bihor Admis

1487. Cod: A2397 B Gorj Admis

1488. Cod: A2398 B Cluj Admis

1489. Cod: A2399 B Bucureşti Admis

1490. Cod: A2402 B Bucureşti Admis

1491. Cod: A2403 B Bucureşti Admis

1492. Cod: A2404 B Bucureşti Admis

1493. Cod: A2407 B Iaşi Admis

1494. Cod: A2408 B Bucureşti Admis

1495. Cod: A2410 B Bucureşti Admis

1496. Cod: A2412 B Bucureşti Admis

1497. Cod: A2413 B Sibiu Admis

1498. Cod: A2414 B Bucureşti Admis

1499. Cod: A2415 B Suceava Admis

1500. Cod: A2416 B Timiş Admis

1501. Cod: A2417 B Constanţa Admis

1502. Cod: A2418 B Bucureşti Admis

1503. Cod: A2419 B Cluj Admis

1504. Cod: A2420 B Cluj Admis

1505. Cod: A2421 B Bucureşti Admis

1506. Cod: A2423 B Bucureşti Admis

1507. Cod: A2424 B Timiş Admis

1508. Cod: A2425 B Bucureşti Admis

1509. Cod: A2426 B Bucureşti Admis

1510. Cod: A2427 B Mehedinţi Admis

1511. Cod: A2429 B Bucureşti Admis

1512. Cod: A2430 B Timiş Admis

1513. Cod: A2431 B Bucureşti Admis

1514. Cod: A2433 B Bucureşti Admis

1515. Cod: A2434 B Bucureşti Admis

1516. Cod: A2435 B Bucureşti Admis

1517. Cod: A2437 B Bucureşti Admis

1518. Cod: A2438 B Bucureşti Admis

1519. Cod: A2439 B Constanţa Admis

1520. Cod: A2442 B Suceava Admis

1521. Cod: A2444 B Bucureşti Admis

1522. Cod: A2445 B Mureş Admis

1523. Cod: A2446 B Bucureşti Admis

1524. Cod: A2448 B Timiş Admis

1525. Cod: A2449 B Bucureşti Admis

1526. Cod: A2450 B Bucureşti Admis

1527. Cod: A2452 B Cluj Admis

1528. Cod: A2453 B Bucureşti Admis

Page 34: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

34

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1529. Cod: A2454 B Braşov Admis

1530. Cod: A2456 B Bihor Admis

1531. Cod: A2457 B Timiş Admis

1532. Cod: A2458 B Bucureşti Admis

1533. Cod: A2459 B Timiş Admis

1534. Cod: A2460 B Bucureşti Admis

1535. Cod: A2461 B Maramureş Admis

1536. Cod: A2462 B Iaşi Admis

1537. Cod: A2463 B Bucureşti Admis

1538. Cod: A2465 B Argeş Admis

1539. Cod: A2466 B Bucureşti Admis

1540. Cod: A2467 B Maramureş Admis

1541. Cod: A2468 B Bucureşti Admis

1542. Cod: A2469 B Bucureşti Admis

1543. Cod: A2471 B Bucureşti Admis

1544. Cod: A2472 B Bucureşti Admis

1545. Cod: A2473 B Bucureşti Admis

1546. Cod: A2474 B Suceava Admis

1547. Cod: A2475 B Bucureşti Admis

1548. Cod: A2476 B Bucureşti Admis

1549. Cod: A2477 B Constanţa Admis

1550. Cod: A2478 B Cluj Admis

1551. Cod: A2481 B Iaşi Admis

1552. Cod: A2482 B Bucureşti Admis

1553. Cod: A2483 B Bucureşti Admis

1554. Cod: A2484 B Bucureşti Admis

1555. Cod: A2485 B Botoşani Admis

1556. Cod: A2486 B Bucureşti Admis

1557. Cod: A2487 B Dolj Admis

1558. Cod: A2488 B Timiş Admis

1559. Cod: A2489 B Cluj Admis

1560. Cod: A2490 B Bucureşti Admis

1561. Cod: A2491 B Bucureşti Admis

1562. Cod: A2493 B Bucureşti Admis

1563. Cod: A2494 B Bucureşti Admis

1564. Cod: A2496 B Timiş Admis

1565. Cod: A2497 B Bucureşti Admis

1566. Cod: A2498 B Cluj Admis

1567. Cod: A2499 B Timiş Admis

1568. Cod: A2500 B Bucureşti Admis

1569. Cod: A2501 B Braşov Admis

1570. Cod: A2502 B Prahova Admis

1571. Cod: A2503 B Bucureşti Admis

1572. Cod: A2504 B Arad Admis

1573. Cod: A2505 B Iaşi Admis

1574. Cod: A2506 B Mureş Admis

1575. Cod: A2507 B Bucureşti Admis

1576. Cod: A2508 B Bucureşti Admis

Page 35: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

35

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1577. Cod: A2509 B Iaşi Admis

1578. Cod: A2510 B Bucureşti Admis

1579. Cod: A2511 B Bucureşti Admis

1580. Cod: A2512 B Bucureşti Admis

1581. Cod: A2513 B Bucureşti Admis

1582. Cod: A2514 B Alba Admis

1583. Cod: A2515 B Cluj Admis

1584. Cod: A2516 B Bucureşti Admis

1585. Cod: A2517 B Bucureşti Admis

1586. Cod: A2518 B Bucureşti Admis

1587. Cod: A2519 B Vrancea Admis

1588. Cod: A2520 B Cluj Admis

1589. Cod: A2521 B Constanţa Admis

1590. Cod: A2523 B Bucureşti Admis

1591. Cod: A2524 B Sibiu Admis

1592. Cod: A2525 B Cluj Admis

1593. Cod: A2527 B Bucureşti Admis

1594. Cod: A2528 B Bucureşti Admis

1595. Cod: A2529 B Galaţi Admis

1596. Cod: A2530 B Dâmboviţa Admis

1597. Cod: A2531 B Bucureşti Admis

1598. Cod: A2532 B Bucureşti Admis

1599. Cod: A2534 B Bucureşti Admis

1600. Cod: A2535 B Bucureşti Admis

1601. Cod: A2536 B Cluj Admis

1602. Cod: A2537 B Neamţ Admis

1603. Cod: A2538 B Iaşi Admis

1604. Cod: A2539 B Bucureşti Admis

1605. Cod: A2540 B Constanţa Admis

1606. Cod: A2542 B Argeş Admis

1607. Cod: A2544 B Sălaj Admis

1608. Cod: A2546 B Bucureşti Admis

1609. Cod: A2548 B Tulcea Admis

1610. Cod: A2549 B Bucureşti Admis

1611. Cod: A2550 B Alba Admis

1612. Cod: A2551 B Bucureşti Admis

1613. Cod: A2553 B Bucureşti Admis

1614. Cod: A2554 B Bucureşti Admis

1615. Cod: A2555 B Galaţi Admis

1616. Cod: A2556 B Bucureşti Admis

1617. Cod: A2557 B Timiş Admis

1618. Cod: A2560 B Bucureşti Admis

1619. Cod: A2561 B Cluj Admis

1620. Cod: A2562 B Argeş Admis

1621. Cod: A2563 B Cluj Admis

1622. Cod: A2564 B Bihor Admis

1623. Cod: A2565 B Bucureşti Admis

1624. Cod: A2567 B Olt Admis

Page 36: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

36

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1625. Cod: A2568 B Bucureşti Admis

1626. Cod: A2569 B Bistriţa Năsăud Admis

1627. Cod: A2570 B Bucureşti Admis

1628. Cod: A2571 B Bucureşti Admis

1629. Cod: A2572 B Bucureşti Admis

1630. Cod: A2573 B Bucureşti Admis

1631. Cod: A2574 B Bucureşti Admis

1632. Cod: A2575 B Bucureşti Admis

1633. Cod: A2576 B Constanţa Admis

1634. Cod: A2577 B Iaşi Admis

1635. Cod: A2578 B Bucureşti Admis

1636. Cod: A2579 B Bucureşti Admis

1637. Cod: A2580 B Bucureşti Admis

1638. Cod: A2581 B Cluj Admis

1639. Cod: A2582 B Bucureşti Admis

1640. Cod: A2583 B Bacău Admis

1641. Cod: A2584 B Bucureşti Admis

1642. Cod: A2585 B Braşov Admis

1643. Cod: A2586 B Bucureşti Admis

1644. Cod: A2587 B Bucureşti Admis

1645. Cod: A2588 B Timiş Admis

1646. Cod: A2589 B Bucureşti Admis

1647. Cod: A2590 B Bucureşti Admis

1648. Cod: A2591 B Bucureşti Admis

1649. Cod: A2592 B Cluj Admis

1650. Cod: A2593 B Bucureşti Admis

1651. Cod: A2594 B Vaslui Admis

1652. Cod: A2595 B Bucureşti Admis

1653. Cod: A2596 B Timiş Admis

1654. Cod: A2597 B Bucureşti Admis

1655. Cod: A2600 B Cluj Admis

1656. Cod: A2601 B Bucureşti Admis

1657. Cod: A2602 B Bucureşti Admis

1658. Cod: A2603 B Bucureşti Admis

1659. Cod: A2605 B Bucureşti Admis

1660. Cod: A2606 B Bacău Admis

1661. Cod: A2607 B Iaşi Admis

1662. Cod: A2608 B Braşov Admis

1663. Cod: A2610 B Dolj Admis

1664. Cod: A2612 B Bucureşti Admis

1665. Cod: A2613 B Bucureşti Admis

1666. Cod: A2614 B Constanţa Admis

1667. Cod: A2615 B Bucureşti Admis

1668. Cod: A2616 B Cluj Admis

1669. Cod: A2619 B Bucureşti Admis

1670. Cod: A2621 B Bucureşti Admis

1671. Cod: A2622 B Maramureş Admis

1672. Cod: A2623 B Bucureşti Admis

Page 37: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

37

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1673. Cod: A2624 B Bucureşti Admis

1674. Cod: A2625 B Bucureşti Admis

1675. Cod: A2626 B Bucureşti Admis

1676. Cod: A2627 B Iaşi Admis

1677. Cod: A2628 B Bucureşti Admis

1678. Cod: A2629 B Bucureşti Admis

1679. Cod: A2630 B Bucureşti Admis

1680. Cod: A2631 B Bucureşti Admis

1681. Cod: A2632 B Cluj Admis

1682. Cod: A2633 B Suceava Admis

1683. Cod: A2634 B Bucureşti Admis

1684. Cod: A2635 B Mureş Admis

1685. Cod: A2636 B Bucureşti Admis

1686. Cod: A2637 B Bucureşti Admis

1687. Cod: A2640 B Bucureşti Admis

1688. Cod: A2641 B Bucureşti Admis

1689. Cod: A2643 B Bucureşti Admis

1690. Cod: A2644 B Brăila Admis

1691. Cod: A2645 B Bucureşti Admis

1692. Cod: A2646 B Braşov Admis

1693. Cod: A2647 B Botoşani Admis

1694. Cod: A2648 B Bihor Admis

1695. Cod: A2649 B Braşov Admis

1696. Cod: A2652 B Bucureşti Admis

1697. Cod: A2653 B Bucureşti Admis

1698. Cod: A2654 B Timiş Admis

1699. Cod: A2655 B Bucureşti Admis

1700. Cod: A2656 B Bucureşti Admis

1701. Cod: A2657 B Bucureşti Admis

1702. Cod: A2659 B Bucureşti Admis

1703. Cod: A2660 B Bucureşti Admis

1704. Cod: A2663 B Bucureşti Admis

1705. Cod: A2664 B Bucureşti Admis

1706. Cod: A2666 B Bucureşti Admis

1707. Cod: A2667 B Bucureşti Admis

1708. Cod: A2668 B Bihor Admis

1709. Cod: A2669 B Bihor Admis

1710. Cod: A2671 B Cluj Admis

1711. Cod: A2672 B Timiş Admis

1712. Cod: A2673 B Bacău Admis

1713. Cod: A2675 B Bucureşti Admis

1714. Cod: A2676 B Bucureşti Admis

1715. Cod: A2677 B Bucureşti Admis

1716. Cod: A2678 B Bucureşti Admis

1717. Cod: A2679 B Arad Admis

1718. Cod: A2680 B Bucureşti Admis

1719. Cod: A2681 B Maramureş Admis

1720. Cod: A2682 B Bucureşti Admis

Page 38: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

38

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1721. Cod: A2684 B Bucureşti Admis

1722. Cod: A2685 B Ialomiţa Admis

1723. Cod: A2686 B Bucureşti Admis

1724. Cod: A2687 B Cluj Admis

1725. Cod: A2688 B Braşov Admis

1726. Cod: A2689 B Bucureşti Admis

1727. Cod: A2691 B Bucureşti Admis

1728. Cod: A2693 B Mehedinţi Admis

1729. Cod: A2694 B Bucureşti Admis

1730. Cod: A2695 B Bucureşti Admis

1731. Cod: A2696 B Bucureşti Admis

1732. Cod: A2697 B Bucureşti Admis

1733. Cod: A2698 B Bucureşti Admis

1734. Cod: A2699 B Bucureşti Admis

1735. Cod: A2700 B Bucureşti Admis

1736. Cod: A2701 B Bucureşti Admis

1737. Cod: A2702 B Dolj Admis

1738. Cod: A2703 B Arad Admis

1739. Cod: A2704 B Bucureşti Admis

1740. Cod: A2705 B Bucureşti Admis

1741. Cod: A2706 B Bucureşti Admis

1742. Cod: A2707 B Iaşi Admis

1743. Cod: A2708 B Bucureşti Admis

1744. Cod: A2710 B Bucureşti Admis

1745. Cod: A2711 B Bihor Admis

1746. Cod: A2712 B Bucureşti Admis

1747. Cod: A2714 B Bucureşti Admis

1748. Cod: A2715 B Bucureşti Admis

1749. Cod: A2716 B Bucureşti Admis

1750. Cod: A2717 B Bucureşti Admis

1751. Cod: A2718 B Timiş Admis

1752. Cod: A2720 B Bucureşti Admis

1753. Cod: A2723 B Cluj Admis

1754. Cod: A2724 B Cluj Admis

1755. Cod: A2725 B Dâmboviţa Admis

1756. Cod: A2726 B Bucureşti Admis

1757. Cod: A2727 B Dolj Admis

1758. Cod: A2729 B Bihor Admis

1759. Cod: A2730 B Bucureşti Admis

1760. Cod: A2731 B Bihor Admis

1761. Cod: A2732 B Bucureşti Admis

1762. Cod: A2733 B Bucureşti Admis

1763. Cod: A2734 B Timiş Admis

1764. Cod: A2735 B Cluj Admis

1765. Cod: A2736 B Bucureşti Admis

1766. Cod: A2737 B Cluj Admis

1767. Cod: A2739 B Bucureşti Admis

1768. Cod: A2741 B Bucureşti Admis

Page 39: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

39

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1769. Cod: A2742 B Cluj Admis

1770. Cod: A2744 B Bucureşti Admis

1771. Cod: A2746 B Timiş Admis

1772. Cod: A2749 B Bucureşti Admis

1773. Cod: A2751 B Bucureşti Admis

1774. Cod: A2752 B Bucureşti Admis

1775. Cod: A2754 B Bucureşti Admis

1776. Cod: A2755 B Sibiu Admis

1777. Cod: A2756 B Dolj Admis

1778. Cod: A2757 B Maramureş Admis

1779. Cod: A2758 B Bucureşti Admis

1780. Cod: A2759 B Bucureşti Admis

1781. Cod: A2760 B Cluj Admis

1782. Cod: A2761 B Bucureşti Admis

1783. Cod: A2762 B Bucureşti Admis

1784. Cod: A2764 B Bucureşti Admis

1785. Cod: A2765 B Bucureşti Admis

1786. Cod: A2766 B Iaşi Admis

1787. Cod: A2767 B Bucureşti Admis

1788. Cod: A2768 B Bucureşti Admis

1789. Cod: A2769 B Neamţ Admis

1790. Cod: A2771 B Bucureşti Admis

1791. Cod: A2773 B Bucureşti Admis

1792. Cod: A2774 B Bihor Admis

1793. Cod: A2775 B Timiş Admis

1794. Cod: A2776 B Constanţa Admis

1795. Cod: A2777 B Bucureşti Admis

1796. Cod: A2778 B Maramureş Admis

1797. Cod: A2779 B Bucureşti Admis

1798. Cod: A2781 B Galaţi Admis

1799. Cod: A2782 B Bihor Admis

1800. Cod: A2783 B Bihor Admis

1801. Cod: A2784 B Bucureşti Admis

1802. Cod: A2785 B Iaşi Admis

1803. Cod: A2786 B Cluj Admis

1804. Cod: A2788 B Dolj Admis

1805. Cod: A2789 B Braşov Admis

1806. Cod: A2790 B Suceava Admis

1807. Cod: A2791 B Bucureşti Admis

1808. Cod: A2792 B Dolj Admis

1809. Cod: A2794 B Bucureşti Admis

1810. Cod: A2795 B Buzău Admis

1811. Cod: A2796 B Cluj Admis

1812. Cod: A2798 B Bucureşti Admis

1813. Cod: A2799 B Bucureşti Admis

1814. Cod: A2800 B Cluj Admis

1815. Cod: A2801 B Bucureşti Admis

1816. Cod: A2802 B Timiş Admis

Page 40: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

40

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1817. Cod: A2803 B Bucureşti Admis

1818. Cod: A2805 B Bucureşti Admis

1819. Cod: A2806 B Bucureşti Admis

1820. Cod: A2807 B Bucureşti Admis

1821. Cod: A2808 B Bucureşti Admis

1822. Cod: A2809 B Suceava Admis

1823. Cod: A2812 B Sibiu Admis

1824. Cod: A2814 B Harghita Admis

1825. Cod: A2817 B Cluj Admis

1826. Cod: A2818 B Satu Mare Admis

1827. Cod: A2819 B Bucureşti Admis

1828. Cod: A2820 B Bucureşti Admis

1829. Cod: A2821 B Bucureşti Admis

1830. Cod: A2822 B Bucureşti Admis

1831. Cod: A2823 B Cluj Admis

1832. Cod: A2824 B Braşov Admis

1833. Cod: A2825 B Constanţa Admis

1834. Cod: A2826 B Maramureş Admis

1835. Cod: A2828 B Bucureşti Admis

1836. Cod: A2829 B Bucureşti Admis

1837. Cod: A2830 B Bucureşti Admis

1838. Cod: A2831 B Iaşi Admis

1839. Cod: A2832 B Iaşi Admis

1840. Cod: A2833 B Bucureşti Admis

1841. Cod: A2834 B Timiş Admis

1842. Cod: A2835 B Mureş Admis

1843. Cod: A2836 B Bucureşti Admis

1844. Cod: A2838 B Bucureşti Admis

1845. Cod: A2839 B Bucureşti Admis

1846. Cod: A2840 B Bucureşti Admis

1847. Cod: A2843 B Gorj Admis

1848. Cod: A2844 B Bucureşti Admis

1849. Cod: A2845 B Bucureşti Admis

1850. Cod: A2846 B Bucureşti Admis

1851. Cod: A2847 B Bucureşti Admis

1852. Cod: A2848 B Bucureşti Admis

1853. Cod: A2850 B Bucureşti Admis

1854. Cod: A2851 B Cluj Admis

1855. Cod: A2852 B Dolj Admis

1856. Cod: A2853 B Timiş Admis

1857. Cod: A2854 B Bucureşti Admis

1858. Cod: A2855 B Bihor Admis

1859. Cod: A2856 B Cluj Admis

1860. Cod: A2857 B Cluj Admis

1861. Cod: A2859 B Cluj Admis

1862. Cod: A2861 B Bucureşti Admis

1863. Cod: A2863 B Ilfov Admis

1864. Cod: A2864 B Maramureş Admis

Page 41: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

41

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1865. Cod: A2866 B Bucureşti Admis

1866. Cod: A2867 B Bucureşti Admis

1867. Cod: A2868 B Bucureşti Admis

1868. Cod: A2869 B Braşov Admis

1869. Cod: A2871 B Argeş Admis

1870. Cod: A2873 B Bucureşti Admis

1871. Cod: A2874 B Cluj Admis

1872. Cod: A2875 B Timiş Admis

1873. Cod: A2876 B Iaşi Admis

1874. Cod: A2877 B Botoşani Admis

1875. Cod: A2878 B Timiş Admis

1876. Cod: A2879 B Bucureşti Admis

1877. Cod: A2880 B Cluj Admis

1878. Cod: A2881 B Bucureşti Admis

1879. Cod: A2882 B Cluj Admis

1880. Cod: A2883 B Cluj Admis

1881. Cod: A2884 B Bucureşti Admis

1882. Cod: A2885 B Dolj Admis

1883. Cod: A2886 B Maramureş Admis

1884. Cod: A2888 B Suceava Admis

1885. Cod: A2889 B Bihor Admis

1886. Cod: A2890 B Bucureşti Admis

1887. Cod: A2892 B Constanţa Admis

1888. Cod: A2893 B Bucureşti Admis

1889. Cod: A2894 B Bucureşti Admis

1890. Cod: A2895 B Bucureşti Admis

1891. Cod: A2896 B Neamţ Admis

1892. Cod: A2897 B Iaşi Admis

1893. Cod: A2898 B Bucureşti Admis

1894. Cod: A2901 B Constanţa Admis

1895. Cod: A2902 B Cluj Admis

1896. Cod: A2903 B Bucureşti Admis

1897. Cod: A2904 B Bucureşti Admis

1898. Cod: A2905 B Bucureşti Admis

1899. Cod: A2906 B Timiş Admis

1900. Cod: A2907 B Bucureşti Admis

1901. Cod: A2908 B Timiş Admis

1902. Cod: A2909 B Arad Admis

1903. Cod: A2910 B Braşov Admis

1904. Cod: A2911 B Braşov Admis

1905. Cod: A2912 B Cluj Admis

1906. Cod: A2913 B Dolj Admis

1907. Cod: A2914 B Bucureşti Admis

1908. Cod: A2915 B Bucureşti Admis

1909. Cod: A2916 B Timiş Admis

1910. Cod: A2917 B Bucureşti Admis

1911. Cod: A2918 B Bucureşti Admis

1912. Cod: A2919 B Bihor Admis

Page 42: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

42

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1913. Cod: A2920 B Cluj Admis

1914. Cod: A2921 B Cluj Admis

1915. Cod: A2923 B Bucureşti Admis

1916. Cod: A2925 B Iaşi Admis

1917. Cod: A2926 B Cluj Admis

1918. Cod: A2927 B Mehedinţi Admis

1919. Cod: A2930 B Vaslui Admis

1920. Cod: A2931 B Bihor Admis

1921. Cod: A2932 B Mureş Admis

1922. Cod: A2933 B Cluj Admis

1923. Cod: A2934 B Cluj Admis

1924. Cod: A2935 B Bucureşti Admis

1925. Cod: A2936 B Bucureşti Admis

1926. Cod: A2937 B Bucureşti Admis

1927. Cod: A2938 B Bucureşti Admis

1928. Cod: A2939 B Braşov Admis

1929. Cod: A2941 B Călăraşi Admis

1930. Cod: A2943 B Bihor Admis

1931. Cod: A2945 B Bucureşti Admis

1932. Cod: A2946 B Suceava Admis

1933. Cod: A2947 B Bucureşti Admis

1934. Cod: A2948 B Neamţ Admis

1935. Cod: A2950 B Bucureşti Admis

1936. Cod: A2951 B Bucureşti Admis

1937. Cod: A2953 B Bucureşti Admis

1938. Cod: A2954 B Bucureşti Admis

1939. Cod: A2955 B Braşov Admis

1940. Cod: A2956 B Constanţa Admis

1941. Cod: A2957 B Bucureşti Admis

1942. Cod: A2958 B Cluj Admis

1943. Cod: A2961 B Cluj Admis

1944. Cod: A2962 B Bucureşti Admis

1945. Cod: A2963 B Cluj Admis

1946. Cod: A2964 B Dâmboviţa Admis

1947. Cod: A2965 B Bihor Admis

1948. Cod: A2967 B Braşov Admis

1949. Cod: A2968 B Bucureşti Admis

1950. Cod: A2969 B Bucureşti Admis

1951. Cod: A2970 B Dâmboviţa Admis

1952. Cod: A2971 B Bucureşti Admis

1953. Cod: A2972 B Bucureşti Admis

1954. Cod: A2975 B Bucureşti Admis

1955. Cod: A2976 B Bucureşti Admis

1956. Cod: A2978 B Cluj Admis

1957. Cod: A2979 B Prahova Admis

1958. Cod: A2980 B Cluj Admis

1959. Cod: A2981 B Bucureşti Admis

1960. Cod: A2982 B Bucureşti Admis

Page 43: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

43

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1961. Cod: A2984 B Bucureşti Admis

1962. Cod: A2985 B Bucureşti Admis

1963. Cod: A2987 B Bucureşti Admis

1964. Cod: A2988 B Braşov Admis

1965. Cod: A2990 B Sibiu Admis

1966. Cod: A2991 B Bucureşti Admis

1967. Cod: A2992 B Braşov Admis

1968. Cod: A2994 B Bucureşti Admis

1969. Cod: A2995 B Bucureşti Admis

1970. Cod: A2996 B Bucureşti Admis

1971. Cod: A2997 B Covasna Admis

1972. Cod: A2998 B Gorj Admis

1973. Cod: A3001 B Bihor Admis

1974. Cod: A3002 B Bucureşti Admis

1975. Cod: A3003 B Bucureşti Admis

1976. Cod: A3004 B Alba Admis

1977. Cod: A3005 B Argeş Admis

1978. Cod: A3006 B Dolj Admis

1979. Cod: A3007 B Bucureşti Admis

1980. Cod: A3008 B Bucureşti Admis

1981. Cod: A3013 B Bucureşti Admis

1982. Cod: A3014 B Ialomiţa Admis

1983. Cod: A3015 B Iaşi Admis

1984. Cod: A3018 B Vaslui Admis

1985. Cod: A3019 B Constanţa Admis

1986. Cod: A3021 B Bucureşti Admis

1987. Cod: A3022 B Bucureşti Admis

1988. Cod: A3023 B Bucureşti Admis

1989. Cod: A3024 B Bucureşti Admis

1990. Cod: A3026 B Bucureşti Admis

1991. Cod: A3027 B Constanţa Admis

1992. Cod: A3028 B Bucureşti Admis

1993. Cod: A3029 B Iaşi Admis

1994. Cod: A3030 B Bucureşti Admis

1995. Cod: A3031 B Bucureşti Admis

1996. Cod: A3032 B Bucureşti Admis

1997. Cod: A3034 B Mureş Admis

1998. Cod: A3035 B Prahova Admis

1999. Cod: A3036 B Bucureşti Admis

2000. Cod: A3037 B Bucureşti Admis

2001. Cod: A3038 B Bucureşti Admis

2002. Cod: A3039 B Constanţa Admis

2003. Cod: A3040 B Bucureşti Admis

2004. Cod: A3042 B Bucureşti Admis

2005. Cod: A3043 B Mureş Admis

2006. Cod: A3044 B Bucureşti Admis

2007. Cod: A3047 B Constanţa Admis

2008. Cod: A3048 B Bacău Admis

Page 44: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

44

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

2009. Cod: A3049 B Cluj Admis

2010. Cod: A3051 B Bucureşti Admis

2011. Cod: A3053 B Bucureşti Admis

2012. Cod: A3054 B Bucureşti Admis

2013. Cod: A3055 B Iaşi Admis

2014. Cod: A3056 B Bucureşti Admis

2015. Cod: A3057 B Alba Admis

2016. Cod: A3059 B Vâlcea Admis

2017. Cod: A3061 B Bihor Admis

2018. Cod: A3063 B Bucureşti Admis

2019. Cod: A3068 B Mureş Admis

2020. Cod: A3069 B Braşov Admis

2021. Cod: A3070 B Vrancea Admis

2022. Cod: A3074 B Bucureşti Admis

2023. Cod: A3076 B Vaslui Admis

2024. Cod: A3078 B Bucureşti Admis

2025. Cod: A3080 B Bucureşti Admis

2026. Cod: A3081 B Bucureşti Admis

2027. Cod: A3083 B Bucureşti Admis

2028. Cod: A3084 B Bucureşti Admis

2029. Cod: A3085 B Bucureşti Admis

2030. Cod: A3088 B Bucureşti Admis

2031. Cod: A3090 B Iaşi Admis

2032. Cod: A3091 B Bucureşti Admis

2033. Cod: A3092 B Bucureşti Admis

2034. Cod: A3093 B Bucureşti Admis

2035. Cod: A3096 B Bucureşti Admis

2036. Cod: A3097 B Bucureşti Admis

2037. Cod: A3099 B Cluj Admis

2038. Cod: A3100 B Bucureşti Admis

2039. Cod: A3102 B Bihor Admis

2040. Cod: A3103 B Bucureşti Admis

2041. Cod: A3104 B Alba Admis

2042. Cod: A3105 B Bucureşti Admis

2043. Cod: A3106 B Bucureşti Admis

2044. Cod: A3107 B Bucureşti Admis

2045. Cod: A3108 B Dolj Admis

2046. Cod: A3109 B Bucureşti Admis

2047. Cod: A3110 B Bucureşti Admis

2048. Cod: A3111 B Bucureşti Admis

2049. Cod: A3112 B Bucureşti Admis

2050. Cod: A3114 B Arad Admis

2051. Cod: A3115 B Covasna Admis

2052. Cod: A3116 B Cluj Admis

2053. Cod: A3117 B Bucureşti Admis

2054. Cod: A3118 B Bucureşti Admis

2055. Cod: A3119 B Vâlcea Admis

2056. Cod: A3120 B Braşov Admis

Page 45: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

45

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

2057. Cod: A3121 B Bucureşti Admis

2058. Cod: A3122 B Bucureşti Admis

2059. Cod: A3123 B Cluj Admis

2060. Cod: A3125 B Suceava Admis

2061. Cod: A3126 B Vaslui Admis

ANEXA 2 Tabelul centralizator cu candidații ale căror dosare au fost validate

(Examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice)

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

1. BOBOC Madalina (S.) B Argeş Admis

2. BRANGA Rita (A.) B Giurgiu Admis

3. CORCEA Mariana (I.) B Bihor Admis

4. DRUGĂ Marian (M.) B Bucureşti Admis

5. IVANCEA Nicoleta Adriana (G.) B Bucureşti Admis

6. LUMÎNARE Corina (D.) B Bucureşti Admis

7. MĂLĂESCU Vasile (V.) B Prahova Admis

8. MUREŞAN Roxana-Cătălina (S.) B Prahova Admis

9. NEAGU Marius-Constantin (N.) B Ilfov Admis

10. POPA Mihai-Bogdan (M.) B Caraş Severin Admis

11. POPESCU Anca-Victoria (N.) B Bucureşti Admis

12. RADU Eugen-Alexandru (D.) B Bucureşti Admis

13. RUSAN Anca-Maria (I.) B Timiş Admis

14. ŞANDRU Constantin (G.) B Suceava Admis

15. Cod: B101 B Bucureşti Admis

16. Cod: B103 B Braşov Admis

17. Cod: B104 B Bucureşti Admis

18. Cod: B105 B Bucureşti Admis

19. Cod: B107 B Iaşi Admis

20. Cod: B108 B Cluj Admis

21. Cod: B109 B Dolj Admis

22. Cod: B110 B Bucureşti Admis

23. Cod: B112 B Bucureşti Admis

24. Cod: B113 B Gorj Admis

25. Cod: B114 B Bucureşti Admis

26. Cod: B118 B Bucureşti Admis

27. Cod: B119 B Bucureşti Admis

28. Cod: B121 B Bucureşti Admis

29. Cod: B122 B Bucureşti Admis

30. Cod: B123 B Bucureşti Admis

31. Cod: B124 B Bucureşti Admis

32. Cod: B125 B Olt Admis

Page 46: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

46

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

33. Cod: B126 B Constanţa Admis

34. Cod: B128 B Vrancea Admis

35. Cod: B129 B Bucureşti Admis

36. Cod: B131 B Ilfov Admis

37. Cod: B132 B Braşov Admis

38. Cod: B133 B Bucureşti Admis

39. Cod: B134 B Iaşi Admis

40. Cod: B135 B Bucureşti Admis

41. Cod: B137 B Bucureşti Admis

42. Cod: B138 B Bucureşti Admis

43. Cod: B141 B Constanţa Admis

44. Cod: B142 B Bucureşti Admis

45. Cod: B143 B Bucureşti Admis

46. Cod: B149 B Bucureşti Admis

47. Cod: B150 B Timiş Admis

48. Cod: B152 B Sibiu Admis

49. Cod: B153 B Iaşi Admis

50. Cod: B154 B Bucureşti Admis

51. Cod: B156 B Bucureşti Admis

52. Cod: B157 B Bucureşti Admis

53. Cod: B159 B Ilfov Admis

54. Cod: B161 B Bucureşti Admis

55. Cod: B162 B Bucureşti Admis

56. Cod: B164 B Vrancea Admis

57. Cod: B165 B Ilfov Admis

58. Cod: B166 B Gorj Admis

59. Cod: B168 B Neamţ Admis

60. Cod: B171 B Satu Mare Admis

61. Cod: B173 B Ilfov Admis

62. Cod: B174 B Bucureşti Admis

63. Cod: B176 B Bucureşti Admis

64. Cod: B177 B Bucureşti Admis

65. Cod: B179 B Suceava Admis

66. Cod: B182 B Arad Admis

67. Cod: B183 B Bucureşti Admis

68. Cod: B185 B Bucureşti Admis

69. Cod: B186 B Bucureşti Admis

70. Cod: B187 B Sălaj Admis

71. Cod: B189 B Bucureşti Admis

72. Cod: B190 B Dolj Admis

73. Cod: B191 B Bucureşti Admis

74. Cod: B192 B Suceava Admis

75. Cod: B194 B Bucureşti Admis

76. Cod: B198 B Dolj Admis

77. Cod: B200 B Bucureşti Admis

78. Cod: B201 B Iaşi Admis

79. Cod: B203 B Bucureşti Admis

80. Cod: B204 B Bucureşti Admis

Page 47: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

47

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD Baroul la care s-a

depus dosarul Rezultat verificare

dosar

81. Cod: B205 B Mureş Admis

82. Cod: B206 B Argeş Admis

83. Cod: B207 B Bucureşti Admis

84. Cod: B208 B Bucureşti Admis

85. Cod: B209 B Iaşi Admis

86. Cod: B210 B Bucureşti Admis

87. Cod: B212 B Bucureşti Admis

88. Cod: B214 B Argeş Admis

89. Cod: B216 B Bucureşti Admis

90. Cod: B217 B Prahova Admis

91. Cod: B218 B Timiş Admis

92. Cod: B219 B Mureş Admis

ANEXA 3

Tabelul centralizator cu candidații cărora le-a fost acordat termen pentru depunerea înscrisurilor lipsă

[Examenul de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar)]

Termenul limită pentru depunerea înscrisurilor lipsă este marți, 14.09.2021, ora 15.00

(candidații pot consulta portalul IFEP pentru a verifica ce acte lipsesc de la dosar)

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus

dosarul

Rezultat verificare dosar

1. CALANCEA Mugur-Daniel (I.) B Ilfov Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

2. FRĂȚILĂ Laurențiu-Cătălin (C.)

B Ialomiţa Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

3. HÎRSǍVOIU Marius (G.) B Argeş Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

4. NEGOESCU Ion (C.) B Gorj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

5. PUSCA Viorica (D.) B Galaţi Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

6. SACHELARIE Elena-Cătălina (G.)

B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

7. UDRIȘTE Alina-Laura (I.) B Mehedinţi Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

8. Cod: A1070 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

9. Cod: A1102 B Timiş Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

Page 48: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

48

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus

dosarul

Rezultat verificare dosar

10. Cod: A1274 B Braşov Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

11. Cod: A1289 B Cluj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

12. Cod: A1342 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

13. Cod: A1402 B Olt Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

14. Cod: A1408 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

15. Cod: A1441 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

16. Cod: A1543 B Suceava Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

17. Cod: A1546 B Dolj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

18. Cod: A1626 B Cluj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

19. Cod: A1732 B Alba Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

20. Cod: A1859 B Dolj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

21. Cod: A1971 B Timiş Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

22. Cod: A2050 B Timiş Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

23. Cod: A2070 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

24. Cod: A2257 B Covasna Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

25. Cod: A2339 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

26. Cod: A2455 B Timiş Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

27. Cod: A2599 B Dolj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

28. Cod: A2617 B Sălaj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

29. Cod: A2662 B Neamţ Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

30. Cod: A2743 B Vrancea Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

31. Cod: A2793 B Braşov Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

32. Cod: A2815 B Tulcea Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

Page 49: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

49

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus

dosarul

Rezultat verificare dosar

33. Cod: A2849 B Dolj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

34. Cod: A2922 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

35. Cod: A2949 B Suceava Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

36. Cod: A3016 B Galaţi Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

37. Cod: A3041 B Cluj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

38. Cod: A3067 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

ANEXA 4

Tabelul centralizator cu candidații cărora le-a fost acordat termen pentru depunerea înscrisurilor lipsă

[Examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice]

Termenul limită pentru depunerea înscrisurilor lipsă este marți, 14.09.2021, ora 15.00

(candidații pot consulta portalul IFEP pentru a verifica ce acte lipsesc de la dosar)

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus dosarul

Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

1. GHEORGHIU Tincuta (H.)

B Galaţi Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

2. MĂRĂŞESCU Cerasela-Cătălina (O.)

B Mehedinţi Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

3. STOLERIU Mircea (G.) B Suceava Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

4. Cod: B117 B Buzău Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

5. Cod: B120 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

6. Cod: B136 B Prahova Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

7. Cod: B139 B Braşov Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

8. Cod: B144 B Argeş Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

9. Cod: B145 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

Page 50: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

50

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus dosarul

Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

10. Cod: B147 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

11. Cod: B158 B Braşov Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

12. Cod: B169 B Braşov Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

13. Cod: B180 B Gorj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

14. Cod: B181 B Sălaj Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

15. Cod: B188 B Constanţa Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

16. Cod: B193 B Bucureşti Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

17. Cod: B199 B Braşov Se acordă termen pentru completarea dosarului cu actele lipsă până la 14 septembrie, ora 15.00

ANEXA 5

Tabel cuprinzând candidații cu dosare respinse sau retrase de la examenul de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul

I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar)

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus

dosarul

Rezultat verificare dosar

1. ANDREI Cristian-Emil (C.)

B Bucureşti RESPINS Candidatul nu a formulat contestatie. Se mentine hotărârea

Baroului Bucuresti

2. ANDREI Silvia-Georgiana (S.I.)

B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

3. BÎLGĂ Elena-Denisa (N.)

B Prahova RETRAS

4. BREBENEL Alina-Maria (B.)

B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 - recunoasterea diplomelor si

calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România (poz 3), profesia de avocat necesita cunoasterea

Page 51: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

51

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus

dosarul

Rezultat verificare dosar

dreptului romanesc. Cf Anexa 3 poz. 2 UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. Curricula institutiei de

invatamant superior absolvita de candidat, depusa la dosar, nu cuprinde discipline de/privind drept romanesc.

Cu privire la durata studiilor juridice, potrivit art. 15 alin. (1) lit. d) al Statutului profesiei de avocat, se poate inscrie la examenul de admitere in profesia de avocat candidatul care are „calitatea de

licentiat al unei facultati de drept cu durata stabilita de lege”. Candidatul care nu face dovada absolvirii unor studii superioare

juridice de 4 ani sau corespunzatoare unui numar de 240 de credite (ECTS) nu indeplineste aceasta cerinta.

5. BURLOI Alexandra-Mariana (B.)

B Bucureşti RETRAS

6. PANFILII Mihaela (M.)

B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

7. VILIMAN Naomi-Ioana (F.)

B Prahova RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

8. Cod: A1002 B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

9. Cod: A1124 B Bucureşti RESPINS Nu a formulat contestatie. Se mentine hotararea baroului

10. Cod: A1635 B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Page 52: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

52

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus

dosarul

Rezultat verificare dosar

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

11. Cod: A1685 B Bihor RESPINS Inscrisuri in cazierul judiciar

12. Cod: A1723 B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

13. Cod: A1861 B Bihor RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

14. Cod: A2211 B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

15. Cod: A2222 B Cluj RETRAS

16. Cod: A2226 B Mehedinţi RESPINS Inscrisuri in cazierul judiciar

17. Cod: A2230 B Sălaj RETRAS

18. Cod: A2278 B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

19. Cod: A2325 B Braşov RETRAS

Page 53: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

53

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus

dosarul

Rezultat verificare dosar

20. Cod: A2352 B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

21. Cod: A2479 B Bucureşti RESPINS Nu a formulat contestatie. Se propune contactarea candidatului

pentru a verifica eventuala eroare materiala. Nu se aproba acordarea de termen. In caz de neplata, se mentine hotararea

Baroului Bucuresti

22. Cod: A2552 B Iaşi RETRAS

23. Cod: A2611 B Arad RETRAS

24. Cod: A2842 B Bihor RETRAS

25. Cod: A2870 B Bucureşti RESPINS Dosar respins de barou, cf art.25 din Legea 51/1995. Nu a

formulat contestatie.

26. Cod: A2887 B Cluj RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 - recunoasterea diplomelor si

calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România (poz 3), profesia de avocat necesita cunoasterea

dreptului romanesc. Cf Anexa 3 poz. 2 UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. Curricula institutiei de

invatamant superior absolvita de candidat, depusa la dosar, nu cuprinde discipline de/privind drept romanesc. Cu privire la

durata studiilor juridice, potrivit art. 15 alin. (1) lit. d) al Statutului profesiei de avocat, se poate inscrie la examenul de

admitere in profesia de avocat candidatul care are „calitatea de licentiat al unei facultati de drept cu durata stabilita de lege”.

Candidatul care nu face dovada absolvirii unor studii superioare juridice de 4 ani sau corespunzatoare unui numar de 240 de

credite (ECTS) nu indeplineste aceasta cerinta.

27. Cod: A2974 B Bucureşti RESPINS Cf Anexa 4 Legea 4/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din

România (poz 3), profesia de avocat face parte din profesiile reglementate care necesita cunoasterea dreptului romanesc. Cf

Anexei 3 poz. 2, UNBR este autoritate competenta pentru profesia de avocat. In curricula institutiei de invatamant superior

absolvita de candidat, depusa la dosar, nu figureaza discipline de/privind drept romanesc

Page 54: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

54

ANEXA 6

Tabel cuprinzând candidații cu dosare respinse sau retrase de la examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte

profesii juridice

În cazul candidaților pentru care s-a prevăzut că pot formula contestație sau, după caz, opțiunea pentru înscrierea la examenul pentru dobândirea calității de avocat stagiar,

termenul limită pentru aceasta este luni, 13.09.2021, ora 21.00

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus

dosarul

Rezultat verificare dosar

1. CĂTĂNESCU Daniela-Mariana (S.)

B Olt RETRAS

2. CONDRUZ Teodora (G.) B Bucureşti RESPINS Se respinge dosarul de înscriere la examen pentru

obtinerea calitătii de avocat definitiv (art. 20 alin. 5 din Legea nr. 51/1995). Candidatul se poate înscrie la

examenul pentru obtinerea calitatii de avocat stagiar.

3. MIHAILA Neculai (P.) B Covasna RESPINS A depus contestatie impotriva hotărârii Baroului

Covasna. Se respinge contestatia. Se mentine decizia de respingere a baroului Covasna

4. Cod: B106 B Bucureşti RETRAS

5. Cod: B111 B Sibiu RESPINS Se respinge dosarul de înscriere la examen pentru

obtinerea calitatii de avocat definitiv. Candidatul se poate înscrie la examenul pentru obtinerea calitătii

de avocat stagiar.

6. Cod: B127 B Bucureşti RESPINS Se respinge dosarul de înscriere la examen pentru

obtinerea calitătii de avocat definitiv (art. 20 alin. 5 din Legea nr. 51/1995). Candidatul se poate înscrie la

examenul pentru obtinerea calitatii de avocat stagiar.

7. Cod: B130 B Bucureşti RESPINS Dosar respins de barou. A formulat contestatie. Se

respinge contestatia. Se mentine respingerea dosarului pentru examenul la definitivi. Candidatul se poate înscrie la examenul pentru obtinerea calitătii

de avocat stagiar.

8. Cod: B172 B Alba RESPINS Se respinge dosarul de înscriere la examen pentru

obtinerea calitătii de avocat definitiv. (art. 20 alin. 5 din Legea nr. 51/1995). Candidatul se poate înscrie la

Page 55: HOTĂRÂREA NR. 5/12.09

55

Nr. crt

Nume şi prenume (iniţială) / COD

Baroul la care s-a depus

dosarul

Rezultat verificare dosar

examenul pentru obtinerea calitătii de avocat stagiar.

9. Cod: B184 B Bucureşti RESPINS Se respinge contestatia. Se respinge dosarul de înscriere la examen pentru obtinerea calitătii de

avocat definitiv (art. 20 alin. 5 din Legea nr. 51/1995). Candidatul se poate înscrie la examenul

pentru obtinerea calitatii de avocat stagiar.

10. Cod: B196 B Bucureşti RESPINS Se respinge dosarul de înscriere la examen pentru

obtinerea calitătii de avocat definitiv (art. 20 alin. 5 din Legea nr. 51/1995). Candidatul se poate înscrie la

examenul pentru obtinerea calitătii de avocat stagiar.