Universitatea: ”Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea: Ş.A.I.A.P.M.

Specializarea: Master: M.P.M.A.

Hazarde naturaleConf. univ.ing. Micu Mircea

Masterand:

2009

Hazarde naturale

Hazardele naturale sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum

cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele, care au o influenţă directă asupra vieţii oamenilor,

asupra societăţii şi a mediului înconjurător, în ansamblu.

Producerea unor asemenea fenomene face posibilă atingerea unor anumite praguri de

adaptare a societăţii la condiţiile mediului. Atunci când hazardele produc distrugeri de mare

amploare şi pierderi de vieţi omeneşti, ele sunt numite dezastre şi catastrofe naturale.

Efectele acestor fenomene sunt atât de puternice încât sunt necesare intervenţii rapide din

partea unor echipe special antrenate la nivel naţional şi internaţional. Un fenomen natural extrem

poate fi numit un dezastru dacă sunt înregistrate cel puţin zece pierderi de vieţi omeneşti sau

cincizeci de personae rănite şi dacă se produc pierderi materiale de peste un million de dolari.

Trăsături ale hazardelor naturale

• Vulnerabilitatea pune în evidenţă gradul de expunere a omului şi a bunurilor sale faţă

de diferite hazarde, indicând nivelul pagubelor pe care le produce un anumit fenomen.

• Riscul reprezintă nivelul probabil al pierderilor de vieţi omeneşti, al numărului de

răniţi, al pagubelor aduse proprietăţilor şi activităţilor economice de către un anumit fenomen

natural sau un grup de fenomene într-un anumit loc şi într-o anumită perioadă.

Hazardele naturale pot fi de mai multe feluri, in functie de geneză:

• Hazarde endogene a căror acţiune este generată de energia provenită din interiorul

planetei (cutremure, erupţii vulcanice).

• Hazarde exogene, generate de factori climatici, hidrologici, biologici.

3

Hazarde endogene

Cel mai costisitor dezastru a fost cutremurul de la Kobe (Japonia) din 1975, cu pagube de

100 mld de dolari.

Cutremurele de pământ sunt mişcări bruşte ale scoaţei care produc unde elastice reflectate

în trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane. Anual se produc pe Glob peste un

milion de cutremure, dar numai o mică parte din acestea sunt suficient de puternice pentru a fi

considerate hazarde naturale.

Cele mai numeroase şi mai puternice cutremure sunt generate de dinamica internă a

Terrei, fiind numite cutremure tectonice care se produc în lungul contactului dintre plăcile

tectonice. Energia eliberată se măsoară în ergi şi e utilizată pentru calcularea magnitudinii

cutremurului. Magnitudinea se măsoară cu ajutorul unei scări logaritmice, numită scara Richter,

cuprinsă între 0.3 şi 9 grade.

Intensitatea cutremurelor pune în evidenţă efectele acestora, diferite de la un loc la altul.

(scara Mercali – 12 unităţi şi scara Medvedev-Sponhauer-Karnik – în ţara noastră).

Hazarde primare legate de transmiterea undelor seismice din locul de producere al

cutremurlui din adâncul scoarţei, numit focar. Aceste unde se propagă spre exterior cu viteze şi

amplitudini diferite şi produc trepidaţii care duc la fisurarea, distrugerea şi prăbuşirea clădirilor

la mari pagube materiale şi la pierderi de vieţi omeneşti. Amplitudinea mişcării terenului este

mai mare în apropierea epicentrului şi tinde să scadă pe masur îndepărtării de aceasta.

Hazarde secundare legate de procesele generate de undele seismice la suprafaţa

Pământului şi cuprind alunecări, prăbuşiri, apariţia sau reactivitatea unor falii, formarea

vulcanilor noroioşi, formarea unor valuri uriaşe numite tsunami etc.

În ţara noastră, cele mai puternice cutremure se înresgistrează în zona seismică Vrancea,

situată în regiunea de curbură a Carpaţilor. Astfel de cutremure s-au înregistrat la 26 noiembrie

1802, 10 noiembrie 1940 si 4 martie 1977. Alte regiuni seismice cunoscute în ţara noastră sunt:

3

Aria Făgărăşană, Aria Banatică (Danubiana), Aria de Nord-Vest, Aria Transilvăneană şi Aria

Pontică, dar unde cutremurele sunt rare şi au o intensitate redusă.

Erupţiile vulcanice sunt datorate energiilor accumulate în rezervoruri subterane care

conţin lave şi presiunilor exercitate de forţele tectonice, care determină ascensiunea materiilor

incandescente spre suprafaţă. Un vulcan este o deschidere profundă în scoarţa terestră, prin care

sunt aduse la suprafată incandescente sub forma de lavă, cenuşi vulcanice, fragmente de rocă şi

gaze.

Se diferenţiază mai multe tipuri de erupţii vulcanice:

• Erupţiile islaneze şi hawaiene sunt liniştite, cutremur lave fluide, bazice, care sunt

evacuate prin cratere.

• Erupţiile de tip stombolian, cutremur lave mai vâscoase, cutremur erupţii moderate

• Erupţiile de tip vulcanian, cutremur lave foarte vâscoase, cutremur explozii puternice,

extrem de periculoase (Vezuviu, Volcano- Italia, Paricutin- Mexic).

3

• Erupţiile pliniene (1991- vulcanul Pinatubo din Ins. Filipine) sunt violente şi diversează

o mare cantitate de cenuşi vulcanice.

• Eruptiile peleene ( vulcanul Montagne Pelee din Ins. Martinica) sunt însoţite de nori

arzători extrem de periculosi, iar erupţiile ultravulcanice sunt cele mai violente ( august 1883 –

erupţia vulcanului Kracatoa care a distrus în întregime insula cutremur acelaşi nume)

Pe Terra se înregistrează anual circa 50 de erupţii vulcanice, dintre care 5% produc

victime şi mari distrugeri materiale.

Hazarde Exogene

Hazardele geomorfologice cuprind o gamă variată de procese, cum sunt alunecările de

teren, curgerile de noroi, prăbuşirile, procesele de eroziune în suprafaţă şi ravenarea, care produc

mari pagube materiale şi uneori victime.

Alunecările reprezintă procese de mişcare ale unor mase de pământ sub acţiunea

gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe de alunecare, care le separă de partea stabilă a versantului.

Prăbuşirile sunt deplasări rapide ale maselor de nţii abrupţi, prin cadere libera, prin

salturi sau prin rostogolire. Acestea se produc mai ales la începutul primăverii, datorită lor

3

frecvente ale îngheţului şi dezgheţului; au o frecvenţă mai mare în regiunile cu climat rece şi în

etajele alpin şi subalpin. Prăbuşirile reprezintă un factor de risc important pentru localităţile şi

căile de comunicaţie din spaţiul montan. Pericolul lor este accentuat de rapiditatea producerii

dezastrului,neexistând posibilitatea de evacuare a populaţiei la timp.

Curgerile de noroi şi grohotişuri se produc în urma îmbibării cu apă a depozitelor de

alterare de pe versanţii despăduriţi din regiunile montane afectate de precipitaţii abundente (în

1970, în Anzii Peruvieni, o curgere de noroi cu lungimea de 15 km. s-a deplasat cu o viteză de

peste 300 km/oră, acoperind în câteva minute localităţile Yungay şi Ramrahirca; au fost

înregistrate 18000 de victime)

Curgeri de noroi

Avalanşele sunt hazarde naturale care reprezintă un pericol pentru populaţia montană şi

pentru turiştii din numeroasele ţări ale lumii. Deplasarea rapidă a zăpezii pe versanţii abrupţi

acoperiti cu zăpadă este favorizată de nisprile abundente, de schimbările rapide de temperatură

care favorizează topirea brusca a stratului de zapadă, şi de perturbarea echilibrului zăpezii prin

trepidaţii.

3

Avalanşele de zăpadă

Eroziunea în suprafaţă şi ravenarea. Eroziunea în suprafaţă este procesul de

desprindere şi transport ale particulelor de sol sub acţiunea apei care se scruge pe versant sub

formă de pânză sau de şiroaie instabile. Scurgerea apei pe versant sub forma unor şiroaie

instabile determinĂ formarea unor mici canale numite rigole, a căror adâncime ajunge la 30-40

cm. Prin adâncirea rigolelor se formează ogaşele (0,5- 2m adâncime) şi ravenele, când

adâncimile depăşesc 2m. Aceste forme de eroziune în adâncime aduc mari pagube, contribuind

la scoaterea din circuitul economic a unor suprafeţe întinse.

Ravenele de pământ

• Hazarde climatice cuprind o gamă variată de fenomene şi procese atmosferice care

generează pierderi de vieţi omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale mediului înconjurător.

3

Ciclonii tropicali sunt furtuni violente, formate între 5 şi 15 grade lat N şi S, având

viteze ale vântului de peste 180 km/oră.( în noiembrie 1970, în Bangladesh, în aşezările din delta

fluviilor Gange şi Brahmaputra şi-au pierdut viaţa circa 1 mil. de persoane în urma unui ciclon

tropical, alte câteva mil. rămânând fără adăpost şi hrană).

Ciclonii tropicali

Furtunile extratropicale sunt caracteristice regiunilor din zona temperată şi se formează

la contactul dintre masele de aer polar şi cele tropicale, uneori fiind extinse pe suprafeţe uriaşe.

Furtunile sunt asociate adesea cu fulgere şi tunete, cunoscute împreună sub denumirea de oraje.

Acestea reprezintă manifestări luminoase şi sonore ale unor descărcări electrice în

atmosferă.

Seceta este un hazard climatic cu perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin

scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor

subterane de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi sol, cu efecte directe

asupra mediului şi în primul rând asupra culturilor agricole. Seceta din vara anului 2000,

considerată cea mai puternică din ultimii 100 de ani în ţara noastră a afectat 2,6 mil hectare şi a

produs pagube evaluate la 6500 mld lei..

3

Seceta

Inundaţiile sunt hazarde hidrografice cu o largă răspândire pe Terra care produc mari

pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. (Fluviul Huang He a provocat cele mai

catastrofale inundaţii cunoscute în istorie. În anul 1887 a fost acoperită cu apă o suprafaţă de

130000 de kmp, au murit circa 1 mil de personae şi a pierit ulterior prin foamete un număr şi mai

mare).

Inundaţii

Tornadele sunt hazarde climatice foarte periculoase datorită forţei deosebite a vânturilor care au un caracter turbionar.Acestea se produc pe continente între 20 şi 60 grade latitudine nordică şi sudică. În cadrul unei tornade ,care are aspectul unei coloane înguste sau al unei pâlnii, viteza vântului este cuprinsă între 60 şi 400 km/h iar diametrul poate să ajungă la câţiva kilometrii, aerul în mişcare antrenează cantităţi mari de praf care dau tornadelor o culoare cenuşie, distinctă. Cele mai cunoscute tornade se produc în partea centrală a SUA (800-1200 tornade anual), în Australia, Japonia şi în Africa de Sud.

3

Tornadă

Hazardele oceanografice cuprind hazarde generate de valurile de vânt sau de cutremure (tsunami) de banchiza de gheaţă şi de deplasarea aisbergurilor, de producerea fenomenului El Nino, de ridicarea nivelului oceanului planetar.

Valuri eoliene puternice, produse de furtuni, sunt periculoase pentru navigaţie şi au un impact însemnat asupra coastelor.

Tsunami sunt valuri uriaşe produse de cutremure puternice, erupţii vulcanice şi alunecări submarine. Cel mai puternic tsunami, provocat de un cutremur cu epicentrul în golful Prince William, din Alaska, a fost înregistrat la 28 martie 1964; a atins 67 m amplitudine în zona portului Valdez, iar valul care a luat nastere a traversat in 22 de ore, întregul Ocean Pacific.

Tsunami

3

Banchiza de gheaţă a cărei grosime poate să ajungă la 3-4 m deine un hazard pentru navigaţie atunci când se extinde rapid şi pune în dificultate, datorită pericolului de blocare, navele de cercetări sau de pescuit oceanic.

Banchiza de gheaţă

Aisbergurile sunt fragmente uriaşe de gheaţă desprinse din calotele glaciare sau din gheţarii polari, care plutesc împinse de vânturi ori de curenţii oceanici. Cea mai cunoscută catastrofă navală produsă de ciocnirea cu un aisberg s-a produs la 14 aprilie 1912, când transatlanticul “Titanic” s-a scufundat în largul coastelor insulei Newfoundland, fiind înregistrate 1503 victime.

Oscilaţia Sudică - El Nino este un fenomen complex de interacţiune între apele Oceanului Planetar şi atmosferă, care se produce în zona tropicală a Oceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă prin încălzirea anormală, la suprafaţă, a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre partea vestică spre patrtea estică sub impulsul unor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare.

Ridicarea nivelului Oceanului Planetar este legată de tendinţa generală de încălzire a climei şi reprezintă un hazard global, de lungă durată, cu numeroase consecinţe grave asupra zonelor de coastă. Această ridicare este datorată aportului tot mai mare de apă dulce de pe continente, provenite din topirea gheţarilor şi din apele subterane utilizate de om pentru irigaţii.

3

• Hazarde biologice sunt reprezentate de epidemii si de invazii de insecte.

Epidemiile sunt caracterizate prin îmbolnăviri în masă ale populaţiei, datorită unor agenţi patogeni cum sunt viruşii, rickettsiile, bacteriile, fungi şi protozoarele. Cele mai grave maladii sunt transmise de agenţi purtători precum ţânţarii (malaria, febra galbenă), musca tze tze (boala somnului), puricii, păduchii (tifosul exantematic).

Epidemiile de mari proporţii poartă denumirea de pandemii şi au generat milioane de victime, mai ales în evul mediu (ciuma bubonică, spre exemplu, în Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA, determinate de virusul HIV, cu transmitere sexuală sau prin transfuzii de sânge.

Invaziile de insecte, în special de lăcuste, produc pagube mari agriculturii, în deosebi în Africa, Asia, estul Europei şi America de Nord. Combaterea lăcustelor se realizează prin diferite metode, cum ar fi distrugerea ouălelor, utilizarea insecticidelor şi a unor capcane pentru distrugerea nimfelor de lăcustă.

Incendiile sunt hazarde periculoasde pentru mediu şi pentru activităţile umane şi determină distrugeri ale recoltelor. Incendiile pot fi declanşate de cauze naturale cum sunt fulgerele, erupţiile vulcanice, fenomene de autoaprindere a vegetaţiei şi de activităţile omului (neglijenţa utilizării focului, incendieri intenţionate, accidente tehnologice). În perioadele secetoase, incediile sunt favorizate de vânturi puternice associate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderea rapidă a focului

Bibliografie:

- Prezentarea principalelor hazarde natural din întreaga lume Editura Humanitas, Silviu Negrut, Dan Baiteanu, Mihai Ielenicz, Gabriela Apostol

- “Cele mai mari 100 dezastre din toate timpurile”, Stephan J. Spignesi

www.wilkipedia.com

3