Grammatica Limbii Suiedeze.pdf

8/20/2019 Grammatica Limbii Suiedeze.pdf

1/183

GRAMATICALIMBII SUEDEZ

SVENSK


2/183

#< ¡ r

'


3/183

ALFABETETALFABETUL Litera mare

Stor bokstavLitera mică

Liten bokstav

a

b cd ef g

hi

jk 1

m

n o

P

Q r

st

u

VX

y

Denumirea literBokstavens na

a

beSÊde

e

eff

ge

hâi

jikâellem

eno

pe

kuarr esste

u

v e

eks

y


4/183

GRflMRTICßUMßll SUEDEZ

Äke Viberg Kerstin Balla rd ini Sune StjärÖversättn ing Tudor Bo

Gransk ning och bearbetn

Feiicia lliescu och Petru Mircea llie

Natur och Ku

iecialü bibJioitsfc

SVENSK *GRAMMATIK


5/183

Cuprins

1 Introducere 9

1.1 Ce trebuie să învăţăm pentru a puteavorbi o limbă străină 9

1.2 De ce trebuie să studiem gramatica 771.3 Propoziţia şi fraza 131.4 Flexiunea cuvintelor. Terminaţii 14

2 Părţile de vorbire 15

2.1 Verbul şi flexiunea lui 152.2 Substantivul şi flexiunea lui 17 2.3 Numărul 772.4 Determinarea 772.5 Genul: grupa en şi grupa ett 18 2.6 Pronumele personal 792.7 Adjectivul 202.8 Adverbul 272.9 Prepoziţia 21

2.10 Numeralul 22

3 Subiect, verb şi obie ct 23

3.1 Părţile de propoziţie 233.2 Subiect, obiect şi ordinea cuvintelor în

propoziţie în limba suedeză 243.3 Obligativitatea exprimării subiectului

25

4 Diferitele tipuri de p ro p o z iţii 26

4.1 Propoziţia negativă: inte 26 4.2 Propoziţii interogative: interogaţia

totală 274.3 Propoziţia interogativă parţială 28 4.4 Cuvinte interogative 29

4.7 Răspunsuri scurte 33

4.8 ’’Sten tittar pâ teve” 354.9 Verbele vara şi ha 35

5 Pronumele 37

5.1 Pronumele personal 37 5.2 Forma reflexivă 38 5.3 Man395.4 Ordinea cuvintelor în propoziţii ca

conţin pronume 40

6 P ropo ziţii care conţin ma multe verbe. C om enzi 41

6.1 Două sau mai multe verbe la rînd 46.2 Formarea infinitivului de la forma

prezent a verbului 416.3 Verbe auxiliare 42

6.4 Exprimarea unei comenzi sau a unîndemn. Imperativul 45

6.5 îndemnul, rugămintea, formulareaunei cereri politicoase 45

6.6 Ordinea cuvintelor întro propoziţcare conţine mai multe verbe 46

6.7 ’’Complemente adverbiale ale pro poziţiei” 47

6.8 Interogaţia totală. Propoziţii inter

tive care conţin mai multe verbe 46.9 Propoziţii interogative parţiale şi p

poziţii care încep cu un compleme(cînd acestea conţin mai multe ver49

7 Fraza 50

7.1 Coordonarea şi subordonarea 50


6/183

Propoziţii subordonate circumstanţi- 9.10 Verbe neregulate 86 ale 53 9.11 Forma pasivă 87 Ordinea cuvintelor în propoziţiile 9.12 Forma în s a verbelor 88 subordonaţe 55 9.13 Participiul 89Propoziţii relative 56 9.14

9.15Participiul prezent 90 Participiul trecut 91

Pronunţare şi ortografie 57 9.16 Verbe cu obiect dublu: complemdirect şi indirect 92

Vocale şi consoane 57 9.17 Verbe cu particule 93Formarea sunetelor. Sunete surde şisun ete sonore 57 10 Flexiunea substantivuluLungimea sunetelor şi accentul 58 Accent ascuţit şi accent grav 59 10.1 Grupa en şi grupa ett 95Vocalele lungi în limba suedeză 60 10.2 Determinarea 96

Vocalele scurte în limba suedeză 61 10.3 Folosirea formelor nedefinite şiPronunţarea lui o şi ă înaintea lui r 62 nite 97Pronunţarea literei o 62 10.4 Substantive numerabile şi nenumConsoanele în limba suedeză 63 bile 99

.1 Consoanele oclusive în limba suedeză 10.5 Pluralul substantivelor 10063 10.6 Pluralul substantivelor formate

.2 Consoanele fricative în limba suedeză derivare: sufixe 10364 10.7 Substantive care schimbă vocala

0 Alte consoane65

plural 1041 Grupuri de consoane 65 10.8 Forma definită a substantivelor 2 Grupuri consonantice urmate de j plural 104

care se pronunţă ca un singur sunet 66 10.9 Pluralul: tabel recapitulativ 1063 Pronunţarea literelor g, k, şi sk înain- 10.10 Genitivul 106

tea vocalelor anterioare 67 4 Pronunţarea grupurilor consonatice

rt, rd, rn, rs 67 11 A djectivu l 107

5 Consoanele duble 68 11.1 Cîteva noţiuni elementare 107

6 Dublarea lui mşin71 11.2 Formele adjectivului precedat d7 Majuscule şi minuscule 72

11.3col nedefinit 109Formele adjectivului însoţit de

Verbul şi flexiunea lui 7311.4

definit 110Formele articolului şi ale adject

Perfekt-ai şi mai mult ca perfectul 73 la plural 111Viitorul 77 11.5 Adjectivul cu funcţie de nume pCum se construiesc diferitele forme cativ 112


7/183

11.10 Forma în a a participiului trecut şi aadjectivului 116

12 Pronum ele po ses iv şi geni

tivul 117 12.1 Pronumele posesiv 117 12.2 Forma reflexivă a pronumelui posesiv:

sin 117

12.3 Formele pronumelui posesiv 11912.4 Flexiunea substantivului şi a adjec-

tivului precedate de genitiv şi de for-mele posesive 120

13 A lţi determinanţi 122

13.1 Den har şi den dar 12213.2 Vilken 12313.3 Năgon 12413.4 Inte năgon ingen 126 13.5 AII, hei, annan şi alţi determinanţi 128

14 Com paraţia. Com parativ şi superlativ 132

14.1 Consideraţii generale asupra compa-raţiei 132

14.2 Forma de comparativ a adjectivului134

14.3 Formele de superlativ ale adjectivului134

14.4 Adjectivele terminate în er, el sau en 136

14.5 Adjective neregulate 136 14.6 Comparativul şi superlativul cu mer şi

mest 138

14.7 Adverbul. Cuvinte care desemneazăgradul, cantitatea sau numărul 138

15 Expresii care indică locul Poziţia şi direcţia 140

15.1 Har şi dăr 14015.2 Verbe care indică poziţia: sitta, stă,

ligga 141

15.3 Prepoziţii care exprimă poziţia 14415.4 Prepoziţii care exprimă direcţia 1415.5 Citeva verbe de mişcare 74715.6 Sătta, stălla, lăgga 15015.7 Prepoziţii care exprimă poziţia folo

te în locul celor de direcţie 75215.8 Particule 75215.9 „Pojken sprang in i huset/ut ur hus

154

16 Propoziţii subordonate şi construcţii infinitivale 156

16.1 Marca infinitivului: att 156 16.2 Propoziţia subordonată introdusă p

att şi infinitivul ca subiect 158 16.3 Citeva verbe importante urmate d

propoziţie subordonată introdusă att sau de un infinitiv cu funcţie decomplement direct 161

16.4 Propoziţia interogativă indirectă 116.5 Propoziţia interogativă indirectă to

lă 166 16.6 Propoziţia interogativă indirectă p

ală 76716.7 Propoziţia relativă 169

16.8 Propoziţii izolate 170

17 Perif razele emfatice şi pr poziţiile de p rezenta re 17

17.1 Perifrazele emfatice 17317.2 Construcţia perifrastică de prezen

77517.3 Cînd se poate prezenta un subiect


8/183

1 Introducere

1.1 Ce trebuie să învăţăm pentru a putea vorbi o limbă străinăînvăţarea unei limbi străine presupune însuşirea unui anumit număr cunoştinţe, ceea ce implică un proces mai complex decît simpla însuşirunor cuvinte noi care să corespundă celor din limba maternă, aşa cum s putea crede la prima vedere. Numărul de cuvinte pe care va trebui să

însuşiţi va depinde, înainte de toate, de motivele care vă determinăînvăţaţi limba suedeză: studii, turism, comerţ, slujbă . . . Pentru a susţinconversaţie simplă este nevoie de cîteva mii de cuvinte. Pentru a putea un ziar suedez sînt însă necesare circa 30000 de cuvinte. Studiul vocabulalui (ordfdrrăd) constituie, desigur, o fază importantă în procesul de învăţa limbii, dar cum trebuie să se procedeze şi ce anume trebuie învăţat?

în învăţarea unei limbi străine, cel mai important este să se identificîncă de la început bazele acestei limbi noi. Celor care stăpînesc deja lim

engleză sau germană le va fi mult mai uşor să înveţe limba suedeză, deoarşi aceasta este o limba germanică. împreună cu daneza, norvegianaislandeza, suedeza constituie ramura nordică sau scandinavă a grupuluilimbi germanice din cadrul limbilor indoeuropene. Pentru cei care studiat deci engleza sau germana, cuvinte ca: hus ,,casă“, man ,,bărbafinger „deget“ , hand „mînă“ sînt uşor de înţeles.

în limba suedeză există şi un mare număr de cuvinte de circulaţie interţională, uşor de recunoscut chiar pentru cei care nu au studiat engleza

germana, spre exemplu: hotell, bank, turist, radio, television etc.Există, de asemenea, cuvinte împrumutate din alte limbi: restaura balkong, kiosk etc. Unele au suferit modificări ortografice, dar pot fi urecunoscute atunci cînd sînt auzite: fâtolj „fotoliu“ , foaj6 „foaier“ , at„atelier“. Ar fi greşit totuşi să se tragă concluzia că sensul tuturor cuvintesuedeze care la prima vedere par familiare poate fi recunoscut. Uncuvinte, încadrate în grupul „prietenilor falşi“ , au în limba suedezsensuri diferite şi este recomandabil să fie folosite cu atenţie pentru evita


9/183

GrundtalN u m e ra lca rd ina l

9 •10=

11 =12 =

13 =14 =15 =16 =17 =18 =19 =20 =21 =

22 =23 =24 =25 =26 =27 =28 =29 =30 =31 =40 =50 =60 =

en Ordningstal N u m e ra lo r d i n a l

=ett,=tvá=tre=fyra=fem

=sex=sju=atta=nio=tio=elva=tolv

=tretton=fjorton=femton=sexton=sjutton=arton=nitton=tjugo=tjugoett, tjugoen=tjugotva: tjugotre: tjugofyra: tjugofem: tjugosex: tjugosju: tjugoatta: tjugomotrettio, trettitrettiett, trettienfyrtio, fyrtifemtio, femtisextio, sexti

1 fórsta2 andra3 tredje4 fjarde5 femte

6 sjatte7 sjunde8 attonde9 nionde

10 tionde11 elfte12 tolfte

13 trettonde14 fjortonde15 femtonde16 sextonde17 sjuttonde18 artonde19 nittonde20 tjugonde21 tjugoforsta22 tjugoandra23 tjugotredje24 tjugofjarde25 tjugofemte26 tjugosjatte27 tjugosjunde28 tjugoattonde29 tjugonionde30 trettionde31 trettiforsta

RAKNEO NUMERAL


10/183

V#


11/183

în vorbire, cuvintele sînt formate din sunete (Ijud). Cu ajutorul sunetelorc + o + p + i +1 se formează cuvîntul ,,copil“. în limba suedeză există anuumite sunete uşor de reprodus, deoarece ele se aseamănă cu cele româneşti:b, d, f, k, l, m, n, p, s, t, v. Alte sunete sînt mai dificile, deoarece ele nu auun echivalent exact în limba română. Pentru a da numai un exemplu:

sunetele u şi y, deşi au o pronunţare ce poate părea asemănătoare, nutrebuie confundate, întrucît servesc la formarea unor cuvinte diferite nu,,acum“ şi ny ,,nou“.

Exerciţiile de pronunţare (uttal) ocupă un loc special în procesul deînvăţare a limbii suedeze. Pronunţarea sunetelor se va analiza detaliat încapitolul 8.

Alfabetul limbii suedeze este reprodus pe coperta interioară a volumului.Se poate observa cu uşurinţă că numai ultimele trei litere sînt specificealfabetului suedez: â, ă, 6. Dicţionarele urmează şi ele această organizare,astfel încît cuvinte care conţin literele â , ă sau o vor fi aşezate în ordineacorespunzătoare: fâ, spre exemplu, va trebui căutat după cuvîntul fysik şi nuimediat după cuvinte începînd cu fa; la fel, cuvîntul sack va fi căutat îndicţionar după ultimul cuvînt care începe cu sâ etc.

în ceea ce priveşte ortografia, o literă corespunde, în general, unui sunet.Există însă numeroase excepţii, spre exemplu: literele c şi z reprezintă, înanumite cuvinte, acelaşi sunet ca şi cel transcris de litera s, care este mai desfolosită. Litera c însă trebuie alteori pronunţată prin acelaşi sunet ca litera k.

Există de asemenea anumite sunete cărora nu le corespund litere specifi-ce, ele fiind transcrise cu ajutorul unor combinaţii de litere cu care vorbitorulde limbă română nu este familiarizat. Grupul de litere sj sau skj care poatefi, cu aproximaţie, echivalat sunetului transcris în limba română prin litera şdin conjuncţia şi - apare, în limba suedeză, la începutul cuvintelor:

sjal fular (şal) skjorta cămaşă

Este necesar deci ca odată cu exersarea pronunţării noilor sunete să se înveţe

şi combinaţia de litere prin care ele sînt transcrise.Pronunţarea sunetelor în limba suedeză este caracterizată de lungimea(lăngd) vocalelor şi de accent (betoning). Cum acestea nu sînt indicate înscris, există riscul ca în procesul învăţării să fie neglijate. Ambele sînt însă deo importanţă fundamentală atît pentru înţelegerea corectă a cuvintelor, cît şi pentru a ne putea exprima la rîndul nostru cu corectitudine.

Sunetele şi pronunţarea lor vor fi detaliat prezentate în capitolul 8. Nemulţumim deocamdată cu explicarea succintă a termenilor pentru a evitaeventuale neînţelegeri: termenul lungime a sunetelor vocalice este folosit


12/183

Pentru a vă ajuta în înţelegerea pronunţării noilor cuvinte se vor folosiunele capitole ale volumului, semne speciale care permit diferenţierea volelor lungi de cele scurte. (Aceste semne sînt folosite numai pentru a vă ajsă faceţi o distincţie clară între sunetele vocalice de diferite lungimi perioada de început a studiului limbii suedeze. Semne de acest fel nu

întîlnesc întrun text suedez obişnuit.)Astfel, o vocală lungă va fi subliniată cu o linie (_), iar o vocală scurtă vmarcată printrun punct (.).

sil sili

Diferenţa dintre vocalele lungi şi vocalele scurte, în limba suedeză,intervine decît atunci cînd silaba este accentuată. Sensul termenilor „acceşi „vocală“ va fi explicat detaliat în capitolul 8 care se ocupă de pronunţ

Este recomandabil deci să se studieze 8.18.3 imediat după ce se închlectura acestui paragraf.

Ca să putem vorbi o nouă limbă este necesar să înţelegem felul în ccuvintele se combină între ele pentru a forma propoziţii şi fraze. Acconstituie de fapt obiectul gramaticii (grammatik).

.2 De ce trebuie să studiem gramaticaSă luăm spre exemplu o situaţie simplă în care aveţi nevoie să vă exprimalimba suedeză: sînteţi în Suedia, întrun orăşel pe care îl vizitaţi pentru înoară şi nu găsiţi nici unul dintre obiectivele pe care le căutaţi. Oraşul a bancă, o poştă, o gară, un spital etc. Dacă nu găsiţi drumul, puteţi întrebatrecător:

Ursăkta, var ar banken? Scuzaţimă, unde este banca?

Ce anume trebuie să ştim pentru a putea formula această întrebare în limsuedeză? Se poate, desigur, învăţa pe dinafară întreaga propoziţie Va banken?, dar dacă sar proceda astfel, ar trebui să se memoreze un nuconsiderabil de propoziţii sau fraze. Dacă veţi compara această primă în bare cu întrebările următoare, veţi observa că ele sînt asemănătoare:


13/183

Cuvîntul var „unde“ este un cuvînt interogativ (frâgeord). Există şi altecuvinte interogative, spre exemplu: năr „cînd“ şi vem „cine“:

Năr ar det? Cînd este asta?Vem ar Kalle? Cine este Kalle?

Pentru a putea formula în mod corect o întrebare în limba suedeză nu este

suficient să cunoaştem doar cuvintele care alcătuiesc propoziţia interogativărespectivă, ci şi ordinea în care ele trebuie aşezate. Ordinea cuvintelo(ordfoljd) este foarte importantă în limba suedeză şi nu se aseamănă întotdeauna cu cea folosită în limba română. Totuşi în exemplele de mai josordinea cuvintelor în propoziţie este aceeaşi în ambele limbi.

Nu toate întrebările se formulează cu ajutorul cuvîntului ăr. Iată cîtevaexemple de întrebări uzuale:

Năr kommer Kalle? Cînd vine Kalle?Var arbetar Kalle? Unde lucrează Kalle?Var bor Kalle? Unde locuieşte Kalle?

Cuvintele care îl înlocuiesc pe ăr în propoziţiile suedeze sînt toate de acelaştip: sînt verbe (verb). Majoritatea verbelor descriu ceea ce face cineva, ceeace se petrece. Putem deduce deci, pentru limba suedeză, regula următoaredacă în propoziţia interogativă se foloseşte un cuvînt interogativ, acesta vocupa primul loc în propoziţie. Imediat după cuvîntul interogativ se va aşez

verbul care va ocupa deci locul al doilea. Aceasta se poate reprezenta cuajutorul următoarei scheme:

CUVÎNTINTEROGATIV VERB

Năr Cînd vine Kalle?

kommer Kalle?

VemCine este Kalle?

ăr Kalle?

Var Unde locuieşti tu?

bor du?

De remarcat că în limba română întrebările de mai sus pot fi formulate înfeluri diferite: „Unde locuieşti (tu)?“ sau „Tu unde locuieşti?“. în limbsuedeză această posibilitate nu există. întrebarea începe în mod obligatoriucu un cuvînt interogativ.

Alcătuiţi singuri întrebări după modelul de mai sus, folosind diferit


14/183

Veţi obţine întrebări de genul:

Vad dricker Per?Var dansar Per?

Ce bea Per?Unde dansează Per?

Dacă se înlocuieşte prenumele Per cu alte nume de persoane, se pot obţinaplicînd această regulă mai multe întrebări asemănătoare. Caracteri

pentru cele mai multe dintre regulile gramaticale fundamentale este urmîndule, putem formula un număr, teoretic nelimitat, de enunţuri no

Aceste enunţuri pot fi împărţite în propoziţii (satser) şi fraze (meninga

1.3 Propoziţia şi frazaCînd vorbim sau cînd scriem, grupăm cuvintele întrun fel anumit pentr

putea realiza o comunicare. Unitatea cea mai simplă de grupare a cuvinteste propoziţia (sats). O îmbinare de două sau mai multe propoziţii constie o unitate mai complexă, numită frază (mening). Termenul meningfoloseşte şi pentru a desemna o propoziţie principală independentă.

în scris, o propoziţie independentă sau o frază trebuie să înceapămajusculă şi să se încheie cu punct, semnul întrebării sau semnul exclam

. punct (punkt)? seninul întrebării (frâgetecken)! semnul exclamării (utropstecken)

Folosind terminologia suedeză, propoziţiile de tipul exemplelor de maisînt în acelaşi timp şi mening şi sats. Prin sats se înţelege de fapt cea

simplă unitate naturală în care se pot grupa cuvintele. Un mening constă întotdeauna din cel puţin un sats, ca în exemplele de mai jos:

Maria arbetar. Maria lucrează.Peter sover. Peter doarme.

Diferenţa dintre mening şi sats apare atunci cînd mening are sensul de frdeci de îmbinare de mai multe propoziţii (satser) legate între ele prin cuvca: och ,,şi“ , men ,,dar“ şi att ,,că“:

Peter kopte en bil.

Vem kopte en bil?Kop en bil!

Peter a cumpărat o maşină.

Cine a cumpărat o maşină?Cumpără o maşină!


15/183

Flexiunea cuvintelor. TerminaţiiRolul gramaticii nu se limitează numai la descrierea modului de combinarcuvintelor pentru a forma propoziţii şi fraze. Gramatica explică totodatădiferitele transformări pe care le suferă cuvintele precum şi influenţa acestransformări asupra sensurilor gramaticale sau lexicale ale cuvintelor. P

adăugarea unor sufixe şi desinenţe, denumite în gramatica de faţă prtrun singur cuvînt terminaţii (ăndelser), se creează forme noi dintrun cuvde bază. Luăm ca exemple cuvintele răkna ,,a număra“, ,,a socoti“ şi „maşină, automobil“ . în propoziţiile următoare sînt folosite forme diferale acestora:

Peter răknar. Peter numără.Peter răknade. Peter numărase/a numărat.

Peter har en bil. Peter are o maşină.Peter har tvâ bilar. Peter are două maşini.

Răknar şi răknade sînt forme diferite ale cuvîntului răkna pe care leobţinut adăugind formei de bază diferite terminaţii:

răkna I r> răknarrăkna + de—>răknade

Schimbarea formei cuvintelor prin alipirea unor terminaţii se numeşte f xiune (bojning). Fiecare terminaţie are o funcţie precisă: alipind terminaar la cuvîntul bil indicăm forma de plural (plural) :

bil + ar—► bilar

în acest capitol nu facem decît să trecem în revistă fenomenele gramaticaîn capitolele următoare se va prezenta sistematic gramatica limbii suede


16/183

2 Părţile de vorbire9

Gnd ne exprimăm, oral sau în scris, limbajul este format din cuvinte

diferite feluri care se supun unor reguli gramaticale precise. Pentru a putexplica în mod sistematic aceste reguli, cuvintele se împart în grupe num

părţi de vorbire (ordklasser). Am întîlnit deja una dintre cele mai importan părţi de vorbire: verbul. După cum sa putut vedea în capitolul 1.2, verbocupă un loc special în propoziţiile interogative care sînt introduse printrcuvînt interogativ. O altă caracteristică a verbului este că el îşi poate schimforma prin alipirea unor terminaţii.

2.1 Verbul şi flexiunea luiDupă cum am văzut, verbul exprimă în general o acţiune, ce face cineva sce se întîmplă. Verbul îşi schimbă forma în funcţie de momentul în care aloc acţiunea. Această schimbare este descrisă de categoria gramaticală numtă timp (tempus) şi este cea mai importantă în cadrul flexiunii verbale, limba suedeză. Verbele din următoarele perechi de propoziţii sînt la timp

diferite:

în prima propoziţie a fiecărei perechi verbul se termină în r, în timp ce îdoua propoziţie se termină în de. Se poate trage concluzia că r şi de sînt doterminaţii diferite ale verbului. Terminaţia r indică o acţiune care se petrîn momentul vorbirii, acum, sau o acţiune care are loc în mod obişnuit, canumită periodicitate. (Olle arbetar varje dag. Oile lucrează în fiecare zAcest timp se numeşte prezent (presens).

Terminaţia de indică o acţiune care sa petrecut înainte de momenvorbirii. Acest timp se numeşte preterit (preteritum sau imperfekt). în lim

Oile arbetar i dag.Oile arbetade i gâr.

Oile dansar nu.Olle dansade för en timme sedan.

Oile duschar nu.Oile duschade i morse.

Oile lucrează astăzi.Oile a lucrat ieri.

Oile dansează acum.Oile a dansat acum o oră.

Oile face duş acum.Oile a făcut duş azi dimineaţă.


17/183

întrun stadiu primar al studiului limbii suedeze, cel mai des se întîlneşforma de prezent a verbelor:

Sten arbetar. Sten lucrează.

Cum se procedează pentru ca propoziţia de mai sus să fie trecută la timptrecut? Verbul arbetar trebuie schimbat de la prezent la preterit. Aceastrecere se poate face cu ajutorul următoarei reguli:

Preterit: se elimină r (din forma prezentului) şi se adaugă de.

Astfel:

arbetar—» arbeta / + de> arbetade

Propoziţia obţinută în felul acesta va avea următoarea formă:

Sten arbetade i gâr.

încercaţi acum să puneţi verbele din propoziţiile următoare la preterit:

Oile pratar. Oile vorbeşte.Oile tvăttar. Oile spală.Oile skrattar. Oile rîde.

Răspunsurile corecte vor fi desigur:

Oile pratade. Oile vorbea (a vorbit).Oile tvăttade. Oile spăla (a spălat).Oile skrattade. Oile rîdea (a rîs).

Nu toate verbele urmează însă această regulă, ci doar verbele care la prezese termină în ar. Acestea se numesc verbe în ar (ar-verb). Există o altă gru

destul de mare de verbe care au terminaţia er la prezent, aşanumitele verîn er (er-verb). Acestea au forme diferite la preterit, iar unele dintre ele îschimbă complet forma:

Oile laser. Oile citeşte.Oile lăste. Oile a citit/citi/citea.

Oile skriver. Oile scrie.Oile skrev. Oile a scris/scrise/scria.


18/183

Substantivul şi flexiunea luiTermenul substantiv este folosit pentru a desemna cuvinte ce denum

persoane (kvinna „femeie“ ; pojke „băiat“), animale (hund „cîine“ ; h„cal“ ), lucruri (kniv „cuţit“ ; jărn „fier“ ) sau însuşiri (skonhet „frumuseţstyrka „forţă“). Substantivul suferă mai multe modificări formale, căpătdiferite terminaţii. Acestea vor fi prezentate în capitolul 10.

Numărulîn limba suedeză, ca şi în română, substantivul are forme diferite pentruindica numărul (numerus), categorie gramaticală prin care se arată dacă evorba de unul sau mai multe exemplare de acelaşi fel (fiinţe, obiecte etc

Ca şi în limba română, în suedeză există numărul singular (singular) şi plu(plural). Terminaţiile pluralului sînt diferite în funcţie de substantivul la cse alipesc. Cuvîntul stol (scaun), spre exemplu, formează pluralul padăugarea lui ar: stol + ar >sto lar (scaune), dar cuvîntul bank (baninstituţie comercială), formează pluralul prin adăugarea lui er: bank +

—> banker.Există şi alte feluri de plural, care vor fi prezentate detaliat în capito

10.5. Pentru început se recomandă să fie memorizate formele de plural

substantivelor curente, pe măsură ce sînt întîlnite în cursul procesului învăţare.

Determinareaîn limba suedeză, ca şi în română, un substantiv este însoţit de obicei de

articol. Articolul poate fi de două feluri: nedefinit (sau nehotărît = obestăartikel) şi definit (sau hotărît = bestămd artikel):

Articolul nedefinit se foloseşte în situaţia în care fiinţele sau lucrurile (de

ARTICOL NEDEFINIT(nehotărît)

ARTICOL DEFINIT(hotărît)

en hund un clineen katt o pisică

hunden clinelekatten pisica


19/183

în multe cazuri folosirea articolelor definit şi nedefinit depăşeşte granacestei reguli simple. în capitolul 10.3 va fi reluată, mai detaliat, foloarticolelor.

Genul: grupa en şi grupa ettîn limba suedeză, substantivele se împart în două grupe, după cumînsoţite de articolul nedefinit en sau ett:

Sten cumpără o casă.Sten cumpără o banană.Sten cumpără un măr.

Sten cumpără un cîine.

Sten koper ett hus.Sten koper en banan.Sten koper ett ăpple.

Sten koper en hund.Folosirea articolului en sau ett depinde de grupa căreia îi aparţine subtivul. Substantivele însoţite de articolul nedefinit en se numesc en-orcele însoţite de articolul nedefinit ett se numesc ett-ord. După cum se observa din exemplele de mai sus, ambele grupe cuprind substantive climba română sînt atît de genul masculin, cît şi de genul feminin sau de neutru.

Se recomandă deci ca fiecare substantiv să fie învăţat cu articolunedefinit. Trebuie de fapt să ştim dacă substantivele fac parte din grusau ett pentru a putea alege forma corectă a articolului definit sau pen putea aplica alte reguli gramaticale.

Astfel, dacă articolul nedefinit este ett, atunci articolul definit punzător va fi et (sau numai t) în loc de en (sau numai n):

Sten koper ett ăpple och en banan. Sten cumpără un măr şi o ba

Han ăter ăpplet men inte bananen. El mănîncă mărul dar nu şi ba

în tabelul de mai jos sînt indicate formele pe care le poate lua artdefinit şi cel nedefinit în funcţie de grupa căreia îi aparţine substantivuord sau ettord):

G R U P A «EN » G R U P A


20/183

Substantivele care denumesc oameni, persoane, aparţin

grupei en.

Exemple: en man (un om), en kvinna (o femeie), en pojke (un băiat)

flicka (o fată). Există totuşi o excepţie de la această regulă: ett barn copil).

2.6 Pronumele personalîn limba suedeză verbul este întotdeauna însoţit de un cuvînt (sau un grucuvinte) care indică cine face acţiunea exprimată de verb. Cel care

acţiunea poate fi redat prin pronumele personal (personliga pronomen).Jag arbetar. Eu lucrez.Du arbetar. Tu lucrezi.Han arbetar. El lucrează.Hon arbetar. Ea lucrează.Vi arbetar. Noi lucrăm

Ni arbetar. Voi lucraţi.De arbetar. Ei (ele) lucrează.

După cum se poate observa din exemplele de mai sus, în limba suedverbele nu îşi schimbă forma în funcţie de persoană, deci folosirea pronului personal (sau a altor cuvinte care indică cine face acţiunea) este obligrie.

Notă: în limba română persoana (gramaticală) care face acţiunea este indtă prin desinenţa verbului, ceea ce face posibilă omiterea pronumelui pe

nal: în forma verbului „lucrez“ , ez indică persoana I singular (eu), în ce în forma „lucrăm“, (ă)m indică persoana I plural (noi). în traducexemplelor suedeze se păstrează transcrierea pronumelor pentru uşurechivalării lor.

Pronumele han (el) şi hon (ea) sînt folosite numai pentru persoane:

Vad gor Oile? Ce face Oile?Han âker buss. El merge cu autobuzul.

Vad gor Karin? Ce face Karin?


21/183

Vi har en hund. Noi avem un cline.Den ăr vit. (El) Este alb.

Pronumele de este folosit la plural, atît pentru persoane, cit şi pentru lucrurDe este, aşadar, forma de plural comună pronumelor han, hon, den şi det

Vad gor Oile och Karin? Ce fac Oile si Karin?De dricker kaffe. (Ei) Beau cafea.

Sten ât tvâ apelsiner. Sten a mîncat două portocale.De smakade gott. (Ele) Au fost gustoase.

De se pronunţă în general dom, cu un â scurt (vezi 8.8). Uneori se întîlneştsub această formă şi în scris, în stilul familiar:

De dricker kaffe = Dom dricker kaffe.

în tabelul de mai jos sînt prezentate toate formele pronumelor personadespre care sa vorbit pînă acum. Se recomandă să fie memorizate cît mrepede posibil:

SINGULAR PLURAL

jag eu vi noidu tu ni voihan el de (dom) ei, elehon eaden el, ea: grupa endet el, ea: grupa ett

De remarcat că tutuitul este relativ răspîndit în Suedia. Pronumele ,,tu“ (dueste foarte des folosit nu numai în relaţiile dintre tineri, ci şi dintre persoandin generaţii diferite. Cu toate acestea este bine să fie folosit cu prudenţă, special în relaţiile dintre persoane aparţinînd unor grupuri sociale diferit

Sensul corespunzător pronumelui de politeţe „dumneavoastră“ din limbromână îl are în limba suedeză pronumele personal ni (voi).

.7 Adjectivul


22/183

Jag har en gammal bil. Am o maşină veche.Bilen ăr gammal. Maşina este veche.

Du kopte en dyr klocka. Ai cumpărat un ceas scump.Klockan var dyr. Ceasul a fost scump.

De observat că, în limba suedeză, adjectivul stă întotdeauna în faţa su

tivului pe care îl califică, atunci cînd este legat direct de acesta. Nuaşadar, posibil ca adjectivul să stea după substantivul pe care îl calificcum se petrece în limba română.

.8 Adverbul

Forma adverbelor aminteşte adesea de forma adjectivelor, dar adverbcalifică substantive, ci determină verbe, adjective sau alte adverexemplele următoare sînt prezentate adverbe care determină un verb cum se face acţiunea exprimată de verb):

Lena svarade mig vănligt. Lena mia răspuns amabil.Johan stăngde dorren snabbt. Johan a închis uşa repede.Per laser tidningen lângsamt. Per citeşte ziarul încet.

în limba suedeză, adverbele se pot forma prin simpla alipire a terminaţforma adjectivului. Din adjectivul vănlig („amabil“) se poate forma

bul: vănlig + 1 = vănligt („cu amabilitate“). în acelaşi fel se formeaadverb din adjectivul snabb („rapid“) snabb + t = snabbt („repede“)

Adverbul poate determina şi un adjectiv. Astfel de adverbe sînt: m„foarte“ şi ganska „destul de“ . în exemplele următoare vănlig şi lâsînt adjective:

Lena ăr en mycket vănlig person. Lena este o persoană foarteamabilă.

Per ăr ganska lângsam. Per este destul de lent.

în exemplul următor mycket determină adverbul vănligt:

Lena svarade mig mycket vănligt. Lena mia răspuns foarte am


23/183

Vi bor i Stockholm.Vi reser i december.Per kommer pâ onsdag.

Noi locuim în Stockholm. Noi plecăm în decembrie.Per vine miercuri.

După cum sa putut observa din exemplele de mai sus, aceeaşi prepoziţie, cade exemplu pâ, poate avea echivalente diferite în limba română (vezi cap.

15.3 şi 15.4).

10 NumeralulO altă parte de vorbire este numeralul. Numeralele sînt de două feluri:cardinale (grundtal), care exprimă un număr şi ordinale (ordningstal), careexprimă ordinea sau locul pe care obiectul (sau acţiunea) îl ocupă întro

înşiruire (serie).Exemple de numerale cardinale:

1 en, ett unu , una 6 sex şase2 tvâ doi, două 7 sju şapte3 tre trei 8 âtta opt4 fyra patr u 9 nio nouă5 fem cinci 1 0 tio zece

Exemple de numerale ordinale: fdrsta („primul, prima, primii, primele“ sau„întîiul, întîia) . . şi andra („al doilea, a doua . . . “):

Forsta maj ăr en helgdag i Sverige. Întîi Mai este o zi de sărbătoare înSuedia.

Cu ajutorul tabelului de la sfîrşitul cărţii se pot forma cele mai multe dintrenumerale. Este recomandabil ca în special numeralele cardinale să fie învăţate cît mai repede posibil.


24/183

Subiect, verb şi obiect

Părţile de propoziţiePînă acum neam ocupat de părţile de vorbire. în limba suedeză un cu

aparţine în mod normal unei anumite părţi de vorbire. Faptul că un este substantiv, adjectiv etc. se poate considera o proprietate intrincuvîntului respectiv.

Spre exemplu cuvintele care denumesc persoane, animale sau luăgare „vînător“ , lejon „leu“ , gevăr „puşcă“ sînt şi vor fi întotdubstantive, dar substantivele pot îndeplini diferite funcţii întro prop

Cu toate că propoziţiile următoare conţin aceleaşi cuvinte, ele au s

complet diferite:Jăgaren dodade lejonet. Vînătorul a omorît leul.Lejonet dodade jăgaren. Leul a omorît vînătorul.

Propoziţiile de mai sus pot fi considerate nişte mici drame în care suivele joacă diferite roluri. Aceste roluri au fost denumite printrun ermen gramatical părţi de propoziţie (satsdelar). Spre deosebire de p

de vorbire care se pot identifica izolat, părţile de propoziţie sînt usintactice care nu pot fi identificate ca atare, decît după funcţia spndeplinită în cadrul unei propoziţii anumite.

în propoziţia „Jăgaren dodade lejonet“, vînătorul este cel care a sacţiunea de a omorî leul. Cuvîntul care denumeşte pe cel care săvacţiunea joacă în propoziţie rolul de subiect (subjekt). în propozimenţionează, de asemenea, cel asupra căruia se exercită acţiunea şi


25/183

Reţineţi aceste diferenţe terminologice care pot uşura înţelegerea diferinoţiuni pe parcursul studiului (vezi cap.11.1).

în propoziţia „Lejonet dodade jăgaren“ rolurile sînt inversate faţă de poziţia precedentă; aici leul este subiect, în timp ce cuvîntul vînătorul jrolul de obiect (complement direct).

Subiectul unei propoziţii poate fi identificat cu ajutorul întrebării: „ face (a făcut) ceva?, Ce face (a făcut) ceva?“:

Cine!Ce a făcut ceva?

Vînătorul a omorît leul. Vînătorul (= subiect)Leul a omorît vînătorul. Leul (= subiect)Petre a sărutato pe Eva. Petre (= subiect)Vîntul a doborît copacii. Vîntul (= subiect)

Complementul direct poate fi identificat cu ajutorul întrebării (care coşi subiectul şi predicatul): Pe cine a omorît vînătorul? Ce a doborît vîn

Subiect, obiect şi ordinea cuvintelor în propoziţie în limba suedeză

Ordinea obişnuită a cuvintelor în propoziţie este în limba suedeză la felîn română: SUBIECT + VERB I OBIECT. Această regulă trebuie restată pînă cînd vor fi învăţate regulile stricte ale ordinii cuvintelor în proţiile din limba suedeză. Atunci se va putea folosi, în situaţii bine precizaordine diferită.

Cu ajutorul tabelului de mai jos se pot construi propoziţii în lsuedeză:

SUBIECT VERBJăgaren dodadeVînătorul a omorît leul.

Lejonet dodadeLeul a omorît vînătorul.

Eva skriver Eva scrie o scrisoare.

Oile laser

OBIECT (complement direct)lejonet.

jăgaren.

ett brev.

tidningen.


26/183

Unele verbe nu pot avea complement direct, spre exemplu:

SUBIECT VERB OBIECT (complement direct)

StenSten doarme.

sover.

KarinKarin plînge.

OlleOile vorbeşte.

grâter.

pratar.

3.3 Obligativitatea exprimării subiectuluiSpre deosebire de limba română unde subiectul exprimat prin pro

poate fi omis, în limba suedeză prezenţa subiectului este obligatorieceea ce se numeşte obligativitatea exprimării subiectului (platshăllartvâ

în limba suedeză există anumite verbe care se folosesc cu un subiect mat prin pronumele det, verbe care în limba română nu sînt nicînsoţite de subiect:

Un astfel de subiect care nu arată cine face acţiunea exprimată de vnumeşte subiect form al (formellt subjekt).

Modul cel mai simplu de a învăţa construcţiile de tipul det 4 verb everbul să fie învăţat împreună cu pronumele det, ca un întreg.

Spre a vă reaminti că în limba suedeză o propoziţie trebuie sîntotdeauna un subiect şi un verb, acestea vor fi marcate în modul urmcadrul schemei ordinii cuvintelor:

Jag láser en bok.Vi reser hem i morgon.

(Eu) Citesc o carte.(Noi) Plecăm acasă mîine.

Det regnar.Det snöar.Det ăr kallt ute.Det ăr varmt inne.

Plouă. Ninge.E frig afară.E cald înăuntru.


27/183

Diferite tipuri de propoziţii

Propoziţia negativă: intePentru a da expresie aspectului negativ al unei propoziţii se foloseşte nţia, cuvîntul ,,nu“ (inte). O propoziţie care conţine cuvîntul , ,nu“ (intenumeşte propoziţie negativă (nekad sats). Opusul acestui tip de propozeste propoziţia afirmativă (jakad sats).

Propoziţie afirmativă Propoziţie negativă

Jag dricker kaffe. Jag dricker inte kaffe.

Eu beau cafea. Eu nu beau cafea.

Propoziţia negativă se construieşte cu ajutorul cuvîntului inte, care se sează direct după verb:

OBIECTSUBIECT VERB INTE (complement direct)

Sten cyklar.Sten merge cu bicicleta.

Oile cyklar inte.Oile nu merge cu bicicleta.

Britta dricker kaffe.Britta bea cafea.

Britta dricker inte kaffe.Britta nu bea cafea.

Det regnar.Plouă.

Det snoar inte. Nu ninge .


28/183

La astfel de întrebări se poate răspunde simplu, prin ,,da“ (ja) sau (nej), iar întrebările formulate în acest fel sînt numite propoziţii interogtotale (ja/nej-frâgor).

După cum sa văzut (1.2), în afară de propoziţiile interogative texistă şi un alt tip de propoziţii interogative, care sînt introduse cu ajuunor cuvinte interogative. Aceste propoziţii se numesc propoziţii interog

parţiale (frâgeordsfrăgor) şi vor fi studiate detaliat în paragraful următ

De remarcat: în limba suedeză, plasarea verbului pe primul loc în cordinii cuvintelor în propoziţie constituie singura posibilitate de a ind

propoziţie interogativă totală, intonaţia fiind aceeaşi cu cea a propoenunţiative. în propoziţiile interogative totale subiectul se plasează imediat după verb:

VERB SUBIECT OBIECT (complement direct)

Arbetar Elsa?Lucrează Elsa?

Kor hon buss?Conduce (ea) autobuzul?

Skriver Josefin?Scrie Josefin?

Skriver hon brev?Scrie (ea) o scrisoare?

Gillar du musik?Iube şti mu zica? (îţi place m uzica?)

Ca şi în celelalte tipuri de propoziţii din limba suedeză, prezenţa subieceste obligatorie şi în propoziţiile interogative totale, dar de această subiectul este plasat după verb. Este important ca această ordine srespectată cu stricteţe, pentru că altfel nu se poate face distincţia în

propoziţie enunţiativă şi una interogativă (nici în limba vorbită şi nici îndacă facem abstracţie de semnul întrebării).

Comparaţi propoziţiile:

Propoziţii enunţiative Propoziţii interogative


29/183

reguli exprimarea subiectului formal det este de asemenea obligatorie, a propoziţiile enunţiative, cît şi în cele interogative, el fiind acela care difţiază un enunţ de o întrebare.

Este deci greşită formularea:

Regnar (enunţ sau întrebare?)

Propoziţia interogativă parţialăPropoziţiile interogative parţiale (frăgeordsfrăgor) sînt acele propoziţii lanu se poate răspunde numai prin da sau nu. Luăm ca exemplu sitexprimată de următoarea propoziţie:

Sten ăter ett ăpple i koket Sten mănîncă un măr în bucă pâ morgonen. dimineaţa.

Pornind de la această propoziţie se pot formula întrebările şi răspunsurmătoare:

Propoziţii interogative parţiale Răspunsuri

Vad gor Sten? Han ăter.Ce face Sten? Mănîncă.

Vem ăter? Sten.Cine mănîncă? Sten.

Vad ăter han? Ett ăpple.Ce mănîncă (el)? Un măr.

Var ăter han? I koket.Unde m ănîncă (el)? în bucătărie.

Năr ăter han? Pâ morgonen.

Cînd mănîncă (el)? D im ineaţa.

în limba suedeză, ca şi în limba română, cuvîntul interogativ se aîntotdeauna la începutul propoziţiei şi este imediat urmat de verb subiect. Trebuie respectată următoarea ordine a cuvintelor în propozi

CUVlNT OBIECTINTEROGATIV VERB SUBIECT (complement direct


30/183

CUVÎNT OBIECTINTEROGATIV VERB SUBIECT (complement direc

Năr regnade det?Cînd a plouat?

De remarcat încă o dată că obligativitatea exprimării subiectului este v

şi în cazul propoziţiilor interogative parţiale. întro propoziţie, indiferfelul ei, trebuie să existe un subiect exprimat.

în tabelul de mai sus subiectul este aşezat imediat după verb. ocupat de subiect în cadrul ordinii cuvintelor în propoziţie poate să rliber atunci cînd cuvîntul interogativ are el însuşi funcţie de subiecturmătoarele exemple:

CUVÎNTINTEROGATIV VERB

Vem bakar Cine coace pîine?

Vad hănde?Ce sa întimplat?

SUBIECT OBIECT

brod?

.4 Cuvinte interogativeCele mai importante cuvinte interogative au fost deja prezentate. îrecapitulativă de mai jos sînt cuprinse şi alte cuvinte interogative care

să fie reţinute.

Vem (,,cine?‘‘) se foloseşte pentru persoane. Vem poate funcţiona subiect „cine“ , cît şi ca obiect (complement direct) „pe cine“ .

Vems („al/ai/a/ale/cui?“) se foloseşte cînd vrem să aflăm cine este pounui lucru. Vilka („cine, care“) este forma de plural a lui vem.

Vem oppnade dorren? Cine a deschis uşa?


31/183

De remarcat că o traducere directă a lui vad în limba română ntotdeauna posibilă:

Vad heter du? Cum te numeşti?

Să analizăm acum cuvintele interogative care se folosesc înîntrebăritoare la fixarea în spaţiu, la loc.

Var (,,unde?‘‘) presupune răspunsuri prin care se precizează poziţia,

Var bor du? Unde locuieşti?Var ăr tvâlen? Unde este săpunul?

Vart („unde? încotro?“ ) se foloseşte în întrebări referitoare la direc punctul final al deplasării. Vart este urmat de verbe de mişcare:

Vart gâr ni? Unde (încotro) vă duceţi?Vart reste ni pâ semestem? Unde aţi călătorit în vacanţă

Varifrân („de unde?“) se foloseşte pentru a afla punctul din care a îdeplasarea:

Varifrân kommer du? De unde vii?

Năr („cînd?“ ) este folosit în întrebări referitoare la timpul, moment

are loc acţiunea: Năr tvăttade du fonstren? Cînd ai spălat geamurile? Năr dog Napoleon? Cînd a murit Napoleon?

Hur dags („ la ce oră?“) poate înlocui pe năr atunci cînd vrem săaflăexactă la care se petrece acţiunea:

Hur dags vaknade du i morse? La ce oră teai sculat azi

Klockan sju. dimineaţă? La ora şapte.Varfor („de ce?“) se foloseşte în întrebări referitoare la cauza, motivdetermină o acţiune:

Varfor Ijog du? De ce ai minţit?Varfor grâter Sven? De ce plînge Sven?

Hur („cum?“) se foloseşte în întrebări referitoare la felul, modul în


32/183

în loc de hur mycket se poate folosi vad, atunci cînd acesta nu determsubstantiv:

Vad kostar potatisen?Vad ăr klockan?

Cît costă cartofii?Cît e ceasul?

împreună cu un substantiv se foloseşte numai hur mycket:

Hur mycket ol drack du? Cîtă bere ai băut?

hur mânga („cîţi, cîte“)

Hur mânga barn har ni?Hur mânga kommer pâ festen?

Cîţi copii aveţi?Cîţi vin la petrecere?

hur lângt (,,cît de departe“ , ,,(la) ce distanţă“)

Hur lângt ăr det till skolan?

hur länge („cît timp, de cît timp“)

Hur länge var du i England?

hur ofta („cît de des“)

Cît (ce distanţă) e pînă la ş

Cît timp ai stat în Anglia?

Hur ofta gâr du pâ bio?Hur ofta gâr bussen?

Cît de des mergi la cinema?Cît de des trece autobuzul?

.5 O altă parte de propoziţie: complementul circumstanţial

Adeseori se impune precizarea locului şi momentului acţiunii (unde şi petrece aceasta). în această situaţie se foloseşte partea de propoziţie complement circumstanţial (adverbial) care, în limba suedeză, este aşmod normal după obiect. Dacă nu intervine o regulă specială care să abaterea de la regula generală a ordinii cuvintelor în propoziţie,trebuie respectată ordinea următoare:


33/183

Complementul care răspunde la întrebarea Unde? se numeşte complemcircumstanţial de loc (platsadverbial), iar complementul care răspundeîntrebarea Cindl se numeşte complement circumstan\ial de timp (tidsadveal). Dacă întro propoziţie sînt două complemente circumstanţiale (de lode timp), atunci complementul circumstanţial de loc este aşezat de obiînaintea celui de timp:

OBIECT(compl. COMPL. CIRCUMSTANŢI

SUBIECT VERB direct) DE LOC DE TIMP

Britta dricker kaffe i köket pâ morgonB ritta bea cafea în b ucătărie diminea ţa.

Jag möter dig pâ flygplatsen i morgon.

(Eu) Te întîlnesc Ia aeroport mîine.

Vi besöker pappa i Stockholm pâ lördag.

(Noi) îl vizităm pe tata la Stockholm sîmbătă.

Det regnade i Malmö i forrgâr.

A plouat la Malmö alaltăieri.

Un complement circumstanţial descrie diferitele împrejurări (circumstanîn care se petrece o acţiune. Printre alte tipuri de complemente circumsta

ale trebuie menţionat complementul circumstanţial de mod (săttsadverbcare răspunde îa întrebarea Cum?. Acesta se plasează de obicei după ob(complement direct):

OBIECT/ V (compl.

SUBIECT VERB direct)

Britta tvăttade bilen

Britta a spălat maşina întrun mod neglijent.

Britta tvăttade bilenB ritta a spălat m aşina cu aten ţie (cu grijă).

COMPL. CIRCUMSTANŢIDE MOD

slarvigt.

försiktigt.

Hur?

Cum?

Hur?

Cum?

Complemente plasate la începutul propoziţiei


34/183

OBIECT(compl. COMPL. CIR

X VERB SUBIECT direct) CUMSTANŢ IAL

Pâ morgonen dricker Britta kaffe i köket.D im ineaţa Britta bea cafea în bu cătărie.

I köket dricker Britta kaffe pâ morgonen.

în bu cătărie be a B ritta cafea dim ineaţa.I morse lăste Per tidningen pâ bussen.D im ineaţă Per a citit ziarul în autobuz .

I forrgâr regnade det i Malmö.Alaltăieri a ploua t la Malmö.

Försiktigt öppnade Olle dörren.O ile a desch is uşa cu aten ţie (cu grijă).

Notă: întro propoziţie enunţiativă, verbul se plasează pe locul al doileaAceastă regulă este valabilă atît în cazul în care propoziţia enunţiativă începcu subiectul, cît şi atunci cînd în fruntea propoziţiei se aşează o altă parte d

propoziţie.

La începtutul propoziţiei, pe locul pe care stă de obicei subiectul, nu poatsta decît o singură parte de propoziţie. Nu numai complementul circumstanţial poate fi plasat la începutul unei propoziţii, ci şi alte părţi de propoziţieca de exemplu complementul direct. în acest caz, de asemenea, subiectu

este aşezat imediat după verb. Plasarea complementului direct pe primul loîn propoziţie este mai puţin obişnuită în limba suedeză, de aceea ar trebuevitată de începători. Sînt posibile, totuşi, următoarele variante:

Jag kopte den har văskan i Italien. Am cumpărat această geantă în ItaliaI Italien kopte jag den hăr văskan. în Italia am cumpărat acestă geantă.Den hăr văskan kopte jag i Italien. Această geantă am cumpărato în Ital

4.7 Răspunsuri scurteîn cazul propoziţiilor interogative totale (ja/nej-frâga, vezi 4.2) se poatrăspunde prin „da“ (ja) sau „nu“ (nej):

întrebare: Kommer du i morgon? Vii mîine? Răspuns: Ja eller Nej. Da sau Nu.


35/183

După cum se poate observa, în aceste răspunsuri scurte nu se repetă verdin întrebare, aşa cum se procedează în limba română. Se foloseşteschimb verbul gora (,,a face“) la prezent (gor), dacă întrebarea este pusă prezent, sau la preterit (gjorde), dacă întrebarea este pusă la preterit, caexemplul următor:

întrebare: Rokte han? Răspuns scurt: Ja, det gjorde han.

Nej, det gjorde han inte.

El fuma/a fumaDa, fuma/a fum Nu, nu fuma/a mat.

Observaţi ordinea cuvintelor în aceste răspunsuri scurte:

Ja,+ det +

Nej,

Iată alte exemple:

görgjorde

+ SUBIECT (+ inte, dacă răspunsul este nej

Arbetar du hăr? Tu lucrezi aici? Ja, det gör jag. Da (, lucrez). Nej, det gör jag inte. Nu (,nu lucrez).

Arbetar de hăr? Ei lucrează aici? Ja, det gör de. Da (, lucrează). Nej, det gör de inte. Nu (,nu lucrează).

Arbetade hon hăr? Ea a lucrat aici? Ja, det gjorde hon. Da (,a lucrat). Nej, det gjorde hon inte. Nu (,nu a lucrat).

Känner du Peter? îl cunoşti pe Peter? Ja, det gör jag. Da (, îl cunosc). Nej, det gör jag inte. Nu, (,nul cunosc).

Lyssnar han pâ radio? El ascultă radio?

Ja, det gör han. Da (,ascultă). Nej, det gör han inte. Nu (,nu ascultă).

Anumite verbe nu pot fi înlocuite cu verbul gora, ci trebuie repetateformularea răspunsurilor scurte. Cele mai importante dintre acestea verbele vara ,,a fi“ (prezent: ăr, preterit: var) şi ha ,,a avea“ (vezi 4.9)

Är du trött? Ja, det är jag.

Eşti obosit/ă? Da (,sînt).


36/183

Kópte han inte bilen? Jo, det gjorde han. Nej, det gjorde han inte.

Róker han inte? Jo, det gor han. Nej, det gór han inte.

Nu a cumpărat maşina? Ba da (,a cumpărato). Nu (,na cumpărato).

El nu fumează? Ba da (,fumează). Nu (,nu fumează).

„Sten tittar pâ teve“n limba suedeză există multe verbe care impun folosirea unor anrepoziţii înaintea obiectului:

/ VOBIECT (complement direct)

pâ teve.

SUBIECT

Sten

VERB

tittarSten se uită la televizor.

Vi lyssnar Noi ascultăm ra dio .

Hon letar Ea caută un loc de parcare.

De văntar Ei aşteaptă un prieten.

pâ radio.

efter en parkeringsplats.

pâ en văn.

Prepoziţia ce urmează să fie folosită diferă în funcţie de verb. De acecomandă ca verbele să fie învăţate încă de la început împreună cu pria pe care o cer, ca un tot unitar. Este bine ca atunci cînd verbele sînt n carnetul vocabular, să fie notate împreună cu prepoziţia respectivăxemplul de mai jos:

tjtta pâ (tittar pâ) a privi la (priveşte la)leta efter (letar efter) a căuta (caută)

Prepoziţia este în general neaccentuată. De aceea semnele (.) şi (_marchează vocalele scurte şi lungi, arătînd totodată unde cade accen


37/183

ha (prezent: har, preterit: hade)

Eva har en bror.Vi har en lägenhet i centrum.Sten hade en rod jacka i fjol.

Eva are un frate. Noi avem un apartament în centSten a avut o haină roşie anul tr

Există o serie de expresii formate cu verbele vara şi ha care trebuie înv

ca atare. De remarcat că uneori aceste expresii nu corespund celor din

română, ca de exemplu unele dintre cele construite cu verbul vara ,,expresii echivalate în română prin construcţii cu verbul „a avea“ .

Se recomandă ca astfel de expresii să fie învăţate ca atare:

vara + virsta

vara hungrigvara törstig

vara rădd

vara + kallt,varmt etc.

ha rättha fel

ha brâttom

Hur gammal ar du? Jag ar 43 âr.

Jag är hungrig.Jag är törstig.

Per är alltid rädd.

Det är kallt i rummet.

Jag har rätt.Du har fei.

Hon har alltid brâttom.

Cîţi ani ai? Am 43 de ani.

Mie foame. (Sînt înfomMie sete. (Sînt însetat).

Lui Per îi este mereu fric

E frig în cameră.

Am dreptate.Greşeşti.

Ea e mereu grăbită.


38/183

Pronumele

Pronumele personalPronumele personale cu funcţie de obiect (complement direct sau inapătă anumite forme specifice (objektsform). deosebite de cele ale p

melui cu funcţie de subiect.Jag ălskar dig.Älskar du mig?Dar är Kalle. Jag ser honom.Dar är Maria. Vi ser henne.men hon ser inte oss.

Eu te iubesc.Tu mă iubeşti?Iată1 pe Kalle. Eu îl văd.Iato pc Maria. Noi o vedemdar ea nu ne vede.

n capitolul 2.6 au fost prezentate pronumele personale cu funcţie dc suată lista formelor pe care le iau pronumele personale cînd au funcbiect:

SUBIECT OBIECT

jag eu mig (mej) mie (îmi,mi);pe mine,(mă,m)

du tu dig (dej) ţie (îţi,ţi);pe tine (te)han el honom lui(î,i);pe el (11,1)hon ea henne ei(îi,i);pe ea(o)den el,ea (grupa en) den pe el(îl,l);pe ea(o)det el,ea (grupa ett) det pe el(îl,l);pe ea(o)vi noi oss nouă(ne.ni);pe noi(ne)ni voi er vouă(vă,vi,v);pe voi(vă


39/183

Spre deosebire de limba română, în limba suedeză pronumele persocu funcţie de obiect nu au decît o singură formă.

Kalle o place pe Maria.El vorbeşte mereu despre ea.El a aşteptato mai multe ore.

El a vorbit mult cu ea.El îi cumpără ei mereu tranda

Spre deosebire de limba română unde pronumele poate fi omis cîndfuncţie de subiect, în limba suedeză prezenţa acestuia este obligatorie.

îl cunosc.Mă cunoaşte.

Kalle gillar Maria.Han talar alltid om henne.Han văntade pâ henne fleratimmar.

Han talade länge med henne.Han köper alltid rosor till henne.

Jag känner honom.Han känner mig.

Forma reflexivăPronumele cu funcţie de obiect (complement direct sau indirect) se folos

la forma reflexivă cînd subiectul şi obiectul desemnează aceeaşi persoaComparaţi:

Vad gör lilla Lisa? Ce face micuţa Lisa? Hon kammar sig. (Ea) Se piaptănă.

Vad gör du med lilla Lisa? Ce faci (tu) cu micuţa Lisa? Jag kammar henne. (Eu) O pieptăn.

în suedeză, ca şi în română, pronumele reflexiv are forme proprii pentru persoana a IlIa: sig ,,se“ . La celelalte persoane se folosesc for pronumelor personale cu funcţie de obiect:

Vad gör Per? Ce face Per? Han tvättar sig. (El) Se spală.

Vad gör Karin? Ce face Karin? Hon klär pâ sig. (Ea) Se îmbracă.


40/183


41/183

Formele pronumelui man sînt: en, cînd are funcţie de obiect şi sig, cînd efolosit ca pronume reflexiv:

Mânga undviker en, om man luktar Mulţi te ocolesc dacă miroşi asvett. transpiraţie.Man frâgar sig, varfor det hănde. Te întrebi de ce sa întîmplat.

SUBIECT OBIECT

man en

REFLEXIV

sig

Ordinea cuvintelor în propoziţiile care conţin pronumîn limba suedeză pronumele cu funcţie de obiect este plasat pe locul substivului pe care îl înlocuieşte:

SUBIECT VERB OBIECT

Eva fick ett brev.Eva a primit o scrisoare.

Hon lăste det genast.Ea a citito imediat.

Per kănner Maria.Per o cunoaşte pe Maria.

Han trăffade henne i London.El a întîlnit o (pe ea) la Londra.

Erik rakar sig var je morgon.Erik se rad e în fieca re dim ineaţă.

Jag talade med dem pâ telefon.Eu am vorbit cu ei la telefon.

Dacă propoziţia conţine negaţia inte, pronumeleobiect se plasează, în mnormal, înaintea acesteia. Comparaţi:

Hon lăste inte brevet. Ea nu a citit scrisoarea.Hon lăste det inte. Ea nu a citito.

Jag sâg inte Per. (Eu) Nu lam văzut pe Per.


42/183

Propoziţii care conţin mai multe verbe. Comenzi

Două sau mai multe verbe la rîndExistă anumite verbe care pot fi plasate direct înaintea unui alt verb, înel încît se obţine o succesiune de mai multe verbe. în acest caz orduvintelor în propoziţie este următoarea:

SUBIECT VERB 1 INFINITIV = VERB 2

Maria vili dansa tango.Maria vrea să danseze tango.

Maria viile stanna.Maria a vrut să rămînă.

Peter kan komma năr som helst.Peter poate să vină/veni din moment în moment.

Du fâr roka pâ balkongen.Poţi fum a pe balcon.

Notă: în limba suedeză, cel deal doilea verb este întotdeauna la infinitiimp ce în limba română poate fi la infinitiv sau, de multe ori, la conjuna în primele două exemple de mai sus (vezi şi 6.3).

Formarea infinitivului de la forma de prezent a verbuluin dicţionare, verbele sînt date, de obicei, la forma de infinitiv. Cu t

acestea forma verbală mai des folosită de către începători este form


43/183

Verbele care au terminaţia ar la prezent primesc la preterit terminaţiDacă se întîlneşte forma de preterit, se poate obţine infinitivul îndepdu1 pe de: oppnade —» o p p n a ^ —> oppna.

Verbe în er

Dacă verbul se termină în er la prezent, se elimină er şi se adaugă a:

PREZENT Se elimină er Se adaugă a INFINITIVkommer komm^/ komm + a komma (a) venisover s o s o v + a sova (a) dormikoper k°P^/ kop + a kopa (a) cumpăra

Verbele terminate în er la prezent au forme diferite la preterit. Ele prezentate în capitolele 9.3; 9.7; 9.8.

Verbe auxiliareExistă unele verbe care nu pot fi folosite decît împreună cu alte verbsînt numite verbe axiliare sau ajutătoare (hjălpverb). Celelalte vernumesc verbe principale (huvudverb). Acestea din urmă sînt verbe d

stătătoare, cu înţeles lexical deplin. Un verb auxiliar stă întotdeauna înunui verb principal.

Vom prezenta mai jos cele mai importante verbe auxiliare din suedeză. Prima formă este cea a infinitivului, iar între paranteze sînt tformele de prezent şi de preterit. Deoarece aceste verbe sînt foarfolosite, este recomandabil să fie învăţate cît mai repede.

kunna (kan, kunde) ,,a putea, a şti“

Vi kan komma till er pâ sondag. Putem veni la voi duminică.Vi kan tala engelska. Ştim să vorbim englezeşte.

(Putem vorbi limba engleză.)Hon kan spela tennis. Ea ştie să joace tenis.Men hon kan inte spela i morgon. Dar nu poate juca mîine.

vilja (vili, viile) ,,a vrea, a voi“


44/183

Fâ (fâr, fick) exprimă permisiunea ,,a putea“ , ,,a avea voie“ .

Du fâr roka om du vili. Poţi să fumezi dacă vrei.Hon fâr inte gâ ut i kvăll. Ea nu are voie să plece de aca

astă seară.

Fâ poate exprima o necesitate (datorată circumstanţelor) şi atunci poat

radus în română prin verbul ,,a trebui“ , ,,a fi nevoit“ :

Hon fick vănta i en timme. Ea a trebuit să aştepte o oră.

Forma de preterit fick poate avea uneori un sens apropiat de cel al verb,a putea“ , ,,a reuşi“ din limba română, referinduse la o eventuală difie peste care sa putut trece:

Fick du tala med Britta? Ai reuşit/putut să vorbeşti cuBritta?

De remarcat că verbul fâ poate fi folosit şi ca verb principal, avînd sensu,a primi“ , ,,a obţine“ :

Hon fick en chokladask. Ea a primit o cutie cu ciocolatDu fâr en tia, om du hjălper mig. Primeşti zece coroane dacă mă

ajuţi.(mâste, mâste) „trebuie” , „a trebuit“ , „va trebui” , arată o obligaţie

necesitate. Acest verb nu are formă de infinitiv şi are o singură formpentru prezent cît şi pentru preterit:

Du mâste gâ hem nu. Trebuie să pleci acasă acum.Oile mâste sălja bilen. Oile trebuie să vîndă maşina.

Jag mâste arbeta hela kvăllen i gâr. A trebuit să lucrez toată searaMen jag mâste inte arbeta varje Nu trebuie însă să lucrez înkvăll. fiecare seară.

De remarcat că în ultimul exemplu mâste inte arată absenţa obligaţipoate traduce în limba română prin „nu trebuie“ , „nu e necesar“ . Peexprima o interdicţie se foloseşte verbul fâr + inte, „e interzis“ , „nu e


45/183

behöva (behöver, behövde), „a fi nevoie“ , ,,a trebui“

Du behöver bara stanna tvä dagar. Este nevoie să stai numai douăHan behövde inte vänta länge. Nu a fost nevoie (nu a trebui

aştepte mult.

De remarcat că verbul behöva se foloseşte şi ca verb principal (huvud

urmat de un complement direct şi atunci se traduce prin ,,a avea nevoiJag behöver hjälp. Am nevoie de ajutor.

Skola (ska, skulle) se foloseşte cu sensul de ,,a trebui“ sau ca auxiformarea timpului viitor: „voi,vei,va,vom,veţi,vor“ , „o să“ (vezi 9.scris se foloseşte adesea forma skall în loc de ska.

Du ska inte göra sâ. Nu trebuie să faci asta.

Man ska alltid frâga honom tvâ Trebuie săl întrebi întotdeaugânger. Han kan inte bestämma de două ori. Nu se poate hotsig.Vi ska köpa ett hus pâ landet. O să cumpărăm o casă la ţară

Böra (bör, borde), „ar trebui“ („trebuie“), „ar fi bine“, „sar cuexprimă o obligaţie întrun sens mai puţin autoritar mai degrabă omandare decît cea exprimată prin ska. Forma de preterit, borde, se

folosi cu acelaşi sens ca şi cea de prezent, ideea de obligaţie fiind chislabă decît cea exprimată prin bör.

Man bör inte dricka mer än sex Nu trebuie (nu e recomandabkoppar kaffe om dagen. sä bei mai mult de şase ceşti d

cafea pe zi.Du borde köpa en ny väska. Ar trebui să cumperi o geantă

nouă.

Poate de asemenea să exprime o probabilitate, o prezumpţie:

Han borde vara framme nu. Trebuie/ar trebui să fi ajuns a(= probabil că a ajuns, dacă decurs normal).

Bruka (brukar, brukade), „a obişnui să“, „ a avea obiceiul să“ se fo pentru a exprima ceva ce se petrece/întîmplă de obicei, de regulă:


46/183

.4 Exprimarea unei comenzi sau a unui îndemn. ImperativulPentru a cere unei persoane să facă ceva, putem folosi o formă vnumită imperativ (imperativ).

Kom hit! Vino aici!

Oppna dorren! Deschide uşa!Prata inte! Nu vorbi!

în limba suedeză nu există decît o singură formă de imperativ pentru verb. Verbele terminate la prezent în ar (ar-verb) sau er (er-verb) foimperativul direct din forma prezentului.

Verbe în ar

Verbele care se terminăn în ar la prezent au la imperativ aceeaşi forminfinitiv (vezi 6.2). Eliminînd r din forma prezentului, se obţine foimperativ:

PREZENT

oppnarlyssnarvăntar

Verbe în er

Verbele terminate în er la prezent nu au forma imperativului la fel infinitivului. Imperativul acestor verbe se va forma prin eliminarea teţiei er din forma prezentului:

PREZENT Se elimină er! IMPERATIV

skriver skriv// Skriv! Scrie/Scrieţi!

ringer ring// Ring! Sună/Su naţi!känner kănn / / Kănn! Pipăie/Pipăiţi!

Imperativul unui verb nu se poate forma cunoscînduse numai infinitideoarece atîţ verbele terminate la prezent în ar cît şi cele terminate îinfinitivul terminat în a. Eliminîndu1 pe a de la infinitiv, se poatenumai forma de imperativ a verbelor care au forma de prezent termier. Verbele care se termină la prezent în ar îl menţin însă pe a la imp

Se elimină r! IMPERATIV = INFINITIV

öppna/ Öppna! De schide/D eschid eţi!lyssna/ Lyssna! Ascultă/Ascul taţi!vănta/ Vănta! Aşteaptă/Aşteptaţi!


47/183

Köp en tidning, är du snäll! Cumpără un ziar, dacă eşti amStâng dörren, är du snäll! închide uşa, dacă eşti amabil.Var snäll och hämta en kudde! Fii amabil şi adumi o pernă.

(Adumi o pernă te rog!)

Snäll este un adjectiv care poate fi tradus în limba română prin „am„drăguţ“ , „gentil“ . Sensul întregii expresii, însă, poate fi echivalat adrecu formula românească „te rog“ („vă rog“).

Dacă rugămintea este adresată mai multor persoane trebuie foforma de plural: snälla (vezi 11.5):

Stâng dörren, är ni snälla! închideţi uşa dacă sînteţi amabVar snälla och stâng dörren! Fiţi amabili şi închideţi uşa!

în locul acestor construcţii cu imperativul se folosesc adesea alte form politicoase sub forma unor propoziţii interogative adresate celui cărui

cere ceva. în asemenea situaţii propoziţia interogativă este de fapt o minte. Cel care pune întrebarea nu aşteaptă un răspuns, ci aşteaptă sîndeplinească rugămintea:

Kan du öppna fönstret? Poţi să deschizi fereastra?Kan du räcka mig saxen? Poţi sămi dai (întinzi) foarfecKan ni stânga dörren? Puteţi să închideţi uşa?

Ordinea cuvintelor într-o propoziţie care conţine mamulte verbeOrdinea cuvintelor în propoziţie se respectă şi în propoziţiile care conţimulte verbe. în acest caz verbele sînt plasate, unul după altul, pe obişnuit al verbului. în consecinţă, în schema ordinii cuvintelor în proţie, primul verb se va nota VERB! iar celelalte (atunci cînd există), s

trece în coloana imediat următoare, notată VERB:

COMPLEMENTSUBIECT VERB, VERB OBIECT CIRCUMSTANŢ

Ola behover lâna pengar.Ola are nevoie să împrumute bani.

Jag mâste gâ till posten snart.Trebuie să mă duc la poştă curînd.


48/183

6.7 „Complemente adverbiale ale propoziţiei“Există o categorie aparte, aşa numitele „complemente adverbiale a poziţiei“ (satsadverbial), care ocupă un loc bine stabilit în cadrul propEle nu se plasează la sfîrşitul propoziţiei, ca celelalte complemente cstanţiale, ci se aşează imediat după VERB ^

Negaţia inte ,,nu“ , aparţine acestei categorii. Alte exemple:

frecvenţă: alltid „întotdeauna“, ofta „adesea“, ibland „uneori“,„niciodată“

posibilitate, afirmaţie: säkert „sigur“, nog „probabil“, kanske „p

apreciere: lyckligtvis „din fericire“, tyvârr „din păcate“

Notă: Deoarece termenul gramatical suedez satsadverbial nu are un lent consacrat în terminologia gramaticală românească, el a fost trad

„complement adverbial al propoziţiei“ . Se subliniază astfel faptul că bele din această categorie nu se referă la o anumită parte de propoziţîntregul conţinut al acesteia.

COMPLEMEN„COMPLEMENTADVERBIAL al

UBIECT VERB, PROPOZIŢ IEI“ VERB OBIECT

CIRCUMSTALOC/TIMP

i vili inteoi) Nu vrem să bem lapte la masă.

dricka mjölk till maten.

u mâste alltid skrivaebuie întotdeauna să scrii codul poştal pe toate scrisorile.

postnummer pâ alla brev.

et brukar aldrigu ob işn u ie şte să nin gă nic io dată în au gust.

snöa i augusti.

lia behover inte

u to ţi a u nevoie să do arm ă op t ore .

sova âtta timmar.

ile reser săllanle călătoreşte rar în străinătate.

utomlands.

i trăffade ofta Per i Stockholm.Noi) Lam întîlnit /îl întllneam adesea pe Per la/ în Stockholm.

Cînd au fost analizate propoziţiile cu un singur verb, sa menţionat căse plasează întotdeauna în faţa subiectului în propoziţiile interogativ


49/183

Interogaţia totală. Propoziţii interogative care conţin mai multe verbeîn cazul în care o propoziţie interogativă totală (ja/nejfrâga, 4.2) conţmai multe verbe, se plasează la începutul propoziţiei VERB! urmat subiect:

VERB! SUBIECT

Vili ni Nu v reţi să beţi la p te la masă?

Kan duPoţi înc ep e luni să lucrezi?

Mâste flickanTrebuie să se întoarcă mîine fata?

Brukar han alltid(El) Este aşa de obosit întotdeauna?

Kănner duîl cunoşti pe Sven?

Regnar det oftaPlouă des vara?

„COMPLEMENTADVERBIAL alPROPOZIŢIEI“

inte dricka mjôlk till maten

bôrja jobba pâ mândag

komma tillbaka i morgo

vara sâ trôtt?

Sven?

pâ sommaren?

în răspunsurile scurte (4.7) se repetă, în acest caz, verbele auxiliare (ele pot fi înlocuite cu gora)

Kan du simma? Ja, det kan jag. Nej, det kan jag inte.

Fâr vi roka hăr? Ja, det fâr ni.

Nej, det fâr ni inte.

Ştii să înoţi? Da (,ştiu). Nu (,nu ştiu).

Putem fuma aici? Da (,puteţi).

Nu (,nu puteţi).


50/183

6.9 Propoziţii interogative parţiale şi propoziţii care încep cu un complement (cînd acestea conţin mai multe verbe)Regulile privind interogaţia parţială şi cele referitoare la plasarea mentului la începutul propoziţiei pot fi concentrate întro singurăcomună. Ordinea cuvintelor în propoziţie va fi astfel următoarea:

X sau „COMPLEMENTCUVÎNT ADVERBIAL alNTEROGATIV VERB, SUBIECT PROPOZIŢ IEI“

morgon mâste du komma i tid.M îine trebu ie să vii la timp.

Har fâr du inte roka.ici nu ai voie să fumezi.

orr viile Sten alltid titta pâ tevkvăllen.

Mai demult Sten voia întotdeauna să se uite la televizor toată seara.

Vad vili ni góra i morgoe vre ţi să faceţi m îine?

Vem kan jag

frâga?e cine pot să întreb?

Hur dags fâr jag ringa?a ce oră pot să telefonez?

Vem kan inte simma?ine nu ştie să înoate?

Vad hănde pâ festen i fre sa întîmplat la petrecerea de vineri?

Locul subiectului nu poate rămîne liber decît atunci cînd cuvîntul intecapătă funcţie de subiect, aşa cum este cazul în ultimele două exem


51/183

Fraza

După cum sa menţionat (1.3), în limba suedeză termenul gramatical me poate avea sensul de comunicare orală sau scrisă (comunicare conţinînd sau mai multe predicate). Termenul gramatical suedez mening poate semfica, aşadar, o comunicare compusă dintro singură propoziţie (enkel ning) şi atunci echivalentul său în limba română este propoziţia principindependentă. Cînd termenul mening semnifică o comunicare compusămai multe propoziţii (sammansatt mening), echivalentul său în limba rom

este fraza.Primele două dintre exemplele de mai jos sînt propoziţii principale i

pendente, iar următoarele sînt fraze:

Rolf sjunger. Rolf cîntă.Birgit spelar dragspel. Birgit cîntă la acordeon.Rolf sjunger och Birgit Rolf cîntă (din gură) şi Birgitspelar dragspel. cîntă la acordeon.

De săger att Rolf sjunger Ei spun că Rolf cîntă (din gurăoch Birgit spelar dragspel. şi Birgit cîntă la acordeon.

în capitolele precedente sa prezentat modul de formare a propozi principale independente. în acest capitol se vor indica diferite posibilităa lega propoziţiile între ele pentru a obţine fraze.

Coordonarea şi subordonareaDouă propoziţii se pot lega între ele cu ajutorul cuvîntului och ,,şi“. Atip de îmbinare a două propoziţii este numit coordonare (samordning):

Rolf sjunger. I I Birgit spelar dragspel.


52/183

în exemplul umător, propoziţia Per brukar ăia vitlok (Per obişnuiemănînce usturoi) este subordonată unei alte propoziţii cu ajutorul conjei att „că“:

Per brukar ăta vitlok. Eva săger det.SUB ORDONARE

Eva săger, att Per brukar ăta vitlok.Ev a spun e că Pe r obişnuieşte să m ănince usturo

Propoziţia introdusă prin att ,,că“ funcţionează ca un complement dirlingă verbul săger „spune“ , asemănător lui det în propoziţia: Eva săg

Comparaţi exemplele de mai jos, încadrate în schema ordinii cuvint propoziţie:

/ VSUBIECT VERB OBIECT (compl. direct)Eva săger det.Eva săger, att Per brukar ăta vitlok.

.2 Propoziţia principală şi propoziţia subordonată

în cadrul raportului de subordonare se face distincţia între propoziţia pală şi propoziţia subordonată sau secundară. O propoziţie care nu dedin punct de vedere gramatical de o altă propoziţie şi are un înţeles dstătător este numită propoziţie principală (huvudsats). O propoziţidepinde de o altă propoziţie, funcţionînd deci ca parte de propozacesteia, se numeşte propoziţie subordonată sau secundară (bisats).

poate niciodată să constituie o propoziţie independentă, cu înţeles d

stătător.PROPOZIŢ IE PRINCIPALĂ

Rolf sjunger.

Dacă două propoziţii principale sînt legate între ele prin coordonobţine o frază formată din două propoziţii principale.

De remarcat: o frază conţine întotdeauna cel puţin o propoziţie pr


53/183

subordonata funcţionează ca o parte de propoziţie (în exemplul de mai un complement direct):

PROPOZIŢIE PRINCIPALĂ

Eva săger, att Per brukar ăta vitlok.

PROPOZIŢ IE SUBORDONATĂ

Chiar dacă între două propoziţii subordonate se stabileşte un rapcoordonare cu ajutorul lui och „şi“ , ele vor rămîne propoziţii subord

PROPOZIŢIE PRINCIPALĂ

Eva săger, att Rolf sjunger och att Birgit spelar dragspel.

PROPOZIŢ IE SUBORDONATĂ PROPOZIŢ IE SUBORDONAT

Există mai multe tipuri de propoziţii subordonate. Cele mai importanfi prezentate în paginile următoare.

Propoziţii subordonate introduse prin attPropoziţiile subordonate introduse prin att ,,că“ se numesc în limba suatt-bisatser. Ele joacă de obicei rolul de complemente directe pe lîngăca: saga ,,a spune“ , veta ,,a şti“ , tro ,,a crede“ , se ,,a vedea“ , hora ,,a

Mannen sa, att han var trott. Omul a spus că era obosit.Jag tror, att Elsa kommer hit Cred că Elsa vine aici diseari kvăll.

Alia vet, att chefen kom for sent Toţi ştiu că şeful a întîrziat ai morse. dimineaţă.Vi sâg nog, att du găspade. Am văzut bine că ai căscat.Jag hor, att nâgon startar en bil. Aud că cineva porneşte o ma

în unele cazuri att poate fi omis, spre exemplu în primele două exemmai sus:

Mannen sa han var trott. Omul a spus că e (era) obos


54/183

.4 Propoziţiile subordonate circumstanţialePropoziţiile subordonate pot de asemenea să funcţioneze ca nişte cmente circumstanţiale şi atunci sînt numite propoziţii subordonate ctanţiale (adverbialsbisatser). Ele pot fi recunoscute după cuvintele psînt introduse: conjuncţiile subordonatoare (underordnande konjunkCele mai frecvente conjuncţii subordonatoare sînt:

năr ,,cînd“Mannen vaknade, năr bamet

borjade grâta.

innan „înainte (ca...) să“Karin gor lăxorna, innan honăter middag.

medan ,,în timp ce“Du kan lăsa tidningen, medan

jag duschar.

om „dacă“Jag gâr hem, om Lisa kommer hit.

dărfor att „pentru că“Per grăt, dărfor att Sten haderetat honom.

eftersom „deoarece“Vi badade inte, eftersom vattnetvar fororenat.

fastan „cu toate că“, „deşi“Han gick till arbetet, fastăn hanvar forkyld.

trots att „deşi“ , „in ciuda faptului că“Vi gav oss ivăg, trots att detregnade.

Omul sa trezit cînd copilulînceput să plîngă.

Karin îşi face lecţiile înaintmănînce (să cineze).

Poţi citi ziarul în timp ce euduş.

Eu plec acasă dacă Lisa vin

Per a plîns/plîngea pentru cnecăjise Sten.

Nam făcut baie deoarece amurdară (cu impurităţi).

Sa dus la lucru cu toate cărăcit.

Am plecat deşi/în ciuda fap ploua.


55/183

OBIECT COMPLEMENTSUBIECT VERB (compl. dir.) CIRCUMSTANŢIAL

Jag betalar bensinen, om du skjutsar mig hem.(Eu) Plătesc benzina dacă mă duci acasă cu maşina.

Han gick till arbetet, fastăn han var forkyldEl sa dus la lucru cu toate că era răcit.

Propoziţiile circumstanţiale pot fi aşezate la începutul frazei ca şi comple-mentele circumstanţiale (vezi 4.6). în acest caz verbul din propoziţia princi- pală trebuie plasat înaintea subiectului, exact ca în cazul deplasării unuicomplement circumstanţial la începutul unei propoziţii:

I morse trăffade jagAzi dim ineaţă am întîlnito pe Lisa.

Năr jag handlade mat, trăffade jagCînd cumpăram de mîncare am întîlnito pe Lisa.

Om du skjutsar mig hem, betalar jagDa că mă duci acasă cu maşina, plătesc eu benzina.

han

OBIECTVERB SUBIECT (compl. dir.)

Lisa.

COMPLEMCIRCUMST

Lisa.

bensinen.

Fastăn han var forkyld, gickCu toate că era răcit, sa dus la lucru.

till arbetet.

Pentru a da claritate unei fraze în limba suedeză, propoziţiile subordonatecircumstanţiale pot fi cuprinse între virgule, folosirea acestora nefiind însăobligatorie.

De remarcat că în limba suedeză, spre deosebire de limba română, subiectultrebuie să fie exprimat în propoziţiile subordonate circumstanţiale:

Eva laser lăxorna, innanhon ăter middag. Nâr jag kom hem, upptăckte jagatt plânboken var försvunnen.

Eva îşi face lecţiile înaintesă cineze.Cînd am ajuns acasă am descoperitcă îmi dispăruse portofelul.


56/183

Ordinea cuvintelor în propoziţiile subordonate diferă în unele privordinea plasării cuvintelor întro propoziţie principală. Deosebirea econstă în plasarea „complementelor adverbiale ale propoziţiei“ (satsaal) (vezi şi 6.7). în cadrul propoziţiilor subordonate acestea vor fi totaşezate înaintea verbului. în exemplele următoare aceeaşi propoziţ

ţionează întîi ca propoziţie principală şi apoi ca propoziţie subordon

7.5 Ordinea cuvintelor în propoziţiile subordonate

Sten vili inte sova.Olle săger, att Sten inte vili sova.

Sten nu vrea să doarmă.Oile spune că Sten nu vrea doarmă.

Per întîrzie întotdeauna. Nu îl aşteptăm pe Per, deoel întîrzie întotdeauna.

Ei nu încetează să cînte.Mă supăr dacă ei nu încetecînte.

Per kommer alltid for sent.Vi văntar inte pâ Per, eftersomhan alltid kommer for sent.

De slutar inte sjunga.Jag blir arg, om de inte slutarsjunga.

întro propoziţie subordonată subiectul stă întotdeauna înaintea verbînaintea subiectului nu poate fi plasat nici un alt element al propPropoziţiile subordonate sînt, în general, introduse prin anumite denumite cuvinte subordonatoare (bisatsinledare). în cadrul acestora

ting conjuncţiile subordonatoare întîlnite în cap. 7.3 şi 7.4: att „c„cînd“ , om „dacă“ , eftersom „deoarece“ , fastan „cu toate că“ pronumele relative pe care le vom studia în cap. 7.6.

Tabelul de mai jos arată în ce măsură ordinea cuvintelor întro prsubordonată diferă de cea dintro propoziţie principală:

CUVINTSUBORDONATOR

e săger, att spune că Sten nu vrea să doarmă

milla săger, attm illa spu ne că ştie să joace tenis.

vet, att

hon

de alltid

kan

(restul urmeză ca întro prop. princ.)

sova.

spela tennis.

till fjăllen pâ


57/183

Propoziţii relativeExistă un anumit tip de propoziţii subordonate care se referă la un substadin propoziţia principală, îndeplinind pe lîngă acesta funcţia de atriDeoarece propoziţiile subordonate de acest fel sînt introduse cu ajut

pronumelui relativ som ,,care“, ,,pe care“, ,,căruia“ (căreia, cărora)“,sînt numite propoziţii relative (relativbisatser).Cuvîntul som este invariabil în limba suedeză.

Sten har en syster, som heter Sten are o soră care seKarin. numeşte Karin.Pojken som du ser dar borta ăr Băiatul pe care îlvezi acolo esmin bror. fratele meu.

Sten har tvâ flygplan, som ăr Sten are două avioane care sînsonder. stricate.

Propoziţiile relative vor fi prezentate pe larg în cap. 16.7.


58/183

Pronunţare şi ortografie

Pronunţarea şi ortografia au fost descrise succint în capitolul 1.1.

Vocale şi consoanen toate limbile, sunetele se împart în două grupe principale: vocale (er) şi consoane (konsonanter). în limba suedeză există 9 vocale ş

onsoane. Spre deosebire de limba română, în suedeză nu exista diftonxcepţia anumitor dialecte.

Vocale: i e ă y o o â a uConsoane: p t k b d g s s j t j h f v j l r m n n g

Unele dintre sunetele consonantice nu sînt reprezentate grafic prin pecifice, ci printro combinaţie de mai multe litere care se pronunţă în

ingur sunet. Combinaţiile sj, tj, şi ng corespund fiecare unui sunet dVom reveni mai tîrziu asupra modului de formare a sunetelor. Fiegiune din Suedia are o pronunţie specifică. în paginile următoare neeferi la pronunţia obişnuită din Stockholm şi din centrul Suediei.

Formarea sunetelor. Sunete surde şi sunete sonorePentru a înţelege diferenţa dintre vocale şi consoane trebuie să ştim cuformează sunetele.

Sunetele se emit cînd aerul, ieşind din plămîni, trece prin trahee, laşi ajunge în cavitatea bucală. în laringe aerul trece printre coardele vmembrane activate de fascicule musculare). Cînd acestea se apropie u

cealaltă, aerul ieşit din plămîni le face să vibreze dînd naştere unui


59/183

Principala diferenţă dintre consoane şi vocale derivă din faptul că vocsînt produse fără ca aerul să întîlnească un obstacol pe traseul său (trece liber prin laringe şi prin cavitatea bucală), în timp ce consoaneobţin printro ocluziune totală sau parţială. Din plămîni şi pînă la ieşiregură, aerul întîmpină întrun punct sau altul al traseului un obstAtunci cînd buzele constituie acest obstacol, fenomenul este mai uşo

sesizat. Pronunţaţi în faţa oglinzii consoana p, spre exemplu, în cuv„pipă“ . Observaţi cum o clipă buzele se închid complet pentru redeschide apoi cînd rostiţi vocalele i şi ă.

Lungimea sunetelor şi accentulîn capitolul 1.1 sa precizat că în limba suedeză se face distincţia între v

lungi şi vocale scurte. Am folosit atunci exemplele:

Sili scrumbie tall pin rjsk "sesil strecurătoare tal discurs rik bogat

în aceste exemple cuvintele nu au decît o singură silabă. Cînd cuvîntumai multe silabe apare o dificultate suplimentară şi anume aceea a inteţii cu care se pronunţă diferitele silabe, ceea ce se numeşte accent (beton

Observaţi următoarele cuvinte: banan pis ta , calea, tra se ul (fo rm a defin it ă a cuvîntu lu i bana)

banan banană

Aceste două cuvinte sînt formate din aceleaşi sunete şi din acelaşi numsilabe, dar se pronunţă complet diferit. Diferenţele de pronunţare

importanţă deosebită în limba suedeză, deoarece adesea poate fi despre cuvinte cu totul diferite. în exemplele de mai sus, cele două silabcuvintelor (ortografiate identic) nu se pronunţă cu aceeaşi intensitate, sînt accentuate diferit. în primul cuvînt accentul cade pe prima silabă, al doilea pe a doua silabă.

Ca şi în exemplele de mai sus, cuvintele din exemplele următoa pronunţă diferit deoarece în primul cuvînt accentul cade pe prima silatimp ce în al doilea cuvînt accentul cade pe cea dea doua silabă:


60/183

Semnele care indică lungimea vocalelor vă vor ajuta să recunoaşteţi accentuate:

banan banana banan (form a definită a substantivu bana „p istă“ )

f p r m e l fo rm u lă f o r m a l i fo rm al

Semnele care indică lungimea vocalelor vor fi în continuare plasatesub silabele accentuate. Vocalele din silabele neaccentuate nu vor fi cu nici un semn, deoarece ele sînt întotdeauna scurte.

în limba suedeză accentul cade, în mod normal, pe prima silabimplicit, pe prima vocală a cuvîntului, dar această regulă are multe e

Este vorba în special de cuvinte împrumutate din alte limbi, spre edin limba franceză:

farnilj familie intressşnt interesantintelligent inteligent magasin magazin

în aceste exemple accentul cade pe ultima silabă.

4 Accent ascuţit şi accent gravîn pronunţarea anumitor cuvinte apare, în limba suedeză, un fenomlipseşte cu desăvîrşire în cele mai multe dintre limbile europene. Enumitul accent muzical sau melodic, realizat prin accentul ascuţaccent) şi accentul grav (grav accent). Accentul ascuţit se întîlneşte înîn cuvinte monosilabice (spre exemplu în cuvîntul somn „somn“) şi cuvinte bisilabice (order „ordin“). Accentul grav, inexistent în limbnă, apare în multe cuvinte bisilabice, polisi

Documents

Grammatica Limbii Suiedeze.pdf