23
GHID DE PROIECTARE PRIVIND PROTECŢIA ÎMPOTRIVA COROZIUNII A CONSTRUCŢIILOR DIN OŢEL Indicativ GP 111-04 (Revizuire GP 035-1998) Cuprins 1. PREVEDERI GENERALE 1. 1. Obiect şi domeniu de aplicare 1.1.1. Prezentul ghid are ca obiect detalierea principiilor, criteriilor şi condiţiilor privind măsurile de protecţie împotriva coroziunii pentru construcţiile supraterane din oţel noi şi existente. Prevederile specifice din prezentul ghid se aplică, în faza de proiectare, pentru a răspunde cerinţei implicite privind durabilitatea, cu referire în special ta cerinţa esenţială "rezistenţă şi Stabilitate", respectiv menţinerea valorilor caracteristicilor implicate în această cerinţă ale elementelor structurale din oţel, în condiţiile acţiunii agenţilor agresivi din mediul înconjurător. Cerinţa privind durabilitatea este prevăzută explicit în Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, precum şi în reglementarea tehnică specifică pentru construcţiile din oţel, Eurocodul 3 (EN 1993) "Calculul structurilor din oţel", preluat în ţara noastră, într-o primă formă, prin NP 042-2000 "Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. Verificarea prin calcul a elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilor acestora". 1.1.2. Protecţia împotriva coroziunii a elementelor/construcţiilor supraterane din oţel se realizează, în etapa de proiectare, în funcţie de clasa de corozivitate a mediului preconizat, astfel; a. prin concepţia de ansamblu şi de detaliu şi prin alegerea materialelor adecvate; b. prin prevederea de măsuri constructive şi de condiţii pentru modul de executare a lucrărilor; c. prin prevederea unor sisteme de protecţie anticorozivă aplicate pe suprafaţa elementelor, sisteme adecvate naturii şi clasei de corozivitate a mediului. 1.1.3. Ghidul nu se referă la: z construcţiile/ elementele din oţel îngropate în teren; z construcţiile/ elementele din oţel imersate parţial sau total în soluţii sau lichide agresive. 1.1.4. Ghidul nu prevede sisteme speciale de protecţie împotriva coroziunii a construcţiilor din oţel, cum sunt: protecţia electrochimică (catodică, anodică), inhibitori de coroziune ş.a. 1.1.5. Ghidul se adresează în principal specialiştilor din unităţile de proiectare, precum şi verificatorilor de proiecte. 1.1.6. Prevederile prezentului ghid sunt obligatorii. în situaţiile în care prevederile conţin referirea ia variante în funcţie de situaţia preconizată pentru lucrarea respectivă, obligativitatea se referă Ia existenţa, în partea scrisă a proiectului, a analizărilor şi a concluziilor motivate privind adoptarea soluţiei respective. 1.2. Terminologie În prezentul ghid sunt utilizaţi următorii termeni de specialitate: z agent agresiv: factor de mediu ce acţionează distructiv asupra construcţiei sau a diverselor sale părţi componente, provocând degradarea prin coroziune a materialului de construcţie; z acoperire metalică: termen generic pentru unul sau mai multe straturi metalice (zinc, aluminiu), aplicat(e) pe suprafaţa elementelor dtn oţel; z acoperire organică: termen generic pentru unul sau mai multe straturi compatibile între ele, alcătuite din materiale de acoperire organice (grunduri, vopsele, emailuri, lacuri), aplicate pe suprafaţa elementelor din oţel; z clasă de corozivitate: caracteristică tehnică măsurabilă a intensităţii acţiunii mediului agresiv asupra materialului de construcţie; z coroziune: interacţiune fizico-chimicâ între un material (de construcţie) şi mediul său înconjurător, care conduce la modificarea proprietăţilor materialului şi adeseori la degradarea unor caracteristici şi/sau funcţională a acestuia, a mediului înconjurător sau a sistemului constituit din cei doi factori; Notă : Această interacţiune este în general de natură electrochimică. z corozivitate: capacitate a unui mediu de a determina coroziunea într-un sistem de coroziune dat; z corozivitatea atmosferei: capacitatea atmosferei de a provoca o coroziune într-un sistem de coroziune dat; z degradare datorată coroziunii: efect al coroziunii considerat dăunător pentru utilizările materialului de construcţie, mediul sau sistemul pe care aceşti doi factori îl formează; z durabilitatea protecţiei: durata de viaţă estimată a unui sistem de protecţie anticorozivă aplicat pe suprafaţa din oţel până la prima lucrare de refacere completă a protecţiei: Notă: Durata de viaţă estimată nu constituie o durată de garanţie. z durata de menţinere a umidităţii pe utprafaţă: interval de timp în care o suprafaţă metalică este acoperită cu o peliculă adsorbită şi/sau un lichid electrolitic, capabil să provoace coroziunea atmosferică; z mediu agresiv: mediu care conţine unul Siiu mai mul|i ngcnţi agresivi (corozivi); z protecţie împotriva coroziunii: modificare a unui sistem de coro/iunc astfel încât să diminueze degradările datorate coroziunii: z rezistenţa la coroziune: capacitatea unui material de construcţie (oţel) de a rezista la coroziune într-un sistem de coroziune dat; z sistem de coroziune: sistem format din unul sau mai multe metale şi diferite elemente ale mediului care pot influenţa coroziunea; Notă: Elemente ale mediului pot fi considerate: acoperirile, straturile superficiale etc, z sistem de protecţie anticorozivă: ansamblu de straturi aplicate pe o suprafaţă suport, pentru a realiza protecţia acesteia împotriva coroziunii; z tipul atmosferei: noţiune care caracterizează atmosfera pe baza criteriilor de clasificare corespunzătoare, altele decât corozivitatea (rurală, urbană, industrială, marină) sau factori opţionali complementari (chimici etc); z viteză de coroziune: efect al coroziunii asupra materialului de construcţie (oţel) raportat Ia unitatea de timp. Notă: Expresia utilizată pentru viteza de coroziune depinde de sistemul de coroziune considerat şi de tipul acesteia. Astfel, viteza de coroziune poate fi exprimată prin creşterea adâncimii coroziunii raportată la unitatea de timp, prin masa de metal transformată în produşi de coroziune raportată la unitatea de suprafaţă şi unitatea de timp etc. Efectul coroziunii poate varia în timp şi poate să nu fie acelaşi în toate punctele suprafeţei care se corodează. De aceea, referirile la viteza de coroziune trebuie să fie însoţite de informaţii despre tipul, dependenţa de timp şi localizarea efectului coroziunii. 1.3. Lista documentelor normative de referinţă

GP 111-2004

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: GP 111-2004

GHID DE PROIECTARE PRIVIND PROTECŢIA ÎMPOTRIVA COROZIUNII A CONSTRUCŢIILOR DIN OŢEL

Indicativ GP 111-04

(Revizuire GP 035-1998)

Cuprins

1. PREVEDERI GENERALE

1. 1. Obiect şi domeniu de aplicare

1.1.1. Prezentul ghid are ca obiect detalierea principiilor, criteriilor şi condiţiilor privind măsurile de protecţie împotriva coroziunii pentru construcţiile supraterane din oţel noi şi existente.

Prevederile specifice din prezentul ghid se aplică, în faza de proiectare, pentru a răspunde cerinţei implicite privind durabilitatea, cu referire în special ta cerinţa esenţială "rezistenţă şi Stabilitate", respectiv menţinerea valorilor caracteristicilor implicate în această cerinţă ale elementelor structurale din oţel, în condiţiile acţiunii agenţilor agresivi din mediul înconjurător.

Cerinţa privind durabilitatea este prevăzută explicit în Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, precum şi în reglementarea tehnică specifică pentru construcţiile din oţel, Eurocodul 3 (EN 1993) "Calculul structurilor din oţel", preluat în ţara noastră, într-o primă formă, prin NP 042-2000 "Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. Verificarea prin calcul a elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilor acestora".

1.1.2. Protecţia împotriva coroziunii a elementelor/construcţiilor supraterane din oţel se realizează, în etapa de proiectare, în funcţie de clasa de corozivitate a mediului preconizat, astfel;

a. prin concepţia de ansamblu şi de detaliu şi prin alegerea materialelor adecvate; b. prin prevederea de măsuri constructive şi de condiţii pentru modul de executare a lucrărilor; c. prin prevederea unor sisteme de protecţie anticorozivă aplicate pe suprafaţa elementelor, sisteme adecvate naturii şi clasei de corozivitate a mediului.

1.1.3. Ghidul nu se referă la:

construcţiile/ elementele din oţel îngropate în teren; construcţiile/ elementele din oţel imersate parţial sau total în soluţii sau lichide agresive.

1.1.4. Ghidul nu prevede sisteme speciale de protecţie împotriva coroziunii a construcţiilor din oţel, cum sunt: protecţia electrochimică (catodică, anodică), inhibitori de coroziune ş.a.

1.1.5. Ghidul se adresează în principal specialiştilor din unităţile de proiectare, precum şi verificatorilor de proiecte.

1.1.6. Prevederile prezentului ghid sunt obligatorii. în situaţiile în care prevederile conţin referirea ia variante în funcţie de situaţia preconizată pentru lucrarea respectivă, obligativitatea se referă Ia existenţa, în partea scrisă a proiectului, a analizărilor şi a concluziilor motivate privind adoptarea soluţiei respective.

1.2. Terminologie

În prezentul ghid sunt utilizaţi următorii termeni de specialitate:

agent agresiv: factor de mediu ce acţionează distructiv asupra construcţiei sau a diverselor sale părţi componente, provocând degradarea prin coroziune a materialului de construcţie; acoperire metalică: termen generic pentru unul sau mai multe straturi metalice (zinc, aluminiu), aplicat(e) pe suprafaţa elementelor dtn oţel; acoperire organică: termen generic pentru unul sau mai multe straturi compatibile între ele, alcătuite din materiale de acoperire organice (grunduri, vopsele, emailuri, lacuri), aplicate pe suprafaţa elementelor din oţel; clasă de corozivitate: caracteristică tehnică măsurabilă a intensităţii acţiunii mediului agresiv asupra materialului de construcţie; coroziune: interacţiune fizico-chimicâ între un material (de construcţie) şi mediul său înconjurător, care conduce la modificarea proprietăţilor materialului şi adeseori la degradarea unor caracteristici şi/sau funcţională a acestuia, a mediului înconjurător sau a sistemului constituit din cei doi factori;

Notă : Această interacţiune este în general de natură electrochimică.

corozivitate: capacitate a unui mediu de a determina coroziunea într-un sistem de coroziune dat; corozivitatea atmosferei: capacitatea atmosferei de a provoca o coroziune într-un sistem de coroziune dat; degradare datorată coroziunii: efect al coroziunii considerat dăunător pentru utilizările materialului de construcţie, mediul sau sistemul pe care aceşti doi factori îl formează; durabilitatea protecţiei: durata de viaţă estimată a unui sistem de protecţie anticorozivă aplicat pe suprafaţa din oţel până la prima lucrare de refacere completă a protecţiei:

Notă: Durata de viaţă estimată nu constituie o durată de garanţie.

durata de menţinere a umidităţii pe utprafaţă: interval de timp în care o suprafaţă metalică este acoperită cu o peliculă adsorbită şi/sau un lichid electrolitic, capabil să provoace coroziunea atmosferică; mediu agresiv: mediu care conţine unul Siiu mai mul|i ngcnţi agresivi (corozivi); protecţie împotriva coroziunii: modificare a unui sistem de coro/iunc astfel încât să diminueze degradările datorate coroziunii: rezistenţa la coroziune: capacitatea unui material de construcţie (oţel) de a rezista la coroziune într-un sistem de coroziune dat; sistem de coroziune: sistem format din unul sau mai multe metale şi diferite elemente ale mediului care pot influenţa coroziunea;

Notă: Elemente ale mediului pot fi considerate: acoperirile, straturile superficiale etc,

sistem de protecţie anticorozivă: ansamblu de straturi aplicate pe o suprafaţă suport, pentru a realiza protecţia acesteia împotriva coroziunii; tipul atmosferei: noţiune care caracterizează atmosfera pe baza criteriilor de clasificare corespunzătoare, altele decât corozivitatea (rurală, urbană, industrială, marină) sau factori opţionali complementari (chimici etc); viteză de coroziune: efect al coroziunii asupra materialului de construcţie (oţel) raportat Ia unitatea de timp.

Notă: Expresia utilizată pentru viteza de coroziune depinde de sistemul de coroziune considerat şi de tipul acesteia. Astfel, viteza de coroziune poate fi exprimată prin creşterea adâncimii coroziunii raportată la unitatea de timp, prin masa de metal transformată în produşi de coroziune raportată la unitatea de suprafaţă şi unitatea de timp etc. Efectul coroziunii poate varia în timp şi poate să nu fie acelaşi în toate punctele suprafeţei care se corodează. De aceea, referirile la viteza de coroziune trebuie să fie însoţite de informaţii despre tipul, dependenţa de timp şi localizarea efectului coroziunii.

1.3. Lista documentelor normative de referinţă

Page 2: GP 111-2004

1. SR EN 971-1 :2001 - Vopsele şi lacuri. Termeni şi definiţii pentru produse de vopsire. Partea 1: Termeni generali.

2. SR EN 10240:2000 - Acoperiri de protecţie interioare şi/sau exterioare pentru ţevi de oţel. Condiţii tehnice pentru acoperiri prin galvanizare la cald aplicate pe instalaţii automate.

3. SR. EN 22063:1995 - Acoperiri metalice şi anorganice. Pulverizare termică. Zinc, aluminiu şi aliajele lor.

4. SR EN 24624 :1996 - Vopsele şi lacuri. încercarea la tracţiune.

5. SR EN ISO 1461 :2002 - Acoperiri termice de zinc pe oţel.

6. SR EN ISO 1519:2003-Vopsele şi lacuri. încercarea la îndoire pe dorn cilindric.

7. SR EN ISO 1522:2002 - Vopsele şi lacuri. încercarea la amorţi zarea pendulului.

8. SR EN ISO 2812-1:1996 - Vopsele şi lacuri. Determinarea rezistenţei la lichide. Metode generale.

9. SR EN ISO 3231:2002 - Vopsele şi lacuri. Determinarea rezistenţei la atmosferă umedă care conţine dioxid de sulf.

10. SR. EN ISO 4618-2:2002 - Vopsele şi lacuri. Termeni şi definiţii pentru produse de vopsire. Partea 2 : Termeni specifici referitori la caracteristicile şi proprietăţile vopselelor.

11. SR EN ISO 4618-3:2002 - Vopsele si lacuri. Termeni si definiţii pentru produse de vopsire. Partea 3 : Pregătire a suprafeţei şi procedee de aplicare.

12. SR EN ISO 6270/1:2002 - Vopsele şi lacuri. Determinarea rezistenţei la umiditate. Partea 1: Condensarea continuă.

13. SR EN ISO 6272:1995 - Vopsele şi lacuri. încercarea la căderea unei mase.

14. SR EN ISO 7253:2002 - Vopsele şi lacuri. Determinarea rezistenţei la ceaţă salină neutră.

15. SR EN ISO 8044:2000 - Coroziunea metalelor şi aliajelor. Termeni de bază şi definiţii.

16. SR EN ISO 8501/1:2002 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Evaluarea vizuală a curăţeniei suprafeţei. Partea 1: Grade de ruginireşi grade de pregătire a suporturilor de oţel neacoperite şi a suporturilor de oţel după îndepărtarea acoperirilor anterioare.

17. SR EN ISO 8501/2:2002 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Evaluarea vizuală a curăţeniei suprafeţei. Partea 2: Grade de pregătire a suporturilor de oţel acoperite anterior, după îndepărtarea locală a acoperirilor.

18. SR EN ISO 8504-1:2002 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Metode de pregătire a suprafeţei. Partea l: Principii generale.

19. SR EN ISO 8504-2:2002 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Metode de pregătire a suprafeţei. Partea 2: Decapare cu jet abraziv.

20. SR EN ISO 8504-3:2002 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Metode de pregătire a suprafeţei. Partea 3: Curăţare manuală şi mecanică.

21. SR EN 12330:2002- Protecţie anticorozivâ a metalelor. Acoperiri electrochimice de cadmiu pe fontă sau oţel.

22. SR EN ISO 12944-2:2002 - Vopsele şi lacuri. Protecţia prin sisteme de vopsire a structurilor din oţel împotriva coroziunii. Partea 2: Clasificarea mediului.

23. SR EN ISO 12944-3:2002 - Vopsele şi lacuri. Protecţia prin sisteme de vopsire a structurilor din oţel împotriva coroziunii. Partea 3: Proiectare şi dispoziţii constructive.

24. SR EN ISO 12944-5:2002 - Vopsele şi lacuri. Protecţia prin sisteme de vopsire a structurilor din oţel împotriva coroziunii. Partea 5: Sisteme de vopsire.

25. SR EN 60068-2-5:2001 - încercări de mediu. Partea 2: încercări - încercarea la: Radiaţie solară artificială la nivelul solului.

26. SR EN 60068-2-14:2001 - încercări de mediu. Partea 2 : încercări - încercare N : Variaţii de temperatură.

27. SR EN 60068-2-33:2002 - încercări de mediu. Partea 2 : încercări. Ghid pentru încercărila variaţii de temperatură.

28. SR HD 323.2.3 S2:2002 - încercări de mediu. Partea 2: încercări - încercarea Ca : Căldură umedă, continuă.

29. SR ISO 1518:1994 - Vopsele şi lacuri. încercarea la zgâricre.

30. SR ISO 2409:1994 - Vopsele ţii lacuri. încercarea la caroiaj.

31. SR ISO 4618-1:1994- Vopsele şi lacuri. Vocabular. Termeni generali.

32. SR ISO 6860:1997-Vopsele şi lacuri. încercarea la îndoire (mandrină conică).

33. SR ISO/TR 8502-1:1995- Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Încercări pentru aprecierea curăţeniei unei suprafeţe. Partea 1: Analiza la faţa locului pentru evaluarea produşilor solubili de coroziune ai fierului.

34. SR ISO 8502-2:1994 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea, aplicării vopselelor şi produselor similare. Încercări pentru aprecierea curăţeniei unei suprafeţe. Partea 2: Determinarea clorurilor pe suprafeţele curăţate.

35. SR ISO 8502-3:1995 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Încercări pentru aprecierea curăţeniei unei suprafeţe. Partea 3: Evaluarea prafului pe suprafeţe de oţel pregătite pentru vopsire.

36. SR ISO 8502-4:1995 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Încercări pentru aprecierea curăţeniei unei suprafeţe.Partea 4: Principii directoare pentru estimarea probabiliulţii de condensare înainte de aplicarea vopselei.

37. SR ISO 8503-1:1995 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Caracteristicile rugozităţii suprafeţei suporturilor de oţel decapate. Partea 1: Precizări şi definiţii referitoare la plăcile de comparare ISO pentru profilul suprafeţei în vederea evaluării suprafeţelor decapate abraziv.

38. SR ISO 8503-2:1994 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Caracteristicile rugozităţii suprafeţei suporturilor de oţel decapate, Partea 2: Metodă pentru clasificarea profilului unei suprafeţe de oţel decapate abraziv - Procedeul prin comparare.

Page 3: GP 111-2004

39. SR ISO 8503-3:1995 - Pregătirea suporturilor de oţel înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Caracteristicile rugozităţii suprafeţei suporturilor de oţel decapate. Partea 3: Metodă pentru clasificarea profilului unei suprafeţe de oţel decapate abraziv - Procedeul cu microscop.

40. SR ISO 8503-4:1995 - Pregătirea suporturilor de oţet înaintea aplicării vopselelor şi produselor similare. Caracteristicile rugozităţii suprafeţei suporturilor de oţel decapate. Partea 4: Metodă pentru clasificarea profilului unei suprafeţe de oţel decapate abraziv - Procedeul cu palpator.

41. SR ISO 9223:1996 - Coroziunea metalelor şi aliajelor. Corozivitatea atmosferei. Clasificare.

42. SR ISO 9224:1996 - Coroziunea metalelor şi aliajelor. Corozivitatea atmosferelor. Valori de referinţă pentru clasele de corozivitale.

43. SR ISO 9225:1996 - Coroziunea metalelor şi aliajelor. Corozivitatea atmosferelor. Măsurarea poluării.

44. SR ISO 9226:1995 - Coroziunea metalelor şi aliajelor. Corozivîtatea atmosferelor. Determinarea vitezei de coroziune pe epruvete de referinţă pentru evaluarea corozivităţii.

45. 9; SR ISO 11503:1997 - Vopsele şi lacuri. Determinarea rezistenţei la umiditate (condensare repetată).

46. STAS 7221-90 - Acoperiri metalice. Acoperiri termice de zinc. Condiţii tehnice generale de calitate.

47. STAS 8009-80 -Protecţia suprafeţelor metalice. Acoperiri prin vopsire. Metode de verificare.

48. STAS 10128-86 - Protecţia contra coroziunii a construcţiilor din oţel supraterane. Clasificarea mediilor agresive.

49. STAS 10166/1-77 - Protecţia contra coroziunii a construcţiilor din oţel supraterane. Pregătirea mecanică a suprafeţelor.

50. ISO 14713:1999 - Protecţia împotriva coroziunii a fierului şi oţelului în construcţii. Acoperiri de zinc şi aluminiu - Linii directoare.

52. NP 039-2000 - Normativ privind criteriile de performanţă pentru protecţia anticorozivă a construcţiilor supuse acţiunii mediilor agresive industriale.

53. NP 042-2000 - Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. Verificarea prin calcul a elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilor acestora

[top]

2. CLASIFICAREA MEDIILOR AGRESIVE

2.1. Acţiunea mediilor agresive atmosferice asupra construcţiilor din oţel supraterane şi a elementelor lor componente se clasifică, în şase clase de corozivitate:

C1 - foarte slabă;

C2 - slabă;

C3 - medie;

C4 - ridicată;

C5-I - foarte ridicată - industrială;

C5-M - foarte ridicată - marină.

În tabelul 2.1 se dau, cu caracter de exemplificare, diferite tipuri de medii corespunzătoare claselor de corozivitate.

Tabelul 2.1

Clasa de corozivitate

Exemple de medii tipice (caracter informativ)

Exterior Interior

1 2 3

CI

foarte slabă

spaţii încălzite, cu umiditate relativă scăzută şi cu atmosferă nepoluată, ca de exemplu birouri, magazine, şcoli, hoteluri

C2

slabă

atmosfere cu grad redus de poluare (SO3 < 12

μg/m3), ca de exemplu zone rurale, oraşe mici

spaţii neîncălzite, în care se poate produce condens, ca de exemplu depozite, săli de sport (exclusiv bazine de înot)

C3

medic

atmosfere urbane şi industriale, cu poluare moderată (SO

2,:

12...4μg/m3) sau zone costiere cu concentraţie scăzută în cloruri

spaţii de fabricaţie cu umiditate ridicată şi o poluare redusă a aerului, ca de exemplu industria al i inentară, spălă tori i, fabrici de bere, fabrici de lapte

C4

ridicată

atmosfere industriale cu poluare ridicată (SO2 40…90μg/m3) sau zone costiere cu concentraţie moderată în cloruri

spaţii de fabricaţie cu umiditate ridicată şi o poluare ridicată a acrului, ca de exemplu bazine de înol, piscine, uzine chimice

C5-I atmosfere industriale cu umiditate ridicată şi poluare ridicată (SO2:

construcţii sau zone cu condens permanent şi poluare ridicată

Page 4: GP 111-2004

2.2. În tabelul 2.2 se arată echivalenţa între clasele de corozivitate prevăzute în SR ISO 9223 şi SR EN ISO 12944-2 şi clasele de agresivitate prevăzute în STAS 10128.

Tabelul 2.2

Notă: Echivalenţa s-a făcut prin compararea vitezelor de coroziune a oţelului prevăzute în SR ISO 9223 cu cele din STAS 10128.

2.3. Clasificarea corozivităţii atmosferice se face, în conformitate cu SR ISO 9223 şi SR EN ISO 12944-2, prin două metode de determinare (Anexa I):

i. - clasificare bazată pe măsurarea vitezei de coroziune pe epruvete metalice etalon (SR ISO 9226); ii. - clasificare în funcţie de caracteristicile mediului înconjură tor (durata de menţinere a umidităţii şi gradul de poluare) (SR ISO 9225).

Valorile de referinţă ale vitezei de coroziune pentru fiecare clasă sunt prevăzute în SR ISO 9224.

2.4. Stabilirea clasei de corozivitate a mediului în care se va amplasa o construcţie nouă se face de către proiectant, pe baza analizei mediului exterior şi a datelor furnizate de proiectantul tehnolog privind existenţa, natura şi concentraţia agenţilor agresivi care vor rezulta din procesul tehnologic, pentru mediu interior.

2.5. Pentru stabilirea clasei de corozivitate a mediului în care este amplasată o construcţie aflată în exploatare, vor fi precizate rezultatele analizelor calitative şi cantitative de agenţi agresivi (noxe) şi ale umidităţii relative a acrului, alâl pentru interior, cât şi pentru exterior, efectuate de un institut/laborator de specialitate în domeniu şi înscrise în buletine de analiză.

2.6. În medii cu clasa de corozivitate mai marc de C5, se vor prevedea măsuri pentru reducerea corozivităţii mediului prin schimbarea sau modernizarea tehnologici de fabricaţie sau, în caz de imposibilitate, se va studia flecare caz în parte. Studiul se va efectua de un institut de specialitate .

[top]

3. PRINCIPII, CRITERII ŞI CONDIŢII PRIVIND PREVENIREA PRIN PROIECTARE A COROZIUNII CONSTRUCŢIILOR DIN OŢEL

3.1. Principii şi criterii, privind concepţia şi proiectarea, pentru protecţia împotriva coroziunii a construcţiilor din oţel

3.1.1. La conceperea şi proiectarea construcţiilor din oţel, se vor avea în vedere următoarele principii, pentru asigurarea durabilităţii acestor construcţii prin măsuri de protecţie împotriva coroziunii:

a. Măsurile de protecţie împotriva coroziunii se referă la ansamblul de acţiuni întreprinse începând de la conceperea şi alcătuirea elementelor construcţiei şi continuate pe parcursul executării şi exploatării acesteia. Aceste măsuri se referă, în principal, la :

- conceperea, alcătuirea şi proiectarea elementelor/construcţiei, cu luarea în considerare a acţiunii corozive asupra acesteia;

- prevederea sistemelor adecvate de protecţie anticorozivă; asigurarea executării lucrărilor într-un mod în care să nu fie favorizată iniţierea acţiunii corozive;

- întreţinerea sistemelor de protecţie anticorozivă pe durata exploatării construcţiei;

- evitarea înrăutăţirii condiţiilor de mediu agresiv pe durata exploatării, în special prin asigurarea funcţionalităţii tuturor elementelor construcţiei (izolare hidrofugă, ventilaţii, instalaţii ş.a.).

b. Măsurile de protecţie se stabilesc prin proiect, pentru toate aspectele arătate, cu un grad de detaliere diferenţiat, determinat de clasa de corozivitate a mediului şi de sensibilitatea la coroziune a elementelor/construcţiei. Aceste măsuri trebuie să asigure o protecţie uniformă pentru toate zonele elementelor sau construcţiei.

c. La fiecare proiect, măsurile privind protecţia împotriva coroziunii sunt indisolubil legate de concepţia şi alcătuirea clementelor şi a construcţiei în ansamblu şi, în consecinţă, acestea trebuie să fie abordate şi rezolvate concomitent şi având în vedere interdependenţa dintre ele.La conceperea şi proiectarea construcţiilor din oţel trebuie ca, din colectivul de proiectare, să facă parte - direct sau prin colaborare - personal de specialitate în problemele de coroziune. Este necesar, de asemenea, ca pentru rezolvarea unor situaţii deosebite să fie asigurată colaborarea unor laboratoare de spccialilatc. pentru caracterizarea unor medii sau materiale.

d. Concepţia şi detalierea măsurilor de protecţie împotriva coroziunii trebuie să ia în considerare toate aspectele, până la detaliu, atât pe cele legate de manipulare, depozitare, transport, precum şi de executare a lucrărilor (spre exemplu pentru uncie zone ale sudurilor la montare la poziţie), cât şi pe cele legate de întreţinere.

e. Soluţiile adoptate pentru sistemele de protecţie trebuie să respecte prevederile legale privind:

- rezistenţii la foc (dacă este cazul) ;

- reacţia Ia loc ;

- emisia de substanţe periculoase.

f Eventualele cereri de înlocuire/modificare, la executarea lucrărilor, a unor elemente constructive, produse sau tehnologii utilizate, trebuie să fie analizate şi

90...250 μg/m3)

C5-M zone costiere şi marine cu concentraţie ridicaţii în cloruri

construcţii sau zone cu condens permanent şi poluare ridicată

Clasa de corozivitate Clasa de agresivitate

C1 1m

C2 1m…2m

C3 2m

C4 2m

C5-I,M 2m…3m

Nu face obiectul SR ISO 9223 şi SR EN ISO 12944-2 4m

Page 5: GP 111-2004

sub aspectul implicaţiilor şi eventualelor modificări privind măsurile de protecţie împotriva coroziunii. Acestea trebuie să fie stabilite de către proiectant, prin aplicarea principiilor de mai sus la situaţia nou creată, după caz.

3.1.2. Principalele criterii pentru stabilirea şi alegerea soluţiilor de protecţie împotriva coroziunii sunt următoarele :

a) - corelarea între caracteristicile implicate ale materialelor şi clasa de corozivitate preconizată ;

b) - asigurarea protecţiei pentru o diversitate mai mare privind natura mediului, pentru o aceeaşi clasă de corozivitate

c) - durabilitatea sistemelor şi produselor de protecţie anticorozivă utilizate ;

d)- simplitatea verificării calităţii acestora la executare şi a performanţelor în timp;

e) - raportul eficacitate/complexitate;

f) - accesibilitatea;

g) - raportul între executarea în atelier şi pe şantier (la montare), în specia! Sub aspectul asigurării calităţii;

h) - raportul eficacitate/cost total;

i) - raportul cost iniţial/cost întreţinere.

3.2. Condiţii la proiectare, pentru protecţia împotriva coroziunii

3.2.1. Principalele condiţii la proiectare pentru protecţia împotriva coroziunii, se referă la :

- alegerea materialelor pentru elementele de construcţie;

- alcătuirea constructivă;

- accesibilitatea;

- alegerea sistemelor de protecţie anticorozivă aplicate pe suprafaţa elementelor din oţel.

Aplicarea lor se face având în vedere principiile şi criteriile arătate la pct. 3.1.1 şi 3.1.2.

3.2.2. Alegerea materialelor constitutive ale elementelor/construcţiilor se referă la corelarea dintre clasa de corozivitate a mediului şi categoriile de oţel, caracterizate prin rezistenţa la coroziune, din care sunt constituite elementele de construcţie, precum şi clementele de asamblare (şuruburi şi piuliţe, şaibe, niiuri, electrozi pentru sudură ş.a.). Având în vedere criteriile menţionate la pct. 3.1.2, alegerea materialelor componente trebuie să constituie o bază pentru prevenirea coroziunii, care răspunde îndeosebi criteriilor (a)-(e); (h): (i).

3.2.3. Condiţiile privind alcătuirea constructivă au în vedere următoarele:

- forma (deschisă sau chesonate) şi poziţia relativa a clementelor componente în secţiuni;

- grosimea în secţiune şi mărimea suprafeţei pcrimclralc (expusă);

- îmbinările şi zonele ele rezemarc;

- vecinătatea cu clemente din alte materiale.

3.2.4. Forma şi poziţia relativă a elementelor componente în secţiuni, trebuie să fie astfel încât să nu favorizeze iniţierea şi dezvoltarea coroziunii. Principalele condiţii, în acest sens, se referă la:

3.2.4.1. Evitarea posibilităţii de acumulare a apei/condensului şi a materialelor pulverulente din aer. în acest scop :

a) - Profîlele concave vor fi amplasate cu concavitatea orientată astfel încât să nu reţină apa/condensul şi materialele pulverulente (exemplificări de principiu în fig.3.1).

b) - Profilele chesonate care nu permit accesul în interior (ţevi, secţiuni închise realizate prin sudură ş.a.) vor fi prevăzute cu găuri de ventilare interioară, având în vedere că închiderea etanşă a acestor profile nu se realizează, de regulă, şî oferă asifel, o probabilitate foarte mare de iniţiere şi dezvoltare a coroziunii interioare, caic nu poate fi depistată şi controlată. Găurile de ventilare vor fi suficient de mari şi astfel amplasate încât să asigure circulaţia permanentă a aerului, fără a permite intrarea directă a apei.

c) - Zonele de îmbinare a elementelor componente care pot crea interstiţii de acumulare, vor fi evitate, astfel (exemplificări în fig. 3.2):

- prin amplasarea corespunzătoare a plăcilor/fururilor alăturate;

- prin suduri continue, având profilul corespunzător;

- prin adoptarea unor soluţii de îmbinare adecvate;

d) - La înglobarea elementelor metalice în beton sau zidărie, se vor prevedea detalii de alcătuire care să asigure îndepăratrea apei (exemplificare în fig. 3.3).

Aceste condiţii se aplică la elementele/construcţiile din otel indiferent de clasa de corozivitate a mediului.

3.2.4.2. Limitarea distanţei minime dintre profilcle care alcătuiesc o secţiune compusă, conform precizărilor din fig. 3.4.

În cazul în care din calculul de rezistenţă rezultă că nu se poate respecta această condiţie, se vor lua măsuri adecvate, ţinând scama de inacccsibilitatca spaţiului dintre profite şi de clasa de corozivitate a mediului.

3.2.4.3. Prelucrarea muchiilor sau reliefurilor datorită sudurii, pentru a îmbunătăţi comportarea în timp a sistemelor de protecţie anlicorozivâ prin acoperirea suprafeţelor (exemplificări de principiu în fig. 3.5).

Această condiţie se aplică, în funcţie de clasa de corozivitate a mediului si în măsura în care este impusă de sistemul de acoperire utilizai.

3.2.5. Grosimea în secţiune şi mărimea suprafeţei perimetrale (expusă) a elementelor care alcătuiesc structura de rezistenţă a construcţiei, inclusiv a celor care asigură contravântuirea, sunt caracteristici ale secţiunilor clementelor, care rezultă din dimensionarea la rezistenţă si stabilitate, dar trebuie să îndeplinească şi

Page 6: GP 111-2004

condiţiile privind protecţia împotriva coroziunii, precizate în continuare.

3.2.5.1. Grosimea minimă a pieselor care alcătuiesc elementele de rezistenţă, inclusiv rigidizârilc acestora, precum şi a celor care realizează contravântuirea, va fi conform tabelului 3.1.

Tabelul 3.1.

* Viteza de coroziune, rcor este definită în subcapitolul 1.2, valorile fiind prevăzute în tabelul I.1 din Anexa I.

3.2.5.2. La verificarea proiectelor, acestea trebuie să obţină un aviz explicit, privind rezistenţa la coroziune, în cazurile în care:

a) - rezistenţa şi stabilitatea construcţiei este conferită de elemente din tablă, profilată, având giosimea mai mică decât cea prevăzută în tabelul 3.1;

b) - contravântuirea construcţiei este asigurată de panourile de închidere (pereţi, învelitoare) din tablă sau cu alcătuire sandwich.

Acest aviz, elaborat de un institut/laborator de specialitate în domeniul coroziunii, are în vedere atât mediul în care se află şi solicitările la care este supusă construcţia, cât şi sistemele de protecţie anticorozîvă aplicate, cu referire specială la zonele de îmbinare in situ şi la cele de contact/vecinătate cu alte părţi/materiale ale construcţiei (fundaţii, compartimentări ş.a.).

3.2.5.3. Suprafaţa perimetrală a elementelor de rezistenţă, inclusiv a contravântuirilor, trebuie să fie minimă şi, în funcţie de clasa de corozivitate a mediului în care se află expusă construcţia, să fie astfel alcătuită încât să respecte şi următoarele prevederi:

a) - reducerea, la minimum, a numărului de îmbinări, preferându-se secţiuni compacte, laminate sau sudate continuu ;

b) - evitarea formelor complicate în secţiune care conţin unghiuri intrânde şi îngreunează ventilarea şi aplicarea/refacerea sistemului de protecţie anticorozivă prin acoperire;

c) - condiţionarea, pentru executarea lucrărilor, a stării suprafeţei, în sensul de a fi lipsită de neregularităţi, bavuri, ţunder ş.a., cu precizarea limitelor maxime ale acestora şi, dacă este cazul, a modalităţilor de corectare a suprafeţei.

Se precizează că prin suprafaţa perimetrală se înţelege şi:

(i)- suprafaţa interioară, în cazul elementelor cu goluri interioare (ţevi. Profile cheson ş.a.);

(ii)- ambele suprafeţe, pe latura pe care profilcle sunt, eventual, lipite, dacă nu există certitudinea etanşării sigure şi durabile a interspaţiului respective.

3.2.6. Îmbinările, care constituie zone sensibile la coroziune, trebuie reduse, ca număr, la minimum şi trebuie să fie alcătuite având în vedere condiţiile prevăzute în continuare, pe tipuri de îmbinări.

3.2.6.1. La îmbinările prin sudură :

a) - rezistenţă la coroziune, în mediul agresiv respectiv, a materialului de adaos (electrozi, sârmă ş.a.), precum si a zonei influenţată termic ;

b) - prelucrarea suprafeţei, pentru îndepărtarea neregularităţilor (pct. 3.2.5.3.c) şi crearea condiţiilor optime de aplicare a sistemelor de protecţie anticorozivă;

c) - precizarea condiţiilor speciale, după caz, pentru protecţia în zona sudurilor de montaj, executate pe şantier (pentru ambele feţe ale zonei sudate).

3.2.6.2. La îmbinările cu şuruburi (inclusiv pretensionate) sau nituri

a) - compatibilitatea între materialele în contact (piesele îmbinate, şaibe, şuruburi, piuliţe, nituri), pentru a nu forma pile de coroziune ;

b) - precizarea condiţiilor pentru protecţia în zona îmbinărilor definitive, precum şi a celor demontabile, dacă este cazul (având în vedere şi condiţiile impuse de proiectarea de rezistenţă, privind starea suprafeţelor în contact).

3.2.7. Zonele de rezemare sunt. de asemenea, sensibile la coroziune, atât datorită expunerii la mediul agresiv, cât şi a faptului că sunt supuse unor concentrări de eforturi şi deplasărilor relative între elementele componente. Pentru aceste zone se vor avea în vedere următoarele condiţii:

a) - compatibilitatea între materialele în contact pentru a nu forma pile de coroziune ;

b) - compatibilitatea între sistemele de protecţie anticorozivă şi condiţiile, determinate prin calcul, privind presiunile locale şi deplasările relative între piesele componente ;

c) - accesibilitatea pentru verificarea periodică, prin observare directă, a suprafeţelor pieselor componente.

3.2.8. Vecinătatea cu elemente din alte materiale se referă la contactele directe cu acestea, cum sunt, spre exemplu : fundaţii sau reazeme din beton ; reazeme din ncopren sau alte materiale ; pereţi sau tavane din cărămidă sau lemn (lipite de metal sau cu rosturi închise cu materiale de etanşare, cum sunt spumele poliurctanice). Pentru aceste zone se vor avea în vedere următoarele condiţii :

a) - proiecţia suprafeţelor metalice considerând cel puţin situaţia în care umiditatea este de 100% (producerea condensului, pe diferite perioade şi la diferite intervale de timp) pe aceste suprafeţe ;

b} - mediul agresiv care poate apare, în prezenţa umidităţii şi a produselor din materialele alăturate (inclusiv, spre exemplu, produse peniru tratarea lemnului, dacă este cazul):

c) - electricitatea statică sau curenţii de dispersie (vagabonzi), care pol să apară datorită sau în prezenţa iiccslor materiale.

3.2.9. Accesibilitatea elementelor din oţel, a celor structurale în orice situaţie, este o condiţie de bâză pentru asigurarea întreţinerii sistemelor de protecţie anticorozivă, deoarece:

Nr. crt

Clasa de corozivitate

Grosimea minimă (mm)

Protecţia prin acoperirea suprafeţei

1 C1 3,0 Fără condiţii speciale

2 C2-C5 3,0+rcor* Sisteme stabilite

cpnform prevederilor din capitolele 4 şi 5

Page 7: GP 111-2004

a) - permite investigarea periodică, prin observare directă şi efectuarea unor determinări/măsurări, pentru a stabili starea sistemelor de protecţie anticorozivă;

b) - permite efectuarea lucrărilor de intervenţie, începând cu remedierea sistemelor de protecţie anticorozivă, în cazul în care se constată degradarea acestora, înainte de a începe procesul de coroziune a oţelului.

3.2.9.1. Accesibilitatea se realizează prin respectarea următoarelor condiţii:

a) - prevederea, pentru fiecare suprafaţă exterioară a elementelor structurale (inclusiv contravântuirile), a unui spaţiu liber care să permită efectuarea activităţilor precizate la pct. 3.2.9; spaţiul minim este de 350 mm, iar în cazul în care acesta nu poate fi respectat, se vor specifica condiţiile si sistemele de protecţie anticorozivâ si de întreţinere aplicabile în situaţia respectivă (având în vedere şi mediul agresiv respectiv);

b) - prevederea, pentru suprafeţele interioare ale elementelor ehesonate accesibile în interior, a posibilităţilor de intrare în interior; aceste elemente sunt cele având secţiunea interioară:

- rotundă, cu diametrul de cel puţin 600 mm ;

- dreptunghiulară sau ovală, având cele două dimensiuni maxime, de cel puţin 700 x 500 mm.

e) - prevederea, pentru flecare clement, a mijloacelor de acces pentru realizarea activităţilor precizate la pct. 3.2.9, mijloace prin care se înţelege:

(i) - mijlocul de a ajunge la nivelul elementelor respective (schelă, platformă ridicătoare, scară ş.a.);

(ii) - platforma de lucru, de pe care să fie accesibile toate suprafeţele elementelor respective.

3.2.9.2. Principalele condiţii, pentru aceste mijloace de acces, sunt următoarele :

- asigurarea cerinţelor pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute (cotă, suprafaţă, .stabilitate ş.a.);

- asigurarea condiţiilor privind igiena şi protecţia muncii (rezistenţă, balustrade ş.a.).

Mijloacele de acces nu suni lucrări permanente, dar ele trebuie să fie proiectate şi executate, astfel încât să poată fi montate şi utilizate ori de câte ori este necesar.

3.2.10. Alegerea sistemelor de protecţie anlicoro/.îvă aplicate pe suprafaţa elementelor din oţel. arc în vedere următoarele:

- criteriile şi condiţiile specifice prevăzute la pcl. 3.1.2. şi cap. 4 şi 5;

- utilizarea numai a produselor de proiecţie a vând caracteristicile bine cunoscute şi definite în agremente tehnice sau standarde de produs.

3.3. Desfăşurarea procesului de proiectare pentru protecţia împotriva coroziunii

3.3.1. Odată cu stabilirea datelor de intrare privind proiectarea din punctul de vedere al rezistenţei şi stabilităţii (acţiunile, conceptul privind alcătuirea construcţiei, a structurii acesteia şi a elementelor componente), se vor stabili şi datele de intrare privind mediul în care va fi exploatată construcţia (mediul interior şi mediul exterior), respectiv clasele de corozivitate ale acestuia, precum şi agenţii agresivi care se preconizează că vor acţiona asupra construcţiei.

Predimensionarea, care are la bază datele privind rezistenţa şi stabilitatea, va avea în vedere şi condiţiile privind protecţia împotriva coroziunii, precizate în subcapitolele 3.1 şi 3.2, precum şi criteriile şi nivelurile de performanţă pentru sistemele de protecţie anticorozivă, precizate în subcapitolul 4.2.

3.3.2. La dimensionarea definitivă, pentru mediile având clasa de corozivitate C2 - C5, sistemele de protecţie anticorozivă, precum şi condiţiile speciale, dacă este cazul, vor fi detaliate de către un institut/laborator de specialitate în domeniul coroziunii.

[top]

4. CRITERII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ PENTRU STRATUL SUPORT ŞI PENTRU SISTEMELE DE PROTECŢIE ANTICOROZIVĂ

4.1. Criterii şi niveluri de performanţă pentru stratul suport

Principalele criterii şi niveluri de performanţa care trebuie satisfăcute de stratul suport de oţel (oţel zincat) pe suprafaţa căruia se aplică sistemele de protecţie anticorozivă sunt prezentate în tabelul 4.1.

Tabelul 4.1.

Nr. crt

Criterii de performanţă

Metoda de determinare

U.M. Niveluri de performanţă

1 Gradul de pregătire al suprafeţie

SR EN ISO 8501-1

(STAS 10166/1)

Grad

Min:St3, PSt3 (3)

Optim: Sa3, PSa3 (1) sau Sa2,5,

PSa2,5 (2)

2 Rugozitatea suprafeţei (1) SR ISO 8503-1

Clasă profil

(microni) Min (mediu)

3 Umiditatea SR ISO 8502-4 % Lipsă

4 Temperatura

SR ISO 8502-4 0C

Min. +3 peste puntul de rouă (2)

Max. +40(2)

5 Prezenţa clorurilor SR ISO 8502-2 μ g/cm2 Max. 7

6 Praf SR ISO 8502-3 Etalon Max. 2

Page 8: GP 111-2004

(1) se referă la profilul obţinut după pregătirea suprafeţei cu jet abraziv de nisip sau alice (SR ISO 8504-2), la gradele de curăţare Sa 2,5 şi Sa 3. Rugozitatea suprafeţei se corelează cu grosimea stratului de grund.

(2) dacă în fişa produsului de protecţie anticorozivă nu se specifică altfel.

4.2. Criterii şi niveluri de performanţă pentru sistemele de protecţie anticorozivă

4.2.1. Principalele criterii şi niveluri de performanţă pe care trebuie să Ic îndeplinească sistemele de protecţie anticorozivă aplicate pe suprafeţele de oţel (oţel zincatl), în funcţie de clasa de corozivitate a mediului, precum si metodele de determinare (evaluare şi/sau verificare a performanţelor acestora), sunt prezentate în tabelul 4.2.

În tabelul 4.2 sunt prezentate nivelurile de performanţă sub formă de valori concrete pe care trebuie să le îndeplinească sistemul de protecţie. Experienţa a impus aceste valori ca fiind minimale, pentru a obţine o protecţie anticorozivă eficientă.

Tabelul4.2

(1) Metoda grilei se utilizează pentru determinarea aderenţei acoperirilor cu grosimi de până la 250 microni.

(2) Metoda smulgerii se utilizează pentru determinarea aderenţei acoperirilor cu grosimi de peste 250 microni.

(3) Determinarea nu se efectuează pentru acoperiri de protecţie cu deformabilitate ridicată.

(4) Determinarea se efectuează pentru acoperiri de protecţie aplicate la exterior sau la interior, dacă sunt supuse, tehnologic, unor asemenea acţiuni.

(5) Pentru medii cu clasa de corozivitate C5-L se recomandă utilizarea de criterii suplimentare, ca de exemplu rezistenţa la atmosferă umedă cu bioxid de sulf (SR EN ISO 3231), rezistenţa la îmbătrânire artificială (pentru protecţii anticorozive de exterior) etc

[top]

5. SISTEME DE PROTECŢIE ANTICOROZIVĂ A CONSTRUCŢIILOR DIN OTEL

5.1. Condiţii generale

7 Alte impurităţi (săruri, uleiuri, grăsimi, rugină, etc)

vizual - lipsă

Nr. crt. Criterii de performanţă Metode de

determinare U.M. Nivelurile de performanţă pentru clasa de corozivitate

C1 C2 C3 C4 C5 - I C5 - M

1. Aderenţa la support – metoda grilei(1) SR ISO 2409 nivel - 2 1 0 0 0

2. Aderenţa la support – metoda smulgerii(2) SR EN 24624 MPa - min. 0,5 min. 7,0 min. 1,0 min. 1,0 min. 1,0

3. Rezistenţa la lovire(3) (înălţimea maximă de cădere a mase de 500g, la care apar amprente cu fisuri)

SR EN ISO 6272 cm - min. 40 min. 50 min. 60 min. 60 min. 60

4. Rezistenţa la zgâriere (greutatea minimă la care apar zgârieturi fine)

SR ISO 1518 g - min. 250 min. 250 min. 300 min. 400 min. 400

5. Flexibilitatea pe dorn (diametrul la care apar fisuri)

SR ISO 6860

SR EN ISO 1519 mm - min. 20 min. 10 min. 10 min. 7 min. 7

6. Duritatea (pendul) SR EN ISO 1522 s - min. 70 min. 70 min. 70 min. 70 min. 70

7. Porozitatea STAS 8009 clasa - 2P 2P 1P 1P 1P

8. Rezistenţa la ceaţă salină SR EN ISO 7253 ore - - min. 480 min. 720 min. 1440 min. 1440

9. Rezistenţa la umiditate SR ISO 11503

SR EN ISO 6270-1

ore - min. 120 min. 240 min. 480 min. 720 min. 720

10. Rezistenţa la căldură şi umiditate SR HD 323.2.3 S2 ore - min. 120 min. 240 min. 480 min. 720 min. 720

11. Rezistenţa la variaţii de temperatură

SR EN 60068-2-14

SR EN 60068-2-33

cicluri - min. 25 min. 25 min. 56 min. 56 min. 56

12. Rezistenţa la radiaţii UV(4) SR EN 60068-2-5 cicluri - min. 56 min.56 min. 56 min. 56 min. 56

13. Rezistenţa chimică(5) SR EN ISO 2812-1 ore - min. 24 min. 168 min. 168 -

14. Aviz sanitar Necesar pentru protecţiile anticorozive care pot veni în contact direct cu produse alimentare

Page 9: GP 111-2004

5.1.1. Sistemele de protecţie anticorozivă a construcţiilor din oţel se vor alege în funcţie de clasa de corozivitate a mediului, de starea suportului de oţel, de durabilitatea estimată a protecţiei şi de considerente economice.

Protecţia împotriva coroziunii este, de regulă, cu atât mai economică, cu cât are o durabilitate mai ridicată, deoarece astfel se reduc la minimum lucrările de întreţinere/refacere a protecţiei pe durata de serviciu a construcţiei.

5.1.2. Durabilitatea sistemelor de protecţie anticorozivă aplicate pe suprafeţele de oţel se clasifică în trei clase de durabilitate :

- durabilitate limitată (L): 2...5 ani ;

- durabilitate medie (M): 5... 15 ani;

- durabilitate ridicată (R): peste 15 ani.

Principalii factori care determină durabilitatea sistemelor de protecţie anticorozivă aplicate pe suprafeţele de oţel sunt următorii :

- concepţia structurii;

- calitatea produselor folosite pentru protecţie ;

- starea iniţială a suportului;

- eficacitatea pregătirii suportului ;

- condiţiile de aplicare ;

- calitatea aplicării ;

- condiţiile de expunere după aplicare.

5.1.3. Elementele de construcţii din oţel expuse la acţiunea corozivă a mediului şi care, după montaj, nu mai sunt accesibile, se vor proteja împotriva coroziunii în aşa fel încât, pe durata de serviciu a construcţiei să nu afecteze durabilitatea acesteia. În cazul în care accesul pentru aplicarea sistemului de protecţie anticorozivă pe suprafaţa suportului de oţel nu este posibil, se vor prevedea alte măsuri, ca de exemplu : execuţia elementelor de construcţii dintr-un material rezistent la coroziune, supradimensionarea elementelor pentru compensarea pierderi lor prin coroziune, asigurarea posibilităţii înlocuirii clementelor degradate datorită coroziunii.

5.1.4. În cazul reperelor din oţel protejate exclusiv prin zincare se va prevedea tratamentul îmbinărilor sudate prin polisare şi aplicarea unei paste de zincare la rece.

5.1.5 Principalele criterii si niveluri de performanţă care trebuie satisfăcute de stratul suport de oţel (oţel zincal) pe suprafaţa căruia se aplică sistemele de proiecţie anticorozivă sunt precizate la pct. 4.1 (tabelul 4.1).

5.1.6 Principalele criterii si niveluri de performanţă pe care trebuie să Ie îndeplinească sistemele de protecţie anticorozivă în funcţie de clasa de corozivitate a mediului, sunt precizate la pct. 4.2 (tabelul 4.2).

5.1.7. La aplicarea sistemelor tic protecţie anticorozivă trebuie sa se respecte reglementările în vigoare privind proiecţia mediului înconjurător, masurile de protecţia muncii şi măsurile privind prevenirea incendiilor.

5.2. Alcătuirea generală a sistemelor de protecţie anticorozivă

În tabelul 5.1 sunt prezentate tipurile, alcătuirea generală a sistemelor de protecţie anticorozivă aplicate pe suprafaţa elementelor de construcţii din oţel, precum şi domeniul de utilizare a acestora.

Tabelul 5.1

Nr. crt

Tipul sistemului

de protecţie Alcătuirea sistemului de

protecţie Domeniul de utilizare

1 Sisteme de acoperiri prin vopsire

- strat primar (grund)

- strat(uri) intermediar(e)

- (strat de nivelare, vopsea)

- strat(uri) final(e)/de finisare (vopsea, email)

protecţia împotriva coroziunii a elementelor de construcţii din oţel noi sau remedierea/refacerea sistemelor de protecţie existente

2 Sisteme de acoperiri metalice

a) - strat de zinc depus termic

b) - strat de zinc sau aluminiu depus prin metalizare (pulverizare) c) - strat de zinc depus electrochimie

protecţia împotriva coroziunii a elementelor de construcţii din oţel noi

protecţia elementelor/ pieselor de îmbinare (şuruburi, piuliţe, şaibe s.a.)

3 Sisteme de acoperiri combinate (duplex)

a) - strat de zinc depus termic, protejat cu sisteme de acoperire prin vopsire

b) - strat de zinc sau aluminiu depus prin metalizare, protejat cu sisteme de acoperire prin vopsire

c) - strat de zinc depus electrochimie, protejat cu

protecţia împotriva coroziunii a elementelor de construcţii din oţel noi, în special a celor greu accesibile remedierilor pe durata de serviciu a construcţiei

protecţia clementelor/pieselor de îmbinare (şuruburi, piuliţe,

Page 10: GP 111-2004

5.3. Sisteme de protecţie anticorozivă pentru diferite clase de corozivitate

La pct. 5.3.1. ..5.3.6 se prezintă alcătuirea detaliată a sistemelor de protecţie anticorozivă prevăzute în tabelul 5.1, precizându-se o scrie de caracteristici principale, care permit îndeplinirea criteriilor şi nivelurilor de performanţă menţionate în tabelul 4.2.

Sistemele de protecţie anticorozivă prevăzute în prezentul ghid nu exclud utilizarea altor sisteme alcătuite din alte produse de protecţie sau din produse noi pentru care există agremente tehnice, dacă aceste sisteme îndeplinesc criteriile şi nivelurile de performanţă menţionate în tabelul 4.2, corespunzătoare clasei de corozivitate a mediului şi durabilităţii estimate a protecţiei. Aplicarea acestora, pentru medii având clasa de corozivitate egală sau mai marc decât C 3 va trebui să fie avizata, pe proiect de un specialist de la un institut/laborator de specialitate în domeniul coroziunii.

5.3.1. Sisteme de protecţie pentru medii cu clasa de corozivitate C1

În medii cu clasa de corozivitate C1 nu este necesară protecţia împotriva coroziunii a suprafeţelor de oţel.

In cazul în care din criterii estetice/de finisare rezultă necesitatea acoperirii suprafeţelor de oţel, se vor prevedea sistemele de protecţie menţionate la pct. 5.3.2 pentru clasa de corozivitate C2.

5.3.2. Sisteme de protecţie pentru med îi cu clasa de corozivitate C2

5.3.2.1. Sisteme de acoperiri prin vopsire

Sistemele de protecţie anticorozivă prin vopsire pentru medii cu clasa de corozivitate C2 sunt prezentate în tabelul 5.2 (SR EN ISO 12944-5).

5.3.2.2. Sisteme de acoperiri metalice

Sistemele de protecţie anticorozivă din acoperiri metalice pentru medii cu clasa de corozivitate C2 sunt prezentate în tabelul 5.3 (ISO 14713).

Tabelul 5.2

(1)Pentru St 2, gradul de ruginire C definit în SR EN ISO 8501-1 este gradul de referinţă.

Pentru Sa 2,5, gradul de ruginire A,B sau C definit în SR EN ISO 8501-1 este gradul de referinţă.

(2)Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

Tabelul 5.3

sisteme de acoperiri prin vopsire

şaibe

Nr. crt.

Gradul de pregătire a suportului(1) Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de

protecţie Durabilitatea sistemului

(vezi pct. 5.1.2)

St 2 Sa 2,5 Liant Număr

de straturi

Grosime μm Liant

Număr de

straturi Grosime μm

Număr de

straturi

Grosime totală μm

limitată medie ridicată

1. X

răşini alchidice

1 40

răşini alchidice

1 40 2 80 X

2. X 1 40 1 40 2 80 X X

3. X 2 80 1 40 3 120 X X

4. X 1-2 80 1 40 2-3 120 X X

5. X 2 80 1-2 80 3-4 160 X X

6. X 1-2 80 1-2 80 2-4 160 X X X

7. X 1-2 80 2-3 120 3-5 200 X X X

8. X 1-2 100 - - - 1-2 100 X X

9. X 2 80 răşini acrilice, clorcauciuc

1-2 80 3-4 160 X X

10. X 1-2 80 1-2 80 2-4 160 X X X

11. X răşini arcrilice

1-2 100 - - - 1-2 100 X X

12. X 1 80 răşini arcrilice 1 40 2 120 X X

13. X răşini acrilice, clorcauciuc

2 80 răşini acrilice, clorcauciuc

1-2 80 3-4 160 X X

14. X 1-2 80 1-2 80 2-4 160 X X X

15. X răşini

epoxidice

1-2 80 răşini epoxidice,

poliuretanice(2)

1 40 2-3 120 X X

16. X 1-2 80 1-2 80 2-4 160 X X X

17. X răşini

epoxidice, poliuretanice, bogate în zinc

1-2 80 - - - 1-2 80 X X X

18. X etil silicat bogat în zinc 1 80 - - - 1 80 X X X

Page 11: GP 111-2004

(l) în medii cu clasa de corozivitate C2, viteza de coroziune a zincului este în general ≤ 0,7 μm/an sau ≤ 5g/(m2, an), iar viteza de coroziune a aluminiului este ≤ 0,6 g/(m2, an) (SR ISO 9223).

(2) Grosimea acoperirii depinde de grosimea elementului/piesei de oţel (SR EN ISO 1461).

(3) Grosimea acoperirii depinde de « calitatea acoperirii » specificată pentru ţeava din oţel (conform SR EN 10240).

(4) Produsele de colmatare îmbunătăţesc aspectul şi durabilitatea acoperirilor de zinc şi aluminiu depuse prin metalizare (pulverizare).

5.3.2.3. Sisteme de acoperiri combinate (duplex)

Sistemele de protecţie anticorozivă pentru medii cu clasa de corozivitate C2 sunt realizate din acoperirile metalice prevăzute la pct. 5.3.2.2 şi sisteme de acoperire prin vopsire, după cum urmează :

a) sistemele prevăzute în labclul 5.4, pentru acoperirile de zinc depuse termic ;

b) sistemele 11...16 din tabelul 5.2 (pct. 5.3.2.1), pentru acoperirile de zinc şi aluminiu depuse prin metalizare şi acoperirile de zinc depuse electrochimie.

Primul strat din alcătuirea sistemului de acoperire prin vopsire va fi un strat de grund specific pentru suportul de zinc/aluminiu, care trebuie să asigure aderenţa la suport şi să fie compatibil cu straturile ulterioare din componenţa sistemului de protecţie.

5.3.3. Sisteme de protecţie pentru medii cu clasa de corozivitate C3

5.3.3.1. Sisteme de acoperiri prin vopsire

Sistemele de protecţie antiouru/.iva prin vopsire pentru medii cu clasa de corozivitalc C3 sunt prezentate în tabelul 5.5 (SR EN ISO 12944-5)

5.3.3.2. Sisteme de acoperiri metalice

Sistemele de protecţie anticorozivă din acoperiri metalice pentru medii cu clasa de corozivitate C3 sunt prezentate în tabelul 5.6 (ISO 14713).

Tabelul 5.6

(1) în medii cu clasa de corozivitate C3, viteza de coroziune a zincului este în general de 0,7...2,1 μm/an sau 5...15 g/(m2, an), iar viteza de coroziune a aluminiului este de 0,6...2 g/(m2, an) (SR ISO 9223).

Nr. crt

Materialele de bază ale sistemului de protecţie

Grosimea totală minimă a

acoperirii, microni

Durabilitatea sistemului

(1)

1 strat de zinc depus termic pe elemente din oţel 25...85(2)

Foarte ridicată

(peste 20 ani)

2 strat de zinc depus termic pe ţevi din oţel 25...55(3)

3 strat de zinc depus termic pe table din oţel 20

5 strat de zinc depus prin metalizare, necolmatat sau colmatat(4)

50

5 strat de aluminiu depus termic, necolmatat sau colmatat(4) 100

6 strat de zinc depus electrochimie 20

Nr. crt

Materialele de bază ale sistemului de protecţie

Grosimea totală minimă a acoperirii, microni

Durabilitatea sistemului(1)

1. strat de zinc depus termic pe elemente din oţel

45...85(2) foarte ridicată (peste 20 ani)

2. 25 ridicată(10...20ani)

3 strat de zinc depus termic pe ţevi din oţel

45...55(3) foarte ridicată (peste 20 ani)

4 25 ridicată (10...20 ani)

5 strat de zinc depus termic pe table din oţel 20 medie (5...10 ani)

6 strat de zinc depus prin metalizare, necolmatat sau colmatat(4)

100 foarte ridicată (peste 20ani)^

7 strat de aluminiu depus prin metalizare, necolmatat sau colmatat(4)

100 foarte ridicată (peste 20 ani)

8 strat de zinc depus electrochimie 20 medie (5... 10 ani)

Page 12: GP 111-2004

(2) Grosimea acoperirii depinde de grosimea elementului/piesei de oţel (SR EN ISO 1461).

(3) Grosimea depinde de «calitatea acoperirii » specificată pentru ţeava de oţel (SR EN 10240).

(4) Produsele de colmatare îmbunătăţesc aspectul şi durabilitatea acoperirilor de zinc şi aluminiu depuse prin metalizare (pulverizare).

5.3.3.3. Sisteme de acoperiri combinate (duplex)

Sistemele de protecţie anticorozivă pentru medii cu clasa de corozivitate C3 sunt realizate din acoperiri metalice prevăzute la pct. 5.3.3.2 si sisteme de acoperire prin vopsire, după cum urmează :

a) sistemele prevăzute în tabelul 5.7, pentru acoperirile de zinc depuse termic;

b) sistemele 9... 17 din tabelul 5.5, pentru acoperirile de zinc si aluminiu depuse prin mcializare şi acoperirile de zinc depuse electrochimie

Primul strat din alcătuirea sistemului de acoperire prin vopsire va fi un strat de grund specific pentru suportul de zinc/aluminiu, care trebuie să asigure aderenţa la suport şi să fie compatibil cu straturile ulterioare din componenţa sistemului de protecţie.

5.3.4. Sisteme de protecţie pentru medii cu clasa de corozivitate C4

5.3.4.1. Sisteme de acoperiri prin vopsire

Sistemele de protecţie anticorozivă prin vopsire pentru medii cu clasa de corozivitate C4 sunt prevăzute în tabelul 5.8 (SR EN ISO 12944-5).

5.3.4.2. Sisteme de acoperiri metalice

Sistemele de protecţie anticorozivă din acoperiri metalice pentru medii cu clasa de corozivitate C4 sunt prevăzute în tabelut 5.9 (ISO 14713).

5.3.4.3. Sisteme de acoperiri combinate (duplex)

Sistemele de protecţie anticorozivă pentru medii cu clasa de corozivitate C4 sunt realizate din acoperirile metalice prevăzute la pct. 5.3.4.2 şi sisteme de acoperiri prin vopsire, după cum urmează :

a) sistemele prevăzute în tabelul 5.10, pentru acoperirile de zinc depuse termic ;

b= sistemele 4...11 din tabelul 5.8 (pct.5.3.4.1), pentru acoperirile de zinc şi aluminiu depuse prin metalizare şi acoperirile de zinc depuse electrochimie.

Primul strat din alcătuirea sistemului de acoperiri prin vopsire va fi un strat de grund specific pentru suportul de zinc/aluminiu, care trebuie să asigure aderenţa la suport şi să fie compatibil cu straturile ulterioare din componenţa sistemului de protecţie.

Tabelul 5.4

(1) Durabilitatea estimată a sistemului de protecţie este determinată de aderenţa acestuia la suportul de zinc; pregătirea suportului se realizează prin mijloace mecanice sau chimice (SR EN ISO 12944-4).

(2) Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

Tabel 5.5

Nr. crt.

Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de protecţie Durabilitatea sistemului(1)

Liant Număr de straturi

Grosime μm Liant Număr de

straturi Grosime μm

Număr de straturi

Grosime totală μm limitată medie ridicată

1. - - - răşini arcrilice 1 80 1 80 X X X

2. răşini arcrilice 1 40 răşini arcrilice 1 80 1 80 X X X

3. - - -

răşini epoxidice,

răşini poliuretanice

(2)

1 80 1 80 X X X

Nr. crt.

Gradul de pregătire a suportului(1) Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de

protecţie Durabilitatea sistemului

(vezi pct. 5.1.2)

St 2 Sa 2,5 Liant Număr

de straturi

Grosime μm Liant

Număr de

straturi Grosime μm

Număr de

straturi

Grosime totală μm

limitată medie ridicată

18. X

răşini epoxidice,

poliuretanice, bogate în zinc

1-2 80 - - - 1-2 80 X X

19. X 1 40 răşini epoxidice,

răşini poliuretanice

(2)

1-2 120 2-3 160 X X X

20. X 1 40 2-3 160 3-4 200 X X X

21. X 1 40 răşini acrilice, clorcauciuc

1-2 120 2-3 160 X X

22. X 1 40 2-3 160 3-4 200 X X X

23. X 1 80 - - - 1 80 X X

24. X 1 80 răşini acrilice,

1-2 80 2-3 160 X X

Page 13: GP 111-2004

(1) Pentru St, gradul de ruginire C definit în SR EN ISO 8501-1 este gradul de referinţă.Pentru Sa 2,5, gradul de ruginire A,B sau C definit în SR EN ISO 8501-1 este gradul de referinţă.

(2) Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

(3) Se recomandă utilizarea unuia dintre straturile intermediare ca strat barieră (start de vopsea cu rol de îmbunătăţire a aderenţei şi/sau de tratare a unor defecte datorate aplicării).

Tabel 5.7

(1) Durabilitatea estimată a sistemului de protecţie este determinată de aderenţa acestuia la suportul de zinc; pregătirea suportului se realizează prin mijloace mecanice sau chimice (SR EN ISO 12944-4).

(2) Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

Tabel 5.8

25. X

etil silicat bogat în zinc

(3)

1 80 clorcauciuc 2-3 120 3-4 200 X X X

26. X 1 80 răşini epoxidice,

răşini poliuretanice

(2)

1-2 80 2-3 160 X X X

27. X 1 80 2-3 120 3-4 200 X X X

18. X

răşini epoxidice, poliuretanice, bogate în zinc

1-2 80 - - - 1-2 80 X X

19. X 1 40 răşini epoxidice, răşini poliuretanice(2)

1-2 120 2-3 160 X X X

20. X 1 40 2-3 160 3-4 200 X X X

21. X 1 40 răşini acrilice, clorcauciuc

1-2 120 2-3 160 X X

22. X 1 40 2-3 160 3-4 200 X X X

23. X

etil silicat bogat în zinc(3)

1 80 - - - 1 80 X X

24. X 1 80 răşini acrilice, clorcauciuc

1-2 80 2-3 160 X X

25. X 1 80 2-3 120 3-4 200 X X X

26. X 1 80 răşini epoxidice,

răşini poliuretanice

(2)

1-2 80 2-3 160 X X X

27. X 1 80 2-3 120 3-4 200 X X X

Nr. crt.

Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de protecţie Durabilitatea sistemului(1)

Liant Număr de straturi

Grosime μm Liant Număr de

straturi Grosime μm

Număr de straturi

Grosime totală μm limitată medie ridicată

1. - - -

răşini arcrilice

1 80 1 80 X

2. răşini arcrilice

1 40 1 80 2 120 X X

3. 1 80 1 80 2 160 X X X

4. - - - răşini epoxidice,

răşini poliuretanice

(2)

1 80 1 80 X X

5. răşini epoxidice,

răşini poliuretanice(2)

1 40 1 80 2 120 X X X

Nr. crt.

Gradul de pregătire a suportului(1)

Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de protecţie

Durabilitatea sistemului (vezi pct. 5.1.2)

St 2 Sa 2,5 Liant Număr

de straturi

Grosime μm Liant

Număr de

straturi Grosime μm

Număr de

straturi

Grosime totală μm

limitată medie ridicată

1. X

răşini alchidice

1-2 80 răşini alchidice 2-3 120 3-5 200 X

2. X 1-2 80 răşini acrilice, clorcauciuc

2-3 120 3-5 200 X

3. X 1-2 80 2-3 160 3-5 240 X X

4. X răşini acrilice, clorcauciuc

1-2 80

răşini acrilice, clorcauciuc

2-3 120 3-5 200 X

5. X 1-2 80 2-3 160 3-5 240 X X

6. X 1 160 1 40 2 200 X

Page 14: GP 111-2004

(1) Pentru Sa 2,5, gradul de ruginire A,B sau C definit în SR EN ISO 8501-1 este gradul de referinţă.

(2) Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

(3) Se recomandă utilizarea unuia dintre straturile intermediare ca strat barieră (start de vopsea cu rol de îmbunătăţire a aderenţei şi/sau de tratare a unor defecte datorate aplicării)

Tabelul 5.9

(1) în medii cu clasa de corozivitate C4, viteza de coroziune a zincului este în generai de 2,1 ...4,2 μm/an sau 15...30 g/(m2, an), iar viteza de coroziune a aluminiului

7. X

răşini epoxidice

1 160 1 120 2 280 X X X

8. X 1-2 80

răşini epoxidice, răşini

poliuretanice(2)

2-3 120 3-5 200 X

9. X 2-3 160 3-5 240 X X

10. X 1-2 80 2-3 200 3-5 280 X X

11. X 1-2 80 3-4 240 4-6 320 X X X

12. X

răşini epoxidice,

răşini poliuretanice bogate în zinc

1 80 răşini acrilice, clorcauciuc

1-2 120 2-3 160 X

13. X 1 80 2-3 160 3-4 200 X X

14. X 1 80 2-3 200 3-4 240 X X X

15. X 1 80

răşini epoxidice, răşini

poliuretanice(2)

1-2 120 2-3 160 X

16. X 1 80 2-3 160 3-4 200 X X

17. X 1 80 2-3 200 3-4 240 X X X

18. X 1 80 2-3 240 3-4 280 X X X

19. X 1 80 3-4 280 4-5 320 X X X

20. X

etil silicat bogat în zinc(3)

1 80 - - - 1 80 X

21. X 1 80 răşini acrilice, clorcauciuc

1-2 80 2-3 160 X

22. X 1 80 2-3 120 3-4 200 X X

23. X 1 80 2-3 160 3-4 240 X X X

24. X 1 80

răşini epoxidice, răşini poliuretanice(2)

1-2 80 2-3 160 X

25. X 1 80 2-3 120 3-4 200 X X

26. X 1 80 2-3 160 3-4 240 X X X

27. X 1 80 2-4 200 3-4 280 X X X

28. X 1 80 3-4 240 4-5 320 X X X

Nr. crt

Materialele de bază ale sistemului de

protecţie

Grosimea totală minimă a

acoperirii, microni Durabilitatea sistemului(1)

1

strat de zinc depus termic pe elemente din oţel

85 (grosimea oţelului ≥ 6 mm)

foarte ridicată (peste 20 ani)

2 45...7O'(2)

(grosimea oţelului ≤6 mm)

ridicată(10...20ani)

3 25 (diametru filetat <6 mm pentru piese componente)

medie(5...10ani)

4 strat de zinc depus termic pe (evi din oţel

45...55 (3) ridicată(l0...20ani)

5 25 medie (5... 10 ani)

6 strat de zinc depus termic pe table de oţel 20 medie (5... 10 ani)

7 strat de zinc depus prin metalizare, necolmatat sau colmatat(4)

100 foarte ridicată (peste 20 ani)

8 strat de aluminiu depus prin metalizare, colmatatH1

100 foarte ridicată (peste 20 ani)

9 strat de zinc depus electrochimie 25 medie(5...10ani)

Page 15: GP 111-2004

este de 2...5 g/(m2 an) (SR ISO 9223).

(2) Grosimea acoperirii depinde de grosimea elementului/piesei de oţel (SR EN ISO 1461),

(3) Grosimea depinde de «calitatea acoperirii» specificată pentru ţeava de oţel (SREN 10240).

(4) Produsele de colmatare îmbunătăţesc aspectul şi durabilitatea acoperirilor de zinc şi aluminiu depuse prin metalizare (pulverizare)

Tabelul 5.10

(1) Durabilitatea estimată a sistemului de protecţie este determinată de aderenţa acestuia la suportul de zinc; pregătirea suportului se realizează prin mijloace mecanice sau chimice (SR EN ISO 12944-4).

(2) Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

5.3.5. Sisteme de protecţie pentru medii cu clasa de corozivitate C5-1

5.3.5.1. Sisteme de acoperiri prin vopsire

Sistemele de protecţie anticorozivă prin vopsire pentru medii cu clasa de corozivitate C5-1 sunt prevăzute în tabelul 5.11 (SR EN ISO 12944-5).

5.3.5.2. Sisteme de acoperiri metalice

Sistemele de protecţie anticorozivă din acoperiri metalice pentru medii cu clasa de corozivitate C5, în funcţie de viteza de coroziune a zincului/aluminiului, sunt prevăzute în tabelele 5.12 şi 5.13(ISO 14713).

5.3.5.3. Sisteme de acoperiri combinate (duplex)

Sistemele de protecţie anticorozivă pentru medii cu ctasa de corozivitate C5-1 sunt realizate din acoperirile metalice prevăzute la pct. 5.3.5.2 şi sisteme de acoperiri prin vopsire, după cum urmează:

a) sistemele prevăzute în tabelul 5.14, pentru acoperirile de zinc depuse termic,

b) sistemele 1...4 din tabelul 5.11 (pct.5.3.5.1.), pentru acoperirile de zinc şi aluminiu depuse prin metalizare şi acoperirile de zinc depuse electrochimie.

Primul strat din alcătuirea sistemului de acoperiri prin vopsire va fi un strat de grund specific pentru suportul de zinc/aluminiu, care trebuie să asigure aderenţă la suport şi să fie compatibil cu straturile ulterioare din componenţa sistemului de protecţie

Tabelul 5.11

Nr. crt.

Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de protecţie Durabilitatea sistemului(1)

Liant Număr de straturi

Grosime μm Liant Număr de

straturi Grosime μm

Număr de straturi

Grosime totală μm limitată medie ridicată

1.

răşini arcrilice

1 80 răşini arcrilice

1 80 2 160 X X

2. 1 80 2 160 3 240 X X X

3. 1 40 răşini

epoxidice, răşini

poliuretanice(2)

1 80 2 120 X X

4. răşini epoxidice,

răşini poliuretanice

1 80 1 80 2 160 X X X

5. 1 80 2 160 3 240 X X X

6. 1 80 2-3 240 3-4 320 X X X

Nr. crt.

Gradul de pregătire a suportului(1)

Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de protecţie

Durabilitatea sistemului (vezi pct. 5.1.2)

St 2 Sa 2,5 Liant Număr

de straturi

Grosime μm Liant

Număr de

straturi Grosime μm

Număr de

straturi

Grosime totală μm

limitată medie ridicată

1. X clorcauciuc 1-2 80 răşini acrilice, clorcauciuc 2 120 3-4 200 X

2. X răşini

epoxidice, răşini

poliuretanice

2 120

răşini epoxidice, răşini

poliuretanice(2)

1-2 80 3-4 200 X X

3. X 1 80 3 200 4 280 X X X

4. X 1-2 80 3-4 240 4-6 320 X X

5. X răşini epoxidice,

răşini poliuretanice bogate în zinc

1 40 2 120 3 160 X X X

6. X 1 40 3 200 4 240 X X X

7. X

etil silicat bogat în zinc

1 80 răşini acrilice, clorcauciuc 3 200 4 280 X X X

8. X 1 80 răşini epoxidice,

răşini poliuretanice(2)

2-4 240 3-5 320 X X

9. X 1 80 2-4 160 3-5 240 X X X

10. X 1 80 3 200 4 280 X X X

Page 16: GP 111-2004

(1) Pentru Sa 2,5, gradul de ruginire A,B sau C definit în SR EN ISO 8501-1 este gradul de referinţă.

(2) Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

(3) Se recomandă utilizarea unuia dintre straturile intermediare ca strat barieră (start de vopsea cu rol de îmbunătăţire a aderenţei şi/sau de tratare a unor defecte datorate aplicării)

Tabelul 5.12

(1) În medii cu clasa de agresivitate C5 (1), viteza de coroziune a zincului este în general 4,2...6,3 μ m/an sau 30...40 g/(m2 an), iar viteza de coroziune a aluminiului este de 5.-.7,5 g/(m2 an) (SR ISO 9223).

(2) Grosimea acoperirii depinde de grosimea clcmcnlului/picsci de oţel (SR EN ISO 1461).

(3) Grosimea depinde de «calitatea acoperirii» specificată pentru ţeava de oţel (SREN 10240).

(4) Produsele de colmatarc îmbunătăţesc aspectul şi durabilitatea acoperirilor de zinc şi aluminiu depuse prin metalizare (pulverizare).

Tabelul 5.13

11. X 1 80 răşini acrilice, clorcauciuc 4 240 5 320 X X X

Nr. crt

Materialele de bază ale sistemului de

protecţie

Grosimea totală minimă a

acoperirii, microni Durabilitatea sistemului"'

1 strat de zinc depus termic pe elemente din oţel

115 foarte ridicată (peste 20 ani)

2 85 (grosimea oţetului ≥ 6 mm) ridicată(l0...20ani)

3 45...70(2)

(grosimea oţelului <6 mm)

medie (5... 10 ani)

4 25 (diametru filetat <6 mm pentru pie-se componente)

limitată (sub 5 ani)

5 strat de zinc depus termic pe ţevi din oţel

45...55'31 medie(5...I0ani)

6 25 limitată (sub 5 ani)

7 strat de zinc depus termic pe table de oţel 20 limitată (sub 5 ani)

8 strat de zinc depus prin metalizare :

- necolmatat sau colmatat(4)

- colmatat(4>

- necolmatat

150 foarte ridicată (peste 20 ani)

9 100 ridicată(10...20anj)

10 100 medie (5... 10 ani)

11 strat de aluminiu depus prin metalizare : - necolmatat sau colmatat(4')

- colmatat(4)

- necolmatat

150 foarte ridicată (peste 20 ani)

12 100 ridicată(10...20ani)

13 100 medie (5... 10 ani)

14 strat de zinc depus electrochimie 20 limitată (sub 5 ani)

Nr. crt Materialele de bază ale

sistemului de protecţie Grosimea totală

minimă a acoperirii, microni

Durabilitatea sistemului(1)

1

strat de zinc depus termic pe elemente din oţel

150...200 foarte ridicată (peste 20 ani)

2 115 ridicată(10...20ani)

3 70...85(2)

(grosimea oţelului ≥ 3 mm)

medie (5... 10 ani)

4 strat de zinc depus termic pe ţevi din oţel 25...55(3) limitată (sub 5 ani)

Page 17: GP 111-2004

(1) În medii cu clasa de agresivitate C5 (2), viteza de coroziune a zincului este în general 6,3...8,4 μm/an sau 40...60 g/(m2 an) (SR ISO 9223).

(2) Grosimea acoperirii depinde de grosimea elementului/piesei de oţel (sR EN ISO 1461).

(3) Grosimea depinde de «calitatea acoperirii» specificată pentru ţeava de oţel (SREN 10240).

(4) Produsele de colmatarc îmbunătăţesc aspectul şi durabilitatea acoperirilor de zinc şi aluminiu depuse prin metalizare (pulverizare).

5.3.6. Sisteme de protecţie pentru medii cu clasa de corozivitate C5-M

5.3.6.1. Sisteme de acoperiri prin vopsire

Sistemele de protecţie anticorozivă prin vopsire pentru medii cu clasa de corozivitate C5-M sunt prevăzute în tabelul 5.15 (SR EN ISO 12944-5).

5.3.6.2. Sisteme de acoperiri metalice

Sistemele de protecţie anticorozivă din acoperiri metalice pentru medii cu clasa de corozivitate C5, în funcţie de viteza de coroziune a zincului/aluminiului, sunt prevăzute în tabelele 5.12 şi 5.13.

5.3.6.3. Sisteme de acoperiri combinate (duplex)

Sistemele de protecţie anticorozivă pentru medii cu clasa de corozivitate C5-M sunt realizate din acoperirile metalice prevăzute la pct.5.3.6.2 şi sistemele de acoperiri prin vopsire, după cum urmează:

a) sistemele prevăzute în tabelul 5.16, pentru acoperirile de zinc depuse termic ;

b) sistemele 1...6, 11 din tabelul 5.15 (pct.5.3.6.1), pentru acoperirile de zinc şi aluminiu depuse prin metalizare şi acoperirile de zinc depuse electrochimie.

Primul strat din alcătuirea sistemului de acoperiri prin vopsire va fi un strat de grund specific pentru suportul de zinc/aluminiu, care trebuie să asigure aderenţa la suporl şi să fie compatibil cu straturile ulterioare din componenţa sistemului de protecţie

Tabelul 5.14

(1) Durabilitatea estimată a sistemului de protecţie este determinată de aderenţa acestuia la suportul de zinc; pregătirea suportului se realizează prin mijloace mecanice sau chimice (SR EN ISO 12944-4).

(2) Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

Tabelul 5.15

5 strat de zinc depus termic pe table din oţel 20 limitată (sub 5 ani)

6 strat de zinc depus prin metalizare :

- necolmatat

250 foarte ridicată (peste 20 ani)

7 150 ridicată (10..20 ani)

8 strat de zinc depus prin metalizare :

- colmatat

150 foarte ridicată (peste 20 ani)

9 150 ridicată(10...20ani)

10 strat de aluminiu depus prin metalizare :

- necolmatat

250 foarte ridicată (peste 20 ani)

11 150 ridicată(10...20ani)

12 strat de aluminiu depus prin metalizare :

- colmatat(4)

150 foarte ridicată (peste 20 ani)

13 100 ridicată (10...20 ani)

Nr. crt.

Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de protecţie Durabilitatea sistemului(1)

Liant Număr de straturi

Grosime μm Liant Număr de

straturi Grosime μm

Număr de straturi

Grosime totală μm limitată medie ridicată

1.

răşini arcrilice

1 80 răşini arcrilice

1 80 2 160 X

2. 1 80 2 160 3 240 X

3. 1 40 răşini

epoxidice, răşini

poliuretanice(2)

1 80 2 120 X

4. răşini epoxidice,

răşini poliuretanice

1 80 1 80 2 160 X

5. 1 80 2 160 3 240 X X

6. 1 80 2-3 240 3-4 320 X X

Nr. crt.

Gradul de pregătire a suportului(1)

Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de protecţie

Durabilitatea sistemului (vezi pct. 5.1.2)

Număr Număr Număr Grosime

Page 18: GP 111-2004

(1) Pentru Sa 2,5, gradul de ruginire A,B sau C definit în SR EN ISO 8501-1 este gradul de referinţă.

(2) Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

(3) Se recomandă utilizarea unuia dintre straturile intermediare ca strat barieră (start de vopsea cu rol de îmbunătăţire a aderenţei şi/sau de tratare a unor defecte datorate aplicării)

Tabelul 5.16

(1) Durabilitatea estimată a sistemului de protecţie este determinată de aderenţa acestuia la suportul de zinc; pregătirea suportului se realizează prin mijloace mecanice sau chimice (SR EN ISO 12944-4).

(2) Dacă se impune păstrarea culorii şi a luciului, se recomandă ca ultimul strat de protecţie să fie pe bază de răşini poliuretanice alifatice.

[top]

ANEXA I

CLASIFICAREA MEDIILOR AGRESIVE ASUPRA CONSTRUCŢIILOR DIN OŢEL SUPRATERANE

1.1. Mediile agresive atmosferice se clasifică în cinci clase de corozivitate (SR ISO 9223):

• C1 -foarte slabă;

• C2 -slabă;

• C3 -medie;

• C4 -ridicată;

• C5 -foarte ridicată.

sau în şase clase de corozivitate (SR EN ISO 12944-2), clasa C5 divizându-se în C5-1 pentru medii industriale şi în C5-M pentru medii marine :

• C1 -foarte slabă;

• C2 -slabă;

St 2 Sa 2,5 Liant de straturi

Grosime μm Liant de

straturi Grosime μm

de straturi

totală μm limitată medie ridicată

1. X clorcauciuc 1-2 80 răşini acrilice, clorcauciuc 2 120 3-4 200 X

2. X

răşini epoxidice,

răşini poliuretanice

1 80

răşini epoxidice, răşini

poliuretanice(2)

2 120 3 200 X

3. X 1 150 1 150 2 300 X X

4. X 1-2 80 3-4 240 4-6 320 X X

5. X 1 250 1 250 2 500 X X X

6. X

răşini epoxidice,

răşini poliuretanice bogate în zinc

1 400 - - - 1 400 X X

7. X 1 40 răşini epoxidice, răşini

poliuretanice(2)

3 200 4 240 X X

8. X 1 40 3-4 280 4-5 320 X X X

9. X 1 40 răşini epoxidice (intermediar)+

clorcauciuc (final)

2 200 3 240 X X

10. X etil silicat bogat în zinc(3)

1 80 răşini epoxidice, poliuretanice(2)

2-4 160 3-5 240 X X

11. X 1 80 2-4 240 3-5 320 X X X

Nr. crt.

Strat(uri) primar(e) Strat(uri) intermediar(e)/final(e) Sistem de protecţie Durabilitatea sistemului(1)

Liant Număr de straturi

Grosime μm Liant Număr de

straturi Grosime μm

Număr de straturi

Grosime totală μm limitată medie ridicată

1.

răşini arcrilice

1 80 răşini arcrilice

1 80 2 160 X

2. 1 80 2 160 3 240 X

3. 1 40 răşini

epoxidice, răşini

poliuretanice(2)

1 80 2 120 X

4. răşini epoxidice,

răşini poliuretanice

1 80 1 80 2 160 X X

5. 1 80 2 160 3 240 X X X

6. 1 80 2-3 240 3-4 320 X X X

Page 19: GP 111-2004

• C3 -medie;

• C4 -ridicată;

• C5-I - foarte ridicată -industrială;

• C5-M - foarte ridicată -marină.

1.2. Clasa de corozivitate se stabileşte în funcţie de:

a)- viteza de coroziune determinată pe epruvctc etalon, conform pct. 1.2.1; sau

b)-durata de menţinere a umidităţii pe suprafeţe şi de nivelul de poluare cu dioxid de sulf (SO2) şi cu cloruri (CI), conform pct. 1.2.2.

1.2.1 Stabilirea clasei de corozivitate în funcţie de viteza de coroziune determinată pe epruvete etalon

1.2.1.1. În tabelul 1.1 sunt prezentate, pentru flecare clasă de corozivitate, vitezele de coroziune determinate după un an de expunere, pentru metale de referinţă (oţel nealiat, zinc).

Tabelul I.1

NOTE:

(i). Metodele de determinare a vitezei de coroziune a epmvetelor de referinţă sunt stabilite in SR ISO 9226.

(ii) Vitezele de coroziune exprimate în grame pe metru pătrat si an [ g (m2, an)] sunt exprimate şi în micrometri pe an (μ m/an), rotunjite.

(iii). Materialele pentru epruvete sunt caracterizate in SR ISO 9226,

(iv) Vitezele de coroziune care depăşesc limita superioară a clasei C5 reprezintă medii care ies din cadrul prezentului ghid.

I.2.1.2. Valorile din tabelul I.1 nu pot fi extrapolate pentru a prevedea comportarea la coroziune pe termen lung.

Valorile de referinţă şi informaţii suplimentare asupra coroziunii sunt cuprinse în SR ISO 9224.

I.2.2. Stabilirea clasei de corozivitate în funcţie de durata de menţinere a umidităţii pe suprafeţe şi de nivelul de poluare cu dioxid de sulf(SO2) şi cu cloruri (CI).

I.2.2.1. Umezirca suprafeţelor poate fi determinată de numeroşi factori, de exemplu condensul, ploaia, zăpada topită şi un grad ridicat de umiditate. Pentru estimarea duratei calculate de menţinere a umidităţii (τ ) pe suprafeţele corodate, se ţine scama de durata în care umiditatea relativă (RH) depăşeşte 80% la o temperatură 0 mai mare de 0° C

I.2.2.2. Durata de menţinere a umidităţii pe suprafeţe se poate determina experimental direct, cu ajutorul diverselor sisteme de măsurare. Durata de menţinere a umidităţii depinde de zona macroclimatică şi de categoria de amplasament considerată.

I.2.2.3. Clasificarea duratelor de menţinere a umidităţii pe suprafeţe în funcţie de tipul de atmosferă este prezentată în tabelul 1.2

Tabelul I.2

Clasa de corozivi-

tate

Viteza de coroziune (rcor) a metalelor

Oţel nealiat Zinc

g/(m2, an) μ m/an g/(m2, an) μ m/an

C1 rcor≤10 rcor≤1,3 rcor≤0,7 rcor≤0,4

C2 10< rcor≤200 1,3< rcor≤25 0,7< rcor≤5 0,1< rcor≤0,7

C3 200<

rcor≤400 25< rcor≤50 5< rcor≤15 0,7< rcor≤2,1

C4 400<

rcor≤650 50< rcor≤80 15< rcor≤30 2,1< rcor≤4,2

C5 650< rcor≤1500

80< rcor≤200

30< rcor≤60

4,2< rcor≤8,4

Clasa Durata de menţinere a umidităţii τ Exemple de situaţii

corespunzătoare h/an %

τ 1

τ ≤10 τ ≤0,1 Microclimate formate în spaţii interioare cu climati-zare

τ 2 10<τ ≤250 0,1<τ ≤3

Microclimate formate în spaţii interioare rară clima-tizare, cu excepţia spaţiilor interioare neclimatizate din zonele climatice umede

τ 3 250<τ ≤2500 3<τ ≤30

Atmosfere exterioare din zone climatice uscate, reci şi o parte din zonele temperate; spaţii ventilate adecvate din zonele climatice temperate

Page 20: GP 111-2004

NOTE:

(i). În anexa B din SR ISO 9223 sunT prezentate valori calculate ale menţinerii umidităţii şi caracteristicile climaterice alese ale unor zone macroc/imatice.

(ii). Durata de menţinere a umidităţii (τ ) dintr-o localitate dată depinde de relaţia temperatură-umiditate a atmosferei în aer liber şi de categoria de amplasament. Aceasta se exprimă în ore pe an (h/an) sau în procentaj al duratei de menţinere a umidităţii (%).

(iii). Valorile duratei de menţinere a umidităţii exprimate în procente se rotunjesc si se dau cu titlu informativ.

(iv). Coloana în care sunt indicate situaţiile corespunzătoare nu ţine seama de toate posibilităţile de adăpost care se pot realiza.

(v). Suprafeţele protejate în atmosfere marine, pe care pot apare depuneri de cloruri pot avea durate de menţinere a umidităţii substanţial mărite, în funcţie de prezenţa sărurilor higroscopice. Ele trebuie să fie încadrate in clasa τ

3.

(vi). Atmosferele interioare fără climatizare, se încadrează în clasele de durată de menţinere a umidităţii de la τ 3 la τ5- în cazul în care conţin surse de vapori de apă.

(vii). In clasele τ 1 şi τ 2 probabilitatea de coroziune este mai mare în cazul suprafeţelor cu depuneri de pulberi.

I.2.2.4. Poluarea atmosferică se împarte în două categorii: poluare cu dioxid de sulf (SO2) şi poluare cu săruri (cloruri) conţinute în aer.

Aceste două categorii de poluare sunt reprezentative pentru atmosferele rurale, urbane, industriale şi marine.

I.2.2.5. 9; O clasificare a poluării cu dioxid de sulf (SO2) a atmosferelor exterioare este prezentată în tabelul 1.3.

Tabelul I.3

(i). Metodele de determinare a vitezei de acumulare şi a concentraţiei dioxiduluî de sulf (SO2) sunt stabilite prin SR ISO 9225.

(ii). Pentru clasificare sunt echivalente cantităţile de dioxid de sulf (SO2) determinate prin metoda acumulării (Pd) şi prin metoda volumetrică (Pc). Raportul dintre

valorile obţinute prin cele doua metode se poate exprima prin următoarea laţie de echivalenţa: Pd= 0,8 Pc.

(iii). Viteza de acumulare a SO2 si concentraţia sa se calculează prin determinări realizate continuu timp de cel puţin un an. Ele se exprimă sub forma unei medii anuale. Rezultatele determinărilor pe termen scurt pot să difere considerabil faţa de rezultatele pe termen lung. Determinările pe termen scurt sunt doar orientative.

(iv). Poluarea cu dioxid de sulf (SO2) din categoria P0 se consideră ca fiind reziduală, nesemnificativă din punct de vedere a! corozivilăţii.

1.2.2.6. Clasificarea poluării cu cloruri (CI) se referă la mediile poluate în special cu sărurile conţinute în acrul atmosferelor marine. Această clasificare este prezentată în tabelul 1.4.

Tabelul I.4

(i) Clasificarea conţinutului de săruri din aer se bazează pe metoda numită "metoda cu fitil umed" stabilită în SR ISO 9225.

(ii) Rezultatele obţinute prin diferite metode de măsurare a conţinutului în săruri ale atmosferei nu sunt întotdeauna direct compatibile si convertibile.

(iii) Viteza de acumulare a clorurilor se exprimă sub forma de medie anuală. Rezultatele determinărilor pe termen scurt sunt foarte variabile şt depind foarte mult de

τ 4 2500<τ

≤5500 30<τ ≤60

Atmosfere exterioare din toate zonele climatice (cu excepţia celor uscate şi reci); spaţii ventilate în climat umed; spatii neventilate în climat temperat

τ 5 5500<τ 60<τ

Părţi ale zonelor climatice umede; spaţii ncvcntilate în climat umed

Viteza de acumulare a SO, mg/( m2, zi)

Concentraţia SO2 Hg/m3

Categoria de poluare cu SO2

Pd≤10 Pc≤12 P0

10< Pd≤35 12< Pc≤40 P1

35< Pd≤80 40< Pc≤90 P2

80< Pd≤200 90< Pc≤250 P3

Viteza de acumulare a clorurilor mg/(m2,zi) Categoria de poluare cu cloruri (CI)

S≤3 S0

3<S≤60 S1

60< S≤300 S2

300< S≤1500 S3

Page 21: GP 111-2004

precipitaţii.

(iv) Poluarea cu cloruri din categoria S0 se consideră ca fiind reziduală, nesemnificativa din punct de vedere al corozivitaţii.

(v) O poluare intensă cu cloruri, de tip stropire cu apă de mare nu se încadrează în prezenta clasificare.

(vi) Cantitatea de săruri din aer depinde de factorii care influenţează transferul sărurilor marine în interiorul continentului, şi anume direcţia şi viteza vânturilor, topografia locală, distanţa dintre locurile de expunere şi mare ş.a..

1.2.2.7. Clasele de corozivitate care corespund claselor de durată de menţinere a umidităţii şi categoriilor de poluare sunt prezentate în tabelul I.5.

Tabelul I.5

Clasa de corozivitate

Durata de menţinere a umidităţii, τ

Categoria de poluare cu dioxid de sulf (SO2), P

Categorie de poluare cu cloruri

(Cl), S

C1

τ 1

P0

S0

S1

S2

P1

S0

S1

S2

P2

S0

S1

S2

τ 2 P0

S0

S1

C1 sau C2 τ 1

P0 S3

P1 S3

C1 sau C2

τ 1

P2 S3

P3

S0

S1

S2

τ 2

P1

S0

S1

P2

S0

S1

C2

τ 1 P3

S3

τ 2

P0 S2

P3

S0

S1

C2 sau C3

τ 2

P1 S2

P2 S2

τ 3 P0

S0

S1

C3

τ 2 P3 S2

τ 4 P0

S0

S1

Page 22: GP 111-2004

C3 sau C4

τ 2

P0 S3

P1 S3

P2 S3

P1

S0

S1

S2

P2

S0

S1

S2

P0 S2

τ 5 P0

S1

S2

C4 τ 2

P3 S3

τ 3 P3

S0

C4

τ 3

P3 S1

P0 S3

τ 4

P0 S2

P1

S0

S1

S2

P2

S0

S1

S2

C4 sau C5

τ 3

P1 S3

P2 S3

P3 S2

P1

S0

S1

P2

S0

S1

C5

τ 3 P3

S3

τ 4

P0 S3

P1 S3

P2 S3

P3

S0

S1

S2

S3

P0

S2

S3

Page 23: GP 111-2004

I.2.2.8. În anexa A din SR ISO 9223 sunt prezentate exemple de determinare a corozivităţii atmosferelor pentru diferite metale.

I.3: Echivalenţa între clasele de corozivitate şi clasele de agresivitate

I.3.1. În tabelul I.6 se prezintă clasele de corozivitate prevăzute în SR ISO 9223 şi SR EN ISO 12944-2 şi clasele de agresivitate prevăzute în STAS 10128, în funcţie de valorile vitezelor de coroziune a oţelului corespunzătoare.

Tabelul I.6

I.3.2. În tabelul I.7 se arată echivalenţa între clasele de corozivitate şi clasele de agresivitate, rezultată prin compararea valorilor vitezelor de coroziune a oţelului prezentate în tabelul I.6.

Tabelul I.7

τ 5

P1

S2

S3

P2

S2

S3

P3

S0

S1

S2

S3

Clasa de corozivitate

(SR ISO 9223 şi SR EN ISO

12944-2)

Viteza de coroziune a

oţelului, μ m/an (SR ISO 9223 şi

SR EN ISO 12944-2)

Clasa de agresivitate

(STAS 10128)

Viteza de coroziune a

oţelului, μ m/an (STAS 10128)

C1 ≤1,3 1m <10

C2 1,3…25 2m 11…100

C3 25…50 3m 110…500

C4 50…80 4m >500

C5-I, M 80…200 -

Clasa de corozivitate Clasa de agresivitate

C1 1m

C2 1m…2m

C3 2m

C4 2m

C5-1, M 2m…3m

Nu fac obiectul SR ISO 9223 şi SR EN ISO 12944-2 4m