Colecția Probleme de politică agrară

4

Gabriel Popescu Nicolae Istudor coordonatori

Gospodăria ţărănească în economia rurală

Editura ASE Bucureşti

2017

2

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Copyright © 2017, Gabriel Popescu, Nicolae Istudor Editura ASE Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România cod 010374 www.ase.ro www.editura.ase.ro editura@ase.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Gospodăria ţărănească în economia rurală/ coord.: Gabriel Popescu, Nicolae Istudor - Bucureşti: Editura ASE, 2017

ISBN 978-60-34-0179-4 I. Popescu, Gabriel (coord.) II. Istudor Nicolae (coord.) 631 Colectivul editorial: Dr. Simona Bara Lect. univ. dr. Irina Petrescu Lect. univ. dr. Lucia Vreja Drd. Alina Zaharia Drd. Maria Claudia Preda Diaconeasa Drd. Anca Dinu Drd. Henriette Călin Drd. Ioana Claudia Todirică

Notă: Prezenta broşură reuneşte lucrările şi punctele de vedere susţinute la a patra sesiune de dezbateri pe probleme de politică agrară din cadrul mesei rotunde „Gospodăria ţărănească în economia rurală”.

3

Masa rotundă

GOSPODĂRIA ŢĂRĂNEASCĂ ÎN ECONOMIA RURALĂ

Această reuniune a continuat proiectul comun al Academiei Române, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind unele probleme de politică agrară. Printre invitaţi s-au numărat personalităţi de seamă din mediul academic, universitar, reprezentanți ai administraţiei publice centrale şi locale, consultanţi, fermieri.

Acţiunea a fost găzduită de Consorțiul de Extensie și Dezvoltare Rurală, din comuna Vâlcelele, judeţul Călărași şi s-a desfăşurat în data de 26 mai 2017.

Mulţumim organizatorilor pentru condiţiile deosebite asigurate, Iliuţă Vasile-preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, precum şi membrilor Consorțiului de Extensie și Dezvoltare Rurală Rică Stoian-vicepreşedinte, Dumitrel Ştefănescu-secretar şi Cosmina Vârban-consilier.

Următorii participanţi şi-au exprimat punctele de vedere:

• Acad. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române • Prof. univ. dr. Ioan Bold, membru titular al ASAS • Prof. univ. dr. Gabriel Popescu, ASE • Iliuță Vasile, președinte al Consiliului Judeţean Călăraşi • Prof. univ. dr. Marin Dinu, ASE • Dr. Valentin Bohatereţ, Ioan Sebastian Brumă, Academia Română, Filiala

Iaşi, ICES “Gh. Zane” • Prof. univ. dr. Vidu Bidilean, membru de onoare ASAS • Prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu, ASE • Dr. ing. Ana Ursu, Cercetător științific, gr. II, ICEADR – ASAS • Prof. univ. dr. Dan Boboc, ASE • Medic veterinar Radu Antohe, consultant expert în dezvoltare rurală, Bacău • Dr. Simona Bara, profesor asociat, ASE • Drd. Maria Diaconeasa şi drd. Alina Zaharia, ASE

4

ACADEMIA ROMÂNĂ

Gospodăria ţărănească, o structură agrară complementară dar

necesară Prof. univ. dr. Gheorghe Zaman

Membru corespondent al Academiei Române Academicianul Gheorghe Zaman recunoaște că nu poate ataca acest subiect ca un specialist în domeniu, ci ca un observator al evoluției gospodăriei țărănești și ca o persoană legată sufletește de aceasta, mai exact ca orice alt român.

Caracteristica de bază a gospodăriei țărănești reiese din complementaritatea sa față de marea exploatație. Cea dintâi, spre deosebire de marea exploatație, nu produce pentru piață. Totuși, fiecare dintre noi dorește să cumpere acele produse care se regăsesc în gospodăria țărănească.

Gospodăria țărănească ar putea să funcționeze oriunde există o bucată de pământ, pentru că oamenii o asociază cu produsele naturale, mai bune decât cele din magazine și o caută. Astfel ea poate funcționa și ca o mini-gospodărie urbană, numai pentru a satisface nevoile, mai mult psihologice, ale populației.

Pe lângă acest aspect, gospodăria țărănească mai are câteva caracteristici remarcabile: - Membrii săi nu ies la pensie; un lucrător în gospodăria țărănească

va lucra atâta timp cât viața îi va permite pentru hrana sa și a familiei sale;

5

- Gospodăria țărănească se dovedește a fi o formă simplistă de economie circulară; în cadrul ei, nimic nu se pierde, orice produs este refolosit pentru a economisi;

- Spiritul antreprenorial a început abia acum să fie stimulat prin diverse programe, în condițiile în care produsele care provin din gospodăriile țărănești sunt foarte căutate.

Ne aflăm în situația în care noi (ramura cercetării), trebuie să găsim soluții pentru a scoate bani din „piatră seacă”, în special în mediul rural, unde suprafețe întregi sunt lăsate pârloagă.

Trebuie să fim atenți la modul în care creionăm strategii de dezvoltare ca membri ai Uniunii Europene, pentru că aceasta este un parteneriat în care noi, ca nație, ar trebui să conducem, nu să preluăm modelele altor țări. Nici o altă țară nu are specificul și particularitățile noastre, motiv pentru care ele nu ar trebui să ne ghideze în crearea de strategii de dezvoltare. Gospodăria țărănească este păstrătoare a acestor particularități, motiv pentru care ar trebui să fie un punct de referință pentru strategiile acestei țări, altfel ajungem să ne preocupăm doar de piață și să uităm de noi. Am făcut această greșeală în alte domenii, iar acum străinii fac legea, în timp ce noi stăm și ascultăm.

Trebuie să realizăm faptul că subvenția acordată micilor producători nu este un ajutor pentru cei neputincioși, ci ea trebuie acordată pe baza unor criterii de productivitate. Parteneriatul public-privat în mediul rural este foarte slab, autoritățile nu mai impun vreun fel de restricție pentru gospodăriile neîngrijite, fapt care conduce la favorizarea neperformanței.

Trebuie să găsim soluții pentru reactivarea dorinței de a performa. Școala este un element principal pentru cultivarea dorinței și a posibilității de a performa în noile generații, pentru că ele nu trebuie să mai pornească în lupta competitivității cu deficiențe de cunoaștere, sociale sau tehnice.

6

Academicianul Gheorghe Zaman își încheie discursul cu o dorință și, în același timp, sugestie pentru toți cei prezenți, aceea a găsirii acelor nișe prin care totul să recapete un scop, așa cum este scopul gospodăriei țărănești de a fi liantul cu specificul nostru, ca țară.

7

Argumentele trecutului şi provocările prezentului

Prof. univ. dr. Ion Bold Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice

Motto:„Să luptăm pentru întărirea clasei ţărăneşti creând un adevărat ţăran de sine stătător” Gospodăria țărănească, prin ponderea în realizarea producției alimentare, utilizarea mai deplină a forței de muncă, asigurarea subzistentei populației, diversificarea economică și creșterea activității zonelor rurale are un rol esențial în dezvoltarea economiei românești. Gospodăria țărănească are o tradiție istorică, din epoca în care totul se făcea în casă și în gospodărie. Se trece apoi în epoca în care e nevoie ca ţăranii să aibă un schimb cât mai des cu piața, consumând și bunuri pe care nu le mai produc în gospodărie, pe care nu și le pot cumpăra decât desfăcând pe piață o parte din produsele pe care gospodăria le produce. Prețul pieței și nevoia de capital dictează agricultorului ce trebuie să facă, adică să producă ceea ce vrea piața, ceea ce are un preț bun. După reformele agrare din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, trăsătura dominantă în România a devenit economia țărănească familială, ceea ce a și permis teoria trăiniciei gospodăriei țărănești, care poate să se mulțumească adesea cu

8

venituri atât de mici pe unitatea de muncă, încât să poată exista condiții în care condamnă economia capitalistă la dispariție.1 De la Ion Mihalache, Constantin Stere și Nicole Cornățeanu s-a încetățenit ideea rentabilității agriculturii mici țărănești, care apare „într-o situație favorabilă pe baza datelor obținute din România și de la institutele de economie rurală din străinătate”.2 Ideea era argumentată prin volumul minimal al cheltuielilor în mica producție. Gospodăria țărănească se repetă mereu, nu are ca scop obținerea profitului, a rentei, a dobânzilor la capital, ci numai munca, valorificarea muncii membrilor familiei. Aici nu trebuie operat cu venitul net drept criteriu al eficienței, ci cu cel brut. Datorită veniturilor mediocre sau mici, insuficiente, gospodăriile țărănești nu puteau face față nici celor mai modeste nevoi de consum. Chiar N. Conrnățeanu constată că la standardul de viață destul de scăzut al ţăranului, 33% dintre familiile țărănești studiate nu au existența asigurată, recurgându-se la venituri anexe sau chiar vânzarea de pământ.

Și datele cuprinse în cunoscuta lucrare monografică „60 sate românești cercetate de echipele regale studențești în vara 1938”, relevă că, în gospodăriile mijlocii (5-10% care dețineau 48% din suprafața totală și 60% din suprafața arabilă), din totalul consumului de menaj (hrană, îmbrăcăminte etc.), 70-90% era format din produsele propriei gospodării.

În concepția adepților superiorității gospodăriei țărănești se evidențiază că varietatea îndeletnicirilor unității economice familiale constituie de fapt o sursă importantă a supraviețuirii,

1 V. Madgearu, Teoria economiei ţărăneşti, în agrarianism, capitalism, imperialism, 1926, p. 60. 2 N. Cornăţeanu, Cercetări asupra rentabilităţii agriculturii ţărăneşti, 1935, p. 52 şi 101.

9

esențialul gospodăriei rurale familiale fiind utilizarea eficientă a muncii membrilor săi activi.3 În acest sens, I. Mihalache sublinia: „este cunoscut că pretutindeni, unde mica proprietate a fost organizată, randamentul ei a fost superior”.4 Reformele agrare au creat un sector majoritar țărănesc, dar susținerea stabilității asigurate excludea de fapt diferențierea și polarizarea în acest sector. V. Madgearu considera că posibilele diferențieri au un caracter temporar și neconcludent. Tipul dominant va fi țăranul independent, care-și muncește cu familia lotul. Ca rezultat al reformei agrare din 1921 s-a expropriat, până în 1938, de la 18.262 de mari proprietari, o suprafață de 5.804.838 ha arabile, fânețe, pășuni, păduri, vii și terenuri necultivabile. Din acestea, 3.800.370 ha au fost distribuite la 1.393.535 țărani, restul fiind destinate ca pășuni și păduri comunale, vetre de sat, rezerve de interes de stat sau obștesc. În urma aplicării lucrărilor de expropriere și de împroprietărire, ponderea întinderii cultivabile a micilor proprietari, având până la 10 ha, a crescut de la 43,9% la 73,7%, în timp ce suprafața cultivabilă a marii proprietăți de peste 100 ha s-a redus de la 40,23% la 10,5%.5 În fapt, pe fondul unor gospodării mici, incapabile să reziste din veniturile proprii (lotul de împroprietărire la reforma din 1918-1921 fusese, în medie, de 2,8 ha), veniturile anexe constituiau condiția supraviețuirii. Neavând mijloace de lucru și acces la credite, se vindeau terenurile. Astfel, chiar programul PNȚ evidenția: „se va asigura circulația pământului țărănesc după o epocă de tranziție și

3 Idem, p.106. 4 I. Mihalache, Doctrina ţărănească, Bucureşti, 1923, p. 8. 5 I. Vasilini, “Agricultura”, în volumul Aspecte ale economiei româneşti, Consiliul Superior Economic, 1939, p. 66.

10

producție, în scopul de selecționare a cultivatorilor serioși.”6 Pe baza legii pentru reglementarea circulației pământurilor împroprietărite și achiziția lor până la 25 ha, se urmărea diferențierea clasei țărănești în sensul formării unei categorii de proprietari mijlocii definitorii pentru gospodăria țărănească, pe deoparte, și a unui proletariat, pe de altă parte.7 Mica gospodărie țărănească de tip familial nu dispunea de posibilitatea izbânzii. În confruntarea cu capitalismul, nu-și putea dovedi în nici un fel superioritatea față de agricultura mare, capitalistă, astfel că tezele sociologice țărăniste rămân ca o viziune romantică. Însă C. Garoflid evidențiază că „singura gospodărie țărănească viabilă este aceea mijlocie, în care familia să muncească ajutată de munca salariată. La aceste gospodării s-ar adăuga marile proprietăți.”8 Și G. Ionescu Șișești sublinia că „o gospodărie familială bazată pe venitul brut, pe produsele de satisfacere a trebuințelor, nu se poate menține decât într-o societate primitivă, a cărei structură politico-economică corespunde economiei familiale”.9 Ca o caracteristică a efectului reformelor agrare românești, se poate menţiona că acestea au avut, în primul rând, un caracter moral și social prin formula „dreptul la proprietate este un drept natural, deci toată lumea are dreptul la proprietate”. Această reformă a avut ca rezultat strămutarea și pulverizarea proprietății rurale la milioane de țărani care, lipsiți de orice mijloace, nu au putut menține vechea producție agricolă. În plus, insuficienţa pământului micului proprietar pentru muncă și

6 Programul şi Statutul PNŢ, 1926, p. 11. 7 V. Madgearu, Evoluţia economiei româneşti, Bucureşti, 1940, p. 34. 8 C. Garoflid, Rolul social al propietăţii mijlocii, Bucureşti, 1926. 9 G. Ionescu-Şişeşti, Agricultura şi capitalismul, Bucureşti 1927.

11

întreținerea familiei îl silește să devină vasalul marii proprietăți (dijmă) sau să-și vândă pământul (redevenind iobag).10 În trecut, gospodăria era considerată celula economică a producției, repartiției și consumului bunurilor în raport cu nevoile familiei sau mai multor persoane reunite în același scop. În timp ce scopul unei exploatații este acela al obținerii unui venit net cât mai mare, scopul unei gospodării este acela al obținerii unui venit total în măsură să satisfacă nevoile consumului familiei. Prin urmare, gospodăria se deosebește de exploatație prin introducerea factorului familiei.11 Totuși, trăinicia gospodăriei țărănești este dependentă de sociologia țărănistă, considerând gospodăria agricolă ca un sistem închis și autonom, venitul maxim fiind obținut numai atunci când se realizează o unitate optimă între pământ, muncă și capital. Și aceasta în condițiile în care România devenise, în perioada interbelică, țară a micilor gospodării țărănești (74,9% din numărul total al gospodăriilor), cu o puternică masă a gospodăriei mijlocii, care deținea 29,9% din suprafața agricolă și un important sector moșieresc12 (mai mult de un sfert din suprafața agricolă era organizată în gospodării cu peste 100 ha). Se consideră că defecțiunile care decurgeau din dispersarea proprietăților se puteau rezolva prin dezvoltarea cooperației cu ajutorul căreia se urmărește potențialul economiilor gospodăriilor familiale țărănești izolate şi se corectează tendințele spre investiții țărănești individuale neproductive.13 Respingând calea americană de dezvoltare capitalistă a agriculturii, prin care țărănimea este 10 C. Dobrogeanu-Gherea, Neoiobăgia, Bucureşti, 1910, p. 320 . 11 Costin Georgescu, Mersul ideilor economice la români. Epoca modernă, vol. II, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1990, p. 221. 12 C. Filipescu, Marea enciclopedie agricolă, Ed. PAS, Bucureşti, vol. II, 1938, p. 727. 13 V. Madgearu, Evoluţia economiei româneşti, Bucureşti, 1940, p. 370.

12

proletară, M. Chițescu-Arva scria că „organizarea producției agricole ţărănești pe baze cooperative, cu păstrarea proprietății individuale, constituie calea de mijloc, compatibilă în condițiile noastre geografice, economice și sociale”.14 Evidențiem că în 1941 existau 2.259.000 de proprietăți agricole și mai mult de jumătate erau sub 3 ha, din care 250.000 de gospodării aveau mai puțin de 0,5 h, iar 215 moșieri aveau peste 1 milion de ha şi peste 1.200.000 de țărani erau lipsiți complet de pământ. Ciclul agrar continuă și prin reforma agrară de la 1945. Din totalul de 5,5 milioane de proprietari, 36,4% aveau 0,5-1 ha, 42% aveau de la 1-3 ha, 19,3% aveau 3-10 ha, 2% între 10 și 15 ha și peste 50 ha numai 0,3%. Astfel, proprietatea medie pe o gospodărie era de 2 ha teren agricol. Populația ocupată în agricultură era de 74% şi, cu toată lipsa dotării tehnice, aceste gospodării au asigurat plata cotelor obligatorii pentru despăgubirile de război și producția agroalimentară pentru populație.15 Munca agricolă, îngrijirea animalelor, hrana simplă dominată de produsele vegetale, bucuriile efemere corelate cu îndeletnicirile agricole, îmbrăcămintea specifică confecționate manual, întregesc imaginea gospodăriei țărănești și a spațiului rural, unde grija pentru hrana zilnică domina întreaga colectivitate. În gospodăria țărănească, veniturile complementare erau asigurate de diverse meșteșuguri (dulgheri, rotari, fierari, cojocari etc.) sau mersul la mină, la pădure, la fabrici etc. În perioada 1947-1962, etapa colectivizării masive prin deposedarea țăranilor de pământ, animale și unelte de muncă cu 14 M. Chiriţescu, Organizarea producţiei agricoleîn stadiul ţărănesc, Bucureşti, 1935, p. 16. 15 A. Golofenţiu, P. Onica, Recensământul agricol din RPR, Bucureşti, 1948, p. 11.

13

multiple efecte economice și sociale asupra țărănimii, respectiv destrămarea gospodăriei țărănești tradiționale, are loc renunțarea la activitățile casnice, acestea fiind în cea mai mare parte transferate orașului, odată cu forța de muncă și materiile prime agricole produse la sate. În aceste condiții, proprietatea de stat și cooperatistă16 asupra principalelor mijloace de producție din agricultură (terenuri, mașini și utilaje, animale, fonduri fixe) a devenit dominantă, iar proprietatea privată a fost restrânsă considerabil, fiind menținută numai în zonele de deal și munte. În această perioadă, gospodăria familială a constituit forma de supraviețuire principală. În urma evenimentelor din 1989, odată cu restabilirea dreptului de proprietate pentru trecerea la economia de piață, s-au distrus structurile agrare economice realizate prin munca și sacrificiului generațiilor de după război, neevaluându-se corect stadiul în care ajunsese economia în general, economie care, prin structurile de producție realizate, depășea limitele tehnice şi organizatorice ale gospodăriilor țărănești. Acestea din urmă nu trebuiau lichidate, ci transformate în societăți sau asociații comerciale, alături de adoptarea rentei pentru proprietarii de teren și participarea la profit. Astfel de structuri agrare, cu exploatații și ferme cu teren comasat ofereau condiții optime pentru valorificarea resurselor naturale, a capitalului și a forței de muncă,

16 În anul 1990 existau 3.776 CAP-uri, cu o suprafaţă de 8.963,7 mii ha, din care 6.919 hectare teren agricol (707,6 teren arabil, 850,8 mii ha în folosinţa membrilor CAP), ceea ce reprezenta circa 10% din suprafaţa CAP-urilor (conform Anuarului Statistic, Bucureşti, 1991). În acest timp erau 411 IAS-uri, 600 de asociaţii economice, 114 unităţi de producţie şi cercetare cu terenul comasat, profilate şi organizate în cadrul a 240 mii ferme (776 de ferme pentru vaci de lapte şi taurine la îngrăşat, 980 de ferme şi complexe de îngraşare a porcilor, 138 de ferme şi complexe avicole, 670 silozuri şi baze de recepţie, 66 fabrici de nutreţuri combinate etc.).

14

dar şi pentru echiparea tehnică (3,1 milioane ha irigații, 3 milioane desecări, 2,7 milioane lucrări de combatere a eroziunii solului, centre de producție, sisteme de mașini și tractoare etc.) şi aplicarea unor sisteme de agricultură și tehnologii de producție corespunzătoare condițiilor economice ale fiecărei unități, în concordanță cu zonarea producției agricole și recomandările cercetării științifice. Prin noua reforma agrară au fost distruse structurile agrare viabile și, prin privatizare, din totalul de 3,86 milioane gospodării cu 13,7 milioane ha teren a rezultat o mare diversitate de gospodării şi exploataţii: 90% dintre acestea erau gospodării cu până la 5 ha, reprezentând 35% din suprafața agricolă totală şi doar 0,3% erau gospodării mari cu peste 100 ha (9,6 mii), reprezentând 37% din suprafaţa agricolă.17 Diversificarea formelor de proprietate, de folosire și vânzare a terenurilor, insuficienţa terenului, lipsa dotării și a capitalului gospodăriei țărănești au generat continuarea procesului de polarizare a exploatațiilor (vânzare, arendare, asociere), de îmbătrânire a populației rurale și migrație, generând un proces de marginalizare a gospodăriei țărănești devenite de subzistenţă şi semi-subzistență. Comuna, satul își păstrează funcția sa de centru al activității agricole cu același rol multiplu în gospodărirea spațiului rural și în special agricol, în utilizarea resurselor naturale pentru obținerea produselor vegetale și animale care să satisfacă totalul cerințelor umane. Gospodăria țărănească, în schimb, și-a diminuat continuu contribuția, păstrând rolul de subzistență. De fapt, omul de la țară, dezorientat și constrâns de evenimente, ajunge să-și construiască o psihologie de cârtiță, adoptând o stare apatică sau complexată, în care nu se mai 17 I. Bold, Continuitatea şi repetabilitatea reformelor agrare în România, al XXV-lea Simpozion Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară din România, Deva, 4-7 septembrie 2014, p. 243.

15

interesează decât să își primească pensia, renta pentru teren, alocația pentru copii sau ajutorul social, precum și ajutorul pe care îl trimit cei plecați la muncă în străinătate (care a ajuns la 4 milioane de euro/an), rezumându-se la subzistenţa modestă şi devenind insensibil chiar și în fața unor cataclisme (inundații, alunecări de teren etc.) Și aceasta pentru că, în lipsa unei strategii de dezvoltare a agriculturii, politicile agrare și programele de dezvoltare nu s-au realizat diferențiat zonal, pentru o mai bună integrare și stimulare a tuturor categoriilor de gospodării și exploatații agricole în realizarea producției, lăsând ca piaţa să rezolve totul prin favorizarea importurilor de produse agroalimentare. Având în vedere structura proprietății și a gospodăriilor, dar şi alţi factori precum dezindustrializarea, migrația tinerilor, lipsa dorinței de asociere pentru producere, procesare și comercializarea produselor, pe fondul îmbătrânirii populației şi a creşterii numărului de pensionari şi asistați sociali, gospodăria țărănească este amenințată ca existență, multe sate fiind în curs de depopulare. În același timp, invazia agresivă a produselor alimentare din import reduce considerabil comercializarea produselor agricole ale micilor agricultori. În acest context, problema dihotomiei mica proprietate – marea exploatație se poate rezolva numai considerând complementar cele două forme, în conformitate cu specificul fiecărei zone economice, cu evoluția istorică și stadiul în care s-a ajuns în dezvoltarea social-economică. În prezent, conform Legii 37/2015 privind clasificarea fermelor si exploatațiilor agricole se disting: ferme de subzistență (sub 1.999 euro/an); ferme de semi-subzistență (2.000-7.999 euro/an); ferme comerciale mici (8.000-49.999 euro/an); ferme comerciale/exploatații mijlocii (50.000- 999.999 euro/an); ferme comerciale/exploatații mari (peste 1.000.000 euro/an).

16

Fermele sau exploatațiile pot fi specializate în culturi de câmp, horticole, producție animală (erbivore, granivore și mixte). Gospodăria țărănească, independent de mărime, are un rol social-economic în menținerea așezărilor umane pe întreg teritoriul național, în stimularea dinamismului social-economic al comunităților rurale, în modelarea și dezvoltarea spațiului rural.18 O reevaluare a potențialului agricol, alături de promovarea unor programe și măsuri predictibile și stabile financiar a avut loc prin intrarea în Uniunea Europeană. Astfel, PNDR 2007-201319 a avut ca obiective principale asigurarea securității alimentare prin creșterea producției, eficientizarea structurilor de piață și creșterea competitivității produselor, măsurile prioritare fiind instalarea tinerilor fermieri, modernizarea exploatațiilor agricole, sprijinirea fermelor de semi-subzistență, susţinerea zonei montane și a altor zone defavorizate, dezvoltarea activităților agroturistice etc.20 Și PNDR 2014-2020, sub deviza „satul românesc are viitor” are un ansamblu de prevederi (19 măsuri și 27 de submăsuri) privind creșterea viabilității și competitivității tuturor tipurilor de agricultură, diversificarea activităților economice, creșterea numărului locurilor de muncă, îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor pentru creşterea calității vieții. În același scop, subprogramele pentru dezvoltarea viticulturii și pomiculturii au creat cadrul pentru refacerea plantațiilor din zona de dealuri și coline, deci și revigorarea gospodăriilor. Asemănător este și programul pentru zonele legumicole. Desigur, fondurile alocate de către Uniunea europeană, completate cu contribuția națională de la buget și privată au

18 I. Bold, V. Dragomir, Gh. Lăcătuşu, Structuri agrare româneşti după 25 de ani, “Tribuna economică”, numărul 32, p. 54 şi numărul 33, p. 51, 2015. 19 MADR, Strategia Agricolă şi Rurală 2009-2013, martie 2009. 20 MADR, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

17

contribuit la crearea, dezvoltarea și dotarea unor exploatații moderne. Subvenția la hectar și pe cap de animal a susţinut de asemenea supraviețuirea a circa 800 de mii de exploatații. Marea majoritate a gospodăriilor mici au rămas însă în același stadiu de subzistenţă. Desigur, aceste programe sunt componenta unei Strategii Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României, care prevede dezvoltarea durabilă a agriculturii, silviculturii și pescuitului, inclusiv a industriilor procesatoare și asigurarea conservării și îmbunătățirii rezervelor naturale, consolidarea structurilor în domeniul agroalimentar și silvic, concomitent cu dezvoltarea economică și socială a zonelor rurale și atingerea nivelurilor medii de performanță a țărilor membre ale Uniunii Europene, precum și adoptarea în totalitate a politicilor și practicilor comunitare finalizând restructurarea și modernizarea spațiului rural.21 Cu toate acestea, apare pregnant că evoluția gospodăriei țărănești a fost condiționată, total sau parțial, de evoluția social-istorică și condițiile natural-economice în toate țările europene. O particularitate esențială a țărilor apusene este continuitatea procesului de dezvoltare, comasare, dotare și acumulare de capital a gospodăriilor familiale și a cooperației de aprovizionare și desfacere a producției, comparativ cu ţările răsăritene, unde repetarea reformelor agrare (în România modernă la fiecare 25-30 de ani a avut loc o nouă reformă agrară, cea de-a șaptea, din 1991, fiind cea mai ineficientă) a avut implicații în ceea ce privește viabilitatea structurilor agrare și a gospodăriilor țărănești care au menținut de fapt așezările umane. Și aceasta pentru că gospodăriile țărănești au mare capacitate de rezistență și de 21 Guvernul României, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României – Orizonturi 2013-2020-2030, Bucureşti 2008.

18

adaptare la diferite conjuncturi economice, sociale, politice. Această particularitate este favorizată de tripla identitate a agricultorului – de proprietar de pământ, de manager și de om de afaceri care conduce activitatea exploatației investind capital și muncă, sporind dimensiunile acesteia pe măsura introducerii procesului tehnologic (continuând să-și păstreze caracterul familial în marea majoritate a cazurilor). Sperăm că dezvoltarea și consolidarea gospodăriei țărănești vor fi asigurate de vocația țăranului pentru supraviețuire, exercițiu preluat pe mai multe generații și reușit de cele mai multe ori. De fapt, satul a devenit o economie sinergică în care capătă câmp de acțiune principiile concurenței și liberei inițiative în utilizarea eficientă a resurselor, rolul dinamizator avându-l gospodăria, țăranul întreprinzător. Nu trebuie uitat că populația rurală reprezintă 46% din populaţia totală, iar populația activă din rural 44%. Mai precis, în totalul populației ocupate, de 8,61 milioane locuitori, agricultura, silvicultura și pescuitul dețin 2,44 milioane locuitori, cei ocupați în agricultură deținând 62,4% din suprafața agricolă în unități până la 100 hectare, ceea ce reprezintă 99,7% din numărul exploatațiilor agricole. A făcut statul ceea ce trebuia, după decembrie 1989, pentru gospodăria țărănească, pentru satul românesc aflat în depopulare și distrugere? Considerăm că preocuparea pentru salvarea satului romanesc rămâne o datorie de conștiință patriotică, de interes social-economic și spiritual.

19

Resorturile eficienţei producţiei agricole din gospodăria ţărănească22

Prof. univ. dr. Gabriel Popescu Academia de Științe Economice

Eficiența în producția agricolă are dublă reprezentare: prima,

și cea mai importantă, este de natură socială și presupune realizarea suficienței alimentare, iar o a doua se manifestă în domeniul economic și reclamă maximizarea, fie a venitului net sau profitului, atunci când sunt vizate exploatațiile agricole, fie numai a venitului total sau brut, când calculele privesc gospodăriile țărănești.

Criteriul social este specific numai agriculturii, deoarece hrana, ca element indispensabil vieții umane, este în proporție determinantă, formată din produse de natură agricolă, vegetale și animale. Or, fără produse agricole corespunzătoare în volum, calitate și diversitate omenirea ar suferi de foame. Iată de ce primul obiectiv al agriculturii este să producă astfel încât cererea, indiferent de palierul la care se manifestă, să fie satisfăcută.

Din această cauză eficiența socială a agriculturii se judecă în funcție de cei ce determină cererea. Într-un sistem agricol închis, cum este cel tradițional, unde producția este destinată consumului intern, așa cum se produc faptele în gospodăria țărănească, eficiența în producție se măsoară în gradul de acoperire a nevoilor de la nivelul familiei de agricultori. În fapt, în gospodăriile țărănești 22 Text desprins din volumul Probleme vechi relaţii noi în agricultură, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013, p. 182-185

20

criteriul social este principalul criteriu în funcție de care se evaluează eficiența în producție. Ca atare, la nivelul gospodăriei se realizează legături în triplă interdependență.

Rezultă că sistemul extensiv de tip gospodăresc este eficient

și prin aceasta își dovedește utilitatea numai în măsura în care poate să satisfacă nevoile de consum ale familiei. Sistemul gospodăresc va dăinui atâta timp cât cererea de consum alimentar vine cu deosebire din partea familiei de agricultori. Dacă această cerere se diluează, în mod cert și sistemul va avea aceeași soartă. Cât timp cererea familiei a fost puternică, în egală măsură, gospodăriile și sistemul practicat de ele au fost tot puternice. Experiența reformelor agrare demonstrează din plin acest fapt. Satisfacerea intereselor imediate ale familiei de agricultori a fost mai presus de orice argument care să conducă agricultura către modernism și performanțe. Așa se face că, în fața gospodăriei, exploatațiile întotdeauna au fost perdante (cu excepția perioadei comuniste), deoarece eficiența lor cu referire la interesele familiei a fost mai puternică decât orice argument de natură economică.

Reducerea cererii interne din gospodării înseamnă fie micșorarea și chiar desființarea familiei de agricultori, fie adoptarea,

21

la nivelul gospodăriei, a unui sistem agricol nou, de regulă mai intensiv, cu deschidere mai mare față de piață. În prezent, în agricultura românească, ambele variante sunt posibil de înfăptuit. Scăderea numărului de familii de agricultori sau diminuarea numărului mediu de persoane pe o familie sunt procese naturale, generate de un complex de factori economici, sociali, demografici și chiar politici.

Substituirea la nivelul exploatărilor de tip familial a sistemului tradițional cu sisteme agricole mai performante, de regulă intensive sau ecologice, a fost calea urmată de agricultorii din țările europene dezvoltate, ca rezultat direct al susținerii financiare din partea PAC, a prețurilor la produsele agricole destinate pieței, timp de aproape patru decenii în intervalul 1962-2003. Modelul amintit a dat rezultate spectaculoase în Germania, Franța, Italia și, de ce nu, chiar și în Marea Britanie, unde ferma este tot de tip familial, dar de dimensiuni mult mai mari.

Criteriul social este valabil și în exploatațiile agricole în care se practică sistemele de producție performante, cu mențiunea că, în acest caz, el urmează criteriului economic, nu mai este pe primul loc și se evaluează în funcție tot de gradul de acoperire a cererii, dar nu la nivelul familiei, ci în paliere mult mai înalte, respectiv comunitate, zonă, regiune, țară etc.

Criteriul economic de apreciere a eficienței economice în producție necesită interpretări diferite pe cele două categorii de structuri agrare studiate.

În exploatațiile agricole, oportună este „noțiunea de rentabilitate exprimată prin venitul net [deoarece] e de esență tipic capitalistă”.23 Exploatația agricolă are toate elementele care să o 23 N.D. Cornățeanu, Condițiile pentru intensificarea agriculturii românești, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională București, 1943, p. 55.

22

încadreze în categoria largă de agent economic tipic economiei de piață liberă, concurențială, respectiv personalitate juridică, contabilitate proprie, patrimoniu, conturi la bancă, profit etc. Prin urmare, eficiența rezultatelor se determină în baza acelorași indicatori valabili pentru oricare alt agent economic, respectiv venit net sau profit, indiferent de domeniul de activitate, profil, mărime, destinația producției etc.

Gospodăria țărănească nu se încadrează în tiparele agentului economic de tip capitalist. Ea aparține, prin relațiile pe care le dezvoltă, unei lumi mai curând precapitaliste. De aceea „țelul conducătorului unei [astfel de structuri agrare] nu trebuie să fie [susțin o parte din economiștii germani] un venit net mare, ci un venit brut mare”.24

O poziție asemănătoare au avut-o și autorii români, deoarece se considera că „rentabilitatea [în gospodăria țărănească] depinde de măsura în care venitul agricol acoperă sau nu nevoile normale ale vieții agricultorilor”.25

Dar venitul, indiferent de forma sub care se prezintă, „brut”, „total”, „agricol”, „bănesc” sau „net” nu poate exprima eficiența așa cum este ea înțeleasă de către teoria economică. N.D. Cornățeanu, când vorbește de eficiența din gospodăriile țărănești, face o apreciere care aduce lumină în această direcție: „venitul brut nu e cel mai bun criteriu, dar rămâne totuși un bun criteriu pentru analizarea ramurilor de producție”.26 Altfel spus, venitul brut nu este un indicator care să exprime în mod riguros eficiența, ci prin el, sau mai bine spus cu el, se pot face analize, aprecieri, evaluări etc. cu privire la potențialul 24 Idem, p.56. 25 George Rusu, Politica agrară a României, Tip. Dorneanu Isvor, 26, București, 1940, p.49. 26 N.D. Cornățeanu, Noțiuni de contabilitate agricolă (Sistem Laur), cu un exemplu, Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Oficiul de Contabilitate Agricolă, Institutul de Arte Grafice Bucovina, I.E. Toronțiu, București, 1928, p. 6.

23

productiv al acestor structuri. Iar, ca această idee să dobândească aplicabilitate, același autor vine cu următoarea propunere: „pentru analiza gospodăriilor mici, care formează majoritatea în România, nu putem întrebuința decât contabilitatea simplă și simplă dezvoltată. În cele mijlocii și mari, contabilitatea dublă”.27

Menționăm faptul că în perioada interbelică, când au fost promovate aceste idei, s-au depus eforturi mari pentru introducerea contabilității în toate categoriile de exploatări agricole, indiferent de dimensiunea lor mari, mijlocii sau mici.

Contabilitatea simplă sau simplă dezvoltată proprie structurilor de tip gospodăresc presupunea utilizarea unor registre precum: inventar, casă, menajul și Cartea Mare (încheierea socotelilor). Contabilitatea în partidă dublă se conducea, cu mici excepții, după aceleași principii și reguli ca cea din celelalte ramuri din economie.

În final, eficiența producției agricole este o problemă complexă, deoarece se manifestă în două lumi diferite, una care menține și perpetuează în bună parte reguli din trecut, iar o a doua care se duce cu viteză maxima, prin eforturi și rezultate, către cele mai înalte performanțe din domeniul agricol.

E greu de identificat și acceptat un criteriu general de exprimare a eficienței structurilor studiate. Înaintașii au avut competența, dar și curajul să își exprime, fiecare în parte, punctul lor de vedere, ceea ce nu putem spune că este valabil și pentru prezent. Autorii interbelici de la care avem cele mai minunate studii din domeniul economiei agrare consideră că politica agrară trebuie să judece eficiența numai prin rentabilitate. Dar rentabilitate, în viziunea lor, era un criteriu general prin intermediul căruia putea opera politica agrară, și nicidecum o categorie economică rezultată

27 Idem.

24

din raportul a doi indicatori, unul de efort iar celălalt de efect, de la nivel de unitate.

George Rusu considera că, „în sens politic agrar, sub rentabilitate vom înțelege capacitatea agriculturii de a asigura existența în condiții omenești a celor 80% din populația țării, cu considerare specială la dependența producției agricole de celelalte ramuri de producție, precum și de a crea posibilitatea de o acumulare minimă de capital în vederea consolidării crescânde a vieții economice și sociale de la sate”28. Și N.D.Cornățeanu pune problema rentabilității tot la nivelul politicilor agrare, întrucât afirmă că „problema rentabilității în agricultură formează un punct important al politicii noastre agrare. Această problemă poate fi urmărită pe următoarele căi:

a) Studiul anual pe regiuni al rentabilității exploatațiilor și al fiecărei ramuri de exploatare;

b) Difuzarea cunoștințelor necesare pentru o mai bună tehnică și o mai bună organizare a exploatațiilor pentru a se ajunge cu cheltuieli cât mai mici și la randamente cât mai mari;

c) Organizarea de concursuri locale și regionale; d) Studiul prețului produselor agricole și industriale, stabilirea

puterii de cumpărare a agricultorilor și intervenția Statului pentru a cumpăni acest raport, a cărei influență este hotărâtoare pentru intensificarea agriculturii”29.

28 George Rusu, Politica agrară a României, Tip. Dorneanu Isvor, 26, București, 1940, p. 48. 29 N.D. Cornățeanu, Condiții pentru intensificarea agriculturii românești, Monitorul Oficial și Imprimeriile statului, Imprimeria Națională, București, 1943, p. 66-67.

25

Consorţiul de Extensie şi Dezvoltare Rurală din Vâlcelele

Călăraşi, o poveste de succes a unor gospodari

Iliuță Vasile Președinte al Consiliului Judeţean, Călărași

Interesul șefilor de exploatație pentru constituirea unor

structuri asociative, structuri care să le permită organizarea activităților precum cele de producție, accesarea mai facilă a unor programe de finanțare s-a manifestat prin implicarea acestora în viața economico-socială a comunei, cu disponibilitate de a contribui financiar sau cu utilaje la realizarea investiţiilor.

Liderii informali s-au implicat în implementarea unui proiect finanțat de Banca Mondială și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și coordonat de Academia de Studii Economice, finalizat prin constituirea, în februarie 2005, a unei structuri asociative pilot de tip ONG, numită “Consorțiul de extensie și dezvoltare rurală”.

Analizându-se evoluția membrilor consorțiului, se observă că la acea dată numărul acestora a fost de 33, ajungându-se în prezent la 90 de membri cu suprafeţe cuprinse între 50 ha si 4.000 ha teren arabil, situat în zonă de câmpie unde predominant este cernoziomul.

Grupul dispune de o suprafaţa totală înscrisă de 25.000 ha, cultivată anual cu o gamă de plante tehnice şi cereale, care au o cerere mare pe piaţa din România. Fermierii locuiesc în zonele Vâlcelele, Dragoş Vodă, Vlad Ţepeş, Dragalina, Cuza Vodă,

26

Grădiştea, Alexandru Odobescu, Borcea, Independenţa, Mânăstirea, Ileana.

De asemenea, partenerii acestui proiect sunt profesorii Jamie Macaskill și Gabriel Popescu, reprezentanți ai Writtle College, respectiv Academia de Studii Economice, dar și Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea, Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, Universitatea Agricolă şi de Medicină Veterinară Cluj și Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.

Conducerea consorţiului este reprezentată prin Vasile Iliuţă, în calitate de președinte, Maria Dragomir în calitate de vicepreşedinte, Rică Stoian - vicepreşedinte, Tudorel Achim -vicepreşedinte, Aurel Radu Ion - vicepreşedinte, Dumitrel Ştefănescu - secretar și Cosmina Vârban - consilier. Proiectul Consorţiului de Extensie şi Dezvoltare Rurală este finanţat de Banca Mondială şi urmăreşte să creeze un consorţiu de fermieri în jurul oraşului Călăraşi în sud-estul României. Acesta va facilita accesul fermierilor la cunoştinţe şi tehnologie şi le va îmbunătăţi capacitatea de a concura pe piaţa UE şi internaţională prin generarea unei productivităţi îmbunătăţite, ameliorarea calităţii recoltei şi dezvoltarea de legături cu diferite pieţe.

Printre principalele scopuri ale Consorţiului sunt: promovarea și întreținerea colaborării, în planul promovării agriculturii, cu instituțiile de specialitate din teritoriu, precum și cu societatea civilă în vederea aplicării corecte, prompte și unitare a legislației în domeniul comunităților locale; identificarea de piețe de desfacere pentru produsele agricole, în România și străinătate; organizarea unor seminarii, mese rotunde cu procesatorii, cu furnizorii de input-uri, ofițeri de credite, reprezentanți ai autorităților locale, în vederea facilitării unui contact direct între aceștia și fermieri; dezvoltarea și menținerea legăturilor cu alte fundații și

27

asociații cu obiect de activitate asemănător, precum și cu instituțiile administrației publice din țară și străinătate, cu societatea civilă; eficientizarea relațiilor fermierilor cu instituțiile de stat și private; organizarea de colocvii, conferințe, dezbateri și cursuri, în scopul promovării legislației privitoare la dezvoltarea agriculturii, precum și în vederea identificării și rezolvării problemelor fermierilor; consultanță cu privire la legislația comunitară europeană, în vederea identificării și rezolvării problemelor fermierilor, membri ai asociației; asigurarea reprezentării asociației în acțiuni organizate la nivel național și internațional; colaborarea științifică cu toate tipurile de forme asociative, în vederea eficientizării activității acestora; acordarea de burse pentru studii membrilor asociați, în vederea creșterii pregătirii profesionale a acestora şi formare profesională; promovarea activităților agricole, de salubrizare și arhitectură peisagistică; elaborarea de proiecte privind îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață a fermierilor și realizarea cadrului necesar desfășurării activităților agricole; propunerea de proiecte cu privire la existența unui raport optim între munca depusă și prețuri; promovarea apărării drepturilor profesionale ale fermierilor; proiecte pentru protejarea mediului înconjurător cu sprijinul membrilor asociației.

Unul dintre proiectele implementate de către Consorțiu poartă titlul ”Sprijinirea Asociaţiei Consorţiu de Extensie şi Dezvoltare Rurală din comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi, în scopul realizării de investiţii pentru asigurarea comercializării în comun a produselor”. Obiectivul proiectului pe măsura 1.4.2. a fost achiziţionarea unui siloz în leasing care să deservească membrii grupului, ce a avut ca perioadă de implementare anii 2008-2013, având valoare totală nerambursabilă de 390.000 Euro.

Un alt proiect, finanţat din Fondul Social European, POS DRU 2007-2013 a fost „Populaţia ocupată în agricultura de

28

subzistenţă – soluţie pentru echilibrarea pieţei interne a muncii în judeţul Călăraşi”, care a fost lansat, pe 27 aprilie 2012, în comuna Vâlcelele, în parteneriat cu Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie – Filiala Călăraşi. Sloganul sub care s-a derulat proiectul a fost: “POT MAI BINE, PENTRU MINE!”, un îndemn și totodată o șansă oferită persoanelor în căutarea unui loc de muncă, persoanelor inactive şi persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă din mediul rural al judeţului Călăraşi. Perioada de implementare a proiectului a fost de 24 de luni, începând cu luna februarie 2012.

Obiectivul principal al proiectului l-a constituit îmbunătăţirea calităţii resurselor umane, care în prezent practică o agricultură de subzistenţă în zona rurală din judeţul Călăraşi, în vederea facilitării accesului la ocupare în activități non-agricole. Pe parcursul celor 2 ani de implementare a proiectului, cele două organizaţii au derulat următoarele activităţi, pentru un număr de peste 400 de beneficiari: publicitatea şi promovarea proiectului şi a finanţatorului; identificarea şi selectarea grupului ţintă; seminarii de informare pentru grupul ţintă; furnizarea programelor de formare profesională pentru persoanele ocupate în agricultura de subzistenţă.

În cadrul proiectului s-au derulat cursuri gratuite pentru calificarea în diverse meserii precum: strungar, sudor, lucrător în structuri pentru construcţii, lucrător în tâmplărie, patiser, frizer; evaluarea competenţelor dobândite în contexte informale şi non-formale pentru persoanele din mediul rural, în scopul certificării cunoştinţelor, abilităţilor şi aptitudinilor pentru activităţi non-agricole pentru un număr de 108 beneficiari; dezvoltarea, implementarea şi furnizarea programelor şi campaniilor de promovare a culturii antreprenoriale în mediul rural, cu o atenţie specială acordată femeilor şi tinerilor. Valoarea proiectului a fost de 2.120.680,00 lei, din care 1.878.346,40 lei finanțare nerambursabilă.

29

Gospodăria țărănească. Între binecuvântare și bună implicare

Prof. univ. dr. Dinu Marin

Academia de Studii Economice „Țară agricolă, România nu s-a pregătit îndeajuns pentru

întoarcerea la nomadism.”- Jacques Attali Când ești impresionat de ceva nu poți reține pentru tine

trăirea intensă, ci transmiți impresia, chiar și prin gesturi involuntare, celor din jur. Eu chiar sunt impresionat de ceea ce am văzut că se poate face în materie de cooperare în zona agricolă a Călărașilor. Realizările Consorțiului de Extensie şi Dezvoltare Rurală din Vâlcelele sunt edificatoare pentru un mod de a aborda calea de urmat. Acum am înțeles, cu emoția mea legată de lumea satului, că omenirea a inventat viitorul pentru a nu rămâne legată de trecut. Felicitări gazdelor pentru că ne-au dat prilejul să ne convingem că se poate inventa un viitor tonic pentru mediul agricol și că lucrurile vin în întâmpinarea îndreptățirilor noastre pentru mai bine! În mod special, la impresie și emoție adaug și mândria că mediul academic se implică în realitate, nu stă sub un clopot de sticlă cum prea adesea se crede, realizările de aici având un impuls, poate decisiv, din partea colegilor mei de la Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, prin faptul că au implementat un program de training, cu finanțare europeană, pentru stimularea inițiativei în agricultură.

Tema dezbaterii noastre este și ea binevenită după această baie de încredere în renașterea spiritului gospodăresc în agricultură. Sunt de acord că, în context, gospodăria țărănească poate fi, cum a susținut profesorul Gabriel Popescu, un tip subtil de energie de care ne-am legat trainic speranțele, dar și o realitate aflată încă sub multiple limitări, înainte de toate de natură legislativă, cum a

30

prezentat președintele Consiliului Județean Călărași, dr. Vasile Iliuță. Vorbim de o realitate diferențiată în agricultură, de forțe și actori diverși, unii care țin de tradiție, alții care sunt produsul conjuncturii recente în configurarea tendințelor tranziției la capitalism. Avem deja funcțională marea exploatație agricolă, cu logistică autohtonă, dar și străină, avem și mica exploatație, dar avem și ceea ce ne leagă de trecutul imemorial, gospodăria și familia țărănească.

Când vorbim de gospodăria țărănească, eu adaug o perspectivă nu neapărat diferită, ci una poate mai aplecată spre surprinderea a ceea ce face ca un element propriu destinului românilor să aibă acum o situație simțită de mulți ca fiind crizială. Cheia înțelegerii rostului imens pe care i-l atribuim gospodăriei țărănești stă în semnificațiile faptului că aceasta s-a dovedit fără dubiu o binecuvântare a șansei noastre existențiale și o realitate istorică și socială care necesită de acum ceva ultimativ, o bună implicare pentru a fi recalibrată la pretențiile vremurilor.

Mai întâi, aș vrea să exprim câteva gânduri venite din sufletul unui teoretician.

Conceptul de gospodărie țărănească are, istoric, lingvistic și juridic, conotații fluide, la fel ca un alt concept pe care l-am discutat, cel de cooperație. Sunt cunoscute controversele specialiștilor legate de o definiție a gospodăriei țărănești. Pot spune că este vorba de o gâlceavă fertilă, dincolo de neînțelegerea pe nuanțe, de menținerea trează a interesului pentru o realitate națională. Eu cred că gospodăria țărănească este, dintre toate, conceptul cu cea mai mare încărcătură emoțională, întreținută de înțelepciunea populară, de etosul rural și de mitologia satului. Este conceptul care vine din trecutul hominizării, dar ține și de fibra noastră strămoșească, fiind însuflețit de o figură mitică, figura gospodarului. Familie și gospodărie, ființa umană în forma ei de „laolaltă” (în care se împlinește natura umană) și munca pământului sunt fațete ale aceluiași lucru miraculos în

31

evoluția noastră multimilenară. Pe bună dreptate suntem – și, într-un fel, vom rămâne – o națiune de țărani. De aici binecuvântarea căreia îi datorăm profilul complet conturat chiar din zorii civilizației umane preliterate, ceea ce explică reziliența noastră miraculoasă la asimilarea de către neamuri nomade, dar și obligația asumării efortului de ranforsare (bună implicare) a acestui bastion identitar în era noului nomadism global pentru profit.

Din acest punct de vedere se cuvine să precizăm că acest adevăr, cu valoare simbolică pentru firea noastră și în sensul păstrării vigorii rădăcinilor, și în sensul datoriei de a asigura climatul propice dezvoltării conștiinței, implicării în configurarea profilului adecvat civilizației de secol XXI, trebuie să dea substanță detaliilor cheie (sau ceea ce numim condițiile specificului național) în oricare proiect de țară. Nu exagerez dacă spun că, în această privință, ca și în multe altele, încă nu am urmat sfatul lui Maiorescu: să punem de acord fondul sensibilității noastre față de spațiul și timpul gospodăriei țărănești cu formele modernității urbane, de a armoniza, a compatibiliza satul românesc cu satul global.

În particular, gospodăria țărănească a fost unitatea lucrativă a familiei de țărani, care a asigurat nu doar subzistența, ci și continuitatea unui neam pe același teritoriu. Îmi place să spun aici, în Bărăganul inovației economice, unde sunt suflete care vibrează și rodesc în cumințenia pământului, că adevăratele cetăți ale rezistenței noastre în furtunile istoriei au fost gospodăriile țărănești, animate și fortificate de gospodari-eroi, comparabile cu cetățile-stat ale Antichității mediteraneene sau cu cetățile-burg medievale din Occident. Dar, esențial, gospodăria țărănească a fost la noi forma primordială de economie, cea mai conformă cu sensul străvechi. Amintesc faptul că, etimologic vorbind, gospodăria este oikos, cuvântul care ne vine de la greci și care dă numele științei pe care o slujim, Economia.

32

În istoria țării noastre gospodăria țărănească a fost nucleul de elan inventiv din care s-au născut meșteșugurile, nu doar cele legate de uneltele agricole, dar și cultura și arta populară și, deloc neglijabil, s-a plămădit energia umană care ne-a dat identitate și proeminență în lume.

La noi, spre deosebire de alte locuri, emanciparea economică și-a găsit solul fertil în tradiția gospodăriei țărănești și în figura legendară a țăranului gospodar. Să amintim ceva pilduitor reținut de geografia economică a secolelor trecute din agricultura acestei zone, întâi prin Herodot și Strabon, despre oameni viteji și recolte despicate cu sulița, apoi, în epoca modernă, un etalon pe piața internațională a grâului - Gal-Focs. Merită, totodată, menționat și faptul că în gospodăria țărănească s-au născut cele mai strălucite figuri care au desăvârșit procesele specifice formării statului național modern în secolele XIX și XX.

În fine, doresc să dau expresie câtorva gânduri despre ce se poate face pentru a da răspuns provocărilor privind destinul gospodăriei țărănești.

Astăzi, gospodăria țărănească e pe cale să fie fermă familială. Desigur, vedem prea bine, avem în această transformare multă inadecvare, alimentată cu multă iluzie, dar avem și multă improvizație în acțiune, alături de și mai multă inacțiune, responsabilă de abandonul gospodăriei țărănești, ca și de abandonul locurilor de baștină și al țării. Problema nu este de rebotezare a ceea ce este peren, ci de modul în care vom alătura percepției tradiționale asupra gospodăriei țărănești expectațiile legate de intrarea pe o piață concurențială pentru profit, fără nici o protecție pentru cel care intră pentru prima dată în joc. Este vorba de confruntarea între un model fragilizat prin abandon și un model transplantat fără aclimatizare culturală; într-adevăr, am aruncat gospodăria țărănească, dotată pentru autoconsum, în bătălia pentru supraconsum, pe care o poartă

33

cei care au dezvoltat linear economia de piață de sute de ani. Perdantul este hotărât dinainte!

Am ratat, ca să zic direct, cum se intră pe magistrala satului global, a agriculturii marketizate, dar suntem pe punctul să ratăm și avantajele naturale care ne oferă cu ce să intrăm. Evident, ideal ar fi să intrăm cu produse tradiționale, dar o facem în condițiile unei bulimii naționale pentru produse din afară. Mai nou, a apărut și obsesia pentru produsele sănătoase (ortorexia), dar care și ele vin de aiurea.

Ce facem noi, cercetarea, se știe, ce face societatea și statul pentru asta? Constatăm că se cam lasă ceața!

Ce s-ar putea face? Întâi, să favorizăm prin mijloace persuasive - materiale și

spirituale, locale și naționale, personale și ale guvernului - refacerea potențialului uman al gospodăriei. Pare că ar fi apetit pentru aceasta, dacă ne uităm la unele măsuri despre care s-a vorbit aici și dacă punem la socoteală experimentul asociativ reușit de la Vâlcelele. Simptomatic pentru precarizarea critică a potențialului uman și implicit a funcționalității gospodăriei țărănești din perspectivă ocupațională este un adevăr statistic revelat recent la nivelul unui județ din sud-vestul României: patru din cinci șomeri înregistrați sunt din mediul rural! Devine, deci, ultimativă pentru destinul neamului nostru reconstituirea figurii gospodarului, care să sfințească din nou locul gospodăriei țărănești.

Apoi, să reactivăm în memorie, acolo unde mai este, sau să cultivăm în tânăra generație, pe care vom fi în stare să o avem, înclinația pentru noile standarde ale tradiționalului în producția gospodăriei. În fapt, avem de reașezat în matca tradițională pe țăranul navetist sau pe cel suspendat între oraș și sat din cauza precarizării gospodăriei țărănești. Matca tradițională a satului constă în confortul habitual, facilități comunitare și climatul cultural/moral adecvate. În

34

plus, vreau să readuc în atenție un fapt al forței morale, și nu numai, pe care o avea ruralul românesc. Gura satului s-a dovedit de-a lungul timpului cel mai puternic reglator al lucrului bine făcut ca bun public, al vieții clădită pe binele public!

Regenerarea forței gospodăriei țărănești presupune, totodată, să se dezvolte structuri instituționale de asistență specifică producției tradiționale, ca și a celei sănătoase, deopotrivă cu structuri de promovare internă și externă a acestor produse. Aici statul trebuie să se alăture bunelor practici dezvoltate spontan, cum este și povestea inițiativei călărășene, să iasă din vârtejul aiuritor al gândirii subalterne intereselor puterii tranzacționale.

Nu în ultimul rând, este urgent necesar să reechilibrăm, inclusiv prin conceperea și aplicarea cadrului normativ corespunzător, condițiile valorice, culturale și economice, care la rândul lor să reechilibreze opțiunea umană pentru trăinicia gospodăriei țărănești, a fermei familiale, a lumii satului postindustrial, ca posibilități sigure de propășire personală și comunitară. Satul are suportul natural de a fi o alternativă în proiectele individuale și sociale. Cazurile de reușită ale celor care au căpătat experiență lucrând în afară și au revenit pe locurile natale, înfiripând afaceri promițătoare, sunt o probă a faptului că se poate ieși din lentoare, că oamenii, mai ales când sunt tineri, își releagă idealul de viață și speranțele de progres de pământ, cu efecte care fac din viitor o certitudine.

Cred că nu este problema cum să facem, nici cu ce să facem aceste lucruri care să renască forța creativă a gospodăriei țărănești și a țăranului gospodar, ci să avem voința de a face cu ce avem la îndemână și cu bunul-simț ca interes național. Și asta până nu va fi fatal de târziu, adică până atunci când, la nivel de masă critică, țăranul nostru va face el acest lucru, dar în Italia și în Spania, pentru simplul fapt că acolo se poate.

35

Gospodăria țărănească, între tradiţie și așteptări

Valentin-Mihai Bohatereţ, Ioan Sebastian Brumă,

Academia Română, Filiala Iaşi, ICES “Gh. Zane”

Coloana vertebrală a poporului român, a națiunii române și a statului contemporan a avut la bază gospodăria țărănească, care a însemnat continuitate și tradiţie, dar mai ales infrastructură spaţială, specifică mediului rural, mediu generator de resurse agroalimentare pentru întreaga populație, fie ea sătească sau orășenească. În același timp, gospodăria țărănească, bazată pe valorile fundamentale ale familiei creștine, a reprezentant, în toate timpurile, resursa principală de regenerare și de creștere a capitalului uman și a furnizat potențialul de dezvoltare economică și socială a întregii societăți românești.

Într-o formulare simplistă, prin gospodărie țărănească înțelegem o gospodărie a populației din mediul rural, care dispune de resurse agricole, funciare și animale și care are ca preocupare principală, complementară sau chiar suplimentară, activități agricole primare, de prelucrare și de vânzare a produselor agricole, asigurând necesarul pentru autoconsumul agroalimentar pentru membrii gospodăriei, dar și pentru copii și apropiații acestora, locuitori urbani, desprinși de gospodăria nucleu, necesarul de furaje pentru propriile animale, dar și surplusul de produse agroalimentare, uneori constituit și din fracțiuni din necesitățile agroalimentare zilnice pentru autoconsum ale gospodăriei, asigură resursa principală de produse pentru piața țărănească de detail, dar și pentru comerțul en gros cu produse agricole.

Tipologia gospodăriilor țărănești depinde de structura lor socială, mono și plurifamilială sau nonfamilială, cu unul sau mai

36

mulți membri, de resursele funciare și de efectivele de animale, de relieful și de condițiile agrometeorologice ale zonei, de potențialul productiv al terenului agricol și de zonarea și specializarea producției agricole. Gospodăriei țărănești tradiționale îi sunt specifice exploatațiile agricole fără personalitate juridică, de tip gospodărie individuală, unele din acestea dezvoltate ulterior prin exploatații reprezentate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, toate fără personalitate juridică, dar care sunt create tot pe structura gospodăriei țărănești tradiționale.

Ce reprezintă acum gospodăria țărănească pentru economia agrară românească?

După Recensământul General Agricol din anul 2010, 99,2% din numărul total de exploatații agricole erau reprezentate de exploatații agricole fără personalitate juridică, în scădere cu 0,3% față de anul 2002, dar care dețineau doar 52,9% din suprafața agricolă totală a țării, în descreștere cu 0,9% față de RGA 2002, suprafața medie a exploatației fără personalitate juridică crescând în intervalul 2002-2010 de la 1,89 ha la 2,18 ha, față de suprafața medie a exploatațiilor agricole cu personalitate juridică, în scădere, în același interval, de la 315,54 ha la 241,42 ha.

Deci, exploatația agricolă fără personalitate juridică reprezintă prin cele 3.814,6 mii de exploatații (RGA 2010) pivotul societății rurale românești, prin suprapunere cu gospodăriile populației din mediul rural. Astfel, după Recensământul Populației și Locuințelor din România, în anul 2011, existau 3.262,4 mii gospodării ale populației, mono, plurifamiliale sau nonfamiliale, care întruneau 9.232,2 mii locuitori, în medie 2,83 locuitori pe o gospodărie sau 2,42 locuitori pe o exploatație agricolă fără personalitate juridică. Se constată, astfel, dimensiunea socială excepțională a exploatației agricole fără personalitate juridică,

37

responsabilă de întreținerea gospodăriei țărănești și a populației din mediul rural.

Dar gradul ridicat de pulverizare a exploatațiilor agricole fără personalitate juridică, ca efect a fărâmițării excesive a proprietății funciare, aflate constant sub presiunea fragmentării pricinuite de dezbateri succesorale și ieșiri din indiviziune, determină ponderea foarte ridicată a exploatațiilor de subzistență, sub 2 ha, în creștere, în intervalul 2002 – 2010, de la 69,81% la 71,26%, față de procesul invers, de scădere a ponderii suprafeței agricole totale utilizate de acestea, de la 24,15% la 21,25%, fapt ce subliniază creșterea gradului de sărăcie a unui segment de circa 6,5 milioane de locuitori din mediul rural.

Un alt aspect inedit, în perioada 2002 – 2010, în evoluția exploatației agricole fără personalitate juridică, cu implicare directă asupra gospodăriei țărănești, îl reprezintă evoluția modului de deținere a suprafețelor agricole utilizate. Astfel, se constată că suprafața agricolă utilizată aflată în proprietate scade, în medie de la 78,53% la 40,13%, în timp ce suprafața arendată crește de la 1,08% la 45,25%, evidențiind afluirea suprafeței agricole de la proprietar, respectiv de la gospodăria țărănească, la utilizator, respectiv la exploatația agricolă fără personalitate juridică, prin arendare sau prin alte forme de deținere a suprafeței agricole utilizate, la care se adaugă creșterea cu 1.973,8 mii ha, respectiv cu 74,5% a suprafeței agricole utilizate din arendări, teren utilizat de exploatațiile agricole cu personalitate juridică.

Se constată astfel existența tendinței de consolidare a celor două componente fundamentale ale exploatației agricole fără personalitate juridică și anume a exploatației de subzistență, care se axează pe componenta socială și a exploatației peste 10 ha, care se orientează către agricultura comercială. Exploatațiile cuprinse între 2 și 10 ha au un viitor incert de dezvoltare, cu tendințe de scădere a

38

ponderii acestora, constituind corpusul funciar principal al pieței funciare.

Dar care este profilul mediu al unei gospodării țărănești? Pentru aceasta s-a luat ca studiu de caz gospodăria țărănească din Regiunea Nord-Est de Dezvoltare a României. S-a ajuns la următorul profil mediu:

- Regiunea N-E are în mediul rural 685.565 de gospodării și 58,8% din populația totală a regiunii;

- pe o gospodărie a populației revine 1,15 clădiri, 1,17 locuințe, 2,80 locuitori, iar pe familie 3,25 locuitori;

- pe o gospodărie a populației revin 1,14 exploatații agricole fără personalitate juridică, 2,03 ha suprafață agricolă totală, 1,85 ha suprafață agricolă utilizată, 0,72 ha suprafață agricolă utilizată dată în arendă exploatațiilor agricole cu personalitate juridică;

- suprafața agricolă utilizată pe o gospodărie a populației se compune în medie din 1,1601 ha teren arabil, 0,0654 ha grădini familiale, 0,5759 ha pășuni și fânețe și 0,0442 ha culturi permanente;

- în medie, într-o gospodărie a populației există următoarele efective de animale, familii de albine și păsări: 0,70 cap. bovine, din care 0,45 cap. vaci și juninci, 0,69 cap. porcine, din care 0,07 cap. scroafe și scrofițe, 1,74 cap. ovine, din care 1,48 cap. oi și mioare, 0,27 cap. caprine, din care 0,21. cap. caprine și iede montate, 0,22 cap. cabaline, din care 0,20 cap. peste 3 ani, 0,10 cap. iepuri de casă, din care 0,04 cap. femele, 0,26 familii de albine, 13,10 păsări, din care 3,33 pui, găini și cocoși pentru carne, 8,24 găini ouătoare, 0,48 curci, 0,54 rațe și 0,35 gâște.

Din profilul gospodăriei țărănești prezentat, rezultă câteva concluzii pertinente:

- suprafața agricolă utilizată cu structura de folosință aferentă și efectivele de animale, familiile de albine și păsări sunt foarte reduse,

39

fiind evidentă, cu preponderență, funcția socială a gospodăriei țărănești;

- consolidarea acestora se poate realiza doar prin exploatarea superintensivă a suprafețelor agricole intravilane și exploatarea intensivă a suprafeței agricole extravilane;

- necesitatea creșterii efectivelor de animale, familiilor de albine și păsări cel puțin până la nivelul asigurării autoconsumului, echilibrat nutrițional, de produse agroalimentare de origine animală;

- specializarea producției agricole în funcție de potențialul productiv maxim al zonei, în condiții climatologice date.

În privința gospodăriilor țărănești tradiționale se pot trage următoarele concluzii generale:

- exploatațiile agricole fără personalitate juridică vor coexista cu exploatațiile agricole cu personalitate juridică o perioadă foarte lungă de timp, determinată de evoluția populației rurale și de diversificarea profilului socio-profesional al populației, fapt ce impune proiectarea unei strategii specifice de dezvoltare și consolidare a gospodăriei țărănești, având ca pivot central asigurarea subzistenței, dar și întreținerea abundenței pieței țărănești autohtone;

- gospodăria țărănească depinde de evoluția exploatațiilor agricole fără personalitate juridică, care, ținând cont de ritmul anual de creștere a suprafeței agricole totale medii pe exploatație, poate duce la dublarea acesteia, comparativ cu anul 2010, pe scenarii, după cum urmează: în 60 de ani în scenariul pesimist, în 30 de ani în scenariul moderat și în 15 ani în scenariul optimist;

- gospodăria țărănească tradițională este redusă, puțin dezvoltată, dar foarte numeroasă, acoperă peste 90% din suprafața totală a țării, asigură autoprotecția socială a peste jumătate din populația țării, alimentează mediul privat de afaceri cu terenuri arendate, dar și cu produse agricole, echilibrează și potențează mediul natural, dă sens vieții rurale, asigură existența strategică a statului român și constituie

40

poli de stabilitate regionali și euroregionali prin perenitate, capacitate de regenerare și de existență indiferent de vicisitudinile istorice și climatice.

Satul autohton va exista atât timp cât gospodăriile țărănești vor exista, altfel satul se va transforma în localități de tip urban, bazat doar pe afaceri agricole și non-agricole în regim corporatist. Gospodăriei țărănești îi revine pe viitor misiunea păstrării și conservării valorilor naționale autentice din mediul rural, în contextul modernizării și eficientizării activității desfășurate, în spirit tradițional, dar profitabil. Surse de informare și documentare: 1. Bohatereţ V.M, Brumă I.S., 2015 - The Future of the Romanian Rural Household from the Perspective of Agricultural Censuses, în “Agrarian Economy and Rural Development – realities and perspectives for Romania”, 2015, ISSN 2285-6803, https://ideas.repec.org/p/pra/mprapa/69322.html 2. Bohatereţ V.M, Brumă I.S., 2015 - Viitorul gospodăriei ţărăneşti în România prin perspectiva recensămintelor agricole, în “Economie Agrară și Dezvoltare Rurală - Realități și Perspective pentru România”, Editura ASE, ISSN 2285–6404. 3. *** 2004. Recensământul General Agricol 2002, Vol. 1 și 5, INS, Bucureşti. 4. *** 2012. Recensământul General Agricol 2010, Vol. 1 și 2, INS, Bucureşti. 5. *** 2013. Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, 20 oct. 2011, Vol. 4, Clădiri, locuinţe, gospodării, INS, Bucureşti.

41

Perfecționarea conducătorilor de fermă/exploatație țărănească30

Prof. univ. dr. Vidu Bidilean

Membru de onoare al ASAS Lucrarea abordează o serie de probleme cu privire la rolul pregătirii și perfecționării profesionale a oamenilor implicați în managementul fermelor exploatațiilor, luând ca exemplu experiența împărtășită din Marea Britanie, inclusiv evaluarea acestor experiențe necesare unui manager pentru a menține viabilitatea afacerilor, după care sunt prezentate modele și tipuri de pregătire create de Consiliul de Perfecționare Agricolă (ATB), pentru a face față diverselor situații întâlnite în ferme. Scopul declarat al acestui demers a fost formarea și consolidarea comportamentului managerial specific firmelor agroindustriale, dar și pregătirea viitorilor fermieri individuali, care, pe măsura dezvoltării sectorului familial de agricultură, au nevoie de cunoștințe adecvate exigentelor pieței concurențiale. Lucrarea are la bază principii teoretice și concepte de piață liberă, prezintă metodologii necesare fundamentării deciziilor tehnico-economice, având evident caracter practic, atât sub aspectul informațional, cât și al implementării soluțiilor preconizate. Menționăm că cele cinci părți ale lucrării tratează în trepte politicile manageriale de sprijinire a reformei în agricultură și

30 Vidu Bidilean, Manual elaborat în baza proiectului nr. R09203, încheiat în cadrul Programului PHARE – beneficiar MADR, editat de S.C. ROMASDAR SRL Agribusiness Consultants, Bucureşti, martie 1997. Coordonator proiect Dr. ing. Isidor Negrea, p. 379-387; Prezentul material constituie parte integrantă a acestui proiect/manual, intitulat Elemente de management pentru consultaţii conducătorilor în agribusiness (cap. 8).

42

industria alimentară; managementul structural; optimizarea activităților – baze și aplicații; metodologii; tehnici și instrumente ale consultantului în agribusiness, precum și elemente ale managementului producției. Prezentarea acestor experiențe/modele cuprinde, în sinteză, următoarele idei de bază: a) Câteva generalități preliminare. Succesul relativ al multor firme din Marea Britanie s-a datorat calităților de conducere și unui mare efort de muncă al conducătorilor. De mulți ani, managerii de fermă au fost considerați eroi ai producției și eficienței economice. Totuși, pe durata a câțiva ani, măsurile de limitare a producției și retragerea sprijinului acordat fermelor, cuplate cu costuri mai mari de producție i-au făcut pe mulți fermieri să se gândească la alte alternative pentru a putea supraviețui. Calitățile de conducător de fermă, însușite în timpul uceniciei lungi, dar eficiente, pe lângă părinți, trebuie acum să fie combinate cu ceea ce pentru mulți fermieri sunt calități mai puțin populare de conducere a fermelor. O anumită proporție a fermierilor, numită adesea și ”partea mai progresistă”, au devenit experți în folosirea înregistrării rezultatelor financiare și a tehnicilor de planificare și control. Acest grup tinde să fie orientat mai mult spre afaceri și profit, fie ca rezultat al presiunii din partea băncilor sau a contabililor sau, și mai posibil, pentru că interesul lor și percepția despre fermă este de a conduce o afacere. Tot mai mulți fermieri/exploatații țărănești recunosc necesitatea de a efectua schimbări în modul de conducere a fermelor. Problema care se pune este dacă ei pot să-și schimbe percepția asupra rolului lor într-un mod mai adecvat pentru a folosi o abordare mai orientată spre afaceri. Aceasta s-ar putea realiza adoptând ei înșiși

43

noi tehnici sau găsind pe cineva să facă aceasta sau așteptând ca noua generație să preia conducerea afacerii. b) Conducătorii de fermă familială proprietari și perfecționarea lor. Majoritatea fermelor familiale în Anglia sunt conduse chiar de deținătorii fermelor, fie că ei sunt proprietari sau au arendat terenul respectiv. În fermele mai mari se mizează pe un mare ajutor dat de către soția deținătorului de teren, atât în ceea ce privește munca practică, cât și cu privire la unele sarcini de management administrativ și de afaceri. În funcție de evoluția familiei, o contribuție vor avea și copiii care rămân acasă și lucrează în ferme. Este demn de menționat rolul și pregătirea acestor grupe de oameni implicați în conducerea fermei. c) Managerii de fermă angajați. Primul și cel mai mic grup sunt managerii de fermă profesioniști angajați. Deși reduși ca număr, ei tind să conducă ferme tot mai mari, petrecând o perioadă de timp mai îndelungată în pregătirea profesională, decât conducătorii proprietari și folosind tehnici moderne de planificare și control. Destul de interesant este faptul că acest grup tinde să fie cel mai entuziast pentru reîmprospătarea cunoștințelor pe durata întregii lor cariere și adeseori sunt în prima linie pentru adoptarea tehnicilor de noi management.

d) Deținătorii de teren – prezent și viitor. Mai puțin de 20% din categoria fermierilor au urmat vreo formă de pregătire profesională, mai puțin de jumătate din tânăra generație care va prelua fermele au urmat un curs de pregătire profesională de tipul colegiilor sau universităților. Chiar dintre cei care frecventează colegiul, o proporție mică trece dincolo de cursurile meșteșugărești și tehnice, în probleme de management. Ar mai trebui spus că procentul celor care primesc educație în colegii este mai mare în rândul copiilor care provin din fermele mai mari.

44

Băieții și fetele fermierilor învață multe dintre aspectele legate de ferme muncind alături de părinții lor. Cercetări făcute arată o implicare gradată a tinerei generații de fermieri în diversele activități de luare a deciziilor în conducerea fermelor. Când copiii se reîntorc la ferma părinților lor, puțini sunt cei interesați de aspectele financiare ale afacerilor fermei. Pe măsură ce părinții înaintează în vârstă, ei vor acorda mai puțin timp muncii fizice și mai mult activității de conducere și administrative. În acest fel, ocupația cu probleme legate de facturi, negocieri cu persoane cunoscute de peste 30 de ani este considerată de tatăl familiei ca un mod excelent de petrecere a timpului activ pentru el. Pericolul constă în faptul că generația următoare nu este pregătită pentru conducerea efectivă a fermelor. Cea mai mare preocupare a copiilor când sunt puși față în față cu eventuala preluare a fermelor este pentru activități financiare și de marketing, iar activitățile de decizie şi de management sunt de obicei prestate de părinți, mai ales de către tată. Interesul unei educații în colegiu în ceea ce privește problemele de conducere și financiare a scăzut în ultimii ani datorită lipsei de preocupare în acest sens, din partea firmelor, mai mult, puțini fiind acei părinți care încearcă să educe sau să dea posibilitatea unei educații pentru următoarea generație de a câștiga experiență în probleme de conducere financiară sau activități de decizie, vânzare/cumpărare. În general, se poate aprecia că marea majoritate a conducătorilor de fermă pot fi considerați în mod justificat ca extrem de eficienți și bine pregătiți. O proporție mult mai mică, în special managerii angajați sau fiii/fiicele unor fermieri ar putea pretinde că ar fi primit o bază temeinică în problemele de management al fermei.

45

e) Soțiile fermierilor și rolul lor în conducerea fermei. Ca recunoaștere a faptului că soțiile joacă un rol crescând și că se implică în afaceri s-a realizat un studiu pentru a afla care este interesul soțiilor în ce privește pregătirea lor pentru conducerea fermei. Acest studiu s-a limitat numai la soțiile fermierilor aparținând de grupurile de perfecționare ale Consiliului de Perfecționare Agricolă. Rezultă că aproape 60% dintre soțiile acestui grup de fermieri au fost fie parteneri, fie directori în afacerile fermei, iar un procent de 18% dintre soții au fost, într-un anumit fel, angajate cu plată în afara fermei. Aproximativ un sfert din numărul lor au avut propria lor fermă și 70% au fost implicate în activități de muncă manuală/fizică în fermă, iar aproape 70% dintre persoanele intervievate au pretins că au efectuat lucrări de secretariat și dactilografiat pentru fermă. Așadar, preocupările femeilor cu activități de conducere ale fermei nu se limitează numai la cele de secretariat. Înregistrarea activității financiare și a întocmirii diferitelor acte sunt două componente în care soțiile fermierilor ar putea fi cel mai probabil implicate în mod permanent. Foarte surprinzător este și gradul de implicare a soțiilor în deciziile de planuri pe termen lung ale firmei/exploatației, inclusiv în decizii de a stabili data plății facturilor. Această ultimă activitate ar putea fi pusă în legătură cu faptul că femeile ar dori să conducă activități de contabilitate, dar rezultatele arată că ele sunt deseori implicate și mult mai preocupate decât bărbații, numai de relațiile cu banca, și mai ales de veniturile cash. Se poate afirma deci că există o implicare a soțiilor și a copiilor în conducerea generală a fermei țărănești, iar problemele de planificare rămân responsabilitatea unei minorități, adică a fermierilor și directorilor de fermă.

46

f) Asigurarea educației pentru management. Tipul de educație diferă cu poziția și rolul în conducere a fiecărui individ. O parte din conducerea fermei este de obicei o responsabilitate care se moștenește și nu o selecție. Această diversitate de a învăța constituie un fapt care trebuie luat în considerare mai degrabă în activitatea de perfecționare decât în selecția pentru educație/pregătire propriu-zisă. Un argument pentru a nu învăța decât selectiv este acela de folosire a secretarilor de fermă, consultanților sau experților, care să realizeze cel puțin o parte din activitatea de conducere a fermelor. În acest fel, cedând din atribuții, fermierul are posibilitatea să se concentreze mai mult pe aspectele tehnice și de afaceri ale fermei. g) Educația actualilor fermieri în probleme de conducere a fermei. Așa cum am arătat, sunt mulți fermieri care au primit un minim de educație în conducerea fermei și ei se consideră în principal ca specialiști tehnici și fermieri. Pentru a veni în întâmpinarea fermelor, ATB (Consiliul de Educație Agricolă), a inițiat niște module de cursuri de o zi, individuale sau legate între ele, pentru probleme de activitate financiară. Nu se pleacă de la ideea că într-o zi poți deveni competent, dar oricum pentru cei cu o anumită experiență, acest curs le mai împrospătează cunoștințele, mai ales cele din domeniul financiar. Pentru cei care nu au experiență, cursul de o zi pune oarecum o bază pe care apoi să clădești treptat noi cunoștințe și astfel oferă orientare pentru doritori să solicite sprijin din partea consultanților sau experților. Menționăm că în 12 cursuri de o zi se oferă bazele activității financiare cum ar fi: ținerea contabilității, bugetul, investițiile și planificarea taxelor. Recent, s-au mai desfăşurat cursuri care prevăd: închirierea mașinilor (leasing), luarea deciziilor, organizarea muncii, negocierea

47

etc. Cursurile se desfășoară în centre rurale în toată țara, în sate, colegii, hoteluri. Toate problemele de organizare și de publicitate pentru aceste cursuri sunt în seama/responsabilitatea organizatorilor cu activitate de educație a fermierilor, care sunt angajați de fermierii locali, organizați ei înşiși într-un grup de educație/perfecționare. Din păcate, în ciuda succesului și popularității cursurilor, este clar că acestea sunt urmate în principal de fermierii mai interesați de progres și nu întotdeauna de cei care ar avea cel mai mult de câștigat de pe urma lor. Mulți fermieri consideră că aceste cursuri nu prea au rol în soluționarea problemelor multiple cu care se confruntă. Pentru a avea succes în asemenea acțiuni, a fi bine să se facă o mare publicitate, să se renunțe la titlurile/certificare/diplomă de absolvire obținute și să se specifice, mai degrabă, aspectele de management ale fermei în legătură strânsă cu toate problemele ce preocupă activitatea de ansamblu a fermierilor. O altă alternativă, probabil mai bună, ar fi de a prevedea aceste cursuri și a le oferi într-o formă corespunzătoare celor mai entuziaste soții de fermieri precum și generației tinere. h) Educația pentru management de fermă a soțiilor de fermieri. În timpul efectuării sondajului cu soţiile fermierilor, acestea au fost întrebate cât de interesate sunt să participe la discuţii pe probleme de conducere a fermei. Mai mult decât orice s-a manifestat interes pentru problemele de contabilitate, urmate de lucrul cu banca, planificarea fondurilor fermei, soluţionarea problemelor de corespondenţă a actelor ş.a. În fiecare caz, mai mult de 60% dintre soţiile fermierilor întrebate răspundeau că sunt „destul de interesate” sau „foarte interesate” în a participa la cursuri pentru aceste teme.

48

Au apărut şi unele bariere privind participarea la cursuri, în cazul în care acestea nu se ţin în perioada dintre campanii şi la sărbători. Mesajul primit de la soţiile fermierilor ar fi „daca merită, vom face ce putem pentru a participa la cursuri”. Aceasta diferă de ceea ce spun bărbaţii (fermierii): „Nu sunt sigur dacă pot veni. Depinde de ce se întâmplă în dimineaţa respectivă.”.

Pentru probleme de contabilitate, ţinerea evidenţei, conturi a mai fost organizat un program de cursuri de 4 zile pe lună (un curs de o zi pe săptămână). Cursul a avut o tentă practică, cu exerciţii ce încurajau aplicarea la ferma proprie a celor învăţate după prima zi de curs. Cursurile s-au dovedit extrem de populare, cu participarea a 1.000 de soţii de fermieri în 4 zile. Astfel de programe au fost întocmite şi pentru anii următori de studii. Chiar şi pentru soţiile fermierilor participarea la curs era uneori nepractică şi nedorită, apreciindu-se că aceste soţii, deşi foarte ocupate, preferau să îşi găsească timp pentru a parcurge materialele cursului sub formă d