3

П е р и о д и ч е с к о е и з д а н и е Т а м о ж е н н о й с л у ж б ы

P U BLICAT IE P ERIO DICA A SERV ICIU LU I VA M A L

ISS

N 1

85

7-

29

79

OCTOMBRIEDECEMBRIE 2013 ¹4(34)

Tema numărului: Ghidul valorii în vamă

Ediţie periodică a Serviciului Vamal al Republicii Moldova - revista „VAMA”.

Fondatorul revistei: Întreprinderea de stat „Vamservinform”, înregistrată la Camera înregistrării a RM; numărul de înregistrare – 1011600027679

Redactor: Tatiana SmeşnaiaManager publicitate: Xenia Cecan, Daniela RussuDesign: Olga Colari

Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicitare.

Adresa redacţiei: Chişinău, str.Petricani, 21/3Tel/fax redacţiei: (+373 22) 507-251Indexul de abonare: 31952

Tipar executat la tipografia „Ericon”, tiraj - 1500 exemplare

CuprinsTema numărului meTodele de deTerminare a valorii în vamă 2 Metoda 1 4 Metodele 2 și 3 21 Metoda 4 24 Metoda 5 27 Metoda 6 29

evaluarea mărfurilor inTroduse de căTre persoanele fizice 33

alTe dispoziȚii relevanTe 34

documenTele şi informaţiile necesare penTru sTabilirea valorii în vamă 44

"preţul de Transfer" în companiile affiliaTe 47

declaraţia valorii în vamă – documenT penTru declararea valorii în vamă 48

legislaȚia 55

2

Tema numărului

Scopul acestei ediţii este de a oferi o explicaţie detaliată a principiilor şi sistemului de determinare a valorii în vamă a mărfurilor importate, bazat pe normele Articolului 7 al Acordu-lui General pentru Tarife și Comerț (GATT 1994), la care Re-publica Moldova este parte, Acordului privind aplicarea arti-colului 7 al GATT 1994, manualul referitor la Acordul privind determinarea valorii în vamă a mărfii al OMC, textele juridice precum şi deciziile interpretative ale Comisiei OMC. Ediţia, de asemenea, are destinaţia sporirii gradului de transparență și conformare voluntară la respectarea procedurilor vamale.

În acest sens, pentru a demonstra aplicarea normelor Acor-dului, respectiv şi a Legii pentru diverse cazuri de import spe-cifice, au fost utilizate exemplificări concrete, bazate pe mate-rialele interpretative ale OMC şi ale Organizaţiei Mondiale a Vămilor (OMV).

noţiune, scop, importanţă

Procesul de reformă economică declanşat în Republica Moldova a implicat adoptarea de noi reglementări în politica comercială caracteristice unei economii în tranziţie la eco-nomia de piaţă şi renunţarea la vechile instrumente specifice unei economii supercentralizat-planificate. Desfiinţarea mo-nopolului statului asupra comerţului exterior a dus la apariţia unui număr mai mare de tranzacţii comerciale realizate prin contracte internaţionale, subiecţii (importator/exportator) că-rora au obligaţia trecerii obiectului contractului peste frontiera vamală a statului în scopul realizării tranzacţiei propriu-zise.

La momentul trecerii peste frontiera vamală, indiferent de re-gimul vamal ales, urmează a fi aplicate prevederile vamale şi o importanţă deosebită în acest context constituie anume proce-dura de încasare a plăţilor vamale, denumite în legislaţia naţio-nală ,,drepturi de import/export”, calculate în baza valorii în vamă a mărfii, care reprezintă o noţiune distinctă de valoare a mărfii în sens comercial sau civil, proprie numai domeniului vamal.

Determinarea valorii în vamă a mărfurilor este una dintre problemele esenţiale ale politicii vamale din Republicii Mol-dova, dat fiind faptul că valoarea în vamă a mărfii reprezintă baza impozabilă pentru calcularea drepturilor vamale de im-port/export fiind, astfel, un obiect de interes atît pentru orga-nele de stat, în persoana organelor vamale, cît şi pentru par-ticipanţii la activitatea economică externă. Reieşind din faptul că cea mai importantă parte a veniturilor bugetului de stat o constituie drepturile de import, reglementarea expresă a or-dinii de determinare a bazei impozabile pentru plăţile vama-le apare o necesitate inevitabilă în ceea ce priveşte politica

vamală. Pentru subiecţii comerţului internaţional cunoaşterea regulilor de impunere vamală, inclusiv de determinare a valo-rii în vamă a mărfurilor de import, permit stabilirea eficienţei activităţii lor economice, planificarea veniturilor şi cheltuielilor pentru diferite tranzacţii şi operaţiuni comerciale.

Încă de la apariţia comerţului internaţional, guvernele statelor colectau taxe vamale. Se cunoaşte, că Atena a aplicat 20% în calitate de taxe vamale la importul porumbului şi a altor bunuri, în timp ce romanii, cu mult înainte de domnia lui Julius Caesar, foloseau veniturile vamale pentru a sprijini menținerea și expan-siunea imperiului lor. Astfel, acolo unde sînt colectate taxe va-male, vor exista dispute referitor la tarife şi metode.

Determinarea valorii în vamă devine o problemă în cazurile în care taxele vamale la import sînt calculate pe bază „ad valo-rem”. O taxă vamală „ad valorem” este cea exprimată în calitate de procentaj al valorii bunurilor importate. Impozitarea mărfuri-lor importate poate fi apreciată şi în baza taxei specifice, adică a tarifelor stabilite la unitatea de marfă importată, cum ar fi, de exemplu, 0,25 euro per litru de bere de malţ. Sau taxa vamală a unui import poate fi o îmbinare dintre taxa vamală „ad valorem” şi cea specifică („taxă vamală combinată”). Cu toate acestea, taxele vamale „ad valorem” sînt cele mai proeminente în co-merţul internaţional, deoarece ele se utilizează de către mem-brii OMC pentru majoritatea poziţiilor tarifare (aproximativ 97%).

Dacă la un moment taxele vamale la import „ad valorem” vor fi reduse în mod banal sau vor dispărea cu totul, care va fi scopul regulilor evaluării vamale care sînt folosite pentru cal-cularea lor?

Chiar dacă taxele vamale la import ar fi total eliminate, pro-babil necesitatea unor norme de determinare a valorii în vamă s-ar păstra. Unul din motivele cele mai importante este utiliza-rea de către un anumit număr de ţări a taxei pe valoarea adău-gată (TVA), a accizelor, a impozitelor pe cifra de afaceri privind produsele importate. Mai mult decît atît, un anumit număr al ţă-rilor în curs de dezvoltare continuă să depindă de drepturile va-male la import pentru o porţiune semnificativă a bugetului naţi-onal. În afară de calcularea drepturilor de import, metodele de determinare a valorii în vamă sînt utilizate de către autorităţile vamale în administrarea măsurilor non-profit, precum sînt:

• cotele de import pe baza valorii în vamă;• reguli de origine. De exemplu, o ţară poate permite mărfii

dintr-o ţară străină specifică să fie scutită de taxe vamale dacă 50% din valoarea în vamă a importului este coordo-nată de operaţiunile efectuate în ţara respectivă;

• colectarea statisticii comerciale.

OMC – Organizaţia Mondială a ComerţuluiOMV – Organizaţia Mondială a VămilorGATT – Acordul General pentru Tarife și Comerț, 1994Acordul – Acordul privind aplicarea articolului 7 al GATT, 1994

LEGE – Legea cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII din 20.11.1997REGULAMENT – Regulamentul privind modul de declarare a va-

lorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.600 din 14.05.2002

meTodele de determinAre a valorii în vamă

3

Tema numărului

principiile, metodele de determinare a valorii în vamă și cadrul legal de stabilire a acesteia

Acordul de Determinare a Valorii în Vamă a rundei Uruguay – stabilit în calitate de anexă la acordul de la marrakesh pri-vind constituirea organizaţiei mondiale a comerţului – a fost aprobat în mod formal la 15 aprilie 1994 de către 123 gu-verne care au participat la negocieri. Acordul a intrat în vigoa-re la 1 ianuarie 1995 şi, prin urmare, este obligatoriu pentru fi-ecare membru al OMC.

Odată cu semnarea protocolului de aderare la Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comer-ţului, semnat la Geneva la 8 mai 2001, Republica Moldova a devenit membru OMC cu drepturi depline (Legea pentru ade-rarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţu-lui Nr.218-XV din 01.06.2001). Astfel, Republica Moldova a ac-ceptat şi a ratificat documentele Rundei Uruguay, inclusiv acor-dul comercial multilateral şi listele de angajamente şi concesii anexate GATT 1994. Ca urmare a executării angajamentelor asumate de Republica Moldova în baza Acordului de la Marra-kech privind constituirea OMC şi asigurarea protejării şi promo-vării intereselor Republicii Moldova în cadrul OMC, Parlamen-tul a adoptat Legea nr.1380-XIII cu privire la tariful vamal din 20 noiembrie 1997, unde, potrivit cerințelor articolului 7 al GATT, au fost stabilite principiile de determinare a valorii în vamă, ra-cordate la normele Acordului. Respectiv, prevederile Legii vi-zate au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.40-41/286 din 07.05.1998, republicat: Monitorul Oficial al Re-publicii Moldova ediţie specială din 01.01.2007.

Actualmente, baza legislativă și principiile de evaluare va-mală a mărfurilor în baza cărora Serviciul Vamal al Republicii Moldova activează în acest domeniu este prevăzută de nor-mele Articolului 7 din cadrul CATT 1994, Acordul privind apli-carea articolului 7 al GATT 1994, Legea nr.1380-XIII cu privire la tariful vamal din 20 noiembrie 1997 și Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.600 din 14.05.2002.

Valoarea în vamă a bunurilor importate este unul din cele trei elemente (împreună cu tariful vamal și originea) care definesc cuantumul final al drepturilor vamale. Unul din obiectivele stra-tegice ale sistemului vamal al Republicii Moldova în domeniul reglementării tarifar-vamale este calcularea şi perceperea co-rectă a drepturilor de import, în corespundere cu regimul vamal anunţat. Valoarea în vamă a mărfurilor reprezintă una din barie-rele netarifare aplicate în practica politicii comerciale internaţio-nale a unei ţări în vederea echilibrului balanţei de export/import. Totodată, ca pîrghie a încasării depline a drepturilor de import, evaluarea vamală reprezintă unul din punctele de bază care de-termină cu relevanţă eficacitatea activităţii vamale.

Conform articolului 15 din Acordul privind aplicarea articolu-lui VII al GATT 1994, expresia "valoare în vamă a mărfurilor importate" înseamnă valoarea mărfurilor determinată în ve-derea perceperii drepturilor vamale "ad valorem" pentru măr-furile importate.

Articolul 7 al GATT (anexa 1) stabileşte principii generale pentru sistemul naţional de evaluare. Cu toate acestea, nu cere o metodă anumită de determinare a valorii în vamă, dar permite ţărilor să-şi dezvolte un sistem propriu, ce formează obiectul acestor principii.

Principiile pe care se bazează normele Articolului 7 al GATT 1994:

• Valoarea în vamă trebuie să se bazeze pe „valoarea rea-lă” care constituie preţul mărfii importate sau de alt tip în vînzări în cursul obişnuit al comerţului în baza condiţiilor competitive depline.

• Dacă „valoarea reală” nu poate fi determinată, vama trebu-ie să folosească cel mai apropiat echivalent determinabil.

• Valoarea în vamă nu trebuie să se bazeze pe valoarea măr-fii de origine naţională sau pe valori arbitrale sau fictive.

• Valoarea în vamă nu trebuie să includă taxe interne pri-vind produsul pe care ţara de origine sau export îl ram-bursează sau scuteşte.

• Convertirea valutei trebuie să reflecte în mod efectiv valoa-rea curentă a valutei în tranzacţiile comerciale.

• Unde preţul mărfii importate este determinat de cantitatea pro-curată, valoarea în vamă trebuie să fie bazată pe preţuri pentru cantităţile comparabile, sau atît timp cît rezultatul nu dezavan-tajează importatorul, pe preţurile care implică cantităţi enorme în vînzări, în comerţul dintre ţările de import şi export.

• Guvernele trebuie să publice metodele de determinare a valorii în vamă.

• Guvernele trebuie să raporteze paşii pe care i-au efectuat pentru implementarea articolului 7.

Acordul privind aplicarea articolului 7 al GATT 1994 privind determinarea valorii în vamă (anexa 2) conţine 24 articole şi 3 anexe. Normele tehnice ale determinării valorii în vamă sînt stabilite în Articolele 1-8 ale Acordului. Celelalte articole ale Acordului vizează, în mare parte, legislaţia şi practica naţiona-lă (de exemplu: drepturi de apel, cerinţele publicării, drepturi-le importatorilor la înştiinţări şi eliberarea mărfurilor în curs de evaluare etc.), soluţionarea litigiilor privind determinarea valo-rii în vamă care pot surveni între membrii OMC, precum şi ad-ministrarea şi revizuirea Acordului de către Comitetul de De-terminare a Valorii în Vamă al OMC şi Comitetul Tehnic.

Prioritatea aplicării "metodei de tranzacție’’ este prevăzu-tă atît în Acord, după cum este definit în articolul 1, cît și de dispozițiile art.10 din Lege. În preambulul Acordului se afirmă că membrii ar trebui să recunoască "că baza pentru evaluarea mărfurilor în scopuri vamale ar trebui, în cea mai mare măsură posibilă, să fie valoarea de tranzacție a mărfurilor de evaluat."

De fapt, majoritatea autorităţilor vamale aplică metoda va-lorii de tranzacție în mai mult de 90 la sută din importurile lor.

Pe lîngă valoarea de tranzacție, Legea definește cinci meto-de alternative de determinare a valorii în vamă:

• în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică (articolul 12);• în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară (articolul 13)• în baza costului unitar al mărfii (articolul 15)• în baza valorii calculate a mărfii (articolul 16)• prin metoda de rezervă (articolul 17).Deoarece valoarea de tranzacție este "primară", aceste

metode trebuie să fie utilizate numai în cazul în care nu este posibil să se stabilească o valoare în vamă în conformitate cu articolul 11 din Lege.

Cele şase metode de determinare a valorii urmează să fie aplicate strict în ordine succesivă. Astfel, organul vamal tre-buie să încerce să evalueze importurile, mai întîi, aplicînd me-toda valorii de tranzacție. Numai în cazul în care valoarea de tranzacţie nu poate fi determinată în temeiul motivelor defini-te în art.11 alin.(4) se purcede la evaluarea mărfurilor în con-formitate cu articolul 12 - valoarea de tranzacție a mărfurilor identice. În cazul în care nu este posibil - atunci evaluarea se va efectua în temeiul metodei art.13 și așa mai departe, pînă la articolul 17 din Lege (vezi anexa nr.3).

Există o excepţie de la această regulă: un importator poate solicita organului vamal să aplice art.16 (valoarea calculată) înaintea art.15 (valoarea deductivă).

Deși principiile generale exprimate la Articolul 7 din GATT, pe care Acordul de determinare a valorii în vamă al OMC îl pune în aplicare, se referă la importuri și exporturi, metode-le de determinare a valorii definite în Acord se referă numai la bunurile importate.

4

Articolul 11 din Lege definește valoarea tranzacţiei ca: „va-loarea tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit”.

În sensul art.11 din Lege valoarea în vamă a mărfurilor im-portate va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri cînd acestea sînt vîndute pentru export cu destinaţia ţării de import, ajustate conform prevede-rilor alin.(1), în măsura în care nu cad sub incidența prevede-rilor alin.(4).

Valoarea tranzacţiei reprezintă orice sumă pe care cumpă-rătorul e de acord să o plătească pentru a obţine mărfurile. Cu alte cuvinte, cumpărătorul şi vînzătorul înşişi determină valoa-rea bunurilor importate. Avînd în vedere această definiţie, au-toritatea vamală nu poate respinge un preţ declarat de impor-tator pe motivul că:

• este mai mic decît preţurile predominante pe piaţă• este mai mic decît preţurile pentru bunurile identice din alte

tranzacţii• este vorba despre o vînzare la reducereValoarea în vamă pentru aceleaşi tipuri de bunuri poate va-

ria în cadrul tranzacţiilor dintre diferiţi cumpărători şi vînzători sau chiar intre aceleaşi părţi, dar în tranzacţii diferite în timp.

dispoziţii cu privire la reducerile comerciale

În contabilitate și în practica afacerilor sînt întîlnite două ca-tegorii de reduceri:

1. reduceri de natură comercială (sau reduceri comerciale), care au o influenţă directă asupra mărimii nete a unei facturi:

a) rabatul;b) remiza;c) risturnul.

Rabatul comercial reprezintă reducerea comercială de preţ practicată, în mod excepţional, asupra preţului de vînzare con-venit anterior între furnizor şi client. Rabatul se aplică în urmă-toarele situaţii:

- calitate nesatisfăcătoare a mărfii;- vînzări aniversare;- vînzări promoţionale;- pentru a grăbi reducerea stocurilor vechi.Remiza - reducere comerciala de preţ practicată în mod ex-

cepţional asupra preţului curent de vînzare. Remiza se aplică: - pentru vînzări superioare volumului convenit;- pentru poziţia preferenţială a cumpărătorului.Remiza corespunde, în general, unui procent aplicat asupra

preţului brut, procent prevăzut în oferta de preţuri a întreprinderii sau care rezultă din negociere între cei doi parteneri comerciali.

Risturnul este o reducere de preţ calculată asupra ansam-blului operaţiilor efectuate cu acelaşi cumpărător pe o perioa-dă determinată. Este interpretat ca o primă de fidelitate acor-dată periodic de către firmă pentru clienţii săi permanenţi. Această reducere este acordată de către furnizor clientului pentru depăşirea plafonului valoric anual al cumpărătorilor şi stabilit prin contract.

De regulă, reducerile comerciale se acordă sub forma unui procent din preţul brut, dar se pot acorda şi în sumă fixă.

2. reduceri de natură financiară (sau reduceri financiare), care poartă denumirea de sconturi (numite şi sconturi de de-contare sau sconturi de casa).

Scontul de decontare se acordă pentru achitarea datoriei înainte de scadenţă.

Aceste tipuri de reducere se aplică în cascadă, în urmă-toarea ordine: rabat, remiză, scont. La finele perioadei se aplică risturn.

Sub aspectul metodologiei de calcul şi contabilizare trebuie reţinute următoarele reguli:a) toate reducerile de preţ sînt înscrise în factură şi în con-

tract, cu indicarea condiţiilor acordării; b) reducerile comerciale premerg reducerile financiare; c) reducerile comerciale, acordate iniţial, adică în momentul

întocmirii facturii de vînzare-cumpărare, deşi înscrise în factură, nu se contabilizează nici la furnizor, nici la client;

d) reducerile financiare, respectiv scontul de decontare, se con-tabilizează ca o cheltuială financiară la cel care îl acordă (fur-nizorul) şi ca un venit financiar la cel care îl primeşte (clientul);

e) reducerile vor corespunde nivelurilor general admise. Reducerea de preţ se exprimă fie ca o sumă absolută, fie ca

un procent din preţul de catalog, şi la momentul evaluării poa-te afecta preţul plătit sau de plătit în conformitate cu dispoziţi-ile aplicabile relevante art.11 din Lege.

În scopul evaluării în vamă, reducerea de preţ trebuie să fie legată de mărfurile importate єi trebuie sг existe o justificare contractuală valabilă la momentul evaluării.

În scopul evaluării vamale, pot fi deosebite trei cazuri:a) reducerea de preţ este oferită cumpărătorului, iar plata

care reflectă reducerea este deja efectuată la momentul evaluării (reducere de preţ aplicată conform facturii);

b) reducerea de preţ este oferită cumpărătorului, dar plata care reflectă reducerea nu a fost încă achitată la momen-tul evaluării;

c) nu a fost oferită sau nu este disponibilă o „reducere de preţ” la momentul evaluării (adică o ofertă retroactivă a vînzătorului).

Dacă reducerea de preţ a fost deja indicată în preţul plătit sau de plătit la momentul evaluării, acest preţ este factorul determinant. O reducere de preţ deja aplicată la momentul evaluării din motivul sau la nivelul specificat în contractul de vînzare va fi recunoscută dacă reducerea este specificată în actele furnizate autorităţilor vamale la momentul impor-tului mărfurilor.

În cazul în care, la momentul evaluării, preţul mărfurilor im-portate nu a fost plătit, este posibilă stabilirea reducerii şi a pre-ţului final numai din informaţiile disponibile. În aceste condiţii, aplicarea art.11 din Lege depinde de categoria reducerii acor-date şi de mărimea acesteia stabilită la momentul evaluării.

Potrivit terminologiei comerciale, nu se iau în considerare ajustările retrospective, deoarece termenul „reducere” nu se aplică în acest context. Astfel, reducerea acordată doar după data evaluării vamale (de exemplu, la sfărșitul anului), în ca-zul în care aceasta nu a fost revendicată de la început, nu va fi luat în considerare.

Reducerea pentru plata anticipată se acceptă la nivelul de-clarat, dacă plata care reflectă reducerea în cauză este deja efectuată la momentul evaluării, corespunde nivelului gene-ral aplicabil și se prezintă documentul bancar ce confirmă această plată.

Conform clauzelor contractului, condițiile de plată pot să prevadă mai multe posibilități de plată anticipată (de exem-plu: 5% pentru plata imediată, 3% pentru plata în decurs de 14 zile, 2% - pentru plata în decurs de o lună). La momentul eva-luării se va accepta reducerea ce va corespunde termenului de plată stabilit.

reducerea pentru o plată anticipată mai mare se practi-că, în general, în sectorul comercial, este acceptată numai în cazul în care cumpărătorul poate să demonstreze că mărfu-rile sînt vîndute efectiv la prețul declarat ca fiind prețul efec-tiv plătit sau de plătit și că reducerea este încă valabilă la mo-mentul evaluării.

meToda 1: valoarea de TranzacȚie

Tema numărului

5

Organul vamal poate respinge valoarea în vamă a tranzacţi-ei ce are loc între anumiţi cumpărători şi vînzători afiliaţi, dacă se consideră că preţul a fost influenţat de această relaţie. În contextul părţii afiliate, o reducere „anormală” acordată de că-tre vînzător (în comparaţie cu reducerile pe care le oferă cum-părătorilor neafiliaţi), sau oferită exclusiv cumpărătorului afi-liat, poate fi un motiv pentru ca vama să-şi pună întrebarea: dacă nu cumva această relaţie dintre părţi a influenţat preţul.

exemplu în care o reducere influențează considerabil prețul tranzacției

Împrejurări: Importatorul este o companie ce produce tractoare şi mo-

toare de tractor în India. Timp de peste 30 de ani, această companie a importat rulmenţi de mărimi determinate, de la un furnizor din Japonia. Totuşi, în 1989, acest raport s-a destră-mat, atunci cînd importatorul indian a descoperit că poate ob-ţine rulmenţii la un preţ mai mic, de la un producător local. Compania japoneză a rămas cu un stoc mare de rulmenţi, pe care aceasta i-a produs anume pentru importatorul indian an-ticipînd continuarea afacerii. Compania japoneză nu a putut găsi alţi cumpărători pentru această cantitate specifică de rulmenţi. Prin urmare, în februa-rie 1993, compania japoneză a contactat producătorul indian şi s-a oferit să-i vîndă stocul rămas, adică 3,579 rulmenţi, la preţul de 826 yeni japonezi per bucată. Compania indiană a acceptat oferta şi a făcut o comandă la producătorul japonez în aprilie 1993. Bunurile au fost ulterior exportate în India în decembrie 1993 şi declarate la vamă.

Evaluarea efectuată de organul vamal din India:Autoritatea vamală din India a selectat declaraţia respectivă

datorită diferenţei majore între preţul declarat şi preţul rulmen-ţilor importaţi similar.

Organul vamal a cerut explicaţii de la brokerul vamal al importatorului. Brokerul l-a contactat pe importator, iar acesta din urmă a oferit documentele ce susţin preţul cerut, inclusiv lista/oferta de preţuri ce arată preţul vînzărilor rul-menţilor, precum şi scrisoarea prin care se oferea preţul la „super-reducere”.

Colaboratorii vamali însă nu erau mulţumiţi de valoarea rul-menţilor declarată de importator. Obiecţia acestora se baza pe faptul că preţul declarat reprezenta doar 23 % din valoa-rea indicată în lista/oferta de preţuri. Este vorba despre o re-ducere de 77%, pe cînd reducerea normală oferită în lista de preţuri este doar de 30%. Vama a anunţat importatorul că are încă dubii în privinţa valorii, şi i-a oferit acestuia posibilitatea să răspundă. Vama a examinat documentele prezentate de importator, dar a hotărît să respingă valoarea declarată. Vama a evaluat bunurile folosind metoda de rezervă la 2,507 yeni ja-ponezi. Au ajuns la această valoare analizînd lista/oferta de preţuri şi au acceptat o reducere de 30%.

Apel administrativ:Importatorul a făcut apel la Tribunalul de Apel al Vămilor.. Tri-

bunalul a susținut decizia vămii şi a constatat că preţul special declarat nu era acceptabil în raport cu preţul ordinar al rulmenţilor în cauză, aşa cum era menţionat în lista de preţuri a vînzătorului.

Apel judiciar:Disputa a fost apelată la Curtea Supremă din India. Impor-

tatorul a argumentat că marfa trebuia să fie evaluată conform tranzacţiei şi vama nu trebuia să aplice metoda de rezervă. Importatorul a declarat că oferirea reducerilor are o frecven-ţă normală în comerţ şi, datorită circumstanţelor speciale ale cazului, o reducere de 77% era justificată. Conform importa-torului, motivul oferit de vamă de a nu accepta preţul efectiv plătit pentru rulmenţi ca valoare adevărată a tranzacţiei era eronat, mai ales că în acest caz nu existau acuzaţii de fraudă sau evaluare falsă.

Decizia judiciară:Curtea a stabilit că nu existau acuzaţii precum că importa-

torul a declarat fals preţul efectiv plătit, sau că era o descrie-re falsă a bunurilor. Vama nu oferea nici un motiv pentru care respingea valoarea tranzacţiei, cu excepţia listei de preţuri a vînzătorului. Curtea a constatat: Un discount (reducere) este o măsură acceptabilă comercial, la care poate recurge un vîn-zător din numeroase motive, inclusiv lichidarea de stoc. O listă de preţuri reprezintă doar o listă de preţuri estimative. Nu se exclud reducerile pe lista de preţuri. De fapt, reducerea oferită a fost calculată în raport cu lista de preţuri.

Desigur, în acest caz, o reducere de pînă la 30% era admisă în circumstanțe obișnuite, însă pentru cazul examinat s-a stabi-lit că valoarea tranzacţiei a fost influențată de un factor specific, şi anume că a fost o vînzare a unui stoc cu o vechime de 5 ani.

acceptarea prețului din factura proformă

În cele mai multe tranzacţii, „preţul efectiv plătit sau de plă-tit” pentru bunurile importate este stabilit expres ca sumă spe-cificată la momentul dat, în factura și/sau contractul realizat între cumpărător şi vînzător.

În cadrul altor tranzacţii, totuşi, există posibilitatea ca cum-părătorul şi vînzătorul să nu stabilească un preţ final pentru bu-nuri, înainte de importul acestora. Astfel, clauza care stabileşte preţul, ar putea fi nedefinitivată, deoarece, de exemplu, bunurile sînt contractate spre vînzare înainte de livrare, sau costurile vîn-zătorului nu se cunosc la momentul încheierii contractului, sau preţul de piaţă al bunurilor achiziţionate este volatil etc.

Cu toate acestea, faptul că prețul nu este stabilit înainte de importare nu exclude neapărat utilizarea valorii tranzacţiei. O valoare de tranzacţie poate exista dacă cumpărătorul şi vînză-torul au fixat o formulă sau o metodă prin care poate fi derivat preţul pentru bunuri, în acordul lor.

De exemplu, cumpărătorul poate fi de acord să plătească un preţ unitar pentru bunuri, bazat pe preţul în vigoare la data ex-portului la o bursă internaţională de mărfuri (precum Bursa de mărfuri de la Londra). Sau cumpărătorul poate fi de acord să plătească costurile vînzătorului pentru producerea bunurilor importate plus o majorare specifică. Sau, în cazul importului minereului de fier, cumpărătorul poate fi de acord să plăteas-că preţul bazîndu-se pe cantitatea efectivă de conţinut de fier găsit în minereu, la livrare. În asemenea cazuri, „preţul plătit sau de plătit” poate fi indicat în acordul dintre părţi, şi valoarea tranzacţiei ar trebui să fie utilizată.

În acest sens, dispoziţiile pct.71 alin.(2) din Regulamentul de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Re-publicii Moldova, aprobat prin Anexa nr.1 din Hotărîrea Guver-nuluinr.1140 din 02.05.2005 prevăd că, pentru mărfurile ale că-ror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere, pre-cum şi pentru mărfurile a căror valoare definitivă se determină pe baza rezultatelor determinărilor cantitative şi calitative efec-tuate potrivit condiţiilor menţionate în contractele comerciale, valoarea în vamă se determină pe baza facturii pro forma, emi-să de furnizor, cu preţurile cunoscute la data întocmirii acesteia. În termen de 150 de zile de la data declaraţiei vamale se depu-ne factura definitivă, pe baza căreia se fac regularizările privind obligaţiile de plată în vamă. Regularizările privind obligaţiile de plată în vamă se fac pe bază de decizie de regularizare.

plăţi directe şi indirecte

Valoarea tranzacţiei reprezintă suma totală pe care cum-părătorul o plăteşte efectiv pentru bunuri. Pentru a determina preţul total, trebuie luate în consideraţie toate plăţile pe care cumpărătorul le efectuează pentru a obţine bunurile, chiar dacă sînt efectuate în trecut sau viitor, direct la vînzător, sau la altă persoană, dar în beneficiul vînzătorului.

Tema numărului

6

În multe cazuri, suma integrală a plăţii pentru bunuri va fi reflectată în factura pe care importatorul o prezintă organului vamal împreună cu mărfurile importate. Totuşi, în alte cazuri preţul facturii poate să nu reflecte toate plăţile efectuate sau datorate. De exemplu, cumpărătorul putea să fi plătit deja o parte din preţul cumpărăturii înainte de sosirea mărfii, sau va plăti în rate.

Un alt tip „indirect” de plată poate include:• Cumpărătorul este de acord să anuleze datoria vînzătorului

în schimbul bunurilor. Aceasta poate implica o plată efectu-ată de cumpărător: de exemplu, vînzătorul este de acord să pună un preţ mai mic la bunurile importate, pentru a com-pensa o altă încărcătură cu defecţiuni expediată anterior.

• Preţul poate include plăţi pe care cumpărătorul le efectu-ează către o parte terţă, împuternicită să îndeplinească obligaţiunea vînzătorului.

Ca o condiţie a vînzării bunurilor importate, fiecare din aces-te plăţi „indirecte” efectuate de cumpărător vînzătorului, trebu-ie să fie luată în consideraţie, atunci cînd se determină valoa-rea tranzacţiei.

După cum s-a menționat deja, „preţul efectiv plătit sau de plătit” reprezintă plata totală pe care o efectuează cumpără-torul pentru bunuri, către/sau în beneficiul vînzătorului, fie în mod direct sau indirect, şi aceasta include toate plăţile cerute ca o condiţie de vînzare a bunurilor importate.

În cadrul unor tranzacţii, totuşi, cumpărătorul efectuează plăţi către vînzător, pentru servicii sau alt aport care sînt adiţi-onale sau separate de preţul „pentru bunurile” în sine, precum plăţi către vînzător pentru instruirea angajaților cumpărătoru-lui în utilizarea utilajului importat.

În cazul în care se poate demonstra că plăţile date se efec-tuează pentru asemenea servicii separate, auxiliare, sau pen-tru un alt aport al vînzătorului, (nu şi plăţile pentru bunuri, ca o condiţie a vînzării acestora), aceste plăţi pot fi excluse din va-loarea tranzacţiei.

De remarcat, totuşi, că articolul 8 din Acord enumeră anumite tipuri de plăţi, care trebuie să fie întotdeauna incluse în valoarea în vamă, chiar dacă nu sînt plăţi „pentru mărfuri” în sine.

Plăţile ce pot să nu fie incluse în valoarea în vamă Notele interpretative la unele articole ale Acordului şi

deciziile Comitetului privind Determinarea Valorii în Vamă al Organizaţiei Mondiale a Comerţului au identificat urmă-toarele categorii specifice de plăţi care pot fi excluse din valoarea în vamă:

a) dobînzile Cumpărătorul ar putea să cumpere bunurile în credit de la

vînzător și să fie de acord să plătească vînzătorului atît prețul de achiziție, plus un comision de creditare. Sau cumpărătorul poate obţine un împrumut pentru preţul de achiziţionare, de la o bancă sau de la o persoană terţă, şi poate să achite acelei entităţi acest comision.

Comisionul pe care îl plăteşte cumpărătorul poate fi consi-derat, după utilizarea banilor - un împrumut – şi nu plata pen-tru bunurile în sine. Ar trebui astfel de plăţi să fie incluse în va-loarea tranzacţiei?

Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă al Acordu-lui General pentru Tarife şi Comerţ din 1994 a adoptat o deci-zie, propusă de Comunitatea Economică Europeană, pentru a permite ca dobînzile achitate de cumpărător să poată fi ex-cluse din valoarea în vamă în următoarele condiţii, care sînt expuse și în notele interpretative la articolul 11 din lege:1. dacă în factură se face distingerea dintre suma dobînzii

şi preţul plătit sau de plătit pentru bunuri (de exemplu, dobînda este delimitată separat în factură, sau este fac-turată separat),

2. dacă acordul financiar în cauză este în formă scrisă şi3. cumpărătorul poate demonstra că:

a) bunurile importate sînt efectiv vîndute la preţul declarat, şib) dobînda nu depăşeşte limita ce prevalează în ţară pentru

astfel de tranzacţii, acolo unde şi la momentul în care este asigurată creditarea.

Această procedură se va aplica indiferent de faptul cine a efectuat finanţarea: un vînzător, o bancă sau altă persoană fi-zică sau juridică, precum şi în cazul cînd marfa este evaluată printr-o metodă, alta decît cea a valorii tranzacţiei.

Textul integral al acestei decizii, care a fost adoptată de că-tre Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă al Orga-nizaţiei Mondiale a Comerţului, fără amendamente, în 1995, se regăseşte în anexa 4.

b) plăţile dividendelor Dividendele pe care cumpărătorul le plăteşte vînzătorului nu

sînt incluse în valoarea tranzacţiei. Un dividend reprezintă ren-tabilitatea investiţiilor într-o întreprindere, şi nu este raportat la o anumită vînzare de bunuri. Această prevedere este specifi-cată în notele interpretative la articolul 11 din lege: „Preţul efectiv plătit sau de plătit se referă la preţul mărfii importate. Din valoarea în vamă a acestei mărfi nu fac parte transferuri-le de dividende şi alte plăţi făcute de cumpărător vînzătorului, care nu se referă la marfa evaluată”.

c) plăţi pentru servicii şi cheltuieli post-importCumpărătorul poate să plătească vînzătorului pentru ser-

viciile prestate după importul bunurilor, cum ar fi construcție, montare, asamblare, întreținere sau asistență tehnică. De exemplu, vînzătorul ar putea instala aparatura, utilajul sau echipamentul importat conform tipului de contract „turn-key (la cheie)”. Acestea sînt plăţi pentru serviciile acordate de către vînzător, şi nu remunerare pentru bunurile importate în sine, prin urmare, acestea nu sînt, în mod corespunzător, parte din valoarea tranzacției.

Desigur, pentru a exclude aceste plăţi din valoarea tran-zacţiei, ele trebuiesc delimitate de preţul de cumpărare al bunurilor, de exemplu, printr-un cont de plată sau o factură separată.

Cheltuielile pentru transportul mărfii după import, sînt, de asemenea, excluse din valoarea în vamă a mărfii, precum sînt excluse şi taxele de import şi alte taxe de import impuse de ţara importatorului, dacă sînt separate de preţul plătit sau de plătit pentru bunuri. Dispoziții specificate în notele inter-pretative la articolul 11 din lege.

d) cheltuieli de marketing şi publicitate Pentru a promova vînzările produsului importat pe piaţa sa,

cumpărătorul poate suporta cheltuielile pentru studii de mar-keting, publicitate sau testare pe piaţă. Vînzătorul ar putea să-i ceară cumpărătorului, conform acordului dintre părţi, ca acesta din urmă să preia activităţile respective pe cheltuielile proprii.

O Notă Interpretativă la Articolul 1 din Acord, care reflectă, în general, viziunea Comunităţilor Europene exprimă următoa-rele: “În cazul în care cumpărătorul se angajează pe cont pro-priu, chiar şi prin acord cu vînzătorul, să preia activităţile le-gate de marketingul mărfurilor importate, valoarea acestor activități nu este parte din valoarea în vamă a mărfurilor și nici nu este de dorit ca aceste activităţi să ducă la respingerea va-lorii tranzacției”.

e) software Ca rezultat al deciziei din 1994 a Comitetului privind De-

terminarea Valorii în Vamă al Acordului General pentru Ta-rife şi Comerţ, Membrii OMC pot alege să aplice un singur mod de determinare a valorii în vamă – diferit de cel al me-todei valorii tranzacţiei - la anumite programe de computer sau date importate pe discuri, casete, sau pe un alt „purtă-tor de date”.

Abordarea subiectului includerii sau neincluderii conţinutu-lui software în valoarea în vamă, la fel, a fost contradictorie între membrii OMC. Unii considerau că trebuie de inclus, alții dimpotrivă - nu.

Tema numărului

7

În final, pentru a se ajunge la un consens cu privire la deter-minarea valorii în vamă a software-ului importat, Părţile Acor-dului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) au aprobat ca să se permită în continuare ambele practici conform Acordului privind Determinarea Valorii în Vamă – metoda valorii tranzac-ţiei (metoda include conţinutul software), cît şi metoda fostei Definiţii a Valorii de la Bruxelles (determinarea valorii în vamă exclude conţinutul software). Decizia GATT privitor la determi-narea valorii în vamă pentru importul de software pe suportu-rile informatice destinate echipamentelor de tratare a datelor, care a fost adoptată de Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă al Organizaţiei Mondiale a Comerţului la 12 mai 1995, constată că aceasta ar fi compatibilă cu prevederile Acordului în vederea determinării valorii în vamă a software-ului impor-tat în baza:

1. costului sau valorii conţinutului software şi suportului informatic sau

2. costul sau valoarea doar a suportului informatic, ex-cluzîndu-se costul sau valoarea conţinutului softwa-re, în condiţiile în care acest cost ori această valoa-re este distinctă de costul ori de valoarea suportului informatic.

Scopul acestei decizii este limitat. Se aplică doar în cazul datelor sau instrucţiunilor ce se conţin pe un disc importat sau pe un alt suport informatic. Decizia nu se aplică în ca-zul importării circuitelor integrate, semiconductoarelor şi dis-pozitivelor similare, sau articolelor ce încorporează aseme-nea circuite sau dispozitive, cum ar fi calculatoare, compu-tere sau echipament de telecomunicaţii, care poate conţine software. Aceasta nu include „înregistrări de sunet, înregis-trări cinematografice sau video înregistrări”. Pentru bunurile de acest gen se va aplica metoda obişnuită de „determinare a valorii tranzacţiei”.

Decizia impune membrii Organizaţiei Mondiale a Comer-ţului care aleg să determine valoarea software-ului importat doar în baza costului sau valorii suportului informatic (adică fără valoarea conţinutului software) să anunţe Comitetul de Evaluare în Vamă. Din aprilie 2008, 25 ţări membre ale Orga-nizaţiei Mondiale a Comerţului au înaintat această notificare, inclusiv Republica Moldova.

Potrivit notelor interpretative la articolul 11 din lege: La evaluarea în vamă a mijloacelor de suport ale softurilor pentru echipamentul de procesare a informaţiei, se va lua în consi-derare numai costul mijlocului de suport. Valoarea în vamă nu trebuie să includă costul sau valoarea softurilor, ci doar costul sau valoarea mijlocului de suport.

În acest context, noţiunea "mijloc de suport" nu include cir-cuite integrate, semiconductoare şi alte articole similare sau articole care încorporează astfel de circuite şi articole; noţi-unea "softuri" nu include înregistrări audio, video şi cinema-tografice. Textul integral al deciziei poate fi găsit în Anexa 5.

f) plăţi pentru bunuri deteriorate sau defectate Cumpărătorul acceptă sa-i plătească producătorului stră-

in un anumit preţ pentru un standard şi o calitate specificată. Ocazional, cumpărătorul poate depista că bunurile importate sînt deteriorate, defectate sau că nu corespund clauzelor con-tractului. Există un preţ pentru astfel de bunuri importate sau preţul a fost convenit doar pentru bunurile care corespund cla-uzelor contractului?

Dacă se depistează înainte de vămuire că toată marfa sau o parte din aceasta a fost complet distrusă – fără valoare co-mercială – sau pierdută în timpul importării, regulamentele va-male naţionale deseori tratează bunurile deteriorate ca şi cum nici nu ar fi sosit importate. În asemenea caz, adică dacă bu-nurile distruse sau pierdute nu sînt importate, nici nu se pune problema determinării valorii acestora în vamă.

Pe de altă parte, atunci cînd bunurile sînt parţial deteriorate sau defectate, importatorul poate alege să preia totuşi livra-

rea. În asemenea caz, există un preţ plătit sau de plătit anumit pentru bunurile deteriorate sau defectate importate?

O notă oferită de Comitetul Tehnic propune un răspuns adecvat la această întrebare:

Odată ce bunurile sînt deteriorate, acestea nu mai pot fi con-siderate acele bunuri pe care cumpărătorul a consimţit să le cumpere de la vînzător. De aceea valoarea tranzacţiei – pre-ţul plătit sau de plătit pentru bunurile vîndute spre export – nu poate fi aplicată. Metoda valorii tranzacţiei trebuie să fie res-pinsă şi trebuie să fie luate în consideraţie celelalte metode de determinare a valorii.

Comitetul Tehnic declară că metoda de determinare a valorii în vamă „de rezervă” conform Articolului 7 al Acordului, proba-bil, s-ar fi folosit în majoritatea acestor cazuri. Conform aces-tei metode, organul vamal trebuie să considere ca valoare în vamă a mărfii preţul renegociat dintre cumpărător şi vînzător sau să considere preţul original plătit sau de plătit pentru bu-nuri, cu reducerea pentru cheltuielile de reparaţie, prin achita-rea asigurării, sau estimarea unui inspector independent.

În cazul în care, în mod greşit, alte bunuri sînt expediate (cumpărătorul a comandat mere, vînzătorul livrează portoca-le), valoarea tranzacţiei nu poate fi aplicată, din acelaşi motiv.

Dacă însă bunurile nu sînt expediate greşit, şi nu sînt dete-riorate, dar, pur şi simplu, nu corespund clauzelor contractului (precum specificări de performanţă sau alte specificări tehni-ce), valoarea tranzacţiei poate fi aplicată.

În final, e de notat faptul că problema determinării valorii în vamă a bunurilor deteriorate este soluționată prin proceduri vamale alternative.

În acest sens, regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul repu-blicii moldova, aprobat prin Hotărîrea guvernului nr.600 din 14.05.2002 în pct.9, stabilește următoarele: “Dacă în procesul vămuirii şi verificării datelor din declaraţia privind va-loarea în vamă a mărfurilor, prezentată de către declarant or-ganului vamal, se constată anumite imprecizii sau greşeli la determinarea valorii în vamă, toate corectările în declaraţia privind valoarea în vamă şi în declaraţia vamală se introduc în modul stabilit în pct.18 al prezentului Regulament.

Dacă se constată că valoarea în vamă anunţată nu cores-punde cu valoarea reală a mărfurilor în ziua acceptării decla-raţiei vamale datorită devierilor cantitative şi/sau calitative ale mărfurilor de la condiţiile contractuale specificate de decla-rant, organul vamal este în drept să rectifice valoarea în vamă.

În cazul cînd în procesul vămuirii se constată necorespun-derea datelor privind cantitatea şi/sau calitatea mărfurilor, specificate de către declarant (conform documentelor pre-zentate şi celor reale stabilite de organul vamal în procesul verificării mărfurilor), aceste divergenţe se perfectează în modul stabilit. Totuşi, în declaraţia privind valoarea în vamă a mărfurilor se va consemna valoarea iniţială. Recalcularea valorii în vamă, introducerea datelor precizate în declaraţiile vamale (conform regulilor prevăzute în pct.18 al prezentului Regulament), precum şi precizarea calculelor privind plata drepturilor de import se efectuează la solicitarea scrisă a de-clarantului, după ce acesta îşi va soluţiona revendicările cu persoana responsabilă de devierile calitative sau cantitative susmenţionate ale mărfurilor livrate (vînzătorul, transportato-rul sau agentul de asigurare).

Dacă pierderea sau deteriorarea mărfurilor a avut loc pînă la data anunţării valorii lor în vamă, atunci preţul iniţial din fac-tură poate fi rectificat cu mărimea sumei corespunzătoare vo-lumelor de mărfuri deteriorate sau pierdute, însă numai după ce declarantul va prezenta în modul stabilit organului vamal ce efectuează vămuirea documentele respective ce confirmă faptul deteriorării (pierderii), soluţionarea revendicărilor legate de pierderea sau deteriorarea mărfurilor cu persoana respon-sabilă de integritatea acestora (furnizorul, transportatorul sau

Tema numărului

8

agentul de asigurare), precum şi satisfacerea revendicărilor (documentul vamal pentru livrarea suplimentară a mărfurilor, întocmirea unei noi facturi în locul celei întocmite anterior, con-firmarea plăţii efective prin documente bancare etc.).”

elemenTe de evaluare

În multe din tranzacţiile complexe, totuşi, preţul facturii poa-te să nu includă toate plăţile pe care le face cumpărătorul sau cheltuielile pe care le suportă acesta pentru a dobîndi bunurile. De exemplu, factura poate să nu aducă la cunoştinţă faptul că cumpărătorului i se cere să achite o redevenţă ulterioară cum-părăturii către o persoană terţă pentru a importa bunurile pro-duse pe bază de patentă, sau că cumpărătorul a furnizat vînză-torului bunuri sau servicii de fabricaţie gratis necesare pentru producere, sau că cumpărătorul va efectua plăţi adăugătoare către vînzător, atunci cînd va revinde bunurile după import.

Articolul 8 al Acordului este elaborat pentru a asigura faptul că anumite cheltuieli de producţie sau livrare a mărfii către un cumpărător sînt reflectate în valoarea în vamă a mărfii, indife-rent de modalitatea în care părţile şi-au structurat tranzacţia.

Articolul 11 alin.(11) din Lege stabileşte regulile specifice pen-tru a defini tipurile de plăţi şi cheltuieli suplimentare şi condiţii-le în care acestea trebuie să fie incluse în valoarea tranzacţiei:

La determinarea valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzac-ţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, în valoarea tranzacţiei se includ următoarele componen-te în cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii:

a) cheltuielile pentru transportul mărfii la aeroport sau în alt loc de introducere a mărfii pe teritoriul vamal:

- cheltuielile aferente asigurării; - costul transportului; - costul încărcării, descărcării şi transbordării mărfii;

b) cheltuielile suportate de cumpărător: - comisioanele şi primele pentru brokeri, cu excepţia

comisioanelor pentru achiziţionarea mărfii; - costul containerelor şi/sau al altui ambalaj de folo-

sinţă repetată, dacă, în corespundere cu Nomen-clatorul de mărfuri, acestea sînt considerate un tot întreg cu marfa;

- costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj şi al lucrărilor de ambalare;

c) valoarea, calculată în mod corespunzător, a următoarelor mărfuri şi servicii oferite, direct sau indirect, de cumpărător, în mod gratuit sau la preţ redus, în scopul utilizării la producerea ori exportarea mărfii evaluate, în măsura în care această va-loare nu a fost inclusă în preţul efectiv plătit sau de plătit:

- materiale, componente, părţi şi alte elemente similare, încorporate în marfă;

- instrumente, matriţe, forme şi alte componente simila-re, utilizate la producerea mărfii;

- materiale cheltuite la producerea mărfii; - lucrări de inginerie, de dezvoltare, lucrări de artă şi de-

sign, planuri şi schiţe, executate în afara ţării şi nece-sare pentru producerea mărfii;

d) redevenţele şi taxele pentru licenţe, pe care cumpărătorul trebuie să le achite, direct sau indirect, drept condiţie a vînză-rii mărfii evaluate, în măsura în care aceste redevenţe şi taxe pentru licenţe nu au fost incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia redevenţelor şi a taxelor pentru licenţe plăti-te de către cumpărător pentru dreptul de reproducere şi distri-buire a producţiei cinematografice;

e) partea din venitul de la orice revînzare, transmitere sau utilizare ulterioară a mărfii, care ar reveni, direct sau indirect, vînzătorului.

Fiecare rectificare la valoarea în vamă din art.11 alin.(1) are particularităţile sale specifice, pe care organul vamal şi agenții economici ar trebui să le înţeleagă și despre care vom

menționa în continuare. Sînt totuşi 2 restricţii aplicate în gene-ral la art.11 din Lege.

- Prima, şi o restricţie evidentă, este aceea că organul vamal nu trebuie să adauge vreo sumă la preţul măr-fii în factură dacă vînzătorul deja a inclus costul pen-tru elementul prevăzut la art.11 alin.(1) în preţul pentru bunuri. De exemplu, un vînzător poate să includă într-o factură de vînzare atît comisionul datorat agentului său, cît şi preţul în sine pentru bunurile importate.

Chiar dacă preţul declarat include sau nu elementul prevă-zut la art.11 alin.(4), este oricum o problemă dovedirea acestui fapt: dacă organul vamal are dubii, importatorului poate să i se ceară să demonstreze că preţul vînzării include aceste taxe.

- A doua restricţie: orice adăugire la preţ conform art.11 alin.(4) trebuie să fie bazată pe „date obiective şi cuan-tificabile”.

În cazul în care vama nu este în măsură să obțină informațiile suficiente pentru a cuantifica aceste costuri cu precizie, indife-rent dacă le obţine de la importator sau în alt mod, atunci rec-tificarea nu poate fi făcută. În aşa caz, valoarea tranzacţiei nu poate fi folosită, şi următoarea metodă de determinare a valo-rii în vamă trebuie luată în consideraţie.

Nota Interpretativă la articolul 11 din Lege oferă exemplul unei situații în care valoarea elementului prevăzut la acest ar-ticol să nu poată fi stabilită cu precizie: O redevenţă este plăti-tă în baza preţului vînzării în ţara de import a unui litru de pro-dus care a fost importat în kilograme şi transformat în soluţie după import. Dacă redevenţa se bazează parţial pe bunurile importate şi parţial pe alţi factori, care nu au legătură cu bu-nurile importate (cum ar fi atunci cînd bunurile importate sînt amestecate cu ingrediente interne și nu mai sînt identificabile separat, sau cînd revedenţa nu poate fi distinsă de alte acor-duri financiare speciale dintre cumpărător şi vînzător) ar fi ne-adecvat să încerce să facă vreun adaos la redevenţă. Totuşi, dacă suma acestei redevenţe se bazează doar pe bunurile im-portate şi poate fi uşor cuantificată, poate fi făcută o suplinire la preţul efectiv plătit sau de plătit.

a) dispoziţii referitoare la cheltuielile de transport, ca element de a fi inclus

Potrivit art.11 alin (1) lit. a) din Lege, la determinarea valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, în valoarea tran-zacţiei se includ cheltuielile pentru transportarea mărfurilor în cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii.

Respectiv, conform art.11 alin.(1) lit. a) din Lege, cheltuielile pentru transportarea mărfurilor cuprind:

- cheltuielile aferente asigurării;- costul transportului;- costul încărcării, descărcării şi transbordării mărfii.În sensul pct.8 din Regulament, locul de introducere pe teri-

toriul vamal reprezintă:- pentru mărfurile transportate pe cale aeriană – aeropor-

tul de destinaţie sau primul aeroport de pe teritoriul Republi-cii Moldova, unde a aterizat avionul, ce transportă mărfurile şi unde se efectuează descărcarea mărfii;

- pentru mărfurile transportate în alte moduri (cale ferată, căi rutiere, căi navigabile) – locul de dislocare a punctului de trecere a frontierei vamale a Republicii Moldova;

- pentru mărfurile expediate prin poştă – punctul de schimb poştal internaţional.

Cheltuielile de transportare pot include şi unele elemente le-gate direct sau indirect de mijlocul de transport cum ar fi:

• plata pentru perfectarea introducerii mărfii (cheltuieli pen-tru perfectarea documentelor de însoţire a mărfii);

• cheltuieli pentru prelucrarea mărfii în timpul transportă-rii (cheltuieli pentru menţinerea temperaturii necesare,

Tema numărului

9

umidităţii, pentru ventilare, hrana şi tratarea animalelor în drum şi alte condiţii, care sînt necesare pentru asigurarea integrităţii mărfii);

• costul containerelor şi a paletelor, utilizate în calitate de mijloc pentru deplasarea mărfii la transportare, sau cos-tul închirierii acestora;

• cheltuielile pentru perfectarea vamală a mărfii în ţara de export, în cazul în care cheltuielile de transport sînt după cumpărător (de exemplu, EXW sau FAS) şi în contract nu este stipulat altfel;

• cheltuielile pentru încărcare, descărcare şi transbordare a mărfii, inclusiv cheltuieli pentru depozitare, pînă la locul de introducere pe teritoriul Republicii Moldova;

• costul asigurării (prima de asigurare - suma, plătită com-paniei de asigurare în conformitate cu contractul de asi-gurare a mărfii contra riscului de pierdere sau deteriora-re în procesul livrării încărcăturii de-a lungul itinerarului de la punctul de expediere pînă la punctul de destinaţie.)

În cazul în care transportarea se efectuează cu diferite tipuri de transport, se iau în calcul cheltuielile pentru fiecare tip de mijloc de transport.

Potrivit prevederilor notelor interpretative la Lege, valoarea în vamă nu cuprinde cheltuielile de transport suportate pe teri-toriul republicii, cu condiţia ca acestea să fie distincte de preţul efectiv plătit sau de plătit pentru marfa declarată.

Se admite deducerea cheltuielilor de transport suportate pe teritoriul republicii din valoarea în vamă cu condiţia, că se face dovadă faţă de organul vamal cu indicarea separată în acte (contract, comanda concretă p/u tranzacţie, factura de expe-diţie, documentul de plată ş.a.) a cheltuielilor de transport re-spective. Potrivit art.7 alin.(1) din Lege datele prezentate tre-buie să fie veridice şi confirmate prin acte.

În cazul în care mărfurile sînt facturate la un preţ unic franco des-tinaţie, cheltuielile aferente transportului de la locul de introducere pînă la locul de destinaţie nu se deduc din valoarea în vamă.

„În cazul în care transportul este asigurat cu mijlocul propriu al cumpărătorului, cheltuielile de transport până la locul de in-troducere, se vor calcula de către declarant potrivit mărimii cheltuielilor de transport practicate pentru aceleași moduri de transport și se vor include în valoarea în vamă.” (normă potri-vit Articolului 164 litera (c), din Regulamentul Comisiei (CEE) nr 2454/93 din 2 iulie 1993).

În cazul în care declaraţia vamală cuprinde mai multe arti-cole, cheltuielile de transport, cheltuielile pentru încărcarea, descărcarea, reîncărcarea, transbordarea şi alte cheltuieli co-nexe transportării se repartizează direct proporţional la greu-tatea brută a mărfii.

Cheltuielile pentru asigurarea mărfurilor se repartizează di-rect proporţional la valoarea acestora.

b) dispoziţii referitoare la cheltuielile suportate de cum-părător, ca element de a fi inclus

La determinarea valorii în vamă a mărfii conform prevede-rilor art. (11) alin.1 lit. b) din Lege, la preţul efectiv plătit sau de plătit se va adăuga în măsura în care ele sînt suportate de cumpărător, dar nu sînt incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, următoarele:

- comisioanele şi primele pentru brokeri, cu excepţia co-misioanelor pentru achiziţionarea mărfii;

- costul containerelor şi/sau al altui ambalaj de folosinţă repetată, dacă, în corespundere cu Nomenclatorul de mărfuri, acestea sînt considerate un tot întreg cu marfa;

- costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de am-balaj şi al lucrărilor de ambalare.

Sub elemente detaliate sînt redate, după cum urmează:• comisioane şi brokeraj, cu excepţia comisioanelor de cum-

părare

Tranzacţiile pentru vînzările internaţionale pot implica unul sau mai mulţi intermediari care ajută cumpărătorul sau vînză-torul în efectuarea achiziţiei. Aceşti intermediari – cunoscuţi sub diferite nume „agenţi”, „intermediari”, „brokeri” – pot oferi orice servicii cumpărătorului sau vînzătorului pentru a facilita procesul vînzării, precum să ia legătura cu clienţii, la comerci-alizarea produselor, sau în susţinerea negocierilor în vînzări.

a) Agentul cumpărătorului – obligaţii caracteristice:- găseşte marfă pentru cumpărător,- comunică vînzătorului necesităţile cumpărătorului, - obţine pentru cumpărător mostre ale bunurilor, pentru ca

acesta să le verifice,- verifică bunurile/fabrica pentru a asigura calitatea producţiei,- asistă cumpărătorul în negocierea celui mai bun preţ,- asistă cumpărătorul în pregătirea transportului bunurilor,- combină încărcăturile venite de la diferiţi vînzători, - pregăteşte facturi pentru toate bunurile achiziţionate.b) Agentul vînzătorului – obligaţii caracteristice:- caută clienţi pentru vînzător,- solicită şi transmite ordine de plată potenţialilor cumpără-

tori în locul vînzătorului,- menţine şi expune mostrele bunurilor vînzătorului,- pregăteşte transportul, asigurarea, şi depozitul pentru bu-

nurile vînzătorului,- ajută vînzătorul să pregătească documentele la export,- ajută vînzătorul să pregătească facturile pentru export.Conform unei reguli generale, dacă cumpărătorul plăteşte

un comision sau taxa de brokeraj unui intermediar în legătură cu achiziţionarea bunurilor importate, acea sumă trebuie adă-ugată la preţul mărfurilor. Există totuşi o excepţie importantă la această regulă: taxa sau comisionul de cumpărare pe care cumpărătorul o achită agentului său pentru ca acesta să-l aju-te este exclusă.

Cum se face deosebirea dintre un agent al cumpărătorului şi unul al vînzătorului? Indiferent dacă este al vînzătorului sau al cumpărătorului, acest lucru poate să nu fie vizibil în docu-mentaţia de import.

De multe ori se cere examinarea rolului reprezentat de in-termediar în cadrul tranzacţiei. Pentru a determina acest rol al agentului în cadrul tranzacţiei, organul vamal poate cere im-portatorului să prezinte contractul sau acordul încheiat între cumpărător şi reprezentantul său care explică funcţiile şi res-ponsabilităţile agentului.

Un agent al cumpărătorului acţionează în numele şi, în pri-mul rînd, în beneficiul cumpărătorului decît în beneficiul vîn-zătorului, sau separat, în numele său propriu. Astfel, Nota In-terpretativă la articolul 11 alineatul (1) litera b) prima liniuţă definește un comision de cumpărare ca sumă plătită de către un declarant/importator agentului său pentru ca acesta să-l reprezinte în străinătate la cumpărarea mărfii.

Semne ce indică că nu sînteţi agentul cumpărătorului: 1. cumpărătorul nu vă verifică activităţile,2. sînteţi afiliat cu vînzătorul (în mod caracteristic, o com-

panie afiliată cu vînzătorul ar acţiona ca agent al vînză-torului),

3. preluaţi titlul şi vă asumaţi riscul pentru pierderea bunu-rilor importate (puteţi fi mai degrabă un cumpărător/re-vînzător independent, decît agentul cuiva),

4. nu aveţi nevoie de aprobarea cumpărătorului pentru a încheia un contract de vînzare cu vînzătorul (sînteţi, probabil, un cumpărător/re-vînzător independent),

5. întocmiţi o factură pentru vînzător pentru comisionul ce vă aparţine (sînteţi probabil agentul vînzătorului).

• costul containerelor şi/sau al altui ambalaj de folosinţă re-petată, dacă, în corespundere cu Nomenclatorul de măr-furi, acestea sînt considerate un tot întreg cu marfa şi

• costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj şi al lucrărilor de ambalare.

Tema numărului

10

În mod normal, costul ambalajului este inclus în preţul pentru bunurile importate reflectat în factură, la fel cum cumpăraţi bunuri de la piaţă şi achitaţi un preţ pentru bu-nuri, aşa cum sînt ambalate. Este posibil totuşi ca vînzătorul să-i factureze separat cumpărătorului costul pentru contai-nerele în care sînt încărcate bunurile importate sau cheltu-ielile pentru ambalare.

Articolul 11 dispune să se adauge la preţul declarat ori-ce cost suportat de cumpărător pentru „containerele care se consideră ca fiind costuri în scopul perceperii taxelor vama-le, împreună cu bunurile în cauză”, precum şi „costul amba-lajului„ (indiferent dacă este vorba de lucru sau materialele folosite la ambalare).

Modul de abordare al containerelor de către organul vamal, menţionate în art.11, reprezintă o regulă de clasificare tarifară, care este stipulată în Nomenclatorul de mărfuri al Republicii Moldova. Nomenclatorul de mărfuri, prevede faptul că, în mod normal, ambalajul de unică folosință trebuie să fie clasificat conform aceleiaşi categorii tarifare precum cea a mărfurilor importate pe care le conţine.

Materialele şi containerele de ambalare prezentate împreu-nă cu bunurile în cauză vor fi clasificate împreună cu bunurile în cazul în care acestea sînt de tipul celor utilizate în mod obiş-nuit pentru acest tip de mărfuri. Totuşi, această dispoziție nu este obligatorie, atunci cînd astfel de materiale sau containere de ambalare sînt utilizate în mod repetat.

În cazul în care marfa este livrată în ambalajul, care re-prezintă un tot întreg cu marfa, atunci marfa şi ambalajul vor fi clasificate la o singură poziţie tarifară a Nomenclato-rului de mărfuri al Republicii Moldova. În acest caz cheltu-ielile pentru ambalaj se includ în valoarea în vamă a măr-furilor evaluate.

Dacă marfa se livrează în containere şi cisterne, care re-prezintă ambalaj de folosinţă multiplă şi se clasifică la di-ferite poziţii tarifare ale Nomenclatorului de mărfuri (adică, containerele şi cisternele se folosesc pentru transportarea mărfii), costul acestui ambalaj, dacă el nu a fost anterior in-clus în preţul tranzacţiei, trebuie să fie luat în consideraţie la poziţia „cheltuielile pentru transportul mărfii”, de exem-plu, cum ar fi costul pentru arendarea containerului sau a cisternei date.

Containerele, ambalajele, care sînt tratate aparte de marfa importată, pot fi declarate în alt regim decît cel de eliberare în circulaţie liberă (de exemplu: admitere temporară) cu condiţia că există posibilitate sigură de a le identifica.

La stabilirea cheltuielilor referitoare la articolul dat, pen-tru evaluarea vamală trebuie să fie luate în consideraţie toate cheltuielile care se referă la asigurarea cu ambalaj şi containere.

Exemple de costuri de ambalare:a) lăzile şi cutiile de ambalare internă (saci, lăzi, pungi, înveli-

tori din plastic, pachete ş.a.); b) lăzile şi cutiile de ambalare externă (numite şi ambalaj „de

export”, la care se referă cutiile din carton, lăzile din lemn, lăzile metalice,coşuri ş.a.);

c) materiale de ambalaj (căptuşeală de carton, folie cu bule de aer, elemente de protecţie din polistiren expandat, paie, hîrtie mărunţită, foi ş.a.);

d) costul lucrărilor, necesare pentru amplasarea mărfii în con-tainere (de ex., ambalarea şi sigilarea lăzilor şi cutiilor, am-balare ermetică, întreţinerea unui regim anumit de tempe-ratură, ambalarea vacuum, amplasarea pe rafturi, condiţi-onarea mediului etc.).

Desigur, dacă costul containerelor sau ambalajului este in-clus deja în preţ sau cumpărătorul nu a suportat aceste chel-tuieli, acesta nu va fi adăugat la preţ, din motivele discutate mai sus.

c) dispoziții referitoare la valoarea, calculată în mod corespunzător, a următoarelor mărfuri şi servicii

oferite, direct sau indirect, de cumpărător, în mod gratuit sau la preţ redus, în scopul utilizării la produ-cerea ori exportarea mărfii evaluate

Pentru determinarea valorii în vamă conform prevederilor art.11 alin.(1) lit. c) din Lege, valoarea calculată a următoarelor produse şi servicii, atunci cînd sînt furnizate direct sau indirect de cumpărător în mod gratuit sau la costuri reduse şi utilizate cu ocazia producerii şi vînzării la export a mărfurilor importate se vor adăuga preţului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfu-rile importate, în măsura în care această valoare nu a fost in-clusă în preţul efectiv plătit sau de plătit:

i. materiale, componente, părţi şi elemente similare încorpo-rate în mărfurile importate;

ii. utilaje, matriţe, forme şi elemente similare utilizate la pro-ducerea mărfurilor importate;

iii. materiale consumate la producerea mărfurilor importate;iv. inginerie, dezvoltare, lucrări de artă şi de design, planuri

şi schiţe, executate în altă ţară decît cea de import şi ne-cesare la producerea mărfurilor importate.

În cazul în care vînzătorul primeşte gratuit materiale, utilaje sau know-how (informaţie practică) de care are nevoie la pro-ducerea bunurilor exportate, vînzătorul va fi în situaţia să ac-cepte un preţ mai mic pentru produsul final, decît dacă el le-ar cumpăra sau le-ar produce singur.

Articolul 11 prevede astfel ca, în cazul în care cumpărăto-rul prestează anumite contribuţii la producţie fie gratuit sau la un preţ redus, valoarea acestora să fie inclusă în valoarea în vamă a mărfii.

Poate exista un număr nelimitat de motive pentru care cum-părătorul ar asigura gratuit vînzătorul cu aceste contribuţii. exemple:

- cumpărătorul aprovizionează producătorul străin cu anu-mite părţi sau componente ale produsului, pentru a se asi-gura că produsul final corespunde standardelor calităţii cumpărătorului.

- cumpărătorul aprovizionează producătorul străin cu anu-mite părţi sau componente ale produsului, pentru că el este capabil să le dobîndească în termeni mai buni.

- cumpărătorul oferă producătorului străin designul pe care doreşte ca acesta să-l folosească la producerea rochiilor sau altor articole de îmbrăcăminte.

Aceste contribuţii pot fi interpretate ca un fel de plată indi-rectă efectuată de cumpărător vînzătorului. Adică, cumpără-torul poate aproviziona vînzătorul cu utilaje, matriţe, design etc., necesare la producerea bunurilor importate, sau el poate să-i plătească vînzătorului separat pentru a achiziţiona aces-te contribuţii la producerea bunurilor. În orice caz, cumpărăto-rul scutește vînzătorul de un cost sau o datorie pe care, în caz contrar, vînzătorul ar suporta-o, în scopul de a produce măr-furile importate. Din acest motiv, este dispus ca în valoarea tranzacţiei să fie inclus costul sau valoarea acestor contribuţii.

În general, trebuie să fie clarificate două întrebări, atunci cînd este vorba despre importurile care implică contribuţii:

1. dacă produsul sau serviciul pe care cumpărătorul îl ofe-ră producătorului se încadrează într-una din categoriile de contribuţii descrise în articolul 11 din Lege, şi atunci

2. care sumă ar trebui să fie adăugată la preţul din factură pentru a calcula contribuţia, cu alte cuvinte, care este cos-tul sau valoarea acesteia?

Notele interpretative la articolul 11 din Lege prevăd că:La atribuirea proporţională a valorii componentelor specifi-

cate la art.11 alin.(1) lit. c) liniuța II, se iau în considerare doi factori şi anume: valoarea componentului însuşi şi modul în care această valoare trebuie atribuită mărfii. Atribuirea valorii

Tema numărului

11

acestor componente se va face într-un mod rezonabil, cores-punzător condiţiilor şi conform principiilor de contabilitate ge-neral admise.

Dacă declarantul achiziţionează la un anumit cost compo-nentul de la un vînzător cu care nu este în relaţii de interde-pendenţă, valoarea componentului va fi egală cu acest cost. În cazul cînd componentul a fost produs de către declarant sau de către o persoană interdependentă, valoarea componentu-lui va fi costul producerii acestuia. În cazul cînd componentul a fost utilizat anterior de către declarant, indiferent de faptul dacă a fost achiziţionat sau produs de către acesta, costul ini-ţial de achiziţie sau de producţie trebuie redus pentru a reflec-ta utilizarea lui şi a obţine astfel valoarea adecvată.

Valoarea unui ajutor, indiferent dacă are la bază costul de achiziţionare sau cel de producere, ar trebui să includă, de asemenea, şi costurile de transportare a acestuia la locul unde sînt fabricate bunurile de export, precum şi orice taxe care nu sînt rambursate.

După ce a fost determinată valoarea componentului, aceas-ta respectiv se distribuie mărfurilor. Există diverse metode în acest sens.

de exemplu:1) valoarea poate fi distribuită integral la prima vînzare dacă

declarantul doreşte să plătească taxa integral o singură dată;

2) declarantul poate cere ca valoarea să fie distribuită numă-rului de unităţi produse pînă la momentul primei vînzări;

3) declarantul poate cere ca valoarea să fie distribuită între-gii producţii preconizate dacă există contracte sau anga-jamente ferme pentru această producţie. Metoda de dis-tribuire va depinde de documentaţia prezentată de către declarant.

Exemplul poate fi ilustrat cu următorul caz: declarantul furni-zează producătorului o matriţă de utilizat la producerea mărfuri-lor ce urmează a fi importate şi încheie cu acesta un contract de cumpărare a 10000 de unităţi. La momentul sosirii primei par-tide, care constă din 1000 de unităţi, producătorul are produse 4000 de unităţi. Declarantul poate solicita autorităţii vamale dis-tribuirea valorii matriţei la 1000, la 4000 sau la 10000 de unităţi.

Adăugarea valorilor componentelor specificate la art.11 alin.(1) lit. c) liniuța IV trebuie să se bazeze pe date obiecti-ve şi cuantificabile. În scopul facilitării sarcinii declarantului şi autorităţii vamale la determinarea valorilor de adăugat, este oportun să se folosească datele din sistemul de evi-denţă contabilă.

Pentru componentele furnizate de cumpărător, care au fost cumpărate sau închiriate de el, valoarea de adăugat va fi cos-tul de cumpărare sau de închiriere. În cazul componentelor ce ţin de domeniul public, la valoarea lor se va adăuga doar cos-tul copiilor acestora.

Valorile de adăugat vor putea fi calculate, cu mai multă sau cu mai puţină uşurinţă, în funcţie de structura întreprinderii respec-tive, de practicile de gestiune şi de metodele contabile aplicate.

de exemplu: 1) o întreprindere care importă diverse mărfuri din mai mul-

te ţări ţine evidenţa centrului său de design, situat în afara ţării de import, pentru a distinge cheltuielile referitoare la acest produs. În acest caz, se va aplica o ajustare directă, într-un mod corespunzător, în condiţiile art.11;

2) o întreprindere trece costurile centrului său de design, situ-at în afara ţării de import, la cheltuielile sale generale, fără a le include în costurile anumitor mărfuri. În acest caz, se va aplica o ajustare corespunzătoare, în condiţiile art.11, în ce priveşte marfa evaluată, distribuindu-se totalul cheltuie-lilor centrului de design pe întreaga producţie care benefi-ciază de serviciile acestui centru şi adăugîndu-se aceste cheltuieli la preţul mărfii în funcţie de numărul de unităţi.

Modificarea circumstanţelor menţionate va necesita, desi-gur, luarea în considerare a diferiţilor factori la determinarea metodei adecvate de distribuire a valorii.

În cazul în care, la producerea componentului respectiv, sînt antrenate mai multe ţări şi producţia se eşalonează pe o anu-mită perioadă, ajustarea va trebui limitată la valoarea efectiv adăugată acestui component în afara ţării de import.

Totodată, nu se include în valoarea în vamă costul lucrări-lor de inginerie, de dezvoltare, al lucrărilor de artă şi design, al planurilor şi al schiţelor, efectuate pe teritoriul RM.

Tema numărului

12

d) dispoziții referitoare la redevenţele şi taxele pentru licenţe ca element de inclus

Pentru determinarea valorii în vamă conform prevederilor art.11 alin.(1) lit. d) din Lege se vor adăuga preţului efectiv plă-tit sau de plătit pentru mărfurile importate: redevenţele şi taxele pentru licenţe, pe care cumpărătorul trebuie să le achite, direct sau indirect, drept condiţie a vînzării mărfii evaluate, în măsura în care aceste redevenţe şi taxe pentru licenţe nu au fost inclu-se în preţul efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia redevenţelor şi taxelor pentru licenţe plătite de către cumpărător pentru drep-tul de reproducere şi distribuire a producţiei cinematografice.

Notele interpretative la articolul 11 mai specifică că: 1.Redevenţele şi taxele pentru licenţă cuprind, între altele,

plăţile efectuate pentru brevete, mărci de fabrică sau de comerţ şi drepturi de autor. Plăţile pentru dreptul de repro-ducere a mărfii în ţara de import nu vor fi adăugate la pre-ţul efectiv plătit sau de plătit.

2. Plăţile efectuate de cumpărător pentru dreptul de a distri-bui sau de a revinde mărfurile importate nu vor fi adăugate la preţul efectiv plătit sau de plătit dacă aceste plăţi nu con-stituie o condiţie pentru vînzarea la export în ţara de import a mărfii evaluate.

În continuare, vom descrie în detaliu principiile de aplicare a acestor prevederi, care sînt racordate totalmente la norme-le Acordului și anume, ce trebuie să cunoască un importator despre incidența redevențelor și a taxelor de licență asupra valorii în vamă.

Expresia „redevenţe şi taxe de licenţă” deseori descrie com-pensarea care este plătită pentru anumite drepturi de a folosi anumite forme de proprietate intelectuală, cum ar fi patente-le, secretele comerciale, mărcile comerciale, sau drepturile de autor. „Redevenţele şi taxele de licenţă” pot fi plătite, de ase-menea, pentru drepturile la valori materiale, precum franciza sau drepturi exclusive de piaţă. Deseori, suma redevenţei sau taxei de licenţă este calculată în baza numărului de unităţi pa-tentate („cu marcă comercială sau cu drepturi de autor”) pe care persoana care deţine licenţa le produce, vinde sau utili-zează, sau în baza procentului de profit pe care persoana care deţine licenţa îl realizează din vînzări. Aceste taxe pot fi calcu-late ca plăţi fixe pe unitate de timp.

În sensul art.11 alin.(1) lit. d) din Lege, redevenţele şi drep-turile de licenţă reprezintă, în special, plata pentru utilizarea drepturilor legate de:a) producerea mărfurilor importate (în special, brevete, dese-

ne, modele şi tehnologii de fabricaţie) saub) vînzarea la export a mărfurilor importate (mai ales mărci de

comerţ sau de fabrică, modele înregistrate) sauc) utilizarea sau revînzarea mărfurilor importate (mai ales

drepturi de autor, procedee de fabricaţie încorporare inse-parabil în mărfurile importate).

Redevenţa sau dreptul de licenţă care se referă la dreptul de utilizare a unei mărci de fabrică sau de comerţ se adaugă la preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate numai în cazul în care:

i. redevenţa sau dreptul de licenţă se referă la mărfuri care se revînd în aceeaşi stare sau care se supun unor operaţi-uni simple după import și

ii. mărfurile se comercializează sub marca aplicată înainte sau după import, pentru care se plăteşte o redevenţă sau un drept de licenţă şi

iii. cumpărătorul nu are libertatea de a procura aceste măr-furi de la alţi furnizori care nu sînt în relaţii de interdepen-denţă cu vînzătorul.

Problema determinării valorii în vamă apare atunci cînd aceste redevenţe sau taxe de licenţă sînt plătite în raport cu o tranzacţie de import. De exemplu, un cumpărător poate plăti o taxă pentru drepturile exclusive de a vinde bunurile importate

pe teritoriul unei zone geografice anumite şi/sau pentru a utili-za marca comercială a vînzătorului pentru bunurile importate. Sau, un cumpărător poate plăti o redevenţă pentru drepturile de a utiliza o invenţie importată de la vînzător.

Un exemplu provocator este atunci cînd un cumpărător plăteşte o taxă de licenţă pentru patente sau know-how, necesare pentru a produce şi vinde marfa importată, utilizînd, în parte sau în între-gime, materii prime sau componente importate de la licenţiator.

În cazul în care mărfurile se importă în stare neasamblată sau trebuie să suporte înainte de revînzare numai operaţiuni simple, precum diluarea sau asamblarea, acest lucru nu îm-piedică redevenţa sau dreptul de licenţă să fie considerate ca referindu-se la mărfuri importate.

Atunci cînd redevenţele sau drepturile de licenţă se referă parţial la mărfurile importate şi parţial la alte elemente sau com-ponente adăugate mărfurilor după import, repartizarea ulterioa-ră se face numai în baza datelor obiective şi cuantificabile.

Astfel poate fi cazul, de exemplu, în situația următoare: o redevență este transferată pe baza prețului de vânzare în țara de import pentru un litru dintr-un produs dat, care a fost impor-tat la kilogram și transformat în soluție după import.

În cazul în care redevența se bazează în parte pe mărfu-rile importate și, în parte, pe alte elemente care nu au nici un raport cu acestea (de exemplu, atunci când mărfurile sînt amestecate cu ingrediente indigene (autohtone) și nu mai pot fi identificate separat sau când redevența nu poate fi separată de unele aranjamente financiare speciale dintre cumpărător și vânzător), este impropriu de a întreprinde adăugarea unui ele-ment corespunzător acestei redevențe.

Acordurile comerciale care implică plata unor redevenţe şi a unor taxe de licenţă fac aproape fără excepţie obiectul unor „acorduri de licenţă” scrise şi oficiale, care descriu, de obicei, în detaliu produsul în cauză, natura drepturilor acordate şi know-how-ul transferat, responsabilităţile licenţiatorului şi cele ale li-cenţiatului şi metodele de calculare şi de plată a redevenţelor sau taxelor de licenţă. În cele mai multe cazuri, examinarea acordului de licenţă va oferi indicaţii suficiente privind relevan-ţa redevenţei sau a taxei de licenţă pentru valoarea în vamă a mărfurilor importate. Totuşi, poate fi necesară, de asemenea, luarea în considerare a condiţiilor contractului de vânzare şi a relaţiei care poate exista între acesta şi acordul de licenţă.

Exemple de Acorduri de licenţă privind Proprietatea Intelectuală:

licenţă de patentă. O companie farmaceutică poate au-toriza o companie străină să producă medicamente în cadrul unui proces patentat de vînzare pe piaţa externă. În schimb, compania străină este de acord să plătească o redevenţă sau o taxă de 3 % din profitul vînzărilor.

licenţă de marcă comercială. Aceeaşi companie farma-ceutică poate autoriza compania străină să vîndă medicamen-tul sub bine-cunoscuta marcă comercială a companiei farma-ceutice, în schimbul unei taxe de redevenţă.

licenţă pentru dreptul de autor. Un proprietar al unei cărţi, sau disc, sau film poate autoriza o companie străină să copie-ze şi să vîndă pe acea piaţă externă cartea, discul sau filmul.

Conform definiţiei valorii tranzacţiei „toate plăţile efectuate sau care urmează să fie efectuate de cumpărător către vînzător, sau către o persoană terţă, care are rolul să îndeplinească obligaţia vînzătorului, ca o condiţie de vînzare a bunurilor importate”, ur-mează să fie considerate parte a preţului mărfii. Astfel, problema determinării valorii în vamă a mărfii apărută datorită redevenţelor şi taxelor de licenţă este că ambele sînt, de fapt, parte a plăţii pe care o efectuează cumpărătorul pentru bunurile în sine.

Pentru a soluţiona aceste întrebări, art.11 din Lege defineşte trei condiţii separate care trebuie să fie îndeplinite înainte ca o redevenţă sau o taxă de licenţă plătită de cumpărător, să fie adăugată la valoarea în vamă a mărfii:

Tema numărului

13

condiţia 1: plata trebuie să fie „aferentă bunurilor ce urmează să fie evaluate”.

Redevenţa sau taxa de licenţă trebuie să fie aferentă bunu-rilor importate.

Dacă bunurile importate sînt ele însele obiectul licenţei, atunci este clar că plata „este aferentă bunurilor ce urmează să fie evaluate”. De exemplu, o redevenţă este „aferentă bunu-rilor ce urmează să fie evaluate” dacă bunurile importate înse-le poartă marcă licenţiată sau sînt fabricate folosind o patentă de licenţă sau un know-how licenţiat.

O problemă mai dificilă poate apărea atunci cînd bunurile importate sînt supuse unei produceri, asamblări sau amestec ulterioare în ţara de import, iar plata se face în dependenţă de vînzarea produsului finit.

De exemplu, o redevenţă poate fi plătită în baza unui număr anumit de unităţi de tablete medicinale produse sau vîndute în ţara de import, folosind un ingredient activ patentat importat de la licenţiator. În asemenea cazuri, este necesară o exami-nare detaliată a acordurilor de licenţă şi vînzare, pentru a de-termina relaţia dintre această redevenţă şi bunurile importate.

E posibil ca, în cazul în care operaţiunile de prelucrare mo-difică identitatea bunurilor importate, redevenţa plătită pentru produsul finit se referă la un produs nou şi diferit, şi nu la bu-nurile supuse evaluării.

Nota Interpretativă la unele articole ale Acordului identifică un tip de plată care nu este adăugată la valoarea tranzacţiei: „taxe pentru dreptul de a reproduce bunurile importate în ţara de im-port nu trebuie să fie adăugate la valoarea tranzacţiei.” Aceasta se poate aplica în cazurile unde importatorului i se cere o taxă pentru dreptul de a duplica originalul – precum a face copii ale master audio sau ale benzii video – precum şi drepturi de a re-produce conceptul sau ideea originalului în alte bunuri, precum şi utilizarea unui prototip importat în producerea internă a bunu-rilor. În asemenea cazuri, se poate spune că astfel de plăţi nu sînt efectuate pentru bunurile importate, dar pentru alte bunuri (bunurile „reproduse” din originalul importat).

în acest sens art.11 alin.(1) lit. d) din lege dispune că re-devenţele şi taxele pentru licenţe plătite de către cumpărător pentru dreptul de reproducere şi distribuire a producţiei cine-matografice nu se include în valoarea în vamă.

condiţia 2: cumpărătorul trebuie să plătească, fie direct sau indirect, aceasta fiind o condiţie a vînzării.

Întrebarea care poate să-şi afle răspunsul aici este: poate oare cumpărătorul să achiziţioneze bunurile importate fără să plătească redevenţa? Dacă nu, suma redevenţei este plătită pentru bunuri, şi trebuie să fie adăugată la preţ.

Clauzele vînzării şi acordurile de licenţă pot răspunde la această întrebare, în mod direct, de exemplu, prin faptul că neachitarea redevenţei, va înceta obligaţia vînzătorului de a livra bunurile.

Răspunsul la această întrebare poate depinde de tipul de drepturi de proprietate intelectuală implicat, precum şi de fap-tul dacă plata a fost efectuată direct vînzătorului sau unei per-soane terţe. De exemplu, dacă redevenţa este plătită pentru drepturile de a deţine patenta necesară pentru producerea bu-nurilor importate, aceasta este o condiţie a vînzării, deoarece bunurile nu pot fi produse şi exportate cumpărătorului dacă taxa pentru patentă nu este achitată.

Astfel în cazul în care mărfurile sînt achiziţionate de la o persoană, iar redevenţa sau taxa de licenţă este plătită unei alte persoane, plata respectivelor este considerată o condiţie a vînzării mărfurilor. Se poate considera că vînzătorul sau o persoană asociată acestuia solicită cumpărătorului să efectu-eze respectiva plată atunci cînd, de exemplu, într-un grup mul-tinaţional, mărfurile sînt achiziţionate de la un membru al gru-pului, iar redevenţa trebuie plătită unui alt membru al aceluiaşi grup. În mod similar, aceeaşi regulă se aplică şi atunci cînd

vînzătorul este beneficiarul unei licenţe a destinatarului rede-venţei, iar acesta din urmă controlează condiţiile de vînzare.

În astfel de cazuri, ţara de reşedinţă a beneficiarului acestei plăţi, nu se ia în considerare.

În cazul în care contractul real de vînzare între cumpărător şi vînzător nu prevede în mod explicit obligaţia de a plăti rede-venţele şi taxele de licenţă, plata poate fi o condiţie implicită a vînzării, în cazul în care cumpărătorul nu a putut cumpăra măr-furile de la vînzător, iar vînzătorul nu poate să vîndă mărfurile fără plata redevenţelor de către cumpărător titularului licenţei.

În cazul în care redevenţele sînt plătite unei părţi care exer-cită un control direct sau indirect asupra producătorului (de unde rezultă că sînt legaţi în sensul art.11 alin.(6) din Lege), atunci astfel de plăţi sînt considerate o condiţie a vânzării.

Următoarele elemente trebuie analizate pentru a stabili dacă se exercită un control:

- licenţiatorul selectează producătorul şi îl indică cum-părătorului;

- există un contract direct de producţie între licenţiator şi vânzător;

- licenţiatorul exercită un control real fie direct, fie indi-rect asupra producţiei (în ceea ce priveşte centrele de producţie şi/sau metodele de producţie);

- licenţiatorul exercită un control real direct sau indirect asu-pra logisticii şi expedierii mărfurilor către cumpărător;

- licenţiatorul decide cui poate vinde producătorul mărfu-rile sau impune restricţii în acest sens;

- licenţiatorul stabileşte condiţiile legate de preţul la care producătorul/vânzătorul trebuie să îşi vândă mărfurile sau de preţul la care importatorul/cumpărătorul trebuie să revândă mărfurile;

- licenţiatorul are dreptul de a examina registrele conta-bile ale producătorului sau ale cumpărătorului;

- licenţiatorul indică metodele de producţie care vor fi uti-lizate/furnizează modele etc.;

- licenţiatorul indică/limitează sursele de materiale/com-ponente;

- licenţiatorul limitează cantităţile pe care producătorul le poate produce;

- licenţiatorul nu autorizează cumpărătorul să cumpere direct de la producător, ci prin titularul mărcii comerci-ale (licenţiator) care poate acţiona şi ca agent de cum-părare al importatorului;

- producătorul nu este autorizat să producă produse con-curente (fără licenţă) fără consimţământul licenţiatorului;

- mărfurile produse sînt specifice licenţiatorului (şi anu-me, în ceea ce priveşte conceptualizarea/proiectarea lor şi marca comercială);

- caracteristicile mărfurilor şi tehnologia utilizată sînt sta-bilite de licenţiator.

O combinaţie de astfel de indicatori, care depăşesc simpla verificare a calităţii de către licenţiator, demonstrează că exis-tă o legătură în sensul art.11 alin.(6) din Lege şi, prin urmare, plata redevenţelor ar fi o condiţie a vânzării.

Trebuie menţionat faptul că, în cazuri individuale, pot exista şi alte tipuri de indicatori.

De asemenea, trebuie menţionat că anumiţi indicatori au mai multă greutate şi demonstrează mai evident decât alţii că licenţiatorul exercită o putere de restricţie sau un control asu-pra producătorului/vânzătorului şi, prin urmare, pot constitui ele însele o condiţie a vânzării.

condiţia 3: plata nu este inclusă în preţul plătit sau de plătitAceastă condiţie repetă doar condiţiile generale aplicabile

la rectificările art.11 alin.(1). Cu alte cuvinte, aceeaşi plată nu trebuie calculată de două ori în cadrul valorii în vamă a mărfii.

De obicei, redevenţele sau taxele de licenţă se plătesc în tranşe repetate (de exemplu, lunare, trimestriale, anuale).

Tema numărului

14

Câteodată, plata poate lua forma unei sume forfetare uni-ce sau chiar a unei sume forfetare iniţiale (denumită de regulă taxă de dezvăluire”), urmată apoi de tranşe repetate. Tranşele sînt calculate, în mod obişnuit, ca procentaj din încasările ob-ţinute în urma vânzării produselor care fac obiectul licenţelor.

În cazul în care modalitatea de calculare a valorii unei re-devenţe sau a unui drept de licenţă se raportează la preţul mărfurilor importate, se presupune că plata acestei redeven-ţe sau acestui drept de licenţă se referă la mărfurile de evalu-at, dacă nu se dovedeşte altfel. Cu toate acestea, în cazul în care valoarea unei redevenţe sau a unui drept de licenţă se calculează independent de preţul mărfurilor importate, plata redevenţei sau dreptului de licenţă se poate referi la mărfuri-le de evaluat. Astfel, în cazul unei componente sau al unui in-gredient importat al unui produs care face obiectul unei licen-ţe sau în cazul unei maşini sau al unei instalaţii de producţie importate, o plată a redevenţei bazată pe produsul vânzării produsului în cauză se poate raporta integral, parţial sau de-loc la mărfurile importate.

În general, redevenţele şi taxele de licenţă se calculea-ză după importul mărfurilor de evaluat. În asemenea cazuri, evaluarea finală poate fi întârziată în conformitate cu articolul 7alin.(3) din Lege. O rectificare generală poate fi stabilită pe baza rezultatelor obţinute în decursul unei perioade reprezen-tative şi actualizate periodic. Acest aspect trebuie convenit în-tre importatori şi autorităţile vamale.

Cu toate acestea, unele acorduri de licenţă (de exemplu, în do-meniul „francizării”) implică furnizarea de servicii cum ar fi forma-rea personalului licenţiatului în ceea ce priveşte fabricarea pro-dusului care face obiectul licenţei sau utilizarea maşinilor/insta-laţiilor. Poate fi vorba şi de asistenţă tehnică în domeniile gestio-nării, administrării, comercializării, contabilităţii etc. În asemenea cazuri, plata redevenţei sau a taxei de licenţă pentru astfel de servicii nu ar fi eligibilă pentru a fi inclusă în valoarea în vamă.

Atunci când se consideră că numai o parte din plata rede-venţelor poate fi inclusă în valoarea în vamă, se recomandă în mod special consultarea între importator şi autorităţile va-male. Formula repartizării plăţii totale între elemente taxabile şi netaxabile poate fi găsită uneori în însuşi acordul de licen-ţă, unde, de exemplu, se poate specifica faptul că o redevenţă totală de 7% reprezintă 3% drepturi de licenţă, 2% know-how comercial şi 2% utilizarea mărcii comerciale. Cu toate aces-tea, de cele mai mult ori formula repartizării nu poate fi găsi-tă astfel. Valorile drepturilor şi know-how-ului respective pot fi uneori stabilite evaluând măsura în care know-how-ul este transferat sau exploatat şi deducând suma corespunzătoare valorii totale a redevenţelor plătite sau de plătit.

De asemenea, la cererea comună a importatorului şi a autori-tăţilor vamale, însuşi licenţiatorul poate fi adesea dispus să indi-ce o formulă adecvată de repartizare bazată pe calculele sale.

Mai mult decît atît, analizarea corespondenţei dintre licenţia-tor şi licenţiat, rapoartele de negociere care precedă redacta-rea acordului de licenţă sau discuţiile cu unul dintre negociatorii acordului de licenţă vor sta deseori la baza repartizării atunci când, la prima vedere, formula unei repartizări pare imposibilă.

Mai jos prezentăm un exemplu descris de comitetul codu-lui vamal ue (secţiunea evaluare în vamă) privind aplica-rea normelor referitor la redevenţele şi taxele de licenţă plătite unei părţi terţe.

Datele cazului 1. Mărfurile importate încorporează marca comercială „XY” pentru care sînt plătite redevenţe şi taxe de licenţă. Fabricarea mărfurilor importate necesită utilizarea unei tehnologii specifi-ce. Părţile implicate sînt:A. Societatea A, cu sediul în SUA, care este proprietarul măr-

cii comerciale şi al tehnologiei utilizate pentru fabricarea mărfurilor importate.

B. Societatea B, o filială din UE a societăţii A, care deţine prin licenţă dreptul de a utiliza marca comercială XY într-o anu-mită ţară a UE. B este cumpărătorul mărfurilor importate.

C. Societatea C, cu sediul în Taiwan, care este producătorul (şi vînzătorul) mărfurilor importate.

2. C vinde mărfurile societăţii B, care le importă în UE.3. În plus faţă de plata către societatea C pentru mărfurile

importate, societatea B efectuează o plată a redevenţelor către societatea A.

4. Conform acordului de licenţă şi altor contracte între părţi:a) Societatea A indică furnizorii de materii prime utilizate la

fabricarea mărfurilor importate.b) Produsul va fi fabricat exclusiv pentru societatea B sau

pentru alte societăţi desemnate de societatea A.c) Fără consimţămîntul prealabil scris al societăţii A, produ-

cătorul (sau orice filial sau asociat) nu poate fabrica produ-se concurente în nici o relaţie de afaceri cu un concurent al societăţii A.

d) Preţurile stabilite de producător nu vor fi mai puţin favo-rabile de cât preţurile stabilite pentru produse echivalente pentru nici o altă persoană pentru care producătorul fabri-că produse comparabile.

e) Producătorul este autorizat să producă numai cantitatea exactă prevăzută în ordinul specific de cumpărare depus de societatea B sau de firmele desemnate de societatea A. Producţia în exces faţă de cantitatea comandată este interzisă şi va fi considerată contrafăcută.

f) Producătorul nu este autorizat să producă sau să furnizeze niciun fel de produse sau mărfuri utilizând informaţii confi-denţiale sau care poartă oricare dintre mărcile comerciale niciunei alte societăţi în afară de societatea B sau de alte societăţi desemnate de societatea A.

g) Societatea A are dreptul de a examina registrele contabile ale producătorului.

Avizul ComitetuluiPlăţile se raportează la mărfurile care trebuie evaluate?Redevenţele se raportează la mărfurile care trebuie evalua-

te, deoarece este utilizată o tehnologie specifică, iar mărfurile încorporează marca comercială protejată „XY” pentru care se plătesc redevenţe.

Plăţile sînt o condiţie a vînzării?Combinaţia de indicatori (a-g) descrişi în secţiunea 3 punc-

tul 4 arată că licenţiatorul exercită cel puţin un control indirect asupra producătorului.

Indicatorii depăşesc aspectul unor simple controale de calitate. Trebuie notat că anumiţi indicatori au mai multă greutate şi demon-strează mai evident decît alţii că licenţiatorul exercită o putere de restricţie sau un control asupra producătorului / vînzătorului.

e) dispoziţii referitoare la partea din venitul de la ori-ce revînzare, transmitere sau utilizare ulterioară a mărfii,

care ar reveni, direct sau indirect, vînzătorului, ca element de inclus

Pentru determinarea valorii în vamă conform prevederilor art.11alin.(1) lit. e) din Lege, se vor adăuga preţului efectiv plă-tit sau de plătit pentru mărfurile importate:

e) valoarea oricărei părţi a profitului oricărei revînzări, cesi-uni sau utilizări ulterioare a mărfurilor importate care ar reveni, direct sau indirect, vînzătorului.

Articolul 11 prevede ca orice venituri asociate cu revinderea sau utilizarea bunurilor importate care revin vînzătorului, să fie incluse în valoarea tranzacţiei.

Ce reprezintă aceste venituri? Respectivele apar în tranzac-ţii atunci cînd vînzătorul va primi o parte din venitul sau profitul obţinut de cumpărător din revinderea, vînzarea sau utilizarea bunurilor după import.

Tema numărului

15

În cadrul tranzacţiilor ce implică venituri, importatorul a achiziţi-onat şi preia dreptul asupra bunurilor importate. Părţile au conve-nit ca să întîrzie plata preţului integral al achiziţiei pînă cînd apare venitul din revînzare, distribuire sau utilizare a bunurilor importate.

Aceasta ar putea avea loc, de exemplu, atunci cînd bunurile importate sînt necunoscute pe piaţa de import, sau de natură experimentală, iar preţul de piaţă pentru acestea nu este sta-bilit, sau vînzătorul doreşte să faciliteze dificultăţile circuitului financiar al cumpărătorului. O utilizare obişnuită este cea în businessul din închirierea filmelor video, unde preţul de achizi-ţie al filmului este foarte înalt, plata chiriei joasă, popularitatea filmului printre clienţi nesigură. Indiferent de motiv, veniturile sînt o parte din preţul pentru bunuri, în cazul în care cumpără-torul a fost de acord la o singură plată în avans.

Veniturile nu trebuie să fie confundate cu dividendele sau alte tipuri de plăţi efectuate de cumpărător vînzătorului, ce nu au legătură directă cu bunurile importate.

Dividendele sînt plăţile mai degrabă efectuate în raport cu profitul total realizat de o anumită companie, decît profitul rea-lizat din vînzarea unui anumit produs.

O dificultate practică legată de tranzacţiile ce implică venituri este că suma acestor tipuri de plăţi nu poate fi ştiută decît după un anumit timp după efectuarea importului bunurilor. În aseme-nea situaţii, unde organul vamal nu poate să determine valoa-rea finală a mărfii în vamă la momentul prezentării bunurilor în vamă, art.7 alin.(3) din Lege prevede ca organul vamal să per-mită eliberarea bunurilor către importator, cu rezerva unei ga-ranţii a plăţii drepturilor de import vamale datorate, din valoarea stabilită de organul vamal. O tranzacţie ce implică venituri este un caz tipic, unde această procedură de „eliberare condiţiona-lă” este utilizată pentru a amîna determinarea valorii în vamă fi-nale sau evaluarea vamală va fi efectuată conform metodelor 2-6, în conformitate cu cerinţele art.10 din Lege.

Poate apărea totuşi întrebarea „Cît timp trebuie să aştepte organul vamal după import, pentru ca să primească informa-ţia necesară pentru finalizarea determinării valorii în vamă?”. Răspunsul la această întrebare depinde de faptul dacă revîn-zarea, utilizarea sau cedarea bunurilor are loc în intervalul per-mis de legislaţie pentru amînarea determinării valorii în vamă.

exemplul 1: Un cumpărător încheie un contract pentru a importa un produs nou. Neştiind dacă produsul, în cele din urmă, se va vinde în Statele Unite ale Americii, cumpărătorul acceptă să plătească vînzătorului iniţial 1$ per unitate + un adaos de 1$ per unitate să fie plătit imediat după vînzarea fie-cărei unităţi în Statele Unite. Presupunînd că preţul revînzării în Statele Unite poate fi determinat într-o perioadă rezonabilă de timp, valoarea tranzacţiei fiecărei unităţi ar fi de 2$. În caz contrar, valoarea tranzacţiei nu poate fi determinată din lipsă de informaţii suficiente.

exemplul 2: O companie Italiană procură produse farmaceu-tice de la un producător al Statelor Unite. Compania italiană ac-ceptă să plătească producătorului Statelor Unite 10,000$ pentru produse la momentul importului, plus 5 % din venitul pe vînzarea brută realizat din bunurile importate în Italia pe parcursul unui an. Ar trebui oare ca aceste 5% să fie adăugate la preţul bunurilor (10.000)? Ce problemă anticipaţi din astfel de tranzacţii?

Soluția: Cinci la sută din veniturile brute din vînzări ale com-paniei italiene, realizate de pe urma produselor farmaceutice importate, vor fi considerate venituri din revînzarea mărfurilor importate, și, prin urmare, ar trebui să fie adăugate la prețul plătit pentru mărfuri (10,000$). O dificultate în acest caz o pre-zintă, totuşi, faptul că suma totală realizată din revînzările plă-tibile vînzătorului, nu va fi cunoscută decît după un an de la import. Acest lucru înseamnă că organul vamal poate solicita autorității juridice conform legislației, de a întîrzia evaluarea finală în vamă și colectarea drepturilor de import pe bunuri, precum și de a verifica, dacă este necesar, evidenţa contabilă a cumpărătorului.

exemplul 3: Compania italiană este o filială a producăto-rului Statelor Unite. La sfîrşitul anului financiar, compania ita-liană remite companiei Statelor Unite 75% din profitul său net realizat în acel an. Trebuie sau nu să adăugaţi această sumă la preţul produselor farmaceutice pentru a calcula valoarea tranzacţiei?

Soluția: În acest caz, remitența nu poate fi considerată ve-nit, deoarece aceasta reprezintă fluxul de dividende sau alte plăți de la comparatorul italian la vînzător, care nu se referă la produsele farmaceutice importate. Prin urmare, această pla-tă nu face parte din valoarea tranzacției mărfurilor importate.

Cazurile în care valoarea tranzacţiei nu poate fi aplicată

Articolul 11 alin.(4) din Lege determină cazurile în care nu poate fi aplicată metoda de tranzacție:a) există restricţii în privinţa drepturilor cumpărătorului asupra

mărfii evaluate, cu excepţia restricţiilor: - stabilite de legislaţie; - în privinţa regiunii geografice în care marfa poate fi revîdută; - care nu influenţează esenţial preţul mărfii; b) vînzarea mărfii şi valoarea tranzacţiei depind de respecta-

rea unor condiţii a căror acţiune nu poate fi luată în con-siderare;

c) informaţia folosită de declarant la anunţarea valorii în vamă a mărfii nu este veridică sau nu este confirmată prin acte;

d) participanţii la tranzacţie sînt persoane interdependente, cu excepţia cazurilor cînd interdependenţa lor nu influen-ţează valoarea tranzacţiei şi aceasta este acceptată în scopuri vamale în sensul art.11 alin.(5).

Articolul 1 din Acord mai prevede un caz în care metoda tranzacție la fel nu poate fi folosită: „nici o parte a profitului ori-cărei revînzări, cesiuni sau utilizări ulterioare a mărfurilor cum-părătorului să nu revină direct sau indirect vînzătorului, afară de cazul în care o ajustare corespunzătoare poate fi operată în temeiul prevederilor Articolului 8 din Acord”.

După cum s-a specificat, alte metode de evaluare se utilizea-ză numai atunci cînd nu poate fi aplicată metoda tranzacției în sensul art.11 din Lege. Metoda valorii tranzacţiei este primară, şi este utilizată de autoritățile vamale, în practică, pentru a eva-lua marea majoritate a tranzacțiilor de import. În unele importuri totuşi, o valoarea de tranzacție poate pur şi simplu să nu existe sau, chiar dacă există o valoare de tranzacţie, acesta nu poate fi folosită ca o bază fiabilă pentru determinarea valorii în vamă.

Punctul de plecare pentru metoda valorii tranzacției este preţul plătit sau de plătit pentru mărfurile importate, atunci cînd acestea sînt "vîndute la export." Dacă nu există nici o vîn-zare, atunci nu poate exista nici valoarea de tranzacție, și ast-fel, trebuie utilizată o metodă alternativă de determinare a va-lorii în vamă. Cazurile tipice în care bunurile sînt exportate fără a implica o vînzare includ:

• Cadouri, mostre si obiecte promoţionale expediate gratuit cumpărătorului.

În aceste tipuri de tranzacții, nu există nici prețul plătit de cumpărător pentru bunuri (care sînt gratuite) și prin urmare, nu este vorba despre o vînzare.

• Bunuri livrate în baza unui contract de consignaţie.Într-o tranzacție ce are la bază un contract de consignaţie,

exportatorul va livra marfa la un comisionar în ţara de import, care va încerca să găsească un cumpărător. Totuși, mărfurile rămîn în proprietatea exportatorului, astfel nu este vorba des-pre o vînzare la export.

• Bunurile expediate de compania-mamă către oficiile filialelor.O vînzare necesită un cumpărător și un vînzător. În general,

oficiile filiale nu sînt considerate entităţi juridice separate, de la cele ale companiei-mamă. În cadrul acestor tranzacţii, este ca și cum vînzătorul livrează mărfurile către el însuși.

• Bunurile importate sub închiriere, leasing sau împrumut.

Tema numărului

16

Aceste bunuri rămîn în mod corespunzător ale exportatorului; dreptul de proprietate sau titlul de proprietate asupra bunurilor nu trece la importator. În consecință, nu există nici o vînzare.

• În plus, o valoare de tranzacție nu poate fi determinată în cazul în care organul vamal nu are informaţiile necesare pen-tru evaluare, indiferent dacă obţinute de la importator sau din alte surse. De exemplu, expresia "date obiective și cuantifica-bile" este prevăzută de art.11 alin.(2) în scopul de a face o adă-ugire la preţ în conformitate cu art.11 alin(1). În cazul în care astfel de date lipsesc, reiese că o suplinire nu se poate face și o valoare de tranzacție nu poate fi calculată. În mod similar, în temeiul Deciziei a OMC, în ceea ce privește cazurile în care autoritățile vamale au motive să se îndoiască de veridicitatea sau exactitatea valorii declarate, în cazul în care vama nu este satisfăcută că declarația importatorului este veridică și exac-tă, aceasta poate respinge utilizarea valorii de tranzacție.

Ce presupun restricțiile privind utilizarea și distribuirea bunurilor?

Art.11 alin.(4) litera (a) prevede că metoda valorii tranzacției nu poate fi utilizată în cazul în care cumpărătorul este supus anumitor restricții , în privinţa drepturilor asupra mărfii evalua-te. De ce să nu folosiți valoarea tranzacției, atunci cînd aces-te tipuri de restricții sînt prezente? Dacă un vînzător impune restricții cu privire la modul sau locul unde cumpărătorul poate folosi sau revinde mărfurile importate, oare nu prețul pe care îl negociază părţile ia în considerare impactul restricțiilor, și reflectă astfel, (eventual diminuată) valoarea de piață a pro-duselor?

Nu există nici o mențiune cu privire la motivele care stau la baza acestei dispoziții în procesul-verbal al negocierilor pri-vind determinarea valorii în vamă GATT. În dreptul comercial, o "vînzare" este, de obicei, definită ca trecerea titlului mărfu-rilor de la vînzător la cumpărător contra unui anumit preţ. Prin preluarea titlului asupra bunurilor, cumpărătorul obține dreptul de proprietate și dreptul de a folosi sau de a dispune de bu-nuri la alegerea sa, sub rezerva cerințelor legislației și regle-mentărilor locale. Cu toate acestea, în cazul în care aceste drepturi obișnuite de proprietate nu trec la cumpărător sau sînt substanțial restrînse - datorită clauzelor contractului de vînza-re, atunci apare întrebarea dacă tranzacția poate fi considera-tă o adevărată "vînzare", după cum acest termen este înțeles în mod normal în practică comercială.

Este important să rețineți că această restricție privind utili-zarea valorii de tranzacție are o aplicare îngustă. În special, se definesc trei excepții de la interdicția care poate apărea în cele mai multe cazuri unde apar în practică restricții privind dreptu-rile de revînzare sau utilizare a mărfurilor importate. În confor-mitate cu aceste excepții, valoarea tranzacției poate fi aplica-tă, în cazul în care restricțiile privind utilizarea sau dispunerea de bunuri respectă următoarele:

• sînt impuse sau solicitate prin lege sau de către autoritățile publice din țara de import

Acestea ar putea include controale de siguranță, sănătate sau de mediu cu privire la utilizarea unui produs, sau etiche-tarea consumatorului, sau condițiile cu privire la momentul și locul stabilit unde produsele pot fi vîndute (de exemplu, alco-ol, arme de foc etc.).

• limitează zona geografică în care mărfurile pot fi revînduteun exemplu în acest sens pot fi următoarele clauze dintr-un

contract, care sînt considerate ca restricții la revînzarea mărfii:“NUMIRE. Vînzătorul, astfel, numește Revînzătorul, și Re-

vînzătorul acceptă această numire, pentru a acționa ca un re-vînzător neexclusiv al produselor doar pentru clienții din teri-toriu. Vînzarea produselor către alți revînzători sau afiliaţi ai acestuia este strict interzisă. Revînzătorul va vinde produsele numai în tranzacțiile față în față în reţelele de magazine fizice situate în teritoriu, și nu va comercializa sau va vinde produse

prin intermediul site-lor de Internet sau catalogului de coman-dă prin e-mail fără o autorizație specifică scrisă de Handspring.

TERITORIUL. Prin "Teritoriu" se are în vedere teritoriul Re-publicii Moldova”.

• nu "afectează în mod substanțial" valoarea mărfurilor.Aplicarea practică a acestei ultime excepții poate fi cea

mai provocatoare: cum se poate determina dacă o restricție privind revînzarea sau folosirea bunurilor „afectează în mod substanțial " valoarea mărfurilor importate?

Un comentariu eliberat de către Comitetul Tehnic sugerează că acest fapt trebuie să fie determinat de la caz la caz. O serie de factori pot fi luaţi în consideraţie, dar importanța relativă a fie-căruia trebuie să depindă de circumstanțele tranzacției specifice.

Acești factori includ tipul restricţiei, tipul bunurilor importate, tipul industriei implicate şi practicile comerciale ale acesteia, și dacă efectul asupra valorii este semnificativ din punct de ve-dere comercial. Întrucît acești factori pot varia de la de la caz la caz, nu ar fi adecvat să se aplice un criteriu fix în acest sens.

Comentariul sugerează, în continuare, că ar trebui să se ia în consideraţie dacă restricția este "obișnuită" pentru industria în cauză. Această sugestie apare, de asemenea, în Notele In-terpretative la articolul 11, care oferă următorul exemplu:

Printre restricțiile care nu sînt atribuite la preţul efectiv plătit sau de plătit se numără acele restricţii care nu afectează în mod sub-stanţial valoarea bunurilor. Un exemplu de o astfel de restricție ar putea fi cazul unde vînzătorul cere unui cumpărător de auto-mobile ca acesta să nu le vîndă sau să le expună pînă la o dată anumită, marcînd începutul anului pentru modelele respective.

Restricția descrisă nu împiedică importatorul să revîndă maşinile importate, ci impune numai o întîrziere pentru revîn-zarea acestora pe motivul că nu sînt incompatibile cu practi-cile de pe piaţa acestei industrii. Dacă acest tip de restricție este "obișnuit" în industria în cauză, atunci nu se spune că "afectează în mod substanțial" valoarea mărfurilor importate.

Ce presupune un preţ supus condiţiei?

Dispozițiile art. 11 alin.(4) litera b) prevăd faptul că valoarea tranzacției nu poate fi utilizată în vînzările unde: "vînzarea sau preţul sînt subiectul unor condiţii sau unor prestaţii a căror va-loare nu poate fi determinată în raport cu mărfurile de evaluat”.

Acest fapt exprimă din nou cerința ca elementele valorii tranzacției să fie "cuantificabile". În mod evident, dacă recompen-sa oferită de cumpărător în schimbul mărfurilor nu poate fi cuanti-ficată, nu va fi posibil să se determine cu precizie prețul bunurilor.

Exemplele oferite în Notele Interpretative la articolul 11 alin.(4) litera (b) indică faptul că această interdicție a fost destinată să acopere așa-numita tranzacție „în compensaţie” și vînza-rea în combinaţie:

1) vînzătorul stabileşte preţul mărfii importate cu condiţia ca cumpărătorul să cumpere şi alte mărfuri în cantităţi deter-minate;

2) preţul mărfii importate depinde de preţul sau de preţuri-le la care cumpărătorul mărfii importate vinde alte mărfuri vînzătorului;

3) preţul se stabileşte în baza unui mod de plată ce nu are legătură cu marfa importată, cum ar fi în cazul cînd marfa importată reprezintă produse semifinite, pe care vînzătorul le-a furnizat cu condiţia obţinerii unei cantităţi determinate de produse finite.

În astfel de cazuri, prețul mărfurilor importate este influențat de o altă tranzacție. Prețul pe care cumpărătorul îl plătește pen-tru mărfurile pe care dorește să le procure poate fi mai mic decît în cazul în care el ar putea să le cumpere separat, dar prețul mărfurilor „legate” poate fi mai mare. Măsura în care o tranzacție influențează prețul unei alte tranzacţii nu poate fi cuantificată.

Există un avertisment important în Notele Interpretative la articolul 11 alin.(4) litera (b),: „2. Condiţiile sau prestaţiile re-

Tema numărului

17

feritoare la producerea sau la comercializarea mărfii impor-tate nu implică, însă, neacceptarea valorii tranzacţiei.

de exemplu: faptul că cumpărătorul furnizează vînzătoru-lui lucrări de inginerie sau planuri executate în ţara de import nu duce la respingerea valorii de tranzacţie în sensul art.11. La fel, dacă cumpărătorul întreprinde, în nume propriu, ac-tivităţi legate de comercializarea mărfii importate, chiar în baza unui acord încheiat cu vînzătorul, valoarea acestor ac-tivităţi nu constituie parte a valorii în vamă şi activităţile nu vor condiţiona neacceptarea valorii tranzacţiei.”

După cum s-a menționat anterior, costul sau valoarea publici-tăţii sau altor activități similare pe care cumpărătorul le ia asupra sa, pe cont propriu, pentru a pregăti piața pentru mărfurile impor-tate, chiar dacă acest fapt reprezintă un beneficiu pentru vînză-tor, nu vor fi incluse în valoarea tranzacției mărfurilor importate.

În cazul planurilor de inginerie și design pe care vînzătorul ar putea să le solicite cumpărătorului, art.11 din Lege stipulează că costul sau valoarea acestora nu trebuie să fie incluse în valoarea în vamă dacă activitatea de proiectare se face în țara de import.

Prin urmare, indiferent dacă pot fi sau nu cuantificate, costul sau valoarea activităţilor de publicitate şi planurilor de ingine-rie, realizate pe teritoriul republicii Moldova, acestea nu ar tre-bui să influenţeze în nici un fel valoarea în vamă.

De ce veniturile ce ar putea reveni vînzătorului limitea-ză aplicarea metodei de tranzacție?

Articolul 1 (1) (b) din Acord stipulează faptul că metoda va-lorii tranzacției nu poate fi utilizată în cazul în care "o parte din veniturile dintr-o revînzare, cedare sau utilizare ulterioară a bunurilor de către cumpărător va reveni direct sau indirect vînzătorului, cu excepția cazului cînd poate fi făcută o rec-tificare corespunzătoare conform dispoziţiilor Articolului 8".

După cum s-a menționat mai sus, în legătură cu adăugi-rile la preţ din art.11 alin.(1) din Lege, "veniturile" sau plățile pe care un vînzător le primește pentru revînzarea, distribui-rea sau utilizarea bunurilor după import, trebuie să fie adă-ugate la prețul mărfurilor atunci cînd se determină valoarea tranzacției. Și, potrivit cerințelor, adăugirile pentru venituri sau orice alte elemente ale art.11 alin.(1) trebuie să se baze-ze pe "date obiective și cuantificabile." În consecință, în cazul în care "datele obiective și cuantificabile" nu sînt disponibile pentru a permite rectificarea prețului la suma veniturilor, re-spectiv că valoarea tranzacției nu poate fi calculată.

De ce Acordul remarcă aici veniturile? Putem fi siguri că, dacă nu poate fi făcută nici o rectificare corespunzătoare pen-tru oricare element de la Articolul 8 din Acord, metoda valorii tranzacției nu poate fi folosită?

E posibil faptul că în articolul 1 din Acord se pune un ac-cent special pe venituri din cauza problemei pe care o pre-zintă acestea la momentul vămuirii. După cum s-a menționat veniturile menţionate în articolul 8 din Acord (art.11 alin.(1) lit. e) din Lege), datorită faptului că valoarea veniturilor nu va fi cunoscută la momentul prezentării mărfii organului va-mal, trebuie să fie permisă o amînare pentru a determina valoarea finală a mărfii în vamă, pînă cînd bunurile sînt re-vîndute și se va cunoaşte suma veniturilor. În cazul în care suma veniturilor nu poate fi calculată, pe motiv că, de exem-plu, cumpărătorul nu poate să revîndă mărfurile într-o pe-

rioadă rezonabilă de timp după import, nu poate fi făcută o rectificare adecvată în temeiul articolul 8 din Acord, şi ast-fel, următoarea metodă de determinare a valorii în vamă în cadrul Acordului trebuie să fie aplicată.

Interdependența și incidența acesteia asupra determi-nării valorii în vamă

Dispozițiile art. 11 alin(4) litera d) prevăd faptul că valoarea tranzacției nu poate fi utilizată în vînzările unde: participanţii la tranzacţie sînt persoane interdependente, cu excepţia cazuri-lor cînd interdependenţa lor nu influenţează valoarea tranzac-ţiei şi aceasta este acceptată în scopuri vamale.

Situația cea mai importantă în care valoarea tranzacției nu poate fi utilizată este atunci cînd cumpărătorul și vînzătorul sînt legaţi reciproc (persoane interdependente) și cînd relația aceasta a influențat prețul mărfurilor importate.

Într-o tranzacție pe picior de egalitate - unde cumpărătorul şi vînzătorul nu au nici un drept de proprietate sau control unul faţă de altul, dar sînt motivați de interesul propriu de a-şi mări profitul - prețul negociat reprezintă valoarea de piață a bunurilor.

Pe de altă parte, tranzacțiilor cu părțile afiliate nu au loc pe deplin în condiții de concurență și, prin urmare, prețul părților putea fi determinat avînd la bază şi alte considerente decît cele de piață. Aceste alte considerente pot fi pe deplin legitime, cum ar fi dorința de a reduce taxele pe cît mai mult posibil, pentru a obține sprijin pe o piață nouă, sau din alte motive comercia-le. Acest lucru nu înseamnă că părțile afiliate au tendința de a evita plata drepturilor de import, dar că deciziile de stabilire a prețurilor dintre ele pot fi afectate de interese financiare sau de altă natură pe care le are fiecare parte afiliată faţă de cealaltă.

Din aceste motive, datorită importanței tot mai mari a tranzacțiilor intra-firmă pe care o ocupă acestea în comerțul mondial, se acordă o deosebită atenţie şi un mod de tratare detaliat tranzacţiilor în temeiul Acordului OMC privind Deter-minarea Valorii în Vamă.

Articolul 11 alin.(6) din Lege stabilește care persoane se consideră interdependente (afiliate/ legate):

- una dintre ele face parte din consiliul directorilor sau din consiliul observatorilor celeilalte şi viceversa;

- sînt recunoscute legal ca asociaţi; - una dintre ele este patron, iar cealaltă – salariat; - o persoană oarecare posedă, exercită controlul sau deţine,

direct sau indirect, cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot emise de ele;

- una dintre ele exercită controlul, direct sau indirect, asupra celeilalte;

- ambele sînt supuse controlului, direct sau indirect, de o ter-ţă persoană;

- împreună exercită controlul, direct sau indirect, asupra unei terţe persoane;

- ambele sînt membri ai aceleiaşi familii. Persoanele care sînt afiliate în afaceri, prin faptul că una este

agentul, distribuitorul sau concesionarul unic, indiferent de denu-mirea folosită, celeilalte, vor fi considerate a fi afiliate în scopul aplicării Legii, dacă ele corespund unuia dintre criteriile enunţate.

În temeiul Acordului, un cumpărător și vînzător sînt conside-raţi "afiliaţi" numai în cazul în care relația lor poate fi caracteri-zată prin una din următoarele opt definiții:

familiemembri ai aceleiaşi sau ale unei

întreprinderi afiliate control financiar/legalCumpărătorul şi vînzătorul sînt membri ai aceleiaşi familii

- Cumpărătorul şi vînzătorul sînt recunos-cuţi legal ca parteneri în afaceri.

- Cumpărătorul este angajatul vînzătorului sau vice-versa.

- Cumpărătorul şi vînzătorul sînt unul în ra-port cu altul funcţionari sau directori în afaceri.

- O persoană posedă, controlează sau deţine direct sau indirect 5% sau mai mult din acţiunile, cu drept de vot, atît a cumpărătorului, cît şi a vînzătorului;

- Cumpărătorul, direct sau indirect, controlează vînzătorul, sau viceversa.- Ambii,atît cumpărătorul, cît şi vînzătorul, sînt direct sau indirect controlaţi de o persoană terţă.

- Cumpărătorul şi vînzătorul direct sau indirect controlează o persoană terţă.

Tema numărului

18

Orice altă relație dintre cumpărător și vînzător nu este, în sine, un motiv pentru a pune la îndoială utilizarea valorii tranzacției. Probabil, faptul esenţial pe care îl prevede Acordul este, în mod expres, că o vînzare către un agent sau distribuitor unic nu este considerată o tranzacție cu părțile afiliate cu excepția cazului în care vînzătorul și agentul / distribuitorul său unic, se încadrează în una dintre cele opt relații definite mai sus.

Un cumpărător și un vînzător sînt consideraţi afiliaţi con-form Legii, dacă sînt membri ai aceleiași familii. În mod evi-dent, atunci cînd doi membri ai unei familii încheie o tranzac-ţie de vînzare, există o mare probabilitate că aici nu vor prevala condițiile obișnuite competitive de piață. Rămîne o chestiune în seama Membrilor OMC pentru a defini în legislația sau practi-ca lor națională "cine este familia?”. Avem mai jos un exemplu din Regulamentul Comisiei (CEE) nr 2454/93 din 2 iulie 1993:

"CINE SÎNT MEMBRII ACELEIAŞI FAMILII? Persoanele sînt considerate a fi membri ai aceleiași familii nu-

mai dacă sînt în oricare dintre următoarele relații unul cu celălalt:• soț și soție• părinte și copil• frate și soră (indiferent dacă de sînge sau vitreg)• bunici și nepoţi• unchi sau mătușă și nepot sau nepoată• socri și ginere sau noră• cumnat şi cumnată".

Un cumpărător și un vînzător sînt consideraţi afiliaţi dacă sînt recunoscuţi legal ca fiind parteneri în afaceri, sau sînt an-gajator și angajat.

Un cumpărător și un vînzător sînt afiliaţi dacă sînt unul față de altul funcționari și directori de întreprindere. Acest lucru se referă la cazul "direcției comune", în cazul în care atît cum-părătorul, cît și vînzătorul participă, fie în calitate de adminis-tratori executivi sau directori unul în afacerea celuilalt şi vice-versa. De exemplu, Directorul Executiv al vînzătorului poate acționa, de asemenea, în calitate de Președinte al cumpără-torului. În astfel de cazuri, acea persoană poate influența sau manipula deciziile de stabilire a prețurilor dintr-o afacere în favoarea celeilalte.

Definițiile discutate anterior, în mare parte privesc relațiile care implică persoane fizice (ocuparea forței de muncă, mem-brii familiei, parteneri, directori și funcționari ai întreprinderi-lor). În ceea ce privește volumul comerțului, relațiile cele mai importante sînt cele care implică societăți afiliate sau alte entități juridice conexe, cum ar fi transferurile între o compa-nie-mamă și o filială a acesteia sau transferurile dintre afiliaţii aceluiaşi grup de corporaţii.

Acordul OMC privind Determinarea Valorii în Vamă stabilește două cercetări diferite pentru a determina dacă un transfer de mărfuri între două entități va fi considerat o tran-zacţie între părţi afiliate: una bazată pe proprietatea asupra acţiunilor; cealaltă bazată pe un concept de "control".

proprietate asupra acţiunilor: Un cumpărător şi un vînzător sînt afiliaţi dacă o persoană

terţă posedă, controlează sau deţine direct sau indirect 5% sau mai mult din acţiunile, cu drept de vot, ale ambelor părţi, adică a cumpărătorului şi vînzătorului împreună. Această de-finiţie descrie cazul în care cumpărătorul şi vînzătorul sînt membri ai aceluiaşi grup de corporaţii. O persoană sau o enti-tate (corporaţia-mamă) are capacitatea de a influenţa ambele părţi, atît cumpărătorul, cît şi vînzătorul, datorită dreptului de proprietate pe care îl are pentru fiecare parte.

De ce este importantă cifra de 5% de acţiuni, cu drept de vot? Acest procent a fost, probabil, destinat pentru a marca granița dintre o investițiile absolut de tip portofoliu, în cazul în care investitorul este interesat doar în beneficiile financiare pe care le aduce o investiție într-o afacere; şi o investiție di-rectă pe care investitorul o face în scopul exercitării controlu-lui managerial. Același standard de 5% apare, de exemplu, în

cadrul legislaţiei SUA privind titlurile de valoare, unde oricine dorește să achiziționeze mai mult de 5 % din titlurile de valoa-re ale unei companii, cere mai multe informații despre compa-nia dată, deoarece astfel de oferte sînt considerate tentative de a obține controlul asupra societății.

conceptul de control: dreptul de proprietate asupra acţi-unilor nu acoperă toate acordurile comerciale prin care o afa-cere poate influența prețurile sau alte decizii comerciale sau strategice ale altei firme. De exemplu, urmăriţi aceste cazuri:

• Acționarul majoritar al companiei S (vînzătorul) este, de asemenea, director al companiei B (cumpărătorul).

• Compania S (vînzătorul) conduce, în temeiul unui contract de management, operațiunile de zi cu zi ale companiei in-dependente B (cumpărătorul).

• Compania B (cumpărătorul) este un franchise al compani-ei S (vînzătorul).

• Compania S (vînzătorul) este creditor majoritar al compa-niei B (cumpărătorul), sau deține o ipotecă pe activele sale.

• Compania S (vînzătorul) și Compania B (cumpărătorul) fondează împreună o întreprindere mixtă C, care este des-tinatarul final al bunurilor importate

În aceste cazuri, cînd nu există o relație cum ar fi dreptul de proprietate asupra acţiunilor, familie, angajare etc., cumpără-torul și vînzătorul ar putea fi, totuși, consideraţi afiliaţi în ca-zul în care o persoană fizică sau juridică, direct sau indirect, o controlează pe cealaltă, sau dacă ambele, direct sau indirect menţin controlul, sau sînt controlate de o parte terţă.

O persoană va fi considerată că o controlează pe alta numai dacă ea va fi, în drept sau în fapt, în măsură să exercite asupra acesteia o putere de constrîngere sau de îndrumare.

Nu există nici un standard sau un set de criterii cantitative care pot fi aplicate aici. Ceea ce impune definiția vizată este o examinare de la caz la caz a circumstanţelor unei relaţii parti-culare, pentru a determina dacă există un asemenea control.

Poate cel mai clar şi mai comun caz în care se observă con-trolul legal, este relația dintre o societate-mamă şi filiala aces-teia, unde o firmă deține în întregime sau are un interes de con-trol în cadrul celeilalte, şi, prin urmare, "din punct de vedere legal este în măsură să exercite o putere de constrîngere sau control", prin, numirea sau eliminarea conducerii sau directori-lor filialei.

Alte cazuri pot necesita o examinare mai atentă. De exem-plu, un vînzător poate avea "din punct de vedere operațional, posibilitatea" să împiedice sau să direcţioneze cumpărătorul în cazul în care directorul general al vînzătorului, de asemenea, acționează ca director operativ al cumpărătorului. Pe de altă parte, în cazul în care directorul general al exportatorul este doar unul din cei șapte membri care conduc cumpărătorul, fie-care cu drept egal de vot, un control indispensabil nu există, iar cumpărătorul și vînzătorul prin urmare, nu sînt afiliaţi."

Un studiu de caz al Comitetului Tehnic constată că "aspec-tele esențiale legate de management" includ decizii cu privire la modificările în managementul personalului, sau dreptul de proprietate sau de control al voturilor, sau localizarea aface-rii. Un contract de vînzare şi distribuire care oferă vînzătorului dreptul de a aproba toate tipurile de decizii luate de către cum-părător, evidenţiază conceptul de control.

O vînzare efectuată către un reprezentat sau distribuitor sau concesionar unic (denumit în continuare " reprezentat unic") nu trebuie să fie considerată o tranzacție între părți afiliate cu excepția cazului în care vînzătorul și reprezentatul unic al aces-tuia cad sub incidenţa uneia din cele opt relații definite mai sus.

În general, un agent sau un distribuitor are dreptul să vîndă bunurile furnizorului străin într-o anumită regiune. Dacă acest agent este reprezentant unic în acea regiune, furnizorul străin nu poate numi un alt agent să-i vîndă bunurile în același terito-riu. Agenții și distribuitorii în general, îşi asumă propriile chel-tuieli de marketing şi vînzări, precum şi riscurile ce pot apărea.

Tema numărului

19

Ca recompensă, unui agent i se plăteşte, de obicei, un co-mision la prețul de vînzare al furnizorului pentru bunurile im-portate, în timp ce un distribuitor este compensat cu o marjă din preţul revînzării şi prețul plătit furnizorului.

Acordul OMC de Determinare a Valorii în Vamă a adoptat opinia, că un contract de distribuție sau de agenție, chiar şi cu drepturi exclusive, este compatibil cu un acord comercial normal, ce are la bază o tranzacţie pe picior de egalitate. Ast-fel un acord cu un agent sau distribuitor unic, nu mai este, în sine, suficient pentru a stabili că agentul și furnizorul său sînt afiliaţi. Însă această opinie nu este acceptată de toți membrii. Unii consideră, că reducerile la preț acordate "reprezentanţi-lor unici" sau "concesionarilor unici" trebuie să fie incluse în valoarea în vamă. Argumentul a fost că asemenea reduceri

"privilegiate" nu ar fi de găsit într-un "preț normal", adică la o vînzare pe piața deschisă, între un cumpărător și un vînzător independenţi unul faţă de celălalt.

Astfel, modul de abordare al agenților unici, continuă să fie o sursă de dispută.

Articolul 1 (2) din Acord delimitează un context structurat pentru analiza tranzacțiilor între părțile afiliate. În acest sens este nevoie ca organul vamal să testeze prețul declarat, cu o serie de întrebări și schimb de informaţii cu importatorul.

Astfel în tipizata aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.600 din 14 mai 2002, Declarația Valorii în Vamă (DVV), prezentată organului vamal concomitent cu declarația vamală sînt speci-ficate următoarele întrebări, care sînt în obligativitatea şi res-ponsabilitatea declarantului de a le completa:

7(a). Există o careva interdependenţă între cumpărător şi vînzător? Da Nu

7(b). Legătura dintre cumpărător şi vînzător a influenţat preţurile mărfurilor introduse? Da Nu

Acordul nu oferă dreptul organului vamal să respingă un preț declarat, pur și simplu, pentru că vînzătorul și cumpără-torul sînt afiliaţi. În baza informațiilor disponibile, fie oferite de importator sau obținute din alte surse, organul vamal trebuie să aibă anumite motive ca să considere că relaţia dintre cum-părător și vînzător a influențat prețul.

De asemenea, Acordul nu impune autoritatea vamală să examineze fiecare tranzacție dintre părţile afiliate înainte de a accepta valoarea tranzacției. Avînd în vedere amploarea co-merţului dintre părţile afiliate, ar fi imposibil pentru organul va-mal să facă acest lucru. Acordul intenţionează, mai degrabă, ca organul vamal să selecteze pentru examinare acele tran-zacţii între părţile afiliate care prezintă îndoieli cu privire la po-sibilitatea acceptării prețului.

Ar putea fi valori de tranzacţie între părţi afiliate referitor la care autoritățile vamale nu vor avea nici o îndoială:

De exemplu, autoritatea vamală a examinat anterior relația acestor două părţi, sau poate avea deja informații detaliate cu privire la cumpărător și vînzător, și poate fi si-gură deja în baza examinării anterioare sau informațiilor de care dispune că relația dintre aceste părţi legate nu a influențat prețul.

În mod similar, dacă anterior au fost importate mărfuri iden-tice sau similare, vama poate considera că valoarea declara-tă este compatibilă cu acele valori care au fost acceptate în tranzacțiile anterioare.

Pe de altă parte, autoritățile vamale ar putea avea îndo-ieli cu privire la validitatea tranzacțiilor între părțile afiliate care implică comercianți noi sau necunoscuţi, sau în cazul în care o valoare declarată în vamă este semnificativ mai mică decît valorile din tranzacțiile anterioare cu mărfuri iden-tice sau similare. De asemenea, este conform acordului fap-tul dacă vama, în baza gestionării riscurilor, selectează spre examinare acele tranzacții cu părţile afiliate, care prezintă un risc mai mare de a avea valori inacceptabile, și să permită comercianților sau tranzacțiilor cu risc scăzut să treacă fără examinări suplimentare.

Dispozițiile art.11 alin.(5) din Lege prevăd ca, în cazul în care vama are dubii în privinţa faptului că prețul a fost afectat de relația dintre părţi, aceasta trebuie să comunice justifică-rile de rigoare importatorului, iar importatorului i se acordă o oportunitate rezonabilă de a răspunde. Organul vamal trebuie să facă această comunicare în scris, dacă importatorul cere acest lucru.

Un importator poate justifica o valoare de tranzacție contes-tată de către organele vamale prin două argumente:

1. prețul declarat (valoarea tranzacției) poate fi utilizat dacă circumstanțele tranzacției demonstrează că relația părților nu a jucat nici un rol, sau

2. fie că legătura a influențat prețul sau nu, prețul sta-bilit este aproape echivalent cu sau "foarte aproa-pe de" - valoarea tranzacției mărfurilor similare sau identice."

Importatorul are două alternative: „Circumstanțele vînzării" și "Analiza valorii” şi pe una din care importatorul trebuie să o stabilească sau să o recunoască.

Dacă poate dovedi că între cumpărător şi vînzător, deşi sînt persoane interdependente, în sensul art.11 alin.(6) din Lege, există relaţii de cumpărare-vînzare caracteristice unor per-soane ce nu sînt interdependente, se va considera că interde-pendenţa nu a influenţat preţul.

de exemplu: dacă preţul a fost stabilit într-un mod com-patibil cu practicile normale de fixare a preţurilor în ramu-ra de producţie respectivă sau de stabilire de către vînză-tor a preţurilor de vînzare pentru cumpărătorii cu care nu este în relaţii de interdependenţă, aceasta demonstrează că interdependenţa nu a influenţat preţul. Faptul că preţul este suficient pentru a acoperi toate cheltuielile şi a asi-gura un beneficiu reprezentativ faţă de beneficiul global, realizat de întreprindere într-o perioadă reprezentativă (de exemplu, de un an), pentru vînzări de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip este o dovadă că preţul nu a fost influenţat.

Sugerăm trei dovezi pe care importatorul le-ar putea oferi pentru a demonstra un preț acceptabil:

1. prețul a fost stabilit într-un mod compatibil cu practi-cile normale de stabilire a prețurilor industriei în cau-ză, sau

2. prețul a fost stabilit într-un mod compatibil cu modalita-tea vînzătorului de a stabili prețurile pentru cumpără-torii neafiliaţi, sau

3. prețul este adecvat pentru a garanta recuperarea tutu-ror cheltuielilor, plus un profit care este tipic profitului total al firmei realizat într-o perioadă reprezentativă de timp, din vînzările de mărfuri de aceeași clasă sau tip.

În cazul în care participanţii la tranzacţie sînt persoane inter-dependente, valoarea tranzacţiei se acceptă şi marfa se eva-luează conform prevederilor art.11 din Lege, dacă declarantul

Tema numărului

20

demonstrează că o atare valoare este foarte asemănătoare cu una dintre valorile înregistrate aproape în acelaşi moment sau în acelaşi moment, cum ar fi:

- valoarea tranzacţiei cu mărfuri identice sau similare din aceeaşi ţară de export între persoane care nu sînt inter-dependente;

- valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare deter-minată conform prevederilor art.15;

- valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare deter-minată conform prevederilor art.16.

La aplicarea criteriilor menţionate se va ţine cont de dife-renţa la nivel de comerţ, de cantitate, de componenţii enume-raţi în prezentul articol, de diferenţa de cheltuieli în tranzacţiile identice dintre persoane care nu sînt interdependente şi cele dintre persoane interdependente.

De obicei, din acest motiv, atunci cînd vama cercetează va-lorile înregistrate aproape în acelaşi moment sau în acelaşi moment pentru mărfuri identice sau similare stabilite anterior, trei întrebări trebuie să fie clarificate:

1. Mărfurile din tranzacțiile anterioare sînt "identice" sau "si-milare" cu mărfurile supuse evaluării?

Aceeaşi întrebare, şi anume dacă o tranzacție de mărfuri este "identică" sau "similară" alteia, apare atunci cînd este vor-ba despre folosirea metodei a doua și a treia de determinare a valorii în vamă.

2. Valoarea tranzacției declarată de importator "este aproxi-mativ egală cu" valoarea stabilită anterior pentru mărfuri iden-tice sau similare?

O valoare acceptată anterior în vamă poate fi folosită pentru a susţine valoarea declarată de importator, chiar dacă nu prezintă exact același preț. Valoarea tranzacției declarată de importator trebuie doar "să fie aproximativă" valorii expedierii anterioare.

De exemplu, prețul părții afiliate ar putea implica o cantita-te en-gros, în timp ce preț mai mare al "valorii stabilite ante-

rior" poate fi datorat unei cantităţi de vînzare cu amănuntul. În cazul în care se demonstrează că diferența de preț este datorată unei reduceri obişnuite de en-gros, prețul părţii afi-liate ar putea fi considerat "aproximativ egal". În mod similar, într-o țară membră OMC, care include costurile de transport internațional în valoarea în vamă, mărfurile declarate puteau fi expediate pe ocean, în timp ce valorile în vamă acceptate anterior puteau include taxele de transport aerian (care de obicei este mai scump).

Pentru a determina dacă o valoare este foarte aproape de o altă valoare, se iau în considerare un şir de factori, în special caracterul mărfii importate, specificul ramurii de producţie respective, sezonul în care marfa este importată şi semnificaţia, din punct de vedere comercial, a diferenţei de valoare. Întrucît aceşti factori pot varia de la caz la caz, este imposibil de a aplica un standard unic, cum ar fi pro-centajul fix.

De exemplu: pentru a determina dacă valoarea tranzac-ţiei este foarte aproape de valoarea-criteriu prevăzută la art.11 alin.(5) lit. b), în cazul unui anumit tip de marfă, o mică diferenţă de valoare ar putea fi inacceptabilă, iar în cazul unui alt tip de marfă ar putea fi acceptabilă o dife-renţă esenţială.

3. Valoarea declarată "apare în aceeaşi perioadă sau apro-ximativ aceeaşi perioadă" cu valoarea stabilită anterior?

Prețurile se pot schimba, pur și simplu, din cauza trecerii timpului, de aceea, cu cît este mai apropiată data livrării an-terioare, cu atît este mai exactă reflectarea valorii de piață a bunurilor importate. Desigur, deoarece condiţiile de piață sînt diferite pentru diferite industrii și produse, ar fi corect să se ia în considerare numai tranzacţiile care au loc într-o perioadă scurtă de timp, pentru anumite tipuri de bunuri (de exemplu, bunuri perisabile), şi o perioadă mai lungă de timp pentru altele.

Tema numărului

21

meTodele 2 şi 3principiul evaluării Tranzacţiei

mărfurilor idenTice sau similarePrincipiul de bază al articolelor 12 şi 13 din Lege constă

în faptul, că în cazul în care, în temei legal și motivat, nu se va accepta valoarea tranzacţiei a mărfii de evaluat, organul vamal va aplica metoda valorii tranzacţiei cu marfă identi-că apo similară.

Unica diferenţă dintre art.12 şi art.13 este tipul de măr-furi care poate fi considerat de către organul vamal ca re-ferinţă. În baza art.12, organul vamal trebuie să încerce să găsească o tranzacție anterior perfectată cu mărfuri „iden-tice” cu cele evaluate. În cazul în care nu se vor stabili ast-fel de tranzacții, organul vamal, aplicînd prevederile art.13, va mări spectrul căutării importurilor anterioare cu mărfuri „similare”.

În cazul în care organul vamal identifică importuri anterioare ale mărfurilor identice sau similare, acesta va aplica valoarea tranzacţiei pe care a acceptat-o pentru astfel de importuri. În cazul în care se constată multiple tranzacții similare, organul vamal va aplica cea mai mică valoare.

În conformitate cu art.12 din Lege, dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată în baza dispozițiilor art.11, valoarea în vamă a mărfurilor se va deter-mina aplicînd valoarea tranzacţiei mărfurilor identice:

a) vîndute pentru a fi introduse pe teritoriul Republicii Moldova; b) introduse concomitent sau cu cel mult 90 de zile înainte

de introducerea mărfii care urmează a fi evaluată;c) introduse aproximativ în aceeaşi cantitate şi/sau în ace-

leaşi condiţii comerciale. La utilizarea acestei metode, drept bază se ia valoarea tran-

zacţiei cu marfă identică. Se consideră identice mărfurile care se aseamănă în toate privinţele cu marfa evaluată, inclusiv:

a) caracteristicile fizice; b) calitatea mărfii şi reputaţia ei pe piaţă; c) ţara de origine; d) producătorul.

Deosebirile neesenţiale de aspect exterior nu pot constitui o piedică pentru a considera identice mărfurile care corespund celorlalte caracteristici ale definiţiei.

De exemplu: Din aceeaşi ţară, de către cumpărători diferiţi se importă foi

din oţel, asemănătoare după componenţa chimică, mărime şi finisaj, dar ele se importă în diferite scopuri. Primul cumpără-tor utilizează aceste foi la producerea caroseriei automobilu-lui, iar al doilea – la producerea sobelor. Sunt aceste mărfuri identice? Da, deşi utilizarea va fi diferită după import.

În aplicarea art.12 din Lege, valoarea în vamă a mărfuri-lor va fi determinată utilizând valoarea de tranzacţie a măr-furilor identice vândute la acelaşi nivel comercial şi sensibil în aceeaşi cantitate cu mărfurile de evaluat. În absenţa unei astfel de vânzări se va utiliza valoarea de tranzacţie a măr-furilor identice vândute la un nivel comercial diferit şi/sau în cantităţi diferite, ajustate pentru a ţine seama de diferenţele pe care nivelul comercial şi/sau cantitatea le-ar fi putut an-trena, cu condiţia ca astfel de ajustări, indiferent dacă con-duc la o creştere sau o diminuare a valorii, să se poată baza pe elemente de probă care să stabilească clar că sînt rezo-nabile şi exacte.

Cînd costurile şi cheltuielile prevăzute la art.11 alin.(1) lit. a) sînt cuprinse în valoarea de tranzacţie, această valoare va fi ajustată pentru a ţine seama de diferenţele semnificative care pot exista între costurile şi cheltuielile aferente, pe de o parte,

mărfurilor importate şi, pe de altă parte, a mărfurilor identice avute în vedere ca urmare a diferenţelor de distanţe şi de mo-duri de transport.

Dacă, cu ocazia aplicării acestui articol, se constată mai mult de o valoare de tranzacţie a mărfurilor identice, valoarea de tranzacţie cea mai scăzută va fi valoarea în vamă a măr-furilor importate.

În conformitate cu art.13 din Lege, dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată în baza prevede-rilor articolelor 11 şi 12 din Lege, valoarea în vamă va fi valoa-rea tranzacţiei mărfurilor similare:

a) vîndute pentru a fi introduse pe teritoriul Republicii Moldova; b) introduse concomitent sau cu cel mult 90 de zile înainte

de introducerea mărfii care urmează a fi evaluată;c) introduse aproximativ în aceeaşi cantitate şi/sau în ace-

leaşi condiţii comerciale.La determinarea similitudinii mărfurilor se iau în considerare

următoarele caracteristici: a) calitatea, existenţa mărcii comerciale, reputaţia pe piaţă; b) ţara de origine; c) producătorul.

Mărfuri similare se consideră mărfurile care, deşi nu se aseamănă sub toate aspectele, au caracteristici asemănătoa-re şi sînt produse din materiale asemănătoare, ceea ce le per-mite să îndeplinească aceleaşi funcţii şi să fie interschimbabi-le din punct de vedere comercial. Calitatea mărfurilor, reputa-ţia lor şi existenţa unei mărci de producţie sau de comerţ sînt factori care urmează a fi luaţi în considerare la determinarea similitudinii mărfii.

De exemplu: Vopseaua pentru hîrtie se compară cu vopseaua pentru sto-

fă. Pentru a le califica ca similare, ele trebuie să fie interschim-babile, inclusiv din punct de vedere al destinaţiei funcţionale precum şi al domeniului de aplicare. Vopselele pentru tipări-rea pe hîrtie nu pot fi utilizate pentru tipărirea pe stofă. În con-secinţă, aceste mărfuri nu sînt similare, chiar în cazul în care vopseaua pentru stofă poate fi folosită la tipărirea pe hîrtie.

În aplicarea art.13 din Lege, valoarea în vamă va fi deter-minată utilizînd valoarea de tranzacţie a mărfurilor simila-re, vîndute la acelaşi nivel comercial şi sensibil în aceeaşi cantitate cu mărfurile de evaluat. În absenţa unei astfel de vînzări se va utiliza valoarea de tranzacţie a mărfurilor si-milare vîndute la un nivel comercial diferit şi/sau în cantităţi diferite, ajustate pentru a ţine seama de diferenţele pe care nivelul comercial şi/sau cantitatea le-ar putea antrena, cu condiţia ca o astfel de ajustare, indiferent dacă conduce la o creştere sau o diminuare a valorii, să se poate baza pe elemente de probă prezentate şi care stabilesc clar că sînt rezonabile şi exacte.

Cînd costurile şi cheltuielile prevăzute la art.11alin.(1) lit. a) sînt cuprinse în valoarea de tranzacţie, această valoare va fi ajustată pentru a ţine seama de diferenţele semnificative care pot exista între costurile şi cheltuielile aferente, pe de o parte mărfurilor importate şi, pe de altă parte, a mărfurilor similare avute în vedere ca urmare a diferenţelor de distanţe şi moduri de transport.

În cazul în care, în aplicarea prezentului articol, se constată mai mult de o valoare de tranzacţie a mărfurilor similare, va-loarea de tranzacţie cea mai redusă va fi utilizată pentru deter-minarea valorii în vamă a mărfurilor importate.

Tema numărului

22

în ce cazuri sînt aplicate articolul 12 și articolul 13 din lege?

Aplicarea de către organul vamal a articolelor 12 şi 13 ca metodă de evaluare este limitată la acele situaţii în care valoa-rea în vamă nu poate fi determinată de metoda valorii de tran-zacţie în baza articolului 11. În practică, aceasta înseamnă că utilizarea metodelor de determinare a valorii în vamă prin apli-carea dispozițiilor art.art.12 și 13 vor surveni prioritar în trei si-tuaţii, cînd metoda valorii tranzacţiei nu poate fi folosită:

1. într-o tranzacţie a părţii afiliate, dacă organul vamal a aflat că relaţia a influenţat preţul mărfurilor importate.

2. atunci cînd mărfurile nu au fost importate ca urmare a unei vînzări (de exemplu, importurile cu închiriere, cadouri etc.)

3. atunci cînd organul vamal stabileşte că preţul declarat de către importator sau documentele concludente nu prezintă încredere sau, în caz contrar, nu conţin informaţie suficien-tă pentru a calcula o valoare de tranzacţie.

Chiar şi în cazul în care organul vamal sau importatorul gă-seşte tranzacţii anterioare care implică mărfuri identice sau similare, se impun anumite cerinţe privind condiţiile comercia-le care sînt legate de importurile anterioare care trebuie să fie respectate înainte de a putea fi utilizate pentru evaluare.

(a) Mărfurile identice sau similare trebuie să fi fost „importa-te în acelaşi sau aproximativ în acelaşi timp”.

În primul rând, din diferite motive – precum factorii sezonieri care afectează aprovizionarea sau cererea, fluctuaţii în valoa-rea valutei, inflaţia etc. – preţurile pentru mărfuri se pot schim-ba cu timpul, şi nu numaidecît într-o manieră exactă sau previ-zibilă. Pentru a explica astfel de distorsiuni, art.art.12 și 13 cer ca mărfurile implicate în tranzacţia anterioară să fie introduse concomitent sau cu cel mult 90 de zile înainte de introducerea mărfii care urmează a fi evaluată (art.14 din Lege).

(b) Mărfurile identice sau similare ar trebui să fie produse de acelaşi producător.

În al doilea rînd, dispozițiile art.art.12 și 13 obligă organul vamal prioritar să consulte tranzacţiile anterioare care implică mărfuri identice sau similare care au fost fabricate de acelaşi producător al mărfurilor de evaluat.

Potrivit art.14 alin.(2) marfa fabricată de o altă persoană decît producătorul mărfii evaluate se consideră identică ori si-milară cu cea evaluată numai în cazul în care nu există mărfuri identice sau similare fabricate de producătorul mărfii evaluate.

Este posibil, de exemplu, că acelaşi producător să fi exportat anterior produsul unui alt cumpărător în aceeaşi ţară de import. Totuşi, aceasta este doar o preferinţă. Dacă nici o astfel de tran-zacţie anterioară se va stabili (adică, nici o tranzacție anterioa-ră care implică producătorul vizat), atunci organul vamal este în drept să utilizeze tranzacţii anterioare care implică mărfuri iden-tice sau similare fabricate de alţi producători din aceeaşi ţară.

(c) Mărfurile identice sau similare ar trebui să fie de vînzare la acelaşi nivel comercial.

În al treilea rînd, o altă prioritate în aplicarea art.art.12 și 13 constă în faptul de a compara tranzacţiile de la acelaşi nivel comercial şi substanţial în aceeaşi cantitate precum mărfurile la care urmează a fi determinată valoarea în vamă. Stabilirea preţurilor este, de obicei, un factor al nivelului de distribuţie şi reducerii pentru volum – preţul en gros. Pentru 10.000 de uni-tăţi de produs, de regulă, va fi mai mic decît preţul cu amănun-tul pentru una sau cîteva unităţi ale aceluiaşi produs.

Şi iarăşi, aceasta este o prioritate, dar nu și o condiție stric-tă. Dacă tranzacţiile cu mărfuri de acelaşi nivel comercial sau în aceeaşi cantitate nu pot fi stabilite, se admite consultarea tranzacţiilor care implică diferite cantităţi sau diferite niveluri comerciale, cu ajustarea adecvată la preţ pentru a reflecta de-vierile de cantitate sau calitate.

Notele interpretative la art.12 și art.13 din Lege conţin o avertizare importantă atît către organul vamal, cît şi către im-portatori despre necesitatea efectuării acestor ajustări pentru nivelurile de comerţ sau cantităţi.

La aplicarea acestor articole, autoritatea vamală va utiliza, pe cît este posibil, o vînzare de mărfuri identice, realizată la acelaşi nivel comercial şi într-o cantitate foarte apropiată de vînzarea mărfii evaluate. În lipsa unei astfel de vînzări, se va face referinţă la o vînzare de mărfuri identice, realizată în una din următoarele trei situaţii:

a) vînzare la acelaşi nivel comercial, în cantităţi diferite;

Tema numărului

23

b) vînzare la un nivel comercial diferit, în cantităţi foarte apropiate;

c) vînzare la un nivel comercial diferit şi în cantităţi diferite. În cazul în care se constată o vînzare în una dintre cele trei

situaţii, se vor opera ajustări, după caz: a) numai ale factorului cantitate; b) numai ale factorului nivel comercial; c) concomitent, atît ale factorului cantitate, cît şi ale facto-

rului nivel comercial. O condiţie a oricărei ajustări, efectuate în virtutea diferenţe-

lor de nivel comercial sau de cantitate, indiferent de faptul dacă ajustarea conduce la o creştere sau la o diminuare a valorii, este dispunerea de probe care ar demonstra clar că ajustarea este re-zonabilă şi exactă, cum ar fi preţurile curente în vigoare, printre care preţuri ce se referă la niveluri diferite sau la cantităţi diferite.

De exemplu, dacă mărfurile importate la care urmează a fi determinată valoarea constau dintr-o tranzacție de 10 unităţi şi unicele mărfuri identice importate pentru care există o va-loare de tranzacţie au implicat o vînzare de 500 de unităţi, şi este recunoscut faptul că vînzătorul acordă rabaturi de canti-tate, ajustarea cerută poate fi efectuată prin recurgerea la pri-ce list-ul vînzătorului şi folosind acel preţ aplicabil la o vînzare de 10 unităţi. Aceasta nu impune ca o vînzare să fi fost făcu-tă în cantităţi de 10 atît timp cît price list-ul a fost stabilit ca fi-ind de bună credinţă pe parcursul vînzărilor la alte cantităţi. În absenţa unor astfel de date obiective, determinarea valorii în vamă în baza prevederilor art.12 și art.13 nu este aplicabilă.

(d) Ajustări pentru cheltuielile de transport.Mărfurile pot fi considerate identice sau similare doar dacă

au fost fabricate în aceeaşi ţară. Totuşi, este posibil că măr-furile importate care necesită a fi evaluate ar putea fi livrate în ţara de import cu ajutorul unui altfel mijloc de transport (aeri-an, maritim, feroviar, autocamion) sau de o rută diferită, sau ambele, decît mărfurile implicate în tranzacţiile anterioare. De exemplu, expediind mărfurile pe cale aeriană în mod normal ar fi mai costisitor decît transportarea maritimă. În așa cazuri se permite o ajustare a valorii în vamă, unde aceste diferenţe au un impact semnificativ asupra costurilor pentru transport.

Astfel, în cazul în care cheltuielile specificate la art.11 alin.(1) lit. a) sînt cuprinse în valoarea tranzacţiei, această valoare se ajustează luînd în calcul diferenţa semnificativă, care poate exista între atare cheltuieli aferente mărfurilor evaluate şi măr-furilor identice sau similare, determinată de diferenţele de dis-tanţă şi de mijloacele de transport.

(e) Mărfurile care încorporează lucrări de proiectare/de ingi-nerie nu sînt identice sau similare.

Precum s-a menționat, costurile pentru inginerie, dezvolta-re, grafică, proiectare sau schiţe şi desene utilizate în fabri-carea mărfurilor importate nu sînt incluse în valoarea de tran-zacţie, dacă acea lucrare este preluată în Republica Moldova.

De exemplu, o fabrică din China încheie un contract pen-tru fabricarea jucăriilor utilizînd proiectări create, patentate în Moldova şi aprovizionate de un importator din Moldova. Atunci cînd jucăriile finisate sînt exportate în Moldova, costul lucrului de proiectare, pus la dispoziţie de cumpărătorul din Moldova, poate fi exclus din valoarea tranzacţiei în baza art.11 din Lege.

Este clar că valoarea tranzacţiei cu jucăriile importate nu reflectă valoarea actuală comercială a mărfurilor, fiindcă ele-mentul de cost – proiectarea – a fost exclus.

Astfel, potrivit art.14 alin.(1) lit. b), marfa nu se consideră identică sau similară cu cea evaluată dacă lucrările de proiec-tare, lucrările experimentale de construcţie, de amenajare es-tetică, designul, schiţele şi desenele tehnice ale ei au fost exe-cutate pe teritoriul Republicii Moldova.

Provocarea de bază pentru organul vamal şi importatori în aplicarea art.12 și art.13 din Lege este de a găsi tranzacţii de import anterioare care implică mărfuri identice sau similare.

În primul rînd, este provocarea de identificare a tranzacţiilor re-

cente care implică mărfuri identice sau similare. Organul vamal ar putea să nu fie conştient de faptul că un importator particular a avut sau nu tranzacţii anterioare implicînd importuri identice. Pe de altă parte, poate fi puţin probabil ca importatorul să dispună sau să obţină valori în vamă ale tranzacțiilor cu aceleaşi mărfuri ale altor importatori, dat fiind că aceştia pot fi concurenţi. În lumi-na acestor dificultăţi, Acordul recunoaşte că o cooperare strînsă dintre importatori şi organul vamal, cu siguranţă, este binevenită.

S-ar putea întîmpla, de exemplu, ca importatorul să deţi-nă informaţii despre valoarea în vamă a mărfurilor importate identice sau similare care nu sînt imediat disponibile pentru organul vamal. Sau, pe de altă parte, organul vamal poate de-ţine informaţii despre valoarea în vamă a mărfurilor importate identice sau similare care nu sînt cu promptitudine disponibile pentru importator. Un proces de consultaţie dintre cele două părţi va permite schimbul de informaţii, în dependenţă de ce-rinţele confidenţialităţii comerciale, pentru a determina baza de valoare adecvată în scopurile urmărite de organul vamal.

Utilizarea unei Baze de date a valorii în vamă a mărfurilor repre-zintă drept Instrument pentru evaluarea riscurilor și este un suport practic în procesul aplicării prevederilor articolelor 12 și 13 din Lege.

Precum este clar din exemplele date, problema identităţii sau si-militudinii mărfurilor este extrem de specifică. Este o părere care depinde de ambii factori calitativi (calitate şi reputaţie) şi cantitativi (caracteristici fizice, materiale componente). Mai mult decît atât, importanţa comercială relativă a unei trăsături speciale – culoa-re, marcă comercială, ambalare – va varia de la un produs la altul.

De aceea, aplicarea efectivă a articolelor 12 şi 13 din Lege necesită ca colaboratorul vamal să dețină date despre indus-tria şi piaţa particulară, de exemplu, despre condiţiile de apro-vizionare şi consum, despre trăsăturile semnificative ale pro-dusului, despre factorii importanţi pentru consumatori, pentru a efectua comparaţii relevante ale produselor. Iar acest fapt cere autorității vamale să colaboreze strîns cu importatorii, fi-indcă aceștia din urmă au expertiza pieţii şi a produsului, care sînt necesare în procesul evaluării mărfurilor.

Tema numărului

24

metOdA 4: meToda cosTului uniTar - principii de aplicare

Prevederile art.15 din Lege dispune că, în cazul în care marfa introdusă pe teritoriul vamal (marfa de evaluat) este vîndută în ţara de import în starea în care a fost importată, valoarea în vamă a acestei mărfi, conform prevederilor pre-zentului articol, se va baza pe preţul unitar corespunzător vînzării acestei mărfi ori vînzării mărfii identice sau similare acesteia în cele mai mari partide, concomitent sau aproape concomitent cu importul mărfii de evaluat către persoane care nu sînt în relaţii de interdependenţă cu vînzătorul, şi cu condiţia deducerii:

a) comisioanelor plătite ordinar sau convenite ori a marjei aplicate, în mod obişnuit, beneficiilor şi chel-tuielilor generale aferente vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip;

b) cheltuielilor obişnuite de transport şi de asigurare, precum şi cheltuielilor conexe suportate pe teritoriul Republicii Moldova;

c) drepturilor de import şi taxelor pasibile de plată în le-gătură cu importul sau vînzarea mărfurilor.

Dacă nici marfa introdusă pe teritoriul vamal (marfa de evaluat), nici marfa identică sau similară nu este vîndută la momentul sau aproape de momentul introducerii mărfii de evaluat, valoarea în vamă se va baza pe preţul unitar la care aceste mărfuri se vînd în starea în care au fost introduse pe teritoriul vamal la data ulterioară cea mai apropiată momen-tului introducerii mărfii de evaluat, însă nu mai tîrziu de 90 de zile de la această dată.

Dacă nici marfa introdusă pe teritoriul vamal (marfa de evaluat), nici marfa identică sau similară nu este vîndută în starea în care au fost importate, la solicitarea importatoru-lui, valoarea în vamă se va baza pe preţul unitar la care cea mai mare partidă de mărfuri introduse, după prelucrarea ul-terioară, a fost vîndută către persoane care nu sînt în rela-ţii de interdependenţă cu vînzătorul, făcîndu-se, totodată, ajustările aferente prelucrării şi deducerile prevăzute pen-tru această metodă.

În termeni simpli, valoarea costului unitar (metoda deducti-vă) este preţul la care importatorul vinde mărfurile importate clientului său în Republica Moldova minus adaosul lui pentru profit şi alte cheltuieli legate de vînzarea şi livrarea mărfurilor pe teritoriul republicii la clientul său.

Principiul, care stă la baza acestei metode, constă în fap-tul că, dacă aceste costuri de post-importare pot fi deduse din preţul de vînzare al importatorului, cantitatea netă va putea re-flecta valoarea bunurilor la hotar.

O valoare deductivă poate fi bazată pe însăşi vînzarea măr-furilor importate, sau pe vînzarea mărfurilor identice sau si-milare importate anterior. Informaţia privind importurile şi vîn-zările mărfurilor identice sau similare de către alţi importatori poate să nu fie uşor disponibilă.

opţiunea importatorului – ocolirea valorii deductive

Potrivit dispozițiilor art.10 din Lege importatorului i se ofe-ră opţiunea de ocolire a metodei valorii costului unitar a de-terminării valorii în vamă în favoarea metodei valorii calcula-te. Importatorul ar putea folosi această opţiune dacă infor-maţia privind costul producţiei străine este mai uşor dispo-nibilă pentru el decît informaţia privind costurile de vînzare, sau, de fapt, în aşteptarea unei determinări a valorii în vamă mai favorabile în baza metodei valorii calculate. Oricare ar

fi motivul, art.10 din Lege precizează că doar importatorul rămîne să facă alegerea. Desigur, dacă organul vamal află că nu poate să determine valoarea în vamă a bunurilor în baza metodei valorii calculate, acesta trebuie să revină la metoda valorii deductive pentru a încerca o determinare a valorii în vamă.

condiţiile valorii costului unitar

Preţul, la care mărfurile importate sînt vîndute în ţara de im-port, este punctul de plecare în calcularea valorii deductive. Aşadar, este important faptul ca această vînzare internă, pe care va fi bazată valoarea deductivă, să reprezinte valoarea de piaţă reală pe cît este de posibil. Din acest motiv, se impun anumite cerinţe tehnice pentru asigurarea integrităţii tranzac-ţiei de vînzare. Acestea sînt:

• vînzarea trebuie să fie prima vînzare comercială care tre-buie să aibă loc după importare către persoana care nu are legătură cu cumpărătorul.

O vînzare efectuată de către importator unui cumpă-rător, care are legături cu acesta, nu poate fi utilizată pentru valoarea deductivă, fiindcă ar fi existat posibilita-tea schimbării în mod negativ a preţului din cauza relaţi-ei acestora.

• cumpărătorul în ţara de import nu putea să aprovizioneze vînzătorul străin cu careva contribuţii la producere.

Contribuţiile, care sînt definite la art.11 alin.(1) lit. c) din Lege, sînt anumite mărfuri şi servicii solicitate pentru fa-bricarea bunurilor importate care sînt aduse gratis vînză-torului de către cumpărător sau la preţ redus. Aceste con-tribuţii pot fi părţi şi elemente, componente, instrumente, sau proiectări necesare pentru fabricarea produsului im-portat. În cazul în care cumpărătorul oferă gratis vînzăto-rului aceste elemente necesare procesului de producţie, vînzătorul ar plăti importatorului un preţ mai redus pentru producţia finită, decît în cazul în care toate cheltuielile ar fi după vînzător.

Această condiţie este determinată în Notele interpretative la art.15 din Lege: „Orice vînzare efectuată în ţara de import, către o persoană care furnizează, direct sau indirect, gratuit sau la un preţ redus, oricare dintre componentele specificate la art.11 alin.(1) lit.c) pentru a fi utilizate în producţie şi la vîn-zare pentru export a mărfurilor importate nu trebuie să fie lu-ată în considerare la stabilirea preţului unitar în sensul art.15 din Lege”.

• preţul de vînzare utilizat pentru determinarea valorii în vamă trebuie să fie preţul unitar la care mărfurile importa-te (sau mărfurile identice sau similare) sînt vîndute „în cea mai mare cantitate”.

Prin "preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari par-tide" se înţelege preţul la care, în cadrul unor vînzări, cel mai mare număr de unităţi sînt vîndute către persoane care nu sînt în relaţii de interdependenţă cu vînzătorul mărfii respective, la primul nivel comercial, care urmează imediat după importul mărfurilor evaluate.

Această prevedere asigură faptul că un preţ comercial tipic se va utiliza ca bază pentru evaluarea vamală şi care ar îm-piedica importatorul de la organizarea unei vînzări cantitati-ve minime la un preţ scăzut artificial, cu scopul de a stabili o bază deductivă diminuată (în vederea achitării drepturilor de import reduse) pentru volumul mărfurilor importate.

Tema numărului

25

de exemplu: 1) Mărfurile sînt vîndute la un preţ curent, care include preţuri unitare favorabile pentru cumpărări în cantităţi relativ mari:

cantitatea de vînzare preţ unitar numărul de vînzări numărul de vînzări

1-10 unităţi 10010 vînzări de 5 unităţi

655 vînzări de 3 unităţi11-25 unităţi 95 5 vînzări de 11 unităţi 55

peste 25 unităţi 901 vînzare de 30 unităţi

801 vînzare de 50 unităţi

Cel mai mare număr de unităţi vîndute la un preţ stabilit este de 80; deci, preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari

partide este de 90.

2) Au loc două vînzări. În prima, 500 de unităţi sînt vîndute la preţul de 95 de unităţi monetare fiecare. În a doua, 400 de uni-tăţi sînt vîndute la preţul de 90 de unităţi monetare fiecare. În acest exemplu, cel mai mare număr de unităţi vîndute la un anumit preţ este de 500; deci, preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari partide este de 95.

3) Diverse cantităţi sînt vîndute la preţuri diferite: a) vînzări

cantitatea la fiecare vînzare prețul unitar 40 unităţi 100 30 unităţi 90 15 unităţi 100 50 unităţi 95 25 unităţi 105 35 unităţi 90 5 unităţi 100 b) totaluri cantităţi total vîndute preţul unitar 65 unităţi 90 50 unităţi 95 60 unităţi 100 25 unităţi 105

În acest exemplu, numărul cel mai mare de unităţi vîndute la un anumit preţ este de 65; deci, preţul unitar corespunzător vîn-zării celei mai mari partide este de 90.

• vînzarea în ţara importatoare trebuie să aibă loc „la timpul sau aproximativ la timpul” cînd mărfurile de evaluat sînt importa-te. Doar dacă astfel de vînzări nu au loc, evaluarea vamală s-ar baza pe alte vînzări, dar în nici un caz nu se iau în considerare vînzările care au loc mai tîrziu de 90 de zile după importul mărfurilor de evaluat.

calcularea valorii deducTive

• Preţul de vînzare a mărfii pe piață internă 1000 lei

• Comision obişnuit sau profit normal şi cheltuieli generale………….................................- 200 lei 800 lei

• cheltuielilor obişnuite de transport şi de asigurare, precum şi cheltuielilor conexe suportate pe teritoriul Republicii Moldova ………………………............................- 25 lei 775 lei

• drepturile de import și taxa ecologică………………………………......................................-170 lei

• valoarea deducTivă………………………………………………….....................…....= 605 lei

Tema numărului

26

ce includ comisioanele sau profitul și cheltuielile generale

Metodele evaluării alternative, precum metoda valorii costului unitar, sînt utilizate cel mai des, întrucît: ori mărfu-rile importate au fost expediate „în regim de consignaţie” și valoarea tranzacţiei nu a fost posibil de utilizat, ori mărfurile au fost importate de o firmă sau persoană care are legături cu vînzătorul străin, şi organul vamal a constatat că relaţia părţilor a influenţat preţul de export.

În cazul unei vînzări în regim de consignaţie, importato-rul, în mod tipic, acţionează ca un agent pentru vînzări şi primeşte un comision atunci cînd vinde mărfurile importate unui client. De obicei, acest comision constituie un procen-taj al preţului de vînzare, care este menit să acopere costu-rile agentului plus un profit. În aşa caz, suma comisionului trebuie să fie dedusă din preţul de vînzare pentru a determi-na valoarea în vamă.

În cazul în care organul vamal a respins o valoare a tran-zacţiei părţii afiliate, importatorul va putea să le vîndă în ţara de import, de regulă, cu un adaos pentru a reflecta pro-fitul său şi costurile suportate pentru realizarea pe piaţă a mărfurilor. În aşa cazuri, profitul şi cheltuielile suportate ale importatorului trebuie să fie deduse din preţul de vînzare pentru a determina valoarea în vamă.

Precum constată Acordul, totuşi, organul vamal va dedu-ce ori o sumă pentru comisioane, ori o sumă pentru profit şi cheltuielile generale: dar nicidecum nu ambele. Nu ar fi coe-rent cu Acordul, spre exemplu, de a deduce concomitent un comision şi cheltuielile suportate de importator pentru rea-lizarea mărfurilor pe piaţă.

Dispozițiile art.2 din Lege definesc mărfurile de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip ca mărfuri încadrate, conform No-menclatorului de mărfuri al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1525 din 24 iunie 2008, într-o grupă sau într-o categorie de mărfuri produse de o anumită ramu-ră de producţie sau de un anumit sector de producţie, cu-prinzînd mărfuri identice sau similare.

Mărfurile „de aceeaşi clasă sau tip” sînt mărfurile impor-tate produse de aceeaşi industrie sau sector industrial, in-diferent de ţara de origine. Aşadar, conceptul cuprinde un set mai larg de produse decît mărfurile „identice” sau „simi-lare”, şi ar putea include, de exemplu, toate mărfurile clasifi-cate sub acelaşi cod al poziţiei tarifare. Totuşi, pentru deter-minarea mărfurilor care sînt de aceeaşi clasă sau tip, Nota Interpretativă la acest articol cere organului vamal să ia în consideraţie „cel mai restrîns grup sau serie de mărfuri im-portate de aceeaşi clasă sau tip, care cuprinde mărfurile de evaluat şi pentru care pot fi furnizate informaţiile.”

De ce se permite deducerea pentru un comision sau pro-fit/cheltuieli generale suportate în vînzările de mărfuri de „aceeaşi clasă sau tip”, dar nu vînzările de mărfuri identi-ce sau similare? Cauza ar putea fi faptul, că acest comision sau marjă de profit/a cheltuielilor este compensaţia pentru activitatea de vînzare, şi suma este mai probabil determina-tă de activitatea şi riscurile pe care şi le asumă distribuito-rul, decît natura bunurilor vîndute. Dacă distribuitorul vinde aparatură mică de uz casnic, precum prăjitoarele de pîine sau mixere, comisionul sau marja de profit/cheltuielilor pe vînzare este mai probabil să fie aceeaşi indiferent de pro-dus. Pe de altă parte, dacă tipurile de mărfuri vîndute sînt diverse (adică, ele sînt mărfuri ale diferitor industrii, precum aparatura de uz casnic şi automobilele), riscurile şi funcţiile distribuitorului – aşa cum și suma lui de compensaţie –nu sînt comparabile.

De menţionat că beneficiile şi cheltuielile generale, speci-ficate la art.15, ar trebui să fie considerate ca un tot întreg. Valoarea acestora va fi determinată pe baza informaţiilor

furnizate de declarant, dacă datele declarantului sînt com-patibile cu cele obţinute din vînzările de mărfuri importate de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip în ţara de import. În ca-zul în care, datele declarantului sînt incompatibile cu aceste ultime date, valoarea reţinută pentru beneficiile şi cheltuieli-le generale poate să se bazeze pe informaţiile acceptabile, altele decît cele care au fost furnizate de declarant sau în numele acestuia.

„Cheltuielile generale” cuprind costurile directe şi indirec-te de comercializare a mărfurilor respective.

Impozitele locale pasibile de plată în legătură cu vînzarea mărfurilor, care nu se supun deducerilor în condiţiile art.15 alin.(1) lit.d) din Lege, vor fi deduse în baza prevederilor art.15 alin.(1) lit.a) din Lege.

Pentru a determina, conform prevederilor art.15 din Lege, comisioanele sau beneficiile şi cheltuielile generale la solu-ţionarea problemei, dacă unele mărfuri sînt „de aceeaşi cla-să şi de acelaşi tip” cu alte mărfuri, se va ţine cont, în fieca-re caz concret, de circumstanţele existente. Se vor exami-na vînzările, în ţara de import, ale grupei sau ale categoriei celei mai restrînse de mărfuri importate de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip cu mărfurile evaluate, pentru care pot fi prezentate informaţiile necesare. În sensul art.15 din Lege, prin „mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip” se subîn-ţeleg mărfurile importate atît din aceeaşi ţară din care este importată marfa evaluată, cît şi din alte ţări.

În sensul art.15 alin.(2) din Lege, „data cea mai apropiată” va fi data la care marfa evaluată ori mărfurile identice sau similare importate sînt vîndute în cantitate suficientă pentru a stabili preţul unitar.

În cazul în care se recurge la metoda specificată la art.15 alin.(3) din Lege, deducerile aferente valorii adăugate prin prelucrare sau transformare ulterioară se vor baza pe date obiective şi cuantificabile, relative la costul acestei lucrări. Calculele se vor efectua pe baza formulelor şi metodelor de calcul folosite în practica de producţie.

Metoda de evaluare prevăzută la art.15 alin.(3) din Lege, de regulă, nu poate fi aplicată atunci cînd, în urma prelu-crării sau transformării ulterioare, mărfurile importate şi-au pierdut identitatea. Totuşi, pot exista şi cazuri cînd, deşi mărfurile importate şi-au pierdut identitatea, valoarea adă-ugată prin prelucrare sau transformare poate fi determinată cu precizie fără dificultate. Pot exista cazuri cînd mărfurile importate îşi păstrează identitatea, dar constituie o parte atît de neînsemnată a mărfurilor vîndute în ţara de import, încît metoda dată de evaluare nu este justificată. Din aces-te considerente, situaţiile de acest gen trebuie examinate în fiecare caz aparte.

Tema numărului

27

metOdA 5: meToda valorii calculaTe. principii de aplicare

Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii calculate este prevăzută de dispozițiile art.16 din Lege.

Valoarea în vamă a mărfii se va baza pe valoarea calculată a acesteia, incluzînd: a) valoarea sau preţul materialelor şi operaţiunilor de fabrica-

re sau ale altor lucrări pentru producerea mărfii; b) volumul beneficiilor şi cheltuielilor generale, egal celui in-

clus, de obicei, în cuantumul vînzărilor de mărfuri de ace-eaşi clasă sau de acelaşi tip cu marfa de evaluat, fabricate de producători, cu destinaţia ţării de import;

c) orice cheltuieli prevăzute la art.11 alin.(1) lit.a). Valoarea în vamă a mărfii este determinată, de regulă, pe

baza informaţiilor existente în ţara de import. Totuşi, în sco-pul determinării valorii calculate, ar fi necesar să se examine-ze costul de producţie al mărfii evaluate şi alte informaţii care pot fi obţinute în afara ţării de import. În majoritatea cazuri-lor, însă, producătorul mărfii este în afara jurisdicţiei autorită-ţilor ţării de import. Utilizarea metodei valorii calculate va fi în general, limitată în cazul cînd cumpărătorul şi vînzătorul sînt

persoane interdependente şi cînd producătorul este dispus să comunice autorităţilor ţării de import datele necesare în vede-rea stabilirii costului de producţie şi să acorde facilităţi pentru eventualele verificări.

Autoritatea vamală nu este în drept să ceară sau să oblige o persoană nerezidentă să prezinte spre verificare documen-tele de evidenţă sau să permită accesul la ele în scopul de a determina valoarea calculată a mărfii. Totodată, informaţia co-municată de producătorul mărfii în scopul determinării valorii în vamă a acesteia, conform prevederilor prezentului articol, poate fi verificată în altă ţară de autoritatea vamală, cu acor-dul producătorului şi cu condiţia preavizării guvernului ţării în cauză şi neopunerii acestuia cercetărilor.

Articolul 6 al Acordului specifică metodologia pentru con-strucţia unei valori vamale bazate pe costul producţiei mărfu-rilor importate.

Această valoare calculată este determinată prin însumarea cos-turilor producţiei fabricantului străin; profitul şi cheltuielile generale, precum şi transportul internaţional şi costurile asociate cu acestea.

calcularea valorii calculate

• Costul sau valoarea materialelor + fabricare sau altă producere 900 lei

• Profit obişnuit şi cheltuieli generale pentru bunurile de aceeaşi clasă sau tip, fabricate de producători în aceeaşi ţară, pentru export în ţara de import…………........................+100 lei 1000 lei

• Cheltuielile/costurile pentru transport internaţional ……………………….........................................+50 lei • valoarea deducTivă……………………………………………………..........................................=1050 lei

Exemplu:

Valoarea calculată poate fi cea mai puţin folosită metodă de determinare a valorii în vamă. Verificarea unei valori calcula-te cere colaboratorilor vamali în ţara importatoare să examine-ze datele privind costurile producătorilor străini. Aceasta poate crea organului vamal dificultăţi privind diferite limbi, contabilita-te, sisteme şi principii de contabilitate, precum şi costurile ine-rente în administrarea unui audit de verificare într-o ţară străină.

În acest context, iterăm: membrii OMC au recunoscut că utiliza-rea valorii calculate depinde de cooperarea producătorului străin. Totodată, ca problemă practică, metoda respectivă va fi limitată pentru cazurile în care cumpărătorul şi vînzătorul au legătură.

Aplicarea acestei metode stipulează protecţii sigure pentru producătorul străin. Dacă Serviciul Vamal intenţionează să verifice în ţara importatoare datele privind costurile mărfuri-lor producătorului, prevederile articolului 16 din Lege obligă ca aceştia să obţină acordul producătorului străin, precum şi să preavizeze în prealabil guvernul ţării respective şi să obţină acordul lor pentru vizita de verificare. Producătorul străin are dreptul să refuze furnizarea de date necesare sau să refuze verificarea, şi nici o sancţiune sau pedeapsă nu poate fi apli-cată producătorului, care refuză să coopereze.

valoarea sau prețul materialelor şi al prelucrăriiAcestea sînt costurile de fabricare – materiale, lucru şi cheltuie-

lile generale pe care producătorul le atrage asupra sa în produce-rea bunurilor importate. În general, costurile de fabricare includ:

• Lucru direct (de exemplu, plăţile şi pachetele salariale plă-tite angajaţilor la linia de producţie sau agregate)

• Materiale directe (de exemplu, materie primă, părţi, sau elemente incorporate în bunurile importate) şi

• Cheltuielile generale de fabricare, precum lucrul indirect (de exemplu, salariile sau plăţile şi pachetele salariale plă-tite supraveghetorilor fabricii, personalului îngrijitor şi de menţinere a fabricii sau altor lucrători de fabrică care sînt implicaţi indirect în fabricare), materiale indirecte (de exemplu, aditivi, catalizatori sau alte tipuri de materiale care sînt consumate în producerea bunurilor), deprecierea clădirii fabricii şi echipamentul pentru producţie, electrici-tate folosită pentru a opera echipamentul fabricii, asigu-rări, taxe pentru proprietatea fabricii etc.

„Valoarea sau preţul”, specificate la art.16 alin.(1) lit.a) din Lege, vor fi determinate în baza informaţiilor privind produ-cerea mărfii evaluate furnizate de producător sau în numele acestuia. La baza acestor informaţii vor sta datele evidenţei contabile a producătorului, cu condiţia ca această evidenţă să fie compatibilă cu principiile de contabilitate general admise, aplicate în ţara de origine a mărfii.

„Valoarea sau preţul” vor cuprinde costul elementelor spe-cificate la art.11 alin.(1) lit.b) liniuţa a doua şi a treia din Lege, precum şi valoarea distribuită conform prevederilor notei la art.11, a oricărui component specificat la art.11 alin.(1) lit.c), furnizat, direct sau indirect, de către cumpărător pentru a fi utilizat la producerea mărfii importate:

- costul containerelor şi/sau al altui ambalaj de folosinţă re-petată, dacă, în corespundere cu Nomenclatorul de măr-furi, acestea sînt considerate un tot întreg cu marfa;

Tema numărului

28

- costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj şi al lucrărilor de ambalare;

- materiale, componente, părţi şi alte elemente similare, în-corporate în marfă;

- instrumente, matriţe, forme şi alte componente similare, utilizate la producerea mărfii;

- materiale cheltuite la producerea mărfii; - lucrări de inginerie, de dezvoltare, lucrări de artă şi design,

planuri şi schiţe, executate în afara ţării şi necesare pentru producerea mărfii;

Valoarea componentelor specificate la alin.(1) lit.c): lucrări de inginerie, de dezvoltare, lucrări de artă şi design, planuri şi schiţe executate în Republica Moldova, nu va fi inclusă decît în măsura în care aceste lucrări sînt în sarcina producătorului. Valoarea sau preţul componentelor specificate nu se va lua în calcul de două ori la determinarea valorii calculate.

suma pentru profit şi cheltuieli generaleSuplimentar la costurile de producţie vizate mai sus, un pro-

ducător va atrage asupra sa costurile administrative genera-le şi de vînzare în legătură cu producţia şi exportul bunurilor.

Cheltuielile de vînzare includ salariile în vînzări, comisioa-nele din vînzări, marketing, costurile pentru publicitate, şi chel-tuielile de livrare. Cheltuielile administrative generale, care se referă la management-ul afacerii, includ articole ca salariile pentru lucrătorii din oficii, provizii pentru oficii, deprecierea în echipament de oficiu, etc. „Volumul beneficiilor”, specificat la alin.(1) lit.b), se va determina, în baza informaţiilor prezentate de producător sau în numele acestuia, în cazul în care cifrele comunicate de el sînt compatibile cu cele care caracterizează, în mod obişnuit, vînzările de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip cu marfa evaluată, produse în ţara de export pentru export, cu destinaţia ţării de import.

În acest context „volumul beneficiilor şi cheltuielilor genera-le” trebuie considerat ca un tot întreg. Rezultă că, dacă, într-un anumit caz, beneficiul producătorului este redus, iar cheltuie-lile sale generale sînt mari, beneficiul şi cheltuielile sale gene-rale, luate în ansamblu, vor putea fi compatibile cu cele care corespund, în mod obişnuit, vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă şi de acelaşi tip.

De exemplu: La lansarea unui produs în ţara de import, pro-ducătorul se limitează la un beneficiu nul sau redus pentru a compensa cheltuielile generale sporite, aferente lansării. Dacă producătorul poate demonstra că, datorită circumstanţelor co-merciale speciale, el realizează un beneficiu redus la vînzarea mărfii importate, cifrele beneficiilor sale efective vor fi luate în calcul cu condiţia ca el să se justifice prin motive comerciale valabile şi ca politica sa de preţuri să reflecte politica de pre-

ţuri existentă în ramura de producţie respectivă. O atare situa-ţie poate apărea, de exemplu, în cazul cînd producătorii au fost constrînşi să reducă temporar preţurile lor din cauza unei scă-deri neprevăzute a cererii sau cînd aceştia vînd mărfuri pentru a completa un sortiment de mărfuri produse în ţara de import, limitîndu-se la un beneficiu redus în scopul menţinerii competi-tivităţii. Dacă cifrele beneficiilor şi cheltuielilor generale comuni-cate de producător nu sînt compatibile cu cele care corespund vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă şi de acelaşi tip cu marfa evaluată, fabricate de producător cu destinaţia ţării de import, volumul beneficiilor şi cheltuielilor generale se va baza pe infor-maţii corespunzătoare, altele decît cele care au fost furnizate de producător sau în numele acestuia.

În cazul în care, la determinarea valorii calculate a unei mărfi, se utilizează alte informaţii decît cele furnizate de pro-ducător ori în numele acestuia, autorităţile respective ale ţării de import îi comunică declarantului, la cererea acestuia, sur-sa informaţiilor, datelor folosite şi calculele efectuate în baza acestor date, sub rezerva prevederilor art.8 alin.(4) din Lege.

Noţiunea „cheltuieli generale”, specificată la art.16 alin.(1) lit.b), cuprinde costurile directe şi indirecte de producţie şi de comercializare a mărfurilor neincluse în valoare conform alin.(1) lit.a) din acelaşi articol.

utilizarea contabilităţii producătorului în cazurileîn care nu corespunde cu vînzările de mărfuri

de aceeaşi clasă sau tipPentru a determina dacă anumite mărfuri sînt „de aceeaşi

clasă sau de acelaşi tip” cu alte mărfuri, se va ţine seama în fiecare caz de circumstanţe concrete.

Sintagma „mărfuri de aceeaşi clasă sau tip” are acelaşi sens ca şi acea care apare în metoda valorii deductive, adi-că mărfurile care se încadrează în grupa sau gama de bunuri produse de o industrie sau sector industrial particular, şi inclu-de mărfurile identice sau similare.

Pentru a determina volumul beneficiilor conform prevederi-lor art.16, se va proceda la examinarea vînzărilor de mărfuri pentru export, cu destinaţia ţării de import, din grupa sau din categoria cea mai restrînsă din care face parte marfa evaluată şi pentru care informaţiile necesare pot fi prezentate.

În cazul unui calcul al valorii calculate în sensul art.16, doar mărfurile, care sînt fabricate în aceeaşi ţară unde mărfurile im-portate sînt fabricate, pot fi considerate de aceeaşi clasă sau tip.

costurile (actuale) pentru transportul internaţionalCosturile pentru transportul mărfurilor de la producător şi pînă

la locul de introducere pe teritoriul ţării de import, trebuie de ase-menea să fie adăugate pentru a stabili valoarea calculată.

Tema numărului

29

meToda 6: meToda de rezervă - principii de aplicare

După cum prevede art.17 din Lege, în cazul în care va-loarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată de către declarant prin aplicarea consecutivă a metodelor specifi-cate la articolele 11, 12, 13, 15 şi 16 sau autoritatea vama-lă consideră cu temei că aceste metode nu pot fi utilizate, valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de re-zervă, prin mijloace rezonabile compatibile cu prevederile Legii, cu principiile generale ale acordurilor internaţiona-le la care Republica Moldova este parte şi pe baza date-lor disponibile.

La cererea sa, declarantul va fi informat în scris asupra va-lorii în vamă a mărfii, determinate, şi asupra metodei utilizate la determinare.

La determinarea valorii în vamă a mărfii prin metoda de re-zervă, drept bază nu pot fi luate: a) preţul de vînzare pe piaţa internă a mărfurilor produse în

Republicii Moldova; b) preţul mărfii pe piaţa internă a ţarii exportatoare; c) preţul mărfii stabilit arbitrar sau preţul fictiv; d) sistemul care prevede aplicarea, în scopuri vamale, a celei

mai mari valori a mărfii din două posibile; e) costul de producţie al mărfii, altul decît valoarea calculată

a mărfurilor identice sau similare, determinat conform pre-vederilor art.16 lit.a);

f) valoarea mărfii comercializate pentru export în altă ţară decît ţara importatoare;

g) valoarea în vamă a mărfii minimală.

În Notele interpretative la art.17 din Lege sînt specificate cîteva aspecte relevante la aplicarea acestei metode:1. Valorile în vamă determinate conform prevederilor art.17

din Lege vor trebui să se bazeze, în cea mai mare măsură posibilă, pe valorile în vamă determinate anterior.

2. Metodele de determinare a valorii în vamă, conform art.17, trebuie să fie cele specificate la art.11-16, dar o flexibilita-te rezonabilă în aplicarea acestor metode ar fi conformă obiectivelor şi prevederilor acestui articol.

Prezentăm unele exemplificări privind interpretarea expresi-ei „flexibilitate rezonabilă”:

a) mărfurile identice sau similare ar trebui să fie exportate foarte aproape de momentul sau la momentul exportu-lui mărfii evaluate;

b) mărfurile identice sau similare importate, produse într-o altă ţară decît ţara de export a mărfurilor de evaluat, vor putea furniza baza evaluării în vamă;

c) s-ar putea utiliza valorile în vamă ale mărfurilor identice sau similare importate, determinate deja conform pre-vederilor art.15 şi art.16 din Lege;

d) mărfurile ar trebui să fie vîndute în starea în care au fost importate (art.15 alin.(1));

e) termenul de ”90 de zile„ (art.15 alin.2).

principiul evaluării

De regulă, în vederea determinării valorii în vamă a mărfu-rilor se aplică cele cinci metode – de la valoarea de tranzacţie şi pînă la valoarea calculată. Totuşi, în cazul în care nu a fost posibil de aplicat metodele 1-5, Acordul oferă în calitate de un sistem de evaluare complet metoda de rezervă de determina-re a valorii în vamă, care se va aplica în cazul în care celelalte cinci metode au fost în imposibilitate de aplicat.

Unele cazuri de aplicare: • Articolul 7 a fost aplicat pentru a determina valoarea în

vamă a bunurilor defectate care au fost returnate producă-torului în ţara importatoare pentru a fi reparate.

• Articolul 7 poate fi aplicat pentru a determina valoarea în vamă a articolelor – precum automobilele – care sînt achi-ziţionate şi utilizate pentru o perioadă de timp peste hotare înaintea sosirii în ţara de import.

• Articolul 7 de asemenea a fost aplicat pentru determinarea valorii bunurilor care sînt returnate clientului în ţara impor-tatoare după ce au fost reparate peste hotare.

De exemplu: Potrivit prevederilor pct.296 din Regulamentu-lui de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, în cazul în care mărfurile sînt exportate temporar în regim de perfecţionare pasivă în scop de repara-re, pentru calculul drepturilor de import, valoarea în vamă va fi formată din suma plătită drept cheltuieli de reparaţii, la care se adaugă cheltuielile specificate la pct.277 lit.h), în măsura în care acestea nu au fost incluse în suma plătită.

Lit.h) prevede că cheltuielile de încărcare, de transport şi de asigurare reprezintă toate cheltuielile ocazionate de încărca-rea, transportul şi asigurarea mărfurilor, inclusiv:

- comisioane şi costuri de intermediere, cu excepţia co-misioanelor de cumpărare;

- costul ambalajelor care nu sînt parte integrantă din mărfurile de export temporar;

- costul de ambalare, incluzînd manopera şi materialele; - costurile de manipulare ocazionate de transportul de

mărfuri. În toate aceste cazuri, mărfurile importate nu au fost subiec-

tul unei vînzări pentru export şi condiţiile obligatorii prevăzu-te pentru metoda valorii tranzacţiei nu se încadrau în circum-stanţe sau nu putea fi aplicate din cauza lipsei informaţiei.

un exemplu de aplicare a articolul 7 din acord• Gunoiul este importat pentru a fi eliminat. Exportatorul îi

achită importatorului o taxă pentru serviciul de dispune-re a gunoiului. Gunoiul importat nu a fost subiectul unei vînzări pentru export (aşadar, valoarea tranzacţiei nu este aplicabilă).

• Nu sînt importuri anterioare de gunoi identic sau similar (aşadar, valoarea tranzacţiei bunurilor identice sau simila-re nu este aplicabilă).

• Gunoiul nu este importat pentru vînzare ci pentru distruge-re (aşadar, valoarea deductivă nu se aplică).

• Informaţia privind „producerea” gunoiului nu este disponi-bilă (aşadar, valoarea calculată, la fel, nu se aplică).

Două abordări stau la baza creării articolului 7 din Acord. Pe de o parte, atunci cînd metodele de evaluare nu pot fi aplica-te, colaboratorului vamal trebuie să i se acorde dreptul pentru de a determina o soluţie pentru a stabili valoarea în vamă a mărfurilor evaluate. Pe de altă parte, în lipsa unei determinări transparente, există pericolul unei decizii „arbitrare” şi stabilirii unei valori „fictive”.

Astfel, articolul 7 din Acord asigură autorităţile vamale cu re-zerva de a concepe metoda proprie de determinare a valorii, precum este necesar, reieşind din circumstanţele particulare ale unei tranzacţii de import, atunci cînd toate celelalte meto-de eşuează. În acest sens, mijloacele pe care organul vamal le alege pentru a determina valoarea trebuie să fie „rezonabi-

Tema numărului

30

le” şi „compatibile cu principiile şi prevederile generale ale ar-ticolului 7 GATT 1994”, şi metoda aplicată trebuie să fie trans-parentă (adică, colaboratorul vamal trebuie să explice acest lucru importatorului, în scris, la solicitare).

Pe lîngă cele expuse, pentru a evita dificultăţile practice cu care se întîlnesc organele vamale în procesul verificărilor de-rulate în străinătate, articolul 7 din Acord stipulează că valoa-rea trebuie să fie bazată pe informaţia care este disponibilă în ţara de import. Adică, datele trebuie să fie disponibile şi con-trolabile de către organul vamal în ţara de import. Atît timp cît totul este conform acestor criterii, sursa iniţială a documente-lor şi informaţiei utilizate ar putea fi străină.

Notele interpretative şi opiniile Comitetului Tehnic prevăd metodele de determinare a valorii în baza articolului 7 din Acord care ar putea fi considerate „rezonabile” şi „compa-tibile cu principiile şi prevederile generale ale Articolul 7 al GATT 1994”:

• Autoritatea vamală ar trebui să aplice una din cele cinci metode anterioare, însă cu o „flexibilitate rezonabilă” în aplicare sau interpretare mai largă a condiţiilor impuse de aceste metode.

de exemplu, Nota interpretativă ne sugerează că în tim-pul aplicării valorii tranzacţiei cu mărfuri identice sau similare, s-ar putea lua în consideraţie mărfurile identice sau similare care sînt importate în cadrul unei perioade de timp mai înde-lungate sau care sînt produse în alte ţări în afară de cea de export. Ori, în timpul folosirii metodei valorii deductive, s-ar putea lua în consideraţie vînzările efectuate mai mult de 90 de zile după importare.

• Serviciul vamal ar trebui să ia în consideraţie aplicarea fle-xibilă a metodelor precedente în ordinea consecutivă dată în Acord, începînd cu valoarea tranzacţiei.

• „În cea mai mare măsură posibilă”, o valoare vamală deter-minată în baza articolului 7, trebuie să fie bazată pe valorile în vamă determinate anterior.

un exemplu de aplicare a articolului 7 (Tratamentul mărfurilor închiriate)

redat într-un studiu de caz din compendiul omv.

O companie de catering (serviciu de asigurare cu pro-duse alimentare la bordul unui avion) a convenit de comun cu o linie aeriană să aprovizioneze cu produse alimentare preambalate, pentru consumul acestora în timpul zboruri-lor naţionale. Aparatul folosit pentru împachetarea produ-selor alimentare este unic şi costisitor, de aceea compa-nia de catering oferă spre închiriere un aparat pentru trei ani. Durata de exploatare a aparatului constituie trei ani. Chiria lunară a fost contractată de părţi în mărime de 2000 lei pe lună.

Nu-i o vînzare şi totodată nu sînt stabilite mărfuri identice sau similare. Operaţiunea vizată nu prevede o careva revînza-re a mărfii, aşadar metoda valorii deductive nu este aplicabilă. O metodă rezonabilă în interpretarea în mod flexibil a valorii tranzacţiei ar putea fi rectificarea valorii în vamă la mărimea taxei de închiriere, calculată pentru toată durata de exploatare a aparatului de ambalare (36 luni × 2000).

În aplicarea principiului „flexibilităţi”, organul vamal va acţi-ona în mod compatibil cu principiile Acordului şi articolului 7 al GATT 1994. Aşadar, articolul 7 din Acord interzice utiliza-rea drept bază de determinare a valorii în vamă:

(a) Preţul de vînzare în ţara de import a bunurilor produse în acea țară

Utilizarea în procesul evaluării în vamă a prețurilor de pe piața internă ale mărfurilor produse în țara de import nu ar co-respunde cu principiile generale de evaluare expuse în Articolul 7 din GATT, 1994 și s-ar considera „valori arbitrare sau fictive”.

(b) Un sistem care prevede acceptarea în scopuri vamale a celor mai ridicate din două valori posibile.

Anumite sisteme de determinare a valorii a Rundei pre-Tokyo (de exemplu, Australia, America de Sud) au evaluat marfa în baza preţului facturii sau preţului actual al mărfuri-lor pe piaţa ţării exportatoare, oricare din aceste două valori a fost mai ridicat. Determinarea valorii în vamă în astfel de mod creează incertitudine, dat fiind faptul că importatorii nu au po-sibilitatea de a prognoza anticipat nivelul valorii în vamă care va fi stabilit de organul vamal şi respectiv calcularea preventi-vă a drepturilor de import.

(c) Preţul bunurilor pe piaţa internă a ţării de exportObiecţia la aplicarea „valorii interne”, care a fost aplicată

de un număr de ţări înainte de Runda de la Tokyo, consta în aceea că preţurile care prevalează pe piaţa internă a ţării ex-portatoare nu reflectă în mod obligatoriu preţurile cu care ex-portatorii ar putea vinde mărfurile pe pieţele internaţionale, în general, sau, în special, în ţara importatoare. De asemenea, este inadmisibil faptul că dificultăţile evaluării vamale şi pova-ra examinării preţurilor în ţara exportatoare a fost plasată pe seama exportatorului.

(d) Costul de producţie, altul decît valorile calculate care au fost determinate pentru produsele identice sau similare, în conformitate cu prevederile articolului 6 din acord (valoa-rea calculată)

Articolul 6 din Acord defineşte metoda de determinare a va-lorii bazată pe costurile de producţie ale mărfurilor importate. Această prevedere a articolului 7 permite organului vamal de a determina valoarea bunurilor importate bazate pe costurile de producţie ale bunurilor identice sau similare.

(e) Preţul bunurilor pentru export într-o ţară diferită de cea de import

Neajunsul acestei metode este acelaşi ca şi al metodei de determinare a valorii bazată pe preţul mărfurilor pe piaţa in-ternă a ţării exportatoare (vezi punctul „c” de mai sus).

(f) Valorile vamale minimeValori oficiale sau minime au fost aplicate de un număr de

ţări (în special, ţările în curs de dezvoltare) înainte de aderare la Acordul de evaluare al OMC, drept măsură netarifară apli-cată în vederea protejării industriilor interne. Aplicarea con-tinuă de către ţările în curs de dezvoltare a valorilor minime este urmărită cu rezervă de către alţi membri ai OMC. De al-tfel, utilizarea acestora este interzisă.

(g) Valori arbitrare sau fictiveSintagma „valorile arbitrare sau fictive” nu este prevăzută în

Acord. Această expresie este preluată din articolul 7: 2(a) al GATT 1994, care stipulează că:

„Valoarea vamală a mărfurilor importate trebuie să se baze-ze pe valoarea reală a mărfurilor importate, la care se aplică taxele, sau a unor mărfuri similare şi nu se va baza pe valoa-rea produselor de origine autohtonă sau pe valori arbitrare sau fictive.”

Dat fiind faptul că articolul 7 al GATT 1994 constată o di-ferenţă dintre „valoarea actuală” (valoarea bunurilor impor-tate sau a mărfurilor asemănătoare) şi „valorile arbitrare şi fictive”, ultima sintagmă a fost interpretată drept un sistem care foloseşte valori „care nu au nimic comun cu valoarea mărfurilor importate de evaluat sau a mărfurilor importate asemănătoare”. Deci, de exemplu, determinarea valorii în vamă în baza preţurilor mărfurilor produse în ţara importa-toare a fost considerată valoare arbitrară. Sau un sistem, care asigură posibilitate colaboratorului vamal de a stabili o valoare pentru toate bunurile importate de un anumit fel

Tema numărului

31

(adică, un preţ fixat per kilogram de îmbrăcăminte uzată, indiferent de calitate, ţara de origine, preţul de export etc.) s-ar putea considera „arbitrar”.

articolul 7 din acord şi evaluarea mărfurilor

foste în folosinţă

Dintotdeauna, determinarea valorii în vamă a articolelor folo-site a prezentat o anumită dificultate pentru autoritățile vamale. În general, dificultatea constă nu în aplicarea principiilor de de-terminare a valorii în vamă, dar în îndoielile organului vamal re-feritor la veridicitatea sau exactitatea preţurilor declarate. Aces-te îndoieli apar întrucît: importatorii articolelor folosite sînt, de obicei, persoane fizice și nu entităţi comerciale cunoscute orga-nului vamal; tranzacţiile pot fi neoficiale şi bazate pe cash; va-loarea de piaţă a unui articol folosit depinde de condiţia sa spe-cifică şi, prin urmare, poate fi extrem de variată. Articolele folo-site, în special automobilele, sînt frecvent subestimate.

Pe lîngă impasul care apare la determinarea valorii în vamă a articolelor foste în folosinţă mai sînt şi alte dificultăţi practi-ce confruntate în procesul perfectării tranzacţiilor de import. Specificăm mai jos doar cîteva notificări în acest sens ale unui membru al OMC:

[Roţi folosite]„Valorile declarate pentru roţi uzate, de obicei, nu reprezintă

nici 5 % din costul celor noi. În plus, roţile sînt într-atît de uza-te, încît nu corespund cerinţelor de securitate pentru acest tip de produs. Îndeosebi, lipsa documentelor adecvate şi valoa-rea minimă declarată de către importator pentru astfel de pro-duse constituie o competiţie inechitabilă pentru importatorii de produse noi de acest tip de marfă.”

[Îmbrăcăminte uzată]„Importurile de îmbrăcăminte uzată au un impact nefavora-

bil asupra economiei şi afectează în mod direct dezvoltarea industriilor mici şi medii implicate în fabricarea vestimentaţiei. Mai mult decît atît, acest sector al industriei noastre, care ge-nerează un număr mare de locuri de muncă, este serios afec-tat de competiţia din importurile acestor mărfuri, pentru care sînt declarate valori nesemnificative şi pentru care autoritatea fiscală nu are suficiente resurse umane şi materiale pentru a determina valoarea de tranzacţie reală, în scopul de a micşora efectele nefavorabile ale importurilor la un preţ redus asupra producătorilor autohtoni.

Pe lîngă toate acestea, într-o ţară cu şase milioane de lo-cuitori şi o populaţie activă din punct de vedere economic de două milioane, aproximativ 10% sînt întreprinderi mici care creează aproximativ cinci locuri de muncă per unitate de pro-ducere şi unii fabrică vestimentaţie şi încălţăminte pentru ma-joritatea populaţiei, care nu sînt în stare să cumpere produse importate. Astfel, aceştia sînt afectaţi serios de importurile de articole foste în folosinţă.”

[Aparatură de uz casnic uzată]„În ceea ce priveşte importul aparaturii de uz casnic uzate,

de care se descotorosesc ţările dezvoltate din cauza efectu-lui ei negativ asupra stratului de ozon, Honduras, urmînd pre-vederile Protocolului de la Montreal, se află sub obligaţia de a stabili anumite măsuri pentru utilizatorii de articole uzate, cu respectarea cerinţelor de protecţie a mediului înconjurător.”

[Automobile uzate]„Preţurile de referinţă pentru mijloacele de transport sînt

stabilite în scopul asigurării unei activităţi echitabile pe piaţă, sănătăţii şi securităţii populaţiei din următoarele motive:

• Aceste mărfuri sînt, de obicei, tranzacţionate prin eco-nomia neformală, un grup care în mai multe cazuri nu

asigură livrările cu documente adecvate, şi, practic, nici o metodă sau concept de valoare nu poate fi apli-cat. În acest mod, cauzează o competiţie neechitabilă pentru operatorii economici care contractează livrări cu vehicule noi.

• Deoarece mijloacele de transport foste în folosinţă reprezintă produse „second-hand” cu multe uzuri şi defecţiuni, în cele mai multe cazuri acestea creea-ză probleme de sănătate şi contaminări ale mediului înconjurător, provocînd condiţii care nu sînt benefice sub nici un aspect al vieţii locuitorilor ţărilor în curs de dezvoltare.

Mai mult decît atît, măsuri adiţionale trebuie să fie luate pen-tru a proteja consumatorul şi mediul înconjurător şi, de ase-menea, sînt necesare pentru prevenirea accidentelor rutiere, care, de obicei, au loc din cauza faptului că vehiculele sînt de modele învechite moral şi fizic”.

Potrivit Acordului, dacă există o valoare de tranzacţie vala-bilă, ar trebui să fie utilizată ca valoare vamală a mărfurilor im-portate. Acest principiu se aplică, în mod egal, și la bunurile de mîna a doua importate de persoane pentru propria folosinţă, precum şi la mărfurile noi importate de unități comerciale pen-tru revînzare sau distribuire. Desigur, organul vamal poate să respingă valoarea în vamă declarată, dacă acesta are îndoieli rezonabile în ceea ce priveşte realitatea sau exactitatea infor-maţiei declarate de importator sau a documentelor aferente.

Aici apare întrebarea dacă bunurile foste în folosintă impor-tate au fost la fel ca şi acele „vîndute pentru export”. După cum s-a mai menționat, definiţia valorii de tranzacţie este „preţul plătit în prezent sau de plătit pentru mărfurile vîndute pentru export.” În cazul unui automobil, de exemplu, „marfa” procura-tă de o persoană în ţara de export ar putea să nu fie la fel ca marfa importată în fond, dacă mijlocul de transport a fost fo-losit pentru o perioadă de timp peste hotare înainte de a fi in-trodus (sau deplasat) în ţara de import. În astfel de cazuri, ar putea achiziţionarea de pe piaţa străină să fie folosită ca bază a valorii de tranzacţie?

Conform unui studiu al Comitetului Tehnic, aceasta este o întrebare care este „lăsată la discreţia fiecărei autorități va-male fiindcă situaţiile , care ar putea apărea în acest dome-niu sînt diferite și nu ar putea recurge la unificarea practicilor adoptate. ”

Autoritatea vamală canadiană, de exemplu, a răspuns cu o „regulă de treizeci de zile”: dacă vehiculele sînt importate în timp de treizeci de zile de la data livrării la cumpărător peste hotare, „o vînzare valabilă pentru export în Canada se consi-deră să fi avut loc şi oricare exploatare a vehiculului înainte de importare va fi considerată ca fiind accidentală livrării vehicu-lului în Canada.” Dacă au trecut mai mult de treizeci de zile, aplicarea metodei valorii de tranzacţie, bazată pe vînzarea că-tre cumpărător, nu ar fi potrivită.

Acolo unde valoarea de tranzacţie nu poate fi aplicată, de asemenea şi celelalte metode aplicate consecutiv nu pot fi aplicate, deci organul vamal poate să evalueze mijloacele de transport uzate în baza articolului 7.

Un Studiu al Comitetului Tehnic sugerează în ce mod, prin-tr-o aplicare „rezonabil flexibilă” a metodelor articolului 1-5 din Acord (art.11-15 din lege), o astfel de determinare a valorii arti-colului 7 din Acord (art.17 din Lege) ar putea fi derivată:

• Valoarea de tranzacţie flexibilă: aplicarea preţului plătit ac-tualmente sau de plătit pentru mărfurile importate, ajustat în dependentă de deprecierea determinată de vîrsta sau distanţa parcursă a automobilului.

• Valoarea de tranzacţie flexibilă a bunurilor identice: aplica-rea valorii de tranzacţie acceptate anterior a automobilelor identice noi importate de acelaşi model şi marcă, ajusta-tă în dependenţă de gradul uzurii şi starea automobilului

Tema numărului

32

importat şi, după caz, ajustată pentru a lua în considera-ţie orice accesorii/completaţie de care dispune automobi-lul uzat, însă pe care nu le-a avut maşina nouă (suplimen-tar şi ajustările obişnuite ale articolului 2 pentru diferenţe în cantitate şi/sau nivel comercial).

• Valoarea de tranzacţie flexibilă a bunurilor similare: la fel precum este stipulat mai sus, însă drept bază se va lua va-loarea tranzacţiilor acceptate a automobilelor noi similare.

• Valoarea deductivă flexibilă: utilizarea catalogului de preţuri ale maşinilor importate noi de aceeaşi marcă şi model vîn-dute în ţara de import, cu ajustări în dependenţă de gradul uzurii plus ajustările valorii deductive obişnuite (adică, taxe vamale, costurile pentru transport pe intern, etc.).

• Valoarea deductivă flexibilă: utilizarea catalogului de pre-ţuri ale maşinilor importate noi de aceeaşi marcă şi model vîndute în ţara de import, cu ajustările necesare pentru a lua în consideraţie starea anumită a automobilului impor-tat, precum şi ajustările valorii deductive obişnuite.

Descriem în continuare un studiu de caz privind determina-rea valorii în vamă a automobilelor uzate în baza articolului 7 din Acord examinat la o şedinţă a OMC:

„O ţară membru a OMC din Europa de Est a descris me-todologia sa de determinare a valorii în vamă a automobile-lor uzate importate precum urmează: De regulă, valoarea în vamă a automobilelor uzate determinată pentru scopuri fis-cale este bazată pe preţul plătit sau de plătit, plus valoarea costurilor pentru transport şi asigurare.

Ca dovadă a vînzării automobilului importat, organul vamal ar putea accepta orice document care conţine următoarele elemente principale: tip, model, preţ, numărul şasiului, speci-ficări tehnice. Documentul poate fi: o factură sau un contract de vînzări, care oferă dovada vînzării şi preţul efectiv plătit.

În determinarea valorii în vamă a automobilelor uzate, co-laboratorii vamali utilizează catalogul „SUPERSCHWACKE” ca un catalog de referinţă. Acesta este un catalog sau o lis-tă de preţuri care este publicat în Germania şi care conţi-ne preţurile mijloacelor de transport comercializate pe pia-ţa germană în ultimii 12 ani. În timpul vămuirii se va utiliza, cea mai recentă ediție a catalogului „SUPERSCHWACKE”. Bazîndu-se pe documentele prezentate pentru vămuirea au-tomobilului uzat (specificări ale automobilului, factură şi alte documente asociate), colaboratorul vamal va verifica preţu-rile cele mai ridicate şi cele mai scăzute din catalogul SU-PERSCHWACKE” pentru vehiculul importat pentru anul de fabricare potrivit.

Dacă valoarea facturii se va încadra între nivelul dintre cea mai ridicată şi cea mai mică valoare indicată în catalog, va-loarea vamală va fi determinată conform metodei valorii de tranzacţie. În acest caz, valoarea în vamă va constitui valoa-rea facturii ajustată cu costurile de transportare şi asigurare.

Dacă valoarea declarată a mijlocului de transport uzat este inferioară celei mai mici valori din catalog, valoarea în vamă se determină în baza metodei de rezervă. În acest caz, va-loarea în vamă se va determina în baza valorii specificate în catalog ajustată cu costurile de transportare şi asigurare.”

Se conformează această metodologie de determinare a valorii în vamă cu principiile Acordului OMC?

Concluzie: Precum s-a menţionat mai sus, organul vamal ar putea să respingă o valoare declarată unde sînt „îndoieli rezonabile” privind veridicitatea sau exactitatea informaţiei din declaraţie sau documentele aferente. Însă faptul că pre-ţul declarat este mai mic decît preţul din catalog, în general, nu ar fi un motiv suficient - de unul singur – de a respinge valoarea declarată, dat fiind faptul că preţul scăzut ar putea fi rezultatul unei reduceri sau al schimbărilor condiţiilor de pe piaţă, sau ar fi cauzat de gradul de uzură şi caracteristicile

mijlocului de transport importat, sau de oricare alt factor. Mai mult decît atît, în baza faptelor sus vizate, substituirea valorii facturate declarate cu cea indicată în catalog, ar putea fi con-siderată o folosire a „sistemului de valori minime”, interzis în baza articolului 7 din Acord.

Drept urmare, pentru organul vamal este necesar să ia în considerare și anumiți factori determinanți ca starea tehnică, kilometrajul parcurs, antrenat sau nu la momentul importului în accident etc.

În acest sens, conform normelor Acordului, procedura de-terminării valorii în vamă după metoda de rezervă se lasă la discreția fiecarui membru cu condiția ca aceasta să fie baza-tă pe mijloace rezonabile compatibile cu principiile şi dispo-ziţiile generale ale articolului 7 din GATT şi ale Acordului de punere în aplicare a articolului 7 GATT. Așadar, Serviciul Va-mal a elaborat proiectul Hotărîrii Guvernului „cu privire la mo-dificarea şi completarea Regulamentului cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teri-toriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.600 din 14 mai 2002, în scopul perfecţionării cadrului nor-mativ, întru ralierea acestuia noilor cerinţe sociale.

Prin urmare, au fost propuse dispoziţii în ceea ce preve-de evaluarea în vamă a bunurilor foste în folosinţă în baza art.17 din Lege: „La determinarea valorii în vamă a mijloace-lor de transport foste în folosință (cu excepția celor prohibite în sensul art.20 Cod Vamal) prin aplicarea metodei de rezer-vă, organul vamal va utiliza informaţiile disponibile referitor la ofertele de pe piaţa externă destinate pentru export (site-uri specializate sau cataloagele de tip SCHWACKE – ediții curente). În acest sens, valoarea mărfii identificată pe piaţa externă se va ajusta în funcţie model, marcă, de starea teh-nică, gradului de uzură şi anume: anul fabricării, kilometrajul parcurs, dotarea mijlocului de transport, antrenarea anteri-oară în accident rutier, inundarea sau orice alte deteriorări la momentul declarării. Organul vamal va consemna în actul de control fizic caracteristicile determinante sus vizate.

Totodată, se va lua în considerare nivelul reducerii admisi-bile (10 la sută) şi a cheltuielilor pentru transport pînă la locul de introducere pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, în corespundere cu dispoziţiile art.11 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la tariful vamal.

La determinarea valorii în vamă a utilajelor foste în folosință (cu excepția celor prohibite în sensul art.20 Cod Vamal) prin aplicarea metodei de rezervă, organul vamal va evalua marfa în dependenţă de marcă, model, anul fabricării, gradul uzurii (starea tehnică), cheltuielile de demontare, ambalare, modul de transportare.”

Proiectul urmăreşte scopul aducerii în concordanţă a ac-tului normativ amendat cu prevederile atît ale Acordului de aplicare a articolului 7 din GATT 1994, cît şi ale normelor sta-bilite pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor impor-tate de către Uniunea Europeană.

Tema numărului

33

Modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe terito-riul Republicii Moldova de către persoanele fizice este stabilit de prevederile Legii nr.1569-XV din 20.12.2002. În corespun-de cu dispoziţiile art.11 alin.(9) din legea vizată, valoarea în vamă a mărfurilor deplasate de persoane fizice se determină în conformitate cu prevederile Legii nr.1380-XIII din 20 noiem-brie 1997 cu privire la tariful vamal.

Articolul 5 din Legea nr.1569-XV din 20.12.2002 dispune anumite reglementări la introducerea bunurilor pe teritoriul Republicii Moldova:

(1) Persoanele fizice au dreptul: a) de a introduce pe teritoriul ţării, fără achitarea drepturilor

de import, obiecte de uz personal, precum şi mărfuri men-ţionate în anexa la prezenta lege;

b) de a introduce pe teritoriul ţării, fără achitarea drepturilor de import, alte bunuri decît cele indicate la lit. a), a căror valoare în vamă nu depăşeşte suma de 200 euro şi care nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie. Dacă valoarea în vamă a bunurilor depăşeşte cuantumul neimpozabil menţionat, drepturile de import se vor per-cepe reieşind din valoarea bunului în vamă (cuantumul neimpozabil indicat nu micşorează valoarea impozabilă a bunului);

c) de a introduce pe teritoriul ţării sau de a primi, prin inter-mediul trimiterilor poştale internaţionale sau a bagajelor neînsoţite, bunuri, fără achitarea drepturilor de import, cu condiţia că acestea nu sînt destinate activităţii comercia-le sau de producţie, în legătură cu stabilirea la loc de trai

permanent în Republica Moldova sau cu obţinerea aces-tor bunuri prin moştenire. Faptul stabilirii pentru trai per-manent sau obţinerii moştenirii se confirmă prin actele re-spective. Modul de acordare a înlesnirilor menţionate se stabileşte de Serviciul Vamal;

d) de a primi, prin intermediul trimiterilor poştale internaţiona-le, fără achitarea drepturilor de import, bunuri, cu condiţia că valoarea lor în vamă nu depăşeşte suma de 200 euro şi nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie. În cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor depăşeşte li-mita neimpozabilă de 200 de euro, drepturile de import se vor calcula pornind de la valoarea mărfurilor în vamă, iar li-mita neimpozabilă menţionată nu micşorează valoarea im-pozabilă a acestora;

e) de a introduce pe teritoriul ţării mărfuri care nu sînt pre-văzute la lit. a) şi lit. b) şi care nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie, cu condiţia achitării tuturor drepturilor de import şi declarării în modul stabilit.

Astfel, la stabilirea nivelului-limită neimpozabil (valoarea mărfurilor în vamă - 200 euro) colaboratorul vamal va aplica metodele de determinare a valorii în vamă, prevăzute de Le-gea cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII din 20.11.1997. În acest sens, la determinarea valorii în vamă a mărfii în baza va-lorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, se va ţine cont de prevederile art.11 alin.1) lit. a) din Lege, şi anume, în valoarea tranzacţiei se includ cheltuielile pentru transportul mărfii, în cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii.

Tema numărului

evaluarea mărfurilor inTroduse de căTre persoanele fizice

34

convertirea valuteiArticolul 9 din Acord dispune anumite norme referitoare la

convertirea valutară:1. În cazul în care, cînd este necesar să se convertească o

monedă pentru a determina valoarea în vamă, cursul de schimb utilizat va fi cel oficial publicat de autorităţile com-petente ale ţării de import respective şi va reflecta cît mai efectiv posibil, pentru fiecare perioadă acoperită printr-o astfel de publicare, valoarea curentă a acestei monede în tranzacţii comerciale, exprimată în moneda ţării de import.

2. Cursul de schimb care se utilizează va fi cel în vigoare în momentul exportului sau în momentul importului, potrivit celor prevăzute de fiecare Membru.

Importatorii sînt, în general, obligați să declare valoarea în vamă în valuta națională a țării de import, chiar dacă la baza tranzacției vînzărilor putea să fi fost o monedă străină. Acest fapt impune importatorul să convertească valuta.

În absența unor astfel de norme, o țară ar putea aplica ratele de schimb fie în scop discriminatorii, fie în cel de protecție. De exem-plu, s-ar putea impune ca importatorii anumitor mărfuri să utilize-ze un schimb valutar special (nefavorabil), care ar mări valoarea în vamă a mărfurilor importate, respectiv şi valoarea drepturilor de import pe care importatorul trebuie să le plătească, şi invers.

Acordul OMC nu impune utilizarea vreunui curs de schimb specific sau a unei metode de conversie anumite. Totuşi, Ar-ticolul 9 din Acord impune trei cerințe obligatorii menite să promoveze transparența și predictibilitatea. Acestea sînt:

• cursul de schimb utilizat trebuie să fie cel publicat în mod corespunzător de „autoritățile competente” (aceasta ar putea fi Banca Centrală, Departamentul Trezoreriei, sau piețele de schimb);

• schimbul valutar trebuie să reflecte, cît mai eficient posibil, valoarea curentă a valutei străine din tranzacțiile comerci-ale în moneda țării de import;

• țara trebuie să aplice pentru toate tranzacţiile de import, fie rata care este în vigoare la data la care mărfurile au fost ex-portate, fie cursul de schimb în vigoare la data importului.

Ratele comerciale pentru cursul valutar se schimbă zilnic (chiar şi cu nesemnificativ), dar impunerea autorităţii vamale și a importatorilor să urmeze aceste modificări poate condiţiona dificultăți administrative importante, cum ar fi emiterea noilor cursuri la toate birourile vamale, sau actualizarea tabelelor în sistemele de prelucrare a declarațiilor.

Prin urmare, Acordul permite țărilor să adopte o abordare flexibilă, ca administraţia vamală să poată utiliza rate periodi-ce în scopul evaluării vamale.

De exemplu, o autoritate vamală ar putea aplica pentru o peri-oadă îndelungată - pentru o săptămînă sau chiar pentru un trimes-tru calendaristic - aceeași rată de schimb, neschimbată, pentru o monedă străină, care este „stabilă” în raport cu moneda națională, și ar putea utiliza o rată zilnică pentru monedele mai puțin stabile. Așa cum am menționat, o rată periodică trebuie să reflecte „cît mai eficient posibil” valoarea curentă a monedei în tranzacțiile comer-ciale din perioada desemnată și, în toate cazurile, rata și perioada de aplicare a acesteia trebuie să fie publicate.

În acest sens, prevederile pct.8 din Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova dispun că, pentru evaluarea va-mală a mărfurilor introduse, se utilizează cursul valutelor in-ternaţionale valabil la data acceptării declaraţiei vamale. Tot-odată, în Ordinul Serviciului Vamal nr.346-o din 24 decem-brie 2009 referitor la aprobarea Normelor tehnice privind im-primarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în deta-liu este stabilit că la completarea RUBRICII 23 – "CURS DE SCHIMB" se înscrie cursul oficial de schimb al leului moldove-nesc faţă de valuta străină indicată în declaraţie, valabil pentru data înregistrării acesteia.

Drepturile şi obligaţiile de procedură Acordul impune o cooperare eficientă între importatori și au-

toritatea vamală. Informațiile necesare organului vamal pentru determinarea valorii în vamă sînt, în mare parte, deținute de importator: prețurile plătite pentru mărfuri, clauzele contractu-ale, informațiile privind vînzările anterioare de mărfuri similare sau identice, costurile de producție din țara străină, sau cos-turile de revînzare pe piața internă etc. Din acest motiv, Acor-dul oferă organului vamal dreptul de a pune întrebări și de a obține informațiile necesare de la importatori. Pe de altă parte, pentru a asigura corectitudinea și transparența în procesul de determinare a valorii în vamă și pentru o cooperare bilatera-lă între autoritățile vamale și importatori - Acordul prevede, de asemenea, anumite drepturi de procedură şi de protecţie a im-portatorilor. Aceste drepturi ce trebuie să fie respectate şi pre-văzute în legislația membrilor OMC sînt, după cum urmează:

protecția datelor cu caracter confidențialArticolul 10 din Acord indică că „orice informaţie cu carac-

ter confidenţial oferită în scopul determinării valorii în vamă va fi tratată de autorităţile în cauză ca fiind strict confidenţială, şi acestea nu o vor divulga fără permisiunea respectivă a persoa-nei sau guvernului care o va oferi, în afara cazului cînd aceste informaţii ar fi necesare în cadrul unor proceduri judiciare”.

Atît organul vamal, cît și alte autorități guvernamentale sînt obligate să protejeze datele cu caracter confidențial, pe care le pot primi în scopuri perceperii drepturilor de import, fie de la importator, fie de la alte persoane, sau guverne. Aceste autori-tăţi pot dezvălui aceste informații doar în cadrul unei proceduri judiciare sau, dacă au permisiunea de rigoare a persoanei sau guvernului care le-a oferit.

Care sînt datele cu caracter confidențial care trebuie să fie protejate strict de către organul vamal și alte autorităţi? Acor-dul stabilește două standarde generale:

1. Date cu caracter confidențial2. Date care sînt oferite cu titlu confidențial.Interpretarea acestor standarde în cazuri concrete este lăsată

pe seama Membrilor OMC. În general vorbind, datele „cu carac-ter” confidențial ar putea include: prețurile importatorului, identita-tea furnizorilor săi, anumite clauze contractuale, sau alte astfel de informații financiare sau comerciale pe care acesta de obicei nu le-ar divulga, în mod public, deoarece i-ar dăuna activităţii sale.

Tema numărului

alTe dispoziȚii relevanTe

35

În acest sens, normele Acordului sînt transpuse în legislația națională în art.8 alin.(4) din Lege: „Informaţia prezentată de declarant la anunţarea valorii în vamă a mărfii constituie se-cret comercial, poate fi utilizată de autoritatea vamală exclusiv în scopuri vamale şi nu poate fi transmisă terţelor, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie. Pentru divulgarea informaţiei ce constituie secret comercial, autoritatea vamală poartă răs-pundere în conformitate cu legislaţia.”

dreptul la apelDreptul la apel este prevăzut la articolul 11 din Acord:

1. Legislaţia fiecărui Membru OMC trebuie să prevadă un drept de apel fără penalitate referitor la orice determinare a valorii în vamă, pentru importator sau orice altă persoană obligată să plătească obligaţiile vamale datorate.

2. Un prim drept de apel, fără penalitate, poate fi înaintat în faţa administraţiilor vamale sau unui organ independent, dar legislaţia fiecărui Membru va trebui să prevadă un drept de apel, fără penalitate, în faţa unei instanţe judiciare.

3. Cererea prealabilă se va prezenta organului vamal respon-sabil de perfectarea tranzacţiei şi/sau administraţiei vamale centrale, cu stabilirea motivelor de apel. Importatorilor - sau oricărei alte persoane responsabile de plata obligaţiei va-male (cum ar fi garanție privind obligaţiunile importatorului) - trebuie să i se acorde un drept de apel la deciziile nefavo-rabile privind determinarea valorii în vamă în faţa unei auto-rităţi judiciare, precum și de a primi o decizie în scris.

Membrii OMC pot solicita ca importatorii să facă inițial un apel la organul vamal (de exemplu, la sediul autorităților vama-le împotriva unei decizii luate de un birou vamal) sau la un alt organ independent, cum ar fi un tribunal administrativ.

Dreptul la apel trebuie să fie acordat fără penalitate, adi-că un importator nu ar trebui să fie descurajat să își exercite dreptul la cale de atac, prin amenințarea acestuia cu o amen-dă sau o sancțiune.

Astfel, subliniem că legislaţia naţională în domeniu este conformată la normele Acordului şi cerinţele drepturile despre care s-au menţionat mai sus sînt transpuse la art.7 alin.(4) şi alin.(5) şi art.8 alin.(7) din Lege:„(4) În cazul în care nu este de acord cu decizia autorităţii va-

male referitoare la valoarea în vamă a mărfii, declarantul poate ataca această decizie în modul stabilit de legislaţie atît în faţa autorităţii vamale, cît şi în faţa instanţei de jude-cată, fără penalizare.

(5) Cheltuielile suplimentare aferente precizării valorii în vamă a mărfii sau prezentării unor informaţii suplimen-

tare referitoare la ea sînt acoperite de declarant, în ca-zul cînd autorităţile vamale depistează neautenticitatea datelor anunţate în declaraţie. Cheltuielile ce ţin de efec-tuarea, la insistenţa autorităţii vamale, a controlului supli-mentar, în cazul cînd rezultatele acestuia confirmă infor-maţia iniţială prezentată de declarant, sînt acoperite de către autoritatea vamală.

(7) În sensul articolelor 7 şi 8 din prezenta lege, expresia „fără penalizare” înseamnă că declarantul nu va fi pasibil de amendă sau de o altă formă de penalitate pentru acţiunile de contestaţie.”

dreptul la explicaţieDreptul importatorului de a primi o explicație de la organul

vamal cu privire la modul în care valoarea în vamă a fost de-terminată este strîns legat de dreptul la apel. Pentru a face un recurs efectiv împotriva unei decizii a organului vamal (sau pentru a decide dacă merită să facă un recurs), importatoru-lui trebuie să i se aducă la cunoştinţă motivele pentru care s-a luat decizia în cauză. Este necesară o explicație scrisă de or-ganul vamal, în cazul în care importatorul solicită acest fapt. Dacă valoarea în vamă se bazează pe valoarea tranzacției pe care importatorul însuși a declarat-o, în mod normal, nu ar mai fi cazul la nici o explicație. Explicația este importantă, totuşi, atunci cînd organul vamal respinge prețul declarat și determi-nă valoarea mărfurilor importate aplicînd o metodă alternativă. În aceste cazuri, baza pentru determinarea valorii în vamă sau informaţiile pe care organul vamal le ia în consideraţie, pot să nu fie evidente pentru importator.

Acest principiu este prevăzut în articolului 16 din Acord şi este reformulat, într-un mod mai special, şi în alte articole ale Acordului cu privire la utilizarea metodelor alternative de de-terminare a valorii în vamă. În special, Articolul l alineatul (2) litera (a) (metoda valorii tranzacției) solicită autorităților vama-le, ca să comunice motivele pentru care consideră că un preţ declarat de o parte afiliată ar trebui să fie respins atunci cînd constată că prețul a fost influențat de relație dintre părţi.

În mod similar, în cazurile unde organul vamal a aplicat me-toda de rezervă de determinare a valorii în vamă, articolul 7 alineatul (3) din Acord prevede că importatorul are dreptul să solicite o explicație scrisă în privinţa metodei utilizate pentru determinarea valorii în vamă a mărfii. În cele din urmă, dacă vama utilizează alte informații decît cele oferite de producător pentru a determina o valoare calculată, o Notă Interpretativă la articolul 6 din Acord prevede că organul vamal, la cerere, va informa importatorul despre sursa de informaţii și măsura în care aceste informaţii au fost utilizate.

Tema numărului

36

Acest drept al declarantului de a primi o explicaţie, în cazul în care este aplicată o altă metodă de determinare a valorii în vamă decît cea de tranzacţie, este expres stipulat atît la art.8, art.11 şi art.17 din Lege cît şi în pct.19 din Regulament:

Art.8 din Lege: ”(5) În cazul în care persoana cu funcţii de răspundere a au-

torităţii vamale adoptă decizia privind imposibilitatea de a accepta valoarea în vamă a mărfii anunţate de declarant, autoritatea vamală, la cererea declarantului, îl înştiinţează în scris despre motivele neacceptării valorii date, oferindu-i acestuia sau oricărei alte persoane responsabile de plata taxelor vamale şi altor impozite posibilitatea de a declara recurs fără penalizare.

(6) După adoptarea deciziei definitive privind imposibilitatea de a accepta valoarea în vamă a mărfii anunţate de decla-rant, autoritatea vamală, la cererea în scris a declarantu-lui, este obligată, în termen de o lună, să-i expună în scris motivele neacceptării valorii în vamă a mărfii anunţate de el drept bază la calcularea taxei vamale.”

Art.11 alin.(5) din Lege: „Dacă, ţinînd cont de informaţiile fur-nizate de declarant sau obţinute din alte surse, autoritatea va-mală are motive să considere că interdependenţa a influenţat preţul, ea comunică motivele sale declarantului, dîndu-i aces-tuia posibilitatea de a argumenta valoarea tranzacţiei. La soli-citarea declarantului, motivele se comunică în scris”.

Art.17 alin.(2) din Lege: (2) La cererea sa, declarantul va fi informat în scris asupra valorii în vamă a mărfii, determinate conform prevederilor prezentului articol, şi asupra metodei uti-lizate la determinare.

Dreptul la o explicație se regăseşte şi în dispoziţiile pct.19 din Regulament: „potrivit art.8 alin.(6) din Legea cu privire la tariful vamal, declarantul este în drept să solicite în scris organului vamal explicarea motivelor neacceptării valorii în vamă.”

Dar, totodată, este menţionat şi faptul că ”Demersul decla-rantului către organul vamal cu referire la dezacordul evaluării în vamă a mărfurilor sau contestarea deciziei adoptate de au-toritatea vamală nu scuteşte declarantul de modificarea decla-raţiei vamale şi achitarea drepturilor de import recalculate din valoarea în vamă modificată.

În cazul în care declarantul nu achită drepturile de import recalculate, în termenul stabilit de art.199 din Codul vamal, acesta poartă răspundere potrivit legislaţiei în vigoare.”

publicarea legilor şi deciziilorArticolul 12 din Acord prevede ca Membrii OMC să publi-

ce legile, reglementările, deciziile judiciare şi administrative de aplicare generală a Acordului în ţara de import respectivă con-form Articolului X al GATT 1994.

Articolul 10 al GATT este garanţia unei transparențe gene-rale și a unui proces echitabil de aplicare al GATT. În esență, prevede ca fiecare membru al OMC:1. să publice actele legislative ce reglementează activitatea

economică externă, regulamentele, hotărîrile și acordu-rile “ într-o asemenea manieră promptă, încît să permită guvernelor și operatorilor economici să ia cunoștință cu acestea";

2. să se abțină de la executarea măsurilor de aplicare gene-rală, înainte de publicarea acestora și

3. să asigure respectarea legilor, regulamentelor, hotărîrilor și acordurilor sus-menționate, într-un mod uniform, imparțial și rezonabil.

Obligaţia de a publica cadrul legislativ şi normativ, prevăzu-tă la articolul 12 din Acord (și Articolul 10 din GATT) se extin-de numai asupra măsurilor comerciale de "aplicare genera-lă", spre deosebire de măsurile aplicate în tranzacţii specifice, cum ar fi o decizie administrativă sau o hotărîre judecătoreas-că privind o expediere specifică sau destinată unei companii

anumite. Mai mult decît atît, Statelor Membre li se permite să rețină publicarea deciziilor și a altor măsuri legale în cazul ne-cesităţii de a proteja informaţiile confidenţiale.

dreptul la eliberarea mărfurilor în temeiul garanțieiArticolul 13 din Acord dispune că, în cazul în care, în tim-

pul determinării valorii în vamă a mărfurilor importate, este necesară amînarea determinării definitive a valorii în vamă, importatorul mărfurilor va putea totuşi să le ridice din vamă, cu condiţia de a oferi o garanţie suficientă sub forma unei ca-uţiuni, unui depozit sau a unui alt instrument corespunzător, acoperind achitarea taxelor vamale pentru plata cărora măr-furile ar putea fi pasibile, în cele din urmă. Legislaţia fiecă-rui Membru trebuie să conţină prevederi aplicabile în aceste circumstanţe.

În cazul în care organul vamal contestă valoarea declarată de importator, importatorul este obligat să prezinte documen-taţia referitoare la tranzacția în cauză, care poate să fie sau să nu fie la moment la dispoziţia importatorului. Soluţionarea acestor situaţii poate implica probleme complexe și poate amî-na vămuirea mărfurilor.

În aceste circumstanțe sau în circumstanţele de altă natură, cînd importatorul nu poate confirma documentar valoarea de-clarată la momentul importului, Acordul oferă importatorilor un drept procedural important, şi anume: de a ridica totuşi măr-furile din vamă, cu condiţia de a furniza, o garanţie suficientă (sub forma unei cauţiuni, unui depozit în numerar etc.), pentru a acoperi obligaţia vamală, care poate apărea. În lipsa acestei cerinţe, mărfurile ar putea fi reținute de către autoritățile va-male la frontieră, crescînd astfel, de exemplu, taxele pentru staţionare şi punîndu-l pe importator în situaţia de a livra bu-nurile clientului său cu întîrziere, pînă cînd dificultăţile legate de determinarea valorii în vamă vor fi soluţionate.

Dreptul declarantului de a ridica mărfurile din vamă în schimbul unei garanţii este stipulat la art.7 din Lege care prevede că:

(3) În cazul în care autoritatea vamală dispune amînarea de-terminării definitive a valorii în vamă, declarantul are dreptul să ridice marfa din vamă cu condiţia depunerii unei garan-ţii suficiente, care să acopere încasarea drepturilor de import corespunzătoare mărfii în cauză. Procedura de amînare a de-terminării definitive a valorii în vamă a mărfii este stabilită de Serviciul Vamal.

Garanţia suficientă este oferită printr-un depozit bănesc sau o scrisoare de garanţie emisă de o bancă agreată de autoritatea vamală (garanţie bancară), sau ca garanție a brokerului vamal.

În sensul prezentului articol, garanţia suficientă reprezintă diferenţa dintre drepturile de import calculate pe baza valorii în vamă a mărfii, determinată de autoritatea vamală cu titlu provi-zoriu, şi drepturile de import calculate pe baza valorii în vamă declarate de declarant.”

„(31) În situaţia în care s-a procedat la amînarea determinării definitive a valorii în vamă a mărfii, drepturile de import calcu-late pe baza valorii anunţate de declarant se transferă în bu-getul de stat, garanţia suficientă oferită printr-un depozit bă-nesc se transferă în contul trezorerial de garanții, iar garanţia bancară sau garanţia brokerului vamal se va perfecta în biro-ul vamal în care se efectuează formalităţile vamale de import înainte de acordarea liberului de vamă.

(32) În cazul în care, în termen de 30 de zile calendaristice de la ridicarea mărfii, declarantul nu prezintă documente con-cludente privind confirmarea valorii în vamă a acesteia, auto-ritatea vamală procedează la executarea garanţiei, iar opera-ţiunea de plasare a mărfurilor sub regim vamal se consideră a fi încheiată.

(33) Atunci cînd, în timpul efectuării formalităţilor vamale de import, se constată că valoarea în vamă nu poate fi determina-tă prin aplicarea art.11, chiar dacă s-ar proceda la amînarea de-

Tema numărului

37

terminării definitive a valorii în vamă, autoritatea vamală aplică prevederile art.12–17 în ordinea stabilită de prezenta lege, va-loarea în vamă determinată astfel avînd caracter definitiv.”

dreptul de a verifica veridicitatea sau exactitateaPrevederile articolul 17 din Acord dispun că nici o prevede-

re a Acordului nu va fi interpretată ca limitînd sau constrîngînd drepturile unei autorităţi vamale de a verifica veridicitatea sau exactitatea oricăror afirmaţii, documente sau declaraţii pre-zentate în scopul determinării valorii în vamă.

În temeiul Acordului, valoarea tranzacției „prețul efectiv plătit sau de plătit” este elementul fundamental pentru de-terminarea valorii în vamă. În cazul în care un importator, fie din neatenţie, dintr-o eroare din neglijență sau fraudă, decla-ră un preț în vamă, care nu este „preţul efectiv plătit sau de plătit”, Acordul nu obligă autoritatea vamală să-l accepte. În plus, articolul 17 din Acord confirmă drepturile autorităților vamale de a cerceta sau investiga veridicitatea sau exactita-tea valorii în vamă declarate sau a documentelor justificative prezentate de importator.

Acest drept de control de care dispun autorităţile vamale este reiterat în Anexa III, paragraful 6 din Acord, care prevede:

„Articolul 17 admite faptul că, potrivit prevederilor Acordu-lui, administrațiile vamale ar putea iniţia anumite investigaţii privind veridicitatea sau exactitatea oricărei afirmații, docu-ment sau declarații prezentate în scopul determinării valorii în vamă. Acest articol aprobă astfel de investigaţii, care se efec-tuează, de exemplu, în vederea verificării dacă elementele va-lorii declarate sau prezentate la vamă, în legătură cu determi-narea valorii în vamă, sînt complete și corecte.”

Decizia adoptată de Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă despre cazurile în care autorităţile vamale au motive de a pune la îndoială veridicitatea sau exactitatea valorii de-clarate clarifică problema cine probează valoarea declarată. Această decizie pune pe seama importatorului responsabili-tatea privind oferirea informaţiei sau documentaţiei necesare pentru a demonstra că preţul declarat reprezintă suma tota-lă efectiv plătită sau de plătit în cazul în care organul vamal are "dubii" în privinţa veridicităţii sau exactităţii declaraţiei de determinare a valorii în vamă sau documentelor justificative.

În cazul în care organul vamal are „motive să pună la îndo-ială” veridicitatea sau exactitatea unei declarații sau a docu-mentelor justificative:

• Aceasta poate solicita importatorului informații şi docu-mente suplimentare;

• În baza informaţiilor primite (dacă este cazul) organul va-mal poate respinge valoarea tranzacției, dacă această va-loare încă mai prezintă dubii.

Însă organul vamal:• trebuie să informeze importatorul cu privire la motivele

pentru care are îndoieli, în scris dacă se solicită;• trebuie să acorde importatorului o posibilitate oportună de răspuns;• trebuie să informeze, în scris, importatorul privind decizia

finală la cerința acestuia.Textul integral al Deciziei este inclus în Anexa 6. În ce cazuri se constată suficiente „motive pentru îndoială”,

care justifică dreptul organului vamal de a solicita importatoru-lui să furnizeze informații suplimentare? Atunci cînd „motivele de îndoială” sînt evidente: fie prin neconcordanţele, fie prin neregu-lile din documentele prezentate pentru vămuirea mărfurilor. Dar din păcate de multe ori frauda nu este întotdeauna transparentă.

Deci, în acest sens este binevenit ca organul vamal să se ba-zeze pe analiza riscului pentru a determina care importatori și tranzacții ar trebui să fie examinate și gradul de examinare a acestora. „Motivele de îndoială” pot fi considerate un fel de "pro-fil de risc", identificat de organul vamal, cu ajutorul principiilor de evaluare a riscurilor, ca prezentînd un risc ridicat de eroare sau fraudă de evaluare. Dacă unei tranzacţii de import îi corespun-

de un astfel de profil de risc, organul vamal - aplicînd Decizia Ministerială de la Runda din Uruguay - ar putea impune impor-tatorul să ofere informaţii sau documente suplimentare pentru a sprijini valoarea declarată care este suspectă.

Un „motiv pentru punerea la îndoială” a veridicităţii sau exactităţii declaraţiei importatorului ar putea fi susținută de o constatare a unei discrepanţe între valoarea declarată și prețurile anterior acceptate pentru aceleași produse. În acest scop, precum și pentru a sprijini determinarea valorii în vamă, în general, atunci cînd determinarea valorii mărfu-rilor „identice” sau „similare” este o problemă, ar fi salutabi-lă crearea de către autoritatea vamală a unor baze de date ale evaluării. Aceste baze de date stochează valori accep-tate anterior în vamă și detalii legate de tranzacție, și poate include, de asemenea, informaţii referitoare la preț din alte surse, cum ar fi: cataloagele de prețuri, rezultatele contro-lului de audit post-vămuire sau informaţii privind prețurile de la companiile ce se ocupă cu controlul mărfii înainte de ex-pedierea acesteia. Avînd acces la baza de date, colaborato-rii vamali pot mai rapid și cu precizie să verifice declarațiile suspecte sau să obţină valorile necesare pentru aplicarea art.12 sau art.13 din Lege.

În ceea ce privește utilizarea în vamă a prețurilor anterior sta-bilite ca bază pentru găsirea „motivelor pentru punerea la îndo-ială” a unui preț declarat, ghidul Comitetului Tehnic precizează că o diferență dintre prețul declarat și prețurile istorice pentru aceleași mărfuri nu este, în sine, un indicator fiabil al unui po-tenţial risc în ceea ce privește veridicitatea sau exactitatea va-lorii declarate (cu excepția cazului cînd este o discrepanță în mod anormal foarte mare). Acest lucru se datorează faptului că diferențele de prețuri, inclusiv scăderile substanţiale, sînt o par-te a comerțului internațional. Cu toate acestea, diferențele de prețuri pot fi aplicate, dacă există şi alți factori de risc, pentru a viza expedierile de import pentru control.

Colaboratorii vamali sînt în drept:• (în general) să controleze tranzacțiile în baza diferențelor

cu baza de date a evaluării numai dacă sînt prezenți şi alți fac-tori de risc;

• să utilizeze baza de date pentru a efectua o verificare prin comparaţie în scopul de a viza declarațiile de import specifice pentru control.

Colaboratorii vamali nu ar trebui:• să respingă valorile declarate în vamă bazîndu-se doar pe

diferențele de valoare (valorile) din bazele de date;• să utilizeze prețurile din baza de date ca un mecanism

pentru a stabili valorile minime;• să ignore cerințele articolului 13 din Acord (în privinţa eli-

berării mărfurilor importate în temeiul garanției), în schim-bul utilizării bazei de date a determinării valorii în vamă.

În continuare descriem un caz de utilizare a bazei de date a determinării valorii în vamă şi concluzia Comitetului Tehnic în acest sens:

STUDIU DE CAZ: Utilizarea bazelor de date a determinării valorii în vamă

O ţară din Asia a raportat utilizarea următoarei metode de determinare a valorii în vamă.

Colaboratorii vamali verifică prețul declarat de importa-tor cu ajutorul bazei de date a determinării valorii în vamă. Dacă prețul declarat este substanţial mai mic decît prețul me-diu pentru mărfurile importate anterior la același cod de cla-sificare tarifară, colaboratorii vamali pot solicita importatoru-lui documente sau informații suplimentare pentru a confirma prețul declarat. Pînă la stabilirea evaluării finale, organul vama va permite eliberarea condițională a mărfurilor, cu condiția că declarantul depune o garanție care echivalează drepturile de import estimate în baza prețului mediu din baza de date a de-terminării valorii în vamă.

Tema numărului

38

Tema numărului

Dacă importatorul nu este în măsură să facă faţă cerinţei impuse de organul vamal şi anume să prezinte documente sau informații care justifică valoarea declarată în termen de șaizeci de zile, vama va respinge prețul declarat și, invocînd Articolul 7 din Acord, ca bază a determinării valorii în vamă, va încasa taxele vamale și impozitele din suma depozitului sau garanţiei lăsate pentru eliberarea condițională a mărfuri-lor (adică, bazîndu-se pe valoarea medie pentru bunuri oferită de baza de date a determinării valorii în vamă).

Întrebare: O asemenea utilizare a prețurilor din bazele de date ale determinării valorii în vamă pentru a determina valoa-rea în vamă este în concordanță cu principiile Acordului?

Concluzie: Dacă vama are motive să pună la îndoială ve-ridicitatea sau exactitatea declarației importatorului, iar im-portatorul nu reușește să răspundă solicitărilor în privinţa oferirii informațiilor necesare pentru a înlătura aceste îndo-ieli, organul vamal poate respinge utilizarea metodei valo-rii tranzacției, aplicînd dispoziţia Deciziei privind cazurile în care administrațiile vamale au motive de a pune la îndoială veridicitatea sau exactitatea valorii declarate. Cu toate aces-tea, conform Acordului, organul vamal trebuie să încerce să determine valoarea în vamă a mărfurilor importate prin apli-carea celorlalte metode de determinare a valorii în vamă în ordine succesivă.

În acest studiu de caz, se pare că vama - de regulă – urmea-ză direct prevederile Articolului 7 (metoda de rezervă), atunci cînd importatorul nu răspunde la cererile de a oferi informațiile şi documentele justificative, fără a ține seama de aplicarea va-lorii tranzacției pentru mărfurile identice sau similare, sau me-toda valorii deductive sau metoda valorii calculate.

Mai mult decît atît, substituirea prețului istoric/anterior mediu din baza de date pentru mărfurile care se încadrează în același categorie tarifară ca şi importul în cauză, ar putea fi considerată o valoare "arbitrară" interzisă în temeiul Arti-colului 7. O categorie tarifară poate include o gamă mai lar-gă de produse decît ar fi considerate identice sau similare în temeiul Acordului. De exemplu, categoria tarifară a „brichetei de buzunar” ar include atît brichetele de unică folosință din plastic importate, cît și brichetele reutilizabile aurite impor-tate, acestea nu ar fi considerate identice sau similare așa cum acești termeni sînt definiți în scopurile Acordului privind Determinarea Valorii în Vamă. În consecință, un preț mediu, calculat în baza mărfurilor ce cad sub incidenţa aceleiaşi ca-tegorii tarifare, ar putea fi considerat arbitrar.

Chiar dacă baza de date cuprinde bunuri identice sau si-milare în sensul Acordului, înlocuirea prețului declarat cu o valoare medie din această bază de date este inoportună. În temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Acord, acolo unde este găsită mai mult decît o valoare a tranzacției pen-tru mărfurile identice sau similare „cea mai mică valoare de acest fel va fi utilizată pentru a determina valoarea în vamă a mărfurilor importate”. Este relevant de notat aici faptul că, atunci cînd Acordul a fost negociat pentru prima dată în tim-pul Rundei de la Tokyo, au fost înaintate propuneri de a se permite utilizarea unei valori medii, în cazul în care se con-stată două sau mai multe tranzacții de mărfuri identice sau similare în baza de date; însă aceste propuneri nu au fost acceptate.

Dacă baza de date a evaluării cuprinde prețurile bunurilor identi-ce sau similare, atunci prioritar se va selecta o valoare a tranzacției anterioare, decît o valoare medie a tranzacţiilor anterioare.”

dispoziţii pentru determinarea valorii în vamă a mărfu-rilor introduse în cadrul unui contract de leasing/arendă

Potrivit art.5 pct.18) şi pct.19) din Codul fiscal şi art.4 din Le-gea cu privire la leasing nr.59-XVI din 28.04.2005:

Contract de leasing financiar este orice contract de leasing care îndeplineşte, cel puţin, una din următoarele condiţii:

a) riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate asu-pra bunului care face obiectul leasingului să fie transferate locatarului la momentul încheierii contractului de leasing;

b) suma ratelor de leasing să reprezinte cel puţin 90% din va-loarea de intrare a bunului dat în leasing;

c) contractul de leasing să prevadă expres transferul către locatar, la momentul expirării contractului, al dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului;

d) perioada de leasing să depăşească 75% din durata de funcţionare utilă a bunului care face obiectul leasingului.

Din punct de vedere fiscal, în cazul leasingului financiar, lo-catarul este tratat ca proprietar al bunurilor primite în leasing.

Contract de leasing operaţional – orice contract de leasing care nu îndeplineşte nici una din condiţiile contractului de leasing financiar.

Actualmente, potrivit prevederilor art.73 alin.(2) Cod Vamal şi pct.23 din Regulament, în cazul punerii în liberă circulaţie a unui obiect al leasingului ca urmare a realizării de către locatar a op-ţiunii de procurare a acestui bun la expirarea contractului de lea-sing şi achitării integrale a plăţilor de leasing, baza de calcul al drepturilor de import o va constitui valoarea lui reziduală, dar nu mai puţin de 70% din valoarea de intrare a bunului dat în leasing, în cazul leasingului financiar, şi, respectiv, valoarea de transfer a proprietăţii, în cazul leasingului operaţional, convenite de părţi.

În cazul rezilierii contractului de leasing pînă la expirarea aces-tuia, baza de calcul al drepturilor de import o va constitui valoarea reziduală a obiectului leasingului, dar nu mai puţin de 70% din va-loarea de intrare a bunului dat în leasing, în cazul leasingului finan-ciar, şi, respectiv, valoarea de transfer a proprietăţii, în cazul lea-singului operaţional, convenite de părţi (art.73 alin.(2) Cod Vamal).

Plata dobînzilor, în corespundere cu ordonanţa de plată a vînzătorului la cumpărarea mărfii, nu se va considera drept parte a valorii în vamă dacă:

a) plata dobînzilor reprezintă ceva diferit de preţul mărfii efectiv plătit sau de plătit;

b) ordonanţa de plată a fost emisă în scris; c) în caz de necesitate, cumpărătorul poate demonstra că

această marfă este, de fapt, vîndută la preţul declarat efectiv plătit sau de plătit şi ratele dobînzii declarate nu depăşesc ni-velul mediu procentului valorii unor astfel de tranzacţii.

Această procedură se va aplica indiferent de faptul cine a efectuat finanţarea: un vînzător, o bancă sau altă persoană fi-zică sau juridică, precum şi în cazul cînd marfa este evaluată printr-o metodă, alta decît cea a valorii tranzacţiei.

La introducerea mărfurilor în baza contractelor de arendă și leasing inter-naţional fără trecerea dreptului de proprietate către locatar, calculul valorii în vamă poate fi efectuat potrivit exemplului următor.*

condiţiile tranzacţiei1. Firma I din țara X, ce activează în domeniul alimentaţiei publice, a înche-

iat contract de durată medie cu compania naţională aeriană privind livrarea hranei gata ambalate în pachete speciale, destinate pentru pasagerii acestei companii aeriene.

2. Avînd în vedere durata contractului, înfăptuind analiza pieii şi, reieşind din calculul prealabil a cheltuielilor, firma I a hotărît să ia în leasing (arendă) utilaj pentru ambalare şi a încheiat contract de leasing cu firma A din țara U. Potrivit condiţiilor firmei I firma de leasing A procură utilaj de la producătorul autohton firma B din țara U din contul său (condiţiile de livrare potrivit contractului de leasing este EXW). Preţul achitat de firma A producătorului B reprezintă preţul mărfurilor pe piaţa internă a ţării U.

3. La perfectarea vamală firma I prezintă organului vamal contractul de lea-sing/arendă.

4. Condiţiile contractului de leasing (arendă) sînt următoarele:a) toate cheltuielile privind livrarea utilajului le suportă locatarul (firma I);b) locatarul trebuie să asigure utilajul pentru toată perioada leasing-ului(/

arendei)din momentul livrării la condiţia EXW pînă la întoarcerea acestui utilaj înapoi firmei A;

c) toate încasările, taxele şi impozitele, pasibile de plată în legătură cu lea-sing-ul (arenda) şi importul, sînt achitate de locatar (firma I);

d) perioada leasing-ului 36 de luni însă poate fi prelungită pînă la expirarea duratei de funcţionare utilă** a utilajului.

--------* Exemplul se bazează pe materialele publicate în documentele oficiale ale Organizaţiei Mondiale a Vămilor** Durata de funcţionare utilă se stabileşte în conformitate cu condiţiile tehnice sau reco-

mandările întreprinderii producătoare.

39

dispoziţii pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor plasate în regim vamal suspensiv

Dispoziţiile pct.23 din Regulament prevăd că, în cazul în care mărfurile sînt plasate în regimuri vamale suspensive, pre-cum şi în zone economice libere, valoarea în vamă a mărfu-rilor în cauză, la momentul încheierii acestora prin plasarea în altă destinaţie vamală, nu va fi mai mică decît valoarea în vamă a mărfurilor, declarată în regimul vamal iniţial.

dispoziţii cu privire la mărfurile importate ca mostreprezentate în Compendiul de texte ale Comitetului Codului Vamal

(secţiunea evaluare în vamă) publicate în documentele oficiale ale OMV

„mostre de mărfuri” înseamnă orice articol care repre-zintă un tip de marfă al cărui mod de prezentare sau can-titate, pentru mărfuri de acelaşi tip, îl exclude de la folosi-rea sa în alte scopuri decît pentru încercarea de a obţine comenzi.

Autorităţile competente pot solicita ca anumite articole să fi devenit de nefolosit prin rupere, perforare sau marcare clară permanentă sau alte procedee, cu condiţia ca această opera-ţiune să nu le distrugă caracterul de mostre.

În cazul în care o anumită cantitate de mărfuri în surplus faţă de cantitatea comandată este expediată împreună cu mărfurile achiziţionate contra cost şi aceste mărfuri gratuite sînt utilizate ca „tester” în zona de comercializare ale importa-torului, valoarea acestora este parte componentă din valoarea în vamă care este preţul plătit sau de plătit în conformitate cu art.11 din Lege cu condiţia că:

- atunci cînd mostrele sînt expediate gratuit trebuie specifi-cat în contractul de vînzare şi pe factură.

- cantitatea de mărfuri „testere” este expediată împreună c mărfurile achiziţionate contra cost şi aceste testere sînt utili-zate exclusiv în zonele de comercializare ale importatorului;

- au aceeaşi calitate şi reputaţie, poartă aceeaşi denumire, dar sînt etichetate ca „tester - acest produs nu poate fi vîndut”;

- proporţia dintre cantitatea mărfurilor vîndute şi mostre nu trebuie să depăşească 15%.

condiţiile de livrare şi importanţa acestora la determinarea

valorii în vamă a mărfurilor

inCOterms-ul reprezintă o formă cunoscută la nivel internațional, ce reglementează într-un format standardizat condițiile exacte de livrare și de primire/recepționare a mărfuri-lor între vînzător și cumpărător. Incoterms-ul constituie un an-samblu de reguli prin care se determină drepturile şi obligaţiile părţilor în contractul de vînzare internaţională. Alegerea unei reguli de interpretare a termenilor comerciali INCOTERMS este rezultatul progresului de negociere între părţi şi exprimă rapor-tul de forţe economice dintre acestea. În funcţie de obligaţiile părţilor într-un contract de vînzare internaţională, se deosebesc mai multe tipuri de contracte, în care sînt desemnate anumite clauze. Pentru definirea principalelor reguli INCOTERMS s-au luat în considerare ca punct de plecare: predarea mărfii, stabili-mentul vînzătorului şi cel al cumpărătorului.

Regulile privesc obligaţiile fiecărei părţi, care sînt grupate în zece articole, cu titluri identice pentru toate regulile.

Tema numărului

e) plata lunară pentru leasing (arendă) alcătuieşte 5300 u.c., iar în cazul pre-lungirii plăţile scad cu 15% în lună.

f) în contractul de leasing (arenda) sînt indicate datele necesare pentru sco-puri vamale (cantitatea, asortimentul, calitatea, ambalajul, condiţiile de li-vrare, plata de leasing (arendă) pasibilă de plată, valuta preţului, valuta achitării, cît şi condiţiile de plată a mărfii, legate de acordarea prelungi-rii termenului de plată sau eşalonării acesteia, adică mărimea procentu-lui încasat de la locatar, termenii de achitare a plăţilor de leasing (arendă) şi procentelor, documentele în baza cărora se va înfăptui achitarea etc.);

5. Suplimentar la contractul de leasing (arendă) organului vamal se prezintă următoarele documente:

- documentele, ce confirmă, că locatorul (persoana care dă în leasing (aren-dă) utilajul este filiala (întreprindere-fiică) băncii;

- copia invoice-lui, unde este indicat preţul utilajului, achitat de către locator producătorului B.

determinarea valorii în vamă

6. În legătură cu faptul că aceasta este prima introducere în țara de import X a unui astfel de utilaj, este clar că metodele de determinare a valorii în vamă în baza valorii tranzacţiei cu mărfuri identice sau similare, prevăzute în art.12,13 şi 14 din Lege, pentru evaluarea vamală a utilajului respectiv sînt inaplicabile. De asemenea, se exclude posibilitatea folosirii la evaluarea vamală a metode-lor de deducere şi de calcul prevăzut de art.15 şi art.16 din Lege, deoarece lip-sesc toate datele necesare pentru aplicarea lor corectă. Prin urmare, în acest caz valoarea în vamă poate fi determinată în limitele metodei de rezervă, pre-văzută de art.17 al Legii.

7. În limitele metodei 6 în cazul examinat valoarea în vamă poate fi determi-nată în baza plăţilor de leasing (arendă), recalculată pentru întreaga durată de funcţionare utilă a utilajului. Potrivit datelor documentaţiei tehnice, această pe-rioadă este de 60 de luni.

8. Plăţile lunare de leasing (arendă) alcătuiesc 5300 u.c. pentru 36 de luni şi 4505 u.c. pentru 24 de luni rămase (deoarece conform condiţiilor contractelor de leasing în caz de prelungire a termenului de arendă plăţile scad cu 15 % în lună). Plata pentru credit în mărime de 9% anual, inclusă în aceste sume, poa-te fi dedusă, deoarece cerinţele ce in de confirmarea documentară a datelor anunţate au fost îndeplinite.

9. Pentru a calcula valoarea în vamă în baza plăţilor de leasing (arendă) (cu deducerea procentelor pentru credit), este necesar de înfăptuit un calcul con-form formulelor de mai jos, unde sînt utilizate următoarele semne:

r1 – plăţile lunare de leasing (arendă) pentru durata de funcţionare utilă de bază (36 de luni); r2 – lăţile lunare de leasing (arendă) pentru durata de funcţionare utilă rămasă (24 de luni); i - mărimea procentului pentru credit pe lună, calculul căreia se înfăptuieşte în felul următor:

i = mărimea anuală a procentului pentru credit / 100% 12 luni

Avînd în vedere că în cazul dat mărimea anuală a procentului pentru credit este egală cu 9 %

9 % / 100 % i = -------------------- = 0,0075 12

Q - coeficient ( 1+ i ); n - de cîte ori se înfăptuieşte plata plăţilor de arendă (leasing); Deducerea procentelor pentru credit din suma plăţilor pentru perioada de

bază a contractului se calculează după formula:

R1 (QN - 1)--------------------

QN ( Q - 1)

Reieşind din datele de care dispunem, vom înfăptui următorul calcul:

5300 (1,007536 -1) 5300 (1,3086 - 1) 5300 x 0,3086 1635,58 --------------------- = -------------------- = ------------------ = -------- = 166896 u.c.1,007536(1,0075 –1) 1,3086 (1,0075 - 1) 1,3086 x 0,0075 0,0098

Deducerea procentelor pentru credit din suma plăţilor pentru leasing (aren-dă) pentru durata de funcţionare utilă rămasă (24 de luni):

R2 (QN - 1) ------------------

QN (Q - 1)Reieşind din datele disponibile, vom efectua următorul calcul:

4505 (1,007524 - 1) 4505(1,1964 - 1) 4505 x 0,1964 884,782 --------------------- = -------------------- = ------------------- = ---------- = 98638 u.c 1,007524 (1,0075 -1) 1,1964 (1,0075-1) 1,1964 x 0,0075 0,00897

10. În exemplul analizat suma totală a plăţilor de leasing (arendă) cu de-ducerea procentelor pentru credit pentru toată durata de funcţionare utilă (60 luni) calculată în modul indicat mai sus va constitui 265534 u.c.( 166896 u. c.+ 98638 u.c.). În baza acestei mărimi poate fi determinată valoarea în vamă a obiectului examinat de leasing (arendă) cu includerea cheltuielilor prevăzute la alin.(1) art.11 din Lege. În special, în cazul nostru, a cheltuielilor privind livrarea mărfii pînă la locul de introducere.

40

Datorită evoluţiei semnificative a comerţului internaţional, în vederea punerii la dispoziţia comercianţilor a unor reguli în in-terpretarea condiţiilor comerciale utilizate frecvent în comer-ţul internaţional, Camera Internaţională de Comerţ de la Pa-ris (CCI-Paris) a elaborat încă din 1928 un set de termeni co-merciali sau condiţii de livrare destinate interpretării acesto-ra în domeniul vînzării internaţionale, reguli care se aplicau în practica comerţului internaţional nişte cutume/norme, dar care nu aveau aceeaşi semnificaţie pentru comercianţii din di-ferite ţări.

În perioada interbelică comerţul internaţional şi, în special, cel transatlantic, cunoaşte o dezvoltare extraordinară. În 1936 Camera Internaţională de Comerţ de la Paris editează pentru prima dată Regulile Internaţionale de Comerţ – INCOTERMS – ce cuprindea 11 termeni comerciali internaţionali, cunoscuţi cu numele de „clauze de livrare”, care s-au bucurat, în gene-ral, de audienţă în rîndul comercianţilor.

Prin această editare, Camera Internaţională de Comerţ de la Paris nu a făcut decît să dea o interpretare unor termeni deja existenţi şi utilizaţi în comerţul internaţional.

Regulile INCOTERMS sînt recunoscute de către UNCI-TRAL (United Nations Commission on International Trade Law) ca fiind standardul global pentru interpretarea termenilor în comerţul exterior şi prevăd norme acceptate pe plan inter-naţional, specificînd definiţiile şi normele de interpretare pen-tru cei mai comuni termeni comerciali.

Pe măsura dezvoltării comerţului mondial, a modernizărilor ce au caracterizat procesul evolutiv al vieţii economice internaţiona-le, varianta revizuită a fost adoptată la Congresul CCI de la Viena din 1953 şi este cunoscută sub numele de INCOTERMS 1953, aceasta fiind prima variantă de bază a regulilor ce au recunoaş-tere internaţională, și au cuprins nouă termeni comerciali.

Ulterior, în 1967, 1976, 1980, 1990 şi ediţia INCO-TERMS-2000 au adus modificări importante ale termenilor atît sub aspectul denumirii, cît şi al conţinutului lor, creîndu-se o nouă variantă de bază a regulilor.

Scopul INCOTERMS este de a oferi un set de reguli internaționale pentru interpretarea celor mai uzitaţi termeni comerciali, ce sînt încorporaţi în mod regulat în contractele de vînzare în întreaga lume şi au devenit parte din limbajul cotidian al comerţului.

Regulile globale introduse de CCI şi utilizate de către com-panii în nenumărate tranzacţii de afaceri din întreaga lume sînt o parte esenţială a activităţii CCI.

Pentru a ţine pasul cu dezvoltarea rapidă a comerţului in-ternaţional şi cu globalizarea, regulile INCOTERMS sînt re-vizuite o data la 10 ani. Avînd în vedere că, de la ultima revi-zuire din 2000, au survenit multe schimbări în comerţul inter-naţional, Camera de Comerț Internaţională (CCI) întrunită la Paris în septembrie 2010 lansează publicaţia INCOTERMS® 2010, ce stabileşte un ghid practic pentru a ajuta utilizato-rii în alegerea mai uşoară a celor mai potrivite reguli pentru tranzacțiile lor.

Noii termeni INCOTERMS au fost elaboraţi cu scopul de-limitării drepturilor şi obligaţiilor părţilor participante în co-merţul internaţional de mărfuri şi au intrat în vigoare la 1 ia-nuarie 2011. Scopul versiuni noi este de a ține cont cît mai rapid de schimbările ce sau produs în sistemul internațional de transportare.

„Nu există o organizaţie mai bine plasată decît CCI – această instituție este creată şi menţine regulile INCO-TERMS – pentru a ajuta comercianţii în aplicarea corectă a normelor pentru operaţiunile lor globale sau de vînzare pe piaţa internă”.

Regulile INCOTERMS sînt un standard recunoscut la ni-vel International şi sînt utilizate la nivel mondial în contracte interne şi internaţionale pentru vînzarea de bunuri. Norme-le au fost dezvoltate şi întreţinute de către experţi şi practi-

cieni, ele acordau suport comercianţilor în evitarea neînţe-legerilor costisitoare, de clarificare a sarcinilor, a costurilor şi riscurilor implicate în livrarea de bunuri de la vînzători la cumpărători.

Prima schimbare pe care o aduce INCOTERMS 2010 con-stă în reducerea termenilor de la 13 în INCOTERMS 2000 la 11 în INCOTERMS 2011, termeni de livrare ce definesc în mod clar obligaţiile părţilor şi reduc riscul apariţiilor unor complica-ţii juridice.

O a doua reformare structurală apare în grupa D, care a su-ferit cele mai mari schimbări, referitoare la faptul că termenul de livrare DEQ a fost înlocuit cu DAT (livrare la terminal) şi că termenii de livrare DAF, DES şi DDU au fost înlocuiți cu DAP (livrare la un loc numit).

O altă modificare se referă la ajustarea termenilor de co-merţ la necesităţile progresului tehnologic, astfel sînt recunos-cute semnăturile electronice care pot servi drept dovezi în re-glementarea litigiilor şi se ia în calcul şi comerţul electronic şi sistemul electronic de facturare şi transfer de date.

O altă schimbare constă în împărţirea pe grupe a clau-zelor INCOTERMS, astfel în INCOTERMS 2000 clauzele erau împărţite în patru grupe: grupa E, grupa F, grupa C, grupa D, iar în INCOTERMS 2010, în funcţie de modalita-tea de transport, noile clauze INCOTERMS sînt structurate în 2 mari categorii:

i. clauze aplicabile tuturor modalităţilor de transport:- EXW Ex Works - Marfa e pusă la dispoziţia cumpărătorului

la sediul vînzătorului,- FCA Free Carrier - Vînzătorul predă bunurile primului cără-

uş numit de cumpărător într-un loc prestabilit,- CPT Carriage Paid To - Transport plătit pînă la,- CIP Carriage and Insurance Paid - Transport şi asigura-

re plătite,- DAT Delivered At Terminal - Livrat la terminal,- DAP Delivered At Place - Livrat la locul convenit,- DDP Delivered Duty Paid - Livrat cu taxele plătite.Această grupă include şapte reguli incoterms care pot fi uti-

lizate indiferent de modul de transport selectat şi indiferent dacă unul sau mai mult de un mod de transport este angajat. Ele pot fi folosite chiar şi atunci cînd nu există nici un trans-port maritim.

ii. clauze ce se aplică doar transportului maritim şi celui efectuat pe apele interioare navigabile:

- FAS Free Alongside Ship - Liber lîngă vas,- FOB Free On Board - Liber la bord,- CFR Cost and Freight - Cost şi transport,- CIF Cost, Insurance and Freight Cost - Asigurare şi transport.În această grupă punctul de livrare, precum şi locul în care

mărfurile sînt transportate către cumpărător sînt ambele por-turi, prin urmare regulile de etichetare „mare şi pe căi navi-gabile interioare” FAS, FOB, CFR, CIF sînt incluse în aceas-tă clasă.

Noua grupare cuprinde 4 familii (grupe) de condiții: grupa E, grupa F, grupa C și grupa D, aceasta clasificare avînd în ve-dere, în special, utilitatea lor:

Grupa E Litera „e” provine de la cuvîntul „ex” . Grupa prevede obligații

minime pentru vînzător, în sensul că acesta are doar obligația producerii și a punerii mărfurilor contractate (individualizate) la dispoziția cumpărătorului.

Grupa F Litera F provine de la cuvîntul “free”(engleză) sau

“franco”(franceză). Grupa prevede (în general) că vînzătorul nu își asumă nici riscul, nici costurile pentru transportul principal,

Tema numărului

41

însă e obligat să predea (încredințeze) mărfurile unui cărăuș (transportator) numit de cumpărător.

Termenul de transport principal înseamnă acea parte sau fracțiune din transportul internațional al mărfurilor în care transportul nu a fost întrerupt, deși a străbătut, cel puțin, o frontieră de stat și a fost efectuat pe baza aceluiași contract de transport.

Privind expediția multimodală (containerizata) „transport principal” al mărfurilor poate fi considerat întregul transport de la încărcare (expediere) și pînă la descărcare (livrare) fără întreruperi la vreo frontiera sau vreun port, respectiv întregul parcurs să fie acoperit de același document de expediție multi-modală (document de transport multimodal) indiferent cîte modalități sau mijloace (de transport) sînt utilizate la mișcarea containerelor.

Grupa CLitera C provine de la cuvintele „cost or carriage” (engleză)

sau „cout ou port” (franceză).Grupa prevede, în general, că vînzătorul își asumă numai

tarifele (costurile) pentru transportul principal, fără a-și asuma însă riscurile, inclusiv daunele produse mărfurilor, și nici cos-turile suplimentare generate de evenimentele produse ulterior, după încărcarea și expediția mărfurilor.

Grupa DLitera D provine de la cuvîntul “delivered” (engleză), în fran-

ceză cuvîntul sinonim fiind “rendu”.Grupa prevede (în general) obligația vînzătorul de a-și asu-

ma riscul și tarifele transportului principal.

În plus faţă de cele 11 reguli, INCOTERMS 2010 mai cuprin-de: note explicative care acordă sprijin pe utilizatori să aleagă regula potrivită pentru fiecare tranzacţie, clasificări noi care să ajute la alegerea celei mai potrivite reguli pentru categoria de transport implicată, îndrumări pentru utilizarea proceduri-lor electronice, informaţii despre regulile de securitate privind autorizaţia de plecare a unei nave, sfaturi privind aplicarea IN-COTERM® 2010 în comerţul intern.

Una dintre schimbările conceptuale se referă la faptul că IN-COTERMS nu mai conţine clauze de comerţ internaţional, ci clauze de comerţ „domestic”, deoarece aceste modificări sur-venite vin să faciliteze regulile de comerţ în utilizarea lor de către comercianţi.

Astfel, în Ghidul INCOTERMS 2010 se precizează că re-gulile INCOTERMS au fost utilizate în mod tradiţional de contractele de vînzare internaţională în cazul în care măr-furile trec dincolo de frontierele naţionale, în diferite zone ale lumii; cu toate acestea, structurile comerciale, cum ar fi Uniunea Europeană, au condiționat la faptul ca formalităţi-le de frontieră între diferite ţări să devină mai puţin impor-tante. În consecinţă, regulile INCOTERMS® 2010 recunosc în mod oficial că acestea sînt disponibile pentru aplicarea în ambele tipuri de contracte de vînzare, atît internaţionale, cît şi interne.

Două evoluţii au convins CCI de faptul că o mişcare în această direcţie este oportună. În primul rînd, operatorii eco-nomici utilizează în mod obişnuit regulile INCOTERMS pentru contractele de vînzare exclusiv pe piaţa internă, în al doilea rînd, există disponibilitatea mai mare din Statele Unite de a uti-liza regulile INCOTERMS în comerţul intern decît fostul Uni-form Comercial Code transport.

„prima regulă eXW – se introduce locul de livrare – poate fi utilizată indiferent de modul de transport selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul în care mai mult de un mod de transport este angajat”.

„Ex Works” înseamnă că vînzătorul livrează atunci cînd pla-sează mărfurile la dispoziţia cumpărătorului la sediul vînză-torului sau în alt loc numit (de exemplu: fabrică, depozit etc.). Părţile trebuie să precizeze cît mai clar posibil locul de livra-

re, pentru că riscurile şi costurile, în acest caz, sînt în contul vînzătorului; cumpărătorul suportă toate costurile şi riscurile implicate în primirea bunurilor din momentul înţelegerii, dacă este cazul la locul de livrare.

EXW reprezintă obligaţia minimă pentru vînzător, regulă ce ar trebui utilizată cu grijă, deoarece:

a) vînzătorul nu are nici o obligaţie faţă de cumpărător pentru a încărca mărfuri, chiar dacă, în practică, vînzătorul poate fi într-o poziţie mai bună să facă acest lucru. În cazul în care vînzătorul încarcă bunuri, o face pe riscul şi pe cheltuiala cumpărătorului;

b) un cumpărător care cumpără de la un vînzător pe o bază EXW pentru export trebuie să fie conştient de faptul că vînzătorul are obligaţia de a furniza asistenţă, dacă cum-părătorul solicită efectuarea în acest export; vînzătorul nu este obligat să organizeze avizul de export. Cumpărătorii sînt, prin urmare, sfătuiţi să nu aplice EXW în cazul în care vînzătorii nu pot, direct sau indirect, să obţină clearance-ul de export.

c) cumpărătorul a limitat obligaţiile de furnizare de către vîn-zător şi orice informaţie cu privire la exportul de mărfuri. Cu toate acestea, vînzătorul poate avea nevoie de această informaţie pentru, spre exemplu, impozitare sau în scopuri de raportare”.

regula fca – se introduce locul de livrare – poate fi utiliza-tă indiferent de modul de transport selectat şi poate fi, de ase-menea, utilizată în cazul în care mai mult de un tip de trans-port este angajat.

"Free Carrier" înseamnă că vînzătorul livrează bunurile că-tre transportator sau către o altă persoană nominalizată de către cumpărător la sediul vînzătorului sau în alt loc numit. Părţile sînt îndemnate să precizeze cît mai clar posibil locul de livrare, pentru ca riscul să treacă în grija cumpărătorului.

În cazul în care părţile intenţionează să livreze marfa la se-diul vînzătorului, ei trebuie să identifice adresa acestor premi-se ca locul de livrare. Dacă, pe de altă parte, părţile intenţio-nează ca mărfurile să fie livrate într-un alt loc, ele trebuie să identifice un alt loc specific de livrare.

regula cpT - care, în fond, nu este decît o condiție FCA, plus cheltuielile pentru transportul principal, adică angajarea mijlocului de transport si plata transportului principal (rutier, aerian, multimodal etc.) ce revin vînzătorului. Trebuie însă de reținut că în cazul condițiilor de livrare din grupa „C” vînzăto-rul este exonerat de orice risc pe timpul transportului, inclusiv de cheltuielile pentru asigurarea lor, începînd cu momentul în care el și-a îndeplinit obligațiile prin încheierea unui contract de transport și punerea mărfii la dispoziția transportatorului, motiv pentru care se consideră ca condiție a CPT.

regula cip - care, în esență, este o condiție de livrare CPT, plus costurile de asigurare ce vor fi achitate de vînzător, trebu-ie să se ia în considerare :

- obligația vînzătorului de a achita polița de asigurare este aceeași atît pentru condiția de livrare CIP, cît și pentru condiția CIF.

- chiar daca costul asigurării este acoperit de vînzător (pe ruta transportului principal) atît condiția de livrare CIP, cît și condiția CIF, rămîn un termen INCOTERMS de “vînzare la plecare”, adică vînzătorul asigura si achita costul asigu-rării, însă marfa va călători pe riscul cumpărătorului chiar din momentul în care a fost remisă transportatorului.

„Transport şi asigurare plătit pentru” (CIP) înseamnă că vîn-zătorul livrează bunurile către transportator sau o altă persoa-nă nominalizată de către vînzător într-un loc convenit (în cazul în care orice astfel de loc este convenit între părţi) şi că vîn-zătorul trebuie să contracteze pentru orice plată a cheltuieli-lor de transport necesare pentru a aduce bunurile la locul de destinaţie numit.

Tema numărului

42

De asemenea, vînzătorul asigură acoperirea riscului cum-părătorului de pierdere sau deteriorare a bunurilor în timpul transportului. Cumpărătorul ar trebui să reţină că, în temeiul CIP, vînzătorul este obligat să obţină o asigurare cu minimă acoperire. În cazul în care cumpărătorul doreşte o asigurare care să scadă riscul, acesta va trebui să fie de acord în mod expres cu vînzătorul să îşi ia propriile măsuri suplimentare de asigurare.

Cînd CPT, CIP, CFR sau CIF sînt utilizate, vînzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare, atunci cînd predă bunurile spre transportator, şi nu atunci cînd mărfurile ajung la locul de destinaţie.

Aceste reguli au două puncte critice, deoarece riscul trece şi costurile sînt transferate în locuri diferite. Părţile trebuie să identifice în contract cît mai precis locurile de livrare, în cazul în care riscul trece la cumpărător, şi locul de destinaţie pe care vînzătorul trebuie să-l treacă în contract.

Dacă sînt utilizați mai mulţi transportatori pentru transportul la o destinaţie stabilită şi părţile nu sînt de acord asupra unui anumit punct de livrare, poziţia implicită este aceea că riscul trece cînd mărfurile au fost livrate la primul transportator într-un punct ales în întregime de vînzători şi asupra căruia cum-părătorul nu are niciun control.

În cazul în care părţile doresc ca riscul să treacă la o etapă ulterioară (de exemplu, într-un port sau aeroport), este nevo-ie să precizeze acest lucru în contractul lor de vînzare. Părţile sînt, de asemenea, sfătuite să identifice cît mai precis posibil locul convenit de destinaţie, deoarece costurile la acest punct sînt în contul vînzătorului.

Vînzătorul este îndrumat să-şi procure contracte de trans-port care se potrivesc precis pentru această alegere. În ca-zul în care vînzătorul suportă costurile în baza unui contract de transport referitor la descărcarea la locul de destinaţie, acesta nu are dreptul de a recupera costurile respective de la cumpărător, cu excepţia cazului în care s-a convenit al-tfel între părţi.

regula daT – se introduce numele terminalului la port sau locul de destinaţie. Această regulă poate fi utilizată indiferent de tipul de transport selectat şi poate fi, de asemenea, folosită în cazul în care este angajat mai mult de un tip de transport. „Livrată la terminal” înseamnă că, atunci cînd vînzătorul livrea-ză mărfurile, odată descărcate din mijloacele de transport ce au sosit, sînt puse la dispoziţia cumpărătorului la terminalul numit, la portul sau la locul de destinaţie.

„Terminalul” include orice loc, indiferent dacă este acoperit sau nu, cum ar fi un chei depozit, container de curte sau ru-tier, feroviar sau terminal aerian de marfă. Vînzătorul supor-tă toate riscurile implicate în aducerea bunurilor şi descărca-rea acestora la terminalul de la portul sau locul de destinaţie. Părţile sînt bine sfătuite să precizeze cît mai clar posibil ter-minalul şi, dacă este posibil, un anumit punct în cadrul termi-nalului de la portul agreat sau locul de destinaţie, ca riscurile din acel moment să fie în grija vînzătorului. Vînzătorul este consiliat să-şi procure un contract de transport care să se potrivească exact acestei alegeri.

Mai mult decît atît, în cazul în care părţile intenţionează ca vînzătorul să suporte riscurile şi costurile implicate în trans-portul şi manipularea mărfurilor de la terminal la un alt loc, atunci regulile DAP şi DDP ar trebui să fie utilizate. Cu toate acestea, vînzătorul nu are nici o obligaţie să perfecteze vămu-irea mărfurilor de import, să plătească taxele de import sau să completeze orice formalităţi vamale de import.

regula dap şi regula ddp – se introduce locul de desti-naţie. Această regulă poate fi utilizată indiferent de modul de transport selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul în care mai mult de un mod de transport este angajat. „Emis la Place” înseamnă că vînzătorul livrează în cazul în care bunuri-le sînt puse la dispoziţia cumpărătorului cu privire la mijloace-

le de transport care sosesc gata pentru descărcare la locul de destinaţie numit. Vînzătorul suportă toate riscurile implicate in transportarea mărfurilor la locul numit.

„Livrat cu taxe plătite” înseamnă că vînzătorul livrează mărfuri, atunci cînd bunurile sînt puse la dispoziţia cumpără-torului, vămuite pentru import la sosirea mijloacelor de trans-port pregătite pentru descărcare la locul de destinaţie numit. Vînzătorul suportă toate riscurile implicate în transportarea mărfurilor la locul de destinaţie numit şi are obligaţia de vă-muire a mărfurilor nu numai pentru export, dar şi pentru im-port, să plătească orice taxă atît pentru export, cît şi pentru import, şi să efectueze toate formalităţile vamale.

Părţile trebuie să identifice cît mai exact locul de destinaţie stabilit, deoarece costurile la acest punct intră în grija vînzăto-rului. Vînzătorul, în acest caz, trebuie să-şi procure contracte de transport, care se potrivesc exact cu această alegere. În cazul în care vînzătorul suportă costurile în baza unui con-tract de transport referitor la descărcarea la locul de destina-ţie, atunci el nu este îndreptăţit să recupereze costurile re-spective de la cumpărător, cu excepţia cazului în care s-a con-venit altfel între părţi.

DAP - necesită ca vînzătorul să vămuiască bunurile pen-tru export acolo unde este cazul. Cu toate acestea, vînză-torul nu are nici o obligaţie de vămuire a bunurilor pentru import, să plătească orice taxă de import sau să comple-teze formalităţile vamale de import. În cazul în care părţile doresc ca vînzătorul să vămuiască mărfurile pentru import, acestea trebuie să plătească taxele de import şi să efec-tueze orice formalitate vamală; în acest caz ar trebui utili-zat termenul DDP. Părţile trebuie să nu folosească ddp în cazul în care vînzătorul nu este capabil, în mod direct sau indirect, să obţină avizul de import. În cazul în care părţile doresc ca cumpărătorul să suporte toate riscurile şi costu-rile de clearance-ul de import, regula DAP ar trebui să fie utilizată. Orice TVA sau alte taxe de plătit la import sînt din contul vînzătorului în mod expres convenit în contractul de vînzare.

regula fas – se introduce numele portului de expediere – necesită ca vînzătorul să vămuiască mărfurile pentru export acolo unde este posibil. „Liber alături de navă” înseamnă că vînzătorul livrează atunci cînd mărfurile sînt plasate alături de navă (de exemplu, pe un chei sau un şlep), pe un loc nomi-nalizat de către cumpărător la portul de expediere. Riscul de pierdere sau deteriorare a bunurilor trece, atunci cînd mărfuri-le sînt alături de navă, şi cumpărătorul suportă toate costurile începînd cu acel moment. Părţile trebuie să precizeze cît mai clar posibil punctul de încărcare în portul de expediere numit, deoarece costurile şi riscurile la acest punct sînt în grija vînză-torului, iar aceste costuri şi cheltuieli aferente manipulării pot varia în funcţie de practica portului.

Vînzătorul este obligat fie să livreze marfa alături de navă, fie să achiziţioneze bunurile deja livrate spre expediere. În cazul în care mărfurile sînt în containere, vînzătorul depune bunurile către transportator la un terminal, şi nu de-a lungul navei.

Cu toate acestea, vînzătorul nu are nici o obligaţie să vămu-iască mărfurile pentru import, să plătească taxele aferente de import sau să completeze formularele de import.

regula fob – se introduce numele locului de destinaţie – este aplicată în transportul pe mare şi în transportul naval intern.„Liber la încărcare” înseamnă că vînzătorul livrează mărfurile la bordul navei desemnate de către cumpărător în portul de expediere sau achiziţionează bunurile deja livrate.

Riscul de pierdere sau deteriorare a bunurilor trece atunci, cînd mărfurile sînt la bordul navei, iar cumpărătorul suportă toate costurile începînd din acel moment. Vînzătorul este obli-gat fie să livreze marfa la bordul navei, fie să achiziţioneze bu-nuri deja livrate spre expediere.

Tema numărului

43

FOB nu poate fi adecvat în cazul în care bunurile sînt preda-te operatorului de transport înainte de a fi la bordul navei, de exemplu mărfurile în containere, care sînt, de obicei, livrate la un terminal. În astfel de situaţii, ar trebuie utilizată regula FCA.

FOB implică obligaţia vînzătorului de vămuire a mărfii pen-tru export, acolo unde este cazul. Cu toate acestea, vînzăto-rul nu are nici o obligaţie de vămuire a mărfurilor de import, să plătească taxele de import sau să efectueze orice formalităţi vamale de import.

regula cfr – se introduce numele portului de destinaţie. „Cost de marfă” înseamnă că vînzătorul livrează mărfurile la bordul navei sau achiziţionează bunurile livrate deja, astfel ris-cul de pierdere sau deteriorare a bunurilor este ridicat atunci cînd bunurile sînt la bordul navei.

Cînd CPT, CIP, CFR sau CIF sînt utilizate, vînzătorul îşi în-deplineşte obligaţia de a livra atunci cînd predă bunurile către transportator în modul specificat în regula aleasă şi nu atunci cînd mărfurile ajung la locul de destinaţie.

Această regulă are două puncte critice, deoarece riscul tre-ce şi costurile sînt transferate în locuri diferite. În timp ce con-tractul va specifica întotdeauna un port de destinaţie, este po-sibil ca portul de expediere să nu fie specificat, acolo unde riscul este transferat către cumpărător. În cazul în care portul de expediere este portul de interes ales de cumpărător, părţile trebuie să-l identifice cît mai precis posibil în contract.

Vînzătorul trebuie să încheie contracte de transport care se potrivesc exact pentru această alegere. În cazul în care vînză-torul suportă costurile în baza unui contract de transport referi-tor la descărcarea la punctul de destinaţie specificat, vînzătorul nu are dreptul de a recupera costurile respective de la cumpă-rător, cu excepţia cazului în care s-a convenit altfel între părţi.

regula cif – se introduce numele portului de destinaţie – „Cost, asigurare şi transport” înseamnă că vînzătorul livrează mărfurile la bordul navei sau achiziţionează bunurile astfel li-vrate deja. Riscul de pierdere sau deteriorare a bunurilor trece atunci cînd mărfurile sînt la bordul navei.

Vînzătorul încheie contracte de asigurare pentru acoperirea riscului de pierdere sau deteriorare a bunurilor în timpul trans-portului. Cumpărătorul ar trebui să reţină că, în temeiul CIF, vînzătorul este nevoit să obţină asigurări numai pe acoperirea minimă. În cazul în care cumpărătorul doreşte să obţină mai multă protecţie pentru asigurarea bunurilor, acesta va trebui să fie de acord cu vînzătorul sau să îşi ia propriile măsuri su-plimentare de asigurare.

Cînd CPT, CIP, CFR sau CIF sînt utilizate, vînzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de a livra, atunci cînd predă bunurile către transportator, în modul specificat în regula aleasă şi nu atunci cînd mărfurile ajung la locul de destinaţie. Această regulă are două puncte critice, deoarece riscul trece şi cos-turile sînt transferate în locuri diferite. În timp ce contractul va specifica întotdeauna un port de destinaţie, este posibil ca portul de expediere să nu fie specificat, acolo unde riscul este transferat către cumpărător. În cazul în care portul de expediere este portul de interes ales de cumpărător, părţile trebuie să-l identifice cît mai precis posibil în contract.

Un factor important în stabilirea condiţiilor de livrare este momentul trecerii/transmiterii riscurilor şi obligaţiilor asupra mărfii ale vînzătorului şi cumpărătorului pe itinerarul trans-portării. Pentru determinarea acestora, părţile contractante indică în actele comerciale condiţiile de livrare conform IN-COTERMS, cu concretizarea la necesitate a anumitor obli-gaţiuni.

distribuirea obligaţiilor vînzătorului şi cumpărătorului

în dependenţă de condiţiile de livrare

condiţia de livrare

încărcă-rea în mijlocul de trans-port

dv de export

Transpor-tareaîn portulde por-nire

descăr-carea în portulde por-nire

Taxele de încăr-care în portulde por-nire

Trans-porta-reaîn portulde desti-naţie

Taxele de des-cărcareîn portulde des-tinaţie

încărca-rea în mijlocul de trans-port în portul de destinţie

Trans-porta-reala loculde des-tinaţie

obliga-ţia(intere-sul)de asi-gurare

proce-durade vămuirede import

plataimpo-zitelorla import

eXW Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

fca Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

fas Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

fob Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

cfr Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

cif Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Vînz-r Cump-r Cump-r

Cpt Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r

Cip Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Cump-r Cump-r

dAp Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

dAt Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

ddp Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r

Tema numărului

44

documenTele şi informaţiile neCesAre pentru sTabilirea valorii în vamă

Pentru confirmarea veridicităţii datelor privind valoarea în vamă anunţată şi a datelor suplimentare referitoare la ea, de-clarantul este obligat să prezinte la cererea autorităţii vamale următoarele documente conform pct.13 din Regulamentul pri-vind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introdu-se pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Gu-vernului nr.600 din 14.05.2002:a) documentele de constituire ale persoanei care introduce măr-

furile pe teritoriul Republicii Moldova (statutul şi contractul de fondare a întreprinderii, certificatul de atribuire a codului fis-cal şi certificatul de înregistrare a întreprinderii - în copii);

b) contractul comercial încheiat cu vînzătorul produselor re-spective şi acordurile adiţionale la el, precum şi corespon-denţa comercială purtată cu acesta în vederea încheierii şi derulării contractului;

c) factura (invoice) şi documentele bancare de plată (dacă factura este achitată) sau factura pro forma (pentru tran-zacţii condiţional valorice), precum şi alte documente de plată şi/sau contabile, ce confirmă valoarea mărfurilor;

factura (invoice) este un document emis de către vînzător către cumpărător pe un formular standard în care sînt enume-rate mărfurile, cantităţile şi valorile acestora. Invoice-ul este necesar pentru a fi prezentat organului vamal, la bancă, la asi-gurarea încărcăturii etc.

factura comercială (Commercial Invoice) – (în continu-are – invoice) se emite din numele Exportatorului pe numele Importatorului pentru fiecare unitate de transport în parte, în 4-6 exemplare originale.

De regulă, se întocmește în forma convenită de Exporta-tor şi Importator, însă organele vamale, reieşind din legislaţia naţională şi prevederile acordurilor internaţionale, pot impune anumite cerinţe privind informaţiile incluse în aceasta, după cum urmează:

• Numărul şi data emiterii invoice,• Numărul şi data încheierii contractului de export-import,• Numărul documentului de transport,• Denumirea şi adresa Exportatorului,• Denumirea şi adresa Importatorului,• Denumirea şi specificarea detailată a mărfurilor comerci-

alizate,• Numărul de ambalaje (lăzi, cutii, colete, palete etc.) sau in-

dicarea livrării „în vrac”,• Greutatea bruto şi neto a încărcăturii cu indicarea unităţii

de măsură (kg, t),• Preţul unitar al mărfii livrate,• Valoarea totală a lotului de marfă livrat,• Ţara de origine a mărfurilor livrate,• Condiţiile de livrare.La exportul de mărfuri în lipsa unui contract de export-im-

port, de exemplu - la efectuarea exportului de către produ-cătorii individuali, se completează, de regulă, la organul va-

mal de frontieră, o factură de livrare de marfă necontractuală (Customs Invoice).

Factura comercială se prezintă la vamă obligator în una din 2 limbi: rusă sau romînă.

d) documentele de transport;Scrisoarea de trăsură rutieră de tip CMR constituie dova-

da materială a condițiilor de încheiere a contractului de trans-port în trafic rutier internațional de mărfuri, precum și dovada primirii mărfii de către transportator. Acest document conține:

- locul și data întocmirii,- numele și adresa expeditorului și a declarantului,- numele și adresa transportatorului,- locul și data încărcării mărfii,- locul și data livrării mărfii,- denumirea curentă a mărfii și tipul ambalajului, - numărul coletelor, marcajele speciale și numerele

(inscripțiile), - greutatea brută a mărfii sau cantitatea totală a acesteia, - condiția de livrare INCOTERMS 2010,- cheltuieli aferente transportului (preț de transport, acceso-

rii, taxe vamale, cheltuieli survenite de la încheierea con-tractului și pînă la eliberarea mărfii),

- instrucțiuni pentru formalități vamale și altele,- mențiunea că transportul este supus regimului stabilit prin

CMR, - semnătura și ștampila expeditorului,- semnătura și ștampila operatorului de transport,- semnătura și ștampila destinatarului.Documentele însoțitoare ale scrisorii de trăsură CMR sînt:- factura externă și specificația,- certificatul de calitate al mărfii,- certificatul de origine (exemplu-EURO 1),- certificat fitosanitar sau veterinar,- autorizația (licența) de export/import.e) contractul de asigurare a mărfurilor şi poliţa de asigura-

re, după caz;f) factura de trăsură sau calculul oficial autentificat al chel-

tuielilor de transport;g) declaraţia vamală a ţării de expediere; h) listele de ambalaj;i) licenţa pentru mărfurile introduse, importul cărora este

admis în baza licenţelor stabilite;j) certificatul de origine al mărfurilor, certificatul de calitate,

conformitate etc.În cazul în care este necesară justificarea documentară a

valorii în vamă anunţate, iar documentele menţionate în pct.13 al prezentului Regulament nu sînt suficiente, declarantul este obligat să prezinte, la cererea organului vamal, acte suplimen-tare determinate de pct.14 din Regulament, unele documen-tele în funcţie de circumstanţele tranzacţiei şi/sau în cazul în care apar îndoieli referitor la unul sau toate elementele decla-

Tema numărului

45

rate. Pentru a acumula informaţii suplimentare, în dependență de specificul tranzacției sau al elementului, care urmează a fi confirmat, organul vamal este în drept să solicite declarantului următoarele documente:

a) contractele cu terţe persoane referitoare la tranzacţie;b) facturile pentru decontări către persoane terţe în benefi-

ciul vînzătorului;c) facturile pentru serviciile de comision şi broker, referitoare

la tranzacţia cu marfa evaluată;d) documentele contabile;e) acordurile privind licenţa sau de autor;f) licenţele de export (import);g) recipisele de depozit;h) comenzile de livrare;i) cataloagele, specificările, ofertele de preţ (listele de pre-

ţuri) ale firmelor producătoare;j) calculul firmei producătoare pentru preţul de cost al mărfu-

rilor evaluate (dacă firma este de acord să o prezinte cum-părătorului);

k) alte documente şi informaţii care sînt în măsură să dove-dească realitatea valorii anunţate.

Potrivit pct.15 din Regulament, în vederea confirmării valorii în vamă actele prezentate urmează să conţină:

a) rechizitele detaliate ale vînzătorului şi cumpărătorului;b) condiţiile de livrare;c) lista mărfurilor cu indicarea preţului pentru fiecare unitate

şi a valorii totale a mărfurilor;d) semnăturile şi ştampilele necesare;e) rechizitele legal stabilite ale fiecărui contract;f) la existenţa unor rabaturi conform condiţiilor contractuale,

ele trebuie să fie indicate în contract şi în factură, cu indi-carea condiţiilor acordării.

În plus la acestea, în contract şi/sau în anexele la el, care sînt părţile lui integrante, este necesar să se indice şi datele despre:

a) natura tranzacţiei (constituie ea o tranzacţie de cumpăra-re-vînzare, un acord de consignaţie (de credit în mărfuri), un contract de comision, de arendă etc.);

b) condiţiile de livrare a mărfurilor; c) nomenclatorul sortimental al mărfurilor;d) volumul (cantitatea) mărfurilor importate;e) preţul pentru o unitate de marfă (în valuta contractului) şi

valoarea totală a contractului;f) cerinţele privind calitatea mărfurilor;

g) modul de înaintare a revendicărilor în legătură cu neco-respunderea reală a cantităţii şi calităţii mărfurilor cu ce-rinţele contractului;

h) modul şi locul soluţionării litigiilor între vînzător şi cumpă-rător (condiţiile de arbitraj);

i) condiţiile şi termenele de achitare.

Un comentariu privind documentele şi informaţiile care pot fi solicitate de către autorităţile vamale în vederea stabilirii valo-rii în vamă se regăseşte în Anexa 8.

conTracTul de vînzare–cumpărare inTernaţional

şi moneda sau valuTa plăţii - elemenT definiToriu

Contractarea reprezintă cea mai importantă etapă din des-făşurarea afacerilor internaţionale şi reprezintă luarea unei decizii de implicare sau nu într-o tranzacţie internaţională. În general, contractul se poate defini ca o formă de materializa-re a acordului de voinţă între două sau mai multe părţi pentru realizarea unor obiective, reprezentînd suportul juridic al ori-cărei afaceri internaţionale. Contractul de vînzare-cumpărare internaţională de mărfuri conţine elemente definitorii ale unei vînzări sau cumpărări, fiind acordul de voinţă între doi parte-neri, avînd sediile în ţări diferite, acord prin care una dintre părţi se obligă să transfere asupra celeilalte părţi dreptul de proprietate al unui bun al său, contra unui preţ.

Unul dintre elementele definitorii de importanţă esenţială ale unui contract internaţional este alegerea monedei sau a va-lutei plăţii. Această decizie depinde, în primul rînd, de calita-tea informaţiilor pe care negociatorii le deţin asupra prognozei evoluţiei diferitelor monede pe piaţa valutară internaţională, dar şi de abilitatea cu care se poartă negocierile pentru an-samblul clauzelor contractului respectiv.

Pentru rezultatele finale ale afacerii, alegerea valutei contrac-tului presupune adoptarea unei decizii în condiţiile în care inte-resele părţilor sînt contradictorii. Pentru stabilirea monedei plă-ţii sau încasării, trebuie să se ajungă la un compromis, decizia urmînd a se fundamenta în raport cu cîteva criterii esenţiale.

În funcţie de durata contractului se studiază evoluţia cursu-rilor valutare pe termen lung sau pe termen scurt. Previziunea cursurilor valutare pe termen lung au la bază analiza factorilor structurali, dintre care cei esenţiali sînt starea balanţei de plăţi

Tema numărului

46

externe şi nivelul inflaţiei. Evoluţia pe termen scurt sau foarte scurt a cursurilor valutare este influenţată de factori monetari, psihologici, politici, de multe ori greu de prevăzut. Pentru inter-vale de timp mai mici de un an, un reper important de evalua-re a perspectivelor evoluţiei cursului valutar este cursul la ter-men, stabilit zilnic pe piaţa financiară. De exemplu, pe termen scurt, riscul valutar în cazul monedei EURO este foarte mic datorită existenţei mecanismelor de intervenţie, care limitează mult fluctuaţia cursului.

În anticiparea evoluţiei cursului unei valute trebuie să se ţină seama nu numai de tendinţa pentru perspectiva pe ter-men lung, dar şi de evoluţia sa pe termen scurt, care, de re-gulă, este sinusoidală. În contractele pe termen scurt aceste evoluţii sinusoidale faţă de tendinţa de bază permit valorifi-carea în favoarea celor care studiază foarte atent legităţile de mişcare a cursului, adică a celui mai favorabil moment conjunctural. Pentru previziunea cursurilor valutare este ne-cesară şi o analiză comparativă a evoluţiei unei valute în ra-port cu una sau mai multe valute. Pe această bază se pot efectua destul de corect costurile aferente conversiei valutei respective în moneda tranzacţiei în momentul plăţii. De ase-menea, trebuie să se ţină seama de structura activelor în va-lută ale firmelor implicate în tranzacţia respectivă. În acest sens, este de menţionat că suma ce se va plăti sau încasa într-o anumită valută poate contribui la îmbunătăţirea sau de-gradarea activelor valutare deţinute de fiecare dintre firmele implicate în tranzacţie.

La negocierea contractului internaţional, termenele de li-vrare sau de plată, de regulă, nu se stabilesc pe zile, ci pe perioade mai îndelungate, ceea ce le poate oferi participan-ţilor la tranzacţie posibilitatea de a se adapta la calendarul plăţilor în funcţie de variaţiile cursului valutar al monedei con-tractului, care poate fluctua destul de mult, într-un sens sau altul, pe intervale mici. Astfel, dacă se prefigurează o ten-dinţă de apreciere a valutei plăţii, exportatorul va încerca să amîne livrarea, atît cît este posibil, pentru a beneficia, în mod suplimentar, de încasarea unei sume într-o valută mai pu-ternică; sau va grăbi livrarea respectivă dacă moneda con-tractului manifestă o tendinţă de depreciere. La rîndul său, importatorul va încerca să întîrzie cît mai mult posibil plata, atunci cînd valuta manifestă o tendinţă de depreciere, sau să devanseze la maximum plata, dacă plata se apreciază.

Folosirea cu deplină eficienţă a acestei metode presupune o strînsă colaborare între firmele exportatoare sau importa-toare şi bănci. Datorită flexibilităţii lor, aceste tehnici sînt des-tul de frecvent folosite în practică, chiar dacă, datorită unor cauze de ordin tehnic, comercial sau ce ţin de ciclul fabricaţi-ei, în multe situaţii, este dificil să reduci sau să măreşti volu-mul exporturilor sau importurilor, ori să devansezi sau să înt-îrzii livrarea doar în funcţie de considerente de ordin valutar.

Includerea în preţul de ofertă a unei marje asiguratorii este practicată de mulţi comercianţi, deoarece nu întotdeauna in-cluderea unor clauze asiguratorii în contract îi fereşte în tota-litate de influenţele negative directe sau propagate ale fluctu-aţiilor valutare. În alte situaţii, moneda în care urmează să se efectueze plata nu este cea dorită. În cadrul acestei metode trebuie avute în vedere evoluţia preţurilor, inflaţia şi variaţii-le nedorite ale cursurilor valutare. De regulă, marja asigura-torie va fi cu atît mai mare cu cît riscurile previzibile sînt mai mari, iar momentul încasării mai îndepărtat. În acelaşi timp, orice preţ de ofertă este de dorit să cuprindă o anumită mar-jă asiguratorie, indiferent dacă în contract sînt sau nu cuprin-se clauze valutare, sau dacă se utilizează şi alte metode de acoperire a riscului valutar.

Includerea marjei asiguratorii în preţ trebuie să corespun-dă simultan, cel puţin, la două cerinţe: preţul produsului tre-buie să rămînă competitiv, iar marja asiguratorie să fie cît mai mare. Pentru realizarea acestei corelaţii este necesa-

ră existenţa unui preţ la producător scăzut şi cunoaşterea exactă a preţului practicat pe piaţa internaţională. Dacă cos-turile interne de producţie sînt mari, introducerea unui mar-je asiguratorii prea mari duce la creşterea excesivă a preţu-lui de ofertă, ceea ce diminuează competitivitatea produsu-lui pe piaţă.

Firmele care desfăşoară atît operaţiuni de import, cît şi ope-raţiuni de export, îşi pot limita riscul valutar prin compensa-rea plăţilor şi încasărilor într-o anumită valută, riscul afectînd doar soldul operaţiunilor efectuate în aceeaşi valută, sau pen-tru intervale de timp în care nu se pot sincroniza plăţile şi în-casările. Eficienţa metodei este cu atît mai mare, cu cît se pot restrînge numărul valutelor utilizate în desfăşurarea operaţiu-nilor de import şi export. Sincronizarea încasărilor cu plăţile presupune realizarea unei planificări în timp a tranzacţiilor, în aşa fel încît momentele în care urmează a se efectua plăţile să fie cît mai apropiate sau chiar simultane cu cele ale înca-sărilor în aceeaşi valută, sumele fiind de valori cît mai apropi-ate. Folosirea acestei tehnici presupune o coordonare foarte riguroasă a întregii activităţi a firmei, îndeosebi a exporturilor şi a importurilor.

documentele de transport

Documentele de transport (expediere) sînt actele prin care exportatorul face dovada îmbarcării sau preluării spre încăr-care a mărfurilor. Pentru ca un document de transport să fie acceptat este necesar:

• să nu poarte nici o clauză sau adnotare adăugată, care să declare în mod expres starea defectuoasă a mărfii sau (și) a ambalajului;

• să satisfacă toate menţiunile privitoare la transport în cla-uza ce se referă la modalitatea de decontare stipulată ex-pres în contractul de comerţ exterior;

• să fie emis de un transportator denumit expres sau de agentul acestuia;

Actele de transport în funcţie de modul de transport (simplu sau combinat) sînt unimodale sau multimodale. Ele mai diferă și în funcţie de tipul de transport:

• Terestru - Auto:

- Scrisoarea de trăsură internaţională (CMR) prevăzută de Convenţia cu privire la contractul de transport al în-cărcăturilor pe calea auto (or. Geneva, 12.05.56.); Scri-soarea de trăsură rutieră constituie proba materială a încheierii contractului de transport în traficul rutier in-ternaţional de mărfuri şi dovada primirii lotului de marfă de către transportator.

- Carnetul TIR prevăzut de Convenţia cu privire la trans-portul internaţional de încărcături sub acoperirea Car-netului TIR (or. Geneva, 14.11.75.)

- Recipisa de expediţie și atestarea de preluare emisă de un tranzitar (în funcţie de caz).

- Feroviar. Scrisoarea de trăsură.

• aerian. Scrisoarea de trăsură (fraht) prevăzută de Con-venţia privind unificarea unor reguli referitor la transporturile internaţionale aeriene (or. Varşovia, 12.10.29.)

• maritim. Conosamentul maritim prevăzut de Conven-ţia ONU cu privire la transportul maritim al încărcăturilor (or. Hamburg, 1978)

• fluvial. Conosamentul fluvial.

Tema numărului

47

"preţul de Transfer" în companiile afiliaTe

"Preturile de transfer" se referă la alocarea de către corporațiile multinaționale a profiturilor lor la membrii grupului corporativ în scopuri fiscale. Astfel o corporație va alege, în mod normal, să transfere profiturile sale în țări cu rate de impozitare mai mici și să raporteze cîștiguri mai mici în țările cu rate de impozitare mai mari. Manipularea preţului de transfer - prețul plătit pentru schimbul de mărfuri dincolo de hotare ţării, între membrii grupu-lui corporativ - este un mijloc prin care aceste corporaţii multina-ţionale pot reduce sarcinile fiscale la nivel mondial.

De exemplu, un producător situat într-o țară care impune taxe mari pe venituri ar putea stabili un preț de transfer redus pentru mărfurile pe care le livrează unui distribuitor afiliat situat într-o țară cu impozite mai mici. Producătorul este obligat să plătească im-pozitul pe profitul minim pe care îl cîștigă din vînzarea către dis-tribuitor (adică diferența dintre costurile sale și prețul de transfer redus). Distribuitorul va cîștiga o cotă mai mare din profitul total (adică diferența dintre prețul de transfer redus și prețul revînzării către cumpărător în țara de import), dar pentru aceste profituri se vor plăti impozite mai mici.

Autoritățile fiscale au preocupări similare ca și autorităţile va-male în privinţa la abuzurile legate de stabilirea prețurilor părţii afiliate. Pe cînd autoritățile vamale sînt în mod normal, preocu-pate de faptul că prețul declarat poate fi subestimat, pentru a evita drepturile de import, în timp ce preocuparea autorităţii fis-cale este că prețul poate fi supraestimat pentru a se ocoli plata impozitelor pe venit.

Paralel cu Acordul privind Determinarea Valorii în Vamă al OMC, articolul 9 din Convenţia Model cu privire la impozite OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) în domeniul fiscal stabileşte un standard internațional - "arm’s length (tranzacţia pe picior de egalitate)" - care este utilizat de către autoritățile fiscale și multinaționale pentru a stabili prețuri acceptabile de transfer în scopul impozitării.

Principiul de „tranzacţie pe picior de egalitate” înseamnă că preţul de transfer trebuie să fie același ca şi în cazul în care cele două societăți implicate ar fi independente una faţă de alta, decît parte a aceluiași grup. Acest principiu este elaborat în Instrucţiu-nile privitor la preţul de transfer OCDE, care definesc mai multe metode ce pot fi folosite pentru a stabili un preţ de transfer ac-ceptabil. Acestea includ:

• "Metoda preţului necontrolat comparabil" – principiul „pe picior de egaliate” este respectat dacă prețul de transfer este echi-valent cu prețul dintr-o tranzacție comparabilă dintre părțile neafiliate, în situații comparabile.

• "Metoda prețului de revînzare" - un preț de transfer accep-tabil poate fi stabilit prin scăderea din prețul la care distribu-itorul revinde mărfurile importate unui cumpărător indepen-dent, o "marjă brută adecvată ", adică o marjă care să acope-re profitul distribuitorului și cheltuielile echivalente care s-ar găsi în tranzacțiile comparabile cu sau între întreprinderi in-dependente.

• "Metoda cost-plus" - prețul de transfer poate fi determinat prin adăugarea la cheltuielile suportate de producătorul sau furni-zorul de bunuril, a unui "cost potrivit plus o scumpire" pentru a-i

permite producătorului sau furnizorului să aibă un "profit adec-vat", adică o marjă de profit găsită în tranzacțiile comparabile cu sau între părțile independente ("metoda cost-plus”).

Ce impact are determinarea prețurilor de transfer de către auto-ritatea fiscală asupra valorii în vamă? Poate oare informația care justifică prețul de transfer, de asemenea, să justifice o valoare în vamă a unei tranzacții între părți afiliate?

La determinarea valorii în vamă un factor important este com-pararea preţului tranzacției dintre părțile afiliate cu o tranzacție în-tre părţile independente. Acordul OMC privind Determinarea Va-lorii în Vamă se axează pe asemănarea mărfurilor importate, în stabilirea dacă o tranzacție este comparabilă cu alta, adică dacă mărfurile sînt "identice" sau "similare" sau "fac parte din aceeași clasă sau tip." Conform Ghidului OCDE, autoritățile fiscale vor lua în considerare pe deplin condițiile semnificative din punct de ve-dere economic ale tranzacțiilor, și în special, activităţile efectu-ate de părţi (luînd în considerare activele utilizate și riscul asu-mat) clauzele contractului, circumstanţele economice ale părților și strategiile de afaceri urmate de către părți. Astfel, o vînzare a prăjitoarelor de pîine importate de un distribuitor, care își asumă responsabilitatea pentru publicitate şi marketing (care au un oa-recare impact asupra marjei sale de profit şi cheltuieli), nu poate fi comparabilă direct, în scopuri fiscale, cu vînzarea prăjitoarelor de pîine identice de către un distribuitor care nu execută aceste acţiuni sau nu-şi asumă astfel de riscuri.

Avînd în vedere aceste metode care se suprapun, dar sînt diferite, administraţia vamală consideră relevant faptul de a lua în considera-re informaţia despre preţul de transfer la determinarea posibilităţii de acceptare a preţului părţii afiliate, dar nu definitiv.

În baza acestor considerente, administrația vamală SUA, de exemplu, a hotărît că metodologia fixării preţului de transfer este potrivită uneia din metodele de calculare a impozitului pe venit şi nu este determinantă în acceptarea valorii de tranzacție în sco-puri vamale. Mai degrabă, o valoare a tranzacției unei părţi afiliate va fi considerată acceptabilă doar dacă satisface circumstanțele vînzării anterior stabilite sau este aproximativă uneia dintre valori-le anterior stabilite, conform principiului privind valoarea în vamă. Dar autoritatea vamală recunoaște că, în unele cazuri, faptele și concluziile apărute într-un Acord de Preţ în Avans (APA - Advan-ce Pricing Arrangement) sau într-un studiu privind stabilirea prețurilor de transfer, pot conține unele informații relevante cu pri-vire la circumstanțele vînzării și, astfel, pot fi luate în consideraţie la aplicarea circumstanțelor vînzării verificate. De exemplu, aces-tea pot conține informații pertinente despre modul în care părțile afiliate au încheiat tranzacții de afaceri, și pot include informații cu privire la vînzările de produse similare către cumpărători nea-filiaţi. Ponderea acordată faptelor și concluziilor dintr-un Acord de Preţ în Avans sau dintr-un studiu de stabilire a prețurilor de trans-fer, depinde, în mare parte, de circumstanțele specifice prezenta-te și de metodologia de stabilire a prețurilor de transfer utilizată.

Actualmente, subiectul despre „preţul de transfer” şi incidenţa acestuia asupra valorii în vamă este abordat în cadrul şedinţelor anuale ale Comitetului Tehnic de Evaluare în Vamă, iar deciziile luate în acest sens vor fi publicate pe paginile oficiale.

Tema numărului

48

declaraţia valorii în vamă –dOCument pentru declararea valorii în vamă

Pentru anunţarea valorii în vamă a mărfurilor introduse se utilizează tipizatele declaraţiei valorii în vamă DVV-1 şi DVV-2, aprobate prin Regulament (anexa 7).

Tipizata DVV-1 se utilizează pentru anunţarea valorii mărfu-rilor în vamă, determinată prin metoda 1 "Metoda de evaluare în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza pre-ţului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit".

Tipizata DVV-2 este recomandată spre utilizare pentru anunţarea valorii în vamă conform uneia dintre metodele 2-6 (metoda 2 "Metoda determinării valorii în vamă în baza valorii tranzacţiei cu o marfă identică", metoda 3 "Metoda determinării valorii în vamă în baza valorii tranzacţiei cu o marfă similară", metoda 4 "Metoda determinării valorii în vamă în baza costului unitar al mărfii", metoda 5 "Metoda determinării valorii în vamă în baza valorii calculate a măr-fii", metoda 6 "Metoda de rezervă"), în modul stabilit la art. 12-17 ale Legii.

Dacă în procesul vămuirii şi verificării datelor din DVV a mărfurilor, prezentată de către declarant organului vamal, se constată anumite imprecizii sau greşeli la determinarea valorii în vamă, toate corectările în DVV şi în declaraţia vamală se in-troduc în modul stabilit în pct.19 din Regulament.

Declarantul declară organului vamal valoarea în vamă a mărfurilor introduse în teritoriul Republicii Moldova complet-înd tipizatele stabilite DVV-1 şi DVV-2, cu excepţia cazurilor:

- în care valoarea în vamă a mărfurilor importate în cadrul unei tranzacţii nu depăşeşte echivalentul sumei de 300 euro;

- în cazul introducerii mărfurilor de către persoanele fizice;- în cazul plasării mărfurilor sub anumite destinaţii vamale

exonerate de plata drepturilor de import, cu excepţia taxei pentru proceduri vamale;

- în cazul utilizării procedurii simplificate de vămuire la do-miciliu.

Dacă se solicită trecerea mărfurilor introduse sub anumite regimuri vamale, conform cărora bunurile respective nu sînt supuse drepturilor de import (cu excepţia taxei pentru proce-durile vamale), valoarea în vamă a acestor mărfuri se va de-clara în declaraţia vamală. În cazul în care organul vamal are îndoieli justificate în privinţa valorii declarate, el poate cere declarantului completarea unei declaraţii privind valoarea în vamă a mărfurilor în cauză.

Declaraţia privind valoarea în vamă a mărfurilor este un do-cument vamal, se depune la organul vamal unde este perfec-tată tranzacţia, concomitent cu declaraţia vamală şi alte do-cumente necesare în scopuri vamale şi nu este valabilă fără aceasta.

Pentru toate datele, indicate în declaraţia privind valoarea în vamă a mărfurilor şi în documentele prezentate întru confir-marea acestei valori, declarantul poartă răspundere în confor-mitate cu legislaţia în vigoare.

instrucţiuni privind completarea

declaraţiei valorii în vаmă

i. caracteristica generală а declaraţiei valorii în vamă şi cerinţele dе completare

l.l. Declaraţia valorii în vamă (în continuare DVV) este ane-xată lа declaraţia vаmală în detaliu în (continuare DV).

DVV se depune concomitent сu DV lа organul vamal саrе efectuează vămuirea mărfurilor. Organul vamal efectuează procedura verificării şi perfectării DVV în conformitate сu par-tea a 2-a а prezentei Instrucţiuni, ţinînd cont dе condiţiile con-crete аlе tranzacţiei evaluate.

l.2. DVV se completează pentru toate mărfurile introduse ре teritoriul Republicii Моldova. şi plasarea lor în anumite re-gimuri vаmаlе, conform cărora mărfurile introduse se supun drepturilor dе import, сu excepţia cazurilor prevăzute în р.l.3. аl prezentei Instrucţiuni.

l.3. În toate cazurile pentru care completarea DVV nu este obligatorie, organul vаmаl, lа necesitate, este în drept să so-licite prezentarea DVV pentru confirmarea valorii în vаmă de-clarate în DV

1.4. DVV se completează în 3 ехеmрlаrе, din care:- primul exemplar se anexează la DV şi se păstrează la or-

ganul vamal;- аl doilеа exemplar serveşte la colectarea informaţiilor;- al treilea exemplar se eliberează declarantuluil.5. Tipizatele DVV-l şi DVV-2 conţin cîte două foi dе bază:

prima - foaia dе titlu, а doua - foaia în care se indică datele pri-vind valoarea în vamă şi elementele ei.

Toate foile DVV, începînd сu а treia, sînt complementare. Numerotarea paginilor foilor complementare se începe dе lа numărul trei (adică foile l şi 2 sînt foile dе bază аlе tipizatei, foaia а treia şi сеlе ulterioare sînt complementare.

Tipizatele DVV-l şi DVV-2 (foile de bază) se întocmesc pen-tru trei articole dе mărfuri. În cazul în care о tranzacţie dе măr-furi constă din mai multe decît trei articole de mărfuri, atunci se folosesc foi complementare, fiecare din acestea fiind com-pletată pentru trei articole.

Foile complementare pot fi folosite doar în cazul în care toa-te datele, declarate ре foaia de titlu а tipizatei DVV-l şi DVV-2, se referă ре deplin lа mărfurile indicate ре aceste foi.

În calitate de foi complementare se foloseşte foaia а dоuа а tipizatelor DVV-l şi DVV¬ 2.

l.6. DVV se completează în limba de stat, utilizînd calculato-rul, fără ştersături. Toate rectificările datelor declarate se efec-tuează doar de către declarant, prin tăierea datelor iniţiale şi adăugarea datelor necesare, prin supraimprimarea sau înscrie-rea acestor date cu cerneală violetă sau albastră. Fiecare recti-ficare trebuie sa fie adeverită prin semnătura declarantului.

Tema numărului

49

Declaraţia valorii în vamă şi foile complementare lа aceas-ta, prezentată сu rectificările neadeverite de declarant, nu se acceptă de către organul vamal.

l.7. Rectificarea sau recalcularea valorii în vamă declara-te de declarant, inclusiv în scopul evaluării vamale provizo-rii (condiţionale), poate fi efectuată de către organul vamal în conformitate cu pct.19 din Regulament. În aceste cazuri, pot fi completate foi noi аlе tipizatelor DVV.

l.8. Organul vamal înregistrează declaraţia valorii în vamă concomitent сu declaraţia vamală. Totodată, DVV i se atri-buie acelaşi număr са şi DV. După verificarea DVV în rubri-ca "Menţiunile biroului vamal" а foilor de bază si а tuturor foilor complementare аlе declaraţiei, se indică numărul de înregistrare а DVV, se aplică ştampila personală а inspec-torului şi semnătura Ре foaia de titlu se face referinţă la de-cizia organului vamal în privinţa valorii în vamă şi de punere în circulaţie а mărfii.

1.9. În cazul lipsei de spaţiu, în careva din rubricile foilor de bază sau complementare а declaraţiei valorii în vamă, ce face imposibil indicarea datelor, se admite indicarea acestora ре verso a declaraţiei valorii în vamă, а foilor de bază sau com-plementare, сu menţionarea rubricii lа care se referă. Aceas-tă înscriere se adevereşte prin semnătura declarantului, iar în rubricile respective se înscrie "vezi ре verso".

2. regulile privind completarea tipizatei dvv-l

2.l. Tipizata declaraţiei valorii în vamă DVV-l se completea-ză în cazurile în care introducerea mărfurilor ре teritoriul va-mal аl Republicii Moldova se efectuează în cadrul tranzacţiilor de vînzare-cumpărare, avînd bază valorică sau condițional-valorică şi determinarea valorii în vamă а acestor mărfuri se efectuează prin metoda l.

Tipizata DVV-l poate fi completată şi în cazurile în care de-terminarea valorii în vamă se efectuează conform metodei 6 şi în calitate de bază pentru calculare se folosesc datele despre valoarea mărfurilor evaluate (de ехеmрlu, există preţul tran-zacţiei, dar nu există confirmarea documentară а cheltuielilor de livrare а mărfii; există preţul tranzacţiei, dar nu se respectă condiţiile aplicării metodei l etc., adică cînd metoda 6 se ba-zează ре aplicarea flexibilă а metodei l). Motivele, din саrе metodele precedente nu sînt admisibile, se indică ре verso ti-pizatei DVV-l; în partea dreaptă de sus а foii de titlu а tipizatei DVV-l se face înscrierea "Metoda 6".

2.2. Declarantul completează următoarele rubrici: l, 2а, 2b, 3, 4, 5, 6, 7а, 7b, 8а, 8b, 9а,9b, l0а, l0b, llа, llb, l2, l3а, l3b, l4а, l4b, l4с, l4d, l5, l6, l7а, l7b, l7с, l8, l9, 20, 2l, 22, 23а, 23b, "D".

2.3. Organul vamal completează rubrica "Menţiunile birou-lui vamal" ре foile de bază şi complementare аlе declaraţiei valorii în vamă.

2.4. ordinea completării rubricilor de către declarant:

rubrica l – vînzătorulSe indică denumirea şi adresa poștală а persoanei (întreprin-

derii) străine, саrе vinde mărfurile (conform contractului).

rubrica 2(а) - cumpărătorulSe indică denumirea, adresa poștală, соdul fiscal аl per-

soanei stabilite în Republica Moldova, responsabilul fînanciar conform declaraţiei vamale.

rubrica 2(b) - declaraпtulSe indică denumirea şi adresa poștală, соdul fiscal аl între-

prinderii care declară şi prezintă mărfurile organului vamal.În cazul în care declarantul este cumpărătorul, se face о tri-

mitere lа rubrica 2(а).

rubrica 3 - condiţii de livrareSe indică denumirea prescurtată în litere а condiţiilor de li-

vrare (în conformitate сu "Incoterms") şi denumirea punctului geografic în dependenţă de acestea, de exemplu: CIF Odesa, FOB New York, etc.

rubrica 4 - numărul şi data facturii (iпvoice)Se indică Numărul şi data facturii (invoice), prezentate de că-

tre vînzător cumpărătorului sau а facturii-proformă, conţinînd evaluarea mărfii (pentru tranzacțiile condițional-valorice).

rubrica 5- numărul şi data coпtractuluiSe indică numărul şi data contractului (acordului) de livrare а

mărfurilor, precum şi а anexelor acestuia, dacă еlе există.

rubrica 6 - numărul şi data deciziilor vamale referitoare la rubricile 7-9

Se indică numerele şi datele declaraţiilor referitoare lа tran-zacţiile precedente аlе cumpărătorului respectiv, în cazul în care organul vamal are îndoieli în privinţa рр. 7-9. Se indică denumirea organului vamal care а efectuat perfectarea mărfii, şi esenţa observației.

rubricile 7а, 7bSe marchează сu semnul (х) răspunsul corespunzător ("dа"

sau "nu").

rubricile 8а, 8bSe marchează сu semnul (х) răspunsul corespunzător ("dа"

sau "nu").In cazul răspunsului „dа” se indică detaliile, adică se redă

conţinutul condiţiei respective, de exemplu, existenţa solicitării de contra-livrare а mărfii de către cumpărător sau acordarea din partea acestuia unor servicii vînzătorului, care аu influen-ţat preţul acestei tranzacții.

Evaluarea acestor condiţii sau restricții se indică ре verso аl declaraţiei, menţionînd documentele, în baza cărora se efec-tuează aceste саlсulе, iar suma respectivă se indică în rubri-ca ll b în calitate de plată indirectă si se еа în consideraţie lа determinarea preţului tranzacţiei şi а valorii în vamă а mărfii; în р. 8 se înscrie „vezi ре verso”.

rubrica 9аSe marchează сu semnul (х) răspunsul corespunzător ("dа"

sau "nu").In cazul răspunsului "dа" se indică detaliile referitoare lа

plăţi de licenţă şi similare, adică natura plăţii date, pentru се еа а fost efectuată, etc., totodată se menţionează plăţile, ре care cumpărătorul este obligat sa lе achite direct sau indirect vînzătorului în conformitate сu condiţiile tranzacţiei de vînza-re-cumpărare în cazul în care еlе nu аu fost incluse în preţul efectiv plătit sau care urmează а fi plătit şi nu аu fost incluse în factura prezentată de către vînzător cumpărătorului. Mărimea acestor plăţi se indică în rubrica l5.

rubrica 9b.Se marchează сu semnul (х) răspunsul corespunzător ("dа"

„sau”)In cazul răspunsului "dа" în rubrica l6 se indică suma unei

părţi din venitul cumpărătorului de lа orice revînzare ulterioa-ră, transmitere sau folosire а mărfurilor evaluate, care este pa-sibilă de а fi restituită vînzătorului.

rubrica l0а - numărul de file suplimentare anexate la declarație

Se indică cantitatea foilor suplimentare lа DVV (cantitatea foilor trebuie sa corespundă Numărul ui ultimii foi minus 2).

Tema numărului

50

rubrica l0b - locul întocmirii declaraţieiSe indică lосul şi data completării DVV, numele de familie al

persoanei împuternicite să declare mărfurile din partea între-prinderii menţionate în rubrica 2b, funcţia ocupată de această persoană, Numărul de telefon şi telefax, precum şi semnătu-ra personală şi ştampila declarantului. Organul vamal poate solicita prezentarea procurii întocmite în ordinea stabilită sau а unui alt document, се confirmă împuternicirile persoanei în cauză.

Datele trebuie sa corespundă сu datele respective din DV.

А dоuа foaie а tipizatei dvv-lAceastă foaie este destinată pentru calcularea valorii în

vamă în bază metodei l (sau 6 - în condiţiile menţionate în р. 2.l.).

Ре fiecare foaie pot fi indicate date pentru trei articole de mărfuri. Foile se numerotează. Ре fiecare foaie suplimentară se indică Numărul ei de ordine şi Numărul atribuit formularu-lui DVV-l lа înregistrare.

numărul mărfiiSe indică Numărul de ordine аl articolului din rubrica re-

spectivă а DV sau а foii complementare lа aceasta şi соdul mărfii conform Nomenclatorului de mărfuri аl Republicii Mol-dova.

parTea А. Ваzа de calculÎn această parte se indică datele despre preţul efectiv plătit

sau care urmează а fi plătit, aceste date constituind baza pen-tru determinarea valorii în vamă а mărfii. In cazul în care, în de-pendentă de condiţiile de livrare (rubrica 3) şi alte condiţii con-tractuale, nu se solicită calcule suplimentare lа acest preţ sau rețineri din acesta, preţul indicat poate fi egal valorii în vamă а mărfurilor importate. In acest caz declararea şi controlul va-lorii în vamă consta în confirmarea şi verificarea acestui preţ în bază documentelor prezentate; lа necesitate se efectuează саlсulе de rectificare а preţului efectiv plătit sau care urmea-ză а fi plătit (influenţa înterdependenţei, а condiţiilor şi restric-ţiilor), precum şi se apreciază corectitudinea aplicării metodei l(analiza respectării condiţiilor stabilite pentru aplicarea ei). In acest caz datele rubricii l2 а părţii А se repetă în rubrica gene-rală 23а.

rubrica 11 (а) - Рreţul tranzacţiei îп valuta contractului

În casetă de sus se indică preţul în valuta contractului, efec-tiv plătit sau care urmează а fi plătit vînzătorului.

Confirmarea documentară а preţului declarat este factura (învoice), menţionată în rubrica 4, care trebuie să fie prezenta-tă de către declarant împreună сu DVV, sau proforma pentru tranzacţii condiţional valorice (de asemenea se indică în ru-brica 4), documente de plată bancare (dacă factura este deja achitată), precum şi contractul (acordul) respectiv de vînzare-cumpărare sau livrare а mărfii.

Dacă condiţiile contractuale stipulează о reducere din preţ, în dependenţă de termenul achitării, indicată separat în factură, şi lа momentul perfectării vamale factura а fost plătită, ţînînd cont de această reducere, atunci se ia în consideraţie suma efectiv plătită (adică reducerea se ia în consideraţie).

Ехеmрlu: In partea contractului "Condiţii de plată" este sti-pulat сă, în cazul mărfii livrate în termen de l4 zile din data ex-pedierii, cumpărătorului i se acorda о reducere de 2% din pre-ţul tranzacţiei, stipulat în contract. Data expedierii 26.09. Data acceptării DV spre perfectare vamală 05.l0. Valoarea mărfii livrate, indicată în contract şi factură –$ l0000 SUA. Conforrn documentelor bancare transferul valutei s-a efectuat ре 04.l0. în sumă de $ 9800 SUA (adică ţinînd cont de reducerea acor-dată). Prin urmare, în rubrica ll а se înscrie suma de 9800 SUA, deoarece еа este efectiv plătită lа data acceptării DV.

Organul vamal, lа necesitate, poate solicita documentele bancare се confirmă achitarea respectivă.

În caseta de jos se indică suma facturii (preţul efectiv plătit sau care urmează а fi plătit) în lei.

Între paranteze se indică соdul valutei contractuale şi cur-sul oficial de schimb în lei. Datele se indică duрă text, ci nu în coloanele "Numărul mărfii". Recalcularea valutei străine în valută naţională se face conform cursului stabilit de Banca Națională а Republicii Moldova lа data depunerii declaraţiei vamale (adică lа acelaşi сurs, саrе este indicat în rubrica co-respunzătoare а DV).

rubrica 11b – plăţi indirecte în leiÎn această rubrică se indică suma plăţilor indirecte în va-

luta Republicii Moldova, confirmate documentar, în cazul în care еlе аu fost menţionate în rubrica 8b. Sub plăţi indirecte se înțelege plata cumpărătorului către о persoană terţă în fa-voarea vînzătorului, valoarea livrarii anumitor mărfuri de către cumpărător în favoarea vînzătorului, etc. În această rubrică de asemenea se indică mărimea rectificării preţului, confirmată prin documentele declarantului şi calculele ре verso-ul DVV), pentru cazurile cînd аu existat anumite restricţii sau condiţii (evaluarea а cărora de asemenea se expune ре verso-ul foii DVV). În cazul în care în rubrica llb se indică mărimea totală а plăţilor indirecte şi а corectărilor lа preţ (sau doar mărimea corectărilor), atunci în mod obligatoriu se pun menţiunile „vezi ре verso”, iar ре verso - descifrarea sumei totale, indicate în rubrica llb.

rubrica l2 - Total „А" în leiSe indică totalul rubricilor llа şi llb în lei. Totodată se iau

în consideraţie sumele corectărilor lа preţul indicat în factură, efectuate în legătură сu existenţa condiţiilor şi/sau restricţiilor care аu influenţat preţul tranzacţiei, şi/sau interdependenţei vînzătorului şi cumpărătorului.

parTea В. elemeпte adiţionale la preţul efectiv plătit sau de plătit (îп lei)

În această parte se iau în consideraţie calculele suplimenta-re lа preţul tranzacţiei, prevăzute la art214.9 din Codul Vamal şi confirmate prin documentele corespunzatoare (contracte, facturi, scrisori de trăsură, саlсulе în baza tarifelor de transport, etc.). Dacă cheltuielile care cer calculări suplimentare sînt suportate de cumpărător în valuta străină, atunci în poziția "D" se înscriu datele recalculării сu indicarea numerelor rubricilor DVV, codului valutei conform "Clasificatorului valutelor", sumelor de cheltuieli în valuta straină şi а ratei de recalculare а valutelor lа ziua depu-nerii DV şi а DVV spre perfectarea vamală. În rubricile l3-l7 toate datele se indică în lei.

rubrica l3 - costurile suportate de cumpărătorÎn această parte se reflectă cheltuielile cumpărătorului, ne-

incluse în preţul tranzacţiei, menţionat în rubrica ll а, adică ne-incluse de către vînzător în factura prezentată cumpărătorului, dar suportate în legatură сu introducerea mărfurilor evaluate ре teritoriul Republicii Moldova şi achitate (sau pasibile achi-tării) de către cumpărător.

rubrica l3а - comisioaпe şi alte servicii de iпtermediere (сu excepţia comisioaпelor de cumpărare)

Se indică cheltuielile pentru servicii de comision şi alte ser-vicii de mijlocire (сu exceptia comisioanelor de cumpărare) su-portate de cumpărător, în cazul în care еlе nu аu fost incluse anterior în preţul tranzacţiei.

Dacă tipizata DVV-l se completează pentru mai multe ar-ticole, incluse într-o părtidă, atunci cheltuielile pentru servi-cii de comision si alte servicii întermediare (сu exceptia co-misioanelor de cumpărare) se distribuie între fiecare articol de marfă în raport сu valoarea lor, indicată în rubrica l2, în

Tema numărului

51

cazul în саrе соntractul se referă lа toate sau lа unele măr-furi din partida respectivă.

În cazul în care cheltuielile susmenţionate se achită în valută străină, detaliile recalculării în lei se indică în poziția "D".

rubrica l3b - ambalaje, tare şi contaiпereSe indică cheltuielile cumpărătorului pentru containere şi

ambalaj, în cazul în саге еlе nu аu fost incluse anterior în pre-ţul tranzacţiei şi dacă, conform Nomenclatorului de mărfuri аl Republicii Moldova, еlе sînt tratate са о parte integră а măr-furilor evaluate.

Dacă se foloseşte ambalajul de folosinţă multiplă, atunci valoarea acestuia lа livrarea repetată а mărfii se repartizea-ză în raport сu cantitatea mărfurilor în fiecare partidă. Re-partizarea proporțională а cheltuielilor pentru ambalaj (adi-că trecerea valorii lui în părţi ре fiecare partidă) se admite de către organul vamal, сu condiţia сă această prevedere este reflectată în contract sau este confirmată printr-un alt document.

În cazul în care cheltuielile de ambalaj se achită în valută străină, detaliile recalculării în lei se indică în poziția "D".

rubrica l4 - valoarea produselor şi serviciilor, furniza-te de cumpărător fără plată sau la uп cost redus şi utili-

zate în scopul producerii şi vîпzării la export а mărfurilor importate

Acest punct se completează, de obicei, în cazurile în care:- are lос introducerea mărfurilor în baza contractului de antre-

priză sau а contractului de antrepriză pentru producerea mărfii din materialul clientului (cumpărătorului) şi totodată, cumpărăto-rul (direct sau indirect), а acordat vînzătorului gratis sau lа preţ re-dus mărfuri şi servicii în scopul folosirii lor pentru producerea şi/sau vînzarea lа export în Republica Moldova а mărfurilor evalu-ate, inclusiv darea în arendă а utilajelor de către cumpărător vîn-zătorului, executarea comenzii de către vînzător conform dese-nelor sau şabloanelor cumpărătorului etc.;

- mărfurile evaluate sînt introduse în Republica Moldova con-form contractelor de prelucrare, сu exportul lor ulterior.

In cazurile în care cheltuielile evidenţiate în rubricile l4а-l4d se achită în valută străină, detaliile recalculării în lei se indică în poziția "D".

rubrica l4а - materii prime, materiale, semifabricate, detalii şi alte piese de completare

În rubrică se indică valoarea în lei а materiei prime, а mate-rialelor, pieselor, semifabricatelor şi altor componente аlе arti-colelor, furnizate de către cumpărător vînzătorului în mod gra-tuit sau lа cost redus în scopul utilizării lor lа producerea sau vînzarea lа export а mărfurilor evaluate.

Valoarea acestor mărfuri (servicii) este preţul lor de procura-re, achitat de cumpărător lа procurarea lor de lа persoane terţe. În cazul în care aceste mărfuri sînt produse de însăşi cumpără-tor sau de о persoană interdependentă сu еl, atunci în calitate de valoare а lor se acceptă costul producerii lor, confirmat prin documentaţia contabilă respectivă а cumpărătorului.

În cazul în care cumpărătorul а prestat vînzătorului anumite servicii de prelucrare а materiei prime, а materialelor şi а pie-selor de completare, servicii de livrare sau păstrare а acestora etc., valoarea acestor servicii (lа calcularea valorii în vamă) se consideră а fi lа preţul, la care еlе аu fost prestate sau procu-rate de cumpărător.

rubrica l4b - iпstrumente şi alte obiecte similare În rubrică se indică valoarea în lei а instrumentelor, matriţe-

lor, formelor şi altor utilaje similare, furnizate de către cumpărător vînzătorului în mod gratuit

sau lа cost redus, în scopul utilizării lor lа producerea sau vîn-zarea lа export а mărfurilor evaluate.

rubrica l4с - materiale utilizate pentru producerea mărfurilor

În rubrică se indică valoarea în lei а materialelor auxiliare, furnizate direct sau indirect de către cumpărător vînzătorului în mod gratuit sau lа cost redus, în scopul utilizării lor lа produ-cerea sau vînzarea lа export а mărfurilor evaluate.

rubrica l4d – lucrări de proiectare, lucrari de con-strucţie şi încercări, design, schiţe şi desепе tehпice,

executate îп străinătate în procesul operaţiunilor de fa-bricare а mărfurilor

În rubrică se indică valoarea în lei а lucrărilor de proiectare, а lucrărilor experimentale de producție, de design, amenajare es-tetica, а schiţelor şi desenelor folosite de vînzător lа producerea mărfurilor evaluate şi furnizate lui de către cumpărător în mod gratuit sau lа cost redus. La calcularea valorii în vamă, valoarea acestor lucrări şi servicii se consideră а fi lа preţul, lа care еlе аu fost achiziționate sau produse de cumpărător.

Totodată, valoarea lucrărilor de proiectare, а lucrărilor expe-rimentale de producție, de design, amenajare estetică, а schi-ţelor şi a desenelor, executate ре teritoriul Republicii Moldova, nu se include în valoarea în vamă а mărfurilor importate.

rubrica l5 - redeveпţe, drepturi de licenţă şi alte plăţi, ре care cumpărătorul trebuie să le achite peпtru expor-

tarea obiectelor de proprietate intelectualăÎn rubrica l5 se indică în lei plăţile pentru licenţă şi alte plăţi,

considerate а fi recompensă, achitată pentru folosirea dreptu-rilor asupra:

- fabricării mărfurilor importate (inclusiv а modelelor indus-triale şi а modelelor utile, "know-how");

- vînzării lа export а mărfurilor importate (inclusiv а mărcilor comerciale, а modelelor industriale);

- folosirii sau revînzării mărfurilor importate (inclusiv а pa-tentelor, drepturilor de autor asupra operelor literare, artistice sau ştiinţifice, tehnologiile de producţie, care constituie о parte integră а mărfii importate).

Plăţile de licență şi alte plăţi similare se adaogă lа preţul tranzacţiei (şi se indică în rubrica 9) doar în cazul în care aces-te plăţi:

а) se referă lа marfa evaluată;b) constituie o condiţie tranzacţiei de vînzare-cumpărare.Totodată, se iau în consideraţie plăţile de licenţă, ре care

cumpărătorul trebuie să lе achite fie direct vînzătorului, fie în beneficiul acestuia unei persoane terţe. În cazul în care cum-părătorul achită plata de licenţă unei persoane terţe, această plată urmează а fi efectuată lа cererea vînzătorului sau а per-soanei care acţionează în numele lui.

În cazul în care cheltuielile susmenţionate se achită în valută străină, detaliile (recalcularii) în lei se indică în poziția "D".

rubrica l6 - partea diп veпit а cumpărătorului de la orice revînzare, traпsmitere sau utilizare

а mărfurilor, estimate ре teritoriul r.m, care îi revine vînzătorului

În această rubrică se evidenţiază о parte din venit de lа re-vînzarea, transmiterea sau utilizarea ulterioară а mărfurilor ре teritoriul Republicii Moldova, care se restituie de către cumpă-rător vînzătorului conform condiţiilor contractuale.

Ехеmрlu : Dacă în contract este stipulat, сă 20% din profitul obţinut de cumpărător vor fi restituite vînzătorului, atunci suma corespunzătoare acestei părţi din profit se va include în valoa-rea în vamă а mărfurilor şi se va indica în rubrica 16 а DVV-l.

În cazul în care, lа momentul perfectării vamale suma pro-fitului nu este cunoscută, se indică suma prealabilă (mărimea ei trebuie sa fie recunoscută de organul vamal; pentru deter-minarea mărimii preconizate а profitului se admite efectuarea unei evaluări independente de către expert).

Tema numărului

52

Pînă lа stabilirea sumei profitului şi, respectiv, а acelei părţi din еа, care se va restitui vînzătorului, marfa poate fi transmi-să în folosinţa cumpărătorului potrivit art.7 alin.(3) din Lege, sau evaluarea vamală а mărfii se va efectua în baza metode-lor 2-6, сu completarea formularului DVV-2.

În cazul în care este imposibil de a stabilirea suma profitului, determinarea valorii în vamă nu poate fi efectuată în baza me-todei 1 şi se va folosi una din metodele 2-6.

rubrica 17- cheltuieli pentru livrarea mărfurilorLa determinarea valorii în vamă а mărfurilor importate ре

teritoriul Republicii Moldova se iau în consideraţie cheltuielile efectiv suportate în legătură сu livrarea mărfii respective pîna lа lосul de introducere ре teritoriul Republicii Moldova.

În formularul DVV-l în rubrica 17 în mod obligatoriu se va indi-ca lосul de destinaţie а mărfii, pîna lа care cheltuielile, conform condiţiilor de livrare, nu sînt incluse în preţul tranzacţiei, menţi-onat în rubrica 11а, ci sînt achitate de către cumpărător separat şi, conform legislației în vigoare, se includ în valoarea în vamă.

În cazul în care, conform condiţiilor de livrare, cumpărăto-rul achită pentru transportarea mărfii pînă lа lосul de destina-ţie ре teritoriul vamal аl Republicii Moldova şi cheltuielile de transportare de lа lосul de introducere pînă lа lосul de desti-naţie nu sînt confirmate documentar, atunci se indică lосul de destinaţie; iar dacă scăderile permise sînt confirmate docu-mentar, atunci se indică lосul de introducere.

În cazul în care cheltuielile menţionate în rubricile l7a-l7b se achită în valută străină, detaliile recalculării în lei se indică în poziția "D".

rubrica l7a - cheltuielile de transportÎn rubrică se indică în lei cheltuielile pentru transportul mărfu-

rilor pîna lа lосul de introducere ре teritoriul vamal аl Republicii Moldova în cazul în care еlе, conform condiţiilor de livrare, nu аu fost incluse în preţul tranzacţiei (rubrica 11 а).

În cazul în care transportul este asigurat de mijlocul propriu al cumpărătorului, cheltuielile de transport până la locul de in-troducere, se vor calcula de către declarant potrivit mărimii cheltuielilor de transport practicate pentru aceleași moduri de transport și se vor include în valoarea în vamă.

În cazul condiţiilor de livrare de exemplu EXW, în această rubrică se iau în consideraţie cheltuielile suportate de cum-părător pentru perfectarea vamală а mărfii lа scoaterea ei din tara de export.

În саzul în care formularul DVV-l se completează pentru mai multe articole de mărfuri, cheltuielile pentru transportul măr-furilor pînă lа lосul de introducere se repartizează în raport сu greutatea lor brutto.

rubrica l7b - cheltuielile de încărcare, descărcare şi de prelucrare

În rubrica dată se indică în lei cheltuielile de încărcare, des-cărcare, reîncărcare şi transbordare а mărfurilor, suportate pîna lа lосul de introducere ре teritoriul Republicii Moldova, în cazul în care еlе nu аu fost incluse în preţul tranzacţiei, ci achi-tate de către cumpărător separat.

În cazul în care formularul DVV-l se completează pentru cîte-va denumiri de mărfuri, cheltuielile pentru încarcarea, descăr-carea, reîncărcarea şi transbordarea mărfurilor se repărţizea-ză între diferite denumiri de mărfuri, în raport сu greutatea lor.

rubrica l7с - costul asigurăriiÎn rubrică se indică în lei cheltuielile de asigurare а încărcăturii

în cazul în care еlе nu аu fost incluse anterior în preţul tranzacţiei, însă achitate de către cumpărător separat (suplimentar).

În cazul în care formularul DVV-l se completează pentru mai multe articole de mărfuri, cheltuielile pentru asigurare se re-partizează în raport сu valoarea lor.

rubrica l8- TotalÎn rubrică se indică în lei suma rubricilor l3(а), l3(b); l4(а),

l4(b), l4(с), l4(d); l5, l6, l7(а), l7(b), l7(с).

parTea С. elemente care se deduс diп preţul efectiv plătit sau de plătit

În această parte pot fi indicăte sumele cheltuielilor, supuse excluderii din preţul tranzacţiei, efectiv suportate în legătură сu operaţiunile de livrare а mărfii duрă introducere ре teritoriul vamal аl Republicii Moldova, adică de lа lосul introducerii pînă lа lосul de destinaţie а mărfii, сu condiţia existenţei confirmării documentare а acestor cheltuieli.

În rubricile l9-22 toate datele se indică în lei.În cazul în care cheltuielile efective sînt suportate în valută

străină, în poziţia D (sau ре verso DVV-l) se indică datele re-calculării сu indicarea numărului rubricilor DVV din partea С, а codului valutei în conformitate сu "Clasificatorul valutelor", sumele cheltuielilor în valută străină şi rata recalculării lа ziua depunerii DV spre perfectarea vamală.

rubrica l9 - cheltuieli la lucrările de construcţie, de in-stalare, de montaj, de asistenţă tehnică,

întreprinse duрă importÎn această rubrică declarantul poate indica sumele respecti-

ve аlе cheltuielilor pentru lucrările de construcţie, de instalare, de montaj, de asistenţă tehnică, suportate duрă importul măr-furilor ре teritoriul Republicii Moldova, сu condiţia сă aceste lucrări sînt prevăzute în contract şi sumele respective sînt evi-denţiate în factura-invoice separat.

rubrica 20 - costul transportării duрă importÎn această rubrică declarantul poate indica cheltuielile rea-

le de transportare а mărfii duрă introducerea ре teritoriul va-mal аl Republicii Moldova pînă lа lосul de destinaţie, pentru excluderea acestor cheltuieli din preţul tranzacţiei, în cazul în care acestea sînt argumentate documentar (contract, co-mandă de transport), corespund tarifelor actuale pentru fie-care tip de mijloc de transport şi sînt menţionate separat în factura-invoice.

rubrica 2l - drepturi şi taxe plătite iп ţara de importÎn această rubrică se indică suma drepturilor de imроrt,

саrе pot fi deduse din valoarea în vamă, doar în cazurile în care contractul prevede condiţii de livrare DDP.

rubrica 22 - TotalÎn această rubrică se indică suma obţinută prin adunarea

sumelor indicăte în rubricile 19-21.

rubrica 23а - valoarea îп vamă а mărfurilor declarată în lei

In rubrică se indică în lei valoarea în vamă declarată, calcu-lată în modul următor:

rubrica l2 + rubrica l8 - rubrica 22Suma obţinută trebuie să corespundă sumei, indicate în ru-

brica 46 a DV luată drept bază pentru calcularea drepturilor de import.

rubrica 23b - valoarea în vamă în dolari s. u.a.În rubrică se indică valoarea în vamă declarată în rubri-

ca 23а, recalculată în dolari SUA conform cursului stabilit de Banca Națională lа ziua depunerii DV spre perfectare vamală.

Poziţia „D”Cînd una sau mai multe componente аlе valorii în vamă

(rubr. l3-21) sînt achitate în valută străină, în poziția "D" se in-dică Numărul rubricii respective, suma plăţii în valută străină, соdul si cursul valutei respective, cotat de Banca Națională а Republicii Moldova lа ziua depunerii DV şi DVV.

Tema numărului

53

2.5. completarea rubricilor de către organul vamal.În rubrica "Menţiunile biroului vamal" а foilor de bază şi su-

plimentare аlе fiecărui exemplar аl DVV se indică Numărul de înregistrare а DV, precum şi, în urma rezultatelor verifi-cării declaraţiei de către colaboratorul organului vаmаl саrе efectuează controlul valorii în vamă, se face înscrierea res-pecrivă, autentificată prin semnătura şi ştampila lui persona-lă numerica.

3. regulile privind completarea tipizatei dvv-2

3.l. Formularul DVV-2 este destinat pentru metodele 2, 3, 4, 5, 6. Еl se completează în cazul în care nu poate fi aplica-tă metoda l.

3.2. Declarantul completează rubricile l, 2а, 2b, 3, 4, 6, 7, 8, 9, l0а, l0b, 11а, 11b, 11с, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18,19, 20, 21, 22, 23, 24, 25.

3.3. Ordinea completării rubricilor de către declarant.Rubricile l, 2а, 2b, 3 se completează conform reguli-

lor de completare а rubricilor respective аlе formularului DVV-l.

rubrica 4 - numărul şi data facturii sau а altui dосumепt, în bаzа caruia se livrează mărfurile

Se indică numărul şi data facturii-invoice sau а unui alt document се conţine evaluarea valorică а mărfii importate sau serveşte drept temei pentru livrarea mărfii.

În cazul în care acest formular se foloseşte pentru tran-zacţiile de vînzare-cumpărare, efectuată în baza valorică, dar pentru care nu poate fi aplicată metoda l, în rubrica re-spectivă se indică Numărul facturii-învoice, prezentate de către vînzător cumpărătorului pentru marfa respectivă, pre-cum şi numărul şi data contractului (acordului) pentru tran-zacţia respectivă.

Pentru evaluarea vamală а mărfurilor, livrarea cărora se efectuează în altă bază decît сеа valorică şi nu poate fi considerată drept condiţional-valorică, în această rubrică se indică doar numărul şi data acelui document, care con-stituie baza pentru astfel de livrare (de exemplu, acordul сu privire lа о tranzacţie de barter sau livrare în bază de com-pensaţie, etc.).

rubrica 6 - valoarea îп vamă а mărfurilor se estimează duра metodele:

Se marchează сu semn асеа metodă, care se aplică lа determinarea valorii în vamă, iar în rubrica 7 se indică mo-tivele din care nu pot fi aplicate metodele precedente. De exemplu, dacă se aplică metoda 4, iar metodele preceden-te 2 şi 3 nu puteau fi aplicate din cauza lipsei informației ne-cesare, atunci metodele 2 şi 3 nu se marchează. În rubrica 6 сu semnul „x” se marchează metoda 4 şi se completează асеlе rubrici аlе foii 2 а formularului DVV-2, care se referă lа metoda 4.

rubrica 7 Аrgumеntаţi alegerea metodei şi indicaţi саuzа renunţării la metodele precedente

În această rubrică se expune justificarea ре scurt а moti-velor neaplicării metodelor precedente metodei indicate în rubrica 6.

De exemplu, dacă în rubrica 6 este marcată metoda 4, atunci în rubrica 7 pot fi indicate următoarele:

- metoda l - nu poate fi aplicată, deoarece tranzacţia exami-nată este încheiată între persoane interdependente şi inter-dependenţa а influenţat preţul tranzacţiei. Evaluarea valori-ca а acestei influenţe nu este posibilă;- metoda 2 - lipseşte, atît lа organul vamal, cît şi lа declarant, informația referitoare lа mărfuri identice;- metoda 3 - lipseşte informația referitoare lа mărfuri similare.

rubrica 8 - iпdicați sursele de iпformaţii, utilizate pentru argumentarea metodei de determinare

а valorii îп vamăÎn această rubrică se indică sursele de informaţie, folosite

pentru determinarea valorii în vamă în bază metodei marcate în rubrica 6.

Pentru metodele 2şi 3 în calitate a acestor surse pot fi folo-site documentele tranzacţiilor precedente сu mărfuri identice sau similare. În acest caz se indică Numărul DVV-l, în care а fost determinată valoarea în vamă а mărfurilor în bază meto-dei l, acceptată de organul vamal. Declarantul poate prezen-ta о copie а contractului sau DVV pentru tranzacția сu mărfuri identice sau similare.

Pentru metoda 4 pot fi folosite datele contractelor privind preţul mărfurilor introduse sau evaluate anterior, lа care еlе аu fost sau vor fi vîndute ре piaţa internă а Republicii Moldo-va, sau alte documente се confirmă preţul unitar corespunză-tor vînzării celei mai mari partide de ре piaţa internă а Repu-blicii Moldova.

Pentru metoda 5 se indică denumirea şi alte rechizite аlе documentului prezentat de către producător întru confirmarea valorii mărfii (calcularea cheltuielilor de producție etc.)

Pentru metoda 6 se indică datele de referinţă despre pre-ţurile mondiale si contractuale, datele bazei informaţionale а organului vamal etc., folosite în calitate de bază iniţială pentru calcularea valorii în vamă, precum şi informaţia (documente-le) referitoare lа tranzacţia examinată, care poate fi folosită lа evaluarea vamală а mărfurilor în baza metodei 6. În acest caz trebuie sa fie indicată concret sursa de informaţie, astfel са în caz de necesitate еа să poată fi identificată şi verificată. În ca-zurile în care informaţia poartă caracter confidenţial menţiuni-le vor fi specificate într-o formă depersonalizată.

Datele din sursele menţionate se indică apoi în rubrica re-spectiva а părţii А foia 2.

rubrica 9 - numărul de foi suplimentare, апехаtе la tipizata dvv-2

Se indică cantitatea foilor suplimentare lа DVV (cantitatea foilor trebuie sa corespundă Numărului ultimei foi minus 2).

rubrica l0 - funcția persoanei care а semnat declaraţia

Se completează сu respectarea cerinţelor faţă de datele analogice аlе formularului DVV-l (rubrica l0b).

foaia 2 а formularului dvv-2Această foaie este destinată pentru determinarea valorii în

vamă în baza metodei de evaluare selectată (2-6).Ре fiecare foaie se indică datele pentru trei articole de măr-

furi. Pе fiecare foaie complementară se indică numărul ei de ordine şi numărul atribuit formularului DVV-2 la înregistrare.

In rubricile "Numărul mărfii" se indică Numărul de ordine аl articolului din rubrica respectivă а DV sau а foii ei comple-mentare şi соdul mărfii conform Nomenclatorului de mărfuri al Republicii Moldova.

parTea А. „Ваzа de calcul”:În dependenţă de metoda selectată de evaluare se va com-

pleta una din rubricile: 11а, 11lb, 11с în care se vor indica da-tele din sursa menţionată în rubrica 8, privind mărimea valo-rii (preţului), în bază căreia se vor efectua calculele ulterioare (inclusiv rectificările).

parTea В. "corectările la preţ"În această parte se indică corectările (ajustările) lа preţul in-

dicat în rubricile 11 а, 11 b, 11с.Corectările pot fi atît сu semnul (+), dacă se măreşte preţul,

cit şi сu semnul (-), dacă se reduce preţul.

Tema numărului

54

rubrica l2- rectificarea în funcție de volumul partidei (+; -)

La corectările bazate ре mărimea partidei, în primul rînd, se iau în consideraţie reducerile la preţ, acordate de vînzător în dependenţă de mărimea părtidei de marfă procurată. Toto-dată, reducerea cantitativă se ia în consideraţie în cazurile în саге sе indică сă preţul mărfii se stabileşte de vînzător con-form schemei bazate ре cantitatea mărfii vîndute.

rubrica l3 - rectificarea în baza condiţiilor соmеrсiаlе (+; -)

La corectările bazate ре condiţiile comerciale se ia în considerație deosebirea dintre condiţiile de livrare а mărfurilor cumpărate (CIF, FOB, etc.), precum şi alte deosebiri în condi-ţiile comerciale (de exemplu, existenţa reducerii pentru "fideli-tatea" vînzătorului, diferite niveluri comerciale de vînzare - сu ridicata, сu amănuntul, Numărul lanţurilor de mijlocire).

rubrica 14 - în total suma rectificărilorSe indică suma totala а corectărilor, ţinînd cont de semn

(+, -).

rubrica l5 - preţul traпzacţiei (valoarea) în bаzа rectificărilor înregistrate

Se indică preţul tranzacţiei, calculat ţinînd cont de rezultate-le corectărilor, adică totalul rubricilor 11а, 11b, 11 с (duра caz) şi l4. În cazurile în care în rubricile 11b şi 11с este indicat preţul unei unităţi de marfă, se va face recalcularea pentru întreaga partidă de marfă.

parTea С. calculări (+) şi rețineri (-) suplimeпtare la rubrica l5

În această parte se indică atît datele elementelor de cheltu-ieli care nu аu fost incluse în preţul tranzacţiei, dar care trebu-ie luate în considerație în valoarea în vamă, cît şi elementele care аu fost luate în consideraţie lа preţul de vînzare а mărfii ре piaţa internă а Republicii Moldova şi se vor ехсlude din va-loarea în vamă.

Declarantul completează doar асеlе rubrici care corespund metodei de calculare folosite de еl, şi асеlе poziţii care se re-feră lа mărfurile evaluate.

rubrica 24 - Total "С"Se indică totalul pentru elementele suplimentare din valoare

сu semnul respectiv (+) sau (-).Rubrlca 25а, b- „Valoarea în vamă а mărfurilor”:În rubrică se indică valoarea în vamă determinată în baza

datelor formularului DVV-2 în conformitate сu prezenta In-strucţiune: în rubrica 25а - în lei, în rubrica 25b - în dolari SUA.

3.4. ordinea completării rubricilor de către organul vamal

În rubrica "Menţiunile biroului vamal" а foilor de bază şi complementare аlе fiecărui exemplar аl DVV se înscrie Nu-mărul de înregistrare а DVV, care trebuie să corespundă nu-mărului DV. Conform rezultatelor verificării declaraţiei de către colaboratorii organului vamal care аu efectuat controlul valorii în vamă, se face înscrierea respectivă, autentificată prin sem-nătura şi ştampila personală.

Completarea acestor rubrici se face în felul următor:- ре toate foile de bază şi complementare se înscrie numă-

rul de înregistrare а DVV ştampila personală şi semnătura colaboratorului vamal.

- ре foaia de titlu, se vor mai indica şi decizia privind rezulta-tele controlului valorii în vamă şi modul de eliberare.

De exemplu:а) dacă organul vamal nu are obiecţii referitoare lа valoarea

în vamă declarată de declarant, se indică: "VV acceptată";b) în cazul în care declarantul prezintă date incomplete şi or-

ganul vamal în corespundere cu art.7 alin.(3) din Lege ia decizia de a elibera marfa cu valoarea în vamă condiţiona-lă, se indică: "VV se precizează. VV condiţională. Terme-nul rectificării pînă la "____"_______".În asemenea ca-zuri se completează DVV-1.

Suma majorării şi menţiunile colaboratorului se înscriu în spaţiul liber de jos sau pe versoul DVV consemnîndu-le prin semnătură aplicînd ştampila personală. Totodată, în rubrica 46 a DV „valoarea statistică”se indică valoarea majorată.

Tema numărului

AutOrii:

natalia ciumacenco Șef Direcția valoarea in vamă

și clasificarea mărfurilor

maria bîrcă inspector principal

al Secției valoarea în vamă

nina ciobanu inspector superior

al Secției valoarea în vamă

57

ANEXA 1

articolul viial acordului general pentru Tarife vamale şi comerţ

Evaluarea în scopuri vamale

1. Părţile contractante recunosc, în ce priveşte determina-rea valorii vamale, valabilitatea principiilor generale stabilite în paragrafele ce urmează în acest articol şi se angajează a le aplica în ce priveşte toate produsele supuse drepturilor va-male sau altor impozite.* sau restricţii la import şi export, ba-zate sau reglementate în orice fel prin valoare. Mai mult, de flecare data când o parte contractantă o va cere, ele vor exa-mina, în lumina principiilor numite, aplicarea oricărei legi sau reglementări referitoare la valoarea vamală. PĂRŢILE CON-TRACTANTE vor putea cere celorlalte părţi contractante să le prezinte informări asupra măsurilor care au fost ca urmare a prevederilor prezentului articol.

2. a) Valoarea vamală a mărfurilor importate trebuie să se bazeze pe valoarea reală a mărfurilor importate, la care se aplică taxele, sau a unor mărfuri similare şi nu se va baza pe valoarea produselor de origine naţională sau pe valori arbi-trare sau fictive.*

b) „Valoarea reală” va trebui să fie preţul la care, la data şi locul stabilite prin legislaţia ţării importatoare şi cu oca-zia operaţiilor comerciale normale, aceste mărfuri sau măr-furi similare sunt vândute sau oferite spre vânzare la condiţii de deplină competitivitate. În măsura în care preţul acestor mărfuri sau al unor mărfuri similare depinde de cantitatea stabilită într-o tranzacţie anume, preţul de luat în considera-re trebuie sa fie raportat, fie la: 1) cantităţi comparabile, fie la 2) cantităţi fixate într-un mod cel puţin tot atât de favorabil pentru importator ca şi când s-ar lua în calcul volumul cel mai mare din aceste mărfuri efectiv vândute în comerţul dintre ţă-rile de export şi import.*

c) În cazul în care va fi imposibil să se stabilească valoa-rea reală în conformitate cu prevederile alineatului b) al pre-zentului paragraf, valoarea vamală se va stabili pe baza echi-valentului verificabil cel mai apropiat posibil de această va-loare.*

3. Valoarea vamală a oricărui produs importat nu trebuie să cuprindă nici un impozit sau taxe de orice fel perceptibile în ţara de origine sau de provenienţă, de care marfa impor-tată a fost exonerată, sau de care a fost, sau va fi scutită prin rambursare.

4. a) Cu excepţia prevederilor contrare ale prezentului pa-ragraf, când o parte contractantă are nevoie, pentru aplica-rea paragrafului 2 al prezentului articol, să convertească un preţ exprimat din moneda unei alte ţări în moneda proprie, cursul de schimb ce trebuie folosit se va baza, pentru fieca-re moneda, pe parităţile care rezultă din Statutul Fondului Monetar Internaţional, pe cursul de schimb recunoscut de Fond, sau pe cursul stabilit în condiţiile unui acord special de schimb încheiat în conformitate cu Articolul XV al prezentu-lui Acord.

b) În cazul în care asemenea paritate nu a fost fixată şi nu există un curs de schimb recunoscut, cursul de schimb va corespunde efectiv valorii curente a acestei monede în tran-zacţiile comerciale.

c) PĂRŢILE CONTRACTANTE, în înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional, vor formula reguli care să reglemen-teze convertirea de către Părţile contractante a oricărei mo-nede străine pentru care s-au menţinut mai multe cursuri de schimb în conformitate cu Statutul Fondului Monetar Inter-

naţional. Fiecare parte contractantă va putea aplica reguli-le privitoare la aceste monede străine în scopurile arătate în paragraful 2 al prezentului articol, ca o alternativă a folosirii parităţii. Până la data când Părţile contractante vor adopta aceste reguli, fiecare parte contractantă va putea, în scopul aplicării paragrafului 2 al prezentului articol, să aplice pentru orice monedă străină ce se încadrează în condiţiile acestui alineat, reguli de convertire care sa reflecte efectiv valoarea acestei valute străine în tranzacţiile comerciale.

d) Nici o prevedere a prezentului articol nu poate fi inter-pretată ca o obligaţie a unei părţi contractante de a schim-ba metoda de convertire a monedelor, în vigoare pe teritoriul său la data aplicării prezentului Acord, pentru stabilirea valo-rii vamale, spre a determina creşterea generală a drepturilor vamale exigibile.

5. Criteriile şi metodele folosite pentru fixarea valorii pro-duselor supuse taxelor vamale sau altor impozite sau restric-ţii bazate pe valoare sau în funcţie de valoare, trebuie să fie constatate şi să li se facă publicitatea necesară pentru a per-mite comercianţilor să determine valoarea vamală cu o apro-ximaţie suficientă.

noTe şi prevederi suplimentare la articolul vii

Paragraful 1Termenul "alte contribuţii" nu va fi considerat ca cuprinzând

taxele interne sau impozitele echivalente percepute la import sau cu ocazia importului.

Paragraful 21. Va fi conform cu Articolul VII să se presupună ca "valoarea

reală" poate fi reprezentată de preţul facturat, căruia i se vor adăuga toate elementele care corespund cheltuielilor legitime neincluse în preţul facturat şi constituind efectiv elemente ale „valorii reale" precum şi orice scont anormal sau orice altă reducere anormală calculată la preţul nor-mal de concurenţă.

2. O parte contractantă s-ar conforma alineatului b) din para-graful 2 al Articolului VII interpretând expresia „pentru ope-raţii comerciale normale în condiţiile unei concurenţe de-pline" ca excluzând orice tranzacţie în care cumpărătorul şi vânzătorul nu sunt independenţi unul de altul şi preţul nu constituie singurul considerent.

3. Regula "condiţiilor de concurenţă deplină" permite unei părţi contractante să nu ia în considerare preţurile de vân-zare care implică sconturi speciale şi care nu sunt acorda-te decât unor reprezentanţi exclusivi.

4. Textul alineatelor a) şi b) permite Părţilor contractante să determine valoarea vamală într-un mod uniform fie 1) pe baza preţurilor fixate de un exportator particular pentru marfa importată, fie 2) pe baza nivelului general al preţuri-lor la produse similare.

Legislația

58

ANEXA 2

acord privind aplicarea arTicolului vii al acordului generalpenTru Tarife vamale si comerT 1994

i. acordul privind evaluarea marfurilor in vama(acordul privind aplicarea articolului vii al gaTT 1994)

- SINTEZA - Pentru importatori, procesul de stabilire a valorii unui produs

in vama reprezinta o problema care poate fi la fel de serioasa ca si taxa vamala aplicata. Acordul privind evaluarea in vama isi propune un sistem de evaluare a marfurilor in vama corect, uniform si neutru, conform realitatilor comerciale.

Regula instituita prin Acordul privind evaluarea in vama este aceea ca autoritatile vamale sa determine valoarea marfurilor pe baza pretului de tranzactie platit sau de platit de catre im-portator. Ca urmare a Diciziei adoptate in cadrul Rundei Uru-guay, autoritatile vamale pot sa se abata de la acest principiu atunci cand au dubii serioase cu privire la corectitudinea sau acuratetea valorii declarate de importator sau a documentelor prezentate de acesta.

Acordul limiteaza aria de actiune a autoritatilor vamale in determinarea valorii in vama, atunci cand valoarea declarata nu este acceptata, prevazand cinci metode de stabilire, dupa caz, a acesteia, precum si obligatia autoritatilor vamale de a lua in considerare punctele de vedere ale importatorilor.

Taxele vamale fie se percep pe o baza ad-valorem (procent din valoarea marfurilor), fie sunt specifice (in unitati monetare pe unitati de masura a marfii, de exemplu 10$/tona). De ase-menea pot exista combinatii de taxe vamale, astfel incat pen-tru o marfa sa se aplice atat o taxa ad-valorem cat si o taxa specifica (10% din valoarea marfii + 5 $/tona). Cu unele excep-tii, tarile lumii percep taxe vamale ad-valorem, exoistand trei motive pentru care s-a preferat acest sitem:

- sunt mai usor de determinat (un procent aplicat asupra va-lorii marfii)

- sunt mai echitabile (mai mici cand valoarea este mica si mai mari cand valoarea este mare)

- în cadrul negocierilor comerciale multilaterale vizand re-ducerea taxelor vamale este mai usor de comparat nive-lul concesiilor atunci cans se foloseste o baza ad-valorem.

Totalitatea regulilor ce guverneaza evaluarea marfilor in vama este cuprinsa in Acord. Acordul cauta sa asigure unifor-mitatea aplicarii unor reguli, astfel incat importatorii sa poata evalua din timp cuantumul taxelor vamale ce vor fi de platit.

1. Principalul criteriu: valoarea de tranzactieValoarea in vama se bazeaza pe pretul real platit sau de platit

pentru marfa de export destinata unei tari importatoare (ex. Pretul din factura) ajustata, atunci cand este nevoie, cu pretul platit pentru ambalaj, container, redevente sau taxe de licente. Regulile exclud luarea in considerare a comisionului de cumparare si a rabaturilor speciale acordate unor importatori sau distribuitori unici.

2. Cele cinci criterii pe care autoritatile vamale le pot folosiIn scopul protejarii intereselor importatorilor si pentru a

existasiguranta ca valoarea va fi determinata, in asemenea cazuri, pe o baza corecta si neutra, Acordul limiteaza campul de actiune al autoritatilor vamale la cinci posibilitati. Acordul subliniaza obligativitatea ca aceste cinci posibilitati sa fie utili-zate in ordinea in care apar in textul Acordului, doar daca auto-ritatile vamale observa ca prima posibilitate nu poate fi utiliza-ta putandu-se trece la urmatoarea. Cele cinci posibilitati sunt:

2.1 Valoarea de tranzactie la marfurile identice – se stabiles-te folosind valoarea deja determinata pentru marfuri identice;

2.2 Valoarea de tranzactie pentru marfuri similare – se va proceda la determinarea valorii pe baza valorii deja determi-natapentru produse similare.

2.3 Valoarea dedusa – se determina pe baza pretului de vanzare unitar de pe piata interna a marfurilor importate sau a celor ce pot fi considerate identice sau similare, dupa deduce-rea din aceste preturi a: profitului, taxelor vamale si altor taxe, cheltuielilor de transport si asigurare si a altor taxe percepute in tara de import.

2.4 Valoarea calculata – se determina adaugand la costul de productie “o suma pentru profit si cheltuieli generale egala cu cea existenta in pretul de vanzare a marfurilor de aceeasi clasa sau categorie, marfuri produse in tara de export pentru a fi exportate in tara de import”.

2.5 Valoarea construita – determinarea valorii in vama prin utilizarea flexibila a oricareia dintre metodele anterioare, cu conditia respectarii Articolului VII al GATT 1994. Valoarea ast-fel determinata nu se va baza totusi pe vreunul din criteriile urmatoare:

- pretul de export al marfurilor destinate unei tari terte;- valori minime in vama;- valori arbitrare sau fictive.Acordul mai cere ca legislatiile tarilor membre OMC sa

prevada posibilitatea acordarii unui liber de vama “tempo-rar” pentru a nu bloca marfurile in vama. In aceasta situatie, este necesaraconstituirea unei garantii acoperitoare pentru sumele posibil a fi datorate Vamii. De asemenea, este ne-cesara existenta unei prevederi legale in baza careia impor-tatorii sa aiba dreptul la obtinerea de informatii scrise de la autoritatile vamale. In acelaș timp, este nevoie de asigura-rea confidentialitatii informatiilor prezentate de importatori autoritatilor vamale.

ii. acordul privind evaluarea marfurilor in vama

(acordul privind aplicarea articolului vii al gaTT 1994)inTroducere generala

1. Prima bază pentru determinarea valorii în vamă în virtu-tea prezentului Acord este "valoarea de tranzacţie", aşa cum este definită la Articolul 1. Acest Articol trebuie să fie corobo-rat cu Articolul 8 care prevede, între altele, ajustări ale preţu-lui efectiv plătit sau de plătit, atunci când anumite elemente specifice care sunt considerate ca făcând parte din valoarea în vamă sunt în sarcina cumpărătorului, dar nu sunt incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate. Articolul 8 prevede, de asemenea, includerea în valoarea de tranzacţie a anumitor prestaţii făcute de cumpărător în favoa-rea vânzătorului sub formă de mărfuri sau de servicii determi-nate, mai curând decât sub formă de bani. Articolele 2 până la 7 inclusiv, enunţă metodele de utilizat pentru determinarea va-lorii în vamă, dacă această determinare nu se poate face prin aplicarea prevederilor Articolului 1.

2. Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolului 1, administraţia vamală şi im-portatorul trebuie în mod normal să se consulte, pentru a găsi baza valorii prin aplicarea prevederilor Articolelor 2 sau 3 . Se poate întâmpla, de exemplu ca importatorul să posede infor-maţii privind valoarea în vamă a mărfurilor identice sau simi-lare importate de care administraţia vamală din punctul de in-trare în ţară nu dispune direct. Pe de altă parte, administraţia vamală poate avea informaţii privind valoarea în vamă a măr-furilor identice sau similare importate la care importatorul nu are cu uşurinţă acces. O consultare între cele două părţi per-mite schimbul de informaţii, cu respectarea obligaţiilor relative la secretul comercial, în scopul de a determina baza corectă pentru evaluare în vamă.

Legislația

59

Legislația

3. Articolele 5 şi 6 furnizează două baze de determinare a valorii în vamă atunci când aceasta nu poate fi determinată pe baza valorii de tranzacţie a mărfurilor importate sau a mărfu-rilor identice sau similare importate. In virtutea paragrafului 1 al Articolului 5, valoarea în vamă este determinată pe baza preţului la care mărfurile sunt vândute în starea în care sunt importate, către un cumpărător care nu este legat de vânză-tor în ţara de import. Importatorul are, de asemenea, dreptul, la cererea sa, ca mărfurile care fac obiectul unei prelucrări sau al unei transformări după import să fie evaluate prin apli-carea prevederilor Articolului 5. In virtutea Articolului 6 valoa-rea în vamă este determinată pe baza valorii calculate. Cele două metode prezintă unele dificultăţi şi, pentru acest motiv, importatorul are dreptul, în virtutea prevederilor Articolului 4, să aleagă ordinea în care cele două metode vor fi aplicate.

4. Articolul 7 enunţă modul în care se determină valoarea în vamă în cazurile în care nici unul dintre articolele precedente nu permite aceasta.

Membrii,Ţinând seama de Negocierile comerciale multilaterale,Dorind să promoveze obiectivele GATT 1994 şi să asi-

gure avantaje suplimentare comerţului internaţi-onal al ţărilor în curs de dezvoltare,

Recunoscând importanţa prevederilor Articolului VII al GATT 1994 şi în dorinţa de a elabora reguli pentru aplicarea lor în vederea asigurării unei mai mari uniformităţi şi certitudini în punerea lor în aplicare;

Recunoscând necesitatea unui sistem echitabil, uniform şi neutru de evaluare în vamă a mărfurilor, care exclude utilizarea unor valori în vamă arbitrare sau fictive;

Recunoscând că baza evaluării în vamă a mărfurilor ar trebui să fie, pe cât posibil, valoarea de tranzac-ţie a mărfurilor de evaluat;

Recunoscând că valoarea în vamă ar trebui să fie sta-bilită după criterii simple şi echitabile, compati-bile cu practica comercială şi că procedurile de evaluare ar trebui să fie de aplicare generală, fără distincţie între sursele de aprovizionare;

Recunoscând că procedurile de evaluare nu ar trebui să fie utilizate pentru a combate dumpingul;

Convin cele ce urmează:

pArteA ireguli de evaluare in vama

articolul 11. Valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de

tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia ţării de import, ajustate conform prevederilor Articolului 8 cu condiţia:

a) să nu existe restricţii referitoare la cedarea sau utilizarea mărfurilor de către cumpărător, altele decât restricţiile care:

i) sunt impuse sau cerute de lege sau de autorităţile ţării de import,

ii) limitează regiunea geografică în care mărfurile pot fi re-vândute, sau

iii) nu afectează substanţial valoarea mărfurilor,b) ca vânzarea sau preţul să nu fie subiectul unor condiţii

sau unor prestaţii a căror valoare nu poate fi determinată pen-tru ceea ce se referă la mărfurile de evaluat;

c) ca nici o parte a profitului oricărei revânzări, cesiuni sau utili-zări ulterioare a mărfurilor de cumpărător să nu revină direct sau indirect vânzătorului, afară de cazul în care o ajustare corespun-zătoare poate fi operată în virtutea prevederilor Articolului 8, şi

d) ca, cumpărătorul şi vânzătorul să nu fie legaşi sau, dacă sunt legaşi, valoarea de tranzacţie să fie acceptabilă în sco-puri vamale în virtutea prevederilor paragrafului 2.

e) Pentru a determina dacă valoarea de tranzacţie este ac-ceptabilă în scopul aplicării paragrafului 1, faptul că, cumpă-rătorul şi vânzătorul sunt legaşi în sensul Articolului 15 nu va constitui în sine un motiv suficient pentru a considera valoa-rea de tranzacţie ca inacceptabilă. In acest caz, circumstan-ţele proprii vânzării vor fi examinate şi valoarea de tranzacţie admisă, cu condiţia ca aceste legături să nu fi influenţat pre-ţul. Dacă, ţinând seama de informaţiile furnizate de importator sau obişnuite din alte surse, administraţia vamală are motive să considere că legăturile au influenţat preţul, ea va comunica motivele sale importatorului şi va da acestuia o posibilitate re-zonabilă de răspuns. Dacă importatorul o cere, motivele îi vor fi comunicate în scris.

f) In vânzarea între persoane legate, valoarea de tranzacţie va fi acceptată şi mărfurile vor fi evaluate potrivit prevederilor paragrafului 1, în cazul în care importatorul va demonstra că acea valoare este foarte apropiată de una dintre valorile de mai jos, situându-se în acelaşi moment sau aproape în ace-laşi moment:(i) valoarea de tranzacţie , corespunzătoare vânzărilor, către

cumpărători nelegaţi, de mărfuri identice sau similare pen-tru export cu destinaţia aceleiaşi ţări de import;

ii) valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare aşa cum ea este determinată prin aplicarea prevederilor Ar-ticolului 5;

iii) valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare aşa cum ea este determinată prin aplicarea prevederilor Arti-colului 6.

In aplicarea criteriilor precedente, se va şine cont de dife-renţele demonstrate între nivelurile comerciale, nivelurile can-titative, elementele enumerate la Articolul 8 şi costurile supor-tate de vânzător cu ocazia unor vânzări în care cumpărătorul şi acesta nu sunt legaşi şi pe care nu le suportă cu ocazia unor vânzări în care cumpărătorul şi acesta sunt legaşi.

g) Criteriile enunţate la paragraful 2 b) vor fi utilizate la iniţi-ativa importatorului şi numai în scopul comparaţiei. Valori de substituţie nu pot fi stabilite în virtutea prevederilor paragrafu-lui 2 b) al prezentului articol.

articolul 21. a) Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate

fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolului 1 valoarea în vamă va fi valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vân-dute pentru export cu destinaţia aceleaşi ţări de import şi ex-portate în acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment cu mărfurile de evaluat.

b) In aplicarea prezentului articol, valoarea în vamă va fi determinată utilizând valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vândute la acelaşi nivel comercial şi sensibil în ace-eaşi cantitate cu mărfurile de evaluat. In absenţa unei astfel de vânzări se va utiliza valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vândute la un nivel comercial diferit şi\sau în can-tităţi diferite, ajustate pentru a şine seama de diferenţele pe care nivelul comercial şi\sau cantitatea le-ar fi putut antrena, cu condiţia ca astfel de ajustări indiferent dacă conduc la o creştere sau o diminuare a valorii să se poată baza pe ele-mente de probă prezentate care să stabilească clar că sunt rezonabile şi exacte.

2. Când costurile şi cheltuielile prevăzute la Articolul 8 pa-ragraful 2 sunt cuprinse în valoarea de tranzacţie, această va-loare va fi ajustată pentru a şine seama de diferenţele semnifi-cative care pot exista între costurile şi cheltuielile aferente, pe de o parte mărfurilor importate şi pe de altă parte mărfurilor identice avute în vedere ca urmare a diferenţelor de distanţe şi modul de transport.

3. Dacă, cu ocazia aplicării prezentului Articol, se constată mai mult de o valoare de tranzacţie a mărfurilor identice, va-loarea de tranzacţie cea mai scăzută va fi utilizată pentru de-terminarea valorii în vamă a mărfurilor importate.

60

articolul 31. a) Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poa-

te fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolelor 1 şi 2, valoarea în vamă va fi valoarea de tranzacţie a mărfurilor si-milare vândute pentru export, cu destinaţia aceleaşi ţări de import şi exportate în acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment cu mărfurile de evaluat.

b) In aplicarea prezentului Articol, valoarea în vamă va fi determinată utilizând valoarea de tranzacţie a mărfurilor si-milare, vândute la acelaşi nivel comercial şi sensibil în ace-eaşi cantitate cu mărfurile de evaluat. In absenţa unei astfel de vânzări se va utiliza valoarea de tranzacţie a mărfurilor similare vândute la un nivel comercial diferit şi\sau în canti-tăţi diferite, ajustate pentru a şine seama de diferenţele pe care nivelul comercial şi\sau cantitatea le-ar putea antrena, cu condiţia ca o astfel de ajustare, indiferent dacă conduce la o creştere sau o diminuare a valorii, să se poată baza pe elemente de probă prezentate şi care stabilesc clar că sunt rezonabile şi exacte.

2. Când costurile şi cheltuielile prevăzute la Articolul 8 pa-ragraful 2 sunt cuprinse în valoarea de tranzacţie, această va-loare va fi ajustată pentru a şine seama de diferenţele semnifi-cative care pot exista între costurile şi cheltuielile aferente, pe de o parte mărfurilor importate şi pe de altă parte mărfurilor similare avute în vedere ca urmare a diferenţelor de distanţe şi de moduri de transport.

3. Dacă, în aplicarea prezentului articol, se constată mai mult de o valoare de tranzacţie a mărfurilor similare, valoarea de tranzacţie cea mai scăzută va fi utilizată pentru determina-rea valorii în vamă a mărfurilor importate.

articolul 4Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi

determinată prin aplicarea prevederilor Articolului 1, 2 sau 3, valoarea în vamă va fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolului 5 sau, când valoarea în vamă nu va putea fi deter-minată prin aplicarea acestui articol, prin aplicarea prevederi-lor Articolului 6; totuşi, la cererea importatorului, ordinea apli-cării Articolului 5 si 6 va fi inversată.

articolul 51. a) Dacă mărfurile importate sau mărfuri identice sau simi-

lare importate sunt vândute în ţara de import în starea în care au fost ele importate, valoarea în vamă a mărfurilor importa-te, determinată prin aplicarea prevederilor prezentului articol, se va baza pe preţul unitar corespunzător vânzării mărfurilor importate sau mărfurilor identice sau similare importate totali-zând cantitatea cea mai ridicată, făcută către persoane nele-gate de vânzători în momentul sau aproape în momentul im-portului mărfurilor de evaluat, sub rezerva deducerilor care se referă la următoarele elemente:

i) comisioane în mod uzual plătite sau convenite, sau marje practicate în mod uzual pentru beneficii şi cheltuieli gene-rale referitoare la vânzările, în acea ţară, de mărfuri impor-tate din aceeaşi categorie sau acelaşi tip;

ii) cheltuieli obişnuite de transport şi de asigurare, precum şi cheltuielile conexe care se fac în ţara de import;

iii) dacă este cazul, costurile şi cheltuielile prevăzute la Arti-colului 8 paragraful 2; şi

iv) drepturile vamale şi alte taxe naţionale de plătit în ţara de import cu ocazia importului sau a vânzării mărfurilor.

b) Dacă nici mărfurile importate, nici mărfurile identice sau similare importate nu sunt vândute în momentul sau aproa-pe în momentul importului mărfurilor de evaluat, valoarea în vamă se va baza sub rezerva, de altfel, a prevederilor para-grafului 1 a) al prezentului articol, pe preţul unitar la care măr-furile importate sau mărfurile identice sau similare importate sunt vândute în ţara de import în starea în care ele sunt impor-tate, la data cea mai apropiată care urmează importului mărfurilor de evaluat şi în orice caz în 90 de zile de la data acestui import.

2. Dacă nici mărfurile importate, nici mărfurile identice sau similare importate nu sunt vândute în ţara de import în starea în care ele sunt importate, valoarea în vamă se va baza, dacă importatorul o cere, pe preţul unitar corespunzător vânzărilor de mărfuri importate totalizând cantitatea cea mai ridicată, fă-cute după o prelucrare sau transformare ulterioară, către per-soane din ţara de import nelegate de vânzări, ţinând seama de valoarea adăugată prin prelucrare sau transformare şi de deducerile prevăzute la paragraful 1 a).

articolul 61. Valoarea în vamă a mărfurilor importate determinată prin

aplicarea prevederilor prezentului Articol se va baza pe o va-loare calculată. Valoarea calculată va fi egală cu totalul:

a) costului sau valorii materiilor şi operaţiilor de fabricaţie sau altor lucrări pentru producerea mărfurilor importate;

b) sumei pentru beneficiile şi cheltuielile generale, egală ce-lei care intră în mod general în vânzările mărfurilor de ace-leaşi categorii sau de acelaşi tip ca mărfurile de evaluat care sunt făcute prin producătorii ţării de export pentru ex-port cu destinaţia ţării de import;

c) costului sau valorii oricăror alte cheltuieli de care este ca-zul să se ţină seama potrivit opţiunii în materie de evalua-re aleasă de fiecare Membru în virtutea paragrafului 2 al Articolului 8.

2. Nici un Membru nu va putea cere sau obliga o persoană nerezidentă pe propriul său teritoriu de a prezenta spre verifi-care un cont sau altă înregistrare sau de a permite accesul la un cont sau altă înregistrare, în scopul de a determina o va-loare calculată. Cu toate acestea, informaţiile comunicate de producătorul mărfurilor în scopul determinării valorii în vamă prin aplicarea prevederilor prezentului Articol pot fi verificate în altă ţară de autorităţile ţării de import, cu acordul produ-cătorului şi cu condiţia ca aceste autorităţi să acorde un pre-aviz suficient guvernului ţării în cauză şi ca acesta să nu se opună cercetărilor.

articolul 71. Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate

fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolelor 1 până la 6 inclusiv, valoarea în vamă va fi determinată prin mijloa-ce rezonabile compatibile cu principiile si prevederile generale ale prezentului Acord şi ale Articolului VII al GATT 1994 şi pe baza datelor disponibile în ţara de import.

2. Valoarea în vamă determinată prin aplicarea prevederilor prezentului Articol nu se va baza:a) pe preţul de vânzare, în ţara de import, al mărfurilor produ-

se în acea ţară;b) pe un sistem prevăzând acceptarea, în scopuri vamale, a

celei mai ridicate din două valori posibile;c) pe preţul mărfurilor pe piaţa internă a ţării de export;d) pe costul de producţie, altul decât valorile calculate care

au fost determinate pentru mărfurile identice sau similare conform prevederilor Articolului 6;

e) pe preţul mărfurilor vândute pentru export cu destinaţia unei alte ţări decât ţara de import;

f) pe valori în vamă minimale;g) pe valori arbitrare sau fictive.

3. La cererea sa, importatorul va fi informat în scris asupra valorii în vamă determinate prin aplicarea prevederilor prezen-tului Articol şi asupra metodei utilizate pentru determinare.

articolul 81. Pentru determinarea valorii în vamă conform prevederilor

Articolului 1, se vor adăuga preţului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate:

a) elementele următoare, în măsura în care ele sunt supor-tate de cumpărător dar nu au fost incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri:

i) comisioanele şi cheltuielile de intermediere, cu excepţia comisioanelor de cumpărare;

Legislația

61

ii) costul ambalajelor considerate, în scopuri vamale, ca fă-când un tot cu mărfurile;

iii) costurile ambalajului, cuprinzând atât manopera cât şi materialele;b) valoarea calculată, în mod corespunzător, a următoarelor

produse şi servicii atunci când sunt furnizate direct sau indi-rect de cumpărător fără cheltuieli sau la costuri reduse şi utili-zate cu ocazia producerii şi vânzării pentru export a mărfurilor importate, în măsura în care această valoare nu a fost inclusă în preţul efectiv plătit sau de plătit :

i) materiale, componente, părţi şi elemente similare încorpo-rate în mărfurile importate;

ii) utilaje, matriţe, forme şi elemente similare utilizate cu oca-zia producerii mărfurilor importate;

iii) materiale cosumate cu ocazia producerii mărfurilor importate;iv) inginerie, dezvoltare, lucrări de artă şi de design, planuri

şi schiţe, executate în altă ţară decât în ţara de import şi necesare la producerea mărfurilor importate;

c) redevenţele şi drepturile de licenţă referitoare la mărfurile de evaluat pe care cumpărătorul este ţinut să le achite, fie di-rect, fie indirect, ca o condiţie a vânzării mărfurilor de evaluat, în măsura în care aceste redevenţe şi drepturi de licenţă nu au fost incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit;

d) valoarea oricărei părţi a profitului oricărei revânzări, cesi-uni sau utilizări ulterioare a mărfurilor importate care ar reveni, direct sau indirect, vânzătorului.

2. La elaborarea legislaţiei sale, fiecare Membru va stabili prevederi pentru a include în valoarea în vamă sau a exclude, în totalitate sau în parte, următoarele elemente:a) cheltuielile de transport a mărfurilor importate până la por-

tul sau locul de import;b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipula-

re conexe transportului mărfurilor importate până la portul sau locul de import; şi

c) costul asigurării.3. Orice element care va fi adăugat, în aplicarea prevederi-

lor prezentului articol, preţului efectiv plătit sau de plătit, va fi bazat exclusiv pe date obiective şi cuantificabile.

4. Pentru determinarea valorii în vamă, nici un element nu va fi adăugat preţului efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia ce-lor care sunt prevăzute prin prezentul articol.

articolul 91. Atunci când este necesar să se convertească o monedă

pentru a determina valoarea în vamă, cursul de schimb utilizat va fi cel oficial publicat de autorităţile competente ale ţării de import respective şi va reflecta cât mai efectiv posibil, pentru fiecare perioadă acoperită printr-o astfel de publicare, valoa-rea curentă a acestei monede în tranzacţii comerciale, expri-mată în moneda ţării de import.

2. Cursul de schimb care se utilizează va fi cel în vigoare în momentul exportului sau în momentul importului, potrivit celor prevăzute de fiecare Membru.

articolul 10Orice informaţie de natură confidenţială sau furnizată cu ti-

tlu confidenţial în scopul evaluării în vamă va fi tratată ca strict confidenţială de autorităţile în cauză care nu o vor divulga fără autorizaţia expresă a persoanei sau guvernului care o va fur-niza, în afara cazului când ele ar fi fost obligate de a o face în cadrul procedurilor judiciare.

articolul 111. Legislaţia fiecărui Membru trebuie să prevadă un drept

de apel fără penalitate referitor la orice determinare a valorii în vamă, pentru importator sau orice altă persoană care ar putea datora drepturi.

2. Un prim drept de apel, fără penalitate, poate fi deschis în faşa unei instanţe a administraţiilor vamale sau a unui or-gan independent, dar legislaţia fiecărui Membru va trebui să prevadă un drept de apel, fără penalitate, în faşa unei instan-ţe judiciare.

3. Notificarea deciziei date în apel va fi făcută persoanei care a introdus apel şi motivele deciziei vor fi expuse în scris. Persoa-na care a introdus apel va trebui să fie, de asemenea, informată asupra tuturor eventualelor sale drepturi la un apel ulterior.

articolul 12Legile, reglementările, deciziile judiciare şi administrative de

aplicare generală dând efect prezentului Acord vor fi publicate de ţara de import respectivă conform Articolului X al GATT 1994.

articolul 13Dacă, în cursul determinării valorii în vamă a mărfurilor im-

portate, devine necesară întârzierea determinării definitive a valorii în vamă, importatorul mărfurilor va putea totuşi să le ri-dice din vamă, cu condiţia de a furniza, dacă i se cere, o ga-ranţie suficientă sub forma unei cauţiuni, unui depozit sau unui alt instrument corespunzător, acoperind achitarea drepturilor vamale pentru plata cărora mărfurile ar putea fi pasibile în cele din urmă. Legislaţia fiecărui Membru trebuie să conţină preve-deri aplicabile în aceste circumstanţe.

articolul 14Notele figurând la Anexa I a prezentului Acord fac parte inte-

grantă din prezentul Acord şi articolele prezentului Acord trebuie să fie coroborate şi aplicate în legătură cu notele de referinţă. Ane-xele II şi III fac, de asemenea, parte integrantă din prezentul Acord.

articolul 151. In prezentul Acord:

a) expresia "valoare în vamă a mărfurilor importate" înseamnă valoarea mărfurilor determinată în vederea perceperii drep-turilor vamale "ad valorem" pentru mărfurile importate;

b) expresia "ţară de import" înseamnă ţara sau teritoriul va-mal de import;

c) termenul "produse" cuprinde, în acelaşi timp, pe cele culti-vate, fabricate sau extrase.

2. In prezentul Acord:a) expresia "mărfuri identice" înseamnă mărfurile care sunt

aceleaşi în toate privinţele, inclusiv sub aspectul caracteris-ticilor fizice, de calitate şi de reputaţie. Diferenţele de aspect minore nu vor împiedica ca mărfurile, care corespund celor-laltor elemente ale definiţiei, să fie considerate ca identice;

b) expresia "mărfuri similare", înseamnă mărfurile care, fără a fi la fel în toate privinţele, prezintă caracteristici asemănătoare şi sunt compuse din materii asemănătoa-re, ceea ce le permite să îndeplinească aceleaşi funcţi-uni şi să fie interschimbabile din punct de vedere comer-cial. Calitatea mărfurilor, reputaţia lor şi existenţa unei mărci de fabrică sau de comerţ sunt dintre factorii de luat în considerare pentru a se determina dacă mărfuri-le sunt similare;

c) expresiile "mărfuri identice" şi "mărfuri similare" nu cuprind mărfurile care încorporează sau comportă, după caz, ele-mentele de inginerie sau de dezvoltare, lucrări de artă sau de design sau planuri şi schiţe pentru care nici o ajustare nu a fost făcută prin aplicarea prevederilor paragrafului I b) iv) al Articolului 8, prin faptul că aceste elemente au fost executate în ţara de import;

d) mărfurile nu vor fi considerate ca "mărfuri identice" sau "mărfuri similare" decât dacă ele au fost produse în ace-eaşi ţară ca mărfurile de evaluat;

e) mărfurile produse de o persoană diferită nu vor fi luate în consideraţie dacă nu există mărfuri identice sau simila-re, după caz, fabricate de aceeaşi persoană care produce mărfurile de evaluat.

3. In prezentul Acord, expresia "mărfuri de aceeaşi catego-rie sau de acelaşi tip" înseamnă mărfuri încadrate într-o grupă sau într-o gamă de mărfuri produse de o anumită ramură de producţie sau un anumit sector al unei ramuri de producţie şi cuprinzând mărfurile identice sau similare.

4. In scopurile prezentului Acord, persoanele vor fi conside-rate legate dacă:

Legislația

62

a) una face parte din direcţia sau consiliul de administraţie al întreprinderii celeilalte şi reciproc;

b) ele sunt legal recunoscute ca asociate;c) ele sunt patroni şi salariaşi;d) o persoană oarecare posedă, controlează sau deţine di-

rect sau indirect 5% sau mai mult din acţiunile sau părţile emise, cu drept de vot, de una şi de către cealaltă;

e) una dintre ele controlează pe cealaltă direct sau indirect;f) amândouă sunt direct sau indirect controlate de o terţă

persoană;g) împreună, ele controlează direct sau indirect o terţă per-

soană; sauh) ele sunt membrii ai aceleiaşi familii.5. Persoanele care sunt asociate în afaceri între ele, prin

faptul că una este agentul, distribuitorul sau concesionarul ex-clusiv, indiferent de denumirea folosită, celeilalte, vor fi con-siderate a fi legate în scopul aplicării prezentului Acord, dacă ele corespund unuia dintre criteriile enunţate la paragraful 4 al prezentului Articol.

articolul 16Prin cerere scrisă, importatorul va avea dreptul de a solicita

administraţiei vamale a ţării de import o explicaţie scrisă des-pre felul în care valoarea în vamă a mărfurilor importate de el a fost determinată.

articolul 17Nici o prevedere a prezentului Acord nu va fi interpretată ca

restrângând sau contestând drepturile unei administraţii vama-le de a verifica adevărul sau exactitatea oricăror afirmaţii, do-cumente sau declaraţii prezentate în scopul evaluării în vamă.

parTea a-ii a

adminisTrarea acordului, consulTări şi reglemenTare a diferendelor

articolul 18instituţii

1. Se instituie un Comitet de evaluare în vamă (denumit în prezentul Acord "Comitetul"), compus din reprezentanţii fiecă-rui Membru. Comitetul îşi va alege preşedintele şi se va reuni în mod normal o dată pe an sau conform modalităţilor prevă-zute prin prevederile corespunzătoare ale prezentului Acord, în scopul de a oferi Membrilor posibilitatea de a proceda la consultări asupra problemelor privind administrarea sistemu-lui de evaluare în vamă de către orice Membru în măsura în care ea ar putea afecta funcţionarea prezentului Acord sau promovarea obiectivelor sale şi în scopul de a exercita alte atribuţii care ar putea să-i fie conferite de Membri. Secretaria-tul O.M.C. va asigura secretariatul Comitetului.

2. Se instituie un Comitet tehnic de evaluare în vamă (denu-mit în prezentul Acord "Comitet tehnic"), plasat sub auspiciile Consiliului de cooperare vamală, (denumit în prezentul Acord C.C.C.), care va exercita atribuţiile enunţate la Anexa II a pre-zentului Acord şi se va achita de funcţiunile sale conform re-gulilor de procedură reluate în Anexa menţionată.

articolul 19consultări şi reglementarea diferendelor

1. Cu excepţia prevederilor contrare din prezentul Acord, Memorandumul de Acord privind reglementarea diferende-lor este aplicabil consultărilor şi reglementării diferendelor în baza prezentului Acord.

2. In cazul în care un Membru consideră că un avantaj re-zultând pentru el direct sau indirect din prezentul Acord este anulat sau compromis sau că realizarea unuia dintre obiecti-vele prezentului Acord este compromisă prin măsurile luate de un alt Membru sau alţi Membri, el va putea, pentru a se ajunge la o soluţionare reciproc satisfăcătoare a problemei, să ceară consultări cu Membrul sau Membrii în cauză. Fie-care Membru va examina cu înţelegere orice cerere de con-sultare făcută de un alt Membru.

3. Comitetul tehnic va furniza, la cerere, consiliere şi sprijin Membrilor care se angajează în consultări.

4. La cererea unei părţi în diferend sau din propria sa iniţia-tivă, un grup special constituit pentru examinarea diferendului în raport cu prevederile prezentului Acord va putea cere Comi-tetului tehnic să examineze orice problemă necesitând un exa-men tehnic. Grupul special va stabili mandatul Comitetului teh-nic pentru diferendul respectiv şi va fixa un termen pentru primi-rea raportului Comitetului tehnic. Grupul special va lua în con-siderare raportul Comitetului tehnic. In cazul în care Comitetul tehnic nu ajunge la un consens asupra unei chestiuni asupra căreia a fost sesizat, în conformitate cu prevederile prezentului paragraf, grupul special va acorda părţilor în diferend posibilita-tea de a-i prezenta punctele lor de vedere asupra cauzei.

5. Informaţiile confidenţiale comunicate grupului special nu vor fi divulgate fără autorizarea oficială a persoanei, organului sau autorităţii care le-a furnizat. Dacă aceste informaţii vor fi solicitate grupului special, iar divulgarea lor de către acesta nu este autorizată îi va fi remis un rezumat neconfidenţial cu au-torizaţia persoanei, organului sau autorităţii care le-a furnizat.

parTea a-iii aTraTamenT special si diferenTiaT

articolul 201. Ţările în curs de dezvoltare Membre care nu sunt părţi

la Acordul referitor la punerea în aplicare a Articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ, din 12 apri-lie 1979, vor putea amâna aplicarea prevederilor prezentului Acord pe o perioadă care nu va depăşi cinci ani de la data când Acordul O.M.C. va intra în vigoare pentru respectivii Membri. Ţările în curs de dezvoltare Membre care vor opta pentru amânarea aplicării prezentului Acord vor notifica deci-zia lor Directorului general al O.M.C.

2. Pe lângă prevederile paragrafului 1, ţările în curs de dez-voltare Membre care nu sunt părţi la Acordul referitor la pu-nerea în aplicare a Articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ, din 12 aprilie 1979, vor putea să amâ-ne aplicarea paragrafului 2 b) iii) al primului Articol şi Articolu-lui 6 pe o perioadă care nu va depăşi trei luni de la data când vor fi puse în aplicare toate celelalte prevederi ale prezentu-lui Acord. Ţările în curs de dezvoltare Membre care vor opta pentru amânarea aplicării prevederilor vizate în prezentul pa-ragraf, vor notifica decizia lor Directorului general al O.M.C.

3. Ţările dezvoltate Membre , vor furniza, în condiţii stabilite de comun acord o asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvolta-re Membre, care o vor cere. Pe aceasta bază ţările dezvoltate Membre, vor stabili programe de asistenţă tehnică care vor cu-prinde, între altele, formarea personalului, asistenţă pentru sta-bilirea de măsuri de aplicare, accesul la resursele de informare privind metodologia în materie de evaluare în vamă şi îndrumări cu privire la aplicarea unor prevederi ale prezentului Acord.

parTea a-iv adispoziTii finale

articolul 21rezerve

Nu vor putea fi formulate rezerve cu privire la prevederile prezentului Acord fără consimţământul celorlalţi Membri.

articolul 22legislaţia naţională

1. Fiecare Membru va asigura, în ceea ce-l priveşte, cel mai târziu până la data la care prevederile prezentului Acord vor intra în vigoare, conformitatea legilor, reglementărilor şi pro-cedurilor sale administrative cu prevederile prezentului Acord.

2. Fiecare Membru va informa Comitetul de orice modifica-re adusă legilor si reglementărilor sale având legătură cu pre-vederile prezentului Acord, precum şi în ce priveşte aplicarea acestor legi şi reglementări.

Legislația

63

articolul 23examinare

Comitetul va proceda în fiecare an la o examinare a punerii în aplicare şi a funcţionării prezentului Acord, ţinând seama de obiectivele sale. Comitetul va informa în fiecare an Consiliul pentru comerţul cu bunuri, despre faptele intervenite în timpul perioadei asupra căreia s-a făcut examinarea.

articolul 24secretariat

Secretariatul OMC va asigura secretariatul prezentului Acord cu excepţia problemelor legate de atribuţiile specifice conferite Comitetului tehnic pentru care secretariatul va fi asi-gurat de Secretariatul C.C.C.

ANEXA InoTe inTerpreTaTive

notă generalăAplicarea succesivă a metodelor de evaluare

1. Articolele 1 până la 7 inclusiv, definesc felul în care valoa-rea în vamă a mărfurilor importate trebuie să fie determinată prin aplicarea prevederilor prezentului Acord. Metodele de evaluare sunt enunţate în ordinea în care ele sunt aplicabile. Prima meto-dă pentru evaluarea în vamă este definită de Articolul 1, şi mărfu-rile importate trebuie să fie evaluate conform prevederilor acestui Articol de fiecare dată când condiţiile prevăzute sunt îndeplinite.

2. Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolului 1, este cazul să se treacă suc-cesiv la articolele următoare, până la primul dintre aceste arti-cole care va permite determinarea valorii în vamă. Sub rezerva prevederilor Articolului 4, este posibil să se recurgă la prevede-rile Articolului care urmează imediat după acesta, în ordinea de aplicare, numai atunci când valoarea în vamă nu poate fi deter-minată prin aplicarea prevederilor unui Articol anume.

3. Dacă importatorul nu cere ca ordinea Articolelor 5 şi 6 să fie inversată, ordinea de aplicare normală trebuie să fie respectată. Dacă importatorul o cere, dar apoi se dovedeşte că este imposi-bil de determinat valoarea în vamă prin aplicarea prevederilor Ar-ticolului 6, valoarea în vamă trebuie să fie determinată prin apli-carea prevederilor Articolului 5, dacă aceasta este posibil.

4. Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea prevederilor nici unuia dintre Articolele 1 până la 6 in-clusiv, aceasta se va face prin aplicarea prevederilor Articolului 7.

Aplicarea principiilor de contabilitate general admise1. "Principiile de contabilitate general admise" sunt cele

care fac obiectul, într-o anumită ţară şi la un moment dat, al unui consens recunoscut sau al unei largi adeziuni a surselor făcând autoritate şi care determină care sunt resursele şi obli-gaţiile economice de înregistrat în activ sau în pasiv, care sunt schimbările intervenite în activul şi pasivul care ar trebui să fie înregistrate, cum ar trebui să fie măsurate activul şi pasivul, ca şi schimbările intervenite, ce informaţii ar trebui să fie făcu-te cunoscute şi în ce fel şi ce situaţii financiare ar trebui să fie întocmite. Aceste norme pot consta în mari principii directoa-re de aplicare generală sau în practici şi proceduri detaliate.

2. In scopurile prevăzute de prezentul Acord, administraţia vama-lă a fiecărui Membru va utiliza informaţiile stabilite într-un mod com-patibil cu principiile de contabilitate general admise în ţara respecti-vă, ţinând seama de Articolul corespunzător. De exemplu, benefici-ile şi cheltuielile generale obişnuite, în sensul prevederilor Articolului 5, vor fi determinate utilizând informaţiile stabilite într-un mod com-patibil cu principiile de contabilitate general admise în ţara de im-port. Dimpotrivă, beneficiile şi cheltuielile generale obişnuite, în sen-sul prevederilor Articolului 6, vor fi determinate utilizând informaţiile stabilite într-un mod compatibil cu principiile de contabilitate general admise în ţara de producţie. Alt exemplu, un element prevăzut la pa-ragraful 1 b) ii) al Articolului 8, care va fi executat în ţara de import, va fi determinat utilizând informaţiile într-o manieră compatibilă cu prin-cipiile de contabilitate general admise în acea ţară.

Notă relativă la Articolul 1Preţul efectiv plătit sau de plătit

1. Preţul efectiv plătit sau de plătit este plata total efectuată sau de efectuat de cumpărător, vânzătorului sau în beneficiul acestuia, pentru mărfurile importate. Plata nu trebuie să fie fă-cută obligatoriu în bani. Ea ar putea fi făcută prin scrisori de cre-dit sau instrumente negociabile. Plata va putea fi făcută direct sau indirect. Un exemplu de plată indirectă ar fi achitarea totală sau parţială de către cumpărător a unei datorii a vânzătorului.

2. Activităţile întreprinse de cumpărător în nume propriu, alte-le decât cele pentru care o ajustare este prevăzută la Articolul 8, nu sunt considerate ca plată indirectă făcută vânzătorului, chiar dacă se poate considera că vânzătorul a beneficiat de aceasta. Rezultă că, pentru determinarea valorii în vamă, costul acestor activităţi nu va fi adăugat la preţul efectiv plătit sau de plătit.

3. Valoarea în vamă nu cuprinde cheltuielile sau costurile de mai jos, cu condiţia ca acestea să fie distincte de preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate:a) cheltuieli relative la lucrările de construcţie, de instalare, de

montaj, de întreţinere sau de asistenţă tehnică întreprinse după import în ce priveşte mărfurile importate, cum ar fi in-stalaţii, maşini sau material industrial;

b) costul transportului după import;c) drepturi şi taxe în ţara de import.

4. Preţul efectiv plătit sau de plătit se înţelege a fi preţul măr-furilor importate. Astfel, transferurile de dividende şi alte plăţi făcute de cumpărător vânzătorului, care nu se raportează la mărfurile importate, nu fac parte din valoarea în vamă.

Paragraful 1 a) iii)Printre restricţiile care nu fac inacceptabil un preţ efectiv plătit

sau de plătit figurează restricţiile care nu afectează substanţial valoarea mărfurilor. Astfel ar putea fi cazul, de exemplu, atunci când un vânzător cere unui cumpărător de automobile de a nu le revinde sau de a nu le expune înaintea unei date determinate, marcând începutul anului pentru modelele respective.

Paragraful 1 b)1. Dacă vânzarea sau preţul sunt subordonate unor condi-

ţii sau prestaţii a căror valoare, în cazul mărfurilor de evaluat, nu poate fi determinată, valoarea de tranzacţie nu va putea fi acceptată în scopuri vamale. Aceasta ar putea să se refere de exemplu la situaţiile următoare:a) vânzătorul stabileşte preţul mărfurilor importate subordo-

nându-l condiţiei ca cumpărătorul să cumpere, de aseme-nea, şi alte mărfuri în cantităţi determinate;

b) preţul mărfurilor importate depinde de preţul sau de pre-ţurile la care cumpărătorul mărfurilor importate vinde alte mărfuri vânzătorului acelor mărfuri importate;

c) preţul este stabilit pe baza unui mod de plată fără legătu-ră cu mărfurile importate: de exemplu, mărfurile importate sunt produse semifinite pe care vânzătorul le-a furnizat cu condiţia de a primi o cantitate determinată de produse finite.

2. Totuşi, condiţiile sau prestaţiile care se referă la produc-ţia sau la comercializarea mărfurilor importate nu vor antrena respingerea valorii de tranzacţie. De exemplu, faptul că cum-părătorul furnizează vânzătorului lucrări de inginerie sau pla-nuri executate în ţara de import nu va antrena respingerea va-lorii de tranzacţie în sensul Articolului 1. De asemenea, dacă cumpărătorul întreprinde în nume propriu, chiar în cadrul unui acord cu vânzătorul activităţi legate de comercializarea măr-furilor importate, valoarea acestor activităţi nu face parte din valoarea în vamă şi activităţile amintite nu vor antrena nici ele respingerea valorii de tranzacţie.

Paragraful 21. Paragrafele 2 a) şi 2 b) prevăd diferite căi de stabilire a ac-

ceptabilităţii unei valori de tranzacţie.2. Paragraful 2 a) prevede că, atunci când cumpărătorul şi

vânzătorul sunt legaşi, circumstanţele legate de vânzare vor fi examinate şi valoarea de tranzacţie va fi admisă ca valoare în

Legislația

64

vamă, cu condiţia ca această legătură să nu fi influenţat pre-ţul. Nu trebuie să se înţeleagă prin aceasta că circumstanţele ar trebui să fie examinate de fiecare dată când cumpărătorul şi vânzătorul sunt legaţi. Această examinare nu va fi cerută decât atunci când există îndoieli asupra acceptabilităţii preţu-lui. Atunci când administraţia vamală nu va avea nici o îndo-ială asupra acceptabilităţii preţului, acesta ar trebui să fie ac-ceptat fără ca importatorul să fie obligat să furnizeze informaţii complementare. De exemplu, administraţia vamală poate să fi examinat anterior problema legăturii sau să fie în posesia unor informaţii detaliate privind cumpărătorul şi vânzătorul, să fie convinsă, pe baza acestei examinări sau a acestor informaţii, că legătura nu a influenţat preţul.

3. Atunci când administraţia vamală nu este în măsură să ac-cepte valoarea de tranzacţie fără o cercetare complementară, ea ar trebui să dea importatorului posibilitatea de a furniza ori-ce alte informaţii detaliate, care ar putea fi necesare pentru a permite examinarea circumstanţelor vânzării. In această privin-ţă administraţia vamală ar trebui să fie gata să examineze as-pectele corespunzătoare ale tranzacţiei, inclusiv felul în care cumpărătorul şi vânzătorul îşi organizează raporturile comer-ciale şi felul în care preţul respectiv a fost stabilit, în scopul de a determina dacă legăturile au influenţat preţul. Dacă se poate dovedi că cumpărătorul şi vânzătorul, cu toate că sunt legaşi în sensul Articolului 15, cumpără şi vând unul de la celălalt ca şi cum nu ar fi legaşi, ar fi astfel demonstrat că legătura nu a in-fluenţat preţul. De exemplu: dacă preţul a fost stabilit într-un fel compatibil cu practicile normale ale fixării preţurilor în ramura de producţie respectivă sau cu felul în care vânzătorul stabileş-te preţurile pentru vânzările pentru cumpărătorii cu care nu se află în legătură, aceasta ar demonstra că legăturile nu au influ-enţat preţul. De asemenea, atunci când se va dovedi că preţul este suficient pentru a acoperi toate costurile şi a asigura un be-neficiu reprezentativ faţă de beneficiul global realizat de între-prindere într-o perioadă reprezentativă,( de exemplu pe o bază anuală) pentru vânzări de mărfuri de aceeaşi natură sau de acelaşi fel, ar fi astfel demonstrat că preţul nu a fost influenţat.

4. Paragraful 2 b) prevede că importatorul va avea posibilitatea să demonstreze că valoarea de tranzacţie este foarte aproape de o valoare "criteriu" acceptată anterior de administraţia vamală şi că ea este în consecinţă acceptabilă conform prevederilor Ar-ticolului 1. Atunci când este îndeplinit unul dintre criteriile prevă-zute la paragraful 2 b), nu este necesară examinarea problemei influenţei prevăzute la paragraful 2 a). Dacă administrarea vama-lă este în posesia unor informaţii suficiente pentru a fi convinsă, fără cercetări mai aprofundate, că este îndeplinit unul dintre crite-riile prevăzute la paragraful 2 b), aceasta nu va avea nici un motiv de a cere importatorului să aducă vreo dovadă. In paragraful 2 b) prin expresia cumpărători nelegaţi se înţeleg cumpărătorii care nu sunt în legătură cu vânzătorii în nici un caz particular.

Paragraful 2 b)Un număr oarecare de elemente trebuie să fie luate în con-

siderare pentru a se determina dacă o valoare "este foarte aproape" de o altă valoare. Este vorba îndeosebi de natura mărfurilor importate, de natura ramurii de producţie respecti-ve, de sezonul în care mărfurile sunt importate şi de faptul de a ăti dacă diferenţa de valoare este semnificativă din punct de vedere comercial. Cum aceste elemente pot varia de la un caz la altul, ar fi imposibil de aplicat în toate cazurile o normă uniformă, cum ar fi un procentaj fix. De exemplu, pentru a se determina dacă valoarea de tranzacţie este foarte aproape de valorile "criterii" enunţate la paragraful 2 b) al Articolului 1, o mică diferenţă de valoare ar putea fi inacceptabilă într-un caz privind un anumit tip de marfă, în timp ce o diferenţă importan-tă ar putea fi acceptabilă într-un caz privind un alt tip de marfă.

Notă relativă la Articolul 21. In aplicarea Articolului 2, administraţia vamală se va re-

feri, de fiecare dată când va fi posibil, la o vânzare de mărfuri

identice realizată la acelaşi nivel comercial şi într-o cantitate foarte apropiată de vânzarea mărfurilor de evaluat. In lipsa unei astfel de vânzări, va fi posibil să se refere la o vânzare de măr-furi identice realizată în una dintre cele trei situaţii următoare:

a) vânzare la acelaşi nivel comercial, dar privind can-tităţi diferite;

b) vânzare la un nivel comercial diferit, dar privind can-tităţi foarte apropiate;

c) vânzare la un nivel comercial diferit şi privind canti-tăţi diferite.

2. Dacă a fost constatată o vânzare în una dintre cele trei si-tuaţii, se vor opera ajustări pentru a se ţine seama, după caz:a) numai de factorul cantitate;b) numai de factorul nivel comercial; sauc) în acelaşi timp, atât de factorul nivel comercial, cât şi de

factorul cantitate.3. Expresia "şi\sau" dă posibilitatea de a se referi la vânzări

şi de a se opera ajustările necesare în oricare din cele trei si-tuaţii descrise mai sus.

4. In sensul Articolului 2, prin valoare de tranzacţie a mărfu-rilor importate identice se înţelege o valoare în vamă, ajustată conform prevederilor paragrafelor 1 b) şi 2 din Articolul menţi-onat, care a fost acceptată în virtutea Articolului 1.

5. O condiţie a oricărei ajustări efectuate datorită diferenţelor de nivel comercial sau de cantitate este aceea că o asemenea ajustare, indiferent dacă duce la o creştere sau la o diminuare a valorii să nu fie operată decât pe baza elementelor de probă produse stabilind clar că este rezonabilă şi exactă, de exemplu preţuri curente în vigoare între care figurează preţuri care se ra-portează la niveluri diferite sau la cantităţi diferite. De exemplu, dacă mărfurile importate de evaluat constau într-o vânzare de 10 unităţi, iar singurele mărfuri importate similare pentru care exis-tă o valoare de tranzacţie au fost vândute într-o cantitate de 500 unităţi, şi este recunoscut că vânzătorul acordă rabaturi de can-titate, ajustarea necesară va putea fi operată invocând preţul cu-rent al vânzătorului şi utilizând preţul aplicabil la o vânzare de 10 unităţi. Nu este necesar pentru aceasta ca o vânzare de 10 uni-tăţi să fi avut loc, dacă s-a stabilit, ca urmare a vânzărilor privind cantităţi diferite, că preţul curent este sincer şi adevărat. Totuşi, în absenţa unui astfel de criteriu obiectiv, determinarea valorii în vamă conform prevederilor Articolului 2 nu este adecvată.

Notă relativă la Articolul 3.1. La aplicarea Articolului 3, administraţia vamală se va re-

feri , ori de câte ori este posibil, la o vânzare de mărfuri simi-lare realizată la acelaşi nivel comercial şi privind o cantitate foarte apropiată ca şi la vânzarea mărfurilor de evaluat. In lip-sa unei asemenea vânzări va fi posibil să se refere la o vân-zare de mărfuri similare realizată în una dintre următoarele trei situaţii:a) vânzare la acelaşi nivel comercial, dar privind cantităţi

diferite;b) vânzare la un nivel comercial diferit, dar privind cantităţi

foarte apropiate; sauc) vânzare la un nivel comercial diferit şi privind cantităţi

diferite. 2. Dacă a fost constatată o vânzare în una dintre cele trei si-

tuaţii, se vor opera ajustări pentru a se şine seama, după caz:a) numai de factorul cantitate;b) numai de factorul nivel comercial; sauc) în acelaşi timp, de factorul nivel comercial, cât şi de fac-

torul cantitate.3. Expresia "şi\sau" dă posibilitatea de a se referi la vânzări

şi de a opera ajustările necesare în oricare din cele trei situaţii descrise mai sus.

4. In sensul Articolului 3 valoarea de tranzacţie a mărfurilor importate similare este o valoare în vamă, ajustată conform prevederilor paragrafelor l b) şi 2 ale acelui Articol, care a fost acceptată în virtutea Articolului 1.

Legislația

65

5. O condiţie a oricărei ajustări efectuate datorită diferenţelor de nivel comercial sau de cantitate este ca o asemenea ajusta-re, care conduce la o creştere sau o diminuare a valorii, să nu fie operată decât în baza elementelor de probă produse, din care să rezulte clar că este rezonabilă şi exactă, de exemplu preţuri cu-rente în vigoare unde figurează preţuri care se referă la niveluri diferite sau la cantităţi diferite. De exemplu, dacă mărfurile im-portate de evaluat constau într-o vânzare de 10 unităţi, iar sin-gurele mărfuri importate similare pentru care există o valoare de tranzacţie au fost vândute într-o cantitate de 500 unităţi, şi este recunoscut că vânzătorul acordă rabaturi de cantitate, ajustarea necesară poate fi operată invocând preţul curent al vânzătoru-lui şi utilizând preţul aplicabil la o vânzare de 10 unităţi. Nu este necesar pentru aceasta să fi avut loc o vânzare de 10 unităţi, în măsura în care s-a stabilit, datorită vânzărilor privind cantităţi di-ferite, că preţul curent este sincer şi adevărat. Totuşi, în lipsa unui asemenea criteriu obiectiv, determinarea valorii în vamă conform prevederilor Articolului 3 nu este adecvată.

Notă relativă la Articolul 51. Prin expresia "preţuri unitare corespunzând vânzărilor ....

totalizând cantitatea cea mai mare" se înţelege preţul la care numărul cel mai mare de unităţi sunt vândute în cadrul unor vânzări către persoane care nu sunt legate de persoanele de la care ele cumpără mărfurile respective, la primul nivel comercial care urmează importului la care se efectuează aceste vânzări.

2. De exemplu: mărfurile sunt vândute pe baza unui preţ cu-rent comportând preţuri unitare favorabile pentru cumpărări în cantităţi relativ mari:

cantitate de preţ unitar număr cantitate totală vânzare vânzări vândută la fiecare 1 la 10 unităţi 100 10 vânzări de 65 5 unităţi 5 vânzări de 3 unităţi

de la 11 la 25 95 5 vânzări de 55 unităţi 11 unităţi peste 25 unităţi 90 1 vânzare de 80 30 unităţi 1 vânzare de 50 unităţi

Cel mai mare număr de unităţi vândute la un preţ dat este de 80; în consecinţă, preţul unitar corespunzând vânzărilor to-talizând cantitatea cea mai ridicată este de 90.

3. Un alt exemplu: au loc două vânzări. In prima, 500 unităţi sunt vândute la preţul de 95 unităţi monetare fiecare. In a doua, 400 unităţi sunt vândute la preţul de 90 unităţi monetare fiecare. In acest exemplu, cel mai mare număr de unităţi vândute la un preţ dat este de 500; în consecinţă, preţul unitar corespunzător vânzării care totalizează cantitatea cea mai ridicată este de 95.

4. Al treilea exemplu: în situaţia următoare, diverse cantităţi sunt vândute la preţuri diferite:

a)vânzări Cantitate la fiecare vânzare Preţ unitar 40 unităţi 100 30 unităţi 90 15 unităţi 100 50 unităţi 95 25 unităţi 105 35 unităţi 90 5 unităţi 100

b) Totaluri Cantităţi total vândute Preţ unitar 65 unităţi 90 50 unităţi 95 60 unităţi 100 25 unităţi 105

In acest exemplu, numărul cel mai mare de unităţi vândute la un preţ dat este de 65; în consecinţă, preţul unitar corespunză-tor vânzărilor totalizând cantitatea cea mai ridicată este de 90.

5. O vânzare efectuată în ţara de import, în condiţiile descri-se la paragraful 1 de mai sus, către o persoană care furnizea-ză, direct sau indirect şi fără cheltuieli sau la un cost redus, pentru a fi utilizate în producţie şi la vânzare pentru export, mărfuri importate, oricare dintre elementele precizate la para-graful 1 b) al Articolului 8 nu ar trebui să fie luat în considerare pentru stabilirea preţului unitar în sensul Articolului 5.

6. Trebuie subliniat că "beneficiile şi cheltuielile generale", menţionate la paragraful 1 al Articolului 5, ar trebui să fie con-siderate ca un tot. Cifra reţinută pentru această deducere ar trebui să fie determinată pe bază de informaţii furnizate de importator sau în numele său, în afara cazului în care cifrele importatorului sunt incompatibile cu cele care corespund nor-mal vânzărilor de mărfuri importate de aceeaşi natură sau de acelaşi tip în ţara de import. Atunci când cifrele importatoru-lui sunt incompatibile cu aceste ultime cifre, nivelul de reţinut pentru beneficiile şi cheltuielile generale poate să se bazeze pe informaţiile corespunzătoare, altele decât cele care au fost furnizate de importator sau în numele său.

7. " Cheltuielile generale" cuprind costurile directe şi indirec-te de comercializare ale mărfurilor respective.

8. Impozitele locale de plătit ca urmare a vânzării mărfurilor şi care nu provoacă o reducere în virtutea prevederilor para-grafului 1 a) iv) al Articolului 5 vor trebui să fie deduse conform prevederilor paragrafului 1 a) i) al Articolului 5.

9. Pentru a determina comisioanele sau beneficiile şi chel-tuielile generale obişnuite conform prevederilor paragrafului 1 al Articolului 5, problema de a şti dacă unele mărfuri sunt "de aceeaşi natură sau de acelaşi fel" cu alte mărfuri trebuie să fie rezolvată, caz cu caz, ţinând seama de circumstanţe. Ar trebui să se procedeze la o examinare a vânzărilor, în ţara de import, a grupei sau gamei celei mai restrânse de mărfuri importate de aceeaşi natură sau de acelaşi fel cuprinzând mărfurile de eva-luat şi pentru care informaţiile necesare pot fi furnizate. In sen-sul Articolului 5 "mărfurile de aceeaşi natură sau de acelaşi fel" înglobează mărfurile importate din aceeaşi ţară ca şi mărfurile de evaluat, precum şi mărfurile importate provenind din alte ţări.

10. In sensul paragrafului 1 b) al Articolului 5, "data cea mai apropiată" va fi data la care mărfurile importate sau mărfurile identice sau similare importate sunt vândute în cantitate sufi-cientă pentru ca preţul unitar să fie stabilit.

11. Atunci când se recurge la metoda de la paragraful 2 al Articolului 5, deducerile operate pentru a şine seama de va-loarea adăugată prin prelucrare sau transformare ulterioară se vor baza pe date obiective şi cuantificabile relativ la costul acestei lucrări. Calculele se vor efectua pe baza formulelor, reţetelor şi metodelor de calcul admise în ramura de producţie şi pe baza altor practici în această ramură.

12. Se recunoaşte că metoda de evaluare prevăzută la para-graful 2 al Articolului 5 nu va fi în mod normal aplicabilă atunci când, ca urmare a lucrării sau transformării ulterioare, mărfurile importate şi-au pierdut identitatea. Totuşi, pot exista şi cazuri în care, cu toate că mărfurile importate şi-au pierdut identitatea, valoarea adăugată prin prelucrare sau transformare poate fi de-terminată cu precizie fără dificultate excesivă. Dimpotrivă, pot să existe cazuri în care mărfurile importate îşi păstrează identi-tatea, dar constituie un element atât de minor al mărfurilor vân-dute în ţara de import încât recurgerea la această metodă de evaluare ar fi nejustificată. Date fiind consideraţiile precedente, situaţiile de acest tip trebuie să fie examinate caz cu caz.

Notă relativă la Articolul 61. Ca regulă generală, valoarea în vamă este determinată,

în virtutea prezentului Acord, pe baza informaţiilor imediat dis-ponibile în ţara de import. Totuşi, în scopul determinării unei valori calculate, ar putea fi necesar să se examineze costurile

Legislația

66

de producţie ale mărfurilor de evaluat şi alte informaţii care ar trebui obţinute din afara ţării de import. In afară de aceasta, în majoritatea cazurilor, producătorul mărfurilor nu este supus ju-risdicţiei autorităţilor ţării de import. Utilizarea metodei valorii calculate va fi în general limitată la cazul în care cumpărătorul şi vânzătorul sunt legaşi şi la cazul în care producătorul este dispus să comunice datele necesare pentru stabilirea costuri-lor către autorităţile ţării de import şi să acorde facilităţi pentru orice verificări ulterioare care ar putea fi necesare.

2. "Costul sau valoarea", prevăzute la paragraful 1 a) al Ar-ticolului 6, vor fi determinate pe baza informaţiilor privind pro-ducţia de mărfuri de evaluat care vor fi furnizate de producător sau în numele său. La bază va sta contabilitatea comercială a producătorului, cu condiţia ca această contabilitate să fie compatibilă cu principiile de contabilitate general admise care sunt aplicate în ţara de producţie a mărfurilor.

3. "Costul sau valoarea" va cuprinde costul elementelor pre-cizate la paragraful 1 a) ii) şi iii) al Articolului 8 Expresia va cu-prinde, de asemenea, valoarea stabilită, conform proporţiilor corespunzătoare prevăzute în dispoziţiile de la nota relativă la Articolul 8, oricărui element specificat la paragraful 1 b) al Articolului amintit care ar fi fost furnizat direct sau indirect de cumpărător pentru a fi utilizat pe timpul producerii mărfurilor importate. Valoarea elementelor specificate la paragraful 1 b) iv) al Articolului 8 şi care sunt executate în ţara de import nu va fi inclusă decât în măsura în care aceste lucrări sunt în sarcina producătorului. Se înţelege că costul sau valoarea nici unuia dintre elementele prevăzute în acest paragraf nu va trebui să fie socotit de două ori în determinarea valorii calculate.

4. "Nivelul beneficiilor şi cheltuielilor generale", prevăzute la paragraful 1 b) al Articolului 6, va trebui să fie determinat pe baza informaţiilor furnizate de producător sau în numele său, dacă ci-frele pe care acesta le comunică nu sunt incompatibile cu cele care corespund normal vânzărilor de mărfuri de aceeaşi natu-ră sau de acelaşi fel cu mărfurile de evaluat, realizate de produ-cătorii ţării de export pentru export, cu destinaţia ţării de import.

5. Este de subliniat, în această privinţă, că "totalul beneficii-lor şi cheltuielilor generale" trebuie să fie considerate ca un tot. Rezultă că, dacă într-un caz special beneficiul producătorului este scăzut şi cheltuielile sale generale ridicate, beneficiul său şi cheltuielile sale generale luate în ansamblu vor putea fi com-patibile cu cele care corespund normal vânzărilor de mărfuri de aceeaşi natură şi acelaşi fel. Astfel vor putea fi cazuri , de exem-plu, când se lansează un produs în ţara de import şi producăto-rul se mulţumeşte cu un beneficiu nul sau scăzut pentru a con-trabalansa cheltuielile generale ridicate aferente lansării. Atunci când producătorul poate demonstra că datorită circumstanţelor comerciale speciale el realizează un beneficiu scăzut asupra vânzărilor mărfurilor importate, cifrele beneficiilor sale efective vor trebui să fie în consideraţie cu condiţia ca el să justifice prin motive comerciale valabile şi ca politica sa de preţuri să reflecte politica de preţ obişnuită în ramura producţiei respective. Ast-fel, va putea fi cazul, de exemplu, când producătorii au fost con-strânşi să scadă temporar preţurile lor datorită unei diminuări neprevăzute a cererii sau când vând mărfuri pentru a completa o gamă de mărfuri produse în ţara de import şi pentru care ei se mulţumesc cu un beneficiu scăzut în scopul menţinerii com-petitivităţii lor. Atunci când cifrele beneficiilor şi cheltuielilor ge-nerale furnizate de producător nu sunt compatibile cu cele care corespund vânzărilor de mărfuri de aceeaşi natură şi acelaşi fel cu mărfurile de evaluat, realizate de producătorii din ţara de ex-port pentru exportul cu destinaţia ţării de import, nivelul benefi-ciilor şi cheltuielilor generale va putea să fie bazat pe informaţii corespunzătoare altele decât cele care vor fi fost furnizate de către producătorul mărfurilor sau în numele său.

6.Atunci când alte informaţii decât cele care vor fi fost furni-zate de producător sau în numele său vor fi utilizate în scopul determinării unei valori calculate, autorităţile ţării de import vor

informa pe importator, la cererea sa, asupra sursei informaţii-lor, a datelor utilizate şi a calculelor efectuate pe baza acestor date, sub rezerva prevederilor Articolului 10.

7. Termenul "cheltuielile generale" menţionate la paragraful 1 b) al Articolului 6 cuprinde costurile directe şi indirecte ale producţiei şi comercializării mărfurilor pentru export care nu sunt incluse conform paragrafului 1 a) al Articolului 6.

8. Pentru a determina dacă anumite mărfuri sunt "de aceeaşi natură sau de acelaşi fel" cu alte mărfuri, va trebui să se proce-deze de la caz la caz, ţinându-se seama de circumstanţe. Pentru a determina beneficiile şi cheltuielile generale obişnuite conform prevederilor Articolului 6, va trebui să se procedeze la examina-rea vânzărilor pentru export cu destinaţia ţării de import, din grupa sau din gama de mărfuri cea mai restrânsă, cuprinzând mărfurile de evaluat şi pentru care informaţiile necesare pot fi furnizate. In sensul Articolului 6, "mărfurile de aceeaşi natură sau de acelaşi fel" trebuie să provină din aceeaşi ţară ca şi mărfurile de evaluat.

Notă relativă la Articolul 71. Valorile în vamă determinate prin aplicarea prevederilor

Articolului 7 vor trebui să se bazeze, în cea mai mare măsură posibilă, pe valorile în vamă determinate anterior.

2. Metodele de evaluare în virtutea Articolului 7 ar trebui să fie acelea pe care le definesc articolele 1 - 6 inclusiv, dar o supleţe rezonabilă în aplicarea acestor metode ar fi conformă obiectivelor şi prevederilor Articolului 7.

3. Câteva exemple privind ceea ce trebuie să se înţeleagă printr-o supleţe rezonabilă:a) Mărfuri identice - prevederea conform căreia mărfurile iden-

tice ar trebui să fie exportate, în acelaşi moment sau foarte aproape de momentul exportului mărfurilor de evaluat, ar putea fi interpretată cu supleţe; mărfurile identice importate, produse într-o altă ţară decât ţara de export a mărfurilor de evaluat, vor putea furniza baza evaluării în vamă; s-ar pu-tea utiliza valorile în vamă ale mărfurilor identice importate, determinate prin aplicarea prevederilor Articolelor 5 sau 6.

b) Mărfuri similare - prevederea conform căreia mărfurile similare ar trebui să fie exportate în acelaşi moment sau foarte aproape de momentul în care sunt exportate mărfurile de evaluat ar pu-tea fi interpretată cu supleţe; mărfurile similare importate, pro-duse într-o altă ţară decât ţara de export a mărfurilor de eva-luat, ar putea furniza baza evaluării în vamă; s-ar putea utiliza valorile în vamă ale mărfurilor similare importate, determinate deja prin aplicarea prevederilor Articolelor 5 sau 6.

c) Metoda deductivă - prevederea conform căreia mărfurile vor trebui să fie vândute "în starea în care ele sunt importate", care figurează la Articolul 5 paragraful 1 a), ar putea fi interpretată cu supleţe; termenul de" 90 de zile" ar putea fi aplicat cu supleţe.

Notă relativă la Articolul 8Paragraful 1 a) i)Prin expresia "comision de cumpărare" se înţeleg sumele

vărsate de către un importator agentului său pentru serviciul care a constat în reprezentarea sa în străinătate în vederea cumpărării mărfurilor de evaluat.

Paragraful 1 b) ii)1. Doi factori intervin în distribuirea elementelor precizate la

paragraful 1b) ii) al Articolului 8 pentru mărfurile importate, şi anume, valoarea elementului însuşi şi modul în care această valoare trebuie să fie distribuită mărfurilor importate. Distribu-irea acestor elemente va trebui să se facă într-un mod rezo-nabil, corespunzător condiţiilor şi conform principiilor de con-tabilitate general admise.

2. In ceea ce priveşte valoarea elementului, dacă importa-torul achiziţionează elementul menţionat de la un vânzător de care nu este legat, la un cost dat, acest cost constituie valoa-rea elementului. Dacă elementul a fost produs de către impor-tator sau de către o persoană de care este legat, valoarea ar fi costul producerii sale. Dacă elementul a fost utilizat înainte de către importator, fie că a fost achitat sau nu sau produs de

Legislația

67

către acesta, costul iniţial de achiziţie sau de producţie va tre-bui să fie micşorat pentru a şine seama de utilizare în scopul obţinerii valorii elementului.

3. Odată determinată valoarea elementului este necesar ca aceasta să fie distribuită pe mărfurile importate. Există diverse posibilităţi în această privinţă. De exemplu: valoarea ar putea fi distribuită integral pe prima vânzare, dacă importatorul doreş-te să plătească drepturile o singură dată la întreaga valoare. Alt exemplu: importatorul poate cere ca valoarea să fie distribuită la numărul de unităţi produse până în momentul primei vânzări. Încă un exemplu: el poate solicita ca valoare să fie distribuită la totalitatea producţiei prevăzute dacă există contracte sau anga-jamente ferme pentru această producţie. Metoda de distribuţie va depinde de documentaţia furnizată de către importator.

4. Cu titlu de ilustrare a celor precedente, se poate consi-dera cazul unui importator care furnizează producătorului o matriţă de utilizat la producţia de mărfuri care urmează a fi importate şi care încheie cu el un contract de cumpărare pen-tru 10.000 unităţi. In momentul sosirii primei cantităţi, care cu-prinde 1.000 unităţi, producătorul are produse 4.000 unităţi. Importatorul poate solicita administraţiei vamale luarea în con-sideraţie a valorii matriţei la 1.000, 4.000 sau 10.000 unităţi.

Paragraful 1 b) iv)1. Valorile de adăugat pentru elementele precizate la para-

graful 1 b) iv) al Articolului 8 ar trebui să se bazeze pe datele obiective şi cuantificabile. In scopul reducerii la minimum a sar-cinii pe care o reprezintă pentru importator şi pentru administra-ţia vamală determinarea valorilor de adăugat , este oportun să se utilizeze, în măsura posibilului, datele disponibile imediate din sistemul de evidenţe comerciale ale cumpărătorului.

2. Pentru elementele furnizate de cumpărător şi pe care le-a cumpărat sau închiriat, valoarea de adăugat va fi costul de cumpă-rare sau de închiriere. Elementele care sunt de domeniul public nu vor da loc la nici o altă adăugire de cost decât a costului copiilor.

3. Valorile de adăugat vor putea fi calculate cu mai multă sau mai puţină uşurinţă în raport de structura întreprinderii respec-tive, de practicile sale de gestiune, de metodele sale contabile.

4. De exemplu, se poate ca o întreprindere care importă di-verse produse de provenienţă din mai multe ţări să-şi ţină con-tabilitatea centrului său de design situat în afara ţării de import, într-un mod care face să apară cu exactitate costurile de luat în considerare, la un produs dat. In acest caz, o ajustare directă va putea fi operată, într-un mod corespunzător, prin aplicarea prevederilor Articolului 8.

5. Pe de altă parte, se poate ca o întreprindere să treacă costurile centrului său de design situat în afara ţării de im-port în cheltuielile sale generale, fără a le include în costurile anumitor produse. In astfel de cazuri, va fi posibil să se ope-reze, prin aplicarea prevederilor Articolului 8, o ajustare co-respunzătoare în ceea ce priveşte mărfurile importate, luân-du-se în considerare totalul costurilor de la centrul de design pe ansamblul producţiei care beneficiază de serviciile acestui centru şi adăugându-se costurile astfel luate în considerare la preţul mărfurilor importate în funcţie de numărul de unităţi.

6. Variaţiile circumstanţelor sus-menţionate vor necesita bi-neînţeles, luarea în considerare a diferiţilor factori pentru de-terminarea metodei luării în considerare corespunzătoare.

7. In cazul în care la producerea elementului respectiv inter-vin un anumit număr de ţări şi producţia se eşalonează pe o anumită perioadă, ajustarea va trebui să fie limitată la valoa-rea efectiv adăugată acestui element în afara ţării de import.

Paragraful 1 c)1. Redevenţele şi drepturile de licenţă menţionate la para-

graful 1 c) al Articolului 8 pot cuprinde, între altele, plăţile efec-tuate pentru brevete , mărci de fabrică sau de comerţ şi drep-turi de autor. Totuşi, în momentul de reproducere a mărfurilor importate în ţara de import nu vor fi adăugate la preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate.

2. Plăţile efectuate de cumpărător în contrapartida dreptului de a distribui sau de a revinde mărfurile importate nu vor fi adă-ugate la preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile impor-tate, dacă aceste plăţi nu sunt o condiţie pentru vânzarea la ex-port cu destinaţia ţării de import a mărfurilor importate.

Paragraful 3Dacă nu există date obiective şi cuantificabile în ceea ce

priveşte elementele care sunt prevăzute a fi adăugate con-form prevederilor Articolului 8, valoarea de tranzacţie nu poa-te fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolului 1. Astfel poate fi cazul, de exemplu, în situaţia următoare: o redeven-ţă este vărsată pe baza preţului de vânzare în ţara de import pentru un litru dintr-un produs dat, care a fost importat la ki-logram şi transformat în soluţie după import. Dacă redevenţa se bazează în parte pe mărfurile importate şi în parte pe alte elemente care nu au nici un raport cu acestea (de exemplu, atunci când mărfurile importate sunt amestecate cu ingredi-ente indigene şi nu mai pot fi identificate separat sau când re-devenţa nu poate fi separată de unele aranjamente financiare speciale dintre cumpărător şi vânzătore), ar fi impropriu de a întreprinde adăugarea unui element corespunzător acestei re-devenţe. Totuşi, dacă nivelul redevenţei nu se bazează decât pe mărfurile importate şi poate fi uşor calculat, se poate adău-ga un element la preţul efectiv plătit sau de plătit.

Notă relativă la Articolul 9In sensul Articolului 9, "momentul importului" poate fi acela

al declarării în vamă.Notă relativă la Articolul 11

1. Articolul 11 conferă importatorului dreptul de contestaţie împotriva unei determinări a valorii efectuate de către admi-nistraţia vamală privind mărfurile de evaluat. Se va putea face contestaţie mai întâi în faşa autorităţii superioare administraţi-ei vamale, dar importatorul va avea dreptul, în ultima instanţă, de a introduce contestaţie în faşa unui organ judiciar.

2. Prin termenul "fără penalizări" se înţelege că importatorul nu va fi pasibil de o amendă sau de o posibilitate de amendă pentru simplul motiv că el va căuta să-şi exercite dreptul de contestaţie. Cheltuielile normale de judecată şi onorariile avo-caţilor nu vor fi considerate ca o amendă.

3. Totuşi, nici una dintre prevederile Articolului 11 nu va împiedica un Membru să pretindă ca drepturile vamale fi-xate să fie integral achitate înainte ca, contestaţia să fie introdusă.

Notă relativă la Articolul 15Paragraful 4In sensul articolului 15, termenul "persoane" include, dacă

este cazul, persoanele juridice.Paragraful 4 e)In sensul prezentului Acord, o persoană va fi considerată că

o controlează pe alta numai dacă ea va fi, în drept sau în fapt, în măsură să exercite asupra acesteia o putere de constrân-gere sau de îndrumare.

aneXa iicomiTeT TeHnic de evaluare în vamă

1. Conform Articolului 18 al prezentului Acord, Comitetul tehnic va fi instituit sub auspiciile Consiliului de Cooperare Va-mală (CCC), în vederea asigurării, la nivel tehnic, a uniformită-ţii interpretării şi aplicării prezentului Acord.

2. Atribuţiile Comitetului tehnic vor fi următoarele:a) examinarea problemelor tehnice specifice care se vor

pune în administrarea zilnică a sistemelor de evaluare în vamă a Membrilor şi acordarea avizelor consultative pri-vind soluţiile corespunzătoare pe baza faptelor prezentate;

b) studierea, la cerere, a legilor, procedurilor şi practicilor în materie de evaluare, în măsura în care ele sunt legate de prezentul Acord, şi întocmirea rapoartelor asupra rezulta-telor acestor studii;

Legislația

68

c) întocmirea şi distribuirea de rapoarte anuale asupra aspec-telor tehnice ale funcţionării şi ale stadiului aplicării pre-zentului Acord;

d) acordarea de informaţii şi avize care vor putea fi cerute de către orice Membru sau de către comitet, cu privire la ori-care problemă privind evaluarea în vamă a mărfurilor im-portate. Aceste informaţii şi avize vor putea avea forma de avize consultative, de comentarii sau de note explicative;

e) facilitarea, la cererea, a acordării de asistenţă tehnică Membrilor în vederea promovării acceptării prezentului Acord pe plan internaţional;

f) examinarea problemelor asupra cărora a fost sesizat de că-tre un grup special în conformitate cu prevederile Articolu-lui 19 ale prezentului Acord; şi

g) exercitarea oricăror alte atribuţii care îi vor putea fi încre-dinţate de Comitet.

Consideraţii generale3. Comitetul tehnic se va strădui să termine într-un timp re-

zonabil de scurt lucrările sale asupra problemelor specifice, în special a acelor probleme care îi vor fi sesizate de Membri, de către Comitet sau de către grupul special . Aşa cum este pre-văzut la paragraful 4 al Articolului 19, un grup special va fixa un termen pentru primirea unui raport al Comitetului tehnic şi acesta îi va remite raportul său în acest termen.

4. In activităţile sale, Comitetul tehnic va fi asistat într-un mod corespunzător de către Secretariatul C.C.C.

Reprezentare5. Fiecare Membru va avea dreptul să fie reprezentat în Co-

mitetul tehnic. Fiecare Membru va putea desemna un delegat şi unul sau mai mulşi supleanţi pentru reprezentarea în Comi-tetul tehnic. Orice Membru astfel reprezentat în Comitetul teh-nic este în continuare numit membru al Comitetului tehnic. Re-prezentanţii membrilor Comitetului tehnic vor putea fi ajutaşi de consilieri. Secretariatul OMC va putea, de asemenea, asis-ta la reuniunile Comitetului, cu statut de observator.

6. Membrii C.C.C. care nu sunt Membri ai OMC vor putea să fie reprezentaşi la reuniunile Comitetului tehnic printr-un de-legat şi unul sau mai mulşi supleanţi. Aceşti reprezentanţi vor asista ca observatori la reuniunile Comitetului tehnic.

7. Sub rezerva aprobării de către preşedintele Comitetului teh-nic. Secretarul general al C.C.C. (denumit mai jos "Secretar ge-neral") va putea invita reprezentanţi ai guvernelor care nu sunt nici Membrii ai OMC, nici membri ai C.C.C., cât şi reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale şi profesionale internaţionale, să asiste ca observatori la reuniunile Comitetului tehnic.

8. Desemnările delegaţilor, supleanţilor şi consilierilor la reu-niunile Comitetului tehnic vor fi adresate Secretarului general.

Reuniunile Comitetului tehnic9. Comitetul tehnic se va reuni după cum va fi necesar, dar nu

mai puţin de două ori pe an. Data fiecărei reuniuni va fi fixată de Comitetul tehnic la sesiunea sa precedentă. Data reuniunii va pu-tea fi modificată fie la cererea unui membru al Comitetului tehnic, confirmată prin majoritatea simplă a membrilor acestui comitet, fie pentru cazuri urgente, la cererea preşedintelui. In afara pre-vederilor primei fraze a prezentului paragraf, Comitetul tehnic se va reuni după cum va fi necesar pentru examinarea problemelor asupra cărora a fost sesizat de către un grup special în conformi-tate cu prevederile Articolului 19 al prezentului Acord.

10. Reuniunile Comitetului tehnic se vor şine la sediul C.C.C., dacă nu s-a stabilit în alt mod.

11. Cu excepţia cazurilor urgente, Secretarul general va in-forma, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei deschiderii fiecărei sesiuni a Comitetului tehnic, toţi membrii Comitetului şi partici-panţii menţionaşi la paragrafele 6 şi 7.

Ordinea de zi12. Ordinea de zi provizorie a fiecărei sesiuni va fi stabilită

de către Secretarul general şi comunicată membrilor comite-tului tehnic şi participanţilor menţionaşi la paragrafele 6 şi 7

cu cel puţin 30 de zile înaintea deschiderii sesiunii, cu excep-ţia cazurilor urgente. Această ordine de zi va cuprinde toate punctele a căror înscriere va fi fost aprobată de Comitetul teh-nic la sesiunea sa precedentă, toate punctele înscrise de Pre-şedinte din proprie iniţiativă şi toate punctele a căror înscriere va fi solicitată de Secretarul general, de Comitet sau de orice membru al Comitetului tehnic.

13. Comitetul tehnic va hotărî ordinea de zi la deschiderea fiecărei sesiuni. In cursul sesiunii ordinea de zi va putea fi mo-dificată în orice moment de către Comitetul tehnic.

Compunerea biroului şi regulament interior14. Comitetul tehnic va alege dintre delegaţii membrilor săi

un preşedinte şi unul sau mai mulşi vicepreşedinţi. Mandatul preşedintelui sau vicepreşedinţilor va fi de un an. Preşedintele şi vicepreşedinţii ieşişi din funcţie vor putea fi realeşi. Mandatul unui preşedinte sau a unui vicepreşedinte care nu va mai repre-zenta un Membru al Comitetului tehnic se va termina automat.

15. Dacă Preşedintele este absent la o sesiune sau la o par-te din sesiune, un vicepreşedinte va asigura preşedinţia cu aceleaşi puteri şi aceleaşi îndatoriri ca un preşedinte.

16. Preşedintele şedinţei va participa la dezbaterile Comite-tului tehnic în calitate de preşedinte şi nu în calitate de repre-zentant al unui membru al Comitetului tehnic.

17. In afara exercitării drepturilor care îi sunt conferite de alte prevederi ale regulamentului, Preşedintele va pronunţa deschi-derea şi închiderea fiecărei sesiuni, va conduce dezbaterile, va da cuvântul şi, conform prezentului regulament, va organiza lu-crările. Preşedintele va putea, de asemenea, să cheme la ordine un vorbitor dacă observaţiile acestuia din urmă nu sunt la obiect.

18. La dezbaterea oricărei probleme, orice delegaţie va pu-tea prezenta o moţiune de ordine. In acest caz, preşedintele va hotărî imediat. Dacă decizia sa este contestată, preşedin-tele o va supune la vot. Ea va fi menţinută ca atare, dacă nu este informată.

19. Secretarul general sau membrii Secretariatului pe care îi va desemna Secretarul general vor asigura secretariatul re-uniunilor Comitetului tehnic.

Cvorum şi scrutin20. Cvorumul va fi constituit din reprezentanţii majorităţii

simple a membrilor Comitetului tehnic.21. Fiecare membru al Comitetului tehnic va dispune de un

vot. Orice decizie a Comitetului tehnic va fi luată cu majoritatea de cel puţin 2\3 din numărul membrilor prezenţi. Oricare ar fi re-zultatul votului asupra unei probleme date, Comitetul tehnic va avea facultatea de a prezenta un raport complet Comitetului şi Consiliului de cooperare vamală asupra acestei probleme, indi-când diferitele puncte de vedere exprimate în timpul dezbateri-lor la care se referă. In afara prevederilor precedente ale pre-zentului paragraf, în ceea ce priveşte problemele asupra cărora a fost sesizat de către un grup special, Comitetul tehnic va lua decizii prin consens. In cazul când nu se va ajunge la un acord asupra problemei de care a fost sesizat de un grup special, Co-mitetul tehnic va prezenta un raport expunând în detaliu faptele cauzei şi indicând punctele de vedere ale membrilor.

Limbi şi documente22. Limbile oficiale ale Comitetului tehnic vor fi engleza,

spaniola şi franceza. Intervenţiile sau declaraţiile pronunţate într-una dintre aceste trei limbi vor fi imediat traduse în cele-lalte limbi oficiale, afară de cazul în care toate delegaţiile au convenit să renunţe la traducerea lor. Intervenţiile sau decla-raţiile pronunţate, într-o altă limbă vor fi traduse în engleză, spaniolă sau franceză sub rezerva aceloraşi condiţii, dar, în acest caz, delegaţiile respective vor furniza traducerea în en-gleză, spaniolă, sau franceză. Engleza, spaniola şi franceza vor fi singurele limbi utilizate în documentele oficiale ale Comi-tetului tehnic. Memoriile şi corespondenţele supuse examină-rii Comitetului tehnic vor trebui să fie prezentate într-una dintre limbile oficiale.

Legislația

69

23. Comitetul tehnic va elabora un raport pentru fiecare din-tre sesiunile sale şi, dacă preşedintele consideră necesar, procese-verbale sau dări de seamă analitice ale reuniunilor sale. Preşedintele sau persoana pe care el o va desemna va prezenta un raport asupra lucrărilor Comitetului tehnic la fie-care sesiune a Comitetului şi la fiecare sesiune a C.C.C..

aneXa iii1. Termenul de 5 ani prevăzut la paragraful 1 al Articolului

20 pentru aplicarea Acordului de către ţările în curs de dez-voltare Membre ar putea, în practică, să se dovedească insu-ficient pentru unele dintre ele. In acest caz, o ţară în curs de dezvoltare, Membră, va putea cere, înainte de sfârşitul peri-oadei menţionate la paragraful 1 al Articolului 20, o prelungire, fiind înţeles că Membrii vor examina cu bunăvoinţă o astfel de cerere, dacă ţara în curs de dezvoltare Membră în cauză poa-te justifica temeinic cererea sa.

2. Ţările în curs de dezvoltare care evaluează actualmente mărfurile pe baza valorilor minime oficial stabilite pot solicita să se facă o rezervă care să le permită să menţină aceste va-lori pe o bază limitată şi temporară conform clauzelor şi condi-ţiilor acceptate de Membri.

3. Ţările în curs de dezvoltare, care consideră că inversa-rea, la cererea importatorului, a ordinii de aplicare prevăzute la Articolului 4 al Acordului poate da naştere la dificultăţi reale pentru ele, vor putea susţine să se facă o rezervă la Articolul 4, în următorii termeni:

"Guvernul ... îşi rezervă dreptul de a decide că preve-derea Articolului 4 al Acordului în materie nu se va aplica decât dacă autorităţile vamale sunt de acord cu cererea de a se inversa ordinea de aplicare a Articolelor 5 şi 6".

Dacă ţările în curs de dezvoltare formulează o aseme-nea rezervă, Membrii vor consimţi la aceasta în confor-mitate cu Articolul 21 al Acordului.

4. Ţările în curs de dezvoltare vor putea susţine să se facă o rezervă cu privire la paragraful 2 al Articolului 5 al Acordului, în următorii termeni:

"Guvernul .... îşi rezervă dreptul de a decide că pre-vederile paragrafului 1 al Articolului 5 al Acordului vor fi aplicate în conformitate cu prevederea notei corespun-zătoare, indiferent dacă importatorul doreşte sau nu".

Dacă ţările în curs de dezvoltare formulează o ase-menea rezervă, Membrii vor consimţi în conformitate cu prevederile Articolului 21 al Acordului.

5. Unele ţări în curs de dezvoltare pot avea probleme în punerea în aplicare a prevederilor Articolului 1 al Acor-dului în privinţa importurilor efectuate în aceste ţări prin agenţi, distribuitori sau concesionari proprii. In cazul când vor apărea astfel de probleme în practică în ţările în curs de dezvoltare care aplică Acordul, problema va fi studia-tă, la cererea acestor ţări, în scopul găsirii soluţiilor cores-punzătoare.

6. Articolul 17 recunoaşte că, pentru aplicarea Acordului, administraţiile vamale ar putea avea nevoie să se informeze în ceea ce priveşte exactitatea sau adevărul oricărei afirma-ţii, document sau declaraţie care îi vor fi prezentate în scopul stabilirii valorii în vamă. Articolul confirmă că pot fi efectua-te cercetări pentru a verifica, spre exemplu, dacă elemente-le pentru aprecierea valorii declarate sau prezentate vămii pentru determinarea valorii în vamă sunt complete şi corec-te. Membrii sub rezerva legilor şi procedurilor lor naţionale, au dreptul de a conta pe cooperarea deplină a importatorilor în aceste cercetări.

7. Preţul efectiv plătit sau de plătit include toate plăţile efec-tuate sau de efectuat ca o condiţie a vânzării mărfurilor impor-tate de către cumpărător către vânzător sau de către cumpă-rător către o terţă parte, pentru a satisface o obligaţie a vân-zătorului.

anexa 3

Legislația

70

Legislația

Publicaţia periodică a Serviciului Vamal - revista „VAMA”

este destinată agenţilor economici antrenaţi în activitatea economică externă, brokerilor vamali, companiilor de

transport internaţional, colaboratorilor vamali. Revista conţine comentarii, recomandări ale experţilor în

domeniul vamal, analiza legislaţiei vamale. „VAMA” apare trimestrial (patru ediţii pe an).

Volumul publicaţiei - 72-80 pagini.

Abonarea la revista “VAMA” o puteţi perfecta la:

- “Poşta Moldovei” - (022) 22-60-46- „Ediţii periodice” - (022) 23-80-73

- „Moldpresa” - (022) 22-63-23

Indicele de abonare – 31952

71

ANEXA 4

deciziile comiTeTului de deTerminare a valorii în vamă al omc / gaTT

Organizația Mondială a Comerțului G/VAL/5

13 octombrie 1995Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă

decizii privind inTerpreTarea Și adminisTrarea acordului privind aplicarea

arTicolului 7 din gaTT 1994(deTerminarea valorii în vamă)

A.3 Decizia privind tratamentul valorii dobînzilor în valoarea vamală a mărfurilor importate (VAL/6/Rev.1)

Adoptată de Comitetul Rundei Tokio la 26 aprilie 1984 (VAL/M/9, paragraful 38) și rectificată (doar textele în limbile franceză și spaniolă), de către Comitet la data de 24 septembrie 1984 (VAL/M/10, paragraful 17)

Părțile la Acordul privind punerea în aplicare a articolului 7 din GATT sunt de acord, după cum urmează:

Valoarea dobânzilor în conformitate cu Acordul de finanțare încheiat de cumpărător și relaţionat cu cumpărarea mărfurilor importate nu se considera parte din valoarea vamală, doar dacă:

a) taxele se deosebesc de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri;

b) acordul de finanțare a fost formulat în scris;c) în cazul în care este necesar, cumpărătorul să poată demonstra că:• Astfel de mărfuri sunt vândute efectiv la prețul declarat ca preț

efectiv plătit sau de plătit, și• Rata pretinsă a dobânzii să nu depășească nivelul mediu pro-

centului valorii pentru astfel de tranzacții în țara și în momentul în care s-a acordat finanțarea

Prezenta decizie se va aplica indiferent de faptul cine a efectuat fi-nanţarea: un vînzător, o bancă sau altă persoană fizică sau juridică, precum şi în cazul cînd marfa este evaluată printr-o metodă, alta decît cea a valorii tranzacţiei.

Fiecare parte înştiinţează Comitetului referitor la data de la care se va aplica decizia.

ANEXA 5

deciziile comiTeTului de deTerminare a valorii în vamă al omc / gaTT

Organizația Mondială a Comerțului G/VAL/5

13 octombrie 1995Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă

decizii privind inTerpreTarea Și adminisTrarea acordului privind aplicarea

arTicolului 7 din gaTT 1994 (deTerminarea valorii în vamă)

A.4 Decizia privind determinarea valorii în vamă a carrier media bearing sofware (transportator mass-media purtator de software) pen-tru echipamentul de prelucrare a datelor (VAL / 8)

Adoptată de Comitetul Rundei Tokio la 24 septembrie 1984 (VAL/M/10, paragraful 7)

Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă DECIDE după cum urmează:

1. S-a reafirmat că valoarea de tranzacție este baza primară de evaluare în cadrul Acordului privind punerea în aplicare a articolului 7 din Acordul General privind Tarifele și Comerțul (Acordul) și că apli-carea sa în ceea ce privește datele sau instrucțiunile (software) înre-gistrate pe un transportator al suportului de informaţii pentru echipa-mentul de prelucrare a datelor este în deplină concordanță cu Acor-dul.

2. Având în vedere situaţia unică, cu privire la date sau instrucțiuni (software) înregistrate pe un transportator al suportului de informaţii pentru echipamentul de prelucrare a datelor, precum și faptul că unele părți au solicitat o abordare diferită, ar fi de asemenea în concordanță cu Acordul pentru acele părți care doresc să facă acest lucru să adop-te următoarea practică:

La stabilirea valorii în vamă a suporturilor informatice importate destinate echipamentelor de prelucrare a datelor și care conțin date sau instrucțiuni, se va lua în considerare doar de valoarea suportului informatic propriu-zis. Valoarea în vamă a suporturilor importate care conțin date și instrucțiuni nu include, prin urmare, costul sau valoa-rea datelor ori a instrucțiunilor, cu condiția ca acest cost sau aceas-tă valoare să se distingă de costul sau valoarea suportului în cauză.

În sensul prezentei decizii, expresia „suport informatic” nu include circu-itele integrate, semiconductorii și dispozitivele sau articolele similare sau articolele care conțin astfel de circuite sau dispozitive; expresia „date sau instrucțiuni” nu include înregistrările de sunet, înregistrările cinematografi-ce sau înregistrările video.

Părţile care vor adopta practica menționată în paragraful 2 din prezenta decizie vor înştiinţa Comitetul referitor la data aplicării sale.

Părţile care vor adopta practica din paragraful 2 din prezenta de-cizie vor face acest lucru în baza celei mai favorizate națiunii (MFN), fără a dăuna folosirii continue de către orice Parte a practicii valorii de tranzacție.

ANEXA 6

omc runda uruguay decizii ministerialeOrganizaţia Mondială a Comerţului

G/VAL/127 aprilie 1995

Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă

deciziile minisTeriale de la marraKesH Și TeXTele privind deTerminarea valorii în vamă

(traducere neoficială)În conformitate cu recomandarea făcută de către miniștri la Mar-

rakesh, următoarea decizie și textele sunt invocate pentru Comitet spre adoptare.

i. decizia privind cazurile în care adminisTraȚiile vamale au moTive să se îndoiască de veridiciTaTea

sau eXacTiTaTea valorii declaraTeComitetul privind Determinarea Valorii în Vamă

Reafirmînd că valoarea de tranzacție este baza primară a evalu-ării în cadrul Acordului privind punerea în aplicare a articolului 7 din GATT 1994 (denumit în continuare "Acord");

Recunoscînd că administrația vamală poate avea de soluţionat ca-zuri în care are motive să se îndoiască de veridicitatea sau exactita-tea informațiilor sau a documentelor aduse de către comercianți în susținerea valorii declarate;

Subliniind că astfel administrația vamală nu trebuie să prejudicieze intereselor comerciale legitime ale importatorilor;

Luînd în considerare articolul 17 din Acord, punctul 6 din anexa 3 la Acord, precum și deciziile relevante ale Comitetului Tehnic pentru determinarea valorii în vamă;

decide următoarele:1. Atunci când o declarație a fost prezentată și administrația va-

mală are motive să se îndoiască de veridicitatea sau exactita-tea informațiilor sau a documentelor prezentate în sprijinul acestei declarații, administrația vamală poate solicita importatorului să ofe-re explicații suplimentare, inclusiv documente sau alte dovezi, că va-loarea declarată reprezintă cuantumul total efectiv plătit sau de plătit pentru importul mărfurilor, modificat în conformitate cu dispozițiile ar-ticolului 8 din Acord. În cazul în care, după primirea informațiilor supli-mentare sau în absența unui răspuns, administrația vamală are încă îndoieli rezonabile cu privire la veridicitatea sau exactitatea valorii de-clarate, aceasta poate, având în vedere dispozițiile articolului 11, se considere că valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi de-terminată în conformitate cu dispozițiile articolului 1. Înainte de a lua o decizie finală, administrația vamală va comunica importatorului, în scris dacă este cazul, motivele sale pentru a pune la îndoială veridici-tatea sau exactitatea informațiilor sau documentelor oferite iar impor-tatorului i se va acorda oportunitatea rezonabilă de a răspunde. Cînd va fi luată o decizie finală, administrația vamală va comunica importa-torului în scris decizia sa și motivele.

2. În aplicarea Acordului este caracteristic pentru un membru să ajute un alt membru în condiții convenite de comun acord.

Legislația

72

ANEXA 7tipizata DVV-1

Metoda 1 deparTamenTul vamal al republicii moldova

declaraţia privind valoarea în vamă a mărfurilor

1. Vînzătorulmenţiunile biroului vamal2(a). Cumpărătorul

2(b). DeclarantulAsumarea responsabilităţii. Persoana care semnează şi depune prezenta declaraţie:

• răspunde de corectitudinea elementelor înscrise în această tipizată şi de auten-ticitatea tuturor documentelor prezentate în scopul determinării valorii în vamă a mărfurilor, introduse de ea în teritoriul vamal naţional;

• se angajează să furnizeze toate informaţiile şi documentele suplimentare nece-sare pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor.

3. Condiţii de livrare4. Numărul şi data facturii (invoice)5. Numărul şi data contractului

6. Numărul şi data deciziilor vamale referitoare la rubricile 7-9 ____________

Marcaţi cu semnul "X" căsuţa necesară

7(a). Există o careva interdependenţă între cumpărător şi vînzător?* Da Nu

7(b). Legătura dintre cumpărător şi vînzător a influenţat preţurile mărfurilor introduse? Da Nu

8(a). Există restricţii pentru cumpărător, referitoare la utilizarea mărfurilor, altele decît cele:

– stabilite de legislaţia Republicii Moldova? – limitate de regiunea geografică în care mărfurile pot fi revîndute?– care nu influenţează substanţial valoarea mărfurilor? Da Nu

8(b). Există anumite condiţii care influenţează preţul mărfurilor şi nu pot fi determinate? Dacă da precizaţi natura restricţiilor sau condiţiilor, după caz. Dacă condiţiile pot fi determinate cantitativ, completaţi rubrica 11(b). Da Nu

9(a). Sînt prevăzute cheltuieli pentru licenţă sau alte cheltuieli adecvate pe care cumpărătorul le achită, direct sau indirect vînzătorului, aceasta constituind o condiţie de vînzare a mărfurilor? Da Nu

9(b). Există clauze conform cărora cota, obţinută în rezultatul revînzării, transmiterii sau utilizării ulterioare a mărfurilor introduse, urmează să fie restituită vînzătorului? Da Nu

În cazul oricărui răspuns afirmativ, menţionaţi condiţiile şi precizaţi suma în rubricile 15 şi 16. *) Se consideră că persoanele sînt interdependente dacă:

• fac parte din direcţia sau consiliul de administraţie al întreprinderii celeilalte; • sînt legal recunoscute ca asociate; • au raporturi de patroni şi salariaţi; • una din ele posedă, controlează sau deţine indirect 5% sau mai mult din acţiunile sau părţile emise (cu drept de vot) de una şi de către cealaltă; • una dintre ele o controlează pe cealaltă, direct sau indirect; • amîndouă sînt, direct sau indirect, controlate de acelaşi terţ; • împreună, ele controlează, direct sau indirect, o terţă persoană; • sînt membri ale aceleiaşi familii.

10(a). Numărul de file suplimentare anexate la declaraţie

10(b). Locul întocmirii declaraţiei Data: ___________________

__________________________ Numele de familie şi iniţialele persoanei, care a

întocmit declaraţia Semnătura şi ştampila declarantului

_____________________

Legislația

73

Tipizata DVV-1 Foaia nr.____

menţiunile biroului vamal

nu-mărul mărfii

numă-rul măr-

fii

nu-mărul mărfii

Codul mărfii

Codul mărfii

Codul mărfii

A. Baza de calcul

11(a) Preţul tranzacţiei în valuta contractului (preţul efectiv plătit sau care ur-mează a fi plătit vînzătorului)Preţul tranzacţiei în lei Codul valuteiCursul de schimb la zi11(b) Plăţi indirecte în lei (vezi poz.8b)12.Total "A" în lei12.Total "A" în lei

B.Elemente adiţionate la preţul efectiv plătit sau de plătit (în lei)

13.Costurilor suportate de cumpărător: a) comisioane şi alte servicii de intermediere (cu excepţia comisioanelor de

cumpărare) b) ambalaje, tare şi containere

14. Valoarea produselor şi serviciilor, furnizate de cumpărător fără plată sau la un cost redus şi utilizate în scopul producerii şi vînzării la export a mărfuri-lor importate, în tranşă pe următoarele componente:

a) materii prime, materiale, semifabricate, detalii şi alte piese de completare; b) instrumente şi alte obiecte similare; c) materiale utilizate pentru producerea mărfurilor d) lucrări de proiectare, lucrări de construcţie şi încercări, design, schiţe şi

desene tehnice, executate în străinătate în procesul operaţiunilor de fabri-care a mărfurilor

15. Redevenţe, drepturi de licenţă şi alte plăţi, pe care cumpărătorul trebuie să le achite pentru exploatarea obiectelor de proprietate intelectuală (pct.9)16. Partea din venit a cumpărătorului de la orice revînzare, transmitere sau utilizare a mărfurilor, estimate pe teritoriul R.M., care îi revine vîzătorului

17. Cheltuielile pentru livrarea mărfurilor pînă la_____________________________________________

(locul de destinaţie) inclusiv pentru:

a) cheltuielile de transport b) cheltuielile de încărcare, descărcare şi de prelucrare c) costul asigurării

18. Total "B"C.Elemente care se de-duc din preţul efectiv plătit sau de plătit (în lei)

19. Cheltuieli la lucrările de construcţie, de instalare, de montaj, de asistenţă tehnică, întreprinse după import

20. Costul transportului după import

21. Drepturi şi taxe plătite în ţara de import 22. Total "С" 16. Partea din venit a cumpărătorului de la orice revînzare, transmitere sau utilizare a mărfurilor, estimate pe teritoriul R.M., care îi revine vîzătorului

17. Cheltuielile pentru livrarea mărfurilor pînă la23. valoarea în vamă a mărfurilor

a) declarată în lei b) declarată în dolari S.U.A.

d. Dacă suma este achitată în valută străină, indicaţi la această poziţie suma în valută străi-nă şi cursul de schimb la zi, raportate pentru fiece element al valorii şi fiece articol de marfă

Semnătura şi ştampila declarantului

Nr. poziţiei din compartimen-tele B şi C

Codulvalutei

Suma Cursul deschimb

Legislația

74

Tipizata DVV-2Metodele 2,3,4,5,6

deparTamenTul vamal al republicii moldova declaraţia privind valoarea în vamă a mărfurilor

1. Vînzătorulmenţiunile biroului vamal

2(a). Cumpărătorul

2(b). Declarantul

Asumarea responsabilităţii

Persoana care semnează şi depune prezenta declaraţie: • răspunde de corectitudinea elementelor înscrise în această tipizată şi de auten-

ticitatea tuturor documentelor prezentate în scopul determinări valorii în vamă a mărfurilor, introduse de ea în teritoriul vamal naţional;

• se angajează să furnizeze toate informaţiile şi documentele suplimentare nece-sare pentru determinarea valorii în valută a mărfurilor

3. Condiţii de livrare4. Numărul şi data facturii sau altui do-

cument, în baza căruia se livrează mărfurile

5. Numărul şi data deciziilor vamale referitoare la rubricile 7-9

6. Valoarea în vamă a mărfurilor se estimează după metodele: ____________ Marcaţi cu semnul "X" căsuţa necesară

a) în baza valorii tranzacţiei cu o marfă identică (metoda 2); b) în baza valorii tranzacţiei cu o marfă similară (metoda 3); c) în baza costului unitar al mărfii (metoda 4); d) în baza valorii calculate a mărfii (metoda 5); e) prin metoda de rezervă (metoda 6).

7. Argumentaţi alegerea metodei şi indicaţi cauza renunţării la metodele precedente.

8. Indicaţi sursele de informaţii, utilizate pentru argumentarea metodei de determinare a valorii în vamă

9. Numărul de foi suplimentare, anexate la tipizata DVV-2 10. Funcţia persoanei care a semnat declaraţia:

__________________________ Numele de familie, numele, patronimicul

Тel. _____________________

Legislația

75

Tipizata DVV-2Foaia nr.____

menţiunile biroului vamal

nu-mărul mărfii

numă-rul măr-

fii

nu-mărul mărfii

Codul mărfii

Codul mărfii

Codul mărfii

Calcularea valorii în vamăA. Baza de calcul nr. şi data deciziei corespunzătoa-re a biroului va-mal nr.__

11(a). Preţul tranzacţiei cu o marfă identic/similară a) în valuta contractului (pentru metodele 2,3,6) b) în lei

11(b). Preţul unei unităţi de marfă, în baza căruia mărfurile evaluate, identice sau similare, au fost vîndute pe teritoriul Republicii Moldo-

va în cele mai mari partide persoanei ce nu mai este în relaţii de interdependenţă cu vînzătorul (în lei)

(pentru metodele 4 şi 6)

11(c). Valoarea calculată a mărfurilor introduse, determinată prin însuma-rea valorii elementelor componente (în lei)

(pentru metodele 5 şi 6)B. Corectările la preţ (+,-) lei

12. Rectificarea în funcţie de volumul partidei (+, -)

13. Rectificarea în baza condiţiilor comerciale (+, -)

14. În total suma rectificărilor (+, -) lei

15. Preţul tranzacţiei (valoarea) în baza rectificărilor înregistrate (11a ± 14)

C. Calculări suplimentare (+) şi reţineri (-) lei

16. Costul transportării (+)

17. Costul încărcării, descărcării şi transbordării mărfurilor (+)

18. Costul asigurării (+)

19. Cheltuielile de comision şi alte cheltuieli de intermediere, în legătură cu introducerea în ţară (+)

20. Profitul, adaosurile comerciale şi de comision, în legătură cu comercia-lizarea la intern (-)

21. Costul prelucrării suplimentare şi finisării mărfurilor introduse (-)

22. Taxe vamale, impozite şi alte plăţi interne (-)

23. Alte cheltuieli şi plăţi, legate de comercializarea mărfurilor la intern (-)

24. Total "С"25. valoarea în vamă a mărfurilor (15+24): a) declarată în lei b) declarată în dolari S.U.A.

Semnătura şi ştampila declarantului _____________________________

Legislația

76

ANEXA 8

comentariul comitetului codului vamal privind documentele si informaţiile pe care autorităţile vamale le pot solicita pentru stabilirea valorii in vama

(Secţiunea evaluare in vama)Declaraţia de valoare în vamă (în continuare –DV 1) con-

stituie un document in care declarantul oferă informaţiile necesare pentru stabilirea valorii în vama a mărfurilor im-portate.

Ca si alte declaraţii prezentate autorităţilor vamale, poate fi cazul în care informaţiile cuprinse intr-o DV 1 sa necesite dovezi confirmative. DV 1 este în general însoţită de anumi-te documente pentru susţinerea celor declarate. Totuşi, în cazul in care informaţiile necesare, sub forma de documen-te sau sub alta formă, pentru justificarea datelor din DV 1 sunt insuficiente, autorităţile vamale sunt în drept sa solici-te declarantului sa prezinte suplimentar mai multe date sau informaţii.

Dreptul general al autorităţilor vamale de a solicita docu-mente sau informaţii în sprijinul DV 1 este stabilit la articolul 14 din Codul Vamal UE. Articolul 178 din dispoziţiile de aplicare a Codului Vamal menţionează, de asemenea, obligaţiile asuma-te de persoana care perfectează DV 1.

Documente sau informaţii pe care autorităţile vamale le pot solicita pentru stabilirea valorii in vama

Articolul 14 din Cod stabileşte inter alia ca, în vederea stabilirii valorii in vama autorităţilor vamale trebuie sa le fie furnizate toate informaţiile şi documentele necesare. Această dispoziţie nu precizează ce documente sau infor-maţii trebuie furnizate pentru justificarea diferitelor date declarate.

In alte articole ale dispoziţiilor de punere in aplicare se face referire la documente specifice, care pot confirma un element de evaluare declarat, de exemplu:

- un exemplar al facturii, la articolul 181 si la articolul 218 ali-neatul (1) litera (a),

- documentul de transport si lista coletelor sau un document echivalent, în articolul 218 alineatul (2).

Cu toate acestea, autorităţile vamale pot considera că do-cumentele menţionate anterior sunt insuficiente pentru a veri-fica corectitudinea sau exactitatea fiecărui element din DV 1.

Următoarele exemple (care nu sunt exhaustive) indica une-le dintre documentele care pot fi solicitate de autorităţile va-male, în funcţie de circumstanţele tranzacţiei si/sau in cazul în care au îndoieli în ceea ce priveşte unele sau toate ele-mentele declarate.

(a) Factura comerciala pentru mărfuri, daca este eliberată (căsuţa 4 din DV 1)

In conformitate cu articolul 181 din dispoziţiile de aplicare, declarantul va furniza autorităţilor vamale un exemplar al fac-turii în baza căreia se declara valoarea în vamă a mărfurilor importate. Este evident că o factură poate fi prezentată numai în cazul in care mărfurile care sunt evaluate au fost vindute.

Cu toate acestea, există si cazuri în care mărfurile au fost vindute fără nici o factură. In aceste cazuri, importatorul trebu-ie sa prezinte documente care pot fi considerate echivalente unei facturi. O factură poate fi utilizată/solicitată nu doar pen-tru stabilirea preţului menţionat la articolul 29 din cod, ci şi pentru stabilirea altor elemente, cum ar fi:

- preţul mărfurilor revindute în Comunitate, în scopul pune-rii în aplicare a metodei deductive prevăzute la articolul 30 alineatul (2) litera (c) din cod;

- costul produselor si serviciilor (căsuţa 14 din DV 1)

(b) Un contract de vinzare (căsuţa 5 din DV 1) poate fi so-licitat pentru justificarea anumitor aspecte diferite din factură, cum ar fi:

- orice eventuală restricţie, condiţie sau prestaţie (căsuţa 8 din DV 1);

- orice posibil acord intre vînzător si cumpărător care afec-tează valoarea în vamă a mărfurilor [căsuţa 9 litera (b) si 16 din DV 1];

- cheltuielile menţionate in căsuţa 20 din DV 1 (activităţi efectuate după import);

- moneda în care este stabilit preţul (articolul 35 din cod); - contracte si alte documente privind drepturile de reprodu-

cere a mărfurilor importate [articolul 33 litera (d) din Cod].

(c) Un contract de redevenţe pentru a stabili dacă o plată a redevenţelor [căsuţa 9 litera (a) din DV 1] ar trebui sau nu in-clusă în valoarea în vamă, si dacă da, în ce măsură (căsuţa 15 din DV 1).

(d) Un contract de agenţie pentru adăugarea unor comisioa-ne sau cheltuieli de intermediere [căsuţa 13 literele (a) si (b) din DV 1] sau pentru excluderea unui comision la cumpărare.

(e) Documente de transport şi asigurare pentru a stabili, in-ter alia:

- condiţiile de livrare (căsuţa 3 din DV 1); - cheltuielile de livrare către punctul de introducere (căsuţa

17 din DV1) şi - cheltuielile de transport după sosirea la punctul de introdu-

cere (căsuţa 19 din DV1).

(f) Documente contabile, în special cele ale importatorului sau cumpărătorului, din motive precum transferul de fonduri către exportator sau vinzător sau pentru a obţine informaţii pri-vind comisioanele, profitul sau cheltuielile generale prin apli-carea metodei deductive şi a valorii.

(g) Liste de tarife pentru transportul de marfa pentru a con-firma, în anumite cazuri, cheltuielile de transport menţionate în următoarele dispoziţii:

- articolul 32 alineatul (1) litera (e) din Cod; - articolul 152 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) şi articolul 164

din dispoziţiile de aplicare.

(h) Alte documente, de exemplu: - privind proprietatea societăţilor comerciale implicate în

tranzacţie, pentru a stabili o posibilă relaţie dintre vînză-tor si cumpărător (articolul 143 din dispoziţiile de aplicare);

- factura şi contractul de vînzare sau de transfer al taxelor de cotă;

- factura pentru plăţile efectuate pentru certificate de auten-ticitate;

- contracte de publicitate, marketing şi alte activităţi efectu-ate după import;

- documente financiare, de exemplu, pentru a stabili valoa-rea dobînzilor;

- contracte, acorduri de licenţa sau alte documente privind drepturile de autor.

Legislația

77

Forma de prezentare a documentelor

Documentele reprezintă mijloace de proba, a căror forma de prezentare poate varia. Principala lor funcţie este de a reflecta circuitul comercial a mărfurilor, înregistrînd detaliile tranzacţiilor în care sunt implicate. Aşadar, autorităţile vama-le trebuie să fie dispuse să accepte orice document, indife-rent de forma de prezentare, în măsura în care: (a) autenticitatea documentului nu este pusă la îndoială şi (b) informaţiile cuprinse în document sunt suficiente pentru

justificarea elementelor declarate sau a informaţiilor so-licitate.

Un exemplu de document care prezintă diferenţe de formă este cel al unui document în care cumpărătorul indică mărfu-rile pe care le-a primit şi preţul aferent. Cumpărătorul şi vîn-zătorul stabilesc în prealabil, prin contract, că astfel de docu-mente sunt acceptabile în acest scop. Informaţiile cuprinse în document sunt aceleaşi ca şi cele care se regăsesc, de obicei, într-o factură. Chiar daca, documentul este emis de cumpărător si nu de vinzător, nu înseamnă ca respectivul do-cument trebuie respins in temeiul articolului 181 din dispozi-ţiile de aplicare. Autorităţile vamale pot accepta documentul pentru a stabili valoarea în vama a mărfurilor importate de la caz la caz şi luînd in considerare:

(a) posibilităţile de verificare a informaţiilor din document, (b) fiabilitatea cumpărătorului şi (c) detaliile disponibile in contractul de vinzare. Prezentarea unui document poate varia, de asemenea,

în funcţie de mijloacele utilizate pentru transmiterea sa, de exemplu, copii transmise prin fax sau EDI. Şi în aceste ca-zuri, autorităţile vamale pot accepta orice astfel de documen-te sau alte forme de mijloace de proba în condiţiile prevăzute la punctul 8 [a se vedea, de asemenea, articolul 224 alineatul (2) din dispoziţiile de aplicare].

In principiu, in scopuri vamale, o factura: (a) nu trebuie sa fie semnată sau sa fie exemplarul original; (b) poate fi întocmită „exclusiv în scopuri vamale” sau sub

formă de „factură proformă” (sau similar). Astfel de docu-mente pot fi acceptabile în anumite circumstanţe pentru măr-furi (de exemplu, cadouri, mostre) care nu sunt de vînzare. Totuşi, pentru care au fost vîndute, astfel de facturi vor fi con-siderate provizorii si trebuie înlocuite ulterior cu o factura fi-nala;

(c) trebuie tradusa, la solicitarea autorităţilor vamale.

Persoane responsabile de prezentarea documentelor si furnizarea informaţiilor

Articolul 14 din Cod prevede ca „(...) orice persoană impli-cată direct sau indirect în operaţiunile (...) furnizează autori-tăţilor vamale la cererea acestora si în termenul stabilit, toa-te documentele şi informaţiile necesare, pe orice suport, pre-cum şi orice alt ajutor necesar”.

In plus, faţă de dispoziţiile articolelor 178–181 litera (a) din DACV, articolul 64 din Cod prevede că declarantul este „ori-ce persoană care este în măsură să prezinte mărfurile re-spective sau poate împuternici pe cineva să le prezinte auto-rităţilor vamale competente, (…) toate documentele solicitate pentru (...)”.

Persoana care face o declaraţie de valoare în vama are anumite obligaţii, în conformitate cu articolul 178 din dispozi-ţiile de aplicare, şi anume:

- să aibă reşedinţă pe teritoriul Comunităţii şi - să deţină toate elementele relevante.

In ceea ce priveşte elementele relevante, declarantul are responsabilitatea:

(a) de a furniza sau de a dispune furnizarea oricăror infor-maţii pentru aplicarea metodelor de evaluare secundare [ar-ticolul 178 alineatul (3) din DACV],

(b) de a furniza orice informaţii sau documente suplimenta-re [articolul 178 alineatul (4) din DACV] ăi

(c) de a furniza unul sau doua exemplare ale facturii (arti-colul 181 din DACV).

Acest fapt nu împiedică autorităţile vamale să solicite un document unei alte persoane decît declarantul, de exem-plu, în cazul în care se solicită o deducere pentru un co-mision la cumpărare, iar autorităţile vamale consideră că factura emisă de producătorul mărfurilor importate este necesară pentru stabilirea valorii. În acest caz, autorităţile vamale pot solicita altor parţi decît declarantul (de exem-plu, producătorul sau agentul cumpărător) sa furnizeze documentaţia necesară.

Caracterul confidenţial al documentelor si informaţiilor furnizate autorităţilor vamale

Toate informaţiile care, prin natura lor, sunt confidenţiale sau care sunt furnizate pe baza de confidenţialitate nu sunt dezvăluite de autorităţi, decît în conformitate cu dispoziţiile in vigoare (articolul 15 din Cod).

Răspunderea privind exactitatea informaţiilor si a docu-mentelor oferite

Depunerea DV 1 este echivalenta cu asumarea răspunde-rii de către declarant, în special în ceea ce priveşte autenti-citatea documentelor furnizate [articolul 178 alineatul (4) din dispoziţiile de aplicare].

Dreptul autorităţilor vamale de a păstra documentaţia furnizata

Documentele furnizate de declarant trebuie păstrate de autorităţile vamale în conformitate cu dispoziţiile in vigoare. În cazul în care factura este emisă unei persoane dintr-un stat membru terţ, declarantul trebuie să prezinte autorităţilor vamale două exemplare ale facturii, iar una dintre ele trebuie returnată declarantului în conformitate cu formalităţile prevă-zute la articolul 181 alineatul (2) din dispoziţiile de aplicare.

Acceptarea informaţiilor furnizate autorităţilor vamaleAutorităţile vamale pot solicita informaţii suplimentare în

conformitate cu articolul 181a alineatul (2). Documentele menţionate anterior pot fi prezentate şi examinate în contex-tul unei astfel de proceduri. Cu toate acestea, autorităţile va-male nu vor fi limitate la examinarea documentelor enumera-te în prezentul comentariu.

Legislația

78