Ghid privind vânătoarea în temeiul Directivei 79/409/CEE a ... · COMISIA EUROPEANĂ „Ghid privind vânătoarea în temeiul Directivei 79/409/CEE a Consiliului privind conservarea

COMISIA EUROPEANĂ ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

„Ghid privind vânătoarea în temeiul Directivei 79/409/CEE a Consiliului

privind conservarea păsărilor sălbatice”

„Directiva Păsări”

FEBRUARIE 2008

2

„Ghid privind vânătoarea în temeiul Directivei Păsări”

CUVÂNT ÎNAINTE......................................................................................................4

1 INTRODUCERE...................................................................................................7 1.1 Vânătoarea în cadrul regimului general instituit de directivă........................... 7 1.2 Preambul................................................................................................................. 7 1.3 Speciile care fac obiectul directivei....................................................................... 7 1.4 Orientarea generală a directivei ........................................................................... 8 1.5 Conservarea habitatelor ........................................................................................ 9 1.6 Interdicţii fundamentale pentru protecţia speciilor.......................................... 11 1.7 Excepţii de la interdicţiile fundamentale ........................................................... 11 1.8 Cercetare............................................................................................................... 13 1.9 Introducerea de specii de păsări care nu se găsesc în mod natural pe un anumit teritoriu ................................................................................................................. 14 1.10 Rapoarte................................................................................................................ 14 1.11 Clauză de menţinere a situaţiei actuale (stand-still) ......................................... 14 1.12 Posibilitatea adoptării de măsuri naţionale mai stricte .................................... 14 1.13 Modificarea directivei.......................................................................................... 15

2 DISPOZIŢIILE ARTICOLULUI 7....................................................................16 2.1 Introducere ........................................................................................................... 16 2.2 Observaţii formale ............................................................................................... 17 2.3 Specii care pot fi vânate....................................................................................... 17

Justificarea acordării autorizaţiei de vânătoare .............................................................................17 Care specii pot fi vânate? ..............................................................................................................17

2.4 Principii şi criterii generale care trebuie respectate în vânătoare................... 18 Necompromiterea eforturilor de conservare în aria de distribuţie.................................................18 Utilizare raţională..........................................................................................................................18 Control echilibrat ecologic............................................................................................................26

2.5 Condiţii specifice referitoare la stabilirea sezoanelor de vânătoare................ 27 Definiţia noţiunilor cheie: perioadă de reproducere şi perioadă de migraţie prenupţială..............27

2.6 Asigurarea unui sistem de protecţie completă luând în considerare date de deschidere şi de închidere eşalonate ................................................................................ 31

Riscul de confuzie.........................................................................................................................31 Riscul de perturbare ......................................................................................................................33 Ce condiŢii trebuie Îndeplinite dacĂ un stat membru doreŞte sĂ eŞaloneze datele de deschidere Şi de Închidere a sezoanelor de vÂnĂtoare În temeiul articolului 7 alineatul (4) din directivĂ?.36

2.7 Analiza suprapunerilor........................................................................................ 37 3 DISPOZIŢIILE ARTICOLULUI 9....................................................................43

3.1 Introducere ........................................................................................................... 43

3

3.2 Consideraţii juridice formale .............................................................................. 44 3.3 Asigurarea respectării condiţiilor generale pentru derogare .......................... 46 3.4 Prima condiţie pentru acordarea derogării: demonstrarea faptului că „nu există altă soluţie satisfăcătoare”..................................................................................... 47

Consideraţii generale ....................................................................................................................47 „Nu există altă soluţie satisfăcătoare” în legătură cu vânătoarea ..................................................50 Posibili factori verificabili în mod obiectiv şi consideraţii ştiinţifice şi tehnice ...........................52

3.5 A doua condiţie pentru acordarea derogării: demonstrarea unuia dintre motivele enunţate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) ................................ 57

Derogări în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (a) ................................................................57 DerogĂri în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (b)...............................................................61 DerogĂri în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (c) ...............................................................62

3.6 A treia condiţie pentru acordarea derogării: îndeplinirea condiţiilor formale precise stabilite la articolul 9 alineatul (2) ...................................................................... 71

Luarea în considerare a fiecăreia dintre condiţiile formale ...........................................................71 Autorizaţii privind categorii generale de persoane .......................................................................72

3.7 Articolul 9 alineatele (3) şi (4) ............................................................................. 73 4 FIGURI ...............................................................................................................77

5 ANEXA................................................................................................................99

4

CUVÂNT ÎNAINTE Directiva 79/409/CEE a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice1 (cunoscută sub numele de „Directiva Păsări”) stabileşte un cadru comun pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice care se găsesc în mod natural pe teritoriul european şi a habitatelor acestora pe întreg cuprinsul Uniunii Europene. Directiva îşi are originea în faptul că păsările sălbatice, în majoritatea lor păsări migratoare, reprezintă un patrimoniu comun al statelor membre a cărui protecţie eficientă constituie o problemă tipic transfrontalieră care generează responsabilităţi comune. Directiva Păsări recunoaşte pe deplin legitimitatea vânătorii de păsări sălbatice ca o formă de utilizare durabilă. Vânătoarea este o activitate care oferă avantaje sociale, culturale, economice şi de mediu considerabile în diferite regiuni ale Uniunii Europene. Aceasta este limitată la anumite specii, enumerate în directivă, care stabileşte, totodată, o serie de principii ecologice şi de cerinţe juridice referitoare la vânătoare, care trebuie puse în aplicare prin legislaţia statelor membre. Acestea oferă cadrul pentru gestionarea vânătorii. Compatibilitatea vânătorii cu anumite cerinţe din directivă a generat numeroase controverse, iar, în ultimii ani, s-au înregistrat o serie de confruntări pe această temă. Controversele sunt deseori alimentate de interpretările diferite ale respectivelor cerinţe. În consecinţă, Comisia a recunoscut necesitatea iniţierii unui nou dialog în vederea dezvoltării cooperării între toate organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale interesate de conservarea şi folosirea raţională şi durabilă a păsărilor sălbatice. În acest scop, Comisia a lansat, în 2001, „Iniţiativa pentru o vânătoare durabilă”, destinată să ofere o mai bună înţelegere a aspectelor juridice şi tehnice ale dispoziţiilor din directivă referitoare la vânătoare. Iniţiativa este menită, de asemenea, să dezvolte un program de măsuri ştiinţifice, de conservare şi de conştientizare cu privire la promovarea vânătorii durabile, în conformitate cu directiva. Prezentul ghid urmăreşte îndeplinirea unuia dintre obiectivele cheie ale dialogului printr-o mai bună clarificare a cerinţelor directivei referitoare la vânătoare, în cadrul juridic existent, care să fie solid întemeiată pe principiile şi datele ştiinţifice şi pe obiectivul general de conservare al directivei. Prezentul document continuă lucrările deja realizate cu privire la conceptele cheie de la articolul 7 alineatul (4) din directivă2. De ce un ghid privind vânătoarea? Există, în mod clar, o cerere pentru o orientare mai bună privind dispoziţiile din directivă referitoare la vânătoare. Existenţa cererii reiese în mod evident din amploarea polemicilor pe această temă. Au existat, de asemenea, numeroase întrebări

1 JO L 103, 25.4.1979, p.1 2 Concepte cheie de la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 79/409/CEE. Perioada de reproducere şi de migraţie prenupţială a speciilor de păsări din UE enumerate în Anexa II (septembrie 2001).

5

adresate Comisiei cu privire la acest subiect, inclusiv din partea Parlamentului European. Subiectul trebuie, de asemenea, examinat în contextul polarizării accentuate astfel cum este aceasta evidenţiată de petiţiile contradictorii adresate Parlamentului de către organizaţii ale vânătorilor şi de către organizaţiile de conservare a păsărilor, care au strâns milioane de semnături. În legătură cu această cerere, există o necesitate reală de ameliorare a clarităţii. Unele state membre doresc să ştie care sunt posibilităţile de stabilire a sezoanelor de vânătoare în afara limitelor impuse de articolul 7 alineatul (4), care pot fi excesiv de constrângătoare. Acesta pare să fie cazul pentru un mic număr de specii problematice [cum ar fi raţa mare (Anas platyrhynchos) şi porumbelul gulerat (Columba palumbus)] cu perioade timpurii de migraţie prenupţială şi/sau perioade lungi de reproducere şi, în acest context, respectivele state membre doresc să facă apel la derogările prevăzute la articolul 9. Există deja o experienţă pozitivă ca rezultat al dezvoltării de orientări cu privire la articolul 6 din Directiva 92/43/CEE3 a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică („Directiva Habitate”). Această abordare este percepută ca fiind o abordare proactivă mai degrabă decât reactivă, care stimulează o reflecţie coerentă şi evită interpretările ad-hoc şi inconsistente. Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul că, spre deosebire de articolul 6 din Directiva Habitate, dispoziţiile Directivei Păsări sunt mult mai vechi şi au făcut obiectul unei jurisprudenţe mai extinse, factor de care trebuie să se ţină seama în orice abordare interpretativă. Prezentul document va fi, de asemenea, util şi serviciilor Comisiei pentru orice acţiune avută în vedere în domeniu şi va oferi principalelor părţi interesate o anumită siguranţă din punct de vedere juridic. Limite ale ghidului Ghidul îşi propune să respecte şi să fie fidel textului directivei şi principiilor generale care stau la baza legislaţiei comunitare în domeniul mediului. Documentul nu are un caracter legislativ (nu enunţă norme noi, ci oferă orientare cu privire la punerea în aplicare a celor existente). Ca atare, prezentul ghid reflectă doar punctele de vedere ale serviciilor Comisiei şi nu este obligatoriu din punct de vedere juridic. Ar trebui subliniat faptul că formularea unei interpretări definitive a unei directive este de competenţa Curţii de Justiţie a UE. În consecinţă, prezentul ghid va trebui modificat în conformitate cu jurisprudenţa relevantă cu privire la acest subiect. Ghidul se doreşte a respecta pe deplin jurisprudenţa existentă a Curţii de Justiţie, care este deja considerabilă. Această abordare determină aspecte ale ghidului, mai ales în cazurile în care Curtea s-a pronunţat. Ghidul urmăreşte, de asemenea, să explice principiile ecologice care stau la baza gestionării vânătorii în temeiul directivei şi se bazează pe cele mai pertinente date ştiinţifice disponibile, fiind totodată recunoscut faptul că lipsa de date ştiinţifice de 3 JO L 206, 22.7.1992, p.7

6

calitate generează constrângeri în ceea ce priveşte gestionarea corectă şi eficientă a populaţiilor. Ghidul recunoaşte că gestionarea vânătorii este în responsabilitatea statelor membre, cărora le revine inclusiv rolul de a stabili sezoanele de vânătoare pe teritoriul lor în conformitate cu cerinţele directivei. Domeniul de aplicare a ghidului Preocuparea esenţială a prezentului ghid o reprezintă perioada în care se desfăşoară vânătoarea de tip recreaţional. Cu toate acestea, după caz, sunt acoperite şi alte aspecte relevante pentru vânătoare. Sub raport juridic, accentul este pus, în special, pe speciile care pot fi vânate, enumerate în anexa II la directivă, precum şi pe dispoziţiile relevante de la articolele 7 şi 9. După caz, vor fi examinate şi celelalte articole. O atenţie deosebită este acordată examinării criteriilor de acordare a derogărilor, în special în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (c). Ghidul nu tratează doar dispoziţiile juridice, ci acoperă şi dimensiunile ştiinţifice şi tehnice abordate în directivă, relevante pentru conservarea păsărilor sălbatice. Structura ghidului Ghidul este format din trei capitole principale. Primul capitol oferă o imagine de ansamblu a vânătorii în cadrul directivei, inclusiv o examinare a preambulului şi a articolelor relevante. Al doilea capitol examinează mai în detaliu dispoziţiile juridice şi tehnice relevante de la articolul 7, inclusiv condiţiile specifice referitoare la stabilirea sezoanelor de vânătoare în temeiul directivei. Al treilea capitol examinează posibilităţile de autorizare a anumitor tipuri de vânătoare în conformitate cu sistemul de derogări aplicabile conform articolului 9 din directivă. Diferite părţi din document sunt completate de cifre, acolo unde, pentru orientare, se consideră utilă furnizarea de informaţii suplimentare.

7

1 INTRODUCERE

1.1 Vânătoarea în cadrul regimului general instituit de directivă 1.1.1 Directiva 79/409/CEE a Consiliului reprezintă un instrument amplu destinat

conservării generale a păsărilor sălbatice în Uniunea Europeană. Tratând mai multe aspecte referitoare la conservare (inclusiv ocrotirea habitatelor, controlul comerţului şi vânatului şi promovarea cercetării), directiva urmăreşte o structură standard pentru acest tip de instrumente juridice: un preambul cu expunerea considerentelor respective, articole conţinând dispoziţii de fond şi o serie de anexe.

1.2 Preambul 1.2.1 Considerentele expuse în preambul reflectă structura părţii dispozitive a

directivei. Preambulul este deseori folosit ca un ajutor în interpretarea dispoziţiilor de fond ale legislaţiei secundare şi a fost citat de către Curtea de Justiţie în acest sens cu referire la directivă4.

1.2.2 Ca în cazul oricărei alte directive, interpretarea trebuie să ţină cont de

diferitele versiuni lingvistice, care sunt toate autentice. În contextul prezentului ghid trebuie remarcat faptul că anumite expresii (cum ar fi „utilizare raţională”, „perioadă de creştere”) din diferitele versiuni lingvistice merită o atenţie deosebită. Este important ca, la examinarea diferitelor versiuni lingvistice, să se aleagă sensul care reflectă cel mai bine scopul şi contextul termenilor supuşi examinării.

1.3 Speciile care fac obiectul directivei 1.3.1 Articolul 1 din directivă menţionează că aceasta se referă la „conservarea

tuturor speciilor de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul european al statelor membre pentru care se aplică tratatul. Directiva reglementează protejarea, gestionarea şi controlul asupra acestor specii şi stabileşte normele pentru exploatarea acestora.” Jurisprudenţa Curţii de Justiţie confirmă faptul că, la punerea în aplicare a directivei, statele membre

4 A se vedea, de exemplu, punctul 21 din cauza C-57/89, Comisia Comunităţilor Europene c. Republica Federală Germană. În această cauză, care a privit aplicarea dispoziţiilor referitoare la protejarea habitatelor din Directiva 79/409/CEE, Curtea de Justiţie a observat: „O astfel de interpretare a articolului 4 alineatul (4) din directivă este, în plus, confirmată de cel de-al nouălea considerent din preambul, care subliniază importanţa deosebită pe care directiva o acordă măsurilor speciale de consevare referitoare la habitatele păsărilor enumerate în anexa I, pentru a asigura supravieţuirea şi reproducerea acestora în zonele lor de distribuţie. Rezultă de aici că statelor membre li se poate justifica numai prin motive excepţionale competenţa de a reduce suprafaţa unei zone speciale de protecţie.”

8

au obligaţia de a proteja speciile de păsări sălbatice care se găsesc pe teritoriul comunitar şi nu doar acele păsări care se găsesc pe teritoriul lor naţional5.

1.3.2 Protecţia nu se extinde la exemplarele crescute în captivitate6. Cu toate

acestea, în cazurile în care indivizii crescuţi în captivitate sunt eliberaţi sau se întorc în sălbăticie fără a se distinge de indivizii sălbatici din aceeaşi specie care se găsesc pe acelaşi teritoriu, este rezonabil să se considere că dispoziţiile directivei sunt aplicabile7.

1.3.3 Comisia a căutat să elaboreze o listă a speciilor de păsări sălbatice care se

încadrează în sfera de aplicare a directivei8. Această listă cuprinde toate speciile de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul statelor membre, inclusiv vizitatorii ocazionali. Aceasta nu se extinde la speciile introduse decât în cazul în care acestea sunt menţionate explicit într-una dintre anexele la directivă (spre exemplu, curcanul sălbatic Meleagris gallopavo). Cu toate acestea, speciile introduse sunt acoperite de dispoziţiile directivei într-un stat membru dacă acestea sunt originare dintr-un alt stat membru.

1.4 Orientarea generală a directivei 1.4.1 Articolul 2 conţine obligaţia generală a statelor membre de a „lua măsurile

necesare pentru a menţine populaţia speciilor menţionate la articolul 1 la un nivel care să îndeplinească condiţiile ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinând seama în acelaşi timp de condiţiile economice şi de recreere sau pentru a adapta populaţia acestor specii la nivelul respectiv.” În măsura în care acest articol cere ca protecţia speciilor de păsări să ţină seama de alte interese, s-a ridicat problema dacă acest articol cuprinde o derogare independentă de cerinţele generale ale directivei. Curtea de Justiţie a confirmat faptul că nu este cazul, inclusiv în ceea ce priveşte vânătoarea9. Cu toate acestea, deciziile

5 În hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Belgia, cauza 247/85, Rec. 1987, p. 3029, Curtea de Justiţie a notat la punctul 6 : „Directiva se bazează pe consideraţia că protecţia eficientă a păsărilor reprezintă o problemă transfrontalieră tipică legată de mediu, care implică responsabilităţi comune pentru statele membre (al treilea considerent din preambul).” În acest context, în preambulul directivei se notează că „protecţia eficientă a păsărilor este o problemă transfrontalieră tipică legată de mediu care implică responsabilităţi comune.” 6 Hotărârea din 8 februarie 1996, Procedură penală c. Didier Vergy, cauza C-149/94, Rec. 1996, p. 299. 7 În zonele în care singurele exemplare din speciile care pot fi vânate în sălbăticie sunt indivizi eliberaţi din crescătorii, se poate concluziona rezonabil că sezoanele de vânătoare pentru aceste specii trebuie stabilite astfel încât să se ia pe deplin în considerare perioadele interzise pentru vânat pentru specii asemănătoare (de exemplu, eliberarea de potârnichi Alectoris chukar în munţii Alpi şi riscul de posibilă confuzie cu potârnichea de stâncă Alectoris graeca). 8 Lista speciilor de păsări vizate de directivă a fost pregătită de către Comisie şi prezentată Comitetului pentru adaptarea progresului tehnic şi ştiinţific (denumit în mod obişnuit Comitetul ORNIS), instituit în conformitate cu articolul 16 din directivă. Această listă nu este obligatorie din punct de vedere juridic ci este destinată să servească drept orientare în aplicarea directivei. Aceasta este disponibilă pe site-ul web al DG ENV la adresa: http://ec.europa.eu/environment/nature/conservation/wildbirds/eu_species/index_en.htm 9 În hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Belgia, cauza 247/85, ECR 1987, p.3029, Curtea de Justiţie a notat la punctul 8: „ În acest context este necesară trimiterea la articolul 2 din directivă, care solicită statelor membre să adopte măsurile necesare pentru a menţine sau pentru a adapta populaţiile tuturor speciilor de păsări la un anumit nivel care să corespundă, în special, condiţiilor ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinând seama în acelaşi timp de condiţiile economice şi de recreere şi din care rezultă în

9

Curţii de Justiţie arată că articolul 2 nu este lipsit de relevanţă şi de greutate în ceea ce priveşte interpretarea celorlalte dispoziţii ale directivei. În această privinţă, dispoziţiile sale servesc drept orientare generală pentru ceea ce directiva impune sau autorizează.

1.5 Conservarea habitatelor 1.5.1 Articolele 3 şi 4 privesc conservarea habitatelor. Acestea includ dispoziţii

referitoare la prevenirea perturbărilor semnificative în arii de protecţie specială (APS-uri) desemnate în conformitate cu articolul 4 alineatele (1) şi (2). Comisia nu consideră că activităţile socio-economice – un exemplu fiind vânătoarea – contravin în mod necesar acestor dispoziţii. Cu toate acestea, este necesar ca astfel de activităţi în cadrul APS-urilor să fie în mod adecvat administrate şi monitorizate pentru evitarea unor asemenea perturbări semnificative10.

1.5.2 Comisia a pregătit deja un document orientativ care acoperă dispoziţiile

articolului 6 alineatele (2), (3) şi (4) din Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică („Directiva Habitate”), care înlocuiesc dispoziţiile articolului 4 alineatul (4), prima teză cu referire la APS-uri desemnate11. Acest document abordează problema perturbărilor. În cazul în care se examinează vânătoarea în conformitate cu articolul 6 din Directiva Habitate, este adecvată luarea în considerare a principiului proporţionalităţii. Secţiunea relevantă din ghid trebuie interpretată în sensul că efectele care nu sunt semnificative în ceea ce priveşte obiectivele de conservare pentru situl NATURA 2000 nu trebuie considerate ca fiind contrare dispoziţiilor articolului 6 alineatul (2) din Directiva Habitate.

1.5.3 Vânătoarea reprezintă doar una dintre numeroasele întrebuinţări potenţiale ale

siturilor NATURA 2000, pe lângă întrebuinţări cum ar fi agricultura, pescuitul şi alte forme de recreere. Nu există nicio prezumţie generală împotriva vânătorii în zonele NATURA 2000 în conformitate cu directivele referitoare la mediul natural. Cu toate acestea, este clar că vânătoarea şi alte activităţi umane pot genera o reducere temporară a utilizării habitatelor din interiorul unui sit. Astfel de activităţi ar fi considerate semnificative dacă ar conduce la o

mod clar că protecţia animalelor trebuie echilibrată cu alte cerinţe, cum ar fi cele de natură economică. În consecinţă, deşi articolul 2 nu constituie o derogare autonomă de la sistemul general de protecţie, el demonstrează că directiva ia în considerare, pe de o parte, necesitatea unei protecţii eficiente a păsărilor şi, pe de altă parte, cerinţele legate de sănătate şi siguranţă publică, economie, ecologie, ştiinţă, agricultură şi recreere.” În hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Italia, cauza 262/85, ECR 1987, p.3073, Curtea de Justiţie a respins argumentele aduse de guvernul italian conform cărora îndepărtările de exigenţele articolului 7 alineatul (4) ar putea fi bazate pe dispoziţiile articolului 2. Aceasta a notat la punctul 37 : „ …trebuie subliniat faptul că articolul 2, astfel cum a fost observat mai sus, nu reprezintă o derogare independentă de la obligaţiile şi cerinţele directivei.” 10 Raportul privind seminarul despre „Vânătoarea în interiorul şi în împrejurimile ariilor NATURA 2000” organizat de Comisia Europeană în timpul derulării programului „Săptămâna verde” în aprilie 2002 poate fi găsit pe site-ul web al DG Mediu la : http://ec.europa.eu/environment/nature/conservation/wildbirds/hunting/docs/report_green_week_en.pdf 11 „Gestionarea siturilor Natura 2000: dispoziţiile articolului 6 din «Directiva Habitate» 92/43/CEE”, Comisia Europeană, Oficiul pentru Publicaţii Oficiale al Comunităţilor Europene, Luxemburg

10

reducere marcată a capacităţii sitului respectiv de a susţine speciile pentru care a fost desemnat, generând, în acelaşi timp şi reducerea potenţialului de vânătoare.

1.5.4 Vor exista situaţii specifice în care vânătoarea este incompatibilă cu

obiectivele de conservare a siturilor individuale. Exemple pot fi cazurile în care, alături de potenţiale specii care pot fi vânate,sunt prezente specii rare care sunt foarte sensibile la perturbări. Astfel de cazuri pot fi determinate doar în baza unei examinări punctuale a fiecărui sit.

1.5.5 Vânătoarea durabilă poate avea consecinţe favorabile cu privire la conservarea

habitatelor în cadrul şi în apropierea siturilor. Acest lucru este analizat detaliat în secţiunile 2.4.20 - 2.4.23 din prezentul ghid.

1.5.6 Garantarea faptului că vânătoarea sau alte activităţi nu conduc la perturbări

semnificative va depinde de o multitudine de factori, cum ar fi natura, mărimea sitului şi activitatea acestuia, precum şi de speciile prezente. Este nevoie să fie înţelese motivele pentru care situl este important pentru conservarea naturii, motive care au condus la includerea acestuia în reţeaua NATURA 2000 şi care oferă baza pentru stabilirea obiectivelor sale de conservare. O astfel de înţelegere oferă un punct de plecare esenţial pentru stabilirea acţiunilor specifice de gestionare necesare pentru conservarea sitului.

1.5.7 Pentru a reconcilia utilizarea umană cu obiectivele de conservare, Comisia

susţine dezvoltarea de strategii de gestionare care să asigure garantarea faptului că activităţile din cadrul şi din apropierea APS-urilor desemnate în conformitate cu Directiva Păsări, precum şi siturile desemnate în conformitate cu Directiva Habitate (cunoscute în mod colectiv ca formând reţeaua NATURA 2000) sunt compatibile cu exigenţele ecologice ale speciilor sau tipurilor de habitate cu importanţă de conservare pentru UE pentru care au fost desemnate aceste situri. Este rezonabil să se aştepte ca cei care exploatează resurse naturale cum ar fi păsările sălbatice să aibă, de asemenea, responsabilitatea de a garanta că activităţile lor sunt durabile şi nedăunătoare pentru populaţiile în cauză. În concluzie, Comisia consideră că activităţile de vânătoare în cadrul siturilor NATURA 2000 reprezintă probleme care ţin în esenţă de gestionarea siturilor care trebuie determinate în special la nivel local. Această gestionare este cel mai bine structurată în baza unui plan care să garanteze că activităţile sunt compatibile cu obiectivele de conservare pentru care a fost desemnat situl.

1.5.8 În funcţie de natura siturilor NATURA 2000 şi a practicilor de vânătoare,

astfel de planuri de gestionare trebuie să ia în considerare prevederea unor zone adecvate de refugiu în care să fie interzisă vânătoarea. Un program de cercetare cuprinzător derulat în Danemarca a arătat că stabilirea atentă de zone în care este interzisă vânătoarea poate creşte în acelaşi timp folosirea sitului de către păsările de apă şi oportunităţile de vânătoare în vecinătatea unor astfel de

11

zone12. Conceptul de zone libere este, de asemenea, solid pus în aplicare în alte state membre şi nu este limitat la zonele care fac parte din reţeaua NATURA 2000 (de exemplu, rezervaţiile de vânătoare în Franţa).

1.6 Interdicţii fundamentale pentru protecţia speciilor 1.6.1 Articolul 5 din directivă cere statelor membre să adopte măsurile necesare

pentru a „stabili un sistem de protecţie pentru toate speciile de păsări menţionate la articolul 1”. Interdicţia fundamentală privind vânătoarea este enunţată la articolul 5 litera (a) din directivă, care cere statelor membre să interzică în special „omorârea sau capturarea deliberată a speciilor respective, indiferent de metoda utilizată”.13

1.6.2 Articolul 6 alineatul (1) conţine interdicţia fundamentală privind comerţul cu

păsări care sunt protejate conform articolului 1. Concret, „statele membre interzic, pentru toate speciile de păsări menţionate la articolul 1, vânzarea, transportul în scopul vânzării, păstrarea în scopul vânzării şi oferirea spre vânzare a păsărilor vii sau moarte şi a oricăror părţi ale păsărilor sau a produselor aviare uşor de recunoscut.”

1.7 Excepţii de la interdicţiile fundamentale 1.7.1 Directiva prevede excepţii de la interdicţiile fundamentale stabilite la

articolele 5 şi 6. 1.7.2 Comerţul cu speciile enumerate în anexa III din directivă este permis, cu

condiţia să fie respectate condiţiile şi restricţiile menţionate la articolul 6 alineatele (2) şi (3).

12 Madsen, Pihl & Clausen (1998), Establishing a reserve network for waterfowl in Denmark: a biological evaluation of needs and consequences (Instituind o reţea de rezervă pentru păsările de apă în Danemarca: o evaluare biologică a necesităţilor şi consecinţelor). Biological Conservation 85: 241-256. Madsen & Fox (1997), The impact of hunting disturbance on waterfowl populations: The concept of flyway networks of disturbance-free areas (Impactul perturbării generate de vânătoare asupra populaţiilor de păsări de apă: Conceptul de reţele ale căilor migratoare şi ariilor fără perturbări.) Gibier faune sauvage 14: 201-209. Cu toate acestea, acest model particular ar putea să nu fie aplicabil în statele membre sau în ariile unde accesul vânătorilor şi presiunea vănătorii sunt reglementate diferit (spre exemplu, de deţinătorii de proprietăţi private). 13 Articolul 5 obligă, de asemenea, statele membre să interzică: - distrugerea sau producerea de daune în mod deliberat asupra cuiburilor sau ouălor, sau înlăturarea cuiburilor [articolul 5 litera (b) ] - culegerea ouălor din natură şi păstrarea acestora, chiar dacă sunt goale [articolul 5 litera (c)] - perturbarea deliberată a acestor păsări, în special în perioada de reproducere sau de maturizare dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul obiectivelor prezentei directive [articolul 5 litera (d)] - ţinerea în captivitate a păsărilor din specii a căror vânare şi capturare sunt interzise [articolul 5 litera (e)]

12

1.7.3 Cu privire la vânătoare, speciile enumerate în anexa II pot fi vânate în conformitate cu articolul 7 din directivă datorită „efectivului populaţiei, distribuţiei geografice şi ratei de reproducere pe întreg teritoriul Comunităţii”. Dacă o specie nu este inclusă în lista din anexa II, o derogare de la interdicţiile enunţate la articolul 5 nu este posibilă decât dacă sunt îndeplinite condiţiile stricte prevăzute la articolul 9.

1.7.4 Derogarea privind vânătoarea vizată la articolul 7 de la interdicţiile enunţate la

articolul 5 este supusă mai multor condiţii stabilite la articolul 7. Statele membre trebuie să asigure că „ practicarea vânătorii, inclusiv a vânătorii cu şoimi, dacă aceasta se practică, desfăşurată conform măsurilor de drept intern în vigoare, respectă principiile naţionale de utilizare raţională şi de control echilibrat ecologic al speciilor de păsări respective şi că această practică este compatibilă cu măsurile ce decurg din articolul 2, cu privire la populaţiile acestor specii, în special ale păsărilor migratoare.” Acestea trebuie, de asemenea, să se asigure că „speciile cărora li se aplică legislaţia asupra vânătorii nu sunt vânate în perioada de maturizare, nici în diferitele etape de reproducere. În cazul speciilor migratoare, statele membre se asigură în special că speciile cărora li se aplică reglementările asupra vânătorii nu sunt vânate în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre ariile de creştere.” Curtea de Justiţie a interpretat această ultimă dispoziţie ca obligând statele membre să fixeze sezoanele de vânătoare astfel încât să „garanteze protecţia completă a acestor specii”14. Cerinţele enumerate la articolul 7 sunt analizate în detaliu în capitolul 2.

1.7.5 Alte criterii sunt stabilite la articolul 8, care cere statelor membre să interzică

„utilizarea oricăror mijloace, sisteme sau metode folosite pentru capturarea sau omorârea pe scară largă sau neselectivă a păsărilor sau care pot produce dispariţia pe plan local a unei specii, în special a uneia dintre speciile menţionate la anexa IV litera (a)”. Vânătoarea din mijloace de transport şi în condiţiile menţionate la anexa IV litera (b) este, de asemenea, interzisă.

1.7.6 Pe lângă excepţiile referitoare la comerţ şi vânătoare menţionate la articolul 6

alineatele (2) şi (3) şi la articolul 7, articolul 9 permite statelor membre să aplice derogări (adică să se îndepărteze) de la interdicţiile fundamentale din articolele 5, 6, 7 şi 8 cu condiţia să fie îndeplinite următoarele trei condiţii: nu există o altă soluţie satisfăcătoare; se aplică unul dintre motivele enumerate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) sau (c); şi, respectiv, sunt îndeplinite cerinţele tehnice menţionate la articolul 9 alineatul (2). Aceste cerinţe sunt analizate în detaliu în capitolul 3. Articolul 9 prevede, de asemenea, un sistem de rapoarte anuale cu privire la derogări pe care statele membre trebuie să le comunice Comisiei15.

14 Hotărârea din 19 ianuarie 1994, Asociaţia pentru protecţia animalelor sălbatice şi alte animale c. Instituţia prefectului din Maine-et-Loire şi Instituţia prefectului din Loire-Atlantique, cauza C-435/92, Rec. 1994, p.67 punctul 13. 15 În baza acestor rapoarte anuale Comisia redactează un raport privind utilizarea derogărilor în conformitate cu Directiva „Păsări” în vederea Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale europene. Acest raport bianual este elaborat în aplicarea articolului 9 alineatul (2) din convenţie.

13

1.7.7 Conform articolului 9 sunt posibile, de asemenea, derogări şi în ceea ce priveşte interdicţiile prevăzute la articolele 7 şi 8.

1.8 Cercetare 1.8.1 Articolul 10 cere statelor membre să încurajeze cercetarea şi „orice activitate

necesară ca fundament pentru protecţia, gestionarea şi utilizarea populaţiilor din toate speciile de păsări menţionate la articolul 1.” Curtea de Justiţie a confirmat faptul că această dispoziţie creează o obligaţie pentru statele membre şi trebuie să fie transpusă şi pusă în aplicare în ordinea juridică naţională16. Se solicită acordarea unei atenţii deosebite cercetării şi activităţilor cu privire la domeniile enumerate în anexa V. Un număr dintre categoriile de cercetare enumerate în anexa V sunt relevante pentru vânătoare, în special punctele (c) „date asupra nivelurilor populaţiilor de specii migratoare, pe baza indiciilor date de marcarea cu inele” şi (d) „evaluarea influenţei pe care o au metodele de captură asupra nivelurilor populaţiilor păsărilor sălbatice”. Punctul (e) „Dezvoltarea sau perfecţionarea metodelor ecologice pentru prevenirea efectelor nocive asupra păsărilor” este, de asemenea, relevant pentru speciile care pot cauza pagube. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie subliniază importanţa folosirii celor mai pertinente informaţii ştiinţifice disponibile în vederea punerii în aplicare a directivei17.

1.8.2 Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul că, în ceea ce priveşte categoriile de

cercetare relevante pentru speciile care pot fi vânate, informaţii de calitate cu privire la o serie de caracteristici, inclusiv elementare, ale sistemului de migrare al multora dintre speciile care pot fi vânate sunt extrem de limitate. Gestionarea adecvată a vânătorii de păsări sălbatice implică o cunoaştere aprofundată a sistemului funcţional al ariilor de staţionare, de năpârlire, de îngrăşare şi de iernare care formează o rută de migrare sau o cale migratorie. Pentru o mai bună aplicare a directivei, este necesară o mai bună înţelegere a distribuirii geografice a căilor migratorii, a ciclurilor sezoniere ale deplasărilor şi a necesităţilor ecologice ale păsărilor migratoare de pe teritoriul UE. Studii relevante pot fi cel mai bine realizate cu privire la păsări marcate individual; recuperarea păsărilor marcate cu inele oferă localizarea exactă a păsărilor migratoare în timp şi spaţiu şi reprezintă cea mai de încredere sursă de informaţii pentru analize de o asemenea amploare. Studiile cu privire la migraţie pot oferi informaţiile necesare atât la nivelul speciilor, cât şi la cel al populaţiei geografice; acestea oferă, de asemenea, oportunitatea unică de descriere a schemelor de migrare în funcţie de sex şi de vârstă, ceea ce constituie un parametru important pentru gestionarea adecvată a populaţiilor speciilor sălbatice.

16 Hotărâre din data de 13 decembrie 2007, Cauza Comisie/Irlanda, C-418/04, alineatele 266-275. 17 În hotărârea din 17 ianuarie 1991, Comisia/Italia, cauza C-157/89, ECR 1991, p.57, punctul 15, Curtea de Justiţie a acceptat că, în absenţa unor materiale de referinţă italiene specifice, Comisia a fost îndreptăţită să se bazeze, în sprijinul afirmaţiilor sale, pe o lucrare de referinţă mai generală din domeniul ornitologiei, cu atât mai mult cu cât guvernul italian nu a oferit studii ştiinţifice alternative.

14

1.9 Introducerea de specii de păsări care nu se găsesc în mod natural pe un anumit teritoriu

1.9.1 Articolul 11 se referă la prevenirea prejudicierii florei şi faunei locale prin

introducerea de specii de păsări care nu se găsesc în mod natural în stare sălbatică pe teritoriul european al statelor membre. Unul dintre cele mai documentate cazuri îl constituie ameninţarea pe care o reprezintă raţa roşcată din America de Nord Oxyura jamaicensis pentru specia europeană pe cale de dispariţie raţa cu obrazul alb Oxyura leucocephala prin hibridizare, precum şi prin competiţie şi deplasare. Este posibil ca introducerea de specii străine să reprezinte o ameninţare nu doar pentru speciile rare, ci şi pentru speciile mai răspândite, inclusiv cele care, în prezent, por fi vânate.

1.10 Rapoarte 1.10.1 Articolul 12 priveşte obligaţiile generale de raportare ale statelor membre şi

ale Comisiei. Aceste rapoarte generale realizate o dată la trei ani de către statele membre trebuie deosebite de rapoartele anuale cu privire la derogări pe care statele membre trebuie să le comunice Comisiei în conformitate cu articolul 9. Rapoartele Comisiei elaborate în conformitate cu articolul 12 reprezintă o referinţă valoroasă pentru mai multe aspecte legate de vânătoare. Spre exemplu, al doilea raport privind punerea în aplicare a directivei18 conţine informaţii privind statutul speciilor enumerate în anexa II în statele membre, măsurile speciale adoptate de statele membre pentru utilizarea raţională a speciilor vânate, precum şi o consemnare a discuţiilor precedente ale comitetului instituit în temeiul directivei („Comitetul ORNIS”) cu privire la mai multe concepte importante cum ar fi utilizare raţională şi număr mic.

1.11 Clauză de menţinere a situaţiei actuale (stand-still) 1.11.1 Articolul 13 prevede că „punerea în aplicare a măsurilor luate în baza

prezentei directive nu poate duce la o deteriorare a situaţiei actuale în ceea ce priveşte conservarea speciilor de păsări menţionate la articolul 1”. Acesta este un exemplu de „clauză de menţinere a situaţiei actuale” (stand-still). Astfel de clauze apar într-un număr semnificativ de directive comunitare referitoare la mediu. Acestea sunt menite să garanteze că punerea în aplicare a directivelor în cauză nu va înrăutăţi starea iniţială a acelor caracteristici ale mediului a căror conservare se doreşte.

1.12 Posibilitatea adoptării de măsuri naţionale mai stricte 1.12.1 Articolul 14 prevede că statele membre pot introduce măsuri de protecţie mai

stricte decât cele prevăzute în temeiul directivei. Acest lucru reflectă abordarea generală a legislaţiei comunitare referitoare la mediu, care a fost între timp consfinţită în tratat, prin care statele membre sunt libere să depăşească nivelul de protecţie convenit de Comunitate. Cu privire la

18 COM(93) 572 final.

15

vânătoare, unele state membre au stabilit restricţii naţionale care depăşesc ceea ce este impus prin directivă – spre exemplu, acestea au interzis vânarea unor anumite specii care pot fi vânate în temeiul directivei.

1.12.2 Este important de notat faptul că această competenţă de a adopta măsuri mai

stricte nu este nelimitată. Statele membre trebuie să respecte normele din Tratatul CE în ceea ce priveşte libertatea comerţului astfel cum este confirmat printr-o hotărâre a Curţii de Justiţie în cauza C-169/89, Procedură penală contra Gourmetterie Van den Burg19. În plus, în cazurile în care se poate demonstra că posibilitatea vânării unei specii de păsări este în mod evident legată de avantajele de conservare pentru specia respectivă sau pentru alte specii de păsări sălbatice ca urmare a măsurilor de conservare a habitatelor asociate cu acţiuni de vânătoare, este oportună considerarea, în cazul în care este examinată o interdicţie de vânătoare, a tuturor inconvenientelor pe care le-ar putea genera aceasta pentru conservarea habitatului.

1.13 Modificarea directivei 1.13.1 Articolele 15 - 17 conţin dispoziţii referitoare la adaptarea la progresul tehnic

şi ştiinţific a anexelor I şi V, precum şi la adaptarea anexei III. Aceste dispoziţii atribuie un rol unui comitet instituit în conformitate cu articolul 16, format din reprezentanţi ai statelor membre şi ai Comisiei. Deşi, formal, rolul de reglementare al acestui comitet este destul de limitat, în practică reprezentanţii din cadrul comitetului – cunoscut în prezent sub denumirea de „Comitetul ORNIS” – au un rol consultativ important şi discută periodic toate aspectele punerii în aplicare a directivei, inclusiv aspectele referitoare la vânătoare. Cu privire la modificările aduse dispoziţiilor din directivă referitoare la vânătoare, comitetul nu are niciun rol oficial. Orice modificări relevante aduse fie părţii dispozitive a directivei, fie anexei, II trebuie adoptate de către Consiliu şi de către Parlamentul European20 în baza unei propuneri din partea Comisiei.

19 Hotărârea din 23 mai 1990, Procedură penală c. Gourmetterie Van den Burg, cauza C-169/89, Rec. 1990, p. 2143. Această cauză a implicat o solicitare din partea unui tribunal olandez către Curtea de Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri interpretative ca urmare a anchetării în Olanda a unei persoane aflat în posesia unui cocoş încălţat, Lagopus lagopus, împuşcat şi omorât legal în Regatul Unit. Curtea de Justiţie a făcut o distincţie între speciile migratoare şi speciile ameninţate enumerate în anexa I, şi alte specii, cum ar fi cocoşul încălţat. Observând atenţia specială pe care directiva o acordă protecţiei speciilor ameninţate cu dispariţia, Curtea de Justiţie a afirmat la alineatul 12:„ Rezultă din aceste obiective generale prevăzute în Directiva 79/409 pentru protecţia păsărilor că statele membre sunt autorizate, în conformitate cu 14 din directivă, să introducă măsuri mai stricte pentru a garanta că speciile menţionate mai sus sunt protejate mai eficient. Cu privire la alte specii de păsărivizate de Directiva 79/409, statele membre sunt obligate să adopte legile, regulamentele şi prevederile administrative necesare pentru a se conforma dispoziţiilor directivei, dar nu sunt autorizate să adopte măsuri mai severe decât cele prevăzute în conformitate cu directiva, exceptând în ceea ce priveşte speciile care se găsesc pe teritoriul lor.” 20 Până în present, anexa II a fost modificată printr-un instrument de legislaţie secundară, Directiva 94/24/CEE a Consiliului. Această anexă II modificată la Directiva 79/409/CEE a avut drept obiectiv includerea a cinci specii de Corvidae susceptibile să dăuneze recoltelor şi pentru care măsurile de control erau anterior posibile doar în conformitate cu derogările prevăzute la articolul 9.

16

2 DISPOZIŢIILE ARTICOLULUI 7 Textul articolului 7 „1. Datorită efectivului populaţiei, distribuţiei geografice şi ratei de reproducere pe întreg teritoriul Comunităţii, legislaţia internă permite vânarea speciilor menţionate la anexa II. Statele membre se asigură că vânarea acestor specii nu aduce atingere eforturilor de conservare în aria lor de răspândire. 2. Speciile menţionate la anexa II/1 pot fi vânate în zona geografică maritimă şi de uscat în care se aplică prezenta directivă. 3. Speciile menţionate la anexa II/2 pot fi vânate numai în statele membre în dreptul cărora sunt indicate. 4. Statele membre se asigură că practicarea vânătorii, inclusiv a vânătorii cu şoimi, dacă acesta se practică, desfăşurată conform măsurilor de drept intern în vigoare, respectă principiile de utilizare raţională şi de control echilibrat ecologic al speciilor de păsări respective şi că această practică este compatibilă cu măsurile ce decurg din articolul 2, cu privire la populaţiile acestor specii, în special ale speciilor migratoare. Statele membre se asigură în special că speciile cărora li se aplică legislaţia asupra vânătorii nu sunt vânate în perioada de maturizare, nici în diferitele etape de reproducere. În cazul speciilor migratoare, statele membre se asigură în special că speciile cărora li se aplică reglementările asupra vânătorii nu sunt vânate în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre ariile de creştere. Statele membre trebuie să transmită Comisiei toate informaţiile relevante privind punerea în aplicare efectivă a reglementărilor lor legislative asupra vânătorii.”

2.1 Introducere 2.1.1 Articolul 7 stabileşte o bază explicită pentru vânătoare în temeiul directivei.

Făcând referire la anexa II, acesta enumeră speciile care pot fi vânate pe teritoriul Comunităţii (enumerate la anexa II partea 1) şi speciile care pot fi vânate pe teritoriul anumitor state membre (enumerate la anexa II partea 2). Acesta stabileşte, de asemenea, principiile care trebuie respectate cu privire la vânătoare, inclusiv cu privire la stabilirea sezoanelor de vânătoare.

2.1.2 Capitolul începe cu o referire concisă la necesitatea unei transpuneri adecvate.

Ulterior se examinează speciile care pot fi vânate, principiile şi criteriile generale care trebuie respectate în vânătoare (necompromiterea eforturilor de conservare, utilizarea raţională şi controlul echilibrat ecologic). La sfârşit, se analizează condiţiile specifice cu privire la stabilirea sezoanelor de vânătoare.

2.1.3 În ceea ce priveşte sezoanele de vânătoare, capitolul se încheie cu o discuţie cu

privire la suprapunerile perioadelor de vânătoare cu cele de interdicţie în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din directivă.

17

2.2 Observaţii formale 2.2.1 Dispoziţiile relevate ale articolului 7 din directivă trebuie să fie complet şi clar

transpuse de către statele membre. În cauza C-159/99, Comisia c. Italia21, Curtea de Justiţie a constatat că „dispoziţiile unei directive trebuie transpuse cu forţă juridică obligatorie incontestabilă şi cu specificitatea, precizia şi claritatea necesare pentru a îndeplini cerinţele de siguranţă juridică”. În cauza C-339/87, Comisia c. Olanda, Curtea de Justiţie a notat, de asemenea, că „simplele practici administrative, care prin natura lor pot fi schimbate după placul autorităţilor, nu pot fi considerate ca realizând o îndeplinire adecvată a obligaţiei de către statele membre cărora li se adresează directiva, în conformitate cu articolul 189 din tratat.”22

2.3 Specii care pot fi vânate

JUSTIFICAREA ACORDĂRII AUTORIZAŢIEI DE VÂNĂTOARE 2.3.1 Articolul 7 autorizează vânarea anumitor specii de păsări. Datorită efectivului

populaţiilor lor, distribuţiei geografice şi ratei de reproducere pe întreg teritoriul Comunităţii, vânarea acestor specii este considerată ca fiind o utilizare acceptabilă.

2.3.2 Deşi vânătoarea în Europa reprezintă, în principal, o activitate de recreere şi

nu este, în general, desfăşurată în vederea controlului populaţiilor de păsări, aceasta poate, de asemenea, să constituie un instrument de control pentru daunele cauzate de anumite specii de păsări (a se vedea secţiunea 2.4.31 de mai jos cu privire la controlul echilibrat ecologic).

CARE SPECII POT FI VÂNATE? 2.3.3 Speciile care pot fi vânate sunt enumerate în anexa II la directivă. Aceasta este

formată din două părţi. Speciile enumerate în anexa II partea 1 pot fi vânate în toate statele membre. Speciile enumerate în anexa II partea 2 pot fi vânate doar în acele state membre în dreptul cărora sunt indicate. Numărul de specii care pot fi vânate în fiecare stat membru este indicat în Figura 1.

2.3.4 Pe lângă adaptările aduse ca urmare a aderării de noi state membre, a existat

un amendament la anexa II partea 2 pentru a lua în considerare cele mai noi informaţii cu privire la situaţia păsărilor. Acesta a avut drept consecinţă introducerea a cinci specii de Corvidae în anexa II/2 şi excluderea a trei specii de piciorong din anexa II/2 în ceea ce priveşte Italia (specii foarte similare cu culiculul cu cioc subţire, Numenius tenuirostris, o specie ameninţată la nivel mondial).

21 Hotărârea din 17 mai 2001, Comisia/Italia, cauza C-159/99, Rec. 2001, p. 4007, punctul 32. 22 Hotărârea din 15 martie 1990, Comisia/Olanda, cauza C-339/87, Rec. 1990, p. 851. Această poziţie reflectă hotărârea anterioară a Curţii de Justiţie în hotărârea din 23 februarie 1988, Comisia/Italia, cauza 429/85, Rec. 1988, p. 843.

18

2.3.5 Vânătoarea se desfăşoară în conformitate cu legislaţia naţională. Înscrierea unei specii în anexa II nu obligă un stat membru să autorizeze ca aceasta să poată fi vânată. Aceasta reprezintă doar o opţiune pe care statele membre o pot sau nu adopta.

2.4 Principii şi criterii generale care trebuie respectate în vânătoare 2.4.1 Articolul 7 alineatele (1) şi (4) din directivă prevede un număr de principii

generale care trebuie aplicate în ceea ce priveşte practicarea vânătorii. Fiecare dintre acestea este analizat în continuare.

NECOMPROMITEREA EFORTURILOR DE CONSERVARE ÎN ARIA DE DISTRIBUŢIE 2.4.2 Statele membre trebuie să garanteze că vânătoarea este compatibilă cu

menţinerea populaţiilor speciilor în cauză la un efectiv satisfăcător şi că această practică nu compromite eforturile de conservare în zona lor de distribuţie. Acest lucru implică, în mod evident, faptul că practicarea vânătorii nu trebuie să reprezinte o ameninţare importantă la adresa eforturilor depuse pentru conservarea atât a speciilor care pot fi vânate, cât şi a celor protejate. Regimul naţional de vânătoare trebuie să ia în considerare acest aspect potenţial perturbator al vânătorii. Această dispoziţie trebuie evaluată în lumina naturii şi sferei geografice de aplicare a „eforturilor de conservare” în cauză, deoarece acestea pot varia de la nivel local la nivel internaţional (spre exemplu planul de gestionare a căilor migratorii).

2.4.3 Un exemplu ilustrativ pentru acest aspect îl reprezintă raţa roşie Aythya

nyroca, o specie care nu poate fi vânată, ameninţată la nivel mondial. Această specie are o perioadă de reproducere târzie, care o poate face vulnerabilă la deschiderea sezoanelor de vânătoare pentru alte specii în ariile în care aceasta se află încă în perioada de creştere.

2.4.4 În ceea ce priveşte aria de distribuţie a speciilor, este evident faptul că, pentru

majoritatea speciilor, aceasta nu este limitată la teritoriul statului membru în care are loc vânătoarea, ci se aplică unei întregi specii. Acest lucru este în mod special relevant pentru speciile de păsări migratoare. Dacă speciile sunt vânate excesiv pe parcursul rutei lor de migrare, acest lucru poate compromite eforturile de conservare iniţiate în alte zone, inclusiv cele din afara Uniunii Europene.

2.4.5 Aria de aplicare a directivei o constituie teritoriul european al statelor membre

cărora li se aplică tratatul. Cu toate acestea, pentru speciile a căror repartiţie se extinde în afara ariei acoperite de directivă, angajamentele internaţionale asumate de Comunitate pot fi, de asemenea, relevante în acest context.

UTILIZARE RAŢIONALĂ 2.4.6 Utilizarea raţională nu este definită în Directiva Păsări. O explicaţie a noţiunii

de utilizare raţională, dezvoltată în colaborare cu Comitetul ORNIS, este

19

oferită în cel de-al doilea raport privind aplicarea directivei23. Acesta a examinat impactul potenţial al vânătorii asupra speciilor atât la nivelul populaţiilor acestora, cât şi la nivelul utilizării habitatelor acestora.

2.4.7 În contextul vânătorii, utilizarea raţională implică, în mod evident, utilizare

durabilă cu un accent pus pe menţinerea populaţiilor speciilor la un nivel satisfăcător de conservare. Acest concept pare să corespundă cu definiţia conceptului de utilizare raţională enunţată în Convenţia privind diversitatea biologică (CDB)24: „utilizarea componentelor diversităţii biologice într-un mod şi ritm care să nu ducă la scăderea pe termen lung a diversităţii, menţinându-i astfel potenţialul de a răspunde necesităţilor şi aspiraţiilor generaţiilor prezente şi viitoare.” Directiva Păsări constituie unul din instrumentele juridice de care dispune Uniunea Europeană pentru punerea în aplicare a convenţiei.

2.4.8 Orientări cu privire la aspectele utilizării raţionale au fost, de asemenea,

elaborate în cadrul Convenţiei de la Ramsar. Cea de-a treia Reuniune a Conferinţei Părţilor Semnatare ale Convenţiei (1987) a adoptat o definiţie care prevede că „utilizarea raţională a zonelor umede reprezintă utilizarea lor durabilă25 în beneficiul umanităţii într-un mod care să fie compatibil cu menţinerea proprietăţilor naturale ale ecosistemului”.

2.4.9 Se poate, prin urmare, concluziona în mod rezonabil că conceptul de utilizare

raţională corespunde conceptului de „utilizare durabilă”, compatibil cu conservarea resurselor naturale, corespunzând astfel conceptului de durabilitate prevăzut în cel de-al cincilea Program comunitar de acţiune în domeniul mediului.

2.4.10 Vânătoarea, care reprezintă o utilizare pentru consum a vieţii sălbatice, trebuie

considerată, prin urmare, în contextul mai larg al utilizării durabile a resurselor. Conceptul de utilizare raţională nu trebuie să fie, în mod obligatoriu, restrâns la cel de utilizare pentru consum. Acesta trebuie să cuprindă recunoaşterea faptului că ornitologii amatori, iubitorii de natură, oamenii de ştiinţă şi societatea în ansamblul său au, de asemenea, dreptul legitim de a se bucura de şi de a explora viaţa sălbatică atâta timp cât îşi exercită acest drept într-o manieră responsabilă. Este în mod general acceptat faptul că valoarea resurselor mediului include atât valori de utilizare, cât şi

23 P. 8-9 din cel de-al doilea raport privind aplicarea Directivei 79/409/CEE [COM(93) 572 final]. Explicaţia a fost folosită şi dezvoltată în prezentul ghid. 24 Obiectivul „utilizării durabile” este menţionat în majoritatea articolelor fundamentale ale Convenţiei care prevăd, inter alia, integrarea utilizării durabile în procesul de decizie la nivel naţional; reglementarea şi gestionarea resurselor biologice pentru a garanta conservarea acestora şi utilizarea lor durabilă; adoptarea de măsuri pentru a evita sau reduce la minim impactul negativ asupra diversităţii biologice; monitorizarea ecosistemelor şi habitatelor necesară pentru speciile de păsări migratoare şi speciile cu valoare economică sau de importanţă culturală; promovarea unei activităţi de cercetare care să contribuie la utilizarea durabilă. 25 Utilizarea durabilă este definită ca reprezentând „utilizarea de către om a zonelor umede într-un mod care să permită ca generaţiile prezente să poată beneficia la maximum de avantajele acestora, menţinându-le în acelaşi timp potenţialul de a răspunde necesităţilor şi aspiraţiilor generaţiilor viitoare”. Proprietăţile naturale ale ecosistemului sunt definite ca fiind „acele componente fizice, biologice sau chimice, cum ar fi solul, apa, plantele, animalele şi elementele nutriţionale, precum şi interacţiunile dintre acestea”.

20

valori de existenţă. Principiul utilizării raţionale ar trebui, prin urmare, să cuprindă posibilitatea de a oferi persoanelor fără intenţii de vânătoare acces la viaţa sălbatică şi ocazia de a se bucura de natură, care trebuie gestionată într-un mod durabil într-o manieră care să urmărească beneficiile aduse comunităţilor locale26.

2.4.11 În secţiunile următoare sunt examinate un număr de aspecte legate de

utilizarea raţională a speciilor de păsări care pot fi vânate. Acestea includ impactul asupra populaţiilor, utilizarea habitatelor, gestionarea vânatului şi stadiul de conservare a speciilor. Aceste secţiuni subliniază provocarea pe care o reprezintă aplicarea conceptului de utilizare raţională atât pentru speciile de păsări sedentare, cât şi pentru cele migratoare. În sfârşit, este subliniat rolul important al educaţiei, al instruirii şi al creşterii gradului de conştientizare pentru promovarea utilizării raţionale.

• Relevanţa pentru speciile care pot fi vânate 2.4.12 Cea mai mare parte a lucrărilor ştiinţifice cu privire la durabilitatea vânătorii a

fost centrată pe păsările de apă (exclusiv pescăruşi), cocoşi sălbatici şi potârnichi (ultimele două familii aparţinând ordinului „galliformae”, cunoscute şi sub denumirea de „păsări de vânat”). Aceste păsări diferă foarte mult în ceea ce priveşte ecologia şi comportamentul. Cele mai multe păsări de apă sunt, în general, păsări migratoare pe distanţe mari, care se reproduc în mare parte în Europa de Nord şi hibernează în zone umede inegal repartizate de la regiuni temperate până la regiuni tropicale. Datorită comportamentului lor gregar, perturbări semnificative cauzate de vânătoare27 afectează de cele mai multe ori mai multe păsări decât cele care sunt vânate. Cu toate acestea, un studiu ştiinţific recent privind fiziologia energetică a păsărilor a contestat ipoteza conform căreia vânătoarea generează întotdeauna perturbări care vor ameninţa serios supravieţuirea păsărilor sălbatice (a se vedea secţiunea 2.6.17). În plus, un număr mare de exemplare vânate în mod limitat la un nivel local ar putea să nu afecteze aceste populaţii pe termen lung, avându-se în vedere disponibilitatea suficientă a hrănii, în cazurile în care păsările vânate pot fi înlocuite de păsări care vin din alte părţi sau prin alte mecanisme biologice compensatorii. Cu toate acestea, acest lucru ar putea să nu fie aplicabil în cazurile în care vânătoarea exercită o puternică presiune pe o porţiune mai vastă a ariei de repartiţie a unei specii.

2.4.13 Dimpotrivă, păsările de vânat care sunt specii sedentare deţin câteodată

sisteme sociale complexe de care populaţiile locale pot beneficia ca urmare a unei gestionări adecvate a vânătorii. Un număr mare de exemplare vânate

26 Recent, declaraţia principiilor UICN cu privire la utilizarea durabilă a resurselor biologice sălbatice (anexă la rezoluţia 2.29, Amman, 2000), a concluzionat, de asemenea, că „Atât utilizarea iraţională, cât şi cea raţională a diversităţii biologice sunt fundamentale pentru economiile, culturile, precum şi pentru bunăstarea tuturor naţiunilor şi popoarelor.” 27 Perturbări semnificative ca urmare a acţiunilor de vânătoare asupra păsărilor în zonele umede pot cauza o subutilizare considerabilă a resurselor, exercitând, de asemenea, o presiune şi asupra speciilor care nu pot fi vânate. Deplasările locale şi reducerea timpului de odihnă ar putea, de asemenea, să aibă repercusiuni asupra populaţiilor la nivelul căilor migratorii, ca urmare a dependenţei excesive în raport cu densitatea hibernală. Cu toate acestea, impactul perturbării la nivelul populaţiilor migratoare este, în prezent, slab înţeles şi merită, prin urmare, să facă obiectul unor cercetări.

21

poate duce la reducerea populaţiilor. Păsările de apă şi păsările de vânat reprezintă principalele specii de păsări care pot fi vânate în Europa, cuprinzând 71% din ansamblul speciilor menţionate la anexa II. Celelalte categorii de specii cuprinse în anexa II sunt pescăruşii (7%), porumbeii (6%) şi păsările mici (15%).

• Utilizarea raţională şi impactul asupra populaţiilor 2.4.14 Dat fiind că obiectivul general al directivei îl reprezintă menţinerea

populaţiilor speciilor de păsări într-un stadiu de conservare corespunzător28, acest lucru ar trebui să fie reflectat în principiul utilizării raţionale. Se poate concluziona, din cunoştinţele cu privire la dinamica populaţiilor şi din teoria prelevării păsărilor migratoare, că numărul mic de exemplare vânate este susceptibil să comporte un efect slab asupra mărimii populaţiilor de primăvară29. Este puţin probabil ca nivelurile moderate de exemplare vânate să cauzeze declinul populaţiilor de specii de păsări care pot fi vânate, dar vor reduce populaţiile pe timp de primăvară. Nivelurile foarte mari de exemplare vânate sunt susceptibile să conducă la declinul populaţiilor. Pentru majoritatea speciilor acest nivel al exemplarelor vânate este necunoscut30.

2.4.15 Pentru ca vânătoarea să nu conducă la declinul speciilor care pot fi vânate,

abordarea generală a gestionării faunei sălbatice este aceea de a asigura că vânarea speciei se situează între nivelurile „maxim” şi, respectiv, „optim” durabil ale numărului de exemplare vânate31. Acest concept ar părea să fie mai uşor de aplicat speciilor de păsări sedentare decât celor migratoare. În absenţa unor informaţii pertinente cu privire la dinamica populaţiei şi la numărul de exemplare vânate din speciile sedentare şi migratoare, ar trebui, în general, evitate niveluri mari de utilizare a resurselor.

28 Deşi termenul de „stadiu de conservare corespunzător” nu este menţionat explicit în directivă (acesta a fost introdus în 1992 în Directiva Habitate), acesta este implicit în cerinţele prevăzute la articolul 2 din directivă. 29 Acest lucru depinde de momentul când are loc vânătoarea. Vânarea unui număr mic de exemplare primăvara, când populaţia este, de obicei, la cel mai mic nivel anual, poate avea efecte disproporţionate asupra structurii populaţiei dacă speciile în cauză fac obiectul unor migraţii diferenţiate. 30 Documentul de lucru nr. XI/189/91 al Comitetului Ornis, reprodus în cel de-al doilea raport privind aplicarea Directivei nr. 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice [COM (93) 572, 24.11.1993, pag. 11] 31 Nivelul durabil în privinţa numărului de exemplare vânate poate fi definit drept utilizarea resurselor din mediu într-un ritm care să permită o înlocuire echilibrată prin intermediul proceselor naturale. În condiţii normale, procesele dependente de densitate menţin populaţiile speciilor de păsări la un nivel stabil. Numărul de exemplare vânate dintr-o specie este în mod direct legat de rata de reproducere şi de supravieţuire a acesteia. Cu toate că vânarea anuală a unor exemplare dintr-o specie ar putea suprima o parte considerabilă din specia respectivă, acest fenomen este compensat de o rată a mortalităţii naturale inferioară şi/sau de o rată a reproductivităţii superioară. Numărul maxim de păsări care pot fi vânate în fiecare an este atins atunci când cel mai mare număr de păsări se reproduc în cel mai rapid ritm posibil. Acest fenomen este atins în momentul în care numărul de exemplare reproductive este cu mult inferior capacităţii habitatului [Newton, I. 1998. Population limitation in birds (Limitarea populaţiei la păsări)]. Vânătoarea reduce, în general, populaţiile de păsări cu o rată scăzută a mortalităţii naturale (specii adoptând strategia K, adică gâştele), dar rata lor de reproducere este mai mare decât în cazul populaţiilor care nu pot fi vânate. Această situaţie ste cunoscută sub denumirea de nivel maxim durabil al numărului de exemplare vânate. Ca urmare a fluctuaţiilor sistemelor ecologice, ratele de vânătoare sunt, de obicei, stabilite la un nivel mai mic, care este definit ca nivel optim durabil al numărului de exemplare vânate. O bună gestionare a populaţiilor poate duce la creşterea numărului de exemplare vânate.

22

2.4.16 Mai mult, este necesară punerea în aplicare a unor mecanisme de monitorizare

solide şi bazate pe date ştiinţifice pentru a garanta că orice utilizare este menţinută la niveluri care pot fi suportate de populaţiile de păsări sălbatice fără a afecta în mod negativ rolul speciilor în cadrul ecosistemului sau ecosistemul ca atare. Acest lucru ar trebui să includă informaţii statistice cu privire la tabelele de vânătoare, care sunt în prezent inexistente sau slab dezvoltate pentru majoritatea speciilor în Uniunea Europeană32.

• Utilizarea raţională şi utilizarea habitatelor 2.4.17 Perturbările semnificative cauzate de vânătoare sau de alte activităţi umane pot

limita, acolo unde au loc, utilizarea habitatelor. Acest lucru ar putea avea drept rezultat faptul că păsările care pot fi vânate trebuie să parcurgă distanţe mai mari sau să-şi adapteze comportamentul pentru a ocoli vânătorii. Aceasta ar putea conduce chiar la neutilizarea habitatului acolo unde prezenţa umană este relativ ridicată. În consecinţă, este important să se asigure că gestionarea unor astfel de activităţi se desfăşoară într-un mod care să evite perturbările care ar afecta semnificativ valoarea de conservare a siturilor în cauză (a se vedea, de asemenea, secţiunea 1.5 din ghid).

2.4.18 Acest lucru este, în special, relevant în zonele umede unde se găsesc mari concentrări de păsări sălbatice, inclusiv specii care pot fi vânate. În comunicarea Comisiei privind utilizarea raţională şi conservarea zonelor umede33, utilizarea durabilă a resurselor a fost identificată drept una dintre problemele fundamentale ale zonelor umede. O referire specifică este făcută, de altfel, cu privire la utilizarea păsărilor: „Vânarea păsărilor de apă în zonele umede europene reprezintă o activitate de recreere populară şi poate constitui o sursă importantă de venit pentru proprietarii unor astfel de pământuri. În mod justificat, asociaţiile vânătorilor devin motoare importante pentru conservarea terenurilor mlăştinoase. Principiul utilizării resurselor în cauză într-un mod durabil poate contribui substanţial la conservarea zonelor umede, cu condiţia ca acesta să includă utilizarea de proiectile non-toxice, limitarea vânătorii, crearea unei reţele adecvate pentru refugiul păsărilor de vânat şi adaptarea sezoanelor de vânătoare la necesităţile ecologice ale speciilor. Şi aceste aspecte sunt acoperite de Directiva […] a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice”.

2.4.19 Problema poluării mediului de pe urma alicelor de plumb rezultate din muniţia de vânătoare trebuie, de asemenea, luată în considerare în contextul utilizării raţionale. Este recunoscut la o scară din ce în ce mai mare faptul că folosirea alicelor de plumb reprezintă o ameninţare serioasă la adresa păsărilor sălbatice şi a habitatelor acestora, mai ales în zonele umede34. Deoarece nu există o

32 Alte informaţii pot fi relevante pentru anumite specii cum ar fi studii privind ratele de handicap şi impactul gloanţelor provenite de la armele de foc asupra supravieţuirii păsărilor (spre exemplu, a se vedea Madsen, J. şi H. Noer 1996. Decreased survival of pink-footed geese Anser brachyrhynchus carrying shotgun pellet. Wildlife Biology 2 : 75-82). 33 Utilizarea raţională şi conservarea zonelor umede [COM (95) 189, 29.5.1995]. 34 A se vedea, spre exemplu, Newsletter of the African Eurasian Waterbird Agreement, Special edition: Lead Poisoning in Waterbirds through the ingestion of spent lead shot. Special Issue 1 (Buletinul

23

menţionare explicită a armelor de foc în Directiva Păsări orice utilizare a acestora în ariile de protecţie specială care duce la deteriorarea habitatelor sau la o perturbare considerabilă a păsărilor este incompatibilă cu cerinţele de protecţie ale acestor situri. Necesitatea de a elimina progresiv utilizarea de alice de plumb în zonele umede a fost deja recunoscută în cadrul unor forumuri internaţionale, cum ar fi Convenţia de la Ramsar şi Acordul privind conservarea păsărilor migratoare de apă african-eurasiatice.

• Vânătoarea şi gestionarea vânatului 2.4.20 Noţiunea de utilizare raţională ar trebui, de asemenea, să includă rolul pozitiv

pe care l-ar avea o bună gestionare a vânatului. Acest lucru implică adoptarea unui set de măsuri cum ar fi oferirea unui habitat îmbunătăţit, a unei alimentaţii mai bune, reducerea numărului de prădători, a bolilor sau reducerea braconajului pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale speciilor care pot fi vânate sau ale altor specii. Prin urmare, chiar dacă vânarea anuală a unui număr de exemplare poate duce la dispariţia unei proporţii însemnate a populaţiei, această reducere poate fi compensată prin avantajele aduse de o rată inferioară a mortalităţii naturale şi/sau o rată superioară a reproducerii. Practicarea unei gestionări solide, în conformitate cu principiul utilizării raţionale, ar trebui, de asemenea, să ia în considerare necesităţile speciilor care nu pot fi vânate şi ecosistemul. Acest lucru ar putea avea drept rezultat creşterea semnificativă a populaţiilor păsărilor de vânat şi ale altor specii de păsări de pe teritoriile supuse unui sistem de gestionare comparativ cu cele de pe teritoriile care nu beneficiază de un astfel de sistem. Acest principiu se află într-un contrast net cu vânarea unei resurse biologice sălbatice în cazul în care nu este pus în aplicare un astfel de sistem de gestionare. O populaţie supusă vânătorii, chiar dacă este stabilă sau supusă unei vânători durabile, va fi în mod inevitabil menţinută la un nivel mai scăzut decât una aflată în condiţii similare, dar care nu este supusă vânătorii. Consecinţele pozitive ale gestionării vânătorii sunt cel mai bine evidenţiate în cazul speciilor de păsări sedentare35.

2.4.21 Câteva dintre cele mai importante situri de resurse biologice din Europa au supravieţuit presiunilor dezvoltării şi distrugerii datorită gestionării vânatului. Spre exemplu, Regatul Unit deţine cele mai mari zone de terenuri mlăştinoase de iarbă neagră din Europa, în principal, pentru valoarea acestora pentru vânătoarea de cocoşi sălbatici, care a contribuit considerabil la evitarea dispariţiei acestui habitat şi la protejarea acestuia de împădurirea comercială şi de alte ameninţări. În Spania, populaţiile existente de vultur imperial spaniol Aquila adalberti au supravieţuit, în special, pe mari domenii de vânătoare private, unde vânătoarea era înainte centrată aproape exclusiv pe vânatul mare. În Franţa, populaţiile sălbatice de potârniche gri Perdix perdix sunt mari în anumite regiuni cu agricultură intensă (spre exemplu, Beauce, Picardie) ca

Acordului privind conservarea păsărilor migratoare african-euroasiatice, ediţie specială: Intoxicaţia cu plumb a păsărilor de apă prin ingerarea de alice de plumb. Număr special 1), septembrie 2002. 35 Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul că anumite zone umede au fost administrate activ în ceea ce priveşte păsările migratoare de apă (de exemplu, în Camargue în Franţa). Există, de asemenea, o gestionare a turbăriilor legată în mod direct de vânătoarea becaţinei comune Gallinago gallinago.

24

rezultat al eforturilor de gestionare, în special crearea de mii de hectare de „ogoare lăsate necultivate pentru fauna sălbatică” cu sprijinul financiar al vânătorilor.

2.4.22 Vânătoarea poate, prin urmare, să sprijine conservarea prin utilizare raţională. Măsurile adoptate pentru a îmbunătăţi condiţiile pentru speciile-ţintă pot nu doar să amelioreze numărul durabil de exemplare vânate, ci şi să fie, de asemenea, benefice şi pentru alte animale şi plante care au necesităţi similare. Zonele împădurite administrate pentru fazani Phasianus colchicus sunt mai variate decât terenurile împădurite administrate exclusiv pentru silvicultură. Marginile de câmp administrate pentru potârnichi Perdix perdix, sunt, de asemenea, favorabile şi florilor sălbatice, fluturilor şi altor nevertebrate.

2.4.23 Cu toate acestea, gestionarea vânatului axată pe creşterea artificială a efectivelor populaţiei unei singure specii poate fi în detrimentul altor specii, în special dacă aceasta este asociată cu vânătoarea ilegală a păsărilor de pradă.

• Utilizarea raţională şi stadiul de conservare a speciilor care pot fi vânate

2.4.24 Speciile de păsări pot fi considerate ca aflându-se într-un stadiu de conservare necorespunzător36 atunci când suma influenţelor care acţionează asupra speciilor în cauză afectează în mod negativ distribuţia şi abundenţa pe termen lung a populaţiilor acestora. Acest lucru poate include o situaţie în care datele referitoare la dinamica unei populaţii arată că specia respectivă nu se menţine pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatelor sale naturale37. Nu este, bineînţeles, în general, recomandabil ca aceste specii să fie vânate, chiar dacă vânătoarea nu este cauza sau nu contribuie la stadiul lor necorespunzător de conservare. Cu toate acestea, autorizarea vânării unei specii poate oferi un stimulent puternic pentru administrarea habitatelor şi pentru soluţionarea altor factori care contribuie la declinul populaţiei, contribuind, prin urmare, la obiectivul de refacere a populaţiilor către un stadiu de conservare corespunzător.

2.4.25 Problema autorizării continuării vânării speciilor aflate într-un stadiu

necorespunzător de conservare a fost formulată pe parcursul discuţiilor privind 36 Termenul de stadiu de conservare a speciilor este definit la articolul 1 litera (i) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului ca „ansamblul de factori care influenţează specia respectivă, pot afecta pe termen lung distribuţia şi abundenţa populatiilor sale….” Acesta este considerat corespunzător dacă „datele de dinamică a populaţiei pentru specia respectivă indică faptul că specia se menţine pe termen lung ca element viabil al habitatelor sale naturale, iar aria de extindere naturală a speciei nu se reduce şi nici nu ameninţă să se reducă în viitorul apropiat şi specia dispune, şi este foarte probabil că va continua să dispună, de un habitat suficient de extins pentru a-şi menţine populaţia pe termen lung.”. Deşi termenul nu este menţionat explicit în Directiva 79/409/CEE principiile care îl susţin sunt, de asemenea, aplicabile cu privire la obiectivele acestei directive. 37 Un stadiu de conservare corespunzător presupune viabilitatea populaţiei: conceptul de număr „viabil” al populaţiei reprezintă un prag de supravieţuire versus extincţie (Fiedler & Jain 1992, Conservation Biology). Viabilitatea populaţiilor reprezintă esenţa cerinţei prevăzute la articolul 2 din directivă, care conţine obligaţia generală a menţinerii populaţiilor. Populaţiile viabile sunt esenţiale pentru demonstrarea unui stadiu de conservare sigur, care înseamnă însă mai mult decât o populaţie stabilă. Forţe extrinseci, cum ar fi dispariţia habitatelor, exploatarea în exces şi competiţia speciilor introduse conduc deseori la declinul populaţiilor. Fluctuaţiile aleatorii care cresc pe măsură ce populaţiile descresc pot conduce chiar la extincţia a populaţiilor care au, în medie, o creştere pozitivă a populaţiei dacă acestea sunt inferioare capacităţii de încărcare.

25

ultima modificare propusă la anexa II la directivă. În secţiunea 2.7 a raportului38 Comitetului Parlamentului European pentru mediu, sănătate publică si protecţia consumatorului privind propunerea39 de modificare a Directivei Păsări, se preciza că „în cazul în care populaţia unei specii se află în declin, vânătoarea nu poate fi, prin definiţie, durabilă decât dacă face parte dintr-un plan de gestionare adecvat pus în aplicare care să implice, de asemenea, conservarea habitatului şi alte măsuri care să încetinească şi care să conducă în cele din urmă la inversarea tendinţei de declin.”

2.4.26 În cazul în care sunt elaborate astfel de planuri de gestionare care urmăresc

restabilirea populaţiei unei specii, acestea ar trebui să fie aplicate tuturor populaţiilor, atât celor periferice, cât şi celor centrale. Într-adevăr, populaţiile periferice pot juca un rol deosebit de important în acest proces de adaptare a speciilor la schimbările de mediu. În context european, acest proces este fundamental. Mai mult, astfel de planuri pot exista la diferite niveluri teritoriale (spre exemplu la nivelul UE, la nivel naţional sau local).

2.4.27 Sunt, în prezent, în curs de elaborare planuri de gestionare la nivel comunitar

pentru speciile din anexa II care au fost identificate ca având un stadiu de conservare necorespunzător. Aceste planuri au fost deja aprobate de către statele membre în cadrul Comitetului ORNIS şi sunt disponibile pe site-ul internet al DG Mediu. Aceste planuri cadru nu au un statut juridic distinct în cadrul directivei. Cu toate acestea, reuşita punerii lor în aplicare şi măsura în care declinul speciilor care pot fi vânate va fi oprit şi inversat, fapt demonstrat de o monitorizare adecvată, ar putea determina, în cele din urmă, dacă este justificată continuarea vânării acestor specii în cadrul directivei sau dacă se impun alte măsuri.

2.4.28 Planurile de gestionare care urmăresc recuperarea unei specii trebuie să fie

susţinute de programe de monitorizare capabile să detecteze schimbările survenite în stadiul de conservare a speciilor în cauză. Această monitorizare ar trebui să includă evaluări ale numărului de exemplare vânate şi rolul jucat de vânătoare în dinamica populaţiei.

2.4.29 În sfârşit, ar trebui remarcat faptul că moratoriile temporare impuse asupra

vânării anumitor specii aflate într-un stadiu de conservare necorespunzător, care nu reprezintă în mod necesar rezultatul vânătorii, de către statele membre în acord cu asociaţiile de vânători reprezintă o abordare care s-ar putea dovedi importantă. O astfel de abordare, combinată cu un program de conservare a speciilor, poate oferi un stimulent puternic pentru diferite grupuri de interese, inclusiv vânători, pentru a lucra împreună în scopul de a readuce speciile la un stadiu de conservare corespunzător. Pentru vânători, un aspect important îl reprezintă faptul că astfel de moratorii trebuie să fie considerate şi percepute ca fiind „temporare”, neconducând mai mult sau mai puţin automat la o interdicţie permanentă a vânătorii.

38 PE 154. 220/fin 39 COM (91) 0042 – C3 – 0180/91

26

• Utilizarea raţională şi educaţia, formarea şi conştientizarea 2.4.30 Noţiunea de utilizare raţională a resurselor naturale implică, de asemenea,

cunoştinţe şi abilităţi adecvate. Vânătorii ar trebui să fie bine informaţi cu privire la necesitatea identificării corecte a speciilor, bunele practici, legislaţia în materie de vânătoare, necesitatea de a întocmi rapoarte etc. Activităţile ilegale (vânarea speciilor protejate, folosirea de capcane ilegale, vânătoarea în afara sezoanelor de vânătoare sau în zone interzise, folosirea ilegală de otrăvuri) sunt contrare „principiului utilizării raţionale” şi nu sunt conforme principiului de conservare prin utilizare durabilă. Mai mult, acţiunile ilegale ale unui număr mic de vânători pot, de asemenea, să aibă consecinţe serioase asupra reputaţiei ansamblului activităţii. Deoarece vânătorii se constituie în custozii reali ai zonelor de vânătoare, este în interesul lor pe termen lung să se opună din ce în ce mai mult unor astfel de activităţi ca această atitudine a lor să fie cunoscută. Există, de asemenea, necesitatea de informare cu privire la principiul conservării prin utilizare durabilă.

CONTROL ECHILIBRAT ECOLOGIC 2.4.31 Acest principiu nu este definit în directivă. Cu toate acestea, al optulea

considerent din preambulul Directivei Păsări sugerează că nu se face referire în principal la o utilizare recreaţională, ci la o gestionare a populaţiei, care urmăreşte conservarea speciilor: „Întrucât prin conservare se urmăreşte protecţia şi gestionarea pe termen lung a resurselor naturale ca parte integrantă a patrimoniului popoarelor europene; întrucât prin conservare se pot controla resursele naturale, precum şi utilizarea acestora pe baza măsurilor necesare pentru menţinerea şi adaptarea pe cât este posibil a echilibrelor naturale dintre specii.”

2.4.32 Mai mult, articolul 1 se referă la „protejare, gestionare şi control”, în timp ce,

în conformitate cu articolul 2, se iau măsuri pentru menţinerea populaţiilor sau pentru adaptarea acestora la un nivel „care să îndeplinească condiţiile ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinând cont în acelaşi timp de condiţiile economice şi de recreere”. Acestea din urmă ar putea însemna faptul că acest control nu este centrat doar pe „echilibrele naturale dintre specii”, ci ar putea urmări, de asemenea, protejarea intereselor economice (de exemplu prevenirea daunelor).

2.4.33 „Controlul echilibrat ecologic” implică faptul că măsurile adoptate trebuie să

respecte mediul şi să fie proporţionale cu problema care trebuie soluţionată ţinând cont de stadiul de conservare a speciilor în cauză. Măsurile de control pot fi considerate necesare doar în cazul anumitor specii din anexa II (spre exemplu ciori, porumbei, pescăruşi). Aceasta pare să fie principala motivaţie a includerii a cinci specii de Corvidae în anexa II/2, ca urmare a modificării aduse directivei în 1994.

2.4.34 Dimpotrivă, pentru majoritatea celorlalte specii care pot fi vânate măsurile de

gestionare vizează creşterea sau restabilirea efectivului populaţiei atât în vederea conservării, cât şi în vederea vânătorii.

27

2.4.35 Aplicarea acestui principiu în cadrul articolului 7 alineatul (4) oferă posibilităţi sporite pentru măsuri de control destinate protecţiei florei şi faunei, care pot fi adoptate în conformitate cu regimul de derogări menţionat la articolul 9 alineatul (1) litera (a). Cu toate acestea, nu este clară măsura în care speciile de păsări care produc pagube pot fi efectiv controlate doar pe perioada sezoanelor de vânătoare. Trebuie studiate alte metode cum ar fi sperierea păsărilor, care ar putea, măcar temporar şi local, să rezolve problema daunelor.

2.4.36 Şi alte aspecte ale controlului echilibrat ecologic trebuie luate în considerare.

Acestea includ măsura în care acesta ar trebui asociat cu asigurarea unei exploatări echilibrate demografic a speciilor (spre exemplu, prin neînlăturarea surplusului de exemplare de acelaşi sex, indiferent de sex, sau al unui grup de aceeaşi vârstă). De asemenea, acesta trebuie să asigure faptul că impactul asupra populaţiilor supuse vânatului nu are drept consecinţe dezechilibre în cadrul ecosistemului (prin favorizarea dezvoltării unei altei specii prin lipsa concurenţei).

2.5 Condiţii specifice referitoare la stabilirea sezoanelor de vânătoare 2.5.1 Articolul 7 alineatul (4) din directivă enunţă o serie de principii cheie

referitoare la stabilirea sezoanelor de vânătoare, al căror obiectiv este acela de a garanta că vânătoarea nu are loc în timpul perioadelor vulnerabile ale ciclurilor anuale ale speciilor care pot fi vânate.

2.5.2 Pentru speciile sedentare, directiva cere ca acestea să nu fie vânate în timpul

perioadei de maturizare sau în timpul diferitelor stadii ale reproducerii. În cazul speciilor migratoare, directiva cere ca acestea să nu fie vânate în timpul perioadei lor de reproducere sau pe parcursul rutei lor de întoarcere spre ariile de creştere.

2.5.3 Curtea de Justiţie a afirmat că „cea de-a doua şi cea de-a treia teză ale

articolului 7 alineatul (4) din directivă sunt concepute pentru a asigura un sistem de protecţie complet în perioadele în care supravieţuirea păsărilor sălbatice este, în mod special, ameninţată. În consecinţă, protecţia împotriva activităţilor de vânătoare nu poate fi limitată la majoritatea păsărilor unei anumite specii, determinată ca medie a ciclurilor de reproducere şi a mişcărilor migratorii.”40

DEFINIŢIA NOŢIUNILOR CHEIE: PERIOADĂ DE REPRODUCERE ŞI PERIOADĂ DE MIGRAŢIE PRENUPŢIALĂ 2.5.4 Comisia şi Comitetul ORNIS au recunoscut necesitatea de a clarifica

interpretarea acestor concepte de la articolul 7 alineatul (4) în lumina hotărârii din 1994 a Curţii de Justiţie, precum şi modalitatea de aplicare a acestora

40 Hotărârea din 17 ianuarie 1991, Comisia/Italia, cauza C-157/89, Rec. 1991, p. 57, punctul 14. Există, de asemenea, referiri la conceptul de protecţie completă în următoarele hotărâri: 19 ianuarie 1994, Association pour la Protection des Animaux Sauvages şi altele c. Instituţia Prefectului din Maine-et-Loire şi Instituţia Prefectului din Loire-Atlantique, cauza C-435/92, Rec. 1994, p. 67 şi hotărârea din 7 decembrie 2000, Comisia/Franţa, cauza C-38/99, Rec. 2000, p. 10941.

28

speciilor de păsări din anexa II, şi au iniţiat deja o revizuire a informaţiilor privind perioadele de reproducere şi de migraţie prenupţială pentru fiecare dintre speciile de păsări incluse în anexa II pentru fiecare stat membru în care este prezentă specia respectivă41. Comitetul ORNIS a aprobat această revizuire care furnizează definiţii atât pentru conceptul de „perioadă de reproducere”, cât şi pentru cel de „întoarcere spre ariile de creştere”, care sunt descrise în continuare.

• Perioadă de reproducere42 2.5.5 Definiţia conceptului de „perioadă de creştere” (breeding season)43 se

inspiră din definiţia oferită de Cramp & Simmons (1997)44: „perioada de creştere reprezintă perioada în care o specie depune, cloceşte ouăle şi îşi creşte puii până în stadiul în care aceştia sunt capabili să zboare.” Cu toate acestea, „perioada de reproducere” nu acoperă doar perioada de creştere, ci include, de asemenea, ocuparea ariilor de creştere, precum şi perioada de dependenţă a păsărilor tinere după părăsirea cuiburilor (recunoscută anterior în raportul din 1993 al Comisiei privind aplicarea Directivei Păsări45). O schemă, care cuprinde diferitele stadii de reproducere, a fost acceptată de către Comitetul ORNIS ca fiind o schemă generală reprezentând perioada de reproducere (a se vedea Figura 2). Ordinea şi importanţa elementelor din această schemă generală pot varia în funcţie de particularităţile biologice de creştere ale fiecărei specii în parte.

• Întoarcerea spre ariile de creştere46 2.5.6 Întoarcerea spre ariile de creştere reprezintă o deplasare anuală, cuprinzând

una sau mai multe etape, a păsărilor din locurile de iernare către ariile de creştere. Perioada de iernare se încheie cu plecarea din zonele de iernare, unde păsările migratoare au fost mai mult sau mai puţin sedentare de la momentul încheierii migraţiei postnupţiale (sau de toamnă). Întoarcerea spre ariile de creştere este denumită, în mod curent, „migraţia prenupţială” sau „migraţia de primăvară”.

41 Concepte cheie din articolul 7 alineatul (4) din Directiva 79/409/CEE. Perioadă de reproducere şi perioadă de migraţie prenupţială a speciilor de păsări din anexa II în UE. Septembrie 2001 (document disponibil pe: http://ec.europa.eu/environment/nature/conservation/wildbirds/hunting/key_concepts_en.htm). 42 Trebuie notat faptul că articolul 7 alineatul (4) se referă atât la „perioada de maturizare” cât şi la „diferitele etape de reproducere” (cf. versiunea în limba franceză 'les différents stades de reproduction et de dépendance'; versiunea în limba germană 'Einzelnen Phasen der Brut - und Aufzuchtzeit'); versiunea în limba neerlandeză ‘zolang de jonge vogels het nest nog niet hebben verlaten’). 43 Acest termen (breeding season) este considerat echivalent şi mai adecvat în limba engleză decât termenul de „perioadă de maturizare” (rearing season) folosit la articolul 7 alineatul (4). 44 Cramp, S. & Simmons, K.E.L. (eds). 1977. Birds of the Western Palearctic, Volume 1 (Păsări din Palearcticul de Vest, Vol. 1). Oxford, Oxford University Press. 722 pagini. 45 COM (93) 572 final. Second report on the application of Council Directive 79/409/EEC on the conservation of wild birds (Al doilea raport privind aplicarea Directivei 79/409/CEE a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice). Bruxelles, 24 noiembrie 1993. 46 „întoarcere spre ariile de creştere” este o expresie considerată sinonimă cu expresia „întoarcere spre ariile de maturizare”

29

2.5.7 În Europa, mişcările migratorii de întoarcere sunt, în marea lor majoritate, orientate spre nord, nord-est sau nord-vest. Acest lucru înseamnă că păsările care migrează din zone de iernare situate în Africa traversează mai întâi Marea Mediterană, apoi Europa Centrală în drumul lor către ariile de creştere situate în Europa de Nord. Aceste migraţii durează, în mod normal, câteva săptămâni (inclusiv pauzele de odihnă de pe parcurs), dar păsări izolate pot finaliza acest traseu într-una singură sau în câteva zile. Începutul, încheierea şi durata perioadei de migraţie dintr-o anumită ţară sunt determinate de un număr de factori biologici, geografici şi metodologici.

2.5.8 În ceea ce priveşte debutul migraţiei prenupţiale, nu toţi indivizii unei specii

aflaţi în aceeaşi regiune îşi încheie perioada de iernare în acelaşi timp. Nu numai că există diferenţe individuale ci, de asemenea, pe acelaşi teritoriu de iernare, se pot afla specii diferite care nu au aceleaşi cicluri anuale. Păsările aparţinând populaţiilor nordice, de exemplu, îşi încep deseori zborul de întoarcere mult mai târziu decât păsările care cresc mai în sud. Un caz extrem este constituit de migraţia pe etape (efectuată, spre exemplu, de fluierarul cu picioarele roşii, Tringa totanus): păsările care cresc în zone situate mai la nord parcurg distanţe mai mari şi se mută în zone de iernare situate mai la sud decât cele care cresc în regiuni situate mai la sud.

2.5.9 Faptul că păsările părăsesc zona de iernare nu înseamnă neapărat că acestea îşi

încep migraţia de întoarcere. Ele se pot muta în alte regiuni de iernare, ca urmare a modificărilor condiţiilor ecologice locale, a epuizării resurselor de hrană, a perturbărilor sau schimbărilor survenite în condiţiile climatice. Situaţia devine şi mai complexă în momentul în care în aceeaşi regiune de iernare coexistă păsări migratoare şi păsări sedentare din aceeaşi specie. Astfel, anumite date referitoare la ţările mari din punct de vedere geografic pot părea contradictorii. Diferenţele majore dintre regiuni învecinate reflectă mai curând diferenţe de ordin ecologic decât diferenţe reale cu privire la datele de migraţie. Spre exemplu, deşi părţile sudice ale Spaniei (Andalucía) şi Italiei (Sicilia) sunt situate la aceeaşi latitudine (37°) acest lucru nu implică în mod necesar date de sosire similare ale păsărilor migratoare deoarece ar putea fi implicate diferite populaţii.

2.5.10 Durata perioadei de migraţie nu depinde numai de întinderea nord-sud a ţării

în cauză, ci şi de disponibilitatea şi utilizarea locurilor de odihnă. Un exemplu tipic în acest sens îl reprezintă Limosa lapponica - sitarul de mal nordic, care migrează din zone de iernare situate în Africa spre arii de creştere situate în Siberia. După un zbor continuu din Banc d'Arguin din Africa de Vest, aceştia staţionează câteva săptămâni în Marea Wadden. Durata perioadei de migraţie este, de asemenea, determinată de numărul păsărilor şi de întinderea ariilor lor de creştere: o populaţie mică poate efectua zborul în câteva zile, în timp ce o specie numeroasă, cu o perioadă de creştere mare, poate avea o perioadă de migraţie prelungită cuprinzând câteva luni. Mai mult, perioada de migraţie poate fi, de asemenea, extinsă dacă o ţară este traversată de mai multe populaţii cu calendare diferite.

30

• Aplicarea definiţiilor „conceptelor cheie” la diferitele specii din anexa II

2.5.11 În general, în cazul păsărilor migratoare, etapa de reproducere care marchează

debutul perioadei de reproducere o reprezintă „ocuparea locurilor de creştere”. Cu toate acestea, criteriul „ocupării locurilor de creştere” este, în general dificil de folosit în cazul în care speciile sunt, în principal, sedentare sau în cazul în care speciile sedentare şi cele migratoare sunt amestecate. În aceste cazuri, stadiul care marchează debutul perioadei de reproducere îl reprezintă „construirea cuibului”. În acele situaţii în care criteriul reţinut este dificil de recunoscut pe teren, este indicat numărul corespunzător de decade numărate de la începerea depunerii ouălor (cunoscută, în general, pentru majoritatea speciilor).

2.5.12 În general, etapa care marchează sfârşitul perioadei de reproducere este

considerată „zborul deplin al păsărilor tinere”, adică zborul tuturor puilor, inclusiv a doua şi a treia generaţie pentru unele specii (spre exemplu, cristei/Rallidae, porumbei/Columbidae, sturz/Turdidae). Zbor deplin înseamnă că păsările tinere sunt capabile să zboare susţinut şi continuu la o capacitate similară cu cea a păsărilor adulte şi care corespunde cu „independenţa tinerelor păsări”. Cu toate acestea, pentru anumite specii (spre exemplu, ciori, gaiţe, corbi/Corvidae), zborul deplin are loc înaintea „independenţei păsărilor tinere”. Păsările tinere sunt independente în momentul în care faptul că nu mai primesc îngrijirea şi/sau hrana oferite de părinţi nu conduce la o scădere semnificativă a şanselor de supravieţuire a indivizilor tineri. În situaţiile în care „zborul/independenţa completă a indivizilor tineri” sunt dificil de stabilit pe teren, se indică numărul corespunzător de decade numărate de la încheierea perioadei de incubare a ouălor.

2.5.13 Etapa utilizată pentru a marca debutul şi încheierea perioadei de reproducere

pentru fiecare dintre speciile enumerate în anexa II a fost stabilită în funcţie de caracteristicile biologice ale acestora. În baza acestui fapt şi a informaţiilor disponibile din diferite state membre au fost determinate perioadele prenupţiale şi de reproducere pentru fiecare specie47. Este admis faptul că este posibil să existe diferenţe cu privire la calitatea datelor privitoare la speciile de pe teritoriul UE şi că aceste date vor trebui actualizate periodic, luându-se în considerare datele noi şi mai pertinente pe măsură ce acestea devin disponibile. Pe lângă această actualizare periodică, va trebui, de asemenea, să se ia în considerare orice schimbare apărută în migraţie sau perioada de creştere ca urmare a efectelor schimbărilor de mediu, şi să se ia în considerare modificările perioadelor rezultate ca urmare a altor presiuni asupra mediului.

47 În ceea ce priveşte prezentarea datelor pentru fiecare specie, a fost aplicată o serie de principii generale (a se vedea p.7 din raportul privind conceptele cheie). În cazul în care datele perioadelor prenupţiale şi de reproducere sunt eşalonate, a fost aleasă data cea mai timpurie. În mod analog, în cazul în care au loc variaţii anuale regulate, au fost reţinute datele privind perioadele mai timpurii. În cazul în care populaţii diferite migrează printr-o ţară, au fost folosite date referitoare la populaţia migratoare cea mai timpurie. Cu toate acestea, datele extreme, izolate sau fluctuante au fost excluse ca rezultat al naturii lor imprevizibile.

31

2.6 Asigurarea unui sistem de protecţie completă luând în considerare date de deschidere şi de închidere eşalonate

2.6.1 Conform jurisprudenţei corespunzătoare a Curţii de Justiţie, „autorităţile naţionale nu sunt îndreptăţite prin directivă să fixeze date de închidere pentru sezoanele de vânătoare care să varieze în funcţie de speciile de păsări, în afară de cazul în care statul membru în cauză poate demonstra, în baza unor date ştiinţifice şi tehnice relevante pentru fiecare caz în parte, că eşalonarea datelor de închidere pentru vânătoare nu împiedică protecţia completă a speciilor de păsări susceptibile să fie afectate de o asemenea eşalonare” 48. Cu condiţia ca „protecţia completă a păsărilor” să fie asigurată, Curtea de Justiţie a hotărât, de asemenea, că „fixarea datelor de închidere, care variază în funcţie de diferite părţi de pe teritoriul unui stat membru, este compatibilă cu directiva”49.

2.6.2 În cauzele C-435/92 şi C-38/99, Curtea de Justiţie a admis două dificultăţi

referitoare la eşalonarea datelor de închidere, care sunt, de asemenea, relevante şi pentru datele de deschidere: perturbarea altor specii şi riscul de confuzie. Acestea sunt analizate mai jos şi este oferită o posibilă abordare pentru soluţionarea acestor dificultăţi.

RISCUL DE CONFUZIE 2.6.3 Acest fenomen depinde de o serie de factori, incluzând, în special, asemănarea

dintre speciile care pot fi vânate pentru care este deschis sezonul de vânătoare şi cele pentru care sezonul de vânătoare este închis sau urmează să se deschidă, condiţiile în care se desfăşoară vânătoarea şi îndemânarea vânătorilor.

2.6.4 În cauza C-435/9250, Curtea de Justiţie a notat faptul că, în ceea ce priveşte

riscul ca anumite specii pentru care sezonul de vânătoare s-a încheiat deja să fie supuse unei sărăciri indirecte ca urmare a confuziei cu speciile pentru care vânătoarea este încă autorizată, trebuie subliniat faptul că cea de-a treia teză a articolului 7 alineatul (4) din directivă este în mod special menită să prevină expunerea acestor specii riscului de a fi decimate ca urmare a vânării lor în timpul perioadei de migraţie prenupţială. În acest sens, s-a solicitat statelor membre să adopte toate măsurile necesare pentru a preveni vânătoarea în respectiva perioadă.

48 Hotărârea din 19 ianuarie 1994, Association pour la Protection des Animaux Sauvages şi altele c. Instituţia Prefectului din Maine-et-Loire şi Instituţia Prefectului din Loire-Atlantique, cauza C-435/92, Rec. 1994, p. 67, punctul 22 ; hotărârea din 7 decembrie 2000, Comisia/Franţa, cauza C-38/99, Rec. 2000, p. 10941, punctul 43. 49 Hotărârea din 19 ianuarie 1994, Association pour la Protection des Animaux Sauvages şi altele c. Instituţia Prefectului din Maine-et-Loire şi Instituţia Prefectului din Loire-Atlantique, cauza C-435/92, Rec. 1994, p. 67, punctul 27. 50 Hotărârea din 19 ianuarie 1994, Association pour la Protection des Animaux Sauvages şi altele c. Instituţia Prefectului din Loire-Atlantique, cauza C-435/92, Rec. 1994, p. 67, punctul 18.

32

2.6.5 Riscul de confuzie între diferite specii de păsări este pe deplin recunoscut şi a făcut deja obiectul a numeroase ghiduri de identificare specializate51. În baza criteriilor precum asemănarea în ceea ce priveşte aspectul şi penajul, utilizarea habitatului şi comportament (inclusiv apelurile), este posibilă clasificarea speciilor care pot fi vânate în grupe de specii cu „înfăţişare similară” în vederea reducerii la minim a riscului de confuzie. Răspunderea în această materie ar trebui să revină autorităţilor competente responsabile cu autorizarea sezoanelor de vânătoare. Figura 3 prezintă o metodă posibilă de clasificare.

2.6.6 Dacă eşalonarea datelor de vânătoare este autorizată, datele de deschidere şi

datele de închidere ale sezoanelor de vânătoare trebuie fixate pentru fiecare grup de specii de păsări cu „înfăţişare similară” într-un mod care să asigure că nu există suprapuneri cu perioadele de interdicţie prevăzute în directivă.

2.6.7 Orice regrupare de specii cu înfăţişare similară trebuie să fie adaptată la

circumstanţele temporale şi spaţiale în care are loc vânătoarea. În primul rând, pentru ca un risc de confuzie să fie real, speciile care pot fi vânate (sau grupul de specii) trebuie să fie prezente şi în perioada sezonului de vânătoare în zona şi pe perioada în cauză. În al doilea rând, alte specii care pot fi vânate, susceptibile să genereze confuzie şi pentru care sezonul de vânătoare s-a încheiat, ar trebui, de asemenea, să fie prezente într-o manieră previzibilă şi semnificativă.

2.6.8 Mai mult, în ceea ce priveşte vânătoarea la începutul toamnei, ar trebui notat

faptul că speciile de raţă de uscat sunt acoperite de un penaj sub formă de eclipsă în acest stadiu (masculii adoptă un penaj similar cu cel al femelelor în timpul năpârlirii), ceea ce face considerabil mai dificilă distingerea lor în acest moment.

2.6.9 În plus, problema confuziei este adâncită de faptul că în mod frecvent coexistă

diferite specii de păsări. Spre exemplu, raţele, păsările limicole şi sturzii circulă frecvent în grupuri de specii amestecate. Un grup de raţe poate fi alcătuit din patru sau chiar cinci specii diferite. Prin urmare, în astfel de circumstanţe ochirea „selectivă” poate fi foarte dificilă.

2.6.10 Categoriile de specii susceptibile să fie confundate se concentrează pe diferite

grupe de specii care pot fi vânate enumerate în anexa II la directivă. Cu toate acestea, ar trebui notat faptul că riscul de confuzie nu este limitat doar la speciile care pot fi vânate şi poate reprezenta o ameninţare pentru conservarea anumitor specii vulnerabile sau pe cale de dispariţie (spre exemplu, raţa roşie Aythya nyroca, raţa porumbacă Marmaronetta angustirostris, gârliţa mică Anser erythropus, lişiţa cu creastă Fulica cristata) în zone speciale unde are loc vânătoarea. Această problemă va trebui studiată în contextul general al gestionării acestor situri.

51 Un bun exemplu de ghiduri axate pe identificarea grupurilor de specii de păsări dificil de recunoscut sunt „The Macmillan Guide to Bird Identification” de Alan Harris, Laurel Tucker şi Keith Vinicombe. 1989. ISBN 1-85627-641-4 şi volumul care îl completează, „The Macmillan Birder's Guide to European and Middle Eastern Birds”, de Alan Harris, Hadoram Shirihai şi David Christie, 1996.

33

2.6.11 Al doilea factor care trebuie luat în considerare îl reprezintă condiţiile conform cărora are loc vânătoarea. Acestea depind de factori cum ar fi distanţa de observare. Cu cât o pasăre este mai departe de vânător, cu atât mai mare este dificultatea determinării caracteristicilor sale specifice (mărime, penaj etc.). Identificarea păsărilor în zbor va depinde de perioada în care pasărea este vizibilă, perioadă care poate fi destul de scurtă. Prin urmare, este probabil ca tipul de vânătoare să influenţeze nivelul de risc de confuzie.

2.6.12 În mod analog, condiţiile de luminozitate pot juca, de asemenea, un rol

important. Vizibilitatea slabă la răsărit şi apus sau pe timpul nopţii poate reduce considerabil capacitatea de distingere a speciilor de păsări52. Condiţiile climatice speciale cum ar fi ceaţa şi precipitaţiile pot, de asemenea, să reducă posibilitatea de a identifica corect păsările în natură.

2.6.13 În sfârşit, problema îndemânării vânătorilor are, de asemenea, o influenţă

importantă. Aceasta va depinde de pregătirea şi experienţa vânătorului. Acest lucru se aplică pe toată perioada sezonului de vânătoare şi este, de asemenea, relevant şi pentru distingerea speciilor care pot fi vânate de cele care nu pot fi vânate (spre exemplu, fugaciul mare Calidris canutus de alte păsări limicole mici; ciocârlia de câmp Alauda arvensis de alte specii de ciocârlii). Schemele de formare şi de conştientizare destinate sprijinirii vânătorilor în ceea ce priveşte identificarea speciilor ar trebui încurajate sau dezvoltate corespunzător acolo unde ele deja există. Vânătorii nu ar trebui să tragă într-o pasăre decât dacă sunt siguri de identitatea acesteia. Cu toate acestea, mulţi vânători se specializează în anumite grupe de păsări şi vânează rar specii de păsări asupra cărora nu au experienţă. În acest mod, vânătorii devin specialişti în identificarea speciilor-ţintă favorite.

RISCUL DE PERTURBARE 2.6.14 Acest fenomen va depinde, inter alia, de tipul de vânătoare, de intensitatea

acesteia, de frecvenţa şi de durata acesteia, de speciile în cauză şi de habitatele utilizate, precum şi de disponibilitatea zonelor de refugiu alternative.

2.6.15 În cauza C-435/9253 Curtea de Justiţie a notat faptul că activităţile de

vânătoare pot conduce la o perturbare a faunei sălbatice, putând fi afectat stadiul de conservare a speciilor în cauză, independent de numărul de exemplare vânate. Curtea de Justiţie a stabilit că astfel de activităţi au consecinţe „în mod deosebit grave pentru grupele de păsări care, pe perioada migraţiei şi iernatului, tind să se adune în grupuri şi să se odihnească în zone care sunt deseori limitate sau chiar închise. Perturbările cauzate de vânătoare obligă animalele să-şi canalizeze cea mai mare parte a energiei lor mutării în alte locuri şi fugii, în detrimentul timpului alocat pentru hrană şi odihnă în vederea migraţiei. Se consideră că aceste perturbări ar avea un impact negativ

52 Un ghid de identificare a fost publicat de către vânători pe această temă (spre exemplu, „Reconnaître les oiseaux la nuit” de Philippe du Cheyron pentru Association Picarde des chasseurs de gibier d’eau). 53 Hotărârea din 19 ianuarie 1994, Association pour la Protection des Animaux Sauvages şi altele c. Instituţia Prefectului din Maine-et-Loire şi Instituţia Prefectului din Loire-Atlantique, cauza C-435/92, Rec. 1994, p. 67, punctul 17.

34

asupra sistemului energetic al fiecărui individ şi al ratei mortalităţii tuturor populaţiilor în cauză. Efectele negative cauzate de vânarea altor specii de păsări sunt în mod special semnificative în cazul acelor specii a căror migraţie de întoarcere are loc mai devreme”.

2.6.16 Se consideră că perturbarea ar avea cel mai probabil un impact asupra

populaţiilor de păsări în perioadele din timpul anului când hrana este puţină sau nu este disponibilă, iar păsările întâmpină dificultăţi în satisfacerea nevoilor lor energetice şi nutritive54. Această problemă este resimţită cel mai acut atunci când păsările trebuie să-şi acumuleze rezerve pentru perioadele solicitante din punct de vedere energetic, cum ar fi anterior migraţiei sau în timpul perioadei de reproducere, în cazul unor condiţii climatice defavorabile sau înaintea creşterii puilor55. Cu privire la condiţiile climatice nefavorabile, există dispoziţii în diferite state membre pentru introducerea „interdicţiilor de vânătoare pe vreme rece”.

2.6.17 Un studiu recent privind fiziologia energetică a păsărilor a contestat

presupunerea conform căreia vânătoarea va conduce mereu la perturbări care vor însemna o ameninţare semnificativă la adresa supravieţuirii populaţiilor de păsări56. Echilibrul energetic al păsărilor este un factor cheie în determinarea succesului reproducerii şi a potenţialului de supravieţuire al păsărilor. Studiul demonstrează că, în anumite condiţii, păsările pot face dovadă de o mare adaptabilitate fiziologică şi comportamentală, prin intermediul creşterii ratei lor alimentare şi a trecerii de la o alimentaţie de zi la una de noapte şi invers, pentru a compensa stresul energetic şi nutriţional pe care îl pot provoca perturbările, inclusiv perturbările cauzate de vânătoare. Atâta timp cât păsările au acces, chiar şi în mod intermitent, la surse suficiente de hrană (adică, în cadrul unor limite acceptabile ale perturbării şi disponibilităţii hranei), ele sunt capabile să compenseze modificările survenite în echilibrul lor energetic ca răspuns la sursele de perturbare (a se vedea un exemplu de studiu privind raţele scufundătoare în lacuri mari puţin adânci)57. Chiar dacă există

54 Madsen, J. 1995. Impact of disturbance on migratory waterfowl (Impactul perturbărilor asupra păsărilor de apă migratoare). Ibis 137, Supl 1 : 67-74. 55 Mainguy, J., Bety, J., Gauthier, G. şi Giroux, J.-F. (2002) Condiţiile corporale şi efortul repoductiv de depunere a ouălor sunt mai mari dacă gâştile de zăpadă sunt afectate de vânătoarea de primăvară? The Condor 104: 156-161 56 Boos, M., J-P. Arnauduc, J-P. Robin. 2002 ‘Effets du dérangement sur l’énergétique chez les oiseaux et les possibilités de compensation nutritionelles’ Raport final al convenţiei de cercetare CNRS/FNC. Centre d’Ecologie et Physiologie Energétiques, Franţa. Presupunerile care susţin concluziile acestui studiu au fost, în special, următoarele: frecvenţa medie de perturbare la care păsările care reacţionează activ prin zbor a fost de 1 pănă la 2,5 perturbări pe oră; timpul mediu de zbor a fost între 1 şi 2 minute pe perturbare; perioada de perturbare s-a extins până la peste 10 ore pe zi; furnizarea hranei nu a constituit un factor restrictiv; păsările nu se aflau într-un stadiu avansat de pregătire pentru reproducere, în special pentru producerea de ouă. 57 Evans, D.M. şi K.R. Day (2001) Does shooting disturbance affect diving ducks wintering on shallow lakes? A case study on Lough Neagh, Northern Ireland (Afectează perturbarea cauzată de armele de foc iernatul raţelor scufundătoare pe lacurile puţin adânci? Un studiu de caz privind Lough Neagh, Irlanda de Nord). Biological Conservation, 98 : 315-323. Evans, D.M. şi K.R. Day (2002). ). Hunting disturbance on a large shallow lake: the effectiveness of waterfowl refuges. (Perturbarea cauzată de vânătoare pe un lac mare puţin adânc: eficacitatea refugiilor păsărilor de apă). Ibis 144 : 2-8. Ar trebui notat că, în acest studiu, păsările utilizau o mare parte din zona din apropierea lacului ca zonă de refugiu pe perioada vânatului şi că majoritatea speciilor se hrăneau pe timp de noapte, când nu se desfăşurau activităţi de vânătoare.

35

modificări comportamentale semnificative ca urmare a acestei perturbări, impactul asupra echilibrului energetic este mic.

2.6.18 Cu toate acestea, răspunsurile comportamentale la perturbări sunt complexe şi

pot fi subestimate, în special acolo unde vânătoarea este intensă. Spre exemplu, timpul pierdut după aterizare înainte ca păsările să reînceapă să se hrănească poate ajunge la o oră (şi, dacă perturbarea se repetă, până la două ore). Acest lucru poate afecta alte activităţi comportamentale (sociale, curăţare, odihnă, împerechere). Perturbările pot, de asemenea, să conducă la o veghe crescută în detrimentul alimentării. De asemenea, există în prezent puţine studii care să susţină presupunerea conform căreia păsările au un acces liber şi deplin la sursele de hrană pentru a compensa modificările survenite ca urmare a perturbărilor. Păsările vor căuta situri neperturbate alternative, care ar putea să nu fie situate în apropiere sau în care s-ar putea ca hrana să nu fie în mod adecvat disponibilă. Mai mult, diferite categorii de păsări variază în ceea ce priveşte gradul lor de sensibilitate la perturbări în funcţie de caracteristicile lor biologice, de comportamentul lor şi de dependenţa de diferite habitate. Cu toate acestea, chiar dacă comportamentul alimentar poate fi afectat, în general, nu există studii pentru a se determina dacă păsările pot să se hrănească eficient pe termen scurt sau lung, în special deoarece aportul energetic prin alimentaţie trebuie examinat pe termen scurt şi pe termen lung.

2.6.19 În absenţa unor studii empirice, consecinţele lipsei unui echilibru energetic

asupra succesului reproducerii şi supravieţuirii speciilor nu sunt încă pe deplin înţelese. Conform concluziilor studiului menţionat mai sus, păsările sunt incapabile să compenseze perturbarea dacă, pe lângă pierderea energetică cauzată de perturbare, nu au acces la resurse de hrană pentru mai multe zile consecutive (de exemplu pe timpul unor condiţii climatice defavorabile) sau pe timpul perioadei active care precedă reproducerea şi în timpul acesteia. Acest punct de vedere este susţinut de studii realizate pe gâşte (care sunt reproducători capitali – adică dependenţi de rezervele de energie create înainte de sosirea în ariile de creştere) care au arătat că perturbările pot reduce considerabil succesul reproducerii58.

2.6.20 Autorizarea datelor de vânătoare în perioada migraţiei prenupţiale poate

prezenta un risc mai crescut pentru păsări decât la sfârşitul perioadei de reproducere, probabil din cauza nevoilor energetice mai mari ale păsărilor în acest moment. Şi alţi factori pot, de asemenea, interveni (de exemplu zilele mai scurte în februarie decât în august, cu o perioadă probabil mai scurtă pentru alimentaţie pe timpul zilei). Strategia energetică pe timpul ciclului anual complet reprezintă un factor important. S-a demonstrat pentru diferite păsări de apă că luna februarie corespunde unei scăderi programate de manieră spontană şi endogenă a carburanţilor corporali atunci când hrana este disponibilă ad libitum. Această reglare a rezervelor din organism este asociată

58 Madsen. J. 1995. Impacts of disturbance on migratory waterfowl (Impactul perturbărilor asupra păsărilor de apă migratoare). Ibis. 139 : S67-S74. Mainguy, J., J. Bêty, G. Gauthier, J-F Giroux. 2002. Are body condition and reproductive effort of laying Greater Snow Geese affected by the Spring hunt? (Sunt condiţiile corporale şi efortul reproductiv de depunere a ouălor la gâsca de zăpadă afectate de vânătoarea de primăvară?). The Condor. 104 : 156-161. Ar trebui notat faptul că aceste studii se referă la niveluri mari de perturbare pe perioada primăverii.

36

cu scăderea voluntară a cantităţii de hrană ingerată59. Mai mult, demografia populaţiei diferă considerabil, în mod normal, între aceste două perioade, cu o populaţie relativ mare a indivizilor adulţi în primăvară, care reprezintă potenţialii reproducători, suplimentată de o proporţie mare de păsări imature în toamnă.

2.6.21 Nu există informaţii şi cercetări consistente cu privire la căile migratoare ale

păsărilor pentru a evalua mai bine efectul perturbărilor cum ar fi vânătoarea asupra populaţiilor de păsări şi asupra stării lor de conservare60. Diverse studii au arătat că vânătoarea slab gestionată poate reduce semnificativ capacitatea de încărcare a zonelor umede pentru păsările de apă. Locaţia activităţilor de vânătoare în raport cu zonele de alimentare ar putea fi, de asemenea, relevantă.

2.6.22 În ceea ce priveşte reducerea la minim a potenţialului impact al perturbării

umane asupra populaţiilor de păsări în timpul perioadelor de vânătoare eşalonate, trebuie să se ţină cont pe deplin de necesitatea unor zone de refugiu suplimentare şi neperturbate care să permită păsărilor afectate să se odihnească şi să se hrănească. Aceste zone trebuie concepute într-un mod care să asigure resurse suficiente pentru o bună alimentaţie şi pentru alte activităţi. Acestea trebuie stabilite pentru fiecare caz în parte în funcţie de nevoile ecologice, comportamentale şi energetice ale diferitelor specii de păsări care pot fi vânate şi care sunt afectate de eşalonarea datelor de vânătoare. În ultima vreme, s-au multiplicat activităţile de cercetare cu privire la acest subiect şi au fost dezvoltate metode mai adecvate şi mai eficiente pentru gestionarea zonelor de refugiu şi a zonelor-tampon existente, mai ales în zonele umede61.

CE CONDIŢII TREBUIE ÎNDEPLINITE DACĂ UN STAT MEMBRU DOREŞTE SĂ EŞALONEZE DATELE DE DESCHIDERE ŞI DE ÎNCHIDERE A SEZOANELOR DE VÂNĂTOARE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 7 ALINEATUL (4) DIN DIRECTIVĂ?

59 M. Boos, com. pers. 60 A se vedea, de exemplu Hill, D., D. Hockin, D. Price, G. Tucker, R.Morris, J. Treeweek. 1997. Bird disturbance : improving the quality and utility of disturbance research (Perturbarea păsărilor: îmbunătăţirea calităţii şi utilităţii cercetării perturbărilor). J. Appl.Ecol. 34, 275-288. 61 Spre exemplu, următoarele studii: Fox, A.D. şi J. Madsen (1997). Behavioural and distributional effects of hunting disturbance on waterbirds in Europe: implications for refuge design (Efecte comportamentale şi distribuţionale ale perturbării cauzate de vânătoare asupra păsărilor de apă din Europa: implicaţii cu privire la structura zonelor de refugiu). J. Appl. Ecol. 35: 386-397. Madsen, J. 1998a. Experimental refuges for migratory waterfowl in Danish wetlands. I. Baseline of the disturbance effects of recreational activities (Refugii experimentale pentru păsările de apă migratoare din zonele umede din Danemarca. I. Linii fundamentale privind efectele perturbărilor cauzate de activităţile recreaţionale). J. Appl. Ecol. 35 : 386-397. Madsen, J. 1998b. Experimental refuges for migratory waterfowl in Danish wetlands. II. Tests of hunting disturbance effects (Refugii exeperimentale pentru păsările de apă migratoare din zonele umede din Danemarca. II. Teste cu privire la efectele perturbărilor cauzate de vânătoare). J. Appl. Ecol. 35 : 398-417. Rogers, J.A. Jr, et H.T. Smith. 1997. Buffer zone distances to protect foraging and loafing waterbirds from human disturbance in Florida (Distanţele zonelor tampon pentru protejarea păsărilor de apă în timpul hrănirii sau al repausului de perturbările cauzate de activităţile umane în Florida). Wildl. Soc. Bull. 25 : 139-145.

37

2.6.23 Pentru a garanta compatibilitatea cu principiul protecţiei complete, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie, statele membre trebuie să fie capabile să demonstreze că nu există riscuri semnificative de confuzie şi de perturbare la nivelul geografic la care doresc să aplice eşalonarea.

2.6.24 Cu privire la riscul de confuzie, acest lucru ar necesita clasificarea grupelor de

specii „cu înfăţişare similară” care pot fi vânate şi care utilizează aceleaşi tipuri de habitate în acelaşi timp şi fixarea aceloraşi date de deschidere şi de închidere pentru sezonul de vânătoare al acestor grupe într-un mod care evită suprapunerea cu perioadele de interzicere a vânatului. Acest lucru impune, de asemenea, ca din condiţiile în care are loc vânătoarea să nu rezulte un risc semnificativ de confuzie între diferitele specii care pot fi vânate.

2.6.25 Cu privire la riscul de perturbare, trebuie demonstrat un echilibru între

intensitatea, frecvenţa şi durata vânătorii şi disponibilitatea şi proximitatea unor zone neperturbate suficiente care să ofere locuri corespunzătoare pentru alimentare şi odihnă.

2.6.26 Trebuie adoptate măsuri adecvate de punere în aplicare pentru a garanta

respectarea dispoziţiilor anterioare. 2.6.27 În sfârşit, în zonele susceptibile să facă obiectul unei eşalonări a datelor de

vânătoare62, planificarea integrată ţinând cont de perturbările cauzate de vânătoare şi de alte posibile perturbări asupra păsărilor şi a utilizării de către acestea a resurselor naturale constituie un instrument valoros de gestionare. O astfel de planificare ar trebui să includă monitorizarea ştiinţifică pentru a se evalua potenţialul impact asupra speciilor de păsări în cauză.

2.6.28 Figura 4 propune un model de schemă a condiţiilor care trebuie îndeplinite

pentru a garanta compatibilitatea datelor de deschidere şi de închidere.

2.7 Analiza suprapunerilor 2.7.1 Comparaţia preliminară a sezoanelor de vânătoare existente şi a perioadelor de

migraţie prenupţială şi de reproducere admise pentru speciile care pot fi vânate în fiecare stat membru arată faptul că există un număr mare de suprapuneri potenţiale sau reale63, a căror importanţă variază în funcţie de diferitele specii. Toate statele membre sunt vizate, deşi majoritatea acestora întâmpină probleme doar cu privire la un număr relativ mic de specii. Problema suprapunerilor pare mai complexă în acele state membre în care sezoanele de vânătoare sunt stabilite la nivel regional. Cu toate acestea, ar trebui notat faptul că, pentru majoritatea speciilor, nu există suprapuneri în diferitele state membre.

2.7.2 Datele privind perioadele de reproducere şi de migraţie prenupţială din

raportul de analiză a „conceptelor cheie” sunt prezentate pe perioade de 10 zile 62 Amploarea unei astfel de planificări ar trebui să fie determinată în funcţie de sfera geografică a zonei care face obiectul eşalonării datelor de vânătoare. 63Overlap Analysis (Analiza suprapunerilor) – DG Mediu, 2002.

38

sau decade. Prin urmare, gradul de acurateţe este de zece zile. În consecinţă, o suprapunere de o decadă între data de vânătoare şi perioada de reproducere sau de migraţie prenupţială este clasificată ca fiind o „suprapunere teoretică”, deoarece în această perioadă este posibil să nu existe nicio suprapunere reală. Pentru perioadele de suprapunere mai mari de o decadă nu există o astfel de incertitudine, fiind vorba de o „suprapunere reală”.

2.7.3 Mai mult, rezultă din analiza suprapunerilor la nivelul statelor membre că ar

putea exista situaţii în care vânătoarea în anumite regiuni din state cu o întindere geografică mai mare să fie în conformitate cu dispoziţiile articolului 7 alineatul (4), deoarece sezonul de creştere poate fi finalizat sau deoarece migraţia de întoarcere poate începe mai târziu decât în tot statul considerat pe ansamblu.

2.7.4 Această analiză relevă faptul că există probleme de suprapunere atât în

perioada de reproducere, cât şi în cea a migraţiei prenupţiale. Unele regulamente existente privind vânătoarea autorizează ca vânătoarea: - să se desfăşoare pe perioada migraţiei prenupţiale (şi câteodată şi pe perioada de reproducere în acelaşi timp) - să înceapă înainte de încheierea perioadei de reproducere

- să înceapă în alte momente din perioada de reproducere. 2.7.5 Cea mai problematică specie o reprezintă porumbelul gulerat Columba

palumbus (suprapunere în cazul a 13 state membre, cu până la 15 decade în Irlanda). Raţa mare Anas platyrhynchos, de asemenea, pare să fie o problemă în opt state membre (cu o suprapunere de până la 5 decade). Suprapuneri (sau suprapuneri teoretice) pentru mai multe specii de corbi Corvidae (de până la 9 decade) se produc în mai multe state membre.

2.7.6 O parte din aceste suprapuneri pare să fie asociată cu specii cu perioade mari

de reproducere (sau cu perioade de reproducere târzii) şi/sau cu perioade de migraţie timpurii. Alte explicaţii posibile pentru suprapuneri pot fi legate de caracterul inadecvat al vânătorii în timpul perioadei normale sau indisponibilitatea speciilor în cauză în perioada respectivă. O examinare mai detaliată a categoriilor diferite de suprapuneri este oferită în capitolul 3.

2.7.7 Se pare, de asemenea, că există cazuri de vânătoare de specii în conformitate

cu articolul 7 alineatul (4) care pot fi justificate prin controlarea speciilor care produc daune în sensul articolului 9 alineatul (1) din directivă.

• Soluţii posibile pentru problema suprapunerilor 2.7.8 În fiecare caz de suprapunere, există obligaţia respectării cerinţelor prevăzute

la articolul 7 alineatul (4). Prin urmare, în toate cazurile legislaţia naţională şi/sau regională referitoare la fixarea sezoanelor de vânătoare va trebui aliniată cu dispoziţiile articolului 7 alineatul (4) din directivă.

2.7.9 Cu toate acestea, se recunoaşte faptul că poate fi aplicată o anumită

flexibilitate limitată în interpretarea datelor în vederea stabilirii datelor de deschidere şi de închidere a sezoanelor de vânătoare în conformitate cu

39

articolul 7 alineatul (4) din directivă. Documentul privind „conceptele cheie” a permis excluderea datelor fluctuante, extreme sau izolate în determinarea perioadelor prenupţiale şi de migraţie pentru diferite specii de păsări care pot fi vânate. În plus, este posibilă excluderea suprapunerilor de o decadă, având în vedere că, pe baza gradului de precizie a datelor, acestea pot fi considerate suprapuneri teoretice (a se vedea secţiunea 2.7.2).

2.7.10 În cazul în care sezoanele de vânătoare sunt stabilite pentru întreg statul

considerat pe ansamblu, acestea nu ar trebui să se suprapună cu perioadele de creştere şi de migraţie de întoarcere astfel cum au fost acestea identificate în documentul privind „conceptele cheie”. Dacă sezoanele de vânătoare stabilite la nivel regional se suprapun cu perioadele naţionale de reproducere şi de migraţie de întoarcere, date ştiinţifice şi tehnice ar putea demonstra că astfel de suprapuneri nu se produc datorită faptului că perioada de creştere se încheie mai devreme sau deoarece perioada migraţiei de întoarcere începe mai târziu în regiunea în cauză. Această situaţie s-ar putea produce în ţările cu diferenţe climatice semnificative între zonele nordice şi cele sudice64 şi/sau cu diferenţe climatice similare între regiuni situate la altitudini diferite. În fiecare caz în parte va trebui demonstrată clar existenţa unor regiuni bine demarcate în care, în baza unor date ştiinţifice evidente cu privire la perioadele de migraţie prenupţială şi/sau de reproducere, ar fi justificată eşalonarea datelor de deschidere şi de închidere. În lipsa unor date regionale, analiza suprapunerilor trebuie să se bazeze pe datele naţionale (sau, dacă acestea nu sunt disponibile, ar trebui să facă referire la date provenind din regiunile învecinate Europei, cf. concluziile în cauza C-157/89, punctul 16). Ar trebui notat, cu toate acestea, că distanţele mari din interiorul unei ţări nu reprezintă în sine o dovadă pentru variaţia regională a schemelor de migraţie, deoarece păsările migratoare pot acoperi cu uşurinţă sute de kilometri pe zi.

2.7.11 În mod analog, în cazul în care perioada de creştere a unei specii cu perioadă

de reproducere prelungită este în mod evident limitată geografic într-un stat membru, cu o perioadă de creştere localizată târzie a acestor specii, ar putea fi permisă autorizarea unor date de deschidere timpurii a sezoanelor de vânătoare pentru aceste păsări în afara ariilor respective. În astfel de circumstanţe, va trebui ca ariile geografice să fie de o întindere adecvată pentru a garanta că teritoriile cu reproducători târzii nu fac obiectul sezoanelor de vânătoare până la încheierea perioadei de reproducere.

2.7.12 Cazul raţei mari Anas platyrhynchos, care are o perioadă combinată

prenupţială şi de reproducere prelungită în anumite state membre, merită o atenţie specială (a se vedea, de asemenea, secţiunea 3.4.33 şi figura 7). În anumite ţări o mare parte a populaţiei este formată din indivizi crescuţi în captivitate65. Indivizii crescuţi în captivitate nu sunt acoperiţi de dispoziţiile prezentei directive (astfel cum a fost confirmat prin hotărârea Curţii de Justiţie

64 Spre exemplu, în Suedia, momentul topirii gheţei ce acoperă lacurile se extinde de la 15 martie în sud până la 15 iunie în zonele muntoase din nord. Această diferenţă reprezintă 9 decade şi are consecinţe fenologice importante. 65 Spre exemplu, în timp ce în Franţa populaţia de creştere de raţă mare este estimată la 30 000-60 000 de perechi, reproducătorii produc 1,4 milioane de indivizi în fiecare an (sursă: Y. Ferrand, Office National de la Chasse et de la Faune Sauvage).

40

în cauza C-149/9466). În aplicarea directivei, trebuie să se ţină cont de amestecarea indivizilor sălbatici cu cei crescuţi în captivitate. Introducerea unui număr mare de indivizi crescuţi în captivitate într-o populaţie poate avea drept consecinţe un comportament anormal al populaţiei, inclusiv cel legat de perioadele de migraţie prenupţială sau de reproducere. Acest lucru pare să fie valabil mai ales în cazul perioadelor de creştere prelungite ale acestor specii67. În lumina faptului că factorii induşi de om, puternic artificiali, se suprapun peste schema biologică, ar părea potrivit ca în ţările cu un număr mare de populaţie artificială să se ia în considerare, la stabilirea sezoanelor de vânătoare a respectivelor specii în conformitate cu articolul 7, orice modificare a datelor privind migraţia prenupţială şi perioada de creştere pentru a le alinia cu cele pentru alte specii similare de raţe de uscat. Acest lucru ar trebui, de asemenea, să aibă valoarea adăugată a reducerii presiunii de vânătoare în timpul acestei perioade asupra acelor alte specii care sunt mai puţin numeroase decât raţa mare.

2.7.13 O altă soluţie evidentă pentru a evita suprapunerile în conformitate cu articolul

7 alineatul (4) o reprezintă scurtarea sau deplasarea sezoanelor de vânătoare care, dacă este necesar, ar putea fi combinată cu o creştere proporţională a zilelor de vânătoare (dacă vânătoarea este restricţionată la anumite zile din săptămână).

2.7.14 În orice caz, astfel de soluţii trebuie examinate dacă se consideră necesară

aplicarea unei derogări în conformitate cu articolul 9. În capitolul următor din prezentul ghid se examinează posibilitatea autorizării vânătorii în conformitate cu sistemul de derogări prevăzut la articolul 9 din directivă. Mai multe specii care produc daune, pentru care există în prezent suprapuneri ale datelor sezoanelor de vânătoare, ar putea fi tratate mai adecvat în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (a) din directivă. Posibilitatea unei vânări limitate a unor anumite specii în afara sezoanelor normale de vânătoare, ca formă de „utilizare judicioasă” în conformitate cu articolul 9 alineatul (1)litera (c), este, de asemenea, examinată în următorul capitol din ghid.

66 Hotărârea din 8 februarie 1996, Procedură penală c. Didier Vergy, cauza C-149/94, Rec. 1996, p. 299. 67 Cramp şi Simmons KEL, Păsări din Palearcticul de Vest, 1977, p. 516, Oxford University Press.

41

Rezumatul aspectelor care trebuie analizate pentru autorizarea vânătorii şi pentru stabilirea sezoanelor de vânătoare conform articolului 7

Este o specie care poate fi vânată (anexa II/1&2)? Nu

Da

Necompromiterea eforturilor de conservare în aria de distribuţie?

Nu

Da

Reprezintă o utilizare raţională?

Nu

Da

După caz este controlată echilibrat ecologic?

Nu

Da

Nu Există o protecţie totală? - nu există o suprapunere a perioadelor de vânătoare cu perioadele de reproducere şi cu cele prenupţiale? - nu există o eşalonare a datelor de deschidere şi de închidere a sezoanelor de vânătoare? (a se vedea schema separată din Figura 4)

Vânătoarea este autorizată

Da

7.1

7.1

7.4

7.4

7.4

Vânătoarea este interzisă în afara cazului unei posibile derogări (art. 9)

Principii generale

Stabilirea sezoanelor de vânătoare

43

3 DISPOZIŢIILE ARTICOLULUI 9 Textul articolului 9 „1. Statele membre pot aplica derogări de la prevederile articolelor 5, 6, 7 şi 8, în cazul în care nu există altă soluţie satisfăcătoare, din următoarele motive: ( a ) - în interesul siguranţei şi al sănătăţii publice, - în interesul siguranţei aerului, - pentru a preveni daune considerabile asupra recoltelor, a şeptelului,a pădurilor, a pescăriilor şi a apelor, - pentru protecţia florei şi a faunei; ( b ) în scopul cercetării şi al învăţământului, al repopulării sau al reintroducerii şi al înmulţirii necesare în acest sens; (c) pentru a permite, în condiţii strict controlate şi pe bază selectivă, capturarea, păstrarea sau alte utilizări judicioase ale anumitor păsări în număr mic. 2. Derogarea trebuie să specifice următoarele: - speciile care fac obiectul derogărilor, - mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau sacrificare, - condiţiile de risc şi circumstanţele de timp şi spaţiu sub rezerva cărora pot fi acordate astfel de derogări, - autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condiţiile impuse şi să decidă mijloacele, sistemele sau metodele care pot fi utilizate, în ce limite şi de către cine, - controalele care trebuie efectuate. 3. În fiecare an, statele membre înaintează Comisiei un raport asupra punerii în aplicare a prezentului articol. 4. Pe baza informaţiilor pe care le deţine şi, în special, pe baza informaţiilor care îi sunt comunicate în temeiul alineatului (3), Comisia se asigură permanent că aceste derogări nu produc consecinţe incompatibile cu prezenta directivă. Comisia ia măsurile necesare în acest scop.”

3.1 Introducere 3.1.1 Derogările reprezintă „excepţii” care oferă o anumită flexibilitate în ceea ce

priveşte aplicarea unei legi. Un număr limitat de activităţi interzise în mod normal prin Directiva Păsări (articolele 5-8) sunt autorizate prin intermediul unor astfel de derogări, în cazul în care există sau pot apărea probleme sau situaţii speciale. Posibilităţile de utilizare a acestor derogări sunt limitate. Acestea trebuie să fie justificate în raport cu obiectivele generale ale directivei şi să fie conforme cu condiţiile specifice de aplicare a derogărilor prevăzute la articolul 9. Statele membre nu trebuie să consulte Comisia înaintea acordării

44

derogărilor, dar sunt obligate să prezinte anual Comisiei Europene un raport cu toate derogările acordate.

3.1.2 În prezentul capitol sunt analizate principalele aspecte referitoare la utilizarea

derogărilor, în special în ceea ce priveşte vânătoarea. În primul rând, sunt examinate consideraţiile juridice formale. În al doilea rând, este explicată necesitatea garantării faptului că sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea derogărilor. Apoi, sunt detaliate cele trei condiţii majore pentru utilizarea derogărilor. Acestea sunt reprezentate de problema inexistenţei „unei alte soluţii satisfăcătoare”, de necesitatea de a demonstra unul dintre motivele prezente la articolul 9 alineatul (1) literele (a) - (c), care este urmată de o secţiune care tratează necesitatea îndeplinirii condiţiilor formale prevăzute la articolul 9 alineatul (2). În sfârşit, se face referire la obligaţia statelor membre de a raporta derogările aplicate în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) şi la rolul Comisiei conform articolului 9 alineatul (4) în asigurarea faptului că acestea sunt compatibile cu cerinţele directivei.

3.2 Consideraţii juridice formale 3.2.1 Orice utilizare a derogărilor trebuie să ţină cont de anumite consideraţii

formale fundamentale. 3.2.2 Legislaţia naţională pe care se bazează regimul de derogări trebuie să reflecte

fidel şi pe deplin dispoziţiile articolului 9. Conform jurisprudenţei existente68 referitoare la transpunerea directivei, Curtea de Justiţie a stabilit că „criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a putea aplica derogări de la interdicţiile prevăzute de directivă trebuie să fie reproduse în dispoziţii naţionale specifice, deoarece transpunerea fidelă este foarte importantă într-un caz ca cel în care gestionarea patrimoniului comun este încredinţată, pentru teritoriile lor, statelor membre.” În cauza C-159/99, Comisia c. Italia, care se referea, de asemenea, la transpunerea directivei, Curtea de Justiţie a observat faptul că „dispoziţiile directivei trebuie puse în aplicare cu forţă juridică obligatorie incontestabilă şi cu specificitatea, precizia şi claritatea necesare pentru a îndeplini cerinţele de siguranţă juridică"69.

3.2.3 În cauza C-339/87, Curtea de Justiţie a confirmat, de asemenea, că respectarea

dispoziţiilor articolului 9 nu se poate substitui în practică unei transpuneri formale a directivei. Curtea a notat faptul că „simplele practici administrative, care prin natura lor pot fi schimbate după placul autorităţilor, nu pot fi considerate ca realizând o îndeplinire adecvată a obligaţiei impuse statelor membre cărora li se adresează directiva, în conformitate cu articolul 189 din tratat.”70

68 De exemplu: hotărârea din 15 martie 1990, Comisia/Olanda, cauza C-339/87, Rec. 1990, p. 851, punctul 28; hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083, punctul 24. 69 Hotărârea din 17 mai 2001, Comisia/Italia, cauza C-159/99, Rec. 2001, p. 4007, punctul 32. 70 Hotărârea din 15 martie 1990, Comisia/Olanda, cauza C-339/87, Rec. 1990, p. 851. Această poziţie reflectă decizia anterioară a Curţii de Justiţie în hotărârea din 23 februarie 1988, Comisia/Italia, cauza 429/85, Rec. 1988, p. 843.

45

3.2.4 Derogările nu ar trebui compromise de nerespectarea dispoziţiilor de la care se face derogare. În special, interdicţiile şi alte cerinţe de la care se fac derogări ar trebui să fie transpuse adecvat în legislaţia naţională. Mai mult, în conformitate cu principiile juridice generale, motivele care justifică aplicarea derogărilor trebuie să fie strict interpretate pentru a se evita subminarea dispoziţiilor principale ale directivei.

3.2.5 Curtea de Justiţie a confirmat71 faptul că articolul 9 trebuie interpretat ca

însemnând că prin acesta se autorizează posibilitatea ca statele membre să aplice derogări de la interdicţia generală de vânare a speciilor protejate prevăzute la articolele 5 şi 7 din directivă doar prin măsuri care se referă detaliat la factorii menţionaţi la articolul 9 alineatele (1) şi (2). În exercitarea competenţelor privind acordarea derogărilor, în conformitate cu articolul 9 din directivă, autorităţile din statele membre trebuie să ia în considerare diferitele criterii referitoare la factorii geografici, climatici, de mediu şi biologici şi, în special, situaţia referitoare la reproducerea speciilor şi rata totală anuală a mortalităţii datorate cauzelor naturale72. Autorizaţia sau alt instrument care ia forma unei derogări ar trebui, prin urmare, să fie completă şi explicită în ceea ce priveşte condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca derogarea să poată fi acordată.

3.2.6 Acest lucru permite Comisiei, Curţii de Justiţie 73 şi, în principal, autorităţilor

naţionale să monitorizeze derogările acordate. Trebuie reamintit faptul că, în conformitate cu articolele 242 şi 243 din Tratatul CE, Curtea de Justiţie poate, dacă consideră că circumstanţele cer acest lucru, să decidă suspendarea aplicării actului contestat şi poate, în orice cauze aflate pe rolul său, să prescrie orice măsuri temporare necesare. Într-o cauză recentă74, Curtea de Justiţie a obligat Italia să suspende aplicarea unei legi regionale care acorda derogări privind vânătoarea.

3.2.7 La momentul acordării derogărilor, autorităţile naţionale au sarcina probei75 şi

trebuie să îşi motiveze deciziile clar şi satisfăcător. Potrivit Curţii de Justiţie, „legislaţia naţională relevantă aplicabilă trebuie să specifice criteriile de acordare a derogărilor într-un mod clar şi precis şi să ceară ca autorităţile responsabile de aplicarea acestora să ţină cont de respectivele criterii. În ceea ce priveşte dispoziţiile excepţionale, care trebuie interpretate strict şi care trebuie să impună autorităţilor care adoptă decizia în cauză sarcina probei că aceste condiţii există pentru fiecare derogare, statele membre sunt

71 Hotărârea din 7 martie 1996, Associazione Italiana per il WWF şi alţii c. Regione Veneto, cauza C-118/94, Rec. 1996, p. 1223, punctul 21 şi hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii c. Primul Ministru şi Ministrul Amenajării Teritoriului şi Mediului, cauza C-182/02, punctul 10. 72 Hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083, punctul 25. 73 Spre exemplu, în cazul vânătorii cu ramuri înmuiate în clei în Comunitatea Valenciană (Spania) (metodă cunoscută sub denumirea de „parany”), Curtea de Justiţie face referire la preambulul decretului contestat prin care se acorda derogarea (hotărârea din 9 decembrie 2004, Comisia/Spania, cauza C-79/03, Rec. 2004, p. 11619). 74 Ordonanţa din 19 decembrie 2006, Comisia/Italia, cauza C-503/06R, Rec. 2006, p. 141. 75 A se vedea, spre exemplu, cauza referitoare la vânătoarea de primăvară în Finlanda (hotărârea din 15 decembrie 2005, Comisia/Finlanda, Rec. 2005, p. 11033), în care guvernul finlandez nu a adus dovezi în sprijinul declaraţiilor sale (de exemplu alineatele 35, 39 şi 41).

46

obligate să garanteze că orice acţiune care afectează speciile protejate este autorizată doar în baza unor decizii care conţin o justificare clară şi satisfăcătoare referitoare la motivele, condiţiile şi cerinţele prevăzute la articolul 9 alineatele (1) şi (2) din directivă”76.

3.2.8 În plus, Curtea de Justiţie a adus clarificări utile cu privire la eficacitatea

mecanismelor naţionale de control a deciziilor prin care se acordă derogările. În cauza C-60/0577, Curtea de Justiţie a subliniat următoarele: „cadrul procedural naţional relevant aplicabil trebuie să garanteze nu doar faptul că legalitatea deciziilor prin care se acordă derogări de la sistemul de protecţie prevăzut în directivă poate fi verificat într-o manieră oportună, ci şi că sunt îndeplinite condiţiile asociate acestor decizii”. În baza necesităţii de a asigura competenţa autorităţilor naţionale competente de a interveni la timp şi eficient, Curtea de Justiţie a hotărât ca „procedurile administrative prevăzute să fie organizate astfel încât atât deciziile autorităţilor competente care acordă derogări privind vânătoarea, cât şi modalitatea în care sunt aplicate aceste derogări, să facă obiectul unui control eficient exercitat într-o manieră oportună”.

3.3 Asigurarea respectării condiţiilor generale pentru derogare 3.3.1 Înainte de a putea acorda o derogare valabilă în conformitate cu articolul 9,

autorităţile competente trebuie să examineze şi să îndeplinească mai multe condiţii referitoare la justificarea prealabilă a derogării şi la aplicarea ulterioară a acesteia.

3.3.2 În cauza C-118/94, Associazione Italiana per il World Wildlife Fund şi alţii c.

Regione Veneto, Curtea de Justiţie a semnalat78 faptul că utilizarea articolului 9 este supusă unui număr de trei condiţii: „Este, de asemenea, important să se amintească faptul că Curtea de Justiţie a subliniat că posibilitatea prevăzută la articolul 9 de a deroga de la restricţiile impuse asupra vânătorii, precum şi de la alte restricţii şi interdicţii prevăzute în articolele 5, 6 şi 8 din directivă, este supusă unui număr de trei condiţii. În primul rând, statele membre trebuie să limiteze derogarea la cazurile în care nu există o altă soluţie satisfăcătoare. În al doilea rând, derogarea trebuie să se bazeze pe cel puţin unul dintre motivele enumerate exhaustiv la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c). În al treilea rând, derogarea trebuie să fie conformă cu condiţiile formale precise stabilite la articolul 9 alineatul (2), care sunt destinate să limiteze derogările la ceea ce este strict necesar şi să permită monitorizarea acestora de către Comisie. Deşi articolul 9 autorizează, prin urmare, derogări ample de la sistemul general de protecţie, acesta trebuie aplicat adecvat pentru a răspunde exigenţelor precise şi situaţiilor specifice (Hotărârile în cauzele 247/85 Comisia c. Belgia [1987]

76 Hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083, punctul 34. 77 Hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083, în special alineatele 42-47. 78 A se vedea punctul 21 din hotărârea în cauză.

47

Rec. 3029, punctul 7 şi cauza 262/85 Comisia c. Italia [1987] Rec. 3073, punctul 7).”

3.3.3 Nerespectarea oricăreia dintre aceste condiţii poate invalida derogarea. Este,

necesar, prin urmare, ca autorităţile din statele membre să examineze cu atenţie aplicabilitatea acestor trei condiţii, indiferent de numărul şi identitatea autorităţilor responsabile de aplicarea acestei dispoziţii de pe teritoriul lor79. Astfel cum a fost notat la punctul 3.2.5 de mai sus, orice derogare ar trebui, de asemenea, să fie explicită cu referire la aceste condiţii. În ceea ce priveşte structura prezentului ghid, secţiunile 3.4, 3.5 şi 3.6 analizează pe rând cele trei condiţii.

3.4 Prima condiţie pentru acordarea derogării: demonstrarea faptului că „nu există altă soluţie satisfăcătoare”

3.4.1 Astfel cum a fost notat la punctul 3.3.2 de mai sus, derogările sunt posibile doar în cazurile în care nu există o altă soluţie satisfăcătoare. Aceasta este o condiţie imperativă pe care toate derogările trebuie să o îndeplinească.

CONSIDERAŢII GENERALE 3.4.2 O analiză a faptului că „nu există altă soluţie satisfăcătoare” poate fi

structurată în trei părţi: Care este problema sau situaţia specifică80 care trebuie soluţionată? Există alte soluţii? Dacă da, vor soluţiona acestea problema sau situaţia specifică pentru care se solicită derogarea? Înainte de a răspunde la a doua şi la treia întrebare, ar trebui să fie clar că problema sau situaţia specifică se încadrează în sfera de aplicare a articolului 9 alineatul (1) literele (a) - (c).

3.4.3 Această abordare este ilustrată de cauza C-10/96, Ligue Royale Belge pour la

Protection des Oiseaux ASBL, Société d’Etudes Ornithologiques AVES ASBL c. Région Wallonne81 - constituie până în prezent cea mai amplă hotărâre a Curţii de Justiţie privind „inexistenţa altei soluţii satisfăcătoare”. Deşi această cauză a implicat circumstanţe specifice, ea se dovedeşte de o utilitate considerabilă pentru orice analiză a modului cum ar trebui îndeplinită această condiţie. În consecinţă, hotărârea în cauză merită să fie analizată mai detaliat.

3.4.4 Cauza a privit un recurs înaintat justiţiei belgiene împotriva a două decizii

adoptate de Regiunea Valoniei, care, inter alia, autorizau capturarea, în anumite condiţii, a anumitor specii de păsări protejate de directivă. Scopul derogării în cauză era de a furniza crescătorilor de păsări indivizi sălbatici pentru a le permite acestora dezvoltarea unor crescătorii în captivitate. Contestând valabilitatea acestor decizii, Ligue Royale şi AVES au susţinut că capturarea de păsări sălbatice era, în principiu, interzisă prin directivă şi că derogările de la această interdicţie pot, conform articolului 9, să fie autorizate

79 A se vedea, în special, hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083, punctul 41. 80 Considerentele directivei se referă la posibilitatea aplicării de derogări „în anumite situaţii specifice”. 81 Hotărârea din 12 decembrie 1996, Ligue royale belge pour la protection des oiseaux ASBL şi Société d'études ornithologiques AVES ASBL c. Région Wallonne, cauza C-10/96, Rec. 1996, p. 6775.

48

doar dacă nu există nicio altă soluţie satisfăcătoare, cum ar fi creşterea în captivitate. Potrivit acestora, există oportunităţi vaste şi satisfăcătoare pentru creşterea speciilor a căror captură era autorizată de deciziile în litigiu.

3.4.5 Autorităţile belgiene au adus două argumente pentru a explica de ce nu exista

nicio alternativă satisfăcătoare la autorizarea capturării păsărilor sălbatice. Primul din aceste argumente se referea la dificultatea de a obliga imediat crescătorii de păsări să facă schimbările necesare pentru a asigura îmbunătăţirea creşterii doar prin utilizarea de păsări crescute în captivitate. Cel de-al doilea argument privea riscul prezentat de lipsa de diversitate genetică a speciilor crescute în captivitate. Aceste două argumente se regăsesc în întrebările pe care Conseil d'État al Belgiei le-a adresat Curţii de Justiţie spre interpretare82.

3.4.6 În esenţă, Curtea de Justiţie a respins primul argument, dar, cu câteva condiţii,

a acceptat posibilitatea aplicării de derogări pentru soluţionarea problemei consangvinităţii83.

3.4.7 Analizând chestiunea existenţei unor alte soluţii, Curtea de Justiţie a notat că

acţiunile care sunt permise conform derogării (în acest caz, capturarea de păsări sălbatice în scopuri recreaţionale) reprezentau un exemplu de „utilizare judicioasă” încadrându-se astfel în unul dintre motivele exhaustive care constituie a doua condiţie vizată în cauza C-118/94 (a se vedea punctul 3.3.2 anterior), adică o derogare trebuie să se bazeze pe cel puţin un motiv dintre cele enumerate exhaustiv la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c)84.

82 Problemele adresate Curţii de Justiţie au fost următoarele: „1. Permit articolele 5, 9 şi 18 din Directiva 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice unui stat membru să ia în considerare, într-un mod regresiv şi limitat în timp, faptul că interzicerea capturării de păsări pentru scopuri recreaţionale ar fi obligat numeroşi crescători de păsări să-şi modifice crescătoriile şi să renunţe la anumite practici în cazul în care statul recunoaşte că creşterea este posibilă, dar nu este încă fezabilă la scară mare tocmai din acest motiv? 2. Permit articolele 5, 9 şi 18 din Directiva 79/409/CEE statelor membre şi, dacă da, în ce măsură, să autorizeze capturarea de păsări care trăiesc în natură pe teritoriul european în vederea prevenirii, în crescătoriile de păsări pentru scopuri recreaţionale, a problemelor de consangvinitate care ar rezulta ca urmare a numeroaselor încrucişări endogene? ” 83 Curtea de Justiţie a dat următoarele răspunsuri la aceste întrebări: „1. Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice, în special articolul 9 alineatul (1) litera (c), trebuie interpretată în sensul că un stat membru nu poate, într-un mod regresiv şi limitat în timp, să autorizeze capturarea anumitor specii protejate pentru a permite crescătorilor de păsări să-şi mărească efectivul de păsări, în cazul în care creşterea şi reproducerea acestor păsări în captivitate este posibilă dar nu este încă practicabilă la scară mare deoarece mulţi crescători ar fi obligaţi să-şi modifice crescătoriile şi să-şi schimbe practicile. 2. Autorităţile naţionale sunt autorizate în conformitate cu Directiva 79/409, în special în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (c), să permită capturarea de specii protejate în vederea prevenirii, în crescătoriile de păsări pentru scopuri recreaţionale, a problemelor de consangvinitate care ar rezulta ca urmare a numeroaselor încrucişări endogene, cu condiţia să nu existe nicio altă soluţie satisfăcătoare, fiind evident faptul că numărul de indivizi care pot fi capturaţi trebuie fixat la un număr care să nu depăşească numărul obiectiv necesar pentru soluţionarea acestor probleme, sub rezerva, în orica caz, a respectării limitei maxime a «numerelor mici» menţionate în dispoziţia în cauză.” 84 Raţionamentul Curţii de Justiţie a fost următorul: „15 Ar trebui subliniat mai întâi că Curtea de Justiţie a constatat, la punctul 38 din hotărârea pronunţată în cauza 262/85 Comisia c. Italia [1987] Rec. 3073, că capturarea şi comercializarea de păsări sălbatice în vederea păstrării acestora ca momeli vii sau în scopuri recreaţionale în târguri şi pieţe pot constitui utilizare judicioasă autorizată prin articolul 9 alineatul (1) litera (c) din directivă.

49

Acest lucru evidenţiază relaţia dintre problema existenţei altor soluţii satisfăcătoare şi motivele pentru acordarea derogării. În practică, nu este foarte utilă examinarea chestiunii existenţei altor soluţii dacă acţiunile acoperite de derogare nu se încadrează în sfera de aplicare a articolului 9 alineatul (1) literele (a) - (c).

3.4.8 Curtea de Justiţie a constatat că, în circumstanţele specifice ale acestei cauze,

exista o altă soluţie la capturarea de păsări sălbatice în cadrul derogării, şi anume creşterea de păsări utilizând indivizi crescuţi exclusiv în captivitate.

3.4.9 Curtea de Justiţie a examinat apoi dacă această „altă soluţie” ar putea fi

considerată drept satisfăcătoare, notând faptul că: „20 În aceste circumstanţe, creşterea şi reproducerea în captivitate ar putea fi considerate ca reprezentând o altă «soluţie satisfăcătoare,» doar dacă s-ar stabili că, în absenţa capturării de păsări sălbatice, activităţile respective nu ar putea prospera. 21 Prin urmare, faptul că creşterea şi reproducerea în captivitate a speciilor în cauză nu este încă fezabilă pe scară largă din cauza crescătoriilor şi practicilor inveterate ale crescătorilor de păsări, practici care, în plus, au fost încurajate de norme naţionale prin care se deroga de la schema generală prevăzută în directivă, nu sunt prin ele însele de natură să conteste caracterul satisfăcător al soluţiei alternative la capturarea păsărilor din natură.”

3.4.10 Este evident din acest pasaj, ca şi din observaţiile avocatului general, că, în

cazul în care există o altă soluţie, orice argumente împotriva caracterului „satisfăcător” al acesteia vor trebui să fie întemeiate şi solide. Astfel cum a fost remarcat de avocatul general: „Caracteristica esenţială care conferă unitate literelor (a), (b) şi (c) din articolul 9 alineatul (1) este că o interdicţie prevăzută de directivă în vederea protejării păsărilor ar putea ceda, dacă este cazul, în faţa altor cerinţe; din acest motiv o derogare în conformitate cu această dispoziţie nu poate fi utilizată decât ca un ultim resort. În acest context, termenul de «satisfăcător» poate fi interpretat ca însemnând o soluţie care rezolvă problema respectivă cu care se confruntă autorităţile naţionale şi care respectă, în acelaşi timp, pe cât posibil, interdicţiile prevăzute în directivă; o derogare poate fi acordată doar în cazul în care nu poate fi adoptată nicio altă soluţie care să nu implice nerespectarea acestor interdicţii.”

3.4.11 Este, prin urmare, evident faptul că o altă soluţie nu poate fi considerată

nesatisfăcătoare doar pentru că acesta ar cauza inconveniente mai mari sau ar solicita o schimbare a comportamentului beneficiarilor derogării. Avocatul general a remarcat că: „Este inerent protecţiei mediului ca anumitor categorii de persoane să li se solicite să-şi modifice comportamentul în cadrul unei activităţi de interes general; în acest caz, abolirea, ca urmare a adoptării directivei, a „tenderiei” sau a „capturării de păsări în scopuri recreaţionale”, activităţi pe care Belgia le-a apărat cu atâta convingere la

16 Nu se poate decide, prin urmare, exclude faptul că capturarea anumitor specii protejate pentru scopuri recreaţionale, precum cea destinată să permită crescătorilor de păsări să-şi mărească efectivul de păsări, poate să constituie, de asemenea, o utilizare judicioasă în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (c).”

50

momentul ratificării Convenţiei de la Berna, este un exemplu. Faptul că aceste activităţi ar putea fi «ancestrale» sau ar putea face parte «dintr-o tradiţie istorică şi culturală» nu este suficient pentru a justifica o derogare de la directivă.”

3.4.12 Pe de altă parte, admiterea precaută85 de către Curtea de Justiţie a posibilităţii

derogării în baza riscului de consangvinitate demonstrează că, în anumite circumstanţe, condiţia privitoare la absenţa unei alte soluţii satisfăcătoare poate fi îndeplinită. Avocatul general remarcă în acest sens că86: „Determinarea existenţei unei altei soluţii satisfăcătoare într-o situaţie dată ţine, bineînţeles, de competenţa justiţiei naţionale. Considerăm că o astfel de determinare trebuie să se bazeze pe factori care pot fi obiectiv verificaţi, cum ar fi observaţiile ştiinţifice şi tehnice evocate de Comisie.” În acest context, pare rezonabilă afirmarea ca principiu general a faptului că orice determinare cu privire la caracterul nesatisfăcător al unei soluţii trebuie să se bazeze pe factori care pot fi obiectiv verificaţi şi că trebuie acordată o atenţie specială evaluării ştiinţifice şi tehnice a acestora. În cauza C-79/0387, Curtea de Justiţie s-a axat pe astfel de factori pentru a evalua compatibilitatea derogărilor acordate cu privire la vânătoarea cu ramuri înmuiate în clei în Comunitatea Valenciană (Spania). Se pare că argumentele bazate pe „o tradiţie adânc înrădăcinată” a practicilor de vânătoare nu sunt suficiente pentru a justifica necesitatea unei derogări88. În plus, în hotărârea din 16 octombrie 2003, Curtea de Justiţie a adoptat o poziţie fermă cu privire la „necesitatea” şi „scopul” unei derogări89. Un ultim punct merită notat cu privire la hotărârea în cauza C-10/9690 - necesitatea de a limita o derogare la ceea ce este necesar pentru a soluţiona problema în cauză. Astfel, în timp ce s-ar putea să nu existe o altă soluţie satisfăcătoare la riscul de consangvinitate decât capturarea de exemplare sălbatice suplimentare, numărul de exemplare în cauză trebuie „fixat la nivelul care se dovedeşte a fi obiectiv necesar pentru soluţionarea acestor probleme”. Această limitare este diferită de limitarea „numerelor mici” de la articolul 9 alineatul (1) litera (c), deşi limitarea pentru numerele mici trebuie considerată ca reprezentând un „plafon”.

„NU EXISTĂ ALTĂ SOLUŢIE SATISFĂCĂTOARE” ÎN LEGĂTURĂ CU VÂNĂTOAREA 85 Precauţia Curţii de Justiţie este evidentă în următoarele pasaje: „25 Trebuie amintit în continuare că, astfel cum a fost deja indicat la punctul 17 din prezenta hotărâre, o derogare de la articolul 5 litera (a) din directivă poate fi acordată doar dacă nu există nicio altă soluţie satisfăcătoare. În special, această condiţie nu este îndeplinită dacă este posibilă prevenirea problemei consangvinităţii prin cooperare şi schimb de exemplare între crescătoriile de păsări.” 86 Avizul avocatului general Fennelly emis la 7 noiembrie 1996, Ligue royale belge pour la protection des oiseaux ASBL şi Société d'études ornithologiques AVES ASBL c. Région Wallonne, cauza C-10/96, punctul 39. 87 Hotărârea din 9 decembrie 2004, Comisia/Spania, cauza C-79/03, Rec. 2004, p. 11619. 88Hotărârea din 9 decembrie 2004, Comisia/Spania, cauza C-79/03, Rec. 2004, p. 11619, punctul 27. 89 Hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii c. Primul Ministru şi Ministrul amenajării teritoriului şi mediului, cauza C-182/02, punctul 16. Curtea de Justiţie a confirmat această abordare în următoarele decizii: hotărârea din 9 iunie 2005, Comisia/Spania, cauza C-135/04, Rec. 2005, p. 5261, punctul 19 şi hotărârea din 15 decembrie 2005, Comisia/Finlanda, cauza C-344/03, Rec. 2005, p. 11033, punctul 33. 90 Hotărârea din 12 decembrie 1996, Ligue royale belge pour la protection des oiseaux ASBL şi Société d'études ornithologiques AVES ASBL c. Région Wallonne, cauza C-10/96, Rec. 1996, p. 6775.

51

3.4.13 Întrebarea fundamentală care se ridică este aceea de a şti dacă, de fapt şi de drept, această condiţie ar putea fi vreodată îndeplinită în ceea ce priveşte vânătoarea, în special cu privire la prelungirile propuse pentru sezoanele de vânătoare. În cazul vânătorii recreative, această problemă este strâns legată de problema considerării sau nu a unor astfel de activităţi de vânătoare ca reprezentând o „utilizare judicioasă” în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (c). Curtea de Justiţie a adus clarificări prin hotărârea pronunţată în cauza C-182/02 Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii91, cu privire la o hotărâre preliminară emisă de Conseil d'État în Franţa. Confirmând faptul că vânătoarea recreativă poate constitui „o utilizare judicioasă” (a se vedea secţiunea 3.5 de mai jos), Curtea de Justiţie a declarat că o derogare în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (c) poate fi acordată doar dacă nu există nicio altă soluţie satisfăcătoare.

3.4.14 Curtea de Justiţie nu a descris în detaliu în ce circumstanţe vânătoarea

recreativă îndeplineşte condiţia cu privire la inexistenţa unei alte soluţii satisfăcătoare. Cu toate acestea, la punctul 16 din hotărâre, Curtea de Justiţie aduce clarificări importante, constatând că această condiţie

„nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită dacă sezonul de vânătoare care face obiectul unei derogări coincide, fără a fi necesar, cu perioadele în care directiva urmăreşte să acorde o protecţie specială (a se vedea, în acest sens, Comisia c. Italia, punctul 39). Nu ar exista o astfel de necesitate dacă unicul scop al derogării prin care se autorizează vânătoarea ar fi acela de a prelungi sezoanele de vânătoare pentru anumite specii de păsări în teritoriile în care acestea le frecventează deja în timpul sezoanelor de vânătoare fixate în conformitate cu articolul 7 din directivă.”

3.4.15 Referirea la „necesitatea” şi la „scopul” unei derogări subliniază, astfel cum o face hotărârea în cauza C-10/9692, importanţa demonstrării faptului că există motive imperative care justifică acordarea unei derogări. Această abordare a fost confirmată de hotărârile ulterioare ale Curţii de Justiţie cu privire la vânarea porumbeilor guleraţi în regiunea spaniolă Guipúzcoa93 şi la vânătoarea de primăvară în Finlanda94.

3.4.16 Mai mult, a doua teză citată exclude în mod explicit posibilitatea derogării în

cazul în care unicul scop este acela de a prelungi sezonul de vânătoare pentru păsări sălbatice care pot fi vânate în timpul sezonului normal de vânătoare deschis. Curtea de Justiţie s-a arătat dispusă să efectueze o verificare a „oportunităţii” (contrôle d’opportunité)95 în acordarea derogărilor.

91 Hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii c. Primul Ministru şi Ministrul amenajării teritoriului şi mediului, cauza C-182/02. 92 Hotărârea din 12 decembrie 1996, Ligue royale belge pour la protection des oiseaux ASBL şi Société d'études ornithologiques AVES ASBL c. Région Wallonne, cauza C-10/96, Rec. 1996, p. 6775. 93 Hotărârea din 9 iunie 2005, Comisia/Spania, cauza C-135/04, Rec. 2005, p.5261, punctul 19. 94 Hotărârea din 15 decembrie 2005, Comisia/Finlanda, cauza C-344/03, Rec. 2005, p. 11033, punctul 33. 95 O examinare a faptului dacă, în anumite circumstanţe, se justifică o derogare.

52

3.4.17 În cauza C-344/03, Curtea de Justiţie a hotărât, de asemenea, că vânarea toamna sau primăvara a altor specii de păsări prezente „prin intermediul înlocuirii” nu poate fi considerată ca fiind o altă soluţie satisfăcătoare în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (c) din directivă. Potrivit Curţii de Justiţie, „o astfel de soluţie ar risca să transforme dispoziţia în cauză într-una fără efect, cel puţin parţial, deoarece ar lua în considerare, în anumite teritorii, interdicţiile impuse anumitor specii de păsări, deşi vânătoarea în număr mic ar putea, teoretic, să nu compromită menţinerea populaţiilor acestora la un nivel satisfăcător şi, prin urmare, să constituie o utilizare judicioasă a speciilor respective (a se vedea, în acest sens, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii, punctul 17). Mai mult, cu excepţia cazului în care toate speciile de păsări sunt considerate echivalente în scopul vânătorii, soluţia în cauză ar reprezenta, în orice caz, o sursă de nesiguranţă juridică, deoarece temeiul în baza căruia se poate considera că vânarea unei anumite specii poate fi înlocuită cu vânarea unei alte specii nu este clar din legislaţia aplicabilă”96.

POSIBILI FACTORI VERIFICABILI ÎN MOD OBIECTIV ŞI CONSIDERAŢII ŞTIINŢIFICE ŞI TEHNICE 3.4.18 În lumina hotărârii Curţii de Justiţie în cauza C-182/0297, este necesară

examinarea faptului dacă există sau nu necesitatea – sau, pentru a folosi formularea utilizată în avizul avocatului general în cauza C-10/96, factori verificabili în mod obiectiv şi consideraţii ştiinţifice şi tehnice98 - care ar justifica derogări pentru vânătoare în baza faptului că nu există nicio altă soluţie satisfăcătoare pentru o anumită situaţie.

• Vânătoarea în scop non-recreaţional 3.4.19 Este general acceptat faptul că anumite specii de păsări care pot fi vânate pot

compromite interesele vizate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) în afara sezonului de vânătoare autorizat în conformitate cu articolul 7. Este, de asemenea, general acceptat faptul că, pentru a proteja aceste interese, ar putea uneori să nu existe nicio altă soluţie satisfăcătoare decât distrugerea păsărilor în cauză. În acest context, ar părea rezonabil să se considere că recurgerea la vânătoare reprezintă o modalitate legitimă de protejare a intereselor menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a). Bineînţeles, în acest caz, vânătoarea urmăreşte un obiectiv non-recreaţional (şi anume, prevenirea daunelor).

96 Hotărârea din 15 decembrie 2005, Comisia/Finlanda, cauza C-344/03, Rec. 2005, p. 11033, punctul 44. 97 Hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii c. Primul Ministru şi Ministrul amenajării teritoriului şi mediului, cauza C-182/02. 98 Avizul avocatului general Fennelly trimis în data de 7 noiembrie 1996, Ligue royale belge pour la protection des oiseaux ASBL şi Société d'études ornithologiques AVES ASBL c. Région Wallonne, cauza C-10/96, punctul 39.

53

3.4.20 Speciile pentru care sunt invocate dispoziţiile articolului 9 alineatul (1) litera (a) sunt câteodată denumite „specii dăunătoare”. Motivele pentru controlul acestora includ „pentru a preveni daune considerabile asupra recoltelor, a şeptelului, a pădurilor, a pescăriilor şi a apelor” precum şi „pentru protecţia florei şi a faunei”. Primul motiv priveşte în special o gamă largă de specii, inclusiv membri ai familiilor Corvidae, Columbidae, Sturnidae, Laridae şi Anseridae99. Mai multe dintre speciile în cauză sunt foarte răspândite şi relativ numeroase şi sunt considerate ca aflându-se într-un stadiu de conservare corespunzător (a se vedea Figura 5 spre exemplificare).

• Vânătoarea în scop recreaţional 3.4.21 În ceea ce priveşte vânătoarea în scop recreaţional, ar părea rezonabilă

considerarea faptului că, în termeni de factori verificabili în mod obiectiv şi de consideraţii ştiinţifice şi tehnice, rezultatele analizei suprapunerilor (a se vedea capitolul 2) sunt pertinente.

3.4.22 Analiza suprapunerilor a arătat deja că, într-o măsură semnificativă,

vânătoarea este permisă în câteva state membre pe timpul perioadelor excluse în conformitate cu articolul 7 alineatul (4), solicitând, în consecinţă adoptarea unor măsuri pentru a asigura alinierea sezoanelor de vânătoare la dispoziţiile directivei.

3.4.23 Prima şi principala reacţie ar trebui să fie, bineînţeles, aceea de a garanta

conformitatea cu articolul 7 alineatul (4). Acest lucru ar fi compatibil cu a doua teză de la punctul 16 din hotărârea în cauza C-182/02100.

3.4.24 Problema care se pune apoi este dacă există factori care merită să fie luaţi în

considerare pentru a determina sfera derogărilor în legătură cu suprapunerile. S-ar părea că, în unele cazuri, suprapunerile pot fi corelate cu un număr de factori biologici şi de conservare şi ar putea exista argumente care să explice de ce aceştia merită să fie consideraţi factori verificabili în mod obiectiv. Deşi aceşti factori trebuie examinaţi în funcţie de fiecare specie în parte, apar mai multe categorii mari de suprapuneri, care trebuie analizate. Pentru specii sau populaţii individuale se pot aplica simultan mai multe categorii diferite.

3.4.25 Ar trebui subliniat faptul că în analiza acestor factori în scopul acordării de

derogări în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) va fi întotdeauna necesar să se efectueze o examinare amănunţită a populaţiilor speciilor în cauză şi să

99 Această categorie se aplică, de asemenea, unor specii care nu sunt enumerate în anexa II, cum ar fi cormoranul mare Phalacrocorax carbo 100 Hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii c. Primul Ministru şi Ministrul amenajării teritoriului şi mediului, cauza C-182/02. Pentru a evalua dacă Franţa a restricţionat derogarea la cazurile în care nu exista o altă soluţie satisfăcătoare, Curtea de Justiţie a examinat dacă era necesar ca sezonul de vânătoare supus ce a făcut obiectul derogării să coincidă, fără a fi nevoie, cu perioadele în care Directiva Păsări urmăreşte să ofere o protecţie specială. Conform Curţii de Justiţie , „nu ar exista o astfel de nevoie dacă unicul scop al derogării ce autorizează vânătoarea ar fi acela de a prelungi sezoanele de vânătoare pentru anumite specii de păsări pe teritorii pe care acestea le frecventează deja pe perioada sezoanelor de vânătoare fixate în conformitate cu articolul 7 din directivă.”

54

se acorde o atenţie deosebită circumstanţelor. Mai mult, trebuie subliniat din nou faptul că derogările sunt menite să soluţioneze situaţii excepţionale şi că factorii menţionaţi nu ar trebui consideraţi ca justificând o prelungire generală şi sistematică a sezoanelor de vânătoare. Înainte de acordarea unei derogări, ar trebui efectuată o evaluare punctuală în baza unor dovezi ştiinţifice clare. Această abordare este în conformitate cu jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie101.

Pentru a contribui la analizarea acestui aspect, sunt descrise în continuare o serie de situaţii posibile. Ar trebui evidenţiat că prezentarea acestor situaţii nu implică acceptarea de către Comisie a faptului că acestea constituie motive pentru acordarea de derogări. • Specii pentru care vânătoarea poate fi impracticabilă sau inadecvată pe timpul

unor perioade semnificative din sezonul normal de vânătoare 3.4.26 De exemplu, pentru anumite specii, care trăiesc în climate reci, ar putea să nu

fie practicabilă sau adecvată autorizarea vânătorii pe timpul perioadelor reci de stres fiziologic prelungit. Printre exemple se numără speciile de cocoşi sălbatici din familia Tetraonidae din mediile muntoase. Din punctul de vedere al conservării ar putea fi mai puţin dăunătoare pentru aceste specii autorizarea unei vânători limitate pe perioada sezoanelor de vânătoare închise decât pe perioada sezonului normal de vânătoare102. Cu toate acestea, orice consideraţie cu privire la acest aspect ar trebui să ţină cont pe deplin de necesităţile speciilor pe perioada scurtă de vară pentru a garanta desfăşurarea reproducerii, a năpârlirii şi a pregătirii pentru iarnă şi să se bazeze pe dovezi ştiinţifice clare. Mai mult, hotărârea din cauza C-182/02 subliniază clar că o prelungire în scopul unic de prelungire a sezonului de vânătoare ar fi ilegală.

• Specii care pot să nu fie disponibile într-o parte din aria lor de răspândire în cea

mai mare parte a sezonului normal de vânătoare 3.4.27 Absenţa speciilor din anumite regiuni pe timpul sezonului normal de vânătoare

ca urmare a schemelor de migraţiune ar putea fi, de asemenea, un factor care merită luat în considerare. În hotărârea din cauza C-182/02103, Curtea de Justiţie nu a exclus posibilitatea vânătorii în temeiul unei derogări în afara perioadelor normale fixate în conformitate cu articolul 7. O astfel de vânătoare ar putea fi permisă pe „teritoriile” care nu sunt utilizate de păsări pe perioada sezonului normal de vânătoare.

3.4.28 Identificarea teritoriilor pe care se pot aplica astfel de derogări ar trebui

realizată pe o scară care să fie relaţionată cu mişcarea şi distribuţia speciilor în

101 A se vedea, în special, următoarele hotărâri: hotărârea din 7 martie 1996, Associazione Italiana per il WWF şi alţii c. Regione Veneto, cauza C-118/94, Rec. 1996, p. 1223, punctul 21; hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii c. Primul Ministru şi Ministrul amenajării teritoriului şi mediului, cauza C-182/02, punctele 13-19. 102 În unele state membre există o suspendare prin lege a vânătorii pe perioadele prelungite de timp rece. 103 Hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii c. Primul Ministru şi Ministrul amenajării teritoriului şi mediului, cauza C-182/02, punctul 16.

55

cauză. Aceasta ar trebui să includă, de asemenea, considerarea oportunităţilor pentru vânarea unor specii dintr-o anumită regiune. Acordarea derogărilor în baza absenţei speciilor de pe teritorii „locale” dintr-o regiune unde astfel de specii sunt prezente pe perioada sezonului normal de vânătoare nu ar fi adecvată. Această poziţie a fost, de asemenea, confirmată de Curtea de Justiţie în cauza C-135/04, referitoare la vânarea porumbeilor guleraţi în regiunea spaniolă Guipúzcoa104.

3.4.29 Orice astfel de derogare trebuie evaluată în funcţie de fiecare caz în parte.

Pentru anumite specii migratoare care nu îşi petrec iarna într-un stat membru ar putea exista oportunităţi reale pentru un sezon de vânătoare în astfel de teritorii, în timp ce speciile se află în perioada de migraţie de după perioada de reproducere. Acest lucru reprezintă un factor important în considerarea autorizării sezoanelor de vânătoare în afara perioadelor normale permise.

3.4.30 În cauza C-344/03, Curtea de Justiţie s-a pronunţat cu privire la problema

permisibilităţii vânării păsărilor aflate în perioada de migraţie prenupţială şi condiţiile care trebuie să se aplice105. Cauza privea următoarele specii: eiderul (Somateria mollissima), raţa sunătoare (Bucephala clangula), ferestraşul mijlociu (Mergus serrator), ferestraşul mare (Mergus merganser), raţa catifelată (Melanitta fusca) şi raţa moţată (Aythya fuligula). Curtea de Justiţie a evaluat situaţia pentru fiecare specie în parte în vederea verificării dacă unicul scop al derogării era acela de a prelungi sezoanele de vânătoare pentru speciile respective în teritorii pe care acestea le frecventează deja pe perioada sezoanelor de vânătoare fixate în conformitate cu articolul 7 din directivă. Pe baza dovezilor ştiinţifice disponibile, Curtea de Justiţie a concluzionat ca speciile în cauză pot fi vânate, de asemenea, şi toamna şi a decis că derogarea nu îndeplinea condiţia inexistenţei niciunei alte soluţii satisfăcătoare.

• Specii cu perioade (prenupţiale şi) de reproducere îndelungate 3.4.31 Această categorie se referă la un număr relativ mic de specii cu perioade de

creştere îndelungate în timpul cărora se produc mai multe depuneri de ouă. Aceasta poate fi, de asemenea, combinată cu o perioadă de migraţie prenupţială, deşi durata perioadei de creştere reprezintă factorul cel mai semnificativ. Printre exemple se numără Anas platyrhynchos, Aythya fuligula, Columba palumbus, Streptopelia decaocto. Această categorie se aplică în special ultimelor două specii. În ciuda faptului că porumbelul gulerat Columba palumbus şi guguştiucul Streptopelia decaocto au perioade de creştere întinse pe 6-8 luni, apogeul activităţii de creştere este de aproximativ două luni106.

104 Hotărârea din 9 iunie 2005, Comisia/Spania, cauza C-135/04, Rec. 2005, p. 5261, punctele 20-22. 105 Hotărârea din 15 decembrie 2005, Comisia/Finlanda, cauza C-344/03, Rec. 2005, p. 11033, punctele 29-46. 106 Conform unui studiu realizat de R.K. Murton (Bird Study, 5, 157-183. 1958), reproducerea a atins apogeul în perioada de la sfârşitul lunii iulie până la sfârşitul lunii septembrie. Un studiu olandez a indicat un apogeu clar al cuiburilor cu ouă la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie (Bijlsma 1980). Păsări din Palearcticul de Vest (1985, 325): „Variaţie semnificativă chiar în interiorul ţărilor, cu păsări din zonele urbane din Marea Britanie cu perioade de reproducere semnificativ mai timpurii (începând din a doua jumătate a lunii februarie) decât cele din zonele rurale (începând din a doua jumătate a lunii martie până în a doua jumătate a lunii aprilie); apogeul perioadei de depunere a ouălor pentru păsările din zonele urbane a doua jumătate a lunii aprilie şi prima jumătate a lunii mai, iar pentru

56

Câteva dintre aceste specii sunt foarte numeroase şi au un stadiu de conservare corespunzător (a se vedea Figura 5 spre exemplificare).

3.4.32 Pentru majoritatea acestor specii, depunerile foarte târzii de ouă sunt cele care

se produc a doua sau a treia oară, sau chiar depunerile de ouă de înlocuire. În general, viabilitatea puilor târzii este probabil foarte scăzută din cauza condiţiilor climatice pe timp de toamnă şi a lipsei de timp pentru o dezvoltare adecvată şi pentru acumularea de hrană suficientă înainte de venirea iernii. În astfel de condiţii, aceştia aduc o contribuţie restrânsă la reînnoirea generală a populaţiei. Cu toate acestea, producerea de depuneri târzii de ouă poate fi, de asemenea, asociată cu disponibilitatea unor surse de hrană abundente în această perioadă, reprezentând, prin urmare, o contribuţie semnificativă la nivelul populaţiei. Spre exemplu, reproducerea reuşită a guguştiucilor în estul Germaniei a crescut pe perioada sezonului de la 32% în martie la 70% în august-octombrie. Este necesară, prin urmare, analiza importanţei perioadei timpurii şi tardive de creştere asupra nivelului general de creştere a populaţiei.

3.4.33 Unele perioade de creştere îndelungate pot fi, de asemenea, relaţionate cu

influenţa activităţilor umane (de exemplu disponibilitatea cerealelor ca hrană târzie pentru Columbus palumbus în Regatul Unit şi în Ţările de Jos107). Perioada îndelungată de creştere a raţei mari, Anas platyrhynchos, în anumite zone poate fi corelată cu prezenţa unor indivizi domestici selecţionaţi pentru sezoane lungi de creştere108. Acest lucru ilustrează faptul că factorii artificiali derivaţi din activităţile umane ar putea să domine asupra schemelor biologice şi să le modifice prin prelungirea perioadelor de reproducere.

3.4.34 Situaţia pentru Anas platyrhynchos109 şi Columba palumbus, care sunt speciile

cele mai problematice în majoritatea statelor membre, este indicată în Figurile 6 şi 7. Acestea arată că restricţionarea sezonului de vânătoare la sezoanele normale fixate în conformitate cu articolul 7 alineatul (4), ar avea ca rezultat închiderea acestuia pe perioada a 25 dintre cele 35 decade (perioade de zece zile) din ciclul anual al acestor specii. Factorii biologici conduc la un sezon de vânătoare cu cinci decade mai scurt decât în cazul a numeroase alte specii care pot fi vânate. Se pare că nu există niciun criteriu de conservare care să impună o astfel de constrângere, date fiind populaţiile lor prolifice şi stadiul lor de conservare. Acestea sunt specii care pot fi vânate în multe regiuni din UE şi esenţiale pentru întreaga activitate de vânătoare recreaţională desfăşurată aici. Mai mult, prezenţa indivizilor domestici de raţă mare Anas platyrhynchos în diferite regiuni din sfera de iernat poate contribui la acest comportament diferit, deoarece ea priveşte atât perioada de migraţie prenupţială, cât şi cea de reproducere, deşi acest factor necesită o cercetare ştiinţifică suplimentară şi se propune, prin urmare ca, în cazul în care există această situaţie artificială, să

păsările din zonele rurale, prima jumătate a lunii iulie până în prima jumătate a lunii septembrie; diferenţe rezultate din disponibilitatea hranei (Murton 1958, Cramp, S 1972. Ibis 114, 163-171).„Pentru guguştiucul PPV (1985, 350) constată doar „Prelungit pe întreaga arie de extindere.” 107 Murton (1958), Bijlsma (1980). 108 (Cramp, S and Simmons K.E.L, Păsări din Palearcticul de vest 1977, 516). 109 Sezonul îndelungat de creştere al raţei mari în anumite zone poate fi corelat cu prezenţa indivizilor domestici selectaţi pentru sezoane lungi de creştere (Cramp, S şi Simmons K.E.L. 1977. Păsări din Palearcticul de Vest p. 516. Oxford University Press).

57

fie parţial cuprinsă în cadrul articolului 7 din directivă (a se vedea secţiunile 2.7.11-2.7.12).

• Specii a căror perioadă de reproducere este caracterizată de o îngrijire parentală

îndelungată 3.4.35 Pentru mai multe familii de păsări (spre exemplu. Tetraonidae, Phasianidae,

Laridae, Anseridae), perioada de dependenţă a tinerilor de la ecloziune până la capacitatea deplină de zbor poate fi foarte îndelungată. Într-adevăr, pentru puii de Anseridae, perioada de îngrijire parentală pentru pui poate continua pe toată durata migraţiei de primăvară [pentru aceste specii capacitatea deplină de zbor a tinerilor se consideră a fi încheierea perioadei de dependenţă faţă de părinţi în scopul articolului 7 alineatul (4)]. Pentru Tetraonidae, a fost adoptată o abordare extrem de precaută cu privire la definirea perioadei de dependenţă a păsărilor tinere, care poate dura 6-9 decade după ecloziune. Acest fenomen de dependenţă prelungită, dacă este combinat cu depuneri târzii (de înlocuire) de ouă, poate avea drept rezultat o prelungire a perioadei de reproducere până la sfârşitul lunii septembrie pentru mai multe specii. Din cauza acestei date târzii, viabilitatea puilor rezultaţi din depunerile târzii de ouă de Tetraonidae este nesigură din cauza condiţiilor meteorologice din munţi toamna.

3.4.36 La examinarea faptului dacă există factori verificabili în mod obiectiv ar fi, de

asemenea, adecvat ca în consideraţiile ştiinţifice şi tehnice să se ţină cont de consecinţele benefice pentru conservarea speciilor de păsări care pot rezulta din gestionarea vânatului asociată cu o aplicare monitorizată a derogării. De exemplu, vânătorii se pot îngriji voluntar de habitatele păsărilor de vânat, pot fi oferite cantităţi mari de cuiburi şi hrană suplimentară în anumite ocazii. Gestionarea ţinuturilor muntoase ierboase şi controlul legal al prădătorilor ca rezultat al gestionării vânatului nu sunt benefice doar pentru cocoşul încălţat scoţian şi irlandez Lagopus lagopus, ci comportă, de asemenea, beneficii mai mari pentru mediu110.

3.5 A doua condiţie pentru acordarea derogării: demonstrarea unuia dintre motivele enunţate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c)

3.5.1 Astfel cum a fost indicat la alineatul 3.3.2, o derogare trebuie să se bazeze pe cel puţin unul dintre motivele enumerate exhaustiv la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c).

DEROGĂRI ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 9 ALINEATUL (1) LITERA (A) 3.5.2 Articolul 9 alineatul (1) litera (a) din directivă enumeră un număr de motive

care ar putea justifica utilizarea de derogări. Acestea sunt: • În interesul siguranţei şi al sănătăţii publice • În interesul siguranţei aerului

110 Raport al grupului de lucru privind prădătorii al Regatului Unit. 2000. Peterborough. Departamentul Mediu, Transport şi Regiuni / Comitetul comum pentru conservarea naturii. ISBN 1 85397 078 6.

58

• Pentru a preveni daune considerabile asupra recoltelor, a şeptelului, a pădurilor, a pescăriilor şi a apelor

• Pentru protejarea florei şi a faunei 3.5.3 Aceste dispoziţii nu sunt limitate la speciile de păsări care pot fi vânate

(enumerate în anexa II la directivă), ci se aplică tuturor speciilor de păsări pentru care se justifică utilizarea unei derogări. Cu toate acestea, multe dintre speciile considerate problematice conform articolului 9 alineatul (1) litera (a) (aşa-numitele specii dăunătoare) sunt enumerate în anexa II la directivă şi pot fi, prin urmare, controlate pe perioada sezonului normal de vânătoare în conformitate cu dispoziţiile articolului 7 din directivă111.

3.5.4 În consecinţă, articolul 9 alineatul (1) litera (a) se aplică în principal speciilor

care pot fi vânate în situaţiile în care măsurile de control trebuie aplicate în timpul perioadelor de migraţie prenupţială şi de reproducere. Posibilităţile de utilizare a acestuia sunt analizate în continuare.

„În interesul siguranţei şi al sănătăţii publice şi în interesul siguranţei aerului” 3.5.5 Primul şi cel de-al doilea motiv enumerate la litera (a) privesc „interesul

siguranţei şi al sănătăţii publice” şi respectiv „interesul siguranţei aerului”. Siguranţa şi sănătatea publică pot fi afectate local acolo unde prezenţa sau alimentaţia păsărilor cauzează un risc care poate fi demonstrat pentru sănătatea umană sau măreşte riscul de accidente. În multe cazuri, modificările habitatelor sau excluderea păsărilor reprezintă soluţii adecvate. De exemplu, în numeroase aeroporturi sunt luate măsuri de gestionare pentru a preveni coliziunea păsărilor cu avioanele.

3.5.6 Astfel de soluţii implică, în special, gestionarea habitatelor (pentru a reduce

atractivitatea locului pentru păsări, în special stoluri de păsări) şi diverse tehnici de speriere, inclusiv ocazional tragerea cu arme de foc. În majoritatea cazurilor sunt disponibile alte soluţii satisfăcătoare care sunt mai eficiente şi mai durabile decât vânătoarea, cu excepţia vânătorii cu şoimi. În consecinţă, în temeiul articolului 9, acestea trebuie folosite ca alternativă.

111 Directiva 94/24/CE a Consiliului a modificat anexa II din Directiva 79/409/CEE pentru a include cinci specii de Corvidae, care pot cauza daune recoltelor, şeptelului şi faunei şi pentru care înainte nu erau posibile măsuri de control decât printr-o derogare în temeiul articolului 9. Includerea acestora în anexa II a facilitat un control echilibrat al populaţiilor acestora.

59

„Pentru a preveni daune considerabile asupra recoltelor, a şeptelului, a pădurilor, a pescăriilor şi a apelor” 3.5.7 Cel de-al treilea motiv pentru derogare conform literei (a) priveşte prevenirea

de daune considerabile asupra recoltelor, a şeptelului, a pădurilor, a pescăriilor şi a apelor. Această derogare, care urmăreşte controlul „păsărilor dăunătoare”, comportă mai multe dimensiuni. În primul rând, aceasta priveşte un interes economic. În al doilea rând, aceasta urmăreşte prevenirea daunelor; prin urmare ea nu reprezintă un răspuns la daunele deja create, ci la probabilitatea marcată ca acestea să fie produse în absenţa unor acţiuni. În al treilea rând, trebuie să existe o bază care să conducă la concluzia că daunele vor fi considerabile în absenţa unor acţiuni.

3.5.8 Daunele produse de păsări sunt, în general, cauzate de alimentaţie (livezi,

şeptel, pescării), distrugere (recolte, păduri) şi poluare (ape). 3.5.9 Astfel de daune sunt produse de o gamă largă de specii de păsări, între care

cele din familiile Corvidae, Columbidae, Sturnus vulgaris, Laridae şi Anseridae. Din speciile enumerate în anexa II multe fac, de asemenea, obiectul unor suprapuneri îndelungate (mai mult de 40 de zile) între sezoanele de vânătoare şi perioadele de creştere sau de migraţie de întoarcere.

3.5.10 Daunele cauzate altor interese decât cele menţionate anterior, spre exemplu

altor forme de proprietate sau altor situaţii, nu sunt incluse în sfera de aplicare a articolului în cauză.

3.5.11 Daunele produse trebuie să fie considerabile. În acest sens, Curtea de Justiţie

Europeană a notat faptul că „scopul acestei dispoziţii din directivă nu este acela de a preveni ameninţarea producerii de daune minore”.112 Două aspecte pot fi remarcate: probabilitatea şi amploarea daunelor. Riscul producerii daunelor nu este suficient. Dacă daunele nu sunt vizibile, experienţa anterioară trebuie să demonstreze că există o probabilitate mare de producere de daune. Mai mult, trebuie să fie vorba de daune considerabile produse unui interes economic, indicându-se faptul că acestea nu se referă la daune uşoare sau la riscul comercial normal.

3.5.12 Astfel cum este întotdeauna cazul în ceea ce priveşte derogările, este necesară

examinarea soluţiilor posibile. Vânătoarea nu este întotdeauna o soluţie eficientă. Orice metodă de control prezintă riscul ca păsările înlăturate să fie înlocuite de altele venite din alte regiuni, iar păsările vânate să fie, de asemenea, înlocuite după o anumită perioadă de alte păsări.

3.5.13 În cauza C-79/03, referitoare la vânătoarea cu ajutorul ramurilor înmuiate în

clei care urmărea evitarea producerii de daune considerabile recoltelor din Comunitatea Valenciană, Curtea de Justiţie a pronunţat o hotărâre privitoare la existenţa unor soluţii alternative şi la relevanţa acestui tip de vânătoare pentru

112 „Faptul că este cerut un anumit grad al daunelor produse pentru această derogare de la regimul general de protecţie este în acord cu nivelul de protecţie urmărit de directivă.” (Hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Belgia, cauza 247/85, Rec. 1987, p. 3029 punctul 56).

60

evitarea producerii de daune113. Potrivit Comisiei, existau în acest caz alte soluţii satisfăcătoare pentru prevenirea presupuselor daune considerabile cauzate de sturzi viilor şi culturilor de măslin (de exemplu vânătoarea cu ajutorul armelor de foc şi folosirea de sperietori care au fost utilizate cu succes în alte comunităţi autonome din Spania). Autorităţile spaniole au susţinut că vânătoarea cu ajutorul ramurilor înmuiate în clei reprezenta o soluţie satisfăcătoare pentru prevenirea daunelor, deoarece folosirea de sperietori era prea costisitoare în raport cu costul daunelor cauzate, iar utilizarea acestora poate cauza incendii, în timp ce utilizarea de arme de foc ar fi generat o creştere a numărului de permise de vânătoare şi prelungirea sezonului de vânătoare.

3.5.14 Curtea de Justiţie a observat faptul că în alte regiuni ale Spaniei confruntate cu

probleme asemănătoare (unde existau culturi mari de măslin şi de vie şi unde existau, de asemenea, populaţii mari de sturzi), vânătoarea cu ramuri înmuiate în clei nu era permisă; în schimb, sturzii puteau fi împuşcaţi ca metodă selectivă de sacrificare. Curtea de Justiţie a notat, de asemenea, faptul că 80% din ramurile înmuiate în clei se găseau într-o singură provincie, în care 69,5% se aflau în zone fără culturi de măslin sau vii; astfel, justificarea bazată pe prevenirea de daune considerabile cauzate acestor culturi nu părea să fie compatibilă cu o astfel de situaţie. În consecinţă, Curtea de Justiţie a considerat că vânătoarea cu ajutorul ramurilor înmuiate în clei nu era justificată în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (a) din directivă114.

3.5.15 Cu toate acestea, există cazuri în care vânarea păsărilor pentru controlul

daunelor produse de acestea este justificată. Pentru a maximiza prevenirea pagubelor, măsurile de control pentru o specie care produce daune sunt probabil cel mai eficiente în momentul în care populaţia a atins pragul minim sezonier şi când există cel mai mic număr de păsări de înlocuire – de obicei, aceasta este perioada de creştere sau premergătoare perioadei de creştere. În momentul elaborării strategiilor de control a speciilor dăunătoare, logic este ca prima abordare să constea în iniţierea unui control la nivel local, în locul şi momentul în care sunt produse daunele. Cu toate acestea, speciile răspândite care pot cauza pagube pe arii largi, cum ar fi porumbelul gulerat Columba palumbus, pot justifica derogări mai generalizate în ceea ce priveşte sfera lor teritorială115.

„pentru protecţia florei şi a faunei” 3.5.16 Cel de-al patrulea motiv pentru derogare menţionat la litera (a) priveşte

protecţia florei şi a faunei. Nu sunt specificate tipurile de faună şi floră, dar se pare că acestea sunt diferite de flora şi fauna de interes economic care fac obiectul dispoziţiilor articolului 9 alineatul (1) litera (a). Utilizarea acestei derogări va fi cu atât mai justificată în cazul în care aceasta este asociată cu menţinerea populaţiilor speciilor rare sau pe cale de dispariţie, dar nu este

113 Hotărârea din 9 decembrie 2004, Comisia/Spania, cauza C-79/03, Rec. 2004, p. 11619. 114 Hotărârea din 9 decembrie 2004, Comisia/Spania, cauza C-79/03, Rec. 2004, p. 11619, punctele 25 şi 28. 115 În ceea ce priveşte utilizarea de autorizaţii generale pentru soluţionarea unor astfel de cazuri, acest aspect este analizat mai detaliat în secţiunile 3.6.10 - 12 referitoare la articolul 9 alineatul (2).

61

limitată doar la aceste specii. Mai mult, se pare că în acest caz nu este necesar să se demonstreze probabilitatea producerii unor efecte grave înainte de acordarea derogării.

3.5.17 Păsările pot afecta flora şi fauna prin prădare, păşunat, distrugere, călcare în

picioare, acumulare de deşeuri animaliere etc. Un număr relativ mic de specii ar fi responsabile de producerea acestor daune: spre exemplu, pescăruşul argintiu Larus argentatus, cioara Corvus corone, coţofana Pica pica116. Impactul pe termen lung asupra altor populaţii de floră şi faună nu este posibil decât în cazuri localizate. Fiecare caz trebuie analizat în profunzime şi evaluat pe baza consilierii oferite de autorităţile locale de conservare. Deciziile trebuie luate în baza celor mai pertinente informaţii ştiinţifice disponibile. Se poate răspunde la următoarele întrebări:

♦ Este vorba de populaţii pe cale de dispariţie, rare sau alte specii care se

găsesc în mod natural şi cu un stadiu de conservare necorespunzător? ♦ Au „flora şi fauna” în cauză un stadiu de conservare mai puţin bun decât

speciile pentru care se doreşte derogarea? ♦ Sunt urmărite alte consideraţii importante referitoare la biodiversitate? ♦ Există dovezi ştiinţifice pertinente cu privire la impactul pe termen lung

asupra populaţiilor afectate? ♦ Nu există „alte soluţii satisfăcătoare”, iar controlul populaţiei este necesar

pentru a reduce şi preveni în mod real „pagubele ecologice”? 3.5.18 Cu privire la existenţa „altor soluţii satisfăcătoare”, trebuie examinată măsura

în care prădarea este în mod direct legată de pierderea, deteriorarea sau modificarea habitatului (de exemplu deteriorarea păturii vegetale) sau de alţi factori de mediu. Acolo unde există o astfel de legătură directă, ar fi adecvată considerarea controlului prădătorilor în combinaţie cu refacerea habitatului sau o mai bună gestionare a activităţilor umane. Spre exemplu, prădarea coloniilor de specii de chiră (Sterna) de către speciile de pescăruşi (Larus) poate fi corelată cu o creştere generală a populaţiilor de pescăruşi asociată unei alimentaţii mai abundente provenită din zone de depozitare a deşeurilor prost administrate.

3.5.19 În cazul în care necesitatea protecţiei este susţinută de elemente convingătoare,

poate fi luată în considerare varianta controlului (care poate include vânătoarea). În consecinţă, rezultă că doar în cazuri specifice, stabilite de autorităţile de conservare sau de agenţiile acestora, controlul păsărilor ar putea fi considerat o măsură de gestionare adecvată, la nivelul geografic pertinent, pentru a reduce efectiv impactul negativ al anumitor specii de păsări asupra florei şi faunei vulnerabile.

DEROGĂRI ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 9 ALINEATUL (1) LITERA (B) 3.5.20 Articolul 9 alineatul (1) litera (b) autorizează posibilitatea utilizării de derogări

în scopul cercetării şi al învăţământului, al repopulării sau al reintroducerii şi

116 Anumite specii ce nu sunt enumerate în anexa II la directivă sunt, de asemenea, incluse (spre exemplu, cormoranul mare Phalacrocorax carbo).

62

al reproducerii acestor populaţii. Legăturile dintre aceste posibilităţi şi vânătoare sunt, mai degrabă, foarte limitate, deşi ar putea fi relevante în cazurile în care există programe destinate reproducerii păsărilor de vânat în vederea repopulării sau a reintroducerii acestora. Ar putea fi, de asemenea, cazuri în care alte proiecte de cercetare cinegetică ar putea justifica utilizarea acestui tip de derogare.

DEROGĂRI ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 9 ALINEATUL (1) LITERA (C) 3.5.21 Articolul 9 alineatul (1) litera (c) autorizează utilizarea de derogări pentru

capturarea, păstrarea sau alte exploatări judicioase a anumitor păsări. Pe lângă condiţiile generale, există patru condiţii specifice, care trebuie respectate pentru a putea aplica o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (c). Trebuie să fie vorba de o „utilizare judicioasă”. Trebuie să fie vorba de „un număr mic”. Derogarea este permisă doar dacă se desfăşoară „în condiţii strict controlate”. În sfârşit, trebuie efectuată „pe bază selectivă”. Hotărârea Curţii de Justiţie în cauza C-60/05 clarifică mai multe aspecte privitoare la condiţiile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (c) şi la tipul de cadru naţional administrativ necesar pentru punerea efectivă în aplicare a acestei dispoziţii117.

• „Anumite păsări” 3.5.22 Deşi se menţionează că această derogare poate fi aplicată în cazul „anumitor

păsări”, acestea nu sunt specificate în directivă. În cadrul negocierilor anterioare adoptării directivei, s-a făcut referire la necesitatea de a prevedea o derogare care să autorizeze capturarea de păsări de pradă pentru vânătoarea cu şoimi118. Cu toate acestea, se poate concluziona că această derogare poate fi aplicată, de asemenea, altor specii de păsări pentru care o utilizare judicioasă este justificată. În cauza C-182/02, Curtea de Justiţie a afirmat119 că respectiva condiţie referitoare la „anumite păsări în număr mic”„nu poate fi îndeplinită dacă o derogare privind vânătoarea nu asigură menţinerea populaţiei speciei în cauză la un nivel satisfăcător.” Este dificilă, prin urmare, formarea unei imagini cu privire la circumstanţele în care o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (c) ar fi justificată pentru o specie cu un stadiu de conservare necorespunzător.

• Utilizare judicioasă 3.5.23 Articolul 9 alineatul (1) litera (c). Cu referire la acest articol apare întrebarea

fundamentală asupra faptului dacă vânătoarea poate constitui o „utilizare

117 Hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083. 118 Comitetul Economic şi Social în avizul privind propunerea de directivă a Consiliului privind conservarea păsărilor din 25 mai 1977 (JO C 152/3, 29.6.77) a afirmat că „2.8.1.A fost notată absenţa posibilităţii de derogare în vederea capturării de păsări de pradă pentru vânătoarea cu şoimi. A fost subliniat pentru Comisie că acesta reprezintă un sport legal şi vechi, care, dacă este controlat adecvat, nu dăunează nici populaţiilor păsărilor de pradă, nici populaţiilor de păsări urmărite în timpul vânătorii cu şoimi. Ar trebui, prin urmare, elaborate câteva dispoziţii care să autorizeze continuarea acestuia pe o bază controlată.” 119 Hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii c. Primul Ministru şi Ministrul amenajării teritoriului şi mediului, cauza C-182/02, punctul 17.

63

judicioasă” în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (c). Această întrebare a primit în prezent un răspuns din partea Curţii de Justiţie în cauza C-182/02 Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii. În baza jurisprudenţei anterioare120, Curtea de Justiţie a afirmat că:

„Rezultă din experienţa anterioară că vânarea de păsări sălbatice în scopuri recreaţionale pe timpul perioadelor menţionate la articolul 7 alineatul (4) din directivă poate constitui o utilizare judicioasă autorizată prin articolul 9 alineatul (1) litera (c) din directivă, ca şi capturarea şi comercializarea păsărilor sălbatice în afara sezonului de vânătoare în vederea păstrării acestora ca momeli vii sau în scopuri recreaţionale în târguri şi pieţe” 121.

3.5.24 Este evident din aceeaşi hotărâre că vânătoarea recreaţională nu constituie în

mod automat o utilizare judicioasă. Notând necesitatea dispoziţiei unei derogări cu privire la vânătoare care să garanteze menţinerea populaţiei în cauză la un nivel satisfăcător, Curtea de Justiţie a remarcat că: „În cazul în care această condiţie nu este îndeplinită, utilizarea păsărilor pentru vânătoarea recreaţională nu poate fi, în niciun caz, considerată ca fiind judicioasă şi, prin urmare, acceptabilă în sensul celui de-al unsprezecelea considerent din preambulul directivei.” 32 60/05

3.5.25 Noţiunea de utilizare judicioasă nu este definită în directivă, deşi este evident

din articolul 9 alineatul (1) litera (c) că aceasta poate include capturarea şi păstrarea anumitor păsări. Merită, de asemenea, menţionat faptul că, în timp ce în versiunea în limba engleză a directivei, cuvântul „utilizare” este repetat în sintagma „utilizare durabilă” la articolul 7 şi în sintagma „utilizare judicioasă” la articolul 9 alineatul (1) litera (c), alte versiuni lingvistice folosesc termeni diferiţi în aceste două sintagme. În multe dintre aceste versiuni, cuvântul echivalent pentru „utilizare” în sintagma „utilizare judicioasă” are o conotaţie de exploatare122. Comisia a afirmat anterior: „Acest concept include activităţi care contribuie în mod fundamental la îmbunătăţirea eficienţei sistemului general pentru protecţia păsărilor sălbatice stabilit de directivă. Acesta poate, de asemenea, să includă alte utilizări cu condiţia ca acestea să nu compromită obiectivele generale ale directivei şi poate include vânătoarea cu ajutorul păsărilor de pradă în contextul vânătorii cu şoimi”123. Cu toate acestea, orice conotaţie de exploatare a termenului „utilizare” trebuie să fie echilibrată de conotaţiile de responsabilitate, moderaţie şi judecată corectă implicate de atributul „judicioasă”. Acest fapt este confirmat de observaţiile făcute de Curtea de Justiţie în cauza C-182/02 menţionate la alineatul 3.5.22 de mai sus.

120 A se vedea, în special, hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Italia, cauza 262/85, Rec. 1987, p. 3073, punctul 38 dar şi hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Belgia, cauza 247/85, Rec. 1987, p. 3029, punctul 7 şi hotărârea din 7 martie 1996, Associazione Italiana per il WWF şi alţii c. Regione Veneto, cauza C-118/94, Rec. 1996, p. 1223, punctul 21. 121 A se vedea punctul 11 din hotărâre. Acest lucru a fost confirmat recent în hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083, punctul 32. 122 Alte limbi: “utilisation raisonnée “ şi “exploitation judicieuse” (FR); “fornuftig udnyttelse” ,fornuftig anvendelse (DK); “saggia utilizzazione” , impieghi misurati (IT); “utilización razonable” , “explotación prudente” (ES); “förnuftigt utnyttjande”,. förnuftig användning (SE); "ορθολογική χρησιµοποίηση", "ορθολογική εκµετάλευση" (GR). 123 Din cel de-al doilea Raport privind Directiva Păsări (p. 9-10)

64

3.5.26 Vânătoarea cu şoimi oferă o ilustrare a unor circumstanţe care conduc la nerespectarea articolului 5 (interzicerea omorârii sau capturării de păsări sălbatice) şi 7 (specii care pot fi vânate), dar care, în opinia Comisiei, reprezintă, cu toate acestea o „utilizare judicioasă”. Deşi vânătoarea cu şoimi este menţionată explicit la articolul 7 alineatul (4) din directivă, practicarea acesteia este limitată la speciile care pot fi vânate enumerate în anexa II/1 şi în anexa II/2 din directivă pentru statele membre în cauză. În Regatul Unit, ciocârlia de câmp Alauda arvensis constituie una dintre principalele specii de vânat pentru şoimul de iarnă Falco columbarius. Vânătoarea cu şoimi de iarnă este practicată, dar ciocârlia de câmp nu se află printre speciile enumerate în anexa II/2 pentru acest stat membru. Din acest motiv, Regatul Unit autorizează, prin intermediul unei derogări, vânarea ciocârliilor de câmp în număr mic de către şoimii de iarnă. Comisia consideră că acest lucru este justificabil ca şi „utilizare judicioasă” conform articolului 9 alineatul (1) litera (c) în virtutea faptului că şoimul de iarnă prezintă o predilecţie naturală spre vânarea ciocârliilor de câmp. Trebui notat faptul că aceasta nu reprezintă singura situaţie în care vânătoarea poate face obiectul unei derogări în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (c).

• Număr mic 3.5.27 Pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (c),

derogările trebuie să privească „un număr mic”. Prin urmare, este esenţial să se poată determina un număr pentru a se fixa un prag sub care derogarea este în mod automat considerată ca fiind conformă cu noţiunea de „număr mic”.

3.5.28 În cauza 252/85, Comisia c. Franţa124, Curtea de Justiţie a analizat noţiunea de

„număr mic” în următorul pasaj: „În acest sens, rezultă din articolul 2, coroborat cu cel de-al unsprezecelea considerent din preambulul directivei, că criteriul numărului mic nu reprezintă un criteriu absolut, ci se referă mai curând la menţinerea nivelului populaţiei totale şi a situaţiei reproductive a speciilor în cauză.” Astfel cum a fost notat anterior, în cauza C-182/02, Curtea de Justiţie a afirmat125 că această condiţie relativă la „anumite păsări în număr mic”„nu poate fi îndeplinită dacă derogarea privind vânătoarea nu garantează menţinerea populaţiei speciilor în cauză la un nivel satisfăcător.”

3.5.29 Comisia consideră că noţiunea de „număr mic” este, prin urmare, în mod

necesar relativă. O mărime nu poate fi mare sau mică decât în comparaţie cu o altă mărime. Aceasta trebuie, de asemenea, să nu fie în detrimentul menţinerii nivelului populaţiei şi să ţină cont de stadiul de conservare a speciilor în cauză. În hotărârile pronunţate recent Curtea de Justiţie a confirmat abordarea Comisiei şi a oferit clarificări juridice suplimentare cu privire la acest aspect al numărului mic126.

124 Hotărârea din 27 aprilie 1988, Comisia/Franţa, cauza 252/85, ECR 1988, p.2243. 125 Hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii c. Primul Ministru şi Ministrul amenajării teritoriului şi mediului, cauza C-182/02, punctul 17. 126 A se vedea următoarele hotărâri: hotărârea din 9 decembrie 2004, Comisia/Spania, cauza C-79/03, Rec. 2004, p. 11619, alineatele 36 şi 41; hotărârea din 15 decembrie 2005, Comisia/Finlanda, cauza C-

65

Determinarea mărimii 3.5.30 Apare astfel întrebarea cu privire la mărimea în raport cu care se compară

„numărul mic”. Deoarece toate cazurile de derogări privesc prelevarea de păsări, adică o pierdere anuală pentru populaţia afectată, cea mai potrivită soluţie o reprezintă compararea numărului corelat cu aceste prelevări cu mortalitatea anuală generală, definită ca totalul deceselor rezultate din cauze naturale şi din prelevarea păsărilor în conformitate cu articolul 7, dacă acesta este aplicabil.

3.5.31 S-a propus, prin urmare, ca pragul „numărului mic” să fie fixat ca un procent

dat din mortalitatea anuală totală a populaţiei (populaţiilor) vizate de derogare. 3.5.32 În cazul speciilor sedentare, „populaţia în cauză” se referă la populaţia din

regiunea geografică în care se doreşte aplicarea derogării. Pentru speciile migratoare, sintagma se referă la populaţiile din regiunile de unde provine cel mai mare număr de păsări migratoare înainte ca acestea să treacă prin regiunea unde se doreşte aplicarea derogării pe perioada în care aceasta este în vigoare. Pe perioada iernii, aceasta se referă la populaţia minimă care iernează şi care este prezentă în regiunea unde se doreşte aplicarea derogării. În cazurile în care populaţia aparţine în comun mai multor state membre, se pot aplica derogări privitoare la păsările migratoare din aceeaşi populaţie în ţări diferite. În astfel de situaţii este necesară limitarea populaţiei în cauză la cea prezentă pe teritoriul unde se aplică derogarea la momentul în care are loc prelevarea, pentru a se minimiza efectele cumulative.

3.5.33 Determinarea populaţiei de referinţă la momentul aplicării derogării comportă,

de asemenea, şi o dimensiune temporală. Spre exemplu, prelevarea de porumbei guleraţi Columba palumbus toamna, când există un surplus de păsări tinere, este foarte diferită de prelevarea de raţe scufundătoare pe perioada migraţiei de primăvară, când impactul va fi proporţional mai mare asupra populaţiei adulte de pre-reproducători. Este posibil, de asemenea, să existe situaţii în care o specie desfăşoară o migraţie diferenţiată (spre exemplu, bătăuşul Philomachus pugnax) iar acest lucru trebuie luat în considerare în determinarea populaţiei de referinţă.

3.5.34 În vederea determinării unei cifre exacte a acestui prag, sunt posibile două

abordări: - cifra trebuie să fie mult mai mică, de cel puţin un ordin de mărime, decât cifrele caracteristice pentru prelevările efectuate în conformitate cu articolul 7. O cifră de 1% îndeplineşte această condiţie. - prelevarea trebuie să aibă un efect neglijabil asupra dinamicii populaţiei speciilor în cauză. O cifră de 1% sau mai puţin îndeplineşte această condiţie deoarece parametrii dinamicii populaţiei sunt rareori cunoscuţi cu o precizie de mai puţin de un punct de filiaţie, iar o prelevare de păsări mai mică de 1% poate fi ignorată în modelele matematice.

344/03, Rec. 2005, p. 11033, punctul 53-54; hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C- 60/05, Rec. 2006, p. 5083, punctele 25-27.

66

3.5.35 Statistici referitoare la tabelele de vânătoare există doar în câteva state

membre, iar speciile şi datele sunt de calitate variabilă. Deşi tabelele de vânătoare sunt, în general, proporţionale cu mărimea populaţiei, presiunile exercitate de vânătoare nu oferă, în mod necesar, o abordare adecvată deoarece acestea sunt centrate pe determinarea unui prag pentru derogare în baza prelevării ca rezultat al vânătorii, şi nu în termeni de mărime a populaţiei. Ideea conform căreia cu cât este mai mare prelevarea de păsări dintr-o regiune, cu atât este mai mare numărul de păsări care pot fi vânate în conformitate cu derogarea ar putea, de asemenea, să nu fie considerată ca reprezentând o practică adecvată de conservare. O astfel de abordare ar fi, de asemenea, discriminatorie faţă de regiunile care ar putea deţine posibilităţi limitate de vânătoare pe perioada sezoanelor normale de vânătoare.

3.5.36 Mortalitatea anuală generală reprezintă un parametru adecvat pentru determinarea numărului mic deoarece ia în considerare mărimea populaţiei, statutul şi dinamica populaţiei. În acest context, „numărul mic” ar trebui considerat ca reprezentând o prelevare de aproximatix 1% din mortalitatea anuală pentru speciile care pot fi vânate, prin aceasta înţelegându-se faptul că compatibilitatea cu articolul 9 din directivă depinde, în orice caz de respectarea celorlalte dispoziţii ale articolului.

Curtea de Justiţie a urmat aceeaşi abordare cu privire la aplicarea articolului 9, care este sintetizată la punctele 25-27 din cauza C-60/05127:

25 „Este, de asemenea, important de remarcat faptul că, în exercitarea competenţelor privitoare la acordarea de derogări, în conformitate cu articolul 9 din directivă, autorităţile din statele membre trebuie să ia în considerare diferitele criterii referitoare la factorii geografici, climatici, de mediu şi biologici şi, în special, situaţia privind reproducerea şi rata totală a mortalităţii anuale rezultate din cauze naturale.

26 Cu privire la aceste criterii, Curtea de Justiţie a subliniat în cauza C-79/03 Comisia c. Spania [2004] Rec. I-11619, punctul 36 şi în cauza C-344/03 Comisia c. Finlanda [2005] Rec. I-0000, punctul 53, că, în conformitate cu documentul intitulat „Al doilea raport [al Comisiei] privind aplicarea Directivei 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice” din 24 noiembrie 1993 (COM(93) 572 final), «număr mic» reprezintă orice eşantion mai mic de 1% din rata totală a mortalităţii anuale a populaţiei în cauză (valoarea medie) pentru acele specii pentru care este interzisă vânătoarea şi orice eşantion de un ordin de 1% pentru speciile care pot fi vânate. Curtea de Justiţie a afirmat în acest sens ca aceste numere se bazează pe lucrările Comitetului ORNIS pentru adaptarea progresului tehnic şi ştiinţific în conformitate cu dispoziţiile directivei, instituit în temeiul articolului 16 din directivă şi format din reprezentanţi ai statelor membre.

127 Hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083.

67

27 Este, de asemenea, evident din hotărârile menţionate anterior în Comisia c. Spania, punctul 41 şi Comisia c. Finlanda, punctul 54, că, deşi procentele menţionate anterior nu sunt obligatorii din punct de vedere legal, acestea pot cu toate acestea să constituie, în virtutea valorii ştiinţifice a lucrărilor efectuate de Comitetul ORNIS şi în absenţa înaintea instanţei a oricărei dovezi ştiinţifice care să dovedească contrariul, o bază de referinţă în evaluarea faptului dacă o derogare acordată în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (c) din directivă este conformă cu dispoziţia în cauză (a se vedea, prin analogie, cu privire la relevanţa datelor ştiinţifice în domeniul ornitologiei, cauza C-3/96 Comisia c. Ţările de Jos [1998] Rec. I-3031, punctele 69 şi 70 şi cauza C-374/98 Comisia c. Franţa [2000] Rec. I-10799, punctul 25).”

Calcularea ratelor anuale ale mortalităţii 3.5.37 Una dintre dificultăţile remarcate în aplicarea ratei mortalităţii anuale pentru

estimarea numărului mic este faptul că ratele de mortalitate sunt descrise pentru un număr limitat de specii şi, de obicei, doar pentru o parte din populaţiile acestora. În timp ce estimările referitoare la mortalitatea anuală variază în ceea ce priveşte disponibilitatea şi calitatea, ele există pentru majoritatea speciilor care pot fi vânate (a se vedea Figura 8, care sintetizează ratele de mortalitate publicate pentru aceste specii în două surse ştiinţifice de referinţă esenţiale; „Păsări din Palearcticul de Vest” şi „Kompendium der Vögel Mitteleuropas”).

3.5.38 Mai mult, este posibilă calcularea, în baza datelor ştiinţifice disponibile pentru

speciile similare din punct de vedere biologic, de estimări pentru speciile pentru care nu există date disponibile în prezent (a se vedea exemplul de calcul pentru Rallus aquaticus în Figura 9).

3.5.39 Vor trebui rafinate şi îmbunătăţite datele cu privire la mortalitatea anuală a

diferitelor specii şi populaţii, inclusiv dezvoltarea utilizării de date provenite din marcarea cu inele128. Disponibilitatea informaţiilor ştiinţifice de bună calitate cu privire la mărimea populaţiilor şi la mortalitatea naturală constituie o condiţie prealabilă a oricărui calcul fiabil. În cazurile în care astfel de date nu există sau sunt incomplete vor trebui folosite estimări minime cu privire la mărimea populaţiilor şi ratele de mortalitate, în baza celor mai pertinente date disponibile. Mai mult, orice aplicare a unei derogări pentru o specie trebuie susţinută de sisteme solide de monitorizare pentru populaţiile în cauză pentru a asigura că prelevarea nu se face în detrimentul stării lor de conservare.

Numărul mic şi stadiul de conservare a speciilor 3.5.40 Derogările nu ar trebui acordate pentru speciile sau populaţiile cu un stadiu de

conservare necorespunzător, care sunt în declin pe teritoriul Uniunii Europene (sau într-un stat membru care ia în calcul aplicarea unei astfel de derogări), a căror arie de distribuţie (reproducere sau iernare) se reduce sau care prezintă

128 Anexa V la directivă, care enumeră domeniile de cercetare ce necesită o atenţie specială, include „date asupra nivelurilor populaţiilor de specii migratoare pe baza indicaţiilor date de marcarea cu inele”.

68

niveluri foarte scăzute ale populaţiei decât dacă se poate demonstra în mod clar că utilizarea unor astfel de derogări este benefică pentru stadiul de conservare a speciilor/populaţiilor în cauză. Orice utilizare de derogări pentru astfel de păsări ar trebui considerată în cadrul unui plan de gestionare a conservării acestora care să urmărească readucerea acestora la un stadiu de conservare corespunzător. Comisia consideră că această concluzie este compatibilă cu hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie în cauza C-182/02 (punctul 17). În această cauză, Curtea de Justiţie a confirmat la punctul 17 din hotărâre că o derogare privind vânătoarea nu este justificată dacă nu garantează menţinerea populaţiei speciei la un nivel satisfăcător. Necesitatea garantării menţinerii populaţiei la un nivel satisfăcător nu este menţionată explicit la articolul 9. Se pare că Curtea de Justiţie a luat în considerare orientarea generală a Directivei Păsări stabilită la articolul 2 şi în cel de-al unsprezecelea considerent. Mai mult, există o analogie evidentă cu articolul 16 din Directiva 92/43/CEE care prevede că derogarea nu trebuie să fie „în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor în cauză la un stadiu de conservare corespunzător în mediul lor natural”. În consecinţă, necesitatea garantării menţinerii populaţiilor speciilor la un nivel satisfăcător devine o condiţie prealabilă pentru acordarea derogărilor. Ar trebui, de asemenea, notat că articolul 9 alineatul (4) din Directiva 79/409/CEE implică, de asemenea, faptul că utilizarea de derogări nu trebuie să fie incompatibilă cu obiectivele directivei.

3.5.41 O listă cu speciile migratoare care pot fi vânate considerate în prezent ca

având un stadiu de conservare necorespunzător la nivelul Uniunii Europene este prezentată în Figura 10. Statele membre ar trebui, de asemenea, să ia în considerare stadiul de conservare a speciilor sedentare de pe teritoriul lor. Figura 11 oferă o imagine de ansamblu a situaţiei diferitelor specii de cocoş încălţat şi fazan.

3.5.42 Pentru speciile numeroase cu un stadiu de conservare corespunzător,

prelevarea care depăşeşte pragul de 1% (de până la 5% din mortalitatea anuală) poate fi luată în considerare în urma unei analize ştiinţifice aprofundate de către autorităţilor competente care autorizează derogarea. Această analiză urmăreşte verificarea compatibilităţii derogării cu obiectivele directivei.

Necesitatea de a garanta o aplicare consecventă a derogărilor pe un număr mic 3.5.43 În cadrul unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare de Tribunale

amministrativo regionale per la Lombardia129, Curtea de Justiţie a oferit o clarificare cu privire la interpretarea articolului 9 alineatul (1) litera (c) din directivă privind condiţiile de aplicare a derogărilor de către statele membre. Curtea de Justiţie a răspuns la cele patru întrebări adresate după cum urmează:

3.5.44 Cu privire la cerinţele referitoare la transpunere şi la necesitatea de a administra toate situaţiile care se încadrează în sistemul de derogări, Curtea de Justiţie a hotărât că articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Directiva 79/409/CEE

129 Hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083.

69

„cere statelor membre, indiferent de atribuirea pe plan intern a competenţelor prescrise de către sistemul juridic naţional, ca, în momentul adoptării de măsuri de punere în aplicare a dispoziţiei în cauză să asigure că, în toate cazurile de aplicare a derogării prevăzute şi pentru toate speciile protejate, vânătoarea autorizată nu depăşeşte un plafon compatibil cu limitarea vânătorii la un număr mic impus de dispoziţia în cauză şi că plafonul în cauză trebuie determinat în baza unor date ştiinţifice stricte”.

3.5.45 Cu privire la nivelul de precizie care trebuie să caracterizeze dispoziţiile naţionale de punere în aplicare privitoare la criteriile ştiinţifice în baza cărora poate fi fixată o cifră corespunzătoare „numărului mic” de păsări, Curtea de Justiţie a considerat că „dispoziţiile naţionale de punere în aplicare privitoare la «numărul mic» menţionat la articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Directiva 79/409 trebuie să ofere autorităţilor competente responsabile cu autorizarea derogărilor de vânătoare cu privire la o anumită specie posibilitatea de a se baza pe criterii care să fie suficient de precise în ceea ce priveşte plafoanele cantitative care trebuie respectate”.

3.5.46 A treia întrebare privea modalitatea prin care autorităţile naţionale competente garantează că numărul maxim de păsări dintr-o anumită specie care poate fi vânată nu este depăşit la nivelul întregului teritoriu naţional. Curtea de Justiţie a răspuns că „la momentul punerii în aplicare a articolului 9 alineatul (1) litera (c) din Directiva 79/409, statele membre sunt obligate să garanteze că, indiferent de numărul şi de identitatea autorităţilor de pe teritoriul lor responsabile cu aplicarea dispoziţiei în cauză, numărul de derogări de autorizare a vânătorii cu privire la fiecare specie protejată, acordat de fiecare dintre aceste autorităţi, nu depăşeşte plafonul compatibil cu limitarea vânătorii la «numărul mic», fixat pentru specia respectivă pentru întreg teritoriul naţional”.

3.5.47 În sfârşit, cu privire la controlul derogărilor de vânătoare, Curtea de Justiţie a hotărât că „obligaţia statelor membre de a garanta că vânarea păsărilor este efectuată doar în «număr mic», în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Directiva 79/409, solicită ca procedurile administrative prevăzute să fie organizate astfel încât atât deciziile autorităţilor competente care autorizează derogările de vânătoare, cât şi modalitatea în care sunt aplicate aceste decizii să facă obiectul unui control eficient realizat la timp”.

• În condiţii strict controlate şi pe bază selectivă 3.5.48 Având în vedere faptul că toate derogările trebuie, în orice caz să respecte

condiţiile formale precise prevăzute la articolul 9 alineatul (2), referirea expresă de la articolul 9 alineatul (1) litera (c) la „în condiţii strict controlate şi pe bază selectivă" ar putea fi considerată redundantă. Cu toate acestea, contextul sugerează că, prin această referire expresă, legislatorul a urmărit impunerea unui grad mai ridicat de constrângere decât în alte cazuri.

3.5.49 Principiul condiţiilor strict controlate implică faptul că orice utilizare a acestui

tip de derogare trebuie să includă autorizaţii clare care să poată fi corelate cu

70

anumite persoane, locuri, perioade şi cantităţi. Acesta implică, de asemenea, necesitatea unui instrument puternic de control al aplicării unor astfel de derogări pentru garantarea respectării acestora.

3.5.50 Principiul „selectivităţii” este, de asemenea, esenţial. Acesta indică faptul că

activitatea în cauză trebuie să producă un efect extrem de specific, vizând o singură specie (sau un grup de specii strâns asociate), sau chiar un singur gen sau categorie de vârstă din specia respectivă (de exemplu doar masculi adulţi), cu excepţia tuturor celorlalţi.

3.5.51 Acesta implică, de asemenea, ca anumite aspecte de ordin tehnic ale metodei

folosite să poată, potrivit unor criterii verificabile, demonstra selectivitatea. Este necesar un acord cu privire la metode, dintre care unele nu sunt complet selective (de exemplu folosirea anumitor plase) decât dacă sunt combinate cu competenţa şi experienţa utilizatorului, sau ca urmare a combinării acestor două componente. În cazul în care prelevarea are drept rezultat uciderea anumitor indivizi, metoda selectivităţii ar trebui să fie foarte performantă. Atunci când păsările sunt capturate vii şi pot fi apoi eliberate nevătămate, este necesară asigurarea punerii în aplicare de măsuri de protecţie verificabile. Mai mult, acest tip de derogare priveşte, de asemenea, articolul 8 din directivă, care se referă la necesitatea evitării metodelor de captură şi de ucidere neselectivă şi pe scară largă a speciilor de păsări, în special a metodelor interzise enumerate în anexa IV la Directiva Păsări. În acest sens, cauza C-79/03 reprezintă un bun exemplu130.

3.5.52 Problema selectivităţii implică, de asemenea, acordarea unei atenţii deosebite

reducerii la minim a riscului de confuzie şi de perturbare a speciilor ce nu fac obiectul derogării131. Luarea în considerare a acestor aspecte este compatibilă cu cerinţa interpretării stricte a motivelor invocate pentru justificarea derogărilor. Se poate argumenta că o astfel de abordare a fost deja confirmată de către Curte. În mai multe ocazii132, Curtea de Justiţie a afirmat că derogările prevăzute la articolul 9 de la sistemul general de protecţie trebuie aplicate adecvat pentru soluţionarea unor cerinţe şi situaţii precise. În plus, cu privire la derogările care urmăresc prevenirea de daune considerabile care constituie cel de-al treilea motiv pentru derogare în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (a), Curtea de Justiţie a afirmat că „faptul că este cerut un anumit grad de gravitate al daunelor produse pentru acordarea acestei derogări de la sistemul general de protecţie este incompatibil cu gradul de protecţie urmărit prin directivă”133.

130 A se vedea, în special, punctele 25-26 din hotărârea din 9 decembrie 2004 (Comisia/Spania, cauza C-79/03, Rec. 2004, p. 11619). Curtea de Justiţie compară vânătoarea cu ajutorul ramurilor înmuiate în clei cu vânătoarea cu ajutorul armelor de foc. 131 A se vedea secţiunea 2.6 din acest ghid. 132 A se vedea hotărârile din: 8 iulie 1987, Comisia/Belgia, cauza 247/85, Rec. 1987, p. 3029, punctul 7; hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Italia, cauza 262/85, Rec. 1987, p. 3073, punctul 7; hotărârea din 7 martie 1996, Associazione Italiana per il WWF şi alţii c. Regione Veneto, cauza C-118/94, Rec. 1996, p. 1223, punctul 21. 133 Hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Belgia, cauza 247/85, Rec. 1987, p. 3029, punctul 56.

71

3.5.53 Cauza 252/85134 este utilă pentru a examina sfera de aplicare a cerinţei referitoare la condiţiile strict controlate şi la selectivitate. Curtea de Justiţie a estimat că Franţa a îndeplinit condiţiile, având în vedere că aceasta a subliniat faptul că utilizarea de ramuri şi plase implica autorizaţii individuale135 şi că existau controale teritoriale, periodice şi individuale stricte pentru a se garanta natura selectivă a capturii.

3.5.54 În acest context, pare rezonabil ca sintagma „în condiţii strict controlate şi pe

bază selectivă" să fie interpretată ca implicând un sistem de autorizaţii individuale (sau autorizaţii pentru categorii restrânse implicând un grad mare de responsabilitate) şi controale teritoriale, periodice şi individuale stricte.

3.6 A treia condiţie pentru acordarea derogării: îndeplinirea condiţiilor formale precise stabilite la articolul 9 alineatul (2)

3.6.1 Astfel cum a fost indicat anterior la alineatul 3.3.2, cea de-a treia condiţie pe care derogările trebuie să o îndeplinească se referă la respectarea condiţiilor formale precise stabilite la articolul 9 alineatul (2). În termenii utilizaţi de Curtea de Justiţie în hotărârea în cauza C-118/94136, aceste condiţii formale „sunt destinate să limiteze derogările la ceea ce este strict necesar şi de a permite supravegherea acestora de către Comisie”.

LUAREA ÎN CONSIDERARE A FIECĂREIA DINTRE CONDIŢIILE FORMALE 3.6.2 Jurisprudenţa confirmă importanţa luării în considerare a fiecăreia dintre

condiţiile formale de la articolul 9 alineatul (2). Acest lucru este ilustrat în cauza C-247/85, Comisia c. Belgia137. În această cauză, Comisia, în al patrulea motiv al plângerii, a contestat legislaţia belgiană care autoriza anumite persoane să captureze, să ucidă, să distrugă sau să alunge vrăbiile domestice, vrăbiile de câmp şi graurii şi să le distrugă ouăle, cuiburile şi puii. Curtea de Justiţie a respins apărarea belgiană conform căreia legislaţia era conformă cu articolul 9 inter alia notând: „Mai mult, derogările nu respectă criteriile şi condiţiile prevăzute la articolul 9 alineatul (2) prin aceea că nu menţionează nici circumstanţele de timp şi spaţiu în care acestea pot fi acordate, nici controalele care urmează a fi efectuate”.

3.6.3 Cu privire la derogări, în orice autorizaţie prin care se acordă o derogare

trebuie respectate şi specificate următoarele condiţii formale:

134 Hotărârea din 27 aprilie 1988, Comisia/Franţa, cauza 252/85, Rec. 1988, p. 2243. 135 A se vedea hotărârea din 27 aprilie 1988, Comisia/Franţa, cauza 252/85, Rec. 1988, p. 2243, punctul 26. 136 Hotărârea din 7 martie 1996, Associazione Italiana per il WWF şi alţii c. Regione Veneto, cauza C-118/94, Rec. 1996, p. 1223. 137 Hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Belgia, cauza 247/85, Rec. 1987, p. 3029.

72

Speciile care fac obiectul derogării 3.6.4 Speciile vizate trebuie să fie indicate clar. Acest lucru implică, în general,

identificarea la nivelul speciilor individuale. Cu toate acestea, pot exista situaţii în care mai multe specii similare ar putea face obiectul aceleaşi derogări.

Mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau sacrificare 3.6.5 Acestea trebuie specificate clar, iar aplicarea derogării trebuie să se limiteze la

acestea. Condiţiile de risc şi circumstanţele de timp şi spaţiu sub rezerva cărora pot fi acordate astfel de derogări 3.6.6 Acestea ar trebui să includă detalii referitoare la gradul de risc asociat utilizării

metodei (inclusiv frecvenţa inspecţiilor etc.), precum şi detalii precise privind durata şi locul derogării. Măsuri de precauţie care să limiteze riscul pentru alte specii ar putea fi, de asemenea, necesare.

Autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condiţiile impuse şi să decidă mijloacele, sistemele şi metodele care pot fi utilizate, în ce limite şi de către cine 3.6.7 În cadrul fiecărui stat, anumite autorităţi desemnate sunt responsabile pentru

emiterea derogărilor. Sarcinile exacte trebuie stabilite în legislaţia relevantă pentru fiecare ţară (sau regiune din aceasta). Spre exemplu, în absenţa soluţiilor alternative, o autoritate aeroportuară poate solicita o derogare pentru mai multe specii de păsări care încearcă să-şi construiască cuiburile pe terenul de aviaţie, deoarece sunt în pericol să interfereze cu securitatea aeriană. Solicitarea este făcută unei autorităţi abilitate să acorde derogări care emite apoi autorităţii aeroportuare o derogare care permite activităţi specifice şi în care se specifică metodele prin care acestea pot fi efectuate, precum şi speciile vizate.

3.6.8 În cazul în care autoritatea de acordare a derogărilor este conferită la nivel

sub-naţional (spre exemplu, de către administraţia regională) este necesară o coordonare la nivel naţional a acordărilor de derogări pentru a se evita riscul ca totalul derogărilor să depăşească nivelurile permise.

Controale care trebuie efectuate 3.6.9 O derogare autorizează activităţi care, altfel, ar constitui infracţiune conform

legislaţiei care transpune Directiva Păsări. În consecinţă, trebuie să existe o respectare a anumitor condiţii specificate şi care sunt stabilite în derogare. Acest respect trebuie susţinut de o aplicare adecvată a legislaţiei.

AUTORIZAŢII PRIVIND CATEGORII GENERALE DE PERSOANE

73

3.6.10 Apare o întrebarea dacă, cu privire la derogările care vizează controlul speciilor dăunătoare în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (a), este posibilă îndeplinirea condiţiilor formale stabilite la articolul 9 alineatul (2) prin intermediul autorizaţiilor generale, adică autorizaţii care sunt acordate nu anumitor indivizi ci, mai curând, unei categorii mai largi de persoane autorizate, cum ar fi proprietarii de pământ şi agenţii acestora. În timp ce referirea la „condiţii strict controlate” de la articolul 9 alineatul (1) litera (c) sugerează că nu sunt posibile derogările în baza acestei dispoziţii, formularea de la articolul 9 alineatul (2) nu pare să excludă astfel de autorizaţii generale pentru derogări acordate în baza articolului 9 alineatul (1) litera (a).

3.6.11 Cauza 247/85, Comisia c. Belgia138 este, din nou, ilustrativă cu privire la cel

de-al patrulea motiv din plângerea Comisiei. Curtea de Justiţie a reamintit faptul că legislaţia belgiană prevedea că: „Li se permite, în orice moment, ocupanţilor şi titularilor de drepturi de vânătoare, precum şi împuterniciţilor acestora sau custozilor autorizaţi, oficialilor şi funcţionarilor din administraţia apelor şi pădurilor capturarea, uciderea, distrugerea şi alungarea păsărilor menţionate în anexa I la această hotărâre, precum şi a ouălor şi puilor acestora”. Respingând apărarea belgiană conform căreia legislaţia respecta dispoziţiile articolului 9, Curtea de Justiţie a criticat lipsa unei justificări pentru o autorizaţie generală. Curtea de Justiţie a observat: „Dacă cele trei specii menţionate în anexa I la decretele regale produc daune considerabile recoltelor şi livezilor sau sunt responsabile pentru poluarea şi zgomotul din oraşe sau anumite regiuni, Belgia este, în principiu, autorizată să prevadă o derogare de la sistemul general de protecţie prevăzut la articolele 5, 6 şi 7. 34. Cu toate acestea, astfel cum a fost constatat anterior, o derogare în conformitate cu articolul 9 trebuie, conform articolului 9 alineatul (1), să vizeze situaţii specifice şi, conform articolului 9 alineatul (2), să respecte cerinţele menţionate în acesta. Derogările generale prevăzute la articolele 4 şi 6 din decretele regale nu respectă aceste criterii şi condiţii. Legislaţia belgiană nu indică motivele referitoare la protecţia sănătăţii publice sau prevenirea de daune considerabile asupra recoltelor sau alte domenii menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) din directivă care ar putea necesita acordarea pentru o astfel de categorie largă de persoane a unei derogări permanente de la sistemul de protecţie prevăzut în directivă, cu aplicaţie pe întreg teritoriul Belgiei.”

3.6.12 Presupunând că derogarea acoperă toate aspectele menţionate la articolul 9

alineatul (2), citatul de mai sus din hotărârea în cauza 247/85 sugerează că motivele care justifică acordarea unei derogări unei categorii largi de persoane trebuie să fie convingătoare şi specificate clar în derogare. Cu privire la derogările acordate în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (c) este, de asemenea, important să se remarce condiţiile specifice care sunt menţionate în acesta.

3.7 Articolul 9 alineatele (3) şi (4) 3.7.1 Articolul 9 alineatul (3) din directivă prevede obligaţia de raportare cu privire

la utilizarea derogărilor. Acesta cere statelor membre să înainteze Comisiei, în 138 Hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Belgia, cauza 247/85, Rec. 1987, p. 3029.

74

fiecare an, un raport asupra punerii în aplicare a articolului 9. Comisia şi statele membre, în cadrul Comitetului ORNIS, au convenit o perioadă de raportare care acoperă perioada din ianuarie până în decembrie. Pentru a permite o perioadă de timp rezonabilă pentru elaborarea rapoartelor naţionale, a fost convenit cu statele membre ca rapoartele să fie trimise Comisiei cel mai târziu în septembrie în anul următor139.

3.7.2 Articolul 9 alineatul (3) nu precizează conţinutul exact al rapoartelor naţionale.

Este evident că informaţiile trebuie să fie factuale şi să acopere elementele menţionate la articolul 9 alineatele (1) şi (2). A fost elaborată o schemă de către Comisie şi statele membre pentru ca informaţiile să fie clasate sub următoarele titluri:

- motivele [articolul 9 alineatul (1) literele de la (a) la (c)], - speciile vizate, - în cazul articolului 9 alineatul (1) litera (c), numărul de indivizi vizaţi - mijloacele, sistemele şi metodele autorizate pentru capturare şi

sacrificare - condiţiile de risc şi circumstanţele de timp şi spaţiu sub rezerva cărora

pot fi acordate astfel de derogări - autoritatea împuternicită şi numărul de autorizaţii emise - controalele efectuate.

3.7.3 De asemenea, sunt relevante informaţiile privind regiunea (regiunile) în cauză,

precum şi perioada pentru care se acordă autorizaţia140. Dacă este cazul, ar trebui, de asemenea, indicat numărul de indivizi care fac obiectul derogării. Această informaţie este în mod special importantă în cazul derogărilor acordate în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (c).

3.7.4 Un sistem de informare cu privire la derogări a fost dezvoltat de către

Comitetul mixt pentru conservarea naturii în Regatul Unit pentru a facilita introducerea de date pentru derogări într-un format standard de către diferite state membre.

3.7.5 În baza informaţiilor prezentate în rapoartele cu privire la derogări, în special

cele comunicate în temeiul articolul 9 alineatul (3), Comisia este obligată conform articolului 9 alineatul (4) să garanteze că aceste derogări nu produc consecinţe incompatibile cu directiva.

3.7.6 Comisia evaluează derogările raportate pentru a verifica compatibilitatea

acestora cu directiva. Acest lucru implică examinarea utilizării raportate a derogărilor pentru fiecare categorie distinctă de derogări. Această evaluare include stabilirea pentru derogările acordate în conformitate cu articolul 9

139 În cazurile în care există întârzieri considerabile din partea statelor membre cu privire la prezentarea acestor rapoarte anuale, Comisia poate iniţia acţiuni judiciare împotriva ţărilor în cauză în conformitate cu articolul 226 din tratat 140 Un sistem de informare cu privire la derogări a fost dezvoltat pentru Comisie de către Comitetul mixt pentru conservarea naturii în Regatul Unit pentru a facilita introducerea de date referitoare la derogări într-un format standard de către diferite state membre. În prezent, acest sistem se află în curs de revizuire/adaptare.

75

alineatul (1) litera (c) dacă pragul „numărului mic” este depăşit, în cazurile în care există temeri cu privire la eventuala nerespectare a acestei cerinţe.

3.7.7 În cazurile în care concluzionează că utilizarea derogărilor nu este în

conformitate cu cerinţele directivei, Comisia îşi rezervă dreptul de a iniţia acţiuni judiciare împotriva statelor membre în cauză.

3.7.8 În conformitate cu obligaţiile sale care decurg din articolul 9 alineatul (2) din

Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa (Convenţia de la Berna), Comisia elaborează un raport bianual privind aplicarea de derogări de către statele membre, în baza rapoartelor naţionale, pe care îl trimite comitetului permanent al Convenţiei.

76

Sumarul condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru a se acorda o derogare în conformitate cu litera (c) de la articolul 9 alineatul (1) din „Directiva Păsări”

Este practica în cauză în conformitate cu dispoziţiile articolelor 5, 6, 7 şi 8?

NU

Reprezintă o utilizare judicioasă? [articolul 9 alineatul (1) litera (c)]

DA

Este în număr mic? [articolul 9 alineatul (1) litera (c)]

DA

Se desfăşoară în condiţii strict controlate şi pe bază selectivă? [articolul 9 alineatul (1) litera (c)]

DA

Sunt îndeplinite condiţiile formale? [articolul 9 alineatul (2)]

DA

Derogarea este posibilă

Există o altă soluţie satisfăcătoare? [articolul 9 alineatul (1)]

NU

Derogare interzisă

DA

NU

NU

NU

NU

77

4 FIGURI Figura 1 – Numărul actual şi potenţial de specii care pot fi vânate în fiecare stat membru Figura 2– Diferite etape ale reproducerii Figura 3 – Model de schemă de clasificare a speciilor „cu înfăţişare similară” care pot fi vânate Figura 4 – Chestionar pentru evaluarea compatibilităţii eşalonării datelor de vânătoare pentru speciile enumerate în anexa II cu articolul 7 alineatul (4) din directivă Figura 5 – Lista speciilor care pot fi vânate care au un stadiu de conservare foarte favorabil Figura 6 – Columba palumbus – PORUMBELUL GULERAT Figura 7 – Anas platyrhynchos RAŢA MARE Figura 8 – Câteva date publicate referitoare la rata de mortalitate a speciilor enumerate în anexa II.1 Figura 9 – Exemplu de calcul a numărului mic pentru cristelul de baltă (Rallus aquaticus), specie pentru care nu există date publicate referitoare la mortalitate. Figura 10 – Specii care pot fi vânate (anexa II) care au un stadiu de conservare necorespunzătoare Figura 11 – Imagine de ansamblu asupra diferitelor specii de cocoşi încălţaţi şi fazani

78

Prezent Anexa II2 Anexa II1

Figura 1: Numărul actual al speciilor care pot şi, respectiv, care ar putea fi vânate în fiecare stat membru inclusiv acele specii: a) enumerate în anexa II.1 (vânătoarea este autorizată în toate statele membre) b) enumerate în anexa II.2 (vânătoarea este autorizată doar pentru statele membre în dreptul cărora este indicat) c) enumerate în anexa II.2 (dar nu pentru statul membru în cauză, chiar dacă acestea sunt prezente)

0

10

20

30

40

50

60

70

80

AT BE DK DE GR ES FR IE IT LU NL PT UK SE FI

NU

MĂ

R D

E SP

ECII

presentANNEX II2ANNEX II1

79

Figura 2: Diferite etape ale reproducerii.

Ocuparea locurilor de creştere

Demonstrarea interesului prin

curtare

Construirea cuibului

Împerecherea

Depunerea ouălor

Clocirea

Specii nidifuge Specii nidicole

Ecloziunea şi plecarea din cuib

Zborul

Independenţa păsărilor

tinere

Ecloziunea

Zborul de la cuib

Independenţa păsărilor

tinere

81

Figura 3: Model de schemă de clasificare a speciilor „cu înfăţişare similară” care pot fi vânate

Grupe de păsări cu „înfăţişare similară”

Specii care pot fi confundate în cadrul grupului

Tipuri de habitate şi alte criterii de luat în considerare

Ţări pentru care speciile sunt enumerate în anexa II

Când apar problemele previzibile în cazul utilizării eşalonării datelor de deschidere şi de închidere pentru extinderea sezoanelor de vânătoare

Gâşte gri

Anser anser Anser fabalis Anser brachyrhynchus Anser albifrons

Pe timp de iarnă în zone ierboase şi terenuri arabile Triluri distinctive

Toate statele membre cu excepţia Greciei, Irlandei, Luxemburgului, Ţărilor de Jos şi Portugaliei

Încheierea sezonului de vânătoare

Masculi cu penaj eclipsă Femele şi raţe tinere din specia Anas

Anas penelope Anas strepera Anas crecca Anas platyrhynchos Anas acuta Anas querquedula Anas clypeata

Zone umede Triluri deseori distinctive

Toate statele membre Începerea sezonului de vânătoare Mai ales între iulie şi septembrie, când masculii au penajul cu aspect de eclipsă, iar păsările tinere nu au năpârlit încă

Masculi cu penaj eclipsă Femele şi raţe scufundătoare tinere

Aythya ferina Aythya fuligula Aythya marila (Netta rufina) (Bucephala clangula)

Zone umede inclusiv marine

Toate statele membre La mare, mai ales la Marea Baltică (DK, SW, SF)

Începerea sezonului de vânătoare Mai ales între iulie şi septembrie, când masculii au penajul cu aspect de eclipsă iar păsările tinere nu au năpârlit încă Încheierea sezonului de vânătoare

Raţe (femele şi păsări tinere)

Melanitta nigra Melanitta fusca (Imature Somateria) (Immature Aythya marila)

În special marine La mare, mai ales Marea Baltică (DK, SW, SF)

Începerea şi încheierea sezonului de vânătoare

Femele şi păsări tinere aparţinând genului Mergus

Mergus merganser Mergus serrator

Zone umede, inclusiv arii de coastă Fennoscandia (DK, SW, SF) Încheierea sezonului de vânătoare

Femele şi păsări tinere aparţinând speciei cocoşului încălţat Lagopus

Lagopus lagopus scoticus Lagopus mutus

Bărăgane, ţinuturi muntoase Specii separate, în mod normal, în funcţie de altitudine

Regatul Unit


Femele şi păsări tinere aparţinând speciei de cocoş Tetrao

Tetrao urogallus Tetrao tetrix

Păduri, zone defrişate, bărăgane Diferenţele accentuate în ceea ce priveşte mărimea ar trebui să faciliteze în mod normal identificarea

Tetrao în munţii Alpi (AT, IT) şi Fennoscandia (SW, SF)


Potârnichi Alectoris

Alectoris rufa Alectoris graeca Alectoris chuckar Alectoris barbara

Pentru speciile A. graeca, A. barbara şi A. cchukar pante uscate, stâncoase. Pentru A. rufa şi A. chukar (acolo unde au fost introduse) pământuri arabile, bărăgane, alte câmpuri şi zone joase deschise.

Acolo unde sunt prezente suprapuneri în distribuţie (sud-estul Franţei pentru rufa şi graeca; Thraki pentru graeca şi chuckar, sudul Andaluciei pentru barbara şi rufa)


Prepeliţe şi păsări tinere pentru vânat

Coturnix coturnix Perdix sau Alectoris tinere (Phasianus colchicus tânăr)

Ţinuturi arabile, câmpuri. GR, ES, FR, IT, PT Începerea sezonului de vânătoare

Specii mari de ploier şi bătăuşi

Pluvialis squatarola Pluvialis apricaria Philomachus pugnax

Toamna şi iarna P. squatarola în special pe maluri noroioase sau ţărmuri; P. apricaria în special pe terenuri arabile sau lunci Trilurile şi partea interioară a aripilor sunt distinctive

FR, IE, UK, PT Încheierea sezonului de vânătoare pentru Pluvialis Începerea sezonului de vânătoare , august

Becaţina comună

Gallinago gallinago Lymnocryptes minimus

Ţinuturi mlăştinoase şi lunci umede Toate statele membre cu excepţia BE, DE, LU, NL, SF


Sitarul de mal culicul mare şi culicul mic

Limosa limosa Limosa lapponica Numenius arquata Numenius phaeopus

Toamna şi iarna pe maluri noroioase şi ţărmuri Bărăgane, zone joase deschise, lunci umede, maluri noroioase Trilurile sunt distinctive

FR, UK, IE Începerea şi încheierea sezonului de vânătoare

Fluierari mari aparţinând

Tringa erythropus Tringa totanus

Ţărmuri, maluri noroioase

FR Începerea şi încheierea sezonului de vânătoare

82

Grupe de păsări cu „înfăţişare similară”

Specii care pot fi confundate în cadrul grupului

Tipuri de habitate şi alte criterii de luat în considerare

Ţări pentru care speciile sunt enumerate în anexa II

Când apar problemele previzibile în cazul utilizării eşalonării datelor de deschidere şi de închidere pentru extinderea sezoanelor de vânătoare

speciei Tringa s Tringa nebularia Trilurile sunt distinctive Pescăruşi mici cu penaj imatur şi de iarnă

Larus ridibundus Larus canus

AT, FR, ES, SW, FI Începerea şi încheierea sezonului de vânătoare

Pescăruşi mari cu penaj imatur

Larus fuscus Larus argentatus Larus cachinnans Larus marinus

Aproape peste tot, cu excepţia munţilor înalţi şi a zonelor împădurite

DK, DE, ES, SW, SF Începerea şi încheierea sezonului de vânătoare

Porumbei Columba

Columba livia Columba palumbus Columba oenas

C. livia sălbatic în habitate stâncoase, indivizii domesticiţi lângă locuinţe umane

Acolo unde indivizi sălbatici şi nedomesticiţi de C. livia se găsesc împreună (ES, Corsica, PT,…)


Porumbei Streptopelia

Streptopelia turtur Streptopelia decaocto

Turturica este predispusă să trăiască mai ales în oraşe şi sate

AT, DE, FR, IT, GR, PT… Începerea sezonului de vânătoare

Sturzi Turdus merula, femelă Turdus philomelos Turdus iliacus Turdus viscivorus Turdus pilaris

O gamă largă de habitate Trilurile sunt distinctive

GR, ES, FR, IT, PT Datele de deschidere şi de închidere sunt, în general, aceleaşi pentru toate speciile din această grupă, cu excepţia Italiei unde T. viscivorus este protejat


Corbi Corvus corone Corvus frugilegus (Corvus monedula)

O gamă largă de habitate Trilurile sunt deseori distinctive

DK, DE, GR, ES, FR, LU, PT


83

Figura 4: Chestionar pentru evaluarea compatibilităţii sezoanelor de vânătoare eşalonate pentru speciile de păsări enumerate în anexa II cu articolul 7 alineatul (4) din Directiva 79/409/CEE -------------------------------------------------------------------------------------------------------

2. Se suprapune sezonul de vânătoare propus cu perioadele de reproducere şi/sau migraţie de întoarcere a cel puţin o altă specie din grupul de păsări cu înfăţişare similară pentru care sezonul de vânătoare nu este deschis?

DA

3. Este vânarea acestei specii pe perioada acestei „suprapuneri” susceptibilă să genereze, în practică, un risc considerabil de confuzie cu cel puţin o altă specie din grupul de păsări „cu înfăţişare similară” de care aparţine şi pentru care sezonul de vânătoare nu este deschis?

DA

4. Este vânarea acestei specii pe perioada acestei „suprapuneri” susceptibilă să genereze, în practică, un risc considerabil de perturbare pentru cel puţin o altă specie din cele enumerate în anexa II şi pentru care sezonul de vânătoare nu este deschis?

NU

1 EŞALONAREA NU ESTE COMPATIBILĂ

1. Face parte specia pentru care se propune eşalonarea sezonului de vânătoare dintr-un grup de păsări „cu înfăţişare similară” din care cel puţin o specie nu are un sezon de vânătoare deschis sau acesta este mai scurt?

DA

EŞALONAREA ESTE

COMPATIBILĂ

NU

NU

NU

5. Poate fi această perturbare compensată de către păsările afectate, fie prin disponibilitatea de surse de alimentare suficiente, fie prin prezenţa în apropiere a unor suficiente zone nepertubate, care să ofere posibilităţi de hrană şi odihnă?

DA

DA

NU

84

Figura 5: Lista speciilor care pot fi vânate aflate într- un stadiu de conservare foarte favorabil Criteriile folosite pentru determinarea „stării foarte favorabile”: • SPEC 4 (Specii a căror populaţie globală este concentrată în Europa – adică specii cu mai mult de 50% din

populaţia sau răspândirea lor globală în Europa – dar care se află într-un stadiu de conservare corespunzător în Europa) sau specii NON SPEC şi Statutul european de siguranţă împotriva ameninţărilor [SPEC = specii pentru a căror conservare există o preocupare la nivel european (species of European conservation concern )] 141,

• nu există un declin important în populaţiile de creştere sau cele de iernat (mai puţin de 10% din populaţiile naţionale de creştere care scad cu mai mult de 20% în mărime; mai puţin de 2% din populaţiile naţionale de creştere care scade cu mai mult de 50% în mărime; mai puţin de 10% din populaţiile naţionale de creştere care scad cu mai mult de 20% în răspândire; mai puţin de 2% din populaţiile naţionale de creştere care scad cu mai mult de 50% în răspândire; sau mai puţin de 10% din populaţiile naţionale de iernat care scad cu mai mult de 20% în mărime; mai puţin de 2% din populaţiile naţionale de iernat care scad cu mai mult de 50% în mărime)

• populaţii foarte mari (> 1 000 000 perechi), Specia Stare Spec % din populaţia de creştere % din populaţia de iarnă mărime scăzută cu raspândire scăzută cu mărime scăzută cu >20% >50% >20% >50% >20% >50% Anas platyrhynchos Non Spec; 9 0 7 0 1 1 Columba livia Non Spec; 1 0 0 0 Columba palumbus Spec 4 0 0 0 0 Turdus pilaris Spec 4 1 0 0 0 Turdus iliacus Spec 4 0 0 0 0 Turdus viscivorus Spec 4 5 0 4 0 Garrulus glandarius non Spec 0 0 0 0 Pica pica non Spec 0 0 0 0 Corvus monedula Spec 4 2 0 2 0 Corvus frugilegus Non Spec 1 0 0 0 Corvus corone Non Spec 0 0 0 0

141 Birds in Europe Their conservation status (Păsările în Europa - stadiul lor de conservare), BirdLife Conservation Series nr. 3, 1994.

85

Figura 6: Columba palumbus – PORUMBELUL GULERAT

J A N F E V M A R A V R M A I J U N J U L A O U S E P O C T N O V D E CFI SE DK UK IE DE NL BE LU AT FR ES PT IT GR

perioada de reproducere migraţie + reproducere migraţie prenupţială

+ = sezon potenţial de vânătoare în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) ! = perioadă de creştere+ de migraţie prenupţială

05

101520253035

FI SE DK

UK IE DE NL

BE LU AT FR ES PT IT GR

DEC

AD

E

+!

86

Figura 7: Raţa mare Anas platyrhynchos J A N F E B M A R A P R M A Y J U N J U L A U G S E P O C T N O V D E CFI SE DK UK IE DE NL BE LU AT FR ES PT IT GR

periodă de reproducere migraţie + reproducere migraţie prenupţială

+ = sezon potenţial de vânătoare în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) ! = perioadă de creştere + de migraţie prenupţială

05

101520253035

DEC

AD

E

+

!

87

Figura 8: Câteva date publicate referitoare la ratele de mortalitate Partea 1: Specii enumerate în anexa II.1 Specii Rata mortalităţii

Anser fabalis KVM Nu există date (Anser brachyrhynchus: ad 26%; de la 4 la 16 luni 42%; total indivizi > de 4 luni 21,5%) PPV Nu există date

Anser anser KVM Ad (de creştere IS) 23% ; Ad (de creştere DK) circa 33% PPV populaţia din Islanda: rata medie anuală a mortalităţii la adulţi 23% (marcare cu inele), de peste 4 luni 22% (recensăminte) probabil în declin în perioda 1960-1971; speranţa de viaţă la adult 3,8 ani (Boyd şi Ogilvie 1972). Rata medie anuală a mortalităţii păsărilor adulte şi tinere marcate cu inele în Danemarca 33%; speranţa de viaţă a păsărilor tinere mature 2,3 ani şi la adulţi 2,6 ani (Paludan 1973).

Branta canadensis KVM Ad GB 22% PPV Anglia: rata medie anuală a mortalităţii la adulţi 22%; speranţa de viaţă 3,9 ani (Boyd 1962)

Anas penelope KVM Păsări adulte marcate cu inele: 47% PPVRata medie anuală a mortalităţii la adulţi inelaţi în nord-vestul Europei 47%; speranţa de viaţă 1,6 ani (Boyd 1962).

Anas strepera KVM Nu există date PPV Nu există date Anas crecca KVM Ad de la 47 la 60%; păsări de un an cu rata mortalităţii mai mare decât cea a adulţilor

PPV Rata anuală a mortalităţii. Marea Britanie 1949–55, masculi 49%, femele 57%; Pembrokeshire, Wales, ambele sexe, 64% în 1934–8, 49% în 1945–8, 65% în 1949–53, dar pe perioada războiului 1941–5 doar 39%; pierderi de aproape trei cincimi ale numărului de masculi şi de o jumătate dintre femele, atribuite probabil acţiunii umane (Boyd 1957a). Pentru ambele sexe, 55% Franţa, 58% Italia şi Spania; în ambele regiuni, rata mortalităţii păsărilor de un an este mai mare decât cea a păsărilor de 1-2 ani; pentru păsările de 1-2 ani, rata mortalităţii în Europa este de 47%, în URSS de 51% (Tamisier 1972c).

Anas plathyrhynchos KVM CH, recuperări ale păsărilor adulte marcate cu inele: 58% păsări crescute în captivitate, 52% păsări sălbatice; DK păsări crescute în captivitate de un an 9,6%, ani următori 55% (cu o mare presiune de vânătoare) NW Eur Ad: 48% SF primul an 64%, anii următori 55% S 76% până la 64% PPV De la marcare cu inele din nord-vestul Europei, rata medie anuală a mortalităţii la adulţi 48%, speranţa de viaţă 1,6 ani (Boyd 1962). Finlanda: rata mortalităţii 64% în primul an, 55% în anii următori (Grenquist 1970). Suedia: rata mortalităţii 76% la păsări tinere, 64% la adulţi (Curry-Lindahl et al. 1970).

Anas acuta KVM Nu există date PPV Rata medie anuală a mortalităţii la adulţi, în baza recuperărilor efectuate în URSS, 48% (Boyd 1962).

Anas querquedula KVM Nu există date PPV Nu există date Anas clypeata KVM GB Ad 44%

PPV Rata medie anuală a mortalităţii la adulţii marcaţi cu inele în Marea Britanie 44%; speranţa de viaţă 1,8 ani (Boyd 1962).

Aythya ferina KVM Nu există date PPV Nu există date Aythya fuligula KVM Ad variază între 20-25% şi 46%

PPV Rata medie anuală a mortalităţii a adulţilor inelaţi în nord-vestul Europei 46%, speranţa de viaţă 1,7 ani (Boyd 1962).

Lagopus l. scoticus PPV Scoţia: rata anuală a mortalităţii c. 65% (Jenkins et al. 1967; A Watson). Lagopus mutus KVM Nu există date PPV Nu există date Alectoris graeca KVM Nu există date PPV Nu există date Alectoris rufa KVM Nu există date PPV Nu există date

88

Specii Rata mortalităţii

Perdix perdix KVM Dk 84%; CS 80-82% PPV Analizele de date din numeroase zone arată că nivelurile medii ale populaţiei sunt determinate de factori dependenţi de densitate, mai ales prădarea cuiburilor. Proporţia populaţiei vânate din septembrie a fost strâns legată de densitate acolo unde vânătoarea este formalizată, variind în prezent de la 20 la 30% anual. Pierderile pe timp de iarnă din Marea Britanie, exclusiv vânătoarea, se ridică în prezent la circa 45%, cu slabe variaţii anuale neasociate densităţii şi probe considerabile conform cărora condiţiile climatice nu sunt importante. Pierderile pe timp de iarnă şi răspândirea în primăvară a perechilor contribuie foarte puţin la variaţia densităţilor medii de reproducere (G R Potts). Rata anuală a mortalităţii păsărilor crescute şi eliberate în Danemarca după 1 aprilie al celui de-al doilea an calendaristic 84,0 ± 2,8%, în comparaţie cu 80,2 ± 3,8% pentru păsările eliberate în Italia şi 82,1 ± 7,2% pentru păsările eliberate în Cehoslovacia (Paludan 1963). În Polonia, mortalitatea în primele 12 luni după 1 septembrie din anul de naştere 77,6% şi 56% în anii următori (Olech 1971)

Phasianus colchicus KVM DK primul an 84%, anii următori 58% (presiune mare de vănătoare) PPV Nu există informaţii privind populaţiile sălbatice. Multe studii privind populaţiile administrate din Europa şi America de Nord arată o rată mare a mortalităţii, mai ales la masculi şi la păsările de un an spre exemplu, în Danemarca rata medie anuală a mortalităţii la masculi 78,1%, la femele 62,3%, iar mortalitatea pentru toate păsările 81,4% în primul an de viaţă şi 58,4% în anii următori (Paludan 1959a).

Fulica atra KVM Primul an 76-87%;al doilea an 48-72%; NL primul an 79%; anii următori 25%; găsite moarte în primul an 32%; anii următori 22% PPV Mortalitatea în primul an de viaţă la diferite exemplare din nord-vestul Europei între 76% şi 87% şi în al doilea an între 48% şi 72%; probabil limite mai scăzute mai aproape de valorile reale (Glutz et al. 1973). Recuperări de 686 păsări marcate cu inele în Elveţia pe timp de iarnă: 371 în anul calendaristic al marcării, 125 în al doilea an, 83 în al treilea, 51 în al patrulea, 19 în al cincilea şi 36 în al şaselea şi după (Glutz 1964). Ratele anuale de supravieţuire şi de mortalitate a păsărilor marcate cu inele în Olanda, în perioada 1934–73: păsări împuşcate (eşantion 93) ¾21, 79% în primul an, 75,25% anii următori; găsite moarte (eşantion 138)¾68) 32% în primul an, 78,22% anii următori (Cavé 1977).

Lymnocryptes minimus KVM Nu există date PPV Date limitate au sugerat o mortalitate anuală de 76%, dar aproape sigur prea mare (Boyd 1962).

Gallinago gallinago KVM BE 52-57%; DK 47%; UK 52%; PPV Mortalitatea anuală rezultată din media ponderată a mai multor eşantioane 51,9 ± 5,43%, fără diferenţe detectabile între ratele din primul an după creşterea penelor şi anii următori (Boyd 1962). Belgia: mortalitatea medie anuală pentru păsările vânate 56,7% comparativ cu 52,0% pentru păsările găsite moarte; mortalitatea cauzată de vânătoare a scăzut după primul an (Dhondt şi Van Hecke 1977). Vestul Germaniei: mortalitatea în primul an 65 % (Glutz von Blotzheim et al. 1977). Danemarca: mortalitatea medie anuală la adulţi 47,1 ± 2,80 (Fog 1978). Finlanda: mortalitatea medie anuală 46,9% (Pertunnen 1980c).

Scolopax rusticola KVM Primul an 55-65%; anii următori 40-50% mai mare pentru populaţiile fennoscandinave. PPV Regatul Unit: mortalitatea anuală 54% în primul an, 39% în anii următori, 1 august–31 iulie (Kalchreuter 1975); estimări anterioare (Lack 1943, Boyd 1962) au oferit 56% şi 55% pentru primul an şi 37% şi respectiv 40,7% în anii următori, cu o mortalitate anuală la adulţi în mod semnificativ mai mare în 1931–40 decât în 1921–30, din cauze necunoscute (Boyd 1962). Norvegia şi Suedia; mortalitatea anuală 67% în primul an, 52% în anii următori (Kalchreuter 1979); Finlanda şi Baltic 72% şi respectiv 54% (Kalchreuter 1975). Finlanda: mortalitatea în primul an 61,7%, 48,4% în anii următori (Pertunnen 1980a). Fenno-Scandia: 65,6% în primul an, 50,6% în anii următori (Clausager 1974). Olanda: mortalitatea anuală la adulţi 50,0% (Clausager 1974).

Columba livia (1) KVM Nu există date PPV UK (Salford): mortalitatea în primul an de viaţă 43 ± 7.3%, mortalitatea anuală la adulţi 33,5 ± 4,9% (Murton et al. 1972b). Anglia (Flamborough Head): mortalitatea anuală la adulţi rezultată din eşantionul de vânătoare circa 30% (Murton şi Clarke 1968).

89

Specii Rata mortalităţii

Columba palumbus KVM UK 35-41%, juv 60-70%; DK juv 54,3%; Ad 41,3%; NL circa 46% PPV Marea Britanie: mortalitatea juvenilă circa 74%, mortalitatea anuală la adulţi circa 36% (Murton 1965b). Olanda: 1911–53 (fără primă plătită pentru vânătoare) mortalitatea în primul an 49%, mortalitatea anuală la adulţi 50%; 1959–62 (primă) primul an 55%, adulţi 61% (Doude van Troostwijk 1964a); 1911–81 păsări de un an şi adulţi ambele 46% (Glutz şi Bauer 1980). Danemarca: mortalitatea în primul an 54,7%, mortalitatea la adulţi 41,3% (Søndergaard 1983). Finlanda: mortalitatea în primul an 41,7%, mortalitatea în cel de-al doilea an 47,6%, mortalitatea în anii următori 30,5% (Saari 1979b)

(1) Populaţiile citate aici sunt populaţii sălbatice de Columba livia şi nu populaţii de porumbei domestici.

90

Partea a 2-a : Specii din anexa II.2

Specii Rata mortalităţii Cygnus olor KVM UK primul an: 58%; al doilea şi al treilea an: 30%; al patrulea şi al cincilea an 22%

(Coleman & Minton 1980); circa 30% după primul an; 30% al doilea an; 25% al treilea şi al patrulea an (Bacon 1980). PPV Regatul Unit: mortalitatea anuală 3–12 luni 32,1%, 1–2 ani 35,4%, 2–3 ani şi 3–4 ani 25,0%, reproducători de peste 4 ani 18–20%; speranţa de viaţă la 4 ani 4•8 ani (Beer şi Ogilvie 1972). Danemarca: mortalitatea anuală 26% (Bloch 1971). Suedia: mortalitatea anuală 1965–70, 28,5%, dar doar maximum 21,0% dacă se exclude iarna severă din 1969–70 (Mathiasson 1973a).

Anser brachyrhynchus KVM ad 26%; de la 4 la 16 luni 42% ; total indivizi > de 4 luni 21,5% PPV Mortalitatea medie anuală la adulţi 26% şi la păsările de 4–16 luni 42% (din marcarea cu inele). Mortalitatea medie anuală a tuturor păsărilor de peste 4 luni 21,5% (din recensământ), cu dovezi de declin a ratei în perioada 1950–72 (Boyd şi Ogilvie 1969).

Anser albifrons142 KVM KVM A. a. albifrons : > 1an 30,9%; Anser a. flavirostris: 34% PPV A. a. albifrons: mortalitatea medie anuală (păsări ce iernează în Regatul Unit) 28% păsări ce iernează în Ţările de Jos, 30,9% (Doude van Troostwijk 1974) A. a. flavirostris: mortalitatea medie anuală 34%;

Branta bernicla KVM Ad UK 17%, corelat în mod pozitiv cu reproducerea PPV Mortalitatea medie anuală la adulţii din specia B. b. bernicla care iernează în Regatul Unit 14% şi din specia B. b. hrota din Spitsbergen 17% (Boyd 1962).

Netta rufina KVM Nu există date PPV Nu există date Aythya marila KVM Nu există date

PPV Mortalitatea medie anuală la adulţii marcaţi în Islanda 52% (Boyd 1962). Somateria mollisima KVM Ad 20-40%

PPV Ţările de Jos: mortalitatea anuală a păsărilor marcate cu inele ca păsări care pot zbura în perioada 1965–70 a fost în medie de 17%; mortalitatea anuală a femelelor a variat de la 15%-61% în 1964-68 reflectând otrăvirea cu hidrocarburi clorinate şi 2%–8% din perioada 1969-71 după adoptarea unor măsuri de control (Swennen 1972). Danemarca: mortalitatea anuală 20% (Paludan 1962). Adulţi marcaţi în nord-vestul Europei: mortalitatea medie anuală 39%, speranţa de viaţă 2,1 ani (Boyd 1962)

Clangula hyemalis KVM Nu există date PPV Mortalitatea medie anuală la adulţi marcaţi în Islanda 28%; speranţa de viaţă 3,1 ani (Boyd 1962).

Melanitta nigra KVM Nu există date PPV Păsări marcate cu inele în Islanda: mortalitatea medie anuală la adulţi 23%; speranţa de viaţă 3,8 ani (Boyd 1962)

Melanitta fusca KVM Nu există date PPV Nu există date Bucephala clangula KVM femele care clocesc: 37%

PPV Mortalitatea anuală (femele reproducătoare) Suedia: circa 37%; speranţa de viaţă circa 3 ani (speranţa de viaţă la adulţi circa 2 ani, Nilsson 1971).

Mergus serrator KVM Nu există date PPV Nu există date Mergus merganser KVM Nu există date

PPV Mortalitatea medie anuală la adulţi 40%, speranţa de viaţă 2,0 ani (Boyd 1962). Bonasa bonasia KVM Nu există date PPV Nu există date Lagopus l . lagopus KVM Nu există date PPV URSS: 60–86% pentru adulţi şi 90–95% pentru păsările de un an

(în perioada 1971–5 când lemingul mare Lemmus lemmus se găsea în număr foarte mic în tundra Bolshezemolsk, presiunile exercitate de prădători au condus la o mortalitate mare a acestuia (Vorgnin 1976)). (pentru Lagopus lagopus scoticus în Scoţia : mortalitatea anuală circa 65% (Jenkins et al. 1967).Nu există date pentru UE

Tetrao tetrix143 KVM SF păsări imature Prima iarnă 64% ; populaţie stabilă la 47% PPV În Finlanda, mortalitatea medie anuală la adulţi variază probabil de la 40% la 60%, cu fluctuaţii anuale şi locale (Helminen 1963).

142 Aceste rate ale mortalităţii sunt considerate prea mari pentru Anser albifrons flavirostris. Analize mai recente pentru această subspecie au arătat o rată a mortalităţii pentru primul an de 32,2% şi o mortalitate a adulţilor de 21,5% [Fox, A.D. & Stroud, D.A. 2002. Anser albifrons flavirostris Gârliţa mare (subspecia groenlandeză). PPV Reactualizat. În presă].

91

Specii Rata mortalităţii Tetrao urogallus KVM URSS Ad circa 54-59%; SF 30%

PPV URSS: în 2 zone supravieţuirea şi mortalitatea de la ecloziune până la 1 septembrie 48,52% pentru masculi şi 59,41% pentru femele; în anul următor ratele au fost de 46, 54% şi 33,67% iar în anii următori 59,41% şi, respectiv, 54,46 % (Semenov-Tyan-Schanskii 1959).

Alectoris barbara KVM Nu există date PPV Nu există date Alectoris chukar KVM Nu există date PPV Nu există date Coturnix coturnix KVM Nu există date PPV Nu există date Meleagris gallopavo KVM Nu există date PPV Nu există date Rallus aquaticus KVM Nu există date PPV Nu există date Gallinula chloropus KVM Date din marcarea cu inele (recuperări) primul an 69%

PPV din 90 păsări marcate cu inele în vestul Germaniei, 69% au murit în primul an de viaţă, iar 23% în al doilea an (Glutz et al. 1973).

Haematopus ostralegus

KVM UK de la creşterea penelor la maturitatea sexuală rata totală a mortalităţii de 74-80%; imm 40%; PPV Olanda: mortalitatea medie în primul an după creşterea penelor 36%; de la 1 la 15 ani 15,9% anual (Boyd 1962). Mortalitatea de la ecloziune până la o lună după creşterea penelor, Ţara Galilor, 84% (Harris 1969). Mortalitatea de la creşterea penelor până la maturitatea sexuală 74% şi 80% calculată conform Harris (Harris 1969, respectiv, Harris 1970 ) (Glutz et al. 1975); mortalitatea medie anuală a păsărilor tinere circa 40% (Harris 1967). Germania de vest: mortalitatea medie de la creşterea penelor la vârsta medie (5–6 ani) când sunt prinşi pentru prima dată reproducătorii circa 62%; ratele de supravieţuire şi de mortalitate a păsărilor reproducătoare 1949–63 constantă pentru toate grupele de vârstă la circa 94, 6% (Schnakenwinkel 1970); în Ţara Galilor, 1963–8, ratele de supravieţuire mortalitate a păsărilor reproducătoare 872-13–98% (Harris 1970b).

Pluvialis apricaria KVM UK prima iarnă 41%, iernile următoare 22% (Parr 1980); NL recuperarea inelelor primul an 53%; anii următori 39%. PPV Ţările de Jos: 123 recuperări ale păsărilor mature marcate cu inele în toamnă au arătat că 53% au murit în primul an după marcare cu inele, ulterior 39,0 ± 5,42% anual. Islanda: 31 recuperări de pui şi tineri au indicat o mortalitate de 66% în primul an calendaristic şi 46,5 ± 10,3% anual ulterior (Boyd 1962). Scoţia: mortalitatea la adulţi circa 22% (Parr 1980).

Pluvialis squatarola KVM Nu există date PPV Nu există date Vanellus vanellus KVM primul an (de la 1 august la 31 martie) GB 38%; Europa Centrală 40%; Scandinavia

40%, DK 44%; anii următori GB 32%; Europa Centrală 29%; Scandinavia 33%, DK 33%; variază de la 30 la 36% între al doilea şi al unsprezecelea an, ulterior circa 43%. PPV Europa. Mortalitatea păsărilor tinere de la 31 august până la 31 martie anul următor (excluzând astfel mortalitatea ridicată din primele săptămâni) 39,7%, variind de la 30,4% la 57,5% pentru păsările marcate cu inele în ţări diferite, cu 37,5% în Marea Britanie şi Irlanda, 40,1% în Europa Centrală şi 40,4% în Scandinavia. Ulterior, mortalitatea anuală 32,2% (33,9% Marea Britanie şi Irlanda, 29,4% Europa Centrală, 33,1% Scandinavia). Pentru detalii şi discuţii suplimentare, a se vedea Glutz et al. (Glutz et al. 1975).

Calidris canutus KVM Nu există date PPV Mortalitatea medie anuală la adulţi 32,4±3,18% (Boyd 1962)

Philomachus pugnax KVM surse diferite (inel) 47% PPV Mortalitatea anuală 47,6 ± 3,61%, cu diferenţe mici între primul an şi anii următori; posibilele diferenţe de sex nu sunt semnificative (Boyd 1962)

Limosa limosa KVM NL primul an 38%; al doilea an 32%; al treilea an şi anii următori 37% PPV Olanda: mortalitatea anuală în primul an (până la 15 mai) 37,6%, în al doilea an 32% şi în anii următori o medie de 36,9% (Glutz et al. 1977).

Limosa lapponica KVM Nu există date PPV Rata anuală a mortalităţii 29,5 ± 7,9%, dar aparent circa 79% în primul an calendaristic după marcare cu inele (Boyd 1962).

143 Conform unor date pe termen lung rata mortalităţii din prima iarnă (septembrie până în primăvara următoare) pentru cocoşul de munte Tetrao urogallus este de 76%, iar pentru cocoşul de mesteacăn Tetrao tetrix este de 64%. În populaţiile stabile rata anuală a mortalităţii la adulţii din speciile de cocoş de munte şi cocoş de mesteacăn sunt de 29% şi respectiv 47%. Ambele specii prezintă diferenţe de gen cu privire la mortalitatea juvenilă. Linden, H. 1981 Estimarea mortalităţii juvenile la cocoşul de munte Tetrao urogallus şi cocoşul de mesteacăn Tetrao tetrix, din probe indirecte. Finnish Game Research 39 : 35-51.

92

Specii Rata mortalităţii Numenius phaeopus KVM Nu există date

PPV Conform unui mic eşantion (13) mortalitatea anuală 30,8 ± 9,1% (Boyd 1962). Numenius arquata KVM UK: primul an (după creşterea penelor) 53%; în al doilea an 37% în anii următori

26% NL primul an (marcate cu inele ca păsări tinere) 66%; cel de-al doilea până la cel de-al patrulea an 28%; SF 64% până la 31,12 primul an; 55% anii următori PPV UK: mortalitatea medie anuală (n = 287) 53,0% în primul an de la creşterea penelor, 37,0% în al doilea an şi 26,4% ulterior (Bainbridge şi Minton 1978).Ţările de Jos: mortalitatea medie anuală (n = 137) în primul an după marcare cu inelea ca păsări tinere 66,4% şi circa 28% pentru anii 2-4 (Glutz et al. 1977). Finlanda: mortalitatea medie anuală (n = 245) 64% până la 31 decembrie după marcare cu inele ca păsări tinere şi 55% în anii următori (Grenquist 1965).

Tringa erythropus KVM Nu există date PPV Nu există date Tringa totanus KVM în primul an >50%; anii următori 20-30%

PPV Mortalitatea în primul an după creşterea penelor 55%; mortalitatea calculată la adulţi a variat considerabil la diferitele eşantioane de la 17,7% la 56,9%, probabil afectată de pierderea inelului, cu o estimare mai bună probabil din eşantionul suedez (55) la 31,5% (Boyd 1962). În colonia germană, rata calculată a mortalităţii 28,7% în primul an după marcarea cu inele, scăzând o dată cu vârsta în anii următori (30%, 20%, and 18%), dar acest lucru s-a bazat pe reîntoarcerea adulţilor în colonie, datorată aşadar poate loialităţii crescânde o dată cu vârsta pentru locul de creştere (Grosskopf 1959; Boyd 1962).

Tringa nebularia KVM Nu există date PPV Nu există date Larus ridibundus KVM mortalitatea juvenilă 56% (supravieţuirea după creşterea penelor la sfârşitul primului

an 44%) Adulţi circa 15 până la 40 % PPV Marea Britanie şi Irlanda: mortalitatea medie1945–72, 38,3% în primele 6 luni, 27,5% în cel de-al doilea an calendaristic şi circa 24% ulterior; în nord-vestul Angliei 1908–24 mortalitate mult mai ridicată (circa 60% în primele 6 luni) ca urmare a vânătorii (Flegg şi Cox 1975). Camargue (Franţa): mortalitatea medie anuală la adulţi a scăzut la 16% în timpul perioadei de expansiune, în mare parte datorată exploatării unor noi surse de hrană pe timp de iarnă (Lebreton şi Isenmann 1976).

Larus cachinnans KVM Nu există date PPV Nu există date Larus canus KVM Estonia primul an 54%; al doilea an 25%, anii următori 26%; SF 29%; Fosta

Germanie de Est 16%; NW 15%; DK 26% şi UK 34% PPV Mortalitatea medie anuală a 347 păsări de peste 2 ani marcate cu inele în Danemarca, 26,0% (Sørensen 1977). Mortalitatea medie anuală la adulţi, Estonia, circa 15% (Onno 1968b).

Larus fuscus KVM Nu există date PPV Nu există date Larus argentatus KVM Ad circa 10%

PPV Variaţii considerabile în estimările publicate pentru Europa şi America de Nord. Mortalitatea în primul an de viaţă: Regatul Unit: 17% (Chabrzyk şi Coulson 1978), 30% (Brown 1967b), 18% (Harris 1970a); Danemarca 22% (Paludan 1951); America de Nord 38–62% (Paynter 1966), 27-32% (Kadlec şi Drury 1968). Mortalitatea în cel de-al doilea an de viaţă: Regatul Unit:7,3% (Chabrzyk şi Coulson 1978). Mortalitatea la adulţi: Regatul Unit: 6,5% (Chabrzyk şi Coulson 1978), 10% (Parsons 1971a), 10% (Harris 1970a); Germania de Vest 10% (Drost et al. 1961); Danemarca 15% (Paludan 1951); America de Nord 4–9% (Kadlec şi Drury 1968), dar 15–20% sugerat de studiile ulterioare (Kadlec 1976).

Larus marinus KVM Nu există date PPV Nu există date Columba oenas KVM 50% ; GB 44-61%

PPV Regatul Unit: mortalitatea în primul an circa 60%, mortalitatea la adulţi circa 46,3%, dar mai scăzută la sfârşitul anilor 1950 şi la începutul anilor 1960 (R J O'Connor şi C J Mead). Finlanda: mortalitatea în primul an 57,5%, mortalitatea la adulţi 44,5% (Saari 1979b)

Streptopelia decaocto KVM UK primul an circa 69%; anii următori 39%; DE 50-75% şi 35-55% PPV Anglia: mortalitatea juvenilă 69% mortalitatea anuală la adulţi 39% (Coombs et al. 1981). Suedia: mortalitatea anuală 29% (Bentz 1982). Europa Centrală: mortalitatea în primul an de viaţă 50–75%, mortalitatea anuală la adulţi 35–55% (Glutz şi Bauer 1980).

93

Specii Rata mortalităţii Streptopelia turtur KVM UK păsări tinere 64%; adulţi circa 50%

PPV Regatul Unit:: mortalitatea estimată în primul an circa 64%, mortalitatea anuală la adulţi circa 50% (Murton 1968).

Alauda arvensis KVM Ad. 30-35%, majoritatea în iarnă PPV Anglia: mortalitatea medie anuală la adulţi 33,5%; mortalitatea medie a păsărilor tinere în timpul primului an de independenţă 38% (Delius 1965).

Turdus merula KVM pentru păsări marcate cu inele: primul an 69%; anii următori 40-52% PPV Regatul Unit: mortalitatea anuală 58% în primul an (de la 1 august), 38% în al doilea an, 50% în al treilea an, 40% în al patrulea şi al cincilea an (Lack 1943); mortalitatea anuală 54% în primul an de viaţă (de la 1 august), 40% în al doilea an (Lack 1946b); mortalitatea anuală după primul an calendaristic 44±1,5%, indiferent de vârstă, fără diferenţe de sex semnificative; posibil mai scăzute în nord; au variat anual de la 34% în 1933–4 la 69% în 1928–9 (Coulson 1961); la Oxford, mortalitatea juvenilă anuală 59% (Snow 1958b); mortalitatea anuală a scăzut de la circa 50% în 1951–2 la circa 32% în 1960–1, în mod aparent fără a fi cauzată de vreme (Snow 1966b); mortalitatea anuală la adulţi în Londra 41,8±1,0%, în zonele rurale din sudul Angliei 34,9±0,5% (Batten 1973); cea mai ridicată rată a mortalităţii în martie–iunie; traficul şi ameninţarea prădării din partea felinelor au jucat progresiv un rol din ce în ce mai important în stabilirea mortalităţii (Batten 1978); mortalitatea anuală la adulţi 41% la masculi, 60% la femele (Naylor 1978). Belgia: mortalitatea anuală la adulţi 69% (Verheyen 1958); mortalitatea anuală la adulţi 52,2±2,3%, sau 45,8±2,5% excluzând cele împuşcate sau ucise altfel de om; mortalitatea anuală juvenilă 12,4±1,9% (Van Steenbergen 1971). Franţa: mortalitatea anuală urbană 25% la masculi, 33% la femele (Ribaut 1964). Germania de Vest: mortalitatea anuală 49%, pentru păsările din zonele urbane 28% (Erz 1964). Finlanda: mortalitatea anuală pe ansamblu 58–59% (Haukioja 1969). Cehoslovacia: mortalitatea în primul an de viaţă 68,4%, în cel de-al doilea an 56,3%, în cel de-al treilea an 30% (Beklová 1972); mortalitatea în primul an 72% (Havlín 1961).

Turdus pilaris KVM N circa 53% (mai mare pentru păsările în primul an de viaţă); SF circa 65%; CH circa 69% PPV Elveţia: mortalitatea anuală 60–70%, independent de vârstă (Furrer 1977). Finlanda: mortalitatea anuală pe ansamblu 61–65% (Haukioja 1969).

Turdus philomelos KVM CS primul an 58%; anii următori 44%; F respectiv 59% şi 46%; PPV Regatul Unit: mortalitatea în primul an de viaţă (de la 1 august) 53%, în al doilea an de viaţă 40% (Lack 1946b). Finlanda: mortalitatea anuală pe ansamblu 54% (Haukioja 1969).

Turdus iliacus KVM adulţi circa 50% PPV Finlanda: mortalitatea anuală pe ansamblu 57–58% (Haukioja 1969).

Turdus viscivorus KVM UK Ad 48% PPV Regatul Unit: mortalitatea anuală la adulţi 48%; mortalitatea păsărilor tinere cu pene la sfârşitul primului an calendaristic 62% (Snow 1969a).

Sturnus vulgaris KVM recuperări de inele în Europa în primul an 60-73%; în anii următori 50-68% PPV Regatul Unit: mortalitatea în primul an de viaţă (de la 1 august) 48%, în cel de-al doilea an 48% (Lack 1946); mortalitatea anuală 52,8% ±1•0% (Coulson 1960). Finlanda: mortalitatea anuală 46% ± 4,4% (Haukioja 1969). Cehoslovacia: mortalitatea în primul an 68,1%, în cel de-al nouălea an, 22,2%, în cel de-al zecelea an 14,2% (Beklová 1972).

Garrulus glandarius KVM din recuperarea inelelor în primul an 61% PPV Regatul Unit: mortalitatea în primul an calendaristic 40%, în cel de-al doilea an 55% şi în anii 3–5 41% (Holyoak 1971). Europa: mortalitatea în primul an de viaţă 60,7% (Busse 1969).

Pica pica KVM Eur din recuperarea inelelor primul an 69% GB adulţi masculi 25%, adulţi femele 40%... PPV Regatul Unit şi Finlanda: mortalitatea în primul an calendaristic 46%, în cel de-al doilea an 58%, în anii 3–5 55% (Holyoak 1971). Populaţia urbană, Regatul Unit: mortalitatea în primul an după părăsirea cuibului 44%, succesiv în anii următori 30%, 24%, 32%, 46%, şi 86% (Tatner 1986). Finlanda: mortalitatea anuală în baza tuturor recuperărilor 61 ± 4,3%, probabil prea ridicată; pentru păsările reproducătoare 47 ±7,9% probabil o estimare bună (Haukioja 1969). Europa: mortalitatea în primul an de viaţă 69,0% (Busse 1969).

Corvus monedula KVM din recuperarea inelelor primul an 46% PPV Regatul Unit: mortalitatea în primul an calendaristic 38%, în cel de-al doilea an 36%, în anii 3–5 43% (Holyoak 1971). Finlanda: mortalitatea anuală 35 ± SE 3•2% (Haukioja 1969). Europa: mortalitatea în primul an de viaţă 45,5% (Busse 1969).

94

Specii Rata mortalităţii Corvus frugilegus KVMdin recuperarea inelelor în primul an 54%

PPV Regatul Unit: mortalitatea în primul an calendaristic 59%, în cel de-al doilea an 51%, în anii 3–5 25% (Holyoak 1971). Europa: mortalitatea în primul an 54% (Busse 1969).

Corvus corone KVM din recuperarea inelelor în primul an 62% PPV Regatul Unit şi Finlanda: mortalitatea în primul an calendaristic 61%, al doilea an 45%, anii 3-5 48% (Holyoak 1971). Finlanda: mortalitatea anuală 47 ±2,3% (Haukioja 1969). Europa: mortalitatea în primul an de viaţă 62,4% (Busse 1969)

Legendă: KVM = Kompendium der Vögel Mitteleuropas (Bezzel E. 1985). Kompendium der Vögel Mitteleuropas - Nonpasseriformes Nichtsingvögel. AULA-Verlag Gmbh, Wiesbaden & Bezzel E. 1993. Kompendium der Vögel Mitteleuropas - Passeres Singvögel. AULA-Verlag Gmbh, Wiesbaden PPV = Păsări din Palearcticul de Vest (Cramp S. & C M Perrins (ed). 1973-1994. Ghid privind păsările din Palearcticul de Vest Vol 1, 2, 3, 4, 5 & 8. Oxford University Press, Oxford.)

95

Figura 9: Exemplu de calculare a numărului mic pentru cristelul de apă (Rallus aquaticus), specie pentru care nu există date publicate referitoare la rata mortalităţii. Populaţie europeană de Rallus aquaticus 130 000 perechi = 260 000 păsări (din ATLASUL EBCC al păsărilor europene de creştere) a) rata de mortalitate la adulţi 25% 144 rata supravieţuirii = 75% supravieţuire a adulţilor = 195 000 păsări după un an • reînnoirea necesară (în ipoteza stabilităţii populaţiei) = 65 000 păsări • mortalitatea păsărilor tinere 50% 145 trebuie să fie cel puţin 130 000 de păsări tinere în

toamnă o medie de o pasăre tânără pe pereche/femelă • vânătoarea se efectuează, prin urmare, pe (260 000 + 130 000)= 390 000 păsări, a căror rată

medie a mortalităţii este de circa 33,33% • 130 000 păsări mor, 1% din care = 1 300 păsări • 1 300 păsări pot fi considerate ca reprezentând o număr mic (la nivelul continentului) b) dacă rata mortalităţii la adult este de 60% 146 rata medie a supravieţuirii = 40% = 104 000 păsări după un an • reînnoirea necesară (în ipoteza stabilităţii populaţiei) = 156 000 păsări • rata mortalităţii la păsările tinere 60,50% trebuie să fie 312 000 de păsări tinere în toamnă

în medie 2,4 păsări tinere pe pereche/femelă • vânătoarea se efectuează, prin urmare, pe (260 000 + 312 000)= 572 000 păsări, a căror rată

medie a mortalităţii este de circa 60% • 343 200 păsări mor, 1% din care = 3 432 păsări • 3 500 păsări pot fi considerate ca reprezentând o număr mic (la nivelul continentului)

144 Conform datelor de specialitate 25% corespunde celei mai mici rate a mortalităţii întâlnite la păsări mai mari de un an din familia Rallidae. 145 Conform datelor de specialitate 50% corespunde unei rate mici a mortalităţii pentru păsările de un an din familia Rallidae. 146 Conform datelor de specialitate 60% corespunde unei rate medii mari a mortalităţii pentru o specie din familia Rallidae.

96

Figura 10: Specii care pot fi vânate (anexa II) care se află într-un stadiu de conservare necorespunzător SPEC CAT 2 Vulnerabile declin major Limosa limosa 98 NERI (Sitarul de mal / Barge à queue noir) SPEC CAT 2 În declin declin moderat. Tringa totanus 98 NERI (Fluierarul cu picioarele roşii/ Chevalier gambette) Larus canus (Pescăruşul sur / Goéland cendré) SPEC CAT 3 Vulnerabile declin major Anas strepera 00 WI (Raţa pestriţă/ Canard chipeau) Anas acuta 98 NERI (Raţa suliţar/ Canard pilet) Anas querquedula 98 ONC (Raţa cârâitoare/ Sarcelle d'été) Coturnix coturnix 99 ONC (Prepeliţa/ Caille des blés Lymnocryptes minimus 98 NERI (Becaţina mică/ Bécassine sourde) [Scolopax rusticola, winter 98 ONC (Sitarul de pădure/ Bécasse des bois)]147 Limosa lapponica, winter (Sitarul de mal nordic/ Barge rousse) Alauda arvensis 98 ONC (Ciocârlia de câmp/Alouette des champs) SPEC CAT 3 Vulnerabile <2 500 p, localizate, iarnă Branta bernicla (Gâsca gulerată/ Bernache cravant) SPEC CAT 3 În declin declin moderat Netta rufina 99 ONC (Raţa cu ciuf/ Nette rousse) Numenius arquata, winter 98 NERI (Culicul mare/ Courlis cendré) Streptopelia turtur 98 ONC (Turturica/ Tourterelle des bois) SPEC CAT 3, w localizate localizate Aythya ferina 99 ONC (Raţa cu capul brun/ Fuligule milouinan) Melanitta fusca 00 WI (Raţa catifelată/ Macreuse brune) Calidris canutus (Fugaciul mare/ Bécasse maubèche) Gallinago gallinago (Becaţina comună/ Bécassine des marais) Pluvialis apricaria (Ploierul auriu/ Pluvier doré) Vanellus vanellus 99 ONC (Nagâţul/ Vanneau huppé) Philomachus pugnax (Bătăuşul/ Chevalier combattant) NERI = Unitatea naţională de cercetare pentru mediu din Danemarca ONC = Oficiul naţional pentru vânătoare WI = Wetlands International SPEC Categoria 2 – specii a căror populaţii globale sunt concentrate în Europa (>50% din populaţiile lor globale de creştere sau de iernat se găseşte în Europa) şi care se află într-un stadiu de conservare necorespunzător în Europa. SPEC Categoria 3 – specii a căror populaţii globale nu sunt concentrate în Europa (<50% din populaţiile lor globale de creştere sau de iernat se găseşte în Europa), dar care se află într-un stadiu de conservare necorespunzător în Europa.

147 Includerea speciei Scolopax rusticola ca având un stadiu de conservare necorespunzător în Europa a fost contestată în baza unor informaţii de dată mai recentă. Conform proiectului de plan de gestionare al EU [Ferrand, Y. şi F. Gossmann (2001) Elements for a Woodcock Management plan. (Elemente pentru un plan de gestionare a sitarului de pădure). Game and Wildlife Science, vol. 18(1), martie 2001, p. 115-139], numărul de sitari de pădure reproducători este considerat stabil sau în creştere în statele membre, cu excepţia Regatului Unit. Populaţia UK este limitată geografic şi dinamica acesteia poate fi separată de celelalte populaţii europene. Stadiul păsărilor care iernează nu este cunoscut pentru majoritatea statelor membre.

97

Figura 11 Privire de ansamblu asupra stării de conservare a diferitelor specii de cocoşi încălţaţi şi fazani, enumerate în anexa II din Directiva Păsări, la nivelul UE şi al statelor membre. Specii Anexa II Anexa I Stadiu UE SE FI DK UK IE NL BE LU DE AT FR ES PT IT GR Alectoris barbara 2 da 3 (E) (-1) --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- 0 --- (-1) --- Alectoris chukar 2 nu 3 V — --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- (-1) Alectoris graeca graeca 1 nu (-1) --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- (-1) Alectoris graeca saxatilis 1 da — --- --- --- --- -- --- --- --- --- -1 F --- --- -1 --- Alectoris graeca whitakeri 1 da

2 (V) — --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- —1 ---

Alectoris rufa 1 nu 2 V — --- --- --- 0 --- --- --- --- --- --- —2 -1 --- (0) --- Bonasa bonasia 2 da S — -1 -1 --- --- --- --- -1 -1 -2 -1 -1 --- --- -1 0 Lagopus l . lagopus 2 nu ? ? -1 --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- Lagopus l. scoticus 1 nu S — --- --- --- -1 -1 --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- Lagopus mutus helveticus 1 da ? --- --- --- --- --- --- --- --- 0 0 0 --- --- -1 --- Lagopus mutus mutus 1 nu S 0 0 F --- 0 --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- Lagopus mutus pyrenaicus 1 da ? --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ? -1 --- --- --- P. perdix hispaniensis 1 da — --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- -1 --- --- --- P. perdix italica 1 da — --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- -1 --- Perdix perdix perdix 1 nu

3 V — -1 -2 -1 -1 -2 -1 -2 -1 -2 -1 -1 --- --- --- (-1)

Phasianus colchicus 1 nu S 0 -2 0 +1 +1 0 --- F -1 0 F 0 +1 --- 0 0 Tetrao tetrix britannicus 2 nu — --- --- --- -1 --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- Tetrao tetrix tetrix 2 da 3 V — -1

-1 -1 --- --- -2 -2 --- -2 -1 -1 --- --- F ---

Tetrao urogallus 2 da S — 0 -1 --- -2 --- --- --- --- -2 -1 -1 0 --- -1 0

98

Stare: 2= SPEC 2 (a se vedea figura 10) 3= SPEC 3 E= pe cale de dispariţie V= vulnerabile S= în siguranţă

Tendinţa populaţiei +1 = creştere uşoară (20-49%) 0 = stabilă (cu schimbări generale <20%) -1 = scădere uşoară (20-49%) -2 = scădere considerabilă (>= 50%) F= fluctuantă (cu schimbări de cel puţin 20%, dar fără o tendinţă clară) ?= necunoscut

Surse suplimentare (1) Iapichino & Massa (1989), The Birds of Sicily (BOU checklist 11) (2) Rocamora & Yeatman-Berthelot (1999), Oiseaux menacés et à surveiller en France (3) Berg, H.-M. (1997): Rote Listen ausgewählter Tiergruppen Niederösterreichs; Vögel (Aves), 1. Fassung 1995. N Landesregierung, Abt. Naturschutz, 184pp (with further references therein). Sackl, P. & O.Samwald (1997): Atlas der Brutvögel der Steiermark. BirdLife Österreich Landesgruppe Steiermark und Steiermärkisches Landesmuseum Joanneum, Graz. Zuna-Kratky, T., E.Kalivodova, A.Krthy, D.Horal & P.Horak (2000): Die Vögel der March.-Thaya-Auen im Österreichisch-slowakisch-tschechischen Grenzraum. Distelverein, Deutsch-Wagram. (4) Asbirk, S. et al 1997. Population sizes and trends of birds in the Nordic countries 1978-1994

99

5 ANEXA

Jurisprudenţa relevantă pentru prezentul ghid. Detalii pot fi găsite pe site-ul internet al Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene

(http://curia.europa.eu/ro/content/juris/index.htm) 1) Comisia Comunităţilor Europene c. Italia. Nerespectarea Directivei – Conservarea păsărilor sălbatice. 17 ianuarie1991, C-157/ 89 2) Comisia Comunităţilor Europene c. Republica Federală a Germaniei. Hotărârea Curţii de Justiţie din 17 septembrie 1987. C-412/85. 3) Comisia Comunităţilor Europene c. Regatul Olandei. Hotărârea Curţii de Justiţie din 15 martie 1990. Cauza C-339/87. 4) Comisia Comunităţilor Europene c. Italia. Hotărârea Curţii de Justiţie din 8 iulie 1987. C-262/85 5) Comisia Comunităţilor Europene c. Franţa. Nerespectarea Directivei – Conservarea păsărilor sălbatice. C-252/85 6) Comisia c. Belgia, 8 iulie 1987, Comisia Comunităţilor Europene c. Regatul Belgiei. C-247/85 7) Comisia Comunităţilor Europene c. Regatul Olandei. Hotărârea Curţii de Justiţie din 13 octombrie 1987. C-236/85. 8) Association Pour la Protection des Animaux Sauvages şi alţii c. Préfet de Maine-et-Loire şi Préfet de la Loire-Atlantique. Hotărârea Curţii de Justiţie din 19 ianuarie 1994. C-435/ 92. 9) Associazione Italiana per il World Wildlife Fund şi alţii c. Regione Veneto, hotărârea Curţii de Justiţie (Camera a cincea) din 7 martie 1996. C-118/ 94 10) Comisia Comunităţilor Europene c. Republica Franceză. Hotărârea Curţii de Justiţie din 7 decembrie 2000, C-38/99 11) Comisia Comunităţilor Europene c. Republica Italiană. Hotărârea Curţii de Justiţie din 17 mai 2001. Cauza C-159/99. 12) Ligue royale belge pour la protection des oiseaux ASBL şi Société d'études ornithologiques AVES ASBL c. Région Wallonne, intervenient: Fédération royale ornithologique belge ASBL. Referinţă pentru o hotărâre preliminară: Conseil d'Etat - Belgia. Hotărârea Curţii de Justiţie din 12 decembrie 1996. C-10/96 13) Procedură penală împotriva Gourmetterie Van den Burg. Referinţă pentru o hotărâre preliminară: Hoge Raad - Olanda.

100

Libera circulaţie a mărfurilor – Interdicţia cu privire la importul de păsări. C-169/89. Hotărârea Curţii de Justiţie (Camera a şasea) din 23 mai 1990. 14) Ligue pour la protection des oiseaux et autres c. République française, hotărârea din 16/10/2003, C-182/02, nepublicată. 15) C-429/85 : Hotărârea din 23/02/1988, Comisia / Italia (Rec.1988, p.843) 16) C-149-94. Hotărârea din 08/02/1996, Procedură penală împotriva Vergy (Rec.1996, p. I-299) 17) Hotărârea din 9 decembrie 2004, Comisia/Spania, cauza C-79/03, Rec. 2004, p. 11619. 18) Hotărârea din 15 decembrie 2005, Comisia/Finlanda, cauza C-344/03, Rec. 2005, p. 11033. 19) Hotărârea din 9 iunie 2005, Comisia/Spania, cauza C-135/04, Rec. 2005, p. 5261. 20) Hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, cauza C-60/05, Rec. 2006, p. 5083. 21) Ordonanţa din 19 decembrie 2006, Comisia/Italia, cauza C-503/06R, Rec. 2006, p. 41.

Documents

Ghid privind vânătoarea în temeiul Directivei 79/409/CEE a ... · COMISIA EUROPEANĂ „Ghid privind vânătoarea în temeiul Directivei 79/409/CEE a Consiliului privind conservarea