Ghid Metodic Macroeconomie DS

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Inginerie Economică şi Business

Catedra Teorie Economică

LUCIA CASTRAVEŢ

GHID METODIC LA MACROECONOMIE cu aplicaţii practice

Chişinău

U.T.M.

2007

LUCIA CASTRAVEŢ MACROECONOMIE

2

Prezenta lucrare este o componentă a disciplinei„Macroeconomie”. Ghidul metodic este destinat studenţilor specialităţilor cu profil

aconomic,secţia de zi şi cu frecvenţă redusă.

Autor: lect.univ., magistru în economie Lucia Castraveţ

Redactor ştiinţific: prof.univ.dr.Mihai Patraş

Recenzent: conf.univ.dr.Andrei Gangan

© UTM.,2007


3

Introducere Macroeconomia ca ştiinţă deţine un loc de frunte între

disciplinele studiate de către viitorii economişti.

Macroeconomia studiază comportamentul agenţilor

economici la nivelul întregii economii naţionale. Macroeconomia se

concentrează cu prioritate către analiza calitativă a mecanismului de

funcţionare a economiei naţionale, a corelaţiilor dintre variabilele

macroeconomice, punând un accent deosebit pe influienţele directe

şi indirecte dintre acestea în vederea fundamentării ştiinţifice a

deciziilor de politică macroeconomică. De aceea, macroeconomia

este o disciplină închegată într-o viziune sistemică şi ne dă

posibilitatea cunoaşterii comportamentului economic în perioadele

de avânt şi recesiune, a consumului şi investiţiilor, a performanţelor

economiei, dinamicii producţiei de bunuri şi servicii, a ratei inflaţiei

şi şomajului, a politicii fiscale şi monetare, a balanţei de plăţi, a

datoriei publice, a echilibrului şi a dezechilibrului macroeconomic

în general. De asemenea, macroeconomia abordează problemele de

modelare economică a echilibrului şi dezechilibrului static şi

dinamic, atât pe termen scurt cât şi pe termen mediu şi lung, precum

şi o integrare a componentelor economiei naţionale într-o analiză

cantitativă cu ajutorul modelelor de creştere economică.

Macroeconomia se ocupă deci cu studiul structurii,

funcţionalităţii de ansamblu al sistemului economiei naţionale, în

strânsă conecsiune cu sistemul economiei mondiale şi cu mediul

înconjurător, în scopul determinării volumului total de bunuri şi

servicii şi a tuturor variabilelor care-l influienţează.

Toate aceste procese sunt studiate în cadrul cursului de

macroeconomie care are drept obiectiv principal formarea la viitorii

economişti, a abilităţilor de a reprezenta sistematic prosesele ce au

loc în economie, de a analiza raporturile dintre variabilele

economice şi dezechilibrele ce au loc între aceste variabile, de a lua

decizii referitor la elaborarea unor politici macroeconomice

eficiente.


4

ABREVIERI:

A – Amortizarea sau Deprecierea capitalului fix

a - acceleratorul

AD – Cererea agregată

APC – Înclinaţia Medie spre Consum

AS – Oferta agregată

B – Baza monetară

C – Consumul

D - dobânda

Db – Depozite bancare

E - Cheltuieli

G – Achiziţii Guvernamentale

i – Rata dobânzii nominale

Ib – Investiţii interne brute

Iind – Impozite indirecte

IS – Piaţa bunurilor şi serviciilor

k - Multiplicatorul investiţiilor

L –Cerere de monedă

LM – Piaţa monetară

M/p – Oferta de monedă

MPC – Înclinaţia Marginală spre Consum

N – Numerar

PGB – Produsul Global Brut

PIB – Produsul Intern Brut

PIN – Produsul Intern Net

PNB – Produsul Naţional Brut

PNN – Produsul Naţional Net

Pr – Profitul

r - Rata dobânzii reale

R – Renta

Rb – Rezerve

Rn – Rata naturală a şomajului

Ru – Rata şomajului

S - economii


5

Sal. – Salarii

SCN – Sistemul Conturilor Naţionale

SPM – Sistemul Producţiei Materiale

T – Taxe şi impozite

U - Şomajul

VD – Venitul Disponibil

VN – Venitul Naţional

VP – Venitul Personal

VPD – Venitul Personal Disponibil

X – Exportul

Xnet – Exportul net

Z - Importul

Znet – Importul net

α - Consumul autonom

п – Rata inflaţiei


6

CUPRINS

Introducere 3

Abrevieri 5

Tema 1. Întroducere în analiza macroeconomică 8

Tema 2. Evaluarea rezultatelor activităţii economice 17

Tema 3. Instabilitatea macroeconomică 27

Tema 4. Piaţa muncii. Şomajul 35

Tema 5. Inflaţia – dezechilibru macroeconomic 41

Tema 6. Cererea şi oferta agregată. Modelul AD - AS de

echilibru macroeconomic

57

Tema 7. Piaţa monetară. Politica monetar creditară 69

Tema 8. Piaţa valutară. Cursul de schimb valutar 82

Tema 9. Economia deschisă şi comerţul internaţional 90

Tema

10.

Creşterea economică. Modelele de creştere

economică

105

Tema

11. Politica monetară a Uniunii Europene

112

Anexe 123

Bibliografie 127


7

TEMA 1: Introducere în analiza macroeconomică

Însuşirea acestei teme îl va ajuta pe student:

să identifice noţiunea macroeconomie;

să stabilească scopurile macroeconomiei în perioadă

scurtă şi îndelungată;

să descrie principalele metote şi modele de analiză

macroeconomică;

să determine principalii indicatori utilizaţi în analiza

macroeconomică.

Conţinutul temei: 1. Obiectul de studiu şi conceptele de bază ale

macroeconomiei.

2. Scopurile, obiectivele şi metodele macroeconomiei.

3. Analiza situaţiei socio-economice a Republicii

Moldova.

Material de sinteză la subiectul - 1 – Macroeconomia este acea parte a economiei, care

studiază procesele şi fenomenele economice, ce rezultă din

corelarea activităţilor economice la nivelul economiei naţionale.

Economia naţională este ansamblul activităţilor

economice şi sociale care se desfăşoară în cadrul naţional al unui

stat.

Cuvîntul „macroeconomie” îmbină trei cuvinte greceşti

„makros” = „mare”, „oikos”= „casă” şi „nomos”= „lege”, implicând

că se referă la problemele de dimensiuni mari faţă de cele cu care se

ocupă microeconomia.

Această disciplină, închegată într-o viziune sistemică, ne

dă posibilitatea cunoaşterii comportamentului economic în perioada

de avînt şi recesiune, a consumului şi a investiţiilor, a

performanţelor economiei, a dinamicii de bunuri şi servicii, a ratei

inflaţiei şi şomajului, a politicii monetare şi fiscale, a balanţei de


8

plăţi, a stocului de bani, a bugetului de stat, a datoriei publice, a

echilibrului şi a dezechilibrului macroeconomic în general.

Termenul de macroeconomie a fost propus de Ragnar Frisch în anul

1933. Însă, întemeietorul noului domeniu de studiu al ştiinţei

economice este economistul englez John Keynes (vezi anexa).

Istoria ştiinţei macroeconomice a mai consemnat treptat o

serie de gînditori, dintre care Milton Friedman, Paul Samuelson,

James Tobin, Robert Lucas, Richard Stone, Robert Solow, Vasillii

Leontieff.

Material de sinteză la subiectul - 2 – Macroeconomia studiază comportamentul în ansamblu a

celor patru sectoare ale unei economii naţionale:

Sectorul gospodării sau menaje, a căror funcţie principală

este consumul şi ale căror venituri provin din salarii, proprietate şi

transferuri. O altă funcţie importantă a gospodăriilor mai poate fi

producţia de bunuri şi servicii marfare nefinanciare, prin care se

realizează venituri.

Sectorul firme sau producători – sector care produce

bunuri şi servicii nefinanciare destinate pieţii şi ale căror resurse

provin din vânzarea producţiei. După forma de proprietate acestea

pot fi private, publice şi mixte.

Sectorul public sau guvernamental – sector care produce

servicii nemarfare şi efectuiază operaţii de redistribuire a veniturilor

şi bogăţiei naţionale. Finanţarea lor se face din vărsăminte

obligatorii ale celorlalte instituţii primite direct sau indirect prin

redistribuire.

Sectorul restul lumii sau legătura cu străinătatea – sector

care grupează unităţile nerezidente, în măsura în care ele efectuiază

operaţiuni cu unităţile instituţionale rezidente. Rezidenţa este

analizată în funcţie de amplasarea sediului oficial al unităţii

economice, adică, în interiorul sau exteriorul unei ţări. Teritoriul

economic include teritoriul geografic, zonele libere, spaţiul aerian

naţional.


9

Principala metodă utilizată în analiza macroeconomică

este metoda de balanţă, prin care se compară totalitatea veniturilor

cu totalitatea cheltuielilor a celor patru sectoare.

Denumirea

sectorului

Venituri înregistrate Cheltuieli

înregistrate

menaje salariu – Sal., rentă - R,

dobîndă - D...

consum - C

firme profit - Pr investiţii interne

brute - Ib

guvernul taxe şi impozite percepute

- T

cheltuieli

guvernamentale - G

restul lmii export - X, import - Z export net - Xnet

Identitatea macroeconomică principală a unei economii

naţionale este:

Y=C + Ib + G + Xnet , unde

Y- venitul;

Xnet – exportul net, care se calculează din diferenţa dintre

export şi import. Deci,

Xnet = X – Z

De regulă există două tipuri de economii naţionale:

economie închisă şi economie deschisă. Economia închisă are următoarea identitate economică:

Y=C+Ib+G.

În cadrul acesteia pot figura două/trei sectoare:

sectorul privat cu gospodării şi firme;

sectorul public – guvernul.

Economia deschisă include toate sectoarele unei economii

naţionale (gospodăriile, firmele, guvernul şi restul lumii) şi are

următoarea identitate:

Y= C+Ib+G+Xnet.

Obiectivele macroeconomiei:


10

(1) Angajări totale – orice persoană pregătită, doritoare şi

capabilă să lucreze să aibă un serviciu stabil.

(2) Creşterea economică – dezvoltarea producţiei de

bunuri şi servicii ar putea îmbunătăţi nivelul de trai al populaţiei.

(3) Stabilitatea preţurilor – există perioade cînd preţurile

cresc sau descresc în general într-un ritm foarte rapid. Aceste

perioade de inflaţie sau deflaţie crează dificultăţi în multe sectoare

ale economiei.

(4) Securitatea economică – subînţelegem că cei care nu

sunt capabili să-şi poarte singuri de grijă (bătrîni, persoanele cu

handicap, persoanele aflate în imposibilitatea de aşi cîştiga

existenţa) să fie ajutaţi.

(5) Echitate – subînţelegem că sistemul economic al unei

economii naţionale să poată oferi tuturor cetăţenilor săi şanse egale

pentru a-şi realiza scopurile.

(6) Eficienţă – ca obiectiv naţional eficienţa se referă la

întreaga capacitate a economiei de a produce la maxim, folosind

resursele existente.

Tot aici putem să mai formulăm o întrebare: care-i în

ultimă instanţă scopul economiei? Răspunsul cel mai scurt şi

formulat într-un mod destul de simplu şi clar este că ea, economia,

trebuie sau ar trebui să satisfacă cerinţele crescânde umane. Dar

pentru aceasta-i nevoie ca ea (economia) să se dezvolte pe termen

lung, deci să funcţioneze economia durabilă. Creşterea cantitativ-

calitativă a rezultatelor funcţionării sistemului economic şi

asigurarea de către acesta a unui grad cît mai înalt posibil al

nevoilor umane este obiectivul major şi al unei economii în curs de

dezvoltare, cum este cea a Republicii Moldova. În funcţie de gradul

realizării acestui obiectiv putem aprecia în ce măsură sunt utilizate

eficient (sau nu) diverse pârghii (macro)economice.

Material de sinteză la subiectul - 3 - Nivelul cel mai elevat al economiei moldoveneşti, conform

datelor oficiale ale Biroului Naţional de Statistică, a fost atins în

anul 1989. Începînd cu anul următor şi pînă în anul 1999, deci pe


11

parcursul unui deceniu, economia RM s-a aflat în cea mai lungă

criză economică a sa din perioada modernă. În consecinţă volumul

absolut al PIB-ului în 1999 a constituit cca. 1/3 din mărimea atinsă

cu un deceniu în urmă. Începând cu anul 2000 evoluţia economiei

moldoveneşti este relativ favorabilă, în ultimii 5-6 ani

înregistrându-se creşteri economice consecutive. Totuşi o problemă

majoră macroeconomică din ultimii ani o constituie evoluţia

nefavorabilă a relaţiilor economice externe, în special celor ale

comerţului exterior şi a împrumuturilor publice externe. Dacă până

la declanşarea tranziţiei Republica Moldova se caracteriza cu o

balanţă activă a comerţului exterior (în preţurile efective ale

timpului), atunci începând cu 1992 aceste relaţii sunt soldate anual

cu depăşirea importurilor asupra exporturilor. Gradul de acoperire a

importurilor cu exporturi, este nesemnificativ şi variază între 56-

64% anual. În cifre absolute aceasta efectiv înseamnă o depăşire

substanţială a importurilor anuale asupra exporturilor.1 Însă tendinţa

generală a acestor decalaje este în creştere evidentă. De exemplu, în

perioada de până în 2000, inclusiv, importul net cel mai nefavorabil

de 391,8 mln. dol. a fost înregistrat în anul 1998. În 2005 soldul

balanţei comerciale constituind deja 1201,0 mln. dol.SUA.

Date sumare privind evoluţia unor indicatori

macroeconomici RM sunt expuse în tabelul 1.1.

Întrebări la temă: 1. Definiţi obiectul de studiu al macroeconomiei.

2. Identificaţi conceptele de bază ale macroeconomiei.

3. Caracterizaţi cele patru sectoare ale unei economii

naţionale.

1 Trebuie să menţionăm, că volumul real atât a exporturilor, cît şi a importurilor

este cu mult mai semnificativ decât cele menţionate mai sus. Este vorba de

exporturi-importuri ce revin judeţului Dubăsari, plus, pe de altă parte, de acele

relaţii comerciale care nu sunt cuprinse în statistică. Însă în final, chiar dacă am

ţine cont şi de aceste informaţii situaţia şi concluziile ar rămîne în fond aceleaşi,

importurile nete oricum fiind în creştere în perioada cercetată.


12

4. Evidenţiaţi deosebirile dintre o economie închisă şi o

economie deschisă.

5. Caracterizaţi principalii indicatori macroeconomici ai

RM în baza tabelului 1.1.

6. În viziunea voastră, care este în ultimă instanţă scopul

macroeconomiei?


13

Tabelul 1.1. Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai Republicii Moldova

în perioada 1993-2005

nr.

d/o Indicatori u.m. 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

1. 1

.

Evoluţia PIB, preţuri curente mln.

lei 2210,

4 5780,

2 6480 7798 8917 9122

12322

16020

19052

22556

27618

31992

36755

2.

2.

Export mln. dol

483,0 565,4 745,5 795,0 874,1 632,0 464,2 471,5 568,1 643,9 806,3 988,0 1091,3

Modificarea faţă de anul precedent

mln. dol

13,0 82,4 180,1 49,5 79,1 -

242,1 -

167,8 7,3 96,6 75,8 162,4 181,7 103,3

% * 117,0 131,8 106,7 109,9 72,3 73,5 101,7 120,5 113,3 125,2 122,5 110,5

3

. Import

mln. dol

628,0 659,3 840,7 1072,

3 1171,

2 1023,

7 586,7 776,4 892,7

1038,5

1428,6

1720,7

2292,3

Modificarea faţă de anul precedent

mln. dol

-12,0 31,3 181,4 231,6 98,9 -

147,5 -

437,0 189,7 116,3 145,8 390,1 292,1 571,6

% 98,1 105,0 127,5 127,5 109,2 87,4 57,3 132,4 115,0 116,3 137,6 120,4 133,2

3. 4.

Soldul (deficitul) balanţei comerciale, -

mln. dol

145,0 93,9 95,2 277,3 297,1 391,8 122,5 304,9 324,6 394,6 622,3 732,7 1201.0

Notă: Datele Tabelului au fost sistematizate în baza surselor expuse la sfârşitul materialului.


14

Bibliografie recomandată: 1. Abraham Frois G. - Economia politica, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1994.

2. Floricel C., Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale, Bucureşti, Ed. Economică, 2001.

3. Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John Willy &

Sons, Inc. N. Y., 1993. 4. Basno C., Dardac N., Constantin F. - Moneda, credit, banci,

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994.

5. Babeanu M., Babeanu M. - Piaţa si sistemul de piete, Fundatia

"Scrisul Romanesc", Craiova, 1998. 6. Babeanu M. (coord.) - Economie politica, vol. II, Editura Argus,

Craiova, 1993.

7. Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica, Macroeconomie şi polit ici macroeconomice,-Bucureşti:Ed.ALL

Educaţional, l998.

8. Barbacioru C., Popescu D. - Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2001.

9. Dobrota N. - Economie politica, Editura Economica, Bucuresti,

1997.

10. Dornbusch R., Fischer S. - Macroeconomia, Editura Sedona, Timisoara, 1997.

11. Michael Burda, Charles Wyplosz – Macroeconomie Perspectiva

europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2002. 12. Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ. -М.: Изд-во

МГУ. 1994.

13. Niculescu N. G., Ponta M., Niculescu E. (coord.) - Economie

politica, vol. II, Editura Polirom, Iasi, 1998. 14. Pirvu Gh. (coord.) - Economie - manual universitar, Editura

Universitaria, Craiova, 2001.

15. Prahoveanu E. - Economie politica, Editura Eficient, Bucuresti, 1998.

16. „Preturile în Republica Moldova: Culegere Statistică, 2004”,

Departamentul Statistică şi Sociologie, Chisinau, Statistica 2004.

17. Пышкина Т., Макроэкономика. Основные аспекты рыночной

и переходной экономики, -Кишинёв: Эврика, 2001.

http://www.bbv237.ase.md/modules/mydownloads/cache/files/?go=credit


15

18. Samuelson P. A., Nordhaus W. D. - Economics, Edition XV, McGraw- Hill, Inc. N. Y., 1995.

19. Ţigănescu I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura ASE, 2001.

20. Zbârciog V., Macroeconomie, -Chişinău: Ed. ASEM, 1998.

Tema 2: Evaluarea rezultatelor activităţii

economice Însuşirea acestei teme îl va ajuta pe student:

să stabilească legăturile ce există între ramurile economiei

naţionale; să aprecieze avuţia naţională a unei ţări;

să determine principiile de evaluare a indicatorilor

macroeconomici;

să analizeze indicatorii macroeconomici principali;

să cunoască metotele de evaluare a indicatorilor

macroeconomici;

să compare principalele siseme de analiză macroeconomică

Conţinutul temei:

1. Sisteme de analiză macroeconomică:

SPM – Sistemul Producţiei Materiale;

SCN – Sistemul Conturilor Naţionale.

2. Principii de evaluare a rezultatelor în SCN.

3. Metode de evaluare a principalilor indicatori

macroeconomici.

Material de sinteză la subiectul - 1 - Conform literaturii de specialitate deducem că există două

sisteme de analiză macroeconomică:

a) SPM – Sistemul Producţiei Materiale;

b) SCN – Sistemul Conturilor Naţionale.

Sistemul Producţiei Materiale reprezintă un sistem de

analiză macroeconomică utilizat în ţările cu economie centralizată.


16

Baza teoretică a acestui sistem este teoria muncii productive

conform căreia doar munca productivă crează bunuri utile societăţii

şi activitatea productivă este considerată activitate de producere a

bunurilor materiale. Serviciile în acest caz reprezintă o sferă

neproductivă, unde nu se înregistrează venituri şi deci, nu participă

la crearea venitului naţional. Principalii indicatori ai acestui sistem

sunt:

a) produsul social final – PSF, care reprezintă valoarea

finală a bunurilor materiale create în economia naţională pe

parcursul unei perioade de timp;

b) produsul social total – PST, care reprezintă valoarea

bunurilor materiale indiferent de gradul lor de finisare;

c) consumul intermediar – CI, care reprezintă valoarea

bunurilor utilizate în scopul creării altor bunuri;

d) venitul naţional – VN, care reprezintă totalitatea

veniturilor acumulate din activitatea productivă şi care pot fi

analizate sub formă de venit naţional acumulat şi venit naţional

repartizat.

SPM include următoarele tipuri de balanţe: balanţa avuţiei

naţionale; balanţa forţei de muncă; balanţa venitului naţional;

balanţa legăturilor dintre ramuri.

Sistemul Conturilor Naţionale reprezintă un sistem de

analiză macroeconomică conform căruia activitatea productivă este

considerată atât activitatea de producere, cât şi cea de prestare a

serviciilor. Primul SCN a fost elaborat în Anglia (a.1938), iar mai

apoi a fost adoptat şi de SUA. Aceste sisteme au stat la baza

elaborării SCN al ONU (1953), care a fost perfecţionat şi adaptat

continuu la condiţiile din economia mondială. Baza teoretică a acestui sistem este teoria factorilor de

producţie, fiecărui corespunzîndu-i un anumit venit. Toate

domeniile de activitate în care se formează aceste venituri sunt

considerate activităţi productive.

SCN mai poate fi comparat cu un model al economiei

naţionale, unde se înregistrează toate fluxurile reale şi monetare din


17

sistemul economic în mod coerent, corelat (cu legătură reciprocă) şi

echilibrat.

SCN include patru conturi:

contul de producţie, în care se analizează valoarea

adăugată brută în economia naţională şi destinaţia producţiei;

contul de consum, unde se compară veniturile

persoanelor fizice cu cheltuielile acestora;

contul de acumulare, în care se compară investiţiile

întreprinderilor şi sursele de formare a capitalului fix;

contul legăturilor cu străinătatea, în care se compară

exportul cu importul de bunuri şi servicii.

Material de sinteză la subiectul - 2 - Principiile de evaluare a rezultatelor în SCN sunt:

-evaluarea bunurilor şi serviciilor la preţurile pieţii, astfel

în PIB se va include totalitatea bunurilor şi serviciilor create în

economia naţională evaluate la preţurile pieţii;

-evaluarea în indicatori macroeconomici, care include

totalitatea activităţilor, care generează un flux invers de bunuri şi

servicii. Conform acestui principiu în PIB nu se includ transferurile

băneşti, deoarece ele nu au un flux invers de bunuri şi servicii.

-evaluarea rezultatelor în dependenţă de teritoriul sau ţara

unde îşi desfăşoară activitatea agenţii economici.

-includerea în rezultate a valorii bunului şi serviciilor

create în anul curent.

Material de sinteză la subiectul -3- Produsul intern brut (PIB) reprezintă mărimea valorii

adăugate brute de piaţă obţinute în interiorul unei ţări de către

agenţii economici autohtoni şi străini într-o anumită perioadă de

timp, de regulă, un an. Termenul „brut” provine de la faptul că sunt

cuprinse şi alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizarea).

Aici se au în vedere numai bunurile şi serviciile finale, adică ajunse

în ultimul stadiu al circuitului economic, în perioada de timp


18

considerată. PIB este evaluat la preţurile pieţei. Există următoarele

metode de calcul a PIB:

metoda producţiei, care se calculează:

PIB=PGB– CI , unde

PGB - Produsul Global Brut, care exprimă

valoarea totală a bunurilor şi serviciilor obţinute într-o

anumită perioadă de timp de regulă un an;

CI - consumul intermediar din fiecare sector de

activitate.

metoda fluxului de cheltuieli – în acest caz PIB va

reprezinta suma tuturor cheltuielilor specifice celor

patru agenţi economici agregaţi:

PIB=C+Ib+G+Xnet; Xnet=X– Z

metoda fluxului de venituri, unde PIB reprezintă

suma tuturor veniturilor create în economia

naţională:

PIB=Sal.+R+D+Pr +Iind+A

metoda valorii adăugate:

PIB=∑p*Q, unde:

Q - cantitatea de bunuri şi servicii produse într-o anumită

perioadă de regulă un an;

p - preţul bunurilor şi serviciilor în această perioadă.

Produsul intern net (PIN) reflectă mărimea valorii adăugate

nete de piaţă a bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţi

economici autohtoni şi străini în interiorul unei ţări într-o anumită

perioadă de timp, de regulă un an.

Formula de calcul a PIN este:

PIN = PIB – A, unde:

A – amortizarea aferentă capitalului fix existent în funcţiune

în momentul calculării indicatorului.

Produsul naţional brut (PNB) exprimă în formă bănească

rezultatele activităţii agenţilor economici autohtoni care acţionează

pe teritoriul naţional, dar şi în afara acestuia, într-o perioadă

determinată, de regulă un an. Acest indicator poate fi mai mic sau

mai mare decît PIB în funcţie de soldul pozitiv sau negativ dintre


19

PIB obţinut de agenţii economici autohtoni în afara graniţelor ţării

şi PIB obţinut de agenţii economici străini în interiorul ţării. Dacă

soldul este pozitiv, atunci PNB este superior ca valoare PIB şi

invers.

Formula de calcul este:

PNB = PIB + Vaas – Vasi, unde:

V aas = valoarea adăugată brută a agenţilor economici

autohtoni din străinătate la preţurile pieţei;

V asi = valoarea adăugată brută a agenţilor economici străini în

interiorul ţării la preţurile pieţei.

Produsul naţional net (PNN) exprimă valoarea adăugată netă

a bunurilor şi serviciilor finale create în decursul unei perioade de

un an de către agenţii economici autohtoni, indiferent dacă îşi

desfăşoară activitatea în ţară sau străinătate. Formula de calcul este:

PNN = PNB – A

Dacă PNN este determinat prin utilizarea preţurilor factorilor

de producţie, atunci el reflectă venitul naţional.

Venitul naţional (VN) exprimă mărimea totală (agregată) a

veniturilor obţinute de proprietarii factorilor de producţie în

calitatea lor de participanţi la producerea bunurilor economice şi a

serviciilor. El exprimă atît veniturile din muncă (salarii şi retribuţii),

cît şi cele din proprietate (dobînzi, divirende, rente, chirii etc.).

Exprimat în preţurile pieţei va fi (VNpp):

VNpp = PNBpp – A,

Exprimat în preţurile factorilor de producţie va fi (VNpf):

VNpf = VNpp / PNN – Iind. nete , unde

Iind – impozitele indirecte nete, care se calculează din :

Iind. nete = Iind. – Sb exp. , iar, Sb exp - Subvenţii de exploatare.

De mărimea şi dinamica VN depind volumul şi dinamica

cererii finale de bunuri şi servicii de consum, precum şi cea de

investiţii.

Venitul personal (VP) este venitul de care dispune un individ

pentru a face faţă nevoilor sale şi se determină pornind de la venitul

naţional din care se scad veniturile, ce nu revin menajelor

(profiturile nedistribuite de societăţile comerciale, impozitele asupra


20

acestora, cotizaţiile pe care societăţile comerciale le plătesc pentru

asigurările sociale etc.) şi se adaugă transferurile statului spre

menaje (pensii, indemnizaţii de şomaj, ajutoare, burse etc.).

VP = VN – Pnd – Ipnd – CAS + Ts , unde:

Pnd = profituri nedistribuite ale firmelor;

Ipnd = impozitele asupra profiturilor nedistribuite ale firmelor;

CAS = contribuţii pentru asigurări sociale plătite de firme;

Ts = transferuri ale statului spre menaje.

Venit personal mai poate fi calculat ca suma dintre salariu,

rentă, dobîndă, profit de la proprietate şi diferite transferuri din

bugetul de stat:

VP=S+R+i+Пp+Ts.

Venitul personal disponibil (VPD) reflectă veniturile

menajelor care pot fi utilizate pentru procurarea de bunuri şi servicii

necesare satisfacerii nevoilor, funcţionării societăţii şi pentru

economisire.

VPD = VP – Idpv , unde:

Idvp – impozitele directe asupra veniturilor personale.

În funcţie de preţurile utilizate la calcularea PIB avem:

Produs intern brut nominal (PIBn), care măsoară valoarea

bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţii economici

autohtoni şi străini pe teritoriul ţării într-o perioadă de timp la

preţurile existente în perioada respectivă (p1 - preţuri curente);

Produs intern brut real (PIBr), care măsoară valaorea

bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţii economici

autohtoni şi străini pe teritoriul ţării, într-o perioadă de timp, la

preţurile existente, într-o perioadă de bază (p0 - preţuri

comparabile).

Raportul dintre PIBn şi PIBr va constitui deflatorul PIB sau

Indicele General al Preţurilor (IGP).

PIBn / PIBr * 100%=IGP sau ∑p1*Q1 / ∑p0*Q1*100%

= IGP


21

Exemplu de calcul a PIBn şi PIBr în baza unor date

convenţionale:

Se dă:

Cantitatea de grâu produsă într-o economie naţională constituie în:

a.2004 = 2,2 mln t;

a.2005 = 3,0 mln t;

Cantitatea de porumb produsă constituie în:

a.2004=1,5 mln t;

a.2005 = 1,8 mln t;

Preţul unei tone de grâu în:

a.2004 = 1,5 mii lei;

a.2005 = 2,0 mii lei;

Preţul unei tone de porumb în:

a.2004 = 1,8 mii lei;

a.2005 = 2,3 mii lei;

________________________________________________

Să se calculeze: PIBn pentru anii 2004; 2005 şi PIBr pentru anul

2005.

Prezentăm datele în tabelul ce urmează:

Produse PIBn / 2004, ∑

p0*Q0

PIBn / 2005, ∑

p1*Q1

PIBr / 2005, ∑

p0*Q1

Grâu

1,5 mii lei *

2,2 mln t =

3,3 mld. lei

2,0 mii lei *

3,0 mln t =

6,0 mld. lei

1,5 mii lei *

3,0 mln t =

4,5 mld. lei

Porumb 1,8 mii lei *

1,5 mln t =

2,7 mld. lei

2,3 mii lei *

1,8 mln t =

4,14 mld. lei

1,8 mii lei *

1,8 mln t =

3,24 mld. lei

Total ∑ 6,0 mld. lei ∑ 10,14 mld.

lei

∑ 7,74 mld. lei

Concluzie: În baza calculelor efectuate putem deduce

următoarele concluzii. În primul rând observăm că PIB nominal a

crescut de la 6,0 mld. lei în a. 2004 la 10,14 mld. lei în a. 2005.

Această creştere are două cauze principale: creşterea volumului


22

producţiei la ambele produse şi modificarea preţurilor produselor.

Pentru a elimina această creştere artificială a PIBn este necesară

evaluarea PIBr, adică PIB pentru a. 2005 calculat în preţurile a.

2004. Diferenţa dintre PIBn 2005 (10,14 mld. lei) şi PIBr 2005 (7,74

mld. lei) reprezintă tocmai influenţa modificării preţurilor asupra

valorii produsului intern brut. Deci, adevărata valoare a PIB în a.

2005 este de 7,74 mld. lei, înregistrând o creştere reală din anul

2004 pînă în 2005 de 2,4 mld. lei, datorată creşterii producţiei

fizice.

Întrebări la temă: Evidenţiaţi importanţa indicatorilor

macroeconomici.

Identificaţi deosebirile dintre cele două sisteme de

analiză macroeconomică.

Caracterizaţi principiile de evaluare a rezultatelor

în SCN.

Prezentaţi metodele de calcul al produsului

naţional.

Caracterizaţi deflatorul PIB.

Comentaţi evoluţia PIB în RM în ultimul deceniu

şi jumătate.

Teste grilă: 1. Bunurile şi serviciile care servesc la calculul

indicatorilor macroeconomici sunt evaluate în:

a) preţurile factorilor care includ impozitele indirecte şi

preţurile pieţei care nu includ impozitele indirecte;

b) preţurile factorilor care nu includ impozitele

indirecte şi preţurile pieţei care includ impozitele indirecte.

c) preţurile factorilor şi preţurile pieţei care sunt

identice.

2. PIB se deosebeşte de PIN prin faptul că:


23

a) PIN poate fi determinat prin corectarea PIB cu

veniturile naţionale primite de la restul lumii;

b) primul include amortizarea capitalului fix, iar al

doilea nu;

c) primul este întotdeauna mai mare decît al doilea;

d) primul se calculează pe baza tuturor bunurilor

produse într-o ţară, iar al doilea se referă doar la bunurile finale.

3. Dacă PNB nominal este de 1500 u.m. iar PNB real

este de 1250 u.m., atunci indicele general al preţurilor:

a) creşte cu 25%;

b) creşte cu 20%;

c) scade cu 20%.

Argumentaţi răspunsul.

4. Cunoscînd că PIN = 750 u.m., amortizarea = 150

u.m., venitul naţional din străinătate = -200 u.m., atunci valoarea

PNB este de:

a) 700 u.m.;

b) 765 u.m.;

c) 785 u.m..


Produsul naţional brut reprezintă:

d) ansamblul bunurilor şi serviciilor produse în decursul

unui an de agenţii economici autohtoni şi străini;

e) diferenţa între produsul global brut şi consumul

intermediar;

f) ansamblul bunurilor materiale produse pe teritoriul

ţării în decurs de un an şi destinate exportului;

g) ansamblul bunurilor şi serviciilor finale produse de

agenţii economici naţionali atât în interiorul cât şi în exteriorul

unui stat timp de un an.


24

Probleme: 1. Se cunosc următoarele date:

PIB (în preţul factorilor de producţie)...........................43250u.m.

Venitul naţional din străinătate........................................1254u.m.

Amortizarea......................................................................4252u.m.

Să se calculeze PNN.

2. Determinaţi valoarea Produsului Intern Brut (PIB) în

expresie nominală şi reală, deflatorul PIB pentru anul

2005 şi ritmul creşterii economice, dacă anul de

referinţă este anul 2000. Datele privind evoluţia

volumului de producţie şi preţurilor sunt prezentate în

tabel.

3.

Indicatorii Anul

2003

Anul

2005

Preţul unui camion, mii lei 80 100

Preţul unui kg de cartofi, lei 3,50 4,00

Numărul de camioane produse, unităţi 100 110

Cantitatea de cartofi produsă, mii tone 60 58

3. Ştiind că:

PNB (exprimat în preţurile pieţei)………………….54119u.m.

Amortizarea………………………………………….9873u.m.

Taxele indirecte (minus subsidii)…………………..11284u.m.

Să se calculeze venitul naţional.


25

Bibliografie recomandată: 1.Abraham Frois G. - Economia politica, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1994.

2.Floricel C., Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale,

Bucureşti, Ed. Economică, 2001.

3.Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John Willy &

Sons, Inc. N. Y., 1993.

4.Basno C., Dardac N., Constantin F. - Moneda, credit, banci,


5.Babeanu M., Babeanu M. - Piaţa si sistemul de piete, Fundatia

"Scrisul Romanesc", Craiova, 1998.

6.Babeanu M. (coord.) - Economie politica, vol. II, Editura

Argus, Craiova, 1993.

7.Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica,

Macroeconomie şi polit ici macroeconomice, -

Bucureşt i: Ed. ALL Educaţional, l998.

8.Barbacioru C., Popescu D. - Macroeconomie, Editura


9.Dobrota N. - Economie politica, Editura Economica,

Bucuresti, 1997.

10. Dornbusch R., Fischer S. - Macroeconomia, Editura Sedona,

Timisoara, 1997.

11. Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ. -М.: Изд-

во МГУ. 1994.

12. Michael Burda, Charles Wyplosz – Macroeconomie

Perspectiva europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.

13. Niculescu N. G., Ponta M., Niculescu E. (coord.) -

Economie politica, vol. II, Editura Polirom, Iasi, 1998.

14. Pirvu Gh. (coord.) - Economie - manual universitar, Editura


15. Prahoveanu E. - Economie politica, Editura Eficient,

Bucuresti, 1998.


Departamentul Statistică şi Sociologie, Chisinau, Statistica

2004.



26

17. Пышкина Т., Макроэкономика. Основные аспекты

рыночной и переходной экономики, -Кишинёв:

Эврика, 2001.

18. Samuelson P. A., Nordhaus W. D. - Economics, Edition XV,

McGraw- Hill, Inc. N. Y., 1995.



Tema 3: Instabilitatea macroeconomică


să caracterizeze fluctaţiile ciclice;

să compare comportamentul indicatorilor macroeconomici

în diferite faze a ciclului economic.

să cunoască tipurile de cicluri economice;

să analizeze nivelul potenţial al producţiei;

să determine factorii ce influienţează comportamentul ciclic

al economiei.

Conţinutul temei: 1. Caracterul ciclic al economiei şi caracteristicile

fluctuaţiilor ciclice.

2. Tipurile şi particularităţile ciclurilor economice.

3. Factorii ce influenţează caracterul fluctuaţiilor ciclice.

4. Politicile anticriză.

Material de sinteză la subiectul - 1 – O economie naţională poate fi caracterizată prin acţiunea

diferitor factori contradictorii care generează diverse stări de

echilibru sau dezechilibru, perioade de prosperitate care alternează

cu cele de crize economice, adică în anumite perioade se

înregistrează ritmuri înalte de creştere a venitului naţional a

producţiei, au loc angajări masive de forţă de muncă, preţurile sunt


27

stabile şi nivelul de trai creşte. În alte perioade resursele economiei

naţionale nu sunt folosite în totalitate, fabricile îşi restrîng

activitatea, mii de persoane nu au un loc stabil de muncă, afacerile

eşuiază etc.

Aceste schimbări permanente de sensuri şi ritmuri ale

evoluţiei activităţii economice fac ca aceasta să fie oscilatorie,

fluctuaţii în timp.

Fluctuaţiile economice pot fi:

Sezoniere, care sunt determinate de factori naturali, de

tradiţii şi se derulează pe parcursul unui an calendaristic. Sunt

întîlnite în construcţii, turism, agricultură.

Întîmplătoare, pot apărea în urma unor cataclisme

naturale, evenimente neaşteptate în sfera politică sau socială care

afectează afacerile agenţilor economici.

Ciclice, se produc cu o anumită regularitate, la intervale

relativ egale în timp fiind cauzate de factori interni ai economiei, de

interdependenţele dintre părţile ei componente. Ele presupun

alternanţa perioadelor de expansiune şi de contracţie a afacerilor, a

perioadelor de prosperitate şi de crize economice care nu se produc

la aceleaşi dimensiuni. Această evoluţie neuniformă a creşterii

economice determină o mişcare ciclică a activităţii economice

cunoscută sub numele de ciclitate economică.

Material de sinteză la subiectul - 2 - Unitatea de timp pentru mişcarea ciclică o constituie ciclul

economic. Ciclul economic reprezintă perioada de timp ce separă

doua crize succesive. Specialiştii spun că există mai multe tipuri de

cicluri economice care se suprapun şi se interpătrund:

Ciclurile pe termen lung numite seculare sau Kontratief;

Ciclurile pe termen mediu numite decenale sau Juglar;

Ciclurile pe termen scurt sau Kitchin (economist american

care in 1923 a pus în evidenţă aceste cicluri).

Ciclul pe termen lung evidenţiază prezenţa în economie a

unor unde ciclice cu o durată de 50-60 ani. Ele sunt cicluri generale,


28

incluzind toate ramurile economiei nationale. Ciclurile Kontratief

sunt asociate revoluţiilor industriale şi cunosc două faze mari:

Ascendente dureaza cca 25-30 de ani si se caracterizeaza prin

ritmuri înalte ale creşterii economice, ridicarea nivelului de

trai etc.

Descendenta (≈25-30), care este marcata de scaderea eficientei

economice si a ratei profitului. Aici se fac eforturi pentru

gasirea unor surse noi de finantare si a unor solutii tehnice si

economice care sa favorizeze trecerea la o noua revolutie

industriala tehnica sau stiintifica.

Ciclul pe termen mediu numit si ciclul lui Juglar, este cel

ami important de aceea si este in atentia specialistilor. Durata poate

varia intre 7-12 ani cu diferenţe de la o ţară la alta. Nu exista două

cicluri identice, nici prin durata nici prin intensitatea fazelor sale. In

privinta determinarii fazelor din care se compune ciclul dat

apreciem ca in literatura de specialitate exista doua orientari: prima

orientare o reprezinta cei care se situiaza pe pozitiile lui Juglar care

a analizat in principiu trei faze:

Graficul 3.1. Ciclul economic pe termen mediu.

PIB

real

PIB PIB potenţial

E

H

Timpul


29

expansiunea sau avintul economic, criza, depresiunea, toate derulate

timp de opt ani; a doua orientare include mai multi economisti care

disting patru faze ale ciclului economic pe termen mediu: criza,

depresiunea, înviorarea, avintul sau expansiunea.

PIB potential reprezinta marimea produsului intern brut in

cazul in care sunt utilizati integral toti factorii de productie.

Zona E reprezinta starea de supraproductie, unde PIB real

› PIB potential.

Zona H reprezinta zona de subproductie, unde PIB

potential ‹ PIB real.

Ciclul pe termen scurt sau Kitchin are o durata de 3-5 ani

si este specific sectorului agriculturii si constructiilor. Aici se

marchează de regulă o usoară relansare în cadrul fazei de

depresiune economică.

Material de sinteză la subiectul - 3 – De-a lungul timpului problemele legate de ciclul

economic sau situat in centrul preocuparii multor economisti

interesaţi să descifreze mecanismul de desfăşurare şi mai ales

cauzele şi factorii determinanti. Desigur nu există un răspuns unic

ciclurilor economice fiind rezultatul deplasarii cererii globale unde

scaderea acestuia diminuiaza valoarea productiei iar cersterea ei

respectiv sporirea productiei, in acest sens analiza diferitor teorii pot

conduce la gruparea lor in doua categorii:

Teorii interne.

Teorii externe.

Acestea la rindul lor include cauze multiple si complexe

bazate pe actiunea factorilor economici, naturali, sociali, politici.

Cauzele externe sunt: cresterea populatiei, inventiile si inovatiile,

razboaiele sau evenimentele politice.

Cele interne sunt reprezentate de factori din cadrul

economiei nationale: consumul, investitiile, creditele,

supraacumularea de capital, modificarea eficientei capitalului,

activitatea guvernamentala.


30

Material de sinteză la subiectul -4- Evoluţia ciclică are o determinare obiectivă, însă agenţii

economici şi guvernele promovează măsuri pentru atenuarea

undelor ciclului economic şi în special a recesiunii şi a efectelor

negative pe care aceasta le generează.

Măsurile anticriză se fundamentează pe:

adevarurile formulate de stiinta economica;

cunoasterea interdependentelor economice;

o informare prompta si reala asupra evolutiei activitatii.

Prima realizare in acest sens apartine economistului englez J.M.

Keynes si dateaza din deceniile 4-5 ale secolului XX. Ele au

evoluat,devenind mai ample si mai coerente,fiind azi alcatuite din:

Politica monetara si de credit, care foloseste ca instrumente :

rata dobanzii; creditul; masa monetară. Acestea sunt

aplicate diferentiat pe cele doua faze (stari) ale ciclului

economic dupa cum urmeaza :

- in conditii de boom prelungit se urmareste franarea cererii de

bunuri de consum si a investitiilor prin :

- majorarea ratei dobanzii ;

- impunerea de restrictii la acordarea de credite ;

- efectuarea unui control mai riguros al masei banesti.

- in faza de recesiune se urmareste stimularea productiei si a

investitiilor prin :

- reducerea ratei dobanzii ;

- sporirea volumului de credite ;

- cresterea masei monetare.

b) Politica cheltuielilor publice, care consta in cresterea in

faza de recesiune a cheltuielilor de la bugetul de stat pentru:

- a mari cererea globala;

- a impulsiona productia;

- a realiza trecerea la faza de expansiune.

Cheltuielile publice sunt orientate spre:

- achizitii de stat;

- investitii cu caracter social-cultural;


31

- investitii in intreprinderile publice.

În faza de boom cheltuielile publice (bugetare) se reduc.

c) Politica fiscala, care utilizeaza parghia fiscala (impozite si

taxe) in scopuri anticiclice in mod diferentiat:

- in faza de recesiune, unde statul reduce fiscalitatea, stimulînd

consumul si investitiile;

- in faza de boom, statul majoreaza fiscalitatea, pentru a frana

consumul si investitiile.

Politica cheltuielilor publice si politica fiscala formeaza

impreuna politica bugetara, intrucat utilizeaza componente ale

bugetului de stat. Pana prin anii’70, politica monetara si de credit si

cea fiscala au fost promovate in mod corelat urmarind fie cresterea

economica, fie franarea (temporizarea) acesteia, fiind numite

politici economice conjuncturale bazate pe cerere sau politici de

tipul “stop and go” (“stai - mergi”). De la mijlocul deceniului opt s-

a recurs la programe anticiclice denumite “mix policy”, bazate pe

promovarea diferentiata de masuri monetare (care vizeaza dinamica

preturilor si a inflatiei) si bugetare (care urmaresc volumul

activitatii economice si acoperirea deficitului bugetar prin credite si

nu prin emisiune de moneda).

Întrebări la temă:

1. Caracterizaţi fluctuaţile ciclice în raport cu alte forme de

fluctuaţii ale activităţii economice.

2. Definiţi ciclicitatea, ciclul economic.

3. Precizaţi şi caracterizaţi tipurile esenţiale de cicluri

generale.

4. Sesizaţi deosebirile dintre faza ascendentă şi faza

descendentă a ciclului economic.

5. Identificaţi elementele caracteristice a ciclului lung.

6. Definiţi criza, ca fază a ciclului economic decenal.

7. Identificaţi cauzele evoluţiei ciclice a economiilor

contemporane.

8. Argumentaţi evoluţia politicilor anticriză.


32

Teste grilă: 1. Precizaţi care este sensul corect al înţelegerii ciclului economic:

a) perioada de la începutul unei crize şi până la sfârşitul

acesteia;

b) perioada de la încheierea unei crize şi până la începutul

alteia;

c) perioada de la începutul uni crize şi până la revigorarea

activităţii economice;

d) perioada de la începutul unei crize şi până la începutul

crizei următoare.

2. Care este succesiunea corectă a fazelor ciclului economic

decenal?

a) avânt, criză, înviorare, depresiune;

b) înviorare, avânt, criză, depresiune;

c) criză, depresiune, înviorare, avânt;

d) depresiune, criză, înviorare, avânt;

e) avânt, criză, depresiune, înviorare.

3. Care dintre precizările de mai jos, referitoare la ciclurile

economice lungi, seculare, sunt corecte?

a) se întind de regulă pe durata a 100 ani;

b) se încadrează în categoria ciclurilor "specifice" sau

"intermediare";

c) integrează totdeauna patru faze;

d) includ numai anumite ramuri şi anumite ţări;

e) toate răspunsurile sunt greşite.

4. Marcaţi variantele greşite privitoare la înţelegerea crizei ca fază

a ciclului economic:

a) criza este o perioadă lentă de restructurare, în cursul

căreia se manifestă fenomene negative precum: scăderea

producţiei, a salariilor şi a schimburilor; c) criza este o ruptură temporară, dar deseori violentă a

evoluţiei ascendente a economiei;

d) criza se traduce printr-o cădere brutală a profiturilor

întreprinderilor;

e) criza urmează după punctul maxim de creştere dintr-un ciclu.


33


Bucuresti, 1994.

2. Floricel C., Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale,



Sons, Inc. N. Y., 1993.

4. Basno C., Dardac N., Constantin F. - Moneda, credit, banci,


5. Babeanu M., Babeanu M. - Piaţa si sistemul de piete,

Fundatia "Scrisul Romanesc", Craiova, 1998.

6. Babeanu M. (coord.) - Economie politica, vol. II, Editura


7. Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica,



8. Barbacioru C., Popescu D. - Macroeconomie, Editura


9. Dobrota N. - Economie politica, Editura Economica,

Bucuresti, 1997.


Timisoara, 1997.


во МГУ. 1994.








Bucuresti, 1998.



34



Эврика, 2001.





TEMA 4: Piata muncii. Şomajul

După însuşirea acestei teme, studentul va reuşi, cu

siguranţă:

să descrie echilibrul pe piaţa muncii;

să determine cauzele şomajului;

să analizeze principalele forme a şomajului;

să explice modelul ratei naturale a şomajului

să analizeze interdependenţa dintre şomaj şi creşterea

economică;

să identifice măsurile politicii sociale active şi pasive

să interpreteze politica RM în vederea diminuării

şomajului.

Conţinutul temei:

1. Echilibrul pe piaţa muncii şi salariul real.

2. Şomajul: formele şi cauzele apariţiei lui.

3. Ocuparea şi rata naturală a şomajului.

4. Costurile şomajului. Legea lui Okun.

5. Politici macroeconomice adoptate pentru reducerea

şomajului.

Material de sinteză la subiectul - 1 – Piaţa muncii reprezintă ansamblul tranzacţiilor cu forţă de

muncă în raport cu cererea şi oferta de muncă.


35

Şomajul (U) reprezintă excedentul cererii de muncă faţă

de oferta de muncă.

O persoana se considera şomer daca este aptă de muncă,

este în cautarea unui loc de muncă, este înregistrată la bursa muncii

(Oficiul de forţă de muncă) şi este disponibilă în orice moment să se

angajeze în câmpul muncii.

Cererea de muncă (Dm) reprezintă necesitatea de munca

salariată ce se formează în economie la un moment dat.

Oferta de muncă (Sm) reprezintă volumul de muncă ce

poate fi depus de populaţia unei ţări în condiţii salariale într-un

moment dat.

Echilibrul pieţei muncii poate fi reprezentat pe graficul ce

urmează.

U Dm

A

Sm

Locuri de muncă

Graficul 4.1. Echilibrul pieţii muncii.

Material de sinteză la subiectul - 2 – Există următoarele tipuri de şomaj:

*fricţional, caracteristic unei perioade scurte de timp, este

legat de schimbul locului de muncă, sau a celui de trai.

*structural, ţine de schimbarea structurii economiei

naţionale.


36

*tehnologic, este determinat de înlocuirea vechilor

tehnologii cu cele noi cauzând, la rândul său, reducerea numărului

locurilor de muncă.

*sezonier, care ţine de persoanele care lucrează în anumite

peiroade ale anului.

*ciclic, care sunt legate de ciclurile economiei, în deosebi

în perioada de declin.

*voluntar, se explică prin aceea ca o persoană binevol se

află în somaj, numit şi somaj clasic.

*involuntar, care este independent de voinţa persoanei,

numit şi şomaj keynesian.

Material de sinteză la subiectul - 3 – Populaţia totală reprezintă suma dintre populaţia inaptă

(Pi) şi popualtia aptă (Pa) de muncă.

Pt = Pa + Pi

Populaţia aptă reprezintă suma dintre (Pan), populaţia

aptă neocupată (şomeri, militari în termen, elevi, studenţi) şi (Pao),

populaţia aptă ocupată (persoane care desfăşoară o activitate fie ca

salariaţi, fie pe cont propriu).

Pa = Pan + Pao

Ocuparea reprezintă un proces complex de transformare a

resurselor potenţiale de muncă într-un factor real de producţie.

Ocuparea se realizează prin atragerea populaţiei apte de muncă în

activităţi utile societăţii. Gradul de ocupare este raportul

procentual dintre populaţia aptă ocupată şi populaţia aptă.

Go=Pao/Pa * 100%, unde: Go este gradul de ocupare. Gn=Pan/Pa * 100%, unde: Gn este gradul de neocupare.

Ocuparea deplină semnifică faptul ca 96-97% din

populaţia aptă sunt utilizate efectiv, iar diferenţa de 3-4% constituie

şomajul natural (Un). Rata şomajului natural se va calcula:

Rn =Un / Pa*100% , unde Rn - rata şomajului natural.

Nivelul şomajului se poate exprima absolut ca masă a

şomajului (numărul şomerilor) sau relativ, ca rată a şomajului.


37

Rata şomajului, Ru poate fi calculată ca raport procentual

între masa şomajului şi populaţia aptă de muncă / aptă ocupată.

Ru = Nr. şomerilor/Pa * 100% sau

Ru = Nr. şomerilor/Pao * 100%

Material de sinteză la subiectul - 4 - Să presupunem că o persoană este angajata în cîmpul

muncii la un moment dat. Ea câstigă un salariu şi respectiv crează o

parte din venit pentru societate sub diferite impozite achitate. În

cazul când persoana nu mai este angajată ea va pierde partea din

venit pe care o primea, restul constituind pierderea societăţii.

Adică schematic vom avea următoarea situaţie: dacă U↓

=> Po↑ => VP↑ => VPD↑ => C↑ => Ib↑ => Y↑. Deci, putem afirma,

ca prin existenţa sa şomajul determină pierderea unei părţi din

producţia potenţială a societăţii. Prin urmare, interdependenţa dintre

şomaj şi creşterea economică a fost analizată de economistul Okun

care mai apoi şi a fost numită Legea lui Okun.

Conform Legii lui Okun reducerea şomajului cu un

procent (%) peste nivelul său natural va duce la o creştere a

producţiei (PIB) cu 2-3% peste nivelul său potenţial. Ecuaţia Legii

lui Okun este:

ΔPIB = -β * ΔU , unde:

ΔPIB – abaterea PIB efectiv de la cel potenţial, care

se calculează:

ΔPIB = (Y*-Y)/Y

* , unde:

Y – PIB real;

Y* - PIB potenţial.

β – coeficientul de sensibilitate a PIB-ului faţă de

dinamica şomajului ciclic (primeşte valori între 2-3%).

ΔU = Uefectiv – Unatural , unde:

ΔU – reprezintă şomajul ciclic.


38


1. Definiţi şomajul, rata şomajului, piaţa muncii, populaţia

ocupată.

2. Identificaţi particularităţile caracteristice unui şomer.

3. Argumentaţi cauzele apariţiei şomajului.

4. Expuneţi importanţa legii lui Okun.

5. Analizaţi situaţia pieţii muncii în Republica Moldova.

Teste grilă: 1. Piaţa muncii funcţionează:

a) la nivelul de ramură;

b) la nivelul de domeniu de activitate;

c) la scara mondială;

d) la nivel de ţară;

e) de profesiuni.

2. Există şomaj atunci când cererea de muncă este în raport cu

oferta de muncă:

a) mai mare;

b) mai mică;

c) egală.

3. Numărul şomerilor a crescut cu 20%, iar populaţia ocupată

cu 5%. Cu cât a crescut rata şomajului?

a) cu 114,28%

b) cu 14,28%;

c) cu 15%.


4. Populaţia unei ţări este de 25 milioane locuitori, din care

25% populaţia inaptă de muncă. Rata de activitate este de 75%, rata

şomajului de 10%. Numărul şomerilor este:

a) 468750;

b) 156250;

c) 1406250.



39

Probleme: 1. Populaţia totală a unei ţări este de 53000000 locuitori.

Populaţia activă disponibilă este de 40000000 persoane, din care

populaţia ocupată reprezintă 34000000 persoane. Ştiind că rata

şomajului este de 7%, să se calculeze:

a) numărul celor inapţi ;

b) rata inapţilor;

c) numărul şomerilor;

d) gradul de ocupare a forţei de muncă.

2. Într-o ţară, populaţia aptă de muncă este de 25000000

persoane, având un grad de ocupare de 75%. Dintre persoanele

neocupate, 800000 nu sunt în căutarea unui loc de muncă (nedorind

să se angajeze), iar 250000, deşi au depus cereri de angajare, nu

sunt disponibile să se angajeze imediat. Să se calculeze:

a) populaţia ocupată;

b) numărul de şomeri;

c) rata şomajului.

3. La o populaţie totală de 43800000, rata celor inapţi de

muncă este de 35%, numărul şomerilor este de 1935000 persoane,

iar 25000000 de persoane sunt angajate. Să se determine numărul

locuitorilor inapţi, numărul persoanelor apte de muncă, gradul de

ocupare a forţei de muncă, rata şomajului.

4. Piaţa muncii cunoaşte, la nivelul unei ţări, următoarea

evoluţie în perioada 2002-2005:

Anul Numărul şomerilor

(mii persoane)

Populaţia activă

(mii persoane)

2002 3329 15264

2003 3732 15375

2004 3951 15443

2005 3980 15628

Să se determine evoluţia ratei şomajului şi să se interpreteze

rezultatul.


40


Bucuresti, 1994.

2. Floricel C., Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale, Bucureşti,

Ed. Economică, 2001.


Sons, Inc. N. Y., 1993.





6. Babeanu M. (coord.) - Economie politica, vol. II, Editura Argus,

Craiova, 1993.

7. Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica, Macroeconomie

şi polit ici macroeconomice, -Bucureşt i: Ed. ALL

Educaţional, l998.




1997.


Timişoara, 1997.

11. Michael Burda, Charles Wyplosz – Macroeconomie Perspectiva

europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.

12. Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ. -М.: Изд-во

МГУ. 1994.


politică, vol. II, Editura Polirom, Iaşi, 1998.



15. Prahoveanu E. - Economie politica, Editura Eficient, Bucureşti,

1998.


рыночной и переходной экономики, -Кишинёв: Эврика,

2001.



41





Tema 5: Inflaţia – dezechilibru macroeconomic


siguranţă:

să definească inflaţia;

să identifice natura inflaţiei;

să descrie tipurile şi cauzele inflaţiei;

să analizeze inflaţia prin cerere şi inflaţia prin ofertă;

să analizeze interdependenţa dintre şomaj şi inflaţie în

perioadă scurtă şi lungă de timp;

să evalueze consecinţele inflaţiei;

să explice măsurile antiinflaţioniste la general şi la

particular pentru RM.

Conţinutul temei: 1. Inflaţia: natura, tipurile şi indicatorii inflaţiei

2. Cauzele şi formele inflaţiei

3. Inflaţia şi rata dobânzii. Ecuaţia lui Fisher

4. Politici antiinflaţioniste.

Material de sinteză la subiectul - 1 - Dacă oferta de caviar ar fi la fel de abundentă ca şi cea de

cartofi, atunci preţul caviarului -- adică raportul de schimb între

caviar şi bani sau între caviar şi alte bunuri -- s-ar schimba

considerabil. În cazul acesta ne-am putea procura caviar cu sacrificii

mult mai reduse decât cele necesare azi. În mod analog, ca urmare a

unui spor al cantităţii de bani, puterea de cumpărare a unităţii


42

monetare scade şi odată cu ea scade, de asemenea, cantitatea de

bunuri ce pot fi obţinute în schimbul unei unităţi monetare.

În secolul al XVI-lea, odată cu descoperirea şi exploatarea

resurselor americane de aur şi argint, cantităţi enorme de metal

preţios au luat drumul Europei. Rezultatul acestei creşteri a

cantităţii de bani a fost o tendinţă de creştere a preţurilor în Europa.

În mod analog, astăzi, când vreun guvern sporeşte cantitatea banilor

de hârtie, rezultatul este o tendinţă de scădere a puterii de

cumpărare a unităţii monetare şi preţurile cresc. Numim aceasta

inflaţie.

Inflaţia contemporană reprezintă un dezechilibru structural,

monetaro-material, care reflectă existenţa în circullaţe aunei mase

monetare excedentare în raport cu neviile economiei, ceea ce

determină creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor si

deprecierea monedei naţionale.

În mărime absolută, inflaţa constă în decalajul existent

între cererea abslolută nominală şi cantitatea reală de bunuri şi

servicii pe care agenţii economici le pot oferi efectiv pe piaţă. În

acest sens, inflaţia reprezintă un excedent de masă monetară (cerere

nominală solvabilă),care nu are acoperire într-o ofertă reală de

bunuri şi servicii.Mărimea inflaţiei este măsurată tocmai prin

excedentul de monedă în circulaţie, fără acoperire în bunuri sau

servicii necesare populaţiei

În mărime relativă, inflaţia este măsurată prin:

Indicele general al preţurilor sau deflatorul PIB sau PNB;

Indicele preţurillor bunurilor de consum (indicele costului

vieţii );

Modificarea puterii de cumpărare a banilor;

Devansarea creşterii indicatorilor macroeconomici (PIB,

PNB) de către masa monetară existentă în circulaţie.

Rata inflaţiei este indicatorul ce măsoară scăderea puterii de

cumpărare a monedei şi se află în raport invers proporţional cu

indicele preţurilor.

rif = (IP – 1)·100, unde:

rif = rata inflaţiei;


43

IP = indicele de măsurare a inflaţiei.

Pentru operarea transformării PIB-ului nominal în PIB real

se apelează la indicii Laspeyres, Paashe şi Fisher ( deflatori ai PlB-

ului).

Indicele Laspeyres (sau indicele agregat al preţurilor) arată

evoluţia preţurilor în două perioade comparabile de timp, dacă

structura P.N.G.-ului produs nu se modifică. În acest caz, structura

P.N.G.-ului din perioada de bază se acceptă ca intactă, iar

modificările în producere şi consum legate de progresul tehnico-

ştiinţific nu se iau în consideraţie. Indicile vizat se determină prin

formula:

Indicele Laspeyres: IL = p1Q0 / p0Q0;

Acest indice supraestimează puţin r itmul de creştere a

preţurilor deoarece modificările în structura de bunuri, care

generează efecte de substituire nu se iau în consideraţie.

Indicele Paasche parţial înlătură neajunsurile indicelui

Laspeyres prin acceptarea în calitate de măsură a structurii

de producere a bunurilor d in anul curent. Relaţia matematică

are următoarea formulă:

Indicele Paasche: IP = p1Q1 / p0Q1;

Cu toate acestea indicele Paasche posedă carenţa

supraestimării schimbărilor structurale şi prin aceasta respectiv

se subestimează ritmul de creştere a preţurilor .

Indicele Fisher neutralizează imperfecţiunile ambilor

indici analizaţi mai sus. Formula acestui indicator este:

Indicele Fisher: IF =V I

P * I

L

Indicatorul frecvent utilizat în practică este cunoscut sub

denumirea de indicele preţurilor de consum, care de fapt reprezintă

indicele Laspeyres, calculul căruia are ca suport un "coş" fixat de

bunuri şi servicii de consum. Scopul calculului acestuia constă în

evaluarea modificării valorii unui set fix de consum pentru

estimarea dinamicii nivelului inflaţiei.


44

Ex: Modul de calcul a indicelui preţului de consum (IPC)

Tabelul 5.1 Nr Grupele de

mărfuri în

eşantion, %

Ponderea %

a grupei în

eşantion

Creşterea

medie

anuală a preţurilor

Participarea

fiecărei

grupe în IPC (2*3)

1. Locuinţă, confort

personal

22 30 6,60

2. Alimente 28 22,5 6,3

3. Îmbrăcăminte 15 15 6,3

4. Educaţie 10 13 2,25

5. Sănătate 8 25 1,3

6. Diverse 17 27,5 2,00

Total

100% 23,12%

Îndicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) exprimă

modificarea medie ponderată a cheltueililor pe care o familie

reprezentativă le face pentru procurarea bunurilor de consum

incluse într-un coş. Se determină după formula:

p1 Q0

IPC = ----------- * 100%, unde

p0 Q0

IPC= indicele preţurilor bunurilor de consum;

p1=preţurile bunurilor cumparate în perioada curentă;

p0=preţurile bunurilor cumpărate în perioada de bază.

Deci, se constată o creştere a preţurilor la bunurile de

consum, pe ansablul în economie, de 23,12%, creştere ce se poate

determina direct înmulţind ponderea procentuală a grupei în

eşantion cu creşterea medie anuală a preţurilor la bunurile care

alcătuesc respectiva grupă. Rata inflaţiei în economie este de

23,12%, iar IPC de 123,12%.


45

Material de sinteză la subiectul - 2 – Principalele cauze care au dus la apariţia şi evoluţia

fenomenului inflaţionist sunt:

dezechilibrul între cerere şi ofertă;

creşterea costurilor;

excesul ofertei de monedă;

dezechilibrul dintre consum şi investiţii;

supradimensionarea cheltuielilor publice în raport cu

mijloacele lor de finanţare;

structurile economice, sociale şi psihologice (de care

acestea sunt legate) etc..

Deci, cauzele care au adus la apariţia şi evoluţia

fenomenului inflaţionist pot fi multiple, fiecare dintre ele generând

o formă specifică de inflaţie. Se disting următoarele forme de

inflaţie:

Inflaţia prin monedă este determinată prin emisiunea

excesivă de monedă, urmare a deciziilor organismelor

economice specializate de a-şi spori activele lor (banii de

credit), prin suplimentarea ofertei de monedă.

Inflaţia prin credit este generată de creşterea excesivă a

creditului, ceea ce determină un excesiv de cerere

nominală pentru bunuri de consum, în raport cu oferta

existentă.

Inflaţia prin cerere este determinată de mărimea cererii

solvabile peste nivelul de bunuri, economia neavând

capacitatea de a creşte volumul producţiei, astfel încât o

parte a cererii rămâne nesatisfăcută.

Inflaţia prin ofertă este cauzată de insuficienţa producţiei

în raport cu cererea existentă. Creşterea veniturilor

(salariilor) nu este însoţită de o creştere mai accentuată a

productivităţii şi a producţiei, pe piaţă înregistrându-se o

penurie de bunuri şi servicii, iar preţurile acestora cresc.

Inflaţia prin costuri este determinată de sporirea costurilor

deproducţie. Scumpirea materiilor prime şi a energiei,

creşterea salariilor nominate fără acoperire în creşterea


46

productivităţii muncii, majorarea obligaţiilor fiscale ale

agenţilor economici contribuie la creştera costurilor de

producţie, care se transferă asupra preţurilor de vânzare,

deoarece producătorii urmăresc să recupereze aceste

cheltueli şi să-şi asigure un profit.

Inflaţia monetară, caracterizată printr-un ritm mediu anual

de creştere a preţurilor la bunurile de consum până la 3%;

Inflaţia moderată, unde creşterea preţurilor este cuprinsă

între 3% şi 6%;

Inflaţia rapidă, când ritmul de creştere a preţurilor este

cuprins între 6-10%;

Inflaţia galopantă, (cu două cifre), dacă creşterea

preţurilor depăşeşte 10%

Hiperinflaţia, când ritmul anual de creştere depăşeşte

50%.

Fenomenul inflaţionist este prezent în toate economiile

contemporane, dar gravitatea acestui dezechilibru este evidenţiată

de mărimea ratei inflaţiei, care diferă de la o ţară la alta. Inflaţia

trebuie apreciată şi prin corelarea acesteea cu principalii indicatori

macroeconomici. Pe baza acestor corelaţii se disting:

creşterea economică inflaţionistă,

creşterea economică neinflaţionistă,

stagflaţia,

slumpflaţia.

Creşterea economică neinflaţionistă semnifică o inflaţie

modernă, controlată de guvern şi de alţi factori de decizie

macroeconomică şi se caracterizează printr-o creştere economică

superioară ratei inflaţiei. Are un efect pozitiv, asupra evoluţiei

economice.

Creşterea economică inflaţionistă reflectă o situaţie

nefavorabilă a economiei, în care rata inflaţiei devansează creşterea

producţiei.

Stagflaţia reflectă fenomenul de stragnare sau recesiune

economică, însoţită de o inflaţie puternică.


47

Slumpflaţia reflectă o criză economică însoţită de o inflaţie

puternică (hiperinflaţie).

Uneori în economie se poate manifesta deflaţia (opusul inflaţiei),

stare caracterizată prin încetinirea generală a activităţii economice,

scăderea preţurilor, a venitului naţional, nivelului de ocupare a

forţei de muncă.

Material de sinteză la subiectul - 3 - Încă din prima treime a secolului XX, renumitul economist

american Irving Fisher a atras atenţia asupra legăturii dintre inflaţie

şi dobândă. După el, rata dobânzii reale este determinată de rata

nominală a dobânzii şi de rata inflaţiei astfel:

de= i – r if

e

În care: de=rata previzibilă a dobânzii reale;

i=rata dobânzii nominale;

r ife =rata previzibilă a inflaţiei.

Ecuaţia (1) este cunoscută deja sub numele de ecuaţia lui

Fisher şi s-a impus în literatura de specialitate prin constatările

foarte importante cu privire la creşterea masei monetrare, inflaţiei şi

ratei dobânzii.

Pe termen lung, practica economică demonstrează că rata

dobânzii reale tinde spre nivelul corespunzător angajării integrale a

forţei de muncă, nivel pe care îl vom nota cu d iar inflaţia reală, pe

care o vom nota cu r if, coverge spre nivelul inflaţiei previzibile.

Ţinând cont de aceste două realităţi, avem:

de = d şi r

e = rif

putem scrie o relaţie valabilă pe termen lung şi anume:

i = d + rif

Presupunând că d* este constant, ecuaţia (2) ne sugerează că,

pe termen lung, când toate ajustările au avut loc, o creştere a

inflaţiei este reflectată în întregime în rata dobânzii nominale care la

rândul ei creşte pe măsura creşterii inflaţiei.

Existenţa unei legături aşa de puternice dintre inflaţie şi rata

dobânzii nominale se datorează faptului că, pe termen lung, rata

dobânzii reale este neafectată de ansamblul tulburărilor monetare.


48

Material de sinteză la subiectul - 4 – Urmărind asigurarea unei cât mai mari stabilităţi proceselor

economice şi reducerea efectelor negative ale evoluţiilor ciclice,

diferiţi agenţi economici şi în general statul, adoptă o serie de

măsuri. Surprinzând modalităţi fundamental diferite de percepere a

cauzelor fluctuaţiilor ciclice, politicile anticriză pot fi structurate pe

două mari categorii:

a) politici anticiclice având ca obiectiv influenţarea cererii

agregate;

b) politici anticiclice bazate pe ofertă.

a) Punctul de reper al adaptării unor asemenea modalităţi de

depăşire a situaţiei create îl constituie marea depreciere economică

din anii '30, iar teoreticianul de marcă este J.M.Keynes, care a

demonstrat necesitatea acţiunii asupra cererii globale, care poate

stimula şi redresa producţia. În această viziune, problema centrală

este găsirea modalităţii optime de control din partea guvernului

asupra cererii agregate, pe această cale obţinându-se niveluri

ridicate de utilizare a forţei de muncă, concomitent cu rate

acceptabile a inflaţiei.

Pentru atenuarea efectelor negative ale fluctuaţiilor ciclice,

se folosesc mai multe instrumente de politiici economice:

cheltuielile publice, sistemul de impozite şi taxe, masa monetară şi

rata dobânzii, sistemul asigurărilor sociale etc. Fundamentate de

către economistul englez Keynes, politicile anticriză se constituie

într-o componentă a politicii economice pe termen scurt şi pot fi

grupate în trei mari categorii: politica cheltuielilor publice, politica

monetară şi de credit şi politica fiscală.

Politica cheltuielilor publice, se bazează pe majorarea

cheltuielilor bugetului administraţiei centrale în faza de recesiune

chiar cu preţul unui deficit bugetar, cu scopul de a menţine sau

impulsiona cererea agregată (pentru a stimula producţia în vederea

trecerii la faza de expansiune).

Cheltuielile publice implică transferuri de venituri şi acţiuni

asupra cererii globale prin achiziţii de stat, investiţii cu caracter


49

social-cultural şi investiţii în întreprinderi publice. Un mare rol

revine majorării prestaţiilor şi alocaţiilor de securitate socială

(ajutoare de şomaj, alocaţii familiale, de reciclare profesională etc.)

care permit în faza de recesiune să fie atenuate fluctuaţiile

veniturilor disponibile pentru numeroase categorii ale populaţiei.

Politica monetară şi de credit, are ca principale instrumente

rata dobânzii, creditul şi masa monetară. Ele se aplică diferenţiat în

funcţie de starea conjuncturii. Astfel, pentru stimularea creşterii

economice, în fazele de stagnare sau recesiune se aplică dobânzi

mai reduse care stimulează pe investitori şi creditul iar în fazele de

avânt, când preţurile au tendinţă de creştere, se acţionează în

direcţia restrângerii masei monetare prin creşterea dobânzii şi

promulgarea unor restricţii suplimentare la acordarea de credite.

Politica fiscală constă în a utiliza sistemul de impozite şi

taxe în scopuri anticiclice, ridicând sau diminuând nivelul

fiscalităţii, în vederea frânării sau stimulării investiţiilor şi

producţiei. Astfel, în condiţiile de recesiune se poate proceda la

reducerea fiscalităţii (gradul de impozitare directă a veniturilor şi de

taxare a consumului), lăsând la dispoziţia agenţilor economici

particulari, o cotă mai mare din profit.

b) Politicile anticiclice bazate pe ofertă, preconizează că

pentru a influenţa evoluţia ciclică, esenţial, este ameliorarea

stimulentelor pentru producători, pentru a-şi spori oferta agregată.

În vederea atingerii acestui scop, pot fi adoptate două categorii de

măsuri: efectuarea unor reforme structurale orientate spre extinderea

concurenţei şi a preţurilor libere prin eliminarea centrelor de forţă

economică (oligopoluri, centrale, sindicate); folosirea unor pârghii

economice care să îmbunătăţească perspectivele de profit ale

producătorilor (ex.reducerea fiscalităţii).

Politicile anticiclice bazate pe influenţarea ofertei au fost

aplicate în mod coerent pentru prima dată în SUA, în vederea

depăşirii marii depresiuni din anii '30, program cunoscut sub

numele de New Deal. După al doilea război mondial, asemenea

măsuri, cu accente specifice, au devenit o practică curentă în ţările

din Europa Occidentală, Canada şi Japonia. Atenuarea fluctuaţiilor


50

ciclice, din economiile ţărilor dezvoltate până la jumătatea anilor '70

au sădit încredere în viabilitatea politicilor anticiclice care vizează

influenţarea cererii agregate în raport cu starea concretă a

economiei.


1. Definiţi fenomenul inflaţionist.

2. Caracterizaţi formele existente ale inflaţiei.

3. Definiţi principalii indicatori de măsurare a inflaţiei.

Alcătuiţi un exemplu de calcul a acestor indicatori.

4. Argumentaţi cauzele apariţiei inflaţiei.

5. Analizaţi evoluţia politicii antiinflaţioniste a Republicii

Moldova.

Teste grilă: 1.Cînd preţurile cresc de 5 ori, rata inflaţiei este:

a) 400%;

b) 300%;

c) 500%.


2.Hiperinflaţia poate avea ca efect:

a) creşterea accelerată a valorii banilor;

b) creşterea economiilor populaţiei;

c) dezvoltarea trocului.

3.Care din următoarele afirmaţii privind rata inflaţiei sunt

adevărate:

a) măsoară scăderea puterii de cumpărare a monedei;

b) măsoară creşterea puterii de cumpărare a monedei;

c) nu există nici o legătură între două noţiuni.

4. Printre cauzele care determină apariţia şi dezvoltarea

fenomenului inflaţionist se numără:

a) excesul ofertei de monedă;

b) excesul cererii de monedă;

c) dezechilibrul dintre cerere şi ofertă;

d) creşterea generalizată a preţurilor;

e) deprecierea monedei naţionale.


51

Probleme: 1. Volumul total al tranzacţiilor din economie la momentul T0

este T = 2000 mld. u.m., masa monetară aflată în circulaţie de 300

mld. u.m., iar viteza de rotaţie de 5 rotaţii/ciclu. În momentul T1

viteza de rotaţie scade la 4 rot/ciclu. Ce se întîmplă cu nivelul

general al preţurilor? Dar dacă viteza de rotaţie creşte la 8 rot/ciclu?

2. Determinaţi rata şomajului ciclic în anul curent, necesară

pentru a micşora rata inflaţiei cu 6 puncte procentuale faţă de anul

precedent, dacă curba lui Phillips pentru economia naţională se

descrie prin următoarea ecuaţie:

п = п e - 0,5(Uef. - 0,06)

Cu cât ar trebui să crească şomajul, pentru ca inflaţia să scadă

cu 2 % ?

3. Structura producţiei unei ţări se prezintă astfel:

Perioada

Bunuri de

capital

Bunuri de

consum

de bază

Bunuri de lux

Preţ Producţie Preţ Producţie Preţ Producţie

0 70 300 50 450 55 250

1 85 350 60 400 60 350

2 100 300 75 500 80 400

Să se calculeze:

a) PNB în preţuri curente;

b) PNB în preţuri comparabile ale perioadei de bază; c) Deflatorul PNB;


Indicatori Anul 2003 Anul 2005


52

4. Determinaţi valoarea indicelui general al preţurilor în

a.2005 după metoda Laspeyres şi după metoda Paasche, dacă

indicele preţurilor pentru 2003 este egal cu 100. Datele privind

evoluţia volumului de producţie şi preţurilor sunt prezentate în

următorul tabel:


Bucuresti, 1994.




Sons, Inc. N. Y., 1993.








Macroeconomie şi polit ici macroeconomice, -Bucureşt i: Ed.

ALL Educaţional, l998.



Preţul unui automobil, lei 50.000,00 60.000,00

Preţul unei pâini, lei 2,50 3,00

Numărul de automobile produse,

unităţi

100 110

Cantitatea de pâine produsă, unităţi 500.000 450.000



53


Bucuresti, 1997.


Timisoara, 1997.




МГУ. 1994.


politica, vol. II, Editura Polirom, Iasi, 1998.




Bucuresti, 1998.


Departamentul Statistică şi Sociologie, Chisinau, Statistica 2004.


рыночной и переходной экономики, -Кишинёв: Эврика, 2001.






54

Tabelul 5.2. Evoluţia inflaţiei în RM pentru perioada 1993-2004, %

Anul

lunile 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Ianuarie 18,9 2,9 3,5 1,9 1,3 5,4 2,9 1,2 1,3 1,9 1,5

Februarie 21,6 2,3 2,5 0,4 0,4 1,5 1,3 0,3 -0,4 1,8 0,9

Martie 10 0,7 1,1 1 -0,1 0,6 0,1 0,3 0,5 0,9 0,6

Aprilie 5 0,6 1,1 0,8 0,7 2 1,6 1,5 1,9 1,5 0,9

Mai 2,7 0,4 0,8 0,6 0,2 4,1 1,4 0,5 1,6 0,5 0,5

Iunie 2,7 0,2 0,1 2 -1,1 7,2 4,4 -0,5 -3,4 1 0,1

Iulie 2,2 0,2 0,1 -1 -1,4 2,5 0,7 -1,7 -1,5 1,3 0,3

August - 0,1 0,2 -0,3 -0,8 -0,6 0,7 0,6 -0,5 -0,6 0,4 0,5

Septembrie 2,5 2,6 1,5 1,2 0,2 1,7 1,4 0,9 0,8 1,6 1,0

Octombrie 4,2 2,7 1,6 0,9 1,4 2,1 1 1,3 1,2 2,1 2,2

Noiembrie 100 3,5 6 1,4 1,1 8,6 4,3 0,8 1,1 1,2 1,1 1,8

Decembrie 159,2 2,9 2,9 0,8 1,5 7,8 5 0,8 1,9 1,9 0,7 1,6

Anual 104,0 23,8 15,1 11,2 18,3 43,7 18,4 6,3 4,4 15,7 12,5

Sursă: Rapoartele anuale ale BNM pentru perioada 1993-2005, Sintezele lunare ale BNM, 2005


55

Concluzii în baza tabelului 5.2.:

Fenomenul inflationist s-a făcut simţit în viaţa

oamenilor sub diverse forme, care au afectat într-o mare

măsură bunul mers al vieţii economice, sociale şi politice.

Republica Moldova a cunoscut fenomenul inflaţiei din anul

1991, odată cu destrămarea URSS si prăbuşirea sistemului

economic centralizat. Reducerea nivelului inflaţiei în ultimii

10 ani de la 104,6% în 1994 până la 12,5% în 2004 a

constituit o tendinţa pozitivâ în direcţia stabilizării leului

moldovenesc. Ar trebui să remarcăm că această diminuare a

inflaţiei a fost precedată de anumite fluctuaţii dure, uneori

chiar galopante precum ne-a demonstrat practica anilor

1998-1999, în care rata inflaţiei a variat între 18,3% si

respectiv 43,7%. Această decadere a survenit drept urmare a

crizei financiare din Rusia, Republica Moldova fiind captivă

acestei distorsiuni financiare de proporţii, dat fiind faptul că

aproximativ 70% din comertul exterior al ţării revenea

partenerilor săi estici. In anii următori, datorită îmbunătăţirii

situatiei macroeconomice şi respectiv, a politicii monetar-

creditare îndreptată spre stabilizarea schimbului valutar

procesele inflaţioniste au devenit mai previzibile.Totuşi, anii

1995-2003 se caracterizează prin practicarea de către Banca

Naţională a unor importante operaţiuni fiscale, fie prin

politica cursului de schimb, fie prin credite preferenţiale.

Operaţiunile cvasifiscale au contribuit la mărirea emisiunii

monetare şi au făcut mai dificil controlul de

lichidităţi.Aceasta exprimă insuficienta restructurare din

economia RM şi preluarea de către BNM a unor finanţări

care, în mod normal, ar fi trebuit să cadă în sarcina bugetului

public.Efectele inflaţiei afectează direct sau indirect întreaga

societate, se răsfrâng asupra vieţii economice prin creşterea

instabilităţii şi prin căutări febrile ale agenţilor economiei de


56

a diminua urmările sale negative Politicile inflaţioniste

necesare pentru diminuarea acestor efecte sunt:

1. Apărarea sau protecţia agenţilor economiei împotriva

creşterii preţurilor şi scăderîi puterii de cumpărare a banilor

care se realizează prin:

a. Indexarea;

b. Creşterea dobânzilor plătite pentru economiile păstrate la

instituţiile financiare;

c. Acordarea de compensaţii de către stat şi întreprinderi pentru

salariaţi, pensionari şicategorii ale populaţiei;

d. Subvenţionarea preţurilor unor produse pentru

a le menţine constante.

2. Diminuarea şi controlul inflaţiei:

a. Creşterea ratei dobănzii creditelor acordate de bănci;

b. Echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi externe;

c. Dezvoltarea activităţilor productive cu scopul de a mări

oferta de bunuri şi servicii.

Succesul luptei antiinflaţioniste presupune

încorporarea diferitelor măsuri prezentate, ca şi altele prin

„pachete de măsuri", în programe unitare care trebuie astfel

concepute, încât să se îmbine şi să se completeze cit mai bine

pe termen mediu şi lung, atât prin implicarea statului, cat şi

prin accentuarea rolului mecanismelor pieţei în reglarea

economiei. Experienţa ultimelor decenii atestă faptul că nici

una din remediile antiinflaţioniste nu s-a impus ca o soluţie

miracol. Esenţial este că procesul aducerii inflaţiei la limite

normale să continue cu fundamentarea căilor de trecere de la

stabilizarea economico-monetara la creşterea economică

autentică.


57

TEMA 6: Cerearea şi oferta agregată.

Modelul AD – AS de echilibru macroeconomic


siguranţă:

să caracterizeze componentele cererii agregate;

să descrie determinanţii cererii agregate;

să analizeze consumul, funcţia şi factorii de influienţă a

consumului;

să analizeze investiţiile, funcţia şi factorii de influienţă a

investiţiilor;

să determine influienţa politicilor macroeconomice asupra

cererii agregate; să analizeze factorii de influienţă a ofertei agregate

să explice curba ofertei agregate şi ecuaţia ei;

să descrie oferta agregată în perioadă lungă;

să descrie oferta agregată în perioadă scurtă;

să descrie echilibrul dintre cererea agregată şi oferta

agregată.

Conţinutul temei: 1. Cererea agregată. Determinanţii cererii agregate

2. Consumul - component al cererii agregate

3. Investiţiile ca component al cererii agregate.

4. Oferta agregată. Determinanţii ofertei agregate

5. Modelul clasic şi keynesian al ofertei agregate

6. Modelele ofertei agregate în perioada scurtă

7. Modelul AD – AS de echilibru macroeconomic.

Material de sinteză la subiectul - 1-

Cererea agregată (AD) reprezintă acea cantitate şi varietate

de bunuri economice pe care agenţii economici şi ceilalţi membri ai

societăţii sunt dispuşi să le cumpere în condiţiile unui anumit nivel

al veniturilor precum şi la un nivel dat al preţurilor bunurilor.


58

Componentele cererii agregate sunt:

Consumul (C), care este principala componentă a cererii

agregate, unde se includ începînd cu bunuri alimentare şi

nealimentare pînă la servicii culturale şi medicale;

Investiţiile interne brute (Ib) - cheltuielile efectuate de

firme sau familii în vederea creşterii stocului fizic de capital, adică

întru sporirea capitalului de bază;

Achiziţiile guvernamentale (G) – cheltuielile făcute de

guvern pentru cumpărarea de bunuri şi servicii necesare apărării

naţionale, efectuării unor lucrări de interes general, precum şi plăţii

salariaţilor guvernamentali. Achiziţiile guvernamentale se fac din

venitul bugetului de stat.

Exportul net (Xnet), care este diferenţa dintre export şi

import.

Deci, cererea agregată va avea următoatrea structură:

AD=C + Ib + G + Xnet

p

AD

Y

Graficul 6.1. Curba cererii agregate.

Cererea agregată este o funcţie descrescătoare faţă de preţ.


Principalii factori dependenţi ai consumului sunt:

- cantitatea de venit disponibil, (VD);

- economiile, (S).

Aşa deci, ceca ce nu se economiseşte se consumă. Într-o

formă mai scurtă funcţia consumului poate fi scrisă:

C = α + MPC * (Y-T), unde:


59

MPC – înclinaţia marginală spre consum, care ne arată cu

cât creşte consumul la creşterea cu o unitate a venitului.

MPC=ΔC/Δ(Y-T) ,unde:

Y – venit;

T – impozite şi taxe percepute;

(Y-T) – venit disponibil;

α - consum autonom (consum independent de nivelul

venitului).

APC=C/(Y-T) ,unde:

APC – înclinaţia medie spre consum.

C C = Y

C = α + MPC * (Y-T)

α

450

Y

Graficul 6.2. Funcţia consumului

După grafic rezultă, că consumul creşte odată cu venitul.

Însă la nivele scăzute ale venitului oamenii consumă mai mult decît

venitul, apelând la rezerve sau la împrumuturi.


Partea din venit care nu este destinată consumului reflectă

economisirea. Acesta se realizează în timp, fiind un flux, spre

deosebire de economii, care reprezintă un stoc.

S = Y – C

Înclinaţia medie spre economii APS:

APS = S/Y

Înclinaţia marginală spre economii MPS:


60

MPS = ∆S/∆Y

Deci venitul dacă nu se consumă se economiseşte. Iar

investiţiile sunt finanţate în totalmente din economii.

APC + APS = 1

MPC + MPS = 1

Economistul Keynes consideră că sporul de venit depinde de

multiplicatorul investiţiilor – k.

Multiplicatorul investiţiilor (k) este un coeficient numeric ce

indică mărimea creşterii venitului produsă prin creşterea cu o

unitate a investiţiei.

k = ∆Y/∆I

Valoarea sa este strâns legată de înclinaţia spre consum.

Deci k se află în relaţie de directă proporţionalitate cu înclinaţia

marginală spre consum şi inversă proporţionalitate cu înclinaţia

marginală spre economii.

Formula generală a multiplicatorului mai poate fi scrisă:

∆V = 1/e*∆I sau ∆V=1/1-c*∆I

Investiţiile pot fi efectuate în următoarele ramuri:

în maşini şi echipamente,

în construcţii,

în stocuri etc.

Există investiţie brută şi netă:

Investiţia netă este dată de partea din venit cheltuită pentru

formarea factorului de producţie capital, adică pentru creşterea

volumului capitalului fix şi a stocurilor. Investiţia netă se

concretizează în acumularea netă de capital.

Investiţia brută este dată de valoarea investiţiei nete majorată

cu amortizarea capitalului; ea reprezintă formarea brută a capitalului

fix şi creşterea volumului stocurilor materiale.

Acceleratorul (a) indică efectul creşterii venitului asupra

investiţiilor.

Principiul acceleratorului consideră creşterea cererii de

mărfuri ca variabilă independentă ce influenţează mărimea

investiţiilor.

Formula de calcul a acceleratorului este:


61

a = I/∆Y, adică I = a*∆Y

Funcţia investiţiilor poate fi scrisă în felul următor:

I = Ī – d*i ,unde:

Ī – investiţiile autonome (care nu depind de rata dobânzii);

i – rata dobânzii;

d – coeficientul de sensibilitate a investiţiilor faţă de rata dobînzii.

i

Ib

Y Graficul 6.3. Curba funcţia investiţiilor.

În procesul de efectuare a investiţiilor este necesar de

comparat rata dobânzii curentă cu rata aşteptată a profitului. Dacă

rata dobînzii este mai mare decât rata aşteptată a profitului, atunci

nu este rentabil de a apela la credit pentru a efectua investiţii.


Oferta agregată (AS) reprezintă totalitatea bunurilor şi

serviciilor produse într-o economie naţională de către toţi agenţii

economici, exprimată în formă valorică.

Oferta agregată va avea următoatrea structură:

AS = Sal. + R + Pr + D + A + Iind

Deci, AS va depinde în primul rînd de costurile efectuate pentru

producerea bunurilor şi serviciilor. Creşterea costurilor va duce la

micşorarea ofertei agregate.

Determinanţii ofertei agregate:

variaţia preţurilor la resurse nu va influenţa oferta agregată (ex:

existenţa resurselor proprii – forţă de muncă, pămînt);


62

modificarea productivităţii este direct proporţională cu oferta

agregată (ex: creşterea productivităţii va duce la majorarea

ofertei agregate);

schimbarea normelor economico-juridice (ex: majorarea taxelor va

duce la creşterea costurilor de producţie, la scăderea ofertei

agregate).

Curba ofertei agregate reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii

oferite pe piaţă la un anumit

nivel al preţurilor.

p AS

Y Graficul 7.1. Curba ofertei agregate.

Funcţia ofertei agregate în perioadă lungă este:

Y=f(K,L...) Funcţia ofertei agregate în perioadă scurtă este:

Y=Y+α (p-pe ) , unde:

- K – capitalul ca factor de producţie;

- L – munca ca factor de producţie;

- Y – nivelul producţiei;

- p – preţul efectiv;

- pe – preţul aşteptat;

- α – coeficient de sensibilitate al ofertei agregate faţă de

preţuri.


63


a) Pentru prima dată modelul clasic al ofertei agregate a fost

analizat în anii ´30. Acesta caracterizează oferta agregată pe

perioadă lungă de timp şi are următoarele trăsături:

volumul de producţie se află la nivelul său potenţial;

volumul de producţie este influenţat doar de modificarea

factorilor de producţie şi nu este influenţat de

modificarea preţului;

modificarea factorilor de producţie în perioadă lungă este

relativ lentă;

preţurile şi salariul real sunt flexibile şi modificarea lor

menţine echilibrul,

orice modificare a nivelului preţului este influenţată de

variaţia cererii agregate.

p LRAS

Y * Y

Graficul 7.2. Modelul clasic al ofertei agregate.

b) Modelul keynesian al ofertei agregate caracterizează oferta

agregată pe perioadă scurtă. Pentru prima dată a fost analizat la

începutul anilor ´60 şi are următoarele caracteristici:

1. economia naţională funcţionează în condiţiile ocupării

incomplete a factorilor de producţie;


64

2. preţurile sunt fixe şi foarte lent reacţionează la fluctuaţiile

pieţei;

3. mărimile reale sunt relativ flexibile şi se modifică în

dependenţă de fluctuaţiile pieţei.

La un nivel dat al preţurilor oferta agregată este foarte elastică.

p SRAS

p*

Y Graficul 7.3. Modelul keynesian al ofertei agregate.

Orice modificare a ofertei agregate duce la variaţia venitului, preţul

rămânând constant.

Material de sinteză la subiectul – 6 -

Există 4 modele ale ofertei agregate în perioada scurtă:

1. modelul ofertei agregate cu salarii fixe;

2. modelul informaţiei imperfecte;

3. modelul imaginaţiilor greşite ale lucrătorilor;

4. modelul preţurilor inelastice.

În toate cele patru cazuri funcţia ofertei agregate are următoarea

interpretare:

Y=Y+α (p-pe)

(1) Modelul ofertei agregate cu salarii fixe.

Mulţi economişti presupun că salariul nominal în perioada scurtă

este rigid (neschimbat). Dacă salariul nominal rămîne intact


65

(inelastic) creşterea preţurilor diminuază salariul real şi munca

devine ieftină. Dacă salariul real se menţine constant (la nivel mic),

el va stimula firmele să angajeze mai mulţi lucrători, ceea ce în

consecinţă va duce la creşterea volumului de producţie şi respectiv

la creşterea ofertei agregate.

(2) În cazul modelului informaţiei imperfecte agenţii economici

nu cunosc informaţia reală, ce ţine de modificarea preţurilor. Deci,

există cazuri cînd are loc modificarea generală a preţurilor sau

nivelului preţului unui anumit produs, ceea ce respectiv va duce la

creşterea ofertei agregate.

Preţul şi oferta agregată sunt în dependenţă directă.

(3) În cazul modelului imaginaţiilor greşite, lucrătorii nu cunosc

noţiunile şi informaţia, ce ţine de salariul real şi nivelul preţurilor.

(4) Modelul preţurilor inelastice ne evidenţiază că există firme

cu:

- nivelul preţurilor flexibile,

- nivelul preţurilor stabile.

Primele stabilesc preţul în dependenţă de nivelul aşteptat al inflaţiei.

Celelalte au preţurile stabile în contracte în dependenţă de preţul

aşteptat.


p AS

p* A

AD

Y* Y

Graficul 7.4. Echilibrul economic general.


66

Interacţiunea dintre AD şi AS determină fixarea unui preţ de

echilibru (P*) şi a unui venit de echilibru (Y*).

Punctul A reprezintă nivelul de echilibru economic general.

Cunoaştem că AD şi AS reprezintă principalele instrumente cu care

putem analiza producţia, creşterea economică, inflaţia etc. Orice

modificare a lor va determina schimbări în primul rînd, în nivelul

producţiei, afectând astfel, creşterea economică, precum şi

schimbări la nivelul preţului, influenţând astfel, inflaţia.


1. Caracterizaţi componentele cererii agregate.

2. Descrieţi determinanţii cererii agregate.

3. Analizaţi consumul, funcţia consumului şi factorii de

influienţă a consumului.

4. Analizaţi investiţiile, funcţia investiţiilor şi factorii de

influienţă a investiţiilor.

5. Determinaţi influienţa politicilor macroeconomice asupra

cererii agregate.

6. Analizaţi factorii de influienţă a ofertei agregate.

7. Caracterizaţi curba ofertei agregate şi ecuaţia ei.

8. Descrieţi oferta agregată în perioadă lungă.

9. Descrieţi oferta agregată în perioadă scurtă.

10. Argumentaţi echilibrul dintre cererea agregată şi oferta

agregată.

Teste grilă: 1. Ştiind că funcţia consumului este C = 50+0,7V şi venitul

este de 1000 u.m., înclinaţia marginală spre consum este:

a. 0,8

b. 1

c. 0,7.

2. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate:

a. economiile sun surplusul venitului peste consum;

b. economiile sunt rezultatul comportamentului colectiv

al întreprinzătorului individual;


67

c. investiţiile sunt partea din venit pentru formarea

capitalului fix şi creşterea stocurilor;

d. investiţiile reprezintă rezultatul comportamentului

colectiv al consumatorului individual;

e. economiile reprezintă rezultatul comportamentului

colectiv al consumatorului individual;

f. investiţiile sunt rezultatul comportamentului colectiv al

întreprinzătorului individual.

3. Incitaţia spre investiţii are loc atunci când:

a. creşte rata dobânzii;

b. scade rata dobânzii;

c. rata rentabilităţii creşte;

d. riscul întreprinzătorului este minim.

4. Preveziunile optimiste privind evoluţia venitului determină

indivizii:

a. să sporească economiile;

b. să crească valoarea împrumuturilor destinate

consumului;

c. să sporească consumul;

d. să scadă consumul;

e. să scadă economiile.

Probleme:

1. Ştiind că ecuaţia consumului este: C = 35 + 0,65VD, să se

determine înclinaţia medie spre consum (APC) şi înclinaţia

marginală spre consum (MPC) pentru seria de valori ale venitului

disponibil de 100, 300, 500, 700, 900 şi 1 000 u.m.

2. Ce prognoză puteţi face referitor la cererea agregată, dacă

importul este mai mare ca exportul cu 200 mln. lei, cheltuielile

guvernamentale constituie 30 mln. lei, investiţiile – 20 mln.lei şi

cheltuielile de consum alcătuiesc 55% din PNB. 3. Se presupune că economia naţională se descrie prin

următoarele ecuaţii:

Y = C + Ib + G

Y = 6.000,

G = 1.500,


68

T = 1.500,

C = 300 + 0,75 · (Y – T),

I = 1.500 – 50 r

- Determinaţi economiile şi investiţiile private şi starea

bugetului pentru această economie.

- Găsiţi nivelul de echilibru al ratei dobânzii.

4. Determinaţi, în baza datelor din tabel:

- Care este nivelul consumului, dacă venitul naţional este egal

cu 1.350 u.m.?

- Care este nivelul investiţiilor neplanificate (în stocuri de

mărfuri), dacă venitul naţional este egal cu 1.450 u.m.?

Indicatorii Valoarea, u.m.

Consum autonom (α) 150

Investiţii planificate (Ip) 250

Cheltuieli publice (G) 400

Impozite (T) 250

Inclinaţia marginală spre consum (MPC) 0,65

Comentaţi răspunsul.

Bibliografie recomandată: 1.Abraham Frois G. - Economia politica, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1994.



3.Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John Willy &

Sons, Inc. N. Y., 1993.









69

7.Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica,





9.Dobrota N. - Economie politica, Editura Economica,

Bucuresti, 1997.


Timisoara, 1997.




во МГУ. 1994.






Bucuresti, 1998.


Departamentul Statistică şi Sociologie, Chisinau, Statistica

2004.



Эврика, 2001.






70

Tema: 7. Piaţa monetară. Politica monetar –creditară


- să explice componentele pieţei monetare;

- să analizeze agregatele monetare;

- să caracterizeze procesul de multiplicare specific pieţei

monetare;

- să descrie factorii de influienţă a cererii de bani conform

teoriilor contemporane a cererii de bani,

- să analizeze echilibrul pe piaţa monetară;

- să identifice instrumentele şi scopurile politicii monetar –

creditare;

- să explice modul în care banca centrala foloseste

instrumentele principale de politica monetara pentru a regla

oferta de bani din economie;

- să analizeze politica monetar creditară în RM.

Conţinutul temei: 1. Piaţa monetară şi componentele ei

2. Masa monetară şi baza monetară. Multiplicatorul

monetar

3. Cererea de bani. Teoriile contemporane a cererii de

bani.

4. Echilibrul pieţei monetare

5. Politica monetar-creditară a Republicii Moldova:

instrumente, scopuri.


Piata monetara reprezinta interactiunea cererii cu oferta de

disponibilitati banesti, pe baza unor relatii complexe dintre diferite

categorii de agenti economici. Asa deci, piata monetara este

caracterizată de cererea si oferta de monedă.

M –masa monetară;

L – cererea de monedă;


71

M/p – oferta de monedă.

Rolul pietii monetare este de a compensa excedentul cu

deficitul de disponibilitati banesti existent la diferite categorii de

agenti economici. Prin agenti economici se subinteleg cei care

solicita si care ofera disponibilitati banesti. Participantii pietei

monetare sunt:

Banca Centrală;

Bancile comerciale;

Alte institutii financiare, care au relatii cu diferiti agenti

economici.

Bancile comerciale mai sunt numite intermediari, deoarece

au rolul de a facilita intilnirea cererii cu oferta de moneda.

Sistemul bancar al oricărei economii cuprinde mai multe tipuri

de bănci ierarhizate în funcţie de atribuţiile lor şi de particularităţile

funcţionării lor astfel:

băncile de emisiune;

băncile comerciale;

băncile de comerţ exterior;

casele de economii.

Profit brut al băncilor reprezintă diferenţa dintre dobânzile

încasate (pentru creditele acordate) şi cele plătite (la sumele de bani

depuse deagenţii economici).

Profil bancar net este diferenţa dintre profitul bancar şi

cheltuielile de administraţie şi de întreţinere a băncilor.

Rata rezervelor obligatorii reprezintă partea din depozite pe

care băncile trebuie să le păstreze sub formă de active lichide sau

rezerve.


Cantitatea de bani existentă la un moment dat in circulatie

reprezinta oferta de monedă. Masa monetară reprezinta numerarul

din economie plus depozitele bancare.

M = N + Dep. , unde

M – masă monetară;

N – numerar;


72

Dep. – depozite bancare.

Agregatele masei monetare sunt: M1, M2, M3, M4.

M1 - reprezinta suma banilor in numerar, diferite depuneri

tranzactionale, si inclusiv cecurile de calatorie. Acesta se

caracterizeaza prin cel mai inalt grad de lichiditate.

M2 - reprezinta M1 + depozitele pe termen mediu şi scurt.

M3 - reprezinta M2 + depozitele in valută straină.

M4 - reprezinta M3 + depozitele pe perioada indelungata, diferite

documente comerciale, obligatiuni ale statului.

Baza monetara reprezinta stocul de bani cu putere mare de

cumparare:

B = N + R , unde

B – bază monetară;

R – rezerve.

Multiplicatorul monetar, ne arata cu cât se va modifica masa

monetara la cresterea cu o unitate a bazei monetare.

Mm = M / B , unde

Mm – multiplicator monetar.

Rata rezervelor obligatorii calculată prin raportul dintre rezerve şi

depozite.

rr = R / Dep.

Coeficientul depozitelor care se calculează dupa raportul dintre

numerar si depozit.

cr = N / Dep.

Multiplicatorul bancar se va calcula:

Mb = 1 / rr

Procesul de creare a banilor în sistemul bancar.

Presupunem ca depunerile initiale la o banca „X” au

constituit 1000 u.m. Daca rr = 20%, atunci rezulta ca din suma dată

rezervele obligatorii vor constitui 200 u.m., iar restul 800 u.m. ea le

poate acorda sub forma de credite altei banci „Y”. Banca „Y” din

suma data de 800 u.m. va depune ca rezerve obligatorii 160 u.m., iar

restul 640 u.m. le poate acorda sub forma de credite la o a treia

banca „Z”. Banca „Z” poate efectua aceeasi procedură, acest proces


73

fiind continuu. Efectul dat se numeste efect de multiplicare, adica

de creare a banilor in sistemul bancar.

Creşterea cantităţii de monedă prin operaţiile de creditare

poate fi stimulată sau frânată de nivelul dobânzii. Dobânda este

suma de bani pe care debitorul trebuie să o plătească creditorului

(bancă sau altă instituţie financiară sau agent economic) pentru

folosirea banilor împrumutaţi până la restituirea lor.

Factorii care influenţează nivelul dobânzii sunt:

productivitatea capitalului;

lichiditatea (faţă de care dobânda este invers

proporţională);

riscul nerambursării;

raportul dintre cererea şi oferta de credite.

Formula de calcul a dobânzii (D):

D = C*i*n, unde:

C = valoarea creditului (suma de bani împrumutată);

i - rata dobânzii (preţul plătit pentru a dispune pe timp de un

an de 100 u.m.; i = D/C*100);

n – durata creditului (în ani).

Rata dobânzii constituie factorul care influenţează mărimea

masei monetare astfel:

dacă rata dobânzii este mare, scade cererea de credite,

ceea ce determină reducerea masei monetare;

dacă rata dobânzii este mică, creşte cererea de credite,

ceea ce determină creşterea masei monetare.

Calculul dobânzii compuse se face după relaţia:

Sn = S0(1+i)n , unde:

Sn – suma din depozitul bancar după n ani;

S0 – suma formată ca depozit bancar.


Cererea de moneda (L) este o componenta a pietii monetare,

care influenteaza evolutia masei monetare existente in circulatie,

care reprezintă nevoia de bani a agentilor economici generată de

operaţiuni de schimb sau speculative.


74

Purtatorii cererii de moneda sunt:

Unitatile economice, care solicita credite pentru a-si finanta

diferite programe de investitii;

Trezoreria statului, pentru a-si acoperi deficitul bugetar;

Bancile si alte institutii financiare, pentru a-si satisface

nevoile sporite de lichiditati;

Populatia, pentru a-si satisface nevoile de consum, pentru

achizitionarea diferitor bunuri şi pentru realizarea diverselor

proiecte.

Exista trei factori care influenteaza cererea de moneda:

1. nivelul venitului;

2. rata dobinzii;

3. volumul total al schimburilor mijlocite de moneda şi viteza

de rotatie a acesteia.

Functia cererii de moneda poate fi exprimata astfel:

L = k*Y - h*i , unde

Y – venitul;

i – rata dobânzii;

k – coeficientul de sensibilitate a cererii de monedă faţă de

venit;

h – coeficientul de sensibilitate a cererii de monedă fata de

rata dobânzii.

Ambii coeficienti (k;h) sunt coeficienţi constanţi şi sunt mai mari ca

zero.

Exista o serie de teorii referitoare la cererea de moneda.

Teoria clasica a cererii de moneda mentionează, ca principalul

factor care influenteaza aceasta este venitul. Clasicii iau la bază

teoria cantitativa a banilor:

M * V = P * T , unde

M – masa monetară;

V – viteza de rotaţie a banilor;

P – nivelul preţurilor sau valoarea unei afaceri tipice;

T – numarul afacerilor intr-o anumită perioadă (de regula un

an).


75

Evident, că numarul exact al afacerilor nu putea fi cunoscut, de

aceea valoarea T a fost inlocuită cu Y. Noua identitate fiind:

M * V = P * Y , unde

Y – venitul.

De unde rezulta că:

M = (P * Y) / V


Echilibrul pietei monetare reprezintă situaţia, când la un

anumit nivel al ratei dobinzii cantitatea de moneda oferită este egala

cu cantitatea cerută asa cum se poate observa in graficul de mai jos:

L

i

i* A M / p = L

M/p

Y* Y

Graficul 10.1. Piaţa monetară în echilibru.


Banca Naţională a Moldovei a fost înfiinţată în anul 1991 prin

decretul preşedintelui Republicii Moldova din 4 iunie 1991 "Cu

privire la Banca Naţională a Moldovei" conform căreia Banca

Republicană din Moldova a Băncii de Stat a URSS a fost

reorganizată în Banca Naţională a Moldovei. La 11 iunie 1991

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la

Banca Naţională de stat a Moldovei, iar la 12 iunie 1991 Legea cu

privire la bănci şi activitatea bancară. Astfel, aceste acte legislative

au pus fundamentul sistemului bancar din Moldova.


76

Practica economică anterioară a diferitor ţări demonstrează

faptul că prin statutul lor băncile centrale trebuie să urmărească

multiplele obiective macroeconomice şi uneori chiar

microeconomice. Aceste obiective (vezi tabelul 1.) includ creşterea

economică susţinută, ocuparea deplină a forţei de muncă, alocarea şi

utilizarea eficientă a resurselor, securitatea sistemului de plăţi şi o

serie de alte elemente destinate să asigure „progresul economic”.

Tabelul 10.1. Obiectivele finale a politicii monetare ale Băncilor

Centrale din diverse ţări, (anul 2003)

Ţara Obiectivul final Ţara Obiectivul final

Anglia Stabilitatea preţurilor, creşterea economică şi

balanţa de plăţi

Japonia

Stabilitatea

preţurilor şi

echilibrul balanţei

de plăţi

Arabia

Saudită Inflaţia şi balanţa de plăţi Kazahstan

Stabilitatea

preţurilor

Armenia Stabilitatea monedei

naţionale Mexic

Stabilitatea

preţurilor şi

creşterea economică

Australia Stabilitatea preţurilor Moldova Stabilitatea monedei

naţionale

Canada Stabilitatea preţurilor Mongolia Stabilitatea monedei

naţionale

Elveţia Stabilitatea preţurilor şi

creşterea economică România

Stabilitatea

preţurilor

Estonia Stabilitatea monedei

naţionale Tajikistan

Stabilitatea monedei

naţionale

India Rata de schimb şi rata

dobânzii Ucraina

Stabilitatea

preţurilor

Indonezia Rata dobânzii Uniunea Europeană

Stabilitatea preţurilor

Israel

Contul curent, anticipările

inflaţioniste şi deficitul

bugetar

Uzbekistan Stabilitatea

preţurilor

Sursa: http://www.bnro.ro


77

Până nu demult băncile centrale erau subordonate în mare

parte autorităţii Guvernului şi deţineau un nivel redus de autonomie

administrativă şi autonomie a deciziilor privind utilizarea

instrumentelor politicii monetare şi valutare. În perioadele mai

recente multe ţări au acordat independenţă băncilor centrale, decizie

care a fost determinată de recunoaşterea faptului că independenţa

este un factor important pentru susţinerea credibilităţii acestor

instituţii. Este necesar de recunoscut faptul că credibilitatea băncilor

centrale serveşte drept precondiţie pentru eficientizarea şi

optimizarea politicii monetare.

Din aceste considerente în Legea nr. 548-XIII din 21 iulie

1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei promulgată de către

Preşedintele Republicii Moldova la 19 septembrie 1995 este stipulat

că „Obiectivul principal al Băncii Naţionale este de a realiza şi a

menţine stabilitatea monedei naţionale. Pentru atingerea acestui

obiectiv Banca Naţională stabileşte şi menţine condiţiile pieţei

monetare, de credit şi valutare care conduc la dezvoltarea

economică susţinută, stabilă a statului şi, în special, a sistemului

financiar şi valutar bazat pe legile pieţei”

Astfel, obiectivul final al politicii monetare şi anume

stabilitatea monedei naţionale presupune caracterul său dublu: pe de

o parte – realizarea şi menţinerea stabilităţii interne a monedei

naţionale, exprimate în mod general prin rata inflaţiei şi evaluată

prin indicele preţului de consum, şi pe de altă parte – realizarea şi

menţinerea, suplimentar şi în paralel, a stabilităţii externe a monedei

naţionale, exprimate şi evaluate prin rata de schimb în raport cu

valutele străine majore.

Începând cu anul 1991, în temeiul experienţei majorităţii

băncilor centrale din ţările în tranziţie la economia de piaţă, care au

avut ca bază strategii directe a politicii monetare, obiectivul

operaţional al Băncii Naţionale a Moldovei a fost stabilit agregatul -

baza monetară.

În anul 1993, Republica Moldova a semnat primul

memorandum cu Fondul Monetar Internaţional. La insistenţa

misiunilor FMI din această perioadă, politica monetară şi valutară


78

promovată de către Banca Naţională a Moldovei se bazează pe

regimul ţintirii agregatelor monetare şi regimul gestionat al cursului

de schimb (şi începînd cu octombrie 1998 regimul flotant gestionat

al cursului de schimb).

Politica monetară şi valutară, inclusiv direcţiile principale

de activitate ale Băncii Naţionale a Moldovei pentru anul 2006 au

fost elaborate în temeiul Legii cu privire la Banca Naţională a

Moldovei. La elaborarea Politicii monetare şi valutare a BNM pentru

anul 2006 au fost consultate: 1) Scenariile dezvoltării economiei

Republicii Moldova prezentate în Cadrul de cheltuieli pe termen

mediu pe anii 2006-2008, Strategia de Creştere Economică şi

Reducere a Sărăciei (SCERS) ce prevăd o creştere a PIB cu 6.5 la

sută în anul 2006; 2) Legea bugetului de stat pe anul 2006; 3)

Strategia Guvernului Republicii Moldova şi Băncii Naţionale a

Moldovei cu privire la dezvoltarea sectorului financiar al Republicii

Moldova în perioada 2005-2010.

Pentru realizarea Politicii monetare pentru anul 2006 Banca

Naţională a Moldovei a utilizat totalitatea instrumentelor de dirijare a

lichidităţii băncilor, inclusiv în calitate de instrumente pentru

sterilizarea excesului de lichiditate din sistemul bancar: Certificatele

Băncii Naţionale, depozitele plasate la Banca Naţională a Moldovei,

vînzările din portofoliul BNM a HVS şi operaţiunile REPO de

vînzare a HVS, precum şi în scopul menţinerii lichidităţii băncilor,

pe lîngă operaţiunile REPO de cumpărare a HVS,

creditele/depozitele overnight se va implementa mecanismul

creditului „intraday”.

Banca Naţională a Moldovei continuă să promoveze o politică a

ratelor prin utilizarea metodei coridorului, cea mai înaltă rată va fi

aplicată la creditele overnight, iar cea mai joasă rată la depozite

overnight. Rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei va fi

considerată rata REPO de cumpărare pe termen de două luni a

hîrtiilor de valoare de stat, care va servi drept reper pentru

determinarea ratelor la celelalte instrumente din coridor. Banca

Naţională a Moldovei va continua în scopul dezvoltării pieţei

monetare interbancare din Republica Moldova publicarea ratelor de


79

referinţă CHIBOR (Chisinău Interbank Offered Rate) şi CHIBID

(Chisinău Interbank Bid Rate) pe pagina oficială Web a BNM.


1. Definiţi conceptul de piaţă monetară, cerere de monedă şi

ofertă de monedă.

2. Descrieţi conţinutul masei monetare.

3. Caracterizaţi agregatele monetare.

4. Identificaţi participanţii pieţei monetare.

5. Evidenţiaţi deosebirea dintre dobânda nominală şi cea

reală.

6. Definiţi rata dobânzii ca instrument al politicii monetare şi

de credit.

7. Identificaţi factorii care influenţează rata dobânzii.

8. Precizaţi cum se formează profitul unei bănci.

9. Relataţi despre teoriile contemporane ale cererii de

monedă.

10.Analizaţi situaţia de echilibru a pieţei monetare.

11.Explicaţi esenţa ecuaţiei lui Fischer.

12.Expuneţi-vă, vis-a-vis de elaborarea politicii monetare a

RM.

Teste grilă: 1. Ştiind că viteza de rotaţie a banilor este egală cu 5 u.m., volumul

mărfurilor destinate vânzării este de 225 milioane u.m., masa

monetară va fi de:

a. 1125 milioane u.m.,;

b. 45 milioane u.m.,;

c. 200 milioane u.m.

2. Pentru a stimula cererea de credite, rata dobânzii trebuie să fie,

comparativ cu rata profitului:

a. mai mare;

b. mai mică;

c. nu există legătură între cele două noţiuni.

3. Rata dobânzii în economie reprezintă:


80

a. un preţ;

b. pârghie economico - financiară;

c. mărime variabilă;

d. costul creditului.

4. Profitul bancar este egal cu:

a. diferenţa dintre dobânda încasată de bancă pentru creditele

acordate şi dobândă plătită agenţilor economici pentru

depozitele acestora;

b. diferenţa dintre dobânda încasată de bancă şi cheltuielele

de funcţionare a băncii;

c. diferenţa dintre dobânda încasată de bancă pentru creditele

acordate, dobânda plătită agenţilor economici pentru

depozitele acestora şi cheltuielele de funcţionare a băncii.

5. Convertirea în lei a sumei de 2mln USD de către BNM la

cursul de schimb de 12,70 MDL/ USD, va avea ca rezultat:

a. scăderea masei monetare aflate în circulaţie cu

_______u.m.;

b. menţinerea masei monetare aflate în circulaţie;

c. creşterea masei monetare aflate în circulaţie cu

_______u.m..

6. Emisiunea de numerar a Băncii Centrale se face pentru:

a. a asigura existenţa excedentului bugetar;

b. a oferi agenţilor economici valută în schimbul monedei

naţionale;

c. a diminua masa banilor scripturali;

d. a stopa inflaţia;

e. a mări volumul de bunuri economice;

f. a acoperi deficitul bugetului de stat.

Probleme: 1. Care este suma pe care trebuie să o depună la bancă în prezent

un agent economic care are nevoie peste 3 ani de un capital

bănesc de 75000000 lei, ştiind că rata anuală a dobânzii este de

20%?


81

2. Un agent economic formează un depozit bancar pe termen de 3

ani, în sumă de 5000000 u.m., cu o rată anuală a dobânzii de

35%. Calculaţi mărimea depozitului bancar după 3 ani.

3. Un agent economic contractează la o bancă un împrumut în

valoarea de 100000€ cu o rată anuală a dobânzii de 25%,

rambursabil în 4 tranşe anuale egale. Să se calculeze:

a) dobânda anuală achitată de debitor;

b) suma anuală de plată;

c) suma totală de plată.

4. Valoarea totală a creditelor anuale acordate de o bancă este de

500000000 u.m., pentru care percepe o rată a dobânzii de

15%pe an şi plăteşte deponenţilor o rată a dobânzii de 10% pe

an. Ştiind că profitul realizat reprezintă 75% din câştigul brut al

băncii, să se determine masa profitului şi cheltuielele de

funcţionare a băncii.

Să se calculeze rata anuală a profitului obţinut de bancă la capitalul

propriu.

5 . Completaţi tabelul şi argumentaţi răspunsul: mln.lei

1. Bani lichizi în circulaţie 868,65

2. Rezervele băncilor comerciale 136,80

3. Depuneri în băncile comerciale la

termen şi la vedere

716,10

4. Depuneri în valută străină 203,74

5. Baza monetară ?

6. M2 ?

7. M3 ?

8 Multiplicatorul monetar ?

9. Rata actuală a rezervelor obligatorii ?

6. În cadrul sistemului bancar dintr-o ţară, depozitelor construite

de deponenţi, se formează disponibilităţi băneşti de 800 miliarde

u.m. Cota obligatorie de rezerve a băncilor comerciale stabilită

de banca centrală este de 20%. Să se determine cu cât se va mări

masa monetară pe seama disponibilităţilor respective.


82


Bucuresti, 1994.


Sons, Inc. N. Y., 1993.





5. Вăcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica, Macroeconomie

şi polit ici macroeconomice, -Bucureşti: Ed. ALL

Educaţional, l998.


Universitaria, Craiova, 2001. 7. Ciucur D., Gavrila I., Popescu C. - Economie - manual universitar, Editura Economica, Bucuresti, 1999. 8. Dobrota N. - Economie politica, Editura Economica, Bucuresti, 1997. 9. Dornbusch R., Fischer S. - Macroeconomia, Editura Sedona, Timisoara, 1997. 10. Floricel C., Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale, Bucureşti, Ed. Economică, 2001. 11. Ignat I., Pohoata I., Clipa N., Lutac Gh. - Economie politica, Editura Economica, Bucuresti, 1998. 12. Michael Burda, Charles Wyplosz – Macroeconomie Perspectiva europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2002. 13. Pirvu Gh. (coord.) - Economie - manual universitar, Editura Universitaria, Craiova, 2001. 14. Prahoveanu E. - Economie politica, Editura Eficient, Bucuresti, 1998. 15. Пышкина Т., Макроэкономика. Основные аспекты рыночной и переходной экономики, -Кишинёв: Эврика, 2001. 16. Samuelson P. A., Nordhaus W. D. - Economics, Edition XV, McGraw- Hill, Inc. N. Y., 1995. 17. Ţigănescu I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura ASE, 2001. 18. ZbârciogV., Macroeconomie, -Chişinău: Ed. ASEM, 1998.



83

Tema: 8. Piaţa valutară. Cursul de schimb

valutar


să definească piaţa valutară, piaţa valutară internaţională

şi tipurile de operaţiuni valutare;

să clasifice după anumiţi parametri cursul de schimb

valutar;

să explice noţiunile de curs valutar nominal şi real;

să analizeze influienţa politicilor macroeconomice asupra

cursului de schimb valutar;

să descrie piaţa valutară a Republicii Moldova.

Conţinutul temei: 1.Piaţa valutară şi componentele ei. Tipurile de operaţiuni

valutare

2.Cursul valutar concept, tipologie.

3.Politica valutară a Republicii Moldova.


Piaţa valutară reprezintă locul unde se confruntă cererea şi

oferta de valută şi se stabileşte un anumit curs de schimb valutar.

Pieţele valutare au marimi diferite in functie de operatiile pe care le

realizeaza si de localitatile in care sunt amplasate. În cadrul fiecărei

ţări există şi funcţionează o piaţă valutară naţională, care cuprinde

bursa valutară, banci şi case de schimb valutar, autorizate să

efectuieze acest tip de operaţiuni şi alte instituţii financiar-valutare

abilitate în acest sens. Activităţile desfăşurate pe piaţa valutară sunt

supuse legislaţiei ţării respective. Ansamblul pieţelor valutare

naţionale, în interdependenţa lor, constituie piaţa valutară

internaţională. Cele mai importante centre financiare internaţionale

se localizează la Londra, Tokyo, New York, Zurich, Hong Kong

etc.


84

Gradul de dezvoltare a pieţei valutare depinde de starea

generală a economiei.

Cererea de valută este generată de:

necesitatea extinderii activităţii economice;

operaţiunile de import;

măsurile de protejare a afacerilor;

interesele speculative ale agenţilor economici etc.

Oferta de valută rezultă din:

exportul de bunuri şi servicii;

investiţiile străine în ţară;

capacitatea unor împrumuturi externe etc.

Dezvoltarea pieţei valutare este influienţată şi de gradul de

convertibilitate a monedei naţionale.

Pe pieţele valutare se efectuiaza următoarele tipuri de operatiuni:

2. la vedere (spot) care constau în vânzarea-cumpărarea de

valută cu livrarea efectivă a sumelor contractate în cel mult două

zile lucrătoare (48 ore) de la data încheierii tranzacţiei.

3. la termen (forward), care constau în vânzarea-cumpărarea

de valută la cursul existent în momentul tranzacţionării, urmând

ca livrarea efectivă a sumelor contractate să se facă ulterior, la

un termen convenit numit scadenţă. Termenul poate varia între 1

şi 12 luni.

În cazul cînd cursul valutei exprimat în monedă naţională

este mai mare la termen decât cursul la vedere se inregistreaza

un REPORT. Dacă cursul valutei reflectat în monedă naţională

la termen este mai scazut decât cursul la vedere se inregistreaza

un DEPORT.

4. swap – operaţiuni fregvente între un client şi o bancă sau

între două bănci, prin care se încheie concomitent o tranzacţie la

vedere şi una la termen, dar în altă valută.

5. headging care constă în efectuarea concomitentă a două

operaţii la termen: una de cumpărare a valutei şi cealaltă de

vânzare. În acest mod cumpărătorul de valută se asigură de

eventualul risc al deprecierii valutei respective, pentru ca la

termen, eventuala pierdere să se compeseze prin câştigul egal


85

obţinut prin împrumut, ceea ce reprezintă un transfer de risc

pentru banca împrumutătoare.

6. speculaţia valutară reprezintă operaţiunea de vînzare-

cumpărare care nu are o bază economică propriu-zisă,

realizându-se numai în scopulobţinerii anumitor câştiguri. În

acest sens se speculează diferenţele de curs valutar care apar

între perioade de timp diferite, pe pieţe diferite. Câştigă cel ce

apreciază corect trendul cursului valutar.

7. arbitrajul valutar care reprezintă operaţiune asemănătoare

speculaţiei valorii, cu deosebirea că se realizează numai de către

bănci şi valorile puse în circulaţie şi manipulate sunt mult mai

mari.

8. intervenţia statului – este tot o operaţiune ce semnifică

vânzarea sau cumpărarea masivă de valută în scopul menţinerii

cursului valutar al monedei naţionale.


Cursul de schimb valutar – raportul valoric dintre moneda

unei ţări şi moneda altei ţări sau preţul unei monede exprimat în altă

monedă.

Cursul valutar se stabileşte în funcţie de raportul cerere-

ofertă, printr-o operaţie numită cotaţie. Aceasta presupunând două

aspecte: cotaţie de vânzare şi cotaţie de cumpărare, existând o

anumită diferenţă între acestea, de regulă, cea de vânzare fiind mai

mare ca cea de cumpărare. Se utilizează două metode de cotare:

cotarea directă (de ex. 1 dol.SUA = 13,80 LMD);

cotarea indirectă (de ex. 1 LMD = 0,07246 dol.SUA)

Există urmatoarele tipuri de curs valutar:

Oficial – se caracterizeaza prin faptul ca se stabileste de

autoritatea monetara a unei tari (Banca Nationala);

Fix, care se mentine la acelasi nivel prin interventia

autoritatii monetare pe piata valutara respectiv prin vinzarea

si cumpararea de valuta din rezervele oficiale;

Flotant - se formeaza pe piata valutara in functie de

influentele factorilor economici monetari si financiari;


86

Fluctuant exprima formarea raporturilor de schimb dintre

valute in anumite limite in mod liber, iar pe masura atingerii

lor autoritatea monetara intervine pe piata pentru a limita

variatia cursului de schimb.

Sistemul monetar de la Bretton Woods din 1944 a functionat

pe baza mecanismelor cursurilor fixe. Cursurile de schimb ale

monedelor ale tarilor membre ale FMI oscilau in jurul paritatii in

limita de ±1%. Din 1971-1973 limita a crescut pina la 2,25%. În

1978 statul fondului a fost modificat si in baza acestuia a fost

prevazut si principiul potrivit caruia tarile membre se bucura de

libertate in alegerea politicii de curs.

Factorii care influenteaza cursul de schimb valutar: situatia

balantei de plati; raportul dintre cererea si oferta de valuta; cresterea

masei monetare; dobânda ridicata; extinderea sau reducerea

creditelor; raporturile dintre pretul de import si export; cresterea

inflatiei; deficitele si excedentele bugetare; politica de impozitare si

structura cheltuielilor bugetare care influenteaza direct productia

interna si consumul etc.

Exemplu de calcul a cursului valutar la termen pentru LMD,

în baza unor date convenţionale:

pFW = Sp*(i1- i2)* Nr zile /360 * 100 , unde

FW – cursul valutar la termen;

pFW – puncte forward;

Sp – cursul la vedere;

i2 – dobânda la depozitele în valuta de referinţă;

i1 – dobânda la depozitele în monedă naţională.

FW=Sp + pFW

Se dă:

Cursul spot la ziua de 20.09.2006: 1 dol.SUA = 13,90 LMD

Dobânda la depozitele în dol.SUA: i2 = 9 %

Dobânda la depozitele în LMD: i1 = 14 %

___________________________________

Să se calculeze cursul valutar la termen de 3 luni (FW3 luni

).

Calculăm puncte forward:

pFW = Sp*(i1- i2)*Nr zile /360 * 100


87

pFW3 luni

= 13,90 * 90 (14% - 9%) / 360 * 100%

pFW3 luni

= 0,17375 LMD

Calculăm cursul la termen:

FW=Sp + pFW

FW3 luni

= 13,90 + 0,17375 = 14,074 LMD

Material de sinteză la subiectul –3-

Banca Naţională a Moldovei în anul 2006 a menţinut în

continuare regimul valutar flotant şi a stabilit cursul oficial al leului

moldovenesc în raport cu dolarul SUA în baza cursurilor valutare

preponderente pe piaţa valutară internă.

În acest context, Banca Naţională a Moldovei şi-a rezervat

dreptul de a efectua intervenţii valutare în scopul de a atenua

fluctuaţiile excesive ale cursului oficial. În calitate de instrumente

ale politicii valutare au fost utilizate intervenţii directe pe piaţa

valutară internă, inclusiv tranzacţii forward, precum şi operaţiuni

reversibile valutare de tip swap.

În cadrul implementării Politicii valutare Banca Naţională a

Moldovei tinde şi în continuare spre menţinerea rezervelor valutare

internaţionale la un nivel acceptabil pentru acoperirea a circa trei

luni de import şi continuă plasarea activelor sale valutare în

instrumente investiţionale care corespund criteriilor de siguranţă şi

lichiditate.


1. Definiţi conceptele de piaţa valutară şi piaţa valutară

internaţională.

2. Descrieţi subiectul şi obiectul pieţii valutare.

3. Definiţi şi caracterizaţi tipurile de operaţiuni valutare.

4. Clasificaţi cursul de schimb valutar după anumite criterii.

5. Explicaţi noţiunile de curs valutar nominal şi real.

6. Enumeraţi funcţiile pieţei valutare şi ale cursului valutar.

7. Caracterizaţi modelele de măsurare reală a cursului valutar.

8. Definiţi metodele de stabilire a cursului valutar.


88

9. Analizaţi influienţa factorilor interni şi externi asupra

cursului de schimb valutar.

10. Descrieţi evoluţia pieţei valutare a Republicii Moldova.

11. Apreciaţi evoluţia cursului de schimb a Leului Moldovenesc

pe perioada anilor 2000-2007.

Teste grilă: 1. Subiecţi ai pieţei valutare sunt:

a) băncile;

b) alte organizaţii financiare autorizate;

c) orice persoană fizică, ce doreşte să cumpere sau să vândă

o anumită valută convertibilă şi dispune de sumele

necesare în acest sens;

d) numai organizaţiilepatronale particulare.

2. Obiect al pieţei valutare îl constituie:

a) speculaţiile valutare;

b) transferul unei valute convertibile de la o bancă la altă

bancă;

c) convertirea unei valute pe alta;

d) decontările între diferiţi parteneri care operează cu valută

convertibilă;

e) primirea, acordarea şi rambursarea împrumuturilor.

3. Cursul la care o persoană fizică cumpără o monedă străină este:

a) cross-rate;

b) curs de cumpărare;

c) cross-curs;

d) curs de vânzare.

5. Scăderea indicelui preţului de consum în Republica Moldova va

duce la:

a) aprecierea monedei naţionale;

b) devalorizarea monedei naţionale;

c) deprecierea monedei naţionale;

d) stabilitatea monedei naţionale.

4. La Paris se înregistrează cursul 1€= 1,2251-1,2259 $, ceea ce

înseamnă că un euro :


89

a) se cumpără cu 1,2251 $ şi se vinde cu 1,2259 $;

b) se vinde cu 1,2251 $ şi se cumpără cu 1,2259 $;

c) se vinde şi se cumpără la sume negociate în intervalul

1,2251-1,2259 $;

d) se vinde cu 1,2259$.

Probleme: 1. Să se stabilească prin metoda “cross-rate” cursul leului

moldovenesc faţă de rubla rusească luînd în calcul următoarele date:

1 $ = 14,5432 – 14,5440 MDL

1 $ = 31,3615 – 31,3845 RUR

2. Pe baza cursurilor comunicate de BNM calculaţi cursul

dolarului american faţă de celelalte valute:

1 USD = 12,3580 MDL

1 RON = 5,3750 MDL

1CHF = 10,5465 MDL

1 GBP = 19,1254 MDL.

3. Cursul de schimb valutar al LMD faţă de USD, EUR şi

GBP la banca comercială “Mobiasbancă” în ziua de 01 martie 2007

a fost:

Cump. Vînz.

1 USD = 13,68 LMD 13,78 LMD

1 EUR = 16,63 LMD 16,77 LMD

1 GBP = 19,08 LMD 19,28 LMD

Ce echivalent în EURO va avea un deţinător a 39 000 USD; 124

000 LMD şi 3 500 GBP.

4. Să se stabilească prin metoda “cross-rate” cursul leului

moldovenesc (LMD) faţă de leul românesc (RON) avînd în vedere

următoarele date:

1 $ = 14,4131 – 14,4137 MDL

1 $ = 2,4310 – 2,5345 RON

5. O firmă exportă mărfuri în valoare de 500000 euro pe piaţa

SUA. Cursurile de schimb sunt:

– la momentul încheierii contractului – 1$=1,07 €;


90

– la momentul plăţii – 1$=1,08 €.

Să se determine care sunt consecinţele modificării cursului

valutar asupra exportului.


Bucuresti, 1994.




Sons, Inc. N. Y., 1993.













Bucuresti, 1997.


Timisoara, 1997.




во МГУ. 1994.







91


Bucuresti, 1998.



Эврика, 2001.





! Informaţie suplimentară:

Paritatea puterii de cumpărare (PPC) PPC este o metodă folosită pentru a calcula o rată de schimb

alternativă între monedele a două ţări. PPC-ul măsoară puterea de

cumpărare a unei monede, într-o unitate de masură internaţională

(de regulă, dolari), deoarece bunurile şi serviciile au preţuri diferite

în unele ţări comparativ cu altele.

Ratele de schimb ale parităţii puterii de cumpărare sunt

folosite pentru compararea nivelului de trai din ţări diferite. PIB al

unei ţări este măsurat iniţial în moneda locală, asa că orice

comparaţie între două ţări necesită monede convertibile.

Comparaţiile bazate pe ratele de schimb reale sunt considerate

nerealiste, acestea nereflectând diferenţele de preţ între ţări.

Diferenţele dintre PPC şi ratele de schimb reale pot fi semnificative.

Spre exemplu, PIB-ul/cap de locuitor în Mexic este de aproximativ

6.100 USD, în timp ce în funcţie de PPC este de 9.000 USD.


92

Tema: 9. Economia deschisă şi comerţul

internaţional


să definească conceptul de comerţul exterior;

să analizeze indicatorii eficienţei comerţului exterior;

să explice componentele politicii comerciale externe şi să

descrie tipurile fundamentale ale acesteia;

să cunoască structura balanţei de plăţi externe;

să descrie situaţia privind comerţul exterior a RM;

să analizeze balanţa de plăţi a RM;

să identifice măsurile de echilibrare a balanţei de plăţi.

Conţinutul temei: 1. Comerţul exterior. Eficienţa comerţului exterior

2. Politica comercială externă

3. Balanţa de plăţi

4. Politici de echilibrare a balanţei de plăţi

5. Evoluţia comerţului exterior al RM.


Comerţul exterior include totalitatea tranzacţiilor de

vânzare-cumparare a bunurilor şi serviciilor a unui stat cu unul sau

mai multe state. Comerţul exterior poate fi:

Comerţ vizibil (schimb de bunuri);

Comerţ invizibil (schimb de servicii).

Comertul exterior include 4 (patru) elemente: export; import;

reexport; comerţ de tranzit.

Eficienta comertului exterior exprimă maximum de efect

creat de comerţ exterior cu minimum de efort făcut pentru obţinerea

lui. Aceasta se măsoară cu mai mulţi indicatori, dintre care cei mai

semnificativi şi mai des folosiţi sunt:

1. Cursul de revenire la export, crx , calculat:


93

crx = px + Ec / pev , unde:

px – preţul complet de export în lei;

Ec – cheltuielile de circulaţie ale mărfurilor până la

frontieră;

Pxv - preţul extern în valută.

Un curs de revenire mic arată o rentabilitate mare, adică mai

puţini lei cheltuiţi, pe o unitate valutară obţinută la export.

2. Cursul de revenire la import, crz , calculat:

crz = pz – Tz / pzv , unde

pz – preţul de vânzare în lei pe piaţa internă;

Tz – taxele vamale plătite la import;

Pzv - preţul extern în valută.

Raportul dat ne arată, câţi lei valorează o unitate de valută

pe piaţa internă. Cu cât este mai mare, cu atât activitatea respectivă

este mai profitabilă. Un curs de revenire mic arată o rentabilitate

mare, adică mai puţini lei cheltuiţi, pe o unitate valutară obţinută la

export.

3. Coeficientul de export, cX , calculat:

cX = X / PNB

4. Coeficientul de import, cZ , calculat:

cZ = Z / PNB

5. Rata de acoperire, ra , unde

ra = X / Z

Unele soluţii şi căi de maximizare a comertului exterior:

cresterea calitaţii bunurilor si serviciilor exportate;

cresterea gradului de prelucrare a marfurilor;

specializarea productiei destinate exportului;

reducerea cheltuielor de productie;

modernizarea prezentarii bunurilor etc.

Material de sinteză la subiectul – 2 – În arsenalul politicii comerciale externe, pe primul loc se

situiază taxele vamale. Sub formă de cote procentuale, diferite pe

grupe de mărfuri şi cu rol de impozit asupra mărfurilor importate,

taxele vamale protejează produsele indigene de concurenţă străină şi


94

rotunjesc sensibil veniturile bugetare. Singure, taxelenu reuşesc să

asigure o bună protecţie a producţiei naţionale. De aceea ele sunt

completate de bariere netarifare. Din această categorie fac parte:

- contingentările;

- licenţele neautomate;

- limitări „voluntare” la export;

- măsuri antidumping şi antisubvenţie;

- restricţii prin mecanismul preţurilor etc.

Aceste bariere netarifare nu sunt folosite în aceeaşi măsură

de toate ţările. Manevrarea taxelor vamale şi a măsurilor netarifare

ţine direct de tipul de politică comercială externă pentru care

optează o ţară sau alta, într-un moment sau altul. De-a lungul

timpului, s-au conturat şi individualizat clar două tipuri

fundamentale de politică comercială externă:

- Politica liberului schimb, fundamentată de clasici

exclude orice recurs la măsuri tarifare şi netarifare;

- Politica protecţionistă, care s-a născut şi s-a impus

ca reacţie, ceva mai târzie, la politica liber-

schimbistă.

Astăzi, se poate spune că toate ţările şi grupurile de ţări sunt

interesate într-o mixtură de politică comercială externă: liber-

schimbistă în raport cu terţii şi protecţionistă faţă de ei.

Material de sinteză la subiectul – 3 - Schimburile economice internaţionale generează creanţe de

încasat şi obligaţii de plată în valută. Tabelul economic care reflectă

creanţele de încasat şi obligaţiile de plată în valută din schimburile

internaţionale de mărfuri şi servicii şi din mişcările de capital dintr-o

anumită perioadă de timp este cunoscut sub denumirea de balanţă de

plăţi.

În vederea reflectării creanţelor şi datoriilor din raporturile cu

străinătatea, ţările elaborează o situaţie centralizatoare sub forma unei

balanţe ce reprezintă: „Document întocmit de organele competente

ale statului, care cuprinde înregistrarea sistematică a ansamblului

încasărilor şi plăţilor determinate de tranzacţiile reale şi financiare


95

dintr-o perioadă dată ale unei ţări cu restul lumii – balanţa de plăţi

globală – sau cu o ţară”.2

După alte opinii balanţa de plăţi este un document statistic

care evidenţiază toate operaţiile comerciale, financiare şi monetare

efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi în cursul unei perioade

determinate (un an)3.

Balanţa de plăţi înregistrează fluxurile de resurse între

economia unei ţări şi alte ţări, regiuni, mişcările de active şi

angajamente externe rezultate din tranzacţiile economice şi

transferurile fără contrapartidă4.

În accepţiunea Fondului Monetar Internaţional, balanţa de

plăţi reflectă o situaţie statistică în care sunt înregistrate pentru o

perioadă dată: a) tranzacţiile de bunuri, servicii şi venituri între o

economie şi restul lumii; b) transferul de proprietate şi alte variaţii

intervenite în deţinerile de aur monetar, drepturile speciale de tragere

şi în alte creanţe financiare cu restul lumii şi angajamente financiare;

c) transferurile fără contrapartidă sau în contrapartidă destinate

echilibrării.

Din concepţia Fondului Monetar Internaţional asupra balanţei

de plăţi rezultă două trăsături5:

1. balanţa de plăţi exprimă fluxurile diverse între o economie

şi restul lumii pe o perioadă determinată de timp;

2. balanţa de plăţi reflectă tranzacţiile de bunuri, servicii şi

venituri care determină fluxuri de resurse în valută.

Tranzacţiile de bunuri şi servicii se înregistrează la

momentul în care ele se desfăşoară. Tranzacţiile între

filialele firmelor multinaţionale se înregistrează drept

tranzacţii între ţări.

Înregistrările în balanţa de plăţi se bazează pe principiul

partidei duble, al înscrierii în credit debit. Conform principiului

2 Costin C. Kiriţescu, Monedă, mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

1982, p. 36 3 Josette Peyrard, Gestion financiere internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1996, p. 39

4 Vezi: Ion Stoian, Aurel Berea, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1977, p. 6 5 Jean Pierre Allegret, Economiè Monetaire Internationales, Hachette Superieure, Paris, 1997, p. 16


96

partidei duble tranzacţiile se înregistrează în mărime egală dar de

sens invers.

Balanţa de plăţi îmbracă forma unui document contabil cu

două coloane principale, credit şi debit, iar a treia coloană reprezintă

soldul.

Structura balanţei de plăţi depinde de schimburile

internaţionale ale unei ţări, de prestaţiile de servicii, de relaţiile

financiare cu alte ţări.

Datele şi informaţiile din balanţa de plăţi se pot structura pe

capitole astfel:

tipul 1, în care datele şi informaţiile se grupează în balanţa

de plăţi externe pe următoarele componente: balanţa

mărfurilor, balanţa serviciilor şi balanţa mişcărilor de

capital.

tipul 2, în care datele şi informaţiile se reflectă în balanţa de

plăţi în două componente: balanţa contului curent şi balanţa

mişcărilor de capital şi aur monetar;

tipul 3, în care datele şi informaţiile se structurează în

balanţa de plăţi externe pe trei componente: balanţa

mărfurilor şi a serviciilor, balanţa plăţilor de transfer şi

balanţa mişcărilor de capital şi aur monetar.

Balanţa de plăţi în structura după tipul al doilea cuprinde

informaţii şi date grupate astfel:

balanţa contului curent în care se reflectă balanţa

comercială, balanţa serviciilor, balanţa veniturilor, balanţa

transferurilor unilaterale publice şi particulare;

balanţa mişcărilor de capital care include fluxurile valutare

din mişcări de capital pe termen scurt şi pe termen lung.

Balanta de plati poate fi: excedentară; deficitară;

echilibrată.

Sub raportul execuţiei, balanţa de plăţi este construită,

pentru a fi echilibrată, în realitate, de foarte puţine ori ea se încheie

ecilibru sau cu sold activ (excedent) şi, în mod curent cu un sold

pasiv (deficit).


97

Din punct de vedere al operaţiunilor comerciale şi financiare

care se reflectă în balanţa de plăţi a unei ţări se deosebesc:

balanţa de plăţi bilaterală care exprimă intrările şi ieşirile de

valută din tranzacţiile comerciale şi financiare dintre două

ţări;

balanţa regională care evidenţiază relaţiile valutar

financiare ale unei ţări cu un grup de ţări dintr-o anume

regiune;

balanţa de plăţi globală înregistrează fluxurile de intrări şi

ieşiri de valută din tranzacţiile internaţionale ale unei ţări cu

toate ţările.

În funcţie de scopul în care se elaborează, balanţa de plăţi

poate să îmbrace formele de balanţă de plăţi program, balanţa de

piaţă, balanţă de creanţe şi angajamente externe şi balanţă de plăţi

externe.

Balanţa de plăţi program reflectă previziunile asupra

fluxurilor de intrări şi ieşiri de valută ale unei ţări cu celelalte ţări din

perioada următoare.

Balanţa de piaţă exprimă încasările şi plăţile în valută din

operaţiile de pe piaţa valutară din cursul unei perioade de timp.

Balanţa de creanţe şi angajamente externe cuprinde creanţele

în valută de încasat şi angajamentele de plată la un moment dat (la

finele anului).

Balanţa comercială exprimă încasările în valută din exporturi

şi plăţile în valută pentru importuri de bunuri de pe o perioadă de

timp.

Balanţa de bunuri şi servicii evidenţiază fluxurile financiare

provenite din exportul şi importul de mărfuri şi servicii.

Material de sinteză la subiectul – 4 - Echilibrarea balanţei de plăţi depinde, de capacitatea fiecărei

ţări în parte de a-şi mobiliza şi canaliza energiile creatoare,

productive şi cognitive, spre acele domenii în care se poate

specializa şi cu ale căror rezultate poate participa activ şi eficient la

schimburile internaţionale. Numai o economie naţională stabilă, în


98

creştere şi în dezvoltare, crează posibilitatea reală a echilibrării

balanţei de plăţi. Împrumuturile şi ajutoarele străine sunt soluţii de

echilibrare a balanţei de plăţi doar temporare, de scurtă durată şi cu

costuri mari, nu atât prezente, cât viitoare.

Deci, în scopul echilibrării balanţei de plăţi se cere:

Cresterea calitaţii şi competitivităţii bunurilor;

Atragerea investiţiilor străine sub formă de tehnologii,

utilaje, credite de scurtă şi lungă durată, investiţii de

portofoliu;

Introducerea taxelor de producţie pentru bunurile si

serviciile importate, ceea ce va duce la micşorarea

importului etc.


De acum, mai mult de un deceniu şi jumătate, Republica

Moldova tinde spre o economie de piaţă modernă şi eficientă, unde,

alături de alte obiective de bază, domină dezvoltarea comerţului atât

interior cât şi exterior şi atragerea investiţiilor. Din teoria

economică şi experienţa altor state mai avansate putem concluziona,

că pentru o funcţionare echilibrată a unei economiei de piaţă este

strict necesar, în primul rând, promovarea unor politici economice

eficiente şi aplicarea legislaţiei adecvate. Odata cu proclamarea

independentei de stat şi inclusiv în întreaga perioadă menţionată

(27.08.1991-03.2006), în Republica Moldova au fost întreprinse o

serie de masuri, care au avut ca obiectiv principal elaborarea şi

perfectarea cadrului legislativ şi normativ de reglementare a

activitatii comerciale externe. Cu toate că gradul de deschidere a

economiei naţionale spre exterior este destul de înalt, în comparaţie

cu alte state în curs de dezvoltare, Republica Moldova, ţinând cont

de dimensiunea deficitului cumulat al balanţei comerciale

(aprox.1,250 mld.dol.SUA pentru anul 2005), trebuie să întreprindă

în continuare măsuri bine chibzuite şi argumentate, care să

favorizeze extinderea relaţiilor externe, aici avându-se în vedere

dezvoltarea şi diversificarea exporturilor moldoveneşti. Acest factor

deosebit de puternic ar contribui la relansarea creşterii economice,


99

adică mai multe locuri de muncă, dinamism, mobilitate, preocupare

continuă pentru ridicarea competitivităţii mărfurilor moldoveneşti,

remedierea dezechilibrelor macroeconomice, reducerea deficitului

bugetar ş.a.. De aceea la etapa actuală RM are nevoie de o politică

comercială externă de natură să realizeze echilibrul economic

extern, prin optimizarea succesivă a soldului balanţei comerciale şi

respectiv a contului curent al balanţei de plăţi, care să contribuie

sensibil la plata datoriei externe şi să consolideze rezervele valutare

ale statului. Legislatia şi actele normative, care reglementeaza

operaţiunile date poate fi grupata în câteva categorii de acte

legislative şi normative dupa domeniul de reglementare. Schema

generală de sistematizare pe materii a actelor juridice în RM este

stabilită conform Legii pentru aprobarea Clasificatorului general al

legislatiei. Aici, ca de exempluputem menţiona: CODUL VAMAL

al Republicii Moldova, LEGEA cu privire la tariful vamal, LEGEA

reglementării de stat a activităţii comerciale externe, LEGEA

privind investiţiile străine, LEGEA cu privire la controlul

exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri

strategice etc.


100

Tabelul 9.1. Dinamica comerţului exterior al Republicii Moldova în anii 2000-2005,

mil. dolari SUA

2000 2001 2002 2003 2004 2005

Export – total 471,5 565,5 643,8 789,9 985,2 1091,3

din care:

în ţările CSI 276,1 344,4 350,4 423,6 502,4 551,4

în ţările Uniunii Europene 123,8 140,9 171,2 211,0 296,3 324,1

în ţările Europei Centrale şi

de Est

41,7 42,5 62,1 97,9 105,7 121,4

în alte ţări 29,8 37,8 60,1 57,4 80,8 94,4

Import – total 776,4 892,2 1038,0 1402,3 1768,5 2293,0

din care :

din ţările CSI 259,8 340,2 408,9 593,4 764,8 905,9

din ţările Uniunii Europene 280,1 317,5 356,8 505,3 581,1 752,5

din ţările Europei Centrale şi

de Est

136,2 117,9 115,0 133,3 199,1 292,4

din alte ţări 100,3 116,6 157,3 170,3 223,5 342,2

Balanţa comercială - total -304,9 -326,7 -394,2 -612,4 -783,4 -1201,7

din care :

cu ţările CSI 16,3 4,2 -58,5 -169,8 -262,3 -354,5

cu ţările Uniunii Europene -156,3 -176,7 -185,5 -294,3 -284,9 -428,4


101

cu ţările Europei Centrale şi de

Est

-94,5 -75,4 -52,9 -35,3 -93,5 -170,9

cu alte ţări -70,4 -78,9 -97,3 -112,9 -142,6 -247,9

Gradul de acoperire a

importurilor prin exporturi,

%

60,7 63,3 62,0 56,3 55,7 47,6

din care:

ţările CSI 106,2 101,2 85,7 71,3 65,6 60,9

ţările Uniunii Europene 44,2 44,3 47,9 41,7 51,0 43,1

ţările Europei Centrale şi de

Est 30,6 36,0 53,9 73,4 53,0 41,5

alte ţări 29,7 32,3 38,1 33,6 36,2 27,6

Sursă: Biroul Naţional de Statistică.


102

Concluzii în baza tab. 9.1.:

Din datele prezentate în tabel relevam faptul ca din anul

2000 si pîna în 2005 volumul importurilor a ajuns sa dubleze

volumul exporturilor, ceea ce înseamna ca RM consuma de 2 ori

mai mult decit produce. Evoluţia sectorului extern al economiei

naţionale, reflectată în agregatele balanţei de plăţi a fost determinată

de ritmurile înalte de creştere a importurilor ca răspuns la majorarea

cererii interne şi de sporirea consumului final. Decalajul în evoluţia

exporturilor şi importurilor a determinat acumularea unui deficit al

balanţei comerţului exterior cu bunuri în valoare de 1190.8 mil.

USD (preţuri FOB) în anul 2005, ceea ce este cu 57.9 la sută mai

mult faţă de anul 2004. Menţionăm că, deficitul comercial în valoare

absolută a depăşit exporturile de bunuri cu 86.4 mil. USD. Ponderea

soldului comercial în PIB s-a majorat cu 11.8 puncte procentuale,

constituind 40.8 la sută. Gradul de deschidere economiei naţionale a

crescut semnificativ (cu 11.0 puncte procentuale), ceea ce denotă

dependenţa tot mai mare de sectorul extern. În perioada de raportare

importurile de bunuri au crescut. Conform Biroului Naţional de

Statistică (BNS), 78.1 la sută din total au fost bunuri importate de la

9 parteneri comerciali: Ucraina (23.3 la sută), România (15.8 la

sută), Rusia (13.2 la sută), Germania (7.6 la sută), Italia (5.4 la

sută), Belarus (3.7 la sută), Turcia (3.6 la sută), Polonia (3.4 la

sută).


1. Definiţi conceptul de comerţ exterior.

2. Comentaţi indicatorii eficienţei comerţului exterior.

3. Explicaţi componentele politicii comerciale externe.

4. Descrieţi tipurile fundamentale ale politicii comerciale

externe.

5. Definiţi balanţa de plăţi.

6. Descrieţi structura balanţei de plăţi.

7. Analizaţi evoluţia comerţului exterior a RM.

8. Analizaţi în dinamică balanţa de plăţi a RM.

9. Propuneţi măsuri de echilibrare a balanţei de plăţi.


103

10. Caracterizaţi cadrul normativ-legislativ ce reglementeză

activitatea comercială externă a RM.

Teste grilă: 1. Care din măsurile de mai jos consideraţi că au un efect stimulativ

imediat asupra exporturilor unei ţări?

a) restructurarea economiei;

b) contractarea de credite externe;

c) revalorizarea monedei naţionale;

d) devalorizarea monedei naţionale.

2. Eficienţa economică a exportului depinde de:

a) nivelul cheltuielilor interne, care se fac pentru obţinerea

mărfii destinate exportului;

b) nivelul preţului pe piaţa mondială;

c) calitatea mărfii care se exportă;

d) rata inflaţiei interne;

e) stabilitatea exportului.

3. Balanţa comercială reflectă următoarele operaţii:

a) importurile şi exporturile de mărfuri, precum şi creditele

comerciale pe termen scurt;

b) importurile şi exporturile de mărfuri, precum şi creditele

comerciale pe termen lung;

c) importurile şi exporturile de mărfuri, precum şi creditele

comerciale pe termen scurt şi pe termen lung;

d) importurile şi exporturile de mărfuri, precum şi

transferurile de mărfuri;

e) importurile şi exporturile de mărfuri;

f) nici una din afirmaţiile anterioare nu este corectă.

4. Înregistrarea unui deficit al Balanţei de Plăţi din Republica

Moldova şi a unui excedent al Balanţei de Plăţi din Federaţia Rusă

trebuie să aibă drept consecinţă:

a) o creştere a rublei;

b) o scădere a rublei;

c) o creştere a leului;

d) o scădere a leului.


104

5. Creşterea semnificativă a importului faţă de export în Republica

Moldova va duce la:

a) aprecierea monedei naţionale;

b) revalorizarea monedei naţionale;

c) deprecierea monedei naţionale;

d) stabilitatea monedei naţionale.

6. La Paris moneda europeană se cotează faţă de USD la termen (1

lună) astfel:

curs spot: 1EUR= 1,2251-1,2259 USD;

punctele forwards (1 lună): 10 - 20,ceea ce reprezintă:

a) cotare indirectă, report;

b) cotare directă, deport;

c) cotare directă, report;

d) cotare indirectă, deport.

Probleme: 1. Economia naţională se descrie prin următoarele ecuaţii:

Y = C + I + G + Xn,

Y = 5.000, G = 1.000, T = 1.000, C = 250 + 0,75 · (Y – T),

I = 1.000 – 50 · r,

Xn = 500 – 500 · ε,

r = r* = 5.

- Determinaţi suma economisirilor naţionale, suma investiţiilor,

starea balanţei comerciale pentru această economie şi nivelul de

echilibru al cursului valutar.

2. Să presupunem că:

a) Sunteţi o societate care produce confecţii pentru export.

Costul de producţie pentru o rochie de damă este 470,88 lei. Cursul

valutar la vedere constituie 16,56 LMD/EUR şi 13,18 LMD/ USD.

Adaosul comercial este de 18%. Care este preţul extern pe care îl

propuneţi partenerului (în EUR/€ şi USD/$)?

b) Peste câteva luni, datorită inflaţiei costul de producţie a

crescut cu 37 %, iar USD/$ face report faţă de LMD cu 18 unităţi şi

EUR/€ face report faţă de LMD cu 25 unit. În condiţiile aceleiaşi


105

marje de 18 % care ar fi preţul extern pe care îl puteţi propune în

acest moment (în EUR/€ şi USD/$)? Comentaţi diferenţa dintre

cele 2 preţuri externe din ambele situaţii (a,b).

3. Un producător din Moldova exportă mărfuri în valoare de

1000000 lei moldoveneşti în Franţa. Cursul la momentul încheierii

contractului 1€ =15,8560 MDL, iar la momentul plăţii 1 € =15,4010

MDL. Să se calculeze care sunt consecinţele scăderii cursului

valutar asupra exportului.

4. Un producător din Moldova exportă mărfuri în valoare de

1000000 lei moldoveneşti în Franţa. Cursul la momentul încheierii

contractului 1€ =15,8560 MDL, iar la momentul plăţii 1 € =15,4010

MDL.

Să se calculeze care sunt consecinţele scăderii cursului valutar

asupra exportului.

5. Un agent economic importă mărfuri în valoare de 1500000

lei moldoveneşti din Germania. Cursul la momentul încheierii

contractului 1€=15,5470 MDL, iar la momentul plăţii 1€ =15,2285

MDL.

Să se calculeze care sunt consecinţele modificării cursului

valutar asupra importului.

6. Un contract de export în valoare de 10000 lei moldoveneşti

a fost încheiat în mai (T0) încasarea contravalorii va fi efectuată în

noiembrie (T1). Cursul de schimb:

T0 1$=13,80 MDL;

T1 1$=14,60 MDL.

Să se calculeze consecinţele modificării cursului de schimb

asupra exportului.

7. Între doi agenţi economici din ţări diferite se încheie un

contract de export în care sunt prevăzute următoarele:

– valoarea exportului – 600 000 NOK;

– cursul valutei de contract (NOK) faţă de valuta-etalon

(USD) în momentul încheierii contractului este 1 USD =

6,9080 NOK;


106

– preţul va fi recalculat, dacă cursul NOK faţă de USD se

va modifica cu mai mult de ± 3%.

Ce se va întreprinde în cazul în care, la data efectuării plăţii,

raportul de schimb între cele două valute este:

Varianta a) 1 USD = 7,20 NOK

Varianta b) 1 USD = 6,63 NOK

Varianta c) 1 USD = 7,05 NOK?


Bucuresti, 1994.


Sons, Inc. N. Y., 1993.








6. Ciucur D., Gavrila I., Popescu C. - Economie - manual

universitar, Editura Economica, Bucuresti, 1999.

7. Cretoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. - Economie politica,

Casa de Editura si Presa, Bucuresti, 1993.


Bucuresti, 1997.


Timisoara, 1997.



11. Ignat I., Pohoata I., Clipa N., Lutac Gh. - Economie politica,

Editura Economica, Bucuresti, 1998.




107

13. Moldovanu D. Relaţii economice externe ale Republicii

Moldova: afirmare şi perspective.- Chişinău: ASEM, 1997.

14. Moldovanu D. Tranziţia: interdependenţa transformărilor

sistemice şi a integrării în economia mondială.- Chişinău:

ASEM, 1997.




Bucuresti, 1998.



Эврика, 2001.





Tema: 10. Creşterea economică. Modele de creştere

economică


să explice corelaţia dintre creşterea economică şi

dezvoltarea economică;

să analizeze factorii ce determină creşterea economică;

să descrie modelele keynesiene ale creşterii economice;

să descrie modelele clasice ale creşterii economice;

să determine tendinţele de creştere economică pentru

Republica Moldova.

Conţinutul temei: 1. Creşterea economică şi dezvoltarea economică

2. Modelele creşterii economice

3. Statul şi economia.


108


Cresterea economica este un fenomen de civilizatie, in

literatura economica conceptul de crestere fiind deseori asociat cu

cel de dezvoltare. Notiunea de crestere reprezinta probabil axul

central al dinamicii economice. In economia contemporana

cresterea economica poate fi asociata cu asa numita crestere

durabila, atat a productiei, produsului pe locuitor, cat si a

populatiei. Operatorii cresterii sunt multipli. Pricipalii operatori

utilizati de literatura de specialitate sunt:

1. Coeficientul capitalului;

2. Productivitatea investitiilor;

3. Multiplicatorul;

4. Acceleratorul;

5. Functia agregata de productie.

Se poate aprecia faptul ca cresterea economica a diferitelor

economii nationale se produce in conformitate cu specificul acelor

economii. Totusi exista constante ce pot fi extrapolate asupra

oricarui tip de crestere economica, mai ales daca ii atasam atributul

de durabila. Aceste constante ne introduc pe terenul constructiilor

ideale, adica al modelelor. Modelele de crestere economica sunt

ecuatii generale presupunand constante si variabile aplicabile

tuturor economiilor. Cele mai uzuale constante ale modelelor de

crestere sunt munca si capitalul. La acestea se adauga, in diferite

cuantificari: capacitatea de a realiza tehnologii noi, in consonanta cu

imperativele momentului (inventivitatea), capacitatea

antreprenoriala sau capacitatea manageriala de a crea structuri in

concordanta cu potentialul pietei, sau etica muncii, in parametrii

specifici unei anumite societati. Toate aceste premise de modelare

converg in planul non-uman la delimitatrea potentialului de

crestere: un volum din ce in ce mai mare de capital, pe de o parte,

alocarea unei parti considerabile a veniturilor societatii in directia

efortului de dezvoltare. Intr-o economie de piata decizia de

"promovare" a cresterii economice nu este altceva decat o decizie

de amanare a consumului in scopul determinarii optimului

dimensional in prezent si viitor.


109

Creşterea economică reprezintă procesul de sporire, într-o

economie naţională, a producţiei totale de bunuri şi servicii la un

moment dat, cu efecte favorabile asupra vieţii economico – sociale.

Dezvoltarea economică exprimă ansamblul transformărilor

cantitative şi calitative care intervin în structurile economico –

sociale şi în comportamentul şi gîndirea economică a oamenilor.

Creşterea şi dezvoltarea economică se reflectă în calitatea vieţii,

în gradul de bunăstare al populaţiei, determinînd progresul

economic. Acesta se concretizează în trecerea unei economii

naţionale de la inferior la superior prin creşterea productivităţii

muncii şi a produsului naţional pe locuitor, în condiţiile

modernizării structurilor economice şi socale.

Creşterea economică extensivă se caracterizează prin faptul că

sporul venitului naţional este datorat în special creşterii cantităţii

factorilor atraşi în procesul de producţie.

Creşterea economică intensivă presupune ca sporirea venitului

naţional să se realizeze prin creşterea utilizării factorilor de

producţie.

Echilibrul economic

Echilibrul economic presupune gasirea raporturilor de forta

corecte intre ramuri, subramuri, economii in ansamblu. Echilibrul

general este o functie determinabila prin intermediul echilibrelor

partiale intr-o piata de tip concurential. Echilibrul general are o

seama de caracteriastici:

1. Interdependenta generala a pietelor.

2. Orice echilibru partial nu se poate regasi in cel general decat

prin intermediul functiei agregate a banilor (care pot sa perverteasca

extrem de usor, in conditii determinate, echilibrul).

3. Echilibrul nu este un obiectiv in sine; el este calea spre

optimul economic, specific oricarei economii.

4. Echilibrul nu are sens decat in dinamica.

Condiţia de echilibru a economiei:

Rata garantată = Rata naturală = Rata reală

Gw = GN = GR


110

Funcţia de creştere economică pentru o economie staţionară

este:

rQ = rT + αrK + βrL , unde:

rT = rata de creştere a progresului tehnic;

rK = rata de creştere a capitalului;

rL = rata de creştere a forţei de muncă;

rQ = rata de creştere a producţiei.

Material de sinteză la subiectul –2- Funcţia Cobb – Douglas de creştere economică:

Qt = Tt · Ktα · Lt

β , unde:

Qt = output în perioada t;

Tt = indice tehnologic;

Kt = indice al stocului de capital în preţuri constante;

Lt = indice al forţei de muncă;

α = elasticitatea producţiei în raport cu capitalul;

β = elasticitatea producţiei în raport cu munca.

Cel mai elaborat model de crestere, pe care il putem considera

deja clasic, este modelul lui John Maynard Keynes. Esenta acestuia

rezida in urmatoarele:

1. Creste utilizarea mainii de lucru (somajul, scade).

2. Venitul rel global se mareste in consecinta.

3. Consumul real global creste, dar intr-un ritm mai lent decat

venitul.

4. La o marime data a inclinatiei spre consum, nivelul de

echilibru al ocuparii fortei de munca depinde de volumul

investitiilor curente.

5. Investitiile la randul lor depind de inclinatia marginala spre

investitii care la randul ei depinde de nivelul eficientei acestora.

6. Eficienta investitiilor depinde de nivelul complex al ratelor

dobanzii percepute pe piata creditului.

7. Rata dobanzii la randul ei depinde de o politica coerenta,

aplicabila in domeniul monetar in tara respectiva dar si de preferinta

pentru lichiditate.


111

Exista numeroase modele de inspiratie neoclasica,

monetariste, globale, etc. Toate au adepti si detractori. Toate au fost

mai mult sau mai putin validate sau invalidate de practica curenta,

dar se poate spune ca reprezinta un jalon de raportare, mai ales in

situatia ca evolutia economiei respective se face cu un grad foarte

mare de imprevizibil ( cum este de exemplu situatia tarilor cu

economia in tranzitie).


Statul se implica in economia moderna intr-o tripla

perspectiva economica: consumator de bunuri si servicii, proprietar

si intreprinzator ; daca adugam si perspectiva juridica a

reglementarii cadrului de evolutie al economiei ajungem la

concluzia ca rolul statului este inca relativ important in economia si

societatea contemporana. Este totusi normal sa consideram ca

regulile economiei de piata, aproape unanim acceptate in lume,

prevad restrictionari si restrangerea permanenta de pe aliniamentele

cu care secolele si chiar deceniile precedente ne-au obisnuit.

Principalele obiective ale statului in ziua de astazi sunt : cresterea economica echilibrata

structurarea optima a economiei nationale

politica energetica a natiunii

politica de cercetare si dezvoltare

politica preturilor

politica veniturilor

utilizarea deplina a muncii diponibile in societate

politica comerciala internationala

politica ecologica, etc

Orice stat indeplineste prin intermediul guvernului o seama de

functii cu impact in domeniu economiei :

1. Functia de control adica de elaborare si urmarire a aplicarii

regulilor valabile in acea economie. Uneori linia de demarcatie intre

functia de control si interventia directa, nemijlocita a statului in


112

economie este destul de confuza, cu toate repercursiunile negative

ce decurg de aici.

2. Functia de stabilizattor al vietii economice necesara pentru

ca cererea si oferta agreagta pe piata nu pot fi controlate de la un

nivel anumit in sus decat de catre stat. Aceasta implica utilizarea

unui aparat in consecinta.

3. Statul ca producator de bunuri si servicii se restrange in

marea majoritate a tarilor lumii, aceasta pentru ca este deja evident

dupa numeroase experiente ca statul are posibilitati limitate de a fi

un manager competitiv in raport cu secorul privat. Domeniile de

predilectie sunt astazi, ca si in trecut : apararea, educatia, cercetarea,

infrastructura, protectia sociala, etc.

4. Statul in calitate de factor de redistribuire a veniturilor

actioneaza prin intermediul parghiilor fiscale la indemana dar si prin

structura pe care o confera sectorului public in calitate de principal

consumator de resurse redistribuite.

Politicile economice

In functiile de parghiile la indemana statului sa notam

urmatoarele politici :

1. Bugetara si fiscala

2. Monetara

3. Creditul

4. Vamalitatea

5. Programarea si planificarea economica.

Politica bugetara si fiscala precum si politica monetara

reprezinta cele mai importante activitati ale oricarui stat in lumina

implicarii in economie azi. Politica bugetara si fiscala se aplica la

principalul instrument prin care se redistribuie veniturile, bugetul de

stat. Structural acesta este o balanta de venituri si cheltuieli.

Principalele surse de venituri ale bugetului statului sunt :

impozitele, imprumuturile, sursele vamale, veniturile proprii din

economie si in ultima instanta propria emisiune monetara.

Cheltuielile sunt de natura clasica : aparare, educatie, asigurari

sociale, etc. In lumea moderna bugetele sunt de regula deficitare,


113

acoperirea acestora facandu-se prin imprumuturi interne si

internationale.

Politica monetara a statului presupune controlul asupra masei

monetare in circulatie, cresterea sau scaderea acesteia se poate face

prin cumpararea respectiv vanzarea asa numitelor bonuri de tezaur,

emisiunea de numerar, respectiv modificarea ratei scontului pe piata

bancara. Scaderea masei banesti in circulatie presupune o serie de

masuri concertate : lansarea de imprumuturi de stat, retragerea

surplusului de moneda, etc.


1. Analizaţi şi corelaţi creşterea şi dezvoltarea economică.

2. Enumeraţi factorii care influienţează creşterea economică.

3.Argumentaţi condiţia de echilibru a economiei.

4.Caracterizaţi principalele modele de creştere economică.

5.Numiţi principalele obiective şi funcţii ale statului.

Teste grilă:

1. Comparativ cu creşterea economică, dezvoltarea economică:

a) are o sferă de cuprindere mai mică;

b) are o sferă de cuprindere mai mare;

c) noţiunile sunt identice;

d) nu există nici o legătură între aceste două noţiuni.

2. Creşterea economică este reflectată în mod direct de:

a) creşterea PNB în termeni reali;

b) creşterea PIB în termeni nominali;

c) creşterea PGB.

3. Creşterea economică este posibilă atunci cînd:

a) ritmul de creştere a venitului naţional este inferior

ritmului de creştere a populaţiei;

b) venitul naţional şi populaţia cresc în acelaşi ritm;

c) sporeşte venitul naţional pe locuitor.

4. Au efect de antrenare favorabil economiei naţionale:

a) progresul tehnic;

b) perfecţionarea capitalului fix;


114

c) investiţiile;

d) îmbunătăţirea structurii producţiei;

e) îmbunătăţirea calităţii mijloacelor de producţie.


Bucuresti, 1994.


Sons, Inc. N. Y., 1993.










7. Cretoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. - Economie politica,

Casa de Editura si Presa, Bucuresti, 1993.


Bucuresti, 1997.


Timisoara, 1997.










Bucuresti, 1998.


115



Эврика, 2001.



17. ŢIGĂNESCU I., Macroeconomie, -Bucureşti:Editura ASE,

2001.

18. ZBÂRCIOG Văleriu, Macroeconomie, -Chişinău: Ed.

ASEM, 1998.

Tema: 11. Politica monetară a Uniunii

Europene


- să caracterizeze procesul de creare a Uniunii Economice şi

Monetare;

- să descrie trecerea de la ECU la Euro;

- să identifice instrumentele şi scopurile politicii monetare a

UE;

- să-şi expună punctul său de vedere vis-a-vis de perspectiva

monedei unice Euro şi a dolarului SUA ca monedă

internaţională;

- să analizeze beneficiile şi inconvenienţele monedei unice

Euro.

Conţinutul temei: 1. Crearea Uniunii Economice şi Monetare

2. Trecerea de la ECU la Euro

3. Beneficii şi inconvenienţe ale monedei unice euro.


Jaloanele procesului de integrare monetară europeană

finalizat prin introducerea euro, au fost puse de planul Delors,

elaborat în aprilie 1989 sub îndrumarea lui Jacques Delors, atunci


116

preşedinte al Comisiei Europene.

Prin Tratatul de la Maastricht,

inspirat de planul Delors, s-a

stabilit că Uniunea Economică şi Monetară va fi creată în trei etape.

Prima etapă, derulată până la 1 ianuarie 1994,

considerată etapa de pregătire, presupunea:

întărirea Uniunii Economice, prin măsuri de desăvârşire

a Pieţei Unice Interne;

dezvoltarea coordonării politicilor economice (fixarea

unor orientări cantitative pe termen mediu în planul

politicilor bugetare naţionale, concertarea politicilor

bugetare);

extinderea la toate monedele ţărilor comunitare a

mecanismului Sistemului

Monetar European şi lărgirea rolului ECU;

negocierea şi aprobarea Tratatului Uniunii Europene.

În a doua etapă, între 1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie

1996, a fost înfiinţat Institutul Monetar European (IME), care va

deveni, de la 1 iunie 1998, Banca Centrală Europeană. IME a

conturat în această perioadă viitoarea politică monetară unică şi

a pregătit din punct de vedere tehnic trecerea la uniunea

monetară.

În această a doua fază s-au luat măsuri pentru întărirea

Pieţei UniceInterne, a ajutoarelor structurale şi a politicii de

concurenţă, pentru lărgirea regulii majorităţii în privinţa deciziilor

de orientare a politicilor economice şi a regulilor referitoare la

amploarea deficitelor bugetare.

Ţările membre UE au urmărit în această perioadă şi

îndeplinirea criteriilor de convergenţă stabilite prin Tratatul de la

Maastricht. Criteriile de convergenţă care trebuiau îndeplinite

pentru a trece la moneda unică euro sunt:

criteriul stabilităţii (durabile a) preţurilor – rata inflaţiei nu

trebuie să depăşească, cu un an înaintea examinării, cu mai

mult de 1,5%, nivelul mediu al inflaţiei înregistrat în acele

state membre (cel mult trei) care au înregistrat cele mai

bune performanţe în materia stabilităţii preţurilor – adică,


117

au rata inflaţiei, calculată ca medie a indicilor preţurilor de

consum asupra unei baze comparabile, cea mai scăzută;

criteriul de convergenţă a dobânzilor – rata dobânzii

nominale pe termen lung (10 ani) la obligaţiunile de stat, în

ultimul an înaintea evaluării, să nu depăşească cu mai mult

de 2% media dobânzilor – la obligaţiunile pe termen lung

ale statului sau la titluri comparabile, ţinând cont de diferenţele

între definiţiile naţionale – din acele state membre (cel

mult trei), care prezintă cele mai bune rezultate în ce

priveşte stabilitatea preţurilor (ţările cu inflaţia cea mai

scăzută);

criteriul situaţiei finanţelor publice – deficitul bugetar

(al bugetului consolidat) să nu fie excesiv, să nu depăşească

3% din PIB;

criteriul situaţiei finanţelor publice – datoria publică să nu

depăşească 60% din PIB, sau raportul dintre datoria publică şi

produsul intern brut să scadă suficient pentru a se considera

că se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm satisfăcător;

criteriul participării la mecanismul de schimb al

Sistemului Monetar European – moneda naţională să fi

făcut parte dintr-un sistem de cursuri fixe (SME II) cel puţin

doi ani premergători examinării în vederea aderării,

cu respectarea marjelor normale de fluctuaţie, „fără să

cunoască tensiuni grave” şi fără devalorizări, din proprie

iniţiativă, ale monedei sale în raport cu moneda altui stat

membru.

Pe lângă aceste criterii de bază, se urmăreşte

independenţa băncilor centrale naţionale faţă de guverne şi

se interzice finanţarea monetară a deficitului bugetar.

După cum se observă, criteriile de convergenţă sunt

orientate pe două laturi importante:

cea monetară, vizând direct stabilitatea preţurilor (rata

inflaţiei, rata dobânzii, stabilitatea cursului valutar,

independenţa băncilor centrale şi interzicerea finanţării

monetare a deficitului bugetar);


118

cea a finanţelor publice, reflectată în restricţiile privind

deficitul bugetar şi datoria publică.

A treia etapă, prevăzută iniţial să se desfăşoare între

1997 şi 1999, a fost decalată cu doi ani. Conform acordului

prealabil, analizând lista ţărilor care îndeplineau criteriile de

convergenţă, Consiliul European urma să constate dacă 7 ţări

comunitare sunt pregătite să treacă la a treia etapă începând cu

1 ianuarie 1997.

La 16 decembrie 1996, în cadrul Consiliului European de la

Madrid, s-a hotărât ca stadiul al treilea al UEM să înceapă la 1

ianuarie 1999.

În etapa a treia au fost fixate irevocabil parităţile între

monedele ţărilor care urmau să facă parte din uniunea monetară

iar BCE definitivează politica monetară comună pentru viitoarea

zonă euro.


La 16 iunie 1997 Consiliul Uniunii Europene a adoptat

următoarele măsuri vizând înlocuirea ECU şi introducerea euro:

de la data de 1 ianuarie 1999 toate referirile la moneda ECU

din contracte şi din alte instrumente juridice erau înlocuite cu

referiri la euro, utilizându-se raportul de 1:1 pentru conversie;

continuitatea contractelor denominate în monedele naţionale

ale ţărilor membre participante la euro;

trebuiau respectate regulile de rotunjire stabilite, la exprimarea

preţurilor în noua monedă şi era stabilit gradul de precizie

folosit la determinarea raporturilor fixe de schimb

(irevocabile) între monedele ţărilor din viitoarea uniune

monetară şi euro, ce urmau să intre în vigoare la data de 1

ianuarie 1999 (utilizându-se 6 cifre după virgulă).

Denumirea de euro a constituit, la timpul ei,

subiect al unor controverse. Astfel, s-au găsit susţinători ca

moneda unică să fie marca germană sau francul, în timp ce

alţii susţineau că ECU este cea mai potrivită denumire.

În cadrul Consiliului European de la Madrid din 15-16

decembrie 1995 s-a decis numele de euro pentru viitoarea


119

monedă unică. Ideea de a adăuga prefixul euro la numele

monedelor naţionale (“euromărci”, “eurofranci”), a fost respinsă pe

considerentul că ar fi putut duce la ierarhizări de genul “euromarca

este mai puternică decât eurofrancul”, şi nu s-ar mai fi vorbit de

o monedă unică. În al doilea rând, în acest fel ar fi putut apărea

confuzii şi între moneda unică şi eurovalutele europene, denumite

tot euro-mărci sau euro-franci.

La 15 iulie 1997 a fost luată decizia utilizării unei prescurtări

oficiale pentru euro, "EUR", înregistrat la Organizaţia

Internaţională pentru Standardizare. Tot atunci, a fost ales ca

simbol oficial caracterul "€",

cele două linii paralele dorindu-se să

sugereze stabilitatea monedei euro.

Tot în anul 1997 au fost definitivate denominările şi

specificaţiile tehnice ale monedelor euro (diametru, greutate,

culoare, compoziţie etc.), urmărindu-se pe de o parte

recunoaşterea monedelor de către echipamentele şi sistemele

existente, şi pe de alta parte evitarea, pe cât posibil, a falsificărilor.

Moneda unică a fost introdusă în trei etape distincte.

Prima etapă (2 mai 1998 - 1 ianuarie 1999) a

debutat Consiliul European de la Bruxelles, când au fost

selectate, dintre cele 15 ţări UE, doar cele care îndeplineau

criteriile de convergenţă.

În urma evaluărilor, 11 ţări au trecut la faza a doua:

Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia,

Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Grecia deşi dorea

adoptarea monedei unice nu îndeplinea la acel moment

criteriile de convergenţă şi s-a alăturat celor 11 ţări de la 1

ianuarie 2001. Danemarca, Marea Britanie şi Suedia au preferat

până în prezent să se menţină în afara zonei euro, deşi s-ar fi

încadrat încă de la început în restricţiile impuse de Tratatul de la

Maastricht.

La 1 iunie 1998 Institutul Monetar European a fost

înlocuit de Banca Centrală Europeană, sistemele legale

naţionale au fost adaptate pentru a permite circulaţia noii

monede şi s-au pregătit din punct de vedere tehnic primele


120

emisiuni de bancnote şi monede euro.

În a doua etapă (1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 2001),

euro a existat numai ca monedă de cont. La 1 ianuarie 1999 au

intrat în vigoare cursurile de schimb fixe irevocabile dintre

monedele naţionale ale ţărilor membre UME şi euro, BCE

stabilind următoarele parităţi oficiale în raport cu euro pentru cele

11 monede europene selectate (pentru Grecia, de la 1 ianuarie

2001):

Uniunea Europeană a adoptat pentru această fază regula

sintetizată “nici o obligaţie, nici o interdicţie” în ceea ce

priveşte folosirea euro. Deşi facultativă, marile companii

multinaţionale au fost primele care au adoptat euro în contabilitatea

lor europeană, pentru o mai facilă comparare a rezultatelor între

filialele din ţări europene diferite. Tot de la 1 ianuarie 1999,

sistemele electronice de tranzacţionare ale burselor europene au

fost adaptate la euro, iar noile obligaţiuni ale guvernelor din ţările

participante au fost emise în euro; într-un cuvânt, folosirea euro s-

a extins şi la pieţele financiare, pieţele valutare şi la sistemele de

compensare

A treia etapă (prevăzută iniţial a se derula între 1

ianuarie 2002 şi 1 iulie 2002, ulterior redusă până la 28

februarie 2002), a presupus apariţia bancnotelor şi monedelor

euro şi dispariţia banilor naţionali, conform unui calendar

prestabilit (Tabelul nr. 11.2).


121

Tabelul nr. 11.1. Parităţile fixe (irevocabile) între monedele

naţionale ale ţărilor participante la UME şi euro, intrate

în vigoare la 1 ianuarie 1999

Ţara

Moneda naţională

înainte de euro

Simbol

ul

Paritatea

irevocabilă

faţă de euro

Austria şiling ATS 13,76

03

Belgia franc belgian BEF 40,3399

Finlanda marca finlandeză FIM 5,94573

Franţa franc francez FRF 6,55957

Germania marcă germană DEM 1,95583

Grecia (1) drahmă GRD 340,750

Irlanda liră irlandeză IE

P

0,787564

Italia liră italiană IT

L

1936,27

Luxemburg franc luxemburghez LUF 40,3399

Olanda gulden NLG 2,20371

Portugalia escudo

PTE 200,482

Spania peseta

ESP 166,386

Notă: (1) Valabilă de la 1 ianuarie 2001.

Sursa: http://www.bnro.ro/Ro/EU/parităţi.htm

Începând cu 1 martie 2002, în toate cele 12 ţări ale zonei

euro, moneda unică a rămas singurul mijloc de plată legal,

fostele monede naţionale pierzându-şi puterea liberatorie.


122

Tabelul nr. 11.2. Calendarul trecerii la euro – schimbarea

celor 12 monede naţionale în moneda unică – şi

termenul pentru preschimbarea vechilor monede şi

bancnote

Ţara

Încetare oficială

(perioada de

circulaţie

duală)

Termen de

preschimbar

e la Banca

Centrală

– monedă

metalică

Termen de

preschimba

re la Banca

Centrală

Austria 28.02.2002 nelimitat nelimitat

Belgia 28.02.2002 31.12.2004 nelimitat

Finlanda 28.02.2002 31.12.2012 31.12.2012

Franţa 17.02.2002 31.12.2002 31.12.2012

Germania 31.12.2001 nelimitat nelimitat

Grecia 28.02.2002 1 ianuarie 2004 31.12.2012

Irlanda 9.02.2002 nelimitat nelimitat

Italia 28.02.2002 31.12.2012 31.12.2012

Luxembur

g

28.02.2002 31.12.2004 nelimitat

Olanda 28.02.2002 1.01.2007 1.012032

Portugali

a

28.02.2002 31.12.2002 31.12.2022

Spania 28.02.2002 nelimitat nelimitat

Sursa: Tribuna Economică nr. 27, 4 iulie 2001, p. 71.


123


3.1. Avantaje ale monedei unice

Renunţarea la monedele naţionale şi adoptarea unei

monede unice a iscat în mod firesc numeroase controverse în

ţările vizate, existând atât susţinători ai acestei idei, cât şi critici.

Introducerea euro are în mod cert o serie de avantaje,

incontestabile.

Principalele avantaje economice directe ale euro sunt:

1. eliminarea riscului valutar;

2. reducerea costurilor tranzacţiilor;

3. transparenţa preţurilor.

1. Eliminarea riscului valutar în cazul schimburilor

comerciale între ţările din zona euro. Incertitudinea în

schimburile comerciale internaţionale, generată de lipsa

previzibilităţii cursului, chiar în condiţiile unui sistem de cursuri

fixe (dar asigurat în ultimii ani între limite de fluctuaţie extrem de

mari, ± 15% şi cu destul de frecvente ajustări sub forma

devalorizărilor sau revalorizărilor), a determinat ca necesare

contramăsuri de acoperire a riscului valutar. Însă, mijloacele

moderne de acoperire a riscului valutar, gen contracte forward,

futures, opţiuni, swap, deşi accesibile, presupuneau costuri

suplimentare. În aceste condiţii, apariţia monedei unice, având

drept rezultat eliminarea riscului valutar în zona euro, a

determinat creşterea volumului tranzacţiilor comerciale

intracomunitare.

2. Reducerea costurilor valutare, prin eliminarea

schimburilor între monedele comunitare. Conform unor

aprecieri, aceste costuri se ridicau la aproximativ 0,4 % din

PNB al ţărilor din zona euro. Eliminarea costurilor rezultat al

schimburilor valutare, anterior transferate în preţurile produselor

finite şi în consecinţă suportate de consumatori, ar fi de natură să

contribuie la reducerea preţurilor. Dimensiunea pierderilor, rezultat

al conversiilor valutare, este sugerată şi de datele din tabelul

următor. Plecând de la ipoteza că un turist ar pleca din Belgia cu

suma de 40.000 BEF parcurgând mai multe ţări europene unde ar


124

schimba de fiecare dată banii în moneda locală, la reîntoarcerea

în Belgia ar fi constatat că, fără să fi cheltuit nimic, suma este cu

peste 46% mai mică decât cea iniţială, ca urmare a

comisioanelor practicate la schimbul valutar şi a pierderilor

rezultate la trecerea de la o monedă mai slabă la una mai puternică.

3. Transparenţa preţurilor. Exprimarea preţurilor din

ţări diferite în aceeaşi monedă este de natură să impulsioneze o

aliniere a acestora şi să încurajeze concurenţa, întrucât permite

comparaţii directe inter-ţări. Este cunoscut faptul că între ţările

europene, pentru acelaşi produs, existau şi există încă, diferenţe de

preţ substanţiale – unele justificate (de costurile de producţie mai

mari, de fiscalitatea mai ridicată etc.), altele nu.

Avantajele economice indirecte ale adoptării monedei

unice europene sunt:

1. Reducerea ratelor dobânzilor. Diminuarea inflaţiei, ca

urmare a politicii monetare a Băncii Centrale Europene, de

interes în primul rând pentru ţările care anterior

înregistraseră rezultate slabe în combaterea sa (de exemplu,

Italia sau Portugalia), conduce în mod evident şi la

scăderea ratelor dobânzii în zona euro.

2. Stimularea (continuării) reformelor structurale. Dacă pentru

trecerea la moneda unică actualele ţări membre ale UEM au

fost nevoite să-şi ajusteze economiile, îndeplinind criteriile de

convergenţă, Pactul de stabilitate şi creştere impune aceeaşi

austeritate şi rigoare în plan financiar şi monetar şi după

adoptarea monedei unice.

3. Încurajarea creşterii economice. Costurile mai scăzute ale

tranzacţiilor, riscul valutar redus sau eliminat, transparenţa

preţurilor, sunt numai câţiva din factorii de natură să

impulsioneze dezvoltarea economiilor din zona euro.

4. Dobândirea statutului de monedă internaţională. Euro a

devenit într-un timp relativ scurt, aşa cum se estima, o monedă

în care sunt plasate pe scară largă rezervele internaţionale, o

alternativă credibilă la dolarul american, având un rol mult

mai important decât oricare dintre monedele la care s-a


125

renunţat.

3.2. Inconvenienţe ale monedei unice

La momentul lansării ideii de monedă unică, în special

după jumătatea anilor 1990, “euroscepticii” au formulat anumite

critici:

Reglementările privitoare la UEM şi la moneda unică

adoptate la Maastricht sunt nerealiste, fiind rezultatul unei

conjuncturi economice şi financiar – valutare favorabile de la

începutul deceniului nouă.

Criteriile de convergenţă din Tratatul de la Maastricht

asigură premisele unei inflaţii scăzute, dar determină şi o

creştere economică redusă, critica vizând în primul rând

restricţia referitoare la nivelul maxim al deficitului bugetar şi

angajamentele asumate de ţări că după trecerea la euro

vor respecta prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere.

Pierderea autonomiei politicii monetare şi valutare.

Creşterea preţurilor. Existau temeri, care cel puţin parţial s-au

şi adeverit, că introducerea euro va duce şi la creşterea

preţurilor. Însă, impactul introducerii euro este şi mai relevant

comparând valoarea unei bancnote de 500 de euro faţă de cea

mai mare bancnotă existentă anterior în circulaţie. Relevanţa

comparaţiei trebuie corelată cu aprecierile, că tendinţă firească

a preţurilor în ţările zonei euro este de a evolua spre o valoare

medie, aceasta însemnând în unele ţări o creştere a

preţurilor, independent de venituri.

Existenţa unei uniuni monetare fără o uniune bugetară. Se

apreciază că existenţa unei uniuni bugetare (care nu există la

ora actuală) ar fi fost în măsură să compenseze impactul

unor influenţe negative asupra economiei naţionale, care sunt

greu de contracarat în absenţa autonomiei politicii

monetare.


1. Caracterizaţi procesul de creare a Uniunii Economice şi

Monetare;

2. Descrieţi trecerea de la ECU la Euro;


126

3. Identificaţi instrumentele şi scopurile politicii monetare a

UE;

4. Expuneţi-vă vis-a-vis de perspectiva monedei unice Euro şi

a dolarului SUA ca monedă internaţională;

5. Analizaţi beneficiile şi inconvenienţele monedei unice Euro.

Bibliografie recomandată: 1.Bureau européen des unions des consommateurs, citat

după Schor Armand-Denis, Économie politique de l’euro,

La documentation Française, Paris, 1999, p. 59.









6.Michael Burda, Charles Wyplosz – Macroeconomie


7.Мэнкью Н.Г. Макроэкономика. Пep. с. англ. -М.: Изд-во

МГУ. 1994.

8.Pirvu Gh. (coord.) - Economie - manual universitar, Editura


9.Prahoveanu E. - Economie politica, Editura Eficient,

Bucuresti, 1998.





127

Anexă

Informaţie suplimentară

John Maynard Keynes - viaţă şi activitate

John Maynard Keynes a fost fiul lui John Neville Keynes,

un lector de economie de la Universitatea din Cambridge si al Adei

Florence Brown, o autoare de succes si o reformista in domeniul

social. Fratele sau mai tanar, Geoffrey Keynes (1887-1982) a fost

chirurg si bibliofil, iar sora sa mai tanara, Margaret (1890-1974), a

fost casatorita cu fiziologul Archibald Hill, castigator al Premiului

Nobel.

Keynes a fost foarte inalt, atingand inaltimea de 198 cm. A

avut o legatura serioasa intre anii 1908 so 1915 cu pictorul Duncan

Grant, membru al grupului Bloomsbury. A continuat sa il sustina

financiar pe Grant pe parcursul intregii vieti a acestuia. Keynes a

intalnit-o in octombrie 1918 pe Lydia Lopokova, o binecunoscuta

balerina rusoaica. Cei doi s-au casatorit si din cele mai multe

relatari a reiese ca cei doi au avut parte de un mariaj fericit. Din

motive medicale, cei doi nu au putut avea copii, desi ceilalti doi

frati ai lui au avut copii.

Keynes a fost in cele din urma un investitor de succes,

construindu-si o avere privata substantiala. A fost aproape ruinat in

urma crahului bursier din 1929, insa si-a recuperat intr-un timp

scurt averile. De-a lungul vietii i-a placut sa colectioneze carti, de

exemplu colectionand si protejand multe dintre lucrarile lui Isaac

Newton. A fost interesat de literatura in general si de drama in

special, sprijinind financiar teatrul Cambridge Arts, ceea ce a

permis institutiei sa devina, cel putin pentru un timp, o mare scena

britanica din afara Londrei.

Keynes a avut o reputatie de temut ca participant la discutii

talentat, iar Friedrich von Hayek a refuzat cu diferite ocazii sa

discute personal probleme economice cu el. Totusi, dupa ce a citit

cartea lui Hayek, The Road to Serfdom Keynes a afirmat: Dupa

parerea mea este o carte mare.... Moral si filosofic sunt de acord cu

ea aproape in intregime: si nu numai de acord cu ea, ci de acord pe


128

deplin. Hayek a afirmat despre Keynes ca acesta a crezut despre el

ca este inca in mod fundamental un liberal englez clasic si ca nu a

fost foarte constient de cat de mult s-a indepartat el de liberalul

englez clasic. Ideile lui de baza erau inca cele ale libertatii

individuale. El nu s-a gandit destul de sistematic, pentru a vedea

conflictele. [1]

Bertrand Russell l-a numit pe Keynes cea mai

inteligenta persoana pe care a intalnit-o vreodata, comentand: De

fiecare data cand am discutat cu Keynes am simtit ca mi-am luat

viata in maini.

Educatia

Keynes a beneficiat de o educatie aleasa la institute de elita

cum ar fi Eton unde a studiat matematica, clasicii si istoria si la

King's College din Cambridge unde a studiat matematica, insa fiind

interesat de politica a studiat domeniul economiei, avandu-i ca

profesori pe Arthur Cecil Pigou si pe Alfred Marshall.

Opera si preocuparile lui Keynes

Keynes a fost conducator de discutii la reforma sistemului

monetar mondial in Bretton Woods (1944), nu a putut insa sa se

opuna pozitiei americanului Harry Dexter White. Printre altele – in

memoria lui Silvio Gesells – el a adus in discutie o moneda de

circulatie internationala pe nume Bancor.

In mod special, numele sau este asociat de cele mai multe ori

cu teoria sa economica, respectiv cu recomandarea sa vehementa,

aceea ca statul sa se implice in evenimentele economice, asemeni

teoriei lui Bobzien. Conform lui Keynes, statul trebuie sa

intrebuinteze masuri politico-fiscale si monetare, pentru a slabi

efectele provocate de recesiuni si boom-uri. In timpuri grele

economia este sprijinita printr-o politica fiscala expansiva, iar

somajul este redus. In timpuri de prosperitate trebuie reduse

deficitele acumulate, prin economisiri crescute (surplus saving).

Fluctuatiile economiei ar putea fi astfel ameliorate.

Ideile sale au pus fundamentul Keynesianismului de astazi si

au fost dezvoltate in decursul timpului de economisti ai scolii

keynesiene, desi in prezent, pentru explicarea efectelor pe termen

lung sunt judecate cu scepticism.


129

De fapt, mesajul operelor sale este acela ca, ideile

microeconomice pot fi complet false in contextul macroeconomic.

Din punct de vedere al continutului, Keynes are o incredere speciala

in puterea de conducere a conjuncturii interne.

Din punct de vedere academic, Keynesianismul este o

compozitie formata din neoclasic si intelegere keynesiana. Din

punct de vedere analitic nu ofera noi perspective. Pentru el

economia de piata cu politica economica statala este stabilizatoare.

Keynes a diagnosticat incompetenta fundamentala a economiei de

piata de a-si garanta o dezvoltare stabila.

Deoarece Keynes a recomandat un interventionism, in 1930

a simpatizat cu fascismul italian, afirmand ca interventionismul

statului fascist, asemanat cu un paznic de noapte, ar oferi cele mai

bune conditii pentru implementarea ideilor sale.

In teoria sa despre multiplicator a luat ideile fiziocratiei lui.

Solutiile lui Keynes pentru inlaturarea somajului

Preocuparea fundamentala a lui Keynes a fost aceea de a

stabili o corelatie intre dezvoltarea economica a societatii si nivelul

ocuparii resurselor de munca disponibile, de a oferi solutii pentru

inlaturarea somajului.

Pentru aceasta el a folosit un model economico-matematic

descriptiv compus din trei categorii de elemente:

Variabile

endogene (determinate), indicatori globali care

caracterizeaza nivelul activitatii economice la scara

economiei nationale (cea mai importanta fiind cererea

efectiva de marfuri)

exogene (determinante), rate cu privire la comportamentul

agentilor economici (inclinatia spre consum, eficienta

marginala a capitalului, rata dobanzii);

Relatiile dintre variabile

Relatiile dintre variabile au fost redate cu ajutorul unor

ecuatii si inegalitati, precum si interdependenta dintre ele, redata cu

ajutorul unor functii (functia ocuparii, a ofertei, a cererii etc.). Asa

cum am mai afirmat, Keynes admite si recunoaste existenta


130

somajului involuntar – tema principala a investigatiilor lui si scopul

final al analizei este de a descoperi ce anume determina volumul

ocuparii mainii de lucru. Nivelul ocuparii (E) sau numarul de

muncitori care gasesc de lucru (N) depind de cererea efectiva de

marfuri (D), deci N = f(D). Tinand seama de structura cererii de

marfuri, Keynes ajunge la concluzia ca daca suma consumului final

global (C) si a investitiilor globale (I) este egala cu venitul global

(Y), atunci economia este in echilibru, situatie exprimata in ecuatia

fundamentala a modelului sau C + I = Y. Deoarece in realitate exista

dificultati in desfacerea marfurilor si predomina dezechilibrul in

economie C + I > Y, incasarile sunt mai mici decat productia oferita

si deci, implicit, rezulta somaj involuntar;

Parametrul multiplicator investitional (K)

Parametrul multiplicator investitional (K), cu ajutorul caruia

se exprima gradul de intensitate al unei variabile, a fost folosit de

Keynes pentru a exprima interdependenta dintre fluctuatiile

investitiilor, ocuparii si veniturilor. Acesta ne arata ca atunci cand

are loc un spor al investitiilor globale, venitul va creste cu o marime

care este de K ori mai mare decat sporul investitional. Marimea (K)

este direct proportionala cu inclinatia spre consum. Ideea lui Keynes

este foarte simpla: „Daca populatia nu gaseste de lucru si nu este

bine platita, nu ne putem astepta ca puterea de cumparare sa

creasca.”

Opere

The Economic Consequences of the Peace (1919)

Treatise on Probability (1921)

Tract on Monetary Reform (1923)

Treatise on Money (1930)

The General Theory of Employment, Interest and Money

(1936).


131

SURSE BIBLIOGRAFICE

Manuale, monografii, cercetări

1.Abraham Frois G. - Economia politica, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1994.

2.Albert M. - Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1994.

3.Ana Berdilă-Cîrlan, Relaţii Valutar-Financiare Internaţionale în

scheme, Chişinău, Evrica, 2006.

4.Anghel Nicolae, «Pieţe de capital şi eficienţa investiţiilor», ed.

«Hrema», Bucureşti, 1996, 265 p.

5.Anghelache G., “Pieţe de capital şi burse de valori”, ed.

“Societatea adevărul SA”, Bucureşti, 1992, 184 p.

6.Babeanu M. (coord.) - Economie politica, vol. II, Editura Argus,

Craiova, 1993.



8.Banking Terminology, Washington, American Bankers

Association, 1989.




Sons, Inc. N. Y., 1993.

11. Băcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru Angelica, Macroeconomie

şi politici macroeconomice, -Bucureşti: Ed. ALL Educaţional, l998.

12. Basno C., Dardac N., Constantin F. - Monedă, credit, banci,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.

13. Basno Cezar, Dardac Nicolae. Operaţiuni bancare, Editura

Tehnică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.

14. Baucer Luca, Baiescu Aurel ş.a., «Bursa de Valori. Noţiuni

juridic, operaţiuni de bursă, analiza economico-financiară a

întreprinderii», Euro-Incolsuting, Chişinău, 1996, 185 p.

15. Blaug M. - Teoria economică în retrospectivă, Editura Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.


132

16. Bombos S., Dragos N., Duloiu I., Balan D., Reglementari si

uzante internationale comerciale si civile., Vol. I., Editura ,,

Cutuma”, Bucuresti, 1992.

17. Borş Ion. Relaţii valutar - financiar internaţionale. Editura Arc,

Chişinău, 1999, 199 p.

18. Botez O. Gh., Comerţ internaţional şi politici comerciale,

Bucureşti 1999.

19. Braton W., The New Economic Theory of the Firm; Critical

Prospectiwes From History. Stansford Law Review, 1989, Nr. 41.

20. Bratu Ştefan, “Burse de valori şi tranzacţii cu valori mobiliare”,

ed.”Universitaria”, Craiova, 1998, 338 p.

21. Burac Victor, Drept bancar, Tipografia Centrală, 1999

22. Capanu I. - Indicatorii macroeconomici. Continutul si functiile

lor, Editura Economica, Bucuresti, 1998.

23. Ceciui S., Studiu comparativ privind cooperarea vamala si

transfrontaliera, UE si R. Moldova., Chisinau, 2002.

24. Chircă S., «Mecanisme de funcţionare a economiei», Chişinău

1997;

25. Ciobanu Gheorghe “Burse de valori şi tranzacţii de bursă”, ed.

“Economica”, Bucureşti, 1997, 262 p. ;

26. Ciobanu Vasile “Piaţa de capital: teorie şi practică”, ed.

“Universitaria”, Craiova, 1997, 304 p.



28. Clipa N. - Economie politica, Editura Sedcom Libris, Iasi, 1999.

29. Coaliţia pentru dezvoltare economică rurală, Studiu comparativ

al legislaţiei în materie de comerţ exterior., Chişinău 2003.

30. Convention Internationale pour la simplification et

l’harmonisation des regimes douaniers/International Convention on

the simplification and harmonization of customes procedures/Word

Customs Organization, Brussels, 1999.

31. Cretoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. - Economie politica, Casa de

Editura si Presa, Bucuresti, 1993.

32. Dardac Nicolae “Bursele de valori: dimensiuni şi rezonanţe

social-economice ”, ed. “Economica”, Bucureşti, 1997, 208 p. ;


133

33. Dardac Nicolae, Basno Cezar, Bursele de Valori, Bucureşti,

1998. 180 p. ;

34. Dedu Vasile, Gestiunea bancară, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, ediţia 2-a, 1999, 351 p.

35. Dedu Vasile, Managementul bancar, Editura SILIDAN’94,

1996, 241 p.

36. Didier M. - Economia. Regulile jocului, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1994.


1997.


Timisoara, 1997.

39. Enache C., Mecu C. (coord.) - Economie politica, vol. II,

Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 2000.

40. Eugene F. Brinham, Luois C. Gapemski. Intermediate Financial

Management, New York the Dryden Press, 1985.

41. Fătu S., Piaţa românească de capital privită din interior, Editura

Vox, Bucureşti, 1998.

42. Floricel Constantin. Relaţii valutar financiar internaţionale.

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998, 367 p.

43. Flouzat Denise - Economie contemporaine, P.U.F., Paris, 1992.

44. Gaftoniuc Simona. Practici bancare internaţionale, Editura

Economică, Bucureşti, 1995

45. Galbraith J. K. - Stiinta economica si interesul public, Editura

Politica, Bucuresti, 1982.

46. Ghisoiu M. - Economie politica, vol. II, Editura Risoprint, Cluj-

Napoca, 1997.

47. Gradu Mihaela, Tranzacţii bursiere. Pieţele futures şi de opţiuni,

ed. “Economică”, 1995, 207 p.

48. Grigoriţă Cornelia, Activitate bancară, Editura Cartier, Chişinău

2005, 420 p.

49. Gust Marius. Management bancar. Editura. Independenţa

Economică, Bucureşti 1999, 326 p.

50. Howells Peter and Bain Keith, The economics of money,

banking and finance, Addision Weley Longman, England, 1999


134

51. Iancu A. - Tratat de economie, vol. II, Editura Economica,

Bucuresti, 1993.



53. Ionescu Lucian. Băncile şi operaţiunile bancare. Institutul

Bancar Român. Editura Economică, Bucureşti, 1996

54. Johnson N., Commiting to Civil Service Reform: The

Performanse of Pre-Shipment Inspection under Institutional

Regimes, Washington.

55. Kiriţescu Constantin. Dobrescu Emilian, Moneda, Mica

enciclopedie. Colecţia Bibliotecii Băncii Naţionale, nr.24, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 1998, 295 p.

56. Lavruşin O.I. Банковское дело, Moscova, Editura Финансы и

статистика, 2000, 586 p.

57. Lucia Castraveţ, Mihai Patraş „Analiza evoluţiei economiei

RM şi managementul ratei de schimb (în perioada de tranziţie)”,

catedra Economie Generală şi Relaţii Economice internaţionale,

culegerea Analele Ştiinţifice ale USM, Seria: Ştiinţe

socioumanistice, volumul II, Chişinău, 2004, pp.200-206.

58. Lucia Castraveţ, „Reglementarea activităţii comerciale externe a

Republicii Moldova în perioada de după proclamarea

Independenţei”, catedra Monedă, Credit, Bănci, Analele Ştiinţifice

ale USM, Seria: Ştiinţe socioumanistice, volumul II, Chişinău,

2006, 464 pag., pp.323-333.

59. Mihai Patraş „Reforma monetară şi politică bancară, Republica

Moldova: dimensiunile reformelor, Chişinău, Editura Pontos, 2002,

343 p (pp.234-232).

60. Munteanu L., Studiu comparativ privind comertul

international/TACIS PCA, Chisinau, 2002.

61. Negoescu Gheorghe, “Bursele de mărfuri şi valori”, ed.

“Algoritm +”, Galaţi, 1997, 219 p. .


politica, vol. II, Editura Polirom, Iasi, 1998.

63. Patraş Mihai, Dicţionar economic rus-român. Chişinău, Editura

enciclopedică „Gheorghe Asachi”, Chişinău, 1994, 470 p.


135

64. Patraş Mihai, Patraş Corina „Dicţionar economic şi financiar-

bancar englez-român”, ed. Litera, Chişinău, 2002, 824 p.

65. Pecican Eugen Ştefan. Piaţa valutară, bănci şi econometrie.

Editura Economică, Bucureşti, 2000, 320 p.

66. Petru Roşca „Economia relaţiilor externe”, Craiova, ed. Sitech,

2002, 233 p.



68. Popa Ioan, «Burse Internaţionale», Garell Poligraphics,

Bucureşti 1996, 200 p.

69. Popa Ioan. «Bursa», Vol. I, Bucureşti, 1995, 318 p.

70. Popa Ioan. «Bursa», Vol. II, Bucureşti, 1995, 367 p. ;

71. Popa, I., ”Tranzacţii comerciale internaţionale”, Bucureşti 1997,

150 p.

72. Popescu C., Trandafir C. - Economia sub dictatul limitarii, vol.

II, Editura de Sud, Craiova, 2001.

73. Prahoveanu E. - Economie politica, Editura Eficient, Bucuresti,

1998.

74. Prisacariu Maria “Tranzacţii la bursele de mărfuri şi valori”, ed.

“Agora”, Bacău, 1996, 190 p.

75. Prisăcaru M. “Tranzacţii la bursele de valori şi gestiunea

portofoliului”, ed. CORSON, Iaşi, 1999, 165 p.

76. Prisăcaru M., «Tranzacţii la Bursele de Mărfuri şi Valori»,

Bucureşti, 1996, 186p.;

77. Purcarea Th., Legislaţie si urgenţe, Mesagerul Economic, nr.8

(382)/1998.

78. Radu Vasile. Băncile şi politica fiscală, Bucureşti, 1995

79. Roxin Luminiţa, Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.



81. Silveira M., Rules of origin in international trade treaties:

Coparative study of NAFTA and MERCOSUR and a general viev

of the EU, 2002.


136

82. Stoica Maricica. Management bancar. Editura. Economică,

Bucureşti 1999, 224 p.

83. Strategia promovarii exporturilor pentru anii 2002- 2005; 2005-

2010.

84. The Management of Government Debt, Simon Graz, Bank of

England, 1996;

85. Tomozei Vlad, Enicov Igor, Oboroc Iurie. Diversitatea

dobânzilor. Chişinău, Evrica, 2003

86. Turliuc Vasile, Cocriş Vasile. Monedă şi credit. Editura.

Ancarom, Iaşi, 1998;


88. World Bank Glossary, Washington, The World Bank. 1991.

89. Zbârciog Văleriu, Macroeconomie, -Chişinău: Ed. ASEM,

1998.


МГУ. 1994.


рыночной и переходной экономики, -Кишинёв: Эврика, 2001.

92. Самуэльсон П.А., Нордкаус В.Д., «Экономика»., Москва,

Бином-КноРус, 1997.

93. Фишер С, Дорнбуш Р., Экономика, Пер. с англ., “Дело

ЛТД". 1993.


137

Surse statistice, ediţii periodice 94. Anuarele statistice ale Republicii Moldova, 2000-2005, Biroul

Naţional de Statistică, Chişinău, 2001-2006.

95. Anuarele Statistice privind comerţul exterior al Republicii

Moldova pentru anii 1995-2005. Departamentul Statistică şi

Sociologie / Biroul Naţional de Statistică, Chişinău, 1996-2006.

96. Balanţele de plăţi ale Republicii Moldova, 2000-2005, BNM.

97. Buletinele trimestriale ale BNM (trim. I, II, III, IV) anii 2000-

2005.

98. Buletinele informative ale Bursei de Valori a Moldovei

2003/2005.

99. Rapoartele anuale ale BNM pentru anii 1991-2005.

100. Rapoartele anuale ale băncilor comerciale (1991-2005).

101. Profit: Bănci şi finanţe, revista lunară, anii 2000-2006.

102. Revista lunară “Finconsultant”.

103. Săptămînalul “ECO”.

Legislaţie

104. LEGEA LM1325/1997 pentru aprobarea Clasificatorului

general al legislaţiei nr. 1325 adoptată: 25.09.97, promulgată:

04.03.98, în vigoare: 27.05.98, publicată în Monitorul Oficial nr.

047 din: 27.05.98 articolul 344. Cod de clasificare: 01.05.04.00.

105. CODUL VAMAL al Republicii Moldova, (cu COD-ul

LPM1149/2000), nr. 1149, adoptat: 20.07.2000, promulgat la:

20.12.2000, publicat în Monitorul Oficial nr. 160 din: 23.12.2000

articolul 1201. Codul de clasificare este 06.02.00.00.

106. LEGEA (LPM1380/1997) cu privire la tariful vamal nr.

1380 adoptată la: 20.11.97 promulgată: 07.05.98, publicată în

Monitorul Oficial nr. 040 din: 07.05.98, articolul 286, cu codul de

clasificare: 06.02.03.01.

107. LEGEA (LM1031/2000) reglementării de stat a activităţii

comerciale externe nr. 1031, adoptată la: 08.06.2000, promulgată

la: 12.09.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 119 din:

21.09.2000, articolul 838. Codul de clasificare este: 02.07.01.00;

08.02.06.00.


138

108. LEGEA (LA998/1992) privind investiţiile străine nr. 998

adoptată: 01.04.92, publicată în Monitorul Oficial nr. 005 din:

13.01.2000, articolul 36. Codul de clasificare este: 08.02.09.00.

Abrogată la 23.04.04 prin L81-XV din 18.03.04, MO64-

66/23.04.04 art.344.

109. LEGEA (LM1163/2000) cu privire la controlul exportului,

reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice nr.

1163, adoptată la: 26.07.2000, promulgată la: 24.10.2000, publicată

în Monitorul Oficial nr. 137 din: 27.10.2000. Codul de clasificare

este: 02.07.13.00; 08.02.13.00.

110. LEGEA (LO820/2001) privind măsurile antidumping,

compensatorii şi de salvgardare nr. 820 adoptată la: 17.02.2000,

promulgată la: 26.12.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 005

din: 18.01.2001. Cu codul de clasificare: 08.02.06.00; 08.02.13.00.

111. LEGEA (LM866/2000) privind barierele tehnice în calea

comerţului nr. 866, adoptată la: 10.03.2000, promulgată la:

01.06.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 065 din: 08.06.2000

articolul 462. Codul de clasificareeste: 02.07.01.00.

112. LEGEA (LM595/1999) privind tratatele internaţionale ale

Republicii Moldova nr. 595, adoptată la: 24.09.99 promulgată la:

24.02.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 024 din: 02.03.2000,

articolul 137, cu codul de clasificare: 08.01.06.00.

113. LEGEA (LPM1569/2002) cu privire la modul de

introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii

Moldova de către persoane fizice nr. 1569, adoptată la: 20.12.2002,

promulgată la: 01.01.2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 185

din: 31.12.2002, articolul 1416.

114. LEGEA LM1466/1998 cu privire la reglementarea

repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din

tranzacţiile economice externe nr. 1466 adoptată: 29.01.98,

promulgată: 24.03.98, publicată în Monitorul Oficial nr. 028 din:

02.04.98, articolul 203. Cu codul de clasificare: 02.01.00.00;

08.02.12.00.

115. LEGEA (LM393/1999) cu privire la Camera de Comerţ şi

Industrie nr. 393, adoptat:ă la 13.05.99, promulgată: 05.07.99,


139

publicată în Monitorul Oficial nr. 073-077 din: 15.07.99 articolul

343. Codul de clasificare conform clasificatorului general este:

01.06.03.02; 02.07.01.00; 02.03.01.00.

116. LEGEA LPM440/2001 cu privire la zonele economice libere

nr. 440, adoptată la: 27.07.2001 promulgată la: 05.09.2001,

publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din: 06.09.2001, articolul

834.

117. LEGEA (LM906/1992) privind limitarea activităţii

monopoliste şi dezvoltarea concurenţei nr. 906, adoptată la:

29.01.92, promulgată la: 29.01.92 şi publicată în Monitorul Oficial

nr. 002 din: 01.03.92.

118. LEGEA privind aderarea Republicii Moldova la OMC nr.

218-XIV, Monitorul Oficial nr. 59-61, din 01.06.01, articolul 397.

Linc-uri

119. www.bnm.md ,

120. www.news.ournet.md

121. www.moldse.md

122. www.statistica.md.

123. http://europa.eu.int

124. http://www.wto.org

125. http://www.customs.ro

126. http://www. customs.md

127. http://www. imf. org.


140


Autor: Lucia Castraveţ

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Bun de tipar 18.10.07. Formatul hârtiei 60x84 1/16.

Hârtie ofset. Tipar Riso. Tirajul 100 ex.

Coli de tipar 8,75 Comanda nr.139

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.

Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.

2068,Chişinău, str. Studenţilor, 9/9.


141

Universitatea Tehnică a Moldovei

LUCIA CASTRAVEŢ


Chişinău

2 0 0 7

Documents

Ghid Metodic Macroeconomie DS