Proiect Predefinit„Consolidarea capacităţii sistemului de arest preventiv de a respecta

instrumentele internaţionale relevante privind drepturile omului”

PROGRAMUL DE FINANŢARE RO23Servicii corecţionale inclusiv sancţiuni non privative de libertate

Proiect finantat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014

Ghid de bune practiciȘI DREPTURILE OMULUI

pentru poliţiştii care sunt angajaţi în centrele de reţinere și arestare preventivă

de Ralph Roche şi Jean-Pierre Devos

Ghid de bune practiciȘI DREPTURILE OMULUI

pentru poliţiştii care sunt angajaţi în centrele de reţinere și arestare preventivă

de Ralph Roche şi Jean-Pierre Devos

Aprilie 2016

AutorI :

Jean-Pierre Devos: are mai mult de 25 de ani de experienţă în domeniul poliţienesc, la toate nivelurile. După 12 ani de experinţă în poliţia locală s-a mutat în Poliţia Federală din Belgia în 2003. Funcţia sa actuală este de comisar şi domeniul său principal de activitate este poliţia comunitară, în special extremismul violent şi îndatoririle zilnice de poliţie. Din 2005 el este expert al Consiliului Europei şi a participat în mai mult de 50 de sesiuni de instruire şi conferinţe organizate pe tot cuprinsul Europei.

ralph roche: este consultant în drepturile omului, cu reşedinţa în Belfast, Irlanda de Nord. El a lucrat ca şi consultant în drepturile omului şi pe probleme de poliţie pentru Consiliul Europei timp de câţiva ani. El este şi coautorul manualului ‘Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi Poliţie’, publicată de Consiliul Europei în 2013.

Cuprins

Listă de abrevieri __________________________ 7

Introducere _______________________________ 9

CAPITOLUL 1: Drepturile omului pentru deţinuţii din centrele de reţinere si arestare preventivă - standarde europene relevante şi bune practici _____________________________ 12

1.1. Informaţii generale ___________________ 12

1.2. Privarea de libertate şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului __________________ 18

1.3. Standardele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante ____ 28

1.4. Investigaţii __________________________ 34

CAPITOLUL 2: Folosirea forţei ______________ 35

2.1. Informaţii generale ___________________ 35

2.2. Dreptul la viaţă: Articolul 2, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului _________ 38

2.3 Interzicerea torturii şi tratamentelor inumane sau degradante: Articolul 3, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului __________ 43

CAPItoLuL 3: Etica _______________________ 50

3.1. Informaţii generale ___________________ 50

3.2. Valorile care stau la baza poliţiei _________ 51

3.3. Ce reprezintă etica şi integritatea ________ 53

3.4. Reglementări internaţionale privind etica poliţiei _____________________________ 55

3.5. Cum să promovaţi un climat etic în organizaţia dumneavoastră? ____________ 56

CAPItoLuL 4: Comunicare _________________ 59

4.1. Informaţii generale ___________________ 59

4.2. Procesul de comunicare de bază _________ 60

4.3. Bariere de comunicare şi discrepanţe dar şi exemple de bune practici _______________ 61

4.4. Cum să gestionaţi agresiunea - strategie de estopare _________________________ 64

Concluzie ________________________________ 66

Anexă: Codul European de Etică al Poliţiei ____ 67

7

Listă de abrevieri

Convenţia pentru Prevenirea Torturii:

Convenţia Europeană pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante

CPt:

Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante

CEDo:

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

CEDO sau Curtea din Strasbourg:

Curtea Europenă pentru Drepturile Omului

8

9

Introducere

Acest manual a fost elaborat pentru a servi ca un ghid de bune practici pentru poliţiştii care lucrează în centrele de reţinere şi arestare preventivă din România. Este destinat să ofere îndrumare practică şi relevantă pentru poliţişti, pentru a-i ajuta în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu dificile şi importante. Nu este un text academic sau legislativ, ci un ghid practic şi de referinţă pentru poliţiştii care lucrează în centrele de reţinere şi arestare preventivă.

Ghidul este proiectat pentru a ajuta la creşterea nivelului de protecţie a drepturilor omului de către poliţişti, concentrându-se pe standardele relevante ale Consiliului Europei, incluzând Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (aici “Convenţia pentru Prevenirea Torturii”) şi Codul European de Etică al Poliţiei. Ghidul este elaborat în cadrul Proiectului Predefinit „Consolidarea capacității sistemului de arest preventiv de a respecta instrumentele internaționale relevante privind drepturile omului”, Aria 32 a programulului “Servicii corecționale, inclusiv sancțiuni non-privative de libertate” finanţat de Mecanismul de Finanţare Norvegian 2009-2014, care este implementat de Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu Consiliul Europei. Acesta completează materialele şi sesiunile1 de instruire care au fost efectuate anterior în 1 “Curriculum de instruire pentru poliţistii angajaţi în centrele de

reţinere şi arestare preventivă”, – elaborat de Alexander Krebl şi Colin Smith, care au pus bazele a patru sesiuni de instruire “pregătirea trainer” (septembrie - noiembrie 2014) pentru poliţiştii din România şi “Material de instruire pentru managerii de poliţie” – elaborat de Geertje Elsinga şi Friedrich Schwindt, care a servit ca bază pentru două sesiuni de instruire (noiembrie 2015) pentru poliţiştii de nivel înalt care sunt angajaţi în centrele de reţinere şi arestare preventivă ”. Au fost consultate evaluari ale consultanţilor internaţionali care au oferit instruire.

10

cadrul proiectului din România, care acoperă probleme cum sunt dreptul la vizite, dreptul la informaţie, accesul la un avocat, accesul la un doctor, prevenirea relelor tratamente, minorii şi tratamentul din arestul preventiv al poliţiei.

Metodologia adoptată evidenţiază standardele aplicabile şi se bazează pe curricula de instruire pregatită în septembrie 2014 şi materialele de instruire pregătite în noiembrie 2015 în cadrul Proiectului Predefinit2 menţionat mai sus.

Acest ghid va prezenta şi exemple de bune practici ale statelor membre ale Consiliului Europei, care pot fi de folos poliţiştilor şi managerilor din poliţia română.

Rolul poliţiei este de a aplica legea într-o societate democratică, care este o îndatorire foarte importantă, care presupune o atenţie sporită. Poliţiştii angajaţi în centrele de reţinere şi arestare preventivă sunt responsabili pentru asigurarea unui tratament adecvat persoanelor private de libertate aflate în aceste centre.

Acest rol nu se limitează numai la securitatea fizică şi siguranţă, dar şi la asigurarea integrităţii sistemului de justiţie. În realitate, politistii sunt apărători de zi cu zi ai drepturilor omului, dar, în pentru de a îndeplini această sarcină, de multe ori ei trebuie să reacţioneze împotriva celor care aduc atingere drepturilor altora. Privarea de libertate va fi legală dacă aceasta este îndeplinită în concordanţă cu legea română şi standardele europene.

Toţi rezidenţii din România, fie ei cetăţeni, minorităţi, imigranţi sau turişti, aşteaptă ca acţiunile şi responsabilităţile poliţiei să fie exercitate în conformitate cu legea şi să reflecte principiile României ca stat democratic.

2 Idem

11

Scopul acestei publicaţii este de a explica poliţiştilor şi managerilor angajaţi în centrele de reţinere şi arestare preventivă impactul standardelor cheie şi în mod particular, acele prevederi legale ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (aici “CPT”) şi CEDO, aşa cum sunt ele interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (aici “Curtea din Strasbourg sau CEDO”). De asemenea, va stabili îndrumări practice în chestiuni cum ar fi comunicarea şi instrumentele decizionale care pot ajuta în cazurile în care este necesar de a folosi forţa.

În mod inevitabil, acţiunile poliţiei implică îngrădiri ale drepturile omului, chiar dacă acestea vor fi considerate juste sau dacă vor fi condamnate ca violări ale drepturilor omului, cel mai important aspect îl va constitui abordarea distinctă a poliţistului în fiecare situatie in parte. Această lucrare va ajuta poliţiştii să adopte o abordare în munca lor care să respecte drepturile omului.

Este important de amintit că poliţia şi protejarea drepturilor omului sunt unul şi acelaşi lucru. Nu există niciun conflict între aplicarea legii şi protejarea drepturilor omului.

12

CAPItoLuL 1 : Drepturile omului pentru deţinuţii din centrele de reţinere şi arestare preventivă – standarde europene relevante şi exemple de bune practici

1.1. Informaţii generale

Motto-ul Poliţiei Române este “Lege şi Onoare” care include valorile fundamentale ale drepturilor omului: securitate şi demnitate. Acest motto prevede ceea ce oamenii din România pot aştepta de la serviciile de poliţie. Drepturile omului sunt garanţii legale, care se aplică tuturor indivizilor şi grupurilor, protejându-i de acţiunile abuzive ale statului. Totuşi, drepturile omului nu previn acţiunile violente ale poliţiştilor. În investigarea infracţiunilor, decizii, cum ar fi privarea de libertate şi acţiunile de investigaţie invazive, sunt legale şi, în multe cazuri, necesare în vederea protejării drepturilor victimelor şi a cetăţenilor în general.

Există o solicitare clară a statului, acţionând prin poliţie şi prin alte agenţii implicate în administrarea justiţiei, să reţină oameni, în anumite circumstanţe. Aceasta este o componentă cheie într-o investigaţie eficientă.

Comitetul pentru Prevenirea Torturii3

33. Este esențial pentru buna funcționare a societății ca poliția să aibă capacitatea să rețină, să rețină temporar şi să investigheze persoanele suspecte de comiterea de infracțiuni sau alte categorii de persoane.

3 Comitetul pentru Prevenirea Torturii, extras din Raportul General, partea a 12-a [CPT/Inf (2002) 15]

13

Exemple de cazuri în care se impune reţinerea sunt cazurile suspecţilor de săvârşire a unor infracţiuni grave, cei care prezintă un pericol pentru alte persoane şi persoanele care se află în mod ilegal pe teritoriul României. Deciziile de reţinere şi de arest nu sunt, cu siguranţă, luate de personalul din centrele de reţinere şi arestare preventivă. Totuşi, este important ca ei să fie conştienţi de principiile legale aplicabile în centrele de reţinere şi de detenţie, aşa că ei se află în situaţia în care pot identifica potenţiale încălcări ale drepturilor omului şi, de asemenea, să coopereze în cadrul oricărei investigaţii în cazul sesizărilor de rele tratamente.

Rolul personalului din centrele de reţinere şi arestare preventivă este esenţial pentru asigurarea administrării corecte a justiţiei, protejând publicul şi drepturile persoanelor deţinute. Este important de observat că persoanele pentru care s-a luat măsura arestului preventiv (de exemplu, izolarea şi rămânerea în custodie) nu sunt condamnate şi de aceea sunt îndreptăţite la prezumpţia de nevinovăţie. Deciziile cu privire la detenţie se iau în conformitate cu legislaţia română, iar modalitatea de aplicare a normelor detaliate ale sistemului legal intern nu se află în sfera de aplicare a acestui manual.

Un principiu fundamental este stabilit în articolul 9, aliniatul 2, al Codului de Procedură Penală, care prevede:

“Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepțional şi doar în cazurile şi în condițiile prevăzute de lege.”4

4 Legea nr. 135 din 1 iulie 2010, revizuită.

14

Acest capitol se axează pe standardele europene relevante, având rolul de a le face practice şi eficiente. Poliţiştii din centrele de reţinere şi arestare preventivă ar trebui, în contextul rolului lor de angajaţi, să verifice dacă deţinuţii sunt reţinuţi în mod legal şi dacă termenele limită sunt respectate. Dacă aceştia au vreun indiciu că ar exista vreo nerespectare a procedurilor relevante sau a drepturilor materiale, aceştia ar trebui să remedieze această problemă sau să o aducă în atenţia supervizorului.

În conformitate cu publicaţia Consiliului Europei “Investigaţii eficiente asupra relelor tratamente: Ghid de standarde internaţionale”5 :

II.2.1 Drepturile de a informa o terță persoană despre starea de detenție, de a avea acces la un avocat şi de a avea acces la un medic sunt cruciale pentru strângerea probelor şi comunicarea informațiilor referitoare la relele tratamente.

Privarea de libertate a unei persoane, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, este cel mai des întâlnit mijloc folosit de stat pentru a combate infracţionalitatea şi pentru a menţine ordinea publică. Acestea sunt îndatoririle principale ale statului. Persoanele private de libertate au dreptul la protecţia legii, prin asigurarea unui tratament uman şi care respectă demnitatea lor umană.

Persoanele aflate în detenţie sunt considerate ca fiind expuse unor riscuri ridicate în timpul detenţiei, pe perioada derulării investigaţiilor şi în timpul fazei de arest preventiv.6 Acest lucru se intâmplă din cauza 5 “Investigaţii eficiente despre rele tratamente, Eric Svanidze, Ghid pen-

tru standarde europene”, Direcţia Generală pentru Drepturile Omului si Afaceri Interne, Consiliul Europei, 2009. Disponibil la: http://www.coe.int/t/dgi/hr-natimplement/publi/materials/1121.pdf

6 Rodley 2014: 181 (in Moeckli, Shah & Sivakumaran, Legea Inter-naţională pentru Drepturile Omului, a 2-a editie, Oxford University Press, Oxford, 2014).

15

dorinţei investigatorilor de a obţine, în timpul fazei de investigare, informaţii referitoare la infracţiunea pentru care persoana este reţinută. Este foarte important ca poliţiştii şi manageriii angajaţi în centrele de reţinere şi arestare preventivă să fie vigilenţi, pentru a se asigura că detinuţii sunt trataţi în mod corespunzător atunci când vin în contact cu organele judiciare şi cu alte persoane implicate în procesul investigaţiei.

Aşa cum este menţionat în curriculumul de instruire “Instruire în domeniul Drepturilor Omului pentru poliţiştii angajaţi în centrele de reţinere şi arestare preventivă”,7 multe infracţiuni implică încălcarea şi nerespectarea drepturilor omului, iar personalul din centrele de reţinere şi arestare preventivă va trebui să intre în contact cu indivizii suspecţi de infracţiuni foarte grave. Totuşi, este imperativ ca poliţiştii să trateze toţi deţinuţii cu demnitate şi cu respect.

Este o realitate regretabilă că, pe tot cuprinsul Europei, persoanele deţinute sunt tratate necorespunzător. Acest fenomen nu este restrâns numai la anumite ţări sau regiuni. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a găsit 255 de încălcări ale articolului 3 in anul 20158. Rapoarte recente ale CPT, inclusiv cel publicat în septembrie 20159 indică faptul că situaţia privitoare la relele tratamente din România s-a îmbunătăţit, dar acesta nu este un motiv de automuţumire. Vigilenţa şi controlul permanent sunt necesare pentru a menţine progresul şi pentru a se asigura că situaţia cu privire la rele tratamente nu regresează sau se deteriorează.

7 Sesiunea A, Ziua 1, Modulul 1.8 “Abuzuri, pe articole şi pe state 2015” disponibil la: http://www.

echr.coe.int/Documents/Stats_violation_2015_ENG.pdf 9 Vezi, de exemplu, Sumarul Executiv şi paragraful 13: “Rapport

au Gouvernement de la Roumanie relatif a la visite effectuee en Roumanie par le Comite europeen pour la prevention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou degradants (CPT) du 5 au 17 juin 2014”: CPT/Inf. (2015) 31.

16

Elaborarea şi implementarea unui program de instruire cuprinzător va avea o contribuţie semnificativă pentru viitoare îmbunătăţiri ale situaţiei. Varii publicaţii ale Consiliului Europei subliniază importanţa instruirii pentru poliţiştii de toate tipurile. Codul European de Etică al Poliţiei10 dedică cinci paragrafe pentru instruire, subliniind:

1. Importanţa realizării sale în baza valorilor fundamentale ale democraţiei, a prevederilor legale şi protejării drepturilor omului;

2. Importanţa transparenţei;

3. Nevoia de a avea o formare initială la locul de muncă şi o specializare corespunzătoare;

4. Nevoia pentru instruire practică în domeniul folosirii forţei;

5. Nevoia de instruire în domeniul infraţiunilor de ură şi de xenofobie.

Acest ghid, care completează cele două curricule de pregătire create în cadrul acestui proiect va sprijini poliţiştii din centrele de reţinere şi arestare preventivă în a asigura respectarea acestor standarde.

Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazuri care privesc România, cum sunt Miclea11, demonstrează că situaţii de rele tratamente pot apărea. În plus, hotărâri ca Samachisa12 subliniază deficienţe în investigarea acuzaţiilor de rele tratamente.

10 Include un Apendice al acestui ghid.11 Miclea c. Romaniei, CEDO, hotărâre din 13 octombrie 2015.12 Samachisa c. Romaniei, CEDO, hotărâre din 16 iulie 2015.

17

Majoritatea abuzurilor se petrec în timpul fazelor de cercetare a suspecţilor de către investigatori. Totuşi, aceasta nu înseamnă că acele condiţii fizice în care persoanele sunt reţinute şi tratamentul primit de la poliţiştii din centrele de reţinere şi arestare preventivă sunt esenţiale pentru asigurarea faptului că drepturile acestora sunt protejate. Acest capitol se va concentra pe subiectul standardelor europene relevante pentru perioada de detenţie şi nu pe faza investigaţiei.

Riscul relelor tratamente din perioada de arest preventiv este mai mic decât cel din perioada de investigaţie. Totuşi, se cere o vigilenţă strictă a poliţiştilor şi a managerilor din poliţie pentru a se asigura că deţinuţii sunt trataţi în mod corespunzător. În plus, personalul angajat în centrele de reţinere şi arestare preventivă are obligaţia de a raporta orice caz în care se specifică că deţinutul a fost maltratat sau orice caz în care un deţinut se plânge acestora.

O metodă de creştere a nivelului de protecţie acordat persoanelor din detenţie este ca poliţia să aibă încheiate acorduri de cooperare cu grupuri ale societăţi civile ca organizaţiile non-guvernamentale care acţionează în domeniul drepturilor omului. Aceasta poate implica întâlniri regulate, sesiuni de instruire şi discuţii informale. Comisarul Consiliul Europei pentru Drepturile Omului a subliniat faptul că “un dialog constant, critic şi constructiv între autorităţi şi societatea civilă este imperativ pentru o protecţie eficientă a drepturilor omului.”13 În timp ce organizaţiile societăţii civile vor încerca să asigure menţinerea independenţei lor, acordurile de cooperare dintre acestea şi poliţie pot fi benefice ambelor părţi. Aceasta se poate realiza prin o

13 Raport al Comisarului pentru Drepturile Omului, Thomas Hammarberg, în vizita sa în Regatul Ţărilor de Jos (21-25 septembrie 2008), disponibil la http://www.coe.int/en/web/commissioner/country-report/the-netherlands la paragraful 29.

18

mai bună înţelegere a problematicii drepturilor omului de către poliţişti şi, de asemenea, prin familiarizarea şi conştientizarea de către organizaţii a presiunilor şi dificultăţilor cu care poliţiştii şi managerii se confruntă.

1.2. Privarea de libertate şi Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului

Articolul 5 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului prevede circumstanţele în care o persoană poate fi privată de libertate. De asemenea, acesta stabileşte drepturile minime din timpul unei astfel de situatii, stabileşte un drept de control jurisdicţional al legalităţii detenţiei şi creează un drept la despăgubire pentru privarea ilegală de libertate.

Poliţia poate reţine oameni în decursul investigării unei infracţiuni. Acest fapt este necesar pentru asigurarea efectuării unei investigaţii eficiente, astfel încât legea să fie respectată, iar victimele să fie protejate. Dacă poliţia nu ar fi capabilă să priveze oamenii de libertatea lor, infractorii ar exploata această slăbiciune şi ar cauza o vătămare mai mare societăţii şi indivizilor. Totuşi, orice exerciţiu de putere a Statului şi a oficialilor săi trebuie să fie în conformitate cu standardele prevăzute de legea internaţională a drepturilor omului.

Pierderea libertăţii are implicaţii semnificative pentru oameni, iar trecutul arătă că aceasta a fost asociată cu încălcări ale drepturilor omului. Prin urmare, este necesară o vigilenţă strictă. Securitatea unei persoane este critică pentru existenţa unei societăţi democratice. În cazul în care o persoană nu poate să prevadă clar

19

circumstanţele în care este probabil să fie privată de libertate, persoana în cauză nu se bucură de siguranţa propriei persoane.

Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (‘CPT’) consideră că perioada imediat următoare privării de libertate este perioada în care individul este cel mai vulnerabil.14 Acest lucru este evident. Comunicarea cu lumea din afară este restricţionată semnificativ (şi poate implica într-adevăr numai drepturile de a putea anunţa pe altcineva cu privire la pierderea libertăţii sau consultarea cu un reprezentant legal).

1.2.1. Protejarea libertăţii şi securităţii unei persoane: Articolul 5, Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului

Primele garanţii de fond ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului oferă o serie de temeiuri pentru protejarea integrităţii fizice şi psihice a individului. Dreptul la viaţă (articolul 2), interzicerea relelor tratamente (articolul 3), şi siguranţa împotriva sclavagismului şi a servitudinii (incluzând traficul de fiinţe umane) (articolul 4) sunt urmate de un cadru mai detaliat pentru reglementarea privării de libertate din articolul 5, care prevede că poliţiştii pot reţine indivizi, dar că această putere trebuie exercitată cu restricţii.

Textul articolului 5 este următorul:

1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

14 Vezi Reportul General partea a 6-a despre activităţile CPT [CPT/Inf (96) 21], paragraful 15, disponibil la: http://www.cpt.coe.int/en/annual/rep-06.htm

20

a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii competente;

e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

21

3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală.

5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii.

Cerinţa fundamentală a articolului 5 este că – orice privare de libertate trebuie să fie în conformitate cu legea naţională. Aceasta este prima etapă. A doua implică o examinare a faptului că reţinerea este autorizată de articolul 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Acesta se concentrează pe întrebarea dacă reţinerea este arbitrară în toate circumstanţele. Răspunsul la această întrebare depinde de alternativele disponibile şi cere reexaminări periodice.

22

Acesta este un exemplu de prevedere a legii naţionale în conformitate cu articolul 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului: Codul de Procedură Penală Bulgar, articolul 63(1):15

“ Măsura de reținere sau luare in custodie se ia atunci când există o suspiciune bine întemeiată că acuzatul a comis o infracțiune, care se pedepseşte cu închisoare sau alte pedepse mai stricte, precum şi când dovezile cu privire la caz indică existența unui pericol real, că suspectul se poate sustrage procedurii sau poate comite o infractiune.”

Articolul 5 prevede o serie de drepturi materiale, care împreună cu garanţiile procedurale detaliate şi elaborate în conformitate cu CPT, a stabilit un cadru cuprinzător în ceea ce priveşte drepturile omului conforme cu privarea de libertate a persoanelor în centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei.

Cerinţele articolului 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sunt prezentate mai jos, cu un accent deosebit pe acele aspecte care sunt relevante centrelor de reţinere şi arestare preventivă.

În primul rând, orice privare de libertate trebuie să fie legală sau în conformitate cu legea şi cu scopul uneia dintre circumstanţele prevăzute la literele (a) - (f) ale punctului 1. Acestea indică o listă exhaustivă16 de situaţii în care detenţia este justificată. Numai unele motive sunt relevante pentru centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei. De exemplu, anumite prevederi permit privarea de libertate cu scopul protejării publicului şi, în acelaşi timp, promovarea intereselor 15 Versiunea 2011 ; accesată la: http://www.legislationline.org/

documents/section/criminal-codes 16 Irlanda c. Marii Britanii, Hotărârea din 18 ianuarie 1978 la

paragraful 194.

23

individului vulnerabil (incluzând reţinerea în scopuri educaţionale a minorilor, pentru prevenirea răspândirii bolilor infecţioase, sau reţinerea de vagabonzi sau a persoanelor cu dizabilităţi mentale ori a dependenţilor de droguri) şi reţinerea pentru a asigura respectarea normelor referitoare la controlul imigranţilor. Prevederea cea mai importantă pentru personalul din centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei este aceea care face referire la privarea de libertate în timpul procesului de investigare a infracţiunii, articolul 5 pct. 1 lit. (c).

Este important de notat că retinerea de către poliţie, în baza prevederilor articolul 5 pct. 1 lit. (c), este permisă în “în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia”. Aceasta reflectă rolul poliţiei de a fi parte în procesul de investigaţie. Articolul 5 pct. 3 cere ca persoana reţinută să fie ”trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”

Personalul din centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei ar trebui să fie conştient că pot apărea probleme atunci când o persoană este reţinută mai mult timp decât este permis de lege (de exemplu Codul de Procedură Penală). În K.-F. v. Germania17, perioada maximă în care poliţiştii pot reţine un individ pentru a-i verifica identitatea este de douăsprezece ore. 17 K.-F. v. Germania, CEDO, hotărârea din 27 noiembrie 1997 la

paragrafele 71-73.

24

Totuşi, acuzatul a fost eliberat la patruzeci şi cinci de minute după expirarea perioadei. Acest fapt constituie o încălcare a articolului 5: Curtea de la Strasbourg a considerat că natura absolută a perioadei admisibile de detenţie obligă poliţiştii să ia toate măsurile de precauţie necesare pentru a asigura respectarea legii.

Este considerată ca cea mai bună practică faptul de a avea un registru individual pentru fiecare persoană deţinută, gestionat de către un poliţist instruit în mod adecvat, care este responsabil pentru asigurarea respectării prevederilor legale. Amnesty International a observat că introducerea registrelor de custodie în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei în 2010 a fost unul dintre factorii care a contribuit la o reducere a relelor tratamente.18

În conformitate cu publicaţia Consiluiului Europei, “Investigarea eficientă a relelor tratamente: Îndrumări pentru standarde internaţionale”,19

II.3.1 Înregistrările complete cu privire la custodie sunt esențiale pentru furnizarea informațiilor şi a probelor referitoare la maltratare.

Termenul „privare de libertate” este unul autonom în legislaţia europeană a drepturilor omului. Aceasta înseamnă că pot exista situaţii în care definiţia din legea europeană este diferită de definiţia din legea română. Oficialii români au dreptul să se asigure că legea naţională este în conformitate cu standardele europene.

18 Amnesty International, Raport Anual al Macedoniei 2010, disponibil la: http://www.amnestyusa.org/research/reports/annual-report-macedonia-2010

19 “Investigaţii eficiente despre rele tratamente, Eric Svanidze, Îndrumări despre standardele europene”, Direcţia Generală pentru Drepturile Omului şi Afaceri Legale, Consiliul Europei, 2009. Disponibil la: http://www.coe.int/t/dgi/hr-natimplement/publi/materials/1121.pdf

25

****

Practici din Croaţia

Articolul 34 din Normele pentru Tratamentul Persoanele Reţinute şi Arestate 20 cere crearea unei înregistrări electronice unice cu privire la privarea de libertate, pentru fiecare persoană arestată de poliţie. Conţinutul înregistrărilor este specificat în detaliu în articolul 34 şi includ (lista non-exhaustivă):

- Date personale ale persoanelor arestate;

- Timpul si locaţia arestului ;

- Infracţiunile de care persoana este suspectată a le fi comis;

- Detalii ale fiecărui mijloc de utilizare a forţei folosit în justiţie şi vătămările suferite de persoanele arestate ;

- Detalii despre cum a fost informat un avocat cu privire la arest.

1.2.2 Măsuri procedurale de protecţie în conformiate cu standardele europene internaţionale

Articolul 5 prevede o serie de garanţii procedurale pentru persoanele care au fost private de libertate. Punctele 2 şi 4 prevăd o supraveghere judiciară şi stabilesc un organism de „drepturi de fond, care trebuie să reducă la minimum riscurile despotismului permiţând ca actul de privare de libertate să fie supus unui control judiciar independent şi asigurând responsabilitatea

20 Lista oficială a Republicii Croaţia, NN 88/2009.

26

autorităţilor pentru acel act”21. Punctul 2 impune ca unei persoane să i se comunice motivele privării de libertate, „mijloace de protecţie elementară prin care orice persoană arestată ar trebui să ştie de ce este privată de libertate”22. Nu este necesar să se informeze persoana reţinută prin prezentarea unui temei juridic detaliat (de exemplu, un anumit articol din Codul de Procedură Penală) la momentul arestării, dar ea trebuie să primească suficiente detalii pentru a înţelege de ce este privată de libertate. Prevederea informării fiecărei persoane deţinute, disponibilă într-o gamă largă de limbi şi într-un limbaj non-tehnic, poate ajuta la furnizarea de informaţii de bază persoanei, cum ar fi dreptul lor la consiliere juridică, de a informa o persoană despre arestarea acesteia şi dreptul la asistenţă medicală.

Două hotărâri ale Curţii din Strasbourg subliniază problemele implicate. În Delcourt v. Belgia, arestarea unui vorbitor de limba franceză pe baza unui mandat în limba flamandă nu a fost considerată o încălcare a aceastei cerinţe, deoarece interviul ulterior a fost în limba franceză şi se poate presupune că motivul arestării a fost făcut cunoscut solicitantului.

În Fox, Campbell şi Hartley, persoanele arestate au primit doar informaţii foarte vagi în ceea ce priveşte baza legală pentru retinerea lor, dar, în termen de câteva ore, au fost interogate pe larg cu privire la presupusa lor implicare în terorism. Curtea a stabilit că, în aceste circumstanţe, motivele reţinerii au fost aduse astfel la cunoştiinţa solicitanţilor ca urmare a constrângerilor impuse de „promptitudine”.23

21 Kurt v. Turkey, judgment of 25 May 1998 la paragraful 123.22 Fox, Campbell and Hartley c. Marii Britanii, hotărârea din 30

August 1990 la paragraful 40.23 Fox, Campbell si Hartley c. Marii Britanii, hotărârea din 30 august

1990 la paragraful 40.

27

Punctul 3 al articolului 5 prevede responsabilitatea în perioada anterioară procesului, iar aceasta are cea mai mare importanţă pentru poliţiştii din centrele de reţinere şi arestare preventivă. Este nevoie de aducerea promptă, în faţa unei autorităţi judiciare independente, a persoanelor aflate sub suspiciunea de comitere a unei infracţiuni sau care sunt considerate susceptibile de a comite o infracţiune sau care intenţionează să fugă. Personalul care lucrează în centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei poate avea ca atribuţie supravegherea în astfel de situaţii, de exemplu, prin asigurarea că persoanele reţinute sunt aduse în faţa unui judecător, sau sprijinirea unor astfel de activităţi.

Punctul 4 din articolul 5 prevede că indivizii au dreptul de a intenta o acţiune „accelerata” pentru a determina dacă detenţia continuă să fie justificată. Acesta garantează dreptul la „habeas corpus”. În cazul în care o persoană deţinută informează un membru al personalului centrului de detenţie al poliţiei că doreşte să conteste detenţia sa, este obligaţia acelui membru al personalului de a informa autorităţile competente, astfel încât cererea persoanei să poate fi luată in considerare .

****

Exemple de cazuri specifice

Definiţia privării de libertate este una contradictorie. Nu de fiecare dată când o persoană este adusă la poliţie va fi privată de libertate.

Diverşi factori trebuie avuţi în vedere atunci când o persoană este privată de libertate, cum ar fi spaţiul în care individul este ţinut, durata acestei izolari şi gradul de măsuri coercitive luate, precum şi natura, durata, efectele şi bazele legale ale lipsirii de libertate. Definiţia reţinerii în legea românească este, de asemenea,

28

relevantă. Este foarte probabil ca orice persoană adusă în centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei să fie considerată, în termenii specifici legii europene ‘privată de libertate’24.

O privare de libertate nu trebuie să fie autorizată numai de către, şi în conformitate cu dreptul intern, dar trebuie să fie, de asemenea, necesară în anumite circumstanţe. Articolul 5 nu prevede o serie de praguri, care, odată îndeplinite, permit sau impun o reţinere în fiecare caz în parte. Poliţiştii şi alte persoane implicate în deciziile privind arestarea şi detenţia trebuie să ia în considerare situaţia individuală a fiecărei persoane, şi să nu adopte o abordare generală.

Privarea de libertate este „justificată numai în cazul în care au fost luate în considerare alte măsuri, mai puţin severe şi sunt insuficiente pentru a proteja persoana sau interesul public care ar putea impune ca persoana în cauză să fie reţinuta”. Acest lucru este de o importanţă fundamentală pentru a se asigura că nu există nicio aparenţă de arbitrarietate în aplicarea legii.

1.3. Standardele Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante

CPT a avut un impact masiv asupra standardelor de detenţie în Europa. Aceste standarde sunt obligatorii pentru România şi Comitetul face vizite periodice în ţară şi publică rapoarte cu privire la constatările sale. Cel

24 Witold Litwa c. Poloniei, Hotărârea CEDO din 4 aprilie 2000 pa-ragraful 78; vezi, de asemenea, Varbanov c. Bulgariei, Hotărârea CEDO din 5 octombrie 2000 la paragraful 46.

29

mai recent raport al CPT25, cu privire la vizita sa din iunie 2014, a evidentiat o serie de evoluţii pozitive de la vizita sa anterioară, din 2010, în special în domeniul examinărilor medicale şi în raportarea leziunilor. Condiţiile materiale mediocre din centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei, unde deţinuţii pot ramâne pentru un număr însemnat de luni, au fost criticate, în special în măsura în care acestea sunt legate de supraaglomerare, condiţii precare de detenţie şi lipsa accesului la lumină naturală şi ventilaţie.

CPT a elaborat, de asemenea, coduri de standarde sau aşteptări pe care le utilizează în timpul vizitelor pentru a ajuta la evaluarea practicilor existente şi pentru a încuraja statele să îndeplinească criteriile sale legate de aranjamentele şi condiţiile acceptabile. Aceste standarde în curs de dezvoltare sunt, în cea mai mare parte, mai detaliate şi mai exigente decât cele găsite în alte obligaţii internaţionale şi au acum un anumit impact, prin punerea în aplicare a recomandărilor pentru introducerea unor reforme legislative, administrative şi de organizare la nivel intern.26

25 “Rapport au Gouvernement de la Roumanie relatif a la visite effectuee en Roumanie par le Comite europeen pour la prevention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou degradants (CPT) du 5 au 17 juin 2014”: CPT/Inf. (2015) 31.

26 ‘Standardele CPT ’, CPT/Inf/E (2002) 1 - Rev. 2011.

30

Există trei standard cheie elaborate de CPT, care servesc ca garanţii fundamentale pentru protecţia împotriva relelor tratamente. Acestea sunt:

- Dreptul de a informa o terţă persoană despre starea de arest;

- Dreptul de a apela la un avocat;

- Dreptul de acces la un doctor.

CPT se concentrează asupra prevenţiei relelor tratamente. Acesta nu primeşte şi nu decide asupra plângerilor individuale. Garanţiile fundamentale menţionate mai sus trebuie să se acorde fiecărei persoane reţinute. Accentul pus pe garanţii rezultă din faptul că „acuzaţiile de tortură în custodia poliţiei sunt extrem de dificil de susţinut/demonstrat de către victimă, în cazul în care el sau ea a fost izolat/ă de lumea exterioară, fără a avea acces la medici, avocaţi, familie sau prieteni care ar putea oferi sprijin şi aduna probele necesare […]”.27 Personalul din centrele de reţinere şi arestare preventivă ar trebui să se asigure că se ocupă în mod prompt de orice plângere formulată de persoana reţinută. Rolul personalului este crucial în acţionarea ca apărători ai legii şi drepturilor omului pentru deţinuti.

“Investigarea eficientă a relelor tratamente: Îndrumări pentru standarde internaţionale”, Consiliul Europei28

27 Mammadov (Jalaloglu) c. Azerbaidjanului, Hotararea CEDO din 11 ianuarie 2007 la paragraful 74.

28 “Investigaţii eficiente despre tratamente rele, Eric Svanidze, Îndrumări despre standardele europene”, Direcţia Generală pentru Drepturile Omului şi Afaceri Legale, Consiliul Europei, 2009: http://www.coe.int/t/dgi/hr-natimplement/publi/materials/1121.pdf

31

II.3.3 Oficialii publici (inclusiv polițiştii şi personalul din penitenciar) ar trebui să aiba obligatia ca în mod oficial să notifice imediat autoritățile competente după constatarea acuzațiilor sau a altor indicii de maltratare.

****

Practicile din Regatul Unit:

CPT impune existenţa unui cod de conduită pentru interogarea suspecţilor sub forma unor reguli sau ghiduri. În Regatul Unit, Codurile detaliate de practică29 sunt publicate şi trebuie să fie puse la dispoziţia tuturor deţinuţilor. Codurile reglementează fiecare aspect al detenţiei în detaliu şi sunt o sursă valoroasă de orientare pentru personalul care lucrează în centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei („camere de custodie”), precum şi pentru deţinuţi.

****

Acest lucru este necesar pentru a asigura faptul că persoanele care efectuează interogatoriul aderă la „scopul precis” al acestuia şi că protejează deţinuţii împotriva riscului de rele tratamente. Prevederi specifice ar trebui să reglementeze interogarea persoanelor vulnerabile, cum ar fi tinerii sau persoanele cu dizabilităţi mentale şi persoanele aflate sub influenţa drogurilor sau a alcoolului ori care se află într-o stare de şoc. În special minorii nu ar trebui să semneze niciun document fără a fi in prezenţa unui reprezentant legal sau unui adult căruia îi sunt incredinţaţi.30 Practica deţinuţilor „legaţi la ochi „ aflaţi în custodia poliţiei ar trebui interzisă în mod expres, fiind o formă de comportament opresiv, care poate fi considerată 29 https://www.gov.uk/guidance/police-and-criminal-evidence-act-

1984-pace-codes-of-practice 30 Vezi, de exemplu, Raport al vizitei in Turcia făcut de CPT din 7 - 15

septembrie 2003CPT/Inf (2004) 16 la paragraful 27.

32

în mod frecvent ca o maltratare psihică, chiar şi în cazul în care nu au avut loc rele tratamente fizice reale (pentru Comisie este clar că practica este adoptată în mod normal, pentru a se asigura că deţinuţii sunt împiedicati să poată identifica funcţionării de aplicare a legii, care pricinuiesc efectiv relele tratamente, în ciuda justificării conflictuale sau chiar contradictorii din partea poliţiştilor care susţin contrariul).31 Informaţii relevante cu privire la starea fizică a deţinutului şi cu privire la, atât la consiliere cât şi la exercitarea drepturilor legale, ar trebui să fie înscrise în registrul de custodie al deţinutului şi puse la dispoziţia avocatului său.32 În plus, înregistrarea electronică a interviurilor este apreciată de către comisie: acest lucru ar oferi protecţie împotriva persoanelor suspectate de maltratarea efectivă sau ameninţarea cu maltratarea, precum şi pentru poliţiştii care interoghează, împotriva acuzaţiilor nefondate de presiune fizică sau psihică necorespunzătoare.33 Totodată, în ceea ce priveşte evaluarea probelor la proces, „un astfel de dispozitiv poate reduce posibilitatea inculpatului de a nega în mod fals mai târziu că a recunoscut anumite lucruri.”34

Spaţiul adecvat pentru chestionarea suspecţilor şi reglementarea desfăşurării interogatoriilor sunt, de asemenea, cruciale. În primul rând, secţiile de poliţie nu ar trebui să pară intimidante. Camerele utilizate pentru interogatoriu trebuie să respecte anumite standarde de bază. Spatiile ar trebui să fie iluminate corespunzător, încălzite şi ventilate. Toţi participanţii la procesul de intervievare trebuie să fie aşezati pe scaune cu un stil şi un standard de confort similar, iar în mod special, poliţistul care efectuează investigaţia nu ar trebui să fie plasat într-o poziţie la distanţă sau dominantă sau mai ridicată fata de suspect.

31 CPT, al 12-lea Raport General, CPT/Inf (2002) 15, paragraful 38.32 CPT, al 2-lea Raport General, CPT/Inf (92) 3, paragraful 40. 33 CPT, al 2-lea Raport General, CPT/Inf (2002) 15, paragraful 36.34 CPT, al 2-lea Raport General, CPT/Inf (92) 3, paragraful 36.

33

Pentru încăperi ar trebui să fie adoptate culori neutre: situaţia în care camerele pentru interogatoriu sunt colorate în negru şi echipate cu spoturi de lumină directă spre scaunul folosit de persoana supusă interogatoriului este pur şi simplu de condamnat.35 În al doilea rând, spaţiile poliţiei nu trebuie să aibă ceea ce, în termenii comitetului, sunt numite „obiecte suspecte”, cum ar fi bastoane de lemn, cozi de mătură, bâte de baseball, tije metalice, bucăţi de cabluri electrice groase, arme de foc artizanale sau cuţite, a căror prezenţă poate da credibilitate acuzaţiilor că deţinuţii din aceste spaţii fie au fost ameninţaţi, fie loviti cu astfel de obiecte. (Justificarea obişnuită pentru astfel de „obiecte suspecte” este faptul că acestea au fost confiscate de la suspecţi; dar, în cazul în care aceste elemente sunt, într-adevăr, probe reale, acestea ar trebui să fie etichetate în mod corespunzător şi păstrate într-o cameră de depozitare special amenajată)36.În cazul în care personalul poliţiei din centrele de reţinere şi arestare preventivă observă astfel de elemente, acestea ar trebui să fie aduse în atenţia supraveghetorilor acestora astfel încât să poată fi luate măsuri corespunzătoare.

Standardele CPT 37

42. Custodia poliției are, în principiu, o durată relativ scurtă. În consecință, condițiile fizice de detenție nu se aşteapta să fie la fel de bune în unitățile de poliție ca şi în alte locuri de detenție unde persoanele pot fi reținute pentru perioade lungi de timp. Cu toate acestea, anumite condiții materiale elementare trebuie să fie îndeplinite.

35 CPT, al 12-lea Raport General, CPT/Inf (2002) 15, paragraful 37.36 CPT, al 12-lea Raport General, CPT/Inf (2002) 15, paragraful 39.37 CPT/Inf/E (2002) 1 - Rev. 2015 la pagina 7.

34

Toate celulele poliției trebuie să fie de dimensiuni rezonabile pentru numărul de persoane cazate şi să aibă o iluminare adecvată (adică suficient pentru a citi, cu excepția perioadelor de somn) şi ventilație; de preferință, celulele ar trebui să aibă lumină naturală. În plus, celulele trebuie să fie echipate astfel incât să permită repausul (de exemplu, un scaun fix sau o bancă) şi persoanele obligate să rămână peste noapte în custodie trebuie să aibă la dispozitie o saltea curată şi pături .

Persoanelor aflate în custodie trebuie să li se permită acces la grupurile sanitare atunci când este necesar, în condiții curate şi decente şi să li se ofere condiții adecvate de spălare. Acestora ar trebui să li se ofere hrană la intervale de timp corespunzătoare, incluzând cel puțin o masă completă (adică ceva mai substanțial decât un sandwich) în fiecare zi..38

1.4. Investigaţii

Personalul din centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei trebuie să coopereze in cadrul oricaror investigaţii ca urmare a sesizărilor de rele tratamente. Există, în general, mai multe cazuri de eşec în investigarea acuzațiilor de rele tratamente decât cele de constatări reale a cazurilor de rele tratamente. De exemplu, în 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat 55 de încălcări ale 38 CPT, de asemenea, afirmă că persoanelor afate în custodia poliţiei

pentru 24 de ore sau mai mult ar trebui, pe cât posibil, sa li se ofere exerciţii în aer liber în fiecare zi.

35

dreptului la libertate faţă de tortură, tratamente inumane sau degradante şi pedepse, dar a găsit 178 cazuri de investigaţii inadecvate în cazul sesizărilor de rele tratamente. 39

Această problemă este dezbătută mai în detaliu în capitolul următor, referitor la utilizarea forţei, deoarece cele mai multe acuzaţii de rele tratamente sunt în contextul utilizării forţei.

CAPITOLUL 2: Utilizarea forţei

2.1. Informaţii generale

Obiectivul acestui capitol este de a stabili, în termeni practici, standardele internaţionale relevante, care reglementează utilizarea fortei de către personalul din centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei. Vine să completeze materialele de pregătire şi programele furnizate în contextul proiectului şi ar trebui să fie citit în legatură directă cu normele legale naţionale privind utilizarea forţei.

Există situaţii în care personalul din centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei va fi obligat să utilizeze forţa, să se autoprotejeze sau să-i protejeze pe ceilalţi împotriva atacului fizic. Acest lucru este necesar pentru a se asigura că aceştia sunt în masură să-şi îndeplinească sarcinile într-un mod eficient. Multe dintre persoanele private de libertate în centrele de reţinere şi

39 http://www.echr.coe.int/Documents/Stats_violation_2014_ENG.pdf

36

arestare preventivă pot suferi de boli mintale sau de altă natură. Altele ar putea dori să facă rău membrilor membrilor instituţiilor de aplicare a legii.

Garanţiile cheie pentru poliţişti şi deţinuţi sunt instruirea, echipamentul şi responsabilitatea.

Poliţiştilor trebuie să li se asigure o pregătire şi un echipament adecvat, pentru a le permite acestora să-şi îndeplinească atribuţiile în mod corespunzător.

Negocierea şi abilităţile de comunicare pot ajuta poliţiştii în situaţii tensionate şi pot limita probabilitatea forţei.

Trebuie să existe mecanisme eficiente de responsabilizare, cu puteri şi resurse suficiente care să asigure că acestia sunt eficienţi şi independenţi. Poliţiştii au, de asemenea, drepturi şi trebuie să fie trataţi corect într-o investigaţie asupra declaraţiilor de utilizare abuzivă a forţei de către aceştia.

Această garanţie le va permite să aibă încredere că, atunci când îşi exercită funcţiile în mod corespunzător, vor fi sprijiniţi.

Jurisprudenţa CEDO, precum şi rapoartele CPT indică faptul că tortura şi maltratarea reprezintă o problemă esenţială în toată Europa. Formarea exactă şi orientarea pentru poliţişti sunt esenţiale în creşterea standardelor.

****

Regatul Unit al Marii Britanii (practică Irlanda de Nord)

De exemplu, în Irlanda de Nord (o parte a Regatului Unit al Marii Britanii), există un Cod de

37

Etică pentru poliţişti, care stabileşte circumstanţele în care poate fi utilizată forţa. Codul este scris într-un limbaj clar şi simplu, cu explicaţii pentru fiecare Articol. Acesta rezumă prevederile legale naţionale şi internaţionale relevante. De exemplu, se afirmă că ,,Poliţiştii, în exercitarea atribuţiilor lor, vor aplica pe cât posibil metode non-agresive înainte de a recurge la orice utilizare a forţei .’’

Codul este utilizat drept un instrument de instruire pentru poliţişti şi este, de asemenea, standardul la care aceştia sunt evaluaţi. În cazul în care o plângere este facută împotriva unui poliţist, comportamentul său este evaluat prin referire la Codul de Etică.40 Prin urmare, acesta ajută atât poliţiştii, cât şi publicul să înţeleagă ce se aşteaptă de la ei.

****

Poliţiştii care lucrează în centrele de reţinere şi arestare preventivă pot fi obligaţi să utilizeze forţa într-o serie de scenarii, de exemplu, dacă este necesar, pentru a se autoproteja sau pentru a-i proteja pe ceilalţi, sau pentru a preveni comiterea unei infracţiuni.

Articolele 2 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului au stabilit norme stricte care reglementează utilizarea forţei . Articolul 2 a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul că forţa letală sau potenţial letală poate fi utilizată doar în cazul în care este absolut necesară pentru protejarea vieţii.

Articolul 3 impune o interdicţie absolută privind utilizarea torturii sau a tratamentului inuman sau degradant ca pedeapsă. De asemenea, ambele articole solicită ca acuzaţiile credibile de utilizare a fortei, de către agenţii Statului, să fie subiectul unei investigaţii 40 http://www.nipolicingboard.org.uk/final_code_of_ethics-2.pdf

38

eficiente. În plus, acestea impun obligaţii de protejare a oamenilor faţă de utilizarea fortei, în cazul în care se cunoaşte faptul că aceştia pot fi atacaţi.

2.2. Dreptul la viaţă: Articolul 2, Convenţia Europeană a Drepturilor omului

Articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică trei obligaţii distincte faţă de Stat şi agenţii săi: să nu utilizeze forţa letală, exceptând cazul în care ,,este absolut necesar’’; şi să ia măsuri pozitive pentru a proteja viaţa şi să desfăşoare o investigaţie eficientă.

Textul integral al Articolului 2 este după cum urmează:

1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:

a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;

b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute;

c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.

39

Utilizarea forței letale

În ceea ce priveşte utilizarea forţei letale, articolul impune ca orice forţă utilizată de către Stat să nu depăşească ceea ce este ,,absolut necesar.’’

Acesta este un test de proporţionalitate strictă, ceea ce înseamnă că forţa letală sau potenţial letală poate fi utilizată doar într-o ultimă instanţă, unde toate celelalte mijloace au fost încercate şi au eşuat sau ar fi evident ineficiente.

Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului41, forţa letală este definită ca: (i) Forţa care se intenţioneaza a fi letală şi care are acest efect, (ii) Forţa care are ca rezultat moartea unei persoane şi care ar fi putut fi prevazută în mod rezonabil ca având acest efect şi (iii) utilizarea forţei care duce la rănirea gravă a unei persoane, în cazul în care ar fi avut loc decesul.

În McCann şi alţii contra Marii Britanii, Curtea de la Strasbourg a considerat că ,,Articolul 2, citit în ansamblu, demonstrează că acesta nu defineşte în mod primar situaţii în care este permisă în mod intenţionat uciderea unui individ, dar descrie situaţiile în care este permisă utilizarea forţei care poate conduce, neintenţionat, la suprimarea vieţii.

Cu toate acestea, utilizarea fortei nu trebuie să exceadă ,,absolut necesar’’ pentru realizarea unuia dintre obiectivele menţionate în ,,Articolul respectiv.’’42

41 A se consulta ,,Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi Poliţia’’, Murdoch, J şi Roche R., Consiliul European, 2014, pag. 26, disponibilã la: http://www.coe.int/t/dghl/cooperation/capa-citybuilding/source/documentation/europeanconventionhandboo-kforpolice.pdf

42 McCann şi Alţii c. Marii Britanii, Hotararea CEDO din 28 Septem-brie 1995, paragraful 148.

40

Nu există nicio listă oficială a tipurilor de arme sau obiecte care sunt considerate ,,letale.’’ Armele de foc sunt considerate letale, dar pot exista, de asemenea, alte optiuni tactice. De exemplu, cuţitele pot fi letale, precum pot exista şi alte instrumente diverse, precum bastoane de cauciuc sau bare metalice. Instanţa va analiza intenţia persoanei care utilizează forţa şi consecinţele previzibile în mod clar de felul în care aceasta este utilizată. Armele electro-soc, precum Pistolul cu electro-soc, nu sunt clasificate ca fiind letale, dar nu impun reguli stricte în ceea ce priveşte utilizarea acestora.43

Poliţiştii, în exercitarea îndatoririlor lor, pot întâlni persoane care au fost implicate în comportamentul cel mai condamnabil. Cu toate acestea, rolul poliţiei este de a investiga infracţiuni şi de a aduce suspecţii în faţa autorităţilor competente. Rolul poliţiei nu este de a pedepsi sau altminteri de a sancţiona infracţiunea. Personalul din centrele de reţinere şi arestare preventivă nu trebuie niciodată să urmărească utilizarea funcţiei pentru a cauza vreo formă de pedeapsă asupra persoanelor reţinute.

Dacă poliţia încearcă să pedepsească infractorii suspectaţi prin utilizarea forţei, însăşi temelia statului de drept este compromisă.

Poliţiştii trebuie să primească instrucţiuni clare şi să fie pregătiţi profesional cu privire la modul în care şi când pot utiliza armele. In ,,Gorovenky şi Bulgaria c. Ucraina’’, instanţa a reiterat faptul că ,,Se aşteaptă din partea Statelor să stabilească standarde profesionale ridicate în cadrul sistemelor acestora de aplicare a legii şi să se asigure că persoanele care îşi desfăşoară activitatea în aceste sisteme îndeplinesc criteriile necesare […].

43 Georgiev şi Alţii c. Bulgariei, Hotãrârea CEDO din 30 Septembrie 2014.

41

În mod special, în cazul echipării forţelor de poliţie cu arme de foc, este necesară nu doar pregătirea tehnică, ci şi selectarea poliţiştilor care să aibă dreptul să utilizeze astfel de arme care trebuie să constituie, de asemenea, obiectul verificării. ‘’44

Următoarele întrebari pot fi de folos pentru funcţionarii care au utilizat forţa letală (sau cu potenţial letală), venind în sprijinul acestora pentru a realiza acest lucru:

• Utilizarea forţei a fost în conformitate cu legea?

• Forţa a fost utilizată proporţional in circumstanţele date?

• Au fost luate in considerare şi alte optiuni? Dacă este aşa, care au fost ele?

• De ce au fost eliminate aceste opţiuni?

• Metoda de aplicare a forţei a fost in conformitate cu procedurile poliţiei si cu instruirea?

2.2.1. Investigaţii

În cazul în care utilizarea forţei de către poliţie sau alţi agenţi ai Statului duce la moartea oricărei persoane, Articolul 2 impune existenţa unei anchete independente şi eficiente. Această cerinţă are cinci componente distincte: independenţă, eficacitate, promptitudine, control public şi implicarea familiei.45

44 Gorovenky şi Bulgaria c Ucrainei, Hotãrârea CEDO din 12 İanuarie 2012, paragraful 38.

45 A se consulta, de exemplu, Jacobs, White si Ovey, The European Convention on Human Rights, OUP 2010, a cincea ediţie, pag. 156 - 162.

42

Scopul esenţial al unei astfel de investigaţii este de a asigura punerea efectivă în aplicare a legislaţiei interne care garantează dreptul la viaţă şi, în acele cazuri în care sunt implicaţi agenţi sau organisme de stat, de a asigura responsabilitatea lor pentru decesele survenite…46

În cazul în care un deces rezultă din utilizarea forţei de către poliţie, ancheta trebuie să fie efectuată de către o pesoana independentă de poliţie. 47 Acest lucru se face de obicei de către Procuratura Generală, de multe ori de către un departament specializat care se ocupă în mod special de cazuri referitoare la poliţişti şi alţi funcţionari publici. În unele ţări, un organism independent de investigaţie se ocupă de cazuri grave care implică poliţia, iar acest lucru este văzut ca fiind cea mai potrivită abordare.

****

Practica daneză

De exemplu, în Danemarca, o autoritate Independentă de Poliţie, Autoritatea Contestaţiilor/Plângerilor se ocupă de investigarea cazurilor penale împotriva poliţiştilor şi decide în cazul plângerilor de abuz al poliţiei.48 Organizaţiile non-guvernamentale pot juca, de asemenea, un rol în vizitarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă pentru a supraveghea situaţia. Programul de vizitare poate avea o baza legală sau poate fi aranjat pe baza unui acord/protocol.

46 Nachova şi alţii c. Bulgariei, Hotararea CEDO din 6 İulie 2005, paragraful 110.

47 Ramsahai c. Regatului Ţărilor de Jos, Hotărârea CEDO din 15 Mai 2007.

48 http://www.politiklagemyndigheden.dk/english

43

Practica în Regatul Unit

În Regatul Unit, Sistemul Independent de Vizite în Custodie operează în întreaga ţară, fiind format din voluntari care efectuează vizite inopinate la centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei. 49

****

Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului a introdus pentru poliţie importanţa obligaţiilor de investigare în contextul articolelor 2 şi 3. Într-o opinie cu privire la o gestionare independentă şi eficientă a plângerilor împotriva poliţiei, el a declarat că „sunt două motive principale ale celor cinci plângeri efective CEDO cu privire la principiile de investigare ale poliţiei50. Pe de o parte, ele au fost create pentru a se asigura că un individ are o cale de atac eficientă pentru o presupusă încălcare a articolului 2 sau 3 din Convenţie. Pe de altă parte, principiile sunt destinate să protejeze împotriva încălcării acestor drepturi fundamentale, prin asigurarea unui cadru de investigaţie, care este eficient şi capabil să aducă infractorii în faţa justiţiei.

2.3. Interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante: Articolul 3, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului interzice tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane sau degradante: “Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.„

49 De exemplu; http://www.avonandsomerset-pcc.gov.uk/Take-Part/Custody-Visiting.aspx

50 CommDH(2009)4, 12 March 2009 at paragraph 31.

44

Articolul 3 conţine o interdicţie absolută. Există circumstanţe când o persoană poate fi în mod legal ucisă ca urmare a utilizării forţei de către un agent al statului (aşa cum s-a explicat mai sus), dar tortura şi tratamentele inumane şi degradante nu pot fi justificate, indiferent de circumstanţe.

Articolul 3 înseamnă că, în ceea ce priveşte orice persoană, „orice recurgere la forţă fizică care nu a fost strict necesară prin propriul său comportament diminuează demnitatea umană şi este, în principiu, o încălcare a articolului 3”. 51 Asa cum a fost interpretată de Curte, această prevedere implică (ca şi cu articolul 2), nu numai obligaţiile statelor de a se abţine să aplice rele tratamente, dar şi obligaţii pozitive pentru protecţia persoanelor şi de investigare în mod eficient a acuzaţiilor de încălcare a garanţiei. Aplicarea de rele tratamente de către poliţie este, din păcate, o trăsătură comună a vieţii în multe ţări europene. Este de remarcat faptul că relele tratamente aplicate de către poliţie prezintă anumite caracteristici similare, indiferent de locul în care se produc. În Albania, acuzaţiile de maltratare primite de CPT „au constat în principal în lovituri cu palma, cu pumni, cu piciorul şi lovituri cu bastonul şi sunt legate în principal de [...] perioada interogatoriului [...].”52 În ceea ce priveşte Irlanda, CPT a constatat că „presupusa maltratare a constat în principal în lovituri, pumni şi lovituri cu bastoane de cauciuc pe diferite părţi ale corpului.” 53

51 Ribitsch împotriva Austriei, hotărârea CEDO din 4 decembrie 1995, la punctul 38

52 Raport asupra vizitei în Albania efectuate de CPT la 10 - 21 Mai 2010: CPT / Inf (2012) 11, la punctul 13.

53 Raport privind vizita în Irlanda efectuată de CPT de la 25 ianuarie până la 5 Februarie 2010: CPT / Inf (2011) 3, la punctul 14.

45

2.3.1. Când se aplică Articolul 3?

Pentru ca un comportament să intre în domeniul de aplicare al articolului 3, acesta trebuie să „atingă un nivel minim de severitate.” 54 Circumstanţele persoanei care face obiectul tratamentului sunt relevante. De exemplu, persoanele în vârstă sau bolnave pot suferi mai uşor consecinţe grave decât o persoană mai tânără sau sănătoasă. În plus, motivul pentru tratament este important. Utilizarea inutilă a cătuşelor sau a altor restricţii fizice pot, în anumite condiţii, fi considerate tratamente inumane sau degradante. 55 Un exemplu este cazul în care o persoană în vârstă sau bolnavă, care nu reprezintă în mod evident nicio ameninţare de violenţă sau că ar fugi, este încătuşată din cauza unei politici de grup. Trebuie luate in considerare circumstanţele individuale ale fiecărei persoane pentru a evalua dacă sunt necesare cătuşe sau alte metode de constrângere, ţinând cont de drepturile poliţiştilor de a nu fi expuşi la un atac fizic.

Interzicerea torturii sau a relelor tratamente se poate extinde, de asemenea, la ameninţări. În Gäfgen c. Germania, o persoană aflată în custodia poliţiei a fost ameninţată cu „durere intolerabilă”, în cazul în care acesta nu ar fi evidenţiat localizarea unui copil dispărut. Curtea a considerat că această ameninţare, cu toate că nu a fost realizată efectiv, a constituit un tratament inuman.56

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a definit tortura drept „tratament inuman deliberat care cauzează 54 Irlanda c. Regatului Unit, hotărârea CtEDO din 18 ianuarie 1978,

la punctul 162.55 Henaf c. Franţei, hotărârea CEDO din 27 noiembrie 2003.56 Gäfgen c. Germaniei, hotărârea CEDO din 1 iunie 2010, la punctele

107 şi 108.

46

suferinţe foarte grave şi crude”.57 Tratamentele „inumane” sau pedepsirea implică cauzarea de suferinţe fizice şi psihice intense. Forţa excesivă în timpul detenţiei unei persoane poate constitui un tratament inuman58, sau chiar tortură.

Aksoy c. Turcia a fost primul caz care a implicat constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a faptului că o persoană a fost supusă „torturii”. Reclamantul a fost dezbrăcat de poliţişti în timp ce se afla în detenţie, la o secţie de poliţie. El a fost suspendat de braţe, care au fost legate la spate. Acest lucru a avut ca rezultat suferirea de durere severă a reclamantului şi paralizia temporară a ambelor brațe.

Tratamentul degradant sau pedepsirea sunt „concepute pentru a trezi victimelor sentimente de frică, chin şi inferioritate, capabile să le umilească şi să le înjosească şi să elimine rezistenţa fizică sau morală”.59

În cazul în care un individ este luat în custodia poliţiei în stare bună de sănătate, dar se dovedeşte a fi rănit în momentul eliberării, este de datoria statului să dea o explicaţie plauzibilă a modului în care au fost cauzate aceste leziuni, în caz contrar apărând o problemă clară în temeiul Articolului 3 din Convenţie. 60 Pe scurt, în cazul în care o persoană este luată în custodia poliţiei, în stare bună de sănătate, şi suferă leziuni, există o obligaţie în sarcina statului de a explica aceste leziuni.61 În plus, în cazul în care se presupune că o persoană a 57 Irlanda c. Regatului Unit, hotărârea CtEDO din 18 ianuarie 1978,

la punctul 167.58 Ribitsch c. Austriei, hotărârea CEDO din 4 decembrie 1995.59 Caz grecesc, Cererea nr. 3321-3 / 67 şi 3344/67,, decizia din 24

ianuarie 1968 (Anuarul 12, p. 186).60 A se vedea, Tomasi c. Franţei, hotărârea CEDO din 27 august 1992

şi Ribitsch c. Austriei, hotărârea din 4 decembrie 199561 Ciorap c. Moldovei, hotărârea CEDO din 19 iunie 2007 la punctele

60-71 şi Istratii şi alţii c. Moldovei, hotărârea CEDO din 27 martie 2007, la punctele 68-72.

47

suferit leziuni înainte de privarea sa de libertate, poliţia ar trebui să se asigure că acesta este examinat medical la sosire sau la scurt timp după sosirea sa la secţia de poliţie. Într-un caz împotriva Moldovei62, un deţinut ar fi suferit o încălcare a Articolului 3, când acesta nu a fost examinat medical sau nu i s-a oferit tratament medical pentru leziunile sale, în timp ce se afla în detenţia poliţiei.

După cum s-a menţionat mai sus, practica relelor tratamente este comună în timpul privării de libertate pe perioada investigării iniţiale. Unul dintre motivele pentru acest lucru poate fi faptul că multe servicii de poliţie se bazează foarte mult pe mărturii pentru a preveni şi descoperi faptele criminale. Aplicarea consecventă şi integrală a drepturilor procedurale ale deţinuţilor va contribui la reducerea relelor tratamente. În plus, „un accent mai mare ar trebui să se acorde metodelor ştiinţifice moderne de urmărire penală, prin investiţii adecvate în echipamente şi resurse umane calificate, astfel încât să se reducă dependenţa de recunoaştere a vinovăţiei pentru asigurarea condamnărilor.” În plus, „înregistrarea electronică a interviurilor poliţiei este atât în interesul persoanelor care au fost maltratate de către poliţie cât şi a poliţiştilor care se confruntă cu acuzaţii nefondate că au cauzat rele tratamente fizice.”63

Condiţiile de detenţie pot avea ca rezultat, de asemenea, încălcări ale articolului 3. Disponibilitatea produselor alimentare, a apei, a vieţii private, spaţiului, asistenţei medicale şi facilităţilor de recreere pot ridica probleme în această privinţă.64

62 Lippincott c Moldovei, hotărârea CEDO din 25 ianuarie 2011.63 CPT / Inf (2012) 11 la punctele 17 şi 28 [Albania].64 Ciorap c Moldovei, hotărârea CEDO din 19 iunie 2007 la punctele

60 şi 71.

48

2.3.2. Investigarea acuzaţiilor credibile de aplicare de rele tratamente

La fel ca în cazul articolului 2, există o cerinţă pentru o investigaţie efectivă a acuzaţiilor credibile de aplicare de rele tratamente. Cazurile de deces în custodie sunt mult mai puţine decât cazurile de rele tratamente, care sunt, din păcate, foarte frecvente.

În cazul în care s-a constatat că un poliţist sau alt funcţionar de stat a cauzat un tratament în încălcarea articolului 3, acesta trebuie să fie sancţionat. Natura exactă a sancţiunilor este o chestiune de drept intern, dar ele trebuie să reflecte gravitatea problemei.

În cazul Moldova c. Păduret65, s-a descoperit că un poliţist a agresat serios un membru al publicului. El a fost acuzat de o infracţiune relativ minoră în temeiul Codului Penal al Republicii Moldova. Maltratarea reclamantului a fost severă şi ar trebui, potrivit Curţii de la Strasbourg, să fi fost clasificată drept tortură. Funcţionarul în cauză ar fi trebuit, spunea Curtea, să fi fost acuzat de o infracţiune mai gravă, de tortură, conform Codului Penal. Imposibilitatea de a face acest lucru, precum şi faptul că poliţistul a fost lăsat să continue să lucreze ca poliţist, chiar şi după condamnarea lui, însemna că a existat o încălcare a articolului 3 având in vedere că rezultatul anchetei nu a fost „eficient”. Curtea de la Strasbourg a declarat că, având în vedere faptul că tortura a fost „considerată o „infracţiune de nivel mediu”, acest lucru a fost „ absolut incompatibil cu obligaţiile care decurg din articolul 3 din Convenţie, având în vedere gravitatea extremă a infracţiunii de tortură.”

65 Pădureţ v Moldovei, hotărârea CEDO din 5 ianuarie 2010, la punctele 58 şi 77.

49

****

Practica in Regatul Unit

În Regatul Unit, există o gamă largă de materiale de instruire disponibile pentru personalul care lucrează în centre de detentie (centre de arest). Această gamă este actualizată continuu, iar cantitatea maximă de informaţii este disponibilă publicului larg. Colegiul de Poliţie, o instituţie de învăţământ centrală pentru toate serviciile de poliţie din Regatul Unit, distribuie materiale de instruire, în vederea asigurării calităţii şi consecventei. Există un site web dedicat, în cazul în care personalul centrului de detenţie şi alte părţi interesate, cum ar fi avocaţii şi personalul ONG-urilor, pot avea acces la materiale.66

66 https://www.app.college.police.uk/app-content/detention-and-custody-2/custody-management-and-planning/#instruire-and-learning

50

Capitolul 3: Etica

3.1 Informaţii generale

Personalul care lucrează în centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei, atât cel aflat în timpul serviciului cât şi cel liber, ar trebui să exemplifice cele mai înalte standarde etice şi moderne pentru: a promova profesionalismul; a câştiga sprijin public pentru profesie; a câştiga respectul şi încrederea colegilor, şi a menţine un sentiment de respect de sine şi mândrie.

Aspectul cel mai important al unui penitenciar sau al unui centru de detenţie de poliţie este propria dimensiune umană, şi cele mai importante două grupuri de oameni din acestea: deţinuţii şi personalul. Experienţa de viaţă de zi cu zi pentru deţinuţi este, în mare măsură, determinată de relaţia acestora cu personalul. Deţinuţii nu sunt un grup omogen. Unii vor fi o adevărată ameninţare şi un real pericol pentru societate, unii vor fi agresivi; alţii pot încerca să evadeze. Alţii sunt susceptibili să fie bolnavi psihic, să aibă abilităţi sociale şi de educaţie sărace ori să provină din grupuri minoritare din societate. De exemplu, cetăţenii străini constituie acum o proporţie semnificativă în câteva state membre.

Personalul centrului trebuie să aibă abilităţi personale foarte bune şi o foarte bună integritate pentru a se putea ocupa de aceste grupuri dificile de deţinuţi într-o manieră profesionistă. Acest lucru înseamnă, înainte de toate, că personalul trebuie să fie ales cu grijă, că trebuie să primească pregătire adecvată cu privire la principiile care ar trebui să troneze asupra activităţii lor şi în dezvoltarea abilităţilor lor umane şi tehnice care sunt cerute.

51

Codurile de Etică sunt documente foarte utile, stabilind standarde obiective pentru poliţişti.

****

Regatul Unit (practica Irlandei de Nord)

De exemplu, în Irlanda de Nord (o parte a Regatului unit) există un Cod de Etică pentru poliţişti, care stabileşte circumstanţele în care forţa poate fi folosită. Codul este scris într-un limbaj clar şi simplu, cu explicaţii pentru fiecare Articol. Acesta rezumă prevederile legale internaţionale relevante şi naţionale. De exemplu, prevede că ”Poliţiştii, în exercitarea atribuţiilor lor, trebuie cât mai mult posibil să aplice metode non-violente înainte să recurgă la orice folosire a forţei.”

Codul este folosit ca un instrument de pregătire pentru poliţişti şi, de asemenea, reprezintă standardul la care aceştia sunt traşi la răspundere. Dacă este făcută o plângere împotriva unui poliţist, comportamentul lui sau al ei este evaluat prin referire la Codul de Etică. 67

Prin urmare, îi ajută pe poliţişti şi pe public deopotrivă să înţeleagă ce se aşteaptă de la aceştia.

****

3.2 Valorile care stau la baza poliţiei

Există un număr de valori, pe care poliţiştii şi serviciile de poliţie ar trebui să le demonstreze şi să le menţină. Acestea sunt rezumate pe scurt mai jos. Aceste principii ar trebui, dacă sunt adoptate, să încurajeze o creştere a încrederii publice în Poliţia Română.

67 http://www.nipolicingboard.org.uk/final_code_of_ethics-2.pdf

52

3.2.1. Responsabilitatea

Responsabilitatea cere ca cei care îndeplinesc sarcini oficiale să fie responsabili pentru acţiunile lor, de asemenea având un sistem disciplinar eficient pentru a-i face pe poliţişti să răspundă pentru faptele lor. Este, de asemenea, cerut ca motivele pentru acţiunile poliţiei să fie explicate, de ex. unei persoane arestate sau în timpul efectuării unei percheziţii.

3.2.2. Profesionalismul

Un serviciu al poliţiei profesionist şi competent în spiritul respectării drepturilor omului este fundamental oricărei societăţi democratice. În absenţa regementării eficiente, oamenii se află în imposibilitatea de a se bucura de drepturile lor. Statul de drept ar fi subminat dacă poliţia nu ar fi într-o poziţie să-şi îndeplinească rolul în mod corespunzător. Securitatea umană este imposibil a fi asigurată dacă poliţia nu protejează demnitatea umană, drepturile şi libertăţile tuturor în societate, fără diferenţă de orice tip, precum originea naţională sau etică, religia, convingerea politică, sau orice altă caracteristică personală ori condiţie socială. Nicio societate nu îşi poate permite să se complacă şi este necesară atenţie permanentă.

3.2.3. Drepturile omului

Nu există niciun conflict între protejarea drepturilor omului şi asigurarea faptului că legea este aplicată. Ele se intersectează. Rolul poliţiei este să protejeze drepturile omului. De exemplu, când aceştia protejează o persoană de violenţă ilegală, ei nu doar previn o infracţiune, ci protejează dreptul la viaţă şi previn un tratament inuman şi degradant. Când poliţia investighează o infracţiune

53

ce implică furtul din proprietatea cuiva, aceştia nu îşi îndeplinesc doar îndatoririle legale, ci protejează dreptul unui proces de judecată corect (pentru un suspect) şi dreptul la o stăpânire liniştită a posesiunilor (pentru o vicimă). Fiecare acţiune a poliţiei are un impact asupra drepturilor omului. Este responsabilitatea poliţiei de a asigura că impactul este pozitiv.

3.2.4. Cooperarea cu cetăţenii, comunităţile şi toate părţile interesate – ”cu atenţie pe cetăţean”

O atenţie pe cetăţeni stă la baza reglementării profesioniste într-o societate democratică. Prin cooperarea apropiată cu comunitatea, poliţia ar trebui să lucreze la rezolvarea problemelor, prevenirea şi detectarea infracţiunilor. Termenul ”politica comunităţii” este interpretat în mod diferit în diverse ţări, adesea din cauza diferenţelor lingvistice. Referinţa în acest raport la politica comunităţii înseamnă o politică orientată către parteneriat şi rezolvarea problemelor. Acest lucru implică ca poliţia să lucreze împreună cu publicul astfel încât problemele să fie rezolvate împreună. În plus, înseamnă ca poliţia să fie orientată spre a asigura un serviciu publicului, şi cere ca poliţia şi comunitatea să menţină un dialog strâns prin structuri formale şi informale, astfel încât nevoile şi aşteptările publicului să fie înţelese.

3.3. Ce reprezintă etica şi integritatea?

Factorul uman în aplicarea legii trebuie să nu pună în pericol cerinţele legalităţii şi arbitrarietăţii. În acest scop oficialii centrului de detenţie trebuie să dezvolte atitudini personale şi un comportament la un nivel care le vor permite să îşi îndeplinească sarcinile într-o

54

manieră corectă. Oficialii nu trebuie doar să posede asemenea caracteristici în mod individual ci trebuie de asemenea să lucreze în mod colectiv pentru a cultiva şi păstra o imagine a organizaţiei de aplicare a legii care să insufle încredere şi siguranţă în societatea pe care ei o servesc şi o protejează.

Etica, cu standardele acesteia de conduită a judecăţii morale reprezintă baza pentru principii precum corectitudine, integritate şi transparenţă. Standardele profesioniste ale conduitei etice includ angajamente de a se comporta în mod onorabil şi cu integritate, în mod ferm aderând la principii morale înalte şi standarde profesioniste în toate aspectele muncii. Poliţiştii ar trebui să se comporte, în timpul serviciului şi în afara acestuia, într-o asemenea manieră încât să menţină încrederea şi siguranţa. Ar trebui să evite practici intenţionate de a profita de alţii sau conflictele de interes.

În general, putem spune că ”etica” este studiul şi filosofia comportamentului uman punându-se accent pe determinarea binelui şi a răului.

Etica este un sistem sau un set de credinţe, principii şi valori care au un efect asupra comportamentului, atitudinilor şi opticii oamenilor. Aceasta descrie comportametul uman cum ar trebui să fie şi cum este stabilit sau dat de societate şi mediu înconjurător.

Etica este în general înţeleasă a se referi la:- disciplina care se ocupă cu ceea ce este bun

şi rău împreună cu îndatoririle morale şi obligaţia morală,

- un set de valori şi principii morale,- regulile sau standardele ce guvernează

comportamentul membrilor unei profesii,- calitatea morală a unui mod de acţiune

55

Etica este o disciplină care are legătură cu comportamentul şi atitudinea care este perceput ca fiind bun sau rău, corect sau greşit. Acesta se ocupă cu întrebări precum ”Când este o faptă bună sau corectă, când este o faptă rea sau greşită?” şi ”De ce trebuie să fac ceea ce este considerat corect?”

Integritatea înseamnă calitatea de a fi onest şi de a avea principii puternice, caracter impecabil, şi de a fi responsabil moral pentru propriul comportament sau propriile decizii.

3.4. Reglementări internaţionale privind etica poliţiei

Codul de conduită al ONU pentru Membrii Organelor de Ordine, Reguli de standarde minime ale ONU şi Codul European de Etică al Poliţiei au stabilit o serie de principii şi condiţii prealabile importante pentru performanţa umană în ocuparea postului de poliţist, inclusiv:

• Fiecare agenţie de aplicare a legii ar trebui să fie reprezentativă, receptivă şi responsabilă, în raport cu comunitatea în ansamblul ei;

• Menţinerea efectivă a standardelor etice în rândul funcţionarilor de aplicare a legii depinde de existenţa unui sistem de legi bine conceput, acceptat de întregul popor;

• Fiecare funcţionar de aplicare a legii reprezintă o parte a sistemului de justiţie, al cărui scop este acela de a preveni şi controla infracţionalitatea, iar comportamentul fiecărui funcţionar are un impact asupra întregului sistem;

• Fiecare agenţie de aplicare a legii ar trebui să se disciplineze să respecte standardele internaţionale în domeniul drepturilor omului şi acţiunile

56

funcţionarilor de aplicare a legii ar trebui să fie deschise examinării publice;

• Standardele pentru conduita umană a funcţionarilor de aplicare a legii sunt lipsite de valoare practică exceptând cazul în care conţinutul şi semnificaţia lor devin parte a principiilor de bază a fiecărei legi; aplicarea legii în mod oficial prin educare, formare şi monitorizare.

3.5. Cum să promovaţi un climat etic în organizaţia dumneavoastră?

Atitudinea şi comportamentul managerilor precum şi a şefilor direcţi reprezintă un factor critic de organizare ce influenţează comportamentul etic al colegilor dumneavoastră.

• Managerii ar trebui să încurajeze conştiinţa etică în cadrul organizaţiei lor din partea de sus în jos demonstrând sprijinul şi grija cu privire la problemele etice.

• Procesele formale ar trebui sa fie folosite pentru a sprijini şi consolida comportamentul etic. De exemplu, reglementarea internă poate implica utilizarea codurilor de etică corporativă, disponibilitatea proceselor de atac.

• Se recomandă ca filozofiile managerilor de top, precum şi a şefilor direcţi să se concentreze pe instituţionalizarea normelor şi practicilor etice, care sunt încorporate în toate nivelurile de organizare.

• Managementul de vârf trebuie să fie realist în stabilirea valorilor şi a scopurilor. Nu ar trebui să promiteti ceea ce organizaţia dumneavoastră nu poate pune în aplicare

• În calitate de director al închisorii sau al centrului de detenţie trebuie să aveti bărbaţi şi femei care au determinarea de a menţine cele mai înalte

57

standarde în activitatea dificilă de conducere. Pentru a se asigura că valorile corespunzătoare sunt corect înţelese şi puse în aplicare de către toţi poliţiştii, este important să se stabilească acest lucru într-un cod de etică. Această decizie trebuie să fie comunicată întregului personal într-un mod in care să poată fi înţeleasă şi într-un mod care să garanteze că acestia o pun în aplicare în activitatea lor de zi cu zi.

****

Practica din Serbia

Codul de etică al poliţiei din Serbia se bazează pe Legea cu privire la Poliţie68 şi pe Codul European de Etică Poliţienească69. Acesta conţine o gamă largă de prevederi, inclusiv stabilirea unei cerinţă generale prin care poliţiştii nu trebuie să acţioneze în aşa fel încât să aducă atingere reputaţiei Poliţiei (articolul 28) şi impune ca Poliţia să fie organizată în aşa fel încât să se îmbunătăţească relaţiile cu toate grupurile din societate (articolul 10).

****

Prevederile unui cod de etică ar trebui să fie urmatoarele:

1. Să demonstrati cele mai înalte standarde de integritate şi de disponibilitate în toate activităţile publice şi să promovaţi încrederea publicului, înţelegerea şi încrederea în domeniul corecţiilor.

2. Să trataţi publicul, angajaţii şi deţinuţii cu respect, grijă, curtoazie şi să demostraţi capacitate de reacţie.

68 SG RS 92/06; Versiunea în limba engleză poate fi găsită la adresa: http://www.mup.gov.rs/domino/zakoni.nsf/Code%20of%20Police%20Ethics.pdf

69 Vezi Anexa

58

3. Să demonstrati loialitate şi suport pentru managementul agenţiei dumneavoastră.

4. Să nu acceptaţi nimic pentru profit personal din îndeplinirea atribuţiilor oficiale, altele decât compensaţia care se datorează prin lege.

5. Să evitaţi orice interes sau activitate care se află în conflict cu îndatoririle oficiale care ar putea fi in detrimentul relatiilor agentiei cu alte organizatii sau cu publicul.

6. Să evitaţi orice formă de discriminare, hărţuire sexuală, comportament sexual, fraudă şi gestionarea incorectă a fondurilor publice.

7. Să ţintiţi către excelenţă profesională şi să încurajati dezvoltarea profesională a colegilor.

8. Să abordati îndatoririle cu atitudini pozitive, deschise către comunicare, creativitate, dedicare, compasiune şi înţelegere.

9. Să respectati şi să protejati informaţiile clasificate la care aveţi acces în cursul îndatoririlor oficiale.

10. Să acceptaţi responsabilitatea de a fi conştienţi de problemele emergente şi de a administra patrimoniul public cu competenţă, corectitudine, imparţialitate, eficienţă şi eficacitate.

11. Să sprijiniti procesele care să se concentreze pe furnizarea de servicii de calitate şi să vă îmbunătăţiţi continuu pregătirea.

O versiune completă a Codului European de Etică Poliţienească este ataşat ca Anexă la prezentul ghid.

59

Capitolul 4: Comunicare

4.1. Informaţii generale

Scopul acestui capitol este acela de a stabili nişte standarde referitoare la comunicarea cu persoanele private de libertate. Acesta are rolul de a veni ca auxiliar la curicula denumită ’Instruire cu privire la Drepturile Omului pentru Poliţiştii din Centrele de reţinere şi arestare preventivă’ dezvoltată în cadrul general al acestui proiect (Sesiunea B Ziua 4 Modulul 6).

Din moment ce activitatea din centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei implică munca cu omul, el sau ea trebuie să comunice eficient în diverse situaţii dificile. Cea mai importantă unealtă în aceste situaţii este capacitatea de comunicare, dar şi abilităţile de gestionare ale situaţiilor similare ale personalului. În cadrul acestui modul de instruire, ei trebuie să cunoască conceptele cheie de comunicare, cum să îi intervieveze pe deţinuţi în mod eficient, diverse moduri de adresare de întrebări, să recunoască comportamentul care conduce la conflict şi/sau agresiune în comunicarea dintre angajaţi şi deţinuţi dar şi să deţină cunoştinţe de aplanare a situaţiei.

Capacitatea de comunicare este o abilitate social existentă de la începuturile omenirii. Legate de comunicare sunt şi mediul şi împrejurările în care are loc acest proces. În momentul în care o persoană interacţionează cu o alta, el sau ea îşi ajustează comportamentul la acest mediu. Este important de reţinut că majoritatea acestor medii sunt organizate ca un sistem ierarhic cu standarde.

60

Pentru cei din centrele de reţinere şi arestare preventivă, mediul este format dintr-un spaţiu închis, angajaţi şi ceilalţi deţinuţi. Procesul de comunicare de aici este mai complicat faţă de celelalte. Și asta din cauza restricţiilor de interacţiune dintre persoanele private de libertate. Mai mult de atât, sistemul ierarhic există în majoritatea societăţilor şi este esential pentru stabilirea ordinii şi pentru oferirea unui sistem organizat de comunicare. Acest modul de instruire are scopul de a oferi tehnici pe care persoanele din centrele de reţinere şi arestare preventivă le pot folosi pentru a comunica mai bine.

4.2. Procesul de comunicare de bază

Comunicarea implică atât schimb de informaţii verbale cât şi non-verbale. Comunicarea ne ajută să ne înţelegem unii cu alţii. Este un proces ce implică transmitere de fapte, idei, opinii sau sentimente de la o persoană sau un grup la altul. Procesul de comunicare de bază este format dintr-o persoană A care transmite un mesaj, ‘mesajul dorit’, care foloseşte o metodă de comunicare (scrisă, telefonică, faţă în faţă etc.) şi persoana B care primeşte şi înţelege mesajul şi care va reacţiona, prin aşa zisa reacţie. Deci, în acest proces, responsabilitatea de înţelegere aparţine emiţătorului (poliţistului) şi nu receptorului (deţinutului). Este responsabilitatea poliţistului de a transmite un mesaj care va fi înţeles. Sunt mulţi factori care trebuie avuţi în vedere în comunicarea cu ceilalţi şi trebuie să fim conştienţi că ‘mesajele’ noastre trebuie să conţină fapte, sentimente, valori şi opinii.

Atunci când un individ trebuie să comunice idei, el sau ea trebuie să aibă în vedere o comunicare eficientă. Audienţa poate fi un grup de oameni sau o singură persoană. Odată ce se cunoaşte publicul ţintă, el sau ea

61

va şti cum să prezinte informaţiile astfel încât mesajul său să fie înţeles. Procesul de comunicare cuprinde şi metode de comunicare. Aceasta este modalitatea prin care emiţătorul îşi va transmite mesajul său. Există diverse metode de comunicare: telefon, email, corespondenţa prin scrisori şi comunicarea directă, faţă în faţă. Odată ce persoana B, receptorul interpretează mesajul, el sau ea va reacţiona. De obicei, în acest punct, va avea loc comunicarea deficitară. A se avea în vedere faptul că, comunicarea nu este completă până în momentul în care reacţia nu este prezentă. Aceasta reacţie este necesară pentru a-l informa pe A, cel care a trimis mesajul, că acesta din urmă a fost înţeles.

4.3. Bariere de comunicare şi discrepanţe dar şi exemple de bune practici

Barierele de comunicare sunt de obicei vizibile la începutul procesului de comunicare, atunci când emiţătorul intenţionează sa transmită mesajul. De obicei, indivizii nu se gândesc cum să transmită mesajele cât mai eficient. Ei doar spun ce vor să comunice si presupun că astfel conversaţia s-a încheiat. Cu toate acestea, comunicarea eficientă este mult mai importantă. Există multe motive din cauza cărora pot fi făcute greşeli de comunicare în exprimarea gândurilor sau ideilor sale. Cunoaşterea şi înţelegerea publicului este un factor foarte important atunci când se doreşte transmiterea unui mesaj. Canalul sau metoda folosită pentru transmiterea acestui mesaj sunt de asemenea importante. Există posibilitatea unei intreruperi sau bariere atunci când sunt folosite metode diferite de comunicare. Metoda aleasă poate influenţa tonul mesajului şi modalitatea prin care acesta va fi interpretat de receptor.

62

Există multe posibilităţi de creare a barierelor unei comunicări eficiente:

• Factori umani: vârstă, informaţii de bază, cunoştinţe, văz sau auz slăbit, preconcepţii, tehnici de ascultare scăzute, stare emoţională, experienţe trecute în situaţii similare, prejudicii etc.

• Natura semnalului: ambiguitate, folosirea argoului sau jargonului, răceala

• Metodă: folosirea metodei corespunzătoare, Ex. trimiterea de semnale vizuale şi/sau în condiţii de iluminare slabe.

• Zgomot: obstacole fizice, comunicare la distanţă îndepărtată etc.

Nu putem evita sau depăşi toate barierele, dar trebuie să găsim mijloace de minimizarea a acestora. Aveţi mai jos câteva idei de evitare a barierelor în comunicare.

• Înţelege/Cunoaşte receptorul – luaţi în considerare dacă persoana căreia vă adresaţi are informaţii despre mesaj.

• Alege cea mai bună metode de comunicare a mesajului. De exemplu, dacă se trimite o scrisoare sau un email, se vor folosi cuvinte cunoscute persoanei care va citi mesajul.

• Ascultă – dacă persoana cu care comunicaţi interpretează mesajul greşit, încercaţi să înţelegeţi de ce mesajul dvs. nu a fost înţeles corespunzător.

• Încercaţi să vă puneţi în pielea persoanei respective pentru ca el/ea să înţeleagă ce doriţi să transmiteţi. Reacţia la mesajul dumneavoastră este foarte importantă, aşa că luaţi acest aspect în seamă cand gestionaţi situaţiile în care mesajele sunt înţelese greşit.

63

Comunicarea eficientă are loc atunci când emiţătorul transmite clar mesajul unei alte persoane şi mesajul este înţeles corespunzător. Interacţiunea dintre poliţişti şi deţinuţi a devenit o rutină. Astfel, este esential ca deţinuţii să ştie cum să transmită mesajul corect fără a se ajunge la interpretări greşite sau conflicte. Relaţia dintre deţinuţi şi poliţişti este o interacţiune social importantă cu impact asupra vieţii de zi cu zi. Un pas important în stabilirea unei comunicări eficiente cu poliţiştii este ca deţinuţii să înţeleagă responsabilităţile poliţiştilor şi modul în care aceştia percep lipsirea lor de libertate.

Anumite comportamente asociate cu competenţa legată de cum să comunici cu deţinuţii

• Utilizaţi limbajului într-o manieră corectă şi care poate fi înţeleasă uşor.

• Atenţie la limbajul ‘non-verbal’• Fiţi discreţi şi respectuoşi• Comunicaţi asertiv şi încrezător fără a apela la

atitudini ostile sau agresive • Fiţi convingător• Reacţionaţi la cerinţele deţinutului• Afişaţi respect, înţelegere şi empatie faţă de punctul

de vedere al receptorului • Reacţionaţi în procesul de comunicare• Comunicaţi cu coerenţă• Asiguraţi-vă că aveţi destul timp sa comunicaţi şi

cereţi feedback.

O altă barieră poate fi ‘spaţiul personal’. Acesta este spaţiul de care fiecare individ are nevoie pentru a fi confortabil, dintre emiţător şi receptor.

64

Există 3 zone:

A. Zona de apropiere aprofundată: este zona de contact apropiat, de aproape 45 cm. Această zonă este de contact apropiat sau lovire.

B. Zona personală: zonă cuprinsă între 45 -500 cm; zona în care au loc agresiunile verbale/non-verbale

C. Zona publică: distanţa mai mare de 500 cm până unde emiţătorul poate fi văzut.

Atunci când invadăm spaţiul personal al unei persoane, aceasta poate deveni cu uşurinţă ostilă, ceea ce va conduce la un nivel scăzut de comunicare.

4.4. Cum să gestionaţi agresiunea - strategie de estopare

Gestionarea eficientă a deţinuţilor agresivi este unul dintre aspectele cele mai importante în cadrul unui centru de detenţie. Este zona în care interacţiunea corectă şi strategiile de comunicare sunt absolut necesare. Majoritatea situaţiilor unde există potential de violenţă pot fi gestionare prin comunicare. Agresivitatea poate fi definită ca orice comportament care poate provoca daune în mod deliberat şi care poate afecta o altă persoană în mod fizic sau psihologic.

Semne folosite drept indicatori de violenţă/agresivitate (lista nu este exhaustivă):

• Poziţionare superioară• Înroşirea feţei • Ton ridicat, ţipete• Respiraţie alertă• Contact vizual direct prelungit• Gesturi exagerate

65

Există şi alte cauze care duc la agresiuni. Poate fi frustrarea, caracterul abuziv perceput, sentimentul de umilire,ademnirea sau comportamentul neadecvat.

Daca un poliţist se confruntă cu un astfel de caz de agresiune, acesta poate utiliza o strategie de difuziune pentru a aplana situaţia. Înainte ca orice altceva să se întâmple, este necesară aplanarea acestui conflict. Regula de aur în acest caz este neescaladarea stării de spirit a adversarului în timp ce ne pregătim să aplanăm situaţia, dacă este necesar.

Acţiunile pot fi următoarele (lista nu este exhaustivă):

• Fiţi încrezător, daţi impresia că sunteţi capabil să gestionaţi situaţia.

• Fiţi calm, atent la limbajul corpului.• Creaţi spaţiu între dvs. şi deţinut.• Păstraţi un ton jos.• Nu vă holbaţi la persoana în cauză.• Întrebaţi, cereţi lămuriri.• Nu vă certaţi.• Ascultaţi şi arătaţi că sunteţi atent la ceea ce auziţi

de la deţinut.• Nu încercaţi să rezolvaţi problema înainte de a-l

calma pe deţinut.• Nu ameninţaţi niciodată Odată ce aţi ameninţat

sau dat un ultimatum, nu mai există loc de negociat şi trebuie să vedeţi dacă puteţi câştiga sau pierde în cele din urmă.

66

Concluzie

În setarea standardelor şi exemplelor europene de bune practici dintr-o serie de state membre ale Consiliului Europei, acest manual va fi de ajutor poliţiştilor în a-şi duce la îndeplinire responsabilităţile lor oneroase în mod legal şi profesional. Mesajul cheie, conform căruia protejarea drepturilor omului nu este compatibilă cu activităţile poliţieneşti eficiente, este unul important care va ajuta la asigurarea progresului în profesionalizarea serviciilor de poliţie din România.

67

Anexă : Codul European de Etică al Poliţiei70

Definirea scopului acestui cod

Acest cod se aplică forţelor de poliţie tradiţionale sau serviciilor de poliţie, sau altor servicii publice autorizate sau organe de control având ca obiectiv principal menţinerea ordinii şi legii în societatea civilă şi care sunt autorizate de stat pentru a folosi forţa sau au atribuţii speciale în acest scop.

I. Obiectivele poliţiei

1. Principalele obiective ale poliţiei într-un stat de drept, democratic, sunt:

- menţinerea liniştii şi a ordinii publice în societate; - protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale

indivizilor, conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului;

- prevenirea şi combaterea infracţiunilor;- depistarea infracţiunilor;- oferirea de ajutor şi servicii publicului.

II. Cadrul legislativ al poliţiei

2. Poliţia este un organism public, creat de stat.

3. Activităţile poliţiei trebuie realizate întotdeauna în conformitate cu legislaţia naţională şi standardele

70 Anexă la Recomandarea Rec (2001)10 a Codului European de Etică.

68

internaţionale admise de stat.

4. Legislaţia de bază a poliţiei trebuie să fie accesibilă publicului şi suficient de clară şi precisă, şi dacă este cazul, susţinută de regulamente accesibile publicului.

5. Personalul de poliţie trebuie să se supună aceleiaşi legislaţii urmate de cetăţeni, excepţiile fiind admise doar pentru situaţii de performanţă proprie într-o societate democratică.

III. Poliţia şi sistemul penal de justiţie

6. Trebuie să existe o distincţie clară între rolul poliţiei şi al procuraturii, sau al sistemului corectional sau judiciar; poliţia nu va avea nicio atribuţie de control asupra acestor ultime organisme.

7. Poliţia trebuie să respecte strict independenţa şi imparţialitatea judecătorilor; în plus, poliţia nu va avea niciodată obiecţii cu privire la legitimitatea deciziilor judecătoreşti şi nici nu va împiedica executarea lor.

8. Ca regulă generală, poliţia nu va avea atribuţii judecătoreşti. Orice delegare de puteri judiciare poliţiei se va realiza în conformitate cu legea. Trebuie să fie întotdeauna posibil să se conteste în faţa autorităţilor judiciare orice act, decizie sau omisiuni ale poliţiei care afectează drepturile individuale.

9. Trebuie să existe cooperarea funcţională şi corespunzătoare între poliţie şi organele judiciare. În statele unde poliţia se află sub autoritatea tribunalelor, poliţia va primi instrucţiuni clare despre priorităţile de investigare penală şi despre progresul investigaţiilor criminale din anumite cazuri. Poliţia trebuie să ţină informate autorităţile superioare despre implementarea deciziilor lor, şi mai ales despre evoluţia cazurilor penale care trebuie raportate în

69

mod regulat.

10. Poliţia va respecta dreptul la apărare în procesele penale şi de fiecare dată când va fi cazul va ajuta la asigurarea dreptului de acces la asistenţă juridică, mai ales în ceea ce le priveşte pe persoanele lipsite de libertate.

11. Poliţia nu va prelua atribuţiile personalului închisorii, acest lucru se va întâmpla doar în cazuri de urgenţă.

IV. Structura organizaţională a poliţiei

A. General

12. Poliţia este organizată în vederea câştigării respectului publicului în ideea de a fi percepută ca organ al legii care prestează servicii publicului.

13. Când se vor realiza acţiuni civile, poliţia va fi sub autoritatea organismelor civile.

14. Poliţia şi personalul său în uniformă trebuie să fie recunoscuţi cu uşurinţă.

15. Poliţia se va bucura de suficientă independenţă de acţiune în raport cu alte organisme de stat în exercitarea sarcinilor de lucru, pentru care este total răspunzătoare.

16. Personalul de poliţie, la toate nivelurile, trebuie să fie responsabil de propriile acţiuni sau omisiuni sau de ordinele către subordonaţi.

17. Organizaţia de poliţie va afişa o ierarhie clară de comandă în cadrul departamentului de poliţie. Superiorul care va fi ultimul responsabil de acţiunile sau omisiunile personalului de poliţie va fi întotodeauna cunoscut.

18. Poliţia va fi organizată astfel încât să promoveze

70

relaţiile publice eficiente, cooperarea cu celelalte organisme, comunităţi locale, organizaţii non-guvernamentale şi/sau cu alte organisme reprezentative ale publicului, inclusiv cu grupurile de minorităţi entice.

19. Poliţia va fi organizată într-o manieră în care să fie pregătită să furnizeze informaţii obiective despre activitatea sa, fără a include vreo informaţie confidenţială. Regulamentul privind relaţiile cu media va fi de asemenea instituit.

20. Organizaţia poliţiei trebuie să conţină suficiente măsuri de asigurare a integrităţii personalului de poliţiei şi mai ales să asigure repectul indivizilor şi al drepturilor acestora, aşa cum este precizat in Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

21. Măsurile eficiente de prevenire şi combatere a corupţiei de către poliţie vor fi stabilite în cadrul poliţiei la toate nivelurile.

B. Calificarea, recrutarea şi menținerea personalului de poliție

22. Personalul de poliţie, în momentul intrării în sistem, trebuie recrutat pe baza calificării personale şi a experienţei, care trebuie să fie apropiată de obiectivele poliţiei.

23. Personalul poliţiei trebuie să afişeze judecată solidă, atitudine deschisă, maturitate, onestitate, abilităţi de comunicare şi, acolo unde este cazul, abilităţi de management. Mai mult, trebuie să deţină o bună cunoaştere a problemelor sociale, culturale şi civice.

24. Persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni serioase nu au voie sa devină personal al poliţiei.

25. Procedurile de recrutare trebuie să fie bazate pe

71

principii non-discriminatorii, şi să urmeze evaluarea necesară a candidaţilor. Mai mult de atât, politica trebuie să se bazeze pe recrutarea de oameni, femei şi bărbaţi, din diverse zone ale societăţii, inclusiv din grupuri de minorităţi, cu obiectivul comun de a face personalul să reflecte societatea pe care o deservesc.

C. Instruirea personalului de poliție

26. Instruirea personalului, trebuie să fie bazată pe valorile fundamentale ale democraţiei şi pe reglementările drepturilor omului trebuie să fie dezvoltată în conformitate cu obiectivele poliţiei.

27. Instruirea generală a poliţiei trebuie să fie cunoscută populaţiei.

28. Instruirea generală iniţială trebuie să se facă, de preferat, prin instruirea la locul de muncă la intervale regulate şi de către un specialist şi un formator de management şi leadership, atunci când este nevoie.

29. Instruirea practică despre utilizarea forţei şi limitele acesteia în conformitate cu drepturile omului, şi mai ales conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie inclusă de asemenea în acest program.

30. Instruirea poliţiei trebuie să aibă în vedere nevoia de abordare şi combatere a rasismului şi a xenofobiei.

D. Drepturile polițiştilor

31. Poliţiştii trebuie să se bucure prin lege de aceleaşi drepturi politice şi civile ca şi ceilalţi cetăţeni. Restricţionarea acestor drepturi se va realiza doar atunci cand este necesar acest lucru pentru

72

exercitarea funcţiilor poliţiei într-o societate democratică, în conformitate cu legea şi în conformitate cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

32. Personalul de poliţie se va bucura de drepturi economice şi sociale, ca funcţionar public, în cea mai mare măsură posibilă. În particular, personalului i se va permite dreptul de a organiza şi de a primi remuneraţie adecvată şi asigurare socială şi de a i se oferi măsuri speciale de securitate şi sănătate.

33. Măsurile disciplinare aduse împotriva poliţiei trebuie revizuite de un organism independent sau de un tribunal.

34. Autorităţile publice vor susţine personalul poliţiei care este supus acuzaţiilor formulate greşit în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestora.

V. Instrucţiuni privind modul de acţiune/intervenţie a poliţiei

A. Instrucțiuni privind modul de acțiune/intervenție a poliției: principii generale

35. Poliţia şi operaţiunile de poliţie trebuie să respecte dreptul fiecărui om la viaţă.

36. Poliţia nu va cauza, instiga, tolera niciun act de tortură sau tratament inuman sau degradant sau vreo pedeapsă în nicio circumstanţă.

37. Poliţia poate folosi forţa când este strict necesar şi doar în măsura în care se va atinge un obiectiv legitim.

38. Poliţia va verifica întotdeauna respectarea legală a acţiunilor sale.

39. Personalul poliţiei va respecta ordinele emise de

73

superiorii săi, dar trebuie să nu respecte ordine ilegale, pe care le vor raporta fără teama de sancţionare.

40. Poliţia îşi va îndeplini sarcinile în mod corect, ghidată de principiile de imparţialitate şi non-discriminare.

41. Poliţia se va amesteca în dreptul la intimitate al individului atunci când va fi strict necesar pentru atingerea unui obiectiv legitim.

42. Colectarea, stocarea şi utilizarea datelor personale de către poliţie trebuie realizate în conformitate cu principiile de protecţie internaţionale, în limita executării legii şi a scopurilor legitime.

43. În realizarea activităţilor sale, poliţia va avea în vedere drepturile fundamentale ale individului, cum ar fi libertatea de gândire, de religie, de exprimare, de pace, de mişcare sau de posesie a bunurilor.

44. Personalul poliţiei va acţiona cu integritate şi respect faţă de public având în vedere mai ales situaţia indivizilor din grupurile vulnerabile.

45. Personalul poliţiei va oferi informaţii despre statut şi profesie, în decursul execitării acţiunilor.

46. Personalul poliţiei se va opune oricărei forme de corupţie în cadrul poliţiei. Ei îi vor informa pe superiori şi pe celelalte organe aferente despre corupţia din interiorul aparatului poliţienesc.

B. Instrucțiuni privind modul de acțiune/intervenție a poliției: situații speciale

1. Investigarea în cadrul poliției

47. Investigaţiile poliţiei trebuie să se bazeze cel puţin pe suspiciuni rezonabile, sau pe o presupusă infracţiune/contravenţie.

74

48. Poliţia trebuie să urmeze principiile conform cărora orice individ acuzat de infracţiune va fi nevinovat până la dovedirea acestui lucru de un tribunal, şi că toţi cei acuzaţi au anumite drepturi, mai ales acela de a fi informat de îndată cu privire la acuzaţii şi de a-şi pregăti propriul proces de apărare singur sau cu ajutorul unui avocat.

49. Investigaţiile de poliţie trebuie să fie obiective şi corecte. Ele vor fi rationale şi adaptate în funcţie de nevoile speciale cum ar fi cazul copiilor, tinerilor, femeilor sau minorităţilor şi persoanelor vulnerabile.

50. Măsurile de conduită şi integritate ale poliţiei trebuie stabilite cu respectarea prevederilor Articolului 48. Ele trebuie să ofere o imagine corectă cu informaţii relevante. Înregistrările sistematice ale poliţiei vor fi păstrate.

51. Poliţia trebuie să cunoască nevoile speciale ale martorilor şi trebuie să urmeze regulile de protejare a acestora în decursul investigării lor, mai ales atunci când există pericolul de intimidare a martorilor.

52. Poliţia va oferi susţinerea necesară, asistenţa şi informarea victimelor infracţiunilor, fără discriminare.

53. Poliţia va pune la dispoziţie servicii de interpretariat/traducere, acolo unde este necesar, în decursul investigaţiilor poliţiei.

2. Reținere/privarea de libertate de către poliție

54. Privarea de libertate a persoanelor va fi limitată pe cât posibil şi realizată în conformitate cu demnitatea, vulnerabilitatea şi nevoile personale ale fiecărui deţinut. Informaţiile despre custodie vor fi păstrată în sistem, pentru fiecare deţinut în parte.

75

55. În măsura în care este posibil acest lucru în condiţiile politicii interne, poliţia va informa persoanele private de libertate cu privire la motivele privării de libertate sau cu privire la acuzaţiile aduse împotriva lor şi va informa, de asemenea, persoanele private de libertate, despre procedura aplicabilă în cazul lor.

56. Poliţia va asigura siguranţa, sănătatea şi hrănirea corespunzătoare a persoanelor luate în custodie. Celulele poliţiei vor avea dimensiuni rezonabile, iluminare corespunzătoare şi ventilare amenajată corespunzător.

57. Persoanele private de libertate de poliţie vor avea dreptul de a anunţa această privare de libertate unei terţe persoane la alegerea lor, de a avea acces la asistenţă legală şi de a fi examinaţi de către un doctor, atunci când doresc.

58. În limita posibilă, poliţia va separa persoanele private de libertate sub suspiciunea de a fi comis o infracţiune. Femeile vor fi separate de bărbaţi, la fel cum va fi şi cazul minorilor care vor sta separaţi de adulţi.

VI. Responsabilitatea şi controlul poliţiei

59. Poliţia este responsabilă de stat, cetăţeni şi reprezentanţii acestora. Va fi supusă unui controlul extern eficient.

60. Controlul poliţiei de către autorităţile statale trebuie împărţit între puterea legislativă, cea executivă şi cea judiciară.

61. Autorităţile publice trebuie să asigure proceduri eficiente şi imparţiale pentru plângerile împotriva poliţiei.

76

62. Mecanismele de responsabilitate, bazate pe comunicare şi înţelegere reciprocă între populaţie şi poliţie, trebuie promovate.

63. Codul de etică al poliţiei, bazat pe principiile stabilite în prezenta recomandare, trebuie dezvoltat în statele membre şi supravegheat de organismele corespunzătoare.

VII. Cercetare şi cooperare internaţională

64. Statele membre trebuie să promoveze şi să încurajeze cercetarea poliţienească, atât de poliţie însăşi cât şi de către instituţiile externe.

65. Cooperarea internaţională cu privire la etică poliţienească şi drepturile omului trebuie susţinută.

66. Mijloacele de promovare ale principiilor prezentei recomandări şi implementarea acestora trebuie examinate cu atenţie de către Consiliul Europei.

Acest ghid a fost elaborat în cadrul Proiectului Predefinit, care este implementat de Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu Consiliul Europei, şi finanţat de Mecanismul de Finanţare Norvegian 2009-2014.

Opiniile şi părerile exprimate în acest ghid sunt acelea ale autorului, acţionând în calitatea lui de consultant independent, şi nu reflectă neapărat părerile donatorilor Consiliului Europei.

http://norwaygrants.politiaromana.rohttp://norwaygrants.just.ro

www.norwaygrants.org