gestiunea deseurilor industriale

5/12/2018 gestiunea deseurilor industriale - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/gestiunea-deseurilor-industriale 1/73

Institutul European din România

Studiul nr. 7

Studiu suport pentru elaborarea Planului de Acţiuneprivind depozitarea de

şeurilor industriale în vederea

conformării cu legislaţia europeană

Autori:

Dr. Victor Platon - coordonator

Prof. univ. dr. Rodica Stănescu

Drd. Brînduşa Petroaica

Institutul European din România, Bucureşti, 2004



Institutul European din România – Studii de impact (PAIS II)

ii

CUPRINS

INTRODUCERE ......................................................................................................... 5

1 Evoluţia sectorului industrial în România (1990-2002).................................... 7

2 Cadrul instituţional şi legislativ în domeniul gestiunii deşeurilor................ 15

3 Deşeurile industriale în contextul armonizării legislaţiei de protecţiamediului din România cu legislaţia europeană; definiţii şi arie de cuprindere. 22

4 Elemente de impact asupra mediului ambiant............................................... 26

5 Clasificarea depozitelor de deşeuri industriale conform Directivei1999/31/EC............................................................................................................... 29

6 Deşeuri industriale generate în România pe ramuri industriale; tipuri,cantităţi şi structura acestora................................................................................ 33

7 Modalităţi de depozitare a deşeurilor industriale .......................................... 37

8 Evaluarea ponderii principalelor tipuri de deşeuri industriale periculoase 42

9 Estimarea structurii depozitelor industriale care se supun cerinţelor Directivei IPPC........................................................................................................ 46

10 Situaţia deşeurilor/depozitelor de deşeuri industriale care nu se supunDirectivei 1999/31 EC.............................................................................................. 50

11 Asumarea responsabilităţilor pentru îndeplinirea cerinţelor de mediuprivind depozitarea deşeurilor industriale ........................................................... 61

12 Concluzii şi recomandări............................................................................. 67

Bibliografie.............................................................................................................. 72




iii

LISTA TABELELOR Tabelul 1.1: Dinamica producţiei industriale şi evoluţia personalului angajat în industrie (1990-

2001).........................................................................................................................................9 Tabelul 1.2: Evoluţia cantităţilor de deşeuri industriale generate în România (1995-2000).............11 Tabelul 1.3: Cantitatea de deşeuri industriale generate în România, în anul 1999, pe activităţi ......12 Tabelul 1.4: Cantitatea de deşeuri industriale generate în România, în anul 2001, pe activităţi ......13 Tabelul 5.1: Situaţia depozitelor de deşeuri industriale în România în 2002 ....................................31 Tabelul 5.2. Principalele depozite de deşeuri industriale ................................................................. 32 Tabelul 9.1: Încadrarea depozitelor de deşeuri industriale din perspectiva Directivei IPPC............. 48 Tabelul 9.2: Termenele de conformare pentru depozitele de deşeuri care se supun cerinţelor

Directivei IPPC, potrivit Legii 645/2002.................................................................................. 49 Tabelul 10.1: Capacităţi de extracţie a minereurilor, în România (2001) .........................................52 Tabelul 11.1 Obligaţii şi responsabilităţi pentru depozitarea deşeurilor industriale ce decurg din HG

162/2002................................................................................................................................62 Tabelul 11.2: Obligaţii şi responsabilităţi pentru depozitele de deşeuri industriale ce se supun

prevederilor din OUG 34/2002 aprobată de Legea 645/2002..................................................64

LISTA FIGURILOR Figura 1-1: Evoluţia producţiei industriale în România.......................................................................8 Figura 1-2: Evoluţia producţiei fizice a unor produse industriale care generează cantităţi mari de

deşeuri ....................................................................................................................................10 Figura 3-1: Schema clasificării deşeurilor după principalele activităţi generatoare de deşeuri ........23

Figura 3-2: Aria de cuprindere a categoriei „deşeuri industriale” şi celelalte tipuri de deşeuri........24 Figura 5-1: Schemă de principiu a unei staţii centrale (centru) de tratare şi depozitare a deşeurilor

industriale ...............................................................................................................................30 Figura 6-1: Structura deşeurilor de producţie generate în anul 2002...............................................33 Figura 6-2: Structura deşeurilor industriale generate în anul 2002..................................................34 Figura 6-3: Distribuţia geografică a principalelor depozite de deşeuri industriale în România, în 2002

................................................................................................................................................36 Figura 7-1: Structura depozitelor de deşeuri industriale în funcţie de tipul acestora (2002) ...........38 Figura 7-2: Structura suprafeţelor depozitelor de deşeuri industriale în funcţie de tipul acestora

(2002).....................................................................................................................................38 Figura 7-3: Repartiţia numărului depozitelor de deşeuri industriale în funcţie de tipul deşeurilor

depozitate................................................................................................................................40 Figura 8-1: Structura cantităţilor de deşeuri industriale periculoase, generate în anul 2002........... 42 Figura 8-2: Distribuţia regională a cantităţilor de deşeuri industriale periculoase generate în anul

2002 ........................................................................................................................................44 Figura 10-1: Încadrarea deşeurilor din minerit potrivit viitoarei Directive privind deşeurile miniere

................................................................................................................................................53




iv

LISTĂ cu ACRONIME

ACPM Autoritatea competentă pentru protecţia mediului

ANPM Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

ARPM Agenţie Regională pentru Protecţia Mediului

ATPM Autoritatea teritorială pentru protecţia mediului

APM Agenţie de Protecţia Mediului

CAEN Clasificarea activităţilor economice naţionale

HG Hotărâre de Guvern

ICIM Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului –

BucureştiIER Institutul European din România

OUG Ordonanţă de urgenţă

MMGA Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor

MEC Ministerul Economiei şi Comer ţului

MoF Monitorul oficial

SNGD Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor

BREF Documente de referinţă pentru cele mai bune tehnici disponibile

BAT Cea mai bună tehnică disponibilă

LLAW Deşeuri radioactive apoase cu activitate redusă

LLSW Deşeuri radioactive solide cu activitate redusă

PADDI Planul de Acţiune privind depozitarea deşeurilor industriale

RAAN Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare

SCTDD Staţie centrală de tratare şi depozitare deşeuri

UE Uniunea Europeană




5

INTRODUCERE

Problemele ader ării României la UE au fost documentate în numeroase rapoarte şi studiiindividuale precum şi de analizele cuprinzătoare şi pertinente din rapoartele de ţar ă aleComisiei UE în privinţa progreselor înregistrate în procesul de aderare. În acest context, aapărut cerinţa unor lucr ări care să dea o privire de ansamblu a domeniului şi să facă propuneride soluţii, nu numai de a aborda strict tehnic anumite probleme specifice. Pentru a r ăspundeacestor cerinţe, în anul 2003 IER a lansat un nou proiect de studii1 privind politicile de pre-aderare şi de evaluare a impactului ader ării României la UE, „ Pre-Accession Impact Studies

II ” (PAIS II).

Lucrarea intitulată “Studiul suport pentru elaborarea Planului de ac ţ iune privind depozitareade şeurilor industriale in vederea conformă rii cu legisla ţ ia europeană ” este a şaptea în seriaPAIS II. Această lucrare nu are scopul de a dubla eforturile celor implica ţi în procesul deelaborare a documentelor de negociere ci de a constitui un suport pentru aceste activităţi

precum şi pentru a face mai bine cunoscute factorilor de decizie, eforturile şi problemeleextrem de dificile care trebuie rezolvate într-un timp foarte scurt. Studiul ilustrează bunaconlucrare a specialiştilor din domeniul gestiunii deşeurilor cu societatea civilă, cu institutele

de cercetări, cu forurile academice existând o reală dezbatere a problematicii şi a soluţiilor propuse.

Consideraţii generaleTranspunerea acquis-ului comunitar referitor la protecţia mediului în legislaţia naţională şiimplementarea sa reprezintă una din principalele provocări cu care se confruntă România în

procesul de aderare la Uniunea Europeană. În acest context deşeurile industriale reprezintă una din problemele importante în cadrul politicii de protecţie a mediului, eforturile f ăcuteregăsindu-se în sfera armonizării prevederilor naţionale cu cele ale Uniunii Europene.

Obiectivele studiuluiPrincipalele obiective acestui studiu sunt de a oferi o perspectivă mai clară asupraproblematicii privind “deşeurile industriale” şi de a veni în sprijinul elaborării Planului de Ac ţ iune privind depozitarea de şeurilor industriale in România cu propuneri şirecomandări.

Beneficiarii studiului

Instituţiile direct interesate de concluziile acestui studiu sunt: Ministerul Economiei şiComer ţului, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului (actualmente MinisterulMediului şi Gospodăririi Apelor), Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,RENAR – Asociaţia de Acreditare din România. Institutul European din România are rolul decoordonator al acestui program.

Probleme relevante potrivit termenilor de referinţă Potrivit termenilor de referinţă, acest studiu îşi propune să trateze următoarele subiecte:

•℘ cadrul instituţional şi legislativ al gestiunii deşeurilor industriale;

•℘ definirea deşeurilor industriale în contextul armonizării legislaţiei de protecţiamediului din România cu legislaţia europeana;

•℘ deşeurile industriale generate în România pe ramuri industriale; tipuri si cantităţi,structura acestora;

1 Cele 12 teme care fac obiectul cercetării au fost convenite în prealabil de către IER cu Ministerul Integr ării Europene




6

•℘ modalităţi de depozitare a deşeurilor industriale generate

•℘ elemente de impact asupra mediului a depozitelor de deşeuri industriale;

•℘ clasificarea depozitelor industriale existente conform Directivei 1999/31/EC;

•℘ estimarea structurii depozitelor industriale care se supun cerinţelor DirectiveiIPPC;

•℘ situaţia depozitelor de deşeuri industriale care nu se supun Directivei 1999/31/EC;•℘ evaluarea la nivel naţional a ponderii principalelor tipuri de deşeuri industriale

periculoase;

•℘ asumarea responsabilităţilor pentru îndeplinirea cerinţelor de mediu privinddepozitarea deşeurilor industriale conform calendarului de implementare acerinţelor Directivei 1999/31 EC si Directivei 96/61;

•℘ concluzii şi recomandări;

•℘ ANEXE, figuri, grafice.

Metodologia studiului

Studiul a fost elaborat pe baza metodologiei sugerate de IER şi care a presupus parcurgereamai multor etape de documentare, redactare, consultări şi discuţii, refacerea şi corectareamaterialelor etc.

Metodologia a presupus elaborarea unor versiuni intermediare ale studiului care au fostdiscutate şi analizate în Grupul de Interese, special constituit.

Astfel a fost organizat un Grup de Interese relevant, format din reprezentanţii ministerelor şiinstituţiilor cu preocupări în domeniul gestiunii deşeurilor industriale. În Grupul de Intereseau fost incluşi specialişti f ăcând parte din Ministerul Economiei şi Comer ţului, MinisteruluiMediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,Ministerul Integr ării Europene, institute de cercetări (Institutul de Economie Naţională, ICIMetc.), reprezentanţi ai patronatelor din industrie (COGEN, FEPACIM, UniRomSider),universităţi etc.

Pe parcursul elabor ării studiului au avut loc două întâlniri ale Grupului de Interese (în lunaianuarie 2004 şi în luna mai 2004) în care s-au discutat două versiuni intermediare alestudiului. Aceste întâlniri au fost extrem de utile deoarece s-au primit multe sugestii deîmbunătăţire şi completare a studiului. Toate sugestiile şi comentariile au fost analizate şiincluse în versiunea finală a lucr ării. Pe această cale autorii doresc să mulţumească doamneiLiliana Nichita (MEC), doamnei Nicoleta Chiriac (MMGA) precum şi celorlalţi membri aiGrupului de Interese pentru ajutorul real acordat la elaborarea şi finalizarea acestui studiu.

De asemenea, autorii doresc să mulţumească reprezentanţilor IER cu care au avut contactedirecte - doamna dr. Gabriela Dr ăgan şi domnul Mihai Moia – pentru profesionalismuldovedit şi sprijinul acordat pe parcursul elabor ării studiului.




7

1 Evoluţia sectorului industrial în România (1990-2002)

Din anul 1990 a început un lung şi dureros proces de restructurare industrială care a influenţatdirect cantitatea de deşeuri industriale generate în România, precum şi conţinutul acestora. Înacest capitol va fi analizată, pe scurt, evoluţia producţiei industriale şi corelaţia existentă cu

volumul şi cantitatea deşeurilor industriale generate.În România, ca şi în celelalte ţări foste socialiste, planificarea centrală a restricţionat şidenaturat serios funcţia pieţelor. Controlul costurilor şi al preţurilor a asigurat profit pentruîntreprinderile industriale deoarece nu exista riscul de a fi înlocuite de competitori mai pu ţincostisitori sau mai inovatori. Managementul ineficient şi operarea activelor productive sub

presiunea unor obiective irealizabile a condus la funcţionarea cu întreruperi a producţiei şi lagestiunea inadecvată a resurselor, contribuind la nivele de poluare excesive precum şi lagenerarea unui volum impresionant de deşeuri industriale. Dezvoltarea susţinută a industriilor grele combinată cu energia subvenţionată intens şi preţurile materialelor prime nejustificat de

joase a condus la o eficienţă foarte scăzută a utilizării energiei, folosirea extensivă a resurselor naturale şi generarea unor cantităţi mari de deşeuri2. Pentru a sprijini dezvoltarea industrială

locală, a fost introdusă o protecţie ridicată la importuri iar preţurile externe nu au avutinfluenţă asupra deciziilor economice. Sistemele financiare erau subdezvoltate fiind bazate peo bancă centrală dominantă care, ca agent al guvernului, a alocat credite conform planurilor centrale.

Tranziţia de la planificarea centrală la economia de piaţă a introdus reforme macroeconomicecomplexe care au generat schimbări pozitive ale structurii industriei cu consecinţe directe înreducerea nivelului de deşeuri generate.

i. Reformele sectorului public au scăzut dominanţa întreprinderilor publice şi auredus intervenţia statului în autonomia întreprinderilor publice; s-a începuteliminarea monopolurilor mari ale statului şi s-a promovat competiţia careîmbunătăţeşte practicile manageriale şi folosirea resurselor;

ii. Reformele monetare au urmărit introducerea unui control mai bun asupramasei monetare şi s-a eliminat subvenţionarea dobânzii; rezultatul a fostreducerea investiţiilor industriale capital intensive, evaluarea mai realistă aresurselor şi schimbări în structura economică pe termen lung (îndeosebideclinul cotei industriei grele);

iii. Reformele politicii fiscale au redus subvenţiile şi au eliminat controlul preţurilor, ceea ce a permis folosirea mai eficientă a resurselor şi introducereade practici productive cu poluare mai puţin intensă;

iv. Reformele privind cursul de schimb au transformat politica protectoare acomer ţului extern prin eliminarea supra-evaluării ratelor de schimb şireducerea restricţiilor comerciale; drept rezultat a crescut eficienţa datorită concurenţei precum şi a avut loc reducerea poluării prin importul detehnologii ecologice.

2 Nu trebuie pierdut din vedere nici politica de reducere drastică a importurilor care a condus la o activitate impresionantă dereciclare a materialelor refolosibile cum ar fi: hârtia, sticla, penele, deşeurile textile, anvelopele uzate, uleiurile uzate,acumulatorii auto uzaţi, masele plastice etc. Deoarece nu toate activităţile de colectare-reciclare erau conduse pe bazeeconomice, odată cu eliminarea subvenţiilor, deşeurile cu valoare economică negativă nu au mai fost colectate şi nici reciclate.S-a continuat doar reciclarea deşeurilor cu valoare economică pozitivă cum ar fi fierul vechi, deşeurile din metale neferoase etc.pentru care cererea a crescut exploziv, mai ales la export.




8

Nu toate efectele restructur ării economice şi ale schimbărilor macroeconomice din Româniasunt pozitive pentru mediul ambiant. Efectele măsurilor macro-economice asupra mediuluiambiant depind foarte mult de coerenţa ajustării structurale. Influenţe negative asupramediului apar atunci când reformele nu sunt complet coordonate3 şi când disfuncţiilemecanismului de piaţă nu sunt rezolvate corect - de exemplu, clarificarea drepturilor de

proprietate ce privesc resursele naturale cum ar fi pădurile şi resursele piscicole etc.

1.1 Dinamica industrială în perioada 1990-20021.1.1 Evolu ţia principalelor ramuri industriale

Evoluţia producţiei industriale din România a cunoscut mai multe etape. Dacă se analizează cum a evoluat valoarea producţiei, în valori constante4, se pot identifica trei perioade distincte(vezi Figura 1-1 şi Anexa 1):

•℘ în primă perioadă (1990 - 1992) a avut loc un declin accentuat al producţieiindustriale;

•℘ în a doua perioadă (1993 - 1999), s-a înregistrat o uşoar ă revenire urmată descăderea producţiei;

•℘ în a treia perioadă, (1999 - 2001) producţia industrială reia un trend crescător.

Figura 1-1: Evoluţia producţiei industriale în România

3 Dacă subvenţiile sunt eliminate, de exemplu, la hidrocarburi dar nu şi la cărbuni, pot apare efecte adverse asupra poluării şigener ării de deşeuri.4 La conversia în preţuri constante s-a utilizat dolarul american deoarece EURO a fost introdus de abia în anul 2001. În anul1989 nu exista moneda europeană iar o bună perioadă s-a utilizat denumirea de ECU (Error! Reference source not found.).

0,0

10,0

20,0

30,0

40,0

50,0

60,0

70,0

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

1

10

100

1000

10000

Total industrie (Miliarde $)

Industrie prelucr ătoare (Miliarde $)Energie electrică şi termică, gaze şi apă (Milioane $ - Scara Secundara (Logaritmica))

Industrie extractivă (Milioane $ - Scara Secundara (Logaritmica))




9

Este interesant de observat tendinţa industriei prelucr ătoare de a urma îndeaproape tendinţagenerală a industriei pe când producţia din minerit, după ce a înregistrat o tendinţă clar ă descădere, s-a stabilizat, din punct de vedere valoric. Pe de altă parte, industria energieielectrice, termice, gaze şi apă arată o tendinţă constantă de creştere uşoar ă.

În perioada analizată au avut loc schimbări structurale profunde în cadrul industriei româneşti,cu impact direct asupra gener ării de deşeuri industriale. Vom vedea că ramurile industriale au

evoluat diferit ceea ce ar fi trebuit să influenţeze şi volumul deşeurilor generate.Astfel, la finele anului 2001, producţia industrială reprezenta doar 62% din valoarea anului1990 sau o diferenţă de 20 miliarde USD, în valori absolute.

Industria extractivă a suferit cea mai mare reducere (de 60%) pe când industria prelucr ătoare aînregistrat o reducere de doar 43%. Singura ramur ă care, aşa cum am mai ar ătat, a înregistrato creştere constantă este industria energiei electrice şi termice (un plus de 2,02 miliarde $)(vezi Tabelul 1.1 şi Error! Reference source not found.).

Din punctul de vedere al personalului, industria a pierdut 1,945 milioane locuri de muncă, dincare 1,862 milioane locuri de muncă din industria prelucr ătoare. Industria extractivă a pierdut126 mii locuri de muncă pe când industria energiei electrice şi termice a creat 43 mii noilocuri de muncă (vezi Tabelul 1.1).

Tabelul 1.1: Dinamica producţiei industriale şi evoluţia personalului angajat în industrie (1990-2001)

Producţia industrială Personal% Miliarde $ % Mii persoane

2001/1990 Diferenţa(2001-1990)

2001/1991 Diferenţa(2001-1990)

Total industrie, din care 62 -20,69 49 -1945Industrie extractivă 40 -2,91 53 -126Industrie prelucrătoare 57 -19,80 46 -1862Energie electrică şitermică, gaze şi apă

171 2,02 134 43

Sursa: Prelucr ări date din Error! Reference source not found.

1.1.2 Evolu ţia industriilor cu poten ţial mare de generare a deşeurilor

După cum vom vedea, câteva industrii sunt responsabile cu generarea celei mai mari păr ţi dedeşeuri industriale. Dintre acestea se număr ă: extracţia şi prepararea minereurilor, extracţia şi

prepararea cărbunilor, producerea de energie, industria chimică, metalurgia etc.

În industria extractivă , pe perioada analizată, situaţia se prezintă diferit pe cele trei maricomponente (vezi şi Error! Reference source not found.):

în domeniul extracţiei şi prepar ării cărbunelui, producţia valorică a scăzut cudoar 19% dar a pierdut 55% din personal;

în domeniul extracţiei petrolului şi gazelor naturale, producţia valorică din anul2001 este doar 25% din cea a anului 1990;

alte activităţi miniere care cuprind extracţia minereurilor feroase şi neferoase auînregistrat scăderi ale producţiei de 34%.

În industria prelucr ă toare, se pot identifica următoarele evoluţii:

prelucrarea ţiţeiului, cocsifierea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari şi-a redus foarte puţin producţia valorică (scădere cu 3%);




10

industria chimică şi a fibrelor sintetice şi artificiale si-a redus producţia la jumătate şi a pierdut 38% din personal;

industria de prelucrare a cauciucului şi a maselor plastice şi-a diminuat producţiala 41% din cea avută în anul 1990 şi a pierdut 63% din personal;

industria metalurgică, în anul 2001, practic şi-a menţinut valoarea producţieiavută în anul 1990, dar aceasta s-a realizat cu un număr de personal mult redus

faţă de cel avut anterior (55%).Analizele privind evoluţia valorică a producţiei industriale şi a personalului trebuiecompletate şi cu analiza producţiei fizice deoarece aceasta are implicaţii directe şi cele maiimportante asupra volumului şi cantităţii de deşeuri generate.

Dacă analizăm evoluţia principalelor produse industriale, cu potenţial mare de generare adeşeurilor, observăm o evoluţie oscilantă în cazul cărbunelui extras iar la alte produse seconstată o tendinţă clar ă de scădere şi stabilizare la un nivel mai scăzut (vezi Figura 1-2 şiError! Reference source not found.).

Principalul minereu extras în România, din punctul de vedere al cantităţii este cărbunele.Cantitatea de cărbune extras a scăzut cu peste 45% în perioada 1989-1991, după care a urmat

o redresare. Cantitatea maximă de cărbune a fost extrasă în anul 1996 (44,77 milioane tone),după care a scăzut la un minim de 24,5 milioane de tone în anul 1999, iar apoi a început să crească.

Figura 1-2: Evoluţia producţiei fizice a unor produse industriale care generează cantităţi maride deşeuri

Sursa: Prelucr ări date din Error! Reference source not found.

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Mii tone

Cărbune Cocsificarea cărbunelui Prelucrarea ţiţeiului Fontă brută Oţel brut




11

În cazul prelucr ării ţiţeiului, scăderea cantităţilor a fost semnificativă şi constantă. De la 30milioane tone în anul 1989 s-a ajuns la puţin peste 10 milioane tone în anul 2001.

Pentru produse industriale a căror fabricaţie implică generarea unor cantităţi mari de deşeuri,cum ar fi cărbunele cocsificabil, fonta brută şi oţelul brut, producţia fizică a avut o tendinţă generală de scădere. La aceste produse se constată o tendinţă de stabilizare a producţiei la

niveluri de aproximativ 30% din cel înregistrat în anului 1989.Din punct de vedere teoretic, volumul deşeurilor industriale generate depinde în mod direct devolumul producţiei fizice (mai puţin de valoarea acesteia). După cum vom vedea, cantităţilede deşeuri industriale ce apar raportate în diverse publicaţii şi studii nu se corelează foarte

bine cu volumul fizic al producţiei industriale din România.

1.2 Dinamica gener ării deşeurilor industriale în România

Evoluţia cantităţii de deşeuri industriale generate în România nu este uşor de calculat sauanalizat. Se pot menţiona mai multe cauze dintre care cele mai importante sunt: lipsa unor date statistice viabile, existenţa mai multor surse de date, definiţiile şi clasificările s-auschimbat în decursul timpului etc. De aceea vom face o analiză a principalelor surse de date

pentru a identifica tendinţele şi cantităţile de deşeuri generate.1. Lucrarea Managementul de şeurilor industriale şi periculoase în ţările candidate5,

prezintă o evoluţie descendentă a cantităţilor de deşeuri industriale (vezi Tabelul 1.2). Astfelde la aproape 342 milioane de tone de deşeuri industriale, în anul 1995, se ajunge la 44, 4milioane de tone în anul 2000 sau o scădere de 297 milioane de tone (87%). Potrivit studiului,cea mai importantă pondere o avea industria minier ă care, în perioada 1995-2000, şi-a reduscantitatea de deşeuri generate cu 289 milioane tone adică cu 93%. Aceste valori par puţin

plauzibile dacă avem în vedere, spre exemplu, cantitatea de cărbune extras care a fost de43,98 milioane tone în anul 1995 şi de 30,1 milioane tone în anul 2000. O scădere a producţieide cărbune de 31,5% (cărbunele are şi ponderea cea mai mare în totalul minereurilor extrase),nu explică scăderea cu 93% a deşeurilor industriale generate chiar dacă se are în vedere şidiminuarea semnificativă a volumului altor minereuri extrase.

Tabelul 1.2: Evoluţia cantităţilor de deşeuri industriale generate în România (1995-2000)

Mii tone 2000/1995

Diferenţa

1995 1996 1997 1998 1999 2000 % Mii toneIndustria prelucr ătoare

15145 25607 19514 14485 11795 12596 83% - 2549

Minerit 310230 61099 171326 506111 48050 21214 7% - 289016Producerea deenergie

11573 16031 12485 7428 6811 4977 43% - 6596

Alte sectoare 5036 5834 3904 2592 5198 5622 112% 586TOTAL deşeuriindustriale

341984 108571 207229 530616 71854 44409 13% - 297575

De şeuri periculoase

57 10 3203 2757 2299 2174 897 16% -4813

Sursa: Hazardous and Industrial Waste Management in Accession Countries., PHARE The project was entrustedfor execution to Land Statistical Information Systems g.e.i.e. ISBN 92-894-6220-5., © European Communities,

2003., www.europa.eu.int/comm/eurostat/

5 Hazardous and Industrial Waste Management in Accession Countries., PHARE The project was entrusted for execution toLand Statistical Information Systems g.e.i.e. ISBN 92-894-6220-5., © European Communities, 2003.,www.europa.eu.int/comm/eurostat/




12

În industria prelucr ătoare, cantitatea de deşeuri generate a avut o evoluţie descendentă care pare plauzibilă (scădere de 17% în şase ani).

Conform lucr ării menţionate, deşeurile industriale periculoase generate au scăzut de la 5710mii tone la 897 mii tone, în perioada 1995-2000. Şi această cifr ă ridică unele semne deîntrebare deoarece este extrem de greu de redus deşeurile industriale periculoase cu 84% f ăr ă a face investiţii semnificative. Este posibil ca închiderea unor capacităţi industriale să fie

explicaţia acestei evoluţii.2. Lucrarea Mediul Înconjur ător în România, editată de Institutul Naţional de Statistică cuprinde o secţiune referitoare la deşeuri.

Ediţia din anul 2001 a lucr ării Mediul Înconjur ă tor în România prezintă următoarele valori privind deşeurile industriale: 69 milioane tone deşeuri industriale generate în anul 1999 (veziTabelul 1.3). Valoarea totală de 69 milioane de tone este apropiată de valoarea din studiulanterior (71,8 milioane tone). Singura discrepanţă este la deşeurile provenite de latermocentrale care sunt mai mari ca valoare în raportul Institutului Na ţional de Statistică. Defapt doar la această categorie există posibilitatea unei comparaţii.

Tabelul 1.3: Cantitatea de deşeuri industriale generate în România, în anul 1999, pe activităţi

Activitatea industrială Cantitatea (milioane tone)Industria extractivă 48

Producerea energiei electrice şi termice 8,1

Metalurgia 3,6

Rafinarea ţiţeiului 2,2

Industria chimică 2,1

Alte activităţi 5,0

TOTAL 69

Sursa: Mediul Înconjur ător în România 2001, pag. 72, editată de Institutul Naţional de Statistică În anul 2002 a fost publicată o nouă ediţie a lucr ării Mediul Înconjur ă tor în România. Înaceastă nouă versiune nu mai sunt date detalii cu privire la structura deşeurilor industriale cieste doar menţionată cantitatea de deşeuri industriale generate în anul 2000. Această valoareeste tot de 69 milioane tone, identică cu cea din anul 1999. Lucrarea nu explică această coincidenţă surprinzătoare.

3. Raportul 6 privind Starea Mediului în România, în anul 2001 a fost elaborat înconformitate cu dispoziţiile art. 65, lit. j) din Legea nr.137/1995 privind protecţia mediuluirepublicată, şi a avut ca scop informarea autorităţilor publice, a factorilor de decizie politică şieconomică şi a populaţiei cu privire la o serie de aspecte ale stării mediului care au osemnificaţie major ă din punct de vedere economic, social şi ecologic. În acest raport se

menţionează că datele care au stat la baza raportului sunt rezultatul investigaţiilor şi studiilor realizate în cadrul sistemului naţional de monitorizare integrată a stării mediului, la care au participat un număr mare de instituţii specializate, aflate în sfera de coordonare a MinisteruluiApelor şi Protecţiei Mediului.

In Raport sunt prezentate aspecte semnificative cu privire la starea atmosferei, starea apelor de suprafaţă şi subterane, starea solurilor, a pădurilor, starea mediului în aşezările urbane,

6 Sursa: www.mappm.ro




13

situaţia gestionării deşeurilor industriale şi urbane, radioactivitatea, poluări accidentale, zonecritice etc.

În Capitolul opt al raportului este analizată situaţia privind deşeurile industriale. Raportularată că, în cursul anului 2001, cantitatea de deşeuri generate de industrie, agricultură şiconstrucţii a fost de 65,6 milioane tone, ceea ce înseamnă o scădere cu 18,6 milioane tonefaţă de 1999. Practic nu este dată o cifr ă exactă a cantităţii de deşeuri industriale deoarece

valoarea de 65,6 milioane tone cuprinde, în afar ă de industrie două alte ramuri: agricultura şiconstrucţiile.

Raportul menţionează activităţile economice în cadrul cărora s-au generat cele mai maricantităţi de deşeuri în anul 2001 (vezi Tabelul 1.4). Deşi nu este menţionată o valoare totală,din adunarea valorilor expuse în raportul MAPM, rezultă 49,2 milioane de tone deşeuriindustriale, cu 20 de milioane de tone mai puţin faţă de cantităţile generate în anul 1999 sau2000 (potrivit Institutului Naţional de Statistică). Pe ramuri industriale, valorile din anul 2001 sunt apropiate de cele din raportul Institutului Naţional de Statistică pentru anul 1999.

Tabelul 1.4: Cantitatea de deşeuri industriale generate în România, în anul 2001, pe activităţi

Activitatea Cantitatea (milioane tone)

Extracţia şi prepararea minereurilor 17,5Extracţia şi prepararea cărbunilor 11,0

Producerea de energie 8,7

Industria chimică 7,0

Metalurgie Peste 5

TOTAL 49,2

Sursa: Raport privind Starea Mediului în România, în anul 2001, www.mappm.ro

Este neclar ce înseamnă formularea “ peste 5”, în cazul metalurgiei.

Scăderea cantităţii de deşeuri industriale în anul 2001 (- 20 milioane de tone) este extrem desurprinzătoare dacă ţinem seama că, faţă de anul 2000, cantitatea de cărbune extras a crescutcu 3,8 milioane tone, cantitatea de minereu de fier a crescut de la 116 mii tone la 221 miitone, cantitatea de zinc în concentrate a crescut de la 27,4 mii tone la 46,6 mii tone, cantitateade minereu de cupru şi concentrate a crescut de la 16 mii tone la 289 mii tone. Această dinamică ascendentă a industriei extractive ar fi trebuit să genereze mai multe deşeuri, nu mai

puţine.

Potrivit acestor cifre se poate trage concluzia că, începând cu anul 2000, a avut loc ostagnare şi chiar o reducere a cantităţii totale de deşeuri industriale generate pe fondulunei relansări notabile a producţiei industriale.

4. Proiectul Strategiei Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD) a fost elaborat de

Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, în conformitate cu responsabilităţile ceîi revin ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul gestionării deşeurilor şiconform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimuldeşeurilor, modificată şi aprobată prin Legea 426/2001. Strategia Naţională de Gestionare aDeşeurilor are ca scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unuisistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient din punct de vedere ecologic şi economic.Acest document va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern şi se va revizui periodic.

Prevederile SNGD se aplică pentru toate tipurile de deşeuri definite conform Ordonanţei deUrgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin Legea




14

426/2001. Strategia a luat în considerare deşeurile de producţie definite ca totalitateadeşeurilor generate din activităţile industriale (cu excepţia celor din minerit, radioactive etc.);

pot fi deşeuri de producţie nepericuloase şi deşeuri de producţie periculoase.

Pe baza analizei şi prelucr ării chestionarelor primite7, în anul 2002 a rezultat o cantitate totală de 24,5 milioane tone deşeuri de producţie8 (doar tipurile de deşeuri care sunt sub incidenţa

prevederilor Directivei Cadru – conform definiţiei de mai sus). De asemenea, tot pe bază de

chestionar, a fost estimată o cantitatea de 581,7 mii tone deşeuri periculoase.Datele rezultate din chestionare sunt valoroase dar este posibil ca unele chestionare să fiecompletate defectuos de cei care au completat chestionarele din cauza neîn ţelegerii unor cerinţe de încadrare sau a lipsei de pregătire a acestora.

Din 1999, colectarea şi procesarea informaţiilor referitoare la tipurile şi cantităţile de deşeuris-a f ăcut în conformitate cu Hotărârea de Guvern 155/1999; această hotărâre a introdusobligativitatea agenţilor economici de a-şi ţine evidenţa deşeurilor, de a le raporta la cerereaautorităţilor judeţene de protecţia mediului (APM) şi de a le clasifica conform cerinţelor europene de clasificare (Catalogul European al Deşeurilor). În anul 2002 această hotărâre afost abrogată prin Hotărârea de Guvern 856/2002, care a introdus totodată noua Listă dedeşeuri, inclusiv deşeurile periculoase. De asemenea, din anul 1995 România raportează date

privind cantităţile de deşeuri generate prin sistemul de raportare la EUROSTAT şi la AgenţiaEuropeană de Mediu (prin reţeaua EIONET).

* * *

Din analizele cele ar ătate se pot trage două concluzii importante:

1. există o divergenţă considerabilă între volumul fizic al producţiei industriale şicantitatea de deşeuri industriale generată;

2. cantităţile de deşeuri industriale raportate variază semnificativ de la un studiu la altulşi de la an la altul fiind dificilă determinarea valorilor reale.

Unele din motive acestei situaţii sunt următoarele:•℘ au avut loc modificări în activităţile firmelor industriale cu efecte directe asupra

cantităţilor de deşeuri industriale generate;

•℘ s-a schimbat metodologia de raportare (înregistrarea sau neînregistrarea ca deşeu asterilului de la extragerea minereurilor) precum şi modificarea periodică achestionarelor de anchetă în vederea îmbunătăţirii acestora (mai ales în 2000 şi 2002).;

•℘ s-a schimbat modul de evaluare a cantităţilor raportate de către fiecare generator (cântărire sau estimare volumetrică);

•℘ calificarea redusă a generatorilor de deşeuri în activitatea de colectare şi raportare adatelor este;

•℘ controlul insuficient, din partea autorităţilor locale de protecţia mediului, privindîndeplinirea obligaţiilor legale de colectare şi raportare a datelor de către generatoriide deşeuri;

7 Cantităţile de deşeuri de producţie generate anual sunt înregistrate de către agenţii economici şi raportate, pe bazachestionarelor de anchetă statistică, elaborate de MAPAM împreună cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentruProtecţia Mediului – ICIM Bucureşti (în conformitate cu Hotărârea de Guvern 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şipentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase). Pentru anul 2002 a fost înregistrată o rată der ăspuns de 86%, din care 82% reprezintă unităţile generatoare de deşeuri.8 Sursa: Baza de date privind deşeurile - ICIM




15

2 Cadrul instituţional şi legislativ în domeniul gestiunii deşeurilor

2.1 Cadrul legislativ în domeniul gestiunii deşeurilor

În România, în ultimii ani, a avut loc o transformare totală a cadrului legislativ de gestiune a

deşeurilor. Spre deosebire de alte ţări membre ale UE care şi-au adaptat cadrul legislativ în perioade de peste 20 de ani, România a trebuit să facă acest lucru într-o perioadă extrem descurtă.

Practic principalele directive ale UE privind deşeurile au fost transpuse aproape în totalitate în perioada 2000 – 2003. Începând cu anul 2004 România are un cadru legislativ de gestiune adeşeurilor modern şi adaptat acquis-ului comunitar. Tabelul de mai jos ilustrează progreselef ăcute până în prezent:

Directiva UE Modul de Transpunere

Legea nr. 426/2001 (M. Of. 411 din 25 iulie 2001) pentru aprobareaOrdonanţei de Urgenta nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor

Directiva Cadru privind Deşeurilenr. 75/442/EEC, amendată deDirectiva nr. 91/156/EEC

Hotărârea de Guvern 123/2003 privind aprobarea Planului naţional de

gestionare a deşeurilor – plan naţional de etapa (M. Of. 113 din 24februarie 2003)

Directiva nr. 91/689/EEC privinddeşeurile periculoase

Legea nr. 426/2001 (M. Of. 411 din 25 iulie 2001) pentru aprobareaOrdonanţei de Urgenta nr. 78/2000 privind gestiunea deşeurilor

Directiva nr. 75/439/EEC privinduleiurile uzate, amendata deDirectiva nr. 87/101/EEC şi deDirectiva nr.91/692/EEC

Hotărârea de Guvern nr. 662/2001 (M. Of. 446 din 8 august 2001) privind gestionarea uleiurilor uzate, completata şi modificata dehotărârea de Guvern 441/2002 (M. Of. 325 din 16 mai 2002) şimodificată prin HG 1159/2333 (MO 715/2003)

Directiva nr. 91/157/EEC privind bateriile şi acumulatorii careconţin anumite substanţe periculoase şi Directiva nr.

93/86/EC privind etichetarea bateriilor

HG nr.1057 /2001 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor care conţinsubstanţe periculoase (M. Of. 700 din 5 noiembrie 2001)

Hotărârea de Guvern nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor (M. Of.164 din 7 martie 2002)

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 867/2002 privinddefinirea criteriilor care trebuie îndeplinite de deşeuri pentru a se regăsi pe lista specifica a unui depozit şi lista naţionala de deşeuri acceptate infiecare clasa de depozit de deşeuri 2002 (M.Of. 848 din 25 noiembrie2002)

Directiva nr. 99/31/EC privinddepozitarea deşeurilor

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 1147/2002 pentruaprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor – construirea, exploatarea, monitorizarea şi închiderea depozitelor de

deşeuri (M. Of. 150 din 7 martie 2003)Hotărârea de Guvern nr.128/2002 privind incinerarea deşeurilor (M. Of.160 din 6 martie 2002)

Directiva nr. 2000/76/EC privindincinerarea deşeurilor

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr.1215/2003 pentruaprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor – (M. Of.150 din 7 martie 2003)

Directiva nr. 94/62/EC privindambalajele şi deşeurile deambalaje

Hotărârea de Guvern nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şideşeurilor de ambalaje (M. Of. 269 din 23 aprilie 2002);




16

Directiva UE Modul de Transpunere

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 1190/2002 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri deambalaje (M. Of. 2 din 7 ianuarie 2003);

Directiva nr. 96/59/EC privindeliminarea bifenililor şi trifenililor policlorurati (PCB şi PCT)

Hotărârea de Guvern 173/2002 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşisimilari;

Ordinul MAPM nr. 279/2002 privind înfiinţarea Secretariatului tehnic pentru gestionarea şi controlul compuşilor desemnaţi in cadrul Direcţieide gestiune a deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase (M. Of. 459din 27 iunie 2002).

Decizia nr. 2000/532/CE,amendata de Decizia nr. 2001/119 privind lista deşeurilor (ceînlocuieşte Decizia nr. 94/3/CE privind lista deşeurilor şi Decizianr. 94/904/CE privind listadeşeurilor periculoase).

Hotărârea de Guvern nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase (M. Of. 659 din 5 septembrie 2002).

Regulamentul nr. 259/93 privindcontrolul transportului deşeurilor in, dinspre şi înspre ComunitateaEuropeana

Hotărârea de Guvern nr. 1357/2002 pentru stabilirea autorităţilor publiceresponsabile de controlul şi supravegherea importului, exportului şitranzitului de deşeuri (M. Of. 893 din 10 decembrie 2002).

Sursa: R A P O R T asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la UniuneaEuropeană în perioada septembrie 2002 - iunie 2003., - GUVERNUL ROMÂNIEI., Iunie 2003

Cerinţele specifice de autorizare a depozitelor de deşeuri, prevăzute în Normativul tehnic,completează actele normative deja adoptate, referitoare la evaluarea impactului de mediu şiemiterea acordului de mediu. În decursul anului 2004 este prevăzută închiderea Documentuluide Poziţie pentru Capitolul 22 şi finalizarea planurilor de implementare.

2.2 Capacitatea instituţională

La momentul actual, autoritatea centrală care coordonează activitatea de gestiune a deşeurilor

este Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA). Acesta s-a înfiinţat în anul 2004.In conformitate cu prevederile Hot ărârii de Guvern nr. 408/2004 privind organizarea şi

func ţ ionarea MMGA (M.Of. nr. 285/31.03.2004), acest minister este organ de specialitate aladministraţiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului României.MMGA aplica strategia şi Programul Guvernului, în vederea promovării politicilor îndomeniile mediului şi gospodăririi apelor. MMGA realizează politica în domeniul mediului şigospodăririi apelor , la nivel naţional, elaborează strategia şi reglementările specifice dedezvoltare şi armonizare a acestor activităţi în cadrul politicii generale guvernamentale şicoordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniile respective, îndeplinind rol deautoritate de stat, de sinteza, coordonare şi control în aceste domenii.

În structura MMGA, Ministrul mediului şi gospod ă ririi, apelor este ajutat în activitatea sa de

trei secretari de stat, şi un secretar general. Cei trei secretari de stat coordonează activitateaîn domeniile:

•℘ protecţia mediului;

•℘ gospodărirea apelor;

•℘ integrare europeană şi relaţii internaţionale.




17

Structura de personal

În România, numărul maxim de posturi la nivel central în domeniul activităţii de protecţie amediului, gospodărirea apelor, integrare europeana în domeniul mediului este de 270 depersoane (exclusiv posturile de demnitari şi cabinetul ministrului).

Secretarul de Stat care coordonează activitatea în domeniul protecţiei mediului are însubordine Direcţia Generala pentru Protecţia Mediului şi Direcţia pentru Gestiunea Deşeurilor

şi Substanţelor Chimice Periculoase.În baza prevederilor art. 11 al Hotărârii Guvernului nr. 408/2004, în cadrul MMGA seorganizează Autoritatea de Implementare a fondurilor structurale şi de coeziuneeconomico-sociala pentru proiecte de infrastructur ă de mediu la nivel de direcţie generală,în subordinea Secretarului de Stat pentru integrare europeana. Această unitate va funcţionaîncepând cu anul 2004 şi va funcţiona cu un număr de 100 de posturi, din care 50 de posturi înanul 2004.

Conform Art. 12, MMGA are în subordine, sub autoritate sau în coordonare următoareleunităţi:

In subordine - Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

- 8 Agenţii Regionale pentru Protecţia Mediului- 34 Agenţii Judeţene pentru Protecţia Mediului

- Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” – Tulcea

- Unităţi de management al proiectului (UMP)

- Unităţi de implementare a proiectului (UIP)

Sub autoritate - Administraţia Naţională “Apele Române”

- Compania Naţională “Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologieşi Gospodărire a Apelor” – SA

In coordonare - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti

- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” – INCDM Constanţa

- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare “Delta Dunării” – INCDDD Tulcea

- Administraţia Fondului pentru Mediu

Prin HG nr. 297/2003, privind înfiinţarea Gărzii Naţionale de Mediu ca instituţie publică cu personalitate juridică, datorită preluării de către aceasta instituţie a activităţii de control alaplicării legislaţiei de mediu (inclusiv a personalului aferent), numărul total de posturi lanivelul APM-urilor este de 1486, din care 1179 funcţionari publici. Conform prevederilor HGnr. 739/2003, APM-urile existente la nivelul fiecărui judet şi al Municipiului Bucuresti, suntinstituţii publice finanţate integral din bugetul de stat, aflate în subordinea MMGA.

În urma reorganizării structurii administrative a Guvernului, în baza prevederilor art. 16 alin.5 litera a) din Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 64/2003, Garda Naţionala de Mediu s-a reorganizat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate

juridica, prin preluarea în subordine a Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Cinegetic- instituţii cu personalitate juridica din subordinea fostului Minister al Agriculturii,Alimentaţiei şi Pădurilor. În baza prevederilor art.1 alin.2 al HG nr. 761/2003 pentrureorganizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu (M.Of. nr. 499/10.07.2003), aceasta




18

funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale de Control, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Autorităţii, cu un număr maxim aprobat de 903 posturi, repartizate astfel: 644 de posturi pentru aparatul propriu şi 259 de posturi pentru inspectoratele teritoriale de regimsilvic şi cinegetic din subordinea sa.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, MMGA asigur ă coordonarea activităţiiAdministraţiei Fondului pentru Mediu, unitate care funcţionează în subordinea acestuia,

fiind finanţată din venituri proprii. În prezent, în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediusunt angajate un număr de 14 persoane. Trebuie menţionat că primele proiecte solicitate pentru finanţare, la începutul anului 2003, au fost din domeniul gestiunii deşeurilor.

Conform prevederilor art.1, alin. 1 litera n) al OUG nr. 64/2003, Comisia Naţionala pentruControlul Activităţii Nucleare (CNCAN) funcţionează în coordonarea directa a Primului-ministru, fiind instituţie publica de interes naţional, cu personalitate juridica, finanţată integraldin venituri proprii. Numărul total de posturi este de 80 de persoane (f ăr ă postul de demnitar).

În anul 2004 au luat fiinţă Agenţia Naţională de Protecţia Mediului (în curs de organizare) şiopt agenţii de protecţia mediului au devenit agenţii regionale. Activitatea ANPM şi a celor optARPM este reglementată prin următoarele acte normative:

- HG 1625/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANPM;- HG 1626/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ARPM.

Alte instituţii cu responsabilităţi în domeniul gestiunii deşeurilor

Ministerul Economiei şi Comer ţului are următoarele structuri care se ocupă de problemagestiunii deşeurilor:

•℘ Comisia Naţională pentru de Reciclarea Materialelor Refolosibile;

•℘ Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale;

•℘ Agenţia Naţională pentru Substanţe Chimice Periculoase;

•℘ Agenţia Naţională pentru Deşeurile Radioactive.

2.3 Planuri şi programe de management al deşeurilor; progrese înregistrate

In conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 78/2000, aprobată şicompletată prin Legea 426/2001, autoritatea competentă în domeniul gestionării deşeurilor este Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului9. Printre alte autorităţi publice centrale cuatribuţii pentru gestionarea deşeurilor se număr ă şi Ministerul Industriei şi Resurselor 10 careare următoarele responsabilităţi principale în ceea ce priveşte deşeurile industriale:

- elaborează strategii şi programe sectoriale de gestionare a deşeurilor industriale;

- participă la elaborarea reglementărilor specifice pentru gestionarea diferitelor

tipuri de deşeuri industriale;- coordonează şi supraveghează activitatea de reciclare a deşeurilor industriale11.

9 In prezent Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor 10 In prezent Ministerul Economiei şi Comer ţului11 În această situaţie, noţiunea de deşeu industrial se refer ă la deşeurile ce pot fi sursă de materii prime pentru industrie.




19

Actul normativ menţionat anterior prevede şi obligativitatea elabor ării Planului Naţional deGestionare a Deşeurilor, pe baza planurilor judeţene. La rândul lor, planurile judeţene seîntocmesc pe baza informaţiilor şi a planurilor specifice elaborate de consiliile locale (pentrudeşeurile municipale) şi agenţii economici generatori de deşeuri (pentru deşeurile de

producţie).

In acest cadru legal a fost elaborat Planul Na ţ ional de Gestionare a De şeurilor – plan

na ţ ional de etapă, aprobat apoi prin Hotărârea de Guvern 123/2003.Acest plan naţional descrie situaţia existentă privind generarea şi gestionarea deşeurilor pe

baza datelor şi informaţiilor colectate şi prelucrate în perioada 1995 – 2000 şi conţine prevederi importante pentru gestiunea deşeurilor de producţie (implicit deşeuri industriale).Aceste prevederi sunt următoarele:

•℘ identifică principalele probleme existente în domeniul gestionării deşeurilor de producţie;

•℘ prognozează o creştere a cantităţilor deşeurilor de producţie generate, aproximativ până în anul 2010; apoi este de aşteptat o scădere a cantităţilor specifice generate, caurmare a introducerii tehnologiilor curate şi a practicilor de gestionare care punaccentul pe evitarea gener ării deşeurilor şi minimizarea cantităţilor generate;

•℘ indică activităţile de reciclare a deşeurilor de producţie ce se vor dezvolta şi utilizareainstrumentelor economice pentru crearea şi susţinerea pieţei de materii primesecundare;

•℘ identifică obiective strategice generale pentru gestionarea deşeurilor şi obiectivestrategice specifice anumitor fluxuri de deşeuri (deşeuri de la producerea energieitermice, uleiuri uzate şi deşeuri de combustibili lichizi, nămoluri de la epurarea apelor uzate industriale etc.).

Planul Na ţ ional de Ac ţ iune pentru Protec ţ ia Mediului 12, actualizat în anul 2003, conţine oserie de prevederi privind gestiunea deşeurilor. Printre acestea se număr ă:

- obiective privind gestionarea deşeurilor;

- acţiuni preconizate pentru gestionarea deşeurilor;

- proiecte prioritare care, în domeniul deşeurilor industriale, vizează în principalreabilitarea instalaţiilor de tratare şi eliminare existente, construirea instalaţiilor zonale, creşterea gradului de recuperare materială şi energetică a deşeurilor,aplicarea celor mai bune tehnici disponibile.

La momentul actual sunt în curs de elaborare alte două documente în domeniul gestionăriideşeurilor, în cadrul unui grup de lucru coordonat de MMGA şi cu asistenţă tehnică din parteaguvernului german în cadrul proiectului PHARE RO 2001 “Proiect de înfr ăţire instituţională

pentru sprijinirea în continuare a României pentru transpunerea şi implementarea legislaţiei îndomeniul gestionării deşeurilor”:

- Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor;

- Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor.

Cele două documente menţionate au fost supuse dezbaterii publice la sfâr şitul lunii martie2004 şi, după înglobarea observaţiilor şi comentariilor, vor fi aprobate prin hotărâre deguvern.

12 MAPAM – Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului, Proiect PHARE 2000 – RO 0006.14.02, octombrie 2003




20

In domeniul gestionării deşeurilor industriale, proiectele Strategiei Na ţ ionale, respectiv al Planului Na ţ ional de Gestionare a De şeurilor conţin următoarele elemente13:

- principiile care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor industriale;

- opţiunile de gestionare a deşeurilor industriale;

- obiective strategice generale şi specifice;

- activităţi necesare în scopul îndeplinirii obiectivelor.Se poate menţiona că sunt în curs de elaborare, tot în cadrul proiectului PHARE RO 2001 “Proiect de înfr ăţire instituţională pentru sprijinirea în continuare a României pentrutranspunerea şi implementarea legislaţiei în domeniul gestionării deşeurilor”, Ghidul pentruelaborarea planurilor judeţene de gestionare a deşeurilor şi Ghidul pentru elaborarea

planurilor regionale de gestiune a deşeurilor.

În paralel, a început activitatea de elaborare a unui Planului Regional de gestiune a deşeurilor pentru Regiunea de Dezvoltare Centru.

Inventarul instalaţiilor de incinerare14 şi coincinerare a fost finalizat, identificându-sesocietăţile comerciale care îşi incinerează propriile deşeuri şi cele care au ca obiect deactivitate incinerarea deşeurilor şi societăţile care sunt autorizate să coincinereze.

Pentru implementarea Directivei 75/439/CEE privind uleiurile uzate, amendată de Directiva87/101/EEC şi de Directiva 91/692/CEE s-au pus bazele unui sistem de colectare a uleiurilor uzate în vederea valorificării acestora, monitorizat de fiecare APM. Pe baza raportărilor transmise de câtre APM-uri a fost analizata cantitatea de uleiuri colectate şi valorificate şi afost alcătuită lista naţională15 a agenţilor economici colectori valorificatori de uleiuri uzate.

Conform prevederilor HG nr. 173/2000 (MO nr. 131/28.03.2000) ce transpune Directiva96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policlorurati (PCB şi PCT) a fost aprobatinventarul naţional al echipamentelor şi materialelor ce conţin PCB/PCT; de asemenea,agenţii economici au întocmit şi au transmis APM-urilor planurile de eliminare aechipamentelor şi materialelor contaminate cu PCB.

În anul 2002, au avut loc consultări cu reprezentanţi ai importatorilor de baterii portabile învederea stabilirii modului de implementare a Directivei 91/157/CEE privind bateriile şiacumulatorii care conţin anumite substanţe periculoase. De asemenea, a fost alcătuită şitransmisă către APM-uri lista naţională16 a agenţilor economici colectori şi valorificatori şi afost întocmită, pe baza raportărilor transmise de către inspectorate, situaţia bateriilor şiacumulatorilor uzaţi pentru autovehicule.

În perioada 2003-2004, a fost realizată identificarea şi clasificarea preliminar ă a depozitelor de deşeuri municipale şi industriale care intr ă sub incidenta prevederilor Directivei1999/31 /CE privind depozitarea de şeurilor , urmând sa fie identificate depozitele care suntexceptate de la anumite prevederi ale Directivei (aşezări izolate). Astfel, la nivel naţional, dincele 265 de depozite municipale identificate:

•℘ 3 depozite de deşeuri municipale (clasa b) sunt conforme cu prevederile Directivei1999/31/EC;

•℘ 11 depozite de deşeuri municipale (clasa b) vor deveni conforme în totalitate cu prevederile Directivei 1999/31/EC până la sfâr şitul anului 2006;

13 MMGA – Proiectul Strategiei Naţionale şi proiectul Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor 14 În anul 2003, a fost aprobat Ordinul MAPM nr. 1215/10.01.2003 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerareadeşeurilor (MO nr. 150/7.03.2003).15 Vezi Error! Reference source not found. 16 Vezi Error! Reference source not found.




21

•℘ 251 de depozite de deşeuri municipale nu sunt şi nu se pot conforma cu prevederileDirectivei 1999/31/EC şi se vor închide etapizat, odată cu asigurarea capacităţilor dedepozitare conforme.

De asemenea, s-a realizat inventarierea instalaţiilor de incinerare/coincinerare, pentruimplementarea cerinţelor Directivei 2000/76/CE privind incinerarea de şeurilor .

Pentru centralizarea datelor raportate de agenţii economici care introduc pe piaţă ambalaje şi

produse ambalate, a fost realizată o bază de date atât la nivelul Agenţiilor de Protecţiei aMediului judeţene cât şi la nivelul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.Pentru implementarea Directivei 94/62/CE privind ambalajele şi de şeurile de ambalaje a fostestimata valoarea de 242,9 milioane Euro. Evaluarea costurilor s-a efectuat în cadrul

proiectului de Twinning cu Franţa (PHARE 2000).




22

3 Deşeurile industriale în contextul armonizării legislaţiei deprotecţia mediului din România cu legislaţia europeană; definiţiişi arie de cuprindere

După cum am văzut, nevoia de a defini şi delimita clar noţiunea de deşeu industrial esteextrem de importantă pentru România. Cu toate acestea noţiunea de deşeu industrial nu este

explicit definită în legislaţia europeană sau naţională. HG 162/2002 transpune Directiva1999/31/EC definind diversele tipuri de deşeuri în articolul 6 şi Anexa 1:

•℘ de şeurile periculoase – sunt deşeurile definite în Anexa nr. I C, I D şi I E la Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001 şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Anexa nr. 3; deşeurile periculoase includatât deşeuri periculoase rezultate din activităţi de producţie cât şi din activităţi casnice.

•℘ de şeurile municipale - deşeuri menajere şi alte deşeuri care, prin natur ă saucompoziţie, sunt similare cu deşeurile menajere şi care sunt generate pe razalocalităţilor;

•℘ de şeurile nepericuloase de orice altă origine, sunt deşeurile care îndeplinesc criteriile

de acceptare a deşeurilor la depozitul pentru deşeuri nepericuloase stabilite în anexanr. 3 şi care nu sunt incluse în categoria deşeurilor periculoase conform lit. j) (Anexa 1 menţionată mai sus);

•℘ de şeurile periculoase stabile, nereactive, cum sunt cele solidificate, vitrificate, care lalevigare au o comportare echivalentă cu a celor menţionate la lit. b) şi care îndeplinesccriteriile relevante de acceptare stabilite în anexa nr. 3; aceste deşeuri periculoase nuse depozitează în celule destinate deşeurilor biodegradabile nepericuloase, ci în celuleseparate.

•℘ de şeurile inerte sunt, conform Anexei 1, „deşeurile care nu sufer ă nici o transformaresemnificativă fizică, chimică sau biologică, nu se dizolvă, nu ard ori nu reacţionează înnici un fel fizic sau chimic, nu sunt biodegradabile şi nu afectează materialele cu care

vin în contact într-un mod care să poată duce la poluarea mediului sau să dăunezesănătăţii omului. Levigabilitatea totală şi conţinutul de poluanţi ai deşeurilor, ca şiecotoxicitatea levigatului trebuie să fie nesemnificative şi, în special, să nu periclitezecalitatea apei de suprafaţă şi/sau subterane”.

Hot ă rârea de guvern nr. 856 din 16 august 2002 privind eviden ţ a gestiunii de şeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând de şeurile, inclusiv de şeurile periculoase, stabileştecategoriile de deşeuri generate de diverse activităţi. In Art.8 de şeurile periculoase suntdefinite ca fiind „deşeurile clasificate ca periculoase - deşeurile marcate cu asterisc (*)” care„prezintă una sau mai multe dintre proprietăţile periculoase din anexa nr. IE la Ordonanţa deurgenţă a Guvernului nr. 78/2000, aprobată de Legea nr. 426/2001.”

Principalele ramuri industriale considerate de „Anuarul statistic”17 al României drept

generatoare de deşeuri industriale sunt următoarele:•℘ industria extractiva (cod CAEN: C);

•℘ industria prelucr ătoare (cod CAEN: D);

•℘ energie electrică şi termică, gaze şi apă (cod CAEN: E);

17 Publicat anual de Institutul Naţional de Statistică al României




23

o producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice, gaze şi apă caldă (cod CAEN: E 40);

o gospodărirea resurselor de apă, captarea, tratarea şi distribuţia apei (codCAEN: E 41).

Deşeurile generate de aceste ramuri industriale, care nu sunt de natura de şeurilor municipale, pot fi considerate deşeuri industriale. Încadrarea deşeurilor industriale faţă de celelalte tipuri

de deşeuri este schematic prezentată în Figura 3-1.

Figura 3-1: Schema clasificării deşeurilor după principalele activităţi generatoare de deşeuri

LISTA publicată în Hotărârea de Guvern nr. 856 din 16 august 2002 privind evidenţagestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile

periculoase clasifică deşeurile în 20 de categorii de deşeuri între care deşeurile industriale potfi identificate ca f ăcând parte din categoriile 01, 03-12, şi par ţial 02, 13-15, 19 (vezi Error!Reference source not found.).

Procesul industrial este definit în lucrarea „CAEN REV.1, prezentare, interpretare, principiide utilizare”18 ca fiind „un proces de transformare (fizic, chimic, manual sau de orice natura)utilizat în fabricarea de noi produse (fie ele bunuri de consum, intermediare sau de investi ţii),în prelucrarea produselor uzate sau pentru furnizarea de servicii industriale, aşa cum sunt eledefinite în secţiunea C (Industria extractivă), D (Industria prelucr ătoare), E (Producţia şi

distribuţia electricităţii, a gazului şi a apei) şi F (Construcţii)”. Din termenii acestei definiţii,ar rezulta încadrarea deşeurilor provenite din construcţii în categoria deşeurilor industriale.

O clasificare clară a tipurilor de deşeuri industriale, după activitatea generatoare, nuexistă în legislaţia naţională. Astfel încât deşeurile reciclabile provenite din utilizarea

bunurilor şi servicii sunt definite de Legea nr. 465/2001 pentru aprobarea „OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industrial reciclabile” ca fiind „deşeuri industriale reciclabile”deşi ele nu provin dintr-o activitate industrială (deşeuri metalice feroase şi neferoase, deşeuri

18 Institutul National de Statistică, "CAEN REV.1, prezentare, interpretare, principii de utilizare", Ed. ALL BECK, 2003




24

de hârtie, carton, sticlă, mase plastice, cauciuc, textile). În acest caz, termenul “industrial ” serefer ă la faptul că deşeurile respective pot fi folosite drept sursă de materii prime pentruindustrie.

Legislaţia românească, prin O.U. 78/2000 introduce noţiunile de „de şeuri periculoase” şi„de şeuri de produc ţ ie” f ăr ă a le defini pe acestea din urmă. Potrivit legislaţiei UE, în Directiva75/442/EEC amendată de Directiva 91/156/EEC (transpuse de L426/2002//OU 78/2000) nu

apare noţiunea de deşeu de producţie.

DeşeuriFigura 3-2: Aria de

cuprindere a categoriei„deşeuri industriale” şi

celelalte tipuri de deşeuri

P – periculoase,

NP – nepericuloase,

I – inerte,

Ind – industriale,

M – municipale,

C&D – construcţii şidemolări,

A – agricole,

M – medicale

Încadrarea categoriei deşeurilor industriale faţă de celelalte categorii de deşeuri este sugerată de schema din Figura 3-2; această schemă ţine seama de criteriile de la clasificare adepozitelor de deşeuri conform HG 162/2002 care transpune Directiva 1999/31/EC:

periculoase (P), nepericuloase (NP) şi inerte (I).

In accepţiunea lucr ării „CAEN REV.1, prezentare, interpretare, principii de utilizare”19, produc ţ ia este o „activitate care are drept rezultat un produs”, termenul nefiind „exclusiv pentru sectorul agricol, extractiv sau de prelucrare, el este folosit, de asemenea, şi pentrusectorul serviciilor”. In acest context şi deşeurile provenite din servicii ar putea fi considerateca fiind deşeuri de producţie.

Deşeurile industriale sunt reprezentate de deşeurile de producţie mai puţin cele rezultate dinagricultura, horticultur ă, acvacultur ă, silvicultur ă, vânătoare şi pescuit (par ţial categoria 02din LISTĂ). In contextul acestei lucr ări de şeurile industriale vor fi definite ca fiind de şeurilede produc ţ ie rezultate dintr-o activitate industrial ă cu excep ţ ia celor prevă zute în Art.3 (2)

Directiva 1999/31 /EC (Art. 3, HG 162/2002).

19 Institutul Naţional de Statistică, "CAEN REV.1, prezentare, interpretare, principii de utilizare", Ed. ALL BECK, 2003




25

Pentru deşeurile care nu prezintă pericol pentru mediu, sunt exceptate următoarele activităţide la această directivă:

a) împr ăştierea pe sol, în scopul amelior ării calităţii sau fertilizării, a nămolurilor dela staţiile de epurare or ăşeneşti, a nămolurilor de dragare sau a altor tipuri denămoluri similare;

b) folosirea unor deşeuri inerte la lucr ări de reamenajare/restaurare, umplere sau pentru construcţii în depozite de deşeuri;

c) depunerea nămolurilor de dragare nepericuloase în lungul apelor din care au fostextrase sau în albia râurilor;

d) depozitarea solului necontaminat sau a deşeurilor inerte rezultate în urmaactivităţilor de prospectare şi extracţie, a tratării şi stocării resurselor minerale,

precum şi a celor din exploatarea carierelor.

Managementul deşeurilor din industria minier ă urmează a fi reglementat la nivel european deo nouă directivă aflată în acest moment sub formă de propunere.




26

4 Elemente de impact asupra mediului ambiant

Impactul depozitelor de deşeuri industriale asupra mediului ambiant constă în principal îneliberarea în mediu unor substanţe chimice toxice existente în deşeuri sau formate în timpuldepozitării, a prafului şi pulberilor rezultate din activităţile desf ăşurate în amplasamentuldepozitului.

Conform Directivei 1999/31/EC deşeurile care urmează a fi depozitate trebuie să fie în prealabil tratate (Art.6(a)) pentru reducerea cantităţii sau a pericolului prezentat de acesteafaţă de sănătatea populaţiei sau a mediului. Chiar şi în aceste condiţii există totuşi un potenţialrisc de contaminare a mediului ca urmare a eliber ării de compuşi toxici în aer, prin gazeledegajate în procesele de tratare din apropierea depozitului sau chiar din depozit, sau în sol şiape (subterane şi de suprafaţă) prin levigatul format în depozite ca urmare a contactului dintredeşeuri şi apa din precipitaţii.

La nivel mondial, depozitele sunt amplasate în interiorul unei staţii complexe de tratare şidepozitare, care deserveşte mai mulţi generatori, unde exista diverse instalaţii de tratare care

pot emite la rândul lor în mediu alţi contaminanţi.

Din depozitele de deşeuri au loc scă pări de gaze şi compu şi volatili în atmosfer ă ca urmare a:

•℘ manipulării deşeurilor;

•℘ apariţiei unor fisuri în sistemul de acoperire;

•℘ difuziei prin membranele de acoperire;

•℘ dizolvării în levigatul care păr ăseşte depozitul pentru tratare;

•℘ volatilizării înaintea închiderii;

•℘ evacuării gazelor prin sistemul de ventilare.

In cazul co-depozitării deşeurilor industriale şi a celor municipale, ca urmare a apariţieiincendiilor datorită unei oper ări defectuoase a depozitului, pot fi generate cantităţii foarte mari

de „dioxine” (dibenzodioxine policlorurate) şi „furani” (dibenzofurani policloruraţi) caredepăşesc cu mult cantităţile ce s-ar putea forma pe toată durata de viaţă a unui incinerator dedeşeuri în condiţiile unei exploatări normale. De asemenea în aceste incendii se formează şicantităţi mari de NOx, pulberi, compuşi de ardere incompletă.

Scă pări de compuşi volatili se pot produce şi ca urmare a tratării şi stocării deşeurilor înainteadepozitării, operaţii ce au loc, în general, în spaţii aflate în vecinătatea depozitelor.

Levigatul format în depozite este de multe ori tratat în incinta amplasamentului depozitului pentru reducerea conţinutului în compuşi organici prin procese biologice. Ca urmare acestor procese în atmosfer ă sunt eliminaţi compuşi volatili existenţi iniţial sau formaţi în timpul proceselor de tratare.

Multe din activităţile care se desf ăşoar ă în apropierea unui depozit elimină în atmosfer ă pulberi; astfel de activităţi sunt: transportul şi manipularea, depozitele deschise, operaţiile detratare a solului contaminat, bazinele de tratare a deşeurilor.

Drumurile neasfaltate de acces la depozit generează mari cantităţi de praf care pot să depăşească 1kg/km/vehicul (La Grega şi alţii, 1994). De asemenea încărcarea şi descărcareasolului necontaminat necesar acoperirilor sau solului contaminat tratat în amplasament conducla eliminarea unor mari cantităţi de praf în aer. Estimarea cantităţilor de praf ridicate de lasuprafaţa amplasamentelor ca urmare a antrenării de către vânt (eroziune) se face cunoscânddate privind caracteristicile solului şi vântului pentru zona respectiva.




27

Prin contactul apei din precipitaţii cu deşeurile din depozit se formează levigatul care esteevacuat din depozit şi supus unui proces de tratare. In cazul apariţiei unor fisuri în izolaţia cucare este prevăzut fundul depozitului, levigatul se poate infiltra în până la contaminareaacviferului.

Apele meteorice care se colectează de pe întregul amplasament (staţia de tratare-depozitare)sunt epurate separat de levigat. Aceste ape pot constitui o sursa importantă de contaminare a

apelor de suprafaţa din apropiere şi a apelor subterane în cazul în care colectarea estedefectuoasă.

Zgomotul produs de echipamentele care deservesc depozitul şi de autovehiculele care asigur ă transportul deşeurilor reprezintă un factor disturbator de mare impact asupra vecinătăţilor depozitului, iar traficul propriu-zis al autovehiculelor conduce la o uzur ă excesivă adrumurilor publice de acces.

In condiţiile unor depozite exclusive de deşeuri industriale, apariţia pă să rilor, parazi ţ ilor sauinsectelor este puţin probabilă, acestea apărând mai ales în cazul co-depozitării în depozitelede deşeuri municipale.

Datorită activităţilor complexe ce se desf ăşoar ă într-un depozit de deşeuri, în cazul uneiexploatări incorecte apar elemente suplimentare de risc legate de formarea de aerosoli,

izbucnirea incendiilor, exploziilor, apari ţ ia alunecă rilor de teren.Conform OU 244/1999 un baraj este definit ca fiind „baraj - orice lucrare hidrotehnică avândo structur ă existentă sau propusă, care este capabilă să asigure acumularea, permanentă saunepermanentă, de apă, de deşeuri industriale lichide sau solide depuse subacvatic (dinindustria chimică, industria energetică şi din iazurile de decantare din industria minier ă), acăror rupere poate produce pierderea necontrolată a conţinutului acumulat, cu efecte negativedeosebit de importante asupra mediului social, economic şi/sau natural” (Legea 466/2001

pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 244/2000 privind siguranţa barajelor. In această categorie sunt incluse şi barajele şi digurile care realizează depozite dedeşeuri industriale.

Aceeaşi ordonanţă clasifică barajele în una dintre următoarele categorii de importanţă:

•℘ A: baraj de importanţă excepţională;

•℘ B: baraj de importanţă deosebită;

•℘ C: baraj de importanţă normală;

•℘ D: baraj de importanţă redusă.

Barajele şi digurile realizează depozite pentru deşeurile aflate sub formă lichidă sausemisolidă (nămoluri, şlamuri, suspensii). Proiectarea lor (bataluri, iazuri de decantare)trebuie realizată astfel încât, în primul rând, să asigure siguran ţ a în exploatare chiar şi încondiţii critice care ar putea produce pierderea necontrolată a conţinutului acumulat. In acestsens trebuie alese condiţiile de realizare a fundaţiei (materialele de construcţie – rocă,

sediment; grad de compactare etc.). Construcţiile neadecvate pot conduce la: poluarea apelor subterane datorită infiltraţiilor;

infiltraţiile prin pereţii barajului (digului);

surparea pereţilor.

Pentru evitarea acestor accidente, barajul trebuie să îndeplinească anumite condiţii derezistenţă şi stabilitate la solicitări statice şi dinamice, inclusiv la cele seismice. In exploatarea

barajelor trebuie să se reducă infiltrarea apei, să se colecteze infiltraţiile prin baraj şi prinstraturile de permeabilitate joasă de la fundul depozitelor şi să se evite supraîncărcarea lor.




28

Pe lângă formele de impact şi de risc menţionate mai sus mai pot fi considerate şi:modificările de peisaj şi disconfortul vizual cauzate de depozitele de deşeuri, modificareafertilităţii solurilor, modificarea compoziţiei biocenozelor în zonele învecinate, generarea degaze cu efect de ser ă, scoaterea din circuitul natural sau economic a unor terenuri

Multe din practicile actuale de colectare, transport, tratare şi depozitare a deşeurilor şineaplicarea principiilor sistemului de gestiune integrată a acestora, dar şi existenţa

„depozitelor istorice” de deşeuri industriale, au un impact negativ asupra mediului şi asuprasănătăţii populaţiei, deşeurile industriale reprezentând prin conţinutul lor surse de riscdeosebit de grav pentru flor ă şi faună, afectând calitatea factorilor de mediu.

In scopul reducerii impactului depozitelor de deşeuri asupra mediului şi sănătăţii umane, HG162/2002 prevede în Anexa 2 „Cerinţe generale pentru toate clasele de depozite de deşeuri”acestea incluzând: criteriile de care se ţine cont la alegerea amplasamentului depozitului,cerinţele constructive care să conducă la reducerea impactului asupra mediului (ape subterane,sol, ape de suprafaţă, aer), cerinţele generale de control şi protecţia factorilor de mediu.Punctul 2.6 al Anexei 2 prevede obligativitatea încadr ării în peisaj a depozitului prinamenajări pentru reducerea impactului vizual realizate, printre altele, prin realizarea unei

perdele vegetale de protecţie şi prin „înierbarea cu plante ierboase – graminee - şi plantareaunor specii rezistente la poluanţi pe suprafeţele acoperite ale depozitului care au ajuns la cota

finală”.




29

5 Clasificarea depozitelor de deşeuri industriale conformDirectivei 1999/31/EC

Conform Art.2(g) al Directivei 1999/31/EC „depozitul ” este definit ca fiind un amplasamentunde sunt depozitate deşeurile pe sau în sol incluzând amplasamentele din incinta unităţii

producătoare a deşeurilor şi pe cele permanente (peste 1 an vechime) care sunt utilizate pentru

stocarea temporar ă. Se exclud instalaţiile la care deşeurile sunt descărcate pentru a permite pregătirea pentru transportul ulterior în scopul recuper ării, tratării sau eliminării finale în altă parte, stocarea înainte de recuperare sau tratare (mai puţin de 3 ani) sau înainte de depozitareafinală (mai puţin de 1 an). Directiva 1999/31/EC impune ţărilor membre să ia măsuriîmpotriva depozitării ilegale şi necontrolate a deşeurilor.

Depozitele de deşeuri pot fi clasificate conform Directivei 1999/31/EC în:

a) depozite de deşeuri periculoase;

b) depozite de deşeuri nepericuloase;

c) depozite de deşeuri inerte.

Conform directivei 1999/31/EC Art.6 (transpus în Art. 7(1) HG 162/2002) numai deşeurile

care au fost în prealabil tratate pot fi eliminate prin depozitare. Acest articol reprezintă prevederea cea mai importantă a directivei, reprezentând forţa motrice a reduceriicantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare finală.

Responsabilitatea deşeurilor industriale apar ţine producătorului putând fi transferată către unoperator de deşeuri. In acest sens depozitele pot fi amplasate „in situ” în apropiereainstalaţiilor generatoare de deşeuri, in proprietatea producătorului, sau „ex situ”, depozit caf ăcând parte sau nu într-o staţie centrală de tratare şi depozitare deşeuri (SCTDD) care să deservească mai mulţi producători de deşeuri, proprietatea depozitului apar ţinând unuioperator specializat. O staţie centrală (centru) de tratare şi depozitare a deşeurilor industrialeeste un amplasament complex care include instalaţii diverse de tratare şi eliminare adeşeurilor. Figura 5-1 prezintă o schemă de principiu a principalelor instalaţii şi activităţi

dintr-o astfel de staţie.Pretratarea deşeurilor în scopul reducerii volumului, reactivităţii şi a altor proprietăţi care ar

putea periclita transportul către SCTDD se realizează, de obicei, de către producător (generatorul de deşeuri).

Mărimea unui depozit depinde, în principal, de cantităţile de deşeuri produse şi de timpul defuncţionare alocat. Producerea unor cantităţi mici de deşeuri va face ca producătorul să aleagă varianta de depozitare „ex-situ”. In cazul în care nu există SCTDD (cazul României)

producătorul va fi obligat să îşi construiască un depozit propriu, pentru care costurile deamplasare, construire, operare, închidere şi postînchidere s-ar putea să depăşească capabilitatea financiar ă a acestuia.

Depozitele propriu-zise care apar ţin unor SCTDD sunt deservite de secţii/zone anexe ca:secţia de recepţie, zona de stocare, laborator, utilităţi, infrastructur ă de transport vehicule,administraţie. In incinta SCTDD pot să existe diverse alte instalaţii pentru eliminarea sautratarea deşeurilor: incinerator de deşeuri periculoase şi/sau medical, staţie de compostare,instalaţie de prelucrare uleiuri uzate, instalaţie de separare emulsii hidrocarburi petroliere-apă etc.




30

Figura 5-1: Schemă de principiu a unei staţii centrale (centru) de tratare şi depozitare adeşeurilor industriale

Sursă: adaptată după UNEP, Landfill of Hazardous Industrial Waste – A Training Manual, TechnicalReport No.17, 1993

Proprietarul depozitului poate fi chiar generatorul de deşeuri, cazul fiind frecvent întâlnitatunci când depozitul deserveşte exclusiv o unitate industrială şi este amplasat în apropiereaacesteia.

Într-un depozit de deşeuri industriale pot fi eliminate un singur tip de deşeu sau mai multe

tipuri. Încadrarea depozitelor într-o anumită clasă se va face şi după acest criteriu.Depozite simple Depozite mixte

Depozit de deşeu unic periculos

Depozit de deşeu unic nepericulos

Depozit de deşeu unic inert

Depozit de deşeuri mixte periculoase

Depozit de deşeuri mixte nepericuloase

Depozit de deşeuri mixte inerte

Utilizarea deşeurilor inerte sau nepericuloase pentru amenajarea şi construirea depozituluieste considerată ca fiind operaţie de recuperare şi nu de depozitare conform Directivei75/442/EEC. Anumite tipuri de deşeuri pot fi folosite la construcţia depozitelor în amestec cu

alte materiale (cenuşi, zguri etc.).Depozitele trebuie să respecte cerinţele generale din Anexa 2 a Directivei 1999/31/EC legatede: amplasare; controlul calităţii apelor de suprafaţă şi gestionarea levigatului; protecţiasolului şi a apelor subterane (impermeabilizare); controlul gazelor; stabilitate; sisteme(împrejmuiri) de siguranţă.

Directiva 1999/31/EC stabileşte criteriile şi procedurile preliminare de acceptare a deşeurilor în cele trei tipuri de depozite. Decizia Comisiei 2000/532/EC (transpusă de H.G. 856/2002)stabileşte lista deşeurilor inclusiv a celor periculoase conform cu Art.1(a) al Directivei75/442/EEC. Aceasta stă la baza stabilirii criteriilor de acceptare a deşeurilor în depozite.




31

Pentru majoritatea depozitelor de deşeuri industriale existente în România nu poate fi realizată o încadrarea strictă şi corectă în categoriile de depozite descrise de Directiva 1999/31/EC,acestea nerespectând cerinţele Directivei 1999/31/EC respectiv HG 162/2002 atât din punctde vedere constructiv, cât şi a deşeurilor acceptate în depozit. Multe din depozitele industrialeconţin amestecuri de deşeuri periculoase şi/sau nepericuloase şi/sau inerte, fiind operate încondiţii necorespunzătoare. Depozitele care conţin preponderent deşeuri nepericuloase sauinerte, dar în care au fost depozitate şi deşeuri periculoase, în cazul în care acestea nu sunt

supuse procedurii de închidere, trebuie înregistrate ca fiind depozite de deşeuri periculoase şiconsiderate în consecinţă la solicitarea acordului şi autorizaţiei de mediu.

Datele privind depozitele de deşeuri industriale obţinute de la agenţii economici suntincomplete, raportarea f ăcându-se în pe baza unor tabele de raportare periodice necorelate cuDirectiva 1999/31/EC. Terminologia folosită de HG 856/2002 nu este corelată cu cea folosită de legea 426/2001 //OU nr. 78/2000. Conform Art.1 din HG 856/2002 „agenţii economicicare generează deşeuri au obligaţia să ţină o evidenţă a gestiunii acestora”. Conform anexei 1,Capitolul II, în tabelul pe care agentul economic trebuie să îl completeze în legătur ă cu„stocarea provizorie, tratarea şi transportul deşeurilor” sunt enumerate modalităţile de tratare,iar destinaţia deşeurilor care urmează a fi depozitate putând fi:

DO - depozitul de gunoi al oraşului/comunei

HP - halda proprie

HC - halda industrială comună

In aceasta recentă reglementare, apar termeni care nu sunt corelaţi cu definiţiile depozitelor din directiva 1999/31/EC (HG 162/2002). Prelucrarea informaţiilor furnizate prin completareatabelelor de raportare nu ofer ă date pertinente privind clasele de depozite aşa cum sunt elestabilite de Directiva 1999/31/EC.

Modificările privind clasificarea şi încadrarea depozitelor apărute ca urmare a noilor reglementări au condus la apariţia unor situaţii neclare. Astfel, lucrarea „Starea Mediului înRomânia în 2002”, elaborată de Ministerul Apelor Pădurilor şi Mediului în 2003, prezintă două seturi de date pentru descrierea situaţiei depozitelor industriale, folosind un tip de

încadrare a acestora (vezi Tabelul 5.1) care nu este conform cu Directiva Depozitării. Această situaţie a apărut probabil ca urmare atât a cerinţelor de raportare ale HG 856/2002 cât şi avechilor denumiri utilizate pentru încadrarea depozitelor ale deşeurilor.

Tabelul 5.1: Situaţia depozitelor de deşeuri industriale în România în 200220

Depoziteindustriale

Iazuri dedecantare

Depozitede steril

Depozitede zgurişi cenuşi

Depozitesimple

Depozitesubterane

Total

Număr

189

(209)

203

(251 )77

162

(354)45 676

Suprafaţaocupată (ha)

1608 5409 3102 179 2 10300

Sursa: MAPM, „Starea Mediului în România în 2002”, 2003 (varianta în limba engleză)

20 MAPM, "Starea Mediului în România în 2002", 2003 (varianta în limba engleză)




32

Cele mai mari depozite de deşeuri industriale sunt deţinute de marile termocentrale, fostele şiactualele mari combinate ale industriei chimice anorganice şi industriei metalurgice (veziTabelul 5.2).

Tabelul 5.2. Principalele depozite de deşeuri industriale

Depozit Suprafaţă (Ha) Tip de deşeuri

Depozit de zgur ă şi cenuşă CET I şi II Isalniţa 290 DNPDepozit de zgur ă şi cenuşă Termocentrala Turceni 250 DNP

Iazuri de decantare UZINELE SODICE S.A. Govora 168 DP

Depozit de zgur ă şi cenuşă Termocentrala Mintia Deva 101 DNPIaz de decantare TRANSGOLD S.A. Baia Mare 93 DPIazuri de decantare UPSOM S.A. Ocna Mureş 92 DPDepozit de zguri SIDEX S.A. Galaţi 90 DPDepozit de fosfogips ROMFOSFOCHIM S.A. Valea Călugăreasca(conform „Starea mediului – 2002 Jud. Prahova”21: batale de

fosfogips 52 ha si halde de cenuşi pirita 15,3 ha)

90 DP

Depozit de zguri SIDERURGICA S.A. Hunedoara 80 DPDepozit de fosfogips TURNU S.A. Turnu Măgurele 64 DPDepozite de fosfogips, cenuşă de pirită şi nămoluri acideMARWAY-FERTILCHIM S.A. Năvodari

48 DP

Depozit de nămoluri chimice AZOMURES S.A. Târgu Mureş 30 DPDepozit deşeuri din industria metalurgica neferoasă SC SometraSA Copşa Mică

19.6 DP+DI

Iazuri de decantare DOLJCHIM S.A. Craiova 15.8 DPSursa: MAPM, „Starea Mediului în România în 2002”, 2003 (varianta în limba engleză)

DP – deşeuri periculoase

DNP – deşeuri nepericuloase

DI – deşeuri inerte

Pentru facilitarea raportărilor generatorului de deşeuri cât şi pentru încadrarea corectă de cătreautorităţile competente a depozitelor de deşeuri industriale existente în România, estenecesar ă o corelare a terminologiei utilizate în legislaţia deşeurilor şi însuşirea acesteia decătre agenţii economici.

21 Starea mediului 2002– Judeţul Prahova




33

6 Deşeuri industriale generate în România pe ramuri industriale;tipuri, cantităţi şi structura acestora

Tipurile şi cantităţile de deşeuri generate de agenţii economici, precum şi modul de gestionarea acestora sunt înregistrate în Baza de date pentru deşeuri, a cărei actualizare anuală serealizează de către ICIM Bucureşti sub coordonarea MMGA – Direcţia Gestiunea Deşeurilor

şi Substanţelor Chimice Periculoase.In perioada 1995 – 2001, clasificarea deşeurilor s-a realizat în conformitate cu CatalogulEuropean de Deşeuri iar din anul 2002, prin Hotărârea de Guvern 856/2002, a fost introdusă Lista deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, prin care se modifică modul de identificarea deşeurilor periculoase.

Prin HG 856/2002 s-a introdus obligaţia agenţilor economici de a ţine evidenţa gestiuniideşeurilor pe care le generează şi de a transmite anual datele centralizate către autorităţileteritoriale pentru protecţia mediului. Pentru anul 2002, a fost raportată o cantitate totală de372,4 milioane tone deşeuri de producţie din industrie şi agricultur ă, din care 344,5 milioanetone reprezintă deşeuri din activităţi miniere (în cea mai mare parte deşeuri/steril de laexcavarea minereurilor nemetalifere şi metalifere) (vezi Figura 6-1).

92%

8%

deseuri din activitatiminiere

deseuri din celelalteactivitati

Figura 6-1: Structura deşeurilor de producţie generate în anul 2002

Sursa: Proiectul Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor, ianuarie 2004

Aşa cum s-a ar ătat într-un capitol anterior, deşeurile de producţie sunt generate în cadrultuturor ramurilor de activitate, şi anume: agricultur ă şi silvicultur ă; industrie extractivă;industrie energetică; industrie prelucr ătoare; construcţii; comer ţ; transport şi depozitare.

Din totalul deşeurilor de producţie generate, constituie deşeuri industriale cele generate dinurmătoarele activităţi economice:

•℘ industrie extractivă;

•℘ industrie energetică;

•℘ industrie prelucr ătoare (alimentar ă, textilă şi confecţii, pielărie şi încălţăminte, prelucrarea lemnului, celuloză şi hârtie, chimică şi petrochimică, cauciuc şi mase plastice, alte produse minerale nemetalice, metalurgică, construcţii metalice, maşini şiechipamente, mijloace de transport, mobilier, recuperarea deşeurilor);

•℘ construcţii22.

22 Trebuie menţionat faptul că, în proiectul SNGD şi al PNGD, deşeurile din construcţii intr ă în categoria deşeurilor municipale.




34

Potrivit acestei clasificări, rezultă că din totalul cantităţii de deşeuri de producţie generate, potfi considerate deşeuri industriale numai 368 milioane tone (Figura 6-2), din care:

•℘ 344,5 milioane tone deşeuri din industria extractivă;

•℘ 11,4 milioane tone deşeuri din industria prelucr ătoare;

•℘ 11,7 milioane tone deşeuri din industria energetică;

•℘ 0,4 milioane tone deşeuri din activităţile de construcţii.

94%

3%3%

0%

industria extractiva

industria energetica

industria prelucratoare

constructii

Figura 6-2: Structura deşeurilor industriale generate în anul 2002

Sursa: Studiu privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţean şi naţional din anul 2002., ICIMBucureşti 2003

Activităţile industriale în cadrul cărora au fost generate cele mai mari cantităţi de deşeuriindustriale, cu excepţia activităţilor miniere, sunt23 următoarele (anul 2002):

•℘ industria energetică 11,7 milioane tone;

•℘ industria metalurgică 4,8 milioane tone;

•℘ industria alimentar ă 1,2 milioane tone;

•℘ industria chimică şi petrochimică 1,1 milioane tone.

Din totalul cantităţii de deşeuri de producţie generate, inclusiv deşeuri din activităţi miniere,circa 2,5 milioane tone reprezintă deşeuri periculoase 24. Având în vedere că din agricultur ă şidin activităţi comerciale şi de transport sunt generate cantităţi foarte mici de deşeuri

periculoase, se poate considera că întreaga cantitatea de deşeuri de producţie periculoasereprezintă deşeuri industriale periculoase.

La momentul actual, depozitarea reprezintă principala metodă de eliminare a deşeurilorindustriale.

Conform informaţiilor înregistrate pentru anul 2002, din totalul cantităţii de deşeuri de producţie generate (exclusiv deşeuri din activităţi miniere), aproximativ 69 % a fost

eliminată25 / depozitată, după cum urmează:- deşeurile generate din industria prelucr ătoare sunt depozitate în propor ţie de circa 38 %;

- deşeurile generate din industria energetică sunt depozitate practic în totalitate.

23 Sursa: Proiectul Strategiei Naţ ionale de Gestionare a Deşeurilor , www.mappm.ro24 Sursa: Proiectul Strategiei Naţ ionale de Gestionare a Deşeurilor , www.mappm.ro25 Sursa: Proiectul Strategiei Naţ ionale de Gestionare a Deşeurilor , www.mappm.ro




35

Trebuie menţionat că, potrivit datelor statistice disponibile la nivel european, cantităţilerelative de deşeuri industriale generate în România (Kg/locuitor) nu sunt semnificativ maimari decât în ţările din Europa Centrală şi de Est26 (vezi Error! Reference source notfound.). Spre exemplu, pentru România sunt raportate 1979 Kg deşeuri/loc ceea ce nu estefoarte departe de valoare de 3204 kg/loc. în Polonia sau de 3333 kg/loc în Cehia dar este multdiferită de cifra menţionată pentru Bulgaria (11003 kg/loc). Această situaţie se datorează anumitor particularităţi ale fiecărei ţări precum şi modalităţilor foarte diferite de măsurare şi

raportare a cantităţilor de deşeuri industriale generate27:•℘ cantităţile de deşeuri declarate de agenţii economici generatori se bazează de obicei pe

estimări, iar nu pe determinarea precisă prin cântărire sau măsurare a volumului;

•℘ există situaţii în care deşeurile generate de acelaşi agent economic, indiferent de naturalor, sunt colectate şi depozitate împreună;

•℘ există deficienţe în modul de clasificare a deşeurilor generate conform cu Listadeşeurilor.

Aspectele enumerate au mai multe cauze, dintre care sunt important de amintit:

•℘ legislaţia existentă în domeniul gestionării deşeurilor nu este suficient respectată şi

aplicată;•℘ nu sunt utilizate instrumente financiare (stimulente şi penalităţi) care să ajute la

aplicarea prevederilor legale în vigoare;

•℘ lipsa unor campanii de informare.

O dată cu intrarea în UE această situaţie se va normaliza şi valorile vor deveni comparabile.

Din punct de vedere geografic, depozitele de deşeuri industriale sunt localizate în apropiereazonelor industriale, a carierelor, minelor etc. (vezi Figura 6-3). Spre exemplu, cele maiimportante cantităţi de deşeuri de producţie generate (cantităţi mai mari de un milion de tonecu excepţia deşeurilor din activităţi miniere) au fost înregistrate în judeţele Galaţi, Gorj, Arad,Timiş, Hunedoara, Vâlcea, Mureş, Dolj. În aceste judeţe, deşeurile industriale generate au

reprezentat mai mult de 50 % din total28.

26 Sursa: Planul Naţ ional de Gestionare a Deşeurilor – plan naţ ional de etapă, HG 123/200327 Spre exemplu cantităţile de deşeuri declarate de agenţii economici generatori se bazează de obicei pe estimări, iar nu pedeterminarea precisă prin cântărire sau măsurare a volumului.28 Sursa: Studiu privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţ ean şi naţ ional pentru anul 2002 , ICIM Bucureşti, iunie 2003




36

Figura 6-3: Distribuţia geografică a principalelor depozite de deşeuri industriale în România, în2002

Sursa: Studiul privind Strategia pentru Gestiunea Deşeurilor Periculoase în România, Proiect JICA,2003




37

7 Modalităţi de depozitare a deşeurilor industriale

7.1 Depozitele industriale existente

Aşa după cum s-a menţionat anterior, depozitarea reprezintă metoda cea mai utilizată pentru

eliminarea deşeurilor industriale în România.In funcţie de caracteristicile deşeurilor, depozitarea se realizează în două moduri principale:

- deşeurile industriale nepericuloase sunt eliminate, de obicei, pe bază de contract, ladepozitele de deşeuri municipale, aflate în gestionarea administraţiei publicelocale;

- deşeurile industriale periculoase sau cele care nu sunt acceptate pe depozitelemunicipale sunt eliminate în depozite proprii agenţilor economici generatori.

In funcţie de natura deşeurilor depozitate, depozitele de deşeuri industriale au fost clasificate, până la transpunerea Directivei 1999/31/EC, după cum urmează:

i. halde de steril minier – suprafeţe de teren pe care este depus materialul

rezultat de la excavarea minereurilor nemetalifere şi metalifere;ii. halde de zgur ă şi cenuşă – suprafeţe de teren pe care este depus

materialul rezultat din procese termice (arderea cărbunilor în centraleletermo-electrice, procese metalurgice);

iii. bataluri – suprafeţe de teren excavate în care sunt depuse, în general,deşeuri lichide; termenul este folosit atât pentru deşeurile periculoasegenerate din activităţile de rafinare a petrolului şi prelucrare a

produselor petroliere, cât şi pentru nămoluri, deşeuri din industriachimică, deşeuri generate din activităţile de creştere a animalelor;

iv. iazuri de decantare – suprafeţe de teren excavate în care sunt depuse

deşeuri lichide cu un conţinut ridicat de suspensii, în vedereasedimentării acestora; termenul este folosit atât pentru deşeurile semi-lichide din activităţi miniere, cât şi pentru deşeuri lichide generate înindustria chimică, industria alimentar ă etc.;

v. paturi de uscare – reprezintă instalaţiile aferente unei staţii de epurare aapelor uzate industriale unde este depus nămolul şi unde are locdeshidratarea naturală a acestuia;

vi. depozite industriale simple – reprezintă suprafeţele de teren amenajatela suprafaţa solului pentru depunerea deşeurilor solide;

vii. depozite subterane – amenajare subterană pentru depozitareadeşeurilor.

Pentru anul 2002, au fost înregistrate ca fiind în funcţiune 687 depozite29 pentru deşeuriindustriale. Dintre acestea, mai mult de 50 % reprezintă haldele de steril minier, batalurile şidepozitele industriale simple (vezi Figura 7-1).

29 Sursa: Proiectul PNGD, martie 2004




38

Figura 7-1: Structura depozitelor de deşeuri industriale în funcţie de tipul acestora (2002)

Sursa: Studiu privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţean şi naţional pentru anul 2002, ICIMBucureşti, iunie 2003

Suprafaţa totală ocupată de depozitele de deşeuri industriale a fost estimată la circa 10300 ha,din care aproximativ 50 % reprezintă suprafeţele ocupate de haldele de steril minier 30 (veziFigura 7-2).

53%

30%

5%

10%1%1% Halde de steril minier

Halde de zgura si cenusa

Bataluri

Iazuri de decantare

Depozite industriale

Alte instalatii pentru depozitare (paturi deuscare, depozite subterane, neprecizat)

Figura 7-2: Structura suprafeţelor depozitelor de deşeuri industriale în funcţie de tipul acestora(2002)

Sursa: Studiu privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţean şi naţional pentru anul 2002, ICIMBucureşti, iunie 2003

In afar ă de haldele de steril minier, cele mai mari suprafeţe de teren sunt ocupate de haldelede zgur ă şi cenuşă aferente centralelor termice şi electrice (Işalniţa, Turceni, Mintia) şiindustriei metalurgice (Hunedoara, Galaţi) şi de depozitele de deşeuri industriale din procesechimice (Govora, Tr. Măgurele, Tg. Mureş). Aceste depozite ocupă 30% din suprafaţa totală ocupată de depozitele de deşeuri industriale.

Conform informaţiilor existente în cadrul MAPAM, cele mai multe dintre depozitele dedeşeuri industriale existente nu sunt dotate cu amenajările, instalaţiile şi echipamentele

30 Sursa: Studiu privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţ ean şi naţ ional pentru anul 2002 , ICIM Bucureşti, iunie 2003

29%

11%

17%

10%

8%

16%

7% 2%Halde de steril minier

Halde de zgura si cenusa

Bataluri

Iazuri de decantare

Paturi de uscare

Depozite industriale simple

Depozite subterane

Neprecizat




39

necesare pentru conformare cu cerinţele UE. Dintre tipurile de depozite enumerate, haldele dezgur ă şi cenuşă aferente centralelor termice şi electrice dispun de cele mai multe amenajări

pentru protecţia mediului – impermeabilizare cu argilă, sistem de colectare a levigatului,diguri pentru stabilitate, foraje pentru urmărirea calităţii apei subterane31.

Directiva 1999/31/EC, respectiv HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor, defineştedepozitul ca fiind un amplasament pentru eliminarea finală a deşeurilor prin depozitare pe sol

sau în subteran şi prevede că nu sunt acceptate într-un depozit deşeurile lichide, explozive,deşeurile periculoase netratate etc. De asemenea, depozitarea subterană este definită ca fiindmodul de depozitare permanentă a deşeurilor într-o cavitate geologică adâncă, precum minelede sare.

Conform acestor prevederi, batalurile, iazurile de decantare (altele decât cele aferenteindustriei extractive) şi paturile de uscare nu pot fi considerate depozite de deşeuri înaccepţiunea UE. Aceste tipuri de spaţii pentru eliminarea deşeurilor industriale vortrebui să fie închise o dată cu accesul României în UE, iar pentru deşeurile respective vatrebui să se găsească o altă metodă de gestionare.

Depozitele subterane înregistrate în România nu corespund definiţiei din legislaţia UE, ci suntde fapt construcţii subterane utilizate în principal pentru stocarea anumitor tipuri de deşeuri

pentru care generatorul nu a găsit altă metodă de recuperare sau eliminare.La începutul anului 2004, MMGA a actualizat inventarul depozitelor de deşeuri industrialecare se supun prevederilor Directivei 1999/31/EC privind depozitarea deşeurilor, în vedereafinalizării planului de implementare pentru această directivă. In urma analizării informaţiilor

primite de la autorităţile locale pentru protecţia mediului s-a constatat faptul că o parte dintresuprafeţele înregistrate ca “depozite de deşeuri industriale” erau de fapt alte tipuri deamenajări pentru stocarea deşeurilor în vederea recuper ării sau eliminării (exemplu: platforme

betonate, rezervoare etc.).

Actualizarea şi analizarea inventarului nu a cuprins şi informaţii referitoare la depozitele dedeşeuri care nu se supun prevederilor Directivei 1999/31/EC – halde de steril şi iazuri dedecantare pentru deşeurile generate din industria extractivă.

Astfel, a fost înregistrat un număr de 169 de depozite pentru deşeuri industriale care se supun prevederilor Directivei 1999/31/EC32, din care:

- 66 depozite pentru deşeuri solide;

- 52 halde de zgur ă şi cenuşă;

- 40 bataluri (altele decât cele pentru deşeuri din industria extractivă);

- 11 iazuri de decantare (altele decât cele pentru deşeuri din industria extractivă).

Cele 169 de depozite înregistrate ocupă o suprafaţă de circa 2765 ha.

După cum s-a menţionat în capitolele anterioare, Directiva 1999/31/EC clasifică depozitele dedeşeuri în:

- depozite pentru deşeuri periculoase – clasa “a”;

- depozite pentru deşeuri nepericuloase – clasa “b”;

- depozite pentru deşeuri inerte – clasa “c”.

31 Sursa: Planul Naţ ional de Gestionare a Deşeurilor – plan naţ ional de etapă, HG 123/200332 Studiu suport pentru completarea planului de implementare a Directivei 1999/31/EC cu informaţii referitoare la depozitele dedeşeuri industriale inerte şi periculoase, ICIM Bucureşti, martie 2004




40

Clasificarea depozitelor existente pentru deşeuri industriale, în acord cu prevederile Directivei1999/31/EC, s-a realizat în funcţie de:

- tipul de activitate a unităţii economice căreia îi apar ţine depozitul;

- tipul şi cantitatea deşeurilor depozitate.

Propor ţia cea mai mare, atât ca număr (108), cât şi ca suprafaţă (2384 ha) o reprezintă depozitele pentru deşeuri nepericuloase - clasa “b”.

Figura 7-3: Repartiţia numărului depozitelor de deşeuri industriale în funcţie de tipul deşeurilor depozitate

Sursa: Studiu suport pentru completarea planului de implementare a Directivei 1999/31/EC cuinformaţii referitoare la depozitele de deşeuri industriale inerte şi periculoase, ICIM Bucureşti, martie

2004

7.2 Situaţia juridică a depozitelor pentru deşeuri industriale

Toate depozitele industriale inventariate, aflate în funcţiune, sunt în proprietatea agentului

economic generator de deşeuri.Trebuie menţionat faptul că în afar ă de depozitele în funcţiune inventariate pentru anul 2002,există un număr de depozite considerate “închise”, care nu mai sunt utilizate fie pentru că aucapacitatea epuizată, fie pentru că generatorul de deşeuri în proprietatea căruia se află şi-aîncetat activitatea. În marea majoritate a cazurilor, închiderea acestor depozite nu s-a realizatîn conformitate cu normele europene şi naţionale în vigoare.

Închiderea unor depozite de deşeuri industriale, potrivit cu cerinţele legale europene şinaţionale, este o activitate ce necesită fonduri financiare relativ mari. Unităţile economiceviabile vor fi obligate să investească astfel încât să rezolve problemele depozitelor de deşeurineconforme cu cerinţele UE. În multe cazuri situaţia se va complica deoarece r ăspunderea

pentru unele depozite este incertă:

- unele depozite de deşeuri industriale au apar ţinut şi au fost utilizate de unităţieconomice la care statul este acţionar majoritar şi în prezent şi-au încetatactivitatea;

- o serie de depozite de deşeuri industriale, cu capacitatea epuizată, au fost utilizatede unităţi economice care ulterior s-au privatizat, dar noul proprietar nu a preluat şiobligaţiile legate de depozitul de deşeuri;

- depozitul a fost abandonat şi/sau a avut loc falimentul proprietarului.

35%

64%

1%

clasa a

clasa b

clasa c




41

Cazurile menţionate anterior sunt reprezentate, de cele mai multe ori, de depozite dedimensiuni destul de mari şi care conţin diferite tipuri de deşeuri (inclusiv periculoase).Clarificarea situaţiei juridice a acestor tipuri de depozite, precum şi închiderea lorconform cu cerinţele UE va fi, cel mai probabil, o acţiune care va necesita atâtimplicarea, cât şi un sprijin financiar din partea statului.

«

« « In ceea ce priveşte numărul şi suprafaţa depozitelor de deşeuri industriale existente înRomânia, sunt de remarcat următoarele:

- datele furnizate de diferite surse sunt relativ neuniforme şi indică variaţia mare, dela un an la altul a situaţiei existente la nivel de ţar ă; cum este puţin probabil cadepozitele să se închidă sau să se deschidă cu o frecvenţă atât de mare, cauza parea fi modul de raportare şi colectare a datelor;

- agenţii economici nu cunosc în suficientă măsur ă legislaţia existentă şi, în multecazuri, nu deţin informaţii clare în legătur ă cu depozitele de deşeuri pe care legestionează;

- lipsa resurselor financiare, precum şi personalul insuficient existent în cadrulautorităţilor de mediu judeţene şi centrale nu permit verificarea periodică ainformaţiilor furnizate de agenţii economici, astfel încât datele centralizate să reflecte cu o eroare cât mai mică situaţia existentă la nivel naţional.




42

8 Evaluarea ponderii principalelor tipuri de deşeuri industrialepericuloase

După cum s-a menţionat anterior, deşeurile periculoase sunt definite conform Ordonan ţ ei deUrgen ţă 78/2000 privind regimul de şeurilor , aprobată şi completată prin Legea 426/2001. De

asemenea, tipurile de deşeuri considerate periculoase sunt enumerate în cadrul HG 856/2002 privind eviden ţ a gestiunii de şeurilor şi pentru aprobarea Listei de şeurilor , inclusiv adeşeurilor periculoase.

Potrivit datelor disponibile, în anul 2002 a fost generată o cantitate de aproximativ 2,5milioane tone deşeuri periculoase33 (vezi Figura 8-1). Având în vedere că din agricultur ă şidin activităţi comerciale şi de transport sunt generate cantităţi foarte mici de deşeuri

periculoase, se poate considera că întreaga cantitatea de deşeuri de producţie periculoasereprezintă deşeuri industriale periculoase. Creşterea faţă de anii anteriori, când s-a înregistrato tendinţă descendentă de generare a deşeurilor periculoase (0,9 milioane tone în anul 200034 -vezi şi Tabelul 1.2) se datorează apariţiei Listei de şeurilor , care a înlocuit Catalogul

European şi care a introdus un tip nou de deşeu periculos generat din activităţile miniere

pentru care, în anul 2002, au fost înregistrate circa 1,9 milioane tone. Prin diferenţă, rezultă că din industria energetică şi din industria prelucr ătoare au fost generate în anul 2002 circa 600mii tone deşeuri periculoase.

77%

23%deseuri periculoase dinactivitati miniere

deseuri periculoase din

industria prelucratoare si dinindustria energetica

Figura 8-1: Structura cantităţilor de deşeuri industriale periculoase, generate în anul 2002

Sursa: Studiu privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţean şi naţional pentru anul 2002, ICIMBucureşti, iunie 2003)

Cu excepţia industriei extractive, activităţile industriale (cu excepţia industriei extractive) caregenerează cele mai mari cantităţi de deşeuri industriale periculoase sunt35:

- industria chimică şi petrochimică (inclusiv rafinarea petrolului);

- industria metalurgică;

- industria constructoare de maşini;

- industria echipamentelor electrice şi electronice.

33 MMGA – Proiectul Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, ianuarie 200434 Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – plan naţional de etapă, HG 123/200335 Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – plan naţional de etapă, HG 123/2003




43

Tipurile de deşeuri industriale periculoase care sunt generate în cantităţile cele mai mari, cuexcepţia deşeurilor din industria extractivă, sunt36:

- deşeuri din industria chimică anorganică;

- deşeuri de la rafinarea petrolului, din industria petrochimică şi de la epurarea apelor uzate cu conţinut de produse petroliere;

- deşeuri din industria chimică organică;

- deşeuri din industria metalurgică;

- deşeuri de la epurarea apelor uzate cu conţinut de metale grele şi / sau cianuri.

Cantitatea de deşeuri industriale periculoase generată în România a scăzut continuu în ultimiiani, acest fapt datorându-se în primul rând încetării activităţii unor mari unităţi economice37.

In perioada 2002 – 2003, MAPAM a beneficiat de sprijin financiar din partea Agenţiei deCooperare Internaţională a Japoniei, pentru derularea Studiului privind Planul General pentruGestionarea De şeurilor Periculoase în România. Studiul a avut ca rezultat principalelaborarea, de către o echipă de exper ţi români şi str ăini, a Strategiei şi Planului de Acţiune

privind Gestionarea Deşeurilor Periculoase în România.

Studiul menţionat cuprinde următoarele capitole principale38

:- Deşeuri periculoase – caracteristici, principii, gestionare şi definiţii

- Cantităţile de deşeuri periculoase

- Prevenirea gener ării şi reciclarea deşeurilor

- Colectarea şi transportul deşeurilor periculoase

- Tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase

- Gestionarea zonelor contaminate

- Aspecte administrative, legislative şi instituţionale

- Aspecte economice- Rezumatul Strategiei şi al Planului de Acţiune

In cadrul studiului amintit, s-a realizat o estimare a cantităţii de deşeuri industriale periculoasegenerate pentru anul 2002 (cu excepţia deşeurilor din activităţile miniere), pe bazaurmătoarelor criterii:

i. ancheta realizată la 80 de întreprinderi din diferite sectoare de activitate (vizitareaîntreprinderilor şi completarea unui chestionar cuprinzând informaţii despre numărul deangajaţi în sectorul productiv, materiile prime utilizate, produsele şi deşeurile generate,instalaţiile de epurare a apelor uzate, instalaţiile pentru purificarea emisiilor atmosferice etc.; informaţiile au fost centralizate şi prelucrate la ICIM Bucureşti);

ii. ancheta realizată la 600 de întreprinderi din diferite sectoare de activitate (trimiterea prin poştă a unor chestionare cuprinzând întrebări specifice, completarea acestora decătre unităţile economice, centralizarea şi prelucrarea informaţiilor la ICIM Bucureşti);

iii. estimarea unor rate unitare de generare a deşeurilor periculoase în funcţie de numărulde angajaţi în sectorul productiv şi de tipul de activitate economică (s-a presupus că

36 Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – plan naţional de etapă, HG 123/200337 EC, EUROSTAT – Hazardous and Industrial Waste Management in Accession Countries, 200338 Studiul privind Planul General pentru Gestionarea Deşeurilor Periculoase în România, Raport final, august 2003




44

este mai relevant pentru situaţia din România, decât dacă s-ar fi estimat rata unitar ă degenerare pe cantitatea de produs).

Conform acestor estimări, cantitatea de deşeuri industriale periculoase generate în România înanul 2002 este de circa 1,2 milioane tone39, din care 48 % reprezintă deşeurile petroliere (de larafinarea petrolului şi de la utilizarea uleiurilor industriale şi de motor). Această valoare estede două ori mai mare faţă de cantitatea efectiv înregistrată, dar este recomandabil să fie

utilizată ca ipoteză de lucru pentru dezvoltarea sistemului de gestionare a deşeurilor periculoase pe termen scurt (2007 – 2010), ţinând cont de următoarele aspecte:

a. privatizarea marilor unităţi economice va conduce la revigorarea activităţiiindustriale, implicit la creşterea cantităţilor de deşeuri periculoase generate;

b. activităţile de îmbunătăţire a tehnologiilor, care să conducă la reducereacantităţilor de deşeuri periculoase generate nu vor putea fi realizate decât într-o

perioadă de timp relativ lungă.

Din punct de vedere al distribuţiei regionale, în anul 2002, generarea deşeurilor periculoase afost relativ uniformă situându-se între o valoare minimă de 9 % în Regiunea 4 Sud-vest şi ovaloare maximă de 16 % în Regiunea 7 Centru40 (vezi Figura 8-2).

Figura 8-2: Distribuţia regională a cantităţilor de deşeuri industriale periculoasegenerate în anul 2002

Sursa: Studiu privind Planul General pentru Gestionarea Deşeurilor Periculoase în România, Raportfinal, august 2003

Având în vedere impactul asupra mediului şi riscurile pe termen lung pe care le implică depozitarea deşeurilor periculoase, este evident faptul că obiectivul principal trebuie să fie

aplicarea altor metode de recuperare / eliminare a deşeurilor periculoase.Potrivit studiilor efectuate de către producătorii de ciment, două categorii mari de deşeuri potfi co-procesate în cuptoarele de ciment41:

i. deşeuri cu potenţial energetic ce pot fi utilizate pentru substituirea par ţială acombustibililor tradiţionali – deşeuri petroliere (inclusiv uleiuri uzate), compuşi

39 Studiu privind Planul General pentru Gestionarea Deşeurilor Periculoase în România, Raport final, august 200340 Studiu privind Planul General pentru Gestionarea Deşeurilor Periculoase în România, Raport final, august 200341 Oana Dinu - Implicarea industriei cimentului în gestionarea deşeurilor din România, Salubritatea nr. 3(7)/2003

14%

11%

14%

9%10%

13%

16%

13%Nord-Est

Sud-Est

Sud-Est

Sud-Vest

Vest

Nord-Vest

Centru

Bucuresti




45

organici din industria chimică şi industria produselor farmaceutice, şlamuri şinămoluri de la epurarea apelor uzate industriale, lemn şi hârtie contaminate cusubstanţe periculoase, materiale plastice, deşeuri solidificate în urma stocării etc.;

ii. deşeuri cu conţinut mineralogic similar materiilor prime tradiţionale (calcar, gips,argilă) sau produselor intermediare (clincher) – zgur ă şi cenuşă de la termocentraleşi din metalurgie şi siderurgie, nisipuri uzate etc.

Având în vedere situaţia concretă din România, metoda de tratare / recuperare cea maieficientă pare a fi co-incinerarea în cuptoare de ciment, aplicabilă pentru mai mult de 50 %din deşeurile periculoase generate. Acest lucru presupune crearea cadrului legislativ,administrativ, instituţional şi financiar necesar pentru:

•℘ dezvoltarea sistemului de colectare, transport şi tratare a deşeurilor periculoaseastfel încât acestea să poată fi recuperate material şi / sau energetic în cuptoarele deciment;

•℘ modificarea / îmbunătăţirea tehnologiilor de fabricare a cimentului şi materialelor de construcţie, astfel încât această industrie să poată co-procesa deşeurile periculoase,asigurându-se, în acelaşi timp, standardele necesare pentru protecţia mediului.

Dezvoltarea unui sistem eficient de gestionare a deşeurilor periculoase cuprinde următoareleetape principale:

i. instruirea unităţilor economice generatoare în scopul îmbunătăţirii sistemului deraportare a datelor (încadrarea corectă a tipurilor de deşeuri generate conform cuHG 856/2002);

ii. crearea cadrului legislativ, administrativ, instituţional şi financiar pentrudezvoltarea unei reţele de colectare, transport şi tratare a deşeurilor periculoase;

iii. procesarea cu recuperare materială şi / sau energetică;

iv. asigurarea capacităţilor de incinerare conforme cu cerinţele UE, pentru acele tipuride deşeuri periculoase care nu pot fi co-incinerate (exemplu: deşeuri cu conţinut de

PCB);v. asigurarea capacităţilor de depozitare conforme cu cerinţele UE, pentru acele tipuri

de deşeuri periculoase pentru care nu există o altă metodă fezabilă de tratare /recuperare sau tratare / eliminare.

Va fi necesar ă asigurarea capacităţilor de depozitare pentru următoarele tipuri de deşeuri periculoase: a) deşeuri cu conţinut de azbest şi b) deşeuri cu conţinut de substanţe chimiceanorganice (deşeuri lichide cu acizi, baze, metale, cianuri, halogeni etc.).

De asemenea, stabilirea amplasamentului / amplasamentelor pentru depozitele de deşeuriindustriale periculoase va fi posibilă numai după evaluarea exactă şi corelarea următoarelor informaţii la nivel regional şi naţional:

•℘tipurile şi cantităţile de deşeuri periculoase generate;

•℘ tehnicile de tratare / recuperare existente sau care pot fi dezvoltate.

Realizarea acestor etape necesită atât implicarea unităţilor economice, cât şi o coordonare din partea autorităţilor (economice şi de mediu), deoarece asigurarea capacităţilor de tratare /depozitare la nivelul cerinţelor UE nu poate fi abordată decât la nivel zonal sau regional.




46

9 Estimarea structurii depozitelor industriale care se supuncerinţelor Directivei IPPC

In acest capitol se va analiza situaţia depozitelor de deşeuri industriale care se vor supunecerinţelor Directivei IPPC. Această directivă a fost transpusă prin Ordonanţa de Urgenţă nr.

34 din 21 martie 2002 şi aprobată prin Legea nr. 645/2002.

9.1 Cadrul legal

In vederea realizării cadrului legal pentru implementarea prevederilor directivei IPPC, au fostemise mai multe acte normative complementare (vezi Error! Reference source not found.).Una dintre cele mai importante reglementări secundare este Ordinul ministrului agriculturii,

pădurilor, apelor si mediului nr. 818/2003 ce creează cadrul legal pentru autorizareainstalaţiilor aflate sub incidenţa Directivei IPPC.

Potrivit Directivei IPPC, instalaţiile de eliminare a deşeurilor care intr ă sub incidenţa sa suntcele menţionate în Anexa 1 a directivei la Categoria 5. Gestiunea deşeurilor, cu următoarelesub-componente:

5.1. Instalaţii pentru eliminarea sau recuperarea de şeurilor periculoase, aşa cumau fost definite în lista menţionată în Articolul 1 (4) al Directivei 91/689/EEC, şiîn Anexa IIA şi IIB (operaţiile R 1, R5, R6, R8 şi R9) ale Directivei 75/442/EECşi Directiva 75/439/EEC din 19 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate,cu o capacitate mai mare de 10 t/zi;

5.2. Instalaţii pentru incinerarea de şeurilor municipale aşa cum au fort definitede Directiva 89/369/EEC din 8 iunie 1989 privind reducerea poluării aerului

provocate de incineratoarele de deşeuri municipale (5), cu o capacitate mai marede 3 t/h;

5.3. Instalaţii pentru eliminarea de şeurilor nepericuloase, aşa cum au fostdefinite în Anexa IIA a Directivei 75/442/EEC la paragrafele D8 şi D9, cu ocapacitate mai mare de 50 t/zi;

5.4. Depozite de deşeuri, care primesc mai mult de 10 t/zi sau cu o capacitatetotală mai mare de 25.000 t, cu excepţia depozitelor controlate de deşeuri inerte.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 34/2002, care a transpus directiva IPPC, activităţile industrialeechivalente celor din Directiva IPPC sunt următoarele:

5.1. Instalaţii pentru depozitarea sau recuperarea deşeurilor periculoase, cu ocapacitate mai mare de 10 t/zi;

5.2. Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale, cu o capacitate mai marede 3 t/h; cum în România nu exist ă instala ţ ii pentru incinerarea de şeurilor municipale, aceast ă categorie nu va fi analizat ă în studiul nostru.

5.3. Instalaţii pentru depozitarea deşeurilor nepericuloase, cu o capacitate maimare de 50 t/zi;

5.4. Depozite controlate de deşeuri, care primesc mai mult de 10 t/zi sau cu ocapacitate totală mai mare de 25.000 t, cu excepţia depozitelor controlate dedeşeuri inerte.




47

Autorii studiului consider ă că OU 34/2002 interpretează în mod discutabil sub-componentelecategoriei 5. După cum se poate observa din prezentarea de mai sus a Categoriei 5 deactivităţi IPPC, la transpunerea Directivei IPPC prin OU 34/2002 interpretarea Anexei 1 a fostrealizată par ţial şi cu lacune ceea ce dă naştere la confuzii importante în procesul de încadrarea instalaţiilor/depozitelor care intr ă sub incidenţa IPPC. Astfel se impun următoarele

precizări:

1. la activităţile de tip 5.1 operaţiile de eliminare a deşeurilor periculoase suntconsiderate numai prin acţiuni de depozitare, f ăr ă să se menţioneze încadr ărileacestor operaţii din OU 78/2000 ( Anexa II A - OPERAŢ IUNI de eliminare ade şeurilor ). In acest mod sunt excluse activităţi cu impact puternic asupramediului cum ar fi incinerarea deşeurilor periculoase.

2. tot la activităţile de tip 5.1 nu sunt menţionate instalaţiile de eliminare şirecuperare a uleiurilor uzate;

3. la activităţile de tip 5.3, OU 34/2002 prevede depozitarea deşeurilor nepericuloase în timp ce Directiva IPPC consider ă operaţiile de eliminare definite în Anexa IIA a Directivei 75/442/EEC la paragrafele D8 şi D9, adică:

D8. tratament biologic nespecificat la alt punct din prezenta anexă

(Anexa IIA), din care rezultă, în final, compuşi sau amestecuri caresunt eliminate prin intermediul oricărei operaţiuni enumerate la pct.1-12;

D9. tratament fizico-chimic nespecificat la alt punct din prezentaanexă (Anexa IIA), din care rezultă, în final, compuşi sau amestecuricare sunt eliminate prin intermediul oricărei operaţiuni enumerate la

pct. 1-12 (de exemplu: evaporare, uscare, calcinare etc.);

4. în cadrul instalaţiilor de tipul 5.4, OU 34/2002 prevede "depozitele controlate",termen care nu se regăseşte în alte acte normative cum ar fi HG 162/2002.

La acţiunea de autoîncadrare a depozitelor de deşeuri de către agenţii economici deţinători

apar situaţii confuze. Pentru încadrarea corectă a activităţilor de gestiune a deşeurilor sub OU34/2000 aprobată de L 645/2002 este necesar ă modificarea definiţiilor în conformitate cutextul Directivei IPPC.

Este important de precizat că apar o serie de deosebiri importante între depozitele ce cad subincidenţa directivei IPPC şi restul depozitelor de deşeuri industriale. Cele mai importantedeosebiri, cu efecte economice extrem de importante, vor fi analizate în continuare.

Depozitele sub incidenţa Directivei IPPC sunt asimilate cu instalaţii industriale şitrebuie să îndeplinească o serie de condiţii deosebite de celelalte depozite. Cea maiimportantă condiţie este obţinerea autorizaţiei integrate de mediu care permitefuncţionarea instalaţiilor respective.

O a doua mare deosebire este divizarea depozitelor în două categorii: depozite existente şi

depozite noi. Depozitele existente trebuie să se conformeze sau să fie închise iar cele noi vor trebui să se conformeze de la început.

Deoarece s-a solicitat reconsiderarea perioadei de tranziţie prevăzuta in documentul depoziţie CONF-RO 37/01, pentru Directiva IPPC s-a trecut la perioade de tranziţieeşalonate pe fiecare depozit de deşeuri până la 31 decembrie 2014. Toate depozitele dedeşeuri pentru care se solicită perioadă de tranziţie sunt considerate instalaţii « existente » atâtdin punct de vedere al Directivei cât şi al prevederilor reglementarilor naţionale care transpundirectiva, fiind puse in funcţiune înainte de 1999.




48

Pe de altă parte, autorităţile de protecţia mediului trebuie să revizuiască autorizaţiile acordate“instalaţiilor-depozitelor noi” (in interesul Directivei), care au început sa funcţioneze intre 30octombrie 1999 si data apariţiei OUG 34 /2002 care transpune Directiva IPPC.

Încă de la primele consultări, Comisia UE a confirmat faptul ca nu va fi elaborat un documentBREF pentru depozitarea deşeurilor, deoarece Anexa 1 a Directivei 99/31/EC include toatecerinţele tehnice necesare (DEFRA, 2001), iar „ European Technical Adaptation Committee”

va amenda directiva în conformitate cu cele mai noi progrese in domeniul tehnic şi ştiinţific.Depozitele ce deservesc simultan mai multe instalaţii, vor fi încadrate la activităţile ce fac

parte din Categoria nr. 5 (Anexa I 96/61/EC) (vezi Tabelul 9.1). Pentru un depozit existentcare este parte a unei instalaţii IPPC ce cuprinde mai multe activităţi, autorizaţia integrată vainclude şi activitatea de depozitare. În cazul în care instalaţia nu intr ă sub incidenţa directivei96/61/EC, depozitul va fi autorizat numai conform Directivei Depozitării.

Tabelul 9.1: Încadrarea depozitelor de deşeuri industriale din perspectiva Directivei IPPC

Tip depozitÎncadrarea instalaţiilor după

categoriile de activităţiconform cu Anexa I 96/61/EC

Tipul autorizaţie de mediu

Depozit deservind o instalaţie IPPC categoria instalaţiei integrata (IPPC)

5.1, 5.3, 5.4 integrata (IPPC)Depozit deservind o instalaţie care nueste IPPC nu este activitate IPPC Depozitare

5.1, 5.3, 5.4 integrata (IPPC)Depozit deservind mai multe instalaţii

nu este activitate IPPC Depozitare

9.2 Depozite care se supun prevederilor Directivei IPPC (inventar preliminar)

Pe lângă cerinţele Directivei depozitarii, titularii activităţilor (inclusiv depozitarea care intr ă sub incidenţa directivei IPPC ca activitate încadrată la Categoria 5 al Anexei 1 a directivei sauo instalaţie tehnică staţionar ă, în care se desf ăşoar ă inclusiv activităţi de depozitare, încadrată

la alt punct al Anexei 1 a directivei) vor trebui să asigure informarea şi participarea publiculuila eliberarea autorizaţiei integrate de mediu conform, Art. 15 al Directivei 96/61/EC. Deasemenea, conform Anexei III a aceleiaşi directive vor trebui să fie monitorizate anumiteemisii în aer şi apă (levigat).

Procesul de emitere a autorizaţiilor integrate de mediu, în general şi implicit şi pentrudepozitele de deşeuri, în conformitate cu Ordinul nr. 818/2003 şi Ghidul Tehnic General, aînceput în anul 2004 şi se anticipează ca până la termenul limita prevăzut Ordonanţa deUrgenţă nr. 34 din 21 martie 2002 şi aprobată prin Legea nr. 645/2002, vor fi supuse

procesului de autorizare integrată toate depozitele de deşeuri aflate sub incidenţa DirectiveiIPPC, inclusiv depozitele considerate instalaţii “noi” definite conform Directivei.

Termenul limită pentru finalizarea aplicării programelor pentru conformare, în conformitate

cu cerinţele Directivei IPPC, este ilustrat în Tabelul 9.2.După expirarea acestui termen, depozitele care nu îndeplinesc condiţiile impuse prinLegea nr. 645/2002 pentru aprobarea OUG nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea sicontrolul integrat al poluării, î şi vor înceta activitatea.




49

Tabelul 9.2: Termenele de conformare pentru depozitele de deşeuri care se supun cerinţelor Directivei IPPC, potrivit Legii 645/2002

Nr. Tip depozit Termen de conformare

1. Depozite existente I (construite înainte

de 30/10/1999)

Termen de conformare 30/10/2007 sau la

termenul fixat prin negociere2. Depozite existente II (construite între

30/10/1999 şi 03/04/2004Termen de conformare la 31/12/2006

3. Depozite noi (construite după 30/04/2002)

Conformare la data punerii în funcţiune

In programul pentru conformare pentru depozitele de deşeuri vor fi incluse măsurile tehnicecare să conducă la respectarea cerinţelor prevăzute la art. 11 al Directivei IPPC şi anumeutilizarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT). După aprobarea programului pentruconformare de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, acesta devine

obligatoriu pentru deţinătorul depozitului.Autorizaţiile de mediu pentru depozitele care funcţionează în baza unui program pentruconformare aprobat se emit cu termen de valabilitate pe perioada realizării fiecărei măsuricuprinse în acest program.

Nerespectarea termenelor şi măsurilor cuprinse în programul pentru conformare conduce laîncetarea valabilităţii autorizaţiei de mediu şi la suspendarea activităţii depozitului până larealizarea măsurilor cuprinse în programul de conformare.

Ultimul inventar 42 (martie 2004) al depozitelor de deşeuri industriale realizat de MMGA, a pus in evidenţă existenţa a 108 depozite de deşeuri industriale (din totalul de 169) care intr ă sub incidenţa IPPC dintre care 67 solicită perioadă de tranziţie pentru directiva IPPC, iar 41 nu solicită perioadă de tranziţie. Majoritatea depozitelor care nu solicită perioadă de tranziţie

(circa 85%) vor fi închise până în 2007 (vezi Error! Reference source not found.).Pentru o evaluare corectă a numărului de depozite de deşeuri industriale care cad subincidenţa cerinţelor Directivei IPPC, Agenţiile de Protecţia Mediului trebuie să verificeautoîncadr ările pe care titularii de activitate le-au f ăcut pentru depozitele pe care le deţin

bazându-se pe declaraţiile acestora, inspecţii în teren, bilanţuri tehnologice şi de mediu. Deasemenea este necesar de a fi identificate şi inventariate şi stocurile de deşeuri existente peamplasamentele industriale.

42 vezi Anexa 12




50

10 Situaţia deşeurilor/depozitelor de deşeuri industriale care nu sesupun Directivei 1999/31 EC

Directiva 1999/31/EC, transpusă prin Hotărârea de Guvern 162/2002 privind depozitareadeşeurilor, se aplică tuturor acelor tipuri de deşeuri care intr ă sub incidenţa prevederilor

Directivei cadru privind deşeurile (75/442/EEC).Ordonanţa de Urgenţă 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi completată prinLegea 426/2001 (prin care s-a realizat transpunerea Directivei 75/442/EEC), nu se aplică

pentru următoarele tipuri de deşeuri:

- deşeuri radioactive;

- roci şi deponii de sol, precum şi depozite de resurse minerale rezultate de la foraje, din prospecţiuni geologice şi operaţiuni de exploatare subterană a bogăţiilor subsolului,inclusiv din cariere de suprafaţă;

- carcase de animale şi următoarele deşeuri din agricultur ă: dejecţii şi alte materialenaturale, substanţe nepericuloase utilizate în agricultur ă;

- efluenţi gazoşi emişi în atmosfer ă;

- ape uzate, mai puţin deşeuri în stare lichidă;

- deşeuri de explozibili expiraţi.

Dintre toate tipurile de deşeuri menţionate anterior, singurele care pot fi consideratedepozitate, conform definiţiei acceptate la nivel european, sunt deşeurile din industriaextractivă şi deşeurile radioactive.

10.1 Deşeurile din industria extractivă

10.1.1 Cadrul legislativ

De la bun început, trebuie menţionat faptul că nici legislaţia europeană în domeniul deşeurilor apărută până în prezent, nici actele normative româneşti prin care s-a realizat transpunerea, nudefinesc în mod foarte clar ce înseamnă deşeuri din industria extractivă. Mai mult, formulareadin Legea 426/2001, Art. 2 referitoare la deşeurile din activităţi miniere este relativ ambiguă şi introduce termeni care nu fac parte din terminologia consacrată – “ Prevederile prezenteiordonan ţ e de urgen ţă nu se aplică rocilor şi deponiilor de sol, precum şi depozitelor deresurse minerale rezultate de la foraje, din prospec ţ iuni geologice şi opera ţ iuni de exploatare

subterană a bog ăţ iilor subsolului, inclusiv din cariere de suprafa ţă ”.

In Lista deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, introdusă în legislaţia română prinHotărârea de Guvern 856/2002, deşeurile din industria extractivă se regăsesc la codul 01 – Deşeuri de la explorarea minier ă şi a carierelor şi de la tratarea fizică şi chimică a mineralelor,

fiind clasificate după cum urmează:- 01 01 - deşeuri de la excavarea minereurilor;

- 01 03 - deşeuri de la procesarea fizică şi chimică a minereurilor metalifere;

- 01 04 - deşeuri de la procesarea fizică şi chimică a minereurilor nemetalifere;

- 01 05 - noroaie de foraj şi alte deşeuri de la forare.

Activitatea în cadrul sectorului extractiv din România este reglementată prin Legea minelor 85/2003. Principalele prevederi ale acestui act normativ se refer ă la:




51

- cadrul general şi semnificaţia termenilor specifici;

- dobândirea folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniere;

- regimul de punere în valoare a resurselor minerale;

- drepturile şi obligaţiile titularului licenţei / permisului de exploatare / explorare;

- procedura de autorizare;

- taxe, redevenţe miniere şi tarife;

- procedura de închidere a minelor;

- sarcinile şi atribuţiile autorităţii competente;

- responsabilităţile ministerului de resort.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) este autoritatea competentă căreia îirevin sarcini şi atribuţii pentru aplicarea prevederilor Legii 85/2003. De asemenea, ANRM varealiza transpunerea şi implementarea legislaţiei europene în domeniul deşeurilor din activităţiminiere.

La data elabor ării studiului de faţă, la nivel european există o propunere de Directivă privind

gestionarea deşeurilor din industriile extractive - 2003/0107 (COD), care se doreşte a fi un actcomplementar Directivei cadru privind deşeurile (75/442/EEC). Domeniul de aplicare adirectivei îl reprezintă “deşeurile miniere”, adică deşeurile generate din activităţile deextracţie, tratare şi stocare a resurselor minerale şi din exploatarea carierelor. Pentru scopurile

prezentului studiu sunt importante următoarele definiţii:

- resursă minerală (minereu) – depozit (aglomerare de materiale, produs) de natur ă minerală sau organică existent în mod natural în scoar ţa terestr ă (cum ar fi ţiţeiul,şisturile bituminoase, cărbunele, lignitul, metalele, piatra, şisturile, argila, pietrişul saunisipul, inclusiv gazele naturale, dar exclusiv apa);

- tratare – procesul sau combinaţia de procese mecanice, fizice sau chimice desf ăşurateasupra resurselor minerale în scopul extragerii compuşilor utili, inclusiv reducerea

dimensiunilor, sortarea, separarea şi reprocesarea deşeurilor evacuate anterior, dar exclusiv procesele termice;

- haldă – instalaţie construită pentru eliminarea supraterană a deşeurilor solide;

- iaz de decantare – instalaţie naturală sau construită pentru eliminarea deşeurilor cugranulaţie fină, de obicei reziduuri de la separare, împreună cu cantităţi variabile deapă, rezultate din tratarea resurselor minerale şi din epurarea şi recircularea apelor de

proces.

Propunerea de directivă stabileşte cerinţele minime care trebuie respectate în scopul preveniriisau reducerii la minimum posibil a oricărui efect negativ asupra mediului sau asupra sănătăţiiumane care poate fi determinat de activităţile de gestionare a deşeurilor miniere. Sunt demenţionat următoarele aspecte principale:

- instalaţiile pentru gestionarea deşeurilor miniere vor fi supuse unei proceduri specificede autorizare;

- informarea publicului şi participarea sa la luarea deciziei;

- criterii tehnice pentru amplasarea, construcţia, operarea, închiderea şi monitorizareainstalaţiilor pentru eliminarea deşeurilor.




52

Atât Legea 85/2003, cât şi propunerea de act normativ la nivel european, stabilesc obligaţiatitularului activităţii miniere de a asigura o serie de activităţi legate de protecţia mediului şigestionarea deşeurilor, printre care:

− elaborarea unui plan de gestionare a deşeurilor şi a unui plan de refacere a mediuluiîn timpul şi după încetarea activităţii;

− elaborarea unui plan de acţiune în caz de accidente care pot afecta mediul;

− depunerea unei garanţii financiare pentru refacerea mediului în timpul şi după încetarea activităţii;

− elaborarea şi punerea în aplicare a unui program pentru monitorizarea calităţiifactorilor de mediu după încetarea activităţii şi închiderea obiectivului minier.

10.1.2 Date generale privind activitatea minieră43 în România

Conform informaţiilor existente la Ministerul Economiei şi Comer ţului, La nivelul anului2001, situaţia unităţilor miniere din România este cea din Tabelul 10.1.

La momentul actual, este aprobată închiderea pentru un număr de aproximativ 340 deobiective miniere. Conform prevederilor Legii 85/2003 (Capitolul 7, Art. 52, paragraful 3),

activităţile de închidere a minelor şi refacere a mediului pentru obiectivele miniere opriteînainte de intrarea în vigoare a actului normativ (şi care nu fac obiectul unei licenţe) suntfinanţate de la bugetul de stat.

Pentru minele care fac obiectul unei licenţe, responsabilitatea închiderii revine titularuluiacesteia. Încetarea activităţii se realizează numai după aprobarea de către autoritateacompetentă a unui program tehnic de dezafectare sau conservare a exploatării, program careinclude şi programul de monitorizare post-închidere a calităţii factorilor de mediu. Autoritateacompetentă are obligaţia de a urmări aplicarea planului de încetare a activităţii şi îndeplinireaobligaţiilor rezultate din acesta.

Tabelul 10.1: Capacităţi de extracţie a minereurilor, în România (2001)

Sector minier Număr mineActive In conservare Închise

(reabilitate)Cărbune 70 64 48 (7)Metale neferoase, feroase şi preţioase 44 47 85 (6)Sare 10 1 4 (0)Uraniu 3 8 12 (0)Alte minereuri nemetalifere 22 5 22 (4)TOTAL 149 125 171 (17)Sursa: Evaluarea Sectorială de Mediu a Sectorului Minier din România, septembrie 2001 (Wardell

Armstrong, IWACO)

43 Cu excepţia extracţiei de ţiţei şi gaze naturale.




53

10.1.3 Deşeuri generate de industria extractivă şi modul de depozitare

Încadrarea deşeurilor din industria extractivă se poate face conform diagramei de mai jos.Această schemă dă o imagine a efectelor potenţiale pe care le poate avea noua Directivă

privind deşeurile din minerit. Această nouă directivă poate exclude sau include anumite tipuride deşeuri miniere, ceea ce va afecta semnificativ operatorii din acest sector.

DEŞEURI din MINERITCaracteristicamaterialelor

Mai puţin periculoase Mai periculoase

Tipuldeşeurilor

Materialecare nusuntconsideratedeşeuri

Deşeuri inerteDeşeuri

nepericuloase şinon-inerte

Deşeuripericuloase

Implicaţiipotenţiale aleDirectiveiprivind

DeşeurileMiniere

Pot fi excluse din prevederileDirectivei privind Deşeurile

Miniere

Pot fi incluse în prevederile Directiveiprivind Deşeurile Miniere

Figura 10-1: Încadrarea deşeurilor din minerit potrivit viitoarei Directive privind deşeurileminiere

Conform informaţiilor înregistrate la autoritatea centrală pentru protecţia mediului, în anul2002 au fost generate 344,5 milioane tone deşeuri din activităţile miniere44. Din această cantitate totală, cea mai mare parte o reprezintă deşeurile de la excavarea minereurilor decărbune, metalifere şi nemetalifere, aşa-numitul “ steril minier ”.

Având în vedere caracteristicile lor specifice, deşeurile generate din activităţile miniere suntdepozitate în instalaţii proiectate special în acest scop, după cum urmează:

- deşeurile de la exploatarea şi procesarea minereurilor metalifere şi nemetalifere suntdepozitate în halde de steril şi iazuri de decantare;

- deşeurile de la exploatarea ţiţeiului şi a gazelor naturale sunt depozitate în bataluri.

Informaţiile privind generarea şi gestionarea deşeurilor pentru anul 200245 arată că există aproximativ 200 halde de steril şi 70 iazuri de decantare în funcţiune. In ceea ce priveştenumărul batalurilor aferente industriei extractive, acesta nu poate fi estimat în cadrul studiuluide faţă, deoarece denumirea “batal” este utilizată şi pentru alte spaţii de eliminare a altor tipuri de deşeuri.

Haldele de steril

O haldă de steril poate fi definită ca fiind “locul de depozitare la suprafaţă şi depozitul desteril extras din mină sau de steril rezultat din operaţiile de preparare mecanică” 46.

Haldele de steril conţin o mare varietate de roci şi sol depinzând de geologia şi tipul minei. Inmod formal, deşeurile depozitate în haldele de steril pot fi clasificate după cum urmează:

1. material steril şi roci eliminate din carierele de suprafaţă;

44 MMGA - Proiectul Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor, martie 200445 Studiu privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţean şi naţional pentru anul 2002, ICIM Bucureşti, iunie 200346 Dicţionar Politehnic, Editura tehnică, Bucureşti, 1967




54

2. material steril şi roci din minele subterane, minereuri foarte sărace care nu sunt procesate;

3. deşeuri de proces – deşeuri uscate din procesarea iniţială, cum ar fi material dedimensiuni mari sau mici, material grosier din procesarea umedă, alte reziduuri.

Cantitatea şi caracteristicile deşeurilor depozitate în haldele de steril variază în funcţie de tipulminereului exploatat şi de modul specific de desf ăşurare a activităţii.

De obicei, activitatea în cariere de suprafaţă generează o cantitate de deşeuri mai mare decâtîn cazul minelor subterane, deşi adesea acestea pot fi reintroduse direct în carier ă/mină după încetarea exploatării şi de aceea nu ar trebui să fie depozitate în afar ă.

Din punct de vedere calitativ, deşeurile depozitate cuprind o mare varietate de roci şimateriale – argile, nisip, aluviuni, săruri şi alţi compuşi metalici.

Depozitarea deşeurilor din activităţi miniere în halde de steril generează diferite forme deimpact asupra mediului, dintre care cele mai importante sunt:

- afectarea unor suprafeţe întinse de teren care nu mai pot fi utilizate în alte scopuri pentru o perioadă foarte lungă de timp;

- poluarea solului, a apelor subterane şi a celor de suprafaţă cu diferiţi compuşisolubilizaţi prin acţiunea apelor meteorice;

- în cazul exploatării materialelor cu conţinut de sulfuri este amplificat fenomenuldrenării acide;

- impactul vizual.

O problemă de importanţă deosebită o constituie stabilitatea haldelor de steril, ţinând cont decaracteristicile lor constructive şi de tipul materialelor depozitate şi mai ales de faptul că, înunele cazuri, pe haldele de steril sunt depozitate şi alte tipuri de deşeuri generate în cadrulunităţii economice respective, în afara celor provenite strict din activităţi miniere.

Impactul asupra mediului generat de depozitarea anumitor tipuri de deşeuri miniere în haldede steril poate fi diminuat prin acţiuni specifice privind alegerea amplasamentului,

proiectarea, construcţia şi operarea, acordându-se o atenţie deosebită aspectelor legate decontrolul stabilităţii (prevenirea pătrunderii apei în corpul depozitului, compactare şiexploatare în trepte etc.).

Iazurile de decantare

Iazurile de decantare constituie structuri construite “pe sol” (în mod obişnuit nu sunt necesareexcavaţii, ci sunt folosite caracteristicile naturale ale reliefului). Acestea sunt folosite pentru asepara fracţia sedimentabilă din apa folosită în procesele tehnologice. După decantare, apaeste recirculată sau este epurată în vederea evacuării. In aceste iazuri de decantare ajung înmod obişnuit deşeuri de proces (de la separare gravitaţională, flotaţie etc.). In unele cazuri,aceste iazuri de decantare sunt folosite şi pentru descărcarea altor tipuri de ape care nu provindirect din procesele de producţie (ape de drenare, ape colectate de pe versanţi).

Cantitatea şi caracteristicile deşeurilor descărcate în iazurile de decantare variază în funcţie detipul minereului exploatat şi de modul specific de desf ăşurare a activităţii. Fracţia solidă conţine material inert, săruri şi alţi compuşi metalici. Fracţia lichidă conţine diferite tipuri desubstanţe chimice dizolvate, dintre care unele au caracter toxic (exemplu: cianurile de laexploatarea metalelor preţioase) sau pot avea acţiune negativă asupra mediului (exemplu: pHacid sau bazic, conţinut de sulfaţi sau carbonaţi).




55

Descărcarea deşeurilor din activităţi miniere în iazuri de decantare generează diferite forme deimpact asupra mediului, dintre care cele mai importante sunt:

- afectarea unor suprafeţe întinse de teren care nu mai pot fi utilizate în alte scopuri pentru o perioadă foarte lungă de timp;

- poluarea solului, a apelor subterane şi a celor de suprafaţă cu diferiţi compuşi care seinfiltrează din fracţia lichidă sau sunt solubilizaţi prin acţiunea apelor meteorice;

- în cazul exploatării materialelor cu conţinut de sulfuri este amplificat fenomenuldrenării acide;

- impactul vizual.

O problemă de importanţă deosebită o constituie riscurile de avariere a diferitelor instalaţiiaferente iazurilor de decantare, riscuri care pot fi amplificate şi prin apariţia unor fenomenenaturale neobişnuite (cutremure, inundaţii, alunecări de teren).

Impactul asupra mediului determinat de descărcarea anumitor tipuri de deşeuri miniere îniazuri de decantare poate fi diminuat prin acţiuni specifice, clasificate în două categorii

principale:

i. măsuri de prevenire a gener ării deşeurilor respective (utilizarea tehnologiilor “curate”, tratarea deşeurilor printr-o altă metodă şi aplicarea unei alte căi deeliminare);

ii. măsuri privind alegerea amplasamentului, proiectarea, construcţia şi operarea,acordându-se o atenţie sporită riscurilor care pot apărea.

O concluzie care se desprinde din Raportul Final al studiului47 privind Evaluarea Sectorială deMediu a Sectorului Minier din România este că iazurile de decantare reprezintă un risc major

pentru mediul înconjur ător, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, din cauza niveluluirelativ redus al conştientizării şi experienţei în domeniu în România (şi în mod special la nivellocal, acolo unde măsurile trebuie efectiv aplicate).

Bataluri de deşeuri petroliere

Batalurile reprezintă construcţii amenajate prin excavare sau utilizând caracteristicile naturaleale terenului în scopul depozitării deşeurilor şi reziduurilor provenite din activităţile deextracţie a ţiţeiului. In funcţie de tipul zăcământului şi de modul de exploatare, în batalurileaferente schelelor de extracţie sunt depozitate de obicei, în amestec, deşeuri pe bază de apă dulce, deşeuri cu conţinut de ţiţei, deşeuri cu conţinut de săruri sau substanţe periculoase.

Modul de amplasare, construcţie şi operare al batalurilor de deşeuri petroliere provenite dinactivitatea de extracţie pune deseori probleme de impact asupra mediului, manifestat prin:

- infiltrarea componenţilor toxici în sol şi în apa subterană;

- poluarea apelor de suprafaţă prin apariţia scurgerilor dinspre zona batalurilor;

- emisiile în atmosfer ă ale compuşilor organici toxici;

- impactul vizual.

O problemă deosebit de importantă o reprezintă riscul de incendiu, ţinând cont de caracterulspecific al deşeurilor depozitate, precum şi riscurile de accidente cauzate de pătrunderea

persoanelor neautorizate în imediata vecinătate a zonelor de depozitare.

47 Wardell Armstrong, IWACO – 2001




56

In ultimii ani au apărut diferite unităţi economice furnizoare de servicii în domeniulgestionării deşeurilor, care colectează deşeurile petroliere generate din activitatea curentă şi,treptat, şi deşeurile deja depozitate, asigurând tratarea lor preliminar ă, urmată de co-incinerare.

x x x

La nivelul anului 2001, Raportul Final al studiului privind Evaluarea48 Sectorială de Mediu a

Sectorului Minier din România propunea un Plan de Acţiune pentru Mediu în SectorulMinier, conţinând acţiuni şi măsuri necesare pe termen scurt, mediu şi lung, în următoareledomenii:

i. cadrul legislativ: elaborarea reglementărilor, procedurilor şi ghidurilor tehnice;

ii. cadrul administrativ şi instituţional: instruirea personalului din unităţile miniereşi din autorităţile de mediu în domeniul BAT, sisteme de management de mediu,managementul riscului etc.;

iii. implementare: actualizarea şi îmbunătăţirea bazelor de date existente, elaborarea procedurilor pentru sistemele de management de mediu, planificarea investiţiilor şi bugetelor pentru Planurile de Acţiune pentru Mediu aferente fiecărei unităţi

miniere, realizarea unui Plan de Acţiune pentru Mediu pilot pentru fiecare sector minier, evaluarea impactului asupra mediului pentru fiecare unitate minier ă,implementarea planurilor de acţiune pentru mediu.

Realizarea unui astfel de plan, ca element principal în dezvoltarea unui sistem coerent degestionare a deşeurilor din industria extractivă, presupune, în primul rând, îmbunătăţireasistemului de raportare şi prelucrare a datelor. Conform informaţiilor statistice49, cantităţile dedeşeuri din industria extractivă înregistrate în ultimii ani variază foarte mult (de la zeci până lasute de milioane de tone); ţinând cont de faptul că producţia aferentă nu a înregistrat variaţiiatât de mari, este evident faptul că problema rezidă atât în modul de definire şi de clasificare adeşeurilor de către titularii de activitate, cât şi în capacitatea autorităţii de mediu de a impunerespectarea legislaţiei la nivelul unităţilor economice.

De asemenea, va fi necesar ă o colaborare eficientă între ANRM şi autoritatea de mediu pentrutranspunerea şi implementarea actelor normative europene în domeniul gestionării deşeurilor din industria extractivă. Deşi aceste tipuri de deşeuri nu sunt acoperite de prevederile Legii426/2001, principiile şi obiectivele strategice generale stabilite prin Strategia Naţională deGestionare a Deşeurilor sunt valabile şi în acest caz, ele trebuind să stea la baza dezvoltăriioricărui sistem de gestionare a deşeurilor eficient economic şi ecologic.

48 Wardell Armstrong, IWACO – 2001 49 Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – plan naţional de etapă, HG 123/2003




57

10.2 Deşeurile radioactive

10.2.1 Legisla ţie şi responsabilităţi în domeniul gestionării deşeurilorradioactive

Strategia naţională de dezvoltare a domeniului nuclear în România şi Planul de acţiunepentru implementarea acestei strategii (HG 1259/2002) fixează printre obiectivele derivatedin cadrul capitolului: “Premize şi condiţii pentru dezvoltarea domeniului nuclear” strategiileasociate “managementului deşeurilor radioactive şi a combustibilului ars în conformitate cucerinţele internaţionale”:

i. “implementarea prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare privindmanagementul deşeurilor radioactive şi combustibilului ars până ladepozitarea finală;

ii. depozitarea deşeurilor cu radioactivitate redusă, respectiv intermediar ă,rezultate din operarea şi scoaterea din funcţiune a reactorilor CANDUla finele perioadei de funcţionare;

iii. selectarea amplasamentului depozitului final de combustibil ars;iv. participarea la programele internaţionale axate pe selectarea

amplasamentelor depozitelor şi evaluărilor de securitate;

v. identificarea şi aplicarea soluţiilor optime de trecere la cicluri decombustibil avansate, care permit descărcarea unei mase anuale maimici de combustibil ars, pentru aceeaşi cantitate de energie electrică furnizată“.

Planul de acţiune enunţă acţiunile legate de managementul deşeurilor radioactive atât cucaracter permanent cât şi de perspectivă având în vedere că după 2040 va trebui asigurată depozitarea finală a combustibilului epuizat (ars) provenit de la reactoarele nucleare.

Legea nr. 111/1996 republicată (1998) privind desf ăşurarea în siguranţă a activităţilornucleare, reglementează desf ăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare în scopuri paşnice,cu riscuri minime şi în condiţiile respectării convenţiilor şi acordurilor internaţionale semnatede România şi stabileşte Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare dinsubordinea Guvernului, ca fiind autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear.

Legea nr. 320/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privindgestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitareafinală, care reglementează responsabilităţile privind gestionarea combustibilului nuclear uzatşi a deşeurilor radioactive, precum şi depozitarea finală a acestora în condiţii de siguranţă,defineşte în Articolul 5 termeni legaţi de gestionarea deşeurilor radioactive precum:

“c) gestionarea combustibilului nuclear uzat - toate activităţile legate de manipularea

combustibilului, inclusiv controlul efluenţilor rezultaţi, stocarea intermediar ă şi/saudepozitarea definitivă;

d) gestionarea deşeurilor radioactive - toate activităţile, inclusiv cele de dezafectare, legatede manipularea, pretratarea, tratarea, condiţionarea, stocarea intermediar ă şi/sau depozitareadefinitivă, transportul şi controlul efluenţilor rezultaţi;

f) combustibil nuclear uzat - combustibil nuclear iradiat în interiorul unui reactor şi care afost îndepărtat definitiv din acesta;”




58

“g) deşeuri radioactive - materiale radioactive sub formă gazoasă, lichidă sau solidă, pentrucare nu s-a prevăzut nici o întrebuinţare, care conţin ori sunt contaminate cu radionuclizi înconcentraţii superioare limitelor de exceptare;”

“ i) stocare intermediară - păstrarea combustibilului nuclear uzat sau a deşeurilor radioactiveîntr-o instalaţie ce asigur ă izolarea, controlul şi monitorizarea acestora şi care ulterior pot fitratate în vederea depozitării definitive sau pot fi direct depozitate definitiv;

j) depozitare definitivă - amplasarea definitivă a combustibilului nuclear uzat sau adeşeurilor radioactive într-o instalaţie nuclear ă adecvată;”

“m) durată de viaţă utilă - timpul în care instalaţia de gestionare a combustibilului nuclear uzat sau a deşeurilor radioactive este folosită în scopul pentru care a fost proiectată; în cazulunei instalaţii de depozitare definitivă, înseamnă timpul calculat din momentul depozităriicombustibilului nuclear uzat sau a deşeurilor radioactive până la închiderea şi sigilareaacesteia;

n) închiderea unei instalaţii de depozitare definitivă - finalizarea tuturor operaţiunilor subsecvente depozitării definitive a combustibilului nuclear uzat sau a deşeurilor radioactivecare cuprind şi ultimele lucr ări ori alte acţiuni necesare pentru a asigura pe termen lungsiguranţa instalaţiei;”

“p) generator de combustibil nuclear uzat şi de deşeuri radioactive - persoana juridică cedesf ăşoar ă activităţi din care rezultă deşeuri radioactive;”

“s) strategie naţională - documentul pe baza căruia se realizează gestionarea combustibiluluinuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă, şi dezafectareainstalaţiilor nucleare şi radiologice.”

Articolul 9. (1) al Legii 320/2003 stabileşte autoritatea naţională competentă în domeniulcoordonării la nivel naţional a procesului de gestionare în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă. Aceasta este AgenţiaNaţională pentru Deşeuri Radioactive (ANDRAD). Conform articolului 15 ANDRAD lit. f “elaborează proceduri şi norme tehnice specifice pentru toate etapele gestionă rii

combustibilului nuclear uzat şi a de şeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă , şidezafectarea instala ţ iilor nucleare şi radiologice; de asemenea “g) coordonează elaborarea studiilor de fezabilitate şi de amplasament, proiectarea, construc ţ ia, punerea în func ţ iune şiexploatarea depozitelor definitive de combustibil nuclear uzat şi de de şeuri radioactive; h)coordonează toate etapele procesului de dezafectare a instala ţ iilor nucleare şi radiologice; i)asigur ă direct sau prin ter ţ i protec ţ ia fizică a depozitelor definitive de combustibil nuclear uzat şi de de şeuri radioactive.” Articolul 21 al aceleiaşi legi stabileşte că “r ă spundereadirect ă pentru gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a de şeurilor radioactive, până ladepozitarea definitivă a acestora, revine titularilor de autoriza ţ ie, pe toat ă durata de via ţă util ă , inclusiv în timpul dezafect ă rii instala ţ iilor nucleare şi radiologice.”

In prezent la nivelul UE nu există legislaţie specifica pentru stocarea şi depozitarea deşeurilor radioactive şi cerinţele privind eliminarea surselor radioactive uzate. Propunerea de directivă (Euratom) prezentată de Comisie privind gestiunea combustibilului nuclear uzat şi adeşeurilor radioactive încearcă să creeze cadrul necesar asigur ării în toate ţările membre aunor programe pe termen lung pentru gestiunea deşeurilor radioactive cu respectarea

principiilor fundamentale şi internaţionale ale gestiunii deşeurilor. De asemenea, defineştetermeni ca „eliminare finală”, „gestiunea deşeurilor radioactive”, „stocare”. Propunerea dedirectiva solicită statelor membre (Art.5, paragraf 2) să includă în programele naţionale demanagement al deşeurilor radioactive:

•℘ eliberarea de autorizaţii pentru depozite de eliminare finală corespunzătoare până cel târziu 2008;




59

•℘ pentru depozitele de eliminare finală care depozitează deşeuri cu izotopi radioactivicu timpi scăzuţi de dezintegrare şi cu nivel de radiaţii scăzut şi intermediar,autorizaţiile de operare vor fi emise până în 2013;

•℘ pentru depozitele de eliminare finală care depozitează deşeuri cu izotopi radioactivicu timpi mari de dezintegrare şi cu nivel de radiaţii ridicat, autorizaţiile de operare vor fi emise până în 2018.

Reglementările europene care se refer ă stocarea şi eliminarea finală a deşeurilor radioactivesunt:

•℘ normative de bază pentru protecţia împotriva radiaţiilor 2000 care aplică standardelede siguranţă („Basic Safety Standards” - 96/29 Euratom);

•℘ Directivele 96/29/EURATOM, 92/3/EURATOM, 85/337/EEC, 97/11/EEC;

•℘ Recomandarea Comisiei privind sistemul de clasificare a deşeurilor radioactive(SEC(1999) 1302 final, 1999/669/EC, Euratom).

Principalele clasificări şi definiţii ale deşeurilor radioactive sunt prezentate în Error!Reference source not found..

10.2.2 Capacităţi de stocare pentru deşeuri radioactive

Potrivit lucr ării “ EC Nuclear Safety and the Environment ” (1999) stocarea deşeurilor radioactive la Centrala Nucleară de la Cernavodă CANDU se face într-o instalaţietemporar ă proiectată pentru 15 ani de operare per reactor care conţine trei sisteme de stocareşi unul în construcţie:

•℘ stocare intermediar ă deşeuri solide (capacitate de 18 ani per reactor);

•℘ stocare r ăşini uzate schimbătoare de ioni (două rezervoare îngropate din beton, decapacitate 200 m3 - suficientă pentru timpul de viaţă al uzinei - pentru stocarea în apă demineralizată a r ăşinii);

•℘stocare combustibil uzat (bazin de stocare cu o capacitate de 49 mii bare – circa 5mii pe an);

•℘ stocare uscată pentru combustibilul uzat este prevăzută a fi dat in folosinţă în anul2005.

In cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), Institutul de CercetăriNucleare – Piteşti deţine două reactoare TRIGA, un reactor în puls şi unul în stare staţionar ă în care se testează combustibilul de tip CANDU. Combustibilul uzat de la reactoarele TRIGAeste stocat într-un bazin amplasat lângă reactor. RAAN preia şi stochează în celule blindatesursele uzate cu activitate ridicată. Institutul a semnat un contract finanţat par ţial deComunitatea Europeană pentru preluarea, stocarea temporar ă şi depozitarea a 10 surse vechide radioterapie (care conţin fiecare câte 700 kg uraniu săr ăcit) care vor fi înlocuite de surse

noi. Pentru realizarea acestui contract RAAN trebuie să pună la punct un proiect de stocare şieliminare finală a celor 7000 kg de uraniu săr ăcit.

In cadrul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN) – Măgurele sunt depozitate deşeuri radioactive provenite din spitale, agricultur ă, cercetare, industrie şi dela reactorul de cercetare al institutului. Capacităţile de stocare pentru deşeuri radioactive sunt

pentru:

− stocare LLAW (capacitate 2x300 m3 cu un grad de ocupare de 60% în 1999);

− stocare LLSW (capacitate 20 m3 cu un grad de ocupare de 25% în 1999);




60

− stocare ILW (capacitate 200 m3 containere blindate cu un grad de ocupare de 15%în 1999);

− stocare umedă a surselor uzate (capacitate 3000 bucăţi cu un grad de ocupare de16,7% în 1999);

− detectoare de fum (capacitate de stocare 100.000 cu un grad de ocupare de 7.5% în1999);

− surse de neutroni (capacitate de stocare 100);

− stocare deşeuri condiţionate (capacitate 3000 containere50 cu un grad de ocupare de26,7% în 1999) ().

Sursele uzate sunt pretratate la IFIN Măgurele pentru depozitarea finală la DNDR Băiţă-Bihor. S-a estimat că în aprilie 2001 circa 2500 de surse uzate au fost trimise la pentrudepozitare finală, iar 20.634 surse uzate erau stocate temporar la Măgurele51. Deşeurile lichidesunt tratate cu fosfaţi, hexacianoferat şi clorur ă ferică pentru formarea unui precipitat dehidroxid feric cu activitate specifică redusă. Acesta este stabilizat prin solidificare cu cimentPortland si transportat pentru depozitare finală la Băiţa-Bihor.

In 1985 a fost dat în funcţiune Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive (DNDR) de la

Băiţa-Bihor care are o capacitate de depozitare de circa 20.000 containere (în 1999 eraocupat în propor ţie de 25%) şi poate fi extinsă până la 150.000 -200.000 containere52. In acestdepozit LLW şi ILW nu sunt separate.

Depozitul de la Băiţa-Bihor, fostă mină de exploatare a minereului de uraniu, este amplasat la840 m sub nivelul mării şi are 11 galerii (800 m) de-o parte şi de alta unei galerii principale.Volumul total al galeriilor este de circa 5000 m3 şi se consider ă a fi suficient pentru o

perioadă de depozitare de 50 ani pentru deşeuri provenite din industrie şi cercetare.capacitatea acestui depozit poate fi extinsă pentru a putea prelua şi deşeurile cu grad mediu şiscăzut de radioactivitate provenite de la centrala nuclear ă Cernavodă53.

In “Strategia naţională de dezvoltare a domeniului nuclear în România şi a Planului de acţiune pentru implementarea acestei strategii” (HG 1259/2002) este menţionat faptul că, ţinând cont

că anul punerii în funcţiune a primei unităţi nucleare a fost 1996, “statul român are ladispoziţie încă patru decenii pentru a selecta o soluţie de depozitare finală a deşeurilor înaltactive”.

Deşeurile radioactive rezultate în industria extractivă sunt depozitate în apropiereaexploatărilor miniere.

50 Sursa: EC Nuclear Safety and the Environment, 1999; EC Nuclear Safety and the Environment, 200351 Sursa: EC Nuclear Safety and the Environment, 1999; EC Nuclear Safety and the Environment, 200352 Sursa: EC Nuclear Safety and the Environment, 1999; EC Nuclear Safety and the Environment, 200353 Sursa: S.Webster, 1999; EC Nuclear Safety and the Environment, 2003




61

11 Asumarea responsabilităţilor pentru îndeplinirea cerinţelor demediu privind depozitarea deşeurilor industriale54

Conform SNGD şi PNGD, activităţile de gestionare a deşeurilor industriale periculoasetrebuie să urmărească următoarea ordine descrescătoare a priorităţilor:

− prevenirea gener ării – prin aplicarea “tehnologiilor curate” în activităţile caregenerează deşeuri;

− reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu deactivitate generator de deşeuri;

− valorificarea – prin reciclare şi recuperarea energiei;

− eliminarea – prin incinerare şi depozitare.

Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor conţine obiective specifice pentru gestionareadeşeurilor periculoase, sintetizate în cadrul următoarelor domenii principale:

− politica şi cadrul legislativ;

− cadrul instituţional şi organizatoric (inclusiv crearea unui sistem informaţionalspecific care să permită “urmărirea traseului” deşeurilor periculoase de la sursa degenerare până la punctul de eliminare);

− resurse umane;

− prevenirea gener ării şi minimizarea cantităţilor de deşeuri periculoase generate;

− recuperarea materială şi energetică a deşeurilor periculoase;

− colectarea şi transportul deşeurilor periculoase;

− tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase;

− gestionarea terenurilor contaminate în urma gestionării necorespunzătoare adeşeurilor periculoase;

− finanţarea sistemului de gestionare a deşeurilor periculoase;

− creşterea gradului de conştientizare la nivelul generatorilor de deşeuri periculoase şial autorităţilor de mediu, precum şi la nivelul publicului larg, asupra impactuluideterminat de gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor periculoase.

Responsabilitatea gestionării deşeurilor industriale revine generatorilor. Având in vederenecesitatea alinierii la standardele UE, va fi necesar ă colaborarea unităţilor economice şi aasociaţiilor profesionale şi patronale in scopul gestionării corespunzătoare a deşeurilor generate.

Pentru a facilita dezvoltarea unui sistem viabil, autorităţile cu atribuţii în domeniu trebuie să se implice in următoarele activităţi principale:

i. crearea şi aplicarea unui cadru legislativ coerent şi conform cu cerinţele UE;

ii. crearea unui sistem naţional de raportare şi centralizare a datelor pentru deşeurile periculoase;

54 Conform calendarului de implementare a cerinţelor Directivei 1999/31 EC şi Directivei 96/61




62

iii. crearea cadrului economico-financiar (stimulente şi penalităţi) pentru dezvoltareaunui sistem coerent de gestionare a deşeurilor periculoase şi pentru dezvoltareaunei pieţe a serviciilor în acest domeniu;

iv. gestionarea acelor deşeuri periculoase pentru care generatorii nu mai există sau nu pot fi identificaţi;

v. creşterea gradului de conştientizare la nivelul generatorilor de deşeuri periculoase;

vi. creşterea gradului de conştientizare la nivelul societăţii civile cu privire la impactulgestionării deşeurilor periculoase asupra mediului şi sănătăţii umane.

Responsabilităţile şi obligaţiile ce le revin actorilor implicaţi în depozitarea deşeurilor suntreglementate prin HG 162/2002 şi OUG 34/2002 aprobată de L 645/2002 şi sunt centralizateîn tabelele Tabelul 11.1 şi Tabelul 11.2.

Tabelul 11.1 Obligaţii şi responsabilităţi pentru depozitarea deşeurilor industriale ce decurg dinHG 162/2002

Generatorii şi deţinătorii de deşeuriArt. 9 – (1)

suportă costurile aferente activităţii de depozitare

Operatorul depozitului

depozite noi Art. 10 la solicitarea acordului de mediu pentru un depozit de deşeuri nou, trebuie să facă dovada depunerii unei garanţii bancare de bună execuţie.

Art. 11.- (1)

obligat să constituie un fond pentru închiderea şi urmărirea postînchidere adepozitului, denumit "Fond pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărireaacestuia postînchidere"

Art. 15.- (1)

obligat să respecte, la primirea deşeurilor în depozit, următoarele proceduri derecepţie:a) verificarea documentaţiei privind cantităţile şi caracteristicile deşeurilor, origineaşi natura lor, inclusiv a buletinelor de analiză pentru deşeuri industriale periculoase şi pentru deşeuri urbane unde există suspiciuni, precum şi privind identitatea producătorului şi/sau a deţinătorului deşeurilor; b) inspecţia vizuală a deşeurilor laintrare şi la punctul de depozitare şi, după caz, verificarea conformităţii cu descrierea prezentată în documentaţia înaintată de deţinător, conform procedurii stabilite la pct.3 nivelul 3 din anexa nr. 3; c) păstrarea cel puţin o lună a probelor prelevate pentru

verificările impuse conform prevederilor pct. 3 nivelul 1 sau 2 din anexa nr. 3, precum şi înregistrarea rezultatelor determinărilor; d) păstrarea unui registru cuînregistr ările privind cantităţile şi caracteristicile deşeurilor depozitate, originea şinatura, data livr ării, identitatea producătorului, a deţinătorului sau, după caz, acolectorului - în cazul deşeurilor municipale, iar în cazul deşeurilor periculoase,localizarea precisă a acestora în depozit. Pentru depozitele zonale sau municipaledatele se introduc şi pe suport informatic tip bază de date.

Art. 15.- (2)

obligat la controlul efectuat de ACPM să elibereze celui care predă deşeurile oconfirmare scrisă a recepţiei fiecărei cantităţi livrate acceptate la depozit.

Art. 16 să demonstreze cu documente că deşeurile au fost acceptate în conformitate cucondiţiile cuprinse în autorizaţia de mediu şi că îndeplinesc criteriile prevăzute înanexa nr. 3 pentru clasa de depozit respectivă.

Art. 17 să instituie un sistem de automonitorizare a depozitului de deşeuri şi să suportecosturile acestuia. Procedurile de control şi monitorizare în faza de exploatare a unui

depozit de deşeuri cuprind: a) automonitorizarea tehnologică; b) automonitorizareacalităţii factorilor de mediu;

Art. 20. obligat să raporteze ATPMa) semestrial, datele acumulate în urma monitorizării, pentru a demonstraconformitatea cu prevederile cuprinse în autorizaţia de mediu, precum şi stadiulîndeplinirii măsurilor de remediere din programul pentru conformare;b) în maximum 12 ore, orice efecte ecologice negative semnificative constatate prin programul de monitorizare.

Art. 25.(1)

responsabil de întreţinerea, supravegherea, monitorizarea şi controlul postînchidere aldepozitului, conform autorizaţiei de mediu.

Art. 25. să păstreze rezultatele determinărilor postînchidere într-un registru pe toată perioada




63

(3) de monitorizare.Art. 25.(4)

obligat să anunţe în mod operativ ATPM despre producerea de efecte semnificativnegative asupra mediului, relevate prin procedurile de control, şi să respecte deciziaautorităţii teritoriale pentru protecţia mediului privind măsurile de remediere impuseîn perioada postînchidere.

depozitevechi

Art. 26.- (1)

obligaţia) să întocmească bilanţul de mediu nivel II şi, dacă este cazul, evaluarea de risc,conform prevederilor legale în vigoare;

b) să prezinte ATPM programul pentru conformare al depozitului, inclusiv sursele definanţare pentru realizarea obiectivelor propuse, dacă în urma evaluărilor de mediuATPM stabileşte că depozitul poate continua să funcţioneze.

Art. 27. după primirea autorizaţiei de mediu, obligaţi să îşi constituie un fond pentruînchiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului, denumit "Fond pentru închidereadepozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere"

depozitelede de şeuri periculoaseexistente

Art. 30 – (1)a

au interdicţia de a primi la depozitare deşeurile enumerate la art. 5 şi operatoriiacestora respectă procedura de primire a deşeurilor în depozit, conform prevederilor art. 15 şi anexei nr. 3, în maximum 2 ani de la data intr ării în vigoare a HG 162/2002

Art. 30 – (1)b

acceptă la depozitare doar deşeuri periculoase tratate conform prevederilor art. 6 şi 7,în maximum 8 ani de la data intr ării în vigoare a HG 162/2002

Art. 30 – (2)

elaborează un program pentru conformare, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1)

Autoritatea teritorială pentru protecţia mediuluiArt. 13 inspectează depozitul înainte de începerea exploatării, pentru a stabili conformitateacu datele prevăzute în acordul de mediu, în vederea emiterii autorizaţiei de mediu.

Art. 14 prezintă, la cerere, informaţiile cuprinse în autorizaţiile de mediu emise pentrudepozitele de deşeuri Institutului Naţional de Statistică.

Art. 21. decide măsurile de remediere ce se impun în urma analizei informărilor prezentate deoperatorul depozitului, iar costul acestora este suportat de operator.

depozitevechi

Art. 26. -(2)

avizează lucr ările din programul pentru conformare necesare pentru remediereadeficienţelor, precum şi termenele prevăzute pentru realizarea lor şi stabileşte o perioadă maximă, de la data acordării autorizaţiei de mediu, pentru realizarea acestui program.

Art. 26. -(3)

comunică autorităţii administraţiei publice locale, în funcţie de concluziile evaluărilor de mediu pentru un depozit, decizia de continuare sau de încetare a activităţii dedepozitare a deşeurilor la acel depozit.

Art. 28 în cazul în care depozitele aflate în exploatare nu primesc autorizaţie de mediu,hotăr ăşte ca acestea să îşi înceteze activitatea

Autorităţile administraţiei publice locale Art. 9 – (2) să ia măsuri ca toate costurile implicate în organizarea şi exploatarea unui depozit de

deşeuri, precum şi costurile estimate ale închiderii şi urmăririi postînchidere adepozitului să fie acoperite de preţul practicat de operator pentru depozitarea fiecăruitip de deşeu în acel depozit.

Art. 11 – (7)

controlează alimentarea şi utilizarea fondului postînchidere

Art. 11 – (8)

asigura transparenţa informaţiei privind costul depozitării deşeurilor şi al implicaţiilor realizării depozitului de deşeuri.

Art. 28. vor lua măsuri pentru realizarea unui nou depozit, în cazul în care depozitele aflate înexploatare nu primesc autorizaţie de mediu

Art. 29. vor iniţia acţiuni pentru deschiderea unui nou depozit în situaţia în care depozitul

existent atinge circa 75% din capacitatea proiectată Autorităţile centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului, autorităţile administraţiei publice centralesau locale

Art.33 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor




64

Tabelul 11.2: Obligaţii şi responsabilităţi pentru depozitele de deşeuri industriale ce se supunprevederilor din OUG 34/2002 aprobată de Legea 645/2002

Titularul activităţii (în cazul instalaţiilor din categoria 5 a Anexei I acesta este deţinătorul sau operatoruldepozitului)Art. 10. are obligaţia să obţină de la autorităţile competente pentru protecţia mediului, încă din etapa de

proiectare acordul integrat de mediu pentru toate activităţile prevăzute în anexa nr. 1, pe care

intenţionează să le desf ăşoare, şi să obţină autoriza ţ ie integrat ă de mediu pentru activităţileaflate în desf ăşurare la data intr ării în vigoare a OUG 34/2002;Art. 11. a) are obligaţia să ia toate măsurile de prevenire eficientă a poluării, în special prin recurgerea la

cele mai bune tehnici disponibile;b) are obligaţia să ia măsurile care să asigure că nici o poluare importantă nu va fi cauzată;d) are obligaţia să utilizeze utilizarea eficientă a energiei;e) are obligaţia să ia măsurile necesare pentru poluările accidentale şi limitarea consecinţelor acestora;f) are obligaţia să ia măsurile necesare, în cazul încetării definitive a activităţilor, pentru evitareaoricărui risc de poluare şi pentru aducerea amplasamentului şi a zonelor afectate într-o stare caresă permită reutilizarea acestora.

Art. 12. - (1) solicită eliberarea acordului şi/sau autorizaţiei integrate de mediu la schimbarea modului deexploatare a instalaţiei;(2) este obligat să informeze autorităţile competente pentru protecţia mediului despre orice

schimbare pe care doreşte să o aducă instalaţiei sau procesului tehnologic.Art. 13. este obligat să respecte condiţiile din acordul şi/sau din autorizaţia integrată de mediu în

desf ăşurarea activităţii din instalaţie.Art. 14. să informeze la termenele stabilite prin autorizaţia integrată de mediu ACPM despre rezultatele

monitorizării emisiilor din instalaţie şi, în termen de maximum 24 de ore, despre orice incidentsau accident care afectează semnificativ mediul."

Art. 15. este obligat să asiste şi să pună la dispoziţie autorităţii competente pentru protecţia mediuluitoate datele necesare pentru desf ăşurarea controlului instalaţiei şi pentru prelevarea de probe sauculegerea oricăror informaţii pentru respectarea prevederilor autorizaţiei integrate de mediu.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediuluiArt. 3. - (1) a) coordonează şi controlează modul de aplicare şi respectare a dispoziţiilor OUG 34/2002 în

vederea obţinerii acordului şi/sau autorizaţiei integrate de mediub) elaborează, avizează şi, după caz, aprobă procedurile şi măsurile necesare pentru asigurareaaplicării unitare pe teritoriul României a dispoziţiilor OUG 34/2002

c) coordonează elaborarea şi actualizarea reglementărilor privind prevenirea, reducerea şicontrolul integrat al poluării;d) asigur ă luarea măsurilor necesare pentru ca acordul şi/sau autorizaţia integrată de mediu să fieeliberată cu respectarea dispoziţiilor OUG 34/2002 şi a celorlalte prevederi legale în vigoare;e) asigur ă luarea măsurilor pentru informarea permanentă privind evoluţia BAT în structurilesale;f) asigur ă cadrul legal şi instituţional necesar pentru liberul acces la informa ţie şi pentru participarea publicului la procedura de autorizare;g) pune la dispoziţie publicului rezultatele supravegherii emisiilor în mediu şi modul derespectare a condiţiilor de autorizare;h) publică anual inventarul principalelor emisii şi surse responsabile de poluare;i) comunică şi pune la dispoziţie în cadrul relaţiilor bilaterale, pe bază de reciprocitate şi încondiţii de echivalenţă, toate datele cuprinse în cererea prin care a fost solicitată eliberareaautorizaţiei, la cererea statelor vecine. Pune la dispoziţie datele respective şi pentru informarea

propriilor cetăţeni; j) verifică respectarea dispoziţiilor legale;k) verifică luarea măsurilor necesare pentru a se evita orice poluare semnificativă;l) verifică luarea măsurilor de eliminare ăi valorificare a deşeurilor;m) verifică aplicarea măsurilor de utilizare eficientă a energiei;n) verifică luarea măsurilor pentru prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor acestora;o) verifică luarea tuturor măsurilor necesare pentru evitarea oricăror riscuri de poluare şi a celor pentru aducerea amplasamentului, după încetarea activităţii, într-o stare care să permită reutilizarea acestuia.

Art. 5. ia măsurile necesare pentru ca:a) orice instalaţie IPPC nouă să fie dată în funcţiune numai cu autorizaţia integrată de mediu;




65

b) să nu se producă nici o poluare semnificativă;c) autorizarea instalaţiilor existente să fie în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3).

d) să fie respectate prevederile art. 17 la aplicarea măsurilor din programul pentru conformare pentru instalaţiile existente.

Art. 6. - (1) emite acordul şi/sau autorizaţia integrată de mediu, cu respectarea abordării integrate aelementelor şi factorilor de mediu.

Art. 7. - (1) reexaminează periodic şi actualizează, dacă este necesar, condiţiile de autorizare.Art. 8. - (1) dispune măsurile necesare pentru ca titularul activităţii să îndeplinească, la instalaţia pe care o

exploatează, toate condiţiile prevăzute în autorizaţie.Art. 9. asigur ă şi garantează accesul liber la informaţie al publicului şi participarea acestuia la luareadeciziilor prin:a) aducerea la cunoştinţă publică a tuturor cererilor de autorizare a noilor instalaţii sau demodificare substanţială a instalaţiilor existente;b) aducerea la cunoştinţă publică a deciziei luate şi a unei copii de pe autorizaţia eliberată, precum şi de pe fiecare actualizare ulterioar ă a acesteia;c) punerea la dispoziţie publicului a rezultatelor supravegherii emisiilor.

Responsabilitatea pentru amplasamente abandonate şi închiderea exploatărilor miniere

În România ca şi în alte ţări din Europa există numeroase amplasamente miniere şi iazuriabandonate care prezintă pericole pentru sănătate şi mediu. O serie de documente enumăr ă

douăzeci şi trei de amplasamente periculoase din sectorul minier şi al prelucr ării minereurilor,ca şi măsurile adoptate de guvernele maghiar, român şi slovac pentru a le ţine sub permanentă observaţie şi pentru a efectua orice lucr ări de remediere necesare. Pe acea listă nu sunt incluseşi amplasamentele abandonate.

În plus, problema va fi tot mai complicată în viitor datorită ritmului mare în care exploatărileexistente în sectorul extracţiei şi prelucr ării minereurilor vor ajunge la finalul existenţei lor utile şi vor fi închise. Este o problemă pan-europeană, ce va trebui rezolvată. Se ştie că încazul amplasamentelor miniere deschise cel mai recent în Europa, acest aspect al autorizăriide deschidere al exploatării a fost foarte serios luat în considerare. Spre exemplu, în cazul dinLisheen, Irlanda, al uneia din cele mai mari instalaţii din lume de prelucrare a minereurilor,care produce anual 1.500.000 tone minereu, autorizaţia eliberată în 1997 stipulează crearea,menţinerea la zi şi revizuirea unui Sistem de Management al Mediului, a unui Plan deÎnchidere a Minei, a unui Plan de Protecţie Perpetuă, ca şi a dezvoltării unui proiect paralel decercetare şi demonstrare pe durata de exploatare a minei, pentru validarea soluţiilor deînchidere. Titularului i s-a cerut să depună un titlu de 12,2 milioane € pentru finanţareaPlanului de Închidere şi unul de 1,7 milioane € pentru Planul de Protecţie Perpetuă. Autoriisunt de părere că în cazul autorizaţiilor viitoare de exploatare pentru activităţi miniere/de

prelucrare a minereurilor vor trebui să fie prevăzute măsurile de închidere şi protecţie după închidere.

În ceea ce priveşte activităţile în curs, pentru care nu au fost prevăzute planuri de închidere şinu s-au alocat fonduri, autorităţile vor trebui să ia măsuri imediate de asigurare a unor mecanisme adecvate de protecţie a mediului, iar pentru finanţarea acestor planuri de închidereşi protecţie va trebui să se ţină seama de Principiul Poluatorul Plăteşte.

Adevărata problemă o reprezintă însă amplasamentele pe care au încetat orice fel deactivităţi productive şi unde "închiderea" nu a fost f ăcută în mod corespunzător. Pentruaceste amplasamente abandonate, mai ales cele pentru care nu există "proprietar" sau unde

proprietarul nu poate fi identificat sau proprietarul nu poate fi considerat capabil să achitecosturile unei bune închideri şi scoateri din funcţiune, se ridică o problemă reală de stabilire ar ăspunderii de management. În asemenea situaţii, costul remedierii va trebui achitat din altesurse. Suger ăm de aceea în mod insistent să se abordeze urgent aceste probleme precum şisoluţiile posibile de regularizare a situaţiei.




66

Întrebarea este cine ar trebui să r ăspundă şi cine să finanţeze remedierea necesar ă pe astfel deamplasamente? Primul lucru care trebuie f ăcut este un inventar al amplasamentelor şi o

prioritizare a acestora în funcţie de risc pentru mediu şi sănătate, pe baza unei metodologii deevaluare a riscurilor convenite în prealabil.

Abia după ce va exista o listă comună şi o prioritizare a acestor amplasamente se vor putea cuadevărat planifica lucr ările urgente de remediere şi finanţarea acestora.




67

12 Concluzii şi recomandări

12.1 Concluzii

Din analiza datelor şi informaţiilor prezentate în capitolele anterioare se pot trage următoarele

concluzii.1. În urma unui efort extraordinar, în perioada 2000 – 2004 s-a reuşit

transpunerea în totalitate a acquis-ul comunitar privind gestiunea deşeurilor; în prezent se desf ăşoar ă faza de elaborare a planurilor de implementare;

2. Deoarece transpunerea s-a realizat cu viteză foarte mare există un decalajimportant între prevederile legale şi implementarea efectivă a legislaţiei; deasemenea, transpunerea cu viteză mare a documentelor comunitare a f ăcut caunele acte normative (hotărâri de guvern, ordonanţe etc.) să necesite mai multerevizuiri şi completări, după publicarea acestora;

3. Structura instituţională este coagulată şi importantă ca mărime; au fost createinstituţii noi cum sunt Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, Agenţiile

regionale de protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Substanţe ChimicePericuloase; Agenţia Naţională pentru Deşeurile Radioactive etc.; la acesteinstituţii noi se adaugă alte instituţii cu mai multă experienţă cum ar fi Comisia

Naţională pentru Valorificarea Materialelor Refolosibile; Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, ICIM etc.; în aceste condiţii coordonarea întrestructurile existente este absolut necesar ă deoarece, în prezent, coordonareaeste puţin vizibilă;

4. Se constată o lipsă de personal calificat la nivel central; în cadrul MMGA -Direcţia pentru Gestiunea Deşeurilor şi Substanţelor Chimice Periculoase şi încadrul MEC sunt angajate un număr mic persoane. Spre exemplu, la nivelulAgenţiei Naţionale s-a început angajarea de personal dar acest proces va dura;

5. Integrarea redusă a politicii de protecţia mediului cu celelalte politici(industrială, agricolă, transporturi etc.); există o mare problemă care nu a pututfi rezolvată şi aceasta este la nivelul capacităţii de a formula o politică coerentă de protecţia mediului şi implicit de gestiune a deşeurilor industriale, în corelarecu alte politici, strategii sau programe (politica industrială mai ales, politicatransporturilor, agriculturii etc.). Una dintre cele mai mari probleme cu care seconfruntă instituţiile de protecţia mediului în România este dificultateaincluderii criteriilor şi necesităţilor de protecţia mediului în alte politici şistrategii; este încă foarte r ăspândită ideea că problemele de mediu trebuierezolvate de către autorităţile de protecţia mediului iar implicarea celorlalteramuri – industrie, energie, agricultur ă, transport etc. – trebuie să fie minimă.

6. Dinamica volumului deşeurilor industriale generate în România nu poate fistabilită cu exactitate datorită lipsei unei baze de date consistente şi aschimbării definiţiilor; această problemă este deosebit de serioasă deoarece nu

poate fi aflat volumul total de deşeuri industriale generate; f ăr ă a cunoaşteevoluţia cantităţilor de deşeuri industriale, în corelaţie cu dinamica industrială,nu va fi posibilă elaborarea unor politici coerente (obiective, criterii, măsuri,costuri investiţionale etc.);

7. Definiţia deşeurilor industriale lipseşte din legislaţia naţională ceea ce conducela valori divergente ale cantităţilor generate, în funcţie de instituţia care face




68

raportarea; în acelaşi context se poate menţiona şi transpunerea discutabilă aunor texte comunitare (Anexa 1,Categoria 5 a Directivei IPPC) care creează dificultăţi mari de încadrare cu efecte semnificative asupra măsurilor şi

programelor de implementare;

8. În ultimii ani s-au raportat cantităţi din ce în ce mai mici de deşeuri industrialedeşi producţia industrială a avut o pantă ascendentă; nu se poate vorbi de

fenomenul de “decuplare” manifestat în economiile avansate ci mai degrabă delipsa unor informaţii corecte privitoare la cantităţile de deşeuri industrialegenerate;

9. Cantităţile de deşeuri industriale generate anual sunt mari chiar dacă cifratotală nu este foarte precisă; în timp s-au acumulat cantităţi de sute de milioanede tone de deşeuri industriale, o mare parte fiind deşeuri inerte ceea ce facefoarte stringentă problema refolosirii/reutilizării acestora în diverse domeniicum ar fi construcţiile de autostr ăzi;

10. Operatorii industriali nu sunt în totalitate informaţi de evoluţia legislativă şi denecesitatea de a lua din timp măsuri de conformare la legislaţia transpusă (necunoaşterea legilor nu scuză lipsa de acţiune) şi au probleme financiare

deosebite pentru realizarea investiţiilor necesare; din discuţiile avute cureprezentanţii patronatelor a rezultat nevoia unui instrument financiar desprijinire a investiţiilor private în scopul conformării la noua legislaţie;

11. Reprezentanţii patronatelor au evidenţiat lipsa unor stimulente financiare pentru reintroducerea în circuitul economic a deşeurilor industriale;

12. Completarea legislaţiei europene cu o directivă privind deşeurile miniere vacomplica şi mai mult situaţia existentă prin impunerea unor cheltuieliimportante operatorilor minieri;

12.2 Recomandări

Autorii studiului consider ă că, la elaborarea Planului Naţional de acţiune privind depozitarea

deşeurilor industriale, trebuie să ţină seama de următoarele recomandări:1. Măsuri pentru completarea urgentă cu personal a instituţiilor existente şi pregătirea

corespunzătoare a acestuia;

2. Crearea unui mecanism de coordonare între numeroasele instituţii şi agenţii cuatribuţii în gestiunea deşeurilor industriale;

3. Revizuirea şi consolidarea legislaţiei privind deşeurile industriale, inclusiv revizuireatraducerii unor texte comunitare;

4. Definirea clar ă a noţiunii de „deşeu industrial” şi îmbunătăţirea sistemului deraportare, colectare şi prelucrare a datelor;

5. Revizuirea şi refacerea bazei de date privind deşeurile industriale;

6. Instruirea/pregătirea agenţilor economici, în vederea cunoaşterii şi respectăriilegislaţiei de protecţia mediului cu privire la:

i. obligativitatea reducerii cantităţilor de deşeuri depozitate;

ii. tratarea deşeurilor industriale pentru reducerea conţinutului periculos până la limita acceptabilităţii la depozitare;

iii. închiderea etapizata a depozitelor industriale existente, si




69

iv. realizarea depozitelor de deşeuri conform cerinţelor legislative armonizatecu legislaţia europeana;

v. ca urmare a închiderii unui număr mare de depozite din cauza neconformăriila directiva depozitării sau IPPC, vor trebui construite noi depozite care să intre în funcţiune la data închiderii celor vechi; se recomandă informareaclar ă şi specifică a agenţilor economici aflaţi în această situaţie, având în

vedere intervalul de timp mare necesar parcurgerii tuturor etapelor din fazade proiectare până la finalizarea construcţiei unui depozit.

7. Producerea de manuale şi broşuri cu cele mai bune practici de reciclare şi reutilizare adeşeurilor industriale;

8. Programe de pregătire profesională a personalului ce va lucra în sistemul de gestionarea deşeurilor industriale, în special la nivel judeţean şi municipal;

9. Crearea unui mecanism de integrare a cerinţelor acquis-ului comunitar de protecţiamediului (privitor la deşeurile industriale) în celelalte politici şi strategii sectoriale(mai ales în politica şi strategia industrială);

10. Promovarea mecanismelor de finanţare a măsurilor de reducere a cantităţii de deşeuri

industriale sau reintroducerea acestora în circuitul economic; în acest contextoperaţionalizarea Fondului pentru Mediu din România ar fi benefică;

11. Clarificarea situaţiei juridice a depozitelor de deşeuri industriale închise sau păr ăsite,cu proprietar necunoscut, precum şi închiderea lor conform cu cerinţele UE;

12. Măsuri pentru închiderea exploatărilor/depozitelor miniere:

− titularul drepturilor de extracţie trebuie să pregătească şi să ţină la zi un PlanGeneral de Închidere a activităţii, care să includă măsuri de reabilitare şi

protecţie perpetuă a iazurilor de decantare;

− titularul drepturilor de extracţie trebuie sa demonstreze autorităţii dereglementare validitatea şi eficacitatea soluţiilor de reabilitare propuse;

− titularul drepturilor de extracţie trebuie să asigure un fond sau titlu de garanţie pentru asigurarea implementării măsurilor de închidere şi reabilitare a minei şiinstalaţiei de preparare a minereurilor/iazului;

− cadrul de reglementare trebuie aplicat uniform de la proiectare până la închidere precum şi măsuri de protecţie după închidere.

Alte recomandări pentru elaborarea PADDI.

1. Obiectivele PADDI ar trebui să fie următoarele:

a. stabilizarea sau reducerea cantităţii de deşeuri industriale destinate depozităriifinale într-un interval de timp dat;

b. îmbunătăţirea procedurilor de estimare a cantităţii de deşeuri industrialegenerate pentru a putea formula politici coerente de minimizare a volumuluide deşeuri utilizând instrumente economice şi de reglementare;

2. PADDI ar trebui să propună programe care să reducă cantitatea de deşeuri generată,atât în valori absolute cât şi în valori relative (pe locuitor);

3. Măsuri ce trebuie incluse în PADDI:

a. Management:




70

i. dezvoltarea capacităţilor naţionale de C&D în scopul utilizăriitehnologiilor curate (cu impact direct în reducerea cantităţilor dedeşeuri industriale generate);

ii. furnizarea de stimulente pentru a reduce activităţile de producţie şiconsum care generează cantităţi mari de deşeuri industriale;

b. Dateşi informaţii:

i. dezvoltarea şi aplicarea metodologiilor de monitorizare a deşeurilor generate;

ii. stabilirea de mecanisme eficiente de colectare şi analiză a datelor;urmărirea progreselor f ăcute în atingerea obiectivelor propuse;

iii. utilizarea bazelor de date pentru a estima eficacitatea politicilor dereducere a deşeurilor industriale şi de a propune măsuri corective;

c. Încurajarea şi susţinerea reciclării prin măsuri cum ar fi:

i. dezvoltarea sistemului naţional de reciclare şi reutilizare a deşeurilor industriale;

ii. punerea la dispoziţie a informaţiilor privitoare la tehnologii,instrumente şi politici care să încurajeze activităţile de reciclare şireutilizare a deşeurilor industriale;

iii. analiza eficienţei economice a programelor de reciclare şi reutilizare adeşeurilor industriale;

4. Promovarea tehnologiilor de eliminare a deşeurilor industriale: obiectivul trebuie să fie eliminarea în siguranţă a deşeurilor industriale;

a. stabilirea criteriilor de depozitare şi tratare a deşeurilor industriale precum şi aobiectivelor şi standardelor bazate pe capacitatea mediului de a absorbideşeurile;

b. dezvoltarea capacităţii de monitorizare a impactului pe care deşeurileindustriale le au asupra mediului ambiant şi a sănătăţii oamenilor;

5. Dezvoltarea capacităţii instituţionale şi de elaborare a politicilor/strategiilor

a. elaborarea politicilor naţionale şi a stimulentelor de reducere a deşeurilor industriale;

b. descentralizarea măsurilor la nivel regional, judeţean şi local pentru a permiteautorităţilor să mobilizeze resursele necesare pentru punerea la punct a

planurilor regionale şi judeţene de management al deşeurilor industriale;

c. asigurarea independenţei autorităţilor de control şi monitorizare;

d. asigurarea mijloacelor financiare şi administrative necesare autorităţilor de

control şi monitorizare pentru ca acestea să-şi ducă la bun sfâr şit mandatul;

6. Dezvoltarea resurselor umane; programe speciale de pregătire vor fi necesare pentru areorienta practicile curente de gestionare a deşeurilor industriale, reciclarea şireutilizarea acestora:

a. includerea unor tematici de management al deşeurilor industriale, reutilizareaşi reciclarea lor în programele curente de perfecţionare a funcţionarilor publicidin aparatul central şi judeţean/local;




71

b. dezvoltarea unor programe de pregătire în domeniul monitoring-uluideşeurilor industriale precum şi al tehnologiilor de depozitare sau tratare;

c. implicarea asociaţiilor profesionale şi de ramur ă în rezolvarea problemelor specifice legate de deşeuri (informare, instruire, promovarea investiţiilor comune ale agenţilor economici interesaţi în eliminarea deşeurilor etc.).

7. Dezvoltarea cooper ării internaţionale

a. elaborarea de analize periodice a celor mai bune tehnici şi metode aplicate înalte ţări;

b. analiza în comun a efectelor a depozitării deşeurilor industriale asuprafactorilor de mediu (sol, apa freatică, aer);

c. acordarea de granturi pentru programe comune de cercetare şi dezvoltaretehnologică, programe pilot, schimb de experienţă etc.;

8. Investigarea posibilităţii construirii cel puţin a unei staţii centrale de eliminare adeşeurilor periculoase care să poată prelua şi trata deşeurile de la generatorii mici şicare să includă şi un incinerator performant de tip BAT (studiu de fezabilitate).

9. Considerarea exportului de deşeuri periculoase în vederea tratării ca soluţie alternativă pentru eliminarea deşeurilor industriale.




72

Bibliografie

1. Proiectul Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor, www.mappm.ro

2. Directiva 1999/31/EC privind depozitarea deşeurilor 3. Directiva 75/442/EEC cadru a deşeurilor

4. DOCUMENTUL DE POZITIE AL ROMANIEI - CAPITOLUL 22 - PROTECTIAMEDIULUI INCONJURATOR., www.mie.ro

5. European Commission, Environment Directorate-General, Nuclear Safety and theEnvironment, Schemes for Financing Radioactive waste Storage and Disposal, Annex,Final report, EUR 18185, 1999

6. European Commission, Nuclear Safety and the Environment, Management of SpentSealed Radioactive Sources in Bulgaria, Latvia, Lithuania, Romania and Slovakia,EUR 20654, 2003

7. Hazardous and industrial waste management in accession countries., EuropeanCommission., Luxembourg: Office for Official Publications of the EuropeanCommunities., 2003, 74 pp. - 21 x 29.7 cm., Theme 8: Environment and energy ISBN92-894-6220-5

8. HG nr. 739/2003 privind organizarea şi funcţionarea MAPAM - M.Of. nr.495/09.07.2003

9. Hotărârea de Guvern nr. 856 din 16 august 2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase

10. Institutul Naţional de Statistică, „CAEN REV.1, prezentare, interpretare, principii deutilizare”, Ed. ALL BECK, 2003

11. Legea nr. 111/1996 privind desf ăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare publicată în Monitorul Oficial nr. 267 din 10/29/96

12. Legea nr. 193 din 13 mai 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1996 privind desf ăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, Publicată în MonitorulOficial, Partea I nr. 343 din 20 mai 2003 Hotărâre nr. 1259 din 7 noiembrie 2002

privind aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a domeniului nuclear în Româniaşi a Planului de acţiune pentru implementarea acestei strategii Publicat în MonitorulOficial, Partea I nr. 851 din 26 noiembrie 2002

13. Legea nr. 320 din 8 iulie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusivdepozitarea finală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 527 din 22 iulie 2003

14. Managing Risk in the Mining Industry – Cyanide., SRK Consulting Engineers andScientists., 2002

15. MAPAM – Planul Na ţ ional de Ac ţ iune pentru Protec ţ ia Mediului, Proiect PHARE2000 – RO 0006.14.02, octombrie 2003

16. Ordin nr. 192 din 26 septembrie 2002 pentru aprobarea Normelor de securitateradiologică privind gospodărirea deşeurilor radioactive provenite de la mineritul şi

prepararea minereurilor de uraniu şi toriu publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.867 din 2 decembrie 2002




73

17. Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – plan naţional de etapă, HG 123/2003

18. R A P O R T asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la UniuneaEuropeană în perioada septembrie 2002 - iunie 2003., - GUVERNUL ROMÂNIEI.,Iunie 2003

19. RAPORT privind STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA ÎN ANUL 2001 MINISTERUL APELOR ŞI PROTECŢIEI MEDIULUI., 2003

20. Studiu privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţean şi naţional pentru anul 2002,ICIM Bucureşti, iunie 2003

21. Studiul privind Planul General pentru Gestionarea Deşeurilor Periculoase în România,Raport final JICA, august 2003

22. UNEP, Landfill of Hazardous Industrial Waste – a Training Manual, Technical Report No.17, 1993

23. Webster S., Radioactive Waste Management in the Central and eastern EuropeanCountries, European Commission, Directorate-General for Environment, Nuclear Safety and Civil Protection, 1999

24. Implementation of Council Directive 1999/31/EC on The Landfill of Waste: SecondConsultation Paper, DEFRA London, June 2001

25. INTERNATIONAL ATOMIC ENERGY AGENCY, Classification of RadioactiveWaste, Safety Series No. 111-G-1.1, IAEA, Vienna (1994)

26. Commission Recommendation 1999/669/EC, Euratom

Documents

gestiunea deseurilor industriale