52
Editorial - Academician DAN BĂLTEANU. O viață dedicată Geografiei (Academician DAN BĂLTEANU. A Life Dedicated to Geography) 3 Opinie geografică - Elemente de epistemologie a Geografiei (Elements of Epistemology of Geography) - Pilierii orogenetici în arhitectura teromorfostructurală din Carpații României (The Orogenetic Pillars in the Teromorphostructural Architectonics of the Romanian Carpathians) - Antropogeografia între geografie și antropologie social-culturală (Anthropogeography between Geography and Social-Cultural Anthropology) 13 25 35 Dezvoltare regională şi locală - Diferențieri în starea de sănătate a populației urbane și rurale din județul Ialomița (Differences in the Health of Urban and Rural Population of Ialomița County) 40 Din lumea geografilor... - Curriculum la decizia școlii - Educația pentru diversitate. Diversitatea etnică, lingvistică și religioasă (School Curriculum - Education for Diversity: Ethnic, Linguistic and Religious) 45 REVISTĂ DE INFORMARE, ANALIZĂ, CULTURĂ ŞI OPINIE GEOGRAFICĂ Geograful ANUL V NUMĂRUL1-2 IANUARIE—IUNIE 2013 ASOCIAŢIA PROFESIONALĂ A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA Geografia ca ştiinţă Geografia ca obiect de învăţământ www.apgr.eu ISSN 2067 - 4090 e-ISSN 2068-9977 L- ISSN 2067 - 4090 Editura Universitară

Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

  • Upload
    others

  • View
    14

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

Editorial - Academician DAN BĂLTEANU. O viață dedicată

Geografiei (Academician DAN BĂLTEANU. A Life Dedicated to

Geography)

3

Opinie geografică - Elemente de epistemologie a Geografiei

(Elements of Epistemology of Geography)

- Pilierii orogenetici în arhitectura teromorfostructurală din Carpații României (The Orogenetic Pillars in the Teromorphostructural

Architectonics of the Romanian Carpathians)

- Antropogeografia între geografie și antropologie social-culturală

(Anthropogeography between Geography and Social-Cultural

Anthropology)

13

25

35

Dezvoltare regională şi locală - Diferențieri în starea de

sănătate a populației urbane și rurale din județul Ialomița

(Differences in the Health of Urban and Rural Population of

Ialomița County)

40

Din lumea geografilor... - Curriculum la decizia școlii - Educația

pentru diversitate. Diversitatea etnică, lingvistică și religioasă (School

Curriculum - Education for Diversity: Ethnic, Linguistic and

Religious)

45

R E V I S T Ă D E I N F O R M A R E , A N A L I Z Ă , C U L T U R Ă Ş I O P I N I E G E O G R A F I C Ă

Geograful A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

I A N U A R I E — I U N I E 2 0 1 3

A S O C I A Ţ I A

P RO F E S I O N A L Ă

A G E O G R A F I L O R

D I N RO M Â N I A

Geografia ca

ştiinţă

Geografia ca

obiect de

învăţământ

www.apgr.eu

ISSN 2067 - 4090

e-ISSN 2068-9977

L- ISSN 2067 - 4090

Editura Universitară

Page 2: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

Revista GEOGRAFUL este editată de:

Înscris

Bucuretel. 021-3138410, 021-3143508/2137, 0745121408

fax. 021-3138410, e-mail: [email protected]

ă în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor nr.111 din 16.10.2008, Judecătoria Sector 1, Bucureşti

CIF 25807732 / 2009, IBAN RO93CECEB31943RON2300998CEC BANK S.A., S.M.Bucureşti, Agenţia Sala Palatului

şti, Sector 1, Bd.Nicolae Bălcescu nr.1, cod 010041

ASOCIAŢIA PROFESIONALĂ A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA

GEOGRAFUL Revistă de informare, analiză, cultură şi opinie geografică

COLEGIUL EDITORIAL

Editor şef

Prof.univ.dr. Ioan IANOŞ

Editori şefi adjuncţi Prof.univ.dr.Cristian BRAGHINĂ, prof.univ.dr.Pompei COCEAN,

prof.univ.dr. Alexandru ILIEŞ, prof.univ.dr.Constantin RUSU, prof.univ.dr.Petru URDEA

Membrii Colegiului editorial Prof.univ.dr.Nicolae CIANGĂ, prof.univ.dr.Ioan MAC, prof.univ.dr.Bogdan MIHAI,

prof.univ.dr.Ionel MUNTELE, prof.univ.dr.Maria PĂTROESCU, prof.univ.dr.Nicolae POPA, prof. univ.dr.Maria RĂDOANE, prof.univ.dr.Vasile SURD, conf.univ.dr.Dănuţ-Radu

SĂGEATĂ, dr.Vasile SIMILEANU

Secretar general Prof.univ.dr.Cristian TĂLÂNGĂ

Secretariat de redacţie

Lector univ.dr. Andreea Loreta Cercleux, lector univ.dr. Cristian DRĂGHICI, lector univ.dr. Daniel PEPTENATU, lector univ.dr. Daniela ZAMFIR,

asist. univ. dr. Radu PINTILII, asist. univ. dr. Ilinca Valentina STOICA, dr. Florentina-Cristina MERCIU, dr. Andrei SCHVAB, dr. Daniela STOIAN

În colaborare cu: CENTRUL INTERDISCIPLINAR DE CERCETĂRI AVANSATE

ASUPRA DINAMICII TERITORIALE (C.I.C.A.D.I.T) - Universitatea din Bucureşti Bucureşti, sector 3, Bd. Regina Elisabeta nr.4-12, cod 030018

web: www.cicadit.ro

P A G I N A 2 G E O G R A F U L

Page 3: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Asociaţia Profesională a Geografilor din România, alături de comunitatea ştiinţifică geografică, îl omagiază pe Acad. Dan Bălteanu, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de existenţă, pentru importantele sale contribuţii la dez-voltarea geografiei actuale româneşti.

Născut la data de 28 februarie 1943, în Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi, Acad. Dan Bălteanu s-a format ca profesionist în mediul academic universitar, urmându-şi vocaţia geografică, în cadrul Şcolii geografice bucureşte-ne, unde a absolvit cursurile Secţiei de Geogra-fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie Fizică, finalizate în perioada 1960-1965, au fost urmate de etapa de consacrare în cercetarea ştiinţifică (1970-1979), prin obţinerea în 1979 a titlului de Doctor în Geografie, cu teza „Experimentul de teren în geomorfologie. Apli-caţii la Subcarpaţii Buzăului”, sub coordonarea Acad. Vintilă Mihăilescu, în cadrul Institutului de Geografie, care la data respectivă era integrat în Universitatea din Bucureşti.

Activitatea profesională s-a profilat încă de la început în conformitate cu pregătirea academi-că riguroasă, astfel că primele responsabilităţi ale profesiei de geograf au fost primite în perioa-da stagiaturii, în cadrul Direcţiei Regionale de Îmbunătăţiri Funciare Braşov (1965-1967), apoi de cea de geograf (1967-1971), în cadrul Institu-

tului de Geografie al Academiei Române. Începând cu anul 1971, prof. Dan

Bălteanu a urcat toate treptele formării profesio-nale academice de înalt nivel, prin exercitarea ocupaţiei de cercetător ştiinţific la Institutul de Geografie al Academiei Române. Datorită exce-lentei pregătiri ştiinţifice și a calităţilor de bun organizator a activităţii ştiinţifice în echipă, dom-nia sa a devenit coordonator al Colectivului de Geomorfologie dinamică al Institutului de Geo-grafie, în 1988. Din 1990 a preluat conducerea Institutului de Geografie al Academiei Române, la început până în 1995, iar apoi, din 1999 până în prezent fiind în continuare director al prestigi-oasei instituţii ştiinţifice româneşti.

În completarea activităţii de cercetare ştiinţifică, prof. Dan Bălteanu este activ şi ca pe-dagog în mediul universitar naţional şi internaţio-nal, cu o carieră consolidată de la începutul ani-lor 1990. Astfel, dovedind pasiune şi dorinţa de a se implica și în activitatea pedagogică, prof. Dan Bălteanu s-a perfecţionat și ca dascăl al Şcolii geografice româneşti, prin susţinerea de cursuri universitare, începând cu 1994, în cadrul Facul-tăţii de Geografie a Universităţii din Bucureşti (din 2003, titular la Catedra de Geomorfologie), incluzând disciplinele: Modificările globale ale mediului, Gestiunea durabilă a peisajelor, Modifi-cările globale ale mediului şi activităţile umane şi a Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Târgovişte (Departamentul de Geografie), axân-du-se pe: Geografia fizică a României, Geografia hazardelor naturale și antropice, Geomorfologie dinamică. De asemenea, a colaborat, prin susţinerea de cursuri universitare (Hazarde natu-rale şi Ecologie), şi cu Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti (1994-1995).

Legat de activitatea pedagogică a prof. Dan Bălteanu, trebuie subliniată implicarea sa deosebită în formarea tinerilor specialişti din dife-rite domenii geografice şi, în primul rând, prin coordonarea activităţii de cercetare a doctoranzi-lor. Are o experienţă îndelungată în conducerea de doctorat, primind această abilitare profesiona-lă încă din 1990, pentru domeniul Geografie, în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Ro-mâne. În prezent are în coordonare 8 doctoranzi,

ACADEMICIAN DAN BĂLTEANU O VIAȚĂ DEDICATĂ GEOGRAFIEI

Editorial

Page 4: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 G E O G R A F U L

iar 16 tineri au încheiat studiile doctorale sub îndrumarea sa, obţinând titlul de doctor.

De asemenea, prof. Dan Bălteanu susţine activ cercetarea ştiinţifică în rândul tinerilor geo-grafi, încurajându-i pe aceştia să se iniţieze ca specialişti prin participarea din timpul primelor cicluri de studii universitare la manifestări ştiinţifi-ce organizate în acest sens în cadrul institutelor şi facultăţilor de profil. Astfel, organizează, în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Ro-mâne, o serie de conferinţe, ateliere sau şcoli de vară, la care tinerii geografi din ţară şi din străi-nătate sunt invitaţi să participe pentru a împăr-tăşi auditoriului primele experienţe acumulate în cercetarea geografică şi pentru a-şi dezvolta cu-noştinţele şi competenţele legate de aceasta. Dintre aceste manifestări, Şcoala Internaţională de Vară Environmental Hazards and Sustainable Development in Mountain Regions, organizată în cadrul Centrului de Cercetare a Hazardelor Na-turale de la Pătârlagele (judeţul Buzău), aflat sub coordonarea Institutului de Geografie al Acade-miei Române, se află deja la a douăsprezecea ediţie, fiind dedicată difuzării cunoaşterii geomor-fologice şi a tehnicilor GIS în rândul masteranzi-lor, doctoranzilor şi tinerilor cercetători cu preo-cupări în acest domeniu.

Totodată, a iniţiat manifestarea ştiinţifică Workshopul tinerilor cercetători. Cercetarea inte-grată a mediului şi dezvoltarea durabilă, care se află la a 13-a ediţie în organizarea Institutului de Geografie al Academiei Române, în colaborare cu Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti. Acesta se adresează tinerilor docto-ranzi şi masteranzi interesaţi de probleme actua-le, interdisciplinare, de mediu şi dezvoltare dura-bilă.

Prof. Dan Bălteanu încurajează activitatea de cercetare iniţiată de tinerii geografi şi prin susţinerea unor manifestări ştiinţifice de tradiţie ale studenţilor geografi la nivel naţional, precum Simpozionul Naţional al Studenţilor Geografi (organizat de „Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact” şi de Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti), aflat la a XXI-a ediţie, prin participarea anuală la des-chiderea evenimentului, prin susţinerea unei pre-zentări privind noutăţile legate de preocupările geografice actuale la nivel naţional şi mondial, dar şi prin oferirea unui premiu – Premiul Vintilă Mihăilescu – din partea Institutului de Geografie, pentru recompensarea uneia dintre cele mai bu-ne lucrări prezentate.

Prof. Dan Bălteanu a fost invitat să susţină prelegeri şi seminarii, unele fiind însoţite de apli-caţii de teren la numeroase universităţi europene şi din diferite alte state ale lumii: Universitatea Hosei (Japonia, 2002); Universitatea din Split

(Croaţia, 1999); Universitatea Washington din Seattle (SUA, 1993); Universitatea Berkeley din California (SUA, 1993); United States Geological Survey, Denver, Colorado (SUA, 1992); Univer-sitatea Boulder Colorado (SUA, 1992). Prof. Dan Bălteanu a fost „visiting profesor”, susţinând o serie de cursuri din domeniile Geomorfologiei şi Geografiei mediului în cadrul următoarelor uni-versităţi: Universitatea Beer Sheva, Israel (1991); Universitatea Aichi, Japonia (1995); Uni-versitatea Paris-Nanterre, Franţa (1996); Univer-sitatea Federico II din Napoli, Italia (1998); Uni-versitatea din Klagenfurt, Austria (1999, 2004) şi Universitatea Molisse, Isernia, Italia (1999, 2001, 2002).

Pregătirea sa profesională a fost puternic influenţată şi de numeroasele stagii de formare ştiinţifică efectuate în străinătate, prin intermediul cărora a acumulat cunoaştere interdisciplinară de excepţie, dezvoltându-şi în acelaşi timp com-petenţe conform standardelor şi tehnicilor mo-derne folosite în viaţa academică geografică.

Primele astfel de stagii au avut loc încă din perioada studiilor doctorale – în 1971, în Po-lonia, la Cracovia, în cadrul Institutului de Geo-grafie al Academiei Poloneze de Ştiinţe, unde, sub coordonarea prof. Leszek Starkel, a efectuat timp de trei luni analize în domeniul Geografiei fizice, respectiv cercetări geomorfologice staţio-nare. A urmat apoi stagiul centrat pe cercetări de Geomorfologie dinamică, desfăşurat pentru o perioadă de trei luni, în 1974, în Suedia, sub în-drumarea prof. Ake Sundborg şi a prof. Anders Rapp, la Departamentul de Geografie al Univer-sităţii din Uppsala.

Experienţa academică europeană a prof. Bălteanu a fost completată prin câştigarea unei burse Fullbright de cercetare în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Boulder Colorado şi la Universitatea Washington din Seattle. Stagiul efectuat în perioada 1992-1993 a fost realizat prin colaborarea cu profesorii Neil Caine şi Tho-mas Dunne.

Ca urmare a bunei pregătiri şi a experi-enţei acumulate, prof. Bălteanu a obţinut în 1997 o bursă DAAD în cadrul Institutului Leibniz de Geografie Regională, din Leipzig, Germania, în colaborare cu prof. Frank Dieter Grimm. Apoi, în 2004, a urmat şi invitaţia de a fi cercetător onori-fic la Universitatea Metropolitană din Manches-ter, Marea Britanie.

Principalele preocupări ştiinţifice s-au con-centrat asupra unor domenii prioritare ale geo-grafiei, fiind legate de procesele geomorfologice actuale, modificările globale ale mediului, impac-tul activităţilor antropice asupra mediului şi eva-luarea integrată a hazardelor geomorfologice şi tehnologice. În aceste domenii de cercetare

Page 5: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 5 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

geografică, prof. Bălteanu a adus o serie de contribuţii teoretice şi aplicative importante, refe-ritoare la: evaluarea cantitativă a evoluţiei ver-sanţilor; evaluarea efectelor modificărilor globale ale mediului la nivel regional şi local; evaluarea alunecărilor de teren la nivel naţional prin tehnici GIS; evaluarea impactului accidentelor tehnolo-gice asupra reţelei de râuri, prin analiza poluării cu metale grele în lungul râurilor; evaluarea mo-dificărilor de mediu în România în perioada de tranziţie.

Activitatea de cercetare a prof. Bălteanu a început odată cu primii ani ai studiilor sale geo-grafice, astfel că în perioada 1963-1965 a susţinut un număr de 5 comunicări în cadrul cer-curilor ştiinţifice studenţeşti, referitoare la alune-cările de teren, despăduriri şi probleme actuale ale mediului. Apoi, ca pedolog la Direcţia Regio-nală de Îmbunătăţiri Funciare, Braşov, în perioa-da decembrie 1965 – martie 1967 a elaborat studii pedologice utilizate pentru lucrările de ameliorare a terenurilor degradate din judeţul Braşov.

Odată cu activitatea desfăşurată în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române (din martie 1967), secţia de Geografie Fizică, Sectorul de Geomorfologie, preocupările au fost legate de aspecte referitoare la alunecări, proce-se fluviatile, efecte ale cutremurelor, fiind impli-cat în diferite proiecte de cercetare.

Ulterior, în perioada 1968-1979, activita-tea profesională a fost legată cu precădere de organizarea şi efectuarea cercetărilor geografice în cadrul Staţiunii de Cercetări Geografice Pă-târlagele, judeţul Buzău. În acest cadru, prof. Bălteanu a efectuat un program de cercetări experimentale de teren şi de cartări asupra pro-ceselor geomorfologice actuale, rezultatele con-cretizându-se prin realizarea tezei de doctorat susţinută în 1979, dar şi prin diferite comunicări ştiinţifice şi publicaţii de specialitate, apreciate pe plan naţional şi internaţional. În această peri-oadă, între anii 1973-1975, a colaborat la reali-zarea Hărţii Proceselor geomorfologice actuale, în cadrul Atlasului Geografic Naţional, fiind impli-cat apoi şi în redactarea unor capitole din Trata-tul de Geografie al României (vol. I, vol. III, vol. IV), referitoare la procesele geomorfologice ac-tuale şi la hazardele naturale, la Munţii Vrancei, Munţii Buzăului şi Subcarpaţii Buzăului.

În intervalul 1980-1990, prof. Bălteanu a contribuit la realizarea unor teme de cercetare şi a unor contracte ale Institutului de Geografie referitoare la cartografierea geomorfologică la scări diferite, incluzând şi studii asupra unor obi-ective turistice şi evaluări ale mediului. Între 1990 şi 2000 a coordonat proiecte de cercetare

referitoare la hazardele naturale şi tehnologice, la calitatea mediului şi dezvoltarea durabilă. Totodată, în această perioadă, domnia sa a fost editorul (singur sau în colaborare) a 13 lucrări, dintre care deosebit de important este Atlasul Istorico-Geografic, în cadrul căruia a elaborat (în colaborare) Harta Turistică a României. Adiţio-nal, prof. Bălteanu a coordonat 11 granturi de cercetare (inclusiv două proiecte internaţionale) şi 10 contracte de cercetare, cuprinzând studii geografice referitoare la dezvoltarea regională a României, evaluarea ariilor protejate din Româ-nia şi investigarea euroregiunilor din punct de vedere al potenţialului cooperării transfrontaliere în contextul integrării României în Uniunea Eu-ropeană.

Rezultatele cercetărilor derulate prin iniţiativă individuală sau în cadrul unor echipe de cercetare s-au concretizat prin publicarea, sin-gur sau în colaborare, a 28 volume, la care prof. Bălteanu a fost autor sau editor, a 180 de artico-le ştiinţifice şi 35 de capitole în lucrări de specia-litate. Dintre acestea, o parte reprezintă contri-buţii la volume internaţionale de sinteză, publi-cate în cadrul unor edituri prestigioase precum: Elsevier, Kluwer şi Edwin Mellon Press, Sprin-ger Verlag sau în publicaţii ale Naţiunilor Unite. Articolele elaborate au apărut în reviste ştiinţifice recunoscute la nivel naţional şi internaţional, fiind incluse în numeroase baze de date inter-naţionale, dintre care o parte sunt reviste cotate ISI: GeoJournal, Applied Geochemistry, Journal of Geochemical Exploration, Natural Hazards. Lucrările publicate reprezintă studii regionale de geografie fizică şi de geomorfologie, concen-trându-se asupra proceselor geomorfologice actuale, incluzând evaluarea evoluţiei actuale a reliefului şi efectuarea unor experimente geo-morfologice de teren sau constituie studii canti-tative asupra transferului de sedimente pe ver-sanţi şi în albii, precum şi analize pentru deter-minarea rolului hazardelor naturale în evoluţia reliefului şi utilizarea terenurilor. Spre exemplu, au fost realizate cercetări legate de procesele de aluvionare şi inundaţiile din bazinele mici, s-au efectuat analize asupra proceselor de eroziu-ne prin metode fotogrammetrice şi prin măsură-tori repetate asupra versanţilor cu utilizare agri-colă, iar în lucrările publicate încă din 1983, a fost evidenţiată influenţa negativă a unor activi-tăţi umane asupra calităţii terenurilor din regiuni-le deluroase. Totodată, prof. Bălteanu a elaborat analize privind gestionarea durabilă a terenurilor din zonele deluroase afectate de alunecări de teren şi de eroziune. Alte publicaţii s-au oprit asupra unor aspecte de geografia mediului, precum ariile protejate, schimbările de mediu şi

Page 6: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 6 G E O G R A F U L

schimbările în utilizarea terenurilor. O altă componentă importantă a activităţii

sale o constituie coordonarea unor lucrări de sinteză, ca parte a programelor fundamentale de cercetare ale Academiei Române, publicate, ast-fel, prin intermediul Editurii Academiei Române, dintre care: Geografia României (vol. V, 2005), România. Spaţiu, societate, mediu (2005), Ro-mânia. Atlas istorico-geografic (2007).

Publicaţiile profesorului Bălteanu sunt completate de peste 250 de comunicări susţinute încă din 1965 la diferite manifestări ştiinţifice din ţară şi din străinătate. Manifestările ştiinţifice naţionale au inclus: şedinţe de comunicări ştiinţi-fice şi sesiuni ale Institutului de Geografie; sesi-uni anuale ale facultăţilor de profil din ţară; sim-pozioane ale Asociaţiei Geomorfologilor din Ro-mânia; sesiuni organizate de institute de cerceta-re şi instituţii guvernamentale; şi diverse întruniri judeţene.

Participările la manifestări ştiinţifice inter-naţionale au fost de asemenea numeroase, prof. Bălteanu având prezentări la simpozioane, con-ferinţe şi congrese organizate în: Polonia (1969, 1974), Marea Britanie (1971, 1981, 2001, 2004, 2012), Suedia (1974, 2004), Norvegia (1974), Rusia (1976), Israel (1990, 1995, 2010), Franţa (1990, 1991, 1996, 2013), Grecia (2002, 2005), China (1990), Republica Cehă (1991, 1994), Slo-vacia (1992, 2009), SUA (1992, 1993, 2006), Austria (1992, 1997, 2004), Germania 1993, 1995, 1997, 2012, 2013, 2014), Spania (1993, 1998, 2005), Ungaria (1994, 1999), Japonia (1995, 2002, 2005), Italia (1997, 1999, 2002, 2005, 2008, 2010), Elveţia (1998, 2000), Kenya (1998), Ucraina (2002, 2004), Canada (2003), (Luxemburg (2005), Turcia (2004, 2006, 2008, 2010), Belgia (2007, 2012), Tunisia (2008), Por-tugalia (2008) şi Australia (2009).

În plus, prof. Bălteanu a fost implicat în organizarea unor importante manifestări ştiinţifi-ce. Dintre cele organizate în cadrul Institutului de Geografie, există evenimente realizate în colabo-rare cu instituţii internaţionale, precum simpozio-nul internaţional Land Use-Land Cover Changes and Land Degradation (LUCC&LD) care va avea loc la Bucureşti în 2014, sub egida Comisiei Land Use and Cover Changes a Uniunii Geogra-fice Internaţionale. Prof. Bălteanu a fost implicat şi în organizarea unor manifestări ştiinţifice im-portante la nivel internaţional împreună cu Facul-tatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti: Simpozionul Carpato-Balcanic (1998), Simpozio-nul Româno-Italian (2000) şi Simpozionul Româ-no-Turc, la acestea adăugându-se şi alte simpo-zioane şi colocvii naţionale, cuprinzând şi secţiuni referitoare la dezastrele naturale.

Prof. Bălteanu face parte şi din diferite comitete de redacţie ale unor reviste ştiinţifice din România şi din străinătate, printre care: Bule-tin. Resurse Minerale (Bucureşti, din 2006); Pro-ceedings of the Romanian Academy (Bucureşti, din 2000); Analele Universităţii „Ştefan cel Ma-re” (Suceava, din 1997); Analele Universităţii „Valahia” (Târgovişte, din 1997); Revue Roumai-ne de Géographie (Bucureşti, din 1990; Vice-preşedinte al Consiliului Editorial, din 1997; Preşedinte al Consiliului Editorial, din 2009); Revista Geografică (Bucureşti, din 1990; Preşedinte al Consiliului Editorial din 1999); Stu-dii şi Cercetări de Geografie (Bucureşti, din 1990; Vicepreşedinte al Consiliului Editorial, din 1997).

În acelaşi timp, Prof. Bălteanu este mem-bru al unor comitete internaţionale de specialita-te, precum: Asociaţia Internaţională de Geomor-fologie; Comisia Land Use – Land Cover Chan-ges a Uniunii Geografice Internaţionale (din 2008); Comisia Geomorphologic Responses to Environmental Change a Uniunii Geografice In-ternaţionale (1992-2000); Grupul de Lucru pen-tru Studiul Hazardelor Geomorfologice Rapide al Uniunii Geografice Internaţionale (din 1988); Co-misia de Geomorfologie Cantitativă, Teoretică şi Experimentală a Uniunii Geografice Internaţiona-le (1984-1992); Comisia pentru Experimente de Teren în Geomorfologie a Uniunii Geografice Internaţionale (1976-1984); Grupul Internaţional SC-ICSU pentru Organizarea Programului Inter-naţional DOMODIS – Documentarea Dezastrelor Montane (din 1998); Comisia pentru Geomorfo-logie şi Mediu a Uniunii Geografice Internaţiona-le (din 1992); Grupul de Lucru pentru Studiul Alunecărilor – Comisia pentru Studiul Versanţilor a Uniunii Geografice Internaţionale (1975-1976); Comisia pentru Studiul Alunecărilor de Teren din Asociaţia Internaţională a Inginerilor Geologi, afiliată Comisiei UNESCO pentru studiul hazar-delor naturale (1974-1980). În cadrul unora din-tre aceste organisme internaţionale, prof. Băltea-nu a îndeplinit şi funcţii de conducere, astfel că a fost preşedintele Asociaţiei Internaţionale Carpa-to-Balcanice de Geomorfologie, în perioada 1998-2003, contribuind la dezvoltarea colaborării internaţionale în domeniul geomorfologiei regio-nale; precum şi membru în Comitetul Ştiinţific al Asociaţiei Internaţionale de Geomorfologie, în perioada 2005-2009.

Totodată, prof. Bălteanu este recunoscut ca expert la nivel internaţional în domeniile Geo-morfologie şi Geografia Mediului, fiind implicat în colaborarea cu instituţii internaţionale, în proiecte de cercetare şi de dezvoltare din Programele Cadru 6 şi 7 ale Uniunii Europene şi din

Page 7: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 7 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

P A G I N A 7

programul SEE, precum: Climate change and variability: impact on central and Eastern Europe (CLAVIER), sub egida Institutului de Meteorolo-gie Max Planck din Hamburg, în perioada 2006-2009; Building capacity for Black Sea catchment observation and assessment system supporting sustainable development (EnviroGRIDS), sub egida Universităţii din Geneva (UNIGE, Elveţia), în perioada 2009-2012 (coordonat pentru Româ-nia de dr. Monica Dumitraşcu); Enabling climate information service for Europe (ECLISE), sub egida Institutului Regal de Meteorologie al Ţărilor de Jos, în perioada 2011-2013 (coordonat pentru România de dr. Mihaela Sima); Changing Hydro-meteorological Risks as Analyzed by a New Ge-neration of European Scientists (CHANGES – European Marie Curie Initial Training Network), în perioada 2011-2014. Alte proiecte internaţio-nale coordonate de prof. Bălteanu sunt: Climate change and impacts on water supply (CC-Waters) – SEE Project, sub egida Municipalităţii din Viena, Austria, în perioada 2009-2012; Ro-manian-Bulgarian cross-border joint and techno-logical hazards assessment in the Danube Flo-odplain. The Calafat – Vidin – Turnu Măgurele – Nikopole Sector (ROBUHAZ-DUN), în colaborare cu Academia Bulgară de Ştiinţe (Institutul Geo-logic şi Institutul Naţional de Geofizică, Geodezie şi Geografie), Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare pentru Optoelectronică – ICIA Cluj-Napoca şi Universitatea din Craiova – Departa-mentul de Geografie, în perioada 2012-2013. La acestea se adaugă unele proiecte finanţate de NATO şi de UNEP (United Nations Environmen-tal Programme), precum şi unele proiecte fi-nanţate de Banca Mondială în România (referitor la problematica alunecărilor de teren). În urma unor schimburi inter-academice stabilite de prof. Bălteanu, au rezultat şi câteva proiecte internaţionale de cercetare: The impact of clima-te change and human activitites on the environ-ment in the Romanian and Polish Carpathians, în colaborare cu Institutul de Geografie şi Orga-nizarea Spaţială – Academia Poloneză de Şti-inţe, Cracovia (Polonia); şi Transformation in the economic space – urban and rural settlements and their changing economic bases, în colabora-re cu Universitatea Bar-Ilan din Israel – Departa-mentul de Geografie şi Mediu (coordonat de prof. Claudia Popescu). De asemenea, prof. Băl-teanu a colaborat, în urma solicitării Departa-mentului pentru Mediu din Olanda, la efectuarea unor studii internaţionale în domeniul modificări-lor globale ale mediului, în cadrul unor evaluări interdisciplinare privind Influenţa modificărilor climatice asupra spaţiului montan, realizat în 1987. În calitate de expert din partea României, prof. Bălteanu a participat şi la activităţile de

organizare ale Programului de Cercetări EN-RICH (European Network for Research in Global Change), prin Comunitatea Europeană, în peri-oada 1993-1994.

Dintre proiectele naţionale de cercetare coordonate de prof. Bălteanu în cadrul Institutu-lui de Geografie al Academiei Române, pot fi menţionate: Vulnerabilitatea aşezărilor şi a medi-ului la inundaţii în România în contextul modifică-rilor globale ale mediului (VULMIN), realizat în colaborare cu Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Geografie (UBFG) şi INCDO-INOE 2000 – Filiala Institutului de Cerce-tare pentru Instrumentaţie Analitică Cluj-Napoca, în perioada 2012-2015; Instrumente, direcţii şi indicatori pentru includerea aspectelor de mediu în politicile de management pentru agricultură, silvicultură şi protecţia apelor, pornind de la abordări de sus în jos până la implicarea comu-nităţilor locale (TOGI); şi Evaluarea integrată a impactului minier asupra mediului în bazinele Crişul Alb Superior şi Certej (Munţii Apuseni), România, şi a poluării fluviale transfrontaliere.

Activitatea ştiinţifică a prof. Bălteanu adu-ce contribuţii practice importante şi la nivelul co-munităţilor şi vieţii academice naţionale, prin im-plicarea sa ca membru sau având responsabili-tăţi de coordonare a activităţii geografice pe plan naţional.

Este preşedintele Comitetului Naţional de Geografie (din 2000) şi al Comitetului Naţional Român pentru Modificările Globale ale Mediului (din 1998).

Ca o încununare a rezultatelor deosebite obţinute, prof. Bălteanu a fost ales membru co-respondent al Academiei Române încă din 1992, iar în anul 2009 a devenit membru titular şi sin-gurul academician contemporan al Şcolii geogra-fice româneşti. Prof. Bălteanu a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în 2003, şi al Universităţii „Valahia” din Târgovişte, în 2009.

Primele aprecieri oficiale asupra activităţii ştiinţifice a Acad. Dan Bălteanu s-au concretizat prin acordarea în 1983 a Premiului Academiei Române „Gh. Murgoci” pentru lucrarea sa de doctorat, publicată în acelaşi an la Editura Aca-demiei Române. Totodată, în acelaşi an, Uniu-nea Geografică Internaţională a solicitat şi a or-ganizat, prin intermediul comisiei de profil, des-făşurarea unui simpozion internaţional în Româ-nia, cu aceeaşi tematică precum cea a studiului său doctoral. În 2002, prof. Bălteanu a primit una dintre cele mai înalte distincţii oferite de statul român, fiind astfel decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler.

Page 8: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 8 G E O G R A F U L

Pentru realizările întregii sale cariere şti-inţifice şi didactice, expresive pentru şcoala geo-grafică naţională şi ca semn al recunoaşterii me-ritelor pentru promovarea valorilor acesteia la nivel internaţional, Asociaţia Profesională a Geo-grafilor din România îl omagiază pe Acad. Dan Bălteanu la aniversarea celor 70 de ani de viaţă, având certitudinea că domnia sa va continua seria contribuţiilor remarcabile la dezvoltarea cunoaşterii geografice, la afirmarea geografiei, ca ştiinţă, în spectrul vieţii academice româneşti.

LISTA SELECTIVĂ A PUBLICAŢIILOR

VOLUME

BĂLTEANU, D. (1982), Învelişul de

gheaţă al Pământului, Edit. Ştiinţ. şi Encicl., Bu-cureşti, 110 p.

BĂLTEANU, D. (1983), Experimentul de teren în geomorfologie. Aplicaţii la Subcarpaţii Buzăului, Edit. Academiei R.S. România, Bucu-reşti, 156 p., 73 fig., 22 tab., abstr.

BĂLTEANU, D., MUICĂ, Cristina (Editori) (1983), The Role of geomorphological field experiments in land and water manage-ment, Excursion Guide-Book, Symposium, 102 p.

BĂLTEANU, D. (1984), Relieful–ieri, azi, mâine, Edit. Albatros, 204 p.

BĂLTEANU, D., DRAGOMIRESCU, Ş., MUICĂ, Cristina (Editori) (1985), Cercetări geo-morfologice pentru lucrările de îmbunătăţiri funci-are, Tipografia Univ. Bucureşti, 298 p.

SLAYMAKER, O., BĂLTEANU, D. (Editori) (1985), Geomorphology and Land Management, Zeitschrift fur Geomorphology, Stuttgart, 190 p.

BĂLTEANU, D., OZENDA, P., KUHN, M., KERSCHNER, H., TRANQUILLINI, W., BOR-TENSCHLAGER, S. (1987), Impact analysis of climatic change in the Central European mounta-in ranges, in European Workshop on Interrelated Bioclimatic and Land Use Changes, Noordwijker-hout, Volume G, Kluwer Academic Publishers, October 17-21, 1987, Dordrecht, The Nether-lands, 61 p.

BODEA, Cornelia, CONSTANTINESCU, L., PASCU, Ş., ŞTEFĂNESCU, Ş., TREBICI, V., TUFESCU, V., BĂLTEANU, D., BUGĂ, D., DO-BRE, Silvia, DRAGOMIRESCU, Ş., IANOŞ, I., NICULESCU, Gh., ROTARU, M., (editori) (1996), România. Atlas Istorico-Geografic, Edit. Acade-miei Române, Bucureşti, 157 p., 41 hărţi.

BĂLTEANU, D. (Editor) (1999), Third International Workshop DOMODIS, ICSU SC/

IDNDR Project on Mountain Disasters – Field Guide-Book, Institutul de Geografie, 69 p., 21 fig., 10 foto.

BĂLTEANU, D., IELENICZ, M., POPES-CU, N. (Editori) (2000), Geomorfology of the Carpatho-Balcan region, Proceedings of the Car-patho-Balcan Conference, Băile Herculane, Orşova, Drobeta-Turnu Severin, România, Edit. Corint, 238 p.

BĂLTEANU, D. (Editor) (2002), Docu-mentation of mountain disasters, Proceedings of the Third International DOMODIS Workshop Bu-charest, Romania, Edit. Ars Docendi, 114 p.

BĂLTEANU, D., NEGUŢ, S., BRAN, Flo-rina, POPESCU, Claudia (Editori) (2002), Modifi-cările globale ale mediului – contribuţii ştiinţifice româneşti, Edit. ASE, Bucureşti, 232 p..

BĂLTEANU, D., STAN-SION, Aurora, CHEVAL, S., TRANDAFIR, P., DOBRE, B., DRAGNE, Dana, MICU, M., DAMIAN, Nicoleta, COSTACHE, Andra (2004), Tornada de la Făcă-eni, 12.08.2002. Cauze, consecinţe, percepţie şi management, în vol. Documentarea Hazardelor Naturale şi Tehnologice din România, 1, Edit. Telegrafia, Bucureşti, 55 p., 26 fig., 5 tab., abstr.

BADEA, L., BĂLTEANU, D., BOGDAN, Octavia, BUGĂ, D., CUCU, V., DONISĂ, I., GÂŞTESCU, P., IANOVICI, V., IORDAN, I., NI-CULESCU, Gh., OANCEA, D., POSEA, Gr., SA-VU, Al., SENCU, V., VELCEA, Valeria, ZĂVOIA-NU, I. (Editori) (2005), Geografia României, vol. V, Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei, Litoralul Românesc al Mării Negre şi Platforma Continentală, Edit. Academiei Române, Bucu-reşti.

BĂLTEANU, D., BADEA, L., BUZA, M., NICULESCU, Gh., POPESCU, Claudia, DUMI-TRAŞCU, Monica (Editori) (2005), România. Spaţiu, societate, mediu, Edit. Academiei Româ-ne, Bucureşti, 419 p., 227 fig., 37 tab.

BĂLTEANU, D., ŞERBAN, Mihaela (2005), Modificările globale ale mediului. O eva-luare interdisciplinară a incertitudinilor, Edit. Co-resi, Bucureşti, 231p., 84 fig., 16 tab., 28 planşe.

SANDU, MARIA, BĂLTEANU, D. (Editori) (2005), Hazardele naturale din Carpaţii şi Sub-carpaţii dintre Trotuş şi Teleajen. Studiu geogra-fic, Edit. Ars Docendi, Bucureşti, 219 p., 78 fig., 30 tab.

BĂLTEANU, D., BADEA, L., BUZA, M., NICULESCU, Gh., POPESCU, Claudia, DUMI-TRAŞCU, Monica (Editori) (2006), Romania. Space, society, environment,: The Publishing House of the Romanian Academy, Bucharest, 384 p., 226 fig., 37 tab.

BODEA, Cornelia, SĂNDULESCU, M.I., ŞTEFĂNESCU, Ş., BĂLTEANU, D., BUGĂ, D., DOBRE, Silvia, DRAGOMIRESCU, Ş., IANOŞ,

Page 9: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 9

P A G I N A 9 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

I., NICULESCU, Gh., ROTARU, M. (Editori) (2007), România. Atlas istorico-geografic, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Edit. Academiei Ro-mâne, Bucureşti, 227 p., 49 planşe.

CAPITOLE ÎN VOLUME DE SPECIALITATE BĂLTEANU, D., POSEA, Gr. (1983), Pro-

cesele actuale de modelare a reliefului, Geogra-fia României, I, Geografia fizică, Edit. Acad. Rom., pp. 171-180, 4 fig., 1 foto.

BĂLTEANU, D., SANDU, Maria (1983), Relieful dezvoltat pe argile şi marne, Geografia României, I, Geografia fizică, Edit. Academiei R.S. România, pp. 110-113, 1 fig.

BĂLTEANU, D., BORDÂNC, Floarea, IELENICZ, M. (1987), Munţii Buzăului, Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, Edit. Academiei R.S. România, Bucureşti, pp. 191-199, 2 fig.

BĂLTEANU, D., ŞTEFĂNESCU, Ioana (1987), Munţii Vrancei, Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, Edit. Acadademiei R.S. România, Bucureşti, pp. 185-191, 2 fig.

BĂLTEANU, D., POPESCU, M., URŞA-NU, Ana Elena (2003), Land Tenure and Land Relations in Romania, An International Encyclo-pedia of Land Tenure Relations for the nations of the world, IV, Edwin Mellen Ed., New York, pp. 357-453, 19 tab., abstr.

BĂLTEANU, D. (2005), Dezvoltarea dura-bilă în context global, Geografia României, vol. V, Bucureşti, pp. 877-878.

BĂLTEANU, D., DUMITRAŞCU, Monica, CIUPITU, D., GEACU, S. (2005), Ariile naturale protejate, în vol. “România. Spaţiu, societate, mediu”, Edit. Academiei Române, Bucureşti, pp. 354-366, 9 fig.

BĂLTEANU, D., SANDU, Maria, ŞER-BAN, Mihaela (2005), Hazarde naturale şi tehno-logice, în vol. “România. Spaţiu, societate, me-diu”, Edit. Academiei Române, Bucureşti, pp. 367-376, 8 fig.

POPESCU, Claudia, BĂLTEANU, D. (2005), Caracterizarea geografică a regiunilor de dezvoltare, Geografia României, vol. V, Edit. Academiei Române, Bucureşti, pp. 889-907, 7 tab.

BĂLTEANU, D. (2007), Main Geographi-cal Features, în Carpathians Environment Outlo-ok, Edit. United Nations Environment Program-me, UNEP, Geneva, pp. 22-28, 3 fig., 1 tab.

CHENDEŞ, V., SIMA, Mihaela, BĂLTEA-

NU, D. (2007), Flood Events in the Curvature Subcarpathians (Romania), in Proceedings Eco-logy and Environment, From Carpathians to Tau-rus Mountains, The 5 th Turkey-Romanian Geo-graphical Academic Seminar, June 5-15, 2007, Antalya-Turkey, pp. 141-151, 10 fig., abstr.

BĂLTEANU, D., JURCHESCU, Marta, SURDEANU, V., IONIŢĂ, I., GORAN, C., UR-DEA, P., RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N., SI-MA, Mihaela (2012), Recent Landform Evolution in the Romanian Carpathians and Pericarpathian Regions (Chapter 10) – The Carpatho-Balkan-Dinaric-Region, Edit. Springer, pp. 249-286, 17 fig., 1 tab., abstr.

ARTICOLE ŞTIINŢIFICE

ROŞU, Al., BĂLTEANU, D. (1969), Carac-

terizarea cantitativă şi clasificarea unităţilor geo-morfologice din România, pe baza varietăţii relie-fului, Terra, XXI, 1, Bucureşti, pp. 28-30, 1 tab.

BĂLTEANU, D. (1970), Morfodinamica porniturilor de teren pe Valea Apostului (Munţii Buzăului), SCGGG-Geogr., XVII, 2, Bucureşti, pp. 229-232, 4 fig, ref.

NICULESCU, Gh., BĂLTEANU, D. (1970), Un problème controversée: La genėse du lac des Aigles des Mont de Siriu (Carpates Orienta-les Roumaines), RRGGG-Géogr., 14, 2, Bucu-reşti, pp. 217-226, 7 fig, Zfs.

BĂLTEANU, D. (1971), Observaţii prelimi-nare asupra proceselor de modelare actuală a versanţilor în perimetrul Staţiunii de cercetări geografice Pătârlagele, Geografia judeţului Bu-zău şi a împrejurimilor, pp. 71-79, 7 fig.

BADEA, L., BĂLTEANU, D. (1971), La depréssion butonniere de Berca et ses volcanos de boue, RRGGG-Géogr., 15, 2, Bucureşti, pp. 145-152, 5 fig., rez.

BĂLTEANU, D. (1975), Un eşantion de hartă morfodinamică din Subcarpaţii Buzăului, Lucr. Colocv. Geomorf. aplic. şi Cartogr. geo-morf., Iaşi, 1973, pp. 349-354, 1 fig.

BĂLTEANU, D. (1976), Two case Studies of Mudflows in the Buzău Subcarpathians, Geo-grafiska Annaler, A, 3, Stockholm, pp. 165-171, 6 fig, abstr.

BĂLTEANU, D., TALOESCU, Iuliana, DINU, Mihaela, SANDU, Maria (1976), Efectele morfologice ale precipitaţiilor din iulie 1975 în unele bazine hidrografice mici aferente Vâlsanu-lui, SCGGG-Geogr., XXIII, Bucureşti, pp. 19-32, 7 fig., 4 tab., 1 pl., abstr.

BĂLTEANU, D. (1978), Experimentul de teren în geomorfologie, SCGGG-Geogr., XXV, Bucureşti, pp. 19-23, abstr.

Page 10: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 0 G E O G R A F U L

BĂLTEANU, D. (1979), Effects of the March 4, 1977, Earthquake on slope modelling in the surroudings of the Pătârlagele Research Sta-tion (The Buzău Carpathians and the Subcarpat-hians), Studia Geomorphologica Carpatho-Balcanica, XIII, Krakow, pp. 175-189, 8 fig., 3 tab.

BADEA, L., BĂLTEANU, D., SANDU, Ma-ria (1980), Urmele unei transgresiuni din cuater-narul mediu în Subcarpaţii dintre Buzău şi Cri-cov, SCGGG-Geogr., XXVII, 1, Bucureşti, pp. 19-27, 4 fig., abstr.

BĂLTEANU, D., TEODORESCU, V. (1985), Elements for the sediment budget of a small catchment (The Getic Piedmont, Roma-nia), RRGGG-Géogr., 29, Bucureşti, pp. 73-78, 2 fig., 2 foto, 3 tab., ref.

BĂLTEANU, D., NEGUŢ, N., CĂPLES-CU, L. (1992), Photogrammetric Methods in Ge-omorfological Process Studies, Geo-Hazards and their Mitigation, Science Press, Beijing-New York, pp. 200-205, 1 fig., 2 foto., ref.

BĂLTEANU, D. (1996), Semnificaţia geo-grafică a modificării utilizării terenurilor, Analele Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, Geogra-fe-Geologie, V, Edit. Universităţii Suceava, Su-ceava, pp. 5-9, abstr.

NĂDEJDE, Ş., BĂLTEANU, D. (1996), On the Lower Danube Cross-Links, Eureg, 4, Euro-pean Journal of Regional Development, Hanno-ver, pp. 54-56, 1 fig.

POPESCU, Claudia, BĂLTEANU, D. (1996), Transition and Sustainable Development. Some geographical paradigms in România, Eu-reg, 3, European Journal of Regional Develop-ment, Hannover, pp. 61-64.

BĂLTEANU, D. (1997), Romania, in Geo-morphological Hazards of Europe, Develop-ments in Earth Surface Processes, 5, Elsevier, editori: Clifford Embleton, Christine Embleton-Hamann, pp. 409-427, 11 fig.

BĂLTEANU, D., IELENICZ, M., POPES-CU, N. (1998), Geomorphology of the Romanian Carpathians. New Trends and Evolutions. Studia geomorphologica Carpatho-Balcanica, XXXII, Kraków, pp. 88-109, 9 fig., streszcz.

BĂLTEANU, D. (2000), Orientări actuale în cercetarea geografică, Terra, XXX (L), 1, Bu-cureşti, pp. 5-8, 1 fig., abstr.

BĂLTEANU, D., CHENDEŞ, V., CHEVAL, S. (2001), Sistem informaţional geografic (GIS) pentru studiul dezastrelor naturale, în vol. Socie-tatea informaţională. Societatea cunoaşterii. Concepte, soluţii şi strategii pentru România, Editor Florin Gheorghe Filip, Edit. Expert, Bucu-reşti.

BREWER, A. P., MACKLIN, G. M., BĂL-TEANU, D., COLUTHARD, J. T., DRIGA, B.,

HOWARD, J. A., BIRD, G., ZAHARIA, S., ŞER-BAN, Mihaela (2002), The January and March tailings dam failures in Maramureş county, Ro-mania and their transboundary impacts on the river systems, în Proceedings of NATO Ad-vanced Research Workshop Approaches to han-dling environmental problems in the mining and metallurgical regions of NIS countries, Mariupol, September 5-7, Ukraine, NATO sciene series, IV, Earth and Environmental sciences, vol. 20, Kluwer Academic Publishers, pp. 56-64, 7 fig., 2 tab., abstr.

BĂLTEANU, D. (2003), Environmental change and sustainable development in the Ro-manian Carpathians, The Journal of the Geo-graphical Society of Hosei University, 35, March, pp. 7-12, 7 fig., rez. japoneză.

BĂLTEANU, D., POPESCU, Claudia, PRAPUGICU, Nicoleta, BORTO, Gabriela (2003), Geographical Issues Related to Cross-border Co-operation and Tourism within the Black Sea – Lower Danube Basin, The First Me-eting of the Council of the Presidents of the Nati-onal Academies of Sciences of the BSEC Mem-ber States – Documents and Reports, Kiev, pp. 85-108, 2 fig.

BĂLTEANU, D., POPESCU, Claudia, BORTO, Gabriela (2003), Dezvoltare regională şi cooperare transfrontalieră în bazinul inferior al Dunării. Consideraţii geografice, Forum Geogra-fic, 1, Edit. Universitaria, Craiova, pp. 11-25, 2 fig., 1 tab., abstr.

BĂLESCU, Sanda, LAMOTHE, M., MER-CIER, N., HUOT, S., BĂLTEANU, D., BILLARD, A., HUS., J. (2003), Luminescence chronology of Pleistocene loess deposits from Romania: tes-ting methods of age correction for anomalous fading in alkali feldspars, Elsevier, Quaternary Science Reviews 22, pp. 967-973, 5 fig., 3 tab., abstr.

ŞERBAN, Mihaela, BĂLTEANU, D., Mac-klin, G. M., BREWER, P., BIRD, G. (2004), Mi-ning activities and heavy metal river pollution in the Apuseni Mountains, Romania, Conference on Water Observation and Information for the Decision Support, Ohrid, Macedonia, 25-29 May 2004.

BĂLTEANU, D., COSTACHE, Andra (2006), Conceptul de vulnerabilitate. Aplicaţii în geografie, Revista Geografică, XII/2005, Edit. Ars Docendi, Bucureşti, pp. 5-12, 1 fig., 1 tab., abstr.

BĂLTEANU, D., GRIGORESCU, Ines (2006), The Impact of Changing Land Use upon the Environment in the Metropolitan Area of Bu-charest. Preliminary Considerations, Romanian Review of Regional Studies – Journal of the Centre for Regional Geography, II, 1, Edit. Presa

Page 11: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 1 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pp. 35-44, 6 fig., 1 tab., abstr.

BĂLTEANU, D., ENCIU, P., DEAK, G. (2006), A large scale collapse in the Ocnele Mari Salt Mine field, Getic Subcarpathians, Romania, Studia Geomorphologica Carpatho-Balcanica – Landform Evolution in Mountain Areas, XL, Kraków, pp. 119-126, 6 fig., abstr.

MORI, K., URUSHIBARA-YOSHINO, K., BĂLTEANU, D., ŞERBAN, Mihaela (2006), Pri-mary cause of water pollution in the headwaters of River Cibin, Central Romania, with special reference to sheep overgrazing, Physical Geo-graphy, 27, 4, pp. 308-315, 6 fig., abstr.

BIRD, G., BREWER, P. A., MACKLIN, M.G., BĂLTEANU, D., ŞERBAN, Mihaela, DRI-GA, B., Zaharia, S. (2008). River system recove-ry following the Novaţ-Roşu tailings dam failure, Maramureş County, Romania, în Applied Geo-chemistry, Elsevier, 23, 12, pp. 3498–3518, 9 fig., 6 tab., abstr.

BĂLTEANU, D., MICU, M. (2009) Landslide investigation: from morphodynamic mapping to hazard assessment. A case study in the Romanian Subcarpathians, Muscel cat-chment, în MALET, Jean-Philippe, REMAITRE, Alexandre, BOGAARD, Thom (Editori) (eds) Landslide Processes. From geomorphologic mapping to dynamic modelling, CERG Editions, Strasbourg, pp. 235–241, 6 fig., 1 tab.

DOGARU, Diana, ZOBRIST, J., BĂLTEA-NU, D., POPESCU, Claudia, SIMA, Mihaela, AMINI, M., YANG, H. (2009), Community per-ception of water quality in a mining-affected area: A case study for the Certej Catchment in the Apuseni Mountains in Romania, Environmen-tal Management, 6, 43, online, pp. 1131-1145, 1 fig., 5 tab., abstr.

BĂLTEANU, D., CHENDEŞ, V., SIMA, Mihaela, ENCIU, P. (2010), A country-wide spati-al assessment of landslide susceptibility in Ro-

mania. Geomorphology, Special Issue „Recent advances in landslide investigation”, 124, 3-4, Elsevier, pp. 102-112, 7 fig., 3 tab., abstr.

BĂLTEANU, D., DOGARU, Diana (2011), Gepgraphical perspectives on human-environment relationships and anthropic pressu-re indicators, Rev. Roum. Géogr./Rom. Journ. Geogr., 55, (2), Bucureşti, pp. 69-80, 1 fig., 2 tab., abstr.

BĂLTEANU, D. (2012), Strategia UE pen-tru Regiunea Dunării. Implicaţii pentru cereceta-rea geografică, TERRA, 1-2/2012, Anul XLIII (LXIII),Volum dedicat celui de-al 32-lea Congres Internaţional de Geografie de la Köln, 2012 - Anul ,,Simion Mehedinţi” (1869-1962), Edit CD-Press, Bucureşti, pp. 7-10, 2 fig., abstr.

BĂLTEANU, D. (2012) Simion Mehedinţi – founder and organiser of modern Romanian geography, Rev. Roum. Géogr./Rom. Journ. Ge-ogr., vol. 56, (1), Bucureşti, pp. 3-10, 4 fig., abstr.

BĂLTEANU, D., MAUSER, W. (2012), Global Change Atlas of the EU Strategy for the Danube Region. A possible Flagship Project, Academica, 11, noiembrie 2012, XXII, 265, Edit. Academiei Române, Bucureşti, pp. 57-60, 1 tab.

BĂLTEANU, D., DRAGOTĂ, Carmen-Sofia, POPOVICI, Elena-Ana, DUMITRAŞCU, Monica, KUCSICSA, Gh., GRIGORESCU, Ines (2013), Land use and crop dynamics related to climate change signals during the post-communist period in the South Oltenia, Roma-nia, Proc. Rom. Acad., Series B, XV, 3, pp. 265–278, 11 fig., 8 tab., abstr.

POPOVICI, Elena-Ana, BĂLTEANU, D., KUCSICSA, Gh. (2013), Assessment of changes in land-use and land-cover pattern in Romania using Corine Land Cover Database, Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences, XIII, 4, Baia Mare, pp. 195-208, 8 fig., 2 tab., abstr.

Page 12: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 2 G E O G R A F U L

În ultimii ani, în România, extinderea spaţiilor rezidenţiale s-a făcut într-un ritm extrem de rapid. Acest lucru ridică anumite probleme, întrucât duce la degradarea mediului. Lucrarea “Evaluarea integrată a calității mediului în spațiile rezidențiale” a fost realizată în cadrul proiectului PN II IDEI Proiecte de cercetare exploratorie, finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).

Lucrarea este structurată în şapte capitole. Astfel, capitolul I prezintă tipologii de spaţii rezidenţiale şi caracteristicile lor, dar şi factorii care au determinat extinderea acestora.

Al doilea capitol se referă la metodele ce pot fi utilizate pentru a evalua calitatea mediului în spaţiile rezidenţiale. Principala caracteristică a acestor metode este multidisciplinaritatea.

În al treilea capitol sunt analizaţi factorii care permit sau restricţionează amplasarea spaţiilor rezidenţiale într-un anumit loc.

Capitolul al patrulea se referă la sursele de degradare a mediului, din prisma spaţiilor rezidenţiale. În cadrul cercetării, s-au aplicat chestionare pentru a afla comportamentele locuitorilor.

În capitolul al cincilea, spaţiul rezidenţial este analizat ca generator de probleme de mediu. În acest capitol apare şi conceptul de amprentă ecologică, un concept foarte utlizat în analiza mediului, întrucât se referă la cât teren este necesar pentru a asigura o bună funcţionalitate a unei populaţii, atât din punct de vedere al necesităţilor, dar şi din punctul de vedere al absorbţiei de deşeuri.

În cel de-al şaselea capitol sunt prezentate problemele din mediul interior al spaţiilor rezidenţiale. Pentru analiză s-au folosit chestionare şi măsurători directe în anumite locuinţe.

În ultimul capitol se face o legătură între

schimbările globale de mediu şi schimbările ce au loc în spaţiile rezidenţiale şi se propun soluţii pentru o mai bună locuire, dar, în acelaşi timp, fără a mai afecta mediului înconjurător.

Informaţiile din text sunt susţinute de tabele şi figuri (poze, prelucrarea imaginilor satelitare, hărţi realizate prin tehnica GIS); un fapt pozitiv este acela că imaginile sunt color, ceea ce permite o mai bună înţelegere a informaţiilor prezentate în imaginile respective. Aceste imagini şi tabele sunt inventariate la sfârşitul lucrării. Ar fi constituit un plus dacă s-ar fi specificat şi pagina la care au apărut respectivele tabele şi figuri, pentru a facilita găsirea acestora de către o persoană interesată.

Următoarele şase pagini ale cărţii sunt dedicate informaţiilor despre proiectul în cadrul căruia a fost realizată această lucrare şi diferitelor rezultate obţinute.

Cartea cuprinde şi un rezumat în limba engleză, ce se întinde pe 21 de pagini. Bibliografia se extinde pe parcursul a 13 pagini, cuprinzând atât articole ştiinţifice, cât şi teze de doctorat sau cărţi de specialitate, din România şi străinătate, fapt ce reliefează cercetarea temeinică, iar sursele au fost citate susținut în text.

Limbajul utilizat este unul pertinent şi ştiinţific, dar poate fi în același timp pe înţelesul oricărei persoane interesate de această problemă.

Deşi se face un studiu de caz pe Bucureşti şi zona sa metropolitană, informaţiile prezentate în lucrare sunt raportate şi la situaţia internaţională şi pot fi aplicate oricărui spaţiu rezidenţial.

Acest studiu poate fi cosiderat drept un ghid util tuturor celor care doresc să realizeze un studiu despre calitatea mediului în spaţiile rezidenţiale.

Drd. Hermina DOROBANȚU

Recenzie

Evaluarea integrată a calității mediului în spațiile rezidențiale Maria Pătroescu, Cristian Iojă, Laurenţiu Rozylowicz, Gabriel Vânău,

Mihai Niţă, Iulia Pătroescu-Klötz, Annemarie Iojă Editura Academiei Române, București, 2012, 246 p.

ISBN 978-973-27-2215-2

Page 13: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 3 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

În structura ştiinţelor actuale, geografia este percepută fie în mod predominant o ştiinţă a naturii, fie predominant o ştiinţă socială, dar foar-te rar ca o ştiinţă integrată, atât a naturii, cât şi a societăţii. Această constatare creează dificultăţi importante în afirmarea geografiei ca ştiinţă con-temporană semnificativă.

Sub raport educaţional, plasarea geografi-ei într-o aşa numită „arie curriculară” Om şi soci-etate are un profund caracter reducţionist, care aduce după sine scăderea sensibilă a afirmării potenţialului ei educaţional de disciplină ştiinţifi-că.

Reflecţia de faţă asupra epistemologiei actuale a geografiei are ca scop de a prezenta partenerilor din domeniul ştiinţei şi educaţiei ele-mente principale ale geografiei actuale.

Origini şi legitimitate

Geografia este o ştiinţă cu origini certe de

aproape trei milenii. În general se consideră că originile geografiei sunt în Egipt, Grecia şi Impe-riul Roman, fiind evocaţi, în acest sens, printre alţii, Herodot, Eratostene, Ptolemeu, Aristotel şi Strabon (cu Geographica, în 17 volume).

Este posibil ca originile geografiei în China Antică să fie mai vechi, sincrone cu principalele descoperiri ştiinţifice din vremea respectivă (cum ar fi busola). De la origini până în epoca moder-nă, geografia a avut o origine duală, cu preocu-pări în ştiinţele naturii şi în ştiinţele sociale.

Conceptul integrator al geografiei generale („Geografia generalis”), construit de Varenius (1650), reprezintă momentul principal de sinteză al geografiei; lectura modernă a Geografiei ge-neralis este extrem de sugestivă pentru posibili-tăţile de atunci, dar şi actuale ale acestei ştiinţe. Există, de asemenea, o succesiune de geografi şi lucrări ale acestora care au conturat evoluţia şi elementele esenţiale ale geografiei moderne şi ale geografiei contemporane (Imm. Kant, Al. v. Humboldt, K. Ritter, E. Réclus, Fr. Ratzel, P. V. de la Blache, Carl Sauer, etc. până la geografii contemporani), dintre care Al. v. Humboldt şi K. Ritter sunt consideraţi fondatorii geografiei mo-derne.

În decursul evoluţiei sale, geografia a abordat elemente de cartografie, relieful terestru, populaţia, peisajele naturale, regiunile, mediul înconjurător, învelişul geografic etc. Acestea au reprezentat domenii predilecte de studiu în anu-mite momente.

În privinţa legitimităţii geografiei, principa-lul element atât de natură istorică, dar şi episte-mologică, îl reprezintă originea şi calitatea sa duală (de ştiinţă atât a naturii, cât şi a societăţii) şi felul în care această origine este şi în prezent integrabilă într-o structură unitară, care îmbină elemente din cele două mari domenii (fiecare studiat de un număr semnificativ de ştiinţe şi dis-cipline).

Dilema epistemologică principală este aceea de a accepta ca o ştiinţă să fie atât a na-turii, cât şi a societăţii, dar nici exclusiv a naturii şi nici exclusiv a societăţii. Din acest punct de vedere, există mai multe opţiuni în privinţa obiec-tului propriu de studiu, a metodologiei şi a di-mensiunii axiomatice (în contextul apartenenţei la ambele domenii).

Reflecţia epistemologică asupra geografiei Epistemologia constituie o reflecţie struc-

turată, predominant filosofică, asupra cercetării ştiinţifice, bazată şi pe o anumită viziune gnoseo-logică. Ea reprezintă un fel de „metaştiinţă” care abordează elementele teoretice principale ale unui anumit domeniu de studiu, dar şi a ştiinţei în ansamblul ei, în contextul unei anumite reflecţii filosofice. Primul teoretician important al geogra-fiei a fost Imm. Kant, filosof dar şi profesor de geografie la Universitatea din Köningsberg, adept al paradigmei deterministe în explicarea fenomenelor geografice. Din punct de vedere epistemologic, o ştiinţă are legitimitate dacă se ocupă în mod predilect de un anumit obiect de studiu (sau domeniu obiectual), are o anumită metodologie, un sistem de aserţiuni (adică un sistem axiomatic) şi legi, precum şi, dacă este posibil, un sistem de inferenţă (derivare) a ade-vărurilor. Din acest punct de vedere, raportarea geografiei la cerinţele epistemologice ale unei

ELEMENTE DE EPISTEMOLOGIE A GEOGRAFIEI (Reflecţii asupra bazelor teoretice şi metodologice ale geografiei)

Conf.univ.dr. Octavian MÂNDRUŢ

[email protected]

Opinie geografică

Page 14: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 4 G E O G R A F U L

ştiinţe legitimate trebuie să fie realizată atât prin sintetizarea critică a preocupărilor semnificative de până acum, cât şi prin asumarea unui anumit drum în contextul exploziv al ştiinţelor. Lucrările teoretice mai vechi (O. Băncilă, 1974, M. Iancu, 1975) sau recente (R. Marconis, 1996; D. Grego-ry, 1996; Bailly şi Ferras, 1997; Holt – Jensen, 1999; Paul Claval, 2007; S. Neguţ, 2011; Ion Nicolae, 2011; Al Ungureanu şi D. Petrea, 2007, I. Mac, 2007, 2008) stimulează construirea unui răspuns pozitiv.

Elemente definitorii ale geografiei actuale

Sursele identificării domeniilor şi a ele-

mentelor specifice geografiei actuale sunt relativ variate şi diferite: domeniile de interes ale Uniunii Geografice Internaţionale (reflectate în comisiile şi disciplinele acesteia), lucrările semnificative apărute la nivel mondial în ultima perioadă de timp, articolele teoretice, studiile realizate în ca-drul diferitelor discipline din diferite ţări, prezenţa geografiei în mass-media şi realizările semnifica-tive în câmpul ştiinţelor actuale (reflectate în te-matica unor simpozioane naţionale şi internaţio-nale).

În ipoteza considerării secţiunilor UIG ca relevante pentru domeniile geografiei, ar fi suficient să ne oprim la diviziunile de lucru ale acesteia.

Observăm că predomină un referenţial supradimensionat al abordărilor din spaţiul anglo – american; cel puţin în domeniul geografiei, rea-lizări şi abordări semnificative există şi în alte ţări (Franţa, Germania, Federaţia Rusă, Polonia, Ucraina, China, India, Japonia, România).

Geografia este perceptibilă în prezent în câmpul ştiinţific, social şi de informare prin urmă-toarele domenii:

- Geografia informativă, care presupune vectorizarea oricărei informaţii cu caracter geo-grafic, structurată sau nu, elaborată de specialişti disciplinari (sau de alte persoane), care prezintă (vehiculează) elementele presupuse de geogra-fia ca ştiinţă;

- Geografia educaţională (şcolară), care prezintă, într-un mod structurat dar într-o formă relativ stabilizată (prin curriculum), elementele de instruire posibile, prin conţinuturi cu un caracter geografic;

- Geografia cotidiană (empirică) reprezintă totalitatea informaţiilor vehiculate de mass-media, cu un anumit conţinut geografic, identifi-cabil direct sau intuibil;

- Geografia de cercetare („academică”), care îşi propune să prezinte elementele inovati-ve, rezolvările teoretice şi pragmatice, precum şi aplicaţiile acestora în câmpul altor ştiinţe şi al

practicii umane. În câmpul disciplinar actual, pentru princi-

palele domenii ale geografiei (pe care nu le mai menţionăm deoarece sunt cunoscute), există următoarele situaţii:

a) o serie de domenii nu sunt contestate şi contestabile, fiind cu siguranţă elemente centrale ale geografiei ca ştiinţă; acestea sunt:

- domenii predominant cu o dimensiune informativă (cuprinzând informaţii structurate despre Terra ca întreg, mediul terestru, continen-te, regiuni, ţări, peisaje, geosfere, economie, populaţie etc.);

- domenii cu elemente predominant de cercetare; acestea sunt, în opinia noastră, geo-morfologia, climatologia, hidrologia uscatului, geografia populaţiei şi a aşezărilor, geografia regională etc.);

b) o altă serie de domenii pot fi privite mai nuanţat, deoarece sunt contestabile; acestea sunt, în opinia noastră: paleogeografia, geografia socială, geografia culturală, geografia comporta-mentală, geografia medicală, administrativă, poli-tică, precum şi alte discipline „noi”, care preiau din domeniul ştiinţelor diferite elemente care au reflectare în fenomenele geografice ca întreg; desigur, o serie de discipline autonomizate în ştiinţele autonome (meteorologia, oceanografia, turismul, biogeografia) sunt domenii ale geografi-ei mai mult sub raport informaţional.

Un reproş formulat frecvent este acela al „geografizării” altor domenii (prin proliferarea diferitelor „geografii” noi) sau al asumării prin discursul geografic al unor domenii considerate exterioare geografiei (geopolitică, geostrategie, dezvoltare durabilă, amenajarea spaţiului, hazar-de, modificări climatice globale, poluarea şi pro-tecţia mediului, planificarea teritorială şi urbană, tectonica plăcilor etc.).

Geografia ca domeniu al cunoaşterii umane

Întrebarea legitimă adresabilă geografiei

este următoarea: „Geografia aduce un specific în cunoaşterea umană şi contribuie la dezvoltarea acestei cunoaşteri?”.

Perceperea actuală a geografiei în spaţiul public este una predominant reducţionistă, con-form căreia aceasta se ocupă predominant cu furnizarea de informaţii (preponderent enciclope-dice) despre ţări, călătorii, popoare, regiuni, oraşe, continente etc., mijlocite sau nu de un suport cartografic. Această „geografie cotidiană” are o anumită structurare şi raţionalitate în cazul geografiei educaţionale. De aici însă până la te-matica modernă este un pas care nu este făcut în opinia percepţiei publice.

Page 15: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 5 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Poate fi considerată o abordare geografică orice iniţiativă de explicare a elementelor, feno-menelor, proceselor, sistemelor şi structurilor care au o legătură cu spaţiul locuit de om (eventual reprezentate cartografic). Această mo-dalitate specifică de abordare a realităţii obiecti-ve înconjurătoare, naturale şi umane, deci geo-grafice, reprezintă un mod propriu al cunoaşterii umane.

O serie de elemente cu un anumit grad de subtilitate presupun şi o adâncime mai mare de analiză; de exemplu, printre altele, raportul dintre comunităţile umane şi mediul lor de viaţă, ierarhi-zarea sistemelor teritoriale, identificarea decupa-jelor climatice etc.

Perceperea socială a geografiei, deşi a evoluat foarte mult, a rămas încă relativ superfi-cială, deoarece nu şi-a dezvoltat toate posibili-tăţile de afirmare a demersului explicativ.

Trebuie să observăm că obiectul cu-noaşterii umane este abordat din perspective diferite, dar realitatea propriu-zisă este unitară şi, în mod fundamental, metodologia de investigaţie este, de asemenea, unitară. Realitatea abordată de geografie (elemente, fenomene, procese, sis-teme şi structură) cuprinde elemente din ştiinţele naturii, din ştiinţele socio-umane, dar cu o anu-mită distanţare epistemologică faţă de acestea (în raport cu domeniul abordat sau interacţiunea studiată), încercând o sinteză a celor două do-menii.

La nivelul ansamblului ştiinţelor, există o percepţie apreciativă în privinţa unor discipline „tari” (şi dificile), în raport cu percepţia frecvent minimalizantă (şi depreciativă) pentru disciplinele mai „slabe” (şi, aparent, mai uşor de înţeles şi de practicat). În acest context, geografia este frec-vent contestată, din cauza tentaţiei enciclopedi-ce, descriptive, cu puţine inferenţe explicative şi cu multiple preluări de date din alte domenii. Ele-mentul puternic al geografiei (cartografia) nu este perceput întotdeauna ca un vector de trans-mitere structurată a informaţiilor şi ca un limbaj specific.

În contextul în care ar fi realizabilă o anali-ză aprofundată a influenţei fiecărei ştiinţe semni-ficative în practica actuală şi în cunoaşterea umană, este foarte evident că geografia nu are elemente de comparaţie cu ştiinţele „tari” (fizica şi multitudinea domeniilor sale, care au împins cunoaşterea foarte departe, chimia, matematica, biologia, geologia şi chiar anumite discipline so-cio-umane, cum ar fi psihologia, logica, econo-mia generală).

Specificul cunoaşterii „geografice” îl repre-zintă identificarea interacţiunilor dintre compo-nentele realităţii obiective observate (elemente,

fenomene, procese), forma de concretizare a acestor interacţiuni (în sisteme şi structuri), de la ansamblul planetar („Terra ca întreg”), până la orizontul local.

Contribuţia geografiei la progresul ştiinţific şi

al cunoaşterii umane În general, geografia este asociată călăto-

riilor, explorării diferitelor teritorii noi (inclusiv „descoperirile geografice” din epoca modernă), descrierilor diferitelor ţări, regiuni, peisaje, locuri şi oameni, astfel încât pare mai mult o disciplină care narează (descrie) ceea ce se observă. Explorarea unor teritorii noi a dus la lărgirea pro-gresivă a orizontului de cunoaştere a planetei, ceea ce este un fapt incontestabil al progresului ştiinţei. Geografia nu abordează însă cercetări directe în domenii pentru care are aparent exclu-sivitate informaţională: oceanografia, meteorolo-gia, studiul solului, mediul înconjurător, fenome-nul urban, geografie politică, dezvoltare durabilă, organizarea spaţiului etc.

Este posibil ca doar geografii cu o pregăti-re aprofundată într-unul sau mai multe domenii ale geografiei să poată exprima în prezent com-plexitatea deosebită a cercetărilor pentru fiecare dintre aceste domenii, pentru anumite grupe, câmpuri şi chiar pentru geografie ca întreg.

Contribuţia specifică a geografiei la progresul ştiinţific şi al cunoaşterii s-a realizat şi se realizează, predominant, într-un mod sesiza-bil şi semnificativ prin următoarele domenii:

- construirea unui referenţial obiectiv (format din sistemul cartografic, planeta ca în-treg, continente, regiuni, ţări, sisteme de aşezări, spaţiu, teritoriu, geosfere etc.), la care pot fi ra-portate elemente şi procese, sisteme şi structuri diverse din diferite ştiinţe şi domenii practice; acest referenţial racordează universuri spaţio-temporale diferite (din fizică, matematică, biolo-gie, chimie, istorie, filosofie), la dimensiunea ex-perienţială umană desfăşurată pe suprafaţa te-restră concretă, formând ceea ce s-ar putea numi „magnitudinea geografiei”;

- identificarea unor constatări (şi adevă-ruri) rezultate din interacţiunea componentelor mediului terestru natural (elemente, fenomene, sisteme) cu cele ale societăţii umane care îl lo-cuieşte precum şi din interacţiunea globală om – natură. Lista acestor rezultate este diversificată (ceea ce limitează enumerarea ei) şi formează structura axiomatică a geografiei;

- investigarea într-o formă specifică a ge-osferelor, prin decuparea elementelor relaţionale proprii şi asamblarea acestor relaţii pe un sub-strat predominant disciplinar oferit de viziunea

Page 16: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 6 G E O G R A F U L

geografică asupra acestora: reliefosferă, clima-tosferă, antroposferă etc.;

- rezolvarea unor probleme punctuale re-zultate din practica umană, acolo unde geografia şi geografii au fost solicitaţi (proiecte de mediu, proiecte urbane, organizarea spaţiului etc.);

- realizarea unui fond de rezultate ale cer-cetării (prin tratate, cărţi, articole, materiale car-tografice, date, imagini etc.), semnificativ „în si-ne” şi util în perceperea progresului cunoaşterii realităţii;

- sub raport teoretic, geografia a contribuit (şi contribuie) la aprofundarea cunoaşterii supra-feţei terestre şi la identificarea elementelor com-plexităţii progresive a interacţiunii dintre societa-te şi mediul ei de viaţă.

Dacă s-ar realiza un inventar al ideilor ge-nerale imaginate de-a lungul timpului de oameni de ştiinţă care au fost şi geografi sau de geo-grafi, idei care sunt în acelaşi timp semnificative pentru progresul ştiinţei şi al cunoaşterii umane, acesta ar trebui să conţină, printre altele:

descrierea lumii antice (Strabo, Herodot, Ptolemeu);

descrierea atmosferei şi a fenomenelor meteorologice (Aristotel);

măsurarea lungimii circumferinţei teres-tre (Erathostene);

proiecţiile cartografice iniţiale (Mercator) şi primele atlase (Ortelius etc.);

descrierea complexităţii naturii (Al. v. Humboldt, „Kosmos”);

specificul raţionamentului filosofic aplica-bil în geografie (Imm. Kant);

explicarea caracterului integrat al Terrei (B. Varenius);

realizarea unor lucrări de „geografie uni-versală” de mari dimensiuni, foarte influente în lume în perioada respectivă (E. Réeclus etc.);

descrieri regionale şi peisaje (P. V. de la Blanche)

explicarea configuraţiei suprafeţei teres-tre prin „deriva continentelor” (Alfred Wegener a fost geograf şi meteorolog, iar teoria lui prefigu-rează cu 6 – 7 decenii „tectonica globală”);

regionări climatice globale (Köppen, Paffen etc.);

realizarea unor „atlase naţionale” şi tra-tate de geografie în diferite ţări, care au avut un impact ştiinţific, cultural şi educaţional;

realizarea unor „descrieri geografi-ce” (referitoare la planetă ca întreg, continente, regiuni, ţări, popoare) utile informării publicului

larg;

contribuţia geografiei (şi a unor geografi) la utilizarea sistemului GIS (ofertat de tehnologia informaţiei şi comunicării);

înţelegerea caracterului autoreglabil glo-bal al Terrei;

viziunea geoecologică asupra evoluţiei umane.

Obiectul de studiu

În condiţiile în care o serie de ştiinţe şi

discipline componente sferei de interes a geo-grafiei s-au independentizat (meteorologia, ocea-nografia, hidrologia, studiul oraşelor etc.) şi în contextul evoluției deosebite a altor ştiinţe (fizica, matematica, chimia, biologia, informatica) şi teh-nologii care transformă mediul natural, apare întrebarea legitimă care este obiectul predilect de studiu al geografiei şi cum poate fi susţinut?

Dacă fiecare dintre ştiinţele naturii şi ştiinţele sociale, precum şi tehnologiile noi au adâncit foarte mult cunoaşterea, geografia ar trebui să îşi dimensioneze obiectul de studiu la ceea ce nu se regăseşte în nici una dintre aceste ştiinţe. În cazul ştiinţelor naturii, geografia nu poate concura analitic cu nici una dintre acestea, preocupându-se însă de partea naturală a mediului de viaţă al societăţii omeneşti, în întregul său.

Disciplinele geografice care abordează fiecare geosferă (sau componente ale acesteia) au în vedere geosfera respectivă în ansamblul ei (care nu formează obiectul de studiu al geografi-ei), raporturile cu alte geosfere, rezultate ale in-teracţiunilor (mediu, peisaje, regiuni, înveliş geo-grafic), precum şi sistemul integrat societate – mediu (antropogeosfera) .

Ştiinţele despre societate au aprofundat foarte mult caracteristicile acesteia. Geografia nu face cercetare specifică în nici unul dintre dome-niile ei principale (sociologie, antropologie, eco-nomie, demografie), dar îşi propune să raporteze aceste elemente de natură socială la spaţiul geo-grafic (sub forma spaţiului umanizat) şi substratul pe care acestea se desfăşoară.

În acest context, aparent domeniul de stu-diu al geografiei ar trebui să se reducă la investi-garea interacţiunilor dintre natură şi societate la scări diferite. În acelaşi timp, trebuie să valorifice relaţiile dintre elementele naturale şi elementele sociale, reunite aparent într-o „supergeosferă” sau “megageosferă” (antropo-geosfera).

Antropogeosfera cuprinde spaţiul „vertical” cuprins între ± 10 km de la suprafaţa reliefosferei (prelungită pe oceanosferă), între stratul de ozon

Page 17: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 7 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

(ozonosferă) şi limita inferioară variabilă a aste-nosferei. Sistemul integrat om – mediu este simi-lar socio-geosistemului (I. Donisă, 1977; Irina Ungureanu, 2005; Al. Ungureanu, D. Petrea, 2007). O concepţie similară, „antropoecologie”, a fost formulată şi de M. Bizerea (M. Bizerea, 1974).

Sub raportul cercetării proprii, geografia ar trebui să îşi propună în mod predilect studierea elementelor, fenomenelor, proceselor, sistemelor şi structurilor rezultate din interacţiunea dintre mediul natural şi societatea umană, într-o organi-zare taxonomică şi ierarhică situată între nivelul planetar şi nivelul unui spaţiu elementar.

Din cele de mai sus rezultă că: - geografia poate să îşi asume analiza

interacţiunilor între elementele naturale, pe de o parte şi societatea umană (prin geografie gene-rală, geografie teoretică, geografie fizică şi uma-nă); Obiectul interacţional integrat îl reprezintă „mediul înconjurător”, abordat din perspectiva paradigmei geografice;

- aceste interacţiuni vizează elemente, procese, fenomene, circuite, structuri şi sisteme, prin toate disciplinele specifice, de la geomorfo-logie la geografia turismului;

- interacţiunile se desfăşoară la scări dife-rite (de la planetă la sit), prin geografie regională integrată, geografie fizică regională etc.;

- în acelaşi timp, geografia şi specialiştii din acest domeniu se pot concentra pe studii intradisciplinare de geografie fizică (şi orice disci-plină componentă), de geografie umană (şi orice disciplină a sa), pe geografie integrată sau orice domeniu conectat la acestea.

Astfel, geografia se ocupă atât de abordări în cadrul diviziunilor „clasice” (geografie fizică şi umană), cât şi al problemelor rezultate din inte-racţiunea acestora sau cu un caracter integrat.

Această concepţie „duală” şi „integrată” a geografiei actuale este asumată şi de tratate recente din S.U.A. (R. Christopherson, 2006, pg. 5), iar anterior, de şcoala românească, reprezen-tată de V. Mihăilescu (1968). Geografia „duală” dar „integrată” (Scheibling, I., 1994; Bailly, A., Ferras, R., 1997; Marconis, R., 1996) este însă înlocuită în unele opinii cu o dimensiune aproape exclusiv „umană” (P. Claval, 2007).

Elementele unei definiţii

Definiţia unei ştiinţe ar trebui, în principiu,

să cuprindă pe scurt elementele principale ale domeniului specific, din perspectivă metaştiinţifi-că (adică epistemologică), care nu pot fi identifi-cate la o altă ştiinţă.

Elementele definiţiei ar putea să cuprindă: - obiectul predilect de studiu: interacţiunea

dintre societatea omenească şi mediul ei de viaţă (de la dimensiunea planetei, la sit), dar şi interacţiunile din cadrul fiecărui domeniu „clasic” (geografie fizică şi umană) sau cu un caracter „integrat”;

- metodologia specifică, centrată pe hartă (şi, în cadrul acesteia, de oportunitatea metodo-logică rezultată din trecerile de scară şi GIS);

- definirea unei axiomatici proprii, care să descrie adevăruri (aserţiuni) cu caracter de ge-neralitate (lege) din domeniul naturii, al societăţii în raport cu natura şi al sistemului societate – natură (dacă acestea sunt identifica-bile):

- sistemul conceptual şi terminologic specific;

- formalizarea discursului şi inferenţa procesului de identificare a adevărurilor.

Există, în prezent, un număr foarte mare de definiţii ale geografiei, precum şi ale ştiinţelor şi disciplinelor componente (afirmate în majorita-tea lucrărilor citate în bibliografie). Există, de asemenea, aprecieri privind modul în care definiţiile geografiei au evoluat în timp, de la dimensiunea naturală, la mediu, peisaj, regiune, spaţiu (V. Mihăilescu, 1968; Holt – Jensen, A., 1999 etc.), până la exhaustivizarea componente-lor umane (P. Claval, 2007).

O definiţie care să surprindă în mod ele-mentele metaştiinţifice ar putea fi: Geografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul interacţiunilor din mediul fizic (geografie fizică), mediul umanizat (geografie umană), dintre societate şi mediul ei de viaţă (geografie integrată, generală), concreti-zate în diferite forme spaţiale şi funcţionale (elemente, procese, sisteme, structuri), de la nivelul maximal al planetei ca întreg, la nivele elementare, utilizând o metodologie în care ele-mentul specific este reprezentarea cartografică (facilitând trecerile de scară), cu o terminologie con-ceptuală consolidată şi un sistem axiomatic derivat din paradigmele actuale identificabile.

Caracteristicile actuale ale geografiei

În raport cu abordările clasicizate şi tra-

diţionale, geografia contemporană a evoluat în-deosebi în ultimele trei decenii în mai multe di-recţii identificabile, cum ar fi:

- alunecarea aparentă a geografiei spre domeniul ştiinţelor social - umane, prin dezvolta-rea deosebită a abordărilor de geografie umană, astfel încât în prezent geografia este percepută mai mult ca o disciplină social - umană;

- utilizarea metodelor moderne (derivate din evoluţia spectaculoasă a tehnologiei) au im-pulsionat cercetările geografice prin vectori in-strumentali, care au depăşit sensibil abordările

Page 18: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 8 G E O G R A F U L

de până acum (programe informatice, imagini satelitare, prelucrări de date);

- un domeniu de înaltă inovativitate în cer-cetarea geografică îl reprezintă sistemele GIS, care au propulsat foarte mult calitativ metoda cartografică şi care au permis extinderea calitati-vă şi cantitativă a prelucrării datelor geografice;

- dezvoltarea studiilor regionale şi a geo-grafiei regionale într-o formă modernizată şi evo-luată (Cocean, P., 2011), care pune accentul şi pe dimensiunea „mentală” a spaţiului geografic.

Conceptele principale au rămas stabilizate în ansamblul lor, dar s-a modificat accentul din zona conceptelor „tradiţionale” spre abordări noi, care extind mult sfera preocupărilor (sisteme teritoriale, peisaje culturale, dimensiuni culturale ale spaţiului geografic, planning teritorial, geosis-teme, regiuni etc.), păstrând un interes informativ asupra unor teme globale, integrate (environment, modificări globale ale mediului, hazarde, regiuni etc.).

Terminologia geografică

Terminologia geografică reprezintă un do-

meniu consolidat al geografiei ca ştiinţă, prin aceea că poate fi ordonată şi organizată într-un sistem taxonomic articulat şi deosebit de bogat.

Există un nucleu conceptual bine structu-rat (localizare, spaţiu, teritoriu, regiune, mediu înconjurător, peisaj, geosferă, geosistem, zonali-tate etc.), căruia i se asociază termeni generali, termeni specifici şi un număr semnificativ de ter-meni concreţi (apelative şi nume geografice). În mod deosebit semnalăm funcţia deosebită a to-ponimiei geografice şi a toponomasticii în fixarea unor elemente ale legăturilor dintre societatea omenească şi mediul ei de viaţă. Fiecare con-cept sau termen general este definibil prin ele-mente componente, fenomene şi procese, printr-o structură spaţială şi funcţională şi poate fi indi-vidualizat cartografic.

Dicţionarele recente de mari dimensiuni consemnează în total aproximativ 10.000 de ter-meni, în proporţie aproape egală de geografie fizică (8.000 de termeni în Dictionary of Physical Geography şi peste 10.000 de termeni prezentaţi de Gh. Romanescu, 2010) şi sensibil mai mică de geografie umană (sub 10.000 termeni în „The Dictionary of Human Geography”, 2003).

Axiomatica

Axiomatica reprezintă sistemul de adevă-

ruri (care nu mai este necesar să fie demonstrat) propriu unei ştiinţe. În cazul geografiei, pot fi identificate mai multe categorii de adevăruri

(formând împreună „sistemul axiomatic”), cum ar fi următoarele:

- Fenomenele naturale sunt organizate în structuri latitudinale, zonale, ca efect al inte-racţiunii diferitelor caracteristici ale planetei ca întreg (zonalitatea geografică latitudinală).

- Mediul natural, diferenţiat ca rezultat al tipului de interacţiuni, este organizat ierarhic şi taxonomic în structuri supraordonate (de la sit la planetă).

- Antropizarea mediului natural este un fenomen accelerat (şi, cel puţin în prezent, ire-versibil).

- Mediul (environment), peisajul, regiunile, spaţiul geografic şi geosistemul sunt concretizări identificabile ale interacţiunii dintre elementele naturale şi cele antropice.

- Macrosistemul interacţional terestru (antropogeosfera) are (deocamdată) un caracter autoreglabil, capabil să asigure existenţa viitoare a societăţii omeneşti.

- Dezvoltarea durabilă (care integrează iniţiativele umane în raport cu mediul de viaţă) trebuie să reprezinte premisa de bază a transfor-mării mediului înconjurător.

Realitatea teritorială are un caracter obiec-tiv, este identificabilă (ce este?), localizabilă (de ce este acolo?) şi explicabilă (de ce este aşa?), cu ajutorul abordărilor disciplinare proprii geogra-fiei.

Este posibil să existe şi alte afirmaţii (axiome) cu valoare de adevăr şi un înalt nivel de generalitate, mai „vizibile” îndeosebi în dome-niul geografiei fizice. O aprofundare axiomatică deosebit de interesantă este datorată lui V. Zotic (2005), care identifică un număr semnificativ de interacţiuni cu un anumit nivel de generalitate (proprii diferitelor elemente ale realităţii), structu-rate într-o formă taxonomică obiectivă. În contextul discutării sistemului de legi, teorii, principii, aserţiuni şi ipoteze asociate geografiei, trebuie să observăm că acestea pot fi grupate în două categorii, astfel:

- teorii, legi, principii şi ipoteze din diferite ştiinţe care studiază realitatea obiectivă naturală şi umană (aparţinând fizicii, biologiei, ecologiei, matematicii, geologiei, sociologiei, istoriei etc.);

- teorii, legi, principii şi ipoteze specifice diferitelor discipline interioare ale geografiei (teoria evoluţiei reliefului, teoria locului centra etc.); acest ultim ansamblu reprezintă baza teo-retică şi axiologică a geografiei.

Organizarea taxonomică a realităţii

geografice Explicarea diferitelor elemente ale realităţii

Page 19: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 1 9 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

teritoriale integrate a început să fie bazată pe analiza unor interacţiuni foarte diferite (în spaţiu) şi îndepărtate (în timp), care anterior puteau fi cu greu incluse într-un raţionament explicativ.

Astfel, tectonica plăcilor şi dinamica scoarţei terestre (preluată ca sistem de adevăruri din domeniul ştiinţelor despre Pământ) devin elemente explicative ale unor localizări, sisteme, structuri şi procese din domeniul geomorfologiei, atât la scară planetară, cât şi la dimensiuni foarte mici.

Zonalitatea morfoclimatică (ca element particular al zonalităţii) explică mai bine sisteme-

le spaţiale şi funcţionale ale reliefosferei (de la o formă elementară, la dimensiunile planetei).

Circuitele biogeochimice pot explica în prezent multe dintre elementele concrete ale spaţialităţii fenomenelor naturale şi, îndeosebi, funcţionalitatea sa.

În acest context, realitatea integrată (dar şi cea referitoare individualizat şi disjunct la partea naturală sau partea umană a realităţii spaţiale) poate fi ordonată într-o scară taxonomică de la nivelul planetar până la dimensiuni mai mici, în care sunt evidenţiate elemente interacţionale, astfel:

Scara Dimensiunile spaţiale

Suprafaţa de referinţă Elementele derivate din interacţiuni

Megascară 50 - 510 mil. km2

7 · 108 loc. Terra ca întreg Reliefosfera şi oceanosfera Continente şi bazine oceanice

Circulaţia atmosferei şi oceanosferei Interacţiunea planetară a geosferelor (antropogeosfera) Zonalitatea geografică

Macroscară 1 – 50 mil. km2

1 · 108 – 1 · 109 loc. Subdiviziuni majore ale continentelor şi oceanelor Plăci tectonice Sisteme montane planetare

Tipuri de climă şi biomuri Macrorelief Fenomene asociate tectonicii

Mezoscară 0,1 – 1 mil. km2

1 · 107 – 1 · 108 loc. Unităţi majore de relief (masive muntoase, depresiuni, câmpii) Regiuni naturale omogene

Nuanţe ale zonalităţii (tipuri) Diferenţieri datorate mezoreliefului şi hidrografiei Sesizarea impactului antropic

Microscară 0,1 m2-0,1 mil. km2

1 · 101 – 1 · 107 loc. Unităţi de relief de întinderi medii şi mici Tipuri şi forme de relief

Nuanţe climatice, topoclimatice şi microclimatice Impact antropic semnificativ Areale pedogeografice

La fiecare nivel de abordare, interacţiunea dintre societate şi mediul ei de viaţă are anumite caracteristici, vizibile prin aspecte exterioare (peisaj, tip de mediu, regiune) şi funcţionalităţi interioare (geosistem). Această ordonare spaţia-lă ar trebui completată cu o reflecţie substanţială asupra dimensiunii temporale.

Varietatea preocupărilor integrate este foarte mare şi este diferenţiată în funcţie de sca-ra de abordare. Este posibil să fie imaginată o scară taxonomică mai detaliată (cu mai multe niveluri), precum şi un model de cronologie.

Metodologia geografică şi

metodele de studiu Metodele moderne au impulsionat sensibil

tipul de abordare a realităţii studiate. Aceste me-tode vin din afara geografiei, ca rezultate ale pro-gresului general al cunoaşterii, ale progresului unor anumite ştiinţe şi al evoluţiei tehnologice.

În acest context, geografia este în prezent foarte mult informatizată (ca modalitate de prelu-crare şi prezentare a datelor), iar prin intermediul GIS, realitatea poate fi percepută în timp real şi

în spaţiul real. Există o sensibilă ruptură faţă de preocupările (şi metodologiile) „tradiţionale”, practicate aproape exclusiv până în urmă cu trei – patru decenii (cercetări pe teren, raportarea la harta topografică, metode expediţionale şi de înregistrare a datelor, desenul şi fotografia etc.). Acest fenomen a dus la deplasarea sensibilă a cercetării geografice din domeniul analizei con-crete la teren, în domeniul observării indirecte şi a prelucrării informaţiilor.

Metoda specifică a geografiei, metoda cartografică, a fost substanţial modificată în condiţiile utilizării GIS. Este foarte interesant de observat că la interacţiunea între informatică (ca tehnologie şi ştiinţă distinctă) şi geografie (ca ştiinţă legitimată tradiţional) a apărut o interfaţă nouă, denumită GIS.

Cu toate acestea, unele tipuri de hărţi (şi modul lor de realizare) rămân, în linii mari, utili-zabile şi în prezent. Inventarea limbajului chore-matic a simplificat foarte mult expresivitatea car-tografică şi a determinat o anumită schematizare a realităţii prin generalizări sugestive ale elemen-telor reprezentate.

Page 20: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 0 G E O G R A F U L

Coexistenţa choremelor cu hărţile temati-ce a îmbogăţit aparent limbajul şi metoda carto-grafică. Este posibil însă ca GIS-ul să revigoreze puternic cartografia tematică.

În acelaşi timp, metodele complementare (cele tradiţionale şi metodele noi), articulate în metodologii, pot accelera profunzimea cunoaşte-rii realităţii abordate de geografie. Menţionăm elemente ale dualităţii metodologice a geografiei: parcursul inductiv dar şi deductiv, cercetarea ideografică dar şi nomotehnică, dimensiunea exploratorie dar şi prospectivă, sugestiile orienta-tive dar şi dimensiunea normativă etc. Geografia ca ştiinţă cu un înalt potenţial teoretic va rămâne însă şi un domeniu al reflecţiei filosofice şi epis-temologice.

Geografia, filosofia şi ideologiile

Orientările conceptuale, metodologice şi

de paradigmă ale geografiei au avut, de-a lungul timpului, relaţii complexe de interferenţă cu ori-entările filosofice semnificative ale momentului şi cu ideologiile predominante.

Este greu de stabilit multitudinea de inte-racţiuni şi succesiunea lor în timp. În principiu, geografii semnificativi ai fiecărei etape de „reflecţie fundamentală” (filosofică şi ideologică) au imprimat, prin poziţia pe care au avut-o şi o anumită orientare metodologică ştiinţei pe care au practicat-o.

Aristotel, Erathostene şi Strabo au reflec-tat libertatea de gândire a antichităţii şi au impri-mat preocupărilor lor principale (meteorologie, cartografie, geografie umană) un spirit deschis şi constructiv.

Bernard Varenius aduce în geografie (din sfera gândirii teoretice) o substanţială „viziune de ansamblu” asupra Terrei (inclusiv prin construirea geografiei generale ca ştiinţă integra-tă a Terrei), cu multiple abordări de „universalitate” (ca rezultat al spiritului său de „homo universalis”, modelul uman al timpului).

Humboldt s-a apropiat sensibil de o „filosofie a naturii”, iar Imm. Kant, construind o filosofie a „gândirii pure” (teoretice) – fără a prac-tica exclusiv geografia – a imprimat ştiinţelor epocii dimensiunea demersului filosofic.

În perioada contemporană (după 1950), cel puţin în unele ţări socialiste, filosofia materia-list – dialectică şi ideologia asociată au impus geografiei o anumită dilemă epistemologică. Aceasta a postulat „imposibilitatea” asocierii legi-lor naturii cu ale societăţii, a naturii cu omul, printr-un „posibilism” exagerat şi a geografiei fizice, cu geografia economică (presupunându-se două ştiinţe distincte); ideea predominantă avea la bază tipurile diferite şi disjuncte de legi

(ale naturii şi ale societăţii), care nu se pot su-prapune.

Determinismul mediului fizic era strict limi-tat, iar posibilismul omului faţă de natură era pre-supus ca nelimitat. Ştiinţa şi practica umană au modificat sensibil această viziune.

De altfel, la o lectură mai atentă a clasici-lor materialism – dialecticii (preluată de autori mai noi) se vorbea despre „integrarea dintre om şi natură”, caracterul unitar al sistemului om – mediu şi integrarea „ştiinţelor despre om cu ştiinţele despre natură, într-o unică ştiinţă” (G. N. Volkov, 1987). Este foarte interesant de observat că numeroase lucrări teoretice recente de geografie discută în prezent referenţialul propus de gândirea marxistă.

Ar fi foarte interesantă, din acest punct de vedere, analiza din perspectiva geografiei a idei-lor lui N. Georgescu – Roegen referitoare la ra-portul natură – economie (N. Georgescu – Roe-gen, 1984).

Geografia şi interacţiunea dintre mediu

şi societate Geografia nu îşi poate propune să analize-

ze toate elementele realităţii obiective înconjură-toare (acest lucru îl fac toate ştiinţele, la un loc). De asemenea, prin tradiţie nu se poate limita doar la dimensiunea naturală sau la dimensiu-nea umană a realităţii obiective, chiar dacă le studiază în mod aprofundat. Specificul ei îl repre-zintă tocmai caracterul interacţional care se reali-zează în interiorul fiecăreia şi între mediul terestru şi societatea care îl locuieşte.

Întrebarea legitimă este următoarea: dacă acest caracter interacţional poate deveni dome-niu predilect al unei ştiinţe (cum este geografia) sau aceasta trebuie să se concentreze spre re-zultate obiectuale (regiuni, peisaje, tipuri de me-dii etc.). În acest sens, opţiunea asumabilă poate fi aceea a primatului dimensiunii interacţionale în raport cu cea obiectuală, chiar dacă multe rezul-tate ale interacţiunilor au acest caracter obiectual (peisaje etc.).

În cazul considerării geografiei ca ştiinţă atât a naturii, cât şi a societăţii şi îndeosebi a interacţiunii dintre societate şi mediul ei de viaţă, apare întrebarea legitimă: geografia ar fi singura ştiinţă de acest fel („duală”) sau există şi alte domenii similare din acest punct de vedere?

În opinia noastră, ar exista cel puţin urmă-toarele domenii ale cunoaşterii umane:

- filosofia, prin raţionamentele pe care le aplică atât naturii (dialectică, filosofia şi episte-mologia ştiinţelor naturii etc.), cât şi societăţii (filosofie socială, filosofie politică etc.);

Page 21: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 1 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

- psihologia, prin originea „natura-lă” (rezultată din funcţionarea fenomenelor psihofiziologice bazate pe mecanisme naturale) şi reflecţia socială (psihologie socială).

De asemenea, TIC, prin oportunităţile de aplicare atât la domeniile naturii, cât şi ale societăţii (chiar dacă reprezintă mai mult o meto-dologie şi nu construieşte judecăţi de valoare ştiinţifice).

Filosofia, psihologia, geografia (şi eventual TSI) au în comun acest caracter „dual” (natură şi societate) al domeniului de studiu şi o dimensiu-ne teoretică evidentă (inclusiv geografia).

Spre o abordare epistemologică integrată a

geografiei În raport cu preocupările anterioare şi mul-

tiplele definiţii asociate geografiei, ne putem în-treba, pe bună dreptate, dacă este posibilă o abordare epistemologică (facilitând perceperea specificului geografiei ca ştiinţă şi domeniu al realităţii), negociată şi asumabilă de specialişti ai domeniului şi recunoscută de specialiştii din alte ştiinţe, din filozofie şi din practica social – uma-nă.

Această dimensiune epistemologică por-neşte de la următoarele aserţiuni:

- predominarea caracterului interacţional şi unitar al realităţii, chiar dacă aceasta se concreti-zează în elemente, fenomene, procese, structuri şi sisteme cu o relevanţă mai mare în diviziunile „clasice”;

- domeniile disciplinare ale geografiei (geomorfologie, climatologie, geodemografie etc.) au fiecare aprofundări şi tangenţe cu ele-mente componente ale geosferelor terestre şi niveluri de concretizare foarte diferite; fiecare disciplină semnificativă îşi propune să identifice caracteristicile sale în raport cu sisteme inte-racţionale supraordonate;

- metoda cartografică, accelerată prin GIS, rămâne în continuare nucleul specific al metodo-logiei geografice de investigare a realităţii;

- sistemul de adevăruri (sistemul axioma-tic), reductibil deocamdată la câteva constatări de generalitate maximă, este posibil să fie în realitate mult mai complex şi mai nuanţat;

- sistemul conceptual al geografiei, axat în prezent pe câteva coordonate majore (localizarea, spaţiul, regiunea etc.) trebuie să fie stabilizat şi să fie ordonat taxonomic, astfel încât să reflecte mai bine caracterul interacţional al realităţii;

- ar fi utilă o formalizare mai accentuată a geografiei, pentru a înlocui lungimea mare a unor texte, precum şi identificarea unor modali-tăţi de inferenţă din domeniile cunoscute, în do-

menii şi realităţi mai puţin cunoscute; - interacţiunea om – mediu ar putea să fie

asumată ca principal domeniu predilect al geo-grafiei actuale.

Paradigme posibile în geografie

Există în prezent diferite tipuri de abordare

a problemelor legate de paradigmele geografiei sau de paradigmele din domeniul geografiei (Bailly, A. şi Ferras, R., 1997; Scheibling, J., 1994; Holt – Jensen, 1999; Claval, P., 2007; Zo-tic, V., 2005; Mac, I., 2007; Bogdan, D. I., 2012).

Fiecare abordare are elemente constructi-ve, dar şi aspecte ameliorabile. Profesorul Dan Ion Bogdan (2012) opinează că geografia se află în prezent într-o fază „preparadigmatică”, după criteriile imaginate de T. Kuhn. Ion Mac (2007) imaginează un sistem propriu şi original. V. Zotic (2005) subliniază că paradigmele geografiei au evoluat în timp şi ar fi în prezent structurabile taxonomic pe dimensiunea regională, sistemică, ecologică, sociologică şi a dezvoltării durabile (V. Zotic, 2005, pg. 34).

În acest moment ar putea fi identificate, în opinia noastră (Mândruţ, O., 2012), următoarele paradigme ale geografiei actuale:

paradigma geoecologică (antropo-geoecologică sau antropoecologică);

paradigma interacţională („totul este în interacţiune cu totul”);

paradigma spaţială (construirea spaţiului geografic);

paradigma cartografică (prin „trecerile de scară” şi taxonomia spaţială);

paradigma dezvoltării durabile (supradisciplinară);

paradigma autoreglării sistemului „Geea” (exterioară, ca origine, geografiei);

paradigma geopolitică;

paradigma regională.

Probleme deschise Există încă multiple elemente care ar ne-

cesita aprofundări corespunzătoare. Dintre aces-tea, menţionăm câteva:

- Analiza raportului dintre evoluţia geogra-fiei în timp şi influenţa concepţiilor sincrone su-praordonate (referenţialul filosofic al momentului şi ideologiile predominante perioadelor respecti-ve).

- Identificarea influenţei şi a rolului (pozitiv şi negativ) al unor personalităţi creatoare de şcoală în evoluţia şi structurarea geografiei. În

Page 22: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 2 G E O G R A F U L

acest context, apare şi ideea unor influenţe de tip „persuasiv” ale diferitelor personalităţi asupra dinamicii geografiei ca sistem (acest lucru este reperabil atât în mişcarea de idei la nivel inter-naţional, cât şi la nivelul ţării noastre).

- Analiza „critică” şi constructivă a unor momente anterioare ale evoluţiei geografiei recu-perarea unor câmpuri conceptuale ignorate şi valorizarea gândirii geografice actuale din alte spaţii decât cele practicate în ultimele decenii. Ca opinie personală, trebuie să observăm actua-litatea remarcabilă a „Geografiei generalis”.

- Pentru geografie, este utilă analiza unor aspecte legate de principalele orientări actuale, deoarece în condiţiile trecerii la un model parţial „anglo-saxon” şi parţial „francofon” (care ignoră vizibil deliberat rezultatele anterioare stabilizate), este diminuată percepţia globală şi obiectivă a geografiei contemporane, care are resurse de evoluţie mai mari şi, eventual, şi în alte direcţii.

- Sub raport pragmatic (al poziţiei „instituţionale” între domeniile „academice”), geo-grafia ar putea opta şi pentru o situaţie „de com-promis”, în sensul cantonării într-unul dintre spaţiile „tradiţionalizate” (ştiinţe ale naturii sau ştiinţe socio – umane), cu limitele şi avantajele oricărei opţiuni, ca rezultat al unei analize nego-ciate între specialişti cu interes în promovarea „geografiei ştiinţifice durabile”.

- Analiza unor modele (scenarii) de evo-luţie şi asumarea de către geografi a unei direcţii justificate şi negociate.

Scenarii posibile

Evoluţia viitoare a geografiei poate avea

loc în următoarele direcţii: - Păstrarea caracteristicilor de ştiinţă uni-

tară şi integrată, care are ca obiect principal de studiu interacţiunea dintre societate şi mediul ei de viaţă, cu dezvoltări pe mari domenii (geografie generală, geografie fizică, geografie umană, geografia mediului, geografie regională) şi discipline (de la geomorfologie la geografia turismului).

- Deplasarea accentuată a centrului de greutate al geografiei spre geografia umană (cu păstrarea geografiei fizice, ca „scenă” a acţiunii societăţii), dar conservarea caracterului aparent „unitar” al geografiei (prin nedisocierea obiectului de studiu).

- Deplasarea instituţionalizată a geografiei „academice” spre ştiinţele naturii, cu dezvoltarea domeniilor clasice ale geografiei fizice (geomorfologie etc.), a unor domenii de inte-racţiune (mediul înconjurător, organizarea spaţiului geografic etc.) şi a studiilor de geografie

umană într-o formă (şi cu un conţinut) care să nu se suprapună ştiinţelor sociale corespunzătoare.

- „Spargerea” geografiei în cele două do-menii majore ale sale: geografie fizică (ataşabilă „ştiinţelor naturii”) şi geografie umană (ataşabilă „ştiinţelor sociale”), cu toate consecinţele acade-mice, ştiinţifice şi educaţionale ale acestui de-mers.

- Reorganizarea teoretică a geografiei în jurul paradigmelor proprii, într-o viziune predomi-nant interacţională (geografia ca ştiinţă a inte-racţiunilor dintre societate şi mediu), asupra componentelor sale (elemente, fenomene, pro-cese, structuri, sisteme), la diferite scări de anali-ză, în perspectiva unei contribuţii sporite la dez-voltarea durabilă a spaţiului locuit.

- În toate situaţiile (1 – 5), geografia îşi păstrează nucleul metodologic specific (cartografie, GIS). Pot să apară diferenţieri sen-sibile în celelalte componente ale geografei ca ştiinţă: obiectul predilect de studiu, sistemul axio-matic, viziunea de scară, finalitatea ştiinţifică. De asemenea, orice opţiune are influenţă asupra poziţiei educaţionale.

Inserţie socială şi dezvoltări educaţionale

Efectele principale ale unei poziţii noi a

geografiei în câmpul spaţiului de decidenţă su-pradisciplinară ar fi:

poziţionarea geografiei în spaţiul acade-mic (şi al Academiei Române) într-o structură diferită de cea actuală, care nu permite accesul geografilor în aceste structuri (în raport cu auto-perpetuarea unor specialişti din domeniul predo-minant), chiar dacă relevanţa socială a acestor domenii nu este chiar atât de evidentă în raport cu importanţa lor autoconsiderată;

în spaţiul conferirii titlurilor universitare, poziţia geografiei, atât în zona ştiinţelor

naturii, cât şi a ştiinţelor sociale are un caracter reducţionist, deoarece permite utilizarea unor criterii diferite şi imixtiunea specialiştilor din alte domenii, care nu au o calificare în geografie;

în spaţiul Curriculumului Naţional, geografia va trebui să aibă o poziţie care să rezulte din demersul negociat şi argumentat al specialiştilor care pot opta între apropierea de domeniul ştiinţelor naturii, de al ştiinţelor sociale sau de un nou domeniu de studii, care ar fi atât al ştiinţelor sociale, cât şi al ştiinţelor naturii.

Consecinţa directă a unei opţiuni asumate induce un anumit comportament al geografiei „ştiinţifice” faţă de dimensiunea ei „educaţională” (ca prezenţă în învăţământ, mass-media etc.). Îndeosebi în structurarea unei

Page 23: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 3 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

discipline şcolare moderne, opţiunea „teoretică” influenţează componentele principale ale con-strucţiei unui curriculum predominant disciplinar: sistemul de competenţe asumate (organizat ta-xonomic), criteriile construcţiei disciplinei şcola-re, modelul curricular, organizarea conţinuturilor asociate competenţelor, structura capitolelor dis-ciplinare semnificative, oportunităţi specifice de instruire etc.

Sunt uşor de imaginat consecinţele fiecă-rui scenariu asupra poziţiei geografiei în Curricu-lum Naţional (şi planul de învăţământ). Un model al geografiei educaţionale, bazat pe criteriile de mai sus şi pe opţiunea caracterului integrat al geografiei, a fost dezvoltat recent (Mândruţ, O., 2010, 2012, pornindu-se de la construcţii teoreti-ce anterioare.

Pentru a evita plasarea geografiei într-un anumit domeniu univoc, un geograf american arăta că „geograful, atunci când studiază natura, este un geograf – fizician, iar când studiază soci-etatea, este un geograf – umanist”.

Din punctul de vedere al unei idei kantiene („Ideea este arhitectonică. Ea creează ştiinţa”), este constructivă constatarea posibilităţii geogra-fiei de a se autoconstrui pe sine.

Bibliografie selectivă

Ardelean, A., Mândruţ, O. (2012), Geogra-

fia mediului înconjurător, „Vasile Goldiş” Univer-sity Press, Arad.

Bailly, A., Ferras, R. (1997), Éléments d’épistemologie de la géographie, Armand Colin, Paris.

Baud, P., Bourgeat, S., Bras, Catherine (2003), Dictionaire de géographie, Hatier, Paris.

Băncilă, O. (1974), Determinismul în filo-sofie şi ştiinţă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

Beucher, Stéphanie, Reghezza, M. (2005), La Géographie:pourquoi, comment?, Hatier, Paris.

Bizerea, M. (1973), Antropoecologia – sin-teză a geografiei actuale, în vol. Catedra, Casa Corpului Didactic, Arad.

Blache, de la, P., V. (1921), Principes de la géographie humaine, Alcan, Paris.

Bogdan, D., I. (2012), Demersuri episte-mologice în geografie, „Vasile Goldiş” University Press, Arad.

Claval, P. (2007), Épistémologie de la gé-ographie, Armand Colin, Paris.

Cocean, P. (2011), Ţările – regiuni geo-grafice şi spaţii mentale, Presa Universitară Clu-jeană, Cluj – Napoca.

Cristopherson, R. (2006), Geosystems, Pearson, Upper Saddle River, New Jersey, U.S.A.

Donisă, I. (1977), Bazele teoretice şi me-todologice ale geografiei, Edit. did. şi ped., Bucu-reşti.

Georgescu, Roegen, N. (1984), Legea entropiei şi procesul economic, Edit. Politică, Bucureşti.

Godfrey – Smith, P. (2012), Filosofia şti-inţei, Editura Herald, Bucureşti.

Gregory, D. (1996), Geographical Imagi-nations, Blackwell, U.K.

Haggett, P. (1983), A modern Synthesis, Harper, Row, New York.

Holt – Jensen, Arild (1999), Geography – history, cencepts, Sage Publication, London.

Hugget, R., J. (1995), Geoecology – an evolutionary approach, Routledge, London – New York.

Humboldt, Al. v. (1845), Kosmos (trei volu-me).

Ianoş, I. (2000), Sisteme teritoriale – o abordare geografică, Edit. Tehnică, Bucureşti.

Iancu, M., Mândruţ, O. (1978), Conside-raţii asupra metodologiei geografice, în Studii de geografie, Universitatea Bucureşti.

Iancu, M., Mândruţ, O. (1978), Orientarea, evoluţia şi sarcinile metodologiei geografiei în etapa actuală de dezvoltare a ştiinţei, în “În aju-torul profesorului de geografie”, Societatea de Geografie.

Johnston, R., J., Gregory, D., Pratt, Geral-dine, Watts, M. (2003), The Dictionary of Human Geography, Blackwell Publishing, U.K.

Kuhn, T. (1962), Structura revoluţiilor şti-inţifice (ediţia originală, 1962; traducere, 2008, Edit. Humanitas).

Mac, I. (2007), Geografie generală, Editu-ra Europontic, Cluj – Napoca.

Mac, I. (2008), Geografie normativă, Pre-sa Universitară Clujeană.

Marconis, R. (1996), Introduction à la géo-graphie, Armand Colin, Paris.

Marcus, S. (1987), Provocarea ştiinţei, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti.

Mândruţ, O. (2012), Instruirea centrată pe competenţe la geografie în învăţământul preuni-versitar, „Vasile Goldiş” University Press, Arad.

Mândruţ, O. (2012), Geografie fizică şi umană generală, „Vasile Goldiş” University Press, Arad.

Mândruţ, O. (2012), Elemente de episte-mologie a geografiei (sinteză), revista Terra, anul XLIII (LXIII), nr. 1-2, CD Press, Bucureşti.

Mândruţ, O. (2012), Elemente de episte-mologie geografică, „Vasile Goldiş” University Press, Arad.

Mehedinţi, S. (1931), Terra, vol. I, II, Edit. „S. Ciornei”, Bucureşti.

Page 24: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 4 G E O G R A F U L

Mihăilescu, V. (1968), Geografie teoretică, Edit. Academiei, Bucureşti.

Neguţ, S. (2011), Geografie umană, Edit. Academiei, Bucureşti.

Nicolae, I. (2011), Antropogeografie – o abordare diacronică, Edit. Universitară, Bucu-reşti.

Réclus, E. (1905 – 1908), L’home et la Terre (6 vol.), Paris.

Pârvu, I. (1998), Introducere în epistemo-logie, Edit. Polirom, Iaşi.

Pop, C. (2006), Geografia conceptuală, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca.

Romanescu, Gh. (2010), Geografie fizică de la A la Z, Edit. did. şi ped., Bucureşti.

Scheibling, J. (1994), Qu’est-ce que la Géographie, Hachette, Paris.

Surdu, A. (2002), Filosofia modernă, Edi-tura Paidea, Bucureşti.

Surdu, A. (2003), Filosofia contemporană,

Edit. Paideea, Bucureşti. Surdu, A. (2008), Cercetări logico – filoso-

fice, Edit. Tehnică, Bucureşti. Tarbuck, E., Lutgens, E. (2006), Earth Sci-

ences, Pearson, Upper Saddle River, New Jer-sey, U.S.A.

Ungureanu, Al., Petrea, D. (2007), Geo-grafie generală, PIR – MECTS, Bucureşti.

Ungureanu, Irina (2005), Geografia mediu-lui, PIR – MECTS, Bucureşti.

Varenius, B. (1650), Geographia genera-lis, Amsterdam.

Volkov, G. N. (1986), Sociologia ştiinţei, Edit. Politică, Bucureşti.

Zotic, V. (2005), Componentele operaţio-nale ale organizării spaţiului geografic, Presa Universitară Clujeană.

Whittow, J. (1984), Dictionary of physical geography, Penguin Books, London, U.K.

Toate articolele propuse spre publicare vor fi redactate în format electronic (A4,

Word 97-2003 sau Word 2007, Arial, font 12, la un rând, cu caractere româneşti,

fără a depăşi 6-7 pag., inclusiv ilustraţia - hărţi, grafice, tabele, fotografii color).

Pot publica articole membrii sau simpatizanţii APGR.

Invităm toţi geografii din ţară să transmită scurte informaţii privind modificări ale

componentelor naturale şi a celor antropice din orizontul local. Informaţiile vor fi

redactate de către Colegiul Editorial, bineînţeles cu respectarea dreptului de au-

tor.

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în totalitate autorilor.

Pentru corespondenţă vă rugăm să folosiţi adresa de e-mail a Secretarului

general de redacţie: [email protected].

Page 25: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 5 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

În prezentarea reliefului României sunt evidente aceleași tipare regăsite atât în lucrările cuprinzătoare despre Carpați, Subcarpați, Dea-luri, Podișuri și Câmpii, cât și în acelea care au subiect strict relieful teritoriilor spațial. Elemente-le de bază valorificate sunt, în principal, două: cele de factură geologică, expuse în variate lu-crări generale ori în lucrări referențiale strict indi-vidualizate; cele de factură geografică, cu locali-zare pe geneză, poziție teritorială, relații spațiale, conținut cantitativ și elemente de geografie ope-rațională. Desigur că trebuie sesizată și atașarea (conexarea) și altor aspecte care vizează, cu precădere, specificități teritoriale, morfologice și geodinamice.

Aranjamentul arhitectural major prezentat până aici ar fi, în esență, cel impus de unitățile majore structogenetice conexate Plăcii Euroasia-tice.

Se cuvine să notăm că unii geologi români opinează pentru înlocuirea concepției de geosin-clinal folosit în explicarea structogenezei majore, prin cel de arie labilă (V. Mutihac, 1990).

Concepția tectonicii globale oferă șanse aparte și deosebite în conceperea de modele structogenetice cu posibile valențe de reinterpre-

tare a reliefului României. În același context științific, teoria pânzelor

de șariaj a suferit ajustări sensibile. Deformările de prim ordin ale ariilor mobile sunt gândite ca „pânze de coliziune”, ceea ce aduce o premisă nouă în interpretarea reliefului carpatic. Conform cu datele cercetărilor științifice existente acum, desfășurarea spațială a Carpaților între nordul țării noastre și fluviul Dunărea este materializată prin unități teritoriale majore: Carpații Orientali, Carpații Meridionali și Carpații Occidentali - în special „Munții Apuseni”.

La rândul lor, aceste mari unități includ subunități, fie de tip longitudinal ca în Carpații Orientali, fie de ansambluri geostructurale de factura masivelor, așa cum sunt cele din Carpații Meridionali și din Carpații Occidentali.

Se operează tot timpul cu elemente de genul: munte, masiv, culme, creastă, pasuri, tre-cători, depresiuni, versanți, abrupturi etc. Conco-mitent sunt folosite noțiunile de noduri și nuclee orografice, fără a fi explicate modurile de consti-tuire. Două variabile de control sunt aduse în discuție:

Opinie geograficǎ

PILIERII OROGENETICI ÎN ARHITECTONICA TEROMORFOSTRUCTURALĂ DIN CARPAȚII ROMÂNIEI*)

Prof. univ. dr. Ioan MAC

[email protected]

The Orogenetic Pillars in the Teromorphostructural Architectonics of the Romanian Carpathians. The scientific research on the Romanian relief focuses mainly on clarifying elements as genesis, territorial distribution, geospatial relations and operative geography in relation to units such the Carpathians, Subcarpathians, hills, plateaus and plains. The information database is geological and geographical, benefitting from a remarkable theoretical background and significant synthetic interpretations at international level. Researchers operate with notions as: mountain, massif, ridge, peak, passes, anticline, slopes and abrupt. The orographic constitution and shape is almost entirely assigned to agents as: rock, structure, faults tectonics and differentiated modeling by external agents. The epirogenetic movements are not rendered with the appropriate role. By considering the actual ideas and concepts related to the Earth structure and the earth mass motion, it is worth pointing out that mass transfers occur from the inner core to the Astenosphere. Terra is a planet in expansion (dilatation). Forced injections of terrestrial mass are released up to the Earth crust, consolidating gradually. This is the way the deep orogenetic rocks form. Along such orogenetic lines, peaks, knots and massifs stand out from the general mountain ridges, acting in fact as orogenetic pillars. The selective research on the Romanian Carpathians determined a more detailed approach of four models: Rodnei Mountains, Bucegi Mountains, Parâng Mountains and Apuseni Mountains (Bihor Mountains). Both general and particular aspects in relation to these four models were pointed out within the study.

Key words: earth structure, mass motion, forced injections, solidification, deep rocks, orogenetic apexes, Carpathian pillars

*) Acest articol a apărut și în limba engleză în Revista Analele APGR, vol.IV,4, 2013, pag.19-30.

Page 26: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 6 G E O G R A F U L

- ordonarea zonal / concentrică a compo-nentelor petrografice, ca de exemplu în Parâng;

- delimitarea tectonică cu precădere prin falii marginale și fragmentarea intensivă cu falii radiare ca, spre exemplu, în Rodna.

Este surprinzător faptul că în conturarea masivelor din Carpați, totul este atribuit: rocii, structurii și tectonicii de faliere marginală ce a avut drept consecință lăsarea structurilor adia-cente și formarea depresiunilor piemontane și interne.

Mișcărilor epirogenetice nu li se atribuie nici un rol în acest proces structogenetic și de configurație morfologică spațială.

În opinia noastră, tocmai aceste mișcări epirogenetice, cu precădere focalizate pe anumi-te arii, pe sâmburii de scoarță insoliți și activi în aria de labilitate geotectonică, au avut rolul major în săltarea virtuală a masivelor și în individualiza-

rea unor „noduri” cu funcție de pilieri carpatici. În consecință, se impune o revedere asu-

pra „structurii Terrei” și asupra mobilității materiei terestre.

Noua interpretare are suporturi doar prin trecerea de la viziunile legate de individualitățile teritoriale la viziunea întregului orogen geofizic terestru. Rol major au fluxurile de materie aflate în diverse stări: de topire, compresiune, decom-presiune, cristalizare, migrare, diluție etc.

Procesul fundamental de mișcare parcur-ge calea de la nucleul terestru (intern), la nucleul extern, mantaua inferioară, mantaua superioară și crustă (Fig. 1). Distanțele exprimate prin calcu-le speciale sunt de la 6370 km la 33 km (crusta terestră).

Fig.1. Modelul fizic de alcătuire a Terrei

Page 27: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 7 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Pentru înțelegerea întregului proces de flux material trebuie avute în vedere și disconti-nuitățile dintre zone, ca de exemplu Discontinui-tatea Repetti (la 1000 km), Discontinuitatea

Mohorovicic (200 km). Importanță remarcabilă are Astenosfera (250-375 km) peste care se așează Litosfera, respectiv Scoarța Pământului (Fig. 2).

Procesele interne sunt puse în funcție de materia (roca) în stare lichidă (topitură). Materia topită la adâncime este numită magmă. Dacă aceasta erupe spre suprafață până la vulcani compune lava. Procesele duc la constituirea rocii interne.

Fluxurile de materie sunt însoțite atât de ridicări, uneori gonflări, cât și de afundări teres-tre interne (Fig. 3). Unde porțiunile din scoarță

sunt relativ laxe apar injecții forțate de materie care pot ajunge până la suprafață dar se conso-lidează treptat și duc la roci de profunzime: ba-zalte, gabrouri, granodiorite, diorite etc. Acestea compun baza unui pilier carpatic.

Fig.2. Compoziţia şi structura internă a Pământului

Page 28: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 8 G E O G R A F U L

Înțelegerea întregului proces de distribui-rea materiei trebuie conjugat cu „dilatarea” sau „comprimarea” planetei noastre. În general se apreciază, acum, că Pământul, alături de Soare, este în extensiune (dilatare).

Formarea Carpaților României este identi-că proceselor orogenetice expuse în detaliu în formarea sistemului montan: Alpi – Carpați. Vom nota însă aici faptul că în întregul sistem oroge-nic menționat sunt: noduri, masive, vârfuri etc. care se detașează din culmile generale.

Expunerea în detaliu a întregului sistem orogenic carpatic românesc ar necesita o vastă operă științifică cu implicații greu de realizat și redat livresc acum.

Procedeul selectiv ne-a condus la ilustra-rea fizionomică prin analiza a patru piloni: Munții Rodnei, Munții Bucegi, Munții Parâng și Masivul

Bihor (din Munții Apuseni). Privind astfel în an-samblu Carpații este evident că de-a lungul sis-temului apar „regiuni” caracteristice de ridicare și de coborâre axială. Se opinează că oscilațiile axiale stau în legătură cu manifestări „de dată mai nouă” ale fundamentului (Băncilă, I., 1958).

Munții Rodnei

Aceștia se întind pe un spațiu (val) de pes-

te 100 km, între văile Sălăuța, Someșu Mare și Depresiunea Maramureșului (Fig. 4). Masivul are două flancuri asimetrice: unul scurt către nord și altul prelung spre sud dar puternic fragmentat de râuri.

Fig.3. Modelul dinamic de alcătuire a Terrei

Page 29: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 2 9 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Pe dorsala orogenică se detașează vârfuri ce depășesc 2000 m: Pietrosul (2303 m), Rebra (2221 m), Buhăiescu (2066 m), Repedea (2074 m), Negoiu Mare (2041 m), Puzdrele (2188 m), Vârful Laptelui (2172 m), Galațiu (2048), Garga-lău (2158 m), Vârful Omului (2134 m), Ineu (2279 m).

Sub raport litologic, majoritatea elevațiilor sunt constituite din șisturi cristaline. Totuși, pe flancul sudic, sunt menționate și roci vulcanice (dacite și andezite). Fizionomic putem nota as-pectul de horst asimetric, cu flancul nordic abrupt, de peste 1000 m care ar fi fost determi-nat de falia Dragoș Vodă, flancul sudic este pre-lungit până în Valea Someșului Mare. Puternic reliefate sunt două noduri orogeografice: Pietro-su, în vest și Ineu, în est. Detașarea masivului Rodna față de ariile orogenetice (cristaline, vul-canice etc.) ale Carpaților Orientali este relevan-tă, ceea ce presupune explicația de pilier carpa-tic. Argumentarea este concepută și elocventă

prin trei suporturi, care sunt expuse pe scurt: - constituția litologică și distribuția sa. Cea

mai mare parte este alcătuită din șisturi cristaline cu mai multe serii (gnaise, micașisturi, amfibolite, dolomite). Cristalinul Rodnei este înconjurat de depozite cretacice și paleogene, gresii, conglo-

merate, calcare, marne etc. Pe flancul sudic apar roci vulcanice neogene (riolite, dacite, andezite). Forma de horst asimetric cu flancul de nord abrupt și cel sudic prelung;

- morfologia diferențiată altimetric. Numai două noduri orografice ies în evidență: Pietrosul în vest și Ineu în est;

- asimetria verticală. Munții Rodnei în an-samblu lor sunt geometric bombați treptat către baza geografică. Nu se explică motivul. Cercetă-rile mai noi scot în evidență bombarea menționa-tă prin prezența unor roci intrusive: granite, ba-zalte. Contactele litologice din bază au condus la zăcăminte de minereuri auroargintifere, marmură etc. Singularitatea acestui masiv este generată de ridicarea topiturii (buclei magmatice) dinspre astenosferă spre scoarța terestră. Bucla adâncă s-a subțiat treptat până aproape de suprafața scoarței și a generat litologia de adâncime a ma-sivului. Pe un asemenea proces s-a constituit „pilierul carpatic Rodna”.

Fig.4. Munţii Rodnei – schiţă geomorfologică

Page 30: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 0 G E O G R A F U L

Munții Bucegi Carpații Meridionali, desfășurați de la est

la vest pe aproximativ 250 km și de la nord la sud pe 50-70 km, se afirmă prin unicitatea lor orogenetică de linearitate geometrică în plan orizontal. Excepția față de geometria menționată o oferă Munții Bucegi (Fig. 5).

Cu toate că în lucrările de geografie se prezintă împreună Bucegii cu Piatra Craiului, totuși, pe o suprafață restrânsă, devin intimi Munții Bucegi. Intimitatea lor ține de notele petro-grafice, structurale, morfometrice și de peisaj.

Desfășurat sub forma unui amfiteatru cu deschidere sudică, masivul Bucegi este delimitat de abrupturi ce depășesc frecvent 1000 m față de zonele limitrofe.

Fizionomia Masivului Bucegi trădează structura și litologia sa ca elemente de bază în individualizarea teritorială. Conglomerate, blocuri de roci cristaline (sfărmate) și calcare răspund „la exterior” cu înălțimea mare în Vârful Omul (2505 m). Masa montană apare suspendată, diferențele altimetrice oscilând între 1200 m față de Valea Prahovei și 500 m față de Culoarul Ru-căr-Bran-Dragoslavele și de Subcarpați.

Pentru Masivul Bucegi este remarcat pei-sajul ruiniform și selectiv: hoglackurile și peșteri-le, babele, ciupercile, gâlmele.

Sub raport structural sunt remarcate două sinclinale suspendate: Bucegi și Piatra Craiului. Așa se explică, alături de eroziunea diferențială, relieful de cuestă. Fronturile de cuestă sunt, une-ori etajate, rezultate din acțiunea rețelelor hidro-grafice și a dispunerii formațiunilor de conglome-rate și calcare. Valea Prahovei, prin linia sa tectonică de faliere, delimitează limpede Munții Bucegi de Carpații Orientali.

Dacă sub raport petrografic și structural Munții Bucegi sunt bine reliefați, nu putem spune același lucru despre roca și structura mai de adâncime. Investigațiile genetice duc la identifi-carea rocilor rezistente (granite, granodiorite, bazalte) care sunt acoperite de „scoarța sedi-mentară”, dar care răspund de lărgirea sferică a masivului concomitent cu gonflarea și înălțarea tectonică inițială. Astfel, similar altor situații din Carpații României s-a constituit „pilierul carpatic Bucegi”.

Fig.4. Munţii Bucegi – hartă geografică generală

Page 31: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 1 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Masivul Parâng

Munții Parâng sunt localizați în sud-vestul Carpaților Meridionali Centrali, fiind delimitați față de Munții Vulcan și Depresiunea Petroșani în vest, Munții Șureanu și Cândrel în nord și Căpă-țânei în est. Către sud vin în contact cu Depresi-unea Subcarpaților Olteniei. Aspectul general este în acest caz de nod orografic pe care se înscriu vârfuri de peste 2200 m. Vârful Mare are cota maximă (2513 m), iar Parângul Mic 2073 m. Masivul Parâng are o formă cvasirotundă, lungi-mea între 70 și 85 km, lățimea maximă 70 km, deci apare o disimetrie generală inversă în com-parație cu Masivul Godeanu (Fig. 6).

Fundamentul este constituit dintr-un „corp geologic” greu, dispus sub forma unui bomba-ment orientat pe direcție vest-est cu o elevație maximă în zona Văii Oltului.

Coborând către est și vest, „corpul geolo-gic” cade totuși în trepte domoale spre nord, dar spre sud treptele sunt abrupte și mult mai frec-vente.

Corpul geologic a funcționat ca un „masiv central”, încadrat de fracturi orientate vest-est.

Principalele unități geologice de la suprafață sunt reprezentate prin porțiuni din: cristalinul domeni-ului getic, cristalinul domeniului danubian, sedi-mentarul domeniului danubian, para-autohtonul de Severin, sedimentarul getic, bazinul sedimen-tar Vidra și un segment din rama nordică. Activi-tatea tectonică a început încă din precambrian. Există mai multe faze geosinclinale în alternanță cu faze continentale (Iancu Silvia, 1980).

Sub raport endogen, Parângul și Retezatul fac parte din fereastra tectonică specifică părții de vest a Carpaților Meridionali, aici apare la zi în toată complexitatea sa așa numitul Autohton Danubian. În Parâng se remarcă existența unui corp plutonic granitoid în funcție de care s-a constituit structogenul Masivului Parâng. Pene-trarea „formațiunilor tari” către suprafață explică toată arhistructura masivului și argumentează rolul de pilier carpatic. Detaliile morfologice co-nexate cu structogenul masivului împlinesc alura de „pilier”, alăturat celorlalte masive descrise în materialul de față.

Fig.6. Regiunea centrală a Munţilor Parâng – hartă geomorfologică

Legenda: 1 – văi glaciare; 2 – circuri şi praguri glaciare; 3 – circuri glacio-nivale; 4 – lacuri glaciare; 5 – formaţiuni fluvio-glaciare; 6 – şei de transfluenţă glaciară; 7 – creste (custuri); 8 – grohotişuri predominant mobile în circuri, mobile şi semifixate pe culmi; 9 – suprafeţe de nivelare (Borăscu); 10 – şei principale; 11 – defilee; 12 – lacuri de baraj; 13 – păduri; 14 – pajişti alpine şi subalpine; 15 – stâne; 16 – drumuri principale.

Page 32: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 2 G E O G R A F U L

Munții Apuseni

Munții Apuseni sunt situați între Valea Mu-reșului la sud și Văile Someșului și Barcăului, la nord. La vest sunt delimitați (diferențiați) printr-un racord morfologic tranșant în raport cu Câmpia și slab diferențiat altimetric în cel cu Dealurile de vest. Către est, limita unității este clară, culoarul Mureșului și o salbă de depresiuni submontane (Iara, Hășdate, Almașului), separându-i de Podi-șul Transilvaniei.

Sub aspect morfologic Munții Bihor preiau configurația de „nod orografic”.

Cu toată complexitatea reliefului carstople-nelor și a reliefului carstic, masivul Bihor (partea centrală), își etalează forma sa piramidală cu vârful proeminent dinspre care coboară aproape

sferic, dar gonflat, periferia. Atât ordonarea pe verticală a rocilor, cât și forma fuziformă suge-rează „injecția forțată” a întregului edificiu.

Complexitatea morfologică și structurală nu oferă soluții imediate pentru înțelegerea ge-nezei și evoluției „pilierilor carpatici”. De aceea o privire mai largă va fi însoțită cu mai multe rela-tări științifice de factură geologică și morfologică.

Munții Apuseni, după Carpații Orientali și Carpații Meridionali, reprezintă totuși a treia ma-re unitate geografică a Carpaților Românești. Sub raport geologic sunt consemnate două uni-tăți distincte, diferențiate, Apusenii de Nord și Apusenii de Sud. Autohtonul de Bihor ar include pânze de Codru și pânze de Biharia (Fig. 7).

Fig.7. Munţii Apuseni – hartă generală

Page 33: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 3 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Subasmentul aflorează pe mari extinderi și are în cuprins: un cristalin hercinic și altul pre-hercinic. De asemenea tectonica sa vizează o tectonică prealpină, care a dus în mai multe ci-cluri la edificarea fundamentului prealpin, și o tectonică alpină ce a cuprins si ea mai multe ci-cluri.

Evolutiv, Munții Apuseni, traversează în proterozoic-paleozoic trei cicluri orogenetice prealpine, ale căror efecte s-au materializat în metamorfismul șisturilor cristaline și în intruziuni-le sinorogene, pornindu-se de la un geosinclinal propriu, delimitat în est de ceea ce geologii de-numesc „masivul median transilvan”, iar în vest de „masivele meridian panonice” (Mutihac, J. Kovesi, 1974).

Cele trei cicluri orogenetice sunt: ciclul prebaikalian-proterozoic inferior, ciclul baikalian – proterozoic superior – carbonifer inferior, ciclul

hercinic, hercinic-carbonifer-permian. Munții Bihorului reprezintă compartimentul

axial al Munților Apuseni (Fig. 8). Munții Biharia (Bihoru sudic) sunt desfă-

șurați în continuarea Platoului Padiș. Se impun prin masivitatea lor: vârful Bihor (Cucurbăta) de 1849 m, cel mai înalt din Carpații Occidentali. Ca roci sunt menționate: șisturi cristaline, granite de Codru, meta conglomerate și cuarțite.

Tocmai complementaritatea petrografică, structurală și morfologică concură la funcția de „pilier orogenetic carpatic”. Configurația de vârf săltat, cu o bază lărgită față de vecinătățile oro-grafice, susține individualitatea și trăsătura de pilier carpatic.

Fig.8. Poziţia în cadrul Munţilor Apuseni a Masivului Bihor

Page 34: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 4 G E O G R A F U L

Idei finale În încheierea articolului prezentat foarte

concentrat merită notate aici câteva elemente (concluzii):

- Oferta științifică nouă aduce în atenție starea astrofizică a Terrei. Terra este un corp astral în extindere, dilatare și supus fenomenelor tensionale; nu este un corp astral în comprimare (?).

- Materia terestră în diferite stări fizice, chimice se propagă în zonele menționate. Iar în astenosferă se pot degaja „bule” și „injecții”, pâ-nă la nivelul scoarței terestre.

- Procesele orogenetice, de natură com-plexă, pot conduce la iviri de topituri materiale din adâncime și la infiltrarea în scoarța Terrei. Așa apar roci tari la adâncime până la nivelul catenelor muntoase înalte (masive, vârfuri), de fapt pilieri. Procesul menționat este unul selectiv prin contextul tectofizic și structural generat de manifestările din litosferă.

- Edificiile rezultate ca „noduri”, masive și vârfuri orografice dau peisajul culmilor muntoase peste nivelele morfoscopice (de eroziune-nivelare, prăbușire, surpare și alte compensări izostatice).

- Morfologia, în ansamblu și în detaliu, oferăprimele premise pentru intuirea prezenței „pilierilor carpatici”.

- Cu toate diferențele de la un masiv la altul, studiile de la un masiv muntos la altul, stu-diile terologice oferă, totuși, șansa identificării spațiilor cu funcție de pilier carpatic.

Bibliografie

Asimov, D.A. (2005), Igneous Processes,

Elsevier Ltd Pasadena, USA. Balintoni, I. (1977), Tectonica terenurilor

metamorfice din România, Edit. Carpatica, Cluj-Napoca

Băncilă, I. (1958), Geologia Carpaților Ori-entali, Edit. Științifică, București

Ciupagea, D., Paucă, M., Ichim, Th. (1970), Geologia Depresiunii Transilvaniei, Edit. Acadademiei, București

Cornea, I., Lăzărescu, V. (1980), Tectoni-ca și evoluția geodinamică a teritoriului Români-ei, Inst. Central de Fizică a Păm., București.

Dumitrescu, I., Săndulescu, M. (1976), Harta tectonică a României, Edit. Academiei, București.

Gutenberg, B. (1959), Physics of the-Earth's Interior, Academic Press, New York-London

Iancu Silvia (1970), Munții Parâng. Studiu geomorfologic, Teză de doctorat (T. Morariu)

Ianovici, B. et al. (1976), Geologia Munților Apuseni, Edit. Academiei, București.

Ilie, M. (1956), Alcătuirea geologică a pă-mântului românesc, Ed. Științifică, București

Lăzărescu, V. (1980), Geologie fizică, Ed. Tehnică, București

L.U. Desitter (1969), Geologie structurală, Editura tehnică, București

Mac, I. (1986), Elemente de geomorfolo-gie dinamică, Edit. Academiei R.S.R., București

Mac, I. (1996), Geomorfosfera și geomor-fosistemele, Presa Universitară Clujeană

Mac, I. (2000), Geografie generală, Ed. Europontic, Cluj-Napoca

Mutihac, V. (1990), Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, București

Mutihac, V., Ionesi, L. (1981), Geologia României, Edit. Tehnică, București

Oncesu, N. (1965), Geologia României, Edit. Tehnică, București

Panizza, M. (1992), Geomorfologie, Pita-gora Editrice, Bologna

Pavelescu, L. (1967), Geneza și evoluția masivelor granitoide din Carpații Meridionali, St. Cerc. G.G.G., Geologie, 12, 2

Petrescu, G. (1963), Structura scoarței terestre în România, An. Univ. București, Sect., științifică naț., III, 139

Renton, J, R. (1994), PhysicalGeology, West Publishing Company, Mineapolis, New York, Los Angeles, San Francisco

Săndulescu, M. (1984), Geotectonica Ro-mâniei, Edit. Tehnică, București

Sârcu, I. (1978), Munții Rodnei. Studiu morfogeografic, Edit. Academiei Republicii Soci-aliste România, București

Socolescu, M., Ciocîrdel, R., Airinei, Șt., Popescu, M. (1975), Fizica și structura scoarței terestre din România, Edit. Tehnică, București

Vancea, A. (1960), Neogenul din Bazinul Transilvaniei, Ed. Academiei, București.

Page 35: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 5 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Introducere În domeniul geografiei, mediul este luat în

discuţie sub două aspecte: 1. cel reprezentat de elementele sale naturale: relieful, clima, apele, solurile, flora, fauna, resursele de subsol, ce for-mează împreună mediul natural, aflate în relaţii de intercondiţionare, 2. şi cel reprezentat de ele-mentele antropice: aşezările umane, căile de comunicaţii, amenajările hidrografice, obiectivele industriale, alcătuind mediul antropic, modelat în mod artificial de către om.

Mediul natural s-a schimbat de-a lungul vremii datorită fenomenelor naturale care au avut loc: mişcările tectonice au deplasat plăcile terestre, malurile mărilor au căpătat noi forme datorită glaciaţiilor continentale, au avut loc alter-nanţe climatice calde şi reci, umede şi uscate, alternanţe care au schimbat flora, fauna şi soluri-le. Componentele antropice ale mediului au avut un ritm de evoluţie mult mai alert. Deci, comple-xitatea mediului geografic este dată de coexis-tenţa celor două laturi: fizică şi social-economică. Omul acţionează asupra mediului natural prin mijloacele create de el, ce au evoluat odată cu dezvoltarea modului de producţie, a ştiinţei şi tehnicii. Industrializarea şi extinderea agriculturii au dus la intensificarea interacţiunilor dintre soci-etate şi natură. Drept urmare, peisajul natural suferă schimbări datorită acţiunii societăţii uma-ne prin: valorificarea pădurilor, desţeleniri, siste-me hidroenergetice, formarea de noi aşezări, exploatarea resurselor ce generează poluare.

Populaţia a devenit obiect de studiu, sub

toate aspectele, din cele mai vechi timpuri, multe descrieri geografice evidenţiind modul de viaţă al oamenilor. Pierre George scria în 1972: ,,toată geografia ar fi inutilă dacă ea nu ar pleca de la problemele puse de prezenţa omului şi nu ar ajunge la o imagine completă şi dinamică a ra-porturilor de toate categoriile dintre populaţie şi mediul în care aceasta este chemată să trăias-că". Preocupările specialiştilor din domeniu s-au îndreptat, de asemenea, spre analizarea variaţii-lor spaţiale şi structurale ale mișcărilor demogra-fice.

Fiinţa umană, în toată complexitatea sa, este prezentă în toate manifestările materiale şi spirituale din toate timpurile. ,,Înţelegerea exis-tenţei umane, indiferent la ce epocă ne referim, a fost posibilă numai prin intermediul cunoaşterii relaţiilor obiective existente între om, colectivita-tea umană şi realitatea socială şi materială ca-racteristică vremurilor respective. În cadrul aces-tor relaţii, un loc important l-a avut dintotdeauna natura sau, într-un sens mai concret, diferitele componente ale mediului geografic", scria Vasile Cucu în ,,Geografia populaţiei şi așezărilor uma-ne’’.

Prin dezvoltarea ramurii industriei, a re-laţiilor capitaliste în economie, a ştiinţei, s-a creat contextul în care domeniul geografiei a luat spre analiză principiul cauzalităţii, al conexiunii univer-sale şi concepţia evoluţionistă, fiind studiate obi-ectele, procesele şi fenomenele de pe suprafaţa terestră în relaţiile lor de intercondiţionare.

ANTROPOGEOGRAFIA ÎNTRE GEOGRAFIE

ŞI ANTROPOLOGIE SOCIAL-CULTURALĂ

Drd. Constanța CHIRIȚĂ, drd. Cristina CHIRIȚĂ

[email protected]

Anthropogeography between Geography and Social-Cultural Anthropology. Natural environ-ment and anthropic environment are two components of the geographical environment. The natural environ-ment has been changed over time due to natural phenomena that took place: movement of the tectonic plates has shifted the ground, sea shores have become new forms due to continental glaciations, there were alternating hot and cold climate, and also wet and dry alternations that changed the flora, fauna and soils. The human being acts in the natural environment by means it created that have advanced along with the development mode of production, science and technology. So, the complexity of the geographical environment is given by the coexistence of two aspects: physical and socio-economic.

Key words: anthropogeography, human geography, socio-cultural anthropology, social geography,

cultural geography

Page 36: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 6 G E O G R A F U L

Interacțiunea dintre ele era urmărită nu numai în plan topografic, ci şi la nivel de atmos-feră, hidrosferă, scoarţă terestră şi biosferă.

Alexander von Humboldt (1769-1859) ,,a fost primul care a atras atenţia asupra rolului pe care îl joacă omul şi influenţa sa asu-pra naturii, făcând deosebirea dintre mediile na-turale şi mediile umanizate’’ (Neguţ 2011, p.66).

Apreciat ca fiind părintele geografiei mo-derne, Carl Ritter (1779-1859) ,,consideră că obiectul geografiei este «studiul spaţiilor de pe suprafaţa Terrei împreună cu populaţia, econo-mia şi desigur mediul natural». Putem spune că aceasta este prima definiţie concisă şi coerentă a domeniului nostru. Totodată el este cel care face pasul decisiv spre ceea ce se va numi An-tropogeografia sau Geografia umană’’ (Neguţ 2011, p.69).

Cea mai veche denumire a studiului asu-pra relaţiilor societății umane cu mediul înconju-rător, este ,,antropogeografia’’. Terme-nul ,,antropogeografie’’ a fost prima dată propus de Friedrich Ratzel (1844-1904), fondator al geo-grafiei umane, alături de Paul Vidal de la Blache. În ,,Antropogeografia’’ sa, acesta se preocupă, în special, de relaţia om-mediu şi rolul solului în politică, subliniind faptul că nu putem vorbi de stat sau societate fără suportul terestru din care omul obţine cele necesare traiului: ,,Obiectul An-tropogeografiei nu este deci de a descrie teritorii-le (spaţiile) independent de mişcările (deplasările) ce au loc în cadrul lor, ci este studi-ul raportului dintre teritoriu şi elementele dinami-ce (mișcătoare) care se desfășoară în respecti-vul context spaţial.’’

El aduce în literatura de specialitate con-ceptul de ,,spaţiu vital’’, odată cu lucrarea sa ,,Geografie politică’’, în care îşi expune teoria organicistă în ceea ce priveşte statul: ,,În toate fazele dezvoltării lor, statele vor fi considerate nişte organisme care întreţin cu solul un raport necesar şi care, din această cauză trebuie să fie analizate şi din perspectivă geografică (…). Dez-voltarea (statelor) este strâns legată cu înflorirea politică a popoarelor, în măsura în care acestea cuprind o extindere şi o intensificare a raporturi-lor cu solul (…). Fiecare comunitate umană se află în luptă cu lumea exterioară şi cu ea însăşi pentru menţinerea independenţei’’ (Claval 2001, p. 28).

,,Cu cât se întreprind mai multe acţiuni îndreptate spre exterior, cu atât se reduc ficţiuni-le interne. Spaţiul nou în care un popor prinde rădăcini este ca un izvor din care se împrospă-tează sentimentul naţional’’ (Sava 1997, p. 34).

În România, fondatorul geografiei moder-ne a fost Simion Mehedinţi (1868-1962). Viziu-nea sa antropogeografică este consemnată în numeroase lucrări, cu deosebire în cele în care

se evidenţiază interacţiunea dintre factorii geografici şi dezvoltarea istorică: ,,Antropogeografia’’, ,,Terra, introducere în geo-grafie ca ştiinţă’’, ,,Stepa românească din punct de vedere antropogeografic’’, ,,Dacia pontică şi Dacia carpatică. Observări antropogeografice’’.

În lucrarea ,,Antropogeografia’’, care s-a numit mai întâi ,,Geografia umană şi politică’’, profesorul S. Mehedinţi arată că obiectul geogra-fiei este Pământul, în totalitatea şi unitatea sa, aceasta studiind, pe baza unei metode proprii, raporturile reciproce dintre cele patru învelişuri ale Terrei: atmosfera, hidrosfera, litosfera şi bios-fera. ,,Ramura geografiei care cercetează legă-turile dintre om şi Pământ (adică influenţa planetei asupra omului şi reacţiunea omului asupra planetei) se numeşte ,,antropogeografie’’ sau ,,geografia omului’’ (Mehedinţi 2007, p.15).

Autorul este preocupat în primul capitol al lucrării de ,,legătura între om şi mediul geogra-fic’’, răspunzând la întrebările: 1). Ce înseam-nă ,,mediu geografic”? şi 2). Cum se face legătu-ra între mediul geografic şi om?

Mai departe, în capitolul doi, Mehedinți arată ,,cum atârnă omul de mediul geogra-fic’’(fiind preocupat de: 1). Influenţa atmosferei asupra omului - a) Influenţa temperaturii, b) Influ-enţa umezelii, c) Influenţa vântului, 2). Influenţa hidrosferei asupra omului - a) Influenţa apelor continentale, b) Influenţa apelor marine sau oceanice, 3). Influenţa scoarţei (litosferei) asupra omului și 4). Influenţa biosferei asupra omului, pentru ca mai apoi să demonstreze ,,cum a reacţionat omul asupra mediului geografic’’(şi anume: 1). Reacţiunea asupra climei, 2). Reacţiunea asupra hidrosferei, 3). Reacţiunea asupra uscatului, 4). Reacţiunea asupra plante-lor şi animalelor). De asemenea, acesta evidenți-ază cum ,,natura pune sigiliul ei asupra omului’’, în secţiunile denumite ,,Reacţiunea’’ (,,În schim-barea aceasta trebuie să ţinem seama şi de „reacţiunea” deosebită a organismului omenesc, adică de capacitatea mai mare sau mai mică de a varia’’) (Mehedinţi 2007, p. 106) şi ,,Sufletul’’ (,,Un alt fapt, care trebuie ţinut în seamă, e împrejurarea că natura pune pecetea ei nu numai pe corpul oamenilor, ci şi pe sufletul lor’’) (Mehedinţi 2007, p.107).

În final, la prezentarea ,,Problema antro-pogeografiei’’, S. Mehedinţi concluzionează: ,,Terminând partea privitoare la Antropogeogra-fie, este nimerit să lămurim acum mai de aproa-pe câteva idei: Am arătat ce se înţelege prin me-diu geografic. Am înşirat pe scurt unele fapte, din care se vede cum natura, adică mediul geogra-fic, lucrează asupra omului şi în ce fel omul reacţionează asupra naturii, iar scopul antropo-geografiei am spus că este studierea acestor acţiuni şi reacţiuni.”

(Mehedinţi 2007, p.108).

Page 37: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 7 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

O nouă denumire, mult mai frecvent folosi-tă în zilele noastre de către geografi, este cea de ,,geografie umană’’, introdusă în anul 1903 de Paul Vidal de la Blache (1845-1918), mai ales după apariţia celebrei sale lucrări ,,La Géograp-hie Humaine’’. În 1910, denumirea a fost adopta-tă şi de specialiştii anglo-saxoni (,,human geo-graphy’’). În geografia noastră, termenul s-a folo-sit după primul război mondial (într-un con-text politic favorabil culturii franceze, prin activita-tea marelui geograf francez Emm. de Martonne), fiind promovat de G. Vâlsan. După 1948, în peri-oada comunistă, cele două denumiri au fost înlo-cuite de noţiunea ,,geografie economică’’, care a continuat să fie cel mai mult folosită până în 1989.

Paul Vidal de la Blache, cu o contribuţie deosebită la dezvoltarea geografiei moderne, este fondator al geografiei regionale (parte a ge-ografiei umane) şi adeptul unei geografii adânc ancorată în istorie. El susţinea, în 1922, că nu se poate studia peisajul natural fără cel antropizat: ,,Relaţia societate-natură a devenit atât de strân-să, de intimă, încât nu mai este posibil să deose-beşti influența omului asupra naturii de cea a naturii asupra omului’’ (De La Blache 1922: 5). Este celebră formula sa: ,,la nature propose, l’homme dispose’’ (,,natura oferă, omul dispu-ne’’), ce surprinde esenţa posibilismului, curent dezvoltat în geografie, căruia el i-a pus bazele.

Paul Claval, referindu-se la P. V. de la Blache, scria în ,,Essai sur l’évolution de la Géo-graphie Humaine’’: ,,Pentru el a studia geografia umană înseamnă mai presus de orice să înțelegi care a fost influenţa mediului asupra formării şi ideilor asupra societăţii umane. Înseamnă să demonstrezi modul în care mediul formează oa-menii şi modelează geografia’’

(Claval 1964: 15).

Sunt multe alte ştiinţe care studiază omul şi societatea sub diferite aspecte, însă antropo-geografia îşi pune problema în felul următor: în ce mod şi din ce cauză fenomenele sociale şi activităţile umane observate s-au dezvoltat într-un anumit spaţiu şi nu în altul?

,,Antropogeografia reflectă cel mai clar geografia privită din prisma omului, locuitor al Terrei, creator de medii (,,artificiale’’) şi modifica-tor al mediului natural existent’’, scria Ion Nicolae în ,,Antropogeografia – geografia umană şi eco-nomică generală’’ (Nicolae 2005, p. 23).

,,Antropologia’’ este văzută ca ştiinţă ce se ocupă cu studiul originii şi evoluţiei omului, știinţă care aspiră la cunoaşterea fiinţei umane în toată complexitatea sa. Antropologia socială este pre-ocupată de omul social, de comportamentul său în raport cu normele sociale, cutumele, legile, instituţiile şi valorile grupului social în care tră-ieşte, analizat ca individ sau încadrat unei mase

sociale. Antropologia socială urmăreşte cu-noaşterea omului în dimensiunea lui istorică şi geografică. Antropologia, ca ,,sociologie primiti-vă’’, preocupată, în special, de comunitatea mică (tribul, clanul, satul etc.) a fost abandonată, an-tropologia socială şi culturală preocupându-se, în prezent, şi de comunitatea urbană complexă.

În schimb, antropologia culturală este pre-ocupată de analizarea modului în care trăiesc oamenii în societate și de studiul credinţelor şi obiceiurilor lor în raport cu valorile materiale şi spirituale şi cu normele după care se conduc. Adesea, antropologia culturală, ca ramură a an-tropologiei generale care studiază comporta-mentul uman bazat pe norme, în context spaţio-temporal concret, este privită ca fiind constituită din strategii de adaptare a omului la mediul în care trăieşte. Orice persoană umană este produsul unei culturi, iar diferenţele dintre oameni se explică prin diferenţele dintre culturile în care au trăit. Antropologia culturală între-geşte imaginea pe care omul o avea despre planetă şi despre sine însuşi ca specie. Acest proces a fost, la rândul lui, o conse-cinţă a marilor descoperiri geografice.

În sens antropologic, şi indivizii care nu au nici un fel de studii sau chiar nu ştiu să scrie şi să citească, au o cultură: aceea a grupului ai cărui membri sunt, de la care au învăţat să su-pravieţuiască în comunitatea arhaică (cules, vâ-nat, cultivat plante, crescut animale, modul de a saluta) sau cea urbană modernă (a circula cu metroul, a cumpăra într-un supermarket), adică tot ceea ce este necesar pentru a se adapta unui mediu natural şi social dat.

Ca ştiinţă socială, antropologia culturală urmăreşte modul în care trăiesc oamenii: cum locuiesc, ce mănâncă, cum se îmbracă, ce po-doabe poartă, ce relaţii se stabilesc între aceştia (de rudenie, de prietenie, duşmănie, interes, de colegialitate, de putere), modul în care aceştia rezolvă diverse probleme (ca adaptare la mediul în care trăiesc sau ca reacţie în faţa unei schim-bări din viaţa lor): strategii, schimbarea modului de trai, relaţiile interumane şi cu mediul, utiliza-rea resurselor, rânduirea acestor elemente (prin norme, legi, valori, instituţii, ideologii implicate, simboluri, ritualuri, tabuuri). În acest sens, antro-pologia nu studiază omul ca fiinţă ontologică sau biologică, ci ca fiinţă culturală.

În lucrarea sa, ,,Antropologia structura-lă’’ (1959), antropologul francez Claude Lévi-Strauss vorbeşte despre trei etape ale acele-iaşi discipline:

1. Etnografia ,,corespunde primelor stadii ale cercetării: observaţie şi descriere, muncă de teren; o monografie referitoare la un grup destul de restrâns pentru ca autorul să fi putut strânge

Page 38: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 8 G E O G R A F U L

cea mai mare parte a informaţiei sale datorită unei experienţe personale’’.

2. Etnologia reprezintă un prim pas spre sinteză. ,,Fără a exclude observaţia directă, ea tinde spre concluzii suficient de largi (...) Această sinteză poate opera în trei direcţii:

- geografică - dacă dorim să integrăm cu-noştinţe relative la grupuri învecinate;

- istorică - dacă urmărim reconstituirea trecutului uneia sau mai multor populaţii;

- sistematică - dacă izolăm, pentru a-i acorda atenţie specială, un anumit tip de tehnică, de cutumă sau de instituţie (...) oriunde întâlnim termenii de antropologie socială sau culturală, ei sunt legaţi de o a doua şi ultima etapă a sintezei, luând la bază concluziile etnografiei şi etnologi-ei’’ (Lévi-Strauss 1959, p.429).

3. ,,În ţările anglo-saxone, antropologia vizează o cunoaştere globală a omului, cuprin-zând subiectul în toată extinderea lui istorică şi geografică... Etnografia, etnologia şi antropologia nu constituie trei discipline diferite sau trei con-cepţii diferite despre aceleaşi studii. Ele sunt, de fapt, trei etape sau trei momente ale aceleiaşi cercetări"

(Lévi-Strauss 1959, p. 430).

Etnografia, conform definiţiei din DEX, es-

te ştiinţa care se ocupă cu originea, modul de trai, viaţa materială şi spirituală, cultura şi obice-iurile popoarelor, iar etnologia, este disciplina care se ocupă cu studierea liniilor directoare ale structurii şi evoluţiei popoarelor.

Indiferent dacă se proclamă ,,socială’’ sau ,,culturală’’, antropologia aspiră întotdeauna la cunoaşterea omului total, considerat într-un caz pe baza producţiilor sale, în celălalt pe baza reprezentărilor sale (...). Orientarea ,,culturalistă’’ apropie antropologia de geografie, de tehnologie şi de preistorie, pe când orientarea ,,sociologică’’ îi creează afinităţi mai directe cu arheologia, isto-ria şi psihologia.’’

(Lévi-Strauss 1959: 433).

Antropologia social-culturală, preocupa-tă de fiinţa umană integrată culturii sale (societăţii, grupului său), este ştiinţa despre om, ca purtător şi creator de valori culturale, o disciplină complexă social-umanistă, cu un pronunţat caracter interdisciplinar (Fig. 1). Ea studiază evoluţia, condiţiile de trai, relaţiile interumane (în funcţie de vârstă, gen, ca indivizi, familie, grup), instituţiile (sisteme de rudenie, organizare politică) şi simbolurile.

În cadrul Şcolii americane de la Chicago (începutul sec. XX), se face trecerea de la intere-sul pentru populaţiile indigene ale vestului înde-părtat de la sfârşitul secolului al XIX-lea, la studi-erea ,,grupurilor deviante’’, marginale din punct de vedere comportamental, economic, etnic: bandele de tineri sau de imigranţi, minorităţile

sociale de tipul homeless, homosexuali, drogaţi din metropola urbană americană, secte religioa-se, grupuri ce practică activităţi semilegale, de tipul economiei subterane, minorităţi etnice defa-vorizate sau fenomenul fanilor unui star ori ai unei echipe de fotbal.

Geografia socială şi cea culturală sunt ramuri ale antropogeografiei/geografiei umane. Vintilă Mihăilescu menţiona în ,,Geografia teore-tică’’: ,,dacă într-adevăr, geografia este descrie-rea Pământului, adică a teritoriului, nu populaţia în ea însăşi şi nici munca ei productivă sau dis-tructivă o interesează în primul rând şi direct, cum se interesează de aceste lucruri sociologia, ci ceea ce se întâmplă pe teritoriu având ca efect schimbări în fizionomia, structura şi funcţiunile acesteia’’ (Mihăilescu 1968, p. 229), iar David Ley apreciază că ,,geografia socială este discipli-na care studiază contextele sociale, procesele sociale şi relaţiile de grup care modelează spaţiul, locul, natura şi peisajul’’

(Ley 2009, p.

692). În ceea ce priveşte geografia culturală,

conform definiţiei dată de George Erdeli în ,,Dicţionarul de Geografie Umană’’, aceasta este ,,ramură a geografiei umane care se ocupă cu studierea comunităţilor şi a societăţilor la nivel local, regional şi naţional, accentuând aspectele legate de relaţia om-mediu. Geografia culturală tratează, cu precădere, diferenţele spaţiale care există între tipurile de culturi umane’’

(Erdeli

1999, p. 139). O definiţie mai detaliată a geografiei cultu-

rale este dată de Pascal Baud în ,,Dictionnaire de géographie’’: geografia culturală se ocupă cu ,,studiul repartiţiei limbilor, religiilor, organi-zaţiilor sociale, comportamentelor demografice, precum şi tot ceea ce constituie universul social, ca de exemplu practicile recreative. Geografia culturală studiază, deci, faptele culturale, dar

Psihologie . . .

Lingvistică Geografie __________ Antropologie

__________

Arheologie . . .

Sociologie

Page 39: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 3 9 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

numim, de asemenea, geografie culturală, de o manieră mai generală, geografia care ia în calcul abordarea prin cultură a realităţilor geografi-ce’’

(Baud 2008, p. 74).

În determinism, rolul mediului are o poziţie dominantă în raport cu societatea. Influenţaţi de ideile evoluţioniste emise de Ch. Darwin, deter-miniştii au afirmat că mediul, condiţiile fizice, de-termină nu numai activitățile oamenilor, dar şi felul, aspectul, viaţa şi dezvoltarea lor. Teoria darwinistă a ,,originii speciilor’’ a avut consecinţe importante în 4 direcţii: 1. ideea dezvoltării în timp a geografiei umane, 2. accentul pus pe re-laţiile dintre viaţa organică şi habitat, 3. selecţia şi lupta pentru supravieţuire în geografia umană şi politică, 4. natura aleatoare a modificărilor, rolul întâmplării/hazardului în modificarea carac-terelor unor specii şi fenomene (Nicolae 2005: 90).

Când munca a devenit o activitate de pro-ducţie organizată, societatea umană a cunoscut un ritm de dezvoltare crescut. Procesul tehnolo-gic evoluează, omul produce tot mai mult, creşte cererea şi oferta bunurilor materiale şi se for-mează un sistem care evoluează fără limite. În-să, o componentă a acestui sistem nu are posibi-lităţi nelimitate. Acesta este mediul înconjurător cu resurse limitate. Astăzi, mai mult ca niciodată, omul este conştient de acest lucru.

Concluzii

Geografia umană/antropogeografia studia-

ză grupurile umane, activităţile sale, modul de organizare, structurile sociale, economice, cultu-rale şi politice în contextul spaţiului în care aces-tea trăiesc, analizând modalităţile în care fiinţa umană interacţionează cu mediul natural. Modul în care oamenii sunt răspândiţi poate fi mai bine înţeles acordând atenţie: mijloacelor prin care ei îşi asigură cele necesare traiului (domeniul geo-grafiei economice); valorilor culturale şi sociale (domeniul geografiei sociale şi culturale); organi-zării grupurilor în mediul rural şi urban (geografia populaţiei şi aşezărilor umane); organizării politi-ce (geografia politică); stării de sănătate, bolilor

ce afectează grupurile umane (geografia medi-cală); evoluţiei distribuţiei spaţiale a populaţiei (geografia istorică).

Problema terminologică din-tre ,,antropologia culturală ’’ şi ,,antropologia socială’’ a fost clarificată, printre alţii, şi de Claude Lévi-Strauss, sesizând preferinţa an-tropologilor din Marea Britanie pentru terme-nul de ,,antropologie socială ’’ şi predispoziţia specialiştilor americani către termenul de ,,antropologie culturală ’’. În final, atât an-tropologia socială, cât şi cea culturală, urmă-resc acelaşi rezultat: surprinderea omului în toată complexitatea sa, pornind de la con-ceptul de fenomen social total, de inspiraţie durkheimiană şi teoretizat de Marcel Mauss.

Bibliografie

Baud, P., Bourgeat, S., Bras, C. (2008),

,,Dictionnaire de géographie’’, Hatier, Paris. Claval, P. (1964), ,,Essai sur l’évolution de

la Géographie Humaine’’, ,Cahiers de Géogra-phie de Besançon, no. 12.

Claval, P. (2001), ,,Introducere în Geopoli-tică şi Geostrategie’’, Editura Corint, București.

De La Blache, P. V. (1922), ,,Principes de géographie humaine’’, Armand Colin, Paris.

Erdeli, G., Cândea, M., Braghină, C., Cos-tachie, S., Zamfir, D. (1999), ,,Dicţionarul de Ge-ografie Umană’’, Editura Corint, Bucureşti.

Levi-Strauss, C. (1959), ,,Antropologia structurală’’, Editura Politică, Bucureşti.

Ley, D. (2009), ,,Social geography’’, DHG. Mehedinți, S. (2007), ,,Antropogeografia’’,

ed. V, Editura Terra, Focşani. Mihăilescu, V. (1968), ,,Geografia teoreti-

că’’, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Neguț, S. (2011), ,,Geografia umană’’,

Editura Academiei Române, Bucureşti. Nicolae, I. (2005), ,,Antropogeografia –

geografia umană şi economică generală’’, Editu-ra Universitară, București.

Sava, I. N. (1997), ,,Şcoala geopolitică germană’’, Editura Info-Team, Bucureşti.

Page 40: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 0 G E O G R A F U L

Introducere Blaxter (1990) spunea că sănătatea este o

valoare pe care o apreciem de cele mai multe atunci când nu o mai avem, iar atunci când ea există totul pare că așa trebuie să fie.

Definiția cea mai utilizată a sănătății este cea adoptată de Organizația Mondială a Sănătă-ții (WHO), elaborată în 1948: "sănătatea este reprezentată de acea bună stare fizică, mintală şi socială şi nu înseamnă numai lipsa bolii sau a infirmităţii".

Starea de sănătate depinde, conform Du-mitrache (2004), de numeroși factori care sunt interdependenți: moștenirea genetică, comporta-mente, atitudini și valori, stil de viață, poziție so-cială. Se pare însă că stilul de viață are o ponde-re mai mare în determinarea stării de sănătate a populației, conform studiilor cu circa 51%, față de alți determinanți precum factorii biologici (20%), mediul ambiant (19%), serviciile sanitare (10%).

Fiecare element are, dincolo de valoarea procentuală, un aport esențial în conturarea stării de sănătate: moștenirea genetică nu poate fi schimbată și ea joacă un rol important în predis-poziția pentru anumite boli, latura socială particu-larizează prin vârstă, gen, situație economică, educație, ocupație etc, iar mediul în care trăiește imprimă anumite obiceiuri și cutume individului. Toate aceste elemente necesită o perioadă înde-lungată pentru schimbare, în schimb stilul de

viață poate fi modelat și îmbunătățit în urma in-formării, a interacționării cu persoane de specia-litate și în urma adoptării unor principii sănătoa-se, comportamente și obiceiuri benefice.

Conform dicționarului etimologic (Ciorănescu, 2001), în stilul de viață al unei per-soane (modul în care o persoană trăiește) se reflectă atitudinile, valorile și percepția individua-lă asupra lumii. De aceea, fiecare individ își cre-ionează o serie de simboluri ce rezonează cu identitatea proprie. Cele mai multe aspecte ale stilului de viață sunt involuntare, în sensul că influența mediului, a societății, a celor din jur es-te covârșitoare.

Componentele stilului de viață care au un impact important asupra stării de sănătate sunt alimentația, sedentarismul, stresul, consumul de alcool, consumul de tutun și droguri, și compor-tamentele de prevenire a diferitelor boli.

Stilul de viață poate fi definit ca „tipul de comportament pe care îl adoptă un individ de-a lungul vieții sale și pe care îl păstrează, ca urma-re a influenței nivelul de trai, de cultură, dar și în urma limitărilor impuse de familie, individ și re-surse economice” (Dumitrache, 2004). Altfel spus, stilul de viață este și un concept sociologic, în care se impune cunoașterea omului în mediul său de trai, în contextul social și familial în care trăiește, dar și cunoașterea nivelului psihologic. Sunt importante toate elementele din viața sa: familia, meseria, situația economică, țara de pro-veniență, regiunea, timpul liber, pasiunile, intere-

DIFERENȚIERI ÎN STAREA DE SĂNĂTATE A POPULAȚIEI URBANE ȘI RURALE DIN JUDEȚUL IALOMIȚA

Dezvoltare regională şi locală

Drd. Ana Maria TALOȘ

[email protected]

Differences in the Health of Urban and Rural Population of Ialomița County. Lifestyle and health are national and international topics, which always manage to provide further studies and analysis. The themes are diverse, as the views from which are analyzed (medical, sociological, psychological, geographical). Knowing the lifestyle means to know details such as financial situation, social behavior, attitudes, the social group to which the person belongs. The health status of a group reflects the general problems and the causes can be found in the characteristics of the lifestyle choices. Using statistics, the study aims to highlight the large share that lifestyle has in shaping the health of the population, but also to show the problems at the local level and to determine possible causes. It will be also visible the differences between the lifestyles of urban and rural areas, and later we will turn into new fields of investigation.

Key words: healthcare, rural population, urban population, lifestyle, health problems, Ialomita

county

Page 41: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 1 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

sele, calitatea vieții. R. Anderson (2004) a vorbit despre deteri-

orarea stării de sănătate în țările fost comuniste, și evidențiază factorii cauzatori: calitatea foarte slabă a serviciilor medicale dinainte de 1990 (chiar dacă accesul era gratuit, iar serviciile erau finanţate de către stat), subfinanţarea serviciilor de îngrijire a sănătăţii după 1990 (chiar după trecerea la sistemul de asigurări sociale în 1995, numărul contributorilor fiind foarte redus).

Printre factorii cu o influență pozitivă asu-pra stării de sănătate a populației după 1990 în țările fost comuniste se numără introducerea unor tratamente medicale noi, îmbunătăţirea tehnologiei, modernizarea sistemului medical, accesul la noi informaţii medicale, schimburile de experienţă și dezvoltarea serviciilor private de sănătate.

Metodologie

În elaborarea acestui studiu, am pornit de

la o cercetare bibliografică pentru înțelegerea terminologiilor, conceptelor și teoriilor legate de stilul de viață și starea de sănătate a populației, a urmat apoi cercetarea site-urilor organizațiilor de specialitate (Organizația Mondială a Sănătății, OMS România) și a articolelor științifice pe această temă.

Analiza obiectivă a însemnat obținerea și prelucrarea datelor statistice oficiale de la Institu-tul Național de Statistică, Direcția Județeană de Statistică Ialomița și Direcția de Sănătate Publică Ialomița. Prelucrarea acestor date a presupus calculul ratei mortalității generale, ratei mortalită-ții infantile, speranței de viață la naștere, a mortalității specifice și a morbidității pe cauze de deces.

În urma standardizării acestor indici am calculat indicele de sănătate (Is) pe medii de rezidență, un indice agregat ce reflectă inegalită-

țile care apar în profil teritorial. Valorile sale se situează între 0 și 1: cu cât valoarea este mai apropiată de 1, cu atât starea de sănătate este mai precară și viceversa (Dumitrache, 2004).

În urma analizei indicatorilor obținuți, am putut stabili diferențele între starea de sănătate a celor din mediul urban și a celor din mediul rural, dar și a cauzelor posibile de apariție a acelor probleme la nivel teritorial. Am încercat astfel să corelez cauzele deceselor cu caracteristicile și componentele stilului de viață, în vederea evidențierii contribuției stilului de viață în conturarea stării de sănătate generale.

Localizarea arealului de studiu Zona de studiu este situată în partea de

SE a României, în cadrul Câmpiei Române. Ju-dețul Ialomița are în componență 3 municipii (Slobozia, Urziceni, Fetești), 4 orașe (Țăndărei, Fierbinți-Târg, Amara și Căzănești) și 59 de co-mune.

Județul Ialomița a fost și a rămas un județ cu populație predominant rurală. Dacă în anul 1930 populația rurală reprezenta peste 90%, în anul 1990 coboară la 60%, iar după 2004 ajunge la 54%. De asemenea, populația pe grupe de vârstă diferă între cele două medii: mai mulți copii, tineri și vârstnici sunt în mediul rural, în timp ce adulții de 25-30 ani și cei de 45-55 ani din mediul urban sunt mai numeroși decât în me-diul rural (Fig.1)

Rezultate și discuții

Din analiza graficelor de mai jos se obser-

vă diferențele existente între mediul urban și ru-ral la capitolul stare de sănătate. În mediul urban indicele de sănătate este mai mic, ceea ce deno-tă o stare de sănătate mai bună decât cea din mediul rural.

Fig.1. Structura populației: pe medii de rezidență ( % - stânga); pe grupe de vârstă (dreapta) Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Ialomița

Page 42: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 2 G E O G R A F U L

În perioada 1990-2008, rata mortalității populației din mediul rural era de două mai mare decât cea din mediul urban, cu un maxim atins în anul 1996. În schimb, rata mortalității infantile din mediul urban o depășea pe cea din mediul rural în perioadele 1990-1995 și 2001-2003, abia du-

pă anul 2004 rata mortalității infantile din mediul urban ajunge să fie mai mică decât cea din me-diul rural (Fig.2). Acești doi indicatori arată gra-dul de educație al populației, el fiind cu mult mai mic în mediul rural.

Fig.2. Rata mortalității pe medii de rezidență în județul Ialomița (la 1000 loc.): mortalitatea generală (stânga); mortalitatea infantilă (dreapta) Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Ialomița

În Figura 3, se observă că mortalitatea determinată de boli ale aparatului circulator și ale aparatului respirator în cadrul populației rurale este cu mult mai mare decât cea a populației din

mediul urban. Cele mai multe decese sunt cau-zate de boli precum hipertensiune arterială, car-diopatie ischemică sau boli cerebro-vasculare, urmate de boli ale aparatului respirator.

Fig. 3. Rata mortalității determinată de boli ale aparatului circulator (stânga) și rata mortalității determinată de boli ale aparatului respirator (dreapta) (la 100.000 loc.)

Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Ialomița

Page 43: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 3 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Rata morbidității specifice (cazurile de îm-bolnăvire la 100.000 locuitori) este de asemenea mai mare în mediul rural (Fig. 4), cu diferențe

semnificative între morbiditatea determinată de boli ale aparatului circulator și cele ale aparatului respirator.

În Figura 5 se pot observa diferențele între indicii de sănătate ale celor două medii de rezi-dență, unde starea de sănătate a populației din mediul urban este mai bună decât cea a popula-ției din mediul rural. Anul 2010 a fost cel în care

s-au înregistrat cei mai mici indici de sănătate, adică anul în care starea de sănătatea a fost cea mai bună din intervalul 2008-2012, iar la polul opus anul 2012 are indicele de sănătate cel mai ridicat și starea de sănătate cea mai precară.

Fig.4. Rata morbidității determinate de boli ale aparatului circulator (stânga) și boli ale aparatului respirator (dreapta) (la 100.000 loc.)

Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Ialomița

Fig. 5. Indicele de sănătate Sursa datelor: Direcția Județeană de Statistică Ialomița

Diferențele între mediile de rezidență din punct de vedere al stării de sănătate au la bază o serie de cauze: grad de informare medical, gradul de educație, accesul la mijloace de infor-mare, mentalitățile diferite, cutumele și tradițiile, condițiile existente, posibilități financiare. Mai exact este vorba de acele elemente care influen-țează conturarea unui stil de viață (factori interni și externi). Se poate spune că în mediul rural există mai multe elemente restrictive în păstra-rea unei stări de sănătate bune, iar mediul urban este mai propice în menținerea stării de sănăta-te.

Se observă cum starea de sănătate a

populației, atât urbane cât și rural, s-a îmbunătă-țit din 2008 în 2010 și cum a început să se înrău-tățească după anul 2010 în ambele medii, mai accentuat în mediul rural. Paradoxal, aceste în-răutățiri au avut loc pe fondul progreselor înre-gistrate în domeniul medical, fiind vorba așadar de o adoptare tot mai frecventă a unui stil de viață nesănătos. De altfel, la nivelul regiunilor de dezvoltare din România, regiunile Sud, Sud-Est și Nord-Est prezintă cele mai precare stări de sănătate.

În mediul rural este cunoscut deja fenome-nul de îmbătrânire demografică, dar sunt cunos-cute și probleme ca venituri reduse, asistență

Page 44: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 4 G E O G R A F U L

medicală deficitară, educație sanitară incomple-tă, toate acestea contribuie la agravarea unor boli cronice și degenerative. Pe viitor, aceste discrepanțe dintre cele două medii de rezidență vor accentua diferențele între stările de sănătate ale populației.

Concluzii Există o legătură strânsă între starea de

sănătate a populației și stilul de viață ales, lucru demonstrat și de diferențele existente între medi-ul urban și rural ialomițean din punct de vedere al sănătății. În funcție de situația financiară, vâr-stă, educație, profesie, tradiții, mentalități, mediu se conturează un stil de viață personal care se va răsfrânge asupra stării de sănătate individua-le.

Mediul de rezidență are o influență impor-tantă în însușirea comportamentelor, obiceiurilor și mentalităților stilului de viață, iar acestea pot fi cu greu modificate de-a lungul vieții, uneori doar în cazurile extreme (boli grave, consecințe ne-faste, dureri etc.).

Caracteristicile diferite ale mediilor de rezi-dență fac ca și cauzele legate de problemele de sănătate să fie diferite, astfel că fiecare mediu are deopotrivă avantaje și dezavantaje: dacă în mediul rural există posibilitatea cultivării alimen-telor pentru consumul personal, în mediul urban accesul la rețeaua sanitară este mai facil; în me-diul rural activitatea fizică este mai intensă, în timp ce mediul urban vine cu mai multe posibili-tăți de recreere și mișcare.

La accentuarea diferențelor între mediile de rezidență (urban și rural) au contribuit și o serie de elemente precum: lipsa educației în menținerea și îngrijirea sănătății, un sistem medi-cal orientat spre tratare și mai puțin spre preveni-re, publicitate agresivă pentru consumul de tutun și produse fast food, obiceiuri alcoolice noi.

Pe lângă factorii externi (proasta informa-re, accesibilitatea slabă la serviciile medicale și situația financiară modestă), și componentele stilului de viață sunt neglijate: alimentația nesă-nătoasă, lipsa de mișcare, expunerea la stres prelungit, lipsa unor comportamente de preveni-re a bolilor și consumul excesiv de alcool și tu-tun.

Informarea pe termen lung privind stilul de viață sănătos ar trebui să se facă diferențiat pe cele două medii de rezidență:

- în mediul rural ar trebui promovate com-portamentele de prevenire a bolilor (control peri-odic, analize de sânge, vizite la medic);

- sprijinirea celor cu posibilități financiare

reduse pentru a le facilita accesul la sistemul medical, din ambele medii;

- în mediul urban să se pună accent pe informarea cu privire la consumul de fast food, lipsa mișcării și prezența în exces a stresului, dar și descurajarea consumului de alcool și tutun;

- revizuirea mesajelor de interes public pentru a corecta greșelile existente și a le face clare pentru toată lumea.

Bibliografie

Albert, J., Kohler, U. (2004), Health and

care in an enlarged Europe, Luxembourg, Office for Official Publications of the European Com-mission, disponibil online la: http://www.eurofound.europa.eu/pubdocs/2003/107/en/1/ef03107en.pdf.

Anderson, R., Health and health care, în Fahey T., Maître B., Whelan Ch., Anderson R., Domanski H., Ostrowska A., Olagnero M. and Saraceno C., Quality of life in Europe. First Euro-pean Quality of Life Survey 2003, Luxembourg, Office for Official Publications of the European-Communities, 2004, pp. 55–62 [Electronic versi-on]. Disponibil online la: http://www.eurofound. europa.eu/pubdocs/2004/105/en/1/ef04105en.pdf.

Blaxter, M. (1990), Health and lifestyles, Routledge, London.

Brown, T., McLafferty, S., Moon, G. (2010), A companion to health and medical geo-graphy, Wiley - Blackwell Publishing, UK.

Ciorănescu, A. (2001), Dictionar etimolo-gic al limbii române, Editura Saeculum I.O.

Direcția Județeană de Statistică Ialomița, Baza de date a județului Ialomița anul 2012, Slo-bozia.

Direcția de Sănătate Publică Ialomița, Ba-za de date a județului Ialomița anul 2012, Slobo-zia.

Dumitrache, Liliana (2004), Starea de să-nătate a populației României. O abordare geo-grafică, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti.

Institutul Național de Statistică - Direcția Județeană de Statistică Ialomița (2012), Anuarul statistic al județului Ialomița, Slobozia.

Pop, Cosmina-Elena (2010), Starea de sănătate a populaţiei din România în context european. O abordare din perspectiva calităţii vieţii, Calitatea Vieţii, XXI, nr. 3–4, pp 274–305.

Teodoreanu, Elena (2004), Geografie medicală, Editura Academiei, Bucuresti.

WHO (2008), The Global Burden of Disea-se: 2004 Update, World Health Organization, Geneva.

Page 45: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 5 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Structura programei Programa şcolară are următoarea structu-

ră:

Nota de prezentare – care identifică lo-cul acestui curs opţional în ansamblul planurilor-cadru de învăţământ;

Competenţele generale – specifice disci-plinei de studiu;

Valorile şi atitudinile care reprezintă fina-lităţi de natură axiologică, urmărite prin studiul geografiei pe durata învăţmântului liceal;

Competenţele specifice şi conţinuturile asociate acestora - propun elemente specifice cursului opţional derivate din caracteristicile tra-seelor educaţionale, ce includ geografia ca do-meniu de studiu la ciclul superior al liceului (clasele a XI-a şi a XII-a);

Sugestiile metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adec-vat competenţelor, valorilor şi atitudinilor prevă-zute în programele şcolare.

Notă de prezentare

Programa cursului intitulat “Educația pen-

tru diversitate” face parte din oferta de cursuri opţionale propusă elevilor şi profesorilor de geo-grafie în cadrul curriculum-lui la decizia şcolii (CDŞ). Aceasta este destinată elevilor din clase-le a XI-a – a XII-a şi se desfăşoară pe durata unui an şcolar, o oră pe săptămână.

Programa şcolară de curs opţional Educa-ția pentru diversitate, prin competenţele generale şi competenţele specifice pe care le formulează, răspunde unui set de finalităţi ale studierii disci-plinei Geografiei, în ciclul superior al liceului, cir-cumscrise următoarelor idei:

- formarea capacităţii de a reflecta asupra spațiului cultural ca spațiu geografic, de a formu-la şi de a rezolva probleme pe baza achiziţiilor din diferite domenii ale cunoaşterii;

- stimularea receptivităţii şi a expresivităţii

prin intermediul unor reprezentări multiple ale spațiului cultural, în scopul construirii unei vieţi de calitate;

- dezvoltarea competenţelor esenţiale pentru reuşita personală şi socio-profesională: comunicare, gândire critică, prelucrarea şi utiliza-rea contextuală a unor informaţii complexe;

- asigurarea condiţiilor favorabile manifes-tării morale, autonome şi responsabile din punct de vedere civic.

Cursul opţional se adresează elevilor din cursul superior al liceului şi are drept scop famili-arizarea acestora cu importanţa şi rolul geografi-ei culturale în procesul de dezvoltare locală, regi-onală și globală, în contextul pluralismului şi diversităţii de idei, al eficientizării cunoaşterii al-terității.

Fiecărei culturi îi sunt caracteristice anu-mite seturi de valori şi principii care reglementea-ză raporturile omului cu lumea materială şi spiri-tuală, prezentă şi viitoare, ce se constituie în aşa numitele tradiţii scrise sau nescrise, pornind de la realităţile dintr-un anumit spaţiu şi experimen-tările vieții spirituale în cadrul comunităților etno-culturale și religioase. Dinamica valorilor materi-ale și spirituale au determinat diverse mutaţii şi schimbări ale configuraţiei ariilor culturale, din antichitate până în prezent, iar geografia cultura-lă poate surprinde complexul de factori care sunt răspunzători de aceste reorientări spirituale, pu-tând prognoza tendinţele manifestate în peisajul geografic.

Considerăm că geografia culturală reprezin-tă un teren de întâlnire al diverselor culturi exis-tente pe glob, astfel încât membrii diferitelor co-munități etnice, lingvistice și religioase să poată conștientiza locul pe care îl ocupă concepţia despre lume și viață în relaţiile dintre om – mediu - societate, respectiv responsabilitatea gestionă-rii peisajului geografic.

Integrarea concepţiilor religioase în studiul geografic al culturilor şi civilizaţiilor, cu toate su-biectele sensibile din acest domeniu (având în vedere caracterul exclusivist al majorităţilor

CURRICULUM LA DECIZIA ȘCOLII - EDUCAȚIA PENTRU DIVERSITATE. DIVERSITATEA ETNICĂ,

LINGVISTICĂ ȘI RELIGIOASĂ

Din lumea geografilor

Prof.dr. Anton LAZĂR

[email protected]

Page 46: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 6 G E O G R A F U L

religiilor), în perspectiva cunoaşterii alterităţii, aduce nu numai un serviciu indirect propagării ideilor şi valorilor spirituale, ci poate să producă abordări inedite rezultate din interacţiunea con-cepţiilor despre viață și societate. De exemplu, interacţiunile multiple dintre civilizaţia creştină şi cea islamică, de multe ori cu accente de violenţă fizică, prefigurează naşterea unui model nou de convieţuire socială, bazat pe valorile democraţiei creştine şi cele ale legii coranice, ambele cu evi-dente conotaţii politice, centralizate sau instituţio-nalizate.

Cursul se focalizează pe înţelegerea spe-cificului cunoaşterii diversității culturale, etnice și religioase, aplicabil în contexte multiple impuse de tendințele de globalizare și regionalizare, pu-tând fi încadrat următoarelor conţinuturi:

1) Conceptul de diversitate în lumea con-temporană

2) Elemente de identitate etnică, lingvisti-că și religioasă

3) Disparitățile etnice, lingvistice și religi-oase pe Glob

4) Globalizare, ecumenism şi misionarism 5) Geopolitica conflictelor religioase și cli-

matul de toleranță 6) Potențialul turistic al spațiilor sacre și

activităților cu caracter cultural-religios Programa cursului Educația pentru diver-

sitate a fost realizată având în vedere atinge-rea obiectivelor sistemului învăţământului preuni-versitar românesc, adecvarea acestora la asigu-rarea unor competenţe de sensibilizare şi de ex-presie culturală.

Programa are în vedere realizarea urmă-toarelor cerinţe:

- să asigure o abordare complementară la temele pe care le tratează geografia umană, im-portanța diversității în procesul de regionalizare și globalizare, subiecte pe care elevii le studiază în cursul superior al liceului, în cadrul cursului general de geografie;

- să permită elevilor din cursul superior al liceului să reflecteze asupra impactului domeniu-lui politicului asupra etniilor și religiilor;

- să suplimenteze oportunităţile de preda-re-învăţare, contribuind la atingerea compe-tenţelor specifice claselor de liceu;

- să răspundă unor interese legitime ale elevilor de liceu faţă de cunoaşterea diversității culturale și alterității

- să stimuleze interesul elevilor pentru di-versitatea etnică, lingvistică și religioasă la nivel global;

- să susţină finalităţile cursului general de geografie prin setul de valori şi atitudini propus şi prin competenţele specifice pe care le promo-vează;

- să propună un demers didactic realizat din perspectiva educaţiei pentru un pluralism şi diversitatea de idei, a perspectivelor multiple asupra diversității, a utilizării surselor multiple de informare şi documentare;

- să asigure premisele pentru continuarea învăţării după finalizarea studiilor liceale;

Programa de curs opţional Educația pen-tru diversitate încearcă să ofere un răspuns posibil la interesele de cunoaştere ale elevului de liceu, la evoluţiile din domeniul cercetării şti-inţifice, precum şi la viziunea societăţii contem-porane asupra educaţiei, aşa cum reiese din di-ferite documente la nivel european şi Recoman-dările No.1283/1996 şi 15/2001 ale Adunării Par-lamentare a Consiliului Europei referitoare la studiul geografie.

Competenţe generale

Programa de faţă urmăreşte atingerea

următoarelor competenţe generale: 1.Utilizarea eficientă a comunicării şi a

limbajului de specialitate. 2.Exersarea demersurilor şi a acţiunilor

privind dialogul intercultural 3.Aplicarea principiilor şi a metodelor

adecvate în abordarea fenomenelor sociale și culturale

4.Folosirea resurselor care susţin învăţa-rea permanentă.

Valori şi atitudini

Educaţia pentru diversitate şi valori

culturale presupune însuşirea valorilor, atitu-dinilor şi a comportamentelor specifice manifes-tării responsabile din punct de vedere civic și social, precum şi dezvoltarea capacităţii de inte-grare activă în grupuri socio-culturale şi profesio-nale diferite. În acest context, competenţele ge-nerale şi specifice, care trebuie formate prin pro-cesul de predare-învăţare a geografiei, promo-vează următoarele valori, atitudini şi comporta-mente, ca de exemplu:

atitudinea pozitivă faţă de educaţie, cu-noaştere, societate, cultură, civilizaţie

rigoare și gândire în gândire şi acţiune; disponibilitatea pentru învăţarea perma-

nentă, utilizând metode şi tehnici investigative disponibilitatea faţă de dialog şi dezba-

tere; relaţionarea pozitivă cu alteritatea; respectarea drepturilor fundamentale

ale omului; dezvoltarea atitudinilor pro-active în

viaţa personală şi în cea socială;

Page 47: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 7 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

atitudinea pozitivă faţă de educaţie, cu-noaştere, societate, cultură, civilizaţie;

rezolvarea pe cale non-violentă a con-flictelor interetnice și interreligioase;

respectul pentru diversitatea naturală şi umană;

asumarea diversităţii etnice, sociale, religioase şi culturale.

Sugestii metodologice

Programa “Educație pentru diversitate”

propune o demers care se corelează cu abordă-

COMPETENŢE SPECIFICE DOMENII DE CONŢINUT/CONŢINUTURI

1.1. Construirea unor explicaţii şi argumente intra- şi mul-tidisciplinare cu privire la evenimente, fenomene şi proce-se social-culturale 1.3. Exprimarea unei opinii în limbajul adecvat geografiei utilizînd termeni specifici din domeniul geografiei culturale. 2.2.Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor judecăţi proprii care să promoveze diversitatea culturală 3.1. Identificarea relațiilor dintre procesele și fenomenelor culturale și mediul geographic în care acestea evoluează. 4.1. Descoperirea unor oportunităţi în cercetarea geografi-ei ca sursă a învăţării permanente

I. Conceptul de diversitate în lu-mea contemporană 1.1. Diversitatea culturală 1.2. Diversitatea etnică 1.3. Diversitatea lingvistică 1.4. Diversitatea religioasă

1.1. Construirea unor explicaţii şi argumente intra- şi multi-disciplinare cu privire la evenimente, fenomene şi procese social-culturale 1.2. Utilizarea termenilor/conceptelor specifici(e) geografi-ei în contexte care implică interpretări şi explicaţii interdis-ciplinare 1.3. Exprimarea unei opinii în limbajul adecvat geografiei utilizînd termeni specifici din domeniul geografiei etniilor. 2.1.Identificarea particularităților și elementelor specifice familiilor și grupurilor etnice de pe Glob. 2.2.Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor judecăţi proprii care să promoveze diversitatea etno-culturale 2.3. Citirea și interpretarea informațiilor cartografice referi-toare la grupurile etnice de pe Glob. 3.1. Identificarea relațiilor dintre procesele și fenomenelor culturale și mediul geografic în care acestea evoluează. 3.2. Analizarea consecințelor și efectelor produse de pro-cese și evenimente apărute la interfața dintre sistemele culturale, entice și religioase din diferite spații geografice 3.3. Analiza şi interpretarea fenomenelor geoculturale din spaţiul geografic românesc în context regional, european şi mondial 4.2. Integrarea cunoştinţelor obţinute în medii non-formale de învăţare în analiza fenomenelor sociale studiate 4.3 Analizarea punctelor de vedere similare, opuse şi complementare în legătură cu fenomenele culturale studi-ate 4.4. Realizarea de conexiuni între informaţiile oferite de mass media şi contextul vieţii cotidiene 4.5. Plasarea evenimentelor şi proceselor geoculturale în contexte istorice şi spațiale

II. Geografia etniilor – ramură a geografiei sociale și culturale 2.1. Probleme generale 2.2. Conceptele de etnie, grup etnic şi minoritate naţională 2.3. Elemente de identitate etnică 2.3.1. Identitatea rasială 2.3.2. Teritoriul etnic 2.3.3. Identitatea lingvistică a etniei 2.3.4.Probleme demografice colate-rale 2.3.5.Enclavele etnico-economice - rezultante ale globalizării 2.3.6.Relaţia dintre naţiune, naţiona-litate şi stat 2.4. Impactul politicului asupra etniei 2.4.1.Pluralismul etnic guvernamen-tal şi instituţional 2.4.2. Coeziunea şi separatismul etnic 2.4.3. Asimilarea etnică 2.4.4. Plebiscitul 2.4.5. Etnocidul și genocidul 2.4.6. Holocaustul și antisemitismul 2.4.7. Progromurile 2.4.8. Refugiații politic 2.5. Disparităţile etnico-teritoriale ale Terrei

Page 48: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 8 G E O G R A F U L

rile tematice ale programelor şcolare pentru cursul superior al liceului, fiind structurată de o manieră care contribuie la susţinerea compe-tenţelor generale şi specifice ale cursului general de geografie, cu accent pe valorificarea optimă a datelor oferite prin inevstigarea directă și indirec-tă a mediului geografic.

Competenţele specifice trebuie abordate prin prisma perspectivelor multiple asupra spați-ului, a problemelor sensibile şi controversate, a abordărilor inter- şi transdisciplinare, educaţiei pentru drepturile omului, a educaţiei pentru di-versitate, a educaţiei pentru egalitatea de gen, a strategiilor de argumentare, negociere şi coope-rare la nivel de grup eterogen.

În aplicarea programei de curs opţional, cadrele didactice trebuie să urmărească centra-rea demersului didactic pe următoarele coordo-nate:

proiectarea didactică - utilizarea strategiilor de învăţare activă,

centrate pe elev, în mod prioritar în raport cu metodele clasice;

- valorizarea noilor roluri ale profesorului: creator de curriculum, creator de situaţii de în-văţare, consilier, moderator, partener sau evalu-ator;

- corelarea și integrarea informaţiilor obţinute în medii non-formale şi informale de învăţare;

- focalizarea demersurilor care dezvoltă gândirea critică şi înţelegerea valorilor statului de drept;

- utilizarea noilor tehnologii de comunicare şi informaţie (TIC)

COMPETENŢE SPECIFICE DOMENII DE CONŢINUT/CONŢINUTURI

1.1. Construirea unor explicaţii şi argumente intra- şi multi-disciplinare cu privire la evenimente, fenomene şi procese social-culturale 1.2. Utilizarea termenilor/conceptelor specifici(e) geografiei în contexte care implică interpretări şi explicaţii interdiscipli-nare 1.3. Exprimarea unei opinii în limbajul adecvat geografiei utilizînd termeni specifici din domeniul geografiei culturale. 2.1.Identificarea particularităților și elementelor specifice familiilor etno-lingvistice și sistemelor religioase de pe Glob. 2.2.Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor judecăţi proprii care să promoveze diversitatea culturală 2.3. Citirea și interpretarea informațiilor cartografice referi-toare la grupurile ento-lingvistice de pe Glob. 3.1. Identificarea relațiilor dintre procesele și fenomenelor culturale și mediul geografic în care acestea evoluează. 3.2. Analizarea consecințelor și efectelor produse de proce-se și evenimente apărute la interfața dintre sistemele cultu-rale din diferite spații geografice 3.3. Analiza şi interpretarea fenomenelor geoculturale din spaţiul geografic românesc în context regional, european şi mondial 4.1. Descoperirea unor oportunităţi în cercetarea geografiei ca sursă a învăţării permanente 4.2. Integrarea cunoştinţelor obţinute în medii non-formale de învăţare în analiza fenomenelor sociale studiate 4.3 Analizarea punctelor de vedere similare, opuse şi com-plementare în legătură cu fenomenele culturale studiate 4.4. Realizarea de conexiuni între informaţiile oferite de mass media şi contextul vieţii cotidiene 4.5. Plasarea evenimentelor şi proceselor geoculturale în contexte istorice şi spațiale

III. Etno-lingvismul și geografia culturală 3.1. Aspecte generale 3.2. Famiile lingvistice 3.2.1.Familia lingvistică indo-europeană 3.2.2. Familia lingvistică sino-tibetană 3.2.3. Grupele lingvistice est-asiatice 3.2.4. Familia lingvistică hamito-semitică 3.2.5. Familia lingvistică malayo-polineziene 3.2.6. Limbile individuale 3.3. Lingua francua 3.4. Bilingvismul 3.5. Probleme de dialect

Page 49: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 4 9 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

activităţi şi situaţii de învăţare - utilizarea textelor de literatură sacră, a

informaţiilor apărute în mass-media; - vizite la obiective cultural-religioase, ex-

cursii tematice – itinerarii spirituale; - dimensiunea comparativă a activităţilor la

clasă realizată prin activitatea pe grupe (jocul de rol, simulări de conflict şi negociere) şi activităţi de proiect (mape tematice, careuri de cuvinte, prezentare în power-point, filme didactice)

evaluarea în raport cu orientarea demersului

didactic

- folosirea tuturor tipurilor de evaluare (iniţială, continuă şi sumativă, evaluare de pro-

ces, de produs şi de progres); - utilizarea metodelor şi instrumentelor

complementare de evaluare (autoevaluarea-autotestul, portofoliul, activitatea extraşcolară - iniţiative culturale, pregătirea de vizite tematice şi/sau sesiuni de comunicări, cerc de dezbateri , mese rotunde şi ateliere de lucru la simpozioa-ne).

Proiectarea demersului didactic (unităţi de învăţare şi lecţii) are în vedere respectarea su-gestiilor metodologice. Selectarea, strategiilor, metodelor şi procedeelor, mijloacelor didactice şi a conţinuturilor necesare pentru a obţine rezulta-tele învăţării circumscrise competenţelor specifi-ce constituie o opţiune individuală a profesorului care implementează la clasă acest opțional.

COMPETENŢE SPECIFICE DOMENII DE CONŢINUT/CONŢINUTURI

1.1. Construirea unor explicaţii şi argumente intra- şi multidiscipli-nare cu privire la evenimente, fenomene şi procese social-culturale 1.2. Utilizarea termenilor/conceptelor specifici(e) geografiei în contexte care implică interpretări şi explicaţii interdisciplinare 1.3. Exprimarea unei opinii în limbajul adecvat geografiei utilizînd termeni specifici din domeniul geografiei culturale. 2.1.Identificarea particularităților și elementelor specifice sisteme-lor religioase de pe Glob. 2.2.Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor judecăţi proprii care să promoveze diversitatea culturală 2.3. Citirea și interpretarea informațiilor cartografice referitoare la comunitățile religioase de pe Glob. 3.1. Identificarea relațiilor dintre procesele și fenomenelor cultura-le și mediul geographic în care acestea evoluează. 3.2. Analizarea consecințelor și efectelor produse de procese și evenimente apărute la interfața dintre sistemele religioase din diferite spații geografice 3.3. Analiza şi interpretarea fenomenelor geoculturale din spaţiul geografic românesc în context regional, european şi mondial 4.1. Descoperirea unor oportunităţi în cercetarea geografiei ca sursă a învăţării permanente 4.2. Integrarea cunoştinţelor obţinute în medii non-formale de învăţare în analiza fenomenelor sociale studiate 4.3 Analizarea punctelor de vedere similare, opuse şi comple-mentare în legătură cu fenomenele culturale studiate 4.4. Realizarea de conexiuni între informaţiile oferite de mass media şi contextul vieţii cotidiene 4.5. Plasarea evenimentelor şi proceselor geoculturale în contex-te istorice şi spațiale

IV. Religia – o trăsătură de bază a geografiei culturale 4.1. Aspecte generale 4.2. Concepte în Geografia religiilor 4.3. Difuzia teritorială a religi-ilor 4.3.1.Factorii răspândirii reli-giilor 4.3.2.Migraţiile de natură reli-gioasă 4.4.Globalizare, ecumenism şi misionarism 4.4.1. Misionarismul şi ecu-menismul 4.4.2. Globalizarea religioasă 4.4.3. Mișcarea New Age 4.5. Clasificarea religiilor 4.5.1. Religiile tradiționale 4.5.2. Religiile moderne 4.6. Religia şi interesele geo-politice 4.6.1. Conflictele religioase 4.6.2. Gestionarea conflicte-lor religioase 4.7. Potențialul turistic spiritu-al

Page 50: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 5 0 G E O G R A F U L

Toate articolele propuse spre publicare vor fi redactate în format electronic (A4, Word 97-2003 sau Word 2007, Arial, font 12, la un rând, cu caractere româneşti, fără a depăşi 6-7 pag., inclusiv ilustraţia - hărţi, grafice, tabele, fotografii color).

Pot publica articole membrii sau simpatizanţii APGR.

Invităm toţi geografii din ţară să transmită scurte informaţii privind

modificări ale componentelor naturale şi a celor antropice din orizontul local. Informaţiile vor fi redactate de către Colegiul Editorial, bineînţeles cu respectarea dreptului de autor.

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în totalitate

autorilor.

Pentru corespondenţă vă rugăm să folosiţi adresa de e-mail a Secretarului general de redacţie: [email protected].

Revista GEOGRAFUL vă invită să colaboraţi la realizarea viitoarelor numere cu articole pentru rubricile:

Educaţie prin geografie Dezvoltare regională şi locală Pe meridianele şi paralele Globului Opinie geografică Documentar geografic

Page 51: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

P A G I N A 5 1 A N U L V N U M Ă R U L 1 - 2

Investeşte în oameni!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.5 „Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării”,

Numărul de identificare al contractului: POSDRU/89/1.5/S/58852.

PROGRAM POSTDOCTORAL PENTRU

FORMARE CERCETĂTORI ÎN ŞTIINŢE

Programul urmăreşte dezvoltarea şi susţinerea unui pro-

gram postdoctoral de formare resurse umane înalt calificate

pentru cercetare în ştiinţe, la nivel naţional şi transnaţional, or-

ganizat pe trei clustere (ştiinţe umaniste interdisciplinare, mate-

matica şi ştiinţele naturii, ştiinţele vieţii şi pământului) care con-

centrază 8 domenii fundamentale ale cunoaşterii: ştiinţe uma-

niste, matematică, fizică, chimie, biologie, ştiinţele mediului, ge-

ologie-geofizică şi geografie. 10 instituţii, în parteneriat, dezvol-

tă şi susţin formarea de cercetători, prin atragerea tinerilor doc-

tori în ştiinţe în programe postdoctorale (PPD).

Page 52: Geograful123userdocs.s3-website-eu-west-1.amazonaws.com/d/4c/39/... · fie, a Facultăţii de Geologie-Geografie, Universi-tatea din Bucureşti. Studiile de specialitate în Geografie

Investeşte în oameni !

„Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane”

Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.2 “Calitate în învăţământul superior” Titlul proiectului: ,,Optimizarea procesului de inserţie a absolvenţilor din

domeniul geografie pe piaţa forţei de muncă” Beneficiar: “Universitatea din Bucureşti”

Numărul de identificare al contractului:

Contract nr. POSDRU/86/1.2/S/57462

OPTIMIZAREA PROCESULUI DE INSERŢIE A ABSOLVENŢILOR DIN DOMENIUL GEOGRAFIE PE

PIAŢA FORŢEI DE MUNCĂ

Universitatea “Alexandru

Ioan Cuza”, Iaşi

Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca

Universitatea din Oradea

9 7 7 2 0 6 7 4 0 9 0 0 3

ISSN 2067 - 4090