37
METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ B.F.T ÎN FRACTURA GAMBEI PARTEA a-I-a: I. Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II. Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică III. Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator IV. Evoluţie şi prognostic V. Tratament: 1. Tratament profilactic 2. Tratament igieno-dietetic 3. Tratament medicamentos 4. Tratament ortopedico-chirurgical PARTEA a II-a: Tratamentul BFT 1. principiile şi obiectivele tratamentului B.F.T. 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj: Efectele fiziologice ale masajului Descrierea anatomică a regiunii Tehnica masajului 5. Tehnici de mobilizare (kinetoterapie) 6. Terapia ocupaţională 7. Tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

Fractura Gambei Masajkinetoterapie.ro

Embed Size (px)

Citation preview

METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ B.F.T ÎN FRACTURA GAMBEI

PARTEA a-I-a:

I. Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologiceII. Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologicăIII. Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laboratorIV. Evoluţie şi prognostic

V. Tratament: 1. Tratament profilactic 2. Tratament igieno-dietetic 3. Tratament medicamentos 4. Tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: Tratamentul BFT 1. principiile şi obiectivele tratamentului B.F.T. 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj:

Efectele fiziologice ale masajului Descrierea anatomică a regiunii Tehnica masajului

5. Tehnici de mobilizare (kinetoterapie) 6. Terapia ocupaţională 7. Tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) BIBLIOGRAFIE

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

I. GENERALITĂŢI – definiţie, clasificare, date epidemiologice.

Viaţa şi munca oamenilor se desfăşoară în epoca actuală în condiţiile unui accentuat progres tehnic şi ştininţific, ceea ce înseamnă o creştere a gradului de mecanizare şi anatomizare în toate domeniile de la industrie, agricultură, construcţii, medicină până la gospodăria casnică.

Progresul tehnic, ştiinţific înseamnă totodată sporirea şi perfecţionarea continuă a mijloacelor şi tehnicilor de comunicaţie şi telecomunicaţie şi amplificarea distanţelor şi vitezelor de plasare.

În conseţinţă oamenii dispun de condiţii de viaţă, de muncă şi de odihnă tot mai bune, condiţii pe care le exploatează tot mai mult, dar realizarea acestor condiţii, cât şi exploatarea lor duce la solicitarea tot mai intensă a capacităţii organismului uman, mai ales a sistemului nervos.

Sunt deosebit de numeroşi factorii care produc perturbări trecătoare sau ironice în organismul uman în condiţiile civilizaţiei contemporane şi amintim aici doar pe cei mai des comentaţi: poluarea atmosferei, accidentele produse în muncă, în circulaţie sau la domiciliu.

Fracturile sunt boli locale la început şi beneficiază de tratament chirurgical sau ortopedic de urgenţă, dar cu timpul ele devin o boală generală prin interesarea echilibrului organo-mineral care interesează mai mult funcţii ale organismului.

Sechelele traumatice osoase sau articulare vecine sunt: artrite sau hidrartroze traumatice, tulburări vazomotorii sau trofice. Toate aceste sechele beneficiază de tratamente balneare şi fizioterapice în care se include şi masajul.

Definiţia fracturilor:Prin fractură se înţelege o soluţie de continuitate a unui os asupra căruia a

acţionat prin mecanism direct sau indirect un factor mecanic.Fracturile constau în întreruperea continuităţii unui os asupra căruia a acţionat o

forţă mecanică şi care întrece puterea de rezistenţă a acestuia.

Clasificare: Fracturile diafizare pot fi:

Incomplete: La adulţi fisurile interesează o singură corticală pierzându-se spre corticala

opusă şi păstrând astfel integritatea osului. La copii datorită periostului gros apare o fractură a corticalei numai de partea

convexă a osului, cele două fragmente rămânând în continuare (menţinute de periost) realizând fractura „în lemn verde”.

Complete: Când traiectul de fractură întrerupe corticala complet permiţând de cele mai

multe ori apariţia deplasării celor două fragmente.Traiectul de fractură poate fi: Transversal;

pagina: 2

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Oblic scurt (ambele pot fi produse de un mecanism indirect de încovăiere); Oblic lung (produs prin încovoiere); Spiroid (produs printr-un mecanism indirect de torsiune); Fractură cu trei segmente (dacă unul din fragmentele unei fracturi oblice lungi

sau spiroide se fracturează la rândul său). Cominutiv (plurifragmentarea) dacă fractura are mai mult de trei fragmente.

Fractura cominutivă poate apărea prin mecanisme indirecte (fractura secundară a extremităţilor a unei fracturi oblice sau spiroide), sau printr-un mecanism direct determinat de un corp contondent de mare energie.

Deplasarea fragmentelor se produce iniţial sub influenţa agentului traumatizant şi este completă sub acţiunea contracţiei grupelor musculare.

Există mai multe tipuri de deplasări: Translaţie – deplasare „ad latum” în care unul din fragmente se deplasează

antero-posterior sau medial-lateral faţă de celălalt. Încălecare – deplasarea în axul lung al fragmentelor determinând scurtarea

segmentului respectiv. Unghiulare fragmentelor în diferite planuri, realizând de asemenea o scurtare. Rotaţie – deplasarea uneia sau a ambelor fragmente în jurul axului său

longitudinal. Decalajul reprezintă deplasarea în rotaţie inversă a celor două fragmente. Apare frecvent în fractura antebraţului.

Deplasări complexe – frecvente prin asocierea mai multor deplasări: încălecare, unghiulare şi decalaj de ex.

II. ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomie patologică.

În etiopatogenia traumatică se întâlnesc factori mecanici, fizici, chimici şi biologici:

Factori mecanici – (căderi, lovituri) produc traumatisme prin obiective tăioase sau ascuţite (cuie, sârme, şapnuri, lemne, fragmente de sticlă) şi presiunea crescută a unor lichide (presiunea hidrodinamică).

Obiectele ascuţite şi cele tăoiase produc plăgi prin înţepare sau prin tăiere, iar obiectele contondente produc plăgi, contuzii, striviri, fracturi, amputaţii traumatice, etc.

Armele de foc produc leziuni traumatice variate, uneori foarte grave sau chiar mortale prin alice, gloanţe, schije sau sufleu interesând mai multe ţesuturi şi organe.

Factorii fizici - produc leziuni traumatice diverse dar bine codificate în raport cu factorul incriminant: arsuri (călduri, electricitate, raze de soare, iradiaţii), degerături (frig), iradieri (radiaţii).

Factorii chimici - produc traumatisme denumite contuziuni (acizi şi baze caustice), în realitate tot arsuri a căror profunzime este legată de concentraţia şi tipul de acţiune al substanţei caustice.

Factorii biologici - produc leziuni traumatice prin: înţepături, muşcături, striviri. Uni autori includ aici şi leziuni produse de bacterii şi ciuperci.

În funţie de integritatea pieli (tegumentului) traumatismele se împart în: Traumatisme închise; Traumatisme deschise.

pagina: 3

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Fracturile sunt traumatisme ale aparatului locomotor cu producerea de leziuni osoase şi periostale. Pot fi provocate de traumatisme, dar şi din cauze patologice – osteoporoza şi maladia Lobstein – care dau fragilitatea oaselor.

Pentru producerea unei fracturi este necesară existenţa unor factori extrinseci sau intrinseci:

Factori extrinseci.Fracturile sunt produse datorită unor forţe exterioare. Pentru producerea unei

fracturi este importantă mărimea, durata şi direcţia forţelor ce acţionează asupra osului, ca şi modul în care osul este solicitat.

Există o serie de factori favorizanţi: Vârsta - la care apar cel mai frecvent fracturile este între 20 şi 40 de ani, dat

fiind că prin activitatea lor, oamenii sunt mai expuşi traumatismelor în această perioadă. A doua perioadă cu incidenţă crescută este cea a vîrstei a III-a datorată osteoporozei care diminuează rezistenţa osoasă. Copiii, deşi sunt expuşi traumatismelor (în cursul jocurilor) fac mai rar fracturi datorită elasticităţii mai mari a oaselor lor.

O serie de regiuni anatomice sunt expuse mai frecvent traumatismelor. Astfel diafiza tibială este frecvent sediul fracturilor, adesea deschise produse pietonilor de către bara de şoc a autoturismelor, în cadrul accidentelor de circulaţie.Fracturile prin mecanism direct - se produc în urma şocului direct al

agentului contondent (al forţei exterioare) asupra locului de impact. De cele mai multe ori agentul vulnerant determină leziuni ale tegumentului, ţesutului celular subcutanat, fasciei, muşchilor şi, în final a osului, segmentului de membru asupra căruia acţionează, producînd o fractură deschisă. Atât importanţa leziunilor părţilor moi cât şi tipul de fractură depinde de mărimea energiei corpului contondent. În această categorie intră fracturile deschise prin accident rutier cât şi fracturile prin armă de foc.

Fracturile prin mecanism indirect - sunt cele mai frecvente. Forţa aplicată asupra unui segment de membru determină o deformare a osului care se fracturează la distanţă de locul de aplicare al forţei. După modul de acţiune a acestor forte se pot descrie mai multe mecanisme de producere a fracturilor:

Mecanismul de încovoiere (flexie, îndoire): forţa este aplicată asupra unei extremităţi a diafizei, în timp ce extemitatea opusă rămîne fixă. În această situaţie există o tendinţă de a accentua sau de a redresa curburile unui os lung şi fractura apare la maxim de curbură prin aplicarea unui cuplu de forţe de compresiune (în concavitate) şi tracţiune (în convexitate).

Fractura are de obicei un traiect oblic sau cu un al treilea fragment sau chiar cominutiv dacă extremitătile fragmentelor fracturate principale se fracturează la rîndul lor.

O astfel de fractură apare de exemplu la nivelul diafizei tibiale a unui schior al cărui picior rămâne fixat pe schi iar corpul cade înainte.

Mecanismul de torsiune: forţa este aplicată la extremitatea unui os lung, determină o mişcare de rotaţie în timp ce extremitatea opusă rămăne fixă sau, dimpotrivă se răsuceşte în sens contrar. La nivelul diafizei apare o fractură spiroidă mai scurtă sau mai lungă care şi ea se poate transforma într-

pagina: 4

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

o fractură cu al treilea fragment sau cominutivă dacă extremităţile fragmentelor fracturate principale se rup la rîndul lor.

O răsucire brutală a unui fotbalist pe piciorul fixat de crampoane pe sol, poate determina o astfel de fractură spiroidă a tibiei.

Celelalte două mecanisme indirecte de producere a fracturilor (compresiunea – transmiterea unei forţe axilare în lungul oaselor în cazul căderilor de la înălţime şi tracţiunea – smulgerea unor fragmente osoase prn contracţii musculare violente) se adresează mai ales oaselor scurte sau epifizelor oaselor lungi, determinând rar fracturi diafizare (compresiunea ar putea produce o fractură diafizară prin accentuarea curburilor osului).

Anatomie patologică.

Leziunile tegumentare. Anatomia patologică a fracturilor diafizare nu trebuie să cuprindă numai leziuni osoase ci şi cele ale porţiunilor moi înconjurătoare. Tegumentele pot prezenta soluţii de continuitate mai mult sau mai puţin împortante în fractura deschisă, dar ele pot prezenta leziuni şi fracturi închise. În fracturile închise leziunile tegumentare pot f clasificate în cinci categorii:

Fără leziuni tegumentare; Contuzie tegumentară localizată; Dislocare tegumentară circumscrisă; Dislocare tegumentară întinsă; Necroză cutanată prin contuzie cu risc de deschidere secundară a focarului

de fractură.Musculatura din jurul focarului de fractură potate suferi diverse leziuni, fie

prin acţiunea agentului vulnerant (fractura cu mecanism direct), fie determinate de deplasarea fragmentelor fracturii (în mecanismul indirect). Leziunile musculare pot fi clasificate în patru categorii:

Fără leziuni musculare evidente clinic; Leziuni circumscrise la un singur grup muscular; Leziuni musculare extensive interesând două sau mai multe grupe

musculare; Avulsie sau pierderea unui întreg grup muscular, dilacerări tendinoase.

Leziunile vasculo-nervoase pot fi şi ele prezente în cadrul fracturii diafizare. Ele pot cuprinde:

Absenţa leziunilor vasculo-nervoase; Leziune nervoasă; Leziuni vasculare izolate; Leziuni combinate neuro-musculare; Amputaţii subtotale sau totale.

Aşa cum s-a arătat în primul capitol reparearea osoasă a focarului de fractură parcurge o serie de etape care au ca final refacerea continuităţii şi rezistenţei osului, deci a consolidării fracturii.

pagina: 5

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Traumatismul, indicaţia şi modul de realizare a actului terapeutic (ortopedicochirurgical), terenul ca şi eventualele complicaţii sunt tot atâtea cauze care pot perturba într-un sens sau altul procesul de reparare osoasă şi (sau) să determine sechele osoase post-traumatice. Aceste sechele sunt:

Pseudartroza; Calusul vicios; Osificarea subperiostală; Osteoporoza de imobilizare; Necroza aseptică.

Pseudartroza - reprezintă lipsa de consolidarea a unei fracturii, poate avea multiple cauze ca:

O poziţie imperfectă a fragmentelor; Interpoziţie de ţesuturi moi între fragmente; Distanţarea prea mare a capetelor de fractură (extensi prelungite); Existenţa unei boli osoase locale; Infecţia; Tulburări de vascularizaţie ale unuia sau ambelor capete de fractură; Smulgeri ale periostului (uneori determinată chiar de intervenţia

chirurgicală); Osteoporoza accentuată; Reacţia inhibitoare osteoblastică la prezenţa materialului de osteosinteză

metalică; Absenţa hematomului dintre capetele de fractură; Imobilizarea insuficientă sau inperfectă.

Toate aceste combinaţii pot să întârzie consolidarea, dar să o împiedice efectiv sau capabile ultimele două.

Calusul vicios – este o deformare osoasă posttraumatică prin deplasarea unei fracturi care schimbă rapoartele anatomice normale care aduce dezaxări ale oaselor sau articulaţiilor. Se poate spună că etiologia unui calus vicios este dublă: fractura şi „greşeala” terapeutică (ultima nu întodeauna luată „ad literam”

Calusul vicios poate apărea oriunde s-a produs o fractură cu deplasare. Conseţinţe importante au însă mai ales calusurile fracturilor articulare şi juxtaarticulare care pot compromite funcţia articulară. De alfel acestea pot induce şi o artroză.

Calusul vicios trebuie să fie bănuit atunci când pacientul solicită consultul medical pentru dureii, persistenţa edemului, reliefarea unor deformări osoase care se simpte şi la palpare, limitarea imobilităţii articulare, uneori dezaxări (în valg, var, în rotaţie), alteori chiar pareze instalate treptat după traumatism. Tot bine înţeles în zona unde a existat o fractură. Radiografia va confirma datele clinice.

Există câteva zone în care se pot dezvolta relativ frecvent calusuri vicioase: treimea distală a gambei.

Calusul vicios are dimensiuni mai mari de cât un calus normal. El poate prinde sau compresa: nervi, artere sau tendoane cu conseţinţele respective.

pagina: 6

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Calusul vicios nu poate fi tratat decât chirurgical. Consecinţele lui pot face obiectul terapiei fizicale de recuperare dar fără îndepărtarea calusului; rezultatele în timp ale tratamentului conservator rămâne insuficient.

Osificarea subperiostală. Traumatisme foarte diverse ca fracturii, smulgeri ale inserţiilor tendoanelor unor muşchi, dezinseraţii capsulare, rupturi ligamentare în zona juxtaosoasă, luxaţii repuse cu întârziere, elongaţii pasive intempestive pentru mobilizări articulare etc, toate duc în anumite condiţii la decalarea periostală.

Osteoporoza de imobilizare. Este un fapt de mult stabilit că imobilizarea, în aparat gipsat sau prin paralizie determină o osteoporoză cu evoluţie rapidă. Fenomenul devine vizibil după a treia, a patra săptămână de imobilizare. În 6 luni se poate ajune la pierderea de o treime din masa trabeculară osoasă şi uneori de 50% a corticalei osoasă. Aceasta reprezintă o adevărată atrofie osoasă.

Fracturile extremităţilor osoase ale tibiei. Sunt din ce în ce mai frecvente pe măsura creşterii numărului accidentelor de circulaţie. Aceste fracturi se produc fie prin agresiune directă, lovire laterală care antrenează un valgus, sau un varus forţat, fie prin transmitere longitudinală, prin cădere pe picioare. După traiectul lor de fractură se descriu câteva entităţi. a). Fractura spirelor tibiale (tuberozităţii) – se produc de obicei prin tensionarea ligamentelor încrucuşate care se rup, smulgând spina tibiei care atârnă ca o limbă de clopot. Hemartroza este abundentă. Uneori se asociază şi cu ruptura ligamentelor laterale şi (sau) cu cea a meniscurilor, spina rămânând legată de ligamentul încrucişat, se poate reconsolida pe patul de unde a fost smulsă, continuând să fie vascularizată. b). Fractura platoului tibial – în egală măsură poate fi implicat platoul intern sau extern. În afară de cele două mecanisme de producere (transmitere longitudinală şi lovire directă), smulgerea inserţiei ligamentului colateral este frecventă în sport (fractura parcelară).

Uneori fractura este combinativă cu multe fragmente şi nu se mai poate obţine o refacere anatomică bună.

Există o serie de varietăţi ale fracturilor de platou tibial (orizontale în castronaş, verticale, oblice), dar importanţa funcţională este limita traiectului de fractură în raport cu ligamentul colateral. În fracturile supraligamentare, ligamentul se relaxează, iar după consolidarea fracturii va rămâne o laxitate pe mişcarea de lateralitate.

În fracturile intraligamentare, ligamentul rămâne întins, încât consolidarea se face cu deviere axilară laterală (valg sau var). c). Fracturile interarticulare – în această denumire intră un grup variat de fracturi care au ca trăsătură comună faptul că nu interesează interlinia articulară. d). Decolarea epifizei tibiale superioare – este destul de rară. e). Fracturile extremităţii superioare a peroneului – sunt asociate de obicei cu fractura de platou tibial extern şi (sau) cu diastazistul tibio-peronier.

Mecanismele de producere a fracturi capului fibulei sunt lovirea directă, contracţia bruscă a bicepsului femural, flexia bruscă a genunchiului asociată cu rotaţia.

pagina: 7

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Durerea se instalează violent, nu există reacţie articulară, mişcările genunchiului nu sunt limitate. Interesarea frecventă a sciaticului popliteu extern duce la tulburări de sensibilitate pe faţa externă a gambei şi pareză. f). Fracturile rotulei – rotula prin poziţia sa expusă este frecvent sediul traumatismelor directe care pot duce la fracturi. Există şi un mecanism indirect printr-o flexie exagerată şi se poate fractura pe mijloc sau inserţia cvadricepsului este smulsă.

Fracturile rotulei pot fi cu sau fără deplasare, cominutive sau nu, verticale, transversale, ale bazei sau vârfului.

Clinic fractura se manifestă prin dureri, tumefiere articulară cu hemartroză voluminoasă, impotenţă funcţională, iar la palpare se percep fragmentele deplasate.

III. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI:

a). Examenul clinic – semne subiective şi obiective.

La examenul clinic al traumatismului trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizare, formă, dimensiune, direcţie, aspect (culoarea, relieful, profunzimea, prezenţa şi tipul hemoragiei).

Alte particularităţi în raport cu felul traumatismului, eventual prezenţa corpilor străini.

Tipurile şi gradul leziunilor tisulare traumatice variază în raport de: natura agentului vulnerant, forţa şi tipul de acţiune şi de structura ţesutului interesat.

Se pot produce tulburări funcţionale trecătoare, soluţii de continuitate în diverse structuri anatomice sau vasculare, fracturi, rupturi de organepână la distrugerea totală constând în necroze tisulare.

Oasele lungi intră în alcătuirea scheletului membrelor. Prin intermediul lor se realizează mişcări de mare amplitudine necesare mersului (oasele membrului pelvin) şi gesturilor curente ale vieţi zilnice (oasele membrului toracic). Diafizele oaselor lungi sunt frecvent expuse traumatismelor ducând la apariţia fracturilor.

În general semnele clinice întâlnite în fractura oaselor gambei sunt asemănătoare în mare parte cu cele ale fracturii oricărui os diafizar.

Reţine atenţia frecventă leziunilor de părţi moi în fracturile prin mecanism direct, având în vedere că faţa antero-medială a tibiei nu este protejată de grupe musculare care să atenueze şocul.

Imediat după traumatism se constată tumefacţia pronunţată a părţilor moi, deformarea gambei în fracturile cu cu deplasare, iar la palpare se percepe o durere vie accentuată de mobilizarea fragmentelor. Crepitaţiile osoase se întâlnesc în toate cazurile în care nu se interpun între fragmente, porţiuni sfâşiate din muşchiul tibial anterior.

În fracturile complete împotenţa funcţională este absolută. Producerea unei fracturi va determina şi apariţia unor semne generale.

Semnele generale apar mai frecvent în fractura membrului inferior, în fracturile deschise, în polifractură sau în politrasumatism (fracturi însoţite de alte leziuni viscerale). Ele se caracterizează prin: agitaţie, anxietate, paloare, fenomene ce pot merge până la starea de şoc în accidente mai importante.

pagina: 8

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

În fracturile gambei apar şi semnele locale:

Semnele locale subiective – sunt reprezentate prin dureri la nivelul fracturii şi impotenţă funcţională.

În momentul producerii fracturii, pacientul resimte o durere locală evidentă care ulterior se diminuează persistând un fond dureros care se exacerbează la orice încercare de mobilizare a segmentului fracturat. Aceasta determină tendinţa de a menţine imobilizat membrul interesat, deci impotenţă funcţională.

La inspecţie se pot constata tumefacţia zonei interesate cu deformarea regiunii (apariţia hematomului), apariţia unor poziţii vicioase prin deplasarea fragmentelor (rotaţia externă şi adducţia segmentului distal ) ca şi scurtarea segmentului respectiv. Tardiv - în ore sau zile - apare echimoza la nivelul regiunii interesate.

La palpare se constată durere în punct fix, circumferenţială. Prin imobilizare, în regiunea fracturii apare o mobilitate anormală care este însoţită de crepitaţii osoase datorate frecării fragmentelor între ele. Imprimarea unei mişcări segmentului distal de fractură nu este urmată de perceperea ei în segmentul situat proximal de fractură din cauza întreruperii pârghiei osoase pentru oasele situate subcutanat (ulna şi tibia) se poate sesiza prin palpare întreruperea continuităţii osoase.

Semnele de probabilitate în fracturi sunt: Durere în punct fix; Echimoza; Deformare locală; Atitudinea vicioasă.

Ele pot fi provocate şi de alte traumatisme ale membrelor (contuzii, luxaţii).Semnele de certitudine (siguranţă) atestă prezenţa fracturii. Ele sunt

reprezentate de: Mobilitate anormală; Crepitaţie osoasă; Întreruperea continuităţii osoase; Intransmisibilitatea mişcărilor.

Fracturile incomplete (fisuri) nu prezintă semnele de siguranţă (certitudine) ale fracturii, ci numai semne de probabilitate. Pentru o mai mare precizie în diagnosticarea pacientului trebuie urmată procedura radiologică (radiografie).

Tot clinic apare tumefacţia şi durerea la nivelul fracturii, flexia dorsală a piciorului este dureroasă căci fistula ia parte la mişcările articulaţiei tibio-talice şi mişcările din gleznă determină mobilizarea focarului de fractură. b). Investigaţii paraclinice - ex. radiologic probe de laborator.

Examenul radiologic standard - faţă şi profil - este criteriul absolut pentru a stabili:

Existenţa fracturii; Sediul ei; Forma traiectului de fractură (lipsa de continuitate osoasă);

pagina: 9

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Prezenţa şi tipul deplasărilor; Dacă fractura s-a produs pe os patologic sau nu;

Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care să cuprindă întreg segmentul de membru de faţă şi profil, cu articulaţiile supra- şi subiacentă. În cazuri de incertitudine se vor efectua incidenţe oblice şi tomografii.

Examenul radiologic are mare importanţă şi pentru urmărirea evoluţiei fracturii, adică fractura trebuie urmărită radiologic imediat după reducere, 24h, apoi săptămânal până la 3-4 săptămâni, ulterior lunar până la consolidare.

Examenul de laborator este necesar în cazurile de fracturi multiple, plurifragmentare (cînd este necesară intervenţia chirurgicală) sau cînd intervin complicaţii (infecţii).

IV. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC.

Corect tratate, fracturile evoluează spre consolidare prin unirea capetelor fracturate de către un "calus"(etimologia: “calum”=îngroşare).

Clinic, durerea şi edemul dispar, deficitul funcţional se reduce progresiv şi, la palpare se poate simţi (pentru oasele situate subcutan) apariţia unui manşon unitiv între cele 2 fragmente ale fracturii. În funcţie de osul fracturat funcţia poate fi reluată în 4-12 săptămăni.

Radiografic - după aproximativ 10 zile traiectul fracturii se lărgeşte, extremităţile fragmentelor fracturate se estompează datorită resorbţiei osoase. După 3-4 săptămăni, între fragmente apare un calus sub forma unui "nor". Densitatea acestui calus creşte treptat formîndu-se în jurul fragmentelor o opacitate fusiformă sau globuloasă care înglobează şi uneşte fragmentele fracturate. În timp, acest calus se remaniază, refăcând forma şi structura osului.

Prognosticul. În cazul fracturii oaselor gambei prognosticul este bun.

pagina: 10

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

V. TRATAMENT.

Primul ajutor constă în principiu în măsuri ce limitează durerea şi previn apariţia unor leziuni ulterioare datorate mobilităţii excesive a fragmentelor. Imobilizarea membrului toracic, la torace cu o eşarfă şi a membrului pelvin fracturat la cel normal cu un banndaj, realizează diminuarea durerii şi a mobilităţii focarului de fractură.

Fracturile deschise trebuie acoperite cu cel mai curat material avut la dispoziţie. Pacientul trebuie să fie transportat de urgenţă la un centru de traumatologie.

În cazul fracturilor ce însoţesc politraumatismele, o serie de măsuri trebuie să asigure supravieţuirea victimei până la sosirea ei în centrul specializat:

Degajarea de la locul accidentului şi restabilirea respiraţiei; Oprirea unei hemoragii (se foloseşte un garou); Imobilizarea provizorie a fracturilor.

Transportul urgent dar în bune condiţii al acestor accidentaţi la centrul specializat de traumatologie este un factor foarte important pentru supravieţuirea lor. În centrul specializat se efectuează tratamentul propriu-zis al pacientului cu fractură, polifractură sau politraumatism.

Pentru un fracturat sau un polifracturat trebuie ştiut că o fractură a unui os lung se poate însoţi de o importantă pierdere de sânge.

Scopul tratamentului propriu-zis al fracturii este de a realiza: Reducerea fracturii, deci repunerea fragmentelor în poziţiile lor anatomice; Imobilizarea - care realizează menţinerea fragmentelor în poziţie de

reducere pînă la consolidare; Restaurarea funcţiei.

Reducerea şi imobilizarea fracturilor se poate realiza prin mijloace ortopedice sau chirurgicale, în funcţie de particularităţile fracturii şi ale pacientului. Indiferent de tratamentul aplicat - ortopedic sau chirurgical - el trebuie totdeauna însoţit de tratamentul de recuperare funcţională pentru asigurarea restabilirii funcţiei membrului traumatizat.

1. Tratamentul profilactic.

Se vor evita pe cât posibil deplasările unui pacient (care în trecut a mai suferit fracturi) pe terenuri accidentate, instabile sau terenuri alunecoase cum ar fi gresia sau poleiul. Se recomandă practicarea unor sporturi pasive renunţându-se la sporturile în care persoanele iau contact direct (fotbal, judo, etc).

2. Tratamentul igieno-dietetic.

Greutatea ideală a unui pacient care a suferit fracturi la membrele inferioare ar trebui să fie cu 3-4 Kg în minus faţă de greutatea normală. Evitarea ortostatismului mai ales în cazurile pacienţilor cu fracturi de membre inferioare şi înlocuirea încălţămintei cu toc în favoarea celor sport cu talpă joasă, are mare importanţă în recuperarea medicală a pacientului.

pagina: 11

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Se vor păstra în fiecare zi câte două şedinţe de repaus la pat cu membrele inferioare întinse.

Pentru o bună evoluţie a recuperării se vor evita şchiopătatul prin controlul mental al mersului şi se vor efectua exerciţii de mers pe bicicletă sau rulare pe o bicicletă fixă.

Regimul dietetic va avea în vedere ca aportul caloric să evite supra-încărcarea ponderală. Se recomandă alimente bogate în calciu, dar şi în vitamine şi minerale.

3. Tratamentul medicamentos.

Tratamentul trebuie să acopere o perioadă de timp şi să nu fie ocazional, orientat în aplicarea antalgicelor pe baza sindromului dominant: durerea.

Medicaţia antalgică: Acid acetilsalicilic; Aminofenozona; Novocaina

.4. Tratamentul ortopedico-chirurgical.

Fractura necesită imobilizarea în aparat gipsat, atele sau interventie chirurgicală pentru fixarea fragmentelor osoase. Durata de imobilizare depinde de vărsta şi starea bolnavului, de tipul de fractură, de grosimea osului fracturat şi de deplasarea lui.

Tratamentul definitiv se aplică în funcţie de tipul de fractură. În general fracturile stabile se trataează ortopedic, cele instabile prin osteosinteză iar cele deschise cu fixator extern.

Tratamentul ortopedic. Este indicat în fracturile fără deplasare sau în fracturile transversale cu deplasare (fracturi stabile). După reducerea sub anestezie fractura transversală devine stabilă şi se poate imobiliza cu aparat gipsat tibiopodal. Imobilizarea unei articulaţii este însoţită de perturbări în circulaţie, de alterarea muşchilor imobilizaţi, de retracţii ale capului articular şi de aderenţe. Poziţia în care este imobilizat membrul fracturat are influenţă asupra tonicităţii musculare. Dacă este ţinut imobilizat în limitele normale ale muşchilor care participă la mişcările articulaţiei, atât agoniştii cât şi antagoniştii sunt în repaus. Dacă este ţinut imobilizat în poziţie forţată grupul muscular întins peste lungimea lui normală îşi păstrează tonicitatea deoarece se află în stare de contractură iar cel antagonist fiind relaxat se atrofiază. Fractura influenţează diferite articulaţii ce se găsesc deasupra sau sub locurile unde s-a produs. Astfel în articulaţia de deasupra fracturii imobilizarea de 6 luni până la un an, determină redori mari deoarece nu sunt tulburări circulatorii importante în partea respectivă a membrului.

pagina: 12

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

În regiunea articulaţiei de sub fractură însă tulburările circulatorii sunt mari. Redorile se instalează înainte de 45 de zile şi se recuperează greu prin tratament. Cu cât articulaţia de sub locul fracturii este mai apropiată de fractură cu atât redoarea este mai mare.

Fracturile intraarticulare traumatice cu lezarea capsulei articulare cu şi fără deplasarea fragmentelor şi imobilizate duc la redori importante şi chiar la anchiloze. În această situaţie cauza redori nu o mai constituie muşchii, căci ei nu vin în contact cu calusul intraarticular ci capsula articulară care prin cicatrizare aderă la suprafeţele osoase.

La rândul său exudatul produs de traumatism nu poate fi eliminat datorită proastei circulaţii dând aderenţe puternice şi deci redori importante.

Fracturile instabile din treimea medie sunt tratate prin osteosinteză centro-medulară cu tijă Kuntscher cu aliaj.

Fracturile cominutive, fracturile treimi distale sau a celei proximale ca şi fracturile în dublu etaj s-au indicat pentru tija centro-medulară zăvorâtă. În fracturile deschise se impune o debridare atendă şi o stabilizarea a focarului de preferinţă cu fixator extern.

Înicaţii generale pentru perioada de imobilizare şi cea de după eliberarea articulaţiei:

În timpul imobilizării se pot efectua exerciţii active cu membrul liber, iar cel imobilizat, cu avizul medicului, se fac contracţii statice pentru muşchii de sub aparatul gipsat.

La vârsnicii imobilizaţi pentru lungă durată la pat se recomandă practicarea gimnastici respiratorii pentru prevenirea unor complicaţii pulmonare.

După scoaterea gipsului se începe tratamentul prin: masaj, postură, tonifiere şi exerciţii de reeducare funcţională.

Tratamentul chirurgical. Tratamentul chirurgical este indicat în cazul eşecului tratamentului ortopedic ca şi în acele cazuri în care stim de la început că tratamentul ortopedic este incapabil să obţină reducerea sau să o menţină.

În fracturile diafizarea reducerea se poate efectua şi ortopedic (un focar închis) cu ajutorul tracţiunii pe masa ortopedică, urmând să fie încredinţat metodelor chirurgicale, numai imobilizarea fragmentelor.

Imobilizarea chirurgicală a fragmentelor fracturii-osteosinteza- se face cu ajutorul şuruburilor, plăcilor, sârmei, tijei, materiale de osteosinteză.

Ele sunt confecţionate din oţeluri ausientice, titarium sau aliaj de titaniu, material bine tolerat de organism şi care nu suferă procese de coroziune în mediul intern.

pagina: 13

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

PARTEA a II – a Tratamentul recuperator BFT

1. Principiile şi obiectivele tratamentului BFT.

a). Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării; b). Obţinerea stabilităţii; c). Obţinerea mobilităţii; d). Coordonarea mişcărilor membrului inferior.

2. Tratamentul prin hidro-termoterapie.

Prin hidroterapie se înţelege aplicarea în scop profilactic şi curativ a unui număr foarte variat de proceduri care au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diferite stării de agregaţie (solidă, lichidă, gazoasă) ca şi unele tehnici strâns legate de acestea.

Unele proceduri tehnice cum sunt aerul cald, lumina, nămolul, parafina, etc a căror tehnică de aplicare este în strânsă legătură cu procedurile hidrice intră de asemenea în cadrul hidroterapiei, care în felul acesta îşi lărgeşte şi mai mult sfera, căpătând denumirea corectă de hidrotermoterapie.

Hidrotermoterapia poate fi generală sau locală. Hidrotermoterapia generală cuprinde băile de soare care sunt printre cele mai vechi metode de recuperare folosite. Se execută în medii calde (pe litoral) stând expus la soare pe un scaun sau canapea. Pacientul trebuie să fie hidratat corespunzător (2-2,5 litri de lichide la 24h) şi să poarte în permanenţă o compresă umedă pe frunte pentru a evita insolaţia.

Ca proceduri de hidroterapie este indicat înotul în bazin.

Baia kinetoterapeutică.Sau bai cu mişcări este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate

articulaţiile pacientului. Se efectuează într-o cadă mai mare ca cele obişnuite care se umple trei sferturi cu apă la temperatura de 36-37 0 C. Bolnavul este invitat să intre în cadă şi este lăsat 5 minute liniştit după care tehnicianul care stă în partea dreaptă, execută sub apă, toate mişcările posibile la fiecare articulaţie. Se începe cu degetele de la membrul inferior din partea opusă şi se continuă cu membrul apropiat de tehnician. Se continuă cu membrele superioare în aceiaşi ordine şi cu trunchiul până la coloana cervicală.

Toate aceste mişcări se execută în 5 minute după care pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician. Durata băi este de 25-30 min. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească.

Factorii pe care se bazează efectele băii kinetoterapeutice sunt: Factorul termic; Factorul mecanic.Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă datorită relaxării musculare ce se

produce sub influenţa apei calde şi a reducerii greutăţii corpului, conform legii lui Arhimede.

pagina: 14

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Prin aceste proceduri se urmăreşte: Relaxarea musculaturii; Reducerea sensibilităţii; Creşterea cronaxiei nervilor.Împachetările cu parafină şi cu nămol reprezintă proceduri de termoterapie des

utilizate. Se folosesc în special pentru acţiunea locală datorată efectului termic.

Împachetările cu parafină.Au acţiune locală datorată, pe de o parte factorului termic, iar pe de altă parte,

compresiunii vaselor superficiale. Ea produce o încălzire profundă uniformă a ţesuturilor din locul aplicării provocând o puternică hiperemie şi transpiraţie abundentă.

Împachetările cu parafină se fac cu plăci de parafină care se aplică pe regiunea gambei sub formă de manşon, peste care se pune o pânză cauciucată şi o pătură. Durata este de 20-25 min.Se aplică o compresă rece pe frunte. După scoaterea parafinei se spală gamba cu apă la temperatura camerei.

Împachetarea cu nămol.Se realizează prin aplicarea pe regiunea gambei a nămolului tip „Techirghiol”

sau „Vatra Dornei”; încălzit la 38-440 C în strat de 2-3 cm. După care gamba este învelită într-un cearşaf, o pânză impermeabilă şi apoi o pătură. Durata procedurii este de 20-40 minute şi este urmată de aplicarea unui duş călduţ.

Efectele terapeutice ale împachetărilor cu nămol sunt: Excitării nervilor cutanaţi de către factorul termic, Reacţiilor reflectorii Formării în piele de substanţă de tip II (histamină), Creşterii permeabilităţii cutanate Acţiunii specifice a substanţelor resorbite în organism.

3. Tratamentul prin electroterapie.

Electroterapia foloseşte aplicaţii terapeutice ale curentului continu, discontinu, energie radială şi vibraţiile mecanice de înaltă frecvenţă.

Curenţi de joasă frecventă se obţin prin întreruperea curentului continuu cu ajutorul unor metode de reglare manuală sau electrică obţinându-se inpulsuri electrice ce se succed ritmic având în general un efect excitator.

Dintre curenţii de joasă frecvenţă se folosesc:Curenţii diadinamici.Cu aplicaţie transversală la nivelul articulaţiilor mari, a zonelor musculare ale

membrelor sau trunchiului, se utilizează electrozi plaţi, de mărimi corespunzătoare regiuni de tratat şi egale, aşezaţi de o parte şi cealalta a gambei.

Se utilizează formula difazat fix (D.F) 2', perioada scurtă 1', perioada lungă 2', apoi se inversează polaritatea şi se repetă formula. Se fac 1-2 aplicaţii zilnice, 10-12 şedinţe pe serie.

pagina: 15

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Efecte: Analgetic-difazatul şi perioada lungă Hiperemiantă-difazatul, perioada lungă şi perioada scurtă Dinamogeneză-perioada scurtă.

Curenţii Träbert Curenţii dreptunghiulari care realizeazăun adevărat masaj cu impulsuri excitabile obţinându-se astfel un puternic efect analgezic şi hiperemiant.

Se aplică electrozi de aceiaşi dimensiune, se aplică bipolar. Se aplică cu strat hidrofil de protecţie foarte gros.

Electrodul negativ se plasează pe locul cel mai dureros, iar cel pozitiv de obicei proximal de catod, la numai 3-5 cm distanţă. Doză de intensitate este 15-20 mA. Efectul analgezictrebuie să se instaleze imediat la sfârşitul şedinţei. Se fac aplicaţii zilnice, 6-8 şedinţe.

Curentul galvanic.Curentul galvanic simplu sau cu ionizare cu novocaină sau calciu are efect

analgezice datorită scăderii excitabilităţii polului pozitiv la care se adaugă efectul substanţei introduse (Novocaină, Calciu).

Pentru ionizarea cu Ca se foloseşte o soluţie constând ionul de Ca cu care se îmbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact, prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul organismului de unde ionii sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină zonală ajungând în circulaţia generală.

Curenţii de medie frecvenţă.Sunt curenţi sinusoidali alternativi cu frecvenţa cuprinsă între 1000Hz şi 100mii

Hz. Electrozii sunt mari şi se aplică longitudinal sau transversal.Efecte:

Termice, superficiale şi profunde, interesând în special masele musculare; Vasodilatatoare importante; Excitomotorii.

Curenţii interferenţiali.Rezultă din doi curenţi de medie frecvenţă având amplitudini constante dar cu

frecvenţe diferite. Rezultatul este tot un curent de medie frecvenţă dar cu amplitudine variabilă.

Tehnica de aplicare: se utilizează electrozi de tip placă. Aceştia utilizaţi către două perechi au dimensiuni diferite (între 50cm2 şi 400cm2). Plăcile sunt introduse în învelişurile umede de textură sintetică, corespunzătoare cu mărimea şi ataşate la cablurile cordonului cvadruplu conectate la aparat.

Amplasarea lor se face în aşa fel încât curenţii să se încrucişeze în mijlocul zonei tratate. Electrozi de tip placă se fixează de preferinţă cu benzi elastice sau cu saci de nisip sau mai simplu uneori prin greutatea corpului.

Efecte: reglează tonusul muscular, efecte excitatorii, efect analgetic, excitaţie asupra nervilor motorii este o adevărată gimnastică musculară, acţiunea excitomotorie,

pagina: 16

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

acţiune decontracturantă şi vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a simpaticului şi stimulare a vagului.

Curenţii de înaltă frecvenţă. Sunt curenţi sinusoidali alternativi a căror frecvenţă depăşeşte 10.000 Hz. Dintre curenţii de înaltă frecvenţă folosim:

Undele scurte.A căror tehnică de aplicare constă în:Aplicarea în câmp condensator - introducerea bolnavului direct în câmpul

rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc

constituind de fapt electrozi.Aceşti electrozi sunt formaţi dintr-un disc metalic de 1mm, grosime şi cu mărimi

diferite în diametru fiind variabili. Electrozi se fizează la nişte braţe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanţă de tegument (circa 3 cm).

Aplicarea în câmp inductor-foloseşte electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase şi cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Şedinţele au o durată de 10-15 minute, se aplică zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 şedinţe.

Efectele undelor scurte: Termic, reprezintă prncipalul factor terapeutic; Vasodilatator şi metabolic; Antialgic.

Diapulsul.Sunt curenţi de înaltă frecvenţă pulsatilă (energie electromagnetică). Este mult

mai utilizată în grăbirea consolidării fracturilor.Efectele acestor metode terapeutice se bazează pe:

Acţiunea de stimulare locală antiinfecţioasă; Acţiunea de creştere a fluxului circulator local şi în special pe, Acţiunea metabolică locală celulară.

Se aplică pe zona de fractură 20 de minute cu frecvenţă de 400-600 impulsuri/sec.

Efecte: Accelerează rezorbţia hematoamelor; Accelerează procesul de calusare; Scad contractura musculară; Stimulează formarea ţesutului de granulaţie.

Ultrasunetele.Ultrasunetele terapeutice au o frecvenţă cuprinsă între 800-1000KHz.Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emiţător şi manevrarea

aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului.

pagina: 17

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă.

Şedinţele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute şi se reco-mandă zilnic sau la 2 zile.

Efecte: Antiinflamatorii; Termice locale; Fibrolitice.

4. Tratamentul prin masaj.

Definiţie: prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulaţii manuale variate aplicate sistematic la suprafaţa organismului în scop terapeutic sau igienic.

Efectele fiziologice ale masajului.

Efectele fiziologice ale masajului sunt împărţite în 2 grupuri:

1. Locale: Masajul are acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, muscular sau

articular. Acţiunea hiperemiantă a regiuni masate. Se produce o vasodilataţie a vaselor

capilare din tegument cu acţiunea circulaţiei sângelui. Odată cu hiperemia apare şi încălzirea tegumentului,

Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale cu accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată.

2. Generale: Odată cu activarea circulaţiei locale prin masaj se activează şi circulaţia

generală a sângelui şi odată cu ea se stimulează şi funcţiile aparatului respirator. Are acţiune favorabilă asupra stări generale a pacientului, îmbunătăţirea

somnului şi cu îndepărtarea oboseli musculare. Are acţiune reflexogenă asupra organelor interne în suferinţă care este explicată

prin mecanismul reflex. Prin execuţia manevrelor de masaj se produce nişte stimuli ai exteroceptorilor dn tegument şi proprioceptorilor din: muşchii, tendoane, ligamente care sunt de diferite intensităţi şi pornesc pe calea neuronilor către SNC care de acolo transmit reflex către organele în suferinţă. Pe tegumentul fiecărui organ intern, corespunde un punct reflexogen (puncte metamerice sau zone Head). Cele mai multe puncte reflexogene sunt în talpă şi palmă.

Masajul are acţiune mecanică asupra lichidelor interstiţiale, intervenind favorabil, ajutând la rezorbţia lor în sânge pentru a fi eliminate.

pagina: 18

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Aceste acţiuni ale masajului explică indicaţiile largi într-o serie de afecţiuni cât şi utilizarea lui în scop profilactic şi sportiv.

Descrierea anatomică a gambei.

Scheletul gambei este alcătuit din 2 oase lungi: tibia şi peroneul.Tibia – situată în partea antero-internă a gambei, tibia este un os lung, pereche,

este cel mai voluminos os al acestui segment şi prin el se transmit de la femur la picior tensiunile de presiune în partea ortostatică.

Peroneul sau fibula – este tot un os lung, subţire situat postero-extern, faţă de tibie.

Articulaţiile gambei. Cele 2 oase ale gambei se articulează între ele atât prin extremităţile lor

proximale cât şi prin cele distale, realizând 2 articulaţii tibio-peroniere: una superioară şi una inferioară. În plus ca şi oasele antebraţului ele sunt unite de-a lungul carpului lor de o membrană interosoasă tibio-peronieră.

Muşchii gambei:Muşchii gambei sunt inervaţi de nervul fibular profund (tibial anterior), nervul

fibular comun, sciatic popliteu intern. Prin acţiunea lor execută mişcările de: flexie dorsală şi plantară a piciorului, extensia şi flexia degetelor, pronaţia piciorului şi abducţia plantară.

Muşchii gambei se împart în 3 grupe1. Muşchii anteriori ai gambei:

Muşchiul tibial anterior; Muşchiul extensor lung al degetelor; Muşchiul extensor lung al halucelui; Muşchii peronieri, care au rol de a face pronaţia;

2. Muşchii posteriori ai gambei-sunt dispuşi pe 2 planuri: a). Muşchii planului superficial:

Muşchiul triceps sural; Muşchii gemeni-sunt în număr de 2: unul median şi altul lateral; Muşchiul solear; Muşchiul plantar subţire;

b). Muşchii planului profund: Muşchii popliteu; Muşchiul tibial posterior; Muşchiul flexor lung al degetelor; Muşchiul flexor lung al halucelui;

3. Muşchii laterali ai gambei Muşchiul peronier lung; Muşchiul peronier scurt.

pagina: 19

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Tehnica masajului.

Tehnica masajului gambei pe partea sa posterioară.Se execută cu genunchiul uşor flectat şi cu laba piciorului în uşoară

extensie pentru a permite relaxarea muşchilor extensori.Gamaba se menţine în această poziţie, fie sprijinită pe genunchiul

executantului fie aşezat cu glezna pe un sul, pe o pernă sau pe planul înclinat.Începem masajul prin alunecări lungi care pornesc de la călcâi şi depăşesc

în sus articulaţia genunchiului. Manevrele se execută alternând mişcarea mâinilor.Urmează o serie de alunecări scurte şi insistente pentru prelucrarea pe rând

a tendonului Ahilian, a muşchilor gambieri şi a spaţiului popliteu.Pe partea cărnoasă a gambei alunecările devin mai apăsate. La nevoie (în

caz de edem al gambei) se aplică alunecarea lentă, sacadată.În unele cazuri se mai pot aplica neteziri cu nodozităţile degetelor restrânse

în pumn (netezire în pieptăne)Dacă executăm neteziri cu o singură mână, cealaltă mână poate să ridice

puţin piciorul de la nivelul gleznei. În jurul maleolelor se pot efectua neteziri circulare.

Se frământă în continuare muşchii gambei cu o mână, cu două mâini, apoi se aplică frământarea în contratimp. La sportivi insistăm asupra porţiunii care face trecerea dintre tendoane şi muşchi.

Fricţiunea – se execută cu degetele şi palmele prelucrându-se ţesuturile moi din jurul maleolelor şi din lungul tendonului Ahilian, insistând asupra masei cărnoase asupra muşchilor gemeni.

Manevrele de tapotament se aplică numai pe masa cărnoasă.Ciupitul şi rulatul – se aplică pe aceleaşi porţiuni şi netezirea de încheiere

prin manevre lungi, liniştitoare.

Tehnica masajului gambei pe partea anterioară.Prezintă unele particularităţi determinate mai ales de lipsa ţesuturilor moi

pe creasta şi faţa antero-internă a tibiei. Pentru a aplica mai comod masajul acestui segment, gamba şi piciorul se duc în afara planului de sprijin, genunchiul rămând întins sau uşor îndoit, iar călcâiul se sprijină pe călcâiul executantului sau este susţinut cu o mână de către acesta, în timp ce mâna cealaltă execută manevrele.

Netezirea – se aplică pe întreaga faţă anterioară a gambei, dar pe faţa antero-internă; lipsită de ţesuturi moi, apăsarea este foarte redusă. Pe partea antero-externă alunecările pot fi scurte şi mai apăsate, pentru tibie şi peroneu.

Manevrele sunt executate cu podul palmei, cu degetele şi cu nodo-zităţile degetelor (netezirea pieptăne).

Frământarea – are o importanţă redusă şi se aplică pe această regiune cu o singură mână, care cuprinde partea externă şi posterioară a gambei.

Fricţiunea – se aplică în acelaşi fel ca netezirea, mai ales pe partea antero-externă a gambei, folosim perniţele musculare tenare şi hipotenare ale mâini.

Între manevrele principale se aplică întotdeauna netezirea de întrerupere.

pagina: 20

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Pe partea externă şi partea posterioară a gambei se pot aplica manevrele de tapotament.

Netezirea de încheiere – se execută lent şi uşor pe toată faţa anterioară şi pe părţile laterale ale gambei.

Tehnica masajului genunchiului. Manevrele executate cu ambele mâini urcă simultan sau alternativ până

peste genunchi. Se începe prin încălzirea zonelor alăturate. Asupra acestor regiuni se aplică manevrele de masaj care au un rol tonifiant major prin creşterea circulaţiei sancvine locale.

Aceste manevre se execută posterior asupra musculaturi gambei şi coapsei după care se execută neteziri cu partea cubitală în spaţiul popliteu şi fricţiuni în fosa poplitee cu gamba uşor flectată.

Partea anterioară a genunchiului se masează mai întâi coapsa după care se trece la masarea propriu-zisă a articulaţiei genunchiului aşezată în semiflexie.

Se execută netezirea articulaţiei cu cele 2 police, ţinând contrapriză în fosa poplitee cu celelalte degete.

Fricţiunea-se aplică policele pe ambele margini ale sacrului capsular fricţionând articulaţia de jur împrejur. Se înconjoară rotula şi condili femurali. Fricţiunea se poate combina cu vibraţia.

5. Tehnici de mobilizare (Kinetoterapie)

Schema kinetologică contribuie substanţial la recuperare şi are următoarele obiective:

Refacerea şi întreţinerea mişcărilor în articulaţiile învecinate fracturii; Refacerea tonicităţii şi troficităţii musculare; Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii

Recuperarea prin kinetoterapie cuprinde două etape : a) Etapa de imobilizare la pat (primele două săptămîni de la operaţie), în care va trebui să se facă :

Posturări antideclive pentru ameliorarea circulaţiei de întoarcere şi evitarea edemului, a escarelor, redorii articulare.

Mobilizări active sau activo-pasive Mobilizarea articulaţiilor învecinate (dacă imobilizarea o permite). Menţinerea tonusului musculaturii de sub gips prin exerciţii izometrice. Antrenarea forţei musculare a celorlalte membre. Perioada de imobilizare variază de la 3—4 săptămîni la 2—3 luni în funcţie de

sediul şi tipul fracturii.

b) Etapa care urmează imobilizării, cu următoarele obiective : Refacerea mobilităţii articulare ; uneori, mobilitatea trebuie asigurată prin

posturări pe atele gipsate. Refacerea forţei musculare, a stabilităţii şi controlului motor

pagina: 21

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Reluarea mersului - la început, după degipsare, în cîrje, apoi în baston; momentul începerii încărcării este variabil ; cel mai indicat pentru început ar fi mersul în bazine cu apă (nivelul apei scăzîndu-se treptat), în final reluîndu-se mersul pe uscat.

Considerînd că în general consolidarea fracturii se produce după 4—5 luni, rnersul cu sprijin total se va începe după trecerea acestui interval.

Evident că pot exista şi întârzieri în consolidare, în aprecierea acesteia ghidându-ne atât după aspectul radiografic, cât şi după cel clinic.

În linii generale, kinetoterapia trebuie să determine menţinerea activităţii generale ţi regionale cît mai aproape de normal, dar respectînd cu stricteţe repausul în focarul de fractură. Se poate începe chiar de a doua zi după aplicarea aparatului gipsat cu exerciţii care se adresează atît segmentului afectat, cît şi întregului organism.

În fracturile deschise segmentul lezat va fi menajat la început, el fiind solicitat numai după cicatrizare.

O importanţă deosebită o au contracţiile izometrice ce angrenează principalele grupe musculare ale segmentului imobilizat. Ele constau în contracţii repetate ale muşchilor respectivi de 5-6” cu pauză de 5-6” între ele. Se pot repeta de 5’-10’, din oră în oră.

Mişcările pasive se încep după terminarea imobilizării şi după începerea mişcărilor active.

Mişcările active se execută după un program special, în funcţie de particularităţile segmentului imobilizat. Acestea se continuă asociindu-se cu mişcări de rezistenţă (de obicei după ce s-a obţinut un tonus muscular corespunzător prin mişcări pasive şi active).

Perioada de remobilizare va consta în adaptarea la poziţia şezînd, poziţie din care se vor efectua mişcările, apoi ridicarea de cîteva ori pe zi în ortostatism, cu sprijin pentru o scurtă perioadă de timp. Utilizarea corectă a bastonului este esenţială pentru a evita dezvoltarea unor tensiuni musculare anormale. Mersul cu bastonul are o secvenţă în doi timpi – bastonul şi membrul inferior operat şi apoi membrul inferior sănătos.

Cele mai importante exerciţii în gimnastica medicală sunt exercitiile izometrice. Ele se vor face după consolidarea fracturii. Sunt recomandate mai ales în recuperarea fracturilor membrului inferior.

Exerciţiile indicate în recuperarea după fracturi ale membrului inferior sunt exerciţiile executate la:

Covorul rulant; Bicicleta ergometrică; Spalier.

6. Terapia ocupaţională (Ergoterapia).

Noţiunea de „ocupaţie” nu trebuie înţeleasă ca referindu-se strict la munca propriu-zisă la serviciul pe care îl are un individ.

Termenul de „ocupaţie” ca aplelativ al acestei terapii se referă la „o sumă de activităţi din cele mai variate domenii pe care individul le realizează în cursul zile şi care dau înţeles vieţii lui”.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:

pagina: 22

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

Mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor; Dezvoltarea forţei musculare; Restabilirea echilibrului psihic.

Activităţiile ocupaţionale sunt: Autoîngrijirea zilnică (igiena personală, hrana, îmbrăcatul, mobilizarea,

transportul); Munca ca angajat sau munca organizată de el; Activităţile educaţionale (şcolarizarea) Activităţi de divertisment în timpul liber (jocuri, sporturi, excursi); Hobby-uri diverse; Alte activităţii.

7. Tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

Poate fi foarte utilă dacă:În alegerea staţiunilor ne vom orienta după reactivitatea bolnavului şi bolii

asociate. În sensul acesta vom indica băile sărate, iodate de tip Bazna şi Govora, băi sulfuroase de tip Herculane.

Tratamentul banear se face toată viaţa.În funcţie de substanţele chimice pe care le conţin apele minerale amintim

următoarele staţiuni: Băile Felix – băi oligometalice, slab mineralizate şi radio-ionice; Băile Herculane, Pucioasa, Vulcana – băi termale şi sulfuroase; Govora – băi sulfuroase, iodate şi sărate; Bazna – băi iodate şi sărate Sovata, Amara, Litoralul (Eforie, Terchirghiol) – băi sărate şi cu nămoluri.

pagina: 23

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEIFRACTURA GAMBEI

BIBLIOGRAFIE

Dumitru Dumitru – Ghid de reeducare funcţională, Ed. Sport-Turism, 1981 Dinculescu Traian – Balneokinetoterapie, Ed. Medicală, 1963 Kiss Iaroslav – Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală, Ed. Medicală, 2002 Marcu Vasile – Masaj şi kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, 1983 Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare Medicală, 1987 Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale

membrelor, Ed. Medicală, 1981 Sbenghe Tudor – Recuperare medicală la domiciliul bolnavului, Ed.

Medicală, 1996 Conf. Dr. V. Ranga, Prof. Dr. I. Teodorescu Exarcu – Anatomia şi Fiziologia

Omului, Ed. Medicală, Bucureşti, 1969.

pagina: 24