Fractura Gambei Masajkinetoterapie.ro

Embed Size (px)

DESCRIPTION

fractura Gambei Masajkinetoterapiefractura Gambei Masajkinetoterapie

Citation preview

METODE DE RECUPERARE MEDICAL

Metode de recuperare medicala B.F.T., in sechele post-traumatice: FRACTURA GAMBEI

METODE DE RECUPERARE MEDICAL B.F.T N FRACTURA GAMBEIPARTEA a-I-a:I. Generaliti definiie, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie cauze, mecanisme, anatomie patologic

III. Criterii de susinere a diagnosticului:

a). examenul clinic semne subiective i obiective

b). Investigaii paraclinice ex. radiologic probe de laborator

IV. Evoluie i prognostic

V. Tratament:

1. Tratament profilactic

2. Tratament igieno-dietetic

3. Tratament medicamentos

4. Tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: Tratamentul BFT 1. principiile i obiectivele tratamentului B.F.T. 2. tratamentul prin hidro-termoterapie

3. tratamentul prin electroterapie

4. tratamentul prin masaj:

Efectele fiziologice ale masajului

Descrierea anatomic a regiunii

Tehnica masajului

5. Tehnici de mobilizare (kinetoterapie)

6. Terapia ocupaional

7. Tratamentul balneologic (ape minerale, nmoluri)

BIBLIOGRAFIE

I. GENERALITI definiie, clasificare, date epidemiologice.

Viaa i munca oamenilor se desfoar n epoca actual n condiiile unui accentuat progres tehnic i tininific, ceea ce nseamn o cretere a gradului de mecanizare i anatomizare n toate domeniile de la industrie, agricultur, construcii, medicin pn la gospodria casnic.

Progresul tehnic, tiinific nseamn totodat sporirea i perfecionarea continu a mijloacelor i tehnicilor de comunicaie i telecomunicaie i amplificarea distanelor i vitezelor de plasare.

n consein oamenii dispun de condiii de via, de munc i de odihn tot mai bune, condiii pe care le exploateaz tot mai mult, dar realizarea acestor condiii, ct i exploatarea lor duce la solicitarea tot mai intens a capacitii organismului uman, mai ales a sistemului nervos.

Sunt deosebit de numeroi factorii care produc perturbri trectoare sau ironice n organismul uman n condiiile civilizaiei contemporane i amintim aici doar pe cei mai des comentai: poluarea atmosferei, accidentele produse n munc, n circulaie sau la domiciliu.

Fracturile sunt boli locale la nceput i beneficiaz de tratament chirurgical sau ortopedic de urgen, dar cu timpul ele devin o boal general prin interesarea echilibrului organo-mineral care intereseaz mai mult funcii ale organismului.

Sechelele traumatice osoase sau articulare vecine sunt: artrite sau hidrartroze traumatice, tulburri vazomotorii sau trofice. Toate aceste sechele beneficiaz de tratamente balneare i fizioterapice n care se include i masajul.

Definiia fracturilor:

Prin fractur se nelege o soluie de continuitate a unui os asupra cruia a acionat prin mecanism direct sau indirect un factor mecanic.

Fracturile constau n ntreruperea continuitii unui os asupra cruia a acionat o for mecanic i care ntrece puterea de rezisten a acestuia.

Clasificare:

Fracturile diafizare pot fi:

Incomplete:

La aduli fisurile intereseaz o singur cortical pierzndu-se spre corticala opus i pstrnd astfel integritatea osului.

La copii datorit periostului gros apare o fractur a corticalei numai de partea convex a osului, cele dou fragmente rmnnd n continuare (meninute de periost) realiznd fractura n lemn verde.

Complete:

Cnd traiectul de fractur ntrerupe corticala complet permind de cele mai multe ori apariia deplasrii celor dou fragmente.

Traiectul de fractur poate fi:

Transversal;

Oblic scurt (ambele pot fi produse de un mecanism indirect de ncoviere);

Oblic lung (produs prin ncovoiere);

Spiroid (produs printr-un mecanism indirect de torsiune);

Fractur cu trei segmente (dac unul din fragmentele unei fracturi oblice lungi sau spiroide se fractureaz la rndul su).

Cominutiv (plurifragmentarea) dac fractura are mai mult de trei fragmente.

Fractura cominutiv poate aprea prin mecanisme indirecte (fractura secundar a extremitilor a unei fracturi oblice sau spiroide), sau printr-un mecanism direct determinat de un corp contondent de mare energie.

Deplasarea fragmentelor se produce iniial sub influena agentului traumatizant i este complet sub aciunea contraciei grupelor musculare.

Exist mai multe tipuri de deplasri:

Translaie deplasare ad latum n care unul din fragmente se deplaseaz antero-posterior sau medial-lateral fa de cellalt.

nclecare deplasarea n axul lung al fragmentelor determinnd scurtarea segmentului respectiv.

Unghiulare fragmentelor n diferite planuri, realiznd de asemenea o scurtare.

Rotaie deplasarea uneia sau a ambelor fragmente n jurul axului su longitudinal. Decalajul reprezint deplasarea n rotaie invers a celor dou fragmente. Apare frecvent n fractura antebraului.

Deplasri complexe frecvente prin asocierea mai multor deplasri: nclecare, unghiulare i decalaj de ex.

II. ETIOPATOGENIE cauze, mecanisme, anatomie patologic.

n etiopatogenia traumatic se ntlnesc factori mecanici, fizici, chimici i biologici:

Factori mecanici (cderi, lovituri) produc traumatisme prin obiective tioase sau ascuite (cuie, srme, apnuri, lemne, fragmente de sticl) i presiunea crescut a unor lichide (presiunea hidrodinamic).

Obiectele ascuite i cele toiase produc plgi prin nepare sau prin tiere, iar obiectele contondente produc plgi, contuzii, striviri, fracturi, amputaii traumatice, etc.

Armele de foc produc leziuni traumatice variate, uneori foarte grave sau chiar mortale prin alice, gloane, schije sau sufleu interesnd mai multe esuturi i organe.

Factorii fizici - produc leziuni traumatice diverse dar bine codificate n raport cu factorul incriminant: arsuri (clduri, electricitate, raze de soare, iradiaii), degerturi (frig), iradieri (radiaii).

Factorii chimici - produc traumatisme denumite contuziuni (acizi i baze caustice), n realitate tot arsuri a cror profunzime este legat de concentraia i tipul de aciune al substanei caustice.

Factorii biologici - produc leziuni traumatice prin: nepturi, mucturi, striviri. Uni autori includ aici i leziuni produse de bacterii i ciuperci.

n funie de integritatea pieli (tegumentului) traumatismele se mpart n:

Traumatisme nchise; Traumatisme deschise.

Fracturile sunt traumatisme ale aparatului locomotor cu producerea de leziuni osoase i periostale. Pot fi provocate de traumatisme, dar i din cauze patologice osteoporoza i maladia Lobstein care dau fragilitatea oaselor.

Pentru producerea unei fracturi este necesar existena unor factori extrinseci sau intrinseci:

Factori extrinseci.

Fracturile sunt produse datorit unor fore exterioare. Pentru producerea unei fracturi este important mrimea, durata i direcia forelor ce acioneaz asupra osului, ca i modul n care osul este solicitat.

Exist o serie de factori favorizani: Vrsta - la care apar cel mai frecvent fracturile este ntre 20 i 40 de ani, dat fiind c prin activitatea lor, oamenii sunt mai expui traumatismelor n aceast perioad. A doua perioad cu inciden crescut este cea a vrstei a III-a datorat osteoporozei care diminueaz rezistena osoas. Copiii, dei sunt expui traumatismelor (n cursul jocurilor) fac mai rar fracturi datorit elasticitii mai mari a oaselor lor.

O serie de regiuni anatomice sunt expuse mai frecvent traumatismelor. Astfel diafiza tibial este frecvent sediul fracturilor, adesea deschise produse pietonilor de ctre bara de oc a autoturismelor, n cadrul accidentelor de circulaie.

Fracturile prin mecanism direct - se produc n urma ocului direct al agentului contondent (al forei exterioare) asupra locului de impact. De cele mai multe ori agentul vulnerant determin leziuni ale tegumentului, esutului celular subcutanat, fasciei, muchilor i, n final a osului, segmentului de membru asupra cruia acioneaz, producnd o fractur deschis. Att importana leziunilor prilor moi ct i tipul de fractur depinde de mrimea energiei corpului contondent. n aceast categorie intr fracturile deschise prin accident rutier ct i fracturile prin arm de foc.

Fracturile prin mecanism indirect - sunt cele mai frecvente. Fora aplicat asupra unui segment de membru determin o deformare a osului care se fractureaz la distan de locul de aplicare al forei. Dup modul de aciune a acestor forte se pot descrie mai multe mecanisme de producere a fracturilor:

Mecanismul de ncovoiere (flexie, ndoire): fora este aplicat asupra unei extremiti a diafizei, n timp ce extemitatea opus rmne fix. n aceast situaie exist o tendin de a accentua sau de a redresa curburile unui os lung i fractura apare la maxim de curbur prin aplicarea unui cuplu de fore de compresiune (n concavitate) i traciune (n convexitate).

Fractura are de obicei un traiect oblic sau cu un al treilea fragment sau chiar cominutiv dac extremittile fragmentelor fracturate principale se fractureaz la rndul lor.

O astfel de fractur apare de exemplu la nivelul diafizei tibiale a unui schior al crui picior rmne fixat pe schi iar corpul cade nainte.

Mecanismul de torsiune: fora este aplicat la extremitatea unui os lung, determin o micare de rotaie n timp ce extremitatea opus rmne fix sau, dimpotriv se rsucete n sens contrar. La nivelul diafizei apare o fractur spiroid mai scurt sau mai lung care i ea se poate transforma ntr-o fractur cu al treilea fragment sau cominutiv dac extremitile fragmentelor fracturate principale se rup la rndul lor.

O rsucire brutal a unui fotbalist pe piciorul fixat de crampoane pe sol, poate determina o astfel de fractur spiroid a tibiei.

Celelalte dou mecanisme indirecte de producere a fracturilor (compresiunea transmiterea unei fore axilare n lungul oaselor n cazul cderilor de la nlime i traciunea smulgerea unor fragmente osoase prn contracii musculare violente) se adreseaz mai ales oaselor scurte sau epifizelor oaselor lungi, determinnd rar fracturi diafizare (compresiunea ar putea produce o fractur diafizar prin accentuarea curburilor osului).

Anatomie patologic.

Leziunile tegumentare. Anatomia patologic a fracturilor diafizare nu trebuie s cuprind numai leziuni osoase ci i cele ale poriunilor moi nconjurtoare. Tegumentele pot prezenta soluii de continuitate mai mult sau mai puin mportante n fractura deschis, dar ele pot prezenta leziuni i fracturi nchise. n fracturile nchise leziunile tegumentare pot f clasificate n cinci categorii:

Fr leziuni tegumentare;

Contuzie tegumentar localizat;

Dislocare tegumentar circumscris;

Dislocare tegumentar ntins;

Necroz cutanat prin contuzie cu risc de deschidere secundar a focarului de fractur.

Musculatura din jurul focarului de fractur potate suferi diverse leziuni, fie prin aciunea agentului vulnerant (fractura cu mecanism direct), fie determinate de deplasarea fragmentelor fracturii (n mecanismul indirect). Leziunile musculare pot fi clasificate n patru categorii:

Fr leziuni musculare evidente clinic;

Leziuni circumscrise la un singur grup muscular;

Leziuni musculare extensive interesnd dou sau mai multe grupe musculare;

Avulsie sau pierderea unui ntreg grup muscular, dilacerri tendinoase.

Leziunile vasculo-nervoase pot fi i ele prezente n cadrul fracturii diafizare. Ele pot cuprinde:

Absena leziunilor vasculo-nervoase;

Leziune nervoas;

Leziuni vasculare izolate;

Leziuni combinate neuro-musculare;

Amputaii subtotale sau totale.

Aa cum s-a artat n primul capitol reparearea osoas a focarului de fractur parcurge o serie de etape care au ca final refacerea continuitii i rezistenei osului, deci a consolidrii fracturii.

Traumatismul, indicaia i modul de realizare a actului terapeutic (ortopedicochirurgical), terenul ca i eventualele complicaii sunt tot attea cauze care pot perturba ntr-un sens sau altul procesul de reparare osoas i (sau) s determine sechele osoase post-traumatice. Aceste sechele sunt:

Pseudartroza; Calusul vicios; Osificarea subperiostal; Osteoporoza de imobilizare; Necroza aseptic.Pseudartroza - reprezint lipsa de consolidarea a unei fracturii, poate avea multiple cauze ca:

O poziie imperfect a fragmentelor;

Interpoziie de esuturi moi ntre fragmente;

Distanarea prea mare a capetelor de fractur (extensi prelungite);

Existena unei boli osoase locale;

Infecia;

Tulburri de vascularizaie ale unuia sau ambelor capete de fractur;

Smulgeri ale periostului (uneori determinat chiar de intervenia chirurgical);

Osteoporoza accentuat;

Reacia inhibitoare osteoblastic la prezena materialului de osteosintez metalic;

Absena hematomului dintre capetele de fractur;

Imobilizarea insuficient sau inperfect.

Toate aceste combinaii pot s ntrzie consolidarea, dar s o mpiedice efectiv sau capabile ultimele dou.

Calusul vicios este o deformare osoas posttraumatic prin deplasarea unei fracturi care schimb rapoartele anatomice normale care aduce dezaxri ale oaselor sau articulaiilor. Se poate spun c etiologia unui calus vicios este dubl: fractura i greeala terapeutic (ultima nu ntodeauna luat ad literam

Calusul vicios poate aprea oriunde s-a produs o fractur cu deplasare. Conseine importante au ns mai ales calusurile fracturilor articulare i juxtaarticulare care pot compromite funcia articular. De alfel acestea pot induce i o artroz.

Calusul vicios trebuie s fie bnuit atunci cnd pacientul solicit consultul medical pentru dureii, persistena edemului, reliefarea unor deformri osoase care se simpte i la palpare, limitarea imobilitii articulare, uneori dezaxri (n valg, var, n rotaie), alteori chiar pareze instalate treptat dup traumatism. Tot bine neles n zona unde a existat o fractur. Radiografia va confirma datele clinice.

Exist cteva zone n care se pot dezvolta relativ frecvent calusuri vicioase: treimea distal a gambei.

Calusul vicios are dimensiuni mai mari de ct un calus normal. El poate prinde sau compresa: nervi, artere sau tendoane cu conseinele respective.

Calusul vicios nu poate fi tratat dect chirurgical. Consecinele lui pot face obiectul terapiei fizicale de recuperare dar fr ndeprtarea calusului; rezultatele n timp ale tratamentului conservator rmne insuficient.

Osificarea subperiostal. Traumatisme foarte diverse ca fracturii, smulgeri ale inseriilor tendoanelor unor muchi, dezinseraii capsulare, rupturi ligamentare n zona juxtaosoas, luxaii repuse cu ntrziere, elongaii pasive intempestive pentru mobilizri articulare etc, toate duc n anumite condiii la decalarea periostal.

Osteoporoza de imobilizare. Este un fapt de mult stabilit c imobilizarea, n aparat gipsat sau prin paralizie determin o osteoporoz cu evoluie rapid. Fenomenul devine vizibil dup a treia, a patra sptmn de imobilizare. n 6 luni se poate ajune la pierderea de o treime din masa trabecular osoas i uneori de 50% a corticalei osoas. Aceasta reprezint o adevrat atrofie osoas.

Fracturile extremitilor osoase ale tibiei. Sunt din ce n ce mai frecvente pe msura creterii numrului accidentelor de circulaie. Aceste fracturi se produc fie prin agresiune direct, lovire lateral care antreneaz un valgus, sau un varus forat, fie prin transmitere longitudinal, prin cdere pe picioare. Dup traiectul lor de fractur se descriu cteva entiti.

a). Fractura spirelor tibiale (tuberozitii) se produc de obicei prin tensionarea ligamentelor ncrucuate care se rup, smulgnd spina tibiei care atrn ca o limb de clopot. Hemartroza este abundent. Uneori se asociaz i cu ruptura ligamentelor laterale i (sau) cu cea a meniscurilor, spina rmnnd legat de ligamentul ncruciat, se poate reconsolida pe patul de unde a fost smuls, continund s fie vascularizat.

b). Fractura platoului tibial n egal msur poate fi implicat platoul intern sau extern. n afar de cele dou mecanisme de producere (transmitere longitudinal i lovire direct), smulgerea inseriei ligamentului colateral este frecvent n sport (fractura parcelar).

Uneori fractura este combinativ cu multe fragmente i nu se mai poate obine o refacere anatomic bun.

Exist o serie de varieti ale fracturilor de platou tibial (orizontale n castrona, verticale, oblice), dar importana funcional este limita traiectului de fractur n raport cu ligamentul colateral. n fracturile supraligamentare, ligamentul se relaxeaz, iar dup consolidarea fracturii va rmne o laxitate pe micarea de lateralitate.

n fracturile intraligamentare, ligamentul rmne ntins, nct consolidarea se face cu deviere axilar lateral (valg sau var).

c). Fracturile interarticulare n aceast denumire intr un grup variat de fracturi care au ca trstur comun faptul c nu intereseaz interlinia articular.

d). Decolarea epifizei tibiale superioare este destul de rar.

e). Fracturile extremitii superioare a peroneului sunt asociate de obicei cu fractura de platou tibial extern i (sau) cu diastazistul tibio-peronier.

Mecanismele de producere a fracturi capului fibulei sunt lovirea direct, contracia brusc a bicepsului femural, flexia brusc a genunchiului asociat cu rotaia.

Durerea se instaleaz violent, nu exist reacie articular, micrile genunchiului nu sunt limitate. Interesarea frecvent a sciaticului popliteu extern duce la tulburri de sensibilitate pe faa extern a gambei i parez.

f). Fracturile rotulei rotula prin poziia sa expus este frecvent sediul traumatismelor directe care pot duce la fracturi. Exist i un mecanism indirect printr-o flexie exagerat i se poate fractura pe mijloc sau inseria cvadricepsului este smuls.

Fracturile rotulei pot fi cu sau fr deplasare, cominutive sau nu, verticale, transversale, ale bazei sau vrfului.

Clinic fractura se manifest prin dureri, tumefiere articular cu hemartroz voluminoas, impoten funcional, iar la palpare se percep fragmentele deplasate.

III. CRITERII DE SUSINERE A DIAGNOSTICULUI:

a). Examenul clinic semne subiective i obiective.

La examenul clinic al traumatismului trebuie avut n vedere urmtoarele elemente: localizare, form, dimensiune, direcie, aspect (culoarea, relieful, profunzimea, prezena i tipul hemoragiei).

Alte particulariti n raport cu felul traumatismului, eventual prezena corpilor strini.

Tipurile i gradul leziunilor tisulare traumatice variaz n raport de: natura agentului vulnerant, fora i tipul de aciune i de structura esutului interesat.

Se pot produce tulburri funcionale trectoare, soluii de continuitate n diverse structuri anatomice sau vasculare, fracturi, rupturi de organepn la distrugerea total constnd n necroze tisulare.

Oasele lungi intr n alctuirea scheletului membrelor. Prin intermediul lor se realizeaz micri de mare amplitudine necesare mersului (oasele membrului pelvin) i gesturilor curente ale viei zilnice (oasele membrului toracic). Diafizele oaselor lungi sunt frecvent expuse traumatismelor ducnd la apariia fracturilor.

n general semnele clinice ntlnite n fractura oaselor gambei sunt asemntoare n mare parte cu cele ale fracturii oricrui os diafizar.

Reine atenia frecvent leziunilor de pri moi n fracturile prin mecanism direct, avnd n vedere c faa antero-medial a tibiei nu este protejat de grupe musculare care s atenueze ocul.

Imediat dup traumatism se constat tumefacia pronunat a prilor moi, deformarea gambei n fracturile cu cu deplasare, iar la palpare se percepe o durere vie accentuat de mobilizarea fragmentelor. Crepitaiile osoase se ntlnesc n toate cazurile n care nu se interpun ntre fragmente, poriuni sfiate din muchiul tibial anterior.

n fracturile complete mpotena funcional este absolut.

Producerea unei fracturi va determina i apariia unor semne generale. Semnele generale apar mai frecvent n fractura membrului inferior, n fracturile deschise, n polifractur sau n politrasumatism (fracturi nsoite de alte leziuni viscerale). Ele se caracterizeaz prin: agitaie, anxietate, paloare, fenomene ce pot merge pn la starea de oc n accidente mai importante.

n fracturile gambei apar i semnele locale:

Semnele locale subiective sunt reprezentate prin dureri la nivelul fracturii i impoten funcional.

n momentul producerii fracturii, pacientul resimte o durere local evident care ulterior se diminueaz persistnd un fond dureros care se

exacerbeaz la orice ncercare de mobilizare a segmentului fracturat. Aceasta determin tendina de a menine imobilizat membrul interesat, deci impoten funcional.

La inspecie se pot constata tumefacia zonei interesate cu deformarea regiunii (apariia hematomului), apariia unor poziii vicioase prin deplasarea fragmentelor (rotaia extern i adducia segmentului distal ) ca i scurtarea segmentului respectiv. Tardiv - n ore sau zile - apare echimoza la nivelul regiunii interesate.

La palpare se constat durere n punct fix, circumferenial. Prin imobilizare, n regiunea fracturii apare o mobilitate anormal care este nsoit de crepitaii osoase datorate frecrii fragmentelor ntre ele. Imprimarea unei micri segmentului distal de fractur nu este urmat de perceperea ei n segmentul situat proximal de fractur din cauza ntreruperii prghiei osoase pentru oasele situate subcutanat (ulna i tibia) se poate sesiza prin palpare ntreruperea continuitii osoase.

Semnele de probabilitate n fracturi sunt:

Durere n punct fix;

Echimoza;

Deformare local;

Atitudinea vicioas.

Ele pot fi provocate i de alte traumatisme ale membrelor (contuzii, luxaii).

Semnele de certitudine (siguran) atest prezena fracturii. Ele sunt reprezentate de:

Mobilitate anormal;

Crepitaie osoas;

ntreruperea continuitii osoase;

Intransmisibilitatea micrilor.

Fracturile incomplete (fisuri) nu prezint semnele de siguran (certitudine) ale fracturii, ci numai semne de probabilitate. Pentru o mai mare precizie n diagnosticarea pacientului trebuie urmat procedura radiologic (radiografie).

Tot clinic apare tumefacia i durerea la nivelul fracturii, flexia dorsal a piciorului este dureroas cci fistula ia parte la micrile articulaiei tibio-talice i micrile din glezn determin mobilizarea focarului de fractur.

b). Investigaii paraclinice - ex. radiologic probe de laborator.

Examenul radiologic standard - fa i profil - este criteriul absolut pentru a stabili:

Existena fracturii;

Sediul ei;

Forma traiectului de fractur (lipsa de continuitate osoas);

Prezena i tipul deplasrilor;

Dac fractura s-a produs pe os patologic sau nu;

Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care s cuprind ntreg segmentul de membru de fa i profil, cu articulaiile supra- i subiacent. n cazuri de incertitudine se vor efectua incidene oblice i tomografii.

Examenul radiologic are mare importan i pentru urmrirea evoluiei fracturii, adic fractura trebuie urmrit radiologic imediat dup reducere, 24h, apoi sptmnal pn la 3-4 sptmni, ulterior lunar pn la consolidare.

Examenul de laborator este necesar n cazurile de fracturi multiple, plurifragmentare (cnd este necesar intervenia chirurgical) sau cnd intervin complicaii (infecii).

IV. EVOLUIE I PROGNOSTIC.

Corect tratate, fracturile evolueaz spre consolidare prin unirea capetelor fracturate de ctre un "calus"(etimologia: calum=ngroare).

Clinic, durerea i edemul dispar, deficitul funcional se reduce progresiv i, la palpare se poate simi (pentru oasele situate subcutan) apariia unui manon unitiv ntre cele 2 fragmente ale fracturii. n funcie de osul fracturat funcia poate fi reluat n 4-12 sptmni.

Radiografic - dup aproximativ 10 zile traiectul fracturii se lrgete, extremitile fragmentelor fracturate se estompeaz datorit resorbiei osoase. Dup 3-4 sptmni, ntre fragmente apare un calus sub forma unui "nor". Densitatea acestui calus crete treptat formndu-se n jurul fragmentelor o opacitate fusiform sau globuloas care nglobeaz i unete fragmentele fracturate. n timp, acest calus se remaniaz, refcnd forma i structura osului.

Prognosticul. n cazul fracturii oaselor gambei prognosticul este bun.

V. TRATAMENT.

Primul ajutor const n principiu n msuri ce limiteaz durerea i previn apariia unor leziuni ulterioare datorate mobilitii excesive a fragmentelor. Imobilizarea membrului toracic, la torace cu o earf i a membrului pelvin fracturat la cel normal cu un banndaj, realizeaz diminuarea durerii i a mobilitii focarului de fractur.

Fracturile deschise trebuie acoperite cu cel mai curat material avut la dispoziie. Pacientul trebuie s fie transportat de urgen la un centru de traumatologie.

n cazul fracturilor ce nsoesc politraumatismele, o serie de msuri trebuie s asigure supravieuirea victimei pn la sosirea ei n centrul specializat:

Degajarea de la locul accidentului i restabilirea respiraiei;

Oprirea unei hemoragii (se folosete un garou);

Imobilizarea provizorie a fracturilor.

Transportul urgent dar n bune condiii al acestor accidentai la centrul specializat de traumatologie este un factor foarte important pentru supravieuirea lor. n centrul specializat se efectueaz tratamentul propriu-zis al pacientului cu fractur, polifractur sau politraumatism.

Pentru un fracturat sau un polifracturat trebuie tiut c o fractur a unui os lung se poate nsoi de o important pierdere de snge.

Scopul tratamentului propriu-zis al fracturii este de a realiza:

Reducerea fracturii, deci repunerea fragmentelor n poziiile lor anatomice;

Imobilizarea - care realizeaz meninerea fragmentelor n poziie de reducere pn la consolidare;

Restaurarea funciei.

Reducerea i imobilizarea fracturilor se poate realiza prin mijloace ortopedice sau chirurgicale, n funcie de particularitile fracturii i ale pacientului. Indiferent de tratamentul aplicat - ortopedic sau chirurgical - el trebuie totdeauna nsoit de tratamentul de recuperare funcional pentru asigurarea restabilirii funciei membrului traumatizat.

1. Tratamentul profilactic.

Se vor evita pe ct posibil deplasrile unui pacient (care n trecut a mai suferit fracturi) pe terenuri accidentate, instabile sau terenuri alunecoase cum ar fi gresia sau poleiul. Se recomand practicarea unor sporturi pasive renunndu-se la sporturile n care persoanele iau contact direct (fotbal, judo, etc).

2. Tratamentul igieno-dietetic.

Greutatea ideal a unui pacient care a suferit fracturi la membrele inferioare ar trebui s fie cu 3-4 Kg n minus fa de greutatea normal. Evitarea ortostatismului mai ales n cazurile pacienilor cu fracturi de membre inferioare i nlocuirea nclmintei cu toc n favoarea celor sport cu talp joas, are mare importan n recuperarea medical a pacientului.

Se vor pstra n fiecare zi cte dou edine de repaus la pat cu membrele inferioare ntinse.

Pentru o bun evoluie a recuperrii se vor evita chioptatul prin controlul mental al mersului i se vor efectua exerciii de mers pe biciclet sau rulare pe o biciclet fix.

Regimul dietetic va avea n vedere ca aportul caloric s evite supra-ncrcarea ponderal. Se recomand alimente bogate n calciu, dar i n vitamine i minerale.

3. Tratamentul medicamentos.

Tratamentul trebuie s acopere o perioad de timp i s nu fie ocazional, orientat n aplicarea antalgicelor pe baza sindromului dominant: durerea.

Medicaia antalgic:

Acid acetilsalicilic;

Aminofenozona;

Novocaina.

4. Tratamentul ortopedico-chirurgical.

Fractura necesit imobilizarea n aparat gipsat, atele sau interventie chirurgical pentru fixarea fragmentelor osoase. Durata de imobilizare depinde de vrsta i starea bolnavului, de tipul de fractur, de grosimea osului fracturat i de deplasarea lui.

Tratamentul definitiv se aplic n funcie de tipul de fractur. n general fracturile stabile se trataeaz ortopedic, cele instabile prin osteosintez iar cele deschise cu fixator extern.

Tratamentul ortopedic.

Este indicat n fracturile fr deplasare sau n fracturile transversale cu deplasare (fracturi stabile). Dup reducerea sub anestezie fractura transversal devine stabil i se poate imobiliza cu aparat gipsat tibiopodal.

Imobilizarea unei articulaii este nsoit de perturbri n circulaie, de alterarea muchilor imobilizai, de retracii ale capului articular i de aderene.

Poziia n care este imobilizat membrul fracturat are influen asupra tonicitii musculare. Dac este inut imobilizat n limitele normale ale muchilor care particip la micrile articulaiei, att agonitii ct i antagonitii sunt n repaus.

Dac este inut imobilizat n poziie forat grupul muscular ntins peste lungimea lui normal i pstreaz tonicitatea deoarece se afl n stare de contractur iar cel antagonist fiind relaxat se atrofiaz.

Fractura influeneaz diferite articulaii ce se gsesc deasupra sau sub locurile unde s-a produs. Astfel n articulaia de deasupra fracturii imobilizarea de 6 luni pn la un an, determin redori mari deoarece nu sunt tulburri circulatorii importante n partea respectiv a membrului.

n regiunea articulaiei de sub fractur ns tulburrile circulatorii sunt mari. Redorile se instaleaz nainte de 45 de zile i se recupereaz greu prin tratament. Cu ct articulaia de sub locul fracturii este mai apropiat de fractur cu att redoarea este mai mare.

Fracturile intraarticulare traumatice cu lezarea capsulei articulare cu i fr deplasarea fragmentelor i imobilizate duc la redori importante i chiar la anchiloze. n aceast situaie cauza redori nu o mai constituie muchii, cci ei nu vin n contact cu calusul intraarticular ci capsula articular care prin cicatrizare ader la suprafeele osoase.

La rndul su exudatul produs de traumatism nu poate fi eliminat datorit proastei circulaii dnd aderene puternice i deci redori importante.

Fracturile instabile din treimea medie sunt tratate prin osteosintez centro-medular cu tij Kuntscher cu aliaj.

Fracturile cominutive, fracturile treimi distale sau a celei proximale ca i fracturile n dublu etaj s-au indicat pentru tija centro-medular zvort. n fracturile deschise se impune o debridare atend i o stabilizarea a focarului de preferin cu fixator extern.

nicaii generale pentru perioada de imobilizare i cea de dup eliberarea articulaiei:

n timpul imobilizrii se pot efectua exerciii active cu membrul liber, iar cel imobilizat, cu avizul medicului, se fac contracii statice pentru muchii de sub aparatul gipsat.

La vrsnicii imobilizai pentru lung durat la pat se recomand practicarea gimnastici respiratorii pentru prevenirea unor complicaii pulmonare.

Dup scoaterea gipsului se ncepe tratamentul prin: masaj, postur, tonifiere i exerciii de reeducare funcional.

Tratamentul chirurgical.

Tratamentul chirurgical este indicat n cazul eecului tratamentului ortopedic ca i n acele cazuri n care stim de la nceput c tratamentul ortopedic este incapabil s obin reducerea sau s o menin.

n fracturile diafizarea reducerea se poate efectua i ortopedic (un focar nchis) cu ajutorul traciunii pe masa ortopedic, urmnd s fie ncredinat metodelor chirurgicale, numai imobilizarea fragmentelor.

Imobilizarea chirurgical a fragmentelor fracturii-osteosinteza- se face cu ajutorul uruburilor, plcilor, srmei, tijei, materiale de osteosintez.

Ele sunt confecionate din oeluri ausientice, titarium sau aliaj de titaniu, material bine tolerat de organism i care nu sufer procese de coroziune n mediul intern.

PARTEA a II a Tratamentul recuperator BFT1. Principiile i obiectivele tratamentului BFT.

a). Reducerea durerii, care este factorul determinant n cadrul recuperrii;

b). Obinerea stabilitii;

c). Obinerea mobilitii;

d). Coordonarea micrilor membrului inferior.

2. Tratamentul prin hidro-termoterapie.

Prin hidroterapie se nelege aplicarea n scop profilactic i curativ a unui numr foarte variat de proceduri care au la baz apa la diferite temperaturi i sub diferite strii de agregaie (solid, lichid, gazoas) ca i unele tehnici strns legate de acestea.

Unele proceduri tehnice cum sunt aerul cald, lumina, nmolul, parafina, etc a cror tehnic de aplicare este n strns legtur cu procedurile hidrice intr de asemenea n cadrul hidroterapiei, care n felul acesta i lrgete i mai mult sfera, cptnd denumirea corect de hidrotermoterapie.

Hidrotermoterapia poate fi general sau local. Hidrotermoterapia general cuprinde bile de soare care sunt printre cele mai vechi metode de recuperare folosite. Se execut n medii calde (pe litoral) stnd expus la soare pe un scaun sau canapea. Pacientul trebuie s fie hidratat corespunztor (2-2,5 litri de lichide la 24h) i s poarte n permanen o compres umed pe frunte pentru a evita insolaia.

Ca proceduri de hidroterapie este indicat notul n bazin.

Baia kinetoterapeutic.

Sau bai cu micri este o baie cald la care se asociaz micri n toate articulaiile pacientului. Se efectueaz ntr-o cad mai mare ca cele obinuite care se umple trei sferturi cu ap la temperatura de 36-370 C. Bolnavul este invitat s intre n cad i este lsat 5 minute linitit dup care tehnicianul care st n partea dreapt, execut sub ap, toate micrile posibile la fiecare articulaie. Se ncepe cu degetele de la membrul inferior din partea opus i se continu cu membrul apropiat de tehnician. Se continu cu membrele superioare n aceiai ordine i cu trunchiul pn la coloana cervical.

Toate aceste micri se execut n 5 minute dup care pacientul este lsat puin n repaus dup care este invitat s repete singur micrile artate de tehnician. Durata bi este de 25-30 min. dup care bolnavul este ters i lsat s se odihneasc.

Factorii pe care se bazeaz efectele bii kinetoterapeutice sunt:

Factorul termic;

Factorul mecanic.

Mobilizarea n ap este mai puin dureroas datorit relaxrii musculare ce se produce sub influena apei calde i a reducerii greutii corpului, conform legii lui Arhimede.

Prin aceste proceduri se urmrete:

Relaxarea musculaturii;

Reducerea sensibilitii;

Creterea cronaxiei nervilor.mpachetrile cu parafin i cu nmol reprezint proceduri de termoterapie des utilizate. Se folosesc n special pentru aciunea local datorat efectului termic.

mpachetrile cu parafin.

Au aciune local datorat, pe de o parte factorului termic, iar pe de alt parte, compresiunii vaselor superficiale. Ea produce o nclzire profund uniform a esuturilor din locul aplicrii provocnd o puternic hiperemie i transpiraie abundent.

mpachetrile cu parafin se fac cu plci de parafin care se aplic pe regiunea gambei sub form de manon, peste care se pune o pnz cauciucat i o ptur. Durata este de 20-25 min.Se aplic o compres rece pe frunte. Dup scoaterea parafinei se spal gamba cu ap la temperatura camerei.

mpachetarea cu nmol.

Se realizeaz prin aplicarea pe regiunea gambei a nmolului tip Techirghiol sau Vatra Dornei; nclzit la 38-440 C n strat de 2-3 cm. Dup care gamba este nvelit ntr-un cearaf, o pnz impermeabil i apoi o ptur. Durata procedurii este de 20-40 minute i este urmat de aplicarea unui du cldu.

Efectele terapeutice ale mpachetrilor cu nmol sunt:

Excitrii nervilor cutanai de ctre factorul termic,

Reaciilor reflectorii

Formrii n piele de substan de tip II (histamin),

Creterii permeabilitii cutanate

Aciunii specifice a substanelor resorbite n organism.

3. Tratamentul prin electroterapie.

Electroterapia folosete aplicaii terapeutice ale curentului continu, discontinu, energie radial i vibraiile mecanice de nalt frecven.Cureni de joas frecvent se obin prin ntreruperea curentului continuu cu ajutorul unor metode de reglare manual sau electric obinndu-se inpulsuri electrice ce se succed ritmic avnd n general un efect excitator.

Dintre curenii de joas frecven se folosesc:

Curenii diadinamici.Cu aplicaie transversal la nivelul articulaiilor mari, a zonelor musculare ale membrelor sau trunchiului, se utilizeaz electrozi plai, de mrimi corespunztoare regiuni de tratat i egale, aezai de o parte i cealalta a gambei.

Se utilizeaz formula difazat fix (D.F) 2', perioada scurt 1', perioada lung 2', apoi se inverseaz polaritatea i se repet formula. Se fac 1-2 aplicaii zilnice, 10-12 edine pe serie.

Efecte:

Analgetic-difazatul i perioada lung

Hiperemiant-difazatul, perioada lung i perioada scurt

Dinamogenez-perioada scurt.

Curenii Trbert

Curenii dreptunghiulari care realizeazun adevrat masaj cu impulsuri excitabile obinndu-se astfel un puternic efect analgezic i hiperemiant.

Se aplic electrozi de aceiai dimensiune, se aplic bipolar. Se aplic cu strat hidrofil de protecie foarte gros.

Electrodul negativ se plaseaz pe locul cel mai dureros, iar cel pozitiv de obicei proximal de catod, la numai 3-5 cm distan. Doz de intensitate este 15-20 mA. Efectul analgezictrebuie s se instaleze imediat la sfritul edinei. Se fac aplicaii zilnice, 6-8 edine.

Curentul galvanic.

Curentul galvanic simplu sau cu ionizare cu novocain sau calciu are efect analgezice datorit scderii excitabilitii polului pozitiv la care se adaug efectul substanei introduse (Novocain, Calciu).

Pentru ionizarea cu Ca se folosete o soluie constnd ionul de Ca cu care se mbib stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migreaz prin tegumentul intact, prin orificiile glandelor sudoripare i sebacee ctre polul opus, ajungnd astfel n interiorul organismului de unde ionii sunt preluai de reeaua limfatic i circulaia sancvin zonal ajungnd n circulaia general.

Curenii de medie frecven.

Sunt cureni sinusoidali alternativi cu frecvena cuprins ntre 1000Hz i 100mii Hz. Electrozii sunt mari i se aplic longitudinal sau transversal.

Efecte:

Termice, superficiale i profunde, interesnd n special masele musculare;

Vasodilatatoare importante;

Excitomotorii.

Curenii interfereniali.

Rezult din doi cureni de medie frecven avnd amplitudini constante dar cu frecvene diferite. Rezultatul este tot un curent de medie frecven dar cu amplitudine variabil.

Tehnica de aplicare: se utilizeaz electrozi de tip plac. Acetia utilizai ctre dou perechi au dimensiuni diferite (ntre 50cm2 i 400cm2). Plcile sunt introduse n nveliurile umede de textur sintetic, corespunztoare cu mrimea i ataate la cablurile cordonului cvadruplu conectate la aparat.

Amplasarea lor se face n aa fel nct curenii s se ncrucieze n mijlocul zonei tratate. Electrozi de tip plac se fixeaz de preferin cu benzi elastice sau cu saci de nisip sau mai simplu uneori prin greutatea corpului.

Efecte: regleaz tonusul muscular, efecte excitatorii, efect analgetic, excitaie asupra nervilor motorii este o adevrat gimnastic muscular, aciunea excitomotorie, aciune decontracturant i vasculotrofic precum i aciune de inhibare a simpaticului i stimulare a vagului.

Curenii de nalt frecven.

Sunt cureni sinusoidali alternativi a cror frecven depete 10.000 Hz. Dintre curenii de nalt frecven folosim:

Undele scurte.

A cror tehnic de aplicare const n:

Aplicarea n cmp condensator - introducerea bolnavului direct n cmpul rezonator ntre cele 2 plci ale armturilor condensatorului.

Armturile condensatorilor sunt izolate n capsule de sticl sau cauciuc constituind de fapt electrozi.

Aceti electrozi sunt formai dintr-un disc metalic de 1mm, grosime i cu mrimi diferite n diametru fiind variabili. Electrozi se fizeaz la nite brae sau suporturi ce le ofer posibilitatea aplicri lor la distan de tegument (circa 3 cm).

Aplicarea n cmp inductor-folosete electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase i cordon flexibil constituit din srme de cupru. edinele au o durat de 10-15 minute, se aplic zilnic sau la 2 zile, se recomand maximum 10 edine.

Efectele undelor scurte:

Termic, reprezint prncipalul factor terapeutic;

Vasodilatator i metabolic;

Antialgic.

Diapulsul.

Sunt cureni de nalt frecven pulsatil (energie electromagnetic). Este mult mai utilizat n grbirea consolidrii fracturilor.

Efectele acestor metode terapeutice se bazeaz pe:

Aciunea de stimulare local antiinfecioas;

Aciunea de cretere a fluxului circulator local i n special pe,

Aciunea metabolic local celular.

Se aplic pe zona de fractur 20 de minute cu frecven de 400-600 impulsuri/sec.

Efecte:

Accelereaz rezorbia hematoamelor; Accelereaz procesul de calusare;

Scad contractura muscular;

Stimuleaz formarea esutului de granulaie.

Ultrasunetele.

Ultrasunetele terapeutice au o frecven cuprins ntre 800-1000KHz.

Tehnica de aplicare vom urmri manipularea cmpului emitor i manevrarea aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emitor n linie dreapt sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaa de emisie a localizatorului.

Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi s fie continu este nevoie de un contact perfect ntre suprafaa emitoare i tegument care se realizeaz folosindu-se un strat de gel, ulei sau ap.

edinele au o durat variabil cuprins ntre 15-30 minute i se reco-mand zilnic sau la 2 zile.

Efecte:

Antiinflamatorii;

Termice locale;

Fibrolitice.

4. Tratamentul prin masaj.

Definiie: prin noiunea de masaj se nelege o serie de manipulaii manuale variate aplicate sistematic la suprafaa organismului n scop terapeutic sau igienic.

Efectele fiziologice ale masajului.Efectele fiziologice ale masajului sunt mprite n 2 grupuri:

1. Locale:

Masajul are aciune sedativ asupra durerilor de tip nevralgic, muscular sau articular.

Aciunea hiperemiant a regiuni masate. Se produce o vasodilataie a vaselor capilare din tegument cu aciunea circulaiei sngelui. Odat cu hiperemia apare i nclzirea tegumentului,

Aciunea nlturri lichidelor interstiiale cu accelerarea proceselor de rezorbie n regiunea masat.

2. Generale:

Odat cu activarea circulaiei locale prin masaj se activeaz i circulaia general a sngelui i odat cu ea se stimuleaz i funciile aparatului respirator.

Are aciune favorabil asupra stri generale a pacientului, mbuntirea somnului i cu ndeprtarea oboseli musculare.

Are aciune reflexogen asupra organelor interne n suferin care este explicat prin mecanismul reflex. Prin execuia manevrelor de masaj se produce nite stimuli ai exteroceptorilor dn tegument i proprioceptorilor din: muchii, tendoane, ligamente care sunt de diferite intensiti i pornesc pe calea neuronilor ctre SNC care de acolo transmit reflex ctre organele n suferin. Pe tegumentul fiecrui organ intern, corespunde un punct reflexogen (puncte metamerice sau zone Head). Cele mai multe puncte reflexogene sunt n talp i palm.

Masajul are aciune mecanic asupra lichidelor interstiiale, intervenind favorabil, ajutnd la rezorbia lor n snge pentru a fi eliminate.

Aceste aciuni ale masajului explic indicaiile largi ntr-o serie de afeciuni ct i utilizarea lui n scop profilactic i sportiv.

Descrierea anatomic a gambei.

Scheletul gambei este alctuit din 2 oase lungi: tibia i peroneul.

Tibia situat n partea antero-intern a gambei, tibia este un os lung, pereche, este cel mai voluminos os al acestui segment i prin el se transmit de la femur la picior tensiunile de presiune n partea ortostatic.

Peroneul sau fibula este tot un os lung, subire situat postero-extern, fa de tibie.

Articulaiile gambei.

Cele 2 oase ale gambei se articuleaz ntre ele att prin extremitile lor proximale ct i prin cele distale, realiznd 2 articulaii tibio-peroniere: una superioar i una inferioar. n plus ca i oasele antebraului ele sunt unite de-a lungul carpului lor de o membran interosoas tibio-peronier.

Muchii gambei:

Muchii gambei sunt inervai de nervul fibular profund (tibial anterior), nervul fibular comun, sciatic popliteu intern. Prin aciunea lor execut micrile de: flexie dorsal i plantar a piciorului, extensia i flexia degetelor, pronaia piciorului i abducia plantar.Muchii gambei se mpart n 3 grupe

1. Muchii anteriori ai gambei: Muchiul tibial anterior; Muchiul extensor lung al degetelor;

Muchiul extensor lung al halucelui;

Muchii peronieri, care au rol de a face pronaia;

2. Muchii posteriori ai gambei-sunt dispui pe 2 planuri: a). Muchii planului superficial: Muchiul triceps sural;

Muchii gemeni-sunt n numr de 2: unul median i altul lateral; Muchiul solear;

Muchiul plantar subire;

b). Muchii planului profund:

Muchii popliteu; Muchiul tibial posterior; Muchiul flexor lung al degetelor; Muchiul flexor lung al halucelui;

3. Muchii laterali ai gambei Muchiul peronier lung; Muchiul peronier scurt. Tehnica masajului.Tehnica masajului gambei pe partea sa posterioar.

Se execut cu genunchiul uor flectat i cu laba piciorului n uoar extensie pentru a permite relaxarea muchilor extensori.

Gamaba se menine n aceast poziie, fie sprijinit pe genunchiul executantului fie aezat cu glezna pe un sul, pe o pern sau pe planul nclinat.

ncepem masajul prin alunecri lungi care pornesc de la clci i depesc n sus articulaia genunchiului. Manevrele se execut alternnd micarea minilor.

Urmeaz o serie de alunecri scurte i insistente pentru prelucrarea pe rnd a tendonului Ahilian, a muchilor gambieri i a spaiului popliteu.

Pe partea crnoas a gambei alunecrile devin mai apsate. La nevoie (n caz de edem al gambei) se aplic alunecarea lent, sacadat.

n unele cazuri se mai pot aplica neteziri cu nodozitile degetelor restrnse n pumn (netezire n pieptne)

Dac executm neteziri cu o singur mn, cealalt mn poate s ridice puin piciorul de la nivelul gleznei. n jurul maleolelor se pot efectua neteziri circulare.

Se frmnt n continuare muchii gambei cu o mn, cu dou mini, apoi se aplic frmntarea n contratimp. La sportivi insistm asupra poriunii care face trecerea dintre tendoane i muchi.

Friciunea se execut cu degetele i palmele prelucrndu-se esuturile moi din jurul maleolelor i din lungul tendonului Ahilian, insistnd asupra masei crnoase asupra muchilor gemeni.

Manevrele de tapotament se aplic numai pe masa crnoas.

Ciupitul i rulatul se aplic pe aceleai poriuni i netezirea de ncheiere prin manevre lungi, linititoare.

Tehnica masajului gambei pe partea anterioar.

Prezint unele particulariti determinate mai ales de lipsa esuturilor moi pe creasta i faa antero-intern a tibiei. Pentru a aplica mai comod masajul acestui segment, gamba i piciorul se duc n afara planului de sprijin, genunchiul rmnd ntins sau uor ndoit, iar clciul se sprijin pe clciul executantului sau este susinut cu o mn de ctre acesta, n timp ce mna cealalt execut manevrele.

Netezirea se aplic pe ntreaga fa anterioar a gambei, dar pe faa antero-intern; lipsit de esuturi moi, apsarea este foarte redus. Pe partea antero-extern alunecrile pot fi scurte i mai apsate, pentru tibie i peroneu.

Manevrele sunt executate cu podul palmei, cu degetele i cu nodo-zitile degetelor (netezirea pieptne).

Frmntarea are o importan redus i se aplic pe aceast regiune cu o singur mn, care cuprinde partea extern i posterioar a gambei.

Friciunea se aplic n acelai fel ca netezirea, mai ales pe partea antero-extern a gambei, folosim perniele musculare tenare i hipotenare ale mini.

ntre manevrele principale se aplic ntotdeauna netezirea de ntrerupere.

Pe partea extern i partea posterioar a gambei se pot aplica manevrele de tapotament.

Netezirea de ncheiere se execut lent i uor pe toat faa anterioar i pe prile laterale ale gambei.

Tehnica masajului genunchiului.

Manevrele executate cu ambele mini urc simultan sau alternativ pn peste genunchi. Se ncepe prin nclzirea zonelor alturate. Asupra acestor regiuni se aplic manevrele de masaj care au un rol tonifiant major prin creterea circulaiei sancvine locale.

Aceste manevre se execut posterior asupra musculaturi gambei i coapsei dup care se execut neteziri cu partea cubital n spaiul popliteu i friciuni n fosa poplitee cu gamba uor flectat.

Partea anterioar a genunchiului se maseaz mai nti coapsa dup care se trece la masarea propriu-zis a articulaiei genunchiului aezat n semiflexie.

Se execut netezirea articulaiei cu cele 2 police, innd contrapriz n fosa poplitee cu celelalte degete.

Friciunea-se aplic policele pe ambele margini ale sacrului capsular fricionnd articulaia de jur mprejur. Se nconjoar rotula i condili femurali. Friciunea se poate combina cu vibraia.

5. Tehnici de mobilizare (Kinetoterapie)Schema kinetologic contribuie substanial la recuperare i are urmtoarele obiective:

Refacerea i ntreinerea micrilor n articulaiile nvecinate fracturii;

Refacerea tonicitii i troficitii musculare;

Refacerea stabilitii, micrii controlate i abilitii

Recuperarea prin kinetoterapie cuprinde dou etape :

a) Etapa de imobilizare la pat (primele dou sptmni de la operaie), n care va trebui s se fac :

Posturri antideclive pentru ameliorarea circulaiei de ntoarcere i evitarea edemului, a escarelor, redorii articulare.

Mobilizri active sau activo-pasive

Mobilizarea articulaiilor nvecinate (dac imobilizarea o permite).

Meninerea tonusului musculaturii de sub gips prin exerciii izometrice.

Antrenarea forei musculare a celorlalte membre.

Perioada de imobilizare variaz de la 34 sptmni la 23 luni n funcie de sediul i tipul fracturii.

b) Etapa care urmeaz imobilizrii, cu urmtoarele obiective :

Refacerea mobilitii articulare ; uneori, mobilitatea trebuie asigurat prin posturri pe atele gipsate.

Refacerea forei musculare, a stabilitii i controlului motor

Reluarea mersului - la nceput, dup degipsare, n crje, apoi n baston; momentul nceperii ncrcrii este variabil ; cel mai indicat pentru nceput ar fi mersul n bazine cu ap (nivelul apei sczndu-se treptat), n final relundu-se mersul pe uscat.

Considernd c n general consolidarea fracturii se produce dup 45 luni, rnersul cu sprijin total se va ncepe dup trecerea acestui interval.

Evident c pot exista i ntrzieri n consolidare, n aprecierea acesteia ghidndu-ne att dup aspectul radiografic, ct i dup cel clinic.

n linii generale, kinetoterapia trebuie s determine meninerea activitii generale i regionale ct mai aproape de normal, dar respectnd cu strictee repausul n focarul de fractur. Se poate ncepe chiar de a doua zi dup aplicarea aparatului gipsat cu exerciii care se adreseaz att segmentului afectat, ct i ntregului organism.

n fracturile deschise segmentul lezat va fi menajat la nceput, el fiind solicitat numai dup cicatrizare.

O importan deosebit o au contraciile izometrice ce angreneaz principalele grupe musculare ale segmentului imobilizat. Ele constau n contracii repetate ale muchilor respectivi de 5-6 cu pauz de 5-6 ntre ele. Se pot repeta de 5-10, din or n or.

Micrile pasive se ncep dup terminarea imobilizrii i dup nceperea micrilor active.

Micrile active se execut dup un program special, n funcie de particularitile segmentului imobilizat. Acestea se continu asociindu-se cu micri de rezisten (de obicei dup ce s-a obinut un tonus muscular corespunztor prin micri pasive i active).

Perioada de remobilizare va consta n adaptarea la poziia eznd, poziie din care se vor efectua micrile, apoi ridicarea de cteva ori pe zi n ortostatism, cu sprijin pentru o scurt perioad de timp.

Utilizarea corect a bastonului este esenial pentru a evita dezvoltarea unor tensiuni musculare anormale. Mersul cu bastonul are o secven n doi timpi bastonul i membrul inferior operat i apoi membrul inferior sntos.

Cele mai importante exerciii n gimnastica medical sunt exercitiile izometrice. Ele se vor face dup consolidarea fracturii. Sunt recomandate mai ales n recuperarea fracturilor membrului inferior.

Exerciiile indicate n recuperarea dup fracturi ale membrului inferior sunt exerciiile executate la:

Covorul rulant; Bicicleta ergometric; Spalier.

6. Terapia ocupaional (Ergoterapia).

Noiunea de ocupaie nu trebuie neleas ca referindu-se strict la munca propriu-zis la serviciul pe care l are un individ.

Termenul de ocupaie ca aplelativ al acestei terapii se refer la o sum de activiti din cele mai variate domenii pe care individul le realizeaz n cursul zile i care dau neles vieii lui.

Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei ocupaionale sunt:

Mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor; Dezvoltarea forei musculare; Restabilirea echilibrului psihic. Activitiile ocupaionale sunt:

Autongrijirea zilnic (igiena personal, hrana, mbrcatul, mobilizarea, transportul);

Munca ca angajat sau munca organizat de el;

Activitile educaionale (colarizarea)

Activiti de divertisment n timpul liber (jocuri, sporturi, excursi);

Hobby-uri diverse;

Alte activitii.

7. Tratamentul balneologic (ape minerale, nmoluri)

Poate fi foarte util dac:

n alegerea staiunilor ne vom orienta dup reactivitatea bolnavului i bolii asociate. n sensul acesta vom indica bile srate, iodate de tip Bazna i Govora, bi sulfuroase de tip Herculane.

Tratamentul banear se face toat viaa.

n funcie de substanele chimice pe care le conin apele minerale amintim urmtoarele staiuni:

Bile Felix bi oligometalice, slab mineralizate i radio-ionice;

Bile Herculane, Pucioasa, Vulcana bi termale i sulfuroase;

Govora bi sulfuroase, iodate i srate;

Bazna bi iodate i srate

Sovata, Amara, Litoralul (Eforie, Terchirghiol) bi srate i cu nmoluri.

BIBLIOGRAFIE Dumitru Dumitru Ghid de reeducare funcional, Ed. Sport-Turism, 1981

Dinculescu Traian Balneokinetoterapie, Ed. Medical, 1963

Kiss Iaroslav Fiziokinetoterapie i recuperare medical, Ed. Medical, 2002

Marcu Vasile Masaj i kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, 1983

Sbenghe Tudor Kinetologie profilactic, terapeutic i de recuperare Medical, 1987

Sbenghe Tudor Recuperarea medical a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Ed. Medical, 1981

Sbenghe Tudor Recuperare medical la domiciliul bolnavului, Ed. Medical, 1996

Conf. Dr. V. Ranga, Prof. Dr. I. Teodorescu Exarcu Anatomia i Fiziologia Omului, Ed. Medical, Bucureti, 1969.

GENERALITATI:

Oasele lungi fac parte din scheletul membrelor superioare si inferioare. Prin intermediul oaselor lungi se pot realiza miscari de amplitudine mare precum gesturile curente de zi cu zi, in cazul osaturii membrelor superioare si miscarile de mers in cazul membrelor inferioare. Diafizele sau portiunile mijlocii ale oaselor lungi sunt expuse in mod curent traumatismelor care pot determina aparitia fracturilor.

Fracturile reprezinta solutii de continuitate produse la nivelulu unui os asupra caruia a actionat un factor mecanic prin mecanism direct sau prin mecanism indirect. Fracturile reprezinta o intrerupere a continuitatii unui segment osos asupra caruia a actionat o forta mecanica care a intrecut puterea de rezistenta a osului afectat.

Cauzele producerii fracturilor de gamba sunt reprezentate, in general, de caderile accidentale de la inaltimi mari sau mici, traumatismele sportive, traumatismele directe, accidentele rutiere si plagile impuscate. Accidentele rutiere determina cel mai frecvent producerea de fracturi de gamba, insa si sporturile precum fotbalul sau schiatul determina producerea unui numar important de fracturi de gamba.

Fracturile constituie solutii de continuitate sau discontinuitati ori intreruperi produse la nivelul oaselor, de obicei, ca urmare a suferirii unui traumatism. Scheletul gambei este compus din doua oase dispuse paralel unul de celalalt:

Tibia este localizata pe partea interna sau mediala a scheletului gambei, constituind osul de sprinjin principal al acesteia.

Fibula, cunoscuta si sub denumirea de peroneu reprezinta osul paralel tibiei, mai subtire decat aceasta si localizat in partea externa a gambei, fiind constituit dintr-un corp si doua extremitati articulate cu tibia.

Incidenta fracturilor de gamba

Fracturile de gambasunt inregistrate mai frecvent la persoanele de sex masculin in comparatie cu persoanele de sex feminin si copiii. La persoanele varstnice, fracturile de gamba se produc ca urmare a unor traumatisme minore comparativ cu persoanele mai tinere, ca urmare a demineralizarii osoase specifice procesului de imbatranire.

La copii, fracturile de gamba se inregistreaza mai rar din cauza elasticitatii marite a oaselor, a musculaturii mai reduse si a greutatii corporale mai scazute.

Varstele la care se inregistreaza cel mai frecvent fracturile de gamba sunt cuprinse intre 20 si 40 de ani, ca urmare a faptului ca prin activitatea lor intensa, persoanele tinere sunt mai expuse traumatismelor. Cea de-a doua perioada in care se inregistreaza o incidenta crescuta a fracturilor de gamba este varsta a III-a ca urmare a instalarii osteoporozei ce determina scarea rezistentei osoase. Copiii sunt, de asemenea, expusi unor astfel de traumatisme in cursul jocurilor, insa acestia sunt totusi mai rar afectati de astfel de afectiuni.

Unele regiuni anatomice sunt mai expuse traumatismelor. Astfel, diafizele tibiale constituie in mod frecvent sedii ale fracturilor membrelor, adesea produse pietonilor ca urmare a traumatismului provocat de barele de soc ale autoturismelor in cazul accidentelor de circulatie.

Clasificarea fracturilor de gamba

Cea mai completa clasificare a fracturilor este cea a sistemului AO a carui clasificare morfologica se bazeaza pe radiografiile antero-posterioare si de profil ale osului. Fracturile deschise se grupeaza dupa clasificarea Gustilio, iar fracturile inchise de diafiza tibiala se pot grupa conform clasificarii Tscherne, in functie de leziunile produse la nivelul tesuturilor moi, de caracteristicile radiologice, leziunile de la nivelul pachetelor vasculare si in functie de prezenta sau absenta sindromului de compartiment.

Fracturile de gamba se clasifica in functie de modul in care actioneaza agentul traumatic, in fracturi directe sau fracturi indirecte.

Fracturile directe se inregistreaza in mod frecvent in caz de accidente rutiere, acestea formandu-se, de regula, la locul de actiune al agentului mecanic. Aceste fracturi se pot produce prin socuri violente, zdrobire sau compresiuni puternice.

Fracturile indirecte se inregistreaza in mod frecvent in cazul accidentelor sportive, fracturile producandu-se in alte locuri decat cel in care actioneaza agentul mecanic traumtatic.

In functie de traiectul rupturii osoase produse, fracturile se pot clasifica in:

Fracturi spiroide, cele mai frecvent inregistrate fracturi,care intereseaza ambele oase ale gambei.

Fracturi oblice.

Fracturi transversale.

Fracturi bifocale.

Fracturi cominutive,in urma carora rezulta trei saumai multe fragmente osoase.

In cazul in care fractura intereseaza doar tibia, mecanismul de producere poate fi:

Suferirea unui traumatism direct.

Suferirea unui traumatism indirect prin torsiunea osului, inregistrat mai rar.

Suferirea uneifracturi " deoboseala" produsa la nivelul la care treimea medie a osului se uneste cu treimea superioara, inregistrata in mod frecvent la sportivi, alergatorii de maratoane si la balerini.

Fracturile de peroneu, de asemenea, se pot produce prin urmatoarele trei mecanisme:

Suferirea unui traumatism direct la nivelul fetei externe a gambei din care poate rezulta o fractura cominutiva sau transversala.

Suferirea unui traumatism indirect care are ca si consecinta torsionarea osului si producerea unei fracturi spiroide, fractura aparent izolate a treimii superioare a fibulei ce poate fi asociata cu fractura maleolei tibiale numita fractura Maisonneuve. In aceasta situatie, pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine este necesara realizarea unei radiografii din fata si profilul gambei.

Suferirea unei fracturi " de oboseala " sau de stres, care este inregistrata frecvent la alergatorii delungi distante, acest tip de fractura fiind produsa, in general, superior articulatiei tibio - fibulare distale.

Care sunt simptomele ?

In urma producerii unei fracturi osoase, se instaleaza simptome locale si generale. Semnele generale constau in stari deagitatiesi de anxietate, senzatii dureroase resimtite in puncte fixe asociate cuimpotentafunctionala totala, pacientul nereusind sa ridice piciorul de la nivelul planului patului. Alte simptome specifice fracturilor de gamba sunt urmatoarele :

Tumefactia regiunii asociata cu deformarea acesteia si cu aparitia echimozelor la nivelul solutiei de continuitate osoasa.

Deformarea locala.

Pozitia vicioasa aparuta prin deplasarea fragmentelor osoase si prin scurtarea segmentului de electie. Membrul fracturat este mentinut intr-o pozitie de rotatie externa si de adductie, fiind mai scurt decat membrul inferior pereche sanatos.

Semnele de certitudine care confirma prezenta unei fracturi sunt urmatoarele:

Mobilitatea anormala.

Prezenta crepitatiei osoase.

Intreruperea coninuitatii osoase.

Netransmisibilitatea miscarilor sau imprimarea unor anumite miscari segmentului distal fracturii, netransmisibile segmentului proximal fracturii ca urmare a intreruperii parghiei osoase.

Complicatii

1. Complicatiile apar frecvent imediat. Fracturile de gamba sunt cel mai frecvent fracturi deschise. Complicatiile de natura vasculara ale membrului inferior afectat pot sa determine chiar gangrena piciorului. Leziunile de natura vasculara pot fi asociate si cu leziuni de natura nervoasa. Astfel, se poate instala sindromul de compartiment ca si consecinta a hemoragiei si a edemului produse intr-un spatiu fascial inchis. Sindromul de compartiment lasat netratat, determina fibrozarea si retractarea musculaturii de la nivelul lojei interesate.

2. Complicatiile tardive sunt inregistrate in mod frecvent si sunt reprezentate in principal de intarzierea consolidarii osoase si de pseudoartroza. Printre complicatiile tardice frecvent intalnite se numara si consolidarea dificila care poate aparea in caz de fracturi inregistrate la nivelul la care treimea medie a osului se uneste cu treimea sa inferioara. De asemenea, calusurile vicioase, scurtarile osoase, unghiularile si decalajele osoase constituie complicatii tardive ale fracturilor de gamba.

Calusurile vicioase reprezinta deformari osoase posttraumatice produse prin deplasarea unei fracturi ce modifica rapoartele anatomice fiziologice si determina dezaxarea oaselor sau a articulatiilor. Etiolgia calusurilor vicioase este dubla, fiind reprezentata de fracturi si erorile terapeutice. Calusurile vicioase se pot forma in orice loc s-a produs o fractura cu deplasare. Consecinte importante au inca calusurile fracturilor intraarticulare si juxtaarticulare ce pot compromite complet functia articulara. De altfel, secundar formarii calusurilor vicioase se pot produce si artroze. Unele regiuni sunt mai predispuse dezvoltarii de calusuri vicioase spre deosebire de altele. O astfel de regiune este reprezentata de treimea distala a gambei.

Un calus vicios are dimensiuni mai importante decat un calus normal. Acesta poate sa cuprinda sau sa compreseze nervi, tendoane sau artere urmate de consecinte specifice. Calusurile vicioase nu se pot trata decat pe cale chirurgicala. Rezultatele tratamentului conservator de terapie fizica de recuperare in absenta asocierii cu tratamentul chirurgical va avea rezultate insuficiente.

Osificarea subperiostala este produsa in urma traumatismelordiverseprecum fracturile, smulgerile insertiilor tendinoase ale muschilor, dezinseria capsulara, rupturile ligamentare produse in zonele juxtaosoase, luxatiile repuse cu intarziere, alongatiile pasive inempestive pentru mobilizarea articulara, toate determinand decolarea periostala.

DIAGNOSTIC:

Diagnosticul se stabileste cu usurinta pe baza semnelor clinice si a simptomelor reclamate de pacient, in concordanta cu decrierea circumstantelor in care s-a produs accidentul. Examenul radiologic se efectueaza obligatoriu cu scopul identificarii tipului de fractura cu sau fara deplasarea segmentelor osoase, frecventa la copii si pentru precizarea formei traiectului fracturii si a directiei acesteia, care poate fi simpla sau cominutiva si a deplasarii oaselor. De asemenea, se urmareste identificareaunor eventuale alte liniide fractura siprezenta unor eventuale defecte osoase precum lipsa masei osoase si evaluarea calitatii osoase.Examenul radiologic se efectueaza din fata si profilul membrului, fiind necesar ca imaginea radiografica sa cuprinda si articulatia gleznei si articulatia genunchiului.

Semnele de probabilitate ale unei fracturi de gamba constau in urmatoarele manifestari:

Resimtirea unei dureri cu caracter spontan sau intr-un punct fix, exacerbata prin palpare sau prin mobilizare.

Impotentafunctionala a membrului afectat.

Prezenta echimozelor tardive.

Tumefactia, edemul si cresterea temperaturii locale.

Semnele de certitudine ale unei fracturi de gamba constau in urmatoarele manifestari:

Mobilitatea anormala la nivelul focarului de fractura.

Perceperea palpatorie a unei crepitatii osoase in momentul mobilizarii membrului afectat.

Netransmisibilitatea miscarilor distal de focarul de fractura.

Intreruperea continuitatii osoase evidenta prin inspectie sau palpatie.

Bilantul clinic si cel radiologic au ca principale obiective:

Stabilirea unui diagnostic de fractura de gamba de certitudine.

Aprecierea starii tegumentului.

Identificarea contuziilor susceptibile de evolutie spre necroza.

Deschiderea focarului de fractura.

Analizarea si identificarea complicatiilor.

In mod obligatoriu trebuie evaluate pulsul arterial, temperatura locala, coloratia tegumentului, motricitatea si sensibilitatea dureroasa sub nivelul focarului de fractura.

In cazul politraumatismelor, in urma efectuarii unuiexamenclinic complet si rapid se vor stabili prioritatile de natura terapeutica.In toate situatiile in care se identifica si fracturi se procedeaza la imobilizarea provizorie a membrului afectat cu scopul evitarii aparitiei emboliei gazoase care determina agravarea leziunilor tesuturilor moi in perioada imobilizarii pacientului.

TRATAMENT:

Tratamentul este initiat prin acordarea primului ajutor la locul producerii accidentului. Imobilizarea provizorie a regiunii afectate a membrului are urmatoarele obiective:

Atenuarea durerii.

Prevenirea instalarii complicatiilor ce pot consta in deschiderea focarului de fractura, producerea de hemoragii sau sectionarea nervilor.

Imobilizarea provizorie a membrului este precedata de degajarea membrelor si dezbracarea acestora prin scaridicarea elementelor vestimentare care le acopera. Hainele se vor sectiona la incheieturi. Tratamentul definitiv aplicat in functie de tipul fracturii cuprinde tratamentul ortopedic, interventii de osteosinteza sau aplicarea unui fixator extern.

Tratament conservator

Tratamentul conservator nu mai este recomandat pentru reducerea fracturilor de diafiza tibiala. Aparatele gipsate si ortezele erau folosite in trecut in mod frecvent pentru imobilizarea oaselor fracturate, insa studiile desfasurate ulterior au demonstrat ca aplicarea de astfel de aparate reductive conservatoare conduc in mod frecvent la lipsa consolidarii osoase sau la o consolidare osoasa vicioasa. Problematica inregistrata in aceste cazuri consta in redoarea articulara si artrozele instalate in urma mobilizarii, care pot avea caracter debilitant. Cu toate acestea, nu exista dovezi ca anumite tipuri de imobilizare sunt mai eficiente decat altele, insa s-a demonstrat ca fixarea osoasa centromedulara este net superioara calitativ metodelor conservatoare utilizate in trecut.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul ortopedic se aplica in cazul fracturilor fara deplasare sau a fracturilor transversale cu deplasare si consta in reducerea sub efectul anesteziei a fracturii transversale care devin stabile si imobilizarea intr-un aparat gipsat femuro - podal.

Pentru prevenirea complicatiilor de natura circulatorie, pacientul trebuie supravegheat in primele 24 de ore ce succed accidentul si fractura trebuie examinata radiologic imediat dupa reducerea sa, urmata de controale saptamanale pana la trei sau patru saptamani. Ulterior, medicul va monitoriza evolutia procesului de vindecare osoasa prin efectuarea de radiografii lunare pacientului pana la momentul producerii consolidarii osoase. Pacientilor li se poate recomanda si folosirea unui toc de mers care le ofera un sprijin progresiv dupa o perioada de o luna.

Tratamentul prin osteosinteza este aplicat in caz de fracturi instabile produse la nivelul treimii medii a gambei, in cazul carora aplica tije Kuntschner centromedulare cu alezaj. In cazul fracturilor cominutive, fracturilor produse in treimea proximala sau distala a osului si in cazul fracturilor produse in dublu etaj este recomandata aplicarea tijelor centromedulare zavorate. In cazul in care nu este posibila aplicarea unei tije zavorate pentru remedierea fracturii treimii proximale sau a treimii distale, se poate apela la aplicarea placutelor sau a tijelor elastice Ender sau Rush.

Tratamentul chirurgical prin aplicarea unui fixator extern este recomandat in caz de fracturi deschise unde este impusa si debridarea si in cazul fracturilor cominutive unde tijele Kuntschner unice nu pot sa asigure gradul necesar de stabilitate.

Evolutia si prognosticul fracturilor de gamba

In cazul unui tratament corect, fracturile evolueaza prin consolidare ca urmare a unirii capetelor osoase fracturate prin calus. Din punct de vedere clinic, edemul si durerea se remit, deficitul functional scade progresiv, iar la palpare se poate simti, in cazul oaselor superficiale, dezvoltarea unui manson ce uneste cele doua capete osoase. In functie de osul afectat, functia normala a acestuia se poate relua in decurs de patru pana la douasprezece saptamani.

Din punct de vedere radiografic, dupa aproximativ 10 zile, traiectul solutiei de continuitate se largeste, iar extremitatile fragmentelor osoase se estompeaza ca urmare a procesului de resorbtie osoasa. Dupa trecerea a trei pana la patru saptamanai, intre cele doua capete osoase se formeaza calusul, care are aspectul radiologic al unui " nor ". Densitatea sa se mareste treptat formandu-se in jurul capetelor osoase o opacitate globuloasa sau fusiforma ce inglobeaza si uneste fragmentele osoase fracturare. Pe masura trecerii timpului, calusul se remaniaza, isi reface forma si structura osoasa. Astfel, prognosticul fracturilor de gamba tratate corect si timpuriu este favorabil.

Tratamentul fracturilor tibiei au fost din totdeauna o provocare pentru ortopezi, in primul rand din cauza frecventei crescute dar si pentru dificultatea tratamentului in unele cazuri. Localizarea superficiala a osului il predispune la leziuni, asociate adesea de leziuni ale partilor moi, si face aparitia fracturilor deschise mai frecventa fata de alte oase.

Anatomie. Fata anteromediala a tibiei se afla imediat sub stratul subcutanat al gambei, ceea ce predispune osul la fracturi prin traumatisme directe. Diafiza tibiala se ingusteaza distal, astfel apar fracturi prin rasucire, cu traiect spiroid si instabile. Gamba poate fi impartita in 4 compartimente: 1) compartimentul anterior contine m.tibial anterior, m. extensor lung al halucelui, m. extensor lung al degetelor, m. peroneus tertius, precum si a. tibiala anterioara si n. peronier profund; 2) compartimentul lateral contine m. peroneus longus, m. peroneus brevis si n. peronier superficial; 3) compartimentul posterior superficial contine m.gastrocnemian, m. plantar si m. solear; 4) compartimentul posterior profund contine m. tibial posterior, m. flexor lung al degetelor, m. flexor lung al halucelui precum si a. tibiala posterioara si n. tibial profund.

fractura de gamba fractura de gamba

Mecanism de producere. Exista 5 cauze principale pentru astfel de fracturi: cadere accidentala (de la inaltime sau nu), traumatisme sportive, traumatism direct, accidente rutiere si plagi impuscate. Cel mai frecvent mecanism este cel prin accident rutier. Doua sporturi sunt mai frecvent asociate cu astfel de fracturi: fotbalul si schiatul.

Clasificari. Cea mai completa este clasificarea AO, o clasificare morfologica bazata pe radiografiile AP si de profil. Fracturile deschise sunt grupate dupa clasificarea Gustilio. Fracturile inchise de diafiza tibiala mai pot fi grupate conform clasificarii Tscherne, in functie de leziunile partilor moi, caracteristicile radiologice, leziunile pachetelor vasculare si prezenta sindromului de compartiment.

fractura de gamba fractura de gamba

Semne si simptome. Fracturile diafizei tibiale sunt de obicei destul de evidente. Durerea si deformarea locala sunt de obicei insotite de edem local si crepitatii osoase la palpare. Un examen neurologic complet cat si examinarea vascularizatiei piciorului trebuie sa fie facute.

Diagnostic. Investigatiile radiologice trebuie sa cuprinda toata gamba inclusiv extremitatile articulare. Cateva caracteristici ce trebuiesc urmarite pe o radiografie sunt: tipul fracturii, prezenta altor linii de fractura, prezenta cominutiei, defecte osoase lipsa de masa osoasa, linii de fractura ce se extind intraarticular, calitatea osoasa.

fractura de gamba fractura de gamba fractura de gamba

fractura de gamba fractura de gamba fractura de gamba fractura de gamba

fractura de gamba fractura de gamba fractura de gamba

Tratamentul conservator. In prezent tratamentul ortopedic nu mai este indicat in fracturile diafizei tibiale. Diferite tipuri de aparate gipsate si orteze au fost folosite pentru imobilizarea acestor fracturi. Studii arata ca folosirea metodelor conservatoare de imobilizare duc la frecventa crescuta a lipsei consolidarii sau consolidarii vicioase. Problema majora in aceste cazuri este redoarea articulara si artroza care se instaleaza post imobilizare si care poate fi destul de debilitanta. Nu exista dovezi ca anumite imobilizari sunt mai bune decat altele; in plus s-a dovedit ca fixarea intramedulara este clar superioara acestor metode.

Tratamentul chirurgical.

Fixarea centromedulara. Tijele centromedulare blocate au schimbat modul de tratament a fracturilor diafizei tibiale. In prezent, dezbaterea se tine din punct de vedere al folosirii sau nu al alezarii intramedulare. Exista studii care arata ca alezarea canalului medular creste fluxul sangvin la nivelul periostului si creste perfuzia musculara, si spre deosebire de alezarea femurului, nu este o cauza de sindrom de distres respirator. Complicatii in cazul fixarii intramedulare sunt durerea la nivelul genunchiului, leziuni neurologice, leziuni vasculare, deteriorarea implantului, necroza termica. Durerea la nivelul genunchiului este localizata deasupra portiunii proximale a tijei, si se asociaza cu mobilizarea articulatiei. Cauza durerii este greu de definit. Posibile cauze sunt proeminenta capatului proximal al tijei in articulatia genunchiului, osificari heterotopice la nivelul tendonului rotulian. In majoritatea cazurilor extragerea implantului rezolva durerea de genunchi. Leziuni la nivelul nervilor sural si safen au fost identificate la 2% din pacienti, iar lezarea nervului peronier comun a fost descrisa dupa introducerea surubului de blocare proximal. Incidenta leziunilor neurologice poate fi minimizata prin urmarea pasilor chirurgicali si prin atentie la manipularea fragmentelor deplasate de la nivelul fracturii. Deteriorarea montajului consta in ruperea suruburilor de blocare. Acest lucru depinde de materialul din care sunt fabricate suruburile (incidenta fiind mai mica la suruburile de titan), de gradul de incarcare la nivelul piciorului afectat. Astfel de cazuri se rezolva prin extragerea surubului rupt doar daca acesta este simptomatic. Necroza termica dupa folosirea alezoarelor este o complicatie rara dar serioasa. Studii arata ca temperaturi peste 47oC pot fi daunatoare tesutului osos. Necroza termica se prezinta cu flictene la nivelul pielii imediat postoperator, urmate de necroza partilor moi si a osului, si osteomielita. Aceasta ar putea fi o explicatie pentru cazurile de osteomielita neexplicate. Tratamentul acestei complicatii este acelasi cu cel pentru osteomielita. Fixarea centromedulara presupune o rahianestezie si se face sub control radiologic. Inciziile sunt minime si sunt localizate la genunchi. Perioada de recuperare este de 2-3, in functie de particularitatea cazului.

fractura de gamba fractura de gamba fractura de gamba fractura de gamba

fractura de gamba fractura de gamba fractura de gamba

Recuperarea va incepe imediat, din a 2-a zi postoperator prin contractii izometrice ale musculaturii gambei si coapsei, prin reluarea mobilitatii la nivelul articulatiilor gleznei si gambei. Daca fractura este transversala sau oblica scurta, pacientului i se va permite sa incarce partial (sa puna piciorul jos) de la inceput, iar in restul situatiilor dupa 30 de zile. In general la 45 de zile de la operatie 1 surub din partea superioara a montajului este scos pentru dinamizare, practic pentru a facilita consolidarea fracturii. Incarcarea completa este permisa dupa 45 de zile.

Fixarea cu placa si suruburi este o metoda de fixare mult mai invaziva si cu rezultate mai slabe fata de fixarea cu tija centromedulara in ceea ce priveste fracturile diafizei tibiale.

Studii au aratat ca si in fracturile deschise si poluate, fixarea externa este preferata si are rezultate mai bune fata de placa si suruburi. In prezent fixarea cu placa si suruburi se rezuma la fracturile 1/3 distale si proximale ale tibiei (pilon si platou tibial).

fractura de gamba fractura de gamba fractura de gamba

Tratamentul fracturilor tibiei au fost din totdeauna o provocare pentru ortopezi, in primul rand din cauza frecventei crescute dar si pentru dificultatea tratamentului in unele cazuri. Localizarea superficiala a osului il predispune la leziuni, asociate adesea de leziuni ale partilor moi, si face aparitia fracturilor deschise mai frecventa fata de alte oase.

Anatomie. Fata anteromediala a tibiei se afla imediat sub stratul subcutanat al gambei, ceea ce predispune osul la fracturi prin traumatisme directe. Diafiza tibiala se ingusteaza distal, astfel apar fracturi prin rasucire, cu traiect spiroid si instabile. Gamba poate fi impartita in 4 compartimente: 1) compartimentul anterior contine m.tibial anterior, m. extensor lung al halucelui, m. extensor lung al degetelor, m. peroneus tertius, precum si a. tibiala anterioara si n. peronier profund; 2) compartimentul lateral contine m. peroneus longus, m. peroneus brevis si n. peronier superficial; 3) compartimentul posterior superficial contine m.gastrocnemian, m. plantar si m. solear; 4) compartimentul posterior profund contine m. tibial posterior, m. flexor lung al degetelor, m. flexor lung al halucelui precum si a. tibiala posterioara si n. tibial profund.

Mecanism de producere. Exista 5 cauze principale pentru astfel de fracturi: cadere accidentala (de la inaltime sau nu), traumatisme sportive, traumatism direct, accidente rutiere si plagi impuscate. Cel mai frecvent mecanism este cel prin accident rutier. Doua sporturi sunt mai frecvent asociate cu astfel de fracturi: fotbalul si schiatul.

Clasificari.Cea mai completa este clasificarea AO, o clasificare morfologica bazata pe radiografiile AP si de profil. Fracturile deschise sunt grupate dupa clasificarea Gustilio. Fracturile inchise de diafiza tibiala mai pot fi grupate conform clasificarii Tscherne, in functie de leziunile partilor moi, caracteristicile radiologice, leziunile pachetelor vasculare si prezenta sindromului de compartiment.

Semne si simptome. Fracturile diafizei tibiale sunt de obicei destul de evidente. Durerea si deformarea locala sunt de obicei insotite de edem local si crepitatii osoase la palpare. Un examen neurologic complet cat si examinarea vascularizatiei piciorului trebuie sa fie facute.

Diagnostic.Investigatiile radiologice trebuie sa cuprinda toata gamba inclusiv extremitatile articulare. Cateva caracteristici ce trebuiesc urmarite pe o radiografie sunt: tipul fracturii, prezenta altor linii de fractura, prezenta cominutiei, defecte osoase lipsa de masa osoasa, linii de fractura ce se extind intraarticular, calitatea osoasa.

Tratamentulconservator.In prezent tratamentul ortopedic nu mai este indicat in fracturile diafizei tibiale. Diferite tipuri de aparate gipsate si orteze au fost folosite pentru imobilizarea acestor fracturi. Studii arata ca folosirea metodelor conservatoare de imobilizare duc la frecventa crescuta a lipsei consolidarii sau consolidarii vicioase. Problema majora in aceste cazuri este redoarea articulara si artroza care se instaleaza post imobilizare si care poate fi destul de debilitanta. Nu exista dovezi ca anumite imobilizari sunt mai bune decat altele; in plus s-a dovedit ca fixarea intramedulara este clar superioara acestor metode.

Tratamentul chirurgical.

Fixarea centromedulara. Tijele centromedulare blocate au schimbat modul de tratament a fracturilor diafizei tibiale. In prezent, dezbaterea se tine din punct de vedere al folosirii sau nu al alezarii intramedulare. Exista studii care arata ca alezarea canalului medular creste fluxul sangvin la nivelul periostului si creste perfuzia musculara, si spre deosebire de alezarea femurului, nu este o cauza de sindrom de distres respirator. Complicatii in cazul fixarii intramedulare sunt durerea la nivelul genunchiului, leziuni neurologice, leziuni vasculare, deteriorarea implantului, necroza termica. Durerea la nivelul genunchiului este localizata deasupra portiunii proximale a tijei, si se asociaza cu mobilizarea articulatiei. Cauza durerii este greu de definit. Posibile cauze sunt proeminenta capatului proximal al tijei in articulatia genunchiului, osificari heterotopice la nivelul tendonului rotulian. In majoritatea cazurilor extragerea implantului rezolva durerea de genunchi. Leziuni la nivelul nervilor sural si safen au fost identificate la 2% din pacienti, iar lezarea nervului peronier comun a fost descrisa dupa introducerea surubului de blocare proximal. Incidenta leziunilor neurologice poate fi minimizata prin urmarea pasilor chirurgicali si prin atentie la manipularea fragmentelor deplasate de la nivelul fracturii. Deteriorarea montajului consta in ruperea suruburilor de blocare. Acest lucru depinde de materialul din care sunt fabricate suruburile (incidenta fiind mai mica la suruburile de titan), de gradul de incarcare la nivelul piciorului afectat. Astfel de cazuri se rezolva prin extragerea surubului rupt doar daca acesta este simptomatic. Necroza termica dupa folosirea alezoarelor este o complicatie rara dar serioasa. Studii arata ca temperaturi peste 47oC pot fi daunatoare tesutului osos. Necroza termica se prezinta cu flictene la nivelul pielii imediat postoperator, urmate de necroza partilor moi si a osului, si osteomielita. Aceasta ar putea fi o explicatie pentru cazurile de osteomielita neexplicate. Tratamentul acestei complicatii este acelasi cu cel pentru osteomielita. Fixarea centromedulara presupune o rahianestezie si se face sub control radiologic. Inciziile sunt minime si sunt localizate la genunchi. Perioada de recuperare este de 2-3, in functie de particularitatea cazului.

Recuperarea va incepe imediat, din a 2-a zi postoperator prin contractii izometrice ale musculaturii gambei si coapsei, prin reluarea mobilitatii la nivelul articulatiilor gleznei si gambei. Daca fractura este transversala sau oblica scurta, pacientului i se va permite sa incarce partial (sa puna piciorul jos) de la inceput, iar in restul situatiilor dupa 30 de zile. In general la 45 de zile de la operatie 1 surub din partea superioara a montajului este scos pentru dinamizare, practic pentru a facilita consolidarea fracturii. Incarcarea completa este permisa dupa 45 de zile.

Fixarea cu placa si suruburieste o metoda de fixare mult mai invaziva si cu rezultate mai slabe fata de fixarea cu tija centromedulara in ceea ce priveste fracturile diafizei tibiale.

Studii au aratat ca si in fracturile deschise si poluate, fixarea externaeste preferata si are rezultate mai bune fata de placa si suruburi. In prezent fixarea cu placa si suruburi se rezuma la fracturile 1/3 distale si proximale ale tibiei (pilon si platou tibial).

PAGE 28 pagina: