23
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi Amariei Ionela Badragan Andreea Doroftei Ioana Pruşu Iulia Volovici Roxana Elisabeta Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Specializare: Psihologie Anul I, grupa 3

Formele educatiei

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Formele educatiei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Amariei Ionela

Badragan Andreea

Doroftei Ioana

Pruşu Iulia

Volovici Roxana Elisabeta

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Specializare: Psihologie

Anul I, grupa 3

Page 2: Formele educatiei
Page 3: Formele educatiei

SUMAR

I. Educaţia şi funcţiile sale

1. Definirea educaţiei

2. Funcţiile educaţiei

3. Dezvoltarea conştientă şi progresivă a potenţialului biopsihic al omului

4. Pregătirea omului pentru integrarea activă în viaţa socială

II. Organizarea instituţională a educaţiei. Factori instituţionali / educaţionali

1. Şcoala – factor principal al educaţiei tinerei generaţii

2. Familia

3. Biserica

4. Instituţiile centrale

5. Mass-media

6. Structuri associative

III. Educaţia formală

IV. Educaţia nonformală

V. Educaţia informală

VI. Interdependenţa tipurilor de educaţie

VII. SWOT

1. Analiza SWOT a domeniului învăţământului

I. Educaţia şi funcţiile sale

Page 4: Formele educatiei

Educaţia este o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanţ nesfârşit

de acţiuni exercitate în mod conştient, sistematic, organizat, în cadrul căreia în fiecare

moment un subiect, individual sau colectiv, acţionează asupra unui obiect, individual sau

colectiv, în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă şi creatoare,

corespunzătoare atât condiţiilor istorico-sociale prezente şi de perspectivă, cât şi

potenţialului său biopsihic individual.

Funcţiile educaţiei

Selectarea, prelucrarea şi trensmiterea valorilor de la societate la individ. Educaţia se

realizează prin transmiterea experienţei sociale, stocată sub forma valorilor cultural-ştiinţifice.

Natural că numai o parte din aceste valori vor fi utilizate în procesul de educaţiei. Selectarea

şi transmiterea lor urmează să se facă pe baza unor principii pedagogice şi în conformitate cu

anumite particulatităţi psihice individuale şi de vârstă ale copiilor cărora li se transmit. Pe

măsura ce societatea evoluează, ritmul de acumulare a valorilor este tot mai intens, fapt pentru

care principiile dupa care se face selectarea şi transmiterea se restructurează continuu. Cele

două operaţii, selectarea şi transmiterea, se află într-o dependenţă reciprocă, o selectare

adecvată se va răsfrânge pozitiv asupra transmiterii, după cum o raţionalizare a acesteia va

avea influienţe pozitive asupra selecţiei.

Această funcţie asigură, deci, comnţinutul educaţiei. Volumul conţinutului s-a modificat de la

o epocă la alta şi de un tip de educaţie la altul, prin caeste transformări exprimându-se

caracterul istoric al educaţiei.

Dezvoltarea conştientă şi progresivă a potenţialului biopsihic al omului

Ca acţiune socială, educaţia vizează omul conceput ca un tot unitar, ca fiinţă

biopsihosocială. Deşi acţionează din exterior, educaţia este întotdeauna dependentă de

Page 5: Formele educatiei

anumite particularităţi biopsihice, urmărind în acelaşi timp dezvoltarea lor. Este un adevăr

recunoscut că valorificarea acestora se paote face numai prin exersare, prin acţiune. Or,

educaţie creează în mod conştient posibilitatea apariţiei unor astfel de ocazii şi împrejurări.

Funcţia desprea care vorbim este realizabilă numai pe baza valorificării descoperirilor

biologiei şi psihologiei şi a fundamentării acţiunii educaţionale pe aceste deprinderi.

Dezvoltarea potenţialului biopsihic răspunde unor nevoi individuale şi, prin intermediul

acestora, şi unor nevoi sociale.

Pregătiera omului pentru integrarea activă în viaţa socială

Din definiţia pe care am dat-o educaţiei rezultă că urmăreşte formarea unui tip de

personalitate solicitat de condiţiile prezente şi de perspectivă ale societăţii. Sarcina educaţiei

este de a-l pregăti pe om ca element activ al vieţii sociale, ca forţă de muncă şi subiect al

relaţiilor sociale, este un proces continuu, neîntrerupt, se apreciază că această funcţie este

specifică educaţiei, indiferent de vârsta individului. Din această perspectivă, putem considera

că asigurând pregătitea profesionistului, educaţia este un factor al progresului social.

Prin funcţia la care ne referim educaţia răspunde unor necesităţi sociale pe care societatea, în

ansamblul său, le pune în faţa oamenilor ca agenţi ai devenirii sociale.

Din perspectiva forţei de muncă, educaţia îndeplineşte şi o funcţie economică. Întrucât

intregrarea în viaţa socială se face în primul rând prin activitatea de muncă, putem considera

funcţia economică ca un aspect al acesteia din urmă.

Funcţiile educaţiei prezentate mai sus trebuie privite ca un tot întrucât acţiunea educaţională

vizează dezvoltarea personalităţii umane în concordanţă cu anumite cerinţe ale societăţii. Prin

aceste funcţii educaţia poate fi apreciată ca o condiţie indispensabilă atât pentru existenţa şi

dezvoltarea societăţii, cât şi a fiecarui individ in parte.

II. Organizarea instituţională a educaţiei.

Factori instituţionali / educaţionali

Page 6: Formele educatiei

Educaţa este o acţiune socială organizată. În consecinţă, ea se desfăşoară într-un cadru

constituit pe baza unor tradiţii ce s-au acumulat de-a lungul existenţei sale. Factorii educaţiei

se caracterizează tocmai prin aceea că asigură un cadru social organizat pentru desfăşurarea

activităţilor educative, în conformitate cu anumite principii directoare statuate şi prevăzute în

documente şi acte normative, acceptate şi recunoscute apoi ca fiind obligatorii pentru cei

învestiţi cu conducerea acestor acţiuni educative. Deducem de aici că aceşti factori se

constituie la nivelul societăţii şi funcţionează pe baza unor norme, principii şi legi, care îşi vor

pune amprenta asupra tuturor componentelor structurale ale acţiunii educaţionale (agent,

receptor, mesaje, mod de desfăşurare etc.)

În categoria factorilor educaţionali putem include şcoala, familia, instituţiile social-

educative, mass-media etc.

Din simpla enumerare se constată că diversitatea lor este detul de accentuată, fiecare

imprimând o anumită desfăşurare acţiunii educaţionale şi implicând ăntr-un anume mod

partciparea şi rolul educatorului ca persoană învestită, sub conducerea acestei acţiuni.

În cadrul acestor factori instituţionali se constituie medii educaţionale. Prin specificul

lor aceste medii exercită influenţe educative în mod continuu. Vom putea astfel conchide că

mediul educaţional se caracterizează printr-o reţea de relaţii psihosociale ce se instituie între

membrii săi. Ansamblul acestor fenomene psihosociale, care emană în urma relaţiilor dintre

membrii unei comunităţi, formează climatul educaţional al acesteia. Multiplele relaţii pe care

şcoala le declanşează şi întreţine între elevi constituie mediul educaţional şcolar. Constelaţia

relaţiilor psihosociale dintre membrii familiei formează mediul familial.

Atât timp cat copilul este integrat în ununl sau altul din aceste medii, asupra sa se vor

exercita influenţe educative. Ele sunt o rezultantă a implicării sale în reţeaua de relaţii

psihosociale ce funcţionează în interiorul său, reţea care declanşează şi întreţine climatul

educativ al mediului respectiv.

Influenţele acestui climat se exercită spontan, persuasiv şi neîntrerupt, iar din punct de

vedere al finalităţilor lor pot avea un caracter bivalent.

Acţiunile educative declanşate în cadrul acestor medii educaţionale urmează sa

valorifice valenţele pozitive ale acestui climat şi, în acelaşi timp, să contribuie la orientarea şi

consolidarea sa în concordanţă cu obiectivele generale ale educaţiei.

Şcoala – factor principal al aducaţiei tinerei generaţii

Page 7: Formele educatiei

Şcoala este instituţia socială special creată pentru educarea tinerei generaţii. Ea a

apărut încă din cele mai vechi timpuri din nevoia pregătirii tinerei generaţii pentru preluarea şi

continuarea activităţilor sociale.

În contextul celorlalţi factori care, în fond, urmăresc acelaşi obiectiv, şcoala este

considerată ca fiind factorul principal pentru formarea tinerei generaţii în concordanţă cu

cerinţele societăţii. Acest lucru este determinat de faptul că ea dispune de un personal calificat

şi de bază materială adecvată, care fac posibilă desfăşurarea procesului de învaţământ, cea

mai organizată formă de realizare a educaţiei. Se poate spune, deci, că procesul de învăţământ

este cel care conferă şcolii acest rol principal sau decisiv în formarea omului. Ca instituţie,

şcoala se află sub influenţa factorilor social-economici şi politici, misiunea ei fiind cea de a

contribui hotarâtor la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Şcoala

este instituţia creată de societate pentru asigurarea condiţiilor necesare înfaptuirii funcţiilor

principale ale educaţiei. Rolul şi sarcinile şcolii s-au modoficat de la o etapă la alta şi de la o

ţară la alta. Prin organizarea sa internă şcoala dispune de o relativă economie. Legislaţia

şcolară este chemată să reglementeze structura organizatorică a şcolii, precum şi relaţiile ei cu

ceilalţi factori. Contradicţia între tradiţie şi inovaţie se resimte şi la nivelul şcolii. Uneori

inerţia poate constitui o stavilă în perfecţionarea ei ca instituţie socială. „În mod normal,

susţine C. Narlz, schimbările în organizaţia şcolară se datorează anumitor tendinţe ce se

manifestă în conştiinţa pedagogică generală. Adevăraţii purtători ai acestei tendinţe sunt

profesorii, elevii şi pedagogia prin reprezentanţii ei competenţi.” La anumite intervale de timp

se organizează reforme şcolare. Scopul principal este acela de a pune în acord organizarea

şcolară cu tendinţele fundamentale din evoluţia sistemului social. Detectarea unor asemenea

momente revoluţionare din evoluţia şcolii şi legiferarea lor sunt atribute principale ale

cercetării pedagogice.

Transmiţând valorile culturale acumulate de-a lungul istoriei societăţii, şcoala

contribuie în mod direct la pregătirea creatorilor de noi valori, materiale şi spirituale, care vor

îmbogăţi patrimoniul cultural al patriei noastre. Aşadar, rolul şcolii nu se restrânge doar la

pregătirea tinerei generaţii, ea creând în acelaşi timp condiţii favorabile dezvoltării culturii şi

ştiinţei, fiind astfel un factor al progresului social.

Un alt argument care poate fi adus în sprijinul rolului principal al şcolii în formarea

omului se referă la misiunea ce ce-i revine de a valorifica influenţele educative pe care le

exercită celalţi factori, inclusiv mediul social, şi de a le imprima o finalitate care să fie în

Page 8: Formele educatiei

concordanţă cu cerinţele idealului educativ. Dezvoltarea personalităţii este obiectiv general, la

realizarea căruia contribuie societatea, ca sistem prin intermediul tuturor factorilor săi. Şcolii

îi revine sarcina de a sintetiza toate influenţele ce se exercită în acest sens pe baza conlucrării

cu toţi ceilalţi factori eduativi. Acţiunea pe care o exercită şcoala se concretizează în

selecţionarea şi valorificarea tuturor influenţelor exercitate de aceşti factori, în funcţie de

particularităţile de vârstă ale copiilor şi în concordanţă cu idealul educaţiei.

Faptul că şcoala deţine un rol hotărâtor în formarea omului se justifică prin argumente

de ordin pedagogic. Este vorba aici de felul în care se desfăşoară procesul de educaţie în

interiorul ei, acesta fiind îndrumat şi condus de persoane competente, pregătite în mod special

pentru acest lucru.

Materializarea acestor funcţii ale şcolii depine, în cea mai mare măsură de activitatea

nemijlocită a educatorului, învaţătorului sau profesorului. Efectul educativ al valorilor

cuturale cu care operează şcoala, precum şi al mijloacelor de educaţie, diferă în funcţie de

modul în care au fost valorificate de catre cei care au fost învestiţi cu rolul de a conduce

acţiunea educaţională. De aici decurge înalta misiune şi marea răspundere a cadrelor

didactice.

Familia

Familia este celula de bază a societăţii, care are funcţii biologice, psihologice,

sociale, economice, culturale, educative etc. De aici şi diversitatea relaţiilor ce se stabilesc în

interiorul său, ca grup social. Ea se deosebeşte de celelalte grupuri soiale prin: forma de

organizare, relaţiile dintre membrii săi, scopurile şi atributele pe care le are.

Indiferent din ce perspectivă este analizată familia, ea îndeplineşte un rol complex.

Ca grup social sau ca unitate socială, familia a apărut pe o anumită treaptă a a

dezvoltării sociale şi a evoluat de-a lungul istoriei, funcţiile pe care le implică fiind

determinate, în ultimă instanţă de condiţiile sociale concrete.

Din punct de vedere pedagogic ne vom referi la funcţia educativă a familiei,

particularităţile acţiunii educative exercitate de ea.

Pentru a întelege bine această funcţie, vom face distincţie între influenţele educative

ale mediului familial şi acţiunea educativă a familiei. Multitudinea releţiilor ce se stabilesc

Page 9: Formele educatiei

între membrii familiei şi valorile culturale ce se transmit prin intermidiul lor constituie la un

loc mediul familial. Pot fi deosebite două categorii de relaţii: pe verticală, între generaţii

(părinţi-copii, bunici-copii, bunici-părinţi) şi pe orizontală, între membrii aceleiaşi generaţii

(între soţi, între fraţi). Strucura familiei determină, în cele din urmă, expansiunea relaţiilor şi

implicit influenţele lor educative. Agenţii acestor relaţii (părinţi, bunici, fraţi) oferă, prin

însăşi existenţa lor, anumite modele comportamentale ce vor fi asimilate de către copii în mod

spontan, prin imitaţie. Mediul familial este universul natural al copilului, diferit în funcţie de

contextul social pe fondul caruia se constituie şi ale cărui fenomele le reflectă şi de

particularităţile fiecărei familii.

Influenţele educative ale familiei sunt, deci, o expresie directă a relaţiilor ce se

stabilesc în interiorul familiei şi a modelelor culturale pe care le oferă. Din această cauză ele

au un caracter potenţial.

Acţiunea educativă a fa,iliei este cu totul altceva. Ea se exercită de către un subiect

(membru al familiei), în mod intenţionat, conform unui scop şi folosind metode adecvate în

acest sens. Mediul familial reprezintă cadrul în care se desfăşoară acţiunea educativăa

familiei. Mediul influenţează, iar educaţia acţionează, nu, însă, independent, ci concomitent.

Mediul familial este cel care imprimă acţiunii educaţionale anumite particularităţi.

Asfel, subiectul educaţiei (agentul) este reprezentat aici de către toţi membrii familiei, fiecare,

însă, exercitându-şi atribuţiile în funcţie de experienţa şi posibilităţile sale, de concepţia

despre educaţie, de locul pe care îl ocupă în structura de ansamblu a familiei (părinţi, bunic,

fraţi), de autoritatea pe care o are. Autoritatea poate îmbraca diferite nuanţe, de la autoritatea

despotică sau represivă până la indulgenţă excesivă, o atitudine neutră sau indiferenţă faţă de

educaţia copiilor. Relaţia educaţională nu poate fi concepută în afara autorităţii, indiferent de

locul unde se desfăşoară educaţia.

Autoritatea sau expresia concepţiei despre educaţie a agentului ei (învăţător sau

părinte) şi manifestare atitudinală în relaţie cu copiii. Formele ei sunt determinate, pe de o

parte, de constelaţia trasăturilor care generează şi concură la constituirea autorităţii, de modul

în care ea se exercită, respectiv de formele de manifestare pe care le îmbracă, pe de altă parte.

Autoritatea părinţilor se întemeiază pe un sistem de reprezentări şi idei, acumulate

spontan sau deliberat, care îşi vor pune amprenta asupra climatului educativ din familie. Ea

conferă părinţilor acel ascendent –generator de stimă, respect şi admiraţie- indispensabil

acţiunii educative pe care o întreprind. Adevărata autoritate se câştigă şi nu se impune. Ea este

o rezultantă a întregului comportament adoptat de părinţi în viaţa şi activitatea lor din familie

şi din afara ei.

Page 10: Formele educatiei

Acţiunea educativă a familiei se particularizează şi prin finalităţile sale. Dacă scopul

este acelaşi, adică dezvoltarea personalităţii, ponderea unor laturi ale sale, precum şi

modalităşile de realizare a acestora, au un specific în familie faţă de şcoală sau alte medii

educative. Acţiunea educativă a familiei poate fi compartimentată şi ea în funcţie de cele cinci

laturi ale educaţiei, ea răsfrângsndu-se asupra tuturor componentelor personalităţii copillului.

Sunt numeroase modoficări de ordin fizic şi fiziologic ce se produc de-a lungul

dezvoltării ontogenetice a copilului. Fixarea unui regim raţional de viaţă şi muncă,

preocuparea preocuparea pentru respectarea lui sunt indispensabile pentru o dezvoltare

armonioasă a organismului. De la cea mai fragedă vârstă, familia intervine pentrru formarea

deprinderilor igienice legate de autoservire, de adoptarea unui regim de muncă şi odihnă, de

fortificare a organismului şi de întărire a sănătăţii sale.

Pe linia dezvoltării intelectuale, familia îşi aduce contribuţia la organizarea vieţii

psihice a copilului, prin stimularea procesului de maturizare şi dezvoltare a diverselor sale

componente – procese senzoriale, limbajul, memoria, gandirea, atenţia, însuşirile psihice etc.

Sunt anumite momente care marchează adevărate salturi în dezvoltarea psihică, la producerea

cărora aportul familiei este considerabil. Avem în vedere îndeosebi primul an, când se pun

bzele vieţii psihice. Perioada pubertăţii ridică şi ea o serie de probleme care solicită într+o

măsură mai mare ntervenţia educativă a familiei.

Un mare volum de informaţii sub formă de percepţii, reprezentări, idei privitoare la

realitatea înconjurătoare se asimilează sub îndrumarea familiei. Asigurarea unui echilibru

între educaţia ştiinţifică şi cea umanistă, prin orientarea lecturii şi dezvoltarea gustului pentru

citit, se înscrie tot ca o preocupare pe linia educaţiei intelectuale la care familia are o

contribuţie seminificatovă. Am mai putea menţiona aici atenţia pe care familia trebuie să o

acorde activităţii de învaţare a copilului prin urmărirea îndeplinirii sarcinilor instructiv-

educative şi a formării unui stil individual de muncă. Aceeaşi importanţă o are preocuparea

familiei pentru cristalizarea şi consolizarea unei viziuni asupra lumii prin explicaţiile

părinţilor privitoare la diverse fenomene din natură şi societate.

Este cunoscut apoi rolul imens al familiei în educaţia morală a copiilor. Aici se

formează primele deprinderi şi obişnuinţe de comportare, până la formarea unor reprezentări,

noţiuni, convingeri prin care se exprimă atitudinea copilului faţă de societate, faţă de ceilalţi

oameni şi faţă de sine însuşi. În familie se pun bazele conştiinţei şi conduitei patriotoce. Nu

există niciun aspect al educaţiei morale, fie că este vorba de conţinut, fie că este vorba de

structura psihologică a acestuia (cognitivă, afectivă, voliţională), care ar putea fi exclus din

sfera educativă a familiei.

Page 11: Formele educatiei

Tot în familie se formează primele priceperi şi deprinderi de muncă, se conturează un

orizont profesional şi o atitudine faţă de muncă, se acţionează pe linia orientării şcolare şi

profesionale. Cercetările întreprinse până în prezent demonstrează că familia are un rol

îndeosebi hotărâtor în alegerea de către copil a şcolii şi profesiei pe care le va urma.

În privinţa educaţiei estetice, acţiunea educativă a familiei se îndreaptă în direcţia

formării culturii şi sensibilităţii estetice. Dirijarea aptitudinilor artistice ale copiilor şi

cultivarea dragostei pentru frumos sunt aspecte concrete ale educaţiei estetice.

Realizarea tuturor acestor sarcini ale educaţiei are loc pe fondul particularităţilor

specifice ale familiei ca factor educativ. Avem în vedere cilatul afectiv din familie, cu

puternice rezonanţe asupra relaţiilor dintre membrii săi, caracterul predominant individual al

educaţiei, caracterul uneori contradictoriu al influenţelor educative în raport cu acţiunile

educaive ale familiei.

La toate acestea trebuie să adăugăm unele particularităţi privitoare la metodele şi

procesele folosite pentru realizarea educaţiei în familie. Gama acestor „instrumente” este

destul de extinsă, mai des utilizate fiind metodele şi mijloacele intuitive, persuasive. Dintre

acestea am putea enumera: explicaţia, dialogul, demonstraţia, exerciţiul, recomandările,

sfaturile, sugestiile, forme ale aprobării şi dezaprobării etc.

Toate cele de mai sus circumscriu din perspectivă pedagogică specificul funcţiei

educative a familiei.

Biserica

Alt factor care poate intra în scenă este biserica, care, prin intermedul

preotului, instaurează o perioadă densă în transmiterea stimulilor religioşi, dar şi general-

comportamentali. Biserica compensează nevoia de filiaţie activă pe o linie ideatică, prin

excelenţă spirituală, atât de rar realizată în societatea contemporană. Influenţa educativă a

bisericii se realizează la început difuz, nesistematic, atât cu ocazia ceremoniilor religioase, cât

Page 12: Formele educatiei

şi cu prilejul unor activităţi specifice – realizate de preot în biserică, dar şi în afara ei

(spovedanie, acţiuni cartabile). O dată cu ntrarea copilului în şcoală, biserica va încerca să

instaureze o educaţie sistematcă, explicită în perspectiva valorilor credinţei. Forma principală

de educaţie religioasă prin biserică o reprezintă participarea la ceremoniile religioase şi,

îndeosebi, la Sfânta Liturghie. Biserica poate exercita nu numai o educaţie religioasă, ci şi

socială, civică, estetică, morală etc.

Instituţiile culturale

Casele de cultură, muzeele, casele memoriale pot deveni medii prielnice de

transmitere a valorilor şi de formare şi reformare a persoanelor în acord cu tiparele valorice

polimorfe, înalte. Aici se pot desfăşura adevărate programe de formare a tinerilor, de educare

a adulţilor, de petrecere fructuoasă a timpului liber, concurând, pentru aceasta, activişti

culturali devotaţi faptelor de cultură, adevărate competenţe în materie care oferă, uneoro,

expertiză de înaltă clasă.

Mass-media

O altă grupă de factori ai educaţiei o formează instanţele mediatice, chemate să

amplifice, să continuie sau sa diversifice exigenţele cognitive şi comportamentale ale

persoanelor. Într-o societate informatizată stimulii implicit educogeni trebuie să fie prezenţi şi

la acest nivel. Gama acestor mijloace este destul de largă: de la ziare şi reviste, trecând prin

radio şi televiziune şi până la magistralele informaţionale ale Internetului. Cum nu

întotdeauna mesajele distribuite prin aceste canale sun autentice, valoroase sau sincere, este

de dorit ca receptorul să dea dovadă de simţ critic, de circumspecţie interpretativă şi de

Page 13: Formele educatiei

competenţă valorizatoare pentru a selecta doar ceea ce este benefic şi pentru a deveni imun

faţă de chemări şi incitări false sau chiar periculoase. Nu tot ce se vehiculează prin mass-

media poartă pecetea valabilităţii şi relevanţei valorice.

Structuri asociative

Structurile asociative informaţionale – organizate pe criterii disciplinare, profesionale,

spiritaule sau nu - , au ca scop şi o serie de acţiuni educative la nivelul publicului. Includem

aici asociaţii ale copiilor şi tineretului, societăţi caritabile, organizaţii non-guvernamentale sau

alte forme de asociere – cu caracter social, cultural, economic – ce au ca sarcini

complementare formarea conştiinţei şi conduitei proactive, prosociale, culturale.

III. Educaţia formală

Se referă la totalitatea influenţelor intenţionate şi sistematice, elaborate în cadrul unor

instituţii specializate (şcoală, universitate), în vederea formării personalităţii umane. Educaţia

şi instruirea sunt explicite în virtutea unor obiective clar formulate, iar procesul se

caracterizează prin intensitate, concentrare a informaţiilor şi continuitate. Scopul acestui tip de

educaţie îl constituie introducerea progresivă a elevilor în paradigmele cunoaşterii şi

instrumentalizarea lor cu tehnici culturale care le vor asigura o anumită autonomie educativă.

Pregătirea este elaborată în mod conştient şi eşalonat, fiind asigurată de un corp de specialişti

pregătiţi în această direcţie. Informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi structurate,

caracterizându-se prin densitate şi rigurozitate ştiinţifică. Educaţia formală permite

Page 14: Formele educatiei

o asimilare sistematizată a cunoştinţelor şi facilitează dezvoltarea unor capacităţi, aptitudini şi

atitudini necesare pentu inserţia individului în societate. Educaţia formală este puternic

expusă şi este infuzată de exigenţele suprapuse ale comandamentelor sociale şi, uneori,

politice. Ea este dimensionată de politici explicite ale celor care se află la putere la un moment

dat. Formalul răspunde unei comenzi sociale, fie de asigurare a transmiterii zestrei istorice si

culturale, fie în vederea formării profesionale. „O caracteristică nu mai puţin însemnată a

educaţiei formale – observă Teodor Cozma – o constituie acţiunea de evaluare care este

administrată în forme, moduri şi etape anume stabilite, pentru a facilita reuşita şcolară,

succesul formării elevilor. Trebuie să reţinem şi faptul că evaluarea în cadrul educaţiei

formale revine cu deosebire fiecărui cadru didactic şi instituţiei în ansamblu” (Cozma, 1988,

p. 49). Cu toate că educaţia formală este generalizată şi indispensabilă, unii autori (Văideanu,

1988, pp. 227-228) nu uită să reliefeze şi unele carenţe ale acesteia : centrarea pe

performanţele înscrise în programe care lasă puţin loc imprevizibilului, tendinţa de îngurgitare

a cunoştinţelor, predispunerea către rutină şi monotonie etc.

Educaţia formală este caracterizată prin următoarele:

- la bază are, introducerea persoanelor în studiu intelectual;

- posibilitatea de a lega cunoştinţele, avînd la bază cunoştnţele teoretice;

- recunoaşterea cunoştinţelor proprii;

- formarea şi concretizarea cunoştinţelor şi în alte forme educative, din punct

de vedere social.

IV. Educaţia nonformală

Cuprinde totalitatea influenţelor educative ce se derulează în afara clasei (activităţi extra-

para-perişcolare) sau prin intermediul unor activităţi opţionale sau facultative. Termenul

nonformal desemnează o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar

totdeauna cu efecte formative (Cozma, 1988, p. 50). Acţiunile incluse în acest perimetru se

caracterizează printr-o mare flexibilitate şi vin în întâmpinarea intereselor variate, individuale

ale elevilor. Educaţia de tip nonformal a existat dintodeauna. Ceea ce este nou astăzi în

Page 15: Formele educatiei

legătură cu această manieră de a educa rezidă în organizarea ei planificată. În unele situaţii,

educaţia nonformală poate fi o cale de ajutor pentru cei care au şanse mai mici de a accede la

o şcolarizare normală : săraci, izolaţi, locuitori din zonele retrase, analfabeţi, tineri în derivă,

persoane cu nevoi speciale (De Landsheere, 1992, p. 566). Printre obiectivele specifice ale

acestei educaţii se pot enumera :

a) susţinerea celor care doresc să-şi dezvolte sectoare particulate în comerţ, agricultură,

servicii, industrie etc.;

b) ajutatea populaţiei pentru a exploata mai bine resursele locale sau personale;

c) alfabetizarea;

d) desăvârşirea profesională sau iniţierea într-o nouă activitate;

e) educaţia pentru sănătate sau timpul liber etc.

Există riscul ca activităţile derulate sub însemnele nonformalului să cultive derizoriul, să

vehiculeze o cultură minoră, „populară”. Trebuie conştientizat faptul că procesul de

vulgarizare a ştiinţei, artei, culturii se realizează, în mare parte, prin educaţia nonformală, mai

ales atunci când aceasta nu este articulată cu educaţia instituţionalizată. Cum ne atenţionează

unele lucrări recente (L’Education non-formelle : reseaux institutionnels et pratiques sociales,

1991, pp. 9-19), se vor lua măsuri ca, prin procesul de „popularizare” a culturii datorate

educaţiei nonformale, să nu se pervertească valorile acesteia.

În mod concret, aceste influenţe se exercită prin intermediul cercurilor, concursurilor,

olimpiadelor şcolare şi sunt iniţiate fie de şcoală, fie de organizaţiile de copii şi de tineret, de

organizaţiile de părinţi, de organizaţiile confesionale etc. Activităţile sunt dimensionate şi

coordonate tot de specialişti (profesori, tehnicieni, cercetători etc.), dar care „îşi joacă rolurile

mai discret, asumându-şi adesea misiunea de animatori sau de moderatori” (Văideanu, 1988,

p. 231).

Includem aici şi emisiunile de radio şi televiziune, special structurate şi fixate pentru elevi,

caracterizate prin continuitate sau frecvenţă ridicată (emisiunile gen Teleşcoala) şi realizate cu

profesionalism de către pedagogi (chiar şi activitatea unor reviste sau ziare, în măsura în care

se adresează explicit copiilor şi elevilor, stă sub semnul educaţiei nonformale). Raportul

educaţiei nonformale cu educaţia formală este unul de complementaritate (Cozma, 1988, p.

50), atât sub aspectul conţinutului, cât şi sub aspectul modalităţilor şi formelor de realizare.

Educaţia nonformală este caracterizată prin:

- răspunderea concretă la cerinţele fixate;

- existenţa unor momente de abstractizare, prin extragerea de cunoştinţe din

viaţa practică ;

Page 16: Formele educatiei

- scoaterea din educaţie a funcţiei de predare, lăsând loc funcţiei de învăţare.

Exemple de programe sau de activităţi de educaţie nonformală :

- Programul european TINERET : vizite de studiu în ţară sau în alte ţări,

mese rotunde, ateliere teoretice şi practice (pictură, muzică, fotografie,

gaffitti, teatru, IT), activităţi culturale (vizite la muzee, centre culturale),

jocuri interculturale („Derdienii”, „Trenul European”), jocuri de cooperare,

discuţii în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe

tineri la ora actuală ;

- Taberele pentru elevi şi pentru studenţi, cluburile elevilor sau casele

studenţilor, proiectele iniţiate de organizaţii nonguvernamentalesau de alte

instituţii.

V. Educaţia informală

Include totalitate informaţiilor neintenţionate, difuze, eterogene, voluminoase – sub

aspect cantitativ – cu care este confruntat individul în practica de toate zilele şi care nu sunt

selectate, organizate şi prelucrate din punct de vedere pedagogic. Informaţiile respective pot fi

organizate şi instituţionalizate (însă din perspectiva altor instanţe şi interese decât cele

pedagogice, întrucât mass-media, de pildă, posedă şi o anumită structură şi intenţionalitate),

dar deseori sunt complet aleatorii, infuzate inconştient în gandirea şi comportamentele

indivizilor, în împrejurările şi contactele spontane ale existenţei cotidiene. Se pare ca educaţia

informală precedă şi depăşeşte ca durată, conţinut şi modalitaţi de insinuare practicile

educaţiei formale. Cele mai semnificative mesaje informale sunt cele emise de mass-media.

Pentru ca o informaţie obţinută prin mass-media să devină funcţională, adică o cunoştinţă, ea

trebuie integrată, conexată şi semnificată valoric în sistemul de reprezentări şi cunoştinţe

achiziţionate anterior. În educaţia informală, importante sunt încercările şi trăirile existenţiale,

care, cumulate şi selectate, pot încuraja apariţia unor raporturi noi, din ce în ce mai eficiente,

cu realitatea înconjurătoare. În contextul informal de educaţie, iniţiativa învăţării revine

Page 17: Formele educatiei

individului ; educaţia este voluntară, iar grilele de evaluare sunt altele decat în educaţia

formală, competenţa într-un domeniu sau altul fiind criteriul reuşitei.

Educaţia informală ne relatează următoarele:

- o sensibilitate la interacţiunea cu mediul înconjurător;

- momentul în care este lansat un interes de cunoaştere pentru individ;

- posibilitatea de a păşi de la un interes la altul;

- posibilitatea unei învăţări individuale, fără obligaţii;

- crearea unui proiect individual, având libera acţiune;

- posibilitatea de autoformare independentă.

Deşi toate cele trei tipuri de educaţie: formală, nonformală şi informală sunt diferite,

toate sunt necesare de utilizat în cadrul educaţiei ţinând cont de diferenţele dintre ele la nivel

de conţinuturi, cadre şi mijloace ale pedagogilor.

Legarea celor trei forme de educaţie, ar fi mai eficientă şi ar da următoarele rezultate:

- capacitatea de a reacţiona la diferite situaţii;

- înţelegerea unei situaţii noi;

- o mai bună întelegere a unei necesităţi personale şi de grup;

- soluţionarea unei situaţii de blocaj;

- uşurarea conceperii formatorilor;

- unirea forţelor din mai multe categorii sociale, care au scop final educaţia.

Ca în cazul majorităţii ştiinţelor, există cauze pro şi contra asupra unor idei apărute. Contra

legării acestor trei forme ale educaţiei ar fi:

- realizarea unui sistem mai individual al persoanelor;

- implicarea după sine a unui sistem centralizat care poate fura din libertatea

fiecărei forme în parte.

În afară de unirea şi dezunirea acestor forme ale educaţiei mai sunt propuse alte modalităţi de

articulare, şi anume creşterea procentului disciplinelor umaniste, prin plasarea şi creşterea

orelor de sinteză.

Page 18: Formele educatiei

VI. Interdependenţa tipurilor de educaţie

Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil,

tânăr sau un adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin:

Valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional;

Oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai

flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene;

Participare voluntară, individuală sau colectivă;

Modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor –gama largă de activităţi pe care

le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să paricipe;

Dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru e deveni cetăţeni

activi; pe lângă informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate

în care se încadrează proiectele sau activităţile nonformale, elevii îşi dezvoltă şi

capacităţi organizatorice, de autogospodărire, de management al timpului, de gândire

critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare a unor probleme;

Un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capaciăţi, de

manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, etc.

Criteriu de

comparaţie

Educaţia formală Educaţia

nonformală

Educaţia informală

Subiectul educaţiei (actorii care

desfăşoară acţiuni de

educaţie)

Instituţii de educaţie-

a căror principală

misiune este educaţia

(grădiniţe, şcoli,

licee)

Instituţii culturale(

teatre,

muzee),organizaţi

nonguvernamentale,

alte instituţii care au

ca misiune conexă

educaţia şi cultura

Familia, media,

grupul de prieteni,

oricine exercită o

influenţă

educaţională

neintenţionată şi

neorganizată

Page 19: Formele educatiei

Gradul de pregătire

al „educatorului”

Personal didactic

calificat

Personal calificat în

diferite domenii de

activitate, uneori

având şi pregătire

didactică

Pregătire didactică

absentă sau

sporadică. Pregătirea

nu este o condiţie a

influenţei

educaţionale

Finalităţi ale

educaţiei

Clar stabilite şi

gradate pe etape de

studiu, pe discipline,

etc

Stabilite pentru

fiecare activitate,

fără o organizare pe

termen lung

Nestabilite

Conţinutul

educaţiei

Organizat pe ani de

şcolaritate (etape de

vârstă), pe profiluri,

filiere profesionale

Relativ organizat pe

arii de interes

Neorganizat,

contextual

Modalităţi de

certificare

Certificate

recunoscute la nivel

naţional şi

internaţional

(diplome de

bacaluareat, licenţă,

master, etc),

certificat de

absolvire a

învăţământului

obligatoriu, certificat

de competenţă

profesională(pentru

absolvenţii de

învăţământ

profesional)

Certificate de

participare, de

absolvire a unor

cursuri; adeverinţe,

certificate

profesionale sau

vocaţionale, care pot

fi recunoscute sau nu

Obs:uneori, aceste

activităţi nu sunt

deloc certificate

Fără certificare

Autonomia celui

care învaţă în

alegerea temelor,

activităţilor

Redusă Relativ mare Crescută

VII. SWOT

Page 20: Formele educatiei

SWOT provine din limba engleză de la iniţialele cuvintelor Strenghts(puncte tari),

Weaknesses(puncte slabe), Opportunities(oportunităţi) şi Threats(ameninţări}.

Prin analiza SWOT se studiază concomitent caracteristicile unui subiect: puncte tari şi

puncte slabe, alături de oportunităti şi ameninţări, care îl pot influenţa, ajutând la definirea

unor strategii şi direcţii corespunzătoare de activitate. Punctele tari şi punctele slabe se referă

la aspectele din interiorul problemei analizate, iar oportunităţile şi ameninţările sunt factorii

externi care se referă la aspecte (ceva ce exercită sau poate exercita) în afara problemei

analizate.

SWOT este o modalitate de analiză care ne ajută să sistematizăm punctele tari,

slăbiciunile, oportunităţile şi ameninţările caracteristice unei lecţii, a unei strategii, a unui

proiect, a unei tehnologii folosite, a unui sistem de perfecţionare a personalului din

învăţământ sau anumitor elemente din cadrul acestora, în scopul măsurării profitabilităţii şi

eficienţei lor, etc.

Analiza SWOT este o tehnică prin care se pot identifica punctele tari şi slabe şi se pot

examina oportunităţile şi ameninţările unui proiect, ale unei acţiuni sau acţiunile de formare a

cadrelor didactice şi poate fi utilizată ca element de realizare a unui bilanţ.

În general, există două moduri în care poate fi utilizata o analiz SWOT:

în scop profesional, analiza SWOT, poate fi utilizată pentru monitorizarea

sistemului de perfecţionare a cadrelor didactice, prin găsirea celor mai

eficiente strategii de formare a acestora

într-un demers didactic, analiza SWOT poate fi utilizată pentru a măsura

profitabilitatea unei strategii,a unei metode, a unei lecţii, a unui proiect, sau a

unui stil de învăţare

Prin intermediul metodologiei se pot identifica cu uşurinţă problemele care pot fi întâmpinate

în procesul didactic, precum şi măsuri de aplicare sau îndepărtare a lor.

În activitatea cu copiii, metoda se poate utiliza în diferite momente ale activităţii: pentru

evocarea cunoştinţelor anterioare, pentru dobândirea cunoştinţelor, fixarea lor, în evaluare şi

poate fi aplicată în mod individual, în perechi, în grupuri mici , ori frontal.

Analiza SWOT a domeniului învăţământului

Page 21: Formele educatiei

PUNCTE TARI

PUNCTE SLABE

Cadre didactice cu experienţă, toate titulare

Cadre didactice motivate – organizează activităţi extraşcolare pentru copii

Participarea părinţilor: 33% - 50% din părinţi

participă activ

Există asociaţii de părinţi (în 2 şcoli)

Disponibilitate din partea părinţilor de a

direcţiona 2% din impozitul pe venit pentru

asociaţii

Există fonduri pentru echipamente sportive (semnificative pentru şcolile de profil)

Există fonduri pentru cabinete psihologice şi

de logopedie –

Colaborare bună cu ONG-urile şi cu unele firme

Asociaţiile de părinţi sunt puţine, finnd

numai două. Nu sunt informaţii despre

posibilităţile legale de organizare în asociaţii ale părinţilor.

Agresivitatea unor părinţi, bunici sau elevi

Lipsa de siguranţă a elevilor şi a cadrelor

didactice în şcoală

Fondul şcolii este colectat, dar nu este

întregistrat în evidenţele contabile, de aceea

apare şi suspiciunea de cum sunt sau au fost cheltuiţi banii.

Şcolile nu pot decide asupra persoanei care să

fie angajată pentru că sistemul este centralizat.

Abandon şcolar, absenteism datorate lipsei de

educaţie a părinţilor şi comportamentului părinţilor faţă de copil.

Nu există o bază legală pentru a asigura

prezenţa elevilor la şcoală.

Părinţii copiilor sunt în străinătate (la aprox.

10% din copii). Fiind în faza de pubertate, nu

au cu cine să discute. Dirigintele nu este

suficient, nu există psiholog, consilier,

asistent social.

Bază materială precară: laboratoare, centre de

documentare, săli de sport (clădire),

bibliotecă şcolară.

Dotare insuficientă cu calculatoare a şcolilor

şi liceelor.

Lipsa cunoştinţelor în utilizarea

calculatorului reduce şansele de dezvoltare

ale elevilor la un nivel care să le permită să fie competitivi pe actuala piaţă a muncii.

Şcolile generale dispun de fonduri puţine faţă

de licee.

Lipsa cunoştinţelor în domeniul elaborării şi

implementării de proiecte, achiziţii publice,

etc.

Lipsa cunoştinţelor contabile (directorii de

şcoli), din cauza cărora nu pot implementa

proiecte, gestiona fonduri.

Nu există consilieri pe domenii de interes (de

exemplu specialişti în investiţii, studii de

Page 22: Formele educatiei

fezabilitate. Un director trebuie să aleagă

între trei firme care să zugrăvească. Nu are competenţele necesare).

Renunţarea la titularizare.

OPORTUNITĂŢI

AMENINŢĂRI

Colaborări cu fundaţii din Anglia şi cu Clubul

Lions

Colaborarea cu organizaţii

nonguvernamentale

Posibilitatea montării camerelor de

supraveghere în şcoli

Migraţia populaţiei

Natalitatea scăzută - scăderea numărului de

copii – poate duce la desfiinţarea unora din

unităţile de învăţământ.

Migraţia profesorilor către alte oraşe.

Salariile mici

Imposibilitate de a selecta personalul

didactic. Acesta este impus.

Curriculă încărcată – program aglomerat

Manuale neadaptate (termeni complicaţi)

Bibliografie

1. Cucoş C., Pedagogie, 1996, Editura Polirom, Iaşi

Page 23: Formele educatiei

2. Cucoş, C., Pedagogie, 2006, Editura Polirom, Iaşi

3. Jinga I., Istrate E., Manual de pedagogie, 2001, Editura All, Bucureşti

4. Nicola I., Fărcaş D., Pedagogie generală, 1994, Editura Didactică şi

pedagogică, Bucureşti

5. Oprea, C., Pedagogie. Alternative metodologice interactive,

Capitolul II : Direcţii de dezvoltare a formelor educaţiei

6. Pavelea D. T., Pavelea C., Alexandru Gh., Psihopedagogie aplicată în

activităţile de practică ăedagogică, 2005, Editura Gheorghr Alexandru,

Craiova