FORMELE DE APROVIZIONAREI.  OBIECTIVE

          Dupa ce veti studia acest capitol veti fi în masura:

1.            Sa cunoasteti si sa evaluati care sunt principalele forme de organizare a relatiilor de aprovizionare

2.            Sa cunoasteti si sa apreciati avantajele si limitele aprovizionarilor directe - indirecte

3.            Sa cunoasteti si sa apreciati avantajele si dezavantajele folosirii contractului ca forma de crestere a sigurantei aprovizionarilor

4.            Sa cunoasteti care sunt posibilitatile de a va creste atuurile pe piata furnizorilor prin folosirea cumpararilor în comun

II.  CONŢINUT

        4.1.      Furnizor unic - furnizor multiplu

        4.2.      Aprovizionarea directa - aprovizionarea indirecta

11.3.      Aprovizionarea pe baza de contract - aprovizionarea pe baza de comanda

        4.4.      Aprovizionarea individuala - aprovizionarea în comun

        4.5.      Furnizor local

                                                          Motto

                                      "Nimeni nu-ti poate spune ce sim 626t1912g 55;i, trebuie sa afli

                                      singur "

                                                                             Învatatura tibetana

            Concretizarea relatiilor de aprovizionare, presupune alegerea formei (formulei) prin care se va concretiza

procesul de aprovizionare propriu-zis: aprovizionarea de la un furnizor mic sau nu, directa sau indirecta, pe baza de

contract sau la comanda etc.

            Alegerea formei de aprovizionare se bazeaza analize diagnostic riguroase prin care sa se identifice oportunitatile

fiecarei modalitati si mai ales posibilitatile firmei de a le valorifica. În asemenea analize preponderente vor fi criteriile

economice, dar se vor utiliza si criterii de alta natura (sociale, politice etc.)

            Necesitatea unor asemenea analize reiese din faptul ca se pot aloca eforturi substantiale pentru cunoasterea

acestor relatii si deci în mod logic se asteapta rezultate pozitive pe termen cât mai lung pe de o parte iar pe de alta parte

pot sa apara anumite amenintari - cum ar fi cresterea dependentei fata de furnizor - în cazul furnizorului unic sau al

folosirii unor resurse materiale foarte speciale.

            Principalele probleme care se pun din punct de vedere al stabilirii formei (formulei)  de aprovizionare sunt:

- alegerea între aprovizionarea de la un furnizor unic sau de la mai multi, pentru acelasi produs;

- alegerea între aprovizionarea directa (de la producatori) si indirecta (prin intermediar);

- alegerea între aprovizionarea pe baza de contract sau pe baza de comanda;

- alegerea formulei de cumparare - individual sau în comun

4.1. FURNIZOR UNIC-FURNIZOR MULTIPLU

            În acest caz analiza se face atunci când pentru aceeasi resursa exista posibilitatea aprovizionarii de la mai multi

furnizori sau numai de la unul.

            Alegerea se va face pe baza oportunitatilor oferite de fiecare modalitate de aprovizionare în parte, dar si pe baza

riscurilor pe care le presupune.

            Aprovizionarea de la un furnizor unic

            Daca în general se recomanda sa nu se apeleze la un singur furnizor - pentru evitarea cresterii gradului de

dependenta de acesta - exista situatii în care aceasta forma de aprovizionare este eficienta si anume:

1.        În cazul existentei unor relatii  anterioare eficiente, sau al folosirii contractelor pe termen lung,

eventual al stabilirii unor relatii de parteneriat.

2.        În cazul în care furnizorul detine monopolul tehnic în ce priveste fabricarea unui produs.

3.        Daca un furnizor ofera un nivel de calitate, pret si service deosebit.

4.        Daca nivelul comenzilor nu asiguro împartire economica a acestora la mai multi furnizori (apar costuri

suplimentare de lansare a comenzilor).

5.        În cazul în care se pot obtine reduceri de pret sau a cheltuielilor de aprovizionare.

6.        În cazul unor produse care se caracterizeaza printr-un nivel calitativ deosebit.

7.        Este mai facila si eficienta o planificare riguroasa, respectiv trecerea catre aprovizionarea de tip

"J.I.T.".

            Principalele dezavantaje ale unei asemenea forme de aprovizionare sunt imposibilitatea punerii în concurenta a

furnizorilor si riscul de crestere a gradului de dependenta fata de furnizor. Dezavantajele acestei forme de organizare a

aprovizionarii reies din analiza avantajelor aprovizionarii de la mai multi furnizori.

            Aprovizionarea de la mai multi furnizori

            În vederea reducerii puterii de negociere a furnizorilor se recomanda aprovizionarea pentru aceeasi resursa de la

mai multi furnizori. Argumentele unei asemenea optiuni, ca si conditiile în care este eficienta sunt foarte diverse dintre

care:

1.        Se asigura punerea în concurenta a furnizorilor: obtinerea unor preturi mai bune, cresterea eforturilor

de adaptare la cerintele consumatorului, etc.

2.        Se evita posibilitatea încetarii totale a aprovizionarilor în conditiile aparitiei unor situatii deosebite:

greve, incendii, faliment, etc.

3.        Se asigura aprovizionarea cu aceeasi resursa la diferite nivele calitative (de pret) în functie de

segmentele de piata pe care întreprinderea îsi vinde produsele si care solicita produse diferite din

punct de vedere calitativ respectiv de pret.

4. Exista cazuri în care prin hotarari legislative sunt stimulate relatiile cu întreprinderi mici sau locale, dar

care nu pot sa asigure fiecare în parte necesarul total de resurse al consumatorului pentru un anumit

produs.

4.2. APROVIZIONAREA DIRECTĂ - APROVIZIONAREA PRIN INTERMEDIAR

            O alta decizie care trebuie luata cu ocazia alegerii formei de aprovizionare o reprezinta optiunea pentru

aprovizionarea de la producator (directa) sau de la un intermediar (indirecta). Aceasta alegere va avea la baza criterii

economice si oportunitatile diferite oferite de fiecare forma de organizare în parte.

            In principiu aprovizionarea directa evita efectuarea unor cheltuieli suplimentare cum ar fi comisionul (adaosul

comercial) perceput de intermediar pentru acoperirea costurilor rezultate din desfasurarea activitatilor specifice -

contractare, transport, depozitare, etc,  si pentru obtinerea unui profit.

            Având în vedere ca prin cantitatile mari comandate de catre intermediar se pot obtine anumite oportunitati din

partea producatorilor, de multe ori se obtin resursele la un cost de aprovizionare mai redus decât în cazul aprovizionarii

directe. Astfel pot fi obtinute reduceri (rabat) de pret, reduceri de plata (escompt), reducerea cheltuielilor de transport -

asigurare pe unitatea de produs etc.

            Avantajele  aprovizionarii directe, în general, sunt:

1.        O buna cunoastere a nevoilor consumatorului de catre furnizor respectiv a posibilitatilor

producatorului de catre consumator;

2.        Posibilitatea unei mai bune adaptari a ofertei la cerintéle consumatorului mai ales în ce privesc

caracteristicile produsului;

3.        Posibilitatea fructificarii anumitor oportunitati, oferite de catre producator în cazul în care

consumatorul îndeplineste cerintele impuse de catre acesta;

4.        Posibilitatea îmbunatatirii relatiilor furnizor-consumator prin contactele directe care au loc.

            Avantajele aprovizionarii indirecte în general sunt:

1.        Cresterea gradului de disponibilitate a resurselor, prin posibilitatea de amplasare a  intermediarului în

apropierea consumatorului.

2.        Minimizarea stocurilor de productie (a imobilizarilor) prin cresterea gradului de siguranta a

aprovizionarilor, prin reducerea timpilor economici de stocare sau prin preluarea unor functii ale

stocului de catre intermediar (functia de siguranta, functia de decuplare etc. în cazul aprovizionarii

garantate).

3.        Prin nivelul cantitatilor cumparate de la producator de catre intermediar se asigura pentru aceasta

anumite oportunitati: cresterea loturilor de fabricatie si deci reducerea costurilor, reducerea riscului

desfacerii productiei, posibilitatea folosirii tehnologii avansate prin care sa se asigure o calitate

ridicata si randamente superioare (productivitate), etc. si deci producatorul va fi dispus sa ofere la

rândul lui anumite avantaje cum ar fi reducerile de pret prioritati în aprovizionare, etc. avantaje care

pot fi transferate si consumatorului chiar în conditiile perceperii comisionului de catre intermediar.

4.        Preluarea efectuarii unor operatii de pregatire a resurselor în vederea utilizarii de catre intermediar si

care în general necesita tehnologii mai putin performante mai ales în conditiile unor serii de fabricatie

reduse si pe aceasta baza obtinerea unor costuri la nivelul produsului finit - la consumator - mai

reduse.

            Identificarea oportunitatilor fiecarei forme de aprovizionare, (directa sau indirecta), trebuie sa se bazeze si pe

continutul activitatilor care se desfasoara si care vor fi diferite de la o forma de aprovizionare la alta sau chiar în cazul

aceleasi forme de aprovizionare daca avem, în vedere variantele de organizare.

            Stabilirea formei de organizare a aprovizionarii se poate face în functie de :

-            modul de concretizare a relatiilor din punct de vedere juridic: contract, conventie, comanda, etc.;

-            modul de transport si de transfer a prodselor de la producator la consumator;

-            modul de achitare a contravalorii produselor.

            Aprovizionarea directa, presupune ca în mod direct sa se negocieze si sa se formalizeze relatiile de

aprovizionare (contract, comanda etc.), sa se efectueze platile respectiv sa aiba loc transferul produselor de la

producator la consumator (fig. 11.1).

Fig. 11.1.

            Aprovizionarea indirecta în functie de implicarea intermediarului poate sa fie: prin tranzit organizat, prin tranzit

achitat, sau prin depozit.

            Tranzitul organizat, presupune ca intermediarul sa participe numai la concretizarea relatiilor de aprovizionare în

formule juridice: contracte, conventii etc., celelalte activitati (de plata si transfer a produselor) realizându-se direct

producator-consumator (fig. 11.2.).

Fig. 11.2.

            Se recomanda, în cazul în care intermediarul ofera oportunitati legate de cunoasterea pietei, puterea de

negociere, experientta din punct de vedere juridic, etc.

            Tranzitul achitat, presupune ca si plata facturilor sa se faca prin intermediar.

Fig. 11.3.

           

            Se recomanda în cazul în care intermediarul pe lânga oportunitatile specifice tranzitului organizat ofera

oportunitati si din punct de vedere al efectuari platilor: relatii bancare cu producatorul, existenta unui sistem logistic

financiar, disponibilitatea actului financiar de plata (de exemplu brokerul în asigurarea navelor cu combustibil este cel

care achita contravaloarea catre producator - furnizor urmând ca ulterior sa primeasca de la consumator sumele

financiare achitate inclusiv comisionul perceput.

            Aprovizionarea prin depozit - practic înseamna aprovizionarea prin angrosist si presupune ca pentru

consumator  intermediarul sa devina furnizorul, în acest caz toate activitatile : de concretizare juridica, de transfer a

produselor si de plata se fac prin intermediar, de cele mai multe ori relatia producator-consumator, din punct de vedere

formal, neexistând.

Fig. 11.4.

            Se recomanda în cazul unor comenzi reduse si/sau al unor produse care nu necesita o conlucrare deosebita

producaror-consumator (produse standardizate-de masa).

            Deci, aprovizionarea prin depozit presupune practic segmentarea relatiei producator-consumator în doua:

-            relatia producator  - intermediar - ;

-            relatia intermediar - consumator.

            Prin aceasta segmentare se evita dezavantajele care ar aparea în cazul unor relatii directe cum ar fi: imposibilitatea respectarii anumitor conditii de eficienta pentru producator de catre consumator, de xemplu marimea seriilor de fabricatie (marimea comenzilor), etc.

            O forma particulara în cazul aprovizionarii prin depozit o reprezinta aprovizionarea garantata caz în care

intermediarul preia în totalitate sau partial functiile aprovizionarii: studiul pietei, depozitarea, optimizarea transportului,

optimizarea procesului de stocare, etc.

            In acest caz practic consumatorul exercita numai :

-            functia de fundamentare a nevoilor si necesitatilor de consum;

-            functia de depozitare a stocurilor tampon (curente) la un nivel foarte redus;

-            functia de gestiune a lansarilor în consum.

            Se recomanda aceasta forma speciala de organizare a aprovizionarilor în cazul resurselor de importanta redusa si în cazul în care oportunitatile oferite de catre intermediar se concretizeaza în reducerea costurilor care trebuie sa fie mai mare decât comisionul ce va fi perceput si care în acest caz va fi substantial.

4.3. APROVIZIONAREA PE BAZĂ DE CONTRACT -APROVIZIONAREA LA COMANDĂ

            Asigurarea resurselor materiale necesare pe baza de contract sau pe baza de conventie (comanda) va fi

rezultatul unei decizii,  determinata de avantajele oferite de fiecare forma de aprovizionare.

            Astfel, contractul - ofera o reducere a riscului în aprovizionare din punct de vedere cantitativ, calitativ dar si al

conditiilor de aprovizionare (pret, service, etc.)

            Pe de alta parte contractul reprezinta o dependenta fata de anumite clauze care încalcate provoaca efecte

negative asupra consumatorului. Apare astfel imposibilitatea fructificarii anumitor oportunitati pe piata cum ar fi

reducerile de pret, aparitia de noi furnizori, modificari ale conditiilor de aprovizionare, etc.

            Rezulta ca folosirea contractului ca forma de reducere a riscului trebuie analizata cu discernamânt si în general

se recomanda:

-            în conditiile unei piete cu risc ridicat;

-            pentru resursele de importanta economica ridicata (vezi clasele A si B din sistemul "ABC");

-            în cazul posibilitatii negocierii eficiente a clauzlor contractuale în functie de conditiilor existente pe

piata dar si a anticiparii evolutiilor viitoare.

            În acest sens pot fi avute în vedere folosirea sau formularea unor clauze asiguratorii ca de exemplu conditiile de

modificare a pretului, a caracteristicilor produsului, etc.

            De remarcat ca negocierea clauzelor contractuale este strâns dependenta de raportul de putere furnizor-

consumator, (de exemplu în cazul unui furnizor foarte puternic si care nu este dispus sa cedeze,   negocierile practic sunt

fara sansa) În acest caz nu se recomanda totusi renuntarea la aprovizionarea pe baza de contract ci formularea unor

strategii de actiune prin care sa se obtina maximum de avantaje în conditiile date, dar mai ales sa se obtina o modificare

a raportului de forta furnizor-consumator, în perspectiva.

            Aprovizionarea pe baza de comanda are avantajul ca se pot negocia conditiile de aprovizionare în functie de

situatia existenta pe piata la un moment dat. Riscul mare consta în modificarea defavorabila a conditiilor si care ar fi

putut fi formulate în cadrul unor contracte la parametrii mai favorabili - de exemplu cumpararile la termen - (când se

încheie un contract pentru aprovizionari care se vor face ulterior, dar în conditii stabilite în prezent)

            Rezulta ca aprovizionarea la comanda se recomanda :

-            în conditiile unei piete concurentiale (cu risc redus);

-            pentru resursele cu impact redus (vezi clasa "C" din sistemul "ABC").

4.4. APROVIZIONAREA INDIVIDUALĂ - APROVIZIONAREA

ÎN COMUN

            O problema care apare în ce priveste alegerea formelor de aprovizionare o reprezinta si alegerea formelor de

cumparare (aprovizionare) din punct de vedere al oportunitatilor oferite de aprovizionarile în comun (vezi si capitolul

"Asigurarea cu resurse materiale în sectorul social si public").

            Aprovizionarea în comun, are rolul de a permite obtinerea unor avantaje oferite de cresterea volumului si valorii

aprovizionarilor: cresterea puterii de negociere, posibilitatea obtinerii unor rabaturi de pret, minimizarea cheltuielilor de

transport, etc.

            Se observa ca aceste avantaje sunt cele obtinute de catre un ntermediar, necesita efectuarea  unor costuri

suplimentare, dar care sa nu mai acopere si profitul intermediarului.

            În cazul aprovizionarii în comun practic se creaza o structura organizatorica noua - comuna mai multor

întreprinderi si care are ca obiect de activitate realizarea aprovizionarii pentru anumite produse sau pentru toate. Aceste

structuri organizatorice se constituie sub forma unor societati mixte reprezentând interesele mai multor actionari

(întreprinderi) si care poarta diverse denumiri: întreprinderi de aprovizionare, cooperative de cumparare etc. În functie de

participarea diferitilor actionari acestea pot sa fie sub autoritatea uneia din întreprinderile participante sau pot functiona

pe principiile unei firme autonome si în care puterea decizionala se manifesta în functie de portofoliul de actiuni detinut.

            Asemeni structuri organizatorice pot sa desfasoare actiuni corespunzatoare întregului proces de aprovizionare

sau numai pentru o parte: contractare, plati, lansarea unor comenzi grupate pentru cresterea nivelului comenzii etc.

4.5. FURNIZOR LOCAL

            Decizia în acest caz are loc când se pune problema daca sa se acorda un "bonus" în favoarea furnizorului care

este amplasat în aceeasi zona geografice - administrativa cu consumatorul.

            Aceasta optiune se pune mai ales în cazul sectorului social si public când sustinerea dezvoltarii locale

(regionale) se impune cu mai mare acuitate. Exista însa si argumente de natura economica si manageriala care fac

oportuna apelarea la un furnizor local:  un grad de cooperare si adaptabilitate mai ridicat; necesitatea dezvoltarii

activitatilor la nivel local în care îsi desfasoara activitatea membrii de familie a propriilor lucratori; implementarea unui

sistem de aprovizionare "J.I.T." care necesita uneori apropierea surselor de aprovizionare, etc.

            În concluzie se poate afirma ca alegerea formei de aprovizionare nu trebuie sa fie o decizie subiectiva, o

alegere corecta poate sa fie o sursa de crestere a profitului având în vedere ponderea semnificativa pe care o reprezinta

cheltuielile dependente de o forma de organizare sau alta.

            În al doilea rând în alegerea se vor folosii pe lânga criterii cantitative de caracterizare a eficientei si criterii

calitative -  care prin efectele indirecte provocate pot sa influenteze decisiv decizia de alegere.

          Probleme propuse pentru reflectie

1.     Avantajele si dezavantajele diversificarii furnizorilor.

2.     Limite în folosirea contractului ca forma de diminuare a riscului.

3.     Posibilitati de organizare a aprovizionarilor în comun. Limitele existente.

4.     Reducerea numarului de furnizori directi o moda sau o necesitate obiectiva.

5.     Avantajele si dezavantajele diferitelor forme de aprovizionare indirecta. Conditii de folosire.

Logistica reprezintă procesul de gestionare strategică a achiziţionării, deplasării şi depozitării materialelor, semifabricatelor şi produselor finite alături de fluxurile informaţionale corespunzătoare acestor procese în interiorul firmei şi al canalelor de marketing, cu scopul satisfacerii comenzilor cu cele mai mici costuri pentru firmă.Logistica reprezinta asadar capacitatea de organizare si realizare a fluxurilor de persoane sau de marfuri pentru a obtine ceea ce se doreste intr-un timp si spatiu optime cu costuri minime. In final putem definii logistica ca totalitatea activitatilor organizatorice, de gestiune si strategice care coexista in cadrul companiilor, fluxul de materiale (si de informatii adiacente) de la originea lor, prin intermediul furnizorilor si pana la livrarea produselor finite catre clienti precum si service-ul post-vanzare.Aprovizionarea este una din actvităţile componente ale funcţiei comerciale prin intermediul căreia întreprinderea intră în relaţii economice cu alte societăţi comerciale. Prin aprovizionare, activitate foarte complexă care presupune un laborios proces decizional, înţelegem orice acţiune care are drept scop procurarea de bunuri şi servicii necesare desfăşurării proceselor de producţie, prestării serviciilor şi desfacerii mărfurilor către populaţie. Aprovizionarea resurselor materiale reprezintă activitatea prin care se asigură elementele necesare desfăşurării unei activităţi care să aducă un profit cât mai mare firmelor.Aprovizionarea cuprinde procurarea şi aducerea la timp a bunurilor de echipament şi produselor intermediare de calitatea, tipurile, sorturile şi dimensiunile necesare pentru desfăşurarea activităţii de ansamblu a firmei, organizarea depozitării corespunzătoare a resurselor materiale şi a distribuirii acestora în cadrul organizaţiei, gestiunea raţională a stocurilor de materii prime, combustibili şi semifabricate.Procesul de aprovizionare comportă ca o primă etapă stabilirea nevoilor ce trebuie satisfăcute şi a produselor ce

urmează a fi achiziţionate. A doua etapă constă în căutarea şi selecţionarea furnizorilor care vor permite satisfacerea nevoilor exprimate. Etapa a treia, şi anume cumpărarea reprezintă rezultatul confruntării dintre furnizor şi cumpărător. Ultima etapă este cea care vizează perioada de după efectuarea acţiunii de cumpărare.Planificarea necesarului de aprovizionat se face în funcţie de cererile celorlaltor activităţi ale organizaţiei, şi în primul rând, ale celei de producţie, luându-se în considerare şi alte elemente cum ar fi fluctuaţiile preţurilor pe piaţă, rata inflaţiei, costul imobilizărilor determinate de stocarea materialelor, disponibilitatea materialelor pe piaţă.Termenele de achiziţionare se corelează cu cele de lansare în fabricaţie a diferitelor comenzi care sunt stabilite de compartimentul de programare şi lansare în producţie, tinându-se seama şi de frecvenţa apariţiei cererilor.Pentru desfăşurarea normală a proceselor de aprovizionare sunt constituite compartimente de specialitate sub formă de divizii, departamente, servicii, birouri în funcţie de volumul şi profilul de activitate, forma de organizare şi mărimea firmei. Principalele atribuţii ale compartimentului de aprovizionare constau în:- culegera, prelucrarea şi analiza informaţiilor privind situaţia activităţii economice, în general, şi ale pieţei, îndeosebi, accentul fiind pus pe disponibilităţile de materiale pe piaţă, condiţiile de procurare ale acestora, tendinţele preţurilor, etc;- colaborarea cu compartimentele de cercetare – dezvoltare şi de producţie pentru stabilirea specificaţiilor de materiale, a normelor de consum, a planurilor şi programelor de aprovizionare;- determinarea celor mai adecvate sorturi de materii prime, materiale, surse de aprovizionare, preţuri de cumpărare şi planificarea în funcţie de necesităţile firmei a cantităţilor de aprovizionat;- procurarea propriu-zisă a tuturor materialelor necesare potrivit planurilor şi programelor stabilite;- urmărirea aprovizionării efectuate şi ţinerea evidenţei materialelor aprovizionate.Prin organizarea internă se stabilesc domeniile de acţiune, atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui subcolectiv de salariaţi din cadrul compartimentului de aprovizionare.Formele de aprovizionare materialăFormele de aprovizionare care pot fi folosite de unităţile consumatoare de resurse materiale sunt:- Aprovizionarea directă de la producători – furnizori- Aprovizionarea prin unităţi specializate în comercializarea de materiale şi produse în sistem en gros, care îmbracă trei variante:- Aprovizionarea prin tranzit organizat;- Aprovizionarea prin tranzit achitat;- Aprovizionarea de la depozitul angrosistului.Aprovizionarea directă prevede ca toate cele trei activităţi să se realizeze prin relaţia directă între unitatea consumatoare şi cea producătoare – furnizoare. În asemenea situaţii se pot obţine preţuri avantajoase la achiziţie, se pot acorda rabaturi comerciale sau bonificaţii, iar cheltuielile de transport sunt mai mici. Deci forma este avantajoasă pentru marii consumatori şi, frecvent, dezavantajoasă pentru micii consumatori care: nu pot beneficia de rabaturi comerciale sau de bonificaţii în cazul în care comanda se prezintă sub cantitatea minimă impusă de furnizori ca prag pentru a obţine asemenea înlesniri; sunt nevoiti să suporte cheltuileli de transport pentru deplasarea unor cantităţi mici în special pe distanţe mari; îşi pot forma stocuri mai mari decât cele nomale estimate anterior.

MINISTERUL EDUCATIEI CERCETARII SI TINERETULUI

                                            GRUP SCOLAR ECONOMIC

’’VIRGIL MADGEARU’’

CONSTANTA

Proiect

De atestare a competentelor

profesionale

Nivel 2

CALIFICAREA:COMERCIANT VANZATOR

                               APROVIZIONAREA CU MARFURI A SALII DE VANZARE

Capitolul I

                                              Functionarea magazinului

AMPLASAREA MAGAZINULUI DE MARFURI ALIMENTARE

              Problema amplasarii unui magazin nu se pune pentru un comerciant deja instalat intr-un loc care poate fi excelent sau mediocru, ci se pune comerciantului care vrea sa creeze o noua afacere fie prin cumpararea unui spatiu deja existent, fie prin constructia altuia.

              Fundamentarea deciziilor privind proiectarea noilor magazine, precum si remodelarea celor existente pentru a fi reutilizate, se sprijina pe cunoasterea viguroasa a factorilor care conditioneaza volumul si structura cererii marfurilor a populatiei din perimetru ariei de atractie a magazinului respectiv.

              Aria comerciala sau de atractie a unu magazin este acel spatiu delimitat geografic din care isi atrage clientii si implicit asi asigura cifra de afaceri sau vanzari. Deci, aria comerciala sau zona de atractie este acea zona inconjuratoare din cadrul careia magazinul isi asigura aproximativ nouazeci la suta din vanzarile de marfuri alimentare.

             In ceea ce priveste dimensionarea magazinelor de mari suprafete in practica comerciala din tara noastra precum si din alte tari, se evidentiaza tendinta de fundamentare a unor norme orientative concretizate fie intr-o pondere ce urmeaza sa o detina tipul de magazin in volumul vanzarilor de marfuri sau in suprafata de vanzare determinata pe ansamblul comertului fie intr-un numar de tipodimensiuni, stabilite in functie de numarul populatiei de servit si implicit de volumul cererii de marfuri a populatiei.

                  AMBIANTA MAGAZINULUI DE MARFURI ALIMENTARE

             Dupa definitia data de PHILIP KOTLET ambianta este efortul de a proiecta un magazin in scopul de a produce efecte emotionale specifice cumparatorului marind astfel probabilitatea realizarii actului de cumparare a produsului, produselor dorite.

             Ambianta este o componenta majora a imaginii magazinului si poate fi definita ca efectul senzorial creat de design-ul sau.

             Design-ul magazinului se refera la stilul acestuia pus in valoare de catre caracteristice fizice a cladirii in care functioneaza.

             Atributiile magazinului care contribuie la cererea stilului sau sunt:

-        pentru design-ul exterior:

-       

                                               1.  fatada

                                              2.  firma

3.     vitrina

4.     accesul in magazin

- pentru design-ul interior:

                                                     1.   peretii interiori

                                                     2.   pardoseala

                                                     3.   plafonul

       4.iluminarea

             Ambianta magazinului trebuie sa fie in intregime in concordanta cu imaginea dorita a magazinului, astfel o ambianta adecvata asigura tinta pe care comerciantul dorste sa o admire pe piata.

                                                  DESIGN-UL EXTERIOR:

1.FATADA MAGAZINULUI

Fatada magazinului este o forma majora de promovare a vanzarilor pentru comerciantul en-detail.

Ea functioneaza ca interfata intre imaginea magazinului si comunitatea umana pe care acesta o promoveaza.

Ea trebuie sa capteze atentia trecatorilor sugerandu-le cu rapiditate profilul magazinului si elementele distincte fata de concurenta din vecietate.

              Este de retinut faptul ca aprecierea aspectului exterior al magazinului este data nu numai de costul materialelor folosite in construirea fatadei (caramida, marmura, metale) dar si de rezistenta lor la conditiile de clima.

              Se cunosc trei configuratii de baza ale fatadei:

          - in linie dreapta, paralel cu axul strazii cu posibilitatea existentei unor mici vize pentru intrare

           - in unghi, creeaza atractivitate si interes conducandu-i pe clienti in magazin

                  - in arcada, are la baza configuratia fatadei in linie dreapta dar, cu cateva vize pentru intrari si pentru vitrine, ceea ce asigura cumparatorilor arii de protectie in fata vitrinelor si creeaza o atmosfera atractiva si relevanta.

2.FIRMA SAU EMBLEMA

        Firma este mijlocul de comunicare eficienta cu mediul sau extern. Ea ajutra oamenii sa gaseasca magazinul si sa cunoasca ce vinde acesta. Stabilind numele si tipul afacerii comerciale, firma trebuie sa corespunda cu imaginea pe care comerciantul respectiv doreste sa o comunice clientilor sai.

        Firma este reprezentata de numele magazinului scris in diferite variante si amplasat de obicei deasupra intrarii in magazin. De multe ori, firma este reprezentata de numele comerciantului.

        De obicei firma unui magazin trebuie sa respecte urmatoarele conditii:

 a. vizibilitate – aceasta trebuie asigurata atata ziua cat si noaptea pe strazile inguste se recomanda     ca firma sa fie perpendiculara pe fatada.

b.originalitate – se obtine prin felul in care este scris numele sau printr-un  desen ce il insoteste

       c.atractivitate – atractia firmei poate fi creeata prin mijloace simple cum sunt: sloganuri,              

  enunturi sau o lumina care orienteaza atentia spre intrarea magazinului      sau  spre punctele de intrare.

Unii producatori ofera agentilor economici in conditii avantajoase firme luminoase. La acestea sunt mentionate atat firma magazinului cat si marca producatorului.

 

3..VITRINA

          Vitrina are ca scop atragerea atentiei trecatorilor. Ea comunica acestora natura, calitatea si preturile marfurilor oferite de magazin. Este importanta pentru a convinge clientul sa intre in magazin prima oara. Alaturi de promovarea imaginii cladirii, vitrina mai are si urmatoarele functiuni.

a.     de a expune mostre reprezentative ale marfurilor aflate in magazin.b.

b.      de a etala linii promotionale sau sezoniere

c.       o combinatie de „a” si „b”.

            Odata cu aparitia magazinelor cu autoservire rolul vitrinei a fost intr-o masura diminuat. Cele mai multe magazine cu autoservire au renuntat la etalarile obisnuite in vitrine si folosesc intreaga fatada placuta cu geamuri pentru a asigura vizibilitatea intregului magazin

          

4.ACCESUL IN MAGAZINUL DE MARFURI ALIMENTARE

    Accesul in magazin trebuie proiectat astfel incat sa incurajeze clientii sa intre in magazin.

    Numarul si localitatea intrarilor sunt influentate de: marimea magazinului, numarul de lifturi, scari, sisteme de securitate, fluxurile clientilor si de unele particularitati arhitectonice.

   Magazinele de mici dimensiuni au o singura intrare pentru clienti si eventual o intrare in spate pentru aprovizionare.

   Magazinele cu autoservire au de regula, doua intrari.

   Marile magazine au mai multe intrari ce pot fi amplasate pe toate laturile.

  Constructiile moderne sunt dotate cu usi rabatabile sau cu celula fotoelectrica sau cu perdea de aer ce impiedica intrarea prafului in magazin, mentine temperatura constanta si permite ccesul liber al clientilor in magazin.

                                            DESIGN-UL INTERIOR

1. Peretii interiori

                 Peretii interiori sunt folositi pentru a secmenta spatiul magazinului departajand zonele de vanzare de cele care sprijina vanzarea. Ca tendinta, in general, se folosesc peretii despartitori mobili care asigura flexibilitate in expluatarea spatiilor. Sunt preferate materialele usoare: lemn, carton, sticla, metal. Piesele de divizare ale salii de vanzare pot fi colorate decorate cu tapet sau acoperite cu alte materiale pentru a produce efecte estetice atragatoare.

2.Pardoseala

      Pardoseala asigura conditii de intretinere a curateniei si de protectie a marfurilor expusi si a echipamentului comercial existent, astfel pardoseala trebuie sa fie: rezistenta la traficul intens al clientilor usor de curatat si de uscat, fara obstacole pentru clienti si personalul din magazin

       Aspectul general al pardoselei va fi corelat cu imaginea reala pe care comerciantul doreste sa o promoveze prin magazinul sau.

       O practica obisnuita pentru magazinele alimentare este sa aiba pardoseala cu efecte de marmura, sa dea impresia de curatenie, in timp ce un magazin de mobila, de exemplu, sa fie apreciat printr-un invelis al pardoselei care sa sugereze ambianta unei camere mobilata luxos.

3.Plafonul

       Plafonul contribuie la atmosfera unei incaperi. Un scop secundar al plafonului este de a ascunde instalatia electrica, conductele sanitare si alte elemente de infrastructura. O problema deosebita se acorda inaltimii plafonului: plafonul jos creeaza o atmosfera de caldura intimitate, in magazin, avand avantajul reducerii costurilor energetice; plafonul inalt creeaza o ambianta spatioasa fiind apreciata de catre clienti ca fiind prea rece si impersonala.

4.Iluminatul magazinului

       Iluminatul magazinului este utilizat pentru a atrage atentia trecatorilor si pentru a usura clientilor examinarea marfurilor in interiorul magazinului. Pentru a obtine efectul dorit se armonizeaza culoarea, pozitia tipul de lampa si dispozitivele de fixare.

          Lumina incandescenta este folosita, in general, pentru lumina de accentuare deoarece asigura un spatiu de culori si este mai usor de determinat adevarata culoare a unui produs.

           Lampile electrice cu fluorescenta sunt descarcari electrice in gaze rarefiate (neon, argon) sau vapori metalici (mercur sau sodiu). Ca avantaje fata de becurile cu incandescenta are: lumina apropiata de lumina zilei, eficacitate luminoasa superioara, 3000-6000 ore de functionare, iar ca dezavantaje: costuri mai ridicate, instalare complexa si dimensiuni incomode pentru interioarele locuintelor.

          Lumina de vapori metalici desi mai putin costisitoare si mai usor de utilizat da o irizare albastra ce se utilizeaza pentru iluminarea de font.

          Reducerea nivelului de iluminare afecteaza celelalte elemente ale design-ului magazinului. Culorile deschise si cele lucioase reflecta lumina, iar culorile inchise si mate o absorb.

          Se mai utilizeaza oglinzi pentru ca dau efect de spatiu.

          Tipul de iluminat adoptat depinde de manager-ul magazinului, imaginea dorita si volumul bugetului alocat iluminarii.

            Energia electrica este indispensabila orcarei gospodarii usurand munca si oferind conditii de confort.

ECHIPAMENTUL DE PREZENTARE SI DESFACERE A MARFURILOR ALIMENTARE                  Echipamentul comercial indeplineste un rol important in activitatea unui magazin contribuind la folosirea optima a suprafetei de vanzare la etalarea unei cantitati cat mai mari de marfuri si la crearea unor conditii mai favorabile de munca pentru vanzatori.

                  Echipamentul comercial al magazinelor cuprinde alaturi de mobilierul de expunere a marfurilor, o gama larga de utilaje si materiale indispensabile in procesul prezentarii si desfacerii marfurilor. Din categorioa utilajelor fac parte urmatoarele:

             a.utilajele de baza ale salii de vanzare:

                - utilaje pentru calcul

                - aparate pentru incercat si verificat articole electrocasnice

                - generatoare (cablu pentru televizoare)

                - aparate de masura

                - pupitre pentru auditii muzicale

      b.utilajele suplimentare ale salii de vanzare:

                 - dispozitivele

                 - aparate si masini pentru calcat

                 - aparate de fasonat, festonat, cusut, brodat, pentru articolele de tesaturi

      c.utilajele specifice sectorului alimentar:

                 - vitrine frigorifice (congelator, frigider)

                 - masini pentru taiat, tocat (feliator, cutite)

                 - masini de cantarit (cantar electronic, balanta)

                 - masini de ambalat (marcatoare pentru preturi)

               - masini de marcat (casele de marcat fac parte din utilajele de baza ale salii de vanzare avand un rol foarte important in toate punctele de vanzare, mai ales, in cele de mari suprafete (supermarket-uri)

      d.utilaj fix sau stationar:

                   - rafturi

                   - gondole

                   - carlige

                   - polite

      e.utilaj suplimentar:

               - caruciare

               - cosuri

                        RELATIILE COMERTULUI CU CONSUMATORII.                  Statul este obligat sa protejeze cetatenii, in calitatea lor de consumatori, instituind cadrul necesar accesului deplin la produse si servicii, informarii lor complete despre caracteristicile acestora, apararii si asigurarii drepturilor si intereselor ale persoanelor fizice impotriva unor practici abuzive.

                  Drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt:

         1.dreptul de a fi protejati impotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le prejudicieze viata sau sanatatea.

         2.dreptul de a fi informati corect asupra caracteristicilor produselor si serviciilor, precum si de a fi educati in calitatea lor de consumatori.

         3.dreptul de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse si servicii de calitate.

         4.dreptul de a fi despagubiti pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor.

         5.dreptul de a se organiza in asociatii pentru protectia consumatorilor in scopul apararii intereselor lor.

                  In tara noastra, legislatia privind protectia consumatorilor este destul de sumara, pana in 1990 neacordandu-se o prea mare atentie acestui domeniu. Exista in vigoare din August 1967 hotararea 1872/4 August 1967 prin care intreprinderile producatoare raspund in fata consumatorilor pentru lipsurile calitative constatate dupa vanzarea cu exceptia celor cauzate de nerespectarea de catre cumparatori a regurilor de folosire. Mai exista legea numarul 4 privind calitatea bunurilor si serviciilor si ordinul nr. 18/8.05.1990 privind certificarea de electrosecuritate a bunurilor de consum. Tot in 1990 a fost emisa legea privind protejarea populatiei impotriva unor acctivitati comerciale ilicite.

                

Capitolul II

                                         Pregatirea pentru depozitare

Aprovizionarea se face cu mijloace de transportr proprii insotite de delegatii unitatii, sau sint aduse de catre furnizor, caz in caere sint percepute cheltuieli de transport.

            La sosirea marfii aceasta este receptionata de catre gestionar si comisia de receptie care confrunta cantitatile din factura cu cele existente faptic.

            De asemenea se face si o verificare a calitatii marfurilor primite.

            Daca nu s-au constatat diferente se intocmeste nota de intrare receptie al carei numar este trecut pe spatele facturii; gestionarul semneaza de primirea marfii:

            Daca se constata diferente tot pe spatele facturii se mentioneaza marfa refuzata la plata si numarul notei de intrare receptie dupa care se semneaza de cei care au receptionat marfa.

            De aici factura merge la contabilitate unde este trecuta in registrul de scadenta.

            Registrul de scadenta nu este un document tipizat; el este liniat intr-un registru si cuprinde urmatoarele rubrici:

-nr. Curent

-data

-furnizorul

-nr. Factura

-valoare

-modalitate de plata

-data scadentei

-delegatul care insoteste marfa

-TVA deductibil

-nr. Notei de intrare receptie si constatere de diferente

NOTA DE INTRARE RECEPTIE SI CONSTATARE DE DIFERENTE

Serveste ca:

-document pentru receptia valorilor materiale, piese de schimb, utilaje.

-document justificativ pentru incarcarea in gestiune

-act de proba in litigii cu carausii si furnizorii pentru diferentele constatate la receptie

-document justificativ de inregistrare in evidenta marfurilor si in contabilitate

            Se intocmeste normal pe masura efectuarii receptiei de catre comisia de receptie la locul de depozitare, in doua exemplare

            Circula la:

-magazie dupa semnarea de catre comisia de receptie, delegatii furnizorului si gestionar

-la compartimentul de aprovizionare pentru inregistrarea cantitatilor aprovizionate si certificarea efectuarii platilor catre furnizor

-la compartimentul financiar – contabil pentru inregistrarea in contabilitatea sintetica si analitica

            Se arhiveaza la compartimentul financiar – contabil

            Nota de intrare receptie la sfirsitul lunii este contabilizata pe fiecare gestiune si apoi pe total gestiuni cu rubricile

-marfa

-ambalaje

-cota

-cheltuieli

-TVA deductibil

-total valoare

            Pe baza acestui centralizator se intocmeste nota contabila 1. – pentru intrari marfuri in gestiune.

DESFACEREA – LIVRAREA marfurilor din magazie catre clienti se face pe baza de factura fiscala care se intocmeste normal in trei exemplare de catre compartimentul desfacere si se semneaza de catre reprezentantii acestuia.

            Factura fiscala serveste ca:

-document de insotire a marfii pe timpul transportului

-document de incarcare in gestiunea primitorului (clientului)

-document justificativ de inregistrare in contabilitate (furnizorului si cumparatorului)

Circula la:

-compartimentul financiar, pentru acordarea vizei de control preventiv

-la persoanele care dispun incasari si plati din contul de la banca al unitatii

-la compartimentul desfacere, in vederea inregistrarii in evidentele operative si pentru eventualele reclamatii ale clientilor (exemplarul 2 al facturii, la care se adauga dispozitia de livrare)

-la compartimentul financiar – contabil, pentru inregistrarea in contabilitate (exemplarul 3)

Se arhiveaza:

-la compartimentul desfacere (exemplarul 2)

-la compartimentul financiar – contabil (exemplarul 3)

            La sfirsitul fiecarei zile se intocmeste borderoul de livrare in doua exemplare pe fiecare gestiune in parte de catre serviciul desfacere.

            Acestea ajung la serviciul contabilitate insotite de exemplarul 3 al facturii. Aici se face verificarea aritmetica a calculelor si in cazul in care se constata erori se corecteaza atit factura cit si borderoul.

Se arhiveaza:

-la compartimentul desfacere (exemplarul 2)

-la compartimentul financiar – contabil (exemplarul 3)

            La sfirsitul fiecarei zile se intocmeste borderoul de livrare in doua exemplare pe fiecare gestiune in parte de catre serviciul desfacere.

            Acestea ajung la serviciul contabilitate insotite de exemplarul 3 al facturii. Aici se face verificarea aritmetica a calculelor si in cazul in care se constata erori se corecteaza atit factura cit si borderoul.

  

         Dupa verificare acestea merg la serviciul financiar unde sunt inregistrate in registrul jurnal al contului 4110 “Clienti”.     

            Cu acest jurnal se tine evidenta zilnica a clientilor pe fiecare factura in parte si contine rubricile:

 

-NR. Curent

-data

-NR. Factura

-marfa

-ambalaj

-cota

-TVA colectat

-total valoare

• cu ce cantitate de marfuri ne aprovizionam?

• care sunt preturile acestor marfuri?

• cum ne alegem furnizorii?

• ce forma de aprovizionare alegem? 

Forme de aprovizionare:

• a. pe masura aparitiei nevoilor de consum

• a. pe o perioada determinata

• a. anticipata, functie de conjunctura pietei

• a. frecventa cu cantitati mici

• a. speculativa

• a. pt. care exista burse de marfuri( cupru, zinc, cositor, bumbac, cafea, zahar etc.) 

                                          

 

                                                                                                     

                                   Etalarea marfurilor in magazine

Indiferent daca sunt produse alimentare sau nealimentare trebuie respectate urmatoarele principii :• Produsele trebuie sa fie dezirabile :- Aceasta presupune ca pretul, prezentarea si conditionarea produsului sa raspunda motivatiilor pentru care clientii se adreseaza magazinului.

• Produsele trebuie sa fie liber oferite :- Scopul de a lupta contra obstacolelor care pot sa “ascunda” produsele, de a transfera stocurile de marfuri in sala de vanzare, la indemana si la vederea clientului.• Produsele trebuie sa fie lesnicios accesibile. Etalarea marfurilor pe rafturi trebuie sa asigure senzatia de abundenta si de varietate a ofertei. Marfurile se rotesc pe rafturi pentru ca ele safie decoperite de clienti. Produsele ieftine se expun printre cele scumpe si la toate trebuie specificat pretul.Locul de expunere se gaseste in urma unor incercari repetate prin care se studiaza impactul lor asupra clientilor. Marfurile care se vand mai greu se aduc la primele raioane, deoarece clientii sunt mai atenti la intrare. Marfurile care se vand mai repede se expun langa usile de la

depozit, dar si printre cele cu circulatie lenta.Produsele se expun grupat. Modul de grupare poate fi diferit. De exemplu, se poate face grupare dupa tipul produselor ( conserve), procesul tehnologic ( bauturile alcoolice), destinatie ( barbati, femei, copii). Etalarea depinde de produse : pe rafturi ( conservele), in vitrine frigorifice (produsele perisabile) etc.Produsele existente in suprafata de vanzare trebuie sa prezinte pretul lor.Amenajarea vitrinelor trebuie sa se faca astfel incat :- sa puna in valoare articolul ; - sa formeze dorinta de cumparare ; - sa furnizeze informatii despre utilizare ;- nu se expun multe marfuri in vitrina ;- fiecare produs trebuie sa constituie un punct de atractie ;- vitrina trebuie sa se schimbe cat mai des ;- trebuie mentinuta o curatenie perfecta in vitrina.

Locul si rolul proceselor secundare in sistemul tehnologic al depozitului

Depozitul este un spatiu in care se stocheaza marfurile. El poate apartine producatorului (magaziile de produse finite, depozitele de materii prime), unui angrosist (depozite intermediare din care se fac repartitii), unui detailist (un depozit central din care este alimentat depozitul magazinului) sau unui agent comercial.Depozitele pot fi in proprietatea comerciantilor sau pot fi inchiriate.Principalele tipuri de depozite sunt:a) depozite de colectare - in ele se depun loturi mici pentru a se forma loturi mari pentru expeditie ;b) depozite de repartizare - acumuleaza loturi mari pentru a se livra loturi mici ;c) depozite de pastrare - sunt necesare cand productia nu are acelasi ritm cu cererea (ex. legumele) ;d) depozite de tranzit - permit schimbarea mijlocului de transport (exista in gari sau porturi) .In functie de specializarea pe care o au, depozitele pot fi:a) depozite strict specializate - se amenajeaza pentru pastrarea produselor ce necesita conditii speciale (ex. sare, cartofi, etc.) ;

b) depozite specializate - sunt organizate pentru grupe de marfuricare au nevoie de aceleasi conditii de pastrare (confectii, cosmetice, etc.) ;c) depozite combinate - sunt destinate pentru mai multe tipuri de marfuri (textile, incaltaminte, etc.) ;d) depozite generale - pentru categorii de produse (alimentele);e) depozite mixte - pentru a putea stoca mai multe categorii de produse.

In functie de orientarea lor, depozitele sunt :a) depozite orientate spre productie - amplasate astfel incat sa colecteze marfurile de la mai multi producatori;b) depozite orientate spre clienti - amplasate astfel incat sa alimenteze mai multe puncte de servire.

Locul de amplasare al depozitului se alege in functie de:• gradul de dezvoltare al retelei de transport.• operatiile suplimentare ce trebuie efectuate asupra produselor (conservare, ambalare)• durata timpului de depozitare (de la cateva zile la cateva luni)• de caracterul cererii (uniforma sau neuniforma)• de momentele aprovizionarii (ritmic sezonier)• de particularitatile geografice• de costurile transportului si depozitarii.

Amenajarea depozitului este in functie de:• constructia sa: suprafata, inaltime,• specificul produselor:conditii de temperatura, umiditate modalitati de intretinere a produselor;• modul de ambalare: fiecare ambalaj asigura o anumita protectie, are forme diferite, necesita alte mijloace de manipulare si alte modalitati de stocare.

Operatiile ce se executa in depozite sunt:• primirea produselor: descarcare, manipulare, receptie cantitativa si tehnica,• depoziterea: pastrarea si conservarea,• comisionarea (formarea noilor loturi comandate): necesita fractionarea, ambalarea si etichetarea marfurilor,• expeditia: incarcare, transport, gestiunea documentelor utilizate.

Toate aceste operatiuni se pot desfasura in spatii distincte sau in perimetrul aceleiasi suprafete, in functie de:• dimensiunile depozitului;• marimea si structura asortimentului de marfuri;

• proprietatile naturale si tehnice ale produselor;• frecventa de aprovizionare;

• echipamentele tehnice necesare;• sistemul de preluare a ambalajelor goale.

Fluxul marfurilor si ambalajelor cuprinde toate circuitele conduse dupa anumite reguli, precum si stationarile dorite sau nedorite ale marfurilor si ambalajelor. Rationalizarea acestui flux presupune respectarea unor conditii:• reducerea numarului de circuite ale fluxurilor de marfuri;• ordonarea logica a diferitelor parti componente ale fluxului;• evitarea intersectarii fluxului de marfuri si ambalaje cu cel al clientilor.

Depozitarea marfurilor: pastrarea marfurilor in afara spatiilor de vanzare - cu scopul de a le pune la dispozitia clientelei, la un moment dat, pentru o vanzare continua - presupune existenta unui spatiu de depozitare, a carui marime este conditionata de:• numarul si suprafata raioanelor de vanzare;

• specificul marfurilor in functie de frecventa si structura aprovizionarilor.Organizarea interioara a depozitului trebuie sa respecte o serie de reguli:a) mentinerea ordinei si sigurantei de pastrare a marfurilor;b) identificarea cu usurinta a fiecarui articol;c) accesul facil la fiecare articol fara a deplasa alte produse;d) preluarea marfurilor din depozit dupa principiul “primul intrat, primul iesit”.Stocarea in depozit se face in functie de viteza de circulatie a produselor depozitate. Produsele depozitate pentru un timp scurt sunt stocate in apropierea culoarului principal de circulatie, cele care sunt stocate pentru mult timp sunt asezate in zonele mai indepartate.

Culoar 

Zona I - se stocheaza marfuri care au o viteza mare de circulatie Zona II - se stocheaza marfuri care auo circulatie lentaZona III - se pastreaza stocurile derezerva

Ca tehnici de depozitare pot fi:

a) depozitarea pe sol;b) depozitarea pe rafturi.

Depozitarea pe sol - produsul depozitat va fi asezat nemijlocit pe podea si daca ambalajul prin capacitatea si stabilitatea lui, permite suprapuneri, acestea se fac pana la o anumita inaltime, corespunzatoare conditiilor tehnice ale muncii:

• inaltimea maxima pana la care pot fi preluate manual in conditii de siguranta este de 1,60 m;• inaltimea maxima de ridicare normala este de 1,40 m;• inaltimea maxima atinsa cu o mana este de 2 m.

Depozitarea pe rafturi - se pot folosi rafturi simple, stivuirea cu rame, palete, dulapuri cu sertare.

. Ambalajele goale in care au fost primite marfurile (cutii, sticle, lazi, etc.) se impart in:

• ambalaje goale cu obligatia de a fi restituite (palete, recipienti, alte feluri de ambalaje de transport),• ambalaje refolosibile (sticle, borcane)• ambalaje nerestituibile, dar care pot fi vaolrificate.

Cat priveste preluarea de catre magazin a ambalajelor refolosibile, in practica exista diferite variante de organizare a acestei operatii:

• ambalajul gol va fi predat la casa in schimbul cumpararii altui produs,• clientul preda sticlele primind in schimbul lor bani,• predarea ambalajelor se face intr-un alt loc, organizat special.Necesarul de suprafata destinat depozitarii ambalajelor goale depinde de:

• numarul unitatilor livrate;• timpul de asteptare al ambalajului gol;• volumul ambalajelor;• posibilitatile de stivuire a ambalajelor.

Echipamentele folosite in depozit sunt:

• pentru stivuire - paleti, recipiente, rafturi, containere;• pentru conservare - frigidere, camere frigorifice, instalatii de aerisire;• pentru manipulare - masini de ridicat, manipulatoare;• pentru transport - electrocar, motostivuitor, etc.

Munca in depozit trebuie mecanizata si chiar informatizata.

Mecanizarea este necesara pentru ca se ridica si se manipuleaza cantitati mari de produse. Acest lucru nu depinde numai de dotarea depozitului, ci de intreg sistemul logistic (modul cum producatorul trimite marfurile, modul cum clientii doresc marfurile).

Folosirea de paleti si de containere usureaza mecanizarea muncii. Informatizarea este necesara pentru evidenta produselor, regasirea lor, optimizarea stocurilor si a transportului.

In depozite este important sa se respecte normele de protectie a muncii. Specificul muncii, nivelul mai scazut de calificare al muncitorilor face ca un procent mare de accidente sa aiba loc in depozite.

Capitolul III

                                         SC  DOBROGEA  S.A

                     Scurt istoric al infintarii si dezvoltarii

      S.C. Dobrogea S.A. ., societate comerciala pe actiuni, cu capital integral

privat, reprezinta in Romania cel mai important producator integrat de produse

fainoase din sud-estul tarii, beneficiind si de pozitia geografica favorabila -

orasul Constanta, port la Marea Neagra. Fondata in urma cu 41 de ani, cu o

bogata experienta acumulata in timp, S.C. Dobrogea S.A. ofera astazi clientilor

si consumatorilor o gama sortimentala diversa cu produse de marca din cinci

domenii de activitate: morarit, panificatie, patiserie, biscuiti, paste fainoase.

In prezent S.C. Dobrogea S.A. detine o cota de piata semnificativa atat la

nivel zonal cat si national, pozitia sa bazandu-se pe strategii de modernizare

continua a tehnologiilor si sectoarelor de activitate, pe prospectarea pietii in

scopul satisfacerii dar, mai ales al anticiparii cerintelor acesteia.Cunoscuta ca

unul din cei mai importanti si mai apreciati producatori integrati de produse

fainoase din Romania, S.C. Dobrogea S.A. isi bazeaza activitatea pe traditie si

120

pe respectul fata de consumatorii sai, carora le ofera produse finite de cea mai

buna calitate.

S.C. DOBROGEA S.A. Constanta, este persoana juridica romana, cu

capital privat care isi desfasoara activitatea in conformitate cu prevederile Legii

31/1990.

S.C. DOBROGEA S.A. are sediul in municipiul Constanta, dar isi

desfasoara activitatea aproape pe intreg teritoriul judetului Constanta, avand

unitati de productie si comercializare in localitatile: Constanta, Mangalia, Eforie

Nord si sud, Navodari, Cernavoda, Harsova, Basarabi.

Activitatea de productie industriala a S.C. DOBROGEA S.A. cuprinde 24

de unitati din care:

• 2 mori de grau si una de porumb;

• 17 fabrici de paine de diverse capacitati amplasate in judet;

• o unitate de producere a amelioratorilor de panificatie;

• o fabrica de biscuiti;

• o fabrica de paste fainoase scurte si medii.

Piata produselor traditionale, pe care le livreaza intreprinderea, s-a pastrat

in general, dar prezinta si elemente noi si specifice. Astfel, cererea pentru

produse de baza, ca painea, a evoluat in sensul scaderii consumului ca urmare a

eliminarii consumului pentru scopuri furajere si datorita calitatii si sortimentatiei

afectate de tehnologiile folosite si de lipsa de flexibilitate a liniilor de fabricatie

ca si de calitatea slaba a graului. Nu trebuie neglijata, de asemenea, nici aparitia

concurentei producatorilor privati care pot asigura permanent paine proaspata in

sortimente variate. Reteaua de distributie a painii s-a modificat in sensul maririi

numarului de clienti, dar care consuma cantitati mici la intervale de timp relativ

regulate cu exceptia varfurilor de cerere cunoscute (exemplu: de sarbatori).

Astfel, dezvoltarea retelei proprii de magazine asigura posibilitatea

desfacerii a cca. 50% din productia realizata direct catre consumatori.

Biscuitii au cunoscut o scadere pronuntata o perioada datorita desfiintarii

vechilor canale de desfacere (ICRA, CENTRCOOP) si a concurentei produselor

de import de calitate superioara care nu putea fi atinsa cu dotarea tehnica si

tehnologica existenta. Incepand cu anul 2003 se infiinteaza S.C. Dobrogea

Biscuit S.R.L. cu un capital social de 3 miliarde si cu o investitie strategica in

linia automata si flexibila de biscuiti care s-a ridicat la 3,8 miliarde de euro,

avand astfel cea mai moderna linie de biscuiti din Romania. Incepand cu acest

an S.C. Dobrogea S.A. a reusit sa recastige pe piata acest segment de productiedesfacere.

Faina, principala materie prima pentru toate produsele fabricate, a fost

asigurata de morile proprii in conditii de calitate, determinata in principal de

calitatea graului, dar si de tehnologiile practicate.

Dezvoltarea continua a activitatii comerciale prin constituirea unei retele

de magazine in tot judetul (70 in prezent, din care 25 sunt proprietatea

intreprinderii), a asigurat mentinerea desfacerii produselor proprii, dar si

posibilitatea vanzarii de produse alimentare, atat en-gros, cat si en-detail, de la

alti furnizori.

Din analiza situatiei existente in S.C. DOBROGEA S.A., s-au desprins

urmatoarele concluzii:

1. Productia este competitiva pe piata de desfacere constanteana si nationala a

acestui gen de produse;

2. Nivelul tehnologic (incluzand procesul de fabricatie si utilajele folosite) este

in crestere pe baza unor contracte de retehnologizare, ceea ce va permite in

viitor innoirea si diversificarea ofertei;

3. Programarea de perspectiva a ofertei este ingreunata uneori de absenta unor

norme de consum mediu pe contingente de populatie;

4. Caracteristicile de calitate ale produselor oferite de S.C. DOBROGEA S.A.

sunt apreciate in general favorabil de catre consumatori, existand insa rezerve

122

privitoare la capitolul pret, la reducerea caruia producatorul trebuie sa se

mobilizeze in gasirea unor solutii tehnologice pentru reducerea consumurilor

specifice si realizarea unui raport cost-utilitate cat mai apropiat de cerintele

consumatorilor;

BIBILOGRAFIE:

ORGANIZAREA STRUCTURALA A ACTIVITATII DE APROVIZIONARE SI DESFACERE

             1. Organizarea interna a subsistemelor de aprovizionare si desfacere

            Derularea normala a proceselor de aprovizionare si de desfacere necesita organizarea in cadrul structurii manageriale a firmei a unor compartimente de specialitate sub forma de: divizii, directii, departamente, servicii, compartimente, in functie de volumul, profilul, marimea intreprinderii: corporatie, concern, companie, trust, regie autonoma, societate comerciala pe actiuni sau S.R.L.

La stabilirea formei de organizare se are in vedere:

-        identificarea principalelor functii ale subsistemului;

-        definirea criteriilor pe baza carora se va organiza structura subsistemului;

-        precizarea rolului subsistemului in cadrul organizarii structurale a firmei;

-        stabilirea gradului de centralizare-descentralizare (niveluri ierarhice, competente, autoritati etc.);

-        definirea precisa a functiilor ca element esential al eficientei structurii organizatorice.

Organizarea structurala trebuie sa prezinte o mare mobilitate sa fie capabila sa faca fata unor schimbari (adaptabilitate) care pot avea loc pe parcursul perioadei de gestiune.

Sisteme de organizare structurala a compartimentelor de asigurare materiala:

a) sistemul pe grupe de activitati distincte;

b) sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitare-control, utilizare resurse materiale.

La organizarea compartimentului se pleaca de la scopul activitatii acestuia si anume:

-        prospectarea surselor si achizitionarea resurselor necesare procesului de productie;

-        transportul, depozitarea si evidentierea fiecarei resurse;

-        planificarea/programarea miscarii resurselor materiale in perioada de activitate proiectata;

-        stocarea si eliberarea resurselor necesare consumului;

-        controlul sistematic al utilizarii acestora.

a)                    Sistemul pe grupe de activitati distincte (sistemul functional) asigura o delimitare selectiva a activitatilor de prognozare - planificare - programare a aprovizionarii, de cele privind prospec-tarea, negocierea, contractarea, realizarea aprovizionarii, de urmarire, control, analiza si evaluare a acestuia, de depozitare -

pastrare a resurselor materiale asigurate, de urmarire a modului de folosire a acestora pe destinatii de consum.

Fig.  Structura organizatorica pe grupe de activitati distincte.

1. Grupa de plan contractare, evidenta are ca atributii:

o      stabilirea necesarului de resurse materiale, cantitativ si valoric pe perioada de gestiune;

o      fundamentarea programelor de aprovizionare;

o      intocmirea bilanturilor materiale;

o      dimensionarea cantitatilor de resurse materiale (fizic si valoric) care trebuie comandate;

o      selectarea si testarea potentialilor furnizori;

o      participarea la negocierea conditiilor de livrare, plata si incheierea contractelor comerciale;

o      determinarea stocurilor economice;

o      intocmirea situatiilor privind stadiul si gradul de acoperire cu materiale a necesarului;

o      urmarirea realizarii contractelor de aprovizionare;

o      urmarirea incadrarii in consumurile specifice si in nivelul stabilit al stocurilor.

2. Grupele operative de aprovizionare. Numarul acestora se stabileste in functie de varietatea materialelor necesare firmei, sortimentatia specifica a acestora, sursa de provenienta, numarul si dispersia teritoriala a furnizorilor.

Grupele operative de aprovizionare asigura realizarea concreta a aprovizionarii (derularea operativa a aprovizionarii materiale):

o       contactarea surselor de aprovizionare;

o       urmarirea la furnizori a formarii loturilor de livrat;

o       participarea la receptie - expeditie;

o       aducerea efectiva a resurselor materiale;

o       intocmirea documentatiei de atestare a actiunii;

o       operatiuni de cumparare neprogramata a unor materiale si produse in cantitati mici.

Pe parcurs culeg informatii despre furnizori, pe care le pun la dispozitie grupei de plan - contractare - evidenta.

3. Grupa depozitelor

o       asigura primirea-receptia partizilor de materiale sosite de la furnizori;

o     depoziteaza si pastreaza in bune conditii resursele primite;

o     asigura conservarea, evidenta si securitatea resurselor materiale;

o     pregateste si elibereaza in comun resursele materiale.

Grupele operative si cele de depozite sunt asezate pe acelasi nivel ierarhic.

Acest mod de organizare in sistemul pe grupe de activitati distincte are si limite, astfel:

-        nu asigura observarea unitara a produsului de aprovizionare in intregul lui (fiecare se ocupa cu particica lui);

-        se creeaza conditii pentru delegarea raspunderii intre grupe;

-        nu se asigura un control eficient al utilizarii resurselor in raport cu destinatiile initial prevazute si consumurile specifice;

-        nu ofera posibilitatea folosirii materialelor noi, inlocuitorilor si a celor refolosibile;

-        nu se pot preveni consumurile irationale.

b) Sistemul pe grupe de aprovizionare - depozitare - control, utilizare a resurselor materiale, are in vedere constituirea de grupe de materiale in cadrul compartimentului in a caror atributie intra realizarea procesului de aprovizionare in intregul sau dupa o conceptie unitara.

Fig. 1.4. Structura organizatorica pe grupe de aprovizionare-depozitare control, utilizare a resurselor materiale

Ca urmare fiecare grupa raspunde de asigurarea structurii materiale:

- fundamenteaza necesarul;

- contracteaza resursele;

- le aduce in firma;

- le gestioneaza;

- le da in consum;

- efectueaza controlul utilizarii acestora;

- efectueaza analiza - evaluarea procesului de asigurare materiala in ansamblul sau si pe fazele componente.

Structura de personal cuprinde cadre cu pregatire diversa, cadre cu studii superioare care coordoneaza activitatea grupei, cadre cu studii medii (ponderea lor fiind mai mare) si cadre cu studii primare (muncitori) care manipuleaza resursele materiale.

Criteriul de constituire a grupelor de aprovizionare - depozitare – control, utilizare a resurselor materiale poate fi: omogenitatea resurselor in functie de destinatia de utilizare. In acest sens se pot folosi trei variante:

1. pe grupe omogene de materiale - produsele petroliere, lemn, plastice, chimice etc.

Avantaje:

    - activitatea este simplificata;

    - personalul este specializat;

    - se stabilesc relatii de lunga durata.

Dezavantaje:

    - in cazul unui numar mare de puncte de consum si a unei dispersii permanente pot aparea disfunctionalitati si ingreunari ale procesului de urmarire control a modului de utilizare a resurselor materiale.

2. pe sectii consumatoare

Avantaje:

- cunoasterea in detaliu a consumului sectiei;

- se creeaza conditii pentru un control permanent si eficient al destinatiei de consum a materialelor;

- o mai buna corelare aprovizionare – productie, privind asigurarea tehnico-materiala.

- se asigura introducerea in circuitul economic a tuturor resurselor disponibile.

Dezavantaje:

- aplicabilitate limitata avand in vedere numarul redus de firme care indeplinesc conditiile implementarii acestei metode;

- nomenclatorul de produse este mare (foarte divers) si creste gradul de dificultate in asigurarea lor (materiale numeroase ca repere = furnizori multi = greutate in asigurare).

3. sistemul mixt

Avantaje:

- imbina avantajele primelor doua variante si elimina in mare masura dezavantajele care le sunt specifice.

Practic, grupele se ocupa cu asigurarea materialelor, care prin natura lor formeaza obiectul consumului, numai in cadrul unei anumite sectii de productie si grupe de materiale destinate consumului mai multor sectii (piese de schimb, carburanti, lubrefianti etc.).

Organizarea pe departamente reprezinta alta forma practicata la nivelul corporatiilor, companiilor, trusturilor.

Compartimentul de desfacere se organizeaza tot pe grupe, care trebuie sa asigure: omogenitate si operativitate in desfasurarea diferitelor activitati specifice; conducerea si coordonarea unitara a intregului proces de livrare - vanzare; sporirea responsabilitatii lucratorilor din compartiment in satisfacerea prompta a tuturor cerintelor si solicitarilor emise de clienti, in rezolvarea reclamatiilor si colectarea sugestiilor, propunerilor transmise de partenerii reali si potentiali, de cumparatorii si utilizatorii produselor.

Organizarea activitatii de desfacere - trebuie sa aiba in vedere:

            - sistemul concurential existent in economia de piata:

       producatorul trebuie sa fie prezent si activ in piata;

       oferta trebuie sa dinamizeze procesul de schimb;

       sa atraga cererea;

       sa alimenteze mereu piata cu produse;

       procesul de vanzare trebuie monitorizat avand in vedere ca acum se recupereaza capitalul investit.

      - organizarea activitatii de vanzare se face prin directorii de produse care au urmatoarele atributii:

        raspund de desfacerea produselor atribuite;

        prospecteaza piata;

        transmit ofertele primite;

        negociaza si poarta tratative;

        fac analiza de pret;

        initiaza publicitatea si reclama;

        incheie contractele si vand produsele;

        urmaresc comportamentul produselor la cumparator;

        acorda servicii asociate;

        rezolva probleme de service.

2. Repartizarea atributiilor si responsabilitatilor pe posturi si functii, structura specifica de personal

Oricare ar fi forma sau sistemul de organizare ales scopul final - obiectivul de baza al intreprinderii este functionalitatea ei in conditii de eficienta, obtinerea de profituri cat mai mari din investitiile de capital efectuate.

Dupa alegerea sistemului de organizare se trece la repartizarea pe posturi si functii a atributiilor si responsabilitatilor specifice, respectiv a activitatilor pe care le au de realizat viitorii angajati, cu precizarea raspunderii ce le revine (sef serviciu, sef birou, economist, agent de aprovizionare, merceolog etc.) astfel incat sa asigure folosirea integrala a timpului disponibil de lucru. Firma nu-si poate permite sa aiba personal peste necesar sau salariati indisciplinati.

Selectia personalului se face pe baza examenului profesional si psihologic al candidatilor. Periodic se fac reexaminari privind nivelul de pregatire al personalului, se fac reasezari, reciclari, perfectionari, noi angajari etc.

Structura de personal include seful de compartiment, care poate purta denumirea de: director cu aprovizionarea, vicepresedinte responsabil cu aprovizionarea, sef serviciu, sef birou. Trebuie sa aiba experienta, capacitate de a intelege fenomenul, capacitate organizatorica, spirit de analiza a fenomenelor si proceselor economice.

Fig. 1.5. Structura organizatorica a compartimentului desfacere

Fig. 1.6. Structura organizatorica a directiei desfacere

Agentii de aprovizionare, in aceasta categorie intrand achizitorii si procuristii, constituie factorii aducatori de profit. Pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu pe care le au dispun de urmatoarele cai:

- comandarea si aducerea materialelor in loturi economice, fundamentate prin calcule matematice (este necesar sa cheltuie numai atat cat trebuie);

- aprovizionarea grupata si ritmica de la furnizorii traditionali cu care entitatea are relatii si cu care se va negocia pentru preturi acceptabile, livrari avantajoase, rabaturi comerciale;

- alegerea materialelor si furnizorilor prin sisteme de testare si selectie adecvate.

Analistii elaboreaza: studii de prognoza privind evolutia consumurilor, fundamentarea necesarului de materiale, strategia si programul de aprovizionare, dimensionarea stocurilor, a cantitatilor economice de aprovizionat, situatii statistice, gradul de incadrare in consumurile specifice si in indicii de consum, stadiul rezolvarii litigiilor contractuale.

Expertii si dispecerii de transporturi: elaboreaza programele de transport cu toate elementele necesare.

3. Sistemul de relatii pentru aprovizionarea materiala si desfacerea produselor

Pe plan intern relatiile se organizeaza intre compartimente de aprovizionare materiala sau de desfacere si celelalte compartimente sau subunitati ale firmei.

In contextul activitatii generale, conducerea aprovizionarii materiale trebuie sa aiba legaturi permanente si active cu sectorul tehnic, care emite specificatiile materiale, cu sectorul de productie, care transforma resursele materiale in produse sau le incorporeaza in lucrari, cu compartimentul financiar care achita facturile pentru materialele aprovizionate, cu compartimentul desfacere care vinde produsele.

Mai detaliat are relatii interne cu:

       compartimentele de planificare - dezvoltare si conducere (programare) operativa a fabricatiei;

       compartimentul de desfacere (vanzare) a produselor pentru  necesarul de ambalaje;

       compartimentul financiar si de contabilitate pentru  acoperirea financiara, inregistrarea cheltuielilor de transport - depozitare, necesarul de mijloace circulante aferente materiilor prime si materialelor, controlul folosirii resurselor;

       compartimentul transport;

       depozitele de materiale;

       sectiile si atelierele de productie cu subunitatile auxiliare si de deservire;

       compartimentul (atelierul) de conceptie proiectare sau de creatie, de cercetare, dezvoltare;

       compartimentul de control tehnic de calitate.

Fig. 1.7. Sistemul de relatii pentru aprovizionarea tehnico-materiala si desfacerea produselor

Pe plan extern are relatii cu:

       furnizorii de materiale de pe piata interna si internationala;

       unitati specializate de transport (calea ferata, auto, aer, apa);

       unitati specializate in importul de materiale;

       unitati si institutii de cercetare specializate;

       centre de calcul specializate (daca nu au unitati proprii de acest gen);

       unitati bancare;

       agenti de aprovizionare independenti angajati temporar, reprezentanti sau reprezentante comerciale;

       surse de marfuri;

       institutii de conjunctura mondiala;

       unitati specializate in comercializarea de materiale si produse reutilizabile.

Relatii pe linie de desfacere

In interiorul intreprinderii compartimentul de desfacere are relatii cu:

       compartimentele de strategie, planificare - dezvoltare si conducere operativa (programare) a productiei;

       compartimentul de marketing;

       compartimentul de aprovizionare;

       subunitatile de productie;

       compartimentul de transport;

       compartimentul tehnic, de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica;

       cu depozitele de produse finite;

       compartimentul de control tehnic de calitate.

In afara intreprinderii are relatii cu:

        clientii (cumparatorii produselor);

       unitatile de transport;

       centre de calcul;

       unitati specializate in comert exterior;

       institute si unitati de cercetare specializate;

       unitati bancare;

       unitati specializate in comert en-gros;

       institutii de conjunctura mondiala;

       surse de marfuri;

       agenti de vanzare, reprezentanti sau reprezentante comerciale;

       unitati organizatoare de targuri si expozitii;

       unitati specializate in promotie si reclama.