Universitatea Dunarea de Jos,GalatiFacultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

PROIECT

TEMA: FORMAREA PROFESIONALA SI RECUNOASTEREA STAGIILOR

2011

CUPRINS

1. Notiunea de formare profesionala..........................................................3

1.1. Acceptiunile termenului de formare profesionala........................3

1.2. Fazele formarii profesionale........................................................3

1.3. Obiectivele formarii profesionale................................................4

1.4. Principiile formarii profesionale.................................................4

1.5. Accesul la formare profesionala continua...................................6

1.6. Formarea profesionala a adultilor...............................................8

2. Echivalarea calificarilor...............................................................................9

2.1 Evaluarea si certificarea formarii profesionale a adultilor.........102.2 Recunoasterea stagiilor................................................................112.3 Norme judiciare romanesti de armonizare cu legea comunitara.192.4 Directivele sectoriale de recunoastere a calificarilor..................232.5.Contractul de calificare profesionala...........................................24

3. Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED)……………………………………………………………………...25

4. Aspecte comparative privind formarea profesionala si recunoasterea calificarilor in unele tari din UE.....................................................................26

2

5. Bibliografie...................................................................................................30

1.Notiunea formarii profesionale

1.1 Acceptiunile termenului formare profesionala

Formarea profesionala reprezinta activitatea desfasurata de o persoana inainte de incadrarea sa in munca,in scopul de a dobandi cunostintele de cultura generala si de specialitate, neceasare pentru exercitarea unei profesii sau meserii. Intr-o asemeanea acceptiune formarea profesioanala este echivalenta calificarii profesionale.

Intr-un sens mai larg, prin formarea profesioanala se intelege si perfectionarea acestei pregatiri adica dobandirea de cunostinte noi.

Avand in vedere importanta sa ,formarea profesionala este privita ca un proces continuu,determinat obiectiv de progresul societatii,de dezvoltarea neintrerupta a stiintei si tehnicii moderne.

In art. 81 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel national pe anii 2007-2010 s-a prevazut ca “partile inteleg :

a)prin termenul de formare profesionala, orice procedura prin care un salariat dobandeste o calificare atestata printr-un certificat sau diploma,eliberate conform legii.

b)prin termenul de formare profesionala continua, activitatea ce asigura dezvoltarea competentelor profesionale initiale ori dobandirea de noi competente”

Notiunea de formare face referire la ansamblul cunostintelor generale ,tehnice si practice,legate de exercitarea unei meserii,dar si la comportamente si atitudini care permit integrarea intr-o profesie si, in general,in ansamblul activitatilor sociale

1.2 Fazele formarii profesionale

Formarea profesionala este un proces care are doua faze: prima se deruleaza in timpul scolarizarii,in cadrul sistemului national de invatamant, conform prevederilor Legii invatamanului nr 84 pe 19951, iar cea de-a doua are loc in timpul activatatii profesionale.

1 Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr 606 din 10 dec 1999, modificata ulterior prin legea nr 291/2006 si prin legea nr 480/2006

3

Aceasta din urma faza,reglementata de legislatia muncii, prezinta o importanta deosebita in conditiile actuale, cand procesele tehnologice si stiintifice cunosc o dezvoltare accentuata,ceea ce are ca efect si necesitatea perfectionarii,recalificarii si adaptarii salariatilor la noile conditii de munca.

De aceea in Uniunea Europeana se acorda o atentie deosebita formarii profesionale a populatiei active.Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, contine, in titlul X, capitolul 3 intitulat ”Educatia,formarea profesionala si tineretul” si articolul 150 paragraful 2 al tratatului ce stabileste ca actiunea comunitatii in materia formarii profesionale vizeaza2:

a) facilitarea adaptarii la mutatiile industriale,indeosebi prin formarea si reconversia profesionala

b) ameliorarea formarii profesionale initiale si a formarii continue cu scopul de a facilita insertia si reinsertia profesionala pe piata muncii

c) facilitarea accesului la formarea profesionala si favorizarea mobilitatii formatorilor si a persoanelor aflate in formare indeosebi a tinerilor

d) stimularea cooperarii in materia formarii intre institutiile de invatamant sau de formare profesionala si inteprinderi

e) dezvolatarea schimbului de informatii si de experiente asupra problemelor comune sistemelor de formare a statelor membre

In Uniunea Europeana , Recomandarea 93 /404/CEE 3precizeaza ca orice lucrator trebuie sa aiba acces la formarea profesionala continua, fara discriminare, in timpul vietii sale active.4

1.3 Obiectivele principale ale formarii profesionale

Sunt prevazute de art 188 din Codul Muncii,ele constau in: Obtinerea unei calificari profesionale Adaptarea salariatului la cerintele postului sau ale locului de munca Actualizarea cunostintelor si deprinderilor specifice postului sau locului de

munca si perfectionarea pregatirii profesionale pentru ocupatia de baza Reconversia profesionala determinata de restrucurari socio-economice Dobandirea unor cunostinte avansate a unor metode si procedee moderne

necesare pentru realizarea activitatilor profesionale Prevenirea riscului somajului Promovare in munca si dezvoltarea carierei profesionale

1.4 Principiile formarii profesionale

2 In acest sens este si art III-28-3 pct 1 din Constitutia Europeana din 2004

3 Privind formarea profesionala continua4 Alexandru Ticlea, ”Tratat de drept muncii”

4

Prin Decizia nr 63/266/CEE din 2 aprilie 1963 referitoare la stabilirea principiilor generale pentru punerea in practica a unei politici comune de formare profesionala s-au stabilit 10 astfel de principii :

1. Primul principiu defineste politica comuna de formare profesionala ca o actiune comuna coerenta si progresiva, implicand obligatia fiecarui stat membru de a defini programe si a asigura realizarea acestora conform principiilor generale prevazute in decizia 63/266 si a masurilor de aplicare care decurg din aceasta

Principiile generale trebuie sa perminta fiecarei persoane sa primeasca o formare adecvata ,respectand alegerea libera a profesiei,a institutiei ,a locului de formare, ca si a locului de munca.

2. Al doilea principiu stabileste urmatoarele obiective fundamentale care trebuie atinse de politica comuna in domeniul formarii profesionale:

a) Realizarea conditiilor care fac efectiv pentru toti dreptul de a primi o formare profesionala adecvata

b) Organizarea mijloacelor de formare corespunzatoare pentru asigurarea fortei de munca necesara diferitelor sectoare economice

c) Pe baza invatamantului general, sa se asigure o formare profesionala suficient de larga pentru a favoriza dezvoltarea armonioasa a persoanei

d) Sa permita fiecaruia dobandirea cunostintelor si capacitatilor tehnice necesare exercitarii unei activitati profesionale determinate si sa atinga cel mai inalt nivel de formare posibil favorizand, in special in ceea ce-i priveste pe tineri ,evolutia intelectuala si morala, educatia civica si dezvoltarea fizica

e) Evitarea oricarei intreruperi prejuidiciabile, atat intre invatamantul general si inceputul formarii profesionale cat si in cursul acesteia din urma

f) Favorizarea,in cursul diferitelor etape ale vietii profesionale,unei formari si perfectionari profesionale corespunzator adaptate si,dupa caz,o conversie si o readaptare

g) Oferirea pentru fiecare individ,conform aspiratiilor, aptitudinilor, cunostintelor si experientei, unui loc de munca si, prin mijloace permanente care sa permita o ameliorare pe plan profesional, accesul la un nivel profesional superior sau pregatirea pentru o activitate de nivel mai ridicat

3. Al treilea principiu stabileste importanta speciala a unor activitati in punerea in aplicare a politicii comune de formare profesionala

Prevederea si estimarea,atat la scara nationala cat si la cea comunitara, nevoile cantitative si calitative de lucratori in diversele activitati productive

Crearea dispozitivelor permanente de informare si orientare sau de consiliere profesionala organizate in beneficiul tinerilor si adultilor,bazate pe cunoasterea aptitudinilor individuale,a mijloacelor de formare si a posibilitatilor de a ocupa un loc de munca si care sa beneficieze de colaborarea stransa cu sectoarele de productie si distributie, cu serviciile interesate de formarea profesionala si cu scolile de invatamant general

Stabilirea unor conditii care sa permita fiecaruia sa recurga la momentul oportun la dispozitivele create, inainte de a-si alege profesia, ca si la cursurile de formare profesionala tot timpul vietii active

5

4. Principiul patru stabileste prerogativa Comisiei in vederea realizarii obiectivelor enuntate,de a prezenta Consiliului si statelor membre masurile necesare. Comisia este insarcinata ca,in colaborare cu statele membre,sa efectueze studii si cercetari in domeniul formarii profesionale pentru realizarea politicii comune,indeosebi in vederea promovarii facilitatilor de a ocupa un loc de munca si a mobilitatii geografice si profesionale a lucratorilor in interiorul Comunitatii.

5. Principiul cinci consacra dreptul Comisiei de a lua orice initiativa necesara strangerii si difuzarii catre statele membre a informatiilor utile, a documentatiilor si a meterialelor didactice necesare formarii profesionale.

6. Cel de-al sasea principiu se refera la activitatea Comisiei de a favoriza schimburile directe de experienta intre statele membre,in domeniul formarii profesionale,susceptibile sa furnizeze serviciilor competente noi experiente.

7. Principiul sapte se refera la formarea adecvata a personalului de predare si a instructorilor,carora este necesar sa li se dezvolte atat numarul,cat si capacitatile tehnice si pedagogice.

8. Principiul opt enunta obiectivul politicii comune de formare profesionala, de a permite apropierea progresiva a nivelurilor de formare.In colaborare cu statele membre Comisia stabileste pentru anumite profesii cerinte armonizate pentru accesul la diferite nivele de formare.Pe aceasta baza,se urmareste apropierea conditiilor obiective cerute pentru reusita la probele finale,in scopul recunoasterii reciproce a certificatelor sau a altor titluri prin care este recunoscuta formarea profesionala.

9. Principiul noua prevede posibilitatea statelor membre si a Comisiei de a lua in colaborare initiative adecvate, indeosebi in privinta stabilirii programelor de formare,menite sa contribuie la asigurarea echilibrului globar intre cerere si oferta in domeniul locurilor de munca in cadrul Comunicatii.Aceste initiative si programe trebuie sa vizeze formarea accelerata a adultilor si conversia si readaptarea profesionala, tinand cont de dezvoltarea sau progresul economic,de transformarile tehnologice si structurale si de necisitatile specifice unor profesii,categorii profesionale sau regiuni determinate.

10. Principiul zece stabileste ca in cadrul aplicarii principiilor generale in domeniul politicii comune de formare profesionala,o atentie speciala este acordata problemelor speciale care privesc sectoare de activitate sau categorii de persoane determinate.5

1.5 Accesul la formarea profesionala continua

5 Ovidiu Tinca, “Drept Social Comunitar”

6

Conform Recomandarii 404/93/CEE din 30 iunie 1993 a Consiliului6 implica actiuni concrete din partea statelor membre si a Comunitatii.Astfel, Consiliul a adoptat un document cu caracter de recomandare,in care se prevede,in principal urmatoarele:

I. Recomanda ca statele membre, tinand cont de resursele disponibile si de responsabilitatile autoritatilor publice competente ,ale intreprinderilor si ale partenerilor sociali,sa-si orienteze politica de formare profesionala astfel ca oricare lucrator al Comunitatii sa poata avea acces la formarea profesionala continua,fara nicio discriminare,si sa beneficieze de aceasta tot timpul vietii sale active

II. Recomanda statelor membre:1. sa favorizeze, in intreprinderi, intelegerea necesitatii unei coerente intre

competenta lucratorilor si capacitatea concurentiala a intreprinderii, pentru a le incuraja pe acestea sa acorde prioritate dezvoltatarii calitatii si competentei lucratorilor proprii si, in acest scop, sa puna in aplicare planuri si programe de formare profesionala.

2. sa prevada masuri stimulatoare si de asistenta tehnica specifice in beneficiul intreprinderilor mici si mijlocii

3. sa incurajeze intreprinderile sa stimuleze formarea profesionala continua4. sa prevada masuri stimulatoare si de asistenta tehnica adecvate,in beneficiul

intreprinderilor care sunt confruntate cu un proces de schimbare industriala,pentru a favoriza formarea si reconversia profesionala a lucratorilor

5. sa dezvolte formarea profesionala continua facand din aceasta un factor important al dezvoltarii regionale si locale, luand in considerare nevoile specifice lucratorilor si intreprinderilor

6. sa determine angajatorii sa constientizeze faptul ca ei trebuie sa ii informeze pe lucratorii lor imediat ce este posibil sau, daca este cazul, in momentul angajarii cu privire la politica si la activitatile in domeniul formarii profesionale continue

7. sa sustina initiativele care permit lucratorilor care doresc sa-si evalueze necesitatile in materia formarii profesionale continue

8. sa favorizeze informarea si consultarea reprezentantilor lucratorilor sau in lipsa acestora, chiar a lucratorilor cu privire la elaborarea si punerea in aplicare a planurilor si programelor de formare a intreprinderilor

9. sa sensibilizeze lucratorii si intreprinderile cu privire la importanta unei formari profesionale continue care sa duca la o clarificare pertinenta cu piata locurilor de munca.

10. sa favorizeze dezvoltarea celor mai bune metode de invatamant si de ucenicie in formarea profesionala continua, care sa faciliteze accesul la formarea profesionala continua a lucratorilor

11. sa contribuie la accesul lucratorilor mai putin calificati la actiuni de formare profesionala continua , care sa le permita sa atinga primul nivel de calificare

12. sa incurajeze accesul si participarea efectiva a femeilor la formarea profesionala continua

13. sa incurajeze accesul si participarea tinerilor care au o anumita calificare profesionala sau experienta profesionala, indiferent de nivelul lor de competenta, la formarea

6 Publicata in J.O.C.E, Nr L 181 din 23 iulie 1993

7

profesionala continua,cu scopul de a le permite scolarizarea deplina a potentialului pe care il au

14. sa incurajeze accesul si participarea somerilor la formarea profesionala continua

15. sa favorizeze,in cadrul politicii de acces la formarea profesionala continua,dimensiunea transnationala in vederea facilitarii liberei circulatiei a lucratorilor

III. 1. Invita Comisia sa intareasca cooperarea cu statele membre si partenerii sociali . 2. Invita Comisia ca impreuna cu statele membre:a) sa difuzeze si imbogateasca informatiile comparative pertinente asupra sistemelor de formare profesionala continuab) sa faciliteze schimbul de experienta si metodele cele mai semnificative cu privire la formarea continua

3. Invita Comisia sa sprijine demersurile partenerilor sociali la nivel comunitar, in cadrul dialogului social,sa aprofundeze metodele de acces la formarea profesionala continua,iar daca estimeaza ca ar fi de dorit,sa incheie conventii in acest sens

IV. Invita Comisia, pe baza datelor prezentate de statele membre si a rezultatelor dialogului social,sa intocmeasca un raport de evaluare in domeniul formarii profesionale continue,pe care sa le prezinte Parlamentului European, Consiliului,Comitetului economic si social si partenerilor sociali la nivel comunitar.

1.6 Formarea profesionala a adultilor

Toate categoriile de angajatori trebuie sa ia toate masurile pentru a asigura conditiile salariatilor de a avea acces periodic la formarea profesionala.Drepturile si obligatiile ce revin angajatorilor si salariatilor in perioada in care salariatii sunt cuprinsi in cursul de formare profesionala, sunt prevazute in contractul colectiv sau dupa caz contractul individual de munca.

Formarea profesionala a adultilor cuprinde formarea profesionala initiala si formarea profesionala continua, organizate prin alte forme decat prin cele specifice sistemului national de invatamant.

Formarea profesionala initiala asigura preagatirea necesara pentru dobandirea competentelor profesionale minime necesare pentru obtinerea unui loc de munca.

Formarea profesionala continua este ulterioara formarii initiale si asigura adultilor fie dezvoltarea competentelor profesionale deja dobandite, fie dobandirea de noi competente.

Competentele profesionale, reprezentand capacitatea de a realiza activitatile cerute la locul de munca la nivelul calitativ specificat in standardul ocupational,se dobandesc prin initiere, calificare, perfectionare, specializare, recalificare, definite astfel:

a)initierea reprezinta dobandirea unor cunostinte,priceperi si deprinderi minime necesare pentru desfasurarea unei activitati

b)calificarea reprezinta ansamblul de competente profesionale care permit unei persoane sa desfasoare activitati specifice unei ocupatii sau profesii

8

c)perfectionarea consta in dezvoltarea competentelor profesionale in cadrul aceleiasi calificari

d)specializarea este o forma specifica de formare profesionala care urmareste obtinerea de cunostinte si deprinderi,intr-o arie restransa din sfera de cuprindere a unei ocupatii

e)recalificarea consta in obtinerea competentelor specifice unei alte ocupatii sau profesii, diferite de cele dobandite anterior

Formarea profesionala a adultilor are ca principale obiective:

a)facilitarea integrarii sociale a indivizilor in concordanta cu aspiratiile lor profesionale si cu necesitatile pietei muncii

b)pregatirea resurselor umane capabile sa contribuie la cresterea competitivitatii fortei de munca

c)actualizarea cunostintelor si perfectionarea pregatirii profesionale in ocupatia de baza precum si in ocupatii inrudite

d)schimbarea calificarii, determinata de restructurarea economica, de mobilitatea sociala sau de modificari ale capacitatii de munca

e)insusirea unor cunostinte avansate, metode si procedee moderne necesare pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu

Formarea profesionala se organizeaza in mod distinct pe niveluri de pregatire si specialitati , tinand seama de nevoile angajatorilor, de competentele de baza ale adultilor, de cerintele posturilor pe care acestea le ocupa si de posibilitatile lor de promovare sau de incadrare in munca.

Formele de realizare a pregatirii adultilor sunt:a)cursuri organizate de angajatori in cadrul unitatilor proprii sau de furnizorii de

formare profesionalab)stagii de practica si de specializare in unitati din tara sau strainatatec)alte forme de practica profesionala

2. Echivalarea calificarilor

Echivalarea calificarilor rezultate din formarea profesionala in statele membre ale Comunitatii face obiectul deciziei 368/85/CEE din 16 iulie 19857

Art 1 al deciziei subliniaza ca obiectul ei consta in a da posibilitatea lucratorilor de a avea acces la un loc de munca adecvat intr-un alt stat membru. In acest scop,Comisia ,in cooperare stransa cu statele membre, este abilitata sa intreprinda lucrari referitoare la echivalenta calificarilor profesionale intre diverse state membre, pe profesii sau grupe de profesii determinate.

7 Publicata in J.O.C.E, nr L199 din 31 iulie 1985

9

Procedura utilizata de Comisie cuprinde mai multe etape8: Selectia profesiilor sau a grupelor de profesii pe baza propunerilor statelor

membre sau a organizatiilor competente ale angajatorilor si lucratorilor la nivel comunitar Stabilirea descrierii comunitare,convenita de comun acord,a cerintelor

profesionale practice pentru profesiile sau grupele de profesii respective Apropierea calificarilor profesionale recunoscute in diversele state membre si

descrierea cerintelor profesionale practice Stabilirea unui tablou cu urmatoarele date:

a)codul de clasificare a profesiilor SEDOC si codurile nationale de clasificare a profesiilor

b) nivelul formarii profesionalec)pentru fiecare stat membru, titlul profesional si calificarile de formare

profesionala corespondented)organizatiile si institutiile responsabile de formarea profesionalae)autoritatile si organizatiile competente pentru a elibera sau valida diplome,

certificate sau alte titluri prin care este atestata o formare profesionala Publicarea in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene a descrierii

comunitare, convenita de comun acord, a exigentelor profesionale practice si a tablourilor comparative

Stabilirea unei fise de informare pentru fiecare profesie si publicarea ei in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene

Difuzarea informatiilor cu privire la corespondentele stabilite catre toate organismele la nivel national,regional si local,precum si sectoarelor profesionale interesate.

In anexa de la decizia 368/85/CEE din 16 iulie 1985 sunt stabilite cinci niveluri de formare profesionala:

Nivelul 1 de formare-accesul la scolarizarea obligatorie si la initierea profesionala( in cadrul structurilor scolare,extrascolare,in intreprinderi), care permit executarea unei munci simple.

Nivelul 2 de formare –accesul la scolarizarea obligatorie si formarea profesionala (in special prin ucenicie),care corespunde unei calificari complete pentru prestarea unei activitati determinate,cu capacitatea de a utiliza instrumente

Nivelul 3 de formare-accesul la scolarizarea obligatorie si/sau formarea profesionala si formarea tehnica complementare sau formarea tehnica scolara sau alta de nivel secundar

Nivelul 4 de formare-accesul la formarea secundara(generala sau profesionala) si la formarea tehnica post-secundara (capacitatile si cunostintele dobandite permit desfasurarea unei activitati autonome, asumarea de responsabilitati de conceptie, de conducere sau de gestiune)

Nivelul 5 de formare-accesul la formarea secundara(generala sau profesionala) si la formarea superioara completa (permite exercitarea activitatii profesionale in mod autonom,implicand stapanirea bazelor stiintifice ale profesiei)

Au fost adoptate numeroase documente privind recunoasterea profesionala in domenii variate (electricitate-electronica,comert,transporturi)

8 Art 3 al deciziei 368/85/CEE din 16 iulie 1985

10

De mentionat ca in 1965 a fost creat prin regulamentul 337/75/CEE din 10 februarie 1975 Centrul European pentru dezvoltarea si formarea profesionala, iar in 1990 a fost adoptat regulamentul 1360/90/CEE prin care s-a creat Fondul European pentru Formare.9

2.1 Evaluarea si certificarea formarii profesionale a adultilor

Furnizorii de formare profesionala pot organiza programe de formare profesionala, finalizate prin certificate de calificare sau de competenta profesionala cu recunoastere nationala,numai daca au prevazut in statut,dupa caz, in autorizatia pentru desfasurarea unor activitati independente,activitati de formare profesionala si sunt autorizati.

Angajatorii, care organizeaza programe de formare profesionala pentru salariatii proprii elibereaza certificate care au valabilitate numai in cadrul unitatilor respective.Certificatele au recunoastere nationala numai daca angajatorii sunt autorizati ca furnizori de formare profesionala.

Participantii la programele de formare si persoanele care se califica prin ucenicie sustin la terminarea stagiilor de pregatire teoretica sau practica teste de evaluare a competentelor profesionale.

Testul de evaluare reprezinta un set de probe practice si/sau teoretice prin care se constata insusirea de catre participantii la programul de formare profesionala a competentelor specifice programului.

Persoanele care promoveaza testele primesc certificate de calificare sau,dupa caz, certificate de competenta profesionala.

2.2 Recunoasterea stagiilor de formare profesionala

O data cu structurarea unui cadru juridic prin care s-au desfiintat obstacolele in ceea ce priveste libera circulatie a persoanelor si a serviciilor, era si firesc sa fie adoptate si normele prin care sa se permita cetatenilor comunitari sa poata exercita o profesie, cu titlu independent sau ca salariat, intr-un alt stat membru decat cel in care si-au dobandit calificarea profesionala.

In acest sens au fost adoptate directivele Consiliului 89/48/CEE si 92/51/CEE prin care se instituie un sistem general de recunoastere a formarii profesionale.10

Directiva Consiliului 89/48/CEE din 21 decembrie 1988, relativa la un sistem general de recunoastere a diplomelor de invatamant superior care recunosc formari profesionale cu o durata minima de 3 ani.

Directiva permite oricarui cetatean al unui stat membru ce poseda o diploma din care rezulta ca titularul a urmat cu succes un ciclu de studii postsecundare cu o durata minima de 3 ani, sau o durata echivalenta cu timp partial, intr-o universitate sau asezamant de invatamant superior sau in oricare alt asezamant de acelasi nivel de formare sa exercite cu titlul independent sau ca salariat o profesiune reglementata in tara de primire.9 Ovidiu Tinca, Drept social comunitar10 Nicolae Voiculesc, Drept comunitar al muncii

11

Atunci cand, in statul de primire, accesul la profesiune sau exercitarea acesteia sunt subordonate conditiei unei diplome, autoritatea competenta nu poate refuza unui resortisant al unui stat membru, pe motiv de lipsa a calificarii, sa acceada la acesta profesie sau sa o exercite in acelasi conditii ca proprii cetateni (art. 3):

Daca solicitantul poseda diploma care este solicitata intr-un alt stat membru pentru a accede la aceeasi profesie pe teritoriul sau si care a fost obtinuta intr-un alt stat membru Daca solicitantul a exercitat cu timp integral aceasta profesie timp de 2 ani in cursul ultimilor 10 ani precedenti intr-un alt stat membru care nu reglementeaza aceasta profesie in sensul precizat de directiva, avand unul sau mai multe titluri de formare

Totusi, aceste prevederi nu impiedica statul membru de primire sa ceara, totodata, solicitantului (art. 4):

Sa dovedeasca ca poseda o experienta profesionala, atunci cand durata formarii este inferioara cu cel putin un an celei cerute in statul de primire. Sa indeplineasca un stagiu de adaptare timp de maximum 3 ani sau sa se supuna unei probe de aptitudini:

Atunci cand formarea pe care a primit-o comporta materii substantial diferite ca cele acoperite de diploma ceruta in statul de primire, sau

Atunci cand profesiunea reglementata de statul membru de primire cuprinde una sau mai multe activitati profesionale reglementate care nu exista in profesiunea reglementata in statul de origine sau de provenienta al solicitantului si aceasta diferenta este caracterizata printr-o formare specifica ce este ceruta in statul de primire si care se refera la materii substantial diferite decat cele acoperite de diploma prezentata de solicitant, sau

Atunci cand profesia reglementata in statul membru de primire cuprinde una sau mai multe activitati profesionale reglementate care nu exista in profesiunea exercitata de solicitant in statul membru de origine sau de provenienta si cand aceasta diferenta este caracterizata de o formare specifica ce este ceruta in statul membru de primire si care comporta materii substantial diferite ca cele acoperite de titlul sau titulurile prezentate de solicitant.

Daca statul membru uzeaza de acesta posibilitate el trebuie sa lase solicitantului sa aleaga intre stagiul de adaptare si proba de aptitudini.

Autoritatea competenta a statului membru de primire care subordoneaza accesul la o profesie de aducerea de probe referitoare la onorabilitate, moralitate sau absenta falimentului, sau care suspenda sau interzice exercitarea unei astfel de profesii in cazul unei erori profesionale grave sau infractiuni penale, accepta ca proba suficienta pentru cetatenii statelor membre care vor sa exercite aceasta profesie pe teritoriul sau documentele eliberate de autoritatile competente ale statului membru de origine sau de provenienta din care rezulta ca aceste exigente sunt satisfacute.

In mod similar sunt recunoscute documentele referitoare la sanatatea fizica sau psihica.

12

Directiva 92/51/CEE a Consiliului, din 18 iunie 1992, privind un al doilea sistem general de recunoastere profesionala, care completeaza Directiva 89/48/CEE

Directiva a fost adoptata pentru a se facilita exercitarea tuturor activitatilor profesionale subordonate intr-un stat membru de primire unui nivel de formare determinat, fara a se limita la pregatirea de nivel superior.

Prevederile acestei directive nu se aplica profesiunilor reglementate care fac obiectul directivelor specifice ce instituie in principal o recunoastere mutuala a ciclurilor de formare dobandita inainte de intrarea in viata profesionala.

Fara a prejudicia aplicarea Directivei 89/48/CEE, atunci cand intr-un stat membru de primire accesul la o profesiune reglementata sau exercitiul sau este subordonat posesiei unei diplome (inteleasa ca fiind orice titlu de formare eliberat de o autoritate competenta intr-un stat membru), certificat sau titlu de formare corespondent autoritatea compententa nu poate refuza unui resotisant dintr-un stat membru, pe motivul lipsei de calificare, sa acceada la aceasta profesie sau sa o exercite in aceleasi conditii ca si proprii cetateni (art 3):

Daca solicitantul poseda diploma, astfel cum o defineste aceasta directiva sau Directiva 89/48/CEE care este prescrisa de un alt stat membru pentru a accede la aceasta profesie pe teritoriul sau sau unde o exercita si care a fost obtinuta intr-un stat membru, sau

Daca solicitantul a exercitat cu timp integral aceasta profesie timp de 2 ani, sau in timpul unei perioade echivalente cu timp partial, in cursul ultimilor 10 ani precedenti intr-un alt stat membru care nu reglementeaza aceasta profesie in sensul explicitat in directiva

Aceste prevederi nu impiedica statul de primire sa ceara, totodata, solicitantului: Sa dovedeasca ca poseda o experienta profesionala, atunci cand durata

formarii este inferioara cu cel putin un an celei cerute in statul membru de primire Sa realizeze un stagiu de adptare de maximum 3 ani sau sa se supuna unei

probe de aptitudini:

Atunci cand formarea pe care a primit-o se refera la materii teoretice si/sau practice substantial diferite de cele acoperite de diploma ceruta in statul de primire, sau

Atunci cand profesiunea reglementata in statul membru de primire cuprinde una sau mai multe activitati profesionale reglementate care nu exista in profesiunea reglementata in statul membru de origine sau de provenienta al solicitantului si daca aceasta diferenta este caracterizata de o formare specifica ce este ceruta in statul membru de primire si care se refera la materii teoretice si/sau practice substantial diferite de cele acoperite de diploma pe care o prezinta solicitantul,sau

Atunci cand profesiunea reglementata in statul membru de primire cuprinde una sau mai multe activitati profesionale reglementate care nu exista in profesiunea exercitata de solicitant in statul membru de origine sau de provenienta si daca aceasta diferenta este caracterizata de o formare specifica ce este ceruta in statul membru de primire si care se refera la materii teoretice si/sau practice substantial diferite de cele acoperite de diploma pe care o prezinta solicitantul.

13

Daca statul membru de primire foloseste posibilitatea prevazuta mai sus, el trebuie sa lase solicitantului alegerea intre statiul de adaptare si proba de aptitudini.

Totusi, statul membru de primire isi poate rezerva dreptul sa aleaga intre aceste 2 posibilitati atunci cand este vorba de o profesiune al carui exercitiu solicita o cunoastere precisa a dreptului national si al carui element esential si constant este furnizarea de consiliere si/sau asistenta privind dreptul national sau daca statul membru de primire subordoneaza accesul la profesie sau exercitiul sau po posesiei unei diplome de absolvire a unui ciclu de studii cu o durata superioara de 3 ani.

Atunci cand, in statul membru de primire, accesul la o profesiune reglementata sau la exercitarea sa este subordonat simplei posesii a unui titlu dovedind o formare generala de nivelul invatamantului primar sau secundar, autoritatea competenta nu poate refuza unui resortisant al unui stat membru, pe motivul lipsei de calificare, sa acceada la aceasta profesie sau sa o exercite in aceleasi conditii ca si proprii cetateni, daca solicitantul poseda un titlu de formare de nivel corespondent eliberat intr-un alt stat membru (art. 9).

Statele membre desemneaza autoritatile competente abilitate sa primeasca cererile si sa ia deciziile vizate de directiva. De asemenea, fiecare stat membru numeste un coordonator care are rolul de a asigura uniformitatea aplicarii prevederilor directivei la toate profesiunile care indeplinesc conditiile cerute.

Directiva 1999/42/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 iunie 1999 ce instituie un mecanism de recunoastere a diplomelor pentru activitatile profesionale acoperite de directivele de liberalizare ce cuprinde masuri tranzitorii si care completeaza sistemul general de recunoastere a diplomelor.

Directiva instituie asa-numitul al treilea sistem general de recunoastere, a fost adoptata in vederea aplicarii la o serie de activitati profesionale, prevazute in anexa sa, care sunt acoperite de catre directivele 89/48/CEE si 92/51/CEE.

Similar cu aceste directive, sunt incluse prevederi referitoare la recunoasterea diplomelor oficiale eliberate de catre un alt stat membru, recunoasterea calificarilor profesionale pe baza experientei profesionale dobandite in alt stat membru, precum si aspectele procedurale.

Astfel, nici un stat membru nu poate refuza unui resortisant din alt stat membru sa acceada la una din activitatile la care face trimitere directiva sau sa le exercite, in aceleasi conditii cu proprii sau resortisanti, fara sa fi procedat mai intai la un examen comparativ intre cunoastintele si competentele cerute de reglementarile nationale.

Daca acest examen comparativ conduce la constatarea ca aceste cunostinte si competente atestate de o diploma, certificat, sau un titlu eliberat de un alt stat membru corespund celor cerute de dispozitiile nationale, statul membru de primire nu poate refuza titularului sau dreptul de a exercita activitatea in cauza.

Daca, din contra, comparatia arata o diferenta substantiala, statul membru de primire trebuie sa ofere beneficiarului posibilitatea de a demonstra ca a obtinut cunostintele si competentele ce lipsesc. In acest caz, statul membru de primire trebuie sa lase solicitantului posibilitatea de a alege intre stagiul de adaptare si proba de aptitudini, prin analogie cu directivele 89/48/CEE si 92/51/CEE (art. 3 pct 1).

14

Atunci cand, intr-un stat membru, accesul la una din activitatile avute in vedere de directiva sau exercitarea lor este subordonata faptului de a avea cunostinte si aptitudini generale, comerciale sau profesionale, acest stat membru recunoaste ca dovada suficienta a acestor cunostinte si aptitudini exercitarea prealabila a activitatii intr-unul din statele membre, pentru o perioada ce difera in functia de activitatea respectiva (art. 4).

O directivă europeană relativ recentă în materie, Directiva nr. 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale , a abrogat trei directive care guvernau anterior regimul recunoaşterii calificărilor profesionale, şi anume Directiva nr. 89/48/CEE, Directiva nr. 92/51/CEE şi Directiva nr. 1999/42/CE, prevederile lor fundamentale regăsindu-se în acest act comunitar. Raţiunea adoptării acestui nou act comunitar constă în necesitatea uniformizării principiilor aplicabile în materie, luându-se în considerare şi experienţa dobândită.

De asemenea, Directiva nr. 2005/36/CE uneşte într-un singur act dispoziţiile referitoare la recunoaşterea titlurilor de formare în profesii reglementate până în prezent prin aşa-numitele directive sectoriale, şi anume medicii, medicii dentişti, medicii veterinari, arhitecţii, asistenţii medicali şi moaşele.

Sintagma cheie utilizată este aceea de profesie reglementată, care, în înţelesul directivei [art. 3 alin. (1)] reprezintă o activitate sau un ansamblu de activităţi profesionale al căror acces, exercitare sau una dintre modalităţile de exercitare este condiţionată, direct sau indirect, în temeiul unor acte cu putere de lege şi acte administrative, de posesia anumitor calificări profesionale; utilizarea unui titlu profesional limitată prin acte cu putere de lege şi acte administrative la titularii unei anumite calificări profesionale constituie în special o modalitate de exercitare.

În cazul profesiilor reglementate de sistemul general de recunoaştere a titlurilor de calificare, statele membre trebuie să îşi menţină dreptul de a stabili nivelul minim de calificare necesar pentru a garanta calitatea serviciilor prestate pe teritoriul lor.

Cu toate acestea, în temeiul art. 10, 39 şi 43 din tratat, nu trebuie să poată impune unui resortisant al unui stat membru să obţină calificări, pe care le stabilesc în general numai în raport cu diplomele eliberate în cadrul sistemului naţional de învăţământ, în cazul în care persoana în cauză a obţinut deja toate sau o parte din aceste calificări într-un alt stat membru. În consecinţă, este necesar să se prevadă ca orice stat membru gazdă în care este reglementată o profesie să aibă obligaţia de a lua în considerare calificările obţinute într-un alt stat membru şi de a verifica dacă acestea corespund celor pe care le solicită.

Cu toate acestea, sistemul general nu împiedică un stat membru să impună unei persoane care exercită o profesie în respectivul stat membru cerinţe speciale motivate de punerea în aplicare a normelor profesionale justificate de interesul general. Acestea se referă, de exemplu, la organizarea profesiei, la standardele profesionale, inclusiv deontologice, la control şi responsabilitate

15

Directiva nr. 2005/36/CE recunoaşte dreptul legitim al statelor membre de a împiedica ca anumiţi cetăţeni proprii să se sustragă într-o manieră abuzivă de la aplicarea dreptului naţional în materie de profesii. Astfel, o persoană având calificarea profesională recunoscută în virtutea directivei nu se poate prevala de această recunoaştere pentru a obţine în statul său membru de origine drepturi diferite de cele pe care le incumbă calificarea obţinută.

Pentru a se garanta eficacitatea sistemului de recunoaştere a calificărilor profesionale, directiva îşi propune să stimuleze statele membre să definească formalităţi şi reguli de procedură uniforme pentru punerea sa în aplicare, precum şi unele modalităţi de exercitare a profesiei.

În măsura în care sunt reglementate, Directiva nr. 2005/36/CE se referă şi la profesiunile liberale, care sunt, în accepţiunea directivei, orice profesie exercitată pe baza calificărilor profesionale adecvate, cu titlu personal, pe propria responsabilitate şi de o manieră profesională independentă, oferindu-se servicii intelectuale şi conceptuale în interesul clientului şi al publicului.

Potrivit actului normativ, cetăţenii europeni care doresc sa îşi exercite profesia pentru care au obţinut o diploma în ţara de origine o pot face fără a avea nevoie de alte evaluări, dacă profesia beneficiază de sistemul general de recunoaştere.

De acest sistem beneficiază, în acest moment, şapte profesii: medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect.

Potrivit Directivei UE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, cetăţenii europeni care practica aceste meserii pot să muncească în alte state decât cel în care au obţinut calificarea profesională în aceleaşi condiţii ca şi în statul de origine. Pentru restul profesiilor, statele membre au posibilitatea să testeze calificarea solicitantului şi să respingă recunoaşterea diplomei, dacă în urma evaluării, candidatul nu corespunde cerinţelor angajatorului.

Prin Directiva nr. 36, dacă în urma examinării se constată diferenţe, statul membru propune fie un stagiu de adaptare, fie un test de evaluare a cunoştinţelor.

Titlul II al Directivei reglementează principiul liberei prestări a serviciilor în raport cu recunoaşterea calificărilor profesionale. Astfel, conform art. 5, statele membre nu pot restrânge, din motive legate de calificările profesionale, libertatea de a presta servicii într-un alt stat membru:

în cazul în care prestatorul s-a stabilit în mod legal într-un stat membru pentru a exercita aceeaşi profesie (denumit în continuare „stat membru de stabilire”) şi

în cazul deplasării prestatorului, dacă a exercitat această profesie în statul membru de stabilire pe o perioadă de cel puţin doi ani în decursul ultimilor 10 ani anteriori prestării, atunci când profesia nu este reglementată. Condiţia de exercitare a profesiei pe o perioadă de cel puţin doi ani nu se aplică în cazul în care fie profesia, fie formarea profesională care dă dreptul la exercitarea profesiei sunt reglementate.

16

Titlul III al Directivei nr. 36/2005 prevede şi condiţiile acordării libertăţii de stabilire în vederea exercitării unei activităţi profesionale. Conform art. 13, „Atunci când, într-un stat membru gazdă, accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia este condiţionaţ(ă) de posesia unor calificări profesionale determinate, autoritatea competentă a respectivului stat membru acordă accesul la respectiva profesie şi dreptul de exercitare a acesteia, în aceleaşi condiţii ca cele pentru cetăţenii săi, solicitanţilor care posedă atestatul de competenţă sau titlul de calificare prevăzut de un alt stat membru pentru a avea acces la aceeaşi profesie sau pentru a avea dreptul de a o exercita pe teritoriul său”. În situaţia lipsei măsurilor de transpunere a directivei, un resortisant al unui stat membru se poate prevala de această prevedere pentru a obţine, în statul membru de primire, autorizaţia de a exercita o profesiune reglementată.

Dispoziţia menţionată nu aduce atingere, conform art. 14 alin. (1), dreptului statului membru gazdă de a impune solicitantului să urmeze un stagiu de adaptare de cel mult trei ani sau să susţină o probă de aptitudini în unul dintre următoarele cazuri:

atunci când durata formării pe care o dovedeşte în temeiul art. 13 alin. (1) sau (2) este mai mică cu cel puţin un an decât cea necesară în statul membru gazdă;

atunci când formarea pe care a urmat-o acoperă discipline semnificativ diferite de cele incluse de titlul de calificare necesar în statul membru gazdă;

atunci când profesia reglementată în statul membru gazdă cuprinde una sau mai multe activităţi profesionale reglementate care nu există în profesia corespunzătoare în statul membru de origine al solicitantului, în sensul art. 4 alin. (2), şi în cazul în care această diferenţă este caracterizată de o formare specială care este necesară în statul membru gazdă şi care include discipline semnificativ diferite de cele la care se referă atestatul de competenţă sau de titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul.

În cazul în care face uz de această posibilitate, statul membru gazdă trebuie să lase solicitantului posibilitatea de a alege între stagiul de adaptare şi proba de aptitudini.

Atunci când, pentru o anumită profesie, un stat membru consideră că este necesar să se deroge de la posibilitatea acordată solicitantului de a alege între stagiul de adaptare şi proba de aptitudini, un stat membru informează în prealabil celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta, furnizând o justificare adecvată pentru derogare.

În sensul aplicării lit. b) şi c), prin „materii semnificativ diferite” se înţeleg materiile a căror cunoaştere este esenţială pentru exercitarea profesiei şi în cazul cărora formarea urmată de migrant prezintă diferenţe importante, în ceea ce priveşte durata sau conţinutul, în raport cu formarea necesară în statul membru gazdă.

De asemenea, alin. (1) al art. 14 se aplică respectându-se principiul proporţionalităţii. În special, în cazul în care statul membru gazdă preconizează să îi impună solicitantului finalizarea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, trebuie să verifice în prealabil dacă cunoştinţele dobândite de solicitant în decursul experienţei sale profesionale într-un stat membru sau într-o ţară terţă sunt de natură să acopere, total sau parţial, diferenţele semnificative menţionate mai sus.

17

Noua directivă introduce, la art. 15, şi conceptul de platformă comună, care reprezintă un set de criterii legate de calificările profesionale capabile să compenseze diferenţele semnificative constatate între cerinţele de formare ale diferitelor state membre pentru o anumită profesie şi care pot fi propuse Comisiei Europene de către statele membre sau de către asociaţiile sau organizaţiile profesionale reprezentative la nivel naţional sau european pentru eliminarea diferenţelor de formare într-o anumită profesie.

În cazul în care platforma comună ar fi introdusă, diploma obţinută în oricare stat membru ar fi recunoscută şi în celelalte state ale Uniunii Europene. Adoptarea unei asemenea măsuri necesită însă armonizarea programelor şcolare.

Art. 21 introduce principiul recunoaşterii automate pentru unele profesii reglementate. Astfel, fiecare stat membru recunoaşte calificările de medic, care permit accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi medic specialist, precum şi calificările de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de farmacist şi de arhitect, prevăzute în anexa V care îndeplinesc condiţiile minime de formare prevăzute de o serie de articole ale directivei, şi le conferă, în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale şi exercitarea acestora, acelaşi efect pe teritoriul său ca şi titlurilor de calificare pe care le eliberează el însuşi.

În sfârşit, trebuie să precizăm că directiva nu împiedică statele membre să recunoască, conform propriei legislaţii, calificările profesionale obţinute în afara teritoriului Uniunii Europene de către resortisanţii din statele-terţe. În orice caz, orice recunoaştere trebuie să se facă cu respectarea condiţiilor minimale de formare cerute pentru diversele profesii.

În acest sens, actul normativ ia în considerare şi deciziile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene pronunţate în această materie, printre care sunt de menţionat: decizia Hocsman-C-238/98, decizia Roman Angonese-C-281-98, decizia Dressen-C-31-00, decizia Colegio de Ingenieros de Caminos, Canales y Puertos-C-330-03, decizia Harold Price-C-149-05. Aceste hotărâri consacră principii cum sunt:

- recunoaşterea calificărilor obţinute de resortisanţii statelor terţe în vederea accesului parţial la o profesie reglementată (C/330/03);

- posibilitatea acordată autorităţilor unui stat membru de a proceda la compararea diplomelor şi competenţelor obţinute cu cele solicitate, chiar dacă există o directivă în acest sens care prevede recunoaşterea automată (C-31/00);

- această comparare este obligatorie atunci când nu a fost prevăzută, printr-o directivă, recunoaşterea automată (C-238/98), obligativitatea cunoaşterii dreptului naţional al unui stat membru în cazul acordării de consiliere şi asistenţă asupra ansamblului dreptului naţional respectiv, într-un anumit domeniu, acest lucru constituind un element esenţial şi constant al activităţii exercitate (C-149/05).

18

Pentru cetăţenii români, o importanţă deosebită o are Directiva 2006/100/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor directive din domeniul libertăţii de circulaţie a persoanelor, având în vedere aderarea Bulgariei şi a României.

Ea modifică atât Directiva nr. 2005/36, cât şi o serie de directive sectoriale (Directivele nr. 92/51/CEE, nr. 77/249/CEE, nr. 98/5/CE, nr. 93/16/CEE, nr. 77/452/CEE, nr. 78/686/CEE, nr. 78/687/CEE, nr. 78/1026/CEE, nr. 80/154/CEE, nr. 85/433/CEE, nr. 85/384/CEE), astfel încât de recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi certificatelor să profite şi cetăţenii noilor state membre ale Uniunii Europene.

Conform art. 2 alin. (1), statele membre trebuiau să asigure, până la 1 ianuarie 2007, punerea în aplicare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative necesare pentru a se conforma actului comunitar menţionat până la data aderării Bulgariei şi a României la Uniunea Europeană.

2.3 Norme juridice romanesti de armonizare cu legislatia comunitara

Prin Legea nr 200 din 25 mai 2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, s-a concretizat angajamentul transpunerii in dreptul intern a directivelor sistemului general de recunoastere a calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate, si anume Directivele 89/48/CEE si 92/51/CEE. Acestea privesc accesul la profesiile reglementate,care nu fac obiectul directivelor sectoriale :medici, medici dentist, medici veterinari, arhitecti, asistenti medicali si moase.11

Baza sistemului general de recunoastere este increderea reciproca pe care fiecare dintre statele member o are in programele de studii si diplomele celorlalte.O persoana,care intr-unul din statele membre este suficient de calificata pentru a practica o anumita profesie, poate, in principiu, sa aiba acces la aceeasi profesie, intr-un alt stat membru, chiar daca programul de studii respective difera in termeni de durata si/sau continut.Statele isi accepta reciproc diplomele, fara a insista ca ele sa reprezinte exact aceleasi cunostinte si aptitudini sub toate aspectele.Totusi, anumite conditii sunt incluse in aceasta acceptare reciproca, conditii preluate de legea romana din cuprinsul directivelor europene, si anume:

1.Daca profesia respectiva este reglementata in tara in care persoana doreste sa lucreze,dar nu si in tara in care a primit calificarea, autoritatea competenta poate sa ceara dovada ca persoana in cauza are cel putin doi ani de experienta profesionala relevanta in ultimii zece ani;

2.Daca, prin compararea continutului programelor de studii din cele doua tari, se evidentiaza diferente majore, persoanei in cauza i se poate cere sa intruneasca conditii suplimentare inainte de a i se permite sa profeseze in tara gazda;

3.Daca programul de studii efectuat de catre solicitant este mai scurt cu un an sau mai multi decat programul din tara gazda, autoritatile competente pot sa ceara efectuarea unei perioade de experienta practica care sa reprezinte dublul perioadei care lipseste,dar sa nu depaseasca patru ani.Daca insa candidatul a trecut deha un test de aptitudini sau a trecut deja

11 Nicolae Voiculesc, Drept comunitar al muncii

19

printr- perioada de adapatare , aceasta exigent dispare.De asemenea, autoritatea competent trebuie sa ia in calcul si experienta profesioanala a candidatului, deoarece profesia in cauza poate sa fie reglementata in cea de-a doua tara,dar nu si in prima.

In acelasi timp, accesul la o profesie nu ofera in mod automat un loc de munca.Unei persoane i se garanteaza accesul pe piata de munca la o anumita profesie, insa nu si angajarea.

Prin adoptarea Legii nr 200/2004 s-a urmarit reglementarea, conform acquis-ului comunitar,a modalitatilor de recunoastere a calificarilor profesionale obtinute in Uniunea Europeana, in conditiile in care in Romania profesia este reglemnetata.De asemenea, s-a urmarit implicarea directa a autoritatilor competente in recunoasterea profesiilor reglementate, in conformitate cu prevederile directivelor, precum si dinamizarea si intarirea capacitatii insistutionale a acestora.

In intelesul legii, activitatea profesionala reglementata reprezinta activitatea profesionala pentru care accesul sau exercitarea in Romania este conditionata, direct sau indirect, in conformitate cu legislatia romana in vigoare, de detinerea unui document care sa ateste nivelul de formare profesionala(art2).

La randul sau, profesia reglementata reprezinta activitatea sau ansamblul de activitati profesionale reglementate conform legii romane, care compun respective profesie in Romania.

Lista profesiilor reglementate in Romania este prevazuta in anexa nr 2 , iar cea a autoritatilor competente corespunzatoare fiecarei profesii reglementate in anexa nr 3 la Legea nr 200/2004.De asemenea, anexa nr 1 enumera activitatile care nu intra sub incidenta acestei legi.

Capitolul II al legii reglementează recunoaşterea diplomelor de învăţământ superior acordate pentru o perioadă de formare cu o durată de cel puţin 3 ani, făcându-se transpunerea Directivei 89/48 /CEE.

Art. 8 explicitează noţiunea de « diplomă » în aceste situaţii. Dreptul de a accede la o profesie reglementată sau de a o exercita în România nu poate fi interzis dacă solicitantul face dovada că a exercitat cu normă întreagă această profesie timp de 2 ani în ultimii 10 ani într-un stat membru în care respectiva profesie nu este reglementată (art. 9 alin. (3)).

De asemenea, dacă durata formării profesionale a solicitantului este mai scurtă cu cel puţin un an decât cea cerută în România, autoritatea română competentă poate cere acestuia, în compensare, să facă dovada experienţei profesionale. în orice situaţie, autoritatea română competentă nu poate cere solicitantului să facă dovada unei experienţe profesionale cu o durată mai mare de 4 ani (art. 10).

Preluată din Directiva 89/48/CEE este şi posibilitatea pe care autoritatea română competentă o are de a cere solicitantului, la alegerea acestuia, să urmeze un stagiu de adaptare care să nu depăşească 3 ani sau să dea o probă de aptitudine, dacă formarea solicitantului priveşte domenii teoretice sau practice substanţial diferite faţă de cele cerute în România pentru obţinerea diplomei de învăţământ superior, sau dacă profesia respectivă include în România exercitarea uneia sau mai multor activităţi profesionale care nu se regăsesc în cadrul aceleiaşi profesii în statul membru de origine sau de provenienţă al solicitantului (art. 11).

20

Stagiul de adaptare constă în exercitarea unei profesii reglementate în România, însoţit, eventual, de o formare profesională complementară, sub supravegherea unui membru calificat în profesia respectivă; stagiul face obiectul unei evaluări (art. 25).

Proba de aptitudini constă într-o examinare a cunoştinţelor profesionale ale solicitantului, organizată de autoritatea română competentă în scopul aprecierii aptitudinii solicitantului de a exercita profesia reglementată în România; proba de aptitudini nu poate include un examen de limbă română (art. 26).

Totuşi, autoritatea română competentă nu poate, în nici o situaţie, să aplice cumulativ cerinţele referitoare la dovada experienţei profesionale, precum şi la urmarea unui stagiu de adaptare sau susţinerea unei probe de aptitudine.

Capitolul III al Legii nr. 200/2004 reglementează recunoaşterea altor forme profesionale, realizând adaptarea prevederilor Directivei 92/51/CEE.

Sunt definite astfel noţiunile de „diplomă", „certificat" şi „atestat de competenţă" la care fac referire articolele din cuprinsul acestui titlu.

Corespunzător celor reţinute la titlul anterior, sunt cuprinse norme privind experienţa profesională a solicitanţilor, precum şi solicitarea eventuală de către autoritatea română competentă a unui stagiu de adaptare sau susţinerea unei probe de aptitudine Capitolul IV al Legii nr. 200/2004 cuprinde o serie de dispoziţii şi proceduri comune. Astfel, în cazul în care, în România, accesul la o profesie reglementată necesită îndeplinirea de către solicitant a anumitor condiţii de onorabilitate şi/sau moralitate, accesul la respectiva profesie ori exercitarea acesteia este interzisă falitului fraudulos, celui care a săvârşit o infracţiune sau o greşeală profesională gravă, autoritatea competentă română cerând solicitantului, cetăţean al unui stat membru, să facă dovada îndeplinirii acestor condiţii (art. 27 alin. (1)).

De asemenea, dacă în România accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia este condiţionată de prezentarea unui document care să ateste sănătatea fizică şi psihică a solicitantului, autoritatea română competentă acceptă ca probă suficientă prezentarea documentului echivalent, solicitat în statul membru de origine sau de provenienţă pentru accesul la respectiva profesie ori pentru exercitarea acesteia (art. 28 alin. (1)).

In mod similar, autoritatea română competentă trebuie să accepte, când este cazul, atestările eliberate de băncile statului membru de origine sau de provenienţă sau atestatele eliberate de organismele de asigurare ale celorlalte state membre (art. 29 şi 30).

Dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile de acces la o profesie reglementată sau de exercitare a acesteia în România, autoritatea română competentă acordă conform art. 33:dreptul de a utiliza titlul profesional acordat în România care corespunde acestei profesii;dreptul de a folosi tilul conferit de documentul care atestă formarea solicitantului în statul membru de origine sau de provenienţă, precum şi abrevierea acestuia în limba acelui stat.în cazul în care profesia este reglementată în România de către o organizaţie profesională care acordă membrilor săi un titlu profesional, solicitantul, cetăţean al unui stat membru, nu poate folosi acest titlu decât dacă probează apartenenţa la respectiva organizaţie profesională (art. 33 alin. (2)).

Nu înţelegem de ce în elaborarea Legii nr. 200/2004, nu a fost luată în considerare şi Directiva 1999/42/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 7 iunie 1999 ce instituie un mecanism de recunoaştere a diplomelor pentru activităţile profesionale acoperite de directivele de liberalizare ce cuprinde măsuri tranzitorii, si care completează sistemul general de recunoaştere a diplomelor, pentru că astfel s-ar fi transpus în dreptul intern cele trei directive esenţiale ce au constituit sistemul general de recunoaştere a diplomelor în dreptul

21

comunitar. Probabil ca transpunerea aceastei norme europene va face obiectul unei legi distincte.

Prin Legea nr. 201 din 25 mai 2004 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat au fost transpuse două directive ce privesc această profesie, şi anume Directiva 77/249/CEEprivind facilitarea exercitării efective de către avocaţi a libertăţii de a presta servicii, precum şi Directiva 98/5/CEE privind facilitarea exercitării în mod permanent a profesiei de avocat în alt stat membru decât cel în care a fost obţinută calificarea. Legea nr. 51/1995 este modificată în sensul introducerii unui capitol nou, referitor la exercitarea în România a profesiei de către avocaţii care au obţinut calificarea profesională într-unui din statele membre ale Uniunii Europene.

Astfel este recunoscută posibilitatea pentru avocaţii care profesează în România cu titlul profesional din ţara de origine de a desfăşura aceleaşi activităţi profesionale ca şi avocaţii care profesează cu titlul profesional obţinut în România si de a acorda asistenţă juridică privin dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, internaţional, precum şi dreptul românesc, cu respectarea regulilor de procedură aplicabile în faţa instanţelor române şi fără verificarea cunoştinţelor, ca în cazul celorlalţi avocaţi străini (art. 80).

Avocaţii care vor profesa în România cu titlul profesional din statul membru de origine se vor supune aceloraşi reguli de conduită profesională, precum si de răspundere disciplinară prevăzute de lege şi în statutul profesiei, ca şi avocaţii care profesează cu titlul profesional obţinut în România, în ceea ce priveşte recunoaşterea diplomei de avocat (art. 80). în secţiunea dedicată dispoziţiilor comune este cuprinsă, de asemenea, si transpunerea art. 4 lit. b) al Directivei 89/48/CEE privind recunoaşterea calificărilor profesionale obţinute în urma finalizării studiilor superioare cu o durată de minim trei ani în ceea ce priveşte recunoaşterea diplomei de avocat. Astfel, aceste dispoziţii se aplică atât avocaţilor care-si exercită dreptul de stabilire pe teritoriul României, cât si celor care îşi desfăşoară activitatea prin prestare de servicii.

De asemenea, având în vedere că prin Directiva 2001/19 a fost introdus un nou alineat la art. 4 lit. b), acesta se regăseşte transpus şi el în Legea nr. 201/2004. astfel în vederea determinării conţinutului examenului sau al perioadei de stagiu, comisia organizată de către Uniunea Avocaţilor din România va evalua pregătirea si experienţa profesională dobândite de solicitant pentru a determina dacă experienţa profesională dobândită de către solicitant este de natură a acoperi în tot sau în parte diferenţele existente între dreptul românesc şi cel al statului membru de origine în care a fost obţinută diploma. Pe baza acestei evaluări prealabile, se va determina complexitatea probelor pe care solicitantul va trebui să le susţină în vederea recunoaşterii diplomei sale în România (art. 80).

Recunoaşterea diplomelor reglementată în secţiunea de dispoziţii comune, nu înlătură, însă, posibilitatea pentru avocaţii care se stabilesc pe teritoriul României de a solicita admiterea în profesia de avocat în România, în condiţiile prevăzute de art. 8014 al legii. Astfel, avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care îşi desfăşoară activitatea efectiv si cu regularitate pe o perioadă de cel puţin trei ani în România, în domeniul dreptului românesc sau al dreptului comunitar, vor fi admişi în profesia de avocat în România, potrivit procedurii prevăzute în acest articol care preia dispoziţiile cuprinse în art. 10 al Directivei nr. 98/5/CEE şi care este aplicabil numai în cazul avocaţilor ce îşi exercită dreptul de stabilire în România, nu şi celor care îşi desfăşoară activitatea prin prestare de servicii.

22

Data de intrare în vigoare a legii este data aderării României la Uniunea Europeană, dată la care se va aplica şi aranjamentul provizoriu propus de Uniunea Europeană, în sensul că pe o perioadă de 7 ani de la data aderării, libera circulaţie a lucrătorilor, deci şi a avocaţilor, este restricţionată - fără a crea o situaţie mai defavorabilă decât cea existentă la data aderării-în condiţiile în care nu se prevede altfel prin convenţii bilaterale (art. II).

2.4 Directive sectoriale de recunoaştere mutuală a diplomelor 12

Reglementând în mod specific o profesie, ele privesc 3 sectoare: profesiile din domeniul sănătăţii, profesia de arhitect şi profesia de avocat.

1. Profesiile din domeniul sănătăţii

Aceste profesii sunt beneficiare ale recunoaşterii mutuale a diplomelor datorită unor similitudini importante: „corpul uman este acelaşi peste tot”.

Directivele, în materie, privesc formarea:- medicilor (Directivele 73/362 şi 75/363 din 16 iunie 1975 codificate prin Directiva

93/16 din 5 aprilie 1993);- infirmieri generali (Directivele 77/452 şi 77/453 din 25 iunie 1977);- stomatologi (practicieni ai artei dentare) (Directivele 78/686 şi 79/687 din 25 iulie

1978);- veterinari (Directivele 78/1026 şi 78/1027 din 18 decembrie 1978);- moaşe (Directivele 80/154 şi 80/156 din 21 ianuarie 1980);- farmacişti (Directivele 85/432 şi 85/433 din 24 septembrie 1985).Recunoaşterea diplomelor este valabilă atât în ce priveşte accesul la profesie, cu titlu

salariat sau independent, cât şi pentru simpla prestare de servicii, cu excepţia profesiei farmaceutice în această ultimă privinţă.

Recunoaşterea diplomei permite cetăţeanului comunitar să beneficieze de dreptul de a se stabili în statul de adopţie, cu condiţia de a se supune procedurii de admitere impusă naţionalilor şi care revine fie administraţiei, fie organizaţiei profesionale.

2. Profesia de arhitect

Este reglementată de o singură directivă (Directiva 85/134 din 10 iunie 1985). Această directivă prevede recunoaşterea de către alte state membre a diplomelor care

12 Marin Voicu, Drept Comunitar

23

sancţionează formarea de nivel universitar, cu o durată minimală şi cu un anumit număr de ore.

3. Profesia de avocat

Prin Directiva 77/249 din 22 martie 1977 se reglementează prestarea de servicii şi se instituie o recunoaştere mutuală, nu a diplomei, ci a calităţii de avocat. Avocatul autorizat să profeseze într-un stat membru poate asigura reprezentarea şi apărarea în justiţie a unui client în alt stat membru, fără să fie ţinut să aibă o reşedinţă sau să fie înscris într-o organizaţie profesională a acestui stat membru. El trebuie să respecte atât deontologia statului de origine, cât şi a statului de adopţie.

Directiva 98/5 din 16 februarie 1998 autorizează avocatul să exercite, permanent, profesia, sub titlul său profesional de origine (art. 120) din momentul în care se înscrie pe lângă autoritatea competentă a statului de adopţie (art. 3).

2.5 Contractul de calificare profesionala.

Prin intermediul lui salariatul se obliga sa urmeze cursurile de formare profesionala organizate de angajator pentru dobandirea unei calificari profesionale.

Pentru incheierea acestui contract trebuie indeplinite conditiile:a)salaritul sa fi implinit varsta de 16 anib)el sa nu aiba o calificare sau,desi a dobandit o calificare aceasta sa nu-i permita

mentinerea locului de munca la angajatorc)durata pentru care se incheie contractul sa fie cuprinsa intre 6 luni si 2 anid)angajatorul sa fie autorizat de Ministerul Muncii,Solidaritatii Sociale si Familiei

si de Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru a incheia contracte de calificare profesionala

Din dispozitiile de mai sus rezulta mai multe concluzii.Contractul de calificare profesionala se utilizeaza cu precadere,in cazul

salariatilor care nu au dobandit pana la data incheierii contractului lor de munca, prin studii,o meserie sau profesie, precum si in cazul celor care trebuie sa-si schimbe meseria ori profesia pentru a-si mentine calitatea de salariat la acel angajator.

Durata contractului de calificare este prevazuta intre o limita minima de 6 luni si una maxima de 2 ani. Durata concreta,asadar va fi stabilita de cele doua parti ale contractului in functie de complexitatea meseriei sau profesiei ce urmeaza a fi exercitata.

Textul de lege mentionat prevede 2 conditii ce trebuie indeplinite pentru incheierea contractului in discutie;una il priveste pe salariat ,cealalta pe angajator.

In privinta salariatului,conditia impusa consta in implinirea varstei de 16 ani, adica cel in cauza sa aiba capacitate deplina de a incheia un contract individual de munca(art 13 alin 1 din Codul Muncii);la varsta de 16 ani se prezuma ca tanarul respectiv a absolvit invatamantul general obligatoriu.

In privinta angajatorului conditia prevazuta de lege este ca acesta sa fie autorizat de cele doua ministere pentru a incheia contracte de calificare profesionala deci pentru a organiza cursuri de calificare.

24

In literatura juridica se sustine ca acest contract de calificare profesionala “este un contract individual de munca pe durata determinata”.El contine trasaturile esentiale ale acestui din urma contract,si in plus mai contine”dispozitii referitoare la calificarea profesionala a salariatului,care ii confera caracteristica de contract de munca de tip particular”.

Acest contract nu are o existenta autonoma,ci este accesoriu contractului individual de munca.Incheierea lui este posibila numai daca cel in cauza are calitatea de salariat la acel angajator.El poate fi considerat chiar un act aditional la contracul individual de munca care priveste formarea profesionala.13

3. Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor

În 2006, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, a fost desemnat ca responsabil pentru implementarea Directivei 2005/36/CE în legislaţia naţională. În vederea transpunerii, s-a constituit Grupul de Lucru pentru transpunerea Directivei 2005/36/EC, prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării.14

CNRED este desemnat ca punct naţional de contact pentru recunoaşterea calificărilor profesionale prin art. 37 indice 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109 / 2007.

Autorităţile competente române menţionate în Legea nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt responsabile cu recunoaşterea profesională a calificărilor dobândite în statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi în Confederaţia elveţiană de cetăţenii acestor state care doresc să exercite o profesie reglementată în România.

Profesia reglementată reprezintă activitatea sau un ansamblu de activităţi profesionale al căror acces, exercitare sau una dintre modalităţile de exercitare sunt condiţionate, direct sau indirect, în temeiul unor acte cu putere de lege şi acte administrative, de posesia anumitor calificări profesionale.

CNRED este autoritatea competentă pentru recunoaşterea profesională a calificărilor obţinute în străinătate, în vederea obţinerii permisului de muncă eliberat de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu avizul Oficiului Român pentru Imigrări.

CNRED eliberează, în conformitate cu Legea nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare, o adeverinţă de conformitate a studiilor cu prevederile Directivelor 2005/36/CE şi 2006/100/CE, pentru profesiile nereglementate din România.

Pentru profesiile reglementate, menţionate în Legea nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare, o astfel de adeverinţă este eliberată de către autorităţile competente corespunzătoare.

Pentru profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect se aplică principiile recunoaşterii automate, care se realizează de către organizaţiile profesionale şi autorităţile publice corespunzătoare:

Ministerul Sănătăţii pentru profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă;

13 Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii14 http://www.cnred.edu.ro

25

Colegiul Medicilor Veterinari din România pentru profesia de medic veterinar;

Ordinul Arhitecţilor din România pentru profesia de arhitect.

4. Aspecte comparative privind formarea profesionala si recunoasterea calificarilor in unele tari din UE

Niciodată, în cursul istoriei, omenirea nu a înregistrat o asemenea dinamică a dezvoltării ştiinţifico-tehnice ca la începutul acestui secol, caracterizat prin avansul revoluţionar al cunoaşterii ştiinţifice şi tehnologice, prin succesele dezvoltării tehnologice şi ale aplicării metodelor ştiinţifice.

Problematica vastă şi complexă a pregătirii şi perfecţionării resurselor de muncă la nivel naţional se află tot mai mult, în mod firesc, sub impactul cerinţelor globale care decurg din nevoia adoptării la nivel european a unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cum sunt dreptul la educaţie, la alegerea liberă a profesiei, la muncă, la libera circulaţie a persoanelor şi forţei de muncă etc., ceea ce frecvent este cunoscut drept „contribuţia educaţiei şi formării profesionale la construcţia europeană în general, a UE cu deosebire”.

Armonizarea cu sistemele de educaţie şi formare profesională din cadrul UE este un proces benefic dar anevoios pentru ţările chemate să-şi reproiecteze şi reformeze propriul sistem.

Mobilitatea şi flexibilitatea profesională, integrarea omului în viaţa economică şi socială sunt tot mai greu de realizat fără o pregătire continuă a acestora pe tot parcursul vieţii active. Educaţia iniţială, prin învăţământul formal şi informal, oricât de bine ar fi realizată, în concordanţă cu cerinţele la un moment dat ale sistemului tehnico-productiv, se vede în situaţia de a nu mai corespunde total sau parţial noilor cerinţe.

În prezent, formarea profesională este considerată una dintre componentele-cheie ale construcţiei UE şi ale strategiei naţionale de dezvoltare a statelor membre şi a celor aliate în curs de integrare.

Formarea profesională în Franţa

Această activitate a însoţit de peste 40 de ani schimbările economice şi sociale, atât în perioade de criză, cât şi în perioade de progres. Principalul formator de adulţi din Franţa este Asociaţia Naţională a Formării Profesionale a Adulţilor (AFPA), unica pentru diversitatea prestaţiilor asigurate în ce priveşte domeniile de formare, structura beneficiarilor de servicii, câmpul vast de parteneri angajaţi în pregătire.

Partenerii sociali implicaţi direct în viaţa economică a ţării sunt consideraţi cei mai în măsură să aprecieze necesităţile în resursele umane ale economiei „de mâine” şi să indice

26

condiţiile sociale tehnice şi pedagogice favorabile. Schimburile de vederi cu reprezentanţii calificaţi ai organizaţiilor profesionale ale patronilor şi salariaţilor, asigură pentru AFPA informaţii preţioase pentru definirea orientărilor sale şi pentru a lua, în legătură cu reţeaua regională, decizii pertinente în materie de dezvoltare şi evoluţie a ofertei de pregătire.

Activitatea asociaţiei, în special în ce priveşte estimarea evoluţiei pe termen mediu a necesităţilor de pregătire, necesită o activitate de studiu prealabil în scopul de a înţelege în mod diferenţiat aceste necesităţi pe sectoare economice.

Este indispensabil ca pentru fiecare din aceste sectoare să existe un dosar tehnic, adus la zi cu regularitate, privind: evoluţia tehnologiei, a tehnicilor de producţie, a organizării muncii, asupra situaţiei de pe piaţa muncii, a cererii şi ofertei de forţă de muncă etc. Dinamica socială şi industrială solicită o adaptare continuă a pregătirii profesionale la realităţile muncii.

Dezvoltarea pregătirii continue solicită elaborarea de strategii specifice, răspunzând obiectivelor şi contextelor diferite. După experienţa franceză, ideal este că o bună pregătire trebuie să ofere tuturor solicitanţilor posibilitatea de a poseda competenţele ce le sunt solicitate şi că ele vor fi recunoscute pe piaţa muncii . Programele de pregătire trebuie să fie astfel concepute, încât elementele să fie identificate cu uşurinţă. Acesta se consideră a fi primul obiectiv al pregătirii modulare. Pentru a evita ca elaborarea mai mult sau mai puţin empirică a produselor pedagogice să nu ducă la cererea de programe costisitoare şi paralele, trebuie ca atât concepţia cât şi structura pregătirii să urmeze o metodologic pe cât posibil riguroasă, pentru ca definirea şi organizarea conţinutului formării să fie asigurate de o manieră economică şi raţională.

În această perspectivă, modularizarea pregătirii constă în a defini şi dezvolta module de pregătire ale căror obiective să răspundă exigenţelor muncii într-un câmp profesional dat şi că se pot combina astfel încât să poată constitui programe de formare. Această idee are la bază următoarele considerente:a) Unitatea modulară trebuie să fie autonomă şi să constituie o formaţie completă, corespunzând unei funcţii real exercitate în lumea muncii;b) Modulul poate să se articuleze la alte module din aceeaşi familie profesională sau alta. Se oferă astfel posibilitatea stagiarilor să li se dezvolte în mod progresiv câmpul de competenţă pentru a uşura adaptarea conţinutului la evoluţia producţiei şi ocupării. Astfel, stagiarii pot urma diferite itinerare care să permită o formare profesională recunoscută, o perfecţionare, o adaptare sau achiziţionarea unor componente suplimentare. Aceste itinerare posibile sunt, după caz: un modul unic, un grup de module sau un curs recunoscut ;

c) Unităţile modulare trebuie să facă obiectul unei evaluări, precum şi a recunoaşterii calificării. O problemă deosebit de importantă este aceea a celor care trebuie să pună în aplicare noile orientări în ce priveşte formarea, adică formatorii. In dispozitivul AFPA formatorul rămâne, înainte de toate, specialistul în formare, care este sursa de informare cea mai importantă pentru stagiar. Pentru aceasta, formatorul trebuie să aibă o solidă formare tehnică şi profesională în meserie, precum şi o practică corespunzătoare la nivel de întreprindere.

Viitorii formatori trebuie să facă dovada competenţei lor printr-un examen profesional organizat de organismele competente din cadrul Ministerului Muncii. In concepţia franceză, pentru formatori, pregătirea profesională reprezintă o nouă meserie. In acest sens s-au creat programe naţionale de pregătire „iniţială”, pe o perioadă de 18 luni, realizată prin

27

AFPA. Aceste programe de pregătire, denumite „Pregătire modulară în alternanţă şi individuală pentru formatori”, reprezintă o performanţă în materie de pregătire. După aceasta, pregătirea iniţială poate să fie completată pe toată durata carierei de formator prin stagii de perfecţionare tehnică şi pedagogică.

O ultimă problemă ce se doreşte a fi relevată este importanţa ce se acordă în Franţa calităţii serviciilor şi a produselor în domeniul formării profesionale, care sunt în prezent recunoscute în toate domeniile. In acest sens, a fost instituită verificarea activităţii de formare profesională prin care se urmăreşte să se cunoască dacă aceasta este asigurată conform celor convenite, dacă componentele corespund obiectivelor pedagogice şi ce este cel mai important, dacă pregătirea are eficienţă reală, respectiv contribuie la reinserţia şomerilor sau ia creşterea calificării muncitorilor.

Formarea profesională în Danemarca

În Danemarca, principalele caracteristici ale formării profesionale constau în următoarele: se adresează angajaţilor şi şomerilor; formarea profesională este considerată proces continuu; structura formării profesionale constă în module ce se combină conform necesităţilor; calificările obţinute sunt recunoscute de partenerii sociali şi acceptate pe piaţa muncii; formarea profesională se caracterizează printr-o colaborare tripartită; Ministerul Muncii răspunde de fixarea obiectivelor formării profesionale şi de legislaţia aferentă.

Administrarea formării profesionale se asigură de către Autoritatea Naţională a Pieţei Muncii (A.N.P.M.) care răspunde şi de Agenţia Naţională a Forţei de Muncă. Autoritatea Naţională a Pieţei Muncii asigură adaptarea conţinutului şi calităţii cursurilor de formare profesională la nevoile actuale şi viitoare ale pieţei muncii.

Formarea profesională comportă trei categorii principale: cursuri individuale; cursuri orientate către întreprinderi; cursuri speciale pentru şomeri. Scopul cursurilor de formare profesională este îmbunătăţirea posibilităţilor de a obţine un loc de muncă sau de a obţine o calificare profesională.

Există diferite cursuri de iniţiere în viaţa profesională pentru diferite grupe de participanţi: pentru tineri sub 30 de ani; pentru şomeri în vârstă de cel puţin 30 de ani; pentru imigranţi (cu învăţarea limbii daneze).

Pentru şomerii adulţi mai există două tipuri de cursuri: de formare profesională continuă de lungă durată; o formare profesională conform cerinţelor pieţei muncii – durata 1 an. Toţi cursanţii beneficia/ă de o alocaţie. Muncitorii calificaţi şi maiştrii beneficiază de o alocaţie de curs la nivelul maximului ajutorului de şomaj.

Formarea profesională în Belgia

28

Formarea profesională a şomerilor în Belgia (stat federal) este de competenţa a trei regiuni competente ale statului. Astfel, în Valonia formarea profesională este coordonată de Oficiul Comunitar şi regional de formare profesională şi ocupare (FOR.EM), în Flandra de Oficiul Flamand de ocupare şi formare profesională (VOAB), iar în Bruxelles de către oficiile celor două comunităţi.

Formarea profesională este organizată pe sectoare (primar, secundar, terţiar) şi se face de către centre profilate pe un număr de meserii şi activităţi (între 1 şi 35), în funcţie de solicitările zonei şi de posibilităţile centrului de formare profesională. în toată Belgia, ce are o suprafaţă de 1/6 din suprafaţa României, funcţionează 52 de centre de pregătire, la un număr de 500.000 de şomeri.

Centrele de formare profesională sunt finanţate din fondurile comunităţilor regionale si provin din cotizaţiile cuprinse între 0,04 şi 0,18% din fondul de salarii al fiecărui agent economie. Mărimea cotizaţiei se stabileşte pe ramuri de activitate prin acorduri între patronat-sindicate. Fondul de pregătire este administrat de o comisie paritară (patronat-sindicate).

Pregătirea în centre este destinată atât şomerilor recomandaţi de către oficiile de plasare, cât şi salariaţilor care doresc să-şi schimbe meseria, să se perfecţioneze în activitatea sau meseria pe care o desfăşoară şi este gratuită. Centrele dispun de o bază didactică modernă.

Instructorii sunt recrutaţi dintre specialiştii în domeniu, cu studii superioare, dar şi cu studii medii şi o bună experienţă şi pricepere.

La angajare ei se supun unor teste pe două niveluri:a) examenul de angajare-verificare tehnică de specialitate;b) examenul periodic (la 2 ani), susţinut la nivel naţional în branşă, în urma

căruia se confirmă menţinerea pe funcţie.Planurile şi programele de instruire sunt elaborate în sistem modular, fiecare meserie

având mai multe module, unul de bază şi celelalte de perfecţionare. Durata unui modul este de 4-6 săptămâni, iar durata totală ajunge la un an.

Pregătirea şomerilor şi a salariaţilor se poate face şi în instituţiile publice (şcoli profesionale, licee tehnice ele), precum şi în centrele de formare ale meşteşugarilor. Datorită bunei pregătiri obţinute de cursanţi şi preocupării pentru studiul pieţei muncii din pai tea organismelor de plasare şi formare, 60-70% din absolvenţi îşi găsesc loc de muncă la terminarea cursurilor. Centrele de formare colaborează în acest sens cu agenţii economici pe bază de contract de pregătire, dai pregătesc şi cursanţi fără contract.

Formarea profesională în Suedia

Pentru activităţile legate de piaţa muncii se alocă 20-30% din resursele publice.Scopurile urmărite sunt: facilitarea găsirii unui loc de muncă de către şomeri,

sprijinirea în dobândirea unei noi meserii (profesii) etc. Beneficiarii acestor activităţi sunt imigranţii, persoanele care revin pe piaţa muncii

după o absenţă forţată sau voluntară, şomerii proveniţi din restrângerea de activitate, persoanele obligate să-şi schimbe activitatea din motive de sănătate.

Din 1986 centrele de formare profesională au fost incluse într-un organism autonom, Agenţia Naţională de Pregătire a Forţei de Muncă, ce cuprinde un Consiliu Naţional de Administraţie cu 23 de agenţii regionale.

29

Până în ianuarie 1992, Consiliul Naţional de Administraţie includea organizaţii sindicale şi patronale. Actualmente, Consiliul include reprezentanţi ai autorităţilor pieţei muncii şi ai autorităţilor educaţionale. În plus, două locuri sunt repartizate unor persoane cu mare experienţă managerială.

Agenţiile regionale răspund de supravegherea şi implementarea activităţilor de formare profesională în teritoriu, precum şi de rezultatele activităţii de formare profesională, inclusiv cele financiare. Agenţiile regionale sunt conduse de câte un consiliu de administraţie, asemănător celui naţional

Bibliografie

1. Nicolae Voiculescu, „Drept Comunitar al muncii”, Editura Rosetti , Bucuresti 2005

2. Ovidiu Tinca, „Drept Comunitar Material”; Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003.

3.Alexandru Ticlea, “Tratat de dreptul muncii”, Editura Universul Juridic,2007

4.Ovidiu Tinca, “Drept Social Comunitar”; Editura Lumina Lex, Bucuresti 2002

5.Octavian Manolache, “Drept Comunitar- Cele patru libertati fundamentale”; Editura All Back, Bucuresti 1999

6. Marin Voicu, Drept Comunitar, Bucuresti 2003

7. Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Dreptul comunitar general, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002

8. http://www.cnred.edu.ro

30