Florin Dochia

grădina de hârtie- geometria singurătăţii II -

I

Deschid fereastra într-un album de familie.Anotimpurile şi vârstele vin -Ploaie peste câmpia mea încinsă de soare.În vârfurile firelor izbucnesc floriDe toate mărimileDe toate culorileSosesc şi pleacă grăbiteSau aşteaptă în ramăInocenţa albastrului; pare că ranaPurpurie a memoriei nu se vindecă.

Aşadar, se întoarce străbunicul Comşa obositDe la coasă şi intră în fotografia de epocă

Pe suport metalic, ruginită la colturi.Se aude cântecul fânului bine uscat.

(de la musique avant toutes choses…)

Flash - alerg pe prunduri să ating orizontul.

Bunica scoate perele pergamute dinLada de mălai pe care,Încrustat cu cuţitul, scrie:Maria.MângâiCu privirea ia cu alesăturiŞi zâmbetul înfloreşte tăcut.Mereu e pace în trecut?

(Se rup cărările sub torent.Lumina se stinge.

Nu uita că soarele ne lumineazăPe rând.)

E bunicul cel care strânge fânul şiMăsoară lapteleÎnainte de ivirea zorilor.El a mâncat totdeauna doar cuLingura de lemnŞi bulzul de mămăligă l-a friptPe soba de tuci.- Stai, bunicule, unde te duci?- Sub iarba de la temelia bisericiiSă-mi odihnesc oasele.

Flash - în mână mi se zbatemreana prinsă în leasă, pe râu;

acolo am învăţat să înot.

(Spargem sâmburii aleşi din borhot,mirosul de ţuică ne îmbată,

la vană curge esenţă de prună.)

O, Doamne,Ce lungi sunt nopţile cu lună! - voi spuneCând dragostea va rămâneO gară pustie.Cu pleoapele măsor aşteptarea.A ruginit şi ultimul tren ajuns la peron,La capăt de linie,S-au stins felinarele şi niciUmbra cerşetorului orb nu se mai aude.Întorc fila veştedă. Acolo

Am desenat necropola ultimului sărut.Maidepartele se naşte în zareCa o promisiune.Doar amintirea, somn de mătase,Povestea primului ţipătCare m-a aruncat în lume.

Flash - câinele a scos la lumină o cârtiţă!

Plânge inima saxofonuluiLa nunta părinţilor,E sfârşit de februarie şi geanaSe deschide spre primăvară.Mama se închide în zidul familiei.De la un timp, viscolul vine pe înserat.Ceasul s-a oprit într-o ziLa şase fără un sfert.Atunci am ştiut că e foarte precisSi mi-am rostuit viaţa dupăTicăitul absent.În fiecare zi, dimineaţa şi seara,Arată cu precizie sase şi un sfert,Ora după care părea că nu maiUrmează nimic.Lumea se năruia sub nămeţi. În faţă,Doar urmele paşilor tăi,Trecerea desculţă spre dincolo,Mereu spre dincolo -Pereţii odăii cu transparenta oglinzii.

Flash - am pornit cu tine la vânare de vânt.

Senzaţiile sunt ale mele,Le-am rostui cu greu,

Am fost econom, nici o risipăNu-mi poţi reproşa,Am fost darnic cu parcimonie,O ştii,Aşadar, senzaţiile sunt ale mele,Cuvintele, nu,Baloane de săpun,Spumă efemeră încărcată cuMirosul de sudoare al simţurilor.

Flash - se întorc păsările călătoare;privesc oraşul sfâşiat de zbor.

(Ce Don Quijote fragil e poetulalcătuit din silabe !

Cum rătăceste el în pagina magicăCe închipuie un oras!)

Aveam unsprezece luni de viatăCând am schiţat un măr cuCreionul HB-3Pe un pereteŞi mama mi-a tăiat porţiaDe mângâieri până seara.Am recuperat a doua zi, darSimţul meu artistic era deja rănitŞi aşa a rămas până astăzi -Înfometat de nerostiri, preţuind doar sămânţa deDincolo de aparenţeCare încolţeşte în singurătate,Întrebările nedevorate de răspuns.

Flash - din turn văd curcubeul îngheţat pe cer.

O bibliotecă. Nişte lumi ale altora,Un morman de ziare,Caietele adolescenţei târzii,Inima pradă focului şi tristeţii.O pajişte de flori presate,Lângă pipa din spumă de mareŞi punga de tutun KapitanCumpărată la Cracovia,O scoică fără perlăCuleasă pe o plajă a Mării Baltice,La Trelleborg - o mie de kilometriPână la Cercul Polar,O labă de iepureŞi briceagul primit în darÎn portul Le Hâvre de la un marinar apatridCu dureri de genunchiSau piatra desprinsă dintreStâncile CiociarieiSub soarele începutului de martie.

Flash - lumea mea între lumile altora.

Brelocul dăruit de Pierre,Caretaşul din fata catedralei Notre-Dame,În timp ce-şi mângâia asinulŞi se fotografia cu turiştii japonezi.

Trântesc capacul cufărului peste degete.

Flash - meşterul îşi ia zborul din turla clopotniţei.

Se întorc plantele călătoare la rădăcini.

II- se dedică fiicei mele -

Prin ocheanul cu lentila spartăSurâsul tău face să vibreze strunele chitarei.Două mii de lire o cafea la VeneţiaŞi lectura gratuită a ziarului Il Messagero.Pe aici trec doar gondoleCare adună sacii de gunoaieŞi se strecoară traficanţii de ţigări Marlboro.E însă numai biletul de vaporettoÎntr-un colt al cutiei de carton;Mai păstrează cevaDin fâlfâitul porumbeilorÎn piaţa San Marco.

Flash - luminile nordului pe lacul SiljanŞi hora stacatto în biserica de la Rättvik;

Stranie întâmplarea de a fi!

Dimineţile de duminică sunt pustii.„O sticlă de vin şi o femeie, Doamne,Dacă nu cer prea mult!Ceri prea mult…”Intru în labirint să nu te mai ascult.Îmi scriu cartea, flămând.Iau pana şi desenez lumea;Origami dăruite focului,Cenuşa mea în apele fiordului.Un copac,

O casă,Zgâriate pe fila îngălbenită.Am plantat câţiva copaci careAu şi rodit,Am făcut o casă în mintea meaUn acoperiş pentru zilele cenuşii,Refugiu pentru singurătăţi,Pentru singurătatea singurătăţilor,În nesiguranţa nesiguranţelor,Lăcaş pentru frică,Lăcaş pentru lacrimi,Pentru întâlnirea ultimă.

Flash - într-o zi a plouat cu păsări de cartonPeste grădinile din Babilon.

Tata nu s-a întâlnit niciodată cuHans Castorp,N-au rătăcit prin pădurile aceluiaşi munte,Nu ştiu dacă femeia fără corpL-a însoţit pe vreunul pe cărărileNopţii. Numai căTata venea toamna târziu cuPăstrăvi de fag şi-i punea la muratPentru iarnăFără să se întrebe dacă lumea are vreun sens,Cine suntem, ce vrem si încotro mergem.

Flash - el aplecat când rătăceam pe coasta dalmată.Nu mi-a mai vorbit niciodată.

Ne vedem altădată - mi-a spus NarcisPărăsind oglinda apei,Hai, mai departe, spre izvoare.Acum o sută de ani în singurătate,Bunica Ana călărea caii albiPeste ceairul de pe muntele Popii;Avea paisprezece ani şi nu ştiaCă libertatea e o mască de clovn,Un sâmbure de coşmar.Lovea crupa cu nuiauaSe apleca peste grumazulÎnspumat. Şi iarSe transforma în fluture,Apoi în şoim,Începea vânătoarea înaltuluiAvatar nenorocit pe care mi l-a lăsatMoştenire.

Flash - să închinăm o cupă pentru Grigore!Cine e Grigore?

El e chintesenţa dorinţelor noastre arzătoare!„Ah, tinereţe, oare nu te-am visat?”

Când părăseşti celula placentarăHabar n-ai că singura uşă care ţi se deschideÎn faţă e aceea a labirintului.Mai târziu, ai întâlnire cu rinoceriiŞi visezi să te tot aştepte Estragon…Întorc pagina.Lumina e a mea.Mă înfăşor în mantia ei.Greierii se desfăşoară în poem.În Podul Teilor cerbii răsarAlergând în ploaie.

Apoi, imaginea se estompează.Îngerul ceţii stă de pazăPe creanga cunoaşterii.Ar trebui să scriu mai multDespre sfârşitul care începeÎn momentul naşterii.

Aici sunt însă doar o notă de subsol.

Flash - ea avea profil de efigie greacăAm luat-o cu mine la drum

Ascunsă-n inel de mărgean.

Reîntruparea de seară se face firesc:Efemeridă plutind spre flacără,Visul arderii de tot,Multiplicare în cenuşile roditoare;Dimineaţa: lup rătăcit în decembrieBolnav de febra vânătorii eterneAtins de liniştea foculuiBiet animal izgonit din cetate.

Flash - în anul acela a trecut cometaHalley. Ceva din coada

Ei de eter încă maiŞopteşte în sânge.

III

Marea plângea oarbă ca un copil nenăscutSub tirania valului,O striga albatrosul la împerechere.Am iubit-o cu palmele însângerate.

(Între timp prietenii mei beau bere la o terasă.)

Gura mi se ameţise de alge.În depărtare,Farul din Alexandria clipea consolator.Trecutul vine la pachet.Îl desfac şi cad pe covor cartoaneleUnui puzzle pentruDouăzeci de mii de zile. PoştaşulAşteaptă bacşiş. Îl ucidCu o bancnotă verde şiMă aşez în genunchi.Nu ştiu dacă am în America vreun unchi.Fiat Rex! - a strigat mulţimeaŞi fiul meu, Brutus, a mângâiat pumnalul.Voi muri singur,Mă voi retrage în oul de pământ.O păpuşă de cârpă va purta coroanaDe spini şiVa rătăci pe uliţele satului.

Flash - copii s-au placat cu beton;Nu-i poţi iubi decât cu pickhammerul.

Mersul este întru FINE, cum zicePsalmistul David, adică nu

Spre consum, ci spre desăvârşire,Spre extază = excesul mintii.Treacă-se cele neînsemnate,Rupe-se toate infirmităţile.Învinge spaima trăind-o.Am ştiut,Am ştiut căÎntre noi e o diferenţă careNe lasă sufletele să nu se atingă.Iată,Mergi prin nisip, prin iarbă, prin zăpadăMereu înainte;Nici măcar o privire înapoi,Spre urmele pe careTălpile tale le lasă.SuntLângăTineStrăinPaşii mă poartă pe aceleaşi poteciPrivesc la urmele noastreMereu paraleleUn zid de luminăLe desparteNe desparteLa nesfârşit.

Flash - foarfecele se ascute muşcând din ac de cusut.

Minunatele dansuri tăiateÎn hârtia de ziar vechi,Hora cu strigături,Breaza si ploiceanca,

Ritualuri secrete,Misterii din veacuri întunecate.Colecţia zoologică de hârtie,Decupaje îndemânaticePentru care tovarăşa educatoareM-a dezmierdat pe creştet:Crocodili, pisici, leofanţi,Şarpele, da , şarpele,Pasărea furtunii,Corăbii scufundate…Colecţia mea de origamiÎn care s-au ascuns cu toţii,Vardiştii şi hoţii,Cavaleri cu figurile triste,Prinţese răpite de zmeuPlângând în batiste.De ce veniţi mereuCând mi-e greuÎn singurătate?

Flash - mă ascund în coperteCu întrebările mele cu tot.

Un prieten îmi aduce pe şestCursul de spontaneitateCare îţi asigură ieşireaDin labirintul cotidian.Îl citesc la lumina lanterneiÎn magia nopţii de sâmbătă.Se va odihni,Aşadar, voi reluaPlanul de evadare.(Am un avion de hârtiecamuflat în grădină.)Dacă ratez, doar el e de vină.Paznicul m-a legat

De gleznăŞi s-a ascuns în beznă.Scormoneşte cu bastonul albToate colturile beciului.Aud loviturile în butoiul cu murături,Ţipătul merelor sfârtecate pe rafturiMormăitul morcovilor în nisip.Am să-ţi iau beregata - îi promitÎn gândŞi scutur cămaşa somnului.E de aur, ah, e de aur,- Slavă Domnului! -Răsăritul care se pregăteşte,Cobor în ochiul de pesteUnde el nu mă va vedea.Mai târziu voi deveni stea.

Flash - lui Vasile miliţienii i-au confiscatPorumbeii voiajori.

Adorm „cu sărutul uitării pe frunte”.

IV

„Am primit darul vostru, ştiu căPentru mine l-aţi îngropatÎn pământul reavăn.Această piatră preţioasăPe care am numit-oLacrima lui Don QuijoteE talisman la pieptul meuSub cămaşa înnobilată de glonţ.”Scrisoarea e vecheŞi semnată, simplu, M.O citesc în umbra ziduluiUnei cazemate îngropate pe malul normand.Ca o mătanie, piatraLunecă-n palmăMângâie degetele cu lumina eiCa o inimă - parte a soldatuluiCare mă locuieşte.În larg, vânătorii de cefalopodeSe retrag spre înserare.Inima mea de inima luiCine să o separe? DoarSiajul bărcilor - rană deschisă în val,În albastru,Lacrimă stinsă pe pleoapă,La reflux,Când crabii se usucă sub pietre.Aici e altfel. FantomaHotelului mă apasă.La Vama Veche

Nu găseşti perecheDecât pentru o noapte.Doar nisipu-n clepsidrăÎşi vede de drum.Marea e caldă.Noli me tangere!Se aude sub măslin.Geometrul mai cautăNumărul divin.Mă cheamă Florin.Scrie numele tăuAici: ……………………Şi hai să fim prieteni.Vino cu mine în această călătorieÎn care mă avânt cu inconştienţă,Ascultă-mă,Condamnă-măDar nu-mi ucide visul,Proscrisul.Ea s-a îmbrăcat în cenuşăŞi-mi aduce noaptea sărutul altuia.Ce să fac trupului meu indecisÎntre organic şi mineral?Flacăra l-ar aprinde,L-ar lumina.Cârduri de îngeri l-arDuce în ţările calde.Ce să-ţi fac, migratorule,Rob al dragosteiUrsit neîmplinirii?Ea s-a îmbrăcat în aroma nopţiiŞi vine cu gânduri ucigaşeÎn patul meu de nisip,Sub măslinŞi mă îneacă în dulce venin.

Ia-şi calul şi umblă,Ai zis, şi-n spatele meu,În şa,O umbră eŞi ea,Ne îndeamnă la zbor.Fii martor la căderea în zenit.Eşti altul,Mereu nou-venit,Pagină albă nescrisăCe-aşteaptă cerneala să vinăDe miere,De albină,De sulfină,De putere,Poemul te cere,Curaj, scrieţi numeleAici …………………Şi vino, drumul e lung.Vom ieşi din CastelChiar de-i pază la porţi;Sunt paznicii morţi,Dar lor nu le-a spus nimeniŞi stau ţepeni în turnPregătiţi de atac.În zidul de cretăDesenez o poartă secretă:Suntem afară, prietene!Ea a rămas în grădinăCu buza umflată.Avem labirintul în fată.În sufletul ei e ceaţă.(Cum să fac, cum s-o uit?)Mă ţine fixat în prezent,Alerg spre trecutul mereu schimbător,

Mlăştinos, scorburos, furnicarSub furtună.Ne plimbam pe calea ferată;I-am dat un inel de argintSă nu mă uite niciodată.Ea m-a îmbătat cu absintCăci venea din Brabant.Am adormit lângă Jardin des Plantes.M-am trezit cu lacrima în palmă,Tu mă păzeai credincios ca un câine,În juru-mi se trezea Parisul,Treceau femei încercănate,Lăuntrul pipăia abisul,Versailles-ul se vindea în rate,Erai o umbră pe trotuar.În zori,Cuvântul are gust amar.Cum îţi spuneam,Într-o zi, seara n-a mai venit.S-a făcut consiliu de familieŞi am fost pus în discuţie,Mi s-a cerut să plătesc despăgubiri.Cel mai vehement era unchiul Vania,Susţinut cu ardoare de cele trei surori.Doar vărul Mâşkin mi-a luat apărarea,Inutil , însă, pe el nu-l asculta nimeni.Până la urmă am fost trimis să vânezTigrul de Siberia. AnnaM-a condus până la gară.(Îi plăceau la nebunie trenurile!)Ce frumoase nopţi sunt la Moscova…Au fost ultimele ei cuvinte,Pentru că nu m-am mai întors niciodată.

(Dacă ai ajuns până aiciînseamnă că eşti răbdător

sau nebun.Ştiai că Semi-

ramida era pe jumătate grădină?Şi a trăit până la adânci

Bătrâneţi? Se înlocuieşte cealaltăJumătate cu numărul pi şi se obţine

Mumia lui Tutankamon.)

Flash - prin fereastra vagonului îlZăresc pe Marc Chagal zburând

Deasupra târgului Vitebsk;Îmi face un semn cu mâna si dispare

În aburul locomotivei.Şi din nou stepa, stepa, stepa…

Dacă m-aş fi întors, ce?Fuseseră condamnaţi cu toţiiLa temniţa bibliotecii.Se mai vizitau rareori, rătăcindu-sePrintre rafturi,Povestind despre cei pieriţiÎn flăcările din pieţele publicePentru că aşa s-a călit otelulCu mujicul la coadă la vodkăÎngropat în visul ochilor negri.

(Itak ana zvalasi TatianoiNi crasatoi sestrî zvaei

Ni zvejăstiu eio rumianoiNe pribleka b ana acei.)

Ai dreptate, EvgheniViata asta nu face două parale.

Flash - si bunicul a trecut PrutulSi-a mers întins până la Donul liniştit.

V

Împliniţi doar cu vieţile altoraReale sau imaginate,Rătăciţi pe culoarele spaimeiÎntr-un paradis artificial.Fratele meu s-a ghemuit lângă mamaDespuiat de tăceri.Parcă ieriNu era decât aşteptare,A venit pe lume albastruPorţelan lucios,L-am urât, l-am iubitCa să nu fiu mai prejos,L-am crescut că plecaserăCele „şapte vaci grase” şiDragostea nu mai era pe cartelă,În aceeaşi matrice - o viaţă paralelăPe care eram gelos.Apoi, în grădină,Au crescut tufele de lapsus,De care mă împiedic plin de trufie.Au mirosul drogului de iasomieCare s-a îmbibat în antecamera uitării.Când înfloresc, polenul se întindeArmură de pecinginePeste florile de hârtie.Albinele stupului meuSe-nvrăjbesc de beţie,Se spânzură în junglă de vrejii uscaţiAi memoriei.Şi literele au o viaţă a lor,Au personalitate şi sentimente.În general, îşi fac datoria şi

Se adună în cuvinte la comandă,În propoziţii şi fraze care se fac ideiBune, proaste, obsedante, inutile, geniale.Sunt însă clipe când refuzăSă se supună, se joacă cu tine,Cu nervii tăi,Îţi taie elanul şi-ţi impun tăcerea.Le blestemi congestionat de furie,Le promiţi arderea pe rugŞi ele îţi râd în nas şiTe învăluie în haos:Au şi le o viată a lor,O viaţă secretă, nu?Şi mai sunt multe alte obstacole, prietene,De trecut,Eu fac drumul acesta destul de desŞi nu e niciodată la fel,Dincolo de aceeaşi poartăVom găsi mereu altă grădină,Alte povesti,Alte personaje,Alte apusuri pentru acelaşi răsărit.Am întârziat mult pe ţărmuriSemn că altădată am fostFiinţă acvatică.Legea e să fii singur,Doar urechea ta să asculte valulŞi să pătrundă înţelesulŞoaptelor.Totul curge.Întoarce spatele tristeţiiŞi mergi mai departePână vei descoperiCircuitul vieţii în natură.Ai aflat că

Europa nu pare un tărâm străinChiar dacă în lumea ta virtualăImaginile erau altele.Liniştea de pe malurile VltaveiE aceeaşi după ce ai privit-oTrei ore de la fereastra vagonului de dormit.Sena e tulbure şi murdară,De aceea micilor nave de agrementLi se spune bateaux-mouches.Canalele Veneţiei au fundulPlin de mâl sapropelic.Ce să-ţi mai spun despreDunărea albastră?Doar mările de sareÎşi păstrează misterulCare dă sens şi măsurăTimpului - mi-a spusMarinarul apatrid ieşit la pensie.El locuieşte pe barca luiDe cincisprezece metriAncorată la cheiÎn portul Fécamp şiAşteaptă.Da, da - i-am răspunsCu gândul la munteleCare mi-a vegheat naştereaŞi visul.Ce-ar fi muntele fără mare?Ce-ar fi ochiul fără culoare?Ce-ar fi memoria fără uitare?

Stop!Vai, prietene, cât sunt de patetic!Am făcut un popas şimi-am dat în petic!

Am uitat de corăbiile de hârtieCărora le dădeam drumulÎn şuvoaie, după ploile de vară,Călătorind cu ele prinArhipelaguri exotice.Atunci nu mă gândeam la cuvinte,Suprem era gestul.Din viată, a rămas numai restul.Ca în matematică! Darn-ai cum să intri în visul lui Euclid.Entropia e stăpânăŞi-n faţa ei toate porţile se deschid.

Flash - unde rusalca s-a aruncatÎn bulboană

A răsărit o salcie.Acolo am iubit întâi.

N-a rămas nici o urmă,Doar glasul stins

Cerându-mi: „o, rămâi…”

Fi aspru, prietene, cu mine,Nu mă lăsa în ruşine,Spală-mă de zgura amarăA trecutului din muzeulDe ceară al madamei Tussaud,Prinde-mă de grumaz cu un lassoPrecum caii sălbatici în prerie,Pune-mi aripi, zideşte-mă-n poezie.

VI

La München, aerul e de glaspapir,Se mai luminează vag la periferieLângă fabricile de bereUnde pute a hamei încins.În gara centrală, femeile frumoaseVorbesc doar nemţeşte.Ochiul îmi sângerează pânăTrecem de Strasbourg.La Nancy, privirea îmi înfloreşteDeja. E vineri şi terasele-s plineToată noaptea; catedraleleStrălucesc deasupra reflectoarelor -Stalagmite gigantice. AbiaPoimâine Dumnezeu se va odihni.

Flash - adorm ameţit de inelul Parisului.Visez o madlenă.

Iau forma vasului cu cidru -Vis de amfibian ratat,Îndrăgostit în secret de zbor.Cerul e de culoarea florii de turnesolDincolo de ocean, spre apus.Îmi văd trupul cumSe apropie de ţărmTrăgând de scheletul memoriei.Ţipătul pescăruşilor ce prevădAbandonul rechinilor.Strivesc aroma pedepseiÎn dinţi.Semn al iubirii -

Aşteptarea ta plină de riduri.Eşti aceeaşi?Eşti alta mereu?Iată, pe plajă, trofeul promis.Sărutul tău e cădere-n abis.Abia am sosit şi suntPe linia de plecare.O femeie se pregăteşte să mă nascăDin nou, pe podişul Tibetului.Aşteaptă doar semnalul de start.Îmi leg şiretul pantofului de sport.Voi face jogging în parcul bibliotecii,Împreună cu alte personaje inventatePrintre care şi un Budha de bronz.

Flash - printre stânci, am găsit un craniu de cerb.

Şarpele simte cum mă îmbrac în elŞi se face inel;Pe obraz, tandră,Umbra sărutului de Cassandră,Pecete încrederii pierdute.Şi „sfântul neastâmpăr de a muri”,Iluzia ce-o vinde ValéryTot ascunzându-se-n Tityr,(amantul umbrei)pe malul mării - umed cimitir.

„Se-naltă vântul!… Viaţa-şi cere partea!Un aer amplu-mi răsfoieşte cartea.”

Janus bifrons / stiletul cu două tăisuri.

În văzduhul aposTe port de mână, prietene,Pare oceanul de la începuturi în careSe aude trompeta lui ArmstrongŞi-mi spui:„Fereşte-te de iubire!”Acum, când preatârziul a înecatPunţile în revărsarea sa şiAm rămas noi, înfrânţiiÎnveliţi în piele,Roşi de viermele curiozităţii,Scormonitori în spuma valuluiCând o privire asupra oceanuluiE de ajuns pentru a o înţelege.

Flash - vin sirenele de catarg să mă lege!

Cel mai greu se învaţă nu.Uimirea în fata porţilor închise.Iată, aici e pustiul de papirus.Dedesubt, Fata Morgana e pe caleDe a se trezi.Doar gura m-a învăţat să te pronunţ.Imitatio mater studiorum.

(E nevoie să călătoreşti singurîn compartimentele tristedin trenuri subterane,sub lumina lămpilor de neon cândtrec în viteză graffiti barbare.)

Cel mai greu se învaţă nuRegula pietrei - neîntruparea refuzată de haos,

Înţelesul închis în repaus;Acest da e doar un adaos,O culoare emergentă din irisul tăuCare umple cerulLa nord de BerlinCând nibelungii vin din păduri.Şarpele ştieCum mă îmbarc în el şi se face inel.Gnomul mi-l face cercel.(Blestemat plin de zel!)

Flash - călătoria continuă într-un lan de floarea soarelui,Însă e doar iluzia ritmului.

Lacom, constructorul!A zidit cetatea în jurul meuCu o singură intrareŞi fără ieşiri;A decorat pietrele cu ilustrateDin lumea largă şi mi-a zis:Asta e lume ta!Asta e lumea!Asta e!Aşa te-am inventat, prietene,Pe când hoinăream în imagineaAlpilor înzăpeziţiAşa te-am inventat, iubito,Pe când bântuiam în imagineaPlajei de la Miami.Aşa te-am inventat GrădinăPe când intram într-un tablouDe Giuseppe Archimboldo.

Flash - rămâne întrebarea şi se devoră pe sine:Pe mine cine m-a inventat?

Au nu tu, călătorule,Care pleci mai departe?

Drum bun!