cnd vorbete despre Om i despre vocaia sa n lume, Teologia moral i ntemeiaz discursul pe Teologia dogmatic i pe modul n care ea interpreteaz textele Sfintei Scripturi care vorbesc despre crearea Omului

1.NOIUNEA DE MORAL

Etimologic, noiunea de moral vine din limba latin de la adjectivul moralis, is. Cercettorii n domeniu consider c cel care a folosit prima dat, n scrierile sale, noiunea de moral a fost Marcus Tullius Cicero (106-43 .d.Hr.), filosof, orator, scriitor i om politic roman.

Aa cum reiese din acest citat, adjectivul moralis deriv de la substantivul mos, ris, care, tradus n limba romn, nseamn datin, obicei. Corespondentul grecesc al noiunii de moral este etica Aceast noiune deriv de la substantivul ethos, prezent i el n citatul de mai sus. n opera lui Homer el nsemna vatra strmoilor, locuina unei familii sau patria. Mai trziu, s-a trecut de la aceast semnificaie geografic-spaial la o semnificaie spiritual, ethos nsemnnd patria spiritului, a sinelui moral.

Cu acest neles apare noiunea de ethos i cea de mos, ris n Noul Testament, n Epistola a I-a ctre Corinteni 15, 33, n care Sfntul Apostol Pavel citeaz pe poetul Menandru . Nu v lsai nelai, scrie el. Tovriile rele stric obiceiurile bune (Nolite seduci: corrumpunt mores bonos colloquia mala).

Cele dou substantive subliniate au n textul de mai sus un sens moral propriu-zis ntruct se refer la legea sau datina moral a unei comuniti, n cazul nostru comunitatea cretin. Deci noiunea de moral, n cadrul disciplinei noastre, este un atribut substantival ce caracterizeaz un cmp distinct al refleciei teologice.DEFINIIA TEOLOGIEI MORALE:

Teologia moral este o disciplin din cadrul secie sistematice a nvmntului teologic universitar care, pe temeiul Revelaiei lui Dumnezeu, realizat deplin n Iisus Hristos, Logosul ntrupat i actualizat permanent n spaiul sacramental i liturgic al Bisericii, analizeaz critic i prezint tiinific principiile fundamentale ale vieii morale cretine.2. DEMERSUL CRITIC I CARACTERUL TIINIFIC AL TEOLOGIEI MORALEn partea a II-a a definiiei noastre, am afirmat c Teologia moral analizeaz critic i prezint tiinific principiile fundamentale ale vieii morale cretine.

Cuvntul critic vine din limba greac de la substantivul critikos i definete pe omul care se strduie s disting ceea ce are valoare de ceea ce nu are valoare n existena sa. Tot din limba greac vine i noiunea de critic, care n epoca modern a primit sensuri diferite att n domeniul teologic ct i cel extrateologic.

Asumat n domeniul Teologiei morale, spiritul critic nseamn reflecie asupra coninutului credinei i a principiilor morale, motenite din mrturia i trirea iniial a Revelaiei, cu scopul de a le face rodnice, ca factori de nnoire spiritual, pentru generaia actual de credincioi.

Cu acest neles pozitiv, spiritul critic a fost permanent prezent n Biseric. n acest sens putem s dm un exemplu din literatura spiritual a primelor secole cretine, consemnat de Sfntul Ioan Casian: aflndu-m n prile Thebaidei, unde petrecea fericitul Antonie, s-au adunat la el nite btrni, ca s cerceteze mpreun cu el care este desvrirea n virtute; care adic dintre toate virtuile este cea mai mare? Deci fiecare i spunea prerea dup priceperea minii sale () Dup ce fiecare i-a spus prerea sa, prin care virtui s-ar putea omul mai bine apropia de Dumnezeu, i trecuse aproape toat noaptea cu aceast cercetare, la urma tuturor a rspuns Sfntul Antonie: Nimic altceva, dup nelegerea i prerea mea, dect darul deosebirii. Cci acesta nva pe om s se pzeasc de ceea ce ntrece msura n amndou prile i s mearg pe calea mprteasc .

Relatnd aceast ntlnire din Thebaida, Sfntul Ioan Casian introduce mai muli termeni duhovniceti care descriu etapele efortului cretin spre desvrire moral, etape care se afl n strns nlnuire i interdependen logic. Ele presupun o anumit tiin i un anumit spirit critic, spunem noi, care in n armonie facultile sufletului pentru a nu cdea n extreme. 3. METODELE TEOLOGIEI MORALE( subiect: Metod - etimologie; metoda scolastic)

Noiunea de metod vine din limba greac i nseamn: mijloc, cale, mod de expunere. Aplicat nvmntului academic, noiunea de metod semnific modul n care o disciplin trebuie s-i expun materia pentru a facilita o nelegere ct mai clar a acesteia.

n domeniul tiinei contemporane se recunosc, de obicei, dou metode principale: metoda deductiv, bazat pe deducie sau raionament i metoda inductiv, bazat pe observaie i experiment.

Totui, avnd n vedere faptul c fundamentul Teologiei morale l constituie Revelaia dumnezeiasc, cele dou metode sunt insuficiente. Ele ar reduce adevrurile vieii morale cretine fie la principii abstracte, la scheme mentale, fie la un cazuism empiric, ambele fiind neroditoare pe planul efectiv al vieii morale.

Teologia moral cretin, att cea apusean, ct i cea rsritean, a folosit, mai ales, n secolul trecut, cele dou metode, ns cu o denumire specific: metoda deductiv a fost numit metoda scolastic, iar metoda inductiv a fost numit metoda cazuistic.

METODA SCOLASTIC

Este o metod teoretic-deductiv. Ea deduce adevrurile morale din ideile fundamentale ale teologiei speculative, bazndu-se pe Sfnta Scriptur i Sfnta Tradiie. n cazul acestei metode accentul cade pe cunoaterea teoretic a principiilor morale cretine i nu pe aplicrile lor concrete n viaa personal sau comunitar a cretinului. Dac am folosi, n obordarea Teologiei morale, doar metoda scolastic, ea ar deveni o tiin abstract care ne-ar ajuta, desigur, s cunoatem teoretic condiiile ideale ale vieii morale, dar care ar ignora condiiile reale ntru care acestea se pot realiza. Din aceast cauz, noi considerm c metoda scolastic, dei legitim i necesar, nu este suficient n domeniul Teologiei morale: De vzut i: Metoda cazuistic; Metoda ascetic; Metoda hermeneutic p. 9-10 n Introducere .4. FIINA ORDINII MORALE N GENERAL I CEA A ORDINII CRETINE N SPECIAL

FIINA ORDINII MORALE

Fiina moralitii const n raportarea faptelor libere i contiente la legea i normele morale.Din definiia conceptului general de moralitate rezult dou consecine importante pentru reflecia teologic i moral i anume:

a) numai faptele voluntare propriu-zise, adic faptele svrite n mod liber i cu un anumit scop (adic faptele contiente), sunt fapte morale n sine;

b) moralitatea este n mod esenial legat de persoan i purttorul ei nemijlocit este, deci, persoana uman.

FIINA ORDINII MORALE CRETINE

Am vzut c din momentul n care omul este iniiat n ordinea moral cretin, prin Sfintele Taine ale Bisericii, Duhul Sfnt mpreun cu Hristos locuiesc n altarul tainic al fiinei sale. Atunci cnd devine contient de acest lucru, legea la care el raporteaz faptele sale libere i contiente nu este o lege moral impersonal, ci este voina lui Hristos, manifestat prin cuvintele, atitudinile i faptele sale consemnate n Evanghelie. Dac persoana lui Iisus, afirm printele Stniloae, ca model de desvrire, ni se prezint ca o sintez a poruncilor dumnezeieti mplinite, lucrnd i noi la acele porunci ajungem la asemnarea i la unirea cu El. Printele Stniloae i ntemeiaz aceast afirmaie pe afirmaia Sfntului Marcu Ascetul, care vorbind despre legea duhovniceasc spune c: Domnul este ascuns n poruncile Sale i cei ce-l caut pe El l gsesc pe msura mplinirii lor .

Putem spune c fiina ordinii morale cretine este nsui Hristos pentru c n poruncile pe care ni le d vorbete El personal contiinei noastre morale.

5. DIFERENA NTRE ORDINEA I LEGEA JURIDIC I ORDINEA I LEGEA MORALConceptul de lege moral, aa cum am mai afirmat, este legat, n primul rnd, de conceptul de ordine moral, fiind criteriul obiectiv al acesteia, dar i de contiina moral, care este criteriul subiectiv al ordinii morale. Legea moral oblig contiina la svrirea binelui i oprete svrirea rului. Evident c a obliga nu nseamn a constrnge contiina, n sensul legii juridice. Nu putem s form pe cineva s svreasc binele pentru c rdcina i izvorul su se afl n inim i aceasta scap oricrei constrngeri.

Legea juridic se poate impune prin fora constrngerii, ns mplinirea datoriei juridice rmne imperfect dac nu este nsufleit de un sentiment moral corespunztor. Spre exemplu legea juridic poate s constrng pe cineva s-i ajute material prinii sau copiii, ns nu-l poate constrnge s aib o atitudine filial sau patern de respect i preuire.

Legea, n sensul ei juridic, are ca scop, aa cum am vzut, binele social, ns pentru realizarea lui este nevoie i de aprarea binelui individual i meninerea unui comportament moral exterior, care s permit atingerea scopului su. De aceea legea juridic se interfereaz permanent cu legea moral, ns aceasta din urm o depete pentru c are n vedere i atitudinea interioar a Omului.

Legea moral unete, ntr-un mod paradoxal, autoritatea cu libertatea; ea cere o ascultare fr condiii, fr rezerve, dar, n acelai timp, cere ca aceast ascultare s fie liber consimit.

Legea moral are un dublu caracter: este imanent i transcendent n acelai timp. Ea este imanent n sensul c este constitutiv fiinei Omului, fiecare purtnd-o nscris n sufletul su i ca atare ea nu poate fi negat sau ignorat. Ea este transcendent n sensul c este distinct de contiina noastr poruncindu-i acesteia cu o autoritate absolut.

6. CONCEPTUL DE IERARHIE SFNTULUI DIONISIE AREOPAGITULConceptul de ordine, n gndirea cretin, a fost legat de conceptul de ierarhie, prezent pentru prima dat n operele Sfntului Dionisie Areopagitul.Etimologic, cuvntul ierarhie vine din limba greac i nseamn origine sau principiu sacru.

Ordinea i armonia prezente n lume sau n universul ntreg nu este un dat ontologic impersonal, ci este un dar al lui Dumnezeu, dar i o vocaie pentru fpturile raionale.

Pentru mplinirea acestei vocaii este nevoie de o anumit ierarhie pe care Sfntul Dionisie o definete astfel: Ierarhia este, dup mine, o rnduial, o cunoatere i o lucrare sfnt care duce, pe ct este cu putin, la asemnarea cu modelul dumnezeiesc i e nlat spre iluminrile date ei de Dumnezeu, pe msura imitrii Lui.

7. MOARLAITATEA FAPTELOR UMANE

Moralitatea faptelor omeneti rezult din calitatea lor de fapte contiente i libere raportate la legea moral. n aceast definiie, care accentueaz necesitatea raportului dintre fapt i lege n precizarea noiunii de moralitate, se cuprinde doar sensul cel mai general al moralitii, nu i deosebirea calitativ a faptelor morale.

Conceptul de moralitate este folosit, aadar, n sensul larg i cuprinztor al tuturor faptelor libere i contiente raportate la legea moral i nu n sensul de opus conceptului de imoralitate. n acest sens general se includ, deci, i faptele morale (n sensul obinuit al cuvntului) i cele imorale, ntruct n ambele situaii avem o raportare liber i contient la legea moral.

8. ORDINE LUMII

Ordinea este expresia unei lumi integrate si structurate rational, determinate de anumite legi care-I sunt constitutive.

Toate elemntele prezente in ordinea cosmica exista si in natura fizica a omului => omul este ipostasul constient si responsabil al cosmosului. In fiinta omului exista o ordine a necesitatii care se manifesta pe planul fizic si biologic, ordine care este conditia unei alte ordini, specific umana care poarta pecetea libertatii.

Ordinea este un dat ontologic necesar, iar dezordinea este un accident care apare si tulbura ordinea si frumusetea lumii.

Libertatea omului trebuie pusa in slujba sporirii ordinii si frumusetii din lume, pregatind-o pentru Imparatia lui Dumnezeu. Esecul libertatii si responsabilitatii omului este un izvor de dezordine.

ORDINE LUMII ,,NTRU DUMNEZEU

,,intru inceput => inceputul este un orizont, un camp ontologic, un receptacul pentru intreaga ordine a creatiei. Expresia se gaseste in primul verset al Genezei si in primul verset al Ev. dupa Ioan: ,,ntru nceput era Cuvantul (Logos) i Cuvantul era la Dumnezeu i Dumnezeu era Cuvntul (In. 1,1) => Se ntelege ca ordinea lumii este nlauntrul lui Dumnezeu Cuvntul i ca atare ntru El i nspre El este orientate. El este atat temeiul sau cauza ordinii lumii, ct i finalitatea ei. Sf. Dionisie Areopagitul => ultima aspiratie a cosmosului nu este omul, ci Dumnezeu.9. CRETEREA DEZORDINII N CREAIE

Dezordinea odata patrunsa n creatie se amplifica mereu de la o generatie la alta. Aceasta crete si se amplifica mai nti n fiinta Omului apoi n ntreaga creaie.

Pacatul lui Adam => atitudine interioara de infidelitate fata de iubirea lui D-zeu

Consecina pcatului: => moartea (Ap. Pavel). Intr in lume prin Adam si se transmite la toti oamenii

Prin moarte omul se muta de la un fel de a fi la un alt fel de a fi => viata si moartea sunt doi poli ai respiratiei naturale a fiintei umane. Maxim Marturisitorul afirma ca moartea si invierea sunt constitutive Omului.

Prin caderea omului, moartea devine o realitate tragic => omul nu se mai misca in ordinea fireasca o ordinii lumii ,,intru D-zeu, Izvorul vieii venice

Omul este scos din Paradis si primeste ,,hainele de piele, act prin care D-zeu se distanteaza de Om pentru ca Omul sa experieze singur consecintele infidelitatii sale. Omul imbracat in haine de piele nu mai simte prezenta lui D-zeu in interiorul sau pentru ca a devenit sclavul energiilor sale autonome (placere, posesiune, putere)

Paradis => gradina tainica a interioritatii Omului si a ntlnirii sale cu D-zeu. Omul iesit din Paradis este exterior lui insui, el i cauta sinele ontologic n afara, uitnd de D-zeu.

Pomul vietii => este pazit de heruvimi i de sabia de foc vlvietoare (serafim = ,,a straluci) => inseamna pe de o parte distanta aparuta ntre D-zeu si Om si, pe de alta D-zeu transmite prin heruvimi si serafimi nelepciunea, caldura spirituala si lumina => ca Omul sa se poata intoarce de unde a fost izgonit. Drama caderii in dezordine nu a cauzat separarea totala a lui D-zeu deoarece protoparintii dobandesc om de la D-zeu, pe Cain.

10. VOCAIA MORAL A OMULUI

Din limba latin de la substantivul vocatio, onis, care n limba romn se traduce prin invitaie (la o mas) sau citaie (n justiie).Din perspectiva Teologiei morale, vocaia presupune invitaia pe care Dumnezeu i-o face Omului pentru a-i asuma existena n comuniune cu El i rspunsul concret pe care acesta trebuie s-l dea acestei invitaii.

Teologia moral definete vocaia Omului ca un dar al lui Dumnezeu.

Vocaia ca dar are cteva caracteristici:

a) este un act al iubirii creatoare a lui Dumnezeu care-l cheam pe Om pe nume (Isaia 43,1) i-i d un nume de cinste (Isaia 45,4) nainte ca el s tie acest lucru.

b) dar universal prin care fiecare persoan uman poate tri n comuniune cu Dumnezeu i cu alte personae.

c) este o realitate dinamic ntruct Dumnezeu l cheam pe om n fiecare moment al vieii sale pentru a fi o manifestare vie a iubirii Sale pentru umanitate.

d) Punctul culminant al vocaiei umane l reprezint chemarea la comuniune cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu ntrupat, primit prin botez, mirungere i euharistie i actualizat n mod contient de-a lungul ntregii sale viei pentru a se apra de pcat

e) n Biseric, fiecare cretin i asum vocaia fundamental, comun tuturor, ntr-un mod specific, ca dar personal al Duhului Sfnt, iar diversitatea darurilor ne permite s vorbim i despre diversitatea vocaiilor.

Sfnta Scriptur ne spune c omul a demisionat n mod liber de la aceast vocaie i consecinele acestei demisii s-au manifestat i se manifest i astzi n fragmentarea existenei umane i pervertirea relaiilor interpersonale ca i a relaiilor Omului cu mediul su nconjurtor.

Sfntul Maxim Mrturisitorul considera c pcatul ca eec al vocaiei originare a Omului este condamnabil pentru c este svrit cu intenie, ns natura corupt prin pcat nu poate fi condamnabil.

Pcatul ca eec al vocaiei noastre originare, ne ajut s contientizm faptul c suntem separai de Dumnezeu i ca atare, separai de izvorul vieii i pelerini spre moarte.

11. ODIHNA LUI DUMNEZEU/ YHWH.Odihna lui D-zeu din ziua 7 trebuie interpretata ntr-un sens spiritual, din perspectiva cruia odihna este un alt mod de a lucra i de a fi prezent n creatie.

n ziua 7 D-zeu se ,,odihnete n sufletul Omului, iar omul i ncepe propria sa lucrare n comuniune cu D-zeu. De aceea D-zeu binecuvinteaz si sfineste ziua 7 care conform Genezei nu mai are seara si dimineata.

Este ziua in care ritmul cosmic al timpului dobandeste o alta semnificatie, devenind timp liturgic, timp rostitor al unei alte ordini n existena creata, ordinea lui ,,a fi n comuniune cu D-zeu Tatal, prin Fiul n Duhul Sfant. .In contextual traditiei in care traia Moise, a cunoaste numele cuiva insemna a avea o putere magica aupra lui => asupra lui D-zeu nimeni nu poate exercita o anumita putere, de aceea numele revelat lui moise este o tetragrama YHWH.n lb. rom a fost tradusa cu ,,Cel care este, in lb franceza ,,Cel venic => traduceri aproximative. D-zeu este ,,Cel Care este => un subiect personal care nu devine niciodata obiect, in sensul ca omul nu poate niciodata sa-si faca o idee abstracta despre el.In Sf. Scriptura YHWH => ,,Eu sunt, ,,Eu voi fi ceea ce voi fi =>inseamna ca D-zeu este permanent present in creatia Sa, iar revelatia noua la care participa Moise este continuitatea revelatiei si legamantului facut cu Avraam, Isaac si Iacov.

In iudaismul tarziu, Numele revelat lui Moise YHWH- era atat de respectat, incat nu era rostit cu glas tare decat de arhiereu, o singura data pe an, de sarbatoarea Yom Kipur11. TRUP SUFLET

Noiunea de persoan uman nu se identific cu cea de individ uman, dar, totui, ea presupune individualitatea natural a omului. Aceast individualitate are o constituie dual: sufletul i trupul.

Unirea dintre aceste dou elemente care constituie natura uman reprezint o tain pe care, afirm Sfntul Grigorie de Nazianz, doar Dumnezeu o cunoate, noi o acceptnd-o prin credin, pe calea Revelaiei biblice.

TRUP / SOMAn Genez, omul apare ca trup nsufleit sau ca suflet viu (nefe haia), fiind alctuit din rna pmntului, adic din elementele biochimice ale cosmosului i o prezen personal, care le menine n unitate.

n Vechiul Testament, noiunea de trup / carne (basar) nu exprim doar natura fizic a omului, ci modul su integral de a exista, ca i creatur, naintea lui Dumnezeu-Creatorul.

n Noul Testament(epistolele pauline), exprim unitatea persoanei, dar, n acelai timp, este legat i de noiunea de carne.

Dincolo de natura fizic, noiunea de carne definete ntregul orizont al existenei omului. Sfntului Apostol Pavel confer noiunii de carne un sens moral, legnd-o de realitatea pcatului(de 30 ori menionat, jumtate se refer la firea uman czut).

Trupul omenesc este strns legat de trupul lui Hristos, arhetipul nostru. inta umanitii este de a ridica trupul la nlimea ridicat de Hristos(Simeon N. T.).

n epistolele pauline cele dou noiuni trupul (soma) i carnea (sarx) se refer la omul ntreg i nu la un principiu metafizic i sunt folosite n relaie cu alte dou noiuni care definesc, n aceeai msur, ntreaga natur uman, i anume suflet i duh.

SUFLET / NEFE

Suflet n limba ebraic este nefe, care semnific manifestarea n planul realitii sensibile a individualitii omului (Gen. 35, 18).

Nefe (sufletul) se deosebete de ruah (duhul) care exprim duhul care vine de la Dumnezeu i se ntoarce la El.

Nefe sufletul individualizat sau psihologic apare cnd Duhul lui Dumnezeu sufl asupra rnii pmntului pentru a aduce la existen Omul: Atunci lund Domnul Dumnezeu rn din pmnt, a fcut pe om i a suflat asupra lui suflare (ruah) de viaa i s-a fcut omul fiin vie (nefe haia).

Omul ca fiin vie (bio-psihologic) moare atunci cnd duhul (ruah) creator al lui Dumnezeu nu mai este lucrtor n el. (Gen. 6, 3), de aceea, nefe psihicul sau sufletul nu este principiul sau cauza vieii omului, ci doar manifestarea acesteia (Gen. 2, 7).

12. OMUL FIRESC / OMUL DUHOVNICESC

Omul ntreg (suflet i trup) este fie om firesc (psihologic) sau om duhovnicesc (omul care-i deschidea mintea spre lucrarea Duhului lui Dumnezeu).

Omul firesc, n viziunea Sfntului Pavel, este omul carnal (I Cor. 3,1), care nu primete lucrurile duhovniceti pentru c nu le nelege (I Cor. 2,14).

Omul duhovnicesc este cel a crui via a fost sfinit prin har, datorit deschiderii sale libere i contiente spre Duhul lui Dumnezeu.

Pentru a exprima aceast transformare a omului firesc (psihologic) n om duhovnicesc (pnevmatic) Sfntul Apostol Pavel a folosit expresii preluate tot din filosofia timpului, cum ar fi: dezbrcarea de omul cel vechi i mbrcarea n omul cel nou (Efeseni 4, 22 i 24).

Evident c nu este vorba de o dezbrcare, n sensul platonic, ci de o nvemntare n har care face s dispar ceea ce este simpl dorin carnal n om (II Cor. 5,4). mbrcarea n har este o lucrare a Duhului Sfnt, care este i Duhul lui Hristos i prin aceasta mintea omului devine duhovniceasc, nelegnd lumea duhovnicete. mbrcndu-se n harul Duhului Sfnt, omul i redescoper treptat, vocaia sa cu adevrat uman. Cum definete Teologia moral aceast vocaie vom vedea n cele ce urmeaz.

14.OMUL CHIPUL LUI DUMNEZEUOmul este o icoan a lui Dumnezeu pe pmnt sau chipul lui Dumnezeu(Sf. Grigore de Nyssa).Omul, nu este un fenomen trector, determinat doar de condiiile sale biologice, psihologice i sociale(tiinele umaniste contemporane), ci este o persoan unic i irepetabil, fiind un interlocutor al lui Dumnezeu n ordinea creaiei.Sf. Prini ai Bisericii au interpretat noiunea de icoan sau de chip (cu o libertate de gndire i de interpretare profund creatoare i nnoitoare) al lui Dumnezeu fr a epuiza, totui, taina persoanei umane(nu poate fi definit exhaustiv, deoarece poart chipul Celui ce nu poate fi definit): - capacitatea sa de a fi stpn al creaiei sensibile i al trupului su(Antiohienii dominaia universal a omului ca expresie a libertaii sale; omul e fcut s fie stpn diodor din Tars); - au considerat c mintea ( ) sau raiunea ( ) reflect n mod deosebit chipul lui Dumnezeu, - l-au asimilat cu toate cele trei faculti spirituale: mintea, voina i simirea.

Ei nu au ncercat s mrgineasc omul n orizontul unui determinism natural, ci s-l dezmrgineasc n virtutea creia natura uman, trup i duh mpreun, este nvemntat n slava Cuvntului lui Dumnezeu, a Fiului prin harul n Duhul Sfnt.

Punctul de plecare al refleciei teologice asupra noiunii de chip sau icoan la Sfinii Prini a fost nvtura Sfntului Apostol Pavel exprimat n Epistola ctre Coloseni: chipul adevrat al lui Dumnezeu este Mntuitorul Iisus Hristos:

- chipul lui Dumnezeu celui nevzut, mai nti nscut dect toat fptura; - ntru El au fost create toate, cele din ceruri i cele de pe pmnt, cele vzute i cele nevzute () Toate s-au creat prin El i pentru El () i El este capul trupului, al Bisericii (Col. 1, 15-18).

Omul este creat dup chipul Chipului, adic dup chipul sau icoana lui Hristos:

a) Hristos este Logosul venic al lui Dumnezeu care i-a asumat, prin ntrupare, natura uman, devenind prin aceasta centrul ontologic al umanitii, centrul unificator al ntregii creaii, pentru ca aceasta s se poat mprti de iubirea lui Dumnezeu Tatl.

b)ntlnirea omului cu Hristos: - ntlnirea cu Arhetipul su ntru care i pentru care a fost adus de la nefiin la fiin(Sf. Grigorie de Nyssa). - naterea real a omului ca fiu al lui Dumnezeu ntru Fiul. Omul devine asemntor Tatlui nevzut graie Cuvntului vzut - Sf. Irineu; Ceia ce difereniaz pe om de nger este faptul c el este chipul ntruprii(P. Evdokimov).Omul este capabil de a manifesta pe Dumnezeu n msura n care natura sa se las ptruns de harul ndumnezeitor(V. Lossky).n texte exist o fluctuaie ntre un chip pierdut() i un chip tulbura sau regsit(15. DISTINCTIA CHIP ASEMANARE Clement Alexandrinul s-a ntrebat cel dinti asupra provienenei acestei distincii. Se bazeaz pe comentariul Genezei 1, 26-27:n ebraic( celem i demeth) = imagine asemntoaren grac(eikon i homoiosis) = dup chipul nostrum i asemnarea noastrSub infuiena lui Platon: eikon = o participare la modul sensibil Homoiosis = asemnarea spiritual desvritMuli autori nu disting chipul de asemnare: Atanasie, Didim, Macarie

Sf. Irineu: cuplul chip asemnare = cuplul paulin om pmntesc om duhovnicesc, Duhul Sf. constituie asemnarea cu Dumnezeu.Origen: chipul ndumnezeire incipient i scopul este asemnarea cu Dumnezeu.Urcuul de la chip la asemnare va fi desvrit n slava trupurilor nviate(cf. I Ioan 3,2) i n unitate (Ioan 17,21).16. GENEZA 1, 27 PERSOANA/INDIVIDinterpretat de unii Sfini Prini dintr-o perspectiv trinitar.

Noiunea de chip sau icoan nu se refer la polaritatea sexual a naturii umane, ci la calitatea omului de a fi persoan, ce cuprinde n sine, ca i coninut ontologic al su, fie ca brbat, fie ca femeie, ntreaga natur uman. Ca PERSOAN, OMUL, nu este o parte a naturii umane, un simplu individ, aa cum nici Persoanele Prea Sfintei Treimi nu sunt pri din dumnezeire. Persoana uman poate fi, totui, definit i ca parte, dar o parte care poart n ea ntregul naturii umane. Cu alte cuvinte PERSOANA ESTE IPOSTASUL NATURII i ca atare este liber fa de orice determinism sau necesitate natural.

Din perspectiva Teologiei morale: - persoan, nseamn o fiin care are, i nsuiri comune cu alte fiine, dar are i nsuiri unice i irepetabile, nsuiri care nu se reveleaz i deci nu pot fi cunoscute dect n evenimentul existenial al comuniunii cu Dumnezeu i cu alte persoane umane.

Ea presupune, evident, individualitatea natural, biologic i psihologic a Omului, dar, n acelai timp, o depete prin capacitatea de a transcende individualitatea i a se drui altor persoane ntr-o deplin libertate a iubirii. IUBIREA:

- este calea prin care se poate cunoate persoana, ntruct ea nu proiecteaz asupra altuia preferinele, exigenele sau dorinele sale individuale, ci accept pe cellalt aa cum este el, n unicitatea sa personal. - este realitatea constitutiv a omului i presupune att cunoaterea unitii ontologice a neamului omenesc ct i recunoaterea identitii i alteritii personale. Pag 5 tom n limbajul Sfintei Scripturi, nu raiunea ci iubirea, ca depire i druire de sine, este calea real i integral de cunoatere a omului ca persoan. 17. I/IAGeneza afirm c brbatul (i n limba ebraic) i femeia (ia) constituie un singur trup (Gen. 2, 24), adic o singur natur, care se ipostaziaz n dou persoane.Cel care recunoate aceast identitate de natur i alteritate personal este brbatul: Iat os din oasele mele i carne din carnea mea. Ea se va numi femeie (ia n ebraic) cci a fost luat din brbatul su (i) (Gen. 2, 23).

n limbajul biblic, brbatul i femeia nu reprezint doar dou concepte metafizice-masculinul i femininul-ci i dou persoane reale. Faptul c, n dialogul su cu femeia, brbatul are iniiativa a fost interpretat de Sfinii Prini ntr-o perspectiv teologic, hristologic i eclesial care s-ar putea exprima astfel: Dumnezeu care este Treime, adic Iubire desvrit ntre Tatl Fiul i Duhul Sfnt, creaz lumea, pentru ca i ea, s se mprteasc din aceast iubire, iar lumea este iubire-rspuns; Hristos restaureaz lumea nstrinat de iubire, prin iubirea sa rstignit i ntemeiaz Biserica, iar Biserica este iubire-rspuns; n Biseric, brbatul are datoria s-i iubeasc femeia sa, aa cum Hristos a iubit Biserica, iar femeia trebuie s fie iubire-rspuns.Textul biblic, citat mai sus, nu exprim o relaie de subordonare a femeii fa de brbat, ci o ordine aezat de Dumnezeu n lume, prin care viaa de comuniune a Sfintei Treimi se comunic umanitii i, prin umanitate, ntregii creaii. n acest sens, textul spune foarte clar c Dumnezeu a prezentat femeia brbatului ca dar al Su, aeznd-o n faa sa (eer keneydo, Gen. 2, 18).

n limba ebraic prepoziia eer keneydo (n faa sa) nu exprim o relaie de subordonare, ci o lucrare special a lui Dumnezeu, prin care el consoleaz pe omul ntristat i singur, instituind n existena uman un etos al comuniunii trinitare.

18. POMUL CUNOSTINTEI BINELUI SI RAULUI

Adam => omul universal, primete de la D-zeu urmatoarea porunc:,, Din toi pomii din rai poi s mannci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negreit Gen. 2, 16-17 Este vorba de o realitate ontologic a creterii si maturizarii fiintei umane ntru iubirea lui D-zeu. Maxim Mrturisitorul => da o interpretare ontologica acestei porunci sau acestei inter-dictii. Astfel, pomul binelui si raului semnifica ntregul cosmos sensibil de care omul este legat ontologic prin natura sa fizica, prin cele 5 simturi ale sale. Cosmosul sensibil poate fi numit pom al cunostintei binelui si a raului, deoarece are ratiuni sau sensuri duhovnicesti care hranesc mintea, dar si o putere de atractie naturala, care pe de o parte, desfateaza simtirea, pe de alta parte perverteste mintea.

Cosmosul sensibil (sau lumea aceasta) daca este privit ca dar si in Duhul lui D-zeu - il conduce pe om la cunoasterea binelui sau doar ca instrument de placere si desfatare a simturilor - ii ofera cunoasterea raului. n spatiul biblic cunoasterea se identifica cu iubirea si se realizeaza n comuniune cu Dumnezeu. Annik de Souzenelle: pomul cunotinei binelui i rului este nsi natura bipolar a omului care n constituia sa ontologic: o parte desvrit prin creaie(chipul), o lat parte nemplinit, ncredinat libertii i responsabilitii sale morale(asemnarea).19. DIALOG EVA (ADAM) CU DIAVOLUL Geneza spune ca dorinta oamenilor de autonomie, de a deveni ,,dumnezei fara ajutorul lui D-zeu s-a trezit n umanitatea adamica n urma unei sugestii, fiind pusa la incarcare fidelitatea omului fata de D-zeu. Textul spune ca sarpele ,,s-a adresat mai nti femeii ia (ebr.). Paul Evdokimov si Annick de Souzenelle propun urmatoarea interpretare: nu este vorba de femeie n raportul sau cu barbatul (i) pe plan biologic, ci de partea ,,nemplinit a Omului, de femininul sau interior, de inconstientul dorintelor, care este expus mereu la tentaii, fara ca ele sa fie constientizate pe deplin.

Primul gest pe care-l face Adversarul este Acela de a-l nstraina de constiinta prezenei lui D-zeu. El dialogheaza cu ia, ca si cum D-zeu ar fi absent, ca i cum ar fi ,,in afara existenei ei: ,,Dumnezeu a zis, El, oare, s nu mncai roade din orice pom din rai? (Gen. 3.1). In felul acesta este sadita indoiala cu privire la iubirea si bunatatea lui D-zeu, sugerndu-se faptul ca D-zeu nu i-a daruit totul Omului, ca ceea ce avea mai bun a pastrat pentru El.

Omul raspunde correct: ,,Roade din pomii raiului putem sa mancam, numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a spus D-zeu: ,,Sa nu mncai din el, nici s v atingei, ca sa nu muriti (Gen. 3,2-3).Adversarul nu renunt si trece la o dialectica seducatoare: ,,Nu, nu vei muri! Dar D-zeu tie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii i veti fi ca D-zeu, cunoascand binele si raul(Gen. 3,4-5). Omul nu rezista acestei dialectici, mai ales ca pomul binelui si raului i s-a parut ,,bun de mancat si placut ochilor la vedere si vrednic de dorit (gem. 3,6)

Natura feminin a Omului, ,,imina sa, a gustat mai nti rodul pomului i apoi natura sa masculine, adica ,,mintea sa, el devenind prin acest act existential, o fiinta autonoma si autosuficienta, cunoascand ,,binele si ,,raul adica preferand dualitatea si duplicitatea, in locul unitatii si al comuniunii.

20. AVRAAM - OMUL CREDINTEIAvram este chemat de D-zeu sa iasa din pamantul sau, din neamul sau din casa tatalui sau si sa mearga in pamantul pe care D-zeu i-l va da (Gen. 12,1). D-zeu i spune ,,mergi naintea mea si fii ntreg (Gen.17,1), Avraam fiind din acest punct de vedere un ,,naintemergator al lui D-zeu n mijlocul unei societati descompuse, reprezentata simbolic prin Sodoma si Gomora.

Legamantul lui Avraam este legat de o dubla promisiune: promisiunea din partea lui D-zeu ca Avraam va fi ,,parintele a multime de popoare si promisiunea ceruta lui Avraam ca toti urmasii sai, pe linie masculina, sa fie taiati imprejur. Legamantul are in vedere un proces de ,,rodire si de crestere a acestei rodiri intr-un viitor, pe care desi nu-l ntelege, Avraam l accepta printr-un act de credinta. Sf.Ap.Pavel spune ca Avraam este modelul si parintele tuturor oamenilor care cred in D-zeu (Rom.4.11)

Atitudinea lui Avraam ne arata ca actul de credinta implica un dinamism existential prin care toate limitarile noastre biologice, toate relatiile determinate de ,,inrudirile naturale trebuie sa fie integrate intr-o ordine morala si spirituala al carei centru axiologic este Legamantul cu D-zeu.LEGAMANTUL CU AVRAAM

Avraam este chemat sa iasa din pamantul sau sis a mearga in pamantul pe care D-zeu i-l va da

Avram este un inaintemergator a lui D-zeu intr-o societate descompusa reprezentata simbolic de Sodoma si Gomora: ,,mergi inaintea Mea i fii ntreg Gen. 17.1 => orase locuite de urmasii lui Ham, fiul ,,profanator al lui Noe.

Legamantul cu Avraam este legat de o dubla promisiune:

Promisiunea din partea lui D-zeu ca Avraam va fi ,,parinte a multime de popoare

Promisiune ceruta lui Avraam ca toti urmasii sai, pe linie masculine, sa fie taiati imprejur

Se are in vedere un proces de ,,rodire si de crestere a acestei rodiri =>Avraam accepta printr-un act de credinta. Ap. Pavel:,,Avraam este modelul si parintele tuturor oamenilor care cred n D-zeu Rom.4,11

Atitudinea lui Avraam=>arata ca actul de credinta implica un dinamism existential in care fiinta este integrate intr-o ordine morala si spiritual al carei centru axiologic este Legamantul cu Dumnezeu.

Oedinea morala si spirituala in care este integrat Avraam se identifica cu o ordine existentiala n care Omul este ocrotit de ,,mana nevazuta a lui D-zeu.

La stejarul Mamvri, Avraam mijlocete pentru salvarea Sodomei si Gomorei erijndu-se in aparatorul acestora.. Aceasta este dovada ca o contiint religioasa autentica nu este exclusivista si triumfalista, ci smerita si responsabila, iesind in evidenta ca o constiinta fidela promisiunilor lui D-zeu.

21. NOE (SEMNIFICATIA BETIEI)Vinul este simbolul cunoasterii duhovnicesti, iar experienta potopului l-a condus pe Noe la dobandirea acestei cunoasteri. ,,Beia de care vorbeste textul, este bucuria ce izvoraste din ea. Omul devine ,,gol pentru ca s-a dezbracat de cunoasterea naturala si de placerea ce izvoraste din ea, ,,imbrcndu-se n slava harului lui D-zeu. Ham priveste nepregatit aceasta taina a lui Noe si pentru ca nu este pregatit o ,,profaneaza, ,,spunand celor doi frati. Acestia au intrat cu ,,spatele si au acoperit cu o ,,haina goliciunea tatalui lor neprofannd misterul la care Noe a ajuns prinexperierea potopului, adica prin ,,inecarea tuturor patimilor sale egoiste si egocentriste.

LEGAMANTUL LUI DUMNEZEU CU NOE Legamantul lui Noe este expresia inaugurarii unui timp al rabdarii si al asteptarii lui D-zeu in egala masura in care este expresia inaugurarii unei ordini morale ntemeiata pe legea morala prin care se pastreaza viata biologica si sociala a Omului.

Legamantul incheiat de D-zeu cu Noe are o dimensiune universala, implicand atat pe urmasii lui, cat si ntreaga creatie => insa nu contine nicio reciprocitate din partea omului, semnul legamantului, curcubeul, este aezat ntre cer i pmnt.

Curcubeul => relatia dintre unu si multiplu: relatia dintre unitatea creaiei ,,ntru D-zeu si diversitatea darurilor Sale de care omul beneficiaza prin respectarea unei exigente de ordin moral: interdictia de a varsa sange omenesc si pedepsirea celui care nu va respecta-o.

Primul gest a lui Noe dupa iesirea din corabie a fost marcat de aducerea jertfei lui D-zeu, motiv pentru care D-zeu hotaraste sa nu mai ,,blesteme pamantul.

22. URMAII LUI HAM & URMAII LUI SEMCa i urmaii lui Cain, urmaii lui Ham, fiul lui Noe nu mai au vrst, adic timpul lor lor nu mai are o concentraie interioara, liturgic; din timp ,,rostitor(timpul ,,devenirii ntru Fiin sau ,,timpul mplinitor al Omului), el devine timp ,,rotitor n jurul unei mentaliti autosuficiente si plin de orgoliu.

Urmaii lui Sem, asemenea urmailor lui Set, triesc ntr-un timp rostitor. Textul ne precizeaz numrul anilor lor i, de asemenea, face distincie ntre primul nscut, care este ntotdeuna un ,,fiu i fii si ficele ce s-au nscut ulterior. Acest aspect are o dimensiune profetic i se leag de unicitatea ,,Fiului, Cel nti Nscut sau Cel Unic, Care va fi, prin ntrupare, Iisus Hristos, Fiul lui D-zeu i Fiul Omului. Faptul c fiecrui urma a lui Sem i se nate mai nti un ,,fiu, ar putea exprima maturitatea spiritual la care a ajuns el nsui la ,,fiu al lui D-zeu.

22. CRESTETI SI VA INMULTITI (DE LA NOE: NASTETI)Interdicia data lui Noe si urmasilor sai, aceea de a nu varsa snge omenesc (Gen. 9,6) se distinge in mod esential de cea data lui Adam. Interdictia data lui Adam este legata de realitatea ontologica ,,a creterii, in timp ce interdictia data lui noe se leaga de realitatea psihologica i sociala a ,,naterii. ,,Creterea presupune o relatie directa cu D-zeu, in timp ce ,,naterea presupune o relaie indirect, ntemeiat pe ideea de ,,legmnt si de ,,lege morala pozitiva. Este vorba de ,,naterea biologic ntr-o lume marcat de separare, suferin i moarte i de instinctul de supravieuire care marcheaz aceasta natere. n acest orizont ,,legamantul lui D-zeu cu noe este, pe de o pate, expresia inaugurarii unui timp al rbdarii i al ateptrii lui D-zeu i, pe de alta, expresia inaugurrii unei ordini morale ntemeiat pe legea moral prin care se pstreaz viaa biologic i social a Omului. 23. SFANTA SCRIPTURA

Dumnezeu creaza lumea prin Cuvantul Sau :,,Sa fie lumina temeiul ultim al lumii noastre fiind energia, adica lumina conform fizicii cuantice. Pentru teologie temeiul ultim este energia necreata si vointa creatoare a lui Dumnezeu

Duhul lui Dumnezeu (Ruah) plana deasupra apelor originare, iar Dumnezeu ,,zice, ,,rosteste lumea prin Cuvantul Sau (Dabar) => lumea apare din nefiinta spre fiinta, dinspre amurgul inserarii inspre zorii zilei.

Verbul bara- exprima idea ca Dumnezeu creeaza lumea din ,,nimic printr-o hotarare si o manifestare libera a vointei sale. Este folosit de 3 ori in cap. 1 al Genezei:

Vs.1 crearea pamantului si a cosmosului

Vs. 21 - crearea animalelor

Vs. 27 - se repeata de 3 ori si face referire la crearea omului

Exprima 3 momente fundamentale ale actului creator: crearea sistemului energie-materie, crearea vietii si crearea omului.

n ziua 4 apare verbul ,,asah => a face , a aseza in randuiala ceva deja existent. Soarele, luna si stelele nu sunt izvoare de energie, ci concentrarea energiei din ziua 1

TURNUL BABEL reprezinta in mod simbolic o generatie de oameni, o succesiune de generatii care i pierd centru unitatii lor spirituale si, datorita acestei pierderi se imprastie, se risipesc si se multiplica in comunitati distincte care nu se mai inteleg una cu alta. Limba si cuvintele separate de Dumnezeu Cuvantul, devin instrumente de separare si manipulare pierzndu-si functionalitatea comunitara. Apare mentalitatea autosuficienta si plina de orgoliu a unor oameni care nu mai au perceptia tainei lui D-zeu (urmasii lui Ham => fii oamenilor). Pierzand relatia cu Logosul ei nu mai pot vorbi aceasi limba, pentru ca fiecare isi manifesta propriul sau logos, egoist si individualist.

Acestia au locuit cetatile Sodoma si Gomora ajungand in final in slujba lui Faraon, fiind ,,magicienii care vor intra in competitie cu Moise.

din perspectiva ordinii morale si a istoriei mantuirii, Turnul Babel se afla la polul opus Cinzecimii cretine

FARAON

este construit din aceleasi litere ca si cuvantul ,,pulbere => aphar prezenta in fiinta lui Adam, adica in fiinta fiecaruia dintre noi.

In mod simbolic cuv. ,,Faraon reprezinta pulberea interioara care trebuie prelucrata si eliberata de toate reprezentarile false despre D-zeu. Moise si-a prelucrat aceasta pulbere devenind un om initiat in tainele lui D-zeu iar confrubtarea cu Faraon inseamna coinfruntarea cu falsie zei ai Egiptului

Maxim Marturisitorul => confruntarea aceasta obiectiva simbolizeaza confruntarea care se da in propria noastra fiinta

Maxim Marturisitorul: Egiptul este identificat cu trupul, adica cu o matrice ale carei energii trebuie transfigurate pentru a se putea savarsi ,,Marea Trecere ntru intalnirea cu ,,Cel Care este YHWH

Alte concepte:

Tinutul Goen = > Nu trebuie inteles doar ca spatiu geografic, ci ca un spatiu interior sau spiritual in care este present Duhul lui D-zeu. Mana lui Dumnezeu => Yad in ebraica => se identifica de fapt cu Numele cel Sfant al Lui YHWH Deber Kabed Meod ,,ciuma foarte grava => Cand universal launtric al omului nu este deschis spre Logos-ul sau Cuvantul lui D-zeu acesta este atins de ciuma foarte grava

Cand el este deschis spre Cuvant se transfigureaza si devine ,,Cuvant foarte grav Dabar Kabed Meod, - sau ,,Cuvant plin de slava, deoarece Kabed nseamna slava lui Dumnezeu

Barad Kabed Meod - ,,printre grindina ardea foc(Iesirea 9.24).

Anii petrecuti in pustiu sunt de evrei reprezinta un timp al incercarii libertatii si un timp al rabdarii, in care poporul invata sa traiasca prin Legamantul si Legea lui Dumnezeu; de aceea el este condus in pustiu, unde toate posibilitatile sale se risipesc si unde el primeste doar ajutorul lui D-zeu.

CONCEPTE TEOLOGIE MORAL

Noiunea de teologie

de origine greac i este compus din dou substantive: Theos () Dumnezeu, logia () cuvnt, cuvntare, vorbire, rostire.

SOCRATE

Primul care folosete noiunea de teologie cu sensul de vorbire despre Dumnezeu este Platon n lucrarea sa Republica.Contextul n care apare aceast noiune este dialogul dintre Adimantos i Socrate cu privire la adevraii ntemeietori de cetate Socrate consider c ntemeietorii de cetate trebuie s cunoasc adevratele canoane ale miturilor, adic ale nvturii despre Dumnezeu, pe care poeii trebuie s le foloseasc, apoi, n operele lor. In viziunea lui Socrate, Dumnezeu () este prin firea sa bun i ca atare nu i se poate atribui lucruri rele. De aceea, spune Socrate, trebuie s ne opunem n orice chip afirmaiei c Dumnezeu, care este bun, ajunge s fie pentru cineva pricin de rele i nu trebuie lsat nimeni, fie tnr, fie btrn s spun sau s asculte aa ceva n cetatea sa, dac aceasta ar fi bine crmuit

Din acest text reiese clar ideea c Teo-logia n viziunea lui Socrate, este un mod de a vorbi despre Dumnezeu care, la rndul su, presupune un mod de a gndi despre El. n acelai timp, teologia trebuie s fie o preocupare constant a ntemeietorilor de cetate.

ARISTOTEL

Noiunea de teologie o ntlnim i la Aristotel (384-322) care o considera partea cea mai nobil a filosofiei primare ntruct se ocup de realitile divine, adic netrectoare. Ideea aceasta a fost reluat de filosofia neoplatonic i, n mod deosebit de Proclus, care a dezvoltat-o n lucrarea sa Teologia platonic. n aceast lucrare, Proclus enumer patru modaliti de expunere n cadrul discursului teologic:

1. cu ajutorul simbolurilor;

2. cu ajutorul imaginilor i formelor geometrice;

3. pe calea inspiraiei dumnezeieti;

4. pe calea discursului tiinific.

Fiecare din aceste modaliti de expunere aparine unei coli de iniiere filosofic. Prima aparine lui Orfeu, a doua lui Pitagora, a treia caldeenilor, iar a patra filosofiei lui Platon.

Teologia mrturisitoare a primilor cretini

primii scriitori cretini nu s-au grbit s foloseasc noiunea de teologie n scrierile lor;

Noiunea de teologie nu este folosit n Noul Testament, deoarece autorii lui nu au apelat la vocabularul filosofic dect foarte rar.

Aceast atitudine este explicabil dac avem n vedere situaia deosebit de dificil a cretinilor din Imperiul Roman i, de asemenea, intensitatea cu care ei triau relaia cu Mntuitorul Iisus Hristos. El nu reprezenta, pentru ei, un ideal abstract, nici un concept teologic, ci o prezen spiritual tainic, ce-i nsoea n momentele de bucurie, dar mai ales n momentele de suferin.

MARTIRII

Sfntului Ignatie al Antiohiei

Lumea ntreag, spunea el, nu mi-ar folosi la nimic, nici mpriile ei. mi este de folos s mor pentru Hristos Iisus, dect s domnesc pn la marginile pmntului. Eu caut pe Cel care a murit pentru noi; eu doresc pe Cel care a nviat pentru noi (...). Lsai-m s ajung la lumina cea curat; doar acolo voi fi cu adevrat om. Nu m mpiedicai s urmez patima Dumnezeului meu. Cine are pe Dumnezeul acesta n sine m va nelege (...). Iubirea mea pmnteasc a fost rstignit (...) o ap vie murmur n mine i mi optete din luntrul meu: Vino la Tatl

Din textul acesta se poate trage uor concluzia c pentru Sfntul Ignatie supranumit i teoforul, adic purttorul de Dumnezeu, teologia este:

cale de cunoatere i de comuniune tainic cu Hristos,

adevratul teolog, care a descoperit ucenicilor iubirea deplin a lui Dumnezeu Tatl. Evident c o asemenea teologie implic din partea celui care i-o asum

nu doar un anumit mod de a gndi i de a vorbi despre Dumnezeu, ci i un anumit mod de a tri ntru El.

Teologia integratoare a Sfinilor Prini

Acest mod de a nelge i practica teologia a fost promovat, n mod deosebit, n perioada patristic, ncepnd cu secolul al IV-lea.

Sfntul Atanasie cel Mare

aa cum un om, care vrea s vad lumina soarelui, trebuie s-i purifice ochiul su, pentru ca acesta s devin lumin, la fel i cel care vrea s neleag gndirea teologilor trebuie s-i purifice modul su de a tri pentru ca, unit cu ei prin conduita vieii, s poat nelege i ceea ce Dumnezeu le-a descoperit.

consider c teologia implic att un efort moral i spiritual, ct i un efort intelectual.

n lucrarea Despre ntruparea CuvntuluiSfntul Grigorie de Nazianz

n cele cinci cuvntri teologice rostite la Constantinopol n iulie- noiembrie 380 d.Hr.

subliniaz ca i Sfntul Atanasie importana unui demers reflexiv n teologie, dar accentueaz, n acelai timp, exigenele pe care trebuie s le satisfac teologul, ca i condiiile n care el poate s-i ndeplineasc vocaia sa:

Nu aparine oricui, scrie el n Cuvntarea I, s filosofeze despre Dumnezeu (...); iar cel care filosofeaz (adic teologhisete) nu poate s fac acest lucru pretutindeni, nici naintea tuturor, ci n anumite mprejurri, naintea anumitor persoane i cu o anumit msur (...); el trebuie s consacre n mod real mult timp pentru a L cunoate pe Dumnezeu i atunci cnd are ocazia favorabil () s exprime cu bun credin adevrata teologie. naintea cui? naintea celor care trateaz cu seriozitate aceast problem i nu naintea celor pentru care teologia este o vorbrie plcut

n a 2-a cuvntare teologic intitulat Despre teologie. El precizeaz c respectarea acestor exigene este absolut necesar, deoarece obiectul teologiei este taina Sfintei Treimi:

Am ajuns acum la discursul teologiei. Aezm ca temei al acestui discurs pe Tatl, pe Fiul i pe Duhul Sfnt. Facem aceasta pentru ca:

primul s ne fie binevoitor,

al doilea s ne asiste,

iar al treilea s ne inspire; mai corect spus, facem aceasta pentru ca de la dumnezeirea cea unic s ne vin o iluminare unic, distinct n unire i unic n distincie, ceea ce este un lucru extraordinar.

ntruct obiectul teologiei este taina Prea Sfintei Treimi, Sfntul Grigorie insist i asupra inadecvrii discursului teologic cu misterul Treimii.

Plecnd de la experiena lui Moise pe Muntele Sinai (Ieire, 33, 23) ca i de la afirmaiile Sfntului Apostol Pavel din Epistola I ctre Corinteni, 13, 12.

Platon, teologul grecilor, nva c a-L nelege pe Dumnezeu este destul de greu, dar a-L exprima este imposibil (Timen 28, 2). Dup discursul meu ns, a-L exprima pe Dumnezeu este dificil i a-L nelege este i mai dificil. Ce este Dumnezeu n fiina Sa nici un om nu a descoperit vreodat (...). Totui acest lucru va putea fi descoperit atunci cnd spiritul (nous) i raiunea (logos) noastr, asemntoare cu Dumnezeu, se vor uni cu Cel cu care ea este nrudit, atunci cnd icoana se va fi ntors la Arhetipul su, spre care ea tinde acum. n aceasta const, de fapt, ntreaga filosofie: acum vedem ca prin oglind, iar atunci vom vedea fa ctre fa; acum cunoatem n parte, dar atunci vom cunoate pe deplin, precum i noi am fost cunoscui (I Cor. 13,12). Aceasta nseamn c noi nu vom fi cu adevrat teologi dect n viaa cereasc

Evagrie Ponticul si Sfantul Maxim Marturisitorul teologia este treapta a treia si cea mai de sus a urcusului spiritual.

Prima treapta: implinirea poruncilor dumnezeiesti si vietuirea in virtute care duce la virtute(apateia)

A doua treapta:contemplarea sensurilor duhovnicesti din lucrurile create

A treia treapta (teologia): contemplarea Sfintei Treimi Insei prin cea mai intima comuniune de iubire cu ea, realizata in primul rand prin rugaciune. Evagrie Ponticul:,,Daca esti teolog, roaga-te cu adevarat; si daca te rogi cu adevarat, esti teolog (,,De oratione)Sfntul Dionisie Pseudo-Areopagitul

Scriitorii inspirai (teologii), scrie Sfntul Dionisie, i transmit nvtura lor pe dou ci:

pe o cale tainic (mistic) prima este o cale simbolic i presupune o iniiere;

pe o cale gnostic; a doua este filosofic i se realizeaz prin demonstraie14.

n viziunea Sfntului Dionisie, aceste dou ci nu sunt paralele, ci se ntreptrund n cadrul aceluiai discurs teologic.

Modul acesta de a nelege, defini i practica teologia s-a impus n perioada patristic, n tot spaiul cretin. n toat aceast perioad nu s-a fcut nici o distincie clar ntre teologie i filosofie, aa cum se va face n perioada Evului Mediu.

Att teologii rsriteni, ct i cei apuseni, aveau convingerea c nu exist dect un singur adevr, care s-a artat n mod nedeplin filosofilor pgni i n mod deplin s-a revelat cretinilor prin Iisus Hristos.

Teologia speculativ medieval

n perioada patristic teologia a avut un caracter integrator, ncepnd cu secolul al XI-lea au nceput s ptrund tot mai mult n cadrul discursului teologic elementele dialecticii aristotelice.

conflict de metod ntre colile teologice, care puneau accent pe metoda demonstraiei, i mnstirile, cari puneau accent pe metoda mistic a credinei.

Anselm de Canterbury (1033-1109)

cel dinti care a ncercat s fac o sintez ntre cele dou metode, ntre raiune i credin, subordonnd raiunea credinei:

Eu nu ncerc Doamne s ptrund Mreia Ta, scrie el n Prosloghion, cci nu pot nicidecum s o compar cu raiunea mea, dar eu doresc s neleg att ct este posibil Adevrul Tu n care cred i pe care inima mea l iubete. Cci eu nu caut s neleg pentru a crede, ci eu cred pentru a nelege; cci eu cred; dac nu credeam, nu nelegeam

se poate observa foarte clar intenia lui Anselm de Canterbury de a armoniza spontaneitatea afectiv a credinei cu rigoarea lucid a raiunii. Evident c n acest demers el acord o prioritate credinei, ns argumentarea logic a credinei este la fel de important i, mai ales, cerut de schimbarea care s-a produs, ncepnd cu secolul al XI-lea n spaiul teologic cretin.

La originea acestei schimbri se afl evident, i ali factori extra teologici. Spre exemplu, creterea populaiei i exodul ei din zonele rurale spre cele urbane a determinat o schimbare a vechilor structuri administrative i o efervescen social, tehnic i economic. n acest context apare o nou ordine a cunoaterii: apar, ceea ce n Occident s-au numit intelectualii. Activitatea lor, numit intelectual, devine o activitate remunerat ca i celelalte, i acest lucru va da natere la o vie dezbatere.

Bernard de Clairvaux

spre exemplu, nu accepta ca munca intelectual s fie pltit: Activitatea voastr, scrie el, este un sacrilegiu. tiina este un dar al lui Dumnezeu i nimeni nu trebuie s profite de pe urma lui

Efortul va conduce la transformarea teologiei, o dat cu apariia primelor universiti, ntr-o tiin. Scopul ei, din acest moment, nu va mai fi contemplaia, ci elaborarea unui sistem universal de cunoatere a lui Dumnezeu i a lumii.

Petru Abelard

discipol al lui Anselm

Privit dintr-o perspectiv metodologic, reflecia teologic a lui Abelard este foarte tradiional i n acelai timp inovatoare. Lucrarea sa intitulat Sic et non este un fel de pregtire critic pentru studiul teologiei. Unii o consider primul discurs despre metoda gndirii occidentale moderne.

interpretarea exact a Sfintei Scripturi ca i a scrierilor Sfinilor Prini este destul de dificil.

Dificultatea interpretrii are dou cauze importante:

prima const n faptul c Sfnta Scriptur nu a fost scris pentru savani, ci pentru poporul simplu;

a doua const n existena unor texte falsificate i a unui mare numr de lucrri apocrife.

Pentru a depi aceast dificultate i a interpreta corect textele biblice sau patristice, Abelard recomand ca metod cercetarea riguroas a canonicitii scrierilor Sfintei Scripturi i a autenticitii operelor patristice.

Spre deosebire de dasclul su Anselm de Canterbury, care acorda prioritate credinei n cadrul cercetrii teologice (cred ca s neleg), Abelard acorda prioritate nelegerii, afirmnd c nu putem crede dect ceea ce nelegem (neleg ca s cred).

Abelard admitea c raiunea are limitele sale, ns n domeniul care i este specific are autoritate deplin (in omnibus his quae ratione discui possunt, non est necessarium autoritatis judicium), iar domeniul propriu de cercetare al raiunii poate fi dup Abelard ntreaga nvtur a Bisericii.

Dei teoretic recunoate c nvtura dogmatic este incontestabil, Abelard nu o consider absolut i ca atare o supune argumentelor raiunii.

Dumnezeu a venit pe pmnt pentru a ne nva prin cuvintele i exemplul su legea iubirii, care este superioar legii Vechiului Testament.

Toma dAquino

interesul pentru cutarea unei noi metode teologice care s conduc la pstrarea echilibrului dintre credin i cunoaterea raional.

cale de mijloc i a ncercat s aeze logica aristotelic n slujba teologiei, definit ca tiin nou. Scopul teologiei, n viziunea sa, nu mai era contemplaia, ci integrarea tuturor formelor de cunoatere pentru a pstra unitatea acesteia, avnd ca model unitatea creaiei.

Pentru a-i atinge acest scop, teologia, considera Toma dAquino, are nevoie de filosofie. Voi, zicei s separm apa raiunii de vinul Cuvntului lui Dumnezeu. Eu cred ns c un bun teolog nu separ apa, ci o transform pe aceasta n vin, aa cum s-a ntmplat la nunta din Cana.

Transformarea apei n vin la nunta din Cana Galileii, eveniment cu care Mntuitorul i-a nceput activitatea sa public, reprezint transformarea cunoaterii naturale, ntemeiat pe raiunea uman, n cunoatere duhovniceasc, ntemeiat pe harul Duhului Sfnt.

Toma dAquino a intuit foarte clar relaia dintre aceste dou forme de cunoatere, ns accentul pus pe caracterul discursiv al teologiei i, apoi, separarea ei de contemplaie a condus la o anumit tensiune ntre teologia scolastic i teologia monastic.

Anumite ordine monahale din Occident, ca i monahismul oriental, nu considerau c teologia este o tiin, ci, mai curnd un exerciiu spiritual. De aceea ei refuzau, n genere, limbajul scolasticii i metodele sale de cercetare. Pentru monahi, credina trit era condiia i, n acelai timp, consecina teologiei i de aceea ei nu se mpcau cu orgoliul teologilor scolastici.

Studenii nu mai au dispoziie dect pentru nouti. Maetrii (profesorii n teologie n.n.) care iubesc gloria, nainte de orice, compun zilnic noi summae i noi opere teologice, care i distreaz pe cititori i i nel, considernd c scrierile Prinilor nu sunt suficiente la sfritul secolului al XII-lea un monah scria papei

Cnd aceast criz a ajuns la apogeul su, n secolul al XVI-lea, a aprut teologia Reformei. Dar despre Reform vom vorbi alta dat cum spune Sf. Pavel. :D

John Breck Principiile hermeneuticii patristice

Principiile hermeneutice, sau legile de interpretare elaborate de Printii Bisericii, reprezinta promovarea si extensia anumitor metode interpretative folosite de apostoli pentru a intelege si a vesti semnificatia mesianica a Legii si a Proorocilor.

Conceptul de theoria. Theoria nseamna o viziune inspirata sau contemplarea Adevarului revelat prin puterea dumnezeiasca, daruit de Sfantul Duh atat autorilor patristicicat si exegetilor ce le-au urmat acestora. Conceptul de theoria implic viziune inspirata a autorului biblic, prin care este calauzit sa-si configureze marturia, astfel incat sa exprime sensul ei literal. Dar implica de asemenea si ntelegerea inspirata a exegetului de mai tarziu in legatura cu semnificatia adanca a Scripturilor ce reveleaza atat sensul ei literal, cat si cel spiritual.

Modul patristic de a intelege theoria este in stransa dependenta de o perspectiva speciala asupra inspiratiei. Scoala exegetica din Antiohia din sec 4 sustin ca fiecare eveniment al Scripturii are un dublu sens literal si spiritual, ambele izvorasc din inspiratia divina.

Sensul literal- aluzie la ,,intentia autorului biblic adica la ,,mesajul pe care autorul insusi il intelege,, din lucrarea inspiratoare a Duhului Sfant si cauta sa-l transmita cititorului. Sensul spiritual se refera la Cuvantul rostit de Dumnezeu prin textul scris, in fiecare moment in fiecare generatie din viata Bisericii. Cu toate acestea sensul spiritual este inradacinat in evenimentele istoriei

Principiile hermeneutice intuite de Parintii Bisericii se intemeiaza pe viziunea contemplativa inspirata numita theoria.

Principiile exegezei patristice

Expresia ,,Cuvantul lui Dumnezeu se refera la Biblie si la interpretarea ei sub forma predicii. Pentru Parintii Bisericii expresia se refera la Logosul vesnic, Dumnezeu-Omul. Cuvantul lui Dumnezeu este in ultima instanta o persoana, a doua Persoana a Sfintei Treimi. Sintagma ,, Cuvantul Lui Dumnezeu se refera la Persoana Logosului dumnezeiesc

Marturia scrisa despre El in forma textelor apostolice, vestirea Lui

Viata in El

Cuvntul lui Dumnezeu poate fi inteles corect in toate variantele sale- doar dintr-o perspectiva treimica. Revelatia porneste de la Tatal prin Fiul si devine inteligibila in Duhul Sfant, iar raspunsul nostru, intemeiat pe credinta, porneste n i de la Duhul Sfant, prin Fiul, spre Tatl.

Cuvantul lui Dumnezeu, sub forma Scripturii sau a vestirii, precum nsui Logosul ntrupat, trebuie neles ca realitate teandric sau dumnezeiasc si omeneasca in acelasi timp. Cuvantul lui Dumnezeu este rezultatul sinergiei dintre Dumnezeu si oameni, care sub calauzirea Duhului Sfant autorul apostolic si exegetul ce i-a urmat, vorbesc despre contexte istorice, culturale si lingvistice ale vremii lor reiesind de aici necesitatea interpretarii reinnoite a Cuvantului Lui Dumnezeu in fiecare generatie din viata Bisericii. Invatatura Bisericii se transforma Duhul Sfant iluminand fiecare generatie crestina prin limbajul si circumstantele vremii ei pentru a-i calauzi pe credinciosi la tot adevarul.

Biserica este spatiul potrivit pentru interpretarea, vestirea si celebrarea liturgica a Cuvantului lui Dumnezeu. Exegeza este o functie a preaslavirii, marturie a comunitatii de credinta iar refleciile exegetice trebuiesc subscrise gndirii Bisericii.

Exegetului i se cere sa subscrie gandirii Bisericii datorita relatiei ce exista ntre Scriptura i Traditie, care nu trebuie intelese ca instante complementare sau contradictorii.

Vechiul si Noul Testament reprezinta o marturie unitara a istoriei mntuirii. Relatia dintre cele doua Testamente este aceea de la fagaduinta la implinire, ntre ele existand o unitate interioara, organica. Relatia intre promisiune si implinire se exprima concret in relatia tip-antitip sau tip-arhetip. Parintii Bisericii apeleaza la tipologie pentru a interpreta VT in lumina lui Hristos. Tipologia este un element fundamental in orice incercare de a stabili modul de lucrare in istorie a lui Dumnezeu si relatia intre cele doua Legaminte- Dumnezeu cu Israel si Hristos cu Biserica.

Principiul reciprocitatii exegetice presupune ca intreaga Scriptura este inspirata integral si in mod egal fiind orientata spre imaginea lui Hristos, prin urmare orice fragment poate fi interpretat astfel incat sa dezvaluie mesajul sau mesianic.

Theoria viziunea contemplativa a adevarului si a realitatii divine, transmise prin lucrarea insapiratoare a Duhului Sfnt. n lucrarea Parintilor Bisericii Dumnezeu Se revarsa n mod plenar prin rugaciunea din adancul inimii lor. Rugaciunea este rodul Duhului ce salasluieste in templul inimii, considerata in traditia biblica centrul gandirii si deasemenea al emoiilor. Rugaciunea este astfel o manifestare divina, lucrarea lui Dumnezeu n noi. n rugaciune Dumnezeu vorbeste cu Dumnezeu Duhul Sfant se adreseaza Tatalui pentru ca nevoile si rugaciunea noastra sa primeasca esenta si putere.

Lucrarea de interpretare necesita sinergie sau cooperare ntre noi si Dumnezeu, ea fiind rodul Duhului ce salasluieste in noi. Drumul de la sensul literar la sensul mai deplin ne solicita lupta ascetica si supunerea cu umilinta la influenta calauzitoare a Duhului Adevarului. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nimeni nu poate interpreta Scriptura corect daca nu se supune ei de bunavoie. Efortul ascetic este o lupta interioara pentru a dobandi o stare de pocainta si umila supunere inaintea lui Dumnezeu. Aceasta este necesara pentru a putea auzi Cuvantul lui Dumnezeu pentru a dobandi puterea de a-l interpreta corect si in intregime. Uneori aproape identific sarx cu soma, indicnd membrele fizice al trupului, o numete soia noastr , dar care trebuie urmrit n tot ceasul sau ca un duman care este descris ca intim.

Sf. Ioan Gur de Aur: dac sufletul este n bucurie/tristee se vede pe fa lumina/umbra.

Cnd vorbete despre Om i despre vocaia sa n lume, Teologia moral i ntemeiaz discursul pe Teologia dogmatic i pe modul n care ea interpreteaz textele Sfintei Scripturi care vorbesc despre crearea Omului.

Teologia clasic a Sfinilor Prini.

15. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevzut, mai nti nscut dect toat fptura/16. Pentru c ntru El au fost fcute toate, cele din ceruri i cele de pe pmnt, cele vzute, i cele nevzute, fie tronuri, fie domnii, fie nceptorii, fie stpnii. Toate s-au fcut prin El i pentru El./ 17.El este mai nainte dect toate i toate prin El sunt aezate/ 18.i El este capul trupului, al Bisericii; El este nceputul, ntiul nscut din mori, ca s fie El cel dinti ntru toate.

alexandrinii: Origen, Atanasie, Evagrie, adopt noiunea filonian a unui chip ireversibil aplicat logosului

Origen: o inim nvrtoat nu primete pecetea chipului dumnezeiesc

Sf. Grigorie de Nyssa: chipul nu este dect ntunecat, fiind acoperit doar de o masc hidoas datorit rului)

i a fcut Dumnezeu pe om dup chipul su; dup chipul lui Dumnezeu l-a fcut: a fcut brbat i femeie

n domeniul sociologiei i al psihologiei, persoana se identific cu o individualitate aritmetic sau, cu alte cuvinte, cu un element de statistic. definiia lor se ntemeiaz pe anumite caracteristici individuale: talie, fizionomie, caracter, temperament etc. Aceste caracteristici nu sunt, totui, unice, adic personale, ntruct ele corespund i altor indivizi.

gest reiterat n cadrul Tainei cununiei, cnd preotul ia mna dreapt a miresei i o aeaz n dreapta mirelui, afirmnd c Dumnezeu este cel care unete brbatul cu femeia. n hermeneutica patristic mintea(icoana logosului) i inima (simbol al creaie Sale), relaia dintre cele dou asemnate cu relaia dintre mire i mireas. Aceast cununie interioar trebuie s precead cununia exterioar ntre b i f.

PAGE 20