Finantele Intreprinderii

5/17/2018 Finantele Intreprinderii - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/finantele-intreprinderii-55b07d2d376ba 1/28

1. Finantele - reprezinta exprimarea valorica a proceselor si relatiilor economice, a caror

semnificatie s-a conturat sub impactul dezvoltarii schimbului de marfuri si organizarii sociale a

comunitatii umane.

Definirea si rolul finantelor intreprinderii

Fluxurile sunt de 2 tipuri: fluxuri reale si fluxuri financiar, care in ansamblul lor formeaza

circuitul economic. Aprovizionare cu materii prime si vânzarea produselor reprezinta fluxurilereale, iar achizitionarea capitalului financiar necesar finantarii mijloacelor materiale, incasarea

produselor livrate, efectuarea platilor catre proprietari antreneaza o multitudine de fluxuri

financiare.

Exprimarea valorica a fluxurile reale de intrari si iesiri de bunuri, servicii si informatie, ca si

mijloacelor utilizate pentru producerea lor,formeaza continutul finantelor inreprinderii.

Finantele intreprinderii – incumba constituirea, repartizarea si gestionarea resurselor financiare

necesare indeplinirii obiectivelor sale economice, financiare si sociale, concretizate in:

producerea de bunuri si servicii in vederea satisfacerii cerintelor consumatorilor si furnizarea lor

la timpul oportun si in cantitatii optime.

Sistemul de relatii financiare dintre intreprindere si mediu:- relatii de credit, care apar intre intreprindere si institutiile financiare specializate si se

manifesta prin transferul de mijloace banesti catre intreprindere, venite sa completeze

fondurile existente.

- Relatii de asigurari, care apar intre intreprindere si societate de asigurare si se manifesta

prin plata primelor de asigurare a bunurilor sau a unor riscuri de catre intreprindere

societatii de asigurare si achitarea despagubirilor, in cazul producerii riscului.

- Relatii de transfer, se manifesta prin transformarea unei parti din profitul creat la

intreprindere statului si directionarea unor sume de bani catre intreprindere de la stat, sub

forma subventiilor.

- Relatii cu salariati, actionari, concretizate in plata salariilor, dividendelor pe o parte.Obiectul finantelor intreprinderii include:

- constituirea si largirea capitalului social ;

- constituirea unei structuri financiare optime;

- mobilizarea creantelor si efectuarea platilor;

- plasarea eficienta a mijloacelor banesti excedentare;

- formarea si repartizarea profitului, remunerarea actionarilor si finantarea cresterii

economice.

Functiile finantelor intreprinderii

- Functia de asigurare, presupune asigurare intreprinderii, in cantitate optima si la timpul

oportun, cu resurse financiare necesare, prin apelarea la o gama larga de surse. Criteriulesential ce sta la baza formarii capitalului intreprinderii este costul capitalului.

- Functia de repartitie, consta in alocarea resurselor acumulate si constituirea unui sistem

de fonduri necesare indeplinirii programelor economice, financiare si sociale ale

intreprinderii, capitalul sociale e constituit atit din surse proprii , cit si din surse atrase se

avanseaza in elemente de activ , care trecând prin fazele circuitului economic,, se

transforma in mijloace banesti. Functia de repartitie se realizeaza prin intermediul

pârghiilor, instrumentelor si tehnicilor financiare si vizeaza toate fluxurile de intrari si

iesire de fonduri. F-tia de repartitie se concretizeaza prin : - constituirea capitalului

propriu; - repartizarea si formarea fondurilor necesare procesului de productie; - formarea

si repartizarea profitului.



- Functia de control, urmareste modul de constituire si de repartizare a fondurilor banesti,

asigurarea integritatii si utilizarea eficiente a capitalului, asigurarea echilibrului pe termen

scurt, urmareste modul de executare a bugetelor intreprinderii.

Controlul poate fi de 3 tipuri : - control preventiv

- control curent - control posterior

Principii de organizare a activitatii financiare

Realizare de catre intreprinderii a obiectivului de maximizare a valorii de piata impune luarea in

considerare si respectarea anumitor principii, acceptate de intreaga comunitate stiintifica. Aceste

principii au rolul de incadrare cit mai eficienta a intreprinderii:

• eficienta si rationalitate – acest principiu deriva din teoria comportamentului rational ,

care considera profitul drept cea mai puternica motivatie a intreprinzatorului. Investitorul

trebuie sa obtina un venit net final mai mare decit investitia initiala, care sa-i permita

cresterea consumului viitor

• demarcarea neta a activitatii de previziune financiara de cele de executie. Respectarea

acestui principiu impune o anumita diviziune a muncii intre compartimente si posturi.

Factori de influentare asupra procesului de organizare a activitatii financiare la

intreprindere

• forma de proprietate

• particularitatile procesului de productie

• conditiile pietii: - piata de capital- piata consumatorilor

- piata furnizorilor.

• Fiscalitatea

2. Capitalul intreprinderii: concept si continut

Capitalul – ansamblul de resurse folosite pentru finantarea activitatii intreprinderii,

principala care de crestere economica.

Capitalul social este suma furnizata pe calea emisiunii de actiuni de catre o societate pe

actiuni, iar capitalul de imprumutat este suma obtinuta pe calea apelarii la credite. Având in

vedere ca proprietarii unei societati sunt proprietari nu numai ai capitalului social, ci si a

rezervelor constituite de societate, precum ai profitului retinut, atunci trebuie sa vorbim de

capital propriu.

Nevoia de capital si factorii obiectivi care determina marimea capitalului la nivel de

intreprindereNevoie de capital - in cadrul intreprinderii apare chiar din momentul infiintarii, iar asigurarea

ritmica a activitatii operationale, realizarea unor investitii rentabile.

In functie de cauza aparitiei cererii de capital aceasta poate fi impartita:1. cerere structurala, cind ea urmeaza sa acopere finantarea de investitii productive in bunuri

si servicii, crearea de noi firme.2. cerere conjuncturala – cauzata de aparitia unor factori conjuncturali, cum ar fi: nivelul

limitat al volumului de credite pe piata financiara.

Factorii obiectivi care determina marimea capitalurilor angajate la nivelul de intreprindere

sunt: capacitatea de productie rezulta din proiectul tehnic, capacitatea efectiva de produse si

servicii cerute de piata, evolutia preturilor, factorii economici. Nevoia de capital este

influentata si de nivelul de dezvoltara al sistemului financiar, de conditiile existente pe piata. Structura capitalul. Teorii privind structura optima a capitalului



Structura financiara – reprezinta o compozitie complexa si coordonata a diverselor surse de

finantare la care managementul financiar recurge pentru a acoperi necesarul de finantat. Or,

structura financiara poate fi definita ca raportul dintre capitalul propriu si capital imprumutat.

Capitalul se clasifica :

- capital propriu provine in primul rind de la actionari , in al doilea rind, capitalul propriuare ca sursa permanenta de formare profitul net.

- Capitalul permanent are menirea sa acopere nevoile curente si de lunga durata care

depasesc posibilitatile proprii de acoperire.

Structura financiara optima reflecta acea compozitie a capitalurilor care permite

intreprinderilor realizarea, cu maximum de rezultate, o obiectivelor de realizare de bunuri si

servicii in conformitate cu cerintele pietii si maximizarea valorii de piata.

Abordarea problematicii privind crearea unei structurii financiare optime a condus la crearea

câtorva terii financiare, cele mai importante fiind: conceptia lichiditate – exigibilitate,

crestere –risc, crestere – rentabilitate, rentabilitate-risc, crestere – autonomie financiara.

• Gradul de indatorare globala = Datorii totale/Total pasiv ≤ 2/3 , situatie cind valorile

indicatorilor ating limita maxima, indica faptul ca intreprinderea are capacitatea de

indatorare epuizata si nu mai poate spera la imprumuturi suplimentare, intrucât creditorii,

imprumutând in continuare , se expun unui risc suplimentar.

Capacitatea maxima de indatorare= 2*capitalul propriu

Capacitatea de indatorare efectiva= 2*capital propriu – datorii totale

• Gradul de indatorare la termen, masoara capacitatea de imprumut, pe termen lung, a

intreprinderii.

Gtr= DTS/capital permanent ≤ ½

Gtr= DTL/ Capital propriu ≤1

• Randamentul capitalului= Venit / Capital

•Rentabilitatea capitalului propriu=Profit pina la impozitare/Capital total *100%

• Rentabilitatea capitalului propriu = Profit net/Capital propriu*100%

• Levierul financiar= Datorii totale/ Capital propriu

• Efectul levierului de levier= R ec+(R ec-d)*Datorii totale/capital propriu

R ec=rata rentabilitatii economice

D = rata dobânzii

De aici reiese ca efectul de levier se va produce doar in care rata rentabilitatii economice este

superioara ratei dobânzii. Efectul de indatorare este in relatie directa cu structura financiara a

intreprinderii si cu diferenta dintre rata rentabilitatii economice si costul capitalului

imprumutat

Factorii care influenteaza formarea structurii financiare:1. stabilitatea vânzarilor

2. structura activelor

3. rata de crestere

4. strategia dezvoltarii intreprinderii

5. profitabilitatea6. impozitele

3. Politica de finantare a intreprinderii



Politica financiara: definita ca ansamblul de metode si instrumente cu caracter financiar

antrenate in procurarea, alocarea, si gestionarea resurselor banesti, in vederea realizarii

obiectivului suprem al intreprinderii –maximizarea valorii de piata.

Politica financiara este formata: - metode si mijloace privind procurarea si dirijarea resurselor

financiare; - instrumente, institutii si reglementari financiare, utilizate de stat, pentruinfluentarea proceselor economice si sociale.

Obiectivele politicii financiare:1. constituirea si modificarea marimii capitalului;

2. crearea unei structurii financiare optime;3. reducerea capitalului si cresterea rentabilitatii financiare;

4. folosirea facilitatilor fiscale acordate de stat.

Instrumentele de realizare a obiectivelor politicii financiare:

- instrumente operationale (titluri financiare: actiuni, obligatiuni, profit, imprumuturi )

- instrumente functionale (documente de previziune financiara , de gestiune financiara, de

analiza si control financiar)

in concluzie, politica financiara poate fi definita ca un ansamblu de instrumente, prin

intermediul carora are loc formarea, repartizarea si gestionarea resurselor financiare in

vederea realizarii obiectivului economic al intreprinderii, repartizarea profitului net,

solutionarea problemelor privind majorarea capitalului propriu.

Politica financiara cuprinde: politica de investitii, politica de finantare, politica de dividend

Politica de finantare cuprinde ansamblul de decizii privind modul de acoperire a nevoile de

finantare ale programelor economice, sociale, si financiare ale intreprinderii.

Activele intreprinderii se pot finanta din doua surse:

1. surse interne: - de la proprietari, o intreprindere nu poate fi finantata daca nu dispune de

un capital minim.

- din propria activitate, reprezentând partea din profitul obtinut din activitatea economico-financiara , care ramâne dupa achitarea impozitului si remunerarea actionarilor.

- Din dezinvestitii, sub forma de incasari banesti ce rezulta din vânzarea activelor ca urmare

a incetarii activitatii unei sectii

- Din rezerve

- Din subventii de la stat

2. surse externe: credite bancare

Majorari de capital , se poate realiza prin urmatoarele metode:

1. aporturi noi in numerar – se poate realiza prin : a) aporturi in numerar : de la vechii

actionari, caz in care se procedeaza la o majorare a valorii nominale a actiunilor deja

existente. b) emiterea de noi actiuni: la care se pot subscrie atit vechii actionari cit si altii noi.

Pretul de emisie, la care se vând noile actiuni trebuie sa fie mai mare decit valoarea bursiera a

vechilor actiuni pentru a asigura vânzarea actiunilor noi.

2. Aporturi in natura, are ca efect sporirea numarului de actiuni ce are ca substanta un activ

real si nu monetar; marimea capitalului propriu se va majora, in acest caz, cu valoarea

mijlocului fix.

3. incorporarea rezervelor nu contribuie la formarea unor resurse financiare suplimentare, ci

modifica doar marimea capitalului social, diminuând, totodata, rezervele. Fondul de

rezerva se acumuleaza prin defalcari anuale din profitul net al intreprinderii pina cind

marimea fondului devine egala cu valoarea stabilita de legislatia in vigoare. Cind rezerveleating nivelul stabilit are loc incorporarea lor in capitalul social.



4. convertirea datoriilor intreprinderii, consta in emisiunea si distribuirea de actiuni

creditorilor intreprinderii. Aceasta operatiune are loc doar cu acordul creditorilor

intreprinderii si actionarilor actuali, intrucât ultimii trebuie sa renunte la dreptul lor de

subscriere la noile actiuni emise.

5. fuziunea, absorbtie consta in comasarea capitalului pentru folosirea mai eficienta aacestuia si pentru dezvoltarea, in continuare, a intreprinderii. Fuziunile pot fi:

- orizontale , care presupun combinarea a doua intreprinderi din acelasi domeniu de

activitate

- verticale, au loc atunci cind o intreprindere achizitioneaza un furnizor sau utilizator al

produselor sale;

- conglomerate, presupune comasarea capitalurilor a doua sau mai multe intreprinderi

neinrudite, care produc produse diferite si nu se gasesc nici in relatii de

cumparator/furnizor;

- amalgamare, presupune combinarea ultimelor doua variante.

Creditul bancar: este creditul acordat de catre bancile comerciale intreprinderilor sub forma

baneasca, este rambursabil si purtator de dobânda. Modalitatile tehnice de creditare a activitatii

intreprinderilor sunt multiple:

- credite pentru cheltuieli curente

- credite pentru stocuri si cheltuieli sezoniere

- credite pentru importul si exportul de produse

- credite pentru obiective de investitie

creditul comercial: este creditul pe care si-l acorda intreprinzatorii la vânzarea marfurilor sub

forma amânarii platii. Creditul comercial poate fi acordat atit de catre furnizor cumparatorului

sub forma de materii prime si materiale pentru perioada de la livrarea marfurilor pina la incasarea

contravalorii lor, cit si de catre intreprindere furnizorului sub forma de avans pentru a-i crea posibilitati financiare acestuia in vederea executarii comenzii.Creditul obligatar – unele intreprinderii, S.A. , pun in circulatie pe linga actiuni, si obligatiuni.

Emitentii de obligatiuni sunt agentii care doresc sa-si procure capital pentru a finanta o investitie

pe termen lung. Obligatiunea este o creanta ce da posesorului ei dreptul sa primeasca anual un

venit fix sub forma de dobânda.

Principalele caracteristici ai capitalului obligatar : - obligatiunile sunt titluri de credit care atesta

angajamentul debitorului de a restitui, la un termen stabilit, suma imprumutata.

- pentru obligatiuni se plateste anual o dobânda stabilita in prealabil

- obligatiunile sunt garantate de catre societatile emitente.

Creditul public – reprezinta o sursa indirecta de finantare a agentilor economici. Consta inmobilizarea mijloacelor, temporar disponibile, de la persoanele fizice si juridice, care pot fi

folosite ca mijloace de creditare. Creditorii pot fi intreprinderile, persoane fizice, care dispun de

mijloace banesti si doresc sa le plaseze in schimbul unei remuneratii corespunzatoare. Debitorii

pot fi statul, casele de economii.

Creditul de leasing presupune operatiunea prin care o institutie financiara specializata cumpara,

la cererea unei intreprinderii, bunuri pentru a le inchiria acestuia, in schimbul unei plati periodice.

Leasingul – este activitatea de antreprenoriat de investire a unor mijloace temporar disponibile

sau imprumutate, pe baza de contract, conform caruia locatorul procura cu titlul de proprietate

echipamentul, indicat de locatar, de la vânzatorul stabilit de acesta si il acorda contra plata

locatarului in posesiune si folosinta temporara in scopuri de intreprinzator.Leasing financiar: - riscurile si profitul aferente dreptului de proprietate trec asupra

utilizatorului in momentul incheierii contractului de leasing;



- la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptului de proprietate

asupra bunului

- perioada de folosire a bunului se aproprie de durata normata de exploatare a bunului si de

recuperare integrala prin fondul de uzura calculat.

Leasing operational: - costurile generate de procurarea si mentinerea echipamentului de leasingnu se recupereaza complet la sfârsitul contractul de leasing;

- cheltuielile de intretinere, reparatie, plata primelor de asigurare sunt suportate de locator;

- platile de leasing operational sunt mai mari decit cele de leasing financiar;

- termenul contractului de leasing operational este mai mic decit termenul normat de

exploatare al echipamentului.

Procedura de incheiere a contractului de leasing:

1. etapa preliminara de incheiere a contractului de leasing – cuprinde analiza situatia

financiara a locatarului, discutarea conditiilor de creditare, incheierea contractului de

credit intre locator si banca in vederea contractarii unui credit pentru efectuarea afacerii de

leasing.2. etapa a doua consta in legalizarea juridica a afacerii de leasing – incheierea contractului de

vânzare – cumparare intre locator si furnizor, scrierea procesului verbal de dare in

exploatare a echipamentului , incheierea contractului intre locatar si locator.

3. a treia etapa reprezinta etapa de folosire a echipamentului si cuprinde evidenta contabila a

tuturor operatiunilor de leasing: plata locatorului, termenele de plata, perfectarea

documentelor la expirarea termenului de leasing privind folosirea, in continuare, a

echipamentului.

4. Politica de dividend

Prin politica de dividend se intelege hotarârea adunarii generale a actionarilor privind

distribuirea profitului net intre plata dividendelor si finantarea viitoare a intreprinderii.Exista mai multe tipuri de politici de dividend:

- politica de participare directa(politica sumei constante) , care presupune o rata relativ

constanta de acordare a dividendului din profitul net;

- politica de stabilizare sau de prudenta (politica ratei constante), care asigura un dividend

constant sau o rata constanta de crestere anuala a dividendului,indiferent de variatia

marimii profitului obtinut.

- Politica reziduala, in care marimea dividendului depinde de deciziile de investitii si de

finantare a intreprinderii. Daca exista oportunitati de investitie rentabila si dezvoltare a

activitatii, se prefera distribuirea profitului cu prioritate pentru autofinantare, acordându-se

dividende mai mici.Factorii de influenta asupra politicii de dividend:

1. situatia financiara a intreprinderii:

- de nivelul lichiditatii intreprinderii

- de nivelul profitului net

- de rata indatorarii

2. preferintele actionarilor 3. influentele pietii

Urmarirea politicii de dividend se poate realiza prin intermediul unor indicatori:

Rata distribuirii dividendelor= volumul total al divid. platite intr-un an /profit net anualDividend/actiune= volumul total anual al dividendelor platite/numarul actiunilor emise

Rata cresterii dividendelor= D1/D0



Rentabilitatea capitalului investit in actiuni= dividend pe actiune/valoarea nominala a

unei actiuni

Randamentul pe actiune=dividend pe actiune/valoarea bursiera a actiunii

Rata capitalizarii= pretul unei actiuni/profit pe actiune ÷ 20/1

Formele de plata a dividendelor:

Dividendele sunt plati periodice de numerar facute de intreprindere actionarilor ca o rasplata a

contributiei lor la formarea capitalului propriu.

1. in bani, aceasta forma de plata se foloseste in cazul cind intreprinderea dispune de

lichiditati suficiente atit pentru achitarea obligatiunilor de plata fata de creditori, cit si

pentru plata dividendelor

2. in actiuni, este o practica a S.A. care doresc sa-si pastreze lichiditatile sau nu dispun de

aceste lichiditati pentru a face plata in bani. In aceste situatii se emit noi actiuni

distribuindu-se fiecarui actionar corespunzator volumului dividendelor cuvenite.

3. in natura, este o forma a dividendelor mai rar intâlnita, care se aplica doar cu acordul

actionarilor, daca marfurile propuse prezinta interes pentru actionari.

In cazul cind, pe linga actiunile ordinare, S.A. a emis actiuni privilegiate, distribuirea

dividendelor se face in mod diferit. Actiunile privilegiate sunt remunerate primele, iar din

profitul ramas se aloca dividende celorlalte categorii de actiuni.

Sursele de distribuire a dividendelor:

- profitul net al perioadei curente- profitul nerepartizat al perioadelor precedente

- finantare aditionala

- fonduri speciale utilizate pentru plata dividendelor aferente actiunilor privilegiate.

5. Politica de investitieInvestitiile – reprezinta ansamblul de cheltuieli antrenate in construirea de noi mijloace fixe,

in dezvoltarea sau modernizarea celor existente cu scopul obtinerii unor venituri superioare in

viitor. Investitia totodata reprezinta o cheltuiala certa pentru un vitor ce contine elemente de

incertitudine.

Decizia de investire este considerata cea mai importanta si mai riscanta decizie adoptata de

intreprindere., pentru ca aceasta antreneaza cheltuieli esentiale in prezent pentru a obtine

profituri in viitor, care sunt incerte.

Clasificarea investitiilor

1. din punct de vedere al locului in care se fac, investitiile se impart:

- investitii interne, reprezinta alocarea capitalului pentru achizitionarea de active materialesi nemateriale, având drept scop dezvoltarea si perfectionarea aparatului productiv si de

distribuire a bunurilor, instruirea si perfectionarea personalului.

- Investitii externe,reprezinta plasarea capitalului in actiuni si obligatiuni cu scopul obtinerii

de venituri sub forma de dividende

2. din punct de vedere al formei:

- materiale(utilaje, constructii, unitati de transport)

- financiare se fac cu scopul diversificarii portofoliului de investitii

3. din punct de vedere al naturii activitatii sectoarelor in care se efectueaza:

- productive, (cu efecte asupra capacitatii de productie si de comercializare)

- neproductive , cu destinatia social culturala ca: locuinte, cantine.4. din punct de vedere al scopurilor urmarite de intreprindere distingem urmatoarele tipuri de

investitii:



- investitii tehnice: achizitii de masini, utilaje, mijloace de transport ;

- investitii umane: perfectionarea, specializarea personalului

- investitii sociale: constructia in intreprindere, a unei cantine, a unei baze de odihna.

- Investitii comerciale: pentru publicitate si reclama.

5. in functie de riscul pe care-l implica pentru perspectiva intreprinderii, investitiile se impartin:

- investitii de inlocuire a echipamentului complet uzat, cu un risc foarte scazut, deoarece nu

presupune cheltuieli suplimentare de modificare a tehnologiilor, de formarea a

personalului, de cercetari de noi piete.

- Investitii de modernizare a echipamentului existent in functie si care implica un risc redus,

ca urmare a unor corectii neinsemnate in tehnologii de fabricatie

- Investitie de dezvoltare presupun extinderea unor sectii ori a intreprinderii in ansamblul.

Riscul creste in legatura cu cresterea nevoii de forta de munca, cu largirea pietii de

aprovizionarea, de desfacere.

- Investitii strategice, privind crearea unor filiale in strainatate, fuzionarea cu o alta

intreprindere.

Dimensiuni ale conceptului de investitii

Dimensiunea contabila: conform acestei acceptiuni , investitia este definita ca ansamblul de

bunuri mobile si imobile, corporale si necorporale, achizitionate sau create in intreprindere,

destinate a ramâne constante sub aceeasi forma.Dimensiunea economica: conform acestei acceptiuni investitiile reprezinta toate

consumurile de resurse care se fac in prezent in speranta obtinerii in viitor a unor efecte

economice esalonate in timp si care, in suma totala, sunt superioare cheltuieli initiale de

resurse. Conform acestei acceptiuni se considera investitie: achizitionarea de bunuri,

echipamente de lucru, care vor avea ca urmare incasari suplimentare, economii de costuri.Dimensiunea financiara: constituie investitii toate cheltuielile de resurse care genereaza

venituri si /sau economii pe o lunga perioada de timp in viitor , si amortizarea lor se face pe

mai multi ani. Din punct de vedere financiar investitia poate fi definita si ca plasarea unei

sume de bani prezenta si certa in speranta obtinerii unor venituri superioare in viitor, dar

probabile. Elementele investitiei

Se disting patru elemente definitorii ale investitiei :

1. efortul investitional, considera investitia o structura individualizata de resurse de volum si

natura diferite, care sunt antrenate in realizarea unui proiect.

2. factorul timp, releva faptul ca orice proiect de investitie are o perioada de viata proprie.Perioada de viata a investitii poate fi vazuta sub mai multe aspecte:

- durata fiscala, este durata de serviciu a mijloacelor fixe indicata prin legea privind uzura

mijloacelor fixe, in functie de norma de uzura

- durata tehnica, determinata de caracteristicele tehnice functionale ale mijloacelor fixe;

- durata comerciala, determinata de durata de viata a produselor fabricate cu aceasta

investitie;

- durata juridica, durata protectiei juridice asupra dreptului de concesiune a unei exploatari,

asupra unor licente, marci de fabrica.

3. eficienta, investitorul accepta schimbarea unor disponibilitati prezente de resurse pentru o

serie de efecte viitoare, care in suma totala, sa fie superioare cheltuieli initiale.4. riscul , decurge din insasi esalonarea pe perioade viitoare a efectelor asteptate, aceste

efecte viitoare sunt insa sperante si nu certitudini.



Criterii si metode de selectare a proiectelor investitionale

Pentru a decide asupra variantei optime de investire, este necesara realizarea unui studiu

asupra fiecarui proiect investitional din punct de vedere al necesitatii, oportunitatii si

eficientei.Necesitatea. Investitiile se concentreaza asupra inlocuirii echipamentului de productie

complet uzat, sau procurarea de noi echipamente pentru largirea capacitatii de productie

existente.

Oportunitatea se apreciaza in strânsa legatura cu necesitatea, si timpul cel mai potrivit de

creare si dare in functiune a capacitatii de productie, care vor permite obtinerea unei

rentabilitatii optime. Cele mai importante categorii de investitii sunt cele ce vizeaza

consolidarea si largirea pietelor, dezvoltarea resurselor umane, sustinerea activitatilor

inovationale.

Eficienta – este criteriul de baza ce sta la baza implementarii unui sau altui proiect

investitional. Respectarea rigorilor financiare asociate investitiilor implica estimare realista a

principalilor factori ce determina eficienta investitiei:

- volumul total al cheltuielilor pentru investitii

- durata de viata

- profitul sau venitul net

- valoarea reziduala a investitiei, este pretul la care poate fi vânduta investitia dupa

incheierea duratei ei de viata.Criteriile financiare angrenate de Banca Mondiala in vederea alegerii unui proiect de

investitii sunt:1. termenul re recuperare, exprima numarul de ani necesari recuperarii, prin cash-flow-urile

actualizate medii (CFact med), a capitalului investit.

TR=CI0/CFact. mediiSe opteaza pentru varianta de investire care asigura cea mai rapida recuperare a capitalului

investit. Aspectul critic al acestei metode este ca pot fi respinse proiecte investitionale

durabile in timp, rentabile, dar cu termene de recuperare mai lungi.

2. metoda valorii actualizate nete (VAN)

VA N exprima surplusul de valoare care revine investitorului la sfârsitul duratei de viata a

investitiei.

VAN= - CI0+∑CFn/(1+i)n+ VR/(1+i)t

CI0- costul investitie

CFn- cash –flow-urile actualizate

i- rata de actualizareVR- valoarea reziduala3. rata interna de rentabilitate (RIR)- trebuie sa fie mai mare decit rata de actualizare , cu cit

este mai mare RIR in raport cu rata dobânzii, cu atit mai rentabil este proiectul.

RIR= R min+(R max- R min)*VANmax/VANmax+ |VANmin|4. rata de rentabilitate contabila: raportând profitul mediu realizat de investitii la suma

investitiei medii.

5. indicele de profitabilitate(IP), indica marimea profitului actualizat ce revine la un leu

capital investit de catre investitor. Alegerea proiectului pe baza acestui indicator

presupune retinerea variantei care asigura cel mai inalt IP.

IP= ∑CFactualizate/CI0



6. Criteriul riscului, orice investitie comporta un risc. Cu cit riscul este mai mare, cu atit

creste pretentia asupra rentabilitati capitalurilor investite. Riscul este generat de

nesiguranta incasarilor viitoare.

Surse de finantare a investitiilor

Sursele proprii de finantare sunt reprezentate de:

- fondul de investitii format din profitul net

- fondul de uzura

- sumele obtinute din vânzarea activelor materiale pe termen lung

- aporturi noi de capital de catre vechii actionari

- sumele obtinute din inlesnirile fiscale la impozitul pe venit pentru mijloace fixe

productive, conform legii in vigoare.

Pentru finantarea cresterii economice, sursele de finantare a investitiilor provin din

imprumuturi, care pot fi:

- credite bancare pe termen lung

- creditul obligatar - leasingul

- cresteri de capital propriu si atragerea de noi actionari

6. Mijloace fixe

Mijloace fixe sunt bunuri materiale, al caror pret unitar depaseste plafonul stabilit de

legislatie, aflate in sfera productiei, comercializarii si prestatiilor de servicii o perioada mai

mare de un an. Mijloacele fixe participa in mai multe cicluri de exploatare, se consumatreptat, transferând valoarea lor asupra produselor si serviciilor sub forma de uzura si se

recupereaza cind uzura cumulata devine egala cu valoarea de intrare a mijlocului fix.

Sunt considerate mijloace fixe bunurile care indeplinesc doua conditii:

- au o durata de serviciu mai mare de un an- au o valoare de inventar de cel putin 3000 lei

Mijloacele fixe se uzeaza. Uzura poate fi de doua feluri:

uzura fizica: constituie baza materiala a pierderii valorii mijlocului fix, fiind

determinata de intrebuintare. Ca urmare a uzurii fizice, mijloacele fixe trebuie sa fie

supuse unui regim de intretineri si reparatii care necesita cheltuieli, iar in anumite

conditii acestea se scot din folosinta si se inlocuiesc cu altele.

Uzura morala: are loc atunci cind mijloacele fixe se demodeaza, se invechesc din punct

de vedere tehnologic, apar alte insusiri superioare.

O masura de protectie impotriva uzurii morale este stabilirea unei durate de serviciu a

mijlocului fix mai mica decit durat de viata tehnica numita durata de functionare utila careeste determinata de intreprindere in mod independent , in momentul punerii acestora in

functiune. Aceasta este perioada pe parcursul careia intreprinderea prevede fie utilizarea fizica

a activului, fie producerea unei anumite cantitati de productie ori a unui volum de serviciu.

Durata de functionare utila se stabileste in functie de urmatorii factorii:

- experienta de lucru cu un asemenea activ

- starea reala a obiectului

- necesitatea de a fi sau nu a fi supus reparatiei capitale

- conditiile climaterice

- conditiile de pastrare

Uzura se calculeaza lunar sau anual prin una din cele patru metode recomandate:1. metoda liniara, presupune includerea uniforma in costul vânzarilor a unor sume fixe

stabilite proportional cu numarul de ani ai duratei de functionare utila a mijloace fixe.



Uzura se calculeaza prin aplicarea normei de uzura (Nu), la valoarea uzurabila a mijlocului

fix (vuz):

Uzura=Vuz*Nu, unde:

Nu=100%/numarul de ani de functionare utila

Vuz=Vintrare - V pr. ramasa

2. metoda in raport cu volumul de produse fabricate, uzura se calculeaza tinând cont numai

de volumul produselor fabricate.

- se calculeaza uzura ce revine unei unitati de productie (uzura u/p)

uzura u/p=Vuz/ Qtotal , unde Vuz- valoarea uzurabila

Qtotal- capacitatea de productie a utilajului

- uzura anuala se calculeaza ca produsul dintre norma de uzura si volumul productiei

prevazute a se fabrica anual (Qanual):

uzura anuala= uzura u/p *Qanual

3. metoda degresiva cu rata descrescatoare, uzura anuala se calculeaza aplicând asupra

valorii uzurabile a mijlocului fix norma de uzura degresiva, calculata ca raportul dintre

numarul de ani de functionare ramasi pina la finele perioadei de exploatare a utilajului si

suma anilor de functionare utila.

Nu= numarul de ani ramasi/ suma anilor de functionare utila

Uzura anuala= Vuz*Nu

4. metoda soldului degresiv

baza de calcul al fondului de uzura anual este valoarea de bilant (V bil.), calculata ca

diferenta dintre valoarea uzurabila si uzura acumulata. Uzura anuala se calculeaza

aplicând asupra valorii de bilant a mijlocului fix norma de uzura.

Uzura= V bil.*Nu Norma de uzura se determina ca produsul dintre norma liniara de uzura si coeficientul (k)

cuprins intre valorile 1 si 2. Aceasta ramâne neschimbata pe intreaga perioada de

functionare utila a mijlocului fix.

Uzura in ultimul an=valoarea de bilant – valoarea ramasa prevazuta

Calculul uzurii in scopuri fiscale

Fiind o componenta a costurilor, uzura reduce baza impozabila si, corespunzator, suma

impozitului pe venit datorata statului.

Marimea deducerii uzurii mijloacelor fixe se determina:

- pe categorii de proprietate

- potrivit normelor stabilite in codul fiscal, pentru fiecare categorie de proprietateUzura se calculeaza = valoarea de bilant *norma de uzura

Indicatori de apreciere a eficientei mijloacelor fixe

Pentru a exprima eficienta utilizarii mijloacelor fixe se studiaza trei grupe de indicatori:

- indicatori de structura

- indicatori ce caracterizeaza gradul de folosinta a mijloacelor fixe

- randamentul mijloacelor fixe

1. Rata imobilizarilor , masoara gradul de investire a capitalului in active pe termen lung.

active pe termen lung ≤ 2/3total activ

R im=



2. Rata mijloacelor fixe, marimea acestui indicator este determinata de natura activitatii

intreprinderii. In general insa se considera ca un indicator scazut se inregistreaza in

intreprinderile cu o slaba dotare tehnica.

mijloace fixe

active pe termen lung

3. compozitia mijloacelor fix , cu cit este mai mare ponderea mijloacelor fixe active in totalulmijloacelor fixe, cu atit este mai puternica influenta exercitata asupra unor indicatori de

eficienta ai acestora.

mijloace fixe active

mijloace fixe total

4. coeficientul de utilitate

valoarea de inventar-uzura acumulata

valoarea de inventar a mijloacelor fix

5. coeficientul de uzura acumulata, un grad de uzura mai mare de 50% indica asupra

necesitatii reparatiilor capitale.

uzura acumulata

valoarea de inventar a mijloacelor fixe

6. coeficientul de reinnoire a MF

valoarea MF intrate pe perioada raportata

valoarea MF la sfârsitul perioadei7. randamentul mijloacelor fixe, care exprima eficienta mijloacelor fixe

Q

N

Sursele de finantare a mijloacelor fixe

Achizitionarea mijloacelor fixe necesita surse de finantare pe termen lung. Acestea pot proveni

din propria activitate – autofinantare, la care se refera:

- fondul de uzura

- profitul net pentru dezvoltare

- cresteri de capital propriu si atragerea de noi actionari si din finantariexterne

- creditul obligatar

- leasingul.

7. Active curente

Activele curente constituie o componenta esentiala a mijloacelor economice ale intreprinderii ceau menirea sa asigure functionalitatea curenta a acesteia. Ele se manifesta, in viata intreprinderii,

prin avansuri si recuperari succesive. Pornind de la faza initiala de capital banesc, acestea se

K MF=

K mfactiv. =

K=

K uz=

K rein=

R MF =



transforma, in procesul de aprovizionare, in stocuri de marfuri si materiale, care constituie

potentialul productiv al intreprinderii.

Reflectate in activul bilantului intreprinderii, activele curente cuprind in structura lor:- stocuri de marfuri si materiale

- creante pe termen scurt- investitiile pe termen scurt

- disponibilitatile banesti aflate in casa sau pe cont la banca.

Clasificarea Activelor curente:

I. in functie de fazele procesului de exploatare in care se gasesc, activele curente pot fi:- active curente aflate in faza de aprovizionare

- active curente ce se gasesc in faza productie

- active curente in faza desfacerii

II . in functie de forma pe care o detin in cadrul intreprinderii :- in forma materiala: materii prime, materiale, semifabricate, produse finite

- in forma baneasca: disponibilitati banesti, creanteII. in functie de sursa de finantare, activele curente pot fi:

- procurate din surse proprii

- procurate din fonduri imprumutate

Din punct de vedere financiar, stocurile reprezinta imobilizari de resurse financiare, care nu pot

fi recuperate decit dupa ce acestea parcurg intregul ciclul de exploatare si sunt valorificate prin

vânzarea si incasarea produselor si serviciilor.Stocuri excesive

Avantaje DezavantajeRabaturi acordate de furnizori clientilor pentru

cumpararea unor anumite cantitati de stocuri sau la

anumite produse

Stocuri invechite, folosirea carora ar duce la

perturbarea procesului de productie, cresterea

stocurilor de produse lipsite de piata de desfacere

Speculatii cu stocuri pe perioade de inflatie sau de

crestere a preturilor.

Deteriorarea, degradarea stocurilor

Venituri din vinzari suplimentare(aparitia unor

comenzi suplimentare, crestere cererii la produse

pe piata)

Cheltuieli importante de depozitare

Costul de oportunitate(rata de dobânzii la

plasamente pe termen scurt)

Dobânzi platite in cazul cumpararii stocurilor pe

credit

Cheltuieli de marketing

Stocuri minime

Avantaje Dezavantaje

Evitarea stocurilor invechite, a imobilizarilor deresurse financiare

Pierderea unor oportunitati in afaceri

Evitarea pierderilor ce pot aparea in legatura cu

deteriorarea, degradarea stocurilor

Creste riscul intreruperii procesului de productie

Reducerea, lipsa cheltuielilor de detinere a

stocurilor

Cresterea cheltuielilor de aprovizionare

Posibilitatea obtinerii unor venituri din dobânzi in

urma plasarii excedentul de trezorerie in

plasamente pe termen scurt

Pierderi de vinzari si profituri

Costuri generate de detinerea stocurilor :

- Cheltuieli de aprovizionare: sunt cele ocazionate de studierea pieteifurnizorilor, cheltuieli de transport – aprovizionare, cheltuieli de intocmire a



comenzii, alte cheltuieli. Nivelul cheltuielilor totale suportate de

intreprindere este in dependenta de numarul aprovizionarilor.

- Cheltuieli de detinere: sunt generate de intretinerea acestora in anumite

conditii de pastrare, cheltuieli prilejuite pe paza stocurilor, asigurarea lor.

Nivelul cheltuielilor este direct proportional cu marimea stocului, astfel incitcresterea stocului antreneaza un volum mai mare de cheltuieli.

Politici de gestiune a stocurilor :

- Politica agresiva. Aceasta politica presupune obtinerea unei rentabilitati inalte cu pretul unor

riscuri inalte cu pretul unor riscuri mari legate de lipsa de stoc, de lipsa de lichiditati si de

insolvabilitatea intreprinderii. Cresterea rentabilitatii, in acest caz, va fi favorizata de reducerea

cheltuielilor de depozitare, de reducerea pierderilor legate de deteriorarea fizica si/sau uzura

morala a acestora. In acelasi timp, creste riscul de afaceri sau de blocaj al procesului de productie

din cauza lipsei de stocuri, creste probabilitatea pierderii vânzarilor.

- Politica defensiva. Este practicata de conducatorii prudenti si propune obtinerea unui nivel de

produse si servicii prin detinerea unor stocuri inalte. Adoptarea acestei politici elimina riscul

intreruperii procesului de productie, reduce riscul economic, dar rentabilitatea poate sa scada ca

urmare a cresterii cheltuielilor de depozitare, apare riscul legat de necompetetivitatea produselor

si, prin urmare, aparitia stocurilor de produse finite, riscul de insolvabilitate.

- Politica echilibrata. Presupune asigurarea ritmica a activitatii intreprinderii prin crearea unui

stoc curent de materii prime si materiale, nivelul caruia sa corespunda punctului de intersectie a

costurilor provocate de lipsa de stoc cu costurile excesive legate de formarea stocurilor peste

necesitatile stricte ale exploatarii. Aceasta politica presupune sincronizarea perfecta dintre

perioada de scadenta a activelor si a datoriilor pe termen scurt.

Surse de finantare a activelor curente:

- surse proprii: se refera, la profitul net, care trebuie sa fie in proportii rationale. Având in

vedere, insa ca stocurile se consuma integral intr-un singur ciclu de exploatare, asigurareacontinuitatii procesului de productie si a ritmicitatii vânzarilor va necesita o innoire permanenta a

stocurilor, carora, din punct de vedere financiar, le corespund surse permanente de finantare.

Partea din resursele financiare care asigura finantarea permanenta a activelor curente se numeste

fond de rulment .

Fond re rulment= Capital permanent – active pe termen lung

Fond de rulment= active curente – DTS

In vederea desfasurarii activitatii curente in conditii de eficienta, intreprinderea trebuie sa-si

defineasca nevoia de capitaluri ce urmeaza a fi imobilizate in active. Pentru definirea nevoilor

activitatilor curente se apeleaza la notiunea de nevoie de fond de rulment

NFR = stocuri + creante –Datorii pe termen scurt- surse imprumutate,

1. credit comercial2. credit bancar pe termen scurt

3. credit obligatar

4. prin leasing financiar

5. investitii pe termen scurt

Indicatorii de apreciere a eficientei utilizarii activelor curente



Folosirea eficienta a activelor curente presupune existenta la intreprindere a unui stoc optim de

materii prime si materiale, asigurarea ritmicitatii productiei, optimizarea duratei de transformare

a acestui in mijloace banesti.

Indicatorii de eficienta a activelor curente sunt:

1. Numarul de rotatii ale activelor curente, se calculeaza ca raportul dintre volumulvânzarilor si valoarea activelor curente. Rezultatul obtinut indica de câte ori activele curente au

parcurs ciclul intreg bani - marfa - bani.

N=venit din vinzari/Active curente

2. Viteza de rotatie, formula de calcul este urmatoarea:

Viteza de rotatie= 360/nr. de rotatii

3. Efectul accelerarii sau incetinirii vitezei de rotatie a activelor curente, rezultatul obtinut

cu semnul minus inseamna eliberari de active curente, iar cel cu semnul plus inseamna

imobilizari de resurse financiare.

E=VV1/360*(Dz1-Dz2)

4. Durata de incasare a creantelor , cu cât termenul de incasare este mai mic, cu atât mai

favorabile sunt consecintele pentru situatia financiara a intreprinderii. Orice intreprindere trebuie

sa tinda spre o performanta maxima a acestui indicator, care conform standardelor internationale

este egal cu 30 zile. Cresterea perioadei de incasare a creantelor indica despre calitatea scazuta a

serviciilor financiare si limitarea desfacerii productiei.

Dr.creantelot=Creante/Venituri din Vinzari* 360

5. Durata de rotatie a stocurilor de marfuri si materiale, caracterizeaza eficienta activitatii

intreprinderii in asa directii cum sunt aprovizionarea, producerea si desfacerea. Cu cit nivelul

acestui indicator este mai mic, cu atât intreprinderea isi organizeaza mai eficient relatiile sale cu

furnizorii, cu clientii.

Dst= Valoarea stocurilor/ Costul vânzarilor *360

Accelerarea vitezei de rotatie a activelor curente

Trebuie sa constituie un obiectiv permanent al conducerii intreprinderii. In acest scop, o

investigare sistemica a rezervelor menite sa contribuie la accelerarea vitezei de rotatiei a activelor

curente trebuie efectuate la nivelului celor 3 stadii ale ciclului de exploatare: aprovizionare,

productie, comercializare.

In faza aprovizionarii: - asigurarea integritatii stocului de materii prime si materiale

- aprovizionarea cu stocuri la timpul oportun si cantitati optime

In stadiul productiei: - utilizarea tehnologiilor moderne de fabricatie a produselor

- asigurarea cu forta de munca in cantitate optima si de inalta calificare

- instruirea personalului antrenat in producerea de bunuri si servicii noi- asigurarea capacitatii de productie la nivelul maximal posibil- intarirea disciplinei de munca

In stadiul comercializarii:

- cresterea volumului vânzarilor

- accelerarea ritmului de incasare a creantelor.

8. Organizarea circulatiei banesti la intreprindere

Motivatia detinerii, in permanenta, de catre intreprindere a mijloacelor banesti se datoreaza unor

cauze :

• Asigurarea activitatii curente: plata furnizorilor, plata salariilor, plata dividendelor,achitarea dobânzilor,

• Pentru efectuarea unor plati neprevazute: aparitia unor comenzi de productie suplimentare



• Pentru a avea acces la anumite inlesniri acordate din partea bancilor si pentru a beneficia

de punctaje bune in cazul in care intreprinderea doreste sa contracteze credite bancare

• Pentru a putea beneficia de avantajele oferite de anumite imprejurari : rabaturi acordate de

furnizori, investitii profitabile.

Avantajele si dezavantajele detinerii numerarului la intreprindere

nivelului soldului de

numerar

avantaje dezavantaje

Soldul de numerar mare - aparitia unei comenzi

suplimentare de productie

- acordarea rabaturilor

comerciale pentru lata

imediata a marfurilor

Intreprinderea suporta costuri

sub forma dobânzilor, care s-ar

fi câstigat, daca fondurile n-ar

fi fost blocate in contul curent

Soldul de numerar mic Evitarea costului deoportunitate legat de blocarea

numerarului

- aparitia costurilor decomanda(costuri de decizie, de

brokeraj)

- sporirea cheltuielilor legatede vânzarea valorilor mobiliare

- costuri ocazionate de

contractarea unui imprumut

Continutul si obiectivele trezoreriei

Trezoreria este definita ca ansamblul de activitati si operatiuni, referitoare la gestiunea

incasarilor si platilor, astfel incit sa fie asigurata in permanenta o armonie corespunzatoare intre

cele doua categorii de operatiuni.

Trezoreria= Fondul de rulment - Necesarul de fond de rulment

Continutul trezoreriei poate fi analizat din doua puncte de vedere:1. organizatoric, reprezentând un departament al directiei financiare, careia ii revine

sarcini si atributii

2. structural, din acest punct de vedere, trezoreria poate fi definita ca ansamblul

disponibilitatilor aflate in conturi bancar curente si/sau in casa.

Obiectivul principal al trezoreriei: este optimizarea permanenta a raportului dintre incasari si

platile banesti, astfel incit aceasta sa-si poata realiza, in conditii de rationalitate si eficienta,

obiectivul sau de activitate.

Sarcinile trezoreriei:

• accelerarea incasarilor si evaluarea variantelor de investire pe termen scurt a excedentuluide trezorerie

• aprecierea si evaluarea diferitelor surse de finantare pe termen scurt, care sa asigure o

rentabilitate a fondurilor investite

• alegerea mijloacelor de plata adaptate nevoilor intreprinderii

• elaborarea bugetului de trezorerie

Gestiunea incasarilor

Incasarile reflecta miscarile de resurse banesti care asigura alimentarea curenta a conturilor

de disponibilitati.

Gestiunea incasarilor cuprinde ansamblul de metode si tehnici, mijloace si instrumente prin

intermediul carora se asigura derularea, in conditii optime, a tuturor fluxurilor banesti ceconverg spre intreprindere, urmarindu-se obiectivul de asigurarea a echilibrului dintre incasari

si plati pe intervale determinate.



Structura incasarilor:

• incasari generate din activitatea operationala:

- contravaloarea bunurilor, lucrurilor si serviciilor vândute clientilor;

- avansurile primite de la cumparatori

- alte incasari banesti (vânzarea altor active curente, arenda curenta, restituirea sumelor

din buget)

• incasari generate de activitatea investitionala includ:

- incasari din vizarea activelor pe termen lung

- dividende din investitii financiare pe termen lung

- dobânzi primite din credite acordate

- suma avansurilor incasate pentru activelor pe termen lung destinate vânzarii.

• Incasari generale de activitatea financiara:

Studiul asupra incasarilor ocazionate de activitatea financiara ofera informatie asupra

modificarilor produse in marime capitalului propriu.

- sumele de bani obtinute din emisiunea de noi actiuni

- sumele din contractarea creditelor bancare pe termen scurt sau pe termen lung- sume provenite din subventii, sponsorizari, donatii,premii , ajutoare

Gestiunea platilor

Gestiunea platilor implica cunoasterea modului in care se ordoneaza in timp toate datoriile

banesti, astfel incit sa fie posibila si o mai buna corelare a incasarilor.

Din punct de vedere al continutului lor economic, platile se ordoneaza in trei grupe:

• Platile generate de activitatea operationala:

- sumele, reprezentând contravaloarea bunurilor, marfurilor, serviciilor cumparate de la

furnizori

- plata salariilor si contributiile pentru asigurarile sociale- plata dobânzilor pentru credite bancare

- plata arendei curente

- investitii pe termen scurt

• Platile generate de activitatea investitionala :

- procurarea activelor pe termen lung

- procurarea obligatiunilor

- acordarea creditelor si imprumuturilor pe termen lung

• Platile ocazionate de realizare activitatii financiare:

- restituirea creditelor si imprumuturilor

- rascumpararea actiunii proprii- plata dividendelor

Gestiunea clientilor

Gestiunea clientilor cuprinde metode si politici de studiere a clientilor in vederea selectarii

acestora, de supraveghere si control asupra clientilor actuali.

Metode de studiere a clientilor:

1. modelul lui Altman elaborat pe baza studiilor privind starea financiara a 66 de intreprinderi

franceze, ofera informatii pertinente in privinta prezicerii starii de faliment. Modelul consta in

calcularea functiei:Z = 0.012 X1 + 0,014X2 +0, 033X3 +0,0064X4 + 0,999X5 , unde:

Z indica valoarea functiei discriminant a intreprinderii;

X1 – raportul dintre fondul de rulment net si activele totale;X2 – raportul dintre profiturile retinute la dispozitia intreprinderii si activele totale;

X3- raportul dintre profitul din activitatea operationala si activele totale;



X4 – raportul dintre valoarea de piata a capitalului propriu si datoriile totale;

X5 – raportul dintre cifra de afaceri si activele totale.

Potrivit lui Altman, o valoare a lui X mai mare decât 2,675 semnifica o situatie financiara

buna; valoarea lui Z mai mica decât 2,675 exprima posibilitatea de faliment a clientului.

2.Modelul lui Joel Conan si Michel Holder, elaborat pe un esantion de 200 de intreprinderiindustriale franceze .

Modelul consta in constructia unei functii matematice din 5 indicatori de eficienta, cei mai

semnificativi, care ofera informatii asupra riscului de faliment al clientului. Modelul are forma:

Z = -0.16 R 1 - 0.22R 2 + 0.87R 3 + 0.10R 4 - 0.24R 5, unde

Z reprezinta scorul, metoda fiind numita si a scorurilor;

R 1 – raportul dintre active curente (fara stocuri) si activul total;

R 2 – raportul dintre capitalul permanent si pasivul total. Indicatorul reflecta gradul de

stabilitate financiara a clientului;

R 3 – raportul dintre cheltuieli financiare si cifra de afaceri;

R 4 – raportul dintre cheltuieli de personal si valoarea adaugata;

R 5 – raportul dintre rezultatul operational si datoriile totale.

Pe baza rezultatelor obtinute, s-au stabilit urmatoarele constatari:

Când Z = 0.210, probabilitatea de faliment a clientului este de 100%,

Z= - 0.068 probabilitatea de faliment este de 50%,

Z = - 0.164 probabilitatea de faliment este de 10%.

In functie de riscul de neplata al clientilor, volumul creditului si termenul de acordare pot fi

diferentiate. Astfel, clientilor cu risc mic de neplata li se ofera cei mai avantajosi termeni de

credit, in timp ce asupra clientilor cu risc mare de insolvabilitate se efectueaza un control

permanent si riguros.

Desi setul de indicatori care formeaza continutul modelelor Altman si Joel Conan si

Michel Holder sunt relevanti pentru aprecierea starii financiare a clientilor , aplicarea modelelor poate conduce la clasarea clientilor in doar doua grupe: falimentari si viabili. Clientii aflati in

apropierea extremitatilor pot evolua in continuare diferit, fie defavorabil, fie incercând sa fie in

continuare viabili. De aceea, in luarea deciziei privind formarea clientelei intreprinderii, trebuie

sa fie folosite si alte mijloace de studiere a acesteia.

Este importanta, in acest context, studierea clientilor din punct de vedere al lichiditatii ,

rentabilitatii, starea tehnica a acestora, valoarea reala a patrimoniului etc. Metoda care ofera astfel

de informatii despre client a capatat, in literatura de specialitate, denumirea de „Cei 5C”:

caracterul, capacitatea, capitalul, aspecte colaterale, conditii generale.

3. Modelul „Cei 5 C”: caracterul, capacitatea, capitalul, aspecte colaterale, conditii

generale Caracterul clientului vizeaza informatii privind corectitudinea acestuia, se poate

judeca despre intentiile sale in a-si indeplini obligatiile;

Capacitatea clientului se evalueaza printr-o analiza a situatiei privind gestiunea

propriului patrimoniu, posibilitatile sale de finantare;

Capitalul clientului . Se fac estimari ale capacitatii de indatorare a clientului, gradului

de stabilitate financiara. Raportând capitalul permanent la total capital financiar, se urmareste

cunoasterea valorii reale a patrimoniului, garantiile materiale de care dispune clientul. Aspectele colaterale despre clienti includ informatii despre capacitatea de plata

imediata (gradul de lichiditate imediata), care sunt mijloacele de plata utilizate, atitudinea

clientului fata de partenerii sai;



Conditii generale. Se are in vedere obtinerea de informatii asupra clientilor cu privire

la rata cresterii economice, starea tehnica si posibilitatile de modernizare, perspectivele de afaceri

ale clientilor si capacitatea lor de a genera profituri in viitor, etc.

In aceasta etapa de gestiune a clientilor (preventiva), sunt importante stabilirea volumului

de marfuri livrate pe credit fiecarui client, stabilirea unui plafon total al creditului-client in functiede nivelul volumului vânzarilor; stabilirea, prin contract, a unor garantii impotriva riscului de

neplata; stabilirea duratei de acordare a creditului.

Marimea creditului-client care reprezinta, din punct de vedere financiar, o imobilizare de

resurse financiare se stabileste aplicând formula:

Credit-client =365

client credituluiaacordarede DurataVN −×

Scopul studierii clientilor este cunoasterea acestora si cresterea vânzarilor pe credit

acordate clientilor rentabili si solvabili, sporirea, pe aceasta baza, a valorii de piata a

intreprinderii. Metode de control asupra clientilor

Studierea clientilor si acumularea informatiei referitoare la clientela este, initial, o sarcinaa compartimentului de marketing din cadrul intreprinderii, ulterior, supravegherea si controlul

asupra clientilor revenind serviciului financiar-contabil.

Supravegherea si controlul clientilor este o activitate laborioasa, pentru realizarea ei se

folosesc metode si tehnici de calcul care permit evidentierea deficientelor in comportamentul

clientilor si lansarea deciziilor privind accelerarea incasarilor.

Pentru urmarirea clientilor, se pot folosi diverse metode, printre care:

A. Metoda ABC, presupune clasificarea clientilor in trei grupe, dupa importanta lor:

Grupa A – clienti foarte importanti, carora le revin circa 60% din volumul total al

creantelor, numarul lor fiind de 10% din total clienti.

Grupa B – clienti importanti, detin o pondere de 30% din total clienti si 30% din valoareacreantelor;

Grupa C – clienti de mica importanta, numarul lor constituie 60% din numarul total al

clientilor, in timp ce ponderea creditului ce le revine este doar de 10%.

Gestiunea clientilor, in conformitate cu aceasta clasificare, consta in supravegherea atenta,

continua asupra clientilor de categoria A si B cu scopul evitarii dereglarilor in graficul de

achitare a obligatiunilor.

Pentru clientii al caror risc de insolvabilitate este marit, iar perspectiva afacerii nu este

clara, se pot stabili plafoane de credit, care presupune determinarea cu anticipatie a fondurilor

investite in soldul clientilor in anumite perioade. Desi, depasirea unui plafon de credit nu

inseamna, neaparat, ca sunt creante dubioase, unii clienti pot trece prin dificultati financiaretemporare, care pot fi usor depasite. De aceea, aplicarea acestei metode implica si riscul de

pierdere a unor clienti, reducerea volumului vânzarilor si, corespunzator, reducerea profitului brut.

B. Metoda vechimii creantelor, permite urmarirea incasarii la timp a creantelor, ofera

informatii privind vechimea si stabilitatea relatiilor cu fiecare client, permite formularea unor

aprecieri referitoare la dimensiunea raporturilor ce se vor stabili in viitor cu clientela.

Metoda se bazeaza pe constituirea unui tablou care reevalueaza vechimea creantelor, dupa

cum se observa in tabelul 7.4.1.

Creante aflate in portofoliu la sfârsitul lunii curenteLuna

aparitiei

Valoarea

(mii lei)

Termenul

de

Vechimea

creantelor

% fata de

total

Vânzari

in luna

%

creantei



creantelor acordare

a

creditului

–client

(zile)

(zile) creante acordarii

creditului

in vânzari

Tabelul 7.4.1. Tabloul privind creantele intreprinderii

Analiza situatiei fiecarui client permite sa facem aprecieri asupra respectarii termenelor de

rambursare a creditului de catre fiecare client, valoarea fondurilor imobilizate si pierderea

rentabilitatii calculata ca produsul dintre rata rentabilitatii economice a intreprinderii si valoarea

creantelor cu scadenta depasita, ori in raport cu rata dobânzii la plasamentele bancare pe termen

scurt si numarul de zile de intârziere a platii. Urgentarea incasarii creantelor cu termen de

scadenta expirat necesita realizarea analizei fiecarui client, in vederea cunoasterii cauzelor

neachitarii si luarea unor masuri administrative sau chiar juridice de recuperare a creantelor. O

metoda eficienta de recuperare a creantelor este factoringul, care reprezinta o conventie prin

intermediul careia clientul transfera creantele sale unei societati financiare de factoring care-iachita contravaloarea contra unui cost (comision de factoring), care include, pe lânga pretul

serviciilor oferite, si un profit.

C. Metoda indicatorilor. In ceea ce priveste controlul asupra intervalului de timp in care

clientii isi onoreaza datoriile, in practica economica, se utilizeaza frecvent indicatorul „Durata

medie de incasare a unui client” (Drec), calculata conform relatiei:

Drec = 360×VV

Sd cr unde cr Sd indica soldul mediu al creantelor

VV – volumul vânzarilor

cr Sd - soldul mediu anual al creantelor cu clientul dat se calculeaza ca media aritmetica a

soldurilor inregistrate de conturile ce reflecta creante la sfârsitul fiecarei luni, conform relatiei:

cr Sd =

12

12

1

∑=

×t

dtcr S

Rezultatul obtinut se compara cu durata medie de incasare a creantelor in ansamblu pe

intreprindere, calculata conform formulei:

Dtcr = anualevînzăînzăr Volumul

total Creanţr 365×

sau cu durata medie de achitare a platilor, calculata conform relatiei:

ep D = 365×VV

Sd obl zile , unde obl

Sd reprezinta soldul mediu al obligatiunilor

obl Sd =

12

12

1 _

∑i

obl Sdi, in care Sdiobl este soldul obligatiunilor inregistrate la sfârsitul

fiecarei luni.

Depasirea duratei medii de incasare a unui client, peste anumite limite fata de durata de

incasare a clientilor ori celei de achitare a obligatiunilor, provoaca dereglari in asigurarea

echilibrului financiar pe termen scurt, conduce la cresterea riscului de insolvabilitate, fapt ceimpune declansarea unor actiuni de corectare si eliminare a devierilor.



Efectul real al gestiunii incasarilor este capacitatea de plata pe termen scurt a intreprinderii. Este

vorba despre realizarea unei concordante intre activele curente si pasivele curente, intre incasari

si plati. Mentinerea echilibrului intre aceste doua categorii de fluxuri reprezinta o conditie

necesara supravietuirii si dezvoltarii intreprinderii. O intreprindere poate fi considerata

competitiva, numai daca activitatea sa produce in permanenta excedent de trezorerie. Previziunea trezoreriei

In conditiile economiei de piata o intreprindere poate fi considerata competitiva, numai daca

activitatea sa produce, in permanenta, excedent de trezorerie. Excedentul de trezorerie ofera

posibilitatea finantarii cresterii economice, efectuarii unor plasamente rentabile, iar existenta unui

sold al trezoreriei negativ caracterizeaza situatie financiara dificila la intreprindere. De aceea,

trezoreria a constituit un element esential al gestiunii intreprinderii.

Scopul previziunii trezoreriei:

- asigurarea ca in perioada de vârf a platilor se va dispune de suficiente lichiditati, pentru a nu

crea dificultati partenerilor economici si sociali

- satisfacerea tuturor obligatiunilor de plata asumate contractual

- folosirea rationala, oportuna, si eficienta a resurselor banesti

- crearea unei reputatii bune pentru toti creditorii cu privire la seriozitatea manifesta in ceea ce

priveste achitarea integrala si la termen a obligatiilor banesti fata de acestia

- exploatarea unor permise favorabile valorificarii avantajoase a surplusului de disponibilitati

si/sau in privinta efectuarii de achizitii profitabile.

Elaborarea bugetului de trezorerie presupune:

- previziunea fluxurilor de trezorerie

- determinarea si acoperirea sau plasarea soldului de trezorerie care rezulta din compararea

incasarilor si platilor.

Masuri de acoperirea deficitului de trezorerie:

- acordarea rabatului comercial pentru plata imediata a vânzarilor - oferirea unui discont pentru plati anticipate

- reducerea volumului vânzarilor pe credit clientilor rau-platnici

- amânarea platii dividendelor

- renuntarea la efectuarea unor plati, care nu afecteaza imaginea pe piata a intreprinderii

Excedent de trezorerie:

- investitii in titluri financiare pe termen scurt

- depozite bancare pe termen scurt

- plasamente in produse ale pietii

- rascumpararea propriilor actiuni

- investirea in stocuri de marfuri si materiale sau in imobilizari- achitarea in avans a unor marfuri.

9. Rezultatele financiare ale intreprinderii

Analiza financiara - constituie un instrument managerial care contribuie la cunoasterea situatiei

financiare a intreprinderii, a factorilor si cauzelor care au determinat-o in vederea fundamentarii

obiectivelor strategice de mentinere si de dezvoltare a intreprinderii intru-un mediu concurential.

Prin intermediul analizei financiare, se stabilesc punctele forte si punctele vulnerabile ale

gestiunii financiare, având la baza anumite norme si criterii, se da o explicatie a cauzelor obtineriiunor rezultate nesatisfacatoare si se propun masuri de imbunatatire a lor.



Analiza financiara are ca obiectiv evidentierea modalitatilor de realizare a echilibrului

financiar, a etapelor valorificarii capitalului financiar si treptelor de acumulare baneasca, de

formare a rezultatului financiar final.

Obiectivele de baza ale analizei financiare constau in:

- acumularea informatiei privind situatia intreprinderii pe piata interna si externa, nivelulcompetitivitatii acesteia;

- informarea intreprinderii despre cerintele standardelor si nivelul concurentei pe diferite piete

- diagnozei si reglarea activitatii intreprinderii

- intarirea autonomiei economico-financiare

- fundamentarea deciziilor financiare

- cresterea eficientei economice.

Functiile analizei financiare sunt:

- de informare- de evaluare a potentialului tehno-economic

- de apreciere a eficientei patrimoniului intreprinderii- de realizare a relatiilor cu mediul extern

Metode de analiza financiara reprezinta un instrument real al conducerii intreprinderii, care

permit managerilor sa patrunda in esenta fenomenelor cercetate. In functie de scopurile urmarite ,

in cadrul analizei financiare, poate fi facuta o grupare a metodelor folosite:

• metode ale analizei calitative, a caror utilizare asigura cunoasterea

esentei fenomenelor si rezultatelor studiate, stabilirea elementelor si relatiilor structurale, a

factorilor si cauzelor care le-au generat

Printre metodele calitative, utilizate in analiza financiara, se pot evidentia:

- metoda comparatiei. Rezultatele financiare ale activitatii intreprinderii trebuie sa fie apreciate

nu doar ca o marime in sine, ci si in raport cu anumite criterii, cu o baza de comparatie. In

conditiile economiei de piata, drept baza de comparatie pot servi rezultatele obtinute deconcurenti.

- metoda diviziunii si descompunerii rezultatelor , aceasta metoda presupune divizarea si

descompunerea rezultatelor in elemente componente in scopul localizarii rezultatelor favorabile

sau nefavorabile si evidentierii posibilitatilor de imbunatatire a lor.

- metoda de stabilire a relatiilor cauzale, stabilirea factorilor care determina modificarea

rezultatelor activitatii intreprinderii are la baza cunoasterea activitatii acesteia, a relatiilor cauzale

dintre fenomenele economico-financiare. Ea presupune, cunoasterea naturii fiecarui factor,

ordonarea lor dupa intensitatea si sensul influentei.

• metode ale analizei cantitative , care permit cuantificarea

influentelor pe care le exercita asupra fenomenului economic diferitelor elementecomponente sau diversi factori.

In cadrul acestor metode, evidentiem:

- metoda substituirii in lant. Se aplica in cazul cind, intre factorii care influenteaza fenomenul

analizat, exista o legatura matematica de produs sau raport. Aceasta metoda asigura determinarea

marimii influentei fiecarui factor asupra rezultatului, evidentierea factorilor cu actiune mai

importanta.

Aplicarea corecta a metodei substituirii in lant necesita respectarea urmatoarelor trei crierii de

ordin procedural:

- substituirea factorilor se face, obligatoriu, in ordinea: intâi se substituie

factorii cu rol cantitativ, dupa care urmeaza substituirea factorilor cu rolstructural, iar in final, se substituie si factorii cu rol calitativ;

- operatiunile de substituire se efectueaza in mod succesiv, nu simultan;



- un factor substituit ramâne in aceasta pozitie si in operatiile ulterioare.

- metoda corelatiei, in cazul in care intre factorii influentei si rezultatul analizat, exista relatii de

tip probabilist - statistic, influenta acestora se stabileste cu ajutorul metodei corelatiei.

- metoda balantiera, aceasta metoda este aplicata doar in cazul cind, intre elementele

fenomenului economico – financiar supus investigarii, exista relatii de natura sumei si diferentei.Analiza permite evidentierea cauzelor care au determinat modificarea unui rezultat prin

compararea valorilor efective ale elementelor balantei cu valorile prevazute sau cele ale perioadei

precedente.

- metoda calcului matricial , aplicarea acestei metode este utila si eficienta in cazul, cind, intre

rezultatul analizei si factorii de influenta, exista relatii functionale de produs sau raport.

Separarea influentei factorilor prin metoda calcului matricial tine seama de ordinea de

interconditionare a factorilor, intarind principiilor metodei substituirii in lant.

- metoda ABC, propune o analiza selectiva a componentelor rezultatului analizat in functie de

pozitia lor in cadrul intregului. In acest scop, se propune parcurgerea urmatoarelor etape:

- stabilirea domeniului si a continutului parametrilor specific acestuia

- stabilirea valorii parametrului specific la nivelul tuturor componentelor

fenomenului investigat

- clasificarea componentelor fenomenului investigat dupa o logica ABC

- determinarea valorii cumulate ale parametrului specific

- delimitarea celor trei grupe de semnificatie A,B,C

- trasarea curbei reale ABC si compararea cu cea teoretica.

- metoda indicatorului, caracteristica complexa, cantitativa si calitativa a fenomenelor ce se

produc la nivel de intreprindere este asigurata de un sistem de indicatori economico - financiari.

Importanta metodei ratelor consta in faptul ca ofera posibilitatea realizarii unor comparatii. Ideea

care a stat la baza elaborarii sistemului de indicatori utilizati in procesul analizei financiare a fost

aceea de a reflecta cit mai exact performantele si disfunctionalitatile pe care factorii productiei si pietei o induc in timp asupra obiectului de activitate al intreprinderii. Sistemul de indicatori utilizati in analiza financiara

Clasificarea indicatorilor financiari in functie de scop si utilitate

Manageri Actionari Creditori

- volumul vânzarilor

- profitul brut

- rezultatul activitatii

operationale

- profitul perioadei de gestiune

pina la impozitare- profitul net

- ratele rentabilitatii

- levierul financiar

- fondul de rulment

- rentabilitatea capitalului

propriu

- rentabilitatea capitalului

statutar

- profit pe actiune

- profitul net pe actiune- dividend pe actiune

- randament/ actiune

- rata distribuirii dividendelor

- coeficientul de capitalizare

- rata lichiditatii curente

- rata lichiditatii imediate

- coeficientul mijloacelor

banesti

- rata de indatorare la termen

- rata autofinantarii activelor - rata autonomiei financiare

- rata de acoperire a dobânzilor

Sistemul de indicatori poate fi structurat astfel:

1. indicatori ai rezultatelor activitatii economico – financiare: orientati spre studiul

performantelor, evaluarea valorii lor efective si perspectivele evolutiei in viitor.2. indicatorii rentabilitati i- structurati in 3 grupe: rentabilitatea economica, rentabilitatea

vânzarilor, rentabilitatea financiara. Pe baza acestui sistem de indicatori pot fi identificate

domeniile de activitate in care s-au inregistrat rentabilitati scazute sau nerentabile.3. indicatorii lichiditatii, masoara capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiunile

financiare pe termen scurt prin activele sale curente.



4. indicatorii de gestiune datoriilor si a stabilitatii financiare, indica gradul in care

intreprinderea utilizeaza creditul in finantarea activelor.

5. indicatorii gestionarii activelor, arata cind de eficient utilizeaza intreprinderea activele

sale. Fiecarei etape a ciclului economic ii corespunde o perioada de timp necesara

finalizarii de resurse banesti. Cunoasterea duratei fiecarei faze a ciclului economic detransformare fizica a capitalului prezinta interes deosebit pentru fiecare agent economic

pentru stabilirea vitezei de circulatie a numerarului.6. indicatorii valorii de piata, care caracterizeaza activitatea intreprinderii pe piata de valori,

marimea veniturilor si dividendelor platite. Structura cheltuielilor si veniturilor

Cheltuielile reprezinta resursele utilizate si pierderile care apar ca rezultat al activitatii

economico – financiare si nu sunt legate nemijlocit de procesul de productie. Spre deosebire de

consumuri, cheltuieli nu se includ in costul vânzarilor, se reflecta in raportul privind rezultatele

financiare si se scad din venituri la determinarea rezultatului perioadei de gestiune.

Cheltuielile se divizeaza,la intreprindere, pe tipuri de activitati:- cheltuieli ale activitatii operationale

- cheltuieli ale activitatii investitionale

- cheltuieli ale activitatii financiare

- pierderi exceptionale

- cheltuieli privind impozitul pe venit

Veniturile reprezinta afluxul global de avantaje economice in cursul perioadei de gestiune

rezultat in procesul activitatii ordinare a intreprinderii, sub forma de majorare a activelor sau de

micsorare a datoriilor, care conduc la cresterea capitalului propriu, cu exceptia sporurilor pe

seama aporturilor proprietarilor intreprinderii.

Veniturile se divizeaza in patru grupe:

- venituri din activitatea operationala- venituri din activitatea investitionala- venituri din activitatea financiara- venituri exceptionale.

Analiza rezultatelor financiare

Din cadrul indicatorilor de exprimare a rezultatelor financiare ale intreprinderii fac parte:1. volumul vânzarilor , exprima valoarea productiei fizice realizate in decursul unei perioade.

2. profitul brut, reprezinta rezultatul obtinut in urma vânzarii productiei, prestarii serviciilor

si executarii lucrarilor.

PB= VV – CV

3. rezultatul activitatii operationaleR op= PB + alte venituri operationale –cheltuieli comerciale – ch. generale si administrative –

alte cheltuieli operationale.

4. rezultatul activitatii investitionale

5. rezultatul activitatii financiare

6. rezultatul activitatii economico-financiare = Rop± Rinv± R fin 7. rezultatul exceptional

8. rezultatul perioadei de gestiune pina la impozitare

Analiza lichiditatii si solvabilitatii

Prin lichiditate se intelege capacitatea intreprinderii de a transforma activele sale in bani, iar gradul de lichiditate caracterizeaza capacitatea de plata a intreprinderii.



1. rata lichiditatii imediate, permite sa facem judecati asupra capacitatii de rambursare

instantanee a debitorului.

Li = mijloace banesti / DTS 2. rata lichiditatii relative, pune in evidenta capacitatea intreprinderii de a-si achita datoriile

devenite scadente fara a fi obligata sa-si vânda stocurile. Lr = Mijloace banesti + creante/ DTS

3. rata lichiditatii curente, releva posibilitatile intreprinderii de a-si transforma, intr-un

termen scurt, bunurile patrimoniale curente in mijloace banesti pentru a efectua platile

exigibile.

Lc= active curente/ DTS

4. aprecierea capacitatii de plata pe termen scurt a intreprinderii

K m.b= mijloace banesti/Total Activ

Indicatorii de structura ai pasivelor

Indicatorii de structura ai pasivelor servesc la aprecierea structurii financiare a intreprinderii.

1.rata de indatorare globala , masoara ponderea datoriilor in patrimoniul intreprinderii:

R i.gl.= Datorii totale/ Total pasiv

2.rata de indatorare la termen:

Ritr.= Datorii pe termen lung/ Capital propriu

3. rata autonomiei financiare la termen , exprima gradul de independenta financiara a

intreprinderii

Raf tr = Capital propriu/ Capital permanent

5. rata de acoperire a dobânzilor:

Rac.dob.=Profit brut/Cheltuieli cu dobânzile

Indicatorii capacitatii de finantare

1. rata autofinantarii activelor, indica gradul de acoperire a activelor cu capital propriu.

Rautofinantarii= Capital propriu/activ total 2. rata autofinantarii activelor curente, exprima capacitatea de acoperire a activelor curente

cu fond de rulment

Raut. AC =fond de rulment/active curente

3. rata finantarii stocurilor pe seama creditului de furnizor

Rfs.cr.fr.=Datorii fata de la furnizori/Stocuri de marfuri si materiale

Indicatorii gestionarii activelor 1. numarul de rotatii ale activelor curente, rezultatul obtinut indica de câte ori activele

curente au parcurs un ciclul intreg bani – marfa – bani.

N= Volumul vânzarilor/ valoarea activelor curente

2. viteza de rotatie a activelor curente:

V r = valoarea activelor curente / volumul vânzarilor *360 zile

Analiza rentabilitatii

Rentabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a realiza profit necesar reproductiei,

dezvoltarii si remunerarii capitalurilor intreprinderii.

1. rata rentabilitatii vânzarilor: Rv =Profit brut/ Volumul vânzarilor *100%

Indicatorul indica profitul care se obtine la un leu vinzari.



2. rata rentabilitatii activelor

Ra= Profit net(profit p/n la impozitare)/Total activ*100%

3. rata rentabilitatii fata de resursele consumate:

Rcost = profit brut/costul vânzarilor *100%

4. rentabilitatea mijloacelor fixe: Rmf =profit pina la impozitare/valoarea medie anuala a MF*100%

5. rentabilitatea activelor curente

Rac=profit p/n la impozitare/valoarea medie a AC*100%

6. rentabilitatea capitalului permanent

Rcp=profit p/n la impozitare/capital permanent *100%

7. rentabilitatea financiara

R f = profit net/capital propriu*100%

Masuri de cresteri a indicatorilor

- sporirea profitului net pe seama cresterii volumului de activitate si a sporirii

rezultatelor pe fiecare de tip de activitate.- Cresterea randamentului capitalurilor investite prin folosirea intensiva a

mijloacelor fixe si reducerea nevoii de fond de rulment

- Reducerea ponderii capitalului propriu angajat in totalul capitalurilor

investite, cu conditia ca venitul obtinut prin indatorare sa fie superior

costului datoriilor.

Analiza pragului de rentabilitate

Pragul de rentabilitate indica nivelul minim de activitate la care trebuie sa se situeze

intreprinderea pentru a nu lucra in pierdere.

Analiza pragului de rentabilitate prezinta multe avantaje incontestabile, dintre care

mentionam:- permite stabilirea nivelurilor de productie pentru care nu se mai inregistreaza pierderi sau pentru

care se obtine un nivel programat al profitului;

- evidentiaza corelatiile dintre evolutia productiei a veniturilor si a costurilor, grupate in costuri

variabile si costuri fixe;

- permite stabilirea gradului de utilizare a capacitatilor de productie in conditiile obtinerii unui

anumit profit programat si a cailor sale de crestere;

- permite elaborarea de ipoteze si simulari privind evolutia profitului firmei;

- permite luarea unor decizii privind dimensionarea optima a capacitatilor de productie si

efectuarea unor investitii pentru dezvoltarea si modernizarea fiecarei firme.

Prin metoda algebrica, pragul de rentabilitate poate fi determinat in unitati fizice sau in

unitati valorice, pentru un anumit produs sau la nivelul intregii firme. Stabilirea pragului de

rentabilitate pe fiecare produs in parte este, insa, posibila numai la firmele unde exista

posibilitatea identificarii clare a cheltuielilor fixe pe fiecare produs.

Determinarea pragului de rentabilitate in unitati fizice presupune egalarea functiei

veniturilor cu cea a costurilor de exploatare,QBEP in unitati fizice = consumuri fixe / ( Pret unitar – consum variabile unitare )

Pragul de rentabilitate se poate exprima si valoric



10. Restructurarea intreprinderi

Restructurarea, potrivit legislatiei R. Moldova, reprezinta un proces de realizare a unui set de

masuri financiare, organizatorice, operationale si juridice, initiate de proprietarul intreprinderii,

de actionarii, asociatii, de creditori, orientate sper remedierea financiara si economica a

intreprinderii pe baza de capitalizare si reorganizare.

Restructurarea intreprinderii poate avea loc prin 3 metode:- fuziunea

- lichidarea

- reorganizarea

Fuziunea presupune crearea unei unitati economice noi prin comasarea a doua sau mai multe

intreprinderii independente, in urma careia se produce contopirea capitalului economic si

financiar.

Efectele restructurarii prin fuziune:

- reducerea costurilor fixe ca urmare a combinarii activitatilor de evidenta

contabila, marketing, aprovizionare.

- Cresterea capitalului propriu ca urmare a vânzarii spatiilor administrative,- Cresterea lichiditatii

Fuziunile pot fi : orizontale, verticale, congenerice, conglomerate.

Lichiditatea: inseamna sfârsitul intreprinderii ca entitate care opereaza in mod uzual pentru

obtinerea de profit si care se asteapta sa functioneze pe timp nedefinit.

Lichidarea patrimoniului, conform legislatiei R.M. , inseamna procedura aplicabila debitorului in

cadrul procesului de insolvabilitate care consta in valorificarea masei debitoare in vedereaobtinerii de mijloace banesti pentru satisfacerea creantelor creditorilor si care finalizeaza cu

lichidarea debitorului ca subiect de drept.

Exista doua proceduri de lichidare: benevola si judiciara.

Lichidarea benevola: are loc in cazul- expirarii duratei de viata juridica a intreprinderii

- reducerea capitalului social sub limita minima admisa

Lichidarea juridica: numita si lichidarea prin faliment are loc in urmatoarele situatii:

- neprezentarea darilor de seama contabile, fiscale, statistice privind

activitatea intreprinderii pe o perioada ce depaseste un an

- incapacitatea de plata a intreprinderii- declararea starii de faliment de catre creditorii intreprinderii sau la cererea

debitorului.

Etapele procedurii de lichidare juridica:

1. declararea debitorului in stare de faliment si deschiderea procedurii concursuale2. inventarierea averii debitorului cu sau fara sigilii si predarea gestiunii patrimoniului,

elaborarea bilantului de lichidare administratorului3. stabilirea masei datoriilor si intocmirea unui registru in care se precizeaza creantele

creditorilor impotriva averii debitorului intr-un tabel de creante4. evaluarea si vânzarea activelor intreprinderii.

Reorganizarea este o operatiune prin care se pastreaza firma ca entitate care opereaza in mod

obisnuit obtinerea de profit si care se asteapta sa functioneze pe timp nedefinit. Reorganizarea

este o incercare de a salva intreprinderea. Pastrând-o ca entitate economica, modificând doar

structura capitalului si eventual, structura activelor.

Procedura de reorganizare reprezinta modalitatea de realizare a unui complex de masuri,negociate de parti in procesul de faliment si aprobate de catre instanta de judecata, care are drept

executarea creantelor creditorilor in conditiile reorganizarii debitorului.



Restructurarea intreprinderilor se poate realiza pin utilizarea:

1. tehnicilor de restructurare orientate spre activ, ce presupun masuri de restructurare

indreptate spre partea de activ a bilantului. Aceste tehnici au ca rezultat stabilirea unei

structuri mai favorabile a acestuia. Printre aceste tehnici pot fi numite:- vânzarea/procurarea activelor

- separarea/ comasarea activelor

- vânzarea/ procurarea filialelor

- divizarea/fuziunea 2. tehnicilor de restructurare orientate spre obligatiuni/capital, ce presupun masuri de

restructurare indreptate spre partea de pasiv a bilantului. La aceste tehnici pot fi atribuite:

- conversiunea datoriei in capital actionar

- conversiunea capitalului actionar in datorii- conversiunea prin schimbarea structurii datoriilor

- majorare/diminuarea datoriilor - vânzarea unor actiuni simple

Documents

Finantele Intreprinderii