FIGURI RETORICE (GRUPUL )Termenul figur a nsemnat la origine, n
latin, form (forma exterioar a unui corp), alctuire, aspect, fiind
utilizabil i n geometrie; cu timpul s-au adugat sensurile de
reprezentare a unei forme (prin desen, sculptur) i de chip
omenesc.a.m.d. (***;TPR:64). Figura n retoric este definit ca o
deviere de la uzul lingvistic normal, schimbare ntr-un anumit nivel
al limbii, care faciliteaz expresia poetic sau pe cea oratoric,
diferit ca grad de expresivitate ori de persuasiune fa de maniera
comun de exprimare. Figura nu este un simplu ornament:
destructurarea pe care o presupune devierea de la uzul normal al
limbii ( de la sensul propriu, literal al termenilor ori de la
structurile sintactice neutre expresiv) este nsoit de o
restructurare a limbajului dup un cod propriu, cel al retoricii,
bazat pe uzajul figurat al termenilor i pe structuri sintactice
specifice.(*** DTL:213)n concepia retoricienilor de la Lige (Grupul
), ansamblul figurilor (numite metabole) se organizeaz pe niveluri
lingvistice (metapasme, metataxe, metasememe i metalogisme), iar
tipologia de structurare a fiecrui nivel figurativ preia de la
Quintilian modalitile de realizare individuala a figurilor:
adugarea, suprimarea, suprimarea-adugarea i permutarea.Limitat la
teoria figurilor, retorica lingvistic (obiectul preferat al
retoricii rmne expresia lingvistic) (Grupul ,1974:17) renun la
cadrul literar exclusiv, fundamentndu-i demersul pe analiza
tehnicilor de dezvoltare a limbajului; Grupul pornete de la modelul
Jakobson cruia i aduc dou modificri: a) funciei poetice i se prefer
denumirea de funcie retoric; b) mesajul nu mai este unul din cei
ase factori ai actului lingvistic, ci produsul celorlali cinci
(emitor, destinatar, canal, cod, referent). Dac preferina pentru o
alt denumire a funciei poetice nu pune probleme speciale, nelegerea
diferit a funcionrii limbajului solicit explicaii. Din aceast nou
perspectiv, mesajul poate fi analizat sub dou aspecte: ca realitate
concret (mesajul nsui, n accepia lui Roman Jakobson) i ca produs al
unui raport de comunicare (mesajele sunt adresate de ctre o persoan
alteia, au o substan fizic sonor, grafic, electronic i genereaz
semnificaii n baza unei convenii). Observaia Grupului deschide o
nou perspectiv asupra funciei retorice, vzut ca transcendent n
raport cu celelalte funcii ale limbajului (expresiv, conativ,
fatic, metalingvistic, referenial). Teoretic, modelul Jakobson
sintetiza raporturile dintre factorii unui act de comunicare i
funciile fiecruia, susinnd o ierarhizare a funciilor dup tipul
actului de comunicare. Susinnd caracterul totalizator al mesajului,
reprezentanii Grupului atrag atenia asupra perturbrilor produse de
intenia retoric asupra codului, procedeele prin care limbajul
retoricianului transform conveniile limbii sub triplul lor aspect:
morfologic, sintactic i semantic (Grupul ,1974:27), i asupra
raportului mesajului cu referentul. Premisa Grupului aduce n spaiul
retoricii orice fel de schimbare a unui aspect oarecare al
limbajului (Grupul ,1974:28). Consecina imediat este extinderea
cmpului de analiz la ansamblul transformrilor sistematice (literare
i non-literare) ale ntrebuinrii limbajului. Metabola (orice fel de
schimbare a unui aspect oarecare al limbajului) devine astfel
centrul preocuprilor retoricii a crei tipologie este determinat de
factorul funciei unde se petrece schimbarea. Analiza retoric
tradiional s-a axat n special pe metabolele codului: metaplasme,
metataxe, metasememe; acestora li se adaug transformrile
coninutului referenial: metalogismele. Metabolele emitorului, ale
receptorului, ale contactului nu au concepte bine precizate i nici
descrieri satisfctoare.METATAXEMetataxele suntmetabole care,
actionandasupra frazei, trimit lasintaxa. Termenul a fost creat de
Grupulprin analogie cumetabolasi cumetaplasma, existenti in vechea
retorica.In cautarea unui grad zero sintactic, se recurge la fraza
minimala incheiata, compusa din doua sintagme (nominalasi verbala),
cu marci complementare. Din punct de vedere
retoric,ordineacuvintelor constituie aspectul cel mai important al
sintaxei. Sub acest aspect, exista o ordine intelectuala si una
afectiva, cu posibilitatea permutarilor, a jocului de
pozitii.Procedeele dearmonizarea frazei sunt considerate figuri,
pentru ca discursul uzual nu este preocupat de echilibru. Cea mai
simpla figura a armoniei frazei estesimetria: ea adauga o structura
in plus la structura frazei obisnuite. Se numeaperioada in patrato
perioada in careprotazasiapodozacontineau cate doi membri de
1.METATAXE PRIN SUPRIMARE.Suprimarea partiala, slab reprezentata,
tine mai degraba de nivelul limbii decat al
expresivitatii.Crazasausinereza(gr.synairesiscontragere) este
contragerea unui substantiv sau a adjectivului sau pentru a forma
un singur cuvant:minijupa,minigolf.Inortoepie, sinerezaeste
contragerea a douavocale succesiveintr-una singurasau monoftongarea
hiatului: alcol, coperativa, socetate, so-cial.Suprimarea
completadaelipsa(gr.elleipsissuprimarea unui cuvant), figurain care
informatia se pastreaza, in ciuda formei incomplete (termenul omis
se subintelege): A fost un bal cum nici intr-o capitalade judetnu
se poate[safie]mai splendid. Elipsa poate genera locutiuni
adjectivale: tanar de conditie [buna], adverbiale: de cand
lumea[este] sau ambiguitati sintactice cu valoare stilistica, de
pildaindicele de consecutivade: A ajuns [asa de rau]de-i plangi de
mila.Fraza nominala, consecinta a elipsei verbului, este un stilem
al modernismului (la noi, al prozei lui Z.
Stancu).Zeugma(gr.zeugmalegatura, injugare) consta in folosirea
unui cuvant (predicat, atribut, complement) intr-o relatie
gramaticala cu mai multe cuvinte din propozitie. Din suprimare
rezulta o incongruenta semantica (aucis scaunelesipaserile) ori
gramaticala: Nuerade vinaviata conului Manolache; nici gandurile
mele, raspunzatoare.Suprimarea marcilor de coordonare poarta numele
deasindet(gr.asyndetonomiterea conjunctiei)si produce parataxa:
Trebuirasaplece, safuga, [si] sascape; [fiindca] Umblam desculti,
dardaim de frig [caci e] primavaratimpurie (Z.
Stancu).Polisindetul, dimpotriva, consta in folosirea excesiva a
conjunctiilor, in special a copulativuluisi(este o metataxaprin
adjonctie).Eliminarea semnelor de punctuatieafecteaza, de obicei,
si dimensiunea semantica; sintactic, cuvintele capata autonomie si
sunt antrenate in simbolizarea contextului.Poeziavizualaa dinamitat
ordinea lineara a discursului, inlocuind-o cu osintaxa
spatiala(cf.Caligramelelui
Apollinaire).2.METATAXEPRINADJONCTIE.Adjonctia simplaactioneaza
asupra frazei minimale in doua directii:a)digresiunea, prin
incidente, parantezesi insertii. Linia comunicarii se frange, fraza
fiind supraincarcata cu elemente anexe intercalate si
deviante.Concatenatia(fr.concatenationinlantuire) este o
anadiplozain lant, ilustrand sipoliptota, adica repetarea
termenului cu variatie flexionara: Dar nu puteam ochi avandsa nu
vaz,vazandsa nuiau aminte,luand amintesa nuaseman,asemanandsa nu
judec binele(D. Golescu);b)dezvoltarea, careia ii
corespundexpletitia,enumerarea,acumularea(de naturasinecdotica)si
chiarapozitia.La polul opus racursiul care rezumaintr-un cuvant sau
intr-o frazaun intreg pasaj. Este celebru Flaubert cu inventia sa
dinEducatia sentimentala, acolo unde face ca unui timp foarte scurt
al discursului sa-i corespunda un foarte lung timp al fabulei:
Calatori. Cunoscu melancolia piroscafelor, desteptarile friguroase
sub un cort, farmecul peisajelor si al ruinelor, amaraciunea
simpatiilor rupte brusc. Se intoarse. Frecventa societatea si avu
din nou alte iubiri. Dar amintirea staruitoare a celei dintai le
facea pe toate fara vlaga; si apoi, violenta dorintei, prospetimea
simtirii se pierduse.Adjonctia repetitivaposedadoua ample figuri
sintactice:armoniasimetrica. Versul, ca unitate sintacticasi
metrica, este un fenomen de adjonctie metataxica. In
poezie,masurasiparalelismul sintactic, ca forme de simetrie,
intretin o puternica redundanta formala.
3.METATAXEPRINSUPRIMAREADJONCTIE. Silepsa(lat.syllepsis,
gr.syllepsisluare impreuna) este un acord realizat dupa sens si nu
dupa regulile gramaticale: Dat-au voieStefan vodaostii sale saprade
in trei zile catvor puteainTara Romaneasca (Gr. Ureche). La autorii
moderni sunt putine silepse, deoarece creste exigenta formala cu
exceptia suprarealismului, ghidat de spirit
ludic.Anacolutul(gr.anakolouthonintrerupere) o rupere a
continuitatii intr-o constructie sintactica. Discontinuitatea e
produsa de intaietatea nominativului (= subiectul psihologic) fata
de cazurile oblice: Nasul Cleopatrei, daca ar fi fost mai scurt,
fata lumii s-ar fi schimbat (Pascal) sau, la I. Creanga: Eicum au
dat de caldurica, pe loc li s-au muiat
ciolanele.Chiasmul(gr.chiasmosasezare in cruce) este o simetrie in
cruce, adica repetarea rasturnata a functiilor gramaticale.
Mostenire latina, chiasmul a fost studiat prima oara la noi de
catre B.P. Hasdeu in conferintaEstetica insintaxa.Obtinut prin
inversarea celui de-al doilea termen al unui paralelism sintactic,
chiasmul are functia stilistica de reliefare a termenilor; in
finalul poezieiMorgenstimmung, Arghezi polarizeaza diferenta dintre
principiul masculin si cel feminin in simboluri explicite si in
deictice plasate antisimetric, in chiasm:Eu veneamde sus, tu
veneaide josTu veneaidin vieti, eu veneamdin morti.PsalmulIntre
douanoptipropune o structura redundanta in care paralelismul
semantic este dublat de cel sintactic realizat in forma fals
dinamica, incrucisata, a chiasmului:Mi-am implantat lopata taioasa
in odaie.Afara batea vantul.Afara era ploaie.Si mi-am sapat odaia
departe subt pamant.Afara batea ploaia.Afara era vant.4.METATAXE
PRIN PERMUTARE.Ca operatie relationala, permutarea modifica ordinea
sintagmelor in propozitie si a morfemelor in
sintagma.Tmeza(gr.tmesistaietura) este cea mai caracteristica forma
de insertie. Ea desemneaza separarea unui cuvant sau a unei
locutiuni (pe care uzajul le leagastrans) in doua elemente, prin
intercalarea altor elemente: duce-va-ti; fi-mi-re-ai al Naibii, in
care infinitivul lungfiree taiat de dativul eticmi; in orisi ce
chip; fiindinsaca; ataterade frumos; catestede mare?; ia sadammai
binecartile pe fata.Hiperbatul(gr.hyperbatondepasire, trecere
dincolo), figura care consta in a scoate in afara cadrului normal
al frazei unul dintre constituentii ei ficsi. Prin inversarea
ordinii normale, elementul dislocat este perceput ca un adaos la
finele enuntului: Tu strangi pasarile-n goarba/ la parau,ce stau
sasoarba (Dosoftei); Trandafiri aruncarosii/ Trandafiri
aruncatineri (Eminescu). Barocul arghezian manifestao inclinatie
specialapentru hiperbat: Zeci de boabe-n cioc,de mei; Pe coaja
bulevardului,de smoala; Hrana-n viscolpasareasca; Tacerea vocilesi
le-a pierdut /Care-ofaceau pe vremuri sarasune; Camana iti arsese,
cu care-ai scormonit / In jarul din campul alb de sus,esti
rasplatit.Inversiunea(fr.inversionrasturnarea ordinii) aduce
schimbari in ordinea constituentilor frazei. Abaterea are loc in
raport cu topica consacrata: subiect+atribut, verb+complement. Este
frecventaantepunerea determinantilor:-atribut: Ale turnurilorumbre
peste unde stau culcate/Si-ale valurilormandre generatii spumegate
(Gr. Alexandrescu); Imi place sate vad in cuvenitul codru /
Sub,ruginiisi rosii, frunzele de vita (L.
Blaga);-complement:Frunza-n codru cat invie /Doinacant de
voinicie(Folclor); Esti ca vioara,singurace canta (Arghezi).Rara,
postpunereasubiectuluieste perceptibilaca hiperbat: S-a ridicat pe
cer din Hodivoaia /Si din Flamanzisi Stanilesti,vapaia
(Arghezi).METALOGISMEMetalogismele constituieclasa de metabole
logice care modifica relatiasemnului cu referentul.Deosebit de
metasememe, tropi ce se plaseaza in spatiul interior al limbajului,
metalogismul se defineste prin referirea la un dat extralingvistic,
la un spatiu exterior aflat intre semn si referent pentru a
identifica eventualul metalogism, trebuie invocata realitatea,
confruntate semnele si referentul lor. Pentru a constata
metalogismul trebuie, in plus, sa te asiguri ca semnele nu dau o
descriere fidela a referentuluiIn parte, metalogismele sunt vechile
figuri de gandire care modifica valoarea logica a frazei. Ele
transgreseaza relatia normala intre concept si lucrul semnificat,
fara a altera codul.Pentru ca recuza exhaustivitatea taxinomica a
vechilor retorici, retorica generala admite ca metalogismele pot
dubla metasememele sau pot sa faca abstractie de ele. De exemplu,
tacerea, ca metabola, isi traduce sensul numai prin apel la
referent, pentru ca ea nu are cum sa modifice codul. In privinta
structurii morfologice, metasememul priveste un singur cuvant, pe
cand metalogismul se manifesta in unitati de semnificatie egale sau
superioare cuvantului.Concret, metalogismele au forme specifice
operatiilor retoricosemantice fundamentale: suprimare, adjonctiesi
permutare.1. METALOGISME PRIN SUPRIMAREA SEMELOR.Prin suprimarea
partiala a semelor se obtinelitota(gr.litotesmicime, modestie),
figuracare spune mai putin, pentru a spune mai mult(de exemplu
inCidul,cand Chimena ii spune lui Rodrigue: Pleaca, nu te urasc
deloc, pentru a-l lasa sainteleaga: te iubesc).In sensul invers
hiperbolei, litota este o deplasare regresiva de-a lungul unei
serii intensive, o micsorare. I. Creanga spune: bucuria
parintilorn-a fost proasta, in loc de a fost mare, iar eroina lui
G. Cosbuc foloseste litota modestiei: Si ce fatafrumusica/ Are
mama.H. Morier crede ca arta litotei recurge la elipsa si, sinonima
cu laconismul, concizia si sobrietatea, spune mult in putine
cuvinte. Gh. N. Dragomirescu observa ca, dimpotriva, structura
lingvistica a litotei nu este laconica, pentru ca recurge la
perifraza (nu prea e destept in loc deprost). Esenta ei tine de
caracterul oarecum simulat al comuncarii (in loc de esti un om
rausi crud spunem nustii ce-i bunatateasi mila)si de aceea litota
nu se opune hiperbolei, figuracare exagereazaimaginea obiectului
fie prin supra-, fie prin subdimensionare. Litota este mai
degrabaasemanatoare antifrazei, eufemismuluisi ironiei[1].Cand
suprimarea semelor este totala, avemtacerea, figura care deschide,
la receptor, o adjonctie intamplatoare de seme. Cand coincide cu o
intrerupere a discursului, tacerea poarta numele
dereticenta(lat.reticentiatacere inadins): Eu unul asdar nu vreau
saspun nimic jignitor. Numai adversarul meu mainsultacu prisosinta
(Demosthenes).Daca intreruperea este doar provizorie, vorbim mai
curand desuspensie(lat.suspensiointrerupere, incertitudine).
Ortografic, punctele de suspensie marcheaza o pauza in expunerea
ideii, urmata de o surpriza, uneori ironica: si daca guvernul
pierde cativa partizani, pierde si el functia siare familie grea
(Caragiale).2. METALOGISME PRIN ADJONCTIA SEMELOR.Prinadjonctie
simplase obtinehiperbola, figura de insistenta constand in
exagerare, fie marind, fie micsorand imaginea obiectului.In
vorbirea comuna circula hiperbole verbale cu sens adverbial
desuperlativ stilistic:fuge mancand pamantul,ploua cu galeata,minte
deingheata apele,a scapat ca prin urechile acului,groaznic de
dulceetc.Hiperbola adjectivala recurge la adjective cu sens
superlativ:imens,gigantic,urias,colosal,enorm,fantastic,infernal,infinitetc.Hiperbola
substantivalainterfereazacu metafora, comparatia: Fatamare / Cu
cosita pe spinare /Stralucind/Ca sfantul soare sau Dorul meu /E mai
repede ca vantul, /Ca fulgerulsi ca gandul (Folclor).Autorii
clasici sugereazaprin hiperbolasolemnitatea colosala a
evenimentelor: Iar la ospat!Un rau de vin!/Mai un hotar tot a fost
plin/De mese,si tot oaspeti rari (Cosbuc)si a naturii (Hogas);
romanticii tragismul unui destin supus ironiei istoriei: Nimeni
n-avea ceea ce el avea: / Superba lui trufie /Si elefantii /si
labele lor sfaramand vertebrele / acestorAlpi albiti de spaima//
Calca de-abia sase auda/ peste stanci /Sis-auzea in luna,si /
nimeni nu mai vazuse / trambitele / de piatraondulandaale acestor
fiare //Si n-au invins. (E. Jebeleanu,Hanibal).Adjonctia pur
repetitivasfarseste inrepetitiesi inpleonasm. Se admite ca
repetitia are valoare de insistenta si de reliefare. Izotopia
centrala aNoptii de decemvrie,Meca= idealitate, este focalizata in
text prin repetitia termenului simbolic: La Meca plecat-am a
mergesi eu. / La Meca? La Meca?si vocea ciudata: / La Meca! La
Meca! Rasunamereu (Macedonski). Repetitia verbului dinamizeaza
actiunea: Mircea insusi mana-n luptavijelia-ngrozitoare /
Carevine,vine,vine, calcatotul in picioare (Eminescu,Scrisoarea
III).Retorica a codificat principalele tipuri de
repetitie:anafora(la inceputul versului sau al unei unitati
sintactice),epifora(la sfarsitul versului sau al unei unitati
sintactice),epanadiploza(la inceputulsi la sfarsitul versului sau
al unei unitati sinactice): Mereuse vor tot bate, tu vei
dormimereu; Uncer de stelededesubt / Deasupra-icer de stele.
Repetarea unui cuvant sau a unui grup de cuvinte din finalul unei
unitati metrice sau sintactice la inceputul unitatii urmatoare se
numesteanadiploza(gr.anadiplosis, lat.reduplicatioreduplicare):
Cine facebine,binegaseste; Vesnic este numairaul:rauleste
demiurg.Trei fetede L. Blaga este, in ciuda simplitatii
paralelismelor sintactice, un text legat circular prin anadiploza
si epanadiploza, dinamizat prin permutarea celor trei termeni care
stilizeaza atitudinile proprii fetelor omului: Copilul rade:
/Intelepciuneasi iubirea mea ejocul. / Tanarul canta: /Joculsi
intelepciunea mea-iiubirea. / Batranul tace. /Iubireasi jocul meu
e-ntelepciuneaPleonasmul(gr.planeosmos, dinpleonazeina fi
superfluu) consta in folosirea unor cuvinte superflue, mai multe
decat ar fi necesar: Zugravestedin nouiarasipanzele posomorate
(Eminescu); Este chiarel insusi in persoana (Caragiale). Unele
pleonasme sunt gramaticalizate: l-am vazutcu ochii mei, l-am
auzitcu urechile mele; altele sunt de evitat:avansati inainte,mai
superior,foarte vast,intrevedere intreetc., altele sunt poetice:
Euti-s frate,tu mi-esti frate
(Alecsandri).Antiteza(gr.antithesisopozitie) este o formade
repetitie dupaformula Anu este nonA: Ei totul,voi nimica(Eminescu).
Conditionata de posibilitatea unei negatii lexicale, antiteza se
exprima in termeni abstracti, opusi doi cate doi,
ca:dragostevs.ura,frumosvs.urat(termenii concreti sunt lipsiti, de
obicei, de antonime). Juxtapunerea are ca efect intarirea simultana
a celor doi termeni uniti in mod obligatoriu prin seme comune care
genereaza o izotopie acceptabila: Preturileurcasi calatoriicoboara.
Cu un exemplu ca: Cerul enegru, pamantul ealb, autoriiRetoricii
generaleavanseazaideea ca antiteza este produsul a doua
hiperbole.3.
METALOGISMEPRINSUPRIMAREADJONCTIE.Prinsuprimareadjonctie partialase
ajunge laeufemism(gr.euphemismoszicere de bun augur), care poate fi
o litota sau o hiperbola. Eufemismul eliminadin
enuntsemeleconsiderate ca stanjenitoare, pentru a le inlocui cu
seme noi: si intr-osaptamanam-au izbavit depodoaba (pentru raie);
De laadormireabatranuluiStefan-voevod (pentru moarte). Eufemismul
onomastic, foarte vechi, este generat de interdictia de vocabular;
in loc de Dracu:Al din lac,Al de pe comoara,Naiba,Uciga-l
crucea/toacaetc. De obicei este o
antifraza:Frumoasele,Ieleledenumesc zanele rauvoitoare din noaptea
de Rusalii.Prinsuprimare-adjonctie completase produc: alegoria,
parabola, fabula. Inseram aici si simbolul, figura ignorata in
lucrarile de retorica.Simbolul artistic.Figura fundamentala a artei
in genere, a celei moderne indeosebi, simbolul n-a avut de la
inceput acest sens artistic si literar. Acceptiunea primitiva a
termenului este juridica: desemna contractele politice dintre
cetati si din domeniul dreptului privat. Mai tarziu, termenul
denumeste formulele intrebuintate intr-un cult religios (simbolul
apostolilor, simbolul din Niceea).In acceptiunea lui literara,
simbolul este semnalat intai in legatura cu proverbele lui
Pitagora. In teoria limbajului, Aristotel distinge in cuvant
elementul imitativ de cel simbolic.In dimensiunea estetica si
filozofica, de imagini frumoase care ascund frumusetea tainica a
divinitatii, apare in tratatul deTeologie simbolicaal lui Dionysius
Areopagita, in stransa legatura cu alegoria[2].In dimensiunea
stilistico-retorica, simbolul nu trebuie confundat cu tropii, desi
se manifesta si el la nivelul limbajului, prin semne lingvistice.
Intrucat modifica valoarea logica a contextului, el
apartinemetalogismelor; prin transgresarea relatiilor normale intre
semnul verbal si lucrul semnificat, semnul verbal genereaza un
sistem derivat, cu specificitate semiotica. Cuvantul devine poetic
nu ca semn, ci ca simbol si in aceasta noua calitate depaseste
cadrul lingvisticii. In dezvoltarea limbajului, semnul si simbolul
sunt complementare: semnele lingvistice furnizeaza simboluri atunci
cand subiectul le poetizeaza, investindu-le subiectiv; si invers,
semnul actual poate fi vestigiul unei valori stilistice
originare.Din observatia ca sinteza simbolica a artei necesita o
anumita afinitate intre semn si semnificatie provine ideea criticii
fenomenologice si arhetipale de a alcatui un repertoriu al formelor
care sa explice imaginatia creatoare.Simbolul este semnul care
rezulta dintr-o operatie de suprimareadjonctie efectuata asupra
celor doua semne. In definitia lui I. Coteanu, simbolul apare
casemnul care trimite la obiect prin intermediul altuisemn[3]. Noul
semn, care prin semnificantul sau trimite la alt semn, este un
cumul si o dinamica a celor doi termeni: ei se regasesc in simbol
aceiasi si altcumva, cu ceva adaugat nu din exterior, ci generat de
interferenta lor. Deosebit de alegorie, semnificatia abstracta este
congenera semnului simbolic, nu anterioara lui.Relatia simbolica
demonstreaza ca o categorie noua se formeaza atunci cand nu mai
este posibila analiza lexicala rationala, datorita adjonctiei unui
sens suplimentar, ca negare a adevaruluicorespondenta intre semn si
obiect.Modificarea relatiei cu referentulfiind clara, urmeaza sa
examinam al doilea element pe care il altereaza si prin care exista
ca simbol contextul.Dacapentru metaforamacrocontextul nu este
necesar pentru a sprijini efectul stilistic, simbolul este simbol
numai in contextul care-l sustinesi-l reliefeaza. In metafora lui
R. Barthes, este ca paianjenul care, iradiind, se topeste el insusi
in secretia constructiva a panzei. El indeplineste o functie
predominant poetica, textuala, de structurare si de potentare a
semnificatiei, in procesul poietic de translare de la semn la
simbol. Prinsimbolizarea contextuluisi prinmetaforizarea
simbolului, sensul ramane doar sugerat, deschizand o larga
perspectiva semantica. Metalogismul apare ca o figura de ansamblu,
necesitand intelegerea organica a poemului ca text autoexplicator,
cu relationare multipla. Semnul sau verbal devine opac, ambiguu, de
o infinita disponibilitate semantica.Odata impus, un simbol atrage
citirea simbolica a altor cuvinte, schimbarea perspectivei de
decodare. In functie de text, ea poate fi progresiva sau regresiva,
pastrand o entropie direct proportionala cu polivalenta simbolului,
deci cu calitatea sa.Din perspectiva de la simbol la text,
cuvintele din jur intra in campul semantic al simbolizatului, sirul
devine permeabil si, prin iradiere, simbolul se regaseste in
indicii de recurenta ai contextului simbolizat. Din perspectiva de
la mesaj la simbol, nu toate unitatile textuale il reliefeaza in
mod egal. Devierile de la ordinea semantica si gramaticala normala
sugereaza al doilea sens, ceea ce duce la asimilarea simbolica a
termenului reliefat.Incompatibilitatea dintre context si sensul
aparent al figuriiar putea fi considerata ca unindiciu al prezentei
simbolului, alaturi derecurentasi deocurenta in
pozitiicheie.Simbolul este o functie de context, impreuna cu care
formeaza un sistem cu autodeterminare. Aceasta relationare subtila
asigura viata istorica a formei poetice, ca mesaj centrat asupra
lui insusi. Daca simbolul ca atare este ocategorie semiotica,
valorificarea lui conduce lafunctia poetica / stilisticaa
limbajului, ceea ce pledeaza pentru includerea sa in dictionarele
de retorica generala care, deosebind structural metasememele de
metalogisme, l-ar fixa structural in a doua categorie, conform
celor expuse mai sus.Alegoria.In sens literar,
termenulalegorie(lat.allegoriavorbire figurata)a fost folosit prima
oara de Anaxagoras (secolul al V-lea i.e.n.),atunci cand a
interpretat poemele homerice. Aristotel n-oaminteste, in schimb
autorii latini o repertoriaza si o definesc. Pentru Cicero (De
oratore), alegoria este un ansamblu de metafore succesive. Mai
putin tehnic, Quintilian (Institutia oratoriei,I, IX)o defineste ca
figura ce consta in a spune un lucru si a intelege un altul.
Ulterior, alegoria a fost evaluata negativ, dovada ca raportul
imagineidee a fost rezolvat in favoarea simbolului de catre
esteticienii idealisti si apoi de poetii insisi.Alegoria formeaza,
impreuna cu simbolul, o unitate dialectica in care termenii se
reliefeaza reciproc; de aceea T. Vianu descrie contrastiv cele doua
metalogisme: Alegoria este semnul si semnificatia laolalta.
Simbolul este numai semnul[4]. Herder a identificat in alegorie
mijlocul propriu de expresie al poeziei crestine; in civilizatia
mai aproape de natura a grecilor, generalul putea fi inca mentinut
in granitele particularului, deci ale simbolului.In simbolism,
conceptia intelectuala asupra simbolului persista, dar opozitia cu
alegoria este viu resimtita. A. Mockel sistematizeaza estetica
idealista germana: Alegoria, ca si simbolul, exprima abstractul
prin concret. Simbolul si alegoria sunt deopotriva intemeiate pe
analogie si ambele contin o imagine dezvoltata. As vrea insa sa
numesc alegorica acea opera a spiritului uman in care analogia este
artificiala si extrinseca, in timp ce simbolica este aceea in care
analogia apare naturala si intrinseca[5].Daca disocierea de simbol
este clara, trebuie spus ca alegoria, ca orice metalogism,
interfereaza cu metasememele, in particular cu metafora (a si fost
definita, scolareste, ca o suita de metafore inlantuite, fiind
invocataMiorita, ca alegorie a mortiinunta si cu sinecdoca
particularizanta.
Cand Fr. Mauriac scria corabia beataa intalnit mareasi
singuratica corabie cu panze, se gandea la faptul ca A. Malraux a
aderat la politica guvernului de Gaulle. Aluzia la metafora lui
Rimbaud, corabia beata trimite mai degrabala o fiintaumanadecat la
o nava, iar epitetele beat, solitar, mare ne indeamna dincolo de
sensul literal, spre izotopia secunda.Contextul indica insuficienta
sensului literal si obligativitatea de a-l transcende spre sensul
alegoric.Luceafaruleste, la un prim nivel, o poveste; Eminescu isi
ia insa precautii metalingvistice si precizeaza: iar
intelesulalegoricce i-am dat. Alegorii sunt siNoaptea de decemvriea
lui Macedonski siMistretul cu colti de argintdeSt. A. Doinas. I.
Creanga a continuat alegoric metafora capra cu trei iezi(=
otarancavaduva), iar inHarap Alba concretizat abstracte: Setila,
Flamanzila, Ochila, PasariLatiLungila, Gerila[6].Fabulele si
parabolele sunt alegorii (abstractul prin concret) construite pe
analogii partial codificate; moravurile animalelor / oamenilor
pentru fabule, viata pastorala pentru parabole, constituie
referentul real, disimulat in poveste.Parabola / fabula.Parabola
(gr.parabolevorbire alegorica) consta in citarea unui exemplu sau a
unei pilde imaginare prin care se justifica, gratie analogiei, o
teza, un mesaj. Ca figura de compozitie, este ilustrata de
literatura biblica, in scurte naratiuni moralizatoare.Pornind de la
parabola biblica a semanatorului, Al. Vlahuta a scris
poeziaSemanatorul,comparandu-l pe scriitor cu eroul din parabola.In
fabula (lat.fabulavorbire, poveste), ca si in parabola, sensul
literal este inselator; sensul secund este dat, de cele mai multe
ori, in structura de suprafata, in secventa numita morala. Morala
este plasata in pozitii-cheie: la inceputul ori la sfarsitul
textului si instituie raportul analogic. Partea narativa, mai
extinsa, este codificata: o poveste cu animale
personificate.Printr-osuprimareadjonctie negativase obtin: ironia,
paradoxul, antiteza, litota.Ironia.Ironia (gr.eironeiaironie) este
un metalogism prin care se enunta o apreciere pozitiva, chiar o
lauda simulata, pentru a intelege o apreciere negativa, o
persiflare: O,te-admir, progeniturade origine romana (Eminescu);
Invatadantul, vistulsi multe de-alde alea, / Iar de vrei safaci
versuri,ia pildade la Pralea (Gr. Alexandrescu).Simulare
contrariuminseamna a te exprima evaziv. Ironia se inrudeste cu
figurile atenuarii, eufemismul si litota, numai ca sensul presupus
este negativ. Dumarsais observa ca ironia realizeazao satiracu
aceleasi cuvinte cu care un discurs obisnuit face un elogiu.Finalul
sintetic alScrisorii pierduteaduce, prin lauda lui
Dandanache,ironia sarcastica:Unde esti, Catavencule, sa te vezi
razbunat! Unde esti, sa-ti cer iertare cati-am preferit
peonestuldomn Agamita, peadmirabilul, pesublimul, pe neicusorul, pe
puicusorul Dandanache.Ironia socraticaatunci cand cineva simuleaza
ignoranta, pentru a se referi la ignoranta celorlalti (asa cum
spunea Socrate: Eustiu canustiu nimic). Ironia socraticaeste o
ironie care pune intrebari[7]. Ca sofist care ia in deradere
sofistica, Socrate pune intrebari prin care produce o dezagregare a
monismului lui Parmenide si a cosmogoniilor ionice.Ironia
romanticaeste reactia luciditatii in raport cu iluzia absolutului
(cf. finalulLuceafarului). Nu este euristica, ci nihilista: eul
ironic dizolvalumea obiectivain infinitatea subiectului (cf.
exercitiile de subiectivizare a spatiuluisi a timpului inSarmanul
Dionisde M. Eminescu).Alte forme ale ironiei:-tacereaironica,o
formade litotaironica, de laconism extrem, avand ca antitezaemfaza,
adicaputinul camuflat in multe cuvinte;-reticenta,colaborare intre
tacere si vorbire, este discursul in agonie, vorbirea refulata,
trecerea de la explicit la tacit. Punctele de suspensie,
cuvinteleet caeterafrang gatul elocventei;-aluziase cladeste pe
conditionarea reciproca dintre explicit si implicit. Producerea si
decodarea ei sunt direct proportionale cu gradul de cultura: cu cat
mai mare, cu atat aluzia va fi mai subtila.V. Janklvich
disemineaza, de-a lungul cartii sale, formule de definitie precum:
ironia estelaconicaironia estediscontinua.Concisainainte de toate,
ironia este obrahilogiecasi Erosul, este o
creaturadinamica[8].Antifrazasiparadoxul.Antifraza
(gr.antiphrasisironie) consta in folosirea unui cuvant sau a unui
enunt in sens contrar adevaratei sale semnificatii.Este numele
generic a trei figuri construite pe procedeul contrasensului.
Astfel, antifraza se distinge greu deeufemism;afirmatia
Frumoasamentalitate! stigmatizeazao atitudine deplorabila.
Eufemismeletoponomasticeau fost generate de mentalitatea
prelogica:Pontul Euxin din teama marinarilor pentru aceastamare. In
sfarsit,antifraza litotica:urato!= frumoaso!siantifraza
ironica:leule!= lasule! slabanogule!Paradoxul (gr.paradoxoncontrar
asteptarii), figura prin care se enunta o idee aparent contrara
adevarului sau opiniei comune: La-nceput, pe candfiintanu era,nici
nefiinta, / Pe cand totul era lipsade viatasi vointa/ Candnu
s-ascundea nimica, desitot era ascuns (M. Eminescu).Un celebru
tablou al pictorului Magritte se intituleaza Aceasta nu este o
pipa, desi tabloul reprezinta o pipa. Paradoxul titlului impune
considerarea diferentei dintre limbaj si referent: aceasta nuesteo
pipa, pentru ca estereprezentareaunei pipe.Paradoxul violenteaza
realitatea, pentru a o omogeniza, ca in aceasta ghicitoare absurda:
Ce-i mai nalt cat casa, / Verde ca matasa /Siamar cafierea/Sidulce
ca mierea (Nucul). Alaturi de oximoron, paradoxul este un stilem
arghezian: Esti ca un gandsiestisi nicinu esti/ intre
putintasi-ntre amintire sau Banuiesc case pricepe: /Nu
incepeunde-ncepe.Cu efecte umoristice, paradoxul este folosit de
Creanga: Sarac ca acum, ca anul trecutsi cadecat sunt pe lume,n-am
fost niciodata; la Caragiale, umorul conoteazaironia: Voicu
edestept, dar il stricaprostia; Iubesc tradarea(cu intentie),
darurasc pe tradatori.Retorica generala include intre metalogismele
care neaga categoric faptul ca lucrurile sunt ceea ce sunt (figuri
ca:preteritiunea,asteismul,epanortoza), o metabola care nu
figureaza in vechile tratate, anumedenegatia.Printr-un joc al
subconstientului, subiectul marturiseste ceea ce este, prin
confesarea a ceea ce nu este: Omul pe care l-am omorat in vis cu
sigurantacanuera tatal meu.Figuraesteprezentainproza moderna(R.
Musil) si in cea postmoderna, ca ocol barocsi ca refuz al unui
traumatism.PERMUTAREAMETALOGICA.Posibila la nivel de limbaj si
frecventa in cinematografie, permutarea metalogica este specifica
limbajului suprarealist: se inverseaza raporturile de cauzalitate,
de succesiune naturala, de situare ontologica (cf. exemplul din H.
Michaux, in care eroul pune un mar pe masa, se strecoarain elsi-i
simte linistea). Banalizate prin frecventa, aceste permutari sunt
receptate ca artificii de limbaj si ca manierisme.
METAPLASMECuvantulmetaplasmeste folosit in retorica generala cu
denotatia operatia carealtereaza continuitatea fonica sau grafica,
adicaformaexpresiei[1]. Metaplasmele se pot realiza in substanta
fonica, dar si la nivel grafic; in masura in care poarta o
semnificatie, semnele tipografice se numescgrafeme, prin analogie
cu fonemele, ale caror trasaturi distinctive sunt femele.Ca si
celelalte metabole, metaplasmele se clasifica in functie de agentii
operatori:1.METAPLASME PRIN SUPRIMARE.Suprimarea fonemului sau a
fonemelor se produce la inceputul, la sfarsitul sau in interiorul
cuvantului, in urmatoarele figuri considerate, in fonologie,
accidente fonetice:-afereza(gr.aphairesis, lat.remotioindepartare)
este suprimarea unui sunet sau a unei silabe la inceputul
cuvantului:a stamparapentru a astampara;Culaepentru
Nicolae;-apocopa(gr.apokope, lat. apocopa scoatere afara) este
scurtarea unui cuvant prin inlaturarea unui sunet sau a unei
silabe:cinema[tograf],mate[matica],tele[vizor], Si doamnele grabit
au prins / Sa se grabeasca dinadins / Caniciodat
(Cosbuc);-sincopa(gr.synkope, lat.syncopataiere, scoatere)
contragerea unui cuvant prin eliminarea unei vocale sau a unei
silabe din interiorul sau:domle,cellalt,tattau,uitte,parca(ultimele
doua gramaticalizate:uite,parca).2.METAPLASME PRIN
ADJONCTIE.Adjonctia se produce la inceputul, in interiorul sau la
sfarsitul cuvantului:-proteza(gr.prosthesispunere in fata) consta
in adaugarea unei vocale la inceputul unui cuvant, dintr-o
necesitate eufonica sau semantica:aista(lat.
iste),alauta(lauta),alamaie(lamaie),a amirosi(a mirosi);-prefixatia
cand elementul adaugat este un morfem: Incantec sau descantec (I.
H. Radulescu);-paragoga(gr.paragogeprelungire) sauepitezaeste
adaugarea unui sunet parazitar (S. Puscariu) la sfarsitul unui
cuvant,mai ales in vers: De la Salcuta mi-era-re/ Bordeiu lu
Stanislav / Dara-n el cine-mi era-re?
(Folclor);-sufixatiareprezinta o alta forma a afixatiei /
adjonctiei;-epenteza(gr.epenthesisadaos inlauntru)
sauinfixatiaconsta in adaugarea unui sunet neetimologic in mijlocul
cuvantului, pentru reliefarea structurii sale silabice: fitecine,
codobaltura.Cuvantul-valizarezulta din fuzionarea a doua cuvinte
care au anumite caracteristici formale
comune:volution+volupt=voluption;accolade+alcool =alcoolade(la R.
Queneau).Pentruadjonctia repetitiva, pe langareduplicare(in
limbajul copiilor), este citata rima, ca recurenta regulata a
unitatilor fonice echivalente.Adjonctia repetitiva este mai
evidenta inrima-ecou: Acel ce-amoruldesminte/Minte! / La noi, cu
farmecidivine/Vine! (Al. Macedonski) si inrima
interna(sauhomeoteleuton): Nunulmare, mandrulsoaresi
penuna,mandraluna (Folclor).Contiguitatea elementelor fonice
produce alte doua figuri de repetitie:-asonanta(fr.assonance)
repetitia vocalei accentuate in doua sau mai multe cuvinte: Ale
turnurilorumbre pesteunde stauculcate(Gr. Alexandrescu); Catalin/
Viclean copil de casa / Ce imple cupele cu vin (M. Eminescu); unele
sintagme ale gramaticii expresive precum:sapa si lopata,ca voda
prin loboda,inalt si cascat,multe si
marunte;-aliteratia(fr.allitrationrepetarea aceleiasi litere)
repetitie consonantica, cu efect eufonic, onomatopeic sau simbolic:
Prinvanturivantulviuvuia(G. Cosbuc); Vajaind cavijelia si
caplesnetul deploaie(M. Eminescu); in limba comuna, in constructii
precum:in lung si-n lat,praf sipulbere,mic si mare,multe si
marunteetc.
3.METAPLASME PRIN SUPRIMARE-ADJONCTIE.Problemasinonimelor,
metasememe la nivelul continutului, este actualizabila si aici,
deoarece doi sau mai multi semnificanti coincid partial in privinta
descrierii lor semice. Cazuri particulare ale sinonimiei stilistice
sunt arhaismul si neologismul, deoarece pentru acelasi semnificat
are loc o substitutie a semnificantilor.In
cazulcalamburului(fr.calembourgluma), semnificantii fiind identici,
dezacordul semnificatilor naste metabola si efectul umoristic.
Calamburul perfect ar fi o omonimie totala.4. METAPLASME PRIN
PERMUTARE.O distorsiune simpla a structurii morfologice a
cuvantului estemetateza(gr.metathesisschimbare de
loc):lacraracla,ploconpoclon; in limbajul
copiilor:ciumalaciulama,camaramacara. Forma multor cuvinte
romanesti se explica, istoric, prin mtateza:plop< lat.
populus,padure< lat. paludem,castravete< sl.
krastavita.Anagrama(fr.anagrammeinversarea literelor) procedeu de a
forma cuvinte noi prin inversarea literelor altui cuvant:cardin
rac,pestedin stepe. In sens ludic, se anagrameaza numele proprii
pentru a obtine pseudonime:Mitru Pereadin Petru
Maior.Palindromulconsta in permutarea unitatilor elementare, asa
incat suita fonica sa-si pastreze semnificatia coerenta.
Interfereaza cu metagrafele, ca in patratul magic: SATOR AREPO
TENET OPERA ROTASMEASEMEME1.Stilistica retoricasi analiza
semica.Metasememelesautropiirezultand dinschimbari de sensse
situeaza pe primul loc in ierarhia retorica, intrucat rolul lor in
configurarea imaginarului si a limbajului poetic este esential.
Pentru G. Bachelard,tropeste sinonim cuimagine; vom demonstra
intr-un alt capitol cum, prin multiplicarea referintei, metafora
simbolica genereaza un imaginar anume sau, in termenii teoriei
textului, o lume posibila.Stilistica lingvistica a subliniat rolul
catachrezei in desemnarea unor obiecte inca nenumite in limba
comuna; gramaticalizate, aceste metafore inghetate nu mai sunt
percepute ca atare:urechile acului,poalele muntelui,piciorul
meseietc. Tropul poetic, in schimb, este o abatere vizibila,
conditionatade distanta dintre doualexeme percepute intr-un context
lingvistic; in procesul retoric, semnificatul prim cedeaza in fata
noului semnificat.Metasememul a fost definit ca acea figuracare
inlocuieste un sememprin altul adica, precizeaza autorii,
continutul unui cuvant prin continutul altuia. Definitia ar putea
fi exemplificata cu imaginea dadaista / suprarealistaa pamantului
albastru ca o portocala, in care sememul portocaliu substituie
sememul albastru printr-o operatie de tip metaforic. De fapt,
substitutia nu este perfecta, deoarece lizibilitatea secventei este
asigurata de permanenta semului culoare, prezent in ambele
sememe.Din moment ce o parte din sensul initial (= clasemele) se
pastreaza chiar si in cele mai originale metafore, mai corect ar fi
sa spunem cametasememele sunt figuri semantice care, in relatia
sem-semem, opereazaintersectii, transferuri, substitutii sau aditii
semice.Definite in termeni de analiza semica, este evident ca
metasememele necesita cunostinte de semantica structurala.Ideea ca
expresivitatea este un efect de semnificatie a ridicat semantica pe
o pozitie explicativa forte, permitand regandirea figurilor si a
structurilor stilistice ale textului. La nivel de discurs,
conceptulizotopierecurentasemica da seama de coerenta intregului si
valideaza suprematia structuratorului semantic, in genere izomorf
cu cel fonic, grafic, sintactic. La nivel de cuvant, analiza semica
/ componentiala a relevat structura interna, functionarea tropilor
si a rasturnat ierarhii bimilenare.Structura binara a
semnificatiei31a impus redefinirea tropilor in termeni de sintaxa,
context si interactiuni reciproce.Modelul binar constituie, pentru
poezia moderna, structura textuala
fundamentala.SEMANTICASTRUCTURALAa fost fundamentata in Franta de
catre A.J. GREIMAS (care s-a axat pe studiul lexemului in
contextele sale) si de catre B.POTTIER32(care a analizat campuri
lexicale rudenia, de exemplu). Celebra analizaa luicapsi a claselor
sale contextuale (Greimas), majoritatea metasememe configurand
campuri stilistice, releva inevitabila interferenta a lingvisticii
cu retorica si cu stilistica.Se porneste de la premisa ca fiecarei
unitati de expresie (lexem) ii corespunde, in planul continutului,
cel putin o unitate, numitasemem.Sememul este constituit dintr-un
ansamblu organizat de trasaturi de continut numiteseme=trasaturi
semice distinctesauunitati minimale de sens. Ansamblul semelor
comune mai multor sememe formeaza unarhisemem,notiune care
organizeaza campurile semantice. Cum lexemul are o structura
polisemica,semele nuclearesunt cele denotative (clasemesisemanteme,
la Pottier), iar celecontextualesunt conotative.Daca se pune
problema sa distingem intre semantica si retorica, vom constata ca
atat St. Ullmann, cat si R. Jakobson, au utilizat in semantica
lingvistica a schimbarilor de sens conceptia retorica dupa care
limbajul se reduce la metafora si metonimie, adica la schimbarile
bazate pe similaritate si pe contiguitate.Analiza semica aseriei
metonimice(metonimie, sinecdoca, hipalaga, enalaga) releva
caracterul motivat al substitutiilor, adica existenta unor seme
comune in structura semantica a celor doi termeni. In versul lui D.
Bolintineanu: S-abate sub taiosul fier, substitutia
luisabieprinfiereste posibila, deoarece semele lor coincid aproape
integral:A:/sabie/ :(+substanta) (+ corp terestru) (+ corp natural)
(+ solid) (+metal) (+ armaalba);B:/fier/ :(+substanta) (+corp
terestru) (- organic) (+solid) (+metal)In baza acestei analize
semice, M. Mancasdefineste metonimia ca un proces de substitutie
logica a unui nume prin altul, proces motivat de existenta anumitor
trasaturi comune in structura de dictionar a termenilor
antrenati3Metonimia functioneaza identic in limba comuna si in
limbajul poetic si nu presupune nici o modificare de sens la
substituirea unui termen cu altul, intrun context
identic.Pentruseria metaforica(metafora, metaforasimbolica,
personificare, comparatie metaforica, epitet rar), similaritatea
celor doi termeni nu este necesara; dimpotriva, metafora baroca,
cea manieristasi cea moderna pun in relatie termeni disjuncti, care
intersecteaza semic doar in contextul poetic individual. Deosebit
de metonimie, metafora nu este o figura libera de realizarea
contextuala, sintagmatica. Versul eminescian Cand noaptea-i o
reginalunatecasi bruna prezintaurmatoarele seme:A:/noaptea/:
(-substanta) (- senzorial) (+aspect al realitatii fizice)
(-luminozitate) (+ soarele sub orizont);B: /regina/:(+ substanta)
(+ corp terestru) (+ corp natural) (+organic) (+uman)
(+persoanacare guverneaza);C: /bruna/:(-substanta) (+senzorial)
(+vizual) (+ culoare) (-luminozitate).Prin dubla amalgamare: A+Csi
B+C, deci prin medierea contextului, incompatibilitatea semantica a
termenilor A, B este ridicata. Se observa, sub aspect terminologic,
ca M. Mancas numestecontextceea ce Grupuldesemneaza prinintersectie
semica. In opinia autoarei, diferenta dintre metafora si metonimie
se reduce la prezenta sau absenta anumitor marci semantice identice
in sensul celor doi termeni care compun figura.2.Ierarhizarea
metasememelor.Formula clasica a sistemului tropic se reducea
lametafora, metonimiesisinecdoca. Asemanarea, corespunzatoare
metaforei, era descrisa in opozitie cu relatia inclusiva,
corespunzatoare sinecdocei si cu relatia exclusiva, corespunzand
metonimiei.Perspectiva diacronica evidentiazacentralitatea
metaforei; metonimia ocupaloculsecundsi-si subordoneazasinecdoca.
De la Aristotelincoace, intr-o bibliografie de peste 3000 de
titluri34, metafora a continuat sa fie cea mai luminoasa, mai
necesarasi mai frecventadintre tropi35. Umberto Eco arata ca,
printr-o curioasa sinecdoca, termenulmetaforaa indicat orice figura
retorica, in genere: a vorbi despre metaforainseamnaa vorbi despre
activitatea retorica in toata complexitatea sa. A trata despre
metafora inseamna a vorbi si despre metonimie, sinecdoca, simbol,
arhetip, mit, rit, magie, paradigma, imagine, model adica despre:
limbaj, semn, semnificat, sens.Discursul asupra metaforei,
tautologic in raport cu cele cateva concepte fundamentale enuntate
de Aristotel, se misca in jurul a doua
optiuni:analogiasianomalia.Asadar:a/- limbajul este, prin naturasi
originea sa metaforic, cu alte cuvintemecanismul metaforei
fondeazaactivitatea lingvistica. Regulile ulterioare apar pentru a
disciplina, a reduce si a saraci bogatia metaforica ce defineste
omul ca animal simbolic;b/- fata de mecanismul conventional reglat
de reguli care este limba, metafora constituieabaterea, zgomotul
si, in acelasi timp,motorul reinnoirii.Studiata ca fapt de limbaj,
metafora este un mecanism semiotic care apare in toate sistemele de
semne: metaforele verbale trimit, in cadru semiotic mai larg, la
metaforele vizuale, olfactive, gestuale, muzicale, onirice
etc.36.Un model interactional al metaforei a elaborat P. Ricoeur,
autorulMetaforei vii; tropul de similaritate nu este o simpla
substitutie de cuvinte, ci efectul unei tensiuni sintagmatice
actionand extensiv, la nivel de text.Ideea ca metafora este o
figura fondatoare a fost partial revizuita in teoria lui R.
Jakobson, poeticianul care a redus schema tripartita la doi
tropi:metaforasimetonimia, figuri nucleare care opunasemanarea
contiguitatii37.Proiectarea echivalentelorde peaxa paradigmatica, a
selectiei, peaxa sintagmatica, a combinarii, intemeiazafunctia
poeticaa limbajului, limbajredundant,orientat spre
semnificant,vizand mesajul in sine sipentru sine38. Jakobson a
remarcat afinitatile dintre metonimie, ca trop si ca principiu de
organizare textuala si descrierea realista/ discursul poetic
realist. Teoreticianul postmodernismului, I. Hassan, a precizat, in
grila de seme a acestui stil, emfatizarea metonimiei, a
fragmentarismului, concomitent cu discreditarea ironica a metaforei
si a functiei poetice a limbajului.Un punct de vedere integrator,
pe linie jakobsoniana, marcheaza Michel Le Guern atunci cand
sustine ca sinecdoca nu este o categorie retorica operanta si, in
consecinta, o inglobeaza in metonimie.2.1. Sinecdoca trop
matriceal.Limita reducerilor tropice si, totodata, cea mai
spectaculoasa rasturnare a ierarhiei retorice a fost adusa de
Grupul:sinecdoca, studiatacomparativ cu mecanismul semantic al
metaforei si al metonimiei, a fost ridicata la rangul de trop
matrice sau trop minimal.Descrierea mecanismului sinecdotic (pe
care il limiteazala sinecdoca particularizanta) fusese o
introducere la explicarea metaforei. Laconica, definitia Grupului
din Lige detroneaza regalitatea metaforei: Metafora esteprodusul a
douasinecdoce40. Dinfondatoare, metafora devinefondataprin
sinecdoca. Asadar nu substituire de sens, ci modificarea
continutului semantic al termenilor prin doua operatii: suprimare
si adjonctie de seme. Structural, metafora este o sintagma formata
din doi termeni non-identici ca semnificat, dar care intersecteaza
intr-un virtual punct comun, numitintersectie semica(Is). Metafora
extinde, pana la reunirea celor doi termeni, semele acestui termen
intermediar, absent din discurs. De exemplu, pentru metafora
noaptea ochilor, Eminescu selecteaza doua lexeme distincte in plan
paradigmatic si le proiecteaza ca echivalente pe axa combinarii, in
metafora citata. Echivalarea termenilor este mediata de semele lor
comune: un sem cromatic (negru)si cateva seme ale
determinarii:mister,profunzime insondabila,romantism.
noapteochinoapteaochilor Negru mister imanent profunzime
romantismAstfel descompus, mecanismul metaforic are la bazadoua
sinecdoce: in prima,Iseste o sinecdoca particularizanta a
termenilornoaptesiochi, carora li se suprima semele specifice; in a
doua, metaforanoaptea ochiloreste o sinecdoca generalizanta a
luiIs, in care termenii isi pierd individualitatea, prin
aditionarea si prin generalizarea semelor din zona lor
comuna.2.2.Metafora corectata.Trecerea metaforei prin intersectia
semica poate fi simtita ca o ingustare rigida. Pascal simte nevoia
sa-si corecteze metafora printr-o sinecdoca: Omul nu este decat o
trestie, cea mai slaba din natura, dar o trestie ganditoare.
Metafora este introdusa printr-o negatie si un adverb restrictiv,
in timp cedaradversativ introduce o sinecdoca generalizanta;
fragilitate semul intersectarii termenilorom,trestieeste dat in
structura de suprafata prin lexemulslaba:
gandireOmfragilitateTrestieExemplul din Pascal este un caz
intermediar intre demersul literar si cel stiintific (utilizarea
verbuluia fiintr-o structura de definitie care uneste doi termeni
non-identici). Definitia lui P. Guiraud: Retorica este stilistica
anticilor contine o metafora (retorica= stilistica) corectata prin
diferenta specifica(anticvs.modern):
anticiLimbajRetoricafiguratStilisticaIn sfarsit, selectam din
exemplele analizate inRetoricagenerala41versul lui H. Juin: In
varful chiparosului, aceasta lance imobila; intersectia metaforica
a termenilorchiparossilancese realizeaza la nivel de semnificat:
forma lanceolata a chiparosului evoca forma axiala ascutita a
lancei. Metafora este corectata prin semulimobilitate, prezent in
ambele lexeme:
imobillancechiparosforma lanceolataSimbol oximoronic, deci
polarizat, chiparosul este, in tot bazinul mediteranean, un arbore
funerar, dar si pom al vietii, prin notiunile de inviere, puritate
si spiritualitate prezente in simbolismul general al coniferelor;
ambele semnificatii sunt subsumabile imobilitatii, ca sem al
eternitatii. Dimpotriva, lancea este simbolul falic al focului, al
soarelui si al puterii42. Esential afirmativa,lancea imobilaeste o
identitate oximoronica, contradictorie.In toate exemplele de mai
sus corectarea se face prinhipalaga,fapt nesesizat de autori.
Transferul semantic implica relatii de vecinatate: epitetul care
convine primului termen este atribuit celui de-al doilea, ca epitet
metaforic ori metonimic, formand uneori o sintagma
oximoronica.Contestarea teoriei jakobsoniene privind existenta a
doua serii ale limbajului (seria metaforicasi cea metonimica) s-a
facut, in ultimele decenii, in numele ideii deunitate a limbajului
poetic, unitate ce decurge din absenta unei diferente de natura
semantica dintre formele de realizare a figurilor4Chiar daca
acceptam omogenitatea de structura semantica a tropilor
fundamentali, analiza de text ne obliga sa nu eludam traditia
retorica si teza lui Jakobson privitoare ladiferenta
specificasioriginaradintre metafora si metonimie, adica
dintreanalogie si substitutie.TIPOLOGIAMETAFOREI.Metafora
(gr.metaphoratransport, transfer) este o miscare
semanticaderivatadinanalogiadintre obiecte. Se disting urmatoarele
tipuri de metafore:1.METAFORAINPRAESENTIA(COALESCENTA), realizata
prin suprimare partiala de seme, ca si comparatia metaforica,
sinecdoca si antonomaza generalizata. Coalescenta celor doi termeni
infirma ideea lui P. Fontanier, dupa care tropii se refera numai la
un singur cuvant. Nu intamplator metafora a fost definita ca o
comparatie prescurtata sau concisa, din care lipseste
comparativulca; caracterul intrucatva ecuational face posibila
dezvoltarea acestor metafore (dar nu a tuturor) in comparatii: de
exemplu,noaptea ochilor, in ochi negrisi nepatrunsi ca
noaptea;regina noptiiin luna ca o reginaa
noptii.2.METAFORAINABSENTIA(cu un termen) constituie, dupa opinia
anticilor, adevarata metafora; ea presupune o larga intersectie
semica si obligativitatea contextului. In exemplul Grupului:
Privighetoarea zidului,scanteiezidita /Cioculacesta, acest
dulcedeclic,prizonier al varului, numai contextul (si, eventual,
epitetele) ne indruma spre termenul metaforizat comutatorul
electric.InScrisoarea III, Eminescu evocatermenii metaforizati
(cavaleri cruciati,crestinatate,razboi) prin similitudine cu
termenii metaforizanti floarea, umbra crucii, uraganul.Metaforain
absentiarezulta dintr-o suprimare-adjonctie de seme / sememe, cand
unul din termeni lipseste; in contextul epopeilor homerice,
termenul propriuAhileeste eliminat, semele sale fiind adaugate
termenului metaforizant: leul s-azvarle.Din perspectiva referintei,
a functiei lor cognitive, metaforele au fost clasificate de L.
Blaga in:1.METAFOREPLASTICIZANTE, de tipul cicoarea ochilor. Sunt
metafore de suprafata, care exemplificaabstractul albastrul, in
cazul acesta;2. METAFOREREVELATORII, de tipul: Soarele, lacrima
Domnului / Cade in marile somnului (Asfintit marin)si Cenusa
ingerilor arsi in ceruri / Ne cade fulguind pe umerisi pe case
(Ninsoare). Ele au functia euristica de a revela obiectul tabuizat.
Pentru filozoful Blaga, metafora transcende poetica si stilistica;
ea este o dimensiune ontologica a destinului uman si de aceea
solicita eforturile antropologiei si ale metafizicii.In amplul
studiu dedicat metaforei, T. Vianu distinge, in paralel cu L.
Blaga, dar intr-un metalimbaj specific, METAFORASIMBOLICA sau
POETICA, echivalentul metaforei revelatorii.METAFORA GHICITOARE,
splendida dar sterila, este un joc intelectual provocat de
tabuizarea obiectului. Metafora circumscrie obiectul, dar, in loc
sa-l reveleze, tinde mai curand a-l intuneca, asa ca in exemplele:
Sunt douapaduri intinse / Douaape aprinse (Sprancenelesi ochii) sau
Am douagheme negre / Cat le-arunc,/ Atat se duc (Ochii).Orice
ghicitoare vorbeste indirect despre ingeniozitatea conexiunilor
semantice operate in jurul obiectului. Regula jocului impune dubla
relatie ludica:a)cusemnulal carui referent este metaforizat;b)
cureceptorul, solicitat sacompleteze mecanismul eliptic al
metaforizarii ingenioase. La nivel pragmatic, ghicitoarea
ilustreaza prin excelenta conotatia ludica a functiei
poeticfatice.Poezia moderna confera metaforei-ghicitoare o extensie
textuala, valorificand-o fie in literatura pentru copii, fie in cea
dadaista sau suprarealista. Structura textuala ghicitoare consta
intr-o metafora sau un sir de grefe metaforice care sugereaza
termenul metaforizat, absent din discurs, dar supus identificarii.
Convergent la nivelul referintei si modalizat interogativ,
textul-ghicitoare consista intr-una sau mai multe metafore care
tind spre sugerarea, dar si spre opacizarea simultana a
obiectului.In literatura sa pentru copii, T. Arghezi
aplicastructurii un tratament ironic: mecanismele metaforei sunt
etalate fararetinere. Prin topicalizarea functiei fatice, Arghezi
decodifica ghicitoarea:a) in titlu, ca inUrechelnita: Unde fugi,
nebunaoarba, / Cu picioarele de barba? sau inVrabiile: M-a strigat
la gard un om / Ca-mi fug perele din pom./ Dar avuisi eu noroc, /
Erau cu coadasi cioc. Titlul accelereaza, anuland informatia
textualasi jocul decodificarii, focalizand, in schimb, functia
poetica a contextului metaforic.b)in interiorul structuriisauin
final, ca inGhicitoare: N-ai ghicit cae ariciul?si inHorain
gradina:N-ai vazut cae dovleac?, unde accentul cade pe cascada de
metafore textuale, nu pe rigorile speciei.Mimarea tehnicii
ghicitorii, aluziva inPlugule,este vizibila inHore, in special
inHora de ucenici. Textul este o defilare sprintara de intrebari si
raspunsuri incorporate in maniera suprarealista; raspunsurile sunt
aleatorii,iar jocul de-a semnele are rezonanta tragica a lumii
intoarse: Ce ia cofa din izvoare? / Pacurasi apatare. // Cum sunt
puse oasele? / La om, pe de-a-ndoasele.METAFORA TEXTUALIZATAeste
mai putin frecventa in poezia moderna, intrucat intelectualismul
acesteia prefera dezvoltarile simbolice.Toamna de suflet, la T.
Arghezi, este un titlu si un text metaforic ale carui mecanisme de
intersectie semica sunt rezumate in versul aforistic initial:
Insirul vietii noastre intreg, se face seara. Structura metaforica
este explicita,searareprezentand intersectia semica a
izotopiilortoamnasisuflet(cifrele romane redau structuratorul
grafic, respectiv repartitia strofica):
ToamnaSufletI - IIIII - IVseara tarziu, imbatranire,plecare,
moarteSTRUCTURALINGVISTICA AMETAFOREI. Probabil ca cea mai
frecventa metafora este ceasubstantivala, situatie datoratabogatiei
morfologice a numelui:a)metafora-apozitie, de tip coalescent, isi
poate atenua caracterul explicit prin simbolizare, ca in poemul lui
N. Stanescu,Leoaicatanaraiubirea; o metaforaingenioasa, cu apozitie
dezvoltataa creat M. R. Paraschivescu: greierii, sonoriisamburiai
beznei sau Eminescu: Zburator cu negre plete,umbrafarade
noroc;b)metafora genitivala:Tarana e plinadezumzetul tainelor; Cand
izgonit dincuibul vesniciei (L. Blaga);c)metafora in acuzativ:
Pecoardedulci de liniste / peharfede-ntuneric;Pe coasta-nvrejide
nouri creste luna (L. Blaga);d)metafora in vocativ: Si-ar inflori
pe buza ta atata vraja/ de n-ai fi framantata, /Sfanto, / de
voluptate-ascunsaa pacatului? (L.
Blaga);Metaforaverbalainterfereazacu personificarea, ca in aceste
versuri ale lui Blaga: Pe uliti, subtiresi-nalta/ ploaiaumblape
cataligi; Sufletul satuluifalfaiepe langanoi, cu superlativul
stilistic: Atata liniste-i in jur de-mi pare caaud / cumse izbescde
geamuri razele de luna sau cu comparatia: Din strasina curat-a
vesniciei /cadclipele ca picurii de ploaie.Metaforaadjectivalaeste,
de fapt, un epitet metaforic: Vazduhtopitca ceara-n arsitade soare
/ curgea de-a lungul peste miristi ca un rau;
dorulsugrumat/sifrantabucurie de viata?; si madezmierzi cu
frunza-tijucausa (L. Blaga).CONDITIILE METAFOREI IN POETICILE
CLASICE. Se stie ca -ismelesecolului XX au descatusat un imens
potential metaforic al limbii; dupa O. Elitis, rostul poetului este
acela de a arunca poduri peste lucruri indepartate, a caror
proximitate n-a fost gandita niciodata.Poeticile clasice au impus
metaforei reguli restrictive si obligatorii:-sa fie justa, adica sa
exprime relatii intemeiate pe natura lucrurilor;-sa nu fie fondate
pe asemanari prea indepartate; altfel, par cautate, nefiresti,
chiar penibile;-safie adaptate domeniului (poezie, proza,
filozofie);-sa fie mai sugestiva decat termenul pe care-l
inlocuieste si sa fie necesara (Quintilian), sa suplineasca un loc
vacant in vocabular (cf. catachreza);-sa fie folosita cu masura;
risipa de metafore duce la afectare si la monotonia stilului.Ca o
replica la aceste constrangeri, manierismul si barocul au practicat
metafora bizara care a deschis drum conexiunilor libere ale
modernismului.Tesutul metaforic vorbeste (metaforic) despre
unitatea lumii si despre aptitudinea poeziei de a o reda. De aceea,
se considera ca metafora are o valoare
eminamentecognitiva(aditiva,nu substitutiva) si nu intereseaza ca
simplu ornament. Dincolo de problema daca estefondatoare sau
fondata, acest trop antreneaza un complex de concepte culturale
precum: metonimia, sinecdoca, simbolul, arhetipul, mitul,
intertextul, contextul, pragmatica etc. U. Eco conchide cao
semiotica a metaforei se intersecteaza cu o semiotica
aculturii45.4.COMPARATIA.Potrivit unei definitii simple si
operative, metafora coalescenta este o comparatie din care s-a
eliminat adverbul de comparatieca. Mai putin expresiva decat
metafora, comparatia este, alaturi de epitetul ornant / stereotip,
o figura specifica clasicismului, inclusiv celui
folcloric.Comparatia canonica este introdusa princasi sinonimele
lui:cum,precum,intocmai cum,asemenea,aidoma,asemanator cu,casi,la
fel cu,tot astfel cumetc.In Vad poeti ce-au scris o limbaca un
fagure de miere, Eminescu a inlocuit epitetul stereotipdulcecu un
epitet perifrastic de expresie comparativa; inOdain metru
anticpreferacomparatia mitologica: Jalnic ard de viu, chinuitca
Nessus/ Orica Hercul, inveninat in haina-i.Comparatia sinecdotica,
in care primul termen este sinecdoca generalizata a celui de-al
doilea sau al doilea termen (cel reliefat) este sinecdoca
particularizanta a celui dintai. Cu caracterul lor explicit, aceste
comparatii stereotipe, cliseizate, reprezinta expresii cu valoare
intensiva, superlativa,
hiperbolica:alb/neaua;bland/miel;frumos/cadra/zeu;mut/peste;murdar/porc;nevinovat
/prunc;prost/ciubota;puternic/bou;urat /dracetc.Comparatia
metalogicase situeaza in afara retoricii, deoarece raportul dintre
termeni este adevarat: el e puternic ca tatal lui; ea e frumoasaca
sora ei. In momentul cand afirmatia este ironica si nu pur
constatativa, avem oantifraza un metalogism care pune in discutie
referentul.Comparatia homerica(narativa, dezvoltata) este proprie
retoricii clasice. Termenul comparat este plasticizat prin
atribuirea a doi sau mai multi comparanti care au extensia unor
propozitii / fraze.Comparatia metaforica. In exemplul propus de
Grupul47:(1)obrajii ei suntproaspeti ca trandafirii;(2)obrajii ei
suntca trandafirii;(3)trandafiriidinobrajiiei;(4)pe chipul ei,
doitrandafiri, (1) este o comparatie explicita, cu intersectia
semica proaspeti datain text, (2) o comparatie metaforica, (3) o
metaforacoalescenta, iar (4) o metaforain absentia.Comparatia
textualizataeste o figura de compozitie care sustine structura
intregului text.La steaua, probabil primul text poetic romanesc in
care este poetizata o idee stiintifica, prezinta si cazul, mai rar,
in care comparatul are o extensie mai mare decat comparantul.
Eminescu a fost fascinat de distantele cosmice masurate in
ani-lumina, distante care fac ca perceperea obiectului sa fie
asincrona cu existenta sa. In ultimul catren, poetul umanizeaza
teoria, subiectivand-o si invioreaza discursul prin compararea a
doua metonimii: asa cum steaua exista inca prin lumina trimisa spre
noi candva, tot astfel amintirea tine vii iubirile stinse. Semele
sintaxei concesive sunt usor reperabile: desi caducitate, noapte,
totusi persistenta, lumina: Tot astfel cand al nostru dor / Pieri
in noapte-adanca/ Lumina stinsului amor / Ne urmareste
inca.Gandirea metaforica a poetilor raporteaza timpul subiectiv
laorologii naturale, cum ar fi astrele, cresterea arborilor,
acumularea straturilor de sedimente48. Intr-o structura
asemanatoare cuLa steaua, modernul Blaga inlocuieste orologiul
astral eminescian cu unul biologic cresterea arborilor. In ambele
poeme, spatializarea timpului e insotita de melancolie: Intr-un
amurg, sunt ani de-atunci, mi-am zgariat / staruitor / in scoarta
unui arbor numele / cu slove mici, stangacesi subtiri. / Azi am
vazut din intamplare / cum slovele-au crescut din cale-afara
uriase. /Asaiti taisi tu ,copilo, numele / in inima-mi supusa/
marunt, marunt, ca unstrengar./Si dupaani /si ani de zile-l vei
gasi / cu slove-adancisi uriase (Cresc amintirile).La T. Arghezi,
comparatia este rara, datorita optiunii pentru simbol si pentru
metafora simbolica. InSuisapare chiar in nucleul generator al
textului: Tu estiasemenicelui care., unde verbul copulativ
introduce relatia de echivalentaTUcaEL, unde EL este un comparant
oximoronic: Aceluiace-atinge neatinsnoroiul /Si
aripilestransefiindu-icalatoare. Daca spre finalul poeziei
structurarea comparativa se atrofiaza, inceputul este adancit
baroc, prin comparanti ai comparantului.Simplificata inInscriptii,
amplificarea prin comparatii va servi, in fabule, drept punte de
introducere a moralei;Usa care scartaiejuxtapune limpedelui
paralelism sintactic o structuracomparativa: Casi tine, gaunoasa, /
Merg in fruntesi nu-mi pasa. /Casi tine, vreau sazic, / Fac mult
zgomot cu nimic. Identicasub aspect semantic, dar lipsita de
simetrie sintactica este fabula dinInscriptie pe ghiozdan.Structura
comparativa cea mai interesanta este cea dinLin; in primele
douaunitati grafice, comparatilor (amintirea,paraul) li se
adaugacomparantii (vinul,lacrimi). In strofa a treia, comparantul
din cea de-a doua devine comparat al comparantului din prima
strofa: Amintirea, ca paraul, / Pe sub puntea cenusie, / Duce
aurulsi graul. In continuare, a patra unitate graficareia cele
douaizotopiisi le modalizeazaipotetic (parca)si negativ (nu-i). De
remarcat, in acest model baroc, alaturi de permutari si de ierarhia
complexa a comparatiilor, jocul omonimelor: Amintirea curgelin, /
Curgelina, zisi nopti, / Ca din teascurisi dinlin, / Din ciorchinii
marisi copti.Cumulul de comparatiieste un caz de incongruenta intre
poietica si poetica: autorul crede ca-si lumineaza comparatul prin
raportari multiple, in realitate obiectul iese intunecat din
aceasta competitie de ingeniozitate.Cioaralui G. Toparceanu
constituie un exemplu de virtuozitate improvizatorica pe o tema
data: Cu alura interlopa/ ca un muzicant in frac, / Cuvioasaca un
popa/si smolitaca un drac.5. METONIMIAsi SINECDOCA.Cele mai
reprezentative definitii ale celor doi tropi configureazaun model
contrastiv de tipul:METONIMIASINECDOCA
-substitutia semnificantului pe baza relatiilor de excluziune
sau deco-incluziune;-substitutia semnificantului pe bazarelatiilor
deincluziune;
presupune:
-o modificare areferintei;-o modificaresemantica:
-mecanism de selectie a unuisem lateral;-mecanism de selectie a
unui sem
