FEBRA TIFOIDA

Blaj Silvia

Definitie Febra tifoidă este o boală infecțioasă

specifică omului. Agentul etiologic este bacteria Salmonella typhi (sau Salmonella enterica) (din grupul D). Clasificare după ICD-10 (versiunea WHO 2006): A01.0 Typhs abdominalis

Febra tifoidă nu trebuie confundată cu tifosul exantematic, care este o boală diferită.

Evoluția bolii este caracterizată prin creșterea treptată a febrei, dureri abdominale, constipație și bradicardie relativă (scăderea ratei pulsului); urmează stare tifică (vide infra). Netratată, boala poate fi mortală. În multe țări, anunțarea îmbolnăvirilor de febră tifoidă la autoritățile sanitare abilitate este obligatorie.

O variantă de îmbolnăvire, cu simptome moderate, este paratifosul, în care agentul nu este Salmonella typhi, ci Salmonella paratyphi.

Epidemiologie

răspândire universală apare sporadic, dar poate apărea și endemic/pandemic

Sursele de infecție bolnavii de febră tifoidă purtătorii de bacil tific asimptomatici purtătorii temporari (elimină bacilul în trei luni) purtătorii cronici (elimină bacilul în câțiva ani) transmitere: fecală, urină, secreții biliare, puroi determină imunitate solidă, dar, la reinfectare cu doze masive, boala

poate recidiva

Patogenie Bacilii tifici ajung în tubul digestiv, se multiplică și invadează organismul

prin mecanism penetrant, prin formațiunile limfatice (ganglionii mezenterici), apoi în circulația sanguină și determină starea tifică (cauzată de ectotoxină[2]).

Salmonella typhi persistă la nivel ganglionar (în sistemul limfatic) la pacienții purtători cronici.

Clinic evoluție fără tratament: 4 săptămâni evoluție sub tratament antibiotic: 7-10 zile; pronostic bun; mortalitate 1%-2%. incubație: 7-10 zile

Debutul lent și gradat (la 70-80% din cazuri) frisoane moderate dureri musculare insomnie anorexie fenomene respiratorii de tip bronșită

Debutul brusc (20% din cazuri) frisoane febră ridicată (39°-40° C) la sfârșitul primei săptămâni de la îmbolnăvire se instalează starea tifică perioada de stare (S2-S3) elemente tegumentare eruptive: rozeole tifice (formațiuni maculoase, ușor elevate, de

culoare roz); sau exanteme cefalee intensă insomnie

Starea tifică apatie marcată obnubilare fenomene delirante

Manifestări digestive hiposecreție salivară mucoase uscate congestia faringelui angina Duguet - corespondent al ulcerațiilor intestinale

Manifestări cardio-vasculare (cauzate de ectotoxină) hipertensiune arterială (TA) tahicardie (accelerarea ratei pulsului) modificări cauzate de o miocardită (estomparea zgomotelor cardiace, tulburari de ritm,

prelungirea intervalului P-R) leucopenie, anemie sindroame hemoragipare: epistaxis, gingivoragii tulburări respiratorii: bronșită (poate fi prezentă încă de la debut)

Perioada de declin (S4) febră - treptat starea tifică se atenuează convalescența: câteva săptămâni recrudescența: revenirea febrei în perioada de declin recăderea: reapariția simptomatologiei în plină afebrilitate (în perioada de

convalescență) Recrudescența și recăderea sunt cauzate de persistența bacilului tific în formațiunile

limfatice profunde, abcesele osoase.

Complicații minore stomatită; parotidită; flegmoane ale

planșeului bucal. Complicații majore perforație intestinală formă stenică: abdomen acut

chirurgical formă astenică: fenomene mascate:

singultus (sughiț), vărsături, puls slab

hemoragie digestivă usu. secundară ulcerării vaselor din intestinul subțire

Complicații cardio-vasculare

miocardită toxică pericardită arterită Tromboflebită

Complicații hepato-biliare hepatită toxică fenomene de angio-colecistită:

favorizează portajul cronic

Complicații respiratorii pneumonie pleurezie abces pulmonar Complicații nervoase reacții encefalitice poliradiculonevrită mielită

Complicații urinare pielonefrită prostatită Complicații osoase abcese osoase cronice

Simptome

Dupa ce este ingerata, bacteria ajunge in intestinul subtire de unde trece in sange. Aici este "inghitita" de catre fagocite, celule ale sistemului imun care inglobeaza si distrug microorganismele nocive. Insa Salmonella typhi supravietuieste in interiorul fagocitelor, unde se inmulteste. Dupa 10-14 zile de la infectare, bacteriile se multiplica foarte mult si se scurg din fagocite in sange, cauzand simptomele bolii.

Simtomul predominat al afectiunii este febra crescuta (39-40 grade) care se mentine pe tot parcursul bolii.

Alte simptome includ:costipatie,diaree,scaderea apetitului,oboseala,cefalee,dureri in tot corpul, letargie, eruptie rozacee pe abdomen

Bacteriile trec din sange in unele organe interne ca: ficat, colecist, splina, maduva osoasa, tesutul limfoid al intestinului, determinand inflamarea acestora.

La nivelul intestinului boala poate cauza sangerari intestinale sau chiar perforarea intestinului. Prin orificiul format in peretele intestinului se scurge continutul intestinal, in cavitatea abdominala. Aceste scurgeri provoaca iritatia si inflamarea peritoneului, determinand peritonita, afectiune ce poate fi fatala.

Dupa 8-10 zile de boala apar pe pielea abdomenului cateva pete rosii, numite pete lenticulare, cu diametrul de cativa mm. Splina bolnavului este totdeauna marita. Dupa aceasta perioada de stare, febra incepe sa scada treptat si cam in 7 zile ajunge la normal. Urmeaza apoi perioada de convalescenta, in care bolnavul isi revine treptat, in 3-4-5 saptamani, la starea normala.

Hemoragia intestinala se produce atunci cand ulceratiile din intestin duc la ruperea unei mici artere intestinale. Bolnavii cu hemoragie intestinala au ca simptom principal melena (scaun format din materii fecale moi si negre ca pacura).

Pulsul este accelerat, iar tensiunea arteriala este scazuta, mai ales cand cantitatea de sange pierduta este mai mare. Perforatia intestinala se produce atunci cand ulceratiile intestinale au erodat nu numai mucoasa si musculatura intestinului subtire, dar au deschis si peritoneul, care acopera intestinul, producand astfel un mic orificiu, prin care continutul intestinal patrunde in cavitatea peritoneala.

Diagnosticul Diagnosticul este sugerat de datele epidemiologice (contact cu

bolnavi sau suspecti de febra tifoida), tabloul clinic si investigatiile de laborator. Izolarea salmonelei in hemocultura pune practic diagnosticul de febra tifoida, pentru ca nu exista persoane purtatoare cu salmonele in circulatia sanguina. Izolarea in coprocultura nu poate face diferenta intre starea de purtator sau cea de bolnav. De asemenea, diagnosticul mai poate fi sustinut pe baza investigatiilor serologice (reactia Widal).

Testul Widal

Testul Widal este unul dintre cele mai utilizate teste de laborator folosit in diagnosticul febrelor tifoida si paratifoida, prin care, se cauta in serul sanguin al bolnavului, anticorpii specifici fata de bacilul tific sau bacilii paratifici.

O cantitate mare de astfel de anticorpi in sangele bolnavului este un argument important pentru punerea diagnosticului de febra tifoida sau paratifoida.

Testul Widal poate da rezultate eronate, intrucat pacientii sunt adesea expusi la alte bacterii (de exemplu, Salmonella enteritidis, Salmonella typhimurium si unele tipuri de E. coli), care determina reactivitate incruciata; multi oameni au anticorpi impotriva acestor patogeni enterici, care, de asemenea, reactioneaza cu antigene in cadrul testului Widal, cauzand un rezultat fals-pozitiv. 

Tratament Febra tifoida este o boala cu internare si izolare obligatorii. Se recomanda repaus la pat pe perioada bolii.

Salmonella Typhi este sensibila la cloramfenicol, ampicilina, cotrimoxazol, ciprofloxacina, cefalosporine.In convalescenta va fi verificata starea de purtator prin efectuarea de coproculturi.

izolarea pacientului dezinfecția excrețiilor repaus la pat, în special în perioada febrilă dietă hidrică, în special în perioada febrilă tratament etiologic: medicamente ce acționează pe sistemul limfatic, administrate p. o. cloramfenicol: bacteriostatic ce se concentrează bine în sistemul limfatic; 50 mg/kg/zi pe durata febrei + 7-10

zile există tulpini rezistente biseptol 2x2 tablete/zi ampicilină amoxicilină fluoroquinolone: concentrații optime la nivel intestinal, biliar, formațiuni limfatice ciprofloxacin 2 a 500 mg norfloxacin pefloxacin cefalosporine, generația a III-a perforație intestinală: tratament chirurgical hemoragii digestive: tratament chirurgical tratamentul purtătorilor (4%): fluoroquinolone Tratament profilactic: internare până la apariția a trei coproculturi negative control la persoanele active în industria alimentară sau în colectivitățile umane control bacteriologic al apei și al produselor alimentare vaccinări la persoanele de risc: lucrătorii din salubritate, zonele endemo-epidemice

Sub influenta antibioticului, febra scade in 3-5 zile, o data cu ameliorarea celorlalte simptome. Hemoragia intestinala se trateaza cu transfuzii de sange. Perforatia intestinala se trateaza intotdeauna chirurgical : bolnavii sunt operati (se extirpa o bucata de intestin unde este perforatia). În febra tifoidă, Cloramfenicolul a fost tradiţional antibioticul de elecţie pentru pacienţi, uzul său fiind însă asociat riscului discraziei sanguine. Ampicilina şi trimethoprim-sulfamethoxazol prezintă mai puţine efecte secundare, în tratamentul febrei tifoide. Recent, cercetătorii recomandă quinolonele (norfloxacin, ciprofloxacin) sau cefalosporinele III, cu eficienţă asemănătoare cloramfenicolului sau ampicilinei. Quinolonele şi cefalosporinele III sunt recomandate atât pacienţilor afectaţi de febră tifoidă, cât şi purtătorilor cronici, având efecte secundare limitate.

Vaccin impotriva febrei tifoide Exista un vaccin impotriva febrei tifoide insa

nu este recomandat decat persoanelor care calatoresc in tarile subdezvoltate unde pot fi expuse bolii.

Febra tifoidă produsa de Salmonella typhi, inca frecventa in tarile subdezvoltate din Africa, Asia si America de Sud;

Febra tifoidă este răspândită pe întregul glob, sub formă sporadică sau endemo-epidemică, în ultimele decenii înregistrând totuşi un declin continuu ca urmare a progresului serviciilor de igienă şi salubritate publică. Cu toate acestea, febra tifoidă continuă să reprezinte un mare pericol epidemiologic din cauza menţinerii surselor necunoscute de infecţie umană. Morbiditatea de gen este influenţată şi de sezon, în acest sens arătând că febra tifoidă prezintă o curbă epidemică sezonieră cu maximul în timpul verii şi toamnei, iar receptivitatea este generală, frecvenţa bolii scăzând treptat cu vârsta din cauza posibilelor efecte de imunizare dobândite de adulţi şi bătrâni prin tot felul de infecţii subclinice.

Concluzie

Febra tifoidă este o boală infecţioasă gravă, cauzată de bacteria Salmonella typhi. Evoluţia bolii este caracterizată prin creşterea treptată a febrei, dureri abdominale, constipaţie şi scăderea ratei pulsului. Poarta de intrare a infecţiei în organism este reprezentată de tubul digestiv, bacilii tifici fiind transportaţi, odată cu alimentele contaminate ingerate, în intestinul subţire, unde găsesc condiţii favorabile de multiplicare şi invazie a organismului prin intermediul căilor limfatice şi sanguine. Netratată, boala poate fi mortală. Grupele de vârstă cele mai afectate sunt 20-40 ani şi 7-10 ani, cu sezonalitate de vară-toamnă.