EEXXTTRRAASSEE DDIINN CCOODDUULL BBUUNNEELLOORR MMAANNIIEERREE Bazele codului bunelor maniere se întrevăd în antichitate când s-a inventat un

spaţiu civic al gestului (agora, forumul, teatrul), precum şi arta utilizării lui, arta oratoriei. Anticii puneau un accent deosebit pe mişcările corpului, deoarece ei considerau că prin acestea individul îşi exprimă nobleţea, perfecţiunea spiritului; gesturile trebuiau să urmeze o linie mediană, să nu fie nici domoale, nici foarte iuţi – de fapt acest lucru şi explică faimosul proverb roman: „mediocritas optima est“.

Evul Mediu a venit cu o altă teorie – gesturile erau expresia unei realităţi ascunse, descriau interiorul persoanei, îi caracterizau sufletul, viciile, slăbiciunile şi virtuţile sale, în timp ce în exteriorul corpului, printr-o atitudine disciplinată a gesturilor omul se poate modela, poate deveni mai bun.

Fireşte că funcţia ordonatoare, morală a gesturilor şi-a mai pierdut din substanţă o dată cu trecerea timpului şi multe din gesturile care guvernau societatea în acea perioadă au căpătat doar valenţă metaforică.

Astfel, în zilele noastre suma acestor gesturi însumate în codul bunelor maniere nu mai reprezintă un instrument de a izbăvi sau a condamna un individ, ci se constituie într-un mijloc de a comunica cu ceilalţi, reprezintă o facilitate de a afişa simpatiile şi antipatiile, de a lua contact cu ceilalţi din jurul nostru fără agresivitate, de a trece prin lume fără a-i deranja pe ceilalţi.

DESPRE ŢINUTA FIZICĂ Ţinuta recomandabilă în timpul mersului este poziţia dreaptă a corpului, însă

degajată, neforţată, o balansare armonioasă a braţelor în limitele fixate de jocul normal al coatelor, paşi potriviţi şi o poziţie naturală a umerilor.

În societate este neindicat să te sprijini de spătarul unui scaun sau de un perete, să ţii mâinile în buzunare sau să te joci nervos cu bricheta, batista sau un alt obiect. De asemenea în timpul unei conversaţii este nepoliticos să-l apuci de rever sau de nasture pe interlocutor, pentru a-i arăta părerea, sau să-l aprobi bătându-l pe umeri ori lovindu-l cu cotul.

Aşezarea pe scaun trebuie făcută cu unele precauţii. Simple gesturi care însoţesc

uneori aşezarea pe un scaun, fotoliu sau canapea, pot să denote o stare de plictiseală, fie satisfacţia de a fi cucerit un loc pe care nu eşti dispus să-l cedezi atât de curând. Asemenea gesturi trebuie evitate. Totodată sunt contrare bunului gust: aşezarea brutală pe scaun, strângerea genunchiului între mâini, sprijinirea capului pe spătar, bătutul cu degetele în braţele scaunului sau fotoliului, aerul de a fredona gândind la ceva, întoarcerea picioarelor către interior sau desfacerea exagerată a genunchilor. Este o greşeală şi încrucişarea genunchilor la prea mare înălţime. La femei este de preferat încrucişarea părţii de jos a picioarelor, astfel încât rochia să poată acoperi perfect genunchii.

Folosirea mâinilor într-o conversaţie poate fi uneori utilă, fără să se ajungă însă la gesticulări excesive.

Constituie greşeli evidente: indicarea cu mâna a unui obiect şi mai ales a unei persoane, trosnitul degetelor, introducerea degetelor în nas, încrucişarea mâinilor la piept, punerea mâinilor în şolduri, introducerea lor sub reverele costumului, tuşitul, căscatul, strănutul fără a pune mâna în faţa gurii ca şi râsul prea zgomotos.

CUM SALUTĂM Salutul este prima manifestare de curtoazie faţă de altă persoană. El comportă

în mimică, în expresia corporală ca şi în ţinută, care pot să-i modifice sau să-i completeze sensul, să constituie o expresie de stimă sau o simplă obligaţie formală.

Câteva reguli de bază: bărbaţii salută primii femeile; cei tineri salută primii pe cei mai în vârstă; subalternii salută pe superiorii în grad; noii veniţi salută pe cei prezenţi.

Răspunsul la salut este obligatoriu, un gest contrar poate fi folosit drept afront. Cum salută bărbatul. Salutul se face printr-o înclinare a capului, ceva mai

pronunţată. Cum se salută femeile. Femeia răspunde la salut printr-un surâs, care

dovedeşte că a recunoscut persoana respectivă şi printr-o uşoară înclinare a capului. Femeia salută în acelaşi fel o altă femeie în vârstă sau superioară în grad.

În cazul întâlnirii cu o persoană cunoscută, pe care nu doreşti totuşi să o saluţi, eschivarea trebuie făcută cu tact. Dacă distanţa permite, este recomandabilă ocolirea acesteia, dar dacă întâlnirea este inevitabilă, un salut scurt, pur formal, pare a fi cea mai bună soluţie.

Se salută de asemenea la intrarea într-un birou, restaurant, compartiment de tren, sală de aşteptare, magazin mic sau lift.

Adăugarea câtorva cuvinte la salut este în funcţie de obiceiurile locale şi anumite împrejurări.

De obicei, dacă se întâlnesc rude, prieteni sau persoane mai intime, se poate rosti şi formula obişnuită: „Bună dimineaţa/Bună ziua/Bună seara, domnule/doamnă/domnişoară!“ De obicei nu se pronunţă numele persoanei care se salută şi nici titlul acesteia.

Strângerea de mână. Aceasta poate interveni fie când persoanele care s-au salutat se opresc pentru a sta de vorbă sau a continua drumul împreună, fie cu ocazia prezentării lor. De această dată femeia este aceea care întinde prima mâna, cel mai în vârstă celui mai tânăr, cel cu grad superior celor cu grad mai mic.

CUM FACEM PREZENTĂRILE Reguli de bază: bărbatul este prezentat femeii, cel mai tânăr celui mai în vârstă,

iar gradul mai mic celui superior. Este deci incorect de a prezenta pe directorul Z unui tânăr funcţionar sau o femeie unui bărbat.

Autoprezentarea se obişnuieşte frecvent, în diferite ocazii: într-o societate mai numeroasă, la solicitarea unei vizite, la prezentarea în faţa superiorului pe care încă nu l-a cunoscut etc.

O CONVERSAŢIE REUŞITĂ Conversaţia constituie un

element important în societate. Orice reuniune, oricât de atent pregătită, riscă să devină plictisitoare. Pentru obţinerea unei atmosfere corespunză-toare, gazda trebuie să aleagă cu atenţie oaspeţii astfel încât între aceştia să existe anumite puncte de contact, fie prin faptul că lucrează în aceleaşi domenii de activitate sau în domenii adiacente, fie că prin formaţia lor intelectuală pot găsi subiecte comune de conversaţie.

Stud.sg.maj. Alina STOICA