Upload
aureliaroman
View
247
Download
5
Embed Size (px)
Citation preview
EXPLORAREA FUNCTIEI RESPIRATORII
A. EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOCHIMICI
1. Domenii explorate: aer atmosferic, singe, sputa, lichid pleural, urina, lcr;
2.Componenti biochimici investigati : gaze respiratorii; componenti
hemoglobinici; cons tante biologice hematologice, plasmatice, urinare etc.
3. Parametri specifici investigati: concentratii, saturatii, presiuni partiale,
densitati, viscozitati.
4. Metode, tehnici si teste de laborator clinic/ explorare functionala utilizate:
fotocolorimetrie, spectrofotometrie, electroforeza/ imunoforeza, pH- metrie, determinari
radioizotopice, teste alergologice etc.
5. Valori parametrice, profile normale, buletine de analiza, protocol de explorare,
bilant functional.
B. EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOSTRUCTURALI
1. Domenii explorate: singe, secretii, prelevate biopsice, organe, zone si regiuni
anatomo- functionale.
2. Biostructuri investigate : componente celulare / acelulare umorale si tisulare,
torace, plamini, mediastin, teritorii complementare.
3. Parametri si indici specifici: diametre, suprafete, volume, forme.
4. Metode, tehnici si teste de investigare biostructurala: microscopie,
radiodiagnostic si alte tehnici imagistice, tehnici nucleare, tehnici de explorare specifica
si complementara.
5. Valori parametrice, profile normale, buletine de analiza, protocol de explorare,
bilant functional.
C. EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOELECTRICI
1. Domenii explorate: muschi, cord, sistem neuro- muscular.
2. Biostructuri si functii investigate: musculatura respiratorie toraco- abdominala,
musculatura extremitatilor, musculatura cavitatii bucale si buco- faringiana, miocard,
sistem nervos central si periferic.
1
3. Parametri specifici : amplitudinea, durata, frecventa si forma potentialelor
bioelectrice; latente si viteze de propagare; potentiale evocate.
4.Metode, tehnici si teste de investigare: explorari electrofiziologice spontane
(automate), voluntare si evocate: emg, ecg, eeg, stimulo- detectia etc.
5. Valori parametrice, profile normale, buletine de analiza, protocol de explorare,
bilant functional.
D . EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOMECANICI
1. Domenii explorate: cutie toracica, pleura, plamini, mediastin, sistem circulator.
2. Biostructuri si functii investigate: mecanica toraco- pleuro- pulmonara,
ventilatia pulmonara, dinamica circulatorie.
3. Parametri si indici specifici: volume, capacitati si debite respiratorii; curba
flux- volum; debite de virf; rezistenta cailor aeriene; compliante; rapoarte ventilatie-
perfuzie; travaliu, consum de O2, randament.
4. Metode, tehnici si teste de investigare: pneumospirografie, pneumotahografie,
body- pletismografie, oximetrie, probe farmacologice si de efort etc.
5. Valori parametrice, profile normale, buletine de analiza, protocol de explorare,
bilant functional.
A. EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOCHIMICI
I. ANALIZA GAZELOR RESPIRATORII (O2, CO2).
Determinarea continutului in gaze respiratorii al singelui arterial (ABG- Arterial
Blood Gases) permite sa evaluam: aportul de oxigen; eficienta ventilatiei; nivelul
echilibrului acido- bazic.
1. Presiunea partiala a CO2 (PCO2)
Se determina presiunea exercitata de CO2 dizolvat in singe, valoare proportionala
cu PCO2 din aerul alveolar. Parametrul evalueaza eficienta ventilatiei alveolare si este
actualmente acceptata ca fiind cea mai fiziologica determinare a gazelor sanguine.
Valori normale: PaCO2 (singe arterial) = 35 - 45 torr
2
PvCO2 (singe venos) = 41- 51 torr
Utilitate clinica:
Se utilizeaza ca test de rutina pentru: detectarea anomaliilor respiratorii;
determinarea reactiei alcaline / acide a singelui. Pentru a mentine CO2 sanguin in limite
normale, frecventa si profunzimea respiratiei se modifica automat cu modificarile
metabolice.
Cresterea PCO2 este asociata cu hipoventilatia, scaderea - cu hiperventilatia.
a) cauze de scadere a PCO2:
- Hipoxia ;
- Nervozitate ;
- Anxietate ;
- Embolie pulmonara ;
- Sarcina ;
- Durere .
b) cauze de crestere a PCO2:
- afectiuni pulmonare obstructive: bronsita cronica, emfizem pulmonar;
- depresia centrului respirator: traumatisme cerebrale, anestezia;
- alte cauze rare de hipoventilatie (sdr. Pickwick).
Reducerea PCO2 scade reabsorbtia renala a bicarbonatului prin efectul pe
concentratia plasmatica a acestuia. Pentru fiecare 1 mEq/l de scadere a HCO3 , PCO2
cade cu 1 - 1, 3 mmHg.
2. Continutul in CO2 (CO2 total, TCO2)
Testul realizeaza o evaluare generala a reactiei alcaline / acide a singelui arterial,
venos sau capilar, determinind CO2 existent sub urmatoarele forme: CO2 solvit in
plasma; H2CO3 total; radical HCO3; carbaminohemoglobina (CO2Hb).
In plasma normala, peste 95 % din CO2 total se afla sub forma de bicarbonat
(HCO3), a carui concentratie este reglata de rinichi. Restul de 5% CO2 este reprezentat
de CO2 dizolvat si de acidul carbonic (H2CO3).
3
Bioxidul de carbon dizolvat, a carui concentratie este reglata de plamini,
contribuie cu putin la continutul total de CO2. Radicalul bicarbonat din spatiul interstitial
exista mai intii ca CO2, apoi ca acid carbonic, dupa care o mare parte este transformat in
NaHCO3 prin mecanisme- tampon plasmatice si eritrocitare.
Formula de calcul:
CO2 total = HCO3- + 0, 03 x PCO2
Valori normale: 23 - 30 mmol / L
Utilitate clinica:
a) Continut crescut de CO2 se intilneste in: varsaturi severe; emfizem;
hiperaldosteronism; utilizare a diureticelor mercuriale
b) Continut scazut de CO2 apare in: diareee severa; inanitie; insuficienta renala
acuta; intoxicatie cu salicilati; acidoza diabetica; terapia cu diuretice clortiazidice.
3. Presiunea partiala a oxigenului (PO2)
Testul determina presiunea exercitata de O2 solvit in plasma.
Oxigenul este transportat in singe sub doua forme: dizolvat si in combinatie cu
hemoglobina. Majoritatea oxigenului arterial este transportat de catre hemoglobina.
Difuzia sa la nivelul membranei alveolare este realizata pe baza gradientului de presiune
partiala alveolo- sanguina.
PO2 reflecta cantitatea de oxigen care trece din alveola pulmonara in singe si este
direct influentata de cantitatea de oxigen inhalat.
Valori normale: PaO2= minim 80 torr
PvO2= 30 - 40 torr .
Utilitate clinica:
PO2 evalueaza eficienta pulmonului in oxigenarea singelui si este utilizat pentru a
confirma eficienta utilizarii oxigenoterapiei. Indica severitatea afectarii pulmonare in
ceea ce priveste difuzia oxigenului alveolar.
4
a)Valori crescute se asociaza cu: policitemie; procent de O2 crescut in aerul
inspirat;
b) Valori scazute apar in: respiratie in atmosfera rarefiata; anemie; decompensare
cardiaca; sunt intracardiac; afectiuni restrictive sau obstructive cronice; afectiuni
neuromusculare cu hipoventilatie.
c) Presiune partiala O2 scazuta cu cu flux arterial normal / scazut: infiltrat
interstitial; edem pulmonar; embolie pulmonara; circulatie extracorporeala post-
operatorie .
4. Saturatia in oxigen (SO2)
Testul determina raportul procentual dintre continutul actual in O2 al
hemoglobinei si capacitatea maxima de transport a hemoglobinei. SO2 este o masura a
relatiei dintre O2 si hemoglobina si nu indica continutul in O2 al singelui arterial.
Determinari combinate ale SO2,, PO2 si hemoglobinei vor evalua cantitatea de O2
disponibil pentru tesuturi (oxigenarea tisulara).
Cantitatea maxima de O2 care se poate lega de Hb este denumit capacitate de O2
.
Oximetria este o tehnica non- invaziva prin care se realizeaza in mod curent
monitorizarea SO2. Avantaje suplimentare ale tehnicii: simplitatea; echipamentul nu
necesita calibrare.
Se utilizeaza doua metode:
a) proba de singe arterial se introduce in oximetru (spectrofotometru pentru oxigen) si se
face o determinare directa;
b) saturatia in oxigen este determinata prin calcul din continutul in oxigen si capacitatea
de fixare a oxigenului:
100 x O2 (in volume %)
saturatia (%) = -------------------------------------------------------
capacitatea de oxigenare ( in volume )
5
vol de O2 real combinat cu Hb
saturatia = -------------------------------------------------------------
vol. de O2 care ar putea fi combinat cu Hb
Valori normale: SaO2 = minim 95 %;
SvO2 = 75 %.
Puls- oximetria utilizeaza un traductor plasat pe falanga distala/ lobul urechii, care
va urmari saturatia in oxigen a singelui arterial. Limitele metodei:
- masoara doar procentajul de oxigen transportat de hemonglobina, nu intreaga
cantitate de oxigen disponibil pentru tesuturi;
-multipli factori interfera cu precizia determinarii: deplasarea extremitatii;
modificari locale ale fluxului sanguin; scaderea hemoglobinei (anemie) sau prezenta de
hemoglobine anormale (carboxihemoglobina, methemoglobina).
5. Continutul in oxigen
Termenul defineste cantitatea actuala de O2 din singe, mai mica decit capacitatea
maxima de transport sanguin.
Peste 98 % din cantitatea de O2 este transportat in combinatie chimica cu Hb: 1 g
Hb poate transporta (cupla) 1, 34 ml O2, in timp ce 100 ml de plasma sanguina pot
transporta doar 0, 3 ml O2 dizolvat. Continutul in oxigen se obtine prin formula
matematica: O2 = (SaO2 x Hb x 1, 34) + (PaO2 x 0, 03).
Valori normale: singe arterial = 15 - 22 vol %
singe venos = 11 - 16 vol %
(vol % = ml / 100 ml singe)
Utilitate clinica:
6
Scaderea continutului in O2 se asociaza cu cresterea continutului in CO2 si se
intilneste in :
- afectiuni pulmonare cronice obstructive (BPOC) sau restrictive (cifoscolioza);
- complicatii postoperatorii respiratorii;
- disfunctii neuromusculare;
- hipoventilatia din obezitate.
6. Gradientul alveolo- arterial al O2 (A- aDO2)
Testul da o valoare aproximativa a O2 in alveole si singe arterial. Rezultatele
permit sa identificam cauza unei hipoxemii/ sunt intrapulmonar: alveole ventilate dar
neperfuzate; alveole neventilate dar perfuzate; colaps simultan alveolo- capilar – Fig . 63
Formula de calcul:
A- aDO2 = PAO2 - PaO2
PAO2 = (BP - 47) FIO2 - PaCO2 x 1, 25 ,
unde BP = presiune atmosferica; 47 = presiunea vaporilor de apa; FIO2 =
concentratia partiala a O2 inspirat (21 pentru aerul obisnuit); PaCO2 = presiune partiala a
CO2; 1, 25 = factor de conversie pentru citul respirator; A = alveolar; a = arterial; D =
diferenta.
Valori normale: maxim 9 torr pentru respiratie in aer obisnuit (camera).
Utilitate clinica:
a) Valori crescute pot apare in:
- obstructie cu dopuri de mucus;
- bronhospasm;
- colaps al cailor aeriene (astm, bronsita, emfizem).
b) Hipoxemia (A- aDO2 crescuta) mai poate apare in:
- defect septal atrial;
- pneumotorax, atelectazie, embolism, edem pulmonar
II. ECHILIBRUL ACIDO- BAZIC
7
1. pH- ul sanguin
Testul este una dintre cele mai bune modalitati de explorare a caracterului acid
(pH < 7, 35) sau bazic (pH > 7, 45) al mediului intern, in conditiile existentei unor limite
strinse de pH compatibile cu viata.
Determinarea pH- ului sanguin se poate face prin doua metode;
- direct, utilizind probe de singe analizate la pH- metru;
- indirect, prin ecuatia Henderson- Hasselbach
Valori normale: pH arterial = 7, 35- 7, 45
pH venos = 7, 31- 7, 41
Utilitate clinica:
In general, pH- ul este scazut in acidemii prin cresterea productiei de acid si este
crescut in alkalemii prin pierderi exagerate de acid.
CO2 este un compus acid, HCO3 este o baza. In interpretarea dezechilibrelor
acido- bazice se va urmari evolutia acestor parametri; modificarea in acelasi sens cu
echilibrul acido- bazic arata cauza primara a dezechilibrului, modificari de sens opus
arata tendinta de compensare a acestuia (ex: cresterea PaCO2 in acidemii demonstreaza
ca modificarea nivelului CO2 este cauza primara a acidemiei; cresterea PaCO2 in
alkalemii arata o modificare de tip compensator).
a) Alcaloza respiratorie apare prin cresterea ventilatiei alveolare si eliminarea
crescuta de CO2 si apa in: hiperventilatie; lipsa O2; stimularea toxica a centrului
respirator (febra, hemoragie cerebrala, intoxicatie cu salicilati).
b) Acidoza respiratorie apare prin scaderea ventilatiei alveolare si retentia de
CO2 in:
depresia centrului respirator (anestezice, barbiturice);
diminuarea excursiilor toracice (cifoscolioza);
obstructia cailor aeriene (astm, bronsita, emfizem);
afectiuni cardiocirculatorii (soc, insuficienta cardiaca acuta).
8
2. Excesul/ deficitul de baze (BE)
Testul determina excesul/ deficitul global de baze al pacientului, in vederea
initierii unei terapii de corectie acido- bazica. Evalueaza suma anionilor plasmatici cu rol
de tampon: HCO3, Hb, proteinele plasmatice si fosfatii, din care HCO3 reprezinta doar
aproximativ 1/2 din capacitatea totala de tamponare a plasmei (24- 28 mEq/l in raport cu
45- 50 mEq/l).
BE este un indicator esential al modificarilor nerespiratorii de echilibru acido-
bazic in raport cu modificarile respiratorii.
Determinarea se face pe baza valorilor pH, PaCO2 si hematocritului, cu utilizarea
unor nomograme.
Valori normale: +/_ 3 mEq/l.
Utilitate clinica:
a) valori peste 3 mEq/l indica exces de baze (ex: deficit de acizi nevolatili).
b) valori sub 3 mEq/l indica deficit de baze (exces de acizi nevolatili-
cetoacidoza, lactacidoza).
3. Acidul lactic
Este un compus care apare in conditii de metabolism anaerob, cind celulele nu
primesc suficient O2 pentru a realiza conversia substratului energetic la CO2 si apa.
Testul completeaza explorarea echilibrului acido- bazic si permite detectarea
persoanelor cu risc de acidoza lactica (afectiuni cardiovasculare sau renale, diabet,
afectiuni hepatice).
Valori normale: 0, 5- 1, 6 mEq/l in singe arterial
0, 5- 2, 2 mEq/l in singe venos.
Utilitate clinica:
Valorile sint crescute in: insuficienta cardiaca sau pulmonara; hemoragii; diabet;
soc; afectiuni hepatice.
III. DETERMINAREA COMPUSILOR HEMOGLOBINICI
9
1. Hemoglobina
Reprezinta suportul procesului de transport sanguin al O2 si CO2. Fiecare gram
de Hb poate transporta 1, 34 ml O2, iar capacitatea singelui de transport a O2 este direct
proportionala cu valoarea Hb si nu cu numarul de eritrocite. Hemoglobina joaca si rol de
tampon al fluidului extracelular (vezi curba de disociatie a Hb functie de pH- ul
plasmatic).
Determinarea Hb este utila in afectiuni hematologice care au rasunet asupra
functiei respiratorii.
Valori normale: barbati = 13, 5- 17, 5 g/dl
femei = 12- 16 g/dl.
Utilitate clinica:
a) Valori scazute apar in: anemie, hipertiroidism, ciroza hepatica, hemoragii
severe, reactii hemolitice;
b) Valori crescute se asociaza cu: hemoconcentratii, afectiuni pulmonare
obstructive cronice (BPOC), insuficienta cardiaca congestiva.
2. Compusi patologici ai hemoglobinei
Capacitatea portiunii hemice a Hb de a se combina cu alte substante decit O2
determina aparitia unor compusi cum sint methemoglobina, sulfhemoglobina si
carboxihemoglobina.
2.1 Methemoglobina (MetHb)
Este compusul in care fierul hemic Fe2+ este oxidat la Fe3+, incapabil sa se
combine cu O2. Procesul este fiziologic si mentinut sub control de sisteme enzimatice
reducatoare. MetHb determina deplasarea la stinga a curbei de disociere a Hb. O cantitate
exagerata de MetHb scade capacitatea hematiilor de a transporta O2, determinind anoxie
si cianoza.
Testul evalueaza methemoglobinemiile ereditare/ dobindite la pacienti cu anoxie/
cianoza, fara semne de afectare cardio- respiratorie.
Valori normale: 2% din Hb totala (0, 06- 0, 24 g/dl).
Utilitate clinica:
10
a) diagnosticul MethHb- emiilor ereditare (pina la 40% MetHb, istoric familial);
b) diagnosticul MetHb- emiilor dobindite (intoxicatii, radiatii, alimente
contaminate).
2.2 Sulfhemoglobina
Este o varianta anormala de Hb, aparuta prin combinarea ireversibila cu sulful
anorganic (tratamente cu fenacetin, sulfonamide, acetanilid). Compusul este stabil si nu
dispare decit prin distructia eritrocitelor.
Valori normale: cantitati extrem de reduse.
2.3 Carboxihemoglobina (COHb)
Este compusul format prin expunerea Hb la CO, care are o afinitate de 218x mai
mare pentru Hb decit O2. Intoxicatia cu CO determina anoxie tisulara deoarece compusul
nu mai permite formarea O2Hb si respiratia tisulara.
Cea mai frecventa cauza de intoxicare sint gazele de esapament si fumatul.
Valori normale: 0- 2, 3 % din Hb totala
4- 5% din Hb totala la fumatori
La 20% COHb apare simptomatologia clinica, iar la 60% COHb se produce
moartea.
IV. ALTE TESTE : hormonii tiroidieni, metabolismul bazal, determinari
imunologice.
B. EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOSTRUCTURALI
I. EXAMENE MICROSCOPICE
1. Examenul sputei :
Examenul microscopic se face pe preparat nativ sau colorat. Se pot evidentia
elemente celulare si necelulare cu semnificatie variabila :
- celule epiteliale plate (fara valoare diagnostica) , cilindrice (bronsite , astm) ,
alveolare (fazele de debut ale proceselor inflamatorii acute) , alveolare mari - cu “
praf “ (pneumoconioze) ;
- leucocite (limfocite, PMN) – in procesele inflamatorii . Prezenta leucocitelor alterate
indica tendinta la supuratie sau degenerescenta tisulara (abcese , caverne , etc) ;
- hematii – sputa hemoptoica ;
11
- limfocite – in sputa bolnavilor cu tbc ;
- fibre elastice - procese distructive pulmonare , ca abces si gangrena pulmonara ;
- spirale Curshmann, cristale Charcot -Leyden si eozinofile (in astm bronsic) ;
- cristale de hematoidina, de acizi grasi sau colesterina – procese cronice ;
- ciuperci ( spori de Actinomyces ) , paraziti (chisti de Pneumocystis carini ), bacil
Koch, etc .
2. Punctia- biopsie pulmonara
Se realizeaza pe torace inchis (transtoracica sau transbronsica) sau pe torace
deschis. Prin studiul parametrilor microscopici permite diagnosticul in unele sindroame
de condensare pulmonara neclarificate.
Se realizeaza sub mai multe forme: punctie- biopsie ganglionara (cervicala sau
axilara) si biopsia prescalenica ( metoda Daniels ) pentru diagnosticul neoplasmului
bronho – pulmonar .
II. EXAMENUL RADIOLOGIC
Se utilizeaza ca examen de rutina si examen periodic la pesoane cu risc (noxe
profesionale). Radiografia standard sesizeaza:
- transparenta pulmonara normala si devierile patologice;
- excursia frenica (amplitudine, deschiderea sinusurilor).
Se realizeaza sub forma de:
- examen static (radiografie);
- examen dinamic (radioscopie);
- microradiofotografie (MRF), cu examinarea si depistarea afectiunilor pulmonare prin
screening populational.
Tomografia (stratigrafia) pulmonara este radiografia unui strat subtire de tesut
pulmonar, eliminind structurile aflate in planurile anterioare sau posterioare.
Completeaza examenul radiologic standard.
III. SCINTIGRAFIA PULMONARA
1. Scintigrafia de perfuzie
12
Se realizeaza cu RISA (I131) sau agregate de serum albumina marcata cu Tc99.
In pediatrie se utilizeaza preparate pe baza de In113 (iradierea este neglijabila).
Macroagregatele de albumina sint blocate la nivelul circulatiei pulmonare
deoarece dimensiunea lor este superioara diametrului capilarelor pulmonare (40 - 50
In acest fel se realizeaza in conditii normale o imagine scintigrafica omogena a
ambilor plamini cu amprenta cardiaca la nivelul marginii mediastinale a plaminului sting.
Defectele de perfuzie se traduc prin aspecte lacunare unice sau multiple. Actualele
progrese tehnice pemit studii cantitative ale vascularizatiei plaminilor, servind la
diagnosticul evolutiv al tulburarilor de perfuzie pulmonara.
Scintigrafia repetata permite urmarirea revascularizatiei pulmonare in zonele
afectate.
2. Scintigrafia de ventilatie
Se efectueaza cu un circuit spirografic in care s- a introdus o cantitate cunoscuta
de gaz radioactiv (Kr, Xe).
Permite studii cantitative ale ventilatiei, global pe cei doi plamini, diferentiat
stinga / dreapta, sau regional (baze, virfuri).
Indicatia principala este legata de afectiunile bronho-pulmonare insotite de
tulburari de ventilatie (bronsite cronice, emfizem, astm bronsic, bronsiectazie).
3. Scintigrafia cu trasori tumorali.
Se realizeaza prin injectarea i.v. a unor radiotrasori cu acumulare selectivi in
tesutul neoplazic: (Ca- citrat, Tc- bleomicina). Procesele tumorale se evidentiaza prin
imagini scintigrafice "pozitive ". Indicele de acuratete variaza intre 70 - 75 %.
C. EXPLORARE PARAMETRILOR BIOMECANICI
Scop: determinarea prezentei, naturii si extinderii disfunctiei pulmonare cauzate
prin obstructie, restrictie sau combinarea acestora.
Sindrom obstructiv = afectarea ventilatorie prin cresterea rezistentei in caile
aeriene.
Sindrom restrictiv= afectarea ventilatiei prin limitarea excursiei peretelui
toracic.
Sindrom mixt= combinarea celor doua mecanisme mentionate anterior.
13
Comportamentul mecanic pulmonar poate fi cuantificat prin urmatorii parametrii:
volume si capacitati – debite ; proprietati mecanice (rezistenta, compleanta, elastanta);
I. VOLUME SI CAPACITATI (STATICE)
Evalueaza dimensiunile pompei pulmonare.
1. Capacitatea vitala (CV)- reprezinta cantitatea maxima de gaz care poate fi
mobilizata intr- o singura miscare ventilatorie si este o suma de volume. Acestea sint
masurate la nivelul orificiului bucal cind aparatul toraco- pulmonar trece din pozitia
expiratorie maxima in pozitia inspiratorie maxima.
Determinarea CV se poate face prin examen spirografic sau prin
pneumotahografie integrata volumic. Pe traseul spirografic se masoara si subdiviziunile
CV: volumul curent (VC); volumul inspirator de rezerva (VIR) si volumul
expirator de rezerva (VER).
2. Capacitatea inspiratorie (CI)- este volumul maxim de aer care poate fi
inspirat cind aparatul toraco- pulmonar isi schimba pozitia de expir de repaus la inspir
maxim. Se calculeaza pe spirograma ca suma VC + VIR – vezi Fig . 63 .
3. Capacitatea reziduala functionala (CRF) - este volumul de gaz care se
gaseste in plamini in pozitia de repaus expirator. CRF reprezinta volumul de gaz in care
patrunde, se amesteca si se dilueaza aerul inspirat inainte de a intra in schimb gazos cu
singele.
Marimea CRF exprima echilibrul dintre fortele de retractie elastica ale plaminului
si toracelui, care se opun la nivelul suprafetei pleurale.
Determinarea CRF se face prin:
- metoda dilutiei gazelor inerte (N2, , He)
- metoda pletismografica (body- pletismografie)
4. Volumul rezidual (VR) - este volumul de gaz care ramine in plamini la
sfirsitul unei expiratii complete (fortate). VR nu poate fi evacuat din plamini la subiectul
in viata, astfel incit de terminarea acestul volum se face:
- prin calcul: VR = CRF - VER;
- prin metoda dilutie (N 2 , He) in respiratie unica, in circuit deschis
5. Capacitatea pulmonara totala (CPT) - este volumul de gaz continut in
plamini la sfirsitul unui inspir complet (pozitie inspiratorie maxima).
14
Determinarea CPT se face:
- prin calcul: CPT = CV + VR sau CPT = CI + CRF;
- prin metoda dilutiei He prin respiratie unica in circuit deschis- prin metoda radiologica:
masurarea CPT pe radiografii toracopulmonare, efectuate in proiectii postero- anterioara
si laterala, cu subiectul in apnee dupa un inspir maximal, eventual prelucrarea
computerizata a rezultatului.
Toate volumele si capacitatile pulmonare se vor corecta BTPS, indiferent de
metoda de determinare utilizata.
II. DEBITE VENTILATORII
Evalueaza performanta (cinematica ) pompei respiratorii.
Debitele ventilatorii se determina de obicei in cursul unei manevre expiratorii
maximale si fortate; uneori se recurge la inregistrarea unui inspir fortat sau a unei
ventilatii fortate . Rezultatul se poate exprima:
- in debite medii (masurate pe expirograma fortata);
- in debite instantanee maxime ( masurate pe curba flux- volum).
1. Pe expirograma fortata (obtinuta cu ajutorul spirografului) se determina
urmatorii parametrii:
a. Volumul expirator maxim pe secunda (VEMS) este volumul de gaz
expulzat din plamini in prima secunda a expirului fortat. Uneori se determina volumele
expirate la 0,5 sec (VEM 0,5), 0, 75 sec (VEM 0,75 ), 2 sec (VEM2 ) sau 3 sec (VEM3)
de la inceputul expiratiei, dar acesti parametri nu aduc informatii suplimentare fata de
VEMS si nu au intrat in investigatia de rutina.
VEMS se exprima in litri sau % din CV, dupa corectia BTPS.
Raportul VEMS/ CV x 100 sau indice de permeabilitate bronsica (IPB
Tiffeneau-Pinelli) este un indice valoros pentru evidentierea tulburarilor ventilatorii
obstructive.
b. Debit expirator maxim pe fractiuni ale CV : pentru jumatatea mijlocie a CV
fortate (FEF 25-75 ), pentru al treilea sfert al CV(FEF50-75 ), intre 75% si 85% din CV
(FEF75- 85 ) si intre 200 si 1200 ml din CV (FEF = forced expiratory flow).
15
FEF25-75 , FEF50-75 si FEF75-85 sint parametri mai sensibili decit VEMS
pentru diagnosticul obstructiei discrete la fluxul de aer, deoarece valorile lor depind
predominant de proprietatile mecanice pulmonare (diagnostic precoce al sindromului
obstructiv).
c. Ventilatia maxima este volumul de aer expirat intr- un minut in cursul unei
ventilatii maximale. Se determina prin metoda spirografica: direct; indirect : Vmax =
VEMS x 30.
d. Indici temporali ai expiratiei fortate cresc sensibilitatea informatiilor
furnizate de parametrii mentionati anterior:
- timpul de expiratie fortata a 95% din CV fortata;
- timpul de expiratie fortata a 1/2 mijlocii a CV fortate
2. Curba flux- volum reprezinta inscrierea grafica a fluxului de aer produs in
timpul expiratiei functie de volumul de aer expirat (egal cu capacitatea vitala fortata).
Pe curba flux-volum a expiratiei fortate se masoara:
a. Debitul expirator maxim de virf (PEF- peak expiratory flow) reprezinta
valoarea maxima a fluxului de aer care poate fi generat in cursul unui expir maxim si
fortat care incepe din pozitia inspiratorie maxima.
b. Debit expirator maxim instantaneu la 50% CV (MEF50), respectiv 25%
CV (MEF25) reprezinta debitul expirator maxim atins in momentul in care in plamin a
mai ramas 50, respectiv 25% din
c. Debitul expirator maxim instantaneu la 60% din capacitatea pulmonara
totala prezisa (MEF60 CPTpr ) reprezinta fluxul maxim atins in momentul in care
volumul pulmonar masoara 60% din CPT prezisa.
Debitele expiratorii maxime instantanee sint parametri mai sensibili decit VEMS
pentru depistarea precoce a tulburarilor ventilatorii obstructive din caile aeriene distale
III. PROPRIETATI MECANICE ALE PLAMINULUI
Evalueaza relatiile dintre variatia volumului de aer intrapulmonar si variatia
corespunzatoare a presiunii transpulmonare (presiune motrice).
16
1. Curba volum- presiune statica se obtine prin inregistrari simultane de volum
(spirografie) si presiuni (manometrie esofagiana). Pe aceasta inregistrare se determina
urmatorii parametrii:
a.presiunile transpulmonare statice (presiunea inspiratorie maxima)
b. complianta pulmonara statica (CL st)
2. Pe curba volum- presiune dinamica se determina:
a. complianta pulmonara dinamica (C din).
b. parametrii rezistivi ai aparatului toraco- pulmonar :
- rezistenta pulmonara la flux (RL)- suma rezistentelor opuse la curgerea aerului de
catre caile aeriene si tesuturile neelastice pulmonare
- rezistenta la flux in caile aeriene (Raw);
-rezistenta la flux in sistemul respirator (Rrs) data de suma rezistentelor opuse de
peretele toracic, tesuturile pulmonare neelastice si caile aeriene;
- rezistenta la flux in caile aeriene periferice (Rperif)- se determina prin calcul de pe
expirograma fortata si de pe curba volum- presiune statica.
D. EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOELECTRICI
Se exploreaza activitatea bioelectrica a structurilor implicate in realizarea functiei
respiratorii:
- ventilatia (muschii cavitatii bucale, muschi respiratori, SNC, sistem nervos
periferic);
- perfuzia (cord).
Notiuni detaliate vor fi furnizate la capitolul de explorare neuro- musculara.
17