EVOLUŢIA PRACTICILOR DE CONTABILITATE ÎN TIMPUL …

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol. XIV • Nr. 32 • Iunie 2012 431

EVOLUŢIA PRACTICILOR DE CONTABILITATE ÎN TIMPUL RECENTEI

CRIZE ECONOMICE: STUDIU EMPIRIC PRIVIND MANAGEMENTUL

CÂŞTIGURILOR

Cătălina Gorgan

1, Vasile Gorgan

2, Valentin Florentin Dumitru

3 şi Ileana

Cosmina Pitulice4

1) 2)3)4)Academia de Studii Economice, Bucureşti, România

Rezumat

Pieţele financiare se bazează pe încredere, iar încrederea este oferită de prezumţia

că situaţiile financiare sunt corecte şi reflectă realitatea economică. Scandalurile financiare

din perioada 2001-2002, precum şi actuala criză economică au ridicat semne de întrebare în

privinţa integrităţii informaţiei contabile oferite investitorilor şi altor categorii de utilizatori.

În acest context, studiul nostru are ca scop pe de o parte analiza măsurii în care raportarea

financiară este implicată în declanşarea crizei economice mondiale, iar pe de altă parte

evidenţierea modificărilor generate de izbucnirea crizei în ceea ce priveşte calitatea

informaţiilor financiare furnizate de companii. Principalul obiectiv al lucrării este de a

demonstra prin intermediul unui studiu empiric faptul că managementul câştigurilor

analizat prin prisma angajamentelor discreţionare pentru unele din marile companii

europene cunoaşte un declin în perioada recentei crize economice comparativ cu perioada

anterioară acesteia.

Cuvinte-cheie: angajamente discreţionare, managementul câştigurilor, calitatea informaţiei

contabile, standarde internaţionale de raportare financiară (IFRS), criza economică

Clasificare JEL: M 41

Introducere

După o perioadă de avânt, ce a urmat marilor scandaluri financiare, peisajul

economic dominat de globalizare a fost umbrit de apariţia unui personaj incomod: criza

economică mondială. Originile crizei economice au fost investigate în mai multe domenii,

variind de la creditele acordate îndeosebi pentru achiziţia de active în domeniul imobiliar,

la calitatea raportării financiare şi la utilizarea modelului valorii juste. Pieţele financiare se

bazează pe încredere, iar încrederea este oferită de prezumţia că situaţiile financiare

prezintă fidel poziţia financiară, performanţele şi modificarea poziţiei financiare a

companiilor. În contextul crizei, s-a ridicat problema integrităţii informaţiei contabile

oferite investitorilor şi altor categorii de utilizatori.

Autor de contact, Valentin Florentin Dumitru – [email protected]

AE Evoluţia practicilor de contabilitate în timpul recentei crize economice: studiu empiric privind managementul câştigurilor

Amfiteatru Economic 432

Calitatea raportării financiare prezintă o importanţă fundamentală în construirea

economiei globale. De aceasta depinde buna funcţionare a pieţelor financiare din întreaga

lume. Este motivul pentru care Fundaţia IFRS (Fundaţia Standardelor Internaţionale de

Raportare Financiară) menţionează în primul paragraf al Constituţiei sale că acţionează „în

interes public” pentru a dezvolta un set de standarde contabile care să solicite situaţii

financiare ce conţin informaţii de calitate ridicată, transparente şi comparabile, utile

participanţilor pe pieţele financiare globale şi altor categorii de utilizatori în luarea

deciziilor.

În condiţiile extinderii pieţelor de capital şi dezvoltării companiilor multinaţionale,

devine evidentă nevoia de informaţii financiare complexe, transparente şi comparabile. În

acest context, este remarcată importanţa aplicării pe scară largă a unor standarde globale de

contabilitate de înaltă calitate, care să fie acceptate de organismele de normalizare

naţionale. Implementarea standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) la nivel

mondial reprezintă o soluţie în acest sens, calitatea informaţiilor financiare fiind rezultatul

modalităţii în care acestea sunt aplicate în fiecare ţară sau companie.

Multe dintre deciziile pe care le iau specialiştii contabili în procesul desfăşurării

activităţilor la nivel de întreprindere se bazează pe anticipări ale viitorului, pe presupuneri,

aşteptări, estimări. Toate acestea cer conducerii întreprinderii cele mai dificile, subiective

sau complexe raţionamente profesionale. Întocmirea situaţiilor financiare solicită adesea

intervenţia raţionamentului profesional. Rolul acestuia este extrem de important în

dezvoltarea politicilor contabile atunci când acestea sunt selectate din alternativele permise

în standarde şi în interpretări. Deşi se recomandă ca alegerea unei politici contabile sau

tehnici de estimare dintre cele acceptate să se realizeze astfel încât să se obţină cea mai

bună informare în vederea luării deciziilor, de multe ori însă managerul poate fi tentat să

facă o alegere subiectivă (spre exemplu: de diminuare a rezultatului sau de creştere a

acestuia).

Exercitarea judecăţii profesionale, în combinaţie cu flexibilitatea oferită de

raportarea financiară, care permite entităţilor libertate în privinţa implementării

reglementărilor contabile, la care se adaugă comportamentul managerilor potrivit teoriei

agenţiei1, duce la situaţia în care managementul câştigurilor afectează calitatea situaţiilor

financiare. Marile scandaluri financiare şi declanşarea crizei economice mondiale au

demonstrat slăbiciunea unor informaţii financiare şi efectul lor negativ asupra bunei

funcţionări a pieţelor.

În concordanţă cu literatura analizată, am realizat un studiu empiric privind

examinarea calităţii câştigurilor raportate de companii prin determinarea nivelului de

angajamente discreţionare încorporate în aceste câştiguri. Importanţa studiului nostru este

dată de contextul actual, al declanşării crizei economice mondiale şi mai ales al discuţiilor

aprinse despre rolul raportării financiare în izbucnirea crizei. Ne propunem să surprindem

evoluţia managementului câştigurilor entităţilor înainte şi după declanşarea crizei

economice mondiale. Spre deosebire de lucrarea noastră, studiile anterioare au vizat analiza

aceleiaşi evoluţii a managementului câştigurilor, dar în alte condiţii, spre exemplu:

1 Teoria agenţiei susţine că există o asimetrie informaţională semnificativă între managerii şi

proprietarii firmei (acţionari), asimetrie ce generează un conflict de interese. Deoarece de cele mai

multe ori acţionarii nu au cunoştinţele necesare şi nu pot controla activitatea managerilor, aceştia iau

decizii care duc la diminuarea beneficiilor care ar trebui să ajungă la acţionari. În acelaşi timp,

managerii pot manipula informaţiile pe care le comunică acţionarilor, pentru a răspunde cu bine

controlului ce le analizează activitatea.


Vol. XIV • Nr. 32 • Iunie 2012 433

schimbarea auditorului; aplicarea IFRS-urilor într-o ţară sau mai multe; izbucnirea crizei

asiatice etc.

Cercetarea noastră este structurată astfel: revizuirea literaturii de specialitate în

ceea ce priveşte calitatea raportării financiare, criza economică mondială şi managementul

câştigurilor; prezentarea metodologiei de cercetare; prezentarea rezultatelor studiului

empiric; conturarea concluziilor şi a direcţiilor viitoare de cercetare.

1. Trecerea în revistă a literaturii de specialitate

Dezvoltarea contabilităţii s-a sincronizat cu progresul economiei şi a societăţii în

ansamblu. Pentru a se adapta schimbărilor intervenite la nivel mondial şi pentru a răspunde

nevoilor utilizatorilor din ce în ce mai complexe, contabilitatea trebuie să sporească

valoarea informaţiei furnizate (Gorgan, et al., 2008). O condiţie vitală pentru funcţionarea

eficientă a pieţelor este încrederea utilizatorilor în raportarea financiară realizată de

companii. Apariţia unor informaţii aparent contradictorii (spre exemplu, în 1996, France-

Télécom a raportat un profit de 350 milioane USD potrivit standardelor franceze, dar o

pierdere de 5,65 miliarde USD potrivit normelor internaţionale), producerea marilor

scandaluri la începutul acestui secol (spre exemplu, scandalul Enron) şi instalarea crizei

economice mondiale din ultimii ani, au periclitat încrederea în situaţiile financiare.

Creşterea calităţii raportării financiare oferite de contabilitate reprezintă o

necesitate în condiţiile unei economii globalizate. Preocupările organismelor de

normalizare a contabilităţii trebuie să vizeze crearea unui cadru de raportare financiară

transparent şi de încredere în vederea fundamentării cât mai corecte a deciziilor diverselor

categorii de utilizatori. În cadrul procesul de convergenţă contabilă internaţională în care

sunt implicate cele mai multe din ţările lumii, s-au realizat paşi importanţi pe această cale.

Implementarea IFRS-urilor la nivel mondial este văzută ca o soluţie în dobândirea unei

raportări financiare de calitate. Rezultatele mai multor studii au indicat drept efecte ale

aplicării obligatorii a IFRS-urilor la nivel mondial următoarele: creşterea calităţii raportării

financiare, a comparabilităţii şi a transparenţei situaţiilor financiare (Jermakowicz şi

Gornik-Tomaszewski, 2006; Ball, 2006; Christensen, et al., 2007; Horton, et al., 2010).

Cu toate acestea, Ball (2006) consideră că „punerea în aplicare a IFRS-urilor

reprezintă călcâiul lui Ahile” al normelor internaţionale. Din cauza existenţei diferitelor

motive, mai ales de natură economică sau politică, se aşteaptă ca punerea în aplicare a

IFRS-urilor va fi inegală în lume, inclusiv în Europa. Diferenţele internaţionale

semnificative în practica de raportare financiară şi în calitatea raportării financiare sunt

inevitabile. Preocuparea principală ce apare la adoptarea pe scară largă a IFRS-urilor este

legată de situaţia investitorilor, care vor fi induşi în eroare crezând că există mai multă

uniformitate în practică decât este în realitate. O astfel de situaţie de adoptare inegală

diminuează avantajele unor standarde uniforme de care ar trebui să beneficieze investitorii,

cum ar fi reducerea costurilor de informare şi obţinerea unor informaţii fără risc.

Pe fundalul eforturilor de realizare a convergenţei contabile internaţionale şi de

obţinere a unei raportări financiare de înaltă calitate, a intervenit criza economică mondială.

Literatura de specialitate oferă numeroase informaţii privind cauzele declanşării crizei

economice, de multe ori contradictorii chiar şi în rândul specialiştilor de marcă din

domeniu. Majoritatea celor care abordează subiectul crizei, fie că sunt societăţi de asigurări,

bănci, universitari sau alte părţi consideră că aceasta a început ca urmare a exploziei bulei

imobiliare în SUA. Băncile au fost, şi de această dată, în centrul discuţiilor despre



declanşarea crizei, prin acordarea creditelor subprime (neperformante). Amploarea crizei

economice curente este dată de inovaţiile fără precedent în ceea ce priveşte instrumentele

financiare derivate.

Todt (2009) consideră că originile crizei actuale se regăsesc în piaţa imobiliară

americană care, deşi este doar una dintre pieţele unui singur stat, este o piaţă semnificativă

în cadrul celei mai importante economii mondiale. Piaţa imobiliară americană a fost

antrenată de un balon (bulă) speculativ(ă) finanţat(ă) de “politica banilor ieftini” a

Sistemului de Rezerve Federal. Într-o primă etapă băncile au vândut ipotecile pe titluri de

valoare. Într-o a doua etapă au utilizat lichidităţile obţinute din vânzarea titlurilor de valoare

amintite anterior pentru a extinde creditul ipotecar pe baza efectului de levier. Se remarcă în

cadrul acestui proces uşurinţa acordării creditelor, fără aprecierea corectă a riscurilor.

Procesul a tot fost repetat, rezultatul final fiind un volum imens de credite însoţite de un

mare număr de titluri de valoare nesigure cu un public neinformat în privinţa calităţii

acestora. Dovezile clare că sistemul a cedat au fost indicate de faptul că proprietăţile

imobiliare nu mai valorau atât de mult, creditele nu mai puteau fi rambursate, activele

financiare indiferent de categorie îşi diminuaseră valoarea, lipsa banilor era resimţită din

plin, investitorii erau îngrijoraţi şi mult mai atenţi la riscul investiţiilor lor. Întreg sistemul

financiar a fost afectat (valutele şi dobânzile variau semnificativ, bursele erau în scădere

etc).

Totir şi Dragotă (2011) consideră că instrumentele financiare sofisticate au

generat o astfel de complexitate, astfel încât aproape niciun analist (inclusiv agenţiile de

rating precum Standard şi Poors, Moody’s etc.) nu a reuşit să “prevadă pericolul, în mod

convingător, pentru masa de investitori”.

Criza mondială a contestat în general contabilitatea şi auditul. IFRS-urile, dar mai

ales valoarea justă au fost aspru criticate. Standardele de contabilitate şi cele de audit şi-au

demonstrat vulnerabilitatea, în condiţiile în care multe companii profitând de nesiguranţa,

lipsa transparenţei, lacunele reglementărilor contabile mai ales în ceea ce priveşte

surprinderea inovaţiilor legate de instrumentele financiare, au raportat rezultate

impresionante fără a avea la bază o creştere reală de valoare. Se impunea astfel o

redimensionare a procesului de standardizare la nivel mondial.

Rolul jucat de raportarea financiară, dar mai ales de valoarea justă în declanşarea

crizei mondiale a fost amplu dezbătut. Pentru unii cercetători valoarea justă a influenţat

foarte puţin sau deloc declanşarea crizei, fiind „doar un mesager care acum este împuşcat”

(Turner, 2008) în timp ce pentru alţii aceasta a avut o contribuţie decisivă, accentuând criza.

Laux şi Leuz (2009) afirmă că, probabil, modelul valorii juste nu a contribuit la criza într-o

măsură atât de mare, dar, de asemenea, nu a fost doar un mesager. Magnan (2009) studiază

modalitatea prin care utilizarea modelului valorii juste afectează raportarea financiară, în

special în cazul instituţiilor financiare care au fost profund afectate de criza financiară din

anii 2007-2009. În urma analizei “probelor analitice şi empirice (care sunt limitate)” privind

rolul jucat de valoarea justă în criza actuală, autorul concluzionează că deşi criza este, într-o

anumită măsură, încă în desfăşurare, dovezile sugerează că valoarea justă a amplificat criza,

mai ales în cazul instituţiilor care deţineau active pe pieţe care în timpul crizei s-au

confruntat cu lipsă de lichidităţi. Punerea în aplicare a modelului valorii juste este plină de

dificultăţi, care afectează grav avantajele potenţiale ale acesteia. Mai mult decât atât, în

timp ce rolul său în criza financiară poate să fi fost exagerat, există dovezi precum că

utilizarea contabilităţii în valori de piaţă ar fi putut contribui la un efect de faliment

contagios printre instituţiile financiare. Astfel, contabilitatea “ar fi putut fi mai mult decât

un mesager”.


Vol. XIV • Nr. 32 • Iunie 2012 435

Unii autori susţin că nu modelul valorii juste este problema, ci mai degrabă,

calitatea comunicării (Leone, 2008, citat de Magnan, 2009). Informaţiile privind valoarea

justă pot fi înşelătoare, astfel, până aproape de izbucnirea crizei, atât Lehman Brothers şi

AIG erau solvabile şi suficient de capitalizate, cu porţiuni semnificative ale bilanţului lor

bazându-se pe valoarea justă. Cu toate acestea, estimările valorii companiilor pe baza

valorii juste nu au prezentat gradul de risc în situaţia în care evenimentele nu a evoluat

conform aşteptărilor. Astfel, utilizarea modelului valorii juste fără divulgare suplimentară

adecvată nu este nici echitabilă şi nici nu oferă informaţii corecte despre riscul activelor.

Măsurile luate de organismul internaţional de normalizare, care a creat un Grup

consultativ privind criza financiară (Financial Crisis Advisory Group – FCAG), trădează o

oarecare vulnerabilitate a modelului contabil existent înaintea crizei economice mondiale

(transparenţă prea redusă, standarde necorespunzătoare pentru instrumente financiare,

solicitare de informaţii privind determinarea valorii juste şi a riscurilor insuficiente etc.). La

aceasta se adaugă limitele sistemelor de guvernanţă corporativă şi problemele apărute în

gestiunea riscului (Gîrbină, 2009). Grupul consultativ a analizat modalitatea prin care

calitatea raportării financiare ar putea fi îmbunătăţită în vederea redobândirii încrederii

investitorilor în pieţele financiare.

Revizuirea standardelor internaţionale s-a realizat în conformitate cu nevoile

utilizatorilor, în vederea creşterii transparenţei şi furnizării de informaţii care să

îmbunătăţească abilitatea acestora de a lua decizii. Criza financiară a evidenţiat importanţa

rolului jucat de IASB (International Accounting Standards Board), subliniind necesitatea

unui singur set de standarde de contabilitate la nivel mondial.

Pentru a putea face distincţie între o informaţie de calitate superioară (mai utilă) şi

una de calitate inferioară (mai puţin utilă), trebuie să se ţină cont de caracteristicile

calitative care fac utilă o informaţie. Caracteristicile calitative ale informaţiilor contabile şi

ierarhia acestora sunt analizate, în primul rând, prin intermediul unui cadru contabil

conceptual (Feleagă et al., 2008). Spre deosebire de vechiul cadru conceptual internaţional

care prezenta cele patru caracteristici calitative principale: inteligibilitatea, relevanţa,

credibilitatea şi comparabilitatea, noul cadru conceptual consideră relevanţa (relevance) şi

reprezentarea fidelă (faithful representation) ca fiind caracteristicile calitative

fundamentale ale informaţiei contabile după cum sunt definite în Cadrul conceptual al

IASB (Cadrul conceptual Caracteristici calitative 5 – QC5). Utilitatea informaţiei financiare

este sporită dacă este comparabilă, verificabilă, oferită la timp şi inteligibilă (Cadrul

conceptual Caracteristici calitative 4 – QC4). Credibilitate (reliability) este astfel înlocuită

prin reprezentarea fidelă.

Informaţiile sunt considerate relevante atunci când influenţează deciziile

utilizatorilor (Cadrul conceptual Caracteristici calitative 6 – QC6). Rolul de previziune a

informaţiilor şi cel de confirmare a lor sunt în strânsă legătură şi reprezintă componente ale

relevanţei. Pentru ca o informaţie financiară să răspundă cerinţei de reprezentare fidelă,

aceasta trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici: să fie completă, neutră şi să nu

prezinte erori semnificative (Cadrul conceptual Caracteristici calitative 12 – QC12).

Prezenţa opţiunilor în contabilitate, dată de existenţa mai multor politici şi/sau

tehnici de estimare pentru rezolvarea unei probleme contabile, determină unele alegeri care

nu conduc întotdeauna la obţinerea celei mai bune informări în vederea luării deciziilor. De

multe ori, managerul poate alege în mod subiectiv. Utilizarea marjei de libertate dată de

jocul opţiunilor în scopul creării unei imagini atrăgătoare faţă de utilizatorii externi şi

tendinţa de a corecta rezultatul conduc spre fenomenul de management al câştigurilor.



Întocmirea situaţiilor financiare solicită adesea judecată profesională. Aceasta

împreună cu flexibilitatea oferită de raportarea financiară, care permite companiilor

libertatea în privinţa implementării reglementărilor contabile, la care se adaugă

comportamentul managerilor potrivit teoriei agenţiei duce la situaţia în care managementul

câştigurilor afectează calitatea situaţiilor financiare. Contabilitatea de angajamente este

specifică aproape tuturor companiilor cu excepţia celor foarte mici. În conformitate cu

aceasta, poziţia financiară şi performanţa unei companii sunt măsurate prin recunoaşterea

evenimentelor economice fără a ţine cont de decontarea monetara a acestora.

Managementul câştigurilor se referă la manipularea deliberată a informaţiei contabile de

către manageri prin utilizarea de opţiuni discreţionare oferite de standardele specifice

contabilităţii de angajamente. În opinia noastră, deşi s-au făcut paşi importanţi în direcţia

creşterii calităţii raportării financiare, există totuşi suficient spaţiu de manevră pentru

manageri în manipularea informaţiei contabile în interes propriu. Acest lucru pare să iasă în

evidenţă în momentul în care companiile se confruntă cu restricţii impuse de situaţii

determinate de criza economică, investigaţii ale instituţiilor guvernamentale, schimbarea

auditorului extern, etc. Healy (1995) a fost primul autor care s-a ocupat de managementul

câştigurilor utilizând termenul angajamente discreţionare.

Jeanjean şi Stolowy (2008) clasifică metodologiile de studiu a managementului

câştigurilor astfel:

studii care utilizează angajamentele discreţionare;

studii care utilizează angajamente specifice;

studii care analizează proprietăţile statistice ale câştigurilor în vederea identificării

unor praguri.

Iatridis (2010) identifică o serie de situaţii în care se practică managementul

câştigurilor:

transferarea câştigurilor din anii buni în anii răi;

amânarea recunoaşterii veniturilor în vederea reducerii poverii fiscale;

nerăbdarea firmelor de a dezvălui rezultate pozitive corelată cu tendinţa de amânare

a rezultatelor negative;

opţiunea managerilor care beneficiază de contracte legate de preţul acţiunilor sau

scheme de bonificare de a utiliza politici discreţionare în vederea îmbunătăţirii valorii

compensaţiilor lor curente şi viitoare.

Studii anterioare indică faptul că angajamentele discreţionare la nivel ridicat

indică manipularea câştigurilor. În general, studiile analizează evoluţia angajamentelor

discreţionare în preajma unor evenimente cu impact semnificativ asupra activităţii

companiilor luate în considerare (investigaţii privind scutirile aferente importurilor,

scandaluri financiare, schimbarea auditorului, criza financiară, etc.)

Jones (1991) propune un model de determinare a nivelului angajamentelor

discreţionare în două variante: transversal (mai multe companii din aceeaşi ramură

industrială, în aceeaşi perioadă de timp) şi serii de timp (date ale aceleiaşi companii pe mai

multe perioade de timp). Studiile ulterioare referitoare la angajamentele discreţionare

utilizează fie acest model, fie variante uşor modificate ale acestuia. Determinarea

angajamentelor discreţionare porneşte de la determinarea angajamentelor considerate

normale. Ca determinanţi ai acestora se reţin: totalul activelor, variaţia veniturilor şi

imobilizările corporale. Nivelul angajamentelor discreţionare se determină prin regresie,

reprezentând nivelul reziduurilor ecuaţiei de regresie, adică ceea ce nu poate fi explicat prin

prisma elementelor prezentate mai sus. Studiul urmăreşte nivelul angajamentelor


Vol. XIV • Nr. 32 • Iunie 2012 437

discreţionare în timpul investigaţiilor privind scutirile aferente importurilor, dezvăluind că

în această perioadă managerii utilizează metode care duc la scăderea veniturilor,

angajamentele discreţionare având tendinţa de scădere a veniturilor în anul terminării

anchetei.

DeFond şi Subramanyam (1998) investighează evoluţia angajamentelor

discreţionare pentru companiile care recurg la schimbarea auditorului. Rezultatele

studiului evidenţiază o scădere semnificativă a acestora în ultimul an înainte de schimbarea

auditorului şi o scădere nesemnificativă în primul an de după schimbare. De asemenea se

constată că firmele cu risc de litigii ridicat tind să raporteze angajamente discreţionare

negative relativ mai mari.

Kothari, et al. (2005) arată că modelele de determinare a angajamentelor

discreţionare prezintă specificitate scăzută în cazul firmelor cu performanţe neobişnuite.

Din acest motiv modelul este modificat prin introducerea ca parametru a rentabilităţii

activului – ROA (Return on assets – Rentabilitatea activelor), demonstrând că cercetările

managementului câştigurilor pe baza noului model prezintă un grad de încredere mai

ridicat.

Jeanjean şi Stolowy (2008) studiază impactul adoptării standardelor IFRS asupra

managementului câştigurilor în Australia, Franţa şi Regatul Unit. Rezultatul studiului

scoate în evidenţă faptul că practica managementului câştigurilor nu a cunoscut un declin în

urma introducerii obligatorii a standardelor IFRS, în Franţa înregistrându-se chiar efectul

contrar. Ei concluzionează că factorii instituţionali naţionali şi stimulentele managerilor

joacă un rol important în creionarea caracteristicilor raportării financiare, mai important

chiar decât standardele contabile considerate individual.

Cohen (2008) demonstrează că managementul câştigurilor prin intermediul

angajamentelor discreţionare a cunoscut o creştere constantă începând din 1987 până la

apariţia legii Sarbanes-Oxley în anul 2002, perioadă după care a cunoscut un declin

semnificativ. Dimpotrivă, activităţile de management al câştigurilor reale a cunoscut un

declin în perioada anterioară legii Sarbanes-Oxley şi o creştere semnificativă ulterior.

Iatridis (2010) investighează impactul adoptării IFRS asupra rezultatelor

companiilor din Regatul Unit. Utilizând printre altele un model care examinează legătura

dintre angajamentele discreţionare şi fluxurile de numerar, rezultatul studiului evidenţiază

potenţialul redus în privinţa managementului câştigurilor în urma adoptării IFRS.

Concluziile au la bază rezultate contabile mai puţin nivelate, recunoaşterea promptă a

pierderilor masive şi mai puţin frecventa raportare a profiturilor mici ca semne de

manipulare a veniturilor către o anumită ţintă.

Choi, et al. (2011) investighează modul în care valoarea informaţională a

veniturilor raportate a suferit modificări în urma crizei financiare asiatice din perioada

1997-1998. Concluziile desprinse în urma aplicării modelului de determinare a

componentelor câştigurilor propus de Jones (1991) şi modificat de Dechow, et. al. (1995)

pun în evidenţă, în primul rând, scăderea relevanţei informaţionale a angajamentelor

discreţionare în timpul crizei, componentele nediscreţionare ale veniturilor nefiind afectate

de criză. Relevanţa informaţională a componentele discreţionare ale câştigurilor a fost

afectată mai accentuat în ţările cu instituţii mai slabe decât în cele cu instituţii mai puternice

şi în firmele cu asimetrie informaţională mai mare comparativ cu firmele care prezentau

asimetrie informaţională mai scăzută.

În conformitate cu lucrările citate mai sus, studiul nostru va încerca să arate că în

condiţiile restricţiilor impuse de recenta criză economică situaţiile financiare încorporează

mai puţine elemente (angajamente discreţionare) care pot afecta calitatea acestora.



2. Metodologia de cercetare

Obiectivul studiului constă în apreciere calităţii informaţiei financiare furnizate de

marile companii europene înainte şi în timpul crizei financiare din anii 2008-2009. În acest

scop, în concordanţă cu literatura citată anterior, se examinează calitatea câştigurilor

raportate de companii prin determinarea nivelului de angajamente discreţionare încorporate

în aceste câştiguri.

Veniturile raportate de companii în situaţiile financiare potrivit contabilităţii de

angajamente se concretizează în fluxuri de numerar şi angajamente. Acestea din urmă pot fi

împărţite în:

angajamente normale, nediscreţionare, rezultate din activitatea de exploatare şi

investiţii a companiei;

angajamente anormale, discreţionare, care sunt rezultatul politicilor contabile

discreţionare aplicate de manageri.

În vederea determinării valorii angajamentelor discreţionare s-a utilizat varianta

transversală (cross sectional) a modelului Jones modificat de Dechow, et al. (1995) şi

Kothari, et al (2005):

(1)

Unde:

TAt - angajamente totale din anul t

Att-1 - Active totale în anul t-1

∆Vent -Variaţia veniturilor totale în anul t

∆Creantet - Variaţia creanţelor în anul t

PPE - imobilizări corporale

α0, α1, α02, α3, α4 = coeficienţii ecuaţiei de regresie

totaleActive

netProfit ROA

ϵt – reziduurile ecuaţiei de regresie

Valoarea angajamentelor discreţionare este dată de valoarea reziduurilor ecuaţiei

de regresie (ϵt). Nivelul angajamentelor totale ale unei companii se determină ca diferenţă

între profitul net şi fluxul de trezorerie din activitatea de exploatare. Coeficienţii ecuaţiei de

regresie se determină pentru companii din aceeaşi ramură industrială, în aceeaşi perioadă,

fiind necesar un eşantion de minim 8 -10 companii. Kothary et al. (2001) solicită minimum

10 firme pe fiecare eşantion de firme grupate în funcţie de ramura industrială în care îşi

desfăşoară activitatea, în timp ce la Cohen, et al. (2008) numărul minim solicitat este 8 .

Criteriul de grupare are la bază primele 2 cifre din codul Clasificarea Industrială Standard

(Standard Industrial Classification - SIC) aferent companiei luate în calcul.

Ipoteza testată este:

Managementul câştigurilor analizat prin prisma angajamentelor discreţionare pentru

marile companii europene cunoaşte un declin în perioada recentei crize economice

comparativ cu perioada anterioară crizei.

Studiul are la bază o populaţie formată din cele mai mari 30 de companii europene

incluse în clasificarea Global Fortune 2009. Selecţia companiilor a avut în vedere restricţia


Vol. XIV • Nr. 32 • Iunie 2012 439

referitoare la numărul minim de 10 companii pentru fiecare grup determinat pe baza

primelor două cifre din codul SIC (Standard Industrial Classification-Clasificarea

Industrială Standard). Companiile au fost selectate în ordinea în care apăreau în clasamentul

Forbes, excluzându-se cele din domeniul financiar. Au fost reţinute companiile din primele

trei ramuri industriale pentru care s-a completat eşantionul cu numărul minim de 10 firme.

Datele necesare aplicării modelului (date aferente anilor 2006-2009) au fost extrase din

rapoartele anuale ale companiilor vizate, prezentate de către acestea pe site-urile web

proprii. Centralizarea datelor s-a realizat cu ajutor procesorului de tabele Microsoft Excel,

pentru prelucrarea statistică a acestora s-a utilizat programul IBM SPSS Statistics.

3. Rezultatele obţinute

În vederea determinării nivelului angajamentelor discreţionare, într-o primă etapă

s-a utilizat regresia multiplă în vederea determinării coeficienţilor α1, α2, α3 şi α3 pentru

fiecare dintre ramurile industriale luate în calcul, în fiecare perioadă analizată. Ecuaţia de

regresie oferă de asemenea valorile reziduurilor (ϵ) pentru fiecare companie luată în calcul,

valori care nu pot fi explicate de determinanţii ecuaţiei de regresie, de fapt, valoarea

angajamentelor discreţionare.

Modelul Jones a generat controverse referitoare la capacitatea acestuia de a măsura

corect nivelul angajamentelor discreţionare. Acestea se refereau la posibilitatea ca

angajamentele discreţionare să încorporeze elemente nediscreţionare. Deşi acceptăm

această limită în măsurarea angajamentelor discreţionare considerăm că utilizarea acestora

ca variabilă dependentă şi nu ca variabilă explicativă nu influenţează rezultatele studiului.

Singura consecinţă constă în puterea explicativă mai redusă a modelului.

Tabelul următor conţine statistica descriptivă a rezultatelor obţinute. Mediana şi

abaterea standard sunt prezentate pentru fiecare parametru important al modelului:

angajamente normale, angajamente non-discreţionare (NDAC), angajamente discreţionare

(DAC) şi valoarea absolută a angajamentelor discreţionare (ABSDAC). Prima parte a

tabelului expune aceste valori pentru fiecare an şi industrie, cea de-a doua parte conţine

aceste rezultate sintetizate la nivelul fiecărui an. (tabel nr. 1)



Tabel nr. 1: Statistica descriptivă a rezultatelor obţinute

An Ramura

industrială N

NDAC DAC ABSDAC

Mediana Abaterea

standard Mediana

Abaterea

standard Mediana

Abaterea

standard

2007

Automobile 10 -0,0499 0,0360 0,0007 0,0344 0,0241 6,4239

Energie 10 -0,0341 0,0395 0,0068 0,0287 0,0178 0,0166

Rafinare 10 -0,0325 0,0334 0,0030 0,0179 0,0076 0,0125

2008

Automobile 10 0,0158 0,0671 0,0178 0,0417 0,0250 0,6897

Energie 10 -0,0299 0,0412 0,0038 0,0146 0,0095 0,0094

Rafinare 10 -0,0759 0,0213 0,0049 0,0148 0,0114 0,0078

2009

Automobile 10 -0,1012 0,0344 -0,0057 0,0153 0,0112 0,1079

Energie 10 -0,0302 0,0180 0,0010 0,0095 0,0071 0,0052

Rafinare 10 -0,0490 0,0214 0,0020 0,0139 0,0088 0,0090

2007 30 -0,0353 0,0354 0,0030 0,0268 0,0177 0,0165

2008 30 -0,0485 0,0548 0,0073 0,0259 0,0147 0,0181

2009 30 -0,0500 0,0408 0,0002 0,0126 0,0088 0,0073

Pentru a testa ipoteza studiului s-a recurs la metoda utilizată de Cohen (2008) comparându-

se mediana valorii absolute a angajamentelor discreţionare pe cei trei ani supuşi analizei.

Utilizarea valorii absolute se justifică prin prisma faptului că pentru studiu nostru prezintă

importanţă existenţa angajamentelor discreţionare, nu şi sensul acestora (recunoaşterea unor

venituri sau amânarea recunoaşterii acestora). După cum se poate observa în diagrama care

urmează există o tendinţă de scădere a valorii absolute a angajamentelor discreţionare de la

0,0177 în anul 2007 (înainte de debutul crizei) la 0,0147 în anul considerat ca an de debut al

crizei (2008). Scăderea a continuat în anul 2009 (0.0088) (figura nr. 1).

Figura nr. 1: Evoluţia angajamentelor discreţionare

Evoluţia angajamentelor discreţionare


Vol. XIV • Nr. 32 • Iunie 2012 441

Pentru a determina dacă diferenţele obţinute sunt semnificative s-a apelat la testul

t- Student ale cărui rezultate sunt prezentate în tabelul nr. 2.

Tabel nr. 2: Rezultatele testului t-Student

Diferenţe eşantioane pereche

t df Sig. Media

Abaterea

standard

Eroarea

standard

a mediei

95% Interval de

încredere

Inferior Superior

Perechea

1

DAC 2007 -

DAC 2008 ,00253 ,02151 ,00393 -,00550 ,01056 ,644 29 ,524

Perechea

2

DAC 2008 -

DAC 2009 ,00814 ,02047 ,00374 ,00049 ,01578 2,177 29 ,038

Testarea semnificaţiei modificării valorii medii evidenţiază o scădere

nesemnificativă în anul 2008 şi una semnificativă în 2009 (t=2,177 la un prag de

semnificaţie de 5%) ceea ce confirmă ipoteza noastră conform căreia managementul

câştigurilor analizat prin prisma angajamentelor discreţionare pentru marile companii

europene cunoaşte un declin în perioada crizei economice din 2008-2009 comparativ cu

perioada anterioară crizei.

Concluzii

Turbulenţele financiare globale apărute în anul 2008 şi la începutul lui 2009 au

condus la o criză impresionantă generată în principal de excesele în ceea ce priveşte

transformarea creditelor acordate de bănci în titluri pe piaţa de capital, intermedierea

financiară defectuoasă, reglementarea deficitară sau excesivă. Toate acestea au cauzat

ample dezechilibre micro şi macroeconomice. Deşi aceste fenomene au apărut iniţial în

Statele Unite, ulterior, un mare număr de state dezvoltate şi emergente din Europa au fost

influenţate în moduri variate, ceea ce a dus la “discuţii ample şi complexe referitoare la

viabilitatea şi funcţionalitatea arhitecturii actuale a sistemului monetar şi financiar

internaţional” (BNR, 2008). Organismul internaţional de normalizare şi modelul valorii

juste au fost amplu dezbătute şi criticate. Un număr de autori, în special cei care reprezintă

băncile au acuzat valoarea justă considerând-o principalul factor declanşator al crizei. Alţi

cercetători estimează că valoarea justă a accentuat criza. Susţinătorii valorii juste consideră

că aceasta este doar un mesager şi dacă mesajul transmis ar fi fost luat în considerare s-ar fi

putut lua măsuri în timp util.

Măsurile întreprinse de organismul internaţional de normalizare în contextul crizei

economice mondiale au condus la creşterea calităţii informaţiei contabile necesare

utilizatorilor în luarea deciziilor. Unii autori consideră totuşi că modificările standardelor

contabile au creat dificultăţi, au adâncit criza deoarece implementarea pe scară largă a

IFRS-urilor a dus la o modificare a principiilor contabile tradiţionale utilizate de decenii în

diferite ţări. Prin contrast, alţii văd IFRS-urile ca o şansă de recâştigare a încrederii

utilizatorilor în companii şi instituţii financiare. Normalizarea contabilă internaţională nu

caută să corecteze efectele nedorite ale mecanismelor de piaţă ci să îmbunătăţească



funcţionarea lor prin mai buna comunicare a informaţiei financiare (Burlaud şi Colasse,

2010).

Pieţele financiare se bazează pe încredere, iar încrederea este oferită de prezumţia

că situaţiile financiare sunt corecte şi reflectă realitatea economică. Managementul

câştigurilor afectează calitatea informaţiilor contabile care astfel nu mai pot fi utile

participanţilor pe pieţele financiare globale şi altor categorii de utilizatori în luarea

deciziilor. Analizând empiric evoluţia angajamentelor discreţionare înainte şi în timpul

recentei crize economice, rezultatele prezentului studiu arată că managementul câştigurilor

cunoaşte un declin în perioada crizei economice în raport cu perioada anterioară.

Rezultatele studiului nostru nu permit atribuirea declinului activităţii de manipulare a

veniturilor exclusiv crizei economice. Este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat si pe

fondul creşterii vigilenţei investitorilor, organismelor de reglementare profesională,

instituţiilor guvernamentale. De asemenea, declinul manipulării veniturilor utilizând

angajamentele discreţionare nu exclude existenţa unor alte elemente care ar putea altera

calitatea informaţiilor contabile. În altă ordine de idei neajunsurile cauzate de mărimea

eşantionului de companii luate în calcul sunt, în opinia noastră, oarecum atenuate de faptul

că acestea sunt cele mai mari din Europa şi nu alese arbitrar.

Rezultatele studiului sunt consecvente cu cele ale studiilor anterioare din aceeaşi

arie tematică care arată că în perioadele în care companiile sunt puternic afectate de factori,

de obicei exogeni (adoptarea IFRS, legea Sarbanes-Oxley, criza financiară), managementul

câştigurilor înregistrează un regres. Deşi aceşti factori de influenţă sunt diferiţi prin modul

în care apar şi se manifestă, în cele din urmă efectul pare să se concretizeze într-o serie de

restricţii care nu mai lasă managerilor posibilitatea manipulării veniturilor (cel puţin nu la

nivelul la care această tendinţă se manifesta anterior). Considerăm, în consens şi cu alte

studii citate în lucrare, că adoptarea normelor internaţionale IFRS şi mecanisme

instituţionale puternice sunt premise pentru diminuarea practicii managementului

câştigurilor sporindu-se în felul acesta fiabilitatea informaţiei contabile. Pe fondul

implementării la nivel mondial a referenţialului contabil internaţional se manifestă o

creştere a transparenţei şi comparabilităţii situaţiilor financiare. Toate aceste elemente

contribuie semnificativ la restabilirea încrederii utilizatorilor în raportarea financiară.

Direcţiile viitoare de cercetare vor viza creşterea numărului de companii şi ramuri

industriale luate în calcul. Se poate avea în vedere comportamentul companiilor dintr-o

singură ţară şi de asemenea evoluţia managementului câştigurilor în urma adoptării IFRS-

urilor de către o anumită ţară.

Bibliografie

Ball, R., 2006. International Financial Reporting Standards (IFRS): Pros and Cons for

Investors. Accounting & Business Research, 36(773), pp. 5-27

BNR, 2008. Raport anual 2008. Bucharest: BNR

Burlaud, A. şi Colasse, B., 2010. International Accounting Standardisation: Politics

Return? (I). Audit financiar, Iss. 1, pp. 3-12

Choi, J.H., Kim, J.B. şi Junghun Lee, J., 2011. Value relevance of discretionary accruals in

the Asian financial crisis of 1997–1998. J. Account. Public Policy, 30(2), pp. 166-187.

Christensen, H., Lee, E. şi Walker, M., 2008. Incentives or standards: What determines

accounting quality changes around IFRS adoption? [online] Disponibil la:


Vol. XIV • Nr. 32 • Iunie 2012 443

<http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1013054> [Accesat 10 Ianuarie

2012].

Cohen, D.A., Dey, A. şi Lys, T.Z., 2008. Real and Accrual-based Earnings Management in

the Pre- and Post-Sarbanes Oxley Periods. The Accounting Review, 83(3), pp. 757-787.

Dechow, P.M., Sloan, R.G. şi Sweeney, A., 1995. Detecting earnings management. The

Accounting Review, 70(2), pp.193-225.

DeFond, M.L. şi Subramanyam, K.R., 1998. Auditor changes and discretionary accruals.

Journal of Accounting and Economics, 25(1), pp.35-67.

Feleagă, N. et al., 2008. Politici şi opţiuni contabile. Bucureşti: Editura InfoMega

Gîrbină, M.M., 2009. Strategii si politici de gestiune a riscurilor si incertitudinilor, Ph. D.

The Bucharest Academy of Economic Studies.

Gorgan, C., Gorgan, V., Diaconu, P. şi Coman, N., 2008. Globalization impact on the

development of new directions as related to accounting. The Annals of The University

of Oradea. Economic Series, Iss. 3, pp. 1245-1250.

Healy, P., 1985. The Effect of Bonus Schemes on Accounting Decision. Journal of

Accounting & Economics, 7(1-3), pp. 85-107.

Horton, J., Serafeim, G. şi Serafeim, I., 2005. Does Mandatory IFRS Adoption Improve the

Information Environment?, Harvard Business School Working Paper No. 126410,.

[online] Disponibil la: <http://ssrn.com/abstract=1264101> [Accesat 15 Decembrie

2011].

IASB 2001. Framework for the Preparation and Presentation of Financial Statements.

[online] Disponibil la:<http://www.iasb.org> [Accesat 10 Decembrie 2011].

IASB 2010. Conceptual Framework for Financial Reporting 2010. [online] Disponibil la:

IASB:<http://www.iasb.org> [Accesat 10 Decembrie 2011].

Iatridis, G., 2010. International Financial Reporting Standards and the quality of financial

statement information. International Review of Financial Analysis, 19(3), pp. 193-204.

Jeanjean, T. şi Stolowy, H., 2008. Do accounting standards matter? An exploratory analysis

of earnings management before and after IFRS adoption. J. Account. Public Policy,

27(6), pp. 480-494.

Jermakowicz, E. şi Gornik-Tomaszewski, S., 2006. Implementing IFRS from the

perspective of EU publicly traded companies. Journal of International Accounting,

Auditing and Taxation, 15( 2), pp. 170-196.

Jones, J., 1991. Earnings management during import relief investigations. Journal of

Accounting Research, 29(2), pp. 193-228.

Kothari, S.P., 2001. Capital markets research in accounting. Journal of Accounting and

Economics, 31(1-3), pp. 105-231.

Kothari, S.P., Leone, A.J. şi Wasley, C., 2005. Performance Matched Discretionary Accrual

Measures. Journal of Accounting and Economics, 39(1), pp. 163–197.

Laux, C. şi Leuz, C., 2009. The crisis of fair-value accounting: Making sense of the recent

debate. Accounting, Organizations and Society, 34(6-7), pp. 826–834.

Magnan, M., 2009. Fair value accounting and the financial crisis: messenger or

contributor?. Accounting Perspectives, 8(3), pp.189-213



Todt, H., 2009. Some aspects of the economic crisis. Amfiteatru Economic, XI (Special No.

3), pp. 667-674.

Totir, F.C. şi Dragotă, I.M., 2011. Current Economic and Financial Crisis – New Issues or

Returning to the Old Problems? Paradigms, Causes, Effects and Solutions Adopted.

Theoretical and Applied Economics, 18(554), pp. 129-150.

Turner, L., 2008. Banks Want to Shoot the Messenger over Fair Value Rules. Financial

Times, 2 Oct. p.17.

Documents

EVOLUŢIA PRACTICILOR DE CONTABILITATE ÎN TIMPUL …