Cuprins

Lista tabelelor.................................................................................................................................2

Lista graficelor...............................................................................................................................2

Lista figurilor.................................................................................................................................2

Introducere.....................................................................................................................................3

Capitolul 1: Abordări teoretico – metodologice………………………………………………..4

1.1. Conceptul de performanţă ecomnomico –

ecologică…………………………………………4

1.2. Factorii favorizanţi si frenatori ai

performanţei………………………………………………9

1.2.1. Factorii favorizanţi ai performanţei…………………………………………….10

1.2.2. Factorii frenatori ai performanţei…………………………………………...….13

Capitolul 2: Evaluarea performanţei de mediu………………………………………………14

2.1. Evaluarea performanţei de mediu a întreprinderii…………………………………………..14

2.2. Indicatorii de evaluare a performanţei de mediu……………………………………………19

Capitolul 3: Studiul de caz – Analiza activităţii companiei Romcarbon SA pe baza

principalilor indicatori de performanţă economică si ecologică…………………………….25

3.1. Prezentarea companiei ...........................................................................................................25

3.2. Analiza economico – financiară……………………………………………………………..29

3.2.1. Analiza profitului…………………………………………………………………34

3.2.2. Analiza ratelor de rentabilitate……………………………………………………35

3.2.3. Analiza lichidităţii si solvabilităţii………………………………………………..38

3.2.4. Analiza ratelor de finanţare………………………………………………………42

3.3. Analiza performanţei ecologice……………………………………………………………..44

Concluzii………………………………………………………………………………………...52

Bibliografie……………………………………………………………………………………...53

Anexe……………………………………………………………………………………………55

Lista tabelelor:

Tabelul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Tabelul nr. 3.2. Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

Tabelul nr. 3.3. Indicatorii de performanţă

Tabelul nr. 3.4. Indicatorii de rentabilitate

Tabelul nr. 3.5. Indicatorii de lichiditate

Tabelul nr. 3.6. Indicatorii de solvabilitate

Tabelul nr. 3.7. Ratele de finanţare

Tabelul nr. 3.7. Imoprtanţa strategiilor în reflectarea problemelor de mediu

Lista graficelor:

Graficul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Graficul nr. 3.2. Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

Graficul nr. 3.4. Contribuţia fiecărui centru în cifra de afaceri la nivelul anului 2012

Graficul nr. 3.4. Evoluţia profitului

Lista figurilor:

Figura 1: Performanța globală a entităţii

Figura 2: Plan-Do-Check-Act Model

Introducere

În prezent un rol fundamental îi revine performanţei entităţilor economice în contextul în

care competiţia pentru fiecare segment de piaţă a devenit tot mai strânsă, iar mecanismele

globalizării îi mătură din cale pe cei mai slabi. Astfel că, şansa de a supravieţui în această

competiţie creşte considerabil pentru acele entităţi economice care îşi descoperă şi îşi reduc

vulnerabilităţile foarte repede şi, mai mult decât atât, implementează instrumente performante de

gestiune, care le facilitează depistarea, explicarea şi rezolvarea diverselor lacune de management.

Mediul economic global actual, prin elementele sale specifice, impune entităţilor

economice noi standarde de performanţă care depăşesc sfera economicului. Luând în considerare

evoluţiile macroeconomice amintite considerăm că ignorarea aspectelor sociale şi de mediu

poate determina pierderi entităţilor economice, în special marilor corporaţii multinaţionale,

pierderi care se pot concretiza: în diminuarea cotelor de piaţă, în diminuarea cifrei de afaceri, în

reducerea numărului de clienţi, în diverse costuri de ecologizare, în campanii pentru dobândirea

încrederii consumatorilor în produsele şi serviciile oferite de acestea. Ţinând cont de

acesteaspecte considerăm necesară integrarea în strategia de dezvoltare a entităţilor economice a

standardelor referitoare la elementele sociale şi de mediu cu scopul de a asigura sustenabilitatea

activităţilor derulate prin armonizarea obiectivelor economice, sociale şi ecologice.

Prezentul studiu încearcă să trateze şi să analizeze tematica performanţei entităţilor

economice, deoarece performanţa nu trebuie doar măsurată, ci trebuie şi gestionată.

Capitolul 1: Abordări teoretico – metodologice

1.1. Conceptul de performanţă ecomnomico - ecologică

Cuvântul performanta îşi are originea în limba latină, dar semnificaţia să vine din limba

engleză. În latină, sensul cuvântului “performare” consta în finalizarea activităţii propuse. ”To

perform” înseamnă a realiza ceva care cere abilitate sau o anumită aptitudine. “Performance”

traduce maniera cu care o organizaţie atinge obiectivele pe care şi le-a propus.

Performanţa, ca dimensiune a managementului de mediu reprezintă o stare de

competitivitate, atinsă printr-un nivel de eficacitate şi productivitate care îi asigura prezenţă

durabilă pe piaţă, în condiţiile interacţiunii multiforme şi complexe a numeroşi factori.1 În

managementul mediului şi în mod deosebit în performanţa care trebuie să-l însoţească în

permanenţă, atingerea obiectivelor propuse se prezintă ca o necesitate şi componenta

definiţională.

Performanţa este o noţiune complexă care întruneşte sensurile generate de oportunităţile

generale şi specifice.

În semnificaţia sa naturală, performanţa pune în prim plan reperele cu care acţionează:

economice sub formele de rentabilitate şi competitivitate, ecologice prin referire la mediu şi

protecţia acestuia, juridice prin definirea directă la conformitatea legală şi solvabilitate,

organizaţionale în sensul de competentă, coerentă, eficienta, sau sociale adică sinergia,

implicarea, satisfacţia personalului, dezvoltatea potenţialului, calitatea vieţii sau a muncii.

Referitor la performanţele de mediu există două definiţii2:

· Definiţia 1: Performanţa de mediu (conform ISO/DIS/14031): rezultatele obţinute de

conducere a unei organizaţii privind aspectele de mediu;

· Definită 2: Performanţa de mediu (conform ISO 14001): rezultatele măsurabile ale

sistemului de management de mediu, în relaţie cu gestionarea de către organizaţie a aspectelor

sale de mediu, pe baza politicii, obiectivelor şi ţintelor sale de mediu.

Se poate observa definirea în mod diferit a performanţei de mediu, de către acelaşi

organism, ISO, în documente diferit şi la momente diferite. În esenţă, ambele definiţi clarifica

1 Ion Petrescu, Managementul mediului, Editura Expert, Bucureşti, 2005, pag. 5392 Ion Petrescu, Managementul mediului, Editura Expert, Bucureşti, 2005, pag. 541

faptul că, evaluarea performanţei de mediu, ajuta conducerea unei organizaţii să evalueze la un

moment dat nivelul performanţei sale ecologice şi să găsească eventuale căi de îmbunătăţire a

acesteia.

În cadrul aceleiaşi firme sunt puncte de vedere diferite privitoare la concepte, la oameni

şi la comportamentele organizaţionale. În acest fel apar modalităţi esenţiale de diferenţiere a

temelor privitoare la organizaţii. Fiecare dintre aceste puncte de vedere are o influenţă asupra

manierei în care sunt înfăţişate performanţele ecologice şi participarea la aceste performanţe, în

contexte ce au propria lor singularitate.

Sursele umane, ca factor de producţie, nu reprezintă decât un partener de acţiune

colectivă supus în mod efectiv unui control indirect prin supraveghere, contract sau ideologie.

Mai mult, reprezintă şi un activ cu valoare monetară caracterizată prin ansamblul atitudinilor,

cunoştiinţelor şi principiilor. Achiziţia şi adaptarea antrenează investiţii care trebuie compensate

prin rezultate productive. În această viziune, disfuncţionalităţile ecologice nu sunt percepute ca

indicatori de schimb ci ca riscuri care trebuie prevenite sau anticipate, cu alte cuvinte ca o

pierdere de competentă.

Potrivit unei viziuni interacţionale, salariaţii sunt actorii implicaţi prin contracte care

reglementează contribuţiile lor şi retribuţiile ce li se cuvin. În acelaşi timp, aleşii lor patricipa la

statuarea de reguli de acţiune sub formă de convenţii, reglementări colective. Fiecare salariat are

o strategie individuală şi colectivă în funcţie de competentele de care dispune pentru a interveni

în soluţionarea problemelor politice, tehnice sau operaţionale ale firmei. Dacă performanta

ecologică trece sub un control raportat la angajamente şi capacităţi de producţie, ea obligă să se

ţină seama de subtilităţile comportamentale şi de potenţialul său de reacţie. În felul acesta se

explică apariţia de modele interpretative complexe, ca de pildă legăturile delicate între retribuţie

şi performanţă.

Factorii de performanţă, utilizarea salariaţilor trece de asemenea prin incitaţii ecologico-

organizationale. Ele se înscriu într-un context strategic având componente complexe. Îşi găseşte

sensul numai în prezenţa unor actori competenţi, care pot fi capabili să operaţionalizeze

implicarea lor. Competenţa la care ne referim, necesită să i se ataşeze un anumit potenţial care să

îi confere posibilitatea de a imprima demersul necesar evoluţiei.

Potenţialul este o judecată provizorie globală şi conceptuala, privitoare la nivelul şi stilul

de responsabilitate pe care o persoană le poate atinge într-un orizont temporal determinat.

Întrucât este greu să se facă aprecieri asupra viitorului unei stări, adesea evaluatorii fac apel la

experienţe, avize ale colegilor sau experţilor, judecăţii colective, transfera sarcinii de evaluare

asupra celui interesat.

Este necesar să se pornească de la realitatea universală privitoare la caracteristica

esenţială a resurselor, de unde consecinţă logică necesita ca abordarea performanţei să se refere,

în principal, la analiza şi compararea rezultatului cu efortul depus pentru obţinerea lui.

Performanţa de mediu se analizează în raport cu rezultatul obţinut de către angajaţi în

posturile de lucru, în grupul lor de lucru, în întreaga întreprindere. Acest rezultat se exprimă prin

bogăţia creată, prin valoarea suplimentară obţinută pe unitatea de activitate.

Performanţa de mediu, în plan tipologic, prin raportare la criteriul de nivel teritorial,

poate fi individuală, locală, naţională, continentala şi mondială.

Performanţa individuală are în vedere fătul că sistemul de referinţă la care se reportează

performanţa de mediu este ataşat unui anumit individ şi că în raport cu acest sistem intrisec, se

cuantifica progresul sau regresul aceluiaşi individ.

Performanţa locală se raportează şi se defineşte în raport cu performanţa unui grup şi

reprezintă realizarea optimă, obţinută individual sau colectiv, raportată la toate realizările

precedente, individuale sau colective, din cadrul grupului dat.

Performanţa naţională ne apare ca o realizare optimă obţinută individual sau colectiv,

raportată la toate realizările precedente individuale sau colective, la nivel naţional. Performanţa

naţională poate fi absolută (cea mai bună din toate timpurile) sau raportată la un interval de timp.

Performanţa continentală reprezintă rezultatul cel mai bun al acţiunii umane obţinut

individual sau colectiv, raportată la toate realizările precedente ( performanţa continentală

absolută) sau la realizările dintr-un anumit interval de timp.

Performanţa modiala subliniază rezultatul cel mai bun al acţiunii ecologice obţinut

individual sau colectiv raportat la toate realizările precedente ( performanţa modiala absolută)

sau la realizările dintr-un anumit interval de timp.

Există şi un alt criteriu de clasificare a performanţei de mediu şi anume după gradul de

implicare a celor două component de bază ale personalităţii. Potrivit acestui criteriu performanta

poate fi psihică, fizică, psihofizica.

Performanţa psihică este determinată de activitatea logică, emoţională şi inspirativa a

spiritului performant. Caracteristica scade baza constantă în dominaţia netă a laturii psihice în

raport cu cea fizicaa activitaii umane. În categoria performanţelor dominant psihice intra şi

performanţă ştiinţifică, cu forma sa principală – descoperirea, performanta tehnică, cu forma sa

principală – invenţia, performanţă economică şi cea de mediu.

Performanţa fizică, cu principala sa formă – performanţa sportive, implica prezenţa unor

înalte calităţi anatomo-fiziologice înnăscută şi dobândite, funcţionarea optimă a “motorului

uman” dexteritatea obţinută prin antrenamente, calităţi moral-volitive, capacitatea de a planifica

efortul, capacitatea de autoanaliza pentru depistarea greşelilor şi organizarea eliminării acestora.

Figura 1: Performanța globală a entităţii

Sursa: Reynauld, 2003

În prezent în contextul dezvoltării durabile nu putem vorbi decât de performanţa globală

care reuneşte cei trei piloni ai termenului de dezvoltare durabilă şi anume: dezvoltarea

economică, dezvoltarea socială şi protecţia mediului, prin intermediul dimensiunilor aferente.

Studiul eficienţei de mediu tratează în mod analitic legăturile între costuri (preţul

resurselor aferent fiecărei variante), randamente şi riscurile cailor alternative de acţiune propuse

pentru îndeplinirea scopurilor. Analiza eficienţei este completată de instruirea unuia sau a mai

multor criterii de departajare a soluţiilor declarate admisibile. Atributul eficient aplicat acţiunii

trebuie privit printr-o accepţiune nuanţată, prin larea în considerare a efectelor indirecte, a

factorului timp, a factorului ecologic, a costurilor sociale.

Eficienta de mediu ca atribut al acţiunii performante a agentului economic prezintă două

trăsături principal antagoniste. Ea da sens cooperării (între agenţii economici având acelaşi scop)

şi competentei (putem vorbi despre eficienta doar pe o piaţă concurenţială).

Eficienta pare a nu fi exclusiv umană. Ea se extinde de la acţiune la resursa (o materie

primă mai bună, o maşină cu o productivitate mai mare) şi produs. Produsul are o eficienţă

tehnico-sociala (calitatea produsului) care este potenţial ecologică. Potenţarea o face agentul

uman.

Performanţa poate fi definită ca o stare de competitivitate a firmei, atinsă printr-un nivel

de eficacitate şi productivitate care îi asigura o prezenta durabilă pe piaţă. Performanţa reclama

prezenţa simultană şi complementară a celor două ingrediente care sunt, luate în parte, condiţii

necesare, dar nu şi suficiente de performanţă.3 Acest lucru este important, deoarece o viziune

globală asupra performanţei este posibilă doar prin corelarea dinamicilor celor doi indicatori.

Astfel, o firmă performanta este şi eficace, şi productivă, acestea fiind efecte (rezultate).

În acelaşi timp, eficacitatea şi productivitatea sunt cauze care determină performanţă. Dacă

eficacitatea este inteligibilă prin nivelul de satisfacere a exigentelor externe-clienti, stat,

furnizori, salariaţi, acţionari, productivitatea este măsurabila prin îndeplinirea aşteptărilor

medilui intern al întreprinderii. În expresie matematică, apare formula:

Performanţa = Productivitate x Eficacitate

Performanţa şi funcţionalitatea întreprinderii depind de calitatea gestiunii economico-

financiare, în condiţiile unei înzestrări tehnice optime şi a organizării raţionale a muncii şi a

producţiei. Gestiunea financiară a întreprinderii urmăreşte protejarea patrimoniului pe baza unei

bune administrări şi a autocontrolului. Gestiunea economică este mult mai largă decât gestiunea

financiară, cuprinzând toate domeniile activităţii întreprinderii şi îşi găseşte expresia în

performanţa economică. Parametrii conceptului de performanţă pot fi larg abordaţi şi

exprima calitatea actului managerial. În literatura de specialitate se utilizează cu sens similar

noţiunile de performanţă şi eficientă.

Eficienta economică este o categorie complexă care sintetizează la nivelul

întreprinderii rezultatele obţinute în gospodărirea patrimoniului, a tuturor resurselor în vederea

maximizării profitului. Eficienta exprima calitatea unei activităţi care produce efecte economico-

financiare pozitive.

Privită din punct de vedere sistemic pot exista mai multe variante eficiente, dar varianta

3 Zahiu Letiţia, Nastase Mircea, Economia întreprinderii, Editura ASE, Bucuresti, 2002

performantă se asigura atunci când rezultatele sunt maxime. În mod similar sunt utilizate

noţiunile de optim şi eficient. Între optim şi eficient pot exista raporturi ca de la parte la întreg.

Partea reprezintă optimul parţial, iar întregul mulţimea variantelor eficiente. Optimul poate

fi şi parţial şi total . Optimul parţial asigura optimizarea raportului dintre efecte şi eforturi la

nivelul subsistemelor întreprinderii (secţii, sectoare etc.), iar optimul total asigura optimizarea la

nivelul sistemului.

Diagnosticarea activităţii tehnico-productive şi economico-financiare se poate face

prin măsurarea performanţelor activităţilor şi pe ansamblul întreprinderii pentru a găsi soluţii

ca aceasta să devină competitivă. Se urmăreşte asanarea activităţilor nerentabile, cunoaşterea

şanselor întreprinderii de a deveni competitiva pe piaţă, de a- şi relansa şi stabiliza activitatea

economică sau de a intra în faliment. În cazul unor şanse reale de redresare economică se

elaborează un plan de afaceri detaliat.

Informaţiile necesare în vederea măsurării performanţei economice prezente şi

previzibile se obţin din contabilitatea analitică, din bilanţul contabil şi anexele acestuia, din

analiza realizării prevederilor bugetului de venituri şi cheltuieli, din investigarea şi evaluarea

stării tehnice a întreprinderii şi a desfăşurării proceselor tehnologice, din studii de marketing,

din analiza bonităţii şi previziunilor financiare etc.

Orice relaţie comercială a întreprinderii implica un risc. Riscul poate prove ni din cauza

unor factori endogeni (evaluări greşite, necunoaşterea corectă a potenţialului real propriu etc.)

sau din cauze exogene (exterioare), în primul rând din cauza unor reacţii neprevăzute şi

necunoscute legate de partenerii de afaceri sau de piaţă. Cunoaşterea performanţei

economice a întreprinderii, ca şi analiza unor informaţii despre bonitatea partenerilor de

afaceri, sta la baza elaborării programelor de producţie, a organizării şi funcţionalităţii fluxurilor

materiale şi financiare. Informaţiile despre performanţă economică şi bonitatea întreprinderilor

pot asigura evitarea riscului şi permit luarea unor decizii corecte. Planul de afaceri sintetizează

numeroase decizii privind activităţile de producţie, comercializare şi financiare ale firmei.

1.2. Factorii favorizanţi si frenatori ai performanţei

Performanţele sunt determinate de cauze interne, care în sens pozitiv se constituie în

dinamizatori ai performanţei, iar în sens negativ, ca frenatori – ca obstacole în calea

performanţei.

1.2.1. Factorii favorizanţi ai performanţei4

Fenomentul performanţei este deosebit de complex. El presupune trei dimensiuni

esenţiale şi definitorii: obiectul performanţei, subiectul performanţei şi evaluatorii performanţei.

Există o mare diversitate de genuri de prformanţa. Ea poate fi generată de o gamă extinsă

de factori de performanţă pe care îi vom sintetiza în continuare:

1. Pregătirea pentru exercitarea profesiunii de manager, ceea ce implică:

· un volum mare şi diversificat de cunoştinţe teoretice din domeniul managementului

şi al tehnologiei producţiei specifice;

· o cantitate însemnată de informaţii referitoare la modalităţile concrete de transpunere

în viaţă a atribuţiilor profesionale şi a obiectivelor firmei încredinţate de adunarea

generală a acţionarilor;

· modalităţi utile şi complete de cunoaştere a pieţei şi concurenţilor;

· cunoaşterea şi aplicarea creatoare a principilor managementului crizelor în practicarea

profesiunii de manager;

2. Fundamentarea intergii munci profesionale pe obiective realizabile şi eficiente, în

concordanţă cu capacitatea proprie a managerilor şi cu luarea în considerare a puterii

acţionale a concurenţilor;

3. Existenţa unor strategii adecvate obiectivelor şi orientate în principal spre satisfacerea

consumatorilor, domeniu de care depinde în mare măsură performanţă;

4. Receptivitatea la inovaţii, manifestată în principal la nivelul managerului şi înţeleasă ca

un mijloc de dezvoltate a firmei, de siguranţă şi performanţă;

5. Asigurarea performanţei în managementul resurselor umane, prin participarea şi

comunicarea, utilizarea cointeresării resurselor umane ca mobil al creşterii

productivităţii muncii;

6. Întronarea unui climat destins, stimulativ, cooperant, prin modelarea echipei

manageriale şi a salariaţilor;

7. Prezenţa unei gândire manageriale bine structurate şi a unor aptitudini manageriale

generatoare de performanţă;

4 Ion Petrescu, Managementul mediului, Editura Expert, Bucureşti, 2005, pag. 556

8. Motivaţia orientată spre următoarele direcţii de bază;

· realizarea profitabilităţii la nivelul stabilit de adunarea generală a acţionarilor;

· valorificarea aptitudinilor şi capacităţilor manageriale;

· practicarea libertăţii de actinune pentru transpunerea în viaţă a unor concepţii proprii;

· obţinerea satisfacţiei performanţei ca mijloc de impulsionare şi de întreţinere a dorinţei

de a reuşi prin forţe proprii;

· nevoiea de a fi apreciat şi de a a câştiga un prestigiu social;

9. Priceperea managerului de a sesiza şi urma sensul viitorului, pebaza unor ipoteze realiste

care să permită evaluarea cursului evenimentelor manageriale;

10. Alegerea acelor scopuri care pot fi îndeplinite, pe baza unor experienţe trăite şi a unor

judecaţi de valoarea

11. Antrenarea managerului în vederea performanţei cu parcurgerea următoarelor

momente:înregistrarea periodică a intenţiilor şi a scopurilor şi asigurarea că acestea să

fie concrete şi clare;orânduirea scopurilor în două categorii şi anume immediate şi

îndepărtate, acestea din urmă dând posibilitatea de a a trece cu uşurinţă peste

nerealizările incidentale;

12. Apelarea la managementul aplicativ orientat spre schimbare şi inovare permanentae

13. Utilizarea ideilor de schimbare provenite şi din exteriorul firmei;

14. Formarea unui grup de “ agenţi ai schimbarii’ din rândul salariaţilor competenţi,

puternic motivaţi, cu capacitatea creativă şi cu o autoritate informală cunoscută de

întregul personal al unităţii;

15. Apropierea de client pentru înţelegerea nevoilor acestuia şi pe această ale orientarea

producţiei spre un dublu scop: realizarea unui produs calitativ superior; satisfacerea unui

anumit segment de consumatori.

16. Asumarea autonomiei şi descentralizării, în sensul că toată activitatea să fie împărţită în

compartimente care ştiu exact ce au de făcut şi unde de fapt se iau deciziile

17. Efectuarea unei evaluări eficiente a performanţei, folosindu-se următoarele cai: apelarea

la autoanaliza subordonaţilor; asigurarea timpului şi liniştii necesare pentru analiza la

nivelul managerului; convorbirile de analiza cu subordonaţii să înceapă cu explicarea

faptului că evaluarea performanţei reprezintă o versiune structurală a procesului de

comunicare referitor la activitatea desfăşurată; în procesul de evaluare să se urmărească

performanta şi comportamentul şi în nici un caz consecinţele şi persoana; în timpul

convorbirilor nu se va insista asupra scalei numerice de clasificare a performanţei,

utilizată de obicei pentru evaluare, ci se vor urmări pregătirea, stadiile şi planurile

concrete pentru îmbunătăţirea nivelului activităţii; sevorm urmări, în fiecare caza în

parte, performanta şi comportamentul şi în nici un caz intenţiile şi încercările; se va

asigura înţelegerea termenilor utilizaţi în procesul de analiza; introducerea unor

explicaţii şi recomandări pe parcursul evaluării performanţei; stabilirea, împreună cu

colaboratorii, a măsurilor pentru îmbunătăţirea performanţelor şi definirea cailor şi

modalităţilor de urmat pentru transpunerea în viaţă a celor convenite pe timpul evaluării.

În legătură cu semnificaţia deosebită a factorilor determinaţi ai performanţei se impun

precizări şi detalieri noţionale.

Performanţa poate fi explicată prin natura şi acţiunea factorilor implicaţi în organizarea şi

desfăşurarea activităţii manageriale. Unii dintre aceştia acţionează ca factori interni şi privesc

condiţia biopsihica a managerilor şi colaboratorilor săi, iar alţii sunt externi, referindu-se la

cadrul în care se realizează activitatea managerială de mediu.

Factorii interni se constituie ca elemente definitorii ale capacităţii manageriale de mediu şi

cuprin determinanţi biologici de vârstă, starea sănătăţii, potenţial de muncă, precum şi însuşiri

psihice, cognitive şi non-cognitive,referitoare la nivelul de dezvoltare intelectuală, aptitudini,

interese, aspiraţii, atitudini.

În categoria factorilor externi se pot distinge aspecte psihopedagogice, care privesc

organizarea şi desfăşurarea procesului managerial de mediu. Aceste condiţii au o puternică

incidenta asupra actului managerial. În grupa factorilor externi, care influenţează asupra

nivelului performanţei, se include şi condiţiile de mediu familial, socio-cultural, ca şi cele care

privesc cadrul material al firmei, resursele disponibile, cu referire la calitatea resurselor

organizaţiei şi conduita estetică a mediului managerial. În acest context, vom reţine rolul

hotărâtor pe care îl au pentru performanta echipa manageriala, climatul de muncă, emultia din

cadrul drupului, nivelul aspiraţiilor acestuia, cu incidenta puternică asupra motivaţiei faţă de

performanţă.

Pentru adefini rolul ansamblului de factori în ceea ce priveşte performanţa de mediu, trebuie

făcute următoarele precizări:

· performanta reprezintă rezultatul ansamblului factorilor, cu sublinirea că partea de

contribuţie a fiecăruia este variabilă şi dependenta de natura lor şi de a realatiile

funcţionale dintre aceştia;

· factorii interacţionează, fiecare dintre aceştia având în unele cazuri un rol complementar

faţă de ceilalţi, în alte cazuri compensând deficitul sau creând dificultăţi acţiunii altora;

· contribuţia specifică a ficarui factor este foarte dificil de stabilit;

· influenta factorilor este modificabila, toţi aceşti factori fiind ei însuşi modificabili, în

sensul că factorii externi se schimbă ca efect al măsurilor întreprinse pentru ameliorarea

lor permanenta, iar cei interni se modelează sub influenţa continuă a factorilor externi.

1.2.2. Factorii frenatori ai performanţei5

Factorii cu influenţa restrictiva asupra performanţei pot fi redaţi astfel:

1. instabilitatea monetare, generată de modificarea cursurilor monezilor faţă de aur şi a

parităţii dintre ele, însoţite de consecinţele negative asupra fundamentării, implementării

şi evaluării deciziilor şi, implicit, asupra succesului managerial;

2. intensificarea concurenţei, cu efecte asupra amplificării presiunilor asupra preţurilor şi

calităţii produselor şi serviciilor şi în final, orientarea firmei de la succes la menţinere, la

supravieţuire;

3. apariţia unor dificultăţi generată de creşterea rapidă a preţurilor combustibililor, cu

urmări asupra deciziilor strategice, tactice şi curente, orientate spre succesul managerial;

4. ascuţirea problematicii asigurării materiilor prime, cu influenţe negative asupra

succesului managerial

Capitolul 2: Evaluarea performanţei de mediu

5 Ion Petrescu, Managementul mediului, Editura Expert, Bucureşti, 2005, pag. 562

2.1. Evaluarea preformanţei de mediu a întreprinderii

Evaluarea performantei de mediu nu este o metodă exactă, aprecierea şi concentrarea

asupra aspectelor importante are un rol deosebit. Dacă în urma activităţii întreprinderii, traficul

de autovehicule creşte în mod semnificativ, aceasta este considerat ca fiind un element major al

performantei de mediu, chiar dacă este efectuat de un subcontractant. Din punctul de vedere al

impactului de mediu este irelevant identitatea agentului economic al cărui vehicul poluează

aerul, important este reducerea impactului.

De multe ori, natura activităţii este considerată mai importantă decât condiţiile minore ale

funcţionarii, iar întreprinderile au tendinţa de a uita de aceste probleme. Băncile de exemplu,

publică cu predilecţie rapoarte de mediu, care prezintă detaliat consumul de hârtie şi energie, dar

nu menţionează impactul de mediu de pe urma activităţilor rezultate din creditele acordate.

Procesul de evaluare a performantei de mediu conform ISO 14031:

1. Proiectare - planificarea procesului de evaluarea a performantei, identificarea indicatorilor

2. Executare - utilizarea datelor şi informaţiilor, colectarea datelor, analizarea şi transformarea

datelor, evaluarea informaţiilor, raportare şi comunicare

3. Corectare şi îmbunătăţire - revizia şi îmbunătăţirea procesului de evaluare a performantei de

mediu.

După definirea indicatorilor necesari pentru EPM (Evaluarea Performantei de Mediu), se

poate trece la faza de executare. Trebuie să strângem datele care pot fi folosite ca indicatori sau

care sunt necesare pentru calcularea acestora, din diferite evidente, măsurători, documente al

întreprinderii, contabilitate, etc.

Indicatorii de mediu prezintă valoarea dată în unităţi de măsură convenţionale (kilogram,

bucată, litru) sau în unităţi monetare, ori în procente. Exemplu de indicatori: - descărcarea emisii

poluante în rău sau sunt singurii care poluează aerul unui bazin (geografic). Indicatorii ne

furnizează informaţii despre încercările întreprinderii pentru îmbunătăţirea performanţei sale de

mediu (indicatori de performanţă managerială), şi rezultatele acestor încercări (indicatori de

performanţă a rezultatelor). Astfel, folosirea acestora este recomandată tuturor întreprinderilor,

care doresc să ştie impactul asupra mediului legat de activitatea lor.

Cele mai importante cerinţe faţă de indicatorii de mediu sunt următoarele:

· Comparabilitate, masurabilitate – să facă posibilă compararea cu alte întreprinderi şi

observarea diferenţelor efectelor de mediu a fiecăreia. Comparaţia să fie exprimată în numere

şi să se precizeze natura efectului.

· Scop bine definit - să facă posibilă îmbunătăţirea efectelor ecologice influenţate de

întreprindere, să se integreze în politica de mediu a întreprinderii, să fie compatibile cu

capacitatea de funcţionare, eforturile de conducere şi cu starea mediului.

· Echilibru, reprezentativitate - să nu distorsioneze realitatea către un sector anume, sau către

un element de mediu, dar să-l cuprindă pe fiecare.

· Continuitate: Sistemul funcţionează numai dacă folosim aceiaşi indicatori la perioade de timp

identice. Schimbările şi introducerea indicatorilor noi, pot tulbura sistemul. Indicatorii

trebuie să semnaleze în prealabil schimbările care vor surveni în performanţa de mediu.

· Actualitate: Indicatorii trebuie actualizaţi în mod regulat. Perioada poate fi de o lună, un

trimestru, un an dar nu mai mult de atât. Informaţiile vechi sunt înşelătoare. Indicatorii

trebuie "să reacţioneze" la schimbările survenite în performanţa de mediu a întreprinderii.

· Claritate: Indicatorii sunt principalele mijloace de informare pentru începători, deci trebuie să

fie înţelese de toată lumea.

· Cost-eficienta: Colectarea şi actualizarea indicatorilor nu poate fi stingherită de costurile prea

mari (în bani, timp, sau forţa de lucru).

Un sistem de evaluarea a performantei de mediu construit raţional din indicatori simpli

este un mijloc eficient pentru atingerea scopurilor de mediu ale unei întreprinderi.Toate

oportunităţile pentru obţinerea de profituri ridicate trebuie să fie examinate de la eficienta

operaţională de valoare mică, până la reducerea costurilor de capital pe scară largă. Astfel, au

fost prevăzute de la soluţii simple până la soluţii mult mai complexe, toate ducând la

îmbunătăţirea performanţelor de mediu. Dintre aceste soluţii cele mai importante sunt: reducerea

deşeurilor; instalaţii pentru reducerea emisiilor; reciclarea materialelor, conservarea energiei;

reducerea deşeurilor periculoase.

Implementarea unui program de reducere a deşeurilor conduce la creşterea economiilor

pentru întreprinderi, cu investiţii relativ mici în timp şi energie. Chiar în organizaţii mari,

multinaţionale, aceste tipuri de programe cresc eficienta economică fără impact asupra calităţii

producţiei.

Instalaţiile pentru pierderi libere sunt instalaţii care au reuşit recuperarea până la 90% din

pierderile lor de bază. Aceasta implica o varietate de clasificări a managementului emisiilor,

pentru reducerea pierderilor generate de reducerea consumului de energie şi apa. Pot fi

dezvoltate mult afaceri pentru identificarea practicii de implementare a procesului, de luare a

măsurilor pentru îndeplinirea planului de dezvoltare durabilă, Pentru a fi foarte profitabile, aceste

măsuri trebuie să reducă costurile operaţionale şi să evite uzura totală.

Reciclarea materielelor. Pentru că procesul de reciclare a materialelor să reuşească,

acesta trebuie să fie o cerinţă pentru fabricaţia produselor, deoarece acestea trebuie executate din

materiale reciclabile. Reciclarea presupune costuri relativ ridicate dar este o opţiune viabilă

pentru afaceri. Produsele fabricate din gama materialelor reciclabile, pot fi de la toate tipurile de

produse din hârtie, la materialele de construcţie, de exemplu, mobila veche şi chiar stofa.

Produsele care sunt preferate pe piaţa sunt:produse cu un conţinut cât mai mic de substanţe

toxice sau fără substanţe toxice şi cu un proces de fabricaţie cu o poluare minimă; produse cu

efectuarea mult mai uşoară a reciclării ( un exemplu este hârtia albă în loc de hârtie colorată sau

panouri de tablă ondulată în loc de baloturi din plastic); în fabricarea produselor trebuie instituita

regulă consumurilor reduse atât în execuţie cât şi pentru impachetare-ambalare.

Cel mai mare beneficiu de mediu al reciclării este legat nu de depozitarea rezidurilor, ci

de conservarea energiei şi a resurselor naturale şi prevenirea poluării prin utilizarea, în procesul

de fabricaţie, a materialelor rezultate din reciclare şi mai puţin a celor primare. Analize detaliate

au evidenţiat faptul că aceste beneficii de mediu ale reciclării sunt cu mult mai eficiente decât

orice alte acţiuni de protejare a mediului. Mult mai puţină energie este necesară pentru a

transforma materialele reciclate în produse noi, comparativ cu a începe producţia cu materiale

primare, brute.

Reciclarea elimina costurile depozitarii reziduurilor sau a incinerării lor. Costurile

reciclării sunt parţial amortizate prin evitarea cheltuielilor de depozitare sau incinerare şi prin

vinderea materialelor rezultate. Preţurile de depozitare variază foarte mult în funcţie de zona, şi

piaţa materialelor reciclate este într-o creştere explozivă.

Programele de reciclare proiectate adecvat implementate complet pot fi deplin

competitive cu depozitarea sau incinerarea rezidurilor. În prezent sunt disponibile numeroase

tehnici de eficientizare a reciclării, unele din ele fiind în curs de testare şi implementare.

Reciclarea oferă industriei resurse mai ieftine, avantaje economice pe termen lung care se

translatează în valoare pentru consumatorii care cheltuiesc mai puţin pe produse şi ambalaje.

Pentru a realiza un avantaj competitiv o societate trebuie să adopte Sistemul de

Management al Mediului (EMS), acesta este structurat asemănător cu Planul şi implementarea

măsurilor de protecţie a mediului, ca să dea posibilitatea organizaţiilor să măsoare

performantelor lor de mediu, şi apoi, să evalueze regulat performanţele lor şi să le

îmbunătăţească. O organizaţie al cărei management cuprinde un sistem de management de mediu

are o bază de echilibrare şi integrare a intereselor economice şi de mediu.

Beneficii economice pot fi câştigate din implementarea sistemului de management de

mediu. Acestea tebuie să fie identificate pentru a demonostra părţilor interesate şi clienţilor, în

special acţionarilor, valoarea pe care o are pentru organizaţie un bun managementde mediu.

Oferă de asemenea organizaţiei ocazia de a lega obiectivele şi ţintele de mediu de rezultatele

financiare specifice şi astfel, să se asigure că resursele sunt disponbile acolo unde oferă cele mai

mari beneficiii şi în termeni financiari şi în termeni de mediu.

Pentru dezvoltarea unui sistem EMS, organizaţia are de evaluat impactul asupra

mediului, are de stabilit ţintele (scopurile) pe care să le atingă pentru a reduce aceste valori ale

impactului asupra mediului, şi trebuie să planifice modul în care se pot realiza aceste scopuri.

Pentru că o companie să stabilească şi să menţină cu succes un sistem de management de

mediu, este necesar un interes real pentru îmbunătăţirea performanţei ecologice pe o bază solidă.

EMS trebuie făcut, implementat şi mentiunut astfel încât să asigure îndeplinirea politicii de

mediu, a obiectivelor şi programelor pe care le-a adoptat compania. Trebuie să stabilească şi să

revadă şi revizuiască periodic politica de mediu a companiei, obiectivele şi programele.

Model de Sisteme de Management de Mediu pentru ISO 14001:

1. Revedere management

2. Politica ecologică

3. Planificare

4. Implementare şi operare

5. Acţiuni de verificare şi corectare

Având acestea în vedere, EMS este cel mai bine privit ca o bază organizatorica care

trebuie în permanenţă monitorizată şi revizuită periodic pentru a oferi o direcţie efectivă pentru

activităţile ecologice ale unei organizaţii ca răspuns la factorii variabili interni şi externi. Fiecare

persoană din cadrul unei organizaţii trebuie să accepte responsabilitatea îmbunatăţirii mediului.

Impactul asupra mediului ambiant dat de mediul de afaceri prin activităţile de cumpărare

şi consum de resurse materiale pentru producţia de bunuri diverse, conduce la implicarea

acestuia în îmbunătăţirea performanţelor de mediu. De obicei efectele de mediu directe sau

indirecte ale întreprinderilor cu activitate de producţie sunt în strânsă legătură cu caracteristicile

de mediu ale produsului fabricat.

Astfel, dacă o întreprindere se angajează să aibă o atitudine ecologică şi spera să obţină

profit din produsele sale, trebuie să găsească mijloacele prin care poate identifica cele mai

importante caracteristici ecologice ale produselor şi să le dezvolte. Analiza Ciclului de Viaţă

(Life Cycle Assessement - LCA) prezintă punctele care pot fi dezvoltate.

Proiectând produse în condiţiile protecţiei mediului este necesară examinarea producţiei,

a întregului ciclu de viaţa a produsului cu identificarea posibilităţilor de diminuare a impactului

asupra mediului, care să poată fi introduse încă din proiectarea producţiei, cu influenţa asupra

întregii durate de vaita a produsului. Aceasta foloseşte procesul de fabricaţie mai curat,

minimalizeza impactul produsului asupra mediului, mergând până la reciclarea produsului.

Un rol important în atingerea performanţelor de mediu îl constituie ambalarea şi

etichetarea de mediu, astfel:

1. Ambalarea - poate că nimic nu este mai pregătit pentru inovare ecologică decât

ambalajul. Amabalajele inofensive pentru mediu sunt disponbile astăzi, ele includ conţinut

reciclat, sunt uşor de confecţionat din materialele reciclabile, şi sunt refolosibile. În plus, produse

din polistiren expandat care sunt şi reciclate şi fără CFC sunt disponibile.

2. Etichetarea de mediu - Comunitatea Europeană a finanţat o eco-etichetare care să

promoveze ”produsele verzi”. Modelate pe programul german Îngerul Albastru (cu scopul ca

etichetarea produselor să ajute consumatorii să identifice impacturile asupra mediului asociate

cu producţia lor folosită şi depozitarea), alegerea produselor poate fi efectuată cu apropierea

protecţiei de bază – de reducere a impactului lor asupra mediului la toate etapele ciclului de

viaţă al produsului.

Aceste etichete de mediu suplimentează în mod obiectiv specificele etichete de reclama,

cum ar fi conţinut reciclat şi reciclabilitate. Ele de asemenea minimizează volumul de căutare

cerută consumatorilor individuali spre a identifica produsele care sunt cu adevărat de protecţie a

mediului.

În final, înţelegerea şi rezolvarea celor mai comune cerinţe de management de mediu este

esenţială pentru implementarea cu succes al oricărui program de management de mediu,

aplicarea unui management de mediu adecvat conduce la creşterea eficienţei economice.

2.2. Indicatorii de evaluare a performanţei de mediu

Evaluarea performanţelor de mediu (EPE) se bazează pe zicala, “ce se măsoară se

gestionează”. A fost utilizat global de organizaţiile din sectorul energetic, industria prelucrătoare,

servicii de sănătate, transport, pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu, furnizarea unei

baze pentru marcarea cotei zero a performanţei, demonstrarea conformităţii cu reglementările şi

creşterea eficienţei operationale.

Metodologia EPE a fost stabilită în standardul ISO 14031,împreună cu beneficiile

acesteia. ISO 14031 este un standard internaţional care descrie un proces pentru măsurarea

performanţelor de mediu.

Procesul descris în standard se bazează pe modelul îmbunătăţit de proces al afacerilor,

Planificare-Implementare-Verificare-Acţiune (Plan-Do-Check-Act–PDCA)

Figura 2: Plan-Do-Check-Act Model

Sursa: ISO 14031

EPE este un termen relativ nou, utilizat pentru descrierea unui proces clar de măsurare,

analiză, raportare şi comunicare a performanţelor de mediu a unei organizaţii faţă de

criteriile stabilite prin managementul propriu. Acest proces presupune colectarea de

informaţii şi măsurarea eficienţei cu care o organizaţie gestionează aspectele sale de mediu,

în mod continuu. Anumite concepte şi componente ale EPE au fost aplicate de mai bine

de un deceniu. ISO 14031 furnizează acum o abordare structurată de urmat de către

organizaţii, independent de localizare, dimensiune, complexitate şi tipul activităţii.

Obiectivele implementării unui program EPE includ:

• o mai bună înţelegere a impacturilor unei organizaţii asupra mediului;

• furnizarea unei baze pentru stabilirea cotei de nivel a performanţelor de management,

operaţionale şi de mediu;

• identificarea oportunităţilor pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice şi utilizării

resurselor;

• determinarea situaţiei îndeplinirii obiectivelor şi ţintelor de mediu;

• demonstrarea conformităţii cu reglementările;

• determinarea alocării corespunzătoare a resurselor;

• creşterea conştientizării angajaţilor;

• îmbunătăţirea relaţiilor cu comunitatea şi clienţii.

Odată atinse aceste obiective, devin beneficii. Unul dintre primii paşi în aplicarea

EPE implică identificarea aspectelor, a impacturilor asupra mediului şi stabilirea indicatorilor

de performanţă pentru monitorizare.

ISO 14031 a pus accent pe definirea şi precizarea detaliată a trei tipuri deindicatori

de bază, care pot fi utilizaţi pentru susţinerea managementului de mediu. Standardul face

distincţie între indicatorii condiţiilor de mediu (ECI) şiindicatorii performanţelor de

mediu (EPI). Indicatorii performanţelor de mediu sunt împărţiţi în indicatori de performanţă

de management (MPI) şi indicatoride performanţă în funcţionare (OPI).

Evaluarea performanţelor implică colectarea de date, transformarea datelor în

informaţii, evaluarea informaţiilor şi comunicarea rezultatelor.

Pentru calcularea valorilor pentru indicatorii de performanţă selectaţi, este necesară

colectarea datele pe baza unei proceduri de rutină. Multe dintre informaţiile solicitate

pentru susţinerea unui program EPE pot fi obţinute din sursele de date existente. Acestea

includ: reglementări, autorizaţii de funcţionare, proceduri şi înregistrări, rapoarte către

agenţii guvernamentale, avize, date de productie, date de monitorizare a calităţii aerului

şi apei, declaraţii privind deşeurile periculoase, interviuri cu angajaţii şi vecinii, documente

şi desene ale sistemului operaţional, bugete de mediu, inventare chimice, înregistrări

ale rezervoarelor de stocare şi înregistrări privind deversările.

Calitatea datelor este un aspect important şi toate datele trebuie colectate şi

manipulate într-un mod structurat şi sistematic. Aceasta va asigura faptul că

interpretările bazate pe date vor fi exacte, verificabile şi complete. Toate datele trebuie

revizuite şi evaluate pe baza criteriilor pentru: acurateţe, eroare sistematică, vârstă,

verificabilitate şi completitudine. Primul pas în convertirea datelor în informaţii este

alegerea datelor pentru selecţia cu valori excepţionale, repartiţia bimodală, date cenzurate şi

realizarea oricărei conversii de unităţi.

Exemple de indicatori de bază

Indicatori de performanţă

în funcţionare (OPI)

Indicatori de performanţă

de management (MPI)

Indicatori ai condiţiilor de

mediu (ECI)

Materia brută utilizată pe

unitatea de produs

(kg/unitate)

Costurile sau bugetul de

mediu ($/an sau €/an)

Concentraţii de poluanţi în

atmosferă (µ g/m3)

Energia utilizată anual pe

unitatea de produs

(MWh/ produs)

Procent din ţintele de mediu

atinse (%)

Frecvenţa evenimentelor de

smog fotochimic (nr./an)

Energia conservată (MJ) Numărul de angajaţi instruiţi

/de instruit (%)

Concentraţii de poluanţi în

apa subterană şi de suprafaţă

(mg/l)

Numărul de evenimente

de urgenţă sau opriri

neplanificate (nr./an)

Număr de auditări (nr.) Schimbare în nivelul apei

subterane (m)

Ore de întreţinere

preventivă (h/an)

Număr de recomandări la

audit (nr.)

Număr de bacterii coliforme

pe litru de apă potabilă

(nr./l)

Media consumului de

combustibil a parcului de

vehicule (l/100 km)

Timp petrecut pentru

corectarea

neconformităţilor de audit

Concentraţia de poluanţi în

solul de suprfaţă (mg/kg)

(pers.h)

Procent din conţinutul

produsului care poate fi

reciclat (%)

Număr de incidente de mediu

(nr./an)

Suprafaţa terenului

contaminat reabilitat (ha/an)

Deşeuri periculoase

generate pe unitatea de

produs (kg/unitate)

Timp petrecut pentru a

răspunde la incidentele

de mediu (pers.-h/an)

Concentraţia de poluanţi în

ţesutul unei specii locale

specifice (µ g/kg)

Emisii de poluanţi

specifici în aer (t CO2/an)

Număr de plângeri de la

public

sau angajaţi (nr./an)

Popularea cu o specie

specifică de animale în

cadrul unei arii definite

(nr./m2)

Zgomot măsurat la

receptor specific (dB)

Număr de atenţionări de

mediu

(nr./an)

Creşterea înfloririi de alge

(%)

Evacuări de ape uzate pe

unitatea de produs

(kg/unitate)

Numar de furnizori contactaţi

cu privire la managementul

de mediu (nr./an)

Număr de internări pentru

astm în timpului sezonului

de smog (nr./an)

Deşeuri toxice eliminate

prin prevenirea poluării

(kg/an)

Costul proiectelor de

prevenire

a poluării ($/an)

Numar de peşti morţi într-un

curs de apă specific (nr./an)

Număr de zile cu depăşiri

de limite de emisie

(zile/an)

Niveluri de management cu

responsabilităţi specifice

de mediu (nr.)

Niveluri de plumb în sângele

angajaţilor (µ g/100 ml)

De exemplu, normalizarea încărcării de contaminanţi pe unitatea de producţie (kg

contaminant/unităţi de produs obţinut) furnizează mai multe informaţii decât concentraţiile

de contaminanţi. Adesea, când se utilizează statistici şi analize de bază descriptive,

reprezentarea grafică a datelor ajută la extragerea informaţiilor din datele primare.

Instrumente utile de analiză a datelor includ: histograme, diagrame de dispersie, grafice de

control şi analize de capabilitate a procesului.

Ultimul pas în analiza datelor este compararea informaţiilor cu criteriile de performanţă

şi ţintele stabilite pentru organizaţie. Criteriul de performanţă poate fi derivat din specificaţiile

găsite în reglementări, autorizaţii de funcţionare sau datele reper de evaluare a

performanţelor. Există un interes crescut în industrie în stabilirea cotelor de nivel a

performanţei pentru definirea „celei mai bune practici” şi a căilor eficiente din punct de

vedere al costului pentru îmbunătăţirea performanţei. Acestea sunt văzute ca abordări

complementare pentru abordările existente ale reglementărilor bazate pe risc.

Sarcina finală în completarea evaluării EPE sau pasul “implementare” a ciclului

PDCA este de a comunica rezultatele acţionarilor interni şi externi. Acesta este un pas critic,

dacă trebuie realizate îmbunătăţiri de mediu. El va duce la conştientizare, va demonstra

angajamentul şi va pune informaţiile în mâinile celor responsabili pentru realizarea

îmbunătăţirilor. Punctele importante care trebuie prezentate în raport includ:

• o descriere a activităţilor, produselor şi serviciilor de organizare;

• o declaraţie a angajamentului organizaţiei pentru EPE, ca un instrument pentru

managementul de mediu;

• o declaraţie a aspectelor semnificative de mediu şi a indicatorilor corelaţi de performanţă;

• o comparare a indicatorilor de performanţă cu criteriile şi ţintele stabilite;

• tendinţa în performanţa de mediu a organizaţiei;

• conformitatea cu legislaţia şi reglementările existente;

• economiile de cost şi rezultatele financiare;

• oportunităţi sau recomandări pentru îmbunătăţirea performanţelor de mediu;

• acţiuni care iau naştere din EPE.

Rezultatele pot fi comunicate ca rapoarte sau declaraţii publicate periodic. În pregătirea

rapoartelor, trebuie acordată importanţă audienţei largi, deoarece diferitele persoane care

le citesc au nevoie de variate tipuri de informaţii. O modalitate este pregătirea unui raport

cuprinzător şi furnizarea de secţiuni specifice din raport pentru cei ce solicită cercetarea în

funcţie de interes.

Rezultatele EPE trebuie revizuite periodic pentru identificarea oportunităţilor în vederea

îmbunătăţirii performanţelor de mediu. Organizaţiile cu programe de implementare a

sistemelor de management de mediu certificate prin ISO 14001 sunt interesate să identifice

îmbunătăţirile, care vor demonstra oportunităţi de prevenire a poluării; sunt cerinţe pentru

menţinerea certificării.

Chiar dacă organizaţia este certificată ISO 14001 sau nu, revizuirea rezultatelor

EPE trebuie să aibă în vedere:

• costurile şi beneficiile programului;

• progresul cu privire la îndeplinirea ţintelor performanţei de mediu;

• cât de corespunzătoare sunt criteriile de performanţă de mediu;

• cât de corespunzători sunt indicatorii de performanţă de mediu selectaţi;

Capitolul 3: Studiul de caz – Analiza activităţii companiei Romcarbon

SA pe baza principalilor indicatori de performanţă economică si

ecologică

3.1. Prezentarea companiei

S.C. Romcarbon S.A. este persoana juridică romană având formă juridică de societate pe

acţiuni cu capital integral privat. Societatea are sediul în România, Buzău, Strada Transilvaniei,

nr. 132, ţel. 0238-711155, fax-nr: 0238-710697 şi se supune legislaţiei romane. Societatea are

număr de inregistare la Registrul Comerţului J10/83/1993 şi CUI RO 1158050.

S.C. Romcarbon S.A. a fost înfiinţată în 1952 la Buzău, iniţial sub denumirea de

“Chimică” şi având ca obiect de activitate prelucrarea de materiale plastice. S.C. Romcarbon

S.A. s-a constituit în baza Legilor nr.15 şi 31/1990 şi H.G. 1213/1990 ca urmare a reorganizării

Întreprinderii de Mase Plastice Buzău.

În 1952 ia fiinţă Fabrica "Chimică" cu profil de fabricaţie confecţii şi ţesături de bachelita

şi aminoplaste; 1957 intra în funcţiune Atelierul "Cărbune Activ" şi Atelierul "Materiale de

Protecţie". În 1960 se schimbă denumirea în "Întreprinderea de Prelucrare Mase Plastice"; 1962

- începe fabricaţia de: elemenţi filtranţi, termoformate din polistiren saci şi folie din polietilenă.

În 1970 se dezvolta capacitatea de producţie la ambalaje termoformate şi prelucrate din

polietilenă: intră în funcţiune noi capacităţi, prelucrate din polietilena prin sinterizare, producerea

elemenţilor filtranţi pentru aer, fabricarea granulelor PVC .

În 1977 - începe producţia de ţevi, fitinguri şi elemente de legătură din PVC; 1982 - se

pune în funcţiune capacitatea de fabricaţie a sacilor ţesuţi din polipropilena, din Secţia Beceni;

1987 - intră în funcţiune secţia de fabricat Conductori electrici şi cordoane cu izolaţie din PVC

sau polietilenă; 1991 - se schimbă denumirea în "S.C. Romcarbon S.A." 1993 - se dezvolta

capacitatea de saci ţesuţi din polipropilena, Secţia Buzău ; 1995 - se pune în funcţiune instalaţia

de saci multistrat pentru ciment - începe procesul de privatizare al societăţii prin metoda Mebo;

1996 - Se pune în funcţiune instalaţia de fabricat capsule şi folie din PVC termocontractibila

1997 - se pune în funcţiune instalaţia de filtre auto tip Pocket.

În 2000 - Romcarbon S.A. devine societate cu capital 100% privat; 2003 - "Living Plastic

Industry", un investitor din Taiwan, devine acţionarul principal; 2004 - se lansează linia de

producţie a tăviţelor din PSE, Rromcarbon S.A. fiind primul producător din România; începând

cu anul 2010, în acest sector se derulează un program de investiţii care vizează lucrări de

modernizare ale halei de producţie, precum şi achiziţia de noi utilaje. Noua investiţie presupune

creşterea capacităţii de termoformare, prin achiziţia unui formator automat pentru tăviţele

absorbante, precum şi achiziţionarea unor matriţe de ultima generaţie. Prin diversitatea de

modele, gama noastră de produse va acoperi majoritatea aplicaţilor cerute de piaţă în domeniu.

Prin aceasta investiţie, capacitatea de procesare va creşte la 500 to/lună. Programul de investiţii

vizează achiziţia unui nou utilaj pentru plăcile extrudate de pardoseală, achizite făcută de

asemenea în vederea creşterii capacităţii de producţie şi îmbunatăţirii calităţii acestor produse.

Valoarea întregului program de investiţii în acest sector se ridică la aprox. 5 milioane de Euro.

În 2005 - implementarea unui ERP modern pentru planificarea resurselor companiei

- Romcarbon S.A. devine acţionar al Greenfiber Intremaţional S.A. - societate producătoare de

fibră poliesterică şi banda PET

- Romcarcon S.A. îşi externalizează departamentul de IT, înfiinţând în acest sens Info Tech

Solutions S.R.L. – societate cu profil de consultanţă în tehnologia informaţiei

- Romcarbon S.A. devine acţionar al Energo Install S.R.L. – societate cu profil de lucrări şi

instalaţii tehnico-sanitare

În 2006 - începe producţia de saci de polipropilena. Sacii ţesuţi din benzi de

polipropilena, denumiţi generic "saci de rafie" sunt utilizaţi la ambalarea produselor granulate

sau pulverulente, alimentare sau nealimentare, atât în agricultură cât şi în industrie, fiind cel mai

economic şi accesibil ambalaj. Romcarbon îşi externalizeza activitatea comercială şi de

aprovizionare / logistică, înfiinţând în acest sens societatea comercială Total Comercial

Management S.R.L. - agent comercial unic al RomcarbonS.A.

În 2007 - Listarea companiei la categoria a II-a BVB

http://www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/35545/Romcarbon-are-liber-de-la-actionari-

pentru-a-promova-la-BVB.html. Achiziţionează o parte din activul TEROM Iaşi (fostul

Combinat de Fibre Sintetice). Romcarbon S.A. devine acţionar al bazei sportive Yenky Club

S.R.L. – cea mai mare bază sportivă din Buzău. Romcarbon S.A. devine acţionar al Greentech

S.A. - prima fabrică de reciclare a deşeurilor de plastic din România. Romcarbon S.A. devine

acţionar al Grinfild Ucraina şi al Sigurec Internaţional S.A.

În 2009 - Romcarbon S.A. devine acţionar al GreenWEEEE Internaţional S.A. - cea mai

mare fabrică de tratare şi reciclare a deşeurilor DEEE din Sud-Estul Europei. Romcarbon devine

acţionar al ASOCIAŢIA ECOLOGICĂ GREENLIFE – asociaţie non-profit

În 2011 - Romcarbon S.A. devine acţionar al Recyplatltd Cipru Romcarbon S.A. devine

acţionar al Living Jumbo Industy S.A. – societate producătoare de saci PP tip "big bags"

În 2012 - inaugurarea sectorului "Compounduri".Vinde 75 % din portofoliul de acţiuni

deţinut de Romcarbon S.A. în Greenfiber Internaţional S.A., Greentech S.A., GreenWEEE

Internaţional S.A. către o companie deţinută în comun de fondul de investiţii SEEF şi BERD.

Romcarbon S.A. devine acţionar al societăţii comerciale Romcarbon Deutschland GmBh.

Romcarbon S.A. devine acţionar al Eco Pack Management S.R.L. – societate înfiinţată în scopul

preluării responsabilităţilor ce revin operatorilor economici privind realizarea obiectivelor anuale

de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje. Romcarbon S.A. devine acţionar al Taipei

Cineo S.R.L .- un centru de medicină tradiţională chinezească

Romcarbon S.A. este un procesator de mase plastice din Buzău. Romcarbon are puncte

de lucru operaţionale în România (Buzău, Bucureşti, Ştefăneşti, Iaşi). La sfârşitul anului 2012,

compania a înfiinţat o nouă societate comercială cu sediul în Germania- ROMCARBON

Deutschland GmbH - care are ca obiect de activitate achiziţia şi colectarea deşeurilor din

material plastic, precum şi comercializarea produselor existente marca ROMCARBON.

Compania ROMCARBON S.A. acţionează în industria verde prin participaţiile deţinute în cadrul

societăţilor Greenfiber, GreenTech şi GreenWeee. Fiind conştienţi de impactul pe care îl au

asupra mediului ambalajele pe care le introducem pe piaţă, dar şi pentru că dorim să susţinem

România în îndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje,

Romcarbon a înfiinţat societatea EcoPack Management SA, societate autorizată în scopul

preluării responsabilităţilor ce revin operatorilor economici care introduc ambalaje pe piaţă.

Activitatea iniţială a fost mult diversificata prin punerea în funcţiune a unor tehnologii

noi:

• fabricarea cărbunelui activ şi a materialelor de protecţie a căilor respiratorii;

• prelucrarea materialelor plastice ca: polietilena, PVC, polistiren, polipropilena;

• fabricarea filtrelor auto;

• fabricarea conductorilor electrici, cordoanelor şi conductelor de telecomunicaţii.

Odată cu Revoluţia din 1989, Romcarbon S.A. s-a înscris în cursa spre economia de piaţă.

Mediul de afaceri din ce în ce mai dinamic a determinat compania să caute soluţii de

supravieţuire şi apoi să prospere.

Compania este în prezent listata la Bursa de Valori Bucureşti, categoria a II-a, având

simbolul ROCE. Transferul de pe RASDAQ a avut loc în data de 30 Mai 2008.

Orientarea către economia de piaţă a însemnat şi introducerea Sistemului de Management al

Calităţii. Certificarea SRAC dovedeşte paşii importanţi făcuţi în acest sens.

ROMCARBON S.A. rămâne principalul furnizor pe piaţa românească de:

• filtre pentru autoturisme, autocamioane, tractoare, instalaţii industriale, etc.;

• materiale de protecţie a căilor respiratorii şi cărbune activ- unic producător în România;

• produse prelucrate din polietilena, polistiren antişoc şi PVC;

• unic producător în România de tăviţe şi caserole din polistiren expandat;

• saci din polipropilena, fiind cel mai mare producător autohton.

Societatea are următoarea diviziune principală de activitate: 22 – Fabricarea produselor din

cauciuc şi mase plastice. Domeniul principal de activitate este: 222 – Fabricarea articolelor din

material plastic.

S.C. Romcarbon S.A. are ca principal obiect de activitate:

2221 Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilelor din material plastic

2222 Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic

2223 Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii

2932 Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule.

Compania Romcarbon SA are ca principale domenii de activitate prelucrarea maselor

plastice, asta însemnand că produsele obţinute sunt: prelucrate din polietilenă, prelucrate din

polipropilenă, prelucrate din policlorură de vinil şi prelucrate din polistiren expandat.

Deoarece producţia principală se bazează pe masele plastice încearca ca pe masura

posibilităţilor să recupereze deşeurile tehnologice şi nu numai, de mase plastice ce se formează

în urma prelucrărilor.

Compania a facut investiţii foarte mari pentru a pune în funcţiune o astfel de linie care

prin cele doua metode de sortare şi anume: sortare în soluţie salină şi sortare este unică în acest

moment la noi în ţară. Pentru ca acest nou centru de profil să funcţioneze s-a modificat

Autorizaţia de mediu pentru a putea să achiziţioneze deşeuri de mase plastice de la diverşi

furnizori pe care le introduce în fluxul tehnologic obţinand diferite produse finite.

3.2. Analiza economico – financiară

În activitatea de evaluare a unei firme interesează vânzările de bunuri, lucrări şi servicii

care formează obiectul de activitate, exprimate prin cifra de afaceri.

De la înființare și până în prezent S.C. Romcarbon S.A. a avut o activitate în crestere,

acest lucru dovedindu-l cifra de afaceri din ultimii ani.

În decursul anului 2011 societatea a inregistrat o cifră de afaceri de 107.017.783 lei și un

profit de 4.490.442 lei, depășind momentul greu de la sfărșitul anului 2010 în care au înregistrat

o pierdere de 530.738 lei.

Cifra de afaceri la 31.12.2011 este de 107.017738 lei, cu 5,26% mai mica decât cea

înregistrată în 2010 fapt datorat în principal celorlalte activităţi (prestări servicii,vânzări de

mărfuri etc.) întrucât la nivelul activităţii de bază cifra de afaceri a crescut cu 9,63%,

înregistrând în 2011 o valoare de 79.050.217 lei.

Analiza structurală a cifrei de afaceri pe tipul de activităţi, sortimente, clienţi,

ciclu de viaţă a produselor, pieţe de desfacere, etc. este nu numai recomandată ci şi necesară,

deoarece ea permire luarea unor decizii obiective care să conducă la maximizarea efecteelor

obţinute în raport cu eforturile depuse. Practic, nu toate variabilele unui anumit criteriu deţin

acelaşi coeficeint de semnificaţie în obţinerea rezultatelor economice şi în consecinţă politica

strategică a unităţii trebuie să ia în considerare aceste aspecte în scopul eficientizării activităţii.

Tabelul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Structura cifrei de

afaceri

2010 2011 2012 2012 vs2011

(%)Valoare %in total Valoare % in total Valoare % in total

Venituri din vanzarea

produselor fine 72.105.475 63,83% 79.050.217 73,87% 82.726.874 61,04% ▲ 104,65%

Venituri din vanzari

de semifabricate

99.702 0,09% 60.046 0,06% 24.234 0,02%

▼ 40,36%

Venituri din prestari

servicii 234.978

0,21% 201.524 0,19% 99.413 0,07% ▼ 49,33%

Venituri din vanzari

de marfuri

34.675.340 30,70% 21.356.778 19,96% 45.184.274 33,31% ▲ 211,40%

Venituri din inchirieri 2.939.936 2,60% 3.143.535 2,94% 4.257.319 3,24% ▲ 135,43%

Venituri din alte

activitati, din care:

2.909.529 2,58% 3.205.693 3,00% 3.277.232 2,42% ▲ 102,23%

Venituri din vanzari

de utilitati

2.882.095 2,55% 3.194.410 2,98% 3.228.384 2,38% ▲ 101,06%

Alte venituri din

vanzari

27.434 0,02% 11,273 0,01% 48.934 0,04% ▲ 434,14%

Total, din care 112.964.960 100% 107.017.784 100% 135.533.436 100% ▲ 126,65%

~intern 95.863.263 84,86% 87.864.226 82,10% 114.523.086 84,50% ▲ 130,34%

~extern 17.101.697 15,14% 19.153.558 17,90% 21.010.350 15,50% ▲ 109,69%

Graficul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Venituri din vânzarea pro-duselor finite

Venituri din vânzarea de

semifabricate

Venituri din prestări ser-

vicii

Venituri din vânzări de

marfuri

Venituri din închirieri

Venituri din alte activităţi

2010 63.83 0.0900000000000001

0.21 30.7 2.6 2.58

2011 73.87 0.06 0.19 19.96 2.94 3

2012 61.04 0.02 0.07 33.31 3.24 2.42

515253545556575

Structura cifrei de afaceriVa

loar

ea v

ânză

rii (

%)

Tabelul nr. 3.2.

Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

Gurpa de produse 2010 2011 2012 2012 vs2011(%)Valoare % in

totalValoare % in

totalValoare % in

total

CP1 – Filtre auto 3.086.368 4,28% 3.812.959 4,82% 4.110.728 4,97% ▲ 107,81%CP2 – Materiale protectiecai respiratorii si carbune activ

3.318.604 4,60% 3.573.285 4,52% 2.982.079 3,60% ▼ 83,45%

CP3 – Polietilena prelucrata

19.111.478 26,50% 19.548.771 24,73% 19.274.521 23,30% ▼ 98,60%

CP4 – PVC prelucrat 1.319.827 1,83% 662.068 0,84% 340.391 0,41% ▼ 51,41%CP5 – Polistiren prelucrat

12.350.414 17,13% 15.691.478 19,85% 18.928.638 22,88% ▲ 120,63%

CP6 – Polipropilena prelucrata

32.906.776 45,64% 35.489.145 44,89% 36.471.045 44,09% ▲ 102,77%

CP7 – Reciclare deseuri

9.788 0,01% 272.512 0,34% 300.583 0,36% ▲ 110,30%

CP8 - Compounduri 0 0,00% 0 0,00% 318.889 0,39% -Total 72.105.475 100% 79.050.217 100% 82.726.874 100 ▲ 104,65%

Graficul nr. 3.2. Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

CP1 CP2 CP3 CP4 CP5 CP6 CP7 CP8

2010 3086368 3318604 19111478 1319827 12350414 32906776 9788 0

2011 3812959 3573285 19548771 662068 15691478 35489145 272512 0

2012 4110728 2982079 19274521 340391 18928638 36471045 300583 318889

2500000

7500000

12500000

17500000

22500000

27500000

32500000

37500000

Graficul nr. 3.4. Contribuţia fiecărui centru în cifra de afaceri la nivelul anului 2012

5%4%

23%

0%

23%

44%

0% 0%

Contribuţia fiecărui centru în Cifra de afaceri - 2012

CP1 - 4,97%CP2 - 3,60%CP3 - 23,30%CP4 - 0,41%CP5 - 22,88%CP6 - 44,09%CP7 - 0,36%CP8 - 0,39%

3.2.1. Analiza profitului

Unul din veniturile foarte importante în economia de piaţă este profitul.

În sens larg, profitul poate fi privit ca fiind câştigul realizat, în formă bănească, de

către cei ce iniţiază şi organizează o activitate economică.

Mărimea profitului oferă o imagine asupra modalităţilor în care se desfăşoară activităţile

într-o unitate economică, dacă ea reuşeşte – în urma vânzării producţiei – să-şi acopere

cheltuielile şi să obţină ceva în plus. Este o parte a produsului net care rămâne la dispoziţia

întreprinderii şi conferă rentabilitate acesteia.

Mărimea profitului este variabilă în timp şi spaţiu şi se exprimă:

a) absolut, ca masă a profitului, care se determină că diferenţă între venituri totale şi

cheltuieli totale sau ca diferenţă între preţ şi cost constituind un reper important pentru selectarea

nomenclatorului de produse al unei unităţi economice.

Acest indicator trebuie să fie o mărime pozitivă, mai mare ca zero. Dacă este o mărime

diferită de zero, dar negativă, este vorba de pierdere iar întreprinderea care o înregistrează se

poate confrunta cu dificultăţi majore ce pot duce la faliment.

b) relativ, ca rată a profitului, ce se calculează ca raport procentual între masă profitului

şi costurile făcute pentru obţinerea acesteia, volumul capitalului folosit sau cifră de afaceri.

Managementul firmei, acţionarii, creditorii, investitorii sunt interesaţi să cunoască nivelul şi

evoluţia indicatorilor de rentabilitate ai firmei.

Tabelul nr. 3.3.

Indicatorii de performanţă

Indicator 2010 2011 2012

Profit net -530.738 4.490.442 712.665

Cheltuieli cu taxele şi impozitele 16.500 -1.706.875 40.660

Cheltuieli cu dobânzile 2.847.822 3.161.054 3.370.650

EBIT 2.333.584 5.944.621 4.123.975

Cheltuieli cu amortizarea 3.110.122 2.992.153 4.515.592

EBITDA 5.443.706 8.936.774 8.639.567

Profitul net înregistrat de firmă în cei trei ani analizaţi cunoaşte o fluctuaţie. După cum

se observă nivelul lui este următorul: anul 2010 → -530.730 lei; anul 2011 → 4.490.442 lei;

anul 2012 → 712.665 lei.

Se observă că nivelul profitului în anul 2010 înregistrează o valoare negativă datorata în

primul rând cheltuielior financiare foarte mari din acel an în special cheltuielilor cu dobânzile.

Chiar dacă începuse să crească în anul 2011 comparativ cu 2010, în anul 2012 acesta

înregistrează un nivel redus datorită mai multor factori precum: gradul ridicat de îndatorare al

firmei (crescând astfel cheltuielile cu dobânzile), nivelul foarte ridicat al creanţelor şi

ineficienţa utilizării capitalului disponibil.

Evoluţia profitului firmei în cei trei ani analizaţi este evidenţiată în graficul următor:

Graficul nr. 3.4. Evoluţia profitului

2010 -530.730

2011 4.490.44

2

2012 721.665

-1000000

0

1000000

2000000

3000000

4000000

5000000

Profitul

3.2.2. Analiza ratelor de rentabilitate

Analiza performanţei cu ajutorul ratelor de rentabilitate urmăreşte să evidenţieze raportul

de eficienţă dintre efectele de natura profitului şi eforturile ocazionate de obţinerea acestor

efecte. Fiind un raport între efectele totale şi efortul depus, se poate considera că ratele de

rentabilitate sunt o formă de măsurare sintetică a eficienţei activităţii economice. Ratele de

rentabilitate reprezintă, în general, un raport în care este „aşezat faţă în faţă” un rezultat (efect)

de natura profitului, cu un flux de activitate, stoc, capitaluri avansate (eforturi), urmărind să

caracterizeze cât mai bine, în mărimi relative, performanţa entităţii.

a. Rata rentabilităţii economice (R ) se exprimă sub forma raportului între profitul net

realizat de către întreprindere şi valoarea activelor totale utilizate. Rata rentabilităţii

economice poate fi analizată în dinamică sau prin compararea cu valorile indicatorului

în cazul firmelor concurente.

Totalul activelor la numitor arată eficienţa utilizării capitalului total disponibil, cu alte

cuvinte fără a lua în considerare structura de finanţare (ponderea între sursele de natură proprie şi

cele împrumutate sau atrase). Prezintă importanţă pentru utilizatorii interni ai informaţiei

(managementul firmei) şi mai puţin pentru cei externi.

Rentabilitatea economică se mai determină şi ca raport procentual între profitul curent şi

capitalul permanent, astfel:

Importanţa ratei rentabilităţii economice ca indicator de analiză financiară, rezidă şi din

necesitatea cunoaşterii acestuia de către managementul superior al întreprinderii şi compararea sa

cu rata inflaţiei.

Rata rentabilităţii economice:

În cei trei ani analizaţi rata rentabilităţii economice prezintă fluctuaţii, în 2012 faţă de

2011 rentabilitatea economică scade fapt care trebuie să atragă atenţia managementului firmei

deoarece capitalul total disponibil nu a fost utilizat eficient.

b. Rata rentabilităţii financiare exprimă rentabilitatea capitalului propriu şi se determină

ca raport între profitul net obţinut de către firmă şi capitalul propriu după relaţia:

re

100totalActiv

netofitPrR re

100permanentCapital

curentofitPrR re

%2277,0100427.089.233

738.530100

Pr2010

totalActiv

netofitRre

%9103,1100644.059.235

442.490.4100

Pr2011

totalActiv

netofitRre

%2518,0100604.061.283

665.712100

Pr2012

totalActiv

netofitRre

Rata rentabilităţii financiare poate fi analizată în dinamică sau prin comparare cu valorile

indicatorului în cazul firmelor concurente (cu acelaşi domeniu de activitate). Ea exprimă

eficienţa cu care au fost utilizate sursele de natură proprie, fiind bază pentru determinarea ratelor

de remunerare a capitalului aportat de către acţionarii firmei.

Importanţa acestui indicator rezultă din următoarele considerente:

- indicatorul pune în evidenţă gradul de alocare a fondurilor acţionarilor în

activitatea curentă, precum şi eficienţa cu care entitatea angajează capitalul acţionarilor;

- indicatorul reflectă rentabilitatea capitalului acţionarilor constituind o

măsură a capacităţii întreprinderii de a plăti dividendele cuvenite acestora;

- indicatorul permite estimarea câştigurilor pe o unitate de capital investit în

acţiuni sau profitul care revine proprietarilor pentru investiţiile făcute în entitate.

În plus, este necesar ca rata rentabilităţii economice să fie superioară costului capitalului

împrumutat, în caz contrar folosirea capitalurilor împrumutate devenind ineficientă.

Managerii, la rândul lor, vor fi interesaţi să păstreze un nivel corespunzător al acestei

rate, pentru a-şi putea păstra poziţiile şi a realiza criteriile de performanţă ale firmei.

Rata rentabilităţii financiare:

Nivelul acestor indicatori arată capacitatea firmei de a obţine profit prin utilizarea

capitalurilor proprii. Se observă că profitul obţinut din capitalul propriu al firmei este scăzut, de

aici rezultă faptul că eficienţa investiţiilor este scăzută, însă capitalul propriu este în creşte, fapt

care este benefic pentru firmă.

c. Rata rentabilităţii comerciale (Rc) numită şi rata rentabilităţii vânzărilor se determină ca

raport între profitul aferent cifrei de afaceri şi cifra de afaceri exprimată în preţuri de

vânzare astfel:

100propriuCapital

netofitPrR f

%3678,0100439.289.144

738.530100

Pr2010

propriuCapital

netofitR f

%7890,3100365.512.118

442.490.4100

Pr2011

propriuCapital

netofitR f

%6114,0100116551564

665.712100

Pr2012

propriuCapital

netofitR f

Ea caracterizează eficienţa politicii comerciale practicate de întreprindere. O scădere a

acesteia evidenţiază faptul că întreprinderea nu poate să-şi controleze costurile de producţie sau

să obţină preţul de vânzare optim.

Rata rentabilităţii comerciale:

Având în vedere nivelul cifrei de afaceri şi a profitului obţinut la sfârşit de an se observă

că acesta are un nivel redus comparativ cu volumul vânzărilor, iar în anul 2010 a înregistrat cel

mai scăzut nivel.

Tabelul nr. 3.4.

Indicatorii de rentabilitate

Nr.Crt. Indicator Mod de calcul 2010 2011 2012

1. Rata

rentabilitatii

economice

-0,2277% 1,9103

%

0,2518%

2. Rata

rentabilitatii

financiare

-0,3678% 3,7890

%

0,6114%

3. Rata

rentabilitatii

comerciale

-0,4698% 4,1959

%

0,5258%

3.2.3. Analiza lichidităţii si solvabilităţii

Lichiditatea semnifică posibilitatea de a transforma elementele de activ în bani, iar

100afacerideCifra

netofitPrR c

%4698,0100960.964.112

738.530100

Pr2010

afacerideCifra

netofitRc

%1959,4100784.017.107

442.490.4100

Pr2011

afacerideCifra

netofitRc

%5258,0100436.533.135

665.712100

Pr2012

afacerideCifra

netofitRc

solvabilitatea măsoară capacitatea firmei de a-şi onora la termen obligaţiile de plată.

Lichiditatea poate servi drept mijloc de caracterizare din punct de vedere calitativ a

activităţii desfăşurate. În sens tradiţional prin lichiditate se înţelege capacitatea unor active de a fi

transformate într-un anumit moment în bani. Pentru a-şi desfăşura activitatea orice firmă îşi

concretizează fondurile băneşti în active pe care le gestionează, şi care, în virtutea circuitului

obiectiv bani-marfă-bani urmează să fie transformate în bani într-un interval de timp mai scurt

sau mai lung, creându-se astfel posibilitatea încheierii unui circuit început, dar şi cea a reluării

unui nou circuit.

Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidităţilor potenţiale (active

transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilităţile potenţiale (datorii rambursabile pe

termen scurt), constituie o metodă rapidă şi uşor de utilizat pentru aprecierea gradului în care

firma face faţă obligaţiilor pe termen scurt. Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

a )lichiditatea generală (Lg) reprezintă raportul dintre activele circulante şi datoriile

financiare pe termen scurt şi se calculează după relaţia:

De cele mai multe ori se consideră că rata lichidităţii generale (curente) reflectă o situaţie

bună dacă are valori cuprinse între [120% - 200%], limita minimă a sa fiind de 100%.

Apropierea de această valoare arată că situaţia entităţii este delicată deoarece există o

corespondenţă deplină între activele curente şi resursele corespunzătoare şi orice întârziere în

încasarea creanţelor conduce la imposibilitatea acoperirii obligaţiilor curente.

Lichiditatea generală:

În perioada analizată nivelul ratei lichidităţii generale arată faptul că situaţia firmei este

riscantă, ea fiind în situaţia de a înregistra plăţi restante cu influenţă asupra fluxurilor băneşti şi

financiare. În acest caz situaţia se poate remedia prin reducerea duratei creditului client.

b) lichiditatea curentă sau intermediară (Lc) se calculează după relaţia:

DTS

circulanteActiveLg

68,0220.526.58

427.980.392010

DTS

circulanteActiveLg

57,0983.742.68

197.593.392011

DTS

circulanteActiveLg

60,0552.251.106

897.447.642012

DTS

circulanteActiveLg

Intervalul de siguranţă este [50%-100%→150%].

Depăşirea nivelului optim poate reflecta o gestionare ineficientă fie a creanţelor

(dificultăţi în ceea ce priveşte încasarea lor), fie a resurselor monetare (lipsa unei politici

eficiente de plasamente).

Deşi nivelului optim al acestui indicator este 1, această rată este de regulă subunitară, iar

nivelul înregistrat în anii analizaţi reflectă o capacitate de plată a obligaţiilor pe termen scurt în

creştere.

Tabelul nr. 3.5.

Indicatorii de lichiditate

Nr.Crt

.

Indicator Mod de calcul 2010 2011 2012

1. Indicatorul

lichiditatii curente

0,68 0,57 0,60

2. Indicatorul

lichiditatii

intermediare

0,45 0,41 0,45

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor scadente

DTS

StocuricirculanteActiveLc

45,0220.526.58

428.539.26

220.526.58

999.440.13427.980.392010

DTS

StocuricirculanteActiveLc

41,0983.742.68

2210060

983.742.68

344.023.11197.593.392011

DTS

StocuricirculanteActiveLc

45,0552.251.106

323.139.48

552.251.106

574.308.16897.447.642012

DTS

StocuricirculanteActiveLc

21,2703.451.105

911.089.2332010

totaleDatorii

totaleActiveS

g

care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operaţii curente a căror realizare

condiţionează continuarea activităţii, fie din prelevări obligatorii. Menţinerea solvabilităţii este o

restricţie ce se impune întreprinderii în mod curent, fiind un imperativ permanent. Orice

dereglare privind achitarea obligaţiilor generează prejudicii. În practică, o întreprindere care

cunoaşte o perioadă mai dificilă poate să renunţe provizoriu la unele obiective de creştere, dar nu

poate renunţa la asigurarea obiectivului de solvabilitate care constituie condiţia financiară de

supravieţuire.

Solvabilitatea este rezultatul unei activităţi eficiente, iar lipsa capacităţii de plată şi a

lichidităţii pot avea caracter temporar, dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate globală.

c) solvabilitatea generală (Sg) se determină după formula:

Se apreciază că situaţia este normală atunci când activele totale sunt de două ori mai

mari decât datoriile totale.

În peroada analizata solvabilitatea prezintă o tensinta de scădere în primi doi situaţia se

apreciază ca fiin normală deoarece activele totalesunt de două ori mai mari decât datoriile totale.

Chiar dacă firma are lipsă de lichidităţi datorită nivelului ridicat al creanţelor şi dificultatea de

încasare a acestora, nivelul acestui indicator fiind mai mare decât 1 ne indică faptul că firma este

solvabilă.

d) solvabilitatea patrimonială sau autonomia financiară:

Nivelul minim al acestei rate se consideră a fi 30%, iar cel normal 50%.

Solvabilitatea are la bază o activitate eficientă, care se soldează cu beneficii (profituri).

totaleDatorii

totaleActiveSg

01,2278.547.116

644.059.2352011

totaleDatorii

totaleActiveSg

70,1040.465.166

604.016.2832012

totaleDatorii

totaleActiveSg

totalCapital

propriuCapitalSp

Ea este expresia calităţii activităţii financiare desfăşurate într-o perioadă dată de gestiune în

legătură cu asigurarea şi utilizarea fondurilor băneşti. Pierderile atrag după sine starea de

insolvabilitate.

În primii ani analizaţi nivelul aceste rate este normal, în anul 2010 capitalul propriu

depăşeşte nivelul datoriilor pe termen mediu şi lung. Având în vedere faptul că nivelul minim al

acestui indicator trebuie să fie de 30%, se observă că şi în anul 2012 firma prezintă o situaţie

favorabilă.

Tabelul nr. 3.6.

Indicatorii de solvabilitate

Nr.Crt

.

Indicator Mod de calcul 2010 2011 2012

1. Solvabilitatea

generala

0,68 0,58 0,61

2. Solvabilitatea

patrimonială

0,45 0,42 0,45

3.2.4. Analiza ratelor de finanţare

Ratele de finanţare evidenţiază modul de asigurare a finanţării activităţii desfăşurate de

către întreprinderi. Ratele de finanţare se pot grupa în rate de finanţarea a imobilizărilor şi raţe de

finanţare a activelor circulante.

Rate de finanţare a imobilizărilor:

· rata de finanţare permanentă ( fpR ):

54,0911.089.233

207.638.1272010

totalCapital

propriuCapitalSp

50,0644.059.235

364.512.1182011

totalCapital

propriuCapitalSp

41,0604.016.283

564.551.1162012

totalCapital

propriuCapitalSp

%41,90100484.109.193

050.591.1741002010

eimobilizatactivelorValoarea

permanentCapitalR fp

%08,85100447.466.195

660.316.1661002011

eimobilizatactivelorValoarea

permanentCapitalR fp

%87,80100707.568.218

052.765.1761002012

eimobilizatactivelorValoarea

permanentCapitalR fp

Se observă că rata de finanţare a activelor imobilizate pe baza capitalului permanent este

tot în scădere. Acest lucru se datorează, în primul rând, faptului că valoarea capitalului

permanent este în scădere. De asemenea, se observă faptul că valoarea activelor imobilizate deşi

a crescut pe parcursul perioadei analizate.

· rata de finanţare proprie ( fprR ):

100eimobilizatactivelorValoarea

propriuCapitalR fpr

%09,66100484.109.193

207.638.1271002010

eimobilizatactivelorValoarea

propriuCapitalR fpr

%63,60100447.466.195

365.512.1181002011

eimobilizatactivelorValoarea

propriuCapitalR fpr

%32,53100707.568.218

564.551.1161002010

eimobilizatactivelorValoarea

propriuCapitalR fpr

Se observă o fluctuaţie a ratei finanţării activelor imobilizate pe baza capitalului propriu

deoarece nivelul acestuia este în scădere, valoarea activelor imobilizate fiind în creştere, drept

urmare rata de finanţare proprie scade de la an la an.

· rata de finanţare externă ( feR ):

100eimobilizatactivelorValoarea

lungsimediutermenpeDatoriiR fe

%29,24100484.109.193

483.925.461002010

eimobilizatactivelorValoarea

lungsimediutermenpeDatoriiR fe

45,24100447.466.195

295.804.471002011

eimobilizatactivelorValoarea

lungsimediutermenpeDatoriiR fe

54,27100707.568.218

488.213.601002012

eimobilizatactivelorValoarea

lungsimediutermenpeDatoriiR fe

Nivelul ratelor de finanţare a activelor imobilizate pe baza datoriilor pe termen mediu şi

lung este în creştere deoarece nivelul acestor datorii ale firmei este foarte ridicat în anul 2012

faţă de anul 2010.

Tabelul nr. 3.7.

Ratele de finanţare

Nr.Crt. Indicator 2010 2011 2012

1. Rata de finanţare

permanentă

90,41% 85,08% 80,87%

2. Rata de finanţare

proprie

66,09% 53,32% 53,32%

3. Rata de finanţare

externă

24,29% 24,45% 27,%

3.3. Analiza performanţei ecologice

Evaluarea compatibilităţii dintre activitatea întreprinderii şi restricţiile ecologice

înseamnă,în ultimă instanţă, formularea unui diagnostic global în sensul precizat, care se poate

baza pe şase grile de analiza:

· Importanta rezervată problemelor de mediu în strategia generală a întreprinderii,

· Reflectarea problemelor de mediu în strategia de comunicare şi de marketing,

· Reflectarea problemelor de mediu în strategia de producţie,

· Reflecatrea problemelor de mediu în strategia de asigurare cu resurse umane,

· Reflectarea problemelor de mediu în strategia juridică şi financiară,

· Reflectarea problemelor de mediu în strategia de cercetare – dezvoltare.

Paul de Backer (Backer, 1992) propune următorul conţinut al grilelor de analiza,

structurat pe 5 niveluri de reprezentare a fenomenelor şi proceselor de mediu în efortul general şi

pe domenii, la nivelul intreprinerii.

1. Locul conservării mediului în strategia generală a întreprinderii SC Romcarbon SA

Elementele Nivel de reprezentare 1 2 3 4 5

1.Nivel ierarhic de asumare a responsabilităţilor de

mediu

X

2.Ponderea cheltuielilor pentru mediu (mai puţin

investiţiile) în bugetul întreprinderii

X

3.Investiţii pentru conservarea mediului X

4.Importanta acordată politicii de conumicare internă în

managementul mediului

X

5.Importanta politicii de comunicare externă în

managementul mediului

X

6.Importanta acordată creşterii numărului susţinătorilor

ecologizării activităţii

X

7.Distribuirea eficienta (eficace şi economicoasa) a

responsabilităţilor de mediu

X

8.Perceptarea necesităţii ecologizării activităţii pentru

mediul inter întreprinderii

X

9.Perceperea necesităţii ecologizării activităţii pentru

mediul extern întreprinderii

X

10.Ponderea problemelor de mediu în activitatea de

cercetare dezvoltare

X

Locul conservării mediului în strategia generală a

întreprinderii (Msg) li = nivelul de

reprezentare a elementului “i”

2. Reflectarea problemelor de mediu în strategia de comunicare şi de marketing:

Elementele Nivel de reprezentare 1 2 3 4 5

1.Obiectivele ecologizării activităţii sunt clar formulate? X

2.Intenţionaţi să măriţi numărul adepţilor unei activităţi

ecologice?

X

3.Solicitaţi partenerilor un comportament şi o eficacitate în

concordanţă cu obiectivele ecologizării?

X

4.Actualele produse (servicii) obţinute pot beneficia de o

“etichetă verde”?

X

5.Aveţi în vedere obţinerea unor produse cu “eticheta

verde”?

X

6.Alocaţi prin buget resurse pentru comunicarea externă cu

clienţii în legătură cu caracteristicile ecologice ale

produselor (serviciilor)?

X

7.Dispuneţi de o “chartă verde” în relaţiile cu furnizorii? X

8.Intenţionaţi să modificaţi structura proudselor

(serviciilor) într-un sens favorabil mediului ţinând cont de:

- public?

- clienţi?

- furnizori?

- asiguratori?

- acţionari?

- colaboratori?

X

9.Cât de mare este efortul de comunicare externă (în afară

clienţilor) “verde”?

X

10.Dispuneţi de mijloace pentru prognozarea parametrilor

ecologici ai produselor (serviciilor) realizate?

X

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de

comunicare şi de marketing (Mcn)

ei = nivelul de reprezentare a

elementului “i”

3. Reflectarea problemelor de mediu în strategia de producţie:

Elementele Nivel de reprezentare 1 2 3 4 5

1.Securitatea activităţii reprezintă unul din obiectivele

prioriatare?

X

2.Dispuneţi de structuri organizatorice şi mijloace pentru

promovarea calităţii totale?

X

3.Procesele tehnologice sunt concepute în concordanţă cu

restricţiile ecologice?

X

4.Colaboratorii sunt formaţi şi informaţi pentru asumarea

responsabilităţilor de mediu?

X

5. Întreprinderea dispune de un plan de investiţii decurgând

din legislaţia de mediu corespunzătoare specificului

activităţii sale?

X

6.Aveţi în vedere poziţia întreprinderii pe piaţa

concurenţială a tehnologiilor de transformare utilizate?

X

7.Ce loc ocupa întreprinderea în domeniul utilizării

tehnologiilor “curate”?

X

8.Ce rol au studiile de impact în procesul de integrare al

politicii de mediu în politica generală a întreprinderii?

X

9.Dispuuneti de un sistem de analiza chiar şi pentru

situaţiile de criză ecologică mai puţin grave?

X

10.Aveţi un manual cuprinzând, în formă explicită,

măsurile de securitate şi întreţinere pentru zona de

desfăşurare a activităţii?

X

11.Sunt aplicate în practică măsurile şi instrucţiunile de

securitate şi întreţinere a zonei de impact?

X

12.Serviciul intern de securitate privind activitatea

realizează o evidentă obiectivă a impactului sistemului

tehnico-productiv asupra mediului?

X

13.Structurile întreprinderii cu responsabilităţi în domeniul

calităţii iau în calcul calitatea vieţii în sens larg?

X

14.Se realizează periodic o analiză a punctelor “slabe” şi

“forţe” în materie de încadrare a activităţii întreprinderii în

restricţii ecologice?

X

15.Decizia de a înveşti reflecte şi posibilă evoluţie a

opiniei puplice şi a reglementărilor legate de conservare a

mediului?

X

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de producţie

(Mp)

ei = nivelul de reprezentare a

elementului “i”

4. Reflecatrea problemelor de mediu în strategia de asigurare cu resurse umane:

Elementele Nivel de reprezentare 1 2 3 4 5

1.La nivel de întreprindere, politica de mediu se reflectă în

politica asigurării cu resurse materiale?

X

2.Colaboratorii promovează din proprie iniţiativă

obiectivele politicii de mediu?

X

3.Criteriul ecologic face parte din sistemul criteriilor de

alegere a subordonaţilor?

X

4.Formarea, informarea colaboratorilor în materie de mediu

reprezintă un efort material şi financiar consecvent?

X

5.Importanta preocupărilor de conservare a mediului se

reflectă în stabilirea structurilor ierarhice?

X

6.Putem vorbi de o responsabilizare generalizată a

problemelor de mediula nivel de întreprindere?

X

7.La nivelul structurilor de conducere este responsabilizata

perceperea riscurilor ecologice generate de activitatea

întreprinderii?

X

8.În caz de accident tehnic, există un plan de criză care să

mobilizeze toţi colaboratorii?

X

9.În caz de criză nontehica, există un plan de acţiune pentru

ansamblul colaboratorilor în scopul salvgardării mediului?

X

10.Descrierea posturilor colaboratorilor reflectă experienta

unor accidente şi rezultatele cercetării în domeniul

mediului?

X

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de asigurare

cu resurse umane (Me)

ei = nivelul de reprezentare a

elementului “i”

5. Reflectarea problemelor de mediu în strategia juridică şi financiară:

Elementele Nivel de reprezentare 1 2 3 4 5

1.Respectarea reglementarilor de mediu la nivel da

întreprindere reprezintă o responsabilitate la cel mai

înalt nivel ierarhic?

X

2.Există la nivel de întreprindere, un sistem propriu de

audit juridic pe probleme de mediu?

X

3.Sunt definite responsabilităţile morală, penală, civilă,

administrativă în caz de accident ecologic, de criză

ecologică?

X

4.Există un plan de acţiune în caz de de criză ecologică? X

5.Întreprinderea are capacitatea de a finanţa oricând o

expertiză în domeniul juridic şi al reglementărilor pe

probleme de mediu ?

X

6.Există preocupare de actualizare a obiectivelor

ecologice ale întreprinderii, în termeni financiari?

X

7.Obiectivele managementului mediului sunt decise, la

cel mai înalt nivel ierarhic din întreprindere?

X

8.Există un plan pe termen mediu şi lung al acţiunilor de

menţinere a calităţii mediului?

X

9.În diagrama relaţiilor funcţionale sunt reprezentate şi

cele aparţinând contabilităţii de mediu şi eco-auditului?

X

10.Raportul annual privind activitatea întreprinderii

prevede şi un capital despre mediu?

X

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de juridică

şi financiară (Mif)

ei = nivelul de reprezentare a

elementului “i”

6. Reflectarea problemelor de mediu în strategia de cercetare – dezvoltare:

Elementele Nivel de reprezentare 1 2 3 4 5

1.Tehnicile şi tehnologiile utilizate în prezent sunt

inofensive pentru mediu?

X

2.Există, la nivel de întreprindere, resurse tehnologice de

îmbunătăţire a performanţei ecologice?

X

3.Grija pentru mediu reprezintă principalul mobil al

activităţii de cercetare dezvoltare?

X

4.Restricţiile în obţinerea licenţelor/brevetelor prezintă o

marjă redusă de “manevră” în favoarea mediului?

X

5.Raportul preţ/tehnologie este favorabil unei politici de

mediu?

X

6.Există un plan de dezvoltare a tehnicilor şi

tehnologiilor “verzi”?

X

7.Cunoaşteţi impactul tehnologiilor utilizate

-in condiţii normale de exploatare?

-in condiţii de criză?

X

8. Va preocupa tehnologiile/tehnicile cele mai avansate în

materie de mediu?

X

9.Putem înţelege că structura tehnologică este influenţată

de cerinţele externe (întreprinderii) în materie de

managementul mediului?

X

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de

cercetare-dezvoltare(Mcd)

ei = nivelul de reprezentare a

elementului “i”

Tabelul nr. 3.7.

Imoprtanţa strategiilor în reflectarea problemelor de mediu

Domeniul Importanţa

1.Strategia generală 80%

2.Strategia de comunicare şi marketing 52%

3.Strategia de producţie 68%

4.Strategia de asigurare cu resurse umane 76%

5.Strategia juridică şi financiară 76%

6.Strategia de cercetare-dezvoltare 78%

În urma analizei se observă că cea mai bine reprezentată strategie in cadrul organizaţiei

SC Romcarbon S.A. este strategia generală ceea ce subliniază interesul acordat problemelor de

mediu la toate nivelele ierarhice și în cadrul tuturor departamentelor. Investiţii pentru

conservarea mediului si Importanta acordată creşterii numărului susţinătorilor ecologizării

activităţii avand nivelul de reprezentare 5.

Următoarea, cea mai bine reprzentată strategie, este strategia de cercerate – dezvoltare.

În cadrul companiei Romcarbon SA s-au facut numeroase cercetări pe partea de protectie a

mediului, iar dovada o găsim in ultimele investiţii facute de companie. Compania a deschis

sectoare de recuperare si valorificare a deseurilor tehnologice din mase plastice, precum si un

centru nou de profil de sortare, separare, macinare si regranulare mase plastice recuperate din

deseuri.

Pe acelaşi loc, cu o importanţă de 76% , regăsim strategia de asigurare cu resurse umane

si strategia juridică si financiară. Strategia de asigurate cu resurse umane este foarte importantă

deoarece angazaţii trebuie să conştientizeze impactul pe care îl are activitatea companiei asupra

mediului şi să acţioneze în sensul descreşterii acestuia. Datorită dinamicii legislaţiei, care se

schimba foarte des, deciziile în cadrul strategiei financiare sunt greu de luat, deoarece investiţiile

pentru mediu sunt foarte mati si necesită mult timp pen amortizarea lor.

Strategia de producţie prezintă o importanţă de 68% pentru compania Romcarbon SA,

aceasta fiind conştienta ca producţia trebuie să corespundă celor mai înalte standarde de calitate

pentru a aduce profit.

Pe ultimul loc, în cadrul companiei Romcarbon, se află strategia de comunicare şi

marketing, deoarece compania nu pune accentul pe promovarea beneficiilor pe care activitatea şi

produsele sale le aduce mediului, ci pune accentul pe o promovare comercială.

Concluzii

În această lucrare am abordat o problematica complexă şi de actualitate: performanţa

entităţilor economice tratată prin prisma dezvoltării durabile.

Entităţile economice nu mai pot fi apreciate doar în termeni de performanţă economică şi

financiară, ci se impune integrarea aspectelor de mediu şi sociale şi astfel, apreciate prin prisma a

ceea ce numim performanţă globală, determinată prin agregarea performanţelor economice,

sociale şi de mediu.

În cadrul companiei Romcarbon SA atât în centru de profil înfiinţat special pentru

recuperaea deşeurilor de mase plastice cât şi în cadrul celorlalte centre care au şi activităţi de

recuperare se analizează permanent impactul economic adus asupra companiei cât şi asuprea

societăţii în general prin protejarea mediului înconjurător.

În ultimii ani, cifra de afaceri a companiei Romcarbon SA a avut un trend crescator,

chair dacă în 2011 s-a înregistrat o cifră de afaceri mai mică faţă de 2010. Acest fapt s-a datorat

în principal celorlalte activităţi (prestări servicii, vânzări de marfuri etc) întrucât la nivelul

activităţii de bază cifra de afaceri a crescut cu 10,04%.

În urma evaluarii compatibilităţii dintre activitatea întreprinderii Romcarbon SA şi

restricţiile ecologice bazată pe cele şaşe grile de analiză am constatat ca cea mai importanta

strategie in cadrul companiei este stratedia generala prin investiţiile pentru consevarea mediului

şi importanţa acordată creşterii numărului susţinătorilor ecologizării activităţii. Cea mai puţin

importanta strategie in cadrul companiei o reprezintă strategia de de comunicare si marketing,

deoarecee compania nu pune accentul pe promovarea beneficiilor pe care activitatea şi produsele

sale le aduce mediului, ci pune accentul pe o promovare strict comercială.

Compania Romcarbon SA a conştientizat importanţa economică (dar şi ecologică) a

recuperării şi refolosirii dşeurilor. Romcarbon SA este una din companiile care are o gândire

inovatoare în acest domeniu şi prin activităţile re recuperare a deşeurilor se situează mult înaintea

altor companii similare.

Deşi în acest moment beneficiile nu sunt foarte mari, sau chiar deloc, investiţiile pe care

le-au realizat sunt pentru o perioadă mai lungă de timp, făcând parte din strategia pe termen lung

a grupui de firme din care face parte si compania Romcarbon SA.

Bibliografie

1. Albu Nadia, Albu Cătălin-Nicolae, Feleaga Niculae, Soluţii de eficientizare a activităţilor

şi de creştere a performanţei organizaţionale, Editura CECCAR, Bucureşti, 2005

2. Bran Florina, Efectele relaţiei om – mediu în pragul anului 2000, Editura ASE, 2001;

3. Bran Florina, Ioan Ildiko, Oatu Carmen, Eco-economia ecosistemelor şi biodiversitatea,

Editura ASE, Bucureşti, 2004

4. Bran Florina, Ion Ildiko, Ecologie generală, Editura ASE, 2004;

5. Isfanescu Aurel, Hristea Ana Maria, Robu Vasile, Vasilescu, Camelia, Analiza

economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002

6. Negrei Costel, Economia şi politica mediului, Editura ASE, Bucureşti, 2004;

7. Negrei Costel, Instrumente şi metode în managementul mediului, Editura Economica,

Bucureşti 1999;

8. Negrei Costel, Operatori, politici şi comunicare în managementul mediului, Editura Pro

Transilvania, Bucureşti 1997;

9. Petrescu Ion, Managementul Mediului, Editura Expert, Bucureşti 2005;

10. Robu Vasile, Analiza economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2006

11. Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Diaconu Gheorghiţă, Economia şi protecţia mediului:

obligaţii ale agenţilor economici, Editura Tribuna Economica, 1997;

12. Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Evaluarea impactului ecologic şi audit de mediu,

Editura ASE, Bucureşti, 2004

13. Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Grigore Florian, Elemente de economie şi

managementul mediului, Editura Economică, Bucureşti, 2004;

14. Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Politici şi strategii de mediu, Editura Economică,

Bucureşti, 2002

15. Trică Carmen, Managementul mediului: abordări conceptuale şi studii de caz, Editura

ASE, Bucureşti, 2004

16. Zahiu Letiţia, Nastase Mircea, Economia întreprinderii, Editura ASE, Bucuresti, 2002;

17. ***Standardul ISO 14001

18. ***Standardul ISO 14031

Surse online:www.romcarbon.com

ANEXE