MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN

ȘCOALA DOCTORALĂ DE ARTE

Estetică și sens în arta tatuajului:

Ipostaze contemporane în spațiul românesc

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Coordonator știinţific:

Prof. univ. dr. Vică Adorian

Student doctorand:

Muha Veronica Livia

TIMIȘOARA

2019

CUPRINS

ARGUMENT

Introducere p.9

Obiective p.11

CAPITOLUL I. Problematica tatuajului ca reprezentare corporală grafică p.16

I.1. Tatuajul/Stigma în Antichitatea Greco-Romană p.17

I.2. Tatuajul, stigmatizare și marcare în Evul Mediu p.24

I.3. Tatuajul și practicile sale în societățile tradiționale p.36

I.4. 1769 – Tatuajul în modernitatea europeană p.45

I.5. 1891 – Inventarea aparatului de tatuat electric p.53

I.6. Colonialism şi primitivism în cultura vizuală modernă şi în arta tatuajului p.59

CAPITOLUL II. Tatuajul în spaţiul cultural românesc. Ipostaze istoriografice p.74

II.1. Nicolae S. Minovici, Tatuajele în România. O perspectivă asupra practicii tatuajului în

mediul infracţional p.76

II.2. Petru Caraman, Tatuajul la români după creaţiile lor folclorice p.87

CAPITOLUL III. Tatuajul în România contemporană p.99

III.1. Teoria culturii de masă p.100

1.1. Matthew Arnold, Culture and Anarchy: An Essay in Political and Social Criticis p.101

1.2. Partisan Review: Clement Greenberg, Avant-Garde and Kitsch; Dwight MacDonald, A

Theory of Popular Culture p.102

1.3. Școala de la Frankfurt şi industria culturală p.105

1.4. Conceptul de Kitsch. Definiții și interpretări p.110

1.5. Cultura populară p.111

1.6. Contemporaneitate și critică. O reevaluare a culturii pop p.112

III.2. Tatuajul de tip flash sau mall p.114

2.1. Definirea conceptului de tatuaj flash p.114

2.2. Circumstanțe și motivații în alegerea unui tatuaj de tip mall p.115

2.3. Tatuajul de autor versus tatuajul de mall. Motivații, circumstanțe, artist tatuator p.123

2.4. Tatuajul henna sau arta Mehndi p.133

2.5. Tatuajul de tip abțibild p.134

2.6. Tatuajul semipermanent p.135

III.3. O perspectivă psihanalitică asupra tatuajului. Studiu de caz, tatuajul de penitenciar

p.137

3.1. Tatuajul în penitenciar, caracteristici: grupuri sociale, motivații, legislație, instrumentar,

tehnică p.137

3.2. Marca deținutului sau tatuajul de identificare p.144

3.3 Studiu de caz – Interviu cu un fost deținut. Tatuajul ca formă de expresie artistică personală.

Psihanaliza și tatuajul de penitenciar p.147

III.4. Tatuajul din perspectivă feministă p.161

4.1. Tatuajul în raport cu conceptul de frumusețe feminină. Idealul de frumusețe contemporană.

Corpul ca proiect şi frumusețea construită p.161

4.2. Istoria tatuajului feminin. Femeile, tatuajul și industria circului în Statele Unite p.164

4.3. Raportarea tatuajului la normele frumuseții p.169

4.4. Factori determinanți, teme și motive formale specifice femeilor în contemporaneitatea

românească p.171

4.5. Tatuajul ca formă de reconfigurare, construcție a identității și celebrare a corpului. Studiu de

caz – Ina Biebel p.195

CAPITOLUL IV. Evoluția tatuajului în spațiul contemporan românesc p.212

IV.1. Evoluţia tatuajului în America de Nord. De la non-artă la artă p.213

1.1. Premisele evoluţiei. Anii ʻ60 şi tatuajul. Noi consumatori p.213

1.2. Tattoo Renaissance sau revoluţia estetică a tatuajului p.217

1.3. Primitivismul modern, corpul extrem şi body-art p.226

1.4. Tatuajul contemporan, evoluţie şi direcţii estetice p.233

IV.2. Tatuajul ca formă de expresie artistică în contemporaneitatea românească p.253

2.1. Tatuajul în epoca comunistă. Scurt parcurs istoric p.253

2.2. Perioada 1989 – 2010. Studiu de caz – artist tatuator Mahu p.257

2.3. Evoluția tatuajului de la non-artă la artă. Tatuarea ca practică artistică în România.

Studii de caz – interviuri cu artiști tatuatori p.267

CONCLUZII

ANEXE

LISTA ILUSTRAȚIILOR

BIBLIOGRAFIE

Cuvinte cheie: tatuaj, stigmă, tatuajul flash, cultură de masă, tatuajul de autor

Modernitatea a adus omului și (re)descoperirea propriului corp, aprofundarea conștiinței

faptului că individul dispune de un trup, cu care alcătuiește un întreg, dar pe care îl poate trata

separat și diferit de suflet, de spirit. Trupul, altădată ascuns în mod voit vederii, începe treptat să

se dezvelească, să se lase privit: el ajunge să fie fotografiat, amprentat, cosmetizat profesional,

tatuat. Această ultimă practică reprezintă miza lucrării de față, în intenția de a oferi mediului

academic și publicului românesc o perspectivă asupra tatuajului în spațiul nostru, cu accent pe

dimensiunea sa estetică și artistică.

Opțiunea pentru cercetarea acestui tip de marcaj corporal a avut la bază caracterul său

permanent (prezența sa definitivă pe tegument), în raport cu diferite forme de punere în valoare a

potențialului simbolic și/sau estetic al trupului uman. În raport cu alte forme de marcaje

(deformări, forme de mutilare precum ablația sau scarificarea etc.), tatuajul se delimitează printr-

o multiplicitate de sensuri și ipostaze, printr-o versatilitate care transgresează culturile

tradiționale și moderne. El este redescoperit și reevaluat odată cu contactul cu universul exotic

ale celor numiți multă vreme „primitivi“, al căror apel la tatuaj relevă o complexă încărcătură

simbolică, importată parțial de către europenii ce răspândesc obiceiul împodobirii corpului prin

desene și texte. În modernitate și în lumea albă, autocaracterizată drept civilizată, desenul

corporal își face o intrare mai degrabă silențioasă, prin intermediul proscrișilor, marginalilor,

pentru ca în contemporaneitate să devină un obiect de consum accesibil unor largi categorii

social-culturale.

În cultura autohtonă, tatuajul constituie o experiență recentă, cu o istorie de aproximativ

un veac în urmă; episoade izolate sunt semnalate în vechime, însă nu putem vorbi de o

continuitate de practică între acestea și desenele corporale practicate și înregistrate tot mai des

odată cu începutul sec. XX. În postsocialism, tatuarea accede de la stadiul unui exercițiu sporadic

și cu profunde conotații sociale, la o stare de practică tot mai des întâlnită, la care apelează

diverse categorii de purtători. Tatuajul își lărgește cadrul de comprehensiune în ultimele trei

decenii: viziunea asupra sa se va modifica, pe măsură ce cultura românească începe să îl filtreze

conform modelelor occidentale.

Acesta este contextul în care ne-am fixat ca obiectiv particular de analiză un fenomen

recent, cel al tatuajului ca produs și practică artistic(ă): vechea ecuație tatuaj – consumator –

executant progresează spre o relație de purtător asumat – artist tatuator – produs elaborat și

negociat. Centrul de greutate cade asupra raporturilor care se construiesc între actorii noii relații,

având ca rezultat nu numai un produs cultural, ci unul cu pretenții artistice, ce reflectă rolul

inedit și decisiv al artistului devenit artist tatuator. În România, categoria artiștilor tatuatori este

de dată relativ recentă (după anii 2000), dar ca pretutindeni se subdivide în două grupuri:

tatuatori absolvenți ai facultăților de arte și tatuatori fără educație artistică formală, având însă o

bogată experiență și virtuozitate. Este important să observăm transformarea capitală produsă în

condiția executantului de tatuaj: el nu (mai) este (doar) meșteșugar, ci artist; iar un artist se

definește prin viziune, el creează, inovează și se semnează, validând astfel condiția sa de creator.

Prin urmare, această majoră schimbare condiționează și, în primul rând, explică existența

tatuajului în ipostaza sa de produs artistic. Astfel, persoana care își dorește un tatuaj, caută în

mod special un artist tatuator, unul anume, căruia îi va expune propriul concept, supus apoi unui

proces de negociere, în care contează foarte mult încrederea acordată artistului, care are

posibilitatea de a se exprima efectiv, conform formației, și mai ales, crezului său artistic.

Metodologic, studiul tatuajului nu a generat interes în sfera academică românească

înainte de 1989, din cel puțin două cauze. Pe de-o parte, desenele corporale își situau purtătorii în

marginalitate, într-o lume a devianței, tatuații fiind respinși de către societate. Un (în)semn

elocvent pentru un trecut problematic, necorespunzător, genera un subiect nepotrivit pentru

analize științifice. În al doilea rând, tatuajul a fost considerat – precum alte produse culturale (de

pildă, muzica rock sau pop, hainele hippie) – un atentat la valorile sistemului totalitar, care

trasase propriile cadre morale societății pe care o conducea. Regimul comunist nu a admis ca

vreo formă de subcultură să submineze proiecția sa despre cultură sau ca delincvenții să altereze

imaginea formală a societății.

Deschiderea adusă prin instalarea democrației în anii '90 a schimbat treptat percepția

asupra tatuajului, iar importurile culturale din Occidentul european și SUA au introdus în

societatea românească noi tipologii de tatuaj, ale căror evoluții au suscitat un interes în

dezvoltare pentru studiul lor, pe dimensiunea social-culturală. „În dezvoltare”, întrucât tatuajul

face în România obiectul unui număr extrem de redus de lucrări. Tatuajul nu a produs la noi o

literatură de specialitate extinsă, nici de mari dimensiuni. O parte dintre studii îl examinează din

perspectiva sociologiei și antropologiei culturale, iar altele, și sub aspect istoric. Lipsesc

cercetările legate de dimensiunea sa estetică, de statutul său recent ca produs artistic, ivit în

circumstanțele apariției unei categorii de artiști (ca formație) cu propensiuni spre practica tatuării

și care imprimă tatuajului un rol nou, și anume acela de obiect de artă.

Lucrarea de față a solicitat o abordare interdisciplinară, corelarea de surse diferite, de la

cele documentare (izvoare antice, lucrări medievale, studii dedicate tatuajului în literatura de

specialitate străină), până la cele orale și vizuale. Recursul la metode din arsenalul științelor

socio-umane a încercat să decripteze resorturile care motivează adeziunile, credințele,

sentimentele vizavi de tatuaj, de achiziționarea și realizarea sa. Am optat pentru interviuri de

profunzime, tehnică a cărei alegere a fost justificată de natura temei analizate. Am folosit ca

instrument un ghid semi-structurat, construit astfel încât să bifeze obiectivele cercetării, dar care,

totodată, a lăsat vorbitorilor spațiu de mișcare, în sensul de a dezvolta direcții, amănunte mai

puțin previzibile și/sau cunoscute în etapa de început a cercetării.

Obiective

Prezenta teză își propune să lărgească și să optimizeze volumul de cunoaștere asupra

tatuajului, ca produs cultural, pe mai multe direcții. Astfel, considerăm necesară realizarea unei

treceri în revistă a stadiilor traversate de tatuaj în spațiul nostru, în succesiunea epocilor istorice,

cu atât mai mult cu cât vom argumenta că stadiile sunt disparate. O istoriografie, în linii mari, a

tatuajului pe plan mondial ni se pare, de asemenea, utilă. Până acum, o astfel de cercetare în

limba română nu a fost realizată; ea face posibilă comparația cu progresul tatuajului de

pretutindeni și explică evoluțiile tatuajului în România postcomunistă.

Instituirea unui limbaj metodologic în analiza științifică a conceptului constituie o altă

preocupare a noastră. Artification, gentrification, comodification, tatuajul flash, tattoo industry,

autorship, bricolage, body art, body reclamation, body extrem, – sunt termeni și concepte

folosite în străinătate în cercetarea științifică a subiectului. În România, o analiză pertinentă

academic trebuie să opereze cu un limbaj și metodologie adecvate, instrumente care trebuie

create. Tatuajul nu mai poate fi tratat doar în ipostaza de marcaj stigmatizant, ci antrenează

multiple sensuri și planuri, ce includ aspecte legate de practici, relații, instituții, ownership,

consecințe etc.

Toate cele menționate, cât și consumul în creștere de desene corporale dovedesc cât de

actuală și de vizibilă este problematica tatuajului în societatea românească. Există încă puține

zone de receptivitate vizavi de concept, de imaginea și semiotica tatuajului, de condiția sa

(i)licită, de practicieni, de entitățile angrenate în lumea tatuajului, element din ce în ce mai

prezent în artele vizuale. Cercetările privind body art sau body art modification sunt încă la

început în România și nu dispun de un cadru metodologic și un conținut bine definite. Prin

urmare, o cercetare precum cea pe care o propunem tinde să răspundă la cât mai multe interogații

ridicate de dinamica tatuajului, să contureze un cadru științific (dar orientat și spre publicul larg)

de cunoaștere și comprehensiune a acestui produs cultural ce prezintă certe trăsături estetice.

Structura capitolelor

Primul capitol al tezei, Problematica tatuajului ca reprezentare corporală grafică,

investighează originea, evoluția și semnificațiile actului tatuării de-a lungul istoriei. Structura

capitolului stă sub semnul explicării diverselor sensuri pe care le primește exercițiul marcării, al

stigmatizării în Antichitatea greco-romană, în Evul Mediu și la momentul 1769 (reîntoarcerea

căpitanului Cook din Tahiti), când începe să se răspândească pe scară largă fenomenul de tatuare

în Europa. Un alt moment important, ce marchează istoria tatuajului, este anul 1891, când se

brevetează primul aparat de tatuaj electric (tatuograful), înlesnind astfel accesul unei mari mase a

populației la acest tip de practică. Capitolul include și un scurt excurs asupra practicilor

marcajelor corporale în societățile tribale, unde tatuajul semnifica aspecte privind rețelele

sociale, raporturile inter și intratribale, raporturile de putere, rolurile sociale. Discursul colonial și

Alteritatea precum și reflectarea Celuilalt în arta secolului XX constituie subiectul ultimului

subcapitol.

Capitolul II, Tatuajul în spațiul cultural românesc, se oprește asupra singurelor studii

realizate la noi asupra subiectului. Tatuajele în România (N. Minovici) este singura sursă

consistentă ce relevă aspecte ale practicii în perioada modernă. Tatuajul la români după creațiile

lor folclorice uzează de basmele românești: P. Caraman decriptează o istorie a marcajelor

corporale în cultura noastră tradițională, producții grafice care ilustrează existența unor indivizi

excepționali, ce se deosebesc de corpul societății tocmai prin desene plasate în anumite părți de

pe trup și încărcate cu sensuri vehiculate în folclorul românesc.

În capitolul III, Tatuajul în cultura românească contemporană, fenomenul a fost abordat

din trei perspective distincte, pornindu-se de la expunerea teoriilor ce au modelat conceptele de

cultură de masă sau cultură masificată, industrie culturală, cultură populară. Prima perspectivă

(subcapitolul Tatuajul de tip mall sau flash), a urmărit acel tip de tatuaj derobat de valoare

estetică și exponent al culturii de masă – un desen ușor accesibil, clișeic, de circulație și larg

consum. Al doilea subcapitol, O perspectivă psihanalitică asupra tatuajului. Studiu de caz,

tatuajul de penitenciar prezintă desenul corporal în viziunea persoanelor lipsite de libertate.

Cercetarea a avut ca repere posibilitățile de a accesa un tatuaj în penitenciar, motivațiile care stau

la baza dobândirii lui, nevoile pe care le satisface un tatuaj într-un spațiu de recluziune,

instrumentarul, tehnica implicată, restricțiile legislative. Ultimul subcapitol tratează viziunea

femeilor care optează pentru un anumit tip de exprimare personală, în raport cu canoanele de

frumuseţe dictate de lumea contemporană.

În capitolul IV, Evoluția tatuajului în spațiul contemporan românesc, am comentat

procesele de gentrificare, comodificare și artificare ale tatuajului. Într-un prim subcapitol,

Evoluţia tatuajului în America de Nord. De la non-artă la artă, am investigat revoluția estetică –

Tattoo Renaissance – și parcursul tatuajului de la un produs de serie către unul cu pretenții și

legitimitate artistică, în următoarele circumstanțe: diverși factori au contribuit la elevarea

imaginii tatuajului și transformarea sa, pe de o parte, într-o modalitate de reprezentare personală

acceptabilă social, pe de alta, într-un produs artistic. Contemporan cu renașterea tatuajului,

fenomenul modern primitives a fost de asemeni abordat. Subcapitolul Tatuajul, ca practică

artistică. Studii de caz – interviuri cu artiști tatuatori tratează prefacerile survenite în ultimele

două decenii în lumea tatuajului autohton. De la un exercițiu caracteristic marginalilor, la

începutul anilor '90, putem vorbi astăzi aproape de o industrie a tatuajului și în România, nu

numai prin creșterea exponențială a consumului acestui produs, ci și datorită unor schimbări de

rang calitativ, care privesc breasla producătorilor și rezultatele muncii lor. Un salt pozitiv se

petrece atât prin introducerea în nomenclatorul meseriilor a practicii tatuării, cât și prin

deschiderea saloanelor de specialitate, într-un proces de continuă rafinare și ajustare la fluxul

evoluțiilor din străinătate.

Concluzii

În România, tatuajul este caracterizat de un parcurs sinuos, non-liniar, de episoade fără

continuitate (până în anii '90 ai secolului trecut) și de o dezvoltare rapidă, aproape spectaculoasă,

în cele trei decenii scurse de la Revoluție. De la imagini schematice, rudimentare, atât ca tehnică,

precum și ca iconografie, s-a ajuns astăzi la desene sofisticate, fie colorate, fie cu gradiente, la

produse elaborate, conceptuale. În spatele lor decriptăm schimbări de anvergură în evoluția

tatuajului, în principal datorită educării gustului în rândul consumatorilor, și datorită apariției, în

branșă, a grupului de tatuatori absolvenți ai facultăților de Arte. Numărul clienților a sporit,

acoperind în zilele noastre diferite clase sociale și forme de instruire. Parte dintre ei alcătuiesc

grupul consumatorilor fără pretenții, interesați de transpunerea pe piele a cel puțin uneia dintre

narațiunile vieții private, persoane care trimit la tatuajul clasic, la o simbolistică clar stabilită,

definită și astfel, ușor de decodificat. O altă categorie, o elită – din punct de vedere numeric și al

preocupării pentru semiotica și designul desenului corporal –, se compune din comanditari

interesați de acel tip de tatuaj ce distanțează esteticul de cotidian. Ei sunt dispuși să achiziționeze

(caută în mod special și nu admit compromisuri) un produs înalt calitativ, original, unic, purtător

de mesaj artistic, încrezători, prin urmare, în potențialitatea creatoare a artistului (absolvent al

Facultății de Artă) care s-a specializat în exercițiul tatuării, în genere atenți la ceea ce înseamnă

și ce se întâmplă în body art.

„Tatuajul nu mai este nici sacru, nici funcțional, mai mult ca oricând, el răspunzând

dorinței de individualizare, de sporire a fascinației personale, de evadare din marea masă a

indivizilor”1. Astfel se explică de ce este adesea întâlnit în rândul tinerilor și al persoanelor ce

contestă limitările sau manifestă convingeri puternice, nelăsându-se influențate de opiniile

celorlalți. În multe împrejurări, tatuajele au încetat să mai constituie embleme ale unor grupuri

anume, să mai vorbească despre caracteristicile, valorile, ideologiile unor comunități. În

universul contemporan, ele personalizează și vorbesc despre o singură persoană, despre

irepetabila sa poveste. Paradoxal, chiar dacă story-urile sunt unice, tatuajele au dezvoltat un

număr relativ finit de teme și motive, dovadă fiind tatuajele standardizate, altfel spus, cele din

tipologia flash sau mall. Diferența sau excepția o produce categoria tatuajelor care, de la bun

început, au drept intenționalitate crearea unui obiect estetic, mărturie a unui crez artistic.

Tatuajul artistic semnifică un împreună travaliu, în care purtătorul se (re)construiește

laolaltă cu propriul desen corporal, încorporat în identitatea sa și, totodată, nouă expresie a

persoanei sale. De cealaltă parte, întâlnim motivațiile producătorului, acel tatuator „care se

consideră pe sine a fi competent artistic, condus de dorința de a produce tatuaje de mai bună

calitate, mai interesante și mai ambițioase”2 (trad. noastră). Tatuatorul cu educație formală

artistică schimbă profund imaginea și sensul desenului coroporal. Pentru el, cele mai importante

sunt forma, tehnica, linia, gradientele. Pentru graficianul sau pictorul devenit practicant de tatuaj,

capital este limbajul vizual și nu iconografia ori dorințele (poveștile personale ale)

1 Andreea-Monica Gavrilescu, Tatuajul între artă și pseudoartă, în „Contrapunct”, nr. 3-6 (decembrie 2007, anul

XVIII), p. 23, http://www.contrapunctpress.ro/files/cp3-6-2007/pdf/CP%2006_2007.pdf, accesat în 13 iunie 2019. 2Matthew C. Lodder, Body Art: Body Modification as Artistic Practice, teză de doctorat – manuscris, Universitatea

din Reading, Departamentul de Istorie a Artei, p. 143, https://www.worldcat.org/title/body-art-body-modification-

as-artistic-practice/oclc/757121453, accesat în data de 13 ianuarie 2018.

comanditarului. Tatuajul realizat după această rețetă este un produs care trăiește prin sine însuși,

nu prin context. Parafrazându-l pe Greenberg, care scria în „Modernist Painting” (1961), că

„subject of art was art itself”3, putem afirma că subiectul tatuajului este, devine tatuajul în sine.

Am încercat în lucrarea de față să răspundem unor întrebări, să lansăm altele, interogații

ivite treptat în desfășurarea procesului de analiză științifică și care își vor găsi dezlegare pe

măsură ce studiile despre desenul corporal din cultura autohtonă vor deveni o preocupare reală și

constantă, în mediul academic. Am problematizat tipologii ale tatuajului, am identificat categorii

de purtători și motivații în alegerea unui flash sau a unui produs original. Credem că

sistematizarea unor surse bibliografice importante nu numai asupra tatuajului, ci și asupra

noțiunii de body art era necesară, pentru a debuta cu dreptul în exercițiul analitic al unui

fenomen din ce în ce mai manifest, mai vizibil după anii 2000, ce reflectă inclusiv prefaceri ale

mentalului românesc. Utilă, în același scop, ni s-a părut a fi și schițarea istoriografiei subiectului.

Sub aspect metodologic, am propus reunirea de metode din științele socio-umane (în

dimensiunea lor calitativă și uzând, în principal, de instrumentul interviului semi-direcționat) cu

analiza de imagine, spre a surprinde condiția estetică, artistică a tatuajului. Inovarea limbajului

de specialitate în investigarea tatuajelor (cât și a altor forme de body art) a constituit o condiție

obligatorie pentru a înțelege locul acestora în dinamica culturii și societății de masă; suntem de

părere că accelerarea dinamicii amintite va îmbogăți în viitor cu alți termeni bagajul conceptual

inițiat de noi. Cea mai importantă contribuție adusă de teză considerăm a fi fost inițierea și

derularea analizei referitoare la categoria recent constituită în rândul practicienilor, anume artiștii

tatuatori, grup ce a antrenat modificări esențiale în tehnica, semantica și statutul tatuajului (și al

practicii tatuării) în societatea actuală. Studiile de caz prezentate au deschis un drum de analiză:

sperăm ca el să devină tot mai larg și mai ofertant pentru viitoare abordări academice, în folosul

lumii științifice, dar și al publicului larg, interesat și purtător de tatuaj.

3 Clement Greenberg apud Anne d' Alleva, Methods and Theories of Art History (second edition), Laurence King

Publishing, London, 2018, p. 18.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Atkinson, Michael, Tattooed: the sociogenesis of a body art, Toronto, University of Toronto

Press, 2003.

Brousseau Marcel, Hajeski, Nancy, Purcell, Lisa, Tattoo, London, Apple Press, 2009.

Caraman, Petru, Tatuajul la români după creațiile lor folclorice, în„Studii de folclor”, vol. II,

București, Editura Minerva, 1988.

Corbin, Alain, Jean-Jacques, Courtine, Georges Vigarello, Istoria corpului, București, Grupul

Editorial Art, 2008.

DeMello, Margot, Bodies of inscription: A cultural history of the modern tattoo community,

Durham, Duke University Press, 2000.

DeMello, Margot, Encyclopedia of Body Adornment, Westport, Greenwood Press, 2007.

DeMello, Margot, Inked, Tattoos and Body Art around the World, Santa Barbara, ABC-CLIO

LLC, 2014.

Ellis, Juniper, Tattooing the World: Pacific Designs in Print and Skin, Columbia University

Press, 2008.

Fortenberry, Diane, Morrill, Rebecca (eds.), Body of Art, London, Phaidon Press Inc., 2015.

Friedman, Anna Felicity, The World Atlas of Tattoo, Thames and Hudson, London, 2015.

Galliot, Anne & Julien Sebastien and Bagot, Pascal, Tattoo, Paris, Musee du Quai Branly, 2015.

Gay, Kathlyn, Christine Whittington, Body Marks: Tattooing, Piercing, and Scarification,

Brookfield, Twenty-First Century, 2002.

Hardy, Lal, The Mammoth Boof of Tattoos, London, Running Press, 2009.

Hesselt van Dinter, Maarten, The World of Tattoo: An Illustrated History, Amsterdam, KIT

Publishing, 2005.

Majuru, Adrian, Roxana, Diaconu, (coord.), Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România,

București. Editura Muzeului Municipiului București, 2014.

Mifflin, Margot, Trupuri subversive, o istorie secretă a femeilor și tatuajelor, București, Editura

Hecate, 2015.

Minovici, Nicolae, Tatuajele în România, București, Editura Curtea Veche, 2007.

Sanders, Clinton R., D.Angus Vail, Customizing The Body. The Art and Culture of Tattooing,

Philadelphia, Temple University Press, 2008.

Schiffmacher, Henk, Burkhard, Riemschneider, 1000 Tattoos, (eds.), Koln, Editura Taschen,

2014.

Schiffmacher, Henk, Burkhard, Riemschneider, Encyclopedia for the art and history of tattooing,

Amsterdam, Carrera, 2010.

Thomas, Nicholas, Body Art, New York, Thames and Hudson, 2014.

Waterhouse, Jo, Art by Tattooists. Beyond Flash, Laurence King Publishing, London, 2009.

STUDII

Atkinson, Michael, Pretty in Ink: Conformity, Resistance, and Negotiationsin Womens Tattooing

în „Sex Roles. A Journal of Research”, vol. 47, nr. 5-6, 2002.

Braunberger, Christine, Revolting Bodies: The Monster Beauty of Tattooed Women, în „NWSA

Journal”, vol. 12, nr. 2, 2000.

Cambell, Patrick, Spackman, Hellen, With/out An-aesthetic. The Terrible Beauty of Franko B., în

„The Drama Review”, 42, 4 (T160), Winster, 1998.

Cuceu, Codruța, Gen, corp, politică în comunism, în „Journal for the Study of Religions and

Ideologies”, nr. 10, 2005.

Dann, Charlotte, Callaghan, Jane, Fellin, Lisa, Tattooed female bodies: Considerations from the

literature, în „Psychology of Women Section Review”, 18(1), 2016.

Jonnes, C.P., Stigma: Tattooing and Branding in Graeco-Roman Antiquity în „The Journal of

Roman Studies”, Vol.77, 1987.

Kosut, Mary, Extreme Body/Extreme Culture în The Body Reader, New York University Press,

2010.

Kosuth, Mary, The Artification of Tattoo: Transformation within a Cultural Field în „Cultural

Sociology”, vol.8(2), 2014.

Kosut, Mary, An Ironic Fad: The Commodification and Consumption of tattoos, în „The Journal

of Popular Culture”, Vol.39, No.6, 2006.

Kosuth, Mary, Tattoo Narratives: The Intersection of the Body, self-identity and society, în

„Visual Sociology”, 15(1), 2008.

Lewy, Mordechay, Der Alte Orient: Wiege der abendländischen Tätowierungen. The Ancient

Orient: Cradle of Western Tattooing în „Jüdisches/Jewish Museum Berlin

Journal(JMB)”, Nr. 10, 2014.

Lodder, Matthew C., Body Art: Body Modification as Artistic Practice, Teză de doctorat –

manuscris, Universitatea din Reading, Departamentul de Istorie a Artei,

<https://www.worldcat.org/title/body-art-body-modification-as-artistic-

practice/oclc/757121453>, accesat în data de 13 ianuarie 2018.

Eadem, The Myths of Modern Primitivism în “European Journal of American Culture”, vol. 30,

no.2/2011.

Marin, Manuela, Securitatea și panica morală: contraculturile muzicale ale tineretului în

România comunistă a anilor '80, în „Marginalități, periferii și frontiere simbolice.

Societatea comunistă și dilemele sale identitare. Anuarul Institutului de Investigare a

Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc”, vol. IX, 2014, Iași, Polirom,

2015.

Pireddu, Nicoletta, Primitive Marks of Modernity: Cultural reconfigurations in the Franco-

Italian fin de siècle în „The Romanic Review”, Volume 97, no 3-4, 2006.

Sanders, Clinton, Marks of Mischief: Becoming and being tattooed, în „Journal of Contemporary

Etnography”, vol. 16, nr. 4, 1988.

Eadem, Organizational constraints on tattoo images: a sociological analysis of artistic style, în

Ian Hodder(Ed.), The Meanings of Things: Material Culture and Symbolic Expression,

London, Unwin Hyman, 1989.

Shapiro, Roberta, Nathalie Heinich, When is Artification?,

http://www.contempaesthetics.org/newvolume/pages/article.php?articleID=639, accesat

la data de 11.02.2016.

Teampău, Petruța, Corp gândit – Corp trăit în Laura Grünberg (coord.), Introducere în

sociologia corpului. Teme, perspective și experiențe întrupate, Iaşi, Polirom, 2010.

Walzer, Alejandra, Sanjurjo P., Media and contemporary tattoo, în „Comunication and Society”,

29(1), 69-81, 2016.