Ella Lenuta Nica_Disertatie_Democrația Participativă, Soluția Celui de-Al Treilea Val Către We Government

8/19/2019 Ella Lenuta Nica_Disertatie_Democrația Participativă, Soluția Celui de-Al Treilea Val Către We Government

1/59

0

UUnniivveerrssiittaatteeaa PPOOLLIITTEEHHNNIICCAA ddiinn BBuuccuurreeşşttii

FFaaccuullttaatteeaa ddee IInnggiinneerriiaa şşii MMaannaaggeemmeennttuull SSiisstteemmeelloorr TTeehhnnoollooggiiccee

SSttuuddiiii uunniivveerrssiittaarree ddee MMaasstteerraatt

DEPARTAMENTUL de Pregătire a Personalului Didactic şi ŞTIINŢE SOCIO-

UMANE

D Doommeenniiuul l Relaţii internaţionale şi studii europene

P P r r oo g g r r aammuul l d d ee s st t uud d iiii

Studii Culturale Europene

DD II SS EE R R TT AA ŢŢ II EE M M a a s s t t e e r r a a n n d d ,,

N NIICCAA LLEE N NUUŢŢAA

C C o o n n d d u u c c ăăt t o o r r șșt t i i i i n n ţ ţ i i f f i i c c ,,

PPrroof f ..uunniivv..ddrr.. AALLEEXXAANNDDR R UU R R AADDUU

22001155


2/59

1

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice

(021) 4029520, (021) 4029302/ Fax: 0213107753

http://www.imst.pub.ro

Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic și Știinţe Socio-Umane

Studii universitare de Masterat

Domeniul Relaţii internaţionale și Studii Europene

Programul de studii: Studii Culturale Europene

TEMA

LUCRĂRII DE DISERTAŢIE”DEMOCRAŢIA PARTICIPATIVĂ, SOLUŢIA CELUI DE-AL

TREILEA VAL CĂTRE WE-GOVERNMENT”

Autor,

NICA LENUŢA

Conducător ştiinţific, Prof.univ.dr. ALEXANDRU RADU

Decan, Director de departament,

Prof. dr. ing. Cristian DOICIN Conf. dr. Ioana PORUMB

2015


3/59

2

CUPRINS

I. Introducere..................................................................................................................................... 4

I.1. Parcursul epistemplogic ................................................................................................................ 7

I.2. Metode de analiză folosite ............................................................................................................ 9II. Democraţia- scurt istoric ................................................................................................................... 13

II.1.Democraţia și cetăţenia la grecii antici ....................................................................................... 13

II.2.Democraţia și cetăţenia la romani ............................................................................................... 14

II.2.1. Plebeii, democraţia participativă- primii pași ...................................................................... 15

II.3. Moștenirea greco-romană a democraţiei .................................................................................... 16

II.4 -Traseul Cetăţeniei și democraţiei de la Feudalism la Cetăţenia Europeană ........................... 17

III. Democraţia reprezentativă vs/și Democraţia participativă .............................................................. 19

III. 1. Alvin Toffler despre democraţia reprezentativă și participativă, în Al treilea Val .................. 19

III.1.1.Guvernul reprezentati a ajutat, dar a acaparat .................................................................... 20

III.1.2.Criza profundă a democraţiei elitelor anunţă trecerea rapidă la altceva....Ce riscuri neameninţă? ...................................................................................................................................... 21

III.1.3. Forma de guvernământ reprezentativ, o tehnologie industrială de asigurare a inegalităţii 22

III.1.4. Democraţia reprezentativă a celui de-al doilea val pierde în faţa democraţiei participativea celui de-al trelea val .................................................................................................................... 23

III.1.5. Cine sunt cei ce fac parte din al treilea val? ...................................................................... 24

III.2.Rolul social al presei în democraţie, de la Lippman și Dewey la noi ............................................ 25

III.2.1. Lippman și Dewey despre democraţia reprezentativă, participativă și rolul social al presei îndemocraţie ......................................................................................................................................... 25

III.2.2. Lippman: Masele pot doar alege o tabără sau alta; ele sunt insuficient informate ............ 25

III.2.3. Dewey: Comunitatea critică face democraţia .................................................................... 26

III.3 Carenţele presei în îndeplinirea rolului social în democraţie .................................................... 27

IV. Advocacy - Instrumentul de bază al democraţiei participative la îndemâna cetăţeanului............... 30

IV.1. Cum putem fi parte activă a democraţiei participative ............................................................. 30

V.1.2. Definirea conceptelor de Democraţie participativă, Advocacy și Lobby ................................ 30

IV.2. ADVOCACY- instrument de controlul decidentului de către cetăţean ..................................... 32

IV.2.1. Democraţia participativă și controlul decidentului de către cetăţean-avantaje ................. 32

IV.2.2. Guvernele folosesc tehnologia IT pentru a informa cetăţeanul, nu pentru a-l implica .... 34

IV.2.3. Ce, cum și la ce nivel poate schimba cetăţeanul legi în România și Europa ..................... 35

IV.3. Cum punem studiile europene în slujba celor pentru care sunt făcute? ................................... 38

IV. 4. Limitarea procesului de Advocacy .......................................................................................... 39

IV.4.1. Riscuri și excese: Goldman Sach ......................................................................................... 40


4/59

3

IV.5. Advocacy- sau cum comunicăm noi cu decidenţii noștri; Pași practici ....................................... 41

IV.5.1. Ce dorim când comunicăm- reactiv sau proactiv- cu decidenţii?......................................... 42

IV.5.2. Cum facem să ne audă decidentul atunci când comunicăm? ............................................... 43

Roluri pe care trebuie să le îndeplinim atunci când dorim să influenţăm decizia decidenţilor: .... 43

Vrem să comunică cu decidentul! Cum să-l determinăm să ne asculte? ....................................... 43IV.5.3. Ce înseamnă a avea Puterea azi? .......................................................................................... 45

IV.5.4. Cum folosim mijloacele de comunicare în avantajul nostru, în procesul de advocacy? ....... 46

IV.5.4.1. Presa tradiţională- avantaje și dezavantaje pentru noi .................................................... 46

IV.5.4.2. Campania de comunicare on-line, avantajul nostru ....................................................... 47

Concluzii: Ce este de făcut pentru a trece de la Democraţia participativă la e Democraţie, la e-guvernare și apoi la We-government? ................................................................................................... 50

Bibliografie: .......................................................................................................................................... 54


5/59

4

DEMOCRAŢIA PARTICIPATIVĂ, SOLUŢIA CELUI DE-AL TREILEA VAL CĂTRE WE-GOVERNMENT

I. Introducere

”Democraţia este un sistem prost, dar este cel mai bun din câte există”, spunea

Winston Chuchill. Da, este un sistem costisitor și poate fi îmbunătăţit. Democraţia

reprezentativă sau a elitelor ajunge, după o perioadă de câteva generaţii politice, să ţină

cetăţeanul departe de decizia politică ce îl vizează direct. I se cere să mergă la vot apoi,

deseori, își pierde importanţa în faţa decidenţilor. Cetăţeanul a ajuns să se obișnuiască atât de

mult cu această stare încât consideră normal ca altul, chiar și ales prin vot, să

opteze/gândească pentru el. Se supără cetăţeanul că decidentul a uitat de el, că acţionează

deseori împotriva sa. Ce îl impiedică pe Cetăţean să ia atitudine? Să producă schimbarea?

Faptul că, tot așteptănd ca alţii să îi rezolve problemele, i-a dispărut, între timp simţul critic,

iar participativitatea sa este sporadică. Cetăţeanul vrea informaţii adevărate, dar uită, deseori,

că informaţiile care ajung la el sumt percepţii asupra realităţii ce apar ţin celor care vorbesc.

Cetăţeanul trebuie să înveţe să asculte activ, nu pasiv, să devină participativ activ, nu

sporadic, informat, nu neinformat, să aibă opine reală, nu pseudo-opinie. Presa joacă, de

asemenea, un rol important în democraţie pentru că , deși există multe mijloace de informare

în epoca globalizării, rămâne principalul instrument de diseminare a informaţii ce ajută la

crearea de opinii publice. Este trist ca o opinie publică să se bazeze pe informaţii incomplete,

dar atunci cănd se bazează pe informaţii false, devine o opinie publică de formă, ceea ce este

dezastruos pentru o democraţie. Cetăţeanul are la dispoziţie diverse instrumente pentru a

obţine ceea ce își dorește, procesul de advocacy, pe care puţini îl cunosc, reprezintă baza

implicării cetăţeanului în treburile cetăţ ii. El poate fi pro-activ, adică să iniţieze mișcarea, saureactiv, adică să reacţioneze la o politică publică/lege/măsură care îi afectează într -un fel sau

altul interesele. Este vorba de interesele legitime! Este liber să se asocieze, să genereze

dezbatere publică, dar toate acestea se fac după metode știinţifice, dacă ne dorim rezultate.

Abia dacă advocacy nu dă rezultate, deși, da, este un proces ce necesită atenţe, energie și

resurse, iar asta se întămplă extrem de rar, avem la dispoziţie vreve sau alte forme de protest

extrem. Din nefericire, până ce vor reuși să înţeleagă cetăţenii și să aplice rapid acest

instrument de democraţie participativă, pentru susţinerea intereselor comune, instituţiile publice încă nu se adaptează, realmente, timpului în care fiinţează. Generaţia interentului va


6/59

5

vrea mai mult decât participativitate. Ea se va mută, ca orice, și pe internet. Dar această

generaţie va dori să guverneze împreunăcu decidenţii pe principiul We-government. Această

generaţie care acum are sub 20 ani va dori totul acum, acces la informaţii în timp real, nu să

aștepte 30 de zile pentru a primi o informaţie publică, pentru că ea nu este on -line. Legea

544/2000 a accesului la informaţii publice a fost un real succes și este de mare ajutor, însă azi,timpul se comprimă și avem nevoie de reglementări aplicabile și peste 10 ani, când

comunicarea se va face cu viteza gândului. În România, principalele reglementări ce

facilitează monitorizarea procesului decizional public sunt1:

Legea liberului acces la informaţiile de interes public (nr. 544/2001);

Legea transparenţei decizionale în administraţia publică (nr. 52/2003), cu modificările și

completările ulterioare;

H.G. nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare,monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel central, cu modificările și completările

ulterioare

Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind activităţile de soluţionare a petiţiilor;

Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Conform majorităţii barometrelor de opinie2, corupţia și lipsa de încredere în cei care ne decid

soarta ocupă topul nemulţumirilor noastre. O cauză majoră a acestui fenomen stă în

pasivitatea noastră, a cetăţenilor. Ne așteptăm ca cei pe care i-am ales sau cei care sunt numiţi

în funcţii de către aceștia să ne reprezinte interesele noastre, ale alegătorilor, ca și cum ar fi

ale lor. Suntem invadaţi de informaţie, dar cum o folosim în scop constructiv, nu destructiv?

De unde începe informaţia, mânuită cu un interes meschin, să afecteze societatea, implicit

securitatea ei? Care sunt factorii care transformă mecanismele de mânuire a informaţiilor în

risc sau ameninţare pentru societate? Poate aduce Informaţia un spor de securitate3

individului4? Cum? La urma urmelor, societatea este depozitarul informaţiilor, iar totalitatea

ei este formată din cetăţeni, cetăţeni care au drept de vot, dar și drept de securitate. Cum poate

fi manipulată o societate? Prin informaţie! Cum se poate evita? Prin asimilarea

critică/știinţifică a informaţiilor. Cum se poate realiza acest deziderat? Prin educaţie și mass-

1Portalul legislativ, disponibil la http://legislatie.just.ro/Public/Acasa prezintă intreaga legislație actualizată, la zi, a

României, inclusiv legislația consultată pentru lucrarea de față, accesat la 08.04.2015. 2 România Înfricoș ată, studiu IRES, mai, 2015, disponibil la: http://www.ires.com.ro/articol/298/romania-infrico-ata; ,accesat la 08.04.2015. 3 Articolul 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României defineşte conceptul securitate naţională, ca fiind:”starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statul uinaţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de

exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şinormelor d emocratice statornicite prin Constituţie”3. 4 La nivelul individului, starea de securitatea înseamna absența fricii,ca acel individ nu trăiește în seamă.

http://legislatie.just.ro/Public/Acasahttp://legislatie.just.ro/Public/Acasa


7/59

6

media, pentru că acestea două furnizează cea mai multă informaţ ie. Voi analiza ceea ce cade

în sarcina mass-media. La urma urmei, agenda publică5 este, deseori, fixată de mass-media.

Utilitarișii6 John Lock 7, John Milton8 sau John Stuart Mill9 vorbeau de presă ca

impunând libertatea de exprimare și opinie. Statul era văzut ca dușmanul principal ce putea

institui cenzura sau limita libertatea de exprimare și opinie. Aceste idei au condus laconsacratele formule presa este câinele de pază al democraţ iei și presa este a patra putere în

stat 10, lansate în epoca frământărilor revoluţiei franceze și perpetuate până astăzi. În debutul

secolului XX, se produce o schimbare de paradigmă: tema libertăţii presei este înlocuită cu

cea a efectelor 11 pe care aceasta le produce. Într -o societate a informaţiei și a cunoașterii, nu

este de mirare că imperiile media din întreaga lume ajung să deţină un rol extrem de

important. Democraţie ar însemna că cetăţenii au un cuvânt de spus în deciziile ce le

afectează viaţa în raport cu decidenţii. În mod ideal, acest lucru ar presupune că toţi să participe, egal, la luarea deciziilor politice. Însă, acesta este un ideal, imposibil de pus în

practică. Astfel se ajunge ca ei, cetăţenii să își aleagă reprezentanţi

(parlamentari/primari/președinte/etc) care vor participa la deciziile politice și care se

presupune că vor reprezenta interesele celor care i-au ales să îi reprezinte. Evident, democraţia

își are originile în Grecia antică - unde exista o democraţie directă limitată. Noţiunea de

democraţie reprezentativă a luat formă și sens în Europa medievală, dezvoltându-se apoi în

perioada renașterii și a revoluţiilor-americană și franceză. Democraţia este astăzi cea mai

răspândită formă de guvernare de pe glob. În principiu, democraţia poate fi de mai multe

tipuri: directă, indirectă, reprezentativă, prezidenţială, semiprezidenţială liberală,

constituţională, participativă socialistă, anarhistă, consensuală, deliberativă etc. Evident,

democraţia nu e un sistem politic perfect, fiind supusă riscurilor, ca orice sistem de guvernare

(inclusiv corupţia), dar prezintă avantajul că o guvernare poate fi înlocuita cu alta, că vocile

populaţiei se fac auzite. Foarte important, cum spunea Sherman Kent12: ”Cunoașterea

5 Democrația participativă aduce pe agenda publică subiecte de interes și, de aceea, o presă profesionistă și echidistană sedovedește extrem de utilă. 6 Utilitarismul este teorie morală ce evaluează acțiunile indivizilor, având două dimensiuni esențiale: un criteriu al binelui șial răului, un imperativ moral – maximizează binele, o regulă de evaluare a acțiunii morale conform acestui criteriu.Utilitarismul formulează răspunsuri la întrebări de forma: ce trebuie făcu?/ce trebuie să admirăm?/ cum e bine să trăim?/ cuajutorul unor termeni împrumutați din economie, cum ar fi: maximizare (a utilității, a fericirii), profit (obținerea plăcerii). 7 Locke, John; Al doilea tratat despre cârmuire. Scrisoare despre toleran ț ă; Ed. Nemira;Bucuresti, 1999, p. 52 8 În discursul Areopagitic, disponibil lahttps://www.dartmouth.edu/~milton/reading_room/areopagitica/text.shtml 9 În lucrarea On Liberty, disponibilă la http://www.earlymoderntexts.com/pdfs/mill1859_1.pdf 10 După puterile executivă, legislstivă și judecătorească. 11Lippmann, Walter, Public Opinion, SUA, Long Island; 1921 12 Sherman Kent a fost profesor de istorie la Universitatea Yale în timpul celui de-al doilea zăzboi mondial , iar apoi, în

timpul războiuui rece s-a ocupat, la CIA, pentru 17 ani de analiza informa țiilor ca pionier pentru multe dintre metodelede analiză de informații . El este adesea descris ca părintele analizei de inteligence. S-a retras din CIA în 1976. Metodelesale de analiză critică a informațiilor sunt aplicate și astăzi în lume, cu foarte mult succes.


8/59

7

înseamnă putere”. Cetăţeanul trebuie să deţină informaţia, să deţină cunoaștrea, pentru că

aceasta este parola de acces către acţiune pentru a obţine, cu instrumente legale șu la

îndemână, ceea ce ne propunem, sau cel puţin par ţial. Modul în care privim/analizăm critic

informaţia livrată, indiferent prin ce canal de comunicare sta la baza democraţiei participative.

I.1. Parcursul epistemplogic

În lucrarea de faţă, voi așeza faţă în faţă democraţia reprezentativă și cea participativă.

În ultimii ani pare să fie luată în calcul și democraţia deliberativă, o încercare de îmbinare

acestor două tipuri de democraţie. Realmente, fiecare tip de democraţie are neajunsurile sale.

Ipoteza de lucru de la care pornesc cercetarea este: Gradul de implicare, cunoaștere critică

de ţinut de cetăţeni definește nivelul democraţ iei contemporane. Argumentele pe care bazez

această ipoteză sunt anașizate în capitolele lucrării:

De la cetăţenii antici până la cetăţenii europeni de astăzi, implicarea cetăţenilor în treburilecetăţ ii a condus la dezvoltarea societăţii și a generat democraţie (Capitolul - Democraţia,

scurt istoric);

Democraţia reprezentativă a fost soluţia ideală odată cu revoluţia industrială, dar, de la 1900,

ea a dus la o democraţie a elitelor care, pe lângă imensele sale beneficii a condus la

cartelizarea democraţiei, moment în care partricipativitatea a părut soluţia pentru problemele

societăţii, dar participativitatea presupune implicare și cunoaștere critică a cetăţeanului;

invăţîmântul și presa sunt cele mai mari furnizoare de informaţie publică și, ca atare, au un rolsocial importat în democraţie (Capitolul -Democraţia reprezentativă și/vs Democraţia

participativă);

Democraţia participativă devine soluţia democraţiei contemporane nouă și are mai multe

instrumente la îndemână, dintre toate, cel mai util fiind procesul de ADVOCACY (Capitolul

V- Advocacy, instrument de bază al democraţiei participative, la îndemâna cetăţeanului);

Globalizarea face ca distanţele să se comprime, iar timpul să se accelereze, fapt ce produce

mutaţii asupra conceptului de democraţie participativă, așa cum îl cunoaștem noi. Va evolua,

probabil pănă la We-government , când nivelul de implicare geberează o guvernare în care

cetăţenii au in-put-ul lor. Analiza acestor argumente conduce, firsec, la întrebarea: Care sunt

variabilele de care depinde democra ţia de care avem nevoie astăzi și mâine? Concluziile vor

releva în ce măsură ceea ce știm se va modifica în viitorul foarte apropiat și cât de validă sau

nu se dovedește ipoteza de lucru de la care am pornit și de ce variabile depinde ea. Totodată,

voi aborda, în Concluzii, tema e-democraţiei participative, a e-guvernării ajungând la ceea ce

futurologii numesc We-Government , cu scopul de a demonstra măsura în care aceste

instrumente sunt viabile, aplicabile, aducătoare de beneficii pentru societate. La final, ca


9/59

8

rezultat al cercetării, voi propune o serie de acţiuni care, aplicate, vor veni atât în sprijinul

nostru, al cetăţenilor, cât și al decidenţilor, pentru un viitor mai puţin întunecat. Se impune să

lucrăm împreună, ci nu de pe poziţii adverse, excepţie făcând situaţiile în care orice alte căi au

eșuat.

Aduc argumente în sprijinul ipotezei că democraţia participativă constituie o soluţie majoră pentru a corecta ce este greșit în societatea noastră, pentru a diminua corupţia, utilizarea

defectuoasă a fondurilor publice sau alte neajunsuri. Cu toţii am beneficia de pe urma

verificării și colaborării cu instituţiile care pun în practică politicile publice. Ca rezultat, am

diminua riscurile și ameninţările la adresa securităţii13 noastre - individuale și naţionale.

Pentru acest deziderat care să conducă la mai binele comun, se impune ca populaţia să deţină

noţiuni de cultură civică, politică și de securitate. Cu alte cuvinte, să deţină cunoaștere.

Democraţia participativă tinde să fie o utopie, dacă liderii politici o mimează, așa cum seîntâmplă de cele mai multe ori, sau dacă opinia publică este o falsă opinie publică, bazată pe

informaţii nereale. Elveţia, fără a fi membră UE, este deţinătoarea celui mai ridicat grad de

participativitate democratică, iar acest lucru este dezvoltat, pe larg în anexa nr.1. Elveţia este

un exemplu de bune practici pentru democraţia participativă. În urma unei discuţii avute cu

sociologul Bruno Ștefan, a mărturisit că, în urma cercetărilor sale, două ar putea fi proiectele

majore de ţară care ar crește rapid participativitatea cetăţenilor: Unirea cu Moldova și

Educa ţ ia. În demersul meu voi aduce referiri la acest al doilea proiect dorit de români,

întrucât consider că acesta ar mobiliza românii cel mai mult, conectând tehnicile și

instrumentele democraţiei participative cu studiile culturale europene.

Ce este democra ţ ia? Ce este democra ţia reprezentativă? Ce este democraţ ia

participativă? De când este atât de important acest instrument? Care sunt avantajele și

dezavantajele sale?, sunt întrebări care își vor găsi răspunsul pe parcursul lucrării.

Sub presiunea democraţiei participative, a transparenţei active, decidenţii vor fi educa ţ i să

pună în act politici publice, după metode știinţifice, pe termen lung, pe care să nu le

abandoneze în funcţie de bunul plac. Gradul corupţiei este așadar, direct proporţional cu lipsa

noastră de implicare, de gândire critică,14 de cultură civică, politică, economică sau de

securitate. Avem obligaţia de a nu uita că mare parte din societatea noastră este aşa-numita

13 Securitate= absența fricii; securitate - "libertate in fata amenintarii"; 14 Fundaţia pentru gândire critică (The Foundation for Critical Thinking - www.criticalthinking.org) - un gânditor critic:ridică întrebări şi probleme vitale, pe care le formulează clar şi precis; adună şi evaluează informaţie relevantă, utilizândconcepte abstracte pentru a o interpreta eficient; ajunge la concluzii şi soluţii bine fundamentate, pe care le testează folosindcriterii şi standarde relevante; gândeşte deschis, alternând sistemele de gândire, recunoscând şi evaluând, după caz,

presupunerile implicite, implicaţiile şi consecinţele practice; comunică eficient cu alţii în găsirea de soluţii la problemecomplexe. Gânditorul critic poate explica cum gândeşte şi de ce nu a gândit altfel. Gânditorul critic are două obiective lafel de importante: a găsi o soluţie şi a îmbunătăţi felul în care gândeşte.


10/59

9

generaţie Y15 ce impune alt ritm, dar aceste aspecte le vom analiza, la momentul cuvenit.

Punctele enunţate în Concluzia acestei lucrări vor fi analizate, ulterior, pe larg, într -o lucrare

de sine-strătătoare.

Pe parcursul lucrării de faţă, voi aduce exemple de aplicare a democraţiei participative prin

diversele ei instrumente, cel mai important fiind procesul de advocacy, care implică spiritulcritic al cetăţeanului. Principalul scop al acestei lucrări este acela de a oferi un tablou al

oportunităţilor și potenţialelor riscuri prin abordarea democraţiei participative. Îmi propun ca

lucrarea de faţă să stimuleze un dialog constructiv privind modul de interpretare a contribuţiei

democraţiei participative la binele comun și gândirea strategică în acest domeniu.

Partea practică a lucrării se regăsește în Capitolul V, capitol care prezintă inclusiv pașii

practici ai procesului de advocacy, dar și în cele două anexe ale lucrării.

I.2. Metode de analiză folosite I .1. Metoda observa ţ iei

Auguste Comte considera Observaţia, că undă dintre cele patru metode fundamentale

ale cercetării sociologice, alături de comparaţie, analiză istorică și experiment.

Observaţia este importantă pentru cunoaşterea realităţii înconjurătoare. Permite obţinerea de

date şi informaţii, prin contactul direct al observatorului cu obiectul observaţiei. Metodă

deosebit de utilă, observaţia permite accesul direct şi nemijlocit al cercetătorului la realitatea

socială (obiectul observaţiei) şi asigură un grad mare de obiectivitate şi complexitate aimaginii rezultate. Observaţia înregistrează comportamente individuale, dar şi colective, în

momentul desfăşurării lor. Un alt avantaj este acela că metoda înregistrează comportamentele

în condiţiile naturale de desfăşurare a lor. În plus, metoda observaţiei prezintă avantajul

analizei longitudinale a fenomenelor, comportamentelor, proceselor.

15 Generația X= Din această generație fac parte persoanele născute între anii 1965-1979-81. Sunt persoane care au atins

perioada maturității în perioade economice dificile, au înclinația să fie mai degrabă antreprenori. Persoanele din GenerațiaX și-au asumat responsabilitatea de a se educa singure și tind să fie mai puțin tradiționaliste decât generațiile de dinainte.Sunt mult mai deprinși cu tehnologia, diversitatea și globalizarea decât oricare dintre generațiile anterioare. Generația xprețuiește familia ca valoare și timpul petrecut cu aceasta, este ambițioasă, muncind din greu și valorizează echilibrul dintremuncă și viața personală. Sunt generația recunoscută ca fiind sceptică. Le place tehnologia, uneori referirea la ei fiind TheConnected Generation, le place flexibilitatea și libertatea, au aversiune față de risc. Genarația Y= Generația Y este formată din persoanele născute între anii 1982-2001. Au încredere în instituții și le placbrandurile. Sunt foarte conectați la tehnologie, aceștia crescând cu instant messaging, sms-urile și social media. Sunt așadartech-savvy, entuziaști, centrați pe sine, increzători, orientați spre realizări și au o privire optimist față de viitor și capacitatealor de a schimba lumea. Vor să evite nereușitele în alegeri (căsătorii care nu au mers, cariere nefericite) ale generației dedinaintea lor, așa că vor amâna momentul căsătoriei și își vor concentra atenția pe construirea unei cariere. Sunt cea maieducată generație;Generația Z= este formată din cei care s-au născut după anul 2000. Aptitudinile lor legate de tehnologie sunt foarte mari, eicrescând cu inovațiile care au loc în timp real. Este prima dată în istorie când copiii/adolescenții știu mai multe decât adulțiidespre ceva important pentru societate, așa cum este tehnologia. Sunt generația care se educă și se informează singură.

Folosește online-ul și rețelele sociale pentru a face temele de la școală. Sunt deștepți și orientați business. Își doresc să facălucruri pe cont propriu.


11/59

10

I.2. Analiză comparativă

Am putea spune că, în proporţie de 90%, nu există cercetare care să nu ia în

considerare şi alte cazuri similare. Ne comparăm cu vecinii, cu cei care sunt ca noi, cu cei

care sunt mai dezvoltaţi, cu cei care au rezultate mai bune decât noi, pentru a vedea unde și ce

avem de făcut pentru îmbunătăţirea situaţiei. Evident, au existat, există şi vor exista diferenţeîntre indivizi, între grupuri, între comunităţi, între culturi, între religii, între ţări, între procese

șiu este normal să fie așa. ”Sociologia comparată nu este o ramură particulară a sociologiei,

este sociologia însăşi”, spune Durkheim16. Nu putem înţelege societatea în care trăim până

când nu ne comparăm cu ceilalţi. ”Cine cunoaşte doar o singură ţară practic nu cunoaşte

niciuna” , decreta Lipset (1994, p.154)17. Muller-Lyer menţionează și comparaţia fazeologică

prin care se descompune întregul în subdomenii și se compară o fază de evoluţie cu cea

imediat următoare, pentru a fi descoperite liniile directoare ale fenomenului studiat.

18

Sursele pe care le-am folosit pentru această analiză comparativă sunt: Rapoarte oficiale, ziare, reviste,

tabele, analize, discursuri, legi, referendumuri, strategii. În ceea ce mă privește, am considerat

utilă metoda de analiză comparativă, point-by-point , pentru a compara, simultan, punctele de

interes pentru analiza efectuată.

I .3. Anal iza de con ţ inut

Derivată din teoria comunicării, și utilizată cu precădere în cadrul știinţelor sociale,

metoda analizei de conţinut a ajuns astăzi, când aproape oricine este mai atent la efectul

comunicării decât la efectul a ceea ce are de comunicat, în sine, a ajuns să fie folosită la scară

largă în activitatea de intelligence - public, business său secret. Metoda constă într -un set de

tehnici utilizate ce au ca scop identificarea obiectivă și sistematică a caracteristicilor de care

dispun mesajele: analiza elementelor textuale, în scopul determinării semnificaţiei mesajului,

scop materializat prin studii de tendinţe, analiză a performanţei; evaluarea emitentului prin

identificarea intenţiilor, motivaţiilor și cencepţiei sale; evaluarea reacţiilor receptorilor în

scopul determinării impactului produs asupra publicului de către mesajul emitentului. În

lucrarea de faţă, am considerat că analiza de conţinut a declaraţiilor oficiale despre interesul

public, soluţia problemelor sau mesajul dublu - unul pentru cetăţean, altul pentru mediul

politic, este extrem de utilă pentru realizarea, ulterior, a scenariilor pe care le voi contura, spre

finalul lucrării. Metoda a fost folosită și în 1910, de Max Weber (1864-1920) când a

examinat presa din Germania, încercând să afle care sunt temele politice cel mai des abordate.

16 Rughiniş, Cosmina, 2003, p.131. 17 Dușa, Adrian, Teza de doctorat Utilizarea arhivelor de date în analiză comparativă; 2008; București. 18 Neculau, Adrian, Sociologie generală, ediția a IV-a, Ed Polirom, Iași, 1997, apud, Cristian Barna, România între prieteniș i duș mani, Ed. Militară, 2014, p 21.


12/59

11

Astăzi, am ajuns să folosim computerul în analiza conţinutului19. Analiza de conţinut

foloseşte surse şi date secundare, care surprind informaţii, ce se dovedesc a fi extrem de utile,

pe care, emitentul le transmite cu sau fără intenţie. Putem vedea ce anume se află în spatele a

ceea ce este vizibil. Prin această metodă, am examinat conţinutul documentelor produse de

instituţiile sociale, cu precădere de mass-media, de ONG-urile cu activităţi în domeniul deinteres al cercetării, pentru a evidenţia specificul fenomenelor sociale. Ne ajută să aflăm mai

multe despre comunicările analizate, deoarece este sistematică. Extragem informaţia relevantă

interesului nostru de cercetare, după cum arată20 sociologul Mircea Agabrian.

Analiza de conţinut este utilă, pentru demersul meu, în pentr u trei tipuri de probleme:

cercetarea implică un volum mare de text; un subiect/mai mulţi subiecţi trebuie studiaţi la

distanţă; pentru studiul documentelor istorice, a scrierilor unor persoane decedate, sau a

emisiunilor de radio şi televiziune, analize ce au tratat, înainte, tema democraţiei. I .4. Metoda scenar ii lor

Trăim într -o lume a incertitudinilor când avem nevoie de a privi în viitor pentru a lua

cele mai bune decizii în prezent. Nu dispunem de un software miraculos sau de un glob magic

de cristal, și atunci, evident, avem nevoie de tehnici care să ne ajute să luăm cele mai bune

decizii în funcţie de diverși factori. Pentru început se impune identificarea incertitudinilor și a

elmentelor-cheie care le definesc. Acest prim pas ne ajută pentru a stabili gradul de neclaritate

pe care anumite decizii sau evenimente le impun astfel încât să poată fi anticipate eventualele

probleme pe care acestea le-ar crea. Metodă este des folosită de intelligence - public (atunci

când se crează politici publice- sau ar trebui folosită, în cazul în care nu se întâmplă), privat

său secret. Corelarea elementelor de incertitudine precum și stabilirea relaţiilor dintre ele ne

conduc la o viziune de ansamblu care să ajute la realizarea unor scenarii plauzibile.

I .5. Procesul de publ ic-in tell igence

Voi realiza un Proces de intelligence pentru a vedea, în ce măsură, România își poate

maximiza avantajele, în domeniul studiat, evident, în beneficiul cetăţenilor. Acest proces de

intelligence este aplicat în Anexa 2- exerciţiu de aplicare a Procesului de advocacy pentru

procesul de intelligence public.

Acest proces va viza:

Definirea ecesităţilor/cerinţelor informaţionale (Key Intelligence Questions) şi

repartizarea lor către cei care ar avea responsabilitate acţiunii

o Colectarea datele relevante necesare (având permanent în vedere oportunităţile şi

ameninţările pentru Tema noastră, ţinând cont şi de avantajele/vulnerabilităţile

19 Agabrian, Mircea, Analiza de Continut, Ed Polirom; Iași; 2006. 20 Agabrian, Mircea, Analiza de Continut, Ed Polirom; Iași; 2006.


13/59

12

acesteia); pentru colectarea propriu-zisă a datelor voi utiliza doar surse deschise,

date pe care le voi încadra într -un tabel cu 3 coloane: cerinţa, date obţinute, sursa

o Analizarea datelor colectate (utilizând diverse metode/tehnici, ex: analiza de risc,

analiza de fenomen, SWOT, STEP, tehnica scenariilor, cost-beneficiu etc.).

o

Formularea concluzii/propuneri

o Stabilirea unui set de elemente/factori (indicatori de avertizare timpurie), care pot

influenţa îndeplinirea obiectivului vizat şi care urmează să fie monitorizaţi în

continuare.

I.6. Metoda prioritizării

Metoda prioritizării o voi utiliza pentru stabilirea valorii relative a alegerilor sau

alternativelor care să ne permită să putem răspunde la întrebarea: Ce este cel mai important ?.Putem ierarhiza variabilele într -un șir de variante ce ne vor ajuta să identificăm ce ar trebui

făcut mai întâi, ce situaţie problematică necesită o mai mare atenţie și ce anume are nevoie de

alocarea celor mai multe resurse, în funcţie de ce anume fundamentează priorităţile,

obiectivele sau criteriile de luare a deciziilor 21.

21 Barna, Cristian, op cit.


14/59

13

II. Democraţia- scurt istoric

Originile cetăţeniei pot fi identificate din Grecia antică, când cetăţenii aveau dreptul legal

să participe în politică. Dar nu toată lumea era cetăţean: sclavii şi femeile erau excluși.

II.1.Democraţia și cetăţenia la grecii antici

Inventatori ai politicii, vechii greci creează sistemele de conducere (oligarhic-Sparta şi

democratic-Atena), promovează individualismul şi drepturile civice şi încearcă să edifice

statul, cetatea- polis ca exponent al intereselor cetăţenilor, pe baze raţionale. Grecia antică a

inaugurat în istorie formulele superioare de organizare politică. Practic, a inventat politica,

reguli de drept referitoare explicit la proprietatea privată, conducere reprezentativă şi libertate

juridică, a pus OMUL în centrul lucrurilor. Forma de organizare în Grecia antică începând cu

secolul al VIII- lea î.H. a fost Polisul (reprezenta oraşul stat ce însuma comunitatea umană

dintr-un oraş cu pământurile şi satele din jur). Primul care a dat Atenei legi scrise a fost

Drakon, rămas celebru pentru severitatea legilor formulate (şi astăzi adjectivul draconic -

descrie o hotărâre fermă şi severă). Solon a dat prima constituţie a Atenei, în 594 î.Hr.

Aceasta cuprindea: eliberarea sclavilor de datorii, creştea puterea Adunării poporului, şi

introducea două noi adunări: Sfatul celor 400; Bule şi Tribunalul poporului. După Solon timp,

de 36 de ani, puterea a fost exercitată de tirani. În anul 510 î.Hr, ”Clistene a înlăturat ultimul

tiran şi a modernizat constituţia lui Solon. Aceste reforme au făcut din Clistene, fondatorul

democraţiei ateniene. El a împărţit teritoriul statului atenian în 100 de circumscripţii

teritoriale (deme) pe care le-a grupat în 10 triburi. A constituit, Consiliul celor 500 din care

făceau parte, prin tragere la sorţi, câte 50 de membri din fiecare trib. Adunarea poporului a

fost investită cu drepturi suverane”22.

Perioada cea mai importantă a democraţiei ateniene a fost în timpul lui Pericle -443 î.Hr. Sub

conducerea acestuia întreaga autoritate în stat revenea, Adunării Poporului, iar organizarea

vieţii politice şi sociale era guvernată de constituţie. Astfel, toţi cetăţenii puteau participa laconducerea statului (femeile, străinii şi sclavii nu erau cetăţeni) exercitându-şi opiniile prin

luarea cuvântului şi votând.

Atenienii au realizat o democraţie directă, posibilă în cadrul unor comunităţi teritoriale

restrânse, întemeind instituţii politice. Au introdus interdicţia a două mandate consecutive și

conducerea prin rotaţie, tocmai pentru e evita reîntoarcerea Tiraniei. ”Deşi era proclamată

egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, democraţia avea un caracter restrictiv, întrucât o

22 Banciu, Angela, Cultură şi civilizaţie europeană : repere istorice şi semnificaţii valorice , Ed. Lumina Lex, 2003,

Bucuresți ; cursul Istoria Civiliza ț ieie Europene, Master Studii culturale europene 2014, prof. Univ. Angela Banciu.


15/59

14

mare parte a membrilor societăţii nu posedau statutul de cetăţean. În democraţia ateniană nu

exista o separare a puterilor, ci o confuziune a lor. Puterea legislativă şi executivă era deţinută

de Adunarea Poporului şi Consiliul celor 500, Puterea judecătorească, de Adunarea Poporului

şi Helialia. Dar, dincolo de limite, constituţia democratică a Atenei a realizat pentru prima

oară în istoria antichităţii idealul libertăţii civice a omuluiAbsenteismul în cadrul democraţiei participative, neimplicarea, o justiţie nefuncţională, sufocată, nesepararea puterilor în stat au

fost factori serioși ce au afectat democraţia Greciei antice”23.

II.2.Democraţia și cetăţenia la romani

Cetăţenia în Roma antică reprezenta un statut social privilegiat în raport cu legea,

dreptul la proprietate și guvernare, acordat doar unor persoane. Un cetăţean roman se bucura

de toate beneficiile ce derivau din statutul său, inclusiv de protecţia statului. El putea fi privat

de cetăţenie doar în situaţii excepţionale. Împăratul Marcus Aurelius Antonius a dat prima

constituţie a Imperiului- edictul Constitutio Antoniniana (în 212) - prin care toţi locuitorii

liberi din Imperiul roman de răsărit au devenit cetăţeni romani.

Și aici, ca și în Atena, cetăţenia este discreţionară, femeile neavând acest statut chiar și după

ce Antonius îi face cetăţeni pe toţi locuitorii teritoriului roman. Absenteismul, neadaptarea

instituţiilor statului la dimeniunile tot mai mari ale Republicii, ulterior ale Imperiului,

cartelizarea Puterii au contribuit substanţial la decăderea unei democraţii de la care, astăzi,

după mai mult de 2000 de ani, încă mai avem de învăţat.

Adunările poporului erau deschise şi accesibile tuturor cetăţenilor, femeile, străinii, sclavii

neavând acest statut, fiind excluşi de la exercitarea drepturilor politice. În viaţa politică

romană absenteismul era mult mai mare decât la greci, cauzat, în primul rând, de condiţii

obiective, îndeosebi depărtarea de Roma, și amplificat de indiferenţa cetăţenilor faţă de

treburile cetăţii. Mai grav decât absenteismul era eliminarea unor cetăţeni din viaţa politică.

Aceasta se datora fie unor greşeli involuntare rezultate din carenţele recensământului, așa cum

mai întâlnim și noi, în democraţiile contemporane. Cu timpul clientelele capătă o influenţă totmai largă, votul comiţiilor devenind afacerea acestora, fapt care va genera şi amplifica criza

democraţiei romane.

Clientelismul roman includea persoane grupate în jurul unui patrician , clienţii devenind din ce

în ce mai numeroşi spre sfârşitul Republicii, sporind astfel gloria familiilor aristocratice care

adesea recurgeau la fraude sau crime oribile pentru a-şi susţine ideile şi a-şi atinge scopurile

propuse. Cu alte cuvinte, cartelizarea Democraţiei, cea pe care, la fel, sub diverse forme o

întâlnim deseori în democraţiile de astăzi, a deteriorat democraţia.

23 Banciu Angela, Idem.


16/59


17/59

16

Al treilea moment important în adâncirea democraţiei republicane romane l-a constituit

elaborarea legilor Liciniene (376 î.H.). Ele formau un tot unitar şi trebuia votate, obligatoriu,

în bloc. Prin aceste legi erau: iertate o parte din datoriile plebei; se interzicea ca cineva să

posede mai mult de 500 iugăre din proprietatea statului (ager publicus); un consul urma să fie

ales din patricieni şi celălalt din rândul plebei”24

.

După lupte înverşunate care au durat timp de 10 ani, legile propuse de Licinius au fost votate

în bloc (366 î.H.). Ele satisfăceau revendicările plebei sărace, iar caracterul lor democratic se

explică, în primul rând, prin cuceririle pe care le făceau romanii, patricienii fiind obligaţi să

facă apel la categoria plebeană pentru a susţine aceste lupte şi a obţine victoriile (proces

similar Greciei antice). Luptele dintre patricieni şi plebei vor fi, temporar, întrerupte pentru a

reizbucni din nou în 339 î.H., încheindu-se în 286 î.H., cu victoria definitivă a plebei. ”În 339

î.H. a fost elaborată o lege prin care hotărârile adunărilor poporului pe tri buri – ComiţiaTributa – căpătau caracter de lege după aprobarea lor de către Senat, iar în 286 î.H. hotărârile

Comiţiei tributa capătă caracter de lege, fără să mai fie aprobate de Senat. De aici, rezultă

progresul democratic al Romei generat de scăderea rolului Senatului (instituţie aristocratică)

şi sporirea influenţei Adunărilor poporului. Prin unirea plebeilor cu patricienii s-a format o

nobilime patriciano- plebeiană puternică iar forţa şi prestigiul Romei a sporit imens, pe plan

extern aceasta reflectându-se în extinderea cuceririlor, care au adus micului oraş-cetate,

stăpânirea lumii”25. Republica romană s-a constituit în cadrul cetăţii, dar a fost construită,

implicit instituţiile sale, pentru a putea trece dincolo de graniţele ei, spre deosebire de Polisul

Grecesc..

Apusul democraţiri romane

Republica democratică romană va intra într -o acută criză socială şi politică odată cu

extinderea cuceririlor. Din cuceriri, prin stimularea comerţului, Roma obţinea venituri mari

din Sicilia, Spania, Macedonia, Africa. În interiorul societăţii democratice romane se etalează

corupţia, se adânceşte lupta dintre cele două partide politice, cel democratic (popularii), şi cel

aristocratic sau optimaţii. Începe o perioadă de răscoale ale sclavilor, culminând cu răscoala

lui Spartacus şi a populaţiilor italice. Vin apoi cele două triumvirate (Pompei- Crassus- Caesar

și Mărcuş Antonius, Lepidus şi Octavianus), ce netezesc drumul către Imperiul Roman.

II.3. Moștenirea greco-romană a democraţiei

Erorile majore ale celor două sisteme democratice antice

24 Banciu, Angela; Op.cit.



18/59

17

Polisul Grecesc: În antichitate democraţia a funcţionat aproximativ 200 de ani şi a

fost posibilă doar în Atena pentru că a avut o democraţie de tip sclavagistă. Democraţia

ateniană nu și-a evaluat corect puterea judecătorească, iar nesepararea puterilor în stat, dar și

numărul imens al celor implicaţi în procese (au apărut delatorii de profesie), au îngenunchiat

Atena.

Republica Romană a durat aproximativ 500 ani (în toate cele trei etape ale sale), până

la apariţia Imperiului. Republica acorda cetăţenia romană statelor cucerite. Chiar generos şi

înţelept cum era acest dar, dacă judecăm Roma după criteriile de astăzi, descoperim un defect

uriaş: Roma nu şi-a adaptat niciodată în mod adecvat instituţiile sale de guvernare populară la

creşterea imensă a numărului de cetăţeni şi la marile distanţe geografice de Roma.

Imperiu Roman a moştenit de la greci, mai cu seamă de la stoicii 26 epocii elenistice, ideea

dominaţiei politice asupra întregii lumi civilizate, prin investirea cu misiunea nobilă de aîntrona pacea, ordinea şi dreptatea, de a civiliza popoarele barbare.

Cele mai importante realizări se regăsesc în domeniile organizării instituţionale şi ale

dreptului. Instituţiile politice europene actuale au la bază moştenirea romană. Implicând

raţiunea în funcţionarea mecanismelor politice, Roma a introdus structuri juridice şi

administrative care aveau menirea de a consacra atotputernicia dreptului şi a idealului unei

civilizaţii universale.

Dreptul roman, care va constitui temelia codurilor de legi europene încă din perioada Evului

Mediu, reprezintă una dintre cele mai semnificative moşteniri romane. Forţaţi de împrejurări,

guvernând un imperiu deosebit de vast, romanii s-au dovedit mai pragmatici decât grecii,

îmbunătăţind dreptul şi introducând o legislaţie a cărei aplicabilitate depăşea limitele cetăţii.

II.4 -Traseul Cetăţeniei și democraţiei de la Feudalism la Cetăţenia Europeană

În Epoca Feudală, condiţia juridică a populaţiei se exprimă prin instituţia supuşeniei,

care presupunea o mare sferă de obligaţii şi un număr foarte mare de acte de supunere faţă de

feudal. În prima perioadă a evului mediu, termenul de supus era sinonim cu acela de vasal . Cutimpul, supusul devine dependent faţă de puterea supremă de stat concretizată în feudalul

suprem, prinţ, rege sau împărat, care dispunea după bunul lui plac, de viaţa, persoana şi

averea tuturor supuşilor săi. Se ajunge astfel, la absolutismul inspirat de Machiavelli, care îl

face pe regele Franţei, Ludovic al XIV-lea, să proclame: „L’Etat cèst moi” (Statul sunt eu!).

Instaurarea orânduirii capitaliste duce la înlocuirea instituţiei SUPUSULUI din evul mediu cu

26

Stoicism = (în antichitatea greco-romană ) Curent filozofic conform căruia omul trebuie să se conducă dupărațiune și să înfrunte cu fermitate și curaj toate vicisitudinile vieții. 2) Atitudine plină de bărbăție și curaj; tăriesufletească (în antichitatea greco-romană).


19/59

18

cetăţenia. Una dintre lozincile burgheziei revoluţionare din Franţa afirma că „nu mai există

supuşi”27. Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului adoptată în timpul revoluţiei

franceze din 1789, leagă noţiunea de cetatean de participarea la viaţa politică. Aşadar,

egalitatea cetăţenilor este concepută ca simplă egalitate juridică, iar libertatea este indisolubil

legată de proprietatea particulară, definită de un raport sacru şi inviolabil28

.

Punctul de vedere liberal asupra cetăţeniei, dezvoltat în secolul XIX, a accentuat

importanţa drepturilor pentru toţi locuitorii. Pe măsură ce lucrurile au căpătat amploare, ideea

de justiţie şi drepturi politice a devenit realitate pentru o parte din ce în ce mai mare a

populaţiei. În secolul XX, susţinătorii cetăţeniei sociale au mers mai departe şi au recunoscut

că drepturile civile şi politice sunt doar parte din ceea ce cetăţenii ar trebui să aştepte de la

stat. Drepturile cetăţenilor ar trebui să cuprindă condiţiile de trai şi de muncă, nu doar

participarea oamenilor în politică. Femeile au acum drept de vot. Un ultim aspect în ceea ce priveşte cetăţenia, dar unul ce capătă o importantă din ce în ce mai

mare, implică ideea de educaţie. Dacă cetăţenia în sensul tradiţional implică să ne bucurăm

de anumite drepturi şi să îndeplinim anumite îndatoriri, într -un fel se poate spune că cetăţenii

se fac, nu se nasc. Loialitatea şi responsabilitatea de exemplu sunt calităţi ce trebuie învăţate

şi cultivate. Astfel, dacă aceste calităţi sunt esenţiale pentru a fi cetăţean în adevăratul sens al

cuvântului, cetăţenii adevăraţ i trebuie să fie educaţi, în sensul larg al cuvântului.

Noţiunea de cetăţenie europeană are o istorie mai recentă, doctrina identificând începutul ei

la Consiliul de la Fontainebleau din 25-26 iunie 1984, când s-a format un aşa-numit Comitet

de reflecţie. Totuşi, consacrarea la nivelul dreptului primar comunitar a acestei noţiuni a avut

loc abia prin Tratatul de la Maastricht. Astfel, acesta, în cadrul fostului articol 8, arăta: „este

cetăţean al Uniunii orice persoană care deţine naţionalitatea unui stat membru”. Cetăţeanul

este ESENŢIAL! Dezvoltarea sănătoasă a unei societăţi constă așadar în democraţia

participativă. Atunci că și acum.


28 Banciu, Angela;Op.cit.


20/59

19

III. Democraţia reprezentativă vs/și Democraţia participativă

Democraţia înseamnă exercitarea puterii politice, într -un stat, de către cetăţenii

acestuia29.

Cele mai răspândite forme de democraţie sunt: reprezentativă și participativă.

Democraţia reprezentativă30

este un regim politic democratic, în care cetăţenii deleagă puterea poporului - a suveranului - unor reprezentanţi pe care îi aleg chiar din rândurile lor,

pentru a se ocupa de treburile publice. Alegerile legitimează dreptul reprezentanţilor de a

decide în locul și în numele poporului, fără a-l mai consulta, pentru o perioadă de timp

limitată, după care trebuie organizate noi alegerei.

Primele state democratice moderne care au adoptat modelul democraţiei

reprezentative sunt Marea Britanie și S.U.A., unde s-a trecut la separarea puterilor în stat și la

alegerea conducătorilor. În Anglia, în 1689, conform Declaraţiei drepturilor, puterea a fost încredinţată

unui parlament ales în mod liber de cetăţenii cu drept de vot, iar în S.U.A., în 1787, a fost

adoptată prima constituţie modernă. În secolele următoare sistemul democratic s-a extins în

numeroase ţări, cu diverse forme de guvernământ.

Democraţia participativă înseamnă relaţia dintre alegător/cetăţean și decident/ales

(reprezentant, consilier, primar, ministru, parlamentar etc)31. Presupune apropierea

autorităţilor de cetăţeni pentru o consultare eficienta în luarea anumitor decizii, proiecte, legi,etc. Giovanni Sartori aproprie democraţia participativă de alte noţiuni mai clare; a) democraţia

directă, b) democraţia prin referendum, c) democraţia electorală, d) democraţia

reprezentativă32. Cetăţenii ar trebui întrebaţi de problemele cu care se confruntă, şi să

participe la luarea deciziilor, nu doar la vot.

III. 1. Alvin Toffler despre democraţia reprezentativă și participativă, în Al treilea Val 33

În 1983, futurologul Alvin Toffler 34 spunea că guvernul reprezentativ a asigurat succesiunea

lină în absenţa unei dinastii ereditare, deschizând canale de reacţie inversa intre vârful şi bazasocietăţii și a creat o arenă în care disputele dintre diverse grupuri puteau fi soluţionate pe cale

29 Marius Precupetu, Democratizarea postcomunista si integrarea europeana, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2006, pp. 20-30 30 Ar putea fi asimilată democațieie indirecte. 31 Conform Instututului pentru Democrație Participativă Qvorum -o organizație non-guvernamentală, fondată în anul 2008 decătre un grup de tineri specialiști, care are ca obiectiv stimularea participării cetăţenilor şi a partenerilor sociali și economiciîn procesul decizional naţional şi european. În acest sens, Qvorum derulează proiecte ce urmăresc structurarea și profesionalizarea dialogului dintre societate și decidenții politici. Mai multe informații pe http://qvorum.ro/ 32 SARTORI, GIOVANNI, The Theory of Democracy Revisited, Chatham, NJ: Chatham House, 1987 33 Primul Val a început în anul 8000 i.en. şi s-a sfârşit prin anii 1650-1750 e.n., cel de al Doilea Val a ţinut aproximativ pana

în 1955 când a început să-şi adune forţele al Treilea Val. Al Doilea Val ce a apărut în urmă cu 300 de ani, după revoluţiaindustrială. 34 Alvin Toffler; Al treilea val; Editura: Politica;1983


21/59

20

paşnică. În lucrarea amintită el spune că civilizaţia are trei perioade importante pe care le

numește, metaforic, valuri: faza agricolă a Primului Val, faza industrială a celui de al Doilea

Val şi faza celui de al Treilea val care tocmai a început. Ideea principală a cărţii este ca

omenirea trece printr-o schimbare majoră pe toate planurile, care este inevitabilă şi pe care

trebuie să o înţelegem şi să o împărtăşim cu toţii. Pe scurt al Treilea val reprezintă viitorulnostru. Cartea se bazează pe premisa revoluţionară; atrage atenţia ca deceniile următoare vor

fi foarte dificile, pline de dificultăţi pentru întreaga omenire, dar la final vom trece cu bine şi

nu ne vom autodistruge. Agricultura a reprezentat Primul Val, şi unde aceasta a fost prezenta,

au luat naştere şi primele forme de civilizaţie. Între apărătorii agriculturii şi cei ai industriei a

existat o bătălie odată cu apariţia celui de al Doilea Val. În 1861, aceasta bătălie a luat forma

unui conflict armat care s-a numit Războiul Civil. Asistând la falimentul celor care ne conduc

şi observând politicienii împletindu-se năuci în faţa problemelor generate de înaintarea celuide Al Treilea Val, până şi oamenii cel mai bine intenţionaţi încep să dorească un conducător

dinamic, dominator. Această revendicare a unei conduceri mai ferme coincide cu apariţia unor

grupuri autoritare care urmăresc profituri din destrămarea guvernământului reprezentativ.

”Născut din visurile liberatoare ale revoluţionarilor celui de Al Doilea Val, guvernământul

reprezentativ a constituit un uimitor progres faţă de formele de guvernământ anterioare, în

felul său un triumf tehnic mai remarcabil decât maşina cu abur sau aeroplanul. Democraţ ia

reprezentativă, cu toate avantajele sale este în fapt, o democraţie a elitelor care, în baza unor

mecanisme adesea ignorate sau neînţelese de marea masă pun puterea de decizie în mâna unui

grup de elite ce pot fi înlocuite prin vot, dar cu alte elite: Miile de mecanisme reprezentative

construite din elementele trusei electorale au ajuns astfel să formeze o singură supramaşinărie

invizibilă: o fabrică de legi de dimensiuni globale. Ne rămâne acum să vedem cum, şi de către

cine, sunt acţionate pârghiile şi roţile de comandă ale acestui sistem global”35.

III.1.1.Guvernul reprezentati a ajutat, dar a acaparat

Legat de criteriul majorităţii şi de ideea omul şi votul , guvernul reprezentativ i-a ajutat pe cei săraci şi slabi să obţină avantaje de la tehnicienii puterii care comandau motoarele

integratoare ale societăţii. Pentru aceste motive, răspândirea lui a fost, în mare, o realizare

epocală în istorie, cu efecte civilizatoare.

Totuşi, chiar de la început, guvernul reprezentativ nu şi-a ţinut nici pe departe promisiunea.

Oricâtă imaginaţie am avea, nu putem spune că el s-a aflat vreodată sub controlul poporului,

oricare ar fi definiţia dată acestuia. În niciuna din ţările industriale guvernul reprezentativ nu a

modificat efectiv structura subiacentă a puterii – subelitele, elitele şi supraelitele. Departe de a

35 Toffler, Alvin, Op.cit


22/59

21

slăbi controlul elitelor conducătoare, mecanismul reprezentării a devenit unul din principalele

mijloace de integrare cu ajutorul cărora acestea s-au menţinut la putere.

Astfel, indiferent cine ieşea învingător, alegerile au îndeplinit o importantă funcţie culturală

pentru elite. În măsura în care oricine avea dreptul la vot, alegerile au alimentat iluzia

egalităţii. Votarea era un ritual de liniştire în masă, dând cetăţenilor impresia că opţiunile sefăceau sistematic, cu regularitate mecanică, deci, implicit, în mod raţional. Alegerile i-au

asigurat în mod simbolic pe cetăţeni că ei conduc – că, teoretic cel puţin, îşi pot dezalege

conducătorii din moment ce şi-i aleg. ”Atât în ţările capitaliste, cât şi în cele socialiste, această

liniştire rituală s-a dovedit deseori mai importantă decât rezultatul propriu-zis al alegerilor.

Elitele integratoare au programat maşina politică altfel în diversele ţări, reglementând

numărul partidelor sau manipulând eligibilitatea. Cu toate acestea, ritualul electoral – farsă,

după părerea unora – a fost folosit peste tot. Alegerile sunt supapa de siguranţă pentru protestele venite de jos. În plus, cu toate eforturile reformatorilor democratici şi radicalilor,

elitele integratoare şi-au păstrat controlul efectiv şi permanent asupra sistemelor de guvernare

reprezentativă”36.

III.1.2.Criza profundă a democraţiei elitelor anunţă trecerea rapidă la altceva....Ce

riscuri ne ameninţă?

Toffler spune apoi, subliniind criza democraţieie reprezentative (a elitelor):

”Asistăm în prezent – deşi nu toată lumea îşi dă seama de gravitatea acestei situaţii – la o

profundă criză nu a unui guvern sau a altuia, ci a democraţiei reprezentative ca atare, în toate

formele ei. În toate ţările la rând, tehnologia politică a celui de Al Doilea Val scârţâie,

trosneşte şi se gripează în mod periculos (...) Pe scurt, apelurile la o conducere mai fermă

coincid cu recrudescenţa unor grupuri flagrant autoritare care speră să tragă profit din

destrămarea guvernământului reprezentativ. Se constată o apropiere periculoasă între chibrit şi

pulbere”. El atrage atenţia existenţei riscului ca în aceste momente să se apeleze la soluţii

eronate der salvare a democraţiei reprezentative:”Se pleacă astfel de la trei idei greşite, dintre care, prima este mitul eficacităţii regimurilor

autoritare. Însă conducerea autoritară şi chiar totalitarismul au prea puţin de-a face cu

eficienţa, relevantă fiind în acest sens, ineficientă Germaniei naziste în multe privinţe, chiar

dacă a acţionat cu eficientă în omorârea nearienilor .(...)

Cea de-a doua idee pe care se bazează cei ce pledează pentru o conducere de mână forte este

supoziţia tacită ca un stil de conducere care a dat rezultate în trecut va da rezultate şi în

prezent sau în viitor, însă în civilizaţii diferite este nevoie de calităţi de conducător foarte

36 Alvin Toffler; Al treilea val; Editura: Politica;1983, p.68


23/59

22

diferite, întrucât ceea ce azi se demonstrează a fi virtute, mâine se poate dovedi a fi

nevolnicie, slăbiciune dezastruoasă.

Cea de-a treia idee comportă un viciu şi mai grav, în sensul că se simte nevoia unui Mesia

politic, care să ne salveze de la dezastru, idee ce porneşte de la premisa că miezul problemei

ar fi personalitatea conducătorului.”37

Toffler susţine însă că, dacă am avea în posturile de conducere chiar “sfinţi, genii şi eroi, tot

nu ne-ar ocoli criza agonică a guvernării reprezentative, adică a tehnologiei politice din era

celui de Al Doilea Val. El lasă loc ideii că liderii de mâine s-ar putea să aibă de-a face cu o

societate mult mai descentralizată şi mai participativă, o societate mai diversificată decât cea

actuală. Ca atare, SOLUŢIA reală ar fi participativitatea ceteţenilor la treburile cetăţii.

Se pune problema că, dacă totul s-ar rezuma la alegerea celui mai bun conducător , soluţia s-ar

găsi în cadrul sistemelor politice existente. Însă, în condiţiile desuetudinii structurilor politiceşi guvernamentale actuale, conducătorii – chiar şi cei mai buni – se dovedesc neputincioşi,

întrucât instituţiile prin intermediul cărora trebuie să acţioneze sunt perimate.

III.1.3. Forma de guvernământ reprezentativ, o tehnologie industrială de asigurare a

inegalităţii

Unul dintre motivele desuetudinii structurilor politice este interdependenţa, la nivel

mondial, a guvernelor naţionale, ale căror decizii pot declanşa repercusiuni costisitoare şi

primejdioase, atât la nivel local, cât şi la nivel planetar, însăşi scara la care se exercităguvernarea şi chiar modul în care este distribuită autoritatea decizională fiind flagrant

inadecvate lumii contemporane. ”Anacronismul structurilor politice se reflectă şi în tendinţa

de a delimita net activităţile diverselor ministere sau departamente din cadrul guvernelor ceea

ce duce inevitabil la confuzie şi dezastru, generându-se efecte contradictorii care se anihilează

reciproc”38. Un asemenea mod de abordare a realităţii, caracteristic celui de Al Doilea Val, nu

va permite nici unui guvern, oricât de centralizat şi autoritar, să rezolve problema integrării

activităţii acestor unităţi, în virtutea înţelegerii strânsei împletiri a diferitelor domenii, care seintercondiţionează reciproc (energia afectează economia, de pildă) şi ca urmare, orice

încercare a unui guvern de a rezolva o problemă ar genera o nouă problemă, deseori mai gravă

decât cea iniţială, rezultatul nefiind însă decât apariţia unui nou rând de filtre şi filiere, care

încâlcesc hăţişul birocratic prin care trebuie să treacă deciziile, adică o şi mai mare complicare

a labirintului birocratic. Guvernele şi instituţiile parlamentare ale celui de-Al Doilea Val au

fost concepute pentru adoptarea deciziilor fără grabă, fondatorii lor neprevăzând viteza cu

37 Toffler, Alvin, Op.cit.

38 Toffler,Alvin; Op.cit


24/59

23

care aveau să evolueze evenimentele. Astăzi, schimbarea socială se accelerează, sporind

presiunile cărora trebuie să le facă faţă cei ce adoptă deciziile politice şi intensificând totodată

actualul declin politic şi guvernamental. Instituţiile politice, proprii celui de Al Doilea Val, nu

permit elaborarea unor decizii inteligente cu promptitudinea pe care o impun evenimentele, în

condiţiile accelerării generale a schimbării, iar în acest ritm frenetic, deciziile ori vin cuîntârziere, ori lasă loc indeciziei, ceea ce face ca structurile politice actuale să fie perimate,

indiferent de ideologiile de partid şi de conducători. Chiar în principiul reprezentării s-a

întrodus un instrument şi mai puternic de control social. Însăşi alegerea unor oameni pentru a-

i reprezenta pe alţii a creat noi membri ai elitei. Când muncitorii, de exemplu, au început să

lupte pentru dreptul de a organiza sindicate, ei au fost hărţuiţi, judecaţi pentru conspiraţie,

urmăriţi de spionii companiei ori bătuţi de poliţie şi echipe de mardeiaşi. Ei nu făceau parte

din sistem, în care nu erau reprezentaţi ori erau reprezentaţi în mod necorespunzător. Dupăînfiinţare, sindicatele au dat naştere unui nou grup de integratori – liderii sindicali – ai cărui

membri, în loc să-i reprezinte pur şi simplu pe muncitori, au mediat între aceştia şi elitele din

economie şi din conducerea politică. În ciuda afirmaţiilor lor, liderii sindicali din întreaga

lume au devenit membri de bază ai elitelor integratoare. Teoretic, necesitatea de a candida în

alegerile următoare garantează că reprezentanţii vor rămâne cinstiţi şi vor continua să susţină

interesele cetăţenilor pe care-i reprezintă. Aceasta nu a împiedicat însă nicăieri absorbirea

reprezentanţilor în arhitectura puterii. Distanţa dintre reprezentanţi şi cetăţenii pe care-i

reprezintă a crescut peste tot.

Forma de guvernământ reprezentativ – democraţia, cum am fost învăţaţi să o numim – a fost,

pe scurt, o tehnologie industrială de asigurare a inegalităţii. Ea este pseudo reprezentativă.

III.1.4. Democraţia reprezentativă a celui de-al doilea val pierde în faţa democraţiei

participative a celui de-al trelea val

Cu alte cuvinte, cel mai important eveniment politic al epocii noastre este conturarea

în mijlocul nostru, a două mari tabere: una ataşată civilizaţiei celui de Al Doilea Val, cealaltă – celui de Al Treilea Val. Una ur măreşte cu tenacitate perpetuarea instituţiilor -cheie ale

societăţii industriale de masă: familia nucleară, sistemul învăţământului de masă, corporaţia

gigant, sindicatul de masă, statul naţional centralizat şi guvernământul pseudoreprezentativ.

Cealaltă îşi dă seama că cele mai presante probleme ale contemporaneităţii, de la energie,

război şi sărăcie, până la degradarea ecologică şi la destrămarea relaţiilor de familie, nu mai

pot fi rezolvate în cadrul unei civilizaţii de tip industrial, mai atrage atenţia Toffler. Hotarul

dintre cele două tabere nu este încă net trasat. Ca indivizi, cei mai mulţi suntem încă împărţiţi,

stând cu câte un picior în fiecare.


25/59

24

III.1.5. Cine sunt cei ce fac parte din al treilea val?

Partizanii celui Al Treilea Val sunt mai greu de caracterizat, dar, aderea, sunt cei mai

participativi cetăţeni ai comunităţii. Unii stau în fruntea unor mari corporaţii, în timp ce, alţii

sunt consumatorişti ce se opun cu înverşunare corporaţiilor. Unii sunt absorbiţi de preocupări

ecologice; alţii sunt mai preocupaţi de probleme privind rolurile sexelor, viaţa de familie sau

dezvoltarea personalităţii. Unii se concentrează aproape exclusiv asupra dezvoltării unor

forme alternative de energie; pe alţii îi entuziasmează în principal perspectivele de

democratizare pe care le deschide revoluţia din domeniul comunicaţiilor. Unii provin din

rândurile dreptei celui de Al Doilea Val, alţii din rândurile stângii – liber-schimbişti şi

libertari, neosocialişti, feministe şi militanţi pentru drepturile civile, foşti hippy şi exponenţi ai

unei rectitudini inflexibile. Unii sunt veterani ai mişcării pentru pace; alţii n-au participat

niciodată în viaţa lor la vreun marş sau la vreo demonstraţie de indiferent ce fel. Unii sunt

profund religioşi, alţii atei convinşi. Sociologii ar putea să discute la nesfârşit dacă un grup în

aparenţă atât de amorf constituie sau nu o clasă, iar în cazul unui răspuns afirmativ, ar putea

să discute mai departe dacă este vorba de nouă clasă a lucrătorilor cu înaltă calificare din

domeniul informaţiilor, a intelectualilor şi tehnicienilor. Neîndoielnic, mulţi din cei ce

formează tabăra celui de Al Treilea Val au studii superioare şi fac parte din clasa de mijloc.

Neîndoielnic că mulţi lucrează direct în domeniul producerii şi în cel al difuzării informaţiei

sau în sfera serviciilor, astfel încât, violentând întrucâtva termenul, s-ar putea spune, probabil,

că alcătuiesc o clasă. Dar a-i categorisi astfel înseamnă mai degrabă a amesteca lucrurile decât

a le clarifica.

Dacă Al Doilea Val, car e ve fi de doar câteva decenii, potrivit lui Toefler, a generat o

societate de masă, Al Treilea Val ne demasifica, lăsând loc unui nivel mai mare de diversitate

şi complexitate. Acest nou val am putea spune, pe bună dreptate, este caracterivat de

volitivitate, de participativitate și de simţ critic. Globalul se întrepătrunde cu localul. Tema

componenţei acestui al treilea val, deși nu îl numește așa, este larg dezbătută de profesorul

Ionel Nicu Sava în Mobilizare și protest. Introducere în sociologia mișcărilor sociale39.

39Sava Ionel Nicu, Mobilizare ș i protest. Introducere în sociologia miș cărilor sociale, Ed. Univesrițății Lucian Boia,Sibiu,2013


26/59

25

III.2.Rolul social al presei în democraţie, de la Lippman și Dewey la noi

III.2.1. Lippman și Dewey despre democraţia reprezentativă, participativă și rolul socialal presei în democraţie

În urmă cu 100 de ani doi mari susţinători ai democr aţiei, cu instrumente diferite –

Lippman și Dewey dezbăteau această problemă democraţie-opinie publică- mass-media40

, la

fel de actuală acum, ca atunci. Apărarea democraţiei este o chestiune de siguranţă naţională.

Tema a fost întoarsă pe toate feţele în celebra dezbatere a anilor 1920, dintre americanii

Walter Lippmann și John Dewey41. Înainte de a vorbi despre opiniile lor diferite este

important de menţionat că ambii aveau o preocupare comună: starea democraţiei

contemporană lor. Unul a fost considera realist al democraţiei, iar celălalt, un idealist.

Problemele ridicate de cei doi mari teoreticieni americani par la fel de actuale astăzi, când

globalizarea a comprimat spaţiul și a accelerat timpul. Ambii sunt direct interesaţi de bunul mers al democraţiei, fiecare are soluţia sa, dar, totodată,

autorii pun accentul pe comunicare, mediată sau nu de mass-media, și implicit pe rolul social

al presei.

III.2.2. Lippman: Masele pot doar alege o tabără sau alta; ele sunt insuficient informate

Lippmann a susţinut că masele s-au găsit, în mod natural și structural, în imposibilitatea de a

forma grupuri publice inteligente, democratice. Lippmann42 a pledat astfel pentru ca masele să

aibă, practic, un rol pasiv în procesul democratic ca spectatori, mai degrabă decât de

participanţi, a căror unică responsabilitate este de a alege între un partid sau altul, o linie

politică sau alta. El argumenta că criza de rezultate a democraţiei avea drept cauză nu

democraţia prea puţină, ci prea multă. Soluţia pentru această criză, a argumentat el, este de a

redistribui inteligenţă și analiza critică de luare a deciziilor politice departe de mase, spre un

40Informații preluate prin intermediul lucr ărilor Dewey- Lippmann dezbaterea de astăzi: Comunicare distorsiuni, Agen ț iareflectorizante, ș i Democra ț ie Participativă a prof. MARK WHIPPLE, Catedra de Sociologie, Universitatea din Texas,

Austin, 2009 și Istoria Comunicării , semnată de Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu și Nicoleta Corbu, Ed. Comunicare.ro,București, 2007 41 John Dewey este autorul unei opere solide și unul dintre fondatorii pragmatismului american.* El a acoperit domenii dintre

cele mai diverse, de la educație, psihologie, politică, public, opinie publică, propagandă până la estetică, religie,epistemologie și metafizică. Pe parcursul unei vieți impresionant de active, a încredințat tiparului nu mai puțin de 37 devolume. Opera sa și atașamentul la valorile organizării pluraliste a societății moderne i-au adus pe bună dreptate apreciereade „cel mai important filozof al Americii“ și de „filozoful democrației“ (Fort, 1998). Interesul pentru ideile sale a cunoscut orevitalizare începând cu 1979, an în care Richard Rorty publică Philosophy and the Mirror of Nature, unde îi prezintă peDewey, Heidegger și Wittgenstein drept filozofii cei mai importanți ai secolului al XX-lea. 42Lippmann este o autoritate de primă mărime în domeniul politologiei, cu peste 20 de volume publicate, și unul dintre ceimai proeminenți jurnali ști ai secolului trecut. Este suficient să amintim că el a ținut din 1931 până în 1967 o rubrică permanentă sub titlul „Today and Tomorrow“, care apărea concomitent în numeroase ziare americane (la un moment dat,numărul acestora era de 250); este câștigător de două ori al premiului Pulitzer. În statistică, generațiile sunt creditate cu ovârstă medie de 25 de ani; este vorba de vârsta activă, evident. Deci Lippmann a ținut timp de o generație și jumătate o

rubrică săptămânală, performanță care nu știm să fi fost egalată. Michel Curtis îl numea „cel mai talentat și influentcomentator politic american din secolul al XX-lea“ (introducere la Lippmann, 1991, p. XI), iar Herbert Altschull (1990, p.307) îl caracteriza drept „Pontiful presei“


27/59

26

corp centralizat de elite inteligente. Lippmann a fost un precursor puternic și important al

elitismului democratic. El susţinea că tehnocraţii sunt specialiștii care înţeleg adevarata

dimensiune a problemelor societăţii și că ei sunt cei mai îndreptăţiţi să ia decizii în numele

comunităţii.Lippman era de părere că limitarea naturală a minţii umane ar împiedica o

reprezentare realistă a adevărului. El concepe comunicarea democratică, în primul rând prinintermediul vederii. O ordine democratică este posibilă în măsura în care mase sunt capabile

de a construi reprezentări vizuale care aproximează adevărul. El însuși jurnalist cu vastă

experienţă, era de părere că presa nu reda informaţia reală , ci o interpretare a ei, în funcţ ie de

percepţia, cunoașterea și buna-credinţă a jurnalistului. Lippman vedea Democraţia ca un

mijloc pentru atingerea unui scop.

III.2.3. Dewey: Comunitatea critică face democraţia

Și, o vreme, teoria sa a avut întâietate în faţa celei înaintate de John Dewey. El a

susţinut cu tărie participarea cetăţeanului la afacerile cetăţii și și-a exprimat încrederea că

masele pot fi inteligente și cu simţ critic. Dewey filosof, psiholog, pedagog şi jurnalist politic

american, a văzut democraţia nu numai ca o formă de guvernare, ci ca un mijloc pentru a

perpetua cunoaștere. Dewey nu a pretins că a ar fi posibil ca publicul să posede toate

cunoștinţele disponibile. Ceea ce a promovat, în schimb, a fost un proces critic și reflexiv de

gândire. John Dewey afirma că un public în cunoștinţă de cauză este nu numai posibil, ci și

necesar pentru dezvoltarea şi progresul a unui stat cu adevărat democratic, pentru a transmite

cunoaștere. Și el considera foarte important rolul tehnocraţilor, al specialiștilor, dar, susţine

Dewey, comunitatea trebie să aibă ultimul cuvânt, iar produsele tehnocaţilor să fie supuse

dezbaterilor publice, punct în care se desprate de Lippman.

Dewey atrăgea atenţia că, fără un public participativ, informat și cu gândire critică, politicul

/decidentul își poate desfășura nestingherit rolul său de control al opiniei. Nu ar fi ceva

dezastruos dacă interesele de profit pecuniare nu ar fi imense, dar de dragul acestor interese,

nelovindu-se de o opoziţie critică, cei care deţin și diseminează informaţia către public o potfalsifica cu ușurinţă. Iar acest fapt afectează societatea. Apoi, forţa maselor ce deţin informaţii

deteriorate poate fi cu mai multă uşurinţă folosită în slujba celor care doresc și pot avea

PUTEREA. Așa se face că cei care deţin puterea ajung să fie chiar și deţinătorii de imperii

media. Publicul ajunge să aibă obiceiuri și să se teamă de schimbare. Obiceiurile sunt

previzibile și ușor de folosit în piaţă.. Publicarea (prin mass-media) reprezintă doar un pas, iar

publicul este astfel numai par ţial informat. Înţelesurile pot fi clarificate și adjudecate doar prin

discuţii. Dewey atrăgea atenţia că lipsa unei gândiri critice a publicului conduce la o opinie

publică, doar cu numele: ”Opinia formată întâmplător sub conducerea celor care au drept


28/59

27

miză să facă un neadevăr acceptat este opinie publică doar cu numele... confiscată de interese

partizane (...) Cu cât o împărtășim mai mult, cu atât influenţa ei este mai dăunătoare”43.

Există, astfel, riscul ca cetăţeanul să susţină ceva ce în realitate contravine interesului său real.

Dewey era de părere că leac pentru bolile democraţiei este mai multă democraţ ie , spre

deosebire de Lipman care credea că boala democraţiei este pre multă democraţie.

III.3 Carenţele presei în îndeplinirea rolului social în democraţie

Utilitarișii44 John Lock 45, John Milton46 sau John Stuart Mill47 vorbeau de presă ca

impunând libertatea de exprimare și opinie. Statul era văzut ca dușmanul principal ce putea

institui cenzura sau limita libertatea de exprimare și opinie. Aceste idei au condus la

consacratele formule presa este câinele de pază al democra ţ iei și presa este a patra putere în

stat 48, lansate în epoca frământărilor revoluţiei franceze și perpetuate până astăzi. În debutul

secolului XX, se produce o schimbare de paradigmă: tema libertăţii presei este înlocuită cu

cea a efectelor 49 pe care aceasta le produce. Într -o societate a informaţiei și a cunoașterii, nu

este de mirare că imperiile media din întreaga lume ajung să deţină un rol extrem de

important.

Opinia publică este legată prin aproape toţi porii ei, de presă, de comunicare! Atât

Lippman, cât și Dewey subliniază rolul major al mass-media în formarea opiniei publice.

Presa reprezintă, cel puţin ar trebui să reprezinte, a patra putere în stat, câinele de pază al

democraţiei, care se folosește de dreptul la informaţie, dreptul la opinie ș i libertatea de

exprimare, toate, în numele interesului public. Presa este oglinda societăţii. Am putea spune la

fel de bine că societatea este cea pe care presa a format-o zi de zi, livrându-i informaţii tot mai

spectaculoase și lipsite de consistenţă. Pentru consumatorul din România, acest fapt este mai

puţin important, primând împărţirea știri bune-știri proaste. Consumatorul este prea puţin

interesat de interesele trusturilor media ce se află în spatele știrilor ori campaniilor de presă pe

care le consumă permanent. Publicul ajunge să nu aibă o gândire critică, după cum a militat

Dewey. Publicul nu are timp pentru asemenea aspecte. Imaginea ajunge să nu mai aibălegătură cu realitatea. Tocmai de aceea, Comunicarea ce a câştigat vertiginos teren în viaţa

43Whipple, Mark; Dewey- Lippmann dezbaterea de astăzi: Comunicare distorsiuni, Agen ț ia reflectorizante, ș i Democra ț ie Participativă; Catedra de Sociologie, Universitatea din Texas, Austin, 200944Utilitarismul este teorie morală ce evaluează acțiunile indivizilor, având două dimensiuni esențiale: un criteriu al binelui șial răului, un imperativ moral – maximizează binel e, o regulă de evaluare a acțiunii morale conform acestui criteriu.Utilitarismul formulează răspunsuri la întrebări de forma: ce trebuie făcut?, ce trebuie să admirăm?, cum e bine să trăim? cuajutorul unor termeni împrumutați din economie, cum ar fi: maximizare (a utilității, a fericirii), profit (obținerea plăcerii). 45 Locke, John; Al doilea tratat despre cârmuire. Scrisoare despre toleran ț ă; Ed. Nemira;Bucuresti, 1999, p. 52 46 În discursul Areopagitica, disponibil lahttps://www.dartmouth.edu/~milton/reading_room/areopagitica/text.shtml 47 În lucrarea On Liberty, disponibilă la http://www.earlymoderntexts.com/pdfs/mill1859_1.pdf 48 După puterile executivă, legislstivă și judecătorească. 49Lippmann, Walter, Public Opinion, SUA, Long Island; 1921

8/19/2019 Ella Lenuta Nica_Disertatie_Democrația

Documents

Ella Lenuta Nica_Disertatie_Democrația Participativă, Soluția Celui de-Al Treilea Val Către We Government