69
1 Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Facultatea de Finanţe, Bǎnci şi Contabilitate Îndrumar pentru studenţii de la Frecvenţă Redusă la disciplina DREPT COMERCIAL Lector univ.dr. Gheorghe Marinescu Bucureşti An universitar 2011-2012

Drept Comercial Marinescu

  • Upload
    myky21

  • View
    152

  • Download
    18

Embed Size (px)

DESCRIPTION

.....

Citation preview

Page 1: Drept Comercial Marinescu

1

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Facultatea de Finanţe, Bǎnci şi Contabilitate

Îndrumar pentru studenţii de la Frecvenţă Redusă la disciplina

DREPT COMERCIAL

Lector univ.dr. Gheorghe Marinescu

Bucureşti An universitar 2011-2012

Page 2: Drept Comercial Marinescu

2

Page 3: Drept Comercial Marinescu

3

Page 4: Drept Comercial Marinescu

4

Page 5: Drept Comercial Marinescu

5

CUPRINS INTRODUCERE ......................................................................................................................................

8

Unitatea de învăţare 1 Noţiuni introductive – dreptul comercial

11

1.1. Introducere........................................................................................................................... 11 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ........................................................... 12 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare .............................................................................................. 12

1.3.1.Definiţie............................................................................................... 1.3.2. Scurta privire istorică asupra apariţiei dreptului comercial............................. 1.3.3. Autonomia dreptului comercial......................................

1.4. Îndrumar pentru autoverificare .................................................................................. 13 Unitatea de învăţare 2 Izvoarele dreptului comercial

15

2.1. Introducere ................................................................................................................... 15 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ............................................................ 16 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare ................................................................................... 16

2.3.1. Modificările survenite prin adoptarea Noului Cod civil.................................. 2.3.2. Câmpuri de interferenţă între faptele civile şi faptele comerciale................... 2.3.3......................................................................................................... 2.3.4................................................................. 2.3.5............................

2.4. Îndrumător pentru autoverificare .................................................................................. 18 Unitatea de învăţare 3 Fapte civile şi fapte comerciale

20

3.1. Introducere ..................................................................................................................... 20 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ...................................... 20 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare ...................................................................................... 21

3.3.1.......................................................................... 3.3.2................................................. 3.3.3......................................

3.4. Îndrumar pentru autoverificare ................................................................................. 30 Unitatea de învăţare 4 Profesionistii - specie de comercianţi

32

4.1. Introducere .................................... 33 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ..................................... 33 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare ..................................................................................... 34

4.3.1..................................................................................... 4.3.2............................................................................... 4.3.3..............................................................

4.4. Îndrumar pentru autoverificare ................................................................................... 34 Unitatea de învăţare 5 Societăţi comerciale

37

Page 6: Drept Comercial Marinescu

6

5.1. Introducere .................................................................................................................... 37 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ...................................... 37 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare ..................................................................................... 38

5.1............................................................... 5.2.................................................................................

5.4. Îndrumar pentru autoverificare ................................................................................... 39 Unitatea de învăţare 6 Grupurile de interes economic

41

6.1. Introducere .................................................................................................................... 42 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ...................................... 42 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare ...................................................................................... 43

6.3.1................................................................................... 6.3.2....................................................

6.4. Îndrumar pentru autoverificare .................................................................................. 43 Unitatea de învăţare 7 Cambia

46

7.1. Introducere .......................................................................................................................... 46 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................................. 46 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................. 47

7.1.................................................. 7.2...........................................

7.4. Îndrumător pentru autoverificare ......................................................................................... 47 Unitatea de învăţare 8 Biletul la ordin

49

8.1Introducere ...................................... 50 8.2Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 50 8.3Conţinutul unităţii de învăţare 51

8.3.1........................................................................... 8.3.1............................................................................

8.4.Îndrumător pentru autoverificare 51 Unitatea de învăţare 9 Cecul

53

9.1. Introducere 54 9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat .................... 54 9.3. Conţinutul unităţii de învăţare .................................................................... 55

9.3.1........................................................................... 9.3.2........................................................................................................... 9.3.3.....................................................................................

9.4. Îndrumător pentru autoverificare ................................................................ 55 Unitatea de învăţare 10 Noţiunţiunea şi caracterele procedurii insolvenţei

58

10.1 Introducere ........................................ 58

Page 7: Drept Comercial Marinescu

7

10.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............ 58 10.3 Conţinutul unităţii de învăţare ...................................... 59

10.3.1. 10.3.2............................................

10.4. Îndrumător pentru autoverificare ...................................................... 61 Răspunsuri grile ................................................................. 64

Page 8: Drept Comercial Marinescu

8

INTRODUCERE Disciplina Drept comercial este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu

caracter teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că societatea modernă, construită în baza statului de drept, pune mare accent pe legalitate şi aplicarea legii. Deşi această tendinţă este o componentă a evoluţiei istorice a societăţii umane, începută cu apariţia statului, se poate argumenta că legea reprezintă o reală componentă a vieţii, deoarece viaţa în cadrul societăţii nu se poate realiza decât în baza unui cadrul legal.

Având în vedere că fiecare dintre noi trăieşte în societate, cunoaşterea legii este esenţială, fiind totodată o obligaţie personală, astfel încât înţelegerea conceptelor juridice este esenţială pentru buna desfăşurare a activităţii şi vieţii.

Obiectivele cursului Disciplina Drept Comercial isi propune sa introduca studentii facultatilor cu profil economic in

problematica complexa a aspectelor juridice privind schimburile de marfuri,cooperariea economica si tehnico-stiintifica, domeniu deosebit de actual si care necesita oabordare atenta a principiilor, conceptelor si aspectelor legale

Competenţe conferite După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi

specifice: 1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice

disciplinei) identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni în cadrul

disciplinelor economice; utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul dreptului; definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea de seminar la disciplina drept; capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul activităţii de seminar la disciplina

drept. 2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi

a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei) generalizarea, particularizarea, integrarea unor domenii economice în drept; realizarea de conexiuni între elementele funcţiilor dreptului; argumentarea unor enunţuri în faţa partenerilor de afaceri, angajaţilor; capacitatea de organizare şi planificare a activitatii juridice;

capacitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor. 3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice

specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare) relaţionări între elementele ce caracterizează dreptul; descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii; capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului; abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul dreptului; capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula pe parcursul activităţii de seminar; capacitatea de a soluţiona litigii apărute în activităţile desfăşurate în cadrul unei organizaţii

naţionale. 4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /

cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )

Page 9: Drept Comercial Marinescu

9

reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la întrebările partenerilor de afaceri/clienţilor;

implicarea în activităţi ştiinţifice care au legătură cu dreptul; acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform legislaţiei

în vigoare; abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.

Resurse şi mijloace de lucru Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material

publicat pe Internet sub formă de sinteze şi teste de autoevaluare. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului fiecărei grupe:

1. Izvoarele dreptului comercial (1 ora) 2. Profesioniştii – specie de comercianţi (1 ora) 3. Tilurile comerciale de valoare (1 ora) 4. Participanţii la procedura insolvenei (1 ora)

Structura cursului Cursul este compus din 10 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Noţiuni introductive – dreptul comercial (2 ore) Unitatea de învăţare 2. Izvoarele dreptului comercial (2 ore) Unitatea de învăţare 3. Fapte civile şi fapte comerciale (2 ore) Unitatea de învăţare 4. Profesionistii - specie de comercianţi (2 ore) Unitatea de învăţare 5. Societăţi comerciale (4 ore) Unitatea de învăţare 6. Grupurile de interes economic (2 ore) Unitatea de învăţare 7. Cambia (2 ore) Unitatea de învăţare 8. Biletul la ordin (2 ore) Unitatea de învăţare 9. Cecul (2 ore) Unitatea de învăţare 10. Noţiunţiunea şi caracterele procedurii insolvenţei (2 ore) Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea următoarele subiecte:

1. Izvoarele interpretative ale dreptului comercial (2 ore) 2. Contractul de agenţie (2 ore) 3 Constituirea societăţii pe acţiuni (2 ore)

Bibliografie obligatorie:

1. Stanciu Cărpenaru „Tratat de Drept comercial român. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită” Editura Universul Juridic, Bucureşti 2011; 2. Cucu Cristina, Haraga Cristian, Bădoiu Cătălin „Dicţionar de drept comercial” Editura Hamangiu, Bucureşti 2010; 3. Dumitru Maria „Dreptul societăţilor comerciale” Editura Institutului European, Bucureşti 2011; 4.Turcu Ion „Tratat teoretic şi practic de drept comercial” Editura CH Beck, Bucureşti 2010 5.Noul Cod Civil, Note , corelaţii, explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011;

6. Ion Dogaru şi colaboratorii, Contractele speciale, Ed. All Beck, 2009.

Page 10: Drept Comercial Marinescu

10

Metoda de evaluare: Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile şi subiecte în extenso, ţinându-se

cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.

Page 11: Drept Comercial Marinescu

11

Unitatea de învăţare 1 Noţiuni introductive – dreptul comercial 1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Apariţia dreptului 1.3.2. Metode de studiu ale dreptului 1.3.3. Definiţia dreptului

1.4. Îndrumător pentru autoverificare

1.1. Introducere

. Dreptul comercial are o existenta autonoma istorica, atat in tara noastra dar si in aproape toate sistemele de drept. Dupa 230 de ani, procesul codificarii dreptului romanesc a condus la adoptarea formala a sistemului unitatii dreptului privat fara a elimina complet divizarea dreptului privat in drept civil si drept comercial. Instrument modern de reglementare a aspectelor fundamentale ale existenţei individuale şi sociale, noul Cod civil valorifică experienţa reformelor recente în domeniul dreptului civil realizate de alte state (Italia, Franţa, Canada-provincia Quebec, Olanda, Spania), precum şi prevederile din instrumente de drept european şi internaţionale. Pentru a răspunde imperativelor unui prezent dinamic, realităţilor vii şi în continuă schimbare, sunt promovate soluţii noi, sunt revizuite instituţii devenite clasice, sunt puse în valoare principii recunoscute în plan internaţional, dar care nu au fost încă implementate în spaţiul românesc. Noul Cod civil a modificat radical concepţia de ansamblu asupra materiei, optând, după modelul Codurilor civile italian, elveţian şi, mai recent, olandez, pentru o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept privat.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – identificarea primelor căi de apariţie a dreptului; – clarificarea aspectelor legate de influenţa exercitată de

către stat asupra dreptului; – examinarea legăturii dintre drept, morală, religie şi lumea

Page 12: Drept Comercial Marinescu

12

politică; – enunţarea definiţiei dreptului. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum drept,

stat, aprecieri de natură morală, ştiinţă a dreptului; – studenţii vor putea să diferenţieze dreptul de morală; – studenţii vor putea să descrie particularităţile şi

caracteristicile dreptului; – studenţii vor putea să identifice acei parametri culturali

care influenţează dreptul unui stat;

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Conceptul dreptului, timpul alocat este de 2 ore.

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod

civil dispune abrogarea Codului comercial şi înlocuirea, în cuprinsul legii societăţilor comerciale, a termenului „act de comerţ” cu o Sintagmă enumerativă „activităţi de producţie comerţ sau prestări de servicii” şi integrarea în conceptul de „ profesionist” a mai multor termeni care se subsumează definiţiei de „persoană care exploatează o întreprindere” („comerciant, întreprinzător, agent economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare o activitate cu sau fără caracter economic, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil” - art. 8 dinLegea 71/2011). În acelaşi sens, pentru a se marca renunţarea la dualitatea comercial-civil, în legea de punere în aplicare se prevede că „în toate actele normative, expresiile „acte de comerţ” şi „fapte de comerţ” se înlocuiesc cu sintagma „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii”. In privinta autonomiei dreptului comercial trebuie sa distingem intre autonomia legislativa si autonomia stiintifica. Chiar dacă normativ s-a realizat o unitate a dreptului privat, ştiinţa dreptului comercial este necesară, având raţiuni de existenţă proprie.

Page 13: Drept Comercial Marinescu

13

1.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 1 O scurta privire asupra istoriei si evolutiei recente a dreptului comercial se impune nu numai

pentru punerea in lumina a principalelor sale caracteristici dar, mai ales, din ratiuni practice.Prima reglementare moderna a activitatii comerciale din tara noastra s-a realizat in anul 1887, prin adoptarea Codului Comercial Roman, in vigoare pana la 1 octombrie 2011. Sursa de inspiratie a acestei prime codificari a legislatiei comerciale din tara noastra a fost reprezentata de Codul comercial italian, apreciat ca cea mai moderna si completa reglementare a timpului. Codul Comercial Roman, ca si cel italian, a fost inscris pe linia traditiei franceze, intemeindu-se pe sistemul obiectiv de determinare a sferei sale de aplicatie; dispozitiile codului comercial roman reglementau raporturile juridice nascute din savarsirea actelor, faptelor si operatiunilor calificate ca fiind fapte de comert, indiferent de calitatea persoanei ce savarseste aceste fapte de comert.

Astfel, in chiar textul sau, codul comercial roman indica enuntiativ care sunt actele, faptele si operatiunile pe care le considera a fi fapte de comert obiective indiferent de calitatea de comerciant sau nu a persoanei ce le savarsea. Avand in vigoare aproximativ 60% articolele sale, Codul Comercial Roman din 1887 a fost abrogat partial prin Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului Civil Roman de la 1 octombrie 2011. Conform prevederilor art.230 lit.c din Legea nr.71/2011, la data intrarii invigoare a Codului Civil, se abroga Codicele de comert din 1887, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.31 din 10 mai 1887 cu excepţia dispoziţiilor art. 46 -55, 57, 58 şi 907-935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesionişti, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, a cărţii a II-a «Despre comerţul maritim şi despre navigaţie», precum şi a dispoziţiilor art. 948, 953, art. 954 alin. (1) şi art. 955, care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim. Prin Noul Cod Civil se incearca trecerea la conceptia monista asupra dreptului privat, cel putin din punct de vedere al corpului unic al reglementarii acestuia: un singur cod pentru ambele domenii ale dreptului.

In acest context legislativ, dreptul comercial reprezinta o ramura a dreptului privat, suficient de bine conturata pentru a-si continua existenta.

Concepte şi termeni de reţinut jus; drept pozitiv; drept subiectiv; morală; compartament; obligaţie; sancţiune; stat.

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Descrieţi căile de apariţie ale dreptului 2. Precizaţi care a fost impactul apariţiei legilor asupra societăţii umane. 3. Ce este conştiinţa juridică? 4. Descrieţi legătura dintre drept şi voinţa de stat. 5. Formulaţi şi comentaţi definiţia dreptului.

Page 14: Drept Comercial Marinescu

14

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Prima cale de formare a dreptului a constituit-o apariţia:

a) legilor scrise b) obiceiurilor juridice c) precedentelor judecătoreşti d) contractelor normative e) codurilor create de către împăraţii romani

2. Se consideră ca legile scrise sunt creaţia: a) societăţii prestatale b) statului c) divinităţii

3. Dreptul exprimă voinţa: a) generală a societăţii b) instituţiilor statului c) clasei politice d) oamenilor

4. Între drept, politică şi morală: a) există o strânsă legătură b) nu există nici o legătură c) nu există nici o legătură, deoarece dreptul se află în strânsă legătură doar cu morala, nu şi cu

politica d) nu există nici o legătură, deoarece dreptul se află în strânsă legătură doar cu politica, nu şi cu

morala e) nu există nici o legătură, deoarece dreptul se află în strânsă legătură doar cu morala şi cu

religia

Page 15: Drept Comercial Marinescu

15

5. Definiţia dreptului este: „Dreptul este sistemul de ………… stabilite sau recunoscute de către ……….., în scopul reglementării ………………. conform voinţei ………, a căror respectare este garantată de ………… ………………. a statului.

Bibliografie obligatorie

1. Stanciu D. Cǎrpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011; 2. Noul Cod Civil, Note , corelaţii, explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011; 3. Ion Dogaru şi colaboratorii, Contractele speciale, Ed. All Beck, 2009.

Unitatea de învăţare 2 Izvoarele dreptului comercial 2.1. Introducere 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Normele tehnice 2.3.2. Obiceiul sau tradiţia populară 2.3.3. Morala 2.3.4. Normele religioase 2.3.5. Normele organizaţiilor sociale

2.4. Îndrumător pentru autoverificare

2.1. Introducere

Izvoarele de drept reprezintă forme specifice de exprimare a normelor de drept, sursa normelor juridice.Articolul 1 al Codului civil dispune ca: "Sunt izvoare ale dreptului comercial legea,uzantele si principiile generale ale dreptului".Din aceste dispozitii reiese ca dreptul comercial are ca izvoare formale legea, uzantele si principiile generale ale dreptului. Cu toate acestea, dreptul comercial are izvoare mai numeroase. In functiede natura lor, izvoarele dreptului comercial sunt clasificare in doua categorii: izvoare normative (legislative) si izvoare interpretative.

Page 16: Drept Comercial Marinescu

16

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – identificarea normelor sociale; – clarificarea aspectelor legate de influenţa exercitată de

către normele sociale asupra dreptului; – examinarea legăturii dintre drept şi morală; – stabilirea diferenţelor între normele sociale şi normele

juridice. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum normă

socială, norme tehnice, morală, religie; – studenţii vor putea să diferenţieze dreptul de morală; – studenţii vor putea să descrie particularităţile şi

caracteristicile normelor sociale; – studenţii vor putea să identifice acei parametri culturali

care influenţează normele socilale ale unui popor;

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Izvoarele dreptului comercial, timpul alocat este de 2 ore.

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

. Izvoare normative ale dreptului comercial Sunt izvoare normative ale dreptului comercial: Constitutia Romaniei, Codul Civil, legile civile speciale, legile comerciale speciale, legislatia europeana primara si secundara, uzantele si principiile generale ale dreptului.

Constitutia este legea fundamentala a tarii noastre si, contine principii generale ale dreptului si reglementeaza principiile de organizare a activitatii economice. Astfel, conform Constitutiei, economia Romaniei este o economieide piata, bazata pe libera initiativa si concurenta.

Page 17: Drept Comercial Marinescu

17

Codul Civil. Prin unificarea dreptului privat codul civil devine sursa principala a normelor dreptului comercial. Prin art. 2 din Noul Cod Civil se stipuleaza ca, acest cod este alcatuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau spiritul dispozitiilor sale.Asadar, Noul Cod Civil reprezinta dreptul comun, inclusiv pentru dreptul comercial, principalul izvor al dreptului privat.

Noul Cod Civil reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimonialedintre persoane, subiecte de drept civil, profesionisti sau neprofesionisti.In acest sens, conform art. 3 din codul civil, dispozitiile sale se aplica siraporturilordintre profesionisti precum si raporturilor dintre acestia si altesubiecte de drept. Regulile speciale, derogatorii de la dreptul comun precum sireguliel ce reglementeaza domeniile neacoperite de Noul Cod Civil sunt inclusein legi speciale.

Legile comerciale speciale In codul civil nu sunt reglementate domenii principale ale activitatii comerciale, domenii ce

beneficiaza de legi speciale: in materia societatilor comerciale, a unor contracte sau operatiuni speciale, in materia insolventei, a titlurilor comerciale de valoare, registrului comertului s.a.si, din aceasta perspectiva, legislatia speciala comerciala reprezinta izvor al dreptului comercial.Prin legi comerciale speciale intelegem toate categoriile de legi: Legile adoptate de Parlament precum si acte ale Guvernului: Ordonante ale Guvernului sau Ordonante de Urgenta ale Guvernului si Hotarari ale Guvernului precum si actele: Norme, Instructiuni, Regulamente, Ordine adoptate de organe competente. Printre acestea indicam: Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, Legea nr.26/1990 privind registrul comertului, Legea nr.58/1934 privind cambia si biletul la ordin, Legea nr.59/1934 privind cecul, Legea nr.11/1990 privind combaterea concurentei neloiale,Legea nr.85/2006 a insolventei s.a.

Dreptul Uniunii Europene sau legislatia europeana Izvoare ale dreptului comercial sunt normele dreptului Uniunii Europene respectiv, tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi Directivele şi Regulamentele Europene în calitatea acestora de Reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.Conform prevederilor art. 148 alin. 3 din Constituţia României, tratatele constitutive ale Uniunii Europene precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din dreptul intern,cu respectarea actului de aderare. Uzantele (uzul, obiceiul sau cutuma) reprezintă o regulă născută din practica socială, folosită vreme Îndelungată şi respectată întocmai ca şi o normă juridică obligatorie. In intelesul Codului Civil si al practicii comerciale, prin uzante intelegem obiceiul (cutuma) si uzurile profesionale. Izvoare interpretative ale dreptului comercial Doctrina. Fara indoiala, doctrina nu reprezinta izvor de drept insa, este un important instrument de intelegere si aplicare a legii, a uzantelor si a principiilor generale ale dreptului. Jurisprudenţa nationala si europeană. Atat jurisprudenţa naţionala cat si cea europeana nu sunt formal recunoscute ca reale izvoare de drept ci doar ca izvoare interpretative ale dreptului.Se apreciaza ca, in tara noastra, principiul separatiei puterilor in stat seopune recunoasterii unui asemenea statut hotararilor judecatoresti in conditiile in care, puterea judecatoreasca trebuie sa aplice legea nu sa faca legea

Page 18: Drept Comercial Marinescu

18

2.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 2 Concepte şi termeni de reţinut

normă socială; norme tehnice; obicei; tradiţie populară; morală; compartament; obligaţie; sancţiune.

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Apreciaţi că astăzi tradiţiile populare mai sunt respectate? 2. Consideraţi că normele sociale continuă să influenţeze viaţa oamenilor în cadrul societăţii

moderne? 3. Credeţi că părinţii îşi educă copii în spiritul respectării „celor şapte ani de acasă”? 4. Apreciaţi că oamenii respectă sărbătorile religioase şi posturile impuse de către Biserică?

Motivaţi răspunsul. 5. Credeţi că normele politice care stau la baza organizării şi funcţionării partidelor politice ar

trebui să fie stabilite de către stat sau ar trebui să fie lăsate la latitudinea fiecărui partid în parte? Motivaţi răspunsul.

Page 19: Drept Comercial Marinescu

19

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Normele sociale sunt:

a) reguli de conduită create de către stat b) reguli de conduită create de către societate c) reguli de conduită create de către Biserică

2. Normele sociale: a) pot fi încălcate, cu riscul de a fi sancţionat de către societate; b) nu pot fi niciodată încălcate, deoarece există o sancţiune pentru fiecare normă încălcată, iar

persoana vinovată va fi aspru pedepsită c) pot fi încălcate doar de către funcţionarii publici d) pot fi încălcate doar de către cetăţenii români

3. Normele sociale reglementează: a) relaţii morale de familie b) relaţii politice c) relaţii economice d) drepturile şi obligaţiile legale ale oamenilor

4. Normele tehnice se referă la: a) totalitatea relaţiilor de familie b) totalitatea regulilor folosite în cadrul proceselor de producţie c) totalitatea regulilor cu privire la securitatea şi protecţia muncii d) totalitatea normelor religioase

5. Tradiţiile populare se referă la:

a) acele obiceiuri prevăzute de către lege şi sancţionate de către stat b) sărbătorile populare care se ţin periodic în vatra satului c) sentimentele de legalitate şi dreptate ale ţăranilor d) dorinţele zeilor păgâni de a fi sărbătoriţi cu mult fast

Bibliografie obligatorie

1. Stanciu D. Cǎrpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011; 2. Noul Cod Civil, Note , corelaţii, explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011; 3. Ion Dogaru şi colaboratorii, Contractele speciale, Ed. All Beck, 2009.

Page 20: Drept Comercial Marinescu

20

Unitatea de învăţare 3 Faptele civile şi faptele comerciale 3.1. Introducere 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Conceptul de normă juridică 3.3.2. Structura normei juridice 3.3.3. Clasificarea normelor juridice

3.4. Îndrumător pentru autoverificare

3.1. Introducere

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – identificarea normelor juridice; – clarificarea aspectelor legate de influenţa exercitată de

către stat asupra dreptului; – examinarea trăsăturilor normei juridice; – clasificarea normelor juridice. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum normă

juridică, structură logico-juridică, ipoteză, dispoziţie, sancţiune, structură tehnico-juridică;

– studenţii vor putea să diferenţieze structura internă de cea externă a normei juridice;

– studenţii vor putea să identifice acele elementele ale structurii logico-juridice a normei juridice: ipoteză, dispoziţie, sancţiune;

– studenţii vor putea să descrie particularităţile şi caracteristicile rezultate din clasificarea normelor juridice;

1 Ultima modificare este O.U.G. nr. 139/2007 publicată în M.Of. nr. 844 din 10/12/2007

Page 21: Drept Comercial Marinescu

21

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Norma juridică, timpul alocat este de 2 ore.

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Precizări prealabile. Noţiune. Prin folosirea noţiunii de “fapte de comerţ” legiuitorul român se îndepartează atât de modelul său, codul de comerţ italian cât şi de codul comercial francez (ati de commercio, actes de commerce). Pentru cei ce apreciază că reglementarea română se deosebeşte de cea de origine, argumentul constă în aceea că în teoria dreptului actele juridice se disting de faptele cu semnificaţie juridică. Actele juridice sunt manifestări de voinţă facute cu intenţia de a limitativ. Aceasta inseamnă că, la enumerarea facută de cod se pot adauga şi altele, cu condiţia să aibă caracteristicile faptelor de comerţ reglementate de lege. În lumina acestei opinii doctrina şi practica judiciara au recunoscut că fapte de comerţ şi alte acte şi operaţiuni care nu sunt prevăzute expres în Codul Comercial, dar în condiţiile actuale îndeplinesc caracteristicile amintite: activitatea hotelieră, publicitatea, producţia de film, televiziunea, leasingul, franciza etc. Independent de cum este considerat caracterul enumerării faptelor de comerţ de la art. 3 C. com., acestea au o caracteristică comună – sunt calificate “de comerţ” indiferent de calitatea persoanei care le săvarşeşte, comerciant sau necomerciant. Iar în doctrină sunt considerate comerciale prin natura lor, deoarece în conţinutul lor există, în mod obiectiv, una din operaţiunile pe care legiuitorul însuşi o califica ,,de comerţ,, de exemplu, intermedierea sau interpunerea în schimb şi circulaţie. Şi cum potrivit sistemului (concepţiei) obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, adică faptelor de comerţ indiferent de persoana care le savarşeşte, actele şi operaţiunile enumerate de art. 3 sunt denumite fapte de comerţ obiective. ► Art. 4 C. com. consideră ca fiind de comerţ toate actele juridice şi operaţiunile comerciantului, cu unele execepţii. Şi cum potrivit sistemului subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor, actele juridice îndeplinite de aceştia – cu limitele prevazute de lege – sunt denumite fapte de comerţ subiective. În lumina acestui articol, calitatea de comerciant a persoanei conferă natură comercială şi actului savarşit de acesta. Coroborând art. 3 cu art. 4 C.com., apreciem că – aşa cum s-a

Page 22: Drept Comercial Marinescu

22

afirmat şi în doctrină - Codul comercial român are la baza sistemul obiectiv de calificare a faptelor de comerţ (art. 3 C.com.) completat cu prezumţia de comercialitate in privinţa “celorlalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant (art. 4)”. ►Art. 56 C.com. reglementează regimul juridic aplicabil actului comercial numai pentru una dintre părţi, stabilind legea aplicabilă acestuia. Astfel, “dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi contractanţii sunt supusi, în cât priveşte acest act legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoană chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”. Actul juridic avut în vedere de art. 56 C.com. este denumit mixt sau unilateral deoarece este comercial pentru una din părţi şi civil pentru cealaltă. Prin urmare, putem clasifica faptele de comerţ în trei categorii: fapte de comerţ obiective; fapte de comerţ subiective; fapte de comerţ mixte sau unilaterale. Încercând să definească faptele de comerţ doctrina a propus următoarele teorii: a speculaţiei, a circulaţiei şi a întreprinderii. Aceasta, n-a adoptat însă o unică teorie în definirea actelor de comert, ci a facut sinteza lor folosind un criteriu mixt. Astfel, actele de comert, sau, în sens larg, fapte de comert sunt: acte juridice de interpunere în circulaţia marfurilor – ca operaţiuni izolate, acte juridice îndeplinite printr-o întreprindere - privite în sens de activitate organizată, efectuate cu scopul de a obţine profit. 2. 2. Clasificarea faptelor de comerţ. Potrivit art. 3, 4 şi 56 din Codul Comercial faptele/actele de comerţ se împart în trei categorii: obiective, subiective şi mixte. ►A. Faptele de comerţ obiective sunt acele acte sau operaţiuni juridice prevăzute de legiuitor in art. 3 C.com. Ele sunt comerciale indiferent de calitatea persoanei care le indeplineşte, comercialitatea acestora rezultând din lege. Se împart în trei grupe, pe bază unor criterii economice care au la bază: natura comercială, funcţia economică şi forma lor: 1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit (corespund accepţiunii economice de comerţ); 2. Operaţiunile de intermediere în schimb purtând asupra muncii organizate – întreprinderile (corespund accepţiunii economice de comerţ) – prin activitatea de intermediere – la care se adaugă criteriul forma organizatorică- întreprinderea. Aceste două grupe sunt acte de comerţprin natura lor. 3. Faptele de comerţ conexe (accesorii)- prin natura lor sunt civile, devin însă comerciale pentru că se află într-o legătură strânsă cu un act de comerţ prin natura lui . 1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit a) Cumpărarea şi vânzarea comercială (art. 3 pct. 1 şi 2). Potrivit art. 3 pct. 1şi 2 C.com. “Legea consideră ca fapte de comerţ”: - cumpărările de producte sau mărfuri spre a se revinde fie în

Page 23: Drept Comercial Marinescu

23

natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ; - vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumparate cu scop de revânzare sau închiriere. Potrivit art. 1294 C.civ., vânzarea este contractul prin care una din părţi – numită vânzator – se obligă să transmită, în principal, celeilalte parţi – numită cumpărător – proprietatea unui bun, în schimbul unui preţ. Definiţia prezentată este valabilă şi pentru vânzarea comercială. Caracterul special, comercial, al vânzării-cumpărării este dat de elementul de ordin economic, specific negoţului, şi anume interpunerea în schimbul bunurilor, care presupune intenţia de revânzare. Aşadar, cumpărarea este comercială dacă a fost făcută cu intenţia de revânzare sau închiriere (după caz), iar vânzarea este comercială dacă a fost precedată de o cumpărare (comercială) făcută cu scop de revânzare. În doctrină s-a arătat ca vânzarea-cumpararea comercială se prezintă ca “un inel în lanţul producţiei şi al schimbului de mârfuri şi produse în drumul lor de la producător la consumator”. Intenţia de revânzare sau închiriere (considerată intenţia iniţială, nu cea nascută spontan, ulterior), ca trasătură distinctivă a vânzării-cumpărării comerciale: trebuie să existe la data cumpărării; să fie manifestată în exterior de cumpărător, deci, cunoscută de vânzător, sau să rezulte făra echivoc din imprejurarile actului; sa poarte, în principal, asupra obiectului cumparat. Obiectul vânzarii-cumpărării comerciale, potrivit art. 3 pct. 1, poate fi format numai din bunuri mobile (producte, mărfuri, obligaţiuni ale Statului sau titluri de credit care circulă în comerţ). Acestea pot fi revândute, astfel cum au fost dobândite, sau după ce, în prealabil au fost prelucrate sau transformate (cofetarul cumpără ingrediente pentru a le revinde sub form produsului finit – prajituri, de exemplu). b) Operaţiuni de punere in consignaţie a mărfurilor sau productelor în scop de vânzare. Contractul de consignaţie este acel contract în temeiul căruia o parte numită consignant, încredinţeaza celeilalte părti, numită consignatar anumite bunuri mobile spre a le revinde, în nume propriu, dar pe seama consignantului. c) Operaţiunile pe termen asupra titlurilor de credit. Contractul de report (art. 3 pct. 3). Operaţiunile de bursă. Potrivit art. 3 pct. 3 Cod com., sunt fapte de comerţ contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ. Contractul de report este reglementat de art. 74-76 Cod com., pe care-l defineşte ca fiind cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ şi revânzarea simultanee cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie. Operaţiunile de bursă se încadrează în categoria operaţiunilor speculative de valori şi sunt considerate fapte de comerţ alături de contractele de report. d) Operaţiunile referitoare la subscrierea, cumpărarea şi

Page 24: Drept Comercial Marinescu

24

vânzarea de părţi sociale şi acţiuni ale societăţilor comerciale (art. 3 pct. 4 Cod. com.). Părţile sociale sunt diviziuni ale capitalului social al societaţii cu răspundere limitată, iar acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social al societătii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Cumpărările de parţi sociale sau acţiuni intervin atât la constituirea societaţii comerciale şi suntem în prezenţa unei subscrieri de părţi sociale sau acţiuni, cât şi ulterior, pe parcursul funcţionării acesteia. În ambele situaţii, operaţiunile de cumpărare sunt fapte de comerţ, în care cumpărătorul dobândeşte calitatea de asociat. Vânzarea acţiunilor şi părţilor sociale conduce la pierderea calitaţii de asociat a vânzătorului (dacă, bine înţeles, înstrăinează tot pachetul de acţiuni sau părţi sociale). Indiferent că operaţiunile de vânzare, de cumpărare, de acţiuni şi părţi sociale, sunt sau nu făcute în scop de speculaţie comercială, sunt fapte de comerţ. e) Operaţiunile de bancă şi schimb (art.3 pct. 11 Cod com.). Banii şi creditul pot constitui obiectul circulaţiei. Operaţiunile comerciale, ce au ca obiect banii şi creditul vor fi guvernate, aşa cum s-a precizat în doctrină, de aceleaşi principii ca şi cele care privesc circulaţia mărfurilor şi productelor. Aceste operaţiuni însă, nefiind definite de Codul Comercial, urmează a fi precizate conform O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Activitatea bancară este realizată de Banca Naţională a României şi de societaţile bancare. Operaţiunile de bancă constau în: depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite, operaţiuni asupra titlurilor de credit, efectuarea de plăţi, plasament financiar. Operaţiunile de schimb sunt operaţiuni de schimb valutar: schimbul de monede, de bilete de bancă naţionale sau străine, transmitere de fonduri, etc. Regimul valutar este reglementat prin Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/ 2004 privind efectuarea operaţiunilor valutare. f) Cambiile sau ordinele în producte sau mărfuri (art. 3 pct. 14 Cod com.) Cambia şi biletul la ordin sunt fapte de comerţ prin natura lor, indiferent dacă părţile sunt sau nu comercianţi sau dacă sunt emise pentru acte civile sau comerciale. Cambia şi biletul la ordin sunt reglementate de Legea 58/ 1934, modificată. În doctrină s-a precizat că ordinul în producte sau mărfuri, este tot o cambie care prezintă particularitatea că obligaţia ”de plată” are ca obiect nu o sumă de bani, ci o cantitate de producte sau de mărfuri. g) Operaţiunile asupra imobilelor în scop de speculaţie. În concepţia Codului comercial român, vânzarea-cumpărarea comercială nu poate avea ca obiect bunuri imobile. S-a formulat în doctrină, opinia ca legiuitorul român a înlăturat operaţiunile imobiliare din categoria faptelor de comerţ de la art. 3 C.com., deoarece valoarea imobilelor este mult mai mare decât cea a mobilelor. Aceasta excludere nu se mai justifică, s-a precizat într-o altă opinie, deoarece în prezent există unele bunuri mobile cu valoare mult mai mare decât a unor bunuri imobile. In sustinerea acestei opinii, s-au adus dispoziţiile art. 1 lit. e din Legea 298/ 2001, potrivit cărora imobilele sunt incluse în fondul de comerţ. Prin urmare, excluderea operaţiunilor cu privire la imobile din categoria faptelor de comerţ, nu se mai justifică.

Page 25: Drept Comercial Marinescu

25

2. Acte de intermediere în operaţiunile de schimb purtând asupra muncii organizate – intreprinderile. Noţiunea de întreprindere, nefiind definită de Codul comercial, care doar enumeră categoriile de întreprinderi ca fapte de comerţ, urmează a fi precizată conform Legii 346/ 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii1. Astfel, potrivit art. 2 din lege prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv, societăti comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activitaţi economice în mod independent (PFA) şi întreprinderi familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Potrivit art. 3 Cod com. întreprinderile se împart în două categorii: de producţie şi de prestări servicii. ►Întreprinderile de producţie. a) Intreprinderile de construcţii (art. 3 pct. 8 Cod com.). Întreprinderea de construcţii are ca obiect de activitate : construirea, amenajarea, transformarea, reparaţia imobilelor, etc. Acestea organizează forţa de munca, pe care o speculează în scopul obţinerii de profit. Întreprinderea se interpune între client (beneficiar) şi lucrători. Ea este considerată faptă de comerţ, atât în cazul în care întreprinzătorul procură materialele, cât şi în cazul în care materialele sunt procurate de beneficiar. Toate actele şi faptele juridice savârşite pentru realizarea lucrărilor de construcţii au caracter comercial, de exemplu: contractele de vânzare-cumparare pentru procurarea materialelor, contractele de antrepriza încheiate cu clienţii etc. b) Întreprinderile de fabrici, de manufactură (art. 3 pct. 9 Cod com.) Acest tip de întreprindere are ca obiect transformarea materiilor prime, materialelor, inclusiv prelucrarea lor în vederea obţinerii unor produse finite. Procurarea materiilor prime şi materialelor poate fi făcută atât de întreprinzător cât şi de beneficiar. În doctrină s-a arătat că, sunt comerciale şi acele întreprinderi care transformă (lucreaza materia primă oferită de client (beneficiar), chiar dacă activitatea lor nu este de “producţie” ci de prestări servicii, deoarece clientul plăteşte manopera. ►Întreprinderi de prestări servicii c) Întreprinderile de imprimerie (art. 3 pct. 9), au ca obiect operaţiunile de multiplicare a operelor stiinţifice, literare şi artistice, prin folosirea oricărei forme de multiplicare, manuală sau mecanică. d) Întreprinderile de furnituri de lucruri sau mărfuri. Întreprinderea de furnituri presupune o activitate organizată, prin care, în schimbul unui preţ stabilit anticipat, întreprinzătorul asigură prestarea unor servicii sau predarea (livrarea) unor produse la termene succesive pe baza unui contract de furnizare. Contractul de furnizare are deci ca obiect livrarea de produse sau prestarea de servicii, în baza unui contract de locaţie de servicii. În cazul livrării, întreprinderea are obligatia de a transmite dreptul de proprietate asupra mărfurilor (obligatie de a da), de a le preda şi de a răspunde pentru vicii şi evicţiune (obligaţii de a face) ca şi la vânzare-cumparare. Spre deosebire de vânzare-cumpărare, predarea

Page 26: Drept Comercial Marinescu

26

produselor (furnizarea de electricitate, a gazului metan, de exemplu) se face la mai multe termene succesive, iar preţul serviciilor şi produselor este stabilit anticipat. În cazul prestării de servicii, întreprinderea are obligaţia de a face, adică de a presta servicii cu caracter continuu pe baza unui contract de locaţie de servicii (de exemplu ridicarea gunoiului menajer).

e) Întreprinderi de spectacole publice (art. 3 pct. 6 Cod com.) Întreprinderile de spectacole publice pun la dispoziţia publicului, producţiile culturale, sportive, în vederea obţinerii unui profit. În doctrină s-a arătat că specificul acestei întreprinderi este de a specula talentul artiştilor sau spotivilor şi curiozitatea publicului. Întreprinderile de spectacole publice organizează munca altora interpunându-se între artist (sportiv) pe de o parte şi spectator, pe de altă parte. Toate actele şi faptele juridice îndeplinite pentru realizarea spectacolului: închirierea de săli, contracte de publicitate, contracte cu artiştii, procurarea recuzitei, etc., sunt calificate drept fapte de comerţ. f) Întreprinderile de comision, agenţii şi oficii de afaceri (art. 3 pct. 7 Cod com.) Încheierea tranzacţiilor comerciale se face de cele mai multe ori printr-un intermediar a cărui activitate este organizată în acest scop. În concepţia legii, sunt fapte de comerţ numai operaţiunile de intermediere realizate printr-o întreprindere. Întreprinderile ”de comision” încheie afaceri (contracte de vânzare-cumpărare, de transport etc.) în nume propriu, dar pe seama comitentului. Un act izolat de comision nu este act de comerţ. Agenţiile şi oficiile de afaceri intermediaza afaceri între comercianţi şi clientelă: procurarea de clienţi, obţinerea de informaţii, mijlocire în afaceri etc. Întreprinderile de agenţii şi oficii de afaceri sunt organizate în diverse domenii: turism, publicitate, imobiliar etc. Întreprinzatorul intermediar poate fi comisionar, mandatar sau mijlocitor, cu toate consecinţele ce rezultă din calificarea respectivă. g) Întreprinderile de editură, de librărie şi de vânzare a obiectelor de artă (art. 3 pct. 9 Cod com.). Întreprinderea de editură are ca obiect reproducerea şi difuzarea operei. Activitatea acesteia se întemeiază pe contractul de editare, în baza căruia autorul unei opere stiinţifice (literare sau artistice) cedează întreprinzatorului (editorul), în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a difuza opera. Întreprinderea de editură este un intermediar între autorul operei, pe de o parte şi întreprinderea de reproducere a operei (tipografia) şi întreprinderea de difuzare (libraria) pe de altă parte. Dacă autorul, publică opera pe riscul lui încheind direct contracte cu tipografia şi librăria, nu savârşeşte ”fapte de comerţ”, deoarece lipseşte elementul de interpunere specific ”comerţului”. Întreprinderea de vânzare a operelor de artă este faptă de comerţ dacă se interpune între autor şi cumpărător, deoarece legea cere ca întreprinzătorul să fie o altă persoană decât autorul operei. Vânzarea operei de artă direct de către autor nu este faptă de comerţ ci act civil, prin interpretarea ”per a contrario” a art. 3 pct. 10 C.com. “când altul decât autorul sau artistul vinde”. h) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat (art. 3 pct. 13 Cod com.). Deşi Codul

Page 27: Drept Comercial Marinescu

27

comercial reglementează transportul pe apă şi pe uscat - prin enumerarea formelor de transport cunoscute la data adoptarii sale - considerăm că şi transportul aerian poate fi avut în vedere, deoarece Codul comercial, apreciem că avut intenţia de a reglementa transportul în general, indiferent de calea pe care se realizează. Prin urmare, si transportul aerian de persoane şi mărfuri constituie faptă de comerţ. Operaţiunile de transport sunt fapte de comerţ dacă sunt exercitate în condiţiile unei întreprinderi. Activitatea de transport se desfaşoară, în principal în baza contractelor de transport. Toate actele şi faptele juridice efectuate în cadrul acestei activitaţi sunt comerciale. Contractul de transport este reglementat de Codul comercial în art.413 – 411 C.com. Prin contractul de transport de mărfuri, întreprinderea de transport numita cărăuş se obligă în schimbul unui preţ, faţă de expeditor, să transporte anumite mărfuri, pe care să le elibereze la destinaţie. Contractul de transport are ca obiect şi persoanele. În acest caz întreprinderea de transport (cărăuşul) se obligă, faţa de o persoană să o transporte până într-un anumit loc în schimbul unui preţ. i) Întreprinderile de asigurare (art. 3 pct. 17 – 18 Cod com.). Sunt fapte de comerţ, potrivit art. 3 pct.17 – 18 C.com. ”asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii”, precum şi asigurările chiar mutuale contra riscurilor navigaţiei”. Deşi legiuitorul foloseşte termenul ”asigurări”, sinonim cu ”operaţiuni”, în doctrina comercială s-a apreciat pe de o parte că nu se pot concepe asigurări fără existenţa unei întreprinderi, iar pe de altă parte că întreprinderea de asigurare este conformă evolutiei comerţului de asigurare. Activitatea de asigurare este realizată numai de către societăţile de asigurare ce se constituie şi funcţionează pe baza Legii nr. 32/ 2000, modificată, şi a Legii nr. 31/ 1990, republicată şi modificată. Asigurările sunt: obligatorii (au ca izvor legea) şi facultative (au ca izvor convenţia părţilor). Codul comercial la pct. 17 – 18 are în vedere numai asigurările facultative. Acestea se realizează în temeiul contractului de asigurare potrivit Legii 136/ 1995, privind asigurările şi reasigurările în România, modifictă. În cadrul asigurărilor facultative, codul comercial prevede ca fiind fapte de comerţ şi asigurările mutuale. Acestea se realizează între mai multe persoane expuse unor riscuri similare, toate părţile contractante (asociaţii) obligându-se la plata primei de asigurare – numită cotizaţie – în vederea realizării unui fond comun, din care urmează să plătească la survenirea cazului asigurat, îndemnizaţia de asigurare, asociatului în cauză sau altor persoane îndreptaţite. j) Depozitele în docuri şi antrepozite (art. 3 pct. 20). Sunt fapte de comerţ ”depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj liberate de ele”. Textul codului comercial are în vedere, pe de o parte, activitatea de depozitare a mărfurilor în întreprinderi specializate, cum ar fi docuri, antrepozite, silozuri şi, pe de alta parte operaţiunile de depozitare care privesc documentele de depozit şi scrisorile de gaj emise de întreprinzătorul acestor stabilimente. Documentele ce formează obiectul operaţiunilor prevăzute în textul acestui articol şi care dovedesc existenţa mărfii în depozit sunt:

Page 28: Drept Comercial Marinescu

28

- recipisa de depozit, care se eliberează deponentului (proprietar), atestă dreptul de proprietate al titularului acestui înscris asupra mărfii depozitate; - warantul sau scrisoarea de gaj, atestă că marfa este gajată, titularul warantului are un drept de gaj asupra mărfii depozitate; - talonul, rămâne la administraţia depozitului.

3. Faptele de comerţ conexe (accesorii). Faptele de comerţ conexe sunt acte juridice sau operaţiuni care dobândesc caracter comercial datorită legăturii lor cu un fapt de comerţ, prin natura lui, potrivit principiului ”accesorium sequitur principale”. Au caracter accesoriu următoarele acte juridice: a) Operaţiunile de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale (art. 3 pct. 12 C. com.). Mijlocirea constă într-o acţiune de intermediere între două persoane, în scopul de a înlesni încheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate. Operaţiunile de mijlocire sunt fapte de comerţ numai dacă privesc afaceri comerciale. Prin urmare, caracterul comercial al actului juridic mijlocit determină, prin conexiune, comercialitatea acţiunii de mijlocire. Mijlocitorul, fără a fi un reprezentant al părţilor, face demersuri pentru a pune în legatură două persoane, în vederea încheierii actului juridic comercial, care este principalul. b) Expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţiune (art. 3 pct. 15 si 16 Cod com.). Sunt fapte de comerţ, potrivit legii comerciale, toate operaţiunile ce privesc comerţul pe mare şi navigaţia: construirea de vase pentru navigaţie, cumpărarea şi vânzarea vaselor, actele juridice referitoare la echiparea, dotarea şi aprovizionarea vaselor. Sunt calificate ca fiind comerciale: expediţiile maritime şi închirierile de vase (pct. 16), împrumutul maritim şi ipoteca maritimă etc. Cum activitatea principală este comerţul pe mare, operaţiunile în legătură cu această activitate, devin comerciale, prin conexiune, potrivit regulii amintite. c) Depozitele pentru cauza de comerţ (art. 3 pct. 19 Cod com.). Aceste depozite (contracte de depozit) – ca operatiuni izolate – sunt fapte de comerţ, numai dacă au cauza comercială, adică, ori de câte ori, privesc depozitarea unor mărfuri care au fost cumparate în scop de revânzare. În acest caz, contractul comercial de vânzare-cumpărare este faptul principal, iar depozitul este accesoriul, care devine “fapt de comerţ” prin legătura cu actul principal. d) Contul curent şi cecul (art. 6 alin. 2 Cod com.). ”Contul curent şi cecul nu sunt considerate ca fiind fapte de comerţ în ceea ce priveşte pe necomercianţi”, afară dacă ele nu au cauza comerciala. Înseamna că, per a contrario, contul curent şi cecul sunt fapte de comerţ dacă au cauză comercial. Cauza comercială, s-a arătat în doctrină, poate consta, de exemplu, în contractul de cont curent încheiat de părti în vederea prestaţiilor reciproce rezultate din contracte comerciale, sau în cazul cecului emis pentru plata unor mărfuri cumpărate în scop de revânzare. e) Contractul de garanţie reală mobiliară şi contractul de fidejusiune. Aceste contracte sunt fapte de comerţ când obligaţia garantată este o obligaţie comercială. Comercialitatea obligaţiei principale garantate determină comercialitatea şi a contractului de

Page 29: Drept Comercial Marinescu

29

garanţie reală mobiliară sau a contractului de fidejusiune, prin accesorietate. Potrivit art. 14 din Legea nr. 99/ 1999, privind unele măsuri de accelerare a reformei economice, contractul de garanţie reală mobiliară este contractul în temeiul căruia se constituie o garanţie reală în bunuri sau drepturi în benefciul unui anumit creditor. Fidejusiunea este reglementată de art. 1652 Cod civ. şi reprezintă contractul prin care o persoană, numită fidejusor, se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia debitorului, dacă acesta nu o va executa. Doctrina comercială a încadrat în categoria faptelor de comerţ accesorii urmatoarele:acte juridice, precum, promisiunea unilaterală de a cumpăra un fond de comerţ, contractul comercial de mandat; fapte juridice licite, precum: gestiunea de afaceri comerciale, plata nedatorată a unei datorii comerciale, îmbogatirea fără justa cauză; fapte juridice ilicite (delicte şi cvasidelicte) de exemplu, fapte de concurenţă neloială. ►B. Fapte de comerţ subiective. Potrivit art. 4 Cod com.: “Se socotesc afară de acestea (adică acelea prevazute la art. 3, n.a.), ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din insuşi actul. Prin urmare, faptele de comerţ subiective sunt acele fapte juridice sau operaţiuni care dobândesc caracter comercial datorită calitaţii de comerciant a persoanei care le îndeplineşte. Legiuitor ul stabileşte în art. 4 Cod.com. o prezumţie iuris tantum, de comercialitate, cu privire la toate actele juridice ale unui comerciant. Prezumţia de comercialitate este înlaturată dacă obligaţia ce rezultă din actul juridic, are caracter civil sau necomercialitatea rezultă din însusi actul îndeplinit de comerciant. În prima categorie de acte intră actele juridice civile săvârşite chiar de comerciant. Doctrina comercială a precizat că includem în această categorie actele de drept privat care prin structura şi funcţia lor esenţială nu se pot referi la activitatea comercială şi care rămân civile indiferent de calitatea pesoanei care le savârşeşte – comerciant sau necomerciant. Amintim în acest sens: căsatoria, adopţia, testamentul, acceptarea sau renunţarea la moştenire, recunoaşterea unui copil din afara căsatoriei, etc. Referitor la cea de-a doua categorie de acte a caror necomercialitate rezultă din chiar actul îndeplinit de comerciant, art. 5 C.com. prevede că “nu se poate considera că faptă de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dânsul. Prin urmare, sunt acte civile - actele juridice care vizează nevoile personale ale cumpărătorului sau familiei sale – uzul sau consumaţiunea individuala – chiar îndeplinite de un comerciant – actele juridice de vânzare ale proprietarului sau cultivatorului de teren agricol, ce au ca obiect rezultatul culturilor agricole: cereale, fructe, legume. În legătura cu intreprinderea agricolă, opinia majoritară înclină spre caracterul civil al acesteia datorită caracterului imperativ al dispoziţiilor art. 5 C. com. care precizează că activitaţile agricole nu sunt fapte de comerţ. Legea 36/ 1990 cu privire la societăţile

Page 30: Drept Comercial Marinescu

30

agricole şi alte forme de asociere în agricultură a creat o situaţie specială, deoarece aceste entitaţi juridice sunt considerate comerciale chiar dacă obiectul social al lor este civil. În acest caz, comercialitatea societătii rezultă nu din obiectul acesteia ci din forma sa juridică. ►C. Faptele de comerţ mixte sau unilaterale. Potrivit art. 56 Cod com. ”dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi contractanţii sunt supuşi în ce priveşte acest act, legii comerciale afară de dispozitiunile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea nu dispune altfel. Din textul codului comercial rezultă că: un actul de comerţ numai pentru una dintre parţile raportului juridic – numit mixt sau unilateral, este supus legii comerciale cu doua excepţii: legea comercială nu se aplică comercianţilor; legea comerciala nu se aplica atunci când legiuitorul prevede expres acest lucru. Referitor la prima excepţie, în doctrina juridică, s-a arătat că legea comercială reglementează numai actul juridic încheiat de părţi, iar în privinţa statutului juridic al părţii pentru care actul juridic nu este de comerţ, nu are nici o consecinţă juridică. Prin urmare, necomerciantul oricâte acte juridice ar încheia, nu devine comerciant. Referitor la a doua excepţie, un caz în care dispoziţiile legii comerciale nu se aplică este acela al faptelor de comerţ unilaterale care privesc obligaţiile cu pluralitate de debitori. De exemplu, art. 42 Cod com. stabileşte prezumţia de solidaritate a debitorilor în obligaţiile comerciale, ca apoi să precizeze că această prezumţie ”nu se aplică la comercianţi pentru operaţiuni care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ”, deoarece pentru ei faptul juridic din care izvorăsc obligaţiile are caracter civil, ori în dreptul civil, regula este că, obligaţiile sunt divizibile (conjuncte). În literatura juridică s-a prezentat în acest sens, ca exemplu, contractul de vânzare-cumpărare a unor produse agricole încheiat de doi agricultori cu un comerciant. În situaţia dată răspunderea agricultorilor faţă de comerciant, în privinţa nerespectării obligaţiilor asumate nu va fi solidară, ci divizibilă, deoarece obligaţiile izvorăsc dintr-un act care, pentru agricultori, nu este faptă de comerţ (art. 5 Cod.com.). Un alt exemplu de act de comerţ, mixt sau unilateral, este prevăzut în art. 6 C. com care reglementează contractul de asigurare “asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai pentru asigurător“, ceea ce înseamnă că pentru asigurat sunt acte civile.

3.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 3

Page 31: Drept Comercial Marinescu

31

Concepte şi termeni de reţinut

normă juridică; caracter general; caracter impersonal; cracter obligatoriu; strctură logico-juridică; ipoteză; dispoziţie; sancţiune; structură tehnico-juridică.

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Credeţi că existenţa normelor juridice şi a sancţiunilor prevăzute de către acestea este cu

adevărat necesară pentru desfăşurarea normală a vieţii în cadrul societăţii? 2. Apreciaţi că există diferenţe între normele sociale (morale, religioase sau politice) şi cele

juridice? 3. Credeţi că este necesară existenţa forţei coercitive sau de constrângere a statului? 4. Consideraţi că normele juridice care nu conţin sancţiuni (normele-principii sau norme-

definiţii) trebuie să fie respectate? Motivaţi răspunsul. 5. Apreciaţi ca fiind benefică posibilitatea existenţei unor sancţiuni cumulative?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Norma juridică are următoarele caractere:

a) general b) independent c) impersonal d) obligatoriu

2. Între normele de morală şi cele juridice:

Page 32: Drept Comercial Marinescu

32

a) nu există nici o diferenţă deoarece normele juridice sunt şi norme de morală b) există diferenţe deoarece încălcarea normelor juridice este sancţionată de către stat, pe când în

cazul normelor de morală sancţiunea vine din partea societăţii

3. Ipoteza normei juridice descrie: a) condiţiile şi împrejurările în prezenţa cărora se aplică dispoziţiile normei juridice b) subiectele normei juridice c) acţiunile şi inacţiunile pe care trebuie să le facă subiectele normelor juridice

4. Structura externă a normei juridice se referă la: a) modul în care este structurată o normă juridică pe capitole, titluri, secţiuni, etc. b) modul în care o normă juridică apare în cadrul sistemului de acte normative format din legi,

ordonanţe şi hotărâri de guvern c) modul în care norma juridică este tipărită în cadrul unei culegeri de legi sau a cursurilor

universitare

5. Formulaţi o normă juridică pornind de la următoarea schemă: „În cazul în care (dacă cineva)…. atunci…..altfel…..”

Bibliografie obligatorie 1. Stanciu D. Cǎrpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011; 2. Noul Cod Civil, Note , corelaţii, explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011; 3. Ion Dogaru şi colaboratorii, Contractele speciale, Ed. All Beck, 2009.

Unitatea de învăţare 4 Profesioniştii – specie de comercianţi 4.1. Introducere 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3..1. Conceptul de izvor al dreptului 4.432. Sistemul izvoarelor dreptului 4.3..3. Acţiunea actelor normative în timp

4.4. Îndrumător pentru autoverificare

Page 33: Drept Comercial Marinescu

33

4.1. Introducere

In conceptia actuala a Noului Cod Civil, la raporturile juridice de drept civil, deci si de drept comercial, participa profesionisti si alte subiecte de drept.

Prin Noul Cod Civil se elimina notiunea de comerciant, se elimina distinctia dintre comercianti si necomercianti, si se introduce notiunea de profesionist, notiune considerata de autorii Noului Cod Civil ca fiind una integratoare.

In aceasta conceptie, continutul integrator al notiunii de profesionist ar fi indicat explicit in art. 8 alin.1 din Legea nr.71/2008 prin care se stabileste faptul ca, noţiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil. Pe aceasta linie, la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, termenii şi expresiile din legislaţia civilă şi comercială în vigoare se înlocuiesc cu termenii şi expresiile corespondente din Codul civil. Asadar, de la data intrarii in vigoare a Noului Cod Civil, notiunea de comerciant, in sensul art.7 din codul comercial, este inlocuita cu cea de profesionist.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – identificarea profesioniştilor comercianţi; – clarificarea aspectelor legate ; – examinarea legăturii dintre izvoarele dreptului şi sistemele

de drept existente; – analizarea acţiunii în timp şi spaţiu a actelor normative. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum

profesinist – studenţii vor putea să descrie particularită ile i

caracteristicile izvoarelor dreptului; – studenţii vor putea să diferen ieze noţiunea de profesionist

de noţiunea de comerciant;

Page 34: Drept Comercial Marinescu

34

Timpul alocat unităţii de învă are:

Pentru unitatea de învă are Izvoarele dreptului, timpul alocat este de 2 ore.

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Noul Cod Civil utlizeaza ca si criteriu de determinare a statutului de profesionist al unei

persoane fizice sau juridice, criteriul exploatarii unei intreprinderi: "Sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere". Si in privinta notiunii de intreprindere Noul Cod Civil prefera utilizarea exclusiva a notiunii generale, de gen, fara nicio distinctie intre tipurile de intreprinderi. Astfel, in temeiul Noului Cod Civil, constituie exploatarea intreprinderi exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent daca are sa nu un scop lucrativ (art.3 alin.3din NCC).

In mod evident, in sfera de interes a dreptului comercial nu intra toti profesionistii ci numai aceia ce desfasoara activitate economica, mai precis acei profesionisti ce exploateaza o intreprindere economica respectiv, profesionistii comercianti.

Faptul ca, Noul Cod Civil nu face niciun fel de referire la profesionistii comercianti sau la intreprinderile economice ce au scop lucrativ, nu ne impiedica ca, pe fundamentul conceptual si pe ratiunea oferita de dreptul comun, sa recurgem la prevederile legii speciale pentru a opera cu instrumentele si semnificatiile oferite acestora de aceste prevederi speciale. Existenta unui regim juridic distinct al profesionistilor comercianti si cel al profesionistilor necomercianti este sugerat si intr-un act normativ recent: O.G.nr.13/2011 prin care se mentioneaza direct distinctia intre raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ si cele care decurg din exploarea unei intreprinderi cu scop lucrativ.

Cum am indicat mai sus, in legislatia speciala este reglementata notiunea de intreprindere economica si, in temeiul art.2 alin.2 din Noul Cod Civil, in materia dreptului comercial, putem opera cu aceasta notiune si cu semnificatia acordata acesteia de legiuirea speciala, derogatorie de la dreptul comun.

4.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 4

Schimbarile profunde ce marcheaza activitatea comerciala a ultimelor decenii au influentat

in mare masura si participantii la aceasta activitate.Dispozitiile codului comercial roman privind participantii efectivi la activitatea comerciala (in sens de comercianti) erau evident depasite: ”sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile

Page 35: Drept Comercial Marinescu

35

comerciale” – art.7 c.com.rom. Vechimea codului comercial roman nu justifica lipsa totala de atentie acordata acestuia de legiuitorul roman ce putea pentru reactivarea lui sa introduca in corpul acestuia toate legile de modificare si/sau de completare a dispozitiilor sale, utilizind in acest sens modelul celor mai moderne legislatii comerciale europene. In Franta,acest procedeu se utilizeaza, codificarea legislatiei comerciale reprezentind o preocupare permanenta.

Existǎ trei tipuri principale de profesionisti comercianti: persoane fizice, persoane fizice asociate sub forma unei întreprinderi şi persoanele juridice, toate aparţinând în fapt, aceleiaşi mari categorii de gen: întreprinderea. Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi intreprinderile familiale, sunt desemnate generic prin noţiunea de întreprindere,noţiune existentă în legislaţia noastră, neutilizată o lungă perioadă de timp în limbajul juridic şi economic românesc după exacerbarea ei în sistemul economiei de stat şi, revitalizată sub imperiul legislaţiei europene.

Intreprinderea nu este un subiect de drept, ci o activitate a unui subiect de drept. În funcţie de titularul său, întreprinderea poate fi societară, individuală sau familială şi întreprindere publică.

Concepte şi termeni de reţinut

profesionist; profesionist comerciant; întreprinderea;

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Formulaţi şi comentaţi definiţia profesionistului. 2. Mecanismele circulaţiei marfurilor şi serviciilor 3. Explicaţi de ce anumite contacte, denumite contracte normative, pot produce efecte juridice. 4. Credeţi că este necesară schimbarea legislaţiei româneşti şi adoptarea legislaţiei comunitare

în vederea integrării României în Uniunea Europeană?

Page 36: Drept Comercial Marinescu

36

Teste de evaluare/autoevaluare

1. În sistemul românesc de drept este considerat izvor direct al dreptului:

a) obiceiul b) legea c) contractul normativ d) practica judecătorească

2. Obiceiul este izvor al dreptului:

a) în toate situaţiile şi în toate ramurile de drept, deoarece este cel mai vechi izvor de drept şi a existat în toate legislaţiile, de la legea lui Hammurabi la Codul Civil

b) numai atunci când legea face trimitere la el c) numai atunci când este vorba de protejarea unei tradiţii, deoarece este cel mai bine adaptat

locului unde a luat naştere

3. Legea intră în vigoare din momentul: a) publicării în Monitorul Oficial, dacă în lege nu este prevăzută o dată ulterioară b) în 3 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, dacă în lege nu este prevăzută o dată

ulterioară c) în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial

4. Principiul neretroactivităţii legii se referă la: a) aplicarea legii civile la toate situaţiile indiferent dacă au luat naştere înainte sau după intrarea

ei în vigoare b) aplicarea legii numai pentru viitor c) aplicarea legii numai pentru trecut

5. Imunitatea diplomatică permite ambasadorilor străini acreditaţi într-un stat să: a) încalce toate legile acelui stat deoarece împotriva lor nu se poate lua nici o măsură de

sancţionare b) reprezinte statele de unde provin fără frica că ar putea discriminaţi sau arestaţi pe motiv de

religie, sex, orientări sexuale, vârstă sau pentru opiniile manifestate în legătură cu diferite probleme cu care se confruntă statul în care sunt acreditaţi

c) se bucure de o protecţie specială a poliţiei în cazul în care ei sau familiile lor sunt ţinta unui atentat terorist sau sunt atacaţi de către populaţia statului în care sunt acreditaţi

Bibliografie obligatorie

1. Stanciu Cărpenaru „Tratat de Drept comercial român. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită” Editura Universul Juridic, Bucureşti 2011;

2. Cucu Cristina, Haraga Cristian, Bădoiu Cătălin „Dicţionar de drept comercial” Editura Hamangiu, Bucureşti 2010;

Page 37: Drept Comercial Marinescu

37

3. Dumitru Maria „Dreptul societăţilor comerciale” Editura Institutului European, Bucureşti 2011;

4.Turcu Ion „Tratat teoretic şi practic de drept comercial” Editura CH Beck, Bucureşti 2010

Unitatea de învăţare 5 Societăţi comerciale 5.1. Introducere 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Premisele raportului juridic 5.3.2. Conţinutul şi obiectul raportului juridic

5.4. Îndrumător pentru autoverificare

5.1. Introducere

Termenul de societate desemneazǎ o asociere dintre douǎ sau mai multe persoane care se obliga reciproc sǎ coopereze pentru desfǎşurarea unei activitǎ i şi sǎ contribuie la aceasta prin aporturi baneşti, în bunuri, în cunoştin e specifice sau presta ii, cu scopul de a împǎr i beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta. Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proportional cu participarea la distributia beneficiului, daca prin contract nu s-a stabilit altfel.

Există o mare diversitate de forme asociative: cu scop lucrativ (societăţile comerciale, regiile autonome etc.) şi fară scop lucrativ (asociaţiile şi fundaţiile); de natură juridică civilă (societăţile agricole şi societăţile care au ca obiect al activităţii cumpărarea şi vânzarea imobilelor) şi de natură juridică comercială (societăţile comerciale, asociaţiunea în participaţiune); cu personalitate juridică (societăţile comerciale, societăţile cooperatiste) şi fără personalitate juridică (asociaţiunea în participaţiune, societăţile civile).

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – identificarea raporturilor juridice; – clarificarea aspectelor legate de influenţa exercitată de

către drept asupra relaţiilor umane;

Page 38: Drept Comercial Marinescu

38

– examinarea trăsăturilor raporturilor juridice; – clasificarea faptelor juridice. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum normă

juridică, raport juridic, subiect, capacitate juridică, fapte juridice, obiect al raportului juridic;

– studenţii vor putea să diferen ieze categoriile de subiecte ale dreptului;

– studenţii vor putea să identifice premizele raportului juridic: normă, subiect, fapte juridice;

– studenţii vor putea să descrie particularită ile i caracteristicile raporturilor juridice din diferite ramuri de drept;

Timpul alocat unităţii de învă are:

Pentru unitatea de învă are Societăţile comerciale, timpul alocat este de 4 ore.

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1.Societăţile comerciale. Elemente distinctive Societăţile comerciale se deosebesc de diversele asociaţii

şi de alte grupuri de persoane de tip apropiat prin următoarele: a) au un scop lucrativ, adică un scop pecuniar, de a

realiza şi împărţi foloasele rezultate prin asociere şi distribuite numai în favoarea membrilor săi;

b) sunt grupuri de persoane dar şi de capitaluri. Societăţile comerciale nu pot exista fără un patrimoniu comun;

c) îşi pot fragmenta, în mod fictiv, capitalul social, în fracţiuni reprezentate printr-un titlu, ce poartă denumirea de părţi sociale sau, după caz, acţiuni

d) prin scopurile lor lucrative contribuie decisiv la dezvoltarea economică;

e) obiectivul lor este realizarea şi împărţirea profitului. Din acest motivsunt numite şi „societăţi de profit”, spre deosebire de diferite asociaţii care, în general, au scopuri ideale, nemateriale.

5.3.2. Reglementări juridice Regimul juridic al societăţilor comerciale din Romănia

este reglementat de Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările ulterioare.

Page 39: Drept Comercial Marinescu

39

Există şi reglementări conexe: în materie bancară, asigurări etc. Legea nr.26/1990 modificată şi completată a reînfiinţat Registrul Comerţului. Reglementările legilor speciale se completează cu Noul Cod Civil.

5.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 5

Legea nr. 31/1990 nu defineşte societăţile comerciale însǎ literatura de specialitate arată că

societatea comercială este o persoană juridică. Ea este constituită pe baza unui contract, prin care două sau mai multe persoane consimt să formeze cu aportul lor un fond social, în scopul de a împărţi beneficiile care ar rezulta din exercitarea actelor de comerţ.

Caracteristicile societăţilor comerciale Din definiţia dată societăţii comerciale rezultă trăsăturile ei: a) activitatea economică pe care o desfăşoară constă în săvărşirea unor activitǎ i de

produc ie, comer sau prestǎri servicii; b) ea îşi constituie un patrimoniu propriu, care rezultă iniţial din contribuţia sau aportul

fiecărui asociat la constituirea societăţii; c) patrimoniul social garantează drepturile creditorilor sociali şi estedistinct de proprietatea

fiecărui asociat; d) are un scop lucrativ, care constă în realizarea acelor activităţi specifice, prevăzute în

obiectul ei de activitate; e) toţi asociaţii participă la realizarea şi împărţirea beneficiilor şi pierderilor; f) dobândeşte personalitate juridică care-i conferă calitatea de subiect de drept. Potrivit dispoziţiilor art. 2 al Legii nr. 31/1990 societăţile comerciale cu personalitate

juridică se pot constitui în cinci forme: societatea în nume colectiv; societatea în comandită simplă; societatea pe acţiuni; societatea în comandită peacţiuni; societatea cu răspundere limitată. Prin legi speciale se pot constitui în cadrul unora dintre cele cinci forme,dar cu unele particularităţi, următoarele societăţi comerciale: societăţi bancare; societăţi de asigurări; societăţi cu participare străină.

Concepte şi termeni de reţinut

normă juridică; caracter general; caracter impersonal; cracter obligatoriu; strctură logico-juridică; ipoteză; dispoziţie; sancţiune; structură tehnico-juridică.

Page 40: Drept Comercial Marinescu

40

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Credeţi că există diferenţe între obligaţiile morale şi cele juridice? 2. Cum apreciaţi apariţia unor procese judiciare împotriva animalelor? 3. Prezentaţi premisele care stau la baza apariţiei, modificării sau încetării raporturilor juridice. 4. Arătaţi în ce condiţii apare şi se pierde capacitatea juridică. 5. Arătaţi care este diferenţa dintre conţinutul şi obiectul raportului juridic.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Raportul juridic are un caracter:

a) economic b) politic c) naţional d) voliţional e) social

2. Premisele raportului juridic sunt:

a) norma juridică b) conţinutul raportului juridic c) subiectele raportului juridic d) obiectul raportului juridic e) existenţa unui fapt juridic

3. Subiecte ale unui raport juridic pot fi:

a) omul b) organizaţiile c) statul d) animalele, când este vorba de drepturile lor

4. Persoana fizică dobândeşte capacitate de folosinţă:

Page 41: Drept Comercial Marinescu

41

a) cu privire la drepturi din momentul conceperii cu condiţia să se nască vie b) la naştere c) la împlinirea vârstei de 14 ani d) la împlinirea vârstei de 16 ani e) la împlinirea vârstei de 18 ani f) în cazul femeilor care se mărită înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, din momentul

căsătorie.

5. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează: a) prin deces b) prin punerea sub interdicţie judecătorească c) prin declararea judecătorească a dispariţiei d) prin declararea judecătorească a morţii e) prin condamnare

Bibliografie obligatorie

1. Stanciu Cărpenaru „Tratat de Drept comercial român. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită” Editura Universul Juridic, Bucureşti 2011;

2. Cucu Cristina, Haraga Cristian, Bădoiu Cătălin „Dicţionar de drept comercial” Editura Hamangiu, Bucureşti 2010;

3. Dumitru Maria „Dreptul societăţilor comerciale” Editura Institutului European, Bucureşti 2011;

4.Turcu Ion „Tratat teoretic şi practic de drept comercial” Editura CH Beck, Bucureşti 2010

Unitatea de învăţare 6 Grupurile de interes economic 6.1. Introducere 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.3.1. Conceptul de sistem de drept 6.3.2. Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat

6.4. Îndrumător pentru autoverificare

Page 42: Drept Comercial Marinescu

42

6.1. Introducere Grupul de interes economic - G.I.E. reprezinta o asociere

intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituita pe o perioada determinata, in scopul inlesnirii sau dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii rezultatelor activitatii respective.

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – identificarea sistemelor de drept; – clarificarea aspectelor legate de influenţa exercitată de

către stat asupra sitemului de drept; – examinarea legăturii mediu social, religie, istoria statului şi

sistemul de drept; – enunţarea sistemelor de drept şi a ramurilor de drept. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum sistem de

drept, drept public, drept privat, instituţie juridică, ramură de drept;

– studenţii vor putea să diferen ieze diferitele sisteme de drept;

– studenţii vor putea să descrie particularită ile i caracteristicile sistemului de drept romanesc;

– studenţii vor putea să identifice acei parametri culturali care influen ează sistemul de drept într-un stat;

Timpul alocat unităţii de învă are:

Pentru unitatea de învă are Sistemul de drept, timpul alocat este de 2 ore.

Page 43: Drept Comercial Marinescu

43

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Grupul de interes economic este expresia cea mai elaborată a libertăţii contractuale în

materia instituţiilor dreptului comercial. Preluată din dreptul francez, instituţia Grupului de interes economic este reglementată la noi prin Legea nr.161/2003. Potrivit definiţiei legale, Grupul de interes economic – G.I.E. – reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice,constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective (art. 118 din lege).

Grupul de interes economic este persoană juridică cu scop patrimonial, care poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant şi nu poate fi compus din mai mult de 20 de membri. Activitatea grupului se raportează la activitatea economică a membrilor săi, fiind însă un accesoriu al acestei activităţi.

Potrivit Legii, Grupul de interes economic nu poate: - exercita, în mod direct sau indirect, o activitate de administrare ori de supraveghere a activităţii membrilor săi sau a unei alte persoane juridice, in special în domeniile personalului, finanţelor şi investiţiilor; - să deţină acţiuni, părţi sociale sau de interes, în mod direct sau indirect, la una dintre societăţile comerciale membre; deţinerea de acţiuni, părţi sociale sau de interes în altă societate comercială este permisă doar în măsura în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor grupului şi dacă se face în numele membrilor; - să angajeze mai mult de 500 de persoane; -G.I.E. nu poate să fie membru al altui grup de int eres economic sau grup european de interes economic; - nu poate emite acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri negociabile. Membrii grupului răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile grupului, în lipsa unei stipulaţii contrare cu terţii co-contractanţi.

Răspunderea membrilor grupului, în afară de o stipulaţie contrară în actele încheiate cu terţii, nu înlătură răspunderea grupului, ci are un caracter subsidiar. Potrivit legii, creditorii grupului se vor îndrepta mai întâi împotriva acestuia pentru obligaiile lui şi, numai dacă acesta nu le plăteşte în termen de 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva membrilor grupului. Grupul de interes economic se înfiinţează pe baza de contract autentic, semnat de către toţi membrii săi, denumit act constitutiv. În afară de forma autentică prevăzută de lege, considerăm, alături de alţi autori, că actul constitutiv al G.I.E. trebuie să respecte condiţiile de validitate ale actului juridic.

6.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 6

Page 44: Drept Comercial Marinescu

44

Organele prin care Grupul de interes economic îşi desfăşoară activitatea sunt adunarea generală a membrilor grupului şi administratorii acestuia.

Adunarea generală este organu decizional al Grupului de interes economic şi se întruneşte la iniţiativa oricărui administrator sau la solicitare aoricărui membru, convocată fiind de către administratori. Membrii grupului vor putea, de asemenea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să ţină o adunarea generală şi să ia orice hotărâre de competenţa adunării, fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea acesteia. Hotărârile se iau, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv, cu unanimitate de voturi.

Pentru modificarea actului constitutiv este necesar votul unanim în timp ce, pentru aprobarea situaţiei financiare anuale şi pentru angajarea răspunderii administratorilor este suficientă majoritatea voturilor.

Administratorii grupului sunt persoane fizice, obligaţiile şi răspunderea fiind stabilite potrivit regulilor de la mandat şi dispoziţiilor legii, sau persoane juridice, iar drepturile şi obligaţiile acestora sunt stabilite pe baza unui contract de administrare. Administratorii pot face toate operaţiunile necesare îndeplinirii obiectului de activitate, iar puterea de reprezentare trebuie să li se acorde în mod expres, ca şi posibilitatea de a-şi substitui o altă persoană în exercitarea acestor puteri. Administratorii sunt răspunzători în mod solidar pentru:

- existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; - exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale; - stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea şi actul constitutiv le impun.

Concepte şi termeni de reţinut

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Cum comentaţi legătura strânsă care există între istoria unui stat şi sistemul de drept existent

în acel stat? 2. Credeţi că există un drept al popoarelor (naţiunilor) la păstrarea identităţii şi obiceiurilor în

contextul realizării unei Europe unite? 3. Prezentaţi factorii care stau la baza apariţiei unui sistem de drept. 4. Arătaţi ce rol joacă religia în cadrul sistemelor musulmane.. 5. Explicaţi necesitatea existenţei unui sistem de drept naţional / sistem de drept european.

Page 45: Drept Comercial Marinescu

45

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Sistemul de drept existent într-un stat este influenţat de:

a) istoria statului respectiv b) sistemul politic existent în perioada creării sale ca sistem de drept c) mediul geografic în care se află statul respectiv d) gradul de cultură şi civilizaţie al poporului e) dezvoltarea societăţii statale

2. Sistemul de drept existent într-un stat este alcătuit din:

a) ramuri de drept b) instituţii juridice c) norme juridice d) instituţiile statului

3. Sistemul de drept se împarte în: a) drept public b) drept privat c) drept mixt şi public şi privat

4. În dreptul public statul se află faţă de celelalte subiecte: a) pe poziţie de egalitate juridică b) pe o poziţie superioară din punct de vedere juridic c) pe o poziţie inferioară din punct de vedere juridic

5. În dreptul privat statul se află faţă de celelalte subiecte: a) pe poziţie de egalitate juridică b) pe o poziţie superioară din punct de vedere juridic c) pe nici o poziţie deoarece statul nu participă la raporturi juridice în dreptul privat d) pe o poziţie inferioară celorlalţi participanţii deoarece dreptul privat presupune egalitatea

juridică a părţilor private, nu şi a statului

Bibliografie obligatorie

1. Stanciu Cărpenaru „Tratat de Drept comercial român. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită” Editura Universul Juridic, Bucureşti 2011;

2. Cucu Cristina, Haraga Cristian, Bădoiu Cătălin „Dicţionar de drept comercial” Editura Hamangiu, Bucureşti 2010;

3. Dumitru Maria „Dreptul societăţilor comerciale” Editura Institutului European, Bucureşti 2011;

Page 46: Drept Comercial Marinescu

46

4.Turcu Ion „Tratat teoretic şi practic de drept comercial” Editura CH Beck, Bucureşti 2010.

Unitatea de învăţare 7 Cambia 7.1. Introducere 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare

7.3.1. Definiţia statului 7.4. Îndrumător pentru autoverificare

7.1. Introducere

. Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, modificată şi completată prin Lg. 163/2009, nu dă o definiţie a cambiei. Ea cuprinde însă anumite dispoziţii privind cuprinsul cambiei pe baza cărora se poate defini acest titlu de credit. Cambia este un înscris prin care o persoană, denumită trăgător sau emitent,dă dispoziţie altei persoane, numită tras, să plătească la scadenţă o sumă de baniunei a treia persoane numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.

7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – clarificarea aspectelor legate formele prestatale; – identificarea căilor de apariţie a statului; – enunţarea definiţiei statului. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum trib, stat,

despoţie orientală, suveranitate; – studenţii vor putea să descrie particularităţile şi

caracteristicile apariţiei statului; – studenţii vor putea să identifice acei parametri ai culturi

care influenţează apariţia unui stat; – studenţii vor putea să diferenţieze căile de apariţie a

statelor.

Page 47: Drept Comercial Marinescu

47

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Cambia, timpul alocat este de 4 ore.

7.3. Conţinutul unităţii de învăţare

7.3.1. Definiţia cambiei

Cambia este un înscris prin care o persoană, denumită trăgătorsau emitent,dă dispoziţie altei persoane, numită tras, să plătească lascadenţă o sumă de baniunei a treia persoane numită beneficiar,sau la ordinul acesteia.

7.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 7 Înţelegerea mecanismului juridic al cambiei presupune răspunsuri la treiîntrebări. Cum se

explică dreptul trăgătorului de a da dispoziţie trasului să facă o plată? De ce trasul trebuie să execute această dispoziţie? În ce temei beneficiarul primeşte plata? În mod obişnuit, emiterea unei cambii are la bază existenţa unor raporturi juridice anterioare între persoanele în cauză, care au ca izvor anumitor acte juridice. În temeiul acestor raporturi juridice, denumite raporturi fundamentale, fiecare persoană are calitatea de creditor sau debitor în raporturile juridice la care participă. Prin emiterea cambiei şi efectuarea plăţii se execută obligaţiile din raporturile juridice preexistente. Raporturile juridice care preexistă cambiei (raporturile fundamentale)explică şi justifică emiterea cambiei. Dar, odată emisă cambia, ea trebuie privită prin ea însăşi, ca un titlu de sine-stătător. Totodată operaţiile privind cambia fac abstracţie de existenţa raporturilor fundamentale. Aceste operaţii sunt guvernate de reguli speciale, care sunt diferite de regulile care reglementează raporturile fundamentale. Regulile speciale privind crearea raporturilor juridice cambiale, circulaţia, garantarea şi plata cambiei sunt cuprinse în Legea nr. 58 /1934, modificată şi completată prin Lg. 163/2009

Trebuie observat însă că emiterea cambiei nu duce la stingerea raporturilor juridice fundamentale. Aceste raporturi juridice subzistă, afară decazul când părţile au convenit o novaţie, adică stingerea obligaţiei vechi din raportul fundamental şi înlocuirea ei cu o obligaţie nouă, rezultată din raportul cambial (art. 64 din Legea nr. 58/1934, modificată şi completată prin Lg.163/2009).

Funcţiile cambiei Cambia are trei funcţii: - de instrument de credit; - de instrument de plată; - de instrument de schimb valutar.

Page 48: Drept Comercial Marinescu

48

Concepte şi termeni de reţinut

cambie .

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Apreciaţi că mai există astăzi popoare (naţiuni) care să aspire la obţinerea independenţei?

Motivaţi răspunsul. 2. Credeţi că existenţa unei Europe unite va duce la pierderea identităţii naţionale a popoarelor

europene ? Motivaţi răspunsul. 3. Credeţi că după aderarea României la Uniunea Europeană viaţa românilor s-a schimbat?

Motivaţi răspunsul. 4. Arătaţi ce se înţelege prin teritoriul unui stat. 5. Definiţia statului este: Statul este ……………….. ………….. care deţinând monopolul forţei

de ……………….., al elaborării şi aplicării ………………, exercită asupra unei comunităţi ………….. aflată pe un anumit ………….…, puterea ………….……...… din societatea respectivă.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Pentru constituirea unui stat sunt esenţiale:

a) existenţa unei populaţii b) existenţa unui teritoriu c) existenţa unei autorităţi publice desemnate existenţa unei puteri politice e) existenţa unei forme de organizare socială

2. Apartenenţa la un stat este stabilită pe baza:

a) relaţiilor de rudenie b) relaţiilor de prietenie

Page 49: Drept Comercial Marinescu

49

c) cetăţeniei d) relaţiilor de afaceri e) căsătoriei

3. În cadrul organizării administrativ-teritoriale actuale din România există:

a) cătunul b) judeţul c) comuna d) raionul e) oraşul

4. Contribuţiile cetăţenilor faţă de stat apar sub forma de:

a) cotizaţii b) donaţii c) impozite d) taxe e) amenzi

5. Prima unire a Ţărilor Române este realizată:

a) de către Burebista creatorul statului centralizat pe teritoriul României b) de către Mihai Viteazul la 1600 c) de către Alexandru Ioan Cuza în 1859 d) în momentul realizării României Mari în 1918

Bibliografie obligatorie 1. Stanciu D. Cǎrpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011; 2. Noul Cod Civil, Note , corelaţii, explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011; 3. Ion Dogaru şi colaboratorii, Contractele speciale, Ed. All Beck, 2009.

Unitatea de învăţare 8 Biletul la ordin 8.1. Introducere 8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 8.3. Conţinutul unităţii de învăţare

8.3.1. Principalele teorii despre drept 8.3.2. Principalele teorii despre stat

8.4. Îndrumător pentru autoverificare

Page 50: Drept Comercial Marinescu

50

8.1. Introducere Biletul la ordin este un titlu comercial de valoare asemănător cambiei. De aceea, reglementarea sa se află în aceeaşi lege care reglementează cambia, adică„Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin”, modificată şi completată prin Lg. 163/2009. Deşi se aseamănă, între cele două titluri există şi anumite deosebiri. Aspectele particulare ale biletului la ordin sunt reglementate în Titlul II al legii(art. 104-107). Pornind de la asemănările şi deosebirile care există între aceste titluri devaloare, art. 106 din lege stabileşte principiul potrivit căruia dispoziţiilereferitoare la cambie sunt aplicabile şi biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.

8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – identificarea modalităţilor de aplicare a dreptului; – clarificarea aspectelor legate de influenţa exercitată de

către stat asupra relaţiilor sociale; – examinarea legăturii dintre actul normativ şi actul de

aplicare; – enunţarea fazelor aplicării dreptului dreptului. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum teoria

dreptului natural, şcoala istorică a dreptului, teoria teocratică, contractul social;

– studenţii vor putea să diferenţieze teoriile despre drept şi stat;

– studenţii vor putea să descrie teoriilor despre stat; – studenţii vor putea să identifice acei parametri culturali

care influenţează teoriile despre drept şi stat;

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Page 51: Drept Comercial Marinescu

51

Pentru unitatea de învăţare Principalele teorii despre drept şi stat, timpul alocat este de 2 ore.

8.3. Conţinutul unităţii de învăţare Legea nu dă o definiţie a biletului la ordin. Ea cuprinde însă

anumite dispoziţii pe baza cărora se poate formula o definiţie. Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, numită emitent ori subscriitor, se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă unei alte persoane numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.Cum se poate observa, spre deosebire de cambie, care implică raporturi juridice între trei persoane (trăgător, tras şi beneficiar), biletul la ordin presupune raporturi juridice numai între două persoane: emitentul (subscriitorul) şi beneficiarul.

Biletul la ordin se aseamănă cu o recunoaştere de datorie de către debitor,faţă de creditorul său. Emitentul are calitatea de debitor: prin emiterea titlului, el se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă

8.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 8

Biletul la ordin se aseamănă cu o recunoaştere de datorie de către debitor,faţă de creditorul său.

Emitentul are calitatea de debitor: prin emiterea titlului, el se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă. Beneficiarul are calitatea de creditor; el este îndreptăţit să primească plataori plata se face la ordinul său.

Emiterea biletului la ordin este determinată, ca şi în cazul cambiei, de existenţa între părţi a unui raport juridic (raportul fundamental). Specificul raporturilor juridice care se nasc din emiterea biletului la ordin determină şi particularităţile acestui titlu de credit.

Caracterele biletului la ordin

Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal şi complet, care încorporează o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată, de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi, ţinuţi solidar pentru executarea obligaţiei.

Concepte şi termeni de reţinut

teoria dreptului natural; şcoala istorică a dreptului;

Page 52: Drept Comercial Marinescu

52

teoria teocratică; teoria patrimonială; teoria patriarhală; teoria contractuală; teoria violenţei.

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Comentaţi următoarea afirmaţie: „Ius est ars boni et aequi” (dreptul este arta binelui şi a

echităţii). 2. Explicaţi de ce şcoala istorică a dreptului considera că un sistem de drept trebuie să treacă

prin trei faze de dezvoltare: stadiul dreptului obişnuielnic, inconştient şi neevoluat; stadiul dreptului ştiinţific şi stadiul legislaţiei.

3. Interpretaţi următoarea afirmaţie: „Eu nu cred în constituţie şi în legi, nici cea mai bună constituţie nu m-ar mulţumi” (M. Bakunin).

4. Credeţi că statul este creaţia divinităţii, iar conducătorul statului este reprezentatul lui Dumnezeu pe pământ? Motivaţi răspunsul.

5. Comentaţi ce scria Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei” despre domnii Moldovei: „afară de Dumnezeu şi de sabia lor nu cunoşteau pe nimei maimari în ţara lor”.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Teoria dreptului natural afirma că:

a) există un drept natural, veşnic şi imuabil b) dreptul este creaţia mediului politic c) fiecare stat are un sistem de drept naţional d) dreptul este creaţia statului e) dreptul este creaţia oamenilor

2. Dreptul divin este: a) creaţia divinităţii şi a bisericii

Page 53: Drept Comercial Marinescu

53

b) este creaţia monarhilor care erau reprezentaţii lui Dumnezeu pe Pământ c) este creaţia preoţilor şi a călugărilor d) este creaţia Sf. Augustin şi a lui Toma d’Aquino

3. Cuvintele: „afară de Dumnezeu şi de sabia lor nu cunoşteau nimei maimari în ţara lor, nu erau legaţi de nici un principe străin sau vasali, nici prin omagiu” au fost scrise de:

a) Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei” b) Nicolae Bălcescu în „Românii sub Mihai-Voevod Viteazul” c) Simion Bărnuţiu în „Dreptul public al Românilor” d) Mihai Eminescu în scrierile sale politice e) Nicolae Titulescu în discursurile sale parlamentare

4. Teoria sau doctrina pură a dreptului a fost creată de: a) J.J. Rousseau b) Thomas Hobbes c) John Locke d) Hans Kelsen

5. Teoria teocratică susţinea: a) naşterea statului direct din familie b) esenţa divină a statului c) existenţa unui contract social d) că statul ar fi luat naştere din dreptul de proprietate asupra pământului e) supremaţia Papei

Bibliografie obligatorie 1. Stanciu D. Cǎrpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2011; 2. Noul Cod Civil, Note , corelaţii, explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011; 3. Ion Dogaru şi colaboratorii, Contractele speciale, Ed. All Beck, 2009.

Unitatea de învăţare 9 Cecul 9.1. Introducere 9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 9.3. Conţinutul unităţii de învăţare

9.3.1. Principiile elaborării dreptului 9.3.2. Tehnica juridică

Page 54: Drept Comercial Marinescu

54

9.3.3. Sistematizarea dreptului 9.4. Îndrumător pentru autoverificare

9.1. Introducere În mod obişnuit, cecul este considerat ca făcând parte din

categoriatitlurilor de credit, alături de cambie şi biletul la ordin. În realitate, cecul are numai funcţia de instrument de

plată, fiind lipsit de funcţia de instrument de credit. Includerea cecului în categoria titlurilor de credit se explică prin aceea căunele principii care guvernează cambia şi biletul la ordin sunt aplicate şi cecului.

9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – identificarea căilor de elaborare a dreptului; – clarificarea aspectelor legate de tehnica juridică; – enunţarea metodelor de sistematizare a dreptului. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum act

normativ, stat, codificare, sitematizare; – studenţii vor putea să descrie particularităţile şi

caracteristicile elaborării dreptului; – studenţii vor putea să identifice acei parametri ai culturi

parlamentare care influenţează dreptul unui stat; – studenţii vor putea să diferenţieze metodele de

sistematizare a dreptului.

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Cecul, timpul alocat este de 2 ore.

Page 55: Drept Comercial Marinescu

55

9.3. Conţinutul unităţii de învăţare Ca instrument de plată, cecul creează posibilitatea unei persoane, care are la o bancă anumite fonduri, de a efectua plăţi prin intermediul acestei bănci. Prin folosirea cecului, plătitorul evită plăţile în numerar. Beneficiarul cecului poate să încaseze suma de bani menţionată în titlu, de la banca desemnată, sau să gireze titlul pentru plata datoriilor sale. Ca şi cambia şi biletul la ordin, cecul a făcut obiectul unei legi uniforme adoptată de Conferinţa de la Geneva din 1931. România nu a aderat la această convenţie, deşi principiile ei se află la baza reglementării noastre privind cecul. Într-adevăr, Legea nr. 59/1934 asupra cecului, modificată şi completată prin Legea 127/2009, cuprinde regulile adoptate prin convenţie, cu unele completări inspirate de legea italiană a cecului. Legea nr. 59/1934 modificată şi completată prin Legea 127/2009 nu dă o definiţie a cecului. Ea reglementează însă elementele cecului, care pot sta la baza unei definiţii (art. 1 din lege).

9.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 9

Cecul este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care are un disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la prezentareatitlului, o sumă de bani altei persoane, numită beneficiar.Din definiţie rezultă că cecul implică, la fel ca şi cambia, trei persoane:trăgătorul, trasul şi beneficiarul.

De remarcat că în calitate de tras poate fi desemnată numai o societatea bancară. Legea prevede însă că cecul tras şi plătibil în străinătate este valabil ca cec, chiar dacă trasul nu este o societatebancară (art.3 din lege).

Caracterele cecului Cecul este un titlu la ordin, complet şi formal. El încorporează o obligaţie abstractă de a

plăti necondiţionat „la vedere”(imediat) o sumă de bani menţionatăîn titlu. Premisele emiterii cecului Emiterea cecului implică existenţa unor premise juridice. Potrivit legii,cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are un disponibil la tras, iar între trăgător şi tras există o convenţie privind emiterea de cecuri (art. 3 alin. 2 din lege). Existenţa disponibilului la bancă

Page 56: Drept Comercial Marinescu

56

Trăgătorul poate emite cecul numaidacă are la bancă (tras) un disponibil bănesc pentru efectuarea plăţii de către bancă. Acest disponibil (fonduri băneşti) poartă denumirea de provizion sau acoperire. El poate fi un depozit bancar al trăgătorului ori o deschidere de credit în favoarea acestuia. Disponibilul trebuie să existe prealabil emiterii titlului şi să aibă cel puţinvaloarea cecului. Potrivit legii, disponibilul trebuie să reprezinte o sumă de banilichidă, certă şi exigibilă asupra căreia trăgătorul are dreptul să dispună prin cec. Emiterea cecului fără acoperire constituie infracţiune şi se sancţionează încondiţiile art. 84 pct. 2 din lege. Existenţa convenţiei privind emiterea cecurilor Dreptul trăgătorului de a emite cecuri are ca temei convenţia încheiată între client şi bancă. Această convenţie reprezintă raportul fundamental care explică şi justifică emiterea titlului de către trăgător. Prin convenţie, banca autorizează pe client (trăgător) să tragă asupra ei cecuri, obligându-se să efectueze din disponibil plăţile, la ordinul trăgătorului.Convenţia poate fi expresă sau tacită. Ea poate constitui o clauză a contractului privind serviciul de casă pentru client sau a unui credit în numerar acordat de bancă. Emiterea de cecuri fără autorizarea băncii reprezintă infracţiune şi se sancţionează în condiţiile legii (art. 84 pct. 1).

Concepte şi termeni de reţinut

act normativ; iniţiativă legislativă; proiect de lege; preambul; principiu; culegere de acte normative; cod.

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Apreciaţi că cetăţenii trebuie să aibă dreptul să propună legi sau această activitate aparţine

doar parlamentarilor şi Guvernului ? Motivaţi răspunsul. 2. Credeţi că în afară de Constituţie şi alte legi ar trebui adoptate prin referendum ? Motivaţi

răspunsul. 3. Credeţi că în România cetăţeni cunosc prevederile Constituţiei şi ale legilor, în general ?

Dumneavoastră cunoaşteţi prevederile Constituţiei ? Motivaţi răspunsul. 4. Identificaţi părţile constitutive şi elementele de structură ale Constituţiei. 5. Arătaţi ce caracteristici trebuie să aibă stilul şi limbajul actelor normative.

Page 57: Drept Comercial Marinescu

57

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Principiul fundamentării ştiinţifice a actelor normative susţine că:

a) legea este singurul izvor direct al dreptului, fiind cel mai important act normativ b) legea este de esenţă divină c) legea trebuie creată de către Academia română şi de profesorii universitari de drept d) elaborarea actelor normative trebuie să fie făcută de către un colectiv de specialişti din mai multe

domenii de activitate

2. Conceptele de: „dat” şi „construit”: a) sunt o creaţie filozofică fără legătură cu realitatea înconjurătoare b) fac o delimitare între ştiinţa şi tehnica juridică c) sunt modele teoretice folosite numai pentru uzul studenţilor d) sunt o aplicare greşită a teoriei dreptului pur a lui Hans Kelsen e) sunt creaţia dreptului roman şi au stat la baza stabilirii unei metodologii juridice

3. Preambulul actului normativ:

a) exprimă obiectul reglementării juridice b) nu conţine norme juridice fiind o fundamentare a actului normativ c) conţine principii generale d) conţine sancţiuni e) conţine prezumţii juridice absolute

4. Folosirea neologismelor în cadrul unui act normativ:

a) este interzisă prin lege b) este recomandată doar când în limba română nu există un sinonim c) este recomandată de Uniunea Europeană d) este nerecomandată de către doctrina juridică indiferent de situaţie

5. Codificarea presupune:

a) crearea unei colecţii de acte normative b) crearea unui cod de legi c) crearea unor colecţii de speţe d) abrogarea tuturor legilor e) intervenţia Guvernului prin adoptarea unei hotărâri de guvern

Bibliografie obligatorie

Page 58: Drept Comercial Marinescu

58

1. Stanciu D. Cǎrpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2011; 2. Noul Cod Civil, Note , corelaţii, explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011; 3. Ion Dogaru şi colaboratorii, Contractele speciale, Ed. All Beck, 2009.

Unitatea de învăţare 10 Noţiunea şi caracterele procedurii insolvenţei 10.1. Introducere 10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 10.3. Conţinutul unităţii de învăţare

10.3.1. Conceptul respectării dreptului 10.3.2. Fazele aplicării dreptului

10.4. Îndrumător pentru autoverificare

10.1. Introducere Legea insolvenţei este Legea nr.85/2006 prin care s-a simplificat procedura reorganizării şi a falimentului. Pe baza dispoziţiilor legale care stabilesc scopul, căile şi modalităţile de realizare a procedurii insolvenţei, putem preciza că procedura insolvenţei c o n s t i t u i e u n a n s a m b l u d e n o r m e j u r i d i c e p r i n c a r e s e u r m ă r e ş t e o b ţ i n e r e a d e f o n d u r i băneşti pent ru plata datori i lor debitorului care se află în insolvenţă faţă de creditori prin aplicarea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului.

10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – identificarea modalităţilor de aplicare a dreptului; – clarificarea aspectelor legate de influenţa exercitată de

către stat asupra relaţiilor sociale; – examinarea legăturii dintre actul normativ şi actul de

aplicare; – enunţarea fazelor aplicării dreptului dreptului.

2 Mihai Adrian Hotca „Dicţionar de Drept penal”, Editura Editas, Bucureşti, 2004, pag. 70.

Page 59: Drept Comercial Marinescu

59

Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum

respectarea dreptului, realizarea dreptului, aplicarea dreptului, act de aplicare;

– studenţii vor putea să diferenţieze actul normativ de actul de aplicare;

– studenţii vor putea să descrie particularităţile şi caracteristicile unui act de aplicare;

– studenţii vor putea să identifice acei parametri culturali care influenţează respectarea dreptul într-un stat;

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Realizarea dreptului, timpul alocat este de 2 ore.

10.3. Conţinutul unităţii de învăţare

10.3.1. Conceptul respectării dreptului

Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: să existe o conduită ilicită care constă într-o acţiune sau

inacţiune, contrare prevederilor normelor juridice (acţiunea presupune săvârşirea, de către o persoană, a unei acţiuni concrete, prin care se încalcă normele juridice, pe când inacţiunea presupune nesăvârşirea unei acţiuni concrete de către o persoană); cu precizarea că inacţiunea poate fi considerată ca fiind ilicită numai când respectiva persoană avea obligaţia juridică să acţioneze într-un anumit fel (de exemplu să acorde primul ajutor persoanelor care sunt victimele unui accident rutier) şi ea nu a acţionat în acel mod; să existe un rezultat vătămător al respectivei conduite

ilicite (o daună materială, vătămarea sănătăţii, etc); rezultatul conduitei ilicite, care provoacă daune societăţii sau unui individ, încalcă valorile apărate de drept, permite ca în majoritatea cazurilor să se aprecieze pericolul social al faptei ilicite; cu precizarea că importanţa rezultatului conduitei licite poate fi diferită în diferite ramuri de drept. să existe o legătură cauzală între conduita ilicită şi

rezultatul produs, în toate cazurile în care pentru atragerea răspunderii este necesară şi producerea unor consecinţe ilicite, trebuie analizat raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, deoarece stabilirea acestei legături este dificilă şi necesită

Page 60: Drept Comercial Marinescu

60

analizarea minuţioasă a fiecărui caz în parte, în practică, există situaţii în care se manifestă o cauzalitate complexă. să existe vinovăţie din partea subiectului care a făcut fapta

ilicită, deoarece vinovăţia constituie aspectul subiectiv al încălcării normelor juridice şi orice acţiune sau inacţiune umană se caracterizează nu numai prin trăsături materiale, ci constituie şi omanifestare de conştiinţă şi de voinţă.

Din această cauză premisele stabilirii vinovăţiei constau în: caracterul conştient şi voinţa liberă cu care o persoană săvârşeşte o faptă ilicită, ce apare astfel ca o reflectare obiectivă, concretizată material, a unor procese psihice, intelectuale şi volitive, contrare intereselor şi valorilor sociale protejate de normele juridice.

Existenţa vinovăţiei implică capacitatea persoanei de a răspunde pentru faptele sale dând socoteală în faţa societăţii pentru faptele ilicite pe care le-a săvârşit, evaluând corect semnificaţia sancţiunii juridice corespunzătoare faptei comise şi suportând consecinţele negative, care derivă din aplicarea şi executarea respectivei sancţiuni.

Vinovăţia constă în atitudinea psihică a unei persoane faţă de fapta socialmente periculoasă pe care a săvârşit-o şi faţă de consecinţele acelei fapte şi se exprimă sub forma intenţiei (care apare în situaţia în care persoana care a comis încălcarea respectivelor norme a cunoscut caracterul ilicit al acţiunii sau inacţiunii sale şi a prevăzut consecinţele ei ilicite, le-a dorit sau le-a admis) şi a culpei (care apare atunci când persoana prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă sau persoana nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă).

Intenţia poate fi directă (când consecinţele faptei săvârşite au fost urmărite de persoana care le-a provocat, cum este cazul unei infracţiuni de omor, când asasinul îşi împuşcă victima) şi indirectă (când consecinţele faptei săvârşite au fost nu au fost urmărite, dar au fost acceptate, cum este cazul unei infracţiuni de omor în care asasinul aruncă în aer maşina victimei, chiar dacă în maşină se aflau şi alte persoane, a căror moarte nu o urmărea, dar o acceptă ca o consecinţă firească a faptei sale).

Culpa poate fi din imprudenţă (sau cu previziune) când persoana care a comis fapta a prevăzut posibilitatea survenirii unor urmări negative ale faptei sale, pe care nu le-a dorit, nici nu le-a acceptat, dar a crezut că le-ar putea preveni (cum este cazul şoferilor care consideră că au timp să evite un pieton care traversează regulamentar, dar nu reuşesc să facă acest lucru şi îl accidentează) şi din neglijenţă (sau cu uşurinţă) când persoana care a comis fapta nu a prevăzut posibilitatea survenirii unor urmări ilicite, deşi putea sau trebuia să le prevadă (apare atunci când o persoană aruncă de la etaj un ghiveci pe trotuar, deoarece nu mai are nevoie de el, fără să ţină cont că ar putea lovi pe cineva); să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură, în

principiu, răspunderea juridică. Existenţa unor cauze care înlătură vinovăţia, semnifică implicit şi înlăturarea răspunderii juridice, fiind cazuri anume prevăzute de lege şi care diferă de la o ramură de drept la alta.

Cele mai importante cauze care înlătură răspunderea juridică sunt legitima apărare (care constă în săvârşirea unei fapte prevăzute de

Page 61: Drept Comercial Marinescu

61

legea penală pentru înlăturarea unui atac material, direct imediat şi injust, care pune în pericol grav făptuitorul, o altă persoană sau un interes general, fiind o ripostă la un faptă ilegală), starea de necesitate (care este o faptă prevăzută de legea penală pentru a putea salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc), eroarea de fapt (care este falsa reprezentare a făptuitorului cu privire la existenţa unor norme, împrejurări, stări sau situaţii de care depinde caracterul infracţional al faptei) şi nu de drept (care nu are relevanţă în faţa legii, deoarece nimeni nu poate justifica săvârşirea unei infracţiuni pe motiv că nu ştia că este infracţiune, mai ales în cazul infracţiunilor „populare”, cum este violul, tâlhăria sau omorul), beţia accidentală completă2, împotriva voinţei unei persoane (nu şi cea voluntară făcută pentru „a prinde curaj”), etc.

10.3.2. Fazele aplicării dreptului

În cadrul procesului de aplicare a dreptului apar anumite etape

sau faze care trebuie parcurse de instituţia statului abilitată să aplice legea, şi anume:

- o primă etapă constă în stabilirea stării de fapt ce presupune cercetarea şi cunoaşterea de către instituţia statului abilitată a situaţiei concrete, materiale, a împrejurărilor şi cauzelor care au stat la baza apariţiei stării respective de fapt şi care urmează să capete o soluţionare juridică concretizată în luarea unei decizii şi elaborarea actului de aplicare (în fapt în cadrul acestei etape se stabileşte identitatea părţilor implicate, se verifică actele aflate la dosar, se ascultă martorii şi se administrează probe);

- a doua etapă constă în alegerea normei juridice (fiind denumită şi critica normei juridice) şi are ca scop găsirea actului normativ care reglementează respectivele relaţii sociale, dar şi verificarea autenticităţii textului (prin citirea textului publicat în Monitorul Oficial) şi a valabilităţii acestuia (dacă actul normativ nu a fost abrogat expres sau implicit, dacă se aplică la cauza respectivă sub aspectul acţiunii sale în spaţiu sau cu privire la persoană);

- a treia etapă constă în interpretarea actului normativ, activitate la care instituţia de stat abilitată să aplice legea recurge pentru a stabili înţelesul adevărat şi deplin al normei juridice;

- a patra etapă are ca scop elaborarea actului de aplicare(constituind faza finală a procesului de elaborare a unui act normativ) ce conţine soluţia juridică luată în cazul respectiv.

10.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 10

Page 62: Drept Comercial Marinescu

62

Interpretarea dreptului constituie una dintre cele mai importante activităţi juridice fiind un proces extrem de îndelungat, ce are ca scop stabilirea sensului exact şi complet al normelor juridice în baza conceptul „libertăţii interpretării”.

În cadrul activităţii de interpretare a normelor juridice participă mai multe subiecte diferite (fiecare având un rol deosebit) astfel că soluţiile la care acestea ajung sunt diferite, fiecare având importanţa şi forţa sa juridică.

De la aceste considerente porneşte, de altfel, şi cea mai cunoscută clasificare a formelor de interpretare a normelor juridice care împarte activitatea de interpretare în:

- interpretare oficială sau obligatorie care provine de la o instituţie de stat competentă şi care este acceptată de către toată lumea, îmbrăcând forma interpretării generale (ce se caracterizează prin faptul că este făcută de către instituţia care a elaborat actul normativ interpretat şi apare sub forma unui act normativ publicat în Monitorul Oficial ce are aceiaşi forţă juridică cu actul normativ, interpretat fiind obligatorie pentru toată lumea) si a interpretării cauzale (denumită şi judiciară), care este făcută de către instituţiile statului ce au atribuţii în procesul de aplicare a dreptului cu prilejul soluţionării cauzelor (speţelor) concrete şi care are caracter obligatoriu numai pentru părţile implicate în cauza respectivă, fiind cuprinsă în cadrul hotărârii judecătoreşti sau a procesului-verbal încheiat cu ocazia soluţionării cauzei.

- interpretare neoficială sau facultativă (denumită şi doctrinară sau ştiinţifică) care nu este obligatorie, deoarece conţine părerea anumitor specialişti în drept despre conţinutul actelor normative, sfera relaţiilor sociale şi a categoriilor de persoane pe care acestea le reglementează.

Metodele de interpretare a normelor juridice. Tehnica interpretării normelor juridice este denumită în cadrul doctrinei juridice „metodologia

interpretării normelor juridice”, deoarece procedeele tehnice utilizate în examinarea textelor normative de către instituţia de stat sau persoana care face interpretarea au semnificaţia unor metode de interpretare.

Interpretarea gramaticală are drept scop stabilirea sensului exact al cuvintelor şi frazelor precum şi a construcţiilor gramaticale folosite de către legiuitor şi constă în folosirea procedeelor de analiză morfologică şi sintactică a textului actelor normative, pornindu-se la interpretarea normelor juridice de la înţelesul cuvintelor folosite (aşa cum este dat de Academia Română sau chiar de către legiuitor, cum este cazul unor termeni ca „drum public”, „funcţionar public” sau „suprafaţă locativă”) şi de la construcţia frazei (folosirea conjuncţiilor „sau” ori „şi” , a negaţiilor, etc.).

Interpretarea sistematică constă în stabilirea sensului exact al unor norme juridice prin interpretarea întregului act normativ în coroborare cu alte dispoziţii legale aparţinând aceleiaşi instituţii juridice sau ramuri de drept sau chiar unor ramuri de drept diferite, astfel încât întotdeauna să existe un rezultat al interpretării.

Interpretarea istorică constă în stabilirea sensului deplin şi adevărat al normelor juridice, recurgându-se la cercetarea condiţiilor istorice şi social-politice care au determinat adoptarea unui act normativ şi, în funcţie de aceste condiţii, prin determinarea scopurilor urmărite de acest act.

Interpretarea logică, denumită şi „regina metodelor de interpretare” valorifică rezultatele obţinute de celelalte metode de interpretare folosind procedee (cum este cazul prezumţiilor care stabilesc că un lucru este adevărat, chiar dacă nu se ştie sigur că aşa este – prezumţia de nevinovăţie, sau al ficţiunii juridice care presupune că un lucru există cu adevărat, chiar dacă nu ştiu asta cu siguranţă – copilul conceput, dar nenăscut), argumente („a fortiori”, „per a contrario”) şi reguli logice.

Concepte şi termeni de reţinut

respectarea dreptului; aplicarea dreptului; metoda logică; prezumţie; per a contrario; intenţie;

Page 63: Drept Comercial Marinescu

63

culpă; analogie.

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Apreciaţi că reprezentanţii instituţiilor statului trebuie să respecte legea la fel ca ceilalţi

cetăţeni? Motivaţi răspunsul. 2. Precizaţi care est fost impactul aplicării legilor asupra societăţii umane. 3. Credeţi că interpretarea doctrinară trebuie să fie obligatorie pentru instanţele de judecată?

Motivaţi răspunsul. 4. Explicaţi modul de elaborare a unui act de aplicare sancţionator (un proces verbal) . 5. În ce constă analogia ?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Conceptul realizării dreptului presupune:

a) respectarea prevederilor normelor prohibitive b) îndeplinirea prevederilor normelor juridice de către cetăţeni şi organizaţiile sociale c) îndeplinirea prevederilor normelor juridice de către instituţiile statului d) nerespectarea prevederilor normelor prohibitive e) aplicarea normelor juridice de către instituţiile statului competente prin sancţionarea celor

vinovaţi de încălcarea normelor juridice şi restabilirea ordinii juridice conform principiului legalităţii

2. Intre actele de aplicare şi actele normative: a) nu există nici o diferenţă b) există diferenţe care ţin de formă, nu de conţinut, deoarece ambele exprimă voinţa statului c) există diferenţe care ţin de conţinut, deoarece actele de aplicare sunt date în baza actelor

normative d) nu există nici o diferenţă, deoarece actele de aplicare sunt date în baza actelor normative

3. Fazele procesului de aplicare a dreptului sunt:

Page 64: Drept Comercial Marinescu

64

a) stabilirea stării de fapt b) critica normei juridice c) interpretarea normei juridice d) elaborarea actului de aplicare

4. Normele juridice trebuie interpretate deoarece:

a) descriu situaţii şi fapte concrete care s-au petrecut, şi au fost judecate şi condamnate b) se referă numai anumite persoane, precizate în textul legii c) au un caracter general, impersonal şi obligatoriu d) au un caracter particular, personal şi obligatoriu

5. Interpretarea oficială este făcută de către:

a) Parlament b) instituţiile statului c) instanţele de judecată d) doctrina juridică

Bibliografie obligatorie 1. Stanciu D. Cǎrpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2011; 2. Noul Cod Civil, Note , corelaţii, explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011; 3. Ion Dogaru şi colaboratorii, Contractele speciale, Ed. All Beck, 2009.

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE Unitatea de învăţare 1 2 3 4 5 1 a b a a - 2 b a a b, c b 3 a, c, d b a, b, d, e a, d, e - 4 b, c b b b b, c 5 d, e a, c,e a, b, c a, b a, d 6 a, b, c, d,e a, b, c a, b b a 7 a, b, d c a, b, c, e c b 8 a a a d b 9 a b b b b 10

a, b, c, e c a, b, c, d, e c a, b, c

Page 65: Drept Comercial Marinescu

65

Izvoarele de drept reprezintă forme specifice de exprimare a normelor de drept, sursa normelor juridice.Articolul 1 al Codului civil dispune ca:"Sunt izvoare ale dreptuluicomercial legea,uzantele si principiile generale ale dreptului".Din aceste dispozitii reiese ca dreptul comercial are ca izvoare formale legea, uzantele si principiile generale ale dreptului. Cu toate acestea, dreptul comercial are izvoare mai numeroase. In functiede natura lor, izvoarele dreptului comercial sunt clasificare in doua categorii: izvoare normative (legislative) si izvoare interpretative. Izvoare normative ale dreptului comercial Sunt izvoare normative ale dreptului comercial: Constitutia Romaniei, Codul Civil, legile civile speciale, legile comerciale speciale, legislatia europeana primara si secundara, uzantele si principiile generale ale dreptului. Constitutia este legea fundamentala a tarii noastre si, contine principii generale ale dreptului si reglementeaza principiile de organizare a activitatii economice. Astfel, conform Constitutiei, economia Romaniei este o economieide piata, bazata pe libera initiativa si concurenta. Codul Civil. Prin unificarea dreptului privat codul civil devine sursa principala a normelor dreptului comercial.Prin art. 2 din Noul Cod Civil se stipuleaza ca, acest cod este alcatuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile lacare se refera litera sau spiritul dispozitiilor sale.Asadar, Noul Cod Civil reprezinta dreptul comun, inclusiv pentru dreptulcomercial, principalul izvor al dreptului privat.Noul Cod Civil reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimonialedintre persoane, subiecte de drept civil, profesionisti sau neprofesionisti.In acest sens, conform art. 3 din codul civil, dispozitiile sale se aplica siraporturilordintre profesionisti precum si raporturilor dintre acestia si altesubiecte de drept. Regulile speciale, derogatorii de la dreptul comun precum sireguliel ce reglementeaza domeniile neacoperite de Noul Cod Civil sunt inclusein legi speciale. Legile comerciale speciale In codul civil nu sunt reglementate domenii principale ale activitatii comerciale, domenii ce beneficiaza de legi speciale: inmateria societatilor comerciale, a unor contracte sau operatiuni speciale, inmateria insolventei, a titlurilor comerciale de valoare, registrului comertului s.a.si, din aceasta perspectiva, legislatia speciala comerciala reprezinta izvor aldreptului comercial.Prin legi comerciale speciale intelegem toate categoriile de legi: Legileadoptate deParlamentul precum si acte ale Guvernului: Ordonante aleGuvernului sau Ordonante de Urgentaale Guvernului si Hotarari ale Guvernuluiprecum si actele: Norme, Instructiuni, Regulamente,Ordine adoptate de organecompetente. Printre acestea indicam: Legea nr.31/1990 privind societatilecomerciale, Legea nr.26/1990 privind registrul comertului, Legea nr.58/1934privind cambia si biletul la ordin, Legea nr.59/1934 privind cecul, Legea nr.11/1990 privind combaterea concurentei neloiale, Legea nr.85/2006 a insolventei s.a. Dreptul Uniunii Europene sau legislatia europeana. Izvoare ale dreptului comercial sunt normele dreptului Uniunii Europene respectiv, tratateleconstitutive ale Uniunii Europene şi Directivele şi Regulamentele Europene în calitate acestora de reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Conform prevederilor art. 148 alin. 3 din Constituţia României, tratatele constitutive ale Uniunii Europene precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din dreptul intern,cu respectarea actului de aderare. Aceasta prevedere constitutionala are corespondent in art.5 din Noul CodCivil prin care se dispune ca, in materiile reglementate de Noul Cod Civil,normele dreptului Uniunii Europene seaplica in mod prioritar, indiferent decalitatea sau statutul partilor.Acest principiu constitutional al aplicarii prioritare adreptuluI Uniunii Europene a fos timpus prin transpunerea jurispridentei Curtiide Justitie a Uniunii Europene ce a stabilit in cauzele Flaminio Costa c.E.N.E.L., Stato c. Simmenthal si The Queen c. Secretary of State for Transportfaptul ca, dreptului comunitar (al Uniunii Europene) se aplica cu prioritate atuncicand intra in conflict cu normele interne, indiferent de forta normelor nationalecu care intra in conflict: Constitutie, legi organice sau ordinare s.a.

Page 66: Drept Comercial Marinescu

66

Directivele Europene reprezintă legislaţia europeană secundară ce nu au în principiu aplicabilitate directă în legislaţia statelor membre ale UE, fiind necesară transpunerea acestora (adoptarea unor legi sau modificarea celor existente astfel încât legislaţia naţională să fie conformă cu cea europeană). Prin excepţie, atunci când legislaţia naţională este neconformă unei prevederi a uneia din directivele europene, dispoziţia directivei europene poate fi invocată direct în statul membru atât în faţa autorităţilor naţionale, cât şi în faţa instanţelor de judecată, având prioritate faţă de dispoziţia contrară naţională. Regulamentele Europene se aplică direct statelor membre fără a fi necesară transpunerea acestora în legislaţia statelor membre.Cu toate acestea, ca de regulă, statele membre preferă să-şi adapteze legislaţia naţională în maniera similară cu cea aplicabilă directivelor europene. Deciziile nu au aplicabilitate directa, dar s-a considerat ca acele decizii,fiind adresate persoanelor particulare in anumite domenii (concurenta, spreexemplu) pot fi surse de drepturi si obligatii pentru acestia, fiind asimilate inaceste cazuri regulamentelor.Principiile generale ale dreptului Uniunii Europene sunt de aplicabilitatedirecta si prioritara, avand in vedere faptul ca, prin gradul lor de generalitate siimportanta trebuie safie respectate in toate cazurile si in mod neconditionat. Uzantele (uzul, obiceiul sau cutuma) reprezintă o regulă născută din practica socială, folosită vreme îndelungată şi respectată întocmai ca şi o normă juridică obligatorie In intelesul Codului Civil si al practicii comerciale, prin uzante intelegemobiceiul (cutuma) si uzurile profesionale.Articolul 1 din Codul Civil introduce in dreptul romanesc uzantele ca siizvoare normative ale dreptului civil si, implicit, ale dreptului comercial. Cu toateacestea, prin codul civil se stabileste rangul, prioritatea izvoarelor de drept si, dinaceasta perspectiva, ca regula generala, uzantele sunt izvoare ale dreptuluicomercial in cazurile neprevazute de lege, aplicarea lor fiind subsidiara. Ca regula speciala, uzantele sunt izvoare principale ale dreptului civil sicomercial si inmateriile reglementate de lege, dar numai in masura in care legeatrimite expres la acestea.In materie contractuala, prioritatea izvoarelor dreptului este semnificativmodificata in sensul in care, conform prevederilor art.1272 alin.1 din codul civil:"Contractul valabil incheiatobliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar sila toate urmarile pe care practicile statornicite intre parti, uzantele, legea sauechitatea le dau contractului le dau contractului dup anatura lui".Prin urmare, in materia contractuala, uzantele au aceeasi pozitie ca siprevederile legale avand in vedere ca, prin art.1272 alin.1. cod civil nu sestabileste o ordine a surselor utilizate pentru completarea unui contract. Numaiuzantele conforme ordinii publice si bunelor moravuri sunt recunoscute caizvoare de drept. În funcţie de domeniul de aplicare, întâlnim în practica comerciala uzurilocale, uzuri speciale (în funcţie de obiectul contractelor, domeniilor deactivitate, profesii ş.a.) şi uzuri generale ce se aplică tuturor relaţiilor comerciale internaţionale. Cea mai importantă clasificare a uzurilor se realizează în funcţie de izvorul forţei juridice a acestora. Utilizând acest criteriu, clasificăm uzurile în: uzurinormative şi uzuri convenţionale(interpretative). Uzurile normative, de drept, au valoare de normă juridică întocmai ca legeacare trimite la ele în vederea aplicării lor. Uzurile convenţionale îşi trag forţta din voinţa părţilor contractante ce aleg, în temeiul libertăţii contractuale, aplicarea acestor uzuri întregului contract sau numai unei părţi a acestuia. Uzanţele normative au rolul de a completa sau suplini legea, de a înlătura aplicarea legii, iar cele convenţionale au rolul de a interpreta, de a completa şi preciza conţinutul contractelor. În ceea ce priveşte forţa juridică a uzurilor, uzurile normative au aceeaşi putere ca legea, părţile având posibilitatea înlăturării aplicării lor prin manifestare expresă de voinţă. În ceea ce priveşte forţa juridică a uzurilor convenţionale, interpretative,acestea se aplică şi îşi produc efectele numai datorită voinţei părţilor contractante.Conform prevederilor articolului 1 din codului civil, distinctia dintre uzantele normative si cele conventionale este mult estompata fata de conceptiatraditionala.In principiu, uzantele sunt conventionale sau interpretative ori de cate oridomeniul ce face obiectul uzantelor este reglementat de lege si legea nu facetrimitere expresa la aplicarea lor. Aplicarea uzanţelor a ridicat probleme practice mai ales in ceea ce privestedovada existentei si continutului lor. Aceasta deoarece, partea interesata trebuiesa faca atat dovada existentei uzantelor cat si a continutului uzantelor.Uzantele publicate in culegeri elaborate de catre entitatile sau

Page 67: Drept Comercial Marinescu

67

deorganismele autorizate in domeniu se prezuma ca exista, pana la regula contrarie.In vederea inlaturarii dificultatilor aplicarii uzantelor, instituţiile internaţionale le-au codificat şi uniformizat. Bineînţeles că aceasta modalitate de codificare şi uniformizare nu transformă natura uzantelor, nu influenteaza calificarea lor ca fiind normative sau conventionale. Ca regula generala, chiarcodificate şi uniformizate, uzantele interpretative se vor aplica numai dacă părţile contractante aleg în mod expres aplicar ea lor.Prin urmare, independent de modalitatea in care se prezinta uniformizate sipublicate sau nu si indiferent de organismele, entitatile sau institutiiile cerealizeaza publicarea lor, uzantele sunt normative:a) in materiile pe care legea nu le reglementeaza, atunci cand legea nucontineprevederi privitoare la anumite situatii juridice si,b) atunci cand, desi legea reglementeaza oanumita situatie juridice, chiarlegea face trimitere expresa la aplicarea uzantelor acelei situatii juridice.In toate celelalte cazuri, uzantele sunt conventionale si se vor aplica prinvointa expresa a partilor contractante.Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (CCI), instituţie privată, a realizat cele mai multe asemenea codificări şi uniformizări: reguli uniforme privind INCASSO-ul, reguli uniforme privind acreditivul documentar, reguliprivind garanţiile contractuale condiţionate şi necondiţionate, RegulileINCOTERMS 2010, Clauza Model privind hardship-ul (impreviziune), Clauza model privind forţa majoră etc.O altă standardizare a uzanţelor comerciale internaţionale din domeniul vânzării internaţionale a fost realizată prin adoptarea Definiţiilor revizuite de Comerţ American Exterior – RAFTD 1941, ce reprezintă un corespondentamerican al Regulilor INCOTERMS 2010. În aceeaşi materie se remarcă Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional UNCITRAL, FIDIC (Federaţia internaţională a inginerilor consultanţi) etc. Utilizarea Condiţiilor Generale (Uzanţe Convenţionale) la încheierea unui contract, reprezintă o obişnuinţă în activitatea comerciala. Nu in ultimul rand,Principiile privind contractele comerciale internaţionale – elaborate deinstituţii internaţionale în special de UNIDROIT, reprezintă model pentru elaborarea contractelor dar in acelasi timp sunt apreciate ca reprezentand uzanţe comerciale sau profesionale si deci, izvoare ale dreptului comercial. Izvoare interpretative ale dreptului comercial . Doctrina. Fara indoiala, doctrina nu reprezinta izvor de drept insa, este un important instrument de intelegere si aplicare a legii, a uzantelor si a principiilorgenerale ale dreptului. Jurisprudenţa nationala si europeană. Atat jurisprudenţa naţionala cat si cea europeana nu sunt formal recunoscute ca reale izvoare de drept ci doar caizvoare interpretativ al dreptului.Se apreciaza ca, in tara noastra, principiul separatiei puterilor in stat seopune recunoasterii unui asemenea statut hotararilor judecatoresti in conditiile incare, puterea judecatoreasca trebuie sa aplice legea nu sa faca legea.Cu toate acestea, jurisprudenţa europeană a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor omului este obligatorie pentru instanţele naţionale în ceea ce priveşte interpretarea acordată egislaţiei europene şi concordantă prevederilor legale naţionale cu cele europene. Mai mult, ininterpretarea intepretarii si aplicarii corecte a tratatelor constitutive si alegislatieieuropene secundare, prin procedura trimiterilor prealabile, Curtea de Justitie aUniunii Europene pronunta hotarari ce sunt obligatorii nu numai pentru instantelede trimitere ci si pentru celelelalte instante nationale din statele membre aleUniunii Europene.Aceste aspecte ale fortei juridice ale hotararilor pronuntate de instanteleeuropene, au determinat aprecierea lor ca izvoare ale dreptului nostru privat, intemeiul principiului suprematiei dreptului european. PROFESIONIŞTII COMERCIAN I 1.2.1. Noţiuni introductive Schimbarile profunde ce marcheaza activitatea comerciala a ultimelordecenii au influentat in mare masura si participantii la aceasta activitate.Dispozitiile codului comercial roman privind participantii efectivi la activitatea comerciala (in sens de comercianti) erau evident depasite: ”sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile comerciale” – art.7 c.com.rom. Vechimea codului comercial roman nu justifica lipsa totala de atentie acordata acestuia delegiuitorul roman ce putea pentru reactivarea lui sa introduca in corpul acestuiatoate legile de modificare si/sau de completare a dispozitiilor sale, utilizind inacest sens modelul celor mai

Page 68: Drept Comercial Marinescu

68

moderne legislatii comerciale europene. In Franta,acest procedeu se utilizeaza, codificarea legislatiei comerciale reprezentind opreocupare permanenta. Lacunele codului comercial roman privind persoanele ce au calitatea decomerciant au fost acoperite de Legea nr.26/05.11.1990 privind RegistrulComertului ce indica categorii suplimentare de comercianti: comercianţii sunt persoanele fizice şi asociaţiile familiale care efectuează în mod obişnuit acte decomerţ, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial, grupurile europene de interes economic cu caracter comercial şi organizaţiile cooperatiste(art.1 alin.2 din Legea nr.26/1990).Ulterior, prin O.U.G. nr.44/2008 se elimina asociatia familiala ca forma dedesfasurare a activitatii economice de catre persoane fizice si se introduc noiforme deorganizare: intreprinderea individuala si intreprinderea familiala astfelincat, in temeiulart.41 alin. 1 al acestui act normativ, orice referire continuta in alte acte normative la sintagma: ”Persoana fizica au torizata si/sau asociatie familiala” va fi considerata ca fiind facuta la sintagma „persoana fizicaautorizata, intreprindere individuala si/sau intreprindere familiala”, dupa caz. Indicam mai sus faptul ca, in reglementarea anterioara, in articolul 7 dinc.com se stabilea ca: "Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avandcomertul ca profesiune obisnuita, sisocietatile comerciale". In aceste conditii, persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant prin îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 7 din Codul comercial: săvârşirea de fapte de comerţ obiective,cu titlu de profesie la care se adaugă condiţia impusă de doctrină: necesitateasăvârşirii faptelor decomerţ în nume propriu.Această concepţie tradiţională este menţinută şi indicată expres în art. 20din O.U.G. nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale.Prin urmare, autorizarea funcţionării persoanei fizice şi înregistrareaacesteia într –un registru profesional: Registrul comerţului, nu conducea la dobândirea calităţii de comerciant, definitorie în această direcţie fiindîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 7 C.com. Asadar, pana la adoptarea Noului Cod Civil, din perspectiva codului comercial, erau comercianti persoane fizice care savarseau fapte de comert, cutitlu de profesie si in nume propriu precum si societatile comerciale. Noţiunea de profesionist comerciant. In conceptia actuala, a Noului Cod Civil, la raporturile juridice de drept civil, deci si de drept comercial, participa profesionisti si alte subiecte de drept. Prin Noul Cod Civil se elimina notiunea de comerciant, se elimina distinctia dintre comercianti si necomercianti, si se introduce notiunea de profesionist, notiune considerata de autorii Noului Cod Civil ca fiind una integratoare. In aceasta conceptie, continutul integrator al notiunii de profesionistar fi indicat explicit in art. 8 alin.1 din Legea nr.71/2008 prin care sestabileste faptul ca, noţiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil. Pe aceasta linie, la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, termenii şi expresiile din legislaţia civilă şi comercială în vigoare se înlocuiesc cu termenii şi expresiile corespondente din Codul civil. Asadar, de la data intrarii in vigoare a Noului Cod Civil, notiunea decomerciant, in sensul art.7 din codul comercial, este inlocuita cu cea de profesionist. Noul Cod Civil utlizeaza ca si criteriu de determinare a statutului deprofesionist al unei persoane fizice sau juridice, criteriul exploatarii uneiintreprinderi: " Sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza ointreprindere

Page 69: Drept Comercial Marinescu

69

". Si in privinta notiunii de intreprindere Noul Cod Civil preferautilizarea exclusiva a notiunii generale, de gen, fara nicio distinctie intre tipurilede intreprinderi.Astfel, in temeiul Noului Cod Civil, constituie exploatarea intreprinderiiexercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitatiorganizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sauin prestarea de servicii, indiferent daca are sa nu un scop lucrativ (art.3 alin.3din NCC).In mod evident, in sfera de interes a dreptului comercial nu intra toti profesionistii ci numai aceia ce desfasoara activitate economica, mai precis acei profesionisti ce exploateaza o intreprindere economica respectiv, profesionistiicomercianti. Faptul ca, Noul Cod Civil nu face niciun fel de referire la profesionistiicomercianti sau la intreprinderile economice ce au scop lucrativ, nu ne impiedicaca, pe fundamentul conceptual si pe ratiunea oferita de dreptul comun, sarecurgem la prevederile legii speciale pentru a opera cu instrumentele sisemnificatiile oferite acestora de aceste prevederi speciale.Existenta unui regim juridic distinct al profesionistilor comercianti si cel alprofesionistilor necomercianti este sugerat si intr-un act normativ recent: O.G.nr.13/2011 prin care se mentioneaza direct distinctia intre raporturile juridicecare nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ si cele caredecurg din exploarea unei intreprinderi cu scop lucrativ. Cum am indicat mai sus, in legislatia speciala este reglementata notiuneade intreprindere economica si, in temeiul art.2 alin.2 din Noul Cod Civil, inmateria dreptului comercial, putem opera cu aceasta notiune si cu semnificatiaacordata acesteia de legiuirea speciala, derogatorie de la dreptul comun. .