12
Documentaţia tehnologică pentru execuţia unei instalaţii de iluminat interior/exterior: Înainte de începerea oricăror lucrări de instalații electrice interioare ( instalație nouă, mărire de instalație sau separare de instalație) , beneficiarul acestora este obligat să ceară în scris la furnizor, la rețeaua căruia se va racord instalația, aprobarea pentru începerea lucrării. Cererea se face prin intermediul electricianului autorizat care asigură proiectarea și execuția lucrării. Pentru instalațiile de alimentare, potrivit reglementărilor în materie, există unități de specialitate, atestate să execute asemenea lucrări. Atestarea în acest sens se face de ANRE. Ca urmare, instalațiile de alimentare și utilizare a energiei electrice se pot realiza fie de o unitate specializată, dacă aceasta este atestată și pentru instalații de alimentare, fie separat, întâi instalația de utilizare, și apoi instalația de alimentare. Documentația tehnică ce trebuie întocmită și avizele necesare ce trebuie obținute de electricianul autorizat care execută sau conduce lucrarea se referă la cele patru faze principale prin care trece realizarea unei lucrări complete de alimentare și utilizare a energiei electrice și anume: obținerea avizului de racordare; cererea de executare a instalației de alimentare și utilizare; proiectarea instalației de utilizare și alimentare; executarea acestor instalații, recepția și punerea în funcțiune. Consumatorii de energie electrică, cu excepția consumatorilor caznici, au obligația de a obține, înainte de a începe proiectarea instalației de utilizare, avizul de racordare de la furnizorul de energie electrica. Pentru consumatorii caznici, avizul de racordare se consideră obținut în momentul aprobării cererii de alimentare cu energie electrică. Pentru obtinerea avizului de racordare, electricianul autorizat depune la furnizor o cerere si un desen de amplasament al instalatiei de utilizare , din care sa rezulte: adresa viitorului consumator; puterea totală instalată; puterea maximă absorbită; tensiunea de utilizare; factorul de putere; regimul de lucru (număr de schimburi); consumul lunar apreciat de energie electrică. Pe baza acestor date și ținând seama de posibilitățile existente, furnizorul, prin avizul de racordare, stabilește soluția de alimentare și precizează punctul de racordare a noii instalații din rețeaua de distribuție. Dupa obtinerea avizului de racordare, se depune la furnizor cererea de executare a instalatiilor de alimentare si de utilizare. Furnizarea energiei electrice se face numai dupa incheierea de catre beneficiar a unui contract de furnizare a energiei electrice cu S.C Electrica SA. Dosarul definitiv al instalatiei va cuprinde: cererea pentru executarea instalației; declarația executantului, din care să rezulte ca instalația corespunde normativelor, prescripțiilor și reglementărilor în vigoare; planul de situație al imobilului, cu orientarea față de stradă și destinația fiecărei încăperi; schița de instalație cu traseul circuitelor, cu indicarea locurilor de lampă, a intrerupătoarelor, a prizelor, precum și poziția tabloului de distribuție; schema de distribuție, cu secțiunea conductoarelor electrice la plecarea din tabloul de distribuție. Modul de racordare la rețeaua de energie electrică se stabilește de către furnizor. La consumatorii alimentați direct din rețeaua furnizorului, instalațiile se execută cu distribuție monofazată pentru valori ale curenților de până la 30 A și cu distribuție trifazata pentru curenti peste 30A. Transformatoarele de sudura sau alte receptoare monofazate cu valori ale curentilor peste 30 A pot fi alimentate monofazat numai cu aprobarea furnizorului. Amplasarea contoarelor de energie electrica trebuie sa permita inregistrarea si citirea consumului, fara ca aceasta sa fie conditionata de prezenta sau acceptul abonatului.

Documentaţia tehnologică pentru execuţia unei instalaţii ......Se interzice taierea de santuri sau goluri in stalpi sau grinzi de beton armat , in general, in elementele de rezistenta

  • Upload
    others

  • View
    11

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

  • Documentaţia tehnologică pentru execuţia unei instalaţii de iluminat interior/exterior:

    Înainte de începerea oricăror lucrări de instalații electrice interioare ( instalație nouă, mărire de instalație sau

    separare de instalație) , beneficiarul acestora este obligat să ceară în scris la furnizor, la rețeaua căruia se va

    racord instalația, aprobarea pentru începerea lucrării.

    Cererea se face prin intermediul electricianului autorizat care asigură proiectarea și execuția lucrării.

    Pentru instalațiile de alimentare, potrivit reglementărilor în materie, există unități de specialitate,

    atestate să execute asemenea lucrări. Atestarea în acest sens se face de ANRE.

    Ca urmare, instalațiile de alimentare și utilizare a energiei electrice se pot realiza fie de o unitate

    specializată, dacă aceasta este atestată și pentru instalații de alimentare, fie separat, întâi instalația de

    utilizare, și apoi instalația de alimentare.

    Documentația tehnică ce trebuie întocmită și avizele necesare ce trebuie obținute de electricianul

    autorizat care execută sau conduce lucrarea se referă la cele patru faze principale prin care trece realizarea

    unei lucrări complete de alimentare și utilizare a energiei electrice și anume:

    obținerea avizului de racordare;

    cererea de executare a instalației de alimentare și utilizare;

    proiectarea instalației de utilizare și alimentare;

    executarea acestor instalații, recepția și punerea în funcțiune. Consumatorii de energie electrică, cu excepția consumatorilor caznici, au obligația de a obține, înainte

    de a începe proiectarea instalației de utilizare, avizul de racordare de la furnizorul de energie electrica.

    Pentru consumatorii caznici, avizul de racordare se consideră obținut în momentul aprobării cererii de

    alimentare cu energie electrică.

    Pentru obtinerea avizului de racordare, electricianul autorizat depune la furnizor o cerere si un desen de

    amplasament al instalatiei de utilizare , din care sa rezulte:

    adresa viitorului consumator;

    puterea totală instalată;

    puterea maximă absorbită;

    tensiunea de utilizare;

    factorul de putere;

    regimul de lucru (număr de schimburi);

    consumul lunar apreciat de energie electrică. Pe baza acestor date și ținând seama de posibilitățile existente, furnizorul, prin avizul de racordare,

    stabilește soluția de alimentare și precizează punctul de racordare a noii instalații din rețeaua de distribuție.

    Dupa obtinerea avizului de racordare, se depune la furnizor cererea de executare a instalatiilor de

    alimentare si de utilizare.

    Furnizarea energiei electrice se face numai dupa incheierea de catre beneficiar a unui contract de

    furnizare a energiei electrice cu S.C Electrica SA.

    Dosarul definitiv al instalatiei va cuprinde:

    cererea pentru executarea instalației; declarația executantului, din care să rezulte ca instalația corespunde normativelor, prescripțiilor și

    reglementărilor în vigoare;

    planul de situație al imobilului, cu orientarea față de stradă și destinația fiecărei încăperi; schița de instalație cu traseul circuitelor, cu indicarea locurilor de lampă, a intrerupătoarelor, a

    prizelor, precum și poziția tabloului de distribuție;

    schema de distribuție, cu secțiunea conductoarelor electrice la plecarea din tabloul de distribuție. Modul de racordare la rețeaua de energie electrică se stabilește de către furnizor.

    La consumatorii alimentați direct din rețeaua furnizorului, instalațiile se execută cu distribuție

    monofazată pentru valori ale curenților de până la 30 A și cu distribuție trifazata pentru curenti peste 30A.

    Transformatoarele de sudura sau alte receptoare monofazate cu valori ale curentilor peste 30 A pot fi

    alimentate monofazat numai cu aprobarea furnizorului.

    Amplasarea contoarelor de energie electrica trebuie sa permita inregistrarea si citirea consumului,

    fara ca aceasta sa fie conditionata de prezenta sau acceptul abonatului.

  • Repartizarea pe faze respectiv pe circuitele de alimentare a receptoarelor electrice trebuie sa se faca

    astfel incat sa se asigure o incarcare cat mai echilibrata a acestora.

    Conductoarele, barele, tuburile, se pot dispune pe trasee comune cu traseele altor instalatii cu

    conditia ca instalatia electrica sa fie dispusa: deasupra conductelor de apa, de canalizare si de gaze petroliare

    lichefiate, sub conductele de gaze naturale si sub conducte calde ( cu temperatura peste 40 grade).

    Trebuie evitata amplasarea instalatiilor electrice pe trasee comune cu acelea ale altor instalatii sau

    utilaje care ar putea sa le pericliteze in functionare normala sau in caz de avarie.

    Montarea pe materiale combustibile a conductoarelor electrice cu izolatie normala , a cablurilor fara

    incalzire la propagarea flacarii, a tuburilor din materiale plastice, a aparatelor si echipamentelor electrice cu

    grad de protectie inferior IP 54, se face interpunand materiale incombustibile intre acestea si materialul

    combustibil sau elemente de distantare:

    straturi de tencuiala de minmim 1 cm grosime sau placi din materiale electroizolante incombustibile cu grosime de minim 0,5 cm , cu o latime care depaseste cu cel putin 3 cm pe toate laturile elementul

    de instalatie electrica;

    elemente de sustinere din materiale incombustibile ( de exemplu console metalice) care distanteaza elementele instalatiei electrice cu cel putin 3 cm fata de elementul combustibil.

    Masurile pentru evitarea contactului direct cu materialul combustibil se aplica atat la montarea

    aparenta cat si la montarea sub tencuiala a elementelor instalatiilor electrice.

    Elemente constructive ale instalatiei electrice interioare

    Se recomanda ca tuburile sa fie montate pe suprafetele interioare ale peretilor, evitandu-se traseele pe

    suprafetele exterioare ale cladirii. Se admite montarea ingropata a tuburilor in izolatia teraselor sau

    acoperisurilor, cu conditia ca dozele sa fie montate in interiorul cladirii.

    Se interzice taierea de santuri sau goluri in stalpi sau grinzi de beton armat , in general, in elementele

    de rezistenta ale constructiilor, in scopul montarii ingropate a tuburilor. In incaperile de bai si bucatarii se

    recomanda sa nu se instaleze doze. Nu se admite trecerea prin aceste incaperi cu circuite care servesc pentru

    alimentarea receptoarelor din alte incaperi.

    Prizele se vor monta la inaltimea de peste 0,10 m , masurate de la axul lor pana la nivelul pardoselii

    finite.

    In incaperile unde se gasesc numai lavoare si grupuri sanitare, fara dusuri, se admite montarea

    intrerupatoarelor. Se interzice montarea prizelor in astfel de incaperi , cu exceptia prizelor speciale pentru

    masini de ras.

    In bucatarii se admite montarea intrerupatoarelor, precum si a prizelor cu contact de protectie.

    Legaturile electrice intre conductoarele izolate pentru imbinari sau derivatii se face numai in

    accesorii special prevazute in acest scop ( doze, cutii de legatura).

    Se interzice executarea legaturilor electrice in interiorul tuburilor sau tevilor de protectie, plintelor,

    golurilor din elementele de constructie si trecerilor prin elementele de constructie.

    Legaturile conductoarelor izolate se acopera cu material electroizolant ( de exemplu tub de varnis ,

    banda izolanta, capsule izolante) care trebuie sa asigure legaturilor acelasi nivel de izolatie ca si al

    conductoarelor.

    Legaturile prin imbinari sau derivatiile intre conductoarele de cupru se face prin rasucire si matisare,

    prin cleme speciale , sau prin presare cu scule si accesorii corespunzatoare. Legaturile prin imbinari sau

    derivatii intre conductoare de aluminiu se fac prin cleme speciale ( cu suprafete de strangere striate si

    elemente elastice) prin presare cu scule adecvate si elemente de racord speciale, prin metelizare asociata cu

    lipire sau prin sudura.

    Inainte de executarea legaturii, capetele conductoarelor de aluminiu se curata de oxizi. Face exceptie

    legatura executata prin presare, care nu necesita o astfel de pregatire. Se interzice executarea legaturilor

    electrice la conductoare de aluminiu prin simpla rasucire.

    Legaturile intre conductoare de cupru si aluminiu se fac prin cleme speciale (cupal) metalizare

    asociata cu lipire sau prin presare.

    Legarea conductoarelor la aparate, echipamente, masini, elemente metalice, se face prin strangere

    mecanica cu suruburi, in cazul conductoarelor cu sectiuni mai mici sau egale cu 10 mm2 si direct sau prin

    intermediul papucilor sau al elementelor speciale , in cazul conductoarelor cu sectiuni egale sau mai mari de

  • 16 mm2. La conductoarele care se leaga de elemente mobile, legaturile se prevad cu elemente elestice sau

    suprafete striate.

    Se folosesc urmatoarele culori de marcare a conductoarelor electrice izolate si cabluri de curent

    alternativ:

    verde/galben , pentru conductoare de protectie; albastru deschis pentru conductor neutru; alb, cenusiu deschis, negru pentru conductoare mediane sau neutre; maro sau rosu pentru conductoare de faza sau pol.

    Conductoarele electrice care apartin acelueasi circuit electric , inclusiv conductorul de protectie,

    trebuie instalate in acelasi elememt de protectie ( tub, gol de plinta, profil, gol de element de constructie).

    Conductoarele electrice care apartin mai multor circuite electrice pot fi instalate in acelasi element de

    protectie sau gol, daca sunt indeplinite simultan urmatoarele conditii:

    toate conductoarele sunt izolate pentru aceeasi tensiune; intre sectiunile conductoarelor este o diferenta de cel mult 3 trepte; fiecare circuit este protejat impotriva scurtcircuitelor; toate circuitele au in comun acelasi aparat general de comanda si protectie, fara intermediul unui

    transformator;

    Pot fi instalate in acelasi element de protectie sau gol, conductoarele electrice cu aceleasi functiuni

    sau cu functiuni diferite care deservesc acelasi aparat, receptor sau echipament electric numai daca sunt

    indeplinite simultan urmatorele conditii:

    intre circuite nu pot aparea influiente; conductoarele lor sunt izolate pentru aceleasi tensiuni; fiecare circuit este protejat separat impotriva supracurentilor.

    Tragerea conductorelor in tuburi se executa dupa montarea tuburilor, respectiv a plintelor , dupa

    uscarea tencuielii, daca acestea au fost montate ingropat. Tuburile si tevile se instaleaza pe trasee verticale

    sau orizontale. Exceptii se admit numai in cazurile in care, justificat, astfel de trasee nu pot fi realizate (de

    exemplu casa scarii).

    Se admit trasee oblice (pe drumul cel mai scurt si in cazul tuburilor montate pe plansee sau inglobate

    in beton precum si la traseele golurilor din plansee si din panouri din beton. Se admit trasee oblice si in cazul

    planseelor din lemn, dar cu utilizarea obligatorie a tuburilor metalice pozate aparent.

    Imbinarea si curbarea tuburilor si tevilor precum si racordarea lor in doze, aparate, echipamente sau

    utilaje electrice se face cu accesorii corespunzatoare tipului respectiv de tub sau teava, folosindu-se cu

    prioritate accesorii prefabricate ( mufe, curbe).

    Acestea se realizeaza si se instaleaza impreuna cu tubul sau teava, astfel incat sa asigure cel putin

    rezistenta mecanica, izolarea electrica , etansarea, rezistenta la coroziune, la caldura ca si tuburile sau tevile

    respective. Curbarea tuburilor se executa cu raza interioara de minim 5-6 ori din diametrul exterior al

    tubului la montaj aparent si egala cu minim de 10 ori diametrul exterior al tubului la montaj ingropat.

    Legaturile sau derivatiile la conductoarele electrice montate in tuburi se fac in doze sau cutii de

    distributie. Dozele sau cutiile de distibutie se instaleaza cu prioritate pe suprafetele verticale ale elementelor

    de constructie.

    Se interzice montarea dozelor pe pardoseala podurilor. Ele se instaleaza in incaperile de la ultimul

    etaj al cladirii sau daca aceasta nu este posibil, pe peretii podurilor sau pe partile laterale ale grinzilor.

    Ramificarea din traseul principal se face folosind o doza in punctul de ramificatie. Doze de tragere a

    conductoarelor electrice in tuburi se prevad pe trasee drepte la distanta de maxim 25 m si pe trasee cu cel

    mult 3 curbe, la distanta de maxim 15m.

    Utilizarea plintelor, canalelor sau altor profile se recomanda indeosebi in cladiri care se renoveaza si

    in cladiri din elemente de constructie in care executarea de santuri pentru montarea tuburilor sau

    conductoarelor este deficila sau trebuie evitata ( ex panouri mari din beton, pereti din ipsos, BCA, etc)

    In plinte, canale si alte profile similare se pot monta circuite de iluminat si de prize cat si circuite de

    curenti slabi ( radio, TV, telefonie, etc). In acest caz, circuitele de curenti slabi se vor poza in canale

    separate.

    Intrerupatoarele, comutatoarele si butoanele de lumina se monteaza numai pe conductorul de faza.

    Intrerupatoarele, comutatoarele si butoanele de lumina se monteaza la inaltimea de 0,6-1,5 m masurata de la

    axul aparatului pana la nivelul pardoselii finite. Intrerupatoarele si comutatoarele din circuitele electrice

  • pentru alimentarea lampilor fluorescente se aleg pentru un curent nominal de minim 10A. In cazul in care

    circuitul alimenteaza un corp de iluminat cu o singura lampa fluorescenta se admit intrerupatoare cu un

    curent nominal de 6A.

    In incaperile de locuit se prevad in fiecare incapere cel putin doua prize. In dependinte ( bucatarie,

    vestibul, culuar, boxa,) se prevad prize dupa necesitati. Este obligatorie folosirea prizelor cu contact de

    protectie in incaperi unde se folosesc calculatoare.

    Sigurantele fuzibile se folosesc numai calibrate si in executie inchisa. Se interzice folosirea

    sigurantelor ca aparate de conectare si deconectare. Tablourile de distributie pot fi in constructie inchisa sau

    in constructie deschisa. Ele se instaleaza astfel incat inaltimea laturii de sus a tabloului fata de pardoseala

    finita sa nu depaseasca 2, 3 m.

    Circuitele de iluminat trebuie sa fie distincte de circuitele de priza.

    Se admit doze comune pentru circuitele de iluminat si de prize, daca circuitele respective

    functioneaza la aceeasi tensiune.

    Stabilirea circuitelor de iluminat se face cu conditia de a nu depasi o putere instalata de 3kw pe un

    circuit monofazat si de 8kw pe un circuit trifazat. Fac exceptie circuitele de lumina din locuinte unde puterea

    instalata pe un circuit de iluminat poate fi:

    1,5 kW in cazul in care puterea instalata pe apartament este de 10kW; 1kW in cazul in care pe apartament puterea instalata este de 6kW.

    In cladirile de locuit trebuie sa se prevada cel putin cate un loc de lampa in fiecare incapere de locuit

    si dependinta.

    Stabilirea numarului de prize in cladirile de locuit si social-culturale se face considerand o putere

    instalata de 2kW pe circuit. In locuinte, pentru receptoare cu puteri de maxim 2,5 kW (ex. masini de spalat,

    aparate de climatizare) se prevede cate un circuit de prize separat. Prizele dintr-o incapere de locuit vor fi

    toate cu contact de protectie.

    Alimentarea transformatorului de sonerie sau soneriei de 220 v se face dintr-un circuit de iluminat

    normal, dintr-un circuit de prize sau direct din tabloul de distributie.

    Conductorul de faza se leaga prin intermediul intrerupatorului/comutatorului la dulia lampii la borna

    de interior iar conductorul neutru la borna conectata la partea filetata a duliei.

    Fazele si operatiile tehnologice necesare la executarea lucrarii

    Pregatirea locului de munca:

    studierea documentatiei de executie si confruntarea acesteia cu situatia din teren; verificarea cantitativa si calitativa a materialelor ce urmeaza a fi utilizate; verificarea calitativa si cantitativa a sculelor si dispozitivelor de lucru, a mijloacelor de protectie si

    echipamentului de lucru.

    Trasarea instalatiei consta in insemnarea cu creta a traseului circuitelor de la tabloul de distributie la locurile

    de lampa si priza.

    Conform traseelor indicate in documentatia de executie se stabilesc locurile de montare a tabloului

    de distributie, a dozelor de ramificatie, si aparate, a prizelor si intrerupatoarelor, precum si a corpurilor de

    iluminat.

    In cazul cand din diferite motive nu se poate respecta traseul indicat in proiect, se vor face

    modificarile necesare, cu respecterea prevederilor normativelor in vigoare.

    Executarea santurilor se face pe cat posibil pe rosturile zidariei. Daca la executarea santurilor se

    intalnesc grinzi din materiale combustibile, acestea se vor proteja cu un strat de mortar gros de un 1cm sau

    cu fasii de tabla sau azbest , a caror latime sa depaseasca cu cel putin 3 cm diametrul exterior al tubului.

    Locasurile pentru dozele de ramificatie si pentru dozele de aparate vor avea adancimea corespunzatoare

    pentru a se putea monta capacele si aparatele la nivelul tencuielii

    Montarea tuburilor de protectie si a dozelor

    Tuburile de protectie se pot monta aprent sau ingropat. Se instaleaza cate o doza la maxim 3 curbe, pentru

    conductoarele din cupru si cate o doza la maxim 2 curbe pentru conductoarele din aluminiu. Pe traseele in

    linie dreapta, la maxim 10m , se intercaleaza doze de trecere. Pe traseul orizontal, se prevede o usoara

    inclinatie de 0,5-1 % a tuburilor, pentru evitarea strangerii apei de condensatie in interiorul tuburilor.

    Montarea conductoarelor in tuburi

  • Introducerea conductoarelor in tuburi se face numai dupa ce acestea au fost momtate si numai dupa ce

    tencuiala s-a uscat. In timpul uscarii tencuielii, capacele dozelor vor fi scoase.

    Montarea tabloului de distributie

    Montarea tablourilor se face in vestiare, holuri, sau coridoare cu acces usor.

    Executarea legaturilor electrice

    In dozele de derivatie si de aparat se lasa o rezerva de minim 70 mm capetele conductoarelor. La corpul de

    iluminat, se lasa la capat o rezerva de minim 150 mm.

    Montarea aparatelor de conectare

    Intrerupatoarele, comutatoarele, si butoanele de iluminat se monteaza numai pe conductoarele de

    faza.

    Montarea corpurilor de iluminat si instalarea lampilor electrice

    Lampile de orice fel se alimenteaza intre faza si nul. La contactul exterior al duliei se leaga

    conductorul de nul de lucru.

    Scule si dispozitive de lucru, mijloace de protectie si echipamente de lucru

    Pentru executarea unei instalatii electrice interioare sunt necesare urmatoarele scule:

    ciocane diferite; dalti diferite; bormasina cu percutor; polidisc; trusa de scule ce cuprinde: surubelnite, chei, etc. burghie diferite; ampermetru; voltmetru;

    Pentru evitarea accidentelor, muncitorii care executa instalatia electrica interioara trebuie sa poarte

    echipament de protectie, manusi electroizolante, cizme electroizolante si casca de protectie.

    Materialele necesare efectuarii lucrarii

    Pentru executarea instalatiilor electrice interioare sunt necesare urmatoarele materiale:

    conductoare electrice; doze de legatura si doze de aparate; tuburi de protectie; intrerupatoare; corpuri de iluminat; tablou de distibitie cu sigurante; prize.

    Alegerea conductoarelor pentru instalatii electrice interioare:

    In functie de materialele utilizate, sectiunile minime pentru conductoarele electrice se aleg conform

    normaticului I7.

    Verificarea si receptia instalatiilor electrice interioare

    La incheierea lucrarii, executantul va ferifica:

    modul cum au fost respectate la lucrare prevederile proiectului de executie; aspectul estetic al lucrarii; calitatea legaturilor in doze, la aparate si tabloul de distributie; modul de fixare a aparatelor si a lampilor; modul de realizare si functionare corecta a instalatiei de protectie; asigurarea rezistentei de izolatie a instalatiei; modul de realizare a protectiei prin sigurante fuzibile, asigurandu-se selectictivitatea si sensibilitatea

    necesara.

  • Verificarea finala trebuie sa se faca cu deosebit spirit de raspundere, pentru a nu se strecura greseli ,

    abateri sau omisiuni in executarea instalatiilor electrice. Uneori, aspecte chiar de detaliu, scapate la

    verificare, conduc la accidente sau greutati in exploatarea instalatiei.

    Avand in vedere cele de mai sus, enumeram in continuare cateva operatiuni de detaliu. Astfel, se

    verifica daca tabloul de distributie corespunde din punct de vedere calitativ, daca elememtele de protectie

    sunt montate conform prescriptiilor, daca bornele de intrare si de iesire sunt protejate, daca nu sunt innadiri

    in spatele lor, sau plecari de circuite neasigurate.

    Se verifica daca s-au prevazut coloane corect dimensionate intre contor si tabloul general, si intre

    acesta si tablourile secundare.

    Se verifica daca s-au montat pe tablourile de distributie sigurante regulamentare pentru circuite ,

    potrivit cu intensitatea de regim a conductoarelor, respectiv a receptoarelor.

    Se verifica daca numarul si sectiunea circuitelor corespund cu cele din proiect.

    Se verifica daca nu s-au facut inadiri in tuburi sau intercalari de conductoare de slaba calitate sau de

    sectiuni diferite. De asemenea, se desfac capacele de la doze si se cerceteaza felul in care s-au facut

    legaturile. Se verifica daca s-au lasat in doze sau la locurile de lampa capetele de rezerva de lungimi

    corespunzatoare.

    Se verifica daca nu s-au montat intrerupatoare sau prize in bai, si daca in bucatari s-au prevazut prize

    speciale corespunzatoare.

    Exemplul 1 privind instalatiile electrice pentru un apartament

    Instalatie electrica cu BMP

  • Circuit de iluminat cu releu

  • Întrerupător cap scară și cruce

  • Exemplul 2 de

    Memoriu technic privind instalatiile electrice

    1. Generalitati

    Lucrarea se executa in baza comenzii beneficiarului privind elaborarea proiectului „Extindere si

    modernizare gradinita , comuna X, sat Y, judetul W” . In partea de instalatii electrice a lucrarii sunt stabilite solutiile tehnice pentru:

    − alimentarea cu energie electrica si distributie in cladire,

    − instalatie de iluminat general si de prize

    − instalatia de iluminat de securitate

    − instalatia de forta

    − instalatia de protectie.

    In cadrul prezentei lucrari se prevede / conform temei de proiectare/ inlocuirea integrala ale instalatiilor

    electrice existente, care nu sunt corespunzatoare actualelor prescriptii tehnice .

    2. Descrierea lucrariilor

    2.1 Alimentarea cu energie electrica si distributie in cladire

    Alimentarea cu energie electrica a gradinitei modernizate , a carei putere absorbita se estimeaza la Pa=5,00

    kW, se va realiza de la reteaua de joasa tensiune a localitatii. Solutia concreta de alimentare se va stabili in

    Avizul de racordare al S.C. ELECTRICA S.A , ce se va obtine prin grija beneficiarului.

    Limita de proiectare a lucrarii de instalatii electrice interioare proiectate vor constituie bornele de plecare al

    blocului de masura si de protectie ( BMP) amplasat pe fatada principala a cladirii gradinitei. De la BMP se

    alimenteaza tabloul general TD printr-o coloana monofazata cu FY 3x4 mmp in tub de protectie IPY

    D=18/16 mm.

    Distributia energiei electrice in gradinita se va realiza de la tabloul general de distributie TG, care se va

    amplasa in holul de intrare.

    2.2 Instalatia de iluminat general si de prize

    Instalaţia electrică de iluminat asigură cerinţele atăt cantitative (nivel de iluminare) cât şi calitative

    (distribuţie, culoare, grad de protecţie, etc) impuse de prescripţiile tehnice în vigoare pentru această

    categorie de clădiri.

    Numarul corpurilor de iluminat s-a determinat pe baza iluminarilor medii alese astfel:

    -sala gradinita – 300 lx

    -ludoteca - 300 lx

    -grup sanitar – 150 lx

    -hol - 100 lx

    -centrala termica –150 lx

    Se vor utiliza urmatoarele tipuri de corpuri de iluminat in functie de destinatia incaperii (in functie de

    locul de montaj) :

    • in sali se vor monta corpuri de iluminat tip FIAG-11 LED , 2x18 W – / ELBA, cu gratar de protectie , si

    utilizand tuburi fluorescente alb-cald

    • in grup sanitar / incaperi cu degajari de umiditate / se vor monta corpuri de iluminat tip FIPAD-05 LED ,

    18W

    • in hol se va monta corp de iluminat tip FIAG-11 LED , 2x18W / ELBA/

    • in CT se va monta corp de iluminat tip FIPAD-05, LED 2x18 W /ELBA/, cu KIT pentru iluminat de

    siguranta

    Pentru economisirea energiei electrice in timpul exploatarii, comanda iluminatului in sali se prevede

    a se face in trepte, utilizand comutatoare in serie.

    Instalatia de iluminat se va executa cu conducte de cupru FY in montaj ingropat in tuburi de protectie

    IPY., cu conducte FY , respectiv in tuburi de protectie ignifuge pe suprafete combustibile.

    Prizele bipolare vor fi cu contact de protectie si cu protectie pentru copii / in sali/.

    2.3 Instalatia de iluminat de securitate

    Conform normativului I7-2011 iluminatul de securitate se compune din urmatoarele categorii :

    a. iluminat de securitate pentru evacuare din cladire

    b. iluminat de securitate pentru interventii

  • a. Iluminatul de securitate pentru evacuarea din cladire trebiue sa asigure identificarea si folosirea in conditii

    de securitate a cailor de evacuare.Acest tip de iluminat se prevede in fiecare sala de grupa si in grupuri

    sanitare .Corpurile de iluminat vor fi de tip caseta luminoasa cu un tub LED 2 W, avand o autonomie de

    functionare de 1,5 h , in cazul caderii tensiunii de 230V. Timp de punere in functiune 5 sec.

    b. Iluminatul de securitate pentru interventie este prevazut in centrala termica, utilizand un corp de iluminat

    tip FIPAD -05 LED , 2x18W cu KIT pentru iluminat de siguranta pentru un timp de functionare de 1,5

    h.Timp de punere in functiune: 5 sec

    2.4. Instalatia de forta

    Instalatia de forta consta din circuitele de alimentare si de protectie ale urmatoarelor receptoare : boiler

    electric, electrovana de inchidere gaz si cazan de incalzire centrala.

    Circuitul de alimentare a electrovanei de inchidere gaz este inseriat cu un detector de gaz , care in caz de o

    concentratie de 2% gaz metan in centrala termica , intrerupe furnizarea gazului.

    2.5. Instalatia de protectie

    Pentru protectia personalului de exploatare si intretinere impotriva tensiunilor accidentale de atingere

    indirecta se prevede sistemul de protectie TN-S adica legare la nul de protectie cumulat cu legare la priza de

    pamant, conducta de protectie fiind separata de nulul de lucru.

    Protectia la socuri de curent se asigura prin prevederea in tablourile electrice a intrerupatoarelor cu protectie

    diferentiala la fiecare circuit de priza.Prezenta acestor intrerupatoare mareste si rezistenta la foc a

    constructiei.

    Suplimentar se mai prevede in centrala termica o instalatie de egalizare de potential, prin legarea tuturor

    partilor metalice ale instalatiilor la bara de egalizare potential (BEP), care la randul sau este legata la o priza

    artificiala de pamant de 4 ohm. Priza de pamantare se va forma din electrozi din teava de otel zincat de 2”,

    de 2,00 m lungime, si platbanda din otel zincat 40x4 mm.

    Tablou electric TD, echipat cu:

    Materiale: /Schneider Electric sau similar/