Author
others
View
10
Download
0
Embed Size (px)
TEZĂ DE DOCTORAT
IMPACTUL INFRACŢIONALITĂŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
ASUPRA DEZVOLTĂRII
(REZUMAT)
Conducător ştiinţific: Prof. universitar dr. Doctor Honoris Causa DAN POPESCU
Doctorand, Gheorghe Roghină
UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
Sibiu 2008
1
MOTTO:
„Viaţa noastră ca şi Totul în care ne
aflăm e alcătuită întrun mod neînţeles
din libertate şi necesitate”
Goethe
2
INTRODUCERE
În perioada de tranziţie, România sa caracterizat prin incapacitatea valorificării
avantajelor economice, sociale, demografice, culturale, educaţionale şi informaţionale ale
sistemului capitalist. Cauzele acestei stări de lucruri rezidă în faptul că mediul economic
românesc a avut, în această perioadă, ca specific înlocuirea concurenţei cu clientelismul
politic, obţinerea, de fapt, a unui loc preferenţial pe piaţă nu prin lupta de concurenţă, ci prin
sprijin politic şi guvernamental; de asemenea, populaţia, în marea ei majoritate, are o atitudine
şi un comportament de tip colectivistegalitarist, considerând că este dreptul ei să fie o
„populaţie asistată”, percepândui pe cei care au iniţiativă individuală şi sunt adevăraţi
profesionişti ca pe nişte infractori. La acestea mai sunt adăugate şi alte explicaţii, la fel de
reale şi plauzibile, care ţin de modul în care Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială
au evaluat situaţia României în perioada de tranziţie. Este vorba de faptul că sa subestimat
echilibrul ce trebuia realizat între costul economic şi cel social al reformei, comprimânduse
consumul, cu efecte negative în planul politicii bugetare. Astfel, suplimentarea veniturilor la
buget, realizată prin sporirea fiscalităţii, nu a condus la o creştere corespunzătoare a
cheltuielilor pentru investiţii şi dezvoltare, ci a cheltuielilor pentru consumul social.
Rezultatul a fost că, în loc să asistăm la o dezvoltare economică prin procese
investiţionale, sa ajuns la o creştere a finanţării politicilor de subvenţii şi plăţi sociale.
Totodată, sau produs în ţara noastră mari întârzieri în privatizare şi în restructurarea
sectoarelor cu pierderi. Fiscalitatea ridicată a depreciat mediul economic românesc şi mai
mult, nu numai prin dispariţia unui număr important de întreprinderi care nu au putut face faţă
fiscalităţii, dar şi pentru că a condus la dezvoltarea unor practici de economie subterană, de la
evaziune fiscală la contrabandă 1 .
Evoluţia fenomenului criminalităţii economicofinanciare se află în strânsă corelaţie
cu dinamica întregului ansamblu economicosocial, constituind o reflectare indirectă a
disfuncţionalităţii acestuia 2 .
În ultimii doi ani, în contextul în care România este stat membru UE, sau făcut unele
progrese în prevenirea şi combaterea crimei organizate şi a corupţiei, atât în plan legislativ,
cât şi în cel al aplicării în practică a legislaţiei 3 .
1 Comaniciu C. Fiscalitatea – valenţe multidimensionale, Editura Universităţii „Lucian Blaga”Sibiu, Sibiu , 2005, pag. 53 2 Banciu D. – Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2002, pag. 146 3 Legea 521 din 24.11.2004 privind modificarea şi completarea Legii 78 din 08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi O.U. 124 din 6 septembrie 2005.
3
Activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii a impus realizarea unei strategii
globale care include măsuri economice, sociale, tehnicoorganizatorice şi legislative
referitoare la toate sferele economicosociale.
În ceea ce priveşte legislaţia penală, sau elaborat norme legislative care definesc şi
incriminează activităţile cuprinse în sfera criminalităţii economicofinanciare organizate, care
permit ridicarea operativă a imunităţii unor personalităţi oficiale care sar afla în astfel de
structuri, care permit folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere şi înăsprirea sancţiunilor
pentru persoanele depistate că practică acte de criminalitate economicofinanciară.
De asemenea, au fost stabilite strategii preventive destinate, în special, ocrotirii
instituţiilor financiarbancare, care vizează: instruirea în domeniul tehnic, economic şi juridic
a organelor abilitate să lovească în criminalitatea economicofinanciară, în scopul unei mai
bune înţelegeri a operaţiunilor financiare, al limitării secretului bancar, al întăririi rolului
instituţiilor financiare în semnalarea operaţiunilor dubioase, al extinderii cooperării dintre
sistemul financiarbancar şi organele abilitate pentru combaterea şi estomparea criminalităţii
economicofinanciare.
Strategia de prevenire a criminalităţii organizate 4 acoperă un domeniu foarte întins şi
diversificat, iar sectoarele şi subiectele care solicită atenţie sunt întro continuă schimbare. De
aceea sau făcut studii privind factorii care favorizează apariţia sau infiltrarea crimei
organizate în diferite domenii. De exemplu, existenţa cererii de bunuri şi servicii prohibite
oferă organizaţiilor criminale posibilitatea de a obţine profituri frauduloase 5 .
Apariţia unor noi bunuri şi servicii ilicite, pentru care există cerere, determină
constituirea unei noi „pieţe negre” şi, în consecinţă, a unei categorii aparte de vânzători
specializaţi.
Practica demonstrează că în perioada actuală a crescut exploziv criminalitatea
organizată 6 . Această recrudescenţă a criminalităţii a generat un sentiment de acută insecuritate
în rândul majorităţii populaţiei, care se simte frustrată. În aceste condiţii, aspecte importante
ale calităţii vieţii se află în curs de deteriorare, suspiciunea fiind sentimentul pregnant al
perioadei actuale.
Astfel a devenit imperios necesară eliminarea din Strategia Naţională Anticorupţie pe
perioada 2001 – 2004 a principalelor obstacole în calea eficienţei luptei împotriva corupţiei şi
elaborarea unei noi Strategii Naţionale Anticorupţie pe perioada 2005 – 2007 7 , sarcină care a
revenit Ministerului Justiţiei. Printre obiectivele prioritare ale acestei strategii se înscriu :
4 H.G. nr. 2209/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Combatere a Criminalităţii Organizate 5 Bîrle V. – Frauda fiscală, Editura Teora, Bucureşti, 2005, pag. 110 6 Bidu I. – Crima organizată transfrontalieră, Editura ANI, Bucureşti, 2004, pag. 36 7 H.G. nr. 1295/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale Anticorupţie
4
prevenirea corupţiei în mediul de afaceri, reducerea numărului de structuri cu atribuţii în lupta
împotriva corupţiei, creşterea integrităţii şi a rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar,
întărirea capacităţii instituţionale a Parchetului Naţional Anticorupţie, actualmente Direcţia
Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru realizarea acestor obiective strategice sa elaborat un Plan de acţiune extrem de
minuţios, care conţine ― pe lângă alte elemente foarte importante ― implementarea completă
a tuturor instrumentelor anticorupţie ale ONU, UE, Consiliului Europei, OECD etc.,
coordonate cu acţiunile organelor interne ale statului Român cu atribuţii în domeniu.
Ministerul Public reprezintă pilonul principal între instituţiile statului implicate în
combaterea criminalităţii organizate deoarece prin atribuţiile sale specifice are rolul de
conducere şi coordonare a întregii activităţi de cercetare penală efectuată în scopul reprimării
acestui fenomen infracţional.
În lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei sunt angrenate instituţiile
statului de drept cu responsabilităţi în realizarea, protejarea şi afirmarea intereselor
fundamentale ale României. Potrivit Legii nr. 30/2003 privind Combaterea Criminalităţii
Organizate, Ministerul Public obţine informaţii privind infracţiunile de criminalitate
organizată şi mare corupţie de la Poliţia Română, Inspectoratul General al Poliţiei de
Frontieră, SRI, SIE, SPP, Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la alte instituţii cu atribuţii în
domeniu. Informaţiile obţinute, conexate cu baza de date a parchetelor din alte cauze, duc la
analize strategice pertinente privind componenţa grupurilor implicate în comiterea de fapte ale
criminalităţii organizate şi legăturile dintre acestea.
Analizele strategice, cele tactice şi hărţile relaţionale privind grupurile şi reţelele din
ţară şi cele cu legături transnaţionale puse la dispoziţia procurorilor dau acestora posibilitatea
să transforme datele şi informaţiile în probe pentru a fi administrate în procesul penal.
În cauze complexe, de macrocriminalitate organizată, cu implicări în mai multe
sectoare de activitate, sunt formate echipe complete de lucru sub conducerea procurorului, cu
cooptarea unor specialişti în finanţe, bănci şi alte domenii.
Structura centrală şi cele teritoriale ale Ministerului Public cooperează cu Ministerul
Administraţiei şi Internelor, SRI, SIE, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apărării Naţionale. De
asemenea, se colaborează cu Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru
Control (Garda Financiară, Autoritatea Naţională Vamală), Oficiul Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor, Curtea de Conturi, Camera de Comerţ şi Industrie, diferite
ministere, Banca Naţională a României, Comitetul Român pentru Probleme de Migrări şi
Refugiaţi, Comitetul Român pentru Adopţii etc.
5
Structurile specializate ale Ministerului Public cooperează cu structuri similare din alte
ţări, precum şi cu organisme internaţionale abilitate în domeniul crimei organizate, Eurojust,
Europol, Centrul S.E.C.I. şi Interpol 8 .
Analizând fenomenul infracţional, pe principalele sale componente şi anume: crima
organizată, corupţia şi înalta criminalitate financiarbancară, Ministerul Public a ajuns la
următoarele concluzii:
• Adaptând rapid „modelele” din alte ţări, infractorii care acţionează pe piaţa traficului
de droguri sau de persoane, a contrabandei, ori în domeniul fraudelor financiar
bancare sau constituit în grupuri bine structurate, cu ramificaţii şi puncte de sprijin în
teritoriu şi, nu de puţine ori, în exterior. Structurile astfel conturate au utilizat cele mai
moderne mijloace de comunicare şi deplasare rapidă, inclusiv de transferare pe cale
electronică a profiturilor obţinute din infracţiuni;
• În majoritatea cazurilor cercetate penal, aceste profituri au fost utilizate întrun procent
important pentru coruperea funcţionarilor publici, infractorii obţinând astfel sprijinul
direct sau protecţia acestora ;
• tendinţă manifestată pregnant este şi aceea ca, pe calea spălării banilor, proveniţi din
infracţiuni, grupările criminale să acapareze zone sau întregi sectoare economice,
creând aparenţa unor activităţi licite;
Principalele tendinţe ale fenomenului criminalităţii ― în componentele sale care
prezintă cel mai mare pericol pentru societate ― sunt organizarea, modernizarea şi
internaţionalizarea.
Rezultatele obţinute de Ministerul Public în ultimii ani sunt pe măsura creşterii
fenomenului de criminalitate şi corupţie. Piaţa schimburilor clandestine şi ilicite a furnizat mii
de inculpaţi cercetaţi sau judecaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală, contrabandă, trafic de
persoane, prostituţie, proxenetism, luare şi dare de mită etc. Nu există domeniu al pieţei sau al
activităţii economicosociale în care să nu se manifeste fenomene de criminalitate şi corupţie.
Dosarele soluţionate şi în curs de soluţionare de către Parchet şi Justiţie se referă la
afaceri cu petrol, fond forestier, masă lemnoasă, alcool, tutun, privatizări ilegale, inginerii
financiare, infracţiuni bancare, spălare de bani, trafic de fiinţe umane şi trafic de droguri şi
precursori etc.
Dacă în perioada de tranziţie sau analizat cu predilecţie cazurile de mică corupţie, în
ultimii trei ani accentul sa pus pe marea corupţie practicată la cele mai înalte niveluri ale
vieţii politice şi economice. Faptul este întradevăr pozitiv, dar trebuie să recunoaştem că el
nu a fost o iniţiativă internă, ci o obligaţie impusă de aderarea la Uniunea Europeană.
8 Hurdubaie I. – Cooperarea judiciară europeană, Editura MAI, Bucureşti, 2003, pag. 111
6
Obţinerea statutului de membru al UE oferă avantajul major pe carel va avea
România de a participa la cea mai mare piaţă unică din lume cu toate oportunităţile ei de
creştere economică.
Situaţia actuală a României va permite nu numai mişcarea fără precedent a bunurilor,
persoanelor, serviciilor şi capitalului, dar şi a fenomenului criminalităţii economico
financiare, cu elemente de extraneitate. Din aceste considerente, lupta împotriva criminalităţii
organizate şi a corupţiei trebuie să fie continuă şi fermă 9 .
Prezenta teză doreşte evidenţierea certă a raportului evolutiv dezvoltare criminalitate,
atât în plan naţional cât şi global şi de asemeni reliefarea unor factori contributivi ai
dezvoltării economice globalizate şi ai globalizării criminalităţii.
Conţinutul aspectelor evidenţiate mai sus a făcut obiectul studiului concretizat sub
următoarea structură:
CAP. I. GLOBALIZAREA ÎN LUMEA COMTEMPORANĂ. CONŢINUT,
SEMNIFICAŢII ŞI EFECTE
CAP. II. CADRUL GENERAL ŞI SPECIFIC AL CRIMINALITĂŢII ECONOMICE
INTERNAŢIONALE
CAP. III. DROGURILE ŞI TERORISMUL – EFECTE ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII
CAP. IV. DEZVOLTARE – CRIMINALITATE: “CORELAŢII” ŞI
“DISFUNCŢIONALITĂŢI”
CAP. V. ALBIREA BANILOR MURDARI – O REDIMENSIONARE A
CRIMINALITĂŢII INTERNAŢIONALE
SCURTĂ OPINIE ASUPRA UNUI FENOMEN ATÂT DE COMPLEX;
MĂSURI PROPUSE PENTRU EFICIENTIZAREA ACŢIUNII DE
CONTRACARARE A INFRACŢIONALITĂŢII
9 Miclea Damian „Combaterea crimei organizate”, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2004, pag. 154
7
CAP. I. GLOBALIZAREA ÎN LUMEA COMTEMPORANĂ. CONŢINUT,
SEMNIFICAŢII ŞI EFECTE
Globalizarea este un proces complex de ordonare multidimensională şi corelativă a
lumii, prin care oamenii acceptă ceea cei aseamănă şi pun pe planul doi ceea ce îi separă.
Acest proces se bazează pe liberalizarea accesului la randament şi modernitate, pe informaţii
libere, finanţe permisive şi tehnologie occidentală, pe accesul liber la accumulare cinstită de
bogăţie şi putere.
Globalizarea devine, aşa cum scria Thomas Friedman, expresia unui sistem care se
integrează în cel mai înalt grad şi care rămâne permanent deschis integrării. Aceasta înseamnă
că intrarea în sistem este liberalizată, iar excluderea din sistem este o posibilitate excepţională.
În sfârşit , putem afirma că globalizarea este procesul de asigurare a funcţionalităţii economiei
globale în cadrul unei societăţi globale apte să creeze structuri de decizie globală capabile să
rezolve probleme globale.
Ca atare, globalizarea nu trebuie considerată ca un proces de concentrare progresivă a
economiilor naţionale cu obiectivul final de a creea o economie mondială coerentă, sub
pretextul creşterii interdependenţelor dintre economiile naţionale, al adâncirii diviziunii
muncii şi al formării pieţei mondiale. Deci globalizarea nu poate fi doar internaţionalizare,
mondializare sau imperialism, în care să domine interresele exclusive ale unui anumit stat. De
asemenea, globalizarea nu trebuie văzută ca o tendinţă pur transnaţională, impusă de marile
firme şi companii transnaşionale care îşi valorifică profitabil avantajele tehnologice. În acest
context, o ţară este considerată puternică dacă are companii transnaţionale puternice capabile
să transfere în ţară o parte din produsul intern al altor ţări. Globalizarea nu trebuie redusă doar
la libertatea transfrontalieră, după cum nici fenomene transnaţionale, ca de exemplu sărăcia,
nu sunt produse ale globalizării.
De asemenea, nu trebuie să confundăm globalizarea cu excesul unei singure
megatendinţe, cum ar fi, de exemplu, autonomizarea şi expansiunea pieţelor de capital, prin
care economiile naţionale devin amplasamante investiţionale în condiţiile unor substanţiale
dereglementări naţionale. În aceste condiţii se consideră că ţara cea mai capitalizată este cea
mai puternică, putând astfel dicta regulile jocului, iar democraţia devine inutilă lăsând locul
dictaturii elitelor minoritare. Apare astfel o polarizare a omenirii, sesizată de Harald Schuman,
în sensul că bogăţia, puterea şi cultura se concentrează la 20% din populaţie, iar sărăcia,
marginalizarea, dependenţa şi ignoranţa la 80% din populaţia globului 10 .
10 Martin H. P., Schuman H., Capcana globalizării. Atac la democraţie şi bunăstare, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag.78.
8
Este evident că toate aceste interpretări de mai sus au o evidentă subordonare
ideologică şi nu pot genera un model explicativ real al globalizării. Deci globalizarea este mai
mult decât efectul creşterii interdependenţelor globale, mai mult decât produsul nevoii de
unificare a pieţelor, mai mult decît libertatea transfrontalieră, mai mult decât răspunsul la
problemele globale ale omenirii, mai mult decât internaţionalizare.
Putem afirma deci că globalizarea nu este mondializare, nu este o nouă socializare la
scară planetară, nu este răspunsul strategic la criza de identitate a postcapitalismului, nu este
americanizarea lumii şi nu este un nou imperialism. Deşi valori ca naţiune, stat, suveranitate
etc. sunt nevoite să se redefinească sau chiar sunt puse tot mai insistent la îndoială,
globalizarea trebuie văzută ca un sistem, ca un întreg al diversităţilor policentrice, şi nu al
părţilor centrifuge sau autonomizate 11 .
Mai trebuie menţionat că globalizarea nu trebuie confundată cu suporturile sale
tehnicoinformative (transporturile, comunicaţiile etc.) care întradevăr au o evoluţie tot mai
spectaculoasă. Acestea nu generează globalizare, ci sunt consecinţe ale globalizării. Economia
se globalizează prin acţiunea actorilor globali, care sunt alţii decât statele naţionale, şi au
putere financiară globală, idei globale şi practici globale ce înlesnesc triumful liberalismului
economic.
Globalizarea se va desfăşura în continuare sub influenţa unei puternice forţe ce va
determina schimbări spectaculoase pe planeta noastră în următoarele două decenii şi care este
“noua economie mondială, un concept mai larg şi mai interesant decât cel de noua economie
axat pe Internet” 12 . Această nouă economie mondială are două motoare puternice care o
propulsează: primul este revoluţia tehnologică, iar cel deal doilea este revoluţia
economică..
Revoluţia economică este uşor de rezumat: în ultimii douăzeci de ani numărul acelor
care trăiesc în econmii de piaţă a crescut de la un miliard şi jumătate de oameni, la aproape
şase miliarde. La ora actuală, nu mai există, practic, nici o ţară care să nu fi adoptat politici
orientate spre forţele pieţei. Aproape toate ţările au redus barierele vamale, au privatizat
întreprinderi din sectorul public, când acest lucru părea rezonabil, au diminuat rolul statului ca
operator economic, sporind rolul său în materie de reglementare şi stimulare, şi au deschis
concurenţei anumite utilităţi publice. În general, pieţelor li se asigură un rol tot mai important,
limitânduse totodată intervenţiile agenţilor publici 13 . Chiar şi în puţinele excepţii, cum sunt
Cuba, Coreea de Nord, încep să apară semne vagi de pregătire în vederea tranziţiei
11 Marin D., Globalizarea şi aproximările ei, Editura Economică , Bucureşti, 2004, pag. 57. 12 Rischard J.F., Al doisprezecelea ceas, douăzeci de probleme globale, douăzeci de ani pentru a le rezolva, Editura Millenium Press, Bucureşti, 2004, pag. 11. 13 Yergin D., S J. Stanislaw , La Grande Bataille; des marchés à l’assault du pouvoir, Odile Jacob, Paris, 2000, pag.23.
9
spreeconomia de piaţă concurenţială. La 1 iulie 2001, Jiang Zemin, preşedintele Republicii
Populare Chineze, decidea să deschidă porţile Partidului Comunist, antreprenorilor
capitalişti 14 .
În prezent, singura dezbatere reală se referă la echilibrul ce trebuie asigurat între
orientarea bazată pe rolul pieţei şi diversele modalităţi concrete de reglemetare sau de
protecţie statală. Dacă, însă această dezbatere importantă continuă (cu o vivacitate specifică în
Europa, însă nu numai pe acest continent), nimeni nu ia în considerare cu seriozitate o
revenire la modelul planificării centralizate sau la sistemul întreprinderilor de stat.
Fie că ne place sau nu, revoluţia economică este un fenomen durabil şi reprezintă unul
din cele două motoare care propulsesază noua economie modială. Chiar şi evenimentele din
11 septembrie, care au dus la o reafirmare a rolului statului în domenii legate de securitate, nu
au împiedicat acest motor să funcţioneze. Am putea afirma chiar contrariul, având învedere
hotărârea sporită cu care naţiunile sau dus la întâlnirea, din noiembrie 2001, de la Doha,
pentru a începe un nou ciclu de negocieri sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului
(OMC).
Al doilea motor al noii economii mondiale, revoluţia tehnologică, este poate mai
puternic, şi legătura între aceste două forţe de antrenare nu este doar o teorie abstractă. În
centrul acestei revoluţii tehnologice se regăsesc telecomunicaţiile şi tehnologiile informatice
cu produsele lor realizate la costuri scăzute, două sectoare care au încurajat tot felul de
revoluţii conexe în domeniul materialelor de vârf, al nanotehnologiilor (obiecte
microscopice), roboţilor care îi imită sau chiar îi depăşesc pe oameni, biotehnologiilor şi
multor alte domenii. Electronica inteligentă acoperă în prezent toate aspectele imaginabile ale
activităţii umane: marea majoritate a miliardelor şi miliardelor de microcipuri utilizate în cele
mai variate domenii, este inserată în cele mai diverse obiecte, nu doar în calculatoare.
Simplu spus, revoluţiile tehnologice precedente se bazau pe o transformare a energiei
sau a materialelor. Revoluţia actuală transformă timpul şi distanţa, ceea ce face ca ea să
pătrundă în profunzime ţesutul social. Fapt cel puţin la fel de important, ea plasează
cunoştiinţele şi creativitatea în fruntea factorilor de producţie, cu mult înainte ca importanţă
faţă de capital, muncă şi resurse naturale.
Prin efectele lor conjugate, revoluţia economică şi cea tehnologică generează o nouă
economie mondială, profund diferită de cea care a precedato. Noua economie mondială,
propulsată simultan de cele două motoare, merge mult mai departe decât simpla utilizare a
noilor tehnologii: câmpul său de acţiune implică pieţe noi, produse noi, metode noi de
execuţie şi de fabricaţie, o nouă stare de spirit.
14 Friedman Th.L., A Big Stride Along the Capitalist Road to Liberty, New York Times, 13 august 2001.
10
Este foarte posibil ca mecanismele care animă noua economie mondială să fie exact cele
din care am putea să ne inspirăm pentru a renova în profunzime instituţiile umane şi a
reinventa metodele de rezolvare a problemelor globale.
În urma analizei influenţei globalizării asupra domeniului social, am ajuns la concluzia
că în România este necesară, pe de o parte, schimbarea culturii generale a sărăciei bazată pe o
economie bolnavă, adică ineficentă, cu modelul bunăstării bazate pe muncă şi, pe de altă
parte, adaptarea externă a sistemului de politici sociale la imperativele şi logica europenizării
şi globalizării, cât şi adaptarea internă a acestui sistem legată de sărăcie şi excluziune socială.
Analiza costurilor şi beneficiilor globalizării economice pentru România am realizato
ţinând cont de faptul că suntem întro dureroasă tranziţie de la economia de comandă la
economia de piaţă liberă, cu o clasă politică şi managerială abia în formare. Suntem convinşi
că România va ajunge să joace un rol tot mai important în economia europeană, pe măsură ce
interesele noastre se vor împleti tot mai mult cu cele ale Uniunii Europene, cu toate că nu
dispunem încă de capitalul şi managementul necesar.
Totodată, în lucrare atragem atenţia asupra riscurilor presupuse de globalizarea economică.
Astfel, pentru România există nu numai riscuri economice şi sociale, dar şi riscuri legate de
securitate sau riscuri etnice. În majoritatea ţărilor lumii globalizarea trezeşte spaime,
coagulează opoziţii şi naşte atitudini antiglobalizare. Toate aceste aspecte au fost analizate în
lucrare, demostrânduse în final că globalizarea este şi bună şi rea.
CAP. II. CADRUL GENERAL ŞI SPECIFIC AL CRIMINALITĂŢII ECONOMICE
INTERNAŢIONALE
Evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi sau intensificat măsurile
şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvenţă
şi criminalitate, în multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise
cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi financiarbancar,
fraudă, şantaj, mită şi corupţie.
Reprezentând o problemă socială a cărei modalitate de manifestare şi soluţionare
interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie) cât şi opinia publică.
Asemenea de delicte şi crime comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit de
intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi indivizilor;
fiind asociată de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată,
specifice, ”subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.
11
Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi crimei organizate sunt dificil de identificat şi
explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi
intensitatea lor de la o ţară la alta; majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor consideră că
sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice şi normative
deficitare, în menţinerea şi accentuarea discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi,
grupuri şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.
Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt
determinate atât de varietatea formelor de violenţă şi crimă violentă întâlnite în diverse
societăţi cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai ales
că, de multe ori, violenţa acoperă o gamă largă de comportamente individuale şi sociale ce ţin
de propria lor etiologie. Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face în funcţie de
anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un moment dat
întro anumită societate, de anumite interese politice şi sociale, dar şi în funcţie de anumite
criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt însă relative spaţial şi temporal (atât de
la o societatea la alta cât şi de la o perioadă la alta).
Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legată
de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.
Pentru acest motiv unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa reprezintă o
permanenţă umană, fiind intens legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii.
Ea este amplificată în prezent de acte de terorism şi crimă organizată, comise cu
scopul de a inspira frică, spaimă şi groază în rândul opiniei publice, dar şi o serie de delicte şi
crime, ce violează drepturile şi libertăţile individului (omoruri, asasinate, violuri, jafuri,
agresiuni fizice). Alături de violenţa primitivă, ocazională, pasională sau utilitară se constată
amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale, specifică crimei organizate şi organizaţiilor
criminale profesioniste.
Asistăm la o aşa numită ”internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la nivelul
diferitelor societăţi, state şi naţiuni prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de delicte şi
crime, ce transgresează şi interpenetrează noi forme de prevenire, combatere şi neutralizare a
violenţei şi crimei organizate la nivel naţional şi internaţional.
Dezvăluirea cauzelor fenomenului infracţional nu poate fi realizată decât printro
cercetare care să exploateze toate laturile acestui fenomen. Sunt necesare în acest sens
investigaţii cu caracter sociologic, psihologic, juridic, psihiatric, biologic şi antropologic.
Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal al criminalităţii şi înlăturarea, prin
acest concept, a susţinerilor biologizante, psihosociologizante, corespunde realităţii obiective
12
şi reprezintă una din premisele majore necesare cercetărilor criminologice fundamentale în
scopuri profilactice. 15
Odată cu evoluţia şi progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care
trăim devine din ce în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de „frontieră” nu mai are
acelaşi sens. Frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut ce separau o populaţie de
alta. Astfel, tot ce uşurează viaţa cetăţenilor, uşurează şi activitatea infractorilor.
La ora când restricţiile în călătoriile internaţionale au fost simplificate şi când
mijloacele de transport şi comunicare sau modernizat, posibilităţile oferite criminalităţii
internaţionale au crescut considerabil. Dezvoltarea economică şi socială a societăţii moderne,
implementarea elementelor noi de structură deschid continuu noi posibilităţi criminalităţii
internaţionale.
Expresia „criminalitate internaţională” nu înseamnă o categorie de infracţiuni
delimitate juridic. Ea se aplică totuşi, la un număr mare de infracţiuni, cum ar fi falsul de
monedă, comerţul cu fiinţe umane, proxenetismul, traficul de droguri, care sunt prevăzute de
diverse convenţii internaţionale.
În toate cazurile menţionate, autorii infracţiunilor se dovedesc a fi greu de identificat
şi de arestat. Numai cooperarea şi conlucrarea internaţională, schimbul de informaţii între
autorităţile de poliţie ale ţărilor cointeresate vor contribui la aducerea infractorilor în faţa
justiţiei.
Cooperarea poliţienească internaţională nu este o idee nouă, ea datând încă din secolul
al XIXlea, deşi interesul pentru realizarea acesteia era unul politic şi mai puţin generat de
necesitatea reducerii criminalităţii.
Astfel, au fost dezvoltate instituţii de cooperare organizate în funcţie de problematica
pe care o abordau sau de teritoriul pe care aveau competenţe.
Construcţia politică a unei Europe Unite a avut pe agenda sa de lucru şi facilitarea
capacităţilor de cooperare poliţienească la nivel european, care, în prezent, se regăsesc întrun
concept mai larg: un spaţiu european al libertăţii, securităţii şi justiţiei. Strategia de Securitate
a Uniunii Europene, adoptată în decembrie 2003, prevede o întărire a capacităţilor interne de
asigurare a securităţii cetăţenilor din spaţiul comunitar, prin:
– o mai bună cooperare poliţienească la nivel european;
– colectare centralizată a datelor prin intermediul Sistemului de Informaţii Schengen;
– o politică transversală de combatere a drogurilor;
– o politică globală de combatere a traficului de fiinţe umane şi migraţie ilegală;
– managementul integrat al frontierelor externe ale Uniunii Europene;
15 Ursa V., CriminologieEdituraIsept1996
13
– o luptă puternică împotriva terorismului internaţional;
– o strânsă cooperare cu statele nemembre.
CAP. III. DROGURILE ŞI TERORISMUL – EFECTE ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII
Identificarea şi neutralizarea ameninţărilor la adresa securităţii (înţeleasă ca stare de
siguranţă colectivă) presupun, printre altele, definirea dezvoltării globale.
De regulă acest proces este perceput ca făcând referire la chestiuni economice şi
financiare, o abordare parţial corectă sau parţial greşită dacă avem în vedere că la nivelul
opiniei publice, globalizarea apare ca o uniformizare la scară mondială a nivelului de trai şi a
celui de dezvoltare.
Dezvoltarea globală se constituie ca un ansamblu complex de procese având ca
obiectiv realizarea integrării internaţionale pe diferite paliere: economic, politic, militar
şi de securitate, sociocultural.
Dacă în secolele anterioare, cursul istoriei era determinat în mare proporţie de
evenimentele ce aveau loc în anumite regiuni ale lumii, astăzi, în secolul XXI, viitorul
omenirii se naşte şi se modelează în cele mai diverse şi de neimaginat zone. Aceasta datorită
unei reţele de determinări şi influenţări aflată întro continuă extindere.
Dezvoltarea globală nu lasă prea multe şanse statelor de a trăi izolat. Pe de o parte,
populaţiile lor resimt nevoia de a fi reprezentate şi conduse pe scena internaţională, iar pe de
altă parte, evoluţiile dintro zonă a lumii au un impact rapid, surprinzător de rapid asupra
alteia. „Ceea ce individualizează actualul model al globalizării este intensitatea şi, dacă se
poate spune astfel, globalismul ei (în sensul că fenomenul globalizării nu mai lasă astăzi nici
un fel de insule virgine în raport cu efectele sale – este un fenomen global şi atotcuprinzător)“.
Tot mai evidentul sistem global înlătură normele clasice de organizare, diluează
delimitările dintre problemele interne şi afacerile externe ale statelor, dintre economie şi
securitate naţională şi nu mai tratează suveranitatea ca o chestiune de „totul sau nimic“.
Efectele globalizării sunt multiple şi au intensităţi variate, ceea ce poate conduce la o
integrare şi asimilare deplină, necondiţionată de către societăţile unor state sau la o anumită
reticenţă, dacă nu chiar ostilitate, în acceptarea lor de către altele.
Efectele sunt pozitive şi negative, aşa după cum însuşi procesul ce le generează poate uni
sau dezbina omenirea.
Efectele pot fi economice, politice, militare, culturale, religioase, sociale, demografice şi
ambientale. Înţelegerea acestor aspecte este importantă pentru că interacţiunea dintre ele poate
14
fi constructivă sau distructivă, poate accelera ritmul şi complexitatea transformărilor la nivel
global sau, dimpotrivă, le poate reduce.
Caracteristica principală a dezvoltării globale o constituie fluxul rapid, în continuă
creştere şi adeseori generator de discrepanţe, de bunuri, servicii, persoane, capital, idei,
informaţii, tehnologie, cultură, modă, armament şi acţiuni criminale.
Globalizarea creează oportunităţi deosebite şi conduce la progres în anumite domenii:
• pieţele financiare şi comerciale au trecut în faza de integrare a activităţii şi funcţionării
lor;
• producţia sa internaţionalizat graţie firmelor cu activitate globală;
• privatizarea a căpătat proporţii mondiale;
• noile tehnologii sunt mai uşor de asimilat;
• comunicaţiile elimină distanţele şi apropie fizic oamenii;
• problemele globale sunt acum, parte a conştiinţei noastre.
Există, însă, şi fenomene de:
• fragmentare şi slăbire a coeziunii sociale;
• creştere a inegalităţilor atât pe plan intern, cât şi între state;
• exacerbare a ataşamentului din punct de vedere identitar la comunitatea locală sau
naţională;
• distrugere a sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;
• proliferare a armamentului şi a crimei transnaţionale.
Din păcate efectele negative ale globalizării nu sunt identificate (voit sau nu) de timpuriu
sau nu sunt conştientizate întratât încât să nu lase spaţiu şi timp de manifestare forţelor ostile
securităţii la nivel mondial.
Aşadar există şi un alt aspect al globalizării, mai puţin vizibil dar foarte periculos pentru
ceea ce înseamnă siguranţa lumii. Criminalitatea, sub toate formele ei (traficul de armament,
de materiale nucleare şi de droguri, imigraţia ilegală, spălarea banilor), dar şi terorismul
constituie o ameninţare globală, atât prin amploarea de nestăvilit (deocamdată), cât şi prin
varietatea şi, de ce nu, ingeniozitatea mijloacelor de care dispun şi pe care le utilizează pentru
atingerea propriilor obiective.
Crima organizată şi terorismul nu sunt fenomene noi apărute pe scena lumii. Ceea ce este
nou este ritmul lor rapid de propagare, amploarea reţelelor ce le susţin sau uşurinţa cu care
eludează legea.
Crima organizată. Definirea crimei organizate este sursă de controversă între organizaţiile
internaţionale. Grupul de experţi asupra crimei organizate din cadrul Consiliului Europei şi
Comisiei Europene au căzut de acord asupra existenţei a patru criterii obligatorii:
15
• colaborarea dintre trei sau mai multe persoane;
• conlucrarea lor se face pentru o lungă sau indefinită perioadă de timp;
• aceste persoane sunt suspectate de comiterea unor infracţiuni grave sau chiar au săvârşit
asemenea fapte;
• obiectivul acţiunii lor comune este de a obţine profit/putere.
Criteriile opţionale se referă la:
• obiect/domeniu de activitate propriu/clar definit;
• disciplină internă şi control;
• utilizarea violenţei sau a altor instrumente în scopul intimidării;
• influenţă prin corupţie sau alte mijloace, asupra mediului politic, massmedia,
structurilor de implementare a legii, administraţiei publice;
• acţiune la nivel internaţional.
Mult timp crima organizată a prezentat un interes foarte scăzut pentru elementul politic,
deşi în anii ‘70 începuse să penetreze serios societăţile occidentale, dar şi cele central şi est
europene. Schimbările radicale de la sfârşitul anilor ‘80 au fost privite de reţele criminale ca o
oportunitate în executarea operaţiunilor transfrontaliere pe întregul continent şi nu numai.
Statisticile arată că în Europa de Vest au sporit considerabil furturile de maşini, infracţiunile
economice, spălarea banilor, traficul ilegal de armament şi deşeuri radioactive, corupţia,
traficul de droguri, infracţiunile legate de imigraţie (traficul de persoane şi trecerile ilegale de
frontieră, falsificarea de vize şi paşapoarte, utilizarea ilegală a mâinii de lucru din statele
sărace), precum şi infracţionalitatea legată de prostituţie sau alte forme de exploatare sexuală.
În Europa Centrală şi de Est, pe lângă tipurile de acţiuni menţionate mai sus, se practică
infracţiunile împotriva proprietăţii, extorcarea şi falsificarea de bani.
Crima organizată internaţională a crescut ca amploare, în ultimul deceniu, în parte
datorită unor motive proprii (capitalul uman, material şi financiar deosebit, perfecţionarea
continuă a organizării şi a modului de operare), dar şi datorită exploziei globalizării. În multe
state, valorile tradiţionale legate de respectul faţă de autoritate şi comunitate au fost înlocuite
cu dorinţa de parvenire individuală cu orice preţ, iar multe dintre statele în care se manifestă
acest fenomen experimentează democraţia pentru prima dată. Multe guverne sunt mai
preocupate, la acest început de secol, de propria supravieţuire, decât de sursa devizelor.
Altele, pentru a facilita comerţul mondial şi pentru ai face faţă, şiau cosmetizat instituţiile şi
structurile financiare, au relaxat restricţiile legate de procedurile vamale sau de acordare a
vizelor, ceea ce a permis crimei organizate internaţionale să se infiltreze cu uşurinţă în
structurile economiei licite.
16
În era globalizării, organizaţiile situate în afara legii nu mai au nevoie de o bază
teritorială de unde săşi coordoneze acţiunile. Revoluţia tehnologică a creat posibilitatea
şefilor de reţele săşi conducă afacerile, indiferent de locul unde se află. Multe dintre acţiunile
lor pot fi duse la îndeplinire prin intermediul reţelei de calculatoare şi telecomunicaţii.
Utilizarea transferurilor electronice, accesul liber la Internet şi tehnologia de comunicaţii
supersofisticată, permit structurilor criminale intensificarea comiterii de infracţiuni cu autori
neidentificaţi, erodânduse astfel autoritatea statelor.
CAP. IV. DEZVOLTARE – CRIMINALITATE: “CORELAŢII” ŞI
“DISFUNCŢIONALITĂŢI”
În lumea de astăzi, mai mult ca oricând, a luat o amploare fără precedent crima
organizată, cu nucleul ei dur, criminalitatea economicofinanciară, precum şi corupţia,
fenomene ce tind să erodeze baza sistemului economic şi să afecteze instituţiile fundamentale
ale statului de drept.
Tot mai mult, organizaţiile criminale profită de contradicţiile generate de
permisivitatea sau chiar lipsa unor legi, de neaplicarea legilor existente, de relaţiile
neadecvate dintre sferele politice, economice şi administrative, precum şi de ineficienţa ori
slaba colaborare între structurile interne abilitate în combaterea fenomenului infracţional.
Infiltrarea structurilor crimei organizate în cadrul structurilor economice îngrădeşte
libertatea de acces la investiţii, afectează forţa de muncă, consumul, pieţele de desfacere,
proprietatea, capitalul, activitatea productivă, ceea ce are consecinţe negative asupra
bunăstării populaţiei şi dezvoltării economice.
Criminalitatea organizată şi corupţia sunt fenomene omniprezente, care pot fi întâlnite
în ţări diferite din punct de vedere economic sau al dezvoltării sociale. Deşi anumite societăţi
sunt mai vulnerabile decât altele şi pot suferi mai mult de pe urma efectelor devastatoare ale
criminalităţii organizate şi corupţiei, totuşi nicio ţară din lume nu este, în prezent, imună la
influenţa distructivă a corupţiei şi criminalităţii organizate.
Extinderea şi evoluţia rapidă a criminalităţii organizate şi a corupţiei se află în legătură
strânsă de cauzalitate cu dinamica întregului ansamblu economicosocial, constituind o
reflectare indirectă a carenţelor şi disfuncţionalităţii acestuia.
Combaterea crimei organizate şi a corupţiei nu poate fi eficientă decât în condiţiile
unei redresări economice, politice şi morale a societăţii, ca premisă hotărâtoare pentru a se
asigura respectarea legii de către cetăţeni. Se impun a fi stopate multitudinea de fapte
17
criminale îndreptate împotriva proprietăţii, împotriva intereselor economicofinanciare ale
statului sau intereselor legitime ale populaţiei.
Experienţa a demonstrat că nu există o singură abordare în combaterea crimei
organizate şi a corupţiei care să fie cu adevărat eficientă. Succesul poate fi asigurat de o gamă
largă de strategii care acţionează în mod concertat. Aceste strategii trebuie să includă măsuri
care să diminueze condiţiile de proliferare a corupţiei şi a rezultatelor acesteia, să contribuie la
detectarea practicilor corupte şi la pedepsirea celor care se fac vinovaţi de acte de corupţie.
Programele împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei se bazează în principal pe
două elemente.
Primul element se referă la înfăptuirea reformelor economice, financiare şi
administrative, care pot reduce la minim condiţiile care favorizează criminalitatea organizată
şi corupţia.
Al doilea element constă în întărirea instituţiilor care, printre altele, informează
publicul în legătură cu comportamentele corupte şi costurile acestora, precum presa,
parlamentul, agenţiile de monitorizare şi instituţiile judiciare.
În plan economic, reformele impun restructurare economică şi accelerarea procesului
de privatizare, echilibrarea balanţei de plăţi şi stabilitatea monedei naţionale, reducerea
inflaţiei şi a şomajului, creşterea nivelului de trai şi retehnologizarea industriei etc.
În ultimii ani, o serie de cercetători şi comentatori din presă au afirmat că în
economiile de tranziţie, în special în fosta Uniune Sovietică şi în Europa de Est, precum şi în
anumite economii în curs de dezvoltare, liberalizarea pieţei şi privatizarea au amplificat
corupţia.
Specialiştii recomandă prudenţă maximă în iniţierea reformelor economice, mai ales
dacă instituţiile juridice nu sunt încă suficient de bine dezvoltate. Experienţa a arătat că
reformele economice, dacă sunt prost concepute şi implementate necorespunzător sau
insuficient fondate, pot stimula, întradevăr, corupţia. Dacă reformele sunt bine gândite şi
aplicate, corupţia se diminuează. Transformarea unui monopol public în monopol privat
deţinut de câteva persoane influente şi care sa produs prin maşinaţiuni obscure va reprezenta
un regres în lupta împotriva corupţiei. În schimb, dacă un monopol public este demonopolizat
şi apoi privatizat printro licitaţie transparentă, poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei.
Drepturile de control discreţionar ale oficialilor pot fi reduse drastic printrun set de
măsuri economice care să vizeze eliminarea ― chiar parţială ― a restricţiilor economice.
Reformele economice convenţionale pot avea un efect considerabil: stabilizarea
macroeconomică înlătură drepturile discreţionare asupra furnizării de subvenţii şi acordări de
credite avantajoase, privatizarea depolitizează întreprinderile de stat, iar consolidarea unei
18
societăţi care susţine concurenţa şi liberalizarea extinsă a pieţei reduce condiţiile care
favorizează toleranţa faţă de corupţie.
Simpla reformă a politicilor macroeconomice este insuficientă în lupta împotriva
criminalităţii şi a corupţiei. Un accent special trebuie pus pe reforma fiscală în sensul creării
unui regim simplu, nediscreţionar, de impozite moderate, însoţit de o aplicare hotărâtă a legii
şi de eliminarea scutirilor, pe reforma guvernamentală şi bugetară constând în crearea unor
mecanisme transparente şi solide din punct de vedere financiar pentru gestionarea veniturilor
şi a cheltuielilor şi, pe termen lung, reforma instituţională amplă cuprinzând ― printre altele
― reforma vamală şi juridică.
Reforma administrativă trebuie îndreptată către dezvoltarea şi sprijinirea unui sistem
administrativ care să protejeze procesul de luare a deciziilor, să reglementeze conflictul de
interese în sectorul public, să reformeze procedurile specifice serviciului public, pentru ca
acestea să corespundă întro mai mare măsură interesului public.
Diminuarea criminalităţii organizate şi a corupţiei este posibilă în fiecare ţară care
utilizează o combinaţie de strategii. De altfel, Institutul pentru Dezvoltare Economică a Băncii
Mondiale a recunoscut că programele anticorupţie eficiente combină mai multe strategii.
Toate modalităţile utilizate în efortul făcut împotriva infracţionalităţii economicofinanciare şi
a corupţiei (conferinţe, simpozioane, seminarii, ateliere de lucru) la care participă
parlamentari, funcţionari publici, reprezentanţi ai sectorului privat sunt canale prin care se
transmit informaţii mai departe către alte grupuri din societate, contribuind astfel la procesul
de informare publică în legătură cu acest fenomen.
Lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei nu poate avea succes în afara
sprijinului public. Dacă cetăţenii de rând şi firmele sunt obişnuiţi să dea mită şi să plătească
pentru serviciile oferite de stat, considerând mita drept „un rău necesar”, înaintea oricărei
reforme sistematice de combatere a corupţiei este esenţială o schimbare de mentalitate.
Rolul societăţii civile este un element important în cadrul unui sistem de dezvoltare a
integrităţii naţionale ; statul nuşi poate desfăşura activităţile fără susţinere din partea
cetăţenilor. Societatea civilă oferă reţelele necesare pentru abordarea unor probleme de interes
comun printre care se numără şi corupţia. Este, de altfel, în interesul cetăţenilor să se implice,
deoarece majoritatea cazurilor de fraude economicofinanciare şi de corupţie apar în guvern şi
în sectorul privat, societatea civilă fiind principala victimă. Societatea civilă se poate implica
în combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei bazânduse pe experienţa organizaţiilor
neguvernamentale, contabililor, avocaţilor, universitarilor, sectorului privat şi a cetăţenilor de
rând. Toate aceste elemente trebuie să conducă la întărirea legăturii dintre cetăţeni şi poliţie,
procuratură şi justiţie.
19
CAP. V. ALBIREA BANILOR MURDARI – O REDIMENSIONARE A
CRIMINALITĂŢII INTERNAŢIONALE
În acest capitol am descris pe scurt originea infracţiunii spălării baniilor şi necesitatea
de combatere a acesteia, am arătat câteva generalităţi, precum şi ce este spălarea banilor,
etapele şi metodele acesteia şi posibilul subiect al infracţiunii. De asemenea am enumerat
posibilele măsuri de protecţie împotriva spălării banilor şi legile din România cu privire la
infracţiunea de spălare a banilor.
Evaziunea fiscală se „combină” cu operaţiunile de spălare a banilor nu numai în
România. 16 Ţările dezvoltate din punct de vedere economic se confruntă cu astfel de probleme
de ani de zile şi nu întotdeauna fac faţă combaterii angrenajelor financiare şi fiscale:
combinaţia dintre evaziunea fiscală şi spălarea banilor sau alte acte de corupţie.
În plan mondial, guvernele sunt preocupate de cunoaşterea filierelor prin care se
asigură spălarea banilor, caută soluţii de anihilare şi îşi îmbunătăţesc sistemul legislativ, în
funcţie de evoluţia faptelor incriminate. Încrengăturile operaţiunilor de tip mafiot sunt atât de
complexe încât, lupta împotriva corupţiei în general şi a procedeelor de spălare a banilor în
mod deosebit, trebuie să fie un proces continuu.
Spălarea banilor murdari este ultima verigă a lanţului infracţional 17 în care deţinătorii
de importante fonduri, obţinute prin fraudarea statului, a firmelor, instituţiilor publice sau
cetăţenilor le dau un caracter legal şi prin acest capital financiar creat intră în circuitul
economic şi social, călcând regulile şi principiile competiţiei, a democraţiei şi a statului de
drept. Ea este o manevă frauduloasă de deturnare a fondurilor societăţii de la rostul şi raţiunea
lor economico – financiară, realizată prin complicitate cu reprezentanţi ai instituţiilor publice,
băncilor, firmelor sau a instituţiilor publice.
Spălarea banilor murdari se realizează prin operaţiuni sofisticate, folosinduse
instrumente şi metode „performante”, specifice fenomenului globalizării, făcând dificile
acţiunile de combatere a ei.
16 Bîrlu Vasile, Evaziunea fiscală şi corupţia în sistemul fiscal, pag. 206207 17 Cristis Nicolae Evaziune fiscală şi spălarea banilor, Editura Hamangiu, 2006, pag 59
20
SCURTĂ OPINIE ASUPRA UNUI FENOMEN ATÂT DE COMPLEX;
MĂSURI PROPUSE PENTRU EFICIENTIZAREA ACŢIUNII DE
CONTRACARARE A INFRACŢIONALITĂŢII
Mafia mută şi neiertătoare, trăgând din umbră firele politicii şi ale marii finanţe este un mit
lovit de moarte sau o caracatiţă încă vie?
Aceasta este întrebarea care se pune în secolul nostru, dacă aceste organizaţii criminale
sunt realităţi crude ale societăţii noastre sau au rămas simple „povestiri”. Un singur lucru este
cert, faptul că aceste organizaţii criminale fac parte din peisajul vieţii noastre şi vor dăinui atât
timp cât condiţiile sociele, economice şi politice ale omenirii nu se îmbunătăţesc substanţial.
În lucrarea prezentată am încercat realizarea unei „fresce” a acestor organizaţii
criminale mondiale. Lucrarea prezintă organizaţiile criminale din toate punctele de vedere,
astfel încât am încercat să surprind rădăcinile pe care acestea le au în istorie precum şi să
dezvolt prezentarea acestora în ceea ce priveşte codurile comportamentale, caracteristici,
domenii de acţiune ale acestor „giganţi ai violenţei”.
Pentru a aduce mai multă lumină am realizat prezentarea acestora şi dezvoltarea lor la
nivel mondial, mai ales a Mafiei sub toate aspectele: formarea acestor grupări mafiote,
structura, dezvoltarea acestora, „legile interne” care domnesc în cadrul acestor organizaţii;
legi fără de care Mafia nar fi reuşit impunerea ei la o scară aşa de mare precum şi implicarea
ei prin violenţă în viaţa socială, economică şi politică a statelor unde sa dezvoltat.
Pentru o înţelegere mai bună a pericolului violenţei care domneşte astăzi, am încercat
prezentarea ultimului „flagel” care loveşte societatea contemporană şi care poate fi privit tot
prin priisma organizaţiilor criminale, adică „terorismul” care putem spune că a atins şi a
întrecut chiar caracterul violent al Mafiei din zilele noastre.
Organizaţiile criminale ale secolului nostru sunt asemenea unor „industriaşi” care sau
dezvoltat prin violenţă, prin înşelăciune, prin crimă, deci prin moduri ilegale care contravin
bunei dezvoltări a vieţii mondiale.
Ceea ce este înfricoşător este faptul că acest „virus” a atins cote maxime atât în lume
cât şi în ţara noastră considerată un „pionier” în ceea ce priveşte organizaţiile criminale de tip
mafiot.
România putem spune că a devenit o „piaţă” de viitor Mafie, organizaţiile mafiote
româneşti se disting prin amplitudinea violenţei cu care săvârşesc actele criminale, uneori
mult mai dure decât în ţările unde activitatea mafiotă este bine dezvoltată. România fiind o
ţară de tranziţie, reprezintă terenul prielnic pentru activităţile mafiote, legislaţia statului român
având carenţe în ceea ce priveşte contracararea unor asemenea grupări mafiote.
21
Având în atenţie politica penală în domeniul analizat, reliefarea spectelor generale şi
specifice ale criminalităţii internaţionale şi naţionale, consider ca oportună luarea în
considerare a următoarelor măsuri care ar putea avea un rol în eficientizarea acţiunii de
contracarare a fenomenului criminalităţii în plan naţional:
1. Adoptarea de urgenţă a standardelor intrenaţionale în materie
de sancţionare a corupţiei, a crimei organizate şi a fenomenului
de spălare a banilor. În acest sens se va avea în atenţie prioritar:
• înăsprirea sancţiunilor penale;
• armonizarea legislativă la nivelul comunităţii
europene;
2. Înfiinţarea unui organism interdepartamental puternic format
din poliţişti specialişti finanţe şi procurori, cu drept de control
nelimitat şi posibilităţi de a pune ordine în acest domeniu;
3. Înfiinţarea de urgenţă a unui Institut Naţional de Criminologie
care să abordeze cu prioritate marile probleme create de
criminalitate;
4. Perfecţionarea sistemului judiciar de prevenire, descoperire şi
combatere a manifestărilor infracţionale;
5. Promulgarea şi aplicarea de urgenţă a unor modificări ale
Codului penal şi ale Codului de procedură penală;
§ incriminarea indivizilor cu infracţiuni prin simpla
aparteneţă la grupările mafiote;
6. Elaborarea unei legislaţii ferme financiar bancare aptă de a
stopa fenomene ca frauda şi reciclarea banilor;
7. Crearea şi întărirea unor unităţi antimafia în poliţie
§ modernizarea şi dotarea acestor unităţi;
§ specializarea şi pregătirea resurselor umane
angrenate în lupta antimafia;
8. Adoptarea unei legislaţii corespunzătoare în ceea ce priveşte
traficul de droguri;
22
9. Crearea unor programe cadru de colaborare între organismele
de combatere a criminalităţii la nivel naţional şi internaţional:
§ selecţionarea şi specializarea cadrelor din poliţie şi
justiţie care să ducă lupta împotriva organizaţiilor
criminale;
10. Adoptarea de către Guvernul României a unei politici eficiente
în domeniul social, economic şi de mediu.
Pentru a combate fenomenul criminalităţii trebuie să se îmbunătăţească condiţiile de
trai ale populaţiei, acestea reprezentând izvoare ale organizaţiilor criminale.
Întrebarea care se pune este dacă vor dispărea vreodată organizaţiile criminale?, ceea
ce nu va fi posibil datorită interpătrunderii acestora în viaţa de zi cu zi şi racolării din ce în ce
a mai multor indivizi tineri în rândurile organizaţiilor, indivizi care se bucură de câştiguri
financiare rapide şi totodată de renumele care şil fac.
Mafia, acest bătrân monstru al adâncurilor, se pare că este nemuritor, deci va fi o
prezenţă sigură dea lungul timpului în societate.
Materialul prezentat reliefează în mod concret valenţele pozitive şi negative ale
societăţii contemporane în toate etapele ei de dezvoltare economică, acţiunile statului în
beneficiul şi detrimentul cetăţeanului, conlucrarea internaţională între state şi dimensionarea
acţiunii globale în materie de criminalitate.
Toate aceste rezultate, situaţia socioeconomică internaţională, problematica în
materie de mediu, creşterea criminalităţii mondiale şi în special a flagelului numit „terorism”
ne determină să ne întrebăm: Ce primează în societate, viaţa sau beneficiul?
Un răspuns greu de ales, foarte greu de determinat dar suntem obligaţi să mergem mai
departe.