Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞIFACULTATEA DE ISTORIE
SPECIALIZAREA SOCIETATE ŞI PUTEREÎN ANTICHITATE ŞI EVUL MEDIU
LUCRARE DE DIZERTAŢIE
RELAŢIILE DINTRE CARPI ŞI SARMAŢI ÎN DEPRESIUNEA HUŞI – ELAN – HORINCEA
Coord. ŞtiinţificProf. Univ. Dr. NICOLAE URSULESCU
Candidat DOGARIU TIBERIU EUGEN
- Iaşi 2006 -
CUPRINS:
INTRODUCERE……………………………………………………..3
CAPITOLUL I : SARMAŢII ŞI AŞEZAREA LOR ÎN SPAŢIUL CARPATO-DUNĂREAN ……………………....4
CAPITOLUL II : ISTORICUL CERCETĂRILOR………………..11
CAPITOLUL III: CADRUL GEOGRAFIC AL DEPRESIUNII HUŞI – ELAN – HORINCEA…………………………..14
CAPITOLUL IV : REPERTORIUL DESCOPERIRILOR CARPO-SARMATICE DIN DEPRESIUNEA HUŞI – ELAN – HORINCEA IN SEC. II-III e.n……..16
CAPITOLUL V : INTERACŢIUNEA CELOR DOUĂ POPULAŢII REFLECTATĂ ÎN DESCOPERIRILE ARHEOLOGICE………………………………25
CONCLUZII……………………………………………………….28
ANEXE…………………………………………………………….30
LISTA ABREVIERILOR………………………………………….45
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………...46
2
INTRODUCERE
Cercetarea, studierea şi salvarea materialelor arheologice constituie un mijloc de cunoaştere aprofundată a istoriei vechi. Cunoscând importanţa descoperirilor arheologice în decurs de câţiva ani, 1998-2000 am adunat informaţii precum şi piese arheologice descoperite întâmplător, cu ocazia diverselor lucrări gospodăreşti de pe raza satului Râşeşti, localitatea mea de domicliu. Astfel am identificat un punct nou cu descoperiri din sec. II-III aparţinând sarmaţilor. Având în vedere semnificaţia materialului noutatea lui pentru cercetarea epocii migraţiilor am elaborat lucrarea de faţă.
Intenţia mea a fost acea de a integra descoperile sarmatice de la Râşeşti în contextul descoperirilor de secol II-III din Depresiunea Huşi Elan Horincea şi de a analiza problema raporturilor sarmato-carpice.
Prezenta lucrare este structurată în cinci capitole şi îşi propune să trateze migraţia sarmaţilor spre spaţiul carpato-dunărean, raporturile acestora cu populaţia autohtonă, istoricul cercetărilor, cadrul geografic al depresiunii Huşi Elan Horincea, repertoriul descoperirilor arheologice de sec. II-III din depresiune şi interacţiunea celor două populaţii reflectată în descoperirile arheologice.
Primul capitol se doreşte a fi o scurtă istorie a sarmaţilor, abordând şi problema asezărilor sarmaţilor în spaţiul carpato-dunărean.
Al doilea capitol are ca subiect istoricul cercetarilor atât carpice cât şi sarmatice. Capitolul al treilea descrie mediul geografic din Moldova Meridională cu accent pe
Depresiunea Huşi Elan Horincea.Capitolul al patrulea este un repertoriu al descoperirilor arheologice carpice şi
sarmatice de secol II-III. Ultimul capitol abordează problema interacţiunii celor două populaţii pe baza
descoperirilor arheologice. Lucrarea are ca anexe hărţi şi planşe cu materialul descoperit în necropolele
sarmatice din depresiune dar şi din mormintele izolate. Prin această lucrare am încercat să-mi aduc contribuţia la cunoaşterera populaţiei
sarmatice şi a raporturilor pe care aceasta le-a stabilit cu populaţia carpică în sec. II-III.
3
CAPITOLUL I
SARMAŢII ŞI AŞEZAREA LOR ÎN SPAŢIUL CARPATO – DUNĂREAN
Şapte secole la rând (sfârşitul sec. al IV – lea, î. Hr, finele secolului IV d. Hr), forţa dominantă în stepele euroasiatice au reprezentat –o numeroasele triburi ale nomazilor , dintre care unii antici îi cunoşteau sub numele de sarmaţi sau sauromaţi¹. Sarmaţii erau o populaţie indo-europeană din grupa satem, din aceiaşi ramură cu sciţii.
Această populaţie indo-europeană a fost relativ târziu descoperită. Este meritul lui V. Gorotkov si M. Rostovtzeff de a fi făcut primele săpături la est de Don in anul 1900. Au urmat cercetări sistematice, astfel că în ajunul celui de-al II –lea război mondial circa 600 de morminte fuseseră cercetate. Istoricul M. Rostovtzeff susţinea că sarmaţii şi sauromaţii sunt două popoare diferite. El consideră sauromaţii un popor matriarhal de ţărani, iar sarmaţii un val de nomazi veniţi ca un tăvălug peste sauromaţi, moştenindu-le numele prea puţin modificat. Cercetatorii ruşi au reuşit să producă dovada că în regiunea Volgăi şi la poalele sudice ale munţilor Ural s-a menţinut din epoca târzie a bronzului o continuitate în locuire. Prin urmare, sarmaţii si sauromaţii sunt acelaşi popor format pe baza culturii mormintelor cu grinzi din epoca bronzului şi a culturii Andronovo².
A fost nevoie de multă trudă şi perspicacitate pentru a realiza o periodizare a inventarului din morminte. Paul Rou a ajuns la o clasificare care în trăsăturile sale fundamentale este valabilă până astăzi. Astfel : stadiul Blumenfeld (după un sat german de pe Volga) este desemnat astazi ca treapta sauromată (sec. VI – IV î.Hr.), urmează treapta timpuriu sarmată (sec. IV – II î. Hr.), cea sarmată medie (sec. I î. Hr.-II d.Hr.) şi treapta târzie (sec. II – IV d. Hr.)³
Prima menţiune a acestor triburi o găsim la Herodot. Pe când părintele istoriei scria, graniţa dintre sarmaţi şi sciţi era Donul, vechiul Tansais4. Tot Herodot ne-a lăsat informaţii despre legenda care ne vorbeşte de aparitia sarmaţilor5.
Triburile nomade ale sarmaţilor aveau ca principală ocupaţie creşterea vitelor, ei depinzând de animale, această dependenţa impunându-le migrarea in căutare de noi paşuni.Referire la modul lor de viaţă face Strabon6, Pomponius Mela7, Hipocrate8, Platon9, etc.
Despre etimologia numelui ne vorbeşte Isidor din Sevilla10 . Acesta crede că din cauza ocupaţiei cu armele au fost numiţi sarmaţi.
Procopius din Caesarea afirmă că istoricii mai vechi îi numesc sarmaţi hamaxobi (care îşi duc viaţa in căruţă) sau metanaşti. Este vorba despre iazygii care s-au mutat în câmpia dintre Dunăre şi Tisa11.
4
In ceea ce priveşte infăţişarea lor, unii autori îi descriau ca fiind roşcovani, cu pielea umedă şi bicisnici la trup.12
Uimitoarea expansiune a sarmaţilor se explică prin faptul că au introdus arme noi, superioare, şi anume spada şi lancea lungă13. Tacitus14 descrie modul de luptă al sarmaţilor făcând referire la cavaleria grea, căreia puţini îi puteau rezista.
În ceea ce priveşte religia sarmaţilor, cercetările arheologice au completat izvoarele narative şi au stabilit legături cu religia sciţilor şi a perşilor. De la Epiphanios aflăm că sarmaţii venerau o sabie incovoiată, precum şi pe Odrysos, strămoşul tracilor14. Din cercetarea monedelor sarmatice deducem că ei o adorau pe Astarte15. Era normal ca într-o societate războinică , ca a sarmaţilor, in care femeile jucau un rol important, zeiţa Astarte să capete şi atribute războinice.
Sarmaţii îşi îngropau morţii în tumuli construiţi de ei sau în tumuli mai vechi. Riturile funerare ale sarmaţilor erau mai simple decât ale sciţilor, lipsind sacrificiile umane16. Trebuie menţionat că sarmaţii practicau deformarea rituală a craniului, obicei care s-au generalizat spre finele perioadei sarmatice., adică în treapta târzie (sec. II - IV d. Hr.).
După ce am analizat pe scurt modul de viaţă al sarmaţilor, relatările unor autori antici, tehnica de luptă şi armamentul, este momentul sa ne ocupăm de migraţia acestora spre apus. Pe când Herodot îi menţiona (jumătatea secolului V î.Hr.) graniţa dintre sarmaţi şi sciţi se afla pe Don. Nu există nici o ştire directă care să ne indice data mai exactă a trecerii sarmaţilor in masă dincolo de Don şi a inceputului răspândirii spre vest. Dar tocmai lipsa ştirilor din izvoarele greceşti, datorită eventual faptului că luptele dintre sarmaţi şi sciţi au întrerupt legăturile grecilor din oraşele de pe coasta de nord şi est a Mării Negre, ca şi descoperirile arheologice, fac plauzibilă ipoteza că evenimentul s-a produs in sec. III î. Hr 17. Confirmarea acestei ipoteze s-ar proba prin faptul că printre neamurile menţionate în cunoscuta inscripţie în cinstea lui Portogenes din Olbia figurează seminţii sarmatice18.
Răspândirea sarmaţilor la vest de Don, încă din sec. III î.Hr. este arătată ca fiind foarte probabilă de faptul că în anul 179 î.Hr. când se încheie o alianţă între diferitele oraşe greceşti şi mai multe neamuri de la est la vest de Don, un şef sarmat Galatos este amintit între Nipru şi Don unde îl exercita o stăpânire ce pare a fi fost stabilită de mai inainte19.
Harta etnografică care ilustrează dispunerea diferitelor neamuri din regiunile nord-pontice, pentru perioada din preajma anului 100 î. Hr., ne este oferită de Strabon in Geografia sa, redactată în timpul lui Augustus, unde descrie coasta de nord a Mării Negre. El arată că între Istru şi Boristene se află mai întâi pustia geţilor (Bugeacul), apoi vin tirageţii, iar după ei urmează sarmaţii iazygi şi cei care se numesc regali, apoi urgii. Cei mai mulţi dintre ei sunt nomazi, numai puţini îndeletnicindu-se cu agricultura. Înauntrul ţării se află bastarmii care se invecinează cu tirageţii şi germanii. Roxolanii sunt cei mai la miazănoapte dintre cei care locuiesc între câmpiile dintre Tanais şi Boristene.20
Din acest pasaj reiese că la acea dată, sarmaţii iazygi atinseseră linia Nistrului si intraseră în contact cu geţii. Unii istorici au susţinut teoria existenţei unui imperiu sarmatic intre anii 125 – 60 î.Hr. care s-ar fi întins şi în Dobrogea, Bulgaria de Nord, Transilvania de est, fapt care nu se poate întemeia pe dovezi arheologice şi izvoare narative.
Primul contact dintre sarmaţi şi neamurile traco-getice a avut loc în stepele nord-pontice, dupa cum arată onomastica, unele izvoare narative (Strabon, Geografia VII ,3, 17)
5
şi descoperirile arheologice. În conformitate cu acestea, primul val sarmatic a ocupat aceste teritorii în sec. III-I î.Hr.21 Cercetările arheologice recente arată că în sec. I î.Hr. sarmaţii încep să pătrundă şi în teritoriul geto-dacic de la vest de Nistru 22..
Prezenţa sarmaţilor pe teritoriul României este confirmată de morminte, descoperite fie întâmplător, fie în urma unor cercetări sistematice. Nu se cunosc aşezări aparţinând acestor migratori, în schimb s-au descoperit materiale sarmatice în aşezări aparţinând dacilor liberi şi carpilor.23 Se pune firesc întrebarea de ce nu s-au descoperit aşezări aparţinând sarmaţilor. Răspunsul este simplu : triburile de stepă prezintă caracteristicile unei societăţi al cărei mod de viaţă cu toate componentele materiale şi spirituale poartă pregnant pecetea nomadismului ecvestru. Ocupându-se cu creşterea extensivă a vitelor, singurele în masură să le asigure, în mod constant, mijloacele de subzistenţă cotidiană, toate activităţile triburilor de stepă , de la viaţa familială la cea social-economică, erau conectate în direcţia practicării acestei ocupaţii.
Pierderea animalelor echivala cu dispariţia comunităţilor nomade, întrucat vânătoarea, culesul sau în eventualitatea când se practica cultivarea plantelor, nu puteau să ofere surse de întreţinere decât ocazional. Dată fiind această împrejurare, toate deplasările stepicilor, cu excepţia raidurilor de pradă se efectua împreuna cu familiile si turmele. Referindu-se la sciţi, Hipocrate, întemeietorul medicinii antice, constată că ei rămân pe loc, câtă vreme vitele au irabă indeajuns. Când nu mai au, ei se mută în alt loc. Într-un mod asemănător ştim că procedau alanii şi desigur turanicii târzii24.
Ca şi în stepele nord-pontice, şi în zona extracarpatică, sarmaţii s-au limitat la zonele de şes şi rar au pătruns în zonele cu teren accidentat de la marginea câmpiei (Iveşti, Unţeşti). Dar spre deosebire de stepele nord-pontice, unde au dus o viaţă mi mult nomadă, sarmaţii pătrunşi la vest de Nistru, au unele grupuri de sarmaţi (roxolanii şi alani) veniţi la Dunărea de Jos.25
Sarmaţii pătrunşi în Moldova şi Muntenia au trebuit să accepte hegemonia carpilor, care la mijlocul sec. III (238) pretindeau că sunt mult mai puternici decat goţii, după cum ne informează Petrus Patricius (fragmentul 8). Roxolanii care nu au vrut să accepte hegemonia carpilor nu au pătruns în teritoriul geto-dacic şi s-au îndreptat spre vest la fraţii lor iazygi, unde puteau să se manifeste liber26.
Dacă sarmaţii pătrunşi în Moldova şi Muntenia au trebuit să accepte hegemonia carpilor, sarmaţii infiltraţi în Dobrogea au trebuit să accepte dominaţia romană27.
Descoperirile arheologice demonstrează clar că sarmaţii s-au aşezat aici cu asentimentul populaţiei locale cu care au coabitat şi s-au influenţat reciproc, iar în repetate rânduri au atacat împreună Imperiul Roman. Alianţa dintre daci şi sarmaţi din vremea lui Decebal este consemnată şi de cele doua cronici săpate în piatră : „Columna lui Traian” de la Roma şi „Trofeul de la Adamclisi” din Dobrogea.28
După cum am amintit, sarmaţii au pătruns la vest de Nistru incă din sec. I î.Hr. O dovedesc mormintele de la Holmskoe din Bugeac şi Tvardiţa. Tot în aceeaşi perioadă, sarmaţii se pare că pătrund în Dobrogea. O dovedesc fragmentele ceramice sarmatice descoperite la Histria în nivelul de locuire incendiat în vremea lui Burebista29.
Se cunosc morminte de băbaţi, femei şi copii, ceea ce denotă că se aflau aici cu familiile. Până în anul 1976, în România s-au descoperit morminte sarmatice în circa 145
6
de puncte : 40 în Moldova, 53 în Muntenia, 5 în Dobrogea, 27 în Banat şi 20 în Crişana (harta 1). Lipsesc mormintele sarmatice în Transilvania.30
În ceea ce priveşte situaţia din Basarabia, până în anul 1995, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru s-au descoperit 114 monumente sarmatice care conţin 415 morminte, inclusiv alte 14 atestate prin vetigii descoperite întâmplător.31
Mormintele sarmatice apar izolat, (Mitoc, Vaslui, Focşani, Şendreni, Dridu) sau în grupuri mici de câte două, (Cetatea Veche, Glăvăneştii Vechi) până la 13 morminte, cum este cazul la Truşeşti, unde s-a săpat un întreg cimitir32. Foarte rar numărul lor este mai mare : Târguşor cu 35 de morminte, Probota cu 25 de morminte şi Râmnicelu cu 18 morminte.33
Pătrunşi în spaţiul carpato-nistrean sarmaţii pierd într-o măsură considerabilă caracterele primordiale ale ceremonialului funerar sub influenţa populaţiei autohtone daco-carpice şi a contactului cu civilizaţia romană. Aşa se explică că pe teritoriul României nu se cunoaşte nici un mormânt cu tumul, în schimb sunt frecvente inmormântarile secundare, în tumuli mai vechi, aparţinând în special epocii de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului (Măgura Jilavei, Smeieni, Brăiliţa, Valea Lupului, Larga, Jijila, Şuletea, Tecuci, Glăvăneştii Vechi)34
Menţionăm că toate înmormântările secundare din tumuli, cunoscute până acum în Moldova şi Muntenia se datează post 200, încadrându-se în special în limitele primei jumătăţi a sec. III d. Hr. Majoritatea mormintelor sarmatice din România sunt grupate în cimitire plane. Deasemeni majoritatea zdrobitoare a mormintelor sarmatice din zona extracarpatică a României sunt orientate nord-sud (Dridu, Olteniţa- Iordoc, Coada-Calului, Valea Mare, Căscioarele, Largu, Târgşor, Leţcani, Vaslui, Valea Lupului, Holboca, Probota, Pogorăşti, Unţeşti, Epureni, Dângeni) cu mici oscilaţii spre est sau spre vest (Târgşor, Coada Calului, Olteniţa, Şimand). Nu lipsesc nici scheletele în poziţie atacatoare (Jugureanu) sau dansatoare (Ruşeţu), ultimele două fiind specifice roxolanilor. În multe morminte s-au descoperit schelete cu cranii deformate artificial : Probota, Pogorăşti, Cioinagi-Balinteşti, Focşani în Moldova, Largu, Târgşor, Olteniţa, Cetatea Veche, Spanţov, Oinac în Muntenia, Histria şi Constanţa în Dobrogea. Cele mai multe schelete cu craniul deformat s-au descoperit la Târgşor, aici fiind vorba de 12. Trebuie menţionat că roxolanii şi iazygii timpurii nu au practicat deformarea rituală a craniului, aşa cum au făcut-o roxolanii târzii, alanii, hunii şi alte seminţii.35
Inventarul mormintelor diferă de la caz la caz, se cunosc morminte cu inventar bogat, cu inventar sărac, iar de multe ori lipsite de inventar. Inventarul mormintelor constă în ceramică, podoabe, (perle, cercei, brăţări, pandantive, etc.) accesorii pentru veşminte (fibule, catarame), obiecte de uz casnic (cuţite, fusaiole), dar şi arme cum ar fi săbiile şi pumnalele. Nu lipsesc nici piesele de harnaşament (zăbale de fier ca la Truşeşti şi Iveşti). Ceramica este lucrată cu mâna sau la roată. Mai des întâlnite sunt străchinele (Pogorăşti, Tecuci, Focşani, Păuleasca), amfore tip carpic (Ştefăneşti), căni şi căniţe carpice (Unţeşti, Epureni, Iveşti, Tecuci, Focşani Cioinagi-Balinteşti, Largu, Jugureanu, Smeieni, Căscioarele). Căniţele şi cănile de tip daco-carpic apar frecvent şi în mormintele sarmatice dintre Prut şi Nistru (Bocani, Soldăţeşti, Prăjila, Negureni), fapt ce denotă că şi aici populaţia autohtonă (carpii şi costobocii), au convieţuit cu sarmaţii.36
7
Ca şi mormintele sarmatice din fosta U.R.S.S. şi Ungaria şi în mormintele sarmatice din România apare ceramica romană, dar într-o măsură mai mică decât ceramica daco-carpică.37
Un rol important în cadrul antichităţilor sarmatice îl aveau podoabele. S-au descoperit în mormintele sarmatice din România, cercei din argint şi bronz, pandative şi fibulele. Perlele constituie inventarul obişnuit al mormintelor sarmatice. Variate ca formă şi mărime, ele sunt lucrate din pastă de sticlă, chihlimbar, os, calcedoniu, etc. Caracteristic este că mărgelele nu se purtau numai sub formă de şirag, ci şi cusute pe veşminte.38
Am amintit între piesele de inventar şi armele. Singurele arme ale bărbaţilor constau în săbii scurte sau pumnale, de cele mai multe ori de tipul cu inel, la capătul de sus al mânerului şi cu o mică gardă la baza lui. Teaca era din lemn. Nu li se îngăduia probabil să poarte prea multe arme, nici la goţi, nici la carpi în preajma cărora îşi păşteau turmele. Uimeşte lipsa armelor de tipul săgeţilor şi arcurilor. Suntem departe de temuţii cataphractari roxolani. Săgeţile de bronz cu trei muchii descoperite într-un mormânt la Vaslui şi în altul la Chişcani nu pot fi considerate excepţii, deoarece atribuirea şi datarea acestor morminte nu sunt incă lamurite.39
Într-o serie de morminte din zona extracarpatică a României (Călăraşi, Dridu, Târgşor, Măgura Jilavei, Olteniţa, Ulmeni, Epureni, Unţeşti, Holboca, Probota, Mitoc, Broscăuţi, Ştefăneşti), s-au descoperit oglinzi de metal. Cu excepţia exemplarului de la Ştefăneşti, toate celelalte oglinzi au formă discoidală, cu mâner lateral, având pe revers o tamga şi marginea uşor reliefată. Tipul este bine cunoscut la sarmaţii din stepele nord-pontice în sec. II-III d. Hr., de asemeni la carpii din Moldova şi Muntenia. În complexele daco-carpice din România, oglinda nu depăşeşte sec. III d. Hr.40 Aceste piese nu serveau la sarmaţi numai ca obiecte de toaletă, ci aveau şi un rol magic, apotropaic, motiv pentru care purtau pe dos diferite semne monogame (tamgale). Aceste oglinzi se purtau atârnate la gât şi se puneau de obicei în morminte. Un tipar de turnat astfel de oglinzi a fost descoperit de Vlad Zirra la Bucureşti-Militari în 1958.41 În mormintele sarmatice din Moldova şi Muntenia s-au descoperit până în anul 1972, 27 de oglinzi întregi sau fragmentare.42
Înfrângerea dacilor de către romani în anii 105-106, a facilitat pătrunderea masivă a sarmaţilor la vest de Prut, dovadă fiind numeroasele morminte aparţinând acestei perioade, cu toate că există şi mormintele de sec. I d. Hr., atestate la vest de Prut. Trebuie accentuat faptul că până în prezent nu s-au constatat în zona de est şi sud-carpatică a Daciei, aşezări geto-dacice a căror distrugere să poată fi pusă pe seama sarmaţilor, fapt ce dovedeşte că ei nu au pătruns în aceste regiuni în calitate de cuceritori, aşa cum s-a întâmplat în vestul Daciei, între Tisa şi Dunărea Mijlocie şi în stepele nord-pontice.43
Grupurile de sarmaţi pătrunse la vest de Nistru, la mijlocul şi în a doua jumătate a sec. I. î. Hr.,si in prima jumătate a sec. I d. Hr, aparţin iazygilor care au trecut prin pasurile nordice ale Carpaţilor, în Pannonia şi în Campia Tisei. Locul lor a fost luat de rudele lor, şi anume de triburile roxolanilor. Dacă sarmaţii au pătruns în sec. I î. Hr., la vest de Nistru şi Dobrogea, acelaşi fapt nu s-a petrecut în Muntenia. Sarmaţii vor pătrunde mult mai târziu în Muntenia, pe baza inventarului mormântului 1 de la Ulmeni-Olteniţa, se poate admite pătrunderea lor în Câmpia Română în preajma anilor 117-118, după părăsirea de către romani a castrelor din zona subcarpatică a Munteniei.44 Nu există nici o dovadă
8
arheologică care să ateste pătrunderea sarmaţilor în Câmpia Română mai timpuriu de acea dată, după cum credeau unii cercetători.45
Cel mai vestic mormânt sarmatic este cel de la Mărunţei de pe malul stâng al Oltului, datat în a doua jumătate a sec. III d.Hr. Importanţa mormântului de la Mărunţei constă în faptul că este prima descoperire de acest fel făcută în vestul Munteniei, respectiv în zona dintre limesul alutan şi cel transalutan. Până la această descoperire, cele mai vestice morminte din Muntenia erau cele de la Bogdana pe Urlui şi Păuleasca pe Vedea , databile în prima jumătate a sec. III, pătrunderea sarmaţilor spre vest fiind barată de limesul transalutan. Descoperirea de la Mărunţei arată că şi în vestul Munteniei, sarmaţii au pătruns în grupuri mici, izolate şi au convieţuit cu populaţia dacică venită şi ea aici în număr mare, tot după părăsirea de către romani a limesului transalutan.46
Atât în zona extracarpatică, cât şi în câmpia din vestul României, triburile sarmatice au convieţuit cu dacii şi carpii, care constituiau populaţia majoritară a acestor regiuni. Astfel numai pe teritoriul Moldovei s-au identificat aşezări şi necropole aparţinând dacilor liberi din sec. II-III în circa 250 puncte, iar morminte sarmatice numai în 40 de puncte. Proporţia este mai concludentă dacă amintim că numărul total al mormintelor sarmatice este de 160, cifră care nu egalează nici pe aceea a unei necropole carpice mai intens cercetate, cum este cazul la Bărboasa-Gălăneşti (jud. Bacău) unde s-au descoperit 291 de morminte şi la Văleni-Boteşti,(jud. Neamţ), unde s-au identificat peste 600 de morminte. În prezent numărul mormintelor din necropolele dacilor liberi depăşeşte 1300 şi nu au fost săpate integral decât cele două necropole amintite.47
Din cele prezentate, reiese foarte clar că sarmaţii se aşezau pe aceste teritorii cu aprobarea carpilor şi nicidecum la voia întâmplării. Ca şi turanicii, sarmaţii aveau trasee foarte bine stabilite, migraţiile lor sezoniere se făceau pe rute fixate anterior, ca să nu implice riscul înfometării turmelor. Nu întâmplător complexele funerare ale turanicilor, din sec. XI-XIII se găsesc grupate în aceleaşi microzone, unde s-au depistat şi înmormântări ale altor nomazi, cum au fost purtătorii culturii Iamnaia, catacombelor, scrubii din epoca bronzului, precum şi sarmaţii.
Din actuala prezentare am omis intenţionat Banatul, situaţia fiind specială prin faptul că sarmaţii s-au instalat aici cel mai târziu dintre toate teritoriile româneşti. În Banat, sarmaţii au pătruns abia după retragerea aureliană. Nu există nici un indiciu asupra extinderii lor în regiunea Hunedoarei şi în Oltenia.48
Ca şi în restul ariei lor de răspândire, dintre Carpaţii Apuseni şi Dunărea Mijlocie, ei au rămas şi în Banat până la venirea hunilor, pentru a dispărea după aceea, fiind asimilaţi de localnici si de alte populaţii. Grupurile sarmatice din regiunile extracarpatice ale ţării noastre s-au menţinut până în sec. IV, când au fost prinse şi ele în vârtejul produs de năvălirea hunilor în 375-376. În mormântul feminin de la Focşani, se pare că ar fi fost o monedă de bronz a împăratului Constantinus II (337-361), dacă informaţia este adevărată, ar exista dovada dăinuirii sarmaţilor alani pe teritoriile noastre până la venirea hunilor.49
Subjugaţi de huni şi încorporaţi în organizarea militară a acestora, sau împrăştiindu-se împreună cu goţii, alanii, ultimul val sarmatic care a atins teritoriile noastre dispar din aceste regiuni. Rămăşiţe însemnate au trăit până târziu în stepele din nordul Mării Negre şi în Caucaz. Osetinii de astăzi care trăiesc în Caucaz şi pe valea râului Terek sunt urmaşii lor. Aşa s-a încheiat evoluţia unei populaţii care timp de şapte secole au dominat stepele
9
euro-asiatice. Trecerea lor pe teritoriile noastre nu a rămas fără rezultat, ei având o contribuţie majoră în cadrul culturii daco-romane Sântana de Mureş-Cerneahov.
NOTE 1.V Grosu, Sarmaţii în spaţiul geto-dacic răsăritean, în „Arheologia Moldovei” XVIII, Bucureşti.2.K. Jettmar, Arta stepelor, Bucureşti, 1983, p. 64-65.3.Ibidem, p. 65-66.4.I. Nestor, Sarmaţii în Istoria României, vol. I, Bucureşti, 1960, p. 621.5. Karl Jettmar, op. cit., p. 62-63.6.Strabon, Geografia, VIII, 3, 17, în Izvoarele privind Istoria României, vol. I Bucureşti, 1964, p. 263.7.Pomponius Mela, Descrierea Pământului, III, 4,33, în Izvoarele, vol. I, Bucureşti, 1964, p. 393.8.Hipocrate, Despre aer, apă, lucruri, în Izvoarele, vol. I, Bucureşti, 1964, p.79.9.Platon, Legile, VII 804 în Izvoarele, vol I Bucureşti, 1964, p. 103.10.Isidor din Sevilla, Ethymologiarum, XX, IX, 2, 93 în Fontes., vol. II Bucureşti 1970 p.575.11.Procopius din Caesareea, Despre zidiri, IV,1, în Fontes. , vol. II, Bucureşti p. 459.12.Herodot, Istorii, IV ; Strabon, Geografia VII, 3, 17, Pomponius Mela ,Descrierea Pământului III,4,3413.K. Jettmar, op.cit. p. 64-65.14.Epiphanios, Împotriva celor 80 de erezii,3, 10, în Fontes., vol. II Bucureşti, 1970 p. 173.15.Livia Liliana Sibişteanu, Alogeni în spaţiul getic, Bacău, 2000 p. 41.16.Ibidem, p. 41.17.I. Nestor, op. cit, p. 671.18.V. Grosu op. cit p. 163.19.I. Nestor, op. cit. P. 671.20.V. Grosu, op. cit. P 171.21.Gh. Bichir, Pătrunderea sarmaţilor la Dunărea de Mijloc şi de Jos, în’ MN’ III Bucureşti 1976 p.115.22.Idem, Date no cu privire la pătrundrerea sarmaţilor în teritoriul geto-dacic (I), în „SCIVA”, 44, 2, Bucureşti, 1993, p. 135.23.Idem, Sarmaţii la Dunărea de Jos în lumina ultimelor cercetări, în „Pontica”, V Constanţa, 1972, p.138.24.V. Spinei, Realităţi etnice şi politice în Moldova Meridională, în sec. X-XIII, Iaşi 1983, p. 101.25.Gh. Bichir, Pătrunderea ......., în „MN”, III Bucureşti 1976 p. 118.26.Idem, Sarmaţii...., în „Pontica”, V, Constanţa, 1972, p. 168.27.Ibidem, p. 169.28.Idem, Date noi, în „SCIVA”, 44, 2, Bucureşti 1993, p. 166.29.Ibidem, p. 135.30.Gh. Bichir, Pătrunderea ..........., în „MN”, III Bucureşti 1976 p. 118.31.V. Grosu, Sarmaţii în spaţiul geto-dacic răsăritean, în „Arheologia Moldovei”,XVIII, Bucureşti,1995 p. 134 .32.Gh. Bichir, Sarmaţii...., în „Pontica”, V, Constanţa, 1972, p. 138.33.Idem, Les sarmates au Bas Danube, în ‘Dacia’, NS, 21, Bucureşti 1977, p. 168.34.Idem Sarmaţii...., în „Pontica”, V, Constanţa, 1972, p. 139.35.Ibidem, p.141-142.36.Idem, Pătrunderea ............., în „MN”, III Bucureşti , 1976 p. 121.37.Idem, Sarmaţii...., în „Pontica”, V, Constanţa, 1972, p. 145.38.I. Nestor, Sarmaţii în Istoria României, vol. I Bucureşti, 1960, p. 680.39.Ibidem, p. 679.40.Gh. Bichir, op. cit.în „Pontica”, V, Constanţa, 1972, p. 161.41.I. Nestor, op. cit., p. 678.42.Gh. Bichir, op. cit.în „Pontica”, V, Constanţa, 1972, p. 161.43.Idem, Date noi ... în „SCIVA” , 44, 2, Bucureşti, 1993 p. 166.44. Idem, Sarmaţii...., în „Pontica”, V, Constanţa, 1972, p. 170.45.Ibidem, p. 167.46.Idem, , Pătrunderea ..........., în „MN”, III Bucureşti , 1976, p. 119.47.Ibidem, p. 122.
10
48.I. Nestor, op. cit. p. 681.49.Ibidem, p. 680.
CAPITOLUL II
ISTORICUL CERCETĂRILOR
Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul Moldovei, după cel de-al II-lea război mondial au permis identificarea unei noi culturi materiale sub numele de Poieneşti, Vârtişcoiu Poieneşti sau cultura carpică1.
Primele materiale aparţinând culturii carpice ne sunt cunoscute din descoperiri întâmplătoare şi mici sondaje, efectuate la Vârtişcoiu 1926 şi 1929; Poieneşti 1929 şi 1936. Butnăreşti 1932 şi Poiana Dulceşti în 19402.
Materialele de la Vârtişcoiu şi Poieneşti au fost publicate de Gr. Aniţescu, C. Cihodaru şi I.L. Neagu.3 iar cele de la Butnăreşti şi Poiana Dulceşti au rămas inedite la Muzeul din Piatra Neamţ.4
În anul 1949, R. Vulpe sapă la Poieneşti (jud. Vaslui) prima necropolă aparţinând acestei culturi şi publică în anul 1953 un amplu raport monografic.5
În anul 1957 Sebastian Morintz şi Gh. Bichir sapă cimitirul de la Pădureni, iar în anii 1957 – 1958, Iulian Antonescu pe cel de la Porceşti-Gabăra.6
În următoarele 2 decenii s-au identificat peste 170 de aşezări şi necropole, săpături sistematice însă s-au făcut în puţine dintre ele. Astfel în 1959 B. Mitrea a redactat capitolul despre carpi în „Istoria României”7, fiind nevoit să se bazeze numai pe inventarul necropolelor.
O sinteză asupra acestei culturi a realizat Gh. Bichir, în comunicarea prezentată la al VI-lea Congres Internaţional de ştiinţe preistorice şi protoistorice de la Roma din 19628.
Acelaşi Gh. Bichir avea să publice o serie de studii referitoare la această problemă 9, iar în 1967, a publicat o nouă lucrare de sinteză10. În 1973, acelaşi Bichir publica o valoroasă lucrare dedicată carpilor intitulată „Cultura carpică”, iar peste 3 ani un nou studiu11. Contribuţii la cunoaşterea culturii carpice au adus de asemenea I. Mitrea12, I. Piso13 şi alţii.
Studierea şi publicarea antichităţilor sarmate în România a început destul de târziu. Este meritul profesorului I. Nestor, de a fi făcut prima încercare de sinteză asupra sarmaţilor într-o perioadă când întreg materialul era inedit14.
Un merit deosebit în cunoaşterea acestei populaţii l-a avut regretatul Gh. Bichir15 care de altfel a încercat să scoată in evidenţă problema raporturilor sarmato-carpice.
Studii importante au publicat printre alţii şi Ion Ioniţă16, Gh. Diaconu17, Mircea Petrescu – Dâmboviţa18, Alexandru Andronic19, Sebastian Morintz20, Mihalache Brudiu21, Vasili Palade22, Radu Mazilu23, Nicolae Ursulescu 24, etc. Problema raporturilor dintre sarmaţi şi populaţia geto-dacă, pentru teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost studiată de arheologul Vasile Grosu25. Rămâne ca noi cercetări de teren să aducă mai multă lumină în această problemă deosebit de complexă a raportului dintre populaţia carpică şi cea sarmatică.
11
NOTE
1. Gh. Bichir, Cultura carpică, Bucureşti, 1973, p. 13.2. Ibidem, p. 13.3. Gr. Aniţescu „AArch” III, 1929, 3, p. 14-21; I. L. Neagu „AArch” III, 1930, 3-6, p. 45-51, şi C.
Cihodaru, „AArch”, III, 1931-1932, 7-8, p. 50-53; „AArch”III, 1937-1938, 13-14 p. 30-59.4. Gh. Bichir, op.cit. p. 13.5. R. Vulpe, Săpăturile de la Poieneşti din 1949, „Materiale” I, 1953, p. 213 -506.6. Sebastian Morintz şi Gh. Bichir, Săpăturile de la Pădureni, în „Materiale” VI, p. 487 – 495 şi
Iulian Antonescu, Săpăturile arheologice de la Gabăra-Porceşti, în „Materiale’’ VI, p. 474-483; idem, în „Materiale”, VII p. 449-457.
7. Istoria României, I, p. 637.8. Gh. Bichir, Les carpes a la lumiere des dernieres decouvertes archeologiques de Moldavie, „Atti”,
III Roma, 1996, p. 64-69.9. Vezi „SCIV”, 12, 1961, 2, p. 253-271; „SCIV”, 16, 1965, 4, p. 675-694; “SCIV”, 17, 1996, 3, p
489-509; „Danubius”, I, 1967, p. 115 – 127; „SCIV”, 20, 1969, 2, p. 219-236; „SCIV”, 22, 1971, 2, p. 179-197; „Actes-Praga”, II , 1971, p. 1034 – 1037; „SCIV”, 22, 1971, 4, p .663 – 670.
10. Gh. Bichir, La civilisation des Carpes (II – III siecles de n.e.) a la lumiere des fauilles archelogiques, „Dacia”, N.S., XI, 1967, p. 177 – 224.
11. Idem, The Archaeology and History of the Carpi from the Second to the Fourth Century A.D. , BAR. Inter., Ser., 16, Oxford, 1976.
12. I. Mitrea, Necropola carpică de la Dămineşti, judeţul Bacău, în „Carpica”, 14, 1982, p.65 – 8013. I. Piso, Războiul lui Philippus cu carpii, In memoriam Constantin Daicoviciu, Cluj, 1974, p. 301 –
309.14. I. Nestor, în Istoria României, I, 1960, p. 671 – 682; idem, în „Raports II, Antiquite”, XI, Congres
Internaţional..., Goteborg-Stockholm-Uppsala, 1960, p. 130.15. Gh. Bichir, Les Sarmates sur le territoire de la Roumanie, „Actes du VIII Congres International
UISPP”, I, Beograd, 1971, p. 275 – 285; idem, Sarmaţii la Dunărea de Jos în lumina ultimelor cercetări, „Pontica”, 5, p. 137 – 176; idem, Relations between the Sarmatians and the Free Dacians, Relations between the Auchtonous populations and the Migratory Population on the Territory of Romania, Bibliotheca Historica Romaniae, 16, Bucureşti, p.55 – 65; idem, Relaţiile dintre sarmaţi şi geto-daci până la sfârşitul secolului I e.n., „SCIVA”, 27, 2, p.203 – 214; idem, Pătrunderea sarmaţilor la Dunărea de Mijloc şi de Jos şi relaţiile lor cu geto-dacii, „Muzeul Naţional”, III, p. 115 – 124; idem, Les Sarmates au Bas Danube, „Dacia”, N.S., 21, p. 167 -197; idem, Date noi cu privire la patrunderea sarmaţilor în teritoriul geto-dacic (I), „SCIVA”, 44, 2, p. 135 – 169; idem, Date noi cu privire la pătrunderea sarmaţilor în teritoriul geto-dacic (II), „SCIVA”, 47, 2, p.297-342.
16. I. Ioniţă, 1964, Noi descoperiri sarmatice pe teritoriul Moldovei, ArhMold, II – III, p. 311 – 328, idem, 2001, Relaţiile dacilor liberi cu romanii, sarmaţii şi germanii in Istoria Românilor, II (coord. D. Protase, Al Suceveanu), Bucureşti, p. 449 – 455; idem 2001, Populaţiile migratoare pe teritoriul Daciei in Istoria Romanilor, II (coord. D. Protase, Al. Suceveanu), Bucureşti, p. 663 – 678.
17. Gh. Diaconu, 1963, Despre sarmaţi la Dunărea de Jos în lumina descoperirilor de la Târgşor, „SCIV”, 14, 2, p. 323 – 345; idem, 1965, Târgşo.r Necropola din sec III – IV e.n., Bucureşti, 332 p.; idem, 1980, Roxolani sau alani la Dunărea de Jos, „SCIVA”, 31, 2.
18. Mircea Petrescu – Dâmboviţa, 1981, Necropola sarmatică de la Truşeşti – Ţugueta; Mircea Petrescu – Dâmboviţa, M. Florescu, A.C. Florescu Truşeşt.i Monografie arheologică, Bucureşti- Iaşi , p. 611 – 626.
12
19. Alexandru Andronie , 1983; Aspecte ale relaţiilor daco-sarmatice, „SAA”, I, p. 190 – 193.20. Sebastian Morintz, 1960: Ein sarmatisches Grab aus Căscioarele, „Dacia”, N.S., IV, p. 553 – 561;
Sebastian Morintz, Barbu Ionescu, 1971: Mormintele sarmatice din sud-estul judeţului Ilfov, sesiunea de comunicări stiinţifice a muzeelor de istorie din decembrie 1964, II, Bucureşti, p.37 – 54.
21. Mihalache Brudiu, 2003: Une tombe sarmate tumulaire dans le territoire romain du Sud de la Moldavie, „SAA”, IX, p. 349 – 358.
22. V. Palade, 1979: Descoperiri sarmatice din secolele II şi III e.n. în sud-estul Colinelor Tutovei, „CI”, 9 – 10 (1978 – 1979), p .247 – 260; idem, 1981: Noi descoperiri sarmatice în zona Bârladului, „Hiercasus”, IV, p. 69 – 82.
23. Radu Mazilu, 1986: Contribuţii la problema relaţiilor sarmato-dacice şi sarmato-romane în lumina descoperirilor arheologice din Moldova, „AMM”, VII – VIII, (1985 – 1986), p. 65 – 97.
24. Nicolae Ursulescu, P. Şadurschi 1986: Săpăturile din 1985 din necropola tumulară de la Prăjeni (jud. Botoşani), “Hierasus”, VI, p. 15 – 23; Nicolae Ursulescu, P. Şadurschi, M. Diaconescu 1996: Prăjeni, Situri arheologice cercetate în perioada 1983 – 1992, Brăila, p.92 – 93; idem, 1997: Prăjeni, Cronica cercetărilor arheologice (1982 – 1992), Bucureşti, p. 76 – 78.
25. Vasile Grosu, 1990: Hronologija pamjatnikov sarmatskoj Kul’tury Dnestrovsko-Prutskogo mezdurec’ja, Chişinău, 206 p.
13
CAPITOLUL IIICadrul geografic al Depresiuni
Huşi-Elan-Horincea
Reconstituirea mediului natural din Moldova Meridională la începutul mileniului I prezintă o mare însemnătate, fiind in măsură să reliefeze caracterul şi intensitatea influenţelor cadrului geografic asupra evoluţiei comunităţilor autohtone şi alogene. La conturarea trăsăturilor atat de eterogene ale unui popor, caracteristicile mediului ambiant, reprezentat de cadrul geografic cu toate componentele sale îşi pun amprenta pregnant. Relieful, reţeaua hidrografică, bogăţiile minerale, clima, vegetatia, fauna, etc, influenţeaza densitatea de locuire, ocupaţiile, modul de trai, tipologia satelor şi a locuinţelor, portul, ideile, mentalităţile1.
Ţinuturile prospere, bogate în resurse variate, au deţinut întotdeauna şi, o concentraţie demografică bogată care le-a pus în valoare2. Neşansa acestor regiuni în care se încadrează şi Podişul Moldovenesc, a constat in aceea că a atras ca un magnet alte populaţii vecine, de multe ori venite cu intenţii războinice.
In capitolul de faţă ne propunem să analizăm condiţiile fizico-geografice din Moldova Meridionala, cu accent pe Depresiunea Huşi Elan Horincea. Podişul Moldovei (harta nr. 2) alcătuieşte partea de relief cea mai întinsă din intreg spaţiul carpato-nistrean. In jumătatea meridională a interfluviului Siret - Nistru, Podişul Moldovei cuprinde ca subunităţi: Podişul Bîrladului, Podişul Bâcului, Covurluiului şi Platforma Cogâlnicului, având la rândul lor mai multe subunităţi. Podişul Bârladului se învecinează în nord cu alte unităţi ale Podişului Moldovei: Podişul Sucevei şi Depresiunea Jijia Bahlui, cunoscută sub numele de Câmpia Jijiei sau Câmpia Moldovei. Subunităţile care se individualizează în cadrul Podişului Bârladului sunt următoarele: Podişul Bârladului Superior numit şi Podişul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei, Dealurile Fălciului şi Câmpia Fălciului numită şi Depresiunea Elan Horincea3.
Depresiunea Husi-Elan-Horincea (harta nr. 3) drenată de valea Elanului se întinde de-a lungul Prutului de la Ghermăneşti în nord pana la Oancea in sud, amintind prin relieful său de Câmpia Moldovei4.
Unii geografi disting două unităţi geografice, este vorba de Depresiunea Huşi şi Depresiunea Elan-Horincea, însă ele se aseamănă destul de mult şi comunică prin valea largă a Prutului. Asemănarea aceasta l-a determinat pe I. Gugiuman (1959) să considere că ele pot alcătui o singură unitate naturală numită Depresiunea Fălciului5.
Relieful depresiunii este alcătuit din coline şi platouri joase, separate de văi largi, orientate spre sud-est, are altitudini care la nivelul celor mai multe interfluvii se menţin ţntre 100-200 m. Înalţimi, ceva mai mari se întalnesc spre nord-vest şi în sud, situate în prelungirea celor din Dealurile Fălciului, precum şi în partea centrală unde este şi (6)
14
punctul culminant (Dealul Rediu – Mârzac, 273 m)6. În lungul Prutului şi al văilor afluente, se găseşte treapta cea mai coborâtă de relief (sub 100 m), care ocupă mai bine de 1/3 din intreaga câmpie. Aici in lunca largă a Prutului cotele cuprinse intre 20 şi 40 m au o mare frecvenţă7.
Depresiunea Huşi-Elan-Horincea este drenată în principal de trei râuri cu afluenţii lor: Sărata, Elanul şi Horincea, caracterizate prin variaţii mari de nivel şi debit. Râul Sărata are debit mediu anual redus cca. 0,095 m3/s, secând frecvent vara dar uneori şi in restul anului. Elanul drenează o suprafaţă mai mare şi dispune de posibilităţi mai bune de alimentare din resursele subterane şi de suprafaţă, totuşi după perioade secetoase scurgerea sa devine nulă. În cursul inferior în luna cu scurgere minimă el transporta in medie circa 20 l/s iar în timpul viiturilor, debitul maxim anual oscilează între 120 si 290 m3/s. Horincea, ca şi Sărata are o lungime foarte redusă debitele maxime anuale oscilând între 70 şi 170m3/s8.
Vegetaţia stepică acoperă cea mai mare parte a acestei regiuni extinzându-se atât pe cernoziomuri (carbonatice şi semicarbonatice), cât şi pe cernoziomuri levigate.O trăsătură specifică a invelişului fito-pedologic de aici o constituie frecvenţa arealelor de soluri (sulfato-cloruro-sodice), cu deosebire in văile Elan şi Sărata, pe care datorită marii variaţii şi concentraţii de săruri solubile se dezvoltă cea mai complexă flora şi cea mai tipică vegetaţie halofilă din Moldova. Deşi destul de omogenă sub aspectul general al peisajului, în morfologia Câmpiei Fălciului se schiţează mai multe componente: Depresiunea Huşi in nord, în vest bazinul Elanului, in est Sărata si in sud bazinul Horincei9.
In condiţii naturale în depresiune se dezvoltă o vegetaţie ierboasă care permite practicarea păşunatului. Nu întâmplător saramatii au populat Depresiunea Huşi-Elan-Horincea. Ei acolo s-au aflat mereu în căutare de noi păsuni, aici găsind condiţii optime pentru practicarea pricipalei ocupaţii şi anume creşterea vitelor.
NOTE:
1. V. Spinei, Realităţi etnice şi politice în Moldova Meridională în secolele X –XIII, Iaşi, 1983, p. 11.
2. Ibidem, p. 15.3. Ibidem, p. 27.4. Al. Roşu, Geografia fizică a României, Bucureşti, 1980, p. 416.5. V. Băcăuanu (coord.), N. Barbu, M. Pantazică, A. Ungureanu, D. Chiriac, Podişul
Moldovei, Bucureşti, 1980, p. 322.6. Ibidem, p. 322.7. Ibidem, p. 322.8. Ibidem, p. 323.9. Ibidem, p. 323.
15
CAPITOLUL IV
Repertoriul descoperirilor carpo-sarmatice din Depresiunea Huşi - Elan - Horincea în sec.II - III d. Hr.
A. LocalizareB. Caracterul şi istoricul cercetării C. Descrierea descopeririiD. Bibliografie
Arsura (jud. Vaslui)
A. NV de satB. Cercetare: N. Zaharia, 1957C. În via lui Ţoncu Constantin au fost semnalate resturi arheologice aparţinând
perioadei La Tene III şi sec. IV e.n.D. Aşezări, p. 310
Berezeni (jud. Vaslui)
A. La ArieB. Semnalare: Gh. Coman, 1958C. La poala SV a Dealului Săratei în stânga pârâului Muşata şi la circa 1200 m NV de
sat pe terasa joasă a Prutului s-au descoperit numeroase vase din pastă poroasă de culoare brun cărămizie aparţinând La Tene III şi începutului culturii Sântana de Mureş – Cerniahov.
D. Aşezări, p. 346
Blăgeşti (jud. Vaslui)
A. NV de satB. Cercetare: Gh. Coman, 1959
16
C. Pe interfluviul format de pârâul Lişcov cu un pârâu adiacent care curge pe marginea de NV a satului Blăgeşti, s-au descoperit resturi de locuire din La Tene III.
D. RAJV, p. 74
Bursuci, com. Epureni (jud. Vaslui)
I. A. Sud de satB. Cercetare: N. Zaharia şi V. Palade, 1958C. În viile situate la circa 400 m sud de sat în preajma unei ravine deschise pe poala nordică a Dealului Tocaru, în lungul pârâului Mihoani, s-a descoperit o aşezare cu resturi ceramice care aparţin La Tene-ului III precum şi altele provenind din vase ce datează probabil din sec. III e.n.D. Aşezări, p. 341
II. A. Valea CărămiziiB. Cercetare: N. Zaharia, 1958C. Pe panta înclinată spre Valea Cărămizii la poala dealului situat la nord-estul satului lângă şoseaua Murgenilor, s-au identificat resturi din diferite perioade istorice printre care şi de sec. III e.nD. Aşezări, p. 341
Epureni, com. Duda - Epureni (jud. Vaslui)
A. Grădina lui Gh. PenişoarăB. Cercetare: Virgil Mihăilescu BârlibaC. În grădina lui Gh. Penişoară, în anul 1964 s-au descoperit un denar imperial de la Antonius Pius şi fragmente ceramice aparţinând sec. III - IV e.n.D. RAJV, p. 122
Epureni (jud. Vaslui)
I. A. Sud de sat B. Cercetare: N. Zaharia şi V. Palade C. În preajma unei aşezări din care s-a cules puţine resturi de vase din sec. IV d. Hr., în taluzul drumului care face legatura cu şoseaua Bârlad - Murgeni la circa 500 - 600 m de sat în timpul unei cercetări de suprafaţă s-a descoperit şi dezvelit un mormânt sarmatic datat în sec. III e.n.. Scheletul cu craniul în parte distrus, zăcea
17
întins pe spate cu braţele alungite lângă corp având o orientare N - S. Din inventarul mormântului făcea parte şi o căniţă bitronconică lucrată la roată din pastă fină cu impurităţi (planşa 1/5), o fusaiolă tronconică găsită lângă falangele mâinii drepte(planşa 1/3), o fibulă de bronz , de tipul cu placă înaltă (planşa 1/2), o oglindă din metal alb plesnită în mai multe bucăţi concavă şi prevăzută cu o codiţă perforată, iar pe reversul său o tamga (planşa 1/1) precum şi mărgele mici din sticlă verde sau gălbuie descoperite în regiunea poalelor unei haine lungi. (planşa nr. 1) D. Aşezări, p. 343 -344 RAJV, p. 126
II. A. Moaşca II B. Cercetare: N. Zaharia 1958, Gh. Coman, 1961 C. La circa 1/2 km nord s-a descoperit un alt punct cu resturi de locuire veche, in care s-au cules fragmente de vase aparţinând unor perioade diverse printre care şi de secol III e.n. D. Aşezări, p.343
Floreni, com. Murgeni (jud. Vaslui)
A. MăgeanaB. Cercetare: Gh. Coman, 1953C. La aproximativ 1,5 km SV de sat în jurul izvoarelor de la punctul numit
Mărgeana s-au descoperit resturi ceramice aparţinând sec. II - III e.n. asociate cu amfore romane.
D. RAJV, p. 188
Ghermăneşti, com. Drânceni (jud. Vaslui)
A. Barahoi IB. Cercetare: Gh. Poenescu BordeaC: La cca. 1 km sud vest de sat, pe malul vestic al drumului Ghermăneşti – Arsura s-au cules fragmente ceramice aparţinând sec. III e.n.D: Aşezări, p. 336
Giurcani, com. Găgeşti (jud. Vaslui)A. ArgeauaB. Cercetare: C. Buzdugan, 1979 - 1981
18
C. La circa 1,5 km sud de sat, Giurcani, în punctul Argeaua intre apa Elanului şi drumul judeţean Murgeni - Găgeşti pe o distanţă de 150 m erau 3 tumuli dintre care 2 au fost săpaţi de C. Buzdugan. În cei doi tumuli au fost identificate 12 morminte de înhumaţie, nouă în primul tumul şi trei în cel de-al doilea tumul. Cercetările au arătat că două morminte din T1 sunt sarmatice (M5 şi M8), restul fiind din perioada de tranziţie de la epoca neolitică la epoca bronzului. Cele trei morminte din T2 sunt atribuite sarmaţilor. Inventar: În M5 s-a descoperit un vas lucrat cu mâna (planşa 2/1) şi lama unui pumnal de fier având mânerul rupt din vechime (planşa 2/3). Inventarul mormântului cu numărul 8 constă într-un vas globular lucrat cu mâna de tipul celui de la Vlasineşti (planşa 2/2); o serie de mărgele de forme şi mărimi diferite lucrate din sticlă şi pastă din sticlă (planşa 3/1-18) unele fiind asemănătoare celor de la Tutova şi Ştefăneşti, cu excepţia celor îngemănate şi a mărgelelor de sticlă ce au fost poleite cu foiţă de aur. Din colier au mai facut parte două piese lucrate din faianţă egipteană (planşa 3/20 -21), un mic pandativ de bronz, trei vertebre de peşte (plansa 3/10-12) şi doi clopoţei de bronz (palnşa 3/24 -25). La mâna dreaptă s-a descoperit o brăţară de bronz (planşa 3/26), iar între falange un inel, lucrat din acelaşi metal, având în montură ca şi cel de la Tutova, sticlă (planşa 3/23) ultima piesă de inventar este o oglindă discoidală (plansa 3/19) de tipul celor de la Ştefăneşti şi Poiana Tecuci.În T2, mormântul numărul 1 a avut ca inventar o cană, modelată cu mâna (planşa 2/7) două mărgele de sticlă cilindrice (planşa 2/4 - 5) şi o fusaiolă de lut (planşa 2/6). Mormintele cu numarul 2 şi 3 erau fără inventar.
D. Date noi în SCIVA, 44, 1993, 2, p. 152 - 160
Grumezoaia, com. Dimitrie Cantemir (jud. Vaslui)
A. Nord de satB. Cercetare: Gh. Coman C. În marginea nordică a satului de o parte şi de alta a unei ravene, s-au descoperit
resturi de locuire din mai multe perioade printre care şi resturi ceramice de tip Poieneşti asociate cu fragmente de amfore romane.
D. RAJV
Igeşti, com. Blăgeşti (jud. Vaslui)
A. Grădina G.A.S.
19
B. Semnalare: Gh. Coman, 1960C. Pe terasa inferioară din dreapta pârâului Lişcov, în grădina G.A.S. situată în
marginea de NE a satului, lângă izvoare, s-au identificat fragmente ceramice de la finele epocii bronzului, asociate cu un rest de cuţit din şist verde din La Tene III.
D. Aşezări, p. 347
Lăţeşti, com. Murgeni (jud. Vaslui)
A. SE de satB. Cercetare: N. Zaharia şi Gh. Coman, 1961C. Pe partea sudică a dealului Lăţeşti, către valea Sărăţii, la circa 1 km SE de sat s-a
identificat o aşezare din care s-au cules numeroase fragmente de vase aparţinând sec. III e.n. (urne de tip Poieneşti)
D. Aşezări, p.348
Lupeşti, com. Mălăuşteni (jud. Vaslui)
A. La Fântâna MareB. Semnalare: Gh. Coman, 1960C. În preajma izvoarelor de la obârşia pârâului Horincea în cuprinsul unui hârtop
situat la circa 2 km N de sat, s-au descoperit fragmente ceramice care aparţin unor perioade istorice printre care şi de sec. III - IV e.n.
D. Aşezări, p.348
Măluşteni (jud. Vaslui)
A. LeauaB. Cercetare: Gh. Coman, 1952C. La circa 700 m est de sat se află pârâul Leaua, de unde şi denumirea locului de
Leaua. Pe partea dreaptă, către sat, pe o distanţă de un kilometru, se află o staţiune arheologică, unde s-a identificat printre altele şi o necropolă carpică.
D. RAJV, p. 174 - 175
Murgeni (jud. Vaslui)
20
A. Valea ŢarineiB. Semnalare: Gh. Coman, 1958C. Pe partea sud-vestică a Dealului Bobineşti (Bobineaţa) în preajma izvoarelor de la
obârşia pârâului Bujoreni, la circa 2 km vest de târg, de pe suprafaţa unei silişti s-au recoltat numeroase fragmente ceramice aparţinând sec. III (aspectul Poieneşti).
D. Aşezări, p. 351
Peicani, com. Găgeşti (jud. Vaslui)
A. Curtea şcoliiB. Descoperire: Marin RotaruC. Cu prilejul amenajării unei gropi pentru stins var în cutea şcolii la adâncimea de
1,10 m a apărut un schelet uman, pe care învăţătorul Marin Rotaru l-a salvat de la distrugere, recuperând şi obiectele de inventar care-l însoţeau. După spusele lui, cel decedat fusese aşezat în groapă în poziţie şezând cu faţa spre sud. Pe fundul gropii, sub schelet şi în faţa acestuia se aflau următoarele obiecte de inventar:
a) colier format din 77 mărgele (planşa 4)b) cană lucrată la roată din pastă fină cenuşie (planşa 5/9)c) Strachină lucrată la roată din pastă fină cenuşie şi reparată înainte de a fi
pusă în mormânt (planşa 5/1)d) oală de mici dimensiuni, lucrată cu mâna din pastă grosieră (fig. 5/5)e) fusaiolă bitranconică din lut (palnşa 5/2)f) fragment de cercel lucrat din sârmă de bronz, distrus prin oxidare
D. Noi descoperiri, în Hiercsus, IV, 1981, p. 69 - 70
Raiul - Vădeni, com Murgeni (jud. Vaslui)
A. La StânaB. Cercetare: Gh. Coman, 1960C. La aproximativ 1,5 km nord de sat, pe stânga pârâului Holăbăţ, s-au descoperit
resturi de locuire din sec. II - III e.n. Este vorba de resturi de fragmente ceramice, din pastă poroasă, asociate cu amfore.
D. RAJV, p. 191
Râşeşti, com. Drânceni (jud. Vaslui)
21
A. LutărieB. Cercetare: Dogariu Tiberiu, 1998 - 2000C. Pe terasa a doua a Prutului numită Răbâia la circa 300 m N, NE de satul Râşeşti în
punctul Lutărie s-au semnalat numeroase apariţii arheologice.Pe o sprafaţă de aproximativ 100 m2 , s-au identificat cinci morminte de înhumaţie cu următoarele piese de inventar.Inventarul mormântului 1 cuprinde două vase romane de factură fină şi anume: o cupă-pahar şi o oală cu două torţi (planşa 6). Mormântul 2 are ca inventar două căniţe carpice de factură fină (planşa 7).În mormântul 3 s-au identificat două pahare, unul grosier, lucrat neîngrijit şi unul de factură fină, ambele recuperate fragmentar, (planşa 8)precum şi un vârf de săgeată (planşa 9).Mormântul 4 are ca inventar piese de podoabă: brăţară, aplică, clopoţel, încheietoare, toate din bronz şi două mărgele din sticlă (planşa 9). În mormântul 5 s-au descoperit patru piese: o strachină de factură fină, cu un vas borcan, o mărgică, la care se adaugă o căniţă cu toartă, care, din păcate s-a pierdut (planşa 10). S-a mai semnalat descoperirea şi altor piese dintre care menţionăm:o oglindă cu tamga, fibule din bronz, ceramică fină şi grosieră, mărgele de chihlimbar şi un cuţit din bronz. Din păcate aceste obiecte, nu vor putea fi prezentate în lucrarea de faţă, exceptând cuţitul, deoarece ele sunt reţinute de unii locuitori ai satului.
D. Material nepublicat.
Rogojeni, com. Suceveni (jud. Galaţi)
A. Dealul MicB. Cercetare: I.T.DragomirC. Pe dealul Mic s-a identificat o aşezare de sec. III e.n. cu elemente ceramice de tip
Poieneşti în cuprinsul căreia s-a descoperit şi o urmă de incineraţie.D. Aşezări, p. 353
Sărătenii de Sus, com. Murgeni (jud. Vaslui)
A. La MihordeaB. Semnalare: Gh. ComanC. La circa 200 m nord-vest de fosta vie Mihordea, pe suprafaţa slab boltită dintre
pâraele Lişcov şi Leaua, confluente 250 m spre sud, s-a descoperit o necropolă de incineraţie cu câmp de urme din sec. III e.n. dintre care unele au fost distruse de săpături ocazionale.
22
D. Aşezări, p. 353
Şuletea (jud. Vaslui)
A. 500 m de BrăiţeniB. Cercetare: Gh. Coman, 1960, 1971C. La 500 m de Brăiţeni, punct aflat la 2 km S, SE de sat, în şanţurile şoselei s-a
descoperit o necropolă carpică.D. RAJV, p. 234
Schineni, com. Murgeni (jud. Vaslui)
A. La Horă B. Cercetare: Gh. Coman, 1951C. Cu circa 400 m sud de lutăria dintre locuinţele lui Rugină şi Simion s-au descoperit
resturi de locuire caracteristice secolelor II - III şi IV e.n.D. RAJV, p. 191
Vădeni, com. Murgeni (jud. Vaslui)
A. La LutărieB. Cercetare: V. Palade, 1980C. În punctul numit situat spre panta dealului între satul nou şi cel vechi în vara anului
1980 a fost descoperit un mormânt de înhumaţie. Cel decedat fusese aşezat în groapă întins pe spate cu corpul la V, NV şi picioarele E, SE cu mâinile lângă corp. Fundul gropii se afla la circa 1,50 - 1,80 m adâncime faţă de solul actual. Inventar:
a) Colier format din 66 mărgele lucrate atât în pastă translucidă cât şi în pastă de culoare cafenie, bleu vert, albastru închis sau roşu. Acestea sunt decorate cu motive încrustate realizate din cerculeţe concentrice de culoare albă sau cafenie (planşa 11).
b) Brăţară lucrată din sârmă de metal de culoare albă, de secţiune circulară având capetele lăţite imitând corpul de şarpe (planşa 12).
c) Fusaiolă bitronconică din lut (planşa 12).
23
d) Ulcior de lut lucrat la roată din pastă de culoare cărămizie acoperit cu angobă de culoare roşie la suprafaţă, spart de plug (planşa 12).
E. Noi descoperiri, în Hierasus, IV, 1981, p. 70 - 71.
Vetrişoaia (jud. Vaslui)
A. La StâniB. Cercetare: Gh. Coman, 1950C. La circa 500 m sud de punctul Scheia în cadrul secţiei Pojorăni s-au identificat
resturi ceramice din sec. III - IV asociate cu amfore romane.D. RAJV, p. 262
24
CAPITOLUL V.Interacţiunea celor două populaţii reflectată în descoperirile
arheologice
Ajunşi la Dunărea de Jos, sarmaţii au venit în contact cu populaţia dacică dar infiltrarea lor în teritoriile acestora, s-a derulat în etape, la început în proporţii reduse şi numai în zonele periferice de la est. Staţionarea lor a fost episodică în faza iniţială şi s-a limitat probabil, doar la raidurile către provinciile balcanice ale Imperiului Roman, sarmaţii, ca şi toţi migratorii fiind atraşi de bogăţiile imperiului. O prezenţă ceva mai numeroasă a sarmaţilor poate fi sesizată pentru acea vreme în stepa Bugeacului cu o prelungire spre vest până la cursul inferior al râului Bârlad1.
O a doua direcţie de deplasare a fost de-a lungul Nistrului spre NNV, până la confluenţa acesteia cu Răutul de unde a continuat spre Valea Prutului, având ca obiectiv Câmpia Moldovei2.
Pătrunderi sarmatice numeroase încep a se produce abia după cucerirea Daciei de către romani, când zonele de stepă afectate iniţial se lărgesc treptat şi cunosc noi valuri de migraţie cu o populaţie sarmatică tot mai amestecată, în care rolul cel mai important l-au avut roxolanii.
Infiltrarea sarmaţilor în spaţiul dacic a avut loc numai în zonele de stepă de unde au înaintat cateodată şi de-a lungul unor cursuri de apă ce brăzdează ţinuturi cu relief ceva mai accidentat cum este valea Bârladului. Niciodată nu s-au stabilit în regiunile mai înalte ocupate tradiţional de populaţia dacică3. Raporturile dacilor liberi cu sarmaţii păstrează în linii generale, acelaşi mod de convieţuire paşnică de mai înainte. Izvoarele scrise antice nu semnalează conflicte armate între dacii liberi şi sarmaţi şi nici informaţii deosebite cu privire la relaţiile dintre ei. Singurele ştiri prezente în scrierile antice se referă la frecventa participare conjugată a celor două populaţii la raidurile organizate în provinciile imperiului, o colaborare care începuse deja înainte de cucerirea Daciei4.
Interacţiunea celor două populaţii, în lipsa izvoarelor scrise poate fi studiată pe baza descoperirilor arheologice. Cercetarea a numeroase morminte aparţinând sarmaţilor dar şi a unor necropole carpice aruncă lumină în privinţa raporturilor dintre populaţia sedentară a dacilor şi cea nomadă a sarmaţilor .
Până în anul 1976 s-au identificat morminte sarmatice în circa 145 puncte situate atât în zona extracarpatică cât şi în câmpia din vestul ţării5. Doar în Moldova s-au
25
identificat morminte sarmatice în 40 puncte, majoritatea în zona de şes şi mai puţin în regiunile cu teren accidentat (Iveşti, Poieneşti)6.
Locuind pe acelaşi teritoriu, carpii şi sarmaţii s-au influenţat reciproc , insă niciodată nu s-a depăşit faza schimburilor reciproce de bunuri şi nu s-a ajuns la un proces de aculturaţie între daci şi sarmaţi în regiunile de la sud şi est de Carpaţi 7. Carpii au preluat de la sarmaţi o serie de perle (calcedoniu, coral, lapislazuri ), oglinzile cu tamga, dar şi alte obiecte. Dacă în faza timpurie a culturii carpice se constată numai împrumuturi de produse finite, în etapa târzie s-a trecut la asimilarea şi prelucrarea de către carpi , în ceramică , a unor elemente sarmatice aşa cum este cazul cu vasele cu torţi zoomorfe8.
Nu toţi cercetătorii sunt de acord cu cele spuse mai sus de Gh. Bichir. De exemplu I. Ioniţă9 afirmă că descoperirea unor tipare de lut pentru turnat oglinzi de metal de acest tip în câteva aşezări aparţinând dacilor liberi ar trebui să ridice un semn de întrebare, cel puţin cu privire la atelierele de provenienţă a pieselor respective. De asemenea, I. Ioniţă nu este de acord cu ideea că vasele cu torţi zoomorfe ar fi de influenţă sarmatică. Pentru argumentarea ideii sale, afirmă că pasta fină, tehnica la roată şi arderea la roşu a tuturor vaselor cu torţi zoomorfe arată limpede că ele provin din ateliere de olărie ale dacilor liberi. De asemenea trebuie remarcat ca majoritatea lor au fost găsite în Podişul Central Moldovenesc, regiune cu o foarte mare densitate a locuirii dacice. Alt argument care se opune ideii că vasele cu torţi zoomorfe ar fi rezultatul influenţei sarmatice este acela că în spaţiul dintre Carpaţi şi Nistru, cu un număr foarte mare de descoperiri sarmatice nu a fost semnalat decât un singur vas din categoria acelora cu torţi zoomorfe. În favoarea unei origini sarmatice a vaselor dacice cu torţi zoomorfe ar putea fi menţionate totuşi, două castroane de lemn, descoperite într-un mormânt tumular de la Olăneşti (Tighina), considerate de unii specialişti ca vase de cult. Ele au fost prevăzute cu câte două torţi zoomorfe, reprezentând patrupede în formă de ursuleţ, întocmai ca vasele de lut dacice.10
Dincolo de aceste dispute privind anumite influenţe ale sarmaţilor asupra carpilor cert este că ambele populaţii s-au influenţat într-o măsură mai mică sau mai mare. Sarmaţii au folosit din plin ceramica daco-carpică lucrată la roată, aşa cum demonstrează descoperirile facute în mormintele lor. S-au găsit străchini la Tecuci, Focşani, amfore de tip carpic la Pogorăşti şi în special căni şi căniţe cu o toartă (Cioinagi – Balinteşti, Focşani, Tecuci, Iveşti, Unţeşti, Şerboteşti, Vaslui, Popeşti, Valea Lupului, Leţcani, Pogorăşti, Ştefăneşti.)11.
În depresiunea Huşi-Elan-Horincea s-au identificat două necropole carpice la Giurcani şi Râşeşti şi alte trei morminte izolate.Inventarul mormintelor prezentat în capitolul dedicat repertoriului arheologic este compus dintr-o serie de elemente specifice sarmaţilor (podoabe) dar şi din ceramică carpică în special străchini şi căniţe cu o toartă.De asemeni în Depresiune s-au identificat şi necropole carpice la Sărăţenii de Sus, Măluşteni, şi Şuletea, insă nu sunt cercetate. Existenţa în apropierea Depresiunii Huşi-Elan-Horincea a marii necropole de la Poieneşti, ne poate da o imagine asupra influenţelor sarmatice, receptate de carpii din bazinul Bârladului.
La Poieneşti s-au descoperit 62 morminte de incineraţie şi 23 de inhumaţie. De asemenea s-au descoperit elemente comune ambelor tipuri de morminte : este vorba despre căniţele cu toartă şi unele tipuri de mărgele12. Încercarea de a interpreta mormintele de înhumaţie ale dacilor liberi ca o influenţă sarmatică nu a putut fi confirmată datorită
26
lipsei dovezilor credibile13. O interpretare probabilă a existenţei într-o necropolă carpică a mormintelor de înhumaţie poate fi următoarea : grupurile cu sarmaţi locuiau în jurul comunităţilor carpice asemeni nomazilor de astăzi.
Sarmaţii nu au constituit niciodată o populaţie majoritară pe teritoriul Moldovei, locuit de carpi şi nu s-au putut comporta ca nişte cuceritori în ţara carpilor , ştiut faptul că la mijlocul sec. III d.Hr., carpii se considerau mai puternici decât goţii, după cum ne informează Petrus Patricius14.
Situaţia din Depresiunea Huşi-Elan-Horincea privitoare la proporţia dintre populaţia carpică şi cea sarmatică reflectă situaţia generală din întreg teritoriul Moldovei. Astfel pe teritoriul Moldoveis-au identificat aşezări şi necropole aparţinând dacilor liberi din sec. II-III d. Hr., în circa 250 puncte, iar morminte sarmatice în numai 40 puncte. Proporţia este mai concludentă dacă amintim că numărul total al mormintelor sarmatice este de 160, cifră care nu egalează nici pe aceea a unei necropole carpice, mai intens cercetate cum este cazul la Bărboasa – Gălăneşti (jud. Bacău), unde s-au descoperit 291 de morminte şi la Văleni – Boţeşti (jud. Neamţ), unde s-au identificat peste 600 de morminte15.
În depresiunea Huşi – Elan – Horincea s-au identificat 21 de puncte locuire carpică faţă de numai 5 necropole sarmatice.
Cert este că sarmaţii roxolani au contribuit la imbogăţirea culturii carpice cu o serie de elemente specifice lor, fiind la rândul lor influenţaţi de populaţia carpică. Sarmaţii nu au fost simpli pasageri în ţara carpilor, ei lăsându-şi amprenta în cultura materială şi spirituală a carpilor şi de aceea nu pot fi excluşi din cadrul acestei mari comunităţi. Prin aceasta nu se scade cu nimic din meritul carpilor ca principali creatori ai acestei culturi16.
NOTE
1I. Ioniţă, Populaţiile migratoare pe teritoriul Daciei, în Istoria Românilor, vol. II, Bucureşti, 2001, p. 668.2Ibidem, p. 668.3Ibidem, p. 669.4Ion Ioniţă, Relaţiile dacilor liberi cu romanii, sarmaţii şi cu germanii în Istoria Românlor, vol. II, p. 453.5Gh. Bichir, Sarmaţii la Dunărea de Jos în lumina ultimelor descoperiri, în „Pontica”, V, Constanţa, 1972, p. 138.6Idem, Pătrunderea sarmaţilor la Dunărea de Jos, în ‘MN’, III, Bucureşti, p. 118 .7Ion Ioniţă, op. cit., p. 453.8Gh. Bichir, op. cit., p. 175.9Ion Ioniţă, Populaţiile…. în Istoria Românilor, vol. II, Bucureşti, 2001, p. 671-672.10Ibidem, p. 673.11Gh. Bichir, op. cit., p. 175.12Ibidem, p. 40.13Ion Ioniţă, Relaţiile dacilor …..în Istoria Românilor, vol. II, Bucureşti, p. 454.14Gh. Bichir, op. cit., p. 176.15Idem, Pătrunderea sarmaţilor la…., în „MN”, III, Bucureşti, 1976, p. 122.16Idem, Cultura Carpică, Bucureşti 1973, p. 176.
27
CONCLUZII
SIMBOLURI ALE STATIFICĂRII SOCIALE ŞI ALE PUTERII
Existenţa celor două mici necropole sarmatice la Giurcani şi la Râşeşti, în Depresiunea Huşi-Elan-Horincea ne poate oferi informaţii privitoare la stratificarea socială a populaţiei sarmatice.
La Giurcani în cei doi tumuli săpaţi de C. Buzdugan s-au identificat 12 morminte de înhumaţie dintre care doar 5 pot fi atribuite cu certitudine sarmaţilor, este vorba de M5 şi M8 din T1 şi M1, M2 şi M3 din T2. Analizând inventarul mormintelor prezentat în capitolul III al lucrării de faţă ajungem la concluzia că M8 avea un inventar foarte bogat compus dintr-un vas globular, o serie de mărgele de mărimi şi forme diferite, lucrate din sticlă şi pastă din sticlă unele dintre ele fiind poleite cu foiţe de aur, două piese din faianţă egipteană, un pandantiv din bronz, doi clopoţei, o brăţară şi un inel tot din bronz şi o oglindă discoidală. M5 si M1 din T2 au avut un inventar relativ bogat. În M5 s-a descoperit un vas lucrat cu mâna şi lama unui pumnal iar in M1 din T2 s-a descoperit o cană, două mărgele din sticlă şi o fusaiolă. M2 şi M3 din T2 sunt foarte sărace lipsind inventarul funerar.
Pe baza inventarului acestei necropole putem concluziona că exista o anumită stratificare socială în sânul comunităţii sarmatice.
La Râşeşti am identificat 5 morminte de înhumaţie cu un inventar relativ bogat care consta din ceramică romană, ceramică carpică, ceramică sarmatică şi obiecte de podoabă din bronz şi din sticlă.
M1 de la Râşeşti avea în inventar ceramică romană: o cupă-pahar unică în depresiunea Huşi Elan Horincea şi o oală cu două torţi. Vasele descoperite în M1 au o importanţă deosebită atestând legăturile comerciale ale acestor triburi de stepă cu lumea romană. Spre deosebire de amfore, celelalte produse ceramice nu cunosc o abundenţă prea mare în partea de est a Carpaţilor, cu excepţia unei zone din sudul Moldovei cu centrul la Barboşi care a cunoscut în secolul II-III o viaţă romană cu nimic mai prejos decât cea din provincie.
M2, M3 şi M5 aveau în inventar ceramică carpică, este vorba de căniţe de tipul sarmato-carpic, o oală şi o strachină, prezenţa acestea confirmând existenţa schimburilor între carpi şi sarmaţi.
M4 avea un inventar compus din obiecte de podoabă din bronz, menţionăm o brăţară, un clopoţel, o aplică şi o încheietoare. De asemenea s-au descoperit şi două
28
mărgele din sticlă.La prima vedere, inventarul mormintelor de la Râşeşti nu ar indica o anumită
stratificare socială, însă analizând cu atenţie putem observa anumite diferenţe. De exemplu M1 are în inventar piese romane de import unice in zonă, pa când M3 are în inventar un vas imitaţie după cele romane şi unul lucrat neîngrijit.
Din analiza celor două mici necropole situate în depresiunea Huşi Elan Horincea putem trage concluzia că în rândul comunităţilor sarmatice exista o anumită stratificare socială. Mormintele sarmatice izolate descoperite la Epureni, Vădeni-Murgeni şi Peicani deţin un inventar relativ bogat, însă lipsa unor necropole nu ne oferă posibilitatea realizării unei comparaţii pentru a sesiza diferenţele sociale.
Ca simboluri ale puterii am identificat în aceste două necropole mărgelele placate cu foiţe de aur, piesele din faianţă egipteană, lama pumnalului, ceramica romană, în special cupa-pahar, după cum am mai spus unică în regiune. Lipsa unor însemne ale puterii militare ştiut fiind faptul că sarmaţii erau militari redutabili, o putem pune pe seama puterii carpilor, care pretindeau în sec. III că sunt mai puternici decât goţii. Sarmaţii pătrunşi în Podişul Moldovei au trebuit să accepte hegemonia carpilor.
În ceea ce priveşte analiza structurii sociale a populaţiei carpice din Depresiunea Huşi Elan Horincea, lucrurile sunt mai complicate pentru că lipsesc cercetările din necropole şi aşezări. Putem face o comparaţie cu ceea ce se întâmpla in restul Podişului Moldovei. Necropolele carpice cercetate au produs dovada existenţei stratificării sociale în sânul comunităţii carpice. Elecventă este situaţia de la Pădureni, unde în urma săpăturilor arheologice s-au identificat trei morminte cu un inventar foarte bogat, 16 cu un inventar bogat, 21 morminte cu un inventar sărac şi 37 de morminte fără nici un inventar. Transformată în procente, populaţia foarte înstărită reprezinta 3,89% (probabil conducătorii comunităţii), cei bogaţi 20,78%, cei cu posibilităţi de trai mulţumitoare 27,28%, iar cei săraci 48,05%. Acesta este tabloul unei comunităţi carpice iar prin analogie îl putem aplica şi la cazul nostru.
In concluzie putem afirma că atât sarmaţii cât şi carpii prezentau o anumită stratificare socială. Rămâne ca noi cercetări să aducă mai multă lumină în problema raporturilor sarmato-carpice.
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
LISTA ABREVIERILOR
AArch - Arta şi arheologia, Iaşi, I-XIV, 1927-1938.Actes – Belgrad - Actes du VIII Congres International des Sciences Prehistoriques et
Protohistoriques – Tome I Rapports generaux, Belgrad, 1971. Actes – Praga - Actes du VII Congres International des Sciences Prehistoriques et
Protohistoriques, Prague, 21-27 Aout, 1966; I, Prague 1970, 2, Prague, 1971.
ActaMM - Acta Moldavie Meridionalis, Vaslui.ActaMN - Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca.ArhMold - Arheologia Moldovei, Iaşi.Atti - Atti del VI Congreso Internazionale delle Scienze Preistoriche
Protostoriche, Roma, 29 agosto – 3 settembre 1962; I, 1962; II, 1965, III, 1966.
Aşezări - Aşezări din Moldova din Paleolitic şi pană în secolul al XVIII-lea, Bucureşti 1970.
Dacia, N.S. - Dacia, Revue d’archeologie et d’historie anciene, Novelle serie, Bucureşti.
Fontes - Fontes Historiae Daco Romanae, vol. II, Bucureşti, 1970.Izvoare - Izvoare privind Istoria Romaniei, vol I, Bucureşti 1964.Materiale - Materiale arheologice privind istoria veche a R.P.R., I, 1953; Materiale
şi cercetări arheologice, II – IX, 1956-1970.MN - Muzeul Naţional, Bucureşti.RAJV - Repertoriul Arheologic al judeţului Vaslui, Bucureşti, 1980.SCIVA - Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie), Bucureşti.
46
BIBLIOGRAFIE
I. Instrumente de lucru
Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României;(coordonator ştiinţific),I Constantin
Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994.
Matei Horia, Mic dicţionar al lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1986.
II. Izvoare antice
Chronicon Paschale, în Fontes, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1970. Epiphanios,
Împotriva celor optzeci de erezii, în Fontes, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1970.
Herodot, Istorii, în Izvoare, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1964. Hipocrate, Despre aer,
apă, lucruri, în Izvoare, vol. I, Editura Academiei,Bucureşti, 1964.
Isidor din Sevillia, Ethymologiarum, în Fontes, vol. II, Editura Academiei,Bucuresti, 1970.
Platon, Legile, în Izvoare, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1964.
Pomponius Mela, Descrierea Pământului, în Izvoare, vol. I, Editura Academiei,Bucureşti, 1964.
Procopius din Caesarea, Despre zidiri în Fontes, vol. II, Editura Academiei,Bucureşti, 1970.
Strabon, Geografia, în Izvoare, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1964. Tacitus, Istorii, în
Opere, vol. II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963.
Idem, Anale XII, în Opere, vol. III, Editura Ştiinţifica, Bucureşti, 1964.
III. Repertorii arheologice
Coman Ghenuţă, Statornicie, Continuitate. Repertoriul arheologic al judeţuluiVaslui, Editura Litera,
Bucureşti, 1980.
Zaharia N., Petrescu-Dâmboviţa M., Zaharia Em., Aşezări din Moldova. Dinpaleolitic până
în secolul al XVIII-lea, Editura Academiei, Bucureşti, 1970.
47
IV. Lucrări generale
Gugiuman Ion, Depresiunea Huşi, Editura Ştiinţifică, Iaşi, 1959.
loniţă Ion, Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi (sec. II-1V d. Hr.),Editura Junimea, Iaşi,
1982.
Istoria Românilor, II (Coord. D. Protase, Alexandru Suceveanu) Editura Academiei,
Bucureşti, 2001
Jettmar Karl, Arta stepelor, Editura Meridiane, Bucureşti, 1983.
Petrescu-Dâmboviţa M. & colab., Istoria românilor de la începuturi până în secolul
al VIII-lea, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
Popilian Gheorghe, Ceramica romană din Oltenia, Editura Scrisul Românesc,Craiova,
1976.
Roşu Alexandru, Geografia fizică a României, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1980.
Sibişteanu Livia Liliana, Alogeni in spaţiul getic, Editura Conexiuni, Bacău,
2000.
Spinei Victor, Realităţi etnice şi politice în Moldova Meridională în sec. X-XIII, Editura
Junimea, Iaşi, 1983.
V. Lucrari speciale
Bârca Vitalie, Consideraţii privind armamentul, tipul de trupe şi tactica militara la
sarmati, în „ Acta M. N.", 31, 1994, nr.1, p. 55-67.
Bichir Gheorghe, Sarmaţii la Dunărea de Jos în lumina ultimelor cercetări, în
,,Pontica", V, 1972, p. 137-173.
Idem Cultura carpică, Editura Academiei Bucureşti, 1973
48
Idem, Patrunderea sarmaţilor la Dunarea de Mijloc şi de Jos, în ,,MN", III, 1976, p.
115-123.
Idem, Relaţiile dintre sarmaţi şi geto-daci, până la sfârşitul sec. I e.n. în ‘SCIVA’ , 27, 1976,
2, p. 203-214
Idem, Les Sarmates au Bas Danube, în ,,Dacia",NS, XXI, 1977, p. 167-197.
Idem, Date noi cu privire la pătrunderea sarmaţilor în teritoriul geto-dacic (I),
în ,,SCIVA", 44, 1993, 2, p. 135-167.
Idem, Date noi cu privire la pătrunderea sarmaţilor în teritoriul geto-dacic (II),
in ,,SCIVA", 47, 1996, 3, p. 297-312.
Diaconu Gh., Roxolani sau alani la Dunărea de Jos, în ‘SCIVA’, 31, 1980, 2, p. 275-285
Grosu Vasile, Sarmaţii în spaţiul geto-dacic răsăritean, in ,,ArhMold", XVIII, 1995, p.
133-186.
Ioniţă, I., Noi descoperiri sarmatice pe teritoriul Moldovei în ‘ArhMold’, II-III, 1964, p. 311-
328
Palade Vasile, Descoperiri sarmatice din sec. II-III e.n. în sud estul Colinelor Tutovei, în CI,
9-10 (1978-1979), p. 274-260
Palade Vasile, Noi descoperiri sarmatice în zona Bârladului, in ,,Hierasus", IV, 1981, p.
69-75.
Şovan Ovidiu, Chirica Liviu, Noi descoperiri sarmatice în Câmpia Moldovei, în,,Hierasus",
V, 1983, p. 79-83.
Ursulescu Nicolae, Şadurschi P., Săpăturile din 1985 din necropola tumulară de la Prăjeni
(jud. Botoşani) în ‘Hierasus’, 1986, p. 15-23
Ursulescu Nicolae, Şadurschi P., Diaconescu M., Prăjeni, Situri arheologice cercetate în
perioada 1983-1992, Brăila, 1996, p. 92-93
49
