FACULTATEA DE EDUCATIE FIZIC sI SPORT

SPECIALIZAREA : KINETOTERAPIE

Lucrare de licentaROLUL MASAJULUI sI KINETOTERAPIEI

N DISCOPATIA LOMBAR

CRAIOVA 2008CUPRINS

CAPITOLUL I INTRODUCERE1.1. IMPORTANA TEMEI ABORDATE

1.2. SCOPUL sI OBIECTIVELE CERCETRII

1.3. IPOTEZELE CERCETRII

1.4.TRATAREA TEMEI N LITERATURA DE SPECIALITATE

CAPITOLUL II BAZELE TEORETICE ALE STUDIULUI

2.1 NOIUNI DE ANATOMIE FUNCIONAL A COLOANEI VERTEBRALE

2.2. ETIOPATOGENIA sI TABLOUL CLINIC AL DISCOPATIILOR VERTEBRALE

2.3. EVALUAREA CLINICO-FUNCIONAL

2.4. OBIECTIVELE sI METODELE DE MASAJ N RECUPERAREA DISCOPATIILOR LOMBARE

CAPITOLUL III ORGANIZAREA SI METODOLOGIA C

ERCETRII3.1. PREZENTAREA LOTULUI DE SUBIECTI

3.2. STABILIREA PARAMETRILOR sI METODELE DE CERCETARE UTILIZATE

3.3. METODELE CONCRETE DE LUCRU - ALCATUIREA SI MODUL DE APLICARE AL PROGRAMULUI TERAPEUTIC COMPLEX

CAPITOLUL IV ANALIZA SI INTERPRETAREAREZULTATELOR OBINUTE N URMA CERCETRII

CAPITOLUL V CONCLUZIIBIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

INTRODUCERE1.1. IMPORTANA TEMEI ABORDATE

Prin definitie, lombosacralgia este un simptom dureros localizat pentru care nu se poate stabili

ntotdeauna o relatie directa ntre importanta pe care o acorda bolnavul acestei suferinte si modificarile

anatomo-patologice ale coloanei vertebrale.

Manifestarile somatice depind de etiopatogenia bolii, ct si de interpretarea psihologica a mesajului

nociceptiv. Participarea deloc neglijabila a acestor componente psiho-somatice explica ameliorarile

spectaculoase realizate prin mijloace care la prima nu au nimic n comun cu presupusul substrat etiopatogenic

al durerii.

Durerea lombosacrata localizata sau asocita cu un sindrom radicular constituie peste 50% din cazurile

care se prezinta n serviciile de medicina fizica. Aceeasi suferinta reprezinta n toate tarile o incapacitate

temporara de munca si are costuri sociale foarte mari.

Studiile arata ca durerea la nivelul coloanei vertebrale atinge circa 80% dintre adulti, dar doar 20%

dintre cazuri ajung sa aiba o patologie vertebrala adevarata. Incidenta ei creste cu varsta, femeile intre 40-60

de ani fiind mai des afectate decat barbatii.

Acesti pacienti nu sunt numai obisnuitii serviciilor de fizioterapie, ci i gasim si la reumatologie,

medicina interna, neurologie, neurochirurgie, ortopedie. Aceasta dispersie ntre diferitele servicii medicale de

specialitate se poate explica pna la un anumit punct prin diversitatea factorilor etiopatogenici care participa la

declansarea durerii lombo-sacrate. Pe de alta parte, lipsa unei educatii sanitare corecte n acest domeniu.

Discopatia lombara se caracterizeaza prin durere de spate localizata in regiunea lombara intr-un

anumit moment al vietii lor. Studiile actuale subliniaza faptul ca discopatia vertebrala apare la persoane din ce

in ce mai tinere.

Spondiloza dorso-lombara (dorsolombartroza), reprezinta localizarea procesului degenerativ sau a

unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsale si lombare, att n sectorul discosomatic ct si

interapofizar; pot exista si la acest nivel manifestari de osteofitoza difuza.

Este localizata frecvent la nivelul articulatiilor diartrodiale, mobile care prezinta cartilajul articular ca

element important al articulatiei cu evolutie spre impotenta functionala articulara in final.

Spondiloza dorso-lombara face parte din reumatismul cronic degenerativ, bolnavii afectati de aceasta

boala nu se mai vindeca doar se incearca o stabilizare a starii lor de sanatate. Artroza interapofizara dorso-

lombara poate avea un rasunet clinic important datorita vecinatatii unui element anatomic important, radacina

nervoasa, de aici frecventa nevralgiilor determinate de artroza interapofizara. Prezenta unor simptome

suparatoare la un bolnav cu spondiloza poate tine de o alta leziune concomitenta sau de asa zisa

decompensare vertebrala: insuficienta musculaturii dorso-lombare la care se poate adauga un grad mai mare

sau mai mic de osteoporoza

Cauzele durerii lombare se datoreaza n general:

- atitudinilor posturale incorecte adoptate timp prelungit,

- miscari ale corpului si exercitii efectuate ntr-un mod incorect,

- tensiunea musculara excesiva derivata din stresul fizic si psihologic,

- scaderea tonusului muscular (abdominal, lombar si dorsal) datorate sedentarismului,

- greutate corporala crescuta (obezitatea fiind vazuta azi ca maladia secolului nostru! afectand un numar din ce

in ce mai mare de persoane)

Afectarea discului intervertebral este denumita de unii autori hernie de disc, iar de altii discopatie.

Ultimul termen, cu nteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinica, deoarece discul nu sufera

doar prin herniere, existnd o ntreaga patologie discala, diferita de hernia de disc, care determina suferinte ale

coloanei lombare. Pe de alta parte, coloana lombara trebuie privita ca un tot unitar, care cuprinde pe lnga

segmentul vertebro-discal si tesuturile moi adiacente (muschi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea n

sediul unei suferinte. Probabil din acest motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce autorii anglo-saxoni

denumesc low back pain.

Aceasta denumire desemneaza durerea lombara inferioara de cauza mecanica, generata de suferinta

att a tesuturilor moi lombare, ct si a structurilor vertebrale (disc, ligamente intracanaliculare, articulatii

vertebrale posterioare, pediculi vertebrali) afectate printr-un proces degenerativ. Sub raport clinic, includem:

durerea lombosacrata izolata, durerea lombosacrata cu algii referite pe membrul inferior, ct si durerea

lombosacrata cu algie iradiata, radiculara.

La subiectii tineri artroza dorso-lombara survine pe o cifoza consecutiva epifizitei vertebrale (boala

Scheuermann), la femeia dupa menopauza complica cifoza cu hiperlordoza lombara (sindrom trofostatic), iar la

vrstnici se ntlneste cifoza senila, prin osteoporoza difuza a coloanei.

Importanta acestora este ca cel putin o data n viata fiecare dintre noi simtim un disconfort dorsal. La

adult, durerile de spate sunt una dintre principalele probleme ale acestei vrstei, si pot deveni o sursa de

neplaceri continue pentru multi dintre acestia.

Tratamentul herniilor de disc lombare trebuie sa fie complex dar totusi unitar din punct de vedere al

conceptiei, in ciuda preferintei de a opta pentru unul dintre mijloacele care ne stau la indemana, in raport cu

diferitele specialitati care au inceput sa aiba pretentii de independenta.

Desi nu toata lumea este de acord, tratamentul fizical-kinetic este cel mai judicios tratament al

lombosacralgiilor atunci cnd acestea nu sunt contraindicate si nu se afla ntr-un stadiu ce impune tratamentul

neuro-chirurgical.

n aceasta categorie intra urmatoarele lombosacralgii:

Discopatiile vertebrale

Sindrom lombosciatic

Hernia de disc lombara/Hernia de disc lombare operata

Pelvispondilitei reumatismale

Corectitudinea conduitei terapeutice depinde, in primul rand, de corectitudinea indicatiei, iar accasta

se va pune in raport cu vrsta bolnavului, profesiunea acestuia, etiologia afectiunii, activitatile sportive pe care

le practica, momentul de la producerea accidentului, precum si cu tipul si gravitatea manifestarilor clinice.

innd cont de aceste indicatii terapeutice si de particularitatile fiecarui caz n parte se poate adopta

un tratament conservator sau unul chirurgical. Scopul acestui tratament fiind de a mentine functia trunchiului, a

membrului inferior afectat si independenta individului.

Evolutia si prognosticul sunt benigne; cu toate acestea simptomele necesita masuri terapeutice care sa

contribuie la ameliorarea starii bolnavului si la prentmpinarea complexarii lui sub raport psihic. Evolutia

spondilozei dorso-lombare este lenta, leziunile degenerative ale coloanei vertebrale accentundu-se cu vrsta.

Prognosticul e n general favorabil.

Una din complicatiile spondilozei dorso-lombare o constituie si sindroamele de compresiune medulara, care se

traduc la nivelul membrului inferior printr-o diminuare a sensibilitatii profunde iar la nivelul membrului superior

printr-un tablou amiotrofic sau senzitivo-motor.

Evolutia depinde de:

combaterea factorilor de risc,

controlul posturii ortostatice,

evitarea eforturilor fizice,

conditii meteorologice nefavorabile,

diagnosticul si tratamentul corect n puseurile de acutizare,

terapia de ntretinere condroprotectoare n perioadele de acalmie,

profilaxia secundara a recidivelor,

supraveghere medicala periodica cu respectarea indicatiilor terapeutice conservatoare sau chirurgicale.

Probleme apar numai n formele cu deficit neuromotor accentuat si incapacitate temporara de munca

crescuta si variaza de la caz la caz.

Abordarea pacientilor cu lombalgie cronica este complexa si nu poate fi nca supusa unui simplu algoritm.

O ntelegere clara a anatomiei coloanei, o prezentare pertinenta a anamnezei si examinarii, studii de laborator

relevante, decelarea cauzelor durerii dorsolombare si abordarea terapeutica pentru a mbunatati ngrijirea pacientului.

Metodele de recuperare, asupra carora ne-am oprit n aceasta lucrare sunt recuperarea, prin

kinetoterapie si masaj, care pornesc de la consideratia ca stabilitatea coloanei vertebrale nu se datoreste nici

conformatiei extremitatilor articulare osoase, nici formatiunilor capsulo-ligamentare, care reprezinta elemente

pasive insuficiente de sustinere, ci grupelor musculare periarticulare. Pe de alta parte, s-a constatat ca

mobilizarea precoce este superioara ca rezultate, imobilizarii prelungite care se soldeaza cu atrofii musculare.

Masajul ca mijloac tehnic depinde de starea clinica a pacientului si de existenta unor contraindicatii

privind aplicarea unor altor tehnici terapeutice.

Lucrarea de fata evidentiaza obiectivitatea evolutiei favorabile a pacientilor cu hernie de disc lombara

prin abordul recuperator complex, si n special prin tehnicile de masaj clasic si kinetoterapie aplicate diferentiat

n functie de implicatiile etiopatogenice.

1.2. SCOPUL sI OBIECTIVELE CERCETRII

Lucrarea si propune sa demonstreze daca modelul operational propus contribuie la mbunatatirea

capacitatii functionale si a calitatii vietii la pacientii cu patologie la nivelul coloanei lombare plecand de la

importanta recuperarii si reintegrarii sociale a persoanelor cu discopatie lombara hernie de disc in diferite

faze, operata sau nu.

Kinetoterapia si masajul aplica mijloacele kinetologiei medicale cu scopul recuperarii somato-

functionale, motrice si psihice sau al reeducarii functiilor secundare, de compensatie, in cazul afectiunilor partial

reversibile sau ireversibile.

Examinarea clinico-functionala trebuie sa se efectueze atent si precoce la orice pacient, pentru a

surprinde toate modificarile existente. ntreaga asistenta medicala a acestui tip de patologie a aparatului

locomotor are ca scop final independenta fizica, n contextul respectarii indoloritatii, stabilitatii si mobilitatii, dupa

evaluarea corecta si completa (etiopatogenica, clinica si functionala) initiala instituirii programului terapeutic si

pe tot parcursul derularii acestuia.

Kinetoterapia detine un rol fundamental n realizarea obiectivelor stabilite n cadrul asistentei medicale

complexe, dupa examinarea completa a pacientului, si anume:

mentinerea sau promovarea mobilitatii articulare,

refacerea fortei si rezistentei musculare,

refacerea coordonarii miscarilor,

promovarea circulatiei arterio-venolimtatice,

redobndirea controlului motor si a functionalitatii regiunii afectate.

Obiectivele cercetarii sunt:

sa stabileasca care sunt exercitiile optime din cadrul programului kinetic aplicat n conformitate cu starea

pacientului (evolutiva, contextul etiopatogenic),

sa stabileasca indicatiile si contraindicatiile aplicarii programului kinetic n cadrul asistentei medicale

complexe (medicamentoase, fizicale, kinetice) a pacientului,

sa stabileasca numarul optim al sedintelor de program recuperator,

sa stabileasca perioada optima de aplicare a terapiei n urma careia se obtine ameliorarea simptomatologiei

clinice la acesti pacienti,

sa alcatuiasca programul kinetic pe care pacientul va trebui sa-l urmeze la domiciliu n conditiile desfasurarii

unui regim relativ normal de viata si munca.

1.3. IPOTEZELE CERCETRII

Ipotezele cercetarii, desprinse din cele precizate anterior, sunt:

evaluarea completa clinica si functionala a trunchiului, coloanei vertebrale si membrului inferior, n contextul

aprecierii statusului clinic si functional general al pacientului, contribuie la recuperarea mai eficienta a

pacientului,

precocitatea si corectitudinea asistentei medicale complexe amelioreaza semnificativ procesul de reabilitare,

alegerea si modul de aplicare a metodelor kinetice sunt adaptate tipului individual si gravitatii herniei de disc,

reeducarea analitica si globala a trunchiului reprezinta aspecte esentiale pentru reeducarea functionalitatii

globale,

demonstrarea eficientei mijloacelor kinetice si a tehnicilor de protectie articulara, asociate celorlalte metode de

recuperare n terapia sindroamelor algice si functionale din hernia de disc lombara.

1.4.TRATAREA TEMEI N LITERATURA DE SPECIALITATE

Importanta durerilor cervicale si dorsolombare n societatea noastra este subliniata de urmatoarele:

1. costul social anual al durerii dorsolombare (n Statele Unite este estimat ntre 20 si 50 miliarde de dolari),

2. durerile dorsolombare sunt cea mai frecventa cauza de incapacitate la pacientii sub 45 de ani,

3. ntr-un studiu, 50% din adultii care muncesc recunosc faptul ca au suferit anual un traumatism la nivelul spatelui si

4. aproximativ 1% din populatia are incapacitate permanenta de munca din cauza durerilor dorsolombare.

Exista o presiune economica enorma pentru a asigura o ngrijire eficienta si rationala pacientilor cu dureri

dorsolombare. Ca urmare, guideline-urile de practica clinica (GPC) pentru pacientii cu dureri dorsolombare se modifica

rapid. GPC sunt definite ca algoritmi de evaluare sau tratament bazati pe indicatii de investigare sau tratament, ntr-o

succesiune de etape parcurse n ngrijirea pacientului. GPC pentru durerea dorsolombara acuta se bazeaza pe evaluarea

incompleta, dar reflecta practica medicala curenta.

Abordarea pacientilor cu lombalgie cronica (LC) este complexa si nu poate fi nca supusa unui simplu algoritm.

Aspectele anatomice, etiologice, fiziopatologice, clinico-functionale, de recuperare terapeutica a

coloanei vertebrale constituie unul dintre capitolele fundamentale n numeroase tratate de anatomie,

fiziopatologie, neurologie, medicina fizica si de recuperare, precum si ale cartilor de kinetologie si kinetoterapie.

Am studiat literatura de specialitate precum: C. Banciu - Programe de gimnastica medicala, Sarah

Nica - Compendiu de medicina fizica si recuperare, T. Sbenghe - Kinetologie profilactica, terapeutica si de

recuperare, Bazele teoretice si practice ale kinetoterapie, ,,Kinesiologie stiinta miscarii, Elena Cristea -

Terapia prin miscare la vrsta a treia, laroslav Kiss -Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala n afectiunile

aparatului locomotor, laroslav Kiss - Recuperarea neuro-motorie prin mijloace kinetice, De Lisa, Joel, A.

Rehabilitation Medicine, Tecklin J.S., Pediatric Physical Therapy Constantin Albu Kinetoterapia pasiva,

Popescu, Roxana, Traistaru et al.- Ghid de evaluare clinica si functionala n recuperarea medical, Rinderiu T. et

al. - Anatomia omului etc..

CAPITOLUL II

BAZELE TEORETICE ALE STUDIULUI2.1 NOIUNI DE ANATOMIE FUNCIONAL A COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrala reprezinta o coloana lunga mediana si posterioara, formata prin suprapunerea

unor piese osoase numite vertebre. Este cel mai important segment al aparatului locomotor de care sunt legate

toate celelalte segmente.

Coloana vertebrala are urmatoarele regiuni: coloana cervicala are 7 vertebre, coloana toracala are 12

vertebre, coloana lombara are 5 vertebre, coloana sacrala are 5 vertebre, coloana coccigiana are 4-5 vertebre.

Coloana vertebrala este segmentul anatomic al aparatului locomotor ce asigura:

mobilitatea/stabilitatea trunchiului,

protectia maduvei spinarii,

legatura dintre membre.

Suprafetele articulare dintre corpurile vertebrale sunt mijloace de unire ntre discurile intervertebrale

si ligamentele vertebrale logitidinale anterior si posterior. Discurile intervertebrale (fibrocartilaje) au forma unor

lentile biconvexe, de naltime variabila, reprezentnd o patrime din naltimea corpului vertebrei; prezinta o portiune centrala plina cu lichid (nucleu pulpos) si un inel fibros periferic, la batrni se reduce prin deshidratare, de aceea cu vrsta se scade n naltime.

Presiunile exercitate asupra corpurilor vertebrale actioneaza mai nti asupra discurilor. Nucleul tinde

sa redirectioneze aceasta presiune n toate directiile spatiului. Fibrele inelului fibros sunt astfel puse n tensiune

suportnd si presiuni orizontale si verticale. Ansamblul functioneaza n conditii etanse ca un amortior fibro-

hidraulic.

Simptomatologia apare mai ales n flexie cnd discul este comprimat si nucleul este mpins posterior

comprimnd elementele nervoase de la acest nivel, fenomenul putnd ajunge la hernie de disc (hernia

nucleului). Urmarile sunt: tensionarea cronica sau brutala a ligamentelor vertebrale logitudinale posterioare

avnd ca echivalent clinic lumbago; compresiunea elementelor nervoase situate n canalul rahidian, n principal

a vervului sciatic al carui radacini ies la nivelul lombar inferior. Pentru a evita aparitia acestor modificari

patologice trebuie evitata flexia vertebrala n transportul obiectelor grele; aceasta se va realize prin flexia

coapselor si a genunchilor. Este necesara o mare atentie n flexia vertebrala lombara n cadrul diferitelor tehnici

corporale.

Muschii regiunii posterioare a trunchiului

Regiunea posterioara a trunchiului prezinta numerosi muschi asezati pe mai multe planuri. Cei mai

profunzi se ataseaza numai pe vertebre si sunt formati din fascicule scurte de fibre musculare.

Planul I prezinta cel mai supeficial plan si cuprinde:

c Muschiul latisim (dorsal mare) cel mai lat muschi al corpului situat n partea postero-inferioara a trunchiului. Se insera pe fata externa a ultimelor 3-6 coaste prin digitatii ncrucisate cu ale oblicului extern, pe procesele

spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre toracale, ale vertebrelor lombare, creasta sacrala mediana, creasta iliaca;

prin intermediul fasciei toraco-lombare fibrele converg spre axila prin trei tipuri de fascicule: superioare

orizontale, mijlocii oblice descendente si inferioare aproape verticale. Inervat de nervul toraco-dorsal din plexul

brahial. Actiune: daca ia punct fix pe coloana vertebrala, coboara bratul ridicat-adductie, rotatie interna si extensie usoara;daca ia punct fix pe humerus ridica toracele-muschi inspirator.

c Muschiul trapez se insera pe linia nucala superioara, procesele spinoase C7-T12 ligament nucal si ligamentul supraspinos toracal. De aici fibrele converg spre centura scapulara astfel: fasciculul superior

descendent se termina pe marginea posterioara a claviculei si acrimion; fasciculul mijlociu orizontal se termina

pe spina scapulei; fasciculul inferior ascendent se termina pe portiunea interna a spinei scapulei. Inevatie

nervul accesor si ramuri din plexul cervical. Actiune: daca ia punct fix pe coloana cervico-dorsala actiunea de ansamblu este de adductie (aduce scapula spre linia mediana); portiune descendenta ridica umarul; portiunea

ascendenta l coboara, ambele au actiune de rotatie; portiunea orizontala duce scapula spre linia mediana;

daca ia punct fix pe scapula n contractia bilaterala realizeaza extensia coloanei cervicale dorsale, n contractie

unilaterala portiunea superioara realizeaza nclinare laterala de partea contractiei si rotatie de partea opusa;

fasciculele mijlocii nclina coloana vertebrala de partea lor; fasciculele inferioare intervin n actiunea de

catarare.

Planul II muscular cuprinde:

c Spleniusul capului se ntinde de la procesele spinoase C6-T7 pna la jumatatea laterala a liniei nucale superioare si mastoida. Actiune: daca ia punct fix pe coloana dorsala, n contractie bilaterala realizeaza extensia capului pe gt (antrennd de asemenea extensia coloanei cervicale), iar n contractie unilaterala

realizeaza nclinarea laterala si rotatia capului si gtului de partea contractiei.

c Spleniusul gtului se insera pe apofizele spinoase T5-T7 si respectiv pe apofizele transverse C1-C3. Actiune: identica cu cea a speniusului capului, fara realizarea miscarilor capului.

Sunt sinergici cu muschii sternocleidomastoidian si semispinalul capului de partea opusa si antagonisti cu

muschiul sternocleidomastoidian si semispinalul capului de aceeasi parte. ntre cei doi muschi se formeaza

triunghiul intersplenic. Sunt inervati de ramuri dorsale ale nervilor cervicali.

c Muschiul ridicator al scapulei se insera pe procesele transverse C1-C5 respectiv pe unghiul superior al scapulei. Este inervat de nervul ridicatorului scapulei din plexul cervical; nervul dorsal al scapulei din plexul

brahial. Actiune: daca se ia scapula drept punct fix are actiune identica cu cea a spleniusului gtului (nclina coloana vertebrala de partea lui); daca ia punct fix pe coloana cervicala, ridica scapula (sinergic cu

trapezul);imprima o miscare de rotatie a scapulei n jurul unui ax ce trece prin unghiul lateral al scapulei, unghi

ce ramne fix. Unghiul superior se ridica, unghiul inferior se apropie de linia mediana.

c Muschiul dintat posterior si superior se insera pe procesele spinoase C7-T3 si respectiv pe fata externa a primelor 5 coaste. Actiune: ridica coastele-inspirator; inervat de nervii intercostali 2-5.

c Muschiul dintat posterior si inferior se insera pe procesele spinoase vertebrale T11-L2 respectiv pe ultimele 4 coaste. Actiune: coboara coastele-expirator; inervat de nervii intercostali 9-12.

c Muschiul romboid se insera pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T4 si respectiv pe marginea mediala a scapulei. Actiune: daca ia punct fix pe scapula tractioneaza lateral coloana dorsala; daca ia punct fix pe coloana dorsala-adductor si ridicator al umarului, roteste scapula n jurul unui unghi lateral (rotatie interna,

sinergic cu muschiul ridicator al scapulei); inervat de nervul muschiului romboid din plexul cervical si nervul din

plexul brahial.

Planul III este reprezentat de muschiul erector spinal (extensorul coloanei vertebrale) ce ocupa santurile costovertebrale. Muschii componenti sunt asezati pe straturi. Cei mai profunzi sunt scurti, iar cei

superficiali sunt lungi. Acesti muschi se contopesc inferior ntr-o masa comuna ce se ataseaza printr-o

aponevroza de procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare, creasta sacrala mediana,creasta iliaca, fata

posterioara a sacrului. Din aceasta masa comuna se desprind mai multe coloane musculare.

Muschii spatelui formeaza patura musculara profunda a regiunii posterioare a trunchiului. Ei au un

brat scurt de prghie deci o putere scazuta de a efectua o extensie a coloanei vertebrale, plecnd din pozitia

orizontala, dar au o mare precizie de actiune.

n ortostatism acestia mentin verticalitatea coloanei vertebrale reechilibrnd n fiecare moment micile variatii

de pozitie ale vertebrelor. Ei lucreaza aproape n permanenta n ortostatism, aceasta fiind posibil deoarece au

fiziologia muschilor tonici capabili de a lucra un timp ndelungat fara a obosii.

c Muschiul lung dorsal uneste bazinul cu fata posterioara a coastelor si cu procesele transverse ale vertebrelor. Portiunea sa cefalica se numeste micul complex, avnd insertie pe apofizele transverse T3, C4 si

se termina pe apofiza mastoida. Portiunea sa cervicala (muschiul transversar al gtului) se insera pe apofizele

transverse ale vertebrelor dorsale superioare ti pe cele ale vertebrelor cervicale inferioare. Portiunea sa

toracala prezinta doua feluri de fascicule: costale ce se insera pe procesele costiforme ale vertebrelor lombare

si coaste si transversale ce se insera pe procele accesorii n regiunea lombara, respectiv pe procesele

transverse n regiunea toracala.

c Muschiul sacrolombar este un muschi care se desprinde din masa comuna, ncruciseaza toate coastele succesiv pna ajunge n regiunea cervicala. Un prim fascicul se termina pe ultimele 6 coaste; de aici ia nastere

al doilea fascicul care se termina pe primele 6 coaste, n continuare lund nastere un al treilea fascicul care se

termina pe apofizele transverse ale ultimelor 4 vertebre cervicale. Acesti muschi au n principal o actiune de

extensie care o completeaza pe cea realizata de planurile profunde. Daca se contracta pe o singura parte, are

actiune de nclinare laterala, mai ales muschiul iliocostal. Au deasemenea si o actiune de rotatie. Muschiul

transvers al gtului are o actiune de nclinare a gtului. n contractie bilaterala realizeaza extensia coloanei

cervicale si redreseaza de asemenea gtul pe trunchi.

c Muschiul spinal cu localizarea cea mai mediala prezinta trei portiuni: toracala, cervicala, cefalica. Muschiul marele complex, care se insera pe apofizele spinoase C7 T1 si respectiv pe apofizele transverse C4 T4 pna

la baza occipitalului. El face parte din planul IV (muschiul semispinal al capului) dar fuzioneaza cu portiunea

cefalica a muschiului spinal. Actiune: n contractia bilaterala, lund ca punct fix coloana cervicala, realizeaza

extensia capului pe gt; avnd ca punct fix capul prin fibrele transversare redreseaza lordoza cervicala. n

contractie unilaterala avnd ca punct fix coloana cervicala, el adauga la actiunea de extensie o mica actiune de

nclinare laterala si de rotatie de partea contractiei. Portiunea toracala a muschiului spinal este responsabila de

extensia regiunii dorsale. Ea se ntinde de la apofizele spinale T1-T10 pna la T11-L2.

Planul IV este reprezentat de muschiul transversospinal submpartit n trei grupuri: semispinal, multifizi si muschii rotatori.

c Muschii rotatori sunt cei mai profunzi; ei leaga radacina proceselor transverse cu radacina proceselor spinoase sau cu lamelele arcurilor vertebrale imediat supraiacente: rotatorii scurti, sau sar o vertebra, rotatorii

lungi. Actiunea lor contribuie n deosebi la echilibrarea corpului n ortostatism. n regiunea cefalocervicala

acopera rotatorii capului.

c Muschiul semispinal ocupa planul cel mai superficial. Are fascicule ce sar peste patru vertebre ntre punctul de origine si cel de insrtie. Dispozitia muschilor transversospinali de fiecare parte a proceselor spinoase

formeaza un dispozitiv asemanator cu frnghiile unui catarg pe fata posterioara a coloanei ce actioneaza global

asupra coloanei vertebrale cu fixarea ei n extensie. Fibrele musculare sunt oblice de jos n sus; daca se

contracta bilateral n acelasi timp determina extensia vertebrala; de la interior spre exterior determina nclinarea

laterala; din anterior spre posterior determina rotatia vertebrala de partea opusa contractiei.

Aceasta activitate predomina acolo unde coloana vertebrala prezinta punctul cel mai convex posterior si

se completeaza cu actiunea altor muschi care sunt plasati acolo unde coloana vertebrala prezinta punctele cele

mai convexe anterior: muschiul lung al gtului, pentru etajul cervical si psoasul pentru etajul lombar.

Planul muscular cel mai profund este planul V si cuprinde:

c Muschii intertransversari leaga o apofiza transversara a unei vertebre de urmatoarea apofiza; sunt situati posterior de ligamentele intertransversale si mai dezvoltati n regiunea cervicala si lombara. Inervatie acesti

muschi sunt inervati de ramurile ventrale. Actiune: nclinare laterala a coloanei vertebrale.

c Muschii interspinosi leaga o apofiza spinoasa de urmatoarea, de fiecare parte a ligamentului interspinos. Actiune: extensia vertebrala.

c Muschii rotatori ai capului:

- muschiul micul drept posterior al capului se insera pe tuberculul posterior al atlasului si sub linia nucala

inferioara;

- muschiul marele drept posterior al capului, se insera pe procesul spinos al axisului si respectiv sub linia

nucala inferioara, lateral de micul drept posterior;

- muschiul oblic inferior al capului se insera pe apofiza transversa a atlasului si pe partile laterale ale procesului

spinos al axisului;

- muschiul oblic superior al capului se insera pe vrful procesului transvers al atlasului si sub linia nucala

inferioara.

Actiunea oblicului superior: extensia, nclinarea laterala, rotatia capului de partea contractiei.

Actiunea primilor trei muschii: daca se contracta simultan si bilateral determina extensia capului pe atlas si axis; daca se contracta simultan si unilateral determina nclinarea laterala a capului de partea respectiva (mai

ales micul oblic). Au si actiune de rotatie, micul si marele drept determinnd rotatia capului de partea

contractiei, iar micul oblic determinnd rotatia capului de partea opusa a contractiei. Acesti muschi actioneaza

la cel mai profund nivel al capului si gtului. mpreuna cu muschii din regiunea anterioara profunda a gtului

(prevertebrali), regleaza permanent pozitia capului pe gt. Toti sunt inervati de ramura dorsala a primului nerv

cervical-nervul suboccipital.

Musculatura abdominala

Cel de-al doilea sistem muscular al trunchiului este musculatura abdominala, cu rol n postura si

miscarea lui, ca si n respiratie. Musculatura abdominala este alcatuita din dreptii abdominali, muschii oblici si

transvers.

n decubit dorsal musculatura este relaxata, doar la persoanele nevrotice se nregistreaza o slaba

activitate. Ridicarea capului (considerata ca o miscare de tonifiere a musculaturii abdominale) determina

activitate numai n dreptii abdominali, oblicii sunt relaxati sau cel mult nregistreaza o slaba activitate. n schimb

ridicarea ambelor membre inferioare activeaza puternic si drepti, si oblicii, pe cnd ridicarea unui membru

activeaza predominant respectiva parte a peretelui abdominal.

n ortostatism musculatura abdominala este relaxata, cu exceptia partii inferioare a oblicului intern,

care ramne "un paznic" permanent al zonei inghinale.

n timpul efortului, n pozitie dreapta sau aplecat, cu respiratia oprita, n timpul tusei sau al expiratiei

fortate, se contracta doar oblicii, nu si dreptii.

Musculatura abdominala are un rol important n determinarea presiunii pozitive intraabdominale

important element ajutator al coloanei n stabilizarea trunchiului.

2.2. ETIOPATOGENIA sI TABLOUL CLINIC AL DISCOPATIILOR VERTEBRALE

SPONDILOZA DISCOPATIA VERTEBRAL

Spondiloza sau spondilartroza este frecventa; procesul degeneraiv poate interesa att articulatiile disco-vertebrale (cnd apare durere la flexia anterioara a coloanei) ct si cele interapofizare (caracterizata de exacerbarea durerii la extensie). Sediile de electie ale spondilozei sunt zonele cu cea mai mare mobilitate: C5, T8, L3-5.

Modificarile clinice sunt determinarea aparitiei unor leziuni la nivelul discului intervertebral, cu

hernierea cel mai frecvent laterala a nucleului pulpos, alunecarii corpilor vertebrali (listezis), aparitiei osteofitelor

anterioare sau posterioare, care comprima cel mai adesea radacinile nervoase si ngusteaza gaurile de

conjugare, spasmului musculaturii vecine, destinderii ligamentelor paravertebrale.

Simptomele clinice apararute sunt dominate de durere care poate fi localizata n zona afectata sau poate iradia de-a lungul radacinilor interesate. Uneori se poate acompania de manifestari neurologice: alterarea reflexelor osteotendinoase, tulburari motorii sau de sensibilitate n zonele corespunzatoare.

Discopatia/spondiloza cervicala: afecteaza articulatiile disco-vertebrale (mai ales la nivelul C5-C6), interapofizare (mai ales la C2-C3 si C3 -C4).

La semnele generale de artroza se pot adauga si unele particulare:

- manifestari neurologice sau sindromul Barre-Lieou determinate de compresia directa asupra arterelor vertebrale sau iritarii filetelor nervoase periarteriale de catre osteofitele posterioare: cefalee occipitala, ameteli,

vertij, tulburari vizuale (diplopie, scotoame), nistagmus.

! Simptomele mentionate pot fi accentuate de miscarile de rotatie ale capului.

Discopatia/spondiloza dorsala poate fi primitiva sau secundara unor tulburari de statica, bolii Scheuermann.

Boala Scheuermann sau epifizita vertebrala este o suferinta care apare la adolescenti, mai ales la baieti. Apare ca urmare a unui conflict de crestere discovertebral, ce are drept consecinta hernierea nucleului pulpos al

discului vertebral n portiunea spongioasa a corpurilor vertebrale. Clinic apar dureri vertebrale, iar n timp pot

apare cifoza si modificarile degenerative.

Discopatia/spondiloza lombara este foarte frecventa. si n acest caz, durerea vertebrala este principalul simptom al bolii. Ea poate fi localizata (lumbago) sau poate iradia pe traiectul diferitelor radacini nervoase

interesate (lombosciatica). n functie de teritoriul de iradiere, de afectarea reflexelor osteotendinoase (rotulian si

achilean), de grupele musculare interesate se poate aprecia radacina asupra careia se exercita compresia.

Daca se produce hernierea mediana a discului intervertebral la nivelul coloanei lombare, poate apare asa numitul

sindrom de coada de cal, caracterizat prin afectarea sensibilitatii n zona perineala, tulburari sfincteriene si de dinamica

sexuala.

Hiperostoza idiopatica vertebrala difuza, spondiloza hiperostozanta sau boala Forestier Rotes-Querrol este o suferinta asupra careia au existat mult timp controverse: unii o ncadrau n spondilartropatiile seronegative, n timp ce alti o considerau o artropatie degenerativa. Spre aceasta din urma varianta nclina

astazi cele mai multe observatii.

Boala apare la vrstnici si este de 2 ori mai frecventa la barbati. Se asociaza deseori cu diabetul

zaharat, guta, obezitatea si alte afectiuni metabolice. S-a pus si problema unui exces de retinol n geneza bolii.

Simptomele clinice sunt discrete.

HERNIILE DE DISC LOMBARE

Afectarea discului intervertebral este denumita de unii autori hernie de disc, iar de altii discopatie.

Ultimul termen, cu nteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinica, deoarece discul nu sufera

doar prin herniere, existnd o ntreaga patologie discala, diferita de hernia de disc, care determina suferinte ale

coloanei lombare. Pe de alta parte, coloana lombara trebuie privita ca un tot unitar, care cuprinde pe lnga

segmentul vertebro-discal si tesuturile moi adiacente (muschi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea n

sediul unei suferinte. Probabil din acest motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce autorii anglo-saxoni

denumesc low back pain.

Suferintele coloanei lombare sunt reprezentate de un grup de afectiuni cu caracteristici clinice care i-

au permis lui De Seze cu mai multi ani n urma sa alcatuiasca o clasificare pe faze si stadii a asa-numitei hernii

de disc lombare, clasificare care este si astazi de un mare interes practic si pe care o prezentam n continuare.

Faza I

Este faza de instabilitate discala cu usoara laxitate a nucleului pulpos n inelul fibros, determinnd dureri

lombare cronice intermitente, de tip postural. De cele mai multe ori, la ncetarea efortului si la repaus, aceste

dureri dispar, pentru a reapare n conditii variate de solicitare a segmentului lombar.

Faza a II-a

Este faza de leziune a discului, cu ruperea inelului fibros si cu protruzia postero-centrala a nucleului pulpos,

determinnd un lumbago acut sau supraacut de tip discogen, a carui manifestare clinica se prezinta astfel:

Subiectiv

debut brusc

dureri lombosacrate uni- sau bilaterale

durerile au caracter mecanic

durerea nu coboara pe membrele inferioare, sau daca o face, nu trece de genunchi.

Obiectiv

deformare lombara cu diminuarea lordozei lombare fiziologice

adesea fara scolioza

limitarea dureroasa a flexiei trunchiului (indice Schber mic)

semnul Lassegue pozitiv bilateral.

Faza a III-a

Se mai numeste si faza radiculara si apare prin protruzia postero-laterala a discului herniat, care va intercepta

n calea sa o radacina nervoasa. Din acest motiv simptomatologia va apare unilateral. Aceasta faza are trei

stadii:

Stadiul 1 iritativ

Discul herniat ajunge la radacina, fara a o comprima sau leza n vreun fel, pe care doar o atinge. De

aceea n acest stadiu bolnavii acuza durere pe traiectul radacinii, dar fara sa apara semne neurologice.

Subiectiv

durere lombo-sacrata unilaterala,

iradiere n membrul inferior de-a lungul unui dermatom (L5, S1, L4, L3, L2),

caracter mecanic al durerii, care de obicei este calmata de repaus.

Obiectiv

sindrom vertebral static cu:

- scolioza lombara,

- diminuarea lordozei lombare,

- contractura musculara paralombara.

sindrom vertebral dinamic cu:

- indice degete-sol nalt,

- indice Schber mic,

- semnul Lassgue pozitiv de partea afectata.

Stadiul 2 - compresiv

Materialul herniat ajunge la radacina nervoasa, pe care o comprima. Acum se adauga la

simptomatologie paresteziile pe traiectul durerii. La examenul obiectiv vor apare hipoesteziile pe traiectul unei

radacini, diminuarile sau disparitiile unor reflexe osteotendinoase: reflexul rotulian n afectarea radacinii L4 si

reflexul achilian n afectarea radacinii S1.

Stadiul 3 - de ntrerupere

n acest stadiu se manifesta, pe lnga semnele si simptomele prezente n stadiul 1 si 2, si semnele

rezultate din sectionarea unor axoni din radacina, sau a ntregii radacini prin conflictul cu discul herniat. Pareza,

respectiv paralizia care se instaleaza, se obiectiveaza prin prezenta deficitului motor n neuromiotomul

respectiv. Vom constata astfel ca bolnavul nu poate sta pe vrfuri n paralizia radacinii S1, sau ca nu poate sta

pe calcie n paralizia radacinii L5.

Faza a IV-a

Este faza modificarilor de tip degenerativ, cu aparitia discartrozei si a artrozei interapofizare, dupa

vrsta de 40 de ani. Odata cu vrsta, nucleul pulpos se deshidrateaza si devine friabil. n acelasi timp, inelul

fibros sufera si el modificari importante n urma repetatelor solicitari mecanice la care a fost supus. Acestei faze

i se potriveste termenul generic de discopatie lombara.

n aceasta faza vom putea ntlni urmatoarele aspecte clinice:

fara acuze subiective; 60-70% din subiecti snt purtatori ai unei discopatii lombare de faza IV asimptomatice;

sciatica prin prinderea radacinii n procesul degenerativ de la nivelul foramenului. Este asa-numita sciatica a vrsticului, cu semnul Lassgue negativ;

lumbago acut dupa 40 de ani, lumbago de tip musculo-ligamentar, cu pseudo-sciatica (durere difuza n membrul inferior, fara caracter dermatomal). Simptomatologia apare de obicei brusc,

dupa un efort fizic cu ridicare de greutati, fiind nsotita de limitarea mobilitatii coloanei lombare n

special pe nclinatiile laterale, care snt intens dureroase;

lombalgie cronica, cu noduli de miogeloza si puncte trigger paralombare si parasacrate, a caror activare are un net caracter psihoemotional si meteorotrop;

stenoza de canal vertebral, mult mai putin diagnosticata, se poate manifesta polimorf, de la simpla lombalgie cu scialalgie pna la sindromul de coada de cal.

2.3. EVALUAREA CLINICO-FUNCIONAL

Anamneza:

La anamneza este foarte important sa se obtina informatii despre durere:

sediul (difuza localizata),

intensitatea,

momentul aparitiei,

durata,

elemente declansatoare sau de accentuare,

iradiere in regiunile limitrofe sau la distanta,

aspecte caracteristice cauzei (miogena, osoasa, articulara, neurogena, vasculara, viscerala,

psihogena),

dismorfisme regionale (asimetrii toracice, ale umerilor, bazinului, tulburari de statica vertebrala),

impotenta functionala (locala/ la distanta).

Inspectia si palparea rahisului:

regional

n totalitate: n ortostatism, sezand, n clinostatism.

Evaluarea aliniamentului si posturii:

!Aprecierea liniei gravitatiei firul cu plumb

n plan frontal (nclinarile laterale)

n plan sagital (deviatiile antero - posterioare)

!Aprecierea aliniamentului n plan orizontal (centura scapulara + pelvina)

!Evaluarea alinierii segmentelor : anterior, profil posterior.

Examinarea se face cu subiectul n ortostatism cu notarea reperelor anatomice.

Pentru deviatiile laterale: firul cu plumb (corespunznd axei de simetrie a corpului) fixat la nivelul protuberantei

occipitale, trece prin urmatoarele repere:

apofiza spinoasa a proeminentei (C7);

de-a lungul apofizelor spinoase ale coloanei dorso - lombare

pliul interfesier;

ntre condilii femurali interni

ntre maleolele interne

spatiul dintre calcie

Pentru deviatiile antero-posterioare: firul cu plumb se fixeaza la nivelul tragusului si trece prin urmatoarele

repere:

anterior de umar;

lateral de marele trohanter;

lateral de maleola tibiala.

Palparea regiunii rahidiene:

Modificarile cutanate (pliu cutanat dureros-manevra de rulare-pensare)

Se palpeaza:

-punctele dureroase/ puncte trigger: paravertebrale, apofizare, interspinoase, interscapulare, puncte tender,

punctele Arnold, punctele Valleyx (paravertebral, unghiul sacro-vertebral, fesier, pe membrul inferior)

- reperele osoase (apofize spinoase, transverse; spinele si unghiurile omoplatilor, fosetele sacrate):

- relieful si tonusul musculaturii paravertebrale, contracturi sau retracturi musculare

Evaluarea mobilitatii rahisului:

Se realizeaza prin testing articular analitic

teste globale (pasiv/activ)

Urmareste mobilitatea n toate cele trei planuri de miscare

Relatia dintre doua vertebre este asigurata prin:

articulatia disco-vertebrala

articulatiile apofizare posterioare

Testing articular:

Articulatia disco-vertebrala permite urmatoarele miscari:

-rotatie n jurul unui ax vertical;

-flexie - extensie, n jurul unui ax transversal;

-nclinatii laterale - n jurul unui ax sagital;

-miscari de alunecare pe axe paralele ale corpurilor vertebrale;

-miscari de apropiere si ndepartare ntre 2 vertebre ale coloanei vertebrale.

Bilantul articular dorso-lombar:

Valori normale:

c extensia: 20-30 grade

c flexia: 80-90 grade (50 din coloana dorsala si 40 din coloana lombara)

c rotatia: 30-45 grade

c nclinatiile laterale: 20-35 grade

Indici de mobilitate:

Schober (flexie , > 5 cm)

Ott (flexie , > 5 cm)

degete-sol (flexie,0 cm)

Schober inversat ( distanta sa scada n extensie sub 3 cm)

degete-genunchi (nclinatii laterale)

BILANTUL MUSCULAR DORSO-LOMBAR

Evaluarea neurologica:

Elemente urmarite:

sensibilitatea exteroceptiva n teritoriul dermatomal

ROT

proba Laseque (HDL)

proba Romberg (dg.diferential n ICVB), etc

2.4. OBIECTIVELE sI METODELE RECUPERARII HERNIILOR DE DISC

Obiectivele tratamentului de recuperare n herniile de disc:

Combaterea durerii

Corectarea dezechilibrelor musculare ntre agonisti si antagonisti

Restabilirea controlului adecvat al miscarii

Profilaxia recidivelor

Mijloace de tratament

Tratament igieno-postural

Repaosul absolut se recomanda n suferintele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile.

n formele comune se recomanda repaos relativ, pe pat tare, n asa-numitele posturi delordozante: decubit

dorsal sau lateral cu membrele inferioare flectate.

Alimentatia va cuprinde toate principiile alimentare, recomandndu-se regim hipocaloric la bolnavii cu plus

ponderal.

n cazul folosirii medicatiei antiinflamatorii, se indica regim hiposodat.

Tratament medicamentos

Tratament fizical

1. Electroterapia

n herniile de disc lombare, electroterapia are doar efect adjuvant, fara a putea nlocui celelalte forme de tratament.

Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenti electrici n discopatiile lombare snt: antialgic,

antiinflamator, hiperemiant, decontracturant.

Curentul galvanic este foarte mult folosit n sciatalgii sub forma galvanizarilor simple longitudinale sau a ionogalvanizarilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paralombar si polul negativ pe laba piciorului. n formele cu tulburari

de sensibilitate exista risc de arsura locala.

Curentii diadinamici (CDD) au efecte spectaculoase n lumbago nediscogen, dar efectul lor n formele discogene este moderat.

Ultrasunetul se foloseste n formele subacute sau cronice recidivante, cu suferinte musculo-tendinoase, miofasciale sau cu manifestari vasculo-vegetative.

Curentul Trbert, aplicat cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic comparabil cu al curentilor diadinamici.

Media frecventa sub forma curentilor interferentiali este mai putin eficienta n acut. Are un bun efect decontracturant.

2. Masajul

n formele subacute se poate efectua masaj sedativ sacro-fesier si de-a lungul membrului inferior.

n formele hiperalgice se evita folosirea tehnicilor de masaj.

n formele cu hipotrofii si tulburari vasculo-vegetative este rezervat masajul trofic.

Masajul anatomofiziologie, efecte, manevre Masajul reuneste o serie de manevre manuale si/sau instrumentale (mecanice, electrice, acvatice, bule de

gaze, jet de aer cald, etc.) aplicate la om n scop igienic, profilactic sau terapeutic si recuperator, de catre o

persoana mai mult sau mai putin calificata (de regula, masorul); n timp ce automasajul reprezinta aplicarea

acestor proceduri de catre o persoana asupra propriului corp (de exemplu: efleuraj, frictiuni, tapotament, rulat-

cernut, scuturari, masaj sub apa, vibromasaj, masaj manual reflex, etc.), binenteles cu limitele respective

(accesibilitatea automasajului se circumscrie, de regula, la membre).

EFECTELE MASAJULUI

c Efectele circulatorii se evidentiaza la nivelurile capilar, venos si limfatic.

De exemplu, manevrele de efleuraj sprijina, stimuleaza circulatia venoasa de ntoarcere, cea

superficiala, usurnd astfel munca inimii. Asociind la aceasta manevra blnda unele manevre mai puternice, cum

sunt presiunile, se actioneaza si asupra circulatiei venoase de ntoarcere profunda, cu efect folosit n patologia

venoasa.

n ceea ce priveste circulatia limfatica, anumite proceduri (ex. - efleurajul mai energic, alunecari

profunde pe membre, frictiunile) activeaza circulatia limfei n sens centripet, combatnd astfel staza limfatica.

De retinut ca anumite proceduri de masaj (efleuraj, frictiuni, etc.) induc, local, o secretie histamina si

acetilcolina care vor produce o vasodilatatie periferica, locala (hiperemia pielii), ceea ce exprima o activare

circulatorie cu consecinte metabolice la care intervin si alte mecanisme (nervoase, hormonale, etc.).

c Efectele musculare rezultate ca urmare a aplicarii anumitor manevre de masaj (framntatul, tapotamentul, etc.) pe cale mecanica (directa) si reflexa (indirecta) si care activeaza circulatia din muschi,

stimuleaza cresterea agentilor nutritivi si n acelasi timp favorizeaza eliminarea unor cataboliti nocivi, n special la

sportivi (acid lactic, peroxizi lipidici, etc.); de asemenea, se stimuleaza elasticitatea si forta de contractie a fibrelor

musculare. Manevrele usoare (efleurajul) au efecte linistitoare, decontractante asupra muschilor, mai ales cnd

masajul foloseste unele unguente relaxante (crema relaxanta Decontractil, etc.)

c Efectele metabolice sunt urmarea unor proceduri stimulative (baterea sau tapotamentul, vibratiile energice, etc.) care activeaza metabolismul astfel: mobilizeaza grasimile din stratul celular subcutanat,

contribuind la arderea acestora si scaderea tesutului subcutanat n exces.

Prin activarea circulatiei locale se induce un aport crescut de oxigen, fosfati, glucoza, trigliceride, acizi

grasi liberi si alti nutrienti, n special la nivel muscular, contribuind astfel la cresterea eficientei mecanice, mai

ales la nivel muscular.

Tot prin efecte metabolice si ntr-o mai mica masura prin stimularea secretiei sudorale (ca urmare a

deschiderii porilor glandelor sudoripare), masajul favorizeaza eliminarea unor cataboliti de uzura, nocivi pentru

organism (acid lactic, uree, creatinina, acid uric, peroxizi lipidici, etc.).

c Efecte reflexe. Multa vreme s-a acordat atentie efectelor mecanice ale masajului si mult mai trziu a fost pusa n evidenta actiunea reflexa a masajului, a unor proceduri (ex. efleurajul, vibratiile fine) care excita

receptorii pielii si n acest fel informeaza anumiti centri nervosi, care la rndul lor declanseaza reactii de raspuns

la nivelul unor organe si tesuturi.

Pentru realizarea acestui efect, manevra de masaj (netezirea) se executa blnd un timp mai ndelungat,

ceea ce va provoca o linistire a sistemului nervos central si o relaxare a musculaturii scheletice, pe cai reflexe

(aferente-eferente).

Asocierea acestor proceduri de masaj cu gheata (masaj cu gheata) diminueaza senzatiile dureroase

posttraumatice, prin vosoconstrictia periferica pe ca o induce, si diminuarea temperaturii locale, ceea ce

provoaca o veritabila anestezie locala.

Tot prin mecanisme reflexe masajul influenteaza favorabil si sfera endocrinometabolica, efectele

depinznd de manevrele folosite, de ritmul si intensitatea lor, dar si de reactivitatea individuala.

Se ntelege ca prin aceste efecte, ca si prin efectul mecanic direct, masajul contribuie efectiv la

mentinerea calitatii epidermului.

Daca ne referim la diverse alte forme de masaj, cum ar fi cel reflex (masajul periostal sau pe anumite

zone cutanate refelxogene), mecanic (vibromasajul), electric (electromasajul), hidromasajul (masajul cu jet de

apa, masajul subacvatic), vom adauga acestor efecte ale manevrelor propriu-zise de masaj, efectele apei calde,

ale curentului electric sau efectele mecanice ale diverselor aparte (n special vibromasatoare).

Fara a diminua eficienta masajului instrumental, masajul manual ramne superior, el crend ambianta

organica si psihica dintre cel masat si masor, ceea ce duce la o crestere a eficientei (probabil si prin mecanisme

de tip placebo).

De aceea consideram necesar ca fiecare sportiv sa aiba cunostinte de masaj, sa poata efectua, la

nevoie, un masaj colegului (n special n cadrul competitiilor sportive) si binenteles sa se poata automasa.

Manevrele fundamentale de masaj manualTehnica aplicarii masajului are la baza o serie de manevre fundamentale sau principale, care nu pot

lipsi n efectuarea acestei terapii.

Manevrele fundamentale exercita influente diferite la nivelul tegumentelor, sistemelor muscular,

osteoarticular, circulator si nervos, ceea ce ofera posibilitatea aplicarii diferitelor procedee de masaj n functie de

obiectivele terapeutice urmarite.

Manevrele fundamentale include:

1. efleurajul (netezirea);

2. frictiunea;

3. framntatul;

4. tapotamentul;

5. vibratiile.

1. Efleurajul

Efleurajul sau netezirea este o manevra de introducere, cu care ncepe orice sedinta de masaj, dar poate fi

alternata cu alte manevre fundamentale de masaj folosite, si constituie manevra de ncheiere n majoritatea

situatiilor.

Consta n alunecarea usoara a minilor masorului pe suprafata corpului, realizndu-se o netezire a

tegumentelor, si care se executa, ntotdeauna, n sens centripet, adica de la extremitatea distala catre

extremitatea proximala a segmentului care este masat.

Tehnica aplicarii netezirilor prezinta mai multe modalitati:

cu fata palmara a minilor, cu degetele ntinse, apropiate sau departate, atunci cnd se

maseaza zone mai ntinse si plane, utilizndu-se ambele mini;

cu fata dorsala a minilor, degetele fiind flexate si departate, reprezentnd tehnica denumita

masaj n pieptene, pentru zonele paroase;

cu fata palmara a degetului mare;

cu fata palmara a vrfurilor a doua sau trei degete, atunci cnd se maseaza suprafete mici;

prin cuprinderea ntre degetul mare si celelalte degete, cnd se maseaza pe zone mai mici si

rotunde.

Efleurajul se poate efectua cu ambele mini deodata sau folosindu-se alternativ, una dupa alta. Netezirea se

face n mod obisnuit n linie dreapta, n axa longitudinala a membrelor, de-a lungul grupelor de muschi n functie

de structura anatomica a regiunii. De obicei se efectueaza segmentar, pe zone anatomice delimitate (ex.

antebrat, brat, gamba, coapsa), dar poate fi executata si pe toata lungimea membrelor superioare sau inferioare,

cnd timpul nu ne permite sa o aplicam.

Sensul directiei efleurajului depinde de topografia circulatiei venoase si limfatice sau grupelor

musculare din zona masata.

La membre, sensul netezirilor, asa cum s-a mai spus, se face de la extremitate n sus, la nivelul

trunchiului se urmareste sensul de ntoarcere a circulatiei venoase catre inima, la ceafa si gt sensul manevrei

este de la cap spre umar si omoplati.

Netezirea este considerata ca o manevra specifica pentru suprafata corpului, actionnd n special asupra pielii,

tesuturilor conjunctive subcutanate, nervilor periferici si vaselor venoase si limfatice.

Ea are o actiune calmanta, micsornd fenomenele dureroase, de contractura musculara, de tensiune

psihica, efecte deosebite pentru persoanele nervoase, emotive, realiznd, totodata, si conditiile de adaptare mai

buna la alte manevre fundamentale mai puternice.

Un alt efect important al efleurajului este mbunatatirea circulatiei de ntoarcere venoasa si limfatica, ce

rezulta din actiunea mecanica a procedurii, care faciliteaza hemodinamica, dar si actiunea reflexa ce produce

vasodilatatie activa prin mecanisme vasomotorii nervoase si umorale. Se mbunatatesc conditiile trofice ale pielii,

prin activarea schimburilor metabolice, se favorizeaza ndepartarea lichidelor din spatiile intracelulare, efecte

foarte utile n tratamentul edemelor reziduale dupa traumatismele aparatului locomotor.

Hiperemia activa, dupa netezire, mbunatateste aportul de oxigen, glucoza si fosfati macroergici si n

acelasi timp favorizeaza eliminarea catabolitilor din musculatura, de la suprafata, asigurnd conditii functionale

normale pentru grupele musculare respective.

Netezirea mentine supletea si elasticitatea pielii prin mpiedicarea procesului de mineralizare a fibrelor

elastice, fenomen ce apare la persoane mai n vrsta, si scurteaza timpul de rennoire a epidermului prin

accelerarea turnoverului diferitelor straturi ale acestuia.

2. Frictiunea

Manevra fundamentala de masaj, frictiunea consta n apasarea si deplasarea tegumentelor si tesuturilor

conjunctive subcutanate pe planurile profunde, n limita elasticitatii lor.

Din punct de vedere tehnic, aceasta manevra se poate executa n mai multe modalitati:

cu fata palmara a degetelor minii, cu cele trei degete ale minilor (index, medius si inelar)

sau cu vrful degetului mare, cnd se aplica pe suprafete mici (ex. spatiile interosoase, pe partea

dorsala a mnilor si picioarelor);

cu marginea cubitala a minii;

cu "radacina" minii sau cu partea dorsala a pumnului strns, cnd se maseaza zone mai

mari;

cu eminenta tenara, baza degetului mare sau cu eminenta hipotenara, baza degetului mic,

atunci cnd se aplica pe zone cu sensibilitate mai mare.

Degetele sau minile se aplica pe tegumente avnd un unghi ntre 30-700, n functie de forta pe care dorim

sa o impunem manevrelor (cu ct unghiul este mai mare, cu att forta de patrundere este mai mare).

Sensul frictiunii poate fi linear sau circular

Frictiunea n sens linear este adecvata zonelor sarace n tesuturi moi si mai putin suple (articulatiile si

regiunile cu tendoane, cum este treimea inferioara a bratelor).

Intensitatea manevrelor trebuie sa fie adaptata sensibilitatii tegumentelor si tesuturilor moi subcutanate,

pentru evitarea aparitiei senzatiilor dureroase.

Aceasta manevra de masaj se adreseaza, n special, tesuturilor moi subcutanate si straturilor musculare de

suprafata (muschii pielosi ai fetei).

Frictiunea creste procesul de mobilizare a tesutului adipos din hipoderm, prin influentarea favorabila a

factorilor lipolitici, producnd o scadere cantitativa a straturilor de grasime.

Alaturi de netezire, frictiunea contribuie la mentinerea supletii si elasticitatii tegumentelor prin prevenirea

depunerii sarurilor de calciu n fibrele elastice, la persoanele de vrsta a 3-a.

Ea produce o accelerare a preceselor de regenerare si cicatrizare, prin mbunatatirea conditiilor trofice

locale, mai ales la persoanele n vrsta cnd aceste procese sunt ncetinite.

Frictiunea, prin mecanismul reflexelor antidromice, duce la eliminarea de histamina, acetilcolina, bradikinina,

favorizeaznd circulatia locala si resorbtia edemelor dupa traumatisme. Ea produce, de asemenea, afecte

analgezice locale, prin micsorarea sensibilitatii terminatiilor nervoase si scaderea tensiunii nervoase, cnd este

executata ntr-un ritm lent si prelungit.

Frictiunea mbunatateste permeabilitatea cutanata pentru diverse medicamente, sub forma de unguente, n

aplicatiile locale pe piele. Aceasta procedura este utila acolo unde exista procese aderentiale dupa traumatisme,

hematoame organizate sau inflamatii locale, marind elasticitatea tisulara, dar este contraindicata n procesele

inflamatorii si hemoragice acute.

3. Framntarea

Denumita si petrisaj, framntarea este o manevra fundamentala de masaj, care are efecte stimulante

puternice.

Aplicarea ei se poate face dupa mai multe modalitati tehnice:

cu palma, framntarea n cuta, prin ridicarea si apucarea partilor moi ntre degete si

"radacina" mini cu stoarcerea lor, manevra care se repeta de mai multe ori, dupa care se trece la

portiunea urmatoare. Este accesibila regiunilor ntinse si plane (spatele, toracele, lombele, bratele,

coapsele), executndu-se longitudinal pe directia fibrelor musculare;

cu doua degete, respectiv cu policele si indexul, tehnica potrivita pentru masarea tendoanelor,

fasciilor sau a muschilor mai subtiri;

la nivelul membrelor superioare si inferioare, procedura se poate executa cu minile aplicate

n bratara, musculatura fiind prinsa ntre degete si palme, exercitnd astfel presiuni asupra ei;

ntr-o maniera simpla, prin ridicarea partilor moi (tegumente, muschi) de pe planurile dure, cu

exercitarea compresiunilor asupra lor, tehnica indicata pentru mbunatatirea elasticitatii si

contractilitatii musculaturii.

Framntarea este o manevra de masaj care se adreseaza tesuturilor situate n profunzime si mai ales

musculaturii.

Este un masaj de stimulare a musculaturii prin excitarea proprioceptorilor de la nivelul muschilor si

tendoanelor, mbunatatind excitabilitatea si contractilitatea muschilor. Mentine n conditii normale elasticitatea

muschilor si favorizeaza n acest mod profilaxia leziunilor musculare, care se produc frecvent la sportivii de

performanta.

n acelasi timp, prin activarea circulatiei n vasele sanguine si limfatice se mbunatatesc schimburile nutritive

(aport de oxigen, glucoza, adenozintifostat) si favorizeaza eliminarea catabolitilor rezultati din activitatea

musculara.

Este o procedura frecvent utilizata n masajul la sportivi, att pentru refacerea dupa antrenamente sau

competitii, ct si n pregatire.

De asemenea, este una din tehnicile recomandate pentru recuperarea hipotrofiilor musculare datorita

inactivatatii si care ramn dupa traumatismele aparatului locomotor.

4. Tapotamentul (baterea)

Tapotamentul sau baterea este o manevra fundamentala ce consta n aplicarea pe tegumente a unor serii

de loviri scurte si ritmice reprezintnd unul din cele mai intense procedee de masaj.

Din punct de vedere tehnic, ea se poate executa dupa mai multe modalitati:

cnd se face cu fata palmara a minilor si a degetelor ntinse poarta numele de plescait.

Miscarile minilor si antebratelor se efectueaza din articulatiile pumnilor si ale coatelor, minile

lasndu-se sa cada liber pe regiunea de masat;

cu palma si degetele usor flexate (formnd o adncitura pe fata palmara), realizndu-se

tapotamentul n ventuza;

cu dosul minilor, degetele fiind usor flexate, loviturile aplicndu-se cu primele falange;

cu pumnul incomplet nchis, cu partea cubitala, astfel nct se asigura o elasticitate a loviturii

si evitarea aparitiei senzatiei de durere. Este procedeul denumit batatorit, si reprezinta a manevra

deosebit de puternica ce se poate aplica pe zone cu musculatura bine dezvoltata si mai putin

sensibile (zonele lombara si fesiera);

tocatul este procedeul care foloseste marginea cubitala a minilor, degetele fiind apropiate,

miscarile de lovire efectundu-se din articulatia pumnului;

alta modalitate tehnica este percutatul, care se executa cu vrful degetelor, minilor, flexate si

departate. Este unul din procedeele cele mai usoare de tapotament. Miscarile se efectueaza din

articulatiile pumnilor, degetele caznd libere pe suprafata tegumentelor. Reprezinta o modalitate de

aplicare a baterii adecvata pentru anumite regiuni (toracele si abdomenul).

n functie de intensitatea si ritmul tapotamentului, efectele se produc n tesuturile moi superficiale sau mai

profunde. Se obtine un efect predominant excitant, prin actiunea asupra receptorilor de la nivelul pielii si a

tesuturilor subcutanate conjunctive, si o activare a circulatiei cu hiperemie si cresterea temperaturii locale.

Baterea provoaca, de asemenea, o crestere a excitabilitatii neuromotorii, prin stimularea proprioceptorilor de

la nivelul muschilor si tendoanelor, ceea ce duce la o crestere a tonusului muscular. Procedura favorizeaza

factorii lipolitici si mobilzarea adipocitelor din tesuturile subtegumentare, micsorndu-se n acest fel volumul

stratuli adipos.

Aceste efecte ale procedeului sporesc utilitatea tapotamentului n hipotoniile si hipotrofiile musculare prin

inactivitate.

Tapotamentul se foloseste si ca manevra de masaj n pregatirea sportivilor ntre probe sau n pauza dintre

reprize. Aceasta manevra se foloseste n afectiunile aparatului locomotor unde sunt prezente dureri sau

contracturi musculare.

5. Vibratiile

Vibratiile reprezinta o manevra de masaj care consta n executarea unor miscari oscilatorii pe o regiune mai

restrnsa, producnd o deplasare foarte mica a tegumentelor si a tesuturilor subcutanate.

Din punct de vedere tehnic, ele se efectueaza din articulatiile pumnului, cotului sau umarului, prin aplicarea

pe tegumente a degetului mare, a 2 degete, a palmei sau a ambelor mini.

Vibratiile manuale nu sunt perfect ritmice, nu pot produce miscari oscilatorii si presiuni uniforme, nu pot fi

aplicate un timp prea ndelungat, deoarece sunt dificil de executat si obosesc mna masorului.

Avantajul consta n faptul ca mna masorului este moale, calda si se muleaza mai bine pe suprafata tratata,

ceea ce o face mai agreabila pentru pacient, n comparatie cu manevrele mecanice.

Actiunea vibratiilor depinde de intensitatea manevrelor. Cele superficiale, fine, mai prelungite, au un efect

calmant, reduc sensibilitatea tegumentelor si tesuturilor subcutanate, produc o senzatie de ncalzire si relaxare

musculara. Vibratiile cu oscilatii mai mari, mai profunde, mai puternice produc o activare a circulatiei sanguine n

zona masata, cu efecte descongestionante.

Vibratiile sunt procedee indicate n hipertoniile musculare, n contracturile musculare ce apar n spasmofilie,

n artrozele cervicale si lombare, precum si n combaterea oboselii musculare dupa efort, la sportivi.

Manevrele secundare de masaj manualn afara manevrelor fundamentale de masaj, mai exista o serie de manevre secundare sau ajutatoare

care pot fi utilizate pe lnga primele.

c Presiunile constau n apasari pe unele zone ale corpului si se aplica la sfrsitul sedintelor de masaj partial.

Ele se efectueaza cu palmele (pentru regiunea spatelui acestea se aplica de o parte si de alta a

coloanei vertebrale, pacientul fiind culcat n decubit ventral - cu fata n jos, cu membrele superioare n extensie,

astfel masorul exercitnd presiunile cu mai putin efort, folosindu-si greutatea trunchiului n executarea apasarilor

asupra zonei de masat).

Procedeul trebuie facut cu atentie, fara variatii bruste de intensitate, evintndu-se provocarea senzatiei

de disconfort. n cazul n care apar senzatii dureroase n zona de aplicare, manevra se ntrerupe.

Presiunile sunt contraindicate la batrni si copii deoarece exista riscul producerii de acceidente osoase

(fisuri).

Presiunile se pot face pe anumite zone de periost, cu o intensitate medie, cu efecte asupra circulatiei

din zona masata, care dupa o faza de ischemie trece ntr-o faza de hiperemie, precum si efecte asupra

ramificatiilor nervoase cu realizarea scaderii sensibilitatii.

c Cernutul si rulatul sunt manevre de masaj ce pot fi aplicate numai pe anumite parti ale corpului, care au forma cilindrica (membrele superioare si inferioare).

Cernutul se executa cu ambele mini asezate pe partile laterale ale segementului membrului, cu

degetele ndoite, imprimndu-se partilor moi miscari laterale similare cernutului prin sita.

Rulatul se face cu ambele mini plasate lateral, de o parte si de alta a segmentului membrului, cu

degetele ntinse, realizndu-se o rulare, a tesuturilor moi, n ambele sensuri, de jur mprejurul regiunii masate.

Aceste procedee se adreseaza n special musculaturii membrelor, avnd efecte de relaxare musculara,

de descongestionare locala si de mbunatatire a supletii tesuturilor.

Datorita faptului ca se pot executa destul de usor, sunt folosite, ndeosebi de sportivi, n automasajul membrelor.

c Tractiunile si tensiunile se adreseaza, n special, articulatiilor si tesuturilor periarticulare.Tractiunea se face cu ambele mini, folosind o priza deasupra articulatiei si una dedesubtul acesteia,

tragnd n sensul axei longitudinale a segmentului unde se afla articulatia.

Manevra are ca obiectiv realizarea unei ntinderi n limitele fiziologice ale diferitelor componente att ale

articulatiei, ct si a elementelor periarticulare, mbunatatindu-se mobilitatea articulara. Tractiunea se foloseste

mai ales pentru articulatiile degetelor.

Pentru membre, manevrele se fac cu pacientul culcat pe spate.

La nivelul coloanei cervicale, tractiunea se face din pozitia seznd sau stnd, folosind priza pe frunte si

pe ceafa, tragnd capul n sus.

Pentru trunchi, manevra se efectueaza tot sezn sau stnd, cu apucarea subiectului peste brate si tragerea lui n

sus, vertical.

Pe lnga manevrele fundamentale si secundare de masaj manual folosite n mod obisnuit de catre masorul

care aplica procedura sau de catre persoana care se automaseaza, exista o serie de alte procedee care cuprind:

1. masajul reflex;

2. hidromasajul;

3. masajul instrumental;

4. masajul cu jet de aer cald,;

5. masajul cu bule gazoase n apa,;

6. masajul cu gheata.

1. Masajul reflex

Masajul reflex se bazeaza pe influenta reflexa, de la distanta, dupa aplicarea acestuia pe zone de proiectie

dureroase, tegumentare sau periostale, n afectiuni ale aparatului locomotor sau viscerale.

n aceasta categorie intra:

1. masajul periostal;

2. pe zone reflexogene Head;

3. presopunctura.

Masajul periostal consta n executarea unor presiuni puternice, cu ajutorul policelui sau a mediusului, n puncte situate pe periost, acolo unde acesta nu este acoperit de parti moi.

Punctele de presiune se aleg dupa gradul de sensibilitate la apasare.

Presiunea se exercita timp de 2-3 minute pe fiecare punct, fiind nsotita de frictiuni circulare. Manevra

se poate repeta de 2-3 ori pe un punct, apoi se trece pe alte puncte dureroase la palpare. Pentru a obtine efecte

de durata se executa 3-4 sedinte.

Masajul periostal combate fenomenele congestive, de contractura si le atenueaza pe cele dureroase,

prin aplicare pe zona de proiectie periostala nvecinata zonei afectate.

Dezavantajul metodei consta n faptul ca pacientul are dureri pe durata aplicarii presiunii.

Masajul periostal poate fi folosit n tratamentul sechelelor dupa afectiuni traumatice ale aparatului locomotor,

interesnd tesuturile ligamentare si musculare.

Presopunctura reprezinta un procedeu terapeutic derivat de la acupunctura.

Ea consta n efectuarea de presiuni cu un singur deget, de obicei cu policele, pe puncte folosite n

acupunctura.

Acest procedeu are ca efect reducerea fenomenelor dureroase, micsorarea tonusului muscular,

realizarea relaxarii musculare.

Presopunctura se foloseste n:

afectiuni musculare - ex. miozitele de effort;

n contracturile musculare din artroze - PSII;

n afectiuni ale sistemului nervos periferic - ex. nevralgiile;

n afectiuni ale tendoanelor - ex. tendinitele si entesztele.

Eficienta acestui procedeu nu atinge n aceeasi masura gradul de eficienta realizat prin acupunctura.

Masajul transversal profundMasajul transversal profund, sau masajul Cyriax, consta n utilizarea frictiunii pentru a realiza mobilizarea

tesuturilor moi ntre ele, tegumente, tesuturi, fascii, fibre musculare, tendoane. Ea se bazeaza pe diagnosticul

exact al leziunii, prin palparea cu 2 degete a zonei traumatizate si evidentierea punctului dureros. Se executa o

frictiune profunda transversala cu 2 degete, perpendicular pe directia fibrelor musculare sau ligamentare,

interesate de traumatism. Presiunea ramne constanta n tot timpul sedintei, degetele pastrnd contact

permanent cu pielea. Durata procedurii este de 10 minute, ea putndu-se repeta la interval de 1-2 zile.

Masajul transversal profund realizeaza nlaturarea aderentelor fibroase dupa traumatisme ale aparatului

locomotor. Prin mobilizarea transversala a tesuturilor moi se refac zonele de clivaj si alunecare fiziologica a

muschilor si tendoanelor. Are o actiune trofica locala producnd hiperemie si analgezie la locul de aplicare.

Nu se recomanda n stadiul acut si n afectiunile inflamatorii ale aparatului locomotor.

Hidromasajul consta n asocierea n acelasi timp a manevrelor de masaj cu o procedura de hidroterapie. Exista doua metode de aplicare a hidromasajului si anume: dus-masajul si dusul subacval.

Dus-masaj consta n executarea unui masaj manual pe o anumita parte a corpului, care se afla sub jetul unor dusuri calde ce actioneaza vertical. Pacientul, dezbracat, se afla asezat n decubit dorsal sau decubit

ventral, pe o masa de masaj, deasupra careia exista 4-6 dusuri rozeta din care cade, n ploaie, apa la o

temperatura de 380, de la o naltime de 60 cm. Durata proceduri este de 5-10 minute si de obicei se face partial

(pe spate, pe torace, abdomen sau membre).

n cazul dus-masajului, pe lnga efectele masajului (mecanice) se adauga si cele ale agentului termic

reprezentat de dusul rozeta. El produce o vasodilatatie puternica favoriznd:

procesele de resorbtie;

relaxarea musculaturii;

calmarea fenomenelor dureroase.

Aceasta procedura este folosita n tratamentul artrozelor de la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor, n

diferite forme ale reumatismului abarticular, n diverse sechele dupa traumatismele aparatului locomotor si n

masajul sportiv.

Dusul subacval este a doua forma de aplicare a hidromasajului si consta n aplicarea unui dus cilindric asupra unui segment sau pe tot corpul pacientului, care se afla sub apa, ntr-o baie la temperatura de 370-380.

Presiunea dusului, care se proiecteaza pe zona de masat poate fi reglata la 1-6 atmosfere, n functie de

sensibilitatea regiunii tratate. Aceasta presiune se realizeaza cu ajutorul unui compresor electric, care printr-un

furtun cu sorb absoarbe apa din vana, dupa care o proiecteaza printr-un furtun prevazut la capat cu o duza

cilindrica, asupra zonei de tratat. Duza este plasata sub apa, la 30 cm de corp, jetul cilindric de apa se

proiecteaza la un unghi de 350 fata de suprafata tegumentelor. La nivelul articulatiilor se poate proiecta

perpendicular.

Durata procedurii este de 5-15 minute, iar sensul de aplicare este centripet. Se ncepe cu partea posterioara

a unui membru inferior (gamba, coapsa, fesa, ajungndu-se n regiunea lombara si interscapulovertebrala), se

trece la celalalt membru inferior, apoi la membrele superioare, tot n sens centripet. Pe partea anterioara a

corpului se procedeaza la fel, exceptnd abdomenul, unde se foloseste sensul orar si presiune mai mica. Nu se

aplica pe zonele mamare si scrotale.

Avantajele dusului subacval sunt:

permite o relaxare optima a musculaturii sub actiunea factorului termic si a presiunii

hidrostatice;

realizeaza un confort deosebit pentru pacient, presiunea jetului de apa fiind mai agreabila,

deoarece aceasta este reglabila n functie de sensibilitatea zonei tratate;

permite un masaj mai eficient, n profunzime, dect prin masaj manual, n zone ale corpului cu

straturi mari de tesut celuloadipos si muscular, cum sunt lombele, fesele, articulatiile soldurilor;

este mai putin obositor pentru persoana care n executa.

Dezavantajele procedurii constau n faptul ca necesita masuri de protectie deosebite:

o instaltie perfecta a compresorului electric (priza n pamnt) si a vanei;

echipament de protectie (manusi, cizme de cauciuc pentru persoana care aplica procedura).

Dusul subacval are urmatoarele efecte:

realizeaza o hiperemie profunda n zona de aplicare ce favorizeaza procesele de resorbtie;

produce relaxarea musculara;

favorizeaza nlaturarea proceselor aderentiale dupa afectiuni inflamatorii sau traumatice ale

aparatului locomotor si stimuleaza activitatea motorie a unor viscere abdominale.

Masajul instrumental mecanic se efectueaza cu ajutorul aparatelor producatoare de vibratii, denumite aparate de vibromasaj.

Aplicarea pe zonele de tratat a vibratiilor mecanice se face prin doua modalitati:

1. aparate cu banda vibratoare;

2. aparate portabile cu dispozitive de cauciuc sau plastic, de diferite forme.

Unele aparate din a doua categorie au dispozitive de reglare a amplitudinii oscilatiilor, care la valori minime

permit efectuarea si a efleurajului.

Avantajele aparatelor de vibromasaj sunt:

unele aparate ofera posibilitatea reglarii frecventei si amplitudinii oscilatiilor;

produc vibratii mecanice ritmice si cu amplitudine uniforma;

dispenseaza pacientul de serviciile persoanei specializate;

durata sedintei poate fi mai mare fata de aceea n care vibratiile se executa manual (care sunt

obositoare pentru persoana care le efectueaza).

Dezavantajele aparatelor de masaj sunt:

ofera numai doua manevre, efleuraj si vibratii, n comparatie cu masajul manual, care

efectueaza o gama mult mai larga de manevre fundamentale si secundare;

vibratiile mecanice sunt mai putin agreabile dect vibratiile manuale, executate de masor,

care se pot adapta mai bine la sensibilitatea diferita a diverselor segmente ale corpului, realizndu-se

un confort mai bun pentru pacient.

Vibratiile mecanice fine, cu amplitudine mica, au efecte sedative, descongestive si de relaxare musculare. Sunt folosite n tratamentul fenomenelor dureroase si a contracturilor musculare de la nivelul aparatului locomotor, dar

si n fenomene dureroase viscerale abdominale.

Vibratiile mecanice de amplitudine mai mare si frecventa mai ridicata produc o stimulare a circultiei sanguine n zona de aplicare, cu aparitia unei hiperemii a pielii, precum si o actiune de mpiedicare a depunerii

adipocitelor, prin mobilizarea lor din tesuturile celuloadipoase subcutanate.

Aceleasi vibratii fine si efleurajul se pot realiza si cu aparate actionate electric.

Masaj local cu gheata este un procedeu care mbina una din manevrele fundamentale de masaj, netezirea, cu crioterapia. Aceasta consta n folosirea cuburilor de gheata cu care se face efleuraj pe zona de

tratat timp de 3-7 minute, manevra care se repeta la interval de 2 ore. Efectele procedurii constau n:

producerea unei vasoconstrictii locale cu scaderea consumului de oxigen si a metabolismului;

diminuarea extensibilitatii colagenului cu prevenirea formarii edemului;

realizarea unei miorelaxari cu reducerea contracturii;

diminuarea conducerii nervoase;

actiune analgezica.

Masajul cu gheata se foloseste n diverse afectiuni ale aparatului locomotor de natura traumatica, cum sunt

contuziile, entorsele, leziunile musculare fibrilare, etc. Eficacitatea tratamentului este conditionata de aplicarea

sa ct mai prompta.

3. Kinetoterapia

Mobilitatea trunchiului este asigurata de coloana vertebrala prin care se realizeaza miscarile de flexie-

extensie lateralitate stnga-dreapta si rotatie. Sub raportul kineticii ntregului corp, trunchiul joaca un rol

important dect al propriei capacitati de miscare. Mobilitatea controlata a membrelor ar fi posibila fara

participarea trunchiului superior la miscarile membrului brahial si a trunchiului inferior la miscarile membrului

pelvian.

Pricipalul rol al trunchiului este de a determina posturile de baza ale ntregului corp: decubit, seznd si

ortostatica.

Trunchiul asigura, asadar, att statica, stabilitatea corpului, ct si dinamica, flexibilitatea lui. Aceste

functii sunt de fapt ndeplinite de coloana si masele musculare ale trunchiului. Stabilitatea intrinseca a coloanei

este realizata de vertebre, discuri, ligamente, iar cea extrinseca este data de musculatura. La stabilitatea totala

a trunchiului, cea intrinseca contribuie ntr-un procent foarte redus.

Mobilitatea este asigurata prin sumarea miscarilor n fiecare segment mobil al coloanei. Segmentul

mobil al coloanei sau unitatea functionala (complexul a doua vertebre adiacente, discul intervertebral,

articulatiile interapofizare si structurile moi conexe) realizeaza miscarea la fiecare nivel, n functie de raportul

dintre suprafata discului si grosimea lui. Cu ct acest raport va fi mai mic, cu att mobilitatea n segmentul

respectiv va fi mai mare. Astfel, coloana cervicala are un raport de 6, coloana lombara de 13, iar cea dorsala de

22. Astfel, mobilitatea cea mai buna este n coloana cervicala, n cea dorsala fiind de 4 ori mai limitata.

Discurile intervertebrale suporta presiuni foarte mari, n functie de pozitia trunchiului si ncarcarea cu

greutati.

Studierea celor mai eficiente exercitii pentru tonifierea musculaturii trunchiului a preocupat mereu att

pe cercetatorii fiziologi, ct si pe practicienii kinetologi.

Obiectivele kinetoterapiei snt diferite n functie de stadiul suferintei: acut, subacut, cronic sau de remisiune completa.

n stadiul acut se aplica metode de relaxare generala si de relaxare a musculaturii lombare.

n subacut ncepe adevaratul program de kinetoterapie, cel mai cunoscut fiind programul Williams. Pe lnga tehnicile de relaxare, acum se vor aplica si tehnici de asuplizare a trunchiului inferior.

n stadiul cronic se poate ncepe si tonifierea musculaturii slabe.

Redam n continuare pe scurt exercitiile care alcatuiesc programul Williams, exercitii care se executa

diferentiat, pe trei faze, n functie de evolutia afectiunii.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA I

Exercitiul 1 - Decubit dorsal: se flecteaza si se extind genunchii.

Exercitiul 2 - Decubit dorsal: se trage un genunchi cu amndoua minile la piept, ncercnd atingerea lui cu

fruntea; se procedeaza apoi la fel cu celalalt.

Exercitiul 3 - Ca la exercitiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi.

Exercitiul 4 - Decubit dorsal, cu minile sub cap: se trage un genunchi la piept ct mai mult, apoi celalalt, apoi

ambii.

Exercitiul 5 - Decubit dorsal cu bratele ridicate pe lnga cap n sus, genunchii flectati la 900, talpile pe pat: se

mpinge lomba spre pat, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat; se revine, apoi se repeta.

Exercitiul 6 - n seznd pe scaun, cu genunchii mult departati: se apleaca mult nainte, astfel nct sa atinga cu

minile solul de sub scaun; se mentine aceasta pozitie 4-5 secunde, se revine, apoi se repeta.

Fiecare exercitiu al fazei I se executa de 3-5 ori, repetndu-se de 2-3 ori pe zi.

Dupa doua saptamni, acestor exercitii li se adauga cele din faza a II-a.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A II-A

Exercitiul 7 - Decubit dorsal, cu genunchii flectati, talpile pe pat: se apleaca ambii genunchi spre dreapta, apoi

spre stnga, pna ating patul.

Exercitiul 8 - Decubit dorsal: calciul drept se aseaza pe genunchiul stng; se executa o abductie ct mai interna

a soldului drept, pna se atinge cu genunchiul drept planul patului, apoi se inverseaza.

Exercitiul 9 - Decubit dorsal: se ridica alternativ ct mai sus cte un membru inferior extins.

Exercitiul 10 - n ortostatism: genuflexii cu minile n sprijin pe spatarul scaunului, spatele perfect drept, calciele

ramnnd pe sol.

Exercitiul 11 - Pozitia de cavaler servant, corpul aplecat pe coapsa ridicata la 900, sprijin si pe sol cu minile:

se ntinde genunchiul de sprijin, executnd si o balansare care trebuie sa ntinda psoas-iliacul.

n aceasta perioada se fac si exercitii din atrnat: cu fata sau cu spatele la spalier, ridicare de genunchi la piept,

rotare genunchi stnga-dreapta, bascularea membrelor inferioare, cifozari lombare cu picioarele pe o bara.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A III-A

Exercitiul 12 - Decubit dorsal, genunchii flectati la 900, talpile pe pat: se mpinge lomba spre pat, se contracta

abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat; treptat se executa aceleasi miscari lombare si ale bazinului, dar cu

genunchii tot mai putin flectati, pna ajung sa fie complet ntinsi.

Exercitiul 13 - n ortostatism, la perete, taloanele la 25-30 cm de acesta: se aplica sacrul si lomba aplatizate pe

perete; se apropie treptat calciele de perete, mentinnd contactul lombei cu acesta.

Exercitiul 14 - Decubit dorsal: se executa bicicleta cu bazinul mult basculat.

n stadiul de remisiune completa, programul de kinetoterapie urmareste prevenirea recidivelor, urmarind

constientizarea pozitiei corecte a coloanei lombare si bazinului, ca si nsusirea unor metode de nzavorre a

coloanei lombare n timpul efortului fizic, n special cu ridicare de greutati.

Musculatura flexoare flexia

Tipuri de exercitii statice:

Exercitiul 1: suita de exercitii "cap pe trunchi" din decubit dorsal, cu sau fara genunchii flectati: se ridica n asa fel capul, nct sa "priveasca" picioarele; musculatura abdominala se contracta static pentru a fixa toracele,

pentru ca acesta, la rndul lui, sa reprezinte punct fix pentru scaleni si sternocleidomastoidieni- flexia capului se

poate combina cu flexia unui sold, pentru cresterea actiunii statice a abdominalilor.

Exercitiul 2: suita de exercitii "trunchi pe membre inferioare", coloana ramnnd dreapta,rigida: din pozitia culcat sau seznd, cu membrele inferioare ntinse (sau flectate), se ridica sau se coboara lent trunchiul

mentinut drept.

Exercitiul 3: de fapt, o suita de exercitii care poarta denumirea de "membre inferioare pe trunchi" si care se executa din decubit dorsal, din ortostatism, din atrnat, cu ambele membre concomite