Cuvnt nainte.Aceast carte se doreste a fi, nainte de toate,uninstrument de lucru pentru studentii care se initiaz n studiul functionrii institutionale a statului roman, de la nceputurile sale pn n timpul lui Iustinian. Intentia noastrestede a oferi terminologia esential aferent institutiilor politice si continutul istoric al acestor concepte, pentru reliefarea principalelor paliere decizionale pe care Roma si le-a creat si cu care a nteles s se exprime istoric.Aplecarea asupra istoriei a fost de multe ori contaminat de determinrile contemporane ale autorilor, cci asa cum Tacitus considera istoria camagistra uitae,la fel istoriografia secolului XX a apelat adesea la trecut pentru justificarea propriilor optiuni politice.Istoria national rmne o dominat a doctrinelor si ideologiilor contemporane, mai ales a celor extremiste. De aceea, deseori istoria a slujit ca instrument de manipulare, de multe ori grosolan, pentru legitimarea autorittii conductorului. La fel, decupajul cronologic sau teritorial se supune mai mult sau mai putin unei argumentri de acest tip. Tocmai de aceea, lucrarea de fat propune discutarea realittilor istorice romane sub forma unui demers specific.Optiunea privind aspectul formal al prezentei elaborri s-a oprit asupra ordonrii alfabetice a diferitelor categorii selectate, motivat de obiectivitatea inerent unui astfel de criteriu, strin oricror ierarhizri valorice de tipa priori, fr s ignorm evidenta evolutiv, pe care am ncercat s-o ilustrm n interiorul fiecrui concept. Desi intentia de redactare s-a structurat n jurul realittilor politice, specificitatea societtii romane antice- ntelegnd prin aceasta lipsa de preocupare expres pentru delimitarea clar a puterilor n stat, trstur comun societtilor premoderne- ne-a impus tratarea deopotriv a unor aspecte socio-economice, militare, juridice si religioase care nsotesc actul politic. n fapt, sfera de ingerint a institutiilor politice romane, dar mai ales a celor din esalonul superior, reprezint punctul de convergent al mai multor sectoare publice. Corolarul acestei realitti s-a materializat prin adugarea unor categorii conceptuale care vin s lmureasc sau s completeze functionarea statului roman. Astfel, am considerat util s inserm date privind organizarea unor unitti administrativ-demografice, fie ele interne (tribus,gentes), fie exterioare perimetrului cettii (coloniile, municipiile) precum si anumite categorii juridice (constitutiones, decretum, edictum, ius, lex), cu mare ingerint in constructia si aplicarea deciziei politice. Totodat, organizarea social a Romei, de la regalitate la Imperiu, precum si datele privitoare la populatiile latine, fat de care romanii si-au organizat cetatea n primele secole de existent, sau strinii de cettenia roman, inclusi ulterior n interiorullimes-ului, ni s-au prut indispensabile ntelegerii modului de guvernare n dinamica sa. ntreaga existent istoric a Romei reprezint, n esent, istoria delegrii conducerii unor categorii sociale, detintoare ale privilegiilor politice, care sustin material si militar cetatea, poporul roman necunoscnd conducerea de tip democratic, ntlnit n veacul al V-lea a. Chr. la greci. Altfel spus, Roma nu si-a pltit niciodat cettenii pentru a desfsura o actiune politic, ci le-a permis-o numai celor care aveau pentru aceasta suficiente resurse. Evolutia acestor grupuri sociale nu este, prin urmare, strin de structurile institutionale romane. Am lsat deoparte totalitatea elementelor de viat privat a romanilor, sporadicele precizri, ce tin de acest registru, fiindu-ne impuse de aceeasi intentie de prezentare ct mai explicit a domeniului public.Pornind de la institutiile Republicii timpurii, institutii ale cettii, romanii au ncercat permanent ajustarea acestora la noile conditii ce au urmat expansiunii romane si care au dus la crearea Imperiului. Dac n epoca republican articularea institutiilor se realizeaz n cadrul unui regim oligarhic, epoca imperial, prefigurat nc din ultimele veacuri republicane, a marcat trecerea spre o mai mare participare la viata public din partea cettenilor, n msura n care cettenia roman se extinde, pe de o parte, n ntreg spatiul mediteranean si, pe de alt parte, sunt asociati la guvernare unii membri de rang ecvestru.Prin urmare, n Principat, permeabilitatea social si, implicit, participarea la actul politic, nu mai este apanajul exclusiv al elitei aristocratice. Meritul imperial este de a fi scos Republica din criza institutional, devenit evident la sfrsitul secolului I a. Chr., consecint a expansiunii romane. n conditiile transformrii Republicii n Imperiu, cadrele politice ale cettii nu mai sunt potrivite pentru administrarea vastului teritoriu si n consecint, mpratii primelor dinastii inoveaz permanent, ncercnd o crestere a autorittii imperiale. Aceasta din urm nu este lipsit de deviante pe care sursele (n majoritate de orientare senatorial) le pun n evident numindu-i pe mprati "Cezari dementi" (Caligula sau Nero, de pild)- posesori ai unei autoritti ce tinde s mprumute forme exterioare si comportamente regale ale lumii elenistice. Tendinta aceasta devine evident n secolul al III-lea, iar antichitatea trzie ne prezint o curte imperial -"oglind" a celor elenistice. Particularizarea puterii devine o evident la finele antichittii, dup reformele lui Diocletian si Constantin care au jucat un rol fundamental n reorganizarea statului. Departe de a fi o perioad de decdere, asa cum a fost privit de istoriografia marxist, antichiatea trzie pare mai degrab o epoc de mari transformri, ce prefigureaz geneza societtii medievale. Multe dintre aceste transformri si au originea n criza secolului al III-lea, perioad care ar trebui, n opinia noastr, reconsiderat din punct de vedere istoric. Conventional, perioadele de criz sunt privite ca epoci de distrugere si decdere; pornind ns de la trsturile lor specifice si generale, aceste perioade par mai degrab epoci de tranzitie n care mecanismele mental-institutionale sunt ajustate noilor realitti istorice. Nici evolutia statului roman nu poate fi nteleas fr apelul la aceast judecat, cci asa cum subliniau istoricii colii de la Annales, perspectiva duratei lungi a timpului istoric devine esential pentru a realiza o imagine adecvat a dinamicii unei societti n general, si adugm, a societtii romane n special. Transformrile legate de adaptarea mecanismului guvernrii si administrrii la extinderea teritoriului se regsesc n sfera vietii private, unde sunt de remarcat schimbrile pe care le suport familia imperial-domus Augusta. Tot ce tine de persoana imperial tinde s se confunde cu statul, mai ales n vremea lui Domitian, care, ca si peste veacuri Ludovic al XIV-lea al Frantei, se dorea a fi imaginea vie a statului. mpratul apare singurul "vinovat" de crearea a noi institutii, mai ales n registrul administrativ, competent care i-a determinat pe unii istorici ai antichittii s o considere drept o perioad de autocratism si decdere. Realitatea ns este c, n antichitatea trzie, persoana imperial era dominat de grupurile de la curtea imperial, ale cror interese particulare prevaleaz asupra intereselor statului. n consecint, antichitatea trzie trebuie vzut ca o perioad n care interdependentele sociale modific raporturile ntre public si privat -particular, n dauna statului.Precizm c actualul demers a pornit mai ales de la prelucrarea datelor literare si epigrafice, cu o informatie arheologic utilizat doar ca mijloc de confirmare a evidentelor decelabile n primele categorii de surse amintite.De asemenea, prin caracterul declarat selectiv si enumerativ, efortul nostru nu-si poate depsi conditia de prim contact cu o realitate n fapt mult mai complex.n fine, pentru o mai clar ntelegere a textului, precizm c expresiile latinesti, traduse si n limba romn, au fost scrise cu caractere italice, abrevierile folosite fiind cele consacrate n literatura de specialitate, publicate nAnne philologiqueiar cele mai importanteCorporautilizate, acestea au fost prezentate n bibliografie. Multumim pe aceast cale colectivului didactic al Catedrei de Istorie Antic si Arheologie, n mod particular d-nei Prof. Dr. Zoe Petre, d-lor Prof. Dr. Alexandru Barnea, Conf. Dr. Gheorghe Vlad Nistor pentru bunvointa de a ne adresa aprecieri critice pe marginea celor redactate.AutoriiAab epistulis(lat.), birou al cancelariei imperiale care trata problema comunicrii cu puterile strine, primea deputatii din provincii, petitii si rapoarte ale oficialilor din provincie, alte probleme legate de corespondenta cu oficiali provinciali, pregtea si expedia rspunsuri la cererile magistratilor (n Imperiul Trziu).C. O.a cognitionibus(lat.), birou al cancelariei imperiale care va disprea n perioada Imperiului trziu (v.cancelaria imperial).C. O.adlectio(lat.), introducerea extraordinar de noi membri n senatul oraselor, municipii sau colonii (Plin. Iun.,Ep., 112 si 113), sau a unui strin printremunicipes(adlectio inter ciues- Tac.,Ann., IV, 43).F. B.adlectus(lat.), persoan recrutat din rndul cavalerilor pentru a fi admis n Senat spre completarea listei senatoriale (lectio senatus). n urma acestei operatiuni persoana poate primi si numele deconscriptuspentru a fi deosebit de vechii patricieni, membri ai gintilor patriciene: "patres qui sunt patricii generis". Primul caz de adugire este amintit de Tit. Liv. (II, 1.) dup alungarea ultimului Tarquin, cnd I. Brutus si consulul P. Valerius Publicola au adugat un numr de 64 de noi membri pentru a ntregi componenta de 300 de senatori a naltului for. n timpul Imperiului,adlectusera cetteanul roman care, prin favoare imperial, obtinea o concesie special din partea Senatului.F. B.aduocatus fisci(lat.), "avocatul fiscului", functionar de rang inferior, apare n timpul domniei lui Hadrian (SHA,V. Hadr., 20); reprezenta si apra interesele fiscului n procese, fiind numit temporar, dintre cei destinati carierei publice, aceasta fiind prima functie public pe care o primeau (v.SHA,l. l.; cf.Macrin., 4; Aur.Vict.,Caes., 20, 30).C. O.aediles(lat.), magistrati de rang inferior la Roma.Existau dou tipuri de edili:aediles plebissiaediles curules.Aediles plebis- magistrati ce apar n acelasi timp cu tribunii plebei (494 a. Chr.- Tit. Liv., II, 33); erau alesi prin plebiscit, n cadrul comitiilor tribute fiind considerati ca ajutoare ale tribunilor, protejati de aceeasi inviolabilitate. Participau la procesele ce priveau plebeii (Ioan. Lydus,De mag., I, 38, 44; Isid.,Orig., IX, 4; Dion. Hal., VII, 58), completnd puterea si atributiile tribunilor. Edilii plebei pzeau arhivele plebeilor depuse n templul zeitei Ceres (Tit. Liv., III, 55; Polyb., III, 26), au dreptul s convoace comitiile tribute, aducnd n fata acestora o acuzatie criminal, s rezolve tranzactiile comerciale ale plebei. Nu aveau dreptul de a lua auspiciile, supravegheaz din nsrcinarea senatului cultele (Tit. Liv., IV, 30), se ocup de aprovizionarea orasului (Tit. Liv., IV, 12; Plin.Hist. Nat., XVIII, 34), si pn n 367 a Chr. (aparitia edililor curuli), au grija jocurilor patriciene din nsrcinarea Senatului (Tit. Liv., VI, 42). Edilii plebei nu auroba praetextasi nici scaunul curul, ci doar un simplusubsellium.Aediles curules, creati n 367 a. Chr.(Tit. Liv. VI, 42; VII, 1), erau magistrati beneficiari ai nsemnelor rangurilor superioare:roba praetextasi scaunul curul (Dion. Hal., IV, 74; Plut.,Marius, 5). Alesi n comitiile tribute, sub presedintia unui magistrat investit cuimperium- dictator, cel mai adesea consul (Varro,De rerust.,III, 2; Tit. Liv., VI, 42; Cic.,Ad Attic., IV, 3), au auspiciile minore, supravegheaz marile srbtori romane, succedndu-i pe consuli, exercit politia urban si supravegheaz activitatea edilitar, au n grij arhivele dinaerarium Saturni, iar n rstimpul dintre dou cenzuri, supravegheaz moravurile.Exist 2 edili ai plebei si doi edili curuli, cu un personal numeros n subordine. n 45 a. Chr., prinlex Iulia municipalis, sunt stabiliti pentru coloniile si municipiile italiceaediles coloniarum et municiporum, iar n 44 a. Chr. Caesar instituieaediles Ceriales(Suet.,Caes., 41), care supravegheauludi Ceriales(jocuri ale plebeilor, nfiintate n sec. III a. Chr.). V. pentru detalii, Cl. Nicolet, 1976, pp. 308-309; J. Ellul, 1961, p.284.Atributiile edililor erau urmtoarele: supravegheau organizarea si functionarea pietelor, se ocupau de aprovizionarea populatiei (cura annonae), politia orasului (cura urbis), organizarea de spectacole publice. n epoca imperial, au pierdut din atributiile lor: nu mai organizeaz jocuri publice, nu mai au n grij paza orasului; au continuat s se ngrijeasc de curtenia strzilor, bilor, supravegherea pietelor de mrfuri. Competentele lor "frumentare" au fost atribuite de Augustuspraefecti-lorfrumenti dandi, apoi prefectului annonei, iar competentele lor politienesti au fost preluate de prefectul Romei. n secolul al III-lea, asistm la disparitia edililor.F. B., C. O.aedilis ciuitatis(lat.), magistrat municipal de rang superior, n sarcina cruia cdeaucurae aediliciae(aprovizionare, ntretinerea apeductelor, drumurilor, edificiilor si jocurilor, politia pietii).C. O.aerarium(lat.), n epoca republican existau dou tipuri de tezaure publice:aerarium Saturnisiaerarium Cereris.Aerarium Saturni(aerarium populi Romani), tezaur public, depus n templul lui Saturn, aflat la poalele Capitoliului, era n epoca republican administrat dequaestores, iar, mai trziu, n timpul Principatului depraefectus aerarii Saturni, si care si-a pierdut din important prin aparitia tezaurului imperial (fiscus). n perioada dominatului, a ajuns tezaurul orasului Roma. Aici se gseau si arhivele senatului, si stindardele legiunilor.n principiu, administrarea acestuiaerarium Saturniera ncredintat senatului (Cassius Dio, LIII, 16, 22; LXXI, 33; Tac.,Hist., IV, 9); directia tezaurului a fost dat de Augustus n grija a doipraefecti aerarii.Aerarium Cereris, tezaurul templului zeitei Ceres, era alimentat din amenzile strnse de edili si controlat de acestia. Banii statului proveneau, n principal, din impozite (v.tributum) directe si, mai ales, indirecte.(Cl. Nicolet, 1976, pp. 200-278.).Aerarium militare, tezaurul militar instituit de Augustus n 6 p. Chr. (Cassius Dio,LV, 23, 26), pentru plata pensiilor militarilor (praemia militiae) si pentru diverse recompense acordate trupelor.Era alimentat din noile impozite, special instituite:uicesima hereditatium(impozit pe mosteniri),quadragesimarerum uenalium(impozit pe vnzri), din alte resurse- prada de rzboi, confiscri, etc.mpratul dispunea deplin de acest tezaur, aflat n grija unuipraefectussaupraetor, numit pe 3 ani.Cu timpul,aerarium militarea devenit insuficient pentru ntretinerea armatei, care a czut n sarcina provinciilor. Ultima oarestementionat n timpul lui Heliogabalus. Constant 929v2112j inus Ianfiintat o institutie analog sub denumirea dearca praefecturae.F. B., C. O.agentes in rebus(lat.), curieri imperiali, agenti ai statului n perioada Imperiului Trziu. Se aflau n subordinea luimagister officiorum, plasati n trecut sub comanda prefectului pretoriului, au luat locul agentilorfrumentarii, suprimati de Diocletian (Aur. Vict.,Caes., 39). Formau oscholaatasat palatului, avnd si numele depalatini(C. Th., VI, 29), erau "pepiniera" pentru cei ce mai trziu obtineau titlul deprincipes, sefi ai birourilor prefectilor, vicarilor, ducilor, proconsulilor; existau sicuriosi(spioni) printre ei (Cassiod.,Var., VI, 6; XI, 35). La jumtatea secolului al V-lea, acest corp avea circa 1200 de functionari.C. O.a libellis et censibus(lat.), "biroul de reclamatii si cens", unul dintre birourile cancelariei imperiale instituite de Claudius I, destinat primirii reclamatiilor de la particulari; din secolul al II-lea p. Chr., acest birou se ocupa si cu centralizarea operatiilor referitoare la cens. n opinia lui L. Homo, acest birou a aprut nc din timpul mpratului Tiberius (L. Homo, 1970, 347).C. O.alimenta(lat.), institutie de binefacere. n timpul Republicii, era n obligatia patronului fat de clientii si, fiind preluat de stat ca form a asistentei publice n secolul al II-lea a. Chr. Astfel, exista traditia ca persoanele particulare s sustin prin daruri n alimente (congiaria) pturile mai srace ale societtii, pltind de asemenea "pensii" alimentare (alimenta) copiilor lipsiti de mijloace din mediul rural italic; n Italia, forma etatizat a unei asemenea institutii se pare c dateaz din timpul lui Nerva, dar Traian este cel care a dezvoltat si perfectionat acest sistem. La Nerva si Traian,alimentaconsta n prelevarea unei rate de 5% din profitul unor loturi distribuite unor mici proprietari, sum ce era destinat ntretinerii copiilor si nzestrrii fetelor srace. Banii erau obtinuti n cea mai mare parte din ipotecile asupra propriettilor rurale, dobnzile fiind folosite n scopurile sociale mai sus mentionate. Administratia local a acestor fonduri si avea sediul n cel mai apropiat oras principal, iar n 49 de orase italice sunt atestate inscriptii ce atest functionarea acolo a unoralimenta(de ex.,CIL, XI, 1147, Veleia). De la Marcus Aurelius la Macrinus, sunt nregistratipraefecti alimentorumde rang consular, care asigurau administrarea alimentar a Italiei. Msura pare s fi avut un caracter mai ales demografic, pentru ca n Imperiul trziu, cnd Constantinus I a nfiintat si elalimenta, motivatia s devin moral.Plinius cel Tnr ne-a lsat o descriere a nfiintrii acestei institutii de ctre Traian: "Aproape 5000 de copii nscuti liberi au fost cutati si aflati, printi senatori, spre a fi trecuti pe liste, prin generozitatea mpratului lor, pentru a fi un scut al statului n vremuri de rzboi si podoab a lui n timp de pace; patria i-a sustinut s nvete a o iubi nu numai ca pe pmntul lor natal, ci ca pe cea care i-a hrnit. Armata si corpul cettenesc vor spori prin numrul lor si ntr-o zi vor avea la rndul lor copii pe care vor putea s-i hrneasc singuri, fr a avea nevoie de ajutor" (Plin.,Paneg.,28, 4-5).C. O.a memoria(lat.), birou al cancelariei imperiale, ce functiona ca birou de transmitere al rspunsurilor imperiale, brevetelor militare, scrisori oficiale, rapoarte, etc.; n perioada Imperiului Trziu, sef al acestui birou eramagister sacrae memoriae, cel mai nalt n grad dintre sefii birourilor; acestmagisteravea rangul despectabilis, si un salariu de 300.000 de sesterti.C. O.amici principis(lat.), membri ai ordinului senatorial sau ecvestru, care acordau principelui asistent n diverse probleme de stat sau private; unii dintre ei au fost introdusi n timpul lui Augustus nconcilium principis.Amicitiaopera acolo unde cei implicati aveau un statut asemntor, sau o pozitie social similar; astfel, existau amici de diferite grade, iar pierderea oficial a amicitiei imperiale reprezenta sfrsitul carierei amicului, sau chiar sfrsitul vietii acestuia.C. O.annona(lat.), "serviciul aprovizionrii", institutie creat de Augustus, destinat aprovizionrii populatiei Romei. n 22 a. Chr., n urma unei epidemii si a unei perioade de foamete, Augustus a refuzat dictatura ce i se oferea, prelund n schimbcura annonae. n acest an, edilii au fost desrcinati de competentele "frumentare", Augustus ncredintnd supravegherea administratiei annonei la 2, apoi 4curatoressaupraefecti frumenti dandi(Cassius Dio, LIV, 1, 17; LXVIII, 22; Suet.,Aug., 37; Frontin.,De aquaed., 100). Ctre sfrsitul domniei sale, Octavian a creat prefectura annonei, ce cuprindeacura annonaesicura frumenti(Tac.,Ann., I, 7; XI, 31; Cassius Dio, LII, 24, 33; Senec,De brev. vita, 18, 19).n epoca imperial, serviciul annonei s-a generalizat si n provincii, guvernatorii acestora fiind responsabili de aprovizionarea att a Romei, ct si a propriei provincii. Se mai remarc pentru epoca imperialannona civica: ansamblul mijloacelor organizate n Imperiul trziu pentru aprovizionarea celor dou capitale imperiale, Roma si Constantinopol;annona militaris, impozit direct n natur, destinat ntretinerii militarilor si functionarilor, si care n timpul Severilor era perceput att n bani, ct si n produse.La nivel local, nmunicipia,aediles municipaleserau initial nsrcinati cucura annonae. Dup Diocletianus, supraveghetori speciali au fost nsrcinati cu aprovizionarea n orase.C. O.a rationibus(lat.), "cabinetul de finante", unul dintre birourile cancelariei imperiale instituite de Claudius I, destinat administrrii veniturilor casei imperiale (fiscus); conductorul acestui birou eramagister a rationibus.C. O.arca praefecturae(lat.), casieria care fcea pltile soldatilor din grzile pretoriene, fiind sub administrarea prefectului pretoriului; ulterior va nlocuiaerarium militare, depinznd la sfrsitul secolului IV demagister officiorum.C. O.a studiis(lat.), birou al cancelariei imperiale, ce trata problemele administrative aprute; va disprea n perioada Imperiului Trziu.C. O.auctoritas(lat.), notiune complex, exprimat si n supranumele de Augustus, indicnd izvorul si esenta puterii lui Octavian, iar apoi a tuturor principilor. n epoca republican,auctoritasaveau cei ce se distingeau n magistraturi (P. Petit, 1967, 218); pentru epoca imperial, exist doi autori ce au elaborat o teorie aauctoritas, A. Magdelain (jurist) si M. Grant (numismat). Pentru ei, puterile principelui sunt fondate peauctoritas; nRes Gestae, 34, Augustus afirm c n magistraturi n-a avut mai multpotestasdect altii, dar i-a surclasat nauctoritas. Augustus era magistrat prinpotestas, siprincepsprinauctoritas. La nceput concept moral si politic,auctoritass-a institutionalizat la sfrsitul domniei lui Octavian, cnd consiliul imperial a luat decizii croraauctoritasle ddea fort de lege (A. Magdelain, 1947, 63, 79-87, 89 sqq.).M. Grant, nFrom Imperium to Auctoritas, sustine c n 27 a. Chr. Augustus si-a bazat puterea nu peimperium, ci peauctoritas: M. Grant, 1969, 414 sqq., oficial recunoscut de Senat, fiind atestat pe monede prin sigla CA (Caesaris auctoritate), si gratie creia intervenea n domeniile interziseimperium-ului: justitie, alegeri, sau n provinciile senatoriale.Auctoritasnu a fost niciodat separat depotestassi deimperium, si poate fi caracterizat ca fiind influentaceapartinea nu prin lege, ci prin obicei, ntregului Senat, sau conductorilor politici. Din aceast perspectiv, a fost comparat cupotentia, puterea nelegal (R. Syme, 1960, 322), fiind fondat nu pe baze legale, ci pe valoarea rudelor si strmosilor, pe virtutile publice, succesul si puterile principelui. Ea rezult din prestigiul su, iar n domeniul ideologic sustine prestigiul imperial,favorizndextensia puterii.C. O.augurii, colegiu religios la Roma.Colegiul augurilor cuprindea 16 auguri.Augurii erau experti n divinatie, fiind nsrcinati cu pstrarea regulilor traditionale relative la observarea si interpretarea auspiciilor.Existau auguri particulari, dar mai importanti sunt augurii oficiali (augures publicisauaugures publici populi Romani Quiritium), care aveau crtile lor, mult timp secrete, unde erau consemnate metodele si rezultatele observatiilor lor.Auspiciase practica asupra: a) semnelor ceresti (auspicia coelestia); b) semnele furnizate de zborul si strigtele psrilor (auspicia ex auibus); c) pofta de mncare a puilor de gin (auspicia ex tripudiis); d) observarea atitudinilor patrupedelor, reptilelor (auspicia pedestria); e) incidente ntmpltoare survenite n timpul auspiciilor (signa ex diuis).Statul a construitcollegiade auguri, pentru a garanta legalitatea si buna interpretare a auspiciilor publice (collegia augurorum). Augurii nu erau preoti, nu aveau insigne si instrumente de sacrificiu, ci doar unlituus, un baston recurbat n form de tromp, ce servea la trasarea unuitemplum.nceputurile colegiului de auguri sunt puse pe seama regelui Numa Pompilius. Initial, fiecare din cele trei triburi avea cte doi auguri, si dup 300 a. Chr., prinlex Ogulnia, a fost deschis accesul plebeilor la colegiul augural (ce nsumeaz de acum 9 membri; v. si P. Regell, C. Thulin, 1975).n Republica trzie,auspiciaau fost folosite ca arm politic, pentru ca, dup ascensiunea lui Octavian, s-si piard acest rol.C. O.augustales(lat.), denumire comun dat persoanelor ce aveau ca atributie ndeplinirea cultului imperial. n functie de organizare, obligatii si locul ndeplinirii lor, existau mai multe categorii:1.sodales Augustales. Colegiu nfiintat de Tiberius n anul 14; la nceput avea ca membri 21 de senatori si membri ai familiei imperiale: Tiberius, Drusus, Claudius, Germanicus, prezenta lor reprezentnd pstrarea cultului strmosilor. Aceast corporatie era prezidat de 3 [magistri] si un [flamen], numit de mprat; initial, cultul era celebrat doar pentrugens Iulia, iar la moartea lui Claudius a fost extins si lagens Claudia, aprnd astfelAugustales Claudiales. n timpul Flaviilor, au fost createsodales Flauiales Titiales. Aceste corporatii, cu activitate inegal n timp, au sfrsit probabil n timpul mpratului Tacitus, n 276, care a creat un templu comun pentru toti mpratii divinizati.2.magistri uicorum Augustales(vicomagistri), colegii de preoti nsrcinati cu practicarea cultului larilor lui Augustus n cartierele Romei; n provincii, aceleasi functii le ndeplineaumagistri Augustales Larum Augustorum.3.Corpus Augustalium, corp de magistrati format din 6 persoane de origine servil, ce activa n orasele din provincii (seuiri Augustales).n provincii, exista un cult popular independent de colegiile oficiale, ce avea ca obiect onorarea memoriei lui Augustus prin ceremonii publice. Acesti 6 magistrati formau un ordin ce ocupa n ierarhia municipal locul secund, dup cel al decurionilor. Accesul nordo Augustaliumera permis doar libertilor, aceasta fiind cea mai nalt distinctie la care puteau aspira. Treptat, asociatia augustalilor a devenit puternic si bogat, intrarea nCorpus Augustaliumfiind posibil n schimbul unor sume de bani, iar titlul devenea ereditar. Augustalii beneficiau de insigne proprii (ornamenta Augustalitatis), locuri speciale n teatre, etc.; un exemplu al unei astfel de asociatii este la Ostia, undeordo Augustaliumera format din parveniti bogati, de origine servil (Ostia,ILS6141; 6164).

n secolul al II-lea, are loc decderea acestui ordin, obligatiile depsind cu mult onorurile. Pe de alt parte, accesul devine cu mult mai liber, n ordin intrnd si persoane de conditie liber, spre deosebire de epoca anterioar, cnd accesul era limitat la persoanele de origine servil.C. O.augustalis(uir spectabilis augustalis, lat.), functionar civil, cruia Iustinian i-a dat puteri militare asupra Egiptului si asupra Alexandriei.C. O.Augustus(lat.), titlu onorific decernat lui Octavianus de ctre Senat, la 16ian.27 a. Chr., si adoptat de toti mpratii, cu exceptia lui Vitellius.Acest supranume, din aceeasi familie cuaugursiauctoritas, avea o valoare si o semnificatie religioas (de ex., Sylla a primit supranumele deFelix, Pompeius pe cel deMagnus). Initial, se pare c Octavianus plnuia s se autodenumeasc Romulus, dar a renuntat, avnd n vedere asocierea sa cu regalitatea (v. si Suet.,Aug., 7); epitetul de Augustus evoca asocieri similare, legate ns de calitatea de ntemeietor a lui Romulus; la fel, Octavianus dorea s fie perceput ca un al doilea ntemeietor al Romei.n perioada Principatului, titlul de Augustus a fost rezervat persoanelor cu exercitiul deplin al puterii; abia n 161, pentru prima oar, exist doi Augusti: Marcus Aurelius si Lucius Verus.Ulterior, sistemul guvernrii colective se generalizeaz, ajungndu-se ca n Imperiul trziu s coexiste simultan mai multi Augusti (de regul doi, pentru cele doupartes imperii, dar si trei sau patru).n ceeacepriveste titlul de Augusta, acesta a fost decernat Liviei dup moartea lui Octavianus. De la Domitianus, acest titlu era n mod obisnuit conferit de Senat tuturor sotiilor de mprat.Bbucellarii(lat.), n Imperiul Trziu, soldati angajati, de cele mai multe ori dintre barbari, de ctre comandantii de rang nalt din armata roman, pe cheltuiala proprie, constituind garda lor personal (trupe particulare); de exemplu, Ricimer avea la dispozitie circa 7-8.000 debuccellarii, ceea ce i-a permis s controleze Imperiul de Apus ca un adevrat stpn al acestuia, timp de aproape 15 ani (ntre 457-472).CCaesar(lat.), initial cognomen al [gens Iulia], din care au descins C. Iulius Caesar, Augustus, Tiberius, Caligula; Claudius a preluat acest cognomen n titulatura imperial, si dup el toti mpratii.De la Hadrian, cognomenulCaesarera acordat persoanelor destinate oficial pentru succesiunea la puterea imperial. n 38 a. Chr., Octavian s-a numit Imperator Caesar, n calitate de mostenitor al lui Caesar. Dup cum se stie, Caesar a fost divinizat dup moarte, pentru ca n 29 a. Chr., Octavian s-i dedice un templu (nchinat luiDiuus Caesar). n epoca imperial, asocierea la imperiu urmrea urmtoarele etape; mostenitorul prezumtiv primeaimperium proconsulare,tribunicia potestas, titlul deimperator; primea (de la Hadrian) titlul deCaesar(anterior, titlul deprinceps iuuentutis). n aceast calitate ns, nu aveaauctoritas, si nici putere legislativ, iartribunicia potestaso avea pe un timp limitat (cinci ani); de asemenea, nu avea titlul deAugustus, important prin semnificatia sa (v.Augustus).C. O.cancelariaimperial.Administratia central era bazat peunnumr de birouri n care lucra un personal competent, recrutat dintre sclavii si libertii imperiali; avea n sarcin administrarea provinciilor asupra crora mpratul si exercitaimperium proconsulare. Fiecare birou era condus deunmagister scrinii, ajutat de functionari si jurisconsulti. Functionarii imperiali depindeau direct de mprat, fiind numiti si revocati de acesta.Fiecare sef de birou avea numele biroului respectiv, fiind asistati deadiutores, proximi, alti angajati (scriniarii, custodes).n perioada Imperiului trziu, cancelaria imperial si protocolul erau sub comanda luimagister officiorum, secondat demagister admissionum(cese ocupa de ceremonialul de la curtea imperial). De asemenea, existaunnumeros personal:admissionales, inuitatores, cancellarii.Dintre sefii de birouri, cel mai nalt n grad eramagister memoriae, sef alscrinium memoriae, cu 300.000 de sesterti; din punct de vedere al rangurilor,magister dispositionumeraclarissimus,n timp ce ceilalti erauspectabiles; toti sefii de birouri erau asistati de unproximus, unmelloproximus, si aveau n subordine un personal numeros.Tot acum, probabil de la Valentinian I, serviciile n birouriiauo form militarizat: functionarii civili poart centura (cingulum), la fel ca militarii. Diferite esaloane sunt frecvent desemnate cu titluri militare:cohortales, primipilares,principes, equites, circitores, biarchi.Pentru detalii, v. siscrinium.C.O.castrensis sacrii palatii(lat.), functionar n Imperiul trziu, de care depinde ansamblul serviciilor de la palatul imperial; functia sa deriv din cea a luiprocurator castrensis, creat de Claudius I, sicura palatiise afl sub ordinele sale (v. pentru subordonatii si,C. Th., VIII, 7, 5).C. O.censor(lat.), magistrat superior cu atributii complexe, a crui existent separat de cea a consulului este plasat de Th. Mommsen n 435 a. Chr.. Traditia (Tit. Liv., IV, 8.) atribuie legii Aemilia din 443 a. Chr. stabilirea coordonatelor acestei magistraturi. Cenzorii (doi la numr) sunt alesi pentru 18 luni din 5 n 5 ani (intervalul dintre dou purificri-lustrum), ntr-o prim etap, n calitate de colegi ai tribunilor militari. Desemnati de comitiile centuriate sub alte auspicii dect cei doi consuli, cenzorii, desi magistrati superiori, nu au lictori, nu pot convoca Senatul, nici comitiile curiate (Varro,De lingua latina, VI, 93; Plin.,Hist. Nat., XXXVII, 17, 197; Cic.,de leg., III, 4, 10; A. Gell.,Nopti attice, XIV, 7), ci doar pe cele centuriate pentru a propune legi financiare (Zon., VII, 19). Varro (De ling. latin., V, 81) asociaz denumirea decensorverbuluicensere- a arbitra, a aprecia. Prima lor atestare se plaseaz,asadar, n 443 a. Chr. (Tit. Liv., IV, 8; IV, 34, 7; Cic.,Ad fam., IX, 21), cnd sunt mentionati 2 magistrati de conditie patrician, nsrcinati cu recensmntul populatiei. Aceast nregistrare se fcea la Roma pe Cmpul lui Marte, pe baza propriilor declaratii ale cettenilor, n functie de care erau mprtiti pe clase si centurii. Atributiile frecvente ale cenzorilor cuprindeau organizarea orasului, administrarea partial a averii publice, ntocmirea listei Senatului, supravegherea moravurilor (regimen morum- Tit. Liv., IV, 8; Cic.,de leg., III, 37). Aceast magistratur este abolit de Sylla (Cic.,Verr., I, 50) si repus n drepturi de Augustus. n 29/28 a. Chr., Augustus a resuscitatcensura, ns esecul reintroducerii censurii a devenit evident n 22 a. Chr. Augustus a efectuat recensminte generale sau partiale n 18, 12/11, 8 si 4 a. Chr., si n 4 si 14 p. Chr. La sfrsitul lui 19 a. Chr., Octavian a acceptat ocura legum et morum, n virtutea creia a redus numrul senatorilor la 600. Urmasii si au ncercat mentinerea acestei magistraturi, Claudius fiindcensorn 47/48 p. Chr., Vespasian si Titus n 73/74 p. Chr. Domitian si-a asumat titlul de cenzor perpetuu, dar acest titlu a fost abolit, mpreun cu cel de tiran, la moartea acestuia. Succesorii lui Domitian au exercitat puteri censoriale, fr ns a mai purta acest titlu. n calitate decensor, cea mai important atributie era controlul recensmintelor, prilej cu care mpratii puteau scpa de potentialii adversari, prin declasarea acestora. Dac n perioada de nceput a Principatului aceast magistratur s-a dovedit util n competitia politic, din epoca Antoninilor, ea cade n desuetudine, datorit stabilizrii puterii imperiale.F. B., C. O.census(lat.), avere, liste de recensmnt, termen ce provine dincenseo, ere-operatie de nregistrare a cettenilor pe baza propriilor declaratii si de organizare a corpului civic (n centurii, pentru epoca republican, n asa- numitele ordine sociale, n epoca imperial). Potrivit traditiei primul care a organizat acest tip de activitate a fost regele Servius Tullius, censul acestuia fiind rennoit, dup alungarea lui Tarquinius Superbus, de ctre consulul Valerius Publicola (Dion. Hal., V, 20; Plut.,Poplic., 12- dup Tit. Liv., II, 9 si Plut.,Poplic., 11, aceasta s-ar fi realizat cu consimtmntul Senatului pentru a stabili impozabilitatea cettenilor:tributum ex censu). Recenzarea este n acelasi timp egalitar si ierarhic, afirmnd statutul juridic personal si, respectiv, plasarea cetteanului n coordonate precise, din punct de vedere public. Aceast din urm finalitate, care se adaug uneia evident demografice, prezint trei aspecte: militar, financiar si politic. Primul aspect, cel militar, apare n sursele antice (Tit. Liv., I, 43; Dion. Hal., IV, 15 si 19; V, 20) ca definitoriu pentru logica censului, ns descrierea echipamentului militar corespunde tipului de armament purtat de hoplitul secolelor V-IV, ceea ce implic o reconsiderare critic a momentului nfiintrii acestei practici. Prin urmare, antedatarea asa-numitei constitutii serviene pare a se explica prin dorinta analistilor de a oferi o perspectiv paritar istoriei grecilor (reformele timocratice soloniene) si romanilor.Pe baza propriei declaratii (professio), cettenul era repartizat ntr-una din cele 5 clase censitare, organizate, la rndul lor, pe centurii. Rezultatul acestei operatii este o egalitate proportional, expresie a relatiei dintre drepturi si obligatii, mrimea si calitatea primelor fiind dat de mrimea si calitatea ultimelor. nregistrarea cettenilor se realiza de ctre cenzori, ajutati de un numeros personal auxiliar (nomenclatores,uiatores-cei ce anuntau convocarea,praecones- crainici, alti scribi,iuratores- cei ce primeau jurmintele de garantare a veridicittii declaratiilor,inquisitores- cei ce verificau aceste declaratii, atestati prima oar n timpul lui Augustus), din cinci n cinci ani (o dat cu intrarea n functie a noilor cenzori), pe Cmpul lui Marte (pentru ntocmirea listei cavalerilor se opteaz pentru Forum- Tit. Liv., XXXIX, 37, 8; Plut.,Pomp., 22, iarlectio Senatusse realiza ntr-unul din sediile de convocare a acestui organism). nc din timpul noptii, censorii se deplasau pe locul de adunare consacrndu-l, prin luarea auspiciilor, urmnd ca n aceeasi dimineat s retin declaratiile personale ale fiecruipater familias(Varro,De ling. lat., VI, 86), adic numele si vrsta acestuia, numele si vrsta sotiei si copiilor, numele tribului de apartenent, domiciliul si bunurile (Dion. Hal., IV, 15, 6). Neprezentatilor li se confisc bunurile si sunt vnduti ca sclavi, practic nepus n aplicare niciodat (sau cel putin nu se cunoaste nici un caz oferit de surse), n pofida echivalrii operate de Cicero (Pro Caec., 99) ntre nerecenzare si renuntare la libertate sau a mrturiilor epigrafice care amintesc aceste sanctiuni (Tabula Heraclean-CILI, ed. 2, 593).nchiderea censului este marcat de o operatie ritualic-lustrum, nsotit de un triplu sacrificiu, de porc, berbec si taur (Tit. Liv., I, 44). Finalitatea fiscal, dup cucerirea Macedoniei din 168 a. Chr., si cea militar, dup reforma a lui Marius, trec pe plan secundar, scopul preponderent al acestor nregistrri rmne o mai clar evident a bunurilor, n cazul angrenrii acestora n diferite litigii (Cic.,Pro Flacco, 79-80). n tot cursul Republicii, o alt implicatie a censului este verificarea moralittii (Cic.,De Legib., III, 7; 10; 30), controlul moravurilor,regimen morum, una din sarcinile principale ale cenzorilor. Pn n veacul I a. Chr., epoca lui Caesar, venirea la Roma a tuturor cettenilor, indiferent de domiciliul lor, este obligatorie, dar ncepnd cu aceast dat, sunt posibile nregistrri n afara Romei prin deplasarea unor functionari pentru strngerea datelor, care vor fi ulterior prelucrate n cetate (LexIulia Municipalis- 45 a. Chr.). Este momentul de debut al descentralizrii censului ce va implica, n vremea lui Augustus, dezvoltarea unei ample retele birocratice pentru acoperirea acestei activitti.F.B.centenarii(lat.), functionari din ordinul ecvestru, ce aveau un salariu n valoare de 100.000 de sesterti. Dintre ei fceau parte: la Roma, praepositus ab epistulis latinis; procurator monetae; procurator ludi matutini(al jocurilor matutine);procurator aquarum; procurator operum publicum(al lucrrilor publice);a commentariisal prefectului pretoriului;aduocatus fisci; subprefectii annonei si ai vigililor. n Italia,procurator priuatae regionis Ariminensium; praefectus uehiculorum per Flaminiam; n provincii, procuratorii financiari ai provinciilor imperiale pretoriene: Dacia Superior si Inferior, Galatia, Cilicia, Arabia, etc.;procuratores praesidesai provinciilor alpestre: Alpii Graiani, Cottieni, Maritimi; procuratorii provinciilor senatoriale pretoriene: Sicilia, Macedonia, Creta, etc.;procurator Neaspoleos(al orasului Neapolis),procurator Pelusii(al orasului Pelusium) n Egipt; procuratorii impozitelor indirecte n provincii, aivectigalian Illyricum, aiquadragesima Galliarum, de exemplu; procuratorii minelor imperiale (argentariae Pannoniae, ferrariae Delmatiae); procuratorii domeniilor imperiale din Africa (airegio Hadrumentina, aitractus Carthagieniensis, aitractus Theuestinus); prefectii flotelor provinciale (Britannica, Germanica, Parthica).C. O.centuria(lat.), termen ce reprezenta o unitate militar (v. pentru detaliicomitia,exercitus).C. O.ciuitas(lat.), A) cettenia roman, cu echivalentul grecpoliteia/polites. n vocabularul indoeuropean cuvntul care a datciuisn latin semnific mai degrab un concettean dect un cettean (E. Benveniste, 1969, vol.I, p. 334-335 si 367), trimitnd n registrul relational, al legturilor ivite din proximitatea convietuirii. n vocabularul latin acest termen este sinonim cuquirites, desemnnd co-virii. Cea mai veche structurare a corpului cettenesc din Roma se plaseaz n timpul mitic al ntemeierii- episodul Sabinelor (Tit. Liv., I, 13, 4). Ulterior acestui eveniment, cettenii romani sunt divizati n curii, entitti sociopolitice ale corpului civic cu atributii religioase, juridice si politice. n epoca republican, n fata acestor curii (numitecomitia calata- A. Gell.,Nopti attice, XV, 27, 3; Gaius,Instit., II, 101) se atestau testamentele si erau sanctionate adoptiile civile (A. Gell.,Nopti attice, V, 19, 4, 6; Cic.,De domo, 13 si 34). Statutul de cettean roman a reprezentat mult vreme un privilegiu restrns la o comunitate mic, ce oferea garantii juridice (dreptul la judecarea n instant), obtinerea de functii publice, dreptul si obligatia de a fi mobilizabil si impozabil. Acest statut este extins treptat, odat cu procesul de expansiune roman n peninsula italic, fr ca aceast extensie s fie de profunzime sau lipsit de incidente.n acest ultim sens, cel mai important eveniment este rzboiul social din 90-89 a. Chr.(v.rzboiul cu socii). Integrarea procesual si gradual a italicilor, subordonati puterii romane, a oferitunpeisaj civic si administrativ variat. Asimilarea va continua n nordul peninsulei prin integrareaGalliei Narbonensissi a Transpadaniei, n 49 a. Chr., apoi acest statut va fi folosit n epoc imperial ca o prghie de control al provinciilor. Acordarea cetteniei romaneesteasociat cu procesul de organizare administrativ a teritoriului cucerit. Noii cetteni erau, n principal, mprtiti n cetteni de drept complet-optimo iure- si cetteni de drept diminuat-sine suffragio(fr drept de vot). Juridic exist dou realitti civice n peninsula italic n epoca republican: comunitti de dreptlatinsi comunitti de drept roman. Primele desemneaz o supl autonomie a cettii respective, aflate n aliant cu Roma, prin reciproca respectare a unui tratat ntocmit-foedus, n virtutea cruia comunittile de drept latin si pstrau individualitatea juridico-legislativ n schimbul participrii cu trupe n armata Romei.Comunittile de drept roman sunt imitatii fidele ale Romei.Accesul la cettenia romanesten fapt o distributie colectiv a acestui statut juridic ce st n puterea poporului roman si mai trziu, a mpratului. Exist si cazuri cnd acordarea cetteniei priveste persoane individuale si nu colectivitti: cei 500 de greci nrolati de Caesar n Colonia Novum Comum (Strabo, 5, 1, 6;Suet.,Caes., 28), unchiul matern si mama lui Dion din Prusa, naturalizati cetteni romani prin vointa imperial n Apameea. Rezultatul mecanismului, ndeobste colectiv si automat, de acordare a cettenieieste, n plan ideologic,Roma communis patria, o fictiune juridic ce extinde calittile spatiului civic al Romei dincolo de hotarele sale prin atributele ubicuittii. Recenzarea noilor cetteni romani, initial imposibil de realizat n afara Romei, se va face, ncepnd cu Caesar, n teritoriu, n locuri special amenajate ce dispuneau de caracteristicile juridice ale orasului Roma (v. si Cl. Nicolet, 1976, pp. 71-121;Idem, 1988, pp. 133-159; Y. Thomas, 1996).Pentru epoca imperial,esteo notiune esential pentru ntelegerea cadrului n care se desfsura istoria antic. Civilizatia mediteranean se caracterizeaz mai ales prin cadrul urban n care se desfsoar viata public. Apartenenta la o cetate era esential pentruaavea cettenia, cetate nu n sensul de fortificatie, ci n sensul de comunitate. La Roma, cetteanul se distingea de non-cettean prin sistemul detria nomina: nume (ce devinepraenomen), gentiliciu si cognomen; membrii pturilor sociale superioare aveau cognomen, ncepnd cu sfrsitul secolului al IV-lea a. Chr. Cettenia nu se pierdea odat cu prsirea orasului, si se transmitea prin tat, iar cettenia roman asigura n cadrul imperiului plenitudinea drepturilor juridice, pentru c n societatea roman, conditia juridic aveau un rol fundamental. Din punct de vedere juridic, doar cettenii puteau intra n legiuni, dar n epoca imperial, peregrini "naturalizati" artificial au fost ncorporati n acestea.nc de la sfrsitul Republicii, tinde s se structureze o ierarhie din punct de vedere al cetteniei.Astfel, pentruCicero, cetteanul roman din provincie avea dou patrii: cea de nastere si Roma, superioar si nglobnd-o pe prima (Cic.,De leg., 2, 2). Dreptul roman, de altfel, refuz notiunea de dubl cettenie (Cic.,Pro Balbo, 28;Pro Caecina, 100). Datorit ncercrilor de uzurpare a cetteniei de ctre provinciali, prin legile Pappia Poppea si Aelia Sentia, de epoc augustan, s-ancercat controlarea transmiterii ereditare a cetteniei.Astfel, copiii legitimi erau nregistrati la nastere; garantat prin sapte martori, era acordat un diptic, corespondent al certificatului de cettenie. Cettenia avea un caracter pur urban, de unde imposibilitatea juridic pentru comunittile non-poliade de a accede la cettenie.n 70-69 a. Chr., a avut loc ultimul cens republican, la care au fost nregistrati 910.000 de cetteni, pentru ca n 28 a. Chr., s existe 4. 063. 000 de cetteni, n vremea lui Caesar fiind refcute doar listele urbane (Suet.,Caes., 41, 5).n epoca imperial, avantajele legate de statutul de cettean roman duc la ncercarea de dobndire a acestui statut prin diverse mijloace. Cettenia se putea dobndi prin executarea serviciului militar n cadrul trupelor auxiliare; prin exercitarea unei magistraturi sau prin chiar simpla intrare n consiliul municipal, n orasele cu drept deLatium maius, prin uzurpare, prin sclavie sau prin sistemul de relatii personale.Cnd primea cettenia cu titlu personal, noul cettean prelua gentiliciul protectorului care-i obtinuse naturalizarea sau, mai des, adopta numele (si n general prenumele) mpratului. Cettenia individual era dobndit datorit unei recomandri (suffragium,cu sensul de prere, judecat) a unui apropiat al mpratului, sau al unui nalt functionar provincial; erau promovate prioritar notabilittile locale, si avem nregistrat prezenta coruptiei n vinderea acestorsuffragia(exemplu de cettenie dobndit cu titlu personal: Plin.,Ep., 10, 5-7, pentru naturalizarea medicului egiptean Harpocras).La obtinerea cetteniei prin uzurpare, existau n principal dou etape: adoptarea unui gentiliciu, urmat probabil de adoptarea unuipraenomen.Criteriul de baz pentru diferentierea social fiind nasterea, unele persoane vor ncerca depsirea conditiei lor renuntnd la conditia de om liber. Avantajul sclaviei consta n faptul c dobndirea cetteniei era facilitat prin evitarea serviciului militar. Pentru a deveni cettean, un libert al unui cettean roman trebuia s aib peste 30 de ani, s fi fost eliberat fie prin testament, n conditii bine precizate, fie n fata unui magistrat la Roma, sau a unui promagistrat n provincii. Primea apoi statutul de Latin Iunian, care-i limita capacitatea juridic, n virtutealegis Iuniae, si-i interzicea s fac un testament. Aceast inferioritate nu era ns definitiv, cettenia deplin putndu-i fi acordat prin favoarea imperial (Plin.,Ep., 10, 5). Un magistrat sau guvernator putea acorda cettenia unui Iunian cap de familie, celor care serviser n cohortele de vigili, sau canauiculariin serviciul annonei.Caracalla a multiplicat fidelii zeilor romani, prin acordarea cetteniei peregrinilor. Prin aceast msur (Constitutio Antoniniana, emis n anul 212 p. Chr.:Dig., 1, 5, 17), din punct de vedere religios, superioritatea zeilor romani fata de celelalte divinitti a fost afirmat juridic. Practic, prezenta peregrinilor n imperiu este atestat si dup 212, fiind legat de nivelul lor cultural si de statutul grupului lor.Ierarhia social din punct de vedere al cetteniei:n societatea antic, criteriul de baz pentru diferentierea social era nasterea, apoi urma ereditatea pozitiei sociale. La romani, statutul legal avea un rol deosebit de important, cettenia roman fiind superioar non-cetteniei.Libertatea individual era legat de acest statut legal, exceptie fcnd libertii imperiali. Astfel, ierarhia social n epoca imperial se prezenta n felul urmtor: sclavi, dediticii, peregrini, cetteni de drept latin (ex. peregrin, ex-sclav al unui latin, sau Iunian n caz de eliberare neregulat), cettean al Alexandriei (etap necesar pentru egiptenii ce doreau obtinerea cetteniei), cetteni romani din provincie, ce plteautributum soli, si cetteni romanioptimo iure,din Roma si Italia, singurii beneficiari ai propriettii quiritane, exceptat de la impozit.n interiorul acestui cadru, din punct de vedere al liberttilor, exist o nou diferentiere: cetteanul obisnuit, apoi notabilittile locale (al cror statut poate varia n functie de importanta comunittii guvernate), elita central (aristocratia senatorial si birocratia imperial din proximitatea mpratului). n vrful acestei ierarhii se gseste mpratul, n calitatea sa deprinceps ciuium, reprezentant legitimat si autorizat al poporului roman.n epoca Imperiului trziu, cettenia roman, demonetizat dup edictul lui Caracalla, nu mai este un criteriu esential pentru definirea statutului unui locuitor al imperiului. Criteriul principal devine proximitatea fat de mprat, si asistm la ascensiunea unor personaje de origine barbar chiar, care ntr-un timp foarte scurt reusesc s devin adevrati stpni ai curtii imperiale, n dauna unor personaje foarte onorabile din punct de vedere al originii.B) cetatea n ansamblul ei nteleas att topografic ct si grup de indivizi organizat coerent. Acceptia surselor romane pentru echivalentul grecescpolis(pliV), este exprimat printr-un sir de concepte (urbs, colonia, municipium, oppidum), care contin diferentieri ierarhice (mrime, valoare istoric si juridic). Expansiunea roman s-a exprimat prin multiplicarea Romei, singura creia i se atribuie termenul deurbs, fie prin crearea,deductio,a acestui model n zonele intrate sub control roman (v.colonia), fie prin adaptarea spatiilor urbane (v.municipium), deja existente, la cel roman (tradus institutional printr-un ansamblu de instante decizionale care eman de la modelul cettii celor sapte coline dar care actioneaz n interesul realittilor istorice proprii ale localnicilor- n cazul oraselor de drept latin- cu racordarea obedient laRoma communis patria- acest din urm aspect ntlnit, el singur, n orasele de drept roman). Coloniile erau primele, ca important, dup Roma, si erau ntemeiate mai nti de cetteni romani, apoi de cetteni romani care satisfcuser stagiul militar, veteranii, pe de o parte, iar pe de alt parte, existau si colonii ntemeiate cu aportul unor comunitti de drept latin. Asezrile urbane pe care romanii doar le-au integrat statului lor, fr s fie prtasi la ntemeiere, erau denumitemunicipiasi aveauunstatut juridic latin apoi, dup rzboiul social (v.rzboiul cu socii), si roman.Alte cetti sunt amintite de surse caciuitates peregrinae.Dintre ele, unele erau aliate ale Romei printr-unfoedus(ele, mpreun cu orasele scutite de impozite, se numeauciuitatessau, dup caz,coloniae liberae et immunes), si erau direct controlate de Senat, mai trziu de mprat, sau altele rspundeau n fata guvernatorului provincial, si plteau "pacea oferit de romani", numindu-seciuitates stipendiariae.Simplele cetti ntrite (uneori doar anumite nltimi) apar caoppidum, ele desemnnd, n epoc imperial, mai ales asezri barbare.Ierarhia oraselor din perioada imperial, preia elemente anterioare.De asemenea, avem nregistrat si prezenta unor comunitti duble, avnd un statut juridic dublu: de exemplu, n Dacia, Marcus Aurelius a fondat la Apulum unmunicipium(dacic) si ocolonia(pentru veterani), ce au supravietuit n paralel pn la Gordianus al III-lea (ILS, 7129).n privinta coloniilor de veterani, acestea aveau si rolul de supraveghere a populatiilor nvinse; pe de alt parte, fondarea de colonii dorea s recompenseze veteranii armatei romane, prin acordarea de pmnt.n cadrul unor astfel de comunitti, mrimea loturilor concedate difer; n general ns, colonizarea crea o categorie de proprietari mijlocii.F. B., C. O.cliens(lat.), persoan aflat n relatie de clientel cu patronii.Clientesintrau n categoria asa-numitilor familiari ai patronului, depinznd de ginta acestuia, participnd la sarcinile deao ntretine si la riturile proprii ale gintilor. Fiecare nou gint si aduce clientii si n curii si decurii.Clientii se pun n serviciul patronului (Dion. Hal., VI, 47; VII, 19; X, 43) si acord redevente pecuniare pentru nevoile financiare ale patronului (v.patronus). Ei sunt obligati s ngenuncheze n fata acestuia, fr a fi sinonimi cu persoanele de statut juridic servil, chiar dac erau de rang inferior patronului. n Republica Trzie, nu se ntlnesc clienti dect sub rangul pretorian.F. B.

collegium(lat.), reuniune de persoane asociate pe baza comunittii de functii sau profesii, asociatie cu personalitate distinct, cu drepturi si obligatii cu exercitarea simultan a functiilor (Tit. Liv., X, 22; Cic.,De off., III, 20; Tac.,Ann., III, 31; Suet.,Caesar, 23;Claudius, 24).Membrii acestor asociatii mai pot purta denumirea decollegiati,corporati,socii,fratres sodales. Organizarea asociatiilor copia modelul orasului, dreptul de fondare fiind acordat doar prin decret senatorial (ILS, 7190). Functiile acestora pot fi religioase (v.sacerdos), economice sau, pentru perioada imperial, si sociale, a cror structur cuprindea, n functie de scopul propus, fie militari, sclavi si liberti dintr-un oras (ILS, 6152), fie sclavi imperiali rezidenti ntr-un spatiu urban (ILS, 1503, la Corint). Corporatiile cu caracter economic sunt instituite conform traditiei de ctre Numa (Plut.,Numa, 17), ns spre sfrsitul Republicii, aceste corporatii pe meserii dobndesc o important pondere n viata public, de vreme celex Liciniase pronunta mpotriva fraudelor electorale ale unora dintre aceste asociatii (Cic.,Pro Plancio, 15, 55;Pro Sylla, 2;Pro domo, 28). Pentru Occident, rolul acestoraestediminuat datorit permisivittii, relativ extinse, a admiterii n cadrul corporatiei pentru indivizii strini de profesie.Existau de asemenea, asociatii ale tinerilor (collegia iuuenum).F. B., C. O.colonia(lat.), comunitate civic, nfiintat de Roma pe teritoriul nvinsilor, alctuit din cetteni colonisti care, n pofida conotatiei termenului ce trimite n cmpul activittilor agrare, aveau un rol preponderent militar. Aceast comunitate, ca rezultat al colonizrii romane, este rodul instalrii de grupuri familiale, n general cele ale vechilor combatanti, pe care Roma o initiaz, mai nti, n regiunile de coast (primele apar pe litoralul Latiumului si al Campaniei, apoi din secolul al II-lea a Chr. si pe coastele estice ale Italiei), iar, dup al II-lea rzboi punic, n teritorii din interior (fostele zone nordice ale galilor) sau, din 123 a. Chr., n zone extraitalice. Coloniile, considerate copii fidele ale metropolei (ele apar, de altfel, sub denumirea de colonii de drept roman) sunt definite n opozitie cu municipiile, cci rdcinile lor sunt de cutat n Roma (A. Gell.,Nopti Attice, XIV, 13, 8), practic sunt ntemeiate de ea (cf. siCILI, ed. 2, 594=FIRA, nr. 21). Scenariul de ntemeiere presupune nrolarea n grupul colonistilor, mrsluirea spre locul de instalare si instalarea triumfal n numele Romei (App.,BC, II, 120 si 133; II, 81; Tac.,Ann., XIV, 27). Locuitorii unei colonii astfel constituite sunt nscrisi n ansamblul regulilor si legilor romane, cu toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta, pentru coloniile romane de coast, obligatia trimiterii de contingente militare este substituit cu aprarea zonei respective. Lrgirea teritoriului controlat, n timpul Republicii, a impus aparitia unui al doilea tip de colonii, orase ntemeiate de Roma, ai cror locuitori se supuneau, juridic, dreptului latin, primind asadar acelasi statut cu vechile cetti din Latium: un sistem normativ dublu, cel specific locuitorilor si cel roman. Relatiile acestor comunitti cu Roma sunt rezolvate de pretorul peregrin, ele au dreptul de a ncheia tranzactii si de a contracta, n mod legitim, cstorii, au dreptul de a vota, dac se afl la Roma n perioadele electorale, ntr-unul din triburile urbane trase la sorti, au obligatia de a se nrola n trupele auxiliare, de a plti anual contributii de rzboi,stipendia, dar nu au dreptul de a candida. Romanii de conditie inferioar pot, dac si exprim consimtmntul, s se instaleze n astfel de comunitti, atrasi fr ndoial de perspectiva mproprietririlor, pierznd cettenia roman si devenind, prin urmare, cetteni de drept latin (Cic.,De domo., 78;Pro Caec., 98; Gaius,Instit., III, 55).F.B.comes(lat.),"aghiotant", n epoca Principatului, functionar aflat n subordinea guvernatorului unei provincii, cunoscut uneori si sub numele deadsessorsauconsiliarius. n perioada Imperiului trziu aceste personaje puteau conduce diocezele, de ex.:comes Africae, comandant al diocezei Africa (v. si Amm., XXX, 7, 3),comes Orientis, guvernator al diocezei Orient, sau erau nalti functionari ai diferitelor provincii:comes Aegypti,comes Armeniae, comes Hispaniarum. Constantinus I a resuscitat titlul onorific decomes, care dispruse de la Alexander Severus, probabil sub influent germanic sau elenistic; tot el le-a ncredintat misiuni n provincie cu puteri exceptionale, si n serviciile centrale. Ansamblul decomitesforma curtea imperial (comitatus), iar elita lor intra n consistoriu.C. O.comes domesticorum(lat.), comandant al corpului dedomestici, pentru protectia mpratului. n ierarhie,comes domesticorumvenea imediat dupmagister militum, fiind independent de acesta, si sub comanda direct a mpratului.C. O.comes excubitorum(lat.), comandant al trupelor deexcubitores, create de Leon I, cca. 465; aceast gard avea un efectiv de 300 de oameni si era format exclusiv din supusi ai imperiului: isaurieni, traci, illyri (Ioan. Lyd.,De mag., I, 16; E. Stein, 1959, 358). Leon I a creat aceast gard ca o contrapondere la puterea crescnd a barbarilor germani, prezenti n scholele palatine, si care deveniser nesiguri.C. O.comes largitionum(lat.), "seful tezaurului provincial", n timpul lui Constantinus I, reprezentant la nivel provincial al luicomes sacrarum largitionum; n subordinea sa se aflau mai multi agenti financiari:rationales summarum.Un alt nume al su erac.thesaurorum(sec. IV).C. O.comes largitionum Italici narum(lat.), n perioada Imperiului trziu, nalt functionar n cadrul ministerului de finante.C. O.comes portus Romae(lat.), n perioada Imperiului trziu, guvernatorul portului Romei.C. O.

comes rei militaris(lat.), functie aprut n Imperiul trziu, de rang superior; era un titlu al ducilor ce comandau trupele de operatii n dioceze si provincii. Printre atributiile lor, se numrau: recrutarea mercenarilor, cantonarea lor n timp de pace, plata soldelor, distribuirea annonelor.C. O.comes rei priuatae(lat.), functionar imperial derivat dinmagister rei priuatae, ce administrares priuata. n epoca Principatului,res priuatadesemna tezaurul imperial cu caracter public (P. Veyne, 1976, 555), era condus de un procurator imperial de rangtrecenariussi care nsuma veniturile curtii imperiale.Res priuatase distingea defiscusdoar printr-o separare contabil, si este atestat de la Antoninus Pius. n conformitate cu P. Petit,res priuataapare n timpul Severilor, si reprezenta administratia special a confiscrilor (P. Petit, 1967, 164).Comes rei priuataeera functionar ce se ocupa de propriettile statului si de atelierele acestuia; ca titulatur si atributii, este succesorul luiprocurator rei priuatae(atestat la Septimius Severus) si apoirationalis summae rei(la Diocletianus). De la Constantinus I, veniturileres priuataau crescut prin preluarea de lasacrae largitionesa veniturilor provenite din bunurile prsite sau confiscate, si implicit a crescut si importanta acestui functionar. DupND, n Occidentcomes rei priuataeavea n subordine unrationalis priuataepe diocez, dar existau sirationalesprovinciali:C. Th., X, 9, 1 (369).C. O.comes sacrarum largitionum(lat.), conductorul tezaurului imperial (sacrae largitiones), functie instituit de Constantinus I si derivat dinrationalis(ce administrafiscus Caesaris). Era membru n consiliul imperial, n rndul consilierilor ordinari.C. O.comes scholarum(lat.), comandantul scholelor palatine.C. O.comites(lat.), n armata roman, soldati care nsoteau comandantul suprem si erau cantonati de o parte si de alta a pretoriului; n epoca imperial, functiunile lor s-au diversificat si n domeniul vietii civile. Erau prezenti la curtea imperial nc din timpul lui Augustus, si sunt mentionati n consiliul imperial. De la Claudius, erau concomitent consilieri juridici si militari ai mpratului; atributii importante, cu misiuni variate au primit dup reformele lui Constantinus I. Unii puteau inspecta sau chiar conduce provincii (ex.comes Orientis); paza persoanei imperiale era n grija unuicomes domesticorum, iar n calitate de ministri li se atribuie o serie de sarcini economice (comes rerum priuatarum,comes sacrarum largitionum, etc.).C. O.comitia(lat.), organe constitutionale ale statului roman, n competenta crora intrau votarea legilor, alegerea magistratilor, unele sarcini administrative, juridice si religioase; se deosebesc de simplele adunri de dezbatere care se numeaucontiones. Hotrrile adunrilor populare erau luate prin vot, care rezulta nu din majoritatea voturilor individuale, ci din aceea a grupurilor (curii, centurii, triburi), care alctuiau aceste adunri; n cadrul grupului, votul era determinat de modul n care se exprimase majoritatea.Tipuri de adunri populare:Comitia curiata: instituite de Romulus (Dion. Hal., II, 14; Tit. Liv., I, 3, 13), cuprindeau brbatii adulti din cetate, organizati pe curii. Aveau un caracter religios si aristocratic, si, conform traditiei, au reprezentat "forul legislativ" pn la Servius Tullius. n timpul Republicii se deschide accesul plebeilor n aceast adunare, convocat n Forum, de unlictor curiatussaupraeco, cu scopul de a oferi investirea solemn anumitor magistrati, de a declara rzboi, de a semna tratatele de pace. Dup msurile serviene, au mai rar atributii legislative. Cu atributii strict religioase, sunt convocate de preotiicalatores, ncuria calabrape Capitoliu, adunarea lor fiind condus depontifex maximussub denumirea decomitia calata. n secolul I p. Chr., erau reprezentate simbolic prin 30 de lictori.

Comitia centuriata: adunarea poporului roman narmat, organizat pe baza censului, are principalul rol legislativ si electoral n stat, ordinea de vot fiind aceea n care poporul mergea la lupt. Poate fi convocat de magistratii superiori, pe baza uneiprouocatioadresat de un cettean pretorului; edilii au aceste competente n virtutea luiius agendi cum populo. Dreptul de a conduce comitiile centuriate (comitia habere,domitiis praesse) l au doar magistratii detintori deimperium militare(dictator sau consul), pentru alegerile pretorilor, consulilor si cenzorilor prezidarea se face de ctre un consul (Tit. Liv., VII, 22; XXXIX, 39; Cic.,Ad Attic., IV, 2, 6; IX, 9, 3). Edictul de convocare a centuriilor,comitia ediceresauindicere,diem comitiis edicere, era publicat pe portice cu 30 de zile naintea zilei de adunare, n calendarul republican existnd anumite zile propice pentru astfel de activitti (nefasti, n care nu se desfsurau actiuni religioase), asa numiteledies comitiales(circa 150 pe an).Comitia tributa: si aveau originea n adunrile plebeilor, pe care tribunii plebei le convocau pe triburi, ncepnd din secolul al V-lea a. Chr. Din 494 a. Chr. se nfiinteaz institutia tribunatului, cu rol de a apra interesele plebeilor, tribunii putnd apela pentru aceasta laconcilium plebis( Tit. Liv., I, 36; VI, 20). Plebeii aveau dreptul deprovocation fata triburilor n cazul abuzului unui magistrat (mai ales consul), si puteau lua decizii,plebiscita, la nivelul acestei adunri-concilium plebis- care cptau valoare de lege dup o acceptare a Senatului. Din 287 a. Chr., prinlex Hortensia, aceste hotrri au valoare juridic, fiind obligatorii pentru ntreg poporul roman, fr a mai fi necesar o aprobare senatorial. Acest ultim moment permite o mai clar distinctie ntre adunrile plebeilor si comitiile tribute care, din sec. al III-lea, vor aveau o existent separat. Comitiile tribute aleg magistatii inferiori, cei care nu auimperium(Tit. Liv., VI, 20; Dio Cas., XXX, 7; Cic.,Pro Rabir., 4, 12), tribunii si edilii plebei (Tit. Liv., II, 56; Dion. Hal., VI, 89; IX, 41), iar din 104 a. Chr.-Lex Domitia, alegerea marelui Pontif si a preotilor se face de ctre 27 de triburi trase la sorti, lege abolit de Sylla si restabilit de Labienus (Suet.,Nero, 21; Cic.,AdRull., 7; Vell. Pat., II, 12). Pn n sec. al II-lea a. Chr. comitiile tribute au si atributii juridice, dup aceast dat exprimndu-si aceste competente doar n afaceri private:leges Furia testamentaria, Voconia, Falcidia, Aequilia, Atimia, Cincia(Gaius,Instit., II, 225-228). Convocarea adunrii plebeilor trebuia s fie anuntat cu cel putin 17 zile nainte,trinundinum, adic treinundinae- zile de trg dintre sptmni (durata unei sptmni n aceast epoc era de opt zile), uzajul acestui interval fiind o regul n materie legislativ, juridic si electoral.n epoca imperial, adunrile populare care l aclamau pe mprat la urcarea sa pe tron, cu care ocazie era investit cuimperium, pstrau, dup toate probabilittile, forma comitiilor tribute; aceast aclamatie era o simpl formalitate. ncepnd cu Tiberius, comitiile au ncetat s mai joace un rol efectiv n administrarea orasului. Atributiile electorale ale adunrilor populare au fost acordate de Tiberius Senatului, iar cele juridice au trecut definitiv n competenta instantelor imperiale de judecat. n domeniul legislativ, adunrile populare au cunoscut o evolutie identic, ultima lege votat fiind o lege agrar, n timpul lui Nerva.F. B., C. O.concilium principis(lat.), "consiliul imperial", organism deliberator creat de Augustus, din care fceau parte membrii familiei sale, prieteni, senatori, cavaleri, alesi personal de principe n functie de competenta lor.Concilium principisaborda probleme de stat si particulare ale mpratului, iar de la Claudius I, a cptat un caracter oficial.ncepnd cu Hadrian, capt o form definitiv; Hadrian introduce jurisconsulti ca elemente permanente, si salariul pentru membrii consiliului.Concilium principiss-a substituit Senatului si de la Severi a devenit element esential al guvernrii si administrrii imperiului. Competenta sa era practic nelimitat, iar de la Marcus Aurelius, asistm la crearea titlului deconsiliarius.n 177, consiliul imperial continea jumtate senatori, jumtate cavaleri.Alegerea se fcea n functie de calittile morale ale candidatilor, definite de elita aristocratic si experienta general de "om onest", iar nominalizarea depindea de favoarea imperial.n cadrul consiliului intrau detintorii de nalte posturi administrative, senatori si cavaleri, amatori de altfel n administratie.Pentru Imperiul trziu, este nregistrat schimbarea denumirii acestui consiliu nsacrum consistoriumsauconsistorium principis. Consilierii erau divizati n dou sectiuni, ordinari si extraordinari. Consilierii ordinari erau mprtiti n dou categorii, cu o categorie superioar, n care intrau naltii functionari n exercitiu:quaestor sacri palatii, magister officiorum, cei doicomitesfinanciari (ai tezaurului imperial si al tezaurului particular). Categoria inferioar o reprezentaucomites consistoriani, recrutati dintre vechii sefi de birouri ai cancelariei imperiale.Consilierii extraordinari erauconsistoriani uacantessi sefii de servicii (de exemplu, prefectul pretoriului,magistri militiae), convocati pentru discutarea unor probleme ce tineau de competenta lor.mpratul era presedintele efectiv al consiliului, care n Imperiul trziu se reunea nsacrarium(C. Th., VI, 9, 1; Auson.,Gratiar. actio, 14). Tot acum, lucrrile consiliului erau coordonate dequaestor sacri palatii, iar notarii, sub conducerea luiprimicerius notariorum(primul secretar al statului) si alti angajati, redactau procesele verbale ale sedintelor.C. O.concilium prouinciae(lat.), adunare provincial reprezentativ instituit n Occidentul Imperiului, din initiativa statului roman, pentru a celebra cultul lui Augustus, iar n Orient, ca o reactualizare a modului de organizare al vechilor comunitti urbane (koinon), cu aceleasi scopuri; puteau fi mai multe ntr-o provincie, sau unul pentru mai multe provincii. Aceast adunare este prezidat de unsacerdos prouinciae, se reunea anual pentru celebrarea cultului imperial; dup ncheierea srbtorilor respective,concilium prouinciaedelibera asupra cheltuielilor tezaurului provinciei, impozitelor la care erau supuse diferite cetti, modului n care era aplicat legislatia roman, problemelor religioase (alegerea nouluisacerdos, bugetul templelor, inventarul sclavilor, al libertilor templelor), ridicrii de statui si monumente onorifice. Structura lor cuprindea persoane bogate si influente, beneficiare ale regimului.C. O.consistentes(lat.), "rezidenti", termen prin care erau desemnati membrii unei categorii sociale superioare, instalati ntr-o comunitate de drept inferior; cel mai adesea erau cetteni romani constituiti nconuentus(conuentus civium Romanorum), domiciliati ntr-ociuitas peregrinasau ntr-unuicus.C. O.Constitutio Antoniniana(lat.), edict almpratului Caracalla, emis n 212, prin care a fost acordat cettenia roman tuturor peregrinilor din imperiu, cu exceptia dediticiilor. n realitate, prezenta peregrinilor este atestat si dup aceast dat; excluderea lor este legat de nivelul lor cultural si de statutul grupului din care fceau parte. Rezultatul emiterii acestui edict nu a avut o prea mare important n plan juridic, deoarece cettenia roman era larg rspndit si pierduse privilegiile legate de ea; n plan fiscal, se urmrea de fapt, nmultirea contribuabililor, n marea lor majoritate doar cetteni romani. Din punct de vedere religios, Caracalla a multiplicat fidelii zeilor romani prin acest edict (pentru textul edictului, v.Dig., 1, 5, 17).C. O.constitutiones(lat.), "constitutii imperiale", sau "dispozitii imperiale", denumire generic dat hotrrilor pe care mpratii le luau n domeniul juridic; existau, de asemenea,edicta("edicte"), dispozitii cu caracter general pe care mpratul le lua n calitatea sa de magistrat suprem al statului;mandata("mandate"), instructiuni adresate functionarilor superiori si mai ales guvernatorilor de provincie;decreta("decrete"), hotrri date de mprat fie n instantele de fond, fie n apel;rescripta("rescripte"), rspunsuri date n probleme controversate, fie magistratilor, fie prtilor.n epoca Imperiului Trziu,constitutionesau devenit, odat cu consolidarea puterii imperiale, singurul si cel mai important izvor de drept, edictele cptnd denumirea de "legi" (leges edictales);mandatas-au mputinat ca numr, ca o consecint a procesului de unificare politico-teritorial a Imperiului, ce punea pe acelasi plan Italia si provinciile. Decretele si rescriptele au fost nlocuite cuadnotationes("rezolutii"), pe care mpratul le punea pe cererile adresate lui, de ctre prti sau judectori. Cele mai importanteconstitutionesau fost strnse n colectii nc din epoca Principatului, n 438 fiind emis Codex Theodosianus (cf. sidecretum).C. O.consul(lat.), magistrat superior, detintor deimperium(cu un dublu aspect:domi et militiae), ales, dup 449 a. Chr., de comitiile centuriate. Existau doi consuli care acopereau magistratura consulatului, anual si colegial, si care initial erau cetteni romani, descendenti din gintile patriciene (din 367 a. Chr.,lex Licinia, si 342 a. Chr.,lex Genucia, se deschide accesul plebeilor la consulat), a cror limit de vrst (legitima aetas) a fost stabilit la finele Republicii de practica politic la 43 de ani. Cei doi consuli si exercitau atributiile ncepnd cu prima zi a anului (1 martie sau dup adoptarea noului calendar, 1 ianuarie), jurnd s respecte legile. n caz de abdicare sau moarte a unuia dintre consuli, cellalt primeste un nou coleg (consul suffect) pn la noile alegeri (ce aveau loc de obicei n iulie-august).Atributiile consulilor:Aveau jurisdictie criminal si civil, micsorat delex Valeria Publicola, confirmat de Legea celor 12 Table si delex Valeriadin 449 a. Chr., prin care sarcina consulilor era de a aduce chestiunile criminale n fata comitiilor (mai nti curiate, si apoi centuriate). n virtuteaimperium-ului su, putea s l mpiedice pe pretor s-si exercite atributiile.Aveau dreptul de a lua auspiciile, de a convoca si de a conduce Senatul, de a face o propunere, de a prezenta un raport asociat unuisenatus consultum, aveau obligatia de a pune n aplicare legile, de a coordona strngerea impozitelor (desi doar Senatul fixeaz strngerea tributului sau modific taxele pe pmnt n conformitate culex censoria). Puteau convoca poporul pe curii si centurii, puteau interzice unui magistrat inferior s convoace n acelasi timp cu ei comitiile (A. Gell.,Nopti attice, XIII, 15). Aveau imunitate pe perioada mandatului.n atributiile lor militare intrau, cu acordul Senatului, strngerea trupelor, comanda acestora (Polyb., III, 107, VI, 12 si 15; Tit. Liv., X, 32; XXV, 3; XXVII, 22; XXXIV, 42), numirea ofiterilor n limita stabilit de Senat (Tit. Liv., IV, 17; Cic.,Adfam.,I, 7), comanda armatei, fiecare consul avnd dreptul la o armat. n teorie se permitea prsirea Romei n fruntea armatei doar unuia dintre consuli, cellalt rmnnd n oras, cu exceptia cazului n care cetatea se afla ntr-un mare pericol militar, situatie n care sarcinile acestora din interiorul spatiului civic al Romei erau preluate de pretor.Din punct de vedere politic, actiunea consulilor era limitat de colegialitatea magistraturii, de Senat, deintercessio tribunis. n secolul I a. Chr. magistratura consular este bulversat de criza general a Republicii: dictatura lui Sylla, existenta unui consulsine collega, triumviratele.nsemnele exterioare ale puterii consulare erau escorta de cte 6 lictori, purttori de fascii n afara Romei, pentru fiecare consul, dreptul la scaunul curul (sella curulis),toga praetexta, ca si ceilalti senatori, dar, n cazul campaniilor militare, puteau purta toga de rzboi-paludamentumn vreme ce, n timpul ceremoniilor triumfale, erau nvesmntati cu costumul triumfal compus dintoga picta,tunica palmata,calcei auratisi conduceau carul triumfal.n timpul Imperiului, existau dou categorii de consuli:ordinarii(eponimi), n numr de doi, sisuffecti, numiti cte 2 pe 4, 3 sau 2 luni; treptat, consulii si-au pierdut mai toate atributiile lor politice, desi mpratii nu dispretuiau s-si aroge din cnd n cnd calitatea de consul; sub Imperiu, consulatul a devenit o umbr a institutiei republicane, atributiile acestora fiind preluate treptat de ctre mprat. Consulul continu s-si pstreze competenta n materie de jurisdictie gratioas (adoptii, emancipri, dezrobiri, etc.). n materie de jurisdictie contencioas, mpratul le ncredinta judecarea unor apeluri pe care nu avea timp s le cerceteze personal.n epoca Imperiului Trziu, consulatul a devenit o simpl denumire, fr nici un continut politic. n timpul lui Zenon, are loc suprimarea consulatului suffect, si se creaz demnitatea aulic de consul onorific sauex-consul:CI, III, 24, 3 (pr.); X, 32, 64 (cap. 3); XII, 3, 3s.;primulex-consula fost Adamantius, n timpul lui Zenon. Pe de alt parte, este mentionat acordarea ctre regii barbari a acestei demnitti onorifice; astfel, Clovis, regele franc, a primit de la Anastasius demnitatea deex-consulsipatricius(Stein, 1949, 150).De asemenea, Zenon a fost cel ce a nceput s nu mai numeasc pentru fiecare an un consul eponim. n timpul lui Anastasius, 7 ani nu a existat consul n Orient, pentru ca sub Iustin I, n 5 ani din 9 s nu existe mentionat consul pentru Orient. n primii ani ai lui Iustinian, doar n 528, 533 si 534 mpratul si-a asumat consulatul pentru Orient, iar singurul dintre supusi care a detinut consulatul a fost Belisarius, n 535. Pentru Occident, consulatul s-a sfrsit n 534: E. Stein, 1949, 461.Perpetuarea consulatului n Orient este legat de numele lui Ioan de Cappadocia. La 28 decembrie 537, a fost promulgat o lege ce declara perpetuarea consulatului eponim, fcndu-l accesibil senatorilor pe care mpratul i considera demni de el. n aceeasi ordine de idei, prin aceast lege se permite senatorilor ce devin consuli distribuirea de monede de argint populatiei, cele de aur fiind rezervate procesiunilor consulare imperiale. La 1 ianuarie 538, Ioan de Cappadocia a devenit consul; dup cderea sa, n 541, asistm la disparitia consulatului ordinar. Consulatul imperial nc mai exista; Iustinian nu si-a mai asumat consulatul, iar succesorii si au continuat timp de un secol s-si asume magistratura, dar de obicei o singur dat, n anul urmtor ncoronrii lor: Iust.,Nov., 47 (31 aug. 537); 105 (28 dec. 537).F. B., C. O.consulares(lat.), titlu purtat de fostii consuli.La terminarea consulatului, senatorii primeau titlul deconsulares. n aceast calitate, puteau devenicuratoresai edificiilor sacre, ai locurilor publice, ai Tibrului, sau ai apeductelor. Dup o curatel, consularul putea fi plasat pentru mai multi ani n fruntea unei provincii imperiale, calegatus Augusti propraetore; dup circa 15 ani de la terminarea consulatului, cei mai capabili erau admisi pentru tragerea la sorti la proconsulatul Africii sau Asiei. Dintre acesti proconsuli, dup circa 5-10 ani, unii puteau accede la prefectura urban, creat n 26 a. Chr., si devenit apogeu al carierei senatoriale n epoca imperial.Consularii reprezentau vrful societtii romane, si, de multe ori, sfrsitul carierei senatoriale n epoca imperial, deoarece doar cei mai capabili (sau cei mai obedienti) accedeau la proconsulat si apoi la prefectura urban.C. O.conubium(lat.), cstoria roman legitim (iustum conubium), institutie fundamental creia Roma i acord o mare important nc de la fondarea sa (unul din momentele principale ale ntemeierii fiind efortul de a defini, din punct de vedere familial, structura legitim a cettii si de a asigura continuitatea, prin raptul sabinelor- Tit. Liv., I, 9, 10-14). Familia roman se ntemeiaz pe principii monogamice, iar pn la finele Republicii si nceputul Imperiului suprematia descendentei o detin liniile agnatice. n epoca Principatului, rude cognatice, care puteau prin renumele lor s consolideze imaginea public a familiei, apar tot mai des invocate n redactarea genealogic. Din puctul de vedere al surselor juridice, o cstorie roman (precedat de consimtmntul logodnei) se poate ncheia prin intrarea sotiei sub autoritatea deplin a sotului -cum manu- sau fr aceast subordonare-sine manu- sotia urmnd s rspund, si dup cstorie n fata autorittii tatlui ei. Din perspectiv cronologic, primul tip de uniune este anterior celui de-al doilea, aprut ctre finele Republicii si ajuns o practic obisnuit n veacul I a. Chr. Trstura esential a uniunii romane este aspectul su consensual, o cstorie-matrimoniumeste sinonim cu relatia de comuniune -exprimat princoniugere- n care cei doi soti sunt uniti prin sacra ceremonie a apei si a focului-aquae et ignis-, participnd mpreun la perpetuarea cultului familiei nou nfiintate. La cstoriile cu intrare sub autoritatea sotului, atasarea cultual a sotiei are un dublu aspect, raportndu-se att la cultul familiei de provenient a sotului ct si la cultul pe care acesta, n calitate depater,l va sustine n noul su cmin. Statutul juridic al tatlui este transmis descendentilor si, din perspectiva juridic a Romei, mama neputnd oferi copiilor cettenia.Cstoriacum manupoate fi relizat pe trei ci: 1) prin "transformarea" sotiei n fiic a sotului prin consumarea convietuirii cel putin pe o perioad de un an -usus(Gaius,Instit., 1, 111); 2) printr-o ceremonie sacr, a prjiturii ritualice,far, pregtit special de tnra mireas, oferind uniunii caracterul deconfarreatio(Gaius,Instit., 1, 12), ceremonie care presupune prezenta cuplului Flamen- Flaminica Dialis si care se pare c era specific familiilor aristocratice; 3) prin vnzarea simbolic a sotiei de ctre tatl ei ctre viitorul sot-coemptio(Gaius,Instit., 1, 113-114), pretul simbolic fiind o pies de bronz.Atentia cea mai mare a juristilor este acordat aspectelor materiale ale cstoriei. Totalitatea bunurilor si persoanelor ce tin de o familie (domus ac familia) sunt considerate proprietatea tatlui-sot. Puterea acestuia-patria potestas- este n teorie nelimitat si concretizat prin capacitatea juridic de a decide asupra elementelor materiale din gospodrie si asupra membrilor familiei. n legtur cu acest din urm aspect sursele i atribuie luipaterdreptul de viat si de moarte-ius vitae necisque- asupra sclavilor, personalului auxiliar, copiilor si sotiei sale, n virtutea cruia, de exemplu si poate vinde de maximum trei ori copiii (Legea celor XII table), sau si-i poate expune, din motive materiale (Plut.,De Am. Prolis, 497EMoralia). n practic, ns, acest drept este departe de o functionare n termeni absoluti, alturi de tat aflndu-se, n momentele decizionale mai importante, un consiliu de familie-concilium domesticum-, alctuit din rndul rudelor masculine apropiate. Unpatersi poate elibera sclavii, a cror emancipare o declar public n fata pretorului.Cstorit, n general, cu o dot, pe care si-o poate recupera total sau partial n caz de desfacere a uniunii (dup separarea sotilor, copiii rmn, de regul, n casa tatlui iar pentru ntretinerea lor sunt retinute prti din dota sotiei, mai ales cnd vina divortului i apartine acesteia), sotia are doar dreptul de a administra bunurile casei (detinnd cheile cmrii) aflate n proprietatea sotului sau socrului (n cazul n care sotul, la rndul su nu este emancipat de sub tutela tatlui). Preocupate n a-si perpetua numele si cultele proprii, familiile romane, cel mai frecvent cele nobile, asupra crora sursele se opresc prin excelent, pot asigura descendenta prin adoptie/adoptio(nfierea unei persoane minore, care de regul nu dispune de unpatrimonium) sau adrogatie/adrogatio,caz n care persoana nfiat este major si deci poate dispune de proprietti pe care, pe aceast cale, le trece sub autoritatea adrogantului n fata curiilor reunite (A. Gell.,Nopti attice, V, 19, 1-16). Aceste dou procedee, si mai ales cel din urm, vor fi intens folosite ncepnd cu secolul al III-lea a. Chr., moment n care preocuparea familiilor aristocratice pentru descendent pare, din motive de perpetuare a unor pozitii politice, mai evident.Cstoriilesine manureprezint optiunea societtii republicane trzii ca efect si solutie la complicarea relatiilor sociale, cci acest tip de uniune nu este nsotit de un transfer de proprietti. Or, realittile sociale ale ultimelor dou veacuri republicane pun cstoria n postura uneia dintre cele mai importante mijloace de a obtine aliante politice, fr ca functionarea acestora s fie uniform si lipsit de tensiuni.Faptul c pentru societatea roman contractarea unei cstorii legitime regleaz functionarea de ansamblu a cettii, genernd n acelasi timp ierarhii publice (este suficient s amintim doar c unul din elementele de demarcatie ntre patricieni si plebei este prohibitia mixturii unionale, nscris n legea celor XII table n 451- 449 a. Chr., la care se renunt prinlex Canuleiadin 445 a. Chr.), este sustinut si de ntregul comportament extern al Romei, relatiile cu celelalte cetti din Italia sunt definite si din perspectiva acordrii sau neacordrii acestui drept-ius conubii(alturi de alte elemente:ius commercii- dreptul de a vinde si de a cumpra,iussuffragii- dreptul de vot siius honorum- dreptul de a candida pentru o slujb public), care constituie garantia transmiterii cetteniei romane, n cazul n carepatero are. Restructurarea statului roman de ctre Augustus nu putea astfel s rmn n afara acestei conceptii, de unde atentia acordat familiei ntr-o ampl activitate legislativ (din 18 a. Chr. si 4 si 9 p. Chr.) cu o finalitate complex: asigurarea descendentei familiilor nobile- senatoriale, reglementri de patrimoniu, ierarhizarea pe ordine a societtii (leges Iuliae de maritandis ordinibus, de adulterio,lexPapia-Poppaea nuptialis, lex Aelia Sentia-Dig.,23, 3, 4; 48, 5, 18). Vocatia aceasta, a uniunilor legitime menite s ofere corpului civic noi cetteni, nu trebuie privit dect ca un reflex juridico-politic ce nu acoper ntreaga realitate familial. Ca dovad - existenta n paralel a unor legturi aflate la periferia legalittii, concubinajul (prezent nu numai la nivelul soldatilor, care, n teorie, pe perioada satisfacerii serviciului militar nu puteau contractaiustum matrimonium), rezultat al uniunilor neparitare social, aflate la granita dintre legalitate si ilegalitate si cstoriileiniustae, sanctionate juridic -stuprum, pe care statul roman doar n intentie le controleaz. n esent, cstoria roman, cu aspecte de continuitate de la Republic la Imperiu, reprezint un act de voint individual si o obligatie civic, cel putin la nivelul discursului normativ sau literar (Seneca,De matrimonio, 87 -amintea desre necesitatea respectrii legilor, a printilor, si perpetuarea casei prin actul mariajului; cf. si Cic.,De orat., 2, 64, 260).F. B.corrector(lat.), "cel care ndreapt", "cenzor"; 1) magistratur cu caracter exceptional n Principat, nsrcinat cu controlul finantelor provinciilor; va deveni permanent n a doua jumtate a secolului al III-lea, echivalent cu cea de guvernator (n Italia, existcorrector totius Italiae).2) n timpul Imperiului trziu, guvernatorul unei provincii.Initial, aceast functie este creat de Diocletianus pentru Sicilia, Achaia si Italia (creat de el), s-a extins apoi si asupra celorlalte provincii din imperiu. De la Traian, sunt atestati senatori de rang pretorian sau consular, cu titluri variate, n functie de misiunea lor; sunt calificati drept "correctori" (cel ce reformeaz, cel ce redreseaz) avnd responsabilitti multiple asupra oraselor unei regiuni sau, mai frecvent, asupra tuturor oraselor libere dintr-o provincie, primeau o misiune special de la mprat, probabil mai lrgit dect a curatorilor, iar unii dintre ei aveau chiar competente judiciare. Odat cu nceputul secolului al III-lea, apare institutiacorrectoresitalici, care aveauimperiumcomplet, competenta lor, exceptional, era unic pentru toat Italia. De la Aurelian, crearea decorrectorespentru regiunile italice devine o functie permanent. ncepnd cu Diocletianus, existcorrectorespentru fiecare din cele 8 regiuni italice, iar din secolul al V-lea, administratorii italici erau: 7consulares, 2praesides, 2correctores(pentru Lucania si Apulia).C. O.cultul imperial, si are precedente n epoca republican, cnd, mai ales n Orientul elenizat, exista traditia ca persoanelor nsemnate s li se decreteze de ctre cetti un adevrat cult.n lumea greco-roman, adorarea suveranului se fcea cel mai adesea la initiativa supusilor, sau a cettilor, nu prin decret al suveranului; mpratul se lsa adorat, iar dac era un tiran, si organiza propriul cult. Pentru spatiul italic, cultul lui Augustus a fost inventia unor orase, nu o creatie a puterii centrale. mpratul roman a monopolizat acest cult; ultimul proconsul cu un cult personal fiind L. Munatius Plancus:BCH, XII (1888), 15 (Mylasa, n Caria). De asemenea, jocurile comemorative au fost si ele monopolizate de mprat, ultimul personaj care a dat numele su unor jocuri comemorative fiind Paullus Fabius Maximus, n timpul lui Augustus:IGRR, IV, 244 (Ilium). La fel ca monarhii elenistici, mpratul era numit n spatiul grectheos,acest apelativ situndu-l ntre zei si oameni, asemntor sfintilor crestini de mai trziu. Caracterul religios al mpratului era marcat de organizarea cultului imperial, jurmntul pe numele mpratului, adorareagenius-ului su, purtarea focului naintea suveranului, caracterul sacru al imaginii avnd drept de azil la fel ca statuile zeilor, reprezentarea mpratului cu coroan radiat. Cultul imperial era organizat n jurul divinittii imperiale, mpratul fiind sacralizat dup moarte (diuus Augustus). Acesta si are precedente n epoca republican, cnd Caesar a fost sacralizat dup moarte. Titlul dediuusa fost acordat lui Caesar n 43 a. Chr., prinlex Pediasi apoi, pornind de la acest exemplu, si anumitor mprati dup moarte.n provincii, cultul imperial a fost organizat prin constituirea sodalittii.Acest colegiu era destinat celebrrii cultului imperial; pe de alt parte,seuiri Augustalesse ocupau de cultul imperial n Occident. n fiecare an, curia orasului desemna 6 liberti importanti din oras, pentru a se ocupa de cultul imperial, iar n Orient,koinaerau compuse exclusiv din personaje bogate, beneficiari ai regimului, si avnd ca atributii n principal celebrarea cultului imperial.Cultul imperial a introdus elemente romane:numen Augusti, genius Augusti, care era legat de cultul Romei si de cel al Larilor, celebrate mai ales n Occident. Pentru Orient, asistm la sinteza ntre elementele romane ale cultului imperial, si elemente elenistice. Primul preot al cultului imperial n Syria a fost Dexandros, "tetrarh cu onoruri regale" (AE, 1976, 678).Sacralizarea imperial a cunoscut o tendint ascendent. Astfel, se pare c Domitian este primul care ia titlul dedominus, ceea ce-i confer o preeminent asupra supusilor (apelativuldominuseste folosit de sclavi la nceputul Principatului, pentru a-l desemna pe stpn) si titlul deDeus. De la Septimius Severus, titlul dedominusdevine oficial, si de asemenea, tot ce intr n contact cu persoana imperial devine sacru-sacer. n perioada secolului al III-lea, se cristalizeaz conceptia conform creia imperiul este o reflectare a ierarhiei divine. Divinizarea imperial de-a lungul secolelor III-IV va traversa dou faze succesive si distincte: 1) Faza pgn, cu monoteismul solar de influent oriental al lui Aurelian, Soarele fiind zeul suprem al imperiului (Sol dominus imperii Romani), iar mpratul- emanatia sa ncarnat (Deus et dominus natus). 2) Faza crestin, cnd teoria se schimb, dar practica persist: mpratul si pstreaz calificrile religioase anterioare (de ex., epitetul de sacru), se continu adorarea suveranului si a imaginilor sale, dar dispare ca incompatibil cu religia crestin, ceremonialul oferirii de sacrificii divinittii imperiale. Reprezentant al lui Dumnezeu pe pmnt (uicarius Dei), imagine vie a divinittii, mpratul este ca un zeu prezent. Se cere supunerea fat de el ca si fat de Dumnezeu (Veg.,Epit. rei milit.,II, 5).n Occident, cultul imperial a fost organizat n felul urmtor: n fiecare an curia orasului desemna 6 liberti importanti din oras pentru a se ocupa de cultul imperial (seuiri Augustales). Fostii seviri intrau nordo Augustalium; n calitate de seviri vrsau la nominalizaresumma honorariasi primeauornamentadecurionale (Dessau,ILS, 6984).C. O.curator civitatis(lat.), "ngrijitor al orasului", magistrat de rang inferior, controlor al finantelor municipale si provinciale; putea apartine ordinului senatorial, ecvestru, chiar plebeu, de obicei strin de cetatea pe care urma s o controleze. Functie temporar, aprut probabil pe vremea Flavienilor (Domitian), atestat sigur n timpul lui Traian; cu timpul devine permanent. Pn la sfrsitul domniei lui Antoninus Pius au existat putinicuratores ciuitatis; difuzarea institutiei fiind neregulat att din punct de vedere geografic, ct si cronologic. n Orient acest magistrat este numit "logist", verificator al calculelor. Domnia lui Marcus Aurelius a marcat o ruptur, cu numeroase nominalizri n Italia, Asia. Numirea n aceast magistratur era fcut ntotdeauna de mprat, curatela urban fiind singura functie ce putea fi exercitat de orice "om onest", indiferent de rang; e