Cuprins:

CAP. I : Fundamentări teoretice privind rezultatul contabil..............................21.1.Definirea şi formele rezultatului contabil..................................................................... 21.2.Relaţii şi diferenţieri între rezultatul contabil şi performanţa întreprinderii.........................................................................................................................71.3.Rentabilitatea – criteriu de performanţă – reflectată în contul de profit şi pierdere.............................................................................................................................. 10

1.3.1.Analiza profitului......................................................................................... 101.3.2.Determinarea ratelor de rentabilitate (economică, financiară şi

comercială).........................................................................................................................13

CAP. II: Diagnosticul performanţelor societăţii comerciale pe baza contului de profit şi pierdere la S.C. PREFEB S.A. .......................................................15

2.1. Prezentarea S.C. PREFAB S.A.......................... .......................................................152.2.Analiza structurii contului de profit şi pierdere a întreprinderii..................................16

2.2.1.Analiza structurii veniturilor şi dinamicii acestora………......…………….162.2.2.Analiza structurii rezultatului exerciţiului....................................................172.2.3.Analiza ecilibrului financiar pe baza contului de profit şi pierdere…………………………………………………………………………..17

2.3.Calculul şi analiza soldurilor intermediare de gestiune ale întreprinderii………...…192.3.1.Analiza structurii S.I.G ................................................................................202.3.2.Rate financiare construite pe baza S.I.G. .................................................... 21

2.4. Analiza rezultatului brut din exploatare……………………………………………..222.5.Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri al întreprinderii………………………..232.6. Analiza rezultatului exploatării...................................................................................242.7.Analiza rezultatului exerciţiului...................................................................................252.8. Analiza ratelor de rentabilitate....................................................................................27

2.8.1.Analiza rentabilităţii veniturilor totale întreprinderii....................................272.8.2.Analiza ratei rentabilităţii comerciale...........................................................282.8.3.Analiza rentabilităţii economice a întreprinderii...........................................282.8.4.Analiza rentabilităţii financiare a întreprinderii...........................................29

CAP. III : Informaţia contabilă privind rezultatul – prezentare, valorificare.............................................................................................................30

3.1. Rezultatul contabil între informaţia de rentabilitate şi informaţia de lichiditate a întreprinderii.......................................................................................................................30

3.1.1..Indicatori ai randamentului financiar...........................................................31 3.1.2..Indicatorii rentabilităţii................................................................................32

3.2.Previzional în contul de rezultate. Aşezarea contului de rezultate în sfera controlului de gestiune..........................................................................................................................39

Concluzii.................................................................................................................43

1

Bibliografie.............................................................................................................44

CAPITOLUL I : Fundamentări teoretice privind rezultatul contabil

1.1. Definirea şi formele rezultatului contabil

Poziţionarea conceptului de rezultat la nivelul unei entităţi şi măsurarea lui în contabilitate face apel la stabilirea unor convenţii şi la găsirea unei ecuaţii de determinare.

Profitul, de fapt rezultatul, este diferenţa între venitul total al întreprinderii şi costul total.Definiţia se nuanţează şi structurează în raport de naturile de venituri şi cheltuieli,

respectiv funcţiile întreprinderii delimitate ca segmente comparabile la nivelul cărora se asociază venitul cu costul corespondent. În definirea rezultatului nu poate fi ocolit punctul de vedere patrimonial, acela adoptat pentru menţinerea capitalului financiar. Din acest punct de vedere evaluarea şi calculul rezultatului trebuie să asigure menţinerea capacităţii de finanţare a capitalului ca sumă investită de către proprietar. Fondurile investite de proprietar sub formă de capital trebuie astfel reconstituite încât acesta să-şi menţină în plan monetar şi financiar capacitatea iniţială de finanţare la începerea unui nou exerciţiu. Orice modificare, creştere sau micşorare a acestei capacităţi se explică prin rezultatul pozitiv-negativ sau prin aportul proprietarului. în aceste condiţii rezultatul contabil se identifică cu variaţia situaţiei nete a patrimoniului.1

În timpul perioadei contabile, orice întreprindere îşi fixează ca obiective profit imediat sau pe termen mediu şi continuitate. Pentru a realiza aceste obiective ea cumpără, vinde, fabrică, plăteşte salarii şi impozite, investeşte în maşini şi echipamente, îşi plasează excedentele financiare în capitalul altor societăţi sau efectuează şi alte operaţii consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Aceste tranzacţii ocazionează de fiecare dată cheltuieli şi generează venituri care modifică situaţia netă a patrimoniului. Dacă valoarea acestei situaţii nete a crescut în raport cu cea a situaţiei nete iniţiale, întreprinderea a realizat profit pe timpul perioadei. Această creştere este profitul net, în afară de cazul în care întreprinderea a primit noi aporturi de capital în timpul exerciţiului, caz în care se efectuează o corecţie prin diminuarea echivalentă a creşterii situaţiei nete. Dacă valoarea noii situaţii nete s-a diminuat în raport cu cea de la începutul exerciţiului, întreprinderea a suferit o pierdere egală cu această diferenţă.

În concluzie, rezultă următoarea ecuaţie a variaţiei situaţiei patrimoniului:

Rezultatul exerciţiului = Situaţia netă finală a patrimoniului la închiderea exerciţiului financiar N - Situaţia netă iniţială a patrimoniului la închiderea exerciţiului financiar N ± Aportul proprietarului la capitalul propriu în exerciţiul N

În măsura în care se face recurs la capitalul propriu, relaţia de mai sus devine:

Rezultatul contabil = Capital propriu la închiderea exerciţiului financiar N - Capital propriu la începutul exerciţiului financiar N ± Contribuţia proprietarului în exerciţiului financiar N

2

_____________________________1. M. Ristea, „ Contabilitatea rezultatului întreprinderii”, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag. 11-14

O importanţă deosebită, în aplicarea acestei metode, denumită şi metoda prezervării patrimoniului, o joacă baza de evaluare folosită, care ar putea fi: costurile istorice, valoarea actualizată a fluxurilor monetare (valoarea economică), costurile actuale sau adevărata valoare de piaţă (valoarea netă de realizare).

Întrucât capitalurile proprii ale întreprinderii reprezintă un indicator bilanţier esenţial, care dă dimensiune „gradului de sănătate a întreprinderii, acestea trebuie să mai aibă în vedere un obiectiv (pe lângă cele clasice de „maximizare a profitului sau de „investiţii masive pe pieţe noi) şi anume cel de menţinere a capitalului (financiar sau fizic). Acest obiectiv este cu atât mai important într-o economie inflaţionistă în care capitalul este permanent erodat de inflaţie.

Alegerea unuia din cele două concepte depinde de necesităţile utilizatorilor de informaţii. Astfel va fi adoptat conceptul financiar, dacă utilizatorii sunt preocupaţi în primul rând de menţinerea puterii de cumpărare a capitalului investit. Dacă, însă, utilizatorii sunt preocupaţi de capacitatea de exploatare a întreprinderii va fi utilizat conceptul fizic al capitalului.

Menţinerea capitalului financiar se referă la situaţia în care profitul este obţinut numai dacă valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri/contribuţii către/din partea proprietarilor, în cadrul respectivei perioade.

Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai atunci când capacitatea fizică productivă (sau capacitatea de exploatare) a întreprinderii (sau capacităţii) la sfârşitul perioadei este mai mare decât capacitatea fizică productivă la începutul perioadei după excluderea oricăror distribuiri/contribuţii către/din partea proprietarilor, în cadrul perioadei analizate.

Ca urmare, desprindem următoarele consecinţe legate de conceptul de menţinere a capitalului:

baza de evaluare - costul curent; partea de creştere a preţului activelor care depăşeşte creşterea nivelului general al

preţurilor este considerată profit (conceptul de capital financiar); toate modificările de preţuri care afectează activele şi datoriile întreprinderii sunt

modificări ale capacităţii productive fizice (conceptul de capital fizic).Ca atare, relaţiile care se degajă sunt următoarele:

Profitul la N = Capitalul financiar la N în puterea de cumpărare sau în u.m. nominale la 31.12.N - Capitalul financiar la N-1 în puterea de cumpărare sau în u.m. nominale la 31.12.N

Pe de altă parte pentru definirea rezultatului prin prisma relaţiei venit total - cost total se porneşte de la faptul că orice activitate este simultan consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Astfel, venitul total desemnează în expresie valorică raporturile patrimoniale cu privire la constatarea, obţinerea şi realizarea rezultatelor. Sursa reală a acestor rezultate o reprezintă: producţia de bunuri şi servicii, operaţiunile de finanţare şi plasamente ale întreprinderii etc.

Costul total delimitează toate cheltuielile proprii raporturilor patrimoniale cu privire la-angajarea şi consumarea resurselor în cadrul activităţilor „producătoare de venituri. Costul total este definit prin asociere şi corespondenţă cu structura de venit.

Dacă veniturile sunt producţii de bogăţii sau resurse pe perioada exerciţiului, costul total asociat prin corespondenţă acestor venituri reprezintă consumuri de bogăţii sau resurse. în cadrul acestui raport, veniturile antrenează o creştere a situaţiei nete a întreprinderii, în schimb cheltuielile o diminuare a acestei situaţii.

Rezultatul se defineşte prin prisma diferenţei între veniturile din livrarea bunurilor mobile şi a bunurilor imobile pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, servicii prestate şi lucrări

3

executate, inclusiv câştigurile din orice sursă şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora dintr-un exerciţiu financiar.

4

Construirea şi asigurarea informaţiei contabile privind rezultatul se diferenţiază şi în raport de conceptul adoptat pentru organizarea contabilităţii. Astfel, potrivit conceptului monist, contabilitatea întreprinderii orientată spre determinarea rezultatului este integrată prin acelaşi modul de conturi privind cheltuielile şi veniturile. Rezultatul global al întreprinderii cât şi rezultatele analitice sunt asigurate de acelaşi sistem de culegere, prelucrare, stocare şi comunicare a datelor.

Potrivit conceptului dualist, contabilitatea este organizată pe două nivele care se intersectează: contabilitatea financiară sau generală şi contabilitatea de gestiune sau analitică de exploatare.

În contabilitatea financiară se calculează rezultatul contabil şi rezultatul fiscal iar în contabilitatea de gestiune se calculează rezultatul analitic de exploatare. Facem precizarea că rezultatul exploatării din contabilitatea financiară nu se suprapune cu rezultatul din contabilitatea analitică de exploatare

Situaţia prezentată mai sus impune delimitarea raporturilor dintre cele două secţiuni ale contabilităţii privind analiza şi formarea rezultatelor. Soluţia folosită în acest sens este cea a grupării cheltuielilor în costuri incorporabile, costuri neincorporabile şi costuri supletive.2

Costurile incorporabile figurează atât în contabilitatea financiară, cât şi în cea de gestiune. De regulă, cheltuielile de exploatare sunt costuri incorporabile, în schimb cheltuielile financiare sunt parţial incorporabile, iar cheltuielile extraordinare, deoarece sunt în cea mai mare parte independente de activitatea curentă, sunt costuri neincorporabile. De asemenea, anumite cheltuieli de exploatare apreciate ca independente de costul de producţie sunt expediate în categoria cheltuielilor neincorporabile. De exemplu, provizioanele pentru deprecierea conturilor de creanţe-clienţi, pierderile din creanţe anulate etc.

Costurile neincorporabil nu formează obiectul înregistrării şi analizei în contabilitatea de gestiune.

Costurile adăugate sau supletive - structură utilizată pentru a delimita cheltuielile înregistrate în contabilitatea de gestiune, fără a se regăsi în contabilitatea financiară. De exemplu, remuneraţia întreprinzătorului individual, dobânzile calculate pentru capitalul mediu imobilizat, amortizarea suplimentară calculată pentru depăşirea numărului de ore normale, stabilite potrivit normelor de amortizare/de exploatare a mijloacelor fixe în procesul de producţie etc.

Prezenţa celor trei categorii de costuri impune următoarea articulare între rezultatul din contabilitatea financiară şi cel din contabilitatea de gestiune.

Rezultatul din contabilitatea financiară(+) Costurile neincorporabile(-) Costurile supletive(=) Rezultatul din contabilitatea analitică

Întrucât în contabilitatea de gestiune nu există produse care să fie reţinute ca venituri financiare şi venituri extraordinare şi alte venituri, relaţia de mai sus trebuie formulată astfel:

Rezultatul din contabilitatea financiară(+) Costurile neincorporabile(-) Costurile supletive(—) Veniturile nerecunoscute de contabilitatea de gestiune(=) Rezultatul din contabilitatea analitică

Pentru contabilitatea de gestiune din România, care nu înregistrează şi calculează rezultatul analitic, relaţia de articulare la rezultatul calculat în contabilitatea financiară capătă forma:_____________________________2.Claudia Burtescu „ Rezultatul exerciţiului”, Ed. Independenţa Economică, Bucureşti, 2002, pag. 24

5

Rezultatul din contabilitatea financiară(+) Costurile neincorporabile(-) Costurile supletive(+) Costurile din contabilitatea financiară(=) Venituri din contabilitatea financiarăsau

Costurile din contabilitatea de gestiune(+) Costurile neincorporabile(—) Costurile supletive(=) Cheltuieli din contabilitatea financiară

Fără ca modelele analitice de calcul al rezultatelor să fie reglementate, în continuare, pe baza literaturii de specialitate, sunt redate unele scheme ce pot fi folosite în acest sens.

Astfel, pentru întreprinderea producătoare, cu deosebire cea industrială, schema simplificată a modelului de calcul al rezultatului analitic se prezintă astfel:

Preţul de vânzare al produselor sau serviciilor vândute în cadrul perioadei(-) Costul de producţie al produselor vândute, din care:

- Costuri directe de producţie (pe articole de calculaţie) - Costuri indirecte de producţie (pe articole de calculaţie)(=) Marja brută de producţie(-) Costul în afara producţiei, din care:

- Costurile de desfacere (pe articole de calculaţie)- Costurile generale de administraţie (pe articole de calculaţie- Costurile financiare incluse în costul produsului.

(=) Rezultatul (profit sau pierdere) analitic pe produs sau serviciiPentru întreprinderea comercială, rezultatul analitic al mărfurilor vândute se calculează pe

baza relaţiei: Venituri din vânzări

(-) Reduceri comerciale acordate(-) Returnări de mărfuri(=) Cifra de afaceri(-) Costul bunurilor vândute, din care:

Costul de cumpărare al stocului de la începutul perioadei + Costul stocurilor cumpărate - Costul de cumpărare al stocurilor de la începutul perioadei(cheltuieli privind cumpărările)= Costul bunurilor disponibile pentru vânzare (=) Marja brută comercială (profit din vânzări) (-) Costuri de desfacere, din care: Costurile cu transportul + Costurile de ambalare + Remuneraţii + Costurile cu asigurările şi protecţia socială + Costurile cu publicitatea şi reclama comercială + Costurile cu poşta, telegraful, telefonul şi telexul + Comisioanele pentru operaţiile de vânzare + Alte costuri de desfacere (-) Costuri generale de administraţie, din care:

Remuneraţia personalului general de administraţie+ Amortizarea şi chiriile mijloacelor fixe de interes general de administraţie

+ Energie, combustibil şi alte consumuri similare

6

+ Costuri administrativ-gospodăreşti + Alte costuri generale de administraţie (=) Profit sau pierdere din exploatare

Modelul de calcul al rezultatului analitic se divulgă integral în măsura în care se apelează la costul parţial, cu diferenţierea cheltuielilor în variabile şi fixe.

Preţul de vânzare al produselor vândute(-) Costurile variabile de producţie(=) Marja brută de producţie (MI)(-) Costurile variabile de desfacere(=) Marja brută comercială (MII)(-) Costurile fixe directe ve produs(=) Marja brută pe produs (M III)(-) Costurile fixe pe locuri de cheltuieli(=) Marja brută pe locuri de cheltuieli (MIV)(-) Costurile fixe ale secţiei(=) Marja brută pe secţii (M V)(-) Costurile fixe de desfacere(=) Marja brută a sectorului de desfacere (M VI)(-) Cheltuieli generale de administraţie(=) Profitul sau pierderea la nivel de întreprindere

Din punct de vedere al utilizatorilor de informaţie contabilă, rezultatul contabil este subiectiv.

Subiectivitatea rezultatului este dată de faptul că acesta depinde de persoana în contul căreia se ţine contabilitatea, de principiile contabile agreate de un sistem contabil sau altul, precum şi de politica adoptată de întreprinderi în materie de evaluare patrimonială.

Analizând conceptul de rezultat din perspectiva persoanei în contul căreia se ţine contabilitatea, se constată că:

pentru proprietarii unei întreprinderi, rezultatul reprezintă diferenţa dintre venituri şi toate cheltuielile, inclusiv cheltuielile financiare şi cheltuielile de personal, necesare obţinerii şi vânzării producţiei;

pentru ansamblul investitorilor întreprinderii, rezultatul este diferenţa între venituri şi masa cheltuielilor, din care au fost excluse dobânzile plătite creditorilor. Literatura de specialitate numeşte această formă de exprimare a rezultatului ca fiind rezultatul economic;

pentru ansamblul părţilor participante la viaţa întreprinderii (aportori de capital şi salariaţi), rezultatul este dat de valoarea adăugată, adică de diferenţa între venituri şi masa cheltuielilor, din care au fost excluse cheltuielile financiare şi salariile, ultimele două elemente fiind considerate venituri şi nu cheltuieli.

Analiza conceptului de rezultat, din perspectiva persoanei în contul căreia se tine contabilitatea, întreţine elementele de subiectivism în determinarea rezultatului. Deşi, în general, se acreditează punctul de vedere al proprietarilor, pentru numeroase analize micro sau macroeconomice, nici celelalte perspective nu sunt lipsite de interes.

Din perspectiva acţiunii diferitelor principii contabile, se poate constata că agrearea prudenţei şi a costurilor istorice conduce la un rezultat, în timp ce practicarea unei contabilităţi de inflaţie, bazată pe costuri curente sau puterea de cumpărare constantă a monedei, conduce la un rezultat diferit.

Din perspectiva politicii adoptate de întreprinderi în materie de evaluare patrimonială, din jocul diferitelor opţiuni, pot fi determinate mărimi diferite ale rezultatului.

Relativitatea conceptului de rezultat a dat naştere la conceptul de rezultat economic. Formula folosită în acest sens este :3

7

• Rezultatul din exploatare + Venituri financiare

- Cheltuieli financiare, altele decât dobânzile = Rezultatul economic

De menţionat că această ecuaţie se aplică după impozitarea profitului.Structurarea de mai sus a elementelor de rezultat se fundamentează pe faptul că imobilizările financiare şi titlurile de plasament fac parte din activul economic. Activul economic se determină pe baza relaţiei:

Activul economic = Imobilizări nete + Activul net de exploatareSau

Activul economic =Capitaluri proprii + datorii financiare

Datoriile financiare cuprind: împrumuturile pe termen lung şi mediu, datoriile din locaţii (leasing), efectele scontate neajunse la scadenţă, conturile curente ale asociaţilor remuneraţi (considerate datorii financiare).

Considerarea imobilizărilor financiare şi a titlurilor de plasament ca active economice se bazează pe faptul că ele participă efectiv la activitatea curentă a întreprinderii.

Veniturile financiare trebuie privite în mod particular şi nu este semnificativă considerarea lor în contrapartidă cu dobânzile, care depind de politica de finanţare şi deci, sunt asociate ciclului de finanţare.

Compensările care se efectuează între veniturile financiare şi cheltuielile financiare degajă un rezultat financiar cu o redusă putere informaţională.

1.2.Relaţii şi diferenţieri între rezultatul contabil şi performanţa întreprinderii

Profitul este frecvent utilizat ca o măsură a performanţei sau ca bază de referinţă pentru alţi indicatori, cum ar fi rentabilitatea investiţiei sau rezultatul pe acţiune.

Veniturile şi cheltuielile constituie elemente direct legate de măsurarea profitului. Recunoaşterea şi măsurarea veniturilor şi a cheltuielilor, şi deci a profitului, depind de conceptele de capital şi de menţinerea capitalului, concepte utilizate de întreprinderi în elaborarea situaţiilor financiare.

Elementele de venituri şi cheltuieli sunt definite după cum urmează:a) veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor;b) cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.

_____________________________3. M. Ristea, „ Contabilitatea rezultatului întreprinderii”, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag. 293

Veniturile şi cheltuielile se pot regăsi în contul de profit şi pierdere în diferite moduri, astfel încât să furnizeze informaţia relevantă pentru procesul decizional. De exemplu, se foloseşte adesea distincţia dintre acele elemente de venituri şi cheltuieli care sunt rezultatul

8

activităţilor curente ale întreprinderii şi cele care nu sunt rezultatul acestor activităţi. Această distincţie se realizează plecându-se de la prezumţia că sursa unui element de venituri sau cheltuieli este relevantă în procesul de evaluare a capacităţii întreprinderii de a genera în viitor numerar şi echivalente ale numerarului. De exemplu, activităţi întâmplătoare, cum ar fi înstrăinarea unui activ imobilizat nu pot apărea în mod curent. în procesul de separare a veniturilor şi cheltuielilor în funcţie de caracterul lor curent sau extraordinar este necesară analiza naturii şi activităţii întreprinderii. Elementele care pentru unele întreprinderi sunt rezultatul unor activităţi curente pot reprezenta în cazul altor întreprinderi activităţi extraordinare.

Distincţia dintre elementele de venituri şi cheltuieli şi combinarea acestora în diferite moduri permite întreprinderii să îşi prezinte în mod variat performanţele. Aceste clasificări prezintă diferite grade de cuprindere. De exemplu, contul de profit şi pierdere poate include marja brută, profitul din activităţile curente înainte de impozitare, profitul din activităţile curente după impozitare şi profitul net.

Definiţia veniturilor include atât venituri din activităţile curente, cât şi câştiguri din orice alte surse. Veniturile din activităţile curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii.

Câştigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot apărea sau nu pot apărea ca rezultat al activităţii curente a întreprinderii. Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură de venituri.Câştigurile includ, de exemplu, sumele rezultate în urma ieşirii activelor imobilizate pe termen mediu şi lung. Definiţia veniturilor include totodată şi câştigurile nerealizate, de exemplu cele rezultate din reevaluarea titlurilor de plasament şi cele rezultate din creşterea valorii contabile a activelor pe termen lung. Prezentarea câştigurilor în contul de profit şi pierdere se realizează de obicei distinct, deoarece cunoaşterea existenţei acestora. este importantă pentru procesul decizional. Câştigurile sunt prezentate de regulă la valoarea netă, exclusiv cheltuielile aferente.

Veniturile pot fi utilizate pentru achiziţionarea de active sau pentru creşterea valorii diferitelor tipuri de active, de exemplu: numerar, creanţe, bunuri şi servicii primite în schimbul bunurilor şi al serviciilor furnizate. Veniturile pot rezulta, de asemenea, din lichidarea datoriilor.

Definiţia cheltuielilor include pierderile precum şi acele cheltuieli care apar în procesul desfăşurării activităţilor curente ale întreprinderii. De exemplu, cheltuielile ce apar în cursul activităţilor curente ale întreprinderii includ costul vânzărilor, salariile şi amortizarea. Ele se regăsesc de obicei sub forma ieşirilor sau scăderii valorii activelor, cum ar fi: numerarul sau echivalentele numerarului, stocurile, terenurile şi mijloacele fixe.

Pierderile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei cheltuielilor şi care pot apărea sau nu pot apărea pe parcursul desfăşurării activităţilor curente ale întreprinderii. Pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli.

În categoria pierderilor sunt incluse, de exemplu, cele rezultate din dezastre, cum ar fi inundaţiile sau incendiile, precum şi cele rezultate din ieşirea activelor pe termen lung. De asemenea, definiţia cheltuielilor include şi pierderile nerealizate, de exemplu cele rezultate din creşterea cursului de schimb valutar în cazul unor împrumuturi pe care întreprinderea le-a contractat în valută. De obicei, în contul de profit şi pierdere prezentarea pierderilor se efectuează distinct, datorită importanţei cunoaşterii existenţei şi valorii acestora în procesul decizional. Pierderile sunt raportate de regulă la valoarea netă, exclusiv veniturile aferente.

Deciziile economice care sunt luate de utilizatorii situaţiilor financiare necesită evaluarea capacităţii unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului şi a perioadei şi siguranţei generării lor. In ultimă instanţă de aceasta depinde, de exemplu, capacitatea unei întreprinderi de a-şi plăti angajaţii şi furnizorii, de a plăti dobânzi, de a rambursa credite şi de a-i remunera pe proprietarii acesteia. Utilizatorii sunt mai în măsură să evalueze această capacitate

9

de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sunt oferite informaţii concentrate asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor poziţiei financiare a unei întreprinderi.4

Poziţia financiară a unei întreprinderi este influenţată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa financiară, de lichiditatea şi solvabilitatea sa, precum şi de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi desfăşoară activitatea.

Informaţiile despre resursele economice controlate de întreprindere şi capacitatea sa din trecut de a modifica aceste resurse sunt utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului în viitor.

Informaţiile despre structura financiară sunt utile pentru anticiparea nevoilor viitoare de creditare şi a modului în care profiturile şi fluxurile viitoare de trezorerie vor fî repartizate întrei cei care au un interes faţă de întreprindere; acestea sunt utile şi pentru anticiparea şanselor întreprinderii de a primi finanţare în viitor.

Informaţiile despre lichiditate şi solvabilitate sunt utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a-şi onora angajamentele financiare scadente. Lichiditatea se referă la disponibilităţile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligaţiilor financiare aferente acestei perioade. Solvabilitatea se referă la disponibilitatea de numerar pe o perioadă mai mare în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.

Informaţiile despre performanţa unei întreprinderi, în special despre profitabilitatea acesteia, sunt necesare pentru evaluarea modificărilor potenţiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va putea controla în viitor. în acest sens informaţiile despre variabilitatea performanţelor sunt importante. Informaţiile despre performanţe sunt utile pentru anticiparea capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente. Ele sunt utile şi pentru formularea raţionamentelor despre eficienţa cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.

Informaţiile privind modificările poziţiei financiare a unei întreprinderi sunt utile pentru a evalua activităţile sale de exploatare, finanţare şi investiţii în perioada de raportare. Aceste informaţii sunt utile, oferind utilizatorului o bază pentru evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului şi a nevoilor întreprinderii de a utiliza aceste fluxuri de trezorerie.

Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite în primul rând de bilanţ. Informaţiile privind performanţa sunt oferite în primul rând de contul de profit şi pierdere. Informaţiile privind modificările poziţiei financiare sunt furnizate în situaţiile financiare prin intermediul unei situaţii distincte.

Părţile componente ale situaţiilor financiare se inter-relaţionează, deoarece ele reflectă diferite aspecte ale aceloraşi tranzacţii sau ale altor evenimente. Deşi fiecare situaţie oferă informaţii diferite, este probabil ca nici una să nu servească unui singur scop sau să ofere toate informaţiile impuse de necesităţile specifice ale utilizatorilor. De exemplu, contul de profit şi pierdere oferă o imagine incompletă a performanţei dacă nu este folosit împreună cu bilanţul şi situaţia modificărilor poziţiei financiare.

_____________________________4.Claudia Burtescu „ Rezultatul exerciţiului”, Ed. Independenţa Economică, Bucureşti, 2002, pag. 46

Pe lângă cele arătate anterior putem concluziona faptul că, performanţa întreprinderii (profitul sau pierderea) implică luarea în considerare a diferitelor aspecte legate de:

recunoaşterea, clasificarea şi evaluarea veniturilor; recunoaşterea, clasificarea şi evaluarea cheltuielilor;

10

calculul rezultatului din exploatare şi al celui financiar; analiza impactului activităţilor extraordinare; calculul şi analiza unor indicatori de performanţă; analiza menţinerii capitalului financiar sau fizic; analiza impactului corecţiei erorilor fundamentale şi a modificării politicilor

contabile; prezentarea detaliată şi complexă a performanţelor întreprinderii în cadrai situaţiilor

financiare.

1.3.Rentabilitatea – criteriu de performanţă – reflectată în contul de profit şi pierdere

Rentabilitatea unei firme se referă la capacitatea ei de a obţine profit, adică de a obţine un excedent de venituri peste valoarea costului total implicat. Rentabilitatea permite firmei nu numai menţinerea în afaceri, dar şi dezvoltarea. Rentabilitatea exprimă « starea de sănătate » a firmei şi, în ultimă instanţă, justifică existenţa şi funcţionarea firmei pe piaţa în cauză.

Determinarea şi analiza rentabilităţii unei firme – etapă esenţială în determinarea şi analiza riscului financiar – se realizează pe baza analizei profitului şi a ratelor de rentabilitate.

1.3.1.Analiza profitului

Profitul constituie mobilul oricărui agent economic. Profitul reprezintă excedentul venitului peste costul de producţie, el fiind necesar nu numai pentru remunerarea capitalurilor, ci şi pentru investiţii de dezvoltare a activităţii.

Obiectivul final al oricărei firme în economia de piaţă este obţinerea profitului şi, implicit, creşterea rentabilităţii; ca urmare, pentru a se dezvolta şi supravieţui în condiţii de concurenţă, firma trebuie să desfăşoare o activitate rentabilă, care să se soldeze cu rezultate (R) favorabile cât mai mari.5

Rezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre venituri (V) şi cheltuieli (C):• Dacă V > C = > R = V – C > 0 = > profit sau beneficiu• Dacă V < C = > R = V – C < 0 = > pierdere

În consecinţă, firma trebuie să-şi stabilească strategia şi tactica astfel încât prin măsuri sistematice pe termen scurt, mediu şi lung să acţioneze asupra:- creşterii veniturilor (încasărilor);- reducerii cheltuielilor.

_____________________________5.D. Mărgulescu, „ Analiza economico-financiară a întreprinderii”, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, pag. 188

Veniturile firmei pot fi grupate după sursele de formare în:A. Venituri din exploatare (Vexpl):

din activitatea de bază: - producerea de bunuri, lucrări şi servicii; - activităţi de intermediere (comercializare).

11

alte activităţi conexe sau auxiliare.Veniturile din activitatea de bază se dimensionează pe baza cifrei de afaceri (CA) care

depinde de 2 factori: - cantitatea de produse sau volumul de servicii (q); - preţul / tariful unitar de vânzare (p).

V = CA =Σp ⋅ qB. Venituri financiare (Vfin):

dobânzi încasate de la bănci; din obligaţiuni; dividende din acţiuni.

C. Venituri extraordinare (Vex): din reevaluarea stocurilor ca urmare a creşterii preţurilor; din despăgubiri, penalităţi încasate; din vânzarea / cedarea activelor.Cheltuielile firmei pot fi grupate după destinaţie în:

A. Cheltuieli de exploatare (Cexpl) cuprind cheltuielile efectuate cu activitatea de bază şi cu alte activităţi conexe sau auxiliare şi cuprind:

cheltuieli materiale; cheltuieli cu personalul; alte cheltuieli (impozite, taxe,chirii etc.)

B. Cheltuieli financiare (Cfin): dobânzi, comisioane, speze plătite băncilor şi altor intermediari de pe piaţa financiară; cheltuieli cu vânzarea titlurilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni);

C. Cheltuieli extraordinare (Cex): penalităţi şi amenzi; lipsuri neimputabile etc.La nivelul unei firme se calculează următoarele categorii de profit:

a) profitul de exploatare. Este rezultatul activităţii de exploatare a firmei, şi se determină ca diferenţă între veniturile totale din activitatea de exploatare şi cheltuielile totale aferente activităţii de exploatare. De asemenea, profitul de exploatare poate fi calculat şi ca diferenţă între excedentul brut de exploatare şi suma amortizărilor şi provizioanelor (EBE – A – P), unde excedentul brut de exploatare se determină astfel: EBE = VA + Se – ITV – CP, unde: VA este valoarea adăugată, Se sunt subvenţii de exploatare, ITV reprezintă impozite, taxe şi alte vărsăminte asimilate, CP sunt cheltuielile cu personalul;b) rezultatul financiar (profit sau pierdere). Este rezultatul activităţii pur financiare a firmei şi se determină ca diferenţă între veniturile totale financiare şi cheltuielile totale financiare;c) profitul exerciţiului. Se referă la rezultatul activităţii de exploatare şi al activităţii financiare şi se determină ca diferenţă între veniturile totale (de exploatare şi financiare) şi cheltuielile totale (de exploatare şi financiare) sau, ceea ce este acelaşi lucru, ca sumă a profitului de exploatare şi profitului financiar;d) rezultatul extraordinar. Se referă la rezultatul activităţii extraordinare a firmei şi se determină ca diferenţă între veniturile din activitatea excepţională şi cheltuielile aferente activităţii extraordinare;e) rezultatul exerciţiului înaintea impozitării. Se calculează prin însumarea rezultatului curent şi a celui extraordinar;f) profitul impozabil. Se mai numeşte profit fiscal şi reprezintă rezultatul exerciţiului înaintea impozitării la care se adaugă depăşirile faţă de prevederile legale la unele categorii de cheltuieli şi din care se scad deducerile fiscale legale (de ex., reducerea impozitului pe profit în cazulreinvestirii, reducerea impozitului pe profit ca urmare a sponsorizărilor etc.): Pr.imp. = Reîi + C+ - Df, unde Reii este rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, C+ reprezintă depăşirile de cheltuieli faţă de prevederile legale iar Df reprezintă deducerile fiscale;

12

g) profitul net. Se determină ca diferenţă între profitul impozabil şi impozitul pe profit. Astfel, profitul poate fi analizat din punct de vedere structural, prin descompunerea sa pe

tipuri de activităţi din care provine. După cum am văzut, rezultatul exerciţiului nu este omogen, în componenţa sa intrând rezultate din activităţi diferite: de exploatare, financiară, extraordinară.

Analiza profitului se face prin intermediul soldurilor intermediare de gestiune (SIG-uri).Soldurile intermediare de gestiune reprezintă principalii indicatori economicofinanciari

stabiliţi pe baza datelor din Contul de Profit şi Pierdere, cu ajutorul cărora se caracterizează modul de folosire a resurselor materiale, financiare şi umane ale firmei.

Un astfel de sold este diferenţa a două valori. Prin scăderi succesive se obţin indicatori decaracterizare a rentabilităţii şi gestiunii firmei.

Referitor la indicatorii din tabloul soldurilor intermediare de gestiune, care nu au fost prezentaţi şi analizaţi anterior, se impun unele precizări, şi anume:

Marja comercială (MC) este un indicator specific întreprinderilor comerciale şi măsoarărentabilitatea politicii comerciale a firmei. El se calculează astfel:

MC = Vânzări de mărfuri – Costul mărfurilor vândute Producţia exerciţiului (PE) este un indicator calculat la firmele cu activitate productivă

şi evaluează nivelul activităţii de producţie. Se calculează prin însumarea a 3 elemente:- producţia vândută: produse finite, lucrări şi servicii facturate;- producţia stocată: variaţia stocurilor (Sf – Si) de produse finite, în curs de execuţie şi

servicii;- producţia imobilizată: investiţii efectuate de firmă în regie proprie.

Valoarea adăugată (VA) arată aportul real al firmei, respectiv bogăţia creată prin muncasalariaţilor şi prin aportul firmei însăşi. Se calculează astfel:

VA = Marja comercială + Producţia exerciţiului – Consumuri de la terţi (intermediare) Excedentul brut de exploatare (EBE) reprezintă partea din valoarea adăugată care

revine întreprinderii şi acţionarilor (asociaţilor) şi indică resursa generată de activitatea de exploatare a firmei:EBE = VA + Subvenţii de exploatare – Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate –

Cheltuieli cu personalul Rezultatul exploatării (Rexpl) reprezintă rezultatul economic obţinut din activitatea

desfăşurată de firmă şi măsoară performanţele industriale (de producţie) şi comerciale alefirmei, independent de politica sa financiară:

Rexpl = EBE + Alte venituri de exploatare – Alte cheltuieli de exploatare – (Amortizări +Provizioane)

1.3.2.Determinarea ratelor de rentabilitate (economică, financiară şi comercială)

Starea rentabilităţii unei firme se poate analiza pe baza ratelor. Din punct de vedere metodologic, o rată reprezintă raportul a două mărimi, raport exprimat procentual. Sistemul de rate uzual folosit în analiza rentabilităţii activităţii firmei este compus din:

13

rata rentabilităţii economice; rata rentabilităţii financiare; rata rentabilităţii comerciale (a vânzărilor).În principiu, se impune ca valorile ratelor de rentabilitate să fie cât mai ridicate, pentru a

reflecta o situaţie favorabilă din punct de vedere economic. Utilizarea ratelor de rentabilitate în procesul de analiză şi gestiune se poate face fie în dinamică, prin compararea evoluţiei lor în timp în cadrul aceleiaşi firme, fie prin raportarea la valorile medii ale ratelor de rentabilitate calculate la nivelul sectorului de activitate din care face parte firma în cauză sau la valorile înregistrate de firme-leader din sectorul respectiv.6

1. Rata rentabilităţii economice. Se referă la eficacitatea cu care sunt utilizate activele firmei. Se obţine ca raport între rezultatul net al exerciţiului şi valoarea activelor totale:

Rre=

O valoare ridicată a ratei rentabilităţii economice se obţine prin gestionarea eficientă a activelor, ca de exemplu:- folosirea unor echipamente tehnologice neutilizate fizic şi moral;- obţinerea unui grad de utilizare a capacităţilor de producţie cât mai ridicat;- evitarea unor imobilizări financiare fără justificare economică: stocuri, creanţe etc.

2. Rata rentabilităţii financiare. Se referă la eficacitatea cu care este utilizat capitalul firmei.Se determină ca raport între profitul net al exerciţiului şi valoarea capitalului propriu (Kpr) de care dispune firma:

Rrf =

Această rată măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci a plasamentului financiar, pecare acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor firmei. Rentabilitatea financiară remunereazăproprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende şi prin creşterea rezervelor, care în faptreprezintă o creştere a averii proprietarilor.

Prin efectul de îndatorare se înţelege rezultatul financiar pozitiv sau negativ pe care-l obţine agentul economic ca urmare a folosirii creditului în calitate de capital. El se obţine comparând rentabilitatea economică a întreprinderii (Rre) cu costul capitalului împrumutat (Rd = rata dobânzii). Dacă luăm în considerare formula generală a efectului de îndatorare, observăm că această rentabilitate este în funcţie de proporţia care există între datoriile financiare (D) şi capitalurile proprii (Kpr), Rre fiind rentabilitatea economică şi Rd costul mediu al datoriei financiare.

Din această relaţie putem trage câteva concluzii: Rentabilitatea financiară este direct proporţională cu structura financiară Datorii/Capital

propriu şi cu diferenţa dintre rata rentabilităţii economice (Rre) şi rata dobânzii (Rd);_________________________6. M. Niculescu, „Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag.287

Practic, rentabilitatea financiară este cu atât mai mare cu cât structura financiară este mai îndatorată şi cu cât este mai mare diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii;

Pentru o întreprindere neîndatorată (D = 0), rata rentabilităţii financiare coincide cu ratarentabilităţii economice (Rrf = Rre). Aceeaşi situaţie se înregistrează şi în cazul în care Rre =Rd, când apelarea la credite nu va avea nici un efect asupra rentabilităţii financiare, nivelul fiind egal cu cel al rentabilităţii economice;

14

Dacă Rre > Rd, Rrf este cu atât mai ridicată cu cât D/Kpr este mai mare, astfel, apelarea la capitaluri împrumutate va duce la creşterea rentabilităţii financiare (Rrf > Rre). Efectul de pârghie (de levier financiar) joacă un rol pozitiv. Astfel, firma care speră să-şi maximizeze rentabilitatea financiară va trebui, în cadrul constrângerilor financiare impuse, să aleagă să se împrumute mai curând decât să-şi crească fondurile proprii;

Dacă Rre < Rd, Rrf este cu atât mai mică cu cât D/Kpr este mai mare, adică contractarea unor noi împrumuturi va conduce la reducerea ratei rentabilităţii financiare (Rrf < Rre). Efectul de îndatorare joacă un rol negativ. În acest caz, firma va trebui să se abţină să mai facă noi împrumuturi, întrucât îndatorarea deteriorează performanţele firmei.În plus, orice variaţie a rentabilităţii economice are repercusiuni mai mult decât

proporţionale asupra rentabilităţii financiare, în sensul pozitiv sau negativ şi cu atât mai mult cu cât îndatorarea este puternică. În cazul efectului de levier pozitiv, prin îndatorare, întreprinderea îşi creşte rentabilitatea financiară făcând-o în acelaşi timp mai fragilă, mai riscantă, mai sensibilă la turbulenţele rentabilităţii economice. Majorarea riscului corespunde unei bonificări a rentabilităţii.

Decizia de structură financiară va trebui să fie cea optimă, adică să se stabilească un asemenea raport între finanţările prin credite şi prin resurse proprii astfel încât costurile de finanţare să fie cât mai mici. Aceasta depinde de obiectivele de creştere economică a societăţii, de nivelul rentabilităţii scontate şi de riscurile pe care consimte să şi le asume, dar şi de terţi adică de acţionari, bănci şi alţi împrumutători, de stat ca şi de conjunctura economică.

3. Rata rentabilităţii comerciale (a vânzărilor) arată eficienţa funcţiunii comerciale a firmei:

Rrc =

Nivelul ratei rentabilităţii comerciale depinde în principal de: poziţia concurenţială a firmei în cadrul sectorului de activitate; faza în care se află sectorul în ansamblul său; strategia urmată de firmă etc.

CAPITOLUL II: DIAGNOSTICUL PERFORMANŢELOR SOCIETĂŢII COMERCIALE PE BAZA CONTULUI DE PROFIT

ŞI PIERDERE LA S.C. PREFEB S.A.

2.1. Prezentarea S.C. PREFAB S.A.

15

Având o experienţă de peste 40 de ani în domeniul materialelor de construcţii din România, S.C. PREFAB S.A. Bucureşti este în prezent unul dintre cei mai mari producători români de profil. Începând cu anul înfiinţării, 1967, Prefab SA Bucuresti a fost unul dintre cei mai importanţi furnizori ai industriilor naţionale construcţii de locuinţe şi obiective industriale.

Societatea îşi menţine competitivitatea prin eficienţa şi flexibilitatea producţiei pe care o adaptează cerinţelor pieţei şi prin introducerea de produse noi. Controlul şi reducerea costurilor reprezintă o preocupare continuă. Proiectarea atentă a fluxurilor de numerar şi a investiţiilor necesare optimizează activitatea de finanţare. Coordonarea activităţilor de aprovizionare, dezvoltarea de produse noi, marketingul şi vânzările sunt alte mijloace de creştere a eficienţei.

Societatea PREFAB S.A. Bucureşti acţioneaza în următoarele domenii de activitate :► beton celular autoclavizat care este un material pentru construcţii cu o structura poroasă, obţinut dintr-un amestec de nisip, ciment, var, ghips, apa şi generator de gaze. BCA-ul este supus unui tratament termic în autoclava la presiune şi temperatură ridicată.B.C.A. -ul de zidărieB.C.A. -ul de izolaţie► tuburi de presiune din betontuburi sentabtuburi premo► grinzigrinzi uşoaregrinzi dreptegrinzi curbe► garaje auto prefabricate► stâlpi din beton pentru linii electrice aeriene► garduri din beton► agregate de balastieră

Capitalul social este de 24.266.709 lei.Cifra de afaceri este de 129.120.065 lei.Numărul mediu de salariaţi în 2009 a fost de 874.

2.2.Analiza structurii contului de profit şi pierdere a întreprinderii

2.2.1.Analiza structurii veniturilor şi dinamicii acestora

Indicatori Valoare

16

2008 2009Sume % Sume %

1.Venituri totale 117.369.576 100 144.860.766 100

1.1. Venituri din exploatare 114.454.121 97,5 140.976.922 97,3

1.1.1. CA 97.155.180 84,8 129.120.065 91,5

1.2. Venituri financiare 2.915.455 2,5 3.883.844 2,7

1.3. Venituri extraordinare 0 - 0 -

Din analiza structurii veniturilor acestui agent economic în dinamica constatăm următoarele: venitul din exploatare este preponderant în venitul total şi are tendiţa de a avea o pondere mai importantă de la un exerciţiu la celălalt, ceea ce înseamnă că managerul este preocupat de asigurarea continuităţii activităţii.

În structura veniturilor din exploatare predomină veniturile din vânzări ceea ce înseamnă că probabilitatea de realizare efectivă a veniturilor prin încasare este mai mare, în concluzie, creşte gradul de atractivitate al acestei afaceri pentru potenţialii investitori. Urmărind însă dinamica vânzărilor şi a structurii acestora constatăm că de la un exerciţiu financiar la celălalt vânzarile au o pondere mai mică ceea ce conduce spre concluzia că apariţia unor noi concurenţi în sector a determinat pierderea poziţiei concurenţiale a firmei.

Această situaţie nu se putea datora decât acţiunii conjugate a următoarelor elemente:- firma îşi desfăşoară activitatea într-un sector deschis fără bariere la intrarea în sector;- inexistenţa efortului promoţional, sau existenţa acestuia dar nu suficient de intens pentru a consolida poziţia concurenţială a firmei.

2.2.2.Analiza structurii rezultatului exerciţiului

Indicatori Valoare2008 2009

Sume % Sume %1. Rezultatul brut al exercitiului 9.281.457 100 6.074.192 100

17

1.1. Rezultatul exploatarii 8.536.310 91,7 5.993.186 98,6

1.1.1. Rezultatul aferent CA 7.336.876,3 85,9 5.609.946,6 93,6

1.2. Rezultatul financiar 745.147 8,3 81.006 1,4

1.3. Rezultatul extraordinar 0 0% 0 0%

R CA = CA – Ch CACh CA 2008 = CA / Vt. Expl * Ch. Expl = 0,848 * 105.917.811 =89.818.303,7Ch CA 2009 = CA / Vt. Expl * Ch. Expl =0,915 * 134.983.736 =123.510.118,4R CA 2008 = CA – Ch CA =97.155.180- 89.818.303,7 = 7.336.876,3R CA 2009 = CA – Ch CA = 129.120.065- 123.510.118,4 =5.609.946,6

Se constată din analiza structurii rezultatelor evoluţii asemănătoare veniturilor ceea ce înseamnă confirmarea ipotezelor anterioare. Urmărind însă ponderea rezultatului exploatării în rezultatul total al exerciţiului observăm valori mai mari decât a veniturilor corespunzătoare ceea ce înseamnă că activitatea de exploatare se desfăşoară cu respectarea corelaţiilor de echilibru specifice.

2.2.3.Analiza ecilibrului financiar pe baza contului de profit şi pierdere

Indicatori 2008 2009 Indici

1. Venituri din exploatare 114.454.121 140.976.922 123,17

1.1. CA 97.155.180 129.120.065 132,9

2. Cheltuieli de exploatare 105.917.811 134.983.736 127,4

2.1. Cheltuieli aferente CA 89.818.303,7 123.510.118,4 137,5 2.1.1. Cheltuieli cu materiale 52.164.385 53.898.719 64,9

2.1.2. Cheltuieli de personal 16.930.647 18.249.859 107,7

2.1.3. Cheltuieli cu prestari de la terti

8.020.698 7.779.213 96,9

2.1.4. Cheltuieli cu amortizarile 0 0 0 2.1.5. Cheltuieli ci impozite, taxe si varsaminte asimilate

946.989 1.146.159 121

2.1.6. Alte cheltuieli de exploatare 20.456.880 45.940.481 224,5

3. Venituri financiare 2.915.455 3.883.844 133,2

4. Cheltuieli financiare 2.170.308 3.802.838 175,2

18

4.1. Cheltuieli cu dobanzi bancare 757.142 1.596.038 210,8

5. Venituri extraordinare 0 0 06. Cheltuieli extraordinare 0 0 07. Venituri totale 117.369.576 144.860.766 123,4

8. Cheltuieli totale 108.088.119 138.786.574 128,4

Scopul acestei analize este de a identifica vulnerabilităţile specifice la nivelul fiecărei categorii de activitate.

Analiza echilibrului financiar pe baza informaţiilor din CPP constituie punctul de plecare în investigaţia unei activităţi şi reprezintă cam 60% din informaţiile relevante într-un raport de analiză. Elementele care apar în raportul de analiză ulterior acestor corelaţii au menirea de a certifica concluziile acestei prime părţi.Ich. totale > I vt. totale (128,4% > 123,4%)

Constatăm că la nivel de ansamblu al acestei activităţi există ineficienţă economică. Fiecare leu consumat de întreprindere atrage o pierdere financiară importantă, drept pentru care continuăm cu investigarea în profunzime a corelaţiilor de echilibru.Ich. expl > Ivt. expl (127,4% > 123,17%)

Se constată că deşi CA este preponderentă în veniturile din exploatare şi firma are încă profit din exploatare, volumul profitului este diminuat datorită ineficienţei consumurilor. Pentru a stabili tipul de consumuri ineficiente continuăm investigaţia pe categorii de consumuri. Ich. mat. şi ICA (64,9% şi 132,9%)

Se constată că fiecare leu alocat consumului de materiale şi utilităţi atrage un câştig financiar.

În ceea ce priveşte politica de alocare în consum a obiectelor muncii se studiază modul în care sunt gestionate, depozitate obiectele muncii, persoanele responsabile privind gestiunea obiectelor muncii, respectarea procedurilor de verificare a acestor gestiuni, respectarea procedurilor de alocare în consum a obiectelor muncii, stabilirea punctelor de scurgere sau pierdere a materialelor din gestiune.Ich. pers şi ICA (107,7% şi 132,9%)

Se observă o eficienţa a consumurilor, deci remunerarea personalului se efectueaza în acord cu munca depusă şi astfel trebuie studiată politica de personal: cum se angajeaza personalul, care este corelaţia între nivelul de pregătire al personalului şi nivelul de pregătire cerut de post, care este corelaţia între dinamica salariului mediu anual şi dinamica productivităţii anuale.Ich. prestatii ICA (96,6% < 132,9%)

Se respectă corelaţia de echilibru şi avem eficienţă economică, în caz contrar ar fi trebuit studiată structura prestaţiilor externe şi în cazul cheltuielilor care predominau se studiau elemente asemănătoare celor de la politica de aprovizionare.

I alte ch > ICA (224,5% > 132,99%)Este o situaţie nefavorabilă întreprinderii. Se va vedea ce cuprind aceste „Alte cheltuieli

din activitatea de exploatare” în vederea formulării unor concluzii plauzibile.Ich impoz < ICA (121% >< 132,9%)

Este o situaţie favorabilă pentru întreprindere, dar creşterea impozitelor şi taxelor nu poate fi controlată de manager. Ich dob > Ivt fin (210,8% > 133,2%)

19

Situaţia reflecta ineficienţa economică a politicii de finanţare. Veniturile financiare s-au redus semnificativ în timp ce cheltuielile financiare au crescut.Trebuie analizată situaţia pentru a afla atât sursa veniturilor şi cauzele diminuării lor cât şi necesitatea unor împrumuturi pentru activitatea desfaşurată de întreprindere.

2.3.Calculul şi analiza soldurilor intermediare de gestiune ale întreprinderii

Nr. CRT

Indicatori Exerciţiul financiar IndiciI 2009/20082008 2009

1. Vânzări de mărfuri 97.155.180 129.120.065 132,9

2. Costul mărfurilor vândute 166.004 403.144 242,8

3. Marja comercială (1-2) ( MC) 96.989.176 128.716.921 132,74. Producţia vândută 97.155.180 129.120.065 132,9

5. Variaţia producţiei stocate 10.328.972 6.214.202 156,9

6. Venituri din producţia de imobilizări 6.671.389 5.191.502 77,8

7. Producţia exerciţiului (4+5+6) (Qex) 114.989.537 135.845.769 118,18. Consumuri provenind de la terţi 8.020.698 7.779.213 96,9

9. Valoarea adăugată (3+7-8) (VA) 203.958.015 256.783.477 125,910. Subvenţii de exploatare 0 0 0

11 Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

946.989 1.146.159 121

12. Cheltuieli cu personalul 16.930.647 18.249.859 107,7

13. Excedentul (def.) brut al exploatării (9+10-11-12) (EBE)

186.080.379 237.387.459 127,5

14. Alte venituri din exploatare inclusiv cele din provizioane

298.580 451.153 151

15. Alte cheltuieli de exploatare 20.456.880 45.940.481 224,5

16. Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi proviz.

0 0 0

17. Rezultatul exploatării (13+14-15-16)(Rex)

165.922.079 191.898.131 115,6

18. Venituri financiare 2.915.455 3.883.844 133,219. Cheltuieli financiare 2.170.308 3.802.838 175,2

20. Rezultatul curent al exerciţiului (17+18-19)

9.281.457 6.074.192 65,4

21. Venituri excepţionale 0 0 0

20

22. Cheltuieli excepţionale 0 0 023. Rezultatul extraordinar al

exerciţiului (21-22)0 0 0

24. Rezultatul brut al exerciţiului (20+23)

9.281.457 6.074.192 65,4

25. Impozit pe profit 1.603.097 1.291.021 80,5

26. Rezultatul exerciţiului (profit / pierdere) (24-25)

7.678.360 4.783.171 62,4

2.3.1.Analiza structurii S.I.G

Comparând indicii principalipalilor solduri intermediare de gestiune concluzionam: IQex (118,1%) < IVA (125,9%)

Este îndeplinită corelaţia de echilibru financiar şi seminifică reducerea ponderii costului de cumpărare al mărfurilor respective, a costului aferent stocurilor şi a consumului provenind de la terţi în total VA.

Din punct de vedere al activităţii firmei o astfel de situaţie înseamnă alegerea furnizorilor care oferă produse la preţurile cele mai avantajoase, care respectă termenele de lucrare, care oferă avantaje şi bonusuri şi care se află la o distanţă mică de sediul întreprinderii. De asemenea această relaţie ajuta la urmărirea consumului de materii prime, materiale pe parcursul procesului tehnologic, în scopul menţinerii acestora în limite raţionale. IVA (125,9%) > Irez.brut expl. (65,4%)

La această întreprindere se observă că nu este respectată corelaţia de echilibru ceea ce înseamnă că ponderea impozitelor, taxelor, vărsămintelor asimilate şi a cheltuielilor de personal creşte în total VA.

Din punct de vedere al activităţii firmei nerespectarea corelaţiei semnifică remunerarea salariaţilor neproporţional cu productivitatea muncii. Creşterea ponderii impozitelor şi taxelor nu ţine neapărat de managementul firmei ci de politica fiscala în stat. Întreprinderea are probleme în ceea ce priveşte gradul de exploatare al obiectelor ce constituie materie impozabilă şi ar trebui să facă o analiză în detaliu a mijloacelor fixe deţinute pentru a stabili oportunităţi de creştere a acestui grad.Irez. brut expl (65,4% ) < Irez. expl. (115,6%)

Această corelaţie semnifică reducerea ponderii cheltuielilor cu amortizarea şi provizioanele în total rezultat brut al exploatării ceea ce denotă o situaţie nefavorabilă economic pentru întreprindere. Din punct de vedere al activităţii firmei se pune problema controlului investiţiilor efectuate. Pentru a face fata concurenţei o societate trebuie să îşi reînoiască permanent baza tehnico – materială. În acelaşi timp nu se pot procura mijloace fixe cu alte surse financiare decât cele la dispoziţia întreprinderii pe o perioadă de cel puţin un an. În cazul nostru managementul trebuie să schimbe politica de investiţii şi să verifice care mijloace fixe nu contribuie la activitatea firmei, să le transforme în lichidităţi. Irez. expl. (115,6%) > Irex. curent (65,4%)

Se observă o situaţie nefavorabilă pentru întreprindere, deoarece nu se respectă corelaţia de echilibru, ceea ce înseamnă creşterea ponderii cheltuielilor financiare în total rezultat din exploatare. Din punct de vedere al activităţii firmei existenţa acestei situaţii nu presupune controlul politicii de îndatorare, respectiv, în momentul în care se obţine un credit nu se urmăreşte ca dobânda plătită sau procentul mediu de dobândă să fie mai mică decât rentabilitatea economică.

21

Irez. curent (65,4%) =Irez brut ex. (65,4%)În acest caz observăm că în cadrul întreprinderii nu au avut loc calamităţi sau riscuri

naturale. Irez brut ex. (65,4%) > Irez. net al ex. (62,4%)

Nu este îndeplinită această corelaţie de echilibru financiar, ceea ce denotă o situaţie de ineficienţă economică perntru firmă. Acest lucru se datorează creşterii ponderii cheltuielilor cu impozitul pe profit în structura rezultatului brut al exerciţiului. Întreprinderea duce o politică financiară ineficientă care se datorează modificării legislaţiei fiscale care este independentă de managementul societăţii.

2.3.2.Rate financiare construite pe baza S.I.G.

Rata financiara 2008 20091. RVA= VA / Qex 177,3% 189%2. Rata contrib. factorului uman ═ Chelt. de pers./ VA 8,3% 7,1%3. Rata remunerării întrep. ═ Profit net ┼ Amortiz. ┼ Proviz./ VA

3,76% 1,86%

4. Rata EBE ═ EBE / Qex 161,8% 174,7%5. Rata rez. din expl. ═ Rez. din expl. / Ven. expl. 144,9% 136,1%6. Rata rez. curent ═ Rez. curent / Ven. curente 7,9% 5,3%7. Rata rez. brut ═ Rez. brut / Ven.totale 7,9% 5,3%

1. Rata Valorii AdăugateRata Valorii Adăugate a avut o evoluţie favorabilă pentru întreprindere, înregistrând o creştere în 2009 faţă de 2008 cu 11,7%, ceea ce semnifică o reducere a ponderii consumurilor provenind de la terţi în structura producţiei exercitiului.2. Rata contribuţiei factorului umanRata contribuţiei factorului uman a scăzut la 7,1% în 2009, cu 1,2% faţă de anul precedent, reprezentând o evolutţie favorabilă în activitatea întreprinderii şi ducând la diminuarea rezultatului brut din exploatare.3. Rata remunerăriiRata remunerăriiîintreprinderiiintreprinderii a scăzut cu 1,9% în 2009 faţă de 2008 ca urmare a scăderii profitului net şi ca urmare a creşterii ponderii cheltuielilor de personal, cu impozite şi taxe, financiare în structura VA.4. Rata EBERata EBE măsoara excedentul brut din exploatare la 100 lei producţia exerciţiului şi a avut o evolutţe ascendentă în 2009 faţă de 2008, crescând cu 12,9%. Acest lucru se datorează scăderii consumurilor provenind de la terţi, creşterii cheltuielilor cu impozite şi taxe şi a cheltuielilor de personal decât creşterea producţiei exerciţiului în 2009 faţă de 2008.5. Rata rezultatului din exploatareRata rezultatului din exploatare măsoara eficienţa activităţii de exploatare evidenţiind profitul la 100 lei venit. În cazul nostru, activitatea de exploatare se desfăşoara cu ineficienţă economică, deoarece profitul la 100 lei venit a scăzut în anul 2009 ca urmare a creşterii relative a cheltuielilor din exploatare.

6. Rata rezultatului curentRata rezultatului curent a înregistrat aceeaşi evoluţie ca şi rata rezultatului brut, având în vedere că nu există venituri şi cheltuieli din activitatea extraordinară.

Rezultatul curent la 100 lei venituri din activitatea curentă a înregistrat o scădere, deci activitatea curenta se desfăşoară în condiţii de ineficienţă economică, adică se înregistrează creşteri relative de cheltuieli care nu sunt acoperite suficient de venituri aferente.

22

2.4. Analiza rezultatului brut din exploatare

Indicatori 2008 20091. Vt monetare 114.454.121 140.976.922

2. Ch monetare 105.917.811 134.983.736

3. Ip - 109%4. Vt monetare recalculate - 129.336.626

5. Ic - 108%6. Ch monetare recalculate - 124.984.941

7. Mb (1-2) 8.536.310 5.993.1868. mb 0,1 1,04

ΔMb = Mb1 – Mb0 =5.993.186 – 8.536.310 = -2.543.124

Pe baza rezultatelor obţinute se observă o reducere a marjei brute aferente cifrei de afaceri cu 2.543.124 lei. Această reducere a marjei brute va genera efecte nefavorabile asupra profitului din exploatare, profitului curent şi profitului net, respectiv va determina reducerea surselor proprii de finanţare a remunerării acţionarilor prin dividende.

Factorii care au determinat modificările elementelor componente ale fenomenului : majorarea vânzărilor a avut o influenţă pozitivă asupra marjei brute în sensul obţinerii

unui profit suplimentar de . În ceea ce priveşte această modificare a veniturilor monetare constatăm ca ea are loc pe de o parte pe seama cantităţii vândute şi pe de altă parte pe seama preţurilor de vânzare;

modificarea cantităţii vândute determină o creştere a marjei brute, ceea ce înseamnă că întreprinderea reuşeşte să producă şi să comercializeze mai mult, prin urmare poziția concurenţială este în continuă îmbunătăţire;

influenţa preţurilor este în sens favorabil economic şi mai puţin intens decât majorarea cantităţii vândute, preţul având o dublă acţiune, atât prin intermediul veniturilor monetare cât şi prin intermediul marjei brute unitare;

preţul de vânzare pe produs creşte fie datorită inflaţiei, fie datorită raportului cerere – ofertă, fie datorită îmbunătăţirii calităţii producţiei. Cea din urmă reprezentând efectul eforturilor întreprinderii fiind astfel un efect de durată;

structura producţiei vândute, a contribuit la modificarea marjei brute în sensul reducerii ca urmare a reducerii ponderii produselor care se obţin cu o marjă brută unitară mai mare decât media pe întreprindere. Acesta situaţie poate fi accidentală sau poate reprezenta un rezultat nefavorabil al politicii manageriale în ceea ce priveşte producţia.

Măsuri care să conducă la majorarea marjei brute: intensificarea activităţii promoţionale ;

efecturea unor studii de piaţă prin care să se urmărească preferinţele consumatorilor;

personalizarea şi diversificarea gamei de produse;

reducerea costurilor fără a afecta calitatea produselor şi în acelaşi timp creşterea preţurilor dar numai în cazul în care este îmbunătăţită calitatea produselor.

23

2.5.Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri al întreprinderii

Indicatori 2008 20091. CA 97.155.180 129.120.065

2. Ch aferente CA 89.818.303,7 123.510.118,4

3. Rata CA RCA (1-2) 7.336.876,3 5.609,946,64. Ip - 109%5. Ic - 108%6. Vt monetare recalculate - 129.336.626

7. Ch monetare - 124.984.941

Δ RCA = RCA1 - RCA0 = -1.726.929,7 La finele perioadei analizate s-a înregistrat o reducere a profitului aferent cifrei de afaceri. Reducerea profitului aferent vânzărilor influenţează negativ rezultatul exploatării, rezultatul brut şi rezultatul net al exerciţiului şi indicatorii de eficienţă constituiţi pe baza acestora.

Se constată următoarele: creşterea volumul fizic al producţiei vândute a avut ca efect sporirea profitului . Influenţa

volumului producţiei vândute relevă faptul că pentru producţia întreprinderii există cerere, respectiv piaţa nu este saturată şi a reuşit să îşi menţină poziţia concurenţială pe piaţă;

structura producţiei vândute a influenţat profitul în sensul scăderii, situaţie ce se explică prin diminuarea ponderii produselor vândute la care s-au prevăzut rate ale rentabilităţii comerciale mai mari decât rata medie comercială prevăzuta pe total întreprindere şi creşterea ponderii produselor la care s-au programat rate de rentabilitate prevăzute mai mici decât rata medie comercială programată pe întreprindere.

costurile complete unitare au exercitat o influenţă negativă asupra profitului determinând scaâăderea acestuia , situaţie determinată de depăşirea costurilor produselor ce deţin ponderea principală în totalul vânzărilor. Influenţa costurilor se apreciază ca justificată cu condiţia ca efortul suplimentar făcut să fi fost recuperate pe seama preţurilor de vânzare, ca urmare a obţinerii unor produse superioare din punct de vedere calitativ. Costurile au o influenţă normală economic şi mai mică în intensitate decât influenţa favorabilă a preţului, ceea ce denotă starea de echilibru financiar la acest nivel al activităţii.

preţurile de vânzare au fost mai mari faţă de nivelul precedent la sortimentele care deţin ponderea majoritară în cifra de afaceri şi au determinat creşterea masei profitului aferent vânzărilor. Această situaţie poate fi determinată de îmbunatăţirea calităţii produselor, caz în care aprecierea este pozitivă, de raportul cerere – ofertă sau de inflaţie.Măsuri care să conducă la majorarea marjei brute:

intensificarea activităţii promoţionale ; efecturea unor studii de piaţă prin care să se urmărească preferinţele consumatorilor; personalizarea şi diversificarea gamei de produse; reducerea costurilor fără a afecta calitatea produselor şi în acelaşi timp creşterea

preţurilor, dar numai în cazul în care este îmbunătăţită calitatea produselor; modificarea structurii CA în favoarea unor produse cu o marjă de profit superioară celei

medii pe întreprindere.

24

2.6. Analiza rezultatului exploatării

Indicatori 2008 20091. Venituri exploatare

114.454.121140.976.922

2. Rezultat exploatare 8.536.310 5.993.186

3. Rezultat exploatare la 1 leu venituri din exploatare (pr) =2/1

0,074 0,042

4. Numar mediu de salariati (Ns) 882 8745. Productivitatea anuala (Wa) =1/4 129.766,5 161.300,8

∆ Rexpl = Rexpl 1 – Rexpl 0= -2.543.124

Se constată reducerea rezultatului exploatării în perioada analizată cu 2.543.124 lei. Rezultatul exploatării este format din rezultatul aferent CA (analizat mai sus) şi din rezultatul din alte activităţi de exploatare. La această evoluţie au contribuit în sensuri şi cu intensităţi diferite următorii factori de influenţă. Astfel:

modificarea numărului de salariaţi în sensul reducerii cu 8 salariaţi în exerciţiul financiar 2009 a avut o influenţă nefavorabilă asupra rezultatului exploatării, determinând scăderea acestuia cu 82.543.124 lei;

productivitatea anuală, a contribuit la modificarea rezultatului exploatării în sensul creşterii cu. 31534,3 lei ca urmare a majorarii valorii sale de la 129.766,5 lei/salariat în 2008 la 161.300,8 lei/salariat în 2009;

profitul la un leu venit din exploatare are influenţa negativă cea mai puternică asupra rezultatului exploatarii determinând scaderea acestuia.

Factorii care au determinat modificările elementelor componente ale fenomenului : Numărul mediu de salariaţi s-a modificat în sensul reducerii cu 8 salariati . Acest lucru se

întamplă atunci când:- se închide o linie tehnologică sau are loc o mişcare accentuată de personal din motive

ce ţin direct de opţiunea salariaţilor;- supradimensionare a activităţii ar determina creşteri exponenţiale ale cheltuielilor fixe

ceea ce contribuie la înregistrarea unor pierderi relative. De aceea preocuparea managementului trebuie să fie întotdeauna de menţinere a unei dimensiuni a activităţii a cărei gestiune să nu implice creşteri exponenţiale ale costurilor;

- scade cererea de produse care duce la folosirea la o capacitate mai mică a utilajelor direct productive implicând un număr mai mic de muncitori.

Urmărind evoluţia productivităţii muncii constatăm o îmbunătăţire din acest punct de vedere a situaţiei întreprinderii. La aceasta au contribuit unul sau mai mulţi factori precum: introducerea progresului tehnic, promovarea managementului ştiinţific, a cointeresării materiale, reducerea numărului de salariaţi, scăzând astfel şi cheltuielile de personal;

25

Profitul la un leu venit din exploatare  a scăzut şi prin urmare a avut o influentţă nefavorabilă asupra rezultatului exerciţiului. Acest fapt se datorează scăderii rezultatului exploatării şi a veniturilor din exploatare şi creşterea cheltuielilor din exploatare.

Măsuri care să conducă la cresterea Rezultatului exploatarii: stoparea mişcării personalului (lipsa de experienţă în muncă); mecanizarea, automatizarea muncii; acordarea unor bonificări personalului direct productiv, care să încurajeze productivitatea

muncii; obţinerea unor produse superioare calitativ.

2.7. Analiza rezultatului exerciţiului

Indicatori 2008 20091. Venituri totale (Vt) 117.369.576 144.860.766

2. Numar mediu de salariati (Ns) 882 8743. Rezultatul brut la 1 leu venituri (pr) 13,7 24,24. Rezultatul brut la 1 leu venituri recalcultat ( rpr)

- 13,7

5. Timpul mediu pe un salariat (ore) (th) 1.760 1.848

6. Fond total de timp de munca(om-ore) Th

1.552.320 1.615.152

7. Productivitatea orara (Wh) 75,6 89,6

Venituri Venituri gi (Vi / ∑Vi)

Ri Pr i

2008 2009 2008 2009 2008 2009 2008 2009Exploatare 114.454.121 140.976.922 97,5% 97,3% 8.536.310 5.993.186 0,05 0,04

Financiare 2.915.455 3.883.844 2,5% 2,7% 745.147 81.006 0,25 0,02

Extraordinare - - - - - - - -

Total 117.369.576 144.860.766 100% 100% 9.281.457 6.074.192 0,30 0,06

= -3.207.265

1. = 665.286.798

1.1 = 65.076.359,04

1.1.1. = -14.582.937,6

1.1.2. = 79.659.296,64

1.2 = 297.734.976

2. = 1.521.038.043

26

2.1 ∆ gi =Vt1 ( rpr 1 – pr 0 ) = 0 2.2 ∆ pri = Vt1 (pr 1 - rpr) = 1.521.038.043

Se constată reducerea rezultatul exercitiului cu 3.207.265 lei. La această modificare factorii de influenţă au următoarele contribuţii: modificarea veniturilor totale în sensul creşterii de la 117.369.576 lei în anul precedent

la 144.860.766 în anul analizat, a avut o influenţă favorabilă asupra rezultatului exerciţiului.Aceasta se datorează următorilor factori de influenţă indirecţi :

1. timpului în om-ore  are o influenţă favorabilă asupra veniturilor totale şi implicit asupra rezultatului exerciţiului . Aceasta se datorează următorilor factori de influenţă asupra timpului în om-ore şi indirect asupra rezultatului exerciţiului  :

- numărului de salariaţi care, ca urmare a reducerii de la 882 la 874 în anul curent, influenţează negativ rezultatul exerciţiului determinând scăderea acestuia cu 14.582.937,6 lei- timpului de lucru în ore pe salariat, are o influenţă favorabilă asupra rezultatul exerciţiului, contribuind la creşterea acestuia cu  79.659.296,64 lei

2. productivitatea orară a determinat modificarea rezultatului exerciţiului în sensul majorării cu 297.734.976lei. ca urmare a creşterii sale de la 75,6 lei/ora la 89,6 lei/ora în 2009.

profitul mediu la 1 leu venit total, a contribuit la modificarea rezultatului exerciţiului în sensul creşterii cu 1.521.038.043 lei. Aceasta se datorează următorilor factori de influenţă :

- structura veniturilor nu a avut nici o influenţă asupra profitului mediu la 1 leu venit total ;- profitul mediu la 1 leu venit pe categorii de venituri a influenţat negativ profitul mediu la 1 leu venit total şi prin urmare şi rezultatul exerciţiului.

Factorii care au determinat modificările elementelor componente ale fenomenului: Veniturile totale s-au modificat în sensul creşterii, acest lucru se întamplă atunci când firma reuşeşte să-şi valorifice mai bine produsele prin comercializarea unei cantităţi mai mari sau prin creşterea preţului de vânzare ca urmare a inflaţiei, a raportului cerere-ofertă sau a îmbunătăţirii calităţii. Analizând descompunerea veniturilor în cei doi factori de influenţă, observăm că această evoluţie se datorează creşterii productivităţii orare şi a creşterii timpului mediu pe salariat . În concluzie, salariaţii au lucrat eficient. Analizând profitul mediu la un leu venit total observăm că aceasta s-a modificat în sens favorabil întreprinderii, acest lucru se datorează în totalitate modificării profitului mediu pe categorii de activităţi.

Măsuri care să conducă la creşterea rezultatului exerciţiului:

managementul ar trebui să acorde o atenţie deosebită gestionării resurselor umane astfel încât să obţină o productivitate a muncii cât mai mare şi să evite pe cât posibil creşteri exponenţiale ale elementelor de cheltuieli şi mai ales a cheltuielilor de personal care deţin o pondere însemnată în total cheltuieli din exploatare;

trebuie găsite modalităţi de diminuare a cheltuielilor din exploatare sau de păstrare a lor la un nivel constant în cazul în care se nu se doreşte extinderea activităţii, iar dacă se doreşte acest lucru , investiţia trebuie integrată cât mai repede şi trebuie eficientizată;

trebuie să se ţină cont de faptul că o situaţie normală în întreprindere, având în vedere obiectul de activitate al firmei, este atunci când veniturile din exploatare deţin ponderea cea mai însemnată în total venituri;

atâta timp cât managementul consideră că rezultatul muncii salariaţilor poate fi valorificat pe piaţă ar trebui să existe mai multă preocupare pentru exploatarea timpului de lucru astfel încât aceste influenţe, la un loc cu influenţele productivităţii muncii să conducă la creşterea profitabilităţii afacerii.

27

2.8. Analiza ratelor de rentabilitate2.8.1.Analiza rentabilităţii veniturilor totale întreprinderii

Indicatori 2008 20091. Venituri totale 117.369.576 144.860.7662. Cheltuieli totale 105.917.811 134.983.7363. Venitul total recalculat - 129.336.6264. Cheltuieli totale recalculate - 124.984.9415. Profitul brut al exercitiului 9.281.457 6.074.1926. Rata rentabilitatii veniturilor 7,9 4,27. Ip - 109%8. Ic - 108%

∆Rv = Rv1 - Rv0 = -3,7%

Se constată reducerea ratei rentabilităţii veniturilor în perioada analizată cu 3,7 %. La această scădere au contribuit următorii factori de influenţă după cum urmează:

structura veniturilor determină o diminuare a rentabilităţii veniturilor, ceea ce înseamnă că structura acestora s-a modificat în sensul reducerii ponderii acelor venituri care se obţin cu o rentabilitate unitară mai mare decât media pe întreprindere; în acest caz înseamnă că managementul nu e preocupat de asigurarea continuităţii activităţii şi luând în considerare şi faptul că nu degajă o rentabilitate unitară mai mare decât media pe întreprindere putem aprecia activitatea managementului drept una nu foarte performantă;

Măsuri care să conducă la creşterea ratei rentabilităţii veniturilor: managementul trebuie să schimbe actuala politica de conducere a afacerii, deoarece

aceasta nu se dovedeşte a fi viabilă; managementul trebuie să se preocupe în permanenţă de asigurarea continuităţi activităţii; intensificarea efortului promoţional şi îmbunătăţirea calitativă a produselor.

2.8.2.Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Indicatori 2008 2006Cifra de afaceri 97.155.180 129.120.065Cheltuieli totale aferente CA 89.818.303,7 123.510.118,4CA recalculata - 118.458.775,2Cheltuieli totale aferente CA recalculate

- 113.312.035,2

Rezultat aferent CA 8.536.310 5.993.186Rata rentabilitatii comerciale 7,9 % 3,7%Ip - 109%Ic - 108%∆Rrc = Rrc1 – Rrc0 = - 4,9 %

28

La societatea analizată se constată că rata rentabilităţii comerciale s-a redus cu 4,9%. La această evoluţie au contribuit în sensuri şi cu intensităţi diferite următorii factori de influenţă. Astfel:- modificarea structurii veniturilor totale a avut o influenţă negativă asupra ratei rentabilităţii comerciale, determinând reducerea acesteia;- costul unitar  a dus la modificarea ratei rentabilităţii comerciale în sensul diminuării, având o influenţă nefavorabilă normală.

2.8.3.Analiza rentabilităţii economice a întreprinderii

Indicatori 2008 2009Cifra de afaceri 97.155.180 129.120.065Cheltuieli totale aferente CA 89.818.303,7 123.510.118,4CA recalculata - 118.458.775,2Cheltuieli totale aferente CA recalculate

- 113.312.035,2

Rezultat aferent CA 8.536.310 5.993.186Rata rentabilitatii comerciale(P/CA)

7,9 % 3,7%

Active totale (At) 114.154.640 244.572.915Rata rentabilitatii economice 6,7% 1,9%CA/At 0,85 0,52Ip - 109%Ic - 108%

∆Re = Re1 – Re0 = -6 % La societatea analizată se constată că rata rentabilităţii economice s-a redus cu 6%. Scăderea se datorează atât numărului de rotaţii dar şi rentabilităţii comerciale, astfel:

modificarea numărului de rotaţii al activului total în sensul scăderii a dus la diminuarea rentabilităţii economice;

rentabilitatea comercială a avut o influenţă nefavorabilă economic ducând la reducerea rentabilităţii economice . Au contribuit la această influenţă următorii factori :

- modificarea structurii veniturilor totale a avut o influenţă negativă asupra ratei rentabilităţii economice, determinând reducerea acesteia ;- costul unitar  a dus la modificarea ratei rentabilităţii economice în sensul diminuării, având o influenţă nefavorabilă normală.

Măsuri care să conducă la creşterea ratei rentabilităţii veniturilor: managementul trebuie să schimbe actuala politica de conducere a afacerii, deoarece

aceasta nu se dovedeşte a fi viabilă; managementul trebuie să se preocupe în permanenţă de asigurarea continuităţii activităţii; intensificarea efortului promoţional şi îmbunătăţirea calitativă a produselor; adaptarea politicilor comerciale în vederea creşterii eficienţei vânzărilor.

2.8.4.Analiza rentabilităţii financiare a întreprinderii

29

Indicatori 2008 2009Cifra de afaceri 97.155.180 129.120.065Cheltuieli totale aferente CA 89.818.303,7 123.510.118,4Venituri totale 117.369.576 144.860.766Kapitaluri proprii 82.617.598 211.315.024Active totale 114.154.640 244.572.915Rezultatul net al exercitiului (Profit)

7.678.360 4.783.171

Rata rentabilitatii financiare 9,29% 2,26%VT/AT 1,02 0,59AT/Kp 1,38 1,15Pn/VT 0,06 0,03Ip - 109%Ic - 108%∆Rfin = Rfin1 – Rfin0 = -7,03%

Analizând comparativ cele două perioade, se observă că rata rentabilităţii financiare a scăzut de la o perioadă la alta cu 7,03 %, ceea ce reprezintă o situaţie nefavorabilă.

Măsuri care să conducă la creşterea ratei rentabilităţii financiare: atenţie sporită cu privire la gradul de îndatorare în vederea stabilirii unei structuri

financiare care să permită desfaşurarea în bune condiţii a activităţii; eficientizarea utilizării activelor totale care să ducă la creşterea vitezei de rotaţie a

activelor; managementul trebuie să fie permanent preocupat de asigurarea continuităţii activităţii şi

de desfăşurarea activităţii întreprinderii în condiţii de eficienţă economică; creşterea eficienţei activităţii de exploatare prin controlul costurilor şi implementarea

unei politici de preţuri adecvate .

CAPITOLUL III : Informaţia contabilă privind rezultatul – prezentare, valorificare

3.1. Rezultatul contabil între informaţia de rentabilitate şi informaţia de lichiditate a întreprinderii

În contextul economiei de piaţă asistăm la deplasări structurale de anvergură din punct de vedere financiar, atenţia fiind polarizată în mod deosebit de finanţele microeconomice, de gestiunea financiară a întreprinderilor. în analiza şi controlul activităţii lor, prin mijloace exclusiv financiare, se apreciază că esenţial este de a lua în considerare trei mari dimensiuni:7

profitabilitatea (rentabilitatea); modul de gestiune al activelor;

30

modul de finanţare al activelor.Acestora li se adaugă o a patra dimensiune menită a pune în evidenţă capacitatea

întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen lung şi cele pe termen scurt faţă de creditorii săi, fiind în acelaşi timp şi expresia modului de înfăptuire a echilibrului financiar.

Puncte de vedere în ceea ce priveşte modul de construire a indicatorilor în cauză sunt diferite, părerile convergând unanim spre utilizarea ratelor, lucru acceptat atât de teoria cât şi de practica financiară. Aceasta cu toate că se recunoaşte că nu este singura modalitate de a analiza situaţia financiară a întreprinderii.

Rata, provenind de la latinescul „ratio, înseamnă un raport între două mărimi coerente cu mare valoare informaţională. Raţiile permit aprecierea performanţelor procedând la o confruntare între:

un indicator de rezultate; un indicator privitor la fluxul global al activităţii sau la valoarea mijloacelor puse în

aplicare pentru obţinerea rezultatului considerat.Interpretarea în procesul conducerii nu trebuie să fie rigidă, să nu se facă izolat, ci în

contextul infrastructural al ei. Prin rate se examinează stări şi echilibre ale unei dezvoltări, se supraveghează parametrii de funcţionare a sistemului.

Analiza financiară prin intermediul ratelor presupune luarea în considerare a unor indicatori selectivi, cu o mare putere de sintetizare şi generalizare a fenomenului financiar.

Apar însă diferite păreri în privinţa modului de structurare a indicatorilor. De pildă, în literatura de specialitate americană se întâlneşte opinia utilităţii structurării acestor rate în:

rate ale lichidităţii; rate ale capacităţii de finanţare; rate ale gestionării activelor; rate ale rentabilităţii; rate ale creşterii;rate ale valorii întreprinderii.

_____________________________7.Claudia Burtescu „ Rezultatul exerciţiului”, Ed. Independenţa Economică, Bucureşti, 2002, pag. 172

Din această structurare reiese faptul că, în managementul financiar american, se acordă prioritate lichidităţii întreprinderii, respectiv capacităţii sale de a onora obligaţiile pe termen scurt, caexpresie concentrată a modului în care se înfăptuieşte echilibrul financiar, precum şi a modului de gestionare a activelor, ca factor cauzal al gradului de lichiditate. Acest aspect nu exclude însă şi nu diminuează importanţa celorlalte rate, respectiv ale capacităţii de finanţare precum şi ale profitabilităţii.

Profitul rezultă dintr-un ansamblu de activităţi şi operaţiuni ce concură la îndeplinirea obiectivelor asumate de întreprindere. Prin urmare, el reprezintă pentru întreprindere, în egală măsură, o sarcină (obligaţie), un mijloc, un semnal (informaţie) şi un rezultat al acţiunilor concertate pe care aceasta le realizează în virtutea manifestării funcţiilor sale.8

Drept consecinţă, indicatorii randamentului financiar şi rentabilităţii au rolul de a releva tocmai aceste aspecte şi de a servi actul conducerii tocmai prin „furnizarea celor mai relevante informaţii cu privire la profit şi profitabilitate.

3.1.1..Indicatori ai randamentului financiar

31

Cei mai reprezentativi indicatori ai randamentului sunt:

a) Rata profitului brut R=

R0=

R1=

b) Rata profitului net R=

R0=

R1=

Cei doi indicatori relevă analistului proporţia (marja) pe care profitul o deţine în totalul încasărilor întreprinderii. în egală măsură, reflectă randamentul financiar al întreprinderilor, relevând câte unităţi monetare reprezentând profit revin pe o unitate monetară încasată.

Rata profitului exprimă eficienţa politicii comerciale şi de preţuri promovată de întreprindere. Analizată în dinamică nivelul este considerat optim dacă prezintă o evoluţie crescătoare.Este utilă compararea cu media ratelor profitului pe ramură sau economie. Când rata profitului este superioară sau la nivelul mediei înseamnă că întreprinderea ocupă o poziţie bună în ceea ce priveşte performanţa. Când nivelul este inferior mediei peeconomie sau ramură, întreprinderea trebuie să acţioneze asupra politicii de preţ şi a celei de distribuţie.

_________________________8. M. Niculescu, „Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag.287

c) Coeficientul (marja) cheltuielilor financiare, menit să reflecte ponderea pe care cheltuielile financiare ale exerciţiului o deţine în cifra de afaceri.

R =

R0=

R1=

În cheltuielile financiare sunt luate în considerare toate cheltuielile la care este supusă întreprinderea, ca urmare a contractării de împrumutului pe termen lung şi scurt, imputabile -exerciţiului financiar. El relevă practic „costul resurselor împrumutate şi, în acelaşi timp, capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi astfel de cheltuieli din încasările proprii.

Pentru a-i aprecia nivelul se compară cu dobânda medie pe economie iar evaluarea ei se face astfel:

32

când marja cheltuielilor financiare este mai mare decât dobânda medie înseamnă că întreprinderea are o politică financiară deficitară iar creditele contractate sunt scumpe (nu

are capacitate de negociere a creditelor sau are o situaţie financiară nefavorabilă şi acest lucru atrage la dobândă o marjă suplimentară de risc percepută de creditori).

în dinamică, valorile înalte ale acestui indicator demonstrează regresul rezultatelor şi indicatorilor de rentabilitate ca urmare a politicii financiare costisitoare promovate de întreprindere.

d) Coeficientul (marja) resurselor destinate autofinanţării

R =

Scoate în evidenţă capacitatea întreprinderii de a procura resurse pentru autofinanţare din încasările proprii. Trebuie precizat că la cifra de afaceri se vor lua în considerare amortismentul exerciţiului, rezervele afectate autofinanţării, precum şi beneficiul net nedistribuit rămas pentru autofinanţarea întreprinderii.

Toţi aceşti indicatori sunt în măsură să releve analistului capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri băneşti interne pe seama cărora să se asigure reînnoirea activelor întreprinderii, dezvoltarea activităţii prin noi investiţii, dar şi posibilitatea distribuirii de noi dividende acţionarilor săi.

3.1.2..Indicatorii rentabilităţii

În această grupă de indicatori sunt încadraţi indicatorii construiţi după relaţia cu caracter

general: .

a) Rata rentabilităţii capitalului total, determinată în contabilitatea americană pe două nivele, prima numită „operating profit return stabilită după relaţia de calcul:

R=

R0=

R1=

Ambele rate ale rentabilităţii au o tentă mai mult economică decât financiară, motiv pentru care ne apare mai de grabă ca un indicator al randamentului financiar al capitalului total. În acest context, se apreciază că indicatorul reflectă capacitatea capitalului total de a produce profit, motiv pentru care americanii fac uz de noţiunea de „randament, iar francezii de „rentabilitate economică brută sau netă.

Rata rentabilităţii economice arată eficienţa utilizării activelor şi prezintă valori diferite în funcţie de sectoarele economiei naţionale. Nivelul ei trebuie comparat cu rata dobânzii din economie, astfel:

33

când nivelul ratei rentabilităţii economice este inferioară ratei dobânzilor înseamnă că întreprinderea înregistrează pierderi întrucât ar câştiga mai mult păstrându-şi disponibilul la bancă;

când nivelul este superior ratei dobânzilor înseamnă că întreprinderea îşi utilizează eficient resursele de care dispune. Apare astfel, efectul de pârghie prin faptul că diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii la capitalul împrumutat suplimentează remunerarea capitalurilor proprii.

Această rată se mai formează şi din rata rentabilităţii comerciale şi din numărul de rotaţii pe care-1 face activul în cursul exerciţiului, aceste două componente contribuind diferit la formarea ei, astfel:

în ramurile cu rotaţie mare a activului acesta este factorul hotărâtor în formarea rentabilităţii economice;

în ramurile în care activul înregistrează valori mari şi numărul de rotaţii este mic, rolul hotărâtor în formarea ratei rentabilităţii revine ratei rentabilităţii comerciale.

b) Rata rentabilităţii capitalului propriu, numită, în contabilitatea americană, „return on investment sau „return on equity, este stabilită după relaţia de calcul:

R =

R0=

R1=

Acest indicator are o tentă financiară pură şi că el este cel care dă de fapt expresie rentabilităţii capitalului. Este extrem de folosit în practica firmelor din ţările cu economie de piaţă consacrată şi recunoscut ca un indicator al eficacităţii cu care administratorii întreprinderii utilizează mijloacele puse la dispoziţia lor.

Indicatorul este un important mijloc de analiză şi control al gestiunii întrucât se considera că rentabilitatea întreprinderii este într-o bună măsură efectul productivităţii capitalului.

Rata rentabilităţii financiare indică şi remunerarea potenţială a acţionarilor. Din punct de vedere al acţionarilor această rată poate fi comparată cu alte rate de remunerare din economie cum ar fi: rentabilitatea de pe piaţa de capital (care este riscantă) sau rata dobânzii (risc mai mic).9

Faptul că productivitatea capitalului devine unul din factorii esenţiali ai rentabilităţii întreprinderii este relevat de corelaţia:

Rata rentabilităţii = Marja profitului * Productivitatea * Efectul pârghieiRentabilitatea capitalului propriu este considerat indicatorul cel mai sintetic întrucât

permite măsurarea capacităţii şi implicit a capitalului propriu, de a aduce profit net (beneficii). în acelaşi timp este indicatorul cel mai demn de luat în seamă de către investitori atunci când se apreciază potenţialul financiar al unei întreprinderi şi implicit valoarea ei de piaţă.

De asemenea, în literatura de specialitate franceză întâlnim aprecieri asupra performanţelor întreprinderilor punând în discuţie:

ratele de marjă ce iau în considerare fluxul global al activităţii şi, ratele de rentabilitate şi randament.

Este uşor de restabilit o legătură între aceste două tipuri de indicatori graţie combinaţiilor dintre rate.

34

Ratele de marjă permit aprecierea, într-un mod mai mult sau mai puţin extensiv a „eficacităţii de care întreprinderea dă dovadă în conduita activităţii sale comerciale; după o expresie des utilizată, ele semnifică „profitabilitatea sa.10

Marja este o diferenţă dintre un flux de rezultate şi o categorie de cheltuială sau cheltuieli. Cele mai cunoscute marje sunt soldurile intermediare de gestiune calculate cu ajutorul TSIG. Metoda ratelor este tipică analizei financiare.

Ratele marjelor se construiesc prin raportarea unui rezultat (sold intermediar de gestiune) la un altul situat pe un nivel inferior. Acesta din urmă încorporează o cheltuială (sau cheltuieli) suplimentară în raport cu rezultatul utilizat la numărătorul raportului.

Rm =

Plecând de la modul de calcul se precizează ca favorabile întreprinderii acele rate care sunt în dinamică crescătoare. Aceasta înseamnă că ponderea rezultatului de la numărător în rezultatul de la numitor creşte, ceea ce este echivalent cu scăderea ponderii categoriei de cheltuială în rezultatul de nivel inferior (care scade din acesta pentru a obţine rezultatul de nivel superior).

În concluzie creşterea ratei semnifică creşterea eficienţei economice.Principalele rate ale marjelor şi semnificaţiile economice ale lor sunt:

M1 =

M1.0=

M1.1=

_____________________________9.Claudia Burtescu „ Rezultatul exerciţiului”, Ed. Independenţa Economică, Bucureşti, 2002, pag. 17410. M. Niculescu, „Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag.291

Măsoară dimensiunea (ponderea) marjei comerciale în cifra de afaceri. Este un indicator specific întreprinderilor care vând marfa în aceeaşi stare care au cumpărat-o (întreprinderile comerciale). Marja comercială este un indicator sinonim adaosului comercial utilizat de firmele româneşti (dar recalculat prin procedeul sutei mărite), acesta pentru că adaosul în terminologia românească se adaugă la costul de cumpărare al mărfurilor faţă de care estecalculat. Marja comercială se calculează scăzând din valoarea cifrei de afaceri costul de cumpărare al mărfurilor. În consecinţă creşterea acestei rate o înregistrăm numai atunci când costul de cumpărare se va reduce, aspect ce se poate obţine prin alegerea mai bună a furnizorilor, obţinerea de discounturi, aprovizionări directe de la furnizori, evitându-se verigile intermediare etc.

M2 =

M2.0 =

M2. 1 =

Este un indicator utilizat de întreprinderi indiferent de sectorul în care acţionează, dar cu valori diferite funcţie de acesta. Astfel rata va avea valori mai mari în întreprinderile din industrie, prestările de servicii, etc. şi valori reduse în sectoarele în care intrările de la terţi au valori mari (comerţ).

35

Indicatorul măsoară contribuţia întreprinderii la sporirea valorii produsului ce va fi vândut, adică ponderea valorii nou create de întreprindere (care se adăugă la consumurile de la terţi).

Valoarea adăugată se calculează scăzând din producţia exerciţiului (sau cifra de afaceri) consumurile de la terţi (adică valoarea creată de alte întreprinderi). în consecinţă se apreciază pozitiv valori ale ratei crescătoare în timp sau superioare mediei ramurii în care firma acţionează, aceasta semnificând o creştere a eficienţei economice, a randamentului cu care firma foloseşte materiile prime, materialele energia, combustibilul etc. Având în vedere că valoarea adăugată exprimă remunerarea de către întreprindere a unor factori de producţie (munca, capitalul) şi a statului, rezultă că dinamicile crescătoare ale ratei mai pot semnifica şi creşterea capacităţii întreprinderii de a spori remunerarea muncii, capitalului şi statului. Unii autori consideră că indicatorul ar mai exprima performanţele economice ale firmei pe plan industrial şi comercial.

M3=

M 3.0 =

M 3.1 =

Dacă valoarea adăugată reprezintă remunerarea salariaţilor, capitalului şi statului şi cum excedentul brut din exploatare se obţine scăzând din valoarea adăugată cheltuielile de personal impozitele şi taxele, rezultă că semnificaţia excedentului brut al exploatării este de contribuţie a capitalului la sporirea valorii întreprinderii.

Rata excedentului brut al exploatării va exprima valoarea relativă a contribuţiei capitalului la sporirea valorii întreprinderii (relativă la cifra de afaceri). Rata excedentului brut din exploatare este optimă atunci când va creşte de la un exerciţiu la altul, acesta semnificând creşterea remunerării capitalurilor investite în întreprindere, şi nu în ultimul rând capacitatea întreprinderii de a asigura dezvoltarea capitalului tehnic al firmei. Concret, această rată va creşte când întreprinderea asigură o dinamică mai accelerată pentru cifra de afaceri şi valoarea adăugată în raport cu dinamica cheltuielilor de personal (impozitele şi taxele sunt un factor exogen întreprinderii, aceasta neputându-le controla). Această situaţie pe fondul creşterii productivităţii muncii şi a creşterii gradului de utilizare a materiilor prime, materialelor, energiei, combustibilului etc.

Rata excedentului brut al exploatării mai exprimă contribuţia activităţii de exploatare (fără a deduce influenţa politicii de amortizare) la obţinerea rezultatului. De fapt după unii economişti ar fi prima rată de rentabilitate cu semnificaţii în acest sens.

M4 =

M 4.0 =

M 4.1 =

Exprimă nivelul remunerării capitalului investit în firmă faţă de sursa (valoarea) ce stă la baza acestei remunerări. Excedentul brut al exploatării este parte componentă a valorii adăugate alături de cheltuielile de personal şi impozite şi taxe. Semnificaţia sa este: cât din valoarea adăugată creată de întreprindere rămâne la dispoziţia ei după plata salariilor şi impozitelor (cu excepţia impozitului pe profit). Este evident că trebuie apreciată situaţia în care rata de la un an la altul creşte, aceasta implicând automat o creştere a capacităţii de dezvoltare a firmei în viitor.

36

Între ratele M2, M3 şi M4 există o relaţie directă. M3 = M2 x M4; adică:

Aceasta înseamnă că partea din cifra de afaceri care rămâne la dispoziţia întreprinderii (EBE) este în funcţie (şi variază în proporţie directă) cu creşterea capacităţii firmei de a crea valoare nouă şi respectiv de modul cum aceasta din urmă este repartizată către stat (sub forma impozitelor şi taxelor) şi respectiv către personalul angajat sub forma salariilor.

M5 =

M 5.0 =

M 5. 1 =

Indică ponderea profitului şi amortizării în cifra de afaceri sau altfel spus capacitatea întreprinderii de a degaja noi surse de finanţare. Totodată rata ne indică cât din cifra de afaceri poate aloca firma (potenţial) pentru a-şi asigura dezvoltarea sau pentru menţinerea ei (profitul ar asigura dezvoltarea iar amortizarea ar menţine-o). Teoretic ne dă valoarea maximă a investiţiilor pe care firma le poate susţine (finanţa) din surse proprii. Maximizarea valorii ratei (creşterea ratei în dinamică) indică sporirea potenţialului ei de dezvoltare. De fapt analiza trebuie să cerceteze şi modul în care firma îşi menţine standingul dezvoltării prin amortizare şi cu cât poate contribui la viitoarea dezvoltare prin profitul exerciţiului. Pentru aceasta se recurge la

M6 =

M 6.0 =

M 6.1 =

Această rată indică capacitatea firmei de a degaja noi surse pentru a finanţa dezvoltarea viitoare. Creşterea ratei semnifică, în mod evident, şi creşterea capacităţii firmei de a finanţa din profit noi investiţii de exploatare, strategice sau de echilibru. De remarcat că indicatorul ia în considerare rezultatele politicii de exploatare, a celei de finanţare, a operaţiilor cu caracter excepţional, dar nu şi ale politicii fiscale (impozitul pe profit) sau ale celei de dividende promovate de firmă, care pot aduce modificări importante în ceea ce priveşte dimensiunea profitului alocat pentru dezvoltarea viitoare a firmei.

Ratele de randament raportează un indicator de rezultat la o evaluare a „capitalului economic pus în aplicare de întreprindere şi presupus a reprezenta în mod mai mult sau mai puţin extensiv „instrumentul său de lucru, astfel:

M7 =

EBE exprimă capacitatea întreprinderii de a remunera capitalul investit în firmă şi alocat activităţii de exploatare. In consecinţă este logic ca întreprinderea să analizeze şi relativ această remunerare, raportând-o la capitalul de exploatare.

37

Capitalul de exploatare înseamnă nu numai imobilizările alocate exploatării dar şi fondul de rulment (fondul de rulment măsoară dimensiunea capitalului permanent alocat pentru finanţarea exploatării).

De fapt aceasta indică cât din capitalul de exploatare se amortizează în cursul exerciţiului, adică se recuperează, din excedentul brut al exploatării.Este evident că atunci când rata va fi mai mare cu atât mai repede va fi amortizat capitalul de exploatare. Indicatorul poate fi utilizat nu numai de întreprindere dar şi de acţionari pentru a vedea capacitatea firmei de a degaja venituri, care să asigure dezvoltarea firmei în viitor.

M 8.0 =

M8 = M 8.1 =

M 9.0 =

M9= M 9.1 =

Rate M8 şi M9 sunt două forme ale rentabilităţii economice. Ele măsoară profitabilitatea activului adică rezultatele degajate din diversele utilizări spre care întreprinderea îşi îndreaptă capitalurile. Diferenţa dintre ele apare în ceea ce priveşte numărătorul utilizat, adică rezultatul.Pentru că primul raport lucrează cu rezultatul exploatării el va exprima gradul de remunerare al activului de către activitatea de exploatare - dominantă ca dimensiune în întreprindere.

Rata M8 este impropriu calculată (sau altfel spus are rezultate puţin semnificative). Aceasta pentru că nu toate activele sunt folosite în exploatare (de exemplu o parte a activului se află sub formă de titluri de valoare şi disponibilităţi adică investiţii de echilibru, afectate activităţii financiare a firmei) şi ca atare este eronat să comparăm rezultatul exploatării cu activele afectate operaţiilor financiare (ca parte a activului total) care determină propriile lor venituri şi cheltuieli şi în final un rezultat, fără să-1 luăm şi pe acesta în considerare. Drept pentru care considerăm mai exactă rata

M8* =

Prin prisma corectitudinii calculului rata M9 pare mai judicios calculată ea comparând rezultatul exerciţiului - provenind din activităţi de exploatare, financiare, extraordinare cu toate activele firmei - indiferent de categoria de activitate către care au fost alocate. Indicatorul M 9

este interesant pentru că dă posibilitatea firmei să analizeze în ce sens se abate rentabilitatea operaţiunilor de exploatare, financiare în raport cu această rată M9, considerată medie, şi astfel să acţioneze asupra acelei categorii de operaţiuni pentru a diminua cheltuielile presupuse, astfel încât rentabilitatea să se aproprie de medie sau să o egaleze.

M9 poate fi utilizat în comparaţii între întreprinderi sau pentru comparaţii cu media pe ramură sau subramură, deşi rezultatele pot fi alterate de faptul că firmele în vederea consolidării profitului şi maximizării profitului îşi dezvoltă activităţi în două sau chiar mai multe ramuri ale economiei, ramuri care presupun în mod inerent rate de rentabilitate economică (gen M8 şi M9) foarte diferite ca dimensiune.

M8 şi M9 semnifică întotdeauna eficienţa utilizării activului obiectivul întreprinderii în privinţa lor fiind creşterea lor de la an la an.

Ratele de rentabilitate se înscriu într-o perspectivă mai pronunţat financiară pentru că raportează indicatori de rezultate la indicatori cu privire la valoarea resurselor puse în lucru. în această optică, informaţia cea mai sintetică este furnizată de:

38

M10 =

M 10.0 =

M 10.1 =

care apare ca expresie a rentabilităţii financiare, ca expresie a ratei profitului. Rata M10

corespunde în mod egal noţiunii „return on investment sau celei de „return on equity utilizate în literatura de specialitate engleză.

Pentru o bună comparare a indicatorilor de performanţă a diferitelor societăţi în cadrul aceleiaşi perioade, precum şi a indicatorilor unei societăţi de la o perioadă la alta se utilizează rezultatul pe acţiune.

Rezultatul pe acţiune - de bază se calculează conform prevederilor IAS 33 „Rezultatul pe acţiune raportând profitul sau pierderea netă aferentă exerciţiului, corespunzătoare acţionarilor comuni, la media ponderată a acţiunilor comune în circulaţie în exerciţiul respectiv.11

_____________________________11. M. Ristea, „ Contabilitatea rezultatului întreprinderii”, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag. 298

Pentru calculul rezultatului pe acţiune - diluat, profitul net corespunzător acţionarilor comuni şi media ponderată a acţiunilor în circulaţie se ajustează Cu influenţele tuturor acţiunilor comune potenţiale diluante.

Evoluţia acestui indicator este atent urmărită de investitorii prezenţi şi potenţiali.Calculând rezultatul pe acţiune s-a găsit o modalitate de uniformizare a profiturilor în

scopul obţinerii unei baze comune de comparaţie.

3.2.Previzional în contul de rezultate. Aşezarea contului de rezultate în sfera controlului de gestiune

Într-o economie dinamică, contabilităţii financiare nu i se mai cer doar informaţii care să caracterizeze şi să descrie trecutul unei întreprinderi. Nu de puţine ori se spune că prezentul îşi are izvorul în trecut, iar viitorul în prezent.

În doctrina contabilă, precum şi în practica de contabilitate a mai multor ţări, a fost concepută alternativa conturilor previzionale. Ele au menirea de a furniza, trimestrial, informaţia previzională privind activul şi pasivul, cheltuielile şi veniturile. In plan funcţional, o asemenea informaţie se delimitează ca un instrument de prevenire a dificultăţilor cu care se poate confrunta o întreprindere şi de dirijare a eforturilor. „Orice management contabil care îşi propune gestiunea performantă trebuie să accepte documentele financiare previzionale.”12

Din punct de vedere metodologic conturile previzionale se bazează pe analiza trecutului contabilităţii financiare şi se articulează la sistemul de bugetare al întreprinderii. Aceste conturi preiau informaţia privind trecutul din contabilitatea financiară pe care o corelează şi fundamentează în raport cu informaţia previzională regăsită în reţeaua de bugete.

Reţeaua de bugete poate cuprinde trei tipuri de bugete: planul financiar de orientare generală pe termen lung (3-5 ani); bugetele anuale, specifice diferitelor activităţi economice ale întreprinderii:

aprovizionare, producţie, desfacere, publicitate, investiţii, administraţie; bugetul de trezorerie, bilanţul şi contul de rezultate previzional.

39

Legătura sistemică dintre aceste tipuri de bugete rezidă în elaborarea lor succesivă, pornind de la politica financiară adoptată de întreprindere, pe o perioadă mai mare de timp (de 5 ani), în vederea atingerii unor obiective strategice, apoi transpunerea anuală a acesteia în bugete specifice pe activităţi şi, în final, a patrimoniului şi a rezultatelor întreprinderii.

Bugetele de orientare generală definesc vocaţia şi imaginea viitoare a întreprinderii, prin descrierea produselor oferite, a proiectelor de fuziune, de achiziţie, de dezvoltare, de fabricaţie de noi produse sau de cucerire de noi pieţe. Bugetele specifice prezintă estimările intrărilor şi ieşirilor de fonduri, legate de activitatea întreprinderii pe perioada bugetară, de publicitate, de control etc. Acestea sunt, de fapt, bugete de execuţie a politicii generale a întreprinderii. Pentru estimarea situaţiei patrimoniale şi monetare, care rezultă din aplicarea bugetelor specifice, se elaborează bilanţul previzional, contul de rezultate previzional şi bugetul trezoreriei.

Diversitatea metodelor şi tehnicilor folosite pentru previzionarea activelor şi pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor este foarte larg. De asemenea, metodologia de constituire a conturilor previzionale este variată. Ea se bazează pe diverse opţiuni ale abordării şi calcule care completează informaţiile financiare viabile, furnizate de contabilitatea financiară. Dacă luăm

_____________________________12. M. Ristea, „ Contabilitatea rezultatului întreprinderii”, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag. 294

spre exemplu Franţa, reglementările referitoare la prevenirea dificultăţilor întreprinderilor obligă întreprinderilerilor de o anumită mărime (în funcţie de cifra de afaceri şi de numărul de salariaţi) să întocmească documente previzionale. Ele trebuie să furnizeze:

în fiecare semestru, situaţia activului realizabil şi a celui disponibil şi a pasivului exigibil în următoarele trei luni după sfârşitul semestrului;

în fiecare an, trei luni după începerea exerciţiului, un plan de finanţare previzional şi un cont de rezultat previzional (revizuit în primele trei luni ale celui de al doilea semestru).Acestea permit, în parte, acoperirea insuficienţelor contabilităţii generale în materie de

cunoaştere a perspectivelor întreprinderii. Ele pun totodată problema examinării viabilităţii datelor de bază utilizate, a pertinenţei alegerii mărimilor caracteristice, a coerenţei ansamblului de ipoteze reţinute şi a capacităţii de comparare cu realizările efective.

Principalele etape considerate necesare pentru elaborarea conturilor anuale previzionale sunt următoarele:13

Precizarea obiectivului fundamental strategic al întreprinderii.Teoretic, acest lucru presupune asigurarea viabilităţii întreprinderii în condiţii de competiţie internă şi internaţională, cu respectarea restricţiilor impuse de dezvoltarea durabilă. Practica arată, mai ales în condiţiile economice din România, că este riscantă stabilirea drept obiectiv realizarea unui echilibru care asigură o subzistenţă. Afacerile mai mici sunt foarte uşor afectate de schimbarea unor anumite condiţii ale pieţei care, în prezent, nu mai pot fi considerate ca fixe. Printre principalele cauze care determină o asemenea situaţie ar fi de menţionat: - lipsa surselor de finanţare, nivelul dobânzilor, scăderea cererii solvabile a populaţiei,- reducerea investiţiilor în domeniul public şi altele.

Practic, întreprinderile pot să-şi stabilească un anumit obiectiv. Măsura în care acesta se poate realiza depinde însă în mare parte de politica guvernamentală şi de sistemul legislativ economic.

Elaborarea studiului de piaţă. Acesta trebuie să ofere producătorului şi comerciantului informaţii asupra evoluţiei probabile a cererii şi a factorilor posibili de a acţiona în viitor.

Previziunile vânzărilor şi a costurilor aferente (bugetul vânzărilor). Literatura de specialitate şi practica oferă mai multe metode şi tehnici de previziune a vânzărilor şi costurilor. Indiferent de metoda folosită trebuie să se ţină seama de unele elemente cum sunt: cererea solvabilă din sectorul în care acţionează întreprinderea; capacitatea de producţie proprie,

40

posibilităţi de asigurare cu resurse; cota proprie de piaţă; politica concurenţei; apariţia produselor de substituţie; politica guvernamentală în domeniul fiscalităţii.

Previziunea producţiei (bugetul producţiei) vizează stabilirea cantităţilor ce urmează a fi fabricate în funcţie de cerere, stocuri şi capacitatea de producţie.

Elaborarea programului de investiţii, pe termen scurt şi lung, necesarul de finanţare şi sursele de acoperire.

Previzionarea trezoreriei (bugetul trezoreriei) vizează estimarea încasărilor şi plăţilor, pornind de la planificarea cheltuielilor şi veniturilor, aferente activităţii de exploatare, investiţii şi financiare.

În urma parcurgerii acestor etape se poate proceda la previzionarea fondului de rulment şi, în final, la elaborarea contului de profit şi pierdere previzional şi a bilanţului previzional.

_________________________13. Anca Tutu, Bilanţul contabil în gestiunea firmei, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1999, p. 131-134;

Bugetul unei întreprinderi poate fi realizat sub două forme: fie sub forma bugetului general al activităţii, aşa cum este prevăzut de normele metodologice de elaborare a bugetului de venituri şi cheltuieli, fie sub forma unui bilanţ şi a unui cont de rezultate previzional.

Datele cu privire la venituri cuprind veniturile din exploatare (vânzarea produselor finite, semifabricatelor, produselor reziduale, precum şi din lucrări şi servicii prestate, studii şi cercetări, redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii, activităţi diverse; producţia de imobilizări corporale şi necorpbrale, precum şi sumele prevăzute a se primi drept subvenţii pentru produse şi activităţi, diferenţe de preţ, transferuri şi prime acordate producătorilor agricoli, după caz), veniturile financiare (din participaţii, alte imobilizări financiare, creanţe imobilizate, titluri de plasament, diferenţe de curs valutar, dobânzi şi alte venituri financiare), precum şi veniturile excepţionale din operaţiuni de gestiune (bunuri rezultate din dezmembrarea imobilizărilor corporale) şi din operaţiuni de capital (cota-parte a subvenţiilor pentru investiţii virate asupra rezultatelor financiare, venituri din vânzarea activelor imobilizate).

Cheltuielile, la rândul lor, cuprind cheltuielile aferente activităţilor care determină veniturile, cu precizarea că cheltuielile de exploatare sunt prevăzute într-o structură specifică (cheltuieli materiale, de personal, amortizări şi provizioane, precum şi cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate).

La o analiză mai atentă a bugetului activităţii generale se observă că acesta urmează într-o formă sintetică modelul contului de rezultate, cu atât mai mult cu cât, aşa cum precizează normele metodologice de elaborare, impozitul pe profitul previzionat se determină în funcţie de cheltuielile deductibile fiscal.

În varianta elaborării unui bilanţ previzional se porneşte de la bilanţul întocmit la finele anului, avându-se în vedere destinaţiile beneficiului, precum şi creanţele şi datoriile unităţii în scopul reglementării lor financiare. Pe baza acestor date şi a celor preluate din bugetul de vânzări, producţie, aprovizionări, TVA, investiţii, trezorerie şi cheltuieli generale se realizează o contabilitate previzională prin intermediul căreia se stabileşte un nou cont de rezultate prin detalierea veniturilor şi cheltuielilor previzionate pentru anul următor, iar în raport cu destinaţia beneficiului se determină un nou bilanţ.

Indiferent de modalitatea de elaborare, bugetul activităţii generale constituie un ghid al activităţii viitoare şi în acelaşi timp o garanţie socială -în faţa celor interesaţi cu privire la viaţa şi prosperitatea firmei (acţionari sau asociaţi, bancă finanţatoare, furnizori, creditori, stat).

41

Bugetul activităţii generale este însoţit de situaţia Principalii indicatori economico-financiari care cuprinde un număr de 15 indicatori şi care constituie, alături de formularele anexe bugetului, un mijloc de control şi analiză a activităţii desfăşurate.

Previzionarea contului de rezultate, în calitatea sa de instrument al conducerii activităţii economico-financiare, are următoarele elemente specifice:

integrarea activităţilor de previziune, evidenţă şi control al cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare;

descentralizarea procesului de conducere prin sectorizarea activităţii întreprinderii pe centre de responsabilitate;

investirea fiecărui centru de autoritate şi responsabilitate în gestiunea resurselor pentru realizarea obiectivelor previzionate;

abordarea activităţii fiecărui centru prin prisma relaţiei dintre venituri şi cheltuieli, iar pe această bază antrenarea lui în creşterea rentabilităţii întreprinderii şi economisirea resurselor.

În calitatea sa de instrument al conducerii activităţii economico-financiare contul de rezultate îndeplineşte funcţia de previziune, de control şi de asigurare a echilibrului financiar.

Funcţia de previziune are la bază faptul că prin estimarea financiară a nivelurilor de resurse, fonduri şi cheltuieli pentru toate activităţile economico-sociale ce se desfăşoară în întreprindere, el dimensionează veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare privind activitatea de exploatare a întreprinderii, resursele şi cheltuielile pentru investiţii, resursele şi cheltuielile pentru activele circulante, celelalte resurse şi cheltuieli ale întreprinderii.

Funcţia de control se manifestă în momentul când se angajează şi se efectuează cheltuielile, se obţin veniturile ca rezultate ale propriei activităţi şi se constituie fondurile necesare.

Contul de rezultate previzional dă expresie organizatorică funcţiei de control al finanţelor şi se armonizează cu controlul financiar preventiv şi ulterior privind angajarea şi cheltuirea fondurilor întreprinderii. Funcţia de control al contului de rezultate se exercită şi prin urmărirea şi analiza modului de execuţie a acestuia prin care se asigură: cunoaşterea modului de realizare a obiectivelor prevăzute; determinarea abaterilor; stabilirea cauzelor care au determinat aceste abateri.14

În funcţia sa de asigurare a echilibrului financiar contul de rezultate este folosit în dirijarea şi stăpânirea relaţiilor balanţiere dintre venituri şi cheltuieli.

Funcţiile contului de rezultate în sistemul de conducere a întreprinderii capătă un caracter operant şi se transformă efectiv în acţiuni numai în măsura în care el este folosit ca instrument permanent de lucru pentru realizarea gestiunii economice.

Se consideră că în etapa actuală contul de rezultate previzional nu foloseşte încă toate valenţele sale de pârghie a gestiunii economico-financiare. In cele mai multe cazuri contul de rezultate previzional se elaborează şi se urmăreşte numai la nivelul întreprinderii luate în ansamblu, fără a coborî la nivelul secţiilor, sectoarelor sau compartimentelor.

Din acest punct de vedere se poate aprecia că încă nu s-au conturat căile şi soluţiile prin care bugetul întreprinderii privit ca un cont de rezultat sau ca un bilanţ previzional să dea posibilitatea organelor de decizie de a cunoaşte care sunt locurile de activitate care funcţionează în mod eficient şi care sunt cele deficitare care diminuează realizările întreprinderii.

Controlul activ şi previzional efectuat pe baza contului de rezultate necesită nu numai prevederi generale prin care se urmăreşte asigurarea eficienţei globale, ci mai ales o coborâre a analizei la nivelul fiecărui centru de responsabilitate pentru a cunoaşte cine este responsabil de eventualele rezultate negative.

42

_____________________________14.Claudia Burtescu „ Rezultatul exerciţiului”, Ed. Independenţa Economică, Bucureşti, 2002, pag. 207

Concluzii:

Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi. Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situaţia financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informaţii financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât şi celor interesaţi, din afara acesteia.

Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acţionarii actuali sau salariaţii. Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta eventuale situaţii de dezechilibru financiar şi de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii şi cauzelor dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de alta parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.

Când problema este pusa din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analiştii financiari, acţionarii potenţiali, organisme bancare şi financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii), precum şi valoarea întreprinderii.

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acţionari potenţiali sau alte întreprinderi). Atât analiza pe plan intern cât şi cea externă au ca obiectiv aprecierea performanţelor întreprinderii şi a riscurilor la care aceasta este pusă şi urmăresc:

analiza rentabilitatii; analiza riscului;

43

analiza valorii întreprinderii.De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăţi sau când

cineva cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfăşurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aiba loc periodic. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili şi nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.

De cele mai multe ori informaţiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informaţii referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informaţii referitoare la potenţialul tehnic şi uman, potenţial comercial şi juridic, managementul întreprinderii (informaţii dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente influenţează performanţele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competivitatea acesteia. Folosind metode şi tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situaţiei financiare trecute şi actuale, pe baza informaţiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere, acesta vizând viitorul.

Bibliografie:

1. Ana Gh., „Profitul”, Ed. Economică, Bucureşti, 19982. Brezeanu P., „Diagnostic financiar: Instrumente de analiza financiară”,

Editura Economică, Bucureşti, 2003,3. Burtescu Claudia, „ Rezultatul exerciţiului”, Ed. Independenţa Economică,

Bucureşti, 20024. Feleagă N. , „Sisteme contabile comparate”, ediţia a II-a, , Editura

Economică, Bucureşti, 20005. Feleagă N., „Tratat de contabilitate financiară”, vol. I, II, , Editura

Economică, Bucureşti, 19986. Florea Radu, Daniel Carciumaru, Daniela Bondoc, ,,Analiza economico-

financiară”,7. Ghic Graţiela, C. J. Grigorescu,,,Analiza economico-financiara.Repere

teoretice şi practice”,Ed. Universitară, Bucureşti, 20098. Mărgulescu D., „Analiza economico-financiară a întreprinderii”, Ed.

Tribuna Economică, Bucureşti, 19949. Niculescu M., „Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, Bucureşti,

199810.Petcu Monica, ,,Analiza economico-financiara a întreprinderii”,Ed.

Economică, Bucureşti, 200911.Ristea M., „ Contabilitatea rezultatului întreprinderii”, Ed. Tribuna

Economică, Bucureşti, 199712.Ristea M., „ Metode şi politici contabile de întreprinderii”, Ed. Tribuna

Economică, Bucureşti, 200013.Siminică M., ,,Diagnosticul financiar al firmei”, Ed. Universitaria,

Craiova, 200814.Siminică M., ,, Analiză economico-financiară,”, Ed. Sitech, Craiova, 2008

44

15.Spătaru L., „Analiză economico-financiară”, Editura Economică, Bucureşti, 2004

16.Stancu I., „Gestiunea financiară a agenţilor economicei”, Editura Economică, Bucureşti, 1997

17.Stoian A., „ Contabilitate şi gestiune fiscală”, Ed. Mărgăritar, Bucureşti, 2001

18.Tutu A., „Bilanţul contabil în gestiunea firmei”, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1999

19.Ţugui Al., „ Contabilitatea inflaţiei”, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2001

20.Vâlceanu Gh., V. Robu, N. Georgescu, „Analiză economico-financiară”, Editura Economică, Bucureşti, 2004

45