27
DEZVOLTAREA GANDIRII TACTICE IN INVATAMNTUL MILITAR SUPERIOR Oana LAZAR (GAMAN) Cursant al modului psiho-pedagogic nivel II, Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava E-mail: [email protected] ABSTRACT: Thinking is a skill. Like any skill, it can be taught. It is a simple skill, but it is still hard work. Articolul abordeaza dezvoltarea gandirii tactice in invatamantul militar superior prin care ofiterii-elevi ajung la o intelegere si un rationament propice dezvoltarii ariei militare alese. Articolul sustine ca acest proces este indispensabil reformarii invatamantului militar superior si duce la o atractivitate sporita a celor ce doresc o cariera militara. Textul este impartit in : introducere, doua capitole ce contin fiecare cate doua subcapitole ce prezinta in detaliu modul in care dezvoltarea gandirii tactice ajuta ofiterii- elevi. Sugestiile oferite la final prin acele etape ce trebuie a fi urmate, doresc a arata ca gandirea tactica este un proces ce se desfasoara in afara gandirii umane, iar ofiterii-elevi trebuie sa aiba cunostinte despre etapele ce duc la formarea gandirii tactice. CUVINTE CHEIE: gandirea tactica, invatamant militar superior, sistematizare, rationament, logica 1. INTRODUCERE Am luat decizia de a aborda un subiect cu tenta militara deoarece acest aspect a stat la baza lucrarii mele de licenta si constituie un domeniu ce ma fascineaza inca din copilarie. In anul 2005 am absolvit cu brio Facultatea de Management din cadrul Universitatii “Spiru Haret” Brasov iar lucrarea de diploma a purtat numele: “Managementul strategic-sursa de securitate in sistemul militar”. Prin lucrarea de fata am dorit a da o mana de ajutor celor ce doresc o reformare a invatamantului superior militar punand accent

Dezvoltarea Gandirii Tactice in Invatamntul Militar Superior

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Dezvoltarea Gandirii Tactice in Invatamntul Militar Superior

Citation preview

DEZVOLTAREA GANDIRII TACTICE IN INVATAMNTUL MILITAR SUPERIOR

DEZVOLTAREA GANDIRII TACTICE IN INVATAMNTUL MILITAR SUPERIOR

Oana LAZAR (GAMAN)Cursant al modului psiho-pedagogic nivel II, Universitatea Stefan cel Mare Suceava

E-mail: [email protected]

ABSTRACT:Thinking is a skill. Like any skill, it can be taught.

It is a simple skill, but it is still hard work.

Articolul abordeaza dezvoltarea gandirii tactice in invatamantul militar superior prin care ofiterii-elevi ajung la o intelegere si un rationament propice dezvoltarii ariei militare alese. Articolul sustine ca acest proces este indispensabil reformarii invatamantului militar superior si duce la o atractivitate sporita a celor ce doresc o cariera militara. Textul este impartit in: introducere, doua capitole ce contin fiecare cate doua subcapitole ce prezinta in detaliu modul in care dezvoltarea gandirii tactice ajuta ofiterii-elevi. Sugestiile oferite la final prin acele etape ce trebuie a fi urmate, doresc a arata ca gandirea tactica este un proces ce se desfasoara in afara gandirii umane, iar ofiterii-elevi trebuie sa aiba cunostinte despre etapele ce duc la formarea gandirii tactice.CUVINTE CHEIE:

gandirea tactica, invatamant militar superior, sistematizare, rationament, logica

1. INTRODUCERE

Am luat decizia de a aborda un subiect cu tenta militara deoarece acest aspect a stat la baza lucrarii mele de licenta si constituie un domeniu ce ma fascineaza inca din copilarie. In anul 2005 am absolvit cu brio Facultatea de Management din cadrul Universitatii Spiru Haret Brasov iar lucrarea de diploma a purtat numele: Managementul strategic-sursa de securitate in sistemul militar. Prin lucrarea de fata am dorit a da o mana de ajutor celor ce doresc o reformare a invatamantului superior militar punand accent pe modul in care tinerii ofiteri gandesc.Un rol hotarator in alegerea unui asemenea obiectiv revine cadrelor didactice, amploarei participarii si calitatii muncii acestora. Este important a fi determinat aportul fiecarui cadru didactic pentru ca el devine nu numai un element de structura, ci un centru cu intinse si complicate raporturi in angajarea generala a tuturor cadrelor didactice militare pentru ridicarea invatamantului superior militar.

Cadrele didactice ce predau cursurile specifice de tactica sau de strategie, de istoria artei militare sau de conducere si automatizare nu poarta doar raspunderea pentru transmiterea corecta a ansamblului de cunostinte,ce formeaza continutul disciplinei de care se ocupa ci, in primul rand, pentru formarea gandirii tactice, a unui comportament in deplin consens cu cerintele activitatii militare.2. DEFINIREA GANDIRII

Senzatiile, perceptiile si reprezentarile reflecta obiectele si fenomenele concrete, cu insusirile lor esentiale si neesentiale, dar numai ele singure nu-i pot permite omului cunoasterea legilor naturii, prevederea fenomenelor, modificarea si transformarea naturii in conformitate cu tendintele si trebuintele sale. Pentru aceasta este necesara o forma superioara de reflectare a realitatii- gandirea.

Gandirea este procesul cognitiv cel mai inalt constand din reflectarea generalizata si nemijlocita in constiinta oamenilor, a obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare si a relatiilor complexe dintre ele. Gandirea reprezinta o cunoastere a realitatii intemeiata pe utilizarea cunostiintelor dobandite anterior si are la baza senzatiile, perceptiile si reprezentarile ce apar in procesul activitatii practice a omului, ca effect al actiunii obiectelor si fenomenelor lumii obiective asupra analizatorilor. Gandirea este functie a materiei superior organizate, a creierului omenesc si ea a aparut in conditiile procesului social al muncii. Ca forma specific umana de reflectare a realitatii, gandirea s-a format in masura in care oamenii, actionand cu ajutorul uneltelor de munca asupra obiectelor din natura si transformandu-le pentru satisfacerea nevoilor lor sociale, au inceput sa cunoasca insusirile generale si esentiale ale acestora.

Cunoasterea obiectelor si fenomenelor in legaturile si relatiile lor esentiale este posibila numai in urma generalizarii datelor perceptive. Prin experienta perceptive cunoastem obiectele si fenomenele individuale, iar prin procesul de gandire generalizam aceasta experienta, generalizare ce se fixeaza prin notiuni. Generalizarea datelor primite pe cale perceptive si formarea notiunilor nu este posibila decat cu ajutorul limbajului, prin care cuprindem sintetic, in notiuni generale, ceea ce este comun si essential la grupe intregi de obiecte si fenomene, cunoastem exeperienta altora si comunicam experienta noastra. Cu ajutorul limbii ne insusim cuceririle stiintei si experienta generatiilor anterioare si in felul acesta nu mai este necesar sa repetam intreaga experienta senzoriala concreta care a dus la formarea legilor si adevarurilor stiintifice.2.1. PROCESUL GANDIRII

Procesul gandirii este, in primul rand, procesul de rezolvare a problemelor pe care le ridica viata si activitatea teoretica si practica a omului. Rezolvarea oricarei probleme este declansata intotdeauna de o intrebare ce nu apare spontan in constiinta omului, ci sub influenta unui anumit motiv. Rezolvarea problemelor se face prin mijlocirea cunostintelor dobandite anterior, prin utilizarea experientei generalizate in trecut. In cautarea raspunsului, omul formuleaza diferite ipoteze, de regula, in limbaj inferior, pe plan mintal. Ipoteza reprezinta omcercarea de a da raspuns la o intrebare, este una din etapele rezolvarii, dar nu rezolvarea insasi. Urmeaza o noua etapa in rezolvarea problemei, verificarea ipotezei in practica, aceasta confirmandu-o sau infirmand-o. Cu cat experienta omului este mai bogata, cu cat cunostiintele sale sunt mai numeroase, mai precise si mai profunde, cu atat procesul gandirii este mai eficace. In domeniul militar, o concretizare deosebita a procesului gandirii o constituie procesul elaborarii hotararii de catre commandant. Acest proces poate fi imaginat ca in urmatorul algoritm:

Constientizarea necesitatii

Precizarea scopului misiunii primite

Alegerea metodelor si procedeelor de implinire a misiunii de lupta

Cautarea variantelor posibile

Alegerea variantei optime

Concretizarea solutiei alese

Punerea in practica a hotararii si adaptarea ei la situatia concreta

Constientizarea necesitatii actiunii corespunde primirii misiunii de lupta de catre commandant, moment in care acesta este pus in fata problemei pe care o are de rezolvat. Precizarea scopului misiunii primite are loc prin insusirea misiunii, etapa in care comandantul intelege ce anume asteapta comandantul esalonului superior de la unitatea pe care o comanda. Pentru intelegerea metodelor si procedeelor de indeplinire a misiunii de lupta pe care a primit-o, comandantul trebuie sa faca calculul timpului pe care-l are la dispozitie pentru pregatirea luptei, stabilind principalele activitati si actiuni ce trebuie sa se execute in cadrul comandamentului si unitatilor (subunitatilor) subordinate si incadrandu-le in timp. In acest scop, comandantul, pe timpul insusirii misiunii, face o sumara analiza a situatiei, stabilind problemele de baza ale conceptiei, ceea ce corespunde cu elaborarea unei hotarari preliminare, hotarare adusa la cunostinta intregului comandament pe timpul orientarii statului major, a sefilor de arme (servicii) si ai grupelor operative.Cautand variante posibile in continuare, comandantul analizeaza temeinic situatia, ascultand rapoartele cu date, concluzii si propuneri prezentate de ofiteri din statul major, sefii de arme (servicii) si ai grupelor operative, imbunatateste si completeaza hotararea initiala.In vederea alegerii variantei optime, comandantul, ajutat de intregul comandament, face calculul raportului de forte si al eficientei intrebuintarii resurselor umane si materiale la dispozitie, repartizand fortele si mijloacele strict necesare pe fiecare directie, atat in front cat si in adancime. Dupa alegerea variantei optime, comandantul da ordin pentru concretizarea hotararii prin misiuni de lupta transmise subordonatilor si organizeaza cooperarea.

Hotararea comandantului este verificata in practica prin rezultatele luptei, etapa in care acesta trebuie sa o adapteze si sa o completeze continuu, in functie de evolutia situatiei. In invatamant, confirmarea sau infirmarea hotararii comandamentului este facuta de cadrul didactic care conduce aplicatia. Sarcina principala a cadrelor didactice in aceasta directie, consta in obiectivizarea maxima a criteriilor care stau la baza aprecierii hotararii. Pentru ca ofiterii-elevi sa dispuna de un process de gandire care sa-i faca apti sa resolve probleme specifice activitatilor de conducere a unitatilor si marilor unitati in lupta si operatie, este necesar sa insuseasca in afara schemei specifice unui model de gandire ca cel mai sus descries, cunostinte si notiuni necesare efectuarii de judecati si rationamente. In acest scop, este indicat, ca toate cadrele didactice care predau invatamant tactic, operativ si strategic, sa asigure: transmiterea unui volum optim de notiuni strict necesare intelegerii fenomenului lupta armata; sistematizarea cunostintelor pentru ca participantii la procesul de invatamant sa dispuna de intrega corelatie a actiunilor si de influente, cu pondere diferita, a factorilor care intervin hotarator la stabilirea rezultatului luptei armate; dezvoltarea permanenta a imaginatiei ofiterilor-elevi, folosind descrieri plastice ale fenomenului razboi, ori de cate ori este posibil si oricum obligatoriu atunci cand se fundamenteaza, sau se argumenteaza un anumit principiu sau metoda de rezolvare a unei situatii. Procedand astfel, ofiterii-elevi vor avea posibilitati sa cunoasca realitatea, vor putea emite ipoteze, vor gasi rezolvari corespunzatoare, isi vor perfectiona propria gandire. Dar nu numai atat, dezvoltarea gandirii este nemijlocit conditionata de limbaj. Ca activitate umana de comunicare prin intermediul limbii, limbajul se afla in relatii stranse cu toate procesele si insusirile psihice ale omului, dar in principal, continutul comunicarii verbale, ii formeaza gandirea. In procesul limbajului sunt vehiculate cu ajutorul unitatilor lingvistice, in primul rand notiunile, judecatile, rationamentele, ideile etc. , astfel spus, continutul abstract si generalizat al reflectarii realitatii obiective in mintea omunului. [ conform Psihologia generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, pag. 316] Cercetarile au demonstrate ca omul nu poate gandi fara sa foloseasca mijloacele lingvistice. Gandirea omului normal dezvoltat este o gandire verbala, iar limbajul verbal este incarcat intotdeauna cu un continut mintal (de gandire). Mecanismele gandirii umane normale sunt in esenta mecanisme verbale, dar acestea din urma nu upuizeaza continutul comunicarii verbale. Trebuie avut in vedere ca gandirea se sprijina pe elemente intuitive, senzoriale si ca ea opereaza nu numai cu notiuni, ci si cu reprezentari mai mult sau mai putin generale. De asemenea, prin limbaj se comunica nu numai procesele psihice (perceptii, reprezentari, memorie, sentimente etc.). Limba si limbajul nu se confunda, intre aceste notiuni existand deosebiri esentiale. Limba este un fenomen social, un sistem de simboluri verbale si reguli gramaticale, istoriceste constituit, determinat de necesitatea de interactiune si comunicare intre oameni in procesul muncii si vietii lor colective. Ea exista ca realitate extraindividuala, in sensul ca fiecare o gaseste formata si intrebuintata in mod efectiv in societate si este unica pentru toti membrii unui popor sau colectivitatii umane. Spre deosebire de limba, limbajul se constituie in tot atatea variante individuale cati indivizi folosesc limba data, el exprimand, de fapt, gradul de interiorizare personala, de insusire si stapanire de fiecare dintre noi a elementelor limbii. [conform Psihologia si metodica educatiei militare, Editura Militara, 1977, pag. 83] Limbajul, ca fenomen psihologic, are o serie de functii, care conform psihologiei si metodicii educatiei militare, sunt:

A. Functia de comunicare consta in nominalizarea lucrurilor, a evenimentelor realitatii, pe de alta parte si in expresivitatea transmiterii atitudinilor, starilor si traililor emotional-afective (intonatie, mimica, gesturi etc.) pe de alta parte. Aceste momente expresive largesc si in acelasi timp precizeaza sensul mesajelor verbale. Prin limbajul scris, oamenii comunica de-a lungul generatiilor, fixeaza ceea ce este essential in experienta lor de viata, descriu faptele, intamplarile, succesele sau insuccesele lor.

B. Functia cognitiva, Limbajul este implicat in toate procesele de cunoastere, iar cuvintele sunt purtatoare de informatii si de semnificatii generalizate ale lucrurilor. Cunoasterea este posibila deoarece omul si-a insusit si foloseste un limbaj. Valoarea cunoasterii este conditionata de amploarea, nuantarea si corectitudinea limbajului.

C. Functia persuasiva (de convingere) este menita sa influenteze, intr-un anumit mod, atitudinile si comportamentul interlocutorului. Ea se realizeaza atunci cand informatiile transmise sunt in masura sa declanseze anumite stari emotional-afective, sa asigure corespondenta intre ideile transmise si anumite trebuinte ale oamenilor.

D. Functia simbolizanta consta in transformarea unor cuvinte sau imagini in simboluri. Exemple de astfel de simboluri sunt semnele conventionale de pe harta, comunicarea in telegrafie etc. In limbajul militar simbolizarea are o importanta aparte pentru comunicarea codificata, accelerarea vitezei de transmitere a informatiilor si pastrarea secretului comunicarii

E. Functia reglatorie permite actiunea asupra conduitei, declansarea si modificarea ritmului sau directiei de actiune. Functia reglatorie a limbajului militar se asigura, in primul rand, prin ordin oral sau scris, transmis prin cuvinte sau simboluri.

Folosirea de catre cadrele didactice a unui limbaj adecvat, presupune nu numai transmiterea unui anumit continut rational, ci si crearea unor reactii emotionale si affective care sa determine pe ofiterii-elevi sa adere la ideile comunicate. Formarea de convingeri la ofiterii-elevi trebuie sa se bazeze atat pe argumentele de ordin rational, cat sip e mijloacele de solicitare emotional afective, cadrele didactice adresandu-se, in egala masura, mintii si inimii acestora. Starea afectiva pozitiva si buna dispozitie a cadrului didactic au un efect tonic asupra ofiterilor-elevi, le ridica moralul si le sporeste rezistenta la effort, tot asa dupa cum o stare de neliniste, nervozitate, nemultumire provoaca ingrijorarea acestora, cu urmari negative asupra capacitatii de gandire. Un singur cuvant de aprobare sau dezaprobare spus convingator, la momentul si pe tonul adecvat poate declansa energii de neinchipuit, dupa cum tonul iritant, bruscarea ofiterilor-elevi pot duce la inhibarea acestora. Limbajul cultivat al cadrului didactic, fie el scris sau oral, precizia si conciziunea acestuia ajuta pe ofiterii-elevi sa-l urmareasca cu atentie, usureaza concentrarea asuprea a ceea ce este essential si trebuie retinut in mod obligatoriu, precum si intelegerea concreta a celor expuse.De aici, se impune ca o nesesitate preocuparea permanenta a cadrelor didactice pentru a contribui la formarea ofiterilor-elevi a unui limbaj militar bogat, expresiv si corect din punct de vedere gramatical.

2.2. OPERATIILE GANDIRII: Miscarea gandirii de la fapte la concluzii, se produce prin intermediul anumitor operatii. Principalele operatii prin care se realizeaza gandirea sunt analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea, concretizarea, clasificarea si sistematizarea. [conform Psihologia militara, Editura Militara, Bucuresti, 1971]Analiza consta in descompunerea mintala a obiectului sau fenomenului in partile sale componente, in desprinderea mintala a diferitelor insusiri ale intregului. Forma elementara a analizei o constituie descompunerea reala a obiectului in partile sale componente. Analiza mintala se face insa fara descompunerea reala a intregului. Datorita analizei patrundem dincolo de aparenta si din aceasta cauza, nu de putine ori, o analiza atenta infirma o prima estimare globala. Acesta este si motivul pentru care analizei situatiei i se acorda o atentie deosebita pe timpul elaborarii hotararii. Pe timpul analizei situatiei, comandantul studiaza fiecare element ce influenteaza pozitiv sau negativ, indeplinirea misiunii de lupta primite, stabilind masurile ce se impun pentru diminuarea influentei negative si intrebuintarea eficienta a fortelor si mijloacelor la dispozitie.

Sarcina principala a cadrelor didactice, in aceasta directie, este aceea de a crea situatii tactice complexe, care sa admita mai multe variante de rezolvare care sa-i pun ape ofiterii-elevi in situatia de a cauta varianta optima printr-o analiza temeinica. O atentie deosebita trebuie acordata stabilirii sarcinilor pe care urmeaza sa le indeplineasca ofiterii-elevi, tinand seama de faptul ca, de cele mai multe ori, nu cantitatea, ci modul de punere a problemelor solicita gandirea acestora, ii oblige sa analizeze o multitudine de factori care sa-i conduca la gasirea solutiei optime.

SINTEZA presupune unirea mintala intr-un tot unitar a partilor obiectului sau fenomenului studiat. Sinteza, ca si analiza, poate fi si concreta, pe plan real. In acest caz, ea se manifesta in activitatea practica de compunere a unui obiect prin unirea elementelor sale componente, dar si in aceasta forma concreta de sinteza este prezenta forma mintala care dirijeaza actiunea omului de formare a unui intreg din elementele sale. Prin urmare, aceste doua forme de sinteza, ca si cele de analiza, reprezinta trepte diferite, dar nu opuse. Analiza si sinteza constituie doua laturi ale unui process unic de gandire. Nu se poate spune ca intai are loc analiza si apoi sinteza, deoarece analiza presupune sinteza, iar sinteza presupune analiza. [Psihologia generala, editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976]

COMPARATIA consta in confruntarea obiectelor si fenomenelor, a insusirilor lor, in evidentierea asemanarilor si deosebirilor dintre ele. Comparatia se poate face atat pe plan concret, cat si pe plan mintal. Comparatia permite omului sa se degajeze de multitudinea impresiilor directe si atat de diverse ale realitatii, prin gruparea asemanarilor si deosebirilor obiectelor si fenomenelor facand ordine in propria activitate de cunoastere. Comparand obiectele sau fenomenele prezente in campul perceptiv cu reprezentarile celor percepute anterior, omul poate asigura continuitatea in timp a cunoasterii, poate sesiza unitatea realului, cu toata diversitatea manifestarilor sale. [Psihologia si metodica educatiei militare, editura Militara, 1977].Pentru a face corect o comparatie, trebuie sa fie alese criterii de comparare adecvate si suficiente. Nu va fi corecta o comparative daca vom alege, drept criterii, insusiri care, pentru scopul pe care-l urmarim, nu reprezinta esentialul. Daca vom compara, de exemplu, doua tancuri pentru a stabili care este mai efficient in lupta si vom alege drept criterii greutatea si consumul de combustibil, ignorand insa raza de actiune, viteza de deplasare in campul tactic, distanta loviturii directe, precizia si cadenta de tragere a armamentului, puterea de strapungere a proiectilelor etc., este evident ca putem ajunge la o concluzie gresita.

ABSTRACTIZAREA consta in aceea ca omul detaseaza mintal insusirile neesentiale ale obiectelor si fenomenelor studiate si reliefeaza ceea ce este esential si fundamental. Omul gandeste astfel incat, fara a face un efort deliberat, ci numai pe baza regulilor de gandire insusite anterior, face abstractie de insusirile neesentiale ale obiectelor si fenomenelor pe care le studiaza. Pentru a ne asigura de corectitudinea abstractizarilor facute de ofiterii-elevi pe timpul elaborarii unei hotarari, este indicat sa le solicitam elementele pe care le-au avut in vedere ca fiind esentiale.

GENERALIZAREA consta in descoperirea a ceea ce este general, comun si esential la o anumita clasa de obiecte sau fenomene. Generalizarea se bazeaza pe analiza, sinteza si comparative, pentru ca numai in activitatea analitica, sintetica si in procesul de comparative pot fi descoperite insusirile esentiale, commune unor grupuri sau clase de obiecte ori fenomene. Totodata, generalizarea nu poate fi separate de abstractizare, deoarece aceasta din urma ne permite sa desprindem insusirile esentiale ale obiectelor si fenomenelor. CONCRETIZAREA se bazeaza pe miscarea gandirii de la general la particular si , in mod obisnuit, inseamna exemplificare, constituind unul din mijloacele principale de prevenire a formalismului in insusirea cunostintelor. Exemplificarea poate sa mearga de la materialul concret, la intuitie, dar poate sa se opreasca si la o notiune mai putin generala sau mai putin abstracta, daca stim ca aceasta s-a format pe baza unei experiente senzoriale, concrete. Concretizarea fereste ruperea activitatii gandirii de activitatea perceptiva si de reprezentari.

CLASIFICAREA consta in includerea fiecarui obiect sau fenomen intr-o anumita grupa sau clasa, operatie ce se efectueaza tinand seama de insusirile esentiale ale acestora.

SISTEMATIZAREA consta in ierarhizarea mintala a unei multitudini de obiecte sau fenomene. Spre deosebire de clasificare, sistematizarea poate sa se realizeze dupa mai multe insusiri esentiale si neesentiale ale obiectelor si fenomenelor. Miscarea gandirii de la fapte la concluzii, se produce deci prin intermediul unui sistem operational care consta in folosirea succesiva, concomitenta sau (cel mai adesea) combinata a unui numar de operatii sau a tuturor operatiilor gandirii. Cateva exemplificari mi se par utile pentru activitatea cadrelor didactice. Astfel, in cadrul insusirii misiunii, ofiterii-elevi trebuie sa determine si sa formuleze ceea ce inteleg din conceptia esalonului superior, specificul misiunii primite, ideile de baza ale conceptiei etc. Este evident ca pentru a dispune de aceste determinari ei fac un efort de gandire apreciabil, in cadrul careia uzeaza de operatiile nesesare. Asa de exemplu, pentru a intelege conceptia esalonului superior, acestia trebuie sa analizeze elementele ce compun aceasta conceptie (directie de efort, dispozitiv, manevra, misiuni in timp si spatiu etc.) dar sa si sintetizeze, adica sa evidentieze ceea ce este esential, principal, determinant in aceasta conceptie. Este evident ca, analizand, ofiterii-elevi vor fi nevoiti sa studieze parti componente ale conceptiei esalonului superior si in cadrul acestui studio vor folosi comparatia, vor trebui sa faca unele generalizari, concretizari. Pentru celelalte determinari, ofiterii-elevi vor trebui sa repuna din nou in functiune sistemul operational, total sau numai partial. In practica didactica, procesul insusirii misiunii trebuie vazut nu numai din punct de vedere al prevederilor regulamentelor de lupta ci si din punct de vedere al lucrului gandirii, al modului in care sistemul operational functioneaza pentru a face determinarile necesare. Si atunci, este correct, este bine ca acest important process sa-l reducem numai la o simpla insusire a misiunii sau sa-l intelegem si sa-l practicam ca pe un ansamblu mintal complex pentru care sistemul operational al gandirii functioneaza din plin? In cazul analizei situatiei operatiile gandirii sunt folosite, evident, fara exceptie, desi procesul in intregul sau poarta denumirea unei singure operatii: ANALIZA. Este bine, este rau? Pot exista implicatii? Si daca da, care anume sunt acestea atat din punct de vedere al lucrului ofiterilor-elevi si al cadrelor didactice si chiar din punct de vedere al continutului programelor de invatamant?

Solutii de-a gata nu exista: se impun totusi unele precizari, astfel:

a) prevederile regulamentare au o larga circulatie si o indelungata intrebuintare. Schimbarea lor nu este nici necesara si nici posibila. O formulare de genul folosirea operatiilor gandirii pentru insusirea misiunii sau folosirea analizei, sintezei, comparatiei generalizarii, abstractizarii etc. pentru studierea situatiei sunt pur si simplu de neacceptat, nu folosesc nimanui;

b) prevederile regulamentare uzeaza de termini care dau proceselor respective valoarea lor sociala, devin obligatorii pentru cei in raspunderea carora revin si ei trebuie sa uzeze desigur nu numai de operatiile gandirii, ci si de intreaga capacitate fizica si intelectuala a fiintei lor;

c) prevederile regulamentare nu trebuie sa li se contrapuna elementele de psihologie si pedagogie de care uzeaza cadrele didactice in procesul de invatamant ci dimpotriva, cunoasterea acestora si intrebuintarea lor cu abilitate trebuie sa realizeze o dezvoltare corespunzatoare a sistemului operational al gandirii ofiterilor-elevi, astfel incat acestia sa poata patrunde cu mintea in intimitatea obiectelor, fenomenelor si a actiunilor, sa dispuna de posibilitati largi de cunoastere. Ne-am limitat la exemplificarile de mai sus, considerandu-le utile intelegerii importantei activitatii didactice desfasurata pentru dezvoltarea operatiilor gandirii tactice a ofiterilor-elevi. Adaugand ca aceste operatii sunt prezente si functioneaza si in cazul elaborararii hotararii, in fixarea misiunilor de lupta, precum si in cadrul altor activitati cum sunt executarea cooperarii, conducerea actiunilor de lupta etc., vom avea un tablou atotcuprinzator care impune cadrelor didactice nu numai cunoasterea lor ci si tehnici didactice specifice. Astfel, operatiile gandirii se impugn a fi dezvoltate si utilizate de ofiterii-elevi insa acestia se deosebesc in sensul ca au dezvoltate mai mult unele operatii si mai putin pe altele. Apreciem ca lipsurile specifice cele mai caracteristice care trebuie inlaturate se refera in cele mai multe cazuri indeosebi la: -Sinteza (cunoscuta si practicata adesea sub forma de concluzii). Parte din ofiterii-elevi confunda analiza cu sinteza si in loc de a evidential in cateva fraze si intr-un timp foarte scurt ceea ce este esential, principal, determinant intr-o situatie tactica sau operative, folosesc fraze lungi si nesemnificative, consumand un timp foarte pretios. Pentru a inlatura astfel de situatii, cadrele didactice au la dispozitie numeroase posibilitati. Mai semnificativa si mai eficienta pare a fi prezentarea de modele. Asa de exemplu, la o sedinta desfasurata cu una din seriile Cursului post-academic de profil unic, raportul cu date, concluzii si propuneri al sefului Sectiei Operatii al armatei a fost prezentat de cadrul didactic complet, concret si cu deosebita precizie in numai cateva minute fata de ofiterul-cursant care desi a folosit in acelasi scop 30 minute, a prezentat raportul respectiv la un nivel greu acceptabil. Este de asemenea indicat, ca in activitatea didactica, dupa prezentarea unor modele, ofiterilor-elevi sa li se ceara cu mai multa energie si perseverenta sa prezinte cat mai sintetic, din ce in ce mai sintetic, rapoarte, formulari ale situatiilor, ale misiunilor de lupta si sa intrebuinteze cat mai frecvent documente de lupta tipizate. Apreciem ca sintezei trebuie sa i se dea o atentie si mai deosebita nu numai pentru ca in lupta nu exista timp de pierdut, ci si pentru ca prezinta o importanta deosebita in dezvoltarea gandirii de ansamblu, asigurand-i promptitudine, mobilitate, continut de esenta;

-Comparatia. Putem sa apreciem ca aceasta operatie a gandirii este prezenta si functioneaza neintrerupt, cu ajutorul ei oamenii deosebesc utilul de inutil, esentialul de secundar, asemanarile si deosebirile s.a. Nimic mai adevarat. In invatamantul superior de profil tactic, operativ si strategic insa comparatia trebuie formata astfel incat ofiterii-elevi sa-si perfectioneze capacitatea de a o folosi succesiv sau concomitant in asa masura incat sa se realizeze ceea ce intelegem prin ochiul si privirea comandantilor. Ei trebuie sa compare pe cat posibil in acelasi timp gruparile de forte propii si ale adversarilor, acestea cu situatia vecinilor, cu caracteristica terenului etc. In acest context, comparatia se impune a se dezvolta in scopul asigurarii gandirii tactice a ofiterilor-elevi nu numai din punct de vedere al capacitatii acestora de a cuprinde cu mintea si a confrunta o sfera cat mai larga de probleme asemanatoare si neasemanatoare ci si posibilitatea de a formula rapid si foarte sintetic rezultatul obtinut sub forma unor determinari cantitative si calitative, a concluziilor si deciziilor. Asa de exemplu, privind o harta cu o situatie tactica sau operative si avand timp foarte scurt la dispozitie, ofiterul-elev, prin comparatiile pe care le efectueaza in calitate de comandant, poate decide: introducerea in lupta a esalonului doi nu mai este indicata in varianta nr.1. Se constata ca, in exemplul dat, timpul la dispozitie devine factor hotarator care-l silestepe commandant sa ia si sa exprime o decizie (o hotarare), recurgand in principal la comparative si la sinteza. Prima i-a furnizat elementele support ale hotararii, cea de-a doua i-a facilitate posibilitatea de a o enunta scurt, concis, prcis, cu exactitate.

In alte situatii, factorul hotarator poate sa fie nu numai timpul scurt la dispozitie ci si periculozitatea unei situatii, gradul inalt de urgenta al unor actiuni si al unor interventii s.a. Dincolo de acesti factori care sunt tot atatea posibilitati prin care cadrele didactice pot si trebuie sa asigure exersarea de catre ofiterii-elevi a comparatiei in relatie directa sau sinteza, stau si alte modalitati cum ar fi: prezentarea unor modele; obisnuirea ofiterilor-elevi sa recurga cat mai des la comparatii formulandu-le in acest sens sarcini precise si cu un grad diferit de dificultate ca de exemplu: comparati fasia de ofensiva cu sectorul de rupere, prezentati asemanarile si deosebirile (cerinta cu grad redus de dificultate); comparati principalele forme de lupta si prezentati, pe scurt, elementele ce le deosebesc (cerinta cu un grad sporit de dificultate); comparati formele de manevra si prezentati foarte sintetizat deosebirile, asemanarile si interferentele acestora (cerinta cu grad inalt de dificultate). Desigur ca sunt si alte posibilitati pe care cadrele didactice trebuie sa le utilizeze in functie de circumstante.

In ceea ce priveste celelalte operatii ale gandirii-analiza, generalizarea, concretizarea etc. nu insistam, considerand ca cele aratate pana aici, sunt suficiente atat pentru a ne familiarize cu denumirea si continutul sistemul operational cat si pentru a ne introduce in unele tehnici didactice. Este evident ca ambele ne demonstreaza ca a dezvolta la ofiterii-elevi un astfel de sistem inseamna in primul rand ca acesta sa fie stapanit perfect de cadrele didactice atat din punct de vedere stiintific cat si din punct de vedere al abilitatilor didactice.

3. FORMELE SI CALITATILE GANDIRII OFITERULUI DE STAT-MAJOR3.1. FORMELE GANDIRIICele mai importante forme ale gandirii sunt: notiunea, judecata si rationamentul.NOTIUNEA:

Prin exeperienta perceptiva cunoastem obiecte si fenomene individuale. Prin procesul de gandire generalizam aceasta experienta, generalizare ce se fixeaza in notiuni. Notiunea este reflectarea in constiinta omului a insusirilor generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor[Psihologia militara, Editura Militara, Bucuresti, 1971]. Orice notiune se compune din continut si sfera si se exprima prin cuvinte. Sfera se refera la totalitatea lucrurilor care au insusirile vizate de continut, iar continutul se refera la insusirile generale pe care au lucrurile vizate de sfera. Notiunile se deosebesc atat dupa gradul de generalitate al continutului (notiuni concrete si notiuni abstracte), cat si dupa largirea sferei (notiuni individuale si notiuni generale). Notiuni concrete sunt cele care reflecta legaturile si relatiile dintre obiectele si fenomenele concrete private ca intreg, pe cand notiunile abstracte reflecta numai anumite insusiri, facand abstractie de obiectele si fenomenele carora apartin. Prin urmare notiunile abstracte nu se refera la obiecte si fenomene in intregul lor, ci la insusirile acestora. Trecerea de la reprezentare la notiune este posibila numai prin intermediul cuvantului. In afara cuvantului notiunea nu poate sa existe. Cuvintul este acela care fixeaza rezultatul procesului psihic al fauririi notiunii in forma logica a notiunii. [Henri Wald, Structura logica a gandirii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1962, pag.65] Notiunile se formeaza in procesul dezvoltarii istorice a societatii si se insusesc in procesul dezvoltarii individuale a omului. Totusi, insusirea notiunilor nu se reduce la simpla preluare a lor de catre o generatie de la alta generatie, ci, atat in dezvoltarea istorica a societatii omenesti, cat si in dezvoltarea individuala a omului, notiunile se restructureaza, se imbogatesc si se adancesc mereu. Cuvintele, impreuna cu notiunile pe care le exprima permit oamenilor sa treaca de la practica la logica. Notiunile dau oamenilor posibilitatea sa compare, sa analizeze si sa sintetizeze in mod logic ceea ce au comparat, analizat si sintetizat de nenumarate ori in mod real, material. Totodata, cu ajutorul notiunilor oamenii pot compara, analiza si sintetiza in mod logic ceea ce nu se poate compara, analiza si sintetiza in mod material.JUDECATA:

In procesul gandirii, omul nu utilizeaza notiuni isolate, ci lanturi intregi de notiuni. Legaturile dintre notiuni, care reflecta legaturile si relatiile dintre obiectele si fenomenele lumii reale, se numesc judecati. Judecata este forma de baza in care se efectueaza procesul de gandire; ea exprima rezultatul gandirii: negarea sau afirmarea unui fapt. Judecata reflecta fie raporturi intre obiecte diferite (judecata de relatie), fie raportul dintre un obiect si o insusire a sa (judecata de predicatie). Structura logica a judecatii este data, in cazul judecatii de relatie, de formula Rx y, in care x si y reprezinta obiectele intre care exista relatia R; iar in cazul judecatii de predicatie, de formula S este P, in care S reprezinta subiectul P predicatul judecatii, iar verbul este reprezinta copula (legatura dintre S si P). Orice judecata se exprima printr-o propozitie, dar nu orice propozitie constituie o judecata. Acele propozitii care nici nu afirma, nici nu neaga ceva (propozitiile interogative, imperative, optative etc.) nu constituie judecati. Clasificarea formala a judecatii de predictie a fost data de I.Kant, dupa criteriile calitatii, cantitatii, relatiei si modalitatii.

Dupa calitate, judecatile se impart in: judecati afirmative, care enunta apartenenta insusirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect; judecati negative care enunta lipsa aceste apartenente; judecati nedefinite, care sunt judecati affirmative, dar care nu au ca predicat un termen negativ. Dupa cantitate, judecatile se impart in: judecati universale, in care predicatul se enunta despre intreaga clasa desemnata de subiectul judecatii; judecati particulare, in care predicatul se enunta despre un singur obiect.Pe baza calitatii si cantitatii distingem patru feluri de judecati: universal-afirmative, universal-negative, particular-afirmative si particular negative.

Dupa criteriul relatiei judecatile se impart in: judecati categorice, in care legatura dintre subiect si predicat este neconditionata; judecati ipotetice, care sunt compuse din doua judecati categorice legate prin cuvintele dacaatunci, astfel incat prima (numita si antecent) conditioneaza legatura dintre subiectul si predicatul celei de-a doua (numita consecvent); judecati disjunctive, compuse cu ajutorul cuvintelor sausau, in care se enunta diferite alternative.

Dupa criteriul modalitatii, judecatile pot fi: asertorice, care exprima constatarea unei stari de fapt; problematice care enunta o legatura posibila intre termenii judecatii; apodictice, care enunta o legatura necesara intre termenii judecatii.

RATIONAMENTUL:

A gandi inseamna a trece de la un adevar mai mult sau mai putin general la un alt adevar mai mult sau mai putin general in virtutea unor adevaruri de maxima generalitate. Gandirea este procesul prin care se ajunge la o noua judecata, pornindu-se de la o serie de judecati cunoscute. Forma logica prin care se realizeaza trecerea de la reflectarea altui raport este rationamentul. Rationamentul este o forma complexa a gandirii prin care omul ajunge de la una sau mai multe judecati, la o noua judecata. Prin urmare, forma logica intreaga a gandirii nu este asadar nici notiunea si nici judecata, ci rationamentul. Notiunea si judecata, nu exista decat in si prin rationament. Ele sunt in acelasi timp si elemente si produse ale rationamentului. Independenta lor fata de rationament este doar relative. Ele pot face parte din diferite rationamente, dar nu pot sa nu faca parte din nici un rationament. Rationamentul se compune din: consecinta, judecata, derivata, concluzia rationamentul, argumente (judecati din care se face derivarea, premisele rationamentului) si inferenta (operatia logica de derivare). Rationamentele sunt inductive, deductive si prin analogie.

Rationamentul inductiv ne ajuta ca din cateva judecati particulare sa ajungem la o judecata generala, care se refera nu numai la toate cazurile particulare observate, ci si la alte cazuri de acelasi fel pe care nu le cunoastem prin experienta pereceptiva directa. Avand la baza observatia si experimental, inductia stiintifica merge la stabilirea cauzelor, a ratiunii suficiente a fenomenelor. Pentru acesta inferenta are, ca mijloc de generalizare, in inductia stiintifica, metodele inductive de cercetare a cauzalitatii.

Deductia este rationamentul invers inductiei, pe cale deductiva procesul gandirii dezvoltandu-se de la general la particular. Deductia, ca forma de rationament, consta in aceea ca, concluzia rezultata cu necesitate din premise. Dupa felul judecatilor din care se compun, rationamentele deductive sunt de mai multe feluri: silogisme, ipotetice, disjunctive si disjunctive-ipotetice. Silogismul constituie tipul fundamental de rationament deductiv, in care, dintr-o judecata universala deriva o noua judecata prin intermediul unei a treia judeacti. Cand silogismul este compus din judecati categorice poarta numele de silogism categoric. Atunci cand in structura sa intervin judecati ipotetice sau disjunctive, el se incadreaza in categoria rationamentelor ipotetice sau a celor disjunctive. Silogismul intruchipeaza deplin si nemijlocit trasaturile fundamentale ale deductiei, operatia logica efectaundu-se exclusiv in planul conceptelor si concluzia derivand cu necessitate din premise. Concluzia unui silogism este cu certitudine adevarata numai daca aceasta pleaca de la premise adevarate (conditia materiala) si se structureaza intr-o forma corecta(conditia formala).

Rationamentul prin analogie consta in confruntarea obiectelor si fenomenelor in vederea gasirii similitudinilor. Concluziile obtinute prin analogie sunt juste numai in cazul in care similitudinile dintre obiecte si fenomene se refera la ceea ce este esential. Cu toate ca rationamentul prin analogie este cel mai putin cert, valoarea lui este mare, fiind punct de plecare in generalizari stiintifice.3.2. CALITATILE GANDIRII OFITERULUI DE STAT-MAJOR

Pentru a permite ofiterului de stat major sa actioneze eficient, gandirea sa trebuie sa aiba o serie de insusiri, insusiri cunoscute, sub denumirea de calitati ale gandirii. Principalele calitati ale gandirii sunt considerate: independenta, rapiditatea, previziunea, consecventa, profunzimea, supletea, largimea, creativitatea.

Independenta gandirii consta in capacitatea de a lua hotarari si a actiona in concordanta cu propriile vederi si convingeri, fara a te lasa influentat de factori colaterari. Acest lucru confera ofiterului de stat major discernamant, rezolvarea problemelor printr-o munca intelectuala proprie, si implicit, dezvoltarea spiritului creator. Referindu-se la aceasta calitate a gandirii, la reflectarea ei pe plan actional, ministrul apararii nationale subliniaza ca organelle de conducere trebuie sa sties a organizeze si sa conduca astfel actiunile de lupta, incat unitatile si marile unitati sa fie in masura sa-si poata indeplini misiunile incredintate intocmai si la timp, bazandu-se pe fortele si mijloacele proprii si prin eforturi proprii. [conform General-maior dr.Constantin Olteanu, Contributii la cercetarea conceptului de putere armata la romani, Editura Militara, Bucuresti, 1979, pag.424] Independenta gandirii ofiterului de stat major se sprijina pe o pregatire temeinica, pe un fond bogat de cunostinte, pe experienta, dar si pe un spirit critic dezvoltat, intelegand prin aceasta aprecierea si verificarea faptelor, ideilor si rationamentelor pe baza unor criterii obiective, juste si stiintifice. Independenta in luarea hotararilor implica indrazneala, aceasta, la randul ei, determinand aproape intotdeauna si acceptarea riscului (concentrarea efortului pe o directie impune slabirea acestuia pe alte directii; executarea unei manevre in flancul si spatele inamicului, implica riscul unei manevre a acestuia in flancul si spatele trupelor noastre etc.). Riscul trebuie sesizat si acceptat in masura in care el ofera posibilitati reale de a invinge pe inamic si de a fi diminuat la maximum. Cultivarea la ofiterii-elevi a acestei calitati a gandirii tactice impune cadrelor didactive obligativitatea de a-I determina sa lucreze independent, bazandu-se pe calcule, analize minutioase, argumente si justificari documentate si strict personale. Realizarea acestui lucru impune, pe de o parte, adoptarea unor procedee de desfasurare a sedintelor care sa permita raportarea hotararii de un numar cat mai mare de ofiteri-elevi, dupa care sa nu le sugereze, sub nici o forma, o anumita rezolvare. Aceasta presupune ca, pentru desfasurarea unitara a sedintelor de arma, la sfarsitul sedintei, cadrul didactic sa stabileasca o varianta optima, bine argumentata stiintific si care sa fie insusita de toti componentii grupei; acest lucru cere din partea cadrului didactic mult tact, pentru ca pe viitor ofiterii-elevi sa nu renunte la cautarea unor solutii originale. Pentru aceasta este necesar sa se arate care sunt avantajele si dezavantajele fiecarei variante prezentate, inclusive ale variantei optime si sa nu fie respinsa, ca neavand nici o sansa de succes, nici o hotarare in care s-au aplicat, mai mult sau mai putin concret, principiile luptei. Ofiterii-elevi care n-au tinut seama de principiile luptei in elaborarea hotararii este necesar sa li se arate acest lucru cu mult tact, folosind cuvinte care sa nu-i jigneasca si un ton ponderat. A dezvolta independenta gandirii inseamna deci sprijinirea si stimularea solutiilor originale ale ofiterilor-elevi, indrazneala in cautarea unor procedee de actiune care sa corespunda situatiei concrete. In procesul de invatamant, cadrele didactice au datoria de a crea situatii complexe, cat mai apropiate de realitatile campului de lupta, care sa solicite din plin gandirea ofiterilor-elevi in cautarea solutiilor optime.

Rapiditatea gandirii consta in capacitatea de a rezolva si decide just in intervale de timp scurt. Rapiditatea gandirii este una din calitatile intelectuale necesare oricarui militar, date fiind schimbarile dese si bruste ce se produc pe campul de lupta, multe din ele avand un character imprevizibil. O intarziere care la prima vedere pare neinsemnata, poate sa faca inoportuna cea mai judicioasa hotarare. Rapiditatea gandirii nu trebuie sa fie sinonima cu graba, actiunile impulsive fiind o dovada a lipsei stapanirii de sine si care adesea se soldeaza cu intreruperea procesului unei gandiri firesti in momentele de grea incercare. Rapiditatea in gandire face posibila devansarea inamicului in conceptie si actiune, permite cucerirea si mentinerea initiativei, conditie esentiala pentru indeplinirea cu success a misiunii primite. Multi dintre specialistii militari considera rapiditatea drept esentiala a gandirii tactice a comandatului, atribut conferit acesteia de exceptionala rapiditate a desfasurarii luptei moderne. Pentru dezvoltarea rapiditatii gandirii, ofiterii-elevi trebuie sa-si insuseasca temeinic cunostintele tactice si tehnice si sa-si formeze, la un nivel inalt, deprinderile intelectuale si practice de commandant si ofiter de stat major. Dezvoltarea rapiditatii gandirii presupune deci, dezvoltarea atat a laturii de continut a cunostintelor cat si a laturii active a gandirii (operatiile gandirii si deprinderile intelectuale).

In dinamica procesului de invatamant, intensificarea exersarilor se realizeaza prin succesiunea, fara pause indelungate, in cadrul aplicatiilor si exercitiilor tactice, a unui numar crescand de informatii, rapoartem ordine si dispozitiuni, care sa solicite intens participantii atat sub aspectul rapiditatii, cat si al preciziei. Acest lucru se realizeaza in timp, in raport de gradul de acumulare a cunostintelor de catre ofiterii-elevi, evitandu-se, in acest fel, riscul pripelii, care duce la masuri nefondate si deseori eronate.

Previziunea, o alta insusire necesara gandirii ofiterului de stat major, consta in sesizarea, in multitudinea de evenimente a directiilor in care este posibil sa evolueze o anumita situatie concreta si a preconiza modalitatile posibile de adoptat in diferite variante pentru ca obiectivul propus sa fie realizat, tinandu-se seama de un anumit scop, de caracteristicile situatiei, de fortele si mijloacele la dispozitie si luand in considerare toate elementele ce ar putea surveni pe parcurs. Prevederea in gandire impune cu necessitate adaptarea continua a hotararilor luate, in raport cu evolutia evenimentelor. Spriritul de prevedere isi are izvorul in insusirea culturii militare, intr-un larg orizont politic si ideologic, in cultivarea capacitatii de a efectua operatiile gandirii si in exersarea gandirii dialectice. [Psiholigia si metodica educatiei militare, Editura Militara, Bucuresti, 1977, pag.78].Formarea capacitatii de prevedere se realizeaza pe baza cunoasterii profunde a principiilor doctrinei militare nationale, a modului ei de aplicare la nivel tactic si operativ, precum si de o temeinica cunoastere a organizarii, inzestrarii si principiilor ducerii actiunilor de lupta de catre inamic, cunostinte cu ajutor carora se pot efectua rationamente fundamentate prin calculul posibilatilor successive de actiune ale fortelor proprii si ale inamicului. In practica procesului de invatamant superior militar posibilitatea exersarii si antrenarii ofiterilor-elevi pentru dezvoltarea spiritului de prevedere al acestora este oferita, in mod frecvent, de desfasurarea sedintelor pentru organizarea cooperarii. Demonstrarea logica a masurarilor luate pentru organizarea cooperarii solicita la maximum atat cunostintele ofiterilor-elevi, cat si spiritual de prevedere al acestora, materializat prin crearea unui numar de variante posibile de actiune, cu factori de influenta diferiti, in cadrul unui sistem de parametrii precisi, rezultati din scopul general: indeplinirea misiunii de lupta. Consecventa este acea calitate a gandirii care ne permite concentrarea asupra unui anumit obiectiv fara nici o deviere, fara a intrerupe cautarea unei solutii care sa asigure indeplinirea misiunii primite. Consecventa in gandire presupune, ci exclude rigiditatea, permitand rezolvarea problemelor in stransa dependenta de situatia concreta si nu dupa o schema dinainte stabilita.

Profunzimea gandirii permite ofiterului de stat major sa patrunda dincolo de latura exterioara a fenomenelor, sa surprinda relatiile launtrice si astfel sa reflecte esentialul. Gandind profund, ofiterul de stat-major trebuie sa faca abstractie de relatiile neesentiale ale fenomenelor, sa nu se piarda in amanunte nesemnificative, ci sa tina seama numai de ceea ce influenteaza in mod hotarator asupra ducerii la indeplinire a misiunii primite. Supletea gandirii dezvaluie contradictiile evidente in fenomene si procese. Se manifesta in primul rand in capacitatea de a folosi in mod creator cunostintele proprii, prescriptiunile regulamentare si dispozitiunile. Supletea gandirii consta in capacitatea acesteia de a se adapta, restructura si modifica permanent in functie de noile conditii create; ea permite ofiterului de stat major sa opereze cu usurinta transferuri, sa renunte la puncte de vedere ce nu se dovedesc juste si sa adopte altele noi. Supletea presupune inventivitate, atitudine deschisa fata de experienta si rezultatele ei, obiectivitate in aprecierea faptelor, capacitate de a discerne critic, in egala masura rezultatele proprii si ale celorlalti. [Psihologia si metodica educatiei militare, Editura Militara, Bucuresti, 1977, pag.78].

Largimea gandirii permite ofiterului de stat-major sesizarea si tinerea sub control a unei multitudini de relatii din contextual realitatii si consta in capacitatea acestora de a cuprinde cu mintea o sfera cat mai larga de probleme.

Creativitatea constituie, in esenta, capacitatea ofiterului de stat major de a elabora cunostinte noi, in general noi modalitati de actiune, fie in domeniul material, fie in cel spiritual. Creativitatea este conditia fundamentala in rezolvarea stiintifica a problemelor cu care se confrunta ofiterul de stat major. Creativitatea reprezinta o insusire in care se manifesta ansamblul trasaturilor psihice ale ofiterului.

Concluzionand asupra calitatilor gandirii trebuie aratat ca acestea nu pot fi private in mod izolat, ci in interdependenta lor dialectica.

4. CONCLUZII SI SUGESTII

Gandirea tactica este un proces complex care asigura comandantilor si ofiterilor de stat-major exercitarea conducerii pe timp de campanie, dar nu trebuie omis faptul ca exercitarea conducerii comandamentelor si trupelor se realizeaza atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi. Pentru ca munca didactica sa fie desfasurata cu mai multa eficacitate, in scopul dezvoltarii gandirii tactice, de o deosebita importanta este cunoasterea de catre cadre a etapelor dezvoltarii gandirii ofiterilor-elevi. In acest sens se apreciaza ca, in functie de experienta si pregatirea anterioara, in invatamantul superior de profil tactic, operativ si strategic, formarea gandirii parcurge cateva etape distincte si anume:

Etapa gandirii intuitiv-activa. Aceasta este propie acelor ofiteri-elevi care au o anumita practica la comanda, precum si in munca de stat major insa nu au inca o pregatire teoretica corespunzatoare. Principalii indici care dau posibilitate cadrului didactic sa descopere cu usurinta relative faptul ca, unul sau altul dintre ofiterii-elevi se gaseste in aceasta situatie, consta in aceea ca, ei manifesta, cu sau fara retinere, tendinta de a rezolva problemele, asa cum le-au rezolvat sau, cel mai adesea, asa cum vad ca o rezolva altcineva. In cele mai multe cazuri, cel ce rezolva astfel o situatie sau un sir de situatii, desi depune in fapt un mare efort, nu poate explica si argumenta rezolvarile respective chiar daca detine si argumentarea data de sursa la care a vazut rezolvarea pe care o prezinta. Cadrele didactice se confrunta adesea cu situatii in care unii ofiteri-elevi prezinta o rezolvare justa, adica o rezolvare vazuta la altcineva, insa argumentarile fiind proprii, sunt de regula, insuficiente pentru o sustinere completa si temeinica. Atrage atentia faptul ca, pe baza acestor determinati, cadrele didactice trebuie sa-si fundamenteze munca individuala, munca pe care o intelegem si o practicam ca fiind diferentiata, de la om la om, pentru a realize necesitatea ca ofiterii-elevi respective sa depaseasca cat mai repede posibil aceasta etapa. Etapa gandirii imaginative. Aceasta este proprie ofiterilor-elevi care au o anumita practica la comanda si in munca de stat-major, dispun de o solida pregatire teoretica, sunt capabili sa preceada cu mintea just si repede desfasurarea actiunilor de lupta atat in perspective imediata cat si in perspective ulterioara, mai indepartata. Acestia vad ca pe un ecran secvente successive dintr-un ansamblu al actiunilor de lupta ca de exemplu: pregatirea de foc, atacul limitei dinainte, lupta pentru oprirea si nimicirea gruparilor de contraatac(contralovitura) ale inamicului etc., sau un intreg ansamblu al actiunilor de lupta cum ar fi: apararea unei unitati sau mari unitati, lupta de intalnire etc. Indicii care stau la dispozitia cadrelor didactice pentru a determina si a influenta realizarea si perfectionarea acestui studio al dezvoltarii gandirii tactice a ofiterilor-elevi, sunt in principal: capacitatea acestora de a desprinde just si repede elementele esentiale, caracteristice, dintr-o situatie tactica (operativa), mai mult sau mai putin complexa; analiza rapida si justa a factorilor situatiei, raportarea situatiei date la principiile luptei (operatiei); rapiditatea si eficienta in lucrul de stat major; usurinta, justetea si trainicia argumentarilor; utilizarea cu un grad sporit de justete si oportunitatea a prevederilor regulamentelor de lupta, ale doctrinei militare nationale; manifestarea pregnanta a independentei in lucru; lupta pentru admiterea solutiei proprii ca fiind cea mai buna; realizarea la timp a sarcinilor de invatare; o pronuntata preocupare pentru studierea lucrarilor de specialitate si literaturii beletristice; angajarea voluntara la effort intellectual si fizic prelungit, solicitarea frecventa a consultatiilor; o atitudine evidenta de cautare si aplicare a ceea ce descopera ca fiind nou pentru ei. Un aspect deosebit de important ce se impune atentiei permanente a cadrelor didactice se refera la lucrul si grija deosebita ce trebuie acordata celor ce raman mai in urma, dar si celor care se detaseaza si se manifesta ca personalitati dj formate. Primilor trebuie sa li se asigure formarea gandirii tactice cel putin la nivelul concursului necesar dezvoltarii gandirii astfel incat, acestia sa depaseasca etapa gandirii imaginative si sa-si formeze, in parte sau in intregime, o gandire superioara acesteia.

Gandirea abstract-logica este proprie ofiterilor-elevi care dispun de capacitatea reala ca, pentru rezolvarea diferitelor probleme, sa foloseasca nu numai experienta lor practica si imaginatia, invatamantului tactic, operativ si strategic. Catre un astfel de stadiu de formare a gandirii tactice sunt si trebuie indreptate eforturile tuturor cadrelor didactice si ale ofiterilor-elevi si se concretizeaza in formarea capacitatii acestora de a adauga argumentarilor teoretice, calcule matematice, calculul parametrilor loviturilor executate cu armele de nimicire in masa, pentru stabilirea sectoarelor de rupere etc.; operarea cu coeficienti ai starii tehnice si coeficienti de manevra; utilizarea metodelor de optimizare in alegerea variantelor de rezolvare a situatiilor la nivel tactic sau operativ; formarea capacitatii de utilizare a mijloacelor electronice de calcul pentru stabilirea rapoartelor de forte, a executarii marsului etc. In invatamantul superior de profil tactic, operativ si strategic, ofiterii-elevi ating stadiul gandirii abstract-logice in ambii ani de invatamant, la nivelul esaloanelor pentru care se pregatesc si numai cu conditia influentarii directe, nemijlocite si foarte puternice din partea cadrelor didactice si a catedrelor de profil. Din cele prezentate nu trebuie inteles si nici nu se poate intelege ca gandirea tactica este un proces ce se desfasoara in afara gandirii umane si nici faptul ca etapele enuntate le vom intalni in stare pura, ca le putem imparti cu rigla ca pe un obiect cu o anumita forma geometrica. Tratand gandirea tactica, avem in vedere faptul ca invatamantul superior de profil tactic, operativ si strategic pune la dispozitia ofiterilor-elevi totalitatea instrumentelor stiintei militare, intreaga bogatie de idei a doctrinei militare romanesti, principiile si modelele tutoror nivelurilor artei militare, precum si faptul ca ele se interfereaza si sunt influentate puternic de disciplinele de stiinte sociale pe care ofiterii-elevi le studiaza in paralel.

REFERINTE:

Ahlquist Dale: The Complete Thinker:The Marvelous Mind of G. K. Chesterton, San Francisco, CA: Ignatius Press,2012Ceausescu Ilie: Psihologia si metodica educatiei militare, Editura Militara, Bucuresti, 1977Negovan Valeria: Introducere in psihologia educatiei, Editura Universitara, Bucuresti, 2005Olteanu Constantin, Contributii la cercetarea conceptului de putere armata la romani, Editura Militara, Bucuresti, 1979

Stanculescu Elena, Psihologia educatiei: de la teorie la practica, Editura Universitara, Bucuresti, 2013

Wald Henri, Structura logica a gandirii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1962